Structura Toponimelor din Judetul Dolj

Cuprins

Importanța toponimiei. Teorie despre toponimie

Capitolul I. Aspecte teoretice Toponime

Oiconime

Entopice

Hidronime

Oronime

Antroponime

Capitolul al II lea. Structura toponimelor din județul Dolj

2.1 Substantive simple ( substantive simple/derivate )

2.1.1 Simple

2.1.2 Derivate

2.2 Substantive compuse

2.2.1 Substantive și adjective

2.2.2 Substantive în genitiv

2.2.3 Substantive cu prepoziție și substantiv.

Capitolul al III lea

Date culturale și lingvistice în literatura de specialitate. Iorgu Iordan.

Concluzii

Bibliografie

În limba română, termenul ”toponimie” provine din limba franceză ,,toponimye”, dar acest termen provine din doua cuvinte grecești: ,,topos=loc” și ,,onyma=nume”.

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, ,,toponimia” este un substantiv feminin ce desemnează totalitatea numelor proprii de locuri, de ape, de munți dintr-o țară sau dintr-o regiune. De asemenea, tot aici se specifică faptul că toponimia este o ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul numelor proprii de locuri. Cu privire la raportul dintre toponimie și celelate discipine lingvistice, se poate spune că toponimia prezintă unele afinități de fapte și fenomene specifice altor domenii și sfere de cercetare lingvistică: etimologia, dialectologia, istoria limbii.

”Numele de locuri ale unei regiuni oarecare pot fi structurate din diverse puncte de vedere, după preocupările celui care le cercetează. Modul cum i-au ele naștere, precum și rolul pe care îl joacă in viața unui popor interesează de o potrivă pe geograf, pe istoric, pe etnolog și pe lingvist. Așa se face că toți acești specialiști s-au simțit și continuă să se simtă atrași de toponimie în sensul larg al cuvântului’’.

Numele de locuri, toponimele cu un termen mai general, reprezintă un element indispensabil muncii geografului și totodată un element esențial al comunicării dintre oameni.

Onomastica și toponimia oferă lingviștilor un larg câmp de activitate, deoarece numele proprii geografice și de persoane sunt cuvinte ce pot fi studiate din diferite puncte de vedere și în diferite planuri: lexical, semantic, derivațional, fonetic, gramatical, funcțional.

Dacă secolul XIX a constituit un prim pas spre abordarea cercetărilor din toponimie, în special prin sensibilizarea în legătură cu importanța studierii acestui domeniu, toponimia secolului XX înregistrează două schimbări majore: atenția lingviștilor se îndreaptă spre acest domeniu, iar cercetarea diacronică trece pe plan secund, lăsând loc celei sincronice. Studiul numelor de locuri din perspectivă lingvistică cunoaște o dezvoltare aparte datorită Școlii de la Cluj care a impus culegerea și interpretarea numelor topice ca metodă dominantă în toponimia românească. În timp ce Școala de la București promova metoda comparativ-istorică și geografia lingvistică, cea de la Cluj impunea metoda cartografică în studiul toponimiei, ambele școli vizând însă aceleași obiective în interpretarea etimologiilor toponimice.

Contribuția lui Sextil Pușcariu este valoroasă deoarece ideea culegerii numelor de locuri pe baza unor chestionare a fost preluată de revista Arhivele Olteniei care își propunea în 1934 elaborarea unui dicționar amplu, iar în 1944 G. Giuglea evidențiază necesitatea unui Atlas toponomastic român.

Astfel, se poate remarca faptul că eforturile primilor întemeietori O. Densusianu și S. Pușcariu, sunt continuate de Vaslie Bogrea, G. Giuglea și I. A. Candrea. Toponimia este într-o strânsă legatură cu istoria și geografia. Rezultatele toponimiei sunt importante atât pentru istorie cât și pentru istoria limbii.

Toponimia ilustrează istoria și originea popoarelor, numele de locuri păstrând cuvinte și forme din limba populațiilor ce au trăit în anumite teritorii de-a lungul timpului, deși unele denumiri au suferit modificări fonetice.

În primul rând, toponimia s-a dezvoltat la limbile vechi din care au rămas texte.

Capitolul I

Considerații asupra toponimelor pentru lingvistică au fost făcute de numeroși autori. Un prim exemplu ar fi Dicționarul geografic apărut in Franța, al lui Paul Joanne care a fost tipărit intre 1890-1905. De asemenea, Auguste Longnon a scris Noms de lieux de la france, apărut in 1920; el a fost considerat fondatorul acestei discipline in Franța. Un alt specialist german, H.Cröhler a publicat in 1913 Uber, Ursprung und, Bedeutung der französischen Ortsnamen. Cel care s-a ocupat cu studierea toponimiei franceze este Albert Dauzat care a scris mai multe lucrări pe această temă: Noms de lieux (1926), Les noms de lieux (1937), La toponymie française (1960) .

O altă lucrare care trebuie menționată este cea a lui Ernest Muret Les noms de lieu dans les langues romanes, aparută în anul 1930.

Léon Maury publică în anul 1929 o lucrare interesantă Les noms lieux des montagnes françaises.

Ca urmare a primului congres internațional de toponimie și antroponimie, s-a constituit în Franța ,,Comisia națională de toponimie și antroponimie’’.

Tot în Franța, începând cu anul 1947 a apărut revista Onomastica schimbându-și mai apoi numele în Revue internationale d’onomastique. Fondatorul acestei reviste a fost Pierre Fouché.

În Belgia, studiul toponimiei s-a dezvoltat prin contribuția unor specialiști precum: Auguste Vincent, Van de Wyer, Vannérus. Începând cu anul 1950, în Belgia, ,,Comitetul internațional de științe onomastice’’ publică revista Onoma.

Studiul toponimiei a fost dezvoltat și in Italia de autori precum: G.Battisti, G.Bertoni dar trebuie să amintim , în primul rând , valoroasa lucrare Dal nome proprio al nome comune publicată de Bruno Migliorini în 1927 .

În Elveția, cercetările de toponimie au fost ilustrate de Aebischer și Hubschmied. Numeroase lucrari au apărut în Germania. Trebuie amintiți cercetători importanți precum: Hans Neumann, Rudolf Fischer, Hans Walther.

De o mare importanță sunt si lucrările lui V. A. Nikonov Introducere în toponimie‚ Toponimie și dialectologie, precum și studiul Toponimie al lui Jucikevici. În Polonia, la Cracovia, a fost constituită o școală de cercetare toponimică avandu-i ca întemeietori pe Taszyczki și Zaremba.

De asemenea, în Iugoslavia Petar Skok, Ivan Popovici, F. Bezlaj, R. Kalorici s-au ocupat atât de elementele indo-europene în toponimia Peninsulei Balcanice cât și de numele vechi ale orașelor din Iugoslavia.

În Ungaria , numeroși cercetători precum Kniezsa Istvn , Rado Sandală, L. Treml au studiat atât originea numelor de locuri din Ungaria cât și toponimia din Transilvania.

La Moscova , în 1964 A.V. Superanskaja a publicat Terminologia lingvistică actuala aplicată la toponimie .

Înainte de 1918, toponimia românească a fost puțin studiată. Printre contribuțiile mai valoroase amintim lucrarea lui Ovid Densusianu, Urme vechi de limbă în toponimia românească care conține elemente interesante, de o valoare reală în ceea ce privește orientarea studiilor de toponimie. Și în limba română s-au făcut numeroase studii de toponimie. În 1896 Dimitrie Dan publică lucrarea Din toponimia românească iar in 1898 Urme vechi de limbă in toponimia românească a fost publicată de Ovid Densușianu.

