Structura Situatiilor Financiare la S.c. Grioden S.r.l

Cuprins

INTRODUCERE

Orice societate comercială are nevoie de o sintetizare a activității sale economice și financiare, mai ales la sfârșitul exercițiului financiar. Acest aspect este rezolvat prin intermediul lucrărilor periodice de sinteză, respectiv balanța lunară de verificare a conturilor, situațiile financiare, raportări financiare semestriale.

Acestea se întocmesc periodic – anual, semestrial sau trimestrial. Pentru întocmirea lor se realizează o serie de lucrări cu caracter preliminar, cum ar fi: verificarea înregistrării corecte a operațiunilor economice în conturi, verificarea concordanței dintre contabilitate și evidența operativă, și dintre contabilitatea sintetică și cea analitică, întocmirea balanței de verificare primară, inventarierea generală a patrimoniului, contabilizarea operațiunilor de regularizare, determinarea rezultatului contabil, determinarea profitului impozabil și a impozitului pe profit, întocmirea balanței de verificare finală.

În lucrarea de față voi analiza din punct de vedere teoretic și practic structura situațiilor financiare anuale. Partea teoretică cuprinde două capitole, primul capitol, “Aspecte generale privind situațiile financiare anuale “ analizează rolul și importanța întocmirii situațiilor financiare, pregătirea situațiilor financiare și obiectivul situațiilor financiare. Cel de-al doilea capitol, “Structura situațiilor financiare”, analizează bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, situația modificări capitalului propriu, notele explicative și politicile contabile. Capitolul de analiză practică analizează structura situațiilor financiare anuale din cadrul SC GRIODEN SRL, societate care are ca și domeniul de activitate: ” Lucrari de constructii rezidentiale si nerezidential”, codul CAEN 4120.

Ipotezele și premizele care sunt folosite în redactarea studiului de caz al lucrării de licență sunt următoarele:

sunt detaliate și analizate particularitățile ce se impun în aplicarea conceptelor teoretice legate de pregătirea și structura situațiilor financiare;

sunt analizate printr-o aplicație practică la societatea SC GRIODEN SRL pregătirea și structura situațiilor financiare anuale;

sunt prezentate abordările pe care diferiți autori din domeniul economic le afirmă în legatură cu metodologia de abordare din punct de vedere economic supusă analizei.

Ca metodologie de cercetare a tematicii studiului de caz, sunt de specificat următoarele:

a fost studiată amănunțit bibliografia menționată la finalul lucrării de licență, reținându-se în mod deosebit acele lucrări în care sunt dezvoltate aspecte care abordează tematici similare celor ce urmează a fi atinse și în studiul de caz;

s-a trecut la elaborarea studiului de caz, urmărindu-se respectarea tematicii indicate de către profesorul îndrumător .

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND SITUAȚIILE FINANCIARE ANUALE

Rolul, importanța situaților financiare

Reprezentând elementul cel mai de bază din ansamblul sistemului informațional al unei entități economice, contabilitatea, furnizor principal de informații atât publice, cât și confidențiale, necesare managementului intern al întreprinderii, pune la dispoziția tuturor claselor de utilizatori situații financiare anuale.

Situațiile financiare anuale reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic terților informații colectate și prelucrate de sistemul contabil. Atât întreprinderea, cât și omul, privit ca o entitate separată, are nevoie de informațiile conținute în situațiile financiare anuale sau de rezultatele obținute în urma efectuării analizelor economico-financiare pe baza acestora, pentru a-și fundamenta deciziile lor economice.Situațiile financiare anuale prin conținutul lor reușesc să înglobeze ansamblul activităților unei întreprinderi dintr-o perioadă determinată, devenind în acest mod un mijloc de conducere și analiză, pe baza cărora se realizează prognoze și se calculează o serie de indicatori macroeconomici.

La finele fiecărui an întreprinderile, pentru a-și putea evalua și descrie activitatea sa, din decursul unei perioade determinate de timp, din punct de vedere al performanței, poziției financiare și a imaginii fidele pe care o înfățișează, are angajamentul de a întocmi situații financiare anuale. Conform Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, acestea reprezintă „produsul final al activității contabile” prin „clasificarea și sintetizarea unui cumul de tranzacții financiare.

Desfașurarea activității unei entități presupune luarea unor decizii economice, care, pentru a fi corecte, impun cunoașterea informațiilor financiar-contabile. Astfel de informații se regăsesc în rapoartele financiare ale societățiilor, care sunt întocmite pornind de la concepte generale acceptate.

Situațiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței, a modificărilor capitalului propriu și fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii pentru respectivul exercitiu financiar.

Situațiile financiare sunt o reprezentare financiară structurată a poziției financiare ale unei întreprinderi și a tranzacțiilor efectuate de aceasta.Ele constituie o parte a procesului de raportare financiară. Un set complet de situații financiare cuprinde de regulă un bilanț, un cont de profit si pierdere, o situație a modificărilor poziției financiare precum și alte situații și materiale explicative, dar care sunt parte integrantă a situațiilor financiare.

Situațiile financiare prezintă rezultatele gestiunii resurselor încredințate conducerii întreprinderilor. Utilizatorii evaluează aceste rezultate pentru a putea lua decizii economice referitoare la achiziționarea sau vânzarea participanțiilor acestora în respectiva întreprindere sau la numirea sau înlocuirea unor membrii ai conducerii.

În prezent, societățile întocmesc și prezintă situații financiare care să ilustreze activitatea desfășurată și situația la un moment dat pentru diferiți utilizatori atât interni cât si exteri. Utilizatorii interni sunt cei care conduc și controlează activitatea societății și care hotărăsc evoluția acesteia. Utilizatorii externi sunt cei care furnizează activitatea societății.

Cea mai mare parte a activităților existente este ghidată prin intermediul organizaților, reprezentante de grupuri de persoane care lucrează împreună pentru a îndeplini unul sau mai multe obiective. Pentru a răspunde obiectivelor sale, o organizație are nevoie de resurse, care, la rândul lor, trebuie finanțate sau plătite. Pentru a fi eficiente, persoanele din aceste organizații au nevoie de informații referitoare la mărimea resurselor, la modalitățile de finațare a acestora și la rezultatele obținute cu ajutorul lor. Persoanele externe au și ele nevoie de informații asemănătoare pentru a-si forma opinile in legătură cu activitatea organizaților. Putem clasifica informațiile oferite de contabilitate în 3 tipuri:

informații privind exploatarea, necesare pentru a conduce o organizație;

informații financiare, necesare atât managerilor, cât și terților;

informații manageriale, necesare îndeplinirii a 3 funcții ale unei organizații: planificare, implementare și control.

Situațiile financiare generale răspund, alături de cerințele managerilor, cerințelor acelori utilizatori care nu se află în poziția de a solicita rapoarte specifice. Ele sunt destinate oferirii de informații comune pentru toate categoriile de utilizatori, de aceea ele trebuie elaborate și prezentate având în vedere necesitațile acetora.

Obiectivul situațiilor financiare

Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția financiară, performanțele și modificările poziției financiare ale întreprinderii, care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea decizilor economice. Pentru a-și atinge obiectivele, situațiile financiare trebuie să ofere informatii despre activele, datoriile, capitaluriile proprii, veniturile, cheltuielile, caștiguriile, pierderile și fluxurile de numerar ale întreprinderii. Aceste informații ajută utilizatorii la estimarea viitoarelor fluxuri de numerar ale întreprinderii și în special a momentului și gradului de certitudine a generării numerarului și echivalentelor de numerar.

Situațiile financiare elaborate în acest scop satisfac necesitățile comune ale majorității utilizatorilor. Totuși, situațiile financiare nu oferă toate informațiile de care utilizatorii au nevoie pentru luarea decizilor economice, întrucât acestea, în mare măsură, relevă efectele financiare ale unor evenimente din trecut și nu oferă, de regulă, informații non-financiare.

Situațiile financiare prezintă, de asemenea, rezultatele administrării întreprinderii de către conducători, inclusiv modul de gestionare de către aceștia a resurselor increditate. Acei utilizatori ce doresc să evalueze modul de administrare sau responsabilitatea conducerii fac acest lucru pentru a putea lua decizii economice; aceste decizii pot viza, de exemplu, opțiunea de a păstra sau a vinde investiția în întreprinderea respectivă sau înlocuirea ori reconfirmarea conducerii.

Deciziile economice, care sunt luate de utilizatorii situațiilor financiare, necesită evaluarea capacității unei întreprinderi de a genera numerar sau echivalente ale numerarului și a perioadei și siguranței generării lor. În ultimă instantă, de aceasta depinde, de exemplu, capacitatea unei întreprinderi de a-și plăti angajații și furnizorii, de a plăti dobânzi, de a rambursa credite și de a remunera proprietarii acesteia. Utilizatorii sunt mai în măsură să evalueze această capacitate de a genera numerar sau echivalente ale numerarului dacă le sunt oferite informații concentrate asupra poziției financiare, performanței și modificărilor poziției financiare ale unei întreprinderi.

Poziția financiară a unei întreprinderi este influențată de resursele economice pe care le controlează, de structura sa financiară, lichiditatea și solvabilitatea sa, și de capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care își desfășoară activitatea. Informațiile despre resursele economice controlate de întreprindere și capacitatea sa din trecut de a modifica aceste resurse sunt utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale numerarului viitor. Informațiile despre structura financiară sunt utile pentru a anticipa nevoile viitoare de creditare și modul în care profiturile și fluxurile viitoare de trezorerie vor fi repartizate între cei care au un interes față de întreprindere; acestea sunt utile și pentru anticiparea șanselor întreprinderii de a primi finanțare în viitor.

Situațiile financiare ilustrează activitatea desfășurata și situația la un moment dat, motiv pentru care obiectivul formulat de IASB este furnizarea informaților prezentate astfel încât să asigure comparabilitatea acestora: atât în timp cu situațiile financiare ale întreprinderii pentru perioadele precedente cât și în spațiu , cu situațile financiare ale altor întreprinderi.

Realizarea obiectivului acestui standard se bazează pe formularea de politici de prezentare a situațiilor financiare care să conțină:

Considerente generale privind prezentarea situațiilor financiare, care se referă la prezentarea fidelă și la conceptele de bază ce trebuie utilizate în contabilitate;

Recomandări privind structura situațiilor financiare, care se referă la componentele setului de situații financiare și la descrierea acestora.

Cerințe minime privind conținutul situațiilor financiare, care încearcă să contureze elementele strict necesare a fi prezentate în fiecare component a situațiilor financiare, precum și modalitatea de detaliere a acestora.

Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații legate de următoarele 3 aspecte financiizarea obiectivului acestui standard se bazează pe formularea de politici de prezentare a situațiilor financiare care să conțină:

Considerente generale privind prezentarea situațiilor financiare, care se referă la prezentarea fidelă și la conceptele de bază ce trebuie utilizate în contabilitate;

Recomandări privind structura situațiilor financiare, care se referă la componentele setului de situații financiare și la descrierea acestora.

Cerințe minime privind conținutul situațiilor financiare, care încearcă să contureze elementele strict necesare a fi prezentate în fiecare component a situațiilor financiare, precum și modalitatea de detaliere a acestora.

Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații legate de următoarele 3 aspecte financiare, respectiv: poziția financiară, performanța, fluxurile de numerar ale întreprinderii.

a. informațiile privind poziția financiară vizează:

Resursele economice pe care le controlează și care sunt utile pentru anticiparea capacității întreprinderii de a genera fluxuri monetare in viitor;

Structura de finanțare care este utilă pentru a anticipa nevoile viitoare de creditare și posibilitatea obținerii acestor credite;

Modul de prezentare a profiturilor și fluxurilor viitoare de trezorerie, lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii și capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în care își defășoară activitatea.

b. informații privind performanța vizează evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care întreprinderea le va putea controla în viitor și formularea raționamentelor despre eficiența utilizării unor noi resurse;

c. informații privind fluxurile de numerar ale unei întreprinderi vizează analiza activitățiilor de exploatare, financiare și de investiții astfel încât să răspundă nevoii de informare a unor sfere largi de utilizatori. În standardele internaționale de contatabilitate fluxurile de numerar sunt definite ca intrări și ieșiri de numerar și echivalente ale numerarului. Echivalente de numerar sunt investiții foarte lichide, pe tremens scurt, care sunt supuse unui risc nesemnificativ al schimbărilor valorice.

Imaginea fidelă asupra poziției financiare și performanței activității unei societăți comerciale reprezintă obiectivul fundamental al contabilității. O sinteză asupra elementelor constitutive ale activității acesteia trebuie comunicată utilizatorilor care au nevoie și au dreptul la aceasta – acționari/asociați, manageri, investitori actuali și potențiali, salariați, băncile și alte instituții de credit, statul, furnizorii și clienții etc. Această situație se realizează prin întocmirea unor documente financiare ce prezintă într-o manieră sintetică, fidelă, clară și completă, ansamblul aspectelor economico-financiare ale întreprinderii.

Documentele de sinteză pun în evidență, cu ajutorul unor indicatori sintetici, sub forma recapitulațiilor și centralizărilor, totalitatea aspectelor care pot conduce la formularea unei judecăți asupra patrimoniului, situației financiare și rezultatelor întreprinderii. Aceste documente au purtat în timp diferite denumiri: dare de seamă, calcule periodice de sinteză, documente de sinteză și raportare financiar-contabilă, conturi anuale, situații financiare.

Conform reglemetărilor românești, lucrările contabile periodice de sinteză sunt:

balanța de verificare, care se întocmește lunar;

situațiile financiare, care se întocmesc anual, care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare, fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată. Tot în cadrul situațiilor financiare se înscriu și „raportările semestriale ale agenților economici" care sunt reglementate prin normele metodologice ale Ministrului de Finanțe.

În țara noastră s-a urmărit alinierea legislației contabile românești cu Directivele europene în vederea îndeplinirii cerințelor de aderare la Uniunea Europeană, precum și convergența cu Standardele Internaționale de Contabilitate, situație impusă de procesul de globalizare economică și de dezvoltare a piețelor de capital. În prezent, contabilitatea românească este reglementată, în principal, de Legea contabilitații nr.82/1991 (republicata în 2014 în Monitorul Oficial) și prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.3055/2009 conform cu Directivele a IV-a si a VII-a a europene.

Directivele Europene au fost elaborate în scopul armonizării sistemelor de contabilitate ale statelor membre. Elaborarea unor norme europene a fost motivată de nevoia de comparabilitate a informațiilor financiare și de apropiere între informațiile furnizate de situațiile financiare din diferite state. Directiva a IV-a din 25 iulie 1978 a vizat coordonarea dispozițiilor naționale cu privire la structura și conținutul conturilor anuale și ale raportului de gestiune, în special pentru societățile cu responsabilitate limitată și societățile pe acțiuni. Directiva a VII -a din 13 iunie 1983, a avut ca obiect armonizarea întocmirii și publicării conturilor consolidate. Directiva a VI-a din 10 aprilie 1984, a vizat cu predilecție calificarea profesională a experților contabili. Directiva a IV-a oferă statelor membre ale Uniunii Europene o serie de opțiuni privind formatele situațiilor financiare, regulile de evaluare și cerințele privind comunicarea financiară.

Așa cum se arată în Directiva a IV-a a CEE, menirea contabilității unei entități economice este de „a furniza documente de sinteză care să ofere o imagine fidelă a patrimoniului, situației financiare și a rezultatului, în scopul furnizării de informații utile ansamblului de utilizatori atunci când aceștia iau decizii economice" Reglementările contabile conforme cu Directivele Europene vizează principiile contabile generale, regulile de evaluare și tratamentele contabile, regulile de întocmire, aprobare și publicare a situațiilor financiare, auditarea și verificarea situațiilor financiare, planul de conturi general, etc.

Armonizarea în contextul internațional se realizează prin asimilarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiara (IFRS) emise de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB), Consiliul internațional al Standardelor Contabile (IASB) înființat în 1973 are ca obiectiv elaborarea și publicare în interesul publicului de standarde contabile internaționale ce trebuie respectate cu ocazia prezentării situațiilor financiare. Referențialul contabil internațional cuprinde:

un cadru contabil conceptual care stabilește obiectivele situațiilor financiare, definește elementele situațiilor financiare, stabilește criteriile de recunoaștere a acestora, prezintă caracteristicile calitative ale situațiilor financiare;

un pachet flexibil de standarde contabile internaționale IAS/IFRS;

un pachet flexibil de interpretări referitoare la unele dintre subiectele standardelor contabile internaționale (SIC și IFRIC).

Uniunea Europeană este preocupată pentru armonizarea între Directivele Europene și Standardele Internaționale de Raportare Financiara (IFRS). IFRS sunt obligatorii pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate. O mare parte din țările membre ale Uniunii Europene aplică reglementări contabile naționale conforme cu Directivele Europene, la întocmirea situațiilor financiare individuale, iar Standardele Internaționale de Raportare Financiară sunt folosite pentru întocmirea situațiilor financiare consolidate.Situațiile financiare obținute prin aplicarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară fac obiectul auditului financiar. Avantajele adoptării IAS/IFRS sunt următoarele:

se asigură o mai bună comparabilitate a informațiilor financiare;

crește transparența informaților contabile ceea ce va conduce la noi oportunități de afaceri;

companiile vor putea să intre pe piețele de capital din întreaga lume fără să mai existe greutăți și cheltuieli pentru convertirea setului de documente financiare.

Pregătirea situațiilor financiare anuale

Elaborarea unor decizii corecte la nivel de firmă este dependentă de calitatea și cantitatea informațiilor furnizate de sistemul informațional economic. Informațiile furnizate de subsistemul informațional contabil dețin un rol deosebit de important, deoarece prin conținutul său, informația contabilă este exactă, completă și neîntreruptă, ea caracterizând mărimea și valoarea fluxurilor care iau naștere în cadrul procesului reproducției sociale atât la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic. în determinarea valorii unei informații trebuie analizat cine este utilizatorul acesteia și care este scopul pentru care informația este utilizată.

Pentru a fi utilă în procesul de luare a deciziilor informația contabilă trebuie să îndeplinească anumite caracteristici calitative, acestea fiind definite prin cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare. Întocmirea situațiilor financiare reprezintă un amplu proces care se concretizează într-un șir de lucrări, unele dintre ele având caracter pregătitor sau preliminar, iar altele reprezentând întocmirea proriu-zisă. Lucrările pregătitoare au rolul de a verifica, de a efectua înregistrări de sfârșit de exercițiu financiar și de a centraliza datele, asigurând reflectarea cât mai fidelă a situației economico-financiare a firmei. Ele sunt efectuate de către personalul anajat, cu calificare în domeniu sau de către conducătorul compartimentului financiar-contabil. În cadrul acestor lucrări pregătitoare se cuprind :

1. Verificarea înregistrării corecte a operațiunilor economice în conturi

Verificarea înregistrării corecte a operațiunilor economice în conturi urmărește dacă s-au întocmit documentele justificative pentru toate operațiunile economice ale exercițiului financiar avut în vedere și dacă aceste documente au fost înregistrate în totalitate în evidența contabilă. Această verificare este pe de o parte formală și se realiează parcurgând sumar situația conturilor sintetice și analitice, mai ales a soldurilor inițiale și a rulajelor lor, iar pe de altă parte de fond, verificându-se legalitatea și sinceritatea datelor înregistrate în conturi. Această din urmă verificare este mai profundă și vizează calitatea datelor contabile.

