Traditie Etnica Si Traditionalism Estetic din Perspectiva Metodica
CUPRINS
CAPITOLUL I
Introducere.Importanța temei în actualitate
CAPITOLUL II
Fundamentarea teoretică a temei
2.1.Tradiție etnică și tradiționalism estetic din perspectivă metodică
2.2.Cultivarea limbii și literaturii prin lectura operelor de expresie tradiționalistă
în gimnaziu și liceu
2.3.Metode de predare a literaturii de expresie tradițională și tradiționalistă
2.4.Proiecte didactice
CAPITOLUL III
Ipoteza de lucru.Obiectivele cercetării.Metodologia verificării ipotezei
CAPITOLUL IV
Prezentarea și interpretarea rezultatelor obținute
1.Definirea conceptului de tradiție etnică
1.1.Constantin Rădulescu-Motru-spirit etnic românesc
1.2.Lucian Blaga-perspectiva filozofică
1.3.Nichifor Crainic.Radu Dragnea-perspectiva religioasă
2.Definirea conceptului de tradiționalism estetic
2.1.Distincția dintre tradiție și tradiționalism
2.2.Vasile Alecsandri-poezia tradiției
2.3.Ion Pillat-poezia tradiționalistă
3.Conceptul de poezie tradiționalistă în înțelegerea lui Eugen Lovinescu și George Călinescu
4.Poeți reprezentativi ai poeziei tradiției
4.1.Sfârșitul secolului IX-începutul secolului XX
4.1.1.Sămănătorismul-poet reprezentativ-George Coșbuc
4.1.2.Poporanismul-poet reprezentativ-Octavian Goga
4.2.Perioada interbelică-gândirismul
4.3.Momentul postbelic-Ioan Alexandru
CAPITOLUL V
Concluzii.Propuneri Metodice
Rezumatul lucrării
Bibliografie
Bibliografie literară
Bibliografie critică
SECȚIUNEA A :METODICĂ
CAPITOLUL I
Introducere.Importanța temei în actualitate
Epoca de referință pentru istoria națională ,perioada cuprinsă între cele două războaie mondiale(1918-1944),numită înterbelică tocmai din acest motiv,a constituit un timp al dezvoltării generale,în toate domeniile existente.
De la sfârșitul secolului al XIX-lea și până în perioada interbelică,tradiționalismul a reprezentat acea tendință excesivă spre valorile spirituale și naționale consacrate,opunându-se modernismului și ideii de civilizație.Tradiționalismul nu e,în contextul literaturii române interbelice,sinonim cu tradiția.Sunt doi termeni complet diferiți,ce trebuie tratați ca atare.
Tradiționalismul implică o anumită raportare la tradiție,o atitudine de recuperare și de valorificare a tradiției.Dacă pentru scriitorii moderniști tradiția era desemnată în termeni de opoziție,era,cu alte cuvinte desfigurată,în numele spiritului veacului și al valorilor autenticității,tradiționaliștii investesc tradiția cu un semn pozitiv,cu valențe benefice.
În literatură,tradiționalismul implică negarea viziunilor,tendințelor,procedeelor moderne și moderniste.Tradiționalismul valorifică folclorul,prețuiește cultura arhaică,populară,tot ceea ce ține de tradiția noastră autohtonă în datini,obiceiuri,orizontul moral și material al vieții.Tradiționalismul respinge aproape toate formele civilizației moderne și vede în societatea de tip urban un spațiu al degradării morale al îndepărtării omului de la natura sa divină.
Din punct de vedere didactic, studiul literaturii române interbelice în școală trece în prezent prin mari prefaceri, mult mai mari în comparație cu cele ale studierii limbii române.
Până acum, de zeci de ani, literatura română era studiată linear, adică urmând firul cronologic al dezvoltării ei. Acest sistem s-a menținut, cu toate că periodic se exprimau opinii critice la adresa lui. Ceea ce i se reproșa ținea tocmai de concepția didactică avută în vedere. Astfel, se considera că elevii încep în primul an de liceu studiul literaturii cu partea ei cea mai dificilă, adică cu cea a autorilor vechi. Elevii începeau să studieze autori ce exprimau idei și trăiri diferite de cele actuale, exprimate într-o limbă greoaie și diferită de cea de azi. Se cerea de aceea răsturnarea ordinei de studiere a literaturii, începând cu epoca actuală. Dar cei ce susțineau criteriul cronologic susțineau că e mai firesc să fie urmărit fenomenul literar în evoluția lui, corelând această perspectivă și cu cea urmată în studiul istoriei. În plus, se susținea că literatura modernă e mai dificilă, dată fiind complexitatea ei, mai mare decât cea a literaturii vechi.
Se cuvine să nuanțăm cele spuse până aici. Cum studiul limbii nu se făcea concentric în mod absolut, nici studiul literaturii nu se făcea exclusiv linear, fiind și aici cazuri de reluări și dezvoltări pe verticală, astfel că, de exemplu, atunci când elevii ajungeau să studieze în liceu scrierile lui Creangă, ele le erau familiare din fragmentele studiate în gimnaziu. În sfârșit, în noua programă (pentru clasa a IX-a) se acordă mult mai mult spațiu chestiunilor de limbaj și comunicare decât în trecut, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Pentru a încheia această primă parte a considerațiilor privitoare la literatură, aș zice că, indiferent de disputele pătimașe stârnite de asemenea schimbări (a se vedea mânia celor ce au ajuns să critice însăși ideea de pluralitate a manualelor pentru aceeași clasă și să ceară arderea în piețe publice a unui manual de istorie), ele, schimbările, vor duce până la urmă la instaurarea unui climat de normalitate, climat tulburat pentru multe decenii de (contra)reforma învățământului românesc din 1948. Revenind acum la studiul literaturii raportat la cel al limbii, voi spune că diferențele de ordin didactic sunt impuse și de vârsta diferită a elevilor. Într-un anume fel se concep și se desfășoară lecțiile în gimnaziu, unde prioritar rămâne, totuși, studiul limbii, și în alt fel se concep și se desfășoară lecțiile în liceu, unde prioritar va rămâne, totuși, studiul literaturii. Aș exemplifica aici doar cu proporția, diferită, dintre învățarea dialogată și cea expozitivă, în funcție de nivelul diferit al claselor pe scara școlarității.
În demersul didactic al abordării fenomenului literar e imperios necesar să ținem seama și de caracterul artistic al textelor studiate. Studiul limbii are și el de-a face cu zona artistică, stilul beletristic fiind avut în vedere alături de celelalte în cadrul limbii literare. Dar dacă în studiul limbii elevii vin în contact doar din când în când cu „arta cuvântului”, în studiul literaturii ei se ocupă aproape exclusiv cu cercetarea fenomenului artistic. De aceea s-ar putea spune că, într-un sens, studiul literaturii are mai multe asemănări cu studiul desenului și al muzicii decât, să zicem, cu studiul matematicii ori al chimiei. Cum însă muzicii și picturii în școală li se rezervă un spațiu aproape neglijabil, se înțelege că însemnătatea studierii literaturii crește mult, lecțiile de literatură rămânând aproape singurul prilej pentru elevi de a veni în contact cu arta. Mă tem că adesea se uită lucrul acesta.
Ultimul paralelism pe care îl fac aici este raportul diferit pe care îl au lecțiile de limbă și cele de literatură cu sfera ideologicului.
În vreme ce studiul limbii este (sau era) puțin afectat de presiunea politicului, studiul literaturii a fost (poate mai este) mult marcat de această presiune.
În parte așa se și explică prefacerile mai mari în programele și manualele de literatură (chiar în comparație cu cele de la alte obiecte de învățământ, nu doar în comparație cu cele de limbă). Găsindu-ne într-o perioadă posttotalitară, avem nevoie de reinterpretări, de revizuiri valorice. Avem nevoie și de recuperări, pentru că până în 1990 nu se puteau face referiri la literatura română din Basarabia și la literatura exilului românesc. Revizuirile necesare nu privesc însă doar perioada postbelică, ele privesc toată literatura română, inclusiv cea a clasicilor, de vreme ce, de exemplu, până în 1989 nu li se putea vorbi elevilor de poeme eminesciene ca Doină (din motive politice), sau ca Rugăciune (din motive… antireligioase).
Fără îndoială, însă, școala are datoria de a se grăbi la rândul ei în a revizui scara valorică, atât cât îi stă în puteri. Profesorul însoțește și încadrează copilul pe drumul spre cunoaștere,implicându-se cu toate resursele pe care le are și fiind pregătit pentru a aduce în fața elevului toate noutățile și informațiile necesare pentru ca elevul să dobândească cunoștiințe și deprinderi pentru a deveni un om pe care societatea să se poată baza.
CAPITOLUL II
Fundamentarea teoretică a temei
2.1.Tradiție etnică și tradiționalism estetic din perspectivă metodică
Limba și literatura română este o disciplină prin studiul căreia se încearcă realizarea unor obiective și competențe specifice iar finalitățile generale sunt următoarele:
Formarea unui sistem de atitudini, valori și comportamente centrate pe: interesul pentru învățare și autoeducare;formarea unui profil etic și moral, conștientizarea valorilor spirituale și etice prezentate prin limbă și literatură; cunoașterea semnificației limbii , a creației spirituale; structurarea unui sistem de valori deschis, conștientizarea valorilor democratice, ale toleranței și ale dialogului între culturi;
Formarea unui ansamblu de cunoștințe privind: sistemele complexe ale limbii, ca elemente de bază ale comunicării eficiente în societate; multitiudinea , valorile estetice ale creațiilor literare din literatura română și universală;
Valoarea unor deprinderi integratoare de exprimare și receptare orală corectă; exprimarea scrisă a unor idei, într-o formă corectă, clară și ordonată; interpretarea și citirea unor texte;
Formarea unor capacități intelectuale privind: dezvoltarea operațiilor gândirii și a creativității specifice (practica corectă a limbii, formarea identității culturale prin intermediul limbii, însușirea unor tehnici și metode de muncă intelectuală);
Practica rațională a limbii care are ca scop cunoșterea structurii limbii, ca sistem unitar, în permanentă schimbare, stabilirea unor modele și reguli de bază ale comunicării scrise și orale, folosirea cunoștințelor de limbă și adaptarea lor la particularitățile de comunicare; prezentarea ideilor într-un mod accesibil , armonios și original ;
Formarea reprezentărilor culturale include: dezvoltarea metodelor de receptare a mesajelor scrise, nonliterare și literare, cunoașterea tehnicilor literare de aprofundare a textului literar sau nonliterar;
Însușirea unor metode și tehnici de muncă intelectuală se formează în mod treptat prin acumularea cunoștințelor la care se adaugă permanent noi informații.
Lecția de limba română este împărțită în: predare, învățare, evaluare și în care informațiile de gramatică (concepte, forme ale conceptelor și relațiile dintre ele) sunt redate , de la cadru didactic spre elev, după un proiect care respectă logica educațională, care produce la final efecte formative asupra elevului .
Metodele sunt elemente importante aflate la îndemâna profesorului, de a căror cunoștințe și utilizare depinde eficiența predării . Profesorul, având la îndemână diverse metode și cunoscând elevii cu care lucrează, precum și obiectivele pe care trebuie să le realizeze, este obligat să acționeze pentru a-și valorifica personalitatea, devenind el însuși un realizator al strategiilor, procedeelor și metodelor de învățare.
Stimularea permanentă a elevilor la un efort intelectual continuu și pregătirea acestora cu elementele necesare unei activități de învățare eficientă reprezintă modalitatea cea mai bună de educare a elevilor pentru a avea atitudini conștiente și active.
Cerința de bază a educației progresive, cum spune Jean Piaget, este de a asigura activități didactice complexe bazate pe învățare și muncă independentă, conexate cu activitățile de cooperare, de învățare în comun.
Deși învățarea este în sine o activitate proprie, ținând de efortul personal depus în înțelegerea și cunoașterea semnificațiilor științei, este adevărat că relațiile interpersonale, de grup sunt un factor de neînlocuit pentru apariția și construirea educării personale și în grup. ,,Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o compleadru didactic spre elev, după un proiect care respectă logica educațională, care produce la final efecte formative asupra elevului .
Metodele sunt elemente importante aflate la îndemâna profesorului, de a căror cunoștințe și utilizare depinde eficiența predării . Profesorul, având la îndemână diverse metode și cunoscând elevii cu care lucrează, precum și obiectivele pe care trebuie să le realizeze, este obligat să acționeze pentru a-și valorifica personalitatea, devenind el însuși un realizator al strategiilor, procedeelor și metodelor de învățare.
Stimularea permanentă a elevilor la un efort intelectual continuu și pregătirea acestora cu elementele necesare unei activități de învățare eficientă reprezintă modalitatea cea mai bună de educare a elevilor pentru a avea atitudini conștiente și active.
Cerința de bază a educației progresive, cum spune Jean Piaget, este de a asigura activități didactice complexe bazate pe învățare și muncă independentă, conexate cu activitățile de cooperare, de învățare în comun.
Deși învățarea este în sine o activitate proprie, ținând de efortul personal depus în înțelegerea și cunoașterea semnificațiilor științei, este adevărat că relațiile interpersonale, de grup sunt un factor de neînlocuit pentru apariția și construirea educării personale și în grup. ,,Învățarea în grup exersează capacitatea de decizie și de inițiativă, dă o notă mai personală muncii, dar și o complementaritate mai mare aptitudinilor și talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie mai activă, susținută de foarte multe elemente de emulație,de stimulare reciprocă,de cooperare fructoasă”1.
Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacțiunea dintre mințile participanților, dintre personalitățile lor, ducând la o învățare mai activă și cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate determină ,, identificarea subiectului cu situația de învățare în care acesta este antrenat”2, ceea ce duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări și formări.
Metodele de predare – învățare specifice limbii și literaturii române sunt multiple. Pentru a putea dezbate importanța unor metode în asimilarea unor deprinderi și abilități, trebuie să cunoaștem semnificația conceptului.
___________________
1.Cucoș,Constantin-Pedagogie,Editura Polirom,Iași,1996,pag.61
2.Ibidem1, pag.62
Metodele de învățământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre) sunt mijloacele folosite în sistemul educțional de către profesor în a-i ajuta pe elevi să descopere :natrura, lumea,știința și viața.
Ele sunt și căile prin care se formează și se dezvoltă priceperile, deprinderile și capacitățile elevilor de a acționa , de a utiliza cunoaștințele acumulate transformând exteriorul , formându-și caracterul și personalitatea.
Prin "metodă de învățământ" se înțelege, modalitatea comună de a acționa a profesorului și a elevilor în vederea atingerii obiectivelor . Altfel spus metoda reprezintă ,, un mod de a proceda care tinde să plaseze elevul într-o situație de învățare, mai mult sau mai puțin dirijată”3. Sub raportul structurării, metoda este un conglomerat organizat de operații, de procedee.
În anumite situații, o metodă poate deveni procedeu în cadrul altei metode (ex. problematizarea poate fi inclusă într-o demonstrație).
„Privită sub raport funcțional și structural, metoda poate fi considerată drept un model sau un ansamblu organizat al procedeelor sau modurilor de realizare practică a operațiilor care stau la baza acțiunilor parcurse în comun de profesori și elevi și care conduc în mod planificat (programat) și eficace la realizarea scopurilor propuse.”4 (I. Cerghit)
”Înțelegând prin metodă de învățământ o cale, un drum străbătut deopotrivă de elevi și profesori, prin care – conform unor principii (principii didactice) dar și unor legi (legile învățării) se înfăptuiesc obiectivele instruirii, adică se însușesc de către elevi anumite cunoștințe de bază și se formează anumite capacități intelectuale și convingeri în vederea integrării progresive în societate și valoarea oricărei metode se stabilește numai în funcție de obiective.”5 (Ion Berca)
Totodată, metodele de învățământ fac parte din condițiile externe ale învățării, care determină eficiența acesteia. De aici decurge importanța alegerii judicioase a metodelor corespunzătoare fiecărei activități didactice.
______________
3.Cerghit,Ioan , Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică , București, 1973
4.Ibidem3,pag.159
5.Berca,Ion,,Metodica predării limbii române,Editura Didactică și Pedagogică ,București 1966
Sistemul metodelor de învățământ conține:
– metode tradiționale, care pot fi păstrate cu condiția reformării și adaptării lor la exigențele învățământului de azi;
– metode moderne, care sunt des utilizate și se apropie de metodele de cercetare științifică, punându-l pe elev în situația de a acumula cunoștințele printr-un efort propriu de studiu experimental; altele valorifică tehnica de ultimă oră ( calculatorul,simulatoarele).
În școala modernă, sunt considerate metode de învățământ cel cu funcția de bază activă adică măsura în care sunt capabile să motiveze angajarea elevilor în activitate, concretă sau mentală, stimulându-le motivația și creativitatea.
Un mod de apreciere a eficienței metodelor sunt calitățile formative ale acestora, impactul lor asupra creșterii personalității elevilor.
Clasificarea metodelor de învățământ se realizează după următoarele criterii:
I. după criteriul istoric: metode tradiționale: exercițiul,expunerea,conversația etc.; metode moderne: , metoda proiectelor, metode de simulare, modelarea,studiul de caz etc.;
II. după funcția didactică prioritară pe care o îndeplinesc:
1) metode de predare-învățare propriu-zise, dintre care se disting:
a) metodele de transmitere și dobândire a cunoștințelor: expunerea, lectura,problematizarea etc.;
b) metodele care au ca scop formarea priceperilor și deprinderilor: exercițiul, lucrările practice etc.;
2) metode de evaluare;
III. după modul de organizare a activității elevilor: metode frontale ( demonstrația,expunerea); metode de activitate individuală (lectura); metode de activitate în grup (studiul de caz, jocul cu roluri); metode combinate, care se potrivesc mai multor modalități de organizare a activității (experimentul);
IV. după tipul de strategie didactică în care sunt integrate: algoritmice (exercițiul, demonstrația); euristice (problematizarea);
V. după sursa cunoașterii (care poate fi experiența istorică a omenirii, cunoașterea directă sau indirectă a realității sau activitatea personală), la care se adaugă un subcriteriu: suportul informației (cuvânt, imagine, acțiune etc), prof. Cerghit propune o altă clasificare [1, 2,3,4,5] și anume:
,,1. metode de comunicare orală: expozitive, interogative (conversative sau dialogate); discuțiile și dezbaterile; problematizarea;
2. metode de comunicare bazate pe limbajul intern (reflecția personală);
3. metode de comunicare scrisă (tehnica lecturii);
4. metode de explorare a realității: a) metode de explorare nemijlocită (directă) a realității: observarea sistematică și independentă; experimentul; învățarea prin cercetarea documentelor și vestigiilor istorice; b) metode de explorare mijlocită (indirectă) a realității: metode demonstrative; metode de modelare;
5. metode bazate pe acțiune (operaționale sau practice): a) metode bazate pe acțiune reală/autentică): exercițul; studiul de caz; proiectul sau tema de cercetare; lucrările practice; b) metode de simulare (bazate pe acțiune fictivă): metoda jocurilor: metoda dramatizărilor; învățarea pe simulatoare”6
Acestor categorii li se adaugă și alte metode ,adică metodele de raționalizare a învățării și predării: instruirea programată; instruirea asistată de calculator ,algoritmizarea.
Există o serie de relații, univoce dar și plurivoce ce rezultă: metode – obiective/competențe, metodă-conținut, metodă-obiective/competențe–conținut.
______________________
6.Ibidem3,pag.45
2.2.Cultivarea limbii și literaturii prin lectura operelor de expresie tradiționalistă în gimnaziu și liceu
Destinul cărții tradiționale a cunoscut semne de poticnire o dată cu inventarea și folosirea pe scară largă a noilor tehnologii de comunicare și informare. Noile tehnologii nu au fost create pentru a diminua interesul pentru lectură, ci pentru a democratiza accesul la informație, pentru a veni în sprijinul pasionaților de lectură, care au posibilitatea de a parcurge simultan mai multe documente aflate la distanță unele de altele.
Lectura este o activitate ce angajează personalitatea într-o permanentă explorare față de sine, de conștiința proprie sau față de lumea înconjurătoare. Impactul lecturii calitative trebuie să dobândească valențe formative în dezvoltarea caracterului, năzuințelor, idealurilor umane. Subiectul educației literar-artistice trebuie să conștientizeze coparticiparea sa în actul de creație ca o modalitate sigură de dezvoltare, de maturizare. Dialogul virtual între cititor și creator prin intermediul operei literare este o condiție mai mult decât necesară pentru acumularea experienței lectorale și nu în ultimul rând a experienței de viață.
Așadar , lectura va face întodeauna parte din felul de a fi al omului din zilele noastre. De câte ori citim o carte , deschidem o ușă spre noi orizonturi. ,,Citește și fă ce vrei”, spune legea filosofiei lecturii. Cei care nu cred îndeajuns pot spune că adevărata libertate se obține în lumea reală. Adevărul e că libertatea provine din interior și se verifică prin valoarea cărților citite. Niciodată viața nu ne întâmpină cu atâtea informații, nu ne trezește atâtea emoții și sentimente, ca și cărțile citite.,,Nu există o metodologie perfectă care să ne învețe cum să citim.Știm doar că lectura se produce în straturi”7 . Cărțile nu sunt doar pentru recreere în viață, ci ar trebui să înțelegem , împreună cu poetul George Vulturescu, că, atunci când studiem o carte , aceasta se modifică în niște „dinți din creier cu care putem mușca din merele vieții și ale morții”.8
___________________________
7.Marino, Al. Hermeneutica ideii de literatură,Cluj-Napoca,Editura Dacia,1987
8.Vulturescu,George interviu : „Vatra veche dialog cu George Vulturescu” , în Revista Vatra Veche, nr.8, din septembrie 2009
Citind o carte avem o invitație la cunoaștere și libertate : în viața de zi cu zi nu putem să ne modificăm soarta, dar, în cărți , citirea acestora poate fi repetată iar cuprinsul cărții poate fi modificat după modul psihologic, de educație , și filosofic al fiecărei persoane care citește.
Opera lirică ca exemplu este o bijuterie a prezentării artistice. Este sensul libertății desăvârșite de creație, care nu se desfășoară într-un limbaj normal, ci un limbaj metaforic care propagă ideile provenite din conștiința artistică în domeniul frumosului desăvârșit, al deosebitelor particularități lingvistice centrate lângă multitudinea problemelor existențiale ale persoanei. Chiar dacă sunt unele observații răutăcioase, prin care unii poeți nu percep poezia din cauza unor cuvinte, creatorii de versuri nu se lasă înaintea vorbelor și mențin controlul total al formațiunilor sintactice. Utilizând o exprimare a poetului Lucian Blaga putem spue că scriitorii au o percepere dyonisiacă asupra vieții umane iar din perspectiva mijloacelor comunicative folosite aceștia sunt adepții ai limbajul plastic.Lirica tradiționalistă dezvoltă stilistica complexă a exprimării, contribuind la mărirea formelor personale de gândire. Gândirea poetică nu reprezintă un simplu automatism al creativității umane, ea este o stare de mulțumire a sufletului , o reflexie a trăirilor omului. Înțelegerea liricii tradiționaliste necesită fluctuarea continuă a lectorului între acuratețea ideilor prezentate în operă și mișcarea semantică a cuvintelor-cheie, care lasă la o parte sensuri negândite .,,Textul nu este o instituție de sine stătătoare.Un text este multi instituțional”9
Cititul este considerat un tip important de comunicare dintre cele mai active în măsura în care cel care ascultă , este apt să păstreze sau nu gîndurile transmise în operă. Dacă nu se ajunge la acest fapt , lectura va avea un caracter static. Așadar, dacă munca creativă a scritorului , poetului sau prozatorului , al omului de cercetare sau filosofului pun amprenta peste procesul original și personal, și receptarea prezintă un caracter colectiv. Poetul știe că compune pentru următorii săi cititori, este sigur de faptul că ei și vor desluși și înțelege mesajul transmis de el. Prin prezența la dialogul textului, cel care citește selecționează, mesajul transmis așa cum îi dicteză conștiința formată de-a lungul existenței acestuia. Ideea operelor lirice sunt întodeauna centrate pe un cititor , chiar dacă el este de față sau nu. Deducem că orice operă este “dialogică”. Este destinată spre un oarecare destinatar. Un text fie el literar, informativ ,pentru educație sau științific este gândit pentru a fi lecturat și însușit, cu scopul de a reprezenta ceva pentru o altă persoană.
__________________
9.Iova,Gheorghe,Acțiuea textuală:Bunul simț vizionar”,Editura Paralela 45,Pitești,pag.107
Se pune întrebarea dacă receptorul în urma citirii operei înțelege corect mesajul lucrării și nu este dus în eroare de fapt cu înțelegerea personală a textului. Afirmăm că cititul duce textul în exteriorul operei citite. Mai precis , confruntarea directă cu opera, schimbă puțin sensul operei citite. Nu sunt autori care să poată spună cu tărie că cel care citește știe precis ceea ce el vrea să transmită , întrucât oricare carte se poate interpreta în multe moduri posibile. În categorie operelor care se pot interpreta apar mai ales operele create din domeniul, filosofiei, culturii și literaturii . În situația operelor care nu intră în sfera compunerilor literare nu se pot invoca normele dialecticii citirii.
Citirea poeziilor se realizează într-un mod intuitiv și se duce la îndeplinire în funcție de câteva principii de înțelegere estetică, prin mijlocirea unor norme de decodificare a limbajului . Autorii utilizează un limbaj cu condiția eliberării unor trăirii dar și pentru a reflecta realitățile vieții într-un mod fluctuant. Operele sunt înfrumusețate cu expresii și cuvinte stilistice deosebite, ele purtând amprenta unui mod subiectiv fiind uneori lipsite de obiectivitate. Se declară că poeții,persoanele care scriu opere , în general, duc o viață într-o lume paralelă realizată într-un spațiu personal, trăiesc într-o lume peste care este pusă amprenta unui geniu al creației. Creația este realizată având la bază o lume concretă,reală. Artiștii deși simt lume într-un mod diferit cu culori și forme deosebite ,ei nu pot reda către oameni decât ceea ce au experimentat deja , adică moduri subtile ale vieții reale. Poeții spun celorlalți oamenii despre ei și trăirile lor personale, despre perioada în care își desfășoară activitatea și meditează gândindu-se la un mediu ireal ,care le este inaccesibil. În opere , cel care citește dorește să găsească informațiile clare ale vieții și vor să constate caracteristicile fiecărei perioade a istoriei și culturii. Cititorii nu citesc opere doar de dragul lecturii.
Pentru lucrarea literară scrisă este important să fie în mod continuu în legătură cu cititorii. Concluzionând este nevoie să menționăm că lucrările lirice de creație unică încep de la un sentiment artistic unic și ajung reprezentări singulare și de nerepetat ale realității înconjurătoare. Operele lirice se desăvârșesc estetic pas su pas satisfăcând gusturile cititorilor . Lecturile trebuie să fie la îndemâna tuturor oamenilor, este important să fie făcute plăcute cititorilor ,să le suscite interesul.,,Textul reprezintă un moment al vieții autorului,deci interpretul trebuie să reproducă în conștiința sa starea psihică ce a dat naștere operei”10
_______________________
10.Codoban,Aurel,Semn și interpretare,Editura Dacia,Cluj Napoca,2001,pag.99
Geniile care crează opere lirice își vor impresiona cititorii atunci când vor crea într-un sens personal despre existența vieții umane, oferind preziceri despre cum va evolua lumea, relatând despre dramele umane.
O operă bună poate obține nemurirea atunci când ceea ce conține mulțumește cerințele celor ce o citesc. Compunând, poeții dau un sens personal existențe umane, iar cititorii își clarifică ideile, află răspunsul la întrebări și se bucură să constate că majoritatea intuițiilor avute în urma lecturării și sentimentele pe care le-au experimentat și trăit au fost scrise de genii, de nume mari intrate în memoria umanității.
Situația la zi ne permite să concluzionăm că o monitorizare a lecturii particulare în cadrul lecțiilor nu întotdeauna este posibilă, deși profesorii, învățătorii încearcă să valorifice activitatea de lectură independentă a elevilor, fie prin verificarea fișelor de lectură a acestora, fie prin verificarea în primele zile post-vacanță a listei cu literatura citită. Cu toate acestea evaluarea are un caracter superficial. În cele mai dese cazuri lipsește dialogul viu, animat, productiv între elevi.
Este important de menționat că stimularea interesului pentru lectură depinde foarte mult de evaluarea calitativă a lecturilor individuale. Măsurarea rezultatelor trebuie să aibă un caracter stimulativ, iar aceasta depinde, în special, de tipul activităților care trebuie să fie structurate pe o schemă flexibilă, stimulatoare și progresivă. Cadrele didactice își pun adesea întrebarea cum ar putea să execute o verificare calitativă, cum ar putea să câștige timp, stimulând activitatea independentă a elevului și prin aceasta sporind pofta pentru cititul cărților, care are ca rivali puternici televizorul, computerul, radioul. În acest context cadrele didactice au nevoie de strategii didactice aplicabile la clasă și efective, care să permită însușirile sau relațiile abstracte (întrucât se dovedesc comune, generale, esențiale), reunindu-se într-un model informațional menit să denumească o clasă sau o categorie de obiecte și fenomene (e vorba de generalizare ca modalitate de operare a gândirii).
2.3. Metode de predare a literaturii de expresie tradițională și tradiționalistă
-Exercițiile de încălzire (10 minute): se utilizează la începutul lecției , înainte de lectura textului ce se va discuta; atrage atenția elevilor către text și motivează elevii spre lectură;
-Brainstormingul – se face pe o temă care să aibă legătură cu textul studiat sau cu elementele importante ale acestuia. Plecând de la răspunsurile primite se alcătuiește un ciorchine de idei care să grupeze sintetic răspunsurile elevilor.
