Studiul Climatologic al Municipiului Targoviste

Studiul climatologic al municipiului Târgoviște

Cuprins

Introducere

Cap. 1. Factorii radiativi

Radiația solară directă

Radiația solară difuză

Radiația solară globală

Radiația reflectată

Bilanțul radiativ

Cap. 2. Factorii dinamici

2.1. Circulația generală a atmosferei

2.2. Principalele tipuri de circulație

Cap. 3. Factorii fizico-geografici

3.1. Relieful

3.2. Hidrografia

3.3. Vegetația

3.4. Solurile

Cap.4. Factorii antropici

Cap. 5. Caracteristicile climei

5.1. Temperatura aerului

5.1.1. Temperatura medie anuală

5.1.2. Temperatura medie lunară

5.1.3. Temperatura medie zilnică

5.1.4. Temperatura minimă si maximă absolută

5.1.5. Zile cu ingheț

5.1.6. Zile de iarnă

5.1.7. Nopți geroase

5.1.8. Zile de vară

5.1.9. Zile tropicale

5.2. Temperatura suprafeței solului

5.3. Umezeala aerului

5.4. Nebulozitatea

5.4.1. Nebulozitatea totală

5.4.2. Nebulozitatea inferioară

5.5. Durata de strălucire a Soarelui

5.6. Precipitațiile atmosferice

5.7. Vântul

5.8. Stratul de zapadă

5.9. Fenomene atmosferice periculoase

Cap. 6. Poluarea aerului

6.1. Sursele de poluare ale aerului

6.2. Consecințele poluării atmosferei

6.3. Prevenirea și combaterea poluării aerului

Bibliografie

Introducere

Lucrarea aceasta a izvorât din pasiunea și dorința de a contribui prin eforturi personale, la observarea și cunoașterea științifică a orizontului local. Consider că această activitate constituie temelia ȋnsușirii cunoștințelor geografice ulterioare, precum și un izvor de impresii și pareri.

Atașamentul puternic ce se naște din frageda copilărie față de locurile natale reprezintă o legatură ce se păstrează toata viața.

Vă invit sa pătrundeți ȋn ȋnțelesurile pline de adevăr ale lui George Vâlsan cuprinse ȋn lucrarea „ În sprjinul profesorului de geografie” : „Geografia trebuie să ȋnceapă cu studiul locului natal, ale cărui elemente, proaspete, pline de imagini, de simțire, există ȋn sufletul fiecarui copil și trebuie numai scoase la lumină, valorificate și randuite”.

Cap. 1 Factorii radiativi

Includ toate fluxurile de energie radiantă care străbat atmosfera, dar pot fi reduși la radiația solară, radiația terestră, radiația atmosferei etc. Nu sunt altceva decât energie solară transformată. Reducția respectivă este valabilă pentru sistemul Pământ-atmosferă ȋn ansamblul său. Când se analizează ȋnsă condițiile climatice pe zone sau regiuni distincte, bilanțul radiativ și bilanțul caloric capătă semnificații deosebit de importante.

Pe fondul constanței relative a energiei radiante solare, mișcările de rotație și de revoluție efectuate neȋncetat de sistemul Pământ-atmosferă, determină variațiile periodice diurne și anuale ale climei. (Ciulache, 2002)

Radiația solară directă (S)

Reprezintă partea din radiația solară cu lungimi de undă cuprinse ȋntre 0,29µ și 5,0µ, care ajunge pe suprafața terestra nemodificată, sub forma unui fascicul de raze paralele. Este cel mai important component al bilațului radiativ și este caracterizată prin două mărimi: intensitate și insolație. Intensitatea definește energia fluxului radiativ respectiv ȋn timp de un minut pe centimetru pătrat de suprafaṭa neagră aflată perpendicular pe direcṭia fluxului, iar insolaṭia este cantitatea de radiaṭie solară directă ce cade pe o suprafaṭă orizontală.

Intensitatea radiaṭiei solare se află ȋn legatură directă cu unghiul de ȋnalṭime a Soarelui deasupra orizontului, depinzând deci, de latitudine, anotimp și ora zilei, dar si de transparenṭa aerului. De asemenea exista o relatie stransa intre valoarea intensitatii si orientarea suprafeṭelor ȋn spaṭiu. Astfel ȋn zona muntoasă, versanṭii sudici beneficiază de cea mai ridicată intensitate a radiaṭiei solare directe. Ca orice parametru meteorologic, radiaṭia solară directă prezintă variaṭii zilnice și anuale.

Variaṭiile zilnice depind de latitudine, altitudine, anotimp, transparenṭa aerului și nebulozitate. În timpul unei zile de vara, intensitatea radiaṭiei solare directe are o valoare maximă la amiază, mult mai mare decât ȋn timpul unei zile de iarnă. Cu cât transparenṭa aerului este mai redusă și nebulozitatea mai ridicată, cu atât intensitatea radiaṭiei solare directe este mai mică. Cu creșterea altitudinii, o dată cu scăderea impurităṭilor din aer, crește și valoarea intensităṭii radiatiei solare directe.

Variaṭia anuală a intensităṭii radiaṭiei solare directe depinde de latitudine și transparenta aerului. Maximul se ȋnregistrează la sfârșitul primăverii și ȋnceputul verii, iar minimul la solstiṭiul de iarnă.(Povară, 2006)

În cazul latitudinilor ṭării noastre, ȋnălṭimea Soarelui prezintă un mers diurn ascendent până la momentul trecerii Soarelui la meridianul locului (amiază adevarată), când atinge valoarea maximă, dupa care ea scade ȋn cea de a doua parte a zilei. Anual, hₒ crește de la momentul solstițiului de iarnă (luna decembrie), când atinge valorile minime, spre solstițiul de vară (iunie), când atinge valorile maxime. O astfel de variație diurna și anuală ȋși va pune amprenta asupra regimului radiației solare directe. (Administrația Națională de Meteorologie, 2008).

Radiația solară difuză (D)

Reprezintă partea din radiația solară directă care ajunge la suprafața terestră, din toate direcțiile, după ce a fost difuzată de catre moleculele gazelor componente ale atmosferei și de particulele solide și lichide aflate ȋn suspensie. Depinde de: latitudine, altitudine, ȋnaltimea Soarelui deasupra orizontului, transparenṭa aerului, nebulozitate, prezenṭa sau absenṭa stratului de zăpadă.

Valorile intensităṭii radiaṭiei solare difuze sunt mici pe timp senin (10-20 cal/cm² min) și cresc pe timp noros și ceṭos, de 3-4 ori comparative cu valoarea de pe timp senin (fig. 1).

Fig. 1. Radiaṭia difuză și cea reflectată

Sursa: Ciulache, Ionac, 1995

Radiaṭia difuză are o variaṭie zilnică, valoarea maximă ȋnregistrându-se vara la amiază, iar cea minimă iarna, ȋn regim anticiclonic.

Radiaṭia solară globală

Reprezintă radiaṭia solară directă ȋmpreună cu radiaṭia solară difuză, care ajung simultan pe suprafaṭa terestră. Intensitatea ei este exprimată prin relaṭia:

Q = S • sin(hₒ) + D,

ȋn care : Q = intensitatea radiaṭiei globale

S = intensitatea radiaṭiei solare directe

hₒ = ȋnaltimea Soarelui deasupra orizontului

D = radiaṭia difuză

Intensitatea radiaṭiei globale depinde de : ȋnălṭimea Soarelui deasupra orizontului, transparenṭa aerului, nebulozitate și latitudine.

Prezintă variaṭii diurne și anuale determinate de aceleași cauze. În timpul zilei, valoarea maximă se ȋnregistrează la amiază, iar valoarea minimă dimineaṭa și seara. În timpul unui an radiaṭia globală depinde de variaṭia nebulozităṭii medii, maximum apare la sfârșitul lunii iulie. Pe teritoriul României, ȋn luna iunie, cea mai mare valoare se produce la orele 12 pe litoral, iar cea mai mică ȋn Câmpia Romană, dimineaṭa și seara. (Povară, 2006).

1.4 Radiaṭia reflectată (R)

Radiaṭia reflectată este o parte din radiaṭia solară globală căreia i se schimbă direcṭia de propagare (fără modificarea spectrului radiativ) datorita ȋnsușirilor fizice ale suprafeṭei terestre (culoare, rugozitate etc).

Însușirea sau capacitatea de reflexie a suprafeṭelor subiacente active se numește albedo (A). care se exprimă ȋn procente printr-un raport ȋntre intensitatea fluxului de radiaṭii reflectate și radiaṭia globală incidentă pe suprafaṭa Pământului, după formula:

A = • 100%

Valorile albedo-ului variaza ȋntre 2% apa limpede și liniștită ȋn condițiile ȋnălțimii mari a Soarelui deasupra orizontului și 95% zăpadă proaspat căzută.

Diferențele până la 1% sau 100% reprezintă radiația absorbită de către suprafața respectivă. Ea este exprimată printr-o mărime (a), numită coeficient de absorbție, dat de relația:

a= (1 – A) • 100%,

ȋn care : A= albedo-ul

Radiația absorbită (Q – R) se mai poate defini și ca partea nereflectată din radiația solară globală incidentă. Se mai numește bilanț radiativ de undă scurtă. (Povară, 2006)

Bilanțul radiativ (B)

Bilanțul radiativ reprezintă suma fluxurilor radiative incidente pe suprafața terestră și suma fluxurilor de energie radiantă emise și reflectate de aceasta. El poate fi definit și ca diferența dintre valorile radiației absorbite și cele ale radiației efective.

Valorile sale sunt foarte variabile ȋn timp și au o distribuție teritorială neuniformă, deoarece asupra acestor componenți actionează un număr mare de factori. Valorile anuale ale bilanțului radiativ pentru regiunile de câmpie ale țării noastre sunt: 38-40 kcal/cm² ȋn nord și 45-48 kcal/cm² ȋn sud.

În timpul iernii, radiaṭia efectivă depășește ȋn general pe cea absorbită, ȋn lunile decembrie și ianuarie, iar ȋn nord, chiar ȋncepand din noiembrie, bilanṭul are valori negative, care ȋnsa nu scad până la -1,0 kcal/cm².

În lunile iunie și iulie, sumele lunare ale bilanțului se menṭin ȋn jurul a 8 kcal/cm², fiind cele mai mari din tot cursul anului.

La sfârșitul verii, și la ȋnceputul toamnei, ȋn repartiția valorilor bilanțului radiativ apar diferențe mai mari de 1,0 kcal/cm² lună ȋntre partea sudică și cea nordică a țării.

În cursul anului, valorile lunare sunt positive ȋn intervalul martie-noiembrie ȋn nord, și ȋn februarie-noiembrie ȋn sud și ȋn sud-est.

Cap. 2 Factorii dinamici

Sunt reprezentați prin circulația generală a atmosferei, circulația musonică, vânturile locale și curenții oceanici. Circulația aerului este rezultatul repartiției inegale a presiunii atmosferice, iar curenții oceanici se datorează, ȋn cea mai mare măsură, vânturilor circulaṭiei generale a atmosferei.

2.1 Circulaṭia generală a atmosferei

Datorită repartiṭiei inegale a presiunii, ȋn atmosferă ia naștere un sistem complicat de mișcări ale aerului, cunoscut sub numele de circulaṭia generală a atmosferei (circulaṭia atmosferică principală sau primară). Aceasta cuprinde curenṭii estici din regiunile polare, curenṭii ascendenṭi din zonele minimelor barice subpolare, curenṭii vestici și activitatea ciclonică din zonele temperate, curenṭii descendenṭi din zonele maximelor barice subtropicale, alizeelor din zonele tropicale și curenṭii ascendenṭi din zona minimei barice ecuatoriale. Generaṭi de forța gradientului baric (datorată distribuției inegale a presiunii), curenții circulației generale a atmosferei sunt modificați, ȋn proporții diferite, de forța Coriolis (datorată rotației Pământului), forța de frecare (datorată obstacolelor de relief) și forța centrifugă (datorată mișcărilor curbilinii din formațiunile barice ciclonale și anticiclonale). Principala caracteristică a circulației atmosferice generale o constituie ampla și continua sa variabilitate. Rolul ei climatogen se exercită prin deplasarea dintr-o regiune ȋntr-alta a unor mase de aer cu ȋnsușiri fizice diferite, care asigură schimburile de căldură și umezeală, modificând substanțial valorile și regimurile diferitelor elemente meteorologice și implicit ale caracteristicilor climatice, ce ar rezulta din interacțiunea primelor două categorii de factori genetici ai climei: radiativi și fizico-geografici. Prin neȋncetatele sale schimbări de intensitate și direcție, ȋn jurul unei stări mijlocii de echilibru, circulația generală a atmosferei provoacă tuturor elementelor meteorologice și caracteristicilor climatice variații neregulate, care perturbă periodicitatea generată de acțiunea factorilor radiativi și fizico-geografici sub influența mișcărilor de rotație și de revoluție ale Pământului.

Datorită extraordinarei sale complexități, circulația generală a atmosferei nu este cunoscută ȋnca sub toate aspectele, numeroase fiind problemele ce mai trebuie elucidate.

Între circulația atmosferică generală de la nivelul suprafeței terestre și cea din troposfera superioară există o strânsă dependentă, ceea ce nu inseamna ȋnsa ca ele sunt identice. (Ciulache, 2002)

2.2 Principalele tipuri de circulații

Tipul de vreme deasupra unui teritoriu depinde ȋn primul rând de poziția sistemelor barice. Pentru tara noastra s-au stabilit 7 tipuurile de căldură și umezeală, modificând substanțial valorile și regimurile diferitelor elemente meteorologice și implicit ale caracteristicilor climatice, ce ar rezulta din interacțiunea primelor două categorii de factori genetici ai climei: radiativi și fizico-geografici. Prin neȋncetatele sale schimbări de intensitate și direcție, ȋn jurul unei stări mijlocii de echilibru, circulația generală a atmosferei provoacă tuturor elementelor meteorologice și caracteristicilor climatice variații neregulate, care perturbă periodicitatea generată de acțiunea factorilor radiativi și fizico-geografici sub influența mișcărilor de rotație și de revoluție ale Pământului.

Datorită extraordinarei sale complexități, circulația generală a atmosferei nu este cunoscută ȋnca sub toate aspectele, numeroase fiind problemele ce mai trebuie elucidate.

Între circulația atmosferică generală de la nivelul suprafeței terestre și cea din troposfera superioară există o strânsă dependentă, ceea ce nu inseamna ȋnsa ca ele sunt identice. (Ciulache, 2002)

2.2 Principalele tipuri de circulații

Tipul de vreme deasupra unui teritoriu depinde ȋn primul rând de poziția sistemelor barice. Pentru tara noastra s-au stabilit 7 tipuri barice care determină tot atâtea tipuri de vreme:

Tipul I (Anticiclon ȋn vest)

Acest tip se caracterizează prin prezența ȋn jumatatea de vest a continentului, a unui anticiclon puternic, ȋntins din marile polare până peste nordul Africii. Centrul anticiclonului se află ȋn Europa Centrala.

Acest tip baric determină ȋn regiunile noastre un timp geros și vântos cu ninsori moderate iarna; primavara și toamna produce ȋnghețurile și ninsorile târzii respectiv ȋnghețurile și ninsorile timpurii; vara el determina un timp rece cu ploi de scurtă durată.

Tipul II (Anticiclon ȋn est)

Acest tip baric se caracterizează prin prezența, ȋn jumatatea de est a Europei a unui anticiclon continental, care se ȋntinde până ȋn nordul Africii , până ȋn nordul Scandinaviei, cu centrul deasupra bazinului Mării Negre și parții sudice a teritoriului european al Rusiei, a unei zone depresionare ȋn vestul Europei și deasupra părții oceanice a Oceanului Atlantic.

