Utilizarea Terenurilor Orasul Fierbinti Targ

UTILIZAREA TERENURILOR

ORAȘUL

FIERBINȚI-TÂRG

CUPRINS

Introducere

CAPITOLUL I. Poziția și localizarea geografică

CAPITOLUL II. Considerații teoretico-metodologice

CAPITOLUL III. Istoricul cercetărilor

CAPITOLUL IV. Caracteristicile componentelor fizico-geografice

4.1. Geologia

4.2. Relieful

4.3. Clima

4.4. Hidrografia

4.5.Vegetație

4.6.Faună

4.7.Soluri

CAPITOLUL V. Populația si așezările umane

5.1. Scurt istoric al popularii

5.2. Evoluția numerică a populației

5.3. Evoluție teritorială a așezărlor umane

CAPITOLUL VI. Analiza impactului antropic

6.1. Modul de utilizare al terenurilor

6.2. Procese geomorfologice actuale

6.3. Impactul activitatilor agricole asupra mediului

6.4. Valorificarea resurselor locale si implicatiile asupra mediului

6.5. Impactul activităților industriale asupra mediului

6.6. Căile de comunicație și transporturile

6.7.Dinamica peisajului geografic

6.8. Modelarea albiei raului Prahova

6.9.Efectele impactului antropic

CAPITOLUL VII. Proiecte, programe și perspective de dezvoltare

CAPITOLUL VIII. Concluzii

Bibliografie

Introducere

Prezenta lucrare cu titlul “Valea Prahovei între Câmpina și Comarnic. Analiza impactului antropic” are ca obiective principale analiza și identificarea cauzelor ce au dus la dezechilibrul reliefului în urma acțiunii impactului antropogen. Ca obiective secundare s-a urmărit atingerea tuturor punctelor amintite în cuprins, respectarea cerințelor acestora, dar și dobândirea de noi cunoștințe.

Motivația alegerii acestei teme a fost interesul asupra factorilor naturali și antropici ce acționează în zona de studiu, dar și elementele care formează din acești factori un lanț strâns. Totodată, deplasarea pe teren a fost posibilă datorită faptului că locuiesc în apropierea zonei de studiu.

Gradul de actualitate adus de tema aleasă este unul relativ ridicat, datorită faptului că geografii au început să pună accent pe acest tip de studiu abia în anii 1950-1960, când efectele activității umane au început să se resimtă. Acest grad de actualitate mi-a sporit interesul pentru tipul de studiu, prin structurile antropogene ce influențează considerabil mediul înconjurător.

Noțiunea de impact face referire la toate acțiunile umane, fie ele existente sau potențiale ce acționează asupra mediului și a sănătății populației. Conceptul de impact creează o relație dialectică între calitatea mediului ce are în componență starea acestuia și aportul adus de elementele antropice. De-a lungul lucrării am punctat atât descrierea proceselor ce acționează la nivelul reliefului cât și procesele antropogene în toată complexitatea lor. În același timp, am menționat și efectele provocate de interacțiunea elementelor cheie ale lucrării de față.

Problematica impactului antropic în zona deluroasă a Subcarpaților de Curbură impune și o scurtă analiză istorică, prin prisma extinderii teritoriului, cu ajutorul căruia se realizează o mică reconstituire a peisajului geografic și se pune accent pe dezvoltarea mentalității omenirii în vederea dezvoltării durabile ce a afectat, mai mult sau mai puțin mediul geografic.

Legătura dintre factorii ce alcătuiesc acest tip de sistem geografic este dependentă de lanțul dinamic natural ce funcționează pe principiul proces-răspuns ce pune în echilibru factorii de control și răspunsul ce aduce modificări în dinamica morfogenezei reliefului.

CAPITOLUL I. Poziția și localizarea geografică

Valea Prahovei între Câmpina și Comarnic prezintă un sistem geografic complex ce creionează între componentele naturale și cele antropice relații aflate într-o interconexiune strânsă, ceea ce oferă peisajului o unicitate aparte.

Stabilirea limitelor arealului studiat s-a făcut în funcție de caracterul geomorfologic al zonei, dar și în funcție de spațiul construit, respectiv activitatea umană și influența acesteia asupra mediului. Astfel, din punct de vedere geomorfologic s-a luat în considerare limita impusă de extinderea rețelei hidrografice, anume linia marilor înălțimi, cumpăna de ape. Din punct de vedere antropic, limita s-a stabilit în funcție de repartiția construcțiilor pe culmi ce prezintă altitudini relativ înalte, acest lucru reprezentând extinderea studiului dincolo de zona bazinelor depresionare unde se găsesc mase numerice de populație mult mai mari.

Din punct de vedere geografic, Valea Prahovei între Câmpina și Comarnic are un rol de tranziție între Carpați și câmpie, ceea ce duce la asocierea teraselor (Câmpina), depresiunilor submontane (Breaza), dealuri și versanții de alunecare specifici zonei subcarpatice. Ca și subunitate de relief, arealul analizat se situează în Subcarpații Prahovei, cunoscuți pentru zonalitatea morfostructurala datorită contactului cu formațiunile cretacice ce aparțin Carpaților.

Prezența Culoarului Prahovei reprezintă o componentă importantă a sectorului de tranziție dintre relieful montan și cel fluviatil, deoarece a permis dezvoltarea zonei din punct de vedere economic prin construirea căilor de comunicație ceea a dus la crestera interesului populației pentru peisagistica zonei. Acest interes s-a transformat într-un potențial turistic ridicat, Valea Prahovei devenind un ax turistic complex ce începe de la Câmpina si urcă până la Predeal.

Din punct de vedere matematic, sectorul subcarpatic al văii Prahovei cuprins între Câmpina și Comarnic se încadrează în următoarele coordonate geografice:

– paralela de 45°15'36" latitudine nordică , delimitează extremitatea Nordică a arealului studiat ce corespunde limitei ce desparte localitățile Comarnic-Posadă

– paralela de 45°6'19" latitudine nordică, delimitează extremitatea sudică a văii Prahovei, ce corespunde confluenței dintre Râul Prahova și Doftana

– meridianul de 25°39'4" longitudine estică, delimitează partea de vest a sectorului ce separă cumpăna de ape a Prahovei de cumpăna de ape a râului Provita, mai exact Valea Târsei

– meridianul de 25°41'29” longitudine estică , delimitează partea de est, anume în zona comunei Frăsinet.

Între aceste coordonate, valea Prahovei dintre Câmpina și Comarnic se întinde pe 9’17” latitudine și 37’35” longitudine. Acest lucru creionează un caracter liniar al arealului analizat ceea ce oferă o multitudine de componente geologice, dar și morfologice.

Sectorul Văii Prahova dintre Câmpina și Comarnic este considerat ca fiind o zonă de tranziție între relieful montan și cel de câmpie.

Limita Nordică desparte relieful montan de cel deluros, diferența de nivel fiind evidentă , anume 200-300m. Limita dintre Subcarpați și Carpați este dată de de depozitele paleogene ce se aliniază cu depozitele miocene (N. Popp,1936), fiind poziționată între localitățile Comarnic și Gura Beliei, urmând că limita sudică să se suprapună peste flisul cretacic și cel paleogen.

Limita de sud începe de la confluența Prahovei cu râul Doftana și urcă ușor pe terasa Câmpina la o cotă altitudinala de 340m.

Limita vestică în sectorul subcarpatic al Culoarului Prahova are un caracter sinuos, astfel se deplasează pe culmea Ghiosesti și coboară ușor până pe Valea Beliei, după care urcă la 714m în Vârful Gura Beliei. De aici, crește până în dreptul localității Breaza și ajunge la 742m în Vârful Gurga.Începând de la această altitudine, limita vestică continuă să coboare până în localiatea podu Vadului unde se găsesc Vârful Talga (647m) și Vârful Poiana Câmpina (616m).

Limita estică se plasează pe linia versantului stâng al Prahovei, cu o altitudine cuprinsă între 700 și 800m, înălțimi datorate proceselor intense actuale de versant. Astfel străbate Plaiul Cornului și Culmea Dealului Frumos și coboară până la Câmpina unde determină extremitatea estică a terasei. Din punct de vedere administrativ, arealul analizat se desfasoară în Județul Prahova și concentrează orașe importante în istorie, dar și în geografie (orașele Câmpina, Breaza, Comarnic).

Fig 1. – Localizarea arealului studiat în cadrul țării și a limitelor administrative

CAPITOLUL II. Considerații teoretico-metodologice

În această lucrare, am studiat în detaliu impactul antropic asupra Văii Prahovei dintre Câmpina și Comarnic, motiv pentru care lucrarea se bazează pe o serie de date și metode utilizate. Întreg studiul are ca punct de pornire raportul de interdependență dintre factorii antropici și factorii naturali.

În efectuarea studiului s-au parcurs etapele de lucru specifice domeniului geografie:

– prima etapă a presupus documentarea bibliografică și deplasarea pe teren, mai exact strângerea informațiilor de teren și cercetare

– cea de-a doua etapă a presupus colectarea datelor geospațiale ( cartări și fotografii de pe teren, dar și completarea cu noi observații)

– cea de-a treia etapă a presupus prelucrarea datelor în programele GIS, în urma cărora au rezultat hărțile finale

– ultima etapă, cea de-a patra reprezintă etapa de redactare a lucrării.

S-au utilizat ca metode de cercetare investigația expediționară și observația, mijloace de operare (descrierea, explicația, ierarhizarea), analiza și sinteza, dar și elemente de finalitate ale utilizării metodelor de cercetare, mai exact modelul cartografic sau descriptiv.

Metoda grafică s-a utilizat pentru a creiona diferite aspecte și elemente, prin cuantificarea datelor culese din care au rezultat hărțile. Materialele grafice au fost realizate cu ajutorul softurilor ArcGis 10.2 (ArcScene, ArcMap), dar și cu ajutorul programului Global Mapper 12 ce a ajutat la calcularea coordonatelor zonei de studiu, dar și identificarea anumitor elemente ale reliefului greu de remarcat e hărțile clasice.

Baza de date a fost alcătuită din diverse tipuri de informații preluate din diferite surse precum materiale cartografice, cărți, monografii, date statistice, date ce au rezultat în urma unor calcule, spre exemplu exploatare DEM-ului, dar în principal date obținute din teren.

În urma structurării și clasificării datelor obține, le-am ales pe cele semnificative în realizarea analizei. Pentru a întocmi materialul grafic am utilizat hărți topografice din anul 1980 cu scara 1:25.000, Planuri Directoare de Tragere cu scara 1:20.000 din 1910 ce au reprezentat baza hărților realizate și a analizei spatio-temporale a impactului factoului antropic, harta solurilor 1:200.000, harta geologică 1:50.000, dar și date vectoriale precum Corine Land Cover ce au ajutat în întocmirea hărții cu utilizarea terenurilor. Ulterior studierii acestor materiale, am constituit baza de date finală formată din date vectoriale ( strate tematice de tip punct- cote altimetrice; strate tematice de tip linie (rețea hidrografică, curbele de nivel și strate de tip poligon- soluri, geologie, procese geomorfologice, utilizarea terenurilor, reprezentarea evoluției asezarior umane) și date raster (alcătuite din pixeli organizați sub formă de matrici, cărora li se atribuie trei caracteristici: coordonate de altitudine, longitudine și latitudine). Bineînțeles, în urma obținerii datelor anterioare a rezultat setul de date atribut alcătuit din vectorizarea celor mai importante elemente vectorizate grupate sub forma unor tabele de attribute și metadatele fiind reprezentate de datele anterioare.

CAPITOLUL III. Istoricul cercetărilor

În elaborarea lucrării de față, istoricul cercetărilor cuprinde o analiză substanțială asupra bibliografiei (cărți, documente, articole, acte oficiale, proicte) ce fac referire directă la subiectul studiat, bineînțeles bibliografia referindu-se la cercetările realizate de-a lungul timpului până în prezent pentru zona de studiu. Astfel, din bibliografia de referință am extras doar câteva din cercetările efectuate asupra impactului antropic pentru zona de studiu. Cea mai reprezentativă lucrare ce descrie evoluția peisajului și impactul antropic exercitat asupra acestuia a apărut în anul 1948 “Valea Prahovei” de Gheorghe Niculescu ce creionează peisagistica și primele efecte apărute în urma stagnării populației în sectorul Văii Prahovei dintre Câmpina și Comma obținerii datelor anterioare a rezultat setul de date atribut alcătuit din vectorizarea celor mai importante elemente vectorizate grupate sub forma unor tabele de attribute și metadatele fiind reprezentate de datele anterioare.

