Traditie Si Modernitate In Dezvoltarea Turstica Marginimii Sibiului

Introducere

Lucrarea de față constituie un studiu amănunțit în ceea ce privește modul în care tradițiile din această zonă, dar și modernitatea și schimbarea continuă a mediului înconjurător contribuie la dezvoltarea turistică a Mărginimii Sibiului.

Am ales această temă în primul rând deoarece consider Sibiul și zonele mărginașe unele dintre cele mai frumoase locuri din țară. Faptul că oamenii din această zonă încă mai păstrează tradițiile de mult uitate de mulți dintre noi face ca Mărginimea Sibiului să fie subiectul meu de studiu în această lucrare.

Primul lucru pe care îl observi atunci când ajungi în Mărginime este peisajul care îți taie respirația, apoi oamenii care prin simplitatea lor te fac să îți dorești să nu mai pleci, să fii unul dintre ei sau să stai ore întregi pe o pajiște de la poalele Munților Cândrel și să te uiți la stele, sau să asculți liniștea cu care oile se plimbă pe lângă tine de parcă ai fi parte din decor, sau pur și simplu să miroși fânul proaspăt cosit în timp ce un fluier se aude jelind din depărtare.

Toate aceste lucruri m-au făcut să mă gândesc de ce nu am fost acolo înainte, de ce până acum nu am auzit de acest loc minunat, plin de farmec și înțesat de cântece, voie bună și libertate, de ce în România nu se pune accentul si pe această zonă, care merită vizitată.

Lucrarea de față a fost la început o dorință subiectivă de a afla cât mai multe despre oamenii din Mărginime, de a sta de vorbă cu ei și de a le afla poveștile, de a participa alături de ei la momentele simple din viața oricui, dar totuși atât de pline de semnificație. Apoi, am ajuns la concluzia pe care o știam deja cu toții: tradițiile sunt cele ce ne fac umani, ele ne leagă indiferent de zona din care suntem, indiferent de orice lucru pueril pe care îl considerăm important la un moment dat in viață, iar atunci când ajungi în Mărginime descoperi asta, te descoperi pe tine, descoperi ceea ce ai pierdut acum mult timp – simplitatea, libertatea și frumusețea naturii ca parte din noi.

În același timp, această lucrare încearcă să facă legătura dintre tradițiile minunate și simplitatea oamenilor de aici cu modernitatea și viața în continuă schimbare și îmbunătățire, în cazul de față aceasta fiind reprezentată de turism. Turismul este o ramură a industriei în plină dezvoltare, în ultimii ani, aceasta fiind pentru multe zone din țară dar și din lume activitatea de bază a oamenilor. Mărginimea Sibiului este una din zonele țării unde turismul a devenit în ultimii ani o activitate din ce in ce mai importantă.

În cele ce urmează voi trata separat tradițiile minunate pe care oamenii de aici încă le mai păstrează și încă le mai practică, despre modernitatea reprezentată de tehnologie, urbanizare și turism și voi face o corelație între cele două și cum contribuie la dezvoltarea turistică a regiunii.

Capitolul 1 – Informații generale

Mărginimea Sibiului este o entitate geografică situată în SV orașului Sibiu, la poalele munților Cândrel, limita sudică fiind valea Sadului, iar limita nordică valea râului Săliște. Aceasta are o suprafață de 1318 ha, o populație de 38.517 locuitori și 29 loc./km² densitatea populației, fiind constituita din 18 sate: Boița, Fântânele, Galeș, Gura Râului, Jina, Orlat, Poiana Sibiului, Poplaca, Rășinari, Râu Sadului, Rod, Sadu, Săliște, Sibiel, Tălmăcel, Tălmaciu, Tilișca, Vale. Deși relieful este unul relativ monoton, altitudinea maximă fiind de 2244 m – Vf. Cindrel, în timp au avut loc procese de poienire, ceea ce a reprezentat un punct de pornire în popularizarea zonei, punându-se bazele unor așezări mici pentru pășunat.

Mărginimea Sibiului reprezintă una dintre cele mai importante zone ale României din punct de vedere istoric, geografic si etnografic. Din punct de vedere istoric, numele de Mărginimea Sibiului a fost dat prima oară de către marele geograf Vintilă Mihăilescu, dar semnificația acestui nume își are originile undeva în istoria românilor – pe timpul când România reprezenta doar Țara Românească și Moldova, iar Transilvania făcea parte din ea doar cu sufletul, județul Sibiu de acum găsindu-se pe vechea frontieră austro-ungară. Numele de Mărginimea Sibiului mai are și o proveniență geografică, aceasta localizându-se la poalele Munților Cândrel, în zona de contact dintre deal și munte, altfel spus la marginea muntelui.

Munții Carpați au reprezentat de-a lungul timpului un nucleu de dezvoltare a populației, resursele de aici fiind un punct de atractivitate în plus aceștia nefiind o zonă cu vid demografic. În timp, plaiurile golașe ale munților Carpați au dat naștere la așezări umane închegate atât pe văile râurilor din zonă cât și în cadrul depresiunilor. În prezent, aici se găsesc așezări de tip răsfirat în Jina sau Poiana Sibiului care au ca și caracteristică de bază discontinuitatea care pune în valoare fânețele și pășunile alpine, iar activitatea principală fiind păstoritul. Cu cât ne apropiem de Sibiu, așezările se transformă în unele de tip compact, ex: Rășinari, în cadrul cărora gospodăriile sunt aprope lipite, se găsesc așa-numitele „așezări întărite” cu biserici fortificate și străduțe înguste, care aduc aminte de așezările din Sibiu care au influențe germanice. De fapt, toată Mărginimea Sibiului a fost influențată de sași.

Primele colonii de saxoni au ajuns pe teritoriul Mărginimii în sec. XII, aceștia nefiind bine primiți aici. Însă, după multe secole de conviețuire mai mult sau mai puțin armonioasă, era imposibil ca românii de aici să nu fie influențați de sași. Printrele cele mai bune lucruri pe care aceștia le-au transmis românilor se numără îndeltnicirea de buni agricultori și meșteșugari, oameni temeinici și exemplu de viață orânduită dar și casa cu ocol întărit, considerată de etnografi „un tip străvechi de gospodărie al populației autohtone românești”, însă aceasta a fost adusă la noi de către sași.

În ciuda faptului că zona a fost și încă mai este locuită de sași, românii au reușit întotdeauna să își păstreze autenticitatea și spiritul aprins, în mare parte și datorită legăturii nemaiîntâlnite dintre om și natură.

Așezările din Mărginimea Sibiului se caracterizează prin arii cu dispersie foarte mare și o economie bazată în special pe agricultură și dependentă de condițiile naturale. Oamenii de aici au ca ocupație de bază creșterea animalelor, în special a oilor, fiind oameni foarte simpli și cu o viață liniștită. Transhumanța este un element important din viața lor, la fel și

Capitolul 2 – Traditiile

De-a lungul timpului, locuitorii din Mărginimea Sibiului au avut tradiții și și le-au păstrat până în ziua de astăzi, acestea rămânând nealterate de trecerea timpului. Satul este cel care a contribuit la îmbogățirea continuă a tradițiilor și tot el este cel care reușește cel mai bine să le păstreze. Ocupația de bază a locuitorilor din Mărginime, sau altfel spus a mărginenilor este creșterea animalelor, mai exact a oilor. Având o viață simplă și lipsită de problemele „de la oraș”, aceștia încă păstrează tradițiile de mult uitate în alte zone.

Când vine vorba de tradițiile din Mărginimea Sibiului trebuie menționat faptul că acestea au fost și încă mai sunt legate de calendarul patoral. Acesta cuprinde mai multe etape: – iernatul – din noiembrie sau decembrie până în martie și reprezintă momentul în care stâna „se retrage” din peisajul pastoral în grajdurile sau colibele din gospodărie;

– primăvăratul – din martie până în mai, iar în această perioadă oile sunt duse la pășunat fie pe terenul din jurul satului, fie spre colibele unde vor sta și pe timpul verii;

– văratul – tradițional de pe 21 mai până pe 15 august sau 8 septembrie (zile care corespund unor sărbători importante din viața spirituală a satului: Sfinții Constantin și Elena și Sfânta Mărie Mare respectiv Sfânta Mărie Mica) – reprezintă stâna de vară propriu-zisă, perioadă în care se urcă la munte cu oile;

– tomnatul – septembrie – octombrie – perioadă caracterizată prin deplasarea stânei de vară în jurul satului sau în țarcuri improvizate în apropierea acestuia și prin evenimente importante ca tunsul mieilor sau preparatul brânzei.