Dicționarul topografic și statistic al României , publicat de D. Frunzescu în 1872 oferă numai materialul topic din acel timp . Înființarea Societății române de geografie , în 1875 a oferit cadrul necesar pentru studiul toponimiei . Astfel au apărut cele 32 de dicționare geografice județene din care a rezultat Marele dicționar geografic al României .

Datorită contribuției specialiștilor din București , Iași , Cluj , Timisoara , realizează o lucrare fundamentală în onomastica românească : Tezaurul toponimic al României . Acesta cuprinde mai multe volume pentru proviincile istorice românești : Muuntenia , Oltenia si Dobrogea , Banat și Crișana , Transilvania și Maramureș .

Cei care au adus importante contribuții la studiul toponimiei românești au fost mari autori români : Hasdeu , Xenopol , C.C. Giurescu .

Toponimia a fost invocată și in procesul de etnogeneză și continuitate românească . Un studiu valoros a publicat și Nicolae Iorga : Revelații toponimice pentru istoria neștiută a românilor .

Marii lingviști români au avut în vedere numele de locuri din limba română . Iorgu Iordan scrie în anul 1927 o bibliografie toponimică românească cu titlu Încercare de bibliografie toponimică românească. Trebuie amintite aici două lucrări ce aparțin lingvistului Nicolae Drăganul : Toponimie și istorie (1928) și Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și onomasticii (1933) .

Cea care a încurajat cercetările de onomastică a fost Școala lingvistică din Cluj condusă de Sextil Pușcariu .

Academia Română a publicat un volum de studii Contributions onomastiques cu ocazia congresului internațional de științe onomastice în 1957 .

Toponimele sunt nume de locuri ce denumesc continente, țări, regiuni, județe, localități, forme de relief, oceane, mări, lacuri, râuri. În ceea ce prezintă circulația lor, toponimele sunt stabile față de numele de persoane. Multe dintre acestea sunt foarte vechi, ele există într-un număr uriaș. Conform Dicționarului General de Științe, toponimele se pot clasifica în funcție de:

Categoria topicului desemnat, în funcție de criteriul socio- geografic ;

Sens ;

Structura formală și modul de formare;

Alte aspecte.

În funcție de criteriul socio-geografic se delimitează – toponime majore sau macrotoponime (de mari dimensiuni) și toponime minore sau microtoponime.

Din punctul de vedere al sensului, toponimele românești par să fie orientate spre aspecte topografice, faună, floră, unele chiar fiind influențate de religie.

După structura formală, toponimele românești sunt: simple, derivate (de obicei se formează cu sufixe) și compuse. Structurile derivate și compuse au la bază descrierea locului având în vedere caracteristicile fizice și raporturile sociale.

Ilie Dan menționează faptul că cercetările de toponimie românească evidențiază câteva aspecte importante precum adunarea , clasificarea și interpretarea numelor de locuri :

Adunarea materialului topic de pe teren prin anchete realizate la fața locului pe baza unui chestionar general și altul al termenilor entopici pentru a cunoaște cu exactitate sistemul de denominație populară ;

Cunoașterea amănunțită a terminologie geografice populare ;

Urmărirea constantă a raporturilor dintre geografie și toponimie , pe de o parte , dintre istorie și toponimie , pe de altă parte ;

Folosirea unor metode noi ( dialectică , structurală , statistică , cartografică ) , în studiul numelor de locuri din țara noastră ;

Utilizarea în cât mai larga măsură a rezultatelor cercetărilor istorice și arheologice , și i primul rând , apelul permanent al documentelor istorice ;

Înregistrarea cât mai corectă a pronunției locale și corelarea acesteia cu fonetica regională, urmărită atât pentru apelative cât și pentru toponimie ;

Alcătuirea de glosare , de dicționare și de monografii toponimice pentru diferite arii geografice ( comună , vale , bazin , județ , masiv , muntos , provincie ) ;

Realizarea de noi clasificări ale numelor de locuri românești și introducerea unor noi categorii toponimice ;

Stabilirea , în măsura în care e posibil , a etimologiei toponimelor românești ;

Realizarea unor studii teoretice care să analizeze toponimele din punct de vedere al teoriei numelor proprii ;

Argumentarea ideii că toponimia este o știință autonomă , dar un domeniu interdisciplinar;

Formarea unor cercetători în domeniul toponimiei românești ;

Stabilirea unor principii privitoare la transcrierea numelor geografice străine .

Referitor la problemele legate de studiu numelor de locuri din România , trebuie menționate și reuniunile științifice : Simpozionul național ’’ probleme de terminologie geografică ’’ , iar la inițiativa lui Ion Cornea Institutul de geografie din București a organizat primul simpozion național de toponimie pe 6 , 7 iunie 1972 . În decembrie 1ele din punct de vedere al teoriei numelor proprii ;

Argumentarea ideii că toponimia este o știință autonomă , dar un domeniu interdisciplinar;

Formarea unor cercetători în domeniul toponimiei românești ;

Stabilirea unor principii privitoare la transcrierea numelor geografice străine .

Referitor la problemele legate de studiu numelor de locuri din România , trebuie menționate și reuniunile științifice : Simpozionul național ’’ probleme de terminologie geografică ’’ , iar la inițiativa lui Ion Cornea Institutul de geografie din București a organizat primul simpozion național de toponimie pe 6 , 7 iunie 1972 . În decembrie 1976 au fost organizate la București simpozionul de toponimie și consfătuirea anuala de onomastică .

Unele dintre lucrările fundamentale privind toponimia românească sunt: ”Nume de locuri” Alexandru Graur¹ , Iorgu Iordan ”Toponimia românească”² , Ilie Dan ”Nume proprii românești”³,Ion Toma ” Toponimia Olteniei”⁴ .

Cea mai importantă lucrare de toponimie este considerată a fi cea a lui Iorgu Iordan , apărută in anul 1963.

De asemenea, lucrarea lui Alexandru Graur, publicată in anul 1972, prezintă interes pentru studiul teoretic si comparativ. Un loc aparte în toponimie îl ocupă Ion Cornea care a publicat numeroase studii de teponimie: ’’Între toponimie și geografie ‚’’Toponimia și cercetarea toponimică în cadrul geografiei’’.

Un autor care s-a ocupat cu studiul toponimiei este Ion Toma. Acesta a realizat un studiu complex privind toponimia Olteniei. Lucrarea sa concretizează la toponimia Olteniei două modalități de cercetare: 1. Structura pe tipuri, formale și semantice a numelor de locuri; 2. Repartizarea geografică a acestor tipuri.

Ion Toma afirmă faptul că Oltenia este o regiune cu un specific remarcabil, atât ca circumscriere geografică naturală, cât și ca viață economică, sociala, culturală si lingvistică.

Vasile Bogrea (1881-1926), un desăvârșit cunoscător al limbilor clasice, a celor romanice, germanice și slave, cât și a limbii maghiare, a făcut distincția între originea și etimologia toponimelor, arătând totodată și căile de cercetare cât și criteriile de apreciere.

Remarcabile sunt lucrările lui Nicolae Drăganu, lucrări cu un profund caracter istoric ’’Toponimie și istorie’’ (Cluj, 1928) și ’’Românii în veacurile IX-XIV pe baza toponimiei și onomasticii’’ (București, 1933).

Contribuții demne de menționat în cercetarea toponimei românești a adus și G. Giuglea ale cărui studii cuprind observații interesante în ceea ce privește specificul toponimiei ca ramură a științei despre limba, principiile și metodele de studiere a denumirilor topice.
Primele cursuri de toponimie din țara noastră au fost ținute la Universitatea din București, fiind realizate de Ovid Densusianu ‚’’Probleme de toponimie și onomastică’’ (1928-1929) și de Ion Aurel Candrea ‚’’ Principii de toponimie cu privire specială la toponimia Olteniei și a Banatului’’ (1934-1935) și ’’Onomastica română’’ (1935-1936). Cei doi lingviști au analizat numele proprii, din punct de vedere etimologic, ajungând până la originile lor, punând și bazele unei metodologii de cercetare toponimică.