CAPITOLUL III. Istoricul cercetărilor

În elaborarea lucrării de față, istoricul cercetărilor cuprinde o analiză substanțială asupra bibliografiei (cărți, documente, articole, acte oficiale, proicte) ce fac referire directă la subiectul studiat, bineînțeles bibliografia referindu-se la cercetările realizate de-a lungul timpului până în prezent pentru zona de studiu. Astfel, din bibliografia de referință am extras doar câteva din cercetările efectuate asupra impactului antropic pentru zona de studiu. Cea mai reprezentativă lucrare ce descrie evoluția peisajului și impactul antropic exercitat asupra acestuia a apărut în anul 1948 “Valea Prahovei” de Gheorghe Niculescu ce creionează peisagistica și primele efecte apărute în urma stagnării populației în sectorul Văii Prahovei dintre Câmpina și Comarnic. O altă lucrare important ce descrie locurile timpurii este scrisă de același autor în anul 2008 sub titlul “ Subcarpatii dintre Prahova și Buzău- studio geomorfologic sintetic”.

După lucrările ce colorează realitatea istorică a peisajului, cercetările bibiliografice au atins cote de actualitate, astfel, atenția s-a îndreptat spre lucrările ce oferă informații asupra proceselor geomorfologicece activează în arealul studiat, dar și asupra factorilor fizico-geografici specifici. Astfel, lucrarea doamnei Armaș, “Vulnerabilitatea versanților la alunecări de teren în sectorul subcarpatic al Văii Prahova”, 2003 și lucrarea domnului Adrian Ștefan Nedelcu “Valea Prahovei și sistemul sau fluviatil- studio de geografie fizică cu privire specială asupra hidrografiei”, 2010 au reprezentat un important izvor teoretic de documentare pentru realizarea studiului.

De asemenea, important s-a dovedit a fi și studiul articolelor de specialitate, precum articolul redactat de domnul Dobre Robet, “Impactul amenajărilor sectorului de autostradă Comarnic – Predeal asupra reliefului – considerații generale” în Revista de Geomorfologie. Inspiraționale și informative în realizarea hărților au fost lucrările scrise de Carr M. și P.Zwick , “Smart Land-Use Analysis: The LUCIS Model” (2007) și “Using GIS Suitability Analysis to Identifying Future Land-use Conflicts in North Central Florida” (2005). Pe lângă aceste surse, s-au folosit și altele ce evidențiază felul în care ar trebui abordată tema de referință. Deosebit de imporante au fost și documentațiile personale prin interogarea localnicilor zonei de studiu, dar și la primăriile orașelor Câmpina și Comarnic.

CAPITOLUL IV. Caracteristicile componentelor fizico-geografice

4.1.Geologia

Geologia a constituit un factor important la evoluția paleogeografică a Văii Prahovei între Câmpina și Comarnic și a condus la o serie de procese ce au creionat profilul actual al zonei.

Sectorul subcarpatic al Văii Prahovei se încadrează , din punctul de vedere al geostructurii într-un bazinet de sedimentare. Acest lucru se datorează faptului că arealul studiat este drenat de râul Prahova. Acest bazin este funcțional din perioada Jurasicului Superior. El s-a dezvoltat până în Apțian datorită acumulării ce a continuat în timpul procesului de coborâre treptată a scoarței terestre continuu. În faza austrică, la finele Aptianului, a luat naștere bazinul de sedimentare activ, altfel spus un bazin ce s-a ridicat în bloc. Începând din Senonianul superior până în Miocen, bazinul depozițional suferă mișcări de scufundare, de subsidență datorită ridicării ce s-a petrecut în faza stirică veche. (Armaș și colab., 2003)

În partea exterioară a molasei au apărut prin acumulare depozite noi pe intervalul cuprins între Sarmațian și Pliocen (molasムsuperioară sau molasムsarmato- pliocenă. Zona de molasă aparține avanfosei, ce este o unitate a Moldavidelor. La începutul Romanianului, în spațiul de curbură și în extremitatea vestică a Prahovei, s-au acumulat depozite molasice. Aceste depozite sunt cunoscute ca “Strate de Cândesti” și au un caracter continental. Stratele de Cândesti au o înfățișare monoclinală , cum sunt în Măgură Odobești, dar pot avea și o înfățișare cutată, precum Sinclinalul Valea Ruda.

Sinclinalul Cornu, sinclinalul Podu Vadului și sinclinalul Poiana Câmpina sunt elemente din cadrul molasei caracterizate printr-o structură deformată aplicativ. Semnificativ este și anticlinalul Gării Câmpina.

Sinclinalul Breaza-Buciumeni are o desfășurare care începe de la aliniamentul Gura Beliei și continuă spre sud-est. Acest sinclinal are o direcție vest-est, fiind mai pronunțat în partea estică, până în zona văii Doftanei, unde se suprapune peste unitatea de Tarcău. Din punct de vedere longitudinal, tot spre est acesta se scufundă profund. În partea de sud, sinclinalul este înconjurat de depozitele ce aparțin Pânzei de Tarcău. Depozitele apar la suprafață datorită ridicării compartimentului sudic de către Falia Breaza.

Pânza de Tarcău este cunoscută și sub numele de pânză de Sloke, are o extindere mare, ea începe din nord de la Gura Beliei până în sudul Campinei. Aceasta prezintă un caracter polifacial. Acest lucru a dus la deformarea ei în funcție de rocile pe care s-a dezvoltat.

În arealul studiat se întâlnesc unități structurale ce aparțin Flisului cretacic, Flisul paleogen, molasei și unei cuverturi post-tectonică.

Flisul cretacic se află în partea de nord a zonei analizate și este reprezentat prin formațiuni ce aparțin Pânzei de Ceahlău. Astfel, în nordul orașului Comarnic se întâlnesc conglomerate eocene de Frumoasa și conglomerate miocene de Cornu. Remarcabil este faptul că acestea apar la zi. Gresiile de Comarnic sau stratele de Comarnic apar și ele în extremitatea Nordică, strațe de aparțin Cretacicului inferior.

Fig 2. Stratele de Comarnic

Pânza de Ceahlău este cunoscută că fiind cea mai însemnată unitate a Dacideor externe, dar având și o dezvoltare bogată. Ca și tip, este o pânză polifaciala, iar vârstă acesteia datează din faza laramica timpurie, adică are vârstă intrasenoniana. În lucrarea ” Vulnerabilitatea versanților la alunecări de teren în sectorul subcarpatic al văii Prahova”(2003),autorii I. Armaș, R. Damian, I. Sandric, G. Osaci-Costache discută și localizează Pânza de Bobu ca fiind situată în sudul localității Comarnic “ la cca 500m amonte de podul CFR, valea Prahova traverseazムPânza de Bobu. Formațiunile aparțin flisului marnos (Apțian superior) și grezo – marnos – Strate de Pârâul Mogoș (Albian) din Seria de Bobu, reprezentate prin greșii dure, marne argiloase stratificate, marne și intercalații detritice ruginii, cu niveluri de calcare, rugini pe fețele de alterare, gresii masive și conglomerate”.

Depozitele ce aparțin cuverturii post-tectonice sunt cel mai bine conturate la confluența Prahovei cu valea Belia, spre localitatea Nistoresti. Acestea aparțin cretaciului superior-paleogen. Marnele de Gura Beliei(marne, argile roșii cu pete verzi) sunt reprezentative prin faptul că stagnează pe Unitatea de Ceahlău și pe Unitatea de Teleajen, în arealul cuprins între Comarnic și Gura Beliei.

Depresiunea Câmpina prezintă în partea de nord intercalații marno-grezoase și marno-calcaroase, numite și Strate de Breaza.

Fig 3. Structura stratelor de Comarnic

Fig 4. Harta geologică în zona Câmpina-Comarnic (sursa: harta geologică 1:50000; foaia de hartă L-35-XXVI)

4.2. Relieful

Relieful reprezintă un factor important în evoluția teritoriului, în special prin particularitățile sale geomorfologice (altitudine, fragmentare și mai ales, înclinare). Acesta influențează dispunerea elementelor antropice în armonie cu formele dominante de relief.

Sectorul Văii Prahova cuprins între Câmpina și Comarnic, este alcătuit în special din unități deluroase ce denotă un relief complex din punct de vedere structural, dar și morfologic. Totodată, zona analizată prezintă și o unicitate aparte ce este datorată prezenței cutelor deversate, faliilor, cutelor-solzi și sinclinalelor suspendate apărute la suprafață care au influențat în special dispunerea

geologică, dar și rețeaua hidrografică ce a dovetit un caracter maleabil la structură și a condus la apariția văilor adânci, lungi, dar și prezența teraselor în arealele depresionare.

Relieful înalt este format de gresii, conglomerate, pietrișuri și nisipuri, calcare, în timp ce formarea depresiunilor și curmăturilor s-a datorat prezenței argilelor, marnelor, și a sisturilor foiase.

Vintilă Mihăilescu(1966), prin cercetările sale a încadrat zona subcarpatică ca o zonă “de interferanță Carpato-subcarpatică” datorită asemănărilor dintre zona montană și cea subcarpatică, determinate de interconexiunile strânse dintre acestea.

Din punct de vedere altimetric, arealul subcarpatic se caracterizează prin valori altitudinale ce se încadrează între 909 m la vest de depresiunea Comarnic, pe Culmea Ghioșești și cea mai mică altitudine este pe malul stâng al Prahovei, anume 422 m pe interfluviul afluentului Rea. . Pentru arealul studiat, altitudinea medie este de aproximativ 478 m.

Energia de relief este creionată de valori cuprinse între 300m și 400m, însă acestea pot ajunge și la mai puțin de 100m. Factorul care a influențat această energie de relief este reprezentat de eroziunea verticală ce are o intensitate considerabilă.

Văile reprezintă unități de relief specific reliefului fluviatil și au o importanță aparte determinate de modul lor de formare prin acțiunea factorilor morfologici interni, dar și externi.

În sectorul cuprins între Câmpina și Comarnic se evidențiază două tipuri de văi, cele alohtone și cele autohtone.

Văile alohtone se caracterizează prin traversarea a două sau mai multe forme de relief, astfel în arealul studiat acestea prezintă o deschidere foarte vastă, ajungând la o lățime de aproximativ 4m în zona depresiunii Câmpina. Totodată, aceste văi prezintă și o morfologie eterogenă. Se constată o diferență de nivel a Văii Prahovei de 285m exact între localitatea Comarnic și Câmpina. Această diferență de nivel se datorează descinderii talvegului văii ceea ce determină o pantă medie de 11,8m/km. Această expansiune a văii s-a datorat deferentierii petrologice dintre zona montană și cea subcarpatică. În arealul rupturilor de pantă este cunoscut fenomenul de despletire, datorat bonificării pantei . Acest fenomen se produce la Nistorești și Frăsinet și se extinde până la anticlinalul Breaza.

Fig 5. Harta unităților de relief dintre Câmpina și Comarnic

Văile autohtone se individualizează prin străbaterea unei singure forme de relief. În general, în acestea se încadrează văile pâraielor ce au lungime semnificativă.

Interfluviile au un aport semnificativ în dispunerea peisajului geografic. Astfel, în arealul Văii Prahovei cuprins între Câmpina și Comarnic se prezintă într-o structură geologică friabilă și determină o redundanță de forme și dimensiuni. În partea nordică, în sectorul superior al Subcarpaților, acestea ating altitudini de 700-900m, iar în sectorul inferior, spre sud, valorile altimetrice sunt cuprinse între 400-600m.

Este cunoscut faptul că în lungul văii Prahovei în sectorul subcarpatic sunt patru suprafețe de eroziune și șase niveluri de terasă, însă doar trei sunt echivalente teraselor, importante fiind Câmpina, Pițigaia și Străjișea- Orăștie. În lungul Văii Prahova s-au păstrat mai mult niveluri de umeri decât terase, iar alte suprafețe ale formelor de relief s-au consolidat în același timp cu anumite terase. Acest lucru este explicat de N.Popp în lucrarea sa “Subcarpatii dintre Prahova și Dambovita” (1939), anume “în amunte, o platformă ocolește la periferie platforma imediat următoare, o modelează prin înșeuări largi situate pe culme(…). În avale, aceeași platformă înaintează în domeniul platformei imediat inferioare, sub formă de culmi izolate sau ca vârfuri presărate insular”.

