Strategia DE Dezvoltare Durabila A Structurilor Agrare DIN Judetului Botosani

STRATEGIA DE DEZVOLTARE DURABILĂ A STRUCTURILOR AGRARE DIN JUDEȚULUI BOTOȘANI

INTRODUCERE

Lucrarea de față reprezintă prima redactare a unei strategii de dezvoltare a agriculturii pentru Județul Botoșani, în cadrul căreia se încearcă o abordare integrată a dimensiunilor economice, sociale și de protecție a mediului, pornind de la realitățile curente, în vederea proiectării dezvoltării durabile a zonei.

Rolul strategiei este să ofere factorilor interesați:

o analiză preliminară obiectivă asupra situației agriculturii zonei;

prezentarea obiectivelor prioritare de dezvoltare;

identificarea politicilor și măsurilor adecvate pentru realizarea obiectivelor;

enumerarea proiectelor prioritare pe termen scurt și mediu;

descrierea sumară a unor proiecte de dezvoltare prioritare.

Strategia de dezvoltarea agriculturii și economiei din Județul Botoșani își propune să valorifice potențialul, oportunitățile și realele disponibilități pentru dezvoltare, inclusiv crearea unui mediu de afaceri stimulativ și competitiv, menit a atrage investiții private importante din țară și străinătate.

Planificarea strategică reprezintă unul din instrumentele pe care comunitățile locale îl pot utiliza pentru a avea certitudinea că politicile și programele prognozate corespund așteptărilor cetățenilor și necesităților de dezvoltare durabilă.

În elaborarea strategiei s-au avut în vedere acele acțiuni care, mai cu seamă cad în sarcina autorităților locale și care valorifică resursele interne naturale, economice, sociale și culturale ale zonei.

Scopul imediat al strategiei este dictat de necesitatea de a pune la dispoziția Consiliilor locale și actorilor socio-economici din regiune, un instrument de lucru, care să faciliteze luarea unor decizii necesare realizării unei dezvoltări durabile, echilibrate și armonioase. Informațiile oferite de strategie vor servi de asemenea consiliilor locale din fiecare comună luată în studiu, în vederea elaborării planurilor de dezvoltare, precum și eventualilor investitori, inclusiv străini, interesați de potențialul zonei.

Strategiile pe termen lung trebuie evaluate cu atentie mai ales cu privire la viitoarele rezultate. Trebuie luat in vedere și faptul ca rezultatul real nu poate fi prevazut deoarece situatiile neprevazute pot și ele sa exercite o influenta importanta asupra lor. Principiile strategiei de dezvoltare durabilă:

competitivitate – permite dezvoltarea economiei proprii in context regional, national și chiar international, promovarea unui sector privat productiv și competitiv;

sprijin financiar – facilitarea accesului la o varietate de surse financiare pentru a satisface nevoile de investitii și dezvoltare;

buna administrare – reacția eficientă și efectivă la problemele comunitatii prin responsabilizarea autoritatilor locale și parteneriatul cu societatea civilă.

Elaborarea planului de dezvoltare locală pentru Județul Botoșani, concomitent cu creșterea capacității de monitorizare și implementare a strategiei de dezvoltare locală pentru unitățile teritorial-administrative.

Patrimoniul proprietarilor de terenuri agricole și al celor ce exploatează terenuri agricole este insuficient, neperformant și în continuă degradare. Spre deosebire de alte țări central și est europene, procesul de formare a sistemului exploatațiilor agricole private și de consolidare a structurilor este lent în țara noastră, nereușindu-se încă punerea în valoare a avantajelor comparative pentru a putea argumenta competitivitatea agriculturii private. În România, forma principală de exploatație agricolă este exploatația agricolă individuală, care are o suprafață medie de circa 2,34 ha, și deține ponderea cea mai mare din suprafața agricolă a țării: 75,3%. Societățile agricole dețin 15,7%, asociațiile familiale 9,03%, restul suprafețelor agricole aparținând domeniului public și privat al statului .

În prezent, agricultura și dezvoltarea regională și rurală din România continuă să fie într-o situație de criză, iar economia este departe de a fi stabilă pentru a putea să o susțină. Dimpotrivă, scăderea raportului dintre indicii de creștere a prețurilor produselor agricole și cei ai produselor industriale cumpărate de agricultori, adâncește foarfecele prețurilor, lucru care ne conduce la concluzia că agricultura înregistrează o productivitate scăzută, față de alte țări, mai ales față de cele din UE, care reprezintă modelul și ținta spre care se tinde.

Activitatea de procesare a materiilor prime agricole se află în fază de restructurare și retehnologizare pentru a deveni compatibilă cu cerințele de mediu, sanitar – veterinare și de sănătate publică prevăzute în acquis-ul comunitar în curs de implementare și în România.

Lipsa unui sistem agrar organizat pe filiere, care să funcționeze pe principiile concurenței loiale, are un impact extrem de negativ asupra eficienței economice. În ciuda faptului că peste 90% din suprafața totală de teren agricol se găsește în proprietatea întreprinzătorilor privați, piețele produselor agricole, input-urilor și serviciilor sunt dominate de societăți comerciale și de asociații sau cooperative de servicii ale producătorilor.

Problema dezvoltării și amenajării regionale este una dintre cele mai complexe probleme ale contemporaneității, datorită faptului că, în esența sa, presupune realizarea unui echilibru între cerința de conservare a spațiului regional economic, ecologic și social – cultural de la țară, pe de o parte și tendința de "modernizare" a vieții rurale, pe de altă parte. În același timp, dezvoltarea și amenajarea rurală se află la confluența dintre tendința de expansiune a urbanului, a dezvoltării agresive a industriei pe seama spațiului rural și cerința de a menține, pe cât este posibil, ruralul la dimensiunile sale actuale.

Agricultura a fost și va rămâne încă multă vreme de acum înainte una din cele mai importante ramuri ale economiei naționale. Agricultura este acea preocupare a omului care survine din cele mai îndepărtate timpuri. Am putea spune chiar că agricultura este o ocupație ancestrală a omului.

Rolul și importanța agriculturii decurge nu numai din vechimea acestei preocupări. Produsele obținute în ramura agriculturii au importanță vitală în viața omului. În primul rând agricultura produce hrana pentru întreaga omenire. Practic, cu foarte mici excepții, alimentele utilizate de om în regimul alimentar provin din sfera producției agricole, plus ramurile aferente cum ar fi: piscicultura, agricultura, etc. În al doilea rând producția agricolă asigură materia primă necesară industriilor procesatoare de materii prime de origine agricolă. Este suficient să amintim câteva din aceste industrii pentru a ne convinge de uriașa sarcină care stă în fața agriculturii.

2.2. MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE

În procesul de abordare a lucrării, activitatea de documentare practică deține un rol hotărâtor subliniat de faptul că nivelul, ritmul, calitatea și temeinicia acestei cercetări vor desemna substanța lucrării, asigurând cunoașterea cadrului de funcționare a fenomenului studiat, a evoluției acestuia și a factorilor care determină această evoluție.

Ca metodologie de lucru s-a folosit cercetarea atentă a datelor statistice, confruntarea lor cu date existente la nivel teritorial, prelucrarea acestora și avansarea câtorva ipoteze și aserțiuni în grupuri de lucru și în medii informale, ca și în unele întâlniri cu caracter academic sau cu caracter consultativ.

Diagnoza complexă a structurilor agrare implică parcurgerea următoarelor etape:

1. selectarea criteriilor/indicatorilor relevanți care furnizează o imagine globală asupra dezvoltării structurilor agrare. Între indicatorii selectați, se face distincția între indicatorii ce exprimă situații și indicatorii ce exprimă resurse.

2. Definirea structurilor cu ajutorul fiecărui criteriu pe baza indicatorilor analizați și a integrării lor în trei categorii: peste medie, în jurul mediei și sub media valorilor naționale.

3. Identificarea structurilor rezultate din punctul de vedere al localizării lor geografice.

4. Prezentarea problemelor dezvoltării structurilor agrare.

PARTEA I

Capitolul I

STUDIU BIBLIOGRAFIC ÎN DOMENIUL PERFECȚIONĂRII STRUCTURALE A AGRICULTURII

1.1.DEZVOLTAREA STRUCTURALĂ A AGRICULTURII – CONCEPTE, RELAȚII, INTERDEPENDENȚE

1.1.1 Concepte, conexiuni directe și inverse

Analiza dinamicii structurilor agrare și proiecția lor în agricultura românească este o necesitate de primă importanță pentru dezvoltarea agriculturii, atât ca problemă teoretică, cât mai ales prin implicațiile de ordin practic ale fenomenului respectiv, având în vedere starea actuală a agriculturii și accentuarea influențelor presiunii factorilor externi mai ales a normelor UE.

În agricultura vest europeană s-au produs mutații profunde în ceea ce privește modernizarea structurilor economico-sociale, distingându-se mai multe etape în evoluția lor temporală: într-o primă etapă, în care predomina mica producție are loc demararea procesului de modernizare și dezvoltare a agriculturii, puternic susținută de politicile agrare naționale; a doua etapă este marcată de constituirea Comunității Economice Europene (C.E.E.), urmată de integrarea economică, promovarea progresului tehnico-științific și creșterea masivă a producției agricole; cea de-a treia etapă, aflată încă în desfășurare este caracterizată prin accentuarea măsurilor de ajustare structurală, prin intensificarea reformei structurilor la nivel comunitar și prin promovarea noilor orientări ale politicii agrare comunitare (P.A.C.).

În țările comunității europene domină tipul familial de agricultură constituit din ferme familiale mici și mijlocii. Ferma familială mijlocie este considerată drept modelul politicii agricole comunitare. Această fermă este considerată în țările dezvoltate unitatea de bază în agricultură, reprezentând o formă de organizare care asigură stabilitate politică, socială și economică. Fermele familiale de mărimi corespunzătoare, bazate pe proprietatea privată asupra pământului, sau pe arendare sau închiriere, în care familia este sursa principală a forței de muncă (cu excepția fermelor mari care angajează muncă salariată), cu o producție diversificată din care o bună parte este destinată pieței, acestea sunt un rezultat al politicilor de orientare și susținere a agriculturii, folosindu-se din plin acțiunea benefică a legilor pieței.

Comunitatea europeană a devenit o mare putere agricolă pentru că ea se clasează astăzi pe prima poziție în rândul țărilor exportatoare, în fața S.U.A. Această performanță este rezultatul unei evoluții începută cu mult timp în urmă de țările din Nord – Vestul Europei, în urmă cu peste patru decenii, urmare a Tratatului de la Roma din 1957 care a pus bazele unei politici agricole comune. În acea epocă Europa de Vest, care tocmai ieșea din război, era în suferință în ceea ce privește necesarul în produsele agro-alimentare. Cea mai mare parte a agriculturilor europene, chiar și acelea care erau de mai mult timp angajate pe calea modernizării, erau încă puțin mecanizate, utilizau un număr mare de membrii ai familiei care trăiau mediocru. Consumul de îngrășăminte era încă redus. Produsele fitosanitare erau ignorate, randamentele erau slabe. Autoconsumul era însă practicat pe scară largă, și obliga agricultorii la un sistem de policultură, care era de o mare diversitate. Structurile de exploatare, moștenire a istoriilor naționale diferite erau ele însele foarte dispersate, generând condiții de muncă dificile. Cum, în aceste evoluții, se poate face să evolueze de o manieră armonioasă agriculturi atât de diferite, care în plus erau bine protejate prin solide bariere vamale ? Trebuia să li se propună un model de dezvoltare. Ceea ce a făcut PAC, alegând un model inspirat din agricultura suedeză care, în epocă, era deja cea mai performantă, fiind fondată pe exploatația de tip familial, obținerea unei productivități maximale.

Europa celor 15 a devenit astăzi o mare putere exportatoare de produse agricole și agro-alimentare. Din 1968 până în 1996 exporturile sale au trecut de la 7 miliarde de ECU la 62,2 miliarde de ECU.

Schimburile Uniunii Europene cu toate țările din lume

Aceste performanțe privind exporturile au avut loc în paralel cu cele privind importurile, ceea ce a determinat și dublarea deficitului comercial agricol al U.E. de la 13,3 miliarde ECU în 1968 la 25,7 miliarde ECU în 1996. Importurile rămân în continuare ridicate și demonstrează deschiderea pieței europene pentru produsele străine.

Comparând agricultura Statelor Unite cu cea a Europei celor 15, constatăm anumite caracteristici agricole, care decurg dintr-o istorie mult timp comună. Această apartenență comună la aceeași civilizație agrară nu poate totuși masca marea diversitate a agriculturilor europene, care se explică prin modalitatea de ocupare a solurilor și prin structurile de exploatare, a căror combinare a dat naștere unor peisaje agrare extrem de diferite.

Se folosește o importantă suprafață utilă pentru compensarea lipsei terenurilor bune.

Suprafața agricolă a Europei celor 27 se ridică la 220 milioane de hectare, reprezentând 77 % din suprafața totală, față de 46 % în Statele Unite ale Americii. Repartiția suprafeței agricole este proporțională cu suprafețele diferitelor state componente.

În țările nordice unde din rațiuni evident legate de latitudine care induce efecte defavorabile asupra climatului, agricultura este mai puțin frecventă. Astfel, dacă vrem să avem o idee mai apropiată de realitate privind adevăratul potențial agricol al fiecărei țări, trebuie să luăm în considerare numai câmpiile și platourile care astăzi sunt singurele zone cu posibilități de practicare a unei agriculturi de mare productivitate. În acest sens Germania este cea mai favorizată grație marii câmpii din nord, dar întinsele suprafețe înalte din zona herciniană și alpină cu o mare densitate a populației nu prea sunt corespunzătoare unei agriculturi moderne. În schimb în țări ca Danemarca, Belgia și Olanda câmpiile constituie suprafața agricolă cu posibilitate de a pune în valoare o mare parte a teritoriului lor, cu toate că Belgia și Olanda au un grad ridicat de urbanizare, ceea ce restrânge în mod notabil suprafața cultivată. Franța cu 60 % din teritoriu situat la o altitudine mai mică de 250 m are suprafața agricolă cea mai importantă și aptă pentru practicarea unei agriculturi intensive, de mare productivitate în special în bazinul Parizian și bazinul Aquitaniei.

Astfel, dacă considerăm suprafața agricolă utilă în globalitatea sa și în privința potențialului său agricol, suntem obligați să rectificăm judecăți după care agricultura europeană dispune, în raport cu agriculturile concurente de o mai mare suprafață de terenuri apte pentru agricultura de mare producție. În realitate lipsa de terenuri bune este o problemă acută pentru cea mai mare parte a țărilor din Comunitatea Europeană. Ea este cauza prețurilor ridicate la produsele agricole și apasă greu asupra costurilor de producție.

Mărimea unei exploatații agricole este un indicator complex, pentru calcularea acestuia putându-se recurge la date extrem de diverse, referitoare la suprafață, efective de animale, dotarea cu mașini și tractoare, încărcătura acestora, folosirea forței de muncă, dar și la date privind rezultatele economice.

În agricultura Uniunii Europene domină exploatațiile mici și medii.

În 1993, Europa celor 12 număra 7.264.000 exploatații, aici intrând și exploatațiile mai mici de 1 hectar care răspund unor caracteristici de producție bine specificate – culturi specializate, exploatații numite “fără pământ” care comercializează o parte a producției. Aceste exploatații sunt mici : 16,4 hectare în medie în 1993 (dacă se iau în considerare noii aderenți, media este mai mică 15,5 hectare), și unele mișcări de concentrare care au operat numeroase modificări în categoria exploatațiilor mai mici de 20 ha. Reamintim că în SUA în aceeași perioadă mărimea medie a unei exploatații era de 180 hectare.

În agricultura Comunității Economice Europene fondul funciar precum și celelalte mijloace de producție sunt aproape în totalitate în proprietate privată, individuală, statul deținând suprafețe foarte mici pentru stațiunile de cercetări.

Exploatațiile agricole din cadrul C.E.E. pot fi caracterizate ca având dimensiuni mici și mijlocii atât din punctul de vedere al structurii exploatațiilor pe clase de mărime cât și din punctul de vedere al ponderii suprafețelor agricole pe clase de mărime. La nivel comunitar, 49,2% din numărul fermelor agricole se încadrează în clasa de mărime de la 1-5 ha, dar distribuția acestor ferme pe clase de mărime a suprafețelor este diferită de la o țară la alta. În Grecia, Italia, Portugalia, (zona mediteraneană) cea mai mare pondere o dețin fermele mici iar în Anglia, Germania, Danemarca (nordul C.E.E.) ponderea cea mai mare o au fermele cu 10-20 ha și cele de 20-50 ha, ceea ce face să evidențieze și mai bine clasica de acum diferență între nordul și sudul Europei.

Urmărindu-se evoluția structurilor agricole în cadrul țărilor membre ale C.E.E. se constată reducerea numărului fermelor mici mai ales după 1960. Astfel, în Franța, în ultimii 30 de ani ponderea exploatațiilor mici (sub 20 ha) s-a redus de la 40% la 16,2%. În același timp a crescut ponderea exploatațiilor mijlocii (20-25 ha) de la 34,7% la 37%, iar cea a exploatațiilor cu peste 50 ha a crescut de la 25,4% la 46,8%. Schimbări esențiale s-au produs și în celelalte țări comunitare, unde suprafețele medii pe fermă au crescut în aceeași perioadă de la 50% până la 100%, cu excepția Angliei și Irlandei, țări în care nu s-au produs modificări esențiale din punctul de vedere al suprafeței medii pe fermă. Aproape jumătate din suprafața agricolă a C.E.E. se află (48,6%) în fermele de peste 50 ha.

Și în cadrul fermelor specializate din sectorul de creștere a animalelor este de reținut variația mare în funcție de profilul fermei, de țară dar caracteristica dominantă a exploatației zootehnice este mărimea mijlocie a efectivelor de animale.

Fermele de creștere a animalelor din C.E.E. se grupează în două categorii: ferme mici și mijlocii. În țările sudice (Grecia, Italia, Portugalia, Spania), fermele de vaci nu depășesc 10-12 capete, pe când în cele nordice (Olanda, Anglia, Danemarca, Belgia) care au cea mai intensivă zootehnie mărimea medie a fermelor de vaci ajunge la 30-50 capete. De altfel agricultura este extrem de intensivă în țări ca: Olanda, Belgia, Danemarca comparativ cu țările “mai sărace” ale C.E.E. (Grecia, Portugalia, Spania, Italia).