Verificarea concordanței dintre contabilitate și evidența operativă și dintre contabilitatea sintetică și cea analitică

Această operațiune are în vedere că pentru unele elemente patrimoniale se conduce și o evidență operativă, fiind astfel necesar să se asigure o deplină concordanță între aceasta și contabilitatea analitică sau sintetică în vederea elaborării situațiilor financiare. Se pot depista astfel erori în conducerea evidenței operative, a evidenței analitice sau sintetice ori concomitent în evidența operativă și contabilitate. In această situație verificările se succed în ordinea inversă a operațiilor de înregistrare.

Verificarea concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică urmează verificării dintre evidența operativă și contabilitatea analitică și are ca scop asigurarea unor informații contabile exacte în cadrul conturilor sintetice. Se urmărește concordanța dintre totalul rulajelor a conturilor sintetice și conturilor analitice corespunzătoare. În acest scop se pot folosi mai multe metode: întocmirea de balanțe analitice pentru acele conturi sintetice care se dezvoltă în analitic sau folosirea în cazul formei de înregistrare contabilă pe jurnale, a jurnalelor auxiliare care au coloane distincte pentru conturi analitice, ale căror sume totalizate se confruntă cu sumele conturilor sintetice.

3. Întocmirea balanței de verificare primară

Prin intermediul balanței se realizează centralizarea și controlul sumelor înregistrate în conturi. Se pot descoperi astfel eventuale erori care au dus la dezechilibrul valoric al coloanelor balanței și implicit în debitul sau creditul conturilor. În această balanță preliminară figurează cu sold atât conturile din clasa cheltuielilor, cât și a veniturilor, întrucât rezultatul brut al exercițiului nu este încă stabilit. Înaintea întocmirii situațiilor financiare, se efectuează inventarierea generală a patrimoniului, deoarece datele cuprinse în balanță nu sunt întotdeauna în concordanță cu ceea ce este și în realitate.

De obicei, între datele balanței și situația faptică apar diferențe sau nepotriviri. Rezultatele inventarierii se stabilesc prin compararea datelor înscrise în listele de inventariere cu cele din contabilitate, respectiv evidența tehnic-operativă. Pentru elementele patrimoniale la care se constată deprecieri se întocmesc liste separate și, în contabilitate, se înregistrează un provizion în cazul deprecierilor reversibile sau o amortizare suplimentară în situația deprecierilor ireversibile.

4. Contabilizarea operațiunilor de regularizare

Contabilizarea operațiunilor de regularizare se referă la înregistrarea diferențelor constatate cu ocazia inventarierii. În acest scop, în Registrul-Jurnal vor fi redactate operațiuni referitoare la plusuri și minusuri de inventar determinarea rezultatului contabil presupune închiderea conturilor de venituri și de cheltuieli ale perioadei curente, conținute în structura claselor 6 și prin intermediul contului 121 „Profit și pierdere". Astfel se determină rezultatul contabil sau profitul contabil ca diferență între creditul și debitul contului 121. Dacă diferența este pozitivă, firma a obținut profit, iar dacă este negativă s-au obținut pierderi. Profitul contabil este considerat în cadrul Standardelor Internaționale de Contabilitate ca fiind „profitul net sau pierderea aferentă unei perioade înainte de scăderea cheltuielilor cu impozitul".

În cadrul inventarierii se face o evaluare la valoarea actuală a fiecărui element denumită și valoare de inventar, stabilită în funcție de utilitatea, starea bunului și prețul pieței. Creditele și datoriile se evaluează la valoarea probabilă de încasat respectiv de plată. La închiderea exercițiului evaluarea elementelor patrimoniale se face la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabila pusă de acord cu rezultatul inventarierii. Elementele monetare exprimate în valută trebuie raportate, utilizându-se cursul de închidere; diferențele de curs fiind trecute la cheltuieli sau venituri după caz. Elemente nemonetare se evaluează la cursul de schimb de la data efectuării tranzacției înregistrate la valoarea justă și exprimate în valută se evaluează utilizând cursul de schimb de la momentul determinării valorii respective . La ieșirea din unitate se folosește valoarea de intrare.

5. Determinarea profitului impozabil și a impozitului pe profit

Profitul impozabil se determină adăugând sau diminuând din profitul contabil, determinat anterior, o serie de elemente și anume: cheltuielile nedeductibile (cheltuieli cu impozitul pe profit, cheltuieli cu amenzi, despăgubiri, penalități, cheltuieli cu sponsorizări, diurne peste limita prevăzută de lege, alte cheltuieli nedeductibile fiscal), deducerile fiscale (rezerva legală, dividende primite, venituri rezultate din anularea provizioanelor etc.) și pierderile înregistrate în exercițiile precedente și reportate în exercițiul curent, care trebuie acoperite, după formula (Ristea și Dumitru, 2009):

Pi = Pc + Chn – Df – Pfr, unde:

Pi – Profit impozabil sau pierdere fiscală

Pc – Profit contabil Chn – cheltuieli nedeductibile fiscal

Df – deduceri fiscale

Pfr – pierderi din exercițiile precedente reportate

O dată determinat profitul impozabil se poate calcula și impozitul pe profit prin aplicarea cotei de 16% asupra profitului impozabil, cu unele excepții: 6% pentru profitul provenit din export realizat din activitate proprie sau prin activitate de comision și 80% pentru veniturile rămase după scăderea cheltuielilor deductibile și a fondului de rezervă, în cazul Băncii Naționale.

După determinarea impozitului pe profit se vor redacta următoarele articole:

691 „Cheltuieli cu impozitul = 441 „Impozitul pe profit"

121 „Profit și pierdere" = 691 „Cheltuieli cu impozitul pe

profit"

6. Întocmirea balanței de verificare finală

Acesta are în vedere centralizarea mișcărilor de valori pe baza datelor conținute în Registrul Cartea-Mare. Spre deosebire de prima balanță, conturile de cheltuieli și venituri nu mai prezintă sold. Ele au fost închise prin intermediul contului 121, cu ocazia stabilirii rezultatului contabil. Balanța de verificare finală stă la baza întocmirii bilanțului contabil și a anexelor sale.

CAPITOLUL II

STRUCTURA SITUAȚIILOR FINANCIARE

2.1. Documentele financiare de sinteză

Situațile financiare anuale sunt reprezentate printr-un set de documente prin care se dorește o reprezentare structurală a poziției financiare, a fluxurilor de trezorerie și a modului de gestionare a resurselor ce privesc exercițiul financiar încheiat.

Raportul annual este unul dintre cele mai importante documente pe care le elaborează o societate și primul document pe care îl consultă o persoană interesată de activitatea societății.

Conform cerințelor Comisiei pentru valori mobiliare S.E.C. un raport anual trebuie să cuprindă următoarele elemente:

raportul managementului, întocmit de președintele companiei și de directorul departamentului financiar, prin care se subliniază responsabilitatea pentru corectitudinea informațiilor financiare prezentate în raport și normele contabile care au stat la baza elaborării și prezentării acestor informații;

raportul auditorilor, întocmit de către un auditor independent și care arată dacă situațiile financiare întocmite sunt complete, rezonabile și elaborate în conformitate cu anumite norme contabile;

dezbaterea managementului, formată dintr-o serie de rapoarte scurte care analizează performanța societății;

situațiile financiare anuale, care conțin elemente rânduri care caracterizează poziția financiară și performanța socoetății

selecții din date financiare, care conțin informații financiare pe o perioadă mai mare de 5-10 ani, inclusiv o analiză a celor mai importanți indicatori ce caracterizează activitatea întreprinderii;

Fiecare componentă a situațiilor financiare trebuie în mod clar identificată. Următoarele informații trebuie evidențiate în mod special:

denumirea întreprinderii raportoare sau alte mijloace de identificare;

dacă situațiile financiare se referă la o întreprindere individuală sau la un grup de întreprinderi;

dacă bilanțul sau perioada acoperită de situațiile financiare, în funcție de componența respectivă a situațiilor financiare, sunt corect întocmite;

moneda de raportare;

nivelul de precizie utilizat în prezentarea cifrelor din situațiile financiare

Identificarea clară a componentelor situațiilor financiare poate fi făcută prin:

prezentarea unui index al componentelor sau structurii publicației;

prezentarea denumirii fiecărei component într-un mod vizibil;

Fiecare întreprindere are obligația să întocmească situații financiare anuale. Situațiile financiare trebuie să respecte prevederile legii contabilității 82/1991 republicată.

Potrivit OMFP 3055/2009

Persoanele juridice care la data bilanțului depășesc limitele a două dintre următoarele trei criterii (denumite în continuare criterii de mărime):

total active: 3.650.000 euro,

cifră de afaceri netă: 7.300.000 euro,

număr mediu de salariați în cursul exercițiului financiar: 50 întocmesc situații financiare anuale care cuprind:

– bilanț,

– cont de profit și pierdere,

– situația modificărilor capitalului propriu,

– situația fluxurilor de numerar,

– notele explicative la situațiile financiare anuale.

Persoanele juridice care la data bilanțului nu depășesc limitele a două dintre criteriile de mărime prevăzute mai sus întocmesc   situații financiare anuale prescurtate care cuprind:

– bilanț prescurtat,

– cont de profit și pierdere, prescurtat

– note explicative la  situații financiare anuale prescurtate.

Opțional, ele pot întocmi situația modificărilor capitalului propriu și/sau situația fluxurilor de numerar.

Atunci când, la data bilanțului, o entitate depășește sau încetează să mai depășească limitele a două dintre cele trei criterii prevăzute mai sus , se reanalizează numărul de componente ale situațiilor financiare anuale, astfel:

a) o entitate care a întocmit situații financiare anuale simplificate va întocmi situațiile financiare anuale prevăzute la punctul (1) numai dacă, în două exerciții financiare consecutive, depășește limitele a două dintre cele trei criterii de mărime.

b) o entitate care a întocmit situațiile financiare anuale prevăzute la punctul (1) va

întocmi situații financiare anuale simplificate, numai dacă, în două exerciții financiare consecutive, nu depășește limitele a două dintre cele trei criterii de mărime prevăzute mai sus.

Prin două exerciții financiare consecutive se înțelege exercițiul financiar precedent celui pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale și exercițiul financiar curent,

pentru care se întocmesc situațiile financiare anuale.

Situațiile financiare anuale, respectiv situațiile financiare anuale simplificate constituie un tot unitar.

Potrivit legii contabilității, situațiile financiare anuale trebuie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii entității pentru întocmirea situațiilor financiare anuale potrivit Reglementărilor contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene. Informațiile cuprinse în această declarație sunt cele prevăzute de legea contabilități

Bilanțul constituie una din componentele situațiilor financiare anuale care trebuie să asigure imaginea fidelă, clară și completă a activelor, datoriilor și capitalurilor proprii la un moment dat. Prin modul în care este conceput și structurat, bilanțul contabil constituie un mijloc de cunoaștere, control și analiză a activității întreprinderilor, informații pe care le oferă stând la baza fundamentării deciziilor privind activiatea curentă și de perspectivă constituind un factor mobilizator pentru îmbunătățirea conținutului și a organizării evidenței contabiele.

Contul de profit și pierdere evidențiază într-o formă sistematizată rezultatele fiecărui execițiu sau perioadă de gestiune prin prisma raportului dintre cheltuieli și venituri oferind astfel o imagine sintetică asupra structurii rezultatelor activității de exploatare, financiare și extraordinare.

Notele explicative conțin informații suplimentare relevante pentru necesitățiile utilizatorilor în ceea ce privește poziția financiară, performanțele și modificăriile poziției financiare a întreprinderilor. Acestea trebuie prezentate într-o manieră sitematică astfel încât fiecare element semnificativ din celelalte situații financiare să fie însoțit de o trimitere la note care să cuprindă informații suplimentare prin care să fie prezentat mai explicit la un nivel rezonabil de cunoaștere dar care sunt necesare pentru o reprezentare fidelă.

Politicile contabile din notele explicative la situațiile financiare trebuie să descrie următoarele:

Bazele de evaluare utilizate la întocmirea situațiilor financiare;

Fiecare politică contabilă specifică este necesară pentru înțelegerea corespunzătoare a situațiilor financiare;

2.2. Bilanțul contabil

La originea sa, Bilanțul a apărut din necesitatea asigurării că societatea poate să-și acopere datoriile în caz de faliment. Astfel a apărut o situație numită Declarația de solvabilitate întocmită pentru uzul creditorilor. Aceasta era întocmită de societățile care aveau dificultăți financiare și avea ca scop oferirea de informații privind efectele și debitele, care ulterior au preluat denumirea de active, ca reflectare a averii disponibile pentru a acoperii datoriile. În timp, însă, noțiunea de active a fost extinsă până la acoperirea întregii averi de care societatea dispune iar raportarea financiară s-a extins de la a raporta poziția financiară numai în momente de dificultăți financiare până la a raporta poziția financiară periodic. În acest context, apare situația denumită Situația conturilor care prezintă atât activele cât și datoriile și capitalul. Situația se baza pe egalitatea clasică(active=datorii+capital), care a impus recunoașterea unui element denumit Rezerva generală, ce reflectă profitul nedistribuit și care balansa defapt situația societății. O astfel de situație a conturilor este similară mai degrabă cu balanța de verificare din prezent decât cu bilanțul, datorită diferențelor de formă, format și de specific al terminologiei.

Concepția actuală asupra bilanțilui, acceptată de utilizatorii de informații financiar-contabile, este aceea că reflectă poziția financiară a societății la un moment în timp și permite emiterea unor opinii asupra activității trecute care pot constitui bază pentru trasarea activității viitoare. O părere interesantă asupra scopului întocmirii bilanțului este exprimată de A.C.Littleton care consideră că odată cu cerința de auditare a situaților financiare , obiectivul întocmirii acestora s-a deplasat de la relevanța poziției financiare la emiterea neînțelegerilor, la stabilirea limitelor de publicare și la delimitarea strictă în timp a evenimentelor și tranzacților.

Bilanțul din perspectiva IAS 1

În ceea ce privește Bilanțul, IAS 1 aduce completări precizărilor privind structurile situaților financiare, criteriile de recunoaștere și de evaluare regăsite în Cadrul general privind întocmirea și prezentarea situaților financiare. În acest sens, cerințele referitoare la întocmirea și prezentarea bilanțului cuprind:

politicile privind clasificarea curent/noncurrent

politicile privind structura minimală

politicile privind structura dezvoltată

politicile de subclasificare și prezentare a informaților în bilanț

politici privind prezentarea informaților referitoare la poziția financiară în Notele explicative

Distincția current/noncurrent constituie baza prezentării elementelor în bilanț, iar societatea o poate înlocui cu baza de prezentare în funcție de lichiditate doar în cazuri stricte spre exemplu, pentru instituțile financiare pentru care prezentarea activelor și datoriilor în ordinea crescătoare sau descrescătoare a lichidității oferă informații credibile , mai relevante decât dacă ar fi clasificate pe bază current/ noncurrent, prin urmare societatea nu are alternative. Ea trebuie să stabilească natura operaților desfășurate, în funcție de care se va încadra în criteriul current/ noncurrent sau lichiditate/ exigibilitate , cu precizarea că cel de-al doilea criteriu constituie o stare de excepție. Noua versiune a standadului include și posibilitatea unei prezentări mixte: o parte din elemente conform criteriului current/ noncurrent , iar o parte conform criteriului lichidității.

Indiferent de criteriul ales, diferențierea în clasificarea elementelor prezentate se circumscrie limitei de 12 luni de la data bilanțului.

Deși politicile privind structura detaliată implică într-un grad înalt raționamentul profesional, ele oferă totodată o ghidare pentru conducerea întreprinderii, cerând prezentarea separată a elementelor în conformitate cu cerințele standardelor internationale sau astfel încât să se asigure o prezentare relevantă pentru înțelegerea poziției financiare a întreprinderii atunci când nu există cerințe specifice.

Raționamentul professional privind prezentarea dezvoltată în bilanț a elementelor are la bază 3 criterii prezentate in IAS 1:

natura și lichiditatea activelor

funcția activelor în cadrul întreprinderii

suma, natura și delimitarea în timp a datoriilor

Natura activelor influențează clasificarea în active financiare, corporale, necorporale, creanțe, numerar sau detalierea acestor clasificări prin raportarea separate a unor elemente, precum fondul comercial, terenurile, echipamentele, creanțele comerciale, creanțele financiare sau fiscale iar lichiditatea asigură oferirea de informații privind restricționarea sau nerestricționarea transformării activelor în numerar. Funcția activelor induce clasificări detaliate a elementelor caracteristice activității societății. Spre exemplu, o societate producătoare de bunuri trebuie să ofere informații detaliate privind stocurile de materii prime, de produse finite, sau în curs de execuție, în timp ce o societate financiară detaliază informațiile referitoare la structura portofoliului de active financiare pe care le deține. Aceleași precizări sunt valabile și în cazul datoriilor, la acestea însă adăugându-se și clasificări detaliate generate de valoarea lor. Datorită implicaților asupra continuității activității, datoriile semnificative ca mărime trebuie prezentate separate pentru a răspunde calitățiilor de relevanță și credibilitate.

Politicile de subclasificare și prezentare a informațiilor vizează necesitatea detalierii elementelor-rânduri din structura minimală sau dezvoltată a bilanțului, detaliile putând fi prezentate fie în bilanț, fie în notele explicative, în funcție de activitatea întreprinderii.

IAS 1 cere unei întreprinderii să prezinte subclasificările elementelor rânduri într-o manieră corespunzătoare activității întreprinderii, astfel încât să se țină seama de:

cerințele standardelor international de raportare financiară

marimea sumelor implicate

natura sumelor implicate

funcția sumelor implicate

criteriile care stau la baza raționamentului peofesional

IAS 1 cere, totodată, subclasificări specifice fie în bilanț, fie în Note pentru activele imobilizate , creanțe, stocuri, provizioane și capitaluri proprii. O cerință specifică apare în legătură cu elementele capitalurilor proprii, soietatea trebuind să prezinte fie în note fie în bilanț detalii privind:

capitalul social, incluzând numărul de acțiuni autorizate, numărul de acțiuni emise și subscrise în totalitate, respective partial, valoarea pe acțiune, o reconciliere a numărului de acțiuni existente la începutul și la sfârșitul perioadei de raportare, acțiunile deținute de întreprindere sau de filiale sau întreprinderi associate, precum și acțiunile rezervate pentru emisiune prin contracte de vânzare sau de obțiuni

natura și destinația rezervelor constituie

Politicile specifice în IAS 1 referitoare la prezentarea informațiilor sunt completate cu cerințele care apar în finalul fiecărui standard referitoare atât la detalile de prezentare , cât și la implicațiile generate de modificări ale elementelor pe parcursul perioadei, generate de tranzacții, evenimente sau retratări realizate de întreprindere.