Determină advecția aerului tropical uscat din Africa, iar uneori din Asia de sud-vest și, odată cu aceasta, un timp cald și secetos vara, valuri de caldură primavara și toamna, și interval de moină ȋn timpul iernii.

Tipul III (Dorsala anticiclonului Siberian ȋn nord)

Acesta se caracterizează printr-un brâu de mare presiune atmosferică, rezultat din unirea Anticiclonului Azoric cu cel Siberian. Datorită faptului că axul de mare presiune se află ȋn nordul țării noastre, advecția aerului se face din est-nord-est. Astfel, iarna este rece și vântoasă, cu ninsori ȋn sudul țării, iar primavara și toamna cu ploi slabe. În cursul verii, acesta determină, ȋn regiunile noastre, un timp călduros, secetos cu vânt tare.

Tipul IV (Brâu de mare pesiune ȋn sud)

Tipul acesta se caracterizează printr-un regim de presiune ridicată ȋn tot sudul Europei, inclusiv bazinul Mării Mediterane și nordul Africii. Jumătatea de nord a continentului se află sub acṭiunea depresiunii Atlanticului de Nord.

Astfel, acest baric determină advecṭia aerului din sud și sud-vest, cu o vreme frumoasă, uscată și caldă ȋn toate anotimpurile, fiind mai frecvent ȋn anotimpul rece al anului și mai puṭin frecvent vara.

Tipul V (Dorsala Anticiclonului Azoric ȋn nord-vest)

Caracterizează activitatea Anticiclonului Azoric, care se prelungește spre nord-est printr-o dorsală până la Marea Baltică și Finlanda. În Atlanticul de Nord și sud-estul Europei acționează regimul depresionar.

La noi determină advecția aerului din sectorul Nordic, cu vânturi de nord-vest ȋn Ardeal și de nord și nord-est ȋn Moldova și Câmpia Română. Vremea este ȋn general umedă și caldă iarna, iar vara umedă și rece. Toamna și primavara el favorizează un timp moderat, ȋn general călduros, cu ploi frecvente când anticiclonul ȋnaintează spre centrul Europei și uscat cand el se retrage spre vest.

Tipul VI (Câmp depresionar ȋn est)

Acest tip baric se caracterizează prin ȋnaintarea Anticiclonului Groenlandez până ȋn nordul Germaniei, ocupând tot Atlanticul de Nord.

Determină ȋn regiunile noastre advecṭia din nord și nord-vest a aerului umed polar până ȋn sud-estul Europei. Sub acțiunea sa, vremea ȋn țara noastră se răcește și devine vântoasă, cu ploi sau ninsori abundente.

Acest tip provoacă ninsori viscolite ȋn Ardeal și Moldova, lapoviṭă și ȋnghețuri târzii ȋn aprilie și mai, precum și ingheṭuri timpurii ȋn septembrie și octombrie.

Tipul VII (Culoar depresionar ȋn vest)

Se caracterizează prin prezenṭa ȋn partea centrală a Mării Mediterane, a unei adânci zone depresionare, unită printr-un culoar cu o altă depresiune centrată, ȋn mod obișnuit, ȋn nordul Oceanului Atlantic. Culoarul depresionar ce leagă acești doi cicloni separă anticiclonul din estul continentului de cel Azoric.

În regiunile noastre, acest tip baric determină un timp umed, bogat ȋn precipitații sub formă de ninsoare și lapoviță iarna și sub formă de ploaie ȋn celelalte anotimpuri. În general, aceste ploi sunt ȋnsoțite de vânturi tari primavara și toamna. Iarna, ninsoarea este des viscolită.

Când anticiclonul continental se intensifică pe teritoriul European al Rusiei, atunci viscolele devin puternice ȋn Moldova, Dobrogea și Câmpia Română.

Cap. 3 Factorii fizico-geografici

Dacă radiația solară ar fi singurul factor genetic al climei, aceasta ar fi repartizată zonal ȋn funcție de unghiul ȋnălțimii Soarelui deasupra orizontului, valorile termice scăzând uniform de la Ecuator către Poli.

În realitate, aceeași cantitate de radiație solară este insușită și reflectată diferențiat din cauza neomogenităṭii suprafeței active-subiacente sau, altfel spus, din cauza neomogenităṭii condițiilor fizico-geografice ale suprafeṭei terestre.

Cea mai pregnantă diferențiere a rolului climatogen jucat de factorii fizico-geografici, se constată când se analizează comparativ modul ȋn care sunt influențate elementele meteorologice (respectiv caracteristicile climei) de către cele doua tipuri fundamentale de suprafața activă: apa și uscatul. (Ciulache, 2002)

3.1 Relieful

Municipiul Târgoviște este reședința și cel mai mare oras al județului Dâmbovița. Are o populație de aproximativ 89000 de locuitori. Reședința domnească și capitală ȋntre 1396 și 1714 orașul a deținut mai bine de trei secole statutul de cel mai mare important centru economic, politico-militar și cultural-artistic al Țării Românești.

Vechea cetate de scaun a Târgoviștei este strabătută de paralela 44°56’ și de meridianul 25°26’ și este situată ȋn Câmpia Subcolinară a Târgoviștei, parte a Câmpiei piemontane ȋnalte a Ialomiṭei (200-300m altitudine), la zona de contact dintre Subcarpați și Câmpia Română propriu-zisă.

Această străveche așezare urbană are o altitudine maximă de 295m deasupra nivelului mării, cea minimă fiind de 263m, iar altitudinea medie absolută fiind de 280m.

Cadrul natural al municipiului Targoviște a asigurat condiții de habitat deosebit de prielnice pentru dezvoltarea unui centru urban, ȋn jurul căruia au gravitat așezări rurale ȋnșirate pe vaile mijlocii ale râurilor Ialomița și Dâmbovița. Targoviștea de astăzi reprezintă un important centru economic, cultural-istoric și turistic al tării.

Spre nord de Targoviște, relieful este mai cutat, dealurile din vecinatate urcând spre culmile munților Bucegi și Leaota. Către sud și sud-vest se ȋntinde Câmpia Română, iar spre nord-vest ȋn vecinătatea orașului domină dealul Mânăstirii, care coboară ȋn trepte spre est.

Înălțimea dealurilor din vecinătatea orașului atinge cota de 425m, ȋntreaga zonă colinară caracterizându-se prin vai săpate de torenṭi și chiar alunecări de teren. În marginea vestică a Targoviștei relieful este ușor boltit, formând pragul interfluvial dintre Ialomiṭa și Dâmboviṭa.

3.2 Hidrografia

Municipiul Targoviște si teritoriile localităṭiilor suburbane Doicești, Sotânga, Aninoasa, Razvad și Ulmi sunt străbatute de râul Ialomiṭa de la nord-vest-sud-est pe o distanṭă de 18km, râul delimitând vatra orașului spre est. Încă de la intrarea sa ȋn oras, râul curge pe sub terasa ȋnaltă și râpoasă a malului drept, supusă eroziunii laterale, dar după 500m, albia minoră se abate spre est. Prima terasă a fost amenajată din vechime pentru irigat și pentru culturile de legume, lărgindu-se treptat, spre sud, pana la 600-700m. Terasa de pe malul stâng se ȋnclină ușor până la piciorul Dealului, având o lărgime de cca. 2km.

Valea alohtonă a Ialomiței și câteva pâraie cu văi alohtone au panta de scurgere sub 3% față de nivelul general al câmpiei, adâncimea variind ȋntre 1-10m, debitele fiind influențate de caracteristicile climatice.

In zona Targoviște, lunca Ialomiței are o dezvoltare asimetrică, cu acumulări intense, grinduri și ostroave, tendințe de meandrare și de aluvionare periferică.

Depozitele teraselor, ȋn majoritate, provin din remanierea pietrișurilor de Cândești. Zona terasei inferioare a Ialomiṭei (care cuprinde toata suprafaṭa construită a Targoviștei și zona ȋnconjurătoare folosită pentru agricultura) este dezvoltată atât pe malul drept, cât și pe malul stâng, dezvoltarea maximă având-o pe malul drept, peste 3km lătime, ȋnclinarea redusă (1-2%), versantul bine conturat spre lunca râului si ȋnaltat cu aproximativ 15m față de albia majoră.

Terasa de interfluviu de sub Dealul Teis apare bine conturată și se continuă până la sud de Targoviște-Priseaca-Dragomirești, cu o ȋnălṭime de 25-30m, favorabilă evoluției așezărilor.

Debitul mediu al râului este de 9-13 m³/s. Fluctuațiile sezoniere au loc ȋn lunile aprilie-mai, de la 12 la 15m³/s (debit maxim), la 3-4m³/s (debit minim).

Regularizarea albiei și devierea apelor pe Iazul Morilor și pe canalul deversor Ialomița-Ilfov, au impus amenajarea a doua baraje de retenție, unul ȋn aval de Podul Teiș, și altul ȋn aval de Podul Valea Voievozilor, protejând cele doua poduri și atenuând eroziunea ȋn adâncime a albiei.

Pe la piciorul terasei ȋnalte de pe malul drept al Ialomiței, pe o lungime de 4km curge Iazul Morilor, lucrare hidrotehnică menționată ȋn documente ȋnca din vremea lui Mircea cel Bătrân, ca una dintre principalele artere economice ale Targoviștei de altădată. Acestei străvechi lucrări hidrotehnice i s-a adăugat alta (ȋntre 1971-1975), pe la limita de sud a orașului, pe o lungime de 6km, un canal ce asigură alimentarea acumularilor pentru irigații ȋn perioadele secetoase.

Câmpia Înalta a Targoviștei, ȋnclinată pe direcṭia nord-vest (350m altitudine la Sotanga) și sud-est (150m altitudine la Bilciurești), se ȋngustează pe interfluviu la numai 7-8km lăṭime și este drenată de o reṭea deasă de pâraie: Ilfovul (izvorând din Dealul Teișului), Bărânga, Crevedia, Racoviṭa, Mierea.

Pârâul Milioara este canalizat pe Santul Cetăṭii din secolul al XVII-lea și apoi deviat spre râul Ilfov, iar pârâul Targoviștioara a fost abătut pe fundătura Uliṭei Brașovului, la nord de Curtea Domnească, dupa ce a curs, până ȋn secolul al XVI-lea, pe la vest de prima curte voievodală. Aceste doua pâraie aproape ca nu se mai cunosc, pentru că singura lor sursă de alimentare o constituie apele meteorice.

În nord-vestul Targoviștei este situat lacul Priseaca, pe drumul judeṭean Targoviște-Voinești-Câmpulung.

3.3 Vegetaṭia

Efectul diferenṭiator al suprafeṭei active continentale se exercită și prin intermediul ȋnvelișului vegetal care, influențat considerabil de condițiile climatice, exercită, la rândul său, o acțiune inversă de modificare a acestora. Deși limitată cel mai adesea la influențe de ordin microclimatic și topoclimatic, acțiunea inversă a vegetației asupra climei este totuși notabilă, mai ales când este vorba de pădure. Aceasta preia rolul de suprafață activă (la nivelul căreia se produc cele mai intense schimburi de energie și materie ȋntre scoarța terestră și atmosferă) modificând atât valorile, cât și regimurile (diurn și anual) diferitelor elemente meteorologice. (Ciulache, 2002)

Trăsăturile ȋnvelișului vegetal poartă amprenta reliefului, a caracteristicilor pedologice, termice și de umiditate specifică, dar și amprenta urbanităṭii cu arbori, arbuști și formaṭiuni florale de décor.

În ȋmprejurimile municipiului Târgoviște se găsește vegetaṭia specifică zonei dealurilor, cât și cea caracteristică câmpiei. Speciile forestiere sunt reprezentate, ȋn special, de pădurile de gorun (Quercus petraea) din zona Teiș-Sotânga-Dragomirești, dar și de stejar (Quercus robur), garniṭă (Quercus frainetto), carpen (Carpinus betulus), cer (Quercus cerris).

Subarboretul acestor paduri este format din lemn câinesc (Ligustrum vulgare), măceș (Rosa canina), porumbar (Prunus spinosa), singer (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), alun sălbatic (Corylus colurna), soc (Sambucus nigra).

În lunca Ialomiței s-au dezvoltat asociații azonale reprezentate de păduri de esenṭe moi cuprinzând speciile: aninul alb (Alnus incana), aninul negru (Alnus glutinosa), plopul alb (Populus alba) și negru (Populus nigra), salcia ( Salix alba) și paducelul (Crataegus monogyna).

Dintre plantele cultivate ȋn Câmpia Transilvaniei, cerealele (grâul, orzul, porumbul, plantele tehnice) se bucura de condiții prielnice de dezvoltare, alături de care se află legumele. Lunca Ialomiței, prevazută cu un sistem de irigare a culturilor, reprezintă o importantă zonă legumicolă.

Livezi de pomi fructiferi (meri, peri, pruni, ciresi, nuci, caiși si piersici) și plantații de viță de vie acoperă versanții ȋnsoriți ai dealurilor din ȋmprejurimi.(Mihăescu,Manolescu, 1982)

Vegetația primară a fost profund modificată de activitățile antropice de urbanizare, ȋncât este greu de stabilit caracteristicile vegetației spontane ȋn funcție de condițiile ecologice. Covorul vegetal ierbaceu a suferit mari transformări ȋn ceea ce privește compoziția floristică. Dintre ierbacee ȋntalnim: iarba grasa, piru, trifoiul, mohorul, traista-ciobanului, neghina, iarba de gazon, mușetelul, cicoarea, viorelele, toporașii, păpădia, romanita, margareta, piciorul cocoșului, gălbenelele și altele.

Privită ȋn ansamblu, vegetația (ȋn principal pădurea) apare ca un factor climatogen mai putin activ decât relieful, dar destul de important pentru a nu fi omis.(Ciulache,2002)

3.4 Solurile

Solul și subsolul reprezintă o resursă naturală ce trebuie gestionată ȋntr-o manieră durabilă. Municipiul Târgoviște are un teritoriu administrativ de 4681ha, din care suprafața intravilanului este de 1966 ha, iar din acesta 100,7 ha reprezintă zona verde.

Solurile din zona orașului Târgoviște sunt soluri argiloiluviale brun-roșcate specifice suprafețelor ocupate ȋn trecut sau ȋn present, de păduri de orizont de humus de 20-40cm conferă acestor soluri o bună fertilitate pentru plantele de cultură (cereale, legume etc).

În afara pierderilor cauzate de urbanizare, solul de pe teritoriul Târgoviștei are de suferit ȋn special ȋn zona platformei industriale din sudul orașului, datorită emisiilor de pulberi cu conținut de metale grele, rezultate din procesele industriale.

Ca resurse minerale pot fi menționate : pietrișurile și nisipurile existente ȋntr-o zonă puternic aluvionară, petrolul și gazele de sondă exploatate ȋn Schela de petrol Târgoviște, cărbunele (lignitul) care este extras ȋn apropierea municipiului, la Sotânga si Margineanca.

În depozitele de pietrișuri, nisipuri, argile, există importante straturi acvifere locale cu caracter permanent, la adâncimi de 2-4 m ȋn aluvialul luncilor și teraselor de lunci.

Cap. 4 Factorii antropici

Prin activitatea sa, societatea omenească, execută asupra climei o influență modificatoare, ale cărei dimensiuni nu sunt ȋnca prea bine cunoscute. Până nu demult, se considera că modificările climatice la scară planetară sau regională nu pot fi influențate de activitatea antropică, ele ținând numai de schimbările intervenite ȋn regimul radiației solare și circulației generale a atmosferei. I se recunoștea omului doar capacitatea de a acționa asupra factorilor fizico-geografici, prin modificarea cărora se ajunge la ameliorarea sau ȋnrăutățirea condițiilor climatice locale. Se ȋnțelege că ȋn unele situații omul ȋntreprinde acțiuni menite să servescă altor scopuri, determinând și modificarea nedorită a topoclimei și microclimei. În așa fel se ȋntampla ȋn cazul despăduririlor neraționale care conduc la creșterea amplitudinilor termice, mărirea numărului de zile cu ȋngheț, scăderea umezelii aerului etc. Deseori omul acționează deliberat pentru a ȋmbunătății condițiile climatice locale. Acest lucru realizându-se prin: irigații, ȋmpăduriri, drenări, ameliorarea stratului de zăpadă, metode agrotehnice de prelucrare a solului și prin anumite metode de apărare a plantelor ȋmpotriva ȋnghețurilor.