Se obțin rezultate remarcabile având în vedere că cifrele prezentate sunt medii la nivel național. Numai simpla urmărire a acestor cifre dau o imagine asupra “crizei de supraproducție” care se înregistrează mai ales la cereale (grâu și porumb) unde, cu excepția țărilor sudice, producția medie este de 6200-7000 kg/ha și peste.

Producții medii ridicate se obțin nu numai la cereale, ci și la celelalte culturi unde, de asemeni, rezultatele sunt performante.

Sistemul agroalimentar vest-european, bazat pe exploatația privat-familială de talie mijlocie se caracterizează nu numai prin performanțe tehnice, ci mai ales prin performanțe economico-financiare. Aceste performanțe sunt comparabile din punct de vedere economic cu cele din alte ramuri. Numai așa fermierii acceptă condițiile mai grele ale vieții rurale. Rezultatele economice sunt apropiate de cele din industrie, servicii etc.

Sistemul agroalimentar vest-european are la bază câteva idei fundamentale care pot servi ca orientare în reorganizarea sistemului agroalimentar din România (P. I. Otiman, 1997):

ferma privat-familială, de talie mică sau medie, puternic echipată tehnic constituie celula de bază a producției agricole propriu-zise;

ferma (exploatația agricolă) poate să fie proprietatea fermierului (a familiei) sau luată în arendă (totală sau parțială), iar forța de muncă se asigură în principal dintre membrii familiei (în cazuri speciale se apelează la forță de muncă salariată);

aprovizionarea fermierilor cu diversele materii și materiale necesare se face prin intermediul unor cooperative sau societăți de aprovizionare al căror membru este fermierul; de asemenea valorificarea (comercializarea) producției realizate de fermier se realizează prin intermediul unor cooperative sau societăți specializate în acest scop;

relațiile dintre fermele de producție agricolă și cooperativele sau societățile de aprovizionare – prelucrare – desfacere sunt așezate pe baze comerciale;

întreaga politică generoasă de susținere a agriculturii de către guvernele țărilor membre ale C.E.E. sau de către organismele comunitare are la bază principii exclusiv economice: prețul produselor agricole (prin intermediul legii cererii și a ofertei) și creditarea producției agricole și a investițiilor (credite curente și pe termen lung) ;

economia sistemului agrolimentar se bizuie din plin pe factorii de progres din acest domeniu: știința, tehnologia, învățământul agroalimentar, economic și de marketing-management;

întreaga legislație comunitară (comercială, financiară, fiscală, funciară, tehnică) are ca principală caracteristică stimularea și sprijinirea puternică a agricultorilor.

Aderarea României la Uniunea Europeană a determinat, pe lângă alte transformări substanțiale, implementarea Politicii Agricole Comune, inclusiv asimilarea unui nou mecanism de finanțare din fonduri bugetare a agriculturii și dezvoltării rurale. Finanțarea agriculturii din fondurile publice (bugetul UE și bugetul național), încadrată în ansamblul PAC constituie, în această etapă, o speranță reală pentru producătorii agricoli din România.

Mecanismele de finanțare a agriculturii României după aderare sunt:

I. Scheme de plăți directe care se acordă începând cu anul 2007 (OUG 125/2006), ca mecanisme de susținere a producătorilor agricoli:

a) Schema de plată unică pe suprafață (SAPS);

b) Plăți naționale directe complementare (CNDP);

c) Schema de plată pentru culturi energetice;

d) Schema de plată separată pentru zahăr.

II. Scheme naționale de sprijinire a agriculturii pe perioada 2007-2010, conform OUG 123/2006:

a) Vegetal – înființarea culturilor, ajutor pentru motorină, irigații, producerea de sămânță și material săditor;

b) Zootehnic – ameliorarea populației de animale, îmbunătățirea calității produselor de origine animală: lapte, carne pasăre, ouă, miere etc.

În România, la fel ca și în toate țările noi membre care aplică SAPS, alocarea sumelor pentru plățile directe provenite din bugetul agricol al UE se face conform unui calendar de creștere procentuală anuală pe o perioadă de 10 ani, de la 25% în primul an după aderare la 100% în anul zece după aderare. Pe măsura atingerii nivelului integral al plăților directe în Uniunea Europeană, noile state au posibilitatea de a suplimenta plățile directe cu alocații complementare din bugetul național, prin așa-numitele „top up-uri” (Plăți Naționale Directe Complementare – CNDP).

1.1.2. Formele de proprietate (regimul funciar) și rolul lor în organizarea economico-socială a agriculturii

Agricultura românească se află în plină etapă de transformare și adaptarea la economia de piață europeană. De aceea este necesară o succintă trecere în revistă a principalelor caracteristici ale economiei de piață.

O caracteristică principală o constituie coexistenta celor două forme fundamentale de proprietate: proprietatea privată și cea de stat (publică). Esențială este însă dominația proprietății individuale asupra capitalului și restrângerea proprietății de stat la minimum necesar, determinat de necesitățile de asanare a unor sectoare economice și de asigurarea protecției sociale, cerințe specifice la un moment dat unei anumite economii naționale.

Forma proprietății de stat se menține în domeniile în care este eficientă și competitivă sau acolo unde societatea consideră că menținerea ei este oportună.

În economiile contemporane este recunoscută coexistenta celor două tipuri fundamentale de proprietate:

proprietatea privată;

proprietatea de stat (publică).

În actul fundamental al țării, Constituția României, statul garantează dreptul de proprietate, ocrotind proprietatea, atât cea privată cât și cea publică (art. 41 și art. 135, Constituția României, 1991).

Proprietatea individuală. Dreptul de proprietate dă posibilitatea celui care-l deține să facă ceea ce dorește cu lucrul pe care-l posedă, în limitele legii. Prerogativele dreptului de proprietate sunt, în special, următoarele: posesia, utilizarea, dispoziția, uzufructul. Proprietatea individuală implică exercitarea de către individ a tuturor acestor componente definitorii ale dreptului de proprietate. Delegarea unuia din elementele dreptului de proprietate nu schimbă caracterul de individualitate al proprietății sale.

Caracteristica fundamentală a economiei de piață o reprezintă autonomia decizională a agenților economici bazată pe proprietatea individuală asupra resurselor economice, și în special, asupra capitalului.

În aprecierea proprietății private trebuie avute în vedere următoarele avantaje, comparativ cu cea publică:

asigură o autonomie deplină agenților economici;

stimulează inițiativa, inovarea tehnică și comercială;

generează o concurentă reală între agenții economici;

diminuează riscul economic prin mai buna adaptare la modificarea fenomenelor perturbatorii de piață;

constituie baza tuturor libertăților individului dar și baza democrației economice, sociale și politice.

Proprietatea de stat. Are un caracter limitat, existenta și dimensiunile ei fiind determinate fie de caracterul de monopol natural al unor resurse și activități – pământ, bogății ale subsolului, anumite tipuri de transporturi și alte servicii orășenești și comunale etc. – fie de necesități temporare de protecție socială, asanarea unor sectoare de activitate, păstrarea echilibrului ecologic.

Proprietatea de stat este una din modalitățile prin care statul modern, democratic, intervine ca moderator în mecanismul economiei de piață, care esențialmente este un mecanism bazat pe proprietatea individuală.

În economia românească în actuala etapă de transformare și adaptare la economia de piață europeană , un obiectiv prioritar al reformei actuale îl constituie privatizarea realizabilă în principal prin dezetatizarea și descentralizarea proprietății publice. Acest tip de proprietate prezintă o serie de dezavantaje:

favorizează centralismul în luarea deciziilor, împiedică adaptabilitatea la cerințele pieței;

favorizează apariția elementelor de birocratism, ceea ce duce în final la întârzierea luării deciziilor;

duce inevitabil la situația de monopol, frânând desfășurarea concurenței, favorizând apariția prețurilor de monopol de stat;

limitează inițiativa, creativitatea și spiritul de inovație, favorizând comoditate și rutină în procesul muncii;

generează unele elemente de corupție, promovând incompetența.

Iată de ce este nevoie de crearea și dezvoltarea unui sector particular, bazat pe proprietatea privată.

Pentru dezvoltarea sectorului particular în economie se poate recurge la mai multe căi:

a) Transformarea economiilor bănești existente în prezent la populație în capital, incluzând și utilizarea acestor economii pentru cumpărarea de către populație a unei părți a actualei avuții ce formează obiectul proprietății de stat;

b) Împroprietărirea populației, adică transferarea către populație în mod gratuit a unei părți a actualei avuții ce formează obiectul proprietății de stat.

Regimul funciar este determinat de proprietatea funciară. Ea are o importantă deosebită în agricultură, pământul constituind baza indispensabilă a activității agricole.

Criza agrară care s-a manifestat la noi în țară nu a fost un fenomen de conjunctură ci un fenomen de ordin structural, componenta majoră a acestui fenomen constituind-o criza proprietății agrare în general, dar mai ales criza proprietății funciare.

O primă încercare de rezolvare a acestei crize a proprietății funciare a fost apariția Legii fondului funciar (Legea 18/1991). Legea fondului funciar pune accent pe trecerea în proprietate privată a pământului prin reconstituirea și constituirea acestui drept, aducând corecții serioase regimului proprietății funciare în România. De asemenea, Legea fondului funciar a menținut un sector al statului în privința proprietății funciare.

Astfel, potrivit acestei legi, fondul funciar al tării poate face obiectul dreptului de proprietate privată ori poate aparține domeniului public. Practic regimul funciar este constituit din:

proprietatea funciară privată – prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra pământului al țăranului român, reconstituire limitată prin Legea 18/1991 la maximum 10 ha;

proprietatea funciară a statului – prin menținerea proprietății statului asupra terenurilor intrate în posesia sa sub o formă sau alta în timpul celor 45 de ani de dictatură comunistă, persoanele fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor ce aparțin statului au devenit acționari în cadrul societăților nou înființate.

Privatizarea în agricultură, demarată prin Legea fondului funciar, are menirea de a lichida ruptura antieconomică și chiar antiumană dintre proprietar și producător, de a renaște interesul personal și inițiativa privată, adevăratele forte motrice ale activității economice. Țăranii au devenit proprietari deplini ai pământului, dar nu aceasta nu este suficient. Remodelarea întregului sistem agricol nu trebuie înțeleasă numai ca o privatizare a gospodăriei țărănești prin refacerea proprietății funciare individuale. Pentru modernizarea agriculturii, o problemă esențială încă nerezolvată este aceea a înzestrării tehnice a gospodăriei țărănești. Ceea ce spunea încă la începutul acestui secol, eminentul economist agrar Gheorghe Ionescu Sistești, rămâne în continuare de o tulburătoare actualitate: "A-i da pământ, fără să te întrebi dacă are capitalul de exploatare necesar sau dacă si-l poate cel puțin procura ieftin și cu înlesnire, este o mare greșeală."

1.1.3 Formele de exploatare agricola și tipuri de exploatații agricole

Rolul primordial în asigurarea mijloacelor de subzistentă necesare omenirii îi revine pământului. Toate aceste mijloace de subzistentă sunt rezultatul procesului complet de folosire a resurselor funciare. Caracteristic pământului – ca element principal al capitalului agricol – este marea diversitate a sistemelor de folosire și a relațiilor de proprietate atât pe plan mondial cât și pe plan național. O serie întreagă de legi sau reglementări funciare se constituie în adevărate "cadouri rurale" scrise sau nescrise care garantează dreptul de proprietate, promovând exploatarea rațională a pământului.

În procesul de producție din agricultură s-au creat legături indisolubile între proprietatea funciară, exploatarea pământului și exploatația agricolă propriu zisă, dând naștere la structuri rurale complexe, diferite de la o țară la alta sau în interiorul țării respective, diferite în funcție de etapa istorică de dezvoltare.

Exploatantul agricol poate să fie proprietarul capitalului funciar în totalitate sau parțial, pământul fiind pus în valoare fie de el însuși cu ajutorul familiei sale, fie angajând mână de lucru salariată. O altă posibilitate ar fi ca exploatantul să închirieze capitalul funciar sau ansamblul mijloacelor de producție el contribuind numai cu munca. Toate acestea constituie forme (modalități) diferite de punere în valoare a capitalului funciar.

Modul de punere în valoare este de fapt o legătură juridică care există între exploatația agricolă și capitalul funciar (proprietatea funciară).

In România în etapa actuală se deosebesc următoarele modalități de punere în valoare a capitalului funciar:

în regie proprie (modul direct de punere în valoare);

în arendă (modul indirect de punere în valoare).

Modul direct de punere în valoare (în regie proprie). Exploatantul agricol este proprietarul terenurilor agricole și al capitalului de exploatare, el organizează și conduce nemijlocit procesul de producție. Exploatantul în calitate de proprietar este cel care muncește, beneficiază integral de roadele muncii și proprietății sale, suportând singur pierderile exploatației sale. Dacă exploatația agricolă dispune de o suprafață agricolă importantă (mai mare), gestiunea exploatației poate fi încredințată unui manager salariat.

Modul indirect de punere în valoare (arenda). Proprietarul funciar (arendator) cedează pe o durată determinată dreptul său de cultivare a pământului unui exploatant (fermier) în schimbul plății unei chirii numită arendă. Fermierul închiriază prin contract pământul și clădirile administrative (exploatația agricolă propriu-zisă). Aportul lui se materializează în capitalul de exploatare și în muncă. După ce plătește arenda proprietarului (în bani, în natură sau în bani și în natură) arendașul primește profitul și suportă eventualele pierderi.

În Franța, arenda este de două feluri: totală sau parțială. În cazul arendei parțiale, proprietarul aduce capitalul funciar și o parte din capitalul de exploatare, participând la conducerea exploatației. Fermierul aduce numai o parte din capitalul de exploatare și munca. Atât proprietarul cât și exploatantul (fermierul) participă la împărțirea veniturilor exploatației.

Importanța fiecărui mod de punere în valoare a capitalului funciar variază de la o tară la alta, de la o regiune la alta în funcție de suprafața agricolă a exploatației (Tabelul 3.14).

Din datele prezentate, rezultă că la nivelul U.E.O. forma dominantă de punere în valoare a capitalului funciar rămâne cea în regie proprie (64,9%).

Forma de exploatare în arendă este dominantă în Belgia (67,7%) și în Franța (52,7%). În cazul Franței modul de punere în valoare a capitalului funciar comportă unele considerații: în sudul Franței este dominant modul direct de punere în valoare, iar arenda se practică cel mai mult în centrul Franței. În cazul exploatațiilor de dimensiuni reduse (mai puțin de 5 ha) se preferă exploatarea directă (75% din suprafață). Din contră, în cazul exploatațiilor mari (între 5 ha și 50 ha) arenda reprezintă forma dominantă.

Ambele modalități de punere în valoare a capitalului funciar prezintă atât avantaje cât și dezavantaje.

Spațiul rural românesc este caracterizat printr-o mare diversitate de forme și tipuri de exploatații în domeniul producției agricole, dar este previzibilă o mare diversitate de tipuri de unități și în domeniile: agroindustrial, cel de service, comercializare și industrie mică.

Astfel au apărut următoarele tipuri de exploatații (în accepțiunea oficială a organismelor din agriculturii):

a) Gospodării țărănești individuale (de subzistență);

b) Asociații familiale;

c) Societăți agricole;

d) Societăți comerciale agricole;

e) Regii autonome agricole.

Primele trei tipuri de exploatații din agricultură reprezintă de fapt agricultura privată din România.

a) Gospodăriile țărănești individuale (de subzistență). Aceste gospodării sunt de dimensiuni reduse (1-5 ha), fără mijloace de producție și fără resurse bănești. Au șanse de supraviețuire extrem de reduse în condițiile economiei de piață dacă nu sunt sprijinite de stat.

În cele peste 4 milioane de gospodării se lucrează mai mult de trei sferturi din pământul aflat în proprietate privată (80,25% din suprafața agricolă aflată în proprietate privată). Mărimea medie a gospodăriei individuale este de 2,34 ha. De fapt 13,25% din numărul total de gospodării sunt sub 0,5 ha (542.968 gospodării), 26,6% au între 0,5-1 ha, 32,69% au între 1-3 ha, 16,3% au între 3-5 ha, 3,75% au între 7-10 ha și peste 10 ha numai 0,31% (datele se găsesc în Tabelul 1,2 și 1.3).

În România, mica gospodărie țărănească din zonele de câmpie, lipsită total de capital, obține rezultate extrem de scăzute, insuficiente pentru a mai produce pentru piață. În perspectivă se va reduce numărul acestora, odată cu creșterea dimensiunii lor. În zonele de deal și munte, micile gospodării țărănești considerăm că sunt viabile pe termen lung și vor trebui să fie sprijinite de stat mai consistent. Printr-o politică de diversificare a infrastructurilor (agroturismul ar fi o soluție) rurale, zonele acestea ar putea fi mai bine valorificate.

b) Asociațiile familiale. Se constituie pe baza înțelegerii între două sau mai multe familii, având ca scop cultivarea terenurilor agricole, creșterea animalelor, aprovizionarea, prelucrarea și vânzarea produselor, prestarea de servicii etc. Nu au personalitate juridică, asocierea lor realizându-se prin înțelegerea verbală sau scrisă. La nivelul întregii țări aceste asociații agricole simple au cea mai mare dezvoltare (6082 asociații la 30.06.2010). Potrivit datelor furnizate de M.A.D.R suprafața medie a unei exploatații este de 145 ha.

c) Societățile agricole. Sunt societăți de tip privat, cu personalitate juridică și răspundere limitată. Capitalul agricol a fost constituit prin participarea liberă a membrilor societății în număr variabil. Obiectul activității îl constituie exploatarea pământului, animalelor și a altor mijloace de producție aduse în societate (la 30.06. 1999 existau 3525 societăți agricole la nivelul întregii țări) cu o suprafață medie de 415 ha.

Obligațiile societății sunt garantate cu patrimoniul social, asociații fiind răspunzători numai cu părțile sociale. Terenurile agricole se aduc numai în folosință, asociații păstrându-și dreptul de proprietate asupra acestora.

Formele asociative de producție au apărut ca rezultat al acțiunii conjugate a trei factori: lipsa capitalului de exploatare, mediu macroeconomic nefavorabil plasamentelor în agricultură, lipsa cadrului legal de reglementare a pieței funciare.

