Supravegherea Si Controlul Asupra Poluarii

CUPRINS

Introducere

Capitolul I. Poluarea Și protecȚia mediului

1.1.Poluarea solului

Capitolul II. Poluarea la nivel județean

2.1.Poluarea apei și a solului în județul Gorj

Capitolul III. Supravegherea și controlul asupra poluării

3.1. Controlarea poluării atmosferice

3.2. Supravegherea și controlul calității solului

3.3. Supravegherea și controlul calității apei potabile și apelor uzate

Concluzii și recomandări

Bibliografie

Introducere

Actualitatea temei

Activitatea omului, orientată spre valorificarea resurselor naturale, a afectat întotdeauna starea factorilor de mediu.În trecut, intervenția omului în modificarea condițiilor de mediu era redusă și nu lăsa urme datorită capacității de regenerare a naturii, însă în momentul actual dezvoltarea activitaților umane a depășit limita de regenerare a naturii, ducând la poluarea și chiar degradarea factorilor de mediu.

O analiză a perioadei actuale arată că societatea a ajuns la un nivel superior de dezvoltare științifică și tehnică. Setea continuuă de dezvoltare cu orice preț a condus la diferite probleme create mediului. Lipsa de măsură, preocuparea ardentă pentru producții și randamente record , lăcomia, capcanele inteligenței egoiste și ale orgoliului, absența, uneori, a înțelepciunii și a prevederii, au făcut să se tulbure grav echilibrul milenar al naturii, să se calce legile acesteia, să se distrugă “puncte de sprijin” ale planetei, degradând factorii de mediu, respectiv aerul, apa și solul.

Patrimoniul ecologic reprezintă ansamblul componentelor și structurilor fizico-geografice, floristice, faunistice și biocenotice ale mediului natural a caror importanța și valoare ecologică, economică, științifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă și cultural-istorică au o semnificație relevantă sub aspectul conservării diversității biologice floristice și faunistice, al integrității funcționale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal și animal, precum și pentru satisfacerea cerințelor de viață, bunăstare, cultură și civilizație ale generațiilor prezente și viitoare [3, p. 76].

Mediul se definește ca fiind sistemul fizic și biologic exterior în cadrul căruia trăiește omul și alte organisme într-o complexă interdependență. Acesta este constituit din totalitatea factorilor naturali și a celor creați prin activități umane, care în strânsă interacțiune, influențează echilibrul ecologic, determină condițiile de viață pentru om, de dezvoltare a societății.

Mediul în care trăim este biotopul nostru, iar oamenii împreună cu toate ființele aflate în mediu, alcătuiesc biocenoza respectivă.

Principalii factori naturali ai mediului sunt: aerul, apa, solul și subsolul, pădurile și orice altă vegetație terestră și acvatică, rezervațiile și monumentele naturii.

Scopul lucrării:

Depistarea calității puluării la nivel județean și a factorilor de supraveghere și control asupra poluării.

I. POLUAREA ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

1.1.Poluarea solului

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane.

Sunt două categorii de poluanți:

Poluanții biodegradabili – substanțe, cum ar fi cele conținute în apa menajeră, care se descompun rapid prin procese naturale. Acești poluanți devin o problemă când se acumulează mai rapid decât pot să se descompună.

Poluanții nedegradabili – substanțe care nu se descompun, sau se descompun foarte lent, în mediul natural. Odată ce apare contaminarea, este dificil sau chiar imposibil să se îndepărteze acești poluanți din mediu. Compușii nedegradabili cum ar fi diclor-difenil-tricloretanul, dioxina, bifenilii policlorurați și materialele radioactive pot să ajungă la nivele periculoase de acumulare și pot să urce în lanțul trofic prin intermediul animalelor. De exemplu, moleculele compușilor toxici pot să se depună pe suprafața plantelor acvatice fără să distrugă acele plante. Un pește mic care se hrănește cu aceste plante acumulează o cantitate mare din aceste toxine. Un pește mai mare sau alte animale carnivore care se hrănesc cu pești mici pot să acumuleze o cantitate mai mare de toxine. Acest proces se numește „bioacumulare” [9, p. 268].

Poluarea apei

Tipuri de poluare a apei:

1. Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale și se produce în urma interacției apei cu atmosfera (când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta), cu litosfera (când se produce dizolvarea rocilor solubile) și cu organismele vii din apă.

2. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice, nămolurilor, reziduurilor, navigației etc.

În funcție de natura poluantului:

Poluare fizică

Termică: deversarea în apele naturale a unor lichide calde utilizate ca refrigeratoare în diferite industrii (nucleară, metalurgie, siderurgie, centrale termice) sau a apelor menajere; cu substanțe radioactive- deșeuri provenite din industria nucleară sau din depozitele de roci radioactive

Poluare chimică- cea mai frecventă formă de poluare; se produce cu o mare varietate de substanțe, unele biodegradabile, altele cu grad ridicat de persistență și nivel ridicat de toxicitate.

poluarea cu compuși ai azotului (azotați, azotiți, amoniac)

poluarea cu compuși ai fosforului

poluarea cu pesticide

poluarea cu produse petroliere

poluarea cu produse tensioactive

Poluare biologică- cu microorganisme patogene de origine umană sau animală (bacterii, viruși) sau a unor substanțe organice care pot fermenta.

Principalele materii poluante

Substanțele organice- de origine naturală sau artificială, reprezintă principalul poluant. Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de cantitatea de substanță organică evacuată, afectand organismele acvatice. Oxigenul este necesar și bacteriilor aerobe care prin reactii de oxidare a substanțelor realizeaza autoepurarea apei.

substanțe organice de origine naturală sunt țițeiul, taninul, lignina, hidrații de carbon, biotoxinele marine etc.

poluanții artificiali, care provin din prelucrarea diferitelor substanțe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenți organici etc.), industriei chimice organice și industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenți etc.).

substanțele anorganice (în suspensie sau dizolvate) sunt mai frecvent întâlnite în apele uzate industriale. Metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr), clorurile, sulfații etc.; pot determina creșterea salinității apelor, iar unele dintre ele creșterea durității. Prin bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice [2, p. 120 ].

Principalele surse de poluare

Depozite de deșeuri sau reziduuri solide, așezate pe sol, sub cerul liber, în halde nerațional amplasate și organizate: depozite de gunoaie orășenești și de deșeuri solide industriale, în special cenușa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri metalurgice, steril de la preparațiile miniere, rumeguș și deșeuri lemnoase de la fabricile de cherestea, depozitele de nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse clorosodice sau de la alte industrii chimice, precum și cele de la stațiile de epurare a apelor uzate.

Capitolul II. Poluarea la nivel județean

Poluarea apei in judetul Gorj

Activitatea omului, orientata spre valorificarea resurselor naturale, a afectat intotdeauna starea factorilor de mediu.In trecut, interventia omului in modificarea conditiilor de mediu era redusa si nu lasa urme datorita capacitatii de regenerare a naturii, insa in momentul actual dezvoltarea activitatilor umane a depasit limita de regenerare a naturii, ducand la poluarea si chiar degradarea factorilor de mediu. O componenta majora a factorilor de mediu o reprezinta hidrosfera.

Protectia calitatii apelor este o actiune cu caracter permanent,in care fiecare membru al societatii trebuie sa-si aducã contributia, actiunile de sensibilizare a opiniei publice prin toate mijloacele avand o importantã deosebita.Reducerea poluarii surselor de apa poate fi realizata pe mai multe cai, din care amintim: introducerea pe scara larga a unor tehnologii nepoluante in procesele industriale; reducerea cantitatilor de ape uzate evacuate in rauri, prin introducerea practicii recircularii apei; recuperarea materialelor utile din apele uzate, avand astfel avantajul asigurarii unei adevarate surse de materii prime; îmbunatatirea randamentului de epurare, prin perfectionarea tehnologiilor, instalatiilor si exploatarii acestora [10, p. 12].

In conditiile cresterii accentuate a gradului de poluare a apelor naturale, ca urmare a deversarii unor ape uzate, insuficient epurate, exista pericolul ca oxigenarea naturala sa devina insuficienta pentru asigurarea realizarii autoepurarii.

Poluarea aerului

            Compozitia chimica normala a aerului (in volum procente atmosfera uscata): azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Aceste gaze reprezinta in total 99,99% din compozitia aerului. Restul de 0,01% este alcatuit din alte gaze, cum ar fi: neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La toate acestea se adauga proportii variabile de vapor de apa (0,2 – 3%).

            Din punct de vedere al sanatatii prezinta o deosebita importanta oscilatiile in concentratie ale CO2 si ale O2  din aer, aceste substante avand un rol deosebit in metabolism, in principal in schimbul de gaze la nivelul plamanilor.

            Oxigenul poate influenta sanatatea prin scaderea concentratiei lui in aer si prin scaderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scaderea presiunii partiale la nivelul plamanilor, alterarea schimbului de gaze (O2 siCO2) si a procesului de oxigenare a sangelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie, sau anoxie, gravitatea lor fiind dependenta de gradul  de scadere a presiunii partiale.

Aerul reprezintă componenta de bază a atmosferei, înveliș gazos ce înconjoară Pământul până la altitudinea medie de 3.000 km. Gazele care formează aerul atmosferic sunt: azotul în proporție de 79,2%, oxigenul cu 20,8% si intr-o proportie neinsemnata dioxid de carbon, amoniac și vapori de apă.

Prin poluarea aerului se înțelege prezența în atmosfera a unor substanțe străine de compoziția normală a acestuia, care în funcție de concentrație și timpul de acțiune provoacă tulburări în echilibrul natural, afectând sănătatea și comfortul omului sau mediul de viață al florei și faunei.

Sursele de poluare reprezintă locul de producere și de evacuare în mediul înconjurător a unor emisii poluante. După natura poluanților, emisiile poluante acestea pot fi sub formă de pulberi și gaze, emisii radioactive și emisii sonore.

După proveniența poluanților surse de poluare sunt naturale și artificiale:

Ceața este frecventă în zonele situate în vecinătatea oceanelor și a mărilor, care aduc în atmosfera continentală cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a vaporilor de apă.

Controlul calității mediului

Reglementări privind calitatea combustibilului (Standarde de produs).

Pentru a completa standardele de calitate a aerului, o abordare cuprinzătoare In domeniul reglementarilor implica adoptarea unor standarde de produs și stabilirea unor limite de emisie. Pentru combustibili, standardele de produs se structurează în funcție de combustibilii uzuali și vor fi elaborate ținând cont de disponibilitățile tehnice, și costurile procedeelor de curățire. Reglementările de calitate, pentru combustibilii folosiți in transport, trebuie să includă limitări asupra conținutului de benzen, plumb și/sau volatilității produsului [1, p. 176].

Standarde dedarde de produs și stabilirea unor limite de emisie. Pentru combustibili, standardele de produs se structurează în funcție de combustibilii uzuali și vor fi elaborate ținând cont de disponibilitățile tehnice, și costurile procedeelor de curățire. Reglementările de calitate, pentru combustibilii folosiți in transport, trebuie să includă limitări asupra conținutului de benzen, plumb și/sau volatilității produsului [1, p. 176].

Standarde de emisie.

