Strategii DE Promovare A Serviciilor Educationale
STRATEGII DE PROMOVARE A SERVICIILOR EDUCAȚIONALE
LISTA ABREVIERILOR
APL – Administrația Publică Locală;
APC – Acordul de Parteneriat și Cooperare.
UE – Uniunea Europeană;
nr. – numărul;
art. – articol;
alin. – alineat;
alin.fin. – alineat final;
lit. – litera;
pct. – punctual;
op.cit. – opera citată;
cit. – citată de;
vol. – volum;
cap. – capitol;
p. – pagina.
ABBREVIATIONS
APL – local public administration.
APC – partnership and cooperation agreement.
UE – European Union;
nr. – number;
art. – article;
alin. – paragraph;
alin.fin. – final paragraph;
lit. – point;
pct. – punctual;
op.cit. – cited work;
cit. – cited;
vol. – volume;
cap. – chapter;
p. – page.
INTRODUCERE
Dezvoltarea societății, îndeosebi într-o eră a schimbării, depinde nemijlocit de evoluția învățămîntului, care este unul dintre instrumentele principale cu care societatea stimulează, dirijează și controlează procesele dezvoltării. Opțiunea pentru o societate democratică și deschisă reclamă focalizarea eforturilor asupra „dimensiunii educative a dezvoltării sociale”, care, în concordanță cu dimensiunile economică, politică și culturală, trebuie să construiască o societate sănătoasă, îmbunătățind calitatea vieții printr-o educație superioară.
Noua politică educațională prefigurată în finalitățile educației implică un management educațional care să asigure dezvoltarea organizațională prin promovarea unei strategii educaționale de sporire a performanței resurselor umane, centrate pe formarea și dezvoltarea personalității umane, capabile să ia decizii de sine stătător în vederea realizării propriului destin și să opteze pentru o societate democratică. Valorificarea resurselor de care dispune managementul, aplicarea lui creativă reprezintă deziderate ale epocii contemporane, pot asigura dezvoltarea sistemului de învățămînt, într-o societate bazată pe cunoaștere și informatizare, spre care tinde Republica Moldova.
Un grad de actualitate se imprimă și datorită faptului că la nivel central, funcțiile de promovare a serviciilor publice educaționale sunt executate de ministerul de profil și la nivel local – de direcțiile generale raionale/municipale învățământ. În cazul învățământului profesional de toate nivelurile, managementul activității de marketing impune, în mod clar, crearea unei structuri/subdiviziuni instituționale având competențele de rigoare. Date fiind atribuțiile, această structură se va subordona direct rectorului/directorului, asigurând corelarea eficientă a tuturor proceselor ce țin de organizarea și funcționarea instituțională. Sarcinile structurii respective vor fi asimilate drept atribuții clasice, din rândul cărora nu vor lipsi activitățile de cercetare a evoluției mediului economico-social, pieței educaționale, pieței forței de muncă, precum și activități de planificare la baza cărora vor sta deciziile privind piețele-țintă specifice, poziționarea pe piață etc. La fel de importante vor fi activitățile ce țin de formularea și implementarea politicilor de produs, preț, furnizare, promovare a serviciilor educaționale, cele de proces și personal, de control al rezultatelor prin măsurarea nivelului de satisfacție a clienților etc.
Gradul de cercetare a temei: În procesul de lucru asupra proiectului au fost studiate și utilizate lucrările unor savanți, cum ar fi: H. Fayol, S. Fishers, E. Meillot, P. Sammuelson, A. Maslow, F. Herzberg, F. Hudoury, E. Hrișcev, P.Movileanu, C. Howard, R. Konig, S. Chircă, V. Cojocaru, S. Certan, B. Melnic, S. Maximilian, D. Moldovan, I. Sîrbu. Au fost aplicate, de asemenea, o serie de metode și procedee ale filosofiei generale, analizei sistematice, formalizării, îmbinării analizei și sintezei logice.
În știința autohtonă, pentru prima dată, termenul servicii publice educaționale a fost întrodus de către D. Patrașcu în contextul tezei de doctor habilitat ”Bazele pedagogice ale managementului procesului de pregătire pentru muncă a elevilor din Republica Moldova”. Elaborând modelul școlilor cu studiere aprofundată a tehnologiilor, autorul evidențiază o verigă managerială importantă – statul major Marketingul elevilor – ca element al auto-managementului școlar, funcțiile căruia se reduc la studierea pieței muncii și planificarea încadrării elevilor în muncă, organizarea asociațiilor de producere și comercializare a serviciilor, organizarea târgurilor și birjelor școlărești etc. Ulterior, problema politicii educaționale a fost abordată, direct sau indirect, de către Gr. Belostecinic, V. Gh. Cojocaru, N. Bucun, S. Baciu ș.a. Totuși, marketingul educațional din perspectiva calității și a pieței muncii este încă un domeniu în devenire, în proces de delimitare conceptuală și afirmare, care în prezent duce lipsă acută de un suport teoretic, ce ar putea fi aplicat în practica instituțională. Cu atât mai imperioasă necesitatea acestui suport, cu cât dezvoltarea educației la etapa actuală reclamă noi abordări și acțiuni menite să contribuie la dezvoltarea socială.
Scopul și obiectivele investigației. Scopul constă în cercetarea managementului serviciilor publice de educație în condițiile Republicii Moldova prin prisma actelor legislative și a politicilor ministeriale, punerea în evidență a potențialului uman al instituțiilor de educație și elaborarea recomandărilor necesare în raport cu sporirea rolului managementului educațional.
Obiectivele: În realizarea scopului am stabilit următoarele obiective:
Conceptualizarea managementului serviciilor publice de educație
Locul și rolul serviciilor publice de educație în sistemul serviciilor sociale: evaluare și responsabilități
Strategii utilizate în procesul de promovare a serviciilor educaționale
Alocări financiare privind dezvoltarea sectorului serviciilor publice de educație
Necesitatea implementării reformelor economice în sfera educației în RM
Metode și tehnici de creștere a eficienței serviciilor publice de educație în Republica Moldova
Suportul metodologic și teoretico-științific al lucrării: Suportul metodologic conține un complex de metode analitice, de observație a evenimentelor și transformărilor în materia managementului serviciilor publice de educație în condițiile Republicii Moldova, metode de comparație, principalul avantaj al acestei metode fiind îndreptarea spre căutarea comunului, ceia ce des se repetă în sfera aplicării metodelor manageriale, metode de cercetare a documentelor și actelor din cadrul organizației, metode de inducție și deducție, metode de content-analiză și invent-analiză etc.
Noutatea științifică și valoarea aplicativă a lucrării constă în faptul, că rezultatele analizei managementului serviciilor publice de educație în condițiile Republicii Moldova, metodele de identificare a problemelor din acest domeniu și modalitățile de soluționare a lor pot fi utilizate întru totul de structurile ierarhic superioare: de Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova, precum și de Ministrerul Educației la elaborarea materialelor pentru comisiile de specialitate din Parlament și Guvern, precum și la elaborarea proiectului bugetului de stat.
Importanța practică a cercetării constă și în faptul că metodele formulate în lucrare pot servi drept bază pentru viitoarele cercetări științifice în domeniul rolului autorităților locale în promovarea serviciilor publice educaționale în condițiile Republicii Moldova. Studierea procesului de interacțiune a teoriei și practicii managementului oferă mari posibilități pentru a spori eficiența activității manageriale la toate nivelurile sistemului instituțional.
Volumul și structura proiectului: Structura proiectului de licență este efectuată în conformitate cu normele impuse în întocmirea unei lucrări științifice. Lucrarea, conține o introducere, la fel și ea structurată, subiectul lucrării propriu zis, concluziile – atît la conținutul subiectului cît și la actualitatea temei propusă spre cercetare cît și lista bibliografică a surselor cercetate care au servit drept bază teoretică pentru întocmirea lucrării.
Cuvintele-cheie ale proiectului. serviciile publice; serviciile publice de educație; promovarea serviciilor educaționale; domeniul educațional; managementul serviciilor publice de educație.
CAPITOLUL 1. FUNDAMENTE TEORETICE CU PRIVIRE LA EVALUAREA RESURSELOR UMANE
1.1 Captualizarea managementului serviciilor publice de educație
Prezentînd în cadrul paragrafului dat conceptualizarea managementului serviciilor publice de educație, vom porni de la faptul că constituirea managementului serviciului educațional educațional a urmat procesul evolutiv al managementului general: Prima etapă: (anii 20-30, sec.XX) se distinge prin influența abordărilor „clasice” ale managementului general asupra constituirii managementului educațional (Taylor F., Fayol H.). A doua etapă: (anii 30-40, sec.XX) se caracterizează prin răspîndirea teoriei „factorului uman” (Piaget J., Peretti J.M., Organ W. D., Becker S.G. etc). A treia etapă: (anii 50-70, sec XX) se definește prin influența științelor sociale asupra dezvoltării managementului educațional. Această etapă se caracterizează prin dezvoltarea abordării managementului educațional din perspectiva sistemică și teleologică. A patra etapă: (anii 80-90, sec. XX) se caracterizează prin creșterea interesului față de managementul educațional. A cincea etapă: (începutul sec. XXI) se caracterizează prin dezvoltarea dinamică a abordărilor cu privire la managementul strategic, managementul calității.
În România analizele realizate în literatura de specialitate din ultimul deceniu aprofundează și extind conceptul de management pedagogic. Aprofundarea conceptului este asigurată prin modul de abordare a problemelor specifice procesului de învățămînt în condiții de management general și școlar (Jinga I.). O atenție specială este acordată, în ultimul timp, problemelor de management educațional pentru instituțiile de invățămint (Iosifescu Ș.), managementul organizației școlare, cultură organizațională (Păun E.; Pitariu H., State O. etc.); psihosociologia organizațiilor școlare.
Extinderea conceptului este realizată prin abordarea unor probleme speciale referitoare la managementul și cultura calității la nivelul unității de învățămînt, asigurarea calității în educație, managementul formării personalului didactic. În acest cadru de referință, sînt de semnalat și temele noi apărute, care se referă la managementul stresului ocupațional al profesorilor (Brațe A.), managementul prin proiecte (Alecu S.); management general și strategic în educație (Alois Gh.); dezvoltarea organizației școlare; profesorul–manager; leadership și management etc.
În R. Moldova problematica managementului educațional se plasează tot mai insistent în vizorul investigațiilor științifice, începînd cu anii 1990 și ia amploare către 1996. O analiză retrospectivă asupra evoluției managementului educațional în R. Moldova din ultimii ani ne permite să afirmăm că aceasta s-a realizat conform/în contextul/ca rezultat al reformei învățămîntului, comportînd un caracter coerent, logic și corespunzător etapelor de dezvoltare a învățămîntului.
În contextul reformei, problema managementului, adecvat învățămîntului modern, devine una oportună în schema largă a demersurilor inovatoare în evoluția învățămîntului din Republica Moldova. Astfel, în 1996 Musteață S. fundamentează bazele pedagogice ale modelului integrativ de dezvoltare a invățămintului in Republica Moldova. Autorul propune noi direcții în teoria și practica proiectării modelelor de dezvoltare a învățămîntului; avansează modelul integrativ de dezvoltare a învățămîntului în Republica Moldova, argumentează factorii reformei învățămîntului preuniversitar.
Una dintre primele lucrări metodice autohtone în managementul educațional, care abordează problema la nivelul învățămîntului preuniversitar este elaborată de Patrașcu D. în 1997, după care cercetătorul continuă abordarea problematicii managementului pedagogic prin prisma activității organizațional–pedagogice a managerului școlar, conturînd și esențialоzînd specificul activității managerului din sistemul de învățămînt.
Pentru a completa lipsa suportului teoretico–metodologic în acest domeniu, în 2004 apare prima serie de lucrări în problematica managementului educațional, sub redacția lui Bucun N., Caisîn S. etc. În această serie apar cоteva volume dedicate managementului în învățămînt: Bazele managementului educațional, Managementul resurselor umane, Managementul evaluării calității în învățămint, toate promovînd un scop unic: implementarea unui management modern în învățămînt prin schimbarea mentalității conducătorilor instituțiilor de învățămînt în contextul noilor orientări și realități în vederea оmbunătățirii calității învățămîntului.
Evoluția managementului educațional cоștigă în consistență prin cercetările fundamentale în problematica managementului educațional și reformării acestuia, avansate de Cojocaru V. Gh. Analizînd sistemul de conducere din învățămînt la parametrii reali, V. Gh. Cojocaru conluzionează că, deși reforma a luat amploare și a cuprins majoritatea domeniilor, sistemul de conducere continuă să rămînă ierarhic–autoritar, se sprijină preponderent pe concepția referitoare la organizarea birocratică, pe „modelul bazat pe ordine”, de formare a omului executor; la toate nivelurile învățămîntului se manifestă un grad sporit de conservatorism, rigiditate a structurilor, separarea strictă a funcțiilor de conducere de cele de execuție, centralizarea deciziilor și predominarea controlului. Cercetătorul este convins că menținerea unei conduceri empirice, tradiționaladministrative, încorsetează eforturile cadrelor didactice, ale comunității în vederea realizării obiectivelor educaționale, fapt ce restrînge acțiunile de edificare a unui învățămînt prospectiv, flexibil și deschis, adecvat opțiunilor individuale și societății democratice, căci continuă să existe un tipar de management depășit, menținut de cadrul legislativ–normativ, centrat pe paradigma administrativă.
În sensul acestor disfuncționalități, V. Gh. Cojocaru trasează direcțiile, prioritățile și principiile reformei manageriale. Cercetările realizate de V. Gh. Cojocaru conturează o nouă paradigmă de management educațional, elaborată în perspectiva unei societăți democratice bazate pe cunoaștere și informatizare. Cercetătorul elaborează fundamentele teoretice și metodologice ale reformei manageriale in invățămint, fundamentează principiile reformei manageriale în învățămînt; determină metodologia intervenției asupra sistemului de conducere cu scopul de a-l schimba, a-i da o orientare modernă și democratică, intervenție care include componentele: metodologică, relațională, tehnică, sistemică.
În paralel, abordează problema formării personalității din perspectivă managerială modernă, întemeiază și promovează paradigma de formare a omului decident cu opțiuni democratice; elaborează o taxonomie a finalităților manageriale operabile în perspectiva evaluării sistemului de învățămînt, perfecționării continue a funcționalității lui, cu orientare spre autoreformă, asigurarea calității educației; elaborează matricele pe sisteme de management tehnologic, politic, cultural, care identifică activitatea managerială în contextul schimbărilor socioeducaționale și converge cu demersul inovator în edificarea „școlii inovatoare”, ca „moment al schimbării în evoluția învățămîntului”; conceptualizează profilului psiho-socioîprofesional al managerului școlar, al structurii de competențe, al calificării specifice și al trăsăturilor de personalitate etc; elaborează cadrul conceptual normativ de formare a managerilor școlari aprobat de Ministerul Educației.
În contextul acestor cercetări cu caracter de modernizare, a fost elaborată Concepția modernizării sistemului de invățămint din Republica Moldova (2006), în care se delimitează direcțiile și prioritățile modernizării învățămîntului pentru anii 2006-2010 din perspective dezvoltării social-economice a Republicii Moldova și se formuleză obiectivele strategice pentru realizarea acestora. Concepția vizează transformarea sistemului de învățămînt într-un factor prioritar de asigurare a dezvoltării social-economice durabile a Republicii Moldova, racordarea lui la tendințele dezvoltării educației pe plan internațional, în vederea integrării în spațiul educațional european.
Un loc aparte în Concepție este acordată managementului educațional. Se menționează că noua politică educațională, prefigurată în finalitățile educației, implică un nou management educațional, care asigură dezvoltarea organizațională prin promovarea unei strategii educative de creștere a performanțelor resurselor umane, este centrată pe formarea/dezvoltarea personalității umane, capabilă să ia decizii pentru o anumită construcție statală și socială, ceea ce solicit cunoașterea profundă a managementului educațional și aplicarea lui creativă reprezintă un deziderat al epocii contemporane, care poate garanta dezvoltarea atоt a unității școlare cоt și a sistemului de învățămînt în ansamblu.
Principiile de bază ale managementului educațional stipulate în Concepție constituie: a) eficiența activității manageriale; b) conducerea participativă; c) corelarea activității de conducere cu obiectivele manageriale trasate; d) respectarea normelor comportamentale; e) delegarea de autoritate, responsabilitate și decizie; f) inovarea managerială și educațională permanentă.
Termenul generic servicii educaționale poate fi utilizat pentru a desemna rezultatele sistemului educațional formal, care, în viziunea lui C. Marinescu, are următoarele componente: serviciile educaționale propriu-zise, serviciile educaționale auxiliare, capitalul uman educațional.
Serviciile educaționale propriu-zise cuprind activitatea de predare a cadrelor didactice și cea de examinare/evaluare a performanțelor dobândite de cei instruiți. Serviciile educaționale auxiliare presupun totalitatea activităților de administrare generală a procesului educațional și de gestionare a bunurilor materiale utilizate în activitatea didactică propriu-zisă. Capitalul uman educațional se constituie din ansamblul cunoștințelor, aptitudinilor și deprinderilor dobândite de consumatorul direct al serviciilor educaționale.
Pornind de la interpretarea lui C. Marinescu privind cele trei componente ale serviciului educațional, putem deduce că în domeniul educației nu există o singură piață, ci mai multe piețe interconectate: piața programelor educaționale, piața cercetării, piața serviciilor educaționale auxiliare, piețe ale capitalului uman educațional dobândit de absolvenții diferitelor niveluri și trepte ale sistemului educațional.
Abordarea pieței educaționale presupune, de asemenea, luarea în considerare a actorilor care participă pe această piață, unii dintre aceștia fiind clienții sau consumatorii serviciilor educaționale. Putem considera termenul „client” mult prea comercial și impropriu domeniului educației. Cu toată reticența față de acest termen, în general, clienții sunt purtătorii cererii de educație, ușor de identificat, dar formând un grup foarte eterogen. Conform ideilor lui C. Marinescu, am putea distinge câteva grupuri de beneficiari sau clienți:
– clienții primari: cei care învață, beneficiarii principali și direcți ai serviciilor educaționale;
– clienții secundari: părinții, firmele sau alți diferiți sponsori care au implicare directă în finanțarea serviciilor educaționale;
– clienții terțiari: viitorii utilizatori, beneficiarii forței de muncă reprezentate de absolvenți, neimplicați direct in desfășurarea procesului de învățământ (societatea ca întreg); ei dobândesc această calitate prin raportarea la proprietarii capitalului uman educațional (absolvenți) cu care intră in contact prin intermediul pieței muncii.
