Stresul la Locul de Munca Si Cauzele Acestuia

Capitolul 1

Rolul resurselor umane în cadrul organizațiilor

Considerații privind resursele umane

Definirea resurselor umane

Principalul aspect prin care sunt caracterizate resursele umane este reprezentat de unicitatea acestora privind capacitatea lor de creștere și dezvoltare, dar și de capacitatea de a face față unor provocări noi sau cerințelor de la locul de muncă.

Decrierea oamenilor ca fiind resurse evidențiază importanța acestora și arată totodată necesitatea unui grad ridicat de atenție și profesionalism din partea acestora.

Importanța majoră acordată resurselor umane reiese și din influența pe care acestea o au asupra celorlalte resurse din cadrul unei organizații, respectiv resursele tehnico-materiale, financiare și informaționale. Datorită faptului că reprezintă un factor activ, coordonator și creator, putem afirma faptul că rolul resurselor umane în cadrul unei organizații este unul vital.

Cu siguranță, oamenii reprezintă resursele dinamice ale unei organizații deoarece prin intermediul unor factori precum: potențial, experiență, motivație, capacitatea de a se dezvolta, de a lua inițiative, creativitate, comportamentul lor în general, influențează în mare măsură eficiența și eficacitatea organizației. Managerii care au descoperit modalitatea prin care să ridice nivelul de competență al angajaților, cum să îi mobilizeze, au reușit să treacă mult mai ușor peste provocări sau crize economice. Această modalitate se referă la adoptarea unui nou stil de conducere care nu se bazează pe control, ci pe parteneriat.

Resursa strategică și miza succesului unei întreprinderi este dată de angajarea unor persoane competente, bine organizate și motivate. Factorul uman poate face diferența între succesul în afaceri sau faliment. Sau după cum afirmau J. Pfeffer și E. Lawler: „Din ce în ce mai mult avantajul competitiv al unei organizații rezidă în oamenii săi.”, J. Naisbitt și Aburdene aducând ca și completare: „În noua societate informațională, capitalul uman a înlocuit capitalul financiar, ca resursă strategică.”

Resursele umane reprezintă totodată, singurele resurse a căror creativitate, capacitate de soluționare a problemelor și de propunere a unor idei noi, originale și în același timp valoroase, sunt inepuizabile, așadar calitatea activității unei organizații, succesul acesteia și nivelul său de competitivitate este determinată de calitatea resurselor umane.

Contribuția pe care o are factorul uman în vederea realizării progresului a început să fie din ce în ce mai cunoscută, resursele umane fiind cele care influențează în mod horărâtor rezultatele economice obținute. Astfel, definițiile date resurselor umane, întâlnite în literatura de specialitate, deși diferite, arată importanța pe care o au acestea în cadrul organizațiilor.

În acest sens A. Manolescu susține faptul că „Resursele umane reprezintă organizația; oamenii reprezintă o sursă comună și totodată, o resursă cheie, o resursă vitală, de azi și de mâine, a tuturor organizațiilor, care asigură supraviețuirea, dezvoltarea și succesul competițional al acestora.”

Importanța resurselor umane este subliniată și de către A. Rotaru și A. Prodan prin afirmația „Resursele umane au caracteristici speciale care determină nemijlocit gradul de folosire și valorificare eficiență a celorlalte resurse.”

De asemenea, A. Burciu susține necesitatea resurselor umane în cadrul unei organizații, afirmând: „Resursele umane reprezintă ansamblul personalului care influențează, prin calitatea pregătirii profesionale și prin participarea sa, progresul firmei.”

Un alt specialist în domeniu, S.C. Certo, completează definițiile date resurselor umane, afirmând: „Resursele umane adecvate sunt persoanele dintr-o organizație care își aduc o importantă contribuție la îndeplinirea obiectivelor sistemului de management.”

O altă definiție întâlnită în literartura de specialitate este cea dată de către Aurel Manolescu, prin care autorul subliniază unicitatea resurselor umane în cadrul oricărei organizații, și anume: „Resursele umane sunt acele resurse ale firmei care îndeplinesc criteriile necesare pentru a fi considerate sursa principală de asigurare a competitivității necesare, deoarece resursele umane sunt valoroase, rare, dificil de imitat și, de neînlocuit.”