Exemple:
La ce vă gândiți când auziți/citiți cuvântul ” tradiție etnică”, ”tradiționalism” etc.?
Numiți o trăsătură pe care o credeți importantă pentru tradiționalism.
Conversația este ,, o formă a dialogului , o comunicare informală , mai puțin structurată , cu un scop nu foarte determinat ’’.11
-Votați un citat: se alcătuiește o listă de citate din scriitori cunoscuți sau o listă cu proverbe care să aibă legătură cu lecția ce urmează a fi predată; fiecare elev va alege:
un citat care exprimă o idee cu care este de acord;
un citat pe care și l-ar alege ca moto sau care exprimă o trăsătură importantă a propriei personalități.
Vor fi susținute alegerile făcute.
Discuție de tip piramidă:
Se propune o listă cu diverse cugetări, care să aibă legătură cu textul studiat.
elevii lucrează individual,fiecare elev alegând una sau mai multe din aceste cugetări, cu care sunt de acord în cea mai mare măsură;
elevii lucrează doi câte doi ,discutând și negociind , la final alegând numai două cugetări acceptate de ambii elevi în egală măsură;
elevii lucrează în grupe de câte 4 – 6 și aleg o singură cugetare, care întrunește preferințele majorității membrilor echipei;
întreaga clasă votează, stabilindu-se o singură cugetare, acceptată de majoritate. Votul va genera discuții pro și contra.
_________________
11.Pavelescu,Marilena,Metodica predării limbii și literaturii române,Editura Corint,București 2010,pag.129
– Anticipări: elevii vor lucra pe grupe sau individual. Acestora li se cere să facă predicții în legătură cu titlul unui text dat . Răspunsurile vor fi scrise pe o jumătate de pagină și vor fi analizate după parcurgerea textului. Cei care dau răspunsuri apropiate pe tema textului își vor prezenta argumentele în baza cărora au susținut răspunsul ;
– Proiectul: metodă interactivă care constă într-o activitate mai complexă decât investigația. Poate fi personal sau de grup. Începe în clasă, continuă acasă și se finalizează în clasă ( planificarea activității,tema proiectului , metodele de lucru, corectitudinea, acuratețea științifică, generalizarea problemei,căutarea,surse bibliografice, comunicarea, evaluarea,interpretarea);
– Prelegerea intensificată: poate fi folosită în orele de introducere a activității unui scriitor, la începutul unui capitol, fiind o opțiune a clasicei prelegeri, care este optimizată prin valorificarea cunoștințelor dobândite anterior de către elevi .
– Lectura anticipativă (Gűnter Waldmann , 1998): metodă folosită în orele narative complexe, unde, cu ajutorul elevilor, se poare reda prin povestirea verbală o acțiune pentru lecturarea unui fragment. Etapele metodei solicită ca lectura să fie întreruptă când evenimentele se desfășoară diferit. Se citește primul pasaj apoi se chestionează elevii cu privire la cursul evenimentelor. Se prezintă ipoteze care sunt redactate și apoi se lecturează fragmentul următor sau se prezintă un rezumat de către un elev confruntându-se cu ideile emise la început . Se alcătuiesc noi întrebări despre evenimente și se prezintă ipoteze, până când textul este în totalitate parcurs.
– Cvintetul – o metodă de creație , prin care în cinci versuri se comprimă un conținut de idei. Se poate adăuga o imagine. Primul vers este un cuvânt de bază referitor la discuție, fiind, în general un substantiv. Al doilea vers este alcătuit din două cuvinte care prezintă substantivul în discuție, fiind adjective. Al treilea vers este alcătuit din trei cuvinte care prezintă o acțiune, fiind, de obicei, verbe la modul gerunziu. Al patrulea vers estre compus patru cuvinte și arată sentimentele față de subiect. Al cincilea vers este un cuvânt prin care sunt scoase în evidență cele prezentate.
– Scaunul autorului: după ce elevii rezolvă un exercițiu de scriere liberă sunt rugați să ia loc pe un scaun, care devine scaunul autorului. Ceilalți colegi îi vor pune întrebări referitoare la textul redat.
– Interviul în trei trepte: cadrul didactic formulează o întrebare sau prezintă o problemă; elevii își notează singuri răspunsul în șapte minute.Grupul se formează prin numărare până la trei. Primul grup formulează întrebări, al doilea răspunde și al treilea notează. Apoi rolurile se inversează .
Analiza literară reprezintă o metodă ,,de cercetarea textului literar bazată pe descompunerea lui în elementele componente , în explicarea , interpretarea și aprecierea fiecăruia dintre acestea și a întregului pe care îl constituie ”12.
– Portofoliul: o multitudine de informații despre activitatea școlară a unui elev, obținute prin diverse metode și tehnici de evaluare privind stilul elevului și folosirea unei varietăți de inteligență.
– Tehnica: Gândiți / Lucrați în perechi / Comunicați: elevii se grupează în perechi , apoi fiecare elev din echipă răspunde separat la anumite întrebări cu mai multe variante de răspunsuri ; echipa ajunge la același răspuns care să cuprindă ideile amândurora. Se face rezumatul discuțiilor purtate și concluziile la care au ajuns elevii prin consens.
Predarea reciprocă: dacă elevii sunt stimulați să joace rolul de profesori, ei au posibilitatea de a învăța sau a-și amintii ceea ce credeau că au învățat deja. Când elevii predau celorlalți colegi , ei își cultivă modul propriu de prezentare a strategiilor de predare. Predarea reciprocă poate avea loc în grupuri de patru până la șase elevi și are următoarele faze:
toți elevii care participă au același text. Ei își distribuie ce au de făcut și textul;
toți prezintă texul iar unul dintre ei va face un rezumat oral;
– va adresa celorlalți o întrebare în conformitate cu textul la care vor încerca să răspundă;
elevul care ”predă” explică lucrurile neclare celorlalți elevi , dacă aceștia solicită sau din inițiativă proprie;
elevii vor prognoza împreună care este conținutul textului care urmează , rolul profesorului va fi luat de alt elev participant;
Etapele urmate de elevi:
– redă pe scurt ce a citit;
-formuleză o întrebare pentru ceilalți elevi cu privire la fragmentul lecturat pentru a lămuri și înțelege mai bine textul ;
__________________
12.Parfene,Constantin,Compozițiile în școală .Aspecte metodice, Editura Didactică și Pedagogică , București,1980,pag.228
explică unele aspecte ce sunt mai greu de înțeles;
anticipează ce se va întâmpla în paragraful ce urmează;
Susținerea elevilor în rolul de profesor care predă altor elevi apropie elevul de propfesor creând o atmosferă favorabilă procesului educațional .
-Metoda cubului: tehnică de predare folosită pentru aprofundarea unei teme din unghiuri diferite. Se construiește un cub , fețele acestuia vor fi acoperite cu hârtie colorată diferit.Pe fiecare față a cubului se va scrie una dintre următoarele instrucțiuni: descrie, compară, asociază, aplică,analizează și argumentează pro sau contra. Elevii redactează răspunsurile cerute de fața de sus a cubului. Se poate continua cu celelalte fețe.
Aplicație
Descrie spațiul temporal construit de către autor în poezia ,,Nunta Zamfirei” de George Coșbuc .
Prezintă semnificația titlului poeziei.
Enumerați trei trăsături ale pastelului folosindu-vă de versurile poeziei ,,Oaspeții
primăverii” de George Coșbuc .
Enumerați elementele ce fac parte din natură.
Compară legătura om-natură din pastelurile lui Vasile Alecsandri.
Asociază elementele care denumesc planul terestru și planul cosmic.
Aplică
Imaginați-vă starea sufletească a lui Isus din poezia ,, În grădina Ghetsemani” de
Vasile Voiculescu.
Analizează două figuri de stil diferite în poezia ,,Dimineața” de Vasile Alecsandri.
Identificați două imagini vizuale din poezia ,,Iarna” de Vasile Alecsandri.
Argumentează apartenența poeziei ,,Flori și fluturi” de Ioan Alexandru la
tradiționalism.
Argumentează că mișcările din natură în curgerea anotimpurilor aduc modificări în sufletul poetului.
– Jurnalul cameleon: metodă utilizată în orele de comunicare verbală, prin care elevul trebuie să explice același eveniment din unghiuri diferite (este trist,bucuros , mulțumit,nemulțumit etc.).
– Stabilirea succesiunii evenimentelor: după citirea unui text, cadrul didactic pregătește foi pe care sunt redactate evenimentele.
Le așează la întâmplare iar elevii aleg un bilet . Ei trebuie să lipească pe tablă biletul , acolo unde corespunde subiectului, pe care profesorul îl redactează în prealabil.
– Care-i părerea ta? Sunt rugați să vină în fața clasei doi elevi care au un dialog pe un subiect dat. Își adresează întrebări unul altuia, și dau răspunsuri trăsnite , pregătind astfel deschiderea lecției care urmează a fi predată .
– Diagrama Venn:elevii sunt rugați să facă o prezentare grafică a două obiecte cu privire la ce au asemănător și diferit. Ei vor observa partea comună și vor scoate în evidență elementele diferite,pe coloane diferite De exemplu: Prin ce se aseamănă și se deosebește modernismul de tradiționalism?
– Dezbaterea: dialog amplu pe marginea unei probleme, uneori revoltătoare și deschise (tipuri: dialogul în grup, discuția seminar,dialogul liber,masa rotundă, brainstormingul,).
– Metoda Graffiti: se utilizează în studierea unui subiect învățat la recapitularea unui capitol, la compuneri; se pun în diferite locuri fișe scrise cu diferite subiecte. Pentru a fi mai facil se poate împărți tabla în mai multe spații , titrate și acestea cu o problemă. Elevii redactează pe fișe și se deplasează liber prin clasă, văzând ce au scris colegii și completând ceva.
– Metoda pălăriilor gânditoare ( „thinking hats”)
Este o metodă care constă în angrenarea creativității elevilor care pune accent pe interpretarea rolului conform pălăriei alese. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare are câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Membrii grupului aleg pălăriile și vor juca astfel rolul precis, așa cum cred că e mai bine. Rolurile se pot inversa, elevii fiind liberi să spună ce gândesc, dar să fie în conformitate cu rolul pe care îl joacă.
Culoarea pălăriei este cea care definește rolul jucat.
Pălăria albă:
Oferă o privire obiectivă asupra informațiilor.
Este neutră.
Este concentrată pe fapte obiective și imagini clare.
Stă sub semnul gândirii obiective.
Aplicație
Prezentați în câteva rânduri elementele tradiționalist-ortodoxiste din poezia ,,În grădina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu.
Realizează portretul lui Isus
Prezentați secvența poetică preferată din ,,Serile la Mircești” de Vasile Alecsandri
Prezintă semnificația titlului poeziei ,,Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat
Pălărie roșie:
Dă frâu liber imaginației și sentimentelor.
Oferă o perspectivă emoțională asupra evenimentelor.
Roșu poate însemna și supărarea sau furia.
Descătușează stările afective.
Aplicație
Analizați stările sufletești ale poetului Vasile Alecsandri în poezia ,,Sfârșitul iernei”
Analizați stratul /nivelul obiectelor prezentate în poezia ,, În grădina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu.
Pălăria neagră:
Exprimă prudența, grija, avertismentul, judecata.
Oferă o perspectivă întunecoasă, tristă, sumbră asupra situației în discuție.
Este perspectiva gândirii negative, pesimiste.
Aplicație
Ce părere aveți despre atitudinea personajului biblic Isus din poezia ,, În grădina Ghetsemani” de Vasile Voiculescu.
Care sunt aspectele negative din această poezie.Argumentați într-un scurt text pe care-l prezentați colegilor.
Pălăria galbenă:
Oferă o perspectivă pozitivă și constructivă asupra situației.
Culoarea galbenă simbolizează lumina soarelui, strălucirea, optimismul.
Este gândirea optimistă, constructivă pe un fundament logic.
Aplicație
Alcătuiți un scurt monolog în care să vă exprimați sentimentele față de anotimpul iarna din poezia ,,Mezul iernii” de Vasile Alecsandri.
Pălăria verde:
Exprimă ideile noi, stimulând gândirea creativă.
Este verdele proaspăt al ierbii, al vegetației, al abundenței.
Este simbolul fertilității, al producției de idei noi, inovatoare.
Aplicație
Alcătuți un alt final al poeziei ,,Agapia,iubirea va rămâne” de Ioan Alexandru și prezentați-l colegilor argumentând de ce l-ați ales.
Pălăria albastră:
Exprimă controlul procesului de gândire .
Albastru e rece – este culoarea cerului care este deasupra tuturor, atotvăzător și atotcunoscător.
Supraveghează și dirijează bunul mers al activității.
Este preocuparea de a controla și de a organiza.
Aplicație
De ce poezia ,,Iarna” de Vasile Alecsandri este un pastel .
Explicați semnificația titlului operei.
Explicați în ce constă drama măștii lirice.
Elevii sunt obligați să cunoască foarte bine ce reprezintă fiecăre culoare și să-și reprezinte fiecare pălărie, gândind din perspectiva ei. Nu contează pălăria în sine , ci ceea ce reprezintă ea, ceea ce redă culoarea fiecăreia.
CUM SE FOLOSEȘTE ACEASTĂ METODĂ?
Cele 6 pălării gânditoare se distribuie elevilor și se prezintă cazul care se va discuta pentru ca fiecare să poată să își pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată personal de fiecare elev – și atunci elevul respectiv își joacă rolul- sau mai mulți elevi pot răspunde având aceeași pălărie. În acest caz, elevii grupului care joacă rolul unei pălării gânditoare se consultă pentru reuși o interpretare foarte bună . Elevii pot purta fiecare câte o pălărie de aceeași culoare, știind că :
pălăria albastră – EXPLICĂ
pălăria albă – PREZINTĂ
pălăria verde – ADUCE NOI IDEI
pălăria galbenă – ADUCE BONUSURI
pălăria neagră – CONSTATĂ ERORILE
pălăria roșie – ARATĂ CE SENTIMENTE ARE DESPRE …
Jocul BINGO –metodă generatoare de distracție și reconfortare
Se împarte clasa în șase grupe. Fiecare grupă primește câte un carton cu șase careuri, în fiecare fiind trecută sarcina de lucru. Se pune în discuție poezia,, Mărțișor” de Ion Pillat.
Câștigă echipa care rezolvă corect și cel mai rapid careul.
Diagrama Venn
Elevii vizualizează cele două imagini. Vor evidenția în care din operele studiate au întâlnit cele două imagini.
Trebuie să-și argumenteze răspunsurile.
Metoda Starburst
Problema de dezbătut este:
Cum?
Cine? Unde?
Când?
Ce?
CUM a ilustrat Vasile Voiculescu conceptul de tradiționalism?
CE l-a determinat pe Ion Pillat să abordeze acest gen literar?
CINE l-a numit pe Vasile Alecsandri „rege al poeziei” în literatura noastră?
UNDE și-a găsit „împlinirea” Lucian Blaga?
CÂND considerați că i-a fost recunoscută poetului adevărata valoare în propria sa țară?
2.4PROIECTE DIDACTICE
PROIECT DIDACTIC
PROFESOR: BOSOANCĂ GEORGETA
UNITATEA DE ÎVĂȚĂMÂNT: COLEGIUL TEHNIC MĂTĂSARI
DATA:
CLASA: a V – a C
ARIA CURRICULARĂ: Limbă și comunicare
OBIECTUL: Limba română
SUBIECTUL :Poezia „Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri:
TIPUL LECȚIEI: însușire de noi cunoștințe
COMPETENȚE GENERALE:
Receptarea mesajului oral în diferite situații de comunicare
Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje orale în situații de comunicare monologată și dialogată
Receptarea mesajului scris, din texte literare și nonliterare, în scopuri diverse
Utilizarea corectă și adecvată a limbii române în producerea de mesaje scrise, în diferite contexte de realizare, cu scopuri diverse
COMPETENȚE SPECIFICE:
1.5. aplicarea principiilor ascultării active în manifestarea unui comportament comunicativ adecvat
2.5. participarea la diferite situații de comunicare
3.3. identificarea expresiilor și a cuvintelor noi într-un text literar sau nonliterar
4.3. alcătuirea unor propoziții și fraze corecte din punct de vedere gramatical, folosind corect semnele de punctuație
COMPETENȚE DERIVATE:
La finalul lecției copiii vor avea abilitatea :
să citească , expresiv,corect și fluent opera Sfârșit de toamnă de Vasile Alecsandri , ținând cont de ortografia și punctuația solicitate de text;
să știe ce reprezintă înțelesul cuvintelor noi cuprinse în text;
să alcătuiască propoziții cu cuvintele noi;
să simtă și să fie cuprinși de emoție la sosirea anotimpului toamna.
Materiale: poezia „Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri, timp – 45 de minute
Strategia didactică:
Metode și procedee: citirea poeziei într-o manieră expresivă, conversația ,lucrul pe text ,cvintetul
Forme de organizare a activității elevilor: frontală, pe grupe și individuală
Mijloace de învățământ: manual, test-grilă privitor la anotimpul toamna, fișe de lucru,cvintetul , cretă în mai multe culori , videoproiectorul și tabla;
Material bibliografic: ,,Limba română, manual pentru clasa a V-a, de Alexandru Crișan, Sofia Dobra, Florentina Sâmihăian, Editura Humanitas Educațional, Constantin Parfene – „Metodica studierii limbii și literaturii române în școală”, Editura Polirom, Carmen Iordăchescu – „Să dezlegăm tainele textelor literare”, clasa a V-a, Editura Carminis, revista „Lumea copiilor” nr. 23”
Desfășurarea activității
Moment organizatoric:
Se asigură liniștea în clasă și se creaază un mediu propice desfășurării lecției
Actualizarea și verificarea cunoștințelor învățate anterior
Se verifică tema dată anterior .
Captarea atenției pentru activitatea ce urmează:
Cadrul didactic distribuie fișe cu rebusul afișat fiecărui elev și îl afișează pe tablă.Elevii completează rebusul cu cuvintele cheie având în vedere definițiile termenilor încât să rezulte pe coloana A – B cuvântul „TOAMNA”
Cadrul didactic explică elevilor că până în prezent au observat lumea micilor viețuitoare, după care au fost alături de Apolodor în călătoria acestuia spre Labrador și au observat cum necuvântătoarele primesc calități omenești. Acum ne întoarcem „cu picioarele pe pământ” și încercăm să vorbim despre anotimpul aflat în derulare, ținând cont că anotimpul prezent este identic cu cel prezentat în poezia „Sfârșit de toamnă” de Vasile Alecsandri. Se difuzează elevilor cu ajutorul videoproiectorul date despre autor.
Anunțarea subiectului lecției și a obiectivelor operaționale:
Împreună, vom citi o poezie din opera lui Vasile Alecsandri și anume „Sfârșit de toamnă”. La sfârșitul orei, să știți că este necesar să fiți capabili să: 1,2,….
V. Dirijarea învățării:
Cadrul didactic citește model poezia „Sfârșit de toamnă”, elevii urmărind textul din manual. Apoi sunt rugați să găsească cuvintele noi și se prezintă înțelesul acestor cuvinte, dar și cuvintele care nu sunt utilizate cu forma corectă literară, menționând că poetul utilizează cuvinte specifice perioadei în care opera a fost scrisă.
Elevii citesc de mai multe ori experesiv poezia
După ce poezia este citită de către elevi , dascălul scrie la tablă date despre autor:
– Vasile Alecsandri este numit „bardul de la Mircești”, iar Mihai Eminescu în poezia „Epigonii” îl numește „rege al poeziei”.
– El a scris poezii, proză și comedii.
– Dintre volumele de poezii amintim: „Ostașii noștri”, „Pasteluri”, „Doine”, „Lăcrămioare”.
– Poezia „Sfârșit de toamnă” face parte din volumul „Pasteluri”.
Discutând cu elevii pe marginea poeziei , ei sunt rugați să observe și să redea prin ce se caracterizează natura când se sfârșește toamna:
călătoria unor păsări spre zonele calde
veștejirea câmpiei
cade bruma peste luncă
frunzele copacilor ruginesc și cad
pe cer apar nori negri
cerul este înnorat și soarele nu mai strălucește puternic fiind ascuns de nori
se micșorează ziua și temperatura scade
iarna este aprope călare pe ger
oamenii adăpostesc animalele
VI.Evaluarea formativă:
Fiecare elev va rezolva un test grilă
VII.Asigurarea retenției și a transferului:
Se compune un cvintet despre toamnă:
Cuvântul de bază : Toamna
Două adjective: abundentă , lungă
Trei verbe: adunând, prezentând, plecând
Patru sentimente: fericire, tristețe, supărare, meditare
Tema pentru acasă:
De memorat poezia, Utilizând cunoștințele dobândite ,exprimați-vă părerea despre:
Este … !
Care este prima lună de toamnă…………
A doua lună de toamnă……….
“Val argintiu” căzut noaptea peste pământ……..
Luna care mai este denumită și brumar……
Ce produs se obține din struguri ……..
Culoarea specifică frunzelor toamn……
Vin nefermentat de struguri…………..
Hain îmbrăcate când ne este frig … .
Se culeg toamna din pomi………..
Boabe de … .
Se face zacuscă toamna din ele.
Noaptea este vremea mai…..
Primăvara este primul…………..al anului .
TOAMNA
„Toamna se numără bobocii” este:
a) o vorbă românească
b) un roman de dragoste
c) un proverb românesc
2. Care din următoarele cuvinte înseamnă „de toamnă, tomnatic”:
a) regal
b) geros
c) autumnal
3. Când cade bruma care din următoarele flori sunt încă înflorite:
a) trandafirii
b) garoafele
c) crizantemele
4. „Cri – cri- cri, /Toamnă gri, / Nu credeam c-o să mai vii” sunt versuri din poezia „Balada unui greier mic”, scrisă de:
a) George Topârceanu
b) Ion Creangă
c) Vasile Alecsandri
5. Cum se spune în popor lunii septembrie :
a) brumar
b) răpciune
c) mărțișor
6. Care sfinți sunt sărbătoriți religios în ultima lună din toamnă :
a) Mihail și Gavril
b) Ilie și Pantelimon
c) Ion și Vasile
7. Ce fructe nu se culeg toamna:
a) gutui
b) cireșe
c) corcodușe
8. Ce păsări rămân în România toamna :
a) vrăbiile
b) cucii
c) berzele
9. Definiți cuvântul burniță „burniță”:
a) ploaia măruntă și deasă
b) ploaia de scurtă durată
c) ploaia amestecată cu bucăți de gheață
10. Ce pom are frunzele verzi tot timpul anului :
a) mărul
b) alunul
c) bradul
PROIECT DIDACTIC
PROFESOR: Bosoancă Georgeta
CLASA: a X-a B
COLEGIUL TEHNIC MĂTĂSARI
ARIA CURRICULARĂ: LIMBĂ ȘI COMUNICARE
DISCIPLINA: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ
SUBIECTUL: ,,Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat
TIPUL LECȚIEI: de receptare a textului liric
TIMP: 50 minute
Competența generală vizată: Folosirea modalităților de analiză tematică, structurală și stilistică în receptarea diferitelor texte literare și nonliterare
Competența specifică: 2.3 Identificarea și analiza elementelor de compozitție și de limbaj în textul poetic
I.COMPETENȚE DERIVATE:
La finalul lecției, elevii vor avea următoarele capacități:
C1 – să încadreze opera în curentul literar al epocii ;
C2 – să citească poezia fluent și corect ;
C3 – să coreleze titlul în relație cu textul poetic;
C4- să găsească tematica și cauzele specifice de realizare ;
C5 – să explice textul prin punerea în evidență a relației dintre mijloacele artistice și ideea poetică;
C6 – să fundamenteze caracterul tradiționalist al poeziei (temă, viziune lirică, imaginar poetic, structură și prozodie).
C7 – să cuprindă mesajul poeziei în sistemul de valori al acestuia;
C8 – să-și cultive gustul pentru lectură, manifestând dorința de a citi și alte poezii de Ion Pillat;
II.RESURSE EDUCAȚIONALE
1.Conținuturi
a. Conform programei școlare pentru clasa a X-a;
b. Manualul școlar pentru clasa a X-a, Ed. Art (A.Săvoiu);
c. Material bibliografic:
Ion Pillat, Pe Argeș în sus;
Ovidiu Papadima, Ion Pillat, 1974;
Emanuela Ilie, Didactica literaturii române, Ed. Polirom, 2006;
Constantin Parfene, Literatura în școală, E.D.P., București, 1977
2. Capacități de învățare
Clasa a X-a B are în componență elevi cu ritmuri diferite de învățare; grupul care învață cel mai lent (7 elevi) are totuși capacitatea minimă necesară pentru a obține competențele vizate la nivelul dorit.
3. Timp: 50 minute
III.STRATEGIA DIDACTICĂ
1.Resurse procedurale: prezentarea , exercițiul de dezgheț, lectura , dialogul , observația dirijată, , comentariul scurt, ” votati un citat”, reflecția personală. învățarea prin descoperire,ciorchinele,lucrul pe text.
2.Forme de organizare a activității elevilor: individual, pe grupe și frontal
3.Resurse materiale:manualul; fișe de lectură și de lucru; bibliografie literară .
IV.EVALUAREA PERFORMANȚELOR
-observația continuă a elevilor;
-evaluare formativă (îndeplinirea sarcinilor de învățare din fișele de lucru ce urmăresc obținerea competenței specifice)
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII
Momentul organizatoric:
– prezența elevilor;
– asigurarea atmosferei propice pentru desfășurarea activității;
– se corectează tema .
I. EVOCAREA
I.1.Captarea atenției elevilor
Profesorul prezintă elevilor subiectul lecției:
Trecerea timpului a fost și va fi pentru majoritatea scriitorilor și poeților o sursă inepuizabilă de inspirației: de la Miron Costin (“Viața lumii”), până la Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi etc..
În special Ion Pillat valorifică timpul într-un mod original.Astăzi vom vedea cum ,, trecerea timpul” apare în una dintre creațiile acestui poet”
II.2 Enunțarea competențelor operaționale
Profesorul enunță într-o manieră accesibilă competențele operaționale vizate (C1, C2, C3, C4, C5, C6).
III.3 Actualizarea cunoștințelor anterioare ale elevilor
Se actualizează cunoștințele despre biografia lui Ion Pillat, despre etapa tradiționalistă a creației lui Ion Pillat și despre trăsăturile tradiționalismului.
De asemenea, profesorul recurge la două exerciții de dezgheț pentru a capta interesul elevilor și a obține din partea lor o atitudine activ-participativă:
Ciorchinele pornind de la cuvântul pe vremuri
Votați un citat despre TIMP (Anexa 1)
“Vreme trece, vreme vine/ Toate-s vechi și nouă toate”.(M.Eminescu)
“Timpul e zeul blând”. (Sofocle)
“Timpul e o fiară care are nesfârșita răbdare de a înghiți totul.”(O.Paler)
“Timpul nu se măsoară decât după emoțiile care îl străbat”.(E.Estaunie)
“Timpul este prea lent pentru cei care îl așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate”.(Shakespeare)
“Se zice că timpul trece, timpul nu trece niciodată, noi trecem prin timp.” (G.Ibrăileanu)
De ce l-ați votat?
II.REALIZAREA SENSULUI
II.1.Prezentarea noului conținut și a sarcinilor de învățare
Cadrul didactic prezintă linia poetică generală din volumul ,,Pe Argeș în sus”. Volumul este reprezentativ pentru creația literară a lui Ion Pillat fiind considerat astfel de critica literară ,înscriindu-se în etapa tradiționalistă. Din trăirea sentimentului timpului reiese lirismul său , cu note rafinate. Tema destinului este un mod de meditație , nostalgică,poetică dar senină.
Poemul ,,Aci sosi pe vremuri”, face parte din acest volum, pe care criticul G.Călinescu îl consideră capodopera lirică a lui Pillat.
Se realizează lectura expresivă a poeziei.
Cadrul didactic cere elevilor să arate starea de spirit indusă de poezie.
Se interpretează titlul în funcție de operă
Cadrul spațio-temporal al iubirii,este dat de titlul operei – timp și spațiu nedefinit.
Se va identifica tema poeziei.
-tema de suprafață – prezentarea timpului trecut
-tema de profunzime – gândirea profundă pe tema trecerii timpului,care este ireversibil cu motivul ,, fugit irreparabile tempus”
-alte motive : clopotul vechi, satul
Stabiliți compoziția textului și structura acestuia.
-compozițional : 19 distihuri și un vers final liber
-dublă coordonată a timpului ce organizează textul : trecut-prezent, corespunzătoare celor două idile, desfășurate în același peisaj.
-distihurile sunt organizate în mai multe secvențe.
Comentați textul pe scurt scoțând în evidență relația dintre mijloacele artistice folosite și ideea poetică .
Astfel vă veți organiza în patru grupe, fiecare grupă primind câte o foaie cu ceea ce este de făcut , învățare ce vizează principalele componente lirice.
Grupele decupează din text următoarele fragmente :
Grupa 1: evocarea iubirii de ieri a bunicilor;
Grupa 2: incipitul,epilogul poemului;
Grupa 3: iubirea de acum;
Grupa 4: meditația asupra vremii, a trecerii timpului;
-Textul este realizat având în vedere elemente de opoziție și simetrie .
III.REFLECȚIA
III.1.Dirijarea învățării și obținerea performanței
Cadrul didactic observă dacă toți elevii sunt capabili să obțină performanța minimă urmărită prin întrebări scurte și la obiect.
Se fac aprecieri în cadrul lecției cu privire la participarea elevilor, a calității răspunsurilor și felul cum sunt argumentate,precum claritatea și corectitudinea exprimării.
Când este necesar, profesorul explică clar care sunt soluțiile sarcinilor de învățare.
