Starea Ecologica A Monumentului Naturii Hidrologic ( Mnh) Izvoarele DIN Satul Ordasei, R Nul Telenesti

STAREA ECOLOGICĂ A MONUMENTULUI NATURII HIDROLOGIC

( MNH) IZVOARELE DIN SATUL ORDĂȘEI, r-nul TELENEȘTI

CUPRINS:

LISTA ABREVIERELOR

ADNOTARE
ANNOTATION
INTRODUCERE
1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A MONUMENTELOR NATURII

Definiții și aspecte generale a monumentelor naturii

Scurt istoric al cercetărilor referitoare la originea izvoarelor

Clasificarea izvoarelor

2. OBIECTUL ȘI METODE DE STUDIU

Amplasamentul obiectului de studiu

Caracterizarea fizico-geografică a teritoriului

Metode de studiu în teren

Metode de studiu în laborator

3. CALITATEA FACTORILOR DE MEDIU CE DETERMINĂ STAREA ECOLOGICĂ A IZVOARELOR

3.1. Sursele de poluare

3.2 Calitatea solului/substratului
3.3 Calitatea apei
3.4 Măsuri de asanare

3.5 Pașaportul ecologic

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
DECLARAȚIA PRIVIND ASUMAREA RĂSPUNDERII

Introducere

Actualitatea temei- La momentul actual, principala sursă de apă potabilă în multe localități din Republica Moldova sunt apele freatice – izvoarele și fântânile, din care se alimentează 65% din populația totală a țării și 100% din populația rurală. Caracteristicile hidrochimice ale apei izvoarelor denotă starea apelor subterane din regiune, atunci când acestea sunt recoltate în locul unde apar la suprafața terestră. Unele izvoare sunt obiecte unice naturale care au o valoare semnificativă ca monumente ale naturii – componentă centrală a peisajelor, constituie patrimoniu național și necesită a fi protejate. Din cauza gradului înalt de poluare a mediului înconjurător, actualmente și apa de izvor acumulează poluanți, însă aceste informații adesea lipsesc și oamenii continuă să folosească apă din izvoarele aflate sub pericol de poluare. Astfel, este necesar de evaluat proprietățile fizico-chimice și particularitățile apei izvoarelor din localitățile republicii, motivând amenajarea izvoarelor și salubrizarea spațiului din jurul lor, încercând astfel să dăm comunității suportul științific de implicare și responsabilitate în protejarea apelor naturale: de instalat pubele și containere, indicatoare și panouri informative de conștientizare ecologică, astfel încât în jurul izvoarelor să nu fie surse de poluare.

Obiectul cercetării îl constituie Monumentul Natural Hidrologic – Izvoarele Ordășei, amplasate în teritoriu administrativ al raionului Telenești.

Scopul și obiectivele în sine ale studiului constă în evaluarea, analizarea temporară și spațială a apei Monumentul Natural Hidrologic-Izvoarele Ordășei, din punct de vedere calitativ (chimic) și cantitativ, în raport cu impactul factorilor naturali și antropici asupra acestor resurse, în scopul elucidării unor aspecte privind folosirea apei ca sursă potabilă.

În vederea atingerii obiectivului general al cercetării în cauză au fost urmărite următoarele obiective specifice:

Realizarea unei documentări bibliografice asupra legislației actuale a Republicii Molodova, referitoare la Arii Naturale Protejate de Stat- Monumente Naturale Hidrologice.

Studiul informativ al literaturii de specialitate și a istoriei de formare a izvoarelor, realizarea unei clasificări.

Realizarea și descrierea cartografică a obiectului de cercetare.

Evaluarea calității actuale a apei izvoarelor: recoltarea probelor, analizarea și interpretarea datelor.

Determinarea indicatorilor fizico-chimici de calitatate a apei izvoarelor a conținutului de elemente minerale (anioni și cationi) și metale grele.

Identificarea surselor și cauzele poluării a izvoarelor

Sistematizarea rezultatelor obținute și compararea lor cu cele din literatura de specialitate.

Formularea unor concluzii și recomandări specifice studiului efectuat.

Suportul teoretic și științific- pe care s-a bazat prezentul studiu a fost stabilit în scopul fundamentării cât mai complete a obictivelor cercetării, urmărind atingerea graduală a lor.

Pentru aceasta a fost selectat și studiat un mai vast material bibliografic, alcătuit din articole științifice publicate în diverse reviste din domeniu, cărți de specialitate, rapoarte și studii de fundamentare de specialitate.

Teza de licență este structurată în 3 capitole, pe trei direcții principale de cercetare, fiecare dintre acestea având obiective specifice.
Capitolul I intitulat Caracterizarea Generală a Monumentelor Naturii cuprinde noțiuni de bază, aspecte referitoare la condițiile generale ale apei izvoarelor, de la care s-a pornit realizarea acestui studiu, legislația în domeniul apelor . Este prezentat de asemenea, un scurt istoric al cercetărilor referitoare la originea apelor izvoarelor, roci purtătoare de apă, circulația apelor în subterană, alimentarea, precum si clasificarea generală a izvoarelor.

Capitolul II, intitulat Obiectul și Metode de Studiu conține o serie de metode folosite pentru cartografierea obiecului de studiu dar și determinarea indicilor fizici-chimici a apei izvorului, prin metode specifice de determinare.

Capitolul III intitulat Calitatea Factorilor de Mediu ce Determină Starea Ecologică a Izvoarelor în care se abordează, sursele principale de poluare a izvoarelor, se interpreteaza și se analizează datele obținute în laborator, se propun un șir de măsuri de asanare pentru îmbunătățirea calității apelor.

1. CARACTERIZAREA GENERALĂ A MONUMENTELOR NATURII

Definiții și aspecte generale a monumentelor naturii

Protecția mediului, în special protecția biodiversității, a fost pe larg abordată la nivel mondial, îndeosebi după reuninea ONU de la Rio de Janiero din anul 1992. Dar și anterior ideile conservării mediului au fost promovate pe larg de comunitatea științifică, de diverse convenții internaționale cum sunt Convenția de la Ramsar ( 1971), Bonn (1979) și Berna (1979).

Un șir de state printre care și Republica Moldova au demarat o largă și destul de dificilă activitatea de propagare a ideilor conservării biodiversității, inclusive prin crearea și extinderea suprafeței ariilor naturale valoroase și a celor protejate de stat.

După Pârvu (2005) arie naturală protejată – zonă terestră, acvatică și/sau subterană, cu perimetrul legal stabilit și având un regim special de ocrotire și conservare, în care există specii de plante și animale sălbatice, elemente și formațiuni biogeografice, peisajere, geologice, paleotologice sau de altă natură cu valoare ecologică, științifică sau cultural deosebită.

Definiție (conform Legii privind Fondul Ariilor Naturale Protejate de Stat, 1998) arie natural protejată- spațiu natural, delimitat geographic, cu elemente natural reprezentative și rare, desemnat și reglementat în scopul conservării și protecției tuturor factorilor de mediu din limitele lui.

Actualmente Republica Moldova dispune de 307 arii protejate de stat ( Begu, Liogchii, Postolache, 2011) cu o suprafață de cca 161,18 mii ha ( * unele arii sunt incluse în teritoriul altor mai mari, de aceea suprafața reală a fondului de arii naturale protejate de stat este 157,mii ha), ceea ce 5,61% din teritoriul țării (Tab.1.1). Dintre acestea 6 categorii de obiecte sunt ocrotite conform clasificatorului UICN (rezervații științifice, rezervații naturale, rezervații de resurse, rezervații peisagistice, monumente ale naturii, arii cu management multifunțional), 3 categorii prin acte normative naționale (grădini dendrologice, grădini zoologice și monumente de arhitectură peisajeră) și o categorie stabilită prin Convenția Ramsar.

Pe întreg teritoriul republicii sunt protejați 433 arbori seculari, care constituie Monumente ale Naturii Botanice valoroase. Dintre cele 5 rezervații, 3 rezervații protejează sectoarele de pădure ( Codrii, Plaiul Fagului, Pădurea Domnească) – suprafața totală a acestora fiind de 16851 ha și 2 rezervații, ce protejează sectoarele de vegetație acvatică, palustră și vegetația de stepă ( Prutul de Jos și respectiv Iagorlâc) – suprafața acestora constituind 2527 ha. Rezervațiile sunt menite de a păstra starea nativă teritorii tipice sau complexe special, cu totalitatea componenților structurali – floră, faună, habitate, ecosisteme, peisaje.

Conform Strategiei și Planul Național de acțiuni privind Conservarea Diversității Biologice (2012), pentru protecția a circa 50% din biota Republicii Moldova și asigurarea unui echilibru stabil al funcționării ecosistemelor este necesar de a proteja nu mai puțin de 10% din suprafața țării. Deși pe parcursul utimilor ani, cota parte a ariilor protejate de stat s-a majorat, constituind 5,61% din teritoriu, după acest indice Republica Moldova este situată pe unul dintre ultimile locuri din Europa, rămânând în urma României, Ucrainei.

