Sportul Si Calitatea Vietii In Societatea Romaneasca
Teză de doctorat
Sportul și calitatea vieții în societatea românească
Cuprins
Capitolul I. Sociologia sportului .Teorii și concepte
I.1 Sociologia sportului în Romania
I.2 Sociologia sportului , statut de știință.
1.3 Istoricul activităților sportive
1.4 Sport-explicarea termenului. Funcțiile sportului
1.5 Socializare și sport.
1.6 Copiii și sportul.
1.7 Sportul și varsta a treia
1.8 Succesul în sport.
1.9 Fenomenul devianței și violenței în sport.
1.9.1 Fenomenele ultras și hooligans
1.10 Sportul și cultura
Capitolul II. Calitatea vieții
II.1 principalele dezbateri asupra definițiilor calității vieții
II.1.1 Abordări obiectiv vs subiectiv
II.1.2 calitatea vieții uni-multidimensională. Domeniile calit vietii
II.1.3 indicatorii calit vieții
II.1.4 importanța valorilor personale
II.1.5 apacitatea individual de autoevaluare
II.1.6 contextul cultural
II.2 Calitatea vieții concept relativ sau absolut
II.3 Definirea bunăstării
II.3.1 Bunăstarea uni-multidimensională
II.3.2 Bunăstarea – bunăstarea subiectivă
II.4 Bunăstare și calitatea vieții
II.5 Contribuția sportului la calit vieții și bunăstare.
II.6 Calitatea vieții, studii axate pe sport.
Capitolul III. Metode și tehnici de cercetare utilizate în cercetarea socială
III.1. Definirea metodologiei
III.2. Metoda cantitativă
III.2.1. Ancheta de teren
III.2.2. Ancheta telefonică (CATI)
III.2.3. Instrumente de cercetare utilizate în metoda cantitativă
III.2.4. Eșantionarea stratificată
III.2.5. Eșantioane panel vs. eșantioane independente
III.3. Metoda calitativă
III.3.1. Interviul focalizat de grup (focus grupul)
III.3.2. Interviul semistructurat
III.3.3. Analiza SWOT
Capitolul IV. Proiecte de cercetare
IV.1. Sportul versus Calitatea vieții.
IV.1.1. Sportul ca fenomen social
IV.1.2. Sportul în percepția românilor
IV.1.3. Simbolul etern, simbolul global și lipsa de alternativă
IV.1.4. Practicarea sportului și calitatea vieții
IV.1.5. Sportul în școală
IV.1.6. Atitudinea părinților față de sport și educație fizicăCapitolul Capitolul V. Studiu de caz – Fotbalul în societatea românească
V.1. Scurt istoric
V.2. Pasiune și angajament
V.3. Management și spectacol
V.4. Comportament asociat cu fotbalul
V.5. Fotbal și violență
V.6. Regele și nebunii
V.7. Infrastructura fotbalului
V.8. Actori și eroi
Capitolul VI. Concluzii și recomadări
BIBLIOGRAFIE
Anexe
Capitolul I.
Sociologia sportului. Teorii și concepte
De la publicația lui R.Boyle ”Sportul: O oglindă a societății americane” romancierii, jurnaliștii și cercetătorii s-au aplecat mult asupra relației dintre sport si viața cotidiană. O analiză a literaturii de specialitate sugerează că sportul este legat de religie, armată, politică, economie, educație, cultură, menține un status quo, și servește ca un punct de referință în mișcarea și unitatea grupurilor și comunităților.La fel ca alte instituții, sportul este angajat în transmiterea ideologiei elitei conducatoare, o ideologie ce ajută asigurarea menținerii legitimității, dominației și a controlului asupra surselor de bine, putere și influență în societate.
Sociologia sportului este acea subdisciplină tanara, dinamică, în continuă dezvoltare, care studiază sporturile ca părți ale vieții sociale și cultural (apud Parks și Quarterman, Contemporary Sport Management 1998/2003, United States:Human Kinetics, 108). Sociologii acordă atenție organizării programelor sportive și a relațiilor dintre atleți și alti oameni, inclusiv membrii familiei, prieteni și antrenori iar schimbările vizeaza organizarea programelor sportive: sportivii trebuie să aibă mai multă libertate pentru a stabilii relații și în afara vieții sportive și pentru a trăi experiențe și dincolo de sport. Jay Coakley propune cinci teorii teoria funcționalistă, teoria conflictuală, teoria critică, teoria feministă și teoria interacționistă .Originea functonalismului o găsim în antropologie, pentru explicarea sistemelor sociale închise ale populațiilor primitive , expliând orice lucru prin utiliatea sa; astfel și sportul poate fi descris prin raportare la utilitatea sa sociala rolul lui fiind unul de stabilitate socială generală. Asemeni instituțiilor religioase si sportul, de orice tip, folosește ritualuri și ceremonii întărind astfel valorile împărtășite într-o societate. Cu ajutoril sportului tinerii socializează, învată ce înseamnă competiția , își mentin sau îmbunătățesc condiția fizică, iar competițiile internaționale dezvoltă spiritul de patriotismn atât atleților cât și suporterilor. Perspectiva conflictuală a sportului subliniază faptul că sportul reflectă diviziunile sociale inclusiv cele bazete pe sex, clasă socială sau rasă. Activitatea sportivă este văzută ca o mare și profitabilă afacere sau ca un drog pentru cei ce evadează din cotidian, care fug de problemele personale sau sociale, omul având tendința de a-și îndulci existența cu bucuria unui meci (câștigat de echipa preferata) decât de a se concentra asupra nedreptăților sau problemelor existențiale. Spre deosebire de funcționalism care pune accent pe tradițiile sociale, conflictualismul consideră sportul ca o reflecție a luptelor politice și sociale din cadrul unei societăți și delimitează foarte clar tipul de societate în care se practică. Sportul aristocratic este practicat doar în timpul liber în afara unor asociații sportive pe cand sporul burghez este o instituție a clasei mijlocii impus de programele școlare și contribuie la menținerea poziției inferioare a unor categorii precum femeile sau rromii, întărind rolul secundar al femeii , identificțnd masculinitatea cu puterea brută , insensibilitatea sau dominarea.(apud. A. Hatos,).
Astfel cu ajutorul lui Jay Coackley vedem sportul ca o «instituție socială valoroasă care aduce beneficii atât societății cât și indivizilor din societate» contribuind la menținerea stabilității sociale și a eficienței transmițând oamenilor normele valorizate în societate. Sportul reflectă relațiile de clasă fiind folosit în menținerea privilegiilor celor care au putere în societate, dar acționând și ca opiu care distrage atenția oamenilor de la problemele care îi afectează pe cei fără putere economică. Tot Coackley ne spune că sporturile sunt construcții sociale, locații sociale (social locations) unde cultura este produsă, reprodusă și transformată, dar și faptul că sporturile reflectă valorile și experiențele bărbaților puternici din societate, că reproduc puterea lor și distorsionează concepția despre masculinitate.
Primele texte consacrate sociologiei sportului datează din anii 1920 iar în 1960 această subdisciplină se articulează coerent cu precădere în Europa și Statele Unite ale Americii. Principalul sau obiectiv a fost de a descrie, cu intrumente consacrate ale socilogiei, sportul, considerat ca fiind una dintre instituțiile sociale contemporane: structuri sociale, pattern-uri și grupuri implicate.
Sociologia sportului, prezintă influențele pe care le exercită sportul ca factor de afirmare a valențelor umane și sociale, precum și influențele pe care le exercită socialul asupra fenomenului sport. Interesul pentru practicarea sporului capătă valențe noi, rezultatele sportive din ultimii ani arătând dezvoltatrea unui spirit sportiv în rândul maselor , omul zilelor noastre având nevoie de destindere și recreere prin exercitiul fizic, prin joc, prin întrecere. Evoluția în timp a sportului ne arată că dinamica lui este determinată de factorii sociali fiind astfel un produs social și cultural.
În prezent sociologia sportului a devenit un domeniu legitim, de sine stătător, de studiu și cercetare. Laker susține că sportul oferă un teren comun, o zonă sigură pentru că sportul este o constantă a unei societății și culturi realizându-se astfel o relație de interdependență și influență între valorile, normele sociale și activitatea sportivă. Istoria oferă exemple în care intituțiile sociale au fost schimbate în momentul în care ideologia care ghida valorile normele și comportamentele în societate s-au schimbat. Scopul central al stiințelor sportului este de a studia un rezultat final al minții, trupului și spiritului, întruparea a ceea ce numim azi sport. Acest rezultat este în mod ireversibil un produs social, dar nu a unei societăți oarecare ci a uneia bine definite. Societatea contruiește structuri și modelează oameni care la rândul lor contruiesc și reconstriuesc sportul și științele acestuia. Sociologia sportului studiază sportul, exercițiul fizic personal (la orice nivel) ca un produs finit al societății într-un context social particular, studiază structurile sociale care au durabiliate, influență, autodesemnare morală necesară în studiul rezultatelor inegalității în sport. Cercetarea în sociologia sportului este o mare provocare, părerile sociologilor fiind pro și contra acestei subramuri datorită diverselor paradigme și metode de cercetare calitative și cantitative. Aricole din literature de specialitate susțin că cercetarea în sociologia sportului trebuie să-și găsească suportul în teoriile sociale. În acest sens colaborarea dintre asociațiile socilogiei sportului și asociațiile sociologilor este bine venită un bun exemplu venind din partea Asociației Sociologice a Marii Britanii în 1998 și a Asociației Internaționale a Sociologilor care în 1998 la Monreal aorganizat o conferință în colaborare cu Asociația Sociologilor Sportului .
I.1. Sociologia sportului în Romania
În România , sociologia sportului deține o poziție academică slabă. Acest fapt poate fi constat la nivelul cercetărilor și studiilor consacrate temelor și subtemelor sociologiei sportului dar și la nivelul programelor învățământului universitar unde această disciplină se regăsește rareori. Una din expilcații ar fi ”lipsa de cerere pentru specialiști în sociologia sportului” (A. Hatos) iar o altă explicație a stării de criză în care se află sociologia sportului ține de ”orientarea preponderant practică a specialiștilor din sport”(A. Hatos).În ciuda faptului că eficiența unui antrenor depinde pregătirea specifică, de experiența în lucrul cu grupul și cu oamenii, dar nu include și pregătirea teoretică specifică unui sociolog dintr-o organizație sportivă. În România, fișa postului unui antrenor cuprinde și competențe ce revin sociologului, psihologului sau a managerului. Din punct de vedere organizatoric și formativ instituțiile cu caracter sportiv din România au o istorie relativ recentă și reflect un decalaj față de tările vestice, bine dezvoltate din punct de vedere economic. În timpul regimului comunist, departamentele de sociologie au fost închise iar publicarea studiilor sociologice a fost interzisă, iar temele de sociologia sportului au fost incluse în cadrul altor discipline studiate în cadrul facultăților de educație fizică și sport. Temele abordate înainte de 1989 , publicate în revistele de educație fizică și sport , aduc în prim plan integrarea socială prin sport, beneficiile activităților fizice asupra societății, importanța și rolul femeii în sport, legatura dintre sport și cultură . După căderea regimului comunist fenomenul sportiv capătă noi valențe abordându-se noi teme precum utilizarea substantelor dopante în sport, stratificarea sociala în activitatile sportive, impactul exploziei de sporturi extreme ce atrag din ce in ce mai multe persoane indiferent de sex vârsta sau statul socio-economic, profesionalizarea sportului.
I.2. Sociologia sportului – statut de știință
Obiectul sociologiei sportului este sportul ca fenomen social. ”Domeniul său de activitate și competență este studiul modalităților de influențare favorabilă a activității sportive și a practicanților acesteia din punctual de vedere psihosocial al interrelațiilor umane dina cest mediu și a câmpului social în general”I. Ștefan.
Statutul de știință este dat de 3 condiții: condiția de obiect. condiția de metodă si condiția de lege. Obiecte concrettat la nivelul cercetărilor și studiilor consacrate temelor și subtemelor sociologiei sportului dar și la nivelul programelor învățământului universitar unde această disciplină se regăsește rareori. Una din expilcații ar fi ”lipsa de cerere pentru specialiști în sociologia sportului” (A. Hatos) iar o altă explicație a stării de criză în care se află sociologia sportului ține de ”orientarea preponderant practică a specialiștilor din sport”(A. Hatos).În ciuda faptului că eficiența unui antrenor depinde pregătirea specifică, de experiența în lucrul cu grupul și cu oamenii, dar nu include și pregătirea teoretică specifică unui sociolog dintr-o organizație sportivă. În România, fișa postului unui antrenor cuprinde și competențe ce revin sociologului, psihologului sau a managerului. Din punct de vedere organizatoric și formativ instituțiile cu caracter sportiv din România au o istorie relativ recentă și reflect un decalaj față de tările vestice, bine dezvoltate din punct de vedere economic. În timpul regimului comunist, departamentele de sociologie au fost închise iar publicarea studiilor sociologice a fost interzisă, iar temele de sociologia sportului au fost incluse în cadrul altor discipline studiate în cadrul facultăților de educație fizică și sport. Temele abordate înainte de 1989 , publicate în revistele de educație fizică și sport , aduc în prim plan integrarea socială prin sport, beneficiile activităților fizice asupra societății, importanța și rolul femeii în sport, legatura dintre sport și cultură . După căderea regimului comunist fenomenul sportiv capătă noi valențe abordându-se noi teme precum utilizarea substantelor dopante în sport, stratificarea sociala în activitatile sportive, impactul exploziei de sporturi extreme ce atrag din ce in ce mai multe persoane indiferent de sex vârsta sau statul socio-economic, profesionalizarea sportului.
I.2. Sociologia sportului – statut de știință
Obiectul sociologiei sportului este sportul ca fenomen social. ”Domeniul său de activitate și competență este studiul modalităților de influențare favorabilă a activității sportive și a practicanților acesteia din punctual de vedere psihosocial al interrelațiilor umane dina cest mediu și a câmpului social în general”I. Ștefan.
Statutul de știință este dat de 3 condiții: condiția de obiect. condiția de metodă si condiția de lege. Obiecte concrete , spefice în cercetarea fenomenului sportiv pot fi dupa N. Gavriluta: acțiunile sociale din sport(activitatea sportivă,educația sportivă,mișcările sportive de masă, etc.), instituțiile sportive (clubul sportive, școlile și liceele cu profil sportive, organizațiile sportive, asociațiile sportive, etc.),
grupurile sociale din lumea sportului (echipe, susținători , galerii, etc.), fenomenele sociale din sport (corupția, mobilitatea social, socializarea , politizarea sportului, fenomenul manipulării, etc.), mentalități și simboluri sociale în lumea sportului (frica, servitutea, solidaritatea, dăruirea, capacitatea de a face față eșecurilor și marilor succese din sport, credințele și superstițiile sportivilor, etc.).
I.3. Condiția de metodă a sociologiei sportului
Metodele și tehnicile de lucru ale sociologiei sportului coincid cu metodele și tehnicile de lucru ale sociologiei. Criteriile de clasificare sunt:
· Criteriul temporal: metode longitudinale (biografia, studiul de caz, studiile panel); metode transversale ( observația, anchetele,testele)
· Criteriul funcției îndeplinite: metodeb de proiectare a cercetării (eșantionarea,operaționalizarea conceptelor), metode de culegere a datelor (interviul, chestionarul, documentarea); metode de analiză și interpretare (scalarea, analiza factorială,comparația,analiza de conținut).
· Criteriul credibilității datelor: metode principale ( observația, experimentul, documentarea); metode secndare care oferă doar opiniile, credințele, imaginile și reprezentările oamenilor în raport cu anumite fapte sociale (interviul, chestionarul, sondajul, tehnica scalelor , tehnica sociometrică ).
Toate aceste metode ne ajută în cercetare spre exemplu în realizarea unuei statistici care să cuprindă numărul victoriilor și al înfrângerilor pe o perioadă bine determinată, ne ajută în cunoaștereea evoluției unei echipe. Tehnicile calitattive, metoda observației, experimentul, pot fi folosite cu success în cercetarea violenței în sport sau în urmărirea dinamicii mentalității la nivelul unei echipe sau al unui club sportiv.
Orice societate este guvernată de legi ale socialului care demonstrează că la nivel social există repetitivități previzibile care funcționează dincolo de maniera de organizare , conducere și funcționare a acestuia. Printre cela mai cunoscute legi ale socialului amintim legea celor trei stadii, legea creșterii demografice (Malthus, A.Sauvy),legea expansiunii birocratice (C.N. Parkinson), legea imitației, adaptației și contradicției (G.Tarski, G. Tarde), legea predicției creatoare (W.I. Thomas, R.Merton).
I.4. Istoricul activităților sportive
De-a lungul istoriei societații umane, activitatea sportivă a avut epoci de strălucire dar și perioade de regres. Numărul redus de documente, materiale, despre viața oamenilor din perioade străvechi datele furnizate de arheologie și antropologie sunt completate de cele obținute în urma observațiilor asupra grupurilor ”primitive ” din Africa, Asia, Australia, Polinezia sau America. Mersul, alergarea, saritura sau cățărarea înotul , târârea, transportul unor obiecte aveau ca scop asigurarea hranei în timp ce lovirea, aruncarea cu diferite obiecte, trasul cu arcul erau folosite pentru vânătoare sau apărare. O alta formă de mișcare a omului a fost dansul. În funcție de ritm, caracter și formă dansurile erau executate în grup, în perechi sau individual având un caracter sacru. Jocurile apar în viața oamenilor prin imitarea mișcărilor de luptă sau muncă dobândind un character independent, de întrecere, dar păstrându-și substratul religios. În Imperiul Incaș alergătorii constituiau o clasă socială aparte, cu responsabilități specifice. Două șosele strabăteau imperiul : una pe platoul dintre cele două șiruri ale Munților Cordilieri, a doua la poalele munților de-a lungul țărmului acestea fiind contrstrite exclusive pentru a a fi străbătute de ”curierii ” imperiali , care ajungeau să parcurgă cei 1600 km dintre Quito așezat pe țărmul mării și capital Cuzco situată la peste 3500 altitudine , în 8 zile. Indienii tribului Seri din golful Californian obișnuiau să prindă din fugă iepuri, cerbi sau cai. Louis Bernet, descendent al acestui trib a stabilit în 1863 un prim record mondial la cursele de durata, alergând într-o oră 18.589 km.
Jocurile cu mingea sunt prezente la toate popoarele |mingea având un caracter sacru, fiind simbolul soarelui.Din Asia -unde mingea era confecționată din piele de reni umplută cu mușchi,- în Africa,- jocul Tephu fiind stramoșul hocheiului de azi – până în insulele din Oceanul Pacific unde mingea era o nucă de cocos.
Cultura greacă domină antichitatea iar în ceea ce privește spotul gradul de dezvoltare atins este uimitor fiind menționat în documente literare precum Legenda Argonauților și poemele homerice. Principiul fundamental al grecilor antici era legatura idisolubilă dintre spirit și corp, un corp sănătos fiind condiția esențială pentru o activitate intelectuală normală. Herodicos din Selibria, predecesorul lui Hipocrat a fost primul care astabilit normele gimnasticii igienice și terapeutice, fiind considerat ”părintele” gimnasticii terapeutice grecești. Hipocrate , Galenus, Filostrat, Antylos, Platon și Aristotel subliniază importanța gimnasticii, a sportului, în menținerea sănătății sau a recuperării în caz de boală; și totodată ca disciplină obligatore alături de gramatică, muzică sau desen. Jocurile Olimpice antice au materializat într-o activitate cu caracter sportiv idealurile națiunii. Crieteriile de selecție a concurenților erau entice, sociale, morale și tehnice fiind admiși doar bărbați de origine greacă, cetățeni liberi cu o bună reputație și morală ireproșabilă, supuși unui regim igienic și unui antrenament serios care dura zece luni sub atenta îndrumare a ”gimnaștilor”. Din anul 329 d.Hr.printr-un edict al împăratului Theodosiu I jocurile olimpice sunt desființate pentru a fi reluate abia în 1875.
Ostilitatea bisericii creștine vis a vis de exercițiul fizic atinge apogeul în Evul Mediu, perioadă în care corpul devine dușmanul sufletului, reședința și cauza păcatului, sistemul de educație excluzând astfel orice preocupare pentru sport . Clasele nobiliare practică exerciții fizice în cadrul instituției cavalerești ce va servi mai apoi bisericii în lupta pentru pamîntul sfânt.
Perioada Renașterii aduce în prim plan concepțiile lumii antice, scopul educației fiind formarea unui om dezvoltat atât din punct de vedere spiritual cât și fizic. Școlile în care se practică activități sportive sunt: Academiile Cavalerești, Școlile iezuiților , Universitățile și Școlile publice engelzești.
A doua jumătate a secolului XIX adduce o nouă dimensiune a sportului în Anglia și anume de activitate fizică îndreptată spre obținerea unor performanțe și manifestare a dorinței de depășire a unor limite.
Primul meci internațional de rugby are loc în 1893 la Londra între o echipă franceză și una engleză pentru ca seria întâlnirilor să continue în orașe precum Oxford sau Paris, iar în 1859 ,la Atena, a avut loc prima ediție a ”Olimpiilor” jocuri inițiate de Evanghelie Zappa cetățean al Tării Românești de origine albaneză. În 1896 Pierre de Coubertin a reușit să organizeze la Atena prima ediție a Jocurilor Olimpice într-o formă modernă iar sportul a primit valoarea de ambasador internțional.
Sociologii moderni trasează linii de demarcație (pur teoretice) între sportul contemporan, practicile stravechi și tehnicile corporale. Printre adoelscenți ( sau tineri dornici de afimare )se întâlnește foarte des sintagma ”a merge la sală” ce ascunde mai multe înțelesuri decât faptul de a face sport. Perfecțiunea corpului nuanțează ideea de competiție, dorința unora dintre noi fiind de a avea un corp ideal, perfect, apropiindu-se de dimensiunea ideatică a existenței. Cercetarea fenomenului sportiv include în egală măsură și cercetarea societății din care face parte, studiul sociologic oferindu-ne o imagine a lumii contemporane.
I.5. Sportul -explicarea termenului. Fucțiile sportului
Cuvântul englezesc ”sport ” vine din latinescul ”deportare” care înseamnă ”a te distra”, ”a te amuza”. În secolul XIII termenul ”desport” desemnanează modalitățile de a petrece timpul în mod plăcut (începând de la conversație, distracție, până la diferite jocuride societate). În secolul XIV în Anglia apare expresia ”to sport” alături de ”disporteress” și ”disporter”, iar cei care practicau sportul erau nobilii adunați în castele lor pentru a-și petrece timpul liber; iar cateva sute de ani mai târziu sportul să fie practicat de toate categoriile sociale.
Prima definiție dată sportului a fost în 1876 dicționarul Larousse: ”cuvântul sport poate implica trei elemente: aerul liber, pariul și aplicarea uneia sau mai multor atitudini ale corpului..”, pentru ca aceelași dicționar în 1949 sa definească sportul ca ”exercițiul fizic intens fără scop utilitar imediat, practicat în idea de luptă, de dificultăți natural de surmontat, de adversar de învins, concurenți sau echipe adverse de întrecut, performanțe anterioare de depășit”.
Piere Coubertin definește sportul drept un ”cult voluntar și sistematic al efortului muscular intensiv și se bazează pe dorința de progress… și poate merge până la risc”.
M.Bernard vede sportul ca ”o activitate de loisir unde dominant este efortul fizic, …practicată într-un mod competitiv, comportînd reguli și instituții specifice și susceptibilă de a se transfoma într-o activitate profesională.”.
Carta europeană a sportului – ”toate formele de activități fizice care prin participare organizată, au ca obiect exprimarea sau ameliorarea condiției fizice și psihice, dezvolatrea relațiilor sociale sau obținerea de rezultate în întreceri de orice nivel”.