Toponimia este o ramură a onomasticii, care se ocupă cu cercetarea numelor proprii.

Nume de continente, țări sau regiuni din cadrul unei țări (regionime)

Nume de forme de relief (oronime)

Nume de ape (hidronime)

Nume de vânturi (anemonime)

Nume de localități (oiconime)

Nume de case, vile, palate (microtoponime)

Nume de drumuri vechi (hodonime)

Nume de plante (fitotoponime)

Nume de animale (zootoponime)

Regionimele sunt rezultatul unui contact permanent între om și mediul înconjurător și desemnează unități politico-adminstrative fizico-geografice.

ORONÍM (‹ oronimie) s. n. Denumire toponimică pentru formele de relief.

HIDRONÍM ~e n. Cuvânt care denumește o apă. /<fr. hydronyme. Hidronimia este o ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul hidronimelor (denumirilor de corp de apă): râuri, lacuri,bălți, pâraie, izvoare etc.

Etimologia cuvântului hidronim se regăsește în limba greacă, unde υδωρ (hydor) = apă și όνoμα (onoma) = nume.

Primele denumiri care au generat interes au fost fluviile și râurile mari. Treptat interesul cercetătorilor s-a îndreptat spre râuri mai mici și spre alte denumiri legate de ape.

Hidronimia s-a dezvoltat în special în unele țări din vestul Europei: Franța, Germania și altele.

OICONÍM, oiconime, s. n. Cuvânt care denumește o așezare omenească. – Oico- + suf. -onim. 

Prin exonim sau xenonim, (din termenul din limba greacă ἔξω, éxō, "afară" ori ξένoς-, xénos, "străin" și ὄνoμα, ónoma, "nume"), se înțelege în etno-lingvistică un nume care este dat unui grup etnic sau unui teritoriu geografic ocupat de un grup etnic de către cei din afara grupul etnic și care este recunoscut sau nu de către grupul însuși.

Absolut similar, prin endonim sau autonim, (din termenul din limba greacă ἔνδoν, éndon, "înăuntru" ori αὐτo-, auto-, "insuși" și ὄνoμα', ónoma, "nume") se înțelege în etno-lingvistică un termen ce este antonimul exonimului, un nume, care este acordat de însuși grupul etnic acestuia și/sau teritoriului geografic ocupat de acesta, un nume cu care grupul se identifică și care este sau nu recunoscut de către cei din afara grupului.

Numele de continente, țări și regiuni se pot clasifica după o serie de caracteristici precum: specificul fizico-geografic, caracteristicele economico-geografice, sociale ,ligvistice, istorice, biblice.

Un glosar minimal al terminologiei lingvistice folosită în aceste articole:

Toponim – formă lingvistică utilizată pentru a identifica o locație geografică

Apelativ – cuvânt având o semnificație determinată într-un idiom

Etimologie- istoricul transformărilor semantice și fonetice suferite de un apelativ sau, în cazul de față un toponim 

Etimon – apelativ propus a se afla la originea unui alt apelativ sau toponim, în urma unor transformări etimologice dterminate

Entopic – apelativ care descrie un anumit aspect geografic (o formă de relief, diferite aspecte hidrologice, de vegetație sau faunistice, caracteristici privind așezările sau activităție umane.). Astfel de apelative sunt frecvent utilizate pentru a forma toponime.

Descifrarea toponimelor face apel la argumente ce țin în primul rând de lingvistică fără a neglija însă contribuțiile aduse de istorie, etnografie.

Cercetarea toponimică este foarte importantă în domeniul lingvistic deoarece oferă posibilitatea comparării ariilor toponimice.

Analiza urmărește prezentarea structurii toponimelor din Oltenia, județul Dolj. Cercetarea are la bază prelucrarea materialului de toponime din județul Dolj , cu un număr de 210 toponime.

Sursele principale generatoare de toponime sunt apelativele, cuvinte din limbajul popular desemnând anumite realități: munte, deal, vale, luncă, lac, sat; și numele de persoană , antroponimele.

În numele de locuri putem ghici sau deduce realități din timpuri îndepărtate, fenomene care au fost în momentul care a fost dată denumirea acelui loc. Antroponimia este mult mai permeabilă oricăror influențe străine din tendința de înnoire a sistemului denominativ.

Poreclele, superstițiile și obiceiurile dau o precizare suplimentară despre psihologia comunității, despre felul în care își exteriorizează sentimentele sau se raportează la ceilalți.

Capitolul al II-lea

Structura toponimelor din județul Dolj

Județul Dolj cuprinde 3 municipii, 4 orașe și 103 comune.

Municipii:

Craiova,

Băilești,

Calafat.

Orașe:

Bechet,

Dăbuleni,

Filiași,

Segarcea.

Comune:

Afumați

Almăj

Amărăștii de Jos

Amărăștii de Sus

Apele Vii

Argetoaia

Bârca

Botoșești-Paia

Brabova

Brădești

Braloștița

Bratovoești

Breasta

Bucovăț

Bulzești

Călărași

Calopăr

Caraula

Cârcea

Cârna

Carpen

Castranova

Catane

Celaru

Cerăt

Cernătești

Cetate

Cioroiași

Ciupercenii Noi

Coșoveni

Coțofenii din Dos

Coțofenii din Față

Daneți

Desa

Dioști

Dobrești

Dobrotești

Drăgotești

Drănic

Fărcaș

Galicea Mare

Galiciuica

Gângiova

Ghercești

Ghidici

Ghindeni

Gighera

Giubega

Giurgița

Gogoșu

Goicea

Goiești

Grecești

Întorsura

Ișalnița

Izvoare

Leu

Lipovu

Măceșu de Jos

Măceșu de Sus

Maglavit

Malu Mare

Mârșani

Melinești

Mischii

Moțăței

Murgași

Negoi

Orodel

Ostroveni

Perișor

Pielești

Piscu Vechi

Plenița

Pleșoi

Podari

Poiana Mare

Predești

Radovan

Rast

Robănești

Rojiște

Sadova

Sălcuța

Scăești

Seaca de Câmp

Seaca de Pădure

Secu

Siliștea Crucii

Șimnicu de Sus

Sopot

Tălpaș

Teasc

Terpezița

Teslui

Țuglui

Unirea

Urzicuța

Valea Stanciului

Vârtop

Vârvoru de Jos

Vela

Verbița.

Clasificare propriu – zisa:

2.1. Substantive simple:

2.1.1. Toponime simple:

Basarabi,

Bâlta,

Bârca,

Bechet,

Beharca,

Bogea,

Brândușa,

Breasta,

Bujor,

Busu,

Calafat,

Calopăr,

Carpen,

Catane,

Cârna,

Celaru,

Cerăt,

Cetate,

Chiașu,

Ciutura,

Cornu,

Cotu,

Criva,

Desa,

Dioști,

Frasin,

Gabru,

Gighera,

Giubega,

Gogoșu,

Goice,

Golenți,

Hunia,

Izvoare,

Izvor,

Jiul,

Lazu,

Lânga,

Lesile,

Leu,

Livezi,

Mârza,

Moșna,

Motoci,

Murta,

Nedeia,

Nisipuri,

Ocolna,

Ohaba,

Palilula,

Poienile,

Prapor,

Preajba,

Puțuri,

Rast,

Salcia,

Sărata,

Schitu,

Secu,

Segarcea,

Sopot,

Teasc,

Teiu,

Unirea,

Vela,

Zănoaga,

Zăval.

