.drepturile Omului

CUPRINS

Capitolul 1

1.1 Motivatia alegerii temei

1.2 Introducere

Capitolul 2

Religia- protoistoria drepturilor omului

2.1 Problema drepturilor omului in Magisteriul Bisericii

2.2 Legea morala naturala si drepturile omului

2.3 Drepturile omului in Biblie

Capitolul 3

Capitolul III. Drepturile omului in Romania

1.1Drepturile omului si societatea

1.2.Scurt istoric al Drepturilor omului in Romania

Capitol 1.

1.1 Motivatia alegerii temei

1.2 Introducere

1.1 Motivatia alegerii temei

In societatea contemporana, lume ce se confrunta cu nenumarate probleme sociale, politlce economice, un rol deosebit revine problemei drepturilor omului. Cu toate acestea drepturile omului nu sunt bine intelese. Ele sunt fie considerate ca un remediu miracol, ca o speranta de viata mai buna pentru omenire, fie pot deveni instrumentede calcule politice, ca afacere a juristilor sau a diplomatilor pentru condamnarea morala a unor regimuri. Sunt utilizate deci in scopuri potrivnice insasi cauzei lor, servind ca tema de propaganda si argumentare politica.

Am ales aceasta tema datorita importantei ei in societatea contemporana, cat si datorita vastitatii modurilor in care ea poate fi abordata. Tema drepturilor omului a preocupat numerosi intemeietori de sisteme politice, juristi, teologi, filosofi, sociologi, pedagogi si moralisti incepand din antichitate si pana astazi.

In numele drepturilor omului isi revendica astazi independenta, suveranitatea si dreptul la existenta toate natiunile indiferent de istoria si marimea lor. De asemenea, in numele drepturilor omului se incearca sa se puna bazele unei noi ordini sociale, politice si economice mondiale, dupa cum, tot in numele drepturilor omului aspira omenirea la o lume mai buna si mai dreapta..

Tema drepturilor omului este o tema de mare actualitate, dar si de mare complexitate.

Drepturile omului au capatat o importanta mondiala si sunt revendicate intoate domeniile: social, politic, economic, cultural si religios.

Precizez ca am ales aceasta tema si datorita faptului ca, aceste doua domenii au un numitor comun: preocuparea pentru om, afirmarea valorii absolute a persoanei umane.

Am ales titlul de “DREPTURILE OMULUI, DREPTURILE LUI DUMNEZEU’ datorita dublului inteles sl particulei “lui’ din expresia “Drepturile lui Dumnezeu” particula care poate sa semnifice atat apartenenta (drepturile care apartin lui Dumnezeu), cat si provenienta (drepturile care provin de la Dumnezeu).In acest ultim caz, drepturile omului (drepturile care apartin omului), sunt, de asemenea, drepturile lui Dumnezeu (drepturile care provin de la Dumnezeu).

Astfel, adevaratele drepturi ale omului sunt reversul drepturilor lui Dumnezeu; nu revers cu sensul de contrariu, ci cu sensul de reversul aceleiasi medalii.

1.2 Introducere

“Iar femeii I-a zis: “Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea sarcinii tale, in dureri vei naste copii; atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani”

Iar lui Adam I-a zis:”Pentru ca ai ascultat vorba femei tale si ai mancat din pomul din care Ti –am poruncit:”Sa nu maninci”,blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale!

Spini si palamida iti va rodi el si te vei hrani cu iarba campului!

In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce”

Aceste cuvinte din Geneza 3,16-19 cred ca sunt cele mai potrivite pentru inceputul acestei lucrari deoarece ele releva conditia omului din toate timpurile, societatile si culturile. Dupa ruperea relatiei cu Dumnezeu, viata omului a devenit prilej de durere si suferinta neintrerupta,iar lumea devine un spatiu al luptei pentru supravietuire individuala in care omul simte permanent nevoia de a se apara in fata amenintarii pe care o constituie celalalt.A aparut, ca urmare, necesitatea unor drepturi.

Aparitia drepturilor omului si consacrarea lor juridico-moralaeste deci generata de nevoile concrete ale vietii individului,fiind o nazuinta statornica si universala a omuluiIntotdeauna omul a incercat sa-si apere pozitia oferita de insasi Creatorul sau-pozitia sa de scop si nu de mijloc.Totul in creatie este oranduit in vederea omului si totul ii este supus. Inca din Geneza se afirma clar primatul omului asupra lucrurilor;ele exista pentru el si sunt incredintate responsabilitatii lui, in timp ce el nu poate fi pentru nici un motiv aservit semenilor sai si redus in vreun fel la rang de obiect. Drepturile omului ar putea fi definite ca acele drepturi care sunt inerente naturii noastre, fara de care nu am putea trai ca fiinte umane, fara de care viata ar fi practic imposibila.

Dreptirile si libertatile fundamentale ale omului ii permit acestuiasa se dezvolte, sa-si foloseasca pe deplin calitatile sale umane: inteligenta, inzestrarea si constiinta sa raspunda nevoilor sale de orice natura, dar mai ales nevoilor spirituale.

Drepturile omului decurg din aspiratia crescanda a omului la o viata in care demnitatea si valoarea fiecaruia sa fie respectate si protejate. Daca prin drepturile omului intelegem, printr-o acceptiune clasica, libertate, egalitate, fraternitate, este ceea ce omenirea a cautat dintotdeauna.

Astazi, atat pe plan intern cat si international, atat in domeniul politicii de stat directe, cat si in organizatii si reuniuni internationale si in mijloacele de informare, se incearca a reda raspunsuri problemelor multiple si complexe legate de existenta umana, de drepturile omului. In ciuda acestor progrese mari inregistrate de societatea contemporana, drepturile omului sunt inca departe de a fi universale.

In aceasta lucrare nu voi aborda fiecare din drepturile si libertatile civile, politice sau religioase. Ceea ce as dori sa realizez este o intelegere mai clara a rolului si rostului drepturilor omului. Consider ca este necesar acest lucru procesul de de dezvoltare al drepturilor omului nu este si nu a fost niciodata de-a lungul istoriei unul armonios, care sa evolueze de la sine si rectiliniu. Dimpotriva a fost si ramane un domeniu de lupta si contestare,pe plan intern si international, pentru drepturi, pentru acces la putere, la resurse. In fapt, desi drepturile omului sunt universale, desi toti oamenii au drepturi egale, nu toti au aceeasi posibilitate sa-si reclame si sa-si exercite drepturile. Exista si tendinta de a recrea inegalitati, de a se afirma drepturile unor grupuri in dauna altora, de a se exclude unele sectoare ale populatiei de la exercitarea drepturilor omului.

Pentru intelegerea mai clara a rolului si rostului drepturilor omului, am realizat o succinta prezentare a istoriei lor, o prezentare a evolutiei conceptiilor si reglementarilor in domeniul drepturilor omului. Am incercat de asemenea sa demonstrez ca drepturile omului isi au radacinile adanc implantate in religie, in Biblie ca toate declaratiile asupra drepturilor omului sunt de inspiratie crestina.Se cuvine sa precizez ca o abordare realista a problematicii drepturilor omului presupune si precizarea influientei pe care o are societatea asupra continutului, modului si conditiilor de exercitare a drepturilor omului si libertatilor sale. Este ceea ce incerc sa realizez in capitolul 3 al acestei lucrari.

In ultima parte a lucrarii am incercat sa prezint o situatie a drepturilor omului in Romania, insistand asupra modului in care drepturile omului pot fi exercitate intr-o societate in care standardele economice minime nu sunt asigurate, iar saracia a luat o foarte mare amploare.

Capitolul 2

Religia- protoistoria drepturilor omului

2.1 Drepturile omului in Magisteriul Biserici

2.2 Legea morala naturala si drepturile omului

2.3 Drepturile omului in Biblie

“Omul este primul drum pe care Biserica trebuie sa-l strabata indeplinindu-si misiunea…drum trasat de Cristos insusi, drum ce trece negresit prin misterul intruparii si al rascumpararii.”(29)

“Nu este drept si nici uman sa ceri de la om o munca ce-I abrutizeaza mintea si ii slabeste trupul printr-o oboseala excesiva.”(30)

In medii puternic ideologizate, in care influenta total unilaterala exercitata asupra constiintelor intuneca simtul demnitatii umane comune, Biserica a afirmat cu simplitate si energie ca fiecare om – oricare I-ar fi convingerile personale- poarta in sine chipul lui Dumnezeu si deci, e vrednic de respect.”(31)

“Lupta de clasa, daca se abtine de la acte de violenta si de la ura reciproca, se transforma treptat intr-o discutie cinstita, intemeiata pe cautarea dreptatii.”(320

“Aceia care in revendicarea propriilor drepturi, uita de datoriile lor, sau nu le indeplinesc decat partial, risca sa demoleze cu o mana ceea ce construiesc cu alta.”(33)

‘Ocrotirea domeniului intangibil al drepturiilor persoanei umane si facilitarea indatoririlor acesteia constituie functia esentiala a oricarei puteri publice.”(34)

“Binele comun al societatii, adica ansamblul conditiilor de viata sociala datorita carora oamenii isi pot atinge mai deplin si mai usor perfectiunea, consta mai ales in ocrotirea drepturilor si indatoririlor persoanei umane.”(35)

“Pe de o parte, diferitele declaratii ale drepturilor omului si numeroasele initiative care se inspira din acestea arata afirmarea la nivel mondial a unei sensibilitati morale mai atente la recunoasterea valorii si a demnitatii oricarei fiinte umane, ca atare, fara nici o deosebire de rasa, nationalitate, religie, opinie politica, clasa sociala.