Standardele privind emisiile sunt importante pentru elaborarea strategiilor de exploatare a aerului, apei și la operarea cu reziduuri, ele fiind folosite În conjuncție cu alte instrumente de reglementare, cum ar fi standardele de calitate a apei și a aerului. Aceste standarde stabilesc rate de emisie admisibilă pe tip de sursă emițătoare (transport, centrale electrice, industrie) și pe tip de agent poluant. În mod uzual, aceste standarde conțin și clauze speciale privind aplicarea lor mai puțin restrictivă la instalațiile de mică capacitate sau la cele suficient de vechi.

Standardele privind emisiile sunt elaborate ținând cont de disponibilitatea tehnologiilor noi, "curate", și a mijloacelor de control, precum și eficiența economica a acestora. Țările membre ale OECD au stabilit astfel de standarde pentru instalațiile de ardere de mare capacitate, noi, privind cei mai importanți agenți poluanți, produși de acestea (SOx, NOx, praf), iar organisme specializate caută în permanență să aducă la zi aceste limite admisibile.

Standarde privind tehnologiile recomandate.

Acest tip de standarde reprezintă expresia celei mai rigide abordări a reglementărilor de protecție a mediului. Prin intermediul lor se definesc în mod precis tipurile de tehnologii de control al emisiilor poluante, care ar trebui utilizate pentru fiecare caz în parte. Datorită lipsei de flexibilitate, acest gen de reglementări este relativ puțin folosit.

Licența

Eliberarea de licențe este un element cheie In controlul amplasării și funcționării unor noi instalații. Există două aspecte tratate prin intermediul licenței: licența eliberată pentru construcția și/sau funcționarea unei noi instalații și licența pentru vânzarea produselor. O condiție preliminară pentru eliberarea unei licențe trebuie s-o constituie pregătirea unui dosar referitor la aprecierea impactului ecologic al noii instalații, cu observația că licența poate fi revocată în cazul neîndeplinirii nivelului de performanțe scontat In privința emisiilor poluante. Astfel, se oferă condiții pentru autorizarea instalației, atât la începutul construcției, cât și de-a lungul perioadei de funcționare, luând în calcul și evoluțiile ulterioare In domeniul protecției mediului. Licența pentru vânzarea produselor se referă, în special, la producătorii de autoturisme și se bazează pe un sistem de apreciere a performanțelor, univoc exprimat, pentru acest tip de produs [9, p. 265].

Zonarea

Acest concept se referă la instalațiile staționare și restrânge, din punct de vedere geografic, amplasamentul acestora. Adesea, este combinat cu mecanismul prezentat mai sus, cel de obținere a licenței de funcționare, pentru intrarea în funcțiune fiind necesare, atât o licență, cât și un aviz favorabil de amplasament geografic. Astfel, se poate exercita un control eficient al nivelurilor de emisie poluantă, precum și o direcționare a dezvoltării industriale spre zone mai puțin sensibile ecologic. Planificarea ocupării teritoriului și eliberarea de licențe au fost mijloace eficiente de control al impactului ecologic, produs In special de dezvoltarea capacităților de procurare a energiei.

Reglementări de securitate

Reglementările de securitate sunt elaborate pentru a minimiza riscurile asociate activităților industriale, atât în ceea ce privește protecția muncii, cât și domeniul protejării populației din arealul respectiv. Cele mai multe activități din sectorul energetic, în special producerea și transportul energiei electrice sunt menținute sub control de reglementările de securitate, proiectate să prevină catastrofe ecologice Reglementările de securitate sunt invocate în numeroase instrumente de reglementări directe, cum ar fi acordarea de licențe pentru instalații noi sau monitorizarea și procedurile de mentenanță pentru instalațiile existente.

Mecanisme de întărire a legislației

Pentru a asigura și întări viabilitatea și eficacitatea reglementărilor ecologice, este necesară elaborarea unor mecanisme speciale, bazate pe instrumente legale, mergând de la retragerea licenței până la urmărire judiciară. Aceste măsuri de întărire trebuie să încorporeze și o componentă economică sau financiară. De pildă, se pot impune amenzi pentru nerespectarea nivelurilor permise prin reglementări legale privind emisia de agenți poluanți, cuantumul sumei fiind în directă corelație cu beneficiul obținut prin nerespectarea limitelor stabilite [12]. De mai mulți ani, în Statele Unite se aplică un sistem de amendare mai stringent privind eliminarea de agenți cu risc crescut de contaminare: valoarea amenzii este stabilită astfel încât să acopere toate costurile de reabilitare și pagubele rezultate in urma deversării deliberate de substanțe poluante în mediul înconjurător.

Instrumente economice

Orice sistem de reglementări ecologice trebuie să fie dublat de existenta unor mijloace financiare care să îi ofere un sprijin. In domeniul protecției mediului, instrumentele implicate variază de la taxe pe efluenți poluanți și diferențieri de impozitare, pentru conformarea la nivelurile admisibile ale emisiilor, până la necesitatea de asigurare a responsabilității. In cazul reglementărilor privind calitatea apei, poluarea sonică sau managementul deșeurilor, instrumentele economice au un fundament relativ precis, pe când în căzui aerului există probleme privind aplicabilitatea lor, datorită dificultăților de implementare a instrumentelor de control și de măsurare. Cel mai adesea, instrumentul economic este proiectat să ofere stimulente pentru a declanșa operații de control și de reducere a emisiilor poluante, iar, prin combinarea cu alte instrumente de reglementare, se poate obține un pachet de mijloace eficiente pentru protecția mediului, și anume taxele.

Taxele asociate afluenților sau emisiilor de agenți poluanți sebazează pe un sistem care tine cont de cantitatea și/sau concentrația substanțelor deversate în mediul înconjurător. Taxele de utilizatorsunt un concept similar, doar că ele reprezintă plăți directe pentru acoperirea tratării afluenților poluanți ai unor instalații de interes public sau ai unor platforme industriale comune. Taxele de emisie și de utilizator sunt, de regulă, mai puțin importante în ceea ce privește sectorul energetic, ele fiind utilizate cu succes în managementul resurselor de apă. Taxele percepute sunt utilizate fie pentru reducerea emisiilor poluante fie pentru acoperirea deficitului financiar al bugetului de stat.

Măsurile de control ecologic și sectorul energetic

Un concept general al oricărei politici energetice este și va fi întotdeauna securitatea energetică. O serie de schimbări ale cadrului politic pot avea implicații socio-economice asupra securității energetice a unei țări, în special cele care au efect în planul diversității și disponibilității unor resurse energetice. Dintre aceste schimbări, cele dedicate controlului calității mediului joacă un rol important datorită orizontului de proiecție mai lung și impactului semnificativ asupra compatibilității anumitor resurse energetice a noilor reglementări în domeniul poluării mediului.

Securitatea energetică necesită existența unor suficiente disponibilități de resurse energetice, atât în cantități fizice, cât și în planul prețurilor pe piață, care să permită o dezvoltare economică independentă. Principalii factori care concură la realizarea securității energetice sunt:

– existența unor cantități fizice suficiente de materii prime energetice precum și a capacităților de producție, transport, prelucrare și distribuție, care să satisfacă cererea de-a lungul unui orizont de prognoză acoperitor;

– capacitatea sistemului de a răspunde corespunzător la perturbații specifice, pe termen mediu, în domeniul aprovizionării cu resurse energetice;

– capacitatea de a reduce vulnerabilitatea sistemului, pe termen lung, într-o manieră eficientă în planul costurilor prin:

• eficiență energetică crescută și măsuri eficiente de conservare;

• diversitatea resurselor energetice utilizate ;

• prospectarea activă și dezvoltarea patrimoniului de resurse energetice, economic exploatabile;

• dezvoltarea de noi tehnologii în domeniul energiei.

Factori, care nu țin de domeniul energetic, pot provoca schimbări în ceea ce privește modelele cererii, dar și ale aprovizionării cu resurse energetice. Astfel, disponibilitatea și prețul resurselor energetice sunt sensibile la:

– evoluția pieței internaționale ;

– progresul tehnologic general;

– dezvoltarea demografică și schimbări ale stilului de viață;

– evoluții macro și microeconomice în alte sectoare decât cel energetic, în special creșterea economică, structura industriei, politicile fiscale, tendințele pieței financiare internaționale [10, p. 13 ].

Posibilitățile tehnice împreună cu realitățile economice și financiare sunt principalii factori care acționează în dezvoltarea și funcționarea sectorului energetic. Astfel, se pot defini grosier două clase de influențe primare, pe care le exercită măsurile cu caracter ecologic asupra activităților din sfera energiei:

– restricții fizice asupra dezvoltării și funcționării activităților din sectorul energetic;

– schimbări în prețurile resurselor energetice și ale tehnologiilor de procesare.

Există o puternică interdependență între aceste tipuri de influente, întrucât orice schimbare în aprovizionarea cu resurse energetice sau în planul cererii se transferă într-o schimbare de prețuri și costuri de producție, care, la rândule, pot modela reacția producătorilor și consumatorilor la aceste schimbări de pe piață.Aceste influente primare pot induce, la rândul lor, o întreagă gamă de influente secundare asupra multor factori implicați în activitățile din sectorul energetic:

• schimbări în planul aprovizionării cu resurse energetice;

• schimbări în planul cererii;

• efecte asupra opțiunii privind combustibilul și asupra competitivității unor combustibili;

• efecte asupra opțiunilor tehnologice și priorităților activităților de cercetare și dezvoltare.

Efecte primare

Restricții fizice asupra dezvoltării și funcționării sectorului energetic

Atunci, când măsurile de control ecologic sunt orientate în special către restrângerea sau prevenirea dezvoltării și/sau funcționării unor anumite părți sau către toate segmentele ciclului de prelucrare a unui combustibil, impactul este resimțit în modul cel mai direct. In funcție de care segment al ciclului de combustibil este supus reglementării, efectul poate fi mai extins pe termen scurt (când restricțiile sunt asupra producției) sau pe termen lung (când se impun restricții asupra utilizării produsului).

Instrumentele de control, care acționează, în primul rând, asupra activităților din sectorul energetic, includ: reglementări privind utilizarea combustibililor, licențele de funcționare și zonarea, precum și măsurile politice, cu cuprindere largă, orientate spre stoparea, eliminarea sau temporizarea activităților poluante, încă din stadiul de planificare energetică națională.

A aprecia tendințele care rezultă din aplicarea acestor instrumente de control este o sarcină care trebuie să țină cont de costurile, sociale și economice, ridicate, precum și de disponibilitatea economică și fiabilă a resurselor alternative și a tehnologiilor de control, acceptate prin reglementări. Efectul cumulativ al restricțiilor locale, relativ independente, referitoare la amplasamentul capacităților de producție, poate atinge niveluri comparabile cu măsurile restrictive, cu caracter național. Este foarte probabil, ca această tendință să fie de durată, de vreme ce, în numeroase țări, îngrijorarea, legată de diverse segmente ale ciclurilor combustibililor, se manifestă tot mai acut în faza de eliberare alicențelor de construcție/funcționare. În viitorul apropiat, funcționarea ciclului cărbunelui ar putea fi sever restricționată în aproape toate segmentele sale, datorită iminenței acțiunilor orientate spre limitarea schimbărilor climatice globale -controlul efectului de seră.

Acțiunile de conservare a energiei, îmbunătățirea eficientei energetice, pe de-o parte, precum și restricțiile privind utilizarea combustibililor fosili sau chiar interzicerea acestora, pe de alta, par a fi cele mai eficiente măsuri de limitare a emisiilor de CO2 în cazul că efortul internațional se va orienta spre temporizarea procesului de încălzire globală [11].