Calendarul pastoral reprezintă o succesiune ciclică recunoscută în tot spațiul carpatic și din jurul Carpaților și funcționează ca un „regulament” tacit recunoscut de către toți păstorii.

Pe lângă tradiția legată de păstoritul oilor mai trebuiesc menționate cele legate de botez, înmormântare și bineînțeles cea mai importantă dintre toate, nunta. Acestea trei sunt cele mai importante tradiții ale românilor, ele reprezentând momente ale vieții prin care fiecare om ar trebui să treacă. Botezul, a cărui semnificație principală este aceea de spălare a păcatului strămoșesc moment în care se creează legătura spirituală dintre copil, divinitate și familie, iar pentru Mărgineni acest eveniment are mult obiceiuri. Imediat după nașterea copilului, se pun ursitorile, adică se așează pe o masă bani, pâine, vin, sare și zahăr și se lasă trei zile. Astfel, în cele trei zile ursitoarele pot veni și se ospătează cu bunătățile de pe masă și mulțumite fiind, ursesc pruncului numai de bine, de viață ușoară și îndulcită.

Sfânta taină a căsătoriei care semnifică iubirea și unirea a doi oameni care se iubesc în fața lui Dumnezeu, are și ea tradițiile și obiceiurile ei în Mărginimea Sibiului. Spre exemplu, pețitul și datul mâinii sunt obiceiuri normale și acum în Mărginime. În ajunul nunții nunții merg chemătorii prin sat la „poftit rudele”, obicei ce semnifică o invitație la nuntă cu vin, iar dacă cei invitați primesc din cana cu vin înseamnă că invitația este binevenită. În ziua nunții, mirele împreună cu alți tineri și cu lăutari merg să ia mireasa, pe care o aduc la împodobirea mărului care are loc în casa socrului mare. În mijlocul casei se împodobește o creangă de măr, cu prune coapte, strafide, boabe de mazăre, covrigi și turte, iar la tulpina mărului se pun ulcele și colaci care mai apoi vor fi împărțite tinerelor fete necăsătorite ca să le aducă noroc să se căsătorească și ele cu un bărbat bun.

Terminând cu ultimul pas al vieții, ultimul drum și singura certitudine pe care o avem în viață – moartea, bineînțeles că și aceasta vine cu obiceiurile ei. După credința popurului sunt mai multe semne care prevestesc moartea: țipetele sinistre ale cucuvelei, cântatul cocoșesc al găinii sau hăulitul ugubru al câinelui în apropierea casei unui om bolnav. De asemenea, sunt și semne care se arată bolnavului: ușa se închide și se deschide singură fără zgomot, cineva bate încet la fereastră, se aude trosnind mobila în casă, moartea cu chipul ei înfricoșător face semn bolnavului să o urmeze. După moartea cuiva, o agonie grea se abate asupra omului care a avut un păcat mare sau a fost blestemat de părinți, spun mărginenii. După ce omul a murit, i se închid ochii ca să nu vadă jalea din jurul lui și se zice că dacă totuși are un ochi deschis cheamă pe cineva după el. Apoi, este spălat și curățat pentru ca atât sufletul cât și corpul să îi fie curate la Judecata de Apoi. Timp de două zile cât stă mortul în casă nu se mută nimic prin casă, nu se mătură, nu se scoate gunoiul afară, nu se împrumută nimic, tocmai pentru ca niciunul de-al casei să nu mai moară. După credința mărginenilor, sufletul mortului o să îndure mizerii și lipsuri, de aceea timp de șase săptămâni se fac pomeniri ca să aibă pe lumea cealaltă din ce gusta și cu ce se îndulci, dar și pentru ca preotul să se roage pentru răposat.

Fiecare om trebuie să treacă prin toate cele trei etape, fie tradițional, cum o fac mărginenii, fie fără tot felul de ritualuri, obiceiuri și tradiții populare considerate de tineri de prisos.

2.1 Obiceiuri la sărbători

Crăciunul. În ajunul Crăciunului, pe înserat, încep să se strângă copiii în grupuri adunați parcă de luminițele care se aprind la ferestrele oamenilor. Așa pornesc colindătorii, cu traista în brâu și cu bețe mari să se ferească de câini. Până spre miezul nopții se aud glasuri de copii bucuroși că se întorc acasă cu multe bunătăți și bani de la cei care au fost mai darnici. În prima zi de Crăciun, după ce credincioșii vin de la biserică, se începe colindatul cu steaua. Îmbrăcați care mai de care mai gătit, în frunte cu steaua frumos împodobită copii pornesc pe ulițe să anunțe că Iisus s-a născut și să aducă veselie și voie bună peste tot pe unde merg.

Anul nou (Sfântul Vasile). Cea mai obișnuită tradiție de Anul nou este aceea de a se aprinde candela de la icoana Maicii Domnului, pentru ca aceasta să se roage pentru oamenii casei. Până nu de mult, se obișnuia ca de Anul nou, fiecare să își facă calendarul pentru noul an, din foi de ceapă și sare. În dimineața de Anul nou, până la intrarea în biserică, fetele merg cu sorcova, ca să aducă voie bună și sănătate pentru toți din familie.

Boboteaza. În ajunul Bobotezei

2.2 Tradiții și obiceiuri din localitatea Săliște

Localitatea Săliște este poziționată din punct de vedere geografic în SV județului Sibiu, pe malurile râului Săliște și la interferența a două unități de relief diferite din punct de vedere morfostructural: Munții Cindrel și Podișul Transilvaniei. Locuitorii de aici au știut incă dinaintea anului 1354 (când aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară) să valorifice resursele naturii: pajiști, pășuni, ape, piatră pentru construcții, soluri fertile și climă depresionară blândă.

Vatra a luat naștere pe un loc de șes, fără denivelări și înconjurată de numeroase terenuri cu sol potrivit perfect pentru cultura cerealelor dar și numeroase pășuni în zonele mai înalte alte localității, pe bordura Munților Cindrel.

Dintre numeroasele tradiții pe care săliștenii le-au avut, două dintre ele se păstrează încă și astăzi: „Întâlnirea jocurilor” și „Șezătoarea de la Săliște”.

„Întâlnirea jocurilor”, după cum îi spune și numele, reprezintă un eveniment cultural-artistic care adună în fiecare an numeroși juni și jiene din toată Mărginimea. Această sărbătoare este compusă dintr-o paradă a costumelor populare tradiționale ale zonei, cântece și dansuri populare care mai de care mai atractive, ca în final, totul să se termine cu o mare Horă a Unirii. Această sărbătoare are ca scop principal conservarea frumuseții portului popular al Mărginimii, tranferul străvechilor ritualuri populare românești, prin intermediul tinerilor, populației contemporane.

„Șezătoarea de la Săliște” constă atât în uniunea care se crează între localnici atunci când se adună la șezătoare, dar și în transpunerea în scenă a numeroase obiceiuri și tradiții. În prezent, acest eveniment este realizat de o trupă de teatru țărănesc, câștigătoare a numeroase medalii. De asemenea, într-un timp, această șezătoare a avut și un rol umanitar important. În anul 1877 săliștenii se adunau și strângeau în urma spectacolului colete de bani, pansamente și truse medicale, obiecte ce aveau ca scop sprjinirea armatelor romane aflate în războiul de independență.

Oamenii din Mărginimea Sibiului și implicit și cei din Săliște, sunt oameni simplii, cărora le place să se bucure de viață, să joace și să cânte, iar ca dovadă a acestui lucru stă Corul din Săliște cu o tradiție de peste 120 de ani. Acest cor promovează arta transmiterii sunetelor pe care localnicii au moștenit-o din generație în generație și încă foarte bine, fiind câștigător a numeroase premii în urma confruntărilor dintre formațiile corale.

2.2 Tradiții și obiceiuri din satul Tilișca

Satul Tilișca se află la confluența râurilor Negru și Valea și este înconjurat de patru dealuri: Cetate, Cățânaș, Priboi și Plaiu. Satul are o importanță istorică foarte mare pentru locuitorii săi dar și pentru arheologi. Acesta a fost atestat documentar în anul 1366, iar în anul 1957, pe dealul Cățânaș, a fost descoperită o cetate dacică și în anul 1963, pe dealul Cetate, o cetate medievală.