Pe de alta parte, acestor nobile proclamatii li se opune din pacate, in fapte, o tragica negare a lor.Aceasta este si mai tulburatoare, chiar mai scandaloasa, tocmai pentru ca se realizeaza intr-o societate care face din afirmarea si apararea drepturilor omului obiectivul sau principal si mandria sa.” (36)

Aceste citate ne arata evolutia pozitiei Bisericii privitor la problema drepturilor omului.

Primul care a vorbit despre drepturile persoanei umane a fost Papa Leon al-XIII-lea.

Exprimand in diferitele sale Enciclice problema formarii statului modern, Papa Leon al-XIII-lea, trateaza deschis si problema drepturilor fundamentale ale omului si, in particular, problema drepturilor cetatenilor in viata politica.

Pe linia gandirii tomiste, el recunoaste statului o entitate proprie, o perfecta determinare in ordinea sa si o independenta legitima in domeniul sau, in raport cu autoritatea ecleziastica.

In Enciclica “Rerum Novarum” Papa Leon al-XIII-lea acorda o importanta particulara drepturilor omului.

Enciclica apare ca protest la aparitia unei noi societatii, o societate industrializata, care genereaza o noua forma de munca- munca salariata, caracterizata prin ritmuride productie agresive, care nu tineau seama de sex, de varsta, de situatia familiala si determinata numai de criteriul eficacitatii pentru sporirea profitului.(37)

Consecinta acestei transformari este”impartirea societatii in doua clase despartite printr-un abis profund”.(37)

Papa prezinta mai intai situatia mizera a muncitorilor subliniind ideea ca intr-o societate, cu cat clasa celor nevoiasi, saraci, e mai larga, cu cat indivizii sunt mai vulnerabili, cu atat au mai mult nevoie de protectie atat din partea celorlalti, cat mai ales, de interventia puterii publice.

Papa Leon al-XIII-lea indica cu claritate drepturile si datoriile angajatilor si muncitorilor: – dreptul la munca

– dreptul la un salariu echitabil

-dreptul la odihna legitima

– dreptul la limitarea orelor de munca

– dreptul la protectie al copiilor si femeilor

– dreptul de a crea asociatii profesionale

– dreptul muncitorilor de a-si implini liber indatoririle religioase

– dreptul la repaos duminical pentru ca omul sa-si poata indrepta gandul spre cele ceresti si spre cultul datorat maiestatii divine Ideea care strabate intreaga Enciclica, este ideea de solidaritate, care constituie unul din principiile fundamentale ale conceptiei crestine privind organizarea sociala si politica, principiu care a fost reamintit si de Pius a- dreptul de a crea asociatii profesionale

– dreptul muncitorilor de a-si implini liber indatoririle religioase

– dreptul la repaos duminical pentru ca omul sa-si poata indrepta gandul spre cele ceresti si spre cultul datorat maiestatii divine Ideea care strabate intreaga Enciclica, este ideea de solidaritate, care constituie unul din principiile fundamentale ale conceptiei crestine privind organizarea sociala si politica, principiu care a fost reamintit si de Pius al-XI-lea sub numele de “caritate sociala”, in timp ce Paul al-VI-lea vorbea de “civilizatia iubirii”(39) In Enciclica “Quadragesimo Anno” a lui Pius al-XI-lea sunt expuse revendicarile drepturilor omului.

Enciclica apare in conditiile luptei de clasa. De aceea, Papa atrage atentia asupra pericolului ca aceasta lupta de clasa, sa se transforme in interes politic, asezand principiul fortei mai presus de acela al ratiunii si al dreptului. Inaceste conditii, lupta de clasa incalca in mod abuziv demnitatea si drepturile persoanei.

Enciclica Papei Pius al-XI-lea pune in evidenta nu numai formularea pozitiva a drepturilor omului, dar si exigentele generale ale binelui comun si datoria autoritatilor publice de a veghea la dezvoltarea economica si sociala, indispensabile exercitarii drepturilor omului.

In ciclica “Divini Redemptoris” Papa Pius al-XI-lea expune sintetic gandirea Bisericii asupra doctrinei drepturilor omului, condamnand discriminarea rasiala, rasismul nazist, sterlizarea umana, aparand drepturile si demnitatea persoanei, in mod special dreptul si demnitatea la munca.

Cu Pius al-XII-lea Magisteriul Bisericii isi asuma un angajament si o functie de orientare si mai constructiva in raport cu drepturile omului.In mesajele sale, Papa Pius al-XII-lea denunta violarea drepturilor fundamentale ale omului si formuleaza propuneri clare pentru reconstructia comunitatii umane devastate de razboi. Aceste mesaje au exercitat o mare influenta asupra dezvoltarii opiniei publice mondiale in aceasta teribila perioada istorica.

Radiomesajele sale de Craciun din anul 1942 si cel din 1944 sunt fundamentate pe apararea drepturolor omului.

In primul, Papa Pius al-XII -lea cere sa I se redea persoanei umane demnitatea pe care Dumnezeu I-a conferit-o inca de la origini. El afirma urmatoarele drepturi ale persoanei umane: – dreptul la cunoastere

– dreptul la formare si educare religioasa

– dreptul la religie

– dreptul la munca

– dreptul la viata privata .

In Radiomesajul de craciun din 1944, Pius al-XII-lea apara dreptul fiecarui cetatean de a participa la viata publica si la administratia statului.

In alte discursuri Papa Pius al-XII- lea afirma si alte drepturi particulare, ca dreptul la spatiul vital al familiei, dreptul parintilor asupra copiilor, dreptul de a alege educatia pe care vor sa le-o dea, dreptul la viata si la integritatea fizica si psihologica.

Papa Paul al-6-lea in Enciclica “Pacem in Terris” afirma ca in masura in care omul devine constient de drepturile sale, este necesar sa, devina in egala masura, constient si de indatoririle sale.

Titularul unui drept, luand cunostinta de dreptul sau, trebuie sa ia cunostinta si de indatoririle sale legate inseparabil de realizarea propriilor drepturi.De exemplu, dreptul la viata, atrage si datoria de a o respecta, dreptul la o existenta decenta comporta datoria de a te comporta cu demnitate.

Totodata, drepturile unui individ sunt inseparabil legate de datoria sa fata de altii, de a le recunoaste drepturile si de a le respecta.

Tot in aceasta Enciclica, Papa Paul al VI-lea, arata ca domeniul drepturilor omului nu se poate limita numai la individ. Vorbind despre drepturile si datoriile omului, nu inseamna sa vorbim numai de drepturile si datoriile persoanei umane, este in aceeasi masura necesar sa vorbim si de drepturile colectivitatilor, grupurilor si comunitatilor.

La 11 aprilie 1963, Papa Ioan al XXIII-lea, evoca pentru prima data textul “Declaratiei de la 1948”, salutand din perspectiva teologica mesajul ca un “semnal al timpurilor”.

Plecand de la aceasta referinta, Papa face o expunere completa a drepturilor omului, conform viziunii crestine, plecand de la “dreptul la viata, la integritate psihica, la mijloacele necesare si suficiente pentru o existenta decenta”.

El pune sistematic in relatie drepturile culturale, sociale, economice, personale si civile.

Conciliul Vatican II in “Dignitas Humanae” nr.6, afirma ca binele comun nu poate fi atins decat prin ocrotirea drepturilor si indatoririlor persoanei umane. Tot Conciliul Vatican II afirma ca apararea si promovarea drepturilor inviolabile ale omului este o indatorire esentiala a oricarei puteri de stat. Puterea civila trebuie sa se asigure ca egalitatea juridica a cetatenilor nu este lezata, fie pe fata, fie in mod voalat.

“In folosirea oricarei libertati trebuie respectat principiul moral al responsabilitatii personale si sociale; In exercitarea drepturilor sale, fiecare om si grup social este obligat sa tina seama de drepturile celorlalti si de indatoririle fata de ceilalti, de binele comun al tuturor (Conciliul Vatican II).

Conciliul Vatican II precizeaza ca omului trebuie sa I se recunoasca libertatea cea mai larga cu putinta, iar libertatea nu trebuie limitata decat atunci cand, si in masura in care acest lucru este necesar.

Conform Conciliului Vatican II libertatea cea mai de pret este libertatea religioasa. In materie de religie, nimeni nu trebuie sa fie constrans sa actioneze impotriva constiintei, nimeni nu trebuie sa fie impiedicat sa actioneze conform constiintei sale.

Fiecare om are dreptul de a cauta adevarul in materie de religie pentru a-si forma cu prudenta judecati de constiinta drepte si adevarate.