Schimbări în costul resurselor energetice si al tehnologiilor de prelucrare

Elementele de cost, asociate fiecărui stadiu al ciclului oricărui combustibil, sunt afectate de majoritatea măsurilor de control al calității mediului. Astfel procedura de eliberare a unei licențe sau, mai general, restricțiile de amplasare a unui obiectiv, implică elaborarea de către solicitant a unei documentații cuprinzătoare, de apreciere a impactului ecologic, precum și o prezentare amănunțită a măsurilor de remediere propuse. Cel mai adesea, în stadiul de eliberare a licenței, este solicitată și prezentarea unor metode de reabilitare a amplasamentului ulterior dezafectării obiectivului, precum și a măsurilor de imunizare ecologică. Toate acestea pot conduce la costuri suplimentare, atât în stadiul de proiectare, cât și în timpul funcționării.

Reglementările cu caracter ecologic pot solicita instalarea unor echipamente de control al calității mediului, tehnologii de control, specifice activității desfășurate, sau utilizarea celei mai adecvate tehnologii disponibile (best-available-technology). Astfel de măsuri implică investiții pentru tehnologii suplimentare de control al poluării (Desulfurarea Gazelor de Ardere – FDG, Reducere Catalitică Selectivă etc.), pentru schimbarea de echipamente sau chiar de procese tehnologice care conduc la modificarea sau înlocuirea sistemelor existente (arzătoare cu nivel scăzut al emisiilor NOx, pentru cazane pe bază de cărbune sau derivați petrolieri etc.), iar implicațiile în planul costurilor sunt evidente.

Măsurile de control, cu caracter ecologic, asupra evacuării și depozitării deșeurilor s-au îmbunătățit în ultima perioadă, atât în orientare, cât și în complexitate, și, ca o consecință, operațiile de evacuare a deșeurilor au devenit o componentă importantă în stabilirea costurilor producției pentru o serie întreagă de activități din sfera energiei. Putem aprecia că, pe viitor, datorită cantităților crescânde de deșeuri care trebuie evacuate, aceste operații vor avea un impact substanțial asupra prețului resurselor energetice și a tehnologiilor lor de prelucrare.

O serie întreagă de instrumente economice, utilizate pentru controlul ecologic, au un impact direct asupra costurilor producției și consumului de energie. Ca exemple, pot fi citate taxele pe produse energetice, cum sunt cele aplicate asupra cărbunelui și petrolului, în funcție de conținutul de sulf, și asupra benzinei, în funcție de conținutul său de plumb.

În pofida dificultăților întâlnite în procesul de evaluare precisă a costurilor, produse de măsurile de control al calității mediului, datorită creșterii ariei de acțiune a reglementărilor ecologice și înăspririi acestora, costurile asociate prezervării calității mediului vor deține, în curând, o pondere însemnată în cheltuielile de investiții și funcționare a activităților din sectorul energetic. De pildă, un studiu desfășurat asupra centralelor noi pe cărbune, echipate cu mijloace specifice, de control al emisiilor poluante pentru un spectru larg de poluanți, a evidențiat o creștere a investiției totale cu circa 30-35%.

Efecte secundare

Schimbări în planul aprovizionării cu resurse energetice

Activitățile de aprovizionare cu resurse energetice sunt ținta multor preocupări privind securitatea mediului înconjurător, și, ca urmare, fac obiectul unor reglementări de natură ecologică. Acest lucru a contribuit la înăsprirea termenilor reglementărilor, reflectată mai ales în restricțiile de amplasare cu caracter mai cuprinzător și într-o măsură mai mică în planul costurilor de producție. Evident, că vor fi afectate capacitățile de aprovizionare cu resurse energetice.

Schimbări în planul cererii de energie

Deși impactul măsurilor de control ecologic asupra costului mediu al energiei pentru utilizatori pare a fi destul de scăzut in această etapă, acestsector prezintă un potențial de absorbție a unor schimbări de cost semnificative. Trebuie avut în vedere faptul că, în funcție de elasticitatea cererii, dacă creșterea costului este importantă, prețurile mari ale energiei pot, în cele din urmă, să tempereze cererea de energie.

Utilizarea echipamentelor suplimentare de control al poluării, în conformitate cu termenii legislației, conduce adesea la o scădere a eficientei energetice datorită energiei consumate de aceste echipamente. Cel mai invocat exemplu este cel al sistemelor FDG, care pot consuma, în conformitate cu estimările Agenției de Protecție a Mediului a SUA, între 0,75% și 2,7% din producția de energie a centralei astfel echipate [3, p. 47].

Trebuie notată și următoarea tendință, in creștere în ultimul timp pe plan mondial, care poate produce schimbări semnificative în evoluția cererii de energie, în anumite țări. Aceasta poate fi descrisă simplu prin acțiunea de reamplasare a unor activități energofage în țări în care se apreciază că nu s-a epuizat încă "capacitatea de asimilare" a propriului mediu natural.

Schimbări în opțiunea asupra combustibilului și în competitivitatea combustibililor

Măsurile impuse pentru protejarea mediului pot afecta o mulțime de factori implicați în alegerea combustibilului pentru activități industriale sau casnice, preț, disponibilitate, tehnologii de prelucrare, comoditate, cost al utilizării, politică guvernamentală. Ca rezultat al măsurilor ecologice, piața va cunoaște o clasificare nouă în domeniul preferințelor asupra unui tip de combustibil sau al altuia, în esență, cea care va suferi modificări va fi mai degrabă scala competitivității combustibililor, decât nivelul general al cererii.

Măsurile ecologice vor afecta în mod diferențiat costul resurselor energetice, deoarece acestea prezintă, evident, caracteristici diferite, iar tehnologiile de producție, apte să facă procesul compatibil cu reglementările în vigoare, sunt specifice și conduc la preturi de producție diferite. Exemplul cel mai relevant, în domeniul opțiunii asupra combustibilului, îl constituie schimbarea de pondere, în balanța generală de consum de combustibil fosil lichid, între varietățile cu conținut scăzut de sulf și cele cu conținut bogat de sulf, in favoarea primelor.

Restricțiile de amplasare au un efect important în orientarea opțiunii spre un tip de combustibilsau altul, datorită impactului asupra ofertei de resurse energetice, disponibile în arealul respectiv, și asupra cantităților diverselor resurse energetice care sunt exploatate sau produse.

Există factori care nu au legătură directă cu diferențele de preț sau cu disponibilitatea resurselor energetice, dar care pot afecta opțiunea asupra combustibilului. In decadele trecute se resimțeau efectele incertitudinii legate de evoluția prețurilor resurselor energetice în perioada actuală, evoluțiile rapide în domeniul identificării substanțelor cu potențial poluant și riscurile asociate, precum și relativa incertitudine legată de aprecierea corectă a efectelor dăunătoare a unor subproduse ale ciclurilor combustibililor au drept efect orientarea pieței spre resurse mai "sigure" din punct de vedere ecologic, evident, cu o serie de rezerve [9, p. 215].

Efecte asupra opțiunilor tehnologice și priorităților activităților de cercetară și dezvoltară

Ca rezultat al măsurilor de protecție a mediului s-au creat mijloace de stimulare pentru dezvoltarea de tehnologii prietenoase din punct de vedere ecologic și, astfel, a apărut o piață relativ extinsă și dinamică pentru acestea.

Majoritatea eforturilor au fost orientate spre instalarea de tehnologii de control suplimentare ("add-on" control technologies), dar, în ultimul timp, interesul s-a deplasat spre tehnologiile care incumbă costuri de prevenire a poluării mai scăzute decât cele ale tehnologiilor tip "add-on" și care, în plus, prezintă facilități de economisire a energiei.

Tipul și substanța reglementărilor cu caracter ecologic afectează dezvoltarea și viteza de comercializare a tehnologiilor prietenoase din punct de vedere ecologic. Reglementări ecologice cu caracter imperativ In domeniul tehnologiilor care trebuie utilizate pot stimula inovațiile tehnologice. De pildă, în cazul Germaniei, limitele stricte, impuse emisiilor de NOX de către industria indigenă, au contribuit la dezvoltarea de tehnologii originale de control al acestor emisii și s-a renunțat la cumpărarea de licențe din Japonia, singura posesoare, la data intrării In vigoare a noilor reglementări, de tehnologii performante.

Tehnologii de neutralizare a emisiilor acide

Metode de reducere a emisiilor poluante

Reducerea emisiilor poluante se poate realiza prin:

îmbunătățirea randamentului;

reducerea emisiilor de NOx;

reducerea emisiilor de SO2;

reducerea emisiilor de praf.

Tehnologiile de neutralizare sunt foarte complexe, în special datorită comportamentului specific al oxizilor de azot așa cum rezulta aceștia din procesele termice.

Procedeele de neutralizare a emisiilor gazoase rezultate din procesele termice industriale pot fi catalitice sau necatalitice, având la baza fenomene de absorbție, adsorbție, descompunere termica sau reducere chimica. Aceste procedee sunt in sistem uscat sau lichid dar toate cuprind o serie de faze diferite din punct de vedere al complexității.

Instalațiile de neutralizare a emisiilor gazoase rezultate din procesele de ardere sunt cunoscute, în general, ca instalații de denoxare (DeNOx)-în cazul oxizilor de azot și, respectiv, ca instalații de desulfurare (DeSO2)-pentru dioxidul de sulf.

Tabelul de mai jos prezintă categoriile de procedee utilizate pentru neutralizarea oxizilor de azot si a oxizilor de sulf rezultați din procesele termice [2, p. 144].

Îmbunătățirea randamentului. O măsură pentru reducerea emisiilor de poluanți este creșterea randamentului de producere a căldurii si energiei electrice. Randamentul depinde de tipul tehnologiei de producere folosite. Cel mai ridicat randament se obține în cazul ciclurilor combinate gaze/abur.

Randamentul de utilizare a puterii calorifice a cărbunelui poate fi îmbunătățit dacă căldura evacuată de proces este utilizată pentru termoficare.

în acest fel pot fi evitate emisiile datorate încălzirii casnice individuale si poate fi minimizată evacuarea căldurii centralei prin apa de răcire sau prin turnurile de răcire.

În centralele pe cărbune, randamentul poate fi îmbunătățit prin:

– controlul arderii particulelor;

– reducerea excesului de aer prin monitorizarea continua a concentrației de CO si CO2 după cazan si controlul automat al raportului combustibil/aer ;

– întreținerea si repararea periodica a instalației de ardere.

Reducerea emisiilor de NOx

Modificări aduse arderii

Modificările aduse procesului de ardere sunt în strânsa legătură cu înțelegerea mecanismului de formare a emisiei de NOX:

optimizarea condițiilor de funcționare (exces de aer scăzut);

arderea în două trepte;

arzătoare sărace în NOX ;

trepte de combustibil (rearderea -reburning- utilizând alt combustibil);

recircularea gazelor de ardere.

Modificările aduse arderii sunt utilizate pe scară largă pentru reducerea a 20-70% din emisia de NOX si se raportează ca fiind componente de cost atât pentru centralele existente cât si pentru cele noi.

În tabelul de mai jos sunt prezentate eficiențele de reducere a NOX prin modificări aduse arderii.