Unele sunt omonime cu numele comune: Brândușa , Bujor , Cetate, Ciutura , Cornu , Cotu , Frasin , Izvor , Leu , Prapor , Unirea.

Din punct de vedere morfologic , au formă de plural : Basarabi , Catane , Dioști , Golenți , Izvoare , Leșile , Livezi , Motoci , Nisipuri, Puțuri.

Au articolul marcat : Bâlta , Bârca , Beharca , Bogea , Breasta , Cârna , Criva , Desa , Gaia , Ghighera , Giubega , Goicea , Hunia , Lânga , Mârza , Moșna , Murta , Nedeia , Ocolna , Ohaba , Palilula, Poienile , Preajba , Salcia , Sărata , Segarcea , Vela , Zănoaga.

Au articolul nemarcat : Busu , Celaru , Chiașu , Gabru , Gogoșu , Lazu , Schitu , Secu , Teiu.

2.1.2. Toponime derivate:

Adâncata,

Afumați,

Albești,

Almăjel,

Bărboi,

Bobeanu,

Boureni,

Brădești,

Bucovicior,

Busulețu,

Căciulatu,

Căciulătești,

Călinesti ,

Călugărei,

Câmpeni,

Cârcea,

Cârligei,

Cârstovani,

Cernătești,

Cetățuia,

Ciocanele,

Cioroiași,

Comănicea,

Cornița,

Coșereni,

Coșoveni,

Drăgoaia,

Drăgotesti,

Făget,

Florești,

Galiciuica,

Gârlești,

Giorocel,

Ghideni,

Giurgița,

Gogoșița,

Gropanele,

Italieni,

Înfrățirea,

Întorsura,

Jieni,

Mogoșești,

Moșneni,

Moțăței,

Murgați,

Negoiești,

Ostroveni,

Pielești,

Pietroaia,

Pisuleț,

Plopșor,

Podari,

Pometești,

Popeasa,

Popești,

Prunet,

Puținei,

Românești,

Roșieni,

Sălcuța,

Secui,

Spineni,

Ștefănel,

Tatomirești,

Tălpaș,

Ungureni,

Urdinița,

Urechești,

Ursoaia,

Urzicuța,

Veleni,

Velești,

Viișoara.

Toponime derivate cu sufixe in -aș : Tălpaș; – an : Cârstovani; -ean: Boureni, Câmpeni, Coșereni , Coșoveni , Ghindeni , Italieni , Jieni , Moșneni , Ostroveni , Roșieni , Spineni , Ungureni , Văleni; -et: Făget , Prunet ; -ar: Podari; -ați : Afumați; -oaia : Argetoaia , Dragoaia , Pietroaia , Ursoaia; -oi : Bărboi; -eanu : Bobeanu; -at: Căciulatu ; -ui : Cetățuia; -ești : Albești , Brădești , Căciulești , Călinești , Cernătești , Drăgotești , Florești , Gârlești , Mogoșești , Negoești , Pielești , Pometești , Popești , Românești , Tatomirești , Urechești , Velești ; -easa : Popeasa; -an : Gropanele; -ire: Înfrațirea; -ura : Întorsura.

Toponime derivate cu sufixe diminutivale: -Aș(i) : Cioroiași , Murgași; -El : Almăjel, Ștefănel , Giorocel; -ele : Ciocănele , Fântânele; -ei : Călugărei , Cârligei , Moțăței, Puține i; -ice : Comănicea ; -icior : Bucovicior; – ița : Cornița , Giurgița , Gogoșița, Urdița ; -eț : Pisculeț , Busulețu ; -ișoara : Viișoara ; -șor : Plopșor, Luncșor; -uța : Sălcuța. Unele toponime derivate descriu forma sau aspectul exterior al locului: Cărligei (provenit din „cârligi”) , Ostroveni , Pisculeț. Altele evocă natura terenului aparținănd localității respective sau aflat in apropierea ei: Brădești , Călinești , Cornița , Făget , Plopșor , Prunet , Sălcuța. Arată o insușire a locului: Adâncata (provine de la Adânc) , Albești (derivat de la Alba).

Arată raportul de proprietate:Căciulatu , Căciulătești , Moșneni ; arată ocupația locuitorilor:Moreni (moară > moreni ) , Podari (persoanele care încasează la un pod); trimit la reprezentanți ai Bisericii; Călugarei (cf.călugar) , Popeasa , Popești (cf.popă > Popa).

Sunt etnonime: Comănicea (cf.Cumani) , Italieni , Ungureni; toponime psihologice: Afumați , Puținei.Din punct de vedere morfologic, sunt toponime sociale cu forme de plural în"-ești sau –eni " : Călinești, Negoești, Românesti; de la aceeași baza sunt derivate cu sufixe diferite: Căciulatu , Căciulăteși , Drăgoaia , Drăgotești , Popeasa , Popești.

2.2. Toponime Compuse:

2.2.1. substantiv (N) + substantiv (N , apoziție)

Botoșești Paia,

Castrele Traiane,

Domnu Tudor,

Horezu – Poenari,

Moțăței Gară,

Plopu Amărăști,

Râșnicu Oghian,

Viișoara Moșneni.

2.2.2. substantiv + adjectiv:

Apele Vii ,

Balta Verde,

Bistrețu Nou,

Brădeștii Bătrâni,

Catanele Noi ,

Cioroiu Nou ,

Ciupercenii Noi,

Ciupercenii Vechi ,

Galicea Mare ,

Georocu Mare,

Lăcrița Mare ,

Lăcrița Mică ,

Malu Mare ,

Piscu Lung ,

Piscu Nou,

Piscu Vechi,

Poiana Mare,

Predeștii Mici,

Râșnicul Bătrân,

Tunarii Noi ,

Tunarii Vechi,

Ungurenii Mici,

Urzica Mare ,

Valea Mare.

În aceste construcții se observă felul adjectivelor. Sunt adjective care arată proprietatea: – mic, mare, nou, vechi, bătrân, lung- Lăcrița Mică , Lăcrița Mare , Ciupercenii Noi , Ciupercenii Vechi, Piscu Lung. Aceste adjective au ocurențe diferite: mare are șapte ocurențe, nou are șase , mic are 3 ocurențe. Adjectivul Balta Verde este adjectiv cromatic.

2.2.3. substantiv + substantiv (G):

Gura Racului,

Gura Vaii ,

Piscu Sadovei,

Poiana Fântanii,

Siliștea Crucii ,

Valea Fântanilor,

Valea Lungului ,

Valea Stanciului (genitive vechi , popular , cu articol post pus)

Valea lui Pătru (genitive cu formă literară).

2.2.4. substantiv + prepoziția „de” + substantiv în Acuzativ :

Preajba de Pădure,

Seaca de Câmp ,

Seaca de Pădure,

Smadovicioara de Secu,

Teascu de Deal.

2.2.5. substantiv + substantiv (G) + prepoziția “de” + adverb(cu determinări in lanț):

Valea Muierii de Jos.

Capitolul al III – lea

Unul dintre autorii care s-au ocupat cu studiul toponimiei a fost Iorgu Iordan. Acesta , în cartea numită ’’ Toponimia Olteniei ’’ a făcut o clasificare aparte toponimelor.

Iorgu Iordan afirmă faptul că toponimele românești se împart în mai multe grupe :

Nume care descriu poziția , aspectul sau vreo altă particularitate a locului.

Nume care au ca punct de plecare diverse fapte din viața socială a poporului nostru.

Nume care păstrează amintirea despre evenimente și întâmplări din trecut.

