Turismul In Spatiul Romanesc
Prin conținutul și rolul său, turismul reprezintă o componentă mjoră a vieții economice și sociale, un fenomen caracteristic civilizației actuale, care concentrează interesul unui număr tot mai mare de țări.
Datorită multilarității acestui fenomen, rolul turismului în economia națională a diverselor țări este deosebit de important, datorită anvergurii activităților impuse de apariția, menținerea și dezvoltarea lui.
Turismul scoate in evidență și exploatează economic totalitatea bunurilor formate din bogățiile create de natură și climat, sau lăsate de istorie, folclor și civilizație. Fără această mișcare turistică, bogățiile naturale, culturale și istorice ale unei țări nu vor putea să facă niciodată obiectul unei activități economice care să fie în stare să creeze venituri.
Turismul are un rol important și pe plan uman, concretizat într-o serie de efecte pozitive, în ceea ce privește pe de o parte turistul, iar pe de altă parte populația din țările gazdă.
Daca pentru un turist, turismul înseamnă crearea condițiilor și a posibilităților de odihnă, destindere, cultură sau contact cu alți oameni, pentru populația autohtonă, turismul este o modalitate de creștere a nivelului de trai, de îmbunătățire a condițiilor de existență.
Multiplele sale implicații pe plan social, cultural, economic, politic, rolul său activ, susțin actualitatea interesului pentru cunoașterea în amănunt a cestui fenomen, a sensibilităților și influentelor sale. Prin caracterisca lui, turismul se prezintă ca o activitate economică aflată la frontiera altor ramuri, ceea ce duce la o serie de dificultăți în definirea lui. Plecând de la raționamentul că fiecare activitate economică ilustreză locul unei producții de bunuri sau servicii care sunt consumate într-un mod anume, turismul are ca țintă, o producție și un consum de bunuri sau servicii care tinde la satisfacerea necesităților turiștilor.
Ansamblu al proceselor și realităților generate de îndeplinirea nevoilor de consum ale călătorilor, turismul prezintă aspectul esnțial al unui domeniu aparte de activitate materializăndu-se într-o ramură a economiei naționale ce se înglobează în sfera sectorului terțiar. Turismul înglobează în sfera sa de acțiune o varietate de activități de natura serviciilor precum: oferirea de informații, comercializarea de vacanțe, furnizarea unor prestații: transport, cazare, agrement, alimentație, tratament, ceea ce îi conferă particularitatea unei ramuri de interferență, cu legături multiple cu celelalte ramuri ale economiei, indiferent din ce sector fac parte.
Ca obiect de studiu in cercetare, turismul cultural își are originile la începutul secolului XX. Totuși, abia în 2002 Consiliul Internațional pentru Monumente Culturale și Istorice a publicat o definiție formală după cum urmează: „Turismul cultural și cultural – cognitiv este acea formă de turism care se concentrează asupra mediului cultural și care, la rândul ei include reperele culturale și istorice le unei destinații sau moștenirea cultural-istorică, valorile și stilul de viață al populației locale, artele, meșteșugurile, tradițiile și obiceiurile populației locale.” În plus, rudele culturale și cognitive pot include și o vizită sau participare la activități și evenimente culturale, vizite la muzee, concerte, expoziții, galerii etc.
Turismul cultural este definit de către Organizația Mondială a Turismului (Raport OMT 2012) drept „excursii al căror scop principal sau secundar este vizitarea siturilor și acele evenimente a căror valoare culturală și istorică le-a făcut o parte a moștenirii culturale a unei comunități”. Potrivit acestei definiții, o caracteristică importantă a turismului cultural este ipoteza că prezența și vizitarea locurilor si obiectivelor culturale și istorice nu este neapărat principalul motiv al excursiei. Pornind de la această ipoteză, turismul cultural-istoric este foarte rar integrat într-o perspectivă „curată” și este de cele mai multe ori îmbinat cu alte tipuri tradiționale sau specializate de turism. Această însușire specifică crează oportunități de îmbunătățire a eficienței turismului național și regional prin dezvoltarea unui turism cultural-istoric. Acest lucru se poate realiza prin încorporarea în turismul regional a resurselor culturale și istorice și dezvoltarea pe această bază a unui brand regional de turism.
Această definiție are ca și componentă principală conceptul de „moștenire culturală”, care inglobează moștenirea tangibilă și intangibilă ca un „set de valori culturale care sunt purtătoare de memorie istorică, identitate națională și au o valoare științifică sau culturală” (Legea Moștenirii Culturale, Articol 2, paragraf 1). Din premiza dezvoltării turismului cultural, tratarea exhaustivă a noțiunii de moștenire culturală duce la o abordare integrată a bisericilor creștine și a altor lăcașuri de cult, pe lângă monumentele tradiționale arheologice și istorice care includ moștenirea arhitecturală, artistică și etnografică, infrastructura muzeală și peisajul cultural. Pe lângă vizitarea locurilor istorice, turismul cultural include furnizarea unei oportunități de a desfăta realizările umane trecute. Ca și componentă a turismului intern, vizitarea unor astfel de locuri este un prilej de admirație, de mândrie națională și de redescoperire a realizărilor strămoșilor.
Prin atragerea vizitatorilor din afara populației locale, care sunt parțial sau în mod special interesați de componentele istorice, artistice, științifice sau care au legătură cu stilul de viață, realitățile, tradițiile și informațiile referitoare la o comunitate, regiune, grup sau instituție, turismul cultural este instrumentul pentru dezvoltarea economică, care duce la creșterea economică. Dacă, turismul în general încearcă să găsească moduri de a crea „produse turistice comercializabile” precum și un mediu de lucru și de viață, turismul cultural – cognitiv reprezintă o combinație între componentele culturale, etnice și istorice ale societății sau ale locului care urmează a fi folosit ca sursă posibilă pentru atragerea turiștilor și dezvoltarea turismului.
Călătoriile religioase, în special pelerinajele le putem considera ca și parte a turismului cultural. Ne putem referi aici ca și exemplu la catolicii din lumea întreagă care vizitează Vaticanul și alte locuri sfinte, călătoriile evreilor către Israel, către locurile închinate holocaustului sau la Mecca – care reprezintă pentru musulmanii din întreaga lume principala destinatie a turismului cultural.
Atunci când vorbim de istorie și valori naționale, dezvoltarea și punerea la dispoziție a moștenirii cultural-istorice „îmbrăcată” într-un pachet atractiv pentru consumul turistic trebuie să fie echilibrată cu responsabilitatea și seriozitatea necesare. Natura globală a turismului a creat o serie de provocări pentru multe comunități. De aceea, comunitățile au nevoie să-și păstreze identitatea locală și, totodată trebuie să întrunească așteptările turiștilor în ceea ce privește calitatea și standardele. Este imperios necesar să nu se facă nici o concesie în ceea ce privește prezervarea valorilor culturale și să se asigure un echilibru între nevoile socio-culturale și beneficiile economice.
Cultura poate fi prezentată cu ajutorul a două cercuri concentrice:
• Cercul interior, care înfățișează miezul cultural, adică elementele de bază ale culturii sau mai degrabă tradiționale, aici referindu-ne la ceea ce fac sau produc oamenii sub forma culturii;
• Cercul exterior, care înfățișează stilul de viață sau modul de viață al unei populații dintr-o anumită regiune;
Cercul interior înfățișează elementele principale ale turismului cultural, care pot fi separate în două categorii: turismul moștenirii artistice și turismul artistic. Turismul moștenirii artistice cuprinde bunuri culturale care au legătură cu realizările trecutului, iar turismul artistic bunuri care au legătură cu producția culturală contemporană, cum ar fi prezentarea artelor vizuale, arhitecturii moderne, literaturii și a altora.
Cercul exterior înfățișează elemente secundare ale turismului cultural, care pot fi separate în două categorii: stilul de viață și sectorul creativ. Stilul de viată cuprinde elemente cum ar fi credințele, bucătăria, tradițiile, folclorul și altele, iar sectorul creativ elemente de modă, design, design-ul web și grafic, cinematografia, media, elementele de distracție și altele.
Cultura din multe țări în care cele două cercuri tind să se reunească și formează o singură ofertă culturală, în care ambele aspecte sunt complementare în mod reciproc.
Fundamentat pe baza definiției expuse mai sus, turismul cultural se împarte în subcategorii care pot contribui la stabilirea orientării comune și trăsăturilor specifice celor mai importante segmente de piață în funcție de motivație și comportament, precum și de activitățile turiștilor si anume:
• Turismul de patrimoniu;
• Turismul artistic;
• Turismul creativ;
• Turismul cultural urban;
• Turismul cultural rural;
• Turismul cultural local;
• Turismul cultural contemporan.
Există un rol aparte alocat legăturilor de înglobare dintre moștenirea culturală și turismul practicat în spațiul istoric. Indiferent de extinderea sa teritorială sau omogenitatea topografică, un teritoriu se bucură de de identitate istorică și culturală de ansamblu strâns legate si armonizate intre ele. Mai bine spus, această reunire de valori culturale face ca teritoriile istorice să fie un domeniu sinergic de cultură și turism. Spatiul istoric reprezintă un mediu cultural complet, care cuprinde în stare singulară sau grupată valori culturale, peisaje culturale, orașe istorice, rute culturale, medii naturale valoroase și peisaje tipice. Astfel, acest mediu cultural nu poate fi limitat ca spațiu – amploarea sa teritorială depinde de logica proceselor culturale și istorice de nivel local, regional, național sau internațional.
Caracteristici și factori speciali care influențează turismul cultural
Bazându-ne doar pe aceste informații, putem porni la identificarea și diferențierea principalelor caracteristici care definesc turismului cultural, mai ales la nivel internațional:
• Turismul de tip auto-dependent, al cărui loc în schema de bază a clasificării turismului poate fi stabilit în funcție de motivele și obiectivele vizitei;
• Călătoriile și staționările temporare ale turiștilor, având țeluri și scopuri determinate în special de nevoile sale spirituale;
• Consumul de valori materiale și spirituale, respectiv produse specializate de turism, pentru vizitări de locuri și situri cu o conjuncură culturală și istorică specifică;
• Ansamblul organizațiilor, instituțiilor și persoanelor care oferă informații de specialitate, transport și alte servicii, recepție, cazare, mese și însoțire a turiștilor;
• Nișă specifică a cerințelor turiștilor ce alcătuiește o parte independentă a industriei moderne a turiștilor.
Factorii principali care fac diferența în dezvoltarea turismului cultural se pot împărțiți în următoarele trei grupe:
Trăsăturile specifice ale nevoilor turistului.
Turistul ce practică turismul cultural, satisface anumite nevoi obiective care apar la un anumit stadiu al dezvoltării socio-economice a societății. Ele sunt corespunzătoare schimbărilor survenite în stilul de viață. Aceste nevoi pot fi definite ca fiind un set de cerințe al căror scop este restabilirea și îmbunătățirea personalității umane prin călătoria turistului.
Valori culturale
Valorile culturale sunt trasături specifice pentru dezvoltarea turismului cultural. El reprezintă în esență un ansamblu de obiecte și fenomene ale căror consecințe cognitive și emoționale au scopul de a satisface nevoile culturale ale turistului. Valorile culturale pot fi grupate în trei categorii:
(1) Monumentele culturale, istorice și situri arheologice, monumentele și complexele arhitecturale, mânăstiri și biserici, monumente și muzee etnografice, etc.;
(2) Lucrările de artă – valorile culturale tangibile: colecțiile de obiecte de artă, lucrări de pictură, sculptură, meșteșug popular, broderii, costume, obiecte de cult, capodopere ale cinematografiei și literaturii etc.,
(3) Evenimente periodice și episodice – festivaluri, spectacole, congrese, târguri, aniversări și multe altele.
Produsul turistic
Turismul cultural este definit ca fiind un produs turistic distinct, caracterizat sub forma unui ansamblu de bunuri și servicii materiale oferite unor turiști motivați cultural, ca preț total incepând cu momentul în care ei își părăsesc domiciliul și până la momentul reântoarcerii acasă. Este conceput pentru a satisface nevoile turiștilor culturali.
Lăsând la o parte natura concretă a turismului cultural, studiul componentelor individuale arată faptul că festivalurile antrenate în turism pot fi un mecanism extrem de eficient nu doar pentru înțelegerea reciprocă și cooperarea dintre popoarele europene, dar și pentru creșterea socio-economică a regiunilor. Având în vedere a specificul lor, festivalurile creează un mediu natural și crează oportunități pentru diverse inițiative comerciale. Acestea pot fi legate de publicitate, marketing, înregistrare și producție de produse audio și video, diverse tipuri de servicii, stabilind o bază pentru dezvoltarea promovării turistice, a afacerilor mici și mijlocii ca urmare a schimbărilor influențate în profilul socio-economic al regiunii și îmbunătățirii calității vieții.
Una din principalele atracții pentru turiștii din întreaga lume o reprezintă muzeele. În orașele principale, pe lângă muzeele tradiționale cum ar fi muzee de istorie, galerii de artă, și altele, mai există și muzee mai mici cu tematică specifică: muzee militare, al aviației, istoria muzicii, muzee ale diverselor activități meșteșugărești, al anumitor tipuri de industrii, sporturi, drapeluri, al persoanelor individuale și altele, precum și orice muzeu specific care poate atrage un anumit grup țintă.
Pe lânga acestea, monumentele religioase (catedralele, bisericile, mânăstirile și altele) ar putea și ele să atragă turiști. Obiectele de cult, relicvele, alte obiecte cu conotație religioasă care sunt păstrate în cadrul acestora reprezintă o parte a moștenirii culturale a orașului și a statului în general.
Vizitele în spațiile culturale și istorice sunt determinate de mulți factori, cum ar fi: caracteristicile intereselor turiștilor; nivelul de cultură generală și gradul de educație al acestora; cunoștințe despre tară sau părți ale acesteia, moștenirea sa culturală și istorică; disponibilitățile financiare; obiceiuri și mod de viață etc. De o mare importanță pentru turiști este gradul de realizare al infrastructurii din jurul locurilor culturale și istorice imobile, starea mediului înconjurător, protecția acestui mediu înconjurător Toți factorii enumerați au o legătură directă cu conceptul de „atractivitate turistică” al locurilor.