Tilișca reprezintă o așezare tipică tradițională din Mărginime și este locul în care se poate observa cel mai bine faptul că mărginenii sunt oameni legați de natură, iar principala lor activitate este oieritul. În zonă sunt numeroase stâne cu mii de oi din laptele cărora incă se face anual brânză.

Cea mai importantă tradiție a tilișcanilor este legată tot de oi, fiind și principala lor sursă de venit. Din lâna și pieile oilor sătenii fac cojoace ciobănești lungi, fără ornamente și sunt purtate de către ciobani atunci când urcă cu oile la munte. De asemenea, aici are loc și „Sărbătoarea oierilor din Tilișca” pe 15 august, atunci când toți se adună și povestesc în jurul focului experiențele prin care au trecut, se cântă, se dansează și se sărbătorește încă un an bun.

2.3 Tradiții și obiceiuri din localitatea Poiana Sibiului

Poiana Sibiului se află situată in V orașului Sibiu în inima Munților Cindrel, pe un platou submontan aflat la 900 m altitudine. Atestată documentar în anul 1537, localitatea a păstrat ani de-a rândul tradiția oieritului.

Pe vremuri, tinerele fete însoțite de mamele lor și feciorii ieșeau de Paști la primul dans gătiți de sărbătoare, fetele erau curtate și se măritau de tinere de la 15-16 ani. La fel, de Lăsata Secului sau începerea Postului Paștelui era sărbătorită de săteni prin aprinderea unor focuri pe dealurile înalte ale satului.

Tradițiile de aici erau foarte frumoase, majoritatea fiind influențate de marile sărbători creștinești. Astfel, sărbătorile de iarnă durau 12 zile, începând cu Ajunul Crăciunului și terminându-se de Sfântul Ion pe data de 7 ianuarie. „Colindatul” și „Ceata Junilor” sunt tradiții unice, pline de farmec ca la toți românii. Colindatul începe cu copiii care merg din poartă în poartă aducând vestea minunată că Iisus s-a născut. Totul este apoi continuat de flăcăi, în toate zilele de Crăciun cu cântec și voie bună sau „joc” până târziu, urmate de „serata” care durează de obicei până după ora 24. Dimineața flăcăii mergeau la fete cu „zorile”, un obicei asemănător cu colindul. În a patra zi de Crăciun se obșnuia ca toți sătenii ba chiar și vecinii din alte sate să se întâlnească în piața mare și să încingă o mare horă.

La fel și pe data de 23 aprilie, sărbătoare denumită popular Sângeorz, tradiție închinată primăverii regeneratoare, perioadă a anului în care totul revine la viață și totul se reînnoiește, ca și viețile sătenilor din Poiana Sibiului amorțite după o iarnă lungă.

Pe 24 iunie, au loc Sânzienele – tradiție străveche sărbătorită și astăzi în majoritatea satelor din România. Provinite dintr-un vechi cult roman raportat la zeița Diana, Sânzienele sunt zâne bune care umblă în noaptea dintre 23 și 24 iunie pe pământ și împart rod holdelor, protejează femeile însărcinate, înmulțesc animalele și apără semănăturile de grindină. Legătura cu zeița Diana de la romani se face prin legătura dintre faptul că e era o zeiță arborigenă care proteja femeile și înmulțea roadele pământului, sărbătoarea în sine semnificând cultul recoltei, al vegetației și al fecundității.

De asemenea, se spune că de Sânziene, fetele nemăritate care își pun flori sub pernă își vor visa ursitul. Iar la finalul sărbătorii, la răsăritul soarelui, când se face ocolul vitelor, fetele aruncă cununile cu flori și dacă gingașa coroniță se oprește în coarnele unei vite tinere aceasta se va căsători cu un fecior tânăr, dacă se oprește în coarnele unei vite bătrâne ursitul va fi un om bătrân.

Să nu uităm că ne aflăm într-o zonă în care oieritul este cel mai important lucru din viața oamenilor așa că ar fi fost imposibil să nu fi existat o sărbătoare legată de acestea. În data de 20 iulie are loc mițuitul mieilor – zi atât cu semnificație practică (se strânge lâna mieilor) dar și sentimentală, fiind prima zi în care ciobanii se revăd cu nevestele sau iubitele lor după urcarea cu oile la munte. Ciobanii nu ai voie să își vadă femeile până atunci pentru că „trebuie să se păstreze curați”, altfel se zice că merge prost la stână. De altfel, în această zi se organizează nedeile – târguri în care au loc schimburi de produse dar și petreceri cu tineri, ocazie prin care mulți dintre se „aleg”.

În vremurile nu de mult trecute, flăcăii și tinerele din sat cântau foarte mult și transmiteau din generație în generație cântece simple dar pline de semnificație.

În prezent, Poiana Sibiului arată la prima vedere ca un sat roditor, cu case mari și oameni care au reușit în viață, însă la o privire mai atentă poți observa că acele case sunt goale, multe dintre ele fiind părăsite sau așteptând ca proprietarii să se întoarcă „de la oraș”. Pe străzile înguste din sat mai poți vedea azi doar case vechi, uitate de vreme, bătrâni triști și singuri uitați de copiii lor plecați în lume.

2.4 Tradiții și obiceiuri din satul Jina

Jina este un sat situat la 1000 m altitudine, pe șapte coline. Principala sursă de venit a jinarilor este creșterea animalelor, aici fiind unul din puținele locuri în care se mai practică transhumanța, insă mai puțin.

Azi se practică mai mult obiceiul colibelor, obicei prin care ciobanii urcă cu turmele de oi la munte, în colibe, în sat rămânând doar femeile și copiii. Aceștia îi urmează pe bărbați la începutul verii, după ce se termină școala, în trecut transportul fiind asigurat de boi, acum existând mașini de teren.

De pe urma creșterii animalelor se produce telemea de oaie sau vacă, care se și comercializează la firme specializate care preiau marfa apoi o transportă mai departe. Jinarii au încercat un timp să-și vândă singuri produsele, în piață la tarabă, insă este mai dificil așa că au renunțat la acest tip de comerț. Cojocăritul este tot un produs rezultat în urma creșterii animalelor, jinarii fiind cunoscuți pentru meșteșugul acesta.

Un obicei încă practicat în Jina este acela al „Poruncilor duminicale”. Are loc, după cum spune și numele, duminica și toți sătenii se adună în fața primăriei unde apare primarul și le transmite noutățile din sat, planurile pentru viitor, ce taxe mai trebuiesc plătite. Este un prilej cu care oamenii se întâlnesc să mai discute, să se apropie.

La fel ca în Poiana Sibiului, în Jina se sărbătorește coborârea ciobanilor cu oile de la munte, fiind un prilej de mare sărbătoare care aduce aminte de vechile nedei când se adunau cu toții, jucau, vindeau și cumpărau, se îndrăgosteau, se căsătoreau.

2.4 Tradiții și obiceiuri din comuna Rășinari

Comuna se află situată în SV orașului Sibiu, la 12 km depărtare de acesta. Atuul pe care această comună îl are în fața celorlalte este că face legătura direct între Sibiu și stațiunea Păltiniș, pe un drum ce trece prin parcul natural Dumbrava Sibiului, drum cu peisaje uimitoare ce îți taie respirația. Faptul că așezarea este una de tranziție, dar și apropierea de Sibiu, face ca Rășinari să aibă cea mai mare densitate a populației dintre toate satele din Mărginime. De asemenea, Rășinariul este și cel mai vechi sat, atestat documentar în anul 1204, pe vremea lui Mircea cel Bătrân, perioadă în care locuitorii de aici făceau tranhumanța în Țara Românească.

Numele comunei a fost dat ca un derivat de la substantivul rășină, oamenii de aici vânzând rășină într-un târgușor din apropiere, Cisnădie, căpătând astfel referirea de „rășinari”.

De-a lungul timpului, locuitorii din Rășinari au știut să valorifice resursele naturale și să le folosească pentru binele propriu. Pe lângă păstoritul răspândit în toate satele din Mărginime, rășinarii au folosit ca și resursă gama variată de plante medicinale, fructe, flori găsite în apropiere, dar și rășina pe care o fierbeau în cazane mari de lut, o turnau în scoarță de copac și o vindeau producătorilor de săpun de la Sibiu.