Tabelul.1.1

Monumentele naturii reprezintă diferite obiecte ale naturii cu o deosebită valoare naturală, ecologică, științifică, culturală, istorică și estetică, cărora li se acordă acest statut.

Monumentele naturii pot fi de importanță locală, națională și internațională și se clasifică în monumente geologice, paleontologice, hidrologice, zoologice, botanice, mixte, specii de plante și animale rare.

Destinația monumentelor naturii constă în:

păstrarea nealterată a valorilor naturale de diferite proveniențe naturale – atît a celor regenerabile, cît și a celor neregenerabile;

crearea condițiilor favorabile pentru asigurarea procesului de regenerare a resurselor naturale regenerabile;

cercetarea derulării mecanismelor ecologice din cadrul monumentelor naturii;

estimarea și lichidarea surselor de poluare și celor care distrug integritatea și derularea firească a mecanismelor naturale;

executarea lucrărilor de depoluare și de reconstrucție ecologică;

informarea și educația ecologică a populației.

Monumentele hidrologice

Monumentele hidrologice sînt reprezentate de izvoare, lacuri, bălți, mlaștini, albii fluviale vechi, alte surse acvatice de interes național și valoroase din punct de vedere ecologic, economic, social, recreativ și, eventual, curativ (ape minerale, geotermale, nămoluri etc.).

Scurt istoric al cercetărilor referitoare la originea izvoarelor.

Apele subterane au reprezentat tot timpul o importanță vitală. Primele fântâni pentru apă potabilă au fost săpate în Egipt și China antică. Cu toate că izvoarele erau considerate ca ceva sacru, geneza acestora, și implicit a apelor subterane, a încitat cele mai luminate minți ale Antichității și Evului Mediu. Aristotel susținea teoria condensării apelor subterane care producea cea mai mare parte din apa ce se scurge prin izvoare. Majoritatea filozofilor antici considerau că apa de mare este condusă prin canale subterane în munți, unde este purificată și se reîntoarce sub formă de izvoare. Concepția că apa izvoarelor se formează în golurile subterane era o consecință a faptului că anticii greci erau familiarizați cu peșterile din ținuturile calcaroase, cu spațiile subterane mari, reci și întunecoase. Marcus Vitruvius (sec î.Cr.) este primul care sesizează că apa subterană provine din infiltrarea apei de ploaie sau a zăpezii topite; el este practic precursorul teoriei infiltrării. Palissy B. este primul autor care, în 1580, elaborează prima lucrare unde arată că apele subterane provin din cele de suprafață ce se infiltrează și apar sub formă de izvoare. Dovedirea infiltrării a fost realizată de lucrările lui Mariotte A. (1686) și mai apoi de cele ale lui Lomonosov M.V. (1750) care arată că mineralizația apelor subterane rezultă din interacțiunea apei cu rocile. Bernoulli D. (1783) și Euler L. (1750) au stabilit mișcarea lichidelor, Chezy (1775) a determinat ecuația mișcării turbulente a apelor subterane, iar Darcy H. (1856) elaborează legea circulației apei în mediile poroase.

În condițiile țării noastre, apa întotdeauna a avut un rol primordial în viața omului, de-a lungul istoriei moldovenii au fost nevoiți să se apere de invaziile diferitor cuceritori nomazi, în aceste lupte fântânile și izvoarele i-au ajutat să supravețuiască. Din cele mai vechi timpuri oamenii au populat teritoriile care se aflau de-a lungul râurilor sau lângă mari izvle lui Mariotte A. (1686) și mai apoi de cele ale lui Lomonosov M.V. (1750) care arată că mineralizația apelor subterane rezultă din interacțiunea apei cu rocile. Bernoulli D. (1783) și Euler L. (1750) au stabilit mișcarea lichidelor, Chezy (1775) a determinat ecuația mișcării turbulente a apelor subterane, iar Darcy H. (1856) elaborează legea circulației apei în mediile poroase.

În condițiile țării noastre, apa întotdeauna a avut un rol primordial în viața omului, de-a lungul istoriei moldovenii au fost nevoiți să se apere de invaziile diferitor cuceritori nomazi, în aceste lupte fântânile și izvoarele i-au ajutat să supravețuiască. Din cele mai vechi timpuri oamenii au populat teritoriile care se aflau de-a lungul râurilor sau lângă mari izvoare cu apă potabilă. Locurile cu multă apă bună de băut, favorabile pentru trai, erau cele mai preferate de comunitățile umane. De la forma de captare a izvoarelor provin și denumirea unor sate, spre exemplu, satul Buda, cele 4 sate Budăi din raioanele Ialoveni, Telenești, Orhei, Taraclia și Budești

1.3. Clasificarea monumentelor hidrologice

Izvor este punctual de apariție la zi, la suprafața terenului, a apelor subterane, dintru-un strat acvifer. Poate apărea la baza unui abrupt, a unui versant prin eroziunea unui strat acvifer sau printr-un accident tectonic (faii, fisuri). În mod obișnuit, prin izor se înțelege apă dulce bună de calitate, dar nu întotdeauna aceasta corespune realității..

După situația geologică, izvoarele se împart în descendente și ascendente (Pișota, Buta 1983)

Izvoarele descendente – rezultă din descărcarea unor strate acvifere, ca urmare a unor de nivelări morfologice care au afectat un strat acvifer.

Din această categorie fac parte :

a. Izvoare monoclinale care provin din descărcarea unui strat acvifer înclinat, prins între două strate impermeabile (Fig. 1.1).

Fig.1.1. Izvoare descendente de strat. (după Pișota, Buta 1983)

b) Izvoare sinclinale, care apar din stratele acvifere, situate în cuvetele sinclinale, în cazul în care au fost aduse la zi prin eroziunea în adâncime, exercitată pe axul sau pe flancurile sinclinalului. (Fig.1.2 )

c) Izvoare anticlinale pe flancurile unui anticlinal care are un strat acvifer prins între două strate impermeabile. Ele apar la zi prin eroziunea stratului impermeabilși parțial a celui acvifer (Fig.1.3.)

Fig. 1.2 Izvoare descendente sinclinale Fig.1.3 Izvoare descendente anticlinale. (Pișota, Buta, 1983)

2.Izvoarele descendente de vale apar izolat sau ca linii de izvoare la baza versanților, din descărcarea structurilor acvifere aproape orizontale sau ușor înclinate.(Pișota, Buta, 1981).
3. Izvoarele descendente de terasă apar la baza depozitelor de terasă, au ape bune și cu debite constante, fiind folosite la alimentarea cu apă potabilă a centrelor populate. (Fig.1.4)

Fig.1.4 Strate acvifere la baza teraselor cu fundament impermeabil (după Moraru, Pișota, Buta, 1962)

4. Izvoarele descendente de grohotiș se întâlnesc la baza conurilor de grohotiș de pe versanții ușor înclinați au debite variabile, în funcție de regimul pluviometric și de grosimea depozitelor acvifere. În conurile de dejecție au debite bogate.

5. Izvoarele descendente din roci compacte apar, în general, din rocile calcaroase, după circularea lor prin rețele de fisuriși canale.

B. Izvoarele ascendente apar în cazul în care un strat acvifer este între două strate impermeabile, stratul acvifer aflându-se sub presiunea nivelului piezometric.
Din această categorie fac parte:

1.Izvoarele ascendente de strat , care apar în zone cu relief cutat, când suprafața de alimentare este mai ridicată ca cea de descărcare. Astfel, apa circulă inițial descendent și apoi ascendent
2.Izvoarele ascendente de falie apar ca urmare a faptului că apa infiltrată în acvifer întâlnește o falie și un strat impermeabil și apare la zi, sub formă de izvor, pe linia de falie. (Fig.1.5)
3. Izvoarele arteziene iau naștere pe axul sinclinalelor sau când stratele acvifere sunt înclinateși sub presiune, când stratul permeabil de deasupra a fost erodat sau perforat. În acest caz avem o fântână arteziană.

Fig.1.5 Izvoare ascendente de falie (după Pișota, Buta, 1962)

4. Izvoarele vocluziene sunt specifice regiunilor calcaroase. Au primit această denumire după localitatea Vaucluse din Franța, unde apar în număr mare. Astfel de izvoare se formează în regiunile calcaroase, unde apa pâraielor poate dispare parțial sau total pe fisuri sau canale, circulă subteranși apar mai jos cu debite bogate. Locul de apariție se numește ,,izvor vocluzian” sau ,,izbuc”, iar cel de dispariție al apei se numește ,,sorb”.

