Drepturile Copilului Privind Sanatatea Lui Fizica Si Psihica

Cuprins

INTRODUCERE

În societatea noastră valoarea unei persoane este de multe ori măsurată după ceea ce ea produce sau ce fel de slujbă are. Cei care sunt mai puțin capabili sau în cazul copiilor care nu “produc“ ceva sunt neglijați și sunt considerați fără prea mare valoare.

Orice persoană este înainte de toate o ființă umană chiar dacă este femeie sau bărbat, copil, tânăr sau bătrân, negru, alb sau de altă rasă, cu handicap sau fără, de o anumită naționalitate, cu avere sau fără, etc.

Toți copiii trebuie să se bucure de copilăria lor, să se simtă în siguranță pentru că ei sunt speciali și unici, indiferent de gradul de handicap, comportament, că sunt utili, chiar dacă pot produce ceva sau nu.

Fiecare om are valoarea sa. Fiecare copil are o valoare egală cu a oricărui alt copil. Nimeni, nici un om, nici um copil nu poate fi uitat, că fiecare om este egal în drepturi cu celălalt.

În primii ani ai tranziției a crescut numărul copiilor aflați în situții de risc, fie că trăiesc în familia lor naturală, fie în afara ei. Explozia sărăciei este doar unul din riscurile la care copiii sunt supuși în această perioadă. De fapt, toate categoriile de risc au crescut în perioada de tranziție. Cel mai mare risc îl reprezintă acela de a fi abandonați în instituții sau, pur și simplu pe stradă, încredințați pe perioade nedeterminate unor instituții.

La acestea se adaugă riscul de a fi abuzați de propria familie sau de cei din jur, de a deveni delicvenți sau victime ale violenței și abuzurilor, riscul de a nu fi școlarizați și de a nu primi o îngrijire corespunzătoare, riscul de a se îmbolnăvi de SIDA, iar în cazul copiilor cu dizabilități, riscul de a nu primi acele condiții necesare propriei lor dezvoltări.

Aceste cazuri sociale există oriunde în lume și cu atât mai mult în România, țara care trăiește o schimbare a sistemului social.

CAPITOLUL I : DREPTURILE COPILULUI

I.1.CONCEPTUL DE DREPTURI ALE COPILULUI

Interesul pentru copil ca fiind ființă umană cu drepturi depline este unul din principalele aporturi ale secolului XX la evoluția umanității. Nimic mai firesc pentru un secol pe care la începuturile sale Ellen Key îl anunța ca fiind “secolul copilului” , decât numeroasele dezbateri și discuții referitoare la natura drepturilor ce trebuiau asociate copilului și copilăriei.

A existat o unanimă recunoaștere a nevoii speciale de protecție a copilului datorită vulnerabilității sale în raport cu societatea. Vulnerabilitatea a fost interpretată prioritar în legătură cu anumite incapacități, prin urmare copilul a fost tratat mai curând ca un obiect al actelor de caritate decât ca o ființă umană individuală, cu propriile sale drepturi. Elaborarea deciziilor cu privire la copil au fost luate de cele mai multe ori în absența copilului.

Problemele referitoare la copil au fost considerate în mod frecvent ca nepolitice, lipsind asfel din agenda deciziilor politice, deși era recunoscut faptul că “ei -copiii- plătesc cel mai greu preț pentru miopia în politicile economice, gafele politice și războaiele noastre”. (Eglantyne Jebb)

În cea de-a doua jumătate a secolului XX a început să crească gradul de înțelegere al nevoilor psihologice ale copiilor și de recunoaștere a copilăriei ca o valoare în sine. În același timp, a apărut evident faptul că, uneori, interesul copilului este diferit de cel al protectorilor săi, mulți copii fiind supuși unor tratamente inacceptabile în chiar familiile lor.

Toate aceste constatări au exercitat presiuni pentru elaborarea unei convenții care să plece de la nevoile reale și specifice ale copilului și să trateze independent drepturile copilului, mai curând decât să le includă în drepturile omului.

Elaborarea unei convenții privind drepturile copilului venea să “stingă” vocile celor care considerau că a vorbi despre drepturile copilului este inutil și chiar periculos pentru că înseamnă să tratezi copilul ca pe o categorie aprte a ființei umane. În același timp, convenția trebuie să contrazică acele păreri care susțineau că drepturile copilului au fost deja cuprinse în Convenția Internaționala cu privire la Drepturile Politice și Civile și în Convenția Internațională cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, ambele adoptate de Națiunile Unite în 1966.

Deși elaborarea Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului a fost un proces îndelungat (aproximativ 10 ani), putem aprecia faptul că în forma sa finală Convenția exprimă mai mult decât orice alt document întrgul spectru al drepturilor omului – civile, politice, economice, sociale și culturale și prevede o dezvoltare completă a potențialului copilului într-o atmosferă de libertate, demnitate și justiție. Toate drepturile exprimate în Convenție sunt importante și necesare, se susțin reciproc fără să fie posibilă realizarea unei relații ierarhice.

În Convenție, drepturile copilului sunt clare, concrete și accesibile înțelegerii, iar prin aceasta este satisfăcută o primă condiție în procesul respectării lor.

Mesajul ei trebuie sumarizat în trei cuvinte: copiii trebuie respectați. Aceasta înseamnă că:

supraviețuirea, protecția și dezvoltarea copiilor trebuie să fie prioritară;

interesele superioare ale copiilor trebuie luate în considerare ori de câte ori se iau decizii care îi privesc;

opiniile copiilor sunt importante : trebuie ascultate și trebuie să li se acorde atenția cuvenită.

Aceste principii trebuie să se aplice tuturor copiilor fără nici o discriminare.

Ca urmare a ratificării Convenției, statele membre au luat măsuri de îmbunătățire a situației copiilor. Au avut loc schimbări legislative și s-au creat structuri administrative pentru protecția drepturilor copilului.

Convenția a creat un climat favorabil de reformă, a definit principii și norme universale asupra situațieicopiilor și a conturat un proces de urmărire și discutare a gradului de implementare.

I.2. NOȚIUNEA DE DREPTURI ALE OMULUI

Expresia drepturile omului evocă drepturile ființei umane, ființă înzestrată cu rațiune și conștiință, și căreia îi sunt recunoscute drepturile sale naturale, ca drepturi inalienabile și imprecsriptibile.

Drepturile omului au fost definite în doctrină ca “prerogative guvernate de anumite reguli, prerogative pe care ființa umană le deține în relațiile sale cu semenii și cu manifestările puterii ” Nu toate aceste prerogative capătă însă valoare de drepturi ale omului, ci numai acelea care sunt intim legate de ființa umană, care îi sunt necesare și esențiale pentru existența sa și doar atunci când astfel de prerogative capătă statut juridic. Este vorba deci despre anumite drepturi subiective, categoria de drepturi ale omului neincluzând totalitatea drepturilor subiective, ci numai pe acelea care, recunoscute prin forța legii, sunt inerente ființei umane și pot fi extinse pe măsura evoluției societății.

Drepturile fundamentale ale cetățenilor români sunt “acele drepturi subiective ale cetățenilor, esențiale pentru viața, libertatea și demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalității umane, drepturi stabilite prin constituție și garantate prin constituție și legi. Unul dintre drepturile fundamentale ale omului este dreptul acestuia la libertate.

I.3. ASPECTE PRIVIND RESPECTAREA UNOR DREPTURI ALE COPILULUI

Cursul firesc al vieții, zi de zi, oriunde s-ar afla copilul, în familie în instituție și în școală trebuie să asigure respectarea drepturilor sale.

Viața copilului cu respectarea nevoilor specific umane, a trebuințelor corespunzătoare vârstei, dezvăluirea și dezvoltarea potențialului său reprezintă instanța supremă care confirmă valoarea oricărei cunoașteri. Viața cotidiană firească a copilului are valoarea sa de neînlocuit pentru prezent dar și pentru viitor. Copilul va putea fructifica pe deplin cunoașterea drepturilor proprii , va respecta drepturile celuilalt, mai ales dacă în viața sa, în familia sa sau în instituția care-l ocrotește, respectarea drepturilor sale este ceva firesc.

I.3.1.Dreptul la nediscriminare

Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin articolul 2 caracterizează nediscriminarea drept condiție esențială care face ca nimeni să nu fie uitat, care asigură comprehensivitatea respectării documentelor internaționale : "Fiecare om se poate prevala de toate drepturile și de toate libertățile proclamate în prezenta Declarație, fără nici o deosebire , ca de exemplu de rasă, culoare, sex, de limbă, religie, de opinie politică sau de orice altă opinie, de origine națională sau socială, de avere, de naștere sau decurgând din orice altă situație"

Convenția cu privire la drepturile copilului se referă la acest drept în articolul 2 prin care Statele Părți se angajează să respecte drepturile enunțate în convenție și să le garanteze tuturor copiilor fără nici o discriminare și să ia măsuri corespunzătoare astfel încât copilul să fie protejat împotriva oricărei forme de discriminare directă sau de sancțiuni motivate prin situația juridică, activitățile, opiniile declarate sau convingerile părinților, ale reprezentanților săi legali sau ale membrilor familiei sale.

O serie de documente precum Convenția Internațională privind Eliminarea oricărei forme de discriminare rasială adoptată și ratificată de Adunarea Generală a O.N.U. din 21 decembrie 1965, Convenția împotriva Discriminării în Educație adoptată de Conferința Generală UNESCO la 14 decembrie 1960, Declarația asupra Eliminării oricăror forme de intoleranță și de discriminare bazate pe religie sau credință, proclamată de Adunarea Generală O.N.U. din 14 noiembrie 1981 aprofundează cerințele dreptului la nediscriminare.

În aceste documente, discriminarea între ființele umane, încălcarea dreptului la nediscriminare, este considerată drept un afront pentru demnitatea umană și este condamnată ca violare a drepturilor umane și ale libertăților fundamentale. De asemenea este definită discriminarea în diferite arii. Discriminarea rasială este definită drept orice deosebire, excluziune, restricție sau preferință bazată pe rasă, culoare, descendență sau origine națională sau etnică care are ca scop sau ca efect anularea sau diminuarea recunoașterii, fructificării sau exersării pe picior de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale în domeniul politic, economic, social, cultural sau în orice domeniu al vieții publice.