Printre alte meșteșuguri, rășinarii prelucrau lemnul, materie primă semnificativă în zonă dar și cojocăritul a reprezentat un meșteșug foarte răspândit printre locuitorii din Rășinari.

Capitolul 3 – Modernitatea

Imediat ce pronunțăm cuvântul modernitate ochii adolescenților, iar mai curând ai copiilor se luminează instantaneu, gândindu-se lacomi la ce jocuri noi au mai apărut, sau poate mami și-a cumpărat alt gadget pe care pot să-l folosesc și eu, „dacă sunt cuminte” sau „dacă iau notă mare la teza de matematică”. În schimb, ochii bătrânilor se întristează, lucrurile moderne făcându-i să se gândească că „pe vremea lor” nu exista așa ceva, nu aveau nevoie sau „ce ciudățenie mai e și asta?” uitându-se la tine cu o privire pierdută. Probabil că retincența aceasta a bătrânilor la tot ceea ce este nou pornește dintr-un loc ascuns din sufletul lor, acolo unde stă frica de bătrânețe și tot ce aduce ea.

Disputa dintre „nou” și „vechi” este probabil cea mai veche polemică din istoria universală. De secole, timpul face ca momentul nou să îl înlocuiască pe cel vechi, creând conflicte ale conștiinței și între generații.

Capitolul 3.1 Tehnologia

Turismul este compus din două părți interdependente: informația și componenta fizică. De cele mai multe ori, mai ales în era tehnologiei în care ne aflăm, componenta informațională este mult mai importantă. De asemenea, turismul este într-o continuă schimbare, ceea ce îl face un mediu propice pentru introducerea tehnologiei informaționale.

Dicționarul explicativ al limbii române definește tehnologia informației ca fiind „tehnologia necesară pentru prelucrarea (procurarea, procesarea, stocarea, convertirea și transmiterea) informației, în particular prin folosirea computerelor”. Rolul acesteia în domeniul turismului este unul esențial deoarece aceasta facilitează viteza și eficiența cu care informațiile sunt transmise, fiind folosită atât în organizarea internă cât și în comunicarea externă.

Începând cu primele sisteme computerizate de rezervare (Computer Reservation Systems – CRSs, ulterior Global Distribution Systems), ajungând la sfârșitul anilor 1980 la dezvoltarea sistemului Destination Management Systems care furniza mult mai multe informații referitoare la destinații dar era și un important instrumen de promovare al agenților turiștistici și terminând cu World Wide Web, tehnologia și modernizarea continuă a acesteia a facilitat accesul turismului în toată lumea și a făcut ca astăzi să fie unul dintre cele mai importante sectoare ale industriei.

Impactul tehnologiei asupra turismului în Mărginimea Sibiului

Începând cu anii 1990 interesul pentru comerțul prin intermediul Internetului a început să crească, iar utilizatorii au conștientizat că prin intermediul lor pot afla informații mult mai ușor și mult mai rapid. Astfel, s-a ajuns ca turiștii să nu mai plece în vacanță până nu află toate informațiile despre destinația aleasă, făcând ca toate organizațiile „vânzătoare” de turism să folosească Internetul.

De ce este atât de important Internetul pentru industria turistică? Pentru că facilitează accesul la informație și îți oferă libertatea transpunerii ei în orice mod vrei. Acest lucru este foarte important deoarece în turism nu există produs fizic efectiv, în turism se cumpără informație, iar cu cât aceasta este mai atractivă cu atât este mai cumpărată.

În ultimii ani, Internetul a devenit un lucru fără de care mulți tineri nu ar putea sta, iar acest lucru poate fi folosit oricând de oricine pentru a-și îmbunătăți sau împrospăta afacerea. În urma unui studiu efectuat de cercetătorii, cei mai mulți oameni care folosesc Internetul pentru cazare sau ca să afle informații despre locul unde vor să meargă fac parte din categoria oamenilor sub ani, cu venituri medii și peste medie. Astfel, știind acest lucru, managerii turiștici își pot mula afacerea pentru a atrage astfel de clienți prin adoptarea strategiilor bazate în special pe Internet.

Telefonul și tot ce înseamnă acesta, cu Internet și toate aplicațiile contribuie și el la dezvoltarea turistică și poate fi un factor decisiv în ceea ce privește alegerea locației de vacanță sau structura de cazare. O aplicație de genul „TripAdvisor” este foarte utilă atunci când nu știi unde să mergi, sau nu știi dacă hotelul respectiv chiar își merită toți banii. Astfel, fiindcă majoritatea tinerilor folosesc această aplicație, multe restaurante, structuri de agrement, hoteluri, cabane, etc. au făcut contract cu cei care au făcut aplicația pentru ca și afacerea lor să apară acolo.

Pe lângă Internet, un alt factor important care contribuie și el la dezvoltarea turistică din Mărginime este televiziunea. Aproape toată lumea are televizor și cred că majoritatea am văzut la televizor reclama de la Vodafone cu ciobanul Ghiță. Ghiță, are 31 de ani și după ce a terminat 8 clase la școala din Jina a urmat pașii tatălui său, a devenit cioban și este cioban de 16 ani, practicând transhumanța alături de ceilalți ciobani din Jina, mergând aproximativ 300 km în fiecare an, până în Zalău. După lansarea reclamei, acesta a avut o idee – să încerce să aducă turiști în Jina, să îl cunoască, să cunoască tradițiile de acolo sau măcar să crească producția de brânză. Astfel, a venit cu ideea ca oamenii să vină în Jina și să se cazeze la el, lucru pe care mulți l-au și făcut și încă îl mai fac. O astfel de idee, însoțită bineînțeles de ajutorul televiziunii de această dată, a făcut ca turismul din Jina să crească de 2 ori.

Capitolul 3.2 Urbanizarea

Termenul de urbanizare definește procesul de concentrare a populației în orașe, dar și creșterea numărului de localități de tip urban. Urbanizarea pornește de la urbanism, care semnifică mai mult culturalizare și tot procesul din care rezultă așa-numita cultură urbană. Urbanizarea poate fi una foarte rapidă sau foarte lentă, iar procentul populației urbane poate crește din două motive:

Migrația rural-urban;

Redefinirea administrativă a unor localități în orașe.

Migrația rural-urban reprezintă la momentul actual o problemă cu care se confruntă România, multe dintre satele de la noi fiind părăsite sau subpopulate datorită migrației populației preponderent tânără spre marile orașe fie pentru studii apoi se stabilesc acolo, fie în căutarea unui loc de muncă mai bun.

Redefinirea administrativă a unor localități în orașe poate fi făcută din două motive: ori localitatea s-a dezvoltat foarte mult, căpătând aspectul unui oraș, populația a crescut numeric și a început să capete structură complexă din punct de vedere organizatoric (prezintă mai multe sectoare în care se dezvoltă fie ele terțiar-industrial, etc), ori cum este și cazul României, multe dintre orașele declarate în anul 2006 au fost rezultatul constrângerii eurpene de aderare la Uniunea Europeană.

Figură 1

Din câte se observă și în graficul anterior, urbanizarea în România are un curs ascendent. Primul val de urbanizare a avut loc la începutul anilor 1950, odată cu prima industrializare, când numărul populației din marile orașe interbelice crește și se dezvoltă tot din punct de vedere numeric populația din orașele mici așezate strategic în ceea ce privește industrializarea. Al doilea val de urbanizare are loc în perioada celei doua perioade de industrializare la mijlocul anilor 1970. În această perioadă, pe lângă dezvoltarea orașelor mari interbelice se preferă dezvoltarea acelor orașe unde costurile urbanizării sunt mai mici, implict cele diferite de cele industriale din prima perioadă deoarece, dezvoltarea acestora implica costuri suplimentare pentru aducerea de noi forțe de muncă.

Cel important lucru care se poate observa este că procentul de urbanizare a crescut foarte mult (cu 9%) în perioada 2002-2012, perioada în care România a aderat la Uniunea Europeană care a impus ca și criteriu de acceptare un număr de orașe, deci un grad de urbanizare foarte ridicat.

Efectul urbanizării asupra Mărginimii Sibiului este încă unul minor, deși cu cât ne apropiem de Sibiu, cu atât farmecul rural al așezărilor din Mărginime dispare și apare colosul urbanistic nu foarte plăcut, însoțit de poluare, degradare, violență dar și trai decent, bunăstare, etc.