5. Izvoarele intermitente au descărcarea la intervale de timp bine definite, în funcție de modul de alimentare. Ele pot fi întâlnite în regiunile calcaroase, unde se numesc ,,izbucuri”, sau vulcanice denumite gheizere.

După temperatura pe care o are apa, izvoarele pot fi :

Izvoare reci,cu temperatura mai mică sau egală cu temperatura medie anualăa regiunii în care acestea se găsesc. Fiind în general rezultate din descărcarea apelor freatice, au o temperatură constantă. Din această cauză, vara sunt aparent reciși iarna calde. Aceste izvoare, descendente sau ascendente sunt cele mai bune surse de alimentare cu apă a populației, atunci când mineralizarea lor permite acest lucru.

Izvoarele calde (termale) au temperatura apei mai ridicată ca temperatura medie a lunii celei mai calde.

După origine izvoarele calde sunt:

Izvoare geotermale , care provin, după mai multe păreri, din apele vadoase care pătrund prin fisuriși pe măsură ce coboară spre adânc se încălzesc în raport cu treapta geotermică

Izvoare magmatogene,care apar în arealele cu intensă activitate vulcanică, din Japonia, Islanda, Antarctica, Noua Zee-landă,ș.a. Temperatura și mine-ralizarea lor este foarte mare.

După temperatura pe care o au, deosebim:

Izvoare hipotermale care au ape cu temperaturi cuprinse între +20° și 35°. Sunt cele mai răspândite și apar din abundență în bazinul Vichy, la Brides (35°C), Royat (34°C) din Franța, în Italia, Grecia, ș.a

Izvoare izotermale, cu temperatura foarte apropiată de cea a corpului uman (36 – 37°C). Se întâlnesc în Belgia la Chaudfontaine (37°C), în Franța, în Vietnam etc.

Izvoare mezotermale,cu temperatura apei cuprinsă între 38 și 42°C (după unii autori până la 45°C). Se întâlnesc în Franța la Vichy-Etat (42°C), Le Monétier (450 C), La Bourboule (40 0C).

Izvoarele hipertermale,cu temperaturi mai mari de 45°. Ele vin din adâncime pe linii de falii, unele fiind chiar radioactive. Astfel de izvoare se întâlnesc în Cehia la Karlovy Vary (75°C), în Ungaria la Budapesta (77°C).

2. OBIECTUL ȘI METODE DE STUDIU

2.1. Amplasamentul obiectului de studiu

Obiectul de studiu sunt Monumentele Hidrologice amplasate în satul Ordășei, raionul Telenești. Zona de studiu este amplasată la intersecția regiunei câmpiilor și dealurilor de stepă a Moldovei de Nord și regiunei silvice a Podișului Bâcului, dupa Boboc (2009), la latitudinea nordică de 47.6833 și longitudinea estică 28.4963, la o altitudine 80 de metri față de nivelul mării. Teritoriul amplasării izvoarelor (Fig. 2.1) se caracterizează printr-o variație mică de altitudine (15 m), Izvorul nr.1 (amonte) este amplasat pe un teritoriu deluros cu ponoare, stratificat în roci sedimentare, iar izvorul nr.2 (aval) este amplasat pe o zonă de câmpie, distanța dintre aceste izvoare fiind de cca 70 de m.

Fig. 2.1. Reprezentarea pe hartă a zonei de studiu

Tabelul 2.1. Caracteristica Monumentelor Hidrologice cercetate

2.2. Caracterizarea fizico-geografică a teritoriului.

Relieful. Teritoriul Monumentelor Hidrologice a satului Ordășei este reprezentat de câmpii slab fragmentate cu altitudini în jur de 200-220 m și dealuri cu altitudini până la 350 m. Dintre procesele exogene se evidențiază eroziunea de suprafață în regiunile de cămpie și eroziunea torențială și alunecările de teren în cele deluroase (Boboc, 2009). Un indice morfometic important al reliefului este densitatatea fragmentării în care se înregistrează valori de 2,5-2,8 km/km2

Clima. Zona de studiu se caracterizează printr-o climă temperat continentală cu ierni blânde și scurte și veri călduroase și lungi. Această climă regională este determinată de mai mulți factori de climatogeneză, în special poziția geografică, radiația solară, circulația maselor de aer, suprafața subiacentă. La toate aceste se mai adaugă și consecințele încălzirii globale ale climei, care în mare măsură, influențează ritmul de accelerat de încalzire a climei la nivel regional. Temperatura medie anuală a zonei de studiu înregistrează 90-110C. Cantitatea precipitațiilor atmosferice înregistrează valori cuprinse între 500-650 mm, în perioada caldă a anului predomină precipitațiile cu caracter torențial, însoțite deseori de descărcări electrice și de căderi de grindină. Umezeala relativă a aerului în mare măsură depinde nu numai de dezvoltarea și creșterea plantelor, dar și de alți factori, care duc la schimbarea cursul izvoarelor cât și la schimbarea calitățiii a acestora.

Hidrografia. În zona de studiu, în câmpie predomină râuri consecvente, iar în regiunea de deal este prezent un sistem de râuri subsecvente (boboc,2009). Principala sursă de ape de suprafață din zona de studiu este reprezentată de rîul Răut, care are o lungime de 3 km în perimetrul satului. În general Răutul (Fig. 2.2) are o lungime de 286 km. Suprafața Bazinului său este de 7760 km2. El este cel mai mare afluent al Nistrului și însuși adună apele a 135 afluenți cu o lungime totală de 3720 km. Mai există și alți afluenți decât cei enumerați de Zamfir Arbore cum ar fi: Iligaci, Malovata,Râșca, pe dreapta, și Drăghinici pe stânga . Regimul hidrologic al râului este variat. Debitul mediu, iar cantitatea medie de apă care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a albiei, variază între 8 și 15 m3 /sec. Lunca râului Răut în partea sa de sus are o lățime de 50-100 m, în cea de mijloc – 1-1,3 km. Pe alocuri Răutul formează brațuri și insulițe, una dintre acestea o putem găsi în aval de satul Prodăneștii Vechi. Pe pășunile și în mlaștinile Răutului cresc 213 specii de plante

Solurile. Specificul zonal al învelișului de sol este reprezentat de 2 tipuri de sol – aluvial molic – care face parte din clasa solurilor dinamomorfe, este relativ stabil, mai puțin influențat de regimurile luncii, fiind bine structurate și a 2-lea tip de sol sunt redzinele care se formează pe blocuri de calcar cu timpul apare un strat de rocă alterată, fărâmițată, amestecat cu particule minerale de diferite dimensiuni.

Biota. Este constituită dintr-o varietatate specifică de plante, animale, ciuperci și microorganisme având un rol complex în cadrul mediului, contribuind la procesele de producere a oxigenului și a substanțelor organice de pedogeneză. Obiectul de studiu se incadrează în zona de Codru predominând pădurile de stejar. În rezultatul utilizării intensive a resurselor naturale de origine vegetală și animală, se resimte un impact negativ asupra populațiilor speciilor de plante și animale, manifestat prin reducerea numărului acestora, care a devenit o problemă de ordin global. Această situație demonstrează necesitatea unor măsuri de conservare și restabilirea habitatelor și ecosistemelor, protejarea speciilor rare și vulnerabile. Soluționarea acestor probleme este stipulată în documentele Conferinței ONU de la Rio de Janiero (AGENDA XXI, 1992), în Convenția și Acordurile internaționale, în Legea RM privind protecția mediului înconjurător (1993), Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat (1998), Cartea Roșie a Republicii Moldova (2001).

2.3. Metode de studiu în teren.

Prelevarea prbelor de apă a fost efectuată conform standartului ISO 5667. „CALITATEA

APEI – Prelevarea, conservarea, transportul, păstrarea și identificarea probelor” în perioada lunii februarie, din 2 puncte (Fig. 2.4) respectându-se tipul de veselă și condițiile necesare pentru a exclude modificarea componenții apei, cât și respectarea modului de transportare a probelor, care trebuie să fie însoțite de o fișă în care sunt înscrise date referitoare la probă ( data, locul, ora, cât și scopul determinării).

În timpul colectării probelor de apă nu se admite pătrunderea a impurităților. Una din condițiile principale( de prelevare a probelor de apă) este curățirea vasului cât și a dopului. Înainte de a se recolta proba, vasele se clătesc de 2-3 ori cu apa destinată pentru analiză.

Probele de apă au fost colectate în două vase de sticlă a câte 1,5L fiecare, necesară pentru determinarea ionilor cât și a metalelor grele. În teren s-au determinat coordonatele geografice, temperatura, debitul, mirosul și culoarea apei. Parametri fizici ai apelor au fost determinați fără a fi preventiv conservate, folosind metodele clasice de analiză.