Este evident că împreună cu toate activitățile asociate cu stimularea intensivă a dezvoltării turismului cultural, ar trebui luați în considerare și mulți alți factori, unii dintre aceștia fiind indicați de către B. Marinov și P. Petrov:
„1) factorii destinației în sine;
2) factorii legați de regiunile și țările care generează o mare cerere de turism;
3) factori care asigură o legătură între zonele de geneză și de destinație;
4) factori care au legătură cu numărul mare de alte opțiuni, din perspectiva destinațiilor concurențiale.”
CAPITOLUL 1. ASPECTE TEORETICE PRIVIND TURISMUL CULTURAL
1.1. Locul și rolul turismului în societate și economie
Preocuparea oamenilor pentru trecut, pentru cunoașterea nașterii cultural, pentru individualizarea fiecărui oraș (municipiu) reprezintă numai câteva elemente care stimulează din ce în ce mai mult călătoriile culturale. Se vorbește în prezent chiar de o industrie culturală, în cadrul căreia istoria devine un bun, un spectacol turistic. Cercetările în rândul turiștilor care practică turismul cultural au arătat ca acestea aparțin de obicei claselor de mijloc și sunt educați, preocupați de noi experiențe.
Deși în majoritatea cazurilor cei ce solicită această formă de turism corespund descrierii de mai sus, caracterizarea este oarecum simplă, deoarece moștenirile culturale de o mare diversitate atrag tipuri diferite de turiști. Cu alte cuvinte, trecutul constă în experiențe diferite pentru oameni diferiți. Această nouă formă de turism arată o evoluție evidentă a solicitărilor pentru destinații cu mare încărcătură istorică și culturală, aceasta fiind stimulată de creșterea veniturilor, creșterea nivelului de educație și apariția noilor clase de mijloc.
Turismul cultural este o ramură importantă în economia turistică. Termenul de turism cultural nu este abordat în toată complexitatea lui la nivelul municipiului Târgoviște. Turismul cultural este o opțiune strategică. El presupune obligatoriu existența unui patrimoniu spiritual interesat pentru o categorie specială de consumatori de cultură, turiștii. De la aceste două elemente ale ecuației (patrimoniu și turiștii) trebuie pornit.
În primul rând, trebuie prezentat turiștilor ceva specific, care să nu mai existe în altă parte. În al doilea rând, ceva adecvat unei agende de vacantă, pentru că scopul turiștilor este evident relaxarea și în nici un caz, acumularea unor informații sofisticate, abstracte.
Practicat ca la carte, turismul cultural poate deveni o importantă sursă de venit pentru Municipiul Târgoviște și nu element de marketing pentru punerea în valoare a acestui oraș. Pentru ca turismul cultural să se expună în toată potențialitatea sa și să amorseze dezvoltarea economică a acestei așezări, el trebuie privit nu ca un act izolat, ci ca unul în interdependență, pe de o parte cu autoritățile culturale ale locului iar pe de altă cu interesele operatorilor de turism.
1.2. Fenomenul turistic-delimitări conceptuale
Termenul de turism este încă o noțiune neclară, datorita faptului că este greu de departajat ce este turistic și ce nu într-un teritoriu dat, pentru că aceleași obiective pot servi unor scopuri multiple. Turismul este o acțiune umană care se bazează pe deplasarea în spațiu a indivizilor, de aici rezultând deosebirea sa de ,,recreare”, care nu presupune neapărat deplasare. Astfel, una dintre cele mai simple definiții ale fenomenului turistic ar fi părăsirea temporară a spațiului cotidian de viață, în favoarea altui loc, construit pentru turiști, consacrat exclusiv odihnei.
Conform primei definiții dată de O.M.T. în 1978, „turistul este orice persoană aflată în afara reședinței sale curente pentru o durată de cel puțin 24 ore (o noapte) și pentru maximum 4 luni, din următoarele motive: agrement, sănătate, misiuni sau călătorii de orice fel (congrese, seminarii, pelerinaje).”
Tot conform O.M.T. se pot deosebi mai multe categorii de persoane care se deplasează mai ales în scopul destinderii:
„- călătorii, cu excepția celor care muncesc sau caută de lucru în alte state, se refugiază sau exercită o meserie care impune deplasarea (armată, diplomație); în aceste condiții nu sunt
definiți ca turiști muncitorii transfrontalieri, nomazii, pasagerii aflați în tranzit, refugiații, membrii forțelor armate și ai misiunilor diplomatice, imigranții temporari sau permanenți.
– vizitatorii – acea parte din călători care sunt înregistrați ca atare în statistici. Pot fi divizați în două grupe: excursioniștii, care nu fac apel la serviciile turistice propriu-zise, în afara unor cheltuieli simbolice și turiștii, cei care petrec cel puțin o noapte în afara domiciliului;”
Există mai multe motivații pentru deplasările turistice:
– agrementul, care presupune deplasarea în vacanță și concediu, vizitele culturale, practicarea sporturilor, vizitarea rudelor sau prietenilor;
– motivațiile profesionale: reuniuni, colocvii, seminarii, congrese, misiuni oficiale, întâlniri de afaceri, festivaluri;
– alte motivații, care țin de studii, sănătate, tranzit.
Datorită unei asemenea varietăți de motivații pentru deplasările turistice, definiția propusă de O.M.T. a fost permanent completată și adaptată. Astfel, P. Cuvelier definește turismul ca fiind „un ansamblu de practici asociativ abandonării temporare a reședinței, având drept obiectiv destinderea sau motivații cu caracter socio-cultural.” D. Pearce definește turismul ca fiind „ansamblul de relații și fenomene rezultate în urma călătoriilor și sejurului temporar al persoanelor, în special pentru a se destinde sau recrea.”
Așadar, în definirea fenomenului turistic intervin trei elemente majore: locul turistic, timpul destinat activităților turistice și activitățile specifice. Din punct de vedere geografic sunt abordate patru elemente esențiale: turiștii, populația locală, fluxurile și teritoriile marcate de turism.
În acest context în definirea turismului se impun mai multe forme de abordare:
– din punct de vedere economic turismul este acea activitate economică care încearcă să exploateze și să valorifice avantajele pe care le oferă unele elemente ale peisajului.
– din punct de vedere social turismul a devenit o componentă de bază a comportamentului uman din statele dezvoltate.
Ținând seama de toate definițiile prezentate până acum, se poate spune că turismul este o componentă activă a vieții social-economice contemporane, care marchează profund regiunile favorizate de un potențial natural și antropic de excepție, prin atracția exercitată asupra maselor largi, în contextul creșterii nivelului de trai și necesității atenuării influențelor nocive ale mediului urban-industrial modern.
De altfel și O.M.T. a perfecționat definiția din 1978 și a emis, în 1993, o definiție mai cuprinzătoare, conform căreia „turismul cuprinde toate activitățile desfășurate de către persoane în cursul călătoriei în afara locului de domiciliu, pentru o perioadă care nu depășește un an, în diverse scopuri.”
Accepțiunea noțiunii de ,,turism” a diferit foarte mult în timp, de la ,,vilegiatura” secolului al XIX-lea la o gamă foarte largă de activități în prezent, activități care au condus la clasificarea fenomenului turistic în mai multe tipuri. In ziua de astăzi sunt inglobate în turism și activități precum participarea la diverse congrese, conferințe, festivaluri, manifestări sportive, pelerinaje, deplasări la sfârșit de săptămână, toate presupunând o puternică bază materială.
Cu toate ca a fost considerat de cei mai mulți dintre experții din domeniu un fenomen caracteristic epocii contemporane, turismul s-a cristalizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prin urmare, primele încercări de definire și caracterizare a lui datează din această perioadă.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul "Turism" are semnificatia de excursie, si provine din termenul englezesc "To Tour" (a călători, a colinda). De-a lungul anilor, conținutul noțiunii de turism s-a modificat, s-a îmbogățit continuu.
Profesorul elvețian W. Hunziker, este dintre specialiștii recunoscuți ca o autoritate în domeniu și în cercetarea fenomenului turistic, a cărui opinie a fost îmbrățișată de un număr mare de teoreticieni. El definește turismul prin "ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință, atâta timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare".
O parte dintre specialiști au reproșat acestei definiții că este prea generală, că nu exclude unele forme de deplasări ce nu au scopuri pur turistice. În schimb, alți specialiști i-au reproșat caracterul limitativ, deoarece exclude o serie de manifestări care au și conținut turistic, ca de exemplu participările la congrese și reuniuni interne și internaționale, deplasările oamenilor de afaceri, manifestări în care se solicită în mare măsură și servicii turistice.
Elementele principale care ilustrează activitatea turistică sunt:
– deplasarea persoanelor în cadrul călătoriei efectuate;
– sejurul într-o localitate în afara domiciliului a persoanei care se deplasează;
– sejurul are durată limitată;
– sejurul să nu se transforme într-o reședință definitivă.
O.M.T. apreciază faptul că „turismul se referă la activitățile desfășurate de
persoane, pe durata călătoriilor și sejururilor, în locuri situate în afara reședinței obișnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depășește un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.”
Potrivit accepțiunii prezentate, pot fi recunoscute formele principale ale turismului, și anume:
a) turismul intern sau (domestic tourism): rezidenții dintr-o anumită țară care călătoresc numai în interiorul acesteia;
b) turism receptor (inbound tourism): non-rezidenții care călătoresc în tara dată;
c) turism imitator (outbound tourism): rezidenții țării date care călătoresc în alte țări.
Plecând de la aceste trei forme de bază, turismul poate fi definit în alte categorii, și anume:
– turism interior, care regrupează turismul intern și turismul receptor;
– turism național, alcătuit din turismul intern și turismul emițător;
– turism internațional, constituit din turismul receptor și turismul emițător.
Clarificarea conceptului de turism presupune, totodată, și definirea subiectului călătoriei, respectiv a turistului. Turismul ca fenomen a fost definit înainte de a fi definit turistul ca persoană. În anul 1937, un grup de experți statisticieni din subordinea Ligii Națiunilor, a definit, mai întâi, turistul internațional ca fiind "acea persoană care întreprinde o călătorie pentru cel puțin 24 de ore într-o altă tară decât cea în care se află reședința sa permanentă".
In cadrul Conferinței ONU pentru turism și călătorii internaționale, desfășurată la Roma, în anul 1963, s-a recomandat folosirea termenului de vizitator pentru a desemna "orice persoană care vizitează o țară, alta decât cea în care se afla reședința sa obișnuită, pentru orice alt motiv decât desfășurarea unei ocupații remunerate în interiorul țării pe care o vizitează".
Această definiție acoperă două categorii de vizitatori:
– turiști- vizitatori de scurtă durată, ce stau cel puțin 24 de ore în țara vizitată și ale căror motive de călătorie pot fi grupate în :
a) loisir (recreare, sănătate, sport,odihnă, studii sau religie);
b) afaceri, familie, misiuni și reuniuni;
c) excursioniști – vizitatori ce călătoresc pentru propria plăcere și stau mai puțin de 24 de ore în țara vizitată.
Cu același prilej a fost definit și călătorul (turistul) în tranzit, considerat a fi orice persoană care traversează o țară, chiar dacă rămâne mai mult de 24 de ore, cu condiția ca opririle să fie de scurtă durată și/sau să aibă alte scopuri decât cele turistice.
Ulterior, s-a pus problema stabilirii unui plafon maxim de timp, în cadrul căruia persoana care călătorește este considerată turist. Conform precizărilor OMT, turistul este reprezentat de "orice persoană care se deplasează spre un loc aflat în afara reședinței sale obișnuite, pentru o perioada nu mai mare de 12 luni și ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activități remunerate în locul vizitat".
Sunt menționate, în acest context, trei criterii considerate esențiale pentru a distinge vizitatorii (în sensul de turiști) de alte categorii de călători pentru a elimina ambiguitățile generate de unii termeni.
Potrivit acestor criterii:
– voiajul trebuie efectuat într-un loc situat în afara reședinței obișnuite, ceea ce nu exclude călătoriile mai mult sau mai puțin regulate între domiciliu și locul de muncă sau de studii;
– sejurul nu poate depăși 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul având, din punct de vedere statistic, statutul de rezident;
– motivul principal al călătoriei trebuie să fie altul decât exercitarea unei activități remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migrația legată de locul de muncă.
Vizitatorii sunt grupați, după rezidență, în vizitatori internaționali și vizitatori
interni, iar fiecare categorie este, la rândul ei, subdivizată în turiști (cei care petrec cel puțin o noapte la locul vizitat) și excursioniști (vizitatori de o zi).
Legat de durata voiajului, se sugerează posibilitatea înregistrării și evidențierii călătoriilor pe diverse lungimi de intervale, în funcție de necesitățile analizei. Corespunzător acestei fragmentări a duratei călătoriei, unii autori propun și noțiunea de vacanțieri – pentru cei care realizează o călătorie de cel puțin 4 zile. Se face, în acest fel, distincție între turismul de week-end (1-3 zile) și turismul de vacanță.
În ceea ce privește motivele călătoriei, se recunoaște necesitatea identificării acestora în scopul evaluării comportamentului de consum și a cheltuielilor vizitatorilor.
Principalele mobiluri ale călătoriilor turistice sunt:
– loisir, recreere și vacanța (odihna): vizitarea orașelor, participarea la diverse manifestări culturale și sportive, efectuarea cumpărăturilor (shopping), plaje, practicarea diferitelor sporturi (ca amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihnă, voiaje de nuntă, etc,
– vizite la rude și prieteni: vizitarea părinților, concedii în familie, participarea la funeralii, participarea la programe de îngrijire a invalizilor, etc;
– afaceri și motive profesionale: instalarea de echipamente, inspecții, vânzări și cumpărări în contul unei firme, participarea la reuniuni, conferințe și congrese, târguri și expoziții, studii, cursuri de limbi străine sau de pregătire profesională, participarea la activități sportive profesionale, misiuni guvernamentale, etc;
– tratament medical: cure și tratamente de orice tip;
– religie/pelerinaje: participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje;
– alte motive: echipajele aeronavelor și vaselor destinate transportului public (personalul însoțitor de bord), tranzit, alte activități.
Industria turismului este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă de activități sau mai multe ramuri, a căror funcție comună este satisfacerea nevoilor turiștilor.