Caracteristica definitorie a societăților agricole o constituie relativa flexibilitate a formelor asociative sub raportul numărului și implicit al suprafețelor de teren. Astfel de la 15.829 asociații familiale în 1994 și cu o medie de 124,9 ha (I. Dona, 1994) s-a ajuns la 6082 asociații în 1999, de la 4089 societăți agricole în 1994 (I. Dona, 1994) la 3525 societăți agricole în 1999.

Forma principală de întreprindere reprezintă, în țările cu economie de piață, societățile comerciale, al căror statut de organizare diferă de la o țară la alta.

În practica economico-juridică contemporană, sunt consacrate două tipuri fundamentale de societăți comerciale: societăți de persoane și societăți de capitaluri. Din combinarea specifică a acestora a rezultat și se organizează și un al treilea gen: societatea cu răspundere limitată.

Societățile comerciale de persoane sunt organizate în societăți în nume colectiv și societăți în comandită simplă, criteriul de departajare fiind gradul de responsabilitate a subiecților de proprietate față de unitate și modul de manifestare a acesteia.

Societățile în nume colectiv se caracterizează prin aceea că aportul asociaților sub forma de părți sociale este netransmisibil, iar obligațiile financiare ale respectivei societăți sunt garantate de toți asociații, fiecare dintre ei răspund nelimitat, subsidiar și solidar de obligațiile asumate de societate.

Societățile de persoane în comandită simplă se definesc mai întâi prin aceea că aportul asociaților nu este transmisibil și negociabil. În același timp, în cadrul acestei societăți, asociații se împart în două categorii: comandiții, care răspund în mod subsidiar, solidar și nelimitat pentru obligațiile asumate de societate și comanditorii, care răspund numai în limita mărimii aportului lor la formarea capitalului social.

Societățile comerciale de capitaluri se organizează în societăți în comandită pe acțiuni și societăți pe acțiuni.

În societatea în comandită pe acțiuni, ca și la societatea de persoane în comandită simplă, există două grupe de participanți: comanditarii și comandiții. Dar, în cadrul societății de capitaluri aceste două categorii de societăți au funcții și răspunderi distincte. Numărul acționarilor la o astfel de societate nu poate coborî sub o anumită limită statutară, iar capitalul nu poate fi mai mic decât prevederile legale.

Societatea pe acțiuni este cea mai reprezentativă formă contemporană de societate comercială. Capitalul ei este format prin contribuția acționarilor, persoane fizice și/sau juridice. Patrimoniul societății pe acțiuni se constituie pe baza participării acționarilor la fondarea acesteia, sub forma unor înscrisuri, numite acțiuni. Capitalul social format pe baza emisiunii de acțiuni este utilizat pentru asigurarea condițiilor necesare bunei funcționări a activității unității, în concordanță cu obiectul ei, stipulat în statut. Acest capital social se mărește prin folosirea unei părți din profitul realizat de societate și destinată dezvoltării.

Această parte se concretizează în emiterea de noi acțiuni ce sunt cumpărate de vechii acționari sau se negociază la piețe specializate.

Acțiunile reprezintă fracțiuni ale capitalului social, care pot fi nominative sau la purtător (pe ele nefiind specificat numele proprietarilor lor). Acestea dau dreptul posesorilor lor să-și însușească venituri din masa totală a beneficiilor nete obținute de societatea respectivă. Mărimea acestor venituri depinde de numărul acțiunilor subscrise și deținute, de nivelul rezultatelor nete realizate.

Societatea cu răspundere limitată este o formă de societate comercială, care integrează în funcționalitatea ei elemente împrumutate atât de la societățile de persoane, cât și de la societățile de capitaluri. Capitalul social al respectivei societăți este divizat în părți sociale, în principiu netransmisibile. Ca și la societățile de persoane, în cadrul lor numărul asociaților este limitat prin lege, acești răspund pentru obligațiile societății numai în limita aportului de capital, ca și în cazul societăților de capitaluri. O astfel de societate se caracterizează și prin aceea că întregul capital comercial este împărțit în părți sau cote care nu sunt transmisibile decât: pe cale succesorală, când nu este necesar acordul celorlalți asociați; către un alt asociat, dacă statutul nu interzice aceasta; către un terț, dacă actul constitutiv prevede o astfel de clauză și numai cu consimțământul majorității asociaților, deținând ¾ din capitalul social.

Toate tipurile și formele de societăți comerciale realizează, în fond combinări speciale ale dreptului de proprietate individuală, ale atributelor raportului economic de proprietate cu modul de utilizare a obiectului proprietății.

d) Societățile comerciale. În agricultură s-au constituit societăți comerciale agricole prin transformarea unor întreprinderi agricole de stat și stațiuni pentru mecanizarea agriculturii sau a unor cooperative agricole de producție sau asociații economice intercooperatiste sau mixte.

Cea mai eficientă formă de organizare a proprietății private cu folosire asociativă s-a dovedit a fi societatea comercială pe acțiuni, care prezintă următoarele avantaje:

riscuri mai mici, deoarece răspunderea proprietarilor este limitată la cuantumul valoric al acțiunilor obținute;

societatea poate exista nelimitat în timp, cu condiția să fie profitabilă, datorită posibilităților de vânzare a acțiunilor, ceea ce conduce la substituirea acționarilor proprietari și cu alți acționari;

emiterea de acțiuni oferă largi posibilități de sporire a capitalului societății;

oferă garanții pentru creditori.

Societățile comerciale agricole pe acțiuni cu capital majoritar de stat (provenite din foste IAS-uri), erau constituite în 490 întreprinderi care au administrat în 1997 o suprafață de 1652,1 mii ha teren agricol, respectiv 1319,9 mii ha teren arabil, revenind în medie pe o societate comercială o suprafață de 3370 ha teren agricol, respectiv 2690 ha teren arabil. Din totalul terenului gestionat de aceste societăți o suprafață de aproximativ 528,7 mii ha revenea unui număr de 242,2 mii acționari și locatori. Aceste terenuri care fac și obiectul legii 169/1997, legea de modificare și completare a Legii fondului funciar (Legea 18/1991) după finalizarea procesului de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole.

e) Regiile autonome în agricultură.

Regia autonomă (regia publică) reprezintă acea formă de întreprindere care are ca obiect producerea de bunuri economice în scopul obținerii de profit, precum și gestionarea bunurilor aflate în proprietatea statului. Ea poate avea ca obiect și executarea unor funcții acordate de stat ca reperceperea de impozite, administrarea unor domenii publice etc. Regiile autonome exercită drepturile de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul lor, dispunând asupra acestora, posedându-le și folosindu-le pentru a produce bunuri materiale și servicii pentru piață.

Regia autonomă are personalitate juridică proprie, iar restituirea sa este separată de bugetul statului. Gestiunea unei regii autonome este însă legată într-o ramură mai mare sau mai mică de rezultatele financiare generale ale proprietății publice. Regia autonomă poate fi: directă, dacă atribuțiile ei economico-financiare sunt încredințate unor funcționari de stat; indirectă, în situația în care aceste funcții sunt concesionate sau închiriate unor întreprinzători particulari.

Regiile autonome din România actualei perioade restructurare au o pondere relativ mare și un statut special de funcționare. În unele sectoare (de pildă căile ferate), regiile autonome vin din istoria îndepărtată a economiei românești, practic de la începuturile căilor ferate în țara noastră.

Alte regii autonome provin din fostele întreprinderi socialiste de stat și pe baza Legii privatizării, lege prin care se exceptează de la privatizare o serie de sectoare de importanță națională. Indiferent de istoria constituirii lor și de avaturile pe care le-au suportat de-a lungul diferitelor regimuri, îndeosebi în timpul sistemului monopolist – statul de tip dictatorial dinaintea revoluției din decembrie 1989 – unitățile economice care se organizează ca regii autonome sunt: unitățile din sectorul energetic, unele întreprinderi extractive, o parte a exploatărilor agricole și a fondului forestier, sistemul de bază al transporturilor și telecomunicațiilor, infrastructura de bază pentru ocrotirea sănătății, învățământul public, unitățile de protecție socială. Există și opinii conform cărora regiile autonome ar trebui să se extindă și asupra unor unități din metalurgie, industria construcțiilor de mașini, chimie etc.

Regiile autonome funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară, fiind cu personalitate juridică. Regiile autonome aparțin statului. Sunt organizate la nivel național șapte asemenea regii autonome agricole:

Regia autonomă de îmbunătățiri funciare;

Regia autonomă, Institutul de cercetare și dezvoltare pentru valorificarea produselor horticole;

Regia autonomă a tutunului;

Regia autonomă Institutul național de medicină veterinară “Pasteur”

Regia autonomă Institutul de montanologie

Regia autonomă “Cai de rasă”

Regia autonomă – Agenția Națională a Produselor Agricole (ANPA).

1.1.4. Evaluarea relațiilor ce se creează între dezvoltarea globală și dezvoltarea agricolă

Politicile economice care urmăresc creșterea orientează fondurile în investiții care au ca scop creșterea capacităților de producție, creșterea producției totale, creșterea numărului locurilor de muncă și creșterea veniturilor pe persoană.

Relația dintre global și agricol se fundamentează din punc de vedere economic pe baza următoarelor teorii:

teoria agro-centristă;

teoria industrialo-centristă;

teoria comportamentului sistemelor economice.

În concepția agro-centristă, agriculturii îi este conferit rolul de motor și/sau de accelerator al dezvoltării economice globale. Indiferent de nivelul de dezvoltare economică a țării, starea de “sănătate” a economiei ar depinde de starea de “sănătate” a agriculturii.

În viziunea industrialo-centristă,agricultura nu joacă nici un rol specific față de alte sectoare în procesul dezvoltării economice. Mai mult chiar, se consideră că, în procesul dezvoltării, implicit al creșterii, agricultura este antrenată de sectoarele industriale, care exercită rolul de motor al dezvoltării.

Cei care susțin teoria comportamentului sistemelor economice, spun că fiecare sector economic are un comportament propriu legat direct de situația globală a economiei. Cu alte cuvinte între dezvoltarea globală și dezvoltarea agricolă este o relație directă, de la întreg la parte cu sens pozitiv.

Este util de prezentat și dimensiunile exploatațiilor (ha) din țările care au aderat la UE în mai 2004, precum și în România și Bulgaria, în ordine descrescătoare: Cehia – 100 ha, Slovacia – 31 ha, Estonia și Letonia – 12 ha, Polonia – 8 ha, Slovenia – 6 ha, Lituania, Ungaria și Bulgaria – 4 ha, România – 2,5 ha, media țărilor central și esteuropene fiind 5 ha, adică de patru ori mai mică comparativ cu suprafața medie a fermelor din țările (15) membre ale UE. În Cehia și Slovacia suprafețele exploatațiilor se referă la asociațiile și societățile agricole create după 1989 în fosta Cehoslovacie, ca forme dominante de exploatare în agricultură.

Cu privire la suprafața medie de circa 2,5 ha în România (date 2010), după cum rezultă din datele Tabelului 1.1. aceasta maschează o dispersie extrem de mare, de la gospodăria de subsistență la foarte mari latifundii.

Tabelul /Table 1.1.

Numărul exploatațiilor agricole și suprafața exploatațiilor agricole,
pe clase de mărime și statul juridic

Exploatațiile de creșterea animalelor existente în România (date 2010) au în linii mari aceiași dispersie ca și în cazul exploatațiilor cu profil vegetal.

Tabelul /Table 1.2.

Numărul exploatațiilor agricole de vaci cu lapte, pe clase de mărime și
statutul juridic

Tabelul /Table 1.3.

Numărul exploatațiilor agricole de porci și efectivele de porci, pe clase de mărime și
statutul juridic

Din analiza sumară a datelor prezentate în tabelele 1.1; 1.2. și 1.3. avem posibilitatea să desprindem câteva concluzii cu privire la mărimea și structura exploatațiilor agricole din România:

1. Majoritatea exploatațiilor agricole românești au dimensiuni reduse, atât ca suprafață (4,14 milioane de exploatații – 93% – au suprafața sub 5 ha) cât și ca efective de animale (1,13 milioane de exploatații – 96% – au 1 sau 2 vaci, iar 1,9 milioane de gospodării – 72% – cresc 1 sau 2 porci);

2. La polul opus, în România există un număr de exploatații agricole cu suprafețe extrem de mari (de peste 10.000 ha până la 65.000 ha în Insula Mare a Brăilei), acestea fiind total atipice pentru fenomenul agrar din UE. Exploatațiile agricole de tipul marilor latifundii sunt caracteristice economiilor agrare latino-americane și nicidecum exploatațiilor agricole din țările europene evoluate economic (inclusiv SUA);

3. Și în România se conturează posibilitatea consolidării exploatațiilor agricole privat-familiale de tipul celor (vest) europene, în sensul că, la această dată, există exploatații cu caracter comercial (circa 325 mii care dețin 3,25 milioane ha, circa 3500 exploatații care au peste 10 vaci – media 46 capete – și aproape 4000 de exploatații care cresc peste 50 de porci), embrionii viitoarelor ferme performante și compatibile cu cele din UE;

În actuala structură agricolă a României este firesc să ne întrebăm: încotro se îndreaptă agricultura României? Care este cea mai adecvată exploatație pentru agricultorii României? Ce fel de politici agrare trebuie să se adopte pentru a îndrepta agricultura României către o direcție performantă?

Punctul nostru de vedere cu privire la structura agrară a României și căile de evoluție este următorul:

fiecare tip de exploatație are loc în structura agrară;

fiecărui tip de exploatație trebuie să i se găsească rolul său (comercial, tehnic și tehnologic, de extensiune științifică, de subzistență, de rentă viageră etc.);

pentru fiecare tip de exploatație trebuie găsite cele mai adecvate căi de susținere financiară pentru a se așeza pe principii de profitabilitate;

pentru fiecare tip de exploatație trebuie găsit cel mai performant sistem managerial.

În societățile dezvoltate politicile economice trebuie să orienteze resursele în funcție de nivelul PIB-ului, spre competitivitate (PIB-uri mari), productivitate (PIB-uri medii) și dezvoltare economică directă (PIB-uri scăzute).

În societățile dezvoltate motorul economic este dat de competiție (de forța directă a concurenților), în economia în curs de dezvoltare sau mediu dezvoltată motorul este reprezentat de productivitate și progres tehnic (informație și tehnologie).

Tabelul /Table 1.4

Parcul de tractoare și mașini agricole principale din exploatațiile din România (bucăți)

Sursa: Anuarul Statistic al României:2004-2010

Creșterea multianuală a numărului de tractoare și mașini agricole din exploatațiile din România a fost în medie de 6,3%. În perioada analizată cea mai mare creștere s-a înregistrat la semănătorile mecanice 13%, iar la combinele pentru recoltat cereale s-a înregistrat o scădere 3.1%.

STRATEGII DE DEZVOLTARE A EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE DIN JUDEȚUL BOTOȘANI

A. Diagnoza mediului extern

A. Diagnoza mediului extern

Județul Botoșani este situat în extremitatea de nord-est a României, între cursurile superioare ale râurilor Siret, la vest și Prut la est. La sud se învecinează cu Județul Iași, la vest, cu Județul Suceava, iar la nord, și est cu Ucraina, respectiv cu Republica Moldova.

Județul Botoșani are 77 de localități, din care 2 municipii (Botoșani și Dorohoi), 5 orașe (Darabani, Săveni, Ștefănești, Bucecea, Flămânzi), 70 de comune care cuprind 330 de sate.

Reședința județului este municipiul Botoșani, atestat documentar la 1439 și are o pondere de 25% din populația județului.

Suprafața județului Botoșani este de 4989 km² (2,1% din teritoriul țării), din care 392905 ha suprafață agricolă, 57187ha păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră și 13849 ha ape și bălți.

Suprafața județului Botoșani este de 4989 km² (2,1% din teritoriul țării), din care 392905 ha suprafață agricolă, 57187ha păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră și 13849 ha ape și bălți.

Transportul în județul Botoșani de bunuri și persoane se face pe calea ferată sau pe drumuri publice. Lungimea căilor ferate însumeaza 159 km (1,4 % din rețeaua națională) și deservește populația prin 21 de stații. Rețeaua de drumuri publice are o lungime de 1824 km din care 361 km drumuri naționale și 1463 km drumuri județene.

Tabelul

La 1 iulie 2010, populația județului se prezenta astfel:

Populația județului reprezintă aproximativ 2% din populația totală a țării, densitatea fiind de 91 locuitori/km². 63% din populație locuiește în mediul rural și 37% în mediul urban. Ca grupe de vârstă, 20% au vârsta până la 14 ani, 59% au între 15 și 59 ani, iar 21% peste 60 ani.

Tabelul

Recensământul din 2002 prezintă următoarea situație din punct de vedere etnic:

Populația municipiului Botoșani în funcție de etnie se prezintă astfel:

(Sursa: Direcția Județeană de Statistică)

După numărul de locuitori, județul Botoșani se încadrează la limita dintre județele mici și mijlocii.

Analiza S.W.O.T. economică și socială la nivelul județului:

(extras din: Instituția Prefectului Județului Botoșani, Consiliul Județean Botoșani – Programul orientativ de dezvoltare economică și socială al județului Botoșani pe anul 2006, februarie 2006)

CAPITOLUL 2

PRODUCȚIA AGRICOLĂ VEGETALᾸ ȊN JUDEȚUL BOTOȘANI

În definirea unui sistem de producție vegetală se au ȋn vdere următoarele probleme: structura culturilor (sau a produselor acestora), tipuri de asolament si tehnologiile de cultivare. Intrucat ȋntre facotrii de producție, ȋntre diferitele culture, ȋntre facori și culture, se pot realize combinatii multiple, in functie de zonele pedoclimatice și de gradul de aplicare a progresului tehnic, sistemele de producție care se pot adopta sunt variate.

Alegerea celui mai potrivit sistem de producție, pentru fiecare unitate sau exploatație agricolă trebuie fundamentată stiințific, având ȋn vedere obiectivele strategice și evoluția raporturilor cerere-ofertă.

Componentă a sistemului de producție, structura culturilor este influențata de următorii factori: pământul, condițiile climatice, condițiile economice și organizatorice, opțiunile fermierilor.

Pământul ca principal mijloc de producție influențează natura și ponderea culturilor prin: relief, expoziție, fertilitate, nivelul apei freatice, aprecierea economică, toate aceste caracteristici devenind restricții ȋn modelele de optimizare a structurii culturilor.