Temperatura – determinarea temperaturii apei se efectuează direct în bazinul de apă. Măsurătorile se efectuează cu ajutorul termometrului lui Celsius. Înainte de a lua proba vasul se ține în apă respectivă un timp oarecare (1 min) pentru a egala temperatura lui cu cea a apei. Semnul cifrei obținute se arată numai atunci, când temperatura este mai joasă de zero, iar pentru acea pozitivă semnul nu se arată.

Mirosul și Gustul – pentru a determina mirosul apei într-un balon cu gât larg (300 ml) se i-au 200 ml de apă pentru analizat . Balonul se acoperă cu o sticlă și se agită, apoi sticla se ridică și se determină mirosul (Tab.2.2). Mirosurile pot fi de proviniență naturală și artificială. Cele de proviniență artificială se clasifică după substanțele cu miros asemnănător: miros de fenol, clorfenol, petrol, clor etc. Intensitatea mirosului se apreciază după sistemul de 5 grade.

Tabelul 2.2. Intensitatea mirosului apei ( sursa: M.Sandu 2010)

Determinarea debitului – depinde deseori de permeabilitatea  rocilor, de grosimea stratului acvifer, de mărimea și forma bazinului hidrografic și de condițiile de alimentare, drenare sau exploatare a acestuia. La determinare se folosește diferite tehnici, pentru izvoare s-a folosit o sticlă, în care s-a determinat volumul de apă scurs într-o unitate de timp.

Determinarea colorației – apa poate fi de diferite culori. Intensitatea culorii se exprimă în grade a scării bicromat-cobaltate. Apele tulburi se filtrează prin filtru de hârtie, banda albastră iar dacă apa este limpede, se centrifughează. Când colorația probei, depășește 80 de grade, se diluează cu apă distilată. Pentru a determina colorația apei se i-au doi cilindri gradați de sticlă incoloră (100 ml) cu fundul plat. Într-un cilindru se toarnă se toarnă apa naturală, iar în al doilea soluția-standart cu intensitatea culorii necunoscute. Se așează cilindrii pe o placă albă și se toarnă, aceeași soluție-standart, în cilindru, unde culoarea este mai slabă până când în ambii cilindri, intensitatea culorii devine aceeași ( soluțiile se privesc de sus).

Fig. 2.4. Localizarea pe hartă a locațiilor de prelevare a probelor de apă cu ajutorul Google Earth 2015

Fig. 2.5. Izvorul nr.1 (amonte)

Fig. 2.6. Izvorul nr.2 ( aval)

2.4. Metode de studiu în laborator

În condiții de laborator în probele de apă au fost determinați următorii indici de calitate în conformitate cu Standardele naționale și internaționale privind metodele de prelucrare și de determinarea parametrilor fizico-chimici: pH, calciu, magneziu, duritate, cloruri, sulfați, amoniu, azotiți, azotați, bicarbonați, sodiu și potasiu și metalele grele (Pb, Cu, Zn, Ni, Fe, Cr) . Parametrii chimici ai apelor au fost determinați în laboratorul Ecosisteme Naturale și Antropizate, Institutul de Ecologie și Geografie al AȘM.

Determinarea Cl- – Metoda Mohr, în conformitatate cu ISO 9297:2012 (Calitatea apei). Determinarea conținutului de cloruri a fost efectuată prin titrare cu azotat de argint utilizînd cromatul ca indicator. Principiul metodei se bazează pe solubilitatea redusă a clorurii de argint AgCl, care se precipită la adăugarea nitratului de argint AgNO3 la proba de apă ce conține cloruri (concentrația minimă de determinare este 10 mg Cl-/l, însă cele mai bune rezultate se obțin la conținutul clorurilor mai mult de 40 mg Cl-/l), după formula:

Ag+ + Cl= = AgCl ↓ (precipitat alb)

După precipitarea completă a ionilor de clor, excesul ionilor de argint interacționează cu ionii cromați (K2CrO4), care este adăugat ca indicator, în rezultat se formează precipitat de coloare roșie, cromat de argint.

2 AgNO3 + K2 CrO4 → Ag2 CrO4↓ + 2 KNO3

Determinarea NO2 – prin metoda spectofotometrică, cu reactivul Griess, în conformitate cu ISO 7890-2:2006 (Calitatea apei. Determinarea conținutului de azotați). Principiul metodei se bazează pe interacțiunea aminelor primare aromatice cu nitriții în mediul acid cu formarea sărurilor de diazoniu. Drept rezultat al cuplării acestor săruri cu compuși aromatici, ce conțin grupa OH- sau -NH2, se obțin coloranții azoici intensiv colorați cu nuanță roz-roșietică. În metoda elaborată de Griess, se utilizează acidul sulfanilic (4-aminobenzosulfoacid) și 1-naftilamina.

Determinarea pH – prin metoda potennțiometrică în conformitate cu standartul ISO 10523:2011 (Calitatea apei). Conținutul ionilor de hidrogen în ape este condiționat în mare parte de raportul cantitativ dintre diverse forme ale acidului carbonic:

CO2 + H20 ↔ H+ + HCO3- ↔ 2 H+ + CO32-

Schimbarea pH-ului este condiționată de procese de fotosinteză (la consumarea CO2 de către plantele acvatice se elimină ionii ОН-). Sursele ionilor de hidrogen servesc substanțele humice și acizii humici, care pătrund în ape împreună cu soluri. În apele subterane pH-ul variază între 6,5 -9 ceea ce este legat de cantități diferite de oxigen dizolvat și bioxidul de carbon în ape la diferite anotimpuri. De valorile pH-ului apelor depinde intensitatea proceselor chimice și biologice, ce se desfășoară în ecosistemele acvatice, existența și dezvoltarea plantelor acvatice, stabilitatea și capacitatea de migrație a elementelor în apă, acumularea formelor patogene etc. Principiul metodei – în proba de apă se introduce un indicator și se compară cu o scară de etalonare sau cu discuri colorate ce corespund la diferite valori ale pH-ului.

Determinarea durității totale în conformitate cu ISO 9963-1:2007 (Determinarea alcalinității). Duritatea totală (dt) se determină prin titrarea cationilor cu complexon III, Na2 H2Y (sarea disodică a acidului etilendiamintetraacetic-EDTA). Acesta formează cu cationii bivalenți (Mg2+, Ca2+, Fe2+ etc.) complecși interni foarte stabili, dar solubili datorită grupărilor ionizate.

Principiu metodei – titrarea se face utilizând ca indicator “negru eriocrom T”, care are proprietatea de a forma și el complecși cu cationii bivalenți, dar mai puțin stabili decât complexonul III. Adăugând indicator în apa de analizat se formează complecși de culoare violetă. În urma titrării cu complexon III, cationii bivalenți reacționează cu complexonul III până la epuizare,fiind eliberat eriocromul T. La punctul de echivalență culoarea se schimbă din violet în albastru (culoarea eriocromului T liber în mediu bazic).

Determinarea Ca2+ și Mg2+- prin metoda titrimetrică în conformitate cu standartul ISO 6059:2012 (Calitatea apei. Determinarea sumei de calciu și magneziu). Metoda titrimetrică cu EDTA. Principiul metodei – titrarea complexometrica a calciului si magneziului cu o solutie apoasa de sare disodica a EDTA la pH=10. Se foloseste indicator negru mordant 11, care formeaza o culoare rosu intens sau violet in prezenta ionilor de calciu si magneziu. In timp, EDTA reactioneaza mai intai cu ioni liberi de calciu si magneziu care se combina cu indicatorul, eliberand indicatorul si determinand modificarea culorii de la rosu intens sau violet la albastru.

Determinarea Na+ – prin metoda spectrofotometriei în flacară în conformitate cu standartul ISO 9964-2:1993, SM STAS 8295:2007 (Apele de suprafață. Determinarea sodiului). Principiul metodei – atomii sodiului excitați de o flacara emit radiații de anumita lungime de unda a caror intensitate se determina fotometric. Este necesar de soluție etalon pentru sodiu preparata din NaCl uscata in prealabil la 1050C in etuva timp de 24h: se cantaresc 1,2717g NaCl, se trece cantitativ intr-un balon de 1000ml si se completeaza la semn cu apa bidistilata (1ml aceasta solutie contine 0,5mg Na+), fototuburi sensibile la radiatii cuprinse intre 400- 625nm,solutie tampon de radiatie pentru sodiu, se prepara prin saturarea unei cantitati de apa bidistilata cu clorura de calciu, clorura de magneziu si clorura de potasiu, apoi se filtreaza.

Determinarea SO42- – prin metoda spectrofotometrică în conformitate cu standartul STAS 28601:2007. Principiu metodei – Ba(ClO4)2 este adaugat în exces pentru a precipita sulfatul ca sulfat de bariu, precipitarea având loc în prezenta unui solvent organic. Solventul organic va micsora produsul de solubilitate al sulfatului de bariu. Ionii de bariu(II) în exces din solutie reactioneaza cu torinul (sare de sodiu a acidului 4-(o-arsenofenil-azo)-3-hidroxi-2,7-naftalendisulphonic) si apoi concentratia acestora se determina spectrofotometric la 520 mm.