Din industria turistică fac parte sectoarele:
– locuința și alimentație (în conformitate cu structurile consacrate; hoteluri și restaurante, hoteluri, moteluri, case de oaspeți, ferme, vase de croazieră, castele, campinguri, restaurante, baruri, cafenele, etc.);
– transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare, firme de închirieri mașini, etc;
– organizatorii de călătorii: agenții de voiaj și touroperatori;
– atracții-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, etc.) și construite – catedrale, monumente, castele, galerii de artă, teatre, parcuri de distracție, facilități sportive, cazinouri, festivaluri și evenimente cultural-artistice, etc.;
-organizatorii/administratorii destinațiilor: oficii de turism naționale, regionale, locale.
1.3. Tipologia turismului
Există numeroase încercări de clasificare a fenomenului turistic, având la bază criterii diferite: motivația, potențialul turistic, durata desfășurării fenomenului turistic. Una dintre cele mai complexe clasificări este cea propusă de P. Cocean, Gh. Vlăsceanu și B. Negoescu (2002) care disting tipuri și forme de turism. Pentru acești autori există 4 tipuri de turism:
– de recreere și agrement;
– de îngrijire a sănătății (curativ);
– cultural;
– polivalent.
Este evident faptul ca aceste tipuri de turism se întrepătrund și că încadrarea unei deplasări turistice într-unul sau altul dintre aceste tipuri are la bază motivația determinantă, dar nu singura. Motivația culturală de exemplu poate să fie prezentă în toate tipurile menționate la un moment dat.
Aceeași autori definesc mai multe forme de turism, pornind de la modalitățile de practicare a tipurilor anterior menționate. Ele vor fi definite în funcție de mai multe criterii:
a) după distanță există: turism de distanță mică; turism de distanță mare; turism de distanță foarte mare;
b) după durata călătoriei: turism de scurtă durată; turism de durată medie; turism de lungă durată;
c) după numărul participanților: turism individual; turism de grup;
d) după modul de desfășurare: turism organizat; turism semiorganizat; turism neorganizat;
e) după modul de desfășurare în timp: turism continuu (definit prin luarea în considerare a particularităților de funcționare a infrastructurii și nu a opțiunii participanților); turism sezonier; turism de circumstanță;
f) după mijloacele de transport utilizate: turism pedestru; turism rutier; turism feroviar; turism aerian; turism naval;
g) după vârsta participanților: -turism pentru tineret; turism pentru adulți; turism pentru vârsta a III-a.
h) după criteriul economico-social: turism social, de masă; turism particular.
i) după particularitățile regiunii de destinație: urban, rural, local.
I. Velcea și Al. Ungureanu (1993) propun o clasificare mai simplă, care ține cont mai ales de motivația deplasărilor turistice: Turism balnear maritim; Turism montan și pentru practicarea sporturilor de iarnă; Turism de cură balneară; Turism de vânătoare sau safari; Turism cultural; Turism festivalier; Turism sportiv; Turism de reuniuni și congrese; Turism de afaceri.
Cea mai recentă clasificare din literatura geografică românească aparține geografilor ieșeni I. Muntele și C. Iațu (2003) și propune următoarele tipuri și criterii de clasificare a turismului:
– criteriul temporal: week-end, sejur, tranzit, croazieră;
– criteriul localizării și al motivației: turism literal, turism alpin, turism lacustru,
– turism fluvial, turism citadin, turism rural-etnografic, turism cultural, turism frontalier;
– criteriul agregativ: turism solitar, turism familial, turism de masă, turism expediționar, turism cinegetic, pelerinajul, turism cultural-sportiv;
– criteriul geografic: tipuri de turism specifică climatului temperat, polar sau tropical.
Se observă așadar că, indiferent de clasificarea la care ne raportăm, turismul cultural apare ca un tip de turism clar diferențiat de celelalte forme sau tipuri de turism mai ales prin motivație. El poate fi definit ca o formă de mobilitate turistică al cărei scop principal este lărgirea orizontului de cunoștințe prin descoperirea patrimoniului cultural-artistic sau arhitectural și al teritoriilor în care acesta se inserează. În sens larg cuprinde atât cultura materială (toate bunurile materiale și tehnicile necesare producerii lor), cât și cultura spirituală (creațiile din domeniul științei, literaturii, artelor). În acest context turismul cultural reprezintă o formă de valorificare a resurselor antropice și tocmai de aceea în sfera sa de cuprindere se poate include și turismul citadin și turismul rural-etnografic. Turismul cultural trimite obligatoriu la noțiunea de patrimoniu, care reprezintă componentele materiale și imateriale ale identității oricărei societăți, elaborate, apoi transmise și reactualizate în teritoriu. Patrimoniul material cuprinde muzeele, monumentele, ansamblurile arhitectonice, orașele de artă, satele cu tradiții bine păstrate, siturile arheologice, grădinile, edificiile de natură religioasă sau militară. Patrimoniul imaterial include sărbătorile și manifestările culturale, tradițiile și aptitudinile creative acumulate în timp.
P. Origet de Cluzeau sintetizează, în lucrarea sa ,,Le tourism culturel” principalele teme ale turismului cultural și formele de manifestare turistică pe care le generează astfel:
Tabelul 1. Principalele teme ale turismului cultural
Același autor identifică o serie de caracteristici ale turismului cultural, pe care le prezentăm în continuare.
Fluxurile turistice în cadrul turismului cultural se caracterizează prin alcătuirea dintr-o clientelă proprie care poate fi fie specializată într-o anumită tematică (capabilă să parcurgă distanțe impresionante pentru a surprinde încă o fațetă a pasiunii lor), fie atrasă de tot ce este cultural, fie ocazională, care este de obicei majoritară și se constituie din cei care, aflați în concediu sau vacanță în scopul odihnei și recreării, vizitează și obiectivele turistice antropice din spațiul în care se află. O altă caracteristică a fluxurilor care participă la realizarea turismului cultural o reprezintă apartenența participanților la categorii socio-profesionale superioare sau cu un nivel de educare mediu și ridicat: elevi, studenți, intelectuali și de aceea caracterul său de masă este incert. Preponderență în alcătuirea fluxurilor turistice este populația urbană.
Practicile turistice culturale sunt și ele destul de diferite, variind de la vizitarea muzeelor și monumentelor în scopul cunoașterii efective a patrimoniului acestora, la simpla lor utilizare, ca decor al unor practici ludice. Există, se pare, și o diferențiere a practicilor culturale pe sexe: femeile sunt mai atrase de artele plastice și de arhitectură, dominând net mișcările turistice culturale; bărbații preferă siturile tehnico-științifice, tradițiile și artele populare. În general există o preferință pentru siturile culturale în aer liber, ruinele atrăgând mai mulți vizitatori decât multe monumente păstrate intactate.
Practicile culturale se pot deosebi și în funcție de specificul mental și comportamental al unor popoare. Astfel, anchetele efectuate în Franța, principala destinație a turismului cultural mondial, demonstrează o anumită superficialitate a spaniolilor, o preferință a germanilor pentru artă romană sau Evul Mediu, dorința nord-americanilor de a-și regăsi rădăcinile culturale, atracția olandezilor pentru spațiile rurale, interesul britanicilor pentru descoperirea monumentelor și a locurilor care evocă relațiile franco-engleze, în timp ce italienii preferă sanctuarele și locurile de cult.
În ultimii ani formele de practicare a turismului cultural s-au diversificat foarte mult, luând forma sejururilor lingvistice, a turismului gastronomic. Îmbogățirea ofertei turismului cultural se realizează sub presiunea a doi factori: cererea publicului, tot mai curios și exigent și atitudinea comunităților locale care doresc să obțină beneficii de pe urma activităților culturale pe care le finanțează.
Eficiența turismului cultural este cea mai redusă dintre toate tipurile de turism, dar dezvoltarea sa prezintă și o serie de avantaje, ce se referă la faptul că cererea este stabilă, solidă și nu ține cont de modă, așa cum a fost cazul turismului baleno-climateric. Potențialul de extindere este imens, mai ales în contextul mondializării, când situri exotice precum Insula Paștelui nu mai sunt așa de îndepărtate.
1.4. Conceptele cu care se operează în turism
În ceea ce privește turismul, tematica sa poate fi organizată în jurul a trei concepte majore:
– distribuția spațială (a ofertei și a cererii turistice, a modurilor de practicare a acestei activități, a strategiilor de localizare, a difuziunii formelor prin care se manifestă în spațiu)
– producția spațiului turistic (atât imaginar – reprezentări, percepții, cât și material – forme, modele, tehnici de amenajare, peisaje rezultate)
– adecvarea spațială a activităților turistice, în multiplele forme de manifestare.
Deși toate aceste aspecte impun o abordare sistemică a fenomenului turistic, cea mai mare parte a studiilor geografice abordează doar o parte a sistemului turistic și anume potențialul turistic sau locul de destinație al turiștilor. Geografia turismului operează cu o serie de concepte care nu sunt definite unitar în literatura de specialitate. I. Muntele și C. Iațu vorbesc despre materia primă a turismului pe care o consideră a fi spațiul și pe care o subdivid în materia primă naturală și materie primă antropică. Autorii admit faptul că materia primă turistică se confundă cu potențialul turistic resursele turistice sau oferta turistică, între care introduc totuși câteva nuanțări.
Potențialul turistic se referă la elementele naturale sau antropice care pot constitui obiectul atracției turistice; el reprezintă de fapt o sumă a unor condiții obiective, naturale sau sociale, dar și subiective, ce țin de motivații și necesități, aflate într-o continuă dinamică. Se pot diferenția potențialul turistic amenajat, potențialul turistic utilizat și potențialul turistic amenajabil. Alți autori (P. Cocean și colab., 2002) consideră potențialul turistic ca fiind suma dintre fondul turistic și baza materială.
Resursele turistice presupun existența unor arii de maximă concentrare a atracțiilor turistice. Noțiunea de resursă turistică este dependentă de posibilitățile tehnice ale societății: insulele tropicale, bogate în resurse turistice nu au putut fi valorificate turistic decât prin inventarea avioanelor supersonice.
Oferta turistică se referă la un potențial deja amenajat, transformat în produs turistic. Ea reprezintă totalitatea resurselor turistice naturale și antropice, echipamentul ,,de producție” a serviciilor turistice, masă de bunuri alimentare, industriale, destinate consumului turistic, forța de muncă specializată în activitățile specifice, infrastructura turistică și structurile de primire. Infrastructura turistică sau baza tehnico-materială este alcătuită din toate dotările tehnice și edilitare necesare asigurării tuturor serviciilor reclamate de buna desfășurare a fenomenului turistic. În cadrul ei se includ capacitățile de cazare și alimentare publică, rețeaua de servicii aferente turismului, mijloacele de agrement și tratament, căile de comunicații, infrastructura tehnică.
Fluxul turistic definește mișcarea în teritoriu a vizitatorilor dinspre ariile de proveniență spre cele receptoare. Se caracterizează prin direcție, ritm și intensitate.
Produsul turistic înglobează totalitatea bunurilor și serviciilor indispensabile bunei desfășurări a activităților de agrement și recuperare fizico-psihică. După unii produsul turistic ar include și elementele fondului turistic, după alții, întră în această noțiune doar elemente care se consumă și se reciclează prin aportul economiei turismului. El trebuie să aibă întotdeauna o expresie bănească.
Piața turistică reprezintă aria de interferență a produsului turistic cu consumatorii săi, a unei părți a ofertei turistice cu cererea. Se suprapune în general zonelor receptoare, dar nu lipsește nici de-a lungul drumurilor de acces său chiar din aria emițătoare (bunuri și informații indispensabile oricărei activități recreative sau de refacere)
1.5. Turismul cultural, un fenomen complex
Pentru marea majoritate a celor care aud de turism cultural, conceptul se traduce prin includerea în pachetul turistic a unei vizite la un obiectiv cultural ori vizionarea unui spectacol. Nici în această formulă, simplistă și doar parțial corectă, cultura, vorbesc despre cea română, nu se bucură de prea multe solicitări. Și asta pentru că termenul turism cultural nu este abordat în toată complexitatea lui. Înțelesul despre care vorbeam ține de preistoria conceptului, iar conținutul actual al acestei formule de turism este mult, mult mai sofisticat. Cu rezultate, pe măsură, acolo unde este practicat ca strategie. Pentru ca turismul cultural să se exprime în toată potențialitatea sa și să amorseze dezvoltarea economică, el trebuie privit nu ca un act izolat, ci ca unul în interdependență pe de o parte, cu autoritățile locale și instituțiile culturale ale locului, pe de altă, cu interesele operatorilor din turism. Turismul cultural e o opțiune strategică. El presupune, obligatoriu, existența unui patrimoniu spiritual interesant pentru o categorie specială de consumatori de cultură: turiștii.
De la aceste două elemente ale ecuației (patrimoniu și turiști) trebuie pornit. Cel mai înțelept e ca întrebarea de plecare în elaborarea unor asemenea proiecte să fie "ce anume am putea să le prezentăm călătorilor aflați în vacanță ori doar în trecere prin zona noastră?". În primul rând ceva specific, care să nu mai existe în altă parte. În al doilea rând, ceva adecvat unei agende de vacanță, pentru că scopul turiștilor este, evident, relaxarea și, în nici un caz, acumularea unor informații sofisticate, ermetice, obositoare despre cine ce știe, teorie numai bună de studiat în amfiteatrele universitare. I-ar putea interesa, de exemplu, un traseu cu clădiri realizate într-un stil arhitectonic unic, unde, seara, ar putea audia un concert cu fragmente mai lejere semnate de compozitori locali, eventual prelucrări populare, despre care ei să afle informații sumare dintr-un pliant bi-trilingv. Oferta instituțională de tip turism cultural trebuie gândită special, dar în acord cu misiunea culturală a așezământului în cauză, care-și poate lărgi astfel segmentele-țintă. Produsele oferite trebuie să-și păstreze calitățile de bun spiritual, dar trebuie să le preia și pe acelea de element turistic, fără să se teamă că-și va pierde valoare. Dimpotrivă, și-o va spori, întrucât totul e "doar" o chestiune de perspectivă, de ambalaj. Practicat ca la carte, turismul cultural poate deveni o importantă sursă de venit, un minunat element de marketing pentru diferite așezări care știu cum să se pună în valoare, sau măcar se străduiesc s-o facă.