Cunoașterea favorabilitații terenurilor pe baza notelor de bonitare si de apreciere economică stabilite prin plantele care pot fi incluse ȋn structura culturilor, permite cuantificarea producțiilor la hectar ȋn mod diferențiat pe tipuri de sol.

Condițiile climatice au un rol major in stabilirea naturii culturilor, a soiurilor și hibrizilor, a nivelului producțiilor posibile de obtinut. Exemplu, in zona de șes se recomandă soiuri și hibrizi cu perioade de vegetație mai lungi, cu suma gradelor de temperatură necesară mai mare, ȋn comaprație cu zona de deal.

În alegerea culturilor și a dimensiunii lor, un rol deosebit ȋl a factorii economici, organizatorici, biologici și sociali, concretizați ȋn: cerințele economie naționale, resursele tehnice și materiale de care dispune unitatea, resursele de forță de muncă, distanțele fața de centrele de aprovizionare cu resurse și valorificare a produselor, dimensiunea exploatației, autosuportabilitatea culturilor, eficiența lor economică.

Ramura vegetală deține ponderea cea mai mare ȋn majoritatea exploatațiilor agricole din noastră.

Sistemul de cultură a plantelor cuprinde ȋn componența sa următoarele subsisteme:

structura culturilor,

sortimentul de soiuri,

hibrizi utilizați,

tehnologiile de producție,

sistemul de mașini și forța de muncă necesară,

măsurile de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor,

lucrările de ȋmbunătățiri funciare necesare pentru conservarea și creșterea potențialului productiv al solului.

Eficiența economică a fiecărei culturi trebuie să constituie un factor de care sa țina seama, nivelul ei fiind apreciat printr-un sistem de indicatori sintetici: producția la ha, cheltuielile pe ha și pe unitatea de produs, iar la culturile furajere intereseaza in plus cantitatea de UN și PD la ha, costul unei UN.

Optimizarea structurii culturilor urmărește alegerea naturii și dimensiunii culturilor astfel ȋncat să se realizeze creșterea capacității productive a pământului, folosirea eficientă a celorlalți factori de producție, obținerea unor producții cât mai ridicateși stabile și a valorificării profitabile a acestora.

2.1. Producția agricolă vegetală totală și medie ȋn agricultura județului Botoșani

Producția agricolă vegetală cuprinde totalitatea produselor în formă naturală brută, obținute din cultivarea plantelor într-o anumită perioadă de timp și loc determinate.

Conform datelor statistice suprafața agricolă a județului Botoșani a scăzut ȋn anul 2009 față de 2008 cu 247 ha ca urmare a creșterii suprafeței neagricole. Dintre componentele suprafeței neagricole cea mai mare creștere o are suprafața ocupată cu păduri (161.15 ha).

Făcând o analiză a producțiilor agricole vegetale totale precum și a producțiilor medii realizate printr- relație comparativă, se observă ca fața de anul 2007, ȋn anul 2008 producțiile au crescut, mai ales la cerealele păioase, porumb și cartof.

Situația producțiilor medii și totale realizate la principalele culturi ȋn perioada 2007-2009

Tabelul 2.1.

Sursa: DADR Botoșani

Figura 3 – Evoluția producției medii ȋn perioada 2007-2009

Figura 4 – Evoluția producției totale ȋn perioada 2007-2009

Producțiile medii și totale realizate ȋn anul 2009, comparative cu anul 2008 prezintă scaderi la toate culturile cu excepția culturii de florea soarelui care ȋnregistreaza o ușoară creștere. Scăderile de producții sunt determinate ȋn special de fenomenul de secetă persistentă, determinând importante pierderi financiare din partea producătorilor agricoli.

Pe lângă fenomenul de secetă excesivă la scăderea producțiilor medii au contribuit și alți factori cum ar fi:

Folosirea semințelor de proastă calitate, degenerate, din producție proprie cauzaă ȋn specialde prețul ridicat al semințelor de calitate superioară cât și dezinteresul producătorilor agricoli de a ȋnființa loturi semincere.

Prețul ridicat al ȋngrășămintelor chimice, erbicidelor și pesticidelor a avut drept consecință scăderea cantitaților utilizate ȋn anul 2009 față de anul 2008.Ȋn 2009 suprafața fertilizată cu ȋngrășăminte organice a fost de 747 ha din care 480 ha sfeclă de zahăr, 250 ha cartofi și 17 ha legume folosindu-se o cantitate totală de 32 760 tone față de 2008 când s-au utilizat o cantitate de 120 620 tone pe o suprafață de total 3100 ha. Ȋn ceea ce privește folosirea ȋngrășamintelor chimice ȋn anul 2009 suprafața fertilizată a fost de 96 475 ha cu o cantitate totală de ȋngrășăminte chimice substantă activă de 6 557 tone pe când ȋn anul 2008 suprafața totală fertilizată cu ȋngrășăminte chimice a fost de 51 180 ha folosindu-se 3 360 tone substanță activă.

Forța de muncă din agricultura ȋmbătrânită, cât și dezinteresul tinerilor de la sate de a desfășura activitate ȋn acest sector a avut drept consecință orientarea producătorilor agricoli către culture cerealiere cu mecanizare totală și scăderea suprafețelor la culturile cu pondere manuală ȋn executarea lucrărilor.

Costul ridicat al imputurilor (ȋngrășăminte, erbicide, utilaje agricole, piese de schimb, energie).

2.2. Agricultura ecologică în județul Botoșani

Agricultura ecologică este o metodă de producție care conservă structura și fertilitatea solului prin evitarea folosirii ȋngrășămintelor chimice, a erbicidelor și a pesticidelor de sinteză.

Compartimentul agricultură ecologică din județul Botoșani a popularizat tuturor producătorilor agricoli prevederile OUG nr. 34/2000.Până ȋn prezent s-au acreditat un număr de 17 ferme ecologice ȋn domeniul vegetal și ȋn producția animală din zona Dorohoi, Săveni și Darabani cu o suprafață totală de 4 426 hectare cultivate cu: grâu- 993 ha, porumb- 429 ha, sfeclă de zahăr- 125 ha, floarea soarelui -339 ha, rapiță -445 ha, soia- 662 ha, secară -386 ha, mazăre -7 ha, orzoaică de toamnă- 236 ha, orz- 36 ha, porumb siloz -18 ha, ovaz -157 ha, cartofi -12 ha, plante furajere -517 ha și pășuni 57 ha.

Ȋn producția animală există un număr de 8 agenți economici pe diferite categorii de animale și familii de albine.

Produsele cu sigla “ECO” au o mare căutare printre consumatori conferindu-le certitudinea că nu sunt dăunătoare pentru sănătate, iar subvențiile acordate de guvern sunt duble față de produsele convenționale. Ȋn anul 2009 nivelul subvențiilor pe agricultura ecologică a fost de 49 163.86 lei pentru 8 beneficiari.

Compartimentul consolidarea proprietății fond funciar și cadastru a primit ȋn cursul anului 2007, 123 de documentații ȋn care se solicită aprobarea scoaterii definitive din circuitul agricol pentru construire de locuințe și obiective e conomice, ȋn suprafața totală de 87.371 mp și o documentație pentru scoaterea temporară din circuitul agricol a suprafeței de 79.940 mp ȋn vederea instalării conductei de gaze naturale Hârlău-Botoșani.

După completarea dosarelor, conform Ordinului comun M. A. D.R./M.A.I nr 798/897/2005, s-au emis după caz, decizii sau ordine de scoatere din circuitul agricol.

Ȋn anul 2009, Compartimentul consolidarea proprietații fond funciar și cadastru a primit ȋn cursul anului un numă de 120 de documentații pentru o suprafață de 119951 mp. Din cele 120 documentații 71 au fost făcute pentru terenul intravilan cu o suprafață de 90 965 mp si 49 de documentații pentru terenueri ȋn extravilan pentru o suprafață de teren arabil.

Ȋn conformitate cu HG nr. 786/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea grupelor de terenuri care intră ȋn perimetrele de ameliorare, precum și Ord. prefectului nr. 15/16. 01. 2008 au fost constituite comisii cu specialiști din cadrul DADR și OSPA pentru identificarea acestor perimetre.

Au fost ȋntocmite 54 de documentații ȋn 41 de teritorii administrative pe o suprafață de 1 186.66 ha din care s-a primit avizul MADR pentru suprafața de 1 028,89 ha și s-au executat lucrări de ȋmpadurire pe 547,98 ha din care ȋn primăvara anului 2009 pe 166,15 ha pe comunele Avrămeni- 23.94 ha, Călărași – 30.8 ha, Cordăreni- 53,78 ha, George Enescu -1 ha, Hănești -35.63 ha, Mitoc -20 ha și Păltiniș-1 ha.

2.3. Parcul de tractoare și principalele mașini agricole

Studiind dotarea privind parcul de tractoare și mașini agricole printr-o analiză comaparativă 2007-2009 se poate observa o ușoară creștere a numărului de tractoare de la 2677 ȋn anul 2007 la 2699 ȋn anul 2009 ceea ce face ca suprafața fizică ce revine pe un tractor să scadă la 110 ha, indicator ce reflectă și ȋn aceste condiții o dotare insuficientă față de norma tehnică de 87 h.a.n./tractor.

Numărul de tractoare și mașini agricole ȋn perioada 2007-2009

Tabel 2.2.

Sursa: DADR Botoșani

Figura 5 – Numărul de tractoare și mașini agricole ȋn perioada 2007-2009

Dotarea cu pluguri este de 2469 bucăți ȋn anul 2007, iar ȋn anul 2009 de 2496, existând un deficit la aceste utilaje.(tabelul 2.3.1)

Marea majoritate a acestor echipamente sunt uzate, necesitând ȋnnoirea lor, precum și creșterea numărului lor, ȋntrucât mijloacele mecanice deținute pe total județ nu asigură realizarea ȋn timp optim a tuturor lucrărilor agricole.

Agricultura județului Botoșani deține la sfârșitul anului 2007 un număr de 2 677 tractoare, pentru o suprafață arabilă de 298.774 ha, revenind pentru fiecare tractor o suprafață de 112 ha. Cu toate că ȋn 2009 crește numărul de tractoare față de 2008 și față de 2007, dotarea este insuficientă.

CAPITOLUL 3

PRODUCȚIA ANIMALă în judeȚul botoȘani

Creșterea animalelor reprezintă pentru orice economie naționlă, ramura care asigura prosperitate, echilibrarea și ameliorarea consumului populației, valorificarea superioară a resurselor furajere, folosirea rațională a forței de muncă. Ponderea zootehniei ȋn producția agricolă este considerată un indicator al dezvoltării economice al unei țări.

Ȋn România, creșterea animalelor are tradiții milenare, fiind sectorul cel mai intensiv, ramura ȋn care s-au materializat cel mai devreme procesele de concentrare și specializare a producției, s-au introdus tehnologiile moderne de tip industrial.

După 1989, desființarea C.A.P-urilor a determinat ca sectorul privat sa dețină o pondere de peste 70% din efectivele de animale, crescute ȋnsă ȋn sistem gospodăresc. Comlexele zootehnice cu capital majoritar de stat, moderne, cu tehnologii de tip intensiv –industrial, datorită blocajului financiar, a dimensiunii prea mari a unora, a unui raport nefavorabil ȋntre creșterea costului inputurilor ȋn raport cu prețul produselor animaliere, a diminuării piețelor externe de desfacere, a lipsei unei politici de susținere a agriculturii și a zootehniei, dimensionarea otimă a lor, reprezintă priorități ȋn etapa următoare pentru țara noastră.

Principalele sisteme de producție ȋn creșterea animalelor pot fi considerate următoarele:

Sistemul producției de lapte de la taurine și sistemul producție de carne la taurine;

Sistemul producției de lână, sistemul producției de carne, sistemul producției de pielicele la ovine;

Sistemul producției de carne la suine;

Sistemul producției de ouă și sistemul producției de carne la păsări;

Sistemul producției de miere și produsele colaterale;

Sistemul producției de pește ȋn amenajări piscicole;

Sistemul producției de gogoși de la viermii de mătase;

Sistemul producției cailor de rasă

Sitemul producției animalelor de reproducție;

Sistemul de producție ecologică, etc.

Sistemul de creștere și exploatare a animalelor reprezintă un ansamblu de decizii și activități prin care se organizează și se conduce reproducția, ȋntreținerea, creșterea și hrănirea animalelor, se asigură starea de sănătate a acestora, se concept formele de organizare a oamenilor, toate acestea ȋn corelație cu cerințele biologice și cu cele privind nivelul producțiilor, ȋn condiții de eficiență economică maximă.

Ȋn precizarea unui sistem de creștere și exploatare este necesar a se avea ȋn vedere alături de latura tehnică, latura economică și latura organizatorică.

Factorii de natură tehnică sunt reprezentați de; specia de animale, rasa, categoria de vâstă, sex, destinație, fiecare cu perticularitățile lor biologice de reproducție, cerințele diferite privind condițiile de ȋntreținere, natura furajelor de bază, volumul de activități umane necesare ȋngrijirii și obținerii produscțiilor; zonle pedoclimatice diferențiate prin sursele de furaje care le pot furniza animalelor (șes, deal, munte), nivelul de dezvoltare al mijloacelor de producție (instalații, utilaje, mașini), progresle realizate ȋn științele de ameliorare, selecție, genetică animală, alimentație animală.

Dimensiunea utilităților zootehnice, caracterul acestora (individual sau ascociativ), forma de proprietate, gradul de specializare, gradul de mecanizare a lucrărilor, reprezintă elemente de natură organizatorică care influențează fie un subsistem fie sistemul de creștere și de exploatare pe ansamblu.

Latura economică vizează costul factorilor necesari, limitarea cantitativă a unora (capital, resurse umane) amplasarea fermelor față de centrele urbane (facilități pentru desfacerea continuă ȋn cursul anului a producției de lapte , ouă, preparate din lapte, etc.), existența sau nu a unei rețele organizate de valorificare a produselor și a producțiilor, evoluiția pieței produselor, obiectivele strategice ale unității zootehnice.

Proiectarea unui sistem de creștere și exploatare a animalelor trebuie să urmărească valorificarea resurselor naturale (surse de furaje, materiale de construcții), introducerea elementelor de progres tehnic, științific, managerial, protecția solului și a mediului, asigurarea motivației individuale, familiale sau a unității zootehnice.

Tipologia sistemelor de creștere și exploatare a animalelor

Elementele care definesc sau diferențiază sistemele de creștere și exploatare a animalelor sunt considerate următoarele:

Nivelul de concentrare a efectivelor;

Volumul și structura capitalului investit;

Modul de ȋntreținere șȋ furajare a animalelor;

Principiile de organizare a proceselor de producție;

Modul de organizare a muncii

După nivelul de concentrare a efectivelor, a volumului și structurii capitalului investit, sistemele de creștere și exploatare se clasifică ȋn: sistem extensive, sistem semiextensiv, sistem intensiv, sistem de tip industrial.

După modul de ȋntreținere șȋ de furajare a animalelor sew diferențiază ȋn: sistemul ȋn stabulație, sistemul pe pășune, sistemul mixt.

După modul de includere a tuturor verigilor tehnologice ȋn cadrul unității se ȋntâlnesc: sistemul de creștere și exploatare cu circuit ȋnchis și sistemul cu circuit deschis.

Sistemul extensiv de creștere și exploatare este practicat ȋn gospodăriile țărănești de dimensiuni reduse (de unde și denumirea care I se mai dă, de sistem gospodăresc) din toate zonele țării, pentru toate speciile de animale. Se caracterizează prin nivelul scăzut al capitalului investit, adăposturi simple, fără dotări speciale, procesele de muncă se realizează manual,furajarea se face vara pe păsune (sau islaz) și iarna ȋn adăposturi, nivelul hrănirii este parțial controlat, animalele au performanțe mai reduse,, durata de creștere și exploatare este mai mare.

Sistemul semiintensiv sau clasic se practică ȋn toate zonele țării, ȋn fermele de taurine și ovine de dimensiuni mijlocii din cadrul societăților agricole și din asociații. Acest sistem are anumite procese de muncă mecanizate (adăpost, evacuare, djecții sau muls). Animalele sunt majoritatea metiși.Ȋntreținerea este ȋn stabulație permanentă ȋn zonele de câmpie, ȋn stabulație iarna și vara la pășune ȋn zonele de deal, furajarea bazându-se vara pe masă verde și concentrate iar iarna pe fân, produse secundare cerealiere, reziduuri industriale, suplimente cu cantități de concentrate.

Sistemul intensiv de creștere și exploatare a animalelor se practică ȋn unități mijlocii șȋ mari amplasate ȋn zonele cerealiere, cu posibilități de irigare si care pot obține producții mari de cereale, porumb și siloz și fânuri de leguminoase. Aceste unități dispun de adăposturi moderne ȋn care procesele de muncă sunt mecanizate, se cresc animale din rase ameliorate. Furajarea se face din stoc, cu o pondere mai mare a nutrețurilor concentrate ȋn structura rației pentru taurine și ovine și cu nutrețul combinate la păsări și porci. Procesele de producție sunt organizate pe baza diviziunii muncii, a unui program de lucru zilnic specific categoriei de animale, aplicându-se tehnologii moderne.

Sistemul de tip industrial de creștere este un sistem intensiv și se caracterizează prin: volum ridicat de investiții ȋn construcții, dar mai ales ȋn instalații si utilaje tehnologice , specializarea producției, tehnici moderne de reproducție (ȋncrucișările industriale, ȋnsămânțările artificiale), principii moderne de organizare (totul plin-totul gol), prepararea industrială a furajelor, microclimat dirijat, folosirea unor animale cu valoare biologică și productivă mare, cu indicatori de producție ridicați.

Sistemul de creștere a animalelor ȋn stabulație presupune ca animalele să fie ținute și furajate permanent ȋn adăporturi și este specific unităților care practică exploatarea de tip intensiv (fermele de vaci, ȋngrășătoriile de taurine și ovine).

Sistemul de creștere pe pășune este practicat la taurine și ovine ȋn zonele de deal și montane care dispun de suprafețe mari pe pășuni și fânețe , ȋn țările ȋn care condițiile de climă permit ținerea animalelor ȋn tot timpul anului pe pășune. Ȋn noastră clima temperat continentală nu permite folosirea acestui sistem de creștere a animalelor, deși la ovine se practică o variantă prin fenomenul de transhumanță (coborârea la câmpie ȋn sezonul rece).