Enciclica “Centisimus Annus” a Sfantului Parinte Ioan Paul al II-lea este prilejuita de evenimentele anului 1989 din tarile Europei Centrale si Orientale: prabusirea regimurilor dictatoriale.

Papa Ioan Paul al II-lea atrage atentia asupra faptului ca, desi scapate de sub jugul puterii comuniste, aceste tari sunt dominate de conflicte generate de dezordinea economica si sociala, de insatisfactia spirituala si de disperare.

Papa Ioan Paul al II-lea afirma la 8 octombrie 1988, in fata Curtii si a Comisiei Europene a Drepturilor Omului, de la Strasbourg, ca angajamentul Bisericii in acest domeniu corespunde pe deplin misiunii sale morale si religioase.

Biserica apara drepturile omului, pentru ca ele sunt o parte indispensabila a recunoasterii demnitatii persoanei umane, care a fost creata dupa chipul lui Dumnezeu.(37)

Papa afirma ca Biserica apara drepturile omului ca reflectare a Legii Divine. In acest context aminteste si de conflictul dintre catolicism si ideologia ultraliberala si chiar anarhista a drepturilor, conflict care a debutata debutat in secolul al-XVII-lea si s-a dezvoltat pana in zilele noastre.

In Enciclica “Evangelium Vitae”, Papa Ioan Paul al-II-lea arata contradictia care exista intre proclamarea solemna a drepturilor omului prin tot mai numeroase declaratii si initiative la nivel mondial si realitatea, transpunerea in fapte, care demonstreaza o tragica negare a lor.Papa ioan paul al-II-lea arata ca in ciuda afirmarii drepturilor persoanei si ale popoarelor in cele mai inalte adunari internationale, societatile noastre tind sa devina societati de exclusi, de marginalizati, de inlaturati si suprimati. El face o enumerare a tuturor atentatelor care merg in directia total opusa respectului fata de viata si care reprezinta o amenintare frontala la adresa intregii culturi a drepturilor omului (refuzul la viata a celui mai slab, celui mai nevoias, varstnicului, celui abia zamislit) atragand atentia asupra faptului ca toate declaratiile asupra drepturilor omului risca sa devina un exercitiu steril, atata timp cat tarilor sarace, in curs de dezvoltare, li se inchide accesul la progres, la dezvoltare, fie acest acces este conditionat prin interdictii absurde.

Ori teoria drepturilor omului se bazeaza tocmai pe faptul ca omul, ca fiinta, nu poate fi supus dominatiei nimanui.

Papa Ioan Paul al-II-lea considera ca radacinile contradictiei dintre afirmarea solemna a drepturilor omului si tragica lor negare practica rezida intr-o conceptie falsa despre realitate, care ajunge sa fie libertatea celor mai puternici impotriva celor mai slabi, destinati pieirii.(38) In aceasta situatie indivizii isi incalca reciproc drepturile, fiecare dorind sa se afirme independent de celalalt, sa-si impuna interesele. In aceste conditii si statul se transforma in stat tiran, care pretinde ca poate dispune de viata celor mai slabi si fara aparare in numele unei utilitati publice, care nu este altceva, in realitate, decat interesul unora.(39) Se paseste astfel pe drumul totalitarismului.

Din aceste expuneri reiese ca Biserica Romano-Catolica are o pozitie foarte activa in ceea ce priveste apararea drepturilor omului.Ea a intervenit in epoca zbuciumata a luptei de clasa, dupa primul razboi mondial, pentru a-l apara pe om impotriva exploatarii economice si a tiraniei sistemelor totalitare. Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, ea a pus accentul pe demnitatea persoanei, pe destinatia universala abunurilor materiale, pe solidaritatea umana. In prezent accentul mesajelor cade pe necesitatea de depasire a mizeriei tarilor in curs de dezvoltare.

Magisteriul Bisericii pleaca de la premisa ca ordinea sociala este orientata spre binele persoanei, ca orice om este o persoana dotata cu inteligenta si libertate si ca persoana umana trebuie sa fie principiul, subiectul si finalul oricarei institutii sociale.

Magisteriul afirma:

1) Toti oamenii sunt egali in noblete, demnitate si natura fara distinctii provenite din rasa, sex si religie. (Paul al VI-lea, Mesajul la O.N.U. si P.T.89)

2) Toti oamenii au aceleasi drepturi si datorii fundamentale (cf.O.A.16; G.S.26; P.T.9)

3) Drepturile persoanei umane sunt inviolabile, inalienabile si universale (cf. P.T. 9)

4) Fiecare om are dreptul la viata, la integritate fizica si psihica, la mijloace necesare si suficiente pentru a-si asigura un nivel de viata decent (cf.P.T.11; G.S.26,1).

5) Toti oamenii au dreptul la bunul nume si la respectul propriei persoane (cf.G.S.26;E.U.II,5.), la apararea propriei vieti private (cf.G.S.26;E.U.1,1400), la intimitate si la o imagine obiectiva (cf.”Insegnamenti di Paolo VI,IV,1996).

7) Toti oamenii au dreptul la o informare obiectiva si dreptul de a-si manifesta opinii si idei. (cf.Appello Dirriti dell’ uomo e riconciliatione. E.V.II,607).

8) Toti oamenii au dreptul la libertatea de a se misca in interiorul statului in care este cetatean, si de a emigra in alte tari, de a se stabili in ele (cf.P.T.25;E.V.II,10).

Legea morala naturala- sursa a drepturilor omului

Expresia de “drepturile omului” este recent intrata in vocabular, in statul modern, pana atunci circuland expresia de “drepturi naturale”.

Cristalizarea conceptului de drepturi ale omului s-a facut in stransa legatura cu nasterea si afirmarea notiuni de “drepturi naturale si cu problematizarea raportului dintre “statul cetate laic, religie si individ”.

Problematica drepturilor omului este considerata prin excelenta moderna, fundamentul filosofic fiind legea naturala care, daca la scolasticii spanioli avea un sens tehnic, desemnand ceea ce nu a fost “inventat” in mod deliberat sau creat intentionat, ci a aparut ca raspuns la necesitatile unei situatii, in secolul al-XVIII-lea este inteleasa ca proiectie a “ratiunii naturale”.Din acest punct de vedere, ea este preexistenta oricarei alte legi, este universala; dar pentru a te bucura de “drepturile naturale” care decurg din ea, trebuie sa te situezi intr-un cadru determinat statal – national.

“Ideea ca fiecare fiinta umana are drepturi care trebuie recunoscute si nu conferite de societate, exista inca din secolul al-XVII-lea”.(42),iar in secolul al-XVIII-lea, lupta revolutionara in numele libertatii, egalitatii si fraternitatii, intentioneaza sa impuna aceste drepturi inalienabile ca principii constitutive ale ordinii politice.Drepturile omului au dobandit astfel o valoare morala universala superioara si totodata de “instanta critica” in raport cu principiile de organizare a societatii umane.

Cea mai elocventa si mai precisa definitie a legii morale naturale o da Sfantul Toma d’Aquino: “Legea morala naturala este o participare la legea vesnica din partea creaturii inzestrate cu intelect”

Legea morala naturala nu consta in anumite idei morale innascute in om, ci intr-o dispozitie rationala, o lege de libera actiune, care poate fi dedusa cu ajutorul ratiunii din fiinta omului si din lume.

Biserica, avand competenta in privinta legii morale naturale, trebuie sa pretinda de la legile civile sa respecte exigentele legii morale naturale.Cand autoritatile statului incalca legea morala naturala, Biserica trebuie sa ia pozitie.

Legea morala naturala cere sa le fie recunoscute persoanelor individuale si grupurilor drepturile ce le au. Statul trebuie sa le apere, sa le precizeze si sa le armonizeze. Legea morala naturala precizeaza, de asemenea, ca orice cetatean si orice grup este obligat sa respecte drepturile altuia.Legile statului care nu respecta aceste cerinte isi pierd caracterul de legi si nu trebuie votate.

Orice lege morala naturala nu poate sa ceara de la supusii sai decat ceea ce este posibil din punct de vedere fizic si moral.

Drepturile omului in Biblie

Drepturile omului in Vechiul Testament

“Si a zis Dumnezeu: “Sa facem om dupa chipul si dupa asemanarea Noastra, ca sa stapaneasca pesti marii, pasarile cerului, animalele domestice, toate vietatile ce se tarasc pe pamant si tot pamantul!”

Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie.

Si Dumnezeu I-a binecuvantat, zicand: “Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul”.

“Pentru voi obstea Domnului si pentru strainul care locuieste intre voi, o singura lege sa fie, lege vesnica din neam in neam. Cum sunteti voi asa sa fie si strainul inaintea Domnului.

O singura lege si aceleasi drepturi sa fie pentru voi si pentru strainul care locuieste la voi”.

“Sa nu nedreptatiti pe cel ce munceste cu plata, pe sarac si pe cel lipsit dintre fratii tai sau dintre strainii care sunt in pamantul tau si in cetatile tale.”

“Sa nu judeci stramb pe strain, pe orfan si pe vaduva, si vaduvei sa nu-i iei haina zalog”

“Cand vei secera holda in tarina ta si vei uita vreun snop in tarina, sa nu te intorci sa-l iei, ci lasa-l sa ramana al strainului, saracului, orfanului si vaduvei, ca Domnul Dumnezeul tau sa te binecuvanteze intru toate lucrurile mainilor tale”.