Limitarea formării oxizilor de azot în timpul arderii prin măsurile primare de reducerea NOX au ca scop: scăderea temperaturii de ardere;

Evitarea vârfurilor de temperatură prin uniformizarea și amestecarea rapidă a reactanților înflacără; reducerea timpului derezidență latemperaturi înalte; reducerea la sfârșitul flăcării, a oxizilor de azot deja formați [2, p. 69].

Prima etapă în reducerea emisiilor de NOX este optimiza reacondițiilor de funcționare. Funcționarea cu exces de aer scăzut este o tehnică de reducerea concentrației de oxigen până la necesarul minim arderii complete.

Măsura este eficientă pentru controlul formării de NOX din combustibil si pentru obținerea unei cantități mai mici de NOX termic. Funcționarea cu exces de aer scăzut este aplicabilă tuturor tipurilor de cazane si poate duce la o scădere cu aproximativ 15-25% a NOX în unele centrale, cu costuri minime. Aplicarea acestei tehnologii necesită un control mai atent al concentrației de oxigen, deoarece gradul de ardere al carbonului scade dacă excesul de aer este prea scăzut. În cazul arderii cu trepte de aer (ardere în trepte) cărbunele este ars în vecinătatea sau sub nivelele de oxigen (condiții de exces de combustibil). Acest lucru reduce disponibilitatea de oxigen în prima zonă de ardere, fiind eficient pentru controlul NOX din combustibil. După aceea, se introduce aerul terțiar (15-25% din totalul de aer necesar arderii) deasupra liniei de arzătoare, pentru a completa procesul de ardere la o temperatură scăzută. Emisiile de NOX sunt reduse cu până la 35%. Arderea în trepte este eficientă din punct de vedere al costului, dar nu se aplică singură datorită reducerii limitate de NOX si pentru că accelerează coroziunea pereților țevilor.

Arzătoarele sărace în NOX împreună cu arderea în trepte, sunt în general, combinația cea mai utilizată pentru reducerea emisiilor de NOX cu 30-60%. Arzătoarele sărace în NOX implică etapizarea aerului în flacără. Scopul etapizării aerului în arzător este acela de a întârzia amestecul cărbune-aer în zona arzătorului, la fel ca la arderea în trepte. Cu arzătoarele sărace în NOX, o parte din flacără se află în condiții de exces de combustibil. Excesul de hidrocarburi, radicalii conținând hidrogen/oxigen și azot, interacționează prevenind formarea de NOX.

Arderea în trepte de combustibil (rearderea) utilizând cărbune, păcură sau gaz natural, este o tehnologie de reducere a NOX aplicabilă tuturor tipurilor de cazane. Metoda permite reducerea emisiilor de NOX cu aproximativ 40 – 70%. Rearderea înlocuiește în mod uzual cam 15-20% din totalul de căldură care intră în cazan. Din punct de vedere al căldurii intrate, aproximativ 80-85% din cantitatea de cărbune este arsă în zona de ardere principala, urmată de etapa introducerii a 15-20% în zona de reardere, amplasată la o înălțime ridicată în cazan. Se crează astfel o zonă bogată în combustibil, în punctul de injectare a combustibilului de reardere. Radicalii rezultați prin rearderea combustibilului de reardere reduc NOX și N2.

Aerul adițional (aerul de reardere) este introdus deasupra zonei pentru a asigura o ardere completă. În principiu se pot utiliza pentru recombustie (reardere sau rebuming), hidrocarburi lichide sau gazoase. În practică, utilizarea hidrocarburilor lichide este foarte dificilă, deoarece reziduurile nearse pot să fie sub formă de particule solide care sunt greu de distrus și pe care le găsim apoi la ieșirea din coș. Recombustia a făcut obiectul unui număr mare de încercări si de instalații pilot, în domenii diferite, respectiv pentru: instalatii de incinerare, în care combustibilul principal este un deșeu; generatoare de abur din centrale electrice, în care combustibilul principal este fie cărbunele pulverizat, fie păcura; arzătoare de precalcinareîn procesul de fabricare a cimentului. Avantajul utilizării drept combustibil secundar a gazului natural este faptul că necesită doar o mică modificare a cazanului, mai ales la cele care utilizează gazul natural drept combustibil de pornire sau de menținere a flăcării. Pe de altă parte, utilizarea gazului natural necesită instalarea de arzătoare corespunzătoare, injecții adiționale de aer în cazan, diferite dispozitive de control. Aceste modificări conduc la costuri ridicate în comparație cu rearderea [5, p. 146].

Recircularea gazelor de ardere este utilizată pentru reducerea NOX mai degrabă în cazanele pe gaz natural sau combustibil lichid, decât în cele pe cărbune. Eficienta reducerii NOX este scăzută în cazanele pe cărbune (<5%).

Obiectivul urmărit este scăderea temperaturii arderii prin micșorarea temperaturii flăcării cu gaze arse sau fum. Se disting recircularea externă si recircularea internă.

Recircularea externă constă în captarea gazelor de ardere de către un ventilator de gaze aflat în aval de echipament înainte de vatră si injectarea fumului direct în arzător (sau mai multe arzătoare), prin orificiile prevăzute în mod special în acest scop, fie să-l amestece cu aerul de ardere înainte de introducerea acestuia din urmă în arzătoare. Scăderea procentelor de oxizi de azot depinde de debitul fumului recirculat. Această diminuare poate ajunge la 50-60% din valoarea fără recirculare. În practică nu se depășește niciodată un debit de recirculare superior unei valori de 15% din debitul aerului de ardere pentru a nu produce instabilitatea flăcării si creșterea astfel a emisiilor de CO și hidrocarburi. Deoarece fumul este captat la o temperatură de 150 oC, puterea absorbită de ventilatorul de recirculare nu este de loc neglijabilă. În plus, în cazul unor echipamente care funcționează cu combustibili cu un conținut mare de sulf, conductele de recirculare trebuie să limiteze pierderile termice cât și riscurile de coroziune legată de prezența SO2 și SO3. Concomitent, această soluție reduce suprafața radiantă a generatorului de abur, crescând cea convectivă. Recircularea internă urmărește același obiectiv ca și recircularea externă însă, pentru a evita o rețea complicată de conducte foarte scumpă, reducerea flăcării se face cu gazele arse care se găsesc în camera de ardere în vecinătatea imediată a arzătorului. Punerea în circulație a acestor gaze este făcută de un jet format din aerul de ardere și/sau combustibil, în cursul intrării acestuia în focar, în plus, pentru îmbunătățirea amestecului între jetul primar și gazele recirculate, este necesar ca jetul să fie subdivizat [6, p. 19].

Măsuri secundare pentru denoxareagazelor de ardere

Aplicarea măsurilor primare determină o scădere importantă a concentrației oxizilor de azot în gazele de ardere care părăsesc focarul, dar nu întotdeauna si suficientă pentru a corespunde normelor internaționale privind emisia de NOX pe coșul instalațiilor de ardere în scopul protejării mediului ambiant trebuie să se procedeze si la o curățire (denoxare) a gazelor de ardere. Aceste măsuri poartă denumirea de măsuri secundare si ele urmăresc reținerea oxizilor de azot din gazele de ardere înainte ca acestea să fie eliminate pe coșul de fum în mediul ambiant. De multe ori, procedeele de denoxare se "contopesc" si se "înlănțuiesc" cu cele de desulfurare a gazelor de ardere, în principal se practică procedee uscate si umede, în toate cazurile procedeele cuprinzând mai multe etape ce se deosebesc prin complexitate, nivelul investițiilor si calificarea personalului de exploatare.                

2. Sursele artificiale sunt mai numeroase și cu emisii mult mai dăunătoare, totodată fiind și într-o dezvoltare continuă datorată extinderii tehnologiei și a proceselor pe care acestea le generează. Emiterea în atmosferă a poluanților artificiali se poate face prin două moduri.

Principalele surse antropice sunt:

■ arderea combustibililor fosili pentru producerea de electricitate, transport, industrie și gospodării

■ procesele industriale și utilizarea solvenților, de exemplu în industriile chimice și cele extractive

■ agricultura

■ tratarea deșeurilor

Poluanții cu impactul cel mai putenic asupra sănătății sunt considerați: pulberile fine

în suspensie și ozonul (la nivelul solului)

Tipuri de poluare a aerului

Poluarea fizică

1.1 Poluarea fonică este datorată emisiilor de sunete (oscilații armonice) și zgomote (oscilații nearmonice sau amestec de sunete discordante). Principalele surse de poluare fonică sunt: transporturile terestre și aeriene, șantierele de construcții, complexele și platformele industriale etc.

Efecte: disconfort psihic sau tulburări neurovegetative, degradarea auzului și pierderea auzului nevroze, hipertensiune, tulburări endocrine.

1.2 Poluarea radioactivă este datorată proceselor de emisie și propagare în spațiu a unor unde electromagnetice (razele X și radiația gama) și radiații corpusculare (radiații alfa, beta, pozitroni și neutroni), însoțite de transport de energie provenite din surse naturale (radiația cosmică, roci și ape radioactive) sau articilale (extragerea și prelucrarea minereurilor radioactive, combustibilii nucleari, centralele nuclearo- electrice, reactoarele și acceleratoarele de particule, etc).

Efecte: modificări de natură genetică, afectând cromozomii și codul genetic etc.

Poluarea chimică

Principalii compuși poluanți ai atmosferei:

Compușii organici volatili: benzina, eterii de petrol, benzen, acetonă, cloroform, esteri, fenoli, sulfura de carbon etc.) rezultă din prelucrarea țițeiului și a produselor petroliere, din composturile menajere, agricole sau industriale și din emisiile vehiculelor care folosesc motoare cu explozie.

Oxizii de carbon:

■ monoxidul de carbon- provine din surse naturale: erupții vulcanice, incendii, descărcări electrice și fermentațiile anaerobe sau artificiale: arderea combustibililor fosili și arderile incomplete ale carburanților în motoarele cu explozie. Efecte: afecțiuni cerebrale, dereglări de sarcină, malformatii sau chiar decesul. Cele mai mari valori medii zilnice admise sunt de 2 mg/m3.

■ dioxidul de carbon-este principalul gaz care determină „efectul de seră". Rezultă din procese de combustie 79%, respirația plantelor 17,8 %, surse industriale 3%, alte procese naturale 0,2 %. Cantitatea totala de CO2 din atmosfera a crescut de la 1,29 ppm în perioada 1965-1985, la 1,5 ppm între 1985 și1995.

Efecte: devine toxic pentru om în concentrații de peste 2-3 % și nociv la concentrații de peste 25- 30 %.

Compușii sulfului:

■ dioxidul de sulf provine din arderea combustibililor fosili și unele procese metalurgice. Efecte : >1,0 ppm, moartea tuturor plantelor, iar la om provoacă iritații ale aparatului respirator; în concentrații de 4 – 5 mg/m3, intoxicații si decese la mamifere și om. În prezența vaporilor de apă formează acidul sulfuric determinând ploile acide.

■ acidul sulfhidric (hidrogen sulfurat) provine din surse naturale și anrtificiale (în special din industria petrolieră, petrochimică, etc).

Efecte: acțiune toxică asupra omului și animalelor

Compușii azotului:

■ oxizii de azot, cel mai cunoscut este NO2, care provine din arderea combustibililor fosili și emisiile motoarelor cu explozie. Contribuie la formarea smogului (Figura 1).