Determinarea NO3- – prin metoda spectrofotometrică în conformitate cu standartul cu ISO 7890-3:2006 (Calitatea apei. Determinarea conținutului de azotați). Principiul metodei – în mediul puternic sulfuric azotații oxideaza indigo-caminul cu formare de izotrina slab galbuie. Reacția este favorabilă în prezenta clorurii de sodiu. Adăugând un volum determinat de indigo-camin concentrația azotaților este invers proporțională cu indigo-caminul rămas nereacționat. Influența deranjatoare a izotrinei ce se formează în concentrații proporționale cu concentrația azotațiloe este înlăturată prin adăugare de tartrazină drept componentă de contrast galben.

Metalele grele. În probele de apă au fost determinate metale grele (cadmiu, plumb, cupru, nichel, zinc, magneziu, calciu, fier, mangan, crom), prin metoda spectrometriei Roethgen – fluorescentă, la aparatul Spectroscan MAX – G (Fig. 2.7 și 2.10)

Spectrometriei Roethgen-fluorescentă este o metodă precisă de analiză, utilizată pentru determinarea metalelor grele (Cu, Pb, Ni, Zn, Fe, Cr, Co). Proba pentru determinare se instalează în camera montată a aparatului și se radiază cu razele roenthgen. În rezultatul interacțiunii radiației roenthgen cu substanța ce conține metale grele, în probe se excită radiația fluorescentă secundară în spectrul căruia se conțin linii ale elementelor metalelor grele din probă. Înregistrarea spectrului și recalcularea concentrației față de cea a liniilor standarde este în modulul electronic al aparatului conectat la calculator. Acest principiu este realizat de firma «НПО Спектрон» producătoare a aparatului “SPECTROSCAN MAKC” din Sanct-Peterburg.

Posibilitatea de a determina conținutul metalelor grele din mediul acvatic este prin concentrarea – adsorbția pe filtru îmbibat cu tetraetilendiamină (DETATA-filtre). În dependență de scopul analizei, metoda permite de a determina concentrația formelor dizolvate sau sumară a unuia sau a mai multor metale. Probele de apă sunt trecute prin filtru DETATA, după care filtrul este uscat, care astfel este fixat în spectrometrul rongen XRF pentru determinarea cantitativă și calitativă a metalelor grele în volumul de probă trecut prin cascada de filtre.

Principiul metodei. La iradierea probei cu raze X electronii interiori ai atomilor probei sunt expulzați datorită ciocnirilor cu fotonii X ai sursei de raze X primare (Fig. 2.8 și 2.10 ). Electronii din straturile exterioare ocupă locurile rămase vacante de pe straturile inferioare (K, L, M). În urma tranzițiilor care au loc, se eliberează cuante de energie din domeniul razelor X care părăsesc proba în toate direcțiile. Razele X primare, cum se numesc radiațiile care provin de la sursă (adesea un tub de raze X), sunt dirijate spre proba supusă analizei. Radiațiile X caracteristice – specifice elementelor probei și reemise de către aceasta – părăsesc eșantionul, conținând informații care permit stabilirea compoziției chimice a materialului (solid sau soluție).

Fig. 2.8. Schema modului de producere a semnalului (razelor X caracteristice) în analiza XRF ( Nașcu 2006)

Tubul de raze X, funcționează pe baza accelerării într-un câmp de înaltă tensiune (și totodată în vid) a electronilor emiși de către catod. Aceștia izbind anticatodul (de multe ori anodul tubului), generează raze X specifice anticatodului, în interiorul acestuia. În funcție de natura probei, se lucrează cu un anticatod potrivit – confecționat dintr-un metal care să nu fie conținut în probă (Cu, Fe, Co, Ni, Cr, Mo, Ag, Rh etc.), în cazul nostru catodul este din Li.

După cum am amintit, razele X primare sunt emanate în toate direcțiile însă părăsesc tubul doar acelea care vin spre direcția ferestrei, confecționate din beriliu – un element cu caracter metalic, suficient de rigid, având un număr de ordine mic și de aceea la o grosime redusă este practic transparent la raze X.

Radiațiile X care părăsesc tubul sunt de două tipuri. O radiație de fond – cu spectru larg, continuu – peste care se găsește suprapus un spectru caracteristic metalului anticatodului. Căzând asupra probei de analizat, fotonii X provoacă la rândul lor apariția altor radiații caracteristice, de astă dată ale probei supuse analizei este prezentat în în (Fig.2.10). Astfel, în urma coliziunii mecanice dintre fotonii X ai sursei primare cu electronii de pe straturile inferioare, mai săraci în energie, aceștia sunt expulzați. Locurile vacante rămase după plecarea electronilor (redate cu alb pe fig. 4), sunt ocupate de electroni aflați pe straturile superioare – mai bogați în energie. Diferența de energie este emisă sub forma unei cuante care, pentru majoritatea atomilor din sistemul periodic, se găsește în domeniul razelor X. Doar elementele ușoare Z = 1..5 nu au aceste tranziții în domeniul razelor X Razele X primare care părăsesc tubul de raze X, sunt dirijate apoi asupra probei de analizat. Aceasta, va emite așa-numita radiație de fluorescență – caracteristică elementelor probei, fiind însoțită și de o radiație continuă care are un spectru larg datorită interacțiunii electronilor cu câmpul electric al nucleului.

Toate calculele sunt efectuate automat. Dacă rezultatul analizei a uneia sau câtorva componenți depășește limită superioară a intervalului măsurări se efectuează diluarea probei cu cu apa distilată și iarăși se efectuează analiza probei date.

3. CALITATEA FACTORILOR DE MEDIU CE DETERMINĂ STAREA ECOLOGICĂ A IZVOARELOR

3.1. Sursele de poluare

Procesul de degradare a factorilor de mediu a avut în ultimele decenii o evoluție din ce în ce mai îngrijorătoare. Poluarea devenind un termen asociat celui de mediu înconjurător se manifestă ca o agresiune continuă împotriva integrității acestuia. Factorul antropic are un rol determinant ca factor de deteriorare, prin mijloace directe, indirecte, multiple și complexe, apropiate sau îndepărtate în timp.

După starea fizică a poluantului deosebim: poluare cu lichide, poluare cu substanțe solide, poluare cu gaze și pulberi. Odată evacuați în mediu, poluanții nu rămân la sursa de evacuare a lor și cu masele de aer pot fi transportați la distanțe mari.

Surse de poluare a aerului atmosferic

Procesul de poluare a aerului atmoferic este considerat ca unul din cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea și se v-a confrunta pe viitor. În momentul actual se consideră, că unul din principalii factori care contribuie la intensificarea poluării aerului atmosferic pe teritoriul raionul Telenești sunt sectoarele: agro-industrial, electroenergetic, sectorul tranport, ș.a Aceste sectoare au specificul lor de activitate și sursele lor de poluare pot fi considerate atât ca surse artificiale cât și naturale. Sursele artificiale cele mai numeroase, generatoare de praf, cenușă și fum, alte substanțe toxice, cuprind în general toate activitățile omenești bazate pe arderea combustibililor.

Sursele staționare de poluare – Conform datelor selectate din rapoartele Agențiiilor și Inspecțiilor Ecologice pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 5028 înterprinderi poluatoare a aerului atmosferic ( Anuar, IES-2011) . Pe teritoriul raionului Telenești sunt înregistrate 101 de înterprinderi poluatoare (Tab 3.1 ).

Tabelul 3.1 Volumului de emisii a poluanților în aerului atmosferic de la sursele staționare anul 2011 ( Anuar IES 2011)

Sursele mobile de poluare – Pe parcusul ultimilor ani ani transportul auto, a rămas sursa principală de poluare a atmosferei, în orașele mari acesta are o pondere mai mare de poluare. Din aceste surse provin emisii în cantități mari de hidrocarburi, oxizi de carbon, oxizi de azot și de sulf, etc., care sunt în funcție de diferiți factori: calitatea combustibilului utilizat, starea tehnică a vehiculelor, numărul unităților de transport exploatat, etc.

Cele mai poluate zone de la transportul auto sunt considerate: mun. Chișinău – 50 324,26 t/an și mun. Bălți – 6 681,20 t/an; raioanele Singerei – 3 080,01 t/an., Cahul – 6 005,36 t/an, Hincești –4 415,52 t/an, Briceni- 4 127,45 t/an., Ialoveni –2 963,74 t/an., Ungheni – 2 464,07 t/an., Florești –3 142,38 t/an., Anenii Noi – 4 089,30 t/an., UTA Găgăuzia – 5 857,80 t/an. Fig.3.1 ( Anuarul IES 2011)

Raionul Telenești nu face parte din lista celor mai poluatoare raioane, în schimb se află raionul Sângerei.