Irigațiile asigură plantelor apa necesară ȋn perioada de vegetație, dar poate modifica ȋn mare masură conditiile microclimatice din stratul de aer inferior. În regiunile deșertice și semideșertice, irigaṭiile provoacă o scădere cu circa 10% a albedo-ului, ceea ce ȋnseamna o creștere considerabilă a radiaṭiei solare absorbite. Evaporaṭia intensă care are loc ȋn arealele irigate duce la umezirea aerului și la scăderea cu aproximativ 50% a radiaṭiei efective. Consumul de căldură care are loc ȋn procesul de evaporaṭie provoacă reducerea temperaturii aerului, uneori chiar cu 10-12°, faṭă de cea a terenurilor neirigate. Toate aceste procese duc la o ȋmbunătăṭire considerabilă a bilanṭului radiativ și a regimului termic.

Împăduririle au efecte multiple și complicate asupra condiṭiilor climatice locale. Drenările influenṭează condiṭiile climatice locale ȋntr-un mod asemănător cu despăduririle.

Ameliorarea stratului de zăpadă consta ȋn tăvălugirea lui spre a fi adus la grosimea optimă care să asigure seminṭelor și plantelor temperaturi suficient de ridicate pentru a nu ȋngheṭa, dar și suficient de coborâte pentru a nu putrezi.

Metodele agrotehnice de prelucrare a solului urmărec reglarea căldurii și umidităṭii ȋn conformitate cu necesităṭile plantelor ȋn fiecare fază de vegetaṭie.

Combaterea ȋngheturilor târzii de primăvară și timpurii de toamnă include foarte multe măsuri destinate ȋncălzirii temporare a aerului din spațiile protejate.

În prezent, numeroși climatologi sunt de părere ca activitatea antropică poate avea efecte nefavorabile și asupra condițiilor climatice la scară planetară. Modificările respective sunt puse pe seama impurificării atmosferei de către sursele artficiale, create de om (industrie, transporturi), dar și de cele naturale (furtuni de praf și nisip) care sunt, parțial, influențate de activitatea umana prin despăduriri.

Cap. 5 Particularitățile principalelor elemente climatice

5.1 Temperatura aerului

Constituie principalul element meteorologic care exprimă din punct de vedere fizic viteza cu care particulele de aer efectuează mișcări de tip bool-ean (dezordonate) provocate de starea termică a volumului de aer. Sursa primară de energie pentru ȋncălzirea aerului atmosferic o reprezintă radiația solară, dar transformarea acesteia ȋn caldură și transmisia ei straturilor inferioare ale atmosferei se realizează prin intermediul suprafeței active, ceea ce contribuie la marea ei variabilitate ȋn timp și spațiu. Pentru măsurarea temperaturii aerului se utilizează diferite scări, ȋn Europa scara Celsius fiind predominantă.

Distribuția pe teritoriu și regimul temperaturii aerului pot fi descrise folosind mai mulți parametrii climatici rezultați din analiza și calculul statistic al șirurilor de date: sumele, mediile, valorile extreme, durata intervalelor cu valori caracteristice, frecvențe, probabilități etc. Toți acești parametrii se fundamentează pe măsuratorile temperaturii aerului efectuate cu trei tipuri de termometre (ordinare, de minimă și de maximă) și cu termograful ȋn adăposturile meteorologice instalate la ȋnălțimea de 2 m deasupra solului pe platform meteorologică a fiecărei stații din rețeaua națională.

Programul climatologic de măsuratori a inclus ȋn perioada 1961-2000 patru termene de observații zilnice (01, 07, 13, 19), după timpul local mediu solar. (Administrația Națională de Meteorologie, 2008)

Energia solară primită de suprafața terestră sub forma radiațiilor luminoase și ultrascurte este ȋn bună masură absorbită și transformată ȋn căldură. Concomitent, aceasta este cedată partial aerului de deasupra, prin emisia radiativă de undă lungă. Încălzirea aerului se află deci ȋntr-o dependenṭă directa faṭă de bilanṭul radiativ-caloric al suprafeței terestre. Cantitatea de energie caloric de care dispune atmosfera, ca de altfel orice altă materie, se definește prin temperatură. Acesta este caracteristica climatică cea mai importanta a regiunilor situate la latitudini medii. De ea depind numeroase procese fizice (ȋnghețul si dezghețul, evaporația și condensarea etc) biologice și chimice cu repercusiuni directe ȋntr-un foarte mare numar de activități umane. Printre acestea menționăm activitățile din domeniul agriculturii, zootehniei, silviculturii, transporturilor, construcțiilor, turismului. (Ciulache, 2002)

Varietatea condițiilor și elementelor climatice din județul Dâmbovița este ȋn foarte mare măsură determinată de etajarea reliefului.

Teritoriul județului Dâmbovița aparține ȋn proporție de cca. 80% sectorului cu climă continentală (50% ținutul climatic al Câmpiei Române și 30% ținutului climatic al Subcarpaților) și ȋn proporție de 20% sectorului cu climă continental-moderată (ținuturile climatice ale munților mijlocii și inalți).

Ținutul cu climă de câmpie se caracterizează prin veri calde, cu precipitații moderate și ierni nu prea reci, cu viscole rare și frecvente intervale de ȋncalzire care duc la topirea stratului de zăpadă. Pentru sectorul cu climă continental-moderată sunt caracteristice verile răcoroase, cu precipitații abundente și ierni foarte reci, cu viscole frecvente și strat de zăpadă stabil pentru o perioadă ȋndelungată.

5.1.1 Temperatura medie anuală

Temperatura medie anuală a aerului reprezintă unul dintre cei mai sintetici parametrii climatic, rezultat din prelucrarea succesivă a valorilor de temperatură măsurate la cele patru termene de observații, zi de zi, lună de lună, an de an, pe perioada de referință de 40 de ani de la un numar apreciabil de stații meteorologice de pe teritoriul țării noastre.

În România, repartiția valorilor medii anuale ale temperaturii aerului are particularități distincte, deosebindu-se de la o regiune la alta.

Între sudul și nordul țării diferența de temperatură este de aproximativ 4°C, iar ȋntre est și vest de 1°C.

Repartiția valorilor medii anuale ale temperaturii aerului este mai uniformă ȋn regiunile de câmpie decât ȋn regiunea montană, deoarece procesele advective se produc pe ȋntreaga suprafață a câmpiei cu aceiași intensitate.

În Câmpia Română, valorile anuale ale temperaturii aerului sunt cuprinse ȋntre 10 și 11°C. Valorile mai mari de 11°C sunt localizate ȋn partea sudica a acestei câmpii, de-a lungul Dunării.

În regiunile montane, valorile temperaturii medii anuale se suprapun legii zonalității verticale. Ele oscilează ȋntre 6°C si -2°C, scăzând conform gradientului termic vertical cu 0,5-0,6°C/100m.

Poziția izotermei anuale de 0°C situate la ȋnălțimea de 1800-1850 m ȋn grupa nordică a Carpaților Orientali și la 2000 m ȋn Carpații Meridionali. Temperaturile mai mici de -2°C caracterizează vârfurile de peste 2000 m din masivele Rodna, Bucegi, Fagaraș și ȋn Retezat. În depresiunile intramontane, temperatura medie anuală are, de asemenea valori scazute.

Fig. 2 Temperatura medie anuală a aerului

Sub influența fluctuațiilor circulației generale a atmosferei, de la un an la altul, valorile medii anuale ale temperaturii arului nu se mentin constante, ci se abat neȋncetat de la valoarea medie multianuală. Uneori deosebirile față de media multianuală pot fi foarte mari. (Văduva, 2008)

Existența climei temperat-continentale pe teritoriul minicipiului Târgoviște se motivează prin faptul că paralela de 45° latitudine Nordică reprezintă nu numai jumatatea distanței dintre Polul Nord și Ecuator, dar și dintre culmile Carpaților Meridionali și Câmpia Română, străbătând teritoriul orașului pe la nord, pe linia Sotânga-Doicești-Aninoasa.

Tabel nr.1 Temperaturile medii anuale ȋn perioada 1996-2006

După cum putem vedea ȋn tabelul de mai sus media multianuală are valoarea de 10,2°C. Analizând treptat fiecare an ȋn parte, observam ca nu sunt diferențe foarte mari de la un an la altul. În anul 1996 temperatura medie anuală este de 9,7°, ȋn 1997 de 9,4°C, ȋn 1998 de 10,4°C, ȋn 1999 de 11°C, ȋn 2000 de 11,1°C, ȋn 2001 de 10,5°C, ȋn 2002 de 10,8°C, ȋn 2003 de 9,9°C, ȋn 2004 la fel ca și ȋn 2003 de 9,9°C, ȋn 2005 de 9,5°C iar ȋn 2006 de 9,7°C.

Urmarind evoluția temperaturii medii anuale pe parcursul acestor ani, observăm că cea mai mare temperatură medie s-a produs ȋn anul 2000, unde a atins valoarea de 11,1°C, iar cea mai mică valoare s-a produs ȋn 1997 când a atins 9,4°C.

Amplitudinea termică anuală specifică acestei latitudini este diminuată de amplasarea orașului ȋn zona intracolinara: Măgura Bucșanilor oprește gerurile și vanturile puternice din timpul iernii, iar dealurile și Valea Ialomiței temperează canicula verii. Se poate spune că Târgoviștea beneficiază de un climat plăcut, unul dintre cele mai favorabile din țară. Clima orașului se caracterizează printr-o temperatură medie anuală de 9,9°C și o amplitudine termică de 22°C (temperatura medie a lunii ianuarie fiind de -1,6°C, iar cea a lunii iulie de 21,7°C).

Valoarea anuala a bilantului radiativ (intensitatea anuala a caldurii solare) este de 50 kcal/cm² caldura care ajuta la dezvoltarea optima a covorului vegetal.

5.1.2 Temperatura medie lunară

Dupa cum se știe, temperatura aerului este elementul meteorologic care se supune ȋn cea mai mare masură unui ciclu anual, ca o consecință a dependenței acesteia de radiația solară. Acest ciclu nu poate fi perturbat de circulația generală a atmosferei decât ȋntr-o mică măsură. De constanța cu care se succced diferitele faze ale ciclului anual al temperaturii aerului (luni, anotimpuri, semestre) sunt legate atât tipurile, cât și fazele de vegetație, precum și ȋntreaga activitate umană.

Tabel nr.2 Temperaturile medii lunare ȋn perioada 1996-2006

La Târgoviște, dupa cum se vede ȋn tabelul de mai sus temperaturile medii lunare pentru intervalul de ani 1996-2006 au atins valori normale pentru fiecare lună in parte. Media pentru luna ianuarie a fost de -1,6°C, pentru luna februarie a fost de 0,3°C, pentru martie de 4,2°C. Începând cu luna aprilie valoarea crește considerabil, ajungând la 10,2°C și atingând maximul ȋn luna iulie unde media este de 21,7°C. Din luna august valoarea ȋncepe usor să scadă ajungând ȋn luna decembrie să aibe valoarea de -0,5°C.

După cum putem observa valoarea maximă se atinge ȋn luna iulie (21,7°C), iar minima ȋn luna ianuarie (-1,6°C).

5.1.3 Temperatura medie zilnică

Printre parametri temperaturii aerului, media zilnică, calculată ca medie aritmetică a valorilor obținute la cele patru termene de observație, caracterizează cel de al doilea ciclu climatic și anume cel diurn. Spre deosebire de temperatura medie anuală, ale cărei valori prezintă o variație relativ redusă de la un an la altul, variațiile de la o zi la alta ale mediilor zilnice sunt atât de importante, ȋncât chiar și o mediere pe 10 de ani nu poate aplatiza ȋntr-o măsură suficientă influențele aleatorii ale circulației atmosferice. De aceea pentru obtinerea parametrilor caracteristici s-a recurs la medieri interdiurne ale valorilor medii zilnice multianuale pentru fiecare din zilele anului (metoda mediilor glisante) pe un interval de 30 de zile. Fiecare valoare obținută reprezintă astfel media temperaturilor medii zilnice pe 10 ani a unui interval de 15 zile care preced și a atâtor zile care succed valoarea respectivă. Aceasta contribuie la obținerea unei evoluții anuale a mediilor diurne fără salturi de la o zi la alta, așa cum ar rezultă ea din luarea la cunoștință a unei perioade de măsuratori zilnice mult mai ȋndelungate decat cea de 10 ani la care se limitează prezenta lucrare.

Evoluția foarte variată de la o zi la alta a mediilor diurne de temperatură este datorată circulației maselor de aer care, antrenate de diferite configurații barice imprima propriile caracteristici stării timpului ȋntr-un ritm corespunzator substituirii unor mase de aer cu altele având proprietăți fizice diferite. În condițiile ȋn care iarna este ȋnregistrată cea mai intensă circulație ciclonică, se semnalează și cele mai mari salturi interdiurne de temperatură, spre deosebire de perioada caldă cand variațiile interdiurne ale temperaturii aerului sunt cele mai reduse. În spațiu, de asemenea se observă diferențieri sensibile determinate ȋn primul rând de altitudine, ȋnălțimile montane aflate ȋn contact nemijlocit cu atmosfera liberă resimțind ȋn mai mare masură influența exercitată maselor de aer decât suprafețele adăpostite situate la altitudini inferioare.

Amplitudinea variației anuale a temperaturilor medii zilnice multianuale, ca și amplitudinea medie anuală constituie un parametru climatic important, rezultat din diferența valorilor lor extreme din cursul anului. Cele două valori extreme au fost extrase de pe curba aplatizată prin metoda mediilor glisante.

Cele mai mari amplitudini anuale ale temperaturii medii zilnice caracterizeaza zonele extracarpatice și mai ales partea central-sudică a Caâmpiei Române, unde valorile acestui parametru se apropie de 28°C. De asemenea, valori mari ale amplitudinii anuale a temperaturii medii zilnice (peste 26°C) se mai ȋntalnesc ȋn estul Câmpiei Române. Aceste valori ridicate se datoresc, pe de o parte, temperaturilor mari din cursul verii, iar pe de altă parte valorilor mici ale temperaturii aerului din cursul iernii când inversiunile termice se suprapun unor invazii de aer arctic.

Comparativ cu amplitudinea medie anuală analizată ȋn capitolul anterior, amplitudinea anuală a temperaturilor medii zilnice este mai ridicată cu numai 2-3°C ȋn toate zonele țării.

Obținerea parametrilor variației temperaturii medii diurne se poate realiza numai cu condiția unei evoluții fără salturi de la o zi la alta a temperaturii medii zilnice, ceea ce ȋn mod clasic se obținea prin construirea histogramei temperaturii aerului pe baza valorilor medii lunare.

5.1.4 Temperatura minimă și maximă absolută

Temperaturile maxime și minime absolute reprezintă valori instantanee atinse de temperatura aerului, ȋn cazuri unice, care se produc la un moment dat. Deși au un caracter ȋntamplator, ȋnregistrându-se la intervale extreme de mari, sunt totuși deosebit de importante pentru evaluarea climei unei regiuni. Temperaturile extreme absolute indică limitele pe care le pot atinge ȋn variația lor continuă valorile momentane ale temperaturii aerului. Temperaturile maxime și minime absolute evidențiază alături de alți parametrii meteorologici caracterul continental al regimului climei țării noastre.