Nume care trădează o anumită trăsătura psihică a celor ce le-au dat .

Capitolele primei părți ’’ Omosiologie ’’ sunt :

Topografice

Sociale

Istorice

Psihologice .

Topografice .

Foarte multe denumiri se referă la forma , așezarea , culoarea si alte însușiri ale locului respectiv , adică înfățișarea sau natura lor topografică .

În această categorie intră cele mai multe toponime .

Denumirea unui obiect după aspectul acestuia material corespunde mentalității populare .

Ceea ce la om constituie trăsătura exterioară predominantă ce poate să atragă atenția semenilor săi și să-l definească în ochii acestora este natura fizică a locului :

Nume care decriu forma sau aspectul exterior al locului . Unele dintre ele sunt metafore ceea ce le mărește forța expresivă.

Toponime care evocă natura terenului ce aparține localității respective sau aflat în apropierea ei. Foarte numeroase și interesante din punct de vedere lingvistic pentru colectivele în ’’ – et ’’ și ’’ – iș ’’ formate de la nume de plante apoi diversele derivate în ’’ – iște ’’ .

Nume topice care arată o însușire a locului .

Toponime care arată poziția locului față de punctele cardinale , față de altitudinea solului sau față de localitățile învecinate .

Numărul redus al toponimelor în alcătuirea cărora intră determinative ( est , nord , vest , sud ) geografice se datoreayă faptului că vorbirea populară preferă sinonimele lor concrete , mai putin vagi : sus-jos , vale-deal. Jos si vale înlocuiesc pe ’’ sud ’’ (miazăzi) , sus și deal înlocuiesc pe ’’ nord ’’ (miazănoapte ) .

Iorgu Iordan apelează la exemplul concret pentru a lămuri : Numele județelor oltenești : Gorj și Dolj , ale căror aspecte mai vechi sunt Gorjiul ( jiul de la deal ’’munte’’ ) și Doljiul ’’ Jiul ’’.

Sociale .

Aici se vor studia toponimice care se referă la diverse instituții , obiceiuri din viața poporului român.

Numeroase orașe și sate amintesc , prin numele lor , pe cel care le-a întemeiat.

Altele evocă raporturi economice , juridice ale locuitoriloe sau păstrează amintiri despre ocupații din secolele trecute iar unele din ele au legături cu tradiții credinște și superstiții populare.

Toponime derivate de la nume de persoane. Toponimele din această categorie aparțin unor așezări omenești pentru motive de ordin social și lingvistic. Un sat are numele fie de la stăpânul satului (cneayul- cum era numit în trecut) fie de la întemeietorul lui.

Toponime care arată raportul de proprietate. Iorgu Iordan afirmă că aceste toponime sunt relativ recente deoarece nici divizarea unui sat, nici repatrierea pământului la diverși proprietari nu datează de prea multa vreme.La început , regiunile nelocuite erau numeroase , prin urmare se puteau întemeia cu ușurință sate noi. Nu întotdeauna întâlnim două sau mai multe localități cu același nume.

Toponime însoșite de adjective precum : Mare, Mic, Nou, Vechi. În mod obișnuit unui nume Mare îi corespunde un nume Mic, după cum un nume Nou are și un nume Vechi. Dar nu întotdeauna găsim ambii membri ai acestor perechi de toponime. Destul de des apare numai unul, fie absolut izolat, fie împreună cu numele propriu-zis al satului. De cele mai multe ori lipsesc nume Mare și nume Vechi deoarece numai așezarea creata ulterior are nevoie sa se deosebească de cea anterioară printr-un adaos la numirea comună amândurora.

Toponime care arată ocupația locuitorilor. Există foarte multe sate ale căror nume se referă la diverse meserii practicate de oameni. Dacă întâlnim toponime a căror formă de plural evocă existența unui grup de oameni cu o ocupație identică, aceasta se datorează faptului că locuitorii satelor respective aveau obligația de a lucra în meseria lor pentru domnul țării sau pentru mănăstire.

Toponime istorice

În acest capitol , Iorgu Iordan studiază numele topice care amintesc existența unor oameni de altă naționalitate. Evenimentele care au dat naștere toponimelor respective sunt numeroase. Încă de la început s-au găsit strămoșii românilor în situația de a lua contact cu numeroase popoare străine.

Toponimia noastră păstrează numele tuturor populațiilor străine care s-au perindat pe teritoriul țării noastre.

Toponime psihologice. Mentalitatea populară de pretutindeni se caracterizează printr-o sensibilitate deosebită față de aspectul exterior, material, concret al lucrurilor. Se poate spune că marea majoritate a numelor de locuri își au izvorul tocmai în această trasătură a ’’sufletului popular’’.

În partea a doua, Iorgu Iordan studiază toponimele din punct de vedere lingvistic. Această parte cuprinde mai multe capitole:

Fonetică;

Morfologie;

Formarea cuvintelor;

Sintaxă;

Lexic;

Geografie lingvistică.

Numeroși termeni topici provin din apelative pe care limba actuală nu le recunoaște deoarece acestea au dispărut în timp. Alți termeni au la bază cuvinte care au existat numai în graiurile populare specifice acelei zone.

Formarea cuvintelor are foarte mult de câștigat din cercetarea numelor topice. Toponimia cunoaște formații (derivate cu sufix) care par imposibile în limba curentă.

Și în morfologie se petrec unele fapte interesante: schimbări de gen la același cuvant ( pot fi considerate abateri de la norma literara). Și în toponimie se petrec câteva fenomene pe care trebuie să le menționăm. Numele de locuri oferă materialul ce poate confirma explicațiile cu privire la evoluția fonetică a limbii române.

În primul capitol ’’Fonetică’’, autorul grupează numele de locuri astfel:

-Modificări de sunet spontane;

-Asimilații și disimilații;

-Apocope și sincope;

-Proteze și epenteze;

-Analogii;

-Etimologii populare;

– Metateze;

-Aspecte fonetice vechi și dialectale.

Următorul capitol ’’Morfologie’’. Accentul se pune pe flexiune, observând faptul ca toponimele sunt alcătuite, în general, dintr-un substantiv sau un adjectiv ce se fixează ca nume topic sub forma lui obișnuită, fără modificări flexionare.

În ’’Formarea cuvintelor’’, toponimia românească oferă un imens material. Cuvintele formate cu ajutorul sufixelor derivative nu se găsesc în normele limbii curente și par imposibile. Aproximativ, de la orice temă și cu orice prefix se poate forma un nume topic nou. Aici găsim diminutive și diferite derivate: în ’’-ani/ -eni, -ar(i), -aș(i), -ărie, -ăuți, -et, -inț(i), -iș, -iște;

’’Sintaxa’’ nu pune mari probleme, deoarece majoritatea numelor de locuri sunt alcătuite dintr-un singur cuvânt. Unele deosebiri le constatăm în cazul unor rămășițe din contrucțiile vechi care cu timpul au dispărut din limba curentă. Toate se referă la formarea genitivului.

Toponimia oferă foarte multe fapte de limbă ce aparțin lexicului. Numele de locuri sunt simple apelative. Elementele lexicale care au devenit toponime și-au păstrat aspectul și sensul pe care le aveau înainte, dar ca apelative, acestea au suferit unele modificări. Schimbările suferite de acestea vor fi urmărite în acest capitol ’’Lexic’’.

În ultimul capitol ‚’’ Geografie lingvistică’’ Iorgu Iordan studiază:

Fapte morfologice propriu-zise;

Fapte privitoare la formarea cuvintelor;

Fapte fonetice: palatalizarea labialelor, înmuierea consoanelor, prefacerea lui ’’e’’ în ’’ă’’ și a lui ’’i’’ în ’’î’’ după diverse consoane.