În localitatea Tălmaciu spre exemplu, aproape a dispărut farmecul urban pe care îl avea odinioară. Cum ajungi la intrare, mirosul de la noul „Subway” construit te îmbie să intri și să guști ceva, apoi mai mergi puțin prin câmpul de fabrici de tot felul și uzine strălucitoare și gălăgioase și ajungi în centrul localității unde te întâmpină biserica care nu de mult era martorul căsătoriilor pure și sincere, a botezurilor sărbătorite de către toți sătenii, a tuturor sărbătorilor și momentelor banale din viața satului.

De la biserică mai mergi puțin pe străzile nou asfaltate și mai vezi în câte-un colț, printre blocurile nou construite, o cocioabă părăsită pe care scrie simplu „cojocărie”. Acolo, cândva, oamenii aveau o viață mai simplă, erau mai sinceri și mai prietenoși, astăzi mai vezi doar câțiva bătrâni care beau o bere în cinstea vremurilor de demult la umbra casei lor, sau copii care se distrează în fața blocului cu bicicleta. Din Tălmaciu a dispărut de mult dorința oamenilor de a mai păstra tradițiile și obiceiurile aparte pe care le aveau, abia dacă își mai amintesc când e ziua orașului lor, în schimb se gândesc cum să facă să primească un loc de muncă la noul „Rompetrol” de marginea orașului.

Ăsta este unul dintre efectele cele mai dezastruoase ale urbanizării, iar în Tălmaciu aceasta și-a făcut treaba perfect. A lăsat în urma ei doar oamenii lipsiți de esență sau dorință de a mai face ceva să-și salveze ultima fărâmă din ceea ce îi face umani – trecutul înțesat de amintiri de demult cu parfum de vechi și tot ceea ce strămoșii lor le-a lăsat, tradițiile.

Capitolul 4 – Turismul

Turismul în Mărginimea Sibiului a luat amploare în ultimii ani, populația României începând să caute și să se axeze pe un turim ecologic, un turism durabil și bineînțeles, majoritatea caută să descopere cât mai multe despre tradițiile și obiceiurile de aici.

4.1 Cadrul natural

Relieful din Mărginimea Sibiului este alcătuit din munți: Munții Lotrului – cu înâlțimi ce depășesc 1900 m, Vârful Mare (2065 m), Vf. Largu (1926 m). Interfluviile se prezintă ca niște poduri structurale, cu aspect rotunjit și nivelat. Din depărtare, ele se văd ca niște suprafețe de netezire ce fac legătura treptată între piscurile golașe ale munților și zona depresionară a Mărginimii. Munții Cindrel sau Cibinului prezintă cele mai mari în Culmile Oncești (1717 m), Beșineul (1962), Rozdești (1954 m), Niculești (2036 m), Cândrel (2244 m), Șerbota Mare (1734 m) și Oașa Mare (1734 m). Relieful prezintă un caracter rotunjit, cu forme de relief cu aspect cupolar și netezite datorită eroziunii fluviale și crio-nivale. Glaciațiunile cuaternare nu au modelat foarte puternic formele de relief, singurele mărturii ale lor fiind câteva căldări care au format lacuri nivo-glaciare (Iezerul Mare, Iezerul Mic). Al treilea masiv muntos care se găsește pe teritoriul Mărginimii Sibiului este masivul Șureanu, cu altitudinea maximă de 2059 m în vârful cu același nume. Relieful este unul puternic fragmentat de rețeaua numeroasă de văi și se prezintă sub forma unor trepte largi ce reprezintă resturi din cele trei platforme de eroziune din lanțul carpatic: Borăscu, Gornovița și Râul Șes.

Piemontul Sadului, Piemontul Cibinului și cel al Sibielului reprezintă cele trei forma de relief din treapta piemontană. Din punct de vedere morfografic și morfometric se disting două tipuri de interfluvii: sub formă de culmi înguste și cu aspect de poduri. Depresiunea Sibiului, traversată de râul Cibin, este dezvoltată asimetic fiind mai extinsă spre culoarul Visei, iar depresiunea Săliștei este caracterizată de o relativă nivelare.

Toate aspectele ce țin de relief, faptul că Mărginimea Sibiului se găsește la poalele munților, pe culmi și piemonturi ce coboară în trepte, pline de vegetație, dau un farmec aparte regiunii și contribuie la constituirea unui peisaj cu adevărat frumos și liniștitor. Se poate face chiar o corelație între relieful domol de aici și oamenii simplii care duc o viață liniștită de păstori. Peisajul de aici este într-adevăr unul spectaculos, care îți taie respirația și este unul din atu-urile cele mai mari pe care Mărginimea Sibiului le are.

În ceea ce privește geologia, aici se găsesc la altitudini de peste 1900 m 15 lacuri glaciare, dintre care Gropata, Iezerul Mic, Iezerul Mare, Iujblea, Aușelu, Șureanu, Cârpa. De asemena, pe lângă relief glaciar, aici se găsesc forme ruiniforme de relief carstic: „Masa Jidovului” (sau masa uriașului), „La Grumaji” (care au aspectul unor stânci înguste). Totuși, forma de relief predominantă o reprezintă văile, fie ca sunt ele glacire – cu aspectul bine-cunoscut în formă de „U”, fie că sunt fluviatile – cu profil în formă de „V”, adânc sculptate în masa cristalină și care dau naștere unor defilee sau chiar chei.

Biodiversitatea – este transpusă vertical și reprezentată de două zone, cea forestieră și cea alpină. Zona alpină: situată deasupra limitei superioare a etajului forestier, este și ea împărțită în două subzone:

Etajul subalpin – situat între 1600 și 2000 m altitudine și reprezentat de suprafețe extinse de tufărișuri (Pinus montana, Juniperus sibirica, Alinus viridis, Rhododendron Kotschyi și subarbuști Vaccinum myrtillus, Vitis idae) în alternanță cu pajiști.

Etajul alpin – situat la peste 2000 m altitudine și caracterizat prin prezența majoritară a pajiștilor alpine. Se mai găsesc ierburi scunde, adaptate la frig ca Carvex curvula, Juncus trifidus, Festuca supina, Primula minima, Soldanella pusila, Rununculus alpetris, Campanula alpina și arbuști târâtori: Dryas octopetala, Salix herbacea, Salix retusa.

Zona pădurilor de munte este împărțită și ea în două etaje:

Etajul nemoral – constituit din păduri de fag, iar ca limită superioară ar fi 800-1200 m altitudine. În partea superioară se găsesc păduri de amestec de fag cu molid și brad și foarte rar paltinul, alunul de munte, frasinul, teiul pucios. Pajiștile secundare sunt dominate de specii de plante mezofile.

Etajul boreal – se găsesc între 1000 m și 1600 m altitudine și este compus aproape în totalitate din păduri de molid. Pe lângă molid se mai disting sporadic specii de paltin, brad și fag.

Vegetația dealurilor și podișurilor este compusă din formațiuni vegetale de fag, gorun,

stejar, carpen, frasin, ulm, paltin, plop, măr și păr pădureț, iar în ceea ce privește fauna, aceasta este specifică zonelor de munte și deal, compusă din urs, râs, rozătoare, numeroase specii de păsări, reptile și rozătoare.

Având în vedere faptul că județul Sibiu se află printre primele din țară în ceea ce privește arealul protejat (aproximativ 42% din teritoriu) și în Mărginimea Sibiului se disting mai multe areale protejate dat fiind faptul că biodiversitatea biologică și ecosistemele variate permit acest lucru. Astfel, următoarele areale protejate (conform legii 5/2000) sunt situate pe teritoriul Mărginimii Sibiului:

Sursa: Raportul anual privind starea mediului în județul Sibiu, 2009, APM Sibiu

4.2 Zona turistică Mărginimea Sibiului

Ceea ce face ca Mărginimea Sibiului să nu fie doar o zonă cu un peisaj frumos, este

componenta umană. Mărginenii sunt cei care au păstrat cu sfințenie unitatea de neam și limba românilor de pe ambele versante ale Carpaților. Cea mai mare parte a satelor de aici au păstrat tradițiile extraordinare folclorul românesc și au dat acestei comunități un aspect aparte, diferit de celelalte. Pe lângă potențialul turistic natural imens pe care îl are această zonă, aici se identifică și un potențial cultural la fel de mare.