Caractristicile resurselor umane

Se poate vorbi despre caracteristici ale resurselor umane care pot fi privite ca factori favorabili deoarece au capacitatea de a sprijini progresul organizației (sunt notați cu +), iar pe de altă parte putem vorbi despre caracteristici care apar sub forma unor factori non favorabili (sunt notați cu -).

Factorii favorabili sunt:

capacitatea resurselor umane de a influența utilizarea celorlalte resurse;

adaptarea continuă la schimbările provenite din mediul extern;

politicile firmei sunt influențate sau ar trebui să fie influențate de vârsta, nivelul de educație al resurselor umane;

calitatea resurselor umane contribuie la o gestionare mai rapidă a deficiențelor.

Factorii non favorabili sunt:

pot fi influențate de experiență, mentalități, comportamente, personalități mai puternice, dar și alte aspecte care sunt dificil de gestionat;

nu sunt deschise spre schimbare, resping o nouă regulă introdusă în organizație, iar acest lucru îi poate afecta modul de lucru;

diversitatea resurselor umane dată de factori precum: fizic, experiență, etnie, factori sociali, factori culturali, abilități, inteligență ect.;

comparativ cu celelate resurse ale unei organizații, resursele umane sunt dificil de gestionat;

unele decizii precum concedierea, sancționarea sunt dificil de luat de manager, datorită faptului că au o influență puternică asupra vieții personale a individului.

Aceste caracteristici ale resurselor umane ilustrează dificultatea în a lucra cu alte persoane sau a obține rezultate prin alții, însă se poate afirma faptul că resursele umane depășesc cu mult impotanța pe care o au celelalte resurse în cadrul unei organizații.

Rolul resurselor umane în cadrul organizației

În cadrul organizațiilor, resursele umane reprezintă „cel mai valoros activ” utilizat în procesul muncii, fiind cele care influențează în mod hotărâtor rezultatul economic. Angajarea unor persoane competente, bine organizate, motivate și care au capacitatea de a pune în practică obiectivele strategice stabilite poate contribui la succesul unei întreprinderi.

„Orice aspect din activitatea unei organizații este determinat de competențe, motivație și eficiență în organizarea personalului. Dintre toate sarcinile managementului, conducerea componentei umane este cea mai importantă deoarece de ea depinde cât de bine este realizat totul într-o organizație.”

Importanța resurselor umane în cadrul organizațiilor este subliniată și de către numeroși autori, aceștia caracterizându-le ca fiind „importante”, „unice”, „cele mai importante investiții ale unei organizații”, iar afirmațiile făcute de către Aurel Manolescu: „Resursele umane reprezintă organizația. Oamenii reprezintă o sursă comună și, totodată, o resursă cheie, o resursă vitală, de azi și de mâine, a tuturor organizațiilor, care asigură supraviețuirea, dezvoltarea și succesul competițional al acestora. Fără prezența efectivă a oamenilor care știu ce, când și cum trebuie făcut, este pur și simplu imposibil ca organizațiile să-și atingă obiectivele.” sintetizează toate meritele acestora.

De asemenea, autori precum Boudreau și Milkovich susțin importanța resurselor umane prin afirmația: „deși instalațiile tehnice, echipamentul tehnologic sau capitalul financiar sunt importante, resursele umane sunt, în mod particular, foarte importante.”

Resursele umane au un rol important și în ceea ce privește creșterea eficienței organizației: „Oamenii sunt resursele active ale organizației, deoarece potențialul lor, experiența și pasiunea oamenilor, inițiativele și dezvoltarea lor contribuie activ la creșterea eficienței și eficacității organizaționale”.

Existența organizațiilor este datorată oamenilor deoarece aceștia sunt înzestrați cu unele capacități fizice și intelectuale, dar dețin și capacitatea de a avea și de a dezvolta o organizație. Astfel, organizațiile implică oameni, iar acestea depind de efortul depus de oameni. Efortul uman este esența unei organiziții, iar comportamentul oamenilor în cadrul firmei este cel care influențează hotărâtor eficiența și eficacitatea acesteia. Prin urmare, o organizație există datorită faptului că oamenii lucrează împreună în vederea realizării obiectivelor organizaționale.