Toate definițiile susțin ideea de competiție și de depășire a rezultatelor proprii și ale altora. și a desfășurării activităților sportive în în spiritual sportivității și al fair-play-ului. Regulile trebuie respectate știind că funcția sportului trebuie să includă educație și risc, în contextul unui autocontrol sau a unui control indus din exterior, a căror elemente sunt esențiale pentru maniera în care legea și regulile jocului trebuie aplicate sportului. Sportul este un fenomen social cu profunde implicații în societatea contempoarană , ce cunoaște în prezent un avânt deosebit fiind pracitcat în diferite forme, de un număr impresionant de oameni de toate vârstele de ambele sexe , de diferite profesii. După M. Epuran sportul este împărțit în următoarele categorii: sport pentru tineret, sport pentru toți, sport de competiție, sport de mare performanță.
Din punct de vedere social sportul are următoarele funcții:
· Funcția integrativă și federativă realizată de federații, bine definită de regulile acestora esențiale formării, încadrării și selecționării sportivilor de elită, asigurând importante sume de bani sportivilor ce ating sperformanțe deosebite.
· Funcția educativă și școlară realizată de instituțiile școlare pentru educarea copiilor în spiritul sportiv a dezvoltării concurenței și al fair-play-ului.
· Funcția recreativă. Individul se odihnește activ prin sport
· Funcția consumatorie. Vanzarea articolelor sportive duce la dezvoltarea unor noi locuri de muncă.
· Funcția spectacolului și a mediatizării.
M.Bouet arată că deși jocul și sportul au multe note commune, există patru puncte de divergeță între ele: caracterul de libertate și gratuitate care se acordă deopotrivă jocului și sportului, dar în cazul celui din urmă se acordă o importanță deosebită rezultatului.·
Caracterul improductiv al activităților ludice este înlocuit în cele sportive cu o veritabilă fecunditate culturală: tehnicile de cultivare a corpului, tehnologia legată de performanțele sportive, oragniazrea intituțională. Motivația ludică este exclusiv detereminată de căutarea plăcerii, în sport ea este una complex, ce cuprinde pe lângă elemental menționat mai sus și gustul efortului, confruntarea cu riscul și avantajele materiale.
Atât în joc cât și în sport regulile sunt obligatorii, în joc ele se referă la ceeea ce nu trebuie să faci pe când în sport regulile se focalizează asupra ceeace trebuie să faci, avînd grad mare de stabilitate și generalitate.
Între joc și sport există cinci puncte de ruptură: jocul este prin excelelnță o activitate spontană, exuberantă, extensivă, sportul dimpotrivă presupune o conduită intensivă, gândită, controlată, desfășurată la ”înaltă tensiune”. Pe plan temporal, dacă jocul trăiește în instantaneu și se epuizează în evenimente, sportul este organizat în timp și organizează timpul. În joc domină fictivul și imaginarul, pe când sportul înseamnă confruntare dură cu realitatea în limitele unor norme foarte precise, ceea ce presupune un antrenament sever. În timp ce în joc, persoana poate fi singură cu imaginația sa, într-un egocentrism nelimitat, în sport există totdeauna cel puțin trei părți implicate (adversar, arbitru, public). Jocul are o notă de frivolitate, ceva pasager și amuzant, pe când sportul se constitue în conduite ce stau sub semnul valorilor sociale.
M. Bouet susține că prin sport subiectul uman trăiește experiența corpului său, o experiență, pe de o parte total subiectivă – cum se vede pe sine din punct de vedere al armoniei muscular – dar pe de altă parte, prin această experiență, de relaționare cu lumea exterioară, în particular cu semenii lui. Astfel că persoana în cauză angajează în cultivarea fizică a propriului corp voință, tărie de caracter, organizare și efort și subordonează senzațiile neplăcute de oboseală și monotonie, scopului mai înalt de a avea un corp frumos. Este vorba de un corp în mișcare, experiența sporivă trăită însemnând intenționaliate și semnificație orientată spre un scop. Or scopul sportiv este obținerea performanței, dar aproape niciodată el nu se mulțumește cu o anumită performanță, ci face parte din sentimentele și planurile sale tendința expresă sau tacită de a-și depăși rezultatele realizate. Pentru a obține performanțe palpabile, sportivul este mereu în confruntarea cu obstacole, cu secunde, cu metri, cu kilograme, cu adversari. Analiza fenomenului sportiv vizează și alte aspecte printre care apar : practică sociala de loisir, fie ca activitate , fie ca spectacol, o tehnică motrică cu normele sale de exerciții pentru a dobândi deprinderile necesare și a ajuge la randament, o instituție cu structure și organizații specific determinate de profilul societății căreia îi aparțin, în fine sportul este un mit în măsura în care societatea respectivă îi confer o valoare intrinsecă proiectând asupra lui aspirațiile șinotalgiile sale.(Bernard 1989).
Pentru ultimii 30 de ani, studiile de specialitate au indicat intensficarea interesului pentru sport și, deopotrivă, intensificarea practicării sportului. Explicațiile sunt multiple: mai mult timp liber, mai mulți bani ( cu practicarea sporturilor pentru elite); percepția crescîndă a valorii estetice a sportului corelată cu sporirea perocupării pentru atributele estetice ale corpului, creșterea numărului de baze sportive, dezvoltarea unor metodologii asupra percepției și practicării sportului (precum feminismul sau ecologismul). Sportul devine un fenomen social major prin implicațiile sale economico- financiare (explozia dezvotltării industriei de echipamente și tehnologie sportivă, sumele immense de bani manipulate de cluburi și sportive, etc.) juridice, politice, culturale, de sănătate. Identificăm o altă serie de funcții ale sportului după Defrance, și Thomas : funcții pozitive și negative, manifeste și latente, directe și indirecte, atribuite și efective, percepute și reale.
Stiințe precum medicina, fiziologia, științele sportului sau psihologia manifestă o preocupare majoră pentru relația sport santătate fizică și psihică. Studiile efectuate în tările occidentale, cu o economie bine dezvoltată arată o asociere pozitivă ridicată între practicarea regulată a unor sporturi și starea de sănătate fizică și psihică, activitățile motrice fiind mai puțin costisitoare și mai benefice decât alte modalități terapeutice. Motivele pentru care oamenii fac sport se regăsesc în dorința de a se sinmți în formă fizică bună, de a-și îmbunătății sau păstra sănătatea , de a se distra, sau de a atrăta bine; sportul/ exercițiile fizice generând un sentiment plăcut de împlinire, , de autodepășire a propriilor limite, de independență. Terapia în medicină , sau psihologie încurajează practicarea sportului ca modalitate de prevenție și intervenție a comportamentelor patogene (fumatul, alimentația necorespunzătoare, consumul de alcool,consumul de droguri,sedentarismul,) și ca formare a unui stil de viată sanogen.
Practicarea sportului are efecte benefice asupra activității cardiovasulare, sistemului endocrin (creșterea cortizonului, a catecolaminelor și a altor enzime) și a sistemului imunitar. Creșterea vigorii și a rezistenței organismului, îmbunătățirea coordonării mișcărilor, un tonus fizic ridicat duc la o mai mare imunitate în fața bolilor psihice dar și indirect, prin mai multe mecanisme. Unul important este că prin creșterea stimei de sine, se ajunge la o bunăstare psihică, care la rândul ei, cu deosebire prin neurotransmițători, sporește eficiența sistemului imunitar.
În ceea ce privește efectele practicării sporului ca exercițiu fizic asupra psihicului propriu-zis, s-a demonstrat că activitățile aerobic, fotbalul, voleiul, tenisul, reduc atât anxietatea pe termen scurt cât și depresia , cu condiția ca exercițiul să aibă loc cel puțin de două ori pe săptămână în mod regulat și să dureze mai mult de șase săptămâni. Nu întâmplător, alergatul este de exemplu recomandat ca un adjutant necostisitor în psihoterapie. Cercetări riguroase atestă, de asemenea , o influență pozitivă a exercițiilor fizice și sportului asupra bunei dispoziții. În cazul fitnesului și aerobicului funcționează modelul echilibrării , în sensul că stările psihice negative (depresie, anxietate, confuzie, oboseală, proastă dispoziție) dinaintea exercițiilor fizice se transformă în relaxare și bună dispoziție după terminarea acestora.
În timpul parcticării sportului oamenii se relaxează, sunt distrași de la problemele apăsătoare și alte surse de stress, devenind mai creativi, cu asociații mentale mai bogate, se dezvoltă noi strategii de dezvolatre a problemelor, astfel încât câștigă procesele cognitive.
Psihologia s-a ocupat și de problema dependenței de o anumită activitate sportivă. S-au evidențiat funcțiile importante ale practicării în mod regulat și cu pasiune a unui sport ca amator, ca ingredient de bază a unui stil de viață armonios. Pe de altă parte, dependența , fie ea chiar și față de o modalitate plăcută și fără efecte fizice nocive,spre deosebire de alte genuri de dependențe, poate avea consecințe nefaste asupra vieții individului și familiei acestuia: se cheltuiesc prea mulți bani, și mai ales sunt neglijate alte nevoi ale propriei vieți sau ale menbrilor familiei. Numită ”dependență negativă” față de un hobby sportiv , ea necesită asistență și intervenție psihologică. Cele mai importante studii din psihologia sportului se orientează asupra sportului de performanță , unde în cazul obținerii performanței de vârf s-au elaborat modele integrative care să țină seama de cât mai mulți factori.
Piramida psihologică a performanței de vârf este un astfel de model.
Există trei seturi de factori care contribuie la atingerea unei performanțe sportive înalte.
1. La baza piramidei se situează trăsături profunde de personaliate, în special dispoziții motivaționale de a achiziționa abilități psihice și fizice în vederea reușitei. Ele constau în orientarea și asumarea anumitor scopuri și subscopuri, încrederea în sine, și o anume concepție despre viață.
2. În partea stângă a piramidei figurează abilitățile și strategiile psihoogice pe care sportivul le utilizează pentru înbunătățirea performanței, dintre care cele mai frecvente sunt: fixarea scopului și a modalităților concrete de a-l atinge, tehnici de relaxare, construite de scenarii mentale, reflecții asupra a ceea ce are de făcut, inclusive dialogul interior, dezvoltarea de programe și rutine de pregătire, strategii de asociere și disociere față de anumite deprinderi,dependențe și organizarea timpului.
3. Pe latura dreaptă sunt menționate strategii de coping , ceea ce înseamnă că aspiranții spre performanțe înalte trebuie să învețe să perfecționeze modalități psihice prin care să răspundă optim unor factori ce inhibă , amână sau diminuează o bună performanță, cum sunt spre exemplu coportamentele patogene(fumatul,consumul de alcool, programul dezorganizat de viață, etc.).
Problema performanței de vârf este complexă nu numai prin interacțiunea celor trei seturi de factori ce țin de individ , ci și datorită faptului că mediul fizic, social, psihologic și organizațional influențează pozitiv sau negative rezultatele sportivilor. Condițiile de mediu se referă atât la dezvoltarea economică a țării, la sistemul legislativ, la politicile sportive naționale, cat și la microcontextul sportivului: familia, atmosfera de la club, relația dintre antrenor și echipă, coeziunea grupului sportiv. Psihologii susțin că atingerea performanțelor înalte în orice domeniu este un proces cu facilități și piedici de natură diferită, din momente temporare diferite, cu traiectorii individuale nestandardizate. În 1985 Bloom și colaboratorii au studiat 120 de subiecți care au absolvit școli internaționale de înaltă calificare în sport, în artă, și stiințe(cercetători în matematică și neurologie). Rezultatele prezintă trei faze majore în procesul de atingere a performanței de vârf. Faza ”romantică” presupune jocul, distracția și exploatarea. În acest timp s-au învățat și conștientizat două lucruri: primul a fost importanța expectanțelor față de ei înșiși iar al doilea: munca grea și distracția sunt incompatibile. În această etapă motivația și efortul tăria de caracter și inteligența socială și emoțională au fost pe primul plan. În faza numită ”precizia”, atenția se concentrează pe învățarea sistematică, pe dobândirea de cunoștințe și deprinderi. Profesorii și antrenorii sunt mai exigenți în a urmării la îndeplinirea sarcinilor concrete ce țin de profesionalizare iar elevii se centrează pe conținutul activității ca atare având o motivașie intrinsecă. Faza ”integrării” presupune un atașament atât de puternic față de activitatea prestată încât ea devine parte integrantă a sinelui.
În urma studiului doar 10% din copii de 11-12 ani considerați dotați au atins performanțe înalte. Caracteristicile commune ale copiilor au fost: un foarte puternic atașament și o extrordinară prețuire față de capacitățile lor remarcabile într-un anumit domeniu, dorința de a atinge un nivel cât mai înalt de realizare în domeniul pe care și l-au ales, abilitatea de a învăța repede și bine, voința și capacitatea de a investi un volum mare de timp și efort pentru a-și atinge scopul.
În ceea ce privește intervenția psihologică literatura de specialitate pune accent pe prevenția dificultăților cu care s-ar putea confrunta sportivul, iar dacă aceste apar, se urmărește învățarea de strategii de atingere a scopurilor, și de a face față piedicilor apărute. Un factor important este stabilirea obiectivelor intermediare care să conducă spre un rezultat final pozitiv. Fixarea acestor obiective trebuie făcută în așa fel încăt să fie sub controlul sportivului și combinate cu strategii de coping să ducă la rezultatul final dorit.
Danish propune o teorie conform căreia asumarea unui scop mai specific sau mai general în viață, trebuie să țină seama de balanța dintre costurile și beneficiile pe care respective opțiune o presupune în economia de ansamblu a vieții noastre. . În cazul în care costurile pentru atingerea unui obiectiv depășesc benficiile, atunci obiectivele trebuie schimbate. Asistența psihologică cuprinde elaborarea modelului performanței ideale, psihodiagnoza, în vederea stabilirii în ce măsură calitățile sportivului concordă cu cele specifice modelului ideal iar intervenția psihologică este autoreglatorie, autiformativă și psihoterapeutică.
Specialiștii ce practică o psihologie pozitivă și umanistă pledează pentru învățarea competențeor de viață, pentru o mai bună cunoștere a posibilităților și și explorarea mai atentă a alternativelor în viață.
Pe lângă beneficiile sportului enumerăm și motive des invocate care limitează practicarea acestuia. orarul prelungit de la serviciu , nevoia de timp liber pentru alte activități căsătoria sau schimbarea partenerului de viață creșterea copiilor ,accidente sau probleme de sănătate, înainterea în vârstă ,lipsa posibilităților mareriale , apartenența la o religie sau clasă social.
Stratificarea socială este definitorie în alegerea practicării unui sport, funcțiile sportului fiind percepute sensibil diferit relative la condiția socio profesională și când e vorba de dorințele părinților privind copiii lor.(R. Thomas,2002).Există numeroase cercetări care abordează problema raporturilor dintre apartenența socială sau apartenența de clasă- și activitatea sporivă. Una din ipotezele care au orientat acest gen de cercetări a fost cea a democratizării progressive a sporului. O altă ipoteză a fost cea a afinității dintre anumite categorii sociale și anumite sporturi (fotbalul este al claselor muncitorești și mijlocii inferioare, iar tenisul sau călăria pentru cei di clasele superioare). Această afinitate se explică printr-un complex de valori asociat sportului și practicanților și de resursele materiale necesare practicării sporturilor respective. Muncitorii , doresc în proporție de 61 % o carieră sportivă pentru copii lor,în timp ce la profesiunile liberale și cadre superioare 33% dintre părinți iși doresc ”mari sportivi” iar 45% incurajează practicarea sportului ca mijloc de recreere (Thomas, 2002).
Julien Bois. și Philippe Sarazin efectuează un studiu în cadrul Laboratoire Sport et Environnement Social Grenoble1 în care se urmărește modalitatea în care:
· Stereotipurile comportamentale ale mamemor influențează condiția sportivă a copiilor
· Practica sportivă a mamelor influențează aceste stereotipuri.
· Performanțele sportive ale copiilor sunt influențate de comportamentul mamelor
Experimentul s-a derulat asupra a 30 de mame și copii lor 15 băieți și 15 fete. Mamele și copiii erau conduși într-o sală a școlii unde li se explica ce aveau de făcut. Apoi mamele aveau de completat un chestionar într-o cameră separată. Experimentatorii aveau să manipuleze prezențs stereotipurilor materne privind sportul și copiii lor. Absența stereotipurilor era sugerată de : ”Va trebui să faceți o alegere așa încât copilul dumneavoastră să progreseze cât mai mult posibil(…). Pretestările realizate la o altă școală cu copii de aceeași vârstă arată că nu sunt difernțe de performanță între băieți și fete”.
Prezența stereotipului era sugerată de ”Vă trebui să faceți o alegere așa încât copilul dumneavoastră so progreseze cât mai mult posibil(…) . Pretestările realizate la o altă școală cu copii de aceeși vârstă arată că băieții au performanțe semnificativ mai bune ca ale fetelor”. După aplicarea chestionarului, mamele se vor întălni cu copiii și vor juca rolul de antrenor . Timp de 10 minute, cu un cronometru în mâna își vor antrena copilul pentru a obține performanțe mai bune. O cameră ascunsă va filma comportamentul și atitudinile mamei. După test, mama și copilul vor complete separate un alt chestionar. Variabilele urmărite: atenția și impotanța performanței sportive a copilului pentru mamă (prin chestionarul inițial), variabilele comportamentale (încurajarea, criticile privind organizarea sau controlul), practivile sportive (preacticarea săptămânală a unui sport, de către mamă), performanțele copilului (avea la dispoziție 30 de secunde pentru a parcurge o distanță impusă de stnadarde, din maxim 2 încercări). Rezultatele obținute au arătat că: atenția mamelor de fete față de performanța sportivă este considerabil mai slabă decât în condițiile în care stereotipul este activat, decât atunci când este controlat, conduita mamelor de băieți se modifică în condițiile experimentale.Mamele de fete care practică săptămânal un sport au prezentat o mai bună mobilizare organizațională (și-au sfătuit copilul și l-au mobilizat înaintea antrenamentului propriu zis) în condiții de activare a stereotipului, spre deosebire de mamele care nu practică nici un sport. În cazul mamelor de băieți efectul este invers: mamele care nu practică sport săptămânal sunt cele care au manifestat un coportament organizațional. Performanțele copilului au regresat în funcție de o serie de variabile: condițiile expereimentale, vârsta și sexul copilului, practica săptămânalaă a sportului de către mamă.
Studiul arată că , în cazul părinților ,activarea unor stereotipuri poate determina comportamente ce vor imfluența performanțele sportive ale copiilor. Practic, rolul părinților nu se rezumă doar la socializarea în prima copilărie, el se extinde și în perioadele următoare de școlarizare, instituționale.
I.6. Socializare și sport
O temă clasică și totodată de permanentă actulaitate în domeniul sociologie sportului este tema socilalizării. Termenul ”socializare ” desemnează procesul prin care indivizii învață modurile de a acționa și de a gîndi despre mediul lor, le interiorizează, integrându-le personalității lor și devin membrii ai unor grupuri, în care capătă un statut specific. Socializarea este, deci, în aceelași timp, învățare, condiționare, dar și adaptare culturală.
Socializarea prin sport, este, în special, cazul amatorilor, persoane diferite, ce au ca punct comun, interesul pentru un anumit sport. Este cazul sporturilor de masă, a sporturilor de întreținere, a sportului de loisir, a celui cu caracter terapeutic, dar și al sporturilor desfășurate de copii și adulți în contexte (ne)instituționalizate. În acest caz miza nu este atingerea performanței ci mai degrabă prilej de relaționare, de deschidere către celălalt și o modalitate de a-l cunoaște. Sportul devine o ocazie de a descoperi afinități, de a lega prietenii, de închegare a grupurilor (are loc o socializare în interiorul grupului). Mai mult, se observă că cei care practică un sport sunt mult mai sociabili și în afara domeniului sportiv. Practic este vorba de un transfer de sociabilitate din sport către societate.
Când vorbim de socializre în sport ne referim la sporurile de performanță , unde norma și regula sunt mult mai stricte. Succesul poate fi atins doar prin împărtășirea comună a unor norme, valori,deprinderi, tipare comune, de către toți membrii unei echipe. Toate acestea sunt cunoscute în sport sub numele de spirit de echipă, este vorba de o socializare cu o puternică marcă instituțională.
O altă formă de socializre este socializarea în context sportiv, unde se înscriu toatre manifestările sportive la care oamenii paricipă ca simplii spectatori sau suporteri, prilej cu care comunică, dezvoltă relații și socializează. Contextul sportiv oferă imaginea unor mulțimi sociabile care nu trăiesc sub spectrul izolării.
Cele prezentate mai sus arată că sportul poate fi scop, mijloc și context al realizării socializării.Prin aceasta, fenomenul sportiv are si o puetrnică dimensiune identitară, poate să formeze identități individuale și de grup.
O serie de sociologi situează în centrul procesului de formare a identității limbajului și reprezentările sociale. Reprezenarea este cea care dă sens sau semnificație lumii din jurul nostru și locului ocupat de noi în cadrul acesteia. De aceea într-o mare măsură, faptul cine anume suntem-simțul identității noastre-
este modelat de sensurile atașate diverselor atribute, capacități și forme de conduită.
În domeniul sportului, pe de o parte există un set de formule lingvistice formale ce denumesc norme, reguli, acțiuni, situații specifice fiecărui sport în parte. Câteva exemple din fotbal: pasă, henț, lovitură liberă, fault, dispunere simetrică, fundaș înaintaș, atacant, goalgetter,cartonaș roșu, etc.Fiecare dintre cuvintele ce alcătiuesc acest cod lingvistic are o semnificație clară, ce este cunoscută și împărtășită de toți cei interesați de fotbal. Cuvintele reprezintă un prim nivel de construcție identitară, aceea de cunoscător al fenomenului sau de practicant al unui sport. Pe de altă parte, peste acest nucleu identitar există alte coduri lingvistice informale care numesc într-o manieră mai mult sau mai puțin plastică contexte, situații, oameni și obiecte, stări etc. Spre exemplu denumirile informale ale echipelor de fotbal: Galacticii, Extratereștrii, Portocala mecanică, Câinii roșii. Nu trebuie uitate nici formulele de incurajare dintre colegii de echipă, imnurile și scandările din tribune, expresiile ce însoțesc momentele tensionate, succesul și eșecul.
Al treilea element identitar, pe lîngă limbajul formal și informal, pe care se cladește edificiul identitar, este reprezentat de corp și limbajul corporal. Ne sunt bine conoscute ”valurile” create de spectatori în tribune, sau lovirea pumnilor sau a palmelor înainte de începerea competiției, ”hora bucuriei” în cazul unui final de meci fericit.
În sport corpul comunică, este expresiv,, transmite sentimente, atitudini, intenții, practici pline de semnificație. Dat fiind că în sport contactul corporal este atât de frecvent, s-a impus în mod firesc asumarea unor coduri de comunicare corporală în cadrul grupelor sportive. În funcție de felul în care se combină aceste formule lingvistice formale și informale, de felul în care sunt asumate și inventate de fiecare grup, putem vorbi de identități diferite.
Atât la nivel individual cât și la nivelul grupurilor sportive apare o pluralitate de identități; o persoană are un anumit limbaj și comportament în sala de gimnastică și un cu totul altul în familie.Într-o situație el se va identifica cu antrenorul, iar în alta cu părintele. Indivizi cu identități distincte, în condiții concrete, generate de domeniul sportiv, își asumă un limbaj comun.
Concomitent cu formarea unei identități, socializarea în domeniu sportiv contribuie la formarea și întărirea ”sinelui social”, a stimei de sine. W. James propune o viziune dinamică asupra ”stimei de sine” pe care o raportează la ”rata succesului”.Variația stimei de sine este descrisă de proporționaliatea ratei succesului unui individ la pretențiile sau aspirațiile sale. Rata succesului este un factor obiectiv, pe când pretențiile alcătuiessc un factor subiectiv. Jocul și participarea la competiția sportivă oferă prilejul echilibrării raportului dintre aspirații și succese.