Săliște – este considerată capitala culturală a Mărginimii Sibiului, titulatură pe care a primit-o datorită faptului că aici s-au născut sau au activat numeroase personalități culturale, pe care le poți cunoaște făcând o vizită la Muzeul Culturii Săliștene. Dar pentru a cunoaște mai bine comunitatea și tradițiile ei, cel mai bine te plimbi pe străduțele înguste, proaspăt pavate și poți admira și amestecul arhitectural de urban și rural, constituit din casuțe vechi, bătrânești și vile somptuoase abia construite. Un alt obiectiv turistic al orașului ar fi Muzeul Protopopiatului Ortodox sau Complexul Agroturistic Săliște, fosta vilă a lui Nicu Ceaușescu.

Sibiel – Bătrânii de aici spun că satul a fost întemeiat de pe vremea dacilor, însă a fost atestat documentar abia în secolul XIV. Aici încă se mai pot vedea ruinele cetății Salgo („Splendida”) de pe dealul Zidului, cetate despre care legendele spun că ar ascunde sub zidurile sale, într-un tunel secret, comoara lui Decebal, marele rege dac și bineînțeles, cum toate legendele au un sâmbure de adevăr, nu puțini au fost cei care au încercat să o găsească, insă zadarnic. Deși cetatea învăluită de mister atrage numeroși „căutători de aur”, cea mai renumită atracție turistică este Muzeul de icoane pe sticlă. Alte obiective turistice: Biserica „Sfânta Treime”, ateliere de meșteșugărit, iar cel mai interesant lucru pe care îl poți face aici este să îți organizezi o nuntă tradițională, organizată conform tradiției din bătrâni. Asta implică alaiul nunții (nașii împreună cu mirele iau mireasa de acasă, bineînțeles cu tot cu zestre), cununia religioasă și petrecerea fastuoasă de după, unde se adună toți sătenii.

Fântânele – sat inclus pe lista celor 15 sate premium ale județului Sibiu, Fântânele este unul dintre cele mai pitorești sate de aici. Nu sunt prea multe de văzut, monumentul eroilor din al doilea război mondial, muzeul de etnografie și biserica din deal. Însă, peisajul și oamenii care încă continuă să practice obiceiurile și tradițiile din bâtrâni fac din acest sat unul dintre cele mai frumoase din Mărginimea Sibiului.

Rășinari – cel mai adesea, aici se practică drumețiile deoarece amplasarea geografică a comunei înlesnește acest tip de turism. Pe lângă asta, se poate vizita muzeul localității sau casele memoriale Octavian Goga și Emil Cioran, aceștia fiind născuți și crescuți aici. De asemenea, locuitorii din Rășinari au fost foarte buni meșteșugari, se ocupau cu cojocăritul, prelucrarea lemnului, a lânii și a textilelor, tradiție ce este și acum dusă mai departe de către meșterii din sat, acest lucru devenid și o atracție turistică.

Tilișca – se spune că numele satului vine de la generalul roman Marcus Tiliscus, care auzind că sub zidurile căteții dacice de aici se găsește foarte mult aur, a hotărât să distrugă cetatea. Însă nu a găsit nimic, în schimb s-a decis să rămână și să se stabilească aici. Ruinele cetății dacice distruse de acesta încă se mai văd și acum. Pe lângă ruinele cetății dacice, pe Dealul Cetății se mai văd și urmele unei cetăți medievale, care împreună cu celelalte cetăți din zonă apărau drumurile comerciale de atacurile turcilor. Un obiectiv turistic mai important ar fi Muzeul Etnografic, încropit într-o casă veche din centrul localității. Ceea ce atrage cel mai mult aici este faptul că poți trăi alături de ciobanii de aici, în colibele lor, să experimentezi cu adevărat ce înseamnă viața de cioban.

Sadu – localitatea situată între munți a căpătat numele de Sadu – însemnând grădină în limba slavă – tocmai că arată ca o grădină protejată de munții din jur. Locuitorii de aici au îndeprins de mult meșteșugul prelucrării lemnului, fapt pentru care, în prezent se poate mândri cu Biserica din lemn, dar și cu Biserica din Zid pentru că aceasta prezintă un aspect unic în Mărginimea Sibiului – are două cupole. Tot aici, se află și Muzeul Energetic Sadu I, care în trecut reprezenta o hidrocentrală.

Râu Sadului – prezența caselor tradiționale, a colibelor și stânilor răsfirate pe culmile montane, livezile, tradițiile bine pătrate, ospitalitatea sătenilor, legendele lor dar și frumusețea peisajului fac din Râu Sadului un mediu propice pentru dezvoltare turismului rural.

Rod – la intrarea în sat, se vede în depărtare o cruce. Este Țancul Turcului, locul unde se spune că a fost rănit un soldat turc pe timpul invaziilor turcești, iar acesta a fost găsit de localnici, care nu l-au pedepsit, ci l-au ajutat și intregat printre ei. În sat nu sunt foarte multe obiective turistice sau atracții, având în vedere și faptul că mulți dintre locuitori au emigrat în Rusia, Statele Unite ale Americii sau în alte zone ale țării urmându-și cale spre o viață mai bună. Legendele în schimb sunt cele care fac din acest sat unul special. Una dintre ele este că numele localității ar proveni de la Roth – un sas care și-a părășit familia și satul natal pentru a pleca alături de românii alungați de aici.

Poiana Sibiului – una dintre cele mai bogate localități a Mărginimii, Poiana Sibiului își are „secretul în brânză”, locuitorii de aici fiind recunoscuți în țară pentru producere brânzei telemea, o specialitate de aici. Poienarii plecau în transhumanță în zone cu mai multe pășuni, în sat lipsind pășunile, iar când se întorceau și investeau câștigurile în satul natal. Astfel, experiența la stână se poate simți foarte bine aici. O dată specială pentru vizitat Poiana Sibiului este 19 septembrie, când toată poiana se transformă într-un mare târg de animale (oi și berbeci), loc în care păstori din întreaga țară se adună, vând, negociază și cumpără animale. Și ca toate satele din Mărginime și Poiana Sibiului își are legendele ei, iar cea mai frumoasă este cea legată de biserica de lemn din sat. Se spune că pe timpul celui de-al doilea război mondial, ungurii au ajuns aici și au furat clopotele bisericii, iar blestemel i-au ajuns din urmă, fiind înfrânți.

Orlat – Peisajul de aici este unul mirific, iar legat de acesta există și o legendă. Bâtrânii din sat povestesc că uriașii au aranjat munții, pădurile și văile din jur, luând astfel ființă peisajul spectaculos de aici. Și numele satului este legat de o poveste veche – pe vremea când satul era atacat de năvălitori, locuitorii se ascundeau în munți, când totul se liniștea, conducătorii conborau și dacă era totul în singuranță strigau celor din munți „să urle la vale”. (a urla avea semnificația de „a coborî”). Ca în orice sat din Mărginime, există o biserică care merită vizitată și se pot face drumeții pe dealurile din apropiere pentru a vedea peisajul superb de aici. Dintre personalitățile care au trăit în Orlat îi amintim pe Ion Agârbiceanu care a fost preot la biserica Sf. Nicolae de aici și era vizitat de Ioan Slavici și George Coșbuc. Tot aici, Liviu Rebreanu a scris „Ciuleandra”, „Crăișorul” și o parte din romanul „Ion”.

Jina – pe lângă peisajul pitoresc de aici, ca și obiective turistice naturale sunt monumentele naturii „Pintenii din coasta Jinei”, „La Grumaji” și „Masa uriașului”, iar ca obiective culturale avem muzeul etnografic al familiei Morariu care conține o colecție veche de obiecte dar și povești și legende, festivalul „Sus pe muntele din Jina”, dar și tradițiile minunate încă păstrate de oamenii de aici.

Gura Râului – Cele mai importante activități de aici, care aduc anual mii de vizitatori, sunt „Festivalul Bujorului” și „Sărbătoarea portului popular” o ocazie de sărbătoare în care toți localnici se îmbracă în costumele populare tradiționale și povestesc tuturor legendele și poveștile locului. Pe lângă asta, aici putem vedea casele vechi construite din piatră de râu din Cibin și porți înalte de lemn, podul acoperit de peste Cibin, impozantul baraj de acumulare sau bradul „cel vechi”, care dăinuie de peste 500 ani și este un monument natural (se spune că opt oameni abia reușesc să îl cuprindă). Și astăzi, aici încă se păstrează și practică tradițiile vechi de veacuri, în fiecare duminică sau la zi de sărbătoare sătenii îmbrăcându-se în portul popular.