1.6. Criterii de clasificare a factorilor ce influențează evoluția turismului:
1. După natura social-economică există:
a. Factori economici:
– nivelul de dezvoltare economic;
– veniturile populației;
– prețurile și tarifele;
– oferta turistică.
b. Factori tehnici:
– infrastructura generală;
– infrastructura turistică.
c. Factori sociali:
– timpul liber;
– urbanizarea;
– șomajul.
d. Factori demografici:
– populația privită în dinamica și structura.
e. Factori psihologici:
– nivelul de instruire;
– dorința de cunoaștere.
f. Factori organizatorici și politici:
– formalități vamale;
– regimul vizelor;
– diversitatea aranjamentelor turistice;
– acordurile între țări cu privire la circulația turistică.
2. După durata acțiunii în timp:
a. Factori permanenți:
– timpul liber;
– veniturile;
– oferta turistică;
– baza tehnico-materială.
b. Factori conjuncturali:
– condițiile meteo;
– crizele economice;
– calamitățile naturale.
3. După importanța în determinarea fenomenului turistic:
a. Factori primari:
– timp liber;
– oferta;
– prețuri;
– venituri.
b. Factori secundari:
– varietatea serviciilor suplimentare;
– cooperarea internațională;
– facilități de viză.
4. După influenta asupra loturilor corelative ale pieței:
a. Factori ai ofertei:
– dotarea bazei tehnico-materiale;
– diversitatea serviciilor.
b. Factori ai cererii:
– urbanizarea;
– veniturile;
– timpul liber.
Factorii reprezentativi care influențează fenomenul turistic sunt următorii:
1. Nivelul de dezvoltare economic ilustrat de PNB/loc.
2. Preturile și tarifele se constituie într-un factor de stimulare, ele influențând fie întreg produsul turistic, fie componentele din ansamblul produsului turistic.
3. Oferta turistică cu principalele sale componente naturale și antropice, la care se adăuga baza tehnico-materială.
4. Progresul tehnic influențează deplasarea în interes turistic prin creșterea gradului de mobilitate a populației, ca urmare a perfecționării căilor și mijloacelor de transport.
5. Mutațiile demografice legate de creșterea numerică a populației, de diferențierea în structura pe grupe de vârstă, medii socio-profesionale.
6. Procesul de urbanizare influențează direct circulația turistică, determină modificări în structura nevoilor populației.
7. Timpul liber, activitatea turistică se desfășoară în timpul liber.
8. Moda, tradițiile, manifestările științifice și culturale.
1.7. Circulația turistică
Circulația turistică include totalitatea tranzacțiilor comerciale cu servicii și mărfuri care premerg, însoțesc și decurg din călătoriile turistice.
Metodologia de măsurare statistică a activității de turism stabilește modul de organizare a cuantificării circulației turistice prin 4 categorii de unități de observare:
a. Punctele de frontieră;
b. Unitățile cu activitate de cazare;
c. Agențiile de turism;
d. Bugetele de familie.
Prin intermediul acestor unități de observare este cuantificat obiectul observării statistice, adică traficul de turiști și excursioniști, activitatea de cazare, modul de participare a populației la turismul organizat sau individual. Se mai cuantifică numărul turiștilor, consumul turismului, se mai stabilesc zonele emițătoare de turiști, veniturile obținute din activități secundare.
Cuantificarea turismului internațional cu ajutorul următorilor indicatori:
– numărul de turiști străini intrați într-o bară, detaliați pe bari de proveniență pe mijloace de transport utilizate;
– numărul de turiști autohtoni plecați în străinătate;
– numărul de zile-turist, detaliat pe bari de proveniența, forme de turism,forme de cazare;
– încasări valutare din turismul internațional;
– încasări valutare rezultate din vânzările de mărfuri directe;
– plățile în valută pentru plecările în străinătate pentru acțiunile promoționale organizate pe piața externă.
Turismul intern cuprinde:
– numărul de turiști la odihnă, tratament, participanți la excursii interne;
– numărul de înnoptări pe forme de cazare;
– încasările din turismul intern.
Circulația turistică se măsoară în vederea stabilirii eficienței economice a activităților turistice, a unei societăți comerciale, a unei zone sau bari, cu ajutorul următorilor indicatori fizici:
-numărul de turiști care poate fi înregistrat sub forma sosirilor și plecărilor;
-numărul de zile-turist obținut ca produs între numărul de turiști, durata activității turistice exprimată în zile;
-numărul mediu de turiști care exprimă circulația turistică medie într-o perioada se calculează prin raportarea numărului total de zile-turist la numărul de zile luat în calcul.
-numărul de înnoptări;
-durata medie a sejurului calculata ca raport între numărul total de zile-turist numărul total de turiști;
-calitatea ofertei turistice;
– motivațiile care stau la baza deplasării turistice;
-nivelul veniturilor alocate activității turistice.
Densitatea circulației turistice se calculează ca raport între numărul turiștilor ce vizitează o zona său numărul total de zile-turist numărul populației autohtone receptoare. Dimensiunea circulației turistice reflectă atractivitatea teritoriului vizitat de turist. Indicatorii valorici ai circulației turistice cuantifică efectul consumului turistic efortul depus în vederea organizării fenomenului turistic.
Efectul se măsoară prin volumul vânzărilor în cazul turismului intern volumul încasărilor valutare în cazul exportului, iar efortul se cuantifică prin totalul cheltuielilor pentru consum turistic în cazul turismului intern prin totalitatea cheltuielilor valutare în cazul turismului internațional.
Acest indicator poate fi detaliat în încasarea medie pe zi-turist sau încasarea medie pe o camera, pe un pat său un loc la o masă.
1.8. Serviciile turistice.
– serviciile de transport turistic
– serviciile de cazare
– serviciile de alimentație publică
– serviciile de agrement
– serviciile turistice complementare
Produsul turistic reprezintă unitatea organică a efectelor produse de resurse, bunuri servicii.
Conținutul activității de turism include un ansamblu de prestații care se referă la organizarea călătoriei, la transport, odihnă divertisment.
Serviciile turistice reprezintă un ansamblu de activități ce au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor în perioada în care turistul se deplasează în legătură cu aceasta deplasare.
Principalele activități incluse în prestația turistică sunt serviciile de cazare masă, servicii de transport, servicii vizând producerea vânzarea de bunuri pentru turiști, servicii de divertisment servicii de organizare a turismului.
Succesiunea prestațiilor turistice este:
1. Acțiunea de informare turistică;
2. Contractarea aranjamentului stabilirea programului de desfășurare a acțiunii;
3. Transportul spre zona de destinație;
4. Cazarea serviciile suplimentare oferite de unitățile hoteliere;
5. Alimentația;
6. Agrementul în varietatea formelor sale;
7. Transportul turiștilor pe ruta de întoarcere;
8. Activitatea de relații publice care urmărește asigurarea climatului favorabil desfășurării consumului turistic.
Activitățile incluse în conținutul prestației turistice se structurează în :
a. Servicii legate de organizarea voiajului
b. Servicii de sejur.
În prima categorie includem serviciile de informare turistică, acele facilitați acordate călătoriei.
În a doua categorie includem serviciile de baza.
După importanța fata de scopul călătoriei exista:
-servicii de baza;
-servicii complementare
După structura produselor turistice oferite:
-servicii specifice în cuprinsul cărora vom găsi alte subgrupe:
-servicii de baza;
-servicii complementare;
-servicii cu caracter special;
-servicii care vizează pregătirea consumului;
-servicii nespecifice:
-transport urban;
– telecomunicații;
-frizerie;
După formă de manifestare a cererii:
-servicii ferme care de obicei sunt angajate înainte de momentul consumului;
-servicii spontane.
După modalitatea de plata:
-servicii gratuite
-servicii cu plata
1.9. Turismul și dezvoltarea economico-sociala
În cele mai multe țări, turismul este o ramură a economiei naționale, deci are un obiect propriu de activitate și se desfășoară în baza unor legități specifice. De asemenea, beneficiază și de o organizare proprie. În toate țările exista un organism (guvernamental său ministerial ) care coordonează activitățile turistice.
Turismul ca fenomen economico-social are implicații pozitive asupra economiei țărilor, ceea ce justifica interesul guvernelor pentru dezvoltarea acestuia. Desfășurarea călătoriei turistice presupune o cerere și, respectiv, un consum de bunuri și servicii specifice, ceea ce antrenează o creștere în sfera producției acestora. Totodată, cererea turistică determina o adaptare a ofertei, care se materializează, între altele, în dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector și, indirect, în stimularea producției ramurilor participante la construirea și echiparea spatiilor de cazare și alimentație, modernizarea rețelei de drumuri, realizarea de mijloace de transport, de instalații pentru agrement.
Desigur, sunt și țări în care turismul este slab dezvoltat și, corespunzător, aportul lui la crearea PIB este mai modest. În aceasta categorie se situează și România, unde turismul participa doar cu 2-3% la realizarea PIB (2,1% în 2002).
Din punct de vedere economic, încasările obținute din activitatea turistică participă la mai multe cicluri economice, până când părăsesc acest sector de activitate și intra în circuitul economic general. Implicațiile turismului asupra celorlalte ramuri și sectoare de activitate ale unei economii naționale sunt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de efect multiplicator. Acest concept a fost formulat de renumitul economist englez John Maynard Keynes, stipulând faptul că "o cheltuiala inițiala făcută de un turist se transformă succesiv în venituri pentru alte domenii ale economiei (construcții, agricultură, etc.)".
Din sumele încasate, firmele de turism plătesc:
– furnizori
– profit
– salariați
– produse alimentare
– produse nealimentare
-servicii
-economii
– profit cheltuieli
– investiții furnizori
Cu cât o țara este mai dezvoltată, sumele cheltuite în turism parcurg mai multe cicluri economice până când dispar din circuitul economic. Cu cât o țara este mai îndatorată, banii părăsesc mai repede sfera economică.
Turismul are, totodată, și un important efect de antrenare, de stimulare a producției în alte domenii, rezultat al caracterului său de ramură de interferenta și sinteza. Studii elaborate în acest sens au evidențiat că activitatea unor ramuri este determinată în mare parte de nevoile turismului. În conexiune cu dezvoltarea și modernizarea economiei unei țări, turismul se manifestă și ca un mijloc de diversificare a structurii acesteia, ducând la apariția unor ramuri (activități) specifice, precum industria agrementului, transportul pe cablu, agențiile de voiaj, producția de artizanat, etc.
Turismul reprezintă, totodată, o cale de valorificare superioară a tuturor categoriilor de resurse, și mai ales, a celor naturale – altele decât cele tradiționale și/sau a celor de mici dimensiuni. Elemente cum sunt peisajele, condițiile de climă, apele minerale și termale, monumente de artă, vestigii istorice, tradiția populară, etc., își găsesc prin turism cea mai bună valorificare, sau chiar singura, în unele situații.
Turismul poate detemina mutații în dezvoltarea în plan teritorial, fiind considerat o soluție de atenuare a dezechilibrelor interregionale. Turismul apare în primul rând cu rol distructiv, dar amenajările turistice pot spori valoarea turistică a zonei și pot contribui la protecția mediului. Vorbim de noțiunea de capacitate optimă de primire a unei zone, care reprezintă acel număr maxim de turiști posibil să existe într-o zona, astfel încât, turiștii să beneficieze de tot confortul vacanței, iar mediul să-și păstreze echilibrul.
Turismul joaca un rol important în economie și prin faptul ca generează noi locuri de muncă, contribuind astfel la atenuarea șomajului
1.10. Formele turismului:
După locul de proveniență a turiștilor există:
1. Turism național. emițător (pasiv, de trimitere) = import de turism
2. Turism internațional receptor (activ, de primire) = export de turism
După gradul de mobilitate al turismului se practică:
1. Turism de sejur: – rezidențial (staționarea în zonă mai mult de 1 lună)
– de durata medie (când staționarea este mai mica de 30 zile)
– scurt (1-3 zile)
2. Turism itinerant presupune o mișcare permanentă.
3. Turismul de tranzit este motivat de necesitatea cunoașterii unei țări.
Alte forme de turism:
1. După momentul și modul de angajare a prestațiilor turistice, există:
-turism organizat (contractual);
-turism neorganizat;
-turism semiorganizat.
2. După modul manifestării cererii său după sezonalitate:
-turismul de vară;
-turismul de iarnă;
-turismul ocazional
3. După motivația care generează călătoria se practică:
-turismul de odihnă și recreere;
-turismul de agrement;
-turismul balnear;
-turismul sportiv;
-turismul de reuniuni;
-turismul de afaceri;
-turismul științific;
-turismul cultural.
4. După caracteristicile social-economice ale cererii:
-turismul particular;
-turismul social;
-turismul de masă.
5. După vârsta participanților:
-turism pentru tineret;
-turism pentru adulți;
-turism pentru vârsta a III-a.
6. După perioada când se desfășoară:
-turism de week-end (itinerant);
-turism de vacantă.
7. După mijlocul de transport folosit:
-drumeția;
-turism rutier;
-turism naval;
-turism aerian.
CAPITOLUL 2. PREZENTAREA MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE
2.1 Date geografice și istorice
Orașul Târgoviște se află așezat pe o terasă cu înalțimea de aproximativ 260 de metrii, pe valea Ialomiței, între regiunea deluroasă subcarpatică și de câmpie. Prin Târgoviște trecea drumul comercial cel mai important care lega Transilvania de Dunăre, trecând prin Rucăr-Câmpulung-Târgoviște-Târgșor-Brăila. Drumul comercial avea ramificații spre București. In perioada medievala a fost recunoscut ca târg de importanță europeană, unde aveau loc schimburi de mărfuri venite de pe trei continente, cu cele ale producătorilor locali. Având in vedere poziția geografică favorabilă, Târgoviște este punctul de plecare către câteva trasee de de o importanță deosebită pentru turismul românesc: la numai 52 de km se situează orașul Sinaia denumit ”perla văii Prahovei”. Tot din Târgoviște, se poate ajunge în culoarul Rucăr-Bran, unde s-a dezvoltat o rețea de agroturism montan datorită frumuseții peisajului și a monumentelor naturale, istorice și de arhitectură. Totodată orașul se află la numai 80 de km de București, capitala tării si un important nod de cale ferată, ceea ce facilitează legaturile cu toate orașele mari ale țării..