Mărimea temperaturilor extreme depinde, ȋn primul rând, de circulația generală a atmosferei, care este factorul genetic dinamic al climei și care se caracterizează printr-o fluctuație permanentă, constituind cauza principală a variațiilor neperiodice ale regimului meteorologic. Fazele de ȋncălziri sau răciri excepționale se datorează, ȋn general, invaziilor de aer tropical sau ale celor de aer arctic continental. Un rol important ȋl au, ȋnsa, și condițiile fizico-geografice locale. Temperaturile extreme absolute se produc ȋn situații sinoptice deosebite.

Temperaturile maxime absolute s-au produs ȋn perioade caracteristice, când circulația atmosferică a antrenat mase de aer tropical-continental, fierbinți, ȋn condiții anticiclonale de timp stabil și senin. În anotimpul cald, circulația aerului pe continentul European este determinată ȋn special, de Anticiclonul Azoric, de Depresiunea Islandeză și de Depresiunea Asiatică. Vara, câmpul baric mediu de deasupra Europei se caracterizează prin gradienti orizontali foarte slabi, din care cauză transportul maselor de aer se face lent. De aceea, aceste mase de aer ajung pe teritoriul țării noastre mai uscate și cu temperatură mai ridicata. Datorită faptului că transportul acestor mase de aer se face dinspre vest, ele sunt mai omogene, prezentând ȋnnorări de scurtă durată și un timp ȋn general senin. (Ciulache, 2000).

Datele de producere ale temperaturilor maxime absolute pe teritoriul țării noastre depind foarte mult de formele de relief. Astfel, ȋn regiunile de relief accidentat acestea s-au produs la date diferite din cauza compartimentării teritoriului și a dezvoltării diferențiate a proceselor locale de ȋncălzire a aerului. Pe suprafețele relative omogene (câmpii, podișuri, văi largi), procesele advective și radiative sunt repartizate mai uniform și creează condiții de ȋncălzire excesivă a aerului, simultan pe suprafețe ȋntinse.(Administrația Națională de Meteorologie, 2008)

Cea mai ridicată temperatură maxiă absoluta din țara noastră ȋnregistrată de la ȋnceputul observațiilor meteorologice și pana ȋn prezent este de 44,5°C semnalată pe data de 10 august 1951, la Ion Sion județul Braila.

Temperaturile maxime ale aerului cu valorile cele mai mari s-au produs, ȋn general, ȋn condiții de timp anticiclonal. La 10 august 1951, cand s-a produs valoarea maximă record, România se afla sub influența unei invazii de aer cald tropical, care a determinat predominarea timpului senin și secetos. Ca urmare, temperatura mximă absolută a aerului a depășit 40°C ȋn regiunea de câmpie din sudul țării (Ion Sion 44,5°C; Amara 44°C; Calarași 41,5°C; Marculești 41,5°C; Grivița 40,9°C) și 39°C ȋn cea subcarpatică (Istrita 39,5°C; Pietroasele 39°C). (Geografia Romaniei, I, 1983).

La Târgoviște temperatura maximă absolută a avut loc pe data de 27 iulie 2000, când a atins valoarea de 39,1°C.

Temperaturile minime absolute, caracteristice situatiilor de ger excesiv, sunt, de asemenea valori aleatorii și ele au loc ȋn condițiile advecției aerului rece de origine polară sau arctică ca și a aerului continental (pe la periferia estică a ciclonilor groenlandez, scandinavi sau nord și est europeni, sau de la periferia sudică a anticiclonilor continentali) atrase de scaderea presiunii atmosferice deasupra Mării Negre și a Mării Mediterane.

Iarna, circulatia maselor de aer din Europa este influențată de urmatorii centri barici: anticiclonul Est-European, depresiunea Islandeză, anticiclonul Azoric și depresiunea Mediteraneană.

Polul frigului românesc, ȋl putem localiza ȋn depresiunile intracarpatice, acolo unde sunt ȋntrunite condiṭii favorabile acumulării și stagnării timp ȋndelungat a aerului rece. Cea mai scazută temperatură minimă absolută a fost de -38,5°C la Bod, judeṭul Brașov, la data de 24 ianuarie 1942.

Pe litoral temperatura minimă absolută a scăzut până la -25,2°C la Mangalia (ȋn data de 25 ianuarie 1942) și -17,4°C la Constanța (pe 7 februarie 1965), iar ȋn sud-vestul țării a oscilat ȋntre -24°C la Berzeasca (25 ianuarie 1963) și -23,5°C la Valiug (pe 28 ianuarie 1954). (Geografia României, I, 1983; Văduva, 2003).

La Târgoviște temperatura minimă absolută s-a produs pe data de 13 februarie 2004, când a atins valoarea de -25,8°C.

5.1.5 Zile cu inghet (temperatura minimă ≤ 0°C)

În intervalul cu ȋnghet posibil (cuprins ȋntre primul ȋngheț de toamna și ultimul ȋngheț de primavară), temperatura minimă a aerului nu coboară sub 0°C ȋn toate zilele. Alternanța unor perioade reci cu altele mai calde face ca șirul zilelor cu ȋnghet sa fie ȋnterupt de zile ȋn care temperatura minimă a aerului rămâne pozitivă. În regiunile de câmpie și de deal, alternanța acestor perioade este un fenomen obișnuit ȋn majoritatea iernilor.

Numarul mediu anual de zile cu ȋnghet este mai redus pe litoral (60-65 de zile), ca efect al prezenței Mării Negre și ȋn sudul Banatului (70-80 de zile), unde ciclonii care se deplasează dinspre Marea Mediterană produc creșterea temperaturii aerului atât ȋn Banat, cât și ȋn partea vestică a Olteniei.

În Câmpia Română, cele mai putine zile cu ȋngheț ȋn cursul unui an (sub 100 zile) sunt ȋn zone situate la vest de Olt, de-a lungul Dunării și ȋn zona de la baza pantelor estice ale Subcarpaṭilor de Curbură. Descendenṭa aerului ȋn partea sud-estică a Carpaṭilor și a Subcarpaṭilor de Curbură provoacă ȋn cursul iernii ȋncalziri mai frecvente și explică valorile de 90-100 de zile din zona Pietroasele-Buzau-Odobești.

Un numar mai mic de zile cu ȋnghet (ȋn jur de 90 de zile) este caracteristic și pentru partea centrală a orașului București, diferenṭa faṭă de zona preorașenească fiind de circa 15 zile.

În centrul și ȋn estul Câmpiei Române, precum și ȋn cea mai mare parte a Moldovei, numarul anual al zilelor cu ȋnghet crește la 100-120 zile, ca rezultat al frecvențelor invazii de aer rece și al stagnarii și răcirii prin radiație a acestuia.

În Transilvania, numarul mediu anual de zile cu ȋngheț este mai mic pe Culoarul Mureșului și ȋn centrul Câmpiei Transilvaniei (100-115 zile). El crește către zonele maginale estice, mai ȋnalte la 125-130 zile, și ȋn depresiunile din sud, Fagaraș și Sibiu, la 130-140 zile.

În depresiunile intracarpatice, unde iarna predomină inversiunile termice, numarul zilelor cu ȋngheț crește, ajungând la 165-180 zile ȋn cele din Carpații Orientali.

Pe pantele Munṭilor Carpaṭi, frecvenṭa ȋngheṭului crește odată cu altitudinea, ajungând la 160-180 zile la 1500 m, la 200-220 zile la altitudinea de 2000 m și la 260 zile la Vf. Omu. În Carpaṭii Orientali, numarul zilelor cu ȋngheț este de circa 10-15 zile mai mare decât in restul zonei muntoase, la aceeași altitudine. (Administrația Națională de Meteorologie, 2008)

În cursul anului, numarul mediu lunar de zile cu ȋngheț este maxim ȋn luna ianuarie.

Fig. 3 Zile cu ȋngheț la Târgoviște

Dupa cum observam ȋn figura de mai sus, valoarea cea mai mare a zilelor de ȋngheț o regăsim ȋn luna ianuarie, unde avem 28 de zile. Treptat numarul acestora scade odată cu ȋncalzirea vremii, ajungând ȋn luna iunie să dispară ȋn ȋntregime. Astfel, regăsim ȋn luna februarie un număr de 22 de zile de ȋngheṭ, ȋn martie 16 zile, ȋn aprilie 3 iar ȋncepând cu luna mai ele sa se reducă ȋn ȋntregime.

Pe parcursul lunilor iunie, iulie și august acest fenomen dispare ȋn totalitate datorită temperaturilor foarte ridicate pe care le gasim la Târgoviște.

Începând cu prima decadă a lunii septembrie, zilele de ȋngheṭ ȋncep să-și facă simṭită prezenṭa treptat, ajungând ȋn luna decembrie la un numar de 24 de zile.

5.1.6 Zile de iarna (temperatura maximă ≤ 0°C)

Numărul anual al zilelor de iarna este mult mai redus pe teritoriu României, ȋn comparatie cu cel al zilelor cu ȋngheṭ. Astfel de zile reprezintă 15-20% din numarul zilelor cu ȋngheț ȋn Dealurile de Vest, Podișul Getic și Subcarpații Getici, 20-25% ȋn Câmpia de Vest, sudul Transilvaniei, litoralul Mării Negre, Delta Dunării și ȋn sectoarele ȋnalte ale Câmpiei Române, 25-30% ȋn nordul Transilvaniei, Dobrogea și ȋn cea mai mare parte a Câmpiei Române, 30-35% ȋn Podișul Sucevei. În zona muntoasă, zilele de iarnă sunt numeroase, ele reprezentând 45-60% din numarul zilelor cu inghet la peste 1500 m si 60-65% la peste 2000 m. În ariile depresionare, frecvenṭa zilelor ȋn care temperatura maximă a aerului rămâne negativă se reduce la 20-30% din aceea a zilelor cu ȋngheṭ, cu excepția celor din Carpaților Orientali, unde ajunge la 30-35%.

În Câmpia Română sunt, ȋn medie, 20-30 de zile de iarnă, cu diferenṭieri teritoriale nesemnificative, de la 20-25 de zile ȋn sud la 28-30 de zile ȋn nord.

Numarul annual al zilelor de iarna este de 34-40 in cea mai mare parte a Moldovei si a Transilvaniei. Patrunderea aerului rece dinspre anticiclonul din estul Europei in Moldova si a celui mai cald din vest pe culoarul Muresului, asociata in sud-vestul Transilvaniei cu incalzirea adiabatica, prin descendenta aerului, pe pantele sud-estice ale Muntilor Apuseni, explica cele doua exceptii.

În zona muntoasa, numarul anual al zilelor de iarna creste accentuat odata cu altitudinea, ajungand la 70-100 de zile la 1500 m, 120-140 de zile la 2000 m si la peste 160 de zile la 2500 m, pentru altitudini similar valorile sunt mai mari in Carpatii Orientali.

În raport cu orientarea generală a lanțurilor de munți față de direcția de deplasare a maselor de aer, numarul anual al zilelor de iarnă prezintă diferențieri apreciabile ȋntre regiunile situate ȋn estul și ȋn vestul țării. Părțile estice și sudice sunt deseori acoperite de aerul rece continental, din est și nord-est și, de aceea, numarul zilelor de iarna este mai mare (cu circa 10 zile) ȋn Moldova decat ȋn vestul tarii, la aceeași latitudine.

Pe pantele Munților Carpați, durata intervalului ȋn care sunt posibile zile de iarna crește odata cu altitudinea: septembrie-mai la 1500 m, septembrie-iunie la 2000 m și ȋn toate lunile anului la peste 2000 m.

Numărul mediu lunar al zilelor de iarnă este mai mare ȋn ianuarie, ȋn toate zonele fizico-geografice ale țării. În acestă luna de iarnă sunt 9-13 zile de iarna in Câmpia de Vest (cu valorile mai mari ȋn nord și mai mici ȋn sud), 12-15 zile de iarna ȋn Transilvania (cu valorile mai mici ȋn sud și sud-vest), 9-12 zile de iarnă ȋn Câmpia Română si Dobrogea, 6-7 zile de iarna pe litoral si 12-16 zile de iarna in Moldova (cu valorile mai mari in nord). Pe munți, numarul lor crește de la 15-20 de zile de iarna la 1500 m la 25-27de zile de iarna la 2000 m si ajunge la 29,3 zile de iarna la Vf. Omu.

Fig. 4 Zile de iarna la Targoviste

Analizând acest grafic observăm ca numarul zilelor de iarnă la Târgoviște este relativ mic. Astfel ȋn luna ianuarie regăsim cel mai mare numar de zile de iarnă, și mai exact 8 zile. În luna februarie avem 5 zile, iar ȋn luna martie doar o zi. Începand cu luna aprilie până ȋn luna octombrie zilele de iarnă sunt inexistente, datorită valorilor ridicate ale temperaturii. Din luna noiembrie, odată cu scaderea temperaturilor numarul zilelor de iarnă cresc usor, insumând ȋn luna decembrie valoarea de 5.

5.1.7 Nopti geroase (temperatura minimă ≤ -10°C)

În timp ce scăderea temperaturii aerului sub 0°C este un fenomen obișnuit ȋn timpul iernii ȋn cea mai mare parte a țării, temperaturile sub -10°C se produc destul de rar ȋn zonele de câmpie si de deal.

Numărul mediu anual al nopților geroase, ȋn care temperature minima a aerului coboară cel puțin pana la -10°C, variază pe teritoriul României de la mai puțin de cinci zile ȋn sudul litoralului Mării Negre și ȋn Defileul Dunarii, la aproape 100 de zile la Vf. Omu.

In cea mai mare parte a Campiei Romane, numarul mediu annual al noptilor geroase este cuprins intre 10 si 15, la fel ca si in Campia de Vest. In partea central a orasului Bucuresti, numarul lor este in jur de opt, cu circa sapte mai mic decat in partea nordica.

Numarul noptilor in Transilvania creste de la 10-15 pe culoarul Muresului intre Deva si Alba Iulia, la 15-20 in partea central si la 20-30 in nord, est si sud. Valorile se diferentiaza apreciabil in functie de forma de relief si de altitudine, fiind mai mari pe fundul vailor si depresiunilor si mai mici pe pantele si culmile dealurilor.

În sudul si si centrul Moldovei sunt intre 15-20 nopti geroase, iar in nord numarul lor creste la 20-30. In Moldova se inregistreaza cu 4-6 nopti geroase mai mult decat in vstul tarii, la aceeasi latitudine.

În depresiunile intracarpatice, ca urmare a acumulării si stagnarii aerului rece, numărul nopților geroase este deosebit de mare. În depresiunile situate in Carpații Orientali la altitudini de 700-900 m se ajunge la 50 nopti geroase, valori ce se regăsesc pe pantele muntilor la altitudinea de 1500 m.

Scăderea de temperatură sub -10°c are loc ȋn intervalul noiembrie-martie. În zonele muntoase se pot produce astfel de temperaturi scăzute și ȋn lunile octombrie și aprilie, iar la peste 2000 m uneori posibil și ȋn mai și septembrie.

Numarul mediu lunar al nopților geroase este mai mare ȋn ianuarie. În Câmpia de Vest se ajunge la 5-8 nopți geroase, ȋn Transilvania și Moldova la 6-11, ȋn Câmpia Română la 4-7, iar pe litoral la 2-5.

5.1.8 Zile de vară (temperatura maximă ≥ 25°C)

Astfel de zile se pot inregistra pe o mare parte din teritoriul României, regiunile montane semnalandu-se cu atât mai rar cu cât altitudinea crește.