Smogul este un amestec de ceață solidă sau lichidă și particule solide rezultate din poluarea industrială, in special oxizi de azot și compușii organici volatili. Acest amestec se formează când umiditatea este crescută, iar condițiile atmosferice nu împrăștie emanațiile poluante, ci din contră, permit acumularea lor lângă surse. Smogul reduce vizibilitatea naturală și adesea irită ochii și căile respiratorii [2, p. 58].

■ peroxi-aceti-nitrații (PAN)- se formează sub influența radiației solare și accelerează

procesul de formare a ozonului în troposferă.

Derivații halogenilor rezultă din activitățile industriale.

■ clorul- rezultă din electroliza clorurilor alcaline, lichefierea clorului, producția de celuloză, hârtie și solvenți organici și a pesticidelor organoclorurate. Este mai greu decât aerul și solubil în apă și se concentrează cu ușurință în apropierea solului

■ Efecte: > 15 – 20 ppm, disfuncții ale aparatului respirator și iritații severe ale mucoasei globului ocular, etc.

■ fluorul este folosit în industria aluminiului.

■ Efecte: produce necroze foliare, defoliere, iar în concentrații de 60 – 100 ppb, moartea plantelor.

Poluarea biologică este produsa prin eliminarea si raspandirea in mediul inconjurator a unor germeni microbieni. In prezent, poluarea biologica – bacteriologica, virusologica si parazitologica, are o frecventa foarte redusa.

Modul de dispersie al poluanților

Substantele poluante nu rîmân la locurile unde sunt produse, ci, prin intermediul unor factori, sunt deplasate pe distante mai scurte sau mai lungi. Aflate în concentrație mare la sursa emitentă, pe măsură ce se depărtează se împrăștie și datorită unor fenomene fizice sau chimice, în anumite zone sau regiuni ele cad pe pământ sau se descompun. Principalii factori meteorologici care contribuie la mișcarea poluanților în atmosferă sunt: temperatura, umiditatea, vântul, turbulența și fenomenele meteorologice

Emiterea în atmosferă a poluanților artificiali se poate face prin două moduri:

■ organizat, prin canale și guri de evacuare cu debite și concentrații de impurități cunoscute și calculate

■ neorganizat, prin emiterea poluanților direct în atmosferă discontinuu și în cantități puțin sau chiar deloc cunoscute.

Viteza de dispersie depinde de:

1. caracteristicile fizice ale sursei (viteza și temperatura gazelor, înălțimea coșului de emisie și diametrul acestuia, caracterul stabil sau mobil al sursei, durata de emisie);

2. caracteristicile chimice ale emisiei (concentrația poluantului și nivelul de toxicitate);

3. factori naturali: parametrii meteorologici (viteza și durata vântului, umezeala aerului, precipitațiile atmosferice, presiunea aerului), relief (culoare de vale, zone depresionare, bariereleorografice) și de prezența unor suprafețe împădurite capabile să rețină particule și sa neutralizeze unele gaze.

Directive europene din domeniul calității aerului

s Directiva Consiliului nr. 96/62/CE privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător (Directiva-cadru);

s Directiva Consiliului nr. 1999/30/EC privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător; s Directiva 2000/69/EC privind valorile limită pentru benzen și monoxidul de carbon din aerul înconjurător;

s Directiva 2002/3/EC privind ozonul din aerul înconjurător;

s Directiva 2004/107/EC privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător;

Epurarea – reprezintă procesul complex de reținere și neutralizare a substantelor daunatoare dizolvate, în suspensie sau coloidale prezente în apele uzate industriale sau menajere în stații epurare pentru redarea lor în circuitul apelor de suprafața la parametrii avizați de normele în vigoare.

Stațiilor de epurare a apelor uzate au o schemă de organizare asemanatoare, majoritatea fiind construite pe orizontală. Procesul de epurarea este realizat prin trei faze de epurare, mecanică, chimică și biologică în vederea obținerii unui randament ridicat de îndepărtare a impurităților existente în apele reziduale brute. Se disting două treapte de epurare: primară, mecanică, o treaptă secundară, biologică și la unele stații și o treapta terțiară – biologică, mecanică sau chimică (Figura 3).

Epurarea mecanică are rolul de a reține substanțele grosiere care ar putea înfunda canalele conductelor și bazinele existente sau care prin acțiunea abraziva ar avea efecte negative asupra uvrajelor.

Figura 3 . Schema unei stații de epurare a apei menajere (după

Prin epurarea chimică sunt îndepărtate o parte din conținutul impurificator al apelor reziduale. Epurarea chimică prin coagulare – floculare conduce la o reducere a conținutului de substanțe organice exprimate în CBO5 (consum biochimic de oxigen) de cca. 20 -30 % permițând evitarea încărcării excesive a nămolului activ cu substanță organică. Procesul de coagulare – floculare constă în tratarea apelor reziduale cu reactivi chimici, în cazul de față, sulfat feros clorurat și apă de var, care au proprietatea de a forma ioni comuni cu substanța organica existentă în apă și de a se aglomera în flocoane mari capabile să decanteze sub formă de precipitat.

Epurarea biologică constă în degradarea compușilor chimici organici sub acțiunea microorganismelor în prezența oxigenului dizolvat și transformarea acestor produși în substanțe nenocive.

Instalații de epurare mecanică:

Metode și utilaje de reținere a suspensiilor solide din gazele de ardere

■ Camerele de liniștire gravitaționale care funcționează pe pricipiul trecerii gazelor printr-o cameră cu secțiune foarte mare, cu viteză foarte scăzută, unde, sub acțiunea gravitației, particulele de dimensiuni mai mari se separă din gaz.

■ Cicloanele. Prin introducerea gazelor cu o viteză mare, acestea capătă o mișcare elicoidală, iar particulele, sub acțiunea forței centrifuge, sunt separate langă peretele ciclonului, după care cad în partea inferioară conică a acestuia de unde se elimină.

■ Filtrele din materiale semiporos (semipermeabile), din materiale țesute sau paslă prin care sunt trecute gazele încărcate cu praf rețin particulele de praf, gazul epurat trecand mai departe. Eficiența de reținere a acestor filtre este foarte ridicată, însă utilizarea lor este limitată la temperaturi și unități reduse.

■ Scruberele rețin particulele prin spălarea cu un lichid, apoi acestea sunt separate în decantoare sau separatoare centrifugale.

■ Filtrele electrostatice sunt probabil cele mai potrivite pentru reținerea prafului, fiind utilizate atat pentru particule micronice, cat și pentru cele mai mari atat la presiuni, umidități și temperaturi scăzute, cat și pentru valori ridicate ale acestora.

Procedee de reducere a oxizilor de azot din gazele de ardere

Tehnicile care împiedică formarea de NOx în cantități mari, au ca principiu arderea cu coeficienți de exces de aer foarte scăzuți. Una dintre metode constă în montarea arzătoarelor în colțurile focarelor astfel încat aerul secundar de ardere și combustibilul să nu fie conținute în același jet. Jeturile de combustibil se întalnesc tangențial în centrul focarului, formand o zonă de ardere circulară.

Metode pentru desulfurare:

Compușii cu sulf existenți în atmosferă cuprind în principal H2S, SO2, SO3 și sulfați Pentru respectarea valorii admise a emisiei de SO2 este necesară implementarea unei tehnologii de reținere din gazele de ardere a SO2 cu o rată de desulfurare de minim 94%. Tehnologiile de îndepărtare a bioxidului de sulf cele mai moderne și eficiente se aplică în zona de ardere și de post ardere a combustibililor fosili în cazanele energetice.

Reducerea emisiilor de SO2 în zona de preardere constau în metode convenționale de curățire fizică și chimică a combustibilului. Se vor monta instalații de desulfurare în zona de postardere folosind procedeul umed. Acest procedeu permite SO2 format în zona de ardere să parcurgă toate schimbătoarele de căldură ale cazanelor și numai după aceea să fie reținut. El se poate combina cu diverși compuși din cenușă formând depuneri sulfatice compacte care înrăutățesc schimbul de căldură, provoacă coroziune țevilor și uneori duc la spargerea țevilor.

Legislație

■/ Legea 137/ 1995 cap. III, secțiunea a2-a

Activitate practica

Sarcini de lucru:

Alegeți instrumentele și dispozitivele de recoltare a probelor de aer Determinați volumele probelor folosind instrumentele specifice

Folosind formulele de calcul specifice aplicați corecțiile de volum pentru probele recoltate

Etichetați flacoanele cu probe

Intocmiți fișele de recoltare a probelor de aer [11]

6. Măsuri de protecție a calității solului

Legislație

■/ Legea 137 / 1995 Cap.II, secțiunea a2-a

VI. SUPRAVEGHEREA ȘI CONTROLUL CALITĂȚII APELOR NATURALE

1. Determinarea indicatorilor chimici ai apelor naturale

Criterii de Performanță:

■ Determinarea alcalinității si acidității

■ Determinarea indicatorilor regimului de oxigen

■ Determinarea indicatorilor regimului de mineralizare

■ Determinarea indicatorilor regimului toxic

■ Utilizarea truselor de teren

■ Interpretarea rezultatelor analizelor

Obiective:

– să determine aciditatea si alcalinitatea apelor

– să efectueze determinarea regimului de oxigen, regimului de mineralizare, regimului toxic

– să utilizeze trusele de teren pentru apă

– să explice importanța indicatorii chimici și să interpreteze rezultatele analizelor

Indicatori chimici ai apelor naturale

I. Indicatori ai regimului de oxigen. Oxigenul este un gaz solubil dizolvat în apă sub formă de molecule O2, care condiționeaza existența marii majorități a organismelor acvatice. Apa care se află în contact cu aerul atmosferic conține oxigen dizolvat, în timp ce apa subterana conține foarte puțin oxigen. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de presiunea atmosferică, temperatura aerului, temperatura și salinitatea apei.

Conținutul în oxigen al apei râurilor provine din:

>reabsorbția oxigenului din atmosferă la suprafața apei prin difuzie lentă sau prin contact energic

> fotosinteza

> consumul biochimic de oxigen pentru biodegradarea materiilor organice poluante.

II. Sărurile dizolvate imprima principalele caracteristici ale apei.

Tabelul 4. Principalelii ioni din apele naturale

III. Reziduulfixreprezintă totalitateasubstanțelordizolvate înapă, stabiledupă evaporarela 1050C, mareamajoritateaacestorafiinddenatură anorganică.

IV. Indicatoribiogeni: compușiaiazotului- amoniacul, nitriții și nitrații; compușiaifosforului.

V. Indicatori ai capacității de tamponare ai apei

4. Măsurarea radioactivității apelor naturale Criterii de Performanță:

■Caracterizarea radioactivității apelor naturale

■Utilizarea aparatelor pentru determinarea radioactivității apelor naturale

■Interpretarea rezultatelor analizelor

Obiective:

-să caracterizeze radioactivitatea apelor naturale

-să utilizeze sonda de scintilație pentru determinarea radioactivității

-să interpreteze rezultatele analizelor

Principalele surse de poluare radioactivă artificiala sunt următoarele:

> accidentele și deșeurile de la reactoarele nucleare;

> experiențele și accidentele cu arme nucleare;

> tratamentele medicale ce utilizează radiații sau radionuclizi

> diferite activități profesionale.

