Topografia

Topografia face parte dintr-un grup de științe și tehnici numite la modul general măsurători terestre, care se ocupă de studiul – determinarea formelor și dimensiunilor Pământului în ansamblul său, sau pe porțiuni de teren – precum și de reprezentarea acestora pe hărți și planuri.

In paral el cu alte stiinte precum: matematica, astronomia, fizica, mecanica, cereasca si electronică, măsurătorile terestre au evoluat, permitand evolutia tuturor instrumentelor de masurare si metodele de prelucrari ale masuratorilor.

Prin importanta lor deosebita, masuratorile terestre influenteaza dezvoltarea stiintifică si economică.

1.2 Ramurile măsuratorilor terestre

Geodezia – este știința care studiază forma și dimensiunea Pământului, câmpul gravitațional în sistem tridimensional, în funcție de timp. În 1880, Helmert definește geodezia ca fiind: „Știința măsurării și reprezentării Pământului”. În cadrul acesteia există o serie de subramuri cum ar fi: astronomia geodezică, geodezia marină, geodezia inerțială, geodezia diferențială.

Topografia – este acea știință ce se ocupă cu măsurarea și reprezentarea suprafețelor relativ mici de teren, fără a ține seama de curbura Pământului. Denumirea derivă din cuvintele grecești topos = loc și grapheim = a descrie. Prin măsurătorile topografice se stabilesc pozițiile relative dintre diverse obiecte din teren și reprezentarea acestora pe planuri și hărți.

Cadastrul – este sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică, prin care se realizează identificarea, înregistrarea, descrierea și reprezentarea pe hărți și planuri cadastrale a tuturor terenurilor, precum și a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinația lor și de proprietar.

Fotogrametria – cuprinde procedee pentru determinarea și reprezentarea suprafețelor de teren pe baza unor fotografii speciale numite fotograme obținute prin fotografierea terenului din avioane echipate adecvat. Caracteristica principală a acestei ramuri este aceea că nu execută măsurători pe teren ci pe imaginea fotografică a acestuia. Fotogrametria nu se aplică independent de alte discipline la întocmirea planurilor și hărților, ci împreună cu topografia, sprijinindu-se amândouă pe rețeaua geodezică.

Suprafetele terestre

Masuratorile terestre se impart in trei suprafete:

-geoidul

-elipsoidul

-suprafata topografica

Geoidul – este o suprafață echipotențială particulară a câmpului gravitațional terestru, asimilată cu suprafața liniștită a mărilor și oceanelor considerată prelungită pe sub mări și oceane. Are o formă ușor ondulată, fiind denumită suprafața de nivel zero și constituie originea în măsurarea altitudinilor punctelor de pe suprafața topografică a Pământului. Are o formă neregulată și nu este matematizat. Are proprietatea că în orice punct al său este perpendicular pe verticala VV, respectiv pe direcția accelerației gravitaționale, indicate de regulă de firul cu plumb.

Elipsoidul – este suprafața geometrică cea mai apropiată de geoid rezultată prin rotirea unei elipse în jurul axei mici 2b, iar axa mică este paralelă cu axa globului terestru. De-a lungul timpului mai mulți matematicieni și geodezi au calculat diverși elipsoizi în încercarea de-a găsi parametrii optimi.

La ora actuală la noi în țară se folosește elipsoidul Krasovski care are următorii parametri:

a = 6 378 245 m – semiaxa mare

b = 6 356 863 m – semiaxa mica

f= = – turtirea

Corespondența punctelor de pe suprafața topografică pe elipsoid se face prin proiectarea punctului aflat pe suprafața terestră pe elipsoid prin intermediul normalei NN la elipsoid, iar punctul capătă coordinate geografice.

Coordonatele geografice sunt latitudinea și longitudinea.

Latitudinea – BP este unghiul format de normala la elipsoid cu planul ecuatorului. Putem vorbi de latitudine nordică sau sudică în funcție de poziția punctului într-una din cele două emisfere. Pe ecuator latitudinea este zero.

Longitudinea – LP este unghiul diedru dintre meridianul geodezic ce trece prin punct și meridianul de origine al elipsoidului de referință. Meridianul de origine zero este ales convențional cel ce trece prin observatorul astronomic de la Greenwich, de lângă Londra.

Sistemul de coordonate geografice are două familii de linii de coordonate:

Lat=const – familia paralelelor

Long=const – familia meridianelor

Figura Elipsoidul de revoluție

Pentru România avem:

Latitudinea medie 46oN

Longitudinea medie 25o E Greenwich

1.3 Suprafete de proiectie

Prin intermediul sistemelor de proiecție se face trecerea – prin procedee matematice – de la suprafața topografică la suprafața plană care este suportul hărții sau planului topografic. Se știe că o suprafață curbă (gen elipsoid, geoid) nu poate fi transpusă pe plan fără deformarea suprafețelor sau unghiurilor.

Pentru România sunt adoptate două sisteme de proiecție:

Proiecția stereografică 1970 – STEREO ,70 – cu plan secant unic în centrul geometric al teritoriului, respectiv zona orașului Făgăraș. Direcția nord geografic se alfă pe axa X, iar axa Y este paralelă cu direcția ecuatorului.

Proiecția Gauss – proiecție internațională, cilindrică, conformă, transversală – aceasta presupune divizarea elipsoidului în 36 de fuse de 6o fiecare. Acestea se desfășoară de-a lungul meridianului axial, pe un cilindru imaginar.