Cel mai mare numar de zile de vara, peste 110, apar ȋn sudul Câmpiei Romane. În cadrul acesteia, numarul anual al zilelor cu temperatura maximă a aerului de cel putin 25°C are o repartiție destul de uniformă de la est la vest, diferențele fiind mai mici de 10 zile. În schimb, de la sudul spre nordul câmpiei, valorile scad accentuat, de la 120-125 de zile la 80-90 zile. În Campia de Vest, numarul anual al zilelor de vara scade de la sud (90-95 zile) la nord (75-80 zile). O scădere mult mai accentuată se constata și ȋn Moldova, de la valori de peste 80 de zile ȋn sud, la mai putin de 50 de zile in nord-vest. Peste 80 de zile de vara sunt și ȋn părtile joase ale Câmpiei Jijiei, datorate pătrunderii aerului cald continental din est. În Transilvania sunt mai mult de 70 de zile ȋn cea mai mare parte a podișului și la mai putin de 50 de zile in zonele marginale mai inalte.

Pe litoralul Mării Negre, sub influența brizei de mare, numarul zilelor de vară scade la 55-65. În partea centrală a Dobrogei, numărul acestora este de 70-90 de zile (cu excepția zonelor deluroase din nord), iar ȋn cea vestica de 90-110 zile.

În ariile monatane, numărul anual al zilelor de vară scade accentuat odată cu altitudinea, ajungând la 15 zile la 1000 m, la 5 zile la 1250 m si la 1-2 la peste 1500 m. În văile și depresiunile inchise, vara, aerul se incalzește intens, și de aceea, numărul zilelor de vară este mult mai mare decât pe pantele vecine.

În zonele de joasă altitudine, creșterea temperaturii aerului peste 25°C este posibilă, de obicei, ȋn intervalul martie-octombrie. În Câmpia Română și in Dobrogea astfel de zile pot aparea, cu o frecvența foarte mica, chiar și in noiembrie.

În regiunile montane, odată cu creșterea altitudinii, intervalul ȋn care pot apărea zile de vara se restrânge: mai-septembrie la 1000-1100 m, iunie-septembrie la 1200-1400 m, iunie-august la 1400-1500 m și iulie-august la 1500-1900 m.

În cursul anului, cel mai mare numar mediu lunar de zile de vară este ȋn iulie. Fac excepție partea sudica a litoralului Mării Negre, unde din cauza ȋncălzirii cu ȋntarziere a apelor marii, valorile din iulie și august sunt egale, precum și unele stații montane, la care valorile din august sunt egale cu cele din iulie sau chiar puțin mai mari.

Valorile medii din luna iulie sunt de 21-24 zile ȋn Câmpia de Vest, 25-29 zile ȋn Câmpia Română, 16-20 zile ȋn Transilvania (cu 21-22 zile in sud-vest), 23-26 zile ȋn sudul și estul Moldovei și 13-17 zile ȋn nord-vestul ei, 24-28 zile ȋn Dobrogea și 19-22 zile pe litoralul Mării Negre.

Fig. 5 Zile de vară la Târgoviște

La Târgoviște numărul zilelor de vară pe parcursul unui an este de 91. Zilele de vară ȋsi fac apariția ȋnca din luna mai când temperaturile ȋncep sa creasca treptat ȋn intensitate. Așadar, avem ȋn luna mai avem 7 zile de vara, ȋn iunie 17 zile de vara, ȋn iulie se atinge maximul cand numarul zilelor de vara ajunge la valoarea de 24. Începand cu luna august, zilele ȋncep ușor sa scadă, odată cu sosirea anotimpului rece. Ultimele zile de vară au loc in prima decadă a lunii octombrie, iar ȋncepand cu a doua decadă zilele se reduc ajungând ȋn luna noiembrie să dispară ȋn totalitate.

5.1.9 Zile tropicale (temperatura maximă ≥ 30°C)

Creșterea temperaturii aerului peste 30°C se produce numai ȋntr-un numar mic de zile de vară. Numărul zilelor tropicale reprezintă 25-30% din numarul zilelor de vară ȋn Câmpia de Vest, 35-40% ȋn Câmpia Română, 20-25% ȋn Moldova (cu mai puṭin de 15% ȋn Podișul Sucevei), 15-20% ȋn Transilvania, 25-30% ȋn Dobrogea și numai 6-10% pe litoral.

Limita altitudinală pana la care temperatura aerului poate ajunge la 30°C este de 1100-1200 m ȋn Carpații Orientali și Occidentali și de 1500 m ȋn Carpații Meridionali.

În sudul Câmpiei Române, de la Drobeta-Turnu Severin pana la Călărași, numărul mediu anual al zilelor tropicale depășește 40.

Numărul zilelor tropicale În Câmpia Română scade de la vest la est, de la 44-49 zile ȋn Câmpia Olteniei la 33-39 zile in Baragan. Mult mai accentuate este scăderea de la sud spre nord, de la peste 45 de zile ȋn apropierea Dunării, la mai puțin de 20 de zile ȋn Câmpiile ȋnalte ale Piteștiului și Târgoviștei.

În Câmpia de Vest, numarul annual al zilelor tropicale scade de la sud la nord, de la 27-32 de zile ȋn Campia Timișului, la 25-28 de zile ȋn Câmpia Crișurilor si la 17-18 zile ȋn Câmpia Someșului.

În Transilvania sunt peste 20 de zile tropicale numai pe culoarul Mureșului, după confluenṭa cu Tarnava. Numărul lor scade la 10-15 zile ȋn cea mai mare parte a podișului și la mai puțin de 10 zile ȋn zonele marginale mai ȋnalte.

În zonele de câmpie și de deal, temperatura aerului poate urca peste 30°C ȋn intervalul mai-septembrie, dar ȋn Banat, Câmpia Română și Dobrogea astfel de temperaturi pot aparea cu o frecvenṭă redusa și ȋn aprilie și octombrie.

Numărul zilelor tropicale este mai mare ȋn lunile iulie și august, cu o predominare a lunii iulie ȋn Moldova și Dobrogea și a lunii august ȋn Transilvania și vestul tarii. Valorile medii pot atinge ȋn aceste luni 7-11 zile ȋn Câmpia de Vest (7-9 zile ȋn nord si 9-11 in sud), 3-5 zile ȋn Transilvania (cu 7-10 zile in sud-est pe Valea Muresului), 12-15 zile ȋn Câmpia Română, 10-12 zile ȋn Dobrogea, 1-3 zile pe litoral si 5-8 zile ȋn Moldova.

Fig. 6 Zile tropicale la Târgoviște

La Târgoviște, numărul zilelor tropicale de pe parcursul unui an este unul foarte scăzut. Așadar, s-ar produce un maxim de cate 7 zile, atât pentru luna iulie, cât și pentru luna august. În luna iunie regăsim doar 3 zilele tropicale, iar ȋn martie și septembrie doar 1. Pe parcursul celorlalte luni, aceste fenomen este complet inexistent, pe fondul valorilor ridicate de temperatură.

5.2 Temperatura suprafeței solului

Energia radiantă transmisă de către Soare este absorbită și transformată ȋn energie caloric de suprafaṭa terestră, care determină ȋncalzirea suprafetelor de uscat, adica a solurilor, a suprafeṭelor de apă și a aerului din stratul inferior al atmosferei – troposfera. O parte din caldura acumulată se propagă spre straturile mai adanci ale solului și apei, dar și spre aerul troposferic, iar altă parte se consumă ȋn diferite procese fizice, chimice și biologice care se produc la suprafaṭa terestră. Deci, scoarṭa terestră are proprietatea de a transforma energia radiativă ȋn energie caloric, dar din acest motiv a fost numită suprafaṭă activă sau subiacentă. Ea reprezintă stratul superficial planetar, incluzând diferitele tipuri de soluri, covorul vegetal, primii zeci de metri ai apei transparente sau primii centimetri ai apei tulburi și ai stratului de zapadă.

Fig. 7 Schimbul de caldură la suprafaṭa solului, a. ziua, b. noaptea

Sursa: Geiger, citat de Dumitrescu, 1973

Încalzirea suprafeṭei terestre se realizează prin absorbṭia și transformarea energiei radiante ajunsă la suprafaṭa solului ȋn energie caloric. De la suprafaṭa solului caldura este transmisă ȋn trei direcṭii principale, sol, apa și aer, conform legilor de propagare a caldurii, ȋn funcṭie de particularităȋile madiilor respective. (Povară, 2006)

Cunoașterea temperaturii și a regimului termic al solului are o deosebită importanṭă practică ȋn diverse domenii ale activităṭii economice: agricultură, transmisiuni, cai de comunicatie rutiere, canalizare etc. Temperatura suprafeṭei active a solului reprezintă un factor genetic principal al macroproceselor atmosferice, dar și ȋn formarea topoclimatului și microclimatului, ȋn funcṭie de caracteristicile locale topografice și orografice.

Ea este sursa principală de ȋncalzire a aerului ȋn timpul zilei, care generează procesele convective, ce pot determina vara fenomenul de cumulizare și aversele de ploaie, dar și de racire noaptea, cu posibilitatea de aparitṭa ȋngheṭurilor radiative.

Cunoașterea distributiei spaṭio-temporale a temperaturii solului este foarte importantă ȋn ȋntelegerea proprietăṭilor fizico-chimice și biologice care se produc la nivelul sistemului radicular al plantelor care pot crea un micromediu favorabil sau advers creșterii și dezvoltarii lor. Toate procesele de vegetaṭie ale plantelor ȋncepând de la semanat și germinare, până la maturitate și recoltare se desfasoară normal numai ȋntre anumite limite termice, specific fiecarei plante și faze fenologice. (Berbecel si colab. 1970). Intensitatea proceselor biochimice de transformare a substantelor organice, dizolvarea și precipitarea diferitelor săruri minerale, absorbṭia prin intermediul rădăcinilor, activitatea microorganismelor, proliferarea dăunatorilor și bolilor diferitelor specii vegetale spontane sau cultivate depind de temperaturi si regimul termic al solului (Gloyne si Lomas, 1988). În același timp, starea fizica a aerului din stratul microclimatic de deasupra solului este influențată de proprietățile termice, gradul și modul de ȋncălzire al acestuia.

Temperatura solului depinde de numeroși factori, dintre care, cei mai important sunt: cantitatea de energie primită (ȋn funcție de data calendaristica, ora, ziua, latitudinea și modul de expunere a suprafeței active), proprietățile termofizice ale solului, macro si microrelieful, covorul vegetal, stratul de zapada, caracteristicile morfologice ale solului (culoarea, tipul, structura și textura).

Temperatura medie anuală reprezintă cel mai sintetic parametru al temperaturii solului, care pune in evident, mai ales, rolul acesteia de sursa de caldură. Față de temperatura medie anuală a aerului, aceasta este superioară cu circa 2-3°C. Astfel, cele mai mari valori medii anuale ale temperaturii solului (≥ 13°C) sunt ȋnregistrate ȋn estul și sudul Dobrogei, ȋn sudul Baraganului, ȋn centrul și vestul Câmpiei Române. Restul Câmpiei Române, centrul și sudul Câmpiei de Vest, precum și cea mai mare parte din Podișul Getic și Podisul Dobrogei central și de nord, ca și vestul Deltei Dunarii prezinta valori cuprinse intre 12 si 13°C. Pentru cea mai mare parte din podișurile Moldovei și Transilvaniei, valorile medii anuale se situează ȋntre 10 si 12°C. Cele mai mici valori medii anuale (< 9°C) se ȋnregistreaza ȋn Podisul Sucevei, ȋn Depresiunea Petrosani și, ȋn special, ȋn depresiunile intramontane din estul Transilvaniei (< 8°C), zone agricole cu conditii climatice restrictive.

Cele mai scăzute valori ale temperaturii medii lunare a suprafeței solului sunt ȋnregistrate ȋn ianuarie, atunci cand radiația solară are valorile cele mai mici, comparativ cu celelalte luni ale anului, iar câmpul baric favorizând advecția maselor reci de aer.

Cele mai ridicate valori ale temperaturii medii ale suprafeței solului (≥ 0°C) se ȋnregistrează pe o fașie ȋngusta de cațiva kilometrii de-a lungul litoralului Mării Negre. Spre interiorul Dobrogei, temperatura medie scade destul de repede astfel ȋncat partea central și vestică a acestei provincii se caracterizează prin valori asemanatoare ale temperaturii solului cu cele ȋnredistrate ȋn sudul Câmpiei Române și cu cele din partea central și sudică a Câmpiei de Vest (-1-2°C), dar și cu cele din arealul ȋn care se manifestă fenomenul de fohn. În restul zonelor de câmpie temperatura medie a suprafeței solului ȋn acestă luna scade pana la -3°C.

În iulie, sub acțiunea radiației solare, temperature medie a suprafeței solului atinge valorile cele mai ridicate din cursul anului. La diferențierile care apar pe teritoriu contribuie din plin natura solului, gradul de acoperire cu vegetație și tipul acesteia, alături de factorii clasici cum ar fi altitudinea și latitudinea. În aceste condiții, valorile cele mai mari (≥ 28°C) sunt ȋnregistrate pe suprafețe apreciabile ȋn sudul Olteniei, unde durata mare de strălucire a Soarelui și ȋntinderile de nisip constituie factori favorizanți. Valori asemănătoare, dar pe areale mult mai restrânse, se ȋntalnesc ȋn estul Campiei Romane. În partea central si estica a Campiei Romane, solurile inchise la culoare formate in conditii de stepa si silvostepa favorizeaza, temperature ridicate ale suprafetei solului (≥ 27°C), ȋn conditiile unei durate mari de stralucire a Soarelui.

Temperaturile maxime și minime reprezintă limite de variaṭie ale temperaturii suprafeṭei solului pe diferite intervale de timp, fie ca acestea sutn cele doua cicluri principale – diurn sau anual, fie ca ele sunt numai faze ale ciclului annual (luni, anotimpuri, sezoane).

Durata medie a primului ȋngheṭ la sol se situează ȋn a doua jumatate a anului, cele mai timpurii apariṭii avand loc spre sfârsitul verii atât ȋn zona cu altutudini mari, cât și ȋn depresiunile intramontane din estul Transilvaniei. În medie data producerii primului ȋngheț are loc intre 11 și 21 septembrie. Între 11 și 21 octombrie, ȋnghețul la sol se produce ȋn cea mai mare parte pe teritoriul agricol al țării: Campia Vestica si Dealurile Vestice, Podisul getic, Campia Romana si Dobrogea central si de vest. Datele medii de aparitie a inghetului la solse produc cel mai tarziu dupa 21 octombrie in: sudul Banatului si al Olteniei, in estul Deltei Dunarii si pe litoralul Marii Negre, iar in sudul acestuia intraziind dupa 1 noiembrie.

Durata medie a ultimului ȋngheț la sol se plasează ȋn prima jumatate a anului. Cele mai timpurii ultime ȋnghețuri se produc ȋn prima decadă a lunii aprilie pe litoral și ȋn sud-vestul Olteniei. În cea de a doua decadă a lunii aprilie, se produc ȋn medie ultimele ȋngheturi ȋn zonele de câmpie din vestul și sudul tarii, ȋn Dealurile Vestice și Podisul Getic, precum și ȋn cea mai mare parte a Dobrogei.

Durata medie a intervalului anual fara ȋngheț la sol reprezintă un parametru important, atat din punct de vedere teoretic, ca indicator al potentialului termic al diferitelor zone, cat și din punct de vedere practic, diferite ramuri economice și ȋn primul rand agricultura fiind influențată de durata acestui interval. Pe masura creșterii altitudinii se diminuează ȋn mod firesc și durata intervalului fara ȋngheṭ. Un interes practice ȋl prezinta durata foarte redusa a intervalului fara ȋngheṭ (110-120 de zile) ȋn depresiunile intramontane din estul Transilvaniei cauzate de fenomenul de inversiune termica.

Tabel nr. 3 Temperatura suprafeṭei solului ȋn perioada 1996-2006

5.3 Umezeala aerului

Prezenṭa vaporilor de apa ȋn atmosferă imprimă aerului o anumita instabilitate. Cantitatea acestora este strâns legată, ȋn principal, de particularităṭile fizice ale maselor de aer ȋn miscare, temperatura și de caracteristicile locale ale suprafeṭei subiacente: mari suprafeṭe acvatice și vegetale. Acestea contituie surse permanente de evaporaṭie și evapotranspiraṭie, ceea ce determină creșterea gradului de umezeală a aerului.