Cadrul didactic, conștientizând dreptul la nediscriminare al oricărui copil va asigura în primul rând, așa cum prevede Convenția împotriva discriminării în educație eliminarea condițiilor care conduc la :

– privarea unei persoane sau grup de persoane de accesul la educație de orice tip sau nivel;

– limitarea unei persoane sau grup de persoane la o educație de un standard inferior;

– impunerea unor condiții incompatibile cu demnitatea omului.

Aceste condiții pot apărea într-o comunitate locală, într-o școală, într-o clasă chiar în condițiile unei legislații generale privind educația națională clară în ceea ce privește combaterea discriminării.

Orice manager de școală generală trebuie să prevină selecția elevilor pe clase pe orice alt criteriu în afara celui al întâmplării statistice, pentru a evita inegalitatea de tratament în raport cu starea materială a părinților, culoarea pielii, limba și mediul din care provine copilul, situațiile speciale în care se află anumiți copii.

Tratarea diferențială a copilului în procesul de învățământ, în cadrul fiecărei lecții pentru a se asigura ocazii de succes pentru fiecare elev și progresul acestuia, reprezintă una din căile esențiale de evitare a discriminării.

Școala trebuie să fie un model în ceea ce privește dreptul la nediscriminare. Respectarea unor prevederi din Codul Educatorului, al lucrătorului social privind confidențialitatea situației familiale a unor copii, profesia și situația socială a părinților previne încălcarea demnității copilului.

Coeducația, nediscriminarea în funcție de sex a copiilor în educație, modelele oferite în acest sens pot constituimpatibile cu demnitatea omului.

Aceste condiții pot apărea într-o comunitate locală, într-o școală, într-o clasă chiar în condițiile unei legislații generale privind educația națională clară în ceea ce privește combaterea discriminării.

Orice manager de școală generală trebuie să prevină selecția elevilor pe clase pe orice alt criteriu în afara celui al întâmplării statistice, pentru a evita inegalitatea de tratament în raport cu starea materială a părinților, culoarea pielii, limba și mediul din care provine copilul, situațiile speciale în care se află anumiți copii.

Tratarea diferențială a copilului în procesul de învățământ, în cadrul fiecărei lecții pentru a se asigura ocazii de succes pentru fiecare elev și progresul acestuia, reprezintă una din căile esențiale de evitare a discriminării.

Școala trebuie să fie un model în ceea ce privește dreptul la nediscriminare. Respectarea unor prevederi din Codul Educatorului, al lucrătorului social privind confidențialitatea situației familiale a unor copii, profesia și situația socială a părinților previne încălcarea demnității copilului.

Coeducația, nediscriminarea în funcție de sex a copiilor în educație, modelele oferite în acest sens pot constitui fundamentul pentru înțelegerea de către copii a nediscriminării din punct de vedere al credinței, religiei, rasei, stării sociale a părinților.

Dreptul la nediscriminare se asigură la nivelul întregii activități școlare. Curriculum-ul școlii, manualele școlare și activitatea din lecții trebuie orientate spre conștientizarea de către elevi a importanței nediscriminării, a progreselor omenirii în câștigarea libertăților individuale, a cerințelor democratice de nediscriminare.

I.3.2.Dreptul la educație

Educația poate fi privită ca un drept sau ca un privilegiu pe care societatea o conferă individului. Dar, societateaa conferă acest drept cu speranța și aștepterea ca el să fie aprofundat mai departe prin " însuși sistemul educativ".

Reforma școlii din perspectiva dreptului la educație trebuie să țină cont și de idealurile sociale. Educația vizează câștigarea unui statut social de către fiecare individ. Dar societatea, în fond asigură dreptul la educație pentru fiecare nu pentru a face pe cineva mai bogat, mai puternic decât altul, ci pentru a perfecționa societatea, pentru a-l pregăti pe individ pentru problemele și serviciile pe care le va avea în viitor în societatea care i-a conferit dreptul respectiv.

Articolele 28 și 29 din Convenția drepturilor copilului definesc dreptul la educație, dar toate articolele care se referă la dezvoltarea copilului solicită respectarea aceluiași drept (de exemplu art.6).

Pe primul loc se află asigurarea învățământului obligatoriu și gratuit pentru toți, care în România se asigură până la împlinirea vârstei de 16 ani.

Articolul 28 la punctul e) prevede obligativitatea statului de a lua măsuri pentru a încuraja frecventarea școlii cu regularitate și reducerea ratei de abandonare a școlii.

Astfel "aplicarea disciplinei școlare într-un mod compatibil cu demnitatea copilului ca ființă umană" este o obligație (pct.2 art.29), dar și o condiție pentru menținerea copilului în școală.

Prevenirea abandonului școlar ține de prezența atașamentului pentru școală ca instituție, pentru educatori și colectivul de elevi și a motivației pentru învățare la unii elevi care provin dintr-un mediu indiferent față de cultură și educație sau marcați de lipsuri materiale și suferințe multiple. Școala trebuie să compenseze și chiar să șteargă frustrările deja instituite și nu să adauge altele noi.

Problema abandonului școlar nu trebuie să intereseze numai învățământul ci toate organismele care se ocupă de copil, de protecția lui.

Organizarea unor servicii educative de sprijin a copilului în mediu deschis acoperă nevoi nedeblocate în momentul de față pentru anumite categorii de copii. Serviciile educative în mediu deshis (din Franța, de exemplu) ajută copilul școlar în mediul său familial sprijinind și familia să-și asume responsabilități în domeniul educației copilului. Educația în mediu deschis se adresează concomitent copilului și familiei lui.

La noi, serviciile educative s-ar aduce cu precădere copiilor aflați în situație de repetenție și/sau abandon școlar, cu sau fără tulburări de comportament. În unele cazuri abandonul școlar este urmat și de părăsirea familiei de către copil, care devine copil al străzii. În alte cazuri copilul este abandonat de familie, tragedie care-și pune amprenta asupra situației școlare.

În general copilul aflat în dificultate în școală, trăiește într-un mediu familial necorespunzător, cu resurse materiale insuficiente sau prost gospodărite. Părinții sau unul din părinți care se preocupă de copil sunt lispiți de preocuparea pentru situația școlară și pentru timpul liber al copilului, uneori sunt indiferenți chiar față de nevoile sale de hrană și îmbrăcăminte neutilizând în folosul exclusiv al copilului resursele puse la dispoziție de către stat (alocația de stat pentru copii, ajutorul social,drepturile persoanelor handicapate).

I.3.3.Dreptul la identitate

Convenția privind drepturile copilului vizează dreptul la identitate în mai multe articole. Articolul 7 alineatul 1 prevede "Copilul este înregistrat imediat după nașterea sa și are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetățenie și , în măsura posibilității, dreptul de a-și cunoaște părinții si de a fi crescut de aceștia". Alineatul 2 al articolului 7 subliniază garantarea acestor drepturi și în cazul în care copilul s-ar găsi în situația de a fi apatrid. Prin articolul 8, alineatul 1,"Statele părți se angajează să respecte dreptul copilului de a-și păstra identitatea, inclusiv cetățenia, numele și relațiile familiale, așa cum sunt recunoscute de lege, fără amestec ilegal".

Alineatul 2 din articolul 8 se referă la asistența și protecția corespunzătoare pe care trebuie să o acorde statele părți, pentru ca identitatea unui copil să fie restabilită cât mai repede posibil, dacă acesta este lipsit în mod ilegal de elementul care compune identitatea sa sau de unele dintre acestea.

Articolul 29 alineatul 1.c subliniază că evoluția copilului trebuie să urmărească “dezvoltarea respectului față de părinții copilului, față de identitatea sa culturală, de limba proprie și valorile sale, precum și față de valorile naționale ale țării în care trăiește, ale țării din care eventual este originar și ale civilizațiilor diferite de a sa”.

Se pune problema punerii în funcțiune a unor mecanisme și a unor politici sociale mai largi, ce țin de educația pentru contracepție, și de existența unui personal specializat în cartiere și maternități care,cu tact psihologic să identifice posibilele cazuri de părăsire a nou născutului, să evalueze lucid situația mamei, iar atunci când părăsirea copilului este inevitabilă să convingă mama să declare oficial abandonul. În acest fel adopția timpurie a copilului ar fi mult facilitată.

Prin prisma dreptului de identitate orice educator și lucrător social din centrul de plasament are responsabilități deosebite în obținerea și păstrarea certificatului de naștere si buletinul copilului, a tuturor datelor privind familia acestuia în evitarea oricăror situații discriminatorii. Chiar dacă membrii familiei naturale nu țin legătura cu copilul din Centrul de plasament, instituția trebuie să mențină funcțiile de legătură cu aceștia, să cunoască de exemplu adresa actuală. Alte drepturi, ale copilului precum dreptul la proprietate sau la moștenire sunt legate de acesta.

Copilul aflat în dificultate trebuie să-și primească buletinul de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, ca toți ceilalți colegi de generație, fără discriminare, a împotrivirii oricăror piedici birocratice.

De mic, oriunde s-ar afla, copilul trebuie să-și cunoască prenumele și numele de familie, numele și prenumele părinților, data nașterii și localitatea în care s-a născut, localitatea în care trăiesc părinții și bunicii. Copilul trebuie cunoscut de ceilalți și de colegi mai ales, și apelat cu numele și prenumele său corect, fără a recurge la atribute. Utilizarea poreclelor la copiii instituționalizați este de cele mai multe ori un instrument de marginalizare și legare de un mediu pe care vor să-l uite.

Copilul trebuie să aibă acces la datele care privesc familia sa naturală și eventualele rude.

În vorbirea curentă referitor la individul uman, identitatea se definește prin ansamblul de date prin care se identifică o persoană dar și faptul de a fi identic cu sine însuși.

În planul dreptului, identitatea individuală se exprimă prin conceptele de persoană, capacitate juridică și drepturile omului.

I.3.4. Dreptul copilului la familie

1. Dreptul copilului abandonat de familia naturală la altă familie

Viața a demonstrat că o femeie este mai bună pentru copil decât orice instituție, oricât de bine ar fi organizată aceasta și oricâte resurse ar avea.