Fapte lexicale.

Onomasiologice

Topografice. Nume care descriu forma sau aspectul exterior al locului:

Cârligei (cf. Cârligi pag.22)

Cârcea (cf. Curătura pag.23) , < slav. Krč (de plidă sârbo-croat . křčiti ’’ a lăzui ’’ , slovkřč ’’ laz , curătură ’’ .

Ruptura , Rupturile (cf. Curătura) pag.23; inseamnă uneori ’’curătură ’’ jundecând după pararelele romanice ca frc.’’roture-pământ făcut arabil’’ , sp. ’’roturar’’ – ’’ a ara întâia oară pământurile sterpe sau munții despăduriți , pentru a-i transforma în teren bun de cultură ’’ .

Poiana , Poienile (cf. Curătura ) foarte numeroase pretutindeni : afară de înțelesul dat de Tiktin (loc în pădure fără copaci și acoperit cu iarbă ) care ne trimite direct la ’’ curătură ’’ – căci până la proba contrară orice poiană este o creație artificială a oamenilor.

Lazu (cf. Curătura , Laza , Lazul pag.24 ) de origine slavă dar si maghiară : DA dă pentru laz sensurile : 1. ’’ teren defrișat , curătură ’’ ; 2. ’’loc îngrădit ’’ ; 3.’’colină’’ ; 4.’’ pădure tăiată’’ , care poti fi luate toate în considerație pentru toponimie .

Livezi (cf. Curătura pag.25 ) – (cf. BSGL III , pag.134 , numărul 3 unde a livezi și a runcui sunt explicate prin ’’ a face curătură ’’ și poiană notat mai sus care este sinonim cu livadă ’’ pășune ’’ ).

Vârtop (cf. hârtoape pag.30 ) Por . p32 hârtoapă , hârtop ’’ vale în semicerc , adâncă fără ramificați , cu coaste repezi și înierbite ’’ ; vârtop , hârtop ’’ loc înfundat cu gropi care împiedică scurgerea apelor’’ .

Livezi (cf. Livadă pag.31 ) – semnificația acestor toponimice variază de la o reginue la alta , căci , dupa Tiktin , livadă ( cu diversele-i aspecte fonetice ) înseamnă ’’ pășune ’’ sau grădină de pomi ’’.

Malu Mare (cf. Mal < ul > pag.32) după cum a dovedit Ovid Densușianu , sensul originar al lui mal , care se mai pastrează încă regional este ’’ munte , deal , ridicătură de pământ ’’ . POR dă doarrte multe înțelesuri pentru acest termen entopic ’’ regiune de lângă apă ( mare sau mică ) stătătoare sau curgătoare ( pag.22 ) ; munte ; pantă foarte mare , dar fără stânci , (pag.25) ’’fâșie îngustă de la marginea apei stătătoare’’ (pag.38) denivelare bruscă șie abruptă de teren pag.46 .

Ostroveni (cf. Ostrov pag.38 ) derivat cu sens local . Accentul substantivului ’’ostrov’’ oscilează , căci stă după regiuni , când pe prima când pe a doua silabă.

Piscul Sadovei , Piscul Nou , Piscul Vechi , Pisculeț .

Cornet (ul) (cf. Piscul pag. 39) – răspândit prrin toată țara , adesea ca nume de înalțimi.

Rupturile ( pag. 43) ; ruptură ’’ rupere de pantă din cauza surpării terenului .

Toponime care evocă natura terenului aparținând localității respective sau aflat în apropierea ei.

Apele Vii (cf. Apa pag. 51)

Balta Verde (pag. 52-53) cu epitetul Verde , în toate provinciile și ca nume de așezări umane, nu numai de accidente ale solului.

Cioroiul ( cf. Bălbăitoarea pag. 55-56) Cioroiul Nou cu diminutivul Cioroiașu. Iorgu Iordan amintește articolul lui V. Bogrea, Dacor. III , pag. 450 care pentru explicarea acestor toponime invocă onomatopeicul ’’cioroi <varianta ciuroi> șipot’’ și înruditul ’’ciuruiană- cascadă’’ .

Bradești (cf. Brad pag. 61) derivat ce arată originea locală a oamenilor ; foarte numeroase pretutindeni .

Bujorul (cf. Bujor pag. 61).

Carpen (cf. Carpănul pag. 63), numeroase în toate ținuturile.

Călinești ( cf. Călina pag. 63) ; provin fie de la numele arbustului ’’ călin ’’ – boule de neige-( Viburnum opulus) , cu femininul ’’călină’’ (fructul călinului) fie de la slavul ’’ Kalin-’’; Călinești are drept temă numele ’’Călin’’ cum dovedesc clar sufixele.

Cornetu , Cornița ,Cornu (cf. Corna pag. 64). Dată fiind omonimia perfectă dintre ’’corn – arborele < cornus mas>’’ pe care îl avem in vedere aici și ’’corn – la animale’’ nu putem fi siguri că toate toponimele de mai sus au la bază numele arborelui.

Cornița (pag. 65) dupa cum precizează autorul, este o variantă de struguri, derivat de la corn. Accepția pe care o găsim la Por ’’ cornet – vârfuri, dealuri izolate în câmpie, alcătuite din roci mai tari ; pământ format din sfărâmături de stânci, sol schelet’’.

Făget, sinonim cu Bucovicior (pag.66 – 67) Bucovăț , cf, bulg ’’ buk – fag < fagus silvatica> ’’ , rus ’’byk’’ , ucr ’’ bukóvyna – pădure de fagi, făget ’’ , pol ’’ buczyna – pădure de fagi ’’ nume toponimice slov. , croat, ucr. , ceh ’’Bukovets ’’ , sârb. ’’ Bučije, Bucov’’.

Frasin (cf. Frasina , pag. 67).

Gârlești (cf. Gîrla, pag.68) , au semnificație antroponimică. Gârla are diferite sensuri: ’’ braț al unui râu sau fluviu; crac de râu care e condus la moară’’ , ’’apă curgătoare , vale , pârâu, râu’’ ‚’’canal <viroagă> mai mare , prin care se scurge apa si peste care se trece greu cu piciorul, vână de apă care se scurge printr-un canal , apă curgătoare, canal de scurgere al apei curgătoare’’ ‚’’albia minoră a pârâului’’.

Rastul (cf. Gorini, pag. 71), vezi slov., sârb. ’’ hrast, stejar’’<Quercus>.

Gura Văii( cf. Gura, pag.71). Locuri omenești / așezări situate la confluența apei curgătoare, ’’gură – sfârșitul văii, sfărșitul râului sau al pârâului’’.

Zvorsca (cf. Izvoarele, pag. 77) , nume toponimice ucr. Zvór , Zvorets. Zvorsca provine din vorbirea populației slave trăitoare pe vremuri în acea regiune. Izvoarele ’’ nume de pârâie’’.

Luncșorul (cf. Luncă, pag.78) , diminutiv de la luncă.

Măceșul de Jos, Măceșul de Sus ( cf. Măceșul , pag. 82).

Mărăcinele ( cf. Mărăcinele , pag 82).

Almăjul, Almăjel (cf. Mărul, pag. 82). Sinonime cu Mărul <magh. ’’alma – măr’’ ‚’’almas – livadă cu meri’’, cf. numele magh. Almád, Almás.

Nisipuri ( cf. Nisipăria, pag. 83) la plural.

Braniștea ( cf. Pădurea, pag. 85) ‚’’ braniște – pădure din care e oprit a se taia lemne; pădure, loc acoperit cu nuci, loc de pădure oprit pentru tăiat și umblat’’.