Dealurile Câmpinitei se situează între Prahova și Doftana. Aceste dealuri sunt desparite de fâșia carpatico-subcarpatică printr-o denivelare de aproximativ 200m în partea de nord. Limita sud-vestică și estică a dealurilor Campinitei le separă de Depresiunea Câmpina printr-o denivelare ce s-a format pe podul terasei cu înălțimi cuprinse între 45-50m.

Dealurile Câmpiniței sunt traversate de valea Campinitei și au o orientare NNV-SSE. Acestea cuprind două culmi principale, cu altitudini cuprinse între 600-200m, anume Dealurile Frumos-Cornu și Șotirile. Între Breaza și Comarnic pe versantul dinspre Prahova al acestor dealuri sunt concentrate resturi de terase, ce sunt ocupate de sate precum Podu Lung, Podu Corbului.

Depresiunea Câmpina este o depresiune importantă în acest studiu, ea s-a format în urma eroziunii datorate confluenței dintre Prahova cu Doftana, dar și prin acumulare unui strat de nisipuri și pietrișuri cu o grosime de aproximativ 10m. În prezent acest strat este suspendat la 45-50 m deasupra luncii, formându-se terasa Câmpina.

În timp, în lungul văii Prahovei, această depresiune s-a extins pe o suprafață de 7km lungime și o altitudine absolută de 600m până la Gura Beliei. Acesta extindere s-a realizat pe baza acumulărilor.

Un aspect interesant este faptul că depresiunea Câmpina împreună cu depresiunea Breaza și depresiunea Brebu ocupă o suprafața aproximativ egală cu cea a Dealurilor Campiniței. De asemenea, acestea înconjoară dealurile în partea de vest, sud și est formând un culoar în forma unui semicerc.

Depresiunea Comarnic se evidențiază in acest sector printr-o convergență hidrografică unde Prahova primește mulți afluenți, cum ar fi Belia, Valea Sarului, Valea Bătrâioarei și Valea Comarnicului. În această depresiune, interfluviile sunt dispuse la altitudini medii de 600-700m. Aceste interfluvii sunt ușor ondulate și prezintă la contactul cu dealurile din jur, o înălțime mai mare, iar spre valea Prahovei sunt din ce în ce mai mici.

Terasele sunt cele mai noi trepte de relief din lungul Prahovei. Ele s-au modelat datorită prezenței eroziunii laterale și liniare, procese ce au fost condiționate de oscilațiile eustatice, dar si de mișcările neotectonice ale lacului din Câmpia Română. Aceste oscilații ș mișcări au avut loc in Pleistocenul superior si Holocen.

Terasele Prahovei sunt caracterizate ca fiind convergente spre avale din cauza faptului că acestea au o viteză de coborâre mult mai alertă decat talvegul in aceeași direcție.

Principala terasă a râului Prahova este terasa Câmpina, care se remarcă atât din punct de vedere geografic cât și morfologic. Această tersa s-a dezvoltat mai mult în zona localităților Câmpina și Breaza și prezintă lățimi foarte mari . Spre exemplu, ea se lățește foarte mult în zona de confluență a Prahovei cu Doftana și formează cel mai mare con de dejecție dela contactul Subcarpaților cu câmpia. Acest con de dejecție are o rază de aproximativ 35 km (Gh. Niculescu, 1985).

O altă terasă importantă dezvoltată pe Prahova este terasa Breaza care se face și ea remarcată prin lățimea mare. Această terasă se află pe partea stângă a cursului râului, fapt datorat deplasării cursului spre partea stângă a suprafeței sinclinalului.

Terasa Pițigăia se află între Voila la nord de Câmpina și Dealul Muscel la este de Câmpina. Această terasă a fost cea mai puțin păstrată de pe ValeaPrahovei și se află la 30m.

Terasa Străjiștea este cunoscută ca fiind cea mai înaltă dintre terasele Prahovei, ea ajungând la o înălțime de 739.6 m, între râurile Prahova și Câmpinița, pe Culmea Cornului. Aceasta nu poate fi considerată terasă din punct de vedere geomorfologic, ca formă, ea fiind mai mult o treaptă încadrată într-o vale. Vorbind din punct de vedere geologic, ea poate fi considerata o terasă datorita formei de pod, dar și datorita formei de mamelon ce este alcătuit din pietrișuri ce ajung la o grosime aproximativă de 30 m grosime.

Fig 6. Dispunerea teraselor importante în sectorul cuprins între Câmpina și Comarnic

4.3. Clima

Clima este un factor extern decisiv în evoluția spatio-temporală a arealului studiat. Ea reprezintă cea mai activă componentă în cadrul mediului natural.

Prin poziția geografică, în sectorul Văii Prahovei cuprins între Câmpina și Comarnic, se regăsesc o serie de influențe oceanice. Astfel, limita Nordică a arealului studiat se încadrează în barajul orografic sinuos ce aparține Carpaților, fapt care determină limita dintre influențele continentale și cele climatice oceanice pe teritoriul României. Acest baraj determină o circulație atmosferică ce impune condițiilor climatice caracteristici deosebite.

Tipurile de climă și variabilitatea lor este strâns legată de relațiile de interconexiune dintre factorii radiativi, factori ficio-geografici și factorii dinamici.

Factorii radiativi sau radiația solară este prioritară evoluției proceselor geofizice și biologice. Privind în ansamblu, radiația medie anuală pe țara este cuprinsă între 120-127 kcal/cm2, astfel, în zona orașului Ploiești, radiația solară este de 124,66 kcal/cm2, iar o dată ce variația altimetrică crește, radiația solară scade, ajungând la 120,50 kcal/cm2 la stația Câmpina. În dreptul orașului Comarnic, aceasta este cuprinsă între 110-120 kcal/cm2. Radiația solară este mai puternică începând cu luna aprilie până în septembrie( variază între 18.08-15.12 kcal/cm2), iar cea mai mică valoare a acesteia se petrece în cursul lunii decembrie(variază între 3.04- 3.13 kcal/cm2).

*O. Neacșa și C. Popovici, 1967

Fig 7. Tabelul cu radiația globală medie lunară și anuală (kcal/cm2)*

Factorii dinamici se referă la acțiunea ciclonilor și anticiclonilor ce determină circulația generală a atmosferei. Pe teritoriul României acționează patru sisteme barice ce se manifestă diferit, astfel: prin două arii anticicloale se manifestă Anticilonul Azoric ( pe timpul verii, are caracter cvasipermanent), Anticiconul Siberian ( acționează în lunile dintre septembrie-martie, are caracter semipermanent) și prin două arii ciclonale se încadrează Ciclonul Islandez( iarna, caracter cvasipermanent) și Ciclonii Mediteraneeni (acționează vara, toamna și iarna , are caracter semipermanent). Astfel, prezența celor patru sisteme barice și așezarea lor a determinat circularea unor mase variate de aer, anume : măsele de aer temperat-oceanice, masele de aer temperat-continental, masele de aer arctic, masele de aer tropical-maritime, masele de aer tropical-continental. Fiecare dintre aceste tipuri de mase de aer sunt în strânsă legătură cu ariile anticiclonale și cele ciclonale.

Factorii fizico-geografici se refera la suprafata activa subiacenta(relieful, hidrografie, vegetatie, soluri) sunt un factor climatic deosebit.

Relieful, este unul dintre cei mai semnificativi factori fizico-geografici datorită impactului lor asupra parametrilor climatici. O dată cu creșterea în altitudine, se desfășoară o zonalitate verticală climatică aparte ce are legătură cu toate fenomenele de ordin climatic. Totodată, pantele ajută la distribuirea energiei solare. Un alt factor important este vegetația, care prin particulatitatile sale influențează substanțial procesele climatice.

Pe Valea Prahovei cuprinsă între Câmpina și Comarnic, temperatura medie anuală este cuprinsă intre 8-10˚C. Temperatura cea mai ridicată pe timp de vară variază între 16-22˚C, în timpul lunii iulie, iar cea mai scazută temperatură pe timp de iarnă se încadreaza între -1˚C și -3˚C. (Gh. Niculescu, 2004).

*Sursa: Administrația Națională de Meteorologie

Fig. 8. Tabel pentru cantitatea medie lunară și anuală a precipitațiilor (mm)(1961-1990)*

Precipitațiile medii anuale se situează la pragul de 600-700mm, oscilând în funcție de anotimp, spre exemplu în sezonul cald se înregistrează 80-100mm, iar în sezonul rece în jur de 40-50mm. Precipitațiile, indiferent în ce formă apăr ele, influențează gradul de umiditate al solului, cum ar fi stratul de zăpadă care are o durată de medie de 40-80 zile acționează intens asupra stratului de sol. (O.Bogdan, E. Niculescu, 1999). Bineîntețes, semnificative pentru relief sunt precipitațiile ce cad în decursul lunilor mai-iunie, dar și situațiile extreme ce conduc la fenomene catastrofale ce conduc la inundații, dar și la alunecari de teren. Totodata, precipitațiile influențeaza activ si dinamica albiei râului Prahova.

Regimul eolian scoate în evidență relațiile strânse dintre Carpați și Subcarpați, astfel pe Valea Prahovei dintre Câmpina și Comarnic bat vânturile de Vest, acestea având o frecvență mult mai mare în lungul văilor și au o direcție îndreptată spre nord. Totodată, dacă luăm în considerare complexitatea morfologică a reliefului, vânturile se diferențiază în funcție de zonă. La stația Câmpina s-a înregistrat frecvența vântului de 13.1% (direcția nord-vest), 8.9% (direcția nord) , 6.6% (direcția sud-est) și 5.3% (direcția sud). În comparație cu stația de la Ploiești, frecvența vântului în Câmpina este mai mică. Pentru a putea face o comparative cantitativă, amales pentru studiu date de la stațiile Predeal, Câmpina și Ploiești.

Fig. 9. Roza vânturilor(m/s) (1961-1990)

4.4.Hidrografia

Râul Prahova traversează partea central-sudică a țării noastre și este un afluent al Dunării de ordinul doi. Privit în ansamblu, de la izvor până la gura de vărsare, râul Prahova are o lungime de 193 km și o suprafață a bazinului hidrografic de 3754 km2. Astfel, el ocupă un pocent de 1,57% din suprafața țării noastre.

Râul Prahova izvorăște de la o cotă altimetrică de 1100 m din Clăbucetele Predealului, iar în zona montană, Valea Prahovei este considerată o limită naturală între Carpații Orientali (în est) și Carpații Meridionali (în vest). Acesta se scurge în direcția Subcarpaților de Curbură pe care îi traversează pe direcția nord-nord-vest spre sud-sud-est, urmând să treacă în zona Câmpiei Române.

Bazinul râului Prahova creionează o unicitate aparte prin configurația lui, prezentând o formă de amfiteatru ce a dat naștere unor forme de relief complexe ce se află în relații strânse cu acesta.

Prahova este apreciat ca fiind un râu carpatic datorat relațiilor de interconexiune ale reliefului ce s-a format în strânsă legătură cu Carpații , legătura dintre regimul hidrologic ce este compatibil cu desfășurarea relieflui carpatic, dar și dezvoltarea localităților care a avut loc datorită dezvoltării armonioase cu funcția de vale transcarpatică a râului.

În zona subcarpatică se constată o diferențiere majoră față de zona montană în ceea ce privește apele subterane. Alcătuirea geologică și cea litologica aflate într-un caracter concordant cu stratificația, permit apariția izvoarelor pe versanți. În general aceste izvoare sunt acoperite de materiale deluviale. Acest aspect al apelor subterane este datorat porozității, structurii granulare, dar și gradului de fisuratie al rocilor (gresii și conglomerate).

Straturile acvifere au o exitindere mai mare în arealul depozitelor de terasă și a celor de luncă, mai ales în localitățile Câmpina și Comarnic. Alimentarea în zona de terase se face prin infiltrare, direct pe strat sau pe capetele de strat.

În sistemul de clasificare Horton-Strahler, Valea Prahovei are un curs de ordinul VII ce începe din zona subcarpatică până la conflienta cu râul Doftana. Eroziunea regresivă este posibilă datorită adâncirii semnificative, dar și datorită pantei.

Ca orice râu mare, râul Prahova prezintă fluctuații de debite și de niveluri datorită ploilor și zăpezilor. Aceste fluctuații au o pondere maximă între lunile mai și iulie când are loc topirea zăpezilor de pe versanți, dar și în timpul sezonului polios, mai exact în luna noiembrie.