Găsirea unei soluții pentru ocrotirea definitivă a copilului în cadrul unei familii este o problemă complexă care solicită competențele psihologice și naționale ale lucrătorului social. Este vorba în primul rând de selecția, evaluarea și pregătirea familiei care va avea în adopție copilul, precum și de asigurarea accesului la informații privind creșterea și educația copilului, în viitor, atât în cazul adopțiilor în țară cât și a celor internaționale.

Lucrătorului social îi revine și sarcina medierii relației: copil aflat în dificultate – familia care-l va prelua spre plasament sau adopție. Această mediere presupune cunoașterea aprofundată a situației în care s-a aflat copilul și a consecințelor pe care aceasta le-a avut. Se știe că un copil abuzat fizic și emoțional, crescut fără dragoste, se relaționează cu greutate, învață pe o cale dificilă și întortocheată să acorde el însuși simpatie și dragoste celor care-l îngrijesc. Familia de plasament și adopție devine obiectul consilierii psihologice pentru a manifesta îngăduință, răbdare, tact pedagoic, pentru a forma la copil, treptat conștiința că aparține unei familii, că este dorit, ocrotit și iubit.

2. Dreptul copilului insituționalizat la reintegrare familială

Reintegrarea familială nu este însă un proces simplu, iar restabilirea relațiilor firești părinte -copil solicită timp. Precauțiile sunt necesare deoarece statisticile au arătat că, în anumite medii, violența asupra copilului este opera concubinilor și a unor membrii de familie (verișori, unchi,etc.).

Copilul care a crescut numai în instituții, în Casa de copii trebuie pregătit treptat pentru integrarea familială, pentru cunoașterea părinților și a celorlalte rude. Regăsirea rudelor nu înseamnă automat și acceptarea de către copil a familiei regăsite, s-a constatat că fetițele trecute de 11-12 ani refuzau și reîntâlnirea cu mama care le căuta, judecând-o aspru pentru abandonare.

F.I.C.E.- România a lansat în 1995 un apel cetățenilor, primarilor, cadrelor didactice, reprezentanților cultelor religioase, mass-media pentru a sprijini integrarea familială a copiilor din case de copii. Era vorba de a găsi familii de plasament și adopție pentru unii copii. Pe de altă parte apelul a solicitat sprijin pentru găsirea familiei naturale, a unuia dintre părinți, a bunicilor, rudelor copiilor părăsiți în instituții. Primarii, preoții, dascălii au fost incitați să invite copii să-și petreacă vacanțele în localitățile de unde provin, să-i cunoască mai bine, să-i implice în activitățile locale și să prospecteze un viitor loc de muncă pentru aceștia.

3. Dreptul copilului cu handicap de a fi păstrat în familie

Prezența unui copil cu handicap modifică problematica familiei. În întregul ei devine o familie cu nevoi speciale. În general este blocată sau afectată cariera profesională a mamei, se reduce semnificativ timpul liber, apar dezechilibre în interiorul familiei, contradicții între părinți care uneori duc la divorț, la adulter sau alcoolism, în cazul unuia dintre parteneri. În plan psihologic, la unii părinți , apar sentimente de culpabilitate, vinovăție, depresie, întreruperea comunicării cu membrii familiei extinse. Cercetări în domeniu au prezentat că în unele cazuri, reechilibrarea familiei se face cu greu sau nu se realizează. S-a constatat că familia care a rămas unită după depășirea șocului inițial se întărește, își creează noi linii de conduită, caută soluții pentru autonomia copilului, pentru relaționarea fraților cu acesta.

Statul ajută copilul cu handicap și familia lui prin sprijin material și prin alte forme, prin angajarea însoțitorului pentru persoana cu handicap sever și profund. Unul dintre efecte este păstrarea copilului în familie. Centrele de zi sunt una din formele de sprijin deosebite pentru păstrarea copilului în familie.

Școlile speciale cu internat reprezintă forme tradiționale în învățământul românesc de sprijinire a copilului cu handicap. Chiar în condițiile dezvoltării integrării copilului cu handicap în școala obișnuită, existența internatului pentru elevi cu cerințe educaționale speciale proveniți din familii cu probleme sociale deosebite reprezintă o formă de protecție socială pentru prevenirea instituționalizării. E vorba , de exemplu, de situațiile în care copilul părăsit de părinți se află în îngrijirea unui bunic sau bunice cu probleme de sănătate sau materiale, sau cazuri în care familia monoparentală – mama e grav bolnavă sau ea însăși e cu handicap.

4. Dreptul copilului instituționalizat de a crește în condiții similare familiei

Casele de copii nu mai sunt instituțiile de tip închis,fără comunicare cu familiile și cu comunitatea locală. În momentul actual, denumite Centre de plasament, casele de copii au căpătat funcția de a restabili legătura copilului cu familia, de a-l plasa fie în familia naturală, fie în cea de plasament sau într-o familie de adopție. Pentru copiii care nu sunt adoptați sau luați în plasament, instituția care înlocuiește familia trebuie să creeze condiții cât mai apropiate de cele familiale.

Pentru copilul care rămâne în instituție aceasta este casa lui și trebuie organizată precum casa fiecărei familii. De aceea, capacitatea de a dărui iubire, de a fi empatic și înțelegător a celui care lucrează cu copiii din instituții este o condiție esențială pentru uitarea traumelor suferite de copiii instituționalizați și de blocarea consecințelor pe termen lung ale acestora. Climatul similar celui familial presupune și sprijin comun, interes pentru performanțele școlare sau de orice fel dar și înțelegere pentru nereușite, o anumită familiaritate și legătură profundă.

Nu pot fi angajați în casele de copii cei ce nu suportă variatele manifestări ale copilului, cei care au cerințe nerealiste față de copil, cei orientați spre pedeapsă pe care o consideră necesară în controlul copilului, cei ce nu știu să fie iubiți, exigenți și ocrotitori totodată.

I.4. ASPECTE PARTICULARIZATE ALE ÎNCĂLCĂRII DREPTULUI COPILULUI

Copiii cu HIV/SIDA

O problemă mult disputată a fost aceea a provenienței copiilor cu HIV/SIDA, respectiv din familii sau din instituții de ocrotire (în special leagăne sau secții pentru distrofici). Indiferent de proveniența copiilor, îmbolnăvirea a fost posibilă ca urmare a expunerii riscului de infectare prin manevre parenterale, corelate cu spitalizarea. Un procent mare de mame ale căror copii au fost depistați HIV pozitiv au abandonat copilul imediat după naștere, prin urmare, ele nu au fost testate.

La ora actuală, copii cu HIV/SIDA reprezintă una dintre problemele sociale majore, ținând seama, nu atât de numărul absolut al copiilor infectați, cât de lipsa șanselor și de condițiile grele de viață cu care se confruntă familiile acestor copii.

La acestea, se adaugă sărăcia cronică a familiei, nutriție precară, locuințele insalubre, cu mulți membrii ai familiei locuind în locuințe insalubre, cu mulți membrii ai familiei locuind în aceeași încăpere, stigmatizarea și discriminarea din partea comunității (școală, vecini, servicii medicale teritoriale), care determină izolarea copiilor infectați HIV sau bolnavi de SIDA.

Din punct de vedere al includerii lor în sistemul de învățământ, putem afirma că accesul lor la formele și structurile de educație este limitat. Deși prin legea Învățământului se garantează accesul nediscriminatoriu la educație, iar Ordinul nr.317/30.08.1996 al Ministerului Educației Naționale precizează modalitățile prin care copii infectați HIV beneficiază, în egală măsură cu ceilalți copii, de dreptul la educație, accesul lor propriu-zis în școli este lăsat la latitudinea fiecărei școli în parte. Situațiile în care acești copii au o viață școlară normală se datorează, în cea mai mare parte, disponibilității profesorilor și directorilor instituției școlare.

Dificultăți foarte mari întâmpină copii cu HIV/SIDA și părinții acestora și

În ceea ce privește accesul la serviciile medicale. Sunt încă numeroase azurile în care medicii refuză să consulte un copil HIV pozitiv, asistentele refuză să recolteze sânge de la acești copii și, de asemenea, tratamentul stomatologic este refuzat unui copil despre care se știe că este infectat.

Copiii cu dizabilități

Copiii cu dizabilități reprezintă una dintre cele mai vitregite categorii de copii. Trebuie însă menționat că, după 1990, situația lor s-a îmbunătățit simțitor, ca urmare a cel puțin 2 factori generali :

promovarea unor proiecte legislative, care deși s-au dovedit a fi insuficiente, au influențat considerabil condițiile de trai ale persoanelor cu dizabilități (scutiri de taxe și impozite);

schimbarea atitudinii față de cerințele educative ale copiilor cu dizabilități, vizibile prin promovarea schimbărilor de mentalitate și practică, atât în cadrul sistemului de învățământ cât și în afara acestuia, în cadrul activităților de timp liber și recreative.

Rămân însă foarte multe critice, dintre care unul dintre cele mai serioase este tendința de instituționalizare a copiilor cu dizabilități în instituții de ocrotire de tip rezidențial, instituții care promovează un mediu puțin sensibil la nevolile speciale ale copiilor, fără să asigure un mediu optim de dezvoltare.

Primele 3 tipuri de dizabilități, în rândul copiilor sunt : mintal, fizic și neuropsihic. Pe grupe de vârstă, ponderea cea mai mare a copiilor cu dizabilități o au cei de 11-15 ani, urmați de cei de 7-11 ani și cei de 15-17.

Alocațiile acordate copiilor cu dizabilități sunt majorate conform legii, cu 100%, dar valoarea simbolică a alocației de stat pentru copii (65 lei/lună) și condițiile mai grele de viață cu care se confruntă copii cu dizabilități, fac, ca deblarea cunatumului alocațiilor să nu poată fi considerată un ajutor real pentru acești copii.

În ceea ce privește educația copiilor cu dizabilități, în România se manifestă încă suficiente reticențe în prmovarea educației integrate, deși au fost dezvoltate suficiente programe pilot care să pledeze în favoarea acesteia. Integrarea copiilor cu dizabilități în învățământul de masă a ridicat problema barierelor sociale cu care copii cu diferite dizabilități se confruntă : obstacole arhitecturale (lipsa rampelor pentru scaunele cu rotile, amplasarea neadecvată a mobilierului în sălile de curs, inclusiv toalete neadecvate), atitudinea reticentă a cadrelor didactice din instituțiile de învățământ față de prezența în clasă a acestor copii, reacțiile de respingere manifestate de unii dintre părinții copiilor fără dizabilități.