Bineînțeles, și celelalte resurse ale unei organizații sunt importante și folositoare, dar resursele umane și managementul acestora sunt mult mai importante și valoroase în confruntarea cu necunoscutul. În același sens, George T. Milkovich și John W. Boudreau, afirmă „deși instalațiile tehnice, echipamentul tehnologic sau capitalul financiar sunt importante, resursele umane sunt, în mod partcicular, foarte importante”.

Unele cercetări realizate în această privință arată faptul că organizațiile care au succes în afaceri sunt cele care pun în practică un management modern al resurselor umane. În acest sens, cercetătorul american J. Pfeffer a stabilit următorii factori din care reiese corelația dintre managementul resurselor umane și performanța unei organizații:

oamenii aleg să lucreze mai mult în cadrul unor întreprinderi care aplică practici performante de resurse umane;

oamenii își desfășoară activitatea mai bine deoarece aceste practici moderne iau parte la dezvoltarea competențelor individuale și ajută la creșterea performanțelor;

acordând mai multe responsabilități angajaților aflați la baza ierarhiei scad nivelurile de subordonare, lucru care determină o diminuare a costurilor cu mâna de lucru.

Un management modern al resurselor umane se referă, în afară de stabilirea rolurilor, la întemeierea unui climat favorabil către mediul exterior, încurajarea creativității, recunoașterea meritelor, implementarea unui sistem de comunicare capabil să răspundă nevoilor de participare a angajaților, etc.

Necesitatea ca Managementul Resurselor Umane să reprezinte o competență de bază pentru manageri este determinată de importanța participării omului la conducerea cu succes a unei organizații. Acest lucru nu face referire doar la crearea de locuri de muncă, ci și la orientarea oamenilor pentru a deveni performanți, pentru a acționa eficient. De asemenea, Managementul Resurselor Umane înseamnă și acțiunea de a exploata talentele, imaginația, cunoștințele individuale și creativitatea anajaților, dar și susținerea îmbunătățirii continue a activității angajaților, lucru benefic atât organizației cât și angajaților.

Chiar daca se consideră ca oamenii sunt „măsura tuturor lucrurilor”, importanța lor în cadrul organizațiilor nu este întotdeauna apreciată la adevărata lor valoare. Acest lucru poate fi rezultatul unei lipse de motivare, recompensă, dar și teama angajatorului ca angajații să ceară drepturi salariale mai mari. Așadar, este importantă punerea în practică cu succes a managementului resurselor umane, care se face prin existența unui sistem de stimulare a angajaților, de evaluare a performanțelor acestora și existența unor recompense acordate în funcție de rezultatele obținute.

Spre deosebire de abordarea factorului uman drept un cost sau un capitol de cheltuieli, majoritatea specialiștilor în domeniul resurselor umane susțin necesitatea de a trata angajații ca fiind un capital de investiții pentru dezvoltarea ulterioară a organizației.

Resursele umane sunt printre cele mai importante investiții realizate de către o organizație deoarece, acestea sunt cele care identifică oportunitățile strategice ale unei organizații, cele care realizează bunurile și serviciile, pornind de la faza de idee și încheind cu comercializarea acestora pe piață. Din acest motiv, principalul obiectiv al managementului resurselor umane îl reprezintă furnizarea priceperii și experienței în acest domeniu, pentru a se obține cele mai optime și sigure performanțe. Pentru a stabili o politică corectă în domeniul resurselor umane este necesar a se ține cont de importanța pe care o au angajații în cadrul unei organizații, de responsabilitatea ce revine conducerii, dar și de obiectivele pe care le are firma în acest domeniu.

Managementul resurselor umane are în vedere ocuparea tuturor posturilor din structura unei organizații cu oamenii cei mai potriviți. Acest lucru presupune stabilirea necesarului de personal, recrutarea, selectarea, angajarea, evaluarea, promovarea, salarizarea, formarea și perfecționarea acestuia. Comparând resursele umane cu cele finanaciare, materiale sau informaționale, cele umane sunt unice datorită faptului că posedă un potențial de creștere și dezvoltare, au capacitatea de a-și învinge propriile limite, pot face față provocărilor sau exigențelor de la locul de muncă. De asemenea, resursele umane sunt singurele care au capacitatea de a produce și reproduce celelalte resurse din cadrul organizației.