III.2.Asigurarea retenției
Profesorul verifică eventualele greșeli la test,prezintă explicațiile necesare .
III.3. Asigurarea transferului
Scrieți un eseu de 2- 3 pagini în care să aduceți argumente clare că poezia ,,Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat, aparține tradiționalismului.
ANEXA 1
Votati un citat:
“Vreme trece, vreme vine/Toate-s vechi și nouă toate” (M. Eminescu)
“Timpul e zeul blând.” ( Sofocle-Electra)
“Timpul e o fiară care are nesfârșita răbdare de a înghiți totul”.(Octavian Paler)
“Timpul nu se masoară decât după emoțiile care îl străbat.”( Edouard Estaunie)
“Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă,prea iute pentrut cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng,prea scurt pentru cei care sărbătoresc,dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.”(Shakespeare)
“Se zice că timpul trece,timpul nu trece niciodată,noi trecem prin timp.”(Garabet Ibrăileanu)
ANEXA 2
Decupați din text următoarele secvențe (lucru pe echipe):
Grupa 1: evocarea iubirii de ieri a bunicilor;
Grupa 2: incipitul,epilogul poemului;
Grupa 3: iubirea de acum;
Grupa 4: meditația asupra vremii, a trecerii timpului;
FIȘE DE LUCRU:
Grupa 1- evocarea iubirii de ieri a bunicilor
1.Reconstituiți vremurile de altădată din versurile prezentate.
2.Identificați elementele diferite, de opoziție din cele două idile ,studiind:-elementele de cultură, preferințele literare , perspectiva,starea de spirit
3.Comentați versul:”Dar ei, în clipa asta, simțeau c-o să rămână…”
De ce acest vers nu este reluat și în povestea de acum?
Grupa 2- incipitul,epilogul poemului;
1.Ce reprezintă ,,casa amintirii”?
2.Care sunt atributele asociate casei și ce rol au ele?
3.Clopotul care suna”de nuntă sau de moarte” are rolul de :
– a aduce o notă tristă în tabloul senin al idilei( de ieri sau de azi)?
-a arăta contemplarea trecerii timpului care este ireversibil(tema poemului)?
-a scoate în evidență sentimentele umane care sunt slabe în fața timpului?
-a induce ciclicitatea existenței umane? Explicați alegerea voastră.
Grupa 3- iubirea de acum;
1.Reconstituiți imaginea prezentului din versurile oferite de textul poetic.
2.Precizați temele comune din cele două povești de iubire.
3.Explicați succint versul”Iar când deasupra casei cu umbre berze cad” în care întâlnim simbolul berzei, element comun, ținând seama de părerea lui Jean Chevalier:”pasăre de bun augur, simbol de pietate filială”, dar și simbol al fidelității,al devoțiunii.
Grupa 4- meditația asupra vremii, a trecerii timpului;
1.Explicați semnificația versurilor din distihurile 11 și 12, pornind de la simbolul”vremea”, simbol pentru tema din textul poetic.
2. Găsiți timpurile verbale asociate relatării celor două idile și comentați semnificația acestora.
3.Credeți că între trecut și prezent este o ruptură sau o continuitate?
APLICAȚIE PE TEXT
,,Nicăieri diavolul cu toata puita si nagodele lui nu se ascunde mai bine ca in ape.
Dracul din baltă, se știe, este nelipsit dintre oameni și cel mai amăgitor, la felurite chipuri: de la luminița care pâlpâie în beznele nopții și trage pe călătorul rătăcit, la adânc, până la fata șuie care se scaldă în vuitori și nu-i decât o stimă vicleană,cursă pusă flacăilor nestiutori.
Pe Bistrița, necuratul rânduise de multă vreme o nagodă cu înfațișare de lostriță. De sus de la izvoare și până dincolo de Piatra, peștele naibei se arăta când la bulboane, când la șuvoaie, cu cap bucălat de somn, trup șui de șalau și pielea pestrițată auriu, cu bobițe roșii-ruginii,ca,păstrăvul.
După prubuluiala vânătorilor de pește, ar fi cam la doi coți de lungă și ar cântări dincolo de douăsprezece ocale. Alteori însă, când vrea să înșele cu tot dinadinsul pe cel pe care și-a pus ochii, crește de trei ori pe-atât și își schimbă arătarea, iese și se întinde, moale, la mal. De departe, ai zice că e o domniță lungită la soare pe plajă de nisip argintiu.
Lostrița vrăjită a ademenit multă lume. Pescari iscusiți i-au întins mreje, dar au căzut ei în mrejele-i fermecătoare, ca să se ducă pentru totdeauna la fund.
A tras în capcană copii neștiutori, copilandri furați de strălucirea ei, flăcăi tulburați și duși în ispite de frumusețea-i fără împotrivire.
N-a fost an să nu-și ia, acolo, în genună, dajdia ei,unul sau doi inși scoși din minți.
De la o vreme, oamenii au început să-și dea seama de primejdie și să se păzească. Când zăreau lostrița fulgerând ca o sabie care taie apele în sus și-n jos, întorceau capul și fugeau. Cei de pe plută, când o vedeau luând șuvoaiele în lung și călătorind alături de ei, nu știau cum sa cârmească și să se abată din calea năzdrăvanei. Era prădalnică! Hulpavă de pește, pe care-l înghițea cu nemiluita.
Dar mai ales nesătulă de carne de om, căreia ajunsese sa-i ducă dorul. Și, flămândă, se făcea din ce în ce mai îndrăzneață, mai frumoasă, mai ademenitoare,dar și lumea din ce în ce mai atentă. Căci acum lostrița era vestită. O cunoșteau toți și se fereau.
Dintre rândurile de copilandri care crescuseră flăcăi, alergând nebuni cu undițele pe urma lostriței, unii pieriseră înecați, cei mai mulți, temători, se lăsaseră. Numai Aliman, singur, îi rămăsese credincios. Mereu îi întindea cârlige cu tot soiul de nade gustoase, mai ales păstrăvi vii, și nu pierduse nădejdea că odată și-odata o sa-i cază în mâini.
El nu credea în basmele bune pentru copii. Râdea când i se povestea de schimbate de naiba prefacută în peste. Și flăcăul prigonea neobosit fiara apelor, care parcă fugea de el.
«Dacă are ea vrăjile ei, apoi le am și eu pe ale mele», glumea pornind iar la vânat. Zvârlind de atâția ani undița și așezând cârlige, i se arătase și lui de câteva ori vestita lostrița, nălucind prin bulboane, mlădie și întru totul minunată, ca un pește din poveste. Acum, când a ajuns flăcău voinic și a deprins toate vicleșugurile sălbăticiunilor, a izbutit s-o prinză o data în undița. Numai o clipă! Când, cu inima săltând nebunește, se arcui s-o tragă afară, lostrița scapă și se duse cu nadă cu tot. Prin câte trecuse deprinsese și ea uneltele oamenilor și învățase să scape de ele. Așa se mângăia Aliman, istorisind pățania. Asta era pe la începutul primăverii. Pe la mijlocul verii a ochit-o din nou și a încolțit-o într-un cot cu apă scăzută numai pânâ la glezne. Plecându-se repede deasupra ei, a înhățat-o în brațe. Dar sălbăticiunea a zvâcnit o dată cu putere, l-a plesnit cu coada peste obraz și i-a scăpat din mâini ca o săgeată licăritoare, cum îi scapă duminica câte o zvărluga de fată la horă. Doar ca n-a auzit-o și pe ea hohotind. Flăcăul a rămas multă vreme acolo buimac, cu gura căscată. Și de atunci nu i-a mai ieșit din carnea brațelor o dezmierdare, ca un gust de departe al lostriței. îi simțea mereu povara și forma în mâinile nedibace și în sufletul tulburat.
Aliman era frumos și voinic. Nu știa de frica nimănui. Cu atât mai puțin de a celor nevăzute și neștiute. Bistrița pentru el nu mai avea taine și ținea la adânc ca o vidră. S-a jurat să prindă lostrița vie și nu și-a mai îngăduit zi-noapte hodina. De dincolo mult de Toance, mai până-n Siret și-napoi, el vămuia apele, prefira vârtejurile, cerceta scorburile, ca un nebun.
Toți vedeau și îi băteau capul că-l vrăjise lostrița blestemată și curând are să-i facă de petrecanie. El nu mai râdea ca altădată. Punea capul în piept îndârjit și pleca fără să mai asculte” (Lostrița –Vasile Voiculescu)
Publicată pentru prima dată în volumul postum din 1966, Povestiri, Lostrița este o bijuterie a genului scurt. Ajuns la apogeul vârstei sale artistice, V. Voiculescu reușește să armonizeze fabulosul cu verosimilul într-o formulă cvasi-baladescă – un fel de realism magic autohton.
Autorul se fixează în postura unui povestitor sfătos care relatează firesc o serie de întâmplări nefirești. Dacă la început subiectul este plasat în fantasticul basmului ("Pe Bistrita. Necuratul rânduise de multă vreme o nagodă cu înfațișare de lostriță"), narațiunea se așază curând în făgașul ei realist, înlocuind lumea basmului cu lumea "vânătorilor de pește, eroul însuși fiind ancorat în real ("El nu credea în basmele bune pentru copii"). Uzând de tehnica ambiguității, prozatorul prezintă lostrița fie ca un pește mai mare "hulpava de pește", fie ca o fată fermecătoare care îi ispitește pe flăcăii mai îndrăzneți. Nutrit din vechi credințe magice, subiectul povestirii devine, în viziunea autorului cult, o parabolă a căutării absolutului. Fiindcă lostrița nu mai este doar stima protectoare a apelor, ci, mai cu seamă, o ființă seducătoare care întrupează idealul intangibil. Atracția ei irezistibilă ține de sfera iubirii magice, cum se intitulează o altă povestire voiculesciană definitorie.
V. Voiculescu întrețese, într-o compoziție simplă dar solemnă, o poveste de iubire și o istorie "de pescuit și vânătoare", cu două personaje centrale intangibile: pescarul Aliman și "lostrița blestemată". Sensul de experiență fundamentală al acțiunii lui Aliman e pus în lumină prin plasarea ei într-un timp nedefinit. Atemporalitatea evenimentului este marcată stilistic prin folosirea abundentă a regionalismelor arhaice: nagoda, dajdie, nahlapi, slobozenie, au năboit, venise sodom, înveghiată, prădalnice, /urcării, puita, prigonea s.a. Naturalețea stilului derivă și din oralitate. Prelucrând sintaxa populară, prozatorul elaborează fraze bogat ornate, fără stridențe în exces, într-o încrengătură plastică de metafore și personificări, ca de exemplu: "Până, în sfârșit, a dat Dumnezeu de a venit și primăvara. Bistrița și-a sfărâmat catușele și apele au năboit furioase spre vechea lor slobozenie. Valea s-a umplut cu urlet, cu vuiete ”
Aventura capătă valențe inițiatice,fiind anticipată de prima întâlnire directă a lostriței:Aliman e atins de vrajă ,senzația este de voluptate,iar flăcăul este cuprins de obsesia peștelui.
Înainte de toate,,Lostrița” este o poveste de dragoste între un om și o ființă fabuloasă .Aliman este expresia căutătorului de absolut ,ființa umană subjugată unui vis mai presus de fire,Lostrița este un demon acvatic și reprezintă fascinația idealului ,căruia eroul nu i se mai poate sustrage,ispita răului văzută ca o chemare din alt spațiu,imaginea feminității în toată splendoarea ei.
SECȚIUNEA B: ȘTIINȚIFICĂ
CAPITOLUL III
Ipoteza de lucru .Obiectivele cercetării.Metodologia verificării ipotezei.
Ipoteza de lucru
Fundamentale pentru viața unei societăți , limba și cultura contribuie în egală măsură la modelarea vieții sociale , la afirmarea individului în plan social și profesional, la creșterea capacității de adaptare și la îmbogățirea universului său afectiv , atitudinal și motivațional. Studiul literaturii române devine astfel indispensabil pentru formarea personalității elevului, pentru educarea în vederea unei corecte integrări sociale , pentru dezvoltarea capacităților sale creatoare. Se impune ca elevii să fie permanent puși în contact cu operele , să fie stimulată pe această cale sensibilitatea lor . Profesorului de literatură i se cere să nu uite că literatura este unul dintre obiectele chemate să contribuie la realizarea educației estetice a elevilor .Cerința aceasta înseamnă ca profesorul să se preocupe de dezvoltarea gustului pentru frumosul din natură , din relațiile interumane, să aibă în atenție cristalizarea criteriilor de apreciere a valorilor literar artistice.
Am pornit în elaborarea lucrării de la ipoteza că este important să se stabilescă cadrul metodologic și de referință necesar receptării poeziei tradiționaliste și menținerea acesteia în actualitate.
Predând și la clasele liceu, am observat că :
– elevii manifestă indiferență față de operele lirice și se impune asigurarea unei motivații clare și descoperirea modalităților de a le stârni interesul față de aceste texte ;
– teoretizarea curentelor literare , prezentate ca o filosofie și nu cu implicații intuitive pe text , a dus la abstractizarea ineficientă a unor concluzii fiind necesară o exemplificare diversificată și argumentată , nemijlocit legată de operele literare ;
-conținutul manualelor alternative se bazează în ciclul liceal pe o paletă restrânsă de texte literare , iar rolul profesorului crește și constă în prezentarea lor ca pe o deschidere incitantă spre un întreg univers artistic prin trimiteri și citări ale mai multor alte opere;
– publicarea unor cărți de comentarii pentru examenul de bacalaureat a condus la amplificarea fenomenului de memorizare în detrimentul formării unui limbaj propriu , a unei opinii pertinente , motivate, pe baza unui text literar;
-formarea unui astfel de limbaj,a unui sistem personal de valori,exprimarea unui punct de vedere original față de un text literar este un proces de durată ale cărei prime etape presupune un exercițiu coordonat de profesor,cu cât este mai eficientă intervenția acestuia pentru metode și procedee originale,moderne și activizatoare,cu atât evoluția elevilor va fi mai rapidă și eficientă.
De-a lungul perioadei în care am predat la clasele de liceu am urmărit îmbinarea teoriei cu practica acumulată și aplicativitatea ideilor teoretice,pedagogice și metodice în condiții concert specifice de cunoaștere și explicarea fenomenelor semnificative din practica proprie,de construire și verificare a unor modele de optimizare metodică a procesului de predare-învățare a textului liric.
Obiectivele acestei cercetări sunt:
-operarea cu noțiunile care definesc direcțiile poeziei tradiționaliste;
-teoretizarea poeților tradiționaliști în contextul poeziei românești și a celei universale:
-reliefarea asupra lumii și asupra propriei vieți a operei;
-identificarea temelor și motivelor fundamentale,a tehnicilor narative;
-analiza teoriei poeziei în concepția poeților tradiționaliști;
-definirea trăsăturilor esențiale ale operelor lor;
-evidențierea originalității și autenticității operelor poeților tradiționaliști;
-studierea caracterului înnoit al operelor acestora;
-analiza ideilor literare ale poeților tradiționaliști(autenticitatea,substanțialitatea,sincronizarea) și a stilului operei acestora.
Metodologia utilizată a fost diversificată,mixtă și avea caracterul neexperimental(de explicare și constatare a unor aspecte metodice),dar și experimental(de introducere explicită,conștientă a unor măsuri ameliorative,într-un mod organizat diferit de practica obișnuită a unor ipoteze,cu marcarea unei contribuții originale metodice)
CAPITOLUL IV
Prezentarea și interpretarea rezultatelor obținute
1.Definirea conceptului de tradiție etnică.
La începutul sec.al XX lea istoria cerea o gândire în comun care să genereze o reformă în cultură pentru a schimba gândirea și modul de viață al oamenilor și a induce o atitudine bazată pe acțiune; reforma culturală are forma unei noi spiritualități, care diferă de naționalismul sec.al XIX lea , numită românism, având rolul de a atenua contradicțiile dintre societate și instituțiile acesteia, de a da la o parte mediocritatea, de a obliga personal poporul la spiritualitate ca semn de individualizare a nației; o spiritualitate în care poporul să-și pună în valoare propriile calități și însușiri, o spiritualitate care să aducă credință , ordine, muncă organizată,justiție, valori autentice, psihologie sănătoasă. Acest naționalism se apropie de etnicul românesc și permite construirea conștientă a viitorului și încrederea în puterea viitoare a neamului. Succesul noi spiritualități cuprinde schimbarea gândirii politicienilor ca și girant al redeșteptării poporului, al trezirii dragostei pentru,educație,muncă, interese comune.Noua atitudine,propune asemănarea dintre principii și fapte, dintre conștiința generală și cea personală .
Românismul reprezintă trecerea de la personalitatea veche la cea nouă și etnică; a spune că românismul reprezintă particularitățile sufletului poporului așa cum sunt ele în adevăr, este o stare de fapt a neamului dedusă din energiile creatoare, este rezultatul afirmării culturii române autentice. Noua spiritualitate este mai importantă cu cât cursul întâmplărilor din deceniile trecute arată atitudini diferite, ca: dorința de reformare,înlăturarea a tot ce au făcut greșit guvernele anterioare, lipsa de angajare politică, dezinteres față de problemele populației,fluctuarea între marile puteri și ușurința de a o trăda pe cea care pierde. În acest sens este greu de întocmit profilul psihologic tipic românesc și greu de descoperit influența de drept a mediului istoric în care a activat poporul; putem discuta astfel de complexitatea profilului psihologic românesc la care și-a adus aportul și politica externă .
1.1 Constantin Rădulescu Motru-spirit etnic românesc
Constantin Rădulescu Motru insistă în idealizarea zonei rurale , iar când insistă pe conservarea specificului românesc scapă din vedere nivelul scăzut de dezvoltare atât economică cât și culturală a țăranilor , ce a determinat condiții infime de afirmare a individului ; a prezentat exagerat o țărănime eternă,pe care a și luat-o în considerare. Este adevărat că vechimea culturii de la sate și conservatorismul au protejat patrimoniul sufletesc al românilor, ele scot în evidență constantele psihologiei maselor, aceste fiind insuficiente. Motru arată că românismul ,,răsare din credința pe Români îi leagă laolaltă o realitate adâncă,realitate care își are instinctele ei de apărare și pe care istoria poporului nostru le-a înregistrat în multe rânduri”13 .A fost obligația generației filosofului să construiască o sinteză românească prin valorificarea celor mai adânci experiențe sufletești ale poporului român ,reușind în parte până la instaurarea comunismului, mai ales că poporul român descris de filosof , deși era unul rural,era neadaptat la spiritul românesc.,,În peisajul interbelic,Rădulescu-Motru se numără printre puținii continuatori ai criticii junimiste la adresa societății românești,reprezentând aripa raționalistă a tradiționalismului românesc” 14
Compatibilitatea devine posibilă, așa cum afirma Motru, numai dacă interesele conducerii statului devin interese ale poporului ,dacă țărănimea capătă o încredere mai mare în instituții.
Existența cetățenilor etnici presupune conștiința de comunitate ce cunoaște trei stări: conștiința comunității de limbă ,conștiința comunității de origine și conștiința comunității de destin .
Cele trei forme combinate caracterizează conștiința poporului român, dimensiune definitorie a psihologiei românilor prin care etnicul se confundă cu națiunea .
Etnicul aduce laolaltă ceea ce separă modernitatea, acele sentimente și credințe,încredere reciprocă și destin colectiv. În creșterea conștiinței etnicului, un rol împortant îl au persoanele de vocație, prin ei posibilitățile conștiinței comunității sătești sunt mărite, ei apropie relația dintre etnicul sătesc și cel orășenesc; comunitatea sat-oraș crește preocuparea pentru cetățeni ca întreg . Evoluția etnicului arată că în timp fondul sufletesc al poporului s-a realizat în condițiile diferitelor experiențe, destine și timpul istoric ,un timp real trăit de oameni. Doar într-un timp real poate fi prezentată cu adevărat o conștiință de țară, în viața socio-culturală sunt importante schimbările din viața sufletească .
Pentru psihologia românilor, important este observarea timpului; timpul e strâns legat de evoluția culturii, e fapt sufletesc legat de destin , e un timp fluctuant.
____________________
13.Rădulescu-Motru,Constantin,Românismul.Catehismul unei noi spiritualități,ed.aII-a,Ed.Fundația pentru Literatură și Artă,Regele Carol II,1939,pag.119.
14.Hitchins,Keith,Conștiință națională și acțiune politică la românii din Transilvania 1868-1918,Cluj,Ed.Dacia 1992,pag.212
Fiecare popor trăiește un timp istoric, sufletul și dragostea oamenilor determină dacă timpul istoric a afectat superficial sau profund viața oamenilor .
Românii pare că trăiesc un timp fără orizont, doresc schimbarea doar de dragul schimbării. Viața oamenilor odată cu trecerea timpului diferențiază popoarele; românii au stat mult în eternitatea rurală(mioritică), au hibernat în timpul istoric, așteptând să fie deșteptați de alte popoare . Soluția propusă de Rădulescu – Motru este să ne identificăm și asumăm propriului destin, să trăim timpul, să dorim să facem istorie printr-un stil nou de conviețuire, dinamic din punct de vedere spiritual. Credința de a se ridica pe planul vieții sociale e dată de multitudinea calităților de muncă plasate într-o personalitate ce formează cultura poporului.Desăvârșirea personalității cetățenilor se realizează prin punerea muncii într-o postură privilegiată,iar aceasta este posibilă prin dezvoltarea calităților profesionale și mai ales prin exersarea calităților . Psihologicul trece în social prin calitățile care pun omul față în față cu el însuși și cu obiectele pe care le vrea realizate și care descătușează poporul. ,,viitorul națiunii române stă în munca celor mai bine dotați dintre români” 15
Subliniind ca trăsături principale unicitatea sufletului românesc, delăsarea la lucru, munca dezorganizată,timpul pierdut, religiozitatea,spiritul de turmă accentuat, formulează ca situație tipul de cultură căruia îi aparține poporului român și mai ales dacă există o compatibilitate între cultura la care aspiră românii și manifestările lor sufletești. Adesea filosoful spune românilor că nu au un cult al adevărului, nu-și argumentează moralitatea pe faptele proprii și fac paradă cu patriotismul și cu religia, le lipsește valoarea sufletului individual și așteaptă o viață mai bună de la conducători, de la lege, de la activitatea celorlalți da nu a lor. Slăbiciunea psihologică i-a făcut pe români să se lase ușor conduși și manevrați după 1945 și să se dezvolte o ideologie de grup care nu duce la nimic bun , o solidaritate imitată de la alte popoare, nu pe sacrificiul propriu .Ideea lui Motru reprezintă finalul ,,entuziasmului unui nou răsărit cultural prin Apus”16
Motru îndeamnă cărturarii să cerceteze aceste trăsături sufletești ale neamului și să se angreneze într-un amplu proces de educație a poporului pentru a pune în valoare elementele originale din psihologia poporului , deși, după războiul mondial e convins de căderea culturală a românilor și de întreruperea fondului sufletesc al românilor,un fond bun de altfel.
______________
15.Ibidem13,pag.230
16.Afloarei,Ștefan,Timp istoric și critica culturii,Ed. Științifică, București,1991,pag.358
După 1943 critică des delăsarea în muncă, vorbăria fără substanță, lipsa inițiativei comerciale, teoreticizarea învățământului. Critică lipsa de credință și moralitate a politicienilor, lipsa respectului de sine, ambițiile și certurile tot mai frecvente, servilismul de care poporul român dă dovadă precum și lipsa de credibilitate, de demnitate.
Critică fluctuația sufletului românesc și lipsa devotamentului pentru libertate , faptul că românii au început să nu mai aibă credințe și idei proprii, să nu mai simtă nevoia de a continua în tradiția .
După 1947 explică aceste trăiri sufletești în special prin starea economică ți politică , creată de război, stare care a devenit mai puternică decât sufletul românului și l-a orientat spre un om cu gândire de grup, spre o uniformitate sufletească.
Rădulescu Motru explică clar cu o finețe rară comportamentul românilor în diferite momente ale timpului .Eminamente preocupat de psihologia poporului a studiat îndeaproape modul în care istoria i-a dezvoltat firea bogată.A aprofundat elementele autentice în dimensiunea sufletească punând accent pe componente care separă poporul român de alte popoare, tradiția fiind foarte importantă.Legătura cu pământul l-a făcut să înțeleagă că trăirea țăranilor este sinteza clară a psihologiei poporului român. Deseori s-a întrebat asupra viitorului poporului român și cu părere de rău a spus că nu a reușit să contribuie concret la schimbarea destinului.
1.2. Lucian Blaga-perspectiva filozofică
Lucian Blaga a creat cel mai monumental și original sistem filosofic din gândirea românească. Gândul filosofic ca și cel poetic –complementare și interferente – au fost cosubstanțiale firii sale intelectuale încă de la primele iluminări ale foarte tânărului Blaga, fascinat de timpuriu atât de lumea aspră de ordine și rigoare disciplinatoare a adevărurilor teoretice, cât și de cea mirifică vitalizatoare de spirit, a adevărurilor artistice.
Filosoful român a redactat în 1959 un testament editorial pe care urmează să-l redăm în continuare: „Dacă s-ar întâmpla să nu mai ajung în situația de a-mi publica opera filosofică, doresc ca urmașii mei să se îngrijească de acest lucru. Cincisprezece volume alcătuiesc<<sistemul>> meu filosofic, pe care îl socot încheiat. Cele cincisprezece volume sunt: Eonul dogmatic, Cunoașterea luciferică, Censura transcendentă, Orizont și stil, Spațiul mioritic, Geneza metaforei și sensul culturii, Artă și valoare, Despre gândirea magică, Religie și spirit, Știință și creație, Diferențialele divine, Despre conștiința filosofică, Aspecte antropologice, Experimentul și spiritul matematic, Ființa istorică.
Sistemul are o arhitectură trilogială.,,Baza editării trebuie să o formeze trilogiile și volumele tipărite,litografiate sau manuscrise ce se găsesc în biblioteca mea, să se țină seama de corecturile ce le-am făcut eu personal în aceste cărți”17.
În opera „Despre conștiința filosofică”, Lucian Blaga este preocupat, așadar, să pună cât mai pregnant în evidență spiritul în care și-a construit sistemul și să-l legitimizeze, în perspectiva experienței filosofice universale. El și-a construit sistemul în spirit metafizic,făcând dovada unei viziuni de ansamblu asupra existenței.„Sistemul filosofic al lui Lucian Blaga are o preistorie situată în timp între anii 1914-1926, de care însuși autorul a fost conștient. […] Caracterizându-și global lucrările de tinerețe, Lucian Blaga afirmă că ele cuprind fără îndoială, o seamă de prefigurări ale concepției sistematice de mai târziu”18.
În opera ,,Fețele unui veac”, Lucian Blaga aduce în atenția filosofiei și a culturii în general, noi tendințe ale timpului său. Această lucrare dar și cele ce i-au urmat, fac parte din procesul de pregătire al sistemului său filosofic grupat în Trilogii.
Fenomenul originar este o temă foarte interesantă de filosofia culturii, abordată intens de Goethe. Rezumând concepția lui Goethe asupra fenomenului originar, Blaga subliniază trei momente importante: în primul rând fenomenul originar a fost construit pe baza analogiilor, mai apoi fenomenul originar nu este ceva abstract și nu în ultimul rând el pune în joc un fel de polaritate. În acest fel metoda goetheană a avut succes și i-a influențat pe alții ca și Schelling sau Bergson. Poate o strategie ceva mai originală a adus-o Nietzsche în ,,Nașterea tragediei” însă in rest nuanța artistică a viziunii filosofice a fost pur goetheană. Din păcate am fost privați de completa viziune cosmologică a lui Blaga și am rămas doar cu paradoxurile . Există un prim paradox care se referă la Totul divin și la posibilitatea acestuia de a se produce prin el însuși și mai avem un al doilea paradox care enunță faptul că Totul divin, deși are posibilitatea de a se reproduce în toată complexitatea sa de infinite ori, nu se reproduce decât prin diferențiale.
________
17. Blaga,Lucian, Opere, vol. 8, Trilogia cunoașterii, Ediție îngrijită de Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1983, p. 57-60
18. Bălu, Ion, Opera lui Lucian Blaga, capitolul V. Filosoful, București, Editura Albatros, 1997, în colecția Critică și istorie literară. p. 223.
În ,,Diferențiale divine”, Lucian Blaga a pus din nou pe larg problema Marelui Anonim, ba mai mult chiar s-a întrebat despre vinovăția Marelui Anonim față de creațiile sale, față de mutilările aplicate identităților.
După 3 volume consistente de filosofie în care Lucian Blaga a abordat cele mai importante teme ale existenței umane, terminându-și astfel sistemul în cea mai mare parte, următorii ani îi dedică nu știm dacă voit, dar cu siguranță inspirat laturii mai artistice a operei și personalității sale creatoare. Filosofia lui Blaga a fost impregnată cu o vie conștiință filosofică a valorii, culturii și istoriei. În măsura în care problematicile puse de Blaga în lucrările sale s-au conturat în spațiul filosofic atunci conștiința filosofică există desigur în toate lucrările sale, însă propriu-zis, cercetarea conștiinței filosofice, el a făcut-o practic după încheierea sistemului. Ea nu este parte integrată în filosofia sa ci vine ca un fel de revărsare în filosofia blagiană, pentru că filosoful o înțelegea ca pe o stare mai complexă a conștiinței.
Cu privire la sensul istoriei, pentru Blaga istoria nu are un sfârșit în sens de scop ci este legată în mod clar de om. Ea nu este o entitate independentă care are o direcție proprie:
„este prin fiecare clipă a ei această existență de mari intenții, care se frânge în ea însăși, căci singurele mijloace ce-i stau la dispoziție se întorc necurmat împotriva ei. Istoria nu are un scop, un terminus spre care ar năzui, si care ar fi capătul ei… Istoria se înfiripă ca o mutație ontologică în univers si nu se va sfârși decât odată cu omul…”19.