În învățământul românesc, se perpetuează ideea instruirii copiilor cu dizabilități în instituții de învățământ speciale. Există însă un aspect pozitiv al învățământului special în România și anume creșterea, atât a numărului copiilor cuprinși în sistem, cât și a personalului didactic din instituțiile de învățământ special (respectiv clasele speciale din școlile cu program normal).

Copiii defavorizați socio-economic care muncesc

Fenomenul exploatării muncii copilului în România, în actualul context socio-economic, se estimează că va dobândi o amplasare din ce în ce mai mare. In contextul pauperizării accentuate a populației, atât în mediul rural, cât și în cel urban, copii se vor îndrepta spre activități economice prin care pot câștiga bani, care nu întotdeauna îndeplinesc condițiile impuse de lege. Extinderea acestui fenomen va atrage după sine creșterea ratei abandonului școlar, coborârea nivelului general mediu de școlarizare, creșterea exploatării economice.

Principalele motive pentru care copii muncesc sunt :

pentru a-și ajuta părinții

pentru “bani de buzunar”

pentru mâncare

obligați de alții

Copiii refugiați

Copiii reprezintă un procent important din numărul total al persoanelor refugiate în România. Ei trec, alături de părinții lor, prin momente de criză, ca urmare a lipsei unei surse de venituri permanente, a condițiilor de locuit improprii, a alimentației necorespunzătoare, a sensibilității crescute față de anumite boli și a dificultăților de integrare socială. Din toate aceste motive, copii au fost considerați încă de la început, alături de femei, o categorie extrem de vulnerabilă în rândul populației refugiate.

În 1998, în România au fost înregistrați 267 copii refugiați, care sunt împreună cu familiile lor.

În România, potrivit legilației în vigoare, copii refugiați se bucură de aceleași drepturi ca și copii români în ceea ce privește accesul la educație, servicii de sănătate și protecție socială. Cu toate acestea, în practică apar o serie de probleme generate de faptul că România nu este considerată a fi o țară cu destinație pentru refugiați și, prin urmare, mulți dintre ei nu încurajează buna integrare a copiilor lor în societatea românească.

Copiii fără adăpost – “copiii străzii”

Copiii străzii sunt acei copii care sunt trimiși de acasă de către părinți să muncească sau să cerșească, nu vor să trăiască în familiile lor, nu au pe nimeni și nici unde locui, doresc să trăiască în familie dar părinții nu au locuință.

Sărăcia, certurile și violențele în familie, la care se adaugă dezorganizarea familiei, reprezintă principalii factori ai ajungerii copiilor în stradă. Copii care fug din instituții o fac în principal din cauza violenței copiilor mai mari, însoțită în mai multe cazuri de abuzuri sexuale.

Viața în stradă este mai bună sau rea în funcție de capacitatea copilului de a supraviețui în condițiile impuse de acest mediu. Cei mai mulți copii trăiesc în grupuri.

Principala sursă de venit a copiilor este cerșitul. Celelalte activități de procurare a mijloacelor de subzistență sunt marginale. Ei reușesc să obțină bani sau puțină mâncare prin căratul bagajelor, încărcatul și descărcatul mărfii, spălatul mașinilor, din furat, din practicarea prostituției.

Situația abuzurilor sexuale în rândul copiilor fără adăpost prezintă un tablou de mare diversitate. În viața acestor copii, violurile, prostituția, realizarea unor materiale pornografice (fotografii sau casete video), întreținerea de relații homosexuale, transformarea copiilor în abuzatori, devin uneori fapte de viață cotidiene.

În ceea ce privește situația școlară, chiar dacă mulți copii au renunțat la școală, ei au absolvit cel puțin două – trei clase și au putut învăța să scrie și să citească. Cei care nu știu să scrie și să citească sunt, de regulă, copii care nu au mers niciodată la școală sau au renunțat chiar din clasa I.

Copiii abuzați

Procesul de dezvoltare a unor modalități de identificare a abuzului asupra copilului, de prevenire și tratare a acestuia, întâmpină încă mari greutăți. Acestea țin de dificultatea de a estima incidența abuzului, de a stabili o terminologie adecvată, de a găsi metode de înregistrare și conștientizare a formelor de abuz.

În prezent, la nivel interacțional, se acceptă existența abuzului fizic, sexual, emoțional și a neglijării (fizică, emoțională, educațională).

Percepția colectivă indică existența tuturor formelor de abuz în multe școli și instituții de ocrotire, atât din partea personalului cât și a celorlalți copii. Abuzul emoțional este prezent și la diferite grupuri socio-culturale care, sprijinindu-se pe motivații filosofice sau religioase, duc la limitarea sau restrângerea drepturilor copilului, la dificultăți de adaptare și socializare, dezvoltare unilaterală și autoexcludere.

Abuzul sexual este una din cele mai grave forme de abuz ce pot fi exercitate asupra copilului, gravitatea fiind datorată efectelor negative, de durată, ce i se asociază “copilăriilor furate”, care rămân în urmă.

Copiii în conflict cu legea

Fenomenul delicvenței juvenile, asociat cu cel al abandonului școlar, este unul dintre cele mai îngrijitoare cu care se confruntă societatea românească. Evoluția delincvenței juvenile a fost mult mai accelerată decât a altor comportamente deviante specifice vârstei. Apogeul s-a înregistrat în 1995, când rata criminalității generale a prezentat o creștere mai accentuată decât în cazul criminalității în ansamblu.

Dinamica tipurilor de infracțiuni comise de minori a evoluat și ea, crescând ponderea infracțiunilor de natură penală: furturi și fapte comise cu violență (omor și tentativă de omor, viol, tâlhărie). Printre faptele comise cu violență ponderea cea mai mare o au tâlhăriile săvârșite în general în grup.

Pentru copii aflați în conflict cu legea sunt prevăzute măsuri educative de tipul: demers educativ personalizat, psihoterapie, programe educative în centrele de reeducare (încadrate cu personal didactic ajutător) sau într-un institut medical-educativ.

Copiii și consumul de droguri

Copiii, în special elevii de liceu, încep să consume droguri, mai ales din curiozitate fiind susținuți în începuturile lor de anturaj. Curiozitatea copiilor se asociază cu lipsa de informații corecte și complete despre droguri și efectele lor. Odată deveniți consumatori frecvenți sau dependenți de droguri. Copii manifestă o serie de comportamente deviante, de foarte multe ori antisociale.

Școala, liceul, strada, discotecile sunt locurile unde încep primele experiențe ale copiilor consumatori de droguri și totodată locurile unde încep primele experiențe ale copiilor consumatori de droguri și totodată locurile unde “aprovizionarea” cu droguri este foarte facilă. Deși este un fenomen nou, iar prețurile drogurilor sunt foarte mari în raport cu veniturile, adolescenții români sunt foarte bine familiarizați cu drogurile “tari”, heroină, cocaină, un număr mare dintre consumatori trecând foarte repede la acestea după ce încep cu marijuana sau hașiș.

O altă sursă de aprovizionare pentru adolescenții ce manifestă interes sau dependență pentru consumul de droguri sunt farmaciile. De aici, în lipsa unor reglementări ale Ministerului Sănătății și profitând de lipsa de interes a unor farmaciști, adolescenții pot cumpăra, fără a fi nevoie de rețetă, o serie de substanțe medicamentoase cu efecte relativ similare ce cele ale drogurilor (fortral, ketamină, efedrină, romparkin, diazepam, fenobarbital, mialgin).

Efectele consumului de droguri asupra copiilor sunt variate și foarte grave. Efectele mentale adverse asociate acestuia sunt: psihodorn schizofren, comitialitate, comportament psihopatiform, stare trenantă depresivă, tendințe suicidale. Ca urmare a consumului în grup prin injectare (fenomen foarte frecvent printre adolescenți) apare riscul infecției cu HIV, cu hepatita B și C. Mulți dintre consumatorii de droguri pentru a face rost de bani (necesari pentru achiziționarea drogurilor sau a echipamentului de injectare realizează sex neprotejat, expunându-se astfel la contactarea unor boli cu transmitere sexuală.

Copiii rromi

Copiii rromi sunt una din categoriile de copii dintre cei mai vulnerabili la ora actuală în România, asupra cărora se abat nu numai efectele unei politici economice și sociale ale tranziției, dar și prejudecățile ostile ale oamenilor de lângă ei.

Copiii rromi se confruntă zilnic cu o serie de probleme generate de condițiile improprii de locuit (în 2-3 camere locuiesc în medie 10 persoane), de carențele din alimentație, de imposibilitatea asigurării unei vestimentații corespunzătoare în fiecare anotimp al anului.

Cuprinderea copiilor de vârstă școlară în sistemul de învățământ este semnificativ redusă în comparație cu media națională. Primul recensământ național din România (1992) a arătat că, între copiii rromi de 7-9 ani un procent de 29,9% nu au urmat deloc școala.

Pentru grupa de vârstă 10-16 ani, procentul celor neșcolarizați este de 17,2%.

Aflată sub semnul unor carențe, în special în alimentație, în calitatea apei potabile, în igiena condițiilor de locuit și a educației sanitare, starea de sănătate a copiilor rromi este marcată de afecțiuni din cele mai variate : avitaminoze, malnutriție, anemie, distrofie, rahitism, intoxicații alimentare, efecțiuni respiratorii, boli contagioase. Vaccinarea copiilor este deficitară, iar accesul la serviciile medicale este foarte scăzut.

I.5. SĂNĂTATEA COPILULUI

Creșterea și dezvoltarea copilului în familie și societate au înregistrat progrese remarcabile prin ridicarea nivelului de cunoștiințe medicale și psihopedagogice, dar și prin ridicarea condițiilor de trai material și spiritual al majorității populației.

Din păcate, însă în ultimii 7-8 ani, anii tranziției de la un tip de societate la altul, asistăm la evoluția nefavorabilă a unor fenomene medicale și sociale care își pun o ampretă nefericită asupra copiilor de azi, adulții de mâine.