Apele subterane reprezintă o componentă esențială în hidrografia zonei analizate. Aceste ape provin din precipitații și se află în concordanță cu substratul litologic, în special cu proprietățile rocilor ce alcătuiesc acest substrat. Ele sunt utilizate în alimentarea cu apă a așezărilor, dar sunt folosite și pentru uz economic, cum ar fi ariile industriale din bazinul Prahovei.

În sectorul văii Prahova cuprins între Câmpina și Comarnic, substratul geologic este alcătuit din formațiuni mio-pliocene ce au un caracter de depozitare, fiind alcătuite din roci sedimentare cum ar fi pietrișuri, nisipuri, conglomerate ce permit infiltrarea apei în sol și roci precum marnele și argilele ce au ca și proprietate de bază, impermeabilitatea. Gradul de infiltare a apelor în sol este unul redus, deși cantitățile de precipitații sunt bogate. Acest grad redus este datorat fragmentării relativ puternice, mai exact prezența pantelor ce conduc la o viteză de scurgere mai mare a apelor.

În zona studiată, se întâlnesc strate acvifere, în special pe interfluvii care s-au format pe depozitele eluviale ale suprafețelor de nivelare si pe depunerile coluviale și deluviale ale versanților. Aceste depozite au moștenit aceleași caracteristici precum rocile ce au stat la baza formării lor, mai exact proprietățile ce le permit concentrarea apelor subterane. Ca și exemplu, avem zonele de terasă a localităților Câmpina și Breaza. Alimentarea acestor strate se face în principal prin infiltrații, dar și prin zonele de versant marginașe.

4.5.Vegetația

Împreună cu ceilalți factori fizico-geografici, vegetația poartă un rol important în dinamica peisajului, astfel, ea reprezintă stâlpul echilibrului bio-pedo-geografic. Vegetația în zona studiată se remarcă printr-o varietate de specii naturale ce se întrepătrund cu cele cultivate.

Sectorul Văii Prahovei cuprins între Câmpina și Comarnic se desfășoară din punct de vedere fitogeografic în regiunea macaronezo-mediteraneană, privind caracteristicile florei și subordonarea ei condițiilor fizico-geografice.

Regiunea macaronezo-mediteraneană include elemente, cum ar fi Quercus pubescens, Syringa vulgaris, Chrysopogon gryllus, dat și pajiști stepice ce include Stipa pulcherrima.

În sectorul subcarcaptic al Prahovei predomină speciile de foioase precum gorunul (Quercus petraea) și fagul (Fagus silvatica).

Arealul studiat se încadrează din punct de vedere zonal în etajul nemoral al pădurilor de foioase, care se dezvoltă în condiții termice mai ridicate, dar și cu o umiditate pronunțată. Etajul nemoral se divizează în două subetaje: subetajul pădurilor de gorun ( la altitudini mai reduse) și subetajul pădurilor de fag (la altitudini mai mari). În zona în care cele două subetaje se suprapun, se dezvoltă goruetele și făgetele.

Altitudinile cuprinse între 600-700m reprezintă limita dintre pădurile de gorun și cele de fag. Pădurile de fag din bazinul râului Prahova sunt alcătuite preponderent de păduri pure, dar pe alocuri apar și pădurile de amestec, unde prezența aroborelui Fagus silvatica (fagul) este mai dominantă. În componența pădurilor de amestec se întâlnesc carpenul (Carpinus betulus) și frasinul ( Fraxinus excelsior). Stratul vegetal ierbos în acest areal al pădurilor de fag apare slab dezolvatat reprezentat prin lumanarice, brândușa de toamnă ( Eolchicum automnale) , brândușa de primavera (Corcus beuffelianus), și măcrișul iepuresc în poienițe și luminișuri. Umiditatea exagerată a dus la apariția ferigilor, precum feriguță (Pleypodium vulgare), limba șarpelui (Phioglossum vulgatum) și spinarea lupului.

Subetajul gorunului se situează din punct de vedere altimetric sub cel al faglui, la altiudini cuprinse între 200-600m. Privind altitudinile pe care se desfășoară, acest subetaj se divizează în două fâșii: fâșia pădurilor de amestec de fag și gorun și fâșia gorunetelor (R.Călinescu și colab., 1969). Datorită condițiilor climatice, stratul vegetal ierbos prezintă concentrații de păiușcă (Argostis tenuis)și păiușuri stepice (Festuca Sulcata).

Vegetația azonala este determinată de prezența unor trăsături microclimatice ce au un caracter local. Aceste formațiuni azonale se desfășoară pe suprafețe mici, restrânse. În cadrul acesui tip de vegetație intră pădurile de luncă sau zăvoaiele ce conțin arbori cu lemn moale (anini, plop, sălcii) și arbori cu lemn tare precum salcâmii.

În sectorul subcarpatic, pădurile de luncă s-au dezvoltat pe areale mai largi și prezintă ca specii principale aninul alb (Alnus incana), plopul alb (Populus alba), plopul negru (populous nigra) și plopul tremurător (Populus tremula). Tot în cadrul zăvoaielor, se întâlnește și subarboretul ce are ca arbuști: alun, sânger, gherghinar (Crataegus monogyna) etc.

Din punct de vedere acvatic, vegetația este una hidrofilă cu specii reofile și reoxene precum mușchiul de apa ( Fontinalis antypiretica), piciorul cocoșului fluviatil (Ranunculus fluviatilis), coada mânzului (Hippuris vulgaris).

4.6. Fauna

Fauna se îmbină armonios cu elementele vegetației deoarece aceste elemente asigură adăpost și condiții de supraviețuire pentru elementele faunei. Pădurile, deși în ziua de astăzi sunt din ce în ce mai puține, asigură adăpost pentru specii precum căprioara (Capreolus capreolus), veverița (Sciurus vulgaris), jderul și altele. De asemenea, importantă este și prezența păsărilor, care se găsesc într-un număr vast, destul de mare.

Animalele, prin activitățile lor specifice biotopului în care se dezvoltă, aduc un aport aparent neînsemnat asupra mediului. Astfel, prin săpăturile și viziuinele pe care le realizează în sol, conduc la degradarea orizontului superior al acestuia. Dacă adăugăm aceste mici modificări la cele mari, mai exact proceselor de alterare naturală, ele conduc la schimbarea fizionomiei reliefului prin procese precum alunecări, ravenare, șiroire și multe altele.

4.7. Solurile

Solurile sunt considerate ca fiind rezultatul celei mai recente extinderi a litosferei, mai exact cel mai nou invelis al acesteia. Acestea au aparut in urma

În sectorul Văii Prahova dintre Câmpina și Comarnic, pătura superioară a litosferei unește o varietate de clase specifice solurilor, care se îmbină între ele și denotă o armonie și o funcționare în perfectă concordanță a celorlalți factori fizico-geografici. Pe aceste covor al litosferei sunt așezate clase precum cea a antrisolurilor, protosolurilor, luvisolurilor, cernisolurilor, cambisolurilor, litosolurilor și spodisolurilor.

Clasa cambisolurilor înglobează în arealul studiat subclasa Eutricambosolurilor și cea a Districambosolurilor.

Eutricambosolurile se găsesc în partea superioară a sectorului analizat, mai exact în partea de Nord (Comarnic), fiind specifice reliefului montan. Acest tip de sol are un grad slab de fertilitate, datorită PH-ului cuprins între 4,3 și 5,5 ce determină reacții acide. Pe aceste soluri se întâlnesc pajiștile natural, dar sunt utilizate și în silvicultură. Ca și profil pedogenetic, orizonutile se succed astfel: (O)-Ao-AB-Bv-C(R).

Primul orizont, (O) are o textură nisipo-lutoasă, cu o structură glomerulară, are o grosime de aproximativ 6 cm, iar culoarea este brună.

Cel de-al doilea orizont, Ao, ca și orizonul (O) are culoare brună, dar și textură nisipo-lutoasă. Ca și grosime, orizontul alternează între 10-20 cm cu o structură poliedrică subangulară mică.

Orizontul de tranziție este AB, este caracterizat de o culoare brun-deschisă, cu structură grăunțoasă și grosimi cuprinse între 10-15cm.

Orizontul Bv , prezintă ca și orizontul Ao structură poliedrică angluara și culoare gălbui-brună. Deosebit față de restul orizonturilor este grosimea lui, ce variază între 50 cm și 100 cm.

Ultimul orizont, C(R), prezintă un caracter scheletic.

Districambosolurile au o răspândire destul de mare în sectorul subcarpatic al Văii Prahovei. Profilul pedogenetic este format din orizonturile Ao-AB- Bv- C(R).

Orizontul Ao, este caracterizat printr-un grad ridicat de permeabilitate prin prezența humusului în proporție de 2,5- 12%. Afișează o culoare brun-cenușie , grosimi variabile între 10 cm și 25 cm și structură poliedrică subangulară mică.

Orizontul de tranziție este AB, iar ca structură este aceeași ca și în cazul primului orizont. Aceste are o grosime cuprinsă între 7-15 cm și este una relativ redusă.

Orizontul Bv se desfășoară pe o grosime de 20-70 cm cu o structură poliedrică subangulară medie.

Orizontul C(R) se găsește la adâncimi de peste 60 m.

Clasa protosolurilor este concentrată în partea sudică a arealului studiat, dar și în partea nordică. Această clasă este specifică bazinului Prahovei datorită că se întâlnesc pe toată suprafața lui, în special în zona de câmpie, dar și în zonele subcarpatice, de dealuri și la munte, dar mai restrâns.

Pentru litosoluri, profilul pedogenetic, Ao – Aom – R, a fost generat de procesele ce au acționat asupra rocilor, precum dezagregarea și alterarea chimică.

Orizontul Ao este un produs rezultat în urma proceselor ce au acționat de-a lungul timpului, el fiind alcătuit din fragmente de rocă, humus, resturi organice și materiale minerale. Are 10-20 cm grosime.

Orizontul Aom este considerat orizont de tranziție , iar orizontul R are ca principală caracteristică adâncimea care poate ajunge la 20 cm.

Aluviosolurile sunt o pătură a litosferei ce acoperă zonele de luncă. Ele s-au format în cadrul depozitelor aluvio-proluviale. Pentru acest subtip de soluri se evidențiază două orizonturi, anume Am – C.

Aluviosolurile entice au un conținut de humus cuprins între 0,8 și 0,22 %. Din punctul de vedere al texturii, în funcție de caracteristicile fizice precum porozitatea și permeabilitatea, ele apar ca fiind nisipoase și pot ajunge la o structura argiloasă, cu mențiunea că pot fi și uniforme pe profil.

Clasa luvisolurilor se intalnesc in proportie de aproximativ 20 % in tot bazinul Prahovei si inglobeaza ca subtipuri soluri luvosolurile albice si luvosoluri tipice.

Cernisolurile, cambisolurile, litosolurile și spodisolurile prezintă și ele o importanță aparte în arealul studiat, dar și o extindere considerabilă.

Fig. 10. Harta solurilor in sectorul Văii Prahovei cuprins între Câmpina și Comarnic

CAPITOLUL V. Populația si așezările umane

“Nu rareori se întâmplă să revii în locurile pe care le-ai îndrăgit cândva și nu rareori se întâmplă să observe schimbări în peisaj: s-au clădit case noi, fabrici noi, s-a construit o șosea, undeva au dispărut sonde și altele s-au înălțat altundeva, s-a defrișat o pădure sau s-au împădurit un teren degradat, s-a năruit o stâncă, s-a schimbat o potecă marcată, a apărut un teleferic, un motel etc.; și enumeararea lor s-ar putea prelungi la nesfârșit. Peisajul s-a modificat numai în câțiva ani, într-un deceniu sau două. Câți dintre cei ce vin în fiecare an la vilegiatură pe Valea Prahovei și câți dintre cei ce străbat des valea, în goana trenului sau a autoturismului, nu și-au dat seama de schimbările din ultima vreme? “ (Gh. Niculescu, 1984)

5.1. Scurt istoric al populării

Populația reprezintă un tezaur al istoriei țării noastre prin prisma evnimentelor ce au avut loc în trecut. Astfel, populația s-a modelat după formele de relief, a construit și a dezvoltat noi tehnici sau modalități de locuire a spațiului respectiv. Totodată, evoluția spațiului geografic creionează relația indisolubila dintre om și natură.