Pentru Blaga istoria este dependentă de preistorie și de mit. Preistoria este „o tindă a istoriei, ea putând exista și în lipsa istoriei, dar acesteia din urmă fiindu-i imposibil să existe în lipsa primeia.”20.
Pentru Blaga tipul de gândire (conștiință) mitică, este apanajul omului originar, nu doar o apariție de „auroră” a istoriei. Însă, nu istoria unui popor hotărăște mitologia acestuia ,ci invers, mitologia hotărăște istoria. Atât mitul cât și istoria sunt legate de matricea stilistică a omului si a popoarelor.
Nu a creat o școală filosofică precum Nae Ionescu sau C. Rădulescu-Motru, însă influența sa asupra filosofiei culturii românești este indiscutabilă. Astfel, Constantin Noica continuă, într-un anumit fel, pozițiile lui Lucian Blaga, chiar dacă a criticat unele aspecte ale filosofiei
acestuia.
__________________
19.Blaga, Lucian Opere,vol.11 ,, Trilogia Cosmologică”, Ediție Dorli Blaga ,Editura Minerva, București,1988
20. Blaga,Lucian ,, Fiinta Istorica”Editura Dacia, Cluj-Napoca, pag. 393
Faptul acesta se vădește în preferința lui pentru aspectele eterne și istorice ale culturii românești. De fapt, prin studiile sale despre specificul spiritualității românești, Blaga l-a influențat în anumite privințe și pe Mircea Eliade. De exemplu, de la Lucian Blaga, a preluat conceptul de sabotare a istoriei pentru a defini atitudinea de apărare a societăților tradiționale și primitive în fața amenințărilor istoriei. Amintim că Lucian Blaga a studiat filosofia la Universitatea din Viena, unde a obținut titlul de doctor în 1920. Din fost membru activ al Academiei Române. Într-un articol din 1937, publicat în revista Vremea, Mircea Eliade subliniază faptul că a fost lovit de importanța pe care Lucian Blaga o acordă actului și curajului creației și apoi obsesiei universalului ca și caracteristică a tradiției romantice românești. În plus, Mircea Eliade a scos în evidență faptul că, spre deosebire de Frobenius, Spengler și Riegl, pentru Lucian Blaga, matricea stilistică nu se găsește în peisaj, ci în inconștient.
Într-un studiu din 1938, ,,Lucian Blaga și sensul culturii”, Mircea Eliade scria următoarele:„Blaga este singurul, între filosofii culturii, care n-a șovăit să-și pună problema ontologică, în legătură cu creația spirituală și stilul. Curajul acesta metafizic are considerabile rezultate. Să-l notăm pe cel dintâi: se scoate cultura din seria faptelor istorice și i se acordă o
validitate metafizică. Deși creația de cultură reprezintă o eșuare a încercării omului de a-și revela misterele, ea are, în sine, destule semne ontologice, care pot fi numai catalogate de istorie, dar nu pot fi înțelese decât de metafizică”21.
Lucian Blaga are un elan liric care pune în eviență structura sistemului său filosofic, lucru observat mai întâi de Nichifor Crainic, care spunea: “dedublarea se stinge poate în cugetul scriitorului, care socotește materialul biblic, ce l-a inspirat, ca pe un simplu izvor mitologic de motive literare”22.
_____________________________
21.Eliade,Mircea,,Insula lui Euthanasius”Editura Humanitas,București, 2008
22. Crainic, Nichifor (1999) Spiritualitatea poeziei românești, Cuvânt înainte de Al.Condeescu, postfață de Paul Dugneanu, Ed. Muzeul Literaturii Române, București
Abundă elanul vital, care tinde sã depãșeascã limitele umane pentru a se uni cu cosmosul: „ Să nu se simtă Dumnezeu/ în mine / un rob în temniță încătușat „. Chiar dacă, uneori pierde frumusețea paradisiacã, iar elanurile vitaliste sunt înlocuite de marile întrebãri ale vieții, problematica filozofică pe care poezia lui o dobândește rămâne pentru el neelucidat Marele Mister al Universului, de unde și meditația în versurile : „ Sunt mai bătrân ca tine, Mamă, / ci tot așa cum mă știi :/ adus puțin din umeri / și aplecat peste întrebările lumii”. În marea trecere poetul descoperă „păcatul ce apasă peste casă ca un mușchi strămoșesc”. Peste tot e o tristețe. E negativism .E finalitate . Și totuși, în lumea magică a poeziilor sale se constată o împăcare a poetului cu lumea. Nu lipsesc încrederea și speranța, redescoperirea unei iubiri târzii, cu atât mai profunde cu cât este atinsă de trecerea timpului și de presimțirea sfârșitului. Titlurile fiecărui volum nu numai că sunt sugestive dar formează acel Tot (Întreg ) amintit la început.
Inspirându-se din ideile lui Goethe în ceea ce privește viziunea fenomenului originar, putem spune despre filozoful nostru cã prin construcția sa filozoficã si poeticã poate fi numit fãrã rezerve Blaga Olimpianul de la Lancrãm. Nu a avut vocație didactică, dar a avut vocația universalității, fiind indiscutabil cel mare filosof român din perioada interbelică. Blaga rămâne pentru posteritate, așa cum l-au cunoscut cei care au trăit câțiva ani la umbra lui, „având măreția unei catedrale gotice”23.
,,Giganticul suflet expresionist se împrăștie acum difuz în sufletul anonim al satului ”24.Lucian Blaga compune poeziile în jurul imaginilor obținute prin comparații:,,o amplă comparație,cu un termen concret,de puternic imagism,și un termen spiritual de transparentă înțelegere”25
Concluzionând , nașterea lui Lucian Blaga în peisajul spiritual al Ardealului a constituit o adevãratã minune, iar apariția sa în cadrul culturii românești ca poet și filozof a însemnat o revoluție.
____________________________________________
23. Drîmba, Ovidiu: Interviu acordat istoricului și criticului literar I. Oprișan și apărut în cartea „Lucian Blaga printre contemporani”, op. cit., p. 590.
24.Marin,Mincu,,,Introducere în poezia lui Lucian Blaga”,în vol.Lucian Blaga.Poezii,editura Albatros ,București ,1983.
25.Constantinescu,Pompiliu, ,,Poezia d-lui Lucian Blaga”,în vol.Figuri literare,Ed.Vremea ,1938.
1.3. Nichifor Crainic,Radu Dragnea-perspectiva religioasă
,,Nichifor Crainic e un poet care a izbutit,ca puținii alți,să dea senzații amețitoare a întinderilor Bărăganului,unduirii lanurilor de grâu,albăstririi colinelor sub dogoarea solară,pierderii drumurilor prăfoase în zare” 26
Nichifor Crainic a fost o figură care și-a pus amprenta în viața culturală în perioada în care a activat și nu numai. Este primul promotor al valorilor tradiționalist-ortodoxiste. Este cunoscut ca poet, memorialist, teolog ,eseist și jurnalist. Și-a început activitatea cu volumul de poezii ,,Șesuri natale”(1916),scriind însă o operă lirică sensibilă. În operele publicate ulterior,a fost impresionat de imaginea organizată a lumii, de forma existenței, fără să îi lipsească accentele dramatice, meditațiile, dar nici temele ca patriotică,erotică sau simpatia pentru viața de la sat, întoarcerea la începuturi, la modestia biblică.
,,Cât privește fiorul religios,nici el nu lipsește cu desăvârșire.Îl găsim prezent chiar din capul locului,în ciclul ,,Cântecele patriei”,dar ascuns sub sentimentul mesianismului național.”27
Cunoscut pentru perseverența sa în aducerea în memoria publicului unor nume pe nedrept uitate (Eufrosin Poteca, Ion Petrovici, Mircea Florian, Petru P. Ionescu, Mihai Uță), junul filosof Adrian Michiduță a tipărit în ultima vreme două volume conținând texte ale lui Nichifor Crainic, apărute în publicații interbelice, ,,Teologie și filosofie”, Publicistică (1922-1944).
,,Nichifor Crainic a fost practic printre cei dintâi care au avut ideea stilizării iconografice a peisajului autohton și a teoretizat-o în Gândirea” 28
Lumea satului este locul în care sacrul se manifestă în mod firesc, prin spiritul sărbătorilor, prin tradiții, prin modul cum sunt percepute marile evenimente ale existenței.
Primul text, ,,Lirica noastră religioasă”, este o reacție la constatarea dezinteresului pentru literatura cu caracter religios, atât din partea criticilor literari, cât și din cea a presei eclesiastice, ba, chiar, din partea Bisericii. O atitudine polemică este evidentă, scriitorul plângându-se și de lipsa oricărui suport pentru revista Gândirea.
Este contrariat și pentru că socotește că sufletul poetic românesc este religios.
____________
26.Crohmălniceanu,Ov.S, ,,Literatura română între cele două războiae mondiale”,vol.II,Ed.Minerva,
București,1974.
27.Ibidem26,pag.313.
28.Ibidem26,pag.315.
Dumnezeu este găsit în adâncul sufletului. Calea de apropiere de Dumnezeu este rugăciunea, transpusă liric și de poeți. Poezia religioasă caută apropierea de divinitate . Pentru poporul român,religiozitatea constituie o trăsătură personală. Autorul pune în cadrul european valorile poporului român. Cuvântarea are o claritate plină de har. Limba este extrem de atrăgătoare, axată pe spiritual.
,,Ortodoxismul a fost receptat aproape întodeauna ca gândirism și nu o dată,prin gândirism s-a înțeles tradiționalism,adică o acțiune dirijată spre conceperea unui anumit tip de artă,bazată pe validarea necritică și absolutizantă a unor tipare aparținând trecutului”29
Iubirea lui Nichifor Crainic pentru frumosul suflet românesc umple un gol în viața cultural-spirituală a românilor ,în toate privințele,de la prezența viguroasă și originală la mișcarea de idei a timpului,în special în cadrul revistei Gândirea.Opera literară conturează profilul unui spirit tradiționalist în ipostazele : național și religios .
Creația poetică a lui Crainic,lăsată în uitare și considerată, din punct de vedere al frumosului , un al mod religios al sămănătorismului, denotă una dintre motivațiile tezei mele.
Până în prezent, se cunoaște contribuția lui Dumitru Stăniloae în prefața volumului Nichifor Crainic, Șoim peste prăpastie, versuri inedite create în temnițele Aiudului (1990), precum și a Laurei Bădescu cu teza de doctorat ,,Valori stilistice in poezia religioasă a lui Nichifor Crainic”(1999).
La Nichifor Crainic am surprins atitudinile esențiale (fiorul religios, refuzul limitei,paradoxurile universului metafizic),analizând poeme ilustrative pentru atitudinea și viziunea lirică a acestui reprezentant important al poeziei religioase românești:Cântecul apei,Dimineața¸ Isus prin grâu¸ Laud㸠Progres.
”Prin Isus în țara mea și prin Sensul teologic al frumosului,Crainic propunea,în mod implicit,alte două tipuri de situare în atmosfera biblică,foarte diferite între ele,fără legătură cu modul eroic de existență”30
Poetul se prezintă, într-un fel , supărat, nedorind apropierea de Dumnezeu, dar nu din motivul că Dumnezeu nu i se arată, ci pentru faptul că nu este vrednic să stea în prezența lui Dumnezeu , la fel cum a stat Moise.
_____________
29.Mircea.A.Diaconu,poezia de la Gândirea,EDP,București,1997.
30.Ibidem29.p.85.
În compoziția operei Dimineața, din ciclul Șesuri natale, se găsește textul din Vechiul Testament,cartea Geneza ,capitolul 1 . ,,Valoarea Bibliei nu constă în cuvinte, ci în continutul ei, nu în aparente, ci în profunzime; ea nu trebuie să încânte ci să fie de folos.”31 Motivul biblic a fost preluat de Crainic din ,,traditia sângelui românesc” si a făcut din poezia crestină ,,limanul mântuirii.’’32
Poetul redă o imagine nouă a pământului de la începutul Creației.Este Dimineața ,prima a unui nou început,realizat de poet într-un elan aspirațional și agonic-ascensional . ,,Limbajul poetic are o structură dialectală în sensul că, pe de o parte, prin ineditul său neagă ceea ce este uzual si banal în limbajul comun iar pe de altă parte, prin accesibilitate, el se constituie în instrument de comunicare cu valoare generală ca si limbajul uzual.”33
Compoziția poemului Isus prin grâu arată expresivitatea limitei ascensionale,o prelucrare a parabolei biblice Spicele și ziua sabatului și face trimitere la baza credinței creștine .Cele două firi ale omenescului:pământească și duhovnicească se unesc în ,,arătarea lui Dumnezeu în trup”.Metamorfozarea divinului demonstrează puterea de manifestare a slavei sale.Poezia lui Nichifor Crainic comportă și elemente religioase.
Regăsim în poemul Laudă o parte din ideile biblice din Vechiul Testament (Geneza 1, Exod 3, Iuda 9, Psalmii lui David) și Noul Testament (Ioan 8, Matei 11, Romani 14, 1 Corinteni 4, 1 Tesaloniceni 4, Apocalipsa 1), exprimate în limbaj metaforic pe care, de altfel, poetul le-a susținut în studiile sale: Puncte cardinale în haos,Nostalgia paradisului, Ortodoxie si etnocrație etc. În construcția poeziei predomină metafora luminii care exprimă taina sacralității. Poezia lui Nichifor Crainic se situează între elementul concret,profan și cel abstract, sacru, încărcat de semnificații.
Creația imaginarului din poezia Progres se constituie într-un univers metafizic și reprezintă o prelucrare fidelă a textului din Romani 11:,,Din El,prin EL,și pentru EL sunt toate lucrurile” Considerăm că poetul vede prezența reală a lui Dumnezeu în tot ceea ce îl înconjoară, pe de o parte, iar pe de alta, tributar canonului sacru, Nichifor Crainic găsește modalitatea de rostire a cuvântului, o formă de metalimbaj în exprimarea fiorului sacru.
_____________________
31.Claudio Moreschini, Enrico Norelli, Istoria literaturii crestine vechi grecesti si latine I, de la apostolul Pavel până la Constantin cel Mare, Editura Polirom, 2001, p. 536.
32. Nichifor Crainic, Puncte cardinale în haos, Bucuresti, Editura Cugetarea, p. 108-109.
33 Gheorghe N. Dragomirescu, Dictionarul figurilor de stil –terminologia fundamentală a textului poetic, Editura Stiintifică, Bucuresti, 1995.
Dumitru Micu si Eugen Lovinescu percep în alt mod opera scriitorului la care facem referire, ,,expresia’’ unui ,,sămănătorism evoluat estetic în traditionalism’’;34 de aici rezultă că în poezia sa, în afară de primele volume, vom găsi asemănări din Coșbuc sau Vlahuță, dar noi ne dorim să vedem în ce mod poeziile lui Nichifor Crainic sunt oglinda în care se arată chipul lui Dumnezeu și să găsim mesajul lor dual(divino-uman).
Considerăm corectă afirmația făcută de profesor doctor Dumitru Stăniloaie(preot ortodox) care spunea că, ,,privită din profunzimea religiozitătii, poezia lui Nichifor Crainic e o poezie a misterului supraluminos, o poezie a misticii ortodoxe, mistică a luminii care le explică pe toate dar care e mai presus de înțelegerea tuturor celor care se împărtășesc în mod umbrit de lumina lui”35, fapt prezentat și de Alexandru Busuioceanu în articolul Poesia lui Nichifor Crainic într-unul din numerele revistei ,,Gândirea’’. Lăudând efortul scriitorului pentru a contopi fericit inspirația creștină cu aceea de început, el găsea în versurile ,,pline de rotunzime” ale primelor poezi, ,,tămâieri înalte pentru duhul sfânt al Evangheliilor dar si un hain sentiment al vieții, ale cărui rădăcini mergeau câteodată până aproape de păgânism. Din acest amestec de teologie si de eretice ispite avea să iasă cea dintâi închinare crestină în poezia noastră, într-o vreme când cuvântul duhovnicesc era ca si străin literaturii românesti.”36 Astfel avem dreptul să credem că analiza poeziei lui Nichifor Crainic arată faptul că funcția sa expresivă demonstrează ,,poetul născut iar nu făcut”37 în prezența harului divin, căruia îi subordonează fericit cultura creștin-teologică bogată contopită și redată apoi în eseistică și poezie.
O parte din ideile biblice exprimate prin limbajul metaforic în poezie, au fost susținute în numeroase studii: ( Puncte cardinale în haos, Nostalgia paradisului, Ortodoxie si etnocratie )
,,El însuși observa că există la baza poeziei religioase un creștinism țărănesc care nu e intru totul identic cu creștinismul pe care-l predica Biserica”38
_______________________
34.Lovinescu,Eugen, Istoria literaturii române contemporane, vol. I, Editura Minerva, 1973, p.417.
35.Crainic,Nichifor, Șoim peste prăpastie. Versuri inedite create în temnitele Aiudului, Bucuresti, Editura Roza Vânturilor, 1990, p.15.
36. Busuioceanu, Alexandru ,Poesia lui Nichifor Crainic, în „Gândirea”, octombrie, 1934, anul XIII, nr, 6, p. 241.
37.Bădescu, Laura, Retorica poeziei religioase a lui Niichifor Crainic, Bucuresti, Editura Minerva, 2000, p.103.
38.Diaconu,A.Mircea,Poezia de la Gândirea,EDP,București,1997.
În textul poetic Rugăciune, eul liric caută prin har, credință si fapte bune posibilitatea mântuirii sale subiective, iar împreună lucrarea cu Dumnezeu a omului, este rod al credintei si al hotărârii de a începe o viată nouă: ,,Ca un miros suav de micșunea/ Străbate-mi iar cu harul Tău, Iisuse,/ Îngenuncherea inimii supuse,/ Lumina mea si mântuirea mea.’’ Smerenia devine în acest context simbolul biblic al speranței iluminării. Nichifor Crainic utilizează stilul retoric atribuindu-i lui Iisus înțelesuri noi printr-un limbaj reflexiv, El fiind ,,lumină’’, ,,nemărginit’’, ,,mântuire” , ,,dor” și ,,contemporan” poetului.
Poetul vorbește despre meditația care e tăcută acum ,,cu simțurile sub zăvoare puse’’, scriitorul așteptându-l ,,deșert de lume’’ pentru a ajunge la o Unire tainică: ,,La mine intri în cămara Ta,/ Lumina mea si dorul meu, Iisuse.’’ Reciproca iubire dintre om și Dumnezeu, ,,între mica flacără a iubirii din sufletul omului si flacăra cea imensă care este Dumnezeu, (…) această unire a universului cu singularul’’39, a fost bine scoasă în evidență prin sublinierea expresiei la nivel lexico-semantic, utilizându-se antinomia ,,eu’’-,,Tu’’ și prin metafora nemărginirii lui Dumnezeu, ,,Nemărginirea Ta de Dumnezeu’’.
Metafora rugăciunii compusă tot prin invocație retorică are și alte înțelesuri în Rugăciunea din amurg rostită pentru vii și pentru morți, rude sau nu deoarece, se destăinuie sufletește poetul, ,,Tot una-mi sunt acum părtașii și dușmanii.”
Țara de peste veac îl consacră pe Nichifor Crainic ca un poet religios și această culegere este,,cea mai ortodoxă nu și cea mai ,,ortodoxistă”recitare lirică a tradiționalismului de nuanță gândiristă”.Artistic, aceasta punctează o nouă etapă de evoluție ,doar puține poezii sunt însă antologice ,,În țara lui Lerui-Ler/ Năzuiesc un colț de cer. /De-oi găsi de n-oi găsi/Nimenea nu poate ști / Singur Lerui-Ler.”
,,Cert este că ideologia lui Crainic nu a născut poeți și că rarele cazuri în care poezia e un premeditat al ideologiei sun salvate în măiestria artistică a poeților”40
La finalul demersului nostru științific în legătură lirica religioasă din perioada interbelică, putem preciza că aceasta a constituit calea de manifestare a spiritului creator prin contribuțiile poeților preocupați de problematica sacrului și a transcendenței. Poezia creștină, parte integrantă a religiosului, a lăsat cale liberă, pentru mulți poeți ai epocii, dorinței de căutare a misterului Creațiunii.
___________________
39.Bădescu, Laura, Retorica poeziei religioase a lui Niichifor Crainic, Bucuresti, Editura Minerva, 2000.
40.Diaconu,A.Mircea,Poezia de la Gândirea,EDP,București,1997.
Radu Dragnea (pseudonimul literar al lui Radu S. Popescu) – eseist și critic literar, provine dintr-o familie de preoți. Participă la primul război, fiind rănit la Azuga (1916). Conduce săptămânalul „Solia” din București (1916).
Membru în comitetul Partidului Național Român (1919); prim-redactor al ziarului clujean „Patria” (1919-1920), la care colaborează până în 1924; membru fondator al Societății anonime Literatura din Cluj (1920) și al Sindicatului Presei din Ardeal (1920); contribuie la întemeierea revistei „Gândirea” (1921), colaborând de la primul ei număr (face parte din gruparea revistei „Gândirea” între 1928 și 1934);
Debutează în revista „Cosânzeana” din Orăștie (1911). Colaborează la „Luceafărul”, „Neamul românesc literar”, „Cosânzeana”, „Românul”, „Flacăra”, „Lumina literară”, „Drum drept”, „Ideea europeană”, „Doina”, „Capitala”, „Săgetătorul”, „Aurora”, „Țara noastră”, „Ramuri”, „Scrisul românesc”, „Tiparnița literară”, „Kalende”, „Curentul”, „Calendarul”, „Voința”, „Axa” și „Buna-vestire”. Format în climatul sămănătorist al revistei craiovene „Ramuri”, apropiat al publicațiilor lui Nicolae Iorga, „Neamul românesc”, „Drum drept” etc., Dragnea devine unul dintre principalii eseiști și cronicari ai „Gândirii”, secondându-l pe Nichifor Crainic până în 1933, când este îndepărtat de la această revistă.
Colaborează cu A.C. Cuza la întocmirea primei ediție îngrijită de Opere complete ale lui Mihai Eminescu (1914). Autor al monografiei Mihail Kogălniceanu (1921) și al volumului ,,Creatorul naționalismului” (1921). Adept al unui spiritualism ortodoxist moderat, cu nuanțe ce îi conferă o poziție aparte în configurația ideologică a Gândirii, Dragnea este un autor insuficient cunoscut, în absența unei ediții reprezentative a scrierilor sale.
Admirator al sămănătorismului iorghist, Dragnea subliniază rolul dogmaticii creștine prin promovarea unui sens spiritual acordat etnicului, unica dimensiune prin care sămănătoriștii priveau cultura. Apologia ortodoxiei se face simțită încă din monografia dedicată lui Mihail Kogălniceanu (1921). Soluția definită de eseist ar fi o sinteză între criticism și creație, între tradiție și europenizare; europenismul contrabalansat de tradiționalism. Religia ortodoxă ar fi constituit mereu factorul de rezistență al fondului autohton față de tendințele asimilatoare. Ortodoxismului organic al secolelor precedente i-ar corespunde, în epoca lui Mihail Kogălniceanu, criticismul (unul creator, nu dizolvant precum criticismul junimist).
Liniile de forță ale profilului ideologic al lui Dragnea sunt decise de tradiționalism, la definirea căruia a contribuit (prin spiritualizarea ortodoxistă a etniei), anti-junimism (Trecerea între generații, 1929), nu mai puțin dezavuarea criticii deterministe, materialiste și a exceselor moderniste. Doar punerea în valoare a specificității ortodoxe, crede autorul în eseul Veșnic și universal (1929), îi va afirma poporului român originalitatea, proiectându-l în universalitate.
Ca sursă de transcendere a etniei noastre este semnalat mereu un precursor cu rol reformator: mitropolitul Petru Movilă, cu Mărturisirea ortodoxă. Dragnea a oferit teoretizărilor sale suportul demonstrativ al unor studii aplicative extrase din abordarea fenomenului literar românesc. Într-un eseu cu asociații fanteziste (Spiritualitatea lui Eminescu, 1928), a dat o interpretare ortodoxistă Luceafărului , prin identificarea lui Hyperion cu Arhanghelul Mihail. Chiar Eminescu ar fi un poet al dumnezeirii, „creștin ortodox”.
Programului de ortodoxizare a literaturii îi sunt anexați, în mod abuziv, autori și opere diverse:Năpasta de I.L. Caragiale ar fi o operă ortodoxă; Tudor Arghezi e considerat poetul creștin al literaturii române; Lucian Blaga ar fi primenit metafizic lirica de după război etc. A vorbit admirativ despre epica lui Gala Galaction și despre romanul Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu I. Caragiale. Dragnea a scris sporadic despre George Coșbuc, nu-l aprecia deosebit pe Octavian Goga și a comentat sever romanul Ion al lui Rebreanu (socotindu-l tipic naturalist) și trilogia,, La Medeleni” a lui Ionel Teodoreanu. Și-a secondat directorul, pe Nichifor Crainic, fără totală obediență, dar înscriindu-se între ideologii literari ai gândirismului. Dogmatismul ideologiei sale avea să-l situeze, istoricește, la periferia gândirii critice.
2.Definirea conceptului de tradiționalism estetic
2.1.Distincția dintre tradiție și tradiționalism
Termenul de tradiționalism desemnează o direcție culturală atașată, uneori excesiv, de valorile trecutului, privite în opoziție cu cele ale prezentului.Atitudinile tradiționaliste sunt o expresie a mai vechii delimitări dintre „antici”și „moderni”, dar și un rezultat al evoluției firești a oricărei culturi care păstrează inevitabil o componentă națională, accentuată odată cu preocupările romanticilor pentru folclor și istorie.Tradiționalismul nostru literar, privit în opoziție cu modernismul, vizează în primul rând opțiuni legate de tematica abordată, orientată spre: lumea satului românesc, înțeleasă ca un specific etnic; religia creștin-ortodoxă, care individualizează spiritual comunitatea românească. În al doilea rând,tradiționalismul s-a raportat la formele literare.Se poate face o disociere și între tradiționalism și conservatorism, ultimul reprezentând refuzul oricărei înnoiri, atât din punctul de vedere al temelor abordate, cât și din cel al formelor estetice preferate.Tradiționalismul perioadei interbelice se diferențiază, totuși, de modernism prin atitudinea de închidere și izolare adoptată în datele unui etnicism conceptual, după cum apreciază criticul Iulian Boldea . Acesta constituia criteriul unic de abordare și de validare a valorilor artistice.,,Aproape întreaga perioadaă interbelică a fost treatul unor dispute ideologice dintre cele mai vehemente din istoria literaturii române”41Nicolae Manolescu, în Metamorfozele poeziei, arată că obișnuința este aceea care ne determină, atunci când vrem să punem o oarecare ordine în poezia de după Primul Război Mondial, să vorbim despre „tradiționalism” și despre „modernism”. Tradiția și tradiționalismul, susține Călinescu, sunt realități care nu pot fi puse la îndoială, realități constatabile a posteriori, prin intermediul istoriei literare. În definirea conceptului de modernitate, unii teoreticieni au operat o distincție netă între modernitatea ca proces și modernitatea ca epocă sau perioadă bine delimitată. Ca proces, modernitatea a fost un fenomen cultural deschis, ca „epocă” a fost un construct istoric, un artificiu ideologic instituționalizat. Atât tradiționalismul cât și modernismul reprezintă doar niște noțiuni relative, repere posibile, fără a avea pretenția unui conținut precis (Nicolae Manolescu, Metamorfozele poeziei, 1999). În Istoria critică a literaturii române, Nicolae Manolescu afirmă că poezia tradițională prin schimbarea criteriului poeticului, produs de versificație și de sensibilitatea artistică, se apropie de poezia pură. Perioada interbelică este epoca unei noi sensibilități poetice în care conștiința de sine a poeziei se precizează în mod evident, mai ales, prin înscrierea în mișcarea de idei europeană, în circuitul ei valoric, în cadrul unei evoluții dialectice, obiective, în care orientarea tradiționalistă se găsește la confluența impulsurilor moderniste. În acest context, revista „Gândirea”, axată pe o ideologie tradiționalist-ortodoxistă, a avut meritul de a fi grupat în jurul ei pe unii dintre cei mai importanți scriitori români ai epocii.,,Aproape totul e tradiționalism manifest și declarat ori involuntar și temperamental,direcția modernistă fiind parcă,deși nu mai puțin riguroasă,mai puțin reprezentată”42
_______________________________
41.Diaconu,A.Mircea,Poezia de la Gândirea,Ediția a II-a revăzută,Editura Ideea Europeană,2012,pag.5
42.Ibidem41,pag.6
Tradiționalismul în poezie, în valorile sale de excepție, pare a purta pecetea modernității expresive, acea modernitate care, așa cum s-a mai spus, nu anulează fondul tradițional. G. Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent observă că tradiționalismul reprezintă o formă de modernism, iar tradiționaliștii sunt toți foști simboliști, drept pentru care baudelairienii și-au păstrat, indirect, preferința pentru Univers și contemplație.
Ideea ortodoxismului conferă tradiționalismului o notă aparte prin care acesta se deosebește net de sămănătorism.
Treptat, linia ortodoxistă o va pune în umbră pe cea tradițională, iar motivele lirice creștin-ortodoxe ajung dominante, dezvăluind o fervoare a credinței în harul dumnezeiesc coborât asupra făpturii de lut, singurul crez ce-i oferă tărie morală. În creațiile poeților tradiționaliști, motivele creștin-ortodoxe erau predominante, detașându-se, însă, și un anumit convenționalism al reprezentărilor și simbolurilor religioase chiar în condițiile unei propensiuni spre arhaic, primordialitate și spre figurația biblică (Iulian Boldea, Istoria didactică a poeziei românești, 2005). Poeții gândiriști scriu o poezie puternic influențată de spiritul religios, deși „ortodoxismul” este la ei mai degrabă un element convențional, nu unul structural.