În mod evident și îngrijorător, numărul populației infantile din țară a scăzut simțitor în ultimii ani și continuă să scadă. Natalitatea scăzută corelată cu mortalitatea generală crescută duc la un spor al populației atât de redus, încât mor mai mulți indivizi decât se nasc în numeroase localități din țară.

Calitatea biologică a multora din copii născuți în ultimii ani este precară, o dată nascuți, mulți copii nu dispun în familie de condiții optime de locuit, de alimentație, de îngrijire, astfel încât creșterea și dezvoltarea lor sunt serios periclitate. Observăm cum sărăcia din unele familii îi aduce pe copii ca în timpurile cele mai negre ale evoluției istorice ale națiunii în situația de a fi alimentați foarte de mici fie cu indispensabilul ceai (total insuficient calitativ pentru un organism în creștere) fie alimentați din primele luni de viață cu mâncarea și așa sărăcăcioasă a părinților (cartofi, fasole, varză) nerecomandată la această vârstă.

Copii mai mari (școlari), datorită insuficienței educației pentru sănătatea lor, de care se fac vinovați în bună măsură părinții, nu mănâncă, chiar dacă posibilitățile materiale le permit, o alimentație caldă, substanțială și la ore pe cât posibil mai exacte, se mulțumesc cu consumul frugal al unui sandvici.

Grija și preocupările pentru “ziua de astăzi” îi determină pe unii părinți să neglijeze sau să amâne tratarea îmbolnăvirilor pe care le pot prezenta copii lor. Ocupați cu lupta pentru existență, își găsesc mai greu timpul pentru a se prezenta cu copilul bolnav la cel mai apropiat medic, așa se face că o serie de îmbolnăviri ale copilului nu sunt depistate și diagnosticate în timp util, uneori fiind chiar prea târziu.

Tot necazul vieții îi determină pe unii părinți să nu-și poată supravehgea la domiciliu în permanență proprii copii. Lăsați singuri în casă ei pot foarte ușor produce accidente, incendii (cu arsuri consecutive), intoxicații cu diverse substanțe toxice.

Alcoolul, în ultimul timp, face casă bună cu tineretul, chiar cu cel școlar. Este consumat acasă, la local, pe terenul de sport, la cabană; procentul de băutori din rândul elevilor crește și nu este o noutate și în rândul elevelor. Dar alcoolul, ca început de viciu, cere lângă el și țigara, nici aici tineretul școlar nu se lasă mai prejos. Copii școlari sau neșcolarizații încep să fumeze la vârste foarte fragede (chiar 8-9 ani) pentru ca la vârsta de 15-16 ani să ajungă adevărați profesioniști ai fumatului. Fără grijă pentru sănătatea lor și fără respect pentru nefumători, ie ajung să fumeze peste tot inclusiv la școală, sub ochii îngăduitori sau neputincioși ai cadrelor didactice.

Cafeaua a devenit un tabiet pentru o parte din tinerii de azi. Și dacă numai s-ar uza de cafea ca de un elixir, ocazional, ar fi bine, dar ceea ce este rău, este că se abuzează chiar; se bea cafea la orice oră a zilei, cu cești din ce în ce mai mari (cele mici nu mai satură poftele consumatorilor.).

Cu stupefacție asistăm astăzi la un consum exagerat de băuturi răcoritoare excitante, gen Coca Cola, Pepsi Cola, de către copii, începând chiar de la 4-5 ani. Unii copii preșcolari sau școlari de “bani Gata” au ajuns să consume cantități atât de mari din aceste răcoritoare, încât își acoperă nevoile de lichide ale organismului numai cu aceste licori. Apa aproape că este exclusă.

Drogurile au pătruns și în viața tinerilor și chiar a școlarilor mari. Ele sunt deosebit de periculuoase și pentru societatea în care trăiește. Și unii școlari o fac din curiozitate la început, apoi din necesitate.

Prostituția în rândul copiilor constituie o gravă problemă socială. Vina iniățială nu le aparține lor, ci proxeneților, acei paraziți sociali criminali care pervertesc sufletele de copii nevinovați, care determină transformarea lor în copile prostituate și tineri pervertiți sexual. La această stare de fapte nu contribuie numai condițiile mizere de viață, ci și legislația, mult prea concesivă cu cei care-i îndeamnă pe copii la prostituție.

Deși nu este un fenomen de amploare, este cutremurător totuși ceea ce auzim că se întâmplă cu tinerele mame de copii nedoriți, rezultați din relații întâmplătoare. Mamele își ucid pruncii cu ușurința cu care ar sacrifica o găină pentru a o găti. Și în rândul acestora se include și multe minore.

Refuzul unor părinți de a se prezenta cu copilul la dispensar pentru diversele vaccinări obligatorii este o realitate cu consecințe din cele mai severe. Din indolență, din neglijență sau din lipsa educației sanitare minime a părinților, copii pierd vaccinările care se efectuează gratuit, deși prețul lor de cost este destul de mare și rămân expuși îmbolnăvirilor contagioase contra cărora nu au fost vaccinați.

Deși rujeola este o boală infectocontagioasă contra căreia sunt vaccinați obligatoriu toți copii din țară, iar imunitatea pe care o produce vaccinul este foarte solidă (chiar definitivă), în ultimul timp asistăm la apariția de cazuri endemice și chiar epidemice, în special în mediile sociale sărace, care-și duc viața în promiscuitate, și se înregistrează chiar și decese din rândul acestor copii bolnavi. Infecția turbeculoasă (în special pulmonară), considerată ca ținută sub control până în urmă cu un deceniu (după ce în urmă cu 5-6 decenii făcea ravagii în rândul tineretului) reapare cu o recrudescență atât de alarmantă încât ar trebui să preocupe în mai mare măsură organismele sanitare. Dar nu numai pe cele sanitare, deoarece turbeculoza este considerată boală socială, condiționată de carențele sociale în care se zbate o bună parte a populației.

Climatul de violență care tinde să se instaleze în viața noastră cea de toate zilele nu poate ține departe tineretul. Atât timp cât condițiile sociale sunt precare, viața este aspră, asigurarea traiului zilnic este dificilă, când mai toate filmele de la televizor sau de pe ecranele cinematografelor și toate ziarele relatează cu exces de amănunte acțiuni violente, este de așteptat ca și copii și tinerii să fie influențați în sens negativ. Carențele educative din familie, teribilismul vârstei și consumul de alcool determină apariția unui comportament violent care duce uneori la acțiuni criminale.

Delicvența juvenilă a crescut în ultimii ani și a atins proporții alarmante. Copii, începând de la vârste foarte tinere, 7-8 ani, înrolați în “bande de răufăcători”, participă la cele mai neașteptate acte antisociale.

CAPITOLUL II. ACTE NORMATIVE PRIVITOARE LA PROTECȚIA COPILULUI, DREPTULUI LA SĂNĂTATE ȘI PROTECȚIA MINORILOR CU HANDICAP ÎN ROMÂNIA

Drepturile copilului nu se găsesc în acte normative. Ele există ca atare, ele apar ca rezultat al valorizării într-o dimensiune spațio-temporală. Astfel, valorizate întâi moral, ele vor fi apoi garantate prin prevederile unor acte normative.

Dreptul la sănătate este un drept fundamental al omului. Putem considera că dreptul la sănătate al copilului poate fi interpretat și apărat în România conform prevederilor cuprinse în sistemele de drept ale țărilor părți, ale unor convenții internaționale la care România este parte sau a aderat, pe care le vom prezenta în continuare.

II.1. CONSTITUȚIA ROMÂNIEI

Constituția României din 1991 situează în prim plan familia, drepturile și obligațiile părinților de a sigura creșterea, dezvoltarea, educația și instruirea copiilor. Pe de altă parte ea garantează copiilor, tinerilor și persoanelor handicapate o ocrotire specială aflată în sarcina statului.

În textul Constituției sunt prevăzute drepturile fundamentale : dreptul la viață, dreptul la ocrotirea sănătății, protecția copiilor și a tinerilor, protecția persoanelor handicapate, etc.

În art.22, alin1., Constituția României prevede “Dreptul la viață, precum și dreptul la integrare fizică și psihică ale unei persoane sunt garantate”. Corespunzător acestei prevederi, Ministerul Sănătății și Institutul pentru Ocrotirea Mamei și a Copilului au elaborat recomandări în ceea ce privește îngrijirea și asistența copilului, ocrotirea vieții acestuia, precum sunt: stabilirea ritmului și conținutului examenelor periodice medicale ale copilului, profilaxia rahitismului, măsuri de ocrotire a lehuziei și copilului nou-născut prin dreptul legal al mamei la concediu plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la un an etc.

Constituția prevede totodată că “Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit” (art.31, alin.1). La baza exercitării acestor drepturi și libertăți de către orice cetățean, fără deosebire de vârstă (inclusiv de către copii), stau dispozițiile art.16 din Constituție, care consacră principiul egalității tuturor cetățenilor în fața legii și a autorităților publice “fără privilegii și fără discriminări” (alin.1.)

Prevederile art.29, alin.1, care se referă la libertatea de gândire, de conștiință și de religie sunt aplicabile și copilului, asemenea oricărui cetățean al țării.

Există în constituția României două articole și anume art.37, care garantează dreptul tuturor cetățenilor de a se asocia liber și art.36, care garantează libertatea întrunirilor. Cu privire la exercitarea de către copii a acestor drepturi, menționăm și obligația autorităților prevăzută la art.45, alin.5, de a contribui la “asigurarea condițiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viața politică, socială, economică, culturală și sportivă a țării. Potrivit vârstei și capacității lor, copii sunt încurajați să-și creeze forme proprii de asociere cu profil cultural, artistic, sportiv.

Art.26, alin.1, prevede obligația autorităților locale de al respecta și de a ocroti viața intimă, familială și privată.

Constituția prevede dreptul copilului de a se plânge împotriva oricărei arestări sau percheziții pe care le consideră ilegale, dreptul de a sesiza autorităților violarea domiciliului, deschiderea corespondenței sau interceptarea convorbirilor telefonice. Asemenea plângeri pot fi formulate de minor începând cu vârsta de 14 ani, plângerea va fi introdusă de părinți sau tutori după caz.