Ca urmare a săpăturilor arheologice facute pe teritoriul și în împrejurimile orașului, au fost gasite dovezi care atestă faptul că această regiune este locuită încă din neolitic. În muzeul de arheologie se găsesc expuse vestigii ale culturilor de tip Stancevo-Cris, Gumelnița, Coțofeni, din perioada bronzului și din epoca fierului. Expuse în muzeu sunt podoabe și unelte geto-dacice din vremea regilor Daciei, Burebista și Decebal, și mai apoi monede ce fac dovada cuprinderii zonei în aria culturii materiale daco-romane și apoi bizantină. În cartierul Suseni din Târgoviște au fost găsite urme ale unei așezări din secolul VIII. Aici, s-a format o așezare rurala în secolul XII-XIV, așezare din care s-a dezvoltat mai apoi târgul medieval.
Prima mențiune a orașului, la 1396, este făcută de cruciatul bavarez Jofann Scgitberger. Primul act oficial, din 1406, este scris pe hârtie către mânăstirea Tismana de “Io Mircea-Basarab, voievodul Țării Românești, duce de Făgăraș și Ălmaș, comite de Severin, despot al pământurilor lui Dobrotici și domn al Dârstorului, spre cunoștința acestora, atât celor de acum, cât și celor viitori”, așa cum semna tratatele sale de alianță. Căci, pe lângă faptul ca Mircea cel Bătrân a opus trei decenii rezistență în fața Imperiului Otoman cu victorii răsunătoare, a fost și un mare diplomat. Din 1424 se păstrează prima reglementare comercială făcută de domnitorul Dan 2, ce stabilește relațiile vamale ale târgoveților locali cu alți negustori. Iar din 1451 datează prima culegere de legi făcută de grămăticul Dragomir, din porunca voievodului Vladislav 2. Vlad Țepeș, urcă pe tron în 1456 cu sprijinul prietenilor săi Matei Corvin și Ștefan cel Mare și se înscrie în istorie pentru victoria din 1462 împotriva sultanului Mehmed 2, cuceritorul Constantinopolului. La fel ca el, Radu de la Afumați susține 19 batali, reușind să păstreze statutul Țării Românești, în timp ce alte țări vecine deveniseră pașalâcuri turcești. Voievodul Radu cel Mare reclădește începând cu 1499 biserica ”Sfântul Nicolae din Deal” cunoscută astăzi Mânăstirea Dealu, care va fi determinată de urmașul său Vlad cel Tânăr. Pictura acesteia va fi realizată în 1514 sub îndrumarea lui Neagoe Basarab de către zugravul Dragomir din Târgoviște. Un moment de seama în istoria Târgoviștei l-a reprezentat domnia lui Mihai Viteazul (1593-11601). La 9 mai 1598 la Mânăstirea Dealu, se încheie Tratatul de Alianță cu împăratul Rudolf al 2-lea, document de mare importantă ce evidențiază politica sa antiotomana.
Mai bine situată decât Bucureștiul, Târgoviștea a înfruntat mai bine vremurile tulburi de la sfârșitul secolului al 16-lea, rămânând principala reședință domnească a Țării Românești până la anul 1626. Secolul al 17-lea, deși foarte agitat, prin incursiuni, cutremure, epidemii și foamete a făcut totuși ca orașul de la poalele dealurilor să fie în plină ascensiune. De aici voievodul Radu Șerban (1601-1611) a luat principalele hotărâri, a primit soli și a încheiat cele mai însemnate tratate.
Între 1626-1639 Târgoviștea și-a păstrat importanța militara și strategică, domnii Leon Tomșa (1629-1632) și Matei Basarab (1632-1654) acordându-i atenția sporită. După primi ani de domnie zbuciumată, dar plini de învățăminte, Matei Basarab a înțeles ca întărirea domniei era legată de revenirea capitalei la Târgoviște. El a întărit fortificațiile orașului, a reparat bisericile și a construit multe altele noi.
Târgoviște era în concepția misionarilor, diplomațiilor și călătorilor străini, ”localitatea cea mai însemnată din Țara Românească”,cu “4000 de case”, locuitorii “fiind mai șlefuiți” și “orașul cercetat de multă lume”
Constantin Brâncoveanu (1688-1714), a reluat ideea restabilirii reședinței la Târgoviște. A folosit momentele prielnice și a reușit la 15 august 1696 să termine reparațiile la casele domnești, la biserica mare domnească, împodobită cu o interesantă pictură (1697), la zidurile de incinte, baia curții, clopotnița, foișorul, biserica de sus (1702). Au fost reparate și împodobite cu picturi și danii, mânăstirea Dealu (1713), Bunea, Laculețe,Viforâta (1713).
Urmează un secol al domnilor fanarioți. Vechea cetate de scaun este cu adevărat părăsită. Trecerea timpului musca tot mai dureros din zidurile sale. Răscoala lui Tudor Vladimirescu, din 1821, duce ce strălucea la București, restabilind domniile pământene pe scaunul țării. Tudor și mulți din soldații săi sunt masacrați de eteriști pe locul din fața bisericii Mitropoliei, unde s-a ridicat o cruce din piatră, în amintirea lor. Târgoviștenii au participat activ la revoluția română din 1848 și au susținut toate actele politice ale unioniștilor. După unire, Alexandru Ioan Cuza a intrat să viziteze orașul, pe sub o arcadă de flori, la 17 iunie 1859.
Modernizarea societății românești la sfârșitul secolului XIX a însemnat un mare avânt economic, ilustrat prin iluminarea orașului în 1863, inaugurarea cursei de diligențe și apoi de cale ferată București-Târgoviște, înființarea primei întreprinderi industriale-Arsenalul Armatei.
Târgoviștea și-a plătit tribul de sânge în toate marile bătălii ale națiunii. În războiul de independență din 1877-1878 s-au distins numeroși comandanți și ostași Târgovișteni. În timpul primului război mondial Regimul 3 Dâmbovița nr.22 a primit Ordinul ”Mihai Viteazul” pentru vitejia sa în campania din Transilvania din 1916 și apoi în timpul marilor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz în 1917. Făurirea statului național român la 1 decembrie 1918 a fost întâmpinată cu entuziasm, cu mari sărbători populare.
Dezvoltarea industriala din perioada interbelică, creșterea demografică însemnată, situația economică, socială, culturală, au făcut numele Târgoviștei tot mai cunoscut, ca fiind unul dintre orașele importante ale țării. Cel de-al doilea război mondial a fost suportat cu grele pierderi materiale și umane, soarta locuitorilor și a ostașilor dâmbovițeni fiind aceeași cu a întregii populații și armate române. Ei au plătit tribut de sânge și pe frontul de est și pe cel de vest și au fost încovoiați ulterior, de datorii de război necuvenite, constrângeri în viața politică, socială și culturală. După 22 decembrie 1989, o noua constituție a țării a repus viața politică și socială pe un curs democratic.
CAPITOLUL 3. POTENȚIALUL TURISMULUI CULTURAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE
3.1. Potențialul turistic al Municipiului Târgoviște
Municipiul Târgoviște se situează în partea nordică a Câmpiei Înalte a Târgoviștei, ocupând partea centrala a județului Dâmbovița. Potențialul turistic al unui teritoriu este definit drept un summum de componente ale mediului geografic natural și cultural-istoric, la care se adaugă prezența componentei socio-economice, ansamblu de premise pentru dezvoltarea activităților turistice. Potențialul turistic sau oferta turistică primară este structurată în două categorii: natural și antropic. Potențialul turistic natural reprezintă o condiție permanentă a existenței activității turistice. Elementele mediului natural reprezintă baza oricărei activități turistice: relief și substratul geologic, clima, apele, vegetația, fauna. Potențialul turistic antropic cuprinde totalitatea realizărilor cultural-istorice (vestigii arheologice, muzee, case memoriale, monumente și locuri istorice, monumente de artă, etnografie și folclor) acumulate pe parcursul istoriei omenirii și a formelor de activitate socio-demografică și tehnico-economică ce pot fi utilizate pentru turism dintr-un teritoriu. De fapt, potențialul turistic antropic reprezintă baza dezvoltării și promovării turismului cultural într-o anumită zonă, în cazul nostru, Municipiul Târgoviște.
Târgoviștea se înscrie în rândul orașelor medievale, ca unul dintre centrele turistice cu rezonanță, păstrând și astăzi numeroase monumente vechi, biserici, case memoriale, case boierești care datează din secolul al 14-lea și următoarele, toate acestea, printr-o valorificare deosebită putând duce la revigorarea turismului cultural în acest oraș. Atestat documentar în anul 1936, Târgoviștea a fost între anii 1418-1716 capitala Țării Românești, iar din anul 1968 este municipiu, reședința de județ.
În Municipiul Târgoviște au fost identificate următoarele zone pentru practicarea turismului cultural:
-zona turistică centrală, dominată de centrul istoric, cu unele monumente, ruine, vestigii, Curtea Domneasca,etc.
-zona turistică Mânăstirea Dealu, zonă dominată de mânăstirea cu același nume, alături de amenajările turistice de pe acest platou deluros. Alte elemente ale potențialului antropic care pot conduce la propulsarea pe mai departe a turismului cultural în acest municipiu ar fi:
-muzeele în municipiul Târgoviște fiind în număr mic.
-monumente de artă și istorice în număr de 17.
-case memoriale în număr de 6.
-manifestări culturale (aceste manifestări pot să-și aducă și ele contribuția la promovarea turismului cultural în acest oraș).
De exemplu :
În luna martie
Festivalul muzical pentru tineret ”Ghiocelul”.
În luna iunie
Festivalul și târgul păpușilor, unde, pe doua scene amenajate în aer liber, se organizează spectacole pentru copii, de către grupuri teatrale din Târgoviște și din alte județe.
În luna septembrie
Festivalul național de literatură ”Moștenirea Văcăreștilor”, festival de tradiție, recunoscut de mediile literare din țară, adună creații de gen din România și Republica Moldova; “Festivalul internațional de folclor” cu participare internațională; “Zilele orașului Târgoviște”
În luna octombrie
Festivalul național al romanței românești ”Crizantema de Aur” poate atrage mulți turiști în orașul nostru.
3.2 Obiective din Târgoviște și din împrejurimile sale
3.2.1 Muzee
Muzeul tiparului și al cărții vechi românești, este un monument de arhitectura în stil neromânesc, ridicat în secolul 19 peste beciurile zidite în 1668 de postelnicul Constantin Cantacuzino. Inaugurat în 1967, muzeul, unicul de acest fel din tară, prezintă istoria tiparului românesc de la 1508 până la 1830: incunabule, miniaturi, hrisoave domnești, picturi cu foită de aur, primele cărți în limba româna (“Evanghelia Învățătoare”-1642, ”Noul Testament”-1643,” Cazania lui Varlaam:-1643, ”Îndreptarea legii”-1652), instrumente utilizate în scris și tipărit.
Muzeul de istorie. Actualul muzeu de istorie a fost deschis vizitatorului în luna septembrie 1986 în clădirea fostului Palat de Justiție. În acest spațiu se află expoziția de bază a muzeului, care vorbește vizitatorului despre istoria poporului român din epoca paleolitică și până la 1918.
Prezintă cu ajutorul obiectelor expuse, toate perioadele istorice, din cele mai vechi timpuri și până astăzi.
Muzeul de arheologie, inaugurat în anul 1944, adăpostește colecția “Lapidariu” care conține elemente de arhitectura și pietre de mormânt din secolul 17 (printe care lespedea din marmură a patriarhului Dionisie al Constantinopolului, decedat la Târgoviște în 1696), recuperate de la vechea biserică a Mitropoliei din oraș.
Muzeul scriitorilor Târgovișteni, amenajat în casa scriitorului Al.Brătescu-Voinești. Muzeul ilustrează activitatea unor scriitori ca: E.Vacarescu, V.Cârlova, I.C. Ghica, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade Rădulescu. Vitrinele și pereții muzeului sunt împodobiți cu ediții vechi, stampe, portrete, picturi și reproduceri de pe operă și de pe manuscrise originale.
Muzeul Național al Poliției Române, a fost inaugurat la 7 iunie 2000 în fosta casă a coconilor ridicată de Constantin Brâncoveanu pentru fii săi, pe locul unde a existat o casă mai veche construită de Grama Postelnicul. Muzeul oferă specialiștilor și unui public mai larg, argumente științifice privind rolul Poliției Române în asigurarea climatului de menținere a ordinii de drept. Există în această expoziție permanentă documente de legislație purtând semnături ale domnilor, uniforme, însemne de grad și heraldice, lucrări de referință, cărți publicații periodice, albume, drapele, lucrări de artă cu tematică adecvată, arme de foc și albe.
3.2.2 Monumente istorice și de arta
Complexul muzeal Curtea Domnească, cuprinde un ansamblu de construcții din secolul 15. Curtea Domnească grupează cele mai reprezentative monumente de mare valoare artistică și istorica:
– Biserica Domnească;
– Ruinele Palatului Domnesc;
– Capela Bisericii;
– Turnul Chindiei;
– Biserica Sf.Vineri;
– Casa Balasa;
– Foișorul Brâncovenesc;
– Zidurile de incintă;
Biserica Domneasca, a fost clădită de către Petru Cercel în timpul lucrărilor de refacere a curții domnești. Este singurul monument care conservă în pictură sa chipurile unui număr mare de voievozi: Matei Basarab, Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu și Petru Cercel zugrăviți de ctitori ținând biserica în mâini; apoi Mihai Viteazul, Radu Șerban, Constantin Șerban, Ștefan Cantacuzino și Mihnea Voievod. În Biserica Domnească au fost îngropați membri familiei lui Matei Basarab.
Turnul Chindei, a fost construit în timpul domniei lui Vlad Țepeș cu rol de apărare. În afară de acest rol de apărare, în secolul 16-17 turnul mai îndeplinea și rolul de închisoare a curții domnești. Înalt de 27 de metrii, este alcătuit dintr-o bază având forma unui trunchi de piramidă placată cu piatra de talie, din care se dezvoltă un corp cilindric, lucrat din cărămidă. Are trei etaje și balcoane pe console din piatră la fiecare etaj. O scară interioară în spirală urcă până la terasa superioară. Pictura a fost realizată de o echipă de maeștri talentați, formată din Constantin, Ioan, Ioachim și Stat, care din porunca lui Constantin Brâncoveanu au realizat, în anul 1698 o pictură de mare valoare.