Una din cele mai importante caracteristici ale pieței educaționale, care necesită abordare separată, este concurența. Concurența reprezintă confruntarea deschisă/liberă, cu mijloace oneste, desfășurată între prestatorii de servicii pentru a atrage în favoarea lor consumatorii. Concurența este adesea echivalentă cu rivalitatea care se referă, în principal, la calitate, servicii adiacente/auxiliare și combinații ale acestora, prețuri sau alți factori care contează pentru consumatorii de servicii. Concurența este un factor generator de progres, de înnoire, care, indiscutabil, duce la dezvoltarea instituțională, ea este o realitate acceptată, cu care trebuie să ne obișnuim și în învățământ. Ph. Kotler afirmă că recunoașterea existenței concurenței este un indiciu că orice organizație nonprofit adopta modul de gândire strategic.
Diferite studii și cercetări efectuate în țări în care piața educațională este foarte dezvoltată și competitivă, arată că, odată cu amplificarea concurenței pe piață, a crescut și interesul pentru marketingul educațional. Unele practici aplicate de către instituțiile de învățământ în scopul sporirii performanței instituționale pot fi atribuite metodelor și instrumentelor specifice marketingului.
Pentru realizarea obiectivelor de marketing, se impune efectuarea sistematică a unor cercetări pe piața educațională pentru crearea unor modele de marketing adecvate medului în care se produc și se oferă serviciile educaționale. Desfășurarea în bune condiții a procesului managerial al instituției impune identificarea și buna cunoaștere a mediului de marketing al acesteia. Piața reprezintă o componentă fundamentală a mediului de marketing al instituției. Relațiile de piață sunt cele care se desfășoară între instituție și agenți ai mediului său extern. În primul rând, acestea sunt relații de concurență cu unități de profil similar, cu care își poate disputa aceleași categorii de beneficiari ai serviciilor.
La fel de importantă este, în contextul abordării pieței serviciilor educaționale drept o subdiviziune a pieței globale, elucidarea segmentelor de piață, ce reprezintă grupări omogene de beneficiari, delimitate după anumite criterii: vârstă, sex, nivelul studiilor, nivelul veniturilor etc. Oricât de complexă ar fi structura sa, piața trebuie privită ca un tot unitar, în cadrul căruia segmentele de piață nu sunt decât niște elemente interdependente. Alături de segmentele de piață, este important a fi menționate și nișele de piață, care sunt grupuri mai restrânse de beneficiari, aflate în căutarea unor servicii educaționale specifice, cum ar fi programele de formare continuă, studiile la distanță etc. De aceea, în scopul atingerii obiectivelor, se impune ca instituția să identifice și să țintească segmentele/nișele pieței și să se poziționeze pentru a presta cel mai bine cele mai de calitate servicii.
Poziționarea pe piață a instituției presupune proiectarea caracteristicilor serviciului educațional și crearea unei imagini distincte a acestuia, care să se adreseze, cu precădere, segmentului/segmentelor-țintă selectate. Poziția unui serviciu indică locul pe care acesta îl ocupă în concepția consumatorilor/beneficiarilor, în raport cu serviciile concurenței.
În virtutea unor circumstanțe obiectiv constituite, dar și a subiectivismului politicilor educaționale promovate la diferite etape de devenire a sistemului de învățământ național, piața educației se află, astăzi, într-un amplu proces de transformare, contextul social-economic actual situând instituțiile de învățământ într-un mediu concurențial liber. În aceste condiții, este cert că se vor dezvolta și vor rezista numai instituțiile performante, care sunt în pas cu direcția în care evoluează societatea și cu cerințele acesteia.
1.2 Sistemul de administrare a serviciilor publice de educație în Republica Moldova
În continuare vom menționa că serviciile publice educaționale formeză în sine sistemul de învățămînt. Ele vizează desigur și un sistem de instituții de învățământ, organizat pe niveluri și trepte, care, teoretic, asigură cererea de educație pentru diverse categorii de consumatori prezenți pe piață. Nivelurile cu cea mai puternică prezență pe piață, învățământul obligatoriu și învățământul liceal alcătuiesc o rețea de unități școlare care încadrează toți copiii de vârsta corespunzătoare.
Tabelul 1.1 Instituții de învățământ primar și secundar general
Sursa: Educația în Republica Moldova. Publicație statistică, 2009/2010. Chișinău: Biroul Național de Statistică, 2010
Din punctul de vedere al distribuției teritoriale, geografice, pe piața educațională urbană, la nivelurile învățământului obligatoriu și liceal, prevalează liceele cu o pondere de 63%, fiind urmate de gimnazii cu 14 la sută. Pe piața rurală, ponderea o dețin gimnaziile cu 58%, urmate de licee cu doar 23%.
În anul de studii 2009-2010, în învățământul primar și secundar general au fost cuprinși 413,7 mii elevi, cu 4,7% mai puțin decât în anul de studii precedent. Acest indicator s-a diminuat cu 34,3% comparativ cu anul de studii 2000-2001, iar numărul populației din grupa de vârstă 7-18 ani în aceeași perioadă a înregistrat o micșorare de 27,2%. Numărul de elevi la 10000 locuitori a constituit 1160 persoane față de 1217 în anul de studii 2008-2009.
La analiza situației în învățământul obligatoriu, se ține cont de procesele demografice care sau înregistrat pe parcursul ultimilor ani și care vor influența, în perspectivă, structura populației școlare. Conform datelor oficiale furnizate de Biroul Național de Statistică, populația școlară scade continuu, iar Ministerul Educației estimează că în următorii ani contingentul de elevi la intrare în învățământul gimnazial se va micșora cu 12%, iar la ieșire – cu 29%.
Analiza ofertei educaționale la nivelurile învățământului obligatoriu și liceal denotă un șir de realizări în ceea ce privește asigurarea accesului la educație: revitalizarea instituțiilor preșcolare, creșterea ratelor de înrolare în învățământul preșcolar și primar, asigurarea condițiilor pentru realizarea dreptului la studii în limbile minorităților etnice, dotarea claselor de calculatoare conectate la Internet etc.
În același timp, se atestă numeroase constrângeri care afectează calitatea educației naționale: declinul ratelor de înrolare în învățământul gimnazial, disparitățile rural-urban, problemele copiilor din familiile cu părinți migranți etc. Geneza acestor limitări se regăsește, în temei, în problemele legate de tranziție: recesiunea economică, deteriorarea nivelului de trai al populației, devalorizarea esenței educației pentru anumite categorii sociale ș. a.
Pornind de la analizele efectuate, se profilează concluzia că se cer a fi întreprinse eforturi susținute în vederea eliminării constrângerilor existente pentru realizarea prevederilor ODM în sfera educației. Domeniile prioritare de intervenție ar fi optimizarea rețelei de instituții, diversificarea mecanismelor de dirijare și de finanțare a învățământului, modernizarea procesului de formare inițială și continuă a cadrelor didactice, ameliorarea bazei tehnico-materiale, mobilizarea comunităților în procesul de modernizare a învățământului ș.a.
În conformitate cu structura sistemului educațional din Republica Moldova, stabilită în Legea învățământului, formarea profesională se realizează în cadrul a trei niveluri de învățământ: secundar profesional, mediu de specialitate și superior.
Structura actuală s-a stabilit în rezultatul promovării unor reforme profunde, structurale și de conținut, care au vizat toate nivelurile învățământului, inclusiv învățământul secundar profesional, misiunea căruia este să răspundă cerințelor și provocărilor noilor realități economice. Pe parcursul devenirii educației naționale, evoluția învățământului secundar profesional a fost cea mai sinuoasă. Aceasta și grație persistenței unor factori endemici procesului de deconstrucție a sistemului unional de organizare și funcționare a economiei și de constituire a unei economii proprii, fundamentate pe cerere-ofertă, corespunzătoare unor noi tendințe și procese de dezvoltare economică și socială a statului.
După aprobarea Legii învățământului (1995), au fost stabilite etapele de experimentare și implementare a noilor structuri instituționale în învățământul secundar profesional. Cu titlu de noutate absolută, au fost instituite școlile profesionale polivalente cu trei trepte. Conceptul respectiv prevedea instruirea și formarea profesională graduală, cu ieșire:
pe piața muncii, după absolvirea oricărei din cele trei trepte;
în învățământul liceal (clasa XII), în învățământul mediu de specialitate, după absolvirea treptei a II-a;
în învățământul superior, după absolvirea treptei a III-a.
Astfel, în anii 1995-1997 a fost experimentată treapta I a ȘPP, iar pe parcursul anilor 1997-1999 – treptele a II-a și a III-a. Reformele au fost orientate spre schimbarea cadrului instituțional, nu și a programelor educaționale realizate de către aceste instituții. De exemplu, școlile tehnicoprofesionale au fast transformate în ȘPP și școli de meserii, pentru ca mai apoi primele să devină școli profesionale, fără a fi modificate esențial programele educaționale.
Structura instituțională a ȘPP cu trei trepte nu a fost, însă, validată de timp, drept care în anul 2003, au fost operate modificări în Legea învățământului 68, prin care școala polivalentă a fost înlocuită de două tipuri de instituții – școala profesională și școala de meserii – care funcționează până în prezent. Rețeaua actuală a instituțiilor secundar profesionale este constituită din 52 de școli profesionale și 23 de școli de meserii (inclusiv, 2 private și 6 pe lângă instituțiile penitenciare).
Tabelul 1.2 Instituții și elevi în învățământul secundar profesional
Sursa: Educația în Republica Moldova. Publicație statistică, 2009/2010. Chișinău: Biroul Național de Statistică, 2010
La începutul anului de studii 2009/2010, în învățământul secundar profesional studiau cca.22,2 mii elevi, cu 2,1 mii (8,7%) mai puțin decât în anul de studii precedent. Majoritatea elevilor din învățământul secundar profesional (88,6%) sunt înscriși în școlile profesionale, iar 11,4% în școlile de meserii. Dinamica formării contingentului de elevi în învățământul secundar profesional denotă că acesta se menține aproximativ la aceleași cote, fiind în ușoară majorare între anii 2005-2009, ca urmare a politicilor statale de revigorare și consolidare a acestui nivel al învățământului.
Consolidarea și modernizarea învățământului profesional secundar și mediu de specialitate în ultimii ani a fost posibilă și realizată prin intermediul unor proiecte de asistență externă: Dezvoltarea învățământului profesional din Republica Moldova, implementat de Agenția Suedeză de Dezvoltare SIDA, Standardele Ocupaționale Moldovenești (SOMEC), implementat de Agenția Elvețiană de Dezvoltare, Consolidarea Sistemului de Educație Profesională Tehnică în Moldova (CONSEPT) și Instruirea modulară pentru muncitori în contextul angajării în câmpul muncii, implementate de Filiala Fundației Internaționale „Liechtenstein Development Service”; Școlile profesionale de profil agricol ca centre de competență regională pentru educația regională și instruirea în localitățile rurale (MOLAGRI), implementat de Agenția Austriacă de Dezvoltare KulturKontakt etc. Contribuția donatorilor externi a fost determinantă în dezvoltarea organizațională și curriculară, de personal, în ameliorarea bazei didactice și tehnico-materiale a unor instituții.
La momentul proclamării independenței Republicii Moldova, funcționau 9 instituții de învățământ superior, cu un contingent total de 54,7 mii studenți. Din punct de vedere statistic, se înregistra aceeași situație ca și până în anul 1991. În scurt timp, însă, s-a produs o majorare considerabilă a numărului de instituții, în special din contul instituțiilor private care au apărut ca expresie a noilor realități economice, în cadrul cărora se încuraja prestarea serviciilor educaționale în baza principiilor comerciale.
Piața învățământului superior a cunoscut evoluții spectaculoase la sfârșitul anilor 90 și până către 2007. A fost o perioadă de creștere explozivă a numărului de instituții de învățământ superior și studenți, cu ritmuri care au devansat dezvoltarea potențialului uman și tehnico-material al instituțiilor.
Tabelul 1.3 Evoluția învățământului superior: instituții, studenți
(R
Sursa: Munteanu I., Ioniță V. Managementul cunoștințelor. Chișinău: Cartier, 2011
În condițiile deficitului bugetar și sacrificării mijloacelor destinate învățământului, paralel cu învățământul public, în Republica Moldova s-a constituit treptat rețeaua învățământului privat, inițial, ca prestare contra plată a anumitor servicii educaționale. Această nouă formă de organizare a învățământului a fost inclusă și în Programul de stat de dezvoltare a învățământului pe anii 1999- 2005, în conformitate cu care, de rând cu alte finalități generale pronosticate, figurează dezvoltarea învățământului privat ca alternativă a învățământului public și stabilirea și funcționarea sistemului de marketing al serviciilor educaționale.
În continuare ne vom referi la responsabilitatea autorităilor publice în domeniul sistemului educațional. Potrivit art. 107 din Constituția Republicii Moldova, ministerele, care, în baza legii, exercită conducerea domeniilor ce le corespund și poartă răspundere pentru activitatea lor.
În continuare vom menționa că autoritatea publică cea mai importantă din Republica Moldova care are atribuții în cadrul promovării politicilor publice educaționale, este Parlamentul. Conform art 66 din legea Învățămîntului a Republicii Moldova, reformarea structural-sistematică a învățămîntului se va realiza în perioada de tranziție, pînă la 2005, în baza Programului de stat de dezvoltare a învățămîntului în Republica Moldova, aprobat de Parlament.
Următoarea autoritate care are atribuții în cadrul implimentării politicilor publice din sfera științei și inovării, este Guvernul Republicii Moldova. Astfel, Constituția utilizează noțiunea de guvern în sensul ei restrîns. Constituția în vigoare este prima care utilizează noțiunea de guvern în țara noastră. Constituțiile sovietice utilizau sintagma „sovietul (consiliul) miniștrilor”. Mai exact, termenul guvern a intrat în circuitul juridic recent al Republicii Moldova odată cu adoptarea Legii cu privire la Guvern din 31 mai 1990.
Această lege reprezintă la ora actuală unicul act juridic care nu numai că stabilește statutul Guvernului Republicii Moldova, dar și statutul altor organe ale administrației de stat din Republica Moldova, locul lor și relația acestora cu organele administrației publice locale. Trebuie luat în vedere că Legea cu privire la Guvern din momentul adoptării și pînă în prezent a suferit multe schimbări, ea nu este perfectă și nu reglementează întru totul împuternicirile organelor administrației de stat în sistemul organelor autorității de stat, motiv din care un imperativ al timpului a devenit necesitatea adoptării unei noi Legi cu privire la Guvern. La moment, în proces de adoptare se află proiectul Legii privind organizarea și funcționarea administrației publice centrale și deoarece aceasta se referă la administrația de stat, atunci ar trebui să încorporeze și prevederile din Legea cu privire la Guvern, de exemplu ca un titlu distinct – Guvernul.
Celălalt titlu ar fi fost organele administrației de stat de specialitate, or Guvernul de asemenea se atribuie la administrația de stat, odată ce exercită conducerea ei. În atare circumstanțe, Legea cu privire la Guvern în vigoare se va abroga odată cu adoptarea noii legi menită să reglementeze organizarea și funcționarea administrației de stat.
La fel este necesar să menționăm că, Constituția Republicii Moldova și Legea cu privire la Guvern stabilesc rolul Guvernului în sistemul organelor puterii executive, care constă în asigurarea realizării politicii interne și externe a statului și exercitarea conducerii generale a administrației publice. Trebuie să menționăm că dispozițiile normative expuse nu definesc completamente statutul constituțional al Guvernului. Rolul Guvernului este semnificativ nu numai prin activitatea sa executivă internă și externă, dar și prin cea normativă, apărută în baza delegării legislative acordate în Parlament în temeiul art.106 sau prin exercitarea dreptului de inițiativă legislativă prevăzut de art. 73 din Constituție.
În consecință, rolul Guvernului în cadrul statului și al societății se exprimă nu numai în sfera exclusiv executivă, ci și prin colaborarea cu celelalte autorități publice, inclusiv cu puterea legislativă, inclusiv în probleme de promovare a politicilor publice educaționale. Conform pct 5 art 10 din din Legea Învățămîntului a Republicii Moldova, actele de confirmare a studiilor gimnaziale și liceale în instituțiile de învățămînt de stat se eliberează gratuit. Eliberarea duplicatelor acestor acte se efectuează contra plată, al cărei cuantum se stabilește de Guvern.
Conform art 40’1 pct 7 din Legea Învățămîntului a Republicii Moldova Guvernul: a) decide asupra propunerilor Ministerului Educației și ale Academiei de Științe a Moldovei privind înființarea, reorganizarea sau lichidarea instituțiilor de stat de învățămînt liceal, special, secundar profesional, complementar, mediu de specialitate, subordonate autorităților administrației publice centrale; b) confirmă propunerile Ministerului Educației și ale Academiei de Științe a Moldovei de înființare, reorganizare sau lichidare a instituțiilor de stat de învățămînt superior universitar și le înaintează spre aprobare Președintelui Republicii Moldova; c) examinează și înaintează propuneri de înființare, reorganizare sau lichidare a instituțiilor de cercetări științifice, a instituțiilor de perfecționare a cadrelor și le prezintă spre aprobare Președintelui Republicii Moldova.
Ministerul Educației. Ministerul Educației este organul central al administrației publice în domeniul învățămîntului. Ministerul Educației își coordonează activitatea cu ministerele și depratamentele de resort în domeniul învățămîntului secundar profesional, mediu de specialitate, al învățămîntului superior, postuniversitar, al învățmîntului pentru adulți și al perfecționării și recalificării cadrelor.
Ministerul Educației își exercită funcțiile de control de control asupra respectării legislației învățămîntului prin intermediul inspecției școlare de stat, instituite în cadrul ministerului. Regulamentul inspecției școlare de stat se aprobă de Guvern. Pentru exercitarea atribuțiilor, Ministerul Educației poate constitui comisii sau consilii consultative de experți, alcătuite pe criterii de prestigiu profesional și moral.