În cazul în care aspirațiile sunt foarte mari și rezultatele sunt sub așteptări, stima de sine este redusă, la fel și capacitatea de socializare și integrare socială. Jocul îl determină pe sportiv să găsească soluții: fie dezvoltă capacități noi pentru a-și atinge aspirațiile sau caută un context care să-i fie favorabil. Spre exemplu , echipele de fotbal românești funcționează după principiul”ne concentrăm asupra acestui meci, apoi vom vedea…”. Aspirațiile lor au un caracter limitat. De aici rezultă un joc în salturi, capitularea în fața primului gol sau relaxarea ce intervine pe finalul meciului. Așadar cînd aspirațiile sunt mai mici decât rata succesului, stima de sine este ridicată, iar performanțele sunt mici.
Un alt fenomen al sporului este cel al falsei identități. Este cazul sportivilor care devin vedete peste noapte, și datorită performanțelor lor, a echipelor care primesc o identitate în registrul ideologic (rapidiștii sunt considerați țigani),sau a echipelor naționale fără jucători aparținând acelei naționalități (cazul echipelor franceze cu foarte mulți jucători de culoare).
Aceste identități, sunt de regulă, atribuite în funcție de o serie de criterii străine formelor de socializare specifice domeniului sportiv. Considerente de ordin mediatic și publicitar dar și politico-ideologic , atribuie și ajută la construcția unor false identități. Efectele se pot vedea direct, în sensul că cei etichetați ca având o anumită de identitate tind să se comporte ca atare. Teorema predicției creatoare a lui W.I.Thomas, se poate astfel verifica: ”când (dacă) oamenii consideră o situație ca reală, ea devine reală prin consecințele ei.”
I.7. Copiii și sportul
Deseori, cei care nu s-au încadrat în standardele impuse de societate au fost respinsi si izolati social. Ca elev, prezenta aptitudinilor sportive te poate transforma într-o persoană populară in jurul căreia se va forma un grup care va impartasi aceleasi convingeri.
La polul opus, lipsa acestor aptitudini inseamna singuratate si respingere din partea colegilor. Acestia ii vor ridica pe un piedestal pe cei care se prezinta intr-o forma fizică bună și-i vor transforma pe ceilalti în ținta ironiilor lor.
Respingerea și lipsa cuvintelor frumoase la adresa lor transformă acești copii în persoane solitare care întâmpină dificultăți în orientarea în societate.
Un studiu canadian care a urmarit legătura între aptitudinile sportive și acceptarea socială la elevi a demonstrat că aceștia acordă o foarte mare importanță performanțelor sportive. Cei care sunt lipsiți de aptitudinile sportive sunt marginalizați și în cele din urmă excluși din activitățile de grup. Ei sunt cei care rămân pe margine, în galerie, de câte ori se formează echipele de joc. Stau retrași ți privesc cu tristete, fiind dispusi la multe compromisuri din dorința de a adera la grupul popularilor.
Un copil care acorda o mare importanță performanțelor sportive, dar nu este suficient de robust sau nu are coordonarea necesară pentru a excela în acest domeniu, va avea o stima de sine mai redusa decat un alt copil, cu o constituție la fel de firava, dar pentru care aptitudinile sportive nu au o asemenea semnificație.
Constientizarea propriilor „defecte” îi poate ajuta pe copii să caute alte moduri de a se simti bine în prezenta semenilor lor. Astfel, dificultățile vor fi înfruntate, fiind înlocuite cu latura utilă a vieții.
Cercetătorii de la Universitatea Alberta din Edmonton au realizat un studiu asupra unor elevi din clasele elementare în care s-a examinat relația dintre competentele sportive, integrarea într-un grup si singuratate. Concluziile au confirmat ca performantele sportive au un rol esential in acceptarea unui membru într-un grup, iar lipsa acestora este un criteriu de excludere și de izolare socială.
Atât în cazul fetelor cât și în cazul băieților s-a constatat o mai mare ușurință în relaționare pentru copiii care aveau aptitudini sportive. De asemenea, simțul vieții sociale este mai dezvoltat spre deosebire de copiii care sunt respinși din cauza unor particularității nefericite.
Studii anterioare au arătat că singurătatea experiențiată în copilărie și adolescență este asociată cu probleme psihosociale și emoționale, fapt ce prezintă un mare risc în dezvoltarea si adaptarea ulterioară.
Copiii respinsi sunt deseori mai puțin activi și dezvoltă mai ușor tulburări de anxietate decât cei care se integreaza social.
Multi elevi în lupta lor cu respingerea se refugiază în adoptarea unor comportamente disfuncționale din cauza că nu stiu cum să gestioneze tensiunea acumulată. Aleg să absenteze de la cursuri și, uneori, chiar să renunțe la școală.
De cele mai multe ori, stresul provocat de izolarea socială este combătut prin abuzul de țigari, de alcool, de droguri etc.
Prin identificarea factorilor care conduc în școală spre izolarea sociala se pot crea programe prin care fiecare elev poate fi valorizat și i se poate crea un mediu în care să se simtă securizat si acceptat.
Desi mișcarea fizică are un rol important în dezvoltarea armonioasă și în starea de bine generală, programele educative trebuie să includă și manifestari școlare în care să fie implicați și elevii fără aptitudini sportive, de exemplu: teatru, muzică, sau alte activități care au legatură cu îndemanarea, creativitatea etc.
Cultivarea încrederii în propria persoană la copii este un alt aspect care trebuie să trezească interes atat în preocupările parintilor, cât și în cele ale profesorilor.
Copilul trebuie învățat să găsească singur soluții constructive la problemele cu care se confrunta si este bine sa fie sprijinit în implementarea lor.
Nivelul stimei de sine se raporteaza la diferenta între ceea ce ar dori sa fie (sau ceea ce crede ca trebuie sa fie) și modul în care se percepe. Atunci când această diferentă este redusă, stima de sine este ridicată. Când distanța este mare – adica el se simte incapabil să-și atingă propriile obiective sau să traiască în acord cu propriile valori – stima de sine este afectată.
Daca stima de sine este afectată, tendința va fi de izolare sau de acceptarea compromisului pentru a înlătura respingerea.
Studiul realizat de Anderson, Hughes și Fuemmeler în ceea ce privește credințele părinților despre anumite tipuri de sport și intensitatea la care acestea sunt practicate încearcă să răspundă la întrebarea: ”cât de mult este influențată activitatea sportivă a copilului și atitudineaa lui față de activitățile sportive de către principiile educative și morale ale părinților ”. Studiul a implicat 433 de copii din clasele a IV-a si aV- a din orașul Huston , Texas și pe părinții acestora. Subiecții au completat un chestionar PAQ-C (chestionarul de activități fizice, forma pentru copii mari) și au răspuns la întrebări despre frecvența participării lor la diverse competiții sportive (de echipă) din anul precedent si la întrebări despre timpul petrecut în fața calculatorului și a televizorului. Chestionarul a surpins credințele copiilor și a părinților legate de importanța acordată sportului de performanță sau a unui sport practicat ca activitate de loisir dar și implicarea sau non implicarea în activitățile casnice.
Rezultatele studiului au arătat că 24% dintre copii preferă activitatea fizcă, 29% preferă activitățile sportive de mare intensitate, 27% le preferă pe cele de intensitate moderată iar 41% preferă ambele tipuri de activități fizice în mod egal.
În ceea ce privește sportul practicat într-o organizație 54% nu au nici o preferință, 26% optează pentru sportul ”de stradă” pe când doar 17% sunt adepții sportului practicat în cadrul unei organizații. În proporție de 54% părinții sunt mulțumiți de oportunitățile sportive pe care copiii le au comunitatea lor. În cea mai mare parte copiii și părinții împărtășesc atitudini similare cînd vine vorba de evaluarea activității sportive. S-a observat o corelație pozitivă între practicarea sporului într-o formă organizată (club, asociație, etc.) și ritmul de dezvoltare a copiiilor.
Societatea modernă, impune un ritm alert de viață, în care părinții au prea puțin timp să fie alături de copii iar in acest sens sistemul educațional al fiecărei tări (mai mult sau mai puțin dezvoltate) propune o ofertă largă de mijloace de petrecere a timpului liber pentru copii. Sedentarismul și consecințețe sale, moda și uzanțele culturale îi determină pe mulți părinți să găsească soluții de petrecere a timpului liber și de socializare prin sport. Paleta ofertelor este foarte vastă, de la orele opționale de sport din grădinițe până la centrele speciale destinate copiilor. În România, părinții cu venituri și statut social peste medie, cu grad de ocupare foarte mare recurg la astfel de soluții. Socializarea sportivă este întâlnită și în cazul sporturilor de performanță unde normele, regulile și valorile organizaționale își pun amprenta decisiv asupra identității fiecărui sportiv.
Un studiu efectuat în 1996 de către Jean-Charles Basson și Andy Smith, încearcă să explice fenomenul foarte răspândit al sportului în stradă, asociat cu manifestările primare ale sportului și mai puțin cu lumea urbană contemporană. Autorii explică sportul în stradă ca un protest față de sportul organizat, dominat de violențe, scandaluri financiare, dopaj sau discriminare. Respingerea sportului instituționalizat poate fi un ”symptom al crizei de socializare ” care afectează marile instanțe (familia, școala și mișcările tinerilor) sau manifestarea unei ”crize a reprezentării” atingănd corpurile intermediare (partidele politice, sindicatele,asociațiile…)(Jean-Charles Basson, Andy Smith, 1996).
Studiile arată că socializarea de tip instituțional, cea realizată în cadrul cluburilor sportive este percepută ca o ”socializare legitimă” care nu acoperă nevoile reale ale tinerilor determinând o depreciere a socializării. Clubul sportiv este privit ca un loc unde se pot promova discriminări sociale și / sau rasiale. Jocurile în stradă au reguli mai rigide, pot fi mai dure dar beneficiază de o mai mare permisivitate socială prin care tinerii își pot afirma identitatea fiind debarasați de constrângerile instituționale.
Socializarea sportivă este întâlnită la oameni de diferite vârste, de diferite categorii sociale, din medii sociale diferite. Moda unui stil de viată sanogen s-a extins până și în tările cu o dezvoltare economică precară, jogging-ul, mersul pe role , mersul pe bicicletăă fiind susținute de afirmarea tot mai puternică a unor noi viziuni privind corpul, sanatatea și performanța.(practicate atât de populația saraca cat si de cea bogata).
Dincolo de modă și de motivațiile personale, tot mai mulți oameni constată că, socializarea continuă prin sport conferă premisele necesare creșterii calității vieții (sociale și private) N. Gavriluță, C. Gavriluță,2010.
Sportul dezvoltă un anumit stil de viață, un spirit ordonat, organizat și activ.
Alături de dezvoltarea abilităților sportive se modelează conduita, atitudinile și valorile ce stau la baza unui anumit stil de viață sanogen.
Sportul dezvoltă comunicarea și noile strategii de relaționare, având un efect terapeutic asupra multor personae. Psihologii recomandă în cazul copiilor timizi și/ sau cu probleme de comunicare practicarea sporturilor de echipă cu efecte pregannte în dezvoltarea relaționării și a stimei de sine.
Sportul reduce tensiunile individuale și sociale. Neâmplinirile, frustrările, dorințele ascunse, violența –convertite în sport- pot ameliora starea individului dar și atmosfera socială.
in punct de vedere psihologic sportul determină și dezvoltă: controlul emoțiilor, controlul anxietății, controlul nivelului aspirației și motivației, controlul și mobilizarea capacităților imelectuale , controlul stresului,creșterea capacității de angajare volițională maximă, mobilizare ”energetică”, mobilizare ți acordare motorie in funcție de specificul situațiilor.
În opinia specialiștilor, practicarea activitatilor fizice sau a sportului influenteaza personalitatea tinerilor și creaza efecte pozitive asupra corpului si asupra mintii. Mintea funcționeaza la fel ca și corpul. Când corpul nu mai este antrenat, el nu mai poate fi folosit la fel ca înainte. Același lucru se întampla si cu mintea. Corpul și mintea se afla în strânsă legătura, deci, în mod firesc funcționează la fel. Efectuând exerciții fizice fără concentrare, se pot obține unele rezultate, dar acestea nu vor fi la fel de benefice ca atunci când se exersează, cu adevarat, pe concentrare. Antrenarea simultană a mentalului și a corpului crează un dublu efect pozitiv, cu impact asupra întăririi psihicului, respectului de sine, identitații eului și cu impact asupra unei dezvoltarii corporale armonioase, mentinerii sanatatii si starii de bine. Așadar, practica permanentă de activitati motrice ofera o multitudine de beneficii, contracarând aparitia unor probleme de natura medicala, psihologica, sociologica etc. De asemenea, s-a demonstrat că majoritatea sporturilor și activităților fizice generează și alte efecte pozitive precum, întărirea sănătății, o stare bună din punct de vedere fizic și psihic la copii, tineri, adulți, persoane cu handicap și persoane în vârstă. La adulți, interesul față de sport și activitatea fizică diferă în funcție de mai mulți factori, cum ar fi: cariera sportivă, educația, statutul social, ocupația, timpul. Caracterul distractiv și bucuria sportului creaza o bună dispozitie, înlătură anxietatea, depresia sau sentimentele negative și contribuie la mentinerea sănătății corporale în armonie cu psihicul și la obținerea unor performanțe superioare în muncă.
Practicate în cluburi, sali de fitness sau în aer liber, activitatile fizice constitue mobilul unor contacte frecvente, prilejul de a forma noi relații sau posibilitatea de îmbunătățire a capacităților de comunicare. S-au constatat beneficii afective la persoanele ezitante, timide sau lipsite de ambitie, care au comunicat mult mai bine într-un mediu în care nivelul inferior de autoapreciere nu joacă un rol important, fapt care a contribuit la dezvoltarea conceptului global de sine, facilitand contactele sociale. Adesea, activitatile fizice sunt practicate pentru o îmbunătățire a condiției fizice, în scop profilactic, în cadrul unor programe moderate, cu efecte sociale de implicare în grup și cu modificari ale imaginii corporale ale celor implicați. Conditia fizică presupune "capacitatea omului de a funcționa cu vigoare și voiciune, fără oboseală exagerată, cu suficienta energie pentru a preîntâmpina stresul fizic"( Epuran, 2005). O bună condiție fizică poate reduce în mod semnificativ riscul dereglării psihice la adultii de ambele sexe. Exercitiul fizic practicat în mod regulat poate stimula funcționarea emoțională astfel încat factorii de stres să fie mai usor tolerați.
I.8. Sportul și vârsta a treia
Vârsta a treia este acea perioada a vieții pe care majoritatea oamenilor nu și-o doresc sau o doresc să fie cât mai îndepărtată. Problemele caracteristice acestei vârste sunt, pe de o parte, afectarea tuturor funcțiilor cognitive, și biologice (mai mult sau mai puțin, în funcție de valoarea genetică) și tendința de îmbolnăvire, pe de altă parte, în special după pensionare, prin pierderea statutului social, pot apărea diverse tulburări legate de izolarea parțială, conducând la depresie, anxietate etc. Practicarea exercițiilor fizice de către vârstnici poate produce două tipuri de efecte pozitive, cu dublu impact. În primul rând, se încetinește diminuarea funcțiilor corporale, ameliorând starea de sănătate și se menține la standarde optime conceptul și conștiința de sine. În al doilea rand, efectele vizează influența benefică directă asupra contactelor sociale ale vârstnicilor și impactul terapeutic asupra stării lor mentale, sporindu-le buna dispoziție si diminuându-le stările depresive etc. Aceste constatări sunt sprijinite de majoritatea gerontologilor, în opinia cărora longevitatea este condiționată de modul de viață în proporție de 40%, iar factorii genetici o hotărăsc în proportie de 60%. Practicarea exercițiilor fizice pot diminua sau chiar înlătura unele afecțiuni sau vicii: depresia și anxietatea, tulburările de somn și cele alimentare, abuzul de alcool, de tutun și de droguri. De asemenea, se îmbunătățesc vizibil toleranța stresului, conceptul de sine și autoaprecierea. Influența benefică a sportului și a exercițiilor fizice practicate moderat sau monitorizate medical la o vârstă avansată privesc, în egală măsura, sănătatea fizică și mentală și, nu în ultimul rând, contactele sociale.
I.9. Succesul în sport
Un alt fenomen sociologic al sportului este succesul, rezultatul unei atitudini de apreciere și de consens din partea unui grup în legătură cu acțiunile unui individ sau ale unui colectiv. Orientarea acestei atitudini este determinată de mulți factori istorici, sociali, economici, etc. uneori ea depinde de modă, de moment. Individul care realizează un anumit comportament este apreciat după cum gândesc cei care au cunoștință de fapta lui și o clasifică pe o anumită scară a valorilor. Acest fapt ne îndeamnă să executăm acțiuni care sunt ”în vederile” semenilor noștri, pentru a ne bucura de aprecierile și asentimentul lor.
În sport succesul este asimilat de cele mai multe ori victoriei , dar se găsește și sub alte forme dintre care nu mai puțin însemnate sunt: realizarea scopului propus independent de victorie, depășirea propriei performanțe, sau acțiunile cu caracter de eroism, de învingere a ostacolelor, a durerilor provocate de traumatisme sau lupta curajoasă împotriva unui adversar mult superior. O dată obținut, succesul trebuie păstrat, iar prestigiul consolidat, fapt nu întotdeauna ușor realizabil. Concurenților, oponenților li se adaugă efectele subiective ale succesului, care pe unii sportivi îi stimulează, devenind mai perseverenți, iar la alții determină autoliniștirea, supraapreciere proprie și desconsiderarea adversarului. La baza succesului stă faptul psihologic al entuziasmului, laudei, admirației de care este capabil omul. Succesul ca manifestare publică de recunoaștere a meritelor se prezintă sub forma admirației, entuziasmului, recunoștinței, recunoașterii valorii și meritului mândriei sociale. Deși formele manifestării sunt comune, motivele care determină succesul sunt diferite. Publicul admiră merite deosebite, laudă și recompensează în moduri foarte variate. Oricare ar fi forțele psihologice și ideale ale succesului, în spatele lor stau forțele materiale pe care sociologia le-a evidențiat.
Succesul apare în analiza științifică ca un mecanism de promovare socială.
I.10. Fenomenul devianței și violenței în sport
Caracteristica de baza a sportului este competiția, adică întrecerea între sportivi. Întrecerea sportivă presupune respectarea unor norme, reguli bine precizate încălcarea lor fiind amendată.
„Lupta” sportivă presupune un anumit grad de combativitate din partea celor care se întrec, deoarece în această “confruntare” fiecare parte urmarește să câștige, demonstrând că este mai bine pregatită, sub aspectele ce caracterizează sportul respectiv. În această luptă se manifestă o anumită incisivitate, fară însă a se ajunge la violentarea fizică sau verbală a opozanților.
Dorința de afirmare, afirmare care înseamnă o serie de avantaje, însoțește participarea sportivului la concurs. Excitația emoțională firească întrecerii declanșează un plus de energie, care stă la baza manifestarilor sportivului. Acestea (manifestarile) pot uneori să depășească limitele regulamentare și să fie violente, agresând adversarul. Sunt numeroase situatiile în care dorinta de victorie îi determină pe unii sportivi și chiar antrenori să recurgă la orice mijloace, unele în afara eticii sportive.
Supraexcitarea emotională, elemente de supra-motivație precum și unele particularități temperamentale generează, agresivitatea. Aceasta este o tendință destructivă, cu efecte preponderent negative asupra celora împotriva cărora este îndreptată și, în același timp, asupra spiritului moral al sportivului.
În sport , mai cu seama în sportul de performanță, limitele indivizilor sunt depășite prin eforturi neobișnuite, astfel că reglarea și autoreglarea reprezintă condiția de bază a obținerii marilor rezultate. Sportivul se confruntă cu timpul, cu distanța, cu ceilalți concurenți fiind influențat de mai mulți factori printre care : nevoia de manifestare a eu-lui, temperamentul, nevoia de a i se recunoaște valoarea , dorința de a fi recompensat, încrederea în forțele proprii, relația cu coechipierii, relația cu antrenorul,experiența anterioară și feedback-ul primit de la spectatori.
Așa cum publicul admiră rezultatele deosebite ale sportivilor uneori datorită implicării afective cu mult peste limita normalului și suplimentar sub presiunea situațiilor limită în care sunt supuse grupurile de susținători frumusețea și utilitatea sportului este distrusă în totalitate de fenomenul violenței care uneori poate ajunge la cele mai urâte forme de manifestare fizică. Injuriile și gesturile obscene sunt uneori înlocuite sau continuaate de adevărate lupte de stradă între suporteri sau între suporteri și forțele de ordine.
Emile Durkein argumentează faptul că devianța între anumite limite este un fapt social normal. Devianța nu este buna sau rea prin ea însăși ci prin judecățile și evaluările noastre. În sport studiul devianței presupune delimitate care defines ordine socială. Ordinea social generată de obiceiuri, cutume, norme și regulamente sportive caracterizează o societate dinamică. Competițile sportive presupun din partea suporterilor manifestari de sustinere si apreciere, de aprovare sau respingere. Meciurile de fotbal sunt presărate cu țipete de bucurie sloganuri ovații, înjurături și atitudini variate care ar putea fi catalogate ca adevărate acte deviante, plasate firesc în afara competițiilor sportive. Și totuși aceste manisfestrări sunt accepteta(în anumite limite) ca făcând parte dintr-o anumită ordine specifică a lumii sportului. În lumea sportului avem o ordine la nivel macro-social. Sportul fiind văzut ca o supapă de defulare a multor frustrări și tensiuni, pe care individul le acumulează prin constrângerile sociale.
Competiția sportivă prin regulile de desfășurare presupune o anumită relaxare în cea ce privește manifestările individului în spațiul social. Fiecare sportive funcționează în context diferite, respect norme și reguli diferite și își asuma comportamente specifice. Fiecare sport are un context normative și valoric specific. Un rol important în definirea și analiza devianței în sport îl constituie sistemul de referință. C. Zamfir și L. Vlăsceanu definesc devianța ca orice act conduită sau manifestare care violează normele scrise sau nescrise ale unei societăți ori ale unui grup social particular.
Cele mai întâlnite clasificări ale devianței în lumea sportului sunt
· devianța pozitivă și devianța negativă,
· devianța primară și devianța secundară,
· devianța tolerată .
După Patrick Mignon studiul devianței în sport presupune două elemente: pe de o parte normele sociale se reflecăt în lumea sportuluiu iar pe de altă parte ideile comportamentale și întregul sistem de practici și reprezentări sociale se situează între două limite: non conformismul și hiperconformismul. Specific sportului este că devianțele sunt consecința unui hiperconformism-atașamentul prea puternic față de o echipă, un club, un sportive, dorința prea mare de a atinge performanța, atașamentul față de spectacolul sportive etc….
J. Coakley asociază hiperconformismul cu devianța pozitivă. Spiritul de sacrificiu, perseverența, dăruirea, angajamentul total, acceptarea riscului sunt o serie de fapte și comportamente ce pot fi argumentate drept forme ale devianței pozitive.
În funcție de efectele sale asupra sportivului și a mișcării sportive din care acesta face parte devianța poate fi pozitivă sau negativă. Putem vorbi de o devianță pozitivă când se produc modificări majore și de substanță acceptate de majoritate în acest caz putem vorbi de o schimbare socială în sport (C.Gavriluță și N. Gavriluță, 2010). Devianța negativă se manifestă atunci când se încalcă ordinea social și cea din domeniul sportului fără a produce ceva nou, creativ (violența generată de confruntările sportive având drept consecințe vătămarea corporal, distrugerea de bunuri).
Devianța primară și devianța secundară Edwin Lemert în lucrarea Social Pathology realizează o clasificare a devianței ținând cont de factorul inteționalitate umană și de consistență și persistența fenomenului deviant în timp. Atmosfera sportivă generează forme ușoare de devianță cu caracter spontan și episodic (țipete, injurii, ținută excentrică, manifestări zgomotoase). Devianța secundară are un efect profund asupra sportivilor, cluburilor și spectatorilor (violența pe terenul de joc în tribune în afara stadioanelor, dopajul, traficul de influență). Această formă de devianță este condamnată și pedepsită prin lege.