II.2. CODUL FAMILIEI

Adoptat prin Legea 4/1953, a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului. Codul familiei reglementează relațiile din cadrul familiei, pornindu-se de la considerentul că cel mai bun mediu pentru dezvoltarea copilului este familia.

Codul familiei acordă, de asemnea, o importanță deosebită relațiilor copil-autorități, stabilindu-se în mod special responsabilitățile instituțiilor menite să asigure protecția copilului în fața oricăror abuzuri.

Cu privire la îndatoririle părinților față de copil, în același spirit al interesului superior al copilului, codul Familiei precizează : “Ei (părinții n.a.) sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lor fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui” (art.101). Sprijinul financiar acordat de stat are în vedere tocmai realizarea acestor scopuri. Pe același principiu, al promovării intereselor copilului, este fundamentală și instituția tutelei minorului ai cărui părinți sunt morți, necunoscuți, decăzuți din drepturile părintești, puși sub interdicție sau declarați morți. Astfel, potrivit Codului familiei “tutela se exercită numai în interesul minorului (art.114).

Dispozițiile Codului familiei garantează dreptul oricărui copil de a-și cunoaște părinții și de a fi crescut, în măsura posibilului, de către aceștia.

Faptul că, după lege, domiciliul copilului este la părinții săi Codul familiei, art.100, face ca, în majoritatea covărșitoare a cazurilor, copii să fie crescuți direct de părinți, care se îngrijesc de sănătatea și dezvoltarea lor, de învățătura și pregătirea lor profesională (art.101).

În privința dreptului copilului de a-și păstra relațiile familiale în situații deosebite, codul familiei prevede: obligația instituției de a asculta copilul în vârstă de 10 ani, în legătură cu încredințarea sa unui dintre părinți, în caz de divorț al acestora (art.42); dreptul părintelui divorțat, căruia nu i s-a încredințat copilul, de a păstra legături personale cu acesta (art.43), dreptul minorului adoptat de a reveni, în caz de desfacere a adopției la starea sa civilă anterioară și de a restabili relațiile de familie cu părinții săi firești (art.85); posibilitatea părintelui decăzut din drepturile părintești de a păstra legături personale cu copilul, afară numai dacă, prin asemenea legături, educația și dezvoltarea copilului ar fi primejduite (art.111).

Pentru încheierea adopției, codul familiei cere consimțământul celui care adoptă, consimțământul părinților minorului adoptat precum și consimțământul celui adoptat dacă a împlinit vârsta de 10 ani (art.70). Minorul poate face plângere al autoritatea tutelară cu privire la actele sau faptele tutorelui, dacă le consideră păgubitoare pentru el (art.118).

II.3. PLANUL NAȚIONAL DE ACȚIUNI ÎN FAVOAREA COPILULUI

Prin Hotărârea de Guvern nr. 972/1995 a fost aprobat Planul național de acțiune în favoarea copilului, document care stabilește un foarte ambițios program de protecție a copiilor din România, ținându-se seama de condițiile concrete economice și sociale, care influențează în această perioadă dezvoltarea copilului. Acesta este primul document care se referă în mod direct la prevederile Convenției Drepturilor Copilului și a fost elaborat printr-o largă consultare națională, guvernamentală și neguvernamentală. Programul definit prin Planul Național are în vedere punerea în aplicare a următoarelor direcții de acțiune :

1. În domeniul drepturilor copilului, aplicarea recomandărilor Comitetului Drepturilor Copilului și monitorizarea respectării drepturilor copilului în România;

2. În domeniul asigurării sănătății copilului, ameliorarea asistenței medicale a mamei, a copilului și a adolescentului precum și reconsiderarea sistemului de îngrijire acordată copilului;

3. Creșterea și dezvoltarea copilului;

4. Educația copilului;

5. Sprijinirea familiei, ca mediu privilegiat pentru dezvoltarea copilului;

6. Protecția copiilor aflați în dificultate și a celor cu deficiențe;

7. Protecția juridică a minorilor și prevenirea delicvenței juvenile;

8. Sporirea rolului femeilor în îmbunătățirea condițiilor de viață ale copiilor;

9. Îmbunătățirea cadrului legislativ și normativ.

În domeniul asigurării sănătății copilului, factorii responsabili vor urmări:

a) Ameliorarea asistenței medicale a mamei, a copilului și a adolescentului, care să determine scăderea mortalității și a morbidității infantile, precum și a mortalității materne prin :

– implementarea Programului Ministerului Sănătății de scădere a mortalității materno-infantile;

– organizarea unei rețele naționale de servicii medicale specifice de

planificare familială și de sănătate a reproducerii;

– asigurarea unor servicii de calitate pentru supravegherea obligatorie a

evoluției sarcinii, a nașterii și a întreruperii de sarcină;

– verificarea calității apei potabile, începând cu localitățile rurale unde sunt organizate instituții de ocrotire a copilului.

b) Reconsiderarea sistemului de îngrijire medicală acordată copilului

– dezvoltarea asistenței medicale primare a copiilor, extinderea serviciilor

ambulatoriide specialitate; reducerea numărului de copii spitalizați și a

duratei de spitalizare.

– creșterea ponderii tratamentelor cu administrare orală față de cele

injectabile.

– luarea în considerare a personalității copilului în administrarea oricărui

tratament medical

– umanizarea instituțiilor medicale , mai ales acolo unde copiii au nevoie

de o spitalizare mai îndelungată ; acest lucru poate fi realizat prin

amenajarea mediului fizic care să satisfacă cerințele copilului și prin

favorizarea relațiilor mamă-copil, inclusiv prin crearea de săli de joacă,

de lectură, de primire a vizitatorilor etc.

– valorificarea rolului factorului psihologic în ameliorarea stării de sănătate, în special în domeniul sănătății mintale.

– valorificarea educației pentru sănătate, prin toate mijloacele, permanent și sistematic, pentru toate vârstele.

Pentru ca familia – mediu privilegiat pentru dezvoltarea copilului să se adapteze schimbărilor și să-și îndeplinească rolul, politica socială trebuie să țină seama de diferitele nevoi sociale ale sale.

Măsurile de sprijinire a familiei trebuie să privească familia, în general și familia cu risc, în special.

Familia trebuie susținută prin :

informarea și educarea permanentă privind etapele dezvoltării copilului, nevoile sale psihofizice, cât și rolul părinților (prin instituții sanitare, de învățământ, centre de planificare și consultanță familială, mass-media, etc.);

îmbunătățirea și deiversificarea formelor de sprijin acordat familiilor cu mai mulți copii;

sprijinirea familiilor tinere (acces la locuințe, credite în condiții favorabile, etc.).

Familia cu risc trebuie susținută prin :

ajutor social care să asigure un venit minim garantat

ajutor de urgență acordat familiei în perioada de criză

burse de ajutor social pentru copii

servicii gratuite de îngrijire a copilului în instituții de zi, locuri gratuite în creșe și grădinițe, gratuități la cantinele care funcționează în unități de învățământ.

Privitor la rolul femeilor în societate și îmbunătățirea condițiilor de viață a copiilor, factorii responsabili vor acționa pentru :

stimularea femeilor de a se organiza și de a participa activ la viața socială și politică a țării, de către toate organismele guvernamentale și neguvernamentale;

promovarea unei educații timpurii, în sensul egalității dintre băiețiși fete, a participării egale la viața familială;

sprijinirea femeilor care își cresc singure copii (celibat,divorț ) pentru a preveni abandonul sau instituționalizarea copiilor;

dezvoltarea de servicii sociale pentru femeile cassnice și își îngrijesc copiii, inclusiv pentru cele care au contracte de muncă pentru îngrijirea copiilor cu handicapuri grave.

II.4. ORDONANȚA DE URGENȚĂ A GUVERNULUI NR. 26/1997 CU PRIVIRE LA PROTECȚIA COPILULUI AFLAT ÎN DIFICULTATE, APROBATĂ PRIN LEGEA 108/1998

Menită să înlocuiască Legea nr. 3/1970 privind regimul ocrotirii unor categorii de minori, este privită ca cea mai importantă reglementare din ultima vreme, în domeniul protecției copilului, fiind destinată protecției copiilor a căror “dezvoltare sau integritate fizică sau morală este periclitată” (art.1 alin.1).

Introducerea noțiunii de copil aflat în dificultate este foarte importantă, deschizând noi perspective în domeniul protecției copilului. De asemenea, instituirea de servicii și comisii speciale pentru protecția copilului, la nivelul consiliilor județene, creează premise pentru o mai bună aplicare a legislației privitoare la protecția copilului, constituind astfel un prim pas al descentralizării.

În strânsă legătură cu reglementările sus amintite sunt :

Legea nr.47/1993 cu privire la declanșarea judecătorească a abandonului de copii;

Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raportului de drept internațional privat;

Hotărârea nr.205/1997 cu privire la organizarea activității autorităților administrației publice locale în domeniul protecției drepturilor copilului;

Legea nr.120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani;

Legea nr.119/1997 privind alocația suplimentară pentru familiile cu copii;

Hotărârea nr.604/1997 privind criteriile și procedurile de autorizare a organismelor private care desfășoară activități în domeniul protecției copilului.

CAPITOLUL III. METODOLOGIA CERCETĂRII

III.1. PREZENTAREA INSTRUMENTELOR DE LUCRU ȘI A EȘANTIONULUI

În lucrarea mea am folosit metoda chestionarului și metoda conversației.Însă am folosit ca instrument de lucru chestionarul.

Chestionarele sunt în număr de 3 și se referă la :

Chestionarul numărul 1 : este adresat copiilor din mediul rural

(vezi Anexa 1).

Chestionarul numărul 2 : este adresat părinților copiilor din mediul

rural (vezi Anexa 2).

Chestionarul numărul 3 : este adresat autorităților locale din mediul

rural (vezi Anexa 3).

Chestionarul nr. 1 cuprinde un număr de 21 itemi, chestionarul nr. 2 cuprinde 12 itemi și chestionarul nr. 3 cuprinde 5 itemi. Cei chestionați au trebuit să aleagă un răspuns care i se potrivește cel mai bine. Însă la finalul chestionarului s-au pus întrebări la care se putea da răspunsuri libere.