Ministerul Educației are, în principal următoarele competențe:
elaborează strategia și promovează politica de stat în sfera învățămîntului, participă la elaborarea și promovarea politicii de stat în problemele copiilor și tineretului;
promovează politica lingvistică de stat, exercită controlul asupra respectării legislației privind funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova;
elaborează strategia și dirijează executarea planurilor de dezvoltare continuă a bazei tehnico-materiale a tuturor tipurilor de instituții de instruire și educație din subordine;
elaborează standardele educaționale de stat și controlează realizarea lor;
organizează și coordonează activitatea de elaborarea a programelor și planurilor de învățămînt, a manualelor și altor materiale didactice;
stabilește, în colaborare cu alte ministere, departamente și cu autoritățile administrației publice locale, rețeaua școlară, tipurile instituțiilor de învățămînt;
participă la elaborarea planurilor de admitere în instituțiile de învățămînt subordonate și nomenclatorului de meserii și specialități;
propune autorității administrației publice centrale responsabile pentru elaborarea și promovarea politicii naționale în domeniul muncii cotele de admitere în instituțiile de învățămînt privat și în cele de stat din subordine;
evaluează și acreditează instituțiile de învățămînt, de perfecționare și de recalificare a cadrelor din domeniu;
evaluează cadrele didactice și organizează profecționarea și recalificarea lor;
propune candidaturi pentru distincții guvernamentale;
coodonează împreună cu alte ministere și departamente, activitatea de cercetare științifică din instituțiile subordonate de învățămînt superior și de cercetare;
elaborează, împreună cu Ministerul Finanțelor, normativele și modul de finanțare de către stat a sistemului de învățămînt;
determină, în comun cu Ministerul Economiei și cu alte ministere de resort, modul și condițiile de remunerare a cadrelor didactice și altor categorii de personal din instituțiile de învățămînt;
coordonează activitatea financiară a instituțiilor de învățămînt subordonate;
încheie, din împuternicirea Guvernului, acorduri de colaborare în domeniul învățămîntului și științelor, educației, întreține relații de colaborare cu ministerele și instituțiile de resort din străinătate;
numește și concediază directorii instituțiilor de învățămînt de stat special, secundar profesional, liceal, precum și directorii instituțiilor de învățămînt de stat de subordonare republicană;
avizează conferirea titlurilor didactice de profesor universitar și de conferențiar universitar (docent);
elaborează și aprobă regulamentul-tip al instituțiilor de învățămînt preuniversitar, mediu de specialitate și statutul-tip al instituțiilor de învățămînt superior;
coordonează activitatea de tutelă și curatelă;
echivalează actele de studii referitoare la învățămîntul preuniversitar, mediu de specialitate și superior.
La nivel local, rolul autorităților administrației publice locale în vederea promovării educației este determinat de competențele acestora. Competența atribuită de lege autorităților administrației publice, reprezintă ansamblul de drepturi și obligații ale acestora în domeniile de activitate care le sînt stabilite de lege. De regulă, competențele autorităților administrației publice locale de nivelul întîi prornesc de la domeniile proprii de activitate ale autorităților publice locale stipulate la art. 4, alin. 1 al Legii privind descentralizarea administrativă. Competențele care țin de autoritățile publice centrale pot fi delegate autorităților publice locale de către poate fi efectuată de Parlament, la propunerea Guvernului și doar cu respectarea criteriilor de eficacitate și de raționalitate economică.
Rolul consiliilor locale în vederea promovării politicii educației. Cosiliul local (consiliul satului, comunei, orașului, municipiului) este autoritatea reprezentativă și deliberativă a populației unității administrativ-teritoriale de nivelul întîi, aleasă în vederea soluționării problemelor de interes local. Fiind organul reprezentativ și deliberativ al colectivității locale, consiliul local este cel care realizează dreptul cetățenilor de a-și administra de sine stătător o parte importantă din afacerile publice locale, avînd mandatul colectivității de a decide și a realiza administrația publică în numele ei. Întrucît colectivitatea locală este responsabilă pentru problemele de educației , consiliul local este cel care decide asupra modalităților de soluționare a problimelor în domeniul dat.
Pentru o promovare mai eficientă a politicii educației, Consiliile locale înființează instituții publice de interes local și asigură buna lor funcționare, aprobă, în condițiile legii, norme specifice pentru instituțiile publice de interes local din subordine, determinînd suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare. Astfel, cheltuielile ce țin de înființarea și întreținerea instituțiilor de învățămînt preșcolar, primar, gimnazial, mediu de cultură generală, liceal și complimentar (extrașcolar), altor instituții de învățămînt care deservesc populația localității, în partea ce nu intră în competența altor autorități, sînt finanțate de la bugetele satelor (comunelor), orașelor (municipiilor), cu excepția municipiilor Bălți și Chișinău.
Consiliile locale decid, în condițiile legii, asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale, inclusiv din străinătate, precum și cu organizații neguvernamentale naționale și internaționale pentru realizarea unor lucrări și servicii de interes public etc. Trecerea de la elaborarea unor politici sociale universale și centralizate la formele comunitare se soldează cu participarea masivă a societății civile în vederea implimentării politicii educației.
Rolul primarului în vederea promovării politicii educației. Fiecare sat, comună, oraș și municipiu are cîte un primar, iar municipiul Chișinău – un primar general. Primarul este autoritatea reprezentativă a populației unității administrativ-teritoriale și executivă a consiliului local, aleasă prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Alegerea primarului, confirmarea legalității alegerii și validarea mandatului acestuia se fac în condițiile Codului electoral. Primarul își exercită atribuțiile de la data validării mandatului pînă la data validării următorului mandat de primar, cu excepția cazurilor cînd mandatul încetează înainte de termen prin: revocare prin referendum local, demisie, incompatibilitate a funcției, imposibilitate de a exercita funcția pe o perioadă mai mare de 4 luni consecutive, intrare în vigoare a sentinței de condamnare sau deces.
Prin investitura pe care a primit-o de la colectivitatea locală și prin lege, primarul dispune de dreptul de a soluționa toate treburile publice de interes local, fiind considerat pe bună dreptate liderul comunității sau managerul personalului din administrația publică locală, inclusiv în domeniul promovării politicii educației.
Cît despre rolul autorităților administrației publice locale de nivelul al doilea în promovarea politicii educației, vom menționa că în decembrie 1998, sub influieța angajamentelor internaționale asumate după ratificarea Cartei Europene a Autonomiei Locale, la inițiativa Guvernului, Parlamentul a adoptat două noi legi prin care a instituit o nouă delimitare administrativ-teritorială în 10 județe și a stabilit noi criterii de organizare și funcționare a administrației publice locale. Cu regret, odată cu adoptarea Legii nr. 764 din 27.12.2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova, noul sistem de administrație publică locală a fost sacrificat în favoarea reîntoarcerii, cu unele modificări ușoare, la vechea organizare administrativ-teritorială. La 18 martie 2003, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o nouă Lege privind administrația publică locală, însă și de această dată au fost admise unele inexactități sau chiar erori. Legea nr. 123-XV din 18.03.2003 privind administrația publică locală a fost abrogată odată cu adoptarea de către Parlament în ședința din 28.12.2006 a Legii nr. 436 – XVI privind administrația publică locală. La aceiași ședință fost adoptată și Legea nr. 435 XVI privind descentralizarea administrativă.
Potrivit art. 1 al Legii nr. 436 privind administrația publică locală, autoritățile administrației publice locale de nivelul al doilea sînt autoritățile publice, luate în ansamblu, care sînt constituite și activează pe teritoriul raionului, municipiului Chișinău, unității teritoriale autonome cu statut juridic special, pentru promovarea intereselor și soluționarea problemelor populației unității administrativteritoriale respective. Astfel:
a) autoritățile administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală în raioane sînt consiliile raionale, ca autorități reprezentative și deliberative a populației din
unitățile administrativ-teritoriale respective și președinții de raioane, ca autorități executive ale consiliilor raionale;
b) administrarea publică a municipiului Chișinău se realizează de către consiliul municipal, consiliile sectoriale, orășenești și sătești (comunale), ca autorități deliberative și de către primarul general al municipiului Chișinău, primarii sectoarelor, orașelor și satelor (comunelor), ca autorități executive.
c) autoritatea reprezentativă și deliberativă a Găgăuziei este Adunarea Populară, iar organul executiv permanent este Comitetul executiv, format la propunerea Guvernatorului, de către Adunarea Populară la prima sesiune pentru durata mandatului.
Concomitent, se poate menționa că, în conformitate cu Legea nr. 173 din 22.07.2005 cu privire la prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stÎnga Nistrului (Transnistria), organul reprezentativ al Transnistriei este Consiliul Suprem, ales în baza unor alegeri libere, transparente și democratice, desfășurate cu acordul OSCE, de către Comisia Electorală Internațională sub mandatul OSCE, cu monitorizarea Consiliului Europei, în conformitate cu legislația Republicii Moldova și în temeiul realizării condițiilor privind democratizarea și demilatizarea Transnistriei, adoptate prin Hotărîrea Parlamentrului Republicii Moldova nr. 117-XVI din 10.06.2005. Împuternicirile Consiliului Soprem al Transnistriei, precum și funcțiile organului executiv al acesteia vor fi stabilite în procesul negocierilor.
Competența autorităților reprezentative și deliberative de nivelul doi în vederea promovării politicii educației. Pornind de la domeniile proprii de activitate ale autorităților administrației publice de nivelul doi, stabilite la art. 4 alin. 2 din Legea privind descentralizarea administrativă, de competența consiliilor raionale, consiliului municipiulu Chișinău, Adunării Populare a Găgăuziei ține și promovare politicii educației. Limita competențelor pentru autoritățile administrației publice de nivelul întÎi și de nivelul doi este fixată de către Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală. Competența autorităților administrative ale municipiului Chișinău este reglementată și de către Legea nr. 431 din 19.04.1995 privind statutul mun. Chișinău, iar competența autorităților administrative ale unității administrativteritoriale Gagauz-Yeri este reglementată și de către Legea nr. 344 din 22.12.1994 privind statutul juridic special al Găgăuziei.
Competențele comune ale autorităților deliberative a populației unităților administrative-teritoriale derivă din locul și rolul pe care acestea îl au în sistemul autorităților administrației publice locale – ca organe reprezentative ale comunităților locale, care prin originea lor au menirea să promoveze interesele și să soluționeze problemele colectivităților respective, fiind responsabile în fața acestora. Făcînd excepție de unele competențe generale, precum și de unele competențe specifice autorităților reprezentative și deliberative din unele unități administrativ-teritoriale, în cele ce urmează ne vom concentra atenția asupra competențelor comune tuturor acestor autorități ce vizează promovarea politicii educației.
1) Consiliile raionale, consiliul municipiului Chișinău, Adunarea Populară a Găgăuziei, potrivit Hotărîrii Guvernului nr. 409 din 09.04.1998, creează Consilii raionale, ale municiului Chișinău, ale unității teritoriale autonome cu statut juridic special pentru promovarea politicii educației. Consiliul pentru promovarea politicii educației este organ de specialitate al consiliului raional, al municipiului Chișinău, al unității teritoriale autonome cu statut juridic special și îndeplinește în teritoriul respectiv atribuțiile referitoare la promovarea politicii educației din teritoriu. Componența consiliilor raionale, municipale, ale unității autonome cu statut juridic special pentru promovarea politicii educației se constituie din președinte, vice-președinte, secretar executiv și membrii consiliilor.
Printre atribuțiile principale ale consiliilor locale pentru promovarea politicii educației pot fi menționate următoarele: a) realizarea implementării strategiilor și programelor naționale de promovare a politicii educației; b) coordonarea activităților structurilor locale în vederea promovării politicii educației; c) elaborarea programelor locale și a planurilor de acțiuni privind promovarea politicii educației etc.
2) Consiliile raionale, consiliul municipiului Chișinău, Adunarea Populară a Găgăuziei aprobă studii, prognoze și programe în vederea promovării politicii educației.
Atribuțiile autorităților executive de nivelul doi în vederea promovării politicii educației. Atribuțiile comune ale autorităților executive din unitățile administrativ-teritoriale reies din funcția de bază a acestora – de a asigura, în teritoriul administrat, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției și ale legilor țării, ale decretelor Președintelui Republicii, ale hotărîrilor Guvernului, ale actelor emise de ministere și alte autorități ale administrației centrale, precum și executarea deciziilor consiliilor respective.
Din ansamblul atribuțiilor comune ale autorităților executive din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul doi, în cele ce urmează vor fi specificate acele atribuții care vizează promovarea politicii educației. Astfel:
Președintele raionului, primarul general al municipiului Chișinău, Comitetul executiv al Găgăuziei, asistați de către organele pe care le conduc: a) asigură realizarea Programelor și Planurilor naționale și locale (raionale, municipale, ale unității teritoriale cu statut juridic special) în vederea promovării politicii educației: Planului național de acțiuni „Educație pentru toți”etc. b) contribuie la asigurarea condițiilor necesare pentru buna funcționare a instituțiilor de învățămînt, de cultură. c) înregistrează asociațiile obștești care intenționează să activeze în unitatea administrative-teritorială respectivă în domeniul promovării politicii educației, precum și remite informația de rigoare autorităților abilitate; d) exercită funcția de ordonator principal de credite al raionului, municipiului Chișinău, unității teritoriale autonome cu statut juridic special, inclusv a creditelor destinate implementării programelor educației.
În concluzie vom mrenționa că analiza contextului socio-politico-economic în care se dezvoltă învățământul contemporan, inclusiv cel moldovenesc, scoate în evidență necesitatea reconsiderării abordării fenomenului și actului educațional. Schimbarea paradigmei socio-educaționale reclamă aplicarea în procesul de creare și prestare a serviciilor educaționale a unor instrumente din sfera economicului, în speță, a politicilor educaționale.
Principalele probleme ale sectorului educație vizează calitatea, accesul, relevanța, eficiența și echitatea. Numărul elevilor în învățământul secundar (cel liceal în mod special) este prea mic pentru a putea duce la formarea unei forțe de muncă competitive. În absența unor intervenții, această rată scăzută de cuprindere în învățământul secundar, la care se adaugă modificările demografice survenite anterior, ar putea duce și la o semnificativă pierdere de elevi și în ultimă instanță la un substanțial surplus de personal didactic.
Competitivitatea Republicii Moldova, îndeosebi în contextul aderării la UE, este amenințată de un curiculum care nu ține seama de noile nevoi ale angajatorilor, ca și de rata extrem de scăzută de participare în educația terțiară și în educația continuă. Pentru personalul didactic, politicile depășite privind resursele umane care nu leagă sistemul de salarizare de performanță și responsabilitate au făcut ca sectorul să fie neatractiv pentru tinerii absolvenți talentați, ducând la scăderea calității noilor veniți în rândurile acestei profesii. Iar slaba calitate a profesorilor scade la rândul ei calitatea serviciilor educaționale și, prin extensie, a rezultatelor educației.
Oportunitatea modernizării managementului educațional din Republica Moldova este necesară din perspectiva tendințelor de dezvoltare democratică a societății și de integrare europeană, care implică nevoia de participare la procesele de globalizare, internaționalizare, specifice lumii contemporane. Acestea reclamă un management de tip nou – managementul transnațional al resurselor umane, care pune accentul pe învățarea și valorizarea noilor competențe legate de cooperarea în medii culturale eterogene deschise și complexe, ce solicită o permanentă evoluție și autoorganizare.
CAPITOLUL 2. MANAGEMENTUL SISTEMULUI SERVICIILOR PUBLICE DE EDUCAȚIE DIN REPUBLICA MOLDOVA
2.1 Strategii utilizate în procesul de promovare a serviciilor educaționale
Perioada de tranziție a Republicii Moldova spre noile relații ale economiei de piață se caracterizează printr-un șir de reforme, inclusiv în domeniul științei și inovării, și care au drept scop restructurarea acestui important sector al economiei naționale.
Transformările radicale de ordin politic, social și economic, care au avut și au loc în Republica Moldova în ultimii ani, vizează toate compartimentele dezvoltării umane, inclusiv cel ce țin de știință. La declanșarea acestor transformări s-a ținut cont de faptul că știința, ca domeniu specific de activitate și cu un rol mereu în creștere, trebuie să corespundă cerințelor modernizării economiei și societății în momentele istorice cruciale.
Este bine cunoscut faptul că succesele economice ale statelor sînt determinate direct de calitatea sistemelor de învățămînt și că cel mai eficient factor de producție este capitalul uman, exprimat în cunoștințele, competențele, capacitățile creative și calitățile morale ale membrilor societății, pe care le formează în mare măsură sistemul de învățămînt. Specialiștii menționează, în acest sens, că în economia secolului XXI sistemul de învățămînt va deveni o ramură prioritară de producție, fiind privit ca o sferă ocupațională și ca o sferă de investiții avantajoase. Această concepție asupra misiunii învățămîntului va domina politica educațională în majoritatea statelor lumii în secolul XXI.
Odată cu proclamarea independenței, în Republica Moldova au fost inițiate transformări politice, economice și sociale radicale, orientate spre crearea unei economii de piață bazate pe proprietatea privată și publică, pe libera inițiativă și concurență. În 1994 Parlamentul a adoptat Constituția Republicii Moldova, în care este consfințit dreptul la studii pentru toți cetățenii, fără vreo limitare sau discriminare, iar învățămîntul obligatoriu a fost declarat laic și gratuit în toate instituțiile de stat.
Tranziția de la economia centralizată la economia de piață a determinat necesitatea modificării politicii educaționale a tînărului stat independent. Drept sarcină principală a fost stabilită edificarea unui sistem educațional național, modern și democratic, bazat pe valorile naționale și universale. În consecință, sistemul de învățămînt a intrat în faza unor reforme democratice, avînd la bază noile principii ale educației, formulate explicit în Legea învățămîntului, adoptată de Parlament în anul 1995.
Strategia implementării Legii învățămîntului este reflectată în Programul de stat de dezvoltare a învățămîntului, precum și în alte acte legislative și normative. Etapele de reformare pe care le parcurge sistemul educațional din Republica Moldova sînt determinate de necesitatea adaptării acestuia la cerințele imediate și de perspectivă ale societății: depolitizarea și departinizarea învățămîntului, eliminarea centralismului excesiv, excluderea pregătirii paramilitare, racordarea învățămîntului la cerințele unei lumi moderne aflate într-o schimbare permanentă. Aprofundarea reformelor sociale și economice din republică, sincronizarea lor cu tendințele europene impun promovarea în sistemul educațional a unei reforme sistemice, cu caracter global, cu schimbarea paradigmei și logicii organizării acestuia. Este vorba de pozițiile-cheie din sistemul educațional: rolul statului în învățămînt, relațiile sistemului educațional cu piața muncii, organizarea sistemului de finanțare, controlul eficienței sistemului educațional în ansamblu. În vederea promovării reformei învățămîntului au fost întreprinse un șir de acțiuni orientate spre soluționarea problemelor din domeniile prioritare ale învățămîntului: management educațional, finanțarea învățămîntului, curriculum, manuale și tehnologii didactice, evaluare și control.
În baza cadrului legislativ și normativ, a fost modernizată structura sistemului educațional (au fost create gimnazii, licee, școli profesionale polivalente, colegii, noi trepte de învățămînt postuniversitar), continuă procesul de trecere la conținuturi cu caracter finit la fiecare treaptă de instruire. În cadrul Proiectului de reformă a învățămîntului secundar general sînt obținute succese palpabile în domeniul elaborării și implementării conținuturilor noi, bazate pe învățămîntul formativ și valorile universale și naționale, sînt elaborate noi generații de manuale, se implementează Schema de închiriere a acestora, majoritatea cadrelor didactice fiind perfecționate în contextul implementării noilor conținuturi și a noilor tehnologii didactice, se creează un sistem național performant de evaluare a rezultatelor școlare.