Efectele produse de iradierea diferitelor corpuri(inclusiv a sistemelor biologice) pot fi caracterizate prin investigarea schimbărilor deproprietăti (fizice, chimice, etc.) ale materialelor respective, produse în urma iradierii.

Principalele metode de detectie a radioactivitatii pot fi grupate pe următoarele categorii:

> Metode bazate pe fenomenul de ionizare produs de radiatii sau de schimbare a proprietătilor electrice a mediului supus iradierii

> Metode bazate pe fenomenul de luminescentă produs de radiatii (detectorul cu scintilatie)

> Metode pentru vizualizarea traiectoriilorparticulelor

> Metode fotografice

5. Determinarea indicatorilor microbiologici ai apelor naturale

Criterii de Performanță :

■ Caracterizarea indicatorilor microbiologici

■ Determinarea indicatorilor microbiologici

■ Interpretarea rezultatelor analizelor

Obiective:

– să caracterizeze indicatorii microbiologici ai apelor naturale

– să efectueze determinarea indicatorilor microbiologici ai apelor

– să interpreteze rezultatele analizelor

În condiții naturale apa conține o serie de microorganisme care variază ca număr, specie și proveniență. După semnificația impurificării, flora microbiană care se găsește în apă poate fi clasificată în două categorii: flora microbiană proprie apei (flora naturală) și flora microbiană de impurificare (de natură umană sau naturală).

Microflora proprie este formată din microorganisme care au habitatul obișnuit în apă și sol: coci, sarcine, bacili (Chromobacter sp., Achromobacter sp., B. subtilia, micoides, megaterium), diferiți fungi și specii bacteriene cu rol în procesele naturale de degradare a substanțelor organice.

Indicatorii bacteriologi:

> Numărul total de germeni/ml apă reprezintă numărul de bacterii saprofite, ce cresc pe medii simple, la 37 ° C. Este un indicator de orientare globală, care apreciază dacă apa este poluată; gradul ei de poluare, nepermițând evaluări asupra originii impurificării. În scopul obținerii unor informații mai precise, se pot face incubări paralele, la 37 °C și 22 °C, iar raportul acestora permite orientativ, în funcție de predominanță, diferențierea poluării apei cu microorganisme saprofite de cele de natură umană sau animală [8, p. 157].

> Germenii coliformi sunt considerați, în sensul cel mai general al termenului, indicatori de poluare cu floră intestinală. Bacteriile coliforme pot avea în totalitate origine intestinală și prezența lor în apă semnifică existența posibilă și a altor microorganisme intestinale patogene sau potențial patogene, deși după numeroși autori semnificația lor în apă este încă contraversată. În calitate de test mai sigur de poluare fecală frecvent se utilizează E. Coli, a cărei origine intestinală nu poate fi pusă la îndoială.

CAPITOLUL III. SUPRAVEGHEREA ȘI CONTROLUL asupra poluării

3.1.Controlarea poluarii atmosferice

1.Recoltarea probelor de aer

Criterii de performanță:

■ Alegerea instrumentelor și dispozitivelor de recoltare

■ Determinarea volumelor de aer recoltate

■ Aplicarea corecției de volum

■ Marcarea și înregistrarea probelor

Obiective:

-să identifice conform criteriilor de performanță caracteristicile tehnice ale instrumentelor și dispozitivelor de recoltare

-să efectueze conform criteriilor de performanță recoltarea probelor de aer

-să calculeze conform criteriilor de performanță volumul unei probe de

-să înregistreze conform criteriilor de performanță o probă de aer

Fișa de lucru

Numele și prenumele candidatului : Timp de lucru :

Sarcini de lucru:

1. Alegeți instrumentele și dispozitivele de recoltare a probelor de aer

2 Determinați volumele probelor folosind instrumentele specifice

3 Folosind formulele de calcul specifice aplicați corecțiile de volum pentru probele recoltate

4 Etichetați flacoanele cu probe

5 Intocmiți fișele de recoltare a probelor de aer

■ Instrumente, dispozitive: flacoane închise, aspirator, conimetrul Zeiss, vase de sticlă și de material plastic

■ Determinare: reometre, rotametre, gazometre ■S Corecție de volum: formule de calcul

Instrucțiuni pentru candidat :

• Citiți cu atenție sarcinile de lucru ;

• Solicitați lămuriri evaluatorului in cazul unor neclarități la cerințele din sarcinile de lucru

• Asigurați-vă de existența instrumentelor materialelor și echipamentelor necesare rezolvării sarcinilor de lucru

• Asigurați-vă de indeplinirea condițiilor de protecția și securitatea muncii precum și de existența echipamentului specificde protecția muncii

• Rezolvați toate sarcinile de lucru prevăzute in tabel in limita timpului de lucru precizat

2. Monitorizarea calității aerului

Criterii de performanță:

■ Determinarea poluanților cu acțiune iritantă

■ Determinarea poluanților cu acțiune asfixiantă

■ Determinarea poluaților cu acțiune sistemică

■ Determinarea poluanților cu acțiune cancerigenă

■ Interpretarea rezultatelor analizelor

Obiective:

– să determine conform criteriilor de performanță diferiți poluanți din atmosferă

– să explice conform criteriilor de performanță principiile teoretice și practice care stau la baza metod elor de analiză

– să interpreteze conform criteriilor de performanță rezultatele analizelor

3. Prognozarea dispersiei poluanților in funcție de evoluția parametrilor meteorologici

Criterii de performanță:

■ Stabilirea modului de dispersie a poluanților în aer determinată de mișcările aerului

■ Stabilirea modului de dispersie a poluanților în aer determinată de fenomene meteorologice

■ Identificarea fenomenelor meteorologice care produc stagnarea poluanților în atmosferă

Obiective:

– să stabilească conform criteriilor de performanță, modul de dispersie a poluanților

– să explice conform criteriilor de performanță fenomenele meteorologice care stau

la baza procesului de dispersie a poluanților

– să recunoască conform criteriilor de performanță fenomenele care produc

stagnarea poluanților

> Vantul este principalul factor care contribuie la dispersarea poluantilor in atmosfera. Difuziunea poluantilor in atmosfera este direct proportionala cu viteza vantului.

> Calmul atmosferic este cea mai favorabila conditie meteorologica pentru poluarea aerului, deoarece pe masura producerii de poluanti de catre diversele surse, acestia se acumuleaza in vecinatatea locului de eliminare si concentratia lor creste continu.

> Turbulenta aerului este un fenomen complex ce rezulta din diferentele de temperatura, miscare si frecare dintre straturile in miscare, a unor portiuni mici ale maselor de aer, care determina o continua stare de agitatie interna.

> Umiditatea aerului

Fisa de lucru

Numele și prenumele candidatului : Timp de lucru :

Sarcini de lucru:

Realizarea unui proiect pe tema "Determinarea modului de dispersie a poluanților în aer" tinand cont de urmatoarele elemente:

■S Mișcări de aer: vânt, curenți ascendenți și descendenți, instabilitatea atmosferică ■S Fenomene meteorologice: precipitații, viscol, vijelie

■S Fenomene ce produc stagnarea: ceață, inversiuni termice in straturile inferioare ale

atmosferei

3.1. Supravegherea si controlul calitatii solului

1. Interpretarea caracteristicilor solului Criterii de performanță :

■ Interpretarea fenomenului de formare a părții minerale a solului

■ Interpretarea fenomenului de formare a părții organice a solului

■ Identificarea principalelor tipuri de sol

■ Corelarea între organismele vii din sol și proprietățile acestuia

Obiective:

-să interpreteze fenomenul de formare a părții minerale a solului conform criteriului de performanță

-să interpreteze fenomenul de formare a părții organice a solului conform criteriului de performanță

-să identifice principalele tipuri de sol, conform criteriului de performanță

-să coreleze proprietățile solului cu organismele vii care trăiesc în acesta

Clasificarea solurilor:

Tipuri de soluri:

• Cernoziomuri;

• Soluri brun roșcate si brune de padure (tipice sau podzolite, inclusiv podzoluri secundare);

• Soluri brune acide tipice sau podzolite (inclusiv podzolurile primare si solurile pajistilor alpine);

• Rendzinele pe calcare si pseudorendzinele pe marne;

• Solurile alcaline si saline;

• Solurile de mlastina

> Ord.519 8 Aug. 2003 – Ministerul Agriculturii, Padurii, Apelor si Mediului

SISTEMUL ROMAN DE TAXONOMIE A SOLURILOR (SRTS – ICPA Bucuresti).

2. Determinarea caracteristicilor fizice ale solului

Criterii de performanță :

■ Determinarea umidității solului

■ Determinarea compoziției granulometrice și a texturii solului

■ Determinarea capilarității solului

■ Determinarea densității și a densității aparente a solului

Obiective:

-să determine umiditatea solului , conform criteriului de performanță

-să determine compoziția granulometrică și textura solului

-să determine capilaritatea solului , conform criteriului de performanță

-să determine densitatea și densitatea aparentă a solului

Fisa de lucru

Numele și prenumele candidatului : Timp de lucru :

Sarcini de lucru:

1. Determinați umiditatea solului (probe de sol, creuzet de porțelan, spatulă, balanță, etuvă, clește de laborator)

• Aducerea creuzetului la masă constantă

• Cantărirea probei de sol umed

• Uscarea probei de sol pană la masă constantă

• Cantărirea probei de sol uscat

• Calculul umidității

2. Determinarea compoziției granulometrice și a texturii solului (probă de sol uscat, set de site, spatulă, sticlă de ceas, balanță)

•Cântărirea probei de sol

•Cernerea probei de sol prin site cu ochiuri din ce în ce mai mici

•Cântărire fracțiunilor de sol

•Calculul compoziției granulometrice

3. Determinarea capilarității solului (de sol, tuburi de sticlă, spatulă, stativ, vas cu apă)

• Umplerea tuburilor cu diferite tipuri de sol

• Fixarea tuburilor in stativ, cu capătul inferior in vasul cu apă

• Măsurarea inălțimii pană la care se ridică apa in fiecare tub

• Aprecierea capilarității fiecărui tip de sol

4. Determinarea densității și densității aparente a solului (proba de sol, picnometru, cilindru gradat, balanță, spatulă)

• Cântărirea probei de sol

• Măsurarea volumului probei de sol

• Calculul densității

Determinarea indicatorilor chimici de calitate a solului

Criterii de performanță:

■ Recoltarea probelor de sol cu instrumente specifice

■ Întocmirea fișei de recoltare a probelor

■ Determinarea reacției solului

■ Determinarea gradului de saturație a solului cu îngrășăminte chimice

■ Determinarea gradului de infestare a solului cu pesticide

■Determinarea cantitativă a microelementelor și elementelor de ordin secundar din sol

■ Interpretarea rezultatelor

Obiective:

– să recolteze probe de sol , conform criteriului de performanță

– să întocmească fișa de recoltare a probelor

– să determine reacția solului

– să determine gradul de saturație a solului cu îngrășăminte chimice

– să determine gradul de infestare a solului cu pesticide

– să determine cantitativ microelementele și elementele de ordin secundar din sol

– să interpreteze rezultatele determinărilor

5. Determinarea radioactivității solului

Criterii de performanță :

■ Recoltează probe de sol

■ Măsoară radioactivitatea solului cu aparate speciale

■ Monitorizează și interpretează rezultatele determinărilor

Obiective:

– să recolteze probe de sol, conform criteriului de performanță

– să măsoare radioactivitatea solului, conform criteriului de performanță

– să monitorizeze și interpreteze rezultatele determinărilor

Radioactivitatea (lat. radius = rază, radiație) reprezintă fenomenul de emisie spontană de particule subatomice și/sau radiații electromagnetice (fascicole de fotoni) de către radionuclizi (atomi cu nucleu instabil, care au proprietatea de a se dezintegra).