O particularitate a revizuirii standardului din 2004 este cerința de prezentare în notele explicative a informațiilor privind valoarea dividendelor propuse sau dedclarate înainte ca situațile financiare să fie autorizate pentru publicare, dar nerecunoscute ca distribuiri către investitori pentru perioada în curs.

IAS 1 nu prescrie formatul bilanțului, se cere doar prezentarea de infrormații comparative pentru 2 ani succesivi. Astfel pot fi prezentate mai întâi activele curente și apoi cele noncurente sau invers, urmate de datorii curente, datorii noncurente și apoi de capital sau invers. Standardul permite, fără a impune, atât o prezentare a activului net prin prisma diferenței dintre active și datorii , cât și o prezentare a finanțării pe termen lung de forma active imobilizate + active circulante – datorii pe termen scurt/curente = datorii pe termen lung/noncurente.

Bilațul din perspectiva Directivei a IV-a

Politicile contabile privind structura situațiilor financiare regăsite în Directiva a IV-a includ reglementări ce vizează atât forma cât și formatul. Directiva a IV-a este mult mai strictă decât IAS 1, impunând conținutul, forma și formatul și lăsând libertate la alegere destul de limitată legată eventual de cumularea sau de detalierea posturilor obligatorii prezentate în conținutul bilanțului sau de alegerea uneia din schemele propuse. Astfel, este stabilită o ordine precisă a elementelor pe care societatea trebuie să le prezinte, precum și o denumire și o treminologie obligatorie a acestora. Toate elementele prezentate în schemele obligatorii propuse în Directivă trebuie preluate prin legislația națională, fiind însă acceptate detalieri, subdiviziuni sau completări ale acestora, dar cu respectarea structurii date de Directivă.

Spre deosebire de referențialul international, care cere o structură minimală a informațiilor prezentate în situațiile financiare , structură ce poate fi detaliată, în funcție de specificul activității fiecărei sicietăți, Directiva a IV a impune un format detaliat pentru bilanț, acceptând totuși și un format restrâns, pentru acele societăți care nu depășesc două din limitele : totalul bilanțului 3.650.000 euro, cifra de afaceri netă 7.300.000 euro și un număr mediu de salariați în cursul anului 50. Formatul restrâns trebuie obținut prin cumularea valorilor elementelor detaliate, dar cu respectarea ordinii, numerotării și a elementelor prevăzute în schemele obligatorii cu litere și cifre romane. Conținutul bilanțului este prezentat în Directivă IV-a prin două scheme:formatul tip cont și formatul tip listă, cu detaliere precisă și rigidă. Diferența dintre cele două scheme rezidă în special în ordinea de prezentarea elementelor.

În Directivă se regăsește și politica potrivit căreia o serie de elemente, necuprinse în schemele obligatorii de Bilanț, să fie prezentate în mod distinct în continuarea bilanțului sau în Anexă . O astfel de prevedere privind prezentarea elementelor fie în Bilanț, fie în Note, aigură comparabiliatea cu IAS 1. Directiva menționeză și dispoziții speciale pentru anumite elemente din bilanț. Acestea se referă la definirea activelor imobilizate(ca elemente destinate să fie folosite pe o perioadă îndelungată de întreprindere), la prezentarea detaliată a mișcărilor activelor imobilizate și a corecților de valoare de la sfârșitul anului sau a rectificărilor din timpul anului, precum și a valorilor brute și a amortizărilor.

În perspectivă, Bilanțul trebuie să asigure transparentă și calitate informației privind poziția financiară.Prezentarea poziției financiare implică oferirea de infromații privind:

gradul de lichiditate al întreprinderii

natura activității întreprinderii

alegerea între utilizarea metodei costului istoric și metodei valorii juste

utilizarea de estimări și presupuneri

considerarea posibilității de depreciere a întreprinderilor

utilizarea de contracte ce nu pot fi recunoscute în bilanț prin metodele actuale de recunoaștere și evaluare

calitatea și realitatea controlului intern

Bilanțul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele

de activ, datorii și capital propriu ale entității la sfârșitul exercițiului financiar, precum și în celelalte situații prevăzute de lege. În bilanț elementele de activ și datorii sunt grupate după natură și lichiditate, respectiv natură și exigibilitate.

Un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor

evenimente trecute, de la care se așteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate. Un activ este recunoscut în contabilitate și prezentat în bilanț atunci când este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate și activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil;

O datorie reprezintă o obligație actuală a entității ce decurge din evenimente trecute și prin decontarea căreia se așteaptă să rezulte o ieșire de resurse care încorporează beneficii economice. O datorie este recunoscută în contabilitate și prezentată în bilanț atunci când este probabil că o ieșire de resurse încorporând beneficii economice va rezulta din decontarea unei obligații prezente și când valoarea la care se va realiza această decontare poate fi evaluată în mod credibil;

Dacă un activ sau o datorie are legătură cu mai mult de un element din formatul de bilanț, relația sa cu alte elemente trebuie prezentată în notele explicative, dacă o asemenea prezentare este esențială pentru înțelegerea situațiilor financiare anuale. De exemplu: o imobilizare corporală finanțată parțial din subvenții, parțial din surse proprii; o imobilizare corporală reevaluată, pentru care transferul la rezerve al surplusului din reevaluare se face pe măsura amortizării imobilizării; un împrumut obligatar pentru care s-a prevăzut o primă de rambursare a obligațiunilor; o majorare de capital subscrisă de acționari la o valoare mai mare decât valoarea nominală a acțiunilor corespunzătoare (subscriere cu primă de capital) etc.

Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în

activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale.

Structura bilanțului contabil

Bilanțul contabil are în componența sa documente și situații de sinteză economică sau de control fiscal, cuprinzând următoarele elemente:

Bilanțul propriu-zis

Contul de profit și pierdere

Anexa la bilanț

Raportul de gestiune

Pentru întocmirea și prezentarea completului bilanțier, Ministerul Finațelor, prin Colegiul Consulatativ al Contabilității, elaborează modele de situații privind bilanțul și celelalte component pentru regii autonome, societății comerciale și instituții publice. Pentru societățiile bancare, modelele și normele metodologice se elaborează de Banca Națională cu avizul Ministerului Finanțelor.

Reguli de întocmire a bilanțului contabil:

Posturile de bilanț să corespundă cu datele înregistrate în contabilitate, puse de accord cu situația reală a elementelor patrimoniale stabilite pe baza inventarului

Nu sunt admise compensări între conturile ce se înscriu în bilanț și respectiv între conturile de venituri și cheltuieli din contul de profit și pierdere

În practică se cunosc două scleme de bilanț:

Una sub formă de tablou cu două părți: partea stângă ACTIVUL , și partea dreaptă PASIVUL, numită și schema orizontală de bilanț; pune în evidență egalitatea între resurse și utilizări

Modelul sub forma listei vertical sau schema bilanțului vertical; ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri, reserve și alte component ale situației nete, finalitatea fiind prezentarea situației nete a patrimoniului.

Bilanțul propriu zis poate fi alcătuit în două variante sau sisteme, în funcție de gruparea întreprinderilor în mici, mijlocii și mari, grupare ce se face în funcție de praguri fiscale(care au în vedere voaloarea activului bilanțului, cifra de afaceri și numărul mediu de salariați):

Bilanț contabil în sistem simplificat, în cazul întreprinderilor mici și mijlocii, care pressupune o schema de bilanț mai redusă;

Bilanț contabil în sistem de bază prevăzut să fie utilizat de întreprinderi mari, acesta cuprinzând posturi și indicatori complete privind activitatea și rezultatele întreprinderii.

În ceea ce privește formatul de bilanț nu se prescrie ordinea sau formatul de prezentare a elementelor singura condiție fiind ca ele să fie prezentate sau raportate.

Formatul de bilanț a apărut din nevoia utilizatorilor de a avea un raport care să ofere informații unitare și care să permit compararea valorii activelor cu valoarea datoriilor raportarea averii nete.

Formatul bilanțului este următorul:

A. Active imobilizate

I. Imobilizări necorporale

1. Cheltuieli de constituire

2. Cheltuieli de dezvoltare

3. Concesiuni, brevete, licențe, mărci comerciale, drepturi si active similare, dacă

acestea au fost achiziționate cu titlu oneros

4. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziționat cu titlu oneros

5. Avansuri și imobilizări necorporale în curs de execuție

II. Imobilizări corporale

1. Terenuri și construcții

2. Instalații tehnice și mașini

3. Alte instalații, utilaje și mobilier

4. Avansuri și imobilizări corporale în curs de execuție

III. Imobilizări financiare

1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate

2. Împrumuturi acordate entităților afiliate

3. Interese de participare

4. Împrumuturi acordate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor

de participare

5. Investiții deținute ca imobilizări

6. Alte împrumuturi

B. Active circulante

I. Stocuri

1. Materii prime și materiale consumabile

2. Producția în curs de execuție

3. Produse finite și mărfuri

4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri

II. Creanțe

(Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie

prezentate separat pentru fiecare element.)

1. Creanțe comerciale

2. Sume de încasat de la entitățile afiliate

3. Sume de încasat de la entitățile de care compania este legată în virtutea intereselor

de participare

4. Alte creanțe

5. Capital subscris și nevărsat

III. Investiții pe termen scurt

1. Acțiuni deținute la entitățile afiliate

2. Alte investiții pe termen scurt

IV. Casa și conturi la bănci

C. Cheltuieli în avans

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din

emisiunea de obligațiuni convertibile

2. Sume datorate instituțiilor de credit

3. Avansuri încasate în contul comenzilor

4. Datorii comerciale – furnizori

5. Efecte de comerț de plătit

6. Sume datorate entităților afiliate

7. Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de

participare

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale

E. Active circulante nete/datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

1. Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni, prezentându-se separat împrumuturile din

emisiunea de obligațiuni convertibile

2. Sume datorate instituțiilor de credit

3. Avansuri încasate în contul comenzilor

4. Datorii comerciale – furnizori

5. Efecte de comerț de plătit

6. Sume datorate entităților afiliate

7. Sume datorate entităților de care compania este legată în virtutea intereselor de

participare

8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale

H. Provizioane

1. Provizioane pentru pensii și obligații similare

2. Provizioane pentru impozite

3. Alte provizioane

I. Venituri în avans

J. Capital și rezerve

I. Capital subscris

1. Capital subscris vărsat

2. Capital subscris nevărsat

II. Prime de capital

III. Rezerve din reevaluare

IV. Rezerve

1. Rezerve legale

2. Rezerve statutare sau contractuale

3. Alte rezerve

V. Profitul sau pierderea reportată

VI. Profitul sau pierderea exercițiului financiar

Formatul bilanțului prescurtat este următorul:

A. Active imobilizate

I. Imobilizări necorporale

II. Imobilizări corporale

III. Imobilizări financiare

B. Active circulante

I. Stocuri

II. Creanțe

(Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie

prezentate separat pentru fiecare element.)

III. Investiții pe termen scurt

IV. Casa și conturi la bănci

C. Cheltuieli în avans

D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an

E. Active circulante nete/datorii curente nete

F. Total active minus datorii curente

G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an

H. Provizioane

I. Venituri în avans

J. Capital și rezerve

I. Capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat și capitalul nevărsat)

II. Prime de capital

III. Rezerve din reevaluare

IV. Rezerve

V. Profitul sau pierderea reportată

Prezentarea și ordonarea elementelor de bilanț

Fiecare întreprindere trebuie să determine pe baza naturii activității sale:

activele curente și imobilizate;

datoriile curente și pe termen lung;

clasificări separate în bilanț pentru elementele bilanțiere, când nu se fac clasificări separate activele și datoriile trebuie prezentate pe larg în bilanț în ordinea lichidității lor.

Un activ trebuie clasificat ca și un activ curent atunci când:

se așteaptă să fie realizat sau este deținut pentru vânzare sau consum în cursul normal al ciclului de exploatare;

este deținut în scopul comercializării pe termen scurt și se așteaptă a fi realizat în termen de 12 luni de la data bilanțului;

reprezintă numerar sau echivalențe de numerar a căror utlizare nu este restricționată

Toare celelalte active trebuie clasificate ca active imobilizate.

Dotoriile curente sunt acele datorii care îndeplinesc următoarele condiții:

Se așteaptă să fie decontate în cursul normal al ciclului de exploatare

Sunt exigibile în termen de 12 luni de la data bilanțului.

Toate celelalte datorii care nu îndeplinesc criteriile de mai sus sunt considerate datorii pe termen lung.

Ordonarea elementelor bilanțiere conform următorul procedeu:

Elementele de active

Sunt clasate în bilanț în ordinea lichidităților crescătoare

Noțiunea de lichiditate exprimă capacitatea unui element de active de a fi transformat în numerar, în condiții normale de utilizare. Astfel, anumite elemente și anume activele imobilizate sunt achiziționate în vederea unei utilizări durabile.

a) Activele imobilizate sunt bunuri de orice natură, mobile sau immobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau create de întreprindere, destinate să sevească o perioadă îndelungată activitatea unității patrimoniale.Ele sunt asociate deciziei de investiții, fiind deținute în manieră permanent de întreprinderea respective.Din punct de vedere financiar, activele imobilizate sunt elemente stabile, care se uzează și se înlocuiesc lent și a căror depreciere se reflectă prin intermediul tehnicilor de amortizare.Activele imobilizate sunt formate din:imobilizări necorporale, imbilizări corporale și imobilizări financiare.

– Imobilizările necorporale cuprind cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare dezvoltare, concesiuni, licențe, brevete, mărci de fabrică, fondul comercial și alte imobilizări necorporale.

Cleltuielile de constituire reprezintă cheltuielile ocazionate de înființarea sau dezvoltarea unității patrimoniale: taxe și alte cheltuieli de înscriere și înmatriculare; cheltuieli privind emiterea și vânzarea de acțiuni și obligațiuni, cheltueli de prospectare a pieței și de publicitate și alte cheltuieli ocazionate de efectuarea unor lucrări sau obiective de cercetare.

Concesiunile cuprind valoarea bunurilor preluate cu acest titlu în patrimoniu de către unitatea primitoare și alte drepturi assimilate.

Fondul comercial, care reprezintă acea parte din fondul de comerț care nu figurează în celelalte elemente de patrimoniu, dar care concură la menținerea și dezvoltarea potențialului activității firmei, cum sunt.clientela, vadul, debușeele, reputația, etc.

– Imobilizările corporale constituie substanța întreprinderii, instrumental său industrial sau comercial, fiind alcătuite din terenuri și construcții, instalații tehnice și mașini, utilaje, mobilier și alte instalații, avansuri și imobilizări corporale în curs.

– Imobilizările financiare sunt formate din titluri de participare, titlurile imobilizate ale activității de portofoliu, alte titluri și creanțe imobilizate.

Titlurile de participare reprezintă drepturile sub formă de acțiuni sau alte titluri de valoare în capitalul unor unități patrimoniale, care asigură unității deținătoare exercitatea unui control, respectiv realizarea unui profit.

Titlurile imobilizate ale activității de portofoliu sunt dobândite de unitatea patrimonială în vederea realizării unor venituri financiare, fără ca aceasta să poată intervenii în gestiunea unității patrimoniale emițătoare.

Creanțele imobilizate, acestea sunt formate din creanțe legate de participații (create cu ocazia acordării de împrumuturi unitățiilor patrimoniale la care dețin titluri de participare), împrumuturi acordate pe termen lung și alte creanțe imoblizate (garanțiile și cauțiunile depuse de unitatea patrimonială la terți)

Active circulante

Sunt destinate unei utilizări ciclice și sunt deținute de întreprindere pe o perioadă scurtă. Activele circulante sunt elemente patrimoniale necesare realizării ciclului de exploatare, supuse în majoritatea cazurilor unei rotații rapide. În cadrul fiecărui ciclu ele trec din forma de active fizice în cea de creanțe și apoi de disponibilități.

Activele circulante sunt formate din:

stocuri;

creanțe;

disponibilllitttăți și plasamnete;

Stocurile reprezintă acea parte a activelor circulante aflate la închiderea exercițiului sub forma activelor fizice: mărfuri, materii prime, material consumabile, producție neterminată, produse finite, ambalaje, obiecte de inventor.

Creanțele sunt drepturi bănești potențiale pe termen scurt ale întreprinderii ce decurg din relațiile cu diverse personae fizice sau juridice, realizabile la anumite termene.Aceste drepturi pot fi generate de relațiile comerciale cu clienții sau de cele necomerciale cu personalul, statul, asociții și alți debitori.

Activele circulante cuprind de asemenea, disponibilități (numerarul și valori assimilate acestuia) și plasamentele( acțiunile deținute cu titlu tranzitoriu, pur speculativ)

Conturi de regularizare

Datorită semnificației lor particulare, nu pot fi incadrate nici în activele imobilizate, nici în cele circulante. Acestea sunt formate din cheltuielile effectuate în avans. O corectă apreciere a rezultatelor impune ca la sfârșitul fiecărui exercițiu să se facă anumite regularizări prin încorporarea cheltuielilor de repartizat asupra mai multor exerciții și excluderea cheltuielilor efectuate în avans.

B Elementele de pasiv

În ceea ce privește pasivul, gruparea posturilor de pasiv se face după natură, proveniență și exigibilitate, cuprinzând: datoriile, provizioane pentru riscuri și cheltuieli, venituri ăn avans și capitaluri proprii.

a) Datoriile exprimă valoarea resurselor străine folosite de întreprindere o perioadă mai mare sau mai mica de timp, rezutate din relațiile acesteia cu furnizorii, băncile, statul, propriul personal. După conținutul lor datoriile pot fi structurate în: datorii financiare, datorii comerciale, datorii fiscal și sociale, datorii față de salariați.

b) Provizioanele pentru riscuri și cheltuieli sunt valori ce se constituie la finele exercițiului pentru acoperirea acelor elemente a căror realizare, respective plată, este incertă sau pentru cheltuieli ce devin exigibile în perioada următoare (amenzi, penalizări și alte datorii incerte, cheltuieli legate de activitatea de service în perioada de garanție)

Ele reprezintă un ansamblu de resurse intermediare între datorii și capitaluri proprii. Atâta timp cât riscurile pentru care au fost constituite nu se concretizează, aceste provizioane rămân la dispoziția întreprinderii, neavând o scadență determinate.

c) Capitalul propriu reprezintă masa patrimonială ce aparține proprietarilor de întreprinderi sub formă de capital subscris, prime de capital, rezerve din reevaluare, reserve, rezultatul reportat și rezultatul exercițiului.