În contextul reformei teritorial-administrative continuă descentralizarea sistemului de învățămînt cu stabilirea competențelor și responsabilităților concrete pentru fiecare nivel de management educațional. Se implementează noi mecanisme de atestare a cadrelor didactice, precum și a managerilor școlari.
La momentul actual, un loc important în cadrul strategiilor utilizate în procesul de promovare a politicilor publice educaționale, îl ocupă strategia de formare a resurselor administrative de conducere în învățămîntul Moldovenesc. Inovația pedagogică privind schimbarea conceptului de conducere este determinată de schimbările în sistemul social global și în sistemul educațional. Aceasta implică plasarea în prim-plan a conducerii de tip managerial, care exprimă valorile științei și politicii în domeniul de activitate respectiv. Paradigma, concepută ca un „ansamblu de credințe și valori”, „sistem de referință”, „model”, exprimă o viziune globală, structurală și funcțională, inovatoare, necesară în situații de „crize” și „anomalie”.
O taxonomie a finalităților manageriale, operabilă în direcția evaluării sistemului de învățămînt pentru perfecționarea continuă a funcționalității acestuia, trebuie să se consolideze în cîteva elemente de bază.
Avînd ca reper teoriile taxonomiei rezultatelor, specificăm trei componente principale cu privire la „finalitate”, care este un rezultat, pentru concretizarea căruia este nevoie de identificare și control, un rezultat al unei experiențe, etapă care semnifică atribuirea. Și, în sfîrșit, „finalitatea”, nu poate fi neutră din punct de vedere valoric. Această etapă reprezintă valorificarea.
În această perspectivă, paradigma reformei managementului educațional, propusă în continuare, este o abordare integrativ–sistematică, global–optimă–strategică a acțiunilor manageriale în contextul modelului cultural al societății postindustriale informatizate spre care tinde Republica Moldova, în concordanță cu concepția modernă a educației și învățămîntului, și converge spre sistemul elementelor Curriculumului de bază: teleologică, de conținut, tehnologică (metodologică), epistemologică, ceea ce îi conferă credibilitate.
Paradigma reformei managementului educațional lansează o nouă strategie la nivelul unui sistem, de implementare a managementului modern menit să asigure edificarea unui sistem prospectiv, competitiv de învățămînt, iar la nivel particular – de formare a omului decident cu opțiuni democratice. Valoarea structurii noului sistem axiologic managerial este dată de caracterul său deschis către toate nivelurile lui de funcționare și intervine în plan:
macrostructural – idealul educațional din perspectivă managerială, scopurile și obiectivele manageriale praxiologice cu grad înalt de generalitate și integralitate;
microstructural – obiective manageriale la nivel de proces, realizat în bază epistemologică, care evoluează în direcția unui sistem superior al umanizării – autoconducere.
Strategia propusă corelează viziunea asupra sistemului cu organizația școlară. Orientarea spre formarea omului decident, apt să ia decizii de sine stătător, semnifică nivelul de autoguvernare individuală, gradul de libertate în educație și asumare a responsabilității de rezultatele acestei acțiuni, consolidează și facilitează autodeterminarea, autorealizarea individuală.
Scopurile manageriale generale la nivel de sistem și de unitate școlară corelează cu schimbările socioeducaționale, direcțiile reformei învățămîntului, strategia modelului conceptual de conducere din perspectivă democratică. Acestea sînt legate organic cu sistemul de valori și exprimă direcția dezvoltării învățămîntului în general și a evoluției personalității, în particular, valori ce asigură progresul sociouman.
Obiectivele manageriale generale vizează schimbarea paradigmelor și atitudinilor, formarea profesională managerială și implementarea unor noi tehnologii de conducere, modalități de motivare, implicare/participare, asigurarea echității și a calității în educație.
La nivelul procesului managerial obiectivele manageriale generale și specifice vizează reconsiderarea conținutului activității manageriale, diversitatea de abordare a conducerii manageriale de tip „conceptual”. Saltul de la „conducerea birocratică” la „conducerea managerială” de tip „conceptual” poate fi realizat doar ținîndu-se cont de cele trei perspective de abordare a organizației și a procesului de schimbare: tehnologică, politică, culturală, perspective inițiate de Ernest House, Noel M. Tichy.
Asamblarea metodologică a acestor trei perspective oferă o paradigmă „integratoare” și deschisă „comunității științifice”, ceea ce creează credibilitate și veridicitate. Pentru gestionarea acestor trei sisteme s-au folosit trei instrumente de bază: misiunea și strategia organizației; structura organizației; managementul resurselor umane. Interdependența și corelarea lor au permis elaborarea de matrice pentru prezent și viitor pe domenii de management: tehnologic, politic, cultural.
Matricea pe domenii de management, în prezent reflectă starea actuală a domeniilor de management respective și a instrumentelor de management corespunzătoare, stare specific sistemului de conducere actual din învățămînt și este axată preponderent pe o conducere de tip autoritar–birocratic, este prescriptivă și întreține paradigma de formare a omului executant.
Matricea schimbării/dezvoltării pe domenii de management, în viitor, vizează cadrul schimbării conducerii prin funcționarea corespunzătoare și concentrată a tuturor sistemelor, prezintă un management participativ, creator, care prevede implicarea/participarea actanților educaționali în viața organizației, și este axată pe dezvoltarea performanțelor umane, formarea omului decident cu opțiuni democratice.
Paradigma managementului educațional exprimă o nouă orientare a conducerii, identifică activitatea managerială în condițiile schimbării, orientează direcția pe care trebuie s-o urmeze managerii, prezintă o înțelegere adîncă a modului de legare între ele și aplicare a diverselor elemente și principii, oferă posibilități de acțiune, de a îndeplini ceea ce trebuie realizat într-un nou context, renunțînd la conceptele și deprinderile vechi. Noua paradigmă facilitează promovarea unui stil de conducere adaptiv și eficient, participativ și deschis către inovare și adevăr. Demersul inovator cu privire la noua paradigmă de management educațional converge spre edificarea „școlii inovative”, ca „moment al schimbării în evoluția învățământului”, cu definirea „elementelor caracteristice” pentru „funcționarea învățământului inovativ”, devine, prin aplicarea sa, un „management al calității” (S. Cristea), angajînd funcțiile conducerii globale-optime-inovatoare a învățămîntului (planificare-organizare, orientare-îndrumare metodologică, reglare-autoreglare) și structurile corespunzătoare acestora la toate nivelurile sistemului pentru asigurarea calității educației, care determină, în ultimă instanță, calitatea vieții și sănătatea comunității. Miza socială a conducerii manageriale este promovarea unei noi strategii educative pentru edificarea unui nou sistem de învățămînt prospectiv, mai dezvoltat în sensul valorizării individului și a capacităților sale. Capacitatea de a decide se formează într-un învățămînt bazat pe obiective curriculare, de formare a competenței și pe valorificarea propriului potențial uman (calități de personalitate, atitudini pozitive și comportamente constructive) și profesional (abilități și competențe, profesionale și sociale) pentru satisfacerea cerințelor economiei de piață. Rezultatele investigației cu privire la gradul de manifestare în școală a libertății în educație, a influenței conducerii denotă satisfacția profesorilor și a elevilor (cl. IX, XI, XII) referitor la relațiile interpersonale, modul de comunicare, libertatea cuvîntului. Totodată, elevii menționează mari rezerve și chiar o pondere însemnată a calificativului „nesatisfăcător” la aspectele de cunoaștere a drepturilor lor (15, 2%), satisfacere a intereselor, opțiunilor (13, 3%), libertate în acțiune (13, 2%), exprimarea nemuțumirii (12, 2%), apreciere (12, 2%), promovarea posibilității de a alege (11, 5%), dreptul de a lua decizii (10%).
Schimbările din învățămînt, Curriculumul de bază oferă o perspectivă largă pentru procesul de valorizare a individului și a capacităților sale, de formare a omului competent, independent și interdependent, cu opțiuni democratice – obiectiv educațional și social de importanță majoră, realizabil într-un nou context social-istoric, economic și cultural și care necesită o metodologie relevantă de promovare a reformei manageriale în baza următoarelor principii, acceptate de comunitatea științifică:
1. Principiul fundamentării empirice și a „centralismului științific” presupune luarea în considerare a stării anterioare a sistemului de conducere, eliminînd toate disfuncționalitățile acestuia, cu alinierea lui la știința conducerii manageriale.
2. Principiul orientării filozofice prevede ca modelul nou de conducere să se bazeze pe o filozofie temeinică a educației, centrată pe om și pe împlinirea lui.
3. Principiul realismului prevede ca sistemul nou de conducere să se raporteze la tendințele actuale și de perspectivă ale dezvoltării societății democratice la opțiunile individuale.
4. Principiul echilibrului presupune acțiuni conform celor trei domenii de management, care trebuie să fie corelate, ajustate pentru a produce o schimbare de calitate.
5. Principiul eficienței implică activității manageriale, realizate în baza aplicării metodelor de informare și de elaborare a deciziilor, antrenării persoanelor în procesul de elaborare a deciziilor, motivării și stimulării inițiativei, cu folosirea optimă a tuturor resurselor.
6. Principiul caracterului democratic și al conducerii participative promovează unitatea de acțiune a tuturor factorilor ce cooperează în realizarea obiectivelor prestabilite.
7. Principiul conducerii dinamice se realizează în baza unui stil eficient și a respectării unor norme de conduită, a promovării responsabilității, reflecției asupra procesului și rezultatelor, aplicării stimulentelor morale și financiare.
8. Principiul organizării și programării raționale a tuturor activităților manageriale în raport cu obiectivele stabilite.
9. Principiul inovării permanente a metodelor și tehnologiilor manageriale, a metodelor de predare-învățare-evaluare, de cercetare științifico-metodică.
10. Principiul asigurării presupune implementarea noii paradigme de management educațional prin susținere legislativ-normativă, materială, financiară, umană, manageri competenți. Astfel, (re)proiectarea sistemului de conducere în învățămînt are la bază principiile reformei manageriale de conducere, viziunea globală, integratoare asupra mecanismelor caracteristice fenomenului de conducere, posibilitatea flexibilității sistemului de conducere, generată de nevoia adaptării la schimbările socioeducaționale. Implementarea noii paradigme a managementului educațional în Republica Moldova prevede descentralizarea structurilor educaționale, democratizarea conducerii învățămîntului, consolidarea autonomiei instituționale și a autonomiei pedagogice, optimizarea interdependenței dintre funcțiile managementului și structurile instituționale corespunzătoare, acțiuni eficiente de reducere a rezistenței la procesul schimbării, promovarea unei culturi manageriale la toate nivelurile, cu implicarea tuturor actanților educaționali.
În continuare vom menționa că un loc important în contextul strategiilor de promovare a politicilor publice educaționale, îl ocupă necesitatea promovării funcției de marketing. Cu referire la structura și calitatea ofertei de servicii educaționale se impune necesitatea promovării funcției de marketing, prin aplicarea căreia se va stabili oportunitatea unui serviciu ca nevoie a societății și măsura în care este satisfăcută nevoia respectivă. Este necesar ca sistemul să funcționeze cu reacție corectivă: proiectarea planurilor de învățământ, în special la nivelurile de formare profesională, să se realizeze cu luarea în calcul a competențelor cu care se presupune a fi înzestrați absolvenții; conținutul curricular să fie stabilit ca răspuns la așteptările clienților acestui serviciu; procedurile de acreditare să pretindă evaluarea specialităților/specializărilor după criterii de oportunitate și eficiență economică. Aceste și alte argumente fac dovada faptului că introducerea sistemelor de calitate în educație impun dezvoltarea funcției de marketing a instituțiilor de învățământ, a legăturii cu mediul economico-social de inserție, identificarea și actualizarea periodică a cerințelor și gradului de satisfacție al acestora.
În dezvoltarea și promovarea calității, cu precădere în instituirea sistemelor de management și asigurare a calității, funcția de marketing a instituțiilor de învățământ necesită elucidarea unor probleme conceptuale și practice: natura și esența serviciilor educaționale, clienții/consumatorii serviciilor, calitatea ofertei educaționale, structurile responsabile de calitate, tehnici și proceduri de asigurare a calității și promovare a serviciilor etc.
În sensul serviciilor educaționale, deseori se operează cu termenul ”produs”. ”Produsul” nu este un termen familiar domeniului public, cu atât mai puțin celui educațional, acesta fiind asociat cu bunurile materiale ce dispun de caracteristici clare, care pot induce satisfacția/insatisfacția consumatorilor. În viziunea de marketing, aflându-se la interfața procesului educațional, ”produsul” capătă multiple și diverse interpretări, achiziționând caracteristici imateriale, cognitive, morale, de imagine etc. și fiind, în esență, însăși oferta educațională prezentată clienților potențiali, pieței din care instituția își obține viitori consumatori ai serviciilor furnizate, motiv din care este recomandabilă utilizarea sintagmei ”servicii educaționale”. Serviciile intervin pe piață ca rezultat al unui proces – ansamblu de activități corelate sau în interacțiune, care transformă elementele de intrare în elemente de ieșire.
Achiziționarea bunurilor, în general, presupune punerea la dispoziția consumatorilor a unor elemente tangibile care le permit evaluarea calității. Dat fiind faptul, că în cazul serviciilor educaționale elementele tangibile se rezumă la clădiri, echipamente și personal, determinarea calității presupune realizarea unui demers mult mai complex. Serviciile educaționale se caracterizează prin intangibilitate foarte ridicată, furnizare și consum simultan, standardizare, caracter abstract, impact deosebit de puternic asupra consumatorilor acestor servicii.
Între anumite limite, serviciile educaționale pot fi considerate bunuri susceptibile de achiziționare, stocare, distribuție sau vânzare, urmând un traseu specific, iar valorarea lor rezultă din reperele axiologice ale consumatorilor. În cazul marketingului educațional, stabilirea valorii serviciilor presupune luarea în considerare a calității demersului educațional (indiferent de natura acestuia), a investițiilor în asigurarea condițiilor de desfășurare a activității, a calificării personalului didactic etc.
Evaluarea calității se realizează, în primul rând, de către consumatori, după realizarea prestațiilor educaționale. Ei „cumpără” actul educațional înainte de a-i percepe valoarea. Adevărata valoare se stabilește la sfârșitul programului educațional, în funcție de performanțele achiziționate pe durata realizării programului respectiv, la orice nivel de învățământ sau în cadrul formării continue. Important este că de calitatea percepută a serviciului educațional depinde afluența mai mare sau mai mică de “clienți”.
Ca factor determinant al calității serviciilor, calitatea procesului educațional este condiționată de factorii obiectivi (cei reglementați prin legislația în domeniu, de curriculum etc.) și cei subiectivi influențați de elevi/studenți, părinți, profesori, de mediul educațional și social. La nivel de instituție, se impune, din perspectiva marketingului educațional, edificarea și menținerea unor sisteme de îmbunătățire continuă a calității, bazate pe analiza/identificarea cerințelor clienților, beneficiarilor serviciilor educaționale. Sistemele respective vor fi gestionate printr-un management instituțional adecvat, bazat pe responsabilitate și orientat spre oferirea serviciilor de calitate și satisfacerea necesităților clienților.
Specificitatea serviciilor educaționale, caracterizate printr-un grad înalt de intangibilitate și, în consecință, foarte greu de evaluat, implică, în mare măsură, percepții subiective. „Produsul” educației nu poate fi suspus acelorași proceduri de evaluare a calității ca și rezultatul unui proces propriu-zis de producție, materializat în obiecte, lucruri care pot fi testate, pipăite, gustate, mirosite etc.
Un suport important în promovarea politicii educaționale l-au constituit implementarea Proiectului de reformare a invățămintului general obligatoriu (1997-2003), cofinanțat de Banca Mondială, Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei pentru anii 2004-2006, adoptată de Parlament și Planul Național de Acțiuni Educație pentru Toți pentru anii 2004-2008, aprobat de Guvern.
Acțiunile întreprinse și realizările obținute denotă tendințe și rezultate evidente de modernizare a sistemului de învățămînt. Cu toate realizările atinse, în procesul reformei se înregistrează însă și un șir de disfuncționalități și blocaje. Printre blocajele reformei se înscrie instabilitatea social-politică, situația economică precară, implicarea scăzută a profesorilor rurali in procesul de reformare, în special, ca rezultat al managementului rudimentar al resurselor umane și materiale.
După 2003 în atenția comunității științifice, didactice și manageriale se află deja problema calității curriculumului național, modernizării curriculare.
CAPITOLUL 3. CREȘTEREA EFICIENȚEI ÎN SFERA SERVICIILOR PUBLICE DE EDUCAȚIE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
3.1 Tendințe și perspective de dezvoltare în domeniul educațional autohton
La momentul actual, educația este una din direcțiile prioritare ale dezvoltării sociale a societății. Noi privim sistemul educațional în contextul situației reale a economiei naționale și nu numai. Sistemul educațional este un sistem complex, care urmează a fi tratat ca atare, luându-se în calcul multiplii factori: sociali, economici, financiari, demografici, politici etc., însă nicidecum să nu uităm de actorii implicați în acest proces continuu: copiii (elevii, studenții), părinții și profesorii. Totodată, trebuie să ne decidem ce dorim să edificăm pornind de la convingerea că cea mai bună investiție este investiția în capitalul uman, de aceea considerăm că, atunci când ni se oferă resurse financiare din exterior, nu trebuie să devenim “prizonierii organizațiilor internaționale”, ci să-i investim conform priorităților naționale, în cazul dat în învățământ. O problemă care se conturează în prezent este legată de ineficiența unor instituții de învățământ preuniversitare din satele Moldovei, faptul fiind numit optimizare, dar optimizarea nu trebuie înțeleasă ca directivă de lichidare a școlilor. Situația este de mare rezonanță, de aceea urmează a fi consultați părinții, copiii, profesorii, autoritățile publice locale de nivelul I și II, luând în calcul tendințele demografice și situația economico-financiară în teritoriu. În pofida tuturor greutăților de ordin financiar, considerăm oportună existența unei școli primare în fiecare sat din Republica Moldova. Copiii merg în clasa I la vârsta de 6-7 anișori și sunt prea mici pentru a fi supuși zilnic unui stres legat de deplasarea cu un mijloc de transport (care, de altfel, este și un izvor de pericol sporit) într-o altă localitate. La etapa primară, instruirea în clasele I-IV se efectuează de către un profesor, iar începând cu clasa a II-a, li se predă și o limbă străină. Obiectele: muzica, educația tehnologică, de asemenea la etapa primară, pot fi predate de către același învățător. Noi deseori nu luăm în calcul un element esențial al infrastructurii: drumurile locale, care se află într-o stare dezastruoasă sau, mai corect spus, care nici nu există. Iarna și pe timp de ploaie pe drumurile locale este imposibil să se deplaseze unitățile de transport. În occident, de exemplu în Germania, instruirea primară se efectuează obligatoriu în instituția de învățământ amplasată în cartier, localitate, cât mai aproape de casa elevului, unde el merge zilnic pe jos, iar începând cu clasa a V-a, treapta gimnazială, părinții împreună cu copilul pot alege orice instituție de învățământ de acest gen din teritoriul respectiv. Recunoaștem că baza educațională a copilului trebuie să fie una solidă, iar aceasta este pusă, de regulă, de către primul învățător, poate că ar fi timpul să existe rigorile respective și pentru cadrele didactice – învățători la clasele primare. Indiscutabil, vor fi necesare cheltuieli în acest sens, însă rezultatul va fi cel scontat, de aceea considerăm necesară existența școlilor primare sau, în cel mai rău caz, grădinițe-școli (școală-grădiniță) în fiecare localitate rurală a Republicii Moldova. Astfel, localității rurale în afară de faptul că i se recunoaște dreptul de a avea cel puțin câteva instituții educaționale: grădiniță, școală primară, i se mai oferă șansa de a se dezvolta, unde părinții se mai pot gândi să-și planifice un copil, care va avea o instruire primară adecvată în localitatea de baștină. Totodată, reconfirmând spusele lui Lucian Blaga: “Veșnicia s-a născut la sat”, se va asigura o continuitate a dezvoltării spirituale a satului.