Perișor, Pereni (cf. Păroasa, pag. 88). Perișor este dat de Tiktin ca diminutiv la ambele apelative ’’păr’’.

Pietroaia ( cf. Piatra , pag. 90), extrem de numeroase pretutindeni.

Plopșor, Plopu- Amărăști (cf. Plop, pag. 95).

Prunet ( cf. Pruni, pag. 97).

Sălcuța, Salcia ( cf. Salca, pag. 99). Sinonime cu Răchita de Jos, Răchita de Sus, la baza cărora stă ’’răchita’’ o specie de salcie (Salix Viminalis) și etimonul lui, slav. ’’rakita- Salix Caprea), cf. numele toponimic slov. Rakitna, bulg. , sârb. Rakitovo, ucr. Rakytna’’. Tiktin spune că ‚’’răchita’’ înseamnă , in general, salcie iar in Oltenia, pluralul ’’răchiți’’ are senseul ’’colțișor’’.

Spineni (cf. Spini, pag 101) derivat de la ’’spini’’.

Scăești, sinonim al lui ’’spini’’, <slav. ’’trŭnŭ – spin, arbust, spinos’’, cf. și slov. croat. Târnava, Tarnova.

Teiul (cf. Teii, pag. 102). Sinonime: Lipovul, Lipovul de Sus, <slav ’’lipa – tei’’ (cf. croat Lipje, Lipik, slov. , croat. Lipnik, sârb. Lipova, ceh. Lipov).

Breasta (cf. Ulma , pag.103) Breasta< brĕstŭ – ulm(Ulmus Campestris) cf. slov., croat. Brestovets, sârb. Bristivitsa, bulg. Brêstovitsa.

Viișoara, Viișoara Moșneni (cf. Via Bobului, pag. 104).

Nume topice care arată o însușire a locului

Adâncata ( Adânc, pag. 105), foarte des și întotdeauna fără însoțitor, numeroase pretutindeni.

Albești (Alba, pag. 106) , derivat de la Alba.

Amărăștii de Sus, Amărăștii de Jos (cf. Amar, pag. 107) , derivat personal Amărăști.

Buna( pag. 109-110). Sunt numeroase toponimele la baza cărora stă sinonimul slav ’’dobr-’’ . În majoritatea cazurilor avem de a face cu formații antroponimice (Dobra-nume de femeie), devenite ulterior si întâmplător nume de locuri Dobrești, Dobridor, Dobromira, Dobrotești. Să se compare croat., sârb., ucr. Dobra, croat Dobritsa , Dobrinka, sârb. Dobro, Dobrinja, Dobrota. (dobr-bun; Dobridor – vale buna).

Cerna(cf. Negra) Cerna este sinonim al lui Neagra <slav (sinonim slav); Cernătești, Cernat; slav črŭnŭ, bulg. Cĕren – negru; Nume toponimce slov. Črna, croat.Črnets, slov.Črno, ucr.Čorna.

Roșieni (cf. Roșa pag.124) , derivat de la Rosa, sunt în bună parte, formații antroponimice, căci au ca temă și numele pers. Roșu.

Seaca de Câmp, Seaca de Pădure, Secul (cf. Seaca, pag. 127); derivatul personal Seculești.

Toponime care arată poziția locului față de punctele cardinale, față de altitudinea solului sau față de localitățile învecinate.

Un număr mare de toponime românești constau într-un nume propriu-zis și un determinativ care fixează oarecum situația topografică a locului.

Numărul redus al toponimelor în alcătuirea cărora intră determinative pur geografice se datorează faptului că vorbirea populară preferă sinonimele lor mai concrete; exemplu ’’jos – sus’’; Uneori găsim sinonimele ’’câmp – vale, jos’’ ‚ ’’pădure – deal , sus’’.

În Oltenia circulă încă o pereche de termeni sinonimi: dos – deal, nord, sus; față – vale, sud, jos. Exemplu: Coțofenii din Dos, Coțofenii din Față.

Amărăștii de Jos, Amărăștii de Sus (pag. 140)

Balota de Jos, Balota de Sus (pag. 140)

Bodăieștii de Sus (pag. 141)

Calopăr de Jos, Calopăr de Sus (pag. 141)

Coțofenii de Dos, Coțofenii de Față (pag. 142)

Leamna de Jos, Leamna de Sus( pag. 144)

Marotinu de Jos, Marotinu de Sus (pag. 145)

Răcarii de Jos, Răcarii de Sus (pag. 146)

Robăneștii de Jos, Robăneștii de Sus (pag. 147)

Seaca de Câmp, Seaca de Pădure (pag. 147)

Șimicul de Sus, Șimnicul de Jos (pag. 148).

Sociale

Toponime cu forme de plural in (ești – eni)

Antroponimele devenite toponime își păstrează foarte rar aspectul neschimbat ci ele se formeaza cu ajutorul sufixelor ’’- ești, -eni, -(i)ani’’.

Albești (cf. Albeni, pag.161)

Călinești – Călin are corespondent în bulgară Kalin, se consideră a fi răspândit deoarece este omonim cu ’’kalina – rodie’’ ‚’’Kalina – termen cu care te adreseyi sorei mai tinere a soției’’.

Negoiești (cf. Negoiești – pag. 171), frecvent deoarece primitivul Negoi se găsește foarte des.

Românești ( cf. Românești, pag. 173)

Antroponime care iși păstrează neschimbată forma

Întrebuințarea ca nume de sat a unui antroponim se face de obicei sub aspectul pur al acestuia , fără să i se aducă modificări.

Antroponime masculine cu formă de singular:

Fărcaș ( cf. Farcaș, pag. 179)

Negoi (cf. Negoiu, pag. 179)

Novac (cf. Negoiu, pag. 179)

Mihăiță ( cf. Macheru, pag. 179)

Radomir ( pag.179)

Antroponime feminine:

Argetoaia (cf. Agapia, pag 179)

Toponime care arată raporturi de proprietate

Moșneni (cf. Mărășeștii Boierești, pag. 179)

Toponime însoțite de adjectivele: Mic, Mare, Nou, Vechi ( pag. 190)

Catanele Noi,

Cioroiu Nou,

Ciupercenii Noi,

Ciupercenii Vechi,

Galicea Mare,

Giorocu Mare,

Lăcrița Mare,

Lăcrița Mica,

Malu Mare,

Poiana Mare,

Predeștii Mici,

Tunarii Noi,

Tunarii Vechi,

Ungurenii Mici,

Urzica Mare,

Valea Mare.

Toponime care arată ocupația locuitorilor:

Podari. Dupa DLRM, podar are sensurile: 1. Persoana care conduce un pod umblător ; persoana care încasează taxa la trecerea peste un pod. Pantonier; 2. Măturător de strada.

Răcarii de Jos, Răcarii de Sus (cf. Racai, pag. 229) răcar- barbat care prinde sau vinde raci.

Zlătari (pag.231), ylătar – meșter (țigan) care se ocupă cu prelucrarea aurului.

Toponime care amintesc existența unor categorii de locuri având o situație specială în organizarea satului.

Catane, Catanele Noi (cf. Catana, pag. 215), catană – soldat în armata austro-ungară.

Călărași (cf. Călăraș, pag. 215)călăraș, cavalerist, călăreț.

Toponime care arată obiecte religioase:

Panaghia ( pag. 237) panaghie- 1.nume dat Fecioarei Maria; iconiță emailata cu chipul Fecioarei Mari, purtată de ierarhi pe piept; 2. Bucată de prescură care se mănâncă în Mănăstiri în prima săptămână după Paști; 3. În expresii ’’a ridica cuiva panaghia – a face cuiva parastas’’.