Ca orice document normalizat, bilanțul are anumite limite în reflectarea situației unei întreprinderi și respective în analiza acesteia. El furnizează numai o fotografie la un moment dat susceptibilă a fi rapid modificată de operațiunile viitoare.El nu înregistrează decât mărimile monetare. Orice element de bogăție care nu poate fi tradus în termini cantitativi și monetari nu este luat în considerare în redactarea acetui document de sinteză.

Întocmirea bilațului conatabil

Pentru întocmirea bilanțului conatabil se utilizează datele existente în balanța de verificare finală a conturilor sintetice, puse de accord cu cele din balanța conturilor analitice

Transpunerea elementelor patrimoniale în bilanț se face prin preluarea datelor din conturi și balanța de verificare, fiin prezentate sub forma soldurilor conturilor sintetice la sfârșitul exercițiului astfel:

Soldurile debitoare ale conturilor care reflectă elementele patrimoniale de activ ;

Soldurile creditoare ale conturilor destinate urmăririi elementelor patrimoniale de pasiv, facându-se după caz anumite grupări, însumări, rectificări ale lor;

Înregistrările în conturi sunt generate de operații economco-financiare .Fluxul de prelucrare a datelor contabile parcurge următorul traseu:

Operații economice conturi balanță bilanț

Completarea bilanțului impune ca:

Elementele patrimoniale de activ se înscriu în bilanț la valoarea de intrare în patrimoniu (contabilă) pusă în accord cu rezultatul inventarierii în sensul diminuării ei cu amortizările și provizioanele pentru depreciere, care poate fi denumită valoare netă;

Elementele patrimoniale de pasiv se consemnează în bilanț la valoarea de intrare, iar provizioanele reglementate, privizioanele pentru riscuri și cheltuieli constituie posture bilanțiere distincte.

Reguli de completare:

1. Un număr relativ redus de conturi sintetice au posture corespunzătoare în bilanț. Acestea se completează prin înscrierea soldurilor finale pe care le au conturile corespondente. De exemplu ‘furnizori debitori’ (409) “decontări cu asociații privind capitalul” (456) “ rezultatul exerțițiului “ (121) “ repartizarea profitului ” (129) .

2. O altă grupă de conturi de activ conține conturi ce au posturi corespondente în bilanț, însă elementele patrimoniale care le reflectă sunt supuse uzurii și deprecierii, fapt pentru care posturile bilanțiere se completează prin scăderea din soldurile debitoare ale conturilor respective a soldurilor finale creditoare ale conturilor corespunzătoare de amortzări și provizioane.De exemplu perechile de conturi : “Imobilizări necorporale ăn curs ” (230) , “Provizioane pentru deprecierea privizioanelor în curs “ (293) ,” Terenuri “ (2111) .” Amortizarea terenurilor “ (2810) etc.

3. O altă grupă distinctă de conturi de pasiv o constituie cele care se înscriu în bilanț prin gruparea și însumarea soldurilor creditoare de la mai multe conturi.

4 .O categorie distinctă de conturi o constituie cele de activ care în vederea înscrierii lor în posturi bilanțiere se grupează câte 2 sau câte 3 conturi ce reflect elemente patrimoniale distincte, iar din totalul soldurilor debitoare se scade totalul soldurilor creditoare ale conturilor de amortizări și provizioane aferente.

5. Se poate considera o categorie distinctă și specifică de conturi cele încadrate în grupele 42-45 din planul de conturi, pentru care atât în pasiv cât și în activ se găsește câte un post bilanțier cu denumirea “Alte creanțe “ și respectiv “ Alte datorii“ . La aceste posturi se înscriu în general aceleași conturi după cum prezintă solduri finale debitoare și respectiv creditoare, dintre care se amintesc conturile privind personalul, asigurările sociale, protecția socială, bugetul statului, alte organisme publice, decotări în cadrul grupului.

Norme de întocmire, certificare și verificare a bilanțului contabil

Ministerul finanțelor emite norme de întocmire și centralizare a bilanțului contabil în fiecare an, dar legea de bază care reglementează întocmirea, verificarea și certificarea bilanțului este Legea Contabilității 82/1991. Această lege este completată cu prevederile legii 31/1991 privind societățiile comerciale, republicată.

Legea contabilității 82/1991 reglementează regimul legal al bilanțului contabil în cadrul capitolului IV , care prevede că Bilanțul contabil se întocmește obligatoriu anual, precum și în situația fuziunii sau încetării activității . Bilanțul mai poare fi întocmit la cererea Adunării Generale a Acționarilor sau a consiliului de administrație . Întreprinderile cu capital de stat îl întocmesc și trimestrial.

La întocmirea bilanțului contabil se au în vedere regulile cu caracter general prevăzute în capitolul IV din Legea Contabilitățiinnr 82/1991 , precum și precizările privind măsurile referitoare la închiderea exercițiului financiar aprobate expres prin Ordinul Ministerelor Finanțelor.

Societățiile comerciale care au în subordine sucursale și filiale care desfășoară activitate și au sediul în strainătate vor evalua, în lei, rulajele și soldurile exprimate în valută, din balanațele de verificare a conturilor sintetice transmise de acestea, la cursul valutar din ultima zi a lunii decembrie a anului pentru care se închide bilanțul și se vor centraliza cu balanța de verificare întocmită pentru operațiunile economico-financiare desfășurate în țară.

Bilanțul contabil anual precum și raportul de gestiune , se semnează de administratorul unității și de conducătorul compartimentului financiar-contabil , iar în lipsa acestora de către înlocuitorii lor de drept.

Administratorul unității și conducătorul compartimentului financiar contabil poartă răspunderea , asupra realizării și exactității datelor cu privire la situația patrimoniului și realizării indicatoriilor economico-financiari raportați prin bilanțul conatabil.

Conducătorul compartimentului financiar contabil are obligația să verifice respectarea prevederilor din Normele metodologice privind întocmirea, verificarea și centralizarea bilanțuriilor contabile, asigurarea respectării corelțiilor dintre indicatorii de formulare, urmărind realitatea datelor ce se raportează prin bilanțul contabil.

Potrivit articolului 29 din Legea contabilității, bilanțurile contabile sunt supuse verificării și certificării de către cenzori , contabili autorizați sau experți contabili după caz.

Sunt supuse verificării și certificării, bilanțurile contabile ale societățiilor comerciale și ale unor unități patrimoniale care , potrivit legii, statutelor sau contractelor de asociere au obligația să aibă cenzori. În cazul întreprinderilor mici sau mijlocii, bilanțurile contabile nu sunt supuse verificării și certificării de către experți contabili sau contabili autorizați, conducerea unității având întreaga răspundere pentru corecta alcătuire a bilanțului.

Prin verificarea și certificarea bilanțurilor se confirmă dacă acestea dau o imagine clară, fidelă, și completă a patrimoniului, situației financiare și a rezultatului exercițiului . În acest scop, pe baza verificărilor din cursul anului precum și a altor elemente apreciate ca fiind necesare se întocmește un raport din care să rezulte, în principal următoarele:

dacă bilanțul contabil concordă sau nu cu registrele contabile;

daca registrele de contabilitate sunt ținute în conformitate cu reglementăriile în vigoare;

respectarea cu buna credință a reguliilor privind evaluarea patrimoniului și a celorlalte norme și principii contabile;

Bilanțul contabil poate fi certificat fără rezerve , cu rezerve sau se refuză certificarea acestuia. Motivele certificării cu rezerve sau refuzul certificării se menționează în raport.

După aprobarea bilanțului de Adunarea Generală , acestea împreună cu raportul cenzorilor este transmis până la data de 15 aprilie a anului următor la Direcțiile Generale ale Finațelor Publice județene și a municipiului București, în vederea verificării și centralizării.

După verificare un exemplar se depune la Registrul Comerțului și o sinteză a bilanțului propriu zis și a contului de profit și pierdere este transmisă spre publicarea în monitorul oficial în cazul întreprinderilor mari sau într-o publicație de largă circulație pentru întreprinderile mijlocii.Publicarea bilanțului se poate face într-o formă simplificată. Unitățiile patrimoniale mici sau mijlocii pot întocmi bilanțul contabil, în formă simplificată, în timp ce unitățiile patrimoniale mari au obligația să întocmească bilanțul contabil sub formă dezvoltată, considerată bază.

Termenele pentru depunerea bilanțului contabil sunt următoarele:

până la 10 martie, declarațiile agenților economici care nu au desfășurat activitatea de la data înființării până la 31 decembrie a anului pentru care se încheie bilanțul;

până la 31 martie, agenții economici care, potrivit prevederilor Ordinului Guvernului sunt grupați în categoria contribuabililor mici;

până la 15 aprilie, agenții economici care, potrivit prevederilor O.G. sunt grupați în categoria contribuabililor mari.

Termenele enumerate mai sus vor fi respectate și de unitățiile cu personalitate juridică din sectorul cooperatist și obștesc, care desfășoară activități economice.

Eventualele erori constatate în contabilitate, duă aprobarea și depunerea bilanțului contabil vor fi corectate în anul în care acestea se constată, bilanțurile contabile ale exerciților anterioare nemaiputând fi modificate.

Nedepunerea bilanțurilor contabile sau după caz a declarațiilor, la termenele prevăzute în normele metodologice, precum și prezentarea unor bilanțuri necorelate, cu conținut eronat, constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor O.G. emis în acest scop.

Bilanțul contabil anual se păstrează în arhiva întreprinderii timp de 50 de ani, date fiind implicațiile patrimoniale și reglementăriile care se soluționează pe baza infomațiilor cuprinse în bilanț.

2.2. Contul de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere reflectă, în esentă, activitatea întreprinderii în cursul unei perioade utilizând termeni, precum costuri, cheltuieli, pierderi, venituri, câștiguri, rezultat. Pentru o perioada îndelungata de timp, Contul de profit și pierdere a fost privit ca o completare a informațiilor oferite prin intermediul bilanțului, însă, se poate că întotdeauna a existat o luptă a primordialității între Bilanț și Contul de profit și pierdere în oferirea informaților utile celor care iau decizii. Astfel, dezvoltarea formei corporative a întreprinderilor aduce în prim plan utilitatea Contului de profit și pierdere în raportarea financiară prin creșterea interesului pentru performanța întreprinderii, pentru informația dinamică și descreșterea interesului pentru costurile istorice și pentru informația punctuală, statică. Deși Bilanțul conține informații privind performanța, nu permite realizarea unor previziuni ale acesteia. În contextul oferirii unei baze unitare de decizie, întreprinderea trebuie să ofere informații recunoscute și prezentate unitar privind performanța și care să răspundă nevoilor persoanelor din afara societății în special, deoarece utilizatorii interni au acces mai ușor la informații.

Contul de profit și pierdere evidențiază într-o formă sistematizată rezultatele fiecărui exercițiu sau perioadă de gestiune prin prisma raportului de echilibru dintre cheltuieli și venituri.

Contul de profit și pierdere cuprinde:

Toate veniturile generate de activitatea întreprinderii pe parcursul exercițiului

Toate cheltuielile aferente, pe parcursul aceleiaș perioade

Veniturile corespund rezultatelor obținute prin realizarea operațiunilor industriale, comerciale, excepționale, iar cheltuielile corespund resurselor consumate cu ocazia acestor operațiuni. În consecință, compensarea veniturilor obținute cu cheltuielile efectuate permite obținerea unui rezultat global de tipul:

REZULTAT = VENITURI – CHELTUIELI

Prin urmare contul de profit și pierdere reflectă sintetic următoarele elemente de conținut:

Venituri de exploatare

Cheltuieli de exploatare

Venituri financiare

Cheltuieli financiare

Venituri excepționale

Chltuieli excepționale

Pe baza acestora se determină:

Rezultatul din exploatare

Rezultatul financiar

Rezultatul curent al exercițiului

Rezultatul excepțional al exercițiului

Rezultatul brut al exercițiului

Rezultatul net al exercițiului

Fiecare dintre aceste rezultate sunt detaliate în două posturi distincte:

Profit

Pierdere

La fel ca în cazul bilanțului și pentru contul de profit și pierdere, norma IAS 1aduce completări definiților din Cadrul general, fiind prezentate:

Politicile privind structura minimală a situaților financiare

Politici privind structura dezvoltată a situațiilor financiare

Politicile de subclasificare și prezentare a informațiilor, fie în Contul de profit și pierdere fie în Note explicative.

Politicile privind structura minimală a situațiilor financiare evidențiază elementele care trebuie prezentate obligatoriu în contul de profit și pierdere al unei societăți:

Veniturile din activitățiile curente

Costurile de finanțare

Partea în rezultatele participanților în societate și uniunilor de interese contabilizate prin punerea în echivalență

Cheltuielile privind impozitele și taxele

Un singur element care să reflecte rezultatul net aferent operațiilor discontinue și rezultatul net recunoscut la evaluare, la valoarea justă, mai puțin costurile vânzării aferente vânzării de active în operațiile discontinue

Profitul sau pierderea netă a exercițiului

Structura contului de profit și pierdere se prezintă în felul următor:

Activitatea de exploatare

Veniturile întreprinderii, în sens larg, reprezintă sumele încasate sau care urmează a fi încasate la un moment dat

1.a. Veniturile aferente activității de exploatare provin din:

Vânzările de mărfuri sunt întâlnite de regulă la întreprinderile comerciale precum și la alte tipuri de întreprinderi și constă în comercializarea unor bunuri în aceeași stare în care au fost achiziționate sau după ce au suferit mici transformări;

Producția vândută cuprinde veniturile din vânzarea de produse finite, semifabricate, produse reziduale, executarea de lucrări, prestări de servicii, venituri studii și cercetări, venituri din redevențe, locații de gestiune, chirii, etc.

Prin însumarea vânzărilor de mărfuri și a producției vândute se obține cifra de afaceri, un indicator cu o relevanță mare asupra situației economico-financiare a întreprinderii.

Producția stocată reprezintă variația pozitivă sau negativă între valoarea la cost de producție efectiv a stocurilor de produse și producția în curs de la finele perioadei și valoarea stocurilor inițiale ale produselor și producției în curs, excluzând din calcul provizioanele pentru depreciere constituite pentru aceste stocuri;

Producția imobilizată reprezintă producția exercițiului ce este conservată de întreprindere sub forma imobilizărilor.

Suma algebrică dintre producția vândută, producâia stocată și producția imobilizată reprezintă producția exercițiului.

Subvențiile de exploatare reprezintă sumele primite de întreprindere pentru acoperirea diferitelor pierderi, pentru diferențele de preț la produsele subvenționale, precum și alte subvenții din partea statului, colectivitățiilor publice sau diferitelor societăți comerciale;

Alte venituri din exploatare reprezintă veniturile din creanțe recuperate de la clienți și debitori diverși și alte venituri din exploatare, altele decât cele nominalizate anterior.

Veniturile din provizioane privind exploatarea reprezintă venituri ce provin din reluarea provizioanelor pentru riscuri și cleltuieli, pentru deprecierea imobilizărilor corporale, necorporale și în curs, pentru deprecierea activelor circulante.

1.b. Acestor venituri din exploatare le corespund o serie de cheltuieli aferente exploatării, cum sunt:

Cheltuielile privind mărfurile sunt reprezentate de costul de achiziționare a mărfurilor vândute , care este format din prețul lor de cumpărare, la care se adaugă taxele nedeductibile și cheltuielile accesorii (taxe vamale, prime de asigurare, comisioane, etc;

Cheltuielile privind materile prime și materialele consumable reprezintă cheltuieli aferente consumurilor de materii prime, materiale auxiliare, combustibil, ambalaje, piese de schimb și alte materiale consumabile;

Cheltuieli cu energia și apa reprezintă costul de achiziție al energiei și apei consumate

Alte cheltuieli materiale sunt reprezentate de costuri de achiziție a obiectelor de inventar consumate sau uzura acestora, cheltuieli privind baracamentele și amenajările provizorii, cheltuieli cu alte materiale nestocate.

Lucrările și servicile executate de terți reprezintă cheltuieli cu întreținerea și reparațiile, redevențele, locații de gestiune și chirii, studii și cercetări, inclusiv sumele plătite pentru contracte de cerecetare, cheltuieli cu primele de asigurare, cheltuieli privind alte servicii executate de terți.

Impozitele, taxele, vărsămintele asimilate cuprind cheltuielile cu impozitele, taxele, vărsămintele asimilate suportate de întreprindere (impozitul duplimentar pe salarii, impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri, taxa asupra mijloacelor de transport)

Cheltuieli cu slarii personal se referă la cheltuielile cu salarile aferente personalului întreprinderii, cât și alte cheltuieli de aceeasi natură suportate de întreprindere.

Cheltuielile cu asigurările și protecția socială include cheltuielile întreprinderii cu contribuția la asigurările sociale, la costituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj și contribuția la asigurările sociale de sănătate

Alte cheltuieli de exploatare se referă la pierderile din creanțe provenite de la clienți incerți sau în litigiu și suportate de întreprindere.

Cheltuieli cu amortizări și provizioane sunt date de cheltuielile de exploatare privind amortizările și provizioanele concretizate în cheltuieli cu amortizarea aferentă imobilizărilor necorporale și corporale;cu valoarea provizioanelor pentru deprecierea temporară a materilor prime, materialelor consumabile, obiectelor de inventar, producție în curs de execuție, produselor, stocurilor aflate la terți, imputate activității de exploatare, cât și provizioanele aferente creanțelor neîncasabile, clienților dubioși, rău platnici sau aflați în litigiu, ce se referă la activitatea de exploatare a întreprinderii.

Compararea veniturilor din exploatare cu cheltuirlile de exploatare permite evidențierea unui prim indicator și anume rezultatul din exploatare care poate fi profit( când veniturile depășesc cheltuielile) sau pierdere (în situația inversă).

Activitatea financiara

2.a. În cadrul veniturilor financiare sunt incluse următoarele venituri provenind din:

Titurile și creanțe imobilizate constând în dividende încasate pentru participarea la capitalul altei societăți, prețul de vânzare aferent imobilizărilor financiare cedate și dobânzile aferente creanțelor imobilizate.

Titlurile de plasament reprezintă veniturile nete rezultate din vânzarea titlurilor de plasament, respectiv direfența favorabilă între prețul lor de vânzare și valoarea brută a tutlurilor cedate.

Diferențele de curs valutar pun în evidență veniturile obținute din diferențele favorabile de curs valutar rezultate în urma lichidării creanțelor și datoriilor în valută ale unității, diferențele favorabile de curs valutar aferente disponibilităților bancare în devize, disponibilităților în devize existente în caserie, precum și existentului în conturile de acreditive în devize.