Considerăm că prin optimizarea excesivă, fără a prevedea urmările acestor procese, uneori nechibzuite, este posibil să distrugem satul, prin intenții nobile. Satul, în lipsa elementelor esențiale de infrastructură, nu are nici o șansă de dezvoltare. Statul, ca o primă etapă, urmează să-și asume responsabilitatea ca piatră de temelie în educația primară a copiilor la locul de baștină, inclusiv prin subvenționarea acestor cheltuieli din bugetul de stat. Totodată, în situația concretă creată, pentru treapta gimnazială (cl.V-IX), vom porni de la realitatea crudă în care au ajuns copiii, unde pentru treapta gimnazială vom accepta starea de fapt a lucrurilor. Părinților și copiilor (începând din cl. I, sau chiar de la grădiniță) urmează să li se spună, că ei au mai multe oportunități, enumerând, cel puțin, două dintre ele: • Să facă o facultate dacă vor reuși. • Să obțină o profesie de muncitor calificat. Totodată, urmează să fie clarificate lucrurile și în privința modei ce viciază întreaga societate – a face liceul și a lua BAC-ul în mod obligatoriu. Trebuie să spunem că treapta liceală nu este obligatorie, iar pentru liceu vor putea aplica și ulterior susține BAC-ul numai elevii care au avut o reușită bună, cu o medie nu mai joasă de nota “8”.
Astfel, și părinții, și copiii vor avea un tablou mai clar al situației și își vor elabora împreună metodele, tacticile, strategiile de reușită a copiilor de la începutul etapelor de școlarizare. Reguli simple, clare, stabile, cunoscute și respectate de către toți actorii participanți la procesul educațional, iar aceasta va confirma teza că fiecare poate decide ce dorește să devină în viață. Fiecare individ are vocația sa, de aceea este bine să existe și diferite opțiuni, care urmează a fi cunoscute de el până la absolvirea gimnaziului, liceului. Astăzi, munca fizică, ce în mare parte poate fi prestată de orice persoană, este mult mai bine remunerată decât munca intelectuală. Actualmente, în Republica Moldova s-a creat un paradox, când avem mai multe locuri de studii în instituțiile de învățământ superior decât în instituțiile de învățământ secundar profesional. Japonia este un exemplu foarte bun și demn de urmat, când simplii muncitori au studii superioare și o pregătire adecvată acestor studii, însă în Republica Moldova cca 30% din contingentul de aspiranți la titlul de student, a căror pregătire preuniversitară lasă foarte mult de dorit, iau cu asalt ușile instituțiilor de învățământ superior, trecând pe lângă cele care li s-ar potrivi mai bine – școlile profesionale.
Constatăm că o bună parte dintre abiturienți (cca 30-40%), cu toate că au promovat examenele la BAC cu brio, în zădar au fost impuși de părinți ș.a. să facă un liceu ca ulterior să meargă la facultate, deoarece rezultatele multora dintre aceștia după BAC, iar uneori și după ciclul I (licență), lipsesc cu desăvârșire, deci cum a susținut BAC-ul, așa a luat și examenul de licență. Totodată, când elevul a devenit titularul diplomei de BAC, calea spre o instituție de învățământ superior este deschisă și rămâne numai să achite taxa de studii (numită de către studenți – primă de asigurare).
Astfel, Guvernul Republicii Moldova, prin limitarea numărului de locuri în instituțiile de învățământ, a creat o situație când nodul gordian nu poate fi tăiat, deoarece, pe de o parte, exmatricularea studenților creează mari probleme pentru profesori, iar pe de alta, lucrurile nu pot fi lăsate la voia întâmplării. Dacă dorim să avem o tânără generație instruită, cu diverse abilități, care să-și construiască viitorul pe cunoștințe, și nu pe relații, atunci urmează ca Guvernul să stabilească clar prognoza medie a planului de înmatriculare în instituțiile de învățământ. În cazul unui buget auster, Guvernul urmează să prevadă numărul de locuri aprobate și finanțate din bugetul de stat, iar pentru celelalte locuri, înmatricularea va fi efectuată de către instituțiile de învățământ în bază de contract, unde instituția trebuie să îndeplinească anumite cerințe (existența spațiului pentru desfășurarea procesului de studii conform tuturor normelor și cerințelor; cadre didactice, bibliotecă, sală de lectură etc.), în funcție de care se vor stabili și numărul de locuri. Deci, atunci când există o bază materialo-tehnică necesară și suficientă, cadre didactice cu titluri și grade științifice, carte suficientă (manuale, monografii etc.) pentru disciplinele programate etc., se va decide numărul de locuri pentru înmatriculare în mod transparent, conform unor criterii clare prestabilite de către autoritatea abilitată cu dreptul de a monitoriza întregul proces educațional la toate etapele de instruire (Ministerul Educației sau o altă autoritate autonomă).
Altă problemă care ne preocupă este legată de procesul de admitere. Cu regret, de câțiva ani în procesul de admitere în instituțiile de învățământ superior s-au instituit reglementări regretabile, atunci când titularii diplomei de studii medii de specialitate (colegiu), ai diplomei de studii superioare universitare, ai diplomei de licență inițial nu erau admiși la studii (a doua facultate), deoarece nu aveau BAC-ul, iar ulterior, la solicitarea noastră, fiind admiși totuși, sunt obligați până la absolvire să susțină examenele de BAC, altminteri nu sunt admiși la examenul de licență.
În situația creată, considerăm oportună reglementarea expresă în Codul educației a aspectului ce ține de înmatricularea la ciclul I a deținătorilor diplomei de studii medii de specialitate (colegiu), diplomei de studii superioare universitare, diplomei de licență sau a actului echivalent de studii eliberat până în anul 2005, inclusiv fără obligarea ulterioară a acestora de a susține examenele de bacalaureat. Dacă BAC-ul este solicitat în afara țării, aplicanții respectivi nu au decât să se conformeze rigorilor statului-gazdă.
Altă problemă ce ne dă bătaie de cap este legată de unele aspecte privind modul de ocupare a posturilor didactice în instituțiile de învățământ superior. Legislația este lacunară, iar unele carențe sunt observate, de regulă, la momentul aplicării prevederilor unui act normativ. În cadrul ședinței Senatului unei instituții de învățământ superior a fost abordată și chestiunea cu privire la modul de ocupare a posturilor didactice în instituțiile de învățământ superior.
Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.854 din 21.09.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ocupare a posturilor didactice în instituțiile de învățământ superior (în continuare: Regulamentul din 2010) a fost abrogată Hotărârea Guvernului nr.1265 din 16.11.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la ocuparea posturilor didactice în instituțiile de învățământ superior universitar (în continuare: Regulamentul din 2004). Totodată, menționăm faptul că prevederile pct.10 din Regulamentul cu privire la ocuparea posturilor didactice în instituțiile de învățământ superior universitar, aprobat prin HG nr.1265 din 16.11.2004, au fost expuse într-o redacție mai reușită și corectă decât aceleași prevederi statuate actualmente la pct.10 lit.b) din Regulamentul cu privire la modul de ocupare a posturilor didactice în instituțiile de învățământ superior, aprobat prin HG nr.854 din 21.09.2010.
În temeiul dispozițiilor stipulate la pct.10 lit.b) din Regulamentul din 2010, la concursul pentru ocuparea postului de lector superior universitar pot participa candidații care “au o vechime de cel puțin 5 ani de activitate didactică în domeniul științei ”… Constatăm, cu regret, că s-a dorit modificarea unor prevederi preluate din Regulamentul din 2004 pentru îmbunătățirea cadrului normativ în vigoare, însă rezultatul obținut îl considerăm nul.
1. Pct.10 lit.b) din Regulamentul din 2010 în versiune oficială dispune: “10. La concursul pentru ocuparea postului de lector superior universitar pot participa candidații care: b) au o vechime de cel puțin 5 ani de activitate didactică în domeniul științei …”, deci greșeala pornește de aici. Pentru a ne convinge, aducem traducerea în limba rusă, care este fidelă originalului: “10. В конкурсе на замещение должности университетского старшего преподавателя могут участвовать кандидаты, которые: b) имеют стаж педагогической деятельности в области науки не менее 5 лет …” 2. Pct.10 din Regulamentul din 2004 (HG abrogată): “10. La concursul pentru ocuparea postului de lector superior universitar pot participa candidații care: …au o vechime de cel puțin 5 ani de activitate didactică în domeniu …”
Așadar, dacă analizăm atent dispozițiile, observăm eroarea. Constatăm că în situația creată, atât catedra, cât și Comisia de concurs și ulterior Consiliul facultății întâmpină mari dificultăți la interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor pct.10 lit.b) din Regulamentul din 2010, deoarece este admisă o greșeală. În sintagma utilizată de către Guvern în Regulamentul din 2010, “au o vechime de cel puțin 5 ani de activitate didactică în domeniul științei” (“имеют стаж педагогической деятельности в области науки”) se confundă două noțiuni distincte: activitate didactică și, respectiv, activitate în domeniul științei (activitate științifică). Considerăm că norma juridică nouă nu numai că a agravat sensul celei din Regulamentul din 2004, dar a creat mari confuzii la promovarea cadrelor didactice, deoarece nimeni, dar absolut nimeni, nu are și nu poate avea “o vechime de cel puțin 5 ani de activitate didactică în domeniul științei”. O neghiobie mai mare nici că se poate întâlni. Actualmente, norma nu oferă posibilitatea de a promova colegii în funcțiile solicitate, iar eu nu pot și, nici nu doresc să aplic o prevedere lipsită de orice sens.
Ca urmare a studiului efectuat la acest compartiment și constatând faptul că eroarea comisă îi aparține Guvernului Republicii Moldova, și nu Centrului de Informații Juridice sau editorului Monitorul Oficial al Republicii Moldova, am solicitat Guvernului Republicii Moldova: Amendarea prevederilor pct.10 lit.b) din Regulamentul cu privire la modul de ocupare a posturilor didactice în instituțiile de învățământ superior, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.854 din 21.09.2010. În acest sens, propunem: pct.10 lit.b) din Regulamentul vizat, după cuvintele “5 ani de activitate didactică” se completează cu sintagma “în învățământul superior și/sau” sau “în învățământul superior sau” ori “în învățământul superior sau de cel puțin 8 ani de activitate”.
Un interes aparte au trezit și discuțiile asupra proiectului Codului învățământului, publicat în cotidianul “Moldova Suverană” din 9 octombrie 2008, nr.159-160; 10 octombrie 2008, nr.161-162; și 14 octombrie 2008, nr.163-164. Deja la 28 noiembrie 2008 proiectul Codului învățământului (proiectul nr.3016 din 23 octombrie 2008) a fost examinat și aprobat în prima lectură de către Parlamentul Republicii Moldova, iar la 19 decembrie 2008 a fost adoptat în lectura a doua. Codul învățământului nu a fost promulgat de către Președintele Republicii Moldova, fiind transmis Parlamentului spre reexaminare la 13 aprilie 2009, iar la 21 aprilie 2009 la Parlament a fost înregistrat sub nr.563. În temeiul prevederilor art.93 alin.(2) din Constituție, Codul învățământului a fost remis spre reexaminare Parlamentului Republicii Moldova de legislatură a XVI-a de către Președintele Republicii Moldova. La 3 decembrie 2009, proiectul nr.563 a fost supus reexaminării de către Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XXVIII-a. Codul învățământului nr.293-XVI din 19 decembrie 2008, fiind adoptat de către Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVI-a și nefiind promulgat de către Președintele Republicii Moldova, nu a fost revotat de către Parlamentul de legislatura a XVIII-a. Astfel, în situația creată, când Parlamentul nu și-a menținut votul, noi am rămas fără Codul învățământului, însă cu promisiunea că în curând va fi adoptat un nou cod – Codul educației.
Sistemul educațional, cu toate elementele lui, este chemat să asigure formarea resurselor umane de înaltă calificare, care, în cele din urmă, să asigure dezvoltarea țării. Legea învățământului în vigoare din anul 1995 nu mai răspunde necesităților în ceea ce privește fundamentarea normativă a tuturor proceselor care se desfășoară actualmente în sistemul de învățământ. Multiplele modificări operate în lege pe parcurs au creat incoerențe, alteori și coliziuni de norme cu alte acte legislative. Necesită a fi subliniată, în mod special, oportunitatea racordării legislației în vigoare, care reglementează sistemul de învățământ la sistemul comunitar și la cele mai importante documente de politici, aprobate la nivel internațional și la nivel european.
3.2 Metode și tehnici de creștere a eficienței serviciilor publice de educație în Republica Moldova
Dezvoltarea sistemului educațional la etapa actuală a schimbat viziunea despre activitatea managerială a mangerului instituției preuniversitare, care prevede perfecționarea, renovarea conținutului activității sale. Necesitatea orientării inovaționale a activității managerului este cauzată de o serie de circumstanțe.
1. Schimbările socio-economice ce au avut loc au condus la necesitatea de actualizare radicală a sistemului de învățământ, metodologiei de organizare a procesului de instructiv – educativ în instituțiile de învățământ. Introducerea instituțiilor preuniversitare în relațiile de piață, apariția de noi tipuri de instituții de învățământ, crearea concurenței, nu numai între instituții, ci și în rândul cadrelor didactice. Orientarea inovațională a activității învățătorilor și profesorilor care include în sine crearea, dezvoltarea și utilizarea inovațiilor pedagogice, este calificată drept un mijloc de actualizare a politicii educaționale în domeniul pregătirii cadrelor cu calificare înaltă;
2. La fel are loc schimbarea atitudini profesorilor față de faptul de utilizare a inovațiilor pedagogice. Dacă anterior activitatea inovațională se limita, în principiu, la utilizarea inovațiilor recomandate atunci acum aceasta capătă o particularitate de cercetare tot mai selectivă. Anume din acest motiv, direcția principală în activitatea managerului instituției de învațământ devine analiza și evaluarea inovațiilor pedagogice introduse de manageri, crearea condițiilor pentru dezvoltarea și aplicarea cu succes a acestora.
Se schimbă noțiunea activitatea managerială, care devine o categorie a managementului. Cu toate că activitatea managerului instituției școlare se poate atribui la categoria activitatea profesională care, la rândul său, este partea indispensabilă din sistemul de rang mai înalt activității.
Sistemul de activitate se examinează în toate științele despre om, deosebit de amplu se cercetează în filozofie și psihologie. Cercetătorii din cadrul acestor științe determină activitatea ca o parte a vieții subiective a omului, care se exprimă pe de o parte, în procesul de transformare (schimbare) de către subiect a mediului înconjurător, dar pe de alta parte, ca izvor de autodezvoltare și autodeterminare a subiectului, trecerea la un sistem de activitate armonios, activitate ca cultură.
Reprezentările despre activitatea managerială a directorului instituției de învățământ ca una profesională se bazează pe știința “managerului educațional”, care a început să se contureze doar în anii ’90 ai sec. XX. Actualmente, managementul învățământului nu este doar o funcție dar și o profesie cu toate componentele structurale caracteristice activității profesionale. Activitatea managerială servește ca sursă de existentă și autodezvoltare, autorealizare a managerului instituției de învățământ preuniversitar, necesită cunoștiințe și abilități manageriale speciale, calități profesional-personale. Așa că, evident, activitatea managerului instituției de învățământ preuniversitar este îndreptată și spre oameni (participanți ai procesului pedagogic și altor reprezentanți al sociumului) și la obiective (înzestrarea tehnico-materială a instituției școlare și la idei (stop, obiective de dezvoltare ș.a.);
Mecanismul psihic al activității – instrumentele pshihice ale subiectului pentru efectuarea unei munci anume, pentru managerul instituției de învățământ preuniversitar se determina prin (planificare, proiectare), cuvinte (metodele manageriale) și acțiuni (organizarea). În același timp, trebuie să fim conștienți de faptul că activitatea presupune nu numai acțiunile unei singure persoane, dar și acțiunile acestuia în condițiile acivității altor persoane, adică presupune o activitate comună. La nivel personal de interacțiune subiectivă, toată diversitatea de manifestare calitativă a personalității, cu privire la criteriile desemnate, trebuie să fie examinată conform poziției de stabilire a tipului inovațional al acesteia. În scopul cautării caracteristicilor calitative specifice ale personalității de tip inovațional, logica gândirii ulterioare se bazează pe o combinație analitică a conceptelor existente în literatura sociologică despre personalitatea “modernă”, personalitatea ‘creativă” și a diverselor abordări cu privire la elucidarea noțiunii de personalitate “inovațională”. În opinia noastră, un astfel de curs de cercetare este justificat prin faptul că modelul personalității moderne reflectă trasăturile solicitate de tendințele de prognostic ale dezvoltării societății, în timp ce creația este o calitate atributivă a personalității moderne și inovației, în același timp, iar inovația se exprimă într-o combinație specială de trăsături specific personalității.
Remarcăm că noi împărtășim acele abordări ale perspectivelor de dezvoltare ale personalității care sunt construite pe ideea cu privire la formarea societății umane ca o societate a cunoașterii. “Pentru realizarea acestei idei este necesar, ca societatea modernă să fie transformată, reconstruită astfel, încât cunoștiințele, valorile culturale să fie create în industria spirituală, social – politică și materială. Reorientarea societății moderne spre producția și funcționarea cunoștiințelor este necesară, în primul rând, pentru că scopul final al noii societăți este crearea și dezvoltarea întregii personalități, atunci când esența omului este determinată de ansamblul de cunoștiințe, însușite de individ pe parcursul vieții. Ținând cont de intenția indicată de transformare a societății contemporane se examinează și caracteristicile creative ale personalității de tip inovațional.