Prapor(ul) (pag. 238), prapur (variantă muntenească pentru prapor) 1. Steag ostășesc, flamură; pânza steagului; 2. Steag bisericesc purtat de procesiuni sau la alte servicii religioase.

Schitu ( cf. Schitul, pag. 238) ’’Schit- mănăstire mică așezată într-un loc singuratic’’.

Fântâni, Fântânele (Radovan/ Teslui), pag.239

Călugărei ( cf. Călugăra, pag. 240).

Popeasa, Popești, Popoveni (cf. Popa, pag. 242)

Isorice

Toponime formate de la nume de popoare( etnonime)

Comănicea (cf. Comana, pag. 269)

Italieni – sat întemeiat prin anii ’90 ai veacului trecut, cu italieni aduși ca muncitori agricoli ( pag. 275)

Ungurenii Mici( Ungureni, pag. 291).

Toponime care păstrează amintirea unor evenimente si obiecte istorice

Castranova – Castrele Traiane (pag. 306)

Cetățuia (Cioroiași) , (cf. Cetate, pag. 306)

Grădiștea (pag. 307-308), înseamnă ’’oraș, loc unde a fost odinioară un oraș întărit’’ , nume toponimice: slov. Grad, croat. Gradets, croat., sârb. Gradiște.

Psihologice

Afumați( pag.314)

Bărboi

Puținei( pag. 319)

Partea a doua. LINGVISTCĂ

Fonetica

Modificări de sunet spontane:

Cerăt – provine din substantivul colectiv ’’ceret’’ ce denumește o specie de stejar.

Mălăești ( pag. 341)

Novac( cf. Novăcești, pag. 341)

Morfologice.

Numărul:

Moțăței, Moțăței Gară (cf. Moțățeiul, pag.380)

Genul:

Nedeia (pag. 390)

Fărcaș ( pag. 391)

Frasinul (pag. 391)

Formarea cuvintelor:

Derivate în ’’ – ani, -eni’’:

Deleni (cf. Delani, pag. 407)

Plopșor (Plopșoreni, pag. 410)

Derivate cu ’’ – et’’: Cerăt, Cornet, Făget, Frăsinet

Derivate în ’’-iște’’ Braniște (pag. 440), Grădiștea (pag. 441) – cetate, Rojiște (pag. 445) – trandafir.

Diminutive:

Almăjel, Bucovicior, Busulețu, Fântânele, Gogoșița (pag. 451)

Pisculețul, Plopșor (pag. 457)

Racovița (pag. 458)< slav. Rakov – de rac.

Urzicuța (pag. 461).

Adjective în ’’ – os’’: Leordoasa – nume de plante.

Adjective în ’’ –ov, -av’’: Bucovăț

Lipovu

Sadova

Târnava

Lexic:

Maglavit < grec – cel care chinuie

Nedeia< slav. Nedelja – săptămână, duminica, târg

Padea < slav. Pad – a cadea

Terpezița < slava – masă

Concluzii

Toponimia este foarte importantă pentru studiul istoriei si limbii unui popor. Considerațiile asupra toponimelor pentru lingvistică au fost făcute de numeroși autori Toponimia a fost invocată și în procesul de etongeneză și continuitate românească.

Toponimia este o ramură a onomasticii care se ocupă cu cercetarea numelor proprii .

Lingviștii români au avut în vedere numele de locuri din liimba română .

Descifrarea toponimelor face apel la argumente ce țin în primul rând de lingvistică fără a neglija însa contribuțiile aduse de istorie , etografie .

Cercetarea toponimică este foarte importantă în domeniul lingvistic deoarece oferă posibilitatea comparării ariilor toponimice .

Toponimele analizate sunt reprezentative pentru trăsăturile graiului oltenesc din județul Dolj .

În primul capitol sunt diferențiate toponimele , oiconimele , entopicele , hidronimele , oronimele , antroponimele .

În ceea ce privește o clasificare onomasiologică putem concluziona astfel:

Dintr-un total de 210 toponime, predomină substantivul “Valea” cu șase ocurențe (Valea Fântânilor, Valea Lungului, Valea Mare, Valea Muierii de Jos, Valea Stanciului, Valea lui Pătru) , „Piscu” cu patru ocurențe ( Piscu Lung, Piscu Nou, Piscu Sadovei, Piscu Vechi) , “Răchita” cu două ocurențe (Răchita de Jos , Răchita de Sus).

Din punct de vedere grafic, compusele se scriu cu blanc. Rar se întâmplă ca diferența dintre toponimele omonime, nume de sate să fie făcute prin adăugarea numelor comune: Cetățuia ( Cioroiași) , Cetățuia (Vela).

Unele sunt omonime cu numele comune, diferențierea facându-se în context : Brândușa , Bujor , Cetate , Ciutura , Cornu , Cotu , Frasin , Izvor , Leu , Prapor , Unirea.

Din punct de vedere morfologic ,unele toponime s-au fixat cu forme de plural : Basarabi , Catane , Dioști , Golenți , Izvoare , Leșile , Livezi , Motoci , Nisipuri , Puțuri.

Date fiind influențele vecinătății, sunt de origine slavă: Breasta(<Brĕstŭ,ulm)¹, Călinești(<Kalin, nume de persoana)² , Cernătești , Lazu. De origine bulgara sunt: Gabru(<Gaber, carpen)³, Hunia(<Hunija , pâlnie)⁴, Bucovicior, Ciocănele; iar de origine maghiară se găsesc mai puține toponime: Almăjel (<alma, măr)⁵.

Prima diviziune a toponimiei privește structura unității toponimice.

Toponimele din județul Dolj sunt clasificate în trei categorii : toponime simple, toponime derivate și toponime compuse.

Toponimele simple pot fi clasificate, din punctul de vedere al provenienței în toponime formate de la antroponime, de la apelative, de la alte toponime.
Toponimele derivate sunt împărțite în funcție de sufixul folosit, în 10 clase (-uș,-el, -ei, -ior, -ișor, -ui, -uia, -uica, -ica, -ița).

Toponimele compuse sunt repartizate în trei clase, în funcție de categoria lexico – gramaticală a termenilor: Substantiv + Substantiv, Substantiv + Adjectiv , Prepoziție + Substantiv .

Capitolul al treilea se bazează pe ,, Toponimia românească ’’ a lui Iorgu Iordan .

Bibliografie

Frățila, Vasile, Lexicologie și toponimie românească, Timișoara, Editura Facla, 1987.

Graur, Alexandru , Nume de locuri , Editura Științifică , 1972 , București .

Iordan, Iorgu , Toponomia românească , Editura Academia Română , 1963 , București .

Dan, Ilie , Nume proprii românești , Editura Timpul , 2006, Iași. .

Toma, Ion , Toponimia Olteniei , Editura Retrografia Universității Craiova , 1988.

Pătruț, Ioan , Nume de persoane și locuri românești , Editura Academiei , 1940 , București .

Petrovici, Emil , Studii de dialectologie si toponimie, editura Academiei Române, 1940, București.

Bibliografie

Frățila, Vasile, Lexicologie și toponimie românească, Timișoara, Editura Facla, 1987.

Graur, Alexandru , Nume de locuri , Editura Științifică , 1972 , București .

Iordan, Iorgu , Toponomia românească , Editura Academia Română , 1963 , București .

Dan, Ilie , Nume proprii românești , Editura Timpul , 2006, Iași. .

Toma, Ion , Toponimia Olteniei , Editura Retrografia Universității Craiova , 1988.

Pătruț, Ioan , Nume de persoane și locuri românești , Editura Academiei , 1940 , București .

Petrovici, Emil , Studii de dialectologie si toponimie, editura Academiei Române, 1940, București.