Alte venituri financiare includ dobânzile constituite ca venit aferente împrumuturilor acordate în cadrul grupului, sumelor datorate de către debitori diverși și dobânzile de primit aferente disponibilităților aflate în conturile curente, sconturile obținute de la furnizori sau alți creditori, cât și veniturile nete obținute din valorificarea titlurilor de plasament imediat negociabile, respectiv diferența între valoarea de piață și valoarea contabilă a titlurilor de plasament imediat negociabile deținute în portofoliu întreprinderii.

Provizioanele includ venituri financiare obținute ca urmare a reluării provizioanelor constituite în legătură cu activitatea financiară a întreprinderii, respectiv reluarea privizioanelor pentru riscuri și cheltuieli când acestea privesc activitatea financiară; reluarea provizioanelor privind deprecierea imobilizărilor financiare și pentr deprecierea titlurilor de plasament; reluarea provizioanelor pentru deprecierea creanțelor din conturile de decontări din cadrul grupului sau cu asociații.

2.b.Cheltuielile activității financiare

Creanțe imibilizate ce reprezintă pierderile din creanțe legate de participările întreprinderii.

Titlurile de plasament, respectiv pierderea netă rezultată în urma vânzării titlurilor de plasament, adică diferența nefavorabilă dintre prețul de cesiune a tilurilor de plasament și valoarea brută a acestora.

Diferențele de curs valutar cuprind cheltuieli de diferențe nefavorabile de curs valutar rezultate în urma lichidării creanțelor și datoriilor în valută, diferențele nefavorabile de curs valutar aferente disponibilităților bancare în devize, disponibilităților în devize existente în caserie, cât și existentului în conturile de acreditive deschise în devize.

Alte cheltuieli financiare sunt date de dobânzile datorate de întreprindere, aferente împrumuturilor , datoriilor asimilate, datoriile legate de participații și alte împrumuturi; dobânzi plătite aferente creditelor acordate de bănci în conturile curente și dobânzi aferente creditelor bancare primite pe termen scurt ;sconturi acordate clienților sau debitorilor și alte cheltuieli de natură financiară.

Amortizări și provizioane includ cu constituirea de provizioane de riscuri și cheltuieli legate de activitatea financiară, sumele reprezentând primele de rambursare ale împrumuturilor obligatare, cheltuieli pentru constituirea provizioanelor aferente, deprecierii imoblizărilor financiare și deprecierile de natură financiară ale creanțelor din conturile de decontări din cadrul grupului sau cu asociații, cât și cu pivizioane privind deprecierea titlurilor de plasament.

Diferența dintre veniturile financiare și cheltuielile financiare reprezintă rezultatul din activitatea financiară, care poate fi pozitiv (profit financiar) sau negativ (pierdere financiară)

Activitatea excepțională

3.a.Veniturile excepționale includ veniturile din:

Operațiuni de gestiune reprezintă operațiuni cu caracter excepțional, dar acre se referă la activitatea de exploatare a întreprinderii, respectiv venituri obținute ca urmare a unor donații, primite cu titlu gratuit, veniturile din drepturi de personal neridicate , după prescrierea acestora, sume reprezentând penalități și despăgubiri primite, valoarea lipsurilor constante cu ocazia inventarierii și imputate persoanelor vinovate și alte venituri asimilate.

Operațiuni de capital se caracterizează prin veniturile obținute din cedarea activelor ( prețul de vânzare a elementelor de activ vândute, exclusiv taxa pe valoare adăugată) cât și cote părți de subvenții pentru investiții, virate la rezultatul exerecițiului.

Provizioane reprezintă veniturile excepționale provenite din reluări de provizioane pentru riscuri și cheltuieli cu caracter excepțional și din provizioane pentru deprecierea excepțională a debitorilor diverși, cât și veniturile dir reluarea provizioanelor reglementate.

3.b.Cheltuielile excepționale

Operațiuni de gestiune reprezintă cheltuieli cu caracter excepțional, dar efectuale în legătură cu operațiuni de gestiune, cum ar fi: pierderi din calamități înregistrate la materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, baracamente, semifabricate, produse finite, mărfuri; pierderi din debite prescrise sau debitori insolvabili și scoși din evidență, sumele plătite cu titluri de amenzi, despăgubiri, penalități, cât și donații și subvenții acordate;alte cheltuieli excepționale privind operațiunile de gestiune.

Operațiuni de capital includ cheltuelile ce decurg din cesiunea activelor (imobilizări necorporale sau corporale)cum ar fi valoarea neamortizată a acestor imobilizări vândute, cât și alte cheltuieli excepționale privind operațiunile de capital.

Amortizări și provizioane includ cheltuilile excepționale efectuate ca urmare a amortismentelor și provizioanelor cu caracter excepțional, cum ar fi:cheltuieli pentru constituirea provizioanelor reglementate; a privizioanelor pentr riscuri și cheltuieli când au caracter excepțional , provizioane pentru deprecieri excepționale ale debitorilor diverși , câr și cheltuielile cu amortizarea excepțională a imobilizărilor, supuse unor reglementări juridice și fiscale particulare.

Diferența dintre veniturile excepționale și cheltuielile excepționale reprezintă rezultatul excepțional al exercițiului.

Însumând toate cele trei rezultate obținute anterior (exploatare, financiar, excepțional) obținem rezultatul brut al exercițiului, care urmează a fi supus impozitării.

Formatul contului de profit și pierdere este următorul:

Cifra de afaceri netă

Variația stocurilor de produse finite și a producției în curs de execuție

Producția realizată de entitate pentru scopurile sale proprii și capitalizată

Alte venituri din exploatare

a) Cheltuieli cu materiile prime și materialele consumabile

b) Alte cheltuieli externe

Cheltuieli cu personalul

a)Salarii și indemnizații

b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii

a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și imobilizările necorporale

b)Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care acestea depășesc suma ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză

Alte cheltuieli de exploatare

Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obținute de la

entitățile afiliate

Venituri din alte investiții și împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu

indicarea distinctă a celor obținute de la entitățile afiliate

Alte dobânzi de încasat și venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obținute

de la entitățile afiliate

Ajustări de valoare privind imobilizările financiare și investițiile deținute ca active

circulante

Dobânzi de plătit și cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind entitățile afiliate

Profitul sau pierderea din activitatea curentă

Venituri extraordinare

Cheltuieli extraordinare

Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară

Impozitul pe profit

Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus

Profitul sau pierderea exercițiului financiar.

Astfel conturile de profit și pierdere se prezintă ca un tablou al veniturilor și cheltuielilor, având ca finalizare rezultatul net al exercițiului.

Întocmirea contului de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere reprezintă o recapitulație a veniturilor și a cheltuielilor, după cum urmează:exploatare, financiare și extraordinare.

Cheltuielile, veniturile și rezultatele sunt grupate astfel:

După natura activității desfășurate; ( de exploatare, financiare și extraordinare)

După natura resurselor utilizate( în cazul cheltuielilor)

După natura rezultatelor obținute( în cazul veniturilor);

Pentru întocmirea contului de profit și pierdere, datele se preiau din rulajele debitoare ale conturilor de cheltuieli, respectiv din rulajele creditoare ale conturilor de venituri, cumulate de la începutul anului.În situația în care au fost efectuate înregistrări prin creditul conturilor de cheltuieli sau prin debitul conturilor de venituri, datele sunt reprezentate de soldurile conturilor de venituri și cheltuieli înainte de a fi transferate asupra contului de rezultate finale , cumulate de la începutul anului.

Veniturile sunt preluate din balanța de verificare, suma veniturilor din contul de profit și pierdere este egală cu rulajul creditor cumulat al conturilor de venituri sau rulajul creditor cumulat corectat.

Cheltuielile sunt preluate din rulajul debitor cumulat al conturilor de cheltuieli,corectat dacă este cazul cu unele sume înregistrate în credit

Contul de profit și pierdere are un conținut îndeosebi economic, deoarece oferă informații asupra activității de producție, comerciale sau financiare a unității patrimoniale prin dimensiunea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor pe care le generează.

Contul de profit și pierdere exprimă performanța firmei. Cheltuielile și veniturile perioadei curente sunt prelucrate și sistematizate separat, structurându-se pe trei activități principale: exploatare, financiară și extraordinară. Totodată, se determină și rezultatele în cadrul fiecărei activități, rezultatul curent, brut și net al exercițiului.

Având în vedere structura celor trei activități, rezultatele firmei se pot calcula astfel:

Tabelul nr. 1.1

Rezultatele firmei pe niveluri distincte

(Sursa, adaptare după Pântea și Bodea, 2010)

Astfel, pe lângă acești indicatori microeconomici, în tabelul de mai jos sunt prezentate formulele de calcul și pentru celelalte rezultate:

Tabelul nr. 1.2.

Rezultatele firmei

(Sursa, adaptare după Pântea și Bodea, 2010)

În România, contul de profit și pierdere se întocmește obligatoriu de către toate unitățiile patrimoniale,fie în sistem de bază (unități mari), fie în sistemul simplificat (unități mici și mijlocii).

Contul de profit și pierdere e un document de sinteză al activității unității patrimoniale și se întocmește obligatoriu de către toți agenții economici indiferent de forma de proprietate.

2.4. Situația modificărilor capitalului propriu

Situația modificărilor capitalului propriu reflectă creșterea sau reducerea activului net sau a avuției întreprinderii între începutul și sfârșitul perioadei contabile cu excepția modificărilor rezultatelor din tranzacții cu acționarii.Modificarea globală a capitalului propriu reprezintă câștigurile și pierderile totale generate de activitățiile întreprinderii pe parcursul perioadei.Prin intermediul acestei situații financiare se poate analiza capacitatea de menținere sau erodare a capitalului evidențiind:

profitul sau pierderea netă a perioadei

fiecare element de venit și cheltuială, câștig sau pierdere recunoscut direct în capitalul propriu și totalul acestor elemente

efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile și corecția erorilor fundamentale

În plus întreprinderile trebuie să prezinte, fie în situația modificăriilor capitalului propriu fie în notele explicative:

– tranzacțiile de capital cu proprietarii și distribuțiile către aceștia

– soldul profitului cumulat sau a pierderii cumulate la începutul perioadei și la data bilanțului și modificările pe parcursul perioadei indicându-se: suma la începutul exercițiului; sumele transferate în cursul perioadei; natura, sursa sau destinația transferului; suma rămasă la sfârșitul exercițiului financiar

– soldul de deschidere și de închidere pentru:capitalul subscris, primele de capital, rezerva din reevaluare, rezerve, reyultatul reportat, rezultatului exercițiului financiar;

– reconcilierea între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul și sfârșitul perioadei prezentând distinct fiecare modificare.

În elaborarea situațiilor financiare majoritatea întreprinderilor adoptă conceptul financiar al capitalului.Conform acestui concept, banii investiți sau puterea de cumpărare investită, sunt sinonimi cu capitalul propriu al întreprinderii.Conform conceptului fizic al capitalului cum ar fi capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producție a întreprinderii exprimată de exemplu în unități de producție pe zi.Selectarea de către fiecare întreprindere a celui mai potrivit concept privind capitalul trebuie să aibă la bază necesitățiile utilizatoriilor situațiilor financiare.Astfel trebuie adoptat conceptul financiar al capitalului în cazul în care utilizatorii situațiilor financiare sunt interesați în primul rând de menținerea capitalului nominal investit.Dacă principala preocupare a utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a întreprinderii trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului.

Îndeplinirea obiectivului de reflectare a performanței întreprinderii prin situațiile financiare se traduce prin reflectarea rezultatului activității desfășurate de întreprindere în cursul perioadei.Rezultatul se poate determina fie ca diferență între venituri și cheltuieli, fiind proiectat în situațiile financiare prin Contul de profit și pierdere, fie ca variație a capitalului, exclusiv tranzacțiile cu acționarii.În primul caz informațiile sunt limitate doar la veniturile și cheltuielile realizate, care în abordarea bazată pe costuri istorice reflectă complet performanța întreprinderii, făcând redundantă prezentarea unei situații a modificăriilor capitalurilor proprii.

Însă, combinarea costului istoric cu diverse alte baze de evaluare generează necesitatea recunoașterii în situațiile financiare a unor câștiguri sau pierderi nerealizate.Variațiile valorii juste a multor elemente din bilanț nu mai tranzitează rezultatul perioadei (și prin urmare nu apar în contul de profit și pierdere), ci sunt recunoscute direct în capitaluri.Astfel se explică abordarea globală a rezultatului, conform căreia rezultatul este generat de modificările în capitalul propriu în cursul perioadei, fiind calculat ca diferență între activul net la sfârșitul perioadei și activul net la începutul perioadei exprimate în valori juste, corectată cu tranzacțiie de capital cu proprietarii.

Cea mai mare parte a variațiilor activului net în cursul perioadei sunt recunoscute în contul de profit și pierdere, însă referențialele contabile permit , în anumite situații, și recunoașterea direct în elementele de capital.Exemple de situații în care câștiguriile și pierderile nu tranzitează contul de profit și pierdere sunt:

reevaluarea imobilizăriilor corporale și necorporale;

variațiile cursului valutar rezultate din conversia situațiilor financiare ale entitățiilor externe;

evaluarea ulterioară a activelor financiare disponibile pentru vânzare;

modificările de politici contabile și corecțile de erori

impozitarea curentă și amânată a profitului

Astfel, prezentarea performanței nu se mai poate realiza numai prin intermediul contului de profit și pierdere, ci apare necesară o situație care să detalieze acele venituri și cheltuieli nerealizate și recunoscute direct în capital.O astfel de situație este Situația modificărilor capitalurilor proprii, pe care IASB o vede separată de contul de profit și pierdere, în timp ce FASB încurajează o abordare agregată.

Situația modificărilor capitalurilor proprii are ca obiective:

să calculeze câștigurile și pierderile totale rezultate din activitățiile întreprinderii în cursul perioadei;

să analizeze elementele acestor modificări pentru a putea evalua performanța întreprinderii și capacitatea sa de a genera fluxuri de numerar.

Pentru a răspunde acestor necesități, IAS 1 Prezentarea situaților financiare include în setul de situații financiare o stuație care să reflecte:

profitul sau pirderea perioadei;

fiecare element de venit și de cheltuială din cursul perioadei care este recunoscut direct în capitalurile proprii și totalul acestor elemente;

totalul veniturilor și cheltuielilor perioadei ca prezentare separată a părții aferente intereselor minoritare;

efectul schimbărilor politicilor contabile și al corectării erorilor, conform IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimăriilor contabile și erori, pentru fiecare componentă a capitalului;

valoriile aferente tranzacților cu poprietarii și distribuirile către aceștia;

soldul inițial și final al profitului sau pierderii cumulate și modificările în cursul perioadei;

reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei clase de capital și de rezerve la începutul și sfârșitul perioadei, cu prezentarea distinctă a fiecărei modificări;

Ultimele trei cerințe pot fi prezentate atât în Situația propriu-zisă, cât și într-o notă explicativă, deoarece ele vin să completeze informațiile referitoare la alte modificări ale capitalurilor proprii decât cele care generează rezultatul global.Se conturează astfel cele două modele pentru ilustrarea Situației modificărilor capitalurilor proprii:

unul mai complex care să conțină toate modificările capitaluriilor propri, și

altul mai simplificat, care să conțină doar alte modificări ale capitalurilor proprii decât cele provenind din tranzacții de capital cu proprietarii și distribuiri către proprietari, însă acest model trebuie completat printr-o notă explicativă.

În România, în prezent, Situația modificărilor capitalurilor proprii este obligatorie potrivit reglementărilor contabile conforme cu Directivele europene doar pentru societățile care depășesc doua dintre criterile de mărime precizate în ordinul 3055 și reflectă toate variațiile capitalului propriu, inclusiv tranzacțiile cu proprietarii.Se adoptă ca format de prezentare în situațiile financiare un model asemănător modelului Situațiilor câștigurilor și a pierderilor recunoscute pe care îl completează cu celelalte informații privind capitalurile.

Considerăm că o explicație a acestui format constă în aceea că toate modificările care generează câștiguri sau cheltuieli care nu tranzitează Contul de profit și pierdere, ci sunt recunoscute direct în capitalurile proprii, afectează doar rezultatul reportat.Prin urmare, nu are sens să ceară o prezentare a modificarilor celorlalte conturi de capitaluri proprii.

2.5. Situația fluxurilor de trezorerie

Această situație se întocmește ca urmare a faptului că în ativitatea firmei cheltuielile nu reprezintă întotdeauna plăți, veniturile nu reprezintă în același timp și încasări sau invers. Astfel, apare necesară cunoașterea modului de gestionare al trezoreriei întreprinderii, adică a fluxului de numerar. Fluxul de numerar reprezintă intrările sau ieșirile de numerar dintr-un exercițiu financiar sau echivalente ale acestora, respectiv investiții financiare pe termen scurt, care sunt ușor transformabile în bani.

Pe lângă informațiile referiroare la poziția financiară și performanțele unei întreprinderi, furnizate în principal de bilanț și de contul de profit și pierdere, utilizatorii informațiilor contabile sunt interesați și de capacitatea întreprinderii de a genera numerar și echivalențe de numerar.În funcție de aceasta este evaluată și lichiditatea și solvabilitatea întreprinderii (capacitatea de a-și plăti datoriile scadente). Aceste informații rezultă în principal din situația fluxurilor de trezorerie.

Lichiditățiile se referă la disponibilități bănești și la depozitele la vedere. Echivalențele de numerar sunt investițile financiare pe termen scurt , foarte lichide, care sunt ușor convertibile în numerar și care sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii.

În România, întocmirea situației fluxurilor de numerar este obligatorie doar pentru întreprinderile mari, pentru întreprinderile mici și mijlocii, întocmirea ei fiind obțională.

Fluxuri de numerar generate de activitatea de exploatare

Fluxurile de numerar generate de activitățiile de exploatare sunt generate de principalele activități producătoare de venituri ale întreprinderilor și ele cuprind:

îcasările în numerar de la clienți (rezultate din vînzarea de bunuri și prestarea de servicii, din redevente, chirii și alte venituri)

plățiile în numerar către furnizorii de bunuri și servicii;

plățiile ăn numerar către și în numele salariaților;

plățiile de dobânzi aferente activității de exploatare;

plățiile privind impozitul pe profit, cu condiția ca ele să nu poată fi în mod specific asociate activităților de finanțare și de investiții

Mărimea fluxurilor de numerar generate de activitățile de explotare ne indică măsura în care întreprinderea a degajat, prin activitatea de exploatare, suficiente fluxuri de trezorerie, atât pentru a-și continua activitatea de producție la același nivel, cât și pentru a acoperii plățiile necesare celorlalte activități cum ar fi: efectuarea de investiții fără a apela la alte surse de finanțare, rambursarea împrumuturilor și plata dobânzilor, remunerarea acționarilor sub formă de dividende, etc.