În ,,Sensul tradiției”, Nichifor Crainic a sintetizat principiile tradiționalismului românesc de esență gândiristă, demonstrând că principiul conservării tradiției înseamnă însumarea valorilor esențiale ale unui neam. Crainic face referiri directe la specificitatea spațiului românesc: resursele expresive, etnice și etice ale folclorului, tendința de resuscitare idilizată a trecutului istoric. Se poate observa, de cele mai multe ori, că adepții tradiționalismului sunt moderni nu numai în expresie, iar moderniștii, la rândul lor, dezvoltă unele motive tradiționale.Nicolae Manolescu afirma ,,avangarda nu are prejudecata purității sângelui poetic”43,și că ,,ea pare să fie mai aproape de poezia tradiționalistă,nepreocupată de autonomia esteticului decât de cea modernistă”44
Echilibrul dintre tradiție, libertatea expresiei și inovație nu sunt excluse din spiritualitatea românească, având în vedere că stabilirea echilibrului dintre ele constituie succesul marilor culturi în dezvoltarea istoriei umanității. Substanța izvoarelor ethosului nu s-a alterat esențial, urmărind latențele spirituale, mentale și temperamentale care definesc specificul național.
_________________________
43.Manolescu,Nicolae,Despre poezie,Editura Cartea Românească,1987,pag.167.
44.Ibidem43,pag.8.
2.2.Vasile Alecsandri-poezia tradiției
Vasile Alecsandri este cel mai important reprezentant al literaturii române pașoptiste, în acest sens Mihai Eminescu numindu-l în poezia "Epigonii":"Acel rege-al poeziei veșnic tânăr și ferice". Având, evident, vocația întemeierii, Vasile Alecsandri acoperă prin activitatea sa literară aproximativ 50 de ani și impune printr-o operă deosebit de vastă, abordând toate genurile literare, urmând îndemnul lui Mihail Kogalniceanu din "Dacia literara".
Vasile Alecsandri e printre primii culegători români de folclor, realizand vol. "Poezii poporale, balade, cântice batrânești" și prelucrând creația literară populară în vol. "Dione". ,,În fruntea noii mișcării e drept să punem pe Vasile Alecsandri.Cap al poeziei noastre literare în generația trecută,poetul Doinelor și Lăcrămioarelor,culegătorul cântecelor populare păruse a-și fi terminat chemarea literară”45. Natura a fost pentru Alecsandri sursa de inspirație în întreaga lirică, mai ales în volumul "Pasteluri". ,,Nu există în Pasteluri decât metafore topice,recurente,pe care autorul le-a găsit la alții și le-a transmis,la rândul lui,altora”46
În sec. XVIII apare în pictură o nouă specie care va fi cunoscută sub numele de pastel. Apariția pastelului în pictură înseamnă, de fapt, inaugurarea curentului impresionist. In literatură, pastelul nu fusese recunoscut ca specie lirică, deși descrieri de natură se facuseră cu câteva secole înainte. Apariția vol. "Pasteluri" în 1875 înseamnă recunoașterea pastelului ca specie literară. Autorul volumului devine astfel părintele pastelului universal în literatură. Înainte de Alecsandri, elemente de pastel întâlnim și la Ghe. Asachi, D. Bolintineanu, G. Alexandrescu, I. H.-Rădulescu, V. Cârlova.Alecsandri este cel care dă însă adevarata strălucire pastelului. În Pasteluri se întrepătrund elemente de romantism si de clasicism. Elementele romantice sunt: corespondența dintre peisajul exterior și interior, adică dintre natură si starea sufletească; viziunea poetului asupra anotimpurilor surprinse în mișcarea lor ciclică. Elementele clasice sunt: atmosfera de optimism, seninătatea viziunii, armonia, echilibrul și simetria compoziției. Dacă George Coșbuc este considerat "cântărețul verii", Alecsandri este considerat un poet hibernal. ,,Pastelurile sunt un șir de poezii,cele mai multe lirice,de regulă descrieri,câteva idile,toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă”74
__________________________________
45.Maiorescu,Titu,Critice,Editura Minerva,București,1984
46.Manolescu,Nicolae,Despre poezie,Editura Cartea Româneacă,București,1987,pag.121
47.Ibidem45,pag.58
Primăvara este la Alecsandri un anotimp plin de zarvă. Este anotimpul în care ograda și câmpul se trezesc pregătindu-se pentru primele munci. Este un anotimp juvenil și curat, în care natura își așteaptă oaspeții.
Printre pastelurile de primavară, amintim: "Cucoarele","Oaspeții primăverii",Plugurile".
Vara este un anotimp al luminii solare care cade toridă încercuind oameni și locuri. Este, în același timp, anotimpul secerișului, anotimpul lanurilor de grâu, anotimp în care balta, în mirifica ei lume de viețuitoare, își înalță cântecul plenar.
Este anotimpul trăirilor descătușate, anotimpul unei lumi de basm care-și trăiește prin efemerul trecerii prin timp o vârstă existențială. Toamna este anotimpul în care asistăm la închiderea luminozității, în care viața începe să se stingă, iar acordurile asurzitoare din vară se aud tot mai stinghere pentru că toamna nu dă posibilitatea poetului să-și înalțe cântecul. Pentru că este anotimpul în care viața palpită tot mai slab, Alecsandri nu-i dedică decât un singur pastel, "Sfârșit de toamnă". Dacă primăvara este anotimpul izbucnirilor adolescentine, dacă vara este anotimpul împlinirilor tinerești, toamna este anotimpul în care se strecoara melancolia, stricând tonul optimist cu care ne obișnuise Alecsandri.
Iarna este anotimpul căruia Alecsandri îi dedică cele mai multe pasteluri.,,O apropiere cu adevărat surprinzătoare de peisajul chinez prezintă pastelurile de iarnă,unde albul zăpezii-care inundă obsesiv întreaga priveliște sugerează albul hârtiei din stampele-extrem orientale”48. Înainte de a fi un anotimp al pustietății, iarna este anotimpul unei extraordinare luminozități. De data aceasta, tablourile se scaldă într-o lumină strălucitoare, dură și rece, lumina zăpezii. Este o lumină aspră, nuanțată de strălucirea omătului diamantin. Alecsandri știe să culeagă nuanțele de alb și să le transforme din senzații vizuale în senzații epidermice. Pastelurile sale sunt adevarate cânturi ale cascadelor de zăpadă. Satele se estompează lăsând în prim-planul tabloului câmpiile pustiite și codrii aplecați sub zapadă. În funcție de anotimp și de peisaj, Alecsandri se integrează cu naturalețe în tabloul prezentat. Adevărul și forța descrierii, varietatea aspectelor ce umplu cadrul vizual, tonul optimist și atmosfera tonică sunt elemente definitorii ale pastelului.
Nicolae Manolescu afirmă despre pastelurile lui Alecsandri că ,,sunt reprezentări ale vieții sătești, liniștite”49, iar George Călinescu spunea că pastelurile reprezintă o lirică a liniștii și fericirii rurale.
_________________
48.Papu,Edgar,Din clasicii noștri,Editura Eminescu,București,1977,pag.74
49.Ibidem48,pag.122
Seninătatea perspectivei și senzația de cânt permanent al naturii se realizează și prin faptul că Alecsandri surprinde întotdeauna biruința vieții, oricât de măruntă, asupra neantului.
Vigoarea și adevărul descrierii, mulțimea amănuntelor care umplu câmpul vizual, unele note de umor, permanentul optimism al imaginilor sunt toate influențate de simplitatea și frescul specifice viziunii în poezia noastră populară. Vasile Alecsandri are predilecție spre imaginile desprinse din mitologia populară, iar figurile de stil, cu toate că au un rafinament clasic, conservă aproape întotdeauna elemente care amintesc de universul rural, de precepțiile specifice lumii câmpenești. Viziunea optimistă, uneori idilică, tonalitățile folclorice, simetriile compoziționale imprimă pastelurilor un aer de echilibru, de omenesc simplu, de armonie și seninătate.
2.3Ion Pillat –poezia tradiționalistă
Ion Pillat a fost unul dintre cei mai importanți cunoscători de poezie ai vremii sale,,poetul amintirii lumii critice”50, traducător și posesor al unei biblioteci de poezie prin care și-a uimit contemporanii. ,,Înainte de a deveni poetul original al amintirii,al evocării unui univers trăit,Pillat e poetul amintirii lumii critice,parnasian-neoclasice și simboliste”51El a făurit o poezie de mare diversitate tematică și în același timp de o varietate a formelor de versificație, autodefinindu-se prin tendința de statornicie („pământul care rămâne același”) și condiția de peregrin, legată de nostalgia exoticului și de limita temporală a vieții (,,timpul care fuge mereu”).Cercetarea creației sale poetice a pornit inițial de la constatarea laturii tradiționaliste, a legăturii pe care poetul a reușit s-o păstreze cu vatra strămoșească.Ceea ce m-a frapat la această creație pillatiană a fost tocmai această îmbinare dintre tradiționalism și modernitate, explicată de poetul însuși prin dihotomia dintre intenție și realizare, după cum sublinia în Mărturisiri. Cu toate că locuise în Franța, unde se plămădeau mișcările de modernizare ale poeziei și era la curent cu rolul pe care simbolismul și parnasianismul îl avuseseră în acest sens, întors în țară poetul opta pentru alternativa tradiționalistă. Odată cu volumul Grădina între ziduri, apărut la sfârșitul Primului Război Mondial, chiar în ziua semnării Tratatului de pace de la Versailles, pe data de 28 iunie1919, poetul realiza o schimbare de optică prin redescoperirea spațiului poetic românesc, ,,demersul său tinde spre o pictura poesis,o pictură a poeziei.”52
______________________
50. Pop,Ion,Recapitulări,Editura Didactică și Pedagogică ,București,1995,pag.80
51.Ibidem50,pag.81
52. Ibidem50,pag.82
Chiar dacă ultimul poem a fost transferat în volumul următor, Pe Argeș în sus, considerat creație de răscruce a operei sale, se poate sesiza faptul că schimbările se prefigurează de pe acum, poemul Seară la Miorcani constituind creația care consfințește transfigurarea imaginarului pillatian .
Probabil că experiența dură a războiului și înfăptuirea idealului unității naționale au generat întoarcerea lui Pillat spre acest spațiu tradițional, anticipată de altfel încă prin poezia începuturilor reprezentată prin ciclul Casa amintirii, adevărată matrice a spațiului său poetic. Poate reprezenta aceasta o dovadă certă că, încă din momentele începuturilor, s-au conturat adevăratele coordonatele lirice ale operei. Critica literară a recunoscut în creația poetică a lui Pillat existența a trei etape distincte pe care poetul însuși le-a impus prin numeroasele sale „testamente”. Prima etapă este cea parnasian – simbolistă, cu unele accente baroce( după cum sublinia Cristian Livescu) și cuprinde volumele: Visări păgâne, Eternități de-o clipă, Amăgiri și Grădina între ziduri.Poeziile au fost supuse unui proces permanent de reevaluare, așa cum se poate observa din prefața volumului antologic Întoarcere (apărut în anul 1928), în care poetul mărturisea:„Un volum de adevărată poezie e o piatră de hotar. Aici începe un om – aici își îngrădește el anumitul fel de a simți, de a gândi și de a oglindi viața, dar nu toți poeții izbutesc de la primele versuri, de la întâiul volum, să-și afirme răspicat personalitatea și,
într-un stil propriu, să-și tragă hotărât granițele sufletești.Ei sunt asemenea meșterilor fântânari urmărind ape presimțite în adâncurile pământului.”53 Dihotomia se poate sesiza în special la nivelul tematic prin cele două aspecte esențiale: natura și timpul, polii creației sale poetice cărora li se pot adăuga tradiția și clasicismul ori alte serii antinomice precum: trup-spirit, rostire–tăcere, vinovăție-inocență, timp-eternitate, relativ-absolut.,,Ecoul e la Pillat o punte între real și imaginar,între prezent și trecutul interiorizat”54
Parcurgând traseul creației poetice am ajuns la concluzia că edificiul poetic pillatian este o construcție solidă ale cărei coloane de susținere ar putea fi chiar elementele care au făcut obiectul cercetării propriu-zise: timpul, natura, tradiția și neoclasicismul, cu valoarea unor coordonate ale operei sale poetice, ,,Pillat își circumscrie propriul spațiu”55 Dacă ne gândim la perioada zbuciumată și grea a războiului și la forța pe care poetul a găsit-o constatăm că o asemenea creație ar merita apreciată cu atât mai mult.
________________________
53. Lovinescu,Eugen,Istoria literaturii române contemporane, Minerva, 1981, vol. III, p. 12
54. Ibidem50,pag.85
55. Ibidem50,pag.86
Prezent în întreaga sa poezie, fie sub forma trecutului( Cântece de demult), fie a amintirii( în creația sa tradiționalistă), timpul a dat multor poeme o formă interogativ-acută( Umbra Timpului) care conferă o notă de modernitate întregii poezii. Cred că N. Manolescu a intuit acest lucru și de aceea nu-l putea percepe pe Ion Pillat ca pe un “tradiționalist minor”56văzând în el mai degrabă adeptul unui “lirism fără frontiere”57. E curios lucru cum Pillat, printr-o dreaptă cumpănire, a săvârșit această neobișnuită sinteză între tradiție și modernitate la fel cum reușiseră contemporanii săi, Tudor Arghezi ori Lucian Blaga.
Poet și eseist, descendent dintr-o veche familie de boieri, nepotul cunoscutului om politic liberal I.C. Bratianu, Ion Pillat (1891-1945) a copilărit în ținutul Argeșului și pe Prut, unde era moșia părinților săi, coifuri de țară ce se vor fixa în memoria sa afectivă și vor fi imortalizate în creația sa poetică aureolate de amintire.
Debutează editorial cu volumul Visări păgâne (1912), urmat de Eternitate de o clipă (1914) și Amăgiri (1917), versuri de factură simbolist-parnasiană.
Publică volumul Grădina dintre ziduri (1919), dar expresia cea mai înaltă a creației sale poetice o aduce volumul ,,Pe Argeș în sus” (1923), în care sunt cântate exclusiv priveliștile românești cu o localizare geografică precisă (Râul Doamnei, Negoiul etc).
Volumul este o expresie a tradiționalismului liric românesc, ,, Poetul își cântă patria nu ca pe o abstracțiune; pentru el pământul natal este colțul de lume unde a crescut, unde-i dorm îngropați bunicii, unde natura și lucrurile sunt impregnate de amintiri dragi"58
Evocările din volum sunt puternic sensibilizate de o vibrație sufletească adâncă. Peisajele sunt pretexte pentru meditație – se înscriu în categoria pastelului psihologic; încununate de aura amintirii, ele par că trec din prezent în etern. Volumele ulterioare, Satul meu (1924), Biserica de altădată (1926), încearcă să refacă o hartă lirică" a satului arhaic românesc. Poetul nu cade însă victima exclusivismului tradiționalist, păstrează o curiozitate vie pentru cele mai variate experiențe lirice moderne
Creația lui cunoaște și o etapă clasicizantă, caracterizată printr-o poezie pură, în care forma atinge perfecțiunea.
_______________
56.Manolescu,Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură,Ed. Paralela 45,Pitești, 2008,p.655
57.Ibidem56,pag.656
58.Crohmălniceanu,Ov.S.,Literatura română între cele două războaie mondiale,Editura Minerva,București,1974
În această categorie se înscriu volumele: Caietul verde (1932) – ce aduce interiorizarea reflexivă, Scutul Minervei (193 3) – prin care caută ocrotirea artei sale împotriva timpului devorator, Pasărea de lut (1934), Poeme într-un vers (1935) , Tărâm pierdut (1937), Umbra timpului (1940), Împlinire (1942).
Abordarea operei literare între tradiționalism și modernism,
Ion Pillat aparține generației de poeți care modernizează lirica tradiționalistă, folosindu-se de elementele simboliste ce caracterizează prima lui etapă de creație, precum și de cele neoclasicizante, ce devin dominante în ultima parte a operei sale.
Caracteristicile liricii sale sunt: tonul elegiac al discursului liric rezultat din tema centrală a operei sale , trecerea ireversibilă a timpului,intelectualizarea imaginii poetice, interiorizarea reflexivă,preferința pentru universul rural ca topos al imaginarului său poetic, nostalgia patriarhalității, a vieții nealterate de tarele civilizației industriale, fixată într-o aură de eternitate, preferința pentru specia pastelului (peisajul devine însă un pretext de meditație asupra efemerității existenței umane și a statorniciei naturii),cultul strămoșilor,
lirism de tip clasic, armonios prin muzicalitate și senin ca viziune,
emoție de factură livrescă,cultivarea formelor clasice etc.
Poezia Aci sosi pe vremuri face parte din volumul Pe Argeș în sus (1923), volum ce marchează a doua etapă de creație a autorului, etapa tradiționalistă, și cuprinde poeme pe tema trecerii timpului.
Considerată de criticul G. Calinescu o capodoperă a lui Ion Pillat, Aci sosi pe vremuri este un pastel psihologic, spiritual, pretext pentru o meditație asupra destinului uman.
Tematica poeziei: contemplarea trecerii iremediabile a timpului.
Titlul este alcătuit dintr-o propoziție ce fixează repere temporale și spațiale nedefinite, prin intermediul-adverbului de loc aci și locuțiunii adverbiale de timp pe vremuri, ce includ în conținutul lor semantic o informație deictică (de proximitate în raport cu vorbitorul sau cu momentul vorbirii). În felul acesta se realizează o apropiere până la identificare a timpului prezent cu timpul trecut, creând perspectiva unui timp continuu care măsoară distanța dintre două trăiri similare.
Poezia este structurată în 19 distihuri (strofe alcătuite din două versuri) și un vers singular în final, structură ce imprimă muzicalitate lecturii și permite construirea unor ample paralelisme și efecte contrapunctice.
Simetria poemului este aproape perfectă și opune poveștii de ieri a bunicilor, povestea de azi a nepotului. Cele două timpuri se reunesc prin toposul neschimbat al poeziei, ,,casa amintirii cu-obloane și pridvor" – expresie a reluării ciclului devenirii, simbolizare a uniformității în devenire. Numai cadrul este același, protagoniștii sunt alții.
Debutul poeziei stă sub semnul toposului spiritual al strămoșilor și al unei vremi oprite parcă pentru totdeauna în loc, alunecând treptat în penumbră: La casa amintirii cu-obloane și pridvor,/ Păianjeni zăbreliră și poartă și zăvor." Deși zăbrelită de paianjeni – simboluri ale degradării și ale spațiilor neumblate – ,,casa amintirii" se conservă prin închiderea ei în spațiul virtual al amintirii, prin suspendarea ei în durată, fiind sustrasă astfel clipei trecătoare. Încremenirea în timp este sugerată și de hornul care nu mai trage alene din ciubuc", precum și de amintirile mai vechi ce pastrează memoria unor timpuri îndepărtate și zbuciumate .
Spațiul poetic al trecutului se deschide cu o secvență narativă, menită a stabili un ritual săvârșit de cuplul, cândva tânăr, al bunicilor. Idila celor doi stă sub semnul romantismului. Portretul bunicii Calyopi se creionează prin câteva trăsături sugestive, pline de grație: fata subțire" în larga crinolină", cu ochi de peruzea". Venirea ei în ,,berlină" este pândită de ,,tânărul nerăbdător", care era pe atunci bunicul. Scenele de dragoste dintre cei doi se petrec în decorul romantic, sub lună, privind câmpia ca un lac și recitând poezii ale poeților romantici. Veacul ce trecuse este individualizat astfel prin fapte de cultură caracteristice (tradiționalism recuperat prin cultură) și este identificat cu un timp ideal, primordial:,,Și totul ce romantic, ca-n basme, se urzea".
Eternitatea revelată de clipa unică a iubirii, desprinsă de coordonatele temporale, este însă o iluzie (,,Dar ei in clipa asta simțeau că o să rămână"). Lumea este circumscrisă timpului, a cărui suveranitate este amintită îndrăgostiților prin dangătul clopotului din turnul vechi din sat" – simbol al destinului și al trecerii inexorabile, al succesiunii momentelor vieții. O dovedește prezentul ce poartă semnele perisabilității:,, Demult e mort bunicul, bunica e bătrână".
Trecerea la a doua secvență poetică este asociată cu o reflecție asupra contradicției dintre trupul imperfect, impregnat de semnele vremii și sufletul neerodat de timp, deoarece aparține realității eterne a lumii: Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete/ Te vezi aievea numai în ștersele portrete./ Te recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,/ Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poți uita/ ". Ceea ce rămâne în urma timpului necruțător sunt portretele îngălbenite, atinse de patina timpului, răstignite pe un perete al casei amintirii.
Secvența a doua a textului cuprinde povestea de iubire a nepotului, ce parcurge același ritual surprins în gesturi esențiale ca în povestea bunicilor, în același decor, dar într-un alt timp și cu alți protagoniști.
Pe opoziția ,,ieri" – ,,acum/pe-atunci" – ,,azi" se construieste simetria complementară a poeziei, marcând repetabilitatea existenței umane, continuitatea generațiilor (,,Ca ieri sosi bunica și vii acuma tu;/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu"). Se trece de la un registru liric obiectiv, la unul subiectiv, prin implicarea eului liric (Și m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram / Când ți-am șoptit poeme de bunul Francis Jammes). Iubita, creionată în aceleași linii diafane, subțire ca bunic, ,,zâmbitoare și cu ochi de ametist", își întâlnește partenerul așteptând-o și însoțind-o în același decor romantic. Reveria romantică este o stare perpetuă a îndrăgostiților dintotdeauna, ceea ce s-a schimbat este sensibilitatea poetică, moda literară, reperele livrești – sub lumina lunii, poemele rostite șoptit sunt ale autorilor simboliști.
Ultima secvență a textului este un epilog al ambelor povești de dragoste, constituindu-se și ca laitmotiv al poeziei (,,Și cum ședeam departe, un clopot a sunat / De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat"). Sunetul clopotului din turnul vechi revine ca un avertisment al trecerii timpului, punctând momentele de referință ale existenței umane (nunta și moartea). Chiar dacă în forme noi, viața își urmează ciclul său, continuitatea este asigurată în plan universal prin rotirea neîncetată a generațiilor: timpul bunicilor s-a scurs în timpul nepoților care iau totul de la început în forme imperceptibil modificate.
Cele două povestiri evocate ca experiențe personale se ridică la grad de generalitate, cuplurile își pierd individualitatea.
Legătura între prezent și trecut este marcată și în plan stilistic de alunecarea treptată a timpurilor verbale dinspre trecut spre prezent, de la mai mult ca perfectul – folosit ca distanțare fermă de momentul vorbirii (zăbreliră", îmbătrâniră"), la imperfect – ca timp al evocării și al duratei (erau, simțeau) sau perfectul simplu – ce apropie timpul evocat de poetul-martor, până la prezentul cu valoare atemporală ce eternizează clipa în amintire (Și vii acuma tu , Subțire calci nisipul" etc). Jocul subtil al timpurilor verbale dezvăluie alternanța celor două planuri ale textului la care se raportează poetul și constituie unul din secretele artei sale. În aceeași masură se poate vorbi de un joc de roluri sesizat prin alternanța categoriei persoanei, ce face trecerea de la o lirică obiectivă la una subiectivă.
Persoana a lll-a este folosită în derularea poveștii predecesorilor, persoana a ll-a singular, în relația cu un interlocutor, iar persoana I, cu referire la eul liric. Elementele stabile ale jocului spațial și temporal sunt aci" – însemnând casa amintirii" și eu", adică păstrătorul acesteia.
Chiar dacă străbătută de tristețea trecerii ireversibile a timpului, ce face ființa umană perisabilă și efemeră, poezia lui Ion Pillat păstrează o viziune senin-melancolică asupra vieții, eternă prin repetabilitatea ciclurilor ei: în atmosfera de patriarhalitate, în legănarea molcomă a distihurilor pline de mireasma lanurilor de secară, e o melancolie dulce, o împăcare înfiorata.
Pornind de la citatul din Cristian Livescu,, Aci sosi pe vremuri este și o interesantă artă poetică, ea tălmăcind un mod de a concepe poezia, ca reîmprospătare (repovestire, reînscenare) a mitului înregistrat pe undele sufletului"59.
Poetul zugrăvește aproape întregul areal românesc, de la zăvoiul și lunca Argeșului, la dealul roditor, plin cu pomi și de viță vie de la Florica, la stepa Miorcanilor, vălurită de grâne și străjuită de apa Prutului ori la vârfurile albite de ninsori ale Bucegilor și Negoiului. Între natură și om se stabilește o legătură pe care poetul o numește „endosmoză”atunci când se referă la creația eminesciană, dar acest lucru e valabil și pentru propria-i creație.
Pentru el peisajul rămâne un ferment al inspirației deoarece se comportă asemenea pictorului atent la cele mai mici schimbări de lumină, de nuanțe și de culori. Prețuirea sa pentru pictură se poate ilustra prin dorința de a îngemăna poezia cu imaginea plastică, fapt sesizat încă de la publicarea primei plachete: Povestea celui din urmă sfânt .Tehnica picturală a fost utilizată în multe poeme fiind una de factură impresionistă, după cum poetul menționa într-o notă la poezia” Turla”, apărută în volumul „Amăgiri”.,,Învelind același obiect cu alte tonalități, pictorul n-are nevoie să-și schimbe desenul ca să ne dea o realitate diferită. Modifică lumina: înțelesul adânc, sufletul lucrurilor devine altul. Claude Monet a zugrăvit de sute de ori un colț de catedrală, pururi același; totuși din atâtea pânze nu sunt două la fel. Cu trăsături identice fațada de piatră zâmbește dimineții sau se întunecă în amurg. Nu s-ar putea oare concepe prin analogie o artă poetică apropiată? O poezie care ar colora cadrul rigid al realului cu nuanțele fugitive ale simțirii; o poezie care ar găsi în același motiv de inspirare, dar la lumina altui sentiment, simboluri deosebite”60.
_________________
59.Livescu,Cristian ,Introducere în opera lui Ion Pillat,Editura Minerva,1980
60. Pillat,Ion, Poezii 1906-1918, vol. I, ediție îngrijită de Cornelia Pillat, Ed. Eminescu, București, 1983
Pentru el natura este statornică și în același timp schimbătoare, priveliștile fiind similare oamenilor. Noutatea poetică pe care o aduce Pillat este tocmai această infuzie temporală, evidentă, mai cu seamă, în volumul Pe Argeș în sus unde peisajul se învăluie în aburul amintirii devenind conservator, aproape „istorizant”, similar într-o anumită măsură cu cel din creația sadoveniană.
Nu lipsește din poezie nici natura primitivă a muntelui ori a Deltei Dunării, cu care poetul luase contact încă din anii copilăriei, în desele expediții pe care le făcuse împreună cu familia Brătienilor, așa cum se poate desprinde atât din mărturisirile proprii, cât și din corespondență. Consider că prin contactul direct cu muntele și cu natura „primitivă”, așa cum îi plăcea să spună, s-a cristalizat acel sentiment al naturii care a rămas o constantă a întregii sale opere.În concepția lui tradiția reprezintă latura transmisibilă a trecutului, manifestată prin legăturile cu vatra străbună din ținutul argeșean și cel moldovenesc.
La nivel poetic, tradiționalismul este ilustrat prin volumele: Pe Argeș în sus, Bătrânii, Satul meu, Biserica de altădată, Limpezimi pe care critica literară le-a considerat, pe bună dreptate, partea cea mai rezistentă a creației pillatiene. În aceste volume poetul înfățișează trecutul, natura și credința, trei elemente fundamentale ale specificului nostru național, după cum am subliniat. Legăturile lui Pillat cu Florica,Miorcanii și Balcicul constituie expresia vie a tradiționalismului. Față de ținutul argeșean al copilăriei poetul își arogă veleități de adevărat „ctitor”.Titlul volumului Pe Argeș în sus face trimitere directă la balada populară Meșterul Manole și la mitul creației, poetul identificându-se cu meșterul Manole, prin recuperarea trecutului și înălțarea lui la rangul poetic. Spațiul este unul sacral, identificat prin prezența a două râuri(Argeșul și Râul Doamnei) și al unui vârf de munte, albit de ninsori: Las altora tot
globul terestru ca o minge/ Eu am rămas în paza pridvorului străbun/Ca să culeg cu ochii livezile de prun/ Când alb Negoiul de ceruri se atinge( Ctitorii).
În concepția lui tradiția reprezintă latura transmisibilă a trecutului, manifestată prin legăturile cu vatra străbună din ținutul argeșean și cel moldovenesc. În concepția poetului tradiția reprezintă ”trecutul viu”, așa cum numea inspirat un ciclu al volumului mai sus menționat în care Pillat evoca figurile bunicului și bunicii precum și casa părintească străjuită de plopi, o casă cu pridvor și cu „chilimuri” sugerând deschiderea spre lume. Până și drumul spre această casă devine o cărare sacră ce duce spre templu. Tradiționalismul este sugerat chiar prin titlurile unor poeme: Odaia bunicului, Ochelarii bunicii, Comoara, Copil de-odinioară, Cina cea de taină.
Aceeași tradiție este urmărită și în volumul Satul meu, prin evocarea Miorcanilor lipsită însă de nota sentimentală, într-o manieră aproape impersonală, obiectivă. Și totuși volumul se impune prin forța evocării și condensarea mesajului poetic: Sunt satul cel adevărat, ce-l unde/N-au casele nici poartă, nici ferești/ Mă calci și pasu-ți dă să se scufunde/ Și timpul sun-a gol când mă găsești.( Cimitirul).