Devianța tolerată prezintă o situație aparte și semnifică “situațiile paradoxale care implică acceptarea unor devianți care fac rău grupului în ansamblu și fiecărui membru al său”. (Ș. Boncu ,2000). Cu toate acestea devianții sunt acceptați si tolerați de societate. Explicația sociologică ar fi că prezența unor asemenea devianți este benefică pentru că asigură coeziunea grupului și constituie un factor de dinamizare a relațiilor dintre subaltern și șefi și a celor dintre membrii întregii comunități; sunt o sursă de creativitate și inovație. Un studiu realizat de Hanke și Saxberg – amintit de Ș. Boncu în lucrarea “Devianța tolerată” – pe indivizii izolați din diverse intreprinderi din SUA și Japonia au dus la următoarele concluzii:
· indivizii devianți sunt uneori mai creativi;
· ideilor pot rezolva cu succes unele probleme ale grupului;
· prezintă un comportament stimulativ pentru grup;
· sunt mai productivi.
Prezența devianței într-un grup nu reprezintă niciun pericol atâta timp cât este ținută sub control și nu ofensează sentimentele colective prin încălcarea excesivă a normei. Condiția esențială pentru ca un sportiv cu un comportament deviant să fie acceptat este valoarea sa.
Psihologia socială pune în evidență dimensiuni ale fenomenului sportiv cum ar fi: naturalizarea deviantului; probleme legate de statut; devianță și pedeapsă.
Naturalizarea deviantului reprezintă o formă de strategie de a împiedica ofensiva ideilor deviante. Grupul sportiv poate modifica și modela comportamentul unui jucător al unui membru al său. Naturalizarea este privită ca o consecință a condițiilor și conjuncturilor sociale sau ca o disfuncție fiziologică, ca un simptom al stresului sau al altor factori de aceste gen. Justificarea comportamentului deviant nu implică o normalizare a coportamentului sportivului ci doar toleranță. Gradul de toleranță variază în funcție de statutul deviantului. Nonconformismul este des întâlnit în cazul sportivilor cu rezultate deosebite, de înaltă performanță.
Lucrările de specialitate definesc agresiunea și violența aproximativ în același fel. Agresiunea reprezintă orice comportament verbal sau acțional, ofensiv orientat către minimalizarea și chiar suprimarea fizică a celorlalți (C. Zamfir, El. Vlăsceanu, 1993).
Violența definește utilizarea forței și a constrângerii de către un individ grup sau clasă social în scopul impunerii voinței asupra altora… Violența și agresivitatea par a avea trăsături specifice aceasta din urmă având o arie de cuprindere mult mai amplă. Agresivitatea poate lua forme non violente, nu orice comportament agresiv este antisocial. Oamenii de stiinta care sunt preocupati de scaderea si controlul agresivitatii isi pun intrebarea daca o societate isi poate diminua „fondul" de energie agresiva prin abaterea ei spre canale care nu ar fi periculoase cum ar fi concursurile sportive. Nu este un consens clar asupra subiectului. Konrad Lorenz priveste toate sporturile ca fiind forme de luptă ritualizată. Deși conțin o motivație agresivă care lipsește în cele mai multe jocuri ale animalelor, ele ajută la menținerea sănătătii oamenilor, principala lor funcție fiind cea de descarcare cathartică a agresivității. Astfel sportul furnizează o cale de ieșire pentru formele colective de entuziasm militant care sunt asociate cu nationalismul agresiv. Hebb si Thompson sugerează ca sporturile pot fi un mijloc util pentru crearea si eliberarea unei cantitati optime de frustrare, contribuind astfel la stabilitatea socială. Lorenz, Frank și alții au vazut un folos foarte mare în Olimpiade ca fiind promotoare ale cooperării și a sportivității, deși nu poate fi negat că în anumite ocazii Olimpiadele au devenit arene ale ostilității internationale (Nuremberg, 1936), ale conflictului violent, (Munchen, 1972), și a manevrelor diplomatice pentru a exprima opoziția față de țara organizatoare (Moscova, 1980; Los Angeles 1984).
În ultima perioadă, autorii și-au exprimat îngrijorarea că în anumite circumstanțe sportul poate scapa de sub control, exacerbând atât impulsurile agresive ale sportivilor cât și ale spectatorilor, tensiunea internațională, reaua voință și ostilitatea. Dacă există un „fond" de energie agresivă reținută (o ipoteză care nu a fost demonstrată niciodată), sporturile reprezintă o contrapondere sau o supapa de siguranță, pentru ca cele mai multe competiții sportive se desfășoară în pace, iar cei care pierd nu au de obicei resentimente față de învingători. Competițiile internaționale, daca sunt abordate doar ca si sporturi, într-un spirit de fair-play, pot contribui la întărirea bunăvoinței și amabilității internationale, dar competițiile sportive, ca și religiile și comerțul, sunt neutre din punct de vedere politic, și nu conduc în mod necesar la pace, în mod special dacă guvernele, mișcările ideologice, organizațiile politice, sau partizanii politicilor de natură etnică încearcă s le exploateze pentru scopurile lor.
I.10.1. Fenomenele ultras și hooligans
Sociologia contemporană recunoaște existența violenței profane ca fenomen social și a consecințelor profund negative provoacate de aceasta. Mișcarea sportivă presupune într-o mai mică sau mai mare măsură prezența confruntărilor dure. Una din teoriile referitoare la originea fotbalului consideră că primii jucători la începutul secolului al 14-lea ar fi fost niște ucigași care se distrau lovind cu piciorul capetele desprinse de trup ale victimelor lor, altfel spus, violența ar fi unul dintre părinții fondatori ai fotbalului.
Istoria fotbalului aduce în atenție momente în care acest sport pare să-și fi transfigurat sub semnul excelenței acest păcat originar. În Florența secolului XV, fotbalul , era un joc de curte rafinat practicat de către aristocrați. Secolul XVI aduce o schimbare în fotbal, publicul fiind tot mai numerous, pe stadioane, nerespectându-se interdicțiile legate de statusul social. Apariția mulțimilor pe stadioane și pierderea demnității speciale au dus la proletarizarea fotbalului.
Două expresii ale violenței ritualizate în fotbal au fost fenomenele ultras și hooligans. La sfârșitul anilor 50 apare fenopmenul ultras în Italia pentru ca apoi să se răspândescă în toată Europa. Primul grup Ultras a fost al celor de la “Fedelissimi Torino” în 1955. Denumirea ca atare de Ultras Tito se regăsește în 1968 în Sampdoria. Fenomenul se înscrie în scenariul amplu al mișcărilor studențești din anii 60, reprezentând o formă de protest și de revanșă a tinerilor acelor ani. P. Duret face o diferență între calitatea de spectator suporter și hooligan. În timp ce spectatorul apreciază frumusețea spectacolului fotbalistic și sportiv și nu dezvoltă pasiuni puternice pentru o echipă sau alta, suporterul participă, regizează uneori spectacolul sportiv și își declară deschis susținerea pentru o echipă și dorește în mod deosebit ca aceasta să câștige.
Denumirea hooligans a fost dată de un jurnalist englez în ani 60, pentru denumirea violențelor la meciurile de fotbal. De-a lungul a trei decenii fenomenul cuprinde proporții uriașe, iar anii 80 sunt marcați de altercațiile la cote critice dintre suporterii lui Juventus |Torino și cei de la FC Liverpool.
Există trei mari etape ale fenomenului ultras. În prima etapă fenomenul reprezintă formarea unor grupuri care au caracteristici distincte și care împărtășesc interese și idealuri comune legate de o echipă de fotbal. Pe de altă parte grupurile ultras au o pasiune și un atașament pentru fotbal și pentru o anumită echipă participă la toate meciurile echipei, membrii grupului sunt bărbați tineri de profesii și condiții sociale diferite, folosesc marcaje teritoriale, au semne și simboluri de identificare și susțin echipa din tribune contribuind la spectacolul sportiv prin coregrafii speciale și inovații.
O a doua etapă începe cu ani 1970 când fenomenul ultras se diversifică sub influența hooligans apar și acte agresive, incidente soldate cu morți și răniți în Italia, Franța. Amploarea acțiunilor agresive dintre ultras și hooligans este obsevată cu ocazia meciurilor internaționale dintre echipe de club cu tradiție. Deși idealurile declarate rămân aceleași simbolurile și comportamentele se diversifică și incită din ce în ce mai mult la agresivitate. Ultras aflați în deplasare încearcă să ocupe sectorul de stadion rezervat de susținătorii echipelor locale și încearcă confiște materialele acestora ca trofee. Perioada anilor 70-80 este caracterizată de violență în fotbal care ia proporții indiferent de originile sale, ultras sau hooligans. Orice ultras poate deveni violent și orice hooligan poate avea un comortament pașnic.
Răspunsul autorităților la fenomenele ultras și hooligans este unul de apărare se evidențiază măsuri extreme de apărare atât a jucătorilor de pe teren cât și a suporterilor spectatori. Imagine a stadioanelor se schimbă în mod radical acestea transformându-se din altare închinate sportului pașnic în adevărate închisori.
În a doua jumatate a anilor 90 se observă o stagnare a fenomenlui ultras în Italia și statele Europene în paralel constatându-se o creștere a violenței pe stadioane din țările est europene. Problema apartenenței identitare a suportorilor sportivi este prezentă și ușor de constatat în mișcarea fotbalistică actuală indiferent de presiunea legii sau a forțelor de ordine. În prezent ultras se consideră susținători fideli, adepți ai spectacolului sportiv non violent, în timp ce hooligans nu cred că superioritatea în fața adversarului poate fi demonstrată numai fizic. Cercetăvrile sociologice au încercat să ofere diferite explicații fenomenelor ultras și hooligans: de la criza socială și a masculinității, expresia barbarismului și lipsei de civilizație, refuzul posturii de client și consumator de fotbal, până la expresia unei normalități sociale. Manifestarea susținerii și a fidelității mxime față de o echipă de footbal ia o formă culturală: latină-ultras sau nordică- hooligans. Latinii pun accent pe partea spectaculară artistică, depunând eforturi organizatorice în aceste sens în timp ce huligalismul britanic expresia spiritului nordic este capabil de atașamente foarte puternice în absența unor aranjamente spectaculare. Apariția violenței atât la ultras și la hooligans este explicată de vârsta participanților (tineri, de sex masculin, explozia agresivității se produce în perioada de creștere economică, după războaie, sau după ieșirea din regimuri politice totalitare; atât ultras cât și hooligans declară că manifestările lor comportamnetale respectă reguli și norme).
Controlul social vine ca o soluție a violenței în sport sub forma unui control social coercitiv și psihosocial. Controlul social coercitiv este exercitat de instituțiile juridice, poliție, jandarmmerie , prin mijloace specifice de constrângere și coerciție. Este bine cunoscută prezența forțelor de ordine la competițiile sportive , în special la meciurile de fotbal, sport ce solicită cel mai mult acest tip de control. Chiar dacă nu face parte din rândurile sporturilor violente prin excelență, agresivitățile în fotbal sunt numeroase, luând forma unor competiții dure în tribune.
I.11. Sport și cultură
Într-o societate modernă sporul primește o noua orientare spre experiență corporală, spre risc , valori estetice comunicare și integrare socială , sportul devine un fenomen social ce poartă amprenta gradului de civilizație , a nivelului de trai, fiind o dimensiune importantă a vieții sociale. Bertrand Jeu (1995) prezintă sportul ca o ”societate în cadrul societății inversată din punct de vedere juridic întrucât realizează un ideal al societații reale- idealul universalității”. Sportul nu este doar o manifestare la un moment dat, ci un fenomen de amploare care angajează grupuri diverse de specialiști, sportivi și acea mulțime de spectatori care se bucură, suferă, trăiește la cote maxime de emoție toate momentele competiției.Spectacolul sportiv contribuie în mare masură la educarea participanților în spiritul eticii al curajului, perseverenței, disciplinei și al fair-play-ului avînd o funcție educativă. Cultura trebuie privită ca ”un ansamblu de capacități și obișnuințe, obținute de om ca un membru al societății” (Mihu, 2000). Cultura se află la baza comportamentului și acțiunii oamenilor și din această perspectivă antroplogia culturală studiază: devenirea omului, prin istorie, dinspre biologic, ca parte a lumii biologice; relațiile sociale stabilite de omenire în grupurile și instituțiile în care trăiesc și muncesc. Triunghiul „biologic, societate, cultură” este integrat în mediul ecologic. Omul ca ființă biologică, socială și culturală este condiționat de mediul în care trăiește, cu care constituie un ecosistem de un fel deosebit (Mihu, 2000).
Definițiile clasice date culturii și civilizației prezintă semnificații axiologice pregnante (DEX, 1993). Chombart de Lauwe (1982) subliniază că trebuiesc distinse două aspecte ale culturii: pe de o parte cultura este un produs al societății care înglobează ansamblul cunoștințelor, al limbajului codificat, al modelelor de practici, al sistemelor de reprezentări și de valori, al simbolurilor și miturilor care se impun indivizilor; pe de altă parte în cadrul fiecărui grup viu, în fiecare societate, cultura corespunde unei mișcări creatoare în toate domeniile vieții sociale.
Cultura este adesea confundată cu ideologia, care însă poate fi un aspect codificat al culturii unei caste. Ce înseamnă „a fi cultivat” pentru un individ? Înseamnă a reuși o sinteză originală a însușirilor naturale, a cunoștințelor dobîndite, a diferitelor modele căpătate de la diferitele grupuri cu care a fost în contact. Înseamnă a potrivi actele cu sistemele de reprezentări și de valori cu care este legat. Exemplul opțiunii profesionale este semnificativ. Această orientare în existență depinde și de cultura însușită de individ. Nu este vorba de o educație dată ori impusă de profesor, ci de o asumare conștientă a individului de către el însuși. Dar nu există autoeducație fără cultură și nu există cultură fără creație și comunicare în grup și în societate. Dobândirea și dezvoltarea acestei culturi presupun deci un efort constant în cursul întregii existențe a umanității,un efort asumat de regulă de un grup de elită care se supune mai mult sau mai puțin „cererii sociale”.
Cultura fizică sintetizează toate valorile menite a fructifica exercițiul fizic în scopul perfecționării potețialului biologic, spiritual și motric al omului (Cârstea, 1997). Din perspectiva culturii fizice, calitatea vieții omului este abordată în segmentele sănătate, învățământ, educație și ecologie. În acest context sfera culturii fizice cuprinde o diversitate de valori specifice domeniului, cum sunt valorile create în scopul organizării superioare practicării exercițiilor fizice; valorile create în dezvoltarea filogenetică a omului,care se referă mai ales la idealul de armonie corporală , valorile de natură materială sau create prin spectacolul sportiv; sau valorile de ordin spiritual.
Creația de valori reprezintă caracterisica esențială a ethos-ului uman, expresia unei inepuizabile voințe de putere ca manifestare a vieții, ca afirmare a autodeterminării și emancipării omului (Albulescu, 1999). Valorile culturii fizice îl emancipează pe om, îi sporesc puterea și capacitatea de integrare în natură și în societate. Dacă admitem apartenența valorilor domeniului”cultură fizică” la suma de valori a culturii și civilizației omenirii, atunci va trebui să admitem că aceste valori pot reglementa normativ raportul dintre oameni prin „constrângeri” din punct de vedere social, biologic și de ce nu, instinctual. O asemenea constrângere este condiția prealabilă a progresului. (Roman, 2007)
În cadrul (Bâtlan,1999) valorilor sportive se încadrează fair-play-ul, autodepășirea, tenacitatea, perseverența, vitalitatea, frumusețea fizică, viabilitatea, echilibrul comportamental, cultul muncii, al angajării pot fi interpretate ca valori morale și valori estetice. Dar valorile morale sunt valori-scop, pe când valorile sportive sunt valori-mijloc. În cadrul valorilor sporive apare interesul material, dorința de victorie, de performanță; astfel interrelația umană sportivă nu mai este un act pur dezinteresat, dar nu trebuie să-și piardă caracterul moral. Provocările sportului „de elită” sau ale sportului profesionist în cadrul conceptelor olimpismului pot fi rezolvate numai dacă decelăm cu mare responsabilitate semnificația valorilor-scop de cele ale valorilor-mijloc,într-o societate contemporană în care „excelența” este cultivată prin toate căile și mijloacele existente.
În acest context se încadează definiția pentru „ sport” din „Carta Europeană a Sportului”(art.2.): ”Prin sport înțelegem toate formele de activități fizice care, printr-o participare mai mult sau mai puțin organizată, au drept obiectiv expresia sau ameliorarea condiției fizice și psihice, dezvoltarea relațiilor sociale sau dobândiea unor rezultate pozitive în competițiile de toate nivelele”.
În viziunea Consiliului Europei (prin Manifestul European privind Tineretul și Sportul) aceasta este o formă de provocare și de recreere bazată pe joc pentru tineri. Principiul care guvernează această categorie de valori este accesibilitatea. Bunăstarea tânărului și dobândirea unui mod sănătos de viață sunt finalități esențiale, iar baza acestei activități o constituie familia și școala. Întreaga populație trebuie și are dreptul de acces la practicarea activității fizice cu efecte benefice.
Exercițiile cu grad adecvat de intensitate exersate minimum 30 de minute pe zi pot realiza astfel de efecte. Obiectivele prioritare sunt: eficiența, securitatea, egalitatea șanselor de participare, rentabilitatea.
Acest grup de valori trebuie subordonat principiilor de asigurare a stării de sănătate și de integrare socială pentru cei defavorizați. Din punct de vedere economic este necesară implicarea autorităților publice (așa cum sunt ele prevăzute în Carta Europeană a Sportului). Impactul economic al investiției publice în sport este major, iar rolul sponsorizării și al sectorului privat trebuie reglementate de legi favorabile.
Excelența sportivă (Dragnea și Bota, 1999), se referă la vârful piramidei. În acest context Carta Europeană a Sportului prevede relementări cu privire la: profesionism, contracte, dopaj, violența în sport, baze sportive și materiale performante.
Evaluarea calitativă este cea mai dificilă, dar recomandările cu privire la politicile de evaluare ale Consiliului Europei, prin Consiliul Miniștrilor, au fost materializate prin generalizarea a două teste EUROFIT:Teste EUROFIT de aptitudine fizică.Ele vizează următoarele dimensiuni:rezistența cardio-respiratorie,forța sub diversele ei forme de manifestare,suplețea,echilibrul, măsurători antropometrice,date de identificare. Teste EUROFIT adaptate pentru persoane în vârstă: pentru capacitatea generală de efort, mobilitatea coloanei vertebrale, mobilitatea articulară, rezistența cardio-respiratorie și respiratorie. Infrastructura și resursele umane au în vedere implicarea economică a comunității pentru asigurarea infrastructuri necesare practicării sportului si politica de formare a formatorilor în așa fel încât să asigure calificările obligatorii și necesare. Filosofia culturii fizice cuprinde un ansamblu de valori spirituale, care din perspective pluridisciplinare trebuie să întregească viziunea holistică asupra calității vieții și a devenirii omului.
Capitolul II
Calitatea vieții
Dezbaterile asupra calității vieții și asupra aceea ce o maximizează pornesc încă din antichitate. Aristotel, în ”Etica nicomahică” a folosit pentru prima dată noțiunea de ”eudaimonia”, termen grec tradus adeseori prin ”feircire”, ca punct central al focalizării lucrării, care în mod clar are legătură cu calitatea vieții. Mai apoi, în secolul al XVII- lea , începuturile științei economice au fost în mod semnificativ motivate de nevoia de a studia evaluarea șanselor ca oamenii să ducă o viața mai bună. Conceptul de calitate a vieții nu a fost denumit cu adevărat până în anii `60. De atunci conceptul a sporit în complexitate, s-a individualizat și a demonstrat caracterul său evaluator asupra situației economic – sociale. Două sunt motivele apariției analizei calității vieții. În primul rând, constatarea că progresul economic nu duce în mod automat la bunăstarea generală și la eradicarea sărăciei: un segment al populației continuă să trăiască în condiții de viață precare, în ciuda existenței unei oferte masive de valori de întrebuințare de tot felul. În al doilea rând , un impuls pentru acest gen de cercetări a venit din direcția ecologiei, perturbațiile suferite de mediul ambiant, ca efect al industrializării și urbanizării necontrolate, având consecințe în planul calității vieții.
În prezent, cercetările privind calitatea vieții reprezintă un domeniu preferențial de activitate care reunește specialiștii din sfera științelor sociale. Sensul întregii activități sociale, al societății însăși, este de a asigura existența oamenilor. Ca finalitate a funcționării organismului social, calitatea vieții ocupă o poziție privilegiată în cadrul societății. De aici rezultă caracterul sintetic al calității vieții; spre ea converg și cu ea corelează toate celelalte aspecte ale sistemului social. Din acest punct de vedere se poate afirma despre calitatea vieții, că reprezintă oglinda în care se reflectă întreg sistemul social.
Conceptul de calitate a vieții are un caracter evaluator prin finalitatea sa practică – aceea de a indica oamenilor sau colectivităților ce trebuie făcut pentru a îmbunătății condițiile de trai.
American Society for Quality (ASQ) (Societatea Americană pentru Calitate) menționează: "Calitatea este un termen subiectiv pentru că fiecare persoană sau sector are propria sa definiție. În utilizarea sa din tehnică, calitatea poate avea două semnificații: caracteristicile unui produs sau serviciu care se referă la abilitatea acestuia de a satisface necesități exprimate sau implicite; si un produs sau un serviciu fără deficiențe". Calitatea este, prin urmare, o problemă de grad (valoare relativă). Ca urmare, problema centrală a calității este: cât de exact acest set de caracteristici inerente este conform cu acest set de cerințe? Pe scurt, calitatea a ceva depinde de un set de caracteristici inerente și de un set de cerințe și de cât de exact cele dintâi sunt conforme cu cele din urmă. În conformitate cu această definiție, calitatea este un concept relativ. Prin legarea calității cu cerințele, în ISO 9000:2005 se susține că aceast concept de calitate a ceva (a unui lucru) nu poate fi stabilit în vid. Calitatea este totdeauna relativă la un set de cerințe.
Măsurarea calității constă în cuantificarea nivelului curent al performanței în conformitate cu standarde de performanță. Evaluarea calității măsoară diferența dintre performanța așteptată și cea reală, pentru a identifica oportunitățile de îmbunătățire a calității.
Standardele de performanță pot fi stabilite pentru diferitele dimensiuni ale calității, de exemplu calitatea performanței tehnice, calitatea de conformitate etc. Măsurarea calității produselor, proceselor sau serviciilor necesită colectarea și analiza informațiilor, exprimate în termenii măsurătorilor și metricilor asociate măsurărilor. Uneori, măsurarea calității este utilizată pentru interpretarea calității ca procentaj de elemente conforme sau neconforme din lot. Îmbunătățirea calității vieții a fost și rămâne un obiectiv major pentru comunități, politicieni, economiști, națiuni. Conceptul de calitatea vieții poate fi definit ca fiind "gradul în care o persoană se bucură de posibilitățile importante ale vieții sale". Posibilitățile rezultă din oportunitățile și limitările pe care fiecare persoană le are în viața sa și reflectă interacțiunea cu factorii personali și de mediu. Acest concept are însă caracter subiectiv: calitatea vieții poate fi înțeleasă în moduri diferite, de diferite persoane din diferite zone geografice sau contexte culturale.
Cercetările asupra calității vieții s-au concentrat pe două metodologii principale de măsurare . Prima metodologie, denumită "bunăstarea subiectivă" se bazează pe niveluri raportate personal de fericire, plăcere, împlinire și altele asemenea. A doua metodologie utilizează așa-numita măsurare "obiectivă" a calității vieții, prin indicatori cuantificabili sociali, economici și de sănătate. De exemplu, măsurile obiective includ indicatori de producție economică, grad de cultură generală, speranța de viață etc.-date care pot fi colectate fără a analiza direct persoanele evaluate
The Economist Intelligence Unit a elaborat în anul 2005 un "indicator al calității vieții" (quality of life index-l.engl.) care se bazează pe o metodologie unică ce leagă rezultatele analizelor satisfacției subiective a vieții cu factorii obiectivi ai calității vieții în diferite țări . Acest indicator a fost calculat pe baza datelor din 111 țări și teritorii.