Fluxuri de numerar generate de activitatea de investiții

Fluxurile de numerar generate de activitatea de investiții rezultă, în principal din achiziționarea și înstrăinarea activelor imobilizate. În această caregorie se încadrează:

plățile în numerar privind achiziționarea de imobilizări necorporale și corporale;

plățile în numerar privind achiziționarea de acțiuni;( la entitățile afiliate sau interese de participare)

plățile în numerar privind eefectuarea de construcții realizate în regie proprie;

încasări în numerar din vânzarea de imobilizări corporale și necorporale;

încasări din vânzarea de acțiuni,

avansuri în numerar plătite pentru achiziționarea de active imobilizate;

împrumuturi pe termen lung acordate altor întreprinderi,

încasările din rambursarea împrumuturilor acordate altor întreprinderi;

dobânzi încasate,

dividende încasate.

fluxuri de numerar generate de activitatea de finanțare;

Activitățiile de finanțare sunt acele activități care antrenează schimbări în mărimea și structura capitalurilor proprii și capitalurile împrumutate ale întreprinderii. Încasările și plățiile generate de activitatea de finanțare cuprund:

încasările din emisiunea de acțiuni sau plăți sociale;

plățile în numerar către acționari sau asociați pentru a achiziționa sau răscumpăra acțiunile sociale ale întreprinderii;

înasările în numerar ca urmare a emisiunii de obligațiuni sau contractări de credite bancare;

rambursările în numerar a creditelor contractate,

plățile efectuale în cadrul unui contract de leasing financiar;

dobânzi plătite,

O întreprindere poate să prezinte fluxuri de numerar aferente activitățiilor de exploatare utlizând două metode:

metoda directă, care presupune determinarea fluxurilor de numerar ca diferență între încasările și plățile generate de activitatea de exploatare;

metoda indirectă, care presupune determinarea fluxurilor de numerar pornind de la rezultatul obținut, înainte de impozitare, care este ajustat cu valoarea veniturilor și cheltuielilor care nu generază fluxuri de numerar, cu valoarea veniturilor și cheltuielilor care sunt aferente activităților de investiții și de finanțare, cu variația valorii stocurilor, creanțelor și datoriilor de exploatare.

Standardul Internațional de Contabilitate nr.7 Situația fluxurilor d numerar , nu precizează care este modelul agregat de prezentare a situației fluxurilor de numerar, fiecare întreprindere având libertatea sa-și construiască acest document în funcție de natura activității și de nevoile de informare.

Situația fluxurilor de numerar are rolul de a prezenta fluxurile de această natură structurate pe activități distincte: exploatare, respectiv încasări și plăți legate de vânzarea bunurilor și prestarea de servicii, plăți pentru și în numele angajaților, plăți privind impozitele și taxele etc., investiție (încasări și plăți din vânzarea de terenuri, construcții, plăți avansate furnizorilor de imobilizări etc.) și finanțare, cum ar fi venituri în numerar din emisiunea de obligațiuni, plăți în numerar către acționari, rambursările în numerar a unor sume împrumtate, inclusiv creșterea netă a numerarului sau echivalentelor de numerar obținute prin compararea situațiilor existente la începutul și sfârșitul exercițiului.

2.6. Notele explicative și politici contabile

Politicile contabile și notele explicative reprezintă componenta situațiilor financiare care asigură furnizarea unor informații suplimentare pentru edificarea utilizatorului bilanțului.Prin politici contabile se înțelege ansamblul de principii, norme, convenții, reguli și practici specifice adoptate de o persoană juridică la întocmirea și prezentarea situațiilor anuale. În notele explicative fiecare element obligatoriu prezentat în situațiile financiare poate fi detaliat, dacă această detaliere conduce la prezenatrea unei situații elocvente pentru utilizatorii de informații. De asemenea, pot fi prezentate elemente din contul de profit și pierdere dezvoltate cu orice element de venit sau de cheltuială care nu este prevăzut în formularul tip.

Reglementările din țara noastră clasifică notele explicative într-un număr de zece domenii, cu următoarea succesiune:

Active imobilizate (aici se prezintă detaliat activele imobilizate, precizând valoarea lor la 1 ianuarie, achizițiile sau ieșirile din gestiune, perioadele de amortizare, valoarea la 31 decembrie, deprecieri înregistrate în cursul exercițiului etc.).

Provizioane pentru riscuri și cheltuieli (aici se prezintă denumirea fiecărui provizion, valorile la 1 ianuarie și la 31 decembrie, cauzele care au condus la constiruirea sau la anularea lor).

Repartizarea profitului (aici se precizează destinațiile profitului realizat în exercițiul curent – rezervă legală, acoperirea pierderilor contabile, alte repartizări – precum și valoarea profitului rămas nereprtizat, dacă este cazul).

Analiza rezultatului din exploatare (sunt analizate veniturile și cheltuielile din activitatea de exploatare, respectiv cifra de afaceri, costul bunurilor vândute și al serviciilor prestate, celelelte cheltuielile, efectuate în legătură cu realizarea cifrei de afaceri, sunt grupate în cheltuieli ale activității de bază, cheltuieli ale activităților auxiliare, cheltuieli indirecte de producție și se determină rezultatul brut; sunt analizate cheltuielile de desfacere, cheltuielile generale de administrație și alte venituri din exploatare, arătându-se activitățile care au condus la generarea lor).

Situația creanțelor și datoriilor (se prezintă valoarea creanțelor pe catogorii – clienți de încasat, debitori diverși, creanțe în legătură cu bugetele pentru sume plătite în plus, TVA de recuperat etc.; datoriile sub și ele prezentate detaliat – datorii comerciale, bancare, salariale, fiscale, sociale etc. precizându-se în ambele cazuri durata normală a încasărilor, respectiv a plăților, valoarea acestora la 1 ianuarie și 31 decembrie, valoarea și natura garanțiilor, dacă este cazul, valoarea creanțelor și oblgațiilor pentru care s-au constituit provizioane).

Principii, politici și metode contabile (aici sunt precizate principiile și metodele contable utilizate, abaterile de la acestea, dacă este cazul, schimbarea metodelor de evaluare; se specifică dacă s-au aplicat reguli de evaluare alternative, suma dobânzilor incluse în costul de producție al activelor imobilizate și circulante cu ciclu lung de fabricație).

Acțiuni și obligațiuni (se prezintă informații referitoare la capitalul social subsris nevărsat și vărsat, numărul și valoarea totală a fiecărui tip de acțiuni emie, acțiunile răscumpărabile, acțiunile emise în timpul exercițiului financiar, obligațiunile emise, structura acționariatului etc.).

Informații privind salariații, administratorii și directorii (în cadrul acestei note se fac mențiuni cu privire la salarizarea directorilor și administratorilor, valoarea avansurilor și a creditelor acordate directorilor și administratorilor în timpul exercițiului financiar, numărul mediu de salariați, pe total și pe fiecare categorie în parte, salariile plătite acestora și de plătit, cheltuielile cu asigurările sociale, alte cheltuieli cu contribuțiile pentru pensii).

Exemple de calcul și analiză a principalilor indicatori economico-financiari (în cadrul acestei note se calculează și se analizează o serie de indicatori, cum ar fi: lichiditatea curentă, lichiditatea imediată, gradul de îndatorare, viteza de rotație a stocurilor, viteza de rotație a debitelor-clienți, viteza de rotație a creditelor-furnizor, viteza de rotație a activelor imobilizate, rentabilitatea capitalului angajat, marja brută din vânzări etc).

Alte informații (aici sunt oferite informații cu privire la prezentarea persoanei juridice, la relațiile sale cu filialele, întreprinderi asociate sau cu alte societăți în care se dețin titluri de participare strategice, dacă este cazul; modalitatea folosită pentru exprimarea în moneda națională a elementelor de activ și de pasiv, a veniturilor și cheltuielilor eidențiate inițial într-o monedă străină; informații referitoare la impozitul pe profit, cifra de afaceri, cheltuielile cu chiriile și ratele achitate în cadrul contractelor de leasing operațional, onorariile plătite persoanelor care verifică situațiile financiare anuale, angajamente primite și angajamente acordate).

Raportul de gestiune

Raportul de gestiune reprezintă și el o componentă a lucrărilor de sinteză anuale, conținând informații pe care le prezintă administratorul societății, în legătură cu activitatea desfășurată în timpul exercițiului financiar. Raportul de gestiune are următorul conținut:

prezentarea situației întreprinderii și evoluția sa previzibilă;

evenimentele importante survenite între data închiderii exercițiului și data la care s-a întocmit raportul;

participațiile de capital la alte întreprinderi;

activitatea și rezultatele sucursalelor și a altor subunități proprii;

activitatea de dezvoltare și investiții;

datoriile către bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale etc;

afectarea rezultatului exercițiului, dividendele care s-au distibuit și repartizat, precum și datoria de impozitare corespunzătoare;

cumpărarea și revânzarea de către societate a propriilor acțiuni etc.

Verificarea și certificarea situațiilor financiare anuale

Potrivit Legii contabilității bilanțurile contabile trebuie să fie verificare și certificate de persoane abilitate în acest sens, conform prevederilor legale. Verificarea și certificarea se poate face de către cenzori sau de către alte persoane care pot îndeplini obligațiile prevăzute de lege pentru cenzorii numiți la societățile comerciale. Aceștia au printre atribuțiile lor, verificarea și certificarea bilanțurilor agenților economici, care au o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul a 100.000 de euro, la cursul de schimb de la 31 decembrie și care nu au cenzori, precum și bilanțurile contabile ale regiilor autonome. Această verificare reprezintă un control extern, legal și cu caracter pemanent. Obiectivul controlului este confirmarea faptului că bilanțul redă imaginea fidelă a patrimoniului, clară și completă, precum și situația financiară și rezultatele firmei. Pentru aceasta se verifică:

existența concordanței dintre bilanțul contabil, balanța de verificare și registrele contabile;

întocmirea registrelor de contabilitate conform reglementărilor în vigoare;

respectarea regulilor privind evaluarea patrimoniului și a celorlalte principii, norme și reguli contabile.

Verificarea în vederea certificării bilanțului presupune parcurgerea a trei momente:

1.cunoașterea generală a întreprinderii:

Când se adună date referitoare la societate, cu caracter general: date de identificare, obiectul de activitate principal și activitățile secundare, capitalul social, numărul de acțiuni, administrarea, conucerea și controlul intern etc. Se cunoaște activitatea societății în urma discuțiilor cu persoanele responsabile și prin vizitarea firmei.

2. evaluarea controlului intern

În cadrul aceastei faze, persoana care realizează controlul extern poate utiliza lucrările de control intern realizate de contabili și experți contabili. Cel care verifică trebuie să aprecieze funcționarea înregistrării operațiilor interne, să se asigure de caracterul adecvat al lucrărilor interne și de concluziile acestora în legătură cu obiectivul misiunii sale și să conserve o documentație suficientă a lucrărilor sale. Astfel, se apreciază în ce măsură concluziile controlului intern pot fi luate în considerare în realizarea contolului extern efectuat.

3. examinarea directă a conturilor și situațiilor financiare

Este legată de controlul conturilor și a documentelor de sinteză și corelațiile acestora cu activitatea de control intern. Astfel, dacă controlul intern este puternic, cenzorul va verifica doar operațiunile de închidere a conturilor, caracterul real al soldurilor acestora, va efectua teste de validare a înregistrărilor pe baza documentelor deținute de întreprindere etc.

Dacă controlul intern are puncte slabe, cenzorul va trebui să aplice mai amănunțit testele anterioare sau să recurgă la teste suplimentare. în situația în care controlul intern este deficitar, cel ce verifică activitatea societății se bazează exclusiv pe revizia conturilor. El trebuie să utilizeze anumite corelații și chei de control care să-i permită să-și formeze opinia. Trebuie identificate eventualele erori, inexactități care explice rezerva sau refuzul de a certifica situațiile financiare, dacă este cazul.

Observațiile celui care verifică situațiile financiare sunt consemnate într-un raport care poate menționa: absența punerii la dispoziție a documentelor sau a publicării informațiilor obligatorii, erori constatate în compararea informațiilor furnizate cu documentele de sinteză, lipsa sincerității informațiilor care poate fi înșelătoare pentru acționari sau terți, în caz de publicare. Potrivit Legii contabilității, republicată în 2014, certificarea bilanțului se poate face în mai multe variante:

certificarea fără rezerve

Aceasta se realizează dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: documentele de sinteză sunt stabilite conform normelor legale în vigoare, principiile contabile sunt aceleași cu cele aplicate în exercițiul anterior. Informațiile cuprinse în situațiile financiare oferă o imagine fidelă asupra partimoniului etc. și cel care a verificat situațiile financiare a putut pune în practică, fără restricții, toate actele pe care le-a considerat utile.

certificarea cu rezerve

Aceasta apare în situația în care s-au constatat erori, anomalii, nerespectarea regulilor și principiilor contabile, cu urmări aspura reflectării ansamblului lucrărilor de sinteză, nu s-au putut aplica procedeele de verificare dorite, s-au constatat nereguli a căror efect se va constata în viitor etc.;

refuzul de a certifica

Refuzul de a certifica are loc atunci când s-au constatat erori, anomalii semnificative care afectează sinceritatea documentelor de sinteză, nu s-au putut aplica procedee de verificare pentru a formula o opinie despre ansamblul documentelor financiare, s-au constatat nereguli care afectează grav informațiile cuprinse în documentele de sinteză, determinând refuzul de a certifica situațiile financiare.

Motivele certificării cu rezerve sau a refuzului de a certifica se consemnează în raportul pe care îl întocmește cenzorul sau altă persoană care efectuează controlul situațiilor financiare.

Situațiile financiare anuale se întocmesc în trei exemplare, iar după ce au fost semnate de către conducătorul societății, conducătorul compartimentului financiar-contabil și persoana care le-a verificat (cenzorul), se supun aprobării de către Adunarea generală a acționarilor. Din cele trei exemplare, unul se depune la Administrația financiară de care aprține societatea comercială, unul la Oficiul Registrului Comerțului, pentru publicarea în Monitorul Oficial, iar ultimul exemplar se păstrează la societate.

Capitolul III Studiu de caz

Structura situațiilor financiare la S.C. GRIODEN S.R.L.

Studiul de caz a fost efectuat pe exemplul societății comerciale SC.GRIODEN.SRL, Maramureș, care execută lucrări de contrucții rezidențiale și nerezidențiale. Forma jurdică sub care a fost constituită este de Societate cu Răspundere Limitată (SRL) . Aceasta iși desfășoară activitatea în conformitate cu legiile române și cu prevederile din actul constitutiv.

Prezentarea companiei

Societatea Comercială S.C. GRIODEN S.R.L.este persoană juridica română cu capital privat, 100% român la data înmatriculării sale în Registrul Comerțului și se consideră legal constituită odată cu înregistrarea sa la Administrația Financiară. În anul 2005, după parcurgerea etapelor și obținerea documentelor necesare înființării societății prevăzute de lege s-a organizat și își începe activitatea Societatea Comercială S.C. GRIODEN S.R.L.având Cod unic de identificare RO 17119325, înregistrată la Registru Comerțului sub numărul J24/57/.2005. Sediul social al societății se află în Localitatea Bogdan Vodă, județul Maramureș.

Durata de funcționare a societății este pe o perioadă nedeterminată, și a început desfășurarea activității la data înmatriculării acesteia la Registrul Comerțului.

Conform nomenclatorului privind clasificarea activităților din economia națională – CAEN, domeniul principal de activitate (4120) este Lucrari de constructii rezidentiale si nerezidential.

Contabilitatea, în cadrul S.C. GRIODEN S.R.L., se ține în compartiment distinct, cu personal angajat cu pregătire de specilalitate.

Organizarea și ținerea contabilității revine contabilului șef, iar coordonarea activității în cadrul societății este asigurată de către administratori în strânsă colaborare cu membrii cooperatori care în Adunările Generale iau hotărâri pentru buna desfășurare a activității..

Activitatea contabilă este coordonată de către contabilul șef, la fiecare punct de lucru existând câte o persoană calificată pentru ținerea evidenței primare a punctului de lucru.

Astfel, la fiecare punct de lucru se ține evidența următoarelor documente : documente de intrare – ieșire (facturi de la furnizor , recepții, avize , facturi emise) ; a registrelor de casă ; a jurnalelor punctelor de lucru de vânzare și de cumpărare ; a deconturilor aferente punctelor de lucru ; a declarațiilor și impozitelor și taxelor locale precum și evidența materialelor și a mijloacelor fixe. La încheierea lunii, până în data de 5 a lunii următoare, gestionarii punctelor de lucru vor înregistra în programul de contabilitate toate documentele lunii, și le vor trimite la sediul central pentru verificare și arhivare. Astfel se vor trimite către sediul central urmatoarele : registrele de casă, facturi furnizori însoțite unde este cazul de NIR, facturi clienți ex.rosu, declarațiile privind impozitul pe salarii și cele privind asigurările sociale de sănătate, procese verbale de compensare.

La sediul social, pe lânga evidența registrului de casă și a jurnalelor de bancă, se înregistreaza toate cheltuielile generale ale societății, a salariilor, a mijloacelor fixe, a declarațiilor la bugetul statului, se ține evidența imprimatelor cu regim special , se elaborează pe baza tuturor înregistrărilor punctelor de lucru și a celor cu caracter general și după o atentă verificare decontul de TVA, se întocmeste balanța de verificare lunară, se calculează impozitul pe profit și se elaborează situațiile financiare anuale.

Toate actele care sunt cuprinse în registrele de casă vor avea semnătura compartimentului financiar contabil și semnătura de aprobare a președintelui, iar cele de la punctele de lucru vor avea ca document justificativ atașat un referat de necesitate.

Toate punctele de lucru au obligația ca la sfârșitul unei zile sau a unei săptămâni să depună la bancă sumele încasate într-un cont colector, sume care vor fi transferate în contul curent al societății, pentru aceasta modalitate de lucru aplicându-se o anume metoda contabilă de înregistrare. Aceeași metodă de înregistrare în contabilitate se va aplica și pentru încasarea clienților punctelor de lucru care se încaseaza de obicei în contul curent al societății.

Societatea Comercială GRIODEN.SRL are 29 de angajați cu carte de muncă . Dintre cei cu carte de muncă, 23 salariați sunt muncitori necalificați, iar doi sunt calificați – având în prezent funcții de supraveghere și control la nivel de șantier.

Necesarul de personal este adecvat cu necesitățile reale ale firmei analizate, având:

1 administrator care ia decizii asupra activității acesteia și asigură politica ei economică și socială;

1 contabil șef care ține evidența actelor;

1 șef departament lucrări

1 șef șantier care se ocupă de relizarea efectivă a activitățiilr zilnice;

1 contabil șantier

25 de muncitoare care lucrează 8h pe zi.