Zona deluroasă a Subcarpaților Curburii a început să fie locuită încă de la sfârșitul cuaternatului după ce formațiunile vegetale au început să se dezvolte armonios și să ofere condiții de trai prielnice pentru oamenii trecutului. Astfel, dealurile subcarpatice au constituit o bună zonă de adăpost, un areal prielnic pentru dezvoltarea vânătului și procurarea hranei. Bineînțeles, în vremea aceea populația străveche era alcătuită din grupuri mici de oameni, ce străbăteau drumurile slab vizibile și periculoase.

Continuitatea și dezvoltarea populației în aceste ținuturi este dată de descoperirile arheologice ce aduc în baza de cercetare a antropologilor, dovezi de locuire ce creionează cultura popoarelor respective. Spre exemplu, s-au descoperit unelte confecționate din piatră, dar și tezaure din ceramică ( la Comarnic), acestea datând din neolitic, mai exact în perioada epocii pietrei șlefuite. Este cunoscut faptul că în această epocă, locuitorii teraselor se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor, activități la care se adăugau și împletitul, torsul și altele.

Epoca bronzului a adus o mai bună organizare și structurare a grupurilor de oameni(apare familia patriarhală, se deosebesc păstorii de agricultori), dar și o nouă tehnică a uneltelor, mai îmbunătățite și mai performante.

Epoca fierului, în prima sa fază, conturează un nou profil al așezărilor, astfel cele deja formate se extind, însă apăr și noi zone ce încep să fie populate. Cea de-a doua fază a epocii fierului scoate la lumina petrolul, cunoscut în urma descoperirii unor dovezi numismatice ce conțineau urme de bitum pe acestea. Pe lângă vechile preocupări, locuitorii (neguțători) realizau și schimburi comerciale.

Totodată, întrepătrunderea civilizației daco-romană cu cea geto-dacă a avut ca rezultat dezvoltarea localităților, dar și a activităților meșteșugărești. Concomitent cu dezvoltarea acestora, alte ramuri sau extins în urma influențelor sporului migratoriu, mai exact comerțul și-a extins aria de desfășurare, în urma apariției uneor noi drumuri ce traversau Carpații și ajungeau la Dunăre. Drumul de negoț sau drumul de comerț este amintit în documente încă din secolul al XV-lea drept potecta de pe valea Prahovei. Acest drum continuat să fie amintit și în anul 1593 într-un hrisov, care menționează prezența unui târg la Câmpina. Tot în acel an, este creionat caracterul de vamă a localității. În acele vremuri, drumurile erau mai mult alei, iar unele dintre ele, greu practicabile și doar în perioadele când vremea era caldă și solul era uscat, precum afirmă Mihai Cantacuzino (1695), în mărturiile sale:” între Câmpina și Comarnic era foarte rău, abia putându-se merge cu căruța,dar numai pe timp uscat”.

Începând cu secolul al XVII-lea până în secolul al XIX-lea, sporul natural a atins cote foarte mari, ceea ce a dus la ridicarea indicelui numeric al populației. Sporului natural i se adaugă și spor migratoriu care a contribuit la o dezvoltare a populației armonioasă, în special imigranților ce veneau din Țara Bârsei(Săcele, Râșnov) și se așezau în localitățile Breaza și Comarnic. Sectorul dealurilor subcarpatice pe alocuri a fost defrișat pentru a face loc pentru practicarea agriculturii, pășunatului și pomiculturii.

Din punctul de vedere al construcțiilor referitoare la căile de comunicație, există documente ce creionează profilul acestora între anii 1728-1847. Astfel, primul drum de căruță a fost construit în anult 1728 de către austrieci, pe zona cuprinsă între Câmpina și Comarnic, urmând ca aproximativ 100 de ani mai târziu, în 1838 să se deschidă un alt drum în continuarea celui precedent, de la Comarnic la Timiș, prin repararea și lărgirea vechiului drum. O dată cu deschiderea drumului de la Comarnic la Timiș, s-a putut realiza poșta cu diligent și transportul de călători pe sectorul București-Brașov (N. Popp,1930). Natura culturală a populației prezintă în continuare un progress semnificativ prin apariția bisericilor și a școlilor. În același timp se evidențiază și arhitectura românească, care ulterior se împletește cu elemente ale culturii apusene și dă naștere arhitecturii bracovenești.

Numărul populației a crescut condiserabil în ultima jumătate a secolului al XI-lea când a începu extracția de sare și de zăcăminte precum cele de cărbuni și țiței, prezentă în substraturile litologice ale dealurilor subcarpatice cuprinse între Câmpina și Comarnic. Toate aceste bogății ale pamanului românesc au atras după șine un potențial ridicat al călătorilor străini.

5.2. Evoluția numerică a populației

Din punct de vedere statistic, nu există date elocvente speciale pentru sectorul subcarpatic cuprins intre Câmpina și Comarnic, astfel că s-a analizat întreaga evoluție a Subcarpaților de Curbură. Datele statistice arată că cea mai mare parte a populației era repartizată in Subcarpații de Curbură care dețin in anul 1985 o concentrație a populației de 37,0% in comparație cu Subcarpații Getici ce aveau un procent de 31,6% și Subcarpații Moldovei cu o pondere de 31,4% (“Tratatul de geografie, vol IV-Geografia Romaniei, pg. 212). Subcarpații de Curbură prezintă o pondere de 27,0% a populației concentrată în mediul rural și o pondere de 45% a populației concentrate în mediul urban. Mediul urban al Subcarpaților de Curbură este alcatuit din orașe mici precum Câmpina, Breaza, Comarnic, Cornu.

Fig 11. Table cu populația totală, urbană și rurală în Subcarpații de Curbură (1912-1985)*

*Sursa: Tratatul de geografie, VOL. 4 , pag. 213

Subcarpații de Curbură, în special zona cuprinsă între Câmpina și Comarnic prezentau o densitate mare înca de acum un secol, astfel, cea mai mare denistate a populatiei s-a inregistrat in acești Subcarpați in anul 1912, cand au avut 84.6 locuitori/ km2.

Noile tehnologii și direcții de dezvoltare a orașelor mari au atras după sine populația, fapt datorat forței de munca. Spre exemplu, Câmpina este un oraș mic, de asemenea ce oferă forță de muncă, însa cu timpul, populația aferentă acestuia s-a micșorat, în 1992, Câmpina având 41.554 locuitori, în 2002 avea 38.758 locuitori, iar în 2011, locuitorii erau în numar de 33.512. La cealaltă extremitate a zonei studiate, se află orașul Comarnic cu o populație de 13.378 locuitori, acest număr fiind direct proporțional cu condițiile impuse de relief.

5.3.Evoluția teritorială a așezărilor umane

Evoluția teritorială a așezărilor umane se află în strânsă legătură cu istoricul populării, acest lucru fiind datorat relației de interdependență natural-antropic sau om-natură. Este de la sine înțeles faptul că populația s-a dezvoltat în zonele prielnice locuirii pe formele de relief permisive evoluției, atât culturale și economice. Totodată, importantă este și structura factorilo fizico-geografici, în special resursele de subsol, dar și componența solurilor ce permit dezvoltarea agriculturilor ce ajută populația să construiască un nivel de trai adecvat.

Populația evoluează în timp sub acțiunea anumitor factori tehnologici si culturali, așa se întâmplă și cu evoluția spatio-temporală a sectorului studiat, așezat între localitățile Câmpina și Comarnic. Teritoriul se extinde în funcție de posibilitățile oferite de relief în special, sub o anumite formă, structură, denistate de locuire etc.

Pentru a reprezenta cel mai bine evoluția teritorială a așezărilor am utilizat metoda comparativă, prin vectorizarea spațiilor construite de pe Planurile directoare de tragere din anul 1901, cu scara la 1:20.000 și Ortofotoplanuri din 2005, cu scara 1:5000. Astfel, în sectorul analizat, se poate observa diferența dintre acești ani a teritoriului, în principal construcțiile noi apărute concomitant cu apariția noilor tehnologii.

Fig 12. Dinamica spațio-temporală a localităților în sectorul Câmpina-Comarnic

CAPITOLUL VI. Analiza impactului antropic

6.1. Modul de utilizare al terenurilor

Culoarul subcarpatic al Prahovei, mai precis sectorul cuprins între localitățile Câmpina și Comarnic, se caracterizează prin transformări majore în ceea ce privește utilizarea terenurilor. Pentru reprezentarea spațială a modului de utilizare a terenurilor, s-a recurs la folosirea unui set de date vectoriale,Corine Land Cover (2006).

O pondere însemnată în categoriile de folosință a terenurilor, ocupă perimetrul construit al orașelor Câmpina, Breaza, Comarnic, constatându-se o ușoară extindere a acestora în teritoriu.

În cadrul arealului de studiu, se pot delimita zone de culturi complexe, situate pe interfluviile mai domoale ale versanților văii Prahova, livezi, pășuni și mici suprafețe cu terenuri împădurite (Fig. 13).

Modul de utilizare al terenurilor are rolul de a creiona gradul de antropizare al sectorului. Putem observa că o mică parte din terenuri, în special în zona Câmpina, este destinată unitaților comerciale sau industriale, terenurile non-agricole se evidențiază în aceeași zonă, acest caracter non-agricol este datorat anumitor factori ce au influențat negativ arealul respectiv și au determinat acest caracter. Mai putem observa și o pondere ridicată a pădurilor, ce formează un mozaic vegetal, aceste păduri având în componență păduri de foiase, păduri de conifere și păduri mixte. Ponderea acestor păduri în arealul analizat arată că activitățile de defrișare sunt relativ neînsemnate. Vegetația ieboasa se situează în special în arealul Dealurilor Talei în nord-vestul sectorului.

Terenurile cu vegetație naturală au un caracter important în evidențierea gradului de antropizare, astfel ele se găsesc pe ambele părți ale Văii Prahova, în special în localitățile Poiana Câmpina, Breaza, mai exact pe partea stânga a bazinului, dar și în localitățile Câmpina, Cornu (unde prezintă extindere mai mare) și în Comarnic.

În figura 13, importante de menționat sunt și terenurile de arbuști, pășuni, livezi și terenurile arabile neirigate.

Fig.13. Harta utilizării terenurilor în sectorul subcarpatic al Prahovei (Câmpina-Comarnic)

6.2. Procese geomorfologice actuale

Acest compartiment subcarpatic, ca în întregime Subcarpații de Curbură, se detașează prin complexitatea geologiei și reliefului. Marea varietate petrografică (strate de Comarnic, gresii, marne, gipsuri, argile, șisturi argiloase, tufuri, pietrișuri, nisipuri, împreună cu zăcămintele specifice: sare, petrol, gaze, cărbuni inferiori) și predominanța rocilor friabile, ușor erodabile, precum și intercalarea aproape peste tot a rocilor plastice (argile, marne), generatoare de alunecări, constituie însușiri tipice dealurilor subcarpatice prahovene (Loghin și Dinu, 1983).

În realizarea studiului geomorfologic este importantă cunoașterea și cartarea proceselor geomorfologice, dar și stabilirea cauzelor ce le-au declanșat și dezvoltarea unor metode de prevenire a proceselor actuale ceea ce contribuie la creionarea caracterului practice-aplicativ al geografiei.

Este important de subliniat că în condițiile naturale concrete și la nivelul și modul de transformare a acestora de către om, dealurile subcarpatice se caracterizează prin dimensiuni accelerate ale proceselor actuale de modelare, de albie (eroziune fluvio-torențială) și de versant (spălare, șiroire, ravinare și pornituri de teren: alunecări, curgeri noroioase, surpări), evidențiat de caracterul generalizat și deosebit de păgubitor al degradării terenurilor cu folosiri dintre cele mai diferite, dar în special al celor agricole din domeniul versanților.

Pentru stabilirea proceselor geomorfologice, s-a realizat pe baza modelului digital al terenului, în mediul GIS, harta proceselor geomorfologice în sectorul Câmpina- Comarnic (Fig.2).

În arealul studiat, apa este un agent important, ce modelează relieful printr-o rețea constituită din canale ce este alimentată în mare parte de precipitații care are un rol însemnat în redarea elementelor de relief.

Aceasta evidențiază procese de tipul alunecărilor de teren și torențialității, cu precădere pe versantul stâng al Prahovei.

Alunecările de teren reprezintă deplasarea sau mișcarea rocilor sau a unor blocuri de pământ ce alcătuiesc versanții. Acestea sunt provocate de factorii externi precum precipitațiile în cantități mari ce determină eroziunea la baza versatului ce influențează extinderea deformării versantului și avansarea masei de alunecare pe o rampă numită suprafață de alunecare.