Organizațiile pot fi definite drept sisteme socio-economice în care are loc producerea de servicii și bunuri având drept scop obținerea unui profit, ca urmare a combinării factorilor de producție (resursele materiale, financiare, informaționale și umane). Mai mult, evoluția unei organizații depinde de gradul de angajare al actorilor implicați. Astfel, dintre resursele utilizate de o organizație, resursele umane ocupă un loc foarte important datorită faptului că reprezintă sufletul care dă viață sistemelor, având un caracter particular deoarece fac parte din numeroase sisteme sociale (prieteni, familie, diferite organizații, etc). Această apartenență socială multiplă fac posibilă înzestrarea individului cu un anumit set de valori, obiceiuri și o anumită pregătire profesională.

Datorită faptului că rolul și particularitățile resurselor umane au fost obiectul multor studii, s-a adus în atenția managerilor faptul că resursele umane constituie principalele resurse strategice ale unei organizații. Noua filozofie a organizațiilor pune un preț foarte mare pe rolul resurselor umane în cadrul organizațiilor.

Sintetizând afirmațiile de mai sus putem concluziona faptul că resursele umane reprezintă cele mai importante active ale unei organizații, deoarece prin intermediul lor are loc punerea în practică a obiectivelor stabilite, cu ajutorul unei utilizări eficiente a celorlalte resurse: financiare, materiale și informaționale. Așadar, succesul unei organizații este condiționat de modul în care resursele umane își pun capacitățile intelectuale și creative în slujba îndeplinirii sarcinilor.

Noțiuni privind managementul resurselor umane

Conceptul de MRU

Managementul resurselor umane este definit ca un ansamblu de activități prin care se urmărește procurarea, dezvoltarea și păstrarea resurselor umane necesare unei organizații, pentru ca aceasta să își atingă obiectivele.

Conceptul de Management al Resurselor Umane este unul foarte complex care face referire la filozofia, politicile, practicile și procedurile prin intermediul cărora angajații sunt îndrumați către obținerea unei eficiențe maxime.

Conform afirmației unor autori managementul resurselor umane „s-a desprins de managementul general, s-a diferențiat și autonomizat, restrângându-și problematica sau obiectul de studiu și s-a specializat, având în prezent un loc bine precizat în cadrul managementului general”.

Managementul resurselor umane este un termen mai modern, ținând cont de denumirile tradiționale pe care le-a avut de-a lungul timpului: „administrarea personalului”, „relațiile industriale”, „conducerea activităților de personal”, „dezvoltarea angajaților”, „managementul personalului”, ect. De asemenea, totalitatea activităților care aparțineau sferei personalului, în prezent aparțin domeniului de management al resurselor umane.

Prin Managementul Resurselor Umane se înțelege totalitatea activităților prin care se urmărește îmbunătățirea performanțelor angajaților dintr-o organizație, dar și relațiile existente între aceștia. Activitățile specifice managementului resurselor umane sunt: recrutarea și selecția, adaptarea noilor angajați, evaluarea performanțelor obținute de angajați, stimularea materială și morală a angajaților, dar și gestionarea relațiilor de muncă.

Importanța managementului resurselor umane este subliniată și de către profesorul Viorel Lefter : „Funcțiunea care facilitează cea mai eficientă folosire a oamenilor în vederea realizării obiectivelor individuale și organizaționale”.

Conceptul de management al resurselor umane vizează totalitatea activităților care se orientează către factorul uman, având ca obiective: conceperea, proiectarea, utilizarea optimă, întreținerea și dezvoltarea socio-umană. În același timp, MRU reprezintă un complex de măsuri concepute interdisciplinar cu privire la recrutarea, selecția personalului, încadrarea, stimularea morală și materială, până la încetarea contractului de muncă.

Privind din prisma deciziilor, Managementul Resurselor Umane reprezintă „ansamblul deciziilor care afectează relațiile dintre principalii parteneri sociali – patronul și angajații – menite să asigure sporirea productivității și a eficienței activității economice”.