Efecte transfrontaliere de poluare

În conformitate cu datele oferite de Programul European de Monitoring și evaluare (EMEP), referitoare la media importului/exportului substanțelor poluante calculată sub aspect transforntalier , Republica Moldova s-a dovedit a fi un importator net de sulf, oxid de azot și amoniu. Cota importului transfontalier constituie 36% pentru depunerile de sulf, 17% pentru depunerile de azot oxidant și 22 pentru cele de azot reducător. (Transboundary air pollution by main pollutants (S, N, O3) and PM in 2010). Cea mai mare depunere de sulf, provin din România, Ucraina și Polonia.

Astfel, teritoriul Monumentelor Hidrologice Ordășei, sunt supuse poluării transfrontaliere, valorile depunerilor de sulf înregistrează valori de 65 mg SOx /m2 iar iar depunerile de azot reducător valori cuprinse între 40-50% de NH3. (Fig.3.2 și 3.3)

Fig.3.3 Depunerile de azot reducător în Republica Moldova (M.Gauss 2012)

Sursele de poluare a resurselor acvatice – izvoarelor.

Poluarea este o modificare a proprietăților fizice, chimice și biologice ale apei. În cele mai multe cazuri poluarea survine din, sectorul gospodăriei gospodăriei comunale (stațiile de epurare, apele uzate, deversările apelor neepurate din sistemul comunal, managementul neadecvat al deșeurilor menajere solide in toate localitățile), sectorul agrar (dejecțiile animaliere acumulate in acumulatoare, depozitele de pesticide etc.) și sectorul energetic, cum ar fi bazele de produse petroliere, stațiile de alimentare cu petrol, alte surse, care prezintă focare de poluare continuă. Apele meteorice rezultate în urma precipitațiilor vin in contact cu terenul și în procesul scurgerii, antrenează atat ape uzate de diferite tipuri, cît și deșeuri, îngrășăminte chimice, pesticide și în momentul ajungerii în receptor conțin un număr mare de poluanți. ( IES 2011)

Izvoarele- fac parte parte din apele subterne sunt o sursă importantă de apă potabilă, o parte a populației folosește apa în diverse scopuri, alimentare și agricole, astfel ele sunt supuse permanent sub influența factorului antropic. O sursă permanentă de contaminare o constituie ploaia (acidă), în care o parte de apă de pe suprafața pământului se evaporă, iar o parte se infiltrează în porii și crăpăturile sedimentelor de la adâncimi care influențează asupra calității apei, modificându-i componența ei chimică. O altă sursă o constituie infiltrările de la gunoiștile, gropi improvizate de deșeuri menajere, șanțurile arterelor stradale, ce duce la o poluare masivă a apelor cu nitrați.

Calitatea surselor de ape freatice, este influențată nu numai de poluanți chimice, dar și de contaminare microbiologică.

Sursele de poluare a solurilor

Pe lângă procesele de degradare fizică și deșertificare ,în zona Monumentelor Hidrologice există și problema poluării solurilor. În ultimele decenii poluarea de fond a solurilor a devenit mai puțin actuală datorită reducerii considerabile a principalelor surse de poluare difuză. S-au redus semnificativ cantitățile de fertilizanți și pesticide aplicate în agricultură (Fig.3.4 și 3.5), nu mai este actuală problema poluării cu nitrați și metalele grele (zinc, nichel și plumb mobil).

Fig.3.4 Aplicarea fertilizanților la cultivarea culturilor agricole: chimici, milioane tone ( Starea Mediului 2010)

Se mai produce la nivel local poluarea solurilor terenurilor agricole cu cupru mobil, rezultat al utilizării nereglementate a zamei bordoleze și altor preparate ce conțin cupru Însă există și devine tot mai acută problema poluării locale a solurilor cu diferite deșeuri și substanțe nocive. În jurul localității se transportă și se depozitează haotic deșeuri de diferite categorii și proveniență, cantitățile semnificative de deșeuri, preponderent solide, sunt transportate (aruncate) în râpi, fâșii forestiere, canale și râulețe, pe marginea drumurilor, pe terenuri deteriorate etc. Aceste deșeuri poluează mediul înconjurător și, în primul rând, solul.

Mai are loc, episodic, poluarea locală a solurilor cu diferite substanțe nocive (acizi, săruri toxice

etc.). Conținutul acestor substanțe în sol doar în rare cazuri depășește concentrația maximal admisibilă.

Fig.3.5 Aplicarea fertilizanților organici la culturile agricole milioane tone ( Starea Mediului 2010)

În perioada 2008–2010, în cadrul ProiectuluiGEF/BM „Managementul și distrugerea stocurilor

de poluanți organici persistenți”, implementat de Ministerul Mediului, a fost realizată la scară

națională inventarierea și cartografierea zonelor contaminate cu POPs. În rezultatul acestui studiu a fost identificată o varietate largă de locații contaminate, printre care se numără și raionul Telenești.

În probele de sol prelevate din locațiile investigate au fost depistați cinci compuși POPs – DDT,

HCH, clordan, heptaclor și toxafen, în concentrații depășind nivelul maximal admisibil de 0,1 mg/kg.

În multe cazuri s-a constatat un nivel sever de contaminare a solului cu pesticide POPs, de ordinula sute și chiar mii de mg/kg și anume pe terenul depozitului de chimicale demolat in s. Scorțeni, r-nul Telenești, prezența pesticidelor organoclorurate depășește CMA la conținutul de

lindan de 10 ori, iar la conținutul de DDT – de 90–780 ori.

Poluarea solurilor cu produsele petroliere rămâne actuală și se înregistrează pe întreg teritoriul

țării, sursele principale fiind depozitele și stațiile de alimentare cu carburanți, spălătoriile și stațiile de deservire, poluări de accident.

Pe alocuri, în solurile din preajma instalațiilor electroenergetice se depistează poluarea intensă

(cu depășirea CMA de zeci și sute de ori) cu bifenili policlorurați (BPC).

3.2 Calitatea solului/substratului

Litologia și structura geologică joacă un rol important la formarea solului și implicit a vegetației, ce se impun în individualitatea peisajului. Zona de studiu a MNH este situată pe o formațiune deluroasă numită Dealurile Ciulucurilor (Урсу 1980) fiind cuprins între: Câmpia Prutului de Mijloc, la vest, Câmpia Cuboltei, la nord, Podișul Nistrului, la est și Podișul Codrilor de Nord, la sud, fiind întretăiat de rețelele hidrografice ale Ciulucurilor, r. Soloneț, r. Chiva și r. Iligaci. Aceste dealuri se remarcă printr-o complexitate geologică, varietate litologică și structurală, scoasă la iveală de procesele de eroziune liniară prin intermediul unor rețele de văi din Pliocenul superior și Cuaternar, falii și fracturi, ce se reflectă în marea diversitate a peisajelor.

Specificul reliefului Dealurilor Ciulucurilor reflectă în mod apreciabil structura geologică. Din punct de vedere structural, zona de studiu, ca și majoritatea teritoriului republicii, face parte din Platforma Moldovenească care reprezintă marginea de sud-vest a platformei precambriene a Europei de Est.

Cercetările geologice demonstrează prezența în cuvertura sedimentară a Platformei Moldovenești a două principale sisteme de deformări tectonice: sistemul predominant cu direcția NV-SE, dispus paralel cu structurile cutate ale Carpaților Orientali și cel cu direcția NE-SV (Fig.3.6) transversală pe structurile orogenului carpatic .

Din primul sistem menționăm falia Nistrului (FN), Căinarului (FCr) și falia Corjeuți (FC). Din sistemul sublatitudinal putem evidenția faliile Răuțel (FR), Ciulucul de Mijloc care au conturat dinspre nord și respectiv dinspre sud, ca unitate geomorfologică distinctă, Dealurile Ciulucurilor. Mișcările din zonele acestor falii s-au impus nu atât în morfologia și contrastele altitudinale ale reliefului, cât mai ales în geometria rețelei hidrografice și în individualizarea unităților peisagistice.

Înălțarea mai pronunțată a regiunii centrale a Podișului Moldovenesc, la sfârșitul Pliocenului, a dus la dispariția rețelei hidrografice consecvente și la formarea rețelei subsecvente a Răutului, Ciulucurilor și a râului Cula.

Existența în Pliocenul superior, între Câmpia Cuboltei și Codrii Bâcului, a unei rețele hidro grafice consecvente este confirmată de prezența unor șei largi, dispuse longitudinal pe interfluviul Cula – Ichel și a depozitelor aluviale cu fragmente de roci locale, întâlnite în Dealurile Ciulucurilor la altitudinea de 150-250 m . Astfel, suprapunerea sistemelor de văi subsecvente mai tinere (cuaternare) pe cele consecvente mai vechi (pliocene) a determinat eroziunea intensă a segmentului de Nord al Moldovei Centrale ce a dus la individualizarea, ca unitate distinctă, a Dealurilor Ciulucurilor cu un relief derivat, cu martori de eroziune de forma unor măguri, cum sunt Dealul Rediului, Dealul Rădoaia ș.a.