Starea higrometrică aerului este bine pusă ȋn evidenṭă de parametrii care caracterizează gradul de umezire al aerului: umezeala relativă, tensiunea vaporilor de apa și deficitul de saturaṭie.

Determinarile instrumentale asupra principalilor parametric ai umezelii aerului se fac, la cele patru termene climatologice de observaṭii (1; 7; 13; 19), prin masurători directe cu ajutorul higrometrului și higrografului și, indirect cu psihrometrul.

Umezeala relativă (r) este raportul dintre tensiunea reală (e) și tensiunea maximă de saturaṭie (E) a vaporilor de apă.

r = • 100 (%)

Umezeala relativă ȋn România variază ȋntre 71% la Oraviṭa (ca urmare a mișcărilor ascendente e tip foehnal, care au ca rezultat ȋncalzirea aerului și scăderea umezelii relative) și 87% la Vf. Omu și Ceahlau Toaca (ca rezultat al temperaturilor scazute).

Fig. 8 Umezeala relativă a aerului. Media anuală

Altitudinea la care se ȋnregistreaza medii anuale de peste 84% ȋn Munṭii Carpaȋi este determinate, mai ales de poziṭia aceestuia faṭa de circulaṭia atmosferei. În Carpaṭii Occidentali, valorile ridicate ale umezelii relative caracterizează ȋnaltimile de 1400-1450 m (Munṭii Bantului, Semenic, 85%) și de circa 1800 m ȋn Munṭii Apuseni (Vladeasa, 87%), datorită advecṭiei aerului mai umed din partea de vest. În Carpaṭii Orientali valori de peste 84% caracterizează ȋnaltimile de 1850-2100 m (Ceahlau Toaca 87%0, iar ȋn Carpaṭii Meridionali ȋnaltimile de 2100-2200 m (Vf. Omu, 87%).

În Subcarpatii Moldovei, Getici, Curburii valorile medii ale umezelii relative oscilează ȋntre 74% si 81% . În regiunile cu efecte foehnale, umezeala relativă atinge cele mai mici valori, datorită proceselor adiabatice specifice descedentei anului. Umezeala relativă inregistrează cele mai mici valori medii anuale ȋn estul și sudul ṭării noastre (sudul și sud-estul Moldovei, estul și centrul Campiei Romane), deci la exteriorul arcului Carpatic, unde predomina advectia aerului continental, cu umiditate mai scazută.

În Câmpia Română, umezeala relativa medie anuala are valori sub 80% (Targoviste 79%; Craiova 78%; Grivita 77%; Dragasani, Alexandria, Bucuresti Baneasa 76%; Drobeta Turnu Severin 75%).

Valorile cele mai mari ale umezelii relative se inregistrează, ȋn lunile de iarna, atingând maximul ȋn luna decembrie, ca urmare a ciclonilor mediteraneeni, care au o frecvența mare ȋn aceasta luna și care transportă aer cald și umed, iar cele mai mici valori caracterizează lunile de vara, atingând minimul ȋn iulie sau august, cand predomină timpul senin, iar insolaṭia este mare.

În luna decembrie, deasupra Câmpiei Române și sudul Podișului Moldovei, unde sunt frecvente masele de aer rece și dens valorile umezelii aerului ȋn cursul noptii și prezența inversiunilor de temperature ȋn Campia Romana au ca rezultat localizarea unor valori ≥85% (Craiova 90%; Giugiu 91%; Târgoviște, București Filaret, București Băneasa 88%), acestea fiind aseanatoare cu cele obṭinute pentru partea vestica a ṭării (Timișoara, Satu Mare 87%; Arad 90%). Cele mai reduse valori medii ale umezelii relative din decembrie sunt situate ȋn regiunile de adapost ale Subcarpaților (Tulnici 77%). Pe litoralul Mării Negre, valorile umezelii relative sunt cuprinse ȋntre 86 si 90%, fiind asemanatoare cu cele din sudul și vestul tarii (≥ 85%).

În luna iulie, datorită diferenṭierilor termice mari de la o regiune la alta, umezeala relativă are o repartiṭie mult mai neuniforma decat ȋn luna decembrie. Cele mai ridicate valori ale umezelii relative sunt inregistrate ȋn regiunea de munte, unde pot depăși 90% (Vf. Omu 91%) și pe litoralul Mării Negre, unde variază ȋntre 75-80%. Cele mai coborate valori se ȋntalnesc in Câmpia Româna (Craiova 71%; Caracal, Buzau 70%; Bucuresti Filaret, București Baneasa 69%), unde scad până la 65% la Rosiorii de Vede. La statiile situate in lungul Dunarii prezenta surselor permanente de evaporare determina valori mai mari ale umezelii relative fata de Câmpia Română.

La statiile situate in Podișul Transilvaniei cele mai mici valori anuale sunt ȋnregistrate ȋn aprilie (69-74%), iar ȋn Subcarpaṭi si Podisul Moldovei ȋn luna mai (69-75%).

.

Tabel nr.4 Umezeala relativă a aerului. Medii lunare

In acest tabel avem expuse valorile medii lunare ale umezelii relative ale aerului in intervalul 1996-2006. Dupa cum putem vedea media se situeaza intre valorile 72 si 86%. Se observa ca luna cu valoarea cea mai ridicata a umezelii relative este decembrie, in schimb valoarea cea mai scazuta o intalnim pe intervalul lunilor aprilie, mai și iunie.

Lunile de primavara și vara au valorile cele mai scazute pe fondul temperaturilor mai ridicate, si anume 74% ȋn luna martie, 72% ȋn lunile aprilie, mai si iunie (aceasta fiind si valoarea minima), 73% ȋn luna iulie si 75% ȋn luan august. Odata cu scaderea temperaturilor umezeala relative creste in intensitatea ajungand pana la un maxim de 86% ȋn luna decembrie.

5.4 Nebulozitatea

Capacitatea atmosferei de reṭinere a apei sub forma de vapori este limitată de temperatură. Condensarea sau sublimarea vaporilor de apă ȋn atmosfera determină apariṭia norilor. Totalitatea norilor de pe bolta cerească definește nebulozitatea atmosferica. Gradul de acoperire si felul norilor depend de evolutia maselor de aer, a fronturilor atmosferice aferente si de particularitatile suprafetei subiacente. Creșterea gradului de poluare contribuie la creșterea nebulozităṭii ȋn zonele foarte mult industrializate sau cu un grad ridicat de urbanizare. Importanṭa nebulozitatii rezidă in influent pe care o are asupra distribuṭiei și variaṭiei celorlalte elemente și fenomene climatic și ȋn primul rand a precipitatiilor.

Observaṭiile asupra nebulozitatii, pe teritoriul României, se fac de regula vizual, la termenele climatologice, precum si ori de cate ori este necesar. In cadrul observatiilor asupra norilor se determina nebulozitatea totala si inferioara, felul si plafonul norilor. Nebulozitatea totala si inferioara se exprima in zecimi din bolta ceresca.

5.4.1 Nebulozitatea totala

Nebulozitatea totală reprezintă gradul de acoperire al bolṭii cerești cu toti norii vizibili existenṭi in momentul observatiei.

Sub influenṭa diferitelor sisteme barice care traversează sau staṭionează deasupra României, nebulozitatea variază mult de la o lună la alta ȋnregistrând un maxim ȋn luna decembrie și un minim in luna august. Valorile maxime din decembrie s-au ȋnregistrat ca urmare a intensificării activității ciclonice de deasupra Mării Mediterane, ȋn urma retragerii spre sud a Anticiclonului Azoric si a inaintarii catre latitudinile mijlocii ale Depresiunilor Islandeze. De asemenea, inversiunile termice specifice sezonului rece contribuie si ele la dezvoltarea nebulozitatii stratiforme.Valorile minime din august sunt determinate de persistenta regimului anticiclonic la nivelul intregii tari. Acest tip de evoluṭie corespunde regiunilor de câmpie unde, ȋn decembrie, valorile medii ale nebulozităṭii totale sunt cuprinse ȋntre 6,8-7,7 zecimi, iar ȋn august, ȋntre 3,0-4,5 zecimi din bolta ceresca.

Odată cu creșterea altitudinii, ȋn mersul anual al nebulozităṭii totale se inregistrează un al doilea maxim și un al doilea minim (secundare).

Maximul principal prezintă valori medii de 6,9-7,8 zecimi, iar cel secundar de 6,2-7,0 zecimi. Cele mai reduse valori de nebulozitate, 5,2-5,6 zecimi se ȋnregistrează ȋn luna noiembrie. În cursul anului distribuția nebulozitătii prezintă variatii semnificative pe teritoriul țării, ilustrată de analiza acesteia pentru lunile ianuarie și iulie.

În ianuarie, datorită frecvențelor invazii de aer din nord-vest, nord și est, precum și a predominarii inversiunilor termice, insotite de procesele de formare ale norilor stratiformi, nebulozitatea prezinta valori ridicate (6,0-7,5 zecimi) la nivelul ȋntregii țări.

În iulie, repartitia nebulozității prezintă diferențieri mai mari decat in ianuarie, iar etajarea verticalâ este mai evidentă.

Fiind legată de umiditatea aerului si influentata de factorii dinamici si geografici, nebulozitatii ȋi este specifică o distributie in timp și spatiu similara umezelii aerului.

Distribuția valorilor medii anuale ale nebulozitatii totale scoate ȋn evidenta diferențieri foarte mari ȋntre vestul și estul țării și ȋntre regiunile joase și cele inalte. În Câmpia de Vest, datorita influentei ciclonilor oceanici și mediteraneeni, media anuală a nebulozitătii totale ȋnregistrează valori cuprinse intre 5,7 zecimi si 6,0 zecimi, care sunt comparabile cu cele caracteristice zonei de deal și podis din Moldova, care se afla sub influenta unei dorsale a anticiclonului din estul continentului.

Nebulozitatea totala creste odata cu altitudinea de la 5,2-5,6 zecimi in Câmpia Română, la 6,4-6,8 zecimi ȋn regiunea montana.

Tabel nr. 5 Nebulozitatea totală la Târgoviște ȋntre 1996-2006

La Târgoviște nebulozitatea totala se ȋncadreaza ȋntre valorile 4,3 zecimi si 6,3 zecimi analizand mediile lunare. Așadar pe parcursul acestor ani pentru luna ianuarie media este 5,6 zecimi, pentru februarie 5,1 zecimi; pentru martie 5,8 zecimi; aprilie 6,2 zecimi; mai 5,6 zecimi; iunie 4,8 zecimi; iulie 4,4 zecimi; august 4,3 zecimi; septembrie 4,7 zecimi; octombrie 5,4 zecimi; noiembrie 5,9 zecimi si decembrie 6,3 zecimi.

Comparând aceste valori observăm ca gradul cel mai ridicat al nebulozităṭii totale ȋn regăsim ȋn luna decembrie, iar cel mai scazut ȋn luna august.

5.4.2 Nebulozitatea inferioară

Nebulozitatea inferioară reprezintă gradul de acoperire a boltei cerești numai cu nori a caror baza este situată ȋn etajul inferior (2000 m altitudine), respective: nimbostratus (Ns), stratus (St), stratocumulus (Sc), cumulus (Cu) și cumulonimbus (Cb).

Mediile lunare ale nebulozităṭii inferioare prezintă in cursul anului o evoluṭie asemănătoare cu cea a nebulozităṭii totale, a cărei component este de fapt. Regimul anual al nebulozitatii totale caracterizat printr-un maxim ȋn decembrie și un minim ȋn august, specific regiunilor de campie, se extinde ȋn cazul nebulozităṭii inferioare și ȋn cele de deal și podis.

Evoluṭia anuală a nebulozităṭii inferioare ȋn aria montană de peste 1000 m altitudine, scoate ȋn evidentă aceleași caracteristici ca și ȋn cazul nebulozităṭii totale (2 maxime, aprilie-mai si decembrie, doua minime, octombrie și ianuarie). În timpului maximului principal din aprilie, valorile medii ale nebulozitatii inferioare cresc odată cu altitudinea, astfel ca pe cele mai ȋnalte culmi (Vf. Omu) se ȋnregistreaza pana la 6,7-6,9 zecimi. Minimul principal din octombrie este caracterizat de valori medii cuprinse intre 4,1 si 4,4 zecimi.

Din repartitia valorilor medii anuale rezulta ca nebulozitatea inferioara prezinta cele mai mici valori (sub 4, zecimi) ȋn zobele de mică altitudine (București- Băneasa 3,3 zecimi, Constanṭa 3,7 zecimi), precum și pe areale restrânse ȋn Subcarpaṭii Getici (Câmpina 3,8 zecimi). Creșterea nebulozitatii odată cu altitudinea face ca aceasta, ȋn majoritatea regiunilor de deal și podiș, sa fie cuprinsa ȋntre 4 si 4,5 zecimi, iar ȋn regiunea montană ȋntre 5,2 si 5,5 zecimi (Vf. Omu 5,5).

Tabel nr. 6 Nebulozitatea inferioară la Târgoviște ȋntre 1996-2006

La Târgoviște nebulozitatea inferioară se incadrează ȋntre valorile 2,1 zecimi si 4,2 zecimi analizând mediile lunare. Așadar pe parcursul acestor ani pentru luna ianuarie media este 3,7 zecimi, pentru februarie 2,5 zecimi; pentru martie 3,3 zecimi; aprilie 3,2 zecimi; mai 3,1 zecimi; iunie 3,0 zecimi; iulie 2,5 zecimi; august 2,3 zecimi; septembrie 2,1 zecimi; octombrie 2,7 zecimi; noiembrie 3,9 zecimi si decembrie 4,2 zecimi.

Comparând aceste valori observăm ca gradul cel mai ridicat al nebulozităṭii inferioare ȋl regăsim ȋn luna decembrie ca și cel al nebulozitatii totale, iar cel mai scazut ȋn luna septembrie.

5.5 Durata de strălucire a Soarelui

Durata de strălucire a Soarelui reprezintă intervalul de timp cand este vizibil discul solar și se exprima ȋn ore și zecimi de ora. Măsuratorile din perioada luată ȋn calcul au fost efectuate cu ajutorul heliografelor, cel mai adesea fiind utilizate cele de tip Fuess, Universal și Campbell-Stokes.

Cauzele care pot determina neomogenitatea datelor privind durata de stralucire a Soarelui pot fi: depunerile de brumă, roua sau praf pe sfera heliografului, obstacolele existente ȋn preajma heliografului. O mare influentă asupra mărimii datelor ȋnregistrate o exercită valorile umezelii și temperaturii aerului.

Regimul duratei de strălucire a Soarelui și repartitia sa teritoriala se află ȋn stransă legatură ȋn primul rand cu factorul astronomic, care face ca durata de stralucire sa creasca pe masura ce se apropie soltitiul de vara si sa scada in conditiile in care se apropie solstitiul de iarna, iar in al doilea rand cu regimul nebulozitatii dependent la randul lui de circulația atmosferica.

Durata posibilă de stralucire a Soarelui reprezintă timpul scurs dintre rasaritul și apusul Soarelui ȋn care razele solare ar putea atinge suprafața terestră daca nu ar intalni obstacolul format de nori. Ea se calculează astronomic ȋn functie de latitudinea locului respective și de perioada anului.

Durata efectivă zilnica de strălucire a Soarelui reprezintă intervalul dintre rasaritul și apusul Soarelui ȋn care razele solare vin ȋn contact direct cu suprafata terestra intr-un anumit loc ȋn situatia unei zile senine, durata posibilă este egala cu durata efectivă de stralucire a Soarelui.