În problema cercetată am folosit pentru chestionarul nr. 1 un număr de 30 de copii din comuna Vâșolț, județul Sălaj, din care 15 copii fac naveta din satele aparținătoare parcurgând zilnic pe jos o distanță de 12 km. Copiii sunt de vârstă cuprinsă între 10-14 ani din care 13 băieți și 17 fete.

Pentru chestionarul nr. 2 s-au chestionat un număr de 30 părinți .(Câte un părinte dintr-o familie) care de altfel sunt părinții copiilor chestionați.

Chestionarul nr. 3 a fost aplicat autorităților locale din mediul rural, mai precis din comuna Vârșolț, județul Sălaj ( primăria, instituții de cult, dispensar uman). Precizez că cei chestionați au fost : de 1a primărie (secretarul), 3 de la instituții de cult ( 3 preoți : 2 ortodocși, 1 reformat) și medicul de la dispensarul comunal.

Înainte de a aplica chestionarele s-a făcut cu cei chestionați o mică instruire despre modul cum trebuie completat, precum și explicarea unor cuvinte care erau greu accesibile. Chestionarele pentru elevi au fost completate la orele de dirigenție, iar cele date părinților au fost completate la ședințele cu părinții. Durata cercetării nu a fost prea îndelungată deoarece fiind din comună și având repede acces la diferite informații am reușit într-un timp destul de scurt să-mi dau răspunsuri la ipotezele fixate.

III.2. IPOTEZE

Copiii din mediul rural datorită navetei sunt mai expuși bolilor fizice și psihice.

Rezultatele la învățătură sunt mai bune la copii navetiști decât la restul copiilor din comună deși situația lor materială și condițiile în care învață sunt mai slabe.

Copiii din mediul rural nu beneficiază de condiții optime privind însănătoșirea lor atunci când sunt bolnavi, datorită situației economice precare a părinților.

Se impune necesitatea existenței unui cabinet medical și în localitățile rurale mici care să vină în ajutorul copiilor bolnavi.

III.3. INTERPRETAREA ȘI PRELUCRAREA DATELOR

Rezultatele la care s-a ajuns în urma prelucrării datelor obținute din chestionare dovedesc confirmarea ipotezelor propuse la începutul cercetării. Pentru o mai mare transparență vom prelucra și interpreta pe rând cele 3 chestionare.

Chestionarul numărul 1

După cum se vede , chestionarul are un număr de 21 de itemi din care 15 sunt cu răspunsuri închise iar 6 cu răspunsuri libere.

La întrebarea nr. 1 din chestionar : Când sunteți bolnavi cine credeți că ar trebui să vă ajute : observăm că la cei 15 copii navetiști răspunsul este medicul dar la 15 copii localnici răspunsul este familia și medicul, procentele sunt de 63 % pentru medic în grupul navetiști și 65%pentru familie și medic în grupul localnici. După părerea mea de aici rezultă că copiii navetiști simt lipsa medicului și acest lucru e confirmat și de părinți.(Vezi Anexa 1). Legat tot de acest subiect întrebarea nr. 2 vizează dacă cei responsabili au grijă de sănătatea copiilor. Din procentajul calculat rezultă că da – copiii percep că sunt sprijiniți când sunt bolnavi. Spun aceasta deoarece în ambele grupe 13 % din total spun doar că niciodată.

Totuși referindu-ne la întrebarea nr. 3 pentru a vedea cauzele celor 13 procente care au răspuns că nu beneficiază de ajutor atunci când sunt bolnavi observăm că motivul principal la grupul navetiști este și cel susținut de mine și anume lipsa posibilităților de transport către instituțiile medicale aflate la distanță. Spre deosebire de aceștia copiii din grupul localnici, observăm că invocă variate cauze în procente nesemnificative.

Întrebările 4,5,6,7,8 și 9 vizează aproximativ aceeași idee și anume că cei 15 copii navetiști 7 copii în procent de 46% spun că nu au vestimentație corespunzătoare. Acest fapt, este adevărat deoarece după cum am observat și eu oamenii sunt săraci. La sărăcia lor s-a adăugatu și calamitățile din iulie 1999 iar așa cum arată 53% din copii naveta în aceste condiții le afectează într-adevăr sănătatea.

Dacă interpretăm întrebarea numărul11 din chestionar observăm că un număr mare de copii din lotul navetiștilor nu frecventează și nu face controale medicale. Nu același lucru putem afirma despre copii din lotul localnici care face în cea mai mare parte ( 65% ) controale medicale.

Verificând răspunsurile de la întrebarea 11 observăm că motivul ar fi lipsa cabinetului medical în satul natal lucru neinvocat de cei din grupul celor localnici. Întrebarea numărul 13 se referă mai mult la copiii navetiști și anume dacă ar exista un cabinet în sat ar frecventa periodic cabinetul medical, observăm că majoritatea spun că ar frecventa. Sigur că procentul de 40% surprinde dar acest fapt l-aș pune pe seama necunoașterii valorii unui astfel de cabinet, ori nu-i simt lipsa.

Întrebarea numărul 14 vizează ocupația copilului în timpul lui liber. Din rezultatele obținute observăm că copiii din lotul navetiști nu au timp de joacă deoarece după câte știu eu părinții îi pun la lucru în gospodăria proprie. Iar un al doilea motiv pe care l-aș invoca ar fi programul școlar prea încărcat – lucru susținut și de 25 % din copii localnici.

Întrebarea numărul 16 este o întrebare a căror răspunsuri surprind poate pe mulți deoarece aici observăm faptul că rezultatele la învățătură la copiii navetiști sunt mai bune decât la copiii localnici. Consider că acest adevăr se bazează pe un interes mare din partea familiilor pentru a obține laude la sfârșit de an dar și îi învigorează pentru rezultate bune.

În ceea ce privește programul de luare a mesei observăm că navetiștii nu mănâncă regulat spre deosebire de cei localnici. Procentele vorbesc de la sine (vezi Anexa 1). Nerespectarea programului de luare a mesei afectează mult copiii navetiști pentru că observăm că 40 % simt dureri și amețeli lucru periculos pentru perioada de creștere rapidă în care ei se află. Această afirmație este susținută și de cei 20 % care simt o slăbiciune generală. Pe de altă parte copiii localnici care iau masa regulat nu simt acest efect.

Ultimele două întrebări vizează mai mult propuneri de măsuri, de modalități care ar trebui luate pentru ca situația lor să se schimbe. La aceste întrebări am primit câteva propuneri foarte sugestive :

Introducerea unui mijloc de transport modern pentru a putea scurta timpul de deplasare.

Executarea unei construcții care să poată deveni apoi școală în sat.

Respectarea dreptului la o viață decentă și eglă pentru toți copiii.

Întrebând copiii cine poate să-i ajute aceștia răspund cu mare precizie : statul și primăria (voi reveni la această idee în concluzii).

b) Chestionarul numărul 2

Cuprinde un număr de 12 itemi din care 7 itemi sunt cu răspunsuri închise iar 5 cu răspunsuri deschise.

La întrebarea numărul 1 “dacă copilul dumneavoastră este bolnav, acționați imediat în folosul său ? ”, părinții au răspuns că acționează cu orice preț, deși de multe ori nu au bani.

Pentru a ocroti sănătatea copiilor lor 30 % din părinți spun că au nevoie de asistență de specialitate, 45 % de acces la informații de prim ajutor, 12 % de bani, iar 5 % de ajutorul lui Dumnezeu. De aici deduc că accesul la informații și servicii medicale este un aspect principal care-i preocupă pe părinții din mediul rural.

Verificând răspunsurile de la întrebarea numărul 3 observăm că părinții copiilor navetiști nu pot să le ofere acestora cel puțin 3 mese pe zi, părinții spun că aceștia beneficiază doar de o masă consistentă pe zi, datorită faptului că dimineața ei pleacă la ora 630 și nu întotdeauna au timp să mănânce , iar după masă ajung acasă la ora 1600.

Părinții copiilor localnici afirmă că aceștia beneficiază în mare măsură de cel puțin 3 mese pe zi, chiar dacă hrana nu este suficientă. 65 % dintre părinți creează copiilor lor condiții optime de viață și locuit, iar 35 % dintre părinți nu le pot oferi aceste condiții din cauza lipsei resurselor financiare și a spațiului.

La întrebarea 7, 74 % dintre părinții chestionați duc copilul periodic la medic, doar 26 % dintre aceștia pot spune că neglijează acest aspect, cauza fiind lipsa cabinetului medical din localitate sau nu este bolnav.

În ceea ce privește starea de sănătate a copilului, 27 % din părinți afirmă că aceștia au avut probleme de sănătate (viroze respiratorii, tulburări digestive ), acestea datorându-se în primul rând navetei, apoi alimentației necorespunzătoare.

Întrebările numărul 11 și 12 vizează dificultățile întâmpinate în tratarea problemelor de sănătate. Dintre părinții care au întâmpinat dificultăți 30 % au afirmat că motivul ar fi lipsa asistenței medicale permanente și a medicamentelor, iar 70 % lipsa resurselor financiare. Acest fapt este adevărat deoarece după cum am observat medicamentele sunt foarte scumpe, iar unii părinți pur și simplu nu-și permit să cumpere medicamente copiilor lor când sunt bolnavi, tratându-i “băbește” uneori.

c) Chestionarul numărul 3

Cuprinde un număr de 5 itemi din care 4 itemi sunt cu răspunsuri închise iar unul cu un răspuns liber.

La întrebarea numărul 1 din chestionarul numărul 3 cu privire la hrana și îmbrăcămintea copiilor din comună , autoritățile locale consideră că aceștia nu sunt suficient de bine hrăniți și îmbrăcați.

La întrebarea numărul 2 ,referitoare la cauzele acestor lipsuri ale familiilor , primăria și instituțiile de cult afirmă faptul că unele familii sunt foarte sărace, trăind numai din alocațiile copiilor, irosind de multe ori acești bani pe tutun și alcool, iar medicul invocă faptul că unii părinți neglijează copii.

Întrebările 3 și 4 se referă la implicarea autorităților locale în a ajuta copiii în dificultate. Din chestionar rezultă că personalul medical nu s-a implicat în această problemă. Primăria s-a implicat prin alocarea de fonduri bănești familiilor sărace , și cerând sprijin și altor organizații de caritate care i-au ajutat cu hrană și îmbrăcăminte.