“Cand vei scutura maslinul tau, sa nu te intorci sa culegi ranasitele, ci lasa-le strainului, orfanului si vaduvei”.

“Cand vei strange roadele viei tale, sa nu aduni ramasitele, ci lasa-le strainului, orfanului si vaduvei”.

Observam din aceste citate ca, in Biblie, dincolo de drepturile pe care omul si le dobandeste prin munca sa, exista drepturi care nu sunt in corelatie cu nici una din activitatile lui, ci deriva din semnitatea lui de persoana.(1)

Drepturile persoanei umane in Biblie izvorasc din insasi faptul ca omul este plamadit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Viata umana are astfel un caracter sacru si inviolabil, in care se oglindeste insasi inviolabilitatea Creatorului.Dumnezeu este “Goel-ul”, adica aparatorul celui nevinovat.

Inca de la Geneza, omul este asezat in culmea activitatii creatoare a lui Dumnezeu, ca o incununare a acestei activitati, ca faptura cea mai desavarsita. Totul in Creatie este oranduit in vederea omului si totul ii este supus. Se afirma astfel primatul omului asupra lucrurilor;ele exista si sunt incredintate lui, in timp ce omul nu poate fi pentru nici un motiv aservit semenilor sai si redus in vreun fel la rangul de obiect, iar teoria drepturilor omului se bazeaza tocmai pe faptul ca omul, ca fiinta, nu poate fi supus dominatiei nimanui.

Intregul Vechiul Testamant este dominat de o chemare universala la pace prin dreptate si moralitate, precum si la respect reciproc si la intelegere intre oameni.

Inca din secolele XII-X i.c. viata sociala a evreilor purta pecetea unei autentice democratii. Prescriptiile biblice prevad drepturi egale pentru toti cetatenii, indiferent de credinta, de apartenenta sociala sau nationala. Israelul antic a dat pentru prima data in istorie edificiului social o baza democratica, desfiintand orice deosebire de caste de ranguri, proclamand egalitatea supema a tuturor cetatenilor.

Legislatia iudaica a fost, se pare, cea dintai care a proclamat dreptul la azil pentru refugiati si principiul neextradarii.

In statul antic evreu cominitatile aveau datoria sa ingrijasca de oamenii nevoiasi, iar saracii aveau dreptul sa stranga tot ce a ramas pe camp dupa seceris, tot ce cadea de la seceris sau de la culesul fructelor, de asemenea, marginea campului un se admitea a fi secerata, aceasta ramanand saracului, orfanului, vaduvei si strainului.

Legile in Israelul antic se divid in doua grupuri:

legi cu o formulare cazuistica, utilizate in primul rand pentru drepturile omenesti.

Legi cu formulare apodictica, care cuprindeau porunci sau interdictii formulate la persoana a II-a, timpul viitor.

Fiecare prevedere din materialul legal cazuistic este facuta pentru a proteja anumite drepturi si pentru a compensa paguba facuta. De exemplu, potrvit Exodului, cand neglijenta cauzeaza moartea unui om liber, persoana neglijenta este pedepsita cu moartea. In alte cazuri, trebuie platita o cumpensatie in natura sau in bani. Chiar si in cazul delictelor penale,cum este violul sau furtul, persoana vinovata trebuie sa ocompenseze pe victima.

Vechiul Testament modifica radical statutul persoanei – toti cetatenii statului aveau drepturi politice, drept de vot si drepturi religioase (de a participa la sarbatoarea Pastelui). Cetatenia se obtinea prin nastere si taiere imprejur. Pe baza cetateniei, sclavul era protejat de robia pe viata. Tot cetatenia ii garanta sclavului israelit dreptul de proprietate funciara. Sclavii raniti de stapanii lor trebuiau sa fie eliberati.

Adevarata institutie care veghea in Israelul antic la respectarea legilor, a drepturilor omului, este institutia profetismului, fenomen unic in istoria universala. Profetii luau atitudine impotriva luxului a noii clase de imbogatiti, functionarii, ce obtineau profit din administratia lor si din favorurile pe care le acorda regele si ii apara pe saraci. De exemplu, profetul Amos vorbeste de justitie biblica care indeamna poporul lui Dumnezeu sa faca dreptate pe masura dreptatii lui Dumnezeu: “Cautati binele si nu raul, ca sa fiti vii si asa Domnul Dumnezeul Savaot va fi ci voi precum ziceti ca este.”

Cu cat Dumnezeu si Legea sa de justitie si iubire sunt respectate in lume, cu atat mai mult demnitatea umana si drepturile omului sunt salvate, cu atat mai mult raporturile sociale se stabilesc intr-un climat de loialitate si incredere reciproca intre oameni.

Legea, Torah, poate fi inteleasa in mod particular, ca instructie, o decizie data pentru un caz particular, in …… cuvantul semnifica insa, ansamblul de reguli care stabilesc raporturile intre oameni, precum si raporturile dintre Dumnezeu si oameni. Cuvantul mai semnifica si primele cinci carti ale Bibliei, Pentateuhul, care contine instructiunile lui Dumnezeu pentru poporul sau, prescriptiile la care fiecare trebuie sa se conformeze, viata sa morala, sociala si religioasa.

Decalogul contine imperativele esentiale ale moralei si religiei.

Drepturile omului isi au insa radacini directe si puternice in Decalog. Decalogul este cel care intemeiaza drepturile fundamentale si datoriile primordiale ale persoanei umane. El cuprinde legi apodictice, prohibitive sau vetive, legi dictate direct de la Dumnezeu pentru poporul sau. Condamnand omorul, furtul, marturia mincinoasa, Decalogul, “Magna Charta” a Vechiului Testament intemeiaza astfel drepturile fundamentale si datoriile primordiale ale persoanei umane.

Origene afirma:”Fiindca omul, ca pedeapsa pentru pacat, ajunsese de la libertatea Paradisului la sclavia acestei lumi, primul cuvant al Decalogului, adica cea dintai dintre poruncile lui Dumnezeu, trateaza despre libertate spunand:”Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, care te-a scos din Tara Egiptului, din starea de sclavie…”

Prima porunca a Decalogului interzice omului sa se considere ca propriul sau stapan si sa sacralizeze orice forma de autoritate sau de putere in lume. Violarea drepturilor omului se bazeaza aproape intotdeauna pe absolutizarea puterii, sau pe idolatrie. Prin urmare, prima porunca apara libertatea omului.

A doua porunca interzice omului sa-si extinda propria stapanire asupra persoanei celuilalt. Ea exprima principiul respectului persoanelor.

Atat in Vechiul Testament, cat si in Noul Testament, delictul si pedeapsa au fost legate nu numai de jurisprudenta obisnuita, ci si de cea divina. O infractiune impotriva unei fiinte umane, sau a proprietatii sale este o infractiune impotriva lui Dumnezeu si trebuie sa fie pedepsita fie de autoritati. fie de Dumnezeu.

B. Drepturile omului in Noul Testament

“Ce vom zice deci? Au doara Legea este pacat? Nicidecum. Dar eu n-am cunoscut pacatul, decat prin Lege. Caci n-as fi stiut pofta, daca Legea n-ar fi zis : Sa nu poftesti!

Dar pacatul’ luand pricina prin porunca, a lucrat in mine tot felul de pofte. Caci fara Lege, pacatul era mort.

Iar eu candva traiam fara lege, dar dupa ce a venit porunca, pacatul a prins viata;

Iar acum eu am murit! Si porunca data spre viata, mi s-a aflat a fi spre moarte.

Pentru ca pacatul, luand indemn prin porunca, m-a inselat si m-a ucis prin ea”.

Spre deosebire de Vechiul Testament, Noul Testament,nu cuprinde un “cod” in felul Deuteronomului sau Leviticului.Totusi in el se afla atitudinea fata de toate marile probleme sociale, in centrul carora se afla importanta problema a drepturilor omului, fiind indicat chiar si spiritul in care aceste probleme trebuie privite de crestini.

Noul Testament nu se mai fundamenteaza pe Lege. Dimpotriva, dupa cum s-a putut vedea si din textul citat din Romani cap 7,7-11, Legea aduce constiinta pacatului, dar nu poate sa indeparteze pacatul; dimpotriva grabeste constientizarea pacatului si face nelegiuirea sa abundeze.

Isus Cristos rezuma intreaga Lege a Vechiului Testament in suprema Lege a iubirii(1 Corinteni, 13, 1-13)

Iubirea crestina pusa in practica devine temeiul respectarii drepturilor omului, al libertatii, egalitatii si fraternitatii.

Cristos face cea de-a treia promulgare a Decalogului in predica sa de pe Munte care a constituit Magna Charta a moralei evanghelice si prin care Isus duce la implinire poruncile lui Dumnezeu, interiorizand si radicalizand exigentele Decalogului.(5)

Trecerea de la interdictia de a omori a Vechiului Testament, la obligatia de a iubi a Noului Testament, pe care o realizeaza Cristos, va largi drepturilor persoanei umane, nu numai cadrul, ci si sensul, importanta, universalitatea si obligativitatea.