O preocupare principală a unei organizații este cea de promovare a unui management al resurselor umane cât mai potrivit, dar și crearea unui climat motivațional sau organizațional adecvat, în care nevoile salariatului să poată să fie integrate în nevoile organizației și prin intermediul căreia individul să își satisfacă cât mai bine propriile obiective muncind pentru obiectivele organizației. În acest sens, doctorul în economie Aurel Manolescu afirmă: „Resursele umane constituie un potențial uman deosebit, care trebuie înțeles, motivat sau antrenat în vederea implicării cât mai depline sau mai profunde a angajaților la realizarea obiectivelor organizaționale.”

Managementul resurselor umane are în vedere ameliorarea continuă a activității tuturor angajaților unei organizații, având drept scop realizarea misiunii și obiectivelor organizaționale.

Principiile de bază ale MRU sunt: aprecierea resurselor umane ca o resursă vitală, corelarea politicilor și sistemelor privind resursele umane cu misiunea și strategia organizației, dezvoltarea unei culturi organizaționale sănătoase, dar și direcționarea eforturilor salariaților în vederea realizării eficiente a misiunii și obiectivelor care au fost stabilite.

S-a arătat faptul că investirea în resursele umane este calea cea mai sigură investiție pentru a garanta supraviețuirea organizației, capitalul uman înlocuind capitalul financiar, ca resursă strategică.

Creșterea economică a avut ca rezultat principal amplificarea concurenței. Având în vedere acest lucru, cumpărătorii au devenit mult mai sensibili în ceea ce privește raportul calitate-preț al produselor pe care le cumpărau. În același timp, la nivelul organizațiilor a fost determinată necesitatea unui triplu efort pentru inovare, productivitate și calitate. În aceste condiții, managementul resurselor umane a devenit un factor de bază al rezultatelor economice obținute la nivelul organizațiilor. (Acest lucru este reflectat schematic în fig. 1.1.).

Obiectivele

organizației

Integrarea

Aspectelor sociale

Motivarea și obținerea adeziunii

la obiectivele unității

Adaptarea și formarea lucrătorilor,

În funcție de nevoile unității

Fig. 1.1. Locul managementului resurselor umane în conducerea generală a întreprinderii

Funcțiile MRU

Funcțiile sau activitățile cele mai importante ale managementului resurselor umane sunt: asigurarea cu personal, menținerea, motivarea și dezvoltarea personalului.

Fig. 1.2. Principalele funcții ale managementului resurselor umane

Pe lângă principalele activități ale managementului resurselor umane, prezentate în schema de mai sus, putem observa și influențele externe (piața forței de muncă, cadru legislativ, sindicatele, contextul cultural, conjunctura economică) care au un impact important asupra managementului resurselor umane.

Funcția de asigurare cuprinde următoarele activități:

Planificarea resurselor umane – a cărei scop este cel de a determina nevoile și strategiile privind resursele umane, dar și estimarea cererii și ofertei de piața muncii.

Recrutarea și selecția – sunt etapele fundamentale în procesul de angajare de personal, care presupune parcurgerea mai multor pași: stabilirea nevoii de personal, localizarea și atragerea persoanelor care prezintă interes pentru posturile respective, finalizând cu luarea deciziei în procesul de recrutare. Recrutarea presupune un ansamblu de procese pe baza cărora se aleg persoanele care întrunesc cunoștințele, calitățile și aptitudinile necesare în vederea realizării obiectivelor, sarcinilor și responsabilităților specifice fiecărui post în parte.

Socializarea angajaților – care facilitează integrarea angajaților în cadrul organizației. Acest aspect este important deoarece obținerea unor rezultate satisfăcătoare depinde și de mediul de la locul de muncă, de relațiile cu ceilalți angajați.

Funcția de dezvoltare cuprinde următoarele activități:

Activitățile de formare și perfecționare a salariaților – presupun instruirea personalului, având drept scop dezvoltarea competențelor care să le permită indivizilor obținerea unor performanțe la locul de muncă.

Reorientarea profesională – presupune recalificarea profesională a angajaților pe baza cerințelor organizației.