Biserica Sfânta Vineri, numită și “Biserica Domnească Mică” este situată în partea de sud-est a Curții Domnești, pe marginea terasei înalte a Ialomiței și datează din secolul 15.
Casa Balașa, a fost construită în anul 1656 din inițiativa doamnei Balașa, în partea vestică a Curții Domnești lângă biserica Sfânta Vineri.
Foișorul Brâncovenesc, a fost ridicat în anii 1697-1698 în grădina Curții Domnești, la circa 60 de metrii spre est de zidul incintei, de câtre Constantin Brâncoveanu. Acest foișor a dispărut, nu au rămas din el decât fundațiile de cărămidă ale soclului
Biserica Albă, ctitorită din 1781, prezintă interes deoarece aici se păstrează sigiliul orașului începând cu secolul 17. Monumentul adăpostește o colecție de icoane din lemn. Pictura din biserică a fost realizată de către P.A.Piskariov și de fiica sa Ana.
Biserica Crețulescu, ctitorită din 1640, este închinata Adormirii Maicii Domnului. A fost pictată în anul 1863 de Ghe.Tăttărescu.
Biserica Geartoglu, aflată în ruina, este greu de datat din lipsă de izvoare sigure.
Biserica Mitropoliei, ctitorită în 1495 de Radu cel Mare, continuată și sfințită de Neagoe Basarab în 1520, a fost terminată de Radu Paisie în 1537. Biserica a fost jefuită de eteriști în 1821, care au dezvelit biserica de plumb pentru a turna gloanțe și l-au închis pe Tudor Vladimirescu într-o cămară înainte de a-l ucide. Începând cu 1885 și până în 1898, biserica a fost demolată, fapt care a dus la dispariția unui monument de o excepțională valoare pentru istoria arhitecturii românești. Noua clădire, ridicată în același loc, nu mai amintește de vechiul monument, deși ea este totuși o opera remarcabilă de interpretare a formelor arhitecturii naționale, fiind ridicată sub îndrumările arhitectului francez Leconte de Nouy.
Biserica Târgului-ctitorita de Udriște Nasturelu sub domnia lui Matei Basarab în anii 1653-1654,biserica aparținea orășenilor care se îndeletniceau cu negoțul și meșteșugurile. A fost afectata grav de cutremur din 1940 și reparată în 1942. Stilul arhitectonic este bizantin-muntenesc. Valoarea este decorația interioară. Pictura a fost realizata în secolul 18,din inițiativa lui Dinu Bogasierul.
Biserica Andronești, ctitorie din 1527 a marelui vornic Manea Perșanu. Pustiită de turci în 1595, biserica a fost renovată în 1653 de doamna Elina, soția lui Matei Basarab. Pictura a fost realizata în anul 1813.
Biserica Sfinții Împărați, construită în prima jumătate a secolului 17, a fost clădită de Matei Basarab și de soția lui Elina.
Biserica Simuleasca, numita și biserica sârbilor, a fost construită de Mirco, mare căpitan al lefegiilor sârbi în vremea domniei lui Constantin Șerban. Pictura bisericii aparține lui Pană Hagi Avram.
Biserica Sfântul Nifon, a fost clădită de Nifon, fostul patriarh al Constantinopolului, în vremea lui Radu cel Mare. În biserică se afla o Icoana de mari dimensiuni a sfântului Nifon, din a doua jumătate a secolului 18, având pictate în colțurile de sus două scene din viața patriarhului
Mânăstirea Stelea, a fost ctitorită de spătarul Stelea în 1582 și refăcută în 1645 de domnitorul moldovean Vasile Lupu pe locul bisericii vechi, ca semn al împăcării cu Matei Basarab. Stilul arhitectonic al bisericii are specific moldovenesc, fiind singura biserică construită în Țara Românească după modelul bisericii moldovenești ”Trei Ierarhi” din Iași. De mare valoare este iconostasul brâncovenesc din secolul 17 cu trei icoane originale. În curtea mânăstirii se mai păstrează câteva încăperi din fostele chilii. Datorită intervențiilor suferite, aceste chilii și-au pierdut vechea înfățișare. Zidul exterior, din bolovani de râu și cărămidă așezate în casete, amintește tehnica de construcție din a doua jumătate a secolului 17.
Mânăstirea Dealu, așezată pe un vârf de deal ce domină lunca Ialomiței, în aproprierea orașului, este una din cele mai vechi ctitorii din județ, fiind, foarte probabil, întemeiată încă din vremea lui Mircea cel Bătrân. Menționată documentar în 1431, a fost reclădită din temelii de Radu cel Mare între anii 1499-1512 și zugrăvită de Dobromir, meșterul lui Neagoe Basarab în 1514-1515. Constantin Brâncoveanu a refăcut pictura în 1713. Aici s-au tipărit primele cărți apărute pe teritoriul românesc (1508-1512). Tot aici s-a dezvoltat o școala de miniaturiști și caligrafi și s-au creat unele dintre primele lucrări de xilogravură din tară. La Mânăstirea Dealu își afla odihna veșnică una dintre cele mai scumpe relicve ale neamului românesc, capul lui Mihai Viteazul, adus aici din 1603 de pâgarnicul Turturea.
De asemenea, mânăstirea posedă un interesant muzeu de artă religioasă.
3.2.3 Case Memoriale
Casa Dimitrie Bucureșteanu, construită în anul 1830, este singurul monument de arhitectură laică barocă românească din oraș.
Casa Goran Olănescu, monument de arhitectură din secolul 19, a aparținut pașoptistului Pană Olănescu, prieten apropriat lui Ioan Ghica. Este înconjurată de un pitoresc parc, cu arbori considerați o raritate pentru această zona.
Casa memorială Gh. Petrascu, a fost inaugurată în 1970. Aici a locuit și creat pictorul Gh. Petrascu (1872-1949). Sunt expuse obiecte cu caracter memorial (fotografii, scrisori) și o mică, dar valoroasă colecție de picturi pe șevalet.
Casa memorială I.C. Vissarion, în care a trăit și creat scriitorul I.C. Vissarion, unde sunt expuse cărți, manuscrise, mobilier modest, fotografii, brevete de inventator.
Casa-atelier Vasile Blendea, adăpostește lucrările sculptorului și pictorului V. Blendea din perioada 1924-1952.
Casa C. Pârjolescu, situată pe strada Calea Domnească, este un monument de arhitectură din secolul 18, refăcut în secolul 19. În această casă s-a născut și a copilărit marele actor Tony Bulandra.
3.2.4 Manifestări culturale în Municipiul Târgoviște care se desfășoară în diferite perioade ale anului
În luna martie
Festivalul muzical pentru tineret ”Ghiocelul”. Manifestarea cuprinde două secțiuni: muzică ușoară și muzică populară. Sunt invitați să participe tineri din toată țara care au împlinit vârsta de 25 de ani. Timp de trei zile, alături de concursurile propriu zise, au loc expoziții de arte plastice ale tinerilor artiști din județ, excursii, vizite ale obiectivelor turistice. Festivalul este organizat împreuna cu Fundația pentru Tineret, primăria Târgoviște, Fundația culturala Ghiocelul și Direcția pentru Tineret și Sport.
În luna iunie
Festivalul și târgul păpușilor, unde, pe doua scene amenajate în aer liber, se organizează spectacole pentru copii, de către grupuri teatrale din Târgoviște și din alte județe. În corturi amenajate cu acest prilej, păpușarii cu experiență îi învață pe copii secrete ale confecționării de păpuși simple, jucării, activitate prin care copilul își pune în valoare fantezia și capacitatea creativă proprie.
În luna septembrie
Festivalul național de literatură ”Moștenirea Văcăreștilor”, festival de tradiție, recunoscut de mediile literare din țară, adună creații de gen din România și Republica Moldova. Are patru secțiuni: poezie, proză, eseu, dramaturgie. În fiecare an oferă premiul literar ”Târgoviște” pentru întreaga activitate unui creator a cărui opera a marcat viața noastră culturală. Tot cu acest prilej au loc spectacole, expoziții, vizite la muzee, case memoriale.
Festivalul internațional de folclor, cu participare internațională;
Zilele orașului Târgoviște, unde sunt invitați artiști din țară și străinătate.
În luna octombrie
Festivalul național al romanței”Crizantema de aur”, binecunoscută manifestare națională a romanței românești, urmărită de iubitorii genului, dar și de specialiști în egala măsură din toată țara. Este transmis prin intermediul televiziunii și radioului în emisiuni dedicate evenimentului.
3.3 Analiza statistică a activității turistice culturale în Municipiul Târgoviște
3.3.1 Analiza fenomenului turistic cultural în Municipiul Târgoviște.
Principalii indicatori statistici care ar putea fi folosiți pentru o analiză destul de succintă a turismului cultural în Municipiul Târgoviște ar fi următorii:
-numărul de vizitatori la muzee;
-numărul de spectacole și concerte;
-numărul de spectatori și auditori în instituțiile de spectacole.
Doar acești trei indicatori sunt urmăriți prin cercetări statistice Cult 1. și Cult 2. de către Direcția Județeană de Statistică Dâmbovița, indicatori care ar trebui să fie folosiți în continuare în analiza fenomenului de turism cultural la nivelul Municipiului Târgoviște.
În perioada 2007-2013, perioadă în care sunt înregistrați acești indicatori amintiți mai sus, la nivelul Municipiului Târgoviște se prezintă în felul următor:
Tabelul 3.1 Principalii indicatori statistici care caracterizează turismul cultural în Municipiul Târgoviște
Sursă: Fișa localității Târgoviște-direcția Județeană de Statistică Dâmbovița
În ceea ce privește numărul vizitatorilor la muzee, în anul 2013 fata de anul 2007 se poate vedea ca acesta a crescut cu 16,12%. Deci, putem spune ca muzeele din Municipiul Târgoviște au atras cu 16,12% mai mulți vizitatori în anul 2013 fata de anul 2007, ceea ce este un lucru îmbucurător pentru dezvoltarea și învigorarea turismului cultural în aceasta veche cetate de scaun a Țării Romanești.
Deși, începând cu 2007, numărul vizitatorilor a crescut pana în 2013, totuși ca aspect negativ, în anul 2013, fata de anul anterior,2012, s-a înregistrat o scădere de aproape 9 puncte procentuale .
De aceea pe viitor se impune o aplicare a unei strategii de popularizare a tuturor muzelor de la noi prin pliante, spoturi publicitare, hărți, și de ce nu, chiar filme documentare.
Număr de spectacole și concerte date printre alții de Filarmonica “Muntenia”,Teatrul “Tony Bulandra” și Teatrul pentru copii și tineret ”M.Popescu” a crescut aproape în fiecare an al perioadei analizate (excepție făcând în 2009) ajungând la 323 de spectacole în anul 2013, față de doar 158 în anul 2007 (deci o creștere cu 165 de spectacole).
Numărul vizitatorilor și auditorilor în instituțiile de spectacole a ajuns la 130169 în anul 2013, față de 66360 spectatori în anul 2007, deci s-a înregistrat o creștere cu 96,15%.
Ponderea cea mai mare în totalul spectacolelor o dețin cei care au fost la teatre astfel: 58,7% în anul 2007; 36,9% în anul 2009 și 69,5% în anul 2013.
Obținerea informațiilor statistice referitoare la turismul cultural întâmpina anumite dificultăți, mai mult chiar, trebuie conștientizat ca întregul sistem statistic este un cost pentru societate, în cadrul acestuia fiind înglobata valoarea resurselor umane, materiale și financiare necesare punerii sistemului în funcțiune și menținerea acestuia.
În cazul turismului cultural, se va lua în considerare și dificultatea ce rezulta din observarea unui fenomen dinamic prin însăși natura lui, știut ca fenomenul turistic cultural este unul în permanentă schimbare.
În lipsa unor definiții clare și precise, unanim acceptate pentru sectorul turistic cultural, natura produsului turistic, întinderea geografica a fenomenului, evoluția să constanta constituie alte limite ale procesului de observare statistică, ceea ce se oglindește și în acest număr mic de indicatori statistici utilizați în caracterizarea turismului cultural în Municipiul Târgoviște.
3.4. Analiza socio-statistica privind turismul cultural în Municipiul Târgoviște
Acest studiu-socio-statistic denumit”studiu statistic de cercetare a cererii turistice culturale în Municipiul Târgoviște” a fost efectuat de Consiliul Județean Dâmbovița în vederea întocmirii de către acesta a unei strategii de dezvoltare a turismului cultural în Municipiul Târgoviște. Operatorii de ancheta au participat la toate etapele desfășurării acesteia, îndeosebi la culegerea datelor pe baza de chestionar și la introducerea informațiilor din chestionar în computer, în vederea prelucrării finale.
Aceasta ancheta statistica prin sondaj (cea mai utilizata metode de cercetare selective a unei colectivități) s-a efectuat pe un eșantion de 230 de persoane turiști aflați în momentul consumului produsului turistic, într-una din unitățile culturale aflate în Municipiul Târgoviște. Ancheta de opinie consta în colectarea informațiilor îndeosebi de la populație,prin chestionare speciale de observare,răspunsurile fiind consumate în chestionar de către un personal bine instruit.
Unul dintre obiectivele acestei anchete a fost: analiza gradului de satisfacție a turiștilor care au practicat turismul cultural în Municipiul Târgoviște. Pentru studierea satisfacției turiștilor din unitățile culturale Târgoviștene, informațiile au fost obținute prin sondaj pe baza de chestionar distribuit în fiecare structura culturala care a acceptat colaborarea. Culegerea informațiilor a avut loc în perioada 13.06-17.07.2008.
Tabelul 3.4.1 Structura vizitatorilor după țări
Din cele 230 de persoane chestionate 87% provin din România și doar 13% din alte țări.
Tabelul 3.4.2 Structura vizitatorilor după mediul de reședința
În ceea ce privește structura vizitatorilor după medii de reședința au fost obținute următoarele rezultate:
– ponderea cea mai mare o au persoanele din mediul urban 80% adică 185 de persoane
– ponderea cea mai mica o au persoanele din mediul rural 7% adică 15 persoane.