Indicatorul calității vieții include 9 factori ai calității vieții, pentru determinarea "scorului" națiunilor și anume: sănătatea; viața de familie; viața comunității; situația materială (PIB pe persoană, în $); stabilitatea politică și securitatea; climă și geografie; siguranța locurilor de muncă (rata de șomaj); libertatea politică; egalitatea sexelor. În anul 2005, pe baza acestui indicator România era clasată pe locul 58. Măsurarea obiectivă a calității vieții -prin indicatori cuantificabili -este posibilă cu ajutorul indicelui dezvoltării umane (human development index (HDI)- l.engl.), introdus de United Nations Development Programme (UNDP), încă din 1990, care reprezintă bunăstarea umană la nivel național sau regional. Cu cât este mai mare valoarea indicelui HDI, cu atât este mai ridicată calitatea vieții umane.
II.1. Principalele dezbateri asupra definiților calității vieții
Deși definițiile pot fi diferite, există un mare de consens în literatura de specialitate despre importanța anumitor aspecte de bază. Bazându-se pe o revizuire trans-disciplinară a conceputului de calitate a vieții Raphael a produs un rezumat de 11 dezbateri-cheie. El susține că poziția adoptată cu privire la aceste probleme este crucială atunci când este vorba de operaționalizarea conceptului și de stabilire a metodelor adecvate de măsurare a calității vieții . Dezbaterile principale discutate aici sunt : abordări obiective versus abordări subiective; dacă calitatea vieții este un concept uni-sau multi-dimensional ; rolul valorilor; la locul de auto-evaluare; contextul cultural, precum și calitatea vieții ca un concept relativ sau absolut.
II.1.1. Abordarea obiectivă versus subiectivă a conceptului de
calitate a vieții
Eforturile timpurii pentru a defini și măsura calitatea vieții au avut fie o abordare economică fie indicatori sociali obiectivi. But studies in the 1970s showed that objective measures of life conditions accounted for only a modest proportion of individuals' subjectively reported QOL and/or well-being. For example, Cummins reports a range of studies from the early 1970s onwards demonstrating that individuals report levels of satisfaction with where they live regardless of the objective poverty of their environment. An alternative hypothesis began to be put that individual well-being might owe more to the personality or inherent disposition of individuals than to objective conditions. Dar, studiile din anii 1970 au arătat că măsurarea obiectivă a condițiilor de viață a reprezentat doar un procent modest din cea ce indivizii considerau a fi calitatea vietii sau bunastare. Cummins menționează o serie de studii de la începutul anilor 1970 încoace în care se demonstreză că indivizii declară niveluri diferite de satisfactie a vieții în funcție de mediul înconjurator , indiferent de nivelul de sărăcie a mediului în care trăiesc. Printre acestea au fost studii de Andrews, Withey și Campbell care au ajutat la o reorientare a cercetării calitații vieții spre măsuri subiective. Utilizarea de indicatori economici, după care se realiza măsurarea calității vieții a început să fie contestată iar studiile s-au reorientat asupra răspunsurilor subiective ale condițiilor de viață. Uneori, aceste studii au îmbrățișat concepte, cum ar fi fericirea, satisfacția de viață, și bunăstarea și au încercat să le măsoare la un nivel de populație. O ipoteză alternativă a fost că bunăstărea individuală s-ar putea datora mai mult personalității sau dispozițiiilor inerente ale persoanelor fizice decât condițiilor obiective. Exemple de două tipuri diferite de indicatori sociali sunt prezentați în tabelul nr. 1.
Tabel nr.1 . Indicatorii sociali obiectivi și subiectivi
Sursa: Rapley (2003)
Astăzi există mai mult sau mai puțin un consens în jurul necesitatății de a combina aspectele obiective cu cele subiective ale calității vieții , bazat pe o confirmare de puncte forte și punctele slabe ale fiecărei abordări. Un exemplu este EUROMODULE, o initiativa de cercetare multinațională de indicatori sociali care implică echipe de cercetare din 19 națiuni europene. Acesta utilizează anchete sociale naționale pentru colectarea de date comparative privind condițiile de viață, de bunăstare și caitate a vieții, și acordă o pondere egală cu indicatori obiectivi și subiectivi, considerați ca fiind "doar două fețe ale aceleiași monede"(Diener și Such, 1997). Multe modele încorporeze atât domenii obiective și subiective ale calității vieții.
"Fiecare disciplina are nevoie să împrumute indicatori diferiți ai calității vieții din alte domenii. O înțelegere aprofundată a bunăstării subiective presupune cunoașterea modului în care condițiile obiective influențează evaluările oamenilor asupra vieții În mod similar, o înțelegere completă a indicatorilor obiectivi și selectația lor prevede cunosșterea și înțelegerea valorilor oamenilor, și a modului în care indicatori obiectivi influențează experiența oamenilor asupra bunăstării " .( Diener and Suh ,1997)
Mai mult decât atât, Schalock susține că este mai productiv să gândim în termeni de o serie de potențiali indicatori ai calitații vieții care pot fi evaluați fie dintr-un punct de vedere subiectiv fie obiectiv.
Cu toate acestea, dezbaterea cu privire la importanța relativă a indicatorilor obiectivi față de cei subiectivi în determinarea calității vieții, și a relațiaei dintre cele două tipuri de indicatori continuă. Pentru unii scriitori abordările subiective ale calității vieții – în care principalele criterii sunt experiența individului, sau percepția despre bunăstarea vieții – rămân cele mai valide. Acest punct de vedere, uneori, se bazează pe perspectiva idealistă sau postmodernistă că nu există nici o "realitate "obiectivă dincolo de experiența noastră subiectivă asupra lumii, iar calitatea vieții reflectă valorile subiective individuale.
Din motive etice și morale, unii scriitori văd lipsa corelației între factorii obiectivi și subiectivi ai calității vieții nu ca un motiv pentru a desconsidera condițiile obiective, ci ca un motiv important pentru menținerea lor. Dacă o persoană cu probleme de sănătate mintală care locuiește singură în condiții mizere și, care rareori, părăsește casa, se auto-evaluează, ca având o bună calitate a vieții putem fii de acord cu ea? O definiție a calității vieții care ignoră evaluarea obiectivă a condițiilor de viață poate, prin urmare, să nu protejeze adecvat interesele persoanelor vulnerabile și dezavantajate. Alte dovezi din domeniul sănătății mintale demonstrează o puternică corelație între bunăstarea psihologică și factorii socio-economici obiectivi. De exemplu, Bowling citează prima anchetă asupra bunăstării emoționale, realizată de Gurin și colaboratorii, în SUA în 1957.
Acei respondenți care s-au declarat cel mai puțin mulțumiți /fericiți de/cu viața lor, s-au dovedit a prezenta o probabilitate mai mare de a avea probleme psihice, erau fie văduvi fie divorțați, cu un nivel de educație scăzut cu venituri sub nivel mediu sau erau persoane de culoare. O explicație alternativă a lipsei de corelare între dimensiunile obiective și subiective ale calității vieții este că, condițiile obiective de viață – care variază mult în economiile capitaliste – modelează expectanțele individuale și a ceea ce este posibil, realizabil și astfel condiționează evaluarea subiective a vieții. De exemplu, Felce și de Perry susțin că persoanele fizice" rapoarte la calitatea vieții lor subiective se referă puternic la cadrele lor , cu caracter personal de referință. These frames of reference are Aceste cadre de referință sunt
“…Modelate de experienta. Nimeni nu poate susține că sistemul de referință al unei persoane va cuprinde toate posibilitățile ,el este afectat de judecata a ceea ce este posibil și tipic pentru o persoană într-o sitație." (Flece și Perry, 1996)
Ca urmare, experții scandinavi în indicatori sociali susțin că indicatori sociali subiectivi , de exemplu, satisfacția vieții, reflectă aspirațiile oamenilor și sunt, prin urmare, o măsură de adaptare la condițiile de viață actuale, mai degrabă decât o măsură a condițiilor de viață în sine.
Cummins a preluat dezbaterea despre abordările subiective și obiective în definirea calităii vieții un pas înainte în teoria homeostazei bunăstarii subiective. Revizuind dovezile dintr-o gamă largă de studii, el postulează că dimensiunile subiective și obiective ale calității vieții sunt în general destul de independente.
El susține că dimensiunile subiective ale calitații vieții sunt ținute sub influența controlului homeostatic; ca o chestiune de supraviețuire, ființele umane au dezvoltat un sentiment de pozitivitate care să le permită să mențină un nivel constant al calității vieții subiective, într-un interval considerabil de condiții obiective. În condițiile în care calitatea vieții atinge niveluri extrem de scăzute, de exemplu, în prezența de stres cronic datorită îngrijirii rudelor cu handicap sever, sau șomaj pe termen lung, acest control homeostatic este perturbat iar calitatea vieții subiective scade foarte mult. În aceste condiții dimensiunile obiective și subiective ale calității vieții sunt relevate ca inter-dependente, dar la nivel individual, acest proces este "influențat de valorile culturale și individuale care nu au fost încă explorate în mod sistematic"(Cummins, 2000).
II.1.2. Calitatea vieții: uni-dimensională sau multi-dimensională?
În timp ce există exemple de definiții uni-dimensionale a conceptului de calitate a vieții , majoritatea definițiilor concentrează natura multidimensională a conceptului, de obicei manifestată în specificarea unui număr de domenii ale calității vieții.
Definițiile unidimensionale consideră calitatea vieții ca fiind sinonim cu sănătatea. De exemplu, Michalos îl citează pe Guyatt și colaboratorii unde calitatea vieții "este măsurată ca un singur număr de-a lungul un continuum, moartea fiind 0.0 și sănătate deplină 1.0". Alternativ calitata vieții a fost definită numai în termeni de satisfacție a vieții.
Rejeski și Mihalko definesc calitatea vieții ca fiind "hotărârea conștientă cognitiv de satisfacție cu viața cuiva", un concept care a fost concretizat folosind atât măsuri uni-dimensionale și multi-dimensională, și anume în termeni de satisfacție cu viața în general, sau de satisfacție cu domenii specifice ale vieții considerate separat. Unul dintre cele mai populare instrumente de măsurare, conceput de Andrews și Withey, constă într-o singură întrebare: "Cum te simți în legătură cu viața ta ca un întreg?" evaluat pe o scală Likert de satisfacție/insatisfacție a vieții. Aceste tipuri de definire sunt minoritare.
II.1.3. Domeniile calității vieții
Există o viziune consensuală în care, luate împreună, dimensiunile de bază , sau domeniile calității vieții , însumate realizează un întreg. Numărul și gama largă de domenii individuale specificate în termen de definiții a calității vieții este mare, cu toate că unii scriitori notează o "suprapunere considerabilă", care există între acestea.
O serie de revizuiri ale domeniilor calității vieții au fost efectuate în încercarea de a realiza o lista definitivă. Cu toate acestea, noțiunea de a încorpora un set standardizat definitiv de domenii în definirea calității vieții a fost supusă criticii. De exemplu, Keith susține că, dimensiunile fundamentale ale calității vieții pot fi diferite de la o cultură la alta, generalizarea transculturala a domeniilor calității vieții fiind invalidă. Există, de asemenea, aspecte de natură etică și politică legate de impunerea " unei definiții pre-determinate” (Keith, 2001) a calității vieții pe persoane fizice sau comunități.
Tabelul nr.2 prezintă rezultatele unora dintre aceste comentarii din discipline diferite, cu concluziile-cheie din alte lucrări ce investighează domenii fundamentale ale calității vieții .
· Realizând o sinteză a studiilor anterioare referitoare la calitatea vieții Felce sugerează șase domenii posibile ale calitații vieții.
Schalock propune opt dimensiuni fundamentale , în modelul său conceptual al calității vieții El a raportat că din cei 125 de indicatori găsiți în 16 studii individuale ale calității vieții publicate în anii 1990, 74,4% se referă la aceste 8 domenii de bază . · Keith se referă la un consens care s-a dezvoltat la nivel internațional în jurul modelului lui Schalock.
· Organizația Mondială a Sănătății: Evaluarea calității vieții cuprinde șase domenii.
· Hagerty și colaboratorii propune șapte domenii, bazate pe o analiză a 22 din cele mai folosite indexuri ale calității vieții din întreaga lume. Acestea sunt considerate ca "un punct de plecare pentru investigații teoretice și empirice în structura domeniul calității vieții". În timp ce acestea sunt considerate ca fiind comune tuturor țărilor, ei adaugă că alte "domenii suplimentare" pot fi importante pentru anumite populații specifice, de exemplu "timp liber", penrtu economiile capitaliste avansate, și "participare politică" în țările în curs de reformare democratică.
· În cele din urmă, Cummins propune șapte domenii de bază, pe baza unei revizuiri a douăzeci și șapte de definiții ale calității vieții, și a concluziilor din anchetele (în care li se cerea oamenilor să menționeze care sunt domeniile impotante ale caliății vieții pentru ei) realizate pe eșantioane mari de populație.
Tabelul nr. 2 .Definiții ale calității vieții – domenii de bază ale calității vieții
Alți autori subliniază faptul că domeniile identificate în definițiile calității vieții trebuie să fie potențial neutre, pozitive sau negative. Acest lucru este important pentru că metodele de măsurare ale calității vieții sunt concepute pentru a capta totalitatea experiențelor de viață, atât pozitive, cât și negative. Este de asemenea important, deoarece cele mai multe modele conceptuale ale calității vieții subliniază natura dinamică a conceptului. De exemplu, în discutarea modelului lor, Felce și de Perry subliniază faptul că toate dimensiunile (domenii) "sunt prezentate în interacțiune dinamică unele cu altele și potențial interdependente, în orice moment".
Natura relației dintre domeniile subiective si obiective ale calității vieții, descrise pe scurt mai jos,subliniază că:
"fiecare dimensiune poare fi influențată de o serie de factori externi care definesc structura bilogică indiviuală, istoria de viață, cultura în care se dezvoltă individul și mediul înconjurător actual. Asemenea influențe externe, ar putea include genetica, socialul, și ereditatea, vârsta și gradul de maturitate atins, ocuparea forței de muncă, influențe reciproce și puncte de referință, precum și alte sociale, economice și de variabilele politice. Ca trei elemente care definesc calitatea vieții sunt toate deschise de a influența externă, evaluarea din toate cele trei este necesar pentru orice măsurare sistem de tinzând să examineze sau rata de calitate a vieții. cunoștințe de un singur set nu le pot prevedea un altul, și relațiile nu poate rămâne constantă în timp "(Hass, 1999).
II.1.4. Indicatorii calității vieții
Schalock și Verdugo au identificat trei dintre cei mai comuni indicatori pentru fiecare dintre cele opt domenii de baza ale calității vieții, rezumate mai jos. Acestea au fost obținute plecând de la o interpretare a 9749 de rezumate și 2455 articole, precum și în cadrul unui studiu aprofundat de 897 de articole, care au întrunit criteriile stricte și, prin urmare, oferă o imagine de ansamblu utilă a indicatorilor celor mai comuni indicatori utilizați în fiecare domeniu al calității vieții.
În timp ce Schalock, a dezvoltat în special un set de "indicatori de exemplu", pentru utilizare de către cercetători în domeniul său propriu, selectarea indicatorilor este încă un proces foarte subiectiv, si un domeniu de explorat.
Tabel nr.3. Indicatori fundamentali și descriptori pe domeniul calității vieții
Sursa: Schalock și Verdugo (2002)
II.1.5. Importanța valorilor personale
O serie de cercetători au subliniat rolul important jucat de valorile și aspirațiile personale ale indivizilor în determinarea calității vieții lor. Un aspect important aici este în mod clar măsura în care valorile individuale sunt influențate și modelate de condițiile de viață și de experiență. Felce și Perry propun un model specific al calității vieții care încearcă să integreze dimensiunile obiective și subiective a acesteia cu valori personale, recunoscând relația dinamică care există între aceste componente. Acestea definesc valorile personale ca: "importanța relativă la o persoană fizică a condițiilor de viață obiective și bunăstarea subiectivă cu privire la un anumit aspect al vieții(Felce și Perry, 1996) și sustin că această clasificare a factorilor subiectivi și obiectivi ce reiese din valori, să fie folosită pentru a cântări aspectele obiective și subiective a calității vieții, obținând astfel o evaluare de ansamblu a ei.
În mod similar, în modelul lui Schalock referitor la calitatea vieții diferite dimensiuni de bază sunt dispuse ierarhic ca să reflecte faptul că ele:
(a) sunt "evaluate de către persoane în mod diferit",
(b) că "valoarea dată fiecărei dimensiuni de bază variază de-a lungul vieții cuiva."
În modelul lui Schalock ordinea, rangul de dimensiuni de bază se poate modifica în funcție de tipul de indivizi investigați, și, de exemplu, vor fi diferite pentru copii și tineri decât pentru adulti, sau pentru persoanele în vârstă. Cummins este de acord, invocând o dovadă că oamenii își plasează prioritățile în funcție de diferite domenii: "variază între grupuri, în funcție de sex și de vârstă, nivel de educație, rasă și nivelurile generale ridicare versus scăzute ale calității vieții".
Rolul jucat de valori este în strânsă legătură cu factori culturali, reflectați în observațiile lui Haas; " valorile au de cele mai multe ori o bază culturală dar nici prezentul nu trebuie ignorat".
II.1.6. Capacitatea individuală de auto-evaluare
În ce condiții sau circumstanțe este necesară opinia unei alte persoane?
Întrebarea evidențiază o problemă deosebită în studiul calității vieții a persoanelor care nu dispun de abilitati de comunicare, cum ar fi copiii mici, persoanele în vârstă cu demență, sau persoane cu dificultăți de învățare. Keith describes this as a potentially serious problem with efforts to assess subjective QOL . Keith descrie acest lucru ca pe o problemă potențial gravă în eforturile de a evalua calitatea vieții din punct de vedere subiectiv. Întrebarea "de inter-evaluator" fiabilitate – evaluarea nivelului de acordul încheiat între "subiecții" si proxy-uri lor – este crucial în cercetarea calității vieții la nivel individual. Rapley suggests that levels of agreement tend to be higher where QOL is defined objectively and where data collection is based on observation, but lower where QOL is defined subjectively, and where carers or staff are giving their assessment of another person's subjective experience of aspects of their life. Rapley sugerează că nivelurile de acord tind să fie mai mari în cazul în care calitatea vieții este definită în mod obiectiv și în cazul în care colectarea de date se bazează pe observare, dar mai mici în cazul în care este definită subiectiv și, în cazul în care evaluarea se face de catre o terță persoană.
3.22 A range of studies have compared the respective assessments of QOL of patients and their doctors, of children and their carers. O serie de studii au comparat evaluările respective ale calității vieții pacienților și a medicilor lor, ale copiilor și îngrijitorilor lor. Bowling citează un studiu de Slevin și colaboratorii care a găsit discrepanțele mari între evaluarea calității vieții a medicilor și a pacienților , arătând că medicii nu ar putea măsura în mod corespunzător acest lucru. Aceste tipuri de studii au încercat să identifice situațiile în care este necesară un alt fel de evaluare. This may involve surveying another person in order to make comparisons, or it may be a reason for combining objective and subjective assessments of QOL .
Acest lucru poate implica examinarea /observarea de către o altă persoană în scopul de a face comparații, sau poate fi un motiv pentru combinarea evaluărilor obiective și subiective ale caliății vieții.
Oliver citeaza atât experiența pozitivă a lui Lehman care a descoperit, în cadrul unui studiu desfășurat în 1983, că pacienții internati pe termen lung la psihiatrie, au fost în măsură să ofere raspunsuri valide la chestionarele din cadrul studiului calității vieții, cât si alte studii de cercetare în urma cărora s-a descoperit că procesul de evaluare de către oameni ce suferă de boli mintale este puternic influențat de simptomele lor și mai ales de starea de spirit actuală.
II.1.7. Contextul cultural
3.24 The cultural context in which QOL definitions are developed and the "norm" to which hey are referenced is also a key issue. Contextul cultural în care sunt elaborate definițiile calității vieții și norma la care acestea fac referință sunt asemenea, o problemă-cheie. What is considered "the good life" varies between individuals, and between different societies and cultures. Ce este considerat "o viață bună" diferă între indivizi, precum și între societăți și culturi diferite. It may be misleading to take a conception of QOL developed in one cultural context and apply it to other cultures or even within ethnic communities within a given geographic area. Ar fi o greșeală aplicarea, unei definiții elaborate într-un context cultural , în altă cultură sau chiar în cadrul comunităților etnice dintr-o anumită zonă geografică. Keith argues that the core dimensions or attributes of QOL may vary from one culture to another, in which case the search for a general cross-cultural definition of QOL (which he regards as a psychological concept) may be misguided. Keith susține că dimensiunile de bază sau atributele calității vieții pot să difere de la o cultură la alta, caz în care o definiție generală transculturală (pe care el o consideră ca fiind un concept psihologic) poate fi gresită.
3.25 Keith and Schalock have investigated what they considered to be the etic (universal) and emic (culture-bound) properties of the QOL concept, and found a surprisingly high level of agreement about the core QOL concepts across 7 countries with quite different cultures. Keith și Schalock au investigat ceea ce ei consideră a fi Etic (universal) și emic ( legat de cultură) proprietăți ale conceptului calității vieții, și au găsit un nivel surprinzător de ridicat de acord asupra conceptelor de bază ale calității vieții în 7 țări cu culturi destul de diferite. Alti cercetători au descoperit că diferențele culturale joacă un rol semnificativ în determinarea nivelul național de bunăstare. Cercetarea transculturală este considerată atât de complexă și Keith a prezentat o serie de "principii directoare" pentru cercetători . Valabilitatea trans-culturala a fost un factor cheie în pregatirea evaluarii internationale acalității vieții. În stadiu initial al formarii ei s-a folosit cercetarea cantitativă între profesioniști în medicina, pacienți si persoane sanatoase, pentru a explora "întelesul, variatiile si experienta perceptuală" a conceptului de calitate a vieții în diferite culturi – inclusiv orasele Bangkok, Bath, Madras, Melbourne, Panama, ST. Petersburg, Seattle, Tilburg si Zagreb. Ultima selectie a domeniilor structurii si întrebarilor evaluarii calității vieții au fost inspirate din aceasta cercetare transculturală.
II.2. Calitatea vieții concept relativ sau absolut?
3.27 It is also important whether QOL is regarded as an absolute or relative concept, and if relative, to which "norm" QOL is reference Dacă calitatea vieții este privită ca un concept absolut sau relativ, și dacă relativ, la care "normă" se face referire? A body of research has focused on QOL as the fulfilment or non-fulfilment of wants and needs. O serie de cercetări s-au concentrat pe cercetarea calității vieții ca o îndeplinire sau neîndeplinire de dorințe și nevoi. This type of research comes with various labels, including discrepancy theory and relative deprivation theory.
Acest tip de cercetare vine cu etichete diferite, inclusiv teoria discrepanței și teoria relativă. Michalos este un avocat proeminent al acestei abordări, uneori numită "decalaj" ,o abordare a calității vieții , în care factorul de interes este diferența între standardul de viață actual al unei persoane și cel cu care se compara acesta.
3.28 Most policy approaches to measuring QOL start from the premise that there are certain objective requirements for achieving a good QOL . Cele mai multe abordări de măsurare a calității vieții pleacă de la premisa că există anumite cerințe obiective pentru realizarea unei bune calități a vieții. For example, in one type of social indicators research actual conditions are compared with "normative" criteria such as goals or values. De exemplu, într-o cercetare cu animiți indicatori sociali condițiile reale sunt comparate cu criterii normative cum ar fi scopuri sau valori. But according to Noll, "An important precondition…is that there is political consensus first about the dimensions that are relevant for welfare, second a consensus about good and bad conditions and third about the direction in which society should move. This is of course sometimes, but not always the case." După Noll, "o condiție prealabilă importantă … este că nu există consens politic global cu privire la dimensiunile care sunt relevante pentru bunăstare, la un consens privind condițiile bune și rele de viața și despre direcția pe care o societate ar trebui să o urmeze. S-ar putea adăuga că ar fi mai ușor să se ajungă la un consens în domeniile politicilor sociale , cum ar fi de locuințele sau sistemul de sănătate, decât în altele, cum ar fi cultura.