Un alt factor care determină alunecările de teren îl reprezintă râurile subterane ce nu găsesc o direcție de deversare, astfel ele se infiltrează în blocul de pământ și îi slăbește coeziunea.

Acest fenomen se realizează în timp și acționează în principal asupra elementelor fizico-geografice precum geologie, solurile etc. Sunt trei tipuri de condiții prin care se produce o alunecare de teren, astefl: prezența în structura geologică a argilelor și marnelor, prezența pantelor și lipsa vegetației care să poată stabiliza terenul. Din punctual de vedere al instabilității terenurilor, există câteva condiții care determină această stare, precum prezența apei în roci și factorii ce stimulează deplasarea spre pantele care sunt favorabile ruperii stării de echilibru, iar acești factori pot fi naturali (torenții, adâncirea ogaselor), dar pot fi și antropici, precum generarea presiunii asupra rocilor aflați în versanți.

Torentialitatea reprezintă un alt process geomorfologic ce acționează în zona dealurilor subcarpatice cuprinde între Câmpina și Comarnic. Ea reprezintă cea mai complexă acțiune, exercitată în mod direct a apelor ce au proveniența din ploi și din topirea zăpezilor. Torentialitatea este recunoscută în mod practic pe teren printr-o șiroire ce prezintă spații largi și creează o formă de relief, numită torent sau organism torențial. În componența unui torent se încadrează bazinul de receptive, canalul de scurgere și conul de dejecție, aflându-se într-o legătură de interdependență ce pleacă de la partea superioară a versantului până la bază acestuia.

Organismele torențiale prezintă mai multe faze de formare, precum faza de ravena, ce implică conturarea ravenelor de sirorire pe versanți, la început având un caracter împrăștiat, iar spre finalul acestei faze se remarcă o ușoară grupare a acestora, iar materialele transportate sunt dispersate pe versant. Cea de-a doua fază, cea a torentului propriu-zis începe în momentul în care s-a produs unirea ravenlor, transformarea ravenei colectoare în canal de scurgere și întinderea acesteia până la baza versantului, unde se formează conul de dejecție. Cea de-a treia fază, implicit și ultima fază a organismului torrential, este cea a stingerii torentului, când acesta va avea capacitatea de a transporta doar apa cu o încărcătură neînsemnată de materiale. Astfel, materialele se vor acumula în timp în lungul acestuia, începând de la partea inferioară către cea superioară ceea ce duce la scăderea înclinării acestuia.

Fig 14. Procese de torențialitate în zona Comarnic

În studiul proceselor geomorfologice ce se încadrează în sectorul Văii Prahova dintre Câmpina și Comarnic, am întâlnit și procese de albie, precum eroziunea lateral. Această eroziune exercită o acțiune asupra malurilor albiei, în special pe malurile concave ale meandrelor albiei minore.

Fig 15. Eroziune laterala pe râul Câmpinița la intrarea în Câmpina

Un alt proces geomorfologic ce se găsește în arealul studiat este acumularea. Ea se produce în momentul în care râul își pierde energia de transport, fapt cauzat de diminuarea vitezei de curgere sau de prezența unor obstacole în albie. Depunerea aluviunilor se realizează treptat, întâi cele grele (bolovăniș), cele medii (pietriș) și cele ușoare (mâl, nisip). Acumularea se realizează în mai multe feluri, astfel:

– la gura de vărsare

– pe fundul lacurilor, fie ele artificial sau naturale

– depunerea aluviunilor sub formă de renii sau plaje la malurile convexe ale albiei minore

– depunerea aluviunilor pe fundul albiei minore, în urma cărora se formează ostroavele (mici insule)

– pe luncă (la suprafața albiei majore) în timpul inundațiilor

Fig 16. Tipuri de acumulări pe râul Câmpinița

Fig.17 – Harta proceselor geomorfologice în sectorul Câmpina-Comarnic

6.3. Impactul activităților agricole asupra mediului

Conceptul de impact se referă la toate acțiunile umane (existente, potențiale) care acționează asupra mediului, sănătății și bunăstării umane dintr-un teritoriu (Mac 2003; Muntean, 2004). Conceptul de impact este strâns legat de conceptele de calitate și stare a mediului, fiind într-o relație dialectică cu acestea (Vespremeanu, 1980). În funcție de scara geografică de manifestare pot fi distinse: impacturi strategice (care influențează arii mult mai mari față de zona utilizată și exploatată de o anumită activitate) și locale (care influențează o arie limitată aferentă unei activități sau surse antropice de impact). După intensitate impacturile pot fi clasificate astfel: impacturi de intensitate ridicată (impacturile cu intensitate maximă), impacturi de intensitate medie (cu efecte evidente și percepute) și impacturi de intensitate scăzută (cu efecte mai puțin evidente). În funcție de natura efectelor produse impacturile se împart în impacturi negative și impacturi pozitive. O altă clasificare a impacturilor ia în considerare patru categorii de impacturi: directe, indirecte, vizuale și cumulative (Barrow,1997; Muntean, 2005). În literatura de specialitate se conturează mai multe tipuri de impacturi asupra mediului. Glasson și colab., 1994, identifică următoarele tipuri de impacturi: impacturi fizice și socio-economice; impacturi directe și indirecte; impacturi de scurtă și lungă durată; impacturi locale și strategice (inclusiv cele la nivel regional, național); impacturi adverse și benefice; impacturi reversibile și ireversibile; impacturi cantitative și calitative; impacturi distribuite de grup și/sau arie; impacturi actuale și percepute; impacturi asociate altor tipuri de proiecte de dezvoltare.

6.4. Impactul activităților industriale asupra mediului

În cadrul zonei de studiu, activitățile industriale se dezvoltă în jurul orașului Câmpina și Poiana Câmpina, având la bază resursele de petrol.

Dinamica relațiilor dintre industria petrolieră și dezvoltarea economică a așezărilor din arealul adiacent municipiului Câmpina, pune în evidență fracturile apărute în mediile urbane sau rurale, datorită localizării și dezvlottării acestei activități, determină stadiile de evoluție ale localităților polarizate, contribuie la ierarhizarea acestora, la dezvoltarea economică sau la apariția unor dezechilibre teritoriale. Deoarece interacțiunile dintre industrie (în cazul de față cea petrolieră) și așezările influențate de aceasta sunt extrem de complexe, iar procesul de diversificare economică ne complică identificarea complectă a acestora, am individualizat câteva tipuri de relații plecând de la interdependențele dintre cele două componente spațiale de mai sus: relații de simbioză, de competiție, de tip pradă-prădător, amensale și comensale, sau raporturi de indiferență. Activitățile petroliere reprezintă unul dintre cei mai dinamici factori, cu efecte vizibile, în structurarea spațiului urban, deoarece în ansamblul procesului lor, generează impulsuri de dezvoltare spațială, contribuind la extinderea arealelor de exploatare și prelucrare, la creșterea suprafeței industriale a orașului prin crearea industriilor conexe, și nu în ultim rând, la extinderea suprafeței rezidențiale. În municipiul Câmpina se remarcă o alternanță spațială specifică orașelor în care evoluția industrială și cea urbană au avut loc succesiv, zonele funcționale ale orașului (rezidențiale și industriale) interferându-se unele cu altele. Prin modificarea intrărilor, prin mutațiile care au loc în cadrul organizării teritoriale interne, ca urmare a intervențiilor agresive, se ajunge la o artificializare a orașului în raport cu „mediul său”, accentuată pe fluxuri de intrare/ieșire, care determină creșterea explozivă a populației și a spațiului construit, ceea ce conduce la modificarea structurii interne.

6.5. Valorificarea resurselor locale și implicațiile asupra mediului

În zona subcarpatică a județul Prahova, pădurile ocupă teritorii discontinue, alternând cu livezi sau cu culturi agricole, în componența lor întâlnindu-se exemplare de fag în amestec cu gorunul. Teritoriul situat la altitudini cuprinse intre 650 si 200 m este ocupat de pădurile de gorun. Pădurile de stejar ocupă și o parte din teritoriul de pe suprafața conului de dejecție al Prahovei. Se valorifică intens pe lângă resursele forestiere. cele ale solului și subsolului, și resursele turistice (în cazul orașelor Breaza și Comarnic).

Resursele naturale ale județului Prahova sunt diverse, datorită varietății reliefului și a condițiilor geologice. Acestea se distribuie diferențiat în teritoriu pe zone geografice după cum urmează:

– zona de munte și deal cu mari suprafețe ocupate de păduri: 19,7 % din suprafața regiunii;

– zona de deal cu resurse naturale ale subsolului (petrol, gaze naturale, cărbune, minereuri radioactive și metalifere, sare, marne calcaroase, sulf, acumulări de gips, izvoare minerale etc.) și mari suprafețe ocupate cu livezi.

– zona de câmpie cu terenuri de mare fertilitate, favorabilă dezvoltării unei agriculturi intensive;

– resursele de apă cu rol important în dezvoltarea economiei și rețelei de localități, în teritoriu realizându-se importante amenajări hidrotehnice cu utilizare energetică, aprovizionarea cu apă a populației și a altor folosințe.

6.6. Căile de comunicație și transporturile

Sectorul subcarpatic al văii Prahova, între localitățile Câmpina și Comarnic, este bine reprezentat la nivelul căilor de comunicație, asigurând legătura rutieră și feroviară între Muntenia și Transilvania.

Prezența căilor de comunicație în arealul studiat se face cu mult înainte de secolul al XVII-lea, timp în care acestea erau reprezentate de drumuri pentru comercianți, drumuri pentru căruțe, în principal drumuri vechi și înguste.

Ca și rețea de transport, drumul Văii Prahovei prinde viață la jumătatea secolului al XVII-lea, când se pune problema construirii șoselei de la Câmpina la Predeal. Prin urmare,în anul 1847 se începe construcția șoselei, după ce cu un an înainte se cercetează terenului. Șoseaua Câmpina-Predeal urma să devină primul drum național din lungul Prahova, fapt datorat inginerilor români ce se ocupau de această. Lucrările de constructive a drumului au fost accelearate în urma venirii unui inginer francez, adus de Știrbei Vodă, care a finalizat proiectul în anul 1846.

Semnificativ în șirul evenimentelor ce au condus la o dezvoltare socială și economică a spațiului subcarpatic îl reprezintă construcția căii ferate Câmpina-Predeal până în data de 10 iunie 1879 și să poată fi exploatată. O singură excepție a fost posibilă în acest proiect, mai exact construcția clădirilor stațiilor de la Ploiești și Predeal să fie terminate în data de 13 august 1880. La sfârșitul secolului trecut și începutul anilor 2000, axa București – Ploiești – Comarnic – Brașov atingea valori ale traficului cu mult mai mari decât oricare alt sector rutier din întreg arcul carpatic (Dobre, 2008). Cu toate că a fost modernizat și lărgit în numeroase rânduri, DN 1, traficul rutier a depășit cu mult capacitatea infrastructurii. În perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, țara noastă a început să pună accent pe dezvoltarea infrastructurii de transport ce va duce într-un viitor apropiat la o rețea puternică și bine gândită, compatibilă cu celelalte rețele de pe bătrânul continent. Este bine cunoscut impactul economic pozitiv pe care îl are o autostrada pentru o regiune însă nu sunt de neglijat nici avantajele ce apar la nivelul zonei.

Privind din punct de vedere istoric, căile de comunicație și transporturile, cuantificate, au reprezentat un nod de legătură între regiunile țării, dar au legat și relații între oameni, ceea ce a dus la o continuitate în firul istoriei geografiei umane, implicit al geografiei fizice generale. Având în vedere evenimentele importante ce au avut loc în trecut, putem trage concluzia că dezvoltarea transporturilor și a căilor de comunicație au reprezentat un factor important în dinamica populației, dar și în extinderea teritoriului.

Odată cu dezvoltarea gândirii oamenilor și a noilor tehnologii ce au apărut în ultimul secol, impactul transporturilor asupra mediului și asupra factorilor fizico-geografici este din ce în ce mai mare. Bineînțeles, populația gândește noi soluții pentru o dezvoltare durabilă și de viitor, însă uită să se concentreze asupra efectelor provocate de aceste amenajri sau construcții asupra mediului.

În studiul impactului căilor de comunicații am pus accent în special pe transportul realizat pe căile ferate, în pofida faptului că rețeaua de transport rutieră are un impact mai mare asupra mediului. Totodată, am urmărit legăturile de interdependență dintre mediul natural și mediul antropic.