Crestinismul preia din Vechiul Testament multe elemente referitoare la drepturile omului. Pacea, dreptatea si egalitatea, profesate de profeti va fi realizata din plin prin Mesia. Este pacea si dreptatea dintre Dumnezeu si om, cat si pacea si dreptatea dintre oameni prin statornicia de drepte relatii intre acestia. Trasatura definitorie a drepturilor omului, ramane, ca si in Vechiul Testament, legatura dintre Dumnezeu si om. Dreptul, dreptatea si pacea nu sunt posibile fara dreptatea divina.

Spre deosebire de Vechiul Testament in care iubirea este o porunca printre altele, in Noul Testament ea este implinirea tuturor celorlalte porunci. Esenta crestinismului este iubirea, dar iubirea este si temeiul de nezdruncinat al doctrinei drepturilor omului.

Prin porunca iubirii , Cristos il restabileste pe om in drepturile sale pentru propria sa valoare. Iubirea este o notiune superioara dreptatii.

Evanghelia cere un respect sacru fata de om, or, tocmai aceasta da sensul veritabil al drepturilor persoanei umane. Cristos a sintetizat toate indatoririle religioase, morale si sociale in porunca unica a iubirii. A iubi inseamna a implini Legea.

Dragostea, spune Sfantul ioan Hrisostom “are putere mai mare decat firea”. Prezenta iubirii ar face de prisos legile, pedepsele, condamnarile nedrepte.

Dragostea crestina este cea care ii uneste pe oameni si face “ca roti sa fie una” dupa chipul Sfintei Treimi (Ioan 17,21)

Sfantul Paul defineste omul ca imagine a lui Dumnezeu si ne cere sa fim imitatori ai lui Cristos, ceea ce inseamna ca drepturile omului sunt intr-un anume fel, o reflexie a celor ale lui Dumnezeu.

Concluzie

In studiul intitulat “Religia si drepturile omului”, Rene Cassin, unul din principalii redactori ai Declaratiei Universale a drepturilor omului”, fondatorul Institutului pentru Drepturile omului din Strasbourg, declara: Un examen serios al locului pe care drepturile omului trebuie sa-l ocupe in societatea umana universala si al metodologiei drepturilor omului ca stiinta aparte, cere, ca fiind de o deosebita importanta evocarea rolului initial si de precursor al factorului religios in domeniul drepturilor omului.”

Traditia juridica a drepturilor omului a fost intotdeauna sustinuta ca un act a carui legitimitate se cere sa fie motivata mai intai religios si moral si poi filosofic si juridic.

Activitatea Bisericii in realizarea drepturilor omului se realizeaza prin mijloace specifice si de pe pozitii religioase. Biserica se bazeaza pe egalitatea tuturor fara nici o discriminare in fata Creatorului, pe lupta legitima pentru inlaturarea tuturor inegalitatilor, pe responsabilitatea si coresponsabilitatea poporului in fata lui Dumnezeu.

Timp de aproape doua milenii, ocrotirea persoanelor, a gropurilor si a comunitatilor, a fost preocuparea exclusiva a Bisericii, statul neimplicandu-se in domeniul social decat cu functii represive (vizand mentinerea statu- quo- ului social si politic).

Reforma in domeniul drepturilor omului a facut-o crestinismul. Intr-un mediu pagan care ii dispretuia pe sclavi, pe saraci, pe bolnavi, in care familia era dezonorata, munca fizica era considerata injositoare, in care mila nu era cunoscuta, iar oamenii cadeau prada celor mai cumplite rataciri religioase si morale, crestinismul a predicat egalitatea tuturor oamenilor in fata lui Dumnezeu, I-a declarat fericiti pe saraci si pe cei aflati in suferinta, a pregatit si realizat desfiintarea sclaviei, a incercat in momentele sale de inceput introducerea proprietatii comune asupra bunurilor, a generat in sufletele oamenilor “foamea si setea de dreptate”.

CAPITOLUL 3

2.1 NASTEREA DREPTURILOR OMULUI

2.2 EVOLUTIA CONCEPTIILOR IN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI

2.3 EVOLUTIA REGLEMENTARILOR IN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI

2.4 DEZVOLTARI ALE DREPTULUI OMULUI PE PLAN REGIONAL SAU SUBREGIONAL

2.5 DREPTUL OMULUI- UN PRINCIPIU AL DREPTULUI INTERNATIONAL

2.1 Nasterea drepturilor omului

Inainte de a incepe prezentarea evolutiei istorice a drepturilor omului voi face o scurta prezentare a termenilor, precum si o clasificare a drepturilor omului.

In majoritatea limbilor exista doua acceptiuni ale notiunii de drept (obiectiv si subiectiv). De exemplu, in limba engleza, “law” desemneaza dreptul obiectiv, iar “right” dreptul subiectiv. In limba franceza, de obicei dreptul obiectiv este redat notandu-se cu initiale majuscula “Droit”, iar dreptul subiectiv cu initiala minuscula “droit” sau la plural “droits”.

Expresia de drepturile omului este relativ recent intrata in istorie. Pana atunci se folosea curent expresia de drept natural. Aparitia sintagmei de “drepturile omului” este simultana cu aparitia statului modern si a dreptului public care le acompaniaza si le organizeaza.

Drepturile omului s-au format prin unirea a doua concepte, primul de ordin juridic, care de fapt inseamna protectie. Aceasta sugereaza faptul ca dreptul omului izvoraste din necesitatea protejarii persoanei umane in general, si in special a acelor categorii sociale si grupuri marginale care nu se pot proteja singure si care sunt lipsite de aparare.

Cel de-al doilea termen -om- este de factura etica, morala.

Drepturile omului se pot clasifica in : drepturi civile, drepturi culturale, economice, politice, sociale. Toate aceste drepturi sunt indivizibile, interdependente, si egale ca importanta.

Drepturile omului sar mai putea clasifica in:- 1) DREPTURI INDIVIDUALE si 2) DREPTURI COLECTIVE

1. DREPTURI INDIVIDUALE

a. Dreptul la integritate fizica si mentala in care intra:

-dreptul la viata

-dreptul la libertate si securitate personala

-interzicerea torturi si a tratamentelor crude si inumane

-interzicerea sclaviei, a servitudini si a muncii fortate

-interzicerea arestarii arbitrare sau a privarii abuzive de libertate

b. Dreptul la constiinta si la actiune care cuprinde:

-libertatea de opinie, de exprimare si religioasa

-libertatea intrunirilor pasnice si de a constitui sindicate si alte organizatii si asociatii si de a adera la ele

-libertatea de circulatie, inclusiv dreptul de a parasi tara si de a reveni

c. Dreptul la justitie in conditiile stabilite de lege care cuprinde:

– o judecata echitabila ln caz de acte delictuase

– dreptul la asistenta din partea unui aparator

– neretroactivitatea legii

d. Drepturi privitoare la viata privata si de familie- dreptul la respectarea vietiiprivate si la protejarea familiei

e. Drepturi politice: – dreptul de a participa la conducerea treburilor politice

– dreptul de a alege si de a fi ales

f. Drepturi sociale, economice si culturale cuprind:

– dreptul la munca

– dreptul la un nivel de viata suficient, la securitate sociala, la serviciide sanatate, la cultura

g.Principiul egalitatii in drepturi si al nediscriminarii

2 Drepturi colective- dreptul persoanelor de a dispune de ele insale

– dreptul la suveranitate permanenta asupra resurselor naturale

– dreptul la dezvoltare

2.2 Evolutia conceptiilor in domeniul drepturilor omului

O reflectie asupra ideii drepturilor omului presupune, asa cum cunsidera Hegel, un efort pentru a o intelege in evolutia ei in decursul istoriei.

O prezentare istorica a drepturilor omului este absolut necesara pentru ca pana in zilele noastre, cand drepturile pmului au dobandit rangul lor de sine statator, devenind o noua disciplina in cadrul disciplinelor juridice de drept public si constitutional, cu un obiect precis, cu un scop bine determinat, nu a existat o stiinta a drepturilor omului propriu-zisa, ci mai degraba, o istorie a lor, care nu a cercetat dreptorile omului, prin raportarea la la un ideal juridic stabil, ci prin raportarea la la momentul istoric respectiv.

De aceea se impune ca pentru a intelege valoarea reala a diferitelor opinii, teze asupra drepturilor omului, acestea sa fie judecate in cuntextul istoric care le-a generat, atat din perspectiva intereselor reale, cat si a curentului filosofic, religios, moral, social si politic care caracterizeaza epoca respectiva.

Continutul drepturilor omului a evoluat in raport cu intraega evolutie istorica.

Convingerea ca oamenilor, in calitatea lor de oameni, li se cuvin anumite anumite drepturi apare inca din timpuri stravechi si parcurge intrega istorie a gandirii sociale.