Din acest punct de vedere acceptăm modelul analitic al personalității moderne, propus de sociologul Inkeles A., caracterisicile importante ale căruia sunt: 1. disponibilitatea față de experimente, inovații și schimbări; 2. pregătirea pentru pluralismul de idei, recunoașterea existenței diferitelor puncte de vedere, fără teamă de a schimba propria viziune a lumii; 3. orientarea spre prezent și viitor, nu spre trecut; 4. încrederea și capacitatea de depășre a obstacolelor apărute pe parcursul vieții; 5. planificarea viitoarelor acțiuni pentru atingerea obiectivelor, atât în viața publică, cât și în cea privată; 6. credința în posibilitatea de reglementare și pronosticare a vieții sociale; 7. sentimentul de echitate, bazat pe încredere, în dependență de onorarii, contribuții și competențe; 8. valoarea înaltă a educației și instruirii; 9. respectul pentru demnitatea altora, indiferent de poziția statutului.
În cazul unei sau altei interpretări, caracteristicile indicate ale personalității moderne se reiau în lucrările atât ale cercetătorilor străini, cât și a celor ruși. În ele este subliniat faptul că însușirea integrantă a personalității moderne nu este capacitatea de autoschimbare adaptabilă, atunci când persoana este forțată să se adapteze la dinamismul vieții sociale, dar capacitatea generării de sens, care este îndreptată cuinsistență atât spre schimbarea condițiilor vieții sociale, cât și spre autoschimbare. Această caracteristică tipică creativității determină atât ansamblul trăsăturilor de personalitate, cât și particularitățile generale ale gândirii creative – criteriul atributiv al personalității de tip inovațional.
Unele caracteristici ale personalității inovaționale se atestă în lucrările socoilogului francez M. Crozier, care menționează faptul că abilitatea de inițiativă a oamenilor devine un factor de dezvoltare mult mai important în condițiile actuale, decât operarea cu resurse materiale, de aceea lupta concurențială nu se concentreaza în jurul problemei de deținere a resurselor materiale, dar pe capacitatea de înnoire rapidă, abilitatea de inovație. Printre calitățile principale ale personalității angajatului, alături de competența, cunoașterea procedurii, la fel de importante devine inițiativa, disponibilitatea la schimbări inovaționale.
Dacă la cele enumerate mai sus, adăugam, în calitate de confirmare indirectă a caracteristicilor personalității inovatoare, acele cerințe care sunt prezentate managerului inovațional, spre deosebire de alte tipuri (adaptive, selectiv, de rutină), este posibil să proiectăm tendința de dominare a anumitor caracteristici tipologice. Printre acestea: managementul creativ(creativitatea), planificarea strategică, dezvoltarea sistemică. În alte cazuri, caracterizând agenții răspunzători de luarea deciziilor inovaționale, March și Simon remarcă: încrederea (funcția de deținere a informației complete cu privire la consecințele luării deciziei), riscul (funcția de posedare a informației cu privire la distribuția probabilă a consecințelor alegerii unei sau altei alternative), incertitudinea (funcția imposibilității de determinare a probabilității de aparițtie a oricărei repercursiuni a deciziei sau complexitatea în procesul de stabilire a probabilității.
Лазарев В.С. caracterizând noua generație de manageri, care sunt predispuși la realizarea managementului inovațional, enumeră urmatoarele criterii: “Nivelul ridicat de inteligență socială; prezența atitudinii creative, non-standard; stabilitate emoțională, motivație înaltă derealizare, orientate spre viitor; individualism”. Deoarece inovația se prezintă ca o activitate organizată, care se autoreproduce, solicită un ansamblu foarte clar de trăsături de caracter alepersonalității, printre care:
– nevoia de schimbare, capacitatea de a ține departe puterea tradiției, definind punctele de dezvoltare și mecanismele solciale adecvate acestora;
– prezența creației ca fiind o calitate a personalității și a gândirii creative;
– capacitatea de a găsi idei și de a utiliza oportunitățile pentru realizarea optimă a acestora;
– abordarea sistemică, de pronostic la selectrarea și organizarea inovațiilor;
– capacitatea de orientare în stare de incertitudine și determinare a nivelului de risc admisibil;
– pregătirea pentru desăvârșirea obstacolelor apărute în permanență;
– capacitate dezvoltată de reflexie și autoanaliză.
Desigur, acest șir de caracteristici ale personalității inovaționale nu este unul exhaustiv, însa este necesar și suficient pentru descrierea inovației ca o trăsătură tipică a personalității. Tentativele de tipizare a subiectului inovației la nivel personal, existente în activitatea educațioanlă, în opinia noastră, reflectă de fapt, mai degrabă atitudinea creată față de inovație, decât activitatea inovațională propriu-zisa. Astfel spus, în rândurile pedagogilor sunt determinate, într-un fel sau altul, grupuri axate pe inovație. În acest sens, vom examina clasificarea cea mai cunoscută, clasificarea după Rogers, în care sunt create tipuri ideale “de subiecți – realizatori” de inovații:
inovatori – mereu deschiși spre tot ce este nou, în permanență dispuși să utilizeze inovațiile în practica proprie, bine orientați în spațiul de comunicare al inovatorilor, predispuși la risc; aleg în baza procesului de proiectare a obținerii rezultatului ( 2,5% );
realizatorii timpurii – literalmente urmează dupa inovatori, sunt axați pe realizările lor, însă fără risc; nu pledează pentru fiecare inovație, sunt chibzuiți la evaluarea oportunităților rezultatelor obținute a inovațiilor ( 13,5%);
majoritatea preliminară – însușesc inovațiile deja confirmate în activitatea inovatorilor și realizatorilor timpurii; distanța între cunoașterea inovațiilor confirmate și decizia proprie este destul de mare; se deosebesc printr-un grad ridicat de libertate la alegere, sunt axați pe variante diverse de acțiune (34%);
majoritatea tardivă – sceptici față de orice inovație, utilizează inovația sub o presiune puternică din partea mediului educațional; alegerea nu este liberă, deoarece se orientează numai spre acele inovații care sunt recunoscute în mediul profesional, cât privește forma – o simplă reproducere (34% );
nehotărați – orientare rigidă spre valorile tradiționale și experiența generațiilor anterioare; un cimp limitat de comunicare, ce condiționează izolarea profesională a acestui grup; inovatorii nu se bucură de autoritate și recunoaștere, inovația este utilizată doar atunci când devine o normă semnificativă și de organizare (16% ).
După cum observăm, la baza acestei clasificări stă curba de distribuție normală gaussiană (cu colecția ultimului grup tipologic, în care sunt incluși doi: tradiționaliștii – 13,5% și conservatorii – 2,5%). Anume acestor poziții a acordat atenție Ангеловски К., care a modernizat tipologia propusă de Rogers. Păstrând baza semnificativă a clasificării, modifică ușor forma de organizarea a acesteia. Cu toate acestea, trăsătura fundamentală, ca și în cazul precedent, nu este partea esențială – inovația ca o calitate a pedagogului, dar în intervalul de timp inclus în utilizarea inovației. În concluzie obținem urmatoarea clasificare :
inovatori – care cred că noul este bun, doar din considerentul că este nou –6,69%;
liderii – care cred că inovațiile ar trebui să fie puse în aplicare îndată ce acestea apar în realitatea pedagogică–44, 74 %;
moderații – deoarece ei nu tind să fie primii, însă nu doresc să fie nici ultimii și încep să utilizeze inovația doar atunci când aceasta a fost acceptată de marea majoritate a colegilor –17,78 %;
penultimii – mai mult se indoiesc decât cred în inovație și o acceptă doar după ce opinia publică a marii majorități este pozitivă față de inovație–8, 03%;
ultimii – acționează conform principiului “mai bine ultimii, însă e nevoie să fim siguri de corectitudinea faptelor săvârșite”–22,75%.
Ținând cont de faptul că în acest studiu, în categoria inovațiilor se includ astfel de forme de organizare a muncii, cum ar fi: aplicarea mijloacelor tehnice de instruire, instruirea în grup, utilizarea caietelor de lucru etc., acestea constituind cea mai mare greutate specifică a inovațiilor utilizate, devine destul de clară predominanta grupurilor de învățători de “orientală inovațională” –51, 43 %. În fond, personalitatea de tip inovațional ramâne în umbra modificărilor nesemnificative, cosmetice, curente. În cele două clasificări menționate mai sus, caracteristicile inițiale distinctive ale inovației nu sunt reținute drept temei de bază, ca un sistem și ca o organizare specială a activității. Se pierde diferența dintre inovație ca mod de viață, ales în rezultatul autodeterminării personale și introducerii inovației sub presiunea circumstanțelor.
Tehnologiile inovaționale în management conduc spre înnoirea activității manageriale a directorului instituției preuniversitare, care capătă un caracter innovațional. Reeșind din aceasta a fost introdus un termen nou activitatea managerial – inovațională a directorului instituției preuniversitare-aceasta este activitatea subiectului de creare, elaborare, asimilare a inovațiilor în conținutul funcțiilor manageriale, metodelor utilizate, structurii organizaționale, implementării tehnologiilor inovaționale în practică, cu scop de creștere a efectivității managementului și dezvoltării instituției. Noțiunea formulată de activitatea managerial inovațională poarta un caracter general și este acceptată pentru caracterizarea activității managerului instituției de învățământ.
Studierea și analiza literaturii teoretice în problemele cercetării ne-a permis cu ajutorul metodei de modelare să elaborăm Modelul decizional de implementare a inovațiilor în învățământul preuniversitar, pornind de la elucidarea circumstanțelor necesității implementării inovațiilor, a specificului activității managerial-inovaționale și a caracteristicilor personalității inovatoare.
Componentele Modelului decizional de implementare a inovațiilor in invățămantul preuniversitar (MDII) conține entitățile de bază ale procesului inovațional în învățământ și ale managementului proceselor inovaționale. De asemenea, componentele subsistemului decizional managerial (principiile de formare a competenței decizionale a managerului: principiul eficientizării procesului educațional, principiul obținerii unor rezultate finale concrete, principiul unității de decizie și acțiune; coordonatele imaginii managerului care poate lua decizii relevante în contextul activității sale profesionale – el stabilește și comunică obiectivele, își formează o echipă de lucru, își exercită corect autoritatea, ia decizii corecte și la timp etc.; condițiile și cerințele , printre care se înscrie împuternicirea persoanei care ia decizia, asumarea răspunderii acestuia pentru luarea deciziei, să fie precis definite obiectivele de atins, existența alternativelor și alegerea uneia dintre câteva posibile, specificul situației (certitudinea, ristul, incertitudinea) și Tehnologia inovațională managerială, elaborată în baza schemei tehnologiei inovațiilor, criteriilor de eficacitate a monitorizării activității inovaționale, tehnologiei Web 2.0, ca mecanism de sprijin.
Metodologia formării competențelor decizionale in activitatea managerial-inovațională include:evidențierea problemelor manageriale din instituția școlară; analiza mediului extern și intern prin intermediul cercetărilor de marketing; căutarea sau crearea individuală a inovațiilor; luarea deciziei despre implementarea inovației concrete in management; implementarea inovației in activitatea managerială. Se realizează transferul activității manageriale existente la nivel inovativ. În continuare are loc extinderea și implementarea inovațiilor.
Structura pregătirii profesionale a managerului pentru activitatea inovațională include cunoștiințele despre esența inovațiilor inclusiv a tehnologiilor inovaționale în management; competențele managerial inovaționale (analitice, de planificare – proiectare, organizaționale, de control și expertiză); atitudinea emoțional – valorică față de procesul inovațional; calitățile profesional – personale ale managerului inovator (creativitate, reflecție managerială). Implementarea cu succes a inovațiilor este imposibilă fără formarea competențelor professional managerial. Complexul de abilități manageriale include patru grupe de abilități: analitice, de planificare – proiectare, organizaționale, de control și expertiză.
O mare importanță în pregătirea managerului pentru activitatea inovațională o are atitudinea emoțional-valorică față de inovație (motivarea, atitudinea pozitivă față de schimbare, dorința de a se detașa de vechi, nazuința spre renovare). Este importantă motivarea directorilor pentru implementarea inovațiilor în practica managerului instituției școlare.Motivul redă sens activității omului. În dependența de conținutul activității inovaționale, motivul poate avea diferite sensuri la diferiți indivizi: modul de realizare a potențialului creativ și autodezvoltare, mijloc de realizare, recunoaștere și stimă din partea administrației și a colegilor, mijloc de primire a unui salariu adăugător. Nivelul înalt de pregătire pentru activitatea inovațională îi corespunde o structură “matură” inovațională, în care un rol de bază le au valorile deautorealizare și autodezvoltare.
Motivarea pentru implementarea inovației actualmente poate fi: creșterea efectivității de monitorizare a instituției ca o cerință a părintilor, mediului social pentru creșterea nivelului serviciilor educaționale, acordate de instituția școlară. Activitatea inovațională cere de la manageri formarea unor calități noi-calități profesional – individuale ale managerului inovator al instituției preuniversitare moderne, din punctul nostru de vedere, sunt creativitatea, capacitatea de reflexie managerială. Aceste calități pot fi dezvoltate de către manager prin intermediul autotreing-urilor, seminarelor metodice dezvoltative și desigur prin intermediul diferitelor forme de instruire.
Analiza literaturii teoretice, științifico – metodice și științifico – practice ne-a permis să evidențiem o totalitate de condiții, la respectarea cărora implementarea inovației în managementul instituțiilor școlare va fi de succes. Condițiile au fost împărțite în două grupe: obiective și subiective. Condițiile obiective sunt: existența bazei normativ – legislative pentru realizarea activității inovaționale; contribuirea organelor ierarhic superioare la dezvoltarea proceselor inovaționale în educația școlară. Condițiile subiective sunt: pregătirea profesională a managerului în domeniul managementului inovațional; realizarea complexului de inovații concomitent în diferite funcții manageriale. Față de criteriile de apreciere, determinare putem inainta urmatoarele cerințe: obiectivitate, stabilitate, grad de repetare, pregătirea de fixare a măsurii de corespondență a obiectului de studiu comparativ cu etalonul.
La determinarea criteriilor efectivității managementului în literatura teoretică putem evidenția diferite puncte de vedere. Т.Н.Арсенева propune de utilizat în calitate de criteriu atitudinea managerului față de autodezvoltare; diagnostica reflesivă a autorealizării în plan profesional. G. В.Яковлева propune să considerăm drept criterii ale efectivității activității managerial – inovaționale: creșterea competenței profesionale a pedagogilor; creșterea potențialului creativ al pedagogilor; criteriul de utilizare rationala a timpului, cresterea satisfactiei de muncă a pedagogilor.
3.3 Managementul serviciilor publice de educație la nivelul satului Peticeni
Vorbind despre managementul serviciilor publice de educație la nivelul satului Peticeni, vom porni de la afirmația că studiul nostru practic sa bazat pe managementul activității instituției preșcolare la nivelul satului Peticeni, care le rîndul său se bazează pe următoarele acte normative: Constituția Republicii Moldova; Codul Muncii al Republicii Moldova, Legea Învățămîntului; Regulamentul instituției preșcolare.
Angajarea în funcțiile instituției preșcolare la nivelul satului Peticeni se realizează prin încheerea unui contract individual de muncă, în baza cererii personale angajatorului și emiterii ordinului de angajare.
Durata timpului de muncă pentru cadrele didactice din instituție este de 35 de ore pe săptămînă (art.96 al (3)din Codul Muncii). În instituție este stabilită săptămîna de muncă de 5 zile .(zile de odihnă sîmbăta și duminica). Programul de activitate al instituției preșcolare este de la orele 7.00 pînă la 19.00.
Tabelul 3.3 Orarul de activitate și durata concediilor salariaților din instituția preșcolară
Sursa: REGULAMENTUL INTERN al instituției preșcolare pentru anul de studii 2014 – 2015. CHIȘINĂU 2010
În continuare vom menționa că, pentru prima data Educația timpurie a fost stabilită ca prioritate națională de către Guvern în anul 2002. Cota de frecventare a instituțiilor preșcolare în Republica Moldova era destul de joasă și constituia 41 la sută. Multe grădinițe, în special cele din localitățile rurale, au fost închise în acea perioadă. Timp de 15 ani educatorii nu mai primiseră cărți și nu au beneficiat de instruire.
În următorii cinci ani această cotă a crescut pînă la 55 la sută, pregătirea obligatorie către școală a copiilor de 5-7 ani fiind asigurată în proporție de 85 la sută. Moldova este singura țară din cele care, beneficiind de suport financiar din partea Fondului Fudiciar Catalitic, a canalizat integral resursele alocate pentru revitalizarea educației timpurii. Lucrul dat sa răsfrîns și asupra activității instituției preșcolare la nivelul satului Peticeni.
În contextul de mai sus, au fost aprobate direcțiile principale și planul complex de activitate pe anul de studii 2014-2015. S-a luat atitudine asupra continuării lucrului asupra scăderii morbilității copiilor. La fel, a fost aprobat ,,Regulamentul intern al instituției” și ,,Statutul instituției” fără schimbări.
În eficientizarea activității instituției preșcolare La nivelul satului Peticeni, a fost întărită comisia pedagogică de atestare pe anul de studii 2014-2015 în următoarea componență:
Șmalcenco N. – directoare;
Melțer N. – metodist;
Țicu E. – președintele comitetului sindical;
Holban D. – comitetul părintesc.
La fel a fost întărit personalul în următoarea componență:
Grup creșă –educator Gavril N.; Dădacă –Alii G.
Grupa mică I-educator Caragea A.; Ajutor de educator Chitoroagă M.
Grupa mică I I-educator Bodrug V.; ajutor de educator Solonaru I.
Grupa medie-educator Moșnoi V; Sîrghi S.; ajutor de educator Postolachi L.
Grupa pregătitoare rusă-educator Țicu E.; Ciovaga L.; ajutor de educator Bas M.
Grupa pregătitoare română –educator Melțer N.; Tabuncic O.;ajutor de educator Salcie C.
În continuare, reieșind din strategiile și programele Guvernului, instituția preșcolară La nivelul satului Peticeni, pentru perioada anilor 2014-2015 se va implica în:
– majorarea pînă la 75% a ratei de înrolare în programele preșcolare pentru copii de vîrstă între 3-5 ani și pînă la 100% pentru copiii de 6-7 ani, precum și reducerea în aceiași perioadă la mai puțin de 5% a discrepanțelor dintre regiunile rurale și urbane, dintre grupele dezavantajate și cele cu venituri medii.