Raportul dintre durata efectiva de strălucire a Soarelui (d) și durata posibilă (D) reprezinta fracția de insolație și se exprimă ȋn procente, conform relației:

f = %

În variatie diurnă sau anuală, durata de stralucire este in stransa legatura cu valoarea nebulozitatii, cand nebulozitatea are valoare maxima, durata de stralucire a Soarelui este minimă si invers.

Analizând repartiția sumelor anuale ale duratei de stralucire a Soarelui ȋn România ne dăm seama că cele mai mari valori, de peste 2300 ore anual, le regăsim pe litoralul Mării Negre. În extremitatea estică a Deltei Dunarii, sumele medii anuale ajung pana la 2370 de ore, ȋn urma predominării timpului senin ȋn cea mai mare parte a anului.

Regiunile de câmpie se deosebesc ȋntre ele printr-o durată de stralucire a Soarelui, determinate de pozitia lor in raport cu circulatia maselor de aer. Astfel, in timp ce in Campia Romana durata medie anuala de insolatie este de peste 2100 de ore, ca urmare a predominarii aerului continental, in Campia de Vest sub influenta circulatiei oceanice, aceasta variaza intre 2047 de oare (Satu Mare) si 2178 de ore ( Sannicolau Mare).

În regiunile de deal și montane, unde numarul anual de zile cu ceata și cer acoperit prezinta o frecvenṭă mai mare, numarul mediu anual al orelor de strălucire a Soarelui se reduce ușor de la 1900 de ore ȋn zonele de deal și podiș, ajungand la valori de 1600 de ore la inaltimi de peste 2500 m.

Pentru Târgoviște media lunară de strălucire a Soarelui este de 184 de ore, analizând intervalul dintre 1996 si 2006. Așadar media lunii ianuarie este de 96,8 ore; februarie 132,3 ore; martie 162,1 ore; aprilie 181,2 ore; mai 258,6 ore; iunie 270,8 ore; iulie 291,7; august 259,2; septembrie 175,3 ore; octombrie 167,5 ore; noiembrie 115,2 ore iar decembrie 91,3 ore.

Dupa cum puteam vedea durata cea mai scazută de stralucire a Soarelui are loc ȋn decursul iernii, ȋn luna decembrie unde avem o valoare de 91,3 ore, iar durata cu valoarea cea mai ridicată o intalnim ȋn luna iulie cand avem 291,7 ore.

5.6 Precipitaṭiile atmosferice

Precipitaṭiile atmosferice constituie elemental climatic caracterizat prin discontinuitate și mari variaṭii ȋn timp și spatiu. De cantitatea, intensitatea, frecvența, durata si forma sub care cad pecipitatiile depinde in mare masura activitatea și rezultatele muncii desfasurate intr-o serie de domenii cum ar fi agricultura, constructiile, transporturile, turismul etc. De aceea, cunoasterea, cel putin parțial, a particularitatilor cu care se produc ȋntr-o regiune sau loc prezinta, pe langa importanta teoretica, și o deosebita importanta practică.

Caracteristicile circulației generale a atmosferei și particularitătile structurii surafetei active sunt cauzele fundamentale care determina regimul și repartiția teritorială a precipitațiilor.

Cantitatile anuale de precipitații se repartizează neuniform ȋn teritoriu, ȋn raport cu factorii lor genetici. În Muntii Carpati, repartiția precipitatiilor atmosferice este foarte neuniforma, ȋn functie de altitudine, expozitia versantilor și fragmentarea acestora precum și dispunerea concentrică a lor.

Fig. 9 Precipitațiile atmosferice. Medii anuale

Cele mai mari cantități anuale de precipitații se produc pe litoralul Mării Negre (Constanța 407,1 mm) și in Delta Dunarii (Sfantu Gheorghe 400 mm), datorită suprafetelor ȋntinse de apa care favorizează curenti de aer descendenti, inversiuni de temperatură și destrămarea sistemelor noroase, dar și datorită continentalizarii maselor de aer oceanic care ȋsi pierd umezeala ce avansează către partea estică a României.

În partea centrală a Câmpiei Române cantităṭile anuale de precipitații sunt cuprinse ȋntre 500 si 600 mm (Videle 550 mm, Alexandria 537 mm), iar spre nord ȋn vecinatatea pantelor Subcarpaților și Piemontului Getic depășesc 600 mm (Pitești 672,2 mm).

La Târgoviște valorile precipitațiilor atmosferice sunt cuprinse ȋntre 600-700 mm annual: cele mai scăzute se inregistreaza ȋn luna martie (36 mm), iar cele mai mari ȋn luna iunie (1000 mm), respective iulie, anul 2005, cu căderi spectaculoase de ape meteorice.

5.7 Vântul

Vântul este un fenomen meteorologic vectorial, deosebit de variabil ȋn timp si spațiu, conditionat de contrastul baric orizontal creat in cadrul circulatiei generale a atmosferei. Deplasarea curentilor de aer dintr-un loc in altul este determinate, in principal, de dezvoltarea diferitelor sisteme barice si , in primul rand, de activitatea centrilor barici de actiune. Vantul se caracterizeaza prin doi parametric extreme de variabili in timp si spatiu: directia din care bate vantul si viteza, reprezentand distant parcursa de particulele de aer in unitatea de timp, exprimata in m/s.

Miscarea maselor de aer este generate de actiunea principalilor centrii barici si continentului European, mai ales in semestrul rece, si ciclonii mediteraneeni posibili in tot anul, cu deosebire iarna.

Atat viteza, cat si directia de unde bate vantul sunt intotdeauna in functie de marimea si sensul gradientului baric orizontal care apare intre doua mase de aer cu caracteristici fizici diferite care traverseaza sau stationeaza pe teritoriul respectiv. De aceea, de la o perioada la alta, atat directia, cat si viteza vantului se modifica mult si alterneaza cu intervalele de calm.

In functie de dispunerea si amplasarea centrilor barici care dirijeaza circulatia atmosferei deasupra tarii noastre, frecventa vantului si a calmului inregistreaza mari variatii, in timp si spatiu, cu atat mai mult cu cat acest element climatic se caracterizeaza printr-o mare discontinuitate.

Pentru Campia Romana, influenta circulatiei generale a atmosferei generale este bine marcata doar in centrul si sudul acesteia, unde predominant este vantul din directiile vest si est, in timp ce in estul acesteia predomina vanturile din NE.

Viteva vantului reprezinta cea de a doua caracteristica esentiala a vantului si depinde in mod direct de valoarea gradientului baric orizontal.

Anual, cele mai mari viteze ale vantului le regasim in regiunile montane inalte. Viteza medie anuala pe inaltimile carpatice variaza intre 8,0si 10,5 m/s. La altitudini de 1800-2000 m, viteza medie anuala variaza in jur de 6 m/s, iar pe versantii de expunere favorabila invaziilor maselor de aer din semestrul rece al anului in jur de 5 m/s.

Vitezele medii maxime le regasim in martie-aprilie, in majoritatea tarii, cand solul relativ dezgolit provoaca o mare evaporare; pe varfurile montane inalte se atinge o viteza maxima in februarie, iar pe litoral in ianuarie. In august si septembrie domina regimul anticiclonal si viteza vantului este minima.

Calmul atmosferic scade treptat de la campie spre culmile montane si de la vest spre est. Cel mai indelungat calm (> 75%) se produce in depresiunile intracarpatice mici, spre exemplu Voineasa.

In regiunile de campie din vestul si estul Romaniei, mai expuse vantului, calmul este de circa 20-30%, iar in cele sudice si sud-vestice, mai adapostite de 25-40% (Atlas-Mediu si reteaua electrica de trabsport, 2002), (fig.

La Târgoviște masele de aer rece polar ocolesc arealul datorita prezenței dealurilor ȋnconjuratoare. Beneficiind de apararea naturala impotriva vanturilor dominante, datorita barajelor oferite de Culmile Subcarpatilor externi, care o impresoara spre nord-vest (Masivul Spatarelul – Mitropolia, cu altitudine maximă de 693 m) și nord-est (Dealul Mnastirii, altitudine maxima de 425 m), Targovistea este caracterizata de un microclimate specific urban, cu ierni blande, unoeri prea blande, si veri aproximativ racoroase, cu o temperature medie anuala de + 9,9°C (izoterma de +10°C contureaza limita nordica a campiei si traverseaza de la vest la est Campia Inalta a Targovistei).

Circulația aerului fiind slabă, frecvent se produc inversiuni de temperatură. Numarul zilelor senine este in medie de 110-120 / an, iar al celor acoperite de 120-140/an. Orientarea nord-vest-sud-est a Vaii Ialomitei si fragmentarea reliefului fac ca la Targoviste, vanturile din nord-vest sa aiba o pondere de 23%, in timp ce vanturile din directia nordica sa aiba o frecventa de numai 37%. Viteza lor medie variaza intre 1-3 m/s, valoarea cea mai mare inregistrandu-se in luna aprilie, iar cea mai mica in luna iunie. Campia Targovistei este spatial manifestarilor eoliene moderate. Vanturile cu viteze cuprinse intre 2-5 m/s au o pondere de 54%, cele tari, cu viteze de peste 10 m/s, sunt rare, iar cele mijlocii cu viteze ȋntre 5-10 m/s au o pondere de 5,6%.

5.8 Stratul de zăpadă

Stratul de zăpadă se formează ȋn intervalul rece al anului, când precipitațiile sunt și sub forma de ninsoare, iar temperatura solului și a aerului devine negativă.

Ca suprafată subiacenta, acesta are proprietatea de a reflecta o mare parte din radiația solară directă și ca urmare de a răci mai intens decât suprafața solului pe care ȋl acoperă, intensificând inversiunilor termice. În acelasi timp, stratul de zapada constituie atat un ȋnvelis protector pentru culturile de toamna, cat si o rezerva importanta de apa pentru sezonul cald al anului.

Poziția geografică a țării face ca o parte din cantitatea de precipitații din timpul iernii să cadă și sub formă de ninsoare. Perioada anuală cu ninsoare crește treptat de la câmpie spre munte.

Prima ninsoare este ȋn stransa legatura cu aparitia valorilor scazute ale temperaturii (sub 4°C), de la sfarsitul toamnei si inceputul iernii. Data medie a primei ninsori se plaseaza ȋn intervalul 16.VIII – 23.XI.

Ultima ninsoare este in stransa legatura cu procesul de desprimavarare, care adduce odata cu cresterea temperaturii aerului, topirea stratului de zapada si caderea precipitatiilor exclusive sub forma lichida.

Scăderea pana la valori negative a temperaturii solului, mai ales in a doua parte a toamnei, favorizeaza aparitia stratului de zapada. Pe teritoriu, acest proces se propaga de la altitudinile mari spre cele mici si de la nord la sud incepand cu luna septembrie si pana la inceputul lunii decembrie.

În județul Dâmbovița stratul de zăpadă prezintă o discontinuitate accentuată ȋn partea joasă a județului și o mare stabilitate ȋn cea ȋnaltă.

Durata medie anuală este mai mica de 50 de zile la câmpie (42 de zile la Târgoviște) și mai mare de 215 zile pe culmile montane cele mai inalte. Grosimile medii decadale ating ȋn ianuarie și februarie la câmpie valori de pana la 10-15 cm, iar in ianuarie-martie la munte valori pana la 30-50 cm.

Fig. 10 Zile cu strat de zăpadă la Târgoviște

Dupa cum putem observa ȋn figura de mai sus durata medie anuală a stratului de zăpadă la Târgoviște este de 42 de zile. În luna ianuarie avem 15 zile cu strat de zăpadă, acesta fiind și maximul atins ȋntr-un an, urmată apoi de luna februarie unde avem 11 zile. În luna martie numărul de zile scade considerabil atingând valoarea de 4 zile.

Începând din luna aprilie până ȋn luna septembrie, stratul de zăpadă pe teritoriul municipiului Târgoviște este inexistent, datorită temperaturilor relative ridicate care impiedică căderea zăpezii deasupra solului.

Stratul de zăpadă apare odată cu apariția temperaturilor scăzute, și dupa cum puteam observa ȋn luna noiembrie avem 3 zile cu strat de zăpadă, urmand ca ȋn luna decembrie să atingă valoarea de 9 zile.

5.9 Fenomene atmosferice periculoase

Prezenta abundenta a apei in natura si faptul ca punctual de inghet, respective de topire (0°C) este deposit cu usurinta la orice latitudine de la o anumita inaltime, iar de la latitudinile medii, in anotimpul rece, chiar la suparafata solului, face posibila, in conditiile unei anumite dinamici a atmosferei, aparitia de fenomene atmosferice. Acestea pot fi: ceata, grindina, bruma, poleiul, chiciura si fenomenele orajoase.

5.9.1 Ceata

Este rezultatul condensarii si sublimarii vaporilor de apa din stratul de aer din vecinatatea suprafetei terestre. Este alcatuita din picaturi foarte fine de apa si din cristale de gheata aflate in suspensie in aer.

Cand densitatea cetei este mai mare, vizibilitatea se reduce uneori la mai putin de 1 km.

Dupa modul de formare se disting mai multe tipuri: ceata de advectie, ceata de radiatie, ceata de evaporatie (localizata deasupra bazinelor de apa). In functie de forma si aspectul acestui fenomen se disting: ceata la distant, ceata joasa, ceata in bancuri, ceata cu cer vizibil, ceata cu cer invizibil, ceata care depune chiciura si ceata inghetata.

Prezenta cetii, indifferent in forma in care se prezinta, are un impact negative asupra activitatii de transport (naval, rutier, aerian).

In Targoviste sunt create conditiile de aparitie a cetei, datorita numeroaselor nuclee de condensare aflate in suspensie, la o umiditate a aerului mai mica de 100%, numarul zilelor cu ceata “de advectie” fiind aproapee dublu fata de regiunile invecinate (50-55 de zile). Se remarca o frecventa mai mare a cetei in lunile noiembrie-februarie. Platforma industrial a orasului, care emana in atmosfera pulberi sau noxe poluante, determina o vizibilitate mai redusa, favorizand aparitia ceturilor de radiatii in diminetile cu cer senin, nebulozitatea crescand artificial din cauza poluarii cu cel putin 1/10 fata de zonele invecinate.

Fig. 11 Zile cu ceață la Târgoviște

Dupa cum puteam observa in figura de mai sus cel mai mare numar de zile cu ceata il avem in luna ianuarie unde atinge valoarea de 7 zile. Incepand cu aceasta luna valoarea zilelor incepe sa scada treptat, si mai exact: in luna februarie avem 6 zile cu ceata, in martie 4 zile iar in aprilie 1 zi. Intre lunile mai si septembrie valoarea este egala cu 0 datorita prezentei anotimpului cald. Valoarea incepe usor sa creasca din luna octombrie, cand temperaturile incep usor sa scada si apar conditiile de formare a cetii. Asadar, in luna octombrie avem 1 zi de ceata, in noiembrie un numar de 4 zile iar in luna decembrie 6 zile.

Dupa cum putem vedea cea mai mare valoarea cea mai mare a numarului de zile cu ceata o avem in luna ianuarie (7 zile), iar cea mai mica in intervalul mai-septembrie (0 zile), (atentie unde valoarea este 0 insemana ca fenomenul exista dar media lunara este sub 0,5 zile).

5.9.2 Grindina

Acest fenomen meteorologic reprezinta o precipitatie sub forma de particule de gheata fie transparente, fie partial sau in totalitate opace. Au in general, forma sferoidala, conica sau neregulata, cu diameter variind intre 5 si 50 mm. Acestea se formeaza in nor, fie separate unele de altele, fie agglomerate in blocuri de forma neregulata.

Grindina cade frecvent in sezonul cald al anului din norii Cumulonimbus, fiind insotita de obicei de averse de ploaie, oraje si vant tare. In cursul zilei, grindina se produce cu o frecventa maxima in dupa-amiezile caniculare de vara, cand convectia termica atinge punctual culminant, dar este posibila si in alte perioade ale zilei, uneori chiar noaptea.