CAPITOLUL II. GENERALITATI

2.1 Clasificarea administrativă a drumurilor.

Drumurile se împart din punct de vedere al administrării in urmatoarele categorii:

a)Drumuri nationale, care leagă capitala cu orașele de reședință ale regiunilor, cu centrele importante economice și industriale, cu porturile, cu localitățile balneo-climaterice și turistice de importanță generală sau cu țările vecine, cum și cele care leagă orașele de reședință ale regiunilor cu centrele economice, industriale sau cu porturile si localitățile balneo-climaterice și turistice menționate.

b) Drumuri regionale, care – nefăcând parte din categoria drumurilor naționale – leagă orașul de reședință al unei regiuni cu orașele de reședință ale regiunilor vecine, cu orașele de reședință ale raioanelor, cu centrele economice, industriale, cu localitățile balneo-climaterice importante din cuprinsul regiunii cum și orașele de reședință ale raioanelor între ele.

c) Drumurile raionale, care nu fac parte din categoria drumurilor naționale sau regionale și leagă reședințele raioanelor intre ele, orașul de reședință al raionului cu celalalte orașe sau cu mai multe centre importante din punct de vedere economic.

d) Drumuri comunale, – drumuri de interes local – care leagă reședințele comunelor cu satele și satele intre ele, comunele și satele cu stațiile de cale ferată și cu drumurile din celelalte categorii, cum și cele care duc la centre industriale și agricole, dacă nu fac parte din alte categorii de drumuri.

e) Drumuri industriale și agricole, care deservesc necesităților de transport ale întreprinderilor și organizațiilor economice și nu aparțin nici uneia din celelalte categorii.

f) Străzi, care sunt drumuri publice din interiorul orașelor si comunelor.

Clasarea unui drum într-una din aceste categorii sau trecerea unui drum de la o categorie la alta se face în funcție de necesitățile economiei naționale.

Definiții și noțiouni generale

Drum: Fășie de teren amenajată după anumite reguli pentru a asigura circulația lesnicioasă a vehiculelor, oamenilor și animalelor, între diferite puncte ale unei regiuni sau țări. Toate regulile privind construcția și întreținerea drumurilor constituie tehnica rutieră.

Autodrum: Drum constituit după regulile tehnicii rutiere moderne, în vederea circulației autovehiculelor, dar pe care pot circula și vehicule cu tracțiune animală.

Stradă: Drum public din cuprinsul unei localități.

Infrastructura drumului: Partea care cuprinde lucrările de pământ (terasamentele), podurile și podețele (lucrările de artă) precum și lucrările de protecție sau consolidare (indiguiri, ziduri de sprijin, drenaje etc).

Suprastructura drumului: Partea drumului care cuprinde corpul șoselei sau calea și acostamentele, adică lucrările care se execută pe platforma de pământ. Partea din suprafața drumului pe care se face circulația propriu-zisă se numește partea carosabilă sau calea. Ea formează corpul șoselei. Sistemul folosit în mod obișnuit la construcția corpului șoselei este așa-numitul sistem roman, care constă în executarea în straturi a corpului șoselei. Stratul de la suprafață care suportă direct circulația, se numește îmbrăcăminte. Îmbrăcămintea poate fi formătă și din două straturi. Celelalte straturi care servesc drept reazem sau suport al îmbrăcăminții, formează fundația. Fundația rezeamă pe pământul amenajat în acest scop, numai patul șoselei. De obicei, pe patul de pământ al șoselei se așeaza un substrat de nisip sau balast.

Modernizarea unui drum: reprezintă totalitatea lucrărilor care trebuie executate pentru a aduce drumul respectiv în stare de a satisface condițiile circulației moderne a autovehiculelor. Modernizarea cuprinde două etape:

-modernizarea elementelor geometrice ale drumului, adică îndulcirea declivităților, mărirea razelor curbelor, asigurarea vizibilității, supraînălțarea și supralărgirea platformei și a căii. Aceste operații formează sistematizarea drumului.

-înzestrarea drumului cu un sistem rutier modern, apt pentru circulația autovehiculelor. Această operație se numește definitivarea căii.

Fig. 1. Alcatuirea căii

Elementele care alcătuiesc calea, afisata in fig. 1:

1 – straturile șoselei

2 – îmbrăcămintea

3 – corpul șoselei

4 – patul șoselei

5 – terenul natural

CADASTRUL DRUMURILOR

Considerații generale

Fac parte integrantă din drum: podurile, viaductele, pasajele denivelate, tunelurile, construcțiile de apărare și consolidare, trotuarele, pistele pentru cicliști, locurile de parcare și staționare, plantațiile rutiere, indicatoarele de semnalizare rutieră și alte dotări pentru siguranța circulației, precum si terenurile care fac parte din zona drumului, mai puțin zonele de protecție.

Sunt asimilate ca făcând parte din drumuri si clădirile de serviciu și orice alte construcții, amenajări sau instalații destinate apărării sau exploatării drumurilor, inclusiv terenurile aferente acestora, cum ar fi: sedii, cantoane, stații de asfaltare, cariere, balastiere, depozite etc.

Regimul juridic al drumurilor reglementează în mod unitar administrarea drumurilor publice și private.

Administrarea drumurilor publice și private are ca obiect proiectarea, construirea, modernizarea, reabilitarea, întretinerea și exploatarea drumurilor.

Activitatea de cadastru al drumurilor este reglementată prin Metodologia pentru executarea lucrărilor de cadastru al drumurilor publice, aprobată prin Ordinul nr. 496 din 28 sep 1998 al Ministrului Transporturilor și Oficiului Național de Cadastru, Geodezie si Cartografie, publicat in Monitorul Oficial nr. 232 din 25 mai 1999 (mențiune: numai Ordinul este publicat in M.Of., nu și Metodologia, despre care se spune că va fi difuzată celor interesati).