Boița – pe dealul din apropiere se află cetatea Turnu Roșu, cetate care a fost construită în secolul XIV pentru a apăra intrarea în Transilvania, este construită în stil romanic, vopsită în culoare roșu cu semnificația sângelui vărsat aici de dușmani. În prezent, aici se află un azil de bătrâni. La trecătoarea Turnu Roșu, se află așa-numita Fântână a Împăratului – un izvor cu apă rece denumit așa în cinstea Împăratului Franz Iosif care a vizitat această zonă.

Păltiniș – prima stațiune montană din România, inaugurată în anul 1894, dar și situată la cea mai mare altitudine – 1442 m, Păltiniș este o stațiune montană care atrage anual mii de turiști. Aici se pot practica drumeții montane până în vârfurile Bătrâna sau Cindrel, cicloturism, sporturi extreme sau motorizate. De asemenea, ce stațiune montană nu oferă posibilitatea schiului? La Păltiniș se găsesc pârtii de schii cu diferite grade de dificultate, zăpadă artificială, dacă cea naturală nu este de ajuns, noctură și chiar un snow fun parc (Arena Platoș) iar datorită pantelor domoale aici este locul perfect pentru schiul de tură. Pe lângă schi și săniuș, aici se mai poate vedea și schitul din Păltiniș, care aduce foarte mult cu bisericile maramureșene.

Sursa: Materplan de Cultură al județului Sibiu, Strategia de dezvoltare a Comunei Șugag.

4.3 Tipuri de turism practicate

Practicarea turismului în zonă, dezvoltarea din ce în ce mai pronunțată a structurilor de cazare aduc după sine dezvoltarea din punct de vedere economic a locului. Cu cât numărul unităților de cazare crește, cu atât crește și numărul locurilor de muncă, a invesțiilor în zonă și în final creșterea calității vieții și a nivelului de trai pentru toți locuitorii. În Mărginimea Sibiului se practică mai multe tipuri de turism, printre care:

Turism de odihnă și agrement

Premisele dezvoltării turismului de odihnă și agrement în Mărginime au fost urmatoarele: relieful variat, cu văi numeroare trasate în timp de râurile din zonă, depresiuni intramontane care au favorizat de milenii locuirea, suprafețe de nivelare extinse care asigură practicarea drumețiilor, existența stațiunii Păltiniș care are un rol important în tratarea diferitelor afecțiuni medicale, munți bine împăduriți și urme glaciare – lacurile Iezerul Mare și Iezerul mic – lacuri glaciare. De asemenea, clima a contribuit și ea prin specificitatea pe zone de relief – la munte clima favorizează refacerea sănătății prin aerul curat de munte și o bioclimă tonică stimulentă. Bioclimatul montan se recomandă pentru echilibrarea activității sistemului nervos central, stimularea rezistenței organismului și a proceselor de termoreglare a organismului, creșterea numărului de globule roșii, etc.

Cea mai importantă stațiune pentru practicarea turismului balnear este Păltinișul, urmată de Ocna Sibiului – stațiune balneo-climaterică aflată în reabilitare și refacere a activităților turistice. Impactul acestor două stațiuni în zonă s-a resimțit imediat, dezvoltarea din punct de vedere economic a regiunii neîntârziind să apară.

Principalul motiv pentru care turiștii „evadează” din cotidian către această zonă este peisajul pitoresc cu păduri virgine nealterate de activitățile antropice, aerul curat și liniștea care te întâmpină când ajungi aici. Parcă timpul nu ar mai exista, iar singurul lucru care contează este natura și frumusețea ei.

Fiecare dintre localitățile și satele din Mărginime prezintă un număr redus sau ridicat de structuri de cazare, fie ele pensiuni rurale, cabane sau hoteluri. Se remarcă însă Orlat, Rășinari, Săliște, Gura Râului și Jina mai recent.

Alpinism

Fie că vorbim de drumeții prin munții prietenoși ai Cibinului, printre pădurile dese, fie

despre trasee pentru profesionești pe Valea Argintului, special amenajat și unde chiar și reprezentanții Salvamont Sibiu fac antrenamente, peste tot prin Mărginime se pot practica. Drumețiile, în funcție și de capacitatea fizică sunt un mod relaxant și frumos de petrecere a timpului în aer liber, dar și o oportunitate de cunoaștere și reconectare a omului cu natura.

Turism cultural și religios

Mărginimea Sibiului nu duce lipsă de patrimoniu turistic antropic, reprezentat prin monumente istorice, arhitecturale și de artă, monumente și edificii religioase, muzee și case memoriale, manifestări tradiționale, etnografie și legende. Fluxurile turistice în zonă au crescut considerabil după ce în anul 2007 Sibiul a fost declarat capitală culturală europeană, turiștii ajunși aici fiind interesați și de zona Mărginimii – o zonă agroturistică și de odihnă.

Evenimente culturale în Mărginimea Sibiului

Sursa: Agenda culturală a Consiliului Județean Sibiu (2007-2010)

Turism piscicol și ecvestru

Resursele de apă și zestrea naturală cu care a fost binecuvântat acest loc, face ca aici să se poată practica și aceste două tipuri de turism. Vegetația naturală este baza de la care pornesc activitățile de vânătoare și pescuit, aceasta având funcție estetică și peisagistică bine definită. Lacurile din Mărginime au o imensă resursă piscicolă, ceea ce favorizează și chiar îndeamnă pescuitul. În ceea ce privește turismul ecvestru, la Rășinari și Gura Râului se organizează pentru turiști plimbări cu căruța sau cu sania trasă de cai, însă acesta nu este cel mai dezvoltat tip de turism de aici.

Cicloturism rutier sau montan, sporturi motorizate

Drumurile montane și șosele deloc aglomerate sunt cele care au inițiat dezvoltarea

acestor tipuri de turism, ca să nu mai vorbim de cadrul natural, dar și de existența traseelor marcate pentru bicicliști și a hărților. ATV-uri, motociclism, parapantă, motodeltaplan, tiroliană – sunt sporturi pe care turiștii din proximitate aleg să le practice aici.

Agroturism

Turismul rural sau agroturismul este în plin proces de dezvoltare în Mărginimea

Sibiului, acest lucru fiind datorat existenței peisajului, datinilor, obiceiurilor și a specificului zonei. Fiind un sector în plină creștere, turismul rural a căpătat un caracter asociativ în Mărginime, mulți propietari aparținând la asociații naționale de tip ANTREC sau altele cu caracter local sau regional. De asemenea, există două centre de informare turistică la Săliște și Rășinari. Turismul rural – este reprezentat de așezările rurale situate în medii nepoluante, cu o bogată istorie și păstrătoare de tradiții, care în afara funcțiilor administrative, economice și culturale proprii îndeplinesc și funcția de primire și găzduire a turiștilor doritori în tot cursul anului sau sezonier. România prezintă un imens potențial rural, iar prin adoptarea de strategii durabile aceasta ar putea dezvolta foarte mult acest sector al turismului.

4.3 Infrastructura și circulația turistică

Sectorul turistic în Mărginimea Sibiului este unul în continua creștere, astfel în anul 2009 18.55% din populația totală de 15,849 de locuitori aveau ca ocupație turismul, iar în anul 2011 Mărginimea deținea un număr total de 97 de unități de cazare incluzând hoteluri, apartament de închiriat, moteluri, hosteluri, pensiuni, vile, cabane, campinguri, camere de închiriat și bungalow-uri cu un număr total de locuri de 1447, astfel:

Datorită măririi numărului de unități de cazare dar și modernizarea celor vechi, se înregistrează și un trend ascendent al numărului de înnoptări în regiune. Însă, cel mai adesea, în Mărginime se practică turismul de weekend, majoritatea turiștilor fiind din zonele apropiate, înregistrându-se un culoar turistic provenind din Sibiu, prin Dumbrava Sibiului și de acolo răsfirându-se spre zonele mai îndepărtate. Acest lucru arată necesitatea imediată de diversificare a ofertei turistice, dar și folosirea noilor metode tehnologice publicitate în vederea prelungirii sejurului turiștilor.