Societatea a fost înființată cu scopul de a realiza lucrări lucrări de construcții de bună calitate cu materiale de calitate, încercând să satisfacem atât așteptările clienților noștri, cât și o serie de standarde. Societatea a devenit un partener de încredere pentru clienții săi, oferid acestora servicii de înaltă calitate în timp scurt și eficient.

Întocmirea situațiilor financiare anuale

Conducerea societății analizate în studiul de față a urmărit ca în desfășurarea activității economico-financiare să organizeze și să conducă corect și la zi evidența contabila sintetică și analitică prin înregistrarea corectă a documentelor de evidenta tehnico-operativă cu privire la operațiunile economico-financiare.

Pe parcursul existenței sale, societatea comercială SC.GGRIODEN.SRL a cunoscut o evoluție pozitivă.

Indicatorii financiari conform situațiilor financiare anuale depuse de societate în anii 2011-2013 relevă următoarea activitate a societății:

Tabelul 3.1

Evoluția indicatorilor financiari SC.GRIODEN.SRL: 2011

Tabelul 3.2.

Evoluția indicatorilor financiari SC.GRIODEN.SRL :2012

Se observă că valoarea cifrei de afaceri, a veniturilor și cheltuielilor totale, chiar și a profitului brut și net sunt aproape egale în cele două exerciții, ceea ce arată că nu au existat fluctuații pe segmentul de piață pe care activează SC. GRIODEN. SRL.

În decursul anului 2013, firma SC GRIODEN SRL a obținut venituri în valoare de 888586 lei, formate din:

venituri din prestări servicii: 887485 lei;

venituri financiare (dobânzi si sconturi): 1101 lei.

Pentru obținerea acestor venituri au fost ocazionate cheltuieli în sumă de 880.643 lei, având în principal următoarea structură:

cheltuieli privind prestarea de servicii: 745768 lei;

cheltuieli privind prestațiile externe: 30220 lei;

cheltuieli materiale, energie si apa: 16859 lei;

cheltuieli cu personalul: 43715 lei;

cheltuieli financiare: 22117 lei.

Din veniturile obținute, suportându-se cheltuielile ocazionate, rezultă un profit brut contabil în valoare de 7943 lei.

Deoarece firma SC .GRIODEN. SRL se încadrează conform legislației în vigoare la categoria plătitorilor de impozit pe profit, s-a aplicat regimul de impozitare a diferenței dintre venituri totale și cheltuieli totale cu un coeficient de 16%.

Astfel, la suma de 7943 lei, reprezentând profitul brut contabil al societății pe anul 2013, s-au adunat cheltuielile nedeductibile în valoare totală de 5957 lei (642 lei – majorări pentru plata cu întârziere către bugete si 5315 lei cheltuieli privind combustibilii), si s-a obținut profitul brut fiscal impozabil în sumă de 13900 lei la care s-a calculat conform prevederilor legale, un impozit pe profit în valoare de 2224 lei.

SC.GRIODEN.SRL este organizată și condusă în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 republicată, cu modificările ulterioare și OMFP nr.79/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene. Datele înscrise în evidența contabilă, balanța de verificare și bilanțul contabil sunt puse de acord cu situația reală a elementelor patrimoniale ale societății si nu s-au efectuat compensări între venituri și cheltuieli. Aceasta este reflectată în situațiile financiare anuale prin bilanț.

În cazul societății se întocmește bilanțul prescurtat. Bilanțul, ca și componentă a situațiilor financiare anuale, este instrumentul prin care se realizează aplicarea principului contabil al dublei reprezentări a elementelor patrimoniale. Astfel, prin forma și conținutul său standardizat pe care trebuie să le respecte toate entitățile care îl întocmesc, el reflectă activele și pasivele patrimoniale, așa cum indică egalitatea :

ACTIVE = PASIVE (CAPITALURI PROPRII + DATORII)

Activele economice sunt prezentate în actualele reglementări contabile drept resurse economice, care rezultă din investirea resurselor financiare obținute de entitate de la proprietari și creditori. Pasivele patrimoniale reflectă aceste resurse de finanțare, diferențiindu-se după proveniența lor în capitaluri proprii și datorii.

Verificarea înregistrării corecte în conturi a tuturor operațiilor

În cadrul firmei SC.GRIODEN.SRL au fost verificate următoarele documente justifucative: note de intrare – recepție pentru materii prime, material consuambile, mărfuri,note de predare-primire pentru produsele realizate, bonuri de consum aferente consumurilor de materii prime, facturi aferente intrărilor și ieșirilor din gestiunea societății.

Din analiza documentelor contabile studiate la societate se constată ca au fost întocmite toate documentele justificative aferente diferitelor operații economice-financiare ale societății. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat înregistrarea corectă în contabilitatea societății a tuturor operațiilor economice – financiare reflectate în documentele justificative enumerate mai sus.

Verificarea concordanței dintre contabilitate și evidența operativă, dintre contabilitatea sintetică și cea analitică

Inventarierea generală a patrimoniului

Cu ajutorul inventarierii, în cadrul firmei SC.GRIODEN.SRL s-a verificat integritatea patrimoniului, prin compararea datelor faptice, stabilite la inventariere, cu informațiile din contabiliate.

Din compararea datelor faptice stabilite la inventariere, cu informațiile din contabilitate au rezultat următoarele:

Pregătirea inventarierii a constat în luarea unori măsuri organizatorice, ca de exemplu:

au fost constituite comisiile de inventariere numite prin decizie scrisă;

au fost sistate toate operațiunile de intrare – ieșire a bunurilor din gestiuni;

au fost sigilate căile de acces în gestiuni;

au fost luate decalarații scrise de la toti gestionării

Rezultatele inventarierii sunt consemnate într-un proces verbal de inventariere în care se înscriu în principal: perioada și gestiunile inventariate, precum și personele care au efectuat inventarierea, plusurile și minusurile constatate, compensările efectuate, bunurile depreciate, creanțele și datoriile incerte și în litigiu, valorificarea rezultatelor inventarierii, constituirea și regularizarea provizioanelor, concluzii și propuneri referitoare la inventarierea patrimoniului SC.GRIODEN.SRL.

Tabelul 3.3.

Activul patrimonial SC.GRIODEN.SRL la 31.12.2013

Activele patrimoniale sunt prezentate în bilanț la valoarea netă, adică din valoarea brută se scad amortizările, ajustările pentru depreciere și diferențele de preț. Astfel, unele active pot să nu mai apară în bilanț la sfârșitul exercițiului. O astfel de situație este și în cazul SC .GRIODEN.SRL în ceea ce privește activele imobilizate necorporale.

Acestea sunt reprezentate în Balanța de verificare la 31.12.2013 din cheltuieli de constituire, care au fost amortizate integral și nu mai apare în bilanț . Se poate concluziona că informațiile referitoare la valoarea activelor deținute de SC.GRIODEN.SRL nu este relevantă în bilanț; astfel, în Notele explicative la situațiile financiare anuale se detaliază elementele de activ (Nota 1 – Active imobilizate), după cum urmează:

Tabelul 3.4.

Active imobilizate

Imobilizările corporale ale firmei sunt prezentate la costul istoric, mai puțin amortizarea cumulată conform tratamentului contabil de bază. Amortizarea acumulată corespunzătoare imobilizărilor a fost eliminată din bilanț, iar orice pierdere sau câștig rezultate din astfel de operațiuni s-au inclus în contul de profit și pierdere.

Costurile ulterioare de modernizare a imobilizărilor corporale sunt capitalizate în măsura în care prelungesc viața economică a activului, respectiv durata utilă de viață sau sporesc capacitatea acestuia de a genera profit pentru societatea analizată. Cheltuielile cu întreținerea și reparațiile au fost incluse în costurile perioadei curente. Piesele de schimb și echipamentele de service au fost înregistrate ca stocuri și recunoscute ca cheltuieli pe măsură ce au fost consumate.

Amortizarea este calculată folosind metoda amortizării liniare pe baza duratelor de viață normate, stabilite în conformitate cu legislația în vigoare. Amortizarea s-a aplicat din momentul punerii în funcțiune, astfel încât costul va fi amortizat pe toată durata de viață normată. Costurile ulterioare au fost amortizate pe perioada rămasă a duratei de viață a imobilizării corporale la care se referă costul respectiv.

Există imobilizări corporale achiziționate prin contracte de leasing financiar în anul 2007, contract aflat în derulare pentru unul din autoturismele firmei. Ratele achitate în cadrul contractului de leasing: societatea a achitat până la sfârșitul exercițiului 34 de rate din 60, având un procentaj de lichidare a contractului de 57%.

Descrierea contractului de leasing:

obiectul contractului îl constituie un autoturism;

perioada de leasing este de 60 de luni, pana în februarie 2015;

valoarea totală a contractului este în suma de 11908 euro;

exista opțiunea de cumpărare la finele contractului la valoarea reziduala (valoarea reziduală este în procent de 20% din valoarea de achiziție, plătibilă și inclusă în cele 60 de rate lunare);

nu există restricții referitoare la datorii suplimentare sau alte operațiuni de leasing impuse de contract;

dobânda de plătit aferentă perioadelor viitoare este de 395 de euro.

Imobilizările necorporale sunt prezentate la costul istoric, amortizate în prezent total prin metoda liniară pe toată durata estimată de viață. În această categorie sunt evidențiate cheltuielile de constituire ale societății S.C. GRIODEN S.R.L.reprezentând taxe și alte cheltuieli de înmatriculare ocazionate de înființarea societății. Conducerea societății a determinat următoarele durate de utilitate economică, pe principalele categorii de imobilizări:

Cheltuieli de constituire: trei ani (amortizate integral);

Clădiri: 30 ani;

Mijloace de transport: cinci ani;

Mobilier, aparatură birotică: trei ani (amortizate integral).

În ceea ce privește Activele circulante, acestea sunt formate din stocuri, creanțe, investiții financiare pe termen scurt. Stocurile sunt formate în patrimoniul SC.GRIODEN.SRL de:

– materiale de natura obiectelor de inventar în valoare de 32946 lei care sunt date în folosință, iar în bilanț nu apar deloc; evidența acestora este ținută extra-bilanțier cu ajutorul conturilor din clasa 8;

Pentru "Stocuri" în situațiile financiare anuale nu există o notă explicativă privind componența acestora sau modul în care se ține evidența acestora.

Creanțele societății S.C. GRIODEN S.R.L.sunt reprezentate de:

Clienți (cont 411) = 18992 lei

Sume plătite în plus la Casa Națională de Asigurări de Sănătate = 647 lei

în legătură cu acestea, la Nota explicativă 5 se realizează o detaliere a acestora:

Tabelul 3.5.

Situația creanțelor

Creanțele comerciale reprezintă clienții neîncasați existenți în sold la sfârșitul anului 2013. Suma plătită în plus la Casa Națională de Asigurări de Sănătate va fi recuperată din contribuțiile viitoare ale entității. S.C. GRIODEN S.R.L. nu deține în patrimoniu investiții financiare pe termen scurt. Disponibilitățile bănești sunt reprezentate de numerarul din casieria unității – 2789 lei – și din cecuri de încasat și bilete la ordin primite de la clienți în valoare de 5237 lei. Cheltuielile înregistrate în avans înscrise în bilanț cu valoarea de 755 lei reprezintă dobânzi la contractul de leasing al societății care urmează a fi achitate în perioada următoare.

Pasivul patrimonial este format din datorii și capitaluri proprii.

Tabelul 3.6.

Pasivul patrimonial

Datoriile sunt prezentate în bilanț sub forma sumelor ce trebuie plătite pe termen scurt și pe termen lung.

Conform Balanței de verificare la 31.12.2013 situația datoriilor se poate detalia după cum urmează:

Tabelul 3.7.

Situația datoriilor

Suma totală datorată instituțiilor finanicar-bancare se referă la următoarele produse:

Linie de credit de exploatare, scadența în noiembrie 2013, acordată de Banca Transilvania : 111096

Credit pentru investiții, scadent în luna octombrie, 2013, acordat de Banca Transilvania : 89339

Rate contract leasing autoturism: 8780

Dobânda contract leasing: 755

Toate produsele bancare (cum ar fi linia de credit si creditul pentru investiții acordate de Banca Transilvania) sunt garantate cu ipoteca de rang I asupra apartamentului proprietate persoană fizică fără deposedare. Niciun bun mobil sau imobil al firmei GRIODDEN. SRL nu este grevat de vreo garanție bancară sau de altă natură.

Datoriile comerciale reprezintă obligații către furnizori curenți, în scadență, în sumă totală de 197770

Societatea GRIODEN S.R.L. nu are datorii restante către terți. Informații privind salariații și membrii organelor de administrație, conducere și supraveghere se regăsesc în Nota 8 la Situațiile financiare anuale:

Societatea este administrată și condusă de asociatul unic, salarizat în baza contractului individual de muncă. Nu există obligații contractuale cu privire la plata pensiilor către foștii directori sau administratori; Nu au fost acordate avansuri și credite directorilor și administratorilor în timpul exercițiului; Nu există obligații viitoare de genul garanțiilor asumate de companie în numele directorilor.

Datoriile pe termen lung sunt formate din creditele bancare pentru investiții și împrumutul financiar, reprezentat de leasingul financiar. Capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al acționarilor sau asociaților în activele unei entități după deducerea tuturor datoriilor sale. De asemenea, capitalurile proprii se află în echilibru au activele din care se scad datoriile. Aceasta pentru a pune în evidență situația netă sau poziția financiară netă.

Capitalurile proprii (în sumă de 96742 lei) sunt formate din:

Capitalul social 200 lei

Rezerve legale 40 lei

Rezerve din reevaluare 10363 lei

Profitul reportat 83929 lei

Profitul exercițiului 2210 lei

Un element aparte în cadrul pasivului bilanțier îl reprezintă provizioanele. Managementul firmei nu a previzionat apariția unor situați de incertitudine privind realizarea sau plata unor elemente patrimoniale, nu a estimat posibile cheltuieli suplimentare viitoare și, în consecință, nu a constituit provizioane pentru riscuri si cheltuieli.

Performanța financiară a societății (Contul de profit și pierdere)

Pe baza bilanțului GRIODEN.SRL se pot obține informații privind performanța activității desfășurate într-o anumită perioadă de gestiune de către respectiva entitate, dat în formă absolută, pe baza unor sume de sinteză, cumulate și fără o detaliere la nivelul acestui document. Pentru o informație completă și relevantă privind performanța unei firme este nevoie de un nou document de sinteză, component al situațiilor financiare care este denumit Contul de profit și pierdere.

Conform practicii contabile, Contul de profit și pierdere este cea de a doua componentă de bază a situațiilor financiare anuale, alături de bilanț, pe care îl completează cu noi informații .

Dacă bilanțul este un document de raportare de ordin financiar, reflectând poziția financiară a entității la sfârșitul exercițiului, contul de profit și pierdere are un sens esențialmente economic, reflectând performanța entității înregistrată pe parcursul exercițiului. Din contul de profit și pierdere se poate observa cum o entitate își desfășoară activități economice și a obținut un profit sau o pierdere.

Contul de profit și pierdere al societății S.C. GRIODEN S.R.L. se prezintă după cum urmează:

Tabelul 3.8.

Contul de profit și pierdere

Se observă că veniturile societății provin din două surse:

din prestarea servicilor de construcții în proporție de 99,87%, și

din discounturi acordate de furnizori 0,13%.

Față de anul precedent, valoarea vânzărilor a scăzut cu 11%, fapt care este considerat normal în contextul actual al economiei. Conducerea societății S.C. GRIODEN S.R.L. consideră că a folosit toate căile pentru a contracara efectele crizei financiare, lucru care se observă și din menținerea relativ omogenă a valorii vânzărilor.

În ceea ce privește cheltuielile acestea sunt aferente preponderent activității de exploatare (97,49%) și au avut și ele un trend descrescător, 11,47% față de anul 2012, diminuându-se în același ritm cu reducerea veniturilor. Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor de exploatare o dețin cheltuielile cu materialele, respectiv aproximativ 87%, procent care se realizase și în anul precedent. Profitul brut a reprezentat 0,36% în 2012 din total venituri, iar în 2013 ponderea aceasta a fost de 0, 89%.

Cu toate acestea, Profitul net este mai mic în 2013 față de anul precedent.

Legat de activitatea din exploatare prezentată în Contul de profit și pierdere, la Nota explicativă 4 se realizează Analiza rezultatului din exploatare, unde referitor la cheltuieli acestea se regrupează după principiile contabilității de gestiune, astfel:

Tabelul 3.9.

Analiza rezultatului din exploatar

Cheltuielile activității de bază dețin 90,88% în totalul cheltuielilor aferente realizării cifrei de afaceri, ceea ce este apreciat ca fiind un procent foarte bun, deoarece media este în general de 70%. Celelalte cheltuieli dețin o pondere relativ redusă în totalul cheltuielilor de exploatare.

De asemenea, structura cheltuielilor este diferită față de cele din contabilitatea financiară generală și are ca scop identificarea căilor de pierderi în activitatea desfășurată de către societate. Tot în legătură cu indicatorii din Contul de profit și pierdere la Nota explicativă nr.3 se stabilesc destinațiile profitului realizat, astfel: rezervă legală, acoperirea pierderilor contabile din exercițiile precedente, dividende etc. sau se precizează dacă profitul nu este repartizat. Pentru exercițiul financiar 2013, profitul în valoare de 2210 lei nu a fost repartizat pe destinații.

Alte informații cuprinse în Situațiile financiare anuale

Acestea se referă la principiile, politicile și metodele contabile utilizate de către societate în timpul exercițiului financiar, analiza principalilor indicatori economico-financiari, participațiile și sursele de finanțare, informații în legătură cu salariații, directorii și alte informații în legătură cu activitatea firmei.

Principii, politici și metode contabile (nota explicativă 6)

La întocmirea situațiilor financiare anuale nu s-au făcut abateri de la principiile și politicile contabile, metodele de evaluare și de la alte prevederi din reglementările contabile. Situațiile financiare anuale sunt pregătite și prezentate conform Standardelor Internaționale de Contabilitate pe baza contabilității de angajamente folosind următoarele principii:

principiul continuității activității;

principiul permanenței metodelor;

principiul prudentei;

principiul independenței exercițiului;

principiul evaluării separate a elementelor de activ și pasiv;

principiul intangibilității;

principiul necompensării;

principiul prevalenței economicului asupra juridicului;

principiul pragului de semnificație.

Situațiile financiare au fost întocmite în conformitate cu respectarea prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991 republicată cu modificările ulterioare, Codului fiscal cu modificările și completările ulterioare si ale Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr.79/2014 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, cu modificările și completările ulterioare.

Participații și surse de finanțare (nota explicativă 7)

În cazul S.C. GRIODEN S.R.L. situația se prezintă după cum urmează:

Tabelul 3.10.