Sistemul mixt de creștere a animalelor ȋmbină ȋntreținerea la pășune cu ȋntreținerea ȋn stabulație, exploatarea animalelor putând fi de tip extensive, semiintensiv si intensive. Penuria de energie și costul ei ridicat, eliberaria unor cantități sporite de cereale pentru porci și păsări, valorificarea resurselor naturale de furaje de care dispune țara noastră, recomndă unităților și fermelor individuale practicarea acestui sistem mixt de ȋntreținere si furajare pentru taurine și ovine, dar cu elemente de creștere de tip intensive (rase ameliorate, nivel de furajare controlat, adăposturi moderne cu principalele lucrări mecanizate).

Sistemul de creștere si exploatare cu circuit ȋnchis se caracterizează prin aceea că ȋnglobează ȋn cadrul aceleași unități, reproducția, creșterea și exploatarea animalelor pentru obținerea unui anumit produs, sau altfel spus este sistemul ȋn care necesarul de tineret pentru ȋnlocuirea animalelor reformate sau ieșite pe alte căi se asigură din reproducție proprie.

Sistemul de creștere și exploatare cu circuit deschis cuprinde numai o parte din activitățile ȋntregului flux de obținere a unei producții, ȋn general fie cele legate de activitatea de reproducție și de creștere a tineretului femel de reproducție, fie activitățile de creștere și ȋngrășare a tineretului mascul și a reformelor de la adulte.

Ȋn condițiile actuale din țara noastră pentru sporirea eficienței ȋn creșterea anumalelor se impune pe lângă optimizarea dimensiunilor fermelor sau complexelor, introducerea unor tehnologii moderne, intensive de exploatare care in toate tipurile de unități și ȋn toate sistemele de creștere adoptate să creeze posibilitățile de sporire a producțiilor, a productivității muncii și a calității producției.

Efetivul de animale din județul Botoșani

Ȋn ceea ce privește sectorul zootehnic trebuie menționat că ȋn județ sunt puține ferme zootehnice specializate iar majoritatea efectivelor de animale sunt crescute ȋn gospodării individuale și utilizate pentru asigurarea unui nivel minim de trai. (tabelul 3.1).

Efectivul de animale din județul Botoșani din perioada 2007-2009

Tabel 3.1.

Sursa: DADR Botoșani

Figura 6 – Efectivul de animale în județul Botoșani

La sfârșitul anului 2009 se observă o scădere a efectivelor de bovine, porcine și păsări, dar și o creștere a numărului de ovine, caprine și familii de albine.

Producția totală animală in perioada 2007-2009

Din datele consemnate ȋn acest tabelse observă că producțiile totale de carne și lapte ȋnregistrează scăderi semnificative față de anul 2008.

Producția totală animală pe anii 2007-2009

Tabelul 3.1.

Sursa: DADR Botoșani

Din datele consemnate ȋn acest tabele observă că producțiile totale de carne și lapte ȋnregistrează scăderi semnificative față de anul 2008.

Producția medie pe cap de animal ȋn județul Botoșani ȋn perioada 2007-2009

În producția animală – producția medie pe cap de animal este raportul dintre producția totală brută (principală sau secundară) și numărul de animale de la care s-a obținut producția respectivă sau numărul mediu de animale furajate.

q = unde: q – producția medie pe cap de animal

Q – producția totală principală

Na – numărul mediu de animale productive

Producția medie pe cap de animal ȋn jud. Botoșani ȋn perioada 2007-2009

Tabel 3.2.

Sursa: DADR Botoșani

Figura 7 – Evoluția producției medii pe cap de animal ȋn perioada 2007-2008

La nivelul producțiilor medii pe cap de animal acestea se situează ȋn aproximativ aceleași limite.

Un alt aspect cu privire la producțiile medii obținute ȋn zootehnie este că acestea sunt departe de progresul genetic și tehnologic ȋnregistrat ȋn țările vest europene, insuficiența de a procesa materiile prime din agricultură, de a promova și vinde utilizând tehnicile specific de marketing ȋn scopul câaștigării unor segmente stabilite pe piață și a lărgirii pieței de desfacere ȋn ansamblu.

CAPITOLUL 4

REZULTATE ECONOMICO FINANCIARE PE TIPURI DE EXPLOATAȚII

4.1. Generalități

Documentul de reflectare a rezultatului activității desfășurate este Contul de profit și pierdere sau Contul de rezultate.

Contul de profit și pierdere se constituie într-un formular distinct al documenetelor de sinteză „Bilanțul contabil”.El evidențiază și explică într-o formă analitică rezultatele activtății întreprinderii prin prisma raportului de echilibru dintre cheltuieli și venituri. Se prezintă sub forma unei liste care grupează veniturile și cheltuielile după natura activității desfășurate, iar în cadrul lor pe elemente primare de venituri și cheltuieli.

Prezentarea informațiilor în contul de profit și pierdere se face cu date comparative pentru exercițiul financiar precedent.

Contul de profit și pierdere se structurează pe trei părți, în funcție de cele trei tipuri de activități pe care se clasifică veniturile și cheltuielile societăților comerciale: activitatea de exploatare, activitatea financiară și activitatea excepțională. El reflectă veniturile, cheltuielile și rezultatele obținute pe fiecare tip de activitate și în final, modul de obținere a rezultatului brut al exercițiului (profit sau pierdere), cheltuielile cu impozitul pe profit aferent (în cazul obținerii de profit) și profitul net.

Structura contului de profit și pierdere conține: venituri din exploatare, grupate în: venituri din vânzări de mărfuri, venituri din producția vândută, venituri din producția stocată, venituri din producția de imobilizări corporale și necorporale, venituri din subvenții de exploatare, venituri din anulări de provizioane pentru activitatea de exploatare; cheltuieli din exploatare care includ: cheltuieli cu mărfuri vândute, cheltuieli cu materii prime și materiale consumabile, cheltuieli cu combustibili, energie și apă, alte cheltuieli materiale, cheltuieli cu lucrări și servicii executate de terți, cheltuieli cu impozite și taxe, cheltuieli cu salarii, cheltuieli cu asigurări și protectie socială, alte cheltuieli de exploatare.

Pe baza acestor date se pot calcula indicatorii:

Cifra de afaceri = venituri din vânzări de mărfuri + venituri din producția vândută

Rezultatul din exploatare = Total venituri din exploatare – Total cheltuieli din exploatare.

În continuare, structura contului de profit și pierdere cuprinde: venituri financiare , grupate în: venituri din titluri și creanțe imobilizate, venituri din titluri de plasament, venituri din diferențe de curs valutar, alte venituri financiare sub formă de dobânzi sau sconturi obținute, venituri din anulări de provizioane pentru activitatea financiară și cheltuieli financiare care sunt alcătuite din: cheltuieli privind creanțele imobilizate, cheltuieli din titluri de plasament, cheltuieli din diferențe de curs valutar, alte cheltuieli financiare sub formă de dobânzi și sconturi acordate, cheltuieli cu amortizări pentru primele privind rambursarea obligațiunilor și cheltuieli cu constituirea de provizioane pentru activitatea financiară.

Cu ajutorul datelor de mai sus se pot calcula indicatorii :

Rezultatul financiar = Total venituri financiare – Total cheltuieli financiare

Rezultatul curent al exercițiului = Rezultatul din exploatare +/- Rezultatul financiar

Alte informații cuprinse în contul de profit și pierdere se referă la: venituri excepționale, grupate în venituri din operațiuni de gestiune, venituri din operații de capital, venituri din anulări de provizioane pentru activitatea excepțională, cât și cheltuieli excepționale constând din cheltuieli din operații de gestiune, cheltuieli din operații de capital, cheltuieli cu amortizări excepționale și constituirea de provizioane pentru activitatea excepțională.

Pe baza lor se calculează :

Rezultatul excepțional = Total venituri excepționale – Total cheltuieli excepționale

Rezultatul brut al exercițiului = Rezultatul curent +/- Rezultatul excepțional

Impozitul pe profit = Rezultatul exercițiului x Cota de impozit pe profit (16%)

Rezultatul net = Rezultatul exercițiului – Impozitul pe profit.

În conformitate cu noile reglementări privind contabilitatea armonizată cu directivele europene a apărut un model nou al contului de profit și pierdere. In modelul nou al contului de profit și pierdere s-a înlocuit denumirea de „activitate excepțională” cu aceea de „activitate extraordinară”, a apărut indicatorul privind cifra de afaceri netă, s-au introdus elemente de venituri și cheltuieli realizate din tranzacțiile în cadrul grupului de întreprinderi, s-au rectificat anumite cheltuieli prin deducerea din ele a veniturilor obținute din subvenții de exploatare, s-au introdus date privind cheltuielile și veniturile din ajustarea la inflație precum și referitoare la impozitul pe profit amânat, alte elemente specifice.

Pentru evidențierea în contabilitate a elementelor referitoare la rezultatul reportat și rezultatul exercițiului sunt utilizate conturile existente în Planul general de conturi la grupa 10 „Capital și rezerve” și grupa 12 „Rezultatul exercițiului”. Din grupa 10 este utilizat contul 107 „Rezultatul reportat”.

Contul 117 „Rezultatul reportat” ține evidența rezultatului sau părții din rezultatul exercițiului a căror repartizare a fost amânată de adunarea generală a acționarilor sau asociaților. Contul este bifuncțional și înregistrează în debit pierderile contabile realizate în exercițiul precedent, profitul net realizat în exercițiile precedente, repartizat pentru rezerve, participarea salariaților la profit, vărsăminte din profitul net al regiilor autonome, dividende cuvenite acționarilor și asociaților, rezultatul nefevorabil provenit din corectarea erorilor contabile, iar în credit pierderile contabile ale exercițiilor precedente acoperite din profitul exercițiului curent, pierderile contabile ale exercițiilor precedente acoperite din rezerve, pierderile realizate în exercițiile precedente care reduc capitalul social, profitul net realizat în exercițiul precedent și nerepartizat, rezultatul favorabil din corectarea erorilor contabile.

Soldul contului poate fi debitor și reprezintă pierderea neacoperită sau creditor și reflectă profitul nerepartizat.

Din grupa 12 sunt utilizate conturile 121 „Profit și pierdere” și 129 „Repartizarea profitului”.

Contul 121 „Profit și pierdere” reflectă profitul sau pierderea realizată în cursul exercițiului. Este un cont bifuncțional care înregistrează în credit la sfârșitul perioadei(luna), soldul creditor al conturilor de venituri, cât și pierderea contabilă reportată, iar în debit la sfârșitul perioadei soldul debitor al conturilor de cheltuieli, profitul net realizat în exercițiul precedent și nerepartizat, profitul net realizat în exercitiul precedent care a fost repartizat pe destinații.

Soldul creditor al contului reflectă profitul realizat,dacă veniturile depășesc cheltuielile, iar soldul debitor, pierderea realizată, dacă cheltuielile depășesc veniturile.

4.2 Analiza rezultatelor economico-financiare la S.C. Multiagra S.R.L. pe baza contului de profit și pierdere

S.C. Multiagra S.R.L. s-a înființat în luna aprilie 2005, având ca obiect principal de activitate: activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor) Cod CAEN vechi 0130 sau Cod CAEN nou 0150. Firma își desfășoară activitatea în comuna Vlasinesti, la 30 Km de orașul Botoșani, unde administrează o fermă agricolă și zootehnică. Suprafața fermei se întinde pe aproximativ 15.000 mp. În anul 2007 societatea a început perioada de conversie pentru a trece la agricultura ecologică, fiind monitorizată de Ceres GmbH Germania. De asemenea ferma are relații de colaborare cu Institutul de studii al agriculturii ecologice, Universitatea din Bonn, Germania, în acest sens existând o colaborare cu unul din consultanții acreditați.

Ferma vegetală – funcționează din 1998 dar sub forma juridică de societate comercială din 2006. Activitatea a început cu 50 ha, în prezent societatea cultivă aproximativ 1000 ha urmând ca din acest an să extindă suprafața la 1500 ha.

Culturi vegetale: grâu, porumb, rapița, soia, sfeclă zahăr. Ferma dispune de o gama completă de mașini și utilaje agricole în valoare de aproximativ 1.000.000 Euro. În perioada 2006-2007 societatea Multiagra implementează din fonduri proprii și finanțare nerambursabilă SAPARD (500.000 euro) proiectul de investiții „Modernizare dotare cu mașini agricole ferma mixtă – comuna Vlăsinești, jud. Botoșani”, prin intermediul careia a achiziționat mașini agricole și utilaje moderne: John Deere și Kuhn.

În anul 2007 societatea a început perioada de conversie pentru a trece de la agricultura convențională la agricultura ecologică, fiind monitorizată de Ceres GmbH Germania. De asemenea, ferma are relații de colaborare cu Institutul de studii al agriculturii ecologice, Universitatea din Bonn, Germania.

În 2008 se construiește sigla firmei Multiagra și se promovează noua imagine prin intermediul site-ului: www.multiagra.ro.

Analiza rezultatelor economico-financiare la S.C. Multiagra S.R.L. pe baza contului de profit și pierdere

Tabel 4.1.

lei

Figura 8 – Analiza rezultatelor economico-financiare la S.C. Multiagra S.R.L.

Dinamica rezultatelor economico-financiare la S.C. Multiagra S.R.L.

tabel 4.2.

lei

În ceea ce privește rezultatele economico-financiare putem observa următoarele modificări: dacă în anul 2007 valoarea rezultatului din exploatare era de 40.711.401 lei în anul 2008 a crescut cu 20,53% ajungând la sfârșitul anului 2009 la o creștere de peste 32,98% față de anul 2007 adică la valoarea de 54.141.211 lei. Rezultatul curent a înregistrat o crestere destul de mare în anul 2008 având o valoare de 49.283.157 lei față de anul 2007 care era de 40.856.152 lei, ajungând în anul 2009 la o valoare de 54.365.002 lei. Rezultatul excepțional a cunoscut o scădere semnificativă în anul 2008 având o valoare de 50.751 lei, în anul 2009 constatându-se o scădere de 66,26% față de anul 2007. În cazul rezultatului net, acesta este în anul 2007 de 34.481.071 lei, în anul 2008 crescând față de acesta cu 20,18% ajungând în anul 2009 să crească cu 32,59% adică având o valoare de 45.720.949 lei.

Același lucru se poate urmări și în graficul următor:

Figura 9 – Dinamica rezultatelor la S.C. Multiagra S.R.L.

Mult mai complexă este evaluarea rezultatelor de producție și economice când este vorba de exploatațiile agricole familiale, acestea având o serie de particularități, cum ar fi: nu au organizata o minima evidenta, activitatea este desfasurata, de regula, de membrii familiei (care nu sunt salariati), se utilizeaza ocazional forta de munca din afara exploatatiei, structurile de productie sunt eterogene (comparatiile sunt greu de efectuat), calitatea produselor este diferită, există modalități diverse de valorificare a surplusului de producție, ceea ce ridică problema prețurilor pentru determinarea veniturilor etc.

Toate acestea îngreunează elaborarea unei metodologii necesare calculării, cu rigurozitate, a rezultatelor finale ale exploatațiilor, care să ofere o imagine cât mai fidelă a realității. Starea economică, și nu numai, în care se găsesc exploatațiile familiale din agricultura noastră, îngreunează mult procesul de evaluare a rezultatelor, acesta fiind, însă, foarte necesar. La fel de utilă apare și îndrumarea exploatațiilor pentru a ține, cu mijloace simple, o evidență a ceea ce se cheltuiește și a ceea ce se obține. Procesul va cunoaște o desfășurare, în timp, pe măsura consolidării exploatațiilor.

Evidențierea rezultatelor permite efectuarea de aprecieri privind puterea economică a exploatațiilor agricole, gradul lor de consolidare, care să le favorizeze practicarea unei agriculturi durabile, și aportul pe care îl au la dezvoltarea generală. Mai mult performanțele efective se compară cu cele prestabilite prin programe. Raportându-se la elemente bine fundamentate, se creează posibilități de a constata, dacă exploatația a fost gestionată în mod corespunzator, activitățile ei s-au ales potrivit cerințelor, iar resursele s-au alocat pe bază de principii economice.

Observarea abaterilor relevă existența unor cauze, care trebuie să fie identificate. Mai cu seamă, când abaterile sunt negative este foarte util să se știe ce cauze le -au generat și, deci, unde se poate interveni, astfel încât, în același ciclu managerial sau, cel puțin, în următorul să se adopte măsuri de reglare. Pe această bază, se elimină disfuncționalitățile și se mențin șansele de obținere a performanțelor economice dorite. Exploatatiile devin, pe aceasta baza, tot mai puternice si au posibilitati mult mai mari de a induce în economie, prin intermediul filierelor care se vor crea și se vor consolida, cantități de produse, care să satisfacă diferitele cerințe. Totodată, prin veniturile obținute exploatațiile procură factori de producție și diverse bunuri necesare familiei. Prin ambele modalități, adică prin “injectare” de produse adresate, inclusiv, industriilor de procesare, și prin achiziționarea de factori de producție și de bunuri de natură diversă, se amplifică „efectul de antrenare” al agriculturii, ceea ce are rol benefic pentru toți cei implicati

(agricultori, distribuitori, procesatori, consumatori) și pentru economia națională.

3.2. Analiza rezultatelor economico – financiare la A.F. Agromic Miorcani județul Botoșani pe baza contului de profit și pierdere

Asociația familială Culică Mihai, sat Miorcani, jud. Botoșani cu cod unic de înregistrare 627493 a fost înregistrată în data de 5.11.1992 având un capital subscris și vărsat în valoare de110,516 lei.Tipul de activitate al asociației este cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase și a plantelor producătoare de semințe oleaginoase.

Analiza rezultatelor economico-financiare la A.F. Agromic Miorcani

Tabel 4.3.

lei

Tabel 4.4.

Dinamica rezultatelor economico-financiare la A.F. Agromic Miorcani

lei

Ca urmare a ritmurilor diferite de creștere a rezultatelor economico-financiare, s-au produs modificări în dinamica acestora.