“Ideea ca fiinta umana poseda, prin natura sa, anumite drepturi, valabile chiar daca acestora nu le corespund sau le corespund numai imperfect dispozitiile legii juridice pozitive, s-a ivit in mintea oamenilor, dupa cum se stie, inca din timpuri stravechi, si a fost redata in cuvinte stralucite gratie filosofiei stoice si jurisprudentei, poi in toate epocile urmatoare, uneori imprimandu-se dogmele religiei crestine, alteori numai in lumina ratiunii..” (1)

Primele incercari de a defini drepturile omului, trebuiesc cautate, spun specialistii in domeniu, in sistenele de gandire stoice, jus-naturaliste grecesti si romane din antichitate. (2)

Evul Mediu este puternic influentat de filosofia crestina care considera ca inb centrul conceptiei despre drepturile omului trebuie sa stea cele 10 porunci ale Decalogului.

Incepand cu secolul al XVII-lea si mai ales in secolul al XVIII-lea, asistam la o miscare ascendenta a constientizarii si a punerii in aplicare a drepturilor omului, de la cele politice, catre cele economice, sociale si culturale.

Tot intre secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, rationalistii reprezinta o forma de ocrotire care sa-l apere si sa-l protejeze pe om si bunurile sale, dar in cadrul caruia fiecare, unindu-se cu toti sa nu asculte decat de el insusi si sa ramana la fel de liber ca si mai inainte.(6)

“Ceea ce pierde omul prin contractul social ar fi libertatea sa naturala sau dreptul nelimitat de a-si insusi tot ceea ce-l ispiteste, dar ar castiga in schimb libertatea civila si proprietatea a tot ce poseda”

Omul renunta la unele din drepturile naturale in schimbul carora ar dobandi drepturile sociale, de catatean. Prin “Contractul social” omul se transforma in cetatean.

Din aceasta viziune filosofica se deduce principiul juridic al libertatii omului potrivit caruia “tot ceea ce nu-i este expres interzis este licit si care constituie baza teoriei dreptului omului.

In secolul al XVIII-lea, practicile specifice capitalismului ridica imperativul protectiei individului si a proprietatii centrandu-se asupra atributelor libertatii si responsabilitatii fiintei umane.

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, sub impulsul organizarii de partide socialiste, s-au desfasurat mari greve si demonstratii, mari actiuni de lupta pentru drepturi, cum ar fi: ziua de munca de 8 ore, protectie si securitate sociala, dreptul la organizare sindicala, la odihna, la pensie.

Ca urmare, statul a trebuit sa intervina din ce in ce mai mult, adoptand legi in favoarea paturilor muncitoare, creind mecanisme si mijloace de garantare a unor drepturi pentru paturile sarace ale societatii, devenind intr-o anumita masura un “ stat social”.

Plecand de la ideologia lui Marx, partidele comuniste au incercat sa cladeasca o societate in care statul devine principalul proprietar de de bunuri si tinde sa dirijeze intreaga viata politica, economica, sociala si culturala. In aceasta conceptie, statul preia asupra lui in intregime si garantarea ansamblului drepturilor omului. Aceasta varianta extrema a conceptiei de “stat social” a dus in practica la restrangeri ale unor drepturi si libertati individuale, si mai ales ale unor drepturi economice si sociale.

Experienta comunista nu a rezistat pentru ca nu a putut imbina avantantajele conceptiei statului social, intrevazut de Kant si Hegel, cu drepturile si libertatile individuale.

Astazi se considera ca drepturile omului implica un sistem politic-democratic.

In continuare voi prezenta evolutia conceptiilor asupra drepturilor omului in declaratii, tocmai pentru a sublinia aceeasi idee- ca nivelul de protectie a drepturilor omuluiatins in prezent este fructul unei lungi istorii care a parcurs mai multe etape, din cele mai indepartate timpuri pana astazi.

Drepturile omului au un caracter dinamiccare se explica prin faptul ca ele sunt legate de persoana umana, de transformarile istorice.

Fiecare epoca marcheaza un progres pe planul drepturilor fata de cea precedenta. Nu este vorba insa de o schimbare radicala a catalogului drepturilor omului, ci de imbunatatirea, adaptarea lor la noile cerinte sau modificarea mijloacelor omenesti de realizare a dreptatii.

Domeniul drepturilor omului ramine mereu deschis altor cuceririi, altor descoperiri.

Legiferarea drepturilor omului a avut drept precursori:

1 MAGNA CHARTA din 1215 prin care regele Angliei se angajeaza in fata nobililor sa o respecte, contine principiile fundamentale potrivit carora nici un om liber nu poate fi arestat, inchis, privat de proprietate, scos in afara legii, exilat sau distrus in orice mod fara judecata legala a egalilor sai.

2 Peste mai bine de trei secole, in 1628, Parlamentul englez adopta”THE PETITION OF RIGHTS”, document care arata ca domiciliul persoanei este inviolabil, ca nimeni nu poate fi supus taxelor fara incuviintarea Parlamentului.Se limita astfel absolutismul regelui, se eliminau discriminarile in domeniul justitiei.

3 La 23 februarie in statul Virginia este adoptata declaratia drepturilor”BILL OF RIGHTS’ care ofera o definitie mai precisa a drepturilor omului, dar nu se gaseste inca un argument pe care sa se fondeze principiul unui drept valabil pentru toti oamenii, se vorbeste numai de drepturi particulare, cele ale cetatenilor englezi, nu se poate vorbi inca de un drept al omului.10

4 Istoria moderna a drepturilor omului se incepe de obicei, cu”DECLARATIA DE INDEPENDENTA A STATELOR UNITE ALE AMERICII’ din 24 iulie 1776. Documentul promoveaza doctrina dreptului natural:”Este de la sine inteles adevarul ca toti oamenii se nasc egali si Creatorul ii investeste cu anumite drepturi inalienabile, iar printre acestea se numara dreptul la viata, libertate si fericire.’

Declaratia prevedea si instituirea de guverne cu consimtamantul celor guvernati, pentru a asigura drepturile, ca si independenta judecatoreasca, subordonarea militarilor puterii civile, libertatea comertului, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu juriu, libertatea fata de impozitele stabilite fara consimtamantul organelor alese.

Documentul juridic care a consacrat in maniera cea mai completa conceptul drepturilor si libertatilorfundamentale a fost”DECLARATIA DREPTURILOR OMULUI SI CETATEANULUI”din 26 august 1789 adoptata in perioada revolutiei franceze.

Primul articol al Declaratiei proclama “Oamenii se nasc liberi si raman liberi si egali in drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi fondate decat pe utilitatea comuna”.

Prin aceasta Declaratie drepturile omului sunt infatisate ca drepturi subiective pe care fiecare persoana le poate valorifica impotriva statului: acesta trebuie sa se abtina de la orice actiune impotriva drepturilor persoanei si sa intervina decat pentru a impiedica o actiune ce ar putea fi daunatoare altor persoane

Drepturile enumerate de “Declaratia drepturilor omului si cetateanului” sunt: -dreptul la proprietate

-dreptul la securitate

-dreptul la rezistenta fata de opresiune

-libertatea de gandire, de expresie si de manifestare

-prezumtia de nevinovatie si protectia contra retroactivitatii legii.

Limitele abordarii drepturilor omului in aceasta Declaratie decurg atat din conceptia sa individualista, cat si din insusi continutul ei. Dela inceput se face distinctia intre drepturile omului si drepturile cetateanului; unele drepturi revin doar cetateanului, ca membru al societatii politice respective –dreptul de a concura laadoptarea legilor, accesul la demnitate si functii politice, dreptul de a participa la stabilirea impozitelor.Persoanei care nu este cetatean nu i se recunoaste nici exercitarea deplina a dreptului la libera comunicare. Nu se asigura, pe de alta parte, un regim care sa garanteze exercitarea veritabila a liber6tatilor proclamate, nu se stabileste nici o obligatie pozitiva in sarcina societatii, singura preocupare fiind ca statul, puterea legislativa sau executiva, sa nu intervina in raporturile sociale, intr-o conceptie a libertatii ca o bariera juridica opusa puterii de stat.

Burghezia franceza s-a opus extinderii la populatia din colonii a egalitatii si dreprurilor acordate. Ea nu va ceda decat in secolul XX, si numai ca urmare a luptei popoarelor respective.

Totusi Declaratia de la 1789 marcheaza un moment de referinta in domeniul drepturilor omului prin continutul ei si mai ales prin influienta pe care a avut-o in intreaga lume.

Nici restauratia, nici guvernele conservatoare care au urmat nu au mai putut elimina ideile care stau la baza Declaratiei.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului proclamata la 10 decembrie 1948, la Paris, marcheaza momentul nasterii dreptului modern al omului. Declaratia constituie modelul si sursa de inspiratie pentru sutele de instrumente ce alcatuiesc in prezent edificiul juridic al protectiei fiintei umane.

In 1965 intra in vigoare Cartea Sociala Europeana, care detaliaza variatele drepturi economice, sociale si culturale.

In 1975, 35 de natiuni europene si altele au semnat Actul final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa (Acordul de la Helsinki), care contine importante sectiuni asupra drepturilor omului.

In 1976 intra in vigoare Conventia Americana a Drepturilor Omului si s-a stabilit o Curte de justitie intraamericana a drepturilor omului.