3.Conceptul de poezie tradiționalistă în înțelegerea lui Eugen Lovinescu
și George Călinescu
Este clar că poezia tradițională nu înseamnă exclusiv tradiționalism, deși – cum a spus-o
pentru prima dată G. Călinescu, cel iubitor de paradoxuri – „tradiționalismul este o formă de
modernism”61. De fapt, nu ne interesează dacă tradiționalismul este o formă de modernism, ci dacă poezia tradiționalistă poate fi, cu mici excepții chiar este, o poezie modernă, iar excepțiile sunt, de cele mai multe ori, valorice. Căci Maniu, Pillat, Blaga, Aron Cotruș, am crede că și Radu Gyr sau alți colaboratori ai Gândirii, scriu o poezie fecundată de o sensibilitate și de un imaginar provenind din rural, stimulate de contactul cu valorile citadismului: cultură, tehnicism, rațiune etc., dar și de o conștiință artistică preocupată de autonomia esteticului și de gratuitatea operei de artă. Fiind aproape „act pur de narcisism”, opera tradiționalistă poate să aibă ca suport tematic și ruralul, nu aici găsindu-se diferența specifică față de modernism. Însuși E. Lovinescu acceptă că „întrucât privește numai materialul de inspirație și, deci, nu atinge decât o latură formală, evoluția de la literatura rurală spre literatura urbană nu are decât o importanță relativă și mai mult socială decât estetică”62.Când poezia simbolistă, de exemplu,ajunge să se pastișeze și să se manierizeze, ea poate deveni semn al tradiționalismului, care, în cazul acesta, nu este un curent, ci o stare. Blaga refuză să se auto-pastișeze și refuză să publice o perioadă îndelungată, dar Pillat, de exemplu, își schimbă destul de puțin registrul tematic și stilistic, în timp ce Voiculescu pare că își epuizează, în perioada interbelică, neobosit, tiparele ortodoxiste. Pe de altă parte, tradiționalismul a fost asociat exclusiv poeziei epigonice sau poeziei ilustrative, mai ales aceleia de la,Gândirea care își propunea să demonstreze viabilitatea direcțiilor pe care orgolioasa critică de direcție a lui Crainic o propunea. Falimentul unei asemenea poezii este inevitabil căci se nega din start chiar statutul creației literare.
Prin „diferențiere”, Blaga și alți poeți de la Gândirea nu sunt deloc tradiționaliști.
____________________
61.Călinescu,G. Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Minerva, 1982, p. 864
62.Lovinescu,E. Istoria literaturii române contemporane, Minerva, 1981, vol. III, p. 12
Confuziile din planul creației poetice au fost întreținute și de oscilările scriitorilor între curente diferite, fără ca acest fapt să fie relevant pentru creația literară. Tradiționalismul lui Arghezi, din câteva poezii de început, este, cel puțin tematic, mult mai aproape de sămănătorism decât cel al lui Blaga.
Și, cu toate acestea, Arghezi n-a fost considerat un tradiționalist (chiar dacă și l-au „adjudecat”, stârnind „furia” poetului, și simbolismul, și literatura socială, chiar socialistă, și avangardismul), poate din cauza contactului său cu cultura franceză, nu cu cea germană, din care se naște și expresia,și poate și din cauza „negândirismului” său.
Căci dacă Arghezi a colaborat la Gândirea o perioadă mai îndelungată decât alți poeți, deși cu puține texte, doar șapte, dintre care însă câteva cu tematică religioasă, neincluse în volumul Cuvinte potrivite, el n-a rămas fidel în această perioadă Gândirii, publicând în multe alte reviste. De fapt, Arghezi, după câțiva ani se află într-o polemică pătimașă cu Nichifor Crainic și la Gândirea nu se mai scrie decât tendențios și nefavorabil despre opera sa. În felul acesta, n-a putut fi asociat mecanic tradiționalismului gândirist, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Blaga.
Problema stereotipiei sau a „inovației” tradiționalismului intră în consonanță cu aceea a definirii actului creator, poetic. Crainic, deși a deplâns uneori absența unui critic (de direcție) la Gândirea, transformă deseori această absență în avantaj. „N-a existat nici o deliberare prealabilă cristalizării acestei doctrine – mărturisește el. Emanând firesc și spontan din spiritul unei elite de scriitori familiari cu tradiția neamului lor, ea e însăși doctrina creației românești. Și dacă va fi să piară cândva, aceasta s-ar întâmpla când n-ar mai exista scris cu adevărat românesc”63.Vor fi incluși în această elită… preortodoxistă, drept argu-mente și dovezi, Eminescu, Alexandrescu,Coșbuc. În 1929, opinia fusese aceeași.
_________________________________
63.Revista Gândirea,După douăzeci de ani, XX, nr. 10, decembrie 1941, p. 513-519
4.Poeți reprezentativi ai poeziei tradiției
4.1.Sfârșitul secolului al XIX-lea-începutul secolului XX
Tradiționalismul se manifestă cu pregnanța începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea prin „epigonii” lui Eminescu (Alexandru Vlahuță și Ștefan Octavian Iosif), dar mai ales în secolul XX. În prima jumătate a acestui secol se afirmă trei curente literare conservatoare care refuză mișcările estetice înnoitoare. Acestea sunt: poporanismul, sămănătorismul și gândirismul. Ele promovează cultivarea exaltată a trecutului național, valorile lumii țărănești, idilismul, specificul autohton (redus în gândirism la mărcile spirituale ale creștinismului ortodox).
4.1.1 Sămănătorismul-poet reprezentativ George Coșbuc
Sămănătorismul este un curent literar al cărui nume provine de la revista Sămănătorul apărută în 1901 sub direcția lui Alexandru Vlahuță și George Coșbuc. Ideologul revistei, cel care teoretizeaza principiile literare ale Sămănătorului este Nicolae Iorga. Sămănătorismul a promovat o literatură inegală valoric, cu multe căderi estetice, ,,nu era un curent poetic,ci unul social și ideologic”. 64
În articolul-program din 1901, scris de Vlahuță, se susține dragostea scriitorilor pentru popor, necesitatea ca aceștia să scrie pentru oameni simpli și mai ales pentru locuitorii satelor.
Caracterul moralizator al literaturii sămănătoriste nu este nici el ascuns, promovându-se clar ideea că literatura trebuie să învețe, să educe, să instruiască. Ulterior, Nicolae Iorga va da o notă ceva mai particulară acestei idei. El consideră că literatura trebuie să fie o expresie a sufletului poporului, a trăsăturilor noastre etnice.
Din punct de vedere artistic, sămănătorul reprezintă așa cum susține Eugen Lovinescu un pas înapoi față de evoluția normală a literaturii noastre de până la 1900. Sămănătorismul se identifică cu o atitudine izolaționistă în raport cu literatura europeană și de aceea curentul este anacronic, ,,armonicul e înlocuit cu pitorescul,cu decorativul și mai ales cu caracterul”65
După Lovinescu și mulți alți critici romani importanți, carența esențială a acestei mișcări vine din confunzia pe care ideologii ei o fac între etnic și estetic. În viziunea sămănătoriștilor e suficient să abordezi teme și motive specific naționale, pentru a crea o literatură de mare valoare artistică.
________________
64. Manolescu,Nicolae,Metamorfozele poeziei,Editura Timpul,Reșița,1996,pag.25
65.Ornea,Zigu,Sămănătorismul,Ed. Minerva,București,1971,pag.297
De aceea Nicolae Iorga și ceilalți exponenți ai curentului apreciază literatura nu prin valoarea ei artistică, ci prin efectele ei culturale și morale de luminare a maselor. Faptul acesta a condus la scrierea unor texte mediocre, elementare, simpliste.,,Viața satului, folclorul, obiceiurile,tradițiile, vechea artă populară,credințele religioase și ceremonialurile toate sunt tratate ca izvoare posibile,ca teme ,din ele tradiționaliștii făcându-și imaginile,adică universul”66
Poezia Nunta Zamfirei a apărut în anul 1889 în revista “Tribuna”.
În intenția poetului de a realiza o monografie a satului românesc, “Nunta Zamfirei” trebuia să facă parte dintr-o epopee națională alături de poezia “Moartea lui Fulger”.
“Nunta Zamfirei” ilustrează ceremonialul de nuntă țărănească din zona Năsăudului.,,În Nunta Zamfirei mitologicul difuz,abia bănuit,este distilat în feerie, dar una coerentă,regizată,foarte exact”67
Poezia este formată din mai multe tablouri. Primul tablou cuprinde primele trei strofe, este un tablou introductiv în care suntem informați de viitoarea nuntă a fetei împăratului Săgeată cu Viorel. Este o atmosferă feerică, de basm. Tatăl fetei este un om bogat, cel mai bogat de pe lume: “E lung pământul, ba e lat/ Dar ca Săgeată de bogat/ Nici astăzi domn pe lume nu-i,”.
Apare portretul Zamfirei, frumusețea fizică și sufletească a fetei (“Și-avea o fată, – fata lui – / Icoană-ntr-un altar s-o pui/ La închinat”) determinând faptul de a avea mulți pețitori (“Și dac-a fost pețită des,/ E lucru tare cu-nțeles,”).
Mai puțin conturat apare și portretul lui Viorel: “El, cel mai drag! El a venit/ Dintr-un afund de Răsărit,/ Un prinț frumos și tinerel”.
Cei doi tineri se-nsoțesc din dragoste și nu ca-n basme unde fata trebuie să se căsătorească cu cel ales de părinți.
Următorul tablou este cel în care aflăm de râspândirea vestii despre nunta și cuprinde următoarele două strofe. Farmecul acestor strofe reiese din împletirea realului cu fantasticul:
“Și s-a pornit apoi cuvânt! Și patru margini de pamant/Ce strâmte-au fost în largul lor,Când a pornit s-alerge-n zbor/Acest cuvânt mai călător/Decât un vânt!”
Vestea s-a răspândit pe toată suprafața pământului, pământ pentru care este folosită metafora “multului rotund”.
______________
66.Ibidem64,pag.26
67.Poantă,Petru,Poezia lui George Coșbuc,Ed.Dacia,Cluj-Napoca,1976,pag.39
Tabloul al treilea cuprinde pregătirile pentru nuntă și este cel mai lung tablou al poeziei.Regi, împărați,doamne au venit aici din toate colțurile pământului (“Nuntași din nouăzeci de țări/S-au răscolit”) la locul unde va avea loc ceremonia. Costumația crăilor, crăieselor, regilor, reginelor care se îndreaptă spre locul unde va avea loc nuntă este plină de stralucire:“Și regii-purpur s-au încins,Și doamnele grăbit au prins
Să se gatească dinadis,Ca niciodat”.Pentru a sugera mulțimea de nuntași,poetul folosește enumerația și hiperbola: (“Din munți și vai,de peste mari,/ Din larg cuprins de multe zări,”).
La nunta participă și prinți tineri și regi mai bătrâni care veneau cu “rădvanele”.Astfel este folosită hiperbola “roiuri de-mpărați”.Regi și împărați se cunosc între ei și autorul îi cunoaște și el. Numele lor sunt cele ale personajelor din lumea țărănească: “bătrânul Grui/ Cu Sanda și Rusanda lui”, Ținteș cel “cu trainic rost/ cu Lia lui sosit a fost” și Bardeș “cel cu adăpost./
Mirii, nuntașii și nănașii se îndreaptă spre locul unde va avea loc ceremonia și unde sunt întâmpinați de muzică, iar drumul pe care mergeau “tot era covor/ De flori de mai”. Așa ca la o nuntă țărănească și la aceasta există un staroste care nu este altul decat Paltin-crai.
În următoarele strofe este completat portretul Zamfirei: “Din dalb iatac de foișor ieși Zamfira-n mers istet,Frumoasă ca un gând răzleț,Cu trupul nalt, cu părul creț,Cu pas ușor.”
Este folosită comparația cu un termen abstract:“frumoasă ca un gând răzleț”.Aceasta comparație este surprinzătoare prin asocierea frumuseții fizice cu o realitate spirituală, conturând astfel imaginea unei ființe aproape ireale, zglobii întocmai ca vântul și gândul din poezia populară.Poetul insistă asupra frumuseții și puritătii Zamfirei și în strofa următoare apelează la două comparații: una concretă -; “un trandafir în vai părea” și alta, de tip eminescian, realizată printr-un superlativ absolut:“Frumoasă cât eu nici nu pot/O mai frumoasă să-mi socot/ Cu mintea mea”. Ea poartă numai podoabe de argint, semn al purității sufletești și al castității. Semn al inocentei și pudorii este și faptul că eroina roșește atunci când mirele îi prinde mâna și pornesc spre alaiul de nuntă.Tabloul al patrulea prezintă ceremonialul propriu-zis al nunții.În timp ce are loc oficierea căsătoriei la biserică, nuntașii rămân în drum pentru a încinge hora în sunetul tilincilor:“Și-n vremea cât s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat/Să joace-n drum dupa tilinci/Feciori,la zece fete,cinci,
Cu zdranganeii la opinci/Ca-n port de sat.”
Acesta este momentul cel mai imporant al nunții pentru că adună toți nuntașii, îi unește în veselie și petrecere,eliminând orice diferențe de poziție socială sau materială.
Mișcarea horei pare să redea cercul solar,iar gesturile de atingerea a pământului devin ritualice. Hora este o parte componentă a spectacolului care este nuntă. Ea fixează bucuria cununiei și este bine cunoscută de toți. Dans specific tuturor zonelor geografice, hora are o mișcare lină, exactă, “trei pași la stânga” apoi alti trei pași la dreapta, ca într-un ritual străvechi. Elementele vizuale marcate de verbele: “Se prind de mâini și se desprind, S-adună-n cerc și iar se-ntind” sunt completate de cele auditive deosebit de sugestive: “bat pământul tropotind/ În tact usor”.
Tabloul al cincilea prezintă ospățul care e privit în proporții hiperbolice: “un râu de vin”, “un hotar de mese” la care s-au așezat crai, crăiese. Un element fabulos este ca și “soarele mirat stă-n loc,/ Că l-a ajuns și-acest noroc,/ Să vadă el atâta joc/ P-acest pământ!”.
Este urmărit jocul tinerilor și al bătrânilor. Fetele de împărat erau “Frumoase toate și în trup,/ Cu ochi șireți ca de vulpi,/ Cu rochii scurte până-n pulpi,/ Cu păr buclat”. Sunt prezenți la acest ospăț și “zmei din iaduri scoși”, principi viteji, Peneș-împărat, piticul Barbă-Cot care-i înveselește pe nuntași cu săritul lui într-un picior.
,,Poezia lui Coșbuc se oferă larg basmului,legendei,referinței rustice.Sărbătoarea e împinsă în cazul particular într-un cosmos sărbătoresc”68
4.1.2.Poporanismul –poet reprezentativ Octavian Goga
Poporanismul este o mișcare literară, dar și politică și socială, apărută spre sfârșitul secolului al XIX-lea și foarte activă în primele decenii ale secolului XX. ,,poporanismul era cu adevărat legatarul poate cel mai fidel al idealurilor,rămase neîmplinte”69. Unul dintre promotorii curentului poporanism, Constantin Stere, este un bun cunoscător al narodnicismului rus, din care se inspiră atunci când își teoretizează ideile.
Într-un articol cu valoare de program din 1883, Constantin Stere consideră că literatura trebuie să țină seama de năzuințele poporului și de forma în care acesta se exprimă. Ea trebuie să se adapteze la nivelul omului simplu, dar în același timp să-l și ridice pe aceasta din ignoranță. Poporanismul înseamnă și o muncă de civilizație și luminare a poporului. Și aici ca și în sămănătorism, se afirmă iubirea nemărginită pentru oamenii simpli, ,,realitatea este că ambele curente au fost expresia aceleiași stări de spirit”70
__________________
68.Grigurcu,Gh.,De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiș,Ed. Minerva ,București,1989,pag.54
69.Ornea,Zigu,Poporanismul,Ed.Minerva,București,1972,pag.394
70. Ornea,Zigu,Confluențe,Ed.Eminescu,București,1976,pag.75
Poporaniștii apreciază opera literara în baza unor criterii morale și sociale.. Poporaniștii confundă eticul cu esteticul, ceea ce înseamnă că în viziunea lor o scriere literară este valoroasa dacă ea instruiește, educă, luminează ,,realitatea satului nu e înfățișată în narațiunile contanimante ,de poporanism, idilic”71
Nuanțări ale doctrinei poporaniste afirmate în articolele lui Constantin Stere la sfârșitul secolului al XIX-lea apar la începutul secolului al XX-lea în revista Viața Românească. Cel care va defini în forme mult mai rafinate marea doctrină poporanistă este Garabet Ibrăileanu.
Regăsim aici idei mai vechi, precum identitatea dintre popular și național, sau convingerea că normele morale autentice sunt normele vieții omului simplu. Li se cere scriitorilor să promoveze în operele lor simpatia, mila față de țăran, valorile trainice ale sufletului românesc.
Spre deosebire de sămănătorism, poporanismul nu se dorește nici idilic, nici pitoresc. El urmărește să prezinte țăranul așa cum este el în realitate, cu dorințele, pasiunile, idealurile lui.
Ideile poporaniste sunt contracarate de promotorii aderării la valorile lumii occidentale și ale societății urbane. Poporanismul este considerat de Lovinescu un curent reacționar, pentru că el urmărește să lege literatura exclusiv de țărănime – clasa socială, pe atunci cea mai înapoiată. Dincolo de aceasta, poporanismul repudiază literatura modernă și influențele apusene, susținând că orice artă adevărată este o artă cu tendință, care promovează direct idei morale, sociale, politice. Calea unei literaturi minore, provinciale este astfel deschisă.
Goga ,,fecior de preot ortodox din satul Rășinari,de pe versantul nordic al Carpaților”72 este orientat de către Coșbuc asupra realităților satului,el realizând în definitiv o monografie poetică a satului transilvănean, a doua monografie dupa cea a mentorului său.,,Poeziile domnului Octavian Goga au avut darul să deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român”73
În anul 1905 publică volumele “Poezii” și “Ne cheamă pământul” în anul 1909, iar în anul 1913 va publica “Din umbra pământului”.
Este admis ca membru al Academiei Române încă din anul 1919,scrie piese de teatru precum “D-nul notar” și “Meșterul Manole”.Va fi un politician deosebit, ajungând deputat și chiar ministru,pentru ca în anul 1937 pentru o scurtă perioadă de timp să ajungă prim-ministru, în anul 1939 apare postum volumul “Din larg”.
_______________
71.Micu,Dumitru,Început de secol.1900-1916.Curente și scriitori.Ed.Minerva,București,1970,pag.97
72.Negoițescu,Ion,Istoria literaturii române,Ed.Minerva ,București,1991,pag.142
73. Maiorescu,Titu,Critice,Ed.Minerva,București,1984
Se poate observa mișcarea operei lui Goga către o monografie a satului de timpuriu în opera lui prin cunoașterea directă a vieții satului,,orizontul satului dispare treptat,ecranul e invadat de peisajele citadine”74.Opera sa a avut un caracter mesianic, vizionar și profetic, anunțând un viitor în care poporul va fi izbăvit.El a văzut altfel țăranul decât Coșbuc sau Alecsandri, ,,sensibilitatea lui reacționează fără echivoc la obida mulțimilor înjosite și mizere”75 el privind satul total, sintetic, colectiv , dar și prin figuri reprezentative pentru realitatea rurală a acelor timpuri (portretele realizate în “Apostolul”, “Dascălul”, “Dăscălița”, “Lăutarul”), creând astfel figuri memorabile ca preotul Ionis (“Casa noastra”) sau cea a lui Popa Solomon. În creația sa este izbitoare frecvența metaforelor și a termenilor de origine religioasă, termeni și structuri biblice, invocații (“rugăciune”, “Doamne”, “Părinte”, “Stăpâne”, “Altar”, “strană”, ”icoană”, “ispită”, “tămâie”).
Deși apar termeni eclectici, poezia sa nu are un caracter religios, ci social deoarece nu întâlnim în operele sale o sete de durere sau de autoflagelare precum circula în textele sfinte ci o durere determinată de realitățile social-naționale.Astfel prezența cuvintelor de origine eclectică este explicată doar ca element ale esteticii poemelor, și nicidecum având caracter gnosiologic;de altfel în poezia română nu avem cu adevărat o poezie cu caracter religios.Totuși această abundență de termeni religioși se poate explica prin faptul că în familia lui Goga au existat preoți timp de generații astfel încât filonul de literatură religioasă va fi substanțial în plămadirea stilului poetic și va determina specificul creației sale.În opera sa nu este raportat terestrul la transcendență precum cere stilul religios ci invers, transcendența se integrează în realitățile umane.Apare în acest mod un Dumnezeu așa cum este el cunoscut în mediul rural, un bătrân al satului, înțelept, bun și cu putere dar nu de esența transcedentală, ba chiar uituc când e vorba de durerile oamenilor.Nu în ultimul rând, termenii arhaici și religioși demonstrează celor ce negau vechimea noastră în Ardeal că ne-am născut aici, că suntem aici din moși strămoși și că nu suntem un neam inferior acceptat și suportat pe aceste meleaguri.În concluzie, elementul religios în poezia lui Blaga are doar o funcție socială, laică prin excelență, concret motivată istoric și nu gnosiologică.
Tradiția și inovația se îmbină surprinzator în opera lui Goga, resimțindu-se în poemele sale însa o mică influență eminesciană și o mare influență venită din religie.
______________
74.Zaciu,Mircea, Viaticum,Ed.Cartea Românească,București,1983,pag.208
75.Ibidem72,pag.143
Particularitățile estetice ce pot fi descoperite în opera marelui poet sunt invocația retorică, hiperbola, simplitatea limbajului, expresiile populare și limba vechilor cazanii reunindu-se în încercarea de a demonstra vechimea noastră în aceste locuri.Goga considera că menirea poetului este una istorică, iar formula sufletească trebuie să fie una bazată pe înțelegerea și lupta pentru independență națională.
În poezia “Noi” ,,în ceea ce pare aici cosmic și misterios,se ascund realități naționale și sociale ,părând doar imuabile,căci în numele lor cuvântă poetul vestitor de furtună”76
Poezia este o elegie cu inflexiuni de doină de jale ce permite datorită liniei melodice a versului o juxtapunere de stări sufletești cu un element al naturii, asemănătoare cu “romanțele eminesciene”, scrise în perioada de maturitate. Poezia “Noi” este o poezie cultă în care tendința, revolta împotriva asupririi naționale și sociale în Ardeal se transformă în artă superioară, într-un mod surprinzător și original. În “Plugarii” se surprinde portretul moral al țăranilor și credința acestora în biruința ce nu se va lăsa așteptată.În această poezie țăranul va fi cel ce se va răscula și va aduce o nouă ordine în aceste meleaguri, iar ziua răscoalei nu va fi departe.
În “Apostolul” se pare că este reflectată imaginea tatălui poetului,un luptător pentru drepturile românilor din Ardeal, ,,gândul său se apleacă limpede asupra patriei nefericite”77
Mesajul din “Clăcașii” a fost purtat în conștiința românilor din Transilvania timp de ani în șir.Astfel, poezia poate fi structurată în patru tablouri care prezintă, pe rând, imaginea clăcașilor istoviti secerând din greu sub privirile și biciul dușmănos al stăpânului, apoi pruncul și alăptarea sa de către o mama slabă ca o umbră, pentru ca în finalul poeziei tonul să prezinte o evoluție în crescendo, spiritul vizionar al poetului manifestându-se în interpretarea artistică a scenei.Se vestește un viitor luminos, în care poate chiar pruncul ce este atât de neajutorat acum va conduce o rebeliune a maselor menită să instaureze dreapta ordine pe aceste meleaguri chinuite.Deosebit de interesant este portretul stăpânului descris în special prin comparații:”ca un blestem în vremuri innoptate”, “ca o pedeapsă a veacuri de păcate”, și epitete menite a sugera disprețul celui ce se consideră superior față de muncitorii pământului :,,în ochi avea mânia oarbă…”. Poemul Rugăciune este o “ars poetica”, o poezie programatică ce concentrează concepția poetului privitor la misiunea artei și a creatorului ei în societate.
_____________________
76.Ibidem72,pag.143
77.Ibidem72,pag.142
Mesajul a mai fost transmis și în alte opere precum “Fragmente literare”, dar aceasta poezie concentrează și amplifică toate aceste sentimente într-un tot unitar.Poezia are o structură bipolară manifestată într-o atitudine subiectivă în care se pun în relație două elemente “eu” și “tu”, o adresare către Dumnezeu.,,Profetul care se rostește în poezia lui Goga se conformează aproape întru totul modelului biblic:un intermediar între Dumnezeu și popor”78
Îl găsim pe poet prosternat în rugăciune căutând drumul autenticității în artă .El cere puterea de a asimila și transfigura năzuințele, speranța, durerea și spiritul poporului său în sufletul său .Poetul apare într-o senzație de dezordine, un gol psihic reflectat prin epitete ca “rătăcitor”, “istovit”, “tulburi” pentru ca mai apoi chemarea disperată “Părinte, -orânduie-mi cărarea” să fie cea a unui suflet care caută împlinirea prin apartenența la cei mulți.Predomină verbele, putem observa chiar o mișcare sufletească acută în care poetul pare la răscrucerea cunoașterii, cerând îndreptare într-un strigăt de durere și de credință,ispitele fiind o metafora a dorurilor, a năzuințelor, a iubirii care își cere dreptul de a fi preaslavită în poezia sa.
Totuși, poetul vrea să se îndepărteze de aceste “ispite”, singurul său ideal fiind “cei rămași în urmă”, o metoforă pentru suferințele de veacuri ale poporului său.Apare ideea că actul poetic este și trebuie să fie doar o transfigurare a năzuințelor celor mulți, sufletul poetului având doar menirea de a prelucra trăirile maselor și nu pe cele proprii pe care le respinge.
Spre finalul poeziei versul devine clocotitor, având virtuții mobilizatoare, dinamice, obiectul declarat al artei fiind durerea. Glasul poetului trebuie smuls din durerea celor mulți astfel încât versul sau să devină cel al unui apostol ce va ridica masele la luptă prorocind victoria totală .
Folosind un ton grandios și cuvinte solemne (“vifor”, “urla”, “gem”, “furtuna”, “fulger”) poetul vrea a exprima istoria unui neam prin strunele înfiorate de vibrațiile lăuntrice ale sufletului său aflat într-o trăire de maximă intensitate.
Astfel, opera ,,poetului pătimirii noastre” este în totalitate originală precum a dorit-o nu numai în această culegere de poezii, dar este în special capodopera sa poetică, “drumul adevărat” în arta cerut în poezia “Rugăciune”
Această artă poetică pune accentul pe rolul poetului în societate, demonstrând că acesta trebuie să fie un element dinamic în acțiunea de a înfăptui dreptatea și fericirea neamului său.
_________________
78.Ibidem72,pag.140
Octavian Goga prezintă în acest poem rolul poetului în societate și misiunea poeziei în existența omului. Ideea lui Goga este că poetul trebuie să fie un tribun, un purtător de cuvânt al neamului din care face parte, iar poezia trebuie să redea suferințele și idealurile celor mulți.
După cum arată și titlul, textul este alcătuit sub forma unei adresări către divinitate, căreia
poetul îi cere să-i îndrepte pașii pe calea creației spre a reflecta cu maximă veridicitate toate necazurile, aspirațiile și durerile poporului. El vrea să se patrundă de toate aceste stări pentru a deveni un fel de „cutie de rezonanță' pentru tot ceea ce trăiește neamul său. De asemenea, el consideră că poetul cetățean este parte integrantă a poporului, el depășește eul singular, tinzând către generalitate: „Nu rostul meu de-a pururi pradă/ Ursitei matere și rele,/ Ci jalea unei lumi, părinte,/Să plângă-n lacrimile mele.
Textul conține și sentimentul responsabilității poetului față de poporul oprimat. Goga demonstrează că adevarata poezie este aceea închinată celor „ramași în urmă', adică celor năpăstuiți de soartă și de istorie. Adresarea către divinitate este directă și patetică: „ Tu, doamne, văzul meu îndreptă', „Dă-mi tot amarul, toată truda', „În suflet seamănă-mi furtuna”.
Implorarea către Dumnezeu este autentificată prin utilizarea frecventă a termenilor religioși: ispitele, povața,în veci, patimile, ursita, de-a pururi. Regionalismele accentuează ideea că poezia este pusă în slujba celor mulți, truditori ai pământului: istovit, s-adapă, zvonul, truda.
În textul lui Goga, substantivele sunt adevarate metafore sau simboluri, pe care autorul le-a înzestrat cu o mare încărcătură emoțională. Pieptul reprezintă sensibilitatea poetului, forța sa de creație. Izvorul este sursa sa de inspirație, care se impune a fi viața țăranilor, realitățile sociale concrete. Văzul meu ar putea reprezenta opera și intențiile autorului, care vizează însăși viața cu aspectele sale multiple.
Amarul, truda, durerea pot fi incluse în aceeași sferă semantică, pentru că toate exprimă starea de jale a țăranului din Ardeal. Viforul are mai multe conotații: el este semn al forței, dar este și elementul care simbolizează suferințele robilor în așteptarea momentului răzbunării.
Metafora ,, doruri fără leacuri”redă jalea, durerea celor considerați străini în propria țară. Sintagma metaforică ,,glasul de aramă' este relevantă pentru puterea imensă a cuvântului, respectiv a creației poetice, de a îndrepta faptele și aspectele potrivnice din viața socială.
Poetul concluzionează că opera trebuie să devină un cântec etern, o ,,cântare a pătimirii noastre”.