În ceea ce privește rezultatul net se poate observa trendul ușor descendent al acestuia. Dacă în anul 2007 valoarea era de 88.504 în 2008 a scăzut cu 11,08% ajungând la sfârșitul anului 2009 la o scădere de 14,91% față de anul 2007. În ceea ce privește rezultatul din exploatare valoarea lui a scăzut ușor în anul 2008 față de anul 2007 cu 7,25%, dar a înregistrat o creștere în anul 2009 de 11,50% față de anul 2007.

Figura 10 – Dinamica rezultatelor economico-financiare

5.3. Analiza rezultatelor economico-financiare la PFA Ionel Nicușor Mihălășeni

Analiza rezultatelor economico-financiare la PFA Ionel Nicușor Mihălășeni jud, Botoșani, înregistrată din data de 9.06.2004, cu codul fiscal 16663719, nr. RC F07/1035/2004, cod CAEN 0161 –activități auxiliare pentru producția vegetală.

Dinamica rezultatelor economico-financiare

Tabel 4.5.

lei

Figura 11 – Dinamica rezultatelor economico-financiare

În perioada analizată dinamica rezultatele economico-financiare se prezintă astfel: rezultatul din exploatare înregistrează o scădere de 29,1% în anul 2009 față de de anul 2007. Dacă în anul 2007 valoarea era de15.583 lei în anul 2009 a fost de 11.204 lei. Rezultatul net a înregistrat o crestere în anul 2008 având o valoare de 20.580 lei față de anul 2007 care era de 19.486 lei, scăzând în anul 2009 la o valoare de 17.796 lei. De asemenea si rezultatul curent a cunoscut o ușoară creștere în anul 2008 având o valoare de 22.453 lei, în anul 2009 constatându-se o scădere de 12,05% față de anul 2007. Valoarea cea mai mare se înregistrează la rezultatul financiar care în anul 2007 era de 5457 lei, în anul 2008 scăzând față de acesta cu 10,4% ajungând în anul 2009 să crească cu 33,77% adică având o valoare de 7300 lei.

Funcționarea unei exploatații agricole are o anumită finalitate. Fiecare șef de exploatație, întreprinzător sau manager dorește ca realizările exploatației și, implicit, ale sale, în urma activității de gestionare a acesteia, să fie cât mai bune, ca o rasplată a eforturilor materiale, umane și manageriale depuse într-un ciclu de producție sau în decursul unei perioade de timp, cum ar fi un an agricol.

Măsurarea performanțelor economice aparțin funcției de control-evaluare a managementului. Controlul constată în ce măsură ceea ce s-a obținut corespunde obiectivelor prestabilite. Desfășurarea lui, pe parcursul activității, permite să se intervină , prin decizii, pentru a corecta abateri (efecte entropice, având loc dezorganizarea sistemului, acesta pierzându-si capacitatea de a-și realiza obiectivele, fixate prin activități de previzionare). Controlul are un caracter activ, dar si unul reactiv (69). Caracterul activ al controlului favorizează inițierea de acțiuni de corecție înainte, chiar, ca urmările anumitor decizii să se fi facut resimțite. În acest fel, se previn efectele negative ce s-ar putea înregistra, ceea ce este benefic pentru realizarea obiectivelor, pentru evitarea unor pierderi materiale, de timp etc. Caracterul reactiv al controlului se manifestă atunci când rezultatele sunt cunoscute și definitive, măsurile au caracter corectiv fiind inițiate numai într-un nou ciclu managerial. Ele au ca premisă concluziile desprinse cu ocazia exercitării controlului. Deciziile de corecție corespund, de fapt, unor activități de reglare. Aceste activități urmează să fie desfășurate de manageri și de alte persoane, șefi de exploatații, arendași, întreprinzători în domeniul afacerilor agricole. Intervenția lor prin decizii adecvate mențin starea de ordine a sistemului „exploatație agricolă” și asigură, la nevoie, reorganizarea acestuia. Desigur că, în cazul sistemului amintit este necesar să facem cuvenitele sublinieri legate de posibilitățile persoanelor amintite, care au atribuții și competențe manageriale, de a reuși în activitățile de reglare .Sunt numeroase situații (dezorganizare, apariția unor boli și dăunători despre care se dețin cunoștințe suficiente și există și mijloace de combatere, insuficiența unor substanțe hrănitoare în sol etc.), în care rolul reglator se poate manifesta cu bune rezultate (se iau măsuri de reorganizare, se combat bolile si dăunătorii, se administrează îngrașăminte chimice și naturale etc.). Dar, dacă ne gândim la specificul producției agricole, cu referire specială la cea vegetală, care se desfășoară în câmp deschis (mai puțin legumicultura practicată în serele de tip industrial), de multe ori perturbațiile, care apar în sistem, depașesc posibilitățile materiale, umane sau chiar cunoștințele (apariția unor boli noi) celor care gestionează exploatații, ceea ce face reglarea dificilă sau imposibilă. În astfel de situații, sistemul poate ajunge la dezagregare, functionalitatea să nu se mai asigure, iar obiectivele nu se realizează. Această stare de lucruri nu constituie o problema și o preocupare numai ale agricultorilor, în sens larg, ci, în egală măsură, și ale societății în ansamblul său, care este interesată în asigurarea securității alimentare a populației. Combaterea secetei, de exemplu, care se manifestă, uneori, în mod sever, producând mari pierderi, a inundațiilor, a alunecărilor de teren, etc. presupune eforturi din partea proprietarilor, dar, apare ca necesară și intervenția puterii publice, prin modalități diverse.Aceste situații, dar și altele, fac necesară apariția parteneriatului și a solidarității sociale.

Dintre cele trei tipuri de exploatații analizate, cea mai eficientă o constituie societatea comercială MultiAgra S.R.L datorită faptului că ȋn primul rând este o exploatație de dimensiuni mari, ceea ce reflectă profituri mari. Find o exploatație de dimensiuni mari deține și o gama variată de mașini agricole.

CAPITOLUL 5

MASURI DE ȊMBUNĂTĂȚIRE A STRUCTURILOR AGRARE DIN JUDEȚUL BOTOȘANI ȘI LA NIVEL NAȚIONAL

Zona rurală din România reprezintă un spațiu economic și social extrem de important, atât datorită dimensiunii precum și datorită resurselor naturale și umane semnificative. Așa după cum este menționat la începutul acestei lucrări, zona rurală definită conform legislatiei nationale, în România, acopera 87,1% din suprafata, spatiu în care se regaseste 45,1% din populatie adica 9,7 milioane locuitori.

Analiza ponderii suprafetei rurale în suprafata totala la nivel de regiune relevă un grad ridicat de ruralizare a majorității regiunilor, valoarea cea mai mare fiind în regiunea Sud-Vest (96,4%), iar gradul cel mai scazut în regiunea Sud (90,3%), exceptie facând regiunea Bucuresti-Ilfov (51,4%) care include capitala țării și care are caracteristici preponderent urbane. După ponderea populației rurale în populația totală pe regiune, gradul cel mai ridicat de ruralizare se întâlnește în regiunea Sud (58,3%), iar cel mai scăzut, regiunea Vest (36,4%), exclusiv regiunea București-Ilfov care are o pondere a populației rurale de numai 9,5%.

Obiectivele generale ale strategiei naționale de dezvoltare rurală sunt aceleași și in județul Botoșani:

creșterea dinamismului economic al zonelor rurale din România, inclusiv dezvoltarea durabilă a sectorului agricol si forestier;

conservarea si îmbunatatirea mediului natural;

creșterea dinamismului social si a calitatii vietii în zonele rurale.

Obiectivele generale sunt împartite în obiective strategice, care reflecta, atât situatia economica locală și regională a zonelor rurale, cât și viitoarele provocări.

Alocările financiare aferente obiectivelor strategice sunt distribuite în patru axe după cum urmează:

Pâna la 45% din sprijinul financiar al FEADR va fi distribuit pentru dezvoltarea competitivității sectoarelor agricol si forestier (Axa 1).

Obiectivele sunt:

Îmbunătațirea competențelor agricultorilor și a persoanelor care îsi desfașoară activitatea în sectorul agroalimentar și forestier, ceea ce va permite un management mai eficient al exploatațiilor agricole și forestiere;

Îmbunătățirea competitivității exploatațiilor comerciale și de semisubzistență

Restructurarea și modernizarea sectoarelor de procesare și comercializare pentru produsele agricole și forestiere.

Mărimea finanțării acordate pe județul Botoșani

Tabelul 5.1.

Realizarea acestor obiective strategice va permite o evoluție treptată spre competitivitate a sectoarelor agricol, forestier, de procesare agroalimentară și a lemnului, luând în considerare oportunitățile pieței comune și deschiderea către piața mondială.

Ca urmare, se vor produce schimbări importante în sectorul agricol, pe de o parte prin dezvoltarea fermelor de semi-subzistență, care produc pentru autoconsum și pentru piată, în ferme familiale comerciale iar pe de altă parte, prin modernizarea agriculturii comerciale, care este reprezentată de fermele familiale și de întreprinderile mari.

Procesul de modernizare a sectoarelor agro-alimentar și forestier va fi continuat prin adaptarea la standardele UE, inclusiv la cerințele sanitar-veterinare și de mediu, precum și de modernizarea capacităților de procesare. O atenție deosebită, va fi acordată pregătirii profesionale și organizării, modernizării și adaptării producției la cerințele pieței, cu accent pe calitate, îmbunătățirea protecției mediului, producției de energie regenerabilă, siguranței locului de munca. Mai mult decât atât, obiectivul va fi o mai bună poziționare a întreprinderilor mici si mijlocii, în vederea creșterii valorii adăugate a produselor locale. În final, sectorul agro-alimentar va fi dezvoltat prin introducerea progresului tehnic, prin utilizarea energiei regenerabile și a inovațiilor prin investiții în capitalul fizic al întreprinderilor. Astfel, calitatea produselor va crește, vor fi introduce tehnologii nepoluante, care să asigure calitatea alimentelor și în special a produselor.

Până la 25% din mijloacele financiare ale FEADR vor fi alocate pentru îmbunătățirea mediului în zonelor rurale, prin utilizarea durabila a terenului agricol și forestier (Axa 2).

Obiectivele sunt:

Asigurarea unei utilizări continue a terenului agricol;

Conservarea și îmbunătățirea stării resurselor naturale și a habitatelor;

Promovarea unui management durabil al terenului forestier.

Realizarea acestor obiective strategice va asigura o durabilitate între activitatea economică și socială în zonele rurale și condițiile de mediu și a habitatelor prin remunerarea serviciilor de mediu furnizate de agricultură și prin compensarea pierderilor de venit din activitatea agricola cauzate de condițiile de producție nefavorabile.

Prin Axa 2, se urmărește ca procesul accelerat de modernizare a agriculturii (specific perioadei de post-aderare) să nu fie realizat în detrimentul conservării mediului.

Accentul se va pune pe zonele defavorizate, care vor beneficia de compensații financiare, pentru menținerea utilizării continue a terenurilor agricole, ca un factor de conservare a peisajului și mediului. De asemenea, foarte important este și sprijinul acordat pentru utilizarea practicilor agricole care promovează biodiversitatea, protecția apei, solului și aerului. În cadrul aceleiași axe, vor fi încurajate măsuri care au scopul de a crește valoarea de mediu a terenurilor agricole, prin împăduriri care vizează susținerea luptei împotriva schimbărilor climatice și prevenirea dezastrelor la nivel național, (inundații, secetă) și îmbunătățirea condițiilor de mediu, precum și plăți

Până la 30% din mijloacele financiare ale FEADR vor fi alocate pentru dezvoltarea calității vieții în mediul rural și diversificarea economiei rurale (Axa3).

Obiectivele sunt:

• Menținerea și dezvoltarea activităților economice care au ca obiectiv creșterea gradului de ocupare;

• Creșterea atractivității zonelor rurale;

• Dezvoltarea abilităților și stimularea conștientizării actorilor locali cu privire la importanța guvernării locale.

Măsurile finanțate prin Axa 3 vor oferi condițiile corespunzatoare pentru revitalizarea mediului de afaceri non-agricol, dezvoltarea infrastructurii rurale și a oportunităților de pregatire.

Tabelul 5.1.

Ponderea axelor și a obiectivelor în strategia de dezvoltare rurală

Creșterea valorii sociale și turistice a zonei rurale va fi asigurată prin valorificarea tradițiilor materiale și spirituale în aceste zone.

Până la 2,5% din mijloacele financiare ale FEADR vor fi alocate pentru demararea și funcționarea ințiativelor locale prin LEADER (Axa 4).

Obiectivele sunt:

• Promovarea potențialului endogen al teritoriilor;

• Îmbunătățirea guvernării locale.

Realizarea acestor obiective strategice va sprijini mobilizarea populației rurale și îmbunătățirea diversității locale în vederea creșterii atractivității zonelor rurale.

Acest echilibru general extinde echilibrul financiar stabilit între competitivitatea sectorului primar și ameliorarea mediului pe baza planificării 2000-2006 și reflectă progresul acțiunilor în vederea diversificării economiei rurale și a calității vieții.

Prioritățile au fost stabilite ținându-se cont de analiza situației existente:

• impactul așteptat asupra corelării schemelor de investiții și mecanismelor de compensare pentru fermierii din zonele cu handicap natural,

• optimizarea folosirii fondurilor comunitare, de exemplu, pentru proiecte structurale cu efecte economice și de mediu pe termen mediu sau lung.

Figura 11 – Ponderea axelor în structura planului de dezvoltare

Strategia pe axe, obiectivele cuantificabile, indicatorii strategic

Axa 1: Îmbunatatirea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier

Pentru îmbunătățirea competitivității fermelor din sectorul agricol, forestier și de industrie alimentară vor fi implementate trei obiective strategice (OS). Fiecare din aceste trei obiective va fi divizat în obiective specifice, bazate pe una sau mai multe măsuri propuse de Regulamentul CE nr. 1698/2005.

Experiența Programului SAPARD a demonstrat necesitatea pentru flexibilitate și pentru simplicare, atât în ceea ce privește sistemul de implementare, cât și cel financiar, cu scopul de a permite accesarea fondurilor de către cât mai mulți fermieri.

OS 1: Îmbunatațirea competențelor fermierilor și persoanelor care își desfășoară activitatea în sectoarele agroalimentar și silvicultură, care să permită un management mai bun al exploatațiilor agricole și silvice

Resursele umane din sectoarele menționate mai sus, vor fi organizate conform necesităților diferitelor categorii de fermieri și silvicultori. Fermierii (din fermele mari și familiale) și silvicultorii participanți activ pe piața trebuie să-și adapteze producția conform cerințelor pieței, cerințelor de eficieță, precum și standardelor de fermă și silvice.

Nivelul actual scăzut al calificării necesită îmbunătățirea și intensificarea pregătirii profesionale, a serviciilor de consultanță, precum și a acțiunilor de informare permanentă.

Aceste acțiuni vor permite producătorilor agricoli și silvicultorilor să-și îmbunătățească managementul general al exploatațiilor agricole și silvice, în vederea atingerii performanței, cu impact asupra ameliorării rezultatelor acestor exploatații, precum și în vederea identificării cerințelor de respectare a standardelor comunitare și a eco-condiționalității.

Sprijinul comunitar va permite realizarea si dezvoltarea de actiuni integrate, corelate cu necesitatile si realitatile diferitelor regiuni.

Masurile pentru îmbunatatirea competentelor fermierilor, silvicultorilor si a altor persoane care lucreaza în sectorul agroalimentar este o componenta integranta a implementarii eficiente a masurilor de adaptare structurala a agriculturii (instalarea tinerilor fermieri, sprijinirea fermelor de semi-subzistenta, înfiintarea si functionarea administrativa a grupurilor de producatori), precum si a masurilor de modernizare a exploatatiilor agricole si de crestere a valorii adaugate a produselor agricole si forestiere.

În special, serviciile de consultanta socio-economica, pot sa îi ajute pe fermieri sa înteleaga si sa se adapteze mai bine la aceste transformari, precum si sa adopte cela mai bune solutii.

Serviciile de consiliere si consultanta socio-economica vor ajuta fermierii si silvicultorii sa se adapteze transformarilor structurale din agricultura si silvicultura, vor contribui la promovarea unui management durabil al exploatatiilor agricole si forestiere si la conservarea resurselor naturale, în conformitate cu strategiile de piata (inclusiv agricultura ecologica).

Actiunile de formare, informare si difuzare de cunostinte vor fi îndreptate si catre producerea si utilizarea de energie regenerabila, care reprezinta o oportunitate pentru agricultura si silvicultura.

OS 2: Îmbunatatirea competitivitatii fermelor comerciale si de semisubzistenta

Sprijinul pentru investitii de tipul “capital fizic” va fi conceput în asa maniera, încât sa introduca nu numai progresul tehnic, sa contribuie nu numai la reducerea costurilor de productie si la rationalizarea proceselor productive, dar si sa asigure totodata si respectarea standardelor de igiena, de securitate a muncii, precum si a altor standard semnificative.

Pentru fermele de semi-subzistenta care se pot dezvolta în ferme familiale, va fi disponibil “un pachet de sprijin”, care sa contina prima de semisubzistenta, accesarea masurii de investitii în exploatatii agricole, consultant profesionala pentru probleme legate de productie si investitii finantate pâna la 100% din surse publice, precum si posibilitatea obtinerii calitatii de membru în grupurile de producatori.

O infrastructura modernizata va atrage investitii, acestea devenind mai profitabile. De asemenea, sectorul agricol si forestier necesita o infrastructura noua si modernizata, adaptata noilor structuri de proprietate. Acest lucru se poate realiza prin acordarea de sprijin pentru îmbunatatirea accesibilitatii la exploatatiile agricole si forestiere, precum si prin facilitarea accesului la surse de energie si apa.

OS 3: Restructurarea si modernizarea sectoarelor de procesare si comercializare a produselor agricole si silvice.

Dezvoltarea “lantului procesare – comercializare” pentru produsele agricole si silvice trebuie sa aiba la baza principiul relatiei cerere-oferta, precum si sa tina cont de puterea de cumparare a populatiei. Pornind de la experienta anterioara, trebuie încurajate investitiile în întreprinderile de procesare mici si mijlocii din mediul rural.