Dezvoltarea carierelor în cadrul organizației – are ca scop asigurarea unei corespondențe între nevoile profesionale ale angajaților și posturile disponibile în cadrul organizației.

Dezvoltarea organizațională – are ca scop asigurarea unor relații sănătoase intra și intergrupuri.

Funcția de motivare este reprezentată de capacitatea de a stimula salariații pentru a atinge performanțele. Această funcție presupune întâi cunoașterea unicității fiecărui individ în parte, urmată de adoptarea unor tehnici motivaționale care trebuie să de adapteze fiecărui individ. Cuprinde următoarele activități:

Recompensarea angajaților – presupune asigurarea unor recompense (financiare sau nonfinanciare) motivante și echitabile.

Evaluarea performanțelor – presupune crearea unor sisteme de recompensare și de apreciere a performațelor obținute de angajați.

Proiectarea posturilor – presupune stabilirea modalităților în care obiectivele, sarcinile și responsabilitățile sunt organizate, modalități care să conducă la creșterea motivației angajaților.

Funcția de menținere presupune asigurarea unor condiții de muncă apreciate de angajați ca fiind necesare pentru a-i determina să rămână în cadrul organizației, și cuprinde următoarele activități:

Disciplină, securitate și sănătate – presupun existența unor condiții adecvate de igienă, protecție și desfășurarea unor programe în vederea combaterii cauzelor care duc la ineficiența angajaților (diminuarea stării de oboseală, asigurarea unei concordanțe între obiectivele personale și cele ale organizației, etc).

Relațiile cu sindicatul – presupun existența unor relații management-sindicat sănătoase, care să fie bazate pe colaborare.

Asistența angajațiilor – presupune prestarea unor servicii pentru salariați, consilierea lor în cazul în care se confruntă cu o problemă (chiar și cele de tip personal).

Organizarea activităților de resurse umane

Obiectivele managemntului resurselor umane privesc, în principal, următoarele domenii: gestiunea personalului, raporturile sociale și integrarea personalului.

Gestiunea personalului are în vedere menținerea organizării firmei prin intermediul unor metode care sunt aplicate. Modalitățile de gestionare sunt alese în funcție de tradițiile, avtivitatea, personalul fiecărei organizații.

Relațiile sociale au în vedere soluționarea unor probleme care pot apărea în cadrul organizației: soluționarea conflictelor și a reclamațiilor, negocierea convențiilor colective, etc.

Integrarea personalului presupune facilitarea adaptării personalului în cadrul întreprinderii, aplicând diferiți factori de motivare și participare prin care să se încurajeze libera exprimare a salariaților, existența unor cercuri de calitate, ect.

Realizarea acestor obiective contribuie la realizarea principalului obiectiv la managementului resurselor umane, care este reprezentat de creșterea performaței în cadrul firmei, adică creșterea eficienței cu care firma își utilizează resursele: umane, financiare, materiale și informaționale.

Ca obiective fundamentale ale M.R.U. se desprind:

adaptarea strategică a M.R.U. în cadrul planificării strategice de ansamblu a organizației, în concordanță cu politica de firmă și cultura de organizație specifică;

creșterea flexibilității organizației prin intermediul elaborării unei structuri organizatorice receptive la transformări;

motivarea loialității angajaților față de organizație și de obiectivele acesteia, prin motivarea adecvată a personalului;

asigurarea calității întregii activități a organizației, prin implementarea conceptelor “Managementului Calității Totale” (T.Q.M).

În practică, activitățile de resurse umane sunt desfășurate de către persoane specializate. Un manager de resurse umane este responsabil de gestionarea eficientă a resurselor umane din cadrul unei organizații.

Astfel, principalele sale responsabilități sunt:

consilierea altor manageri în probleme de resurse umane;

coordonarea desfășurării activității de resurse umane;

coordonarea elaborării programelor și politicilor de resurse umane;

coordonarea personalului existent în cadrul departamentului de resurse umane;

elaborarea strategiei de resurse umane;

monitorizarea tuturor costurilor de personal;

monitorizarea relațiilor de muncă în cadrul organizației;

organizarea activităților corespunzătoare departamentului de resurse umane;

reprezentarea departamentului de resurse umane.