Participații și surse de finanțare

3.3. Analiza situațiilor financiare

Pentru fundamentarea deciziilor adoptate atât de managementul firmei, cât și de către utilizatorii externi de informații financiar-contabile un rol important revine indicatorilor economico-financiari stabiliți pe baza informațiilor furnizate de situațiile financiare anuale.

Principalii indicatori care sunt determinați și prezentați în notele explicative sunt:

Tabelul 3.11

Indicatorii de lichiditate

Lichiditatea se referă la proprietatea elementelor patrimoniale de a se transforma în bani, acestea putând fi și un criteriu de grupare a posturilor în bilanț. Se exprimă prin rapoarte între elementele de activ, în sensul că se poate stabili cât din valoarera activelor se află sub formă lichidă în conturile de disponibilități bănești, și cât pot să devină imediat.

Indicatorul lichidității generale exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt din activele de exploatare. Trebuie avut în vedere că o rată a lichidității generală mare nu înseamnă o activitate eficientă deoarece mărimea ratei este influențată de nivelul stocurilor care de multe ori se concretizează printr-un nivel redus al lichidității.

Valoarea recomandată acceptabilă: în jurul valorii de 2 și arată garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente. Valoarea supraunitară a raportului privind lichiditatea societății este optimă, în ușoară descreștere, dar apropiată de valoarea recomandata (2), oferind garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente.

Indicatorul lichidității reduse exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt din acele active circulante care pot fi transformate rapid în disponibilități.

Acest indicator elimină stocurile, deoarece acestea nu se pot transforma imediat în disponibilități, exprimând capacitatea entității de a plăti datoriile. Valoarea recomandată este în jur de 1. Cu cât valoarea este mai mare de 1, cu atât situația entității este mai bună. În acest caz, valoarea a scăzut ușor în 2013 până la 0,38 ceea ce înseamnă că societatea nu reflectă o bună capacitate de plată a obligațiilor pe termen scurt.

Tabelul 3.12

Indicatorii de risc

Indicatorul gradului de îndatorare determină de câte ori firma analizată poate achita cheltuielile cu dobânda. Cu cât valoarea indicatorului este mai mare, cu atât poziția entității este considerată mai riscantă.

Gradul de îndatorare al societății S.C. GRIODEN S.R.L. a scăzut semnificativ, mult favorabil față de anul 2012 și 2011 societatea nu prezintă risc întrucât îndatorarea se datorează contractării unui credit pe termen lung (cinci ani) pentru investiții în vederea achiziționării materialelor de construcții, operațiune care generează deja benef

Indicatorul privin acoperirea dobânzilor acest indicator arată de câte ori entitatea achită datoriile cu dobânda. Gradul de acoperire al datoriilor este exprimat ca valoare numerică și rezultă din impărțirea profitului din exploatare la dobânzile de plată. Cu cât valoarea acestuia este mai mică, cu atât este mai riscant. Deci firma Grioden este stabilă din punct de vedere financiar și poate face față fără probleme plăților privind dobânzile bancare. Compania are un risc financiar mai redus în anul 2013 unde a înregistrat o valoare de 1,36 față de anii anteriori unde valoarea a fost mai mică respectiv 1,15 în 2011 și 1,19 în 2012.

Tabelul 3.13

Indicatorii de activitate

Viteza de rotație a stocurilor acest indicator aproximează de cate ori stocul a fost rulat de-a lungul exercițiului financiar. Viteza de rulare a stocului în cadrul exercițiului financiar 2013 a scăzut de la 3,54 la 3,10 în 2012, dar este specifică activității practicate de SC.GRIODEN.SRL

.

Numărul de zile de stocare – indică numărul de zile în care bunurile sunt stocate în cadrul firmei. Numărul de zile de stocare a crescut la GRIODEN S.R.L. a crescut de la 103 în 2012 la 117 în 2013, aspect negativ, întrucât înseamnă micșorarea cifrei de afaceri și implicit a profitului.

Viteza de rotație a debitelor clienți calculează eficacitatea entității în colectarea creanțelor sale. Exprimă numărul de zile până la data la care debitorii își achită datoriile către entitate. O valoare în creștere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clienților și, în consecință, creanțe mai greu de încasat (clienți rău platnici). În acest caz firma nu are probleme deoarece iși încasează creanțele la 12 zile și iși plătește datoriile la 82 de zile.

Viteza de rotație a creditelor furnizori acest indicator aproximează numărul de zile de creditare pe care entitatea îl obține de la furnizorii săi. În mod ideal ar trebui să includă doar creditorii comerciali. Pentru aproximarea achizițiilor se poate utiliza costul vânzărilor sau cifra de afaceri. În 2012 Societatea GRIODEN S.R.L. și-a încasat creanțele la 12 zile și a plătit datoriile la 82 de zile iar în 2013 și-a încasat creanțele la 10 zile și a plătit datoriile la 92 de zile ceea ce este un lucru pozitiv pentru firmă.

Viteza de rotație a activelor imobibzate evaluează eficacitatea managementului activelor imobilizate prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate de o anumita cantitate de active imobilizate.Valoarea acestui indicator a scăzut de la 9,81 în 2012 la 9,08 în 2013.

Viteza de rotație a activelor totale evaluează eficiența managementului activelor totale prin examinarea valorii cifrei de afaceri generate prin exploatearea acestora. În acest caz valoarea a scăzut, aspect negative deoarece asta înseamnă că a scăzut și cifra de afaceri și implicit profitul.

Tabelul 3.14

Indicatorii de profitabilitate

Acești indicatori reprezintă profitul pe care îl obține o companie din banii investiți în afacere. Capitalul angajat se referă la banii investiți în entitate atât de către acționari, cât și de creditorii pe termen lung, și include capitalul propriu și datoriile pe termen lung sau active totale minus datorii curente.

Referitor la indicatorul Rentabilitatea capitalului angajat creșterea valorii relevă faptul că societatea obține profit din banii investiți în afacere, iar la Marja brută se constantă că societatea analizată este capabilă să-și controleze costurile și să obțină prețul de vânzare optim.

Analiza structurii finanicare

Tabelul 3.15

Analiza echilibrului economico-financiar

Autonomia financiară la GRIODEN.SRL este în ușoară creștere, ceea ce înseamnă că societatea va trebui să apeleze mai puțin la credite pentru finanțarea investiților

Rata de finanțare a activelor exprimă gradul în care sunt acoperite cu surse stabile utilizările stabile. În cazul de față valoarea a crescut ceea ce este un lucru pozitiv.

.

.

Rata de finanțare a imobilizărilor din capitaluri proprii exprimă autonomia financiară a societății comerciale și reflectă măsura în care capitalurile propri contribuie la finanțarea imobilizărilor. Valoarea ratei este în creștere la societatea analizată.

Alți indicatori:

Rentabilitatea economică măsoară performanța brută a activului societății înaintea calculului impozitului pe profit. Rentabilitatea economică la societatea analizată este în creștere ceea ce este un lucru pozitiv deoarece înseamnă o creștere a profitului și a activelor.

Rentabilitatea economică = Profitul brut/Activ total x 100 = 3666/ 400865 x 100 = 0,91

( a profitului brut)2012

Rentabilitatea economică = Profitul brut/Activ total x 100 = 7943/ 444863 x 100 = 1,78

( a profitului brut)2013

Rentabilitatea financiară măsoară performanța numai a capitalului propriu, iar în mod indirect oprtunitatea menținerii acestuia în afacere. Dacă nivelul ratei financiare este ridicat, acționarii acceptă ca o parte din profitul lor să fie lăsată la dispoziția întreprinderii, asigurând astfel mijloacele de creștere a acestora. Rata rentabilității financiare nete remunerează proprietarii întreprinderilor direct, prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor și indirect pri alocarea de sume pentru dezvoltarea întreprinderii.

Rentabilitatea financiară a scăzut la S.C. GRIODEN S.R.L.de la 3,48 în 2012 la 2,28 în 2013 fapt care arată că firma are un profit net mai mic fie capitalul propriu mai mare decât în anul predent.

Rentabilitatea financiară = Profit net/ Capitaluri propri x100 = 2937 / 84169 x100 = 3,48

(a capitalului propriu)2012

Rentabilitatea financiară = Profit net/ Capitaluri propri x100 = 2210/ 96742 x100 = 2,28

(a capitalului propriu)2013

3.4. Alte informații. Raportul de audit

Informații privind firma:

Societatea pentru care s-au întocmit situațiile financiare anuale este SC.GRIODEN.SRL.

Anul financiar al societății se încheie la data de 31.12.2013, iar perioada de raportare este 01.01.2013 – 31.12.2013. Societatea nu are filiale și nu deține titluri de participare la alte entități. Societatea nu are venituri și cheltuieli sau elemente patrimoniale evidențiate inițial într-o monedă străină. Moneda operațională și de raportare a situațiilor financiare este leul românesc (RON). Cifrele incluse în raportare au fost exprimate în lei (RON), fără subdiviziuni ale leului.

Informații referitoare la impozitul pe profit

Cifra de afaceri netă în sumă de 887485 lei este realizată în proporție de 100 % din activitatea de prestări servicii de construcții.

Nu există evenimente ulterioare datei bilanțului cu o asemenea importanță încât neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situațiilor financiare de a face evaluări și de a lua decizii corecte. Societatea nu are activitate extraordinară. Cheltuielile înregistrate în avans se referă la dobânda aferentă contractului de leasing financiar si nu au o valoare semnificativă.

Raportul de audit

Situațiile financiare anuale ale entităților se auditează de către una sau mai multe persoane fizice sau juridice autorizate conform legii. De regulă, sunt supuse auditării doar Situațiile financiare anuale ale entităților care fac parte din categoria întreprinderi mici și mijlocii, precum și cele considerate a fi mari, nefiind necesară prezentarea unui astfel de document de către entitățile încadrate la categoria microîntreprinderilor. Auditorii financiari își exprimă o opinie referitoare la gradul de conformitate a raportului administratorilor cu situațiile financiare anuale pentru același exercițiu financiar.

Raportul de audit este semnat de către auditorii financiari sau de către persoanele autorizate, în cazul entităților care prestează servicii de audit financiar.

În cazul SC GRIODEN SRL nu au fost auditate situațiile financiare ale anului 2013. Certificarea conformității datelor înscrise în acestea s-a făcut prin semnarea acestora de către un expert contabil, cu care a fost încheiat un contract de întocmirea a situațiilor financiare.

Concluzii și propuneri

În urma studiului de caz realizat la SC.GRIODEN.SRL, am ajuns la următoarele concluzii:

Indicatorul lichidității generale al societății GRIODEN.SRL are o valoare optimă, în ușoară descreștere, dar apropiată de valoarea recomandată, oferind garanția acoperirii datoriilor curente din activele curente.

Indicatorul lichidității reduse a scăzut în 2013 până la 0,38 ceea ce înseamnă că societatea nu reflectă o bună capacitate de plată a obligațiilor pe termen scurt.

Gradul de îndatorare al societății a scăzut semnificativ, mult favorabil față de anul 2012 și 2011, societatea nu prezintă risc întrucât îndatorarea se datorează contractării unui credit pe termen lung (cinci ani) pentru investiții în vederea achiziționării unui utilaj, operațiune care generează deja beneficii.

Indicatorul privind acoperitrea dobânzilor este în creștere ceea ce indică faptul că societatea poate face față fără probleme plăților privind dobânzile bancare. Compania are un risc financiar mai redus în anul 2013 unde a înregistrat o valoare de 1,36 față de anii anteriori unde valoarea a fost mai mică respectiv 1,15 în 2011 și 1,19 în 2012.

Viteza de rotație a stocurilor în cadrul exercițiului financiar 2013 a scăzut de la 3,54 la 3,10 în 2012 dar este specifică activității practicate de societate.

Numărul de zile de stocare a crescut la GRIODEN.SRL de la 103 în 2012 la 117 în 2013, aspect negativ, întrucât înseamnă micșorarea cifrei de afaceri și implicit a profitului

Viteza de rotație a debitelor clienți: o valoare în creștere a indicatorului poate indica probleme legate de controlul creditului acordat clienților și, în consecință, creanțe mai greu de încasat (clienți rău platnici). În acest caz firma nu are probleme deoarece iși încasează creanțele la 12 zile și iși plătește datoriile la 82 de zile.

Viteza de rotație a creditelor furnizori arată că în 2012 Societatea GRIODEN.SRL și-a încasat creanțele la 12 zile și a plătit datoriile la 82 de zile iar în 2013 și-a încasat creanțele la 10 zile și a plătit datoriile la 92 de zile ceea ce este un lucru pozitiv pentru firmă.

Viteza de rotație a activelor imobizate- valoarea acestui indicator a scăzut de la 9,81 în 2012 la 9,08 în 2013, lucru negativ.

Viteza de rotație a activelor totale în cazul analizat a scăzut, aspect negativ, deoarece asta înseamnă că a scăzut și cifra de afaceri și implicit profitul.

Rentabilitatea capitalului angajat este în creștere de la 0,18 în 2012 la 0,25 în 2013 ceea ce indică faptul că societatea obține profit din banii investiți în afacere.

Marja brută din vânzări este constantă, societatea analizată este capabilă să-și controleze costurile și să obțină prețul de vânzare optim.

Autonomia financiara la GRIODEN.SRL este în creștere, de la 67,08 în 2012 la 81,63 în 2013 ceea ce înseamnă că societatea va trebui să apeleze mai puțin la credite pentru finanțarea investiților.

Rata de finanțare a activelor exprimă gradul în care sunt acoperite cu surse stabile utilizările stabile. În cazul de față valoarea a crescut ceea ce este un lucru pozitiv.

Rata de finanțare a imobilizărilor din capitaluri proprii exprimă autonomia financiară a societății comerciale și reflectă măsura în care capitalurile propri contribuie la finanțarea imobilizărilor. În cazul analizat aceasta a crescut de la 82,82 în 2012 la 98,98 în 2013 datorită sporiri capitalului propriu.

Rentabilitatea economică măsoară performanța brută a activului societății înaintea calculului impozitului pe profit. Rentabilitatea economică la societatea analizată este în creștere ceea ce este un lucru pozitiv deoarece asta înseamnă o creștere a profitului și a activelor totale.

Rentabilitatea financiară a scăzut la S.C. GRIODEN S.R.L. de la 3,48 în 2012 la 2,28 în 2013 fapt care arată că firma are un profit net mai mic fie capitalul propriu mai mare decât în anul predent.

Privită prin prisma situațiilor financiare elaborate, întocmite și verificate, situația S.C. GRIODEN S.R.L. este bună, societatea se află într-un ușor progres, aceasta se dovedește prin creșterea cifrei de afaceri, a producției exercițiului, fondului de rulment necesarului de fond de rulment și alți indicatori. Profitul net, total activ, capacitatea de autofinanțare și alți indicatori au crescut.

Ca și propunere ar fi introducerea tabloului de finanțare care este documentul financiar de sinteză cu caracter complementar, care explică variația patrimoniului întreprinderii, evidențiind fluxurile financiare care au avut loc în cursul perioadei analizate. El constituie un instrument extrem de eficient în diagnosticarea financiară a unei întreprinderi.

În elaborarea tabloului de finanțare se utilizează în principal datele din două bilanțuri succesive, precum și cele din contul de rezultate. Tabloul de finanțare se delimitează ca o punte între bilanțul de deschidere și bilanțul de închidere al unui exercițiu.

Necesitatea utilizării tabloului de finanțare se întemeiază pe faptul că acesta furnizează utilizatorilor informații utile privind evoluția globală a trezoreriei ceea ce permite acestora sa evalueze capacitatea întreprinderii de a genera lichidități, sau, după caz, necesitățile în materie de disponibilități.

O întreprindere nu poate fi viabilă dacă lucrează în pierdere. Ca să poată exista trebuie să fie competitivă, fapt care impune eforturi financiare care au drept sursă profitul,de aceea se propune utilizarea soldurilor intermediare de gestiune care se calculează prin regruparea și restructurarea pozițiilor din contul de profit și pierdere, prezente în marea majoritate a lucrărilor de specialitate.

Bibliografie

1. Alexandru Buglea, Analiza economico-financiară, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008;

2. A. Ișfănescu C. Stănescu A. Băicuș, Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 1999;

3. Anamaria Hotătan, Analiza datelor din situațiile financiare ale întreprinderii, Baia Mare 2010;

4. Boulescu M, Situații financiare anuale simplificate, Editura Tribuna Economică, București, 2003

5. Cozma Ighian Diana, Bazele contablității, teorie și practică, Risoprint, Cluj-Napoca, 2012

6. Lucian Constantin Gabriel Budacia, Bazele Contabilității, Editura Universitară, 2010

7. Lungu Camelia Iuliana, Teorie și practici contabile privind întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, Editura CECAR, București 20074.

8. Pântea P.I., și Bodea G., Contabilitatea Financiară Românească conformă cu Directivele Europene, Editura Intecredo, Deva, 2008

9. Riștea Mihai, Dumitru Corina Graziella – Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, Bucuresti, 2005

10. Traian Nicolae, Contabilitate și audit financiar, Ex Ponto, Constanța 2001

11. *** IAS 1 Standardul Internațional de Contabilitate 1

12. *** IASB Standarde Internationale de Raportare Financiara, Editura CECCAR, Bucuresti, 2005.

13. *** http://www.ceccarbucuresti.ro/userfiles/directiva%204.pdf

14. *** Ordinul Ministerelor Finanțelor Publice 3055/2009

Bibliografie

1. Alexandru Buglea, Analiza economico-financiară, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008;

2. A. Ișfănescu C. Stănescu A. Băicuș, Analiza economico-financiară, Editura Economică, București, 1999;

3. Anamaria Hotătan, Analiza datelor din situațiile financiare ale întreprinderii, Baia Mare 2010;

4. Boulescu M, Situații financiare anuale simplificate, Editura Tribuna Economică, București, 2003

5. Cozma Ighian Diana, Bazele contablității, teorie și practică, Risoprint, Cluj-Napoca, 2012

6. Lucian Constantin Gabriel Budacia, Bazele Contabilității, Editura Universitară, 2010

7. Lungu Camelia Iuliana, Teorie și practici contabile privind întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, Editura CECAR, București 20074.

8. Pântea P.I., și Bodea G., Contabilitatea Financiară Românească conformă cu Directivele Europene, Editura Intecredo, Deva, 2008

9. Riștea Mihai, Dumitru Corina Graziella – Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, Bucuresti, 2005

10. Traian Nicolae, Contabilitate și audit financiar, Ex Ponto, Constanța 2001

11. *** IAS 1 Standardul Internațional de Contabilitate 1

12. *** IASB Standarde Internationale de Raportare Financiara, Editura CECCAR, Bucuresti, 2005.

13. *** http://www.ceccarbucuresti.ro/userfiles/directiva%204.pdf

14. *** Ordinul Ministerelor Finanțelor Publice 3055/2009