Între aceste ponderi se încadrează vizitatorii proveniți din alte țări 13% adică 30 de persoane.
Tabelul 3.4.3 Structura vizitatorilor după categoria socio-profesionala
În ceea ce privește structura vizitatorilor după categoria socio-profesionala ponderea cea mai mare o au elevii și studenții 27% adică 63 de persoane, urmați de oamenii de afaceri și salariații cu studii superioare. Ponderea cea mai mica o au persoanele șomere 0% urmate îndeaproape de persoanele casnice 1%.
Tabelul 3.4.4 Structura vizitatorilor pe grupe de vârste
Analizând acest tabel observam că ponderea cea mai mare o au persoanele cu vârsta cuprinsă între 36-45 de ani (29%) adică 66 de persoane, ponderea cea mai mica o au persoanele care aparțin grupei de vârsta 46-55 de ani (9%) adică 20 de persoane.
Tabelul 3.4.5 Structura vizitatorilor pe sexe
Analizând structura pe sexe a persoanelor chestionate s-a înregistrat următoarea situație:
– cea mai mare pondere o au barbarii 52% adică 120 de persoane
– ponderea femeilor a fost de 48% adică 110 persoane.
Cercetarea a fost făcuta pe următoarele tipuri de unități culturale: muzee, case memoriale, biserici, Complexul Turnul Chindiei. Această analiza s-a bazat pe informațiile obținute prin cele 230 de chestionare care au fost prelucrate. Prima întrebare a chestionarului a urmărit stabilirea măsurii în care actul de cumpărare a unui bilet în aceste unități culturale a fost repetat.
Tabelul 3.4.6. Răspunsul vizitatorilor la întrebarea 1.:”Ați mai vizitat aceasta unitate turistică culturală?
Din cele 230 de persoane chestionate 58% au răspuns afirmativ la prima întrebare, iar diferența pana la 100% este reprezentata de persoanele care au răspuns negative.
Se diferențiază net următoarele trei segmente:
– pe primul loc Complexul muzeal Turnul Chindiei
– pe locul doi “bisericile”, ca o noua formă de turism cultural în plina amploare
– pe cel de-al treilea loc se situează muzeele.
Structura răspunsurilor la aceasta întrebare în funcție de categoria de socio-profesionala a respondenților pun în evidenta un aspect interesant,și anume formarea unei clientele fidele din rândul pensionarilor (70%) în ceea ce privește turismul cultural la diferitele biserici din Municipiul Târgoviște și din rândul elevilor și studenților la Complexul Turnul Chindiei și la muzee. Cea de a doua întrebare a chestionarului s-a referit la scopul sejurului
Tabelul 3.4.7 Răspunsul vizitatorilor la întrebarea 2.”Scopul sejurului”
Structura răspunsurilor arată că, pe total, 30% din eșantion au vizitat unitățile culturale din Municipiului Târgoviște datorită faptului ca se aflau în concediu, 23% pentru ca erau veniți în orașul nostru cu afaceri, 10% erau în trecere prin Târgoviște, iar restul de 37% pentru alte scopuri. Cei mai mulți din cei aflați în concediu au vizitat Complexul muzeal Turnul Chindiei, pe ultimul loc fiind casele memoriale.
În ceea ce privește structura de vârsta pentru cei 55 de ani și peste, unde numai aproximativ 10% dintre cei care au răspuns, au declara drept scop al sejurului efectuarea concediului de odihna, considerau ca pentru acest segment trebuie aplicate strategii de promovare mai agresive și mai bine adoptați specificului vârstei. Turiștii care s-au aflat în concediu au vizitat într-o pondere de 40 % Biserici și Complexul Turnul Chindiei, iar ponderea cea mai mica 8% s-a înregistrat la nivelul celor care au vizitat case memoriale. Dintre turiștii care au vizitat Municipiul Târgoviște în interes de afaceri 30% au vizitat biserici, și doar 15% au vizitat case memoriale. Cea mai mare pondere a turiștilor care au fost în trecere prin Municipiul Târgoviște. s-a înregistrat în rândul celor care au vizitat case memoriale în timp ce ponderea cea mai mica s-a înregistrat în rândul celor care au vizitat Bisericile din Municipiul Târgoviște. Dintre turiștii care au vizitat Municipiul Târgoviște în alt scop 41% au vizitat muzee și doar 15% au vizitat Biserici.
Tabelul 3.4.8 Răspunsul vizitatorilor la întrebarea 3.”Sursa de informare folosita pentru a alege unitatea turistică culturala”
Turiștii care au vizitat Municipiul Târgoviște au folosit diferite surse de informare pentru a alege unitatea turistică culturala. Sursele de informare folosite au avut ponderi diferite pentru fiecare unitate turistică,astfel:
-48% din turiștii care au vizitat muzee s-au informat din alte surse și doar 1% au obținut informații de la agențiile de turism
– dintre turiștii care au vizitat case memoriale ponderea cea mai mare 65% s-a înregistrat în rândul celor care s-au informat din alte surse urmate de recomandările prietenilor 25% în timp ce ponderea cea mai mica s-a înregistrat în rândul celor care au auzit informații la radio 1%.
Aceleași surse de informare au folosit și turiștii care au vizitat Bisericile și Complexul Turnul Chindiei. Din acest tabel deducem ca cele mai utilizate mijloace de informare folosite de vizitatorii din Municipiul Târgoviște au fost alte surse și recomandările prietenilor iar cele mai puțin folosite au fost agențiile de turism,radioul și televizorul. Cea de a treia întrebare a avut drept obiectiv descoperirea surselor de informare folosite de câtre turiști pentru decizia de a vizita unitățile culturale din Municipiul Târgoviște,element important pentru un mix de comunicare-promovare adecvat țintei alese. Cercetarea întreprinsă permite,după structura răspunsurilor la aceasta întrebare să se stabilească un clasament al celor mai importante surse de informare la care apelează de regulă viitorul turist. De exemplu,se observa ca dintre toate tipurile de unitatea,recomandările prietenilor ocupa un loc fruntaș,după care urmează unitățile luate de pe internet.
Întrebarea 4 a avut ca obiectiv principal cunoașterea gradului de mulțumire a turiștilor fata de atributele unitarii turistice culturale. Daca s-ar folosi o scara de evaluare de la 1 la 5 (1=nemulțumit total; 5=foarte mulțumit) s-a calculat, pe baza răspunsurilor primite un scor mediu de apreciere a gradului de satisfacție a turistului fata de fiecare atribuit unității turistice culturale.
Nemulțumirile au fost menționate în mod majoritar în legătura cu:
– satisfacția fata de căile de acces la unitățile turistice culturale (nota 3,95)
– satisfacția fata de materialele informative ale unităților turistice culturale (nota 2,30)
– satisfacția fata de posibilitatea de a face excursii prin agențiile de turism (nota 1,5)
3.5. Strategia culturală a Județului Dâmbovița pentru anii 2012-2020
Dezvoltarea turismului, ca sector cu potențial semnificativ la creșterea economica a județului, cu următoarele obiective specifice:
– Obiectiv specific 2.1. Dezvoltarea ofertei turistice a județului, în acord cu principiile dezvoltării durabile;
– Obiectiv specific 2.2. Creșterea accesibilității obiectivelor turistice ale județului;
– Obiectiv specific 2.3. Promovarea ofertei turistice a județului.
Patrimoniul natural și antropic al județului Dâmbovița sugerează fără îndoiala un potențial turistic extraordinar, încă ne-valorificat suficient. Ca factor favorizant, este de subliniat poziția județului aproape de o baza de atracție de potențiali turiști foarte numeroasa (primordial din zona capitalei și a Regiunii Sud-Muntenia). Contextul favorabil consta și în desemnarea ca obiective de interes național a doua puncte mari de potențial turistic (Pucioasa
– stațiune de interes național, și platoul Padina – Peștera, desemnat ca fiind una din locațiile Festivalului Olimpic de Tineret European, eveniment de interes național). Acest lucru favorizează accesul acestor obiective la fonduri guvernamentale și o poziție superioara în lista priorităților naționale. Un deziderat extrem de important în ceea ce privește dezvoltarea pe termen lung a turismului în județul Dâmbovița este construirea unui Centru Olimpic Național pentru sporturi de iarna pe acest platou.
Cu toate acestea, analiza situației actuale releva un nivel al dezvoltării turismului mult inferior județelor vecine. Pe de o parte, acest lucru implica necesitatea unui efort semnificativ și concentrat în a dezvolta acest domeniu. Pe de alta parte, se poate întrezări și o oportunitate: aceea ca județul Dâmbovița nu este afectat încă de congestie și dezvoltare imobiliara haotica, prețuri prohibitive și alterare a cadrului natural. Ocazia unica conferita de acest context este aceea de a putea construi pe o baza solida, un concept unitar de turism sustenabil, diferențiat prin calitate, respect fața de natura și accesibilitate pentru turiști. Obiectivele specifice ce se înscriu în acest demers vizează trei linii importante de acțiune.
Dezvoltarea ofertei turistice se refera la totalitatea factorilor ce vor reprezenta elemente de atracție a turiștilor. Obiectivul de creștere a accesibilității prevede o abordare unitara de asigurare a fluenței și atractivității rutelor turistice din județ. Al treilea obiectiv complementează primele doua, asigurând o comunicare a poziționării pe piața de turism din România a județului Dâmbovița. Este important însa de subliniat o secvențialitate a acestor obiective. Investițiile majore în promovare trebuie sa urmeze îndeaproape – și nu sa preceadă – progrese reale în celelalte doua paliere, pentru a asigura un grad ridicat de satisfacție a turiștilor astfel atrași și un efect multiplicator (prin comunicare de la persoana la persoana, dar nu numai) pozitiv.
Obiectiv specific 2.1. Dezvoltarea ofertei turistice a județului, în acord cu principiile dezvoltării durabile
Oferta turistica a județului joaca în rol important în a descrie aportul pe care îl poate avea acest domeniu la economia județului. Pe lângă o oferta esențiala de servicii turistice de baza (cazare, alimentație) de calitate, serviciile suplimentare sunt cele care determina amploarea fluxului de turiști precum și veniturile generate de aceștia. Județul Dâmbovița dispune de marele avantaj de a înregistra o diversitate foarte mare de patrimoniu (natural, construit, cultural) ce permit o serie întreaga de produse turistice atractive și variate.
Trei elemente sunt esențiale în construirea ofertei turistice a județului și anume: diversitatea, asigurarea calității și sustenabilitatea, abordate separat în masurile prezentate mai jos.
Măsura 211 Sporirea diversității ofertei de produse și servicii turistice din județ pentru prelungirea duratei șederii și a veniturilor încasate din turism Turismul montan, în special prin sporturi de iarna, și turismul balnear se prefigurează ca fiind principalele produse turistice de sejur îndelungat.
Fără îndoiala, proiectul strategic de cea mai mare amploare de dezvoltare a turismului montan în Dâmbovița reprezintă valorificarea turistica a Platoului Peștera Padina. Provocarea autorităților este, pe lângă mobilizarea fondurilor necesare acestor investiții, asigurarea unui concept unitar, integrat și prietenos cadrului natural.
În ceea ce privește turismul balnear, stațiunea Pucioasa reprezintă pilonul principal al dezvoltării acestui sector în viitor, necesitând investiții în infrastructura de tratament și alte elemente de atracție (patrimoniu, spațiu construit etc.). Acestora li se pot adăuga investiții de punere în valoare și a altor resurse de ape minerale și climaterice din județ (inventariere și cercetare, amenajare de izvoare publice, bai în aer liber, trasee tematice etc.), spre exemplu din Vulcana Bai, Bezdead, Corbii Mari și Pietroșita.
Turismul cultural – al cărui obiectiv de baza este Curtea Domneasca din Târgoviște, la care se adăuga foarte multe alte atracții de patrimoniu – îmbogățește experiența turistica a turiștilor aflați în sejur sau constituie un atractor pentru turism de tranzit sau de week-end. Dâmbovița constituie un teren propice pentru crearea unei diversități foarte mari de servicii turistice suplimentare, ca activități generatoare de venit și susținere a satisfacției și gradului de revenire al turiștilor. Se pot menționa aici, drept exemplu, organizarea de trasee tematice (traseu cultural iluminist cuprinzând palatele și bisericile brâncovenești precum cele din Târgoviște, Potlogi, Doicești; trasee ale așezămintelor religioase – Bisericile din lemn sau Mânăstirile din jurul Târgoviștei, circuitul capitalelor țarii Românești cuprinzând Târgoviște, Curtea de Argeș, Câmpulung și București), pachete de vânătoare sau pescuit sportiv, exploatarea brandului Dracula, trasee și alte sporturi montane, sau turism bazat pe evenimente culturale.
Agroturismul și eco-turismul sunt de asemenea arii de potențiala dezvoltare turistica în Dâmbovița, fiind asociate în special zonelor bogate etnografic și din punct de vedere al peisajului rural.
Măsura 212 Sprijinirea calității serviciilor turistice din județul Dâmbovița, ca element de diferențiere fața de alte destinații turistice. Formarea resurselor umane în turism este un element esențial în asigurarea calității serviciilor turistice. Oferta de formare profesionala în servicii HORECA și alte activități conexe domeniului trebuie susținuta în funcție de proiecții pe termen lung a dezvoltării domeniul și estimări de flux turistic. Fidelizarea turiștilor se poate asigura doar printr-o foarte buna conștientizare a nevoilor acestora – pentru care sunt necesare studii de piața constante – și întâmpinarea acestor nevoi prin servicii de calitate.
Măsura 213 Asigurarea protecției mediului și a calității peisajului natural și antropic, ca element de atracție turistica de baza
Mediul natural și antropic al județului sunt cu siguranța o binecuvântare dar și o datorie. Pentru a asigura sustenabilitatea activităților turistice în județ sunt necesare masuri stricte de prevenire a degradării mediului și preîntâmpinare a efectelor negative ale dezvoltării turismului. Mai multe tipuri de intervenții sunt necesare în acest demers. Pe de o parte sunt foarte importante cadrul de reglementare și infrastructura locala. Spre exemplu, extinderea rețelelor de canalizare și adoptarea de reglementari de urbanism creează cadrul în care ne-adaptarea la acestea poate fi sancționata. Pe de alta parte, creșterea capacitații organizațiilor din domeniu poate sprijini atât respectarea reglementarilor de către indivizi și agenții economici dar și sancționa nerespectare acestora. Aceste demersuri trebuie însoțite de inițiative periodice de diminuare a degradării mediului (monitorizarea poluării, campanii de colectare, campanii de conștientizare etc.).