Probele de sol sunt recoltate din zone necultivate de cel puțin 10 ani. Prelevarea probelor de sol se efectuează saptămânal, iar măsurarea beta globală a probelor se face după 5 zile. Recoltarea probelor se execută cu sonde agrochimice. Sonda propriu-zisă este formată dintr-o tijă metalică prevăzută, pe adâncimea de 0-20 și 20-40 cm, cu un canal în care se colectează proba o dată cu introducerea sondei în sol.

Adâncimea de recoltare este diferită: 0-10 cm pentru pășuni și fânețe, 0-20 cm pentru terenurile arabile, sere și solarii și 0-20 cm și 20-40 cm în plantațiile de pomi și viță de vie.

Poluarea radioactiva a solului este determinata de depunerile radioactive si depozitele pe sol a reziduurilor cu continut bogat in izotopi. Cei mai preiculosi radionuclizi sunt cei cu viata lunga ca: strontiu 90 (26 de ani) si cesiu 137 (30 de ani), dar importanta au si iodul 131, ruteniu 160 si altii emisi de reactoarele nucleare si care contribui la radiatia gama globala.

Strontiu radioactiv se concentreaza in sol in cantitate mai mare, ca urmare a precipitatiilor abundente. El este mentinut in straturile superioare prin forte electrostatice de unde este antrenat prin procesele de eroziune.

Recoltarea probelor de sol se realizeaza cu sonda agrochimica. Aceasta este formată dintr-o tijă metalică prevăzută, pe adâncimea de 0-20 și 20-40 cm, cu un canal în care se colectează proba o dată cu introducerea sondei în sol.

Detectarea radiațiilor prin mijloace fizice este bazată pe efectele produse la interacția radiațiilor cu substanța, efecte care pot fi: electrice (ex. ionizarea mediilor străbătute), optice (scintilații, luminiscența), chimice (influența cineticii reacțiilor, radiocatalizarea lor), fotochimice (impresionarea emulsiilor fotografice) etc.

Aparate speciale:

Contorul Geiger- Muller este format dintr-un cilindru din sticla (cu un strat conductor pe interior) sau metal (subtire) în centrul caruia se un electron central (anod) din tungsten în interiorul caruia se afla un gaz cu molecule care au o afinitate slaba pentru electroni (heliu, neon, argon si un amestec argon 90% jsi 10% alcool etilic).

Detectorul cu scintilație are la bază fenomenul de scintilație a unui cristal sub acțiunea radiațiilor.

3.3. Supravegherea si controlul calitatii apei potabile și apelor uzate

1. Interpretarea schemelor de alimentare cu apă Criterii de performanță:

■ Identificarea modalităților de captare a apelor în funcție de sursa de apă

■ Identificarea modalităților de stocare a apei

■ Compararea diferitelor tipuri de rețele de distribuție

Obiective:

– să identifice modalități de captare și stocare a apei

– să compare diferite tipuri de rețele de distribuție a apei

A. Captarea apei de suprafata

Pentru captarea apei constructiile si instalatiile de captare se amplaseaza in amonte de asezarile omenesti, evitandu-se pe cat posibil sursele de poluare. In functie de adancimea raului, captarea se poate face: in albia raului sau in malul raului.

■ Instalatia de captare a apei in malul raului cuprinde mai multe elemente: priza, statii de pompare apa bruta, conducte. Prizele sunt constructii prevazute cu:

– ferestre pt patrunderea apei, cu gratare de protectie, pentru a impiedica patrunderea corpurilor aduse de apa; compartimente-unul de priza in care intra apa si unul din care e aspirata apa de pompe. Intre cele doua componente este o sita prin care apa trece in compartimentul din care e aspirata.

■ Instalatia de captare a apei in albia raului cuprinde: crib din beton, ferestre (barbacane), sorb, conducta de aspiratie roci pentru fixare.

B. Captarea apei de adancime

■ Captari orizontale – drenuri. Drenul este tub din beton prevazut cu gauri =barbacane. Deasupra drenului se aseza filtre din nisip, pietris argila batuta – pentru a impiedica patrunderea apei de suprafata .

■ Captari verticale – puturi sapate sau forate , infipte. Puțurile sapate – cu sectiune circulara , 1-3m , diametru, cu gauri (barbacane) pentru patrunderea apei. La partea superioara se construieste camin de vizitare. Puțurile infipte – tuburi din metal, cu diametru mic.

Rezervoarele pentru inmagazinarea apei asigura o rezerva de apa pentru compensatia variatiei de consum, pentru cazuri de avarii si pentru stingerea incendiilor Pot fi din beton armat, cilindrice, cu 1 sau 2 compartimente, cu camera de vane.

Urmărirea procesului tehnologic de îmbunătățire a calității apei

Criterii de performanță:

■ Caracterizarea indicatorilor de calitate a apei potabile

■ Interpretarea schemelor tehnologice de tratare a apelor

■ Identificarea procedeelor și instalațiilor de tratare a apei

Obiective:

– să caracterizeze indicatorii de calitate ai apei potabile

– să interpreteze schemele tehnologic

– să identifice procedeele și instalațiile

Indicatori de calitate: proprietăți organoleptice, fizice, chimice, bacteriologice Procedee de tratare a apei fizico- chimice si biologice:

> Sedimentarea – depunerea suspensiilor mai mari de 0,2 mm in deznisipatoare

> Decantarea – depunerea suspensiilor mai mici de 0,2mm in decantoare.

> Tratarea cu coagulant – neutralizarea unor substante cu sulfat de Al.

> Filtrarea – in bazine inchise sau deschise cu strat de filtrare din nisip. Apa circula de sus in jos. Dupa viteza de filtrare sunt filtre lente si filtre rapide. Pentru curatarea filtrelor se introduce apa curata de jos in sus.

> Dezinfectarea -cu clor gazos, dioxid de carbon (CO2) si diversi compusi care pun in libertate clor in contact cu apa (substante clorigene) la care este absolut necesara cunoasterea cantitatii de clor eliberata (clor activ) pentru a putea fi folosita. Cantitatea necesara se stabilste prin determinarea clorului rezidual (care ramâne dupa un contact de 30 minute cu apa) si al carui limita trebuie sa fie cuprinsa intre 0,05-0,5 mg/l.

> Reducerea duritatii apei – precipitarea chimica: eliminarea din apa a unor substante dizolvate ca fierul, manganul.

> Corectarea proprietatilor organoleptice.

Modul de alcatuire al statiei de trartare a apei depinde de tipul de sursa de apa, de natura si concentratia impuritatilor ce urmeaza a fi inlaturate.

Instalații folosite la tratarea apei:

> deznisipatoare;

> decantoare;

> filtre

Deznisipatoarele si decantoarele sunt bazine formate din mai multe compartimente: compartiment pentru intrarea apei, compartiment compartiment pentru linistirea apei si depunerea suspensiilor, compartiment pentru colectarea apei curate. Depunerea suspensiilor se face prin cadere libera.

❖ Deznisipator orizontal: camera de linistire si distributie a apei brute, bare de linistire, camera de depunere a nisipului, stavila la intrare, camera de colectare a apei deznisipate, stavila la iesire, canal de golire, stavila la golire, gratar.

Monitorizarea calității apei pe parcursul procesului tehnologic

Criterii de performanță:

■ Recoltarea probelor de apă din diferite faze ale procesului tehnologic

■ Determinarea indicatorilor de calitate ai apei potabile

■ Interpretarea rezultatelor analizelor

Obiective:

– să recolteze probele de apă așa cum precizează criteriul de performanță

– să determine indicatorii de calitate ai apei potabile

– să interpreteze rezultatul analizelor

Fisa de lucru

Numele și prenumele candidatului : Timp de lucru :

Sarcini de lucru:

Urmărește calitatea apei potabile la intrarea in stație respectant următoarele etape:

■ Recoltarea probelor de apă din diferite faze ale procesului tehnologic

■ Determinarea indicatorilor de calitate ai apei potabile

■ Interpretarea rezultatelor analizelor

Faze: intrare, ieșire stație, pe parcursul procesului tehnologic,

Indicatori: fizico -chimici: pH, reziduu fix, conductivitate, alcalinitate duritate totală, calciu, magneziu, substanțe organice oxidabile – microbiologici: număr total de germeni la 37°C, număr probabil de coliformi totali

Interpretare: normele de calitate in vigoare

Instrucțiuni pentru candidat:

• Citiți cu atenție sarcinile de lucru ;

• Solicitați lămuriri evaluatorului in cazul unor neclarități la cerințele din sarcinile de lucru

• Asigurați-vă de existența instrumentelor materialelor și echipamentelor necesare rezolvării sarcinilor de lucru

• Asigurați-vă de indeplinirea condițiilor de protecția și securitatea muncii precum și de existența

Supravegherea si controlul calitatii apelor uzate

1.Supravegherea rețelei de canalizare a apelor uzate

Criterii de performanță:

■ Interpretarea unei scheme de canalizare

■ Supravegherea calității apelor uzate introduse în rețeaua de canalizare

■ Determinarea debitului apelor uzate și meteorice

■ Supravegherea modului de exploatare și întreținere a rețelelor de canalizare

Obiective:

– să interpreteze o schema de canalizare

– să aprecieze indicatorii de calitate pentru ape uzate

– să calculeze diferite debite

– să demonstreze că poate aprecia modul in care s-a realizat exploatarea și întreținerea rețelelor de canalizare

Apele uzate orășenești (STAS 1846-90) reprezintă amestecul dintre apele uzate menajere, apele uzate tehnologice proprii sistemului de alimentare cu apă și de canalizare și apele uzate industriale, respectiv agrozootehnice preepurate sau nu, astfel încât caracteristicile lor fizice, chimice, biologice și bacteriologice să respecte valorile indicate în NTPA 002/2002 (STAS 1846-90).