De asemenea instituțiile de cult au cerut ajutor parohiilor cu care sunt înfrățite.

Referindu-ne la întrebarea numărul 5 rezultatele relevă faptul că numai uneori administrația locală a distins faptul că situația de sănătate precară este o situație de copil aflat în dificultate.

CAPITOLUL IV. CONCLUZII Și PROPUNERI

Rezultatele la care s-a ajuns în urma prelucrării datelor obținute prin chestionar, confirmă următoarele :

copiii din mediul rural sunt mai supuși bolilor fizice și psihice decât cei din mediul urban, datorită condițiilor mai precare existente; condiții de navetă, asistență mediccală necorespunzătoare, starea socială scăzută a familiei, probleme de mentalitate și incultură, etc.

rezultatele la învățătură sunt mai bune la copiii navetiști, deși situația lor materială și condițiile în care învață sunt mai grele. Aceste rezultate se datorează sprijinului pe care îl primesc din partea familiei, s-ar crede că problemele grele prin care trec i-a maturizat în concepția lor față de învățătură, chiar punându-și în față problemele majore ale vieții.

În ce privește însănătoșirea lor în caz de boală, nu în toate cazurile beneficiază de asistență medicală adecvată.

Copiii navetiști au de înfruntat lipsuri materiale atât în alimentație cât și în îmbrăcăminte, datorită stării sociale scăzute a familiilor din care provin și a situației sociale generale existente.

Ei consideră că familia și societatea sunt cei îndreptățiți să le ofere o viață mai decentă.

Părinții sunt conștienți de rolul pe care îl au în creșterea și educarea copiilor lor, fac tot posibilul (poate peste puterile lor) ca să le creeze condiții adecvate dezvoltării fizice și psihice a copilului.

În ceea ce privește autoritățile locale, din informațiile culese reiese că implicarea lor nu în toate cazurile a fost satisfăcătoare.

Conștientizarea și cunoașterea dreptului de sănătate poate să aducă un real folos populației României în general și în special populației din mediul rural, obiectul acestei cercetări constituindu-l populația minorădin mediul rural.

Aceste considerații transpuse în practică vor putea întregii conținutul coșului zilnic sau a conținutului scării motivaționale cu nevoia de igienă, de realizarea stării de bine, prin grija față de sănătatea fizică și psihică a copilului.

În cazul acesta trebuie să ținem seama de sănătatea copilului, nevoile acestuia și de dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copilului, pentru că “corpul sănătos are și mintea sănătoasă”.

În momentul actual avem nevoie de a forma oamenii sănătoși ai viitorului, care vor trebui să țină pas cu evoluția modernă a societății din țara noastră, știind că din totdeauna, copiii au fost cei care au purtat doliul schimbărilor radicale și a crizelor din cadrul societății.

Copilul din mediul rural este mult mai solicitat în folosirea timpului, pentru că pe lângă îndatoririle școlare este și un ajutor de nădejde al părinților în gospodărie.

Poate că în momentul actual părinții prea mult folosesc copiii la diferite munci, de aceea se pune actual problema, de a schimba mentalitatea lor, pe care viitorul va trebui să îl rezolve, pe undeva, ar trebui o educare a adultului din mediul rural.

Copilul trebuie să beneficieze de afectivitate paternă mai multă, pentru că de aceasta depinde în mare măsură starea psihică aa copilului. Ea este cea de-a doua “hrană” a lui.

Copilul este ca o sugativă care absoarbe afecțiunea din jurul său și numai în felul acesta el va fi receptiv în ceea ce privește viața lui și a celor din jurul său, pentru că el este o “celulă” de bază a societății.

Până când omul se știe “juca”, până atunci este om, de aceea copiilor trebuie să li se lase timp suficient și pentru joc, pentru că astfel li se dezvoltă inteligența, perspicacitatea, pentru a deveni omul de nădejde al viitorului.

Dacă și la animale, jocul are un rol important, cu atât mai mult are rol hotărâtor și la copii.

Propunerile pe plan local fac parte integrantă din dezvoltarea societății noastre :

asistența medicală permanentă și chiar specializată

dotarea farmaceutică locală

efectuarea controalelor medicale

îmbunătățirea rațională a alimentației

implicarea autorităților locale în crearea unor ocazii, copiilor de a savura cu “ochi deschiși” frumusețea naturii din jurul lor, care au implicații directe asupra psihicului, pentru că în ultima perioadă, copiii își petrec timpul liber în fața televizorului și au uitat de mediul în care trăiesc.

O atenție sporită trebuie acordată autorităților locale, ca urmare a responsabilităților crescute ce le revin acestoran în oferirea de servicii către copii și ca urmare a faptului că cele mai interesante și promițătoare inițiative din domeniul drepturilor copilului se desfășoară la nivel local.

CAPITOLUL V. ANEXE

ANEXA NR.1 – Chestionar nr.1

Adresat copiilor din școlile generale din mediul rural

Încercuiți răspunsurile care le considerați potrivite.

INFORMAȚII DESPRE COPIL

Completați următoarele rubrici cu informațiile cerute :

vârsta

sex

nivelul de școlarizare absolvit de :

mamă :

tată :

naționalitate :

mediul de rezidență :

Notă: Precizez că răspunsurile libere sunt scrise cu caractere italice.

ANEXA NR.2 – Chestionar nr.2

Adresat PĂRINȚILOR copiilor din mediul rural

Încercuiți răspunsurile care le considerați potrivite.

Când copilul dumneavoastră este bolnav, acționați imediat în folosul său?

Da, cu orice preț;

Nu, deoarece de cele mai multe ori nu am bani;

Nu știu ce să spun.

De ce credeți că ați avea nevoie, pentru a putea să ocrotiți sănătatea copilului dumneavoastră ?

de bani

de ajutorul lui Dumnezeu

de asistență de specialitate

de accesul la informații de prim ajutor

Specificați cu sinceritate, dacă copilul dumneavoastră beneficiază de cel puțin 3 mese pe zi și este o hrană cât de cât suficientă pentru el.

DA

NU

NU ȘTIU CE SĂ SPUN

Dacă “Nu”, care sunt cauzele ?

Copilul dumneavoastră are condiții optime de viață și locuit ?

DA

NU

Dacă “Nu”, care sunt motivele ?

Îl duceți pe copilul dumneavoastră periodic la medic ?

DA

NU

Dacă “Nu”, care sunt cauzele ?

Copilul dumneavoastră a avut probleme de sănătate ?

DA

NU

Dacă “Da”,specificați din ce motive ?

Ați întâmpinat dificultăți în tratarea acestor probleme ?

DA

NU

Dacă “Da”, care au fost aceste dificultăți și din ce motive ?

Informații despre părinți :

Completați următoarele rubrici cu informațiile cerute :

vârsta

sex

nivelul de școlarizare

naționalitate

mediul de rezidență

ANEXA NR.3 – Chestionar nr.3

Adresat AUTORITĂȚILOR LOCALE din mediul rural

Primărie

Instituții de cult

Dispensar uman

Încercuiți răspunsurile care le considerați potrivite.

Considerați , că sunt copiii din comuna dumneavoastră suficient de bine hrăniți și îmbrăcați ?

NU

DA

NU ȘTIU

Dacă, ați răspuns cu “a)” la întrebarea numărul 1, care considerați că ar fi cauza ?

Unele familii sunt foarte sărace.

Unii părinți neglijează complect copiii, fiind familii dezorganizate.

Nu știu, ce să spun.

Dumneavoastră personal v-ați implicat în a ajuta într-o oarecare formă copiii în dificultate ?

DA

NU

Nu știu, ce să spun.

În mică măsură.

Dacă, ați răspuns cu “a)” sau cu “d)” la întrebarea numărul 3, atunci prin ce modalități ?

Prin strângere de ajutoare.

Prin alocarea unor fonduri familiilor sărace.

Prin asigurarea transportului.

………

Considerați că, administrația locală distinge, că situația de sănătate precară este o situație de copil aflat în dificultate ?

DA

NU

UNEORI

CAPITOLUL VI BIBLIOGRAFIE

Brezeanu Ortansa – Minorul și legea penală, București, Editura ALL BECK, 1998.

Cloșcă I. și Suceavă I. – Tratat de drepturile omului,Editura Europa Nova,1995.

Crețu Verginia – Educația pentru drepturile copilului,Editura SEMNE,1999

Drăganu T. – Drept constituțional și instituții politice.Tratat elementar,vol.I,Editura Lumina Lex,1998,București..

XXX Convenția cu privire la Drepturile Copilului,ONU,tradusă și publicată de Organizația Salvați Copiii,1990,București.

XXX Drepturile omului,publicație a Institutului Romăn pentru drepturile omului.

XXX FICE-Romănia-Evoluția apărării și respectării drepturilor copilului aflat în dificultate,Fundația pentru Dezvoltarea societății civile,Editura SEMNE 1998.

XXX Fundația Copiii Romăniei,Cartea albă a copilului,Romănia 1998.

XXX Filipescu P. Ion – Adopția și protecția copilului aflat în dificultate,Editura ALL BECK,București 1998.

Godea Mircea Sandu – Minoritatea în dreptul penal romăn,Editura SERVO-SAT,Arad,1998.

Lăscuș Voicu – Pedagogia ocrotirii,Cluj-Napoca,Editura Casa Cărții de Știință,1992.

Moroianu Zlătescu Irina,Stoica Ion – Drepturile omului în pragul mileniului III,București,1997.

Mărgineanu Nicolae – Psihologia adăncurilor și înălțimilor, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,1999.

Muraru I. – Drept constituțional și instituții politice,ediția a VII-a Editura Actami,1997,București.

Muraru I. și Constantinescu M. – Studii constituționale,vol.I,Editura Actami,1995,București.

Moraru I. – Zlătescu – Protecția juridică a drepturilor omului,1996,București.

Năstase A. – Drepturile omului,religie a sfărșitului de secol,IRDO,1992,București.

Roth-Szamosközi Maria – Protecția copilului,Dileme,Concepții și metode, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană,1999.

Voicu Alexandru Virgil – Elemente ale dreptului de familie și protecția copilului,Editura Inter-Tonic,1997,Cluj-Napoca.