Având în vedere situatia nationala, investitiile pentru procesarea si marketingul produselor agroalimentare si a produselor forestiere (lemnoase si nelemnoase) vor avea ca obiectiv final cresterea valorii produselor, respectarea conditiilor de calitate si de siguranta alimentara, precum si satisfacerea cerintelor de piata. În acest sens, procesarea alimentara si silvica este un instrument complementar pentru activitatile agricole si silvice ale populatiei rurale. Pe lânga cresterea venitului familiilor de întreprinzatori, aceste activitati vor genera totodata si noi locuri de munca. Astfel, aceste politici vor face parte din strategia de dezvoltare rurala. Înfiintarea grupurilor de producatori va permite o oferta de produse de o calitate ridicata, în cantitati adecvate si în timp util pentru unitatile de procesare si comercializare.

Pe baza acestor obiective, echilibrul între prioritatile din cadrul axei va fi urmatorul: de la 55 la 60 % pentru modernizarea si consolidarea fermelor, de la 5 la 10 % pentru dobândirea de competente si de la 35 la 40 % pentru intensificarea lanțului producției agroalimentare și silvice.

Axa 2: Îmbunătățirea mediului și a spațiului rural

Măsurile din cadrul Axei 2 sunt orientate spre menținerea și îmbunătățirea stării mediului din spațiul rural românesc, prin promovarea unui management durabil al terenurilor agricole și forestiere.

Aceste acțiuni constituie o necesitate și au scopul de a:

• încuraja un echilibru între dezvoltarea economică a zonelor rurale și utilizarea durabilă a resurselor naturale care stau la baza menținerii și creșterii economice prezente și viitoare;

• sprijin financiar fermierii și deținătorii de păduri pentru serviciile ecologice prestate;

• sprijin conservarea florei și faunei sălbatice, a solului și a apei, în concordanță cu obiectivele comunitare de mediu cu privire la agricultura și silvicultura, inclusiv prin menținerea sistemelor agricole cu valoare naturală înaltă

• menține și crește atractivitatea spațiului rural, ca bază pentru diversificarea activităților la nivel de fermă și a altor activități economice.

Măsurile din Axa 2 vor fi implementate în jurul a trei obiective strategice. Fiecare dintre aceste obiective vor fi divizate în obiective specifice, pe baza uneia sau mai multor măsuri permise de Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

Prioritatea este de a se menține mediul natural într-o stare bună pe întreg teritoriul României.

Este, de asemenea, necesară combinarea măsurilor disponibile cu acțiuni de informare si consiliere adecvate, precum și asigurarea compatibilității lor cu toate cerințele obligatorii prevazute pentru fermieri, inclusiv cu cerințele pentru care se efectuează verificările de încrucișare necesare efectuării plăților pe suprafață.

Anumite măsuri de agro-mediu și măsuri de mediu pe suprafețe forestiere pot fi specifice pentru unele zone.

OS 4: „Asigurarea utilizării continue a terenurilor agricole”

Menținerea și îmbunătățirea stării mediului din spațiul rural românesc este puternic legată de asigurarea utilizării continue și durabile a terenurilor agricole, în special în zonele afectate de o productivitate agricolă scăzută, datorită condițiilor de mediu nefavorabile, cum ar fi altitudinea, teren în pantă, condițiile climatice sau de sol.

Sprijinirea acestor zone este importanta pentru evitarea abandonului activităților agricole, fenomen ce se manifestă prin pierderea unor suprafețe agricole mari din zonele muntoase exploatate extensiv și cu o valoare naturală și culturală ridicată. Multe dintre aceste suprafețe includ siturile Natura 2000, care necesită un management continuu din partea fermierilor (pașunatul pajiștilor semi-naturale) și, care au un potențial ridicat pentru dezvoltarea turismului rural.

Deorece România se confruntă cu importante discrepanțe teritoriale în ceea ce privește producția agricolă, există o motivație suplimentară pentru angajarea unor resurse importante în vederea sprijinirii zonelor defavorizate.

OS 5: „Conservarea si îmbunatatirea resurselor naturale si a habitatelor ”

Conservarea și îmbunătățirea stării resurselor naturale și a habitatelor reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere cerințele de mediu din spațiul rural, precum și obligațiile internaționale și liniile strategice stabilite la nivel comunitar. Astfel, fermierii dar și alți administratori de terenuri agricole vor fi încurajați să introducă sau să continue utilizarea unor metode de producție agricolă care sunt compatibile cu protecția și îmbunătățtirea mediului, dar care în același timp se situează peste standardele de bază relevante. Principalele aspecte de mediu, care vor fi urmărite de către acest obiectiv strategic sunt:

• conservarea zonelor agricole cu valoare naturală înaltă, care se află în pericol datorită schimbării modului de folosință a terenurilor, practicării unei agriculturi intensive sau fenomenului de abandon al activităților agricole. Cu toate că termenul de teren agricol cu valoare naturală înaltă nu este dezvoltat pe scară largă și aplicat în România, el are o relevanță deosebită. Sistemele agricole tradiționale și terenurile agricole administrate extensiv care întrețin condiții propice pentru o diversitate mare de specii sălbatice și habitate și/sau

specii sălbatice amenințate, de importanță europeană/globală au și în prezent o răspândire la scară largă în noastră. Sunt incluse aici siturile Natura 2000, precum și alte zone protejate la nivel național care au o importanță majoră pentru protecția naturii;

• îmbunătățirea managementului solului și apei, inclusiv în zonele afectate de fenomene severe de eroziune a solului și de pericolul de pierdere a nutrienților;

• dezvoltarea agriculturii ecologice ca o metoda profitabilă de producție agricolă ce protejează mediul.

Plățile de agro-mediu și plățile Natura 2000 (30% – 40%) vor fi coordonate pentru a asigura complementaritatea și sinergia, dar și în vederea evitării supra-compensării.

OS 6: „Promovarea managementului durabil al terenurilor forestiere”

Pe lânga capacitatea productivă și valoarea economică, pădurile au o funcție foarte importantă pentru conservarea biodiversitătății și pentru protejarea resurselor naturale – inclusiv, pentru atingerea priorităților cheie pentru România în ceea ce privește prevenirea eroziunii solului, reducerea riscului de inundații, a emisiilor de gaze cu efect de seră și implicit a schimbărilor climatice.

Cea mai importantă acțiune necesară în vederea realizării acestei priorități este reprezentată de extinderea terenului forestier prin împădurirea terenurilor agricole și non-agricole. Împădurirea, împreună cu susținerea practicilor de management forestier care protejează mediul vor avea un rol cheie și vor contribui la dezvoltarea economiei rurale.

Măsurile de împădurire vor fi corelate cu măsurile de protecție a mediului și formulate, astfel încât să nu existe suprapuneri cu alte obiective, precum conservarea.

Axa 3: Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale

Îmbunătățirea calității vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale vor fi implementate prin trei obiective strategice. Fiecare dintre aceste obiective va fi divizat în obiective specifice pe baza uneia sau a mai multor măsuri propuse de Regulamentul CE/1698/2005.

Analiza situației de la capitolul 1 arată că modernizarea și competitivitatea sectorului agricol vor avea consecințele asupra dinamicilor sociale din mediul rural, întrucât creșterea productivității și competitivității agricole presupun un transfer substanțial de forță de muncă din activitatea agricolă către cea non-agricolă. Din acest motiv, mobilizarea FEADR în cadrul axei 3 va fi orientată cu precădere spre dezvoltarea atractivității economice în vederea stabilizării locurilor de munca existente și crearea unora noi, precum și spre îmbunătățirea standardelor de viața în zona rurală.

Construcția și modernizarea unei infrastructuri adecvate sunt esențiale, atât pentru dezvoltarea economică și socială a zonelor rurale, cât și pentru o dezvoltare regională echilibrată.

Existența unei infrastructuri moderne este deosebit de importantă pentru ca zonele rurale să poată intra în competiție directă cu mediul urban pentru atragerea și menținerea de invesțitii. De asemenea, o infrastructura moderna poate contribui la transformarea zonelor rurale în zone atractive pentru locuit și desfășurarea de activități lucrative.

Pentru realizarea acestor obiective, axa 3 va contribui la satisfacerea acestor nevoi de dezvoltare rurală extinsă, după cum urmeaza:

OS 7: Menținerea și dezvoltarea activităților economice care vizează creșterea numărului de locuri de muncă

Acest obiectiv vizează încurajarea activităților non-agricole. Creșterea capitalului fermelor comerciale prin axa 1 va conduce la creșterea suprafeței acestor ferme și implicit la angajarea unei forțe de muncă mai reduse în vederea creșterii competitivității, ceea ce va necesita crearea de noi locuri de muncă în sectorul non-agricol, care să atragă surplusul de forță de muncă din agricultură.

Diversificarea activităților agricole va viza stimularea acestui proces în toate tipurile de exploatații comerciale, precum procesarea propriilor materii prime și comercializarea directă, încurajarea activitaților agro-turistice, precum și a celor meșteșugărești. Se va acorda o atenție sporită sprijinului fermelor de semisubzistență, care depind de astfel de activităti suplimentare diversificate, în vederea unei utilizări maximale a capacității lor de munca.

Mai mult, în vederea absorbției ridicate a unei forțe de muncă tânară șomeră din fermele de subzistență, micro-întreprinderile vor fi încurajate să demareze activități economice în zonele rurale și să diversifice modelul tradițional al majorității ofertelor orientate spre serviciile din mediul rural.

Totodată, se vor sprijini activitățile de turism rural și recreaționale, ce pot avea un impact pozitiv asupra creării de noi locuri de muncă. Acest sprijin va fi completat de eforturile de îmbunătățire a mediului natural și social, a serviciilor, precum și de acțiunile derulate în vederea unei structurări mai bune a comercializării produselor locale/regionale specifice. În acest fel, dezvoltarea agroturismului, alături de ospitalitatea tradițională, vor fi combinate cu păstrarea tradițiilor și obiceiurilor culturale valoroase.

OS 8: „Creșterea atractivității zonelor rurale”

Acest obiectiv urmărește îmbunătățirea condițiilor de viață ale zonelor rurale din România în vederea menținerii și îmbunătățirii standardelor sociale și economice, și prevenirii depopulării zonelor rurale.

Dezvoltarea durabilă a zonelor rurale necesită, de asemenea, accesul la o serie de facilități. În acest scop, soluția cheie în vederea asigurării echilibrului zonelor rurale constă într-un acces mai bun la infrastructură pentru populația rurală.

• Un prim grup de acțiuni vizează creșterea atractivității vieții la sate prin realizarea unor proiecte integrate de renovare a satelor, orientate, pe de o parte către asigurarea infrastructurii corespunzatoare și a unor servicii socioeconomice de bază pentru populația rurală, iar pe de altă parte către protejarea patrimoniului cultural local, într-o manieră prin care să se aduca o contribuție pozitivă la oportunitățile sociale, culturale și la păstrarea identității cultural naționale.

Dat fiind faptul că infrastructura reprezintă o componentă importantă de dezvoltare, ce implică o susținere financiară considerabilă, aceasta va fi sprijinită în mod complementar prin instrumente structurale și de coeziune, precum și prin alte programe guvernamentale .

• Un al doilea grup de acțiuni are în vedere crearea, îmbunătățirea și diversificarea infrastructurii turistice, a facilităților și a atracțiilor turistice în vederea promovării unui turism rural competitiv. Totodată, se are în vedere valorificarea patrimoniului natural rural în strânsă legatură cu conservarea peisajului.

OS 9: “Dezvoltarea abilităților și stimularea conștientizării actorilor locali cu privire la importanța guvernării locale

Acest obiectiv are drept scop creșterea conștientizării comunităților locale și implicării lor în procesul de elaborare și implementare a strategiilor de dezvoltare locală.

În acest sens, una dintre cele mai mari provocări pentru spațiul rural românesc este aceea de a forma și implementa parteneriate, asociații prin care toți locuitorii își vor putea aduce aportul conceptual și financiar, pentru a crea strategii de dezvoltare locală, ca instrument de punere în valoare a resurselor și de soluționare a unor probleme specifice. Pentru acest lucru sunt necesare cunoștințe și competențe pentru a putea elabora studii și analize, în vederea identificării necesităților și a mijloacelor de soluționare a acestora.

Factorul uman reprezintă componenta esențială care să asigure succesul realizării tuturor obiectivelor strategice. De aceea, deosebit de importantă rămâne îmbunătățirea cunoștințelor și aptitudinilor profesionale ale capitalului uman din mediul rural, ca bază pentru inițierea și dezvoltarea de activități non-agricole.

Dat fiind faptul că Programul Operațional de Dezvoltare a Resurselor Umane (POS DRU.), prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, are în vedere o abordare complexă de formare profesională a locuitorilor din mediul rural și îndrumarea acestora în domeniul antreprenoriatului, îndeosebi a celor ocupați în agricultura de semisubzistență și subzistență, în vederea reorientării lor către activități non-agricole, s-a stabilit o strânsă cooperare între cele două instituții implicate, în vederea asigurării unei implementări eficiente și complementare a PNDR finanțat de FEADR și POS DRU finanțat de FES.

Pe baza acestor obiective, echilibrul dintre priorități în cadrul acestei axe, va fi după cum urmează: de la 30 la 40% pentru creșterea activităților economice, de la 60 la 70% pentru îmbunătățirea calității vieții, de la 0,5 % la 1% pentru dezvoltarea condițiilor unei mai bune guvernări locale.

Axa 4: Implementarea abordării LEADER

Liniile strategice comunitare pentru dezvoltare rurală încurajează utilizarea resurselor alocate axei 4 pentru îmbunătățirea guvernării și mobilizarea potențialului endogen al zonelor rurale.

România va aplica aceste linii strategice după cum urmează.

Marea diversitate a teritoriilor rurale românești vor face obiectul strategiilor locale integrate elaborate de un parteneriat puternic: fiecare teritoriu, datorită resurselor sale fizice și umane specifice (factori culturali și naturali, situri deosebite, tradiții regionale, know-how) poate contribui cu inputul sau original la dezvoltarea economică și socială a țării.

Strategiile de dezvoltare locală vor fi implementate pe baza unei abordări globale care realizează o conexiune între diferite sectoare ale economiei rurale. În acest fel, LEADER va acoperi anumite măsuri din axele 1 si 3.

OS 10: „Promovarea potențialului endogen al teritoriilor”

Cu privire la parteneriatul responsabil de managementul și implementarea strategiilor inter-sectoriale de dezvoltare locală, natura mixtă public-privată care le conferă reprezentativitate, pragmatism, deschidere, spirit întreprinzător, reprezintă o prioritate majoră a abordării LEADER. Un efort deosebit va fi îndreptat spre implicarea parteneriatelor private, mai ales a fermierilor și silvicultorilor în vederea creșterii sinergiilor dintre cele două axe. O atenție deosebită va fi acordată participării tinerilor și femeilor în cadrul parteneriatului.

Fiecare strategie de dezvoltare locală va fi elaborată în jurul unei priorități bine identificate, astfel încât sprijinul FEADR să nu se disperseze. Aceasta orientare va contribui la realizarea unei strategiei clar definite, atât în cadrul teritoriului, cât și în afara sa.

Atenție specială se va acorda și caracterului inovativ și pilot al proiectelor finanțate de LEADER, în special prin verificarea criteriilor de selecție propuse de GAL.

Aceste criterii vor permite o coordonare mai buna între LEADER și celelalte axe finanțate de FEADR. Implementarea abordărilor ambițioase și originale vor permite explorarea unor practici noi de care pot fi în beneficiul zonelor rurale.

Cooperarea permite o deschidere și un schimb valoros de experiență. Este factorul de difuzare al cetățeniei europene prin implementarea sa transnaționala. Va reprezenta o parte din obiectivele abordării LEADER în România și va fi facilitată de un sprijin metodologic care se va bază, în principal, pe rețeaua rurală din România și rețeaua europeană.

OS 11: “Îmbunătățirea guvernării locale”

Va trebui acordată o atenție specială abordării LEADER în vederea unei implementari corecte în România. Astfel, se va acorda prioritate, la începerea programului, pregătirii teritoriilor LEADER potențiale prin măsura 431 adaptată pentru România pentru construcția de parteneriate reprezentative public-private, elaborarea de strategii integrate de dezvoltare, finanțarea de studii și pregatirea dosarelor pentru selecția grupurilor de acțiune locală.

Pentru acest tip de sprijin, România va aloca 2,5 % din bugetul total alocat axei 4 până la ultima selecție a GAL.

Datorită specificațiilor României și faptului că abordarea LEADER reprezintă un

concept nou, vor fi organizate mai multe sesiuni de selecție. Finalizarea procesului național de selecție a GAL va fi un proces de durată. În primă fază, cele mai reprezentative parteneriate, în ceea ce privește organizarea și experiența acumulată, vor fi selectate și vor reprezenta un exemplu pentru alte teritorii. Aceste GAL vor constitui un bun exemplu al practicii de dezvoltare locală și vor sprijini procesul de instruire a parteneriatelor care doresc să participe la urmatoarele proceduri de selecție pentru selectarea unui alt grup de GAL

Având în vedere obiectivele axei 4, balanța priorităților din cadrul acestei axe va fi următoarea: 77,5 % pentru implementarea strategiilor de dezvoltare locală, 2,5 % pentru pregatirea strategiilor de dezvoltare locală și 20% costurilor de funcționare a grupului de acțiune locală.

Descrierea programelor și măsurilor pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole în județul Botoșani

Descrierea programului SAPARD

Ȋn ceea ce privește stimularea transformării gospodăriilor țărănești în ferme agricole familiale cu character commercial, formarea și consolidarea clasei de mijloc în spatial rural putem spune că zona rurală joacă un rol important atât prin dimensiune cât și prin funcțiile economice și recreative. Ca urmare a investițiilor realizate cu sprijin financiar în perioada de preaderare exploatațiile agricole comerciale în parte au reușit să se adapteze nevoilor actuale ale pieței.

Cu toate acestea este necesară îmbunătățirea competivității exploatațiilor agricole în secial a celor de semisubzistennță care prin investiții atât în tipul de capital fix căt și investiții în introducerea de noi tehnologii vor conduce la tansformarea unui număr mare de astfel de ferme comerciale viabile din punct de vedere economic. Avem în vedere experiența obținută în cadrul programului SAPARD și a programului Fermierul, programe la care județului Botoșani ocupă un loc de top reușind să deruleze 156 de proiecte pe diferite măsuri de dezvoltare cu certitudinea că agricultura județului Botoșani va putea fi redresată în viitor.