Poezia lui Goga are un caracter mesianic,,sensibilitatea lui reacționează fără echivoc la obida mulțimilor înjosite și mizere”79 . El consideră că orice suferință poate fi depașită dacă există credință în Dumnezeu și în forțele creative proprii. Idealurile neamului se pot împlini pentru că ele au fost urmate cu multă voință, perseverență și cu o imensă putere de sacrificiu.
4.2.Perioada interbelică-gândirismul
Gândirismul este o mișcare de idei, filosofică, culturală, artistică, dar și politică (ce evoluează în timp spre extrema dreaptă), iar principalul teoretician al mișcării a fost poetul Nichifor Crainic, iar din 1926 el este de fapt și conducătorul revistei.
Revista a apărut în două serii, într-o primă perioadă (1921 – 1922 ) și apoi (1922 – 1944 ) când trecea sub conducerea lui Nichifor Crainic.
Ideile directoare promovate de revista Gândirea urmăresc inspirația scriitorilor din spațiul autohton, din folclor și din istoria națională. În acest sens Gândirea reia idei sămănătoriste și poporaniste.În articolul – program, Nichifor Crainic așează în centrul preocupărilor ortodoxismul pe care îl consideră fermentul spiritual al nației : „Cum noi ne aflăm, geografic, în Orient, și cum, prin religiunea ortodoxa deținem adevărul luminii răsăritene, orientare noastră nu poate fi decât spre Orient, adică spre noi înșine, spre ceea ce suntem prin moștenirea de care ne-am învrednicit. Moștenim un pământ răsăritean, moștenim părinți creștini, soarta noastră se cuprinde în aceste date geo-antropologice. O cultură proprie nu se poate dezvolta organic decât în aceste condiții ale pământului și ale duhului nostru. Occidentalizarea înseamnă negarea orientalismului nostru; nihilismul europenizat înseamnă negarea posibilităților noastre creatoare. Ceea ce înseamnă negarea principală a unei culturi românești, negația unui destin propriu românesc și acceptarea unui destin de popor născut mort.” 80.
Gândiriștii prețuiesc tradiția și se orientează în primul rând spre orizontul spiritual al acesteia. Ei preconizează o noua renaștere spirituală a românilor prin promovarea valorilor credinței ortodoxe și a culturii de tip bizantin. Refuzând sincronizarea cu lumea occidentală, scriitorii de susțin principii autohtoniste în creație și se reîntorc spre vechile mituri din substratul nostru traco-dacic. Pe de altă parte, accentele ortodoxiste sunt foarte puternice în poezia și proza publicată în paginile revistei.
________________
79.Negoițescu,Ion,Istoria literaturii române,Ed.Minerva,București,1991,pag.143
80.Crainic, Nichifor, Sensul tradiției, [în] Gândirea, Anul IX, nr.1-2, ian.-feb.1929,p.346
Nichifor Crainic percepe foarte bine distincția dintre tradiționalismul sămănătoresc și cel promovat de scriitorii grupați în jurul revistei Gândirea, o distincție ce se fundamentează atât pe o extindere a sferei de preocupări, dar și pe o revelare a ortodoxismului, ca principiu de coerență spirituală a poporului român: „Literatura sămănătoristă a înfățișat un om al pământului, un om al instinctului tehnic, fiindcă doctrina ce-o influența era fascinată de un ideal politic determinat.
Afară de aceasta, realizarea autohtonismului e unilaterală întrucât s-a manifestat numai în ordine literară. Noi voim să-i dăm amploare prin năzuința de a îmbrățișa toate ramurile creatoare ale spiritului românesc.(…). Sămănătorul a avut viziunea magnifică a pământului românesc, dar n-a văzut cerul spiritualității românești (…). Peste pământul pe care am învățat să-l iubim din Sămănătorul noi vedem arcuindu-se coviltirul de aur al bisericii ortodoxe”81.
Tot în paginile revistei Gândirea se publică și manifestul grupării Crinul alb , generația de la 1927 al cărei emul nedeclarat era Mircea Eliade, care năzuia, de asemenea, la o schimbare fundamentală.
Preluând, în spirit creator, câteva din dominantele gândirii populare și prelucrând teme precum istoria, satul, memoria etc, tradiționalismul a reprezentat în literatura interbelică, prin cei mai importanți susținători și ilustratori ai săi, o orientare complexă, de certă individualitate tematică și expresivă.
Polemicile, disputele între tradiționalism și moderniști au însuflețit întreaga epocă, generând o adevărata fervoare a rivalității creatoare. În concluzie, cele două mari direcții au fost deopotrivă rodnice și au contribuit ca tendințe complementare la configurarea unei epoci de o importanță majoră în literatura română.
Poetul Vasile Voiculescu a publicat șapte volume de poezii. Primul, “Poezii” a apărut în 1916. Dincolo de o unduire ușor sămănătoristă din poeziile “Casa noastră”, “La Rusalii”, “Haiducul”, “Glas de clopot”, “Bătea la poarta cerului”, de unele ecouri din poezia lui Goga (“Copiii lacomi te vândura roabă/ Securi streine codrii ți-i doboară,/ Spre alte țărmuri plutele coboară/ A munților sălbatecă podoabă” – Glas de clopot) sau Dimitrie Anghel (“Așa am pomenit-o când trăiau bunicii,/ Zâmbind ocrotitoare, la marginea pădurii…/ Pelinu, izma, cimbrul, rochița-rândunicii/ Umpleau nesupărate tot golul bătăturii” – Casa noastra), volumul se înfățișează unitar și cu multe elemente personale. În Poezii, prima sa artă poetică, actul
_____________________
81.Ibidem 80,.,p.347
creator e pus sub semnul “viului soare – al cugetării”, al “lacrimii amare”, pentru ca în ,,Artistul” să ne spună că “El singur amarul își cântă cu capul plecat pe vioară…”. Poeziile :Pe cruce (ne trimite la poezia În gradina Ghetsemani din volumul Pârgă), Magii, Ca pe un diamant, sau Părinte, unde să te caut?anticipează axele ordonatoare al volumului Poeme cu îngeri. Noutați stilistice și tematice apar în poezii precum :,, Poate Toamna”, Sentința .
În Țara Zimbrului și alte poezii , ,,Voiculescu încerca modul tradițional și patriotic al lirei și chiar struna ocazională”82 , substanța i-o asigură poeziile izvorâte din “ruinele vieții”, din “ungherele infernului”, peste care se revarsă eroismul ostașului român (Era o zi de bătălie, Pe Siret, La cheia Buzăului).
Cu volumul al treilea intitulat Pârgă, Vasile Voiculescu dă o prima probă a vigurosului său talent , ,,imaginile sunt în adevăr mai puternice,relieful exprimării e mai mare,tehnica poetică mai precizată”83 Pastelul ce excelează prin plasticitate, prin relevarea dimensiunilor cosmice ale naturii (Apus de soare, Amurg pe lac, Icoane de toamnă, Bucegii) se întâlnesc cu poezia religioasă (În grădina Getsemani, Dezlegare, La răscruce, Îngerul Nădejdii, Sodoma) cu poezia iubirii și a nostalgiilor erotice (Același cântec, la Poarta Paradisului pierdut, Ca năfrăma sfintei Vineri), dar și cu poezia naturii (Peisaj marin, Revolta).
Despre al patrulea volum, “Poeme cu îngeri”, George Călinescu spunea că izbește cu acea notă care-i dă originalitate, punându-l de altfel într-un grup de poeți pentru care îngerul este un instrument elementar . Cele mai multe poezii dezvăluie o puternică neliniște interioară, o înfrigurată căutare sau așteptare a mesajului divin: “L-am cunoscut de cum l-am zărit:/ Trimis înadins de soartă,/ Mi-a trecut pe la poartă/ Și nu s-a oprit…/ Stam pe prispă halucinat:/ M-a văzut… nu m-a văzut?” (L-am lăsat de-a trecut).
Următoarele trei volume “Destin”, “Urcuș” și “Întrezăriri” unde în ultimul volum enumerat,,își prezintă autorul ca pe un bogomil,vechi cititor de texte religioase apocrife”84 sporesc prestigiul autorului și îmbogățesc zestrea poeziei românești. De obicei în comentarii Vasile Voiculescu a fost pus în relație cu Lucian Blaga, Ion Pillat, Adrian Maniu, Nichifor Crainic. Sursele principale ale poeziei lui Vasile Voiculescu au fost cărțile religioase și în primul rând Biblia, cărțile populare, miturile și legendele greco-latine, dar și românești credințele și tradițiile, basmele noastre, istoria trecută, dar și cea contemporană și iubirea.
__________________________
82.Streinu,Vladimir,Pagini de critică literară,Ed. Minerva,București,1974,vol.III,pag.194
83.Ibidem82,pag.230
84.Ibidem82,pag.231
“Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară de Vasile Voiculescu” marchează punctul maxim al poeziei lui Vasile Voiculescu. Critica literară le-a înregistrat ca atare.
,,Abia Urcuș însemnează în adevăr orientarea poetului către un ideal de artă diferit.Urcușul este începutul unei alte cariere poetice”85
Poezia În grădina Ghetsemani, de Vasile Voiculescu, a fost introdusă în volumul Pârgă ( 1921 ), care întrece tradiționalismul sămănătorist prin spiritualizarea ,înnoirea imaginii și expresiei.
Începutul operei se regăsește în Evanghelia Sfântului Luca : „Și când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugați-vă, ca să nu intrați în ispită. Și El s-a depărtat de ei ca la o aruncătură de piatră și îngenunchind Se ruga, zicând: Părinte, de voiești, treacă de acest pahar… Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă! Iar un înger din cer s-a arătat Lui și-l întărea. Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor se ruga. Și sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe pământ. Și ridicându-se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui și i-a aflat adormiți de întristare”86.
Opera lirică a lui Vasile Voiculescu se concentrează pe faptele și cuvintele care evidențiază natura duală a lui Isus. Fiul lui Dumnezeu, Isus nu poate depăși maximele unei vieți impecabile . „Condamnat” să plătească păcatele omenirii, Isus este abătut înaintea marilor patimi. Neliniștea,suferința, teama de moarte sunt ale omului. Biruința patimilor și a momentelor de zbucium, de frământare , țin de natura Dumnezeiască.
Introducerea poeziei se compune din imaginea sfântă a lui Isus în grădina Ghetsemani. Poetul pune accentul , spre deosebire de reprezentările picturale, pe imaginea zbuciumului omenesc, accentuând tragismul luptei cu un destin înspăimântător.
Imaginea lui Isus este înrudită cu o imagine argheziană: „Isus lupta cu soarta și nu primea paharul… / Căzut pe brânci în iarbă se-mpotrivea întruna”. Cuvintele care exprimă trăirile lui Isus pun accentul pe iubirea umană asupra vieții, care este irepresibilă și violentă: nu primea, se-mpotrivea,lupta.
_________________
85.Streinu,Vladimir,Pagini de critică literară,vol.III,pag.193.
86. Biblia,Evanghelia după Luca 22,v:40-45
De la început se conturează un plan personal, accentuat de sentimentul unor suferințe sfâșietoare. „Curgeau sudori de sânge pe chipu-i alb ca varul…”. Metafora „sudori de sânge” și culorile arătate prin comparația plastică „alb ca varul” compun imaginea lui Isus-om, care se luptă împotriva răului . Ultimul vers al primei strofe trimite la divinitatea lui Isus .
Strofa a doua începe cu o percepție a credinței,a apropierii de Dumnezeu , sugerând, printr-un epitet, că nu se poate opri ceea ce va urma : „O mână nendurată, ținând grozava cupă, / Se cobora-mbiindu-l și i-o ducea la gură…”Faptul că Domnul Isus nu are opțiunii este sugerată de verbul ,,se cobora. Grozava cupă,” simbol al păcatelor tuturor oamenilor, îi este dată lui Isus prin puterea lui Dumnezeu . Revenirea la planul personal, în ultimele două versuri ale celei de-a doua strofe, reia accentele din prima strofă. Intensa durere a lui Isus este exprimată prin intermediul epitetului cu valoare hiperbolică: „Și-o sete uriașă sta sufletul să-i rupă…” Atitudinea este aceeași: împotrivirea ( „Dar nu voia s-atingă infama băutură” ). Asemănarea inversiunilor – „grozava cupă” și „infama băutură” – conferă claritate strofei, care sfârșește , ca într-un tablou , tot ceea ce înseamnă suferința omului.
Strofa a treia reia imaginile din strofele precedente. Aspectul fals al băuturii rele, comparația veninului cu mierea subliniază natura duală a lui Isus. Poetul pune accentul pe ființa umană, care este slabă și speriată de suferințele care vor veni , încât uită că ,chinurile sunt răsplătite de accederea în împărăția veșnică: „În apa ei verzuie jucau sterlici de miere / Și sub veninul groaznic simțea că e dulceață…. / Dar fălcile-ncleștându-și, cu ultima putere / Bătându-se cu moartea, uitase de viață”. Punând accentul preponderent pe planul subiectiv, strofa a treia detaliază atitudinea de împotrivire asupra a ceea ce urmează.
Ultima strofă este dominată de cadre aparținând planului obiectiv. Priveliștea „furtunii” din prima strofă este din nou arătată și se pune accentul prin paralela dintre ceea ce semnifică măslinii ( pacea, liniștea sufletească) și zbaterea de care este cuprinsă grădina: „Deasupra fără tihnă se frământau măslinii, / Păreau că vor să fugă din loc, să nu-l mai vadă…”. Grădina distrusă mărește tragedia viziunii și face referire la o imagine argheziană, prezentând aceeași frică accentuată de moarte. Imaginea paradisului distrus duce cu gandul la moarte. Identic cu Blaga imaginea este nocturnă: „Trece printre sori vecii / Porumbelul Sfântului Duh, / cu pliscul stinge cele din urmă lumini. / Noaptea îngerii goi / zgribulind se culcă în fân…”Ultimul vers pune accentul pe tragedia condiției umane: „Și ulii de seară dau roate după pradă”.
Bătălia cu moartea întrece limitele unei tragedii omenești,arătând esența veșnicei bătălii dintre suflet și trup. Aparținând unui trup efemer, care îi blochează calea spre perfecțiune, Isus al lui Vasile Voiculescu se luptă cu o dramă a suferinței de o intensitate imensă. Uman în totalitate prin comportament, personajul liric voiculescian încheie prin a fi de acord cu supliciul care va urma, dominat de singurătate. Lipsa îngerului, precizată în imaginea biblică, dublează intensitatea chinurilor și suferințelor asumate .
,,Locul lui Vasile Voiculescu în poezia română dintre 1920-1944 este bine fixat.Poetul face parte din grupul tradiționaliștilor de după primul război mundial,care au ținut dreaptă cumpăna lirismului nostru”87
4.3.Momentul postbelic-Ioan Alexandru
La începutul creației lui Ioan Alexandru,punctată de începutul cu volumul Cum să vă spun (1964) și de Vămile pustiei (1969) / Poeme (1970), criticul literar Mircea Tomuș prezintă „motivele de bază“ ale acestei opere lirice, „tipice poeziei tinere“, adică poeziei unei generații care este împotriva culturii și proletariatului: ,,elanurile nestăpânite ale vârstei și sentimentul acut al generației”88; ,,o sedimentare vizibilă, o precizare matură a gândirii lirice»; «un lirism ponderat, transcriind seriozitatea gândirii, optica limpede, din punct de vedere uman și social”89 etc. Concluzionând , contemporanii lui Ioan Alexandru, așa cum același critic observa, ,,este aceea prin care omenirea depășește războiul; de aici o notă de tragism în destinul ei, dar și conștiința unei răspunderi deosebite în fața lumii: Pe mine toți soldații lumii, plângând, m-au sărutat, / Și-am fost găsit în poze prin mii de buzunare, / Cu mii de tați în șanțuri am fost înmormântat, / Și moartea mea de-atuncea și-acuma mă mai doare.”90
Ioan Alexandru debutează în forță în perioada 1973 – 1976, prin operele Imnele Bucuriei și Imnele Transilvaniei.
__________________
87. Streinu,Vladimir,Pagini de critică literară,Ed.Minerva,București-1974
88.Tomuș,Mircea,Mișcarea literară,București,Editura Eminescu,1981.
89.Ibidem88,p.143
90.Ibidem88,p.143
Uitându-se la Imnele Transilvaniei, Mircea Tomuș preciza că ,, tot ce este mai valoros în noua carte a lui Ioan Alexandru este imaginea unei Transilvanii dramatice, pe chipul căreia însemnele unei sublime frumuseți stau alături atât de firesc încât se resimte comunicarea de adâncime, chiar condiționarea, cu adâncile răni ale suferinței ancestrale; un univers rustic aspru, cu dealuri și munți bolovănoși, și nelipsind a observa că, pe măsură ce viziunea poetului coboară etapele tot mai cutremurătoare ale acestui infern care este Transilvania suferinței tragice, din versurile cărții se ridică, treptat, un sens transfigurator, o aspirație spre lumină și înălțare; oamenii săraci ai acestei provincii sărace și bogate în același timp reprezintă o stirpe de profeți ce poartă în ochii lor iluminați flacăra idealului de vechime, continuitate și unitate națională: ,, Un singur rost plinește graiul meu / Încerc să-l spun din nou mai cu tărie / Că neamul meu părinții din părinți / Cred în lumină și în veșnicie; marii apostoli ai neamului aparțin de aceeași esență curată și rustică.”91
Calități semnalate de criticul Mircea Tomuș se regăsesc și în „imnele“ consacrate de Ioan Alexandru celorlalte provincii , „țări de râuri / munți“ ale României, sunt specifice tuturor spiritualităților geografice.Trebuie menționat că o serie de „imne“ scrise de Ioan Alexandru se prezintă în avalanșele de noutate ale sacrului, de la Sfântul Niceta Remesianu, creatorul imnului întregii Creștinătăți, Te Deum laudamus…, din orizontul anul 370 d. H. și o operă a imnologiei a Creștinismului, din a doua etapă a creației lui Ioan Alexandru este și Lumină lină:,, Lumină lină lini lumini / Răsar din codri mari de crini / Lumină lină cuib de ceară / Scorburi cu miere milenară / De dincolo de lumi venind / Și niciodată poposind / Un răsărit ce nu se mai termină / Lumină lină din lumină lină
/ Cine te așteaptă te iubește / Iubindu-te nădăjduiește / Că într-o zi lumină lină / Vei răsări la noi deplină / Cine primește să te creadă / Trei oameni vor veni să-l vadă // Lumină lină lini lumini / Răsari din codri mari de crini… // (…) // … Deasupra stinsului pământ / Lumină lină Logos sfânt ”. 92
Ioan Alexandru are parte de o poziție avantajoasă între poeții generației contemporane: autorul Imnelor este printre cei care au demarat școală poetică, iar declarația nu se referă doar la prozelitismul epigonic, ci și la toată seria de poeți valoroși ( Vasile Dan, „ieșit", după cuvântului lui Al. Cistelecan, „din coastele îngerești ale lui I. AL").
___________________________
91.Tomuș,Mircea,Carnet critic,București,Editura pt.Literatură,1969,
92.Ibidem91,pag.7
Cu volumul Imne, Mircea Iorgulescu îl remarcă pe poet ca atingând „conștiința vocației proprii", deoarece la acest nivel se regăsește elementul unificator al creației antologate.
Volumul de debut, ,,Cum să vă spun” , evidențiază o voce pe cât de debordantă în afirmarea de sine, pe atât de îndrăzneață în utilizarea expresiei lirice. Tema acestui prim ciclu este accentuat interesată de postularea deplasărilor eului ca deplasări definitorii ale întregului cosmos , ca în Autoportret: „De ce mă simt eu, oare, în fiecare zi
învins de-o bucurie aproape ne-nțeleasă?/Ca-n fiecare tânăr eu însumi par a fi și fiecare fată mi-o socotesc mireasă".
Lumea satului se întregește acum din sentimentele fiecărui individ , ca în Ploaia, și reprezintă în Sentimentul mării, alături de „eu" și de „prietenul meu", punctul principal al unui cosmos în continuă trăire interioară, dar și întotdeauna implicat în actul definirii personale, asupra căreia vocea lirică își pune accentul precădere:,, De ce intru-n toate casele râzând fără rușine/De ce nu mai pot dormi fără vis?/Spuneți-mi, și de ce în fiecare zori de zi/Mă tem că mă voi prăbuși?"
După finalizarea celor șase volume de operă lirică , Ioan Alexandru publică, în 1973, volumul Imnele bucuriei. Împortanța acestei opere a fost percepută altfel de criticii literari, o parte considerându-l ca o expresie nemaintâlnită, dar ulterior apare și în textele primelor lucrări lirice, după cum spunea Ion Bălu, „Glasul ce rostea neliniști existențiale din Infernul discutabil se transformă în vocea unui aed hieratic, năzuind spre o desăvârșire formală inaccesibilă. Pe măsură ce poetul publică tot mai multe culegeri de imne, retorismul se accentuează și discursivitatea devine mai vizibilă, dezvăluind lipsa de adâncime a reflecției”93,alții ca o evoluție normală , prin aducerea din nou a unor teme deja expuse în primele volume , pământul, lumina, spațiul unde s-a născut cu datele lui simbolice, inclusiv expunerea fericirii de a exista, dacă ne referim la poemul Beau lapte din volumul Cum să vă spun (1964), după cum arăta Zoe Dumitrescu-Bușulenga în prefața volumului de poezii Imne, apărută în 1977: „Și apoi au venit Imnele bucuriei (1973). Atunci poezia s-a omologat, pentru Ioan Alexandru, cu un grav sacerdoțiu […]. O sete enormă de tărâmul luminii, de perfecțiunile celeste, de împlinire a ființei pe toate laturile se vădește în poemele obsedate de lumină, de crini, de cântece de nuntă, devenite cântări ale cântărilor, epitalamuri cosmice ce semnificații filosofice de redobândire a unității (ca în Iubire).94
_____________________
93. Bălu,Ion, Alexandru,Ioan. Monografie, Brașov, Editura Aula, 2001, p.36.
94.Dumitrescu Bușulenga Zoe , Prefață în Imne, București, Editura Albatros, 1977, p. 7
Sentimentul bucuriei exprimat în mai multe cazuri apare ca un curcubeu al imaginii luminii. „O imne pure iarăși pogorâți/ Sărbătoresc în strâmta mea chilie/ Lumina candelei că-ntâmpina/ Cu-aceeași înghețată bucurie.” (Bucuria), iar una dintre expresiile cel mai exponențiale ale sentimentului bucuriei este cea a imaginii nunții „Cuvine-se luminii să-i aduc/ Prinos adânc de mulțumire/ Că sunt și eu pe lume lângă ea/ Urmând alaiul nunții-n dănțuire / Sunt fericit că mi s-a dat să fiu/ Atât amar de vreme în lumină/ Să pot eu priveghe mai îndelung/ Și cerul sfânt pe brațe să mă țină.”(Bucurie), ceea ce îi stimulează pe câțiva critici, precum Dumitru Micu, să pună bazele unei relații de cauzalitate simbolică, nu univocă, bucuriei și cele ale luminii, „ O bucurie extremă, supremă, procurată de sentimentul transgregării fenomenelor limitative, al intrării în imperiul luminii fără hotar.”95 Starea de bine însușită hiperbolic, ca fericire sau ca bucurie , se completează nu numai prin tablouri ale luminii, dar și prin imagini vii care arată primirea liniștită a morții fără sfârșit . Din conexiunea unor tipuri de tablouri , câteva simboluri stabilite concret, ca lumina, de la cea a soarelui , evidentă, la cea simțită după orele 12 din noapte ,produce un sens al tabloului dragostei ca însușire a lui Dumnezeu . Pentru acest fapt , fără restricție, care se înscrie spre linia extremă de nebunie sfântă , ca și conștientizare de o sensibilitate aparte a înțelesului lui a fi. Indiferent interpretările metodologice cu precădere în volumul Imnele bucuriei, Editura Carte Românească, 1973, Ioan Alexandru verifică poezia de la începuturi .,, Aceste imne, cum îi place autorului să arhaizeze un plural fixat altfel de mult, poartă gândul la producțiile poetice care-i puteau servi de model: imnurile biblice și cele indiene sau grecești”96
Cu toate astea începutul analizei de interpretare este bine să înceapă de la explicațiile făcute de poet,pentru că ,,angajând actul critic într-un proces deopotrivă constatativ și interpretativ,opera literară oferă analizei nu numai obiectualitatea propriului univers ficțional,ci și simbolica pe care a investit-o în reperele sale semnificaticante”97
_______________
95. Micu,Dumitru, Istoria literaturii române. De la creația populară la postmodernism, București, Editura
Saeculum, 2000, p. 37
96.Andriescu,Alexandru, Relief contemporan. Scriitori și cărți, Iași, Editura Junimea,1974, p.24
97.Teodor,Tihan , Apropierea de imaginar, Cluj – Napoca, Editura Dacia, 1988, p.185
Tabloul fericirii unit cu vederea luminii sau pusă peste imaginea subiectivă a luminii din interior este apanajul tradiției operelor lirice din epoca bizantină . Ioan Alexandru după ce pune în mod teoretic variantele prezintă detaliat fericirea prin anumite opinii importante, printre care sublinem atenția, relația participială a stării de bine cu tabloul luminii, , al creației, a interperetării muzicale deoarece „ Voronețul și Hurezul, Dragomirna și Putna, Govora și Cozia, Curtea de Argeș și Humaorul sunt Imnele luminii, cântări de bucurie ale acestui pământ…”98. Faptul care determină organizarea materiei lirice în jurul acestui tablou , foarte diversificat ca actualizare, după cum vom vedea în cele ce urmează , ține de cunoașterea imediată a dragostei care se întinde, precum lumina în spațiu, în trăiri- reacții, ca mulțumire , fericire,nebunie,extaz. Pornind de la forma foarte generalizată a bucuriei poporului înscrisă în sensul coerent al istoriei, la sensul personal al fericirii de a fi, a exista, a avea viață „Când mă trezesc în miez de noapte / Și-aud un cânt fără să știu Și când visez zborul de taină/ Atunci e semn pe lume că sunt viu.”(Bucurie), au loc diferite forme ale căror sensuri spre linia directoare a imaginii seninătății ca expresie recurentă a bucuriei sunt secondate de imagini ale planării și ale învierii „Să deprind cu râvnă în tăcere/ Bucuria fără de amurg/ Lacrima atinsă de-nviere/ După care vremile se scurg.”(Extaza), de fapt tablouri în care se oglindește lumina. Vedem relațiile care se realizează între tabloul zborului și tabloul solar al spațiului aerian invadat de lumină, și anume dialectica umbrei neclare.
Imaginile le regăsim în îmbinarea tabloului fericirii în fiecare aspect al cadrului extern sau intern, pentru că simțămintele acestea se realizează ca o legătură ce asigură coerență complexității sufletești prin combinarea ontologică cu cea materială. Tabloul bucuriei se formează ca un corolar al sacrului în poemul lui Ioan Alexandru, întrucât „Sfera sacrului nu ar putea […] să se reducă la codificarea sa ritualică și socială, ci ea necesită, pentru a fi pe deplin actualizată, un demers individual de interpretare a imaginilor, care permite fiecăruia să dea un sens și o eficacitate simbolică reprezentărilor colective disponibile.”99
––––––––-
98 .Alexandru,Ioan Iubirea de patrie, Cluj – Napoca, Editura Dacia, 1978, p. 21
99. Wunuenburger,J.J Sacrul. Traducere, note și studiu introductiv de Mihaela Căluț. Postfață de Aurel Codoban, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000, p.94.
Este de înțeles normalitatea lucrurilor obișnuite, oglindite în imagini ale timpului peren și sentimentul stabilității „Beau iarăși lapte, din toate câte sunt/ Același este laptele și-o să rămână […] ” (Bucurie) reliefată într-un poem din Imnele Transilvaniei (care răspunde peste timp versurilor consonante din volumul Cum să vă spun) este redată la fel printr-un lexem care definește fericirea deplină a omului care devine liber de teama morții prin înviere: „Pentru că învierea ține de credință/ Din duhul ei am devenit ființă/ În pântecele maicii mele / Zvârlit am fost de dincolo de stele / De la sânul pururei fecioare / Nu pot cădea în cosmos la-ntâmplare.”(Bucurie). Dacă asemănarea și relația de implicare sunt două dintre aspectele de construcție a tablourilor simbolice, căci „ Această elaborare simbolică a lumii, inerentă sacrului, nu este, cu toate acestea fantezistă, ci respectă o semantică și o sintaxă simbolice, care fac posibilă universalitatea antropologică a expresiei sale”100 putem spune că bucuria vrea să aibe în poeziile lui Ioan Alexandru caracteristicile unui simbol. Așa cum tabloul luminii umple semnul învierii nefiind vorba doar de lumina puternică a trupului transformat , ci mai ales de transmiterea luminii în imagini multiple cum ar fi imaginea răsăritului continuu,a dimineții, a îngerului în veșminte de lumină, imaginea bucuriei umple semnele în apropierea cărora se află. De la bucuriile mici, la cele dorite, de la cele personale și sentimentale, la cele mari și relative, imaginile bucuriei iau din semnul luminii nu doar sensul difuz și inevitabil al universului material, ci mai ales caracterul sfânt.
A doua imagine a orbirii produse de lumina care depășește linia, limita simțurilor umane, ca obișnuință și venirea de dincolo de lumea întunecată o regăsim repusă în imaginea arderii generată de bucuria apăsătoare. „Cum vulturul e mistuit de zbor/ Până îl pierde umbra din pustie/ Și sufletul din mine deșteptat/ Se mistuie în zori de bucurie.”(Bucurie)101. Asemănarea ne duce cu gândul la sens dual pe care sentimentul bucuriei îl amplifică în felurite imagini care se realizează după două reguli importante. Ca dar și har primite de om, bucuria, la fel ca și sfințenia, modifică sensul trecut , al apropierii cerului de pământ.