Structura geologică. Relieful și specificul peisagistic din prezent din Dealurile Ciulucurilor, în general, s-au format pe depozitele neogene, reprezentate prin rocile (Sarmațianului inferior), Basarabeanului (Sarmațianului mediu) și cele chersonine și meo- țiene (Sarmațianul superior-Meoțian). Cele mai vechi roci, calcarele organogene, clastice și chemogene (calcare oolitice) ale Sarmațianului Inferior (orizontul volynian), apar la zi în partea de est, în lunca râului Răut și, parțial, în partea de nord, în partea inferioară a versantului văii în sectorul latitudinal al Răutu de argile în alternanță cu aleurite și nisipuri acumulate în Basarabeanul mediu. Culmile interfluviale sunt formate din nisipuri în alternanță cu argile ale Basarabeanului târziu, iar în partea de sud-est – din nisipuri chersoniene și meoțiene. Depozitele mai tinere, reprezentate de nisipuri și pietrișuri de vârstă pliocenă, apar episodic în parțile de nord și de est al regiunii, pe culmile ovale ale dealurilor mai proeminente. Dominarea în substrat a argilelor sarmațiene, cu un conținut apreciabil de săruri solubile, a favorizat dezvoltarea vegetației de stepă sub care s-au format cernoziomuri tipice, solonețuri, cernoziomuri solone- țizate și cernoziomuri salinizate.

Structura geologică a Dealurilor Ciulucurilor, prin diversitate, alcătuire și tectonică, s-a impus în morfologia reliefului, care la rândul său reprezintă principala caracteristică a diferitelor tipuri de peisaj. Premisele peisajelor actuale se regăsesc în trecut, când înălțarea mai pronunțată a regiunii la sfârșitul Pliocenului a dus la formarea rețelei de văi subsecvente (cuaternare), care fiind suprapusă pe văile consecvente mai vechi (pliocene) a determinat eroziunea intensă a segmentului de Nord al Moldovei Centrale, cea ce a dus la individualizarea, ca unitate distinctă, a Dealurilor Ciulucurilor. Predominarea depozitelor nisipo-argiloase în structura majorității versanților a determinat frecvența mare a alunecărilor de teren, fapt ce se reflectă în individualitatea peisajului zonei studiate.

3.3 Calitatea apei

Calitatea apei se poate defeni ca un ansamblu convențional de caracteristici fizice, chimice, biologice și bacteriologice, exprimate valoric, care permit încadrarea probei de apă într-o anumită categorie, ea căpătând astfel însușirea de a servi unui anumit scop. Calitatea apei nu rămâne constantă în timp, ci poate să varieze din cauza multor factori, fie produși de om (factor antropic), fie de origine naturală. Poluarea apei implică contaminarea biologică, fizică și chimică și determină, în ultima instanță, schimbarea compoziției apelor, deteriorarea faunei și florei din mediul acvatic, devenind neadecvate pentru întrebuințarea economică sau recreativă și dăunătoare pentru sănătatea oamenilor, modificarea echilibrului ecologic. De aceea, evaluarea calității apelor cu evidențierea conținutului poluanților are un rol tot mai important.

Investigațiile au fost realizate în perioada lunii februarie 2015 în care s-a evaluat starea actuală a Ariilor Naturale Protejate de Stat – Monumente Naturale Hidrologice (MNH) Ordășei amplasate în bazinul râul Răut în partea centrală a Republicii Moldova. În acest scop au fost prelevate și analizate probe de apă din 2 MNH – Izvoare scopul de a stabili indicatorii de calitate a apei și evidențierea posibilităților de utilizare de către populație a acestora drept surse pentru consum uman și irigație.

În teren s-au stabilit coordonatele geografice ale MNH temperatura, debitul, mirosul și culoarea apei. (Tab.3.1) Parametri fizici ai apelor au fost determinați fără a fi preventiv conservate, folosind metodele clasice de analiză.

Tabelul 3.1 Determinarea parametrilor fizici în teren

Rezultatele parametrilor fizici determinate în teren denotă, că apa izvoarelor monitorizate are valori în funcție de natura substratului drenat. Observăm ca izvorul situat în amonte are un debit mai puternic față de izvorul nr.2 situat în aval. Apa izvoarelor cercetate, este incoloră nu are miros, și gust specific.

În condiții de laborator în probele de apă au fost determinați următorii indici de calitate în conformitate cu Standardele naționale și internaționale privind metodele de prelucrare și de determinarea parametrilor fizico-chimici: pH, calciu, magneziu, duritate, cloruri, sulfați, amoniu, azotiți, azotați, bicarbonați, sodiu și potasiu și metalele grele (Pb, Cu, Zn, Ni, Fe, Cr) [5-11]. Parametrii chimici ai apelor au fost determinați în laboratorul Ecosisteme Naturale și Antropizate, Institutul de Ecologie și Geografie al AȘM. (Tab.3.2)

Tab.3.2 Rezultatele probelor de apă a indicilor chimici ai apei.

Rezultatele obținute în laborator a indicilor fizico-chimici, relevă pentru probele de apă prelevate din izvoare, valori ridicate ale conținutului ionilor de NO3- – (104 mg/dm3 ), ce depășesc de 2 ori concentrația maximă admisibilă (CMA), în izvorul nr.2 (aval de podul Ordășei). Valorile sporite ale nitraților în izvor poate fi explicat prin prezența activității antropice din zonă (scurgerea apelor menajere, prezența în apropierea surselor de apă a gunoiului de grajd). O altă cauză ar putea fi, că izvorul este expus nemijlocit poluării de catre apa din râul Răut distanța fiind de numai 5 m.

Evaluând duritatea apei s-a constat că apa izvoarelor depășește valori de peste 7,0 mg/dm3( criteriul de potabilitate) înregistându-se 14,7 mg/dm3 (Izv. Nr.1) și 19,8 mg/dm3 (Izv Nr.2), astfel apa acestor izvoare este dură. Aceasta se datorează conținutului ridicat de săruri de calciu și magneziu, în aceste condiții apa înainte de utilizare este recomandat de a fi fiartă. pH-ul apei se încadrează în limitele clasificării apelor de 6, 81—7,15 ( CMA este de 6,5- 9,0).

Sodiul este un metal alcalin ale cărui săruri sunt ușor solubile în apă și, în consecință, ionii lor au tendința de a rămâne în soluție, astfel ionul de sodiu este cationul predominant în apa din MHN în studiu având valori între 331-352mg/dm3. Calciul este un constituent de bază al tipului de minerale, care se întâlnesc în arealul studiat și din această cauză este unul din principalii componenți dizolvați în apă. Concentrația ionilor Ca2+ variază de la 126 la 158 mg/dm3, devenind cationul predominant la stabilirea tipului apei din probele evaluate.

Concentrația magneziului în apele izvoarelor variază între 101 și 143 mg/dm3. Conținutul natural în sulfați este determinat de caracterul rocilor acvifere și de activitatea biologică. Sulfatul este unul din constituenții importanți din apele studiate, iar conținutul lor variază de la 869 până la 958 mg/dm3. Conținutul ionilor de Cl- sunt 96 mg/dm3 și 156 mg/dm3 valori ce nu depășesc limita admisibilă pentru apa potabilă. Concentrațiile ionilor de HCO3 variază de la 525 la 500 mg/dm3. Bicarbonatul HCO3 din ape naturale apare la dizolvarea CO2 gazos în apa de infiltrație, provenit în special din sol la dezagregarea rocilor carbonatice și la oxidarea biochimică a materiilor

Astfel, conținutul substanțelor dizolvate (mineralizarea) în apa izvoarelor din MNH cercetate, variază de la 1846 la peste 2100 mg/dm3 Mineralizarea apei depășește 1,8-2,1 ori limita admisă pentru apa potabilă și pentru irigare.

Evaluarea componenței chimice a apei denotă, că în toate izvoarele MNH investigate ea este de tipul SO4 – HCO3 după anioni. După cota cationilor apa constituie tipul Na- Ca-Mg . Tab. 3.3

Tab. 3.3 Tipul apei și calficativul pentru utilizare

Tab 3.4 Conținutul metalelor grele în probele de apă mg/dm3

Metalele grele au fost analizate pentru a monitoriza dacă calitatea apelor a MNH prezintă careva depășiri (Tab.3.4) În urma evaluării probelor de apă pentru determinarea metalelor grele, s-au înregistrează valori relativ sub limita admisibilă, ceea ce denotă un lucru îmbucurător, deoarece nu prezintă pericol pentru sănătatea oamenilor.