II.3. Definirea bunăstarii
Conceptul de "bunăstarea", suferă de același tip de probleme în definire aemeni calitatății vieții . In their systematic review of the definition and measurement of child well-being, Pollard and Lee describe well-being as "a complex, multi-faceted construct that has continued to elude researchers' attempts to define and measure it".The inconsistency of definitions used, even within individual disciplines, is so great that producing a comprehensive overview of definitions in use within the literature is a formidable task. În revizuirea lor sistematică de definire și de măsurare a bunăstării, Pollard si Lee descriu bunăstarea ca fiind "un construct complex, multiplu care a continuat să eludeze încercările cercetătorilor de a o defini și măsura". Inconsecvența definițiilor utilizate, chiar și în disciplinele individuale, este atât de mare încât produce o privire de ansamblu cuprinzătoare de definiții în utilizarea în literatura de specialitate este o sarcină formidabilă. And, as with QOL , too often researchers do not feel the need to explicitly define the term they are attempting to measure. De prea multe ori cercetătorii nu simt nevoia de a defini în mod explicit, ceea ce încearcă să măsoare.
4.2 Because well-being is a particular concern of the economics literature, a fuller discussion of the term, as used within economics, is provided by Professor David Bell in Definițiile arată că ”bunăstarea” este concepută în moduri diferite, uni-sau multi-dimensionale; subiective sau o combinație subiectiv-obiectiv. Distinctions are also made between the cognitive and emotional aspects of well-beinDistincții sunt, de asemenea, între aspectele cognitive și emoționale ale bunăstării.
II.3.1. Bunăstarea uni sau multidimensională ?
În domeniul economiei fericirii, unde conceptul de stare de bine subiectivă este definit ca fiind satisfacția de viață, aceasta poate fi atât uni-sau multi-dimensionala. In other words from an economic standpoint, subjective well-being can be defined and measured as both satisfaction with life in general (uni-dimensional) and satisfaction with different aspects, or domains, of life (multi-dimensional). Cu alte cuvinte, din punct de vedere economic, bunastarea subiectivă poate fi definită și măsurată atât ca satisfacția față de viață în general (uni-dimensional), precum și satisfacția cu aspecte diferite, sau domenii, de viață (multi-dimensionale). David Bell ( David Bell descrie modul în care datele furnizate de Panoul de sondaj al gospodariilor britanice au fost utilizate pentru analiza economică a starii de bine subiective. This asks respondents to rate their satisfaction or dissatisfaction with life overall, as well as with a series of life domains, including household income, house/flat, spouse/partner, job, social life, amount of leisure time and use of leisure time. În acest sondaj respondentilor li se cere să-si evalueze nivelul de satisfacție sau nemulțumirea față de viața în ansamblu, precum și cu o serie de domenii de viață, inclusiv venitul pe familie, casa/apartament, soț/soție/partener, de locuri de muncă, viața socială, cantitatea de timp liber și de utilizare a timpului liber.
4.4 Other experts view well-being as either one or the other, but definitions vary even within individual disciplines. Alti experti văd bunăstarea fie într-un fel sau altul, dar definițiile variază chiar și în cadrul disciplinelor individuale. An example is the field of social indicators research, where the well-being or QOL or welfare (the term varies) of individuals within different geographic units are being measured and compared. Un exemplu este domeniul cercetării de indicatori sociali, unde bunastarea sau calitatea vieții (termenul variază) indivizilor din diferite zone geografice sunt măsurate și comparate. Christoph and Noll argue that subjective well-being is a component part of "welfare", a term they imply is interchangeable, in this context, with "quality of life". Christoph și Noll susțin că bunastarea subiectivă este o parte componentă a "bunăstării", un termen de care ei sustin ca e interschimbabil, în acest context, cu "calitatea vieții". Ei definesc bunastarea subiectivă în termeni de satisfacție a vieții, masurând bunastarea subiectivă a populației din fiecare stat membru UE folosind datele trans-naționale despre satisfactia generala de viata reieșite din sondajul Eurobarometru al Uniunii Europene si date privind satisfacția în aspecte specifice ale vieții reiesite din Panoul Gospodăriilor din Comunitatea Europeană. Satisfactia de viată este de asemenea, implicit, definiția angajată de Christakopoulou si altii, în studiul lor despre bunastarea comunității în cadrul populațiilor urbane în Regatul Unit, Irlanda și Grecia. However they view well-being as a multi-dimensional concept, which they measure in terms of satisfaction with various aspects of the local community: as a place to live; as a social community; an economic community; a political community; as a personal space with psychological significance for its residents; and as a part of its city. Cu toate acestea văd bunastarea ca fiind un concept multi-dimensional, pe care îl măsoară în termeni de satisfacție cu diferite aspecte ale comunității locale: ca un loc de a trăi, ca o comunitate socială; o comunitate economică; o comunitate politică; ca un spațiu personal cu semnificație psihologică pentru rezidenții săi, și ca o parte a orașului său.
4.5 Similarly, in a study of regional well-being and exclusion within EU regions, Stewart offers no explicit definition of well-being, but describes the concept of well-being in terms of five dimensions, claiming that this definition is "widely used and accepted, although with variations". În mod similar, într-un studiu regional al bunăstării și excluziunii sociale în regiunile UE, Stewart nu oferă o definiție explicită a stării de bine, dar descrie conceptul de stare de bine în termenii a cinci dimensiuni, susținând că această definiție este "utilizată pe scară largă și acceptat, deși cu variații ". Cele cinci dimensiuni sunt: bunăstarea materială, sănătatea, educația și alfabetizarea, participarea în sfera de producție, precum și participarea în sfera socială. Stewart notes that these five dimensions also form part of the Swedish Level of Living Surveys (with the addition of four more domains), and that the indicators selected for these are broadly similar to those used in the UNDP Human Poverty Index for industrialised countries, and to common measures of social exclusion.
Stewart observă faptul că aceste cinci dimensiuni, de asemenea, fac parte din Sondajele Suedeze a Nivelului de Viață (cu un adaos de încă patru domenii), și că indicatorii folosiți în acestea sunt în mare parte similari cu cei folosiți în PNUD Indicele Sărăciei Umane pentru țări industrializate, precum și în măsuri comune de excluziune socială. În analiza lor asupra literaturii despre bunastarea copilului, Pollard si Lee au identificat cinci domenii distincte ale stării de bine: fizice, psihologice, cognitive, sociale și economice, cu fiecare domeniu acoperit de o gamă de indicatori, atât pozitivi, cât și negativi.
4.6 Lastly, the New Zealand government uses the concept of "cultural well-being", which it defines as În cele din urmă, guvernul din Noua Zeelandă utilizează conceptul de "stare de bine culturală", pe care o definește ca:
"the vitality that communities and individuals enjoy through: participation in recreation, creative and cultural activities; and the freedom to retain, interpret and express their arts, history, heritage and traditions". "vitalitatea de care comunitățile și indivizii se bucură prin: participarea la recreere, activități creative și culturale, precum și libertatea de a păstra, de a interpreta și exprima arta lor, istorie, patrimoniul și tradițiile".
4.7 It is regarded as one of four interconnected forms of well-being, the others being economic, social and environmental Este considerată ca fiind una dintre cele patru forme interconectate de stare de bine, celelalte fiind cea economică, socială și de mediu. Local authorities are asked to "integrate and balance these four types of well-being in planning and practice." Autorităților locale li se cere să "integreze și să echilibreze aceste patru tipuri de stare de bine în planificare și practică."
II.3.2. "Well-being" and "subjective well-being" "Bunăstarea" și "Bunăstarea subiectivă"
4.8 Writers who view well-being as interchangeable with QOL , sometimes differentiate between well-being – which may incorporate objective conditions – and subjective well-being, which is well-being as defined, or assessed, by individuals themselves, and which may include subjective response to objective conditions. Scriitori care văd termenul de stare de bine ca fiind interschimbabil cu calitatea vieții, fac uneori o distincție între bunastare – care poate încorpora condițiile obiective – și bunastarea subiectivă, care semnifică stare de bine așa cum e definită sau evaluată, de înșiși indivizii, și care pot include răspunsuri subiective la condiții obiective. De exemplu, Haas critică interpretarea comună a starii de bine ca pur psihologică sau emoțională – pentru unii, este sinonimă cu sănătate mintală sau "stare de bine psihologică – și susține că bunastarea "este în legătură cu toate dimensiunile vieții. Ca și satisfacția de viața, este o evaluare subiectivă. 4.9 Many authors use the terms "well-being" or "subjective well-being" without an explicit definition. Mulți autori utilizează termenii "stare de bine" sau "stare de bine subiectivă", fără o definiție explicită. Instead the types of measurements suggested, or the way in which the term is used, imply a meaning. În schimb tipurile de măsurători sugerate, sau modul în care termenul este folosit, implică un sens. Thus assessments of well-being often measure individuals' happiness or satisfaction with life. Astfel, evaluările stării de bine masoară în mod frecvent fericirea indivizilor și satisfacția de viață.For example, the Australian Unity Well-being Index is described as a "barometer of Australians' satisfaction with their lives, and life in Australia". De exemplu, Indexul Starii de Bine a unitatii Australiene este descris ca fiind "barometrul satisfacției de viată si trai în Australia a australienilor". Alți autori sugerează că bunastarea subiectivă poate fi măsurată cu ajutorul unor întrebări auto-evaluare despre" fericire "și" satisfacție de viață ". Helliwell și Putnam fac distincție între acești doi termeni, explicând că: "Generally speaking, self-ratings of 'happiness' turn out to reflect relatively short-term, situation-dependent (affective) expressions of mood, whereas self-ratings of 'life satisfaction' appear to measure longer-term, more stable (cognitive) evaluations". "în general vorbind, auto-evaluarile în studiul fericirii se dovedesc a reflecta stări pe termen relativ scurt, dependente de situatie (afective), expresii ale dispoziției, în timp ce auto-evaluările "satisfacției de viață "par să se măsoare stări pe termen mai lung, mai stabile (cognitive ) ".
4.10 Evidence from psychology studies suggests that ratings of life satisfaction/ dissatisfaction are a reasonably reliable indicator of how people feel about their lives, providing a good sense of individuals' subjective well-being. Dovezile din studiile de psihologie sugerează că evaluările de satisfacție/insatisfacție a vieții sunt un indicator destul de fiabil a modului în care oamenii se simt cu privire la viața lor, oferind o înțelegere corectă a stării de bine subiective a indivizilor. Pe această bază, economiștii au ajuns, în general, să accepte satisfacția de viață ca o măsură utilă pentru bunastarea subiectivă. However economists also accept the evidence from psychology studies that individuals' expressions of life satisfaction reflect a number of different aspects of their self-perception, related to their life opportunities and outcomes. Cu toate acestea, economiștii acceptă de asemenea, dovezi din studiile de psihologie care spun că expresia de satisfacție de viață a indivizilor reflectă o serie de aspecte diferite ale propriei percepții, legate de oportunitățile de viață a acestora și de rezultate. These may be both subjective and objective ("inner" and "outer" qualities), and the extent to which individuals value each of these may vary. Acestea pot fi atât subiective și obiective (calități interioare si exterioare), iar măsura în care fiecare din ele au valoare pentru indivizii poate varia. This is illustrated in Table 4.1. Acest lucru este ilustrat în
Tabelul 4.
Table 4.1. Tabelul 4. Four kinds of being "well" Patru tipuri de a fi "bine"
Source: Veenhoven (1988) Sursa: Veenhoven (1988
Diener și Suh propun un model de stare de bine subiectivă, care necesită măsurarea a 3 factori: satisfacția de viață, emoții plăcute și neplăcute. An individual can have high subjective well-being on one of these, but be low on the others. O persoană poate avea un nivel ridicat de stare de bine subiectivă pe unul din acești factori, dar scăzut la ceilalți.
"As the term indicates, subjective well-being is primarily concerned with the respondents' own internal judgements of well-being, rather than what policymakers, academics, or others consider important." "Așa cum termenul indică, bunastarea subiectivă este în primul rând preocupată cu evaluarea proprie(internă) a stării de bine a individului în cauză, mai degrabă decât cu ceea ce factorii politici, academicieni, sau altii considera important."
4.12 They conclude however that an accurate QOL assessment requires a combination of subjective well-being and social indicators approaches. Ei concluzionează totuși că o evaluare exactă a calității vieții necesită o combinație a celor doua abordari: cea a stării de bine subiective și cea a indicatorilor sociali.
II.4. How does well-being relate to quality of life?Care e,sndf,nsdkjfshdjkfshkjfsdfhskjm,xcn,ybhskfgskfjgiăntre iuiuBunăstare și calitatea vieții
4.13 There are competing views about the relationship between QOL and well-being. Există opinii concurente cu privire la relația dintre calitatea vieții și bunastare.
Some regard the terms as interchangeable, while others regard well-being as one component of the broader concept of QOL . Unii privesc termenii ca fiind interschimbabili, în timp ce alții privesc bunastarea ca o componentă a conceptului mai larg de calitatea a vieții. Acest lucru se reflecta în concluziile unei analize sistematice despre modelele calității vieții în relație cu sănătatea, efectuate de Tailleffer și alții, care a constatat că la cele 68 modele evaluate, conceptul de stare de bine a fost găsit în definirea calitații vieții în 27,9 / 30,9% din ele. Cu alte cuvinte, în majoritatea modelelor, bunastarea a fost considerată ca un concept legat de, dar separat de conceptul de calitate a vieții.
4.14 Economists make a clear distinction between well-being, which in their view pertains to individuals, and QOL , which they see as concerned with comparisons of welfare between individuals (through social indicators for example), an objective viewed with scepticism. Economiștii fac o distincție clară între bunastare care în opinia lor, se referă la indivizi și conceptul de calitate a vieții , care consideră că se ocupă cu comparația între bunăstarea invizilor (prin intermediul unor indicatori sociali, de exemplu), un obiectiv privit cu scepticism. Cu toate acestea modele de stare de bine subiectivă a economiștilor sunt similare cu modelele calității vieții în măsura în care bunastarea subiectivă este asociată cu o gamă de factori obiectivi, externi cu privire la viața unei persoane:
"Taken together, the now extensive subjective well-being literature in economics has convincingly demonstrated important associations between how individuals describe their level of satisfaction and observable characteristics of both themselves and the society they live in." "Luate împreună, literatura acum vastă despre bunastarea subiectivă în economie, a demonstrat în mod convingător asociații importante între modul in care indivizi descriu nivelul lor de satisfacție și caracteristici observabile atât a lor cât și a societății în care trăiesc" .
4.15 These include external characteristics of individuals, such as gender, age, family and employment status, income, education and volunteering, as well as external characteristics of the social environment in which individuals live including GDP , the quality of governance and levels of interpersonal trust (social relationships). Acestea includ caracteristici exterioare ale indivizilor, cum ar fi sexul, vârsta, situatia familiala și profesionala, veniturile, educația și voluntariatul, precum și caracteristicile exterioare ale mediului social în care indivizii traiesc, inclusiv PIB, calitatea guvernării și nivelul încrederii interpersonale (relațiile sociale). În timp ce unii experți sustin utilizarea metodelor combinate, studiile economice ale starii de bine subiective tind să se bazeze in totalitate pe analizele statistice a datelor cantitative.
Între un sfert si o treime din modelele de calitatea vieții care au utilizat conceptul de stare de bine, unele au definit-o ca stare de bine în mod explicit – Felce and Perry (1995), Naess (1999), Kahn and Juster (2002) sau implicit – Janse et al (2004)). Cu alte cuvinte, QOL și bunastarea sunt una și aceasi. Alternativ calitatea vieții este uneori asimilată cu alte concepte subiective, cum ar fi satisfacția față de viață.
4.17 Other models regard well-being as a component of QOL . Alte modele privesc bunastarea ca o componentă a calității vieții. For example, Vittersø sees the term QOL as combining both objective and subjective dimensions, which he describes as "objective well-being" and "subjective well-being". De exemplu, Vittersø vede termenul (de calitate a vieții) ca o combinatie atât a dimensiunilor subiective cat si obiective, pe care le descrie ca fiind" stare de bine obiectiva "și" stare de bine subiectivă". Subjective well-being is described as comprising "people's evaluative responses to their lives", both cognitive ("satisfaction") and emotional ("happiness"). Bunastarea subiectivă este descrisă ca fiind alcatuita din "evaluarile facute de oameni asupra vietii lor", atat cognitiv ("satisfacție") și emoțional ("fericire").
Definitia data de Schalock pentru calitatea vieții individuale conține 3 domenii asociate cu aspecte specifice ale starii de bine, sugerând că bunastarea este un factor determinant al calității vieții. Cu toate acestea, el spune de asemenea că "termenul": domeniile calității vieții "se referă la un set de factori care compun bunastarea personala." Astfel, conceptele de stare de bine și calitate a vieții sunt foarte strâns legate în modelul Schalock, dar relația exactă pare confuză.
4.19 Subjective assessment is required to evaluate well-being. O apreciere subiectivă este necesară pentru a evalua bunastarea.It would therefore seem to be separate from QOL , which is most commonly regarded as combining both subjective and objective components. S-ar părea, prin urmare, a fi separată de calitatea vieții, care este cel mai frecvent considerată ca fiind o combinatie a componentelor atât subiective și obiective. Haas descrie relația, și diferențierea dintre conceptul de calitate și conceptele conexe, cum ar fi bunastarea (menționează de asemenea satisfacția de viață, starea funcțională și starea de sănătate), ca al doilea domeniu major care necesită o analiză suplimentară în cercetarea calității vieții.S- a concluzionat că e necesar "sa se insiste pentru evidentierea diferentelor atat de fine între aceste concepte strâns legate".
Haas propune următoarele, ca un pas "din mlaștina” de definiții slabe ale calității vieții:
"First, the terms QOL , satisfaction with life, functional status, and well-being can no longer be used interchangeably. They represent different levels and aspects of the broad concept of QOL . If one chooses to focus on the subjective aspects of QOL , then it must be clear that that is what is being discussed is either 'well-being' or 'subjectively perceived QOL .' "În primul rând, termenii calitatea vieții, satisfacția față de viață, starea funcțională, și bunăstarea nu mai pot fi folosite alternativ. Ele reprezintă diferite niveluri și aspecte ale conceptului larg de calitate a vieții. Dacă cineva decide să se concentreze pe aspectele subiective ale calității vieții , atunci trebuie să fie clar că asta este ceea ce se discută fie "bunastarea" sau " calitatea percepută subiectiv." For those who choose to focus on objective indicators of QOL , it must be clearly identified as either 'functional status' or 'objectively perceived QOL .' Pentru cei care aleg să se concentreze pe indicatori obiectivi de calitate , acesta trebuie să fie clar identificat ca "statut funcțional" sau " calitate a vieții percepută obiectiv." Those who study satisfaction with life must either clearly state that as the purpose of their investigation or make it clear that they are interested in studying an aspect of well-being or subjectively perceived QOL . Those who claim to be reporting on QOL must provide evidence of subjective and objective indicators. If they do not, they should acknowledge that a particular aspect of QOL is being addressed." Cei care studiaza satisfacția fata de viața trebuie să declare în mod clar că asta este scopul investigatiilor lor sau sa faca clar că sunt interesați de studierea unui aspect al starii de bine sau calitetea vieții percepută subiectiv. Cei care pretind ca fac rapoarte privind calitatea, trebuie să facă dovada prin indicatori subiectivi și obiectivi. Dacă nu fac asta, ar trebui să recunoască faptul că un anumit aspect al calității vieții este abordat. ”
Contribuția sportului la calitatea vieții și bunăstare
Relația dintre calitatea vieții, bunăstare și sport a fost studiată mult prea puțin în literatura de speciaitate de aceea printre sursele de cercetare se numără și agenții de sport precum ”Sport Anglia”, care are o secțiune specifică în baza de date de cercetare „valoarea monitorizarii sportului asupra sănătății (fizice și psihice) și asupra bunăstării. Chiar dacă aproape tot ceea ce considerăm a fi sport implică exerciții fizice nu orice exercițiu fizic poate fi numit sport .
Așa cum am concluzionat mai devreme, nu există o definiție comună, interdisciplinară, a conceptului de calitate a vietii și, după cum am menționat deja, de multe ori termenul este alternat cu cel de calitatea vieții raportata la sănătate. Majoritatea studiilor actuale sunt despre starea psihologică și sunt axate pe aspecte legate de controlul sau stoparea problemelor de sanatate. Ceea ce este izbitor în literatura de specialitate este că (cu excepțiile discutate mai jos) încercările de definire a calității vieții ca si bunastării sunt putine sau chiar inexistente. Există o presupunere că termenii sunt cunoscuți și înțeleși și/sau că metodele de măsurare oferă o definiție implicită.
În literatura de specialitate se susține că, calitatea, este legată, pe de o parte, de bunăstarea subiectivă "legată de prezenta stare afectivă și emoțională"(Rojas R.) și, pe de altă parte, de satisfacția de viață „în legatura cu trecutul, așteptările cu privire la viitor și obiectivele atinse"(Rojas R.), dar de cele mai multe ori studiile se concentreaza pe anumite stări psihologice: anxietate, depresie, dispozitii schimbatoare etc. Termenul de calitatea vieții prin prisma sănătatii este folosit în aceste studii făcând referire la problemele legate de sănătate – spre deosebire de aspectele mai cuprinzatoare ale calității vieții. Pentru Biddle, calitatea vieții prin prisma sănătății este considerată ca fiind subiectivă, axata pe propria masurare a pacientului/respondetului a sănătății lui.
Rejeski și Mihalko oferă o discuție detaliată cu privire la definițiile calității vieții. Revizuind literatura de de specialitate ce tratează educația fizică și sportul autorii ajung la concluzia că există o lipsă de coerență în utilizarea termenului, "calitatea vieții". Ei examinează diferitele aplicații ale termenului în psihologie unde calitatea vieții este definită ca ”fiind o apreciere conștientă cognitivă, a satisfacției în raport cu viața a unei persoane”. Aceasta este masurată cu ajutorul unor instrumente psihologice de masură recunoscute cum ar fi Scala satisfactiei fata de viata (SWLS – Satisfaction With Life Scales). În critica lor, cercetatorii favoarizează definiția dată de psihologie ca fiind "singura definiție potrivită pentru a aduce termenul de calitate la nivelul de construct psihologic ", dar au subliniat faptul că integrarea în diferite domenii de studiu este imposibilă din cauza utilizării inconsecvente a termenilor. Acestea subliniază diferențele de abordări metodologice – unele dintre ele folosind SWLS iar altele alți indici, cum ar fi ”Indexul de satisfacție a vieții ” sau Scala satisfactiei fata de viata a vârstnicilor . Concluzia inevitabilă este faptul că lipsa de definiții precise duce la o serie de abordări, cu o inconsecvență în metode si măsuratori care la rândul său fac comparațiile problematice.
Autorii, de asemenea, analizează modul în care termenul de calitate a vieții este folosit în literatura de specialitate privind procesul îmbătrânirii și exploreză modul în care este folosit ca un termen umbrelă pentru a descrie o serie de rezultatele dorite. Ei îl citează pe Stewart și King care identifică două rezultate importante pentru calitatea vieții la adulții în vârstă: de funcționare și de bunăstare. Primul rezultat este legat în principal de abilități fizice în timp în timp ce acesta din urmă este legat de bunăstarea emotională, conceptul de sine și percepțiile globale. Asa cum indica articolul aceasta se apropie foarte tare de modul în care e folosit termenul de calitatea vietii care este masurat, într-un numar mare de studii, cu ajutorul unui instrument numit SF-36. Acesta este un indicator generic a starii de sanatate bazat pe informatii din doua domenii mari, si anume a sanatatii fizice si a celei psihice.
Studiile despre exercitiul fizic, calitatea vietii și bunastare se împart în mare in urmatoarele categorii:
– Analize despre literatura scrisa în domeniul beneficiilor psihice aduse de exercitiul fizic sau de interventiile specifice.