_________________
100. Wunuenburger,J.J Sacrul. Traducere, note și studiu introductiv de Mihaela Căluț. Postfață de Aurel Codoban, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000, p.51 : „Între microcosmos și macrocosm, între planul material și spiritual, fiecare formă trimite la o formă similară, situată însă pe un alt plan”. Pe acest principiul al analogiei și al corespondenței se construiește în poemele lui Ioan Alexandru imaginea pământului transfigurat. Nu există descrieri ale acestui pământ; dimensiunile lui sunt intuite în ordinea perfecționată ale celui de aici.
101. Alexandru,Ioan Iubirea de patrie, Cluj – Napoca, Editura Dacia, 1978, p. 21.
Acest cadou special se primește printr-o o relație deosebită între cel care dăruiește și cel care acceptă, darul sudează unitatea, este aprobarea acesteia și urmarea ei pe care cadoul îl acceptă total. Caracterul sfînt și practic al darului se regăsește într-un mod interesant în tabloul darului de nuntă. „Cea dintâi minune-a lui Iisus / Fost-a săvârșită la o nuntă/ De la veselia noastră-n sus/ A adaos bucurie sfântă.”(Bucurie). Fericirea este un cadou pe care îl aceptă omul , câteodată schimbat în forma imperativului, al inspirației ,nefiind condiționat . „Când nu însemna nimic în ochii lui / Și-n cuvânt n-avea o tresărire / Rătăcitor vlăjganul nimănui / A fost atins în duh de fericire.”(Saul) Verbul la imperativ poate arăta atât dorința sufletească de fericire, de înțelegere, de liniște în suflet și trup, dar și primirea acestei fericiri ca dar „ Bucurați-vă: de trei ori spusu-ni-s-a / Din ceruri cu putere/ Buna vestire Noaptea Nașterii/ Zorii de înviere/ Evangheliile – pământul nu produce Harul, / Să-l primească, dezmărginitu-l-a, sanctuarul ” (Noul eon). Trăirea absolutului ca instanță a iubirii „Iubirea Absolutul / Pe cât se dăruie să poată primi”(Aier) se transformă într-un sens apropiat la sentimentul bucuriei în tablouri ale nesfârșitului universului . Așa cum dragostea se arată prin bucurie, infinitul apare în timp și univers descătușat de secunde, timp și clipe. Treapta care este depășită pentru a câștiga acest univers și timp este locul de veci, ușa este învierea. Având la bază o dialectică a chinului și al morții, vederile bucuriei sunt unite de tabloul învierii. Fericirea nu este numai un cadou și har , ci mai ales un cadou – oferit , primit, sensul transfigurat al durerilor cumplite..
Sensul secundar după care se adună tablourile bucuriei este cel mai ridicat, de la țărână,corp,suflet , tablouri citite în cuvintele suferinței și ai pătimirii, la cer, suflet și trup schimbat-înnoit, imagini redate în imaginile învierii, ale nesfârșitului și ale luminii. Relația trup – suflet rămâne însă doar verbală . Concret, ca trăire ,durerile trupului se simt în stările de conștiință în modul de rezolvare a lor, iar sufletul după renaștere se implică în transormarea trupului. Neputința împărțirii celor două planuri fără răni și dispariția sensului lasă în planul al doilea în închipuirile poemelor și se împlinește ca sentiment propriu , dăruit comunității. Sufletul, ca loc personal al bucuriei,tainic în trup, se utilizează de toate variantele acestei structuri trecătoare de pământ pentru a-și reda sentimentele și viața. Cuvântul, vorbire, muzica, jocul sunt tot atâtea modalități de a transmite fericirea celor din jur – dialog și contagiere deodată.
Nici un lucru expresiv în exprimarea bucuriei , așa cum greutatea cea mai dură nu determină pierderea credinței , ci înțelegerea clară a modului creator . „Toți vom avea parte de-nviere/ Este dar tuturor/ Dar fericirea-mi stă-n putere.
Fericirea duce la adunarea unui zbucium și eliberarea lui, adesea în versul inspirat, pentru că „În timpul creației, poetul dă formă apolinică stării poetice dionisiace, altfel spus, multiplul haotic al ființei ca sumă de simultaneități se înalță la unitatea sensului ei configurat într-o succesiune de cuvinte.”102.Conștientizăm , în acest sens, recurența tabloului seninătății bucuriei ca transformare a necazului .
__________________
102.Chioariu,Dumitru Poetica temporalității. Eseu asupra poeziei românești, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2000, p.18
CAPITOLUL V
Concluzii.Propuneri metodice
În lipsa educației de început și susținută în fiecare zi, omul lumii de azi va fi pus într-o postura de nonsens vizavi de etapa empirică a cunoașterii, iar vizualizarea concretă a lumii lipsită de raționamente, gândire și logici superioare, nu-i va oferi șansele unei reforme spirituale care să îl mulțumească , în acord cu sine, cu cei din jurul său și cu universul .
Părerea mea este că ar trebui să ne schimbăm felul în care ne raportăm la prezentul și viitorul educației pe care îl dăm următoarelor generații ținând cont de aceste lucruri. Nu putem fi de acord cu o unitate școlară “muzeu”, ci centrată spre viitor accentuând atât competențele de comunicare cât și cele socio-umane .
Consider că un învățământ actual, pozitiv conceput este de acord cu inițiativa, spontaneitatea și creativitatea copiilor, dar și îndrumarea lor, rolul dascălului căpătând noi perspective, întrecând optica tradiției prin care acesta doar furniza informații
Expunerea la clasă a literaturii interbelice în liceu și gimnaziu și mai ales a poeziei tradiționaliste trebuie realizată cu mult tact utilizând practici care îi atrag pe elevi și le pune la contribuție gândirea. Lucrarea de față a încercat să redea toate fațetele actuale ale poeziei tradiționaliste, dar fiecare pagină analizată arăta noi sensuri ,astfel încât, la sfârșit, concluzia a venit de la sine.Lucrările complete ale poeților tradiționaliști nu-și vor epuiza niciodată sensurile.Fiecare studiu al creației acestora va fi un moment deosebit ,în care lucrul cel mai important va fi vitalitatea inalterabilă. Prin urmare, în desfășurarea unui învățământ centrat pe copil, dascălul se transformă în coparticipant alături de elev la activitățile predate. Profesorul dirijează copilul pe drumul spre cunoaștere.
Folosirea metodelor combinate de predare-învățare în activitatea didactică contribuie la creșterea calității procesului instructiv-educativ, având un caracter activ-participativ și o adevărată valoare activ-formativă asupra formării personalității acestuia .
Rezumatul lucrării
În lucrarea intitulată,,Tradiție etnică și tradiționalism estetic în poezia românească (cu ilustrări din trei momente,opere,autori).Strategii de predare la liceu”am încercat să surprind aspecte privind opera literară a unora dintre cei mai reprezentativi poeți tradiționaliști din perioada interbelică. Prezentul studiu este structurat în două părți:prima parte cuprinde metode de predare a literaturii de expresie tradițională și tradiționalistă la clasă,iar partea a doua este un studiu științific al operelor poeților tradiționaliști .
În capitolul I al acestei lucrări am făcut o introducere punând accent pe importanța temei în actualitate.Astfel am punctat faptul că anii interbelici se caracterizează în literatura română printr-o remarcabilă dezvoltare a poeziei tradiționaliste care în scurt timp atinge nivelul valoric european.
O astfel de poezie se situează în realitățile noastre sufletești și se integrează în acea literatură autohtonă, cu profunde însușiri naționale, ce pornește din filonul popular și se afirmă printr-un lanț neîntrerupt de scriitori, cu un fond comun,deși cu variate mijloace de realizare,nu numai pe măsura talentului,ci și a timpului.
Am insistat asupra faptului că tradiționalismul prețuiește, apără și promovează tradiția, percepută ca o însumare a valorilor arhaice, tradiționale ale spiritualității și expuse pericolului degradării ,promovează problematica țăranului,pune accent pe etic,etnic,social.
Capitolul al II lea este împărțit în 4 subcapitole. În acest capitol am pus accent pe importanța predării literaturii interbelice în gimnaziu și liceu .
Astfel în subcapitolul II.1 am adus argumente în acest sens. În demersul didactic al abordării fenomenului literar e imperios necesar să ținem seama și de caracterul artistic al textelor studiate. Studiul limbii are și el de-a face cu zona artistică, stilul beletristic fiind avut în vedere alături de celelalte în cadrul limbii literare. Dar dacă în studiul limbii elevii vin în contact doar din când în când cu „arta cuvântului”, în studiul literaturii ei se ocupă aproape exclusiv cu cercetarea fenomenului artistic. De aceea s-ar putea spune că, într-un sens, studiul literaturii are mai multe asemănări cu studiul desenului și al muzicii decât, să zicem, cu studiul matematicii ori al chimiei. Cum însă muzicii și picturii în școală li se rezervă un spațiu aproape neglijabil, se înțelege că însemnătatea studierii literaturii crește mult, lecțiile de literatură rămânând aproape singurul prilej pentru elevi de a veni în contact cu arta.
În subcapitolul II.3 am trecut în revistă metodele folosite în predarea literaturii de expresie tradițională și tradiționalistă venind cu exemple concrete.
Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziția profesorului,de a căror cunoștințe și utilizare depinde eficiența muncii educative.Enumerăm: brainstormingul,proiectul, scaunul autorului, portofoliul,metoda cubului,diagrama Venn, metoda pălăriilor gânditoare(thinking hats),metoda Starburst,scrierea liberă,dezbaterea,jurnalul cameleon,etc.
Am prezentat de asemenea în subcapitolul II.4 două proiecte didactice centrate pe poezia tradiționalistă.
În capitolul al III-lea am stabilit ipoteza de lucru precum și obiectivele pe care le-am urmărit pe parcursul cercetării.
Ipoteza de lucru
Am pornit în elaborarea lucrării de la ipoteza că este important să se stabilescă cadrul metodologic și de referință necesar receptării poeziei tradiționaliste și menținerea acesteia în actualitate.
Predând și la clasele liceu, am observat că :
-elevii manifestă indiferență față de operele lirice și se impune asigurarea unei motivații clare și descoperirea modalităților de a le stârni interesul față de aceste texte ;
– teoretizarea curentelor literare , prezentate ca o filosofie și nu cu implicații intuitive pe text , a dus la abstractizarea ineficientă a unor concluzii fiind necesară o exemplificare diversificată și argumentată , nemijlocit legată de operele literare ;
-conținutul manualelor alternative se bazează în ciclul liceal pe o paletă restrânsă de texte literare , iar rolul profesorului crește și constă în prezentarea lor ca pe o deschidere incitantă spre un întreg univers artistic prin trimiteri și citări ale mai multor alte opere;
– publicarea unor cărți de comentarii pentru examenul de bacalaureat a condus la amplificarea fenomenului de memorizare în detrimentul formării unui limbaj propriu , a unei opinii pertinente,motivate,pe baza unui text literar;
-formarea unui astfel de limbaj,a unui sistem personal de valori,exprimarea unui punct de vedere original față de un text literar este un proces de durată ale cărei prime etape presupune un exercițiu coordonat de profesor.Cu cât este mai eficientă intervenția acestuia pentru metode și procedee originale,moderne și activizatoare,cu atât evoluția elevilor va fi mai rapidă și mai concludentă .
Obiectivele acestei cercetări sunt :
-operarea cu noțiunile care definesc direcțiile poeziei tradiționaliste;
-teoretizarea poeților tradiționaliști în contextul poeziei românești și a celei universale;
-reliefarea asupra lumii și asupra propriei vieți și a operei;
-identificarea temelor și motivelor fundamentale , a tehnicilor narative ;
-analiza teoriei poeziei în concepția poeților tradiționaliști;
-definirea trăsăturilor esențiale ale operelor lor ;
-evidențierea originalității și autenticității operelor poeților tradiționaliști ;
-studierea caracterului înnoitor al operelor acestora
-analiza ideilor literare ale poeților tradiționaliști (autenticitatea, substanțialitatea, sincronizarea ) și a stilului operelor acestora.
Capitolul IV ,,Prezentarea și interpretarea rezultatelor obținute” este împărțit în 4 subcapitole.
În acest capitol am pus accent pe definirea conceptelor de tradiție etnică,tradiționalism estetic,distincția dintre tradiție și tradiționalism.Tradiție în literatură înseamnă o literatură realistă, realizată pe principiul imitației. Fondul sufletesc al poporului se află în lumea satului, existența însăși a națiunii n-ar fi fost posibilă fără autonomia acestora.
În primul subcapitol am prezentat pe scurt operele lui Constantin Rădulescu-Motru,Lucian Blaga,Nichifor Crainic și Radu Dragnea.
În subcapitolul IV.2 am evidențiat varietatea operei lui Vasile Alecsandri și caracterul ei de sinteză.M-am oprit la o secvență din opera scriitorului și anume pastelul,fiind cea mai mare podoabă a poeziei sale,o podoabă a literaturii române-cum afirma Titu Maiorescu iar Nicolae
Manolescu spunea despre pasteluri că sunt ,,reprezentări ale vieții sătești,liniștite”.
În cel de-al III-lea subcapitol am prezentat conceptul de poezie tradiționalistă în înțelegerea lui Eugen Lovinescu și George Călinescu și poeții pe care aceștia i-au încadrat în tradiționalism.
În cel de-al IV-lea subcapitol am prezentat poeții reprezentativi ai curentelor literare sămănătorism-George Coșbuc,poporanism-Octavian Goga,gândirism-Vasile Voiculescu,iar momentul postbelic-Ioan Alexandru.
În capitolul V ,,Concluzii.Propuneri metodice”am reliefat originalitatea și autenticitatea operelor scriitorilor tradiționaliști și am evidențiat utilitatea practică a lucrării.
Bibliografia cuprinde sursele de informație folosite pentru redactarea acestei lucrări metodico-științifice .
BIBLIOGRAFIE
Bibliografie metodică
Nicola, Ioan, Tratat de psihologie școlară, Ed. Aramis, București, 2001.
Ghid de evaluare, Limba și literatura română, Ed. Aramis, București, 2001
Secrieru, Mihaela, Didactica limbii române, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006
Voiculescu,Elisabeta Factorii subiectivi ai evaluării școlare, cunoaștere și control,
Ed. Aramis, București, 2001
Ioan Jinga, Elena Istrate, Manual de pedagogie, Ed. All, București, 2001
Cerghit,Ioan, Metode de învățământ, E.D.P., București, 1973
Cucoș,Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996
Bărboi,Constanța, Metodica predării limbii și literaturii române în liceu, E. D. P.,
București, 1983
Goia,Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Pamfil,Alina, Studii de didactica literaturii, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,
2006
Parfene,Constantin , Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid teoretic-aplicativ , Editura Polirom ,Iași , 1999.
Pamfil,Alina, Didactica limbii și literaturii române , Editura Dacia , Cluj-Napoca , 2000
Pintilie,Mariana, Metode moderne de învățare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2002
Pamfil,Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Pitești, 2003
Crăciun,Corneliu, Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și liceu, Editura Emia, București , 2004
Pavelescu,Marilena , Metodica predării limbii și literaturii române , Editura Corint , București, 2010
Bibliografie literară
Alecsandri,Vasile,Pasteluri și poezii populare ale românilor,Editura Art,2014
Alecsandri,Vasile,Pasteluri.Legende și alte poezii,Editura pentru Literatură,București,1996
Alecsandri,Vasile,Poezii alese,Editura Art,2014
Alexandru,Ioan,Pământ transfigurat,București,Editura Minerva ,1982
Alexandru ,Ioan,Imne,Editura Eminescu,1975
Alexandru,Ioan,Cum să vă spun,Editura pentru Literatură,1964
Blaga, Lucian, Opere, volumul 7, Eseuri. Zări și Etape, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1980.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 8, Trilogia Cunoașterii, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1983.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 9, Trilogia Culturii, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1985.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 10, Trilogia Valorilor, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1987.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 11, Trilogia Cosmologică, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1988.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 12, Gândirea românească în Transilvania, București, Editura Minerva, 1999
Coșbuc,George,Balade și idile,Editura Dacia,2005
Coșbuc,George,Fire de tort,Editura Corint, 2003
Coșbuc George,Poezii,Editura Minerva,2006
Crainic ,Nichifor,Poezii alese,Editura Roza Vânturilor,București,1990
Crainic,Nichifor,Nostalgia Paradisului,Editura Moldova,Iași,1994
Crainic,Nichifor,Mistificarea românismului,în Ortodoxie și etnocrație,Editura Albatros,1997
Crainic, Nichifor, Poezia noastră religioasă, în Gândirea, XXII, nr. 8,octombrie 1942.
Crainic, Nichifor, Sensul tradiției , în „Gândirea”, an IX, nr. 1-2/ 1929.
Crainic, Nichifor, Spiritualitate, în „Gândirea”, anul VIII, nr. 8-9/ 1928
Dragnea,Radu,Supunerea la tradiție,ediție îngrijită de Emil Pintea,Cluj-Napoca,1991
Goga,Octavian,Ne cheamă pămîntul ,Poezii volumul I,Editura pentru Literatură,1967
Goga Octavian,Poezii,Editura Gramar,2009
Ornea ,Zigu,Caracterul diversionist al semănătorului,București,Editura Academiei,1961
Ornea,Zigu,Studii și cercetări,București,Editura Eminescu ,1972
Ornea,Zigu,Poporanismul,București,Editura Minerva,1972
Pillat,Ion,Poezii volumul I,Ediție îngrijită de Cornelia Pilat,Editura Eminescu,București,1983
Pillat,Ion,Întoarcere,Editura Petre Cătunaru,București,1928
Rădulescu Motru,Constantin,Românismul.Catehismul unei noi spiritualități,ediția a II-a,București.Editura Fundația pentru Literatură și Artă.Regele Carol II,1939
Voiculescu,Vasile,Poezii,volumul I și II,Editura pentru literatură,București,1968
Voiculescu, Vasile, Integrala operei poetice, Ediție îngrijită și prefață de Roxana Sorescu, Editura Anastasia, București, 1999.
Bibliografie critică
Buciu,Marian-Victor,Panorama literaturii române.Sec.XX,vol.I,Poezia,Ed.Scrisul Românesc,2003
Călinescu, George., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, 1985.
Cioculescu, Șerban, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii române moderne, Editura Eminescu, București, 1985.
Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română între cele două războaie mondiale
(ediție revizuită vol. I), Editura Minerva, București, 1972.
Diaconu, Mircea A., Poezia de la Gândirea , Editura Ideea Europeană (ediția a II-a), București, 2008.
Drâmba, Ovidiu, Filozofia lui Blaga, Editura Cugetarea-Georgescu Delafras, București, 1944.
Fanache, V., Chipuri tăcute ale veșniciei în lirica lui Blaga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.
Fântâneru, Constantin, Poezia lui Lucian Blaga și gândirea mitică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 1940.
Iorga,Nicolae,Istoria literatrurii românești contemporane,Bucuerești,Editura Minerva 1995
Lovinescu, Eugen., Istoria literaturii române contemporane 1900-1937, Postfață de Eugen Simion, Editura Minerva, București, 1989.
Manolescu , Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, Pitești, 2008.
Manolescu, Nicolae, Despre poezie, Editura Cartea Românească, București, 1987.
Manolescu, Nicolae, Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului, ediție îngrijită de Mircea Mihăeș, Editura Polirom, Iași, 1999.
Manolescu, Nicolae, Poeți moderni, Editura Aula, Brașov, 2003.
Marino, Adrian, Hermeneutica lui Lucian Blaga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980.
Marino, Adrian, Hermeneutica ideii de literatură, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987.
Măduța, Sabina, Vasile Voiculescu, scriitorul martir și rugul aprins, Editura Florile,București, 2001.
Micu, Dumitru, „Gândirea” și gândirismul. Momente și sinteze, Editura Minerva,București, 1975.
Micu, Dumitru, Istoria literaturii române De la creația populară la postmodernism,Editura Saeculum I.O., București, 2000.
Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, vol. I, Editura Minerva, București, 1991.
Pillat, Ion, V. Voiculescu, poet al țării și al sufletului ei, în „Gândirea”, nr 7/ 1943.
Piru Alexandru., Istoria literaturii române de la început până azi, Editura Univers, București,1981.
Piru, Alexandru., Vasile Voiculescu, Studii și observații critice, Editura Eminescu, București,1973.
Piru,Alexandru,Poezia românească contemporană,Editura Eminescu,1975
Pop, Ion, Lucian Blaga – universul liric, Editura Cartea Românească, București, 1981.
Popescu , Florentin, Pe urmele lui Vasile Voiculescu, Editura Sport-Turism, București, 1984.
Rotaru, Ion, Vasile Voiculescu, Editura Recif, București, 1993.
Simion, Eugen, Lucian Blaga, Opera poetică, Cuvânt înainte de Eugen Simion, Prefață de George Gană, Ediție îngrijită de George Gană și Dorli Blaga, Editura Humanitas, București, 1995.
Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. I, Casa de Editura Litera, Chișinău, 2004. STĂNILOAE, Dumitru, Poziția domnului Blaga față de ortodoxism și creștinism, Editura Paideia, București, 1997.
Streinu,Vladimir,Pagini de critică literară,Ed. Minerva,București,1974
Șora, Mariana, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, Editura Minerva,București, 1970.
Ștefănescu, Dorin, Înțelegerea albă Cinci studii de hermeneutică, Editura Paralela 45,
Negoițescu, Ion., Un nou Vasile Voiculescu , în „Revista Cercului literar”, nr. 4/ 1945.
BIBLIOGRAFIE
Bibliografie metodică
Nicola, Ioan, Tratat de psihologie școlară, Ed. Aramis, București, 2001.
Ghid de evaluare, Limba și literatura română, Ed. Aramis, București, 2001
Secrieru, Mihaela, Didactica limbii române, Ed. Sedcom Libris, Iași, 2006
Voiculescu,Elisabeta Factorii subiectivi ai evaluării școlare, cunoaștere și control,
Ed. Aramis, București, 2001
Ioan Jinga, Elena Istrate, Manual de pedagogie, Ed. All, București, 2001
Cerghit,Ioan, Metode de învățământ, E.D.P., București, 1973
Cucoș,Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași, 1996
Bărboi,Constanța, Metodica predării limbii și literaturii române în liceu, E. D. P.,
București, 1983
Goia,Vistian, Didactica limbii și literaturii române pentru gimnaziu și liceu, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Pamfil,Alina, Studii de didactica literaturii, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,
2006
Parfene,Constantin , Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid teoretic-aplicativ , Editura Polirom ,Iași , 1999.
Pamfil,Alina, Didactica limbii și literaturii române , Editura Dacia , Cluj-Napoca , 2000
Pintilie,Mariana, Metode moderne de învățare-evaluare, Editura Eurodidact, Cluj-Napoca, 2002
Pamfil,Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, Pitești, 2003
Crăciun,Corneliu, Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și liceu, Editura Emia, București , 2004
Pavelescu,Marilena , Metodica predării limbii și literaturii române , Editura Corint , București, 2010
Bibliografie literară
Alecsandri,Vasile,Pasteluri și poezii populare ale românilor,Editura Art,2014
Alecsandri,Vasile,Pasteluri.Legende și alte poezii,Editura pentru Literatură,București,1996
Alecsandri,Vasile,Poezii alese,Editura Art,2014
Alexandru,Ioan,Pământ transfigurat,București,Editura Minerva ,1982
Alexandru ,Ioan,Imne,Editura Eminescu,1975
Alexandru,Ioan,Cum să vă spun,Editura pentru Literatură,1964
Blaga, Lucian, Opere, volumul 7, Eseuri. Zări și Etape, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1980.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 8, Trilogia Cunoașterii, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1983.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 9, Trilogia Culturii, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1985.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 10, Trilogia Valorilor, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1987.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 11, Trilogia Cosmologică, Ediție Dorli Blaga, București, Editura Minerva, 1988.
Blaga, Lucian, Opere, volumul 12, Gândirea românească în Transilvania, București, Editura Minerva, 1999
Coșbuc,George,Balade și idile,Editura Dacia,2005
Coșbuc,George,Fire de tort,Editura Corint, 2003
Coșbuc George,Poezii,Editura Minerva,2006
Crainic ,Nichifor,Poezii alese,Editura Roza Vânturilor,București,1990
Crainic,Nichifor,Nostalgia Paradisului,Editura Moldova,Iași,1994
Crainic,Nichifor,Mistificarea românismului,în Ortodoxie și etnocrație,Editura Albatros,1997
Crainic, Nichifor, Poezia noastră religioasă, în Gândirea, XXII, nr. 8,octombrie 1942.
Crainic, Nichifor, Sensul tradiției , în „Gândirea”, an IX, nr. 1-2/ 1929.
Crainic, Nichifor, Spiritualitate, în „Gândirea”, anul VIII, nr. 8-9/ 1928
Dragnea,Radu,Supunerea la tradiție,ediție îngrijită de Emil Pintea,Cluj-Napoca,1991
Goga,Octavian,Ne cheamă pămîntul ,Poezii volumul I,Editura pentru Literatură,1967
Goga Octavian,Poezii,Editura Gramar,2009
Ornea ,Zigu,Caracterul diversionist al semănătorului,București,Editura Academiei,1961
Ornea,Zigu,Studii și cercetări,București,Editura Eminescu ,1972
Ornea,Zigu,Poporanismul,București,Editura Minerva,1972
Pillat,Ion,Poezii volumul I,Ediție îngrijită de Cornelia Pilat,Editura Eminescu,București,1983
Pillat,Ion,Întoarcere,Editura Petre Cătunaru,București,1928
Rădulescu Motru,Constantin,Românismul.Catehismul unei noi spiritualități,ediția a II-a,București.Editura Fundația pentru Literatură și Artă.Regele Carol II,1939
Voiculescu,Vasile,Poezii,volumul I și II,Editura pentru literatură,București,1968
Voiculescu, Vasile, Integrala operei poetice, Ediție îngrijită și prefață de Roxana Sorescu, Editura Anastasia, București, 1999.
Bibliografie critică
Buciu,Marian-Victor,Panorama literaturii române.Sec.XX,vol.I,Poezia,Ed.Scrisul Românesc,2003
Călinescu, George., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, 1985.
Cioculescu, Șerban, Vladimir Streinu, Tudor Vianu, Istoria literaturii române moderne, Editura Eminescu, București, 1985.
Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română între cele două războaie mondiale
(ediție revizuită vol. I), Editura Minerva, București, 1972.
Diaconu, Mircea A., Poezia de la Gândirea , Editura Ideea Europeană (ediția a II-a), București, 2008.
Drâmba, Ovidiu, Filozofia lui Blaga, Editura Cugetarea-Georgescu Delafras, București, 1944.
Fanache, V., Chipuri tăcute ale veșniciei în lirica lui Blaga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.
Fântâneru, Constantin, Poezia lui Lucian Blaga și gândirea mitică, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 1940.
Iorga,Nicolae,Istoria literatrurii românești contemporane,Bucuerești,Editura Minerva 1995
Lovinescu, Eugen., Istoria literaturii române contemporane 1900-1937, Postfață de Eugen Simion, Editura Minerva, București, 1989.
Manolescu , Nicolae, Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, Pitești, 2008.
Manolescu, Nicolae, Despre poezie, Editura Cartea Românească, București, 1987.
Manolescu, Nicolae, Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului, ediție îngrijită de Mircea Mihăeș, Editura Polirom, Iași, 1999.
Manolescu, Nicolae, Poeți moderni, Editura Aula, Brașov, 2003.
Marino, Adrian, Hermeneutica lui Lucian Blaga, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980.
Marino, Adrian, Hermeneutica ideii de literatură, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1987.
Măduța, Sabina, Vasile Voiculescu, scriitorul martir și rugul aprins, Editura Florile,București, 2001.
Micu, Dumitru, „Gândirea” și gândirismul. Momente și sinteze, Editura Minerva,București, 1975.
Micu, Dumitru, Istoria literaturii române De la creația populară la postmodernism,Editura Saeculum I.O., București, 2000.
Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, vol. I, Editura Minerva, București, 1991.
Pillat, Ion, V. Voiculescu, poet al țării și al sufletului ei, în „Gândirea”, nr 7/ 1943.
Piru Alexandru., Istoria literaturii române de la început până azi, Editura Univers, București,1981.
Piru, Alexandru., Vasile Voiculescu, Studii și observații critice, Editura Eminescu, București,1973.
Piru,Alexandru,Poezia românească contemporană,Editura Eminescu,1975
Pop, Ion, Lucian Blaga – universul liric, Editura Cartea Românească, București, 1981.
Popescu , Florentin, Pe urmele lui Vasile Voiculescu, Editura Sport-Turism, București, 1984.
Rotaru, Ion, Vasile Voiculescu, Editura Recif, București, 1993.
Simion, Eugen, Lucian Blaga, Opera poetică, Cuvânt înainte de Eugen Simion, Prefață de George Gană, Ediție îngrijită de George Gană și Dorli Blaga, Editura Humanitas, București, 1995.
Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. I, Casa de Editura Litera, Chișinău, 2004. STĂNILOAE, Dumitru, Poziția domnului Blaga față de ortodoxism și creștinism, Editura Paideia, București, 1997.
Streinu,Vladimir,Pagini de critică literară,Ed. Minerva,București,1974
Șora, Mariana, Cunoaștere poetică și mit în opera lui Lucian Blaga, Editura Minerva,București, 1970.
Ștefănescu, Dorin, Înțelegerea albă Cinci studii de hermeneutică, Editura Paralela 45,
Negoițescu, Ion., Un nou Vasile Voiculescu , în „Revista Cercului literar”, nr. 4/ 1945.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Traditie Etnica Si Traditionalism Estetic din Perspectiva Metodica (ID: 124589)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.