Din aceasta expunere se poate constata cu usurinta ca toate valorile proclamate de declaratii –solidaritatea umana, justitie sociala, egalitate sociala- sunt de fapt cele din Evanghelie. Declaratia de la 1948 a fost chiar redactata urmand ideile lui Jacques Maritain, filosof catolic neotomist, co-redactor al Declaratiei universale.

In primul articol Declaratia universala proclama “datoria oamenilor de a se comporta unii fata de altii intr-un spirit de fraternitate” .

Aceasta, precizeaza juristul Rene Cassin, corespunde textului biblic: “Sa nu te razbuni cu mana ta si sa nu ai ura asupra fiilor poporului tau, ci sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”.

“De se va aseza vreun strain in pamantul vostru sa nu-l stramtorati.”

Capitolul III. Drepturile omului in Romania

1.1Drepturile omului si societatea

1.2.Scurt istoric al Drepturilor omului in Romania

In acest capitol voi raporta drepturile omului la societatea, comunitatea din care el face parte. Drepturile omului nu pot exista separat de acestea. Insasi conceptia de drepturi si libertati fundamentale ale omului este un produs al evolutiilor (relatiilor) sociale.(16) Aceasta deoarece omul are doua dimensiuni existentiale indivizibile- singularitatea, individualitatea, unicitatea si sociabilitatea. Din aceasta persoectiva drepturile omului pot fi definite ca “ansamblul prerogativelor de care persoana umana se poate prevala, fie in raport cu semenii luati individual, fie in fata institutiilor din care face parte, in primul rand in raport cu statul.”(17)

Drepturile omului sunt parte intrgranta a fenomenelor si evolutiilor vietii politice, econonmice, sociale si culturale ale fiecarei tari, iar problema realizarii lor nu se poate pune decat intr-un context istoric, national, social si politic. Situatia se prezinta diferit de la tara la tara si este in continua evolutie depinzand de imprejurarile istorice nationale si de directia pe care o urmeaza procesul de dezvoltare in fiecare tara.

Nivelul de dezvoltare al fiecarei tari are o influenta determinanta asupra continutului, modului si conditiilor de exercitare a drepturilor omului si a libertatilor sale.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, in articolul 29, paragraf 1, afirma ca “numai in cadrul comunitatii este posibila dezvoltarea libera si deplina a persoanei umane.”

Pentru ca drepturile omului sa fie realizabile trebuie gasit un echilibru intre interesele individului si cele ale societatii, intre libertatea personala, libertatea altor persoane si exigentele rezonabile ale comunitatii.(19)

1.2. In acest subcapitol voi prezenta un scurt istoric al evolutiei drepturilor omului in Romania.

Drepturile omului in Romania au inceput sa capete conturul modern in contextul Revolutiei de la 1848, sub influenta ideilor tinerilor intorsi de la Paris, cunoscuti in istoria noastra, drept “generatia de la 1848”. Ei au fost inflacarati de teoria drepturilor naturale si de generosul enunt al “Declaratiei drepturilor omului si cetateanului”.

Elemante ce pot fi asimilate unei preistorii romanesti a domeniului au existat insa incepand cu secolul al XV-lea; “Pravilele de la Targoviste” (1452) si Putna (1581), Manstirea Bistrita (1618), precum si alte documante asemanatoare, care contin, spre exemplu, referiri la conditia juridica a persoanelor si organizarea familiei si chiar unele prevederi prin care se apara omul si demnitatea sa.

Prima codificare legislativa cu caracter laic a dreptului nostru este considerata “Cartea romaneasca de invatura” tiparita de logofatul Eustachie in anul 1646. In ea este aparat dreptul la proprietate si este interzisa stapanilor uciderea robilor de pe mosii.

Uterior, “Codica tivila a Moldovei” (Codul Calimach) intra in vigoare in 1817, si condamna robia considerand-o “impotriva firescului drit al omului”.

Revolutionarii pasoptisti sunt autori ai unor pagini memorabile referitoarela aspectele generale sau particulare ale dreptului omului. De exemplu, in lucrarile lui Nicolae Balcescu exista numeroase elemente privind apararea drepturilor omului.

O codificare a drepturilor si libertatatilor fundamentale avem insa mult mai tarziu.

Drepturile cetatenesti au fost institutionalizate in tara noastra prin Constitutia de la 1866, pentru a carei elaborare au fost consultate constitutiile unor tari europene cu mai indelungate traditii democratice.

In titlul al II-lea al Constitutiei erau prevazute:

Libertatea constiintei, a invatamantului, a presei si a intrunirilor

Egalitatea in fata legii

Inviolabilitatea domiciliului

Libertatea individuala

Libertatea de asociere

Secretul scrisorilor si telegramelor

Libertatea de instruire

Dreptul de petitionare

Aceasta Constitutie prevedea insa, pe langa drepturile civice si politice, si unele prevederi discriminatorii.

Constitutia din 1923, prima constitutie a Romaniei intregite in granitele ei firesti, marcheaza un pas inainte in directia consolidarii institutiei drepturilor omului, in sensul ca au fost inlaturate distinctiile de avere pentru dreptul la vot.Celelalte prevederi au ramas, in genere, aceleasi.

In intervalul dintre cele doua razboaie mondiale, dezvoltarile conceptuale in materie de drepturi ale omuluiau dobindit, gratie demersurilor stiintifice ale unei stralucite pleiade de juristi, diplomati si istorici romani, o incontestabila statura europeana.

Cea mai importanta societate constituita in Romania interbelica pentru promovarea si apararea dreptupilor omului a fost”Liga Drepturilor Omului din Romania” care a functionat intre anii 1923-1929 sub conducerea secretarului sau general C. G.-Costa-Form.

Dupa Revolutia din 1989 Parlamentul Romaniei a abrogat o serie de acte normative interne care ingradeau drepturile si libertatile fundamentale ale omului, si a ratificat o serie de Conventii internationale referitoare la drepturile omului, a adus modificari de substanta Codului penal si Codului de procedura penala pentru o mai buna garantare a drepturilor omului in justitie si administratie.

Principalele acte normative elaborate in Romania dupa Revolutia din 1989, pe linia apararii drepturilor omului sunt:

– Decertul Lege nr.6 din 8 ianuarie 1990, prin care pevede abolirea pedepsei cu moartea.

– Decretul Lege nr.138 din 12 mai 1990, privind imbunatatirea conditiilor pentru ocrotirea,educarea, scolarizarea si pregatirea profesionala a copiilor si tinerilor cu deficiente fizice sau intelectuale si a minorilor inadaptati.

Legislatia actuala a Romaniei bazata pe Constitutia din 1991, contine prevederi referitoare la drepturile omului, pe care le garanteaza si precizeaza ca acestea trebuie sa fie interpretate si aplicate in conformitate cu declaratia universala a drepturilor omului, cu pactele internationale, cu tratatele si conventiile la care Romania este parte. Prevederile evidentiaza prioritatea normelor internationale privind drepturile omului asupra legislatiei interne.(21)

Principalele probleme care au facut si fac obiectul preocuparii si perfectionarii legislatiei Romaniei cu privire la drepturile omului si respectarii acestora sunt:

Problrma minaritotilor nationale

In Romania exista 14 minoritati nationale ce reprezinta 10% din populatia tarii. Constitutia din 1991 rpecizeaza la art.6, alin.1 ca minoritatile nationale “au dreptul la pastrarea, la dezvoltarea, si la exprimarea identitatii lor etnice,culturale, lingvistice si religioase”. Prin alin.2 al aceluiasi articol se garanteaza egalitatea in fata legii si o protectie egala, asigurata prin lege.

“In scopul armonizarii convietuirii la un nivel inalt de civilizatie a cetatenilor romani nu-i suficient ca majoritatea sa respecte drepturile omului, ci se impune cerinta unei anumite loialitati a minoritatilor nationale fata de majoritate, ceea ce inseamna o abordare transparenta si sincera a raporturilor dintre acestea, in care intelegerea si spiritul de toleranta sa fie acceptate”.(22)

Cultele religioase

In Romania exista 15 culte religioase care se bucura de libertate religioasa, drept fundamental conferit de Constitutia tarii.

Trebuie mentionat, deasemenea fapul ca in Constitutia Romaniei este prevazuta autonomia cultelor religioase fata de stat.

3. Dreptul la libera exprimare

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a afirmat ca “libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democraice”. In Romania, prin Constitutie, “libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si librtatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau alte mijloace de comunicare in public sunt inviolabile”.(23)

4.Egalitatea in fata legii

Egalitatea tuturor cetatenilor romani in fata legii este norma cu continut etic si juridic consfintita de articolul 16 din Constitutia Romaniei. In cazul in care aceasta norma este incalcata, persoanele fizice se bucura de dreptul neconditionat de a sesiza Curtea Europeana a Drepturilor Omului daca nu sunt multumite de prorectia acordata de autoritatile nationale drepturilor lor.

Incalcari ale drepturilor omului in Romania

Cele mai multe abuzuri, incalcari ale drepturilor omului in Romania sunt determinate de nivelul economic scazut de constrangerile bugetare, de saracia in crestere.