3.4 Măsuri de asanare

Problema protecției resurselor de apă cuprinde mai multe aspecte. Dintre aceste menționăm cadrul legislativ și acțiunile societății ce contribuie la modificările caracteristicilor cantitative, și calitative ale resurselor de apă. Cadrul legislativ al Republicii Moldova în domeniul, protecției utilizării raționale a resurselor de apă înglobează un șir de de legi și documente normative, adoptate, în mare parte, după declararea independenței, în concordanță cu normele internaționale. Dintre acestede o importanță majoră sunt: Legeea privind protecția mediului înconjurător (1993); Codul Apelor (1993) ș.a Pentru minimizarea gradului de acumulare a compușilor anorganici și organici în apa izvoarelor, sunt necesare măsuri urgente care ar preveni metamorfoza componenței apei. O măsură eficientă ar fi perfecționarea sistemului existent de monitorizare a calității apei în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Pentru reducerea poluării surselor de apa (izvoare) se recomanda:

– Amenajarea unei zone sanitare de protecție în jurul sursei de apă de nu mai puțin de 25 m, respectara regimului de protecție.

– În zona sanitară de protecție trebuie interzise: depozitarea deșeurilor, amplasarea grajdurilor, spălatul rufelor și automobilelor, deversări de ape menajere etc.

– Amenajarea de păstrare a zonelor verzi, care reprezintă niște filtre naturale în jurul surselor de apă.

– Controlul periodic al calității apei din izvor

– Să se interzică adăpatul animalelor

– Informarea populției de către autoritățile administrației publice locale, despre măsurile întreprinse întru ameliorarea stării ecologico-sanitare a izvoarelor

Pentru ameliorarea calității resurselor de apă de izvor este necesar de a dispune de un sistem adevcat de monitoring (administația publică locală), bazat pe metode, tehnici și tehnologii moderne de apreciere a calității apelor în regim non-stop ( și nu ocazional ca în prezent. Este necesar, de asemenea, de a elabora noi metode de prelucrare a informației în scopul managementului calității apei la scara locală.

OBLIGAȚIUNE DE PROTECȚIE

Primăria satului Ordășei
______________________________________________________________
(instituția, întreprinderea, gospodăria, organizația, în al cărei administrare se află aria protejată)

în persoana- ANDREI MOLDOVANU

își asumă obligativitatea față de autoritatea centrală pentru mediu precum că în aria protejată, luată sub protecția statului

Monument al Naturii Hidrologic ”Izvoarele Ordășei”
______________________________________________________________
(denumirea ariilor protejate)

va fi respectat regimul de administrare și protecție pe toată perioada gestionării conform prevederilor Legii nr.1538-XIII din 25 februarie 1998 privind fondul ariilor protejate de stat

Semnătura deținătorului, beneficiarului

L. șt. „___”________________2015

12 Nr.____________

MINISTERUL MEDIULUI AL REPUBLICII MOLDOVA

P A Ș A P O R T U L

OBIECTELOR ȘI COMPLEXELOR

DIN FONDUL ARIILOR NATURALE

PROTEJATE DE STAT

Monument al Naturii Hidrologic ”Izvoarele Ordășei”

_______________________________________
(denumirea)

1. Denumirea ariei (obiectului) protejate- Monument al Naturii Hidrologic ”Izvoarele Ordășei”

2. Numărul cadastral (nr.din Legea 1538-XIII)

3. Deținătorul funciar, beneficiarul ariei (obiectului) protejate- primăria satului Ordășei

4. Amplasamentul – satul Ordășei, raionul Telenești, pe coasta stângă a râului Răut  la latitudinea nordică de 47.68 și longitudinea estică 28.49, și la o altitudine 80 de metri față de nivelul mării.

Data completării 17.02.2015

COORDONAT: Ministerul Mediului

Autoritatea administrației publice locale: Primăria satului Ordășei.

b) propuneri pentru ameliorarea stării obiectului :

-organizarea și desfășurarea acțiunilor întru îmbunătățirea calității apei potabile din izvoare

– organizarea lucrărilor de plantare a arborilor și în zonele izvoarelor

– înterpinderea măsurilor de salubrizare:

– acces la sursele de izvor

– interzicerea accesul animalelor

– eliminarea influențelor defavorabile ale activităților umane asupra apelor

– informarea populției de către autoritățile administrației publice locale, despre măsurile întreprinse întru ameliorarea stării ecologico-sanitare a izvoarelor.

5. Suprafața 1,2 ha

6. Subordonarea_________________________________________________

7. Statutul juridic al ariei (obiectului) protejat: MONUMENT NATURAL HIDROLOGIC

(actele de confirmare)

8. Schema / harta cadastrală a teritoriului ariei naturale protejate (cu divizare, după caz, a parcelelor, subparcelelor și terenurile învecinate, obiecte de reper-terenuri agricole, cariere, localități, stații, drumuri etc.) ______________________(se anexează)_________________

9. Date istorice despre aria protejată (legende) au fost curățite și reînoite în anul 2012

data luării sub protecție de stat și actul legislativ, normativ

10.Importanța științifică, cognitivă și recreativă a obiectului, nivelul importanței – internațional, național, local

Importanța științifică- izvoarele sunt protejate la nivel național cu posibilitate de cercetare hidrologică.

Importanța cognitivă-crează un peisaj pitoresc plăcut ce permite să cunoaștem elementele patrimoniului natural

Importanța recreativă- oferă condiții de recreație, respectiv turismul organizat în preajmă obiectelor.

a) Elemente ce caracterizează aria protejată (flora, fauna, inclusiv specii de plante și animale rare, din Cartea Roșie, descoperiri geologice și paleontologice)

b) Alte caracteristici ale monumentelor protejate

11.Suprafața zonei cu protecție integrală: 1,2 ha

12. Lățimea zonei de protecție a ariei (obiectului) protejate.

13. Finanțarea ariei naturale protejate pentru conservarea obiectului protejat monitoringul finanțării (de la stat, de la deținător, granturi) – Fondul Ecologic Național, Surse extrabugetare, surse alocate de la administrația publică locală,

14. Planul de management (elaborat de deținător, autoritatea centrală pentru mediu)

a) Restricții în vederea folosirii terenurilor ariei protejate

Concluzii:

În prezentul studiu s-a evaluat starea actuală a Ariilor Naturale Protejate de Stat – Monumente Naturale Hidrologice (MNH) amplasate în satul Ordășei, raionul Telenești. Explorarea acestora a fost realizată prin colectarea de informații din teren și sursele bibliografice existente pentru a ilustra dinamica evoluției calității componentelor de mediu, a evalua potențialul de reabilitare naturală a zonelor de ecoton afectate de activitățile umane, pe cuprinsul ariei protejate, pentru a compara cu starea cea mai apropiată de natură.

În acest scop au fost prelevate și analizate probe de apă din 2 MNH – cu scopul de a stabili indicatorii de calitate a apei și evidențierea posibilităților de utilizare de către populație a acestora drept surse pentru consum uman și irigație.

Au fost determinați parametrii fizico-chimici (temperatură, pH, debit, colorația, miros), concentrația unor anioni și cationi: NH4-, NO2-, NO3-, SO42 Ca2+, HCO3-, Cl- cât și conținutul unor metale grele Pb, Cu, Zn, Ni, Fe, Cr în probele de apă.

Pe baza determinilor compoziției chimice s-a realizat o carcaterizare a tipului de apă, astfel se pot formula următoarele concluzii:

Apa izvoarelor MNH investigate, din punct de vedere al compoziției ionice, de tipul SO4, după aninioni și după cationi Ca-Mg-Na.

Evaluând duritatea apei s-a constat că apa izvoarelor depășește valori de peste 7,0 mg/dm3 (criteriul de potabilitate) înregistându-se 14,7 mg/dm3 (izvorul nr.1) și 19,8 mg/dm3 ( izvorul nr.2). Astfel apa acestor izvoare este dură (depășiri ale CMA de 2-2,8 ori).

Poluare a apelor izvoarelor MNH s-a înregistrat la Izv. Nr.2 cu NO3-, depășind CMA de 2 ori (104 mg/dm3). Valorile sporite ale nitraților în izvor poate fi explicate prin prezența activității antropice din zonă (scurgerea apelor menajere, prezența dejecțiilor animaliere)

Reieșind din rezultatele analizei apa Izv. Nr 1 poate fi utilizată în scopuri potabile, dar înainte de utilizare este recomandat de a fi fiartă. Apa Izv. Nr.2 poate fi utilizată în scopuri tehnice.

Pentru administrarea durabilă a Monumentelor Naturale Hidrologice protejate de stat este necesară ridicarea responsabilității deținătorului funciar (primăria), precum și implicarea localnicilor.

A fost elaborat Pașapoartul Ecologic pentru MNH.