– Sondaje facute pe populatie în legatură cu exercitiul fizic si sanatatea mentala inclusiv studii longitudinale
– Sondaje in cadrul unor grupuri specifice din populatie
– Munca experimentala cu grupuri mai mici (de obicei) care urmaresc conditii particulare sau boli, de exemplu: exercitiul fizic si virusul HIV, pacienti cu scleroza multipla si exercitiul fizic, participarea la Jocurile de Transplant Cardiac si un program de inot pentru copiii cu astm.
Tabelul nr.5 Studii privind relația dintre exercițiul fizic și calitatea vieții
Metodele
După cum s- a afirmat mai sus, lipsa unei definiții unice a calitații vieții împreună cu abordări diferite adoptate în diferite discipline, înseamnă că abordările metodologice sunt, de asemenea, variate. Acestea includ:
Măsurarea de aptitudini fizice și condiții fiziologice (uneori specifice bolii, cum ar fi scleroza multiplă sau HIV);
Auto-anchete finalizate pentru a atesta starea de spirit a statelor, sentimentul de bunăstare sau de vedere al calității vieții – aceste studii folosesc instrumente psihologice, de SWLS exemplu, cum sa discutat mai sus;
Interviuri aprofundate;· Random controlled trials;
Studii de control randomizat Survey of participants drawn in some cases from the population at large (using sampling methods) but often from specific groups (such as college students)
Comentariile sistematice ridică o serie de aspecte cu privire la metode și abordări. De exemplu, Scully și colaboratorii, în revizuirea relației între activitatea fizică și psihologică a bunăstării, concluzionează că există trei motive principale pentru care nu se poate ajunge la o concluzie deinitivă.Acestea pot fi rezumate astfel:
Baza de cercetare este "subțire": lipsa datelor empirice;
It is not clear how psychological and physiological variables interact to produce the result; andNu este clar cum variabilele psihologice și fiziologice interacționează pentru a produce rezultatul.
Mecanismele primare care stau la baza relației dintre exerciții fizice și bunăstarea psihică rămân prost înțeles.
În urma stiudiului literaturii de specialitate Biddle și colaboratorii s-au axat stabilirea legăturii dintre exercițiul fizic și calitatea vieții si bunăstarii având în vedere și cercetările făcute de autoritațile de sănătate scoțiene direct interesate de legătura dintre sport și calitatea vieți.
· Cu toate acestea din nou, autori susțin că există lacune în cercetare – în mod special în ceea ce privește punerea în aplicare și impactul exercițiilor fizice pe termen scurt și pe termen lung ; diferențele de auto-generate de activitate și că, pe care se bazează pe facilități; efectele sociale ale exercițiilor și stării de bine fiind și relația cu eficacitate de sine. Ei, de asemenea, punctul de la o lipsă de analiză a rentabilității activității fizice ca un tratament pentru boli psihice.
Analiză de articole bazate pe cercetare primară
Edwards și colaboratorii , în studierea relației dintre sănătatea mintală și diverse tipuri de exerciții fizice (hockey și activități de sănătate realizate în diferite cluburi sportive), a constatat că participarea la activitatea fizică , promovează calitatea vieții și a bunăstării în comparație cu grupul de control: studenți care nu practică exercițiul fizic . În acest caz, a dezvoltat o scară de măsurare a calității vieții prin combinarea a două abordări existente prin Ryff și Fox. Ei preiau de la Ryff cele șase dimensiuni ale bunăstării psihologice: acceptarea de sine, relații pozitive cu ceilalți, autonomie, stăpânirea mediului înconjurător, scop în viață și creșterea economică personală. Cercetările lui , Fox susțin că auto-percepția fizică strâns este legat de stima de sine, bunăstare și sănătate .Percepția propriului profil fizic dezvoltat de Fox se împarte în cinci categorii: competența de sport, condiția fizică, atractivitatea corpului, forța fizică, și valoare fizică în sine.Rezultatele cercetărilor au arătat o compatibilitate între metodele de măsurare….
Hills și Argyle au efectuat un studiu comparativ al starilor pozitive generate de patru activități comune de petrecere a timpului liber: Sport / exercițiu, muzică, biserică si vizionarea telenovelelor. Studiului a fost parte a unui proiect privind personalitatea și măsurarea fericirii ca parte a Proiectului Oxford de măsurare a fericirii. Una dintre întrebări a fost : "Există o diferență între cei care își petrec timpul liber prin diferite activități și cei care nu au activități în timpul liber?" Studiul a analizat, de asemenea, la gama "dimensiunilor" de fericire și diferitele aspecte ale fericirii generate de participarea la diferite activități de petrecere a timpului liber. 275 de participanți în vârstă de 18 – 82 au fost invitați pentru a indica intensitatea sentimentelelor personale pozitive pentru elementele celor patru măsuri concepute pentru a fi reprezentantive pentru fiecare activitate.
S-a constatat că fiecare activitate a fost o sursă importantă de stare pozitivă.Factor analysis of the measures showed that they each contained a strong social component, as well as a factor characteristic of each activity. Măsurile au arătat că fiecare dintre activități conținea o puternică componentă socială, ca factor caracteristic pentru fiecare activitate. Using the Oxford Happiness Inventory ( OHI ) as a measure of happiness, only sport/exercise appeared to result in increased happiness, and the authors explain the reasons for this in terms of the several components of the OHI . Folosind Inventarul de fericire Oxford (OHI) ca o metodă de măsurare a fericirii, singurul sportul / exercițiul fizic ca un ascendant al fericirii , iar autorii explica motivele pentru aceasta în termeni de mai multe componente ale OHI. The significance of this particular study is that it does attempt to compare engagement in different types of cultural and sporting activities. Semnificația acestui studiu special, este faptul că nu încearcă să compare angajarea în diferite tipuri de activități culturale și sportive. However, while the results suggest that simply being involved does contribute to feelings of happiness, the difference between different activities is, arguably, related to the methods and may also be linked, as the paper goes on to argue, to differences in personality.
O altă abordare pentru cercetarea legăturii dintre exercițiu fizic și a bunăstare o întâlnim într-un studiu de Currie și Develin în New South Wales, Australia. Studiul urmărește beneficiile pentru mame în participarea la PRAM grupuri de mers pe jos. În acest caz, cercetatorii au efectuat un sondaj telefonic pe o populație de 450 de mame cu copii în vârstă de la naștere până la 5 ani pentru a identifica nivelurile de exercițiu în grup; avantajele percepute ale mersului pe jos PRAM, precum și barierele din calea întreprinderii acest tip de activitate. Further research with focus groups involving a total of 50 mothers identified more precisely the barriers to participation and issues around postnatal depression and exercise. Cercetările ulterioare au continuat, cu focus-grupuri care au implicat un număr total de 50 de mame și au dus la o identificate mai exactă a obstacolelor din calea participării la activitățile și problemele depresiei postnatale și exerciții fizice. While the survey found that 87% believed that pram walking could benefit mothers with postnatal depression, the focus groups expressed less confidence in the programme's ability to do so and explored issues of stigma and the need for targeted promotion. În timp ce ancheta a constatat că 87% credeau că mersul pe jos ar putea fi benefic pentru mame cu depresie post-natala, focus grupurile au exprimat mai puțin încrederea în capacitatea programului de a face acest lucru și problemele explorate ale stigmatizării și nevoia de promovare orientate.
În timp ce autorii recunosc că există limite privind utilitatea datelor auto-raportate obținute prin intermediul acestui tip de sondaj, ei pun în discutie, făcând referire la Tone (1997), faptul că amestecul surselor de date calitative cu cele cantitative este “o metodă adecvată de evaluare a inițiativelor de promovare a sănătății în complexitatea ei". Poate fi deasemenea pusă în discutie utilitatea unei asemenea abordari pentru dezvoltarea metodelor în acest domeniu și vom reveni la acest subiect mai jos.
Studiu l lui Fisher, care de aceasta data a urmărit beneficiile comunității, a evaluat efectele unui program comunitar de mers pe jos(plimbat), program care vizează rezidenți în vârstă (vârsta de 65 ani și peste) în Portland, Oregon. Acest studiu a atras 582 rezidenți în 56 cartiere din oraș. Jumătate din populația cartierului a luat parte la” activități de mers pe jos, în grup, conduse de un leader " pe o perioadă de șase luni; iar cealaltă jumătate a comunității a avut rolul de grup de control și a primit informații despre beneficiile asupra sănătății a exercițiilor fizice.
Studiul a măsurat scoruri pentru starea fizica, mentala și satisfacția fata de viața și, ca o măsură secundară, cantitatea de activitate de mers pe jos în cartiere. Au fost înregistrate îmbunatiri ca rezultat al acestui experiment. Autorii susțin că în timp ce studiul lor "a arătat o îmbunătățire semnificativă a calității vieții din punct de vedere al funcționării fizice, a bunastarii mentale și a satisfacției de viață în rândul cartierelor participante", au fost anumite limitari în interpretare. După cum ei subliniază, studiul a acoperit doar o singură grupă de vîrstă (adică cei în vârstă de peste 65 ani), și indicatorii calității vieții nu au luat în calcul factorii de mediu, cum ar fi calitatea aerului și estetica împrejurimilor/cartierului.
Ei de asemenea sugerează că 56 de cartiere ar putea fi un număr prea mic și ca a existat o rată de uzură de 24%, ceea ce face unele aspecte ale analizei foarte dificilă. După cum spun ei, "susținerea socială a membrilor grupului, sentimentele de apartenență, precum și atenția personalizată a liderilor în activitatea de mers pe jos" sunt factori care ar fi putut influența rezultatele.
În loc de concluzii
În intreaga literatura de specialitate s-a menținut o poziție comună a cercetătorilor prin care s-a considerat că exercițiu fizic este bun pentru sănătatea fizică și joaca un rol cheie în abordarea problemelor de sănătate legate, de exemplu, de problemele coronariene, unele forme de cancer și de diabet de tip II. Alte analize anterioare realizate pentru « Sport Scoția» susțin că există, de asemenea, o asociere între exerciții fizice și îmbunătățirea sănătății mintale. Similar Mutrie punctează o legătură de cauzalitate între exercițiul fizic și reducerea depresiei si vede practicarea sportului ca o formă de tratament al depresiei. Cercetările lui Biddle și a colaboratorilor indică faptul că există o relație între exercițiu și reducerea anxietatii de tip scăzut/moderată, formarea unei stari de spirit pozitive, și creșterea respectului de sine și a funcției cognitive.
Pe baza constatărilor lor, Alfermann și Stoll susțin că exercițiu este una, dar nu singura strategie pentru a îmbunătăți sănătatea mintală. Acest lucru subliniază o problemă-cheie: faptul că cauzalitatea, și direcția de cauzalitate, nu este întotdeauna clară. Dacă acceptăm că exercițiul este un element cheie al sportului și ca bunăstarea/ confortul psihic (reducerea depresiei si a anxietati) este un element cheie al calității vieții , atunci se poate afirma că sportul are un rol important de jucat în promovarea calității vieții. .Bineînțeles bunastarea/comfortul psihic este doar una din dimensiunile calității vieții. Contribuția exercițiului fizic in alte domenii ale calității vieții este prea puțin abordată de literatura de specialitate. Alte probleme neglijate de literatura se referă la natura exactă a oricărei legături de cauzalitate, de “cum si unde” cele doua aspecte: sportul si exercitiul fizic, se intalnesc.
Studii axate pe sport:
· Tabelul 6. Studii legate de sport și calitatea vieții
Una din primele lucrari ale lui Snyder și Spreitzer a examinat relația dintre participarea la activitățile sportive si bunastarea psihologica la adulți (bazat pe un chestionar de auto-completare trimis la un eșantion de gospodării în Ohio). Acest studiu face legătura între sport și alte activități volunatre si de agrement și include vizionarea emisiunilor, transmisiilor sportive, precum și participarea la diferite sporturi. Rezultatele sprijină teza că există o relație pozitivă între practicarea sportului și bunastarea/comfortul psihic. Autorii reflecta asupra faptului că participarea în activități sportive oferă o funcție purificatoare care, după cum subliniaza ei, își are rădăcinile în modul de înțelegere a filozofilor greci antici a efectului de teatru, sub formă de tragedie, asupra unei audiențe.
Pornind de la cercetările lui Csikszentmihalyi (1982), Wankel, și Berger revizuiesc dovezile de cercetare pentru a crea un model de valori sportive si analizeaza rezultatele studiului din aceasta perspectiva. Cele patru domenii explorate sunt placerea personală, dezvoltarea personală, armonia socială și schimbarea socială. Ei susțin că există dovezi că plăcerea personală sau "distracția" sunt derivate ale participării la un sport, în anumite condiții – una din cele mai importante fiind dezvoltarea și testarea competențelor, provocarea rămânând intrinsecă .Taylor se întreabă până unde "autoeficiența", și alți factori sociali au efect asupra anxietătii – reducerea efectelor exercițiilor fizice este o problemă ridicată de Taylor. El susține că puține studii au fost întreprinse în problema "competenței percepute, a stabilirii scopului ,a feedback-ului primit ,și a concentrării atenției " în realizarea exercițiului fizic.
Implicarea pozitivă a adulților este, de asemenea, percepută ca un factor important în beneficiile psihologice și sociale a sportului. Cu toate acestea, cercetarea are unele limitări/limite. For example, there is little or no work on adult involvement in sport. Spre exemplu, există foarte puține studii cu privire la implicarea adulților în sport. And again the issue of causality is raised: how do we know that it is sport that is making the difference? Și din nou se ridică problema de cauzalitate: Cum știm că sportul este cel care face diferenta? Taylor argues that there is a need to investigate further "how separate enjoyment interludes relate to the overall quality of life".
În ceea ce privește legătura dintre sport și dezvoltarea personală, Wankel și Berger au revizuit literatura de specialitate cu privire la bunăstarea psihologică și se uită la efectul exercițiilor fizice de reducere a anxietății și depresiei. As we have seen, this subject is also covered in the exercise literature. Autorii subliniază lipsa generală de cercetare în acest domeniu și lipsa de dovezi cu privire la cauzalitatea, în special.
În cele din urmă, la revizuirea legăturii între integrarea socială și sport, autorii afirmă că, în ciuda credinței "larg răspândită că sportul are o valoare pozitivă atât pentru individ și societate […] există puține dovezi empirice". Ei fac referință la un studiu (Segrave 1983) cu privire la relația dintre delincvență și implicarea atletică, care argumentează că legătura statistică între sport și o scădere a delincvenței nu este dovedită De asemenea, scot în evidență modelele negative de sportive – în ceea ce privește, de exemplu, agresiunea și a consumul de droguri – și ajung la concluzia că, deși de mult a fost scris despre beneficiile sociale ale sportului, impactul a fost sub cercetate. They reach a similar conclusion on social change – as seen by examining socialisation, social integration and social mobility. Ei ajung la o concluzie similară cu privire la schimbările sociale – așa cum se vede prin examinarea socializării, integrării sociale și de mobilitate socială. În timp ce sportul poate avea într-adevăr, un impact asupra acestor domenii, din nou, dovezile lipsesc. În concluzie, autorii susțin pentru cercetare mai multe studii longitudinale cu privire la beneficiile fizice, psihologice și sociale a sportului.
Lucrări mai recente efectuate în Noua Zeelandă, se axează din nou pe zona de psihologie. Chalip and Thomas reviewed the research on sport and psychology, specifically linking it with policy implementation. Chalip și Thomas au revizuit cercetările privind sportul și psihologia, în special punerea în aplicare a politicilor propuse. Prima cercetare se referă la implicarea tinerilor în sport și relația dintre auto-gestionare a activității sportive și motivația de a participa. Acest studiu a implicat un studiu calitativ al adolescenților care au stabilit și urmat un centru sportiv . Bazată pe interviuri cu comitetul de adolescenți, cercetare a a concluzionat că nu este vorba despre sportul în sine la fel de mult ca și posibilitatea de a controla zona lor de activitate ;ceea ce atrage tinerii, în primul rând.The authors argue for greater involvement of young people in the decision-making and day-to-day management of sports and leisure facilities. Autorii susțin pentru o mai mare implicare a tinerilor în luarea deciziilor și de zi cu gestionarea curentă a sportive și recreative. Un sondaj efectuat de Chalip și colaboratorii pe un eșantion de 700 de locuitori din orasul Hamilton, North Island, a examinat motivațiile și beneficiile de participare în sport și recreere. Relaxarea, contactul social și plăcerea intrinsecă s-au aflat în topul listei de "modalități de recreere" înainte de activitatea fizică. Acest lucru a fost comparat cu un studiu al studenților de la universitate. In this group social contact and emotional release are given as important benefits – although enhancement of fitness and health came top of the list.În acest grup contactul social și deconectarea emoțională sunt date ca beneficii importante . Chalip și colaboratorii , de asemenea, au examinat relația dintre forța de muncă (a imigranților) și sport. They argued that engagement in sport can provide social support, in other words sport can help immigrants establish (new) social networks. Ei au susținut că implicarea în sport poate oferi sprijin social, cu alte cuvinte sportul poat ajuta imigranți în stabilirea (noilor) rețele sociale.
Susținând că o stare de bine a este îmbunătățită prin participarea la activitați de recreere prin sport, autorii, au subliniat faptul că existența unor baze sportive pe cont propriu este insuficientă. Ei au identificat necesitatea de a structura activități pentru a sporii participanțiilor , sentiment de auto-eficacitate de , a crea experiențe pozitive și să încurajeze progresul. Cu toate acestea s-au întors din nou la rolul sportului ca o modalitate de a construi prietenie și rețelele sociale, care aparțin și identitatea – un rol care ar putea fi, de asemenea, a pledat pentru alte activități culturale și de petrecere a timpului liber.
Rolul sportului în sprijinirea bunăstării în comunitate a fost explorat într-un studiu întreprins de Townsend et al în Australia rurală. Studiul a avut ca punct de plecare înregistrarea unei sănătăți relativ precare în zonele rurale, în comparație cu cei ce locuiesc în oraș și a recunoscut o legătură pozitivă între activitatea fizică și sănătate. Autorii au investigat legăturile între activitatea fizică și sănătatea / bunăstare în zonele rurale, cu referire în special la literatura de specialitate privind capitalul social.
Obiectivele studiului au fost:
· de a stabili amploarea și natura implicării comunității în , asociații sportive și grupuri de activitatea fizică în cadrul comunităților selectate;
· de a evalua percepția locuitorilor ,de măsura în care participarea la asociații sportive și grupuri de activitate fizică contribuie la individuale și bunăstarea socială și individuală .
Acesta a fost un studiu calitativ bazat pe interviuri față în față cu un eșantion de persoane a două orașe mici (23 într-unul și 20 în altul). Interviurile semi-structurate au acoperit o gamă largă de probleme, inclusiv participarea în sport, schimbări în organizațiile sportive ale comunității locale și influența acestor organizații asupra comunității. Din răspunsuri cercetatorii au concluzionat că organizațiile sportive au un rol important de jucat în, sănătatea "fizică, mentală și socială"și bunăstarea rurală și orașele mici sunt vitale pentru durabilitatea acestor comunități. Cu toate acestea, cercetarea nu a încercat să răspundă la întrebarea "cum?" În ce fel de sport contribuie la sănătatea și bunăstarea unei comunități, și dacă există alte intervenții, care ar putea avea efecte similare?
Cook și Ledger a avut o abordare diferită în studiul lor de "5 ritmuri de dans"și a efectelor asupra bunăstarii mintale a unui grup de femei din Marea Britanie. (Dansul este considerat sport ca parte a curriculum-ului național, acesta este motivul pentru acest studiu este inclus aici, mai degrabă decât cu studii culturale).. Cercetatorii au folosit în abordarea problemei un proiect de cercetare "participativă". Ei au recrutat nouăsprezece femei în total, pentru a participa la 4 ateliere de dans de ”5 Ritmuri de dans”.. După cum sugerează denumirea aceasta este o forma de dans, care încorporează cinci forme diferite de mișcare. 90% din participanți au avut o problemă de sănătate mintală în trecut și 74% au avut o problemă de sănătate mintală curentă sau de distres.
În timp ce workshop-urile nu au fost direcționate în orice grup special, sa precizat în prealabil că atelierul nu era potrivit pentru oameni "care nu a putut în acest moment își asume responsabilitatea pentru asigurarea bunăstării lor".
Profesori pregatiti, mai degrabă decât terapeuți au condus ateliere de lucru, deoarece acest lucru nu a fost în mod special un proiect de terapie prin dans. Participanții au completate chestionare și jurnale și au participat la interviuri pereche peer, focus grupuri și discuții în grup. Prin datele calitative s-a stabilit că ateliere ca au avut efectele specifice asupra sănătății mentale și emoționale asupra bunăstării participanților, iar participanții au trăit un sentiment autentic de progres. Au fost, de asemenea, acumulate și beneficii fizice în urma exercițiului. Deși nu a fost văzut ca o formă de terapie, dansul a fost privit ca un instrument, pe care participanții l-au utilizat pentru a cîștiga o stare de bine și de a avea grijă de ei înșiși .
The use of participatory research marks this study out from others in this review and a larger study might help to confirm the outcomes. Echipa de cercetare admite că așteptările participanților ar putea avea, de asemenea, un rol în rezultatele studiului.
Din literatura de specialitate privind sportul și exercițiul fizic reies următoarele concluzii :
· Cercetările cu privire la contribuția sportului, calitatea vieții și bunăstare sunt în număr foarte redus. Cele mai multe cercetări existente se referă la exercițiul fizic, dar și în acest domeniu există multe lacune și limite specifice.
· In conformitate cu literatura de sport existentă nu există o definiție generală a calității vieții și bunăstării. Această lipsă de claritate și coerență conceptuală a condus la o inconsecventă a abordărilor metodologice, cu obiecte de măsurare foarte diverse și, ulterior, o lipsă de comparabilitate între studii.
· Un număr mare de studii în derulare sunt în zona de psihologie iar conceptualizarea și metodele de cercetare sunt, prin urmare, în concordanță cu disciplina.
· Rezultatele cercetării indică o asociere între aspectele mentale / psihologice ale bunăstării, cum ar fi reducerea depresiei si anxietății, precum și promovarea respectului de sine .Dde asemenea, pot exista legături între practicarea exercițiului și alte aspecte ale sănătății mentale. Cu toate acestea, nu există probe suficiente pentru a confirma o relație de cauzalitate. De asemenea, există un consens în literatura de specialitate cu privire la asocierea pozitivă între exercițiul fizic și starea de sănătate fizică.
Câteva dintre studii, au subliniat probabilitatea mai multor variabile care contribuie la cauzalitate, și au indicat că exercițiile fizice sau paracticarea unui sport pot juca un rol important în combinație cu alți factori sociali, de exemplu ajutor social, prietenie și identitatea colectivă dobândită in cadrul unui grup sportiv… Mai multe studii longitudinale aduc argumente pentru a ajuta la explorarea acestui aspect în continuare, și pentru a permite rezultatelor de participare să iasă pe o perioadă de timp mai lung.
· În literatura de specialitate de sport (spre deosebire de literatura de exercițiu fizic ), există un caz mai larg pentru a face legătura între participarea la activitățile sportive și a rezultatelor, cum ar fi dezvoltarea personală, de integrare socială, asistență socială, și bunăstare.However, overall, there is neither the empirical evidence to support a causal link nor to help us understand how sports participation, working with other processes, might lead to these outcomes, or whether participation in other types of leisure activity might produce the same type of outcome.
Capitolul III.
Metode și tehnici de cercetare utilizate în cercetarea socială
III.1. Definirea metodologiei
Prin metodologie înțelegem o disciplină general în care se dezvoltă modalitățile de realizare a cunoșterii științifice și privește ansamblul elemntelor care intervin în cercetarea vieții sociale.
În zilele noastre se conferă metodologiei statutul de ramură a filosofiei științei strâns legate de epistemologie, deși încă nu se poate vorbi de o metodologie general. Există doar metodologii particulare, cum este și metodologie cercetării sociologice (L. Vlăsceanu, 1993).
