Viata Intre Mit Si Realitate

La ce se rezumă viața? Avem control asupra sa în totalitate? Există acel ceva numit „liber arbitru” ?

Eu unul mă declar contra liberului arbitru. Sunt de părere că oamenii își imaginează că își decid soarta.Oamenii își asumă luarea deciziilor și consideră că se folosesc de liberul arbitru,că în mâinile lor stă viitorul.

Adevărul este că pe orice plan și din orice punct de vedere ai privi in viață, nimic nu depinde în totalitate de tine și nu deții în totalitate capacitatea de a decide ce se va întâmpla în jurul tău.Dacă dorești să te realizezi în dragoste o vei face atunci când vei întâlni persoana potrivită,la momentul potrivit,degeaba încerci să cauți acel sentiment la diferite persoane care pur și simplu nu sunt pentru tine. Dacă dorești să te realizezi în carieră, ai nevoie de o oportunitate, de un avânt, nu îți poți forța norocul, pur și simplu vei afla dacă ai sau nu o ocazie de reușită,dacă soarta a pregătit ceva pentru tine.

Pe orice plan ai privi, totul trebuie să-ți iasă în cale, de tine depinde într-o foarte mică măsură. Lumea din ziua de astăzi are impresia că este liberă să decidă, dar de fapt fiecare persoană în parte este ghidată și îndrumată fără să știe de către ceva ce nu poate vedea sau simți, de ceva căruia nu îi cunoaște existența, sau poate pur și simplu i-o neagă.

În societatea zilelor noastre se regăsesc într-o formă schimbată de trecerea timpului și de evoluție miturile antice, precum cel al lui Sisif sau al lui Gyges. Orice încercare nereușită, sau poate într-un final reușită dar cu un parcurs provocator poate fi comparată cu povestea lui Sisif.

De multe ori oamenii ar trebui să privească din punctul de vedere al lui Sisif, deoarece ei aspiră la prea multe lucruri, care poate uneori nu sunt importante, dar mentalitatea îi impiedică să observe acest aspect.De exemplu un om care a dat un interviu pentru a fi promovat nu a reușit să obțină postul mai înalt și este dezamăgit, însă el ar trebui să fie recunoscător că nu a fost concediat, că este sănătos, că mai are ocazia de a încerca altă dată. Pur și simplu oamenii nu apreciază situația în care se află, ei nu trăiesc în prezent și nu savurează orice clipă.

De asemenea, și mitul lui Gyges este reflectat în societatea zilelor noastre. Oamenii devin din ce în ce mai avari, mai nerecunoscători, mai meschini și oportuniști. Acest mit reprezintă o ispită chiar și pentru cel mai drept om. Astăzi tentația este întruchipată în diferite forme, dar mai ales în cea materială, a banilor.Banii au ajuns să fie inelul găsit de către cibanul Gyges. Indiferent de situație, omul are tendința de a parveni, de a lua cât mai mult pentru el însuși, neținând cont de mijloace. Dacă de exemplu un om este plătit să transporte niște bani, cu siguranță va lua în considerare posibilitatea de a lua o parte din acei bani, chiar dacă el a fost deja plătit iar acei bani nu sunt ai lui.Aceasta este natura omului.

Nu știu în ce măsură oamenii se cunosc pe ei înșiși.Deși aspiră la explorarea altor planete, altor forme de viață, părerea mea este că atenția fiecărui om ar trebui îndreptată către propria persoană. Eu unul nu simt că mă cunosc în totalitate, atât fizic cât și psihic.

Sunt conștient că sunt, sunt conștient că devin, sunt conștient că trăiesc în mister și sunt conștient că la fiecare răspuns primit mai apare o întrebare, însă eu nu sunt mulțumit și mereu tind să aflu mai mult.

De ce ?

Am ajung la concluzia că omul crede numai ce vede, el caută dovezi pentru orice.Omul realizează că există, el se vede, se simte, iar în urma acestor „dovezi” materiale ale existenței sale este într-un final conștient.Omul se bazează pe propria existență, nu acceptă argumente abstracte, lipsite de dovezi materiale, el este conștient de propria sa existență doar pentru că se vede în oglindă, pentru că are o dovadă a sa.

Omul se află într-o continuă evoluție, omul nu s-a descoperit în totalitate și nici nu o va face vreodată.Omul trăiește pentru a descoperi.Oamenii se studiază reciproc,ei speră să vadă în alți oameni ce nu au văzut în propria persoană.

Aparent descoperirea omului din om este o sarcină grea pentru fiecare. Sunt de părere că este vorba de a lăsa de-oparte orice urmă de superficialitate și orice aparență,ba chiar „învelișul” vizual,corpul, toate acestea conducând la o cunoaștere mai profundă, sinceră, a gândurilor și trăirilor.

Misterul din preajma omului se înfățișează în mai multe forme: poate fi vorba de trăiri,sentimente,obiecte sau multe altele.Toți acești factori alcătuiesc un mister universal,un mister pe care unii oameni se străduiesc sa-l descopere,iar alții decid să-l ignore,împăcându-se cu ideea de a trăi într-un mister continuu.

In rândurile anterioare am spus că sunt conștient că devin.Însă știu cu adevărat ce devin?

Sincer,nu pot răspunde încă la această întrebare,însă stiu că voi deveni ceva deoarece sunt într-o formă inferioară,mă aflu într-o continuă schimbare si mereu aspir la evoluție.Ca și om mă consider o mulțime de trăiri și sentimente,toate „ambalate” într-un corp,pentru a putea fi împărtășite și transmise mai departe.

Apelând la autoanaliză,am decis să mă descriu în preajma anumitor trăiri semnificative.

Am observat că în preajma melancoliei sunt nesigur pe mine,caut refugiu în orice persoană îmi este alături,încerc să mă ridic pe umerii altora.În preajma plictiselii sunt disperat,în acele momente aș fi dispus să fac orice,atunci realizez că eu mi-am provocat acea stare,din lipsa voinței.

Atunci când sunt cuprins de teamă cred că sunt cel mai sincer, atunci nu mai am timp să mă gândesc la toate aspectele nesemnificative, nu mai contează aparențele, nu mai contează cum îmi stă părul sau cum arăt și nu mai țin cont de prejudecăți,atunci acționez natural iar sinceritatea pare cea mai bună alegere.

Din toate sentimentele, cred că iubirea te poate ridica pe cele mai înalte culmi, însă tot ea te poate coborâ în cele mai adânci hăuri.Iubirea îți ia ultima fărâmă de rațiune, sub influența acestui sentiment aș fi dispus să fac orice. Mă amăgesc, creez scenarii și îmi închipui cele mai favorabile scenarii.Înconjurat de această aură iau ori decizii pripite, ori prea mult gândite, mă bâlbâi când nu ar trebui, ajung să fiu nerăbdător și orice clipă pare trăită din plin.

Viața este ca o scară: ea ne urcă,ea ne și coboară.Viața poate fi descrisă ca fiind un cumul de întrebări cufundate într-o negură de mister.

Am ales să abordez această temă deoarece consider că mă reprezintă.Am ajuns într-un moment în care reflectez asupra vieții, asupra deciziilor mele.Am multe întrebări la care nu am răspuns, încerc să mă dumiresc cu privire la orice aspect al vieții. Prin crearea acestui eseu am dat frâu liber gândurilor mele și am încercat să îmi exprim punctul de vedere asupra societății din ziua de azi, realizând o legătură și cu aplicabilitatea miturilor în viața reală, dar am și căutat să-mi răspund la propriile întrebări.