Sursele de poluare cele mai însemnate sunt poluarea solului, a apei, a aerului și poluarea fonică. Toate acestea se află în relații strânse, spre exemplu, dacă solul este afectat de anumite substanțe poluante provenite fie din spălarea vagoanelor sau din zonele de descărcare a vagoanelor, aceste substanțe afectează și straturile acvifere. Poluarea fonică este reprezentată de zgomot( în timpul frânării, zgomotul emis de locomotive, zgomotul ce rezultă în urma impactului dintre roțile trenului și șină etc.) și vibrații care au un grad acustic ridicat, iar aceste unde sonore se propagă până la primele unități construite și locuite de om.

6.7. Dinamica peisajului geografic

Dinamica peisajului a fost determinată prin indicatori peisagistici, mai exact prin metrici peisagistice care se referă la gruparea unor elemente de același tip care se află într-un areal și descrie anumite evenimente ce au loc în spațiul studiat. Aceste metrici sunt împărțite în seturi , iar în analiza de față au fost utilizate metricile la nivel de peisaj, anume MPS, ce se referă la dimensiunea medie a unităților elementare de peisaj. Acesta face refeire la suprafața totală a unității studiate (A) și la numărul total al unităților de peisaj (N) și se crează raportul MPS=A/N.

Analiza peisagisticii sectorului dealurilor subcarpatice cuprinse între Câmpina și Comarnic, vizează și indicele de diversitate Shannon (SHDI) care este utilizat în determinarea diversității anumitor componente dintr-un anumit areal.

Metrica peisajului din sectorul subcarpatic al Văii Prahova, înregistrează cea mai mare valoare a indicelui MPS = 21,82 ha, la nivelul zonei de studiu, ce reflectă gradul scăzut de fragmentare al peisajului în unitatea Talea (Vișan, 2011).

Dintre unitățile cu grad scăzut de fragmentare al peisajului se regăsește și unitatea Câmpina, unde MPS = 16,4 ha. Valorile indicelui MPS raportate la valoarea medie, înregistrează o creștere a gradului de fragmentare al peisajului de la nord la sud. În ceea ce privește diversitatea sectorului subcarpatic al Văii Prahova, unitatea Breaza este singura unitate unde se înregistrează o creștere a diversității peisajului, astfel că SHDI = 1,22 ( Vișan, 2011)

Tipurile de peisaje identificate în cadrul sectorului subcarpatic al Văii Prahova se corelează printr-un raport de inversă proporționalitate cu valorile indicelui SHDI, astfel că ponderea peisajului antropic crește odată cu scăderea diversității suprafețelor unităților de referință. În ceea ce privește suprafețele cu peisajele naturale, din totalul acestora de 53,7 km2, se remarcă Breaza cu cea mai mare suprafață de 16,8 km2 și Câmpina cu cea mai mică suprafață de 8,30 km2 .

Fig 18. Tipuri de peisaje identificate în culoarul subcarpatic al Prahovei

Prognoza peisagistică cuprinde rezultate obținute prin aplicarea modelului LUCIS (cu tehnicile SIG), propus de Odum (1969), cu adăugiri, Carr și Zwick (2005, 2007), ce se referă la prognoza peisagistică. Acest model a permis identificarea zonelor cu posibil conflict în ceea ce privește destinația lor viitoare, printr-o simulare a tipologiei peisajului ce vizează modul de utilizare a terenului (Vișan, 2011). S-au evidențiat îndeosebi suprafețele cu conflict major din sectorul subcarpatic unde domină preferința ariilor urbane în detrimentul ariilor protejate (Fig.19).

Fig. 19. Prognoza conflictului peisagistic din sectorul subcarpatic al văii Prahova (după Vișan Elena-Livia, 2011)

De exemplu, în localitatea Câmpina care este prognozată cu conflict major, se presupune ca pe viitor elementele naturale să fie bine delimitate de cele antropice, deoarece aici se intersectează mai multe tipuri de peisaje: cu unități industriale și/sau comerciale sau cu sonde și cu spații urbane verzi. Se observă astfel că domină preferința ariilor urbane în detrimentul ariilor protejate. Această tendință dominantă a ariilor urbane este determinată de extinderea suprafețelor construite, mai ales în zonele vulnerabile la alunecări.

6.8. Modelarea albiei râului Prahova

Raul Prahova izvorăste din Carpați, mai precis din Clăbucetele Predealului, de la aproximativ 1100 m altitudine. Ea traversează lanțul carpatic de la nord la sud, reprezentand

limita geografică dintre Carpații Orientali la est si Carpații Meridionali la vest.

Apoi traversează Subcarpații de Curbură de la nord-nord-vest la sud-sud-est. Mai in aval, Prahova traversează Campia Romană; după aproximativ 100 km, isi schimbă brusc cursul si curge de la vest spre est, dirijandu-se spre zona de subsidență din Campia Gherghița-Sărata

(Niculescu, 1960).

Bazinul Prahovei se intinde in Carpați, in Subcarpați si Câmpia Romană, avand forma unui amfiteatru, cu o altitudine medie de 541 m. Este un bazin asimetric intrucat malul drept reprezintă 88% din suprafața totală a bazinului hidrografic (Pisota si Zaharia, 1994). Această asimetrie este dată de dezvoltarea conului de dejecție al Prahovei la iesirea din Subcarpați; astfel, față de axa acestui con, Prahova s-a deplasat spre vest (Valsan, 1915).

Acelasi autor consideră că Prahova a format „cel mai frumos con de dejecție ce se găseste in bordura Campiei Romane”, con ce s-a format atunci cand raul avea o competență mult mai ridicată decat in prezent. In bazinul său hidrografic, Prahova curge aproape de limita

occidentală, pentru că cea mai mare parte din rețeaua hidrografică ce se găseste intre Prahova

si Ialomița se dirijează spre aceasta din urmă.

Obiectivul acestui capitol este de a identifica problemele de risc asociate dinamicii raului Prahova, in interiorul spațiului ei de libertate. Acesta este tratat mai ales prin observații de teren ce sunt redate in lucrare prin intermediul fotografiilor, prin discuții cu localnicii privind

caracterul recurent al fenomenelor hidrologice extreme, prin consultarea unor documente administrative (raporturile fenomenelor extreme, a calității apei, planurile de amenajare a

teritoriului național si județean).

Pornind de la aceste informații, s-au tras următoarele concluzii:

drumul național DN1/E60 este afectat la nivel local de procese de eroziune laterală a raului Prahova; pe tronsoanele afectate, s-au luat măsuri de indiguire a cursului apei; majoritatea podurilor ce traversează Prahova in Subcarpați sunt afectate de procesul de degradare a albiei după cum a remarcat si Pascu (1999); impotriva acestei probleme se construiesc praguri tranversale de stabilitate in aval de poduri; contrar, in Campia Ploiestiului, podul care traversează Prahova intre localitățile Nedelea si Filipestii de Targ s-a prăbusit ca urmare a procesului de agradare a albiei cauzat de construcția barajului de la Nedelea chiar in aval de podul amintit; această problemă nu si-a găsit incă rezolvare;

in zonele industriale de la Comarnic si de la Campina, Prahova este canalizată, insă dalele de beton care susțin malurile raului au fost afectate de eroziune laterală; dalele căzute au rămas in albia râului, ceea ce ar putea fi un pericol pentru alte amejări situate in aval in cazul transportului lor la viitură.

Fig 20. Râul Prahova privit de pe marginea dreaptă și stânga a podului de la Breaza

Pentru a sublinia dinamica albiei râului Prahova s-a vectorizat cursul râului Prahova după Planurile directoare de tragere (1910) și Harta topografică (1980). Făcând o comparatite între cele două , am observant cursul lin al râului în 1910, în timp ce în 1980 și-a schimbat direcția, formând un traseu sinuos, acest lucru fiind datorat eroziunii laterale, dar și acumulării produse în timpul ploilor torențiale în momentul când volumul sau debitul apei cresc. (Fig. 21)

Fig 21. Harta dinamicii albiei raului Prahova în sectorul Câmpina-Comarnic

6.9. Efectele impactului antropic

Se constată că fenomenele antropogene au acționat asupra reliefului prin procesele geomorfologice evidențiate în lucrare, în special alunecările de teren ce prezintă o frecvență egală cu fenomenul de torentialitate, dar și procesele erozionale de versant ce au dus la prăbușirea unor amenajări de pe răul Prahova, acestea fiind principalele consecințe rezultate. De asemenea, schimbări majore a suferit și albia râului datorită podurilor destinate transportului feroviar și rutier, dar și încercarea de a redirecționa albia pentru a efectua noi construcții. Toate acestea au avut ca rezultat schimbarea cursului râului.

Prin urmare, s-a evidențiat relația cauză-efect între mediul antropogen și mediul geografic, această relație având la bază atât impactul antropic asupra reliefului, dar și viceversa. Cele mai relevante exemple sunt amenajările efectuate pe malul râului, care au scop de susținere și uneori de a ajuta râul să își schimbe direcția, indeplindu-și rolul doar pentru un timp, deoarece râul prin acțiunea sa (eroziunea laterală), sapă în zonă respectivă, iar amaneajarea se surpă. Aceleași efecte se regăsesc și de-a lungul amanajarilor pe versanți în regiunea drumurilor rutiere, având rol de susținere a blocului de versant, însă cu timpul și cu ajutorul factorilor externi, acesta împinge amanajarea ce poate atrage după sine consecințe precum prăbușiri exact în arealul șoselei sau surparea drumului( dacă amaneajarea are scopul de a susține calea de circulație rutieră).

Fiecare acțiune antropică executată, dacă nu este efectuată în condițiile studierii și documentației atente a terenului și a substratului acestuia poate fi combătută de energia reliefului. Un exemplu concret este alunecarea de teren din zona Breaza, pe strada Miron Caproiu produsă în data de 25.09.2005 ce a avut ca efect blocarea intersecției cu strada Valsile Alecsandri, prăbușirea firelor eletrice dar și deschiderea unui izvor aflat la 3.5 m adâncime. Alte efect al unei astfel de alunecări poate fi distrugerea locuințelor construite în arealul respectiv.

Din punctul de vedere al amenajărilor realizate pe râu este necesară o documentație atentă asupra pretablitatii reliefului. Astfel, amenajările realizate în aval trebuie să fie în deplină concordanță cu elementele acestuia situate în amonte. Totodată, trebuie elaborate ipoteze ce fac referire la creșterea debitului și a volumului râului în sezonul cu precipitații bogate și în sezonul topirii zăpezilor ca nu cumva ameanajarile din aval să fie afectate în caz de inundații.

Fig 22. Harta cu unitățile construite în sectorul Câmpina-Comarnic

CAPITOLUL VII. Proiecte, programe și perspective de dezvoltare

Valea Prahovei reprezintă principalul culoar de trecere transcarpatic de pe teritoriul României datorită rețelelor feroviare și fluxurilor rutiere. În vederea lucrărilor de construcție și de amenajare realizate pe sectorul Văii Prahovei cuprinsă între Câmpina și Comarnic s-a avut în vedere combaterea dificultăților impuse de relief prin lucrări ce vizează o bună sistematizare și apărare a proceselor geomorfologice ce au loc în acest sector. Pentru o bună mentenanță și funcționare a juxtapunerii amenajărilor, infrastructurii de transport și a proceselor geomorfologice s-a creat o bază de date a cărui scop a fost să înregistreze amenajările de albie și de versant din lungul drumurilor și a caii ferate. ( Dobre R., 2011- Teză doctorat).

Au fost identificate mai multe tipuri de amenajări în sectorul dealurilor subcarpatice din lungul Văii Prahovei cuprinse între Câmpina și Comarnic precum amenajarea albiei, amenajarea versanților, amenajări pentru protecția drumurilor naționale și a autostrăzii și amenajări pentru protecția căii ferate.

Amenajarea albiei presupune construcții cum ar fi pereuri din beton monolit sau diguri din beton ce întăresc un mal ce combate eroziunea laterală, iar pentru arealul analizat acestea au rol protector pentru calea ferată; praguri de fund din beton, folosită în micșorarea vitezei apei râului în apropierea podurilor ca acestea să aibă o mai bună susținere a pilonilor și amaneajarile pentru corecția albiei ce au rolul de a redirecționa cursul râului pe un alt făgaș .