– asigurarea accesului tuturor copiilor la educația de bază de calitate, ceea ce va contribui la dezvoltarea deprinderilor esențiale pentru viață, inclusiv educația pentru sănătate, educația civică, educația pentru viața în familie, instruirea profesională etc.;
– asigurarea către anul 2015 a accesului tuturor copiilor, în special al celor ce locuiesc în condiții dificile, la o educație completă, liberă, obligatorie și de calitate;
– promovarea politicilor de integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale în sistemul educațional comun, elaborarea suportului metodic adecvat, în special pentru instruirea copiilor în situații deosebit de dificile de dezvoltare și/sau sociale;
– creșterea sau cel puțin menținerea către anul 2013 a nivelului actual de 95% al gradului de știință de carte și asigurarea accesului tuturor adulților la programele de educație în familie, programe ce le vor permite să-și dezvolte aptitudinile native și abilitățile de comunicare cu copiii, vor asigura respectarea drepturilor copiilor.
În acest scop în instituția noastră se organizează deseori ședințe cu părinții cu diferite tematici propuse atît de cadrele didactice cît și de părinți,se organizează diferite proiecte ,care au ca scop identificarea nivelului de dezvoltare a competențelor necesare pentru o conlucrare eficientă între instituție ,familie și comunitate.
În acest an de către Direcția Generală de Învățămînt a fost propusă tema:”Să citim împreună pentru mileniul trei” cu scopul identificării oportunităților de dezvoltare a limbajului în cadrul instituției prin intermediul aportului personalului angajat,precum și prin capacitatea de adaptare a obiectivelor personale la cele organizaționale. În baza acestei teme a fost organizată o excursie cu copii la Centrul Academic Eminescu cu scopul de a îmbogăți cunoștințele copiilor despre carte .Copii au fost familiarizați cu diverse carți interesante,au aflat informații utile despre scriitori și poeți mai recunoscuți,despre regulele de îngrijire și păstrare a cărților.Ei au văzut și au ținut în mîini Cartea Roșie a R.Moldova,despre care au aflat multe lucruri noi.
Apoi împreuna cu copiii am elaborat cartea grupei :”Cartea-prietena mea”(Anexa 3),în care ei au fost cunoscuți cu importanța și rolul cărții în viața omului,cu istoria apariției carții,cu tipurile de cărți etc.Copii au înțeles și drumul lung parcurs de carte,care începe de la manuscris
3.4 Finanțarea serviciilor publice de educație
În Republica Moldova, cheltuielile pentru serviciile publice de educație au crescut constant în RM: de la 5,7% în 2007 la 7% în 2014. Aceste cheltuieli pentru educație sunt, în general, compatibile și comparabile cu indicatorul mediu înregistrat în CSI, dar sunt totodată cu 4,3% mai mari decât indicatorul respectiv din Europa de Sud Est și cu 2,6% mai mare decât indicatorul mediu în UE.
Din anul 2006 până în prezent, cheltuielile pentru educație au crescut în medie cu circa 28% anual, variind de la aproape 21% în 2009 până la 45% în anul 2010 (min și max). Cea mai înaltă rată de cheltuieli pentru educație față de PIB a fost înregistrată în anul 1996, când a fost înregistrată 10.2%. Pe parcursul anilor 1998 – 2000, cheltuielile pentru educație au scăzut brusc, înregistrând o rată de numai 4,5% în anul 2000.
Din anul 2007, cheltuielile pentru educație au pornit să-și recâștige pozițiile, ajungând să înregistreze între anii 2012 – 2014 o rată stabilă de 8%. Statistica bugetară arată că până astăzi RM încă nu a atins nivelul de finanțare pentru educație, înregistrat în anul 1996, deși finanțarea, în valori absolute, au crescut constant.
Noi responsabilități vor fi transferate către școli și autorități locale, păstrând totodată importante instrumente de influență la nivelul Ministerului de profil (certificarea și controlul asupra calității sistemului de educație public la toate nivelele sale). Deși, educația primară și liceală a avansat spre standarde educaționale europene, iar RM a aderat la procesul de la Bologna în reformarea educației universitare, aceste schimbări nu au fost reflectate în structura de cheltuieli pentru educație, în modul în care alocațiile bugetului public reușesc să producă schimbări calitative ale sistemului. În consecință, Moldova se confruntă astăzi cu o adevărată provocare epocală, urmând să convertească actuala sa infrastructură de școli într-o rețea de tip nou de școli primare, gimnaziale și liceale, admițând totodată că nu are resurse suficiente pentru această sarcină, și aparent, nici voință politică suficientă pentru a schimba dintr-odată situația existentă.
Finanțarea educației publice a fost o prioritate a guvernelor în ultimul deceniu. Comparativ cu alte domenii și priorități, putem spune că banii alocați pentru educație public pre-universitară au fost chiar mai mulți decât în alte țări, pe analiza bugetului consolidate. Și cu toate acestea, creșterea constantă a finanțării pentru școli nu a produs schimbări semnificative la nivelul infrastructurii acestor școli, pe motive pe care le vom analiza mai jos. Datorită acumulărilor neplanificate la bugetul de stat, și a creșterii PIB, observăm că bugetul pentru educație a crescut lent, dar numai cu 4% în termeni reali pe parcursul anilor 2010 – 2014.
Volumul cheltuielilor pentru educație în totalul de cheltuieli sociale este de 20%. Circa 54% din aceste resurse sunt folosite pentru a acoperi costurile educației primare obligatorii, 16% – educația pre-școlară, 15% – educația universitară și 5% – educația tehnico-profesională secundară. În ciuda așteptărilor optimiste, rata de elevi – profesori școlari a continuat să scadă în ultimul deceniu. Un studiu al Băncii Mondiale arată că în apr. 2/3 din gimnaziile din RM sunt înmatriculați mai puțin de 200 de elevi, în timp ce 14% dintre aceste gimnazii au mai puțin de 100 elevi înmatriculați. Deși, în mediul urban această situație pare să fie mai bună (ratele fiind de 21% și 7%), și acolo natalitatea este în descreștere, producând efecte demografice ușor prognozabile9.
Situația demografică negativă are efecte asupra instituțiilor de educație publică. Astfel, la nivelul educației generale secundare și liceale, 38% din școlile rurale au mai puțin de 400 elevi, 14% – mai puțin de 300, în comparație cu 18% și 19% în mediul urban. Deoarece populația de vârstă școlară continuă să se reducă, experții sugerează măsuri pentru optimizarea actualei rețele de școli, care furnizează servicii de educație generală (de la primară la secundară superioară). Aceste măsuri ar trebui să genereze economii financiare până la 0.5% din PIB, dar aparent nu există voință politică, care să susțină efortul instituțiilor responsabile de acest domeniu.
Diminuarea numărului de copii și faptul că, într-un număr mare de școli capacitatea proiectată este cu mult mai mare decât capacitatea folosită în prezent, creează costuri nejustificate, care se răsfrâng asupra situației învățătorilor și infrastructurii școlare. Optimizarea rețelei de școli este văzută ca o soluție sigură care ar putea îmbunătăți eficiența resurselor prin redirecționarea costurilor spre alte necesități bugetare. În acest sens, este util de remarcat proiectul de cartografiere a facilităților existente în sistemul educației pre-universitare, proiect implementat de Banca Mondială pe parcursul anului 2014 cu scopul de a asigura o bază solidă la elaborarea unei strategii de optimizare a rețelei existente de școli în RM. Modelele sugerate de către autorii acestui proiect de strategie include utilizarea unor mijloace de transport pentru elevi și învățători spre școli mai mari, plasate la nivel sub-regional, dar și instruirea unor profesori școlari în vederea asimilării unor metode de predare multi-disciplinară.
Un impediment serios în calea utilizării eficiente a resurselor bugetare în educația publică ține chiar de metoda de finanțare, existentă în RM, în cea ce privește formula în care această metodă este elaborată și implementată. Majoritatea strategiilor de țară și a rapoartelor expertizate de organizații internaționale susțin că această metodă nu oferă școlilor suficientă flexibilitate și autonomie în ceea ce privește folosirea resurselor bugetate, astfel încât până și rapoartele guvernamentale recunosc că o reformă radicală a procesului de planificare și finanțare a sistemului de educație primară și secundară este imperios necesară.
Școlile din RM trec în prezent printr-o perioadă deosebit de dificilă. Pe de o parte, calcularea alocațiilor bugetare este efectuată în baza unor normative elaborate pe plan național per capita, respectiv – cu cât o anumită școală are mai puțini elevi cu atât posibilitatea de a achita corespunzător salariile profesorilor și de a aloca bani pentru necesitățile de întreținere și dezvoltare este mai mică; iar pe de altă parte, indiferent de mărimea normativelor adoptate pe plan național pentru cheltuielile în școli, până la urmă, școlile vor primi doar o alocație modică, întrucât deciziile finale asupra finanțării anuale va depinde nu de capacitatea administrației școlii respective, ci de autoritățile raionale (direcția finanțe și direcția educația publică) și autoritățile locale (pe contul cărora sunt transferate resursele cu destinația specială pentru funcționarea școlii respective).
Totuși, dacă numărul de copii/elevi înmatriculați în școli descrește, nu același lucru îl putem spune despre numărul învățătorilor și a personalului tehnic auxiliar. Diminuarea numărului de elevi înmatriculați în școli reduce proporțional finanțarea de la bugetul central. observăm că numărul de învățători rămâne în general neschimbat, astfel încât rata medie între învățător – elev a fost menținută mulți ani la rând la nivelul de 14,5 elevi pentru 1 învățător, calculat pe plan național. Acest indicator s-a îmbunătățit relative pe parcursul anilor 2005-2006, dar a fost ulterior condiționat de reducerea dramatic a cheltuielilor pentru educație și restanțele salariale. În rezultat, aproape 2,500 de învățători (ori apr.5,5% din cei angajați în sistemul educației naționale) au plecat din școli. Deși numărul copiilor s-a redus constant de la 1998, actualul sistem al educației publice continuă să funcționeze din inerție, iar pe infrastructura de școli moștenite din URSS statul continuă să aloce bani pentru construcția de noi școli și alte instituții educaționale.
Creșterea numărului de școli și reducerea numărului de copii a condus la declinul numărului median de copii în școli: de la 425 elevi în 2001 la 319 în 2014. Începând cu anul 2001, în fiecare an, numărul de copii în școli a scăzut cu 3,2% anual. Numărul de copii în școli, în acest an, reprezintă doar 75% din numărul de copii, înmatriculați în anul 1998. În acest fel, cheltuielile pentru întreținere și menținerea instituțiilor educaționale a sporit cu 33%, numai datorită scăderii numărului mediu de copii în școli. Drept confirmare, putem găsi cu multă ușurință astăzi în RM școli care își folosesc mai puțin de 50% din capacitatea lor proiectată. Acest indicator de performanță este în general, desconsiderat în RM, deși el vorbește foarte elocvent despre costurile nejustificate ale sistemului, dar și de economiile care ar putea fi generate.
Educația pre-școlară absoarbe circa 16% din bugetul educației publice, ori circa 1,1% din PIB, comparativ cu indicatorul mediu în țările OECD de 0.5%. Rapoartele confirmă faptul că cheltuielile de întreținere a școlilor sunt cu 52% mai ridicate decât cele raportate de școlile generale. Datorită acestui sistem inadecvat de finanțare a educației publice, școlile contează tot mai mult pe sprijinul părinților. Constatăm că, fonduri non-publice considerabile sunt astăzi absorbite de către sistemul școlilor publice sub forma “taxelor neoficiale” pe care le suportă părinții.
Părinții cheltuiesc în jur de 1,7 miliarde lei în educație pentru copiii lor anual, ceea ce reprezintă cu 117 mln lei mai mult decât toate cheltuielile bugetului de stat (1,57 miliarde lei). Din aceste contribuții, 26 mln lei sunt cheltuite pentru lecții particulare, 146 mln – pentru menținerea școlilor, 25 mln lei – pentru cadouri profesorilor școlari, și apr. 4 mln lei pentru creșterea notelor acordate elevilor. Circa 50% dintre părinți au afirmat că li se cer plăți neoficiale, iar 95% dintre învățători au negat categoric acest lucru.
În concluzie vom menționa că edificarea unui învățămînt modern, prospectiv, flexibil și deschis, adecvat unei societăți democratice și cerințelor economiei de piață, opțiunilor individuale de autorealizare este posibilă prin implementarea paradigmei manageriale propuse, apreciate ca strategie a schimbării, angajate la nivelurile sistemic, structural, metodologic, tehnic, care converge spre edificarea unei „școli inovatoare” ca „moment al schimbării în evoluția învățămîntului”, răspunde în plan psihologic cerințelor specifice creativității inovatoare, bazate pe respectarea principiilor: a) eficiență la scară socială; b) participarea actorilor educației în spiritul valorilor democrației; c) organizare și planificare rațională; d) motivație pentru inovare permanentă.
În sensul de mai sus, evidențiem:
mai mare eficiență și echitate a sistemului educațional în contextul descentralizării acestuia prin: introducerea formulei de finanțare pe elev, pe baza unor norme riguroase, care trebuie să se sprijine la rândul lor pe o analiză solidă care să reflecte costurile reale și obiectivele politicii; optimizarea rețelei școlare care să reflecte nevoile unei populații școlare în scădere; creșterea capacității instituționale prin formarea de manageri în domeniul educației pentru toate nivelele sistemului.
Creșterea calității educației prin: elaborarea unei strategii a resurselor umane care să includă un sistem de stimulare mai eficient corelând salariile profesorilor cu performanța acestora; strategia va trebui să rezolve managementul ineficient al resurselor umane, cuprinzând schimbări în modul de repartizare, angajare, concediere, promovare și titularizare a personalului didactic; modificarea repartizării personalului didactic pe niveluri de învățământ și unități administrativ-teritoriale și a personalului didactic din învățământul profesional în învățământul general; stabilirea de standarde pentru formarea inițială a profesorilor pentru formarea continuă, dezvoltarea carierei de profesor, evaluarea profesorilor și reglementări în domeniul ocupării; mărirea normei didactice; stabilirea de stimulente pentru inovația pedagogică.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Analiza contextului socio-politico-economic în care se dezvoltă învățământul contemporan, inclusiv cel moldovenesc, scoate în evidență necesitatea reconsiderării abordării fenomenului și actului educațional. Schimbarea paradigmei socio-educaționale reclamă aplicarea în procesul de creare și prestare a serviciilor educaționale a unor instrumente din sfera economicului, în speță, a politicilor educaționale.
Principalele probleme ale sectorului educație vizează calitatea, accesul, relevanța, eficiența și echitatea. Numărul elevilor în învățământul secundar (cel liceal în mod special) este prea mic pentru a putea duce la formarea unei forțe de muncă competitive. În absența unor intervenții, această rată scăzută de cuprindere în învățământul secundar, la care se adaugă modificările demografice survenite anterior, ar putea duce și la o semnificativă pierdere de elevi și în ultimă instanță la un substanțial surplus de personal didactic.
Competitivitatea Republicii Moldova, îndeosebi în contextul aderării la UE, este amenințată de un curiculum care nu ține seama de noile nevoi ale angajatorilor, ca și de rata extrem de scăzută de participare în educația terțiară și în educația continuă. Pentru personalul didactic, politicile depășite privind resursele umane care nu leagă sistemul de salarizare de performanță și responsabilitate au făcut ca sectorul să fie neatractiv pentru tinerii absolvenți talentați, ducând la scăderea calității noilor veniți în rândurile acestei profesii. Iar slaba calitate a profesorilor scade la rândul ei calitatea serviciilor educaționale și, prin extensie, a rezultatelor educației.
Întregul demers al investigației vizează o inovație de maximă generalitate și aplicabilitate, motivată social, psihologic, pedagogic și epistemologic. Rezultatele obținute prin elaborarea, aplicarea și evaluarea socială a noii paradigme a managementului educațional, proprie științelor socio-umane, științelor educației, acceptată de comunitatea științifică și validată de practica managerială, vin să confirme justețea, realismul și oportunitatea condițiilor de schimbare a sistemului de conducere din învățămînt în parametrii științifici stabiliți, a ipotezei propuse, implicit realizarea ei, și permite a formula valoroase concluzii și recomandări.
Oportunitatea modernizării managementului educațional din Republica Moldova este necesară din perspectiva tendințelor de dezvoltare democratică a societății și de integrare europeană, care implică nevoia de participare la procesele de globalizare, internaționalizare, specifice lumii contemporane. Acestea reclamă un management de tip nou – managementul transnațional al resurselor umane, care pune accentul pe învățarea și valorizarea noilor competențe legate de cooperarea în medii culturale eterogene deschise și complexe, ce solicită o permanentă evoluție și autoorganizare.
Edificarea unui învățămînt modern, prospectiv, flexibil și deschis, adecvat unei societăți democratice și cerințelor economiei de piață, opțiunilor individuale de autorealizare este posibilă prin implementarea paradigmei manageriale propuse, apreciate ca strategie a schimbării, angajate la nivelurile sistemic, structural, metodologic, tehnic, care converge spre edificarea unei „școli inovatoare” ca „moment al schimbării în evoluția învățămîntului”, răspunde în plan psihologic cerințelor specifice creativității inovatoare, bazate pe respectarea principiilor: a) eficiență la scară socială; b) participarea actorilor educației în spiritul valorilor democrației; c) organizare și planificare rațională; d) motivație pentru inovare permanentă.
RECOMANDĂRI:
mai mare eficiență și echitate a sistemului educațional în contextul descentralizării acestuia prin:
introducerea formulei de finanțare pe elev, pe baza unor norme riguroase, care trebuie să se sprijine la rândul lor pe o analiză solidă care să reflecte costurile reale și obiectivele politicii;
optimizarea rețelei școlare care să reflecte nevoile unei populații școlare în scădere;
creșterea capacității instituționale prin formarea de manageri în domeniul educației pentru toate nivelele sistemului.
Creșterea calității educației prin:
elaborarea unei strategii a resurselor umane care să includă un sistem de stimulare mai eficient corelând salariile profesorilor cu performanța acestora;
strategia va trebui să rezolve managementul ineficient al resurselor umane, cuprinzând schimbări în modul de repartizare, angajare, concediere, promovare și titularizare a personalului didactic;
modificarea repartizării personalului didactic pe niveluri de învățământ și unități administrativ-teritoriale și a personalului didactic din învățământul profesional în învățământul general;
stabilirea de standarde pentru formarea inițială a profesorilor pentru formarea continuă, dezvoltarea carierei de profesor, evaluarea profesorilor și reglementări în domeniul ocupării;
mărirea normei didactice;
stabilirea de stimulente pentru inovația pedagogică.
Creșterea competitivității forței de muncă din Republica Moldova prin:
asigurarea unei calificări mai ridicate a absolvenților prin creșterea numărului elevilor cuprinși în învățământul secundar, ca și prin sporirea calității și relevanței curiculumului și procesului de predare;
folosirea educației continue pentru obținerea calificării cerute în anumite locuri de muncă, actualizarea competențelor și calificării, dobândirea de noi competențe pentru schimbarea carierei; și
creșterea relevanței și atractivității învățământului tehnic vocațional, reducând eventual ponderea acestuia în rândul populației școlare.