Saracia corespunde cu nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Art.25 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului prevede “dreptul fiecaruia la un standard de viata care sa-i asigure o buna stare de sanatate atat lui cat si familiei, inclusiv alimentatie, imbracaminte, asistenta medicala si servicii sociale necesare”. Ori, in Romania, tot mai multi oameni duc o viata degradanta, malnutritia stand la baza ratei ridicate a mortalitatii infantile.(24)

Tot in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.26 este prevazut dreptul la educatie. Saracia determina incalcarea acestui drept.

In foarte multe cazuri copiii, datorita lipsurilor materiale, sunt nevoiti sa paraseasca scoala devenind forta de munca fie in gospodarie, fie sezonieri, fie la muncile agricole.

Saracia afecteaza si calitatea procesului educational indeosebi in mediul rural, in zonele sarace datorita lipsei cadrelor calificate, lipsei materialelor si mijloacelor de invatamant adecvate. Scolile functioneaza in conditii improprii datorita lipsei de fonduri locale pentru repararea cladirilor si a instalatiilor sanitare.

Intr-un studiu intreprins de Institutul National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale, in colaborare cu organizatia nonguvernamentala “Salvati Copiii”, 5,6% din familiile investigate au afirmat ca au copii sub 15 ani care muncesc. Parintii au recunoscut ca munca afecteaza pregatirea scolara a copiilor, dar este necesar ca ei sa munceasca pentru ca preturile sunt foarte mari si nu au venituri suficiente.

Un alt drept fundamental al omilui incalcat in mod abuziv in Romania este dreptul la asistenta sanitara. Drepturile omului in domeniul sanatatii nu pot fi respectate deoarece in Romania sanatatea este prea costisitoare iar sistemul de sanatate este sarac si ineficient. Deasemenea, drepturile pacientilor din spitale sunt violate in mod constant- celebru este cazul unei fetite din Iasi, Violeta Salaciuc, care , se pare ca a fost infestata cu virusul H.I.V. in spital.

Un alt abuz la adresa drepturilor omului in Romania, este incalcarea dreptului la proprietate,prevazut de art.17 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Potrivit articolului, orice persoana are dreptul la proprietate,atat singura cat si in asociatie cu altii. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de proprietatea sa.

“Dreptul de proprietate este un drept de origine incontestabila, foarte strans lipit de viata omului, de bunastarea individukui, de bunastarea societatii”.

Cu toate acestea multi chiriasi din casele nationalizate sunt aruncati din casa. Multe imobile sunt inapoiate unor oameni fara a se face nici macar dovada ca cel care actioneaza in justitie este cu adevarat mostenitorul proprietarului. Procesul se desfasoara fara stiinta chiriasilor, care se trezesc ca nu sunt valabile contractele de inchiriere ca nu le-au incheiat cu adevaratii proprietari. Apar asfel incalcari grave ale dreptului la proprietate. Se face dreptate unora zdrobindu-i si impigandu-i la disperare pe ceilalti.

Consider ca ar trebui sa se ajunga la un echilibru in aceasta problema, sa se gaseasca metode de reparare a prejudiciului celor ce le-au fost luate in mod abuziv casele, dar sa se faca redistribuirea acestor bunuri fara a se afecta drepturile altora.

O alta problema este cea a minoritatilor. Desi in Romania, minoritatile se bucura prin lege de drepturi egale cu ceilalti romani, autoritatile internationale profilate pe probleme ale drepturilor omului, ca si autoritatile romane, au luat cunostinta prin rapoarte scrise, despre unele violente si discriminari impotriva rromilor. Asemenea situatii au avut loc in judetele Mures, Constanta si Ilfov. Incidentele si cauzele fac inca obiectul cercetarilor pentru stabilirea vinovatilor.

Sunt, de asemenea, incalcate drepturile si libertatile cultelor religioase. In foarte multe judete din Transilvania, cu precadere in Satu-Mare, Cluj si Maramures exista inca dispute aprinse privind retrocedarea lacasurilor de cult ale Bisericii greco-catolice.

Decretul-lege nr.126/1990, in ciuda caracterului sau reparator, nun a produs efectele scontate in privinta reglementarii situatiei lacasurilor de cult si a caselor parohiale care au apartinut Bisericii greco-catolice pana in 1948. In acel an au fost preluate de catre Biserica ortodoxa romana, dupa ce cultul greco-catolic a fost desfiintat in baza decretului nr. 358/1948, de catre statul comunist. Diferendele cu caracter patrimonial existente intre Biserica greco-catolica si Biserica ortodoxa au condus la generarea si mentinerea neintelegerilor interconfesionale din judetele mentionate anterior.

La forurile internationale pentru drepturile omului sunt inregistrate si reclamatii din partea unora dintre comunitatile religioase nerecunoscute oficial de catre Guvern, ca fiind un fapt discriminaroriu.conform legislatiei romanesti in vigoare, o organizatie religioasa poate solicita recunoasterea oficiala in conditiile in care, prin statut, se angajeaza sa respecte constitutia si legile respectivei tari, sa nu aduca atingeri sigurantei nationale, ordinii, sanatatii si moralei.secretariatul de stat pentru culte precizeaza intr-un comunicat dat presei in legatura cu aceste sesizari ca “nu cunoaste sa existe o organizatie care sa respecte aceste prevederi si sa nu fie recunoscuta de statul roman”.

Sunt, de asemenea, incalcate drepturile la o judecata echitabila in caz de acte delictuoase si interzicerea torturii si a tratamentelor crude si inumane. Desi Constitutia Romaniei interzice tortura si relele tratamente in detentie, exista sesizari ale organizatiilor Amnesty International si APADOR- CH privind unele abuzuri, cu privire la utilizarea armelor de foc de catre politisti impotriva suspectilor nevinovati. De asemenea, exista relatari referitoare la cateva cazuri in care ofiterii de politie comit abuzuri constand in rele tratamente aplicate detinutilor. In intervalul 1995-1997 au fost semnalate 11 abuzuri si au fost pusi sub acuzare doar 2 politisti. Aceasta deoarece justitia nu exercita asupra activitatilor politiei un control suficient pentru a permite cetatenilor sa aduca in fata instantei abuzurile savarsite de politie.

Concluzii si recomandari

In final inainte de tage o concluzie, consider necesara prezentarea rezultatelor unui chestionar elaborat de Institutul roman pentru drepturile omului. Intrebarile au fost aplicate unor oameni obisnuiti. Intrebarile au fost: “Va intereseaza problema drepturilor omului?”, “Va cunoasteti drepturile?”, “Considerati ca va bucurati de aceste drepturi?”, “Daca ati considerat ca drepturile va sunt incalcate, cui v-ati adresa?”.

Majoritateo celor intervievati (aproximativ 70%, numarul celor intervievati fiind de 18 persoane), au raspuns ca nu-si cunosc drepturile sau ca aceasta problemanu-i intereseaza, ca au alte probleme mult mai importante, ca de aceste lucruri trebuie sa se ocupe “cei mai mari”.

Absorbit de grija zilei de maine, de lupta pentru existenta, intr-o societate in care standardele economice minime nu sunt asigurate, scade interesul pentru drepturile civile, politice si culturale. Indiferenta nu ne va ajuta sa ne aparam drepturile ci, dimpotriva, va contribui la slabirea lor si la pierderea constiintei posesiei acestor drepturi. Este de datoria tuturor sa participe pentru a apara ceea ce omul a cucerit cu pretul atator suferinte. Pentru aceasta rolul statului este de a se asigura ca legislatia sa cuprinda prevederi internationale privitoare la drepturile omului si sa urmareasca aplicarea acestor prevederi, sa sanctioneze nerespectarea lor; sa sprijine O.N.G.-urile implicate in protectia drepturilor omului; sa sensibilizeze opinia publica prin mediatizarea problemelor, abuzurilor asupra drepturilor omului prin presa, televiziune, emisiuni radio; sa imbunatateasca conditiile de munca si sa creasca interesul la nivel comunitar.

Nu trebuie reduse insa drepturile omului numai la drepturile cetatenilor fata de stat. Asta deoarece, din punctul de vedere al victimei incalcarii drepturilor omului, are prea putina importanta daca cel care le incalca este o autoritate statala sau un proprietar puternic, o corporatie multinationala sau o asociatie oarecare, din care victima face parte. Intreaga societate trebuie sa fie implicata in apararea drepturilor omului.

Este importanta in cazul abuzurilor la locul de munca implicarea Sindicatelor si a Patronatului prin stabilirea unor salarii minime decente si a unui program de lucru decent. In Romania cele mai puternice confederatii sindicale sunt: Cartelul Alfa, Blocul National Sindical (BNS), Fratia, Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania (CSDR).

Cea mai importanta este insa educatia intensa in domeniul drepturilor si indatoririlor individuale, de stimulare a initiativei individuale, a grupurilor sociale si a comunitatii. Indivizii trebuie sa inteleaga necesitatea cunoasterii si respectarii acestor drepturi si sa-si asume rolurile de cetateni. Trebuie sa devina constienti ca fara a sti despre sine ca sunt cetateni si fara a-si cunoaste drepturile si a crede in ele, nimeni nu se poate bucura de statutul sau socio-politic.

Comunitatea trebuie sa-si imbunatateasca experienta in definirea nevoilor sale si rezolvarea acestora cu participarea independenta si reala a cetatenilor.