Fig. 22. Amenajări pe râul Prahova – diguri de beton

Au fost identificate două sectoare:

– Sectorul Câmpina- Nistorești ce se împarte în două subsectoare, mai exact sectorul sudic ( zona de nord a depresiunii Câmpina) unde eroziunea de adâncime este mai proemintenta. Pentru acest sector au fost utilizate pragurile de fund, gabioane și ziduri de sprijin , dar se întâlnesc și plase ancorate toncreate pentru protecția căii ferate. (Dobre,2011)

– Sectorul Nistorești-Comarnic se juxtapune exact în zona central a depresiunii Comarnic. În acest sector s-au amenajat succesiuni de praguri de adâncime ( la podurile feroviare Comarnic și Nistoresti Nord), corecții de albie și diguri de închidere cu scopul protejării unității industrial din zona gării din Comarnic, dar și gabioane și ziduri din beton. (Dobre, 2011)

Fig. 23. Tipuri de amenajari (Sectorul Câmpina-Nistorești) dupa Dobre, 2011

Fig. 24. Tipuri de amenajări( Sector Nistorești- Comarnic) dupa Dobre, 2011

Amenajările versanților prezintă o altă utilizare, mai exact în zonele unde s-a constatat un dezechilibru și este necerara consolidarea versanților prin plase ancorate tocretate, amanjarea torentilo cu praguri din gabioane și cu trepte din beton (la Comarnic), drenurile de asanare, amenajări pentru protecția taluzelor cu geogrile (utilizate la capetele de pod în zona Câmpina-Breaza).

Amenajările pentru protecția drumurilor naționale sunt în strânsă legătură cu cele pentru protecția versanților și a albiei râului Prahova.

Transportul pe calea ferată s-a dezvoltat în zona culoarelor de vale și a trecătorilor,astfel ca și amenajări sunt utilizate pragurile de fund ce încetinesc viteza de curgere a râului și oferă protecție pilonilor ce susțin podurile destinate transportului feroviar la nord de gara Breaza, la sud de Comarnic și la nord de Nistorești. Digurile de piatră, lemn și gambioane consolidează în totalitate malul drept al Prahovei la Nistoresti în partea de nord. (Dobre, 2011)

Proiecte propuse pentru viitor vizează artera rutieră a spațiului studiat, mai concret construirea unei noi autostrăzi transcarpatice între localitățile Câmpina și Brașov. Proiectul are ca și obiective reducerea numărului mașinilor ce tranzitează zilnic Drumul Național 1, sporirea vitezei de circulație a autovehiculelor la peste 80 km/h, siguranța mai aprofundată a șoferilor, dar și reducerea cantității de poluanți din aerul respirabil. Viitoarea autostradă va face parte din sectorul românesc al unei legături Marea Neagră – Marea Baltică care se va racorda la infrastructura de transport europeană cu ajutorul unor autostrăzi deja construite (M7, Budapesta – Debrecen – Borș) sau în curs de realizare (autostrada Transilvania, Borș – Cluj – Tg. Mureș – Codlea). (Dobre,2011)

Sectorul dealurilor subcarpatice prezintă un grad ridicat de dificultate în construirea acestei autostrăzi datoria factorilor fizico-geografici, în special geomorfologia și geologia. Pentru construcția acestei autostrăzi este nevoie de numeroase lucrări de amenajare a versanților, astfel proiectul autostrăzii A3 necesită cât mai multe soluții și idei pentru a putea fi pus în practică, aceste soluții trebuie să vizeze planul economic, dar în special să ofere o garanție asupra mediului înconjurător și să ofere un grad al dezechilibrului reliefului minim.

CAPITOLUL VIII. Concluzii

Prezentul studiu cu titlul “Valea Prahovei între Câmpina și Comarnic. Impactul antropic” și-a propus să facă o analiză asupra celor mai importante elemente antropice ce afectează mediul înconjurător, dar mai ales să evidențieze modul în care elementul antropic se suprapune peste elementul natural, creând astfel o relație strânsă de interdependență între acestea. Modul în care componentele antropice afectează peisajul geografic este unul complex, iar acest lucru este vizibil prin efectele ce activează asupra reliefului.

Pentru a creiona mai bine impactul spatio-temporal au fost create hărți privind dinamica albiei râului Prahova în diferiți ani, dinamica spațiului pentru zona studiată, dar și harta geomorfologica a terenului ce are în vizor inventarierea proceselor observate în timpul expedițiilor pe teren. Totodată, pentru a arată acțiunea antropică în arealul de studiu, s-a realizat o hartă ce înglobează toate elementele specifice, precum construcțiile, căile de transport, rețeaua de drumuri, dar și albia râului ce prezintă o importanță aparte.

În studiul de față s-a demonstrat faptul că profilul reliefului reprezintă un element cheie în suprapunerea și poziționarea elementelor atropice. De asemenea, s-au identificat raporturile cauză-efect ce au produs anumite dezechilibre ale mediului terestru.

Bibliografie

Armaș Iuliana , Osaci Gabriela-Costache , Damian,R., Șandric,I., Vulnerabilitatea versanților la alunecările de teren în sectorul subcarpatic al Văii Prahovei , Editura Fundației România de Mâine , București , 2003

Armaș Iuliana , Risc și Vulnerabilitate , Editura Universității din București , București, 2006

Barrow, C.J. (1997). Environmental and Social Impact Assessment. An Introduction, Arnold, London-New York-Sydney-Auckland, 196 p.

Posea, G., Geomorfologia României , Editura Fundației România de mâine , București, 2002

Armaș Iuliana , Damian,R., Modelul alunecărilor de pe fruntea terasei Breaza , 2002

Carr M. and P. Zwick (2007). Smart Land-Use Analysis: The LUCIS Model, ESRI press, Redlands, California, 2007.

Carr M., and P. Zwick (2005). Using GIS Suitability Analysis to Identifying Future Land-use Conflicts in North Central Florida. Electronic Journal, Volume 1 Issue 1, Retrieved Oct 10, 2009 from: http//:www.journalconsplanning.org/2005/index.html.

Dobre, R. (2008), Impactul amenajărilor sectorului de autostradă Comarnic – Predeal asupra reliefului – considerałii generale, Revista de Geomorfologie.

Geantă, N. (2009), Impactul geografic al industriei petroliere asupra municipiului Câmpina și a spațiului său adiacent, Teză de doctorat.

Mac, I. (2003), Știința mediului, Ed. Europontic, Cluj-Napoca, 466p.

Niculescu G., 1960. Campia piemontană inaltă a Cricovului Dulce (Observații geomorfologice). Probleme de geografie, VII, 109-130.

Pisota I., Zaharia L., 1994. Bazinul Prahovei – considerații privind regimul hidrologic. Analele UniversităŃii Bucuresti, XLIV, 67-76.

Toroimac Gabriela-Ioana (2009), Dinamica hidrogeomorfologică a râului Prahova, Teză de doctorat.

Valsan G., 1915. Câmpia Romană. Buletinul Societății Regale Romane de Geografie, XXXVI.

Vespremeanu, E. (1980), Calitatea mediului, “Terra”, nr. 2, București.

Niculescu Gh. , Valea Prahovei , Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1984

Vișan Elena-Livia (2011), Sectorul montan și subcarpatic al Văii Prahova: gestiune, evaluare și prognoză peisagistică, Teză de doctorat.

Nedelcu Adrian Stefan, Valea Prhovei și sitemul său fluviatil-studiu de geografie fizică cu privire specială asupra hidrografiei , 2010, Editura Universitară, București ,2010

Niculescu Gheorghe, Subcarpații dinte Prahova și Buzau-studiu geomorfologic sintetic, Editura Academiei romane, Bucuresti, 2008

Teodor Mădălina , Determinarea dinamicii versanților prin analiză morfometrică și morfografică a reliefului , utilizând tehnici GIS , București , 2012

Armaș I., Răsvan D, Stroia F., The vulnerability of scarps caused by anthropic impact. Case study: the Breaza Terrace Scarp- The Prahova Valley, Present environment and sustainable development, Nr. 1, 2007

Dobre R. (2011) , Pretabilitatea reliefului pentru căi de comunicații și transport în Culoarul Prahovei (Sectoarele montan și Subcarpatic),Teză de doctorat

Tratatul de geografie, volumul IV

Bibliografie on-line

http://opengis.unibuc.ro/procese-geomorfologice-din-localitatea-Movileni

http://ro.scribd.com

http://geo-spatial.org

http://www.unibuc.ro/prof/patru-stupariu_i_g/docs/2012/dec/14_09_52_29Curs_3.pdf

http://ro.scribd.com/doc/230946960/Peisaj-Si-Gestiunea-Durabila-a-Teritoriului-IleanaPatruStupariu#scribd

Bibliografie

Armaș Iuliana , Osaci Gabriela-Costache , Damian,R., Șandric,I., Vulnerabilitatea versanților la alunecările de teren în sectorul subcarpatic al Văii Prahovei , Editura Fundației România de Mâine , București , 2003

Armaș Iuliana , Risc și Vulnerabilitate , Editura Universității din București , București, 2006

Barrow, C.J. (1997). Environmental and Social Impact Assessment. An Introduction, Arnold, London-New York-Sydney-Auckland, 196 p.

Posea, G., Geomorfologia României , Editura Fundației România de mâine , București, 2002

Armaș Iuliana , Damian,R., Modelul alunecărilor de pe fruntea terasei Breaza , 2002

Carr M. and P. Zwick (2007). Smart Land-Use Analysis: The LUCIS Model, ESRI press, Redlands, California, 2007.

Carr M., and P. Zwick (2005). Using GIS Suitability Analysis to Identifying Future Land-use Conflicts in North Central Florida. Electronic Journal, Volume 1 Issue 1, Retrieved Oct 10, 2009 from: http//:www.journalconsplanning.org/2005/index.html.

Dobre, R. (2008), Impactul amenajărilor sectorului de autostradă Comarnic – Predeal asupra reliefului – considerałii generale, Revista de Geomorfologie.

Geantă, N. (2009), Impactul geografic al industriei petroliere asupra municipiului Câmpina și a spațiului său adiacent, Teză de doctorat.

Mac, I. (2003), Știința mediului, Ed. Europontic, Cluj-Napoca, 466p.

Niculescu G., 1960. Campia piemontană inaltă a Cricovului Dulce (Observații geomorfologice). Probleme de geografie, VII, 109-130.

Pisota I., Zaharia L., 1994. Bazinul Prahovei – considerații privind regimul hidrologic. Analele UniversităŃii Bucuresti, XLIV, 67-76.

Toroimac Gabriela-Ioana (2009), Dinamica hidrogeomorfologică a râului Prahova, Teză de doctorat.

Valsan G., 1915. Câmpia Romană. Buletinul Societății Regale Romane de Geografie, XXXVI.

Vespremeanu, E. (1980), Calitatea mediului, “Terra”, nr. 2, București.

Niculescu Gh. , Valea Prahovei , Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1984

Vișan Elena-Livia (2011), Sectorul montan și subcarpatic al Văii Prahova: gestiune, evaluare și prognoză peisagistică, Teză de doctorat.

Nedelcu Adrian Stefan, Valea Prhovei și sitemul său fluviatil-studiu de geografie fizică cu privire specială asupra hidrografiei , 2010, Editura Universitară, București ,2010

Niculescu Gheorghe, Subcarpații dinte Prahova și Buzau-studiu geomorfologic sintetic, Editura Academiei romane, Bucuresti, 2008

Teodor Mădălina , Determinarea dinamicii versanților prin analiză morfometrică și morfografică a reliefului , utilizând tehnici GIS , București , 2012

Armaș I., Răsvan D, Stroia F., The vulnerability of scarps caused by anthropic impact. Case study: the Breaza Terrace Scarp- The Prahova Valley, Present environment and sustainable development, Nr. 1, 2007

Dobre R. (2011) , Pretabilitatea reliefului pentru căi de comunicații și transport în Culoarul Prahovei (Sectoarele montan și Subcarpatic),Teză de doctorat

Tratatul de geografie, volumul IV

Bibliografie on-line

http://opengis.unibuc.ro/procese-geomorfologice-din-localitatea-Movileni

http://ro.scribd.com

http://geo-spatial.org

http://www.unibuc.ro/prof/patru-stupariu_i_g/docs/2012/dec/14_09_52_29Curs_3.pdf

http://ro.scribd.com/doc/230946960/Peisaj-Si-Gestiunea-Durabila-a-Teritoriului-IleanaPatruStupariu#scribd