Stimularea însușirii de către cei implicați a reformelor din sector prin:
studii de specialitate, consultări cu grupurile implicate, dezbateri publice, campanii de comunicare (de exemplu: cu părinții – fișă de raportare a rezultatelor anuale la învățătură ale elevului, comparativ cu performanța școlii,
performanța județului și standardele naționale; un observator al locurilor de muncă pentru absolvenții învățământului superior);
asigurarea de la început a unui sprijin politic la nivel înalt pentru schimbările din sectorul educație;
elaborarea unei strategii de raportare pentru informarea guvernului și publicului privind progresele realizate; și
transmiterea de rapoarte regulate Comisiilor parlamentare de specialitate.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
Legea pentru modificarea Legii învățămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995 nr. 31 din 25.02.2011. Monitorul Oficial nr.40-42/84 din 18.03.2011
Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern nr. 64 – XII din 31.05.1990 // Veștile R.S.S.M. nr. 8/191 din 30.08.1990
Legea Republicii Moldova privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35 din 09.03.2007
Legea Republicii Moldova privind descentralizarea administrativă nr. 435 –XVI din 28.12.2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 29-31 din 02.03.2007
Legea Republicii Moldova privind finanțele publice locale nr. 397-XV din 16.10.2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-253 din 19.12.2003
Legea Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) nr.344 din 23.12.1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.3-4 din 14.01.1995
Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Programului de stat de dezvoltare a învățământului pe anii 1999-2005 nr.984 din 26.10.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.120 din 04.11.1999
Hotărîre cu privire la aprobarea Strategiei naționale "Educație pentru toți" nr. 410 din 04.04.2003. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.70-72/441 din 15.04.2003
Hotărîrea Guvernului nr.1265 din 16.11.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la ocuparea posturilor didactice în instituțiile de învățămînt superior universitar. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.208-211 din 19.11.2004, art.1442. Abrogată prin HG nr.854 din 21.09.10, M.O., nr.182-189/28.09.10 art.948
Hotărîrea Guvernului nr.270 din 13 martie 2007 cu privire la aprobarea Concepției sistemului informațional educațional. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.51-53 din 13.04.2007, art.383
Hotărîrea Guvernului nr.453 din 16.06.2011 cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2011 în învățămîntul superior, mediu de specialitate și secundar profesional. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.103-106 din 24.06.2011, art.517
Hotărîrea Guvernului nr.484 din 05.07.2011 cu privire la Planul național de acțiuni pentru implementarea reformei structurale în educație. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.113 din 12.07.2011, art.552
Hotărîrea Guvernului nr.535 din 14.07.2011 cu privire la Proiectul pentru finanțarea pe bază de formulă a instituțiilor de învățămînt primar și secundar general, finanțate din bugetele unităților administrativ-teritorial. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.118-121 din 22.07.2011, art.608
Hotărîrea Guvernului nr.600 din 10 august 2011 cu privire la pregătirea instituțiilor de învățămînt pentru anul de studii 2011-2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.131-133 din 12.08.2011, art.669
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.854 din 21.09.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ocupare a posturilor didactice în instituțiile de învățămînt superior. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.182-189 din 28.09.2010, art.948
Programul de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020, aprobat prin HG nr.523 din 11.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.114-116 din 15.07.2011, art.589
Literatura generală și de specialitate
Al Doilea Raport cu privire la Realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Chișinău: UNDP, 2010
Alecu S. Dezvoltarea organizației școlare: managementul proiectelor. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2007
Alois Gh. Management general și strategic în educație. Iași: Polirom, 2007
Andrițchi V. Etape și contribuții valorice ale savanților din R. Moldova în dezvoltarea managementului educațional. Univers Pedagogic, 2011, nr. 3, p. 86
Arseni A., Drept constituțional și instituții politice, vol.I. – Chișinău, 1997, pag 199
Brațe A., Grecu A. Diagnoza multidimensională a stresului ocupațional la profesorii din mediul preuniversitar. Revista de psihologie organizațională, 2006, vol. 6, nr. 1-2, p. 38-61
Brătianu C. Management și marketing: concepte fundamentale. București: Comunicare.ro, 2011, p. 18
Bulat G. Semnificațiile conceptului de calitate în promovarea marketingului educațional modern. În: Probleme actuale ale științelor umanistice. Chișinău: UPS I. Creangă, volumul X, 2011, p.42-66
Cojocaru V. Gh. Fundamente teoretice și metodologice ale reformei manageriale în învățămînt. Teza de doctor habilitat. Chișinău, 2005
Cojocaru V. Gh., Cojocaru V., Postică A. Diagnosticarea pedagogică din perspectiva calității educației. Chișinău: F.E.-P „Tipografia Centrală”, 2011
Cojocaru V., Făuraș C. Educația în abordare economică. Chișinău: ASEM, 2006, p. 109
Concepția modernizării sistemului de învățămînt în R. Moldova. Chișinău, 2006, p. 88
Corj M., Reflecții asupra unor aspecte ale sistemului educațional din Republica Moldova. Revista Națională de Drept”, 2011, nr.9, pag.29
Cosmovici A. Psihologie generală. Iași: Polirom, 2008, p. 88
Evoluții, tendințe și pronosticuri referitoare la piața muncii din Republica Moldova în apropierea acesteia de standardele UE. Chișinău: Expert-Grup, 2011
Iosifescu Ș., Bundea P. et. al. Manual de management educațional. București, 2010
Jinga I. Management general și școlar. București: EDP, 2001
Marinescu C. Educația – perspectivă economică. București: Economică, 2001. Pag 111
Materialele conferinței internaționale din Chișinău, 7-8 decembrie 2001 Participarea în Pactul de stabilitate ca accelerator a reformelor social-economice în regiune. Organizată de MAE, ISPRI, IPP. Chișinău, 2002, pag 304
Moldovan-Batrînac V., Bulat G. Dezvoltarea învățământului superior din Republica Moldova. Studia Universitatis, USM, nr.5, 2007, p.12-17
Moldovanu D. Economia politică. Chișinău: Editura „Arc”, 2001. pag 156
Musteață S. Bazele pedagogice ale modelului integrativ de dezvoltare a învățămоntului în Republica Moldova. Teză de doctor în pedagogie. Chișinău, 1996
Neculau A. Manual de psihologie socială. Iași: Polirom, 2003, p. 10
Nicolescu O. (coordonator) Managerii și managementul resurselor umane. București: Editura Economică, 2004, p. 125
Olteanu V. Planificare strategică orientată spre piață în domeniul serviciilor de educație. În: Revista de marketing, vol.1, nr.2, 2007
Organ W. D. Organizational Behavior. Homewood: Illinois, 1986
Otter Th., Barbăroșie A., Gremalschi A. Educația și dezvoltarea umană: provocări curente și de perspectivă. Chișinău: PNUD Moldova, 2010, pag 12
Pâslaru V., Gîrneț Gh. Reformarea sistemului educațional. Chișinău: ARC, 2001, pag 118
Patrașcu D. și alții. Managementul calității învățământului în baza tehnologiilor informaționale noi și a monitoringului educațional. În: Administrația publică, 2011, nr.4, p.96-113
Păun E. Școala. Abordare sociopedagogică. Iași: Editura Polirom, 2009
Peretti J.M. Ressources humaines et gestion des personnes.Paris: Libraire Vuibert, 2001
Piaget J. Etudes sociologiques. Geneve, 1967
Pînișoară G., Pвnișoară I.-O. Motivarea eficientă. Iași: Editura Polirom, 2005, p. 650
Pitariu H. Proiectarea fișelor de post, evaluarea posturilor de muncă și a personalului. București: Casa de Editură IRECSON, 2003, p. 122
Pitariu H., Budean A. Cultura organizațională. Modele și metode de intervenție. Cluj-Napoca: ASCR, 2007
Popa V., coordonator de program. Ghidul primarului. Chișinău: ARC, 2001, pag 19
Savciuc O. Posibilități de integrare a оnvățămвntului universitar din Republica Moldova оn spațiul educațional european. Оn: Economica, Nr. 4, 2014, p.26
Șavga L. ș. a.. Concepția sistemului de management al calității în instituțiile de învățămînt superior. Chișinău: ASEM, 2006State O. Cultura organizației și managementul. București, 2001
Zlate M., Zaharia R.G. Justiția organizațională. În: Psihologie organizațional-managerială: tendințe actuale. Iași: Polirom, 2008
Ангеловски К. Учителя и инновации. М.: Просвещениe, 1991
Давыткина Е.В. Исследовательский подход в управленческой деятельности руководителя дошкольного образовательного учреждения, Дис. канд. пед. наук., М., 2003
Лазарев В.С. Поташник М.М. Как разрабатывать программу развития школы. Методическое пособие для руководителей образовательных учреждений. Москва: Новая школа, 1993, p. 16
Ожегов С.И. Словарь русского языка. Под редакцией М.М. Поташника. – М.: Новая школа. 1994, p.64
Панкрухин А. П. Маркетинг образовательных услуг. /Маркетинг в России и за рубежом. № 2(4), 1997. с. 10
Сorsi, Patric et al. Innovation Engineering. The power of intangible networks. London. Published by ISTZ ltd, 2006
Тейлор Ф.У. Менеджмент. Пер. с англ. Зака А.И. / Под ред. и с пред. Кочергина Е.А. // Контролинг, 1992, вып. 4
Тимоеефа И.В. Управление ДОУ в аспекте фолософско-психологического знания În: Управление ДОУ, 2003, nr. 6, p. 6-11
Третьяков П.И., Управление школой по резултатам, Практика педагогического менеджмента. Москва: Новая школа, 1998, с. 288
Уорнер М. Классики менеджмента. Москва. 2003
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
Legea pentru modificarea Legii învățămîntului nr.547-XIII din 21 iulie 1995 nr. 31 din 25.02.2011. Monitorul Oficial nr.40-42/84 din 18.03.2011
Legea Republicii Moldova cu privire la Guvern nr. 64 – XII din 31.05.1990 // Veștile R.S.S.M. nr. 8/191 din 30.08.1990
Legea Republicii Moldova privind administrația publică locală nr. 436-XVI din 28.12.2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 32-35 din 09.03.2007
Legea Republicii Moldova privind descentralizarea administrativă nr. 435 –XVI din 28.12.2006. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 29-31 din 02.03.2007
Legea Republicii Moldova privind finanțele publice locale nr. 397-XV din 16.10.2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 248-253 din 19.12.2003
Legea Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) nr.344 din 23.12.1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.3-4 din 14.01.1995
Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Programului de stat de dezvoltare a învățământului pe anii 1999-2005 nr.984 din 26.10.1999. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.120 din 04.11.1999
Hotărîre cu privire la aprobarea Strategiei naționale "Educație pentru toți" nr. 410 din 04.04.2003. Monitorul Oficial al R.Moldova nr.70-72/441 din 15.04.2003
Hotărîrea Guvernului nr.1265 din 16.11.2004 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la ocuparea posturilor didactice în instituțiile de învățămînt superior universitar. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.208-211 din 19.11.2004, art.1442. Abrogată prin HG nr.854 din 21.09.10, M.O., nr.182-189/28.09.10 art.948
Hotărîrea Guvernului nr.270 din 13 martie 2007 cu privire la aprobarea Concepției sistemului informațional educațional. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.51-53 din 13.04.2007, art.383
Hotărîrea Guvernului nr.453 din 16.06.2011 cu privire la planurile de înmatriculare în anul 2011 în învățămîntul superior, mediu de specialitate și secundar profesional. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.103-106 din 24.06.2011, art.517
Hotărîrea Guvernului nr.484 din 05.07.2011 cu privire la Planul național de acțiuni pentru implementarea reformei structurale în educație. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.113 din 12.07.2011, art.552
Hotărîrea Guvernului nr.535 din 14.07.2011 cu privire la Proiectul pentru finanțarea pe bază de formulă a instituțiilor de învățămînt primar și secundar general, finanțate din bugetele unităților administrativ-teritorial. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.118-121 din 22.07.2011, art.608
Hotărîrea Guvernului nr.600 din 10 august 2011 cu privire la pregătirea instituțiilor de învățămînt pentru anul de studii 2011-2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.131-133 din 12.08.2011, art.669
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.854 din 21.09.2010 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ocupare a posturilor didactice în instituțiile de învățămînt superior. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.182-189 din 28.09.2010, art.948
Programul de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020, aprobat prin HG nr.523 din 11.07.2011. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.114-116 din 15.07.2011, art.589
Literatura generală și de specialitate
Al Doilea Raport cu privire la Realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Chișinău: UNDP, 2010
Alecu S. Dezvoltarea organizației școlare: managementul proiectelor. București: Editura Didactică și Pedagogică, 2007
Alois Gh. Management general și strategic în educație. Iași: Polirom, 2007
Andrițchi V. Etape și contribuții valorice ale savanților din R. Moldova în dezvoltarea managementului educațional. Univers Pedagogic, 2011, nr. 3, p. 86
Arseni A., Drept constituțional și instituții politice, vol.I. – Chișinău, 1997, pag 199
Brațe A., Grecu A. Diagnoza multidimensională a stresului ocupațional la profesorii din mediul preuniversitar. Revista de psihologie organizațională, 2006, vol. 6, nr. 1-2, p. 38-61
Brătianu C. Management și marketing: concepte fundamentale. București: Comunicare.ro, 2011, p. 18
Bulat G. Semnificațiile conceptului de calitate în promovarea marketingului educațional modern. În: Probleme actuale ale științelor umanistice. Chișinău: UPS I. Creangă, volumul X, 2011, p.42-66
Cojocaru V. Gh. Fundamente teoretice și metodologice ale reformei manageriale în învățămînt. Teza de doctor habilitat. Chișinău, 2005
Cojocaru V. Gh., Cojocaru V., Postică A. Diagnosticarea pedagogică din perspectiva calității educației. Chișinău: F.E.-P „Tipografia Centrală”, 2011
Cojocaru V., Făuraș C. Educația în abordare economică. Chișinău: ASEM, 2006, p. 109
Concepția modernizării sistemului de învățămînt în R. Moldova. Chișinău, 2006, p. 88
Corj M., Reflecții asupra unor aspecte ale sistemului educațional din Republica Moldova. Revista Națională de Drept”, 2011, nr.9, pag.29
Cosmovici A. Psihologie generală. Iași: Polirom, 2008, p. 88
Evoluții, tendințe și pronosticuri referitoare la piața muncii din Republica Moldova în apropierea acesteia de standardele UE. Chișinău: Expert-Grup, 2011
Iosifescu Ș., Bundea P. et. al. Manual de management educațional. București, 2010
Jinga I. Management general și școlar. București: EDP, 2001
Marinescu C. Educația – perspectivă economică. București: Economică, 2001. Pag 111
Materialele conferinței internaționale din Chișinău, 7-8 decembrie 2001 Participarea în Pactul de stabilitate ca accelerator a reformelor social-economice în regiune. Organizată de MAE, ISPRI, IPP. Chișinău, 2002, pag 304
Moldovan-Batrînac V., Bulat G. Dezvoltarea învățământului superior din Republica Moldova. Studia Universitatis, USM, nr.5, 2007, p.12-17
Moldovanu D. Economia politică. Chișinău: Editura „Arc”, 2001. pag 156
Musteață S. Bazele pedagogice ale modelului integrativ de dezvoltare a învățămоntului în Republica Moldova. Teză de doctor în pedagogie. Chișinău, 1996
Neculau A. Manual de psihologie socială. Iași: Polirom, 2003, p. 10
Nicolescu O. (coordonator) Managerii și managementul resurselor umane. București: Editura Economică, 2004, p. 125
Olteanu V. Planificare strategică orientată spre piață în domeniul serviciilor de educație. În: Revista de marketing, vol.1, nr.2, 2007
Organ W. D. Organizational Behavior. Homewood: Illinois, 1986
Otter Th., Barbăroșie A., Gremalschi A. Educația și dezvoltarea umană: provocări curente și de perspectivă. Chișinău: PNUD Moldova, 2010, pag 12
Pâslaru V., Gîrneț Gh. Reformarea sistemului educațional. Chișinău: ARC, 2001, pag 118
Patrașcu D. și alții. Managementul calității învățământului în baza tehnologiilor informaționale noi și a monitoringului educațional. În: Administrația publică, 2011, nr.4, p.96-113
Păun E. Școala. Abordare sociopedagogică. Iași: Editura Polirom, 2009
Peretti J.M. Ressources humaines et gestion des personnes.Paris: Libraire Vuibert, 2001
Piaget J. Etudes sociologiques. Geneve, 1967
Pînișoară G., Pвnișoară I.-O. Motivarea eficientă. Iași: Editura Polirom, 2005, p. 650
Pitariu H. Proiectarea fișelor de post, evaluarea posturilor de muncă și a personalului. București: Casa de Editură IRECSON, 2003, p. 122
Pitariu H., Budean A. Cultura organizațională. Modele și metode de intervenție. Cluj-Napoca: ASCR, 2007
Popa V., coordonator de program. Ghidul primarului. Chișinău: ARC, 2001, pag 19
Savciuc O. Posibilități de integrare a оnvățămвntului universitar din Republica Moldova оn spațiul educațional european. Оn: Economica, Nr. 4, 2014, p.26
Șavga L. ș. a.. Concepția sistemului de management al calității în instituțiile de învățămînt superior. Chișinău: ASEM, 2006State O. Cultura organizației și managementul. București, 2001
Zlate M., Zaharia R.G. Justiția organizațională. În: Psihologie organizațional-managerială: tendințe actuale. Iași: Polirom, 2008
Ангеловски К. Учителя и инновации. М.: Просвещениe, 1991
Давыткина Е.В. Исследовательский подход в управленческой деятельности руководителя дошкольного образовательного учреждения, Дис. канд. пед. наук., М., 2003
Лазарев В.С. Поташник М.М. Как разрабатывать программу развития школы. Методическое пособие для руководителей образовательных учреждений. Москва: Новая школа, 1993, p. 16
Ожегов С.И. Словарь русского языка. Под редакцией М.М. Поташника. – М.: Новая школа. 1994, p.64
Панкрухин А. П. Маркетинг образовательных услуг. /Маркетинг в России и за рубежом. № 2(4), 1997. с. 10
Сorsi, Patric et al. Innovation Engineering. The power of intangible networks. London. Published by ISTZ ltd, 2006
Тейлор Ф.У. Менеджмент. Пер. с англ. Зака А.И. / Под ред. и с пред. Кочергина Е.А. // Контролинг, 1992, вып. 4
Тимоеефа И.В. Управление ДОУ в аспекте фолософско-психологического знания În: Управление ДОУ, 2003, nr. 6, p. 6-11
Третьяков П.И., Управление школой по резултатам, Практика педагогического менеджмента. Москва: Новая школа, 1998, с. 288
Уорнер М. Классики менеджмента. Москва. 2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Strategii DE Promovare A Serviciilor Educationale (ID: 124107)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.