Măsura 214 Protecția și valorificarea patrimoniului cultural și arhitectural al județului.
Județul Dâmbovița dispune de o însemnata zestre culturala și de patrimoniu construit ce se regăsește atât în mediul urban (în special prin Târgoviște, ca fosta capitala a țarii Românești) dar și mediul rural. Protejarea patrimoniului cultural este un imperativ dat fiind riscul ridicat de dispariție al acestora. De cele mai multe ori, patrimoniul cultural este asociat unor obiceiuri, manifestări, meșteșuguri care dispar o data cu purtătorii acestora. Prin urmare, identificarea, înregistrarea și popularizarea acestor forme este imperativa. Cât privește patrimoniul construit, sunt necesare monitorizarea stării de degradare și reabilitarea obiectivelor de interes, intervențiile preventive și de mentenanță fiind cu siguranța mai ieftine decât cele de redresare a unor obiective aflate în stare avansata de degradare.
Obiectiv specific 2.2. Creșterea accesibilității obiectivelor turistice ale județului.
Slaba accesibilitate a obiectivelor turistice este unul din cele mai importante impedimente ale unei experiențe turistice reușite. Prin accesibilitate se pot înțelege atât posibilitatea de a accede la punctul de atracție turistica, cu diferite mijloace de transport, dar și măsura în care acestea sunt marcare corespunzător și prin urmare locația acestora poate fi identificata de către turiști. Activitatea pe teren a relevat necesitatea unor eforturi semnificative de a aplana aceasta problema.
Măsura 221 Dezvoltarea infrastructurii rutiere de acces la principalele obiective turistice din județ
Principalele zone de interes turistic slab accesibile rutier sunt Platoul Padina și zona Leaota. Ambele reabilitări de infrastructura necesare implica relații de colaborare și sprijin cu autoritățile vecine (Consiliul Județean Prahova, și respectiv Consiliul Județean Argeș). Se iau în considerare și analizarea unei conexiuni cu zona turistica Bran Moeciu, cu referire la reluarea un proiect rutier mai vechi de conectare a drumurilor din Platoul Padina cu DJ112F din Moeciu de sus (județul Brașov). La acestea se adăuga masuri de preîntâmpinare a congestiei (parcări, arii pietonale) dar și de asigurare a unui acces ne-discriminatoriu la obiectivele respective.
Măsura 222 Înființarea de mijloace de transport în comun către/între principalele obiective turistice, pentru facilitarea mobilității turiștilor și preîntâmpinarea congestiei traficului. Mijloacele de transport în comun sunt foarte importante deoarece asigura accesul unui public mai larg, cel ne-deținător de mașini. Acestea permit un trafic mult mai mare de turiști fără să contribuie la congestia rutiera sau degradarea mediului din cauza noxelor și a parcărilor în spații verzi. Transportul inter-modal este în special important deoarece județul Dâmbovița este bine legat feroviar de București însa infrastructura feroviara nu ajunge suficient de departe pentru a acoperii toate punctele de interes.
Măsura 223 Asigurarea amenajărilor și signaleticii corespunzătoare pentru facilitarea orientării și accesului către obiectivele turistice și maximizarea experienței turistice Signaletica corespunzătoare (incluzând panouri de orientare și informative) îmbogățește experiența turistica prin faptul ca facilitează orientarea, informează și permite consumul mai multor produse turistice în aceeași perioada de timp. De asemenea, semnalizarea corespunzătoare poate constitui și un mijloc de promovare a obiectivului respectiv. Cercetarea de teren a relevat carențe mari în acest domeniu încă, progrese înregistrându-se în ceea ce privește refacerea marcajelor traseelor turistice montane și signaletica din interiorul Complexului Curtea Domneasca. În același timp însa foarte multe obiective considerate importante în oferta județului sunt încă puțin sau deloc semnalizate și/sau foarte slab dotate cu panouri explicative.
Se pot oferi aici ca exemple de situri ce necesita intervenție de acest tip: Zimbraria Neagra, ruinele din Doicești, Bisericile din lemn și multe altele.
Obiectiv specific 2.3: Promovarea ofertei turistice a județului
Promovarea ofertei turistice a județului este un al treilea obiectiv foarte important, ce vine în întâmpinarea necesitații repoziționării județului Dâmbovița în percepția publicului ținta ca destinație turistica. Este important ca efortul de promovare turistica sa fie unul constant și bine orientat către baza de potențiali turiști vizata. De asemenea, efortul de promovare trebuie sa însoțească sau sa succeadă unor progrese înregistrate în obiectivele precedente pentru a evita pe cât posibil impactul de percepție negativ generat de promovare nesusținuta în practica de un produs calitativ. Promovarea turistica necesita un cadrul instituțional cu atribuții în acest domeniu precum și un efort de documentare și elaborare de materiale informative de calitate.
Măsura 231 Creșterea capacitații administrației publice în management turistic
O data adoptata aceasta direcție strategica de dezvoltare, consiliul județean necesita o dezvoltare a capacitații sale în a dezvolta și coordona un brand turistic unitar. Aceasta include dezvoltarea de competențe în domeniu(inclusiv a unei unități în cadrul instituției cu responsabilități corespunzătoare), alocarea de capabilități financiare pentru (co-finanțarea de investiții precum și susținerea unor parteneri de dialog reprezentând sectorul privat activ în acest domeniu. O necesitate de formare se remarca și la nivelul autorităților publice locale, în special a celora pe teritoriul cărora se regăsesc obiective de interes turistic. Conștientizarea potențialului economic asociat valorificării turistice dar și a riscurilor adiacente, formare în identificarea și negocierea cu potențiali investitori, monitorizare statistica etc., pot fi doar câteva din temele care pot prezenta interes și utilitate pentru actorii locali ai administrației.
Măsura 232 Dezvoltarea și popularizarea de mijloace de informare privind oferta de servicii turistice a județului.
Efortul de coordonare al elaborării mijloacelor de informare este esențial pentru asigurarea unei gândiri unitare, atât în ceea ce privește identitatea brandului turistic dar și capacitatea de a dezvolta nu doar niște produse descriptive cât niște sugestii de trasee tematice, incluzând informații la zi privind cazarea, accesibilitate și recomandări adaptate diferitelor categorii de turiști.
Conexiunile cu obiectivele și trasee turistice din județele învecinate sunt de asemenea foarte importante, permițând o sinergie a ofertei turistice cu oportunitățile de cazare și petrecere a timpului liber din vecinătate. Acest deziderat este cu atât mai important cu cât județul Dâmbovița împarte același areal de interes turistic cu județul Prahova dar și cu județul Brașov, reprezentat de Munții Bucegi.
Diseminarea materialelor rezultate trebuie sa ia în considerare publicul ținta vizat și sa includă campanii desfășurate în alte localități din afara județului, spre exemplu București și alte orașe mari din Regiunea Sud Muntenia.
Tabelul 5.1 Dezvoltarea ofertei turistice a județului, în acord cu principiile dezvoltării durabile
PROPUNERI ȘI CONCLUZII
Propuneri
Având în vedere ca în Europa exista o predilecție pentru turismul cultural trebuie pusă în practica și în Municipiul Târgoviște o strategie ce va implica și operatorii de turism.
De asemenea, toate obiectivele culturale din Municipiul Târgoviște trebuiesc mai mult popularizate prin pliante, spoturi publicitare, harți, filme documentare, panouri, realizarea unor expoziții de fotografii din acest oraș. Trebuie să se realizeze un calendar al evenimentelor culturale care au loc în Municipiul Târgoviște, calendar care trebuie apoi popularizat prin mai multe metode și tehnici. Pentru revigorarea turismului cultural în aceasta zona se impune realizarea unor trasee turistice care să cuprindă cele mai importante obiective culturale din Municipiul Târgoviște, trasee care ar trebui să fie cuprinse într-o harta care să se găsească la toate punctele de informare turistică din acest oraș,pentru ca este știut faptul ca oferta provoacă cererea. Turistul este sensibil la unicitate, originalitate și inovație. O altă propunere ar fi creșterea numărului de panouri de afișaj care să cuprindă obiectivele culturale și traseele turistice din acest oraș, cetate de scaun.
O altă măsura și propunere în acest sens ar fi și restaurarea centrului vechi al Municipiului Târgoviște și a monumentelor istorice și de arhitectura din acest oraș.
Municipiul Târgoviște este practic invizibil pentru marii vânzători de vacanțe. Pe site-urile agențiilor de turism aproape ca nu exista oferte pentru acest oraș, deoarece,daca nu poți fi găsit pe internet, practic nu exiști.
Aceasta este regula deja care funcționează, practic, în prezent, turismul mondial. Operatorii de turism care vând vacante peste tot în lume își promovează ofertele, în primul rând, în mediul virtual, acolo unde acestea pot fi descoperite și procesate cel mai rapid de eventualii clienți.
Din păcate, Municipiul Târgoviște este o prezenta mai mult decât neglijenta pe paginile virtuale ale agențiilor de turism care trimit turiștii spre diferite locuri din tară și străinătate.
Amenajările turistice necesare vizează acțiuni pe linia îmbunătățirii transportului feroviar (asigurarea unui transport rapid pe calea ferata, ridicarea gradului de confort în vagoanele de călătorie, adaptarea stațiilor de cale ferata la cerințele turismului, revitalizarea turistic pe căile ferate înguste, mai buna corelarea a activității transportului feroviar cu cerințele turismului), și a celui rutier (lărgirea rețelei de autostrăzi, realizarea unei rețele de drumuri expres, mărirea capacitații rețelei rutiere, modernizarea de noi drumuri, mărirea capacitații rețelei rutiere, modernizarea de noi drumuri naționale, județene, locale). Realizarea unor studii pentru a vedea ce poate atrage turiștii străini. Acordarea unor facilitați învestitorilor străini. Promovarea turismului cultural trebuie susținuta de autoritățile locale, regionale, naționale, agenți economici și de o conlucrare în parteneriat între Ministerul Culturii și Cultelor și Autoritatea Națională de Turism.
Concluzii:
Turismul cultural are potențialul necesar și menirea de a contribui la îmbunătățirea imaginii unei zone turistice și implicit la dezvoltarea economica a acesteia.
România, în calitate de membru UE trebuie să-și amortizeze strategiile de dezvoltare în turism cu tendințele pieței specifice și cu deosebire acelea privind cererea și consumul turistic.
Județul Dâmbovița dispune de o însemnata zestre culturala și de patrimoniu construit ce se regăsește atât în mediul urban (în special prin Târgoviște, ca fosta capitala a țarii Românești) dar și mediul rural. Protejarea patrimoniului cultural este un imperativ dat fiind riscul ridicat de dispariție al acestora. De cele mai multe ori, patrimoniul cultural este asociat unor obiceiuri, manifestări, meșteșuguri care dispar o data cu purtătorii acestora. Prin urmare, identificarea, înregistrarea și popularizarea acestor forme este imperativa. Cât privește patrimoniul construit, sunt necesare monitorizarea stării de degradare și reabilitarea obiectivelor de interes, intervențiile preventive și de mentenanță fiind cu siguranța mai ieftine decât cele de redresare a unor obiective aflate în stare avansata de degradare.
Municipiul Târgoviște are un potențial turistic cultural generos. Pentru valorificarea lui și creșterea și creșterea circulației turistice culturale este necesara o strategie integrată într-o strategie generala a turismului cultural romanesc și asocierea cu alte proiecte de dezvoltare locala și regionala care să se deruleze prin Agențiile de Dezvoltare Regionala. Având în vedere ca în Europa exista o predilecție pentru turismul cultural trebuie pusă în practica și în Municipiul Târgoviște o strategie ce va implica și operatorii de turism.
Slaba accesibilitate a obiectivelor turistice este unul din cele mai importante impedimente ale unei experiențe turistice reușite. Prin accesibilitate se pot înțelege atât posibilitatea de a accede la punctul de atracție turistica, cu diferite mijloace de transport, dar și măsura în care acestea sunt marcare corespunzător și prin urmare locația acestora poate fi identificata de către turiști. Activitatea pe teren a relevat necesitatea unor eforturi semnificative de a aplana aceasta problema.
BIBLIOGRAFIE
1.N. Ciangă – „România. Geografia turismului – Partea Întâi”, Presă Univerșitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001
2.P. Cocean, Gh. Vlăsceanu, B. Negoescu – „Geografia generală a turismului”, Editura Meteor Press, București, 2002
3.V. Glăvan – „Resurse turistice pe Terra”, Editura Economică, București, 2000
4.Cosmescu,I.,Turismul,Editura,Economica,București,1998
5.Cosmescu,I.,Ilie L.,Economia serviciilor,Editura Universității”Lucian Blaga”din Sibiu,1999
6.Emilian R.,Turism și servicii,Editura Uramus,București 2006
7.V. Glăvan – „Turismul în România”, Editura Economică, București, 2000
8.Jînga,I.,U.E-Relații și perspective,Editura Lumina Lex,1999
9. M. bucur-sobo,,Marketing Turistic”,Editura Irecson, București, 2006
10.Malcote,P.,și colectiv,Dicționar de marketing.,Editura,Junimea,Iași 1979
11.I. Muntele, C. Iațu – „Geografia turismului – concepte, metode și forme de manifestare spațio-temporală”, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003
12.V. Olteanu, Marketingul serviciilor, Editura Uranus București, 1999
13.Oproiu,M.,Andronescu,A.,Târgoviște-ghidul istoric al orașului,Editura Transversal,2005
14.Virgil Balaure,Iacob Catoiu,Calin Veglus, Marketing turistic,Editura Uranus,București,2005
15.http://www.calificativ.ro/Obiective_turistice_Dambovita-su783.html
16http://www.tourismguide.ro/x/judetul_dambovita/
17.http://www.dambovita.djc.ro/DocumenteHtml.aspx?keyword=informatii
18.http://www.antrec.ro/ro-10-antrec-dambovita.html
19.https://www.cjd.ro/informatii_publice/strategii
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Turismul In Spatiul Romanesc (ID: 124669)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.