Măsuri:

Pe măsura 1.2.1 – Ȋmbunătățirea prelucrării și markeingului produselor agricole și forestiere, județul Botoșani având 14 proiecte derulate în anul 2006-2007 cu o valoare totală de 13.133.619 RON prin SAPARD-ul European și 786.674,86 Ron în anul 2007 prin programul Fermierul (SAPARD-ul Românesc). Astfel au fost societăți din diferite localtăți ale județului care fie au finalizat anumite investiții mai vechi, modernizându-se activitatea, fie au derulat investiții noi reușind să se schimbe fața județului și să creeze locuri de muncă. Amintim aici societăți ca: SC SPICUL II SRL – Șendriceni, CS FIVE CONTINETS SRL – Răchiți, SC DOLICOM SRL – Roma, SC GENERAL SUHARDO COM SRL – Păltiniș, SC LACTO – M.Eminescu, SC PRISLACT – Flămânzi.

Pe măsura 2.2.1 – Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale, au fost dezvoltate 24 de proiecte pe SAPARD-ul European cu o valoare totală de 21.994.588,7 RON în anul 2007. Beneficiarii acestei măsuri au fost 24 de Consilii Locale iar proiectele au avut ca temă ,,Modernizarea de drumuri comunale precum și modernizarea și extinderea alimentării cu apa’’.

Pe măsura 2.3.1 – Investiții în exploatațiile agricole au fost dezvoltate în anul 2006-2007 un număr de 105 proiecte cu o valoare totală de 19430279,3 RON și pe SAPARD-ul Românesc 4.495.224 RON. Prin această măsură au fost implementate proiecte privind achiziții de utilaje, înființarea și modernizarea de ferme pentru vaci de lapte, ferme de ovine și căprine, sere, pensiuni agroturistice, ferme piscicole și apicole.

Pe măsura 2.3.4 – Dezvoltarea ș diversificarea activităților economice care să genereze activități multiple și venituri alternative, au fost derulate 13 proiecte cu o valoare totală de 1.404.525 RON din care pe SAPARD-ul European 722.689 RON, iar pe SAPARD-ul Românesc 681.836 RON.

Descrierea programului FEADR

Fondul European pentru Agricultură si Dezvoltare Rurală (FEADR) este un instrument de finanțare creat de uniunea Europeană pentru a sprijini țările membre în implementarea Politicii Agricole Comune.

Politica Agricolă Comună este un set de reguli și mecanisme care reglementează producerea, procesarea și comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană și care acordă o mare atenție dezvoltării rurale.

FEADR reprezintă o oportunitate de finanțare pentru spațiul rural românesc, în valoare de aproximativ 7,5 miliarde de euro, începând cu 2007 și până în 2013. FEADR se bazează pe principiul cofinanțării proiectelor de investiții private.

Fondurile europene pentru agricultură vor putea fi accesate în baza documentului-cheie Programul Național pentru Dezvoltare Rurală(PNDR).

Programul Național de Dezvoltare Rurală este cel mai important document prin care România va putea atrage fonduri publice nerambursabile în perioada 2008-2013 de aproape 10 miliarde de euro din care 8,22 miliarde de euro de la U.E. și 1.948 miliarde euro fonduri guvernamentale.

DADR prin Compartimentul Dezvoltare Rurală a organizat conferințe de inforare și prezentare a PNDR atât la nivelul Instituției Prefectului cât și în toate cele 78 de unități territorial administrative prin intermediul cărora s-a urmărit informarea corectă și completă a potențialilor beneficiari precumși implicarea liderilor de opinie și a autorităților publice locale în disiminarea informațiilor privind Programul Național de Dezvoltare Rurală și Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală care va finanța peste 20 de măsuri de dezvoltare rurală.

Ȋn județul Botoșani valoarea totala a fondurilor europene castigate de fermieri, dar si de administratiile publice locale în anul 2008 a fost de 41 de milioane de euro, sau circa 160 de milioane de lei noi.

Numarul total de proiecte selectate la nivelul judetului Botosani este de aproape 40, pe trei dintre masurile derulate in cadrul programului Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala și anume:

Măsura 121 – Modernizarea exploatațiilor agricole;

Măsura 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, imbunătățirea serviciilor de bază pentru economia si populația rurală și punerea ȋn valoare a moștenirii rurale;

Măsura 123 – Creșterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere.

In urma derulării celor patru sesiuni de selectare a proiectelor FEADR din perioada martie – august a anului 2008, la nivelul județului Botoșani au fost declarate eligibile circa 43 dintre acestea.

Valoarea totala a acestor sprijinuri de la Comunitatea Europeană este de aproape 160 de milioane de lei noi, sau aproximativ 41 milioane de euro. Impresionantă suma care a contribuit la dezvoltarea domeniului agricol botoșănean ar fi echivalentă cu valoarea totală strânsă de municipalitate din taxe si impozite pe o perioadă de circa 6 ani de zile.

Din cele peste 40 de proiecte depuse la nivelul județului Botoșani,circa 30 sunt pentru domeniul privat cu o valoarea totală de peste 75 de milioane de lei noi.

Dacă administrațiile publice locale au solicitat fonduri europene pentru renovarea și dezvoltarea satelor, ȋn schimb persoanele private optează pentru modernizarea exploatațiilor agricole.

După primele 3 sesiuni de licitații pe măsurile amintite precum și pe cele două scheme de sprijin aferente măsurii 1.2.3 se afla pe locul I din punct de vedere a valorii proiectelor depuse și selectate și pe locul II dacă adăugăm valoarea proiectelor depuse pe măsura 3.2.2.

Totodată pentru a urgenta accesarea fondurilor comunitare s-a aprobat extinderea aplicabilității Programului Fermierul II pâână la sfârșitul anului 2009. Conform Ordonanței de urgență nr. 72 și a ordinului Ministrului Agriculturii și Devoltării Rurale nr. 430 din 2 iulie 2008 suma ce a fost prevăzută pentru a fi accesată și derulată în acest an în vederea acordării de credite pentru finanțarea investițiilor din cadrul PNDR precum și a proiectelor de invesiții care nu beneficiază de finanțare din fonduri europene precum și achiziționarea de material biologic pentru o singură populare a fermelor de bovine pentru lapte și carne, ovine, căprine, găini outoare, porci, este de 760 milioane de lei.

Privind formele de sprijin nerambursabile din cadrul PNDR, prin DADR s-a implementat în perioada 3decembrie 2008 – 27 februarie 2009 prima sesiune de licitație pe două măsuri respectiv:

,, Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență’’ prin care beneficiarii eligibili vor primi 1500 euro pe exploatație/an pe o perioadă de 5 ani.

,, Constituirea grupurilor de producători’’ în vederea comercializării producției agricole, aceste forme de organizare beneficiind de sprijin nerambursabil de 100% pentru constituire și funcționare prin rate anuale acordate în primii 5 ani de la data recunoașterii în baza producției comercializate anual, respectiv 5% în primul și al doilea an, 4% în anul III, 3% în anul IV și 2% în anul V

CONCLUZII

Așa cum s-a putut constata de-a lungul întregului nostru demers, structurile agrare din Județul Botoșani se situează la nivelul celor din UE în deceniul ’60, în sensul că predomină exploatațiile agricole de dimensiuni mici, pe care se practică tehnologii neperformante. Astfel, a devenit tot mai stringentă ajustarea structurală în agricultură.

Scopul lucrării este acela de a determina impactul pe care îl au schimbările pieței în Județul Botoșani și Regiunea de NE a României ca urmare a integrării României în UE și elaborarea unor propuneri de reorientare a producătorului agricol pe baza criteriilor actuale europene, reieșite din studiul realizat, adaptate la realitățile perioadei de restructurare și crizei economice din România și a noilor orientări de adaptare la structurile U.E.

S-au studiat determinanții dezvoltării agriculturii din din Județul Botoșani fiind analizate structurile agricole din regiunea NE inclusiv forța de muncă și gradul de dotare cu mașini și utliaje agricole. Agricultura Județului Botoșani are un rol important pe ansamblul economiei regiunii, cu implicații hotărâtoare asupra nivelului de trai al populației și a siguranței alimentare.

Scopul lucrării este acela de a determina impactul pe care îl au schimbările pieței în Județul Botoșani și Regiunea de NE a României ca urmare a integrării României în UE și elaborarea unor propuneri de reorientare a producătorului agricol pe baza criteriilor actuale europene, reieșite din studiul realizat, adaptate la realitățile perioadei de restructurare și crizei economice din România și a noilor orientări de adaptare la structurile U.E.

S-au studiat determinanții dezvoltării agriculturii din din Județul Botoșani fiind analizate structurile agricole din regiunea NE inclusiv forța de muncă și gradul de dotare cu mașini și utliaje agricole. Agricultura Județului Botoșani are un rol important pe ansamblul economiei regiunii, cu implicații hotărâtoare asupra nivelului de trai al populației și a siguranței alimentare.

Cea mai mare parte a structurilor de producție care caracterizează agricultura europeană, din care face și agricultura românească parte, chiar și cele care sunt angajate pe calea modernizării, rămân în continuare puțin mecanizate, utilizând forța de muncă a unui mare număr de familii care trăiesc mediocru. Consumul de îngrășăminte rămâne în continuare scăzut, produsele fitosanitare rămân încă ignorate.

Reforma structurală a agriculturii trebuie să aibă un dublu obiectiv, pe de-o parte reducerea numărului persoanelor care-și câștigă existența din agricultură și prin urmare eliberarea de terenuri pentru consolidarea fermelor, iar pe de altă parte creșterea dimensiunii fermelor pentru a duce în final la sporirea eficienței agriculturii românești.

Din studiile întreprinse, din analiza informațiilor colectate putem desprinde o serie de concluzii care ar putea sta la baza alinierii structurilor agrare și îmbunătățirii structurilor agrare existente în agricultura românească:

1. Punctele slabe ale sectorului agricol românesc sunt însă de două ori mai numeroase și constau în suprafața redusă a exploatațiilor, șeptelul redus pe fiecare fermă, gradul foarte mic de mecanizare, proceduri nepotrivite și complexe pentru înregistratea proprietății, legislație proastă și imagine negativă privind cooperativele, productivitate și eficiență foarte scăzute;

2. Agricultura românească nu va putea fi competitivă, respectiv piața românească să funcționeze la prețuri apropiate de nivelul mondial, așa cum se estimează în Agenda 2000, în condițiile în care sectorul competitiv se destramă și se susțin cele aproape patru milioane de gospodării țărănești, cu sume nesemnificative;

3. Sectorul agricol românesc este, după cel din Polonia, cel mai mare din Europa Centrală și de Est. Date fiind abundența de resurse naturale și situarea geografică, România are potențialul de a deveni unul dintre cei mai mari producători europeni pe termen mediu și este atractivă pentru investitorii străini;

4. Politicile agricole nu au favorizat modernizarea tehnică a agriculturii. Distrugerile de patrimoniu și reducerea drastică a investițiilor au redus stocul de capital. Lipsa unui sistem de credit specializat și a unei politici ferme de sprijin constituie impedimente majore în capitalizarea structurilor agrare, și în modernizarea acestora;

5. Prognozele de specialitate estimează că necesarul de tractoare pentru anul 2011 va fi de circa patru sute de mii, adică o încărcătură de 25 hectare la un tractor.

6. O mare parte a exploatațiilor își vor înceta în mod previzibil activitatea în următorii ani, deoarece mulți din administratori fie au atins vârsta pensionării, fie au constituit exploatația de nevoie, ceea ce înseamnă că au început activitatea ca urmare a pierderii vechiului loc de muncă;

7. În structura PIB pentru anul 2008, serviciile ocupă primul loc cu o pondere de 49,8% urmate de industrie plus construcții (33,6%) și agricultură (7%).

Recomandări

sprijinirea sistematică a exploatațiilor „capabile să se dezvolte“ la adaptarea producției și a utilizării factorilor; în primul rând exploatațiile ar trebui să fie transpuse prin ajutoare investiționale în situația de a atinge niveluri ale venitului comparabile cu cele obținute în alte sectoare;

sprijinirea menținerii sau a închiderii activității acelor exploatații care nu au nici un potențial de creștere; combinarea ajutoarelor de venit cu ajutoare de decongestionare socială care reprezintă un impuls de a elibera factori de producție agricoli: alocații de echilibrare, pensionare anticipată, prime care stimulează arendarea, ș.a.m.d.

sprijinirea dezvoltării economiei regionale și îmbunătțirea condițiilor de muncă și de viață în mediul rural trebuie să aibă efecte pozitive asupra stabilizării exploatării terenului (crearea unor posibilități complementare de obținere a veniturilor, crearea de noi piețe, îmbunătățirea infrastructuri rurale, îmbunătățirea calității condițiilor de viață în mediul rural, ș.a.m.d.).

Problemele structurale sunt resimțite în special la nivel local și regional. Din această cauză, rezolvarea lor respectiv îmbunătățirea structurii agricole necesită:

implicarea părților interesate direct;

restructurarea fizică a potențialului de producție (ajutoare pentru investiții în exploatațiile individuale, consolidarea parcelelor, îmbunătățirea distribuției și livrării, a infrastructurii rurale);

îmbunătățirea calității producției și a produselor (introducerea unor reguli privind calitatea/a unor standarde noi pentru produselealimentare, sprijinirea produselor de calitate);

exploatarea durabilă a terenului (plăți compensatorii în zonele natural defavorizate, punerea în aplicare a rețelei Natura 2000, programe de agromediu și de protecție a animalelor);

exploatarea durabilă a suprafețelor forestiere;

diversificarea economiei rurale (sprijinirea lansării în activități economice nonagricole, susținerea micilor întreprinzători, turism rural, protecția și exploatarea moștenirii naturale);

îmbunătățirea calității vieții în mediul rural (renovarea satelor, crearea infrastucturii prestatoare de servicii în sate, menținerea moștenirii culturale).

Schimbarea structurilor de proprietate și de organizare a activităților agricole, cât și adoptarea unui program de perspectivă referitor la dezvoltarea viitoare a agriculturii românești, care să țină seama de efectele economice, sociale, istorice pe care le pot avea pe timp îndelungat măsurile de reformă. În această mult discutată perioadă de tranziție, Legea fondului funciar, prin care s-a schimbat radical structura agriculturii și s-a revenit la proprietatea privatizată asupra pământului, a accentuat în mare măsură fărâmițarea fondului funciar și a proprietății rurale, cu consecințe directe în primul rând asupra gospodăriilor țărănești.

Fiecărui tip de exploatație trebuie să i se găsească rolul său (comercial, tehnic și tehnologic, de extensiune științifică, de subzistență, de rentă viageră etc.);

Pentru fiecare tip de exploatație trebuie găsite cele mai adecvate căi de susținere financiară pentru a se așeza pe principii de eficiență;

Pentru fiecare tip de exploatație trebuie găsit cel mai performant sistem managerial;

Organizarea exploatațiilor agricole trebuie să ducă la transformarea diferitelor forme asociative în unități economice viabile, legate de un puternic sector cooperatist pe filiera produselor agricole, în amonte și aval de agricultură;

Pentru extinderea inițiativei private prin înființarea de ferme agricole individuale viabile din punct de vedere economic este foarte importantă elaborarea unui cadru legislativ care să încurajeze creșterea dimensiunii acestora și instalarea în calitate de șefi de exploatație a unor tineri dinamici care să posede cunoștințe în domeniu și ar putea fi motivați în dezvoltarea propriilor ferme individuale;

Într-o altă ordine de idei ar trebui facilitat procesul de exploatare a pământului deținut de proprietari în vârstă de către agricultorii mai tineri și mai eficienți, prin diverse mecanisme de piață cum ar fi arenda, darea în parte sau vânzarea. În al doilea rând, o parte a celor ce lucrează în prezent în agricultură ar trebui să treacă într-o activitate neagricolă din rural.

BIBLIOGRAFIE

Alecu, I., Drăghici M., 1980; Optimizarea economică cu ajutorul funcțiilor de producție a unor secvențe din tehnologia culturilor de câmp, Lucrări științifice, Institutul Agronomic București, seria A, vol. XXII.

Chiran, A., Gîndu, Elena, 1997; Marketing agrar, Editura Periscop, Iași.

Chirică, C., Teșliuc, E., 1999; From Rural Poverty to Rural Development, National Comission for Statistics.

Chis, Margareta, Merce Elena 2002;Agricultura spre economia de piață, concepte, cerințe, strategii, ed. Aletheia, Bistrița.

Ciurea I.V. si colab., 2005 – Management. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Ciurea I.V., 1999 – Management in exploatațiile agricole. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iasi.

Ciurea I.V., Brezuleanu S., Ungureanu G.- 2008. Management, Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Ungureanu, G.; Ciurea I.V; Brezuleanu, S., 2002; Analysis of Farmers Reaction to Policy of Promoting Organic Farms in Netherlands Using Probit Model, „Scientific Works” vol.42, Agriculture.

Zeddies J. et.al, 1997; Integration of CEE countries into the EU – effects on productivity and profitability, Halle (Saale), May 6-8.

Zvi, L., 2001; Subsistence Agriculture in Central and Eastern Europe: How to break the vicious circle?, Halle (Saale), May 6-8,

BIBLIOGRAFIE

Alecu, I., Drăghici M., 1980; Optimizarea economică cu ajutorul funcțiilor de producție a unor secvențe din tehnologia culturilor de câmp, Lucrări științifice, Institutul Agronomic București, seria A, vol. XXII.

Chiran, A., Gîndu, Elena, 1997; Marketing agrar, Editura Periscop, Iași.

Chirică, C., Teșliuc, E., 1999; From Rural Poverty to Rural Development, National Comission for Statistics.

Chis, Margareta, Merce Elena 2002;Agricultura spre economia de piață, concepte, cerințe, strategii, ed. Aletheia, Bistrița.

Ciurea I.V. si colab., 2005 – Management. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Ciurea I.V., 1999 – Management in exploatațiile agricole. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iasi.

Ciurea I.V., Brezuleanu S., Ungureanu G.- 2008. Management, Ed. „Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

Ungureanu, G.; Ciurea I.V; Brezuleanu, S., 2002; Analysis of Farmers Reaction to Policy of Promoting Organic Farms in Netherlands Using Probit Model, „Scientific Works” vol.42, Agriculture.

Zeddies J. et.al, 1997; Integration of CEE countries into the EU – effects on productivity and profitability, Halle (Saale), May 6-8.

Zvi, L., 2001; Subsistence Agriculture in Central and Eastern Europe: How to break the vicious circle?, Halle (Saale), May 6-8,