Grindina este unul dintre cele mai periculoase fenomene, efectul distrugator al ei aducand pagube diferitelor ramuri economice si in special, agriculturii.

La Targoviste numarul zilelor cu grindina este un extreme de scazut, chiar inexistent. In lunile martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, octombrie si noiembrie avem 0 zile cu grindina, ceea ce insemana ca fenomenul exista dar media este sub 0,5 zile. In celelalte luni, si mai exact ianuarie, februarie si septembrie fenomenul de grindina este inexistent pe teritoriul municipiului.

5.9.3 Bruma

Bruma este un fenomen hidrometeorologic rezultat in urma sublimarii vaporilor de apa pe suprafata solului si a obiectelor de pe aceasta (fire de iarba, frunzele arborilor), in cazul temperaturii negative a solului. Cristalele fine de gheata care constituie bruma, se formeaza in cursul noptilor senine, cand racirea radiativa duce la scaderea temperaturii solului sub 0°.

Frecventa depunerilor de bruma este conditionata si de caracteristicile fizico-geografice locale, formele de relief, orientarea pantelor, a vailor, existent bazinelor acvatice, a vegetatiei, natura si culoarea solului etc.

Cel mai redus numar mediu annual de zile cu bruma se semnaleaza in Delta Dunarii sip e litoralul Marii Negre, unde acesta nu depaseste 30 de zile pe an. In Dobrogea centrala, Campia Olteniei, zonele intracarpatice si vestul Podisului Moldovenesc, numarul annual de zile cu bruma oscileaza intre 30 si 40.

Partea de nord-est a Campiei Romane, zona centrala a Podisului Moldovenesc, Campia Moldovei, sudul Podisului Transilvaniei, depresiunile intramontane Giurgeu-Ciuc, piemonturile Transilvane, vestul si nordul Podisului Dobrogei, inregistreaza annual un numar de 40-50 de zile cu bruma. Peste 50 de zile cu bruma se semnaleaza in partea central a Campiei Romane, Campia de Vest.

La Targoviste brumele de toamna, dar mai ales cele de primavera, pe fondul temperaturilor negative, a umezelii relative apropiata de saturatie, a micsorarii turbulente a aerului, dar si a altor cause fizico-geografice locale, provoaca importante pagube culturilor legumicole si livezilor de pomi fructiferi, dar fara a afecta circuitul biologic al culturilor agricole. Cele mai timpurii brume se incadreaza in a doua decada a lunii aprilie, intervalul fiind de 140-150 zile pana la cele de toamna.

Fig. 12 Zile cu brumă la Târgoviște

Analizând graficul de mai sus, observăm ca ȋn luna decembrie au loc cele mai multe zile cu brumă, 13 la numar.

Luând pe rand fiecare luna in parte observam diferente mari de la una la alta. În luna ianuarie avem 11 zile cu bruma, acest lucru pe fondul temepraturilor negative. În februarie avem 9 zile, in martie 9 zile iar ȋncepand cu luna mai pana ȋn luna septembrie pot spune ca acest fenomen lipseste pe deplin datorita temperaturilor ridicate pe care le intalnim. Numarul acestora ȋncep sa creasca treptat din luna octombrie, unde avem 4 zile de bruma, și ajungând ȋn luna noiembrie la un numar de 9 zile.

5.9.4 Poleiul

Poleiul consta ȋn depunerea unui strat subțire de gheața densa, mata sau transparentă, ce apare la sol si pe obiecte, mai ales pe partea expusa vantului. Acesta apare ca urmare a inghetarii picaturilor de apa ce cad pe o suprafata puternic racita.

Poleiul se produce cel mai frecvent la temperaturi cuprinse intre 0 si -3°C și este unul dintre cele mai periculoase fenomene atmosferice, avand un impact negativ pentru toate tipurile de transport (aeriene, rutiere, prin cablu). Dintre depunerile de gheață pe conductor, poleiul este depunerea cu cea mai mare densitate, ce poate duce la cresteri mari ale greutatii, putandu-se produce torsionari mari sau chiar ruperi de cabluri, relee etc.

La Târgoviște numarul zilelor cu polei este in medie 4-5 zile pe an. O exceptie s-a produs ȋn anul 1963 cand au existat 12 zile cu acest fenomen climatic.

Acest fenomen se regaseste la Tșrgoviste doar in lunile decembrie si ianuarie, valoarea medie fiind de 2-3 zile pe luna.

5.9.5 Chiciura

Chiciura reprezintă o depunere de gheată pe obiecte, provenită ȋn general din ȋnghetarea picăturilor de apa supraracită din ceată sau nor. Se disting două feluri de chiciură: chiciura moale și chiciura tare.

Chiciura este un fenomen care apare pe timp cetos si cu vant la temperature negative ale aerului, prin sublimarea vaporilor sau inghetarea picaturilor supraracite la contact cu obiectele expuse vantului, mai ales pe cele vertical sau suspendate in aer.

Pentru teritoriul țării noastre s-a constatat că depunerile de chiciura au loc in cazul advecției maselor de aer arctic maritime și in conditiile răcirii radiative nocturne a aerului temperat maritime.

Depunerile de chiciură se pot produce ȋn orice regiune a țării dar frecvența lor anuală are o mare variabilitate.

La Târgoviște, iarna, pe timp cețos si vantos (sub 5 m/s) apare chiciura in cazul advectiei aerului umed si in conditiile racirilor radiative nocturne, in medie 2-3 zile, dar in anii 1942, 1954 si 1963, numarul zilelor cu chiciura a ajuns la 20.

5.9.6 Fenomenele orajoase

Orajele sunt fenomene atmosferice complexe care se manifesta prin descarcari electrice insotite de fulgere si trasnete, intensificarea vantului, vijelie, uneori averse violente de ploaie si caderi de grindina.

Aceste fenomene atmosferice se produc ca rezultat al dezvoltarii proceselor care insotesc norii Cumulonimbus si uneori a norilor Nimbostratus si Cumulus congestus. Elea par ca urmare a activitatii frontale sau convective. Orajele frontale sunt cele mai intense si cu durata cea mai mare.

Târgoviștea detine recordul pe ṭară când, in anul 1962 ȋn luna iunie, s-au ȋnregistrat 20,4 ore cu fenomene orajoase intr-o singura zi, de 8 ori mai mult fata de durata medie exprimata in ore/zi. În zona Târgoviște se inregistreaza 3 luni reci si umede (I,II si XII) si 4 luni aride (III,VIII, X si XI), celelalte fiind moderate.

Fig. 13 Zile cu fenomene orajoase la Târgoviște

Analizând graficul de mai sus ne dam seama că cele mai multe zile cu fenomene orajoase se produc ȋn intervalul mai-august, numărul maxim de 10 zile atingându-se ȋn luna iunie.

Dupa cum vedem ȋn luna aprilie avem o singura zi cu fenomene orajoase, ȋn mai avem 7 zile, in iunie 10 zile unde se atinge și maximul anual, iar incepând cu luna iulie numarul acestora scad treptat până in luna octombrie, unde regasim la fel ca și ȋn luna aprilie o singura zi cu fenomene orajoase.

Cap. 6 Poluarea aerului

Poluarea reprezintă contaminarea mediului ȋnconjurator cu material care interfereaza cu sanatatea umana, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul ȋn care traim). Chiar dacă uneori poluarea mediului ȋnconjurator este un rezultat al cauzelor narurale cum ar fi erupṭiile vulcanice, cea mai mare parte a substanṭelor poluante provin din activităṭile umane.

Poluarea urbanăn a aerului este cunoscută sub forma de “smog”. Smogul este in general un amestec de monoxid de carbon și compusi organic din combustia incompletă a combustibililor fosili cum ar fi cărbunii și de dioxid de sulf de la impurităṭile din combustibili.

Una dintre cele mai mari problem cauzate de poluarea aerului este ȋncalzirea globală, o creștere a temperaturii Pământului cauzată de acumularea unor gaze atmosferice cum ar fi dioxidul de carbon. Odata cu folosirea intensive a combustibililor fosili in secolul XX, concentrația de dioxid de carbon din atmosferă a crescut dramatic. Dioxidul de carbon și alte gaze, cunoscute sub denumirea de gaze de sera, reduc caldura disipată de Pământ, dar nu blochează radiațiile Soarelui. Din cauza efectului de sera se asteaptă ca temperatura globală să crească cu 1,4°C pana la 5,8°C pana ȋn anul 2100.

6.1 Sursele de poluare are aerului

Din punct de vedere al protecției mediului, pot spune ca municipiul Târgoviște se ȋncadreaza ȋn categoria zonelor cu nivel mediu de poluare. Principalele surse de poluare sunt: industria (metalurgică, chimică, constructoare de masini si echipamente, industria alimentară, producatoare de energie electrica și termică, extractia de titei si gaz natural etc.), precum și traficul rutier și activitatile menajere.

Majoritatea surselor de poluare pe care le-am amintit mai sus se afla pe raza municipiului Targoviste, iar altele sunt situate in zonele invecinate (industria extractiei de petrol și gaze naturale – Sucursala PETROM Targoviste sau industria energetic – Uzina Electrica Doicesti) pot avea impact asupra mediului din zona Târgoviște prin poluarea la distanța

Dintre agentii economici poluatori pot mentiona : S.C C.O.S.T S.A; S.C UPET S.A; S.C Romlux S.A; S.C Termica S.A etc. In anumite situatii se resimte si impactul pulberilor emise de U.E Doicesti.

Traficul rutier se inscrie si el in categoria surselor de poluare cu impact major in poluarea atmosferei, datorita emisiilor rezultate din gazele de esapament (CO, HC, pulberi, fum, plumb) si prin antrenarea prafului pe caile rutiere.

Poluarea industrial si urbana, cauzata de traficul rutier si de instatalatiile de incalzire, impreuna cu insuficienta spatiilor verzi, mai ales in cartierele marginase si a spatiilor de joaca pentru copii, lipsa platformelor corespunzatoare pentru depozitarea gunoaielor menajer, zgomotul produs in vecinatatea zonelor de locuit pot genera stari de discomfort locuitorilor municipiului sau pot favoriza cresterea sensibilitatii persoanelor la diferite boli, in special cele respiratorii.

Pot spune ca mediul urban este un mare consummator de resurse, un producator major de emisii poluante din instalatii de incalzire si de mijloacele de transport, fiind caracterizat de o densitate mare a populatiei si de o concentrare a surselor de poluare.

6.2 Consecințele poluarii atmosferei

Calitatea aerului in zona Târgoviște, considerată zona critica sub aspectul poluarii cu pulberi ȋn suspensie (surse majore: metalurgia si traficul rutier), a cunoscut o ameliorare continua in ultimii ani datorita diminuarii emisiilor rezultate din activitatile industrial ca urmare a masurilor impuse agentilor economici: imbunatatirea monitorizarii emisiilor, planuri de conformare viabile, importante lucrari de investitii pe linie de protective a mediului, dar si datorita regresului din industrie.

În municipiul Târgoviște este supravegheat nivelul poluarii cu pulberi in suspensie, pulberi sedimentabile, dioxid de azot, dioxid de sulf, amoniac, aldehida formica, substante oxidante.

Poluarea atmosferei cu pulberi in suspensie in zona Targoviste se datoreaza in special industriei metalurgice feroase care emite pulberi ce contin oxizi de fier si metale feroase si traficului rutier. Nivelul de poluare cu pulberi in suspensie se mentine in continuare ridicat, peste concentratia maxima admisibila (CMA) anuala, conform STAS 12574/1987, existand totusi o tendinta de scadere in ultimii ani.

În zonele in care se inregistreaza depasiri ale valorilor normale la pulberile in suspensii, starea de sanatate a locuitorilor ar putea fi afectata prin generarea preumoniilor, bronsitelor, astmului sau emfizemului, iritarea ochilor si a pielii. Capacitatea iritanta a pulberilor in suspensie creste atunci cand exista in aer si alti poluanti iritanti respiratori, cum ar fi SO2 si NO2.

Pulberile sedimentabile s-au ȋncadrat ȋn limite normale, nedepășind concentrația maximă admisibilă, respectiv 17g/mp/lună.

În municipiul Târgoviște concetratiile de poluanți gazoși SO2, NO2 si NH3 nu au deposit CMA pe 24 de ore si nici annual, dar acestia au fost prezenti.

6.3 Prevenirea și combaterea poluării aerului

Consider că există foarte multe modalități pentru a duminua poluarea aerului, iar unele dintre acestea pot fi:

● ȋmbunătățirea randamentelor de ardere

● scăderea consumului de carburanți la autoturisme

● creșterea ponderii surselor neconvenționale de energie

● limitarea despăduririlor

● reȋmpădurirea zonelor puternic defrișate

● amplasamentul ȋntreprinderilor puternic poluante trebuie sa fie ales ȋn afara zonelor urbane

● reducerea emisiilor de gaze la autoturisme

● utilizarea rațională a pesticidelor și combaterea cât mai mult a daunătorilor prin metode biologice

● reducerea consumului casnic

● alegerea unor tehnologii noi nepoluante ȋn industria chimica și metalurgică

● extinderea automatizării și calificarea forței de munca

BIBLIOGRAFIE

Ciulache S., Ionac Nicoleta (2006), Esențial ȋn meteorologie și climatologie, Edit. Universitară, București;

Tișcovschi A., Diaconu D., (2004) – Meteorologie și Hidrologie – Lucrări practice, Editura Universitară, București;

Bogdan O., Marinica I., (2007), Hazarde meteo-climatice din zona temperata, Ed. Lucian Blaga, Sibiu;

***1983, Geografia României, vol.I, Geografia fizică, Ed. Acad., București;

Ciulache S. (2000, 2002), Meteorologie și Climatologie, Editura Universitară, București;

Ciulache S., Ionac Nicoleta (1995), Fenomene atmosferice de risc, Editura Științifică, București;

*** Clima României, (2000), Editura Academiei Române.

Ciulache S., (1997), Clima depresiunii Sibiu, Editura Universității din București

Văduva I., (2008), Clima României,Editura Fundației România de Mâine

Povară Rodica, (2006), Meteorologie generală, Editura Fundației România de Mâine, București

Povară Rodica, (2006), Climatologie generală, Editura Fundației România de Mâine, București

Administrația Națională de Meteorologie, (2008), Clima României

Maniu Maria, (2004), Ecologie și protecția mediului, Universitatea Bioterra București

Dumitrescu Elena, (1976), Curs de climatologie, Centrul de multiplicare al Universității București

BIBLIOGRAFIE

Ciulache S., Ionac Nicoleta (2006), Esențial ȋn meteorologie și climatologie, Edit. Universitară, București;

Tișcovschi A., Diaconu D., (2004) – Meteorologie și Hidrologie – Lucrări practice, Editura Universitară, București;

Bogdan O., Marinica I., (2007), Hazarde meteo-climatice din zona temperata, Ed. Lucian Blaga, Sibiu;

***1983, Geografia României, vol.I, Geografia fizică, Ed. Acad., București;

Ciulache S. (2000, 2002), Meteorologie și Climatologie, Editura Universitară, București;

Ciulache S., Ionac Nicoleta (1995), Fenomene atmosferice de risc, Editura Științifică, București;

*** Clima României, (2000), Editura Academiei Române.

Ciulache S., (1997), Clima depresiunii Sibiu, Editura Universității din București

Văduva I., (2008), Clima României,Editura Fundației România de Mâine

Povară Rodica, (2006), Meteorologie generală, Editura Fundației România de Mâine, București

Povară Rodica, (2006), Climatologie generală, Editura Fundației România de Mâine, București

Administrația Națională de Meteorologie, (2008), Clima României

Maniu Maria, (2004), Ecologie și protecția mediului, Universitatea Bioterra București

Dumitrescu Elena, (1976), Curs de climatologie, Centrul de multiplicare al Universității București