Fisa de lucru

Numele și prenumele candidatului : Timp de lucru :

Sarcin i de lucru:

Interp retarea unei scheme de canalizare utilizand urmatoarele elemente:

■ Scheme de canalizare : Colectoare principale și secundare de ape uzate, colectoare de ape meteorice, gură de scurgere, gură de evacuare, curbe de nivel

■ Sistem unitar, separativ și mixt

■ Ca litatea: Valori admise pentru temperatură, pH, cianuri, clor liber, hidrogen sulfurat și sul furi, produse petroliere

■ De bite: Debitul orar maxim al apelor menajere, industriale

■ Ca ntitatea de precipitații atmosferice

■ Exploatarea: Controlul periodic calitativ și cantitativ al apelor uzate, Controlul exterior și int erior al rețelelor de canalizare

■ Întreținerea: spălarea, curățirea canelor vizibile și nevizibile, desfundarea și repararea reț elelor de canalizare

Instrucțiuni pentru candidat :

• Asigurați-vă de existența instrumentelor materialelor și echipamentelor necesare rezolvării

sarcinil or de lucru

• Asigurați-vă de indeplinirea condițiilor de protecția și securitatea muncii precum și de existența

echipamentului specificde protecția muncii72

2. Urmărirea indicatorilor fizico-chimici de calitate a apelor uzate pe parcursul procesului tehnologic

Criterii de performanță:

■ Interpretarea unei scheme de canalizare

■ Recoltarea probelor de apă de pe parcursul procesului tehnologic

■ Conservarea, marcarea și înregistrarea probelor

■ Analiza chimică a apelor uzate Obiective:

– să recolteze probe în instalațiile de epurare a apelor uzate

– să execute operațiile de conservare și marcare a probelor

– să calculeze diferite debite

– să execute analizele

La trecerea apelor uzate prin stații de epurare rezultă: ape epurate si nămoluri. Nămolurile provenite din epurarea apelor uzate sunt sisteme coloidale complexe, cu aspect gelatinos, cu compoziție eterogenă, care conțin:

> particule coloidale (d<1 pm)

> particule dispersate (d<1-100 pm)

> materii în suspensie

> polimeri organici de origine biologică

> apă

Clasificarea nămolurilor

■ După procesele de epurare a apelor uzate:

nămol primar – din treapta de epurare mecanică; nămol secundar – din treapta de epurare biologică;

nămol mixt – din amestecul de nămol primar și după decantarea secundară; nămol de precipitare (chimic) – din epurarea fizico-chimică prin adaos de agenți de neutralizare, precipitare, coagulare-floculare.

■ După stadiul lor de prelucrare în cadrul gestiunii nămolurilor, acestea se pot clasifica în următoarele grupe:

nămol brut (neprelucrat);

nămol stabilizat (aerob sau anaerob);

nămol deshidratat (natural sau artificial);

nămol igienizat (pasteurizare, tratare chimică sau compostare);

nămol fixat – prin solidificare în scopul imobilizării compușilor toxici;

cenușă – din incinerarea nămolului.

Activitate practica

Re coltarea probelor de nămol

Marcarea și înregistrarea probelor

Analiza chimica a apelor uzate si nămolurilor

1. Recoltare manuală folosind flacoane, cupa cu mâner

2. Loc de recoltare: instalații de fermentare.

3. Marcarea si înregistrarea: Fișa de recoltare

3. Urmărirea indicatorilor fizico-chimici de calitate a nămolurilor din statia de epurare

Criterii de performantă:

■ Recoltarea probelor de nămol

■ Marcarea și înregistrarea probelor

■ Analiza chimica a nămolurilor Obiective:

– să recolteze probe în instalațiile de epurare a apelor uzate

– să execute operațiile de marcare și înregistrare a probelor

– să execute analizele

Indicatori fizico-chimici de calitate a nămolurilor din statia de epurare:

> indicatorilor generali (umiditate, greutate specifică, pH, raport mineral-volatil, putere calorică etc.)

> indicatorilor specifici (substanțe fertilizante, detergenți, metale grele, uleiuri și grăsimi etc.)

Fișa de lucru

Numele și prenumele candidatului : Timp de lucru :

Sarcini de lucru:

Stabilirea indicatorilor fizico-chimici de calitate a nămolurilor din statia de epurare

■ Recoltarea probelor: Probe simple și medii

■ Recoltare manuală folosind flacoane, cupa cu mâner

■ Loc de recoltare: instalații de fermentare.

■ Marcarea si înregistrarea: Fișa de recoltare

■ Analiza chimică a apelor uzate și nămolurilor

■ Aciditatea și alcalinitatea, acizi volatili, conținutul de substanțe uleioase și grăsimi, azotul, CBO5, pH, reziduu, umiditate, greutate specifică, substanțe organice, activitatea nămolului, hidrogenul sulfurat.

Instrucțiuni pentru candidat :

• Citiți cu atenție sarcinile de lucru ;

• Solicitați lămuriri evaluatorului in cazul unor neclarități la cerințele din sarcinile de lucru

•Asigurați-vă de existența instrumentelor materialelor și echipamentelor necesare rezolvării sarcinilor de lucru

•Asigurați-vă de indeplinirea condițiilor de protecția și securitatea muncii precum și de existența echipamentului specificde protecția muncii

4. Urmărirea indicatorilor biologici ai apelor uzate si a nămolurilor

Criterii de performanță:

■ Recoltarea probelor de apă

■ Conservarea, fixarea și înregistrarea probelor

■ Interpretarea analizei biologice a apelor uzate pe baza indicatorilor biologici

Obiective:

– să recolteze probe în instalațiile de epurare a apelor uzate

– să descrie operațiile de conservare, fixare și înregistrare a probelor

– să execute analizele

Fisa de lucru

Numele si prenumele candidatului : Timp de lucru :

Sarcini de lucru:

Stabilirea indicatorilor fizico-chimici de calitate a nămolurilor din stația de epurare

■ Recoltarea probelor: Probe calitative și cantitative

■ Recoltare cu fileu planctonic, draga de buzunar și apucătoare, racloare

■ Loc de recoltare: de la deznisipatoare, separatoare de grăsimi, decantoare, biofiltre, bazine de aerare, platforme de filtrare, stații de clorinare, deversoare, canale și conducte.

■ Conservarea, fixarea, înregistrarea:

■ Conservarea chimică cu alcool etilic și formol

■ Fișa de recoltare

■ Indicatori biologici Pentru fier și mangan, calciu, de salinitate, hidrogen sulfurat, de substanțe organice

Instrucțiuni pentru candidat :

• Asigurați-vă de existența instrumentelor materialelor și echipamentelor necesare rezolvării sarcinilor de lucru

• Asigurați-vă de indeplinirea condițiilor de protecția și securitatea muncii precum și de existență.

5. Aplicarea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea proceselor de autoepurare pe cursurile de apă

Criterii de performanță:

■ Recoltarea probelor de apă

■ Caracterizarea fenomenul de autoepurare

■ Identificarea factorilor principali care influențează capacitatea de autoepurare

■ Aplicarea metodelor de îmbunătățire a capacității de autoepurare Obiective:

– să caracterizeze mecanismele ce stau la baza fenomenelor

– să interpreteze factorii care influențează autoepurarea

– să descrie metodele de îmbunătățire a capacității de autoepurare

Procesul de autoepurare este influentat de componenti chimici ai apei, care contribuie la crearea conditiilor de viata ale organismelor acvatice sau favorizeaza unele reactii fizico-chimice si biochimice: fierul, manganul, azotul, fosforul, sulful, siliciul, magneziul, potasiul, aluminiul si unele oligoelemente.

Factorii bilogici. Organismele acvatice, in special bacteriile au rolul principal in procesul de autoepurare a apelor, restul organismelor, cu putine exceptii, continuand transformarile incepute de bacterii, eventual stimuland unele dintre ele. Din punct de vedere al nutritiei, bacteriile se impart in autotrofe si heterotrofe.

Concluzii și recomandări

Asigurarea unei calitatii corespunzatoare a mediului, protejarea lui ca necesitatea supravietuirii si progresului reprezinta o problema de interes major si certa actualitate pentru evolutia sociala. În acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului, diminuarea efectelor negative ale activitatii umane cu implicatii asupra acestuia.

Este bine cunoscut faptul ca poluarea nu cunoaste frontiere si în acest context, efectele sale locale pot evolua rapid catre cele regionale, continentale si chiar globale. Constientizarea pericolului degradarii si distrugerii elementelor mediului, a înscris atât la nivel national, cât si mondial, protectia si conservarea naturii printre prioritatile umanitatii.

Anumite aspecte ale efectelor crizei ecologice (diminuarea stratului de ozon, ploile acide, efectul de sera, smogul, desertificarea, diminuarea patrimoniului genetic mondial etc.) afecteaza umanitatea în general, solicitând unirea eforturilor tuturor.

Chiar si în absenta unor astfel de masuri fiscale, se constata ca cerintele ecologice reprezinta unul din factorii de care cumparatorii tin cont tot mai mult la decizia de achizitionare, alaturi de celelalte aspecte de calitate, de pret, de experienta anterioara a cumparatorului.

Bibliografie

Bean, F.; Marin, D.; Simon, T. Economia turismului și mediului înconjurãtor. București: Editura Economicã, 1998. 279 p.

Buliga I., Lory S. Consideratii generale privind poluarea solului,apei si aerului in zona perimetrelor petroliere din Gorj. Târgu Jiu: Carbunesti S.A., 2014. 148 p.

Capcelea A. Mediul înconjurător pentru Europa. Chișinău: Știința, 2003. 99 p.

Cioroi M. Chemical analysis of water and soil. Brăila: Evrika, 2000. 237 p.

Ciubotaru Virginia, Frasineanu Ioan, Frasineanu Corina. Politici ecologice de mediu. București: Editura Economică, 2011. 216 p.

Copacinschi Gh., Mîrza V., Ciobanu Z., Veleva A. Sursele de poluare a aerului atmosferic. In: Mediul Ambiant, 2005, nr.3, p. 16-22.

PENTRUPROTE72241520.php

Roșca, D. Aspecte ale managementului ariilor naturale protejate.In: Economica, Revistă științifico-didactică. 2006, nr. 3, p. 15-24.

Toniuc, N.; Boșcaiu, N. Situația ariilor protejate în R. S. România. Prezent și perspectivă. Strategii pentru asigurarea echilibrelor ecologice. Iași: Univ. Al. I. Cuza, 1989. 354 p.

Stratan N., Coca M., Alexandrov E. Resursele naturale – componența esențială a patrimoniului național. In: Mediul Ambiant, 2003, nr.1, p. 11-17.

http://www.legestart.ro/Legea-104-2011-calitatea-aerului-inconjurator- (NTg4NTQz).htm

http://www.scritube.com/geografie/ecologie/AGENTIA-REGIONALA-

Bibliografie

Bean, F.; Marin, D.; Simon, T. Economia turismului și mediului înconjurãtor. București: Editura Economicã, 1998. 279 p.

Buliga I., Lory S. Consideratii generale privind poluarea solului,apei si aerului in zona perimetrelor petroliere din Gorj. Târgu Jiu: Carbunesti S.A., 2014. 148 p.

Capcelea A. Mediul înconjurător pentru Europa. Chișinău: Știința, 2003. 99 p.

Cioroi M. Chemical analysis of water and soil. Brăila: Evrika, 2000. 237 p.

Ciubotaru Virginia, Frasineanu Ioan, Frasineanu Corina. Politici ecologice de mediu. București: Editura Economică, 2011. 216 p.

Copacinschi Gh., Mîrza V., Ciobanu Z., Veleva A. Sursele de poluare a aerului atmosferic. In: Mediul Ambiant, 2005, nr.3, p. 16-22.

PENTRUPROTE72241520.php

Roșca, D. Aspecte ale managementului ariilor naturale protejate.In: Economica, Revistă științifico-didactică. 2006, nr. 3, p. 15-24.

Toniuc, N.; Boșcaiu, N. Situația ariilor protejate în R. S. România. Prezent și perspectivă. Strategii pentru asigurarea echilibrelor ecologice. Iași: Univ. Al. I. Cuza, 1989. 354 p.

Stratan N., Coca M., Alexandrov E. Resursele naturale – componența esențială a patrimoniului național. In: Mediul Ambiant, 2003, nr.1, p. 11-17.

http://www.legestart.ro/Legea-104-2011-calitatea-aerului-inconjurator- (NTg4NTQz).htm

http://www.scritube.com/geografie/ecologie/AGENTIA-REGIONALA-