În ceea ce privesc structurile de alimentație, în Mărginimea Sibiului există restaurante în șase dintre localitățile componente: Săliște, Sibiel, Orlat, Cisnădioara, Rășinari și Păltiniș. Însă acest lucru nu este un dezavantaj având în vedere gastronomia locală și oamenii primitorii cu care dacă te împrietenști nu mai scapi fără să te pună la masă, sau dacă te plimbi pe pajiștile unde pasc liniștite oile și vorbești cu un cioban, acesta sigur are să-ți ofere un codru de mămăligă cu brânză telemea proapăt făcută.

Drumul spre și printre sătucele din Mărginime este unul foarte accesibil, existând o rețea intensă de drumuri județene (106E Sibiu –Orlat, Fântânele, Sibiel, Săliște Tilișca, 106D Sibiu – Șelimbăr, Cisnădie, Cisnădioara, Rășinari, 106R Sibiu – Orlat, 106A – Sibiu – Rășinari, Păltiniș, 106M Gura Râului, ), Autostrada A1 făcând și ea legătura foarte ușor între Sibiu și Mărginime și probabil cel mai important drum pentru localitatea Jina, Transalpina. Pe lângă faptul că drumul în sine este o provocare, acesta a reușit să aducă un flux important de turiști în zonă.

Aeroportul din Sibiu reprezintă principală poartă de intrare a turiștilor străini în zonă, în anul 2011 debarcând 84612 pasageri dintre care 16% erau români. În vecinătatea orașului Cisnădie se află Aerodromul Măgura. Rețeaua feroviară face la fel ca și rețeaua rutieră legătura dintre Sibiu și unele localități din Mărginime, existând stații feroviare în localitățile Cristian, Orlat, în apropiere de Sibiel, Cisnădie. Un farmec aparte îl are tramvaiul care făcea legătura între Sibiu și Rășinari, pe un drum pitoresc prin Dumbrava Sibiului, însă acum este doar obiectiv turistic.

Infrastructura de transport specială pentru turism se găsește în Mărginimea Sibiului la Păltiniș, fiind reprezentată de două pârtii de coborâre – una cu dificultate medie (1150 m lungime) și una cu dificultate scăzută (450 m lungime), teleschi, telescaun, nocturnă și pârtii de schi fond (15 km în total). Recent, a fost deschis complexul Arena Platoș pentru sporturi de iarnă care însumează trei pârtii de schi (700 m lungime) și una pentru copii și începători de 250 m lungime, tunuri de zăpadă alimentate din primul lac cu folie din România special amenajat pentru asta, o parcare cu 300 de locuri, un telescaun cu o capacitate de 5000 de persoane pe oră și un parc special amenajat pentru snow-boarderi (600 m lungime). O pârtie de schi se mai găsește și la Gura Râului, „Poiana Zăpezii”, cu o lungime de 500 m, cu o dificultate scăzută și este dotată cu un telescaun cu o capacitate de 450 persoane pe oră și un tun de zăpadă.

Circulația turistică în Mărginimea Sibiului prezintă o sezonalitate (conform tabelului de mai jos) și arată că cel mai intens sezon este cel de vară – lunile iunie, iulie și august, în pricipal datorită faptului că este sezonul concediilor, al vacanțelor de vară. Bineînțeles, distribuția sezonalității depinde și de tipul de turism practicat, de exemplu turismul cultural se practică pe toată perioada anului, cel pentru sporturi de iarnă, ei bine doar în sezonul rece.

Sursa: Materplan județul Sibiu

Turismul durabil.

Definiția actuală a dezvoltării turismului durabil este: „Dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul și marketingul turistic care să respecte integritatea naturală, socială, economică a mediului, prin exploatarea resurselor naturale și culturale și în interesul generațiilor viitoare”.

Conceptul dezvoltării durabile întrunește mai multe obiective și instrumente, care împreună dau soluții integrate pentru implementare sa (fig. Nu stiu inca)

Figura inca nu stiu – Conceptul dezvoltării durabile

Sursa: A.Pulido, E. Fontela, 2004

Turismul durabil în Mărginimea Sibiului implică găsirea și implementare unei strategii de dezvoltare, care înseamnă asigurarea calității (Mărginimea Sibiului asigură o experiență valoaroasă pentru vizitatori, calitatea vieții locuitorilor dar și a mediului), a continuității (turismul durabil în Mărginime trebuie să se axeze și pe protejarea mediului înconjurător și asigurarea continuității culturii comunității locale) și nu în ultimul rând, a echilibrului (trebuie asigurat un echilibru între ecologiști, industria turistică și comunitatea locală).

Ariile naturale, din abundență în Mărginimea Sibiului, dețin atuuri importante pentru dezvolararea econturismului prin desfășurarea de activități recreative (excursii, schi, plimbări cu bicicleta, tururi pentru observarea naturii, excursii pentru cunoașterea comunităților locale) aducând astfel venituri importante și contribuind la dezvoltarea economiei locale prin:

Generarea de noi locuri de muncă (în structuri de cazare nou create, etc.);

Dezvoltarea infrastructurii turistice și de transport;

Dezvoltarea economiei rurale – prin creșterea cererii de produse agricole sau tradiționale;

Îmbunătățirea realațiilor interculturale – de cele mai multe ori turiștii sunt dornici să afle povești, legende sau pur și simplu să comunice cu populația rurală locală care are foarte multe de oferit;

Sprijinirea conservării arealelor naturale prin convingerea autorităților locale de importanța acestora.

4.4 Tradiția întâlnește modernitatea

Acest capitol reprezintă subiectul principal de studiu al lucrării de față, o combinație între cele două și încercarea de a sintetiza efectele celor două asupra dezvoltării turismului. Modernitatea ca și concept poate avea atât efecte negative cât și pozitive în ceea ce privesc tradițiile.

Pintre efectele pozitive pe care modernitatea le are se numără publicitatea – de tot felul, pornind de la rețelele de socializare, reclamele pe Internet, pe telefon, la televizor, cu ajutorul publicității tradițiile se pot face cunoscute, oamenii află astfel că în Mărginimea Sibiului pot face nenumărate lucruri, pot face drumeții într-un loc anume, pot gusta din preparatele tradiționale, pot împărtăși experiențe de viață alături de oamenii locului sau pot învăța mai multe despre tradițiile românești.

Efectul dramatic pe care modernitatea îl are asupra tradițiilor este faptul că tehnologia îi face pe oameni să uite că încă mai există locuri unde încă se mai practică transhumanța. Fiind în era tehnologiei și a oamenilor tot timpul pe fugă, care nu au niciodată timp să stea, aceștia pierd ceea ce este important, uită să se mai bucure de lucrurile mărunte, să se mai întoarcă la casa părintească care acum e părăsită pe o uliță din sat pentru că toți au plecat. Urbanizarea are și ea tot un efect destruos asupra tradițiilor din Mărginime. Nu zic că nu e bine ca orice sat să aibă canalizare, curent, gaze naturale, ăsta este un lucru bun, dar atunci când un sat întreg este părăsit pentru că toți sătenii au plecat la muncă prin alte locuri, cu siguranță nu este un lucru bun. În felul acesta tradițiile or să moară odată cu ultimii bătrâni rămași în sat, uitați de copiii plecați la oraș ca să își urmeze visurile, când cel mai frumos cadou pe care îl poți primi de la Dumnezeu este să te naști acolo, să traiești acolo, cu oamenii simplii, să duci o viață lipsită de griji sau probleme, singura ta problemă să fie să nu știi pe ce plaiuri să mai colinzi astăzi.

Meșteșugurile au început să dispară și ele încet, încet fiind înlocuite din ce în ce mai mult de tehnologie. În prezent mai sunt doar câte doi-trei meșteșugari, dacă mai sunt și ei, în fiecare din satele din Mărginime. Acestea mai sunt „scoase de la naftalină” doar atunci când este un festival prin vre-unul din satele din Mărginime, însă așa nu se vor păstra, ci vor dispărea în curând.

Având în vedere cele de mai sus, autoritățile ar trebui să aibă un plan de dezvoltare al turismului durabil din perspectiva tradițiilor, un fel de turism durabil al tradițiilor, iar tehnologia, modernitatea, să fie folosita pentru atragere turiștilor în zonă, pentru că astfel satele de aici vor începe să se dezvolte din punct de vedere economic, vor putea să își permită să trăiască doar din meșteșugurile vechi de secole sau doar din oierit.

4.5 Analiza SWOT