Metodologia cercetării sociologice cuprinde definirea adecvată a domeniului studiat o serie de principia și reguli de desfășurare a investigațiilor instrumentarul de lucru pentru culegerea și analiza datelor, criteria de certificare a calității rezultatelor, strtegiile explicației și construcției teoretice, integrarea teoriilor particulare în teorii mai generale, precum și trecerea la reflecția filosofică.
În accepție restrânsă metodologia face trimitere la tehnicile și strategiile angajate în manipularea datelor fără a se pune problemele validității și ale adecvării cercetării (D. Jary, 1991).
Termenul metodă se folosește în practica sociologică pentru orice element care prescrie un mod de a acționa în efectuarea unei cercetări, astfel metoda, poate desemna o procedură relative simplă de lucru dar și elemente mai generale, inclusive cele de tipul strategie de cercetare sau chiar cercetarea ca atare. Distincția dintre metodă și tehnică e în primul rând de ierarhizare, metoda fiind mai complex decât tehnica, și poate cuprinde mai multe tehnici. Observația, experimentul, ancheta, interviul și analiza documentară sunt câteva metode utilizate în cercetarea sociologică. După tipologie metodele de cercetare sunt calitative și cantitative.
În continuare pentru atingerea obierctivelor propuse o să descriem metodele utilizate cel mai des în cercetarea socială și implicit lucrarea de față.
III.2. Metoda cantitativă
III.2.1. Ancheta de teren
Ancheta față în față (face to face) presupune abordarea subiecților la domiciliul acestora de către un operator de teren (sau operator de interviu). Subiecții sunt rugați să răspundă chestionarului și sunt informați de către operator în legătură cu statutul de anonimitate și de modul de utilizare și prelucrare a datelor, precum și importanța cooperării și sincerității lor, în vederea obținerii unui consimțământ informat. În cazul acceptului, operatorul citește întrebările din chestionar și variantele de răspuns aferente, respectând instrucțiunile, după care notează în mod fidel și corespunzător răspunsurile subiectului.
Chestionarul aplicat în teren rămâne tehnica de colectare a datelor care se bucură de cea mai mare încredere. În acest caz, este imperativ ca cel care colectează datele să dispună de operatori foarte bine pregătiți și instruiți, care să respecte cu strictețe regulile metodologice de aplicare a chestionarului. Principalele avantaje ale acestei metode:
gradul de reprezentativitate a eșantionului relativ ridicat;
se poate ajunge la subiecți dificil de abordat prin alte metode (CATI, CAPI, chestionar on-line etc.);
selecția subiecților se poate realiza prin cote (metodologie de selecție a respondenților direct de către operatorul de teren, prin respectarea unor indicații date de către cercetător);
III.2.2. Ancheta telefonică (CATI)
Metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing) se referă la aplicarea chestionarului prin telefon. În acest caz, operatorul citește întrebările și variantele de răspuns subiectului, iar apoi introduce într-un soft specializat răspunsurile acestuia.
Principiile metodologice care sunt utilizate în cazul acestei modalități de realizare a anchetei sunt, în principal, cele descrise anterior, în cazul anchetei de teren. Diferența fundamentală o reprezintă aplicarea telefonică a chestionarelor, spre deosebire de aplicarea face to face realizată în teren.
Avantajele principale pentru utilizarea acestei metode sunt:
timpul mai scurt de colectare a datelor,
posibilitatea de a monitoriza operatorii în timp real și reducerii erorilor cauzate de completarea chestionarului
eliminarea totală a celor cauzate de introducerea datelor în formatul bazei de date, datorită softului de introducere și supravegherii permanente.
Posibilitatea realizării de eșantioane mari în timp extreme de redus.
Costurile cu mult reduse față de toate celelalte metode de teren.
III.2.3. Instrumente de cercetare utilizate în metoda cantitativă
Chestionarul
Pentru construirea chestionarului, trebuie întâi explicitate întrebările de cercetare. A nu se confunda, în cazul de față, întrebările din chestionar cu întrebarea sau întrebările de cercetare. Cele din urmă reprezintă, de fapt, ipotezele studiului, sau ceea ce dorim să aflăm prin cercetarea pe care o derulăm. Acestea trebuie, întâi de toate, despărțite în dimensiuni, iar dimensiunile vor fi, ulterior, explicate prin mai mulți indicatori. Obținem, astfel, o serie de elemente cu un caracter foarte specific. Acești indicatori vor fi transformați în variabile (sau întrebări). Măsura unui indicator poate fi dată de una sau mai multe întrebări. În practică, se obișnuiește testarea unui indicator prin mai multe variabile, fie construite pe diferite niveluri de intensitate, fie prin întrebări de control, care oferă o măsură a consistenței răspunsurilor, precum și a efectelor de distorsiune cauzate de construcția chestionarului (în special ordinea întrebărilor).
Odată având indicatorii și primele variante ale întrebărilor, recurgem la formularea acestora. Este foarte important de menționat că întrebarea este formată nu numai din enunțul interogativ, ci și din variantele de răspuns. Enunțul trebuie formulat clar, evitând orice sursă de ambiguitate, precum o formulare complicată sau folosirea paronimelor și a omonimelor. Trebuie evitate formulările pretențioase sau utilizarea unor termeni mai dificil de înțeles. Ne asigurăm, așadar, că întrebarea poate fi înțeleasă de oricine, în orice context, respectiv să eliminăm posibilitatea ca doi respondenți să înțeleagă în două moduri diferite sensul întrebării. Un alt aspect foarte important în formularea întrebării este că aceasta trebuie să fie non-directivă, să nu sugereze răspunsurile sau să indice un răspuns dezirabil. Cercetătorul trebuie să se distanțeze de instrument, iar acest lucru se poate realiza doar prin obiectivarea formulărilor.
III.2.4. Eșantionarea stratificată
Eșantionarea se realizează atunci când populația studiată este prea mare pentru a o putea studia integral. În acest caz, recurgem la extragerea unui eșantion din întregul populației, pe care îl vom considera reprezentativ (în anumite limite). Pentru a asigura reprezentativitatea eșantionului, structura acestuia trebuie să fie similară cu cea a populației din care este extras. Este vorba despre acele caracteristici fundamentale care, din experiență, știm că pot avea o influență asupra opiniilor. Printre cele mai utilizate în practică sunt genderul, etnia, regiunea geografică, numărul de ani de școală (educația), vârsta, mediul de rezidență etc. Pot fi luate în considerare și alte caracteristici, în funcție de particularitățile temei de cercetare sau a populației vizate. De regulă, caracteristicile alese sunt strâns legate atât de tema, cât și de obiectivul cercetării (se selectează acele variabile socio-demografice sau de altă natură pe care le considerăm „responsabile” pentru modul în care variază opiniile subiecților). După stabilirea variabilelor din populație pe care le considerăm relevante pentru specificul cercetării, vom realiza o eșantionare aleatoare pe straturi, astfel încât, în final, eșantionul va prezenta o distribuție a acestor variabile similară cu distribuția lor în întreaga populație.
Eșantionul este considerat valid dacă îndeplinește două condiții: un nivel de încredere cât mai ridicat (în practică, se acceptă un nivel de încredere global de 95%) și o marjă de eroare cât mai scăzută (nu există în acest caz o valoare standardizată ca prag în metodologie, dar în practică se încearcă păstrarea ei în jurul a ± 3%).
III.2.5. Eșantioane panel vs. eșantioane independente
Eșantioanele panel (sau fixe) reprezintă eșantioane supuse unor investigații repetate, utilizând același chestionar sau unul foarte apropiat ca formă și conținut. Scopul utilizării eșantioanelor panel este de a măsura schimbările de atitudine, de comportament sau de opinie în cadrul unei aceleiași populații.
Principalul avantaj al utilizării unui eșantion panel îl reprezintă faptul că identificăm evoluția unor indicatori nu numai din punct de vedere structural (la nivel de eșantion), ci și la nivelul indivizilor (ale tipurilor de indivizi). În contextul în care campania de informare și conștientizare nu se adresează unor grupuri izolate din populațiile țintă, considerăm că nu este necesară utilizarea unui eșantion panel, deoarece dezavantajele ar fi mai mari decât în cazul utilizării eșantioanelor independente.
Utilizarea eșantioanelor de tip panel ridică o serie de dificultăți majore: la fiecare investigație, vor exista ieșiri din eșantion, astfel că, pentru păstrarea mărimii eșantionului în limite acceptabile, trebuie recurs la reîmprospătarea acestuia cu indivizi noi, similari din punct de vedere al variabilelor utilizate în eșantionare, cu cei care ies din populația investigată. Pierdem, în acest sens, o parte a avantajului utilizării eșantionului de tip panel. Un alt dezavantaj îl constituie așa-zisa uzură morală a eșantionului, întrucât unii dintre respondenți vor deveni, în timp, mai atenți la chestiunile abordate în chestionar, astfel că răspunsurile oferite nu vor mai reprezenta opiniile nealterate, ci opinii informate.
În timp, eșantionul își pierde, practic, din reprezentativitate, întrucât caracteristicile subiecților nu mai sunt similare cu cele din populația din care a fost extras eșantionul. Este foarte important, așadar, ca înaintea abordării acestei soluții, să ne asigurăm că eșantionul își va păstra compoziția efectivă, nu doar la nivel structural, relativ neafectată (adică cea mai mare parte a subiecților va coincide între diferitele momente de investigație), respectiv să stabilim un număr și o frecvență a investigațiilor optime, astfel încât să nu influențăm comportamentul, atitudinile și opiniile subiecților în mod artificial.
III.3. Metoda calitativă
III.3.1. Interviul focalizat de grup (focus grupul)
Focus grupul este o metodă calitativă de cercetare socială constând în obținerea datelor prin stimularea unei discuții libere pe o anumită temă în cadrul unui grup cu ajutorul unui moderator. Prin discuție liberă se înțelege că fiecare participant are dreptul de a-și exprima opinia și că nu există păreri bune sau proaste, însă discuția este mereu controlată și focalizată de către moderator pe baza unui ghid de moderare stabilit în prealabil.
Noțiunea de grup se subscrie, de asemenea, unor restricții. Pentru realizarea unui focus grup, colectivul care va participa este ales de către echipa de cercetare, astfel încât el să respecte anumite criterii de omogenitate sau eterogenitate. Astfel, cercetătorul se asigură că populația supusă studiului va oferi informații relevante pentru cercetare.
Focus grupul este o metodă care câștigă tot mai mult teren în cercetarea socială, datorită faptului că s-a dovedit a fi o metodă foarte eficientă pentru anumite scopuri ale studiilor. Ea poate fi utilizată singură, independent de orice altă metodă de cercetare sau poate să funcționeze în combinație cu alte metode. Cel mai adesea ea este utilizată în combinație cu interviurile de profunzime sau cu ancheta de teren sau telefonică.
Astfel, printre cele mai frecvente utilizări ale focus grupului se numără:
Obținerea unor informații generale despre un subiect de interes
Formularea de ipoteze de cercetare care pot fi mai apoi testate prin metode cantitative
Stimularea unor noi idei și concepte creative
Identificarea potențialelor probleme cu un program, serviciu sau produs nou
Conturarea unor impresii și percepții asupra unor produse, servicii, instituții sau alte obiecte de interes
Surprinderea modului în care subiecții discută despre obiectul de interes. Astfel, se pot rafina alte instrumente de cercetare care vor fi testate prin metode cantitative.
Interpretarea rezultatelor studiilor cantitative
Rolul moderatorului
Rolul moderatorului este acela de a organiza și conduce discuția. În ceea ce privește realizarea efectivă a focus grupului, moderatorul are sarcina de a lansa tema de discuție și de a conduce dezbaterea astfel încât să fie acoperite toate temele propuse prin ghidul de moderare. Totuși, este foarte important ca moderatorul să nu fie rigid în gândire și, astfel, să nu permită nici un fel de deviere de la discuție. În cadrul grupurilor pot apărea idei noi, tematici noi, care nu au fost în mod necesar prevăzute în ghidul de moderare, dar care pot aduce îmbunătățiri semnificative datelor culese prin această metodă.
Principalele avantaje pe care le presupune utilizarea acestei metode sunt:
Focus grupurile oferă moderatorului oportunitatea de a interacționa direct cu respondenții, el putând astfel să clarifice răspunsurile și să ceară detalii suplimentare. De asemenea, el poate observa reacții non-verbale care pot confirma sau infirma ceea ce se afirmă despre un anumit subiect de interes.
În plus, moderatorul se poate afla în situația în care, pe parcursul focus grupurilor i se dezvăluie amănunte demne de luate în considerare, dar care nu au fost prevăzute inițial în elaborarea instrumentului. Astfel, el poate să utilizeze noile idei în alte grupuri sau poate rafina un nou instrument de cercetare, eventual un chestionar.
Focus grupurile sunt foarte flexibile, ele putând să fie aplicate în diverse contexte, unor grupuri diverse și pe teme foarte diferite.
Rezultatele focus grupurilor sunt ușor de înțeles și de utilizat.
III.3.2. Interviul semistructurat
Interviul este frecvent utilizat atât de către jurnaliști cât și în științele sociale. Diferența de bază între cele două tipuri de intervievare constă, în cazul interviului ca tehnică de colectare a informaților, în existența unor rigori epistemologice transpuse în cadrul metodologiei. Astfel, principiile fundamentale ale științei sunt aplicate în științele socioumane.
Rigorile metodologice rezultă din studiul sistematic al instrumentelor în vederea perfecționării acestora și a activității cercetătorului. Se urmărește astfel creșterea calității datelor prin controlarea surselor de distorsiune. Aspectele ce pot duce la distorsiunea datelor sau inconsistența acestora vizează atât cercetătorul/operatorul de interviu cât și instrumentul utilizat (ghidul de interviu) sau contextul intervievării (fizic, temporal, cultural etc.). Astfel, de exemplu, cercetătorul trebuie să decidă dacă interviul se va desfășura într-un mediu familiar respondentului sau necunoscut, formal sau informal.
Alte aspecte pe care cercetătorul trebuie să le ia în considerare sunt de asemenea factorii exteriori ce pot influențe informațiile colectate (alte persoane prezente și momentul intervievării de exemplu). Utilitatea interviului constă în posibilitatea recoltării unor informații de profunzime. Această tehnică urmărește să descrie cum se întâmplă și cum sunt percepute anumite fenomene, aspecte sau evenimente de către respondenți și nu urmărește să măsoare frecvențe. Această abordare indică apartenența tehnicii la metoda de cercetare calitativă.
În literatura de specialitate există o serie de clasificări ale interviului dintre care considerăm util să menționăm clasificarea în funcție de gradul de structurare. În funcție de gradul de structurare există interviul structurat, interviul semistructurat și interviul nestructurat. În contextul de față, considerăm că utilizarea unui instrument semistructurat este ideală, dat fiind faptul că acesta îmbină avantajele celui structurat (un anumit grad de standardizare, lucru care asigură comparabilitatea datelor) cu avantajele celui slab structurat (care permite includerea informațiilor apărute pe parcurs, a ideilor noi).
Ghidul de interviu este instrumentul utilizat în cadrul tehnicii interviului. Design-ul ghidului depinde de tipul de cercetare. În acest caz, dimensiunile stabilite prin temele generale drept relevante vor fi utilizate pentru elaborarea ghidului de interviu, în așa fel încât informațiile obținute să vină în completarea celor colectate prin metode cantitative.
În cazul interviului structurat, ghidul se aseamănă chestionarului având întrebări a căror formulare și succesiune e fixă. În cazul interviului semistructurat formularea întrebărilor, succesiunea acestora și în anumite cazuri eliminarea sau adăugarea unor noi întrebări este admisă. Gradul de libertate oferit de ghidul semistructurat face ca acesta să se plieze în funcție de logica discursului respondentului, asigură colectarea unor răspunsuri relativ spontane.
Interviul semistructurat, din punct de vedere al interacțiunii cercetător-respondent, se desfășoară față în față. Acest tip de interacțiune extinde sursele de recoltare a informațiilor oferind cercetătorului posibilitatea de a surprinde dimensiunea nonverbală (ton, mimica feței, gesturi) a discursului respondentului.
III.3.3. Analiza SWOT
Analiza SWOT presupune o analiză comparativă a punctelor forte și a punctelor sensibile ale unei afaceri/organizații sau a unui proiect, luând în calcul atât factori interni, cât și factori externi. Denumirea acestui tip de analiză semnifică:
Strenghts (Calități) – caracteristici ale afacerii/organizației/proiectului care constituie avantaje în raport cu entități similare de pe piață
Weaknesses (Defecte) – caracteristici ale afacerii/organizației/proiectului care constituie dezavantaje în raport cu entități similare de pe piață
Opportunities (Oportunități) – șanse/cauze externe care pot conduce la succesul afacerii/organizației/proiectului
Threats (Amenințări) – șanse/cauze externe care pot conduce la insuccesul afacerii/organizației/proiectului
Utilizarea analizei SWOT este utilă în special pentru că ia în calcul atât factorii interni, cât și pe cei externi, alcătuind în acest sens o imagine integrală a entității analizate (afacere, organizație, proiect) și a contextului în care are loc analiza. Elementele cuprinse în analiză sunt de regulă obținute în urma derulării unor cercetări de piață sau cercetări sociologice, care oferă informații prețioase atât cu privire la caracteristicile interne ale entității studiate, cât și la poziția acesteia în contextul global.
Practic, analiza SWOT constituie o metodă de reprezentare a datelor, un model de structurare a rezultatelor obținute în urma cercetărilor efectuate, având ca principal avantaj separarea elementelor în funcție de calitatea lor (pozitive sau negative) și în funcție de sursa lor (interne sau externe). Ca rezultat, acest tip de analiză poate conduce, pe de o parte, la identificarea punctelor negative și clasificarea lor, respectiv la transformarea defectelor în calități și a amenințărilor în oportunități, oferind informații esențiale cu privire la ce anume și prin ce moduri ar trebui îmbunătățit.
Capitolul IV.
Proiecte de cercetare
Pentru atingerea obiectivelor prezentului studiu am ales să utilizăm atât metoda cantitativă prin anchete sociologice CATI și face to face cât și cea calitativă prin interviul semistructurat.
1. Sondaj de opinie la nivel național pe un eșantion reprezentativ la populația adultă de 1.495 subiecți cu o eroare maximă calculată de +/-2,6% la o probabilitate de 95%. Culegerea datelor s-a desfășurat prin metoda CATI(Computer-assisted telephone interviewing) de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie – IRES, în perioada iunie 2010.
2. Sondaj de opinie pe elevi clasele 5-12 din licee și școli din Cluj Napoca și Câmpia Turzii. Studiului nu are reprezentativitate la nivelul sistemului de învățământ din România, dar ne oferă în schimb o imagine calitativă asupra problematicii sportului și educației fizice în școli. Studiul a avut un număr total de respondenți de 457 de elevi. Culegerea datelor s-a efectuat la școli în timpul orelor de dirigenție cu un chestionar autoaplicat în prezența dirigintelui.
3. Sondaj de opinie pe părinții elevilor din clasele 5-12 care au răspuns la chestionar din Municipiile Cluj Napoca și Câmpia Turzii. Studiul nu are reprezentativitate la nivelul populației adulte cu copii în școli în schimb ne oferă o imagine mai mult calitativă despre cum percep părinții necesitatea sportului în general și a educației fizice în programa școlară. Studiul a avut un număr total de 436 de subiecți. Culegerea datelor s-a efectuat prin expedierea la domiciliu prin intermediul elevilor a chestionarelor în plic închis cu instrucțiuni de aplicare și restituirea lor to în plic sigilat după completarea de către părinți.
4. Sondaj de opinie – studiul de caz Fotbalul românesc și societatea – bază de date pusă la dispoziție de către IRES pentru a fi utilizată în prezenta lucrare. Sondajul de opinie a avut 1.936 de subiecți și o eroare maximă tolerată de +/-2,3% la o probabilitate de 95%. Culegerea datelor s-a realizat în septembrie 2009 prin metoda CATI (Computer-assisted telephone interviewing)
Secțiunea calitativă a cuprins un număr de 10 inerviuri cu cadre didactice din școli, 6 profesori de educație fizică și 4 diriginți. Interviurile au avut ca scop principal identificarea poziției profesorului față de idea de sport și educație fizică obigatorie dar și o dimensiune a influenței calității vieții elevilor asupra performanțelor lor sportive și școlare.
IV.1. Sportul versus Calitatea vieții
Metodologia de realizare a studiului a fost realizată împreună cu sociologii IRES. Eșantionul a fost realizat de către statiscienii IRES împreună cu culegerea efectivă a datelor și ponderarea lor pe indicatorii Sex, Vârstă, Educație.
IV.1.1. Sportul ca fenomen social
Sportul este un fenomen complex care este încorporat de (și încorporează la rândul său) o plenitudine de niveluri și reprezentări ale vieții sociale. De la spectator la practicant, de la sportiv amator la sportiv profesionist, de la nivel individual la nivel instituțional, sportul angrenează mecanisme și perspective dintre cele mai diverse: economic, medical, social, juridic, cultural, psihologic etc. Sportul devine o oglindă a societății, vorbește despre valori, practici culturale, reprezentări ale sinelui și ale celuilalt. Despre sport, așadar, se poate vorbi (și se vorbește) dintr-o multitudine de perspective, folosindu-se o suită generoasă de abordări. Din perspectiva științelor socio-umane, sportul este un fenomen puternic socializat și socializant, reprezintă un conglomerat de mecanisme complexe a căror înțelegere necesită o atenție și o răbdare sporite și o abordare deschisă.
IV.1.2. Sportul în percepția românilor
Studiul realizat de Institutului Român pentru Evaluare și Strategie – IRES relevă o serie de date importante vis-a-vis de modul în care românii percep și se raportează la sport, atât ca practică cotidiană, cât și ca simbol cultural. Dintre persoanele care au fost intervievate pentru acest studiu, 85% susțin că le place sportul, în general, iar dintre sporturi cele mai apreciate sunt fotbalul (45%), handbalul (13%), tenisul (7%) și gimnastica (6%).(fig1)
Figura 1. Care este sportul preferat?
Se observă o diferență majoră între respondenții de sex masculin și cei de sex feminin în ceea ce privește sportul preferat: bărbații preferă în mai mare măsură fotbalul (70%), în timp ce sporturile preferate ale femeilor sunt handbalul (24%), fotbalul (17%), gimnastica (10%), tenisul (9%) și atletismul (9%). (Figura 2)
Figura 2. Care este sportul preferat? * Gender
Sportivii preferați din toate timpurile sunt Gheorghe Hagi (24%) și Nadia Comăneci (12%). Și în cest caz se observă o diferență în funcție de gender: bărbații îl preferă în mai mare măsură pe „regele fotbalului românesc” (32%), iar favorita femeilor este Nadia Comăneci (23%).
Persoanele mai în vârstă îl preferă pe Gheorghe Hagi, iar tinerii declară într-o măsură semnificativ mai mare decât alte categorii de vârstă că nu au un sportiv preferat (13% dintre respondenții cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani).
Doar 17% dintre respondenți spun că practică vreun sport, motivele nepracticării nici unui sport fiind starea de sănătate (51%) și lipsa timpului (36%). (Figura 3)
Figura 3. Practicați vreun sport?
Sportul este practicat în mai mare măsură de persoanele tinere, respectiv de cei cu studii superioare. (Figura 4)
Figura 4. Practicati vreun sport? * Grupe de vârstă
Lipsa timpului este un motiv pentru nepracticarea sportului pentru tineri și pentru cei cu un nivel de educație ridicat, în timp ce persoanele mai în vârstă și cei cu școlaritate redusă spun că nu le permite sănătatea.(figura 5)
Figura 5. Care este motivul pentru care nu practicati niciun sport? * Grupe de vârstă
Cu toate că mai puțin de o cincime dintre români spun că practică un sport, majoritatea (77%) consideră că sportul influențează în mod direct calitatea vieții. Iar din cei care practică efectiv un sport 56% spun că le influențează calitatea vieții în sens pozitiv și doar 25% în sens negative, diferențele până la 100% fiind completate de cei care consider că nu influențează sau nu vor să răspundă.(figura 6)
Figura6. Credeți că sportul influnțează în mod direct calitatea vieții?
Din punct de vedere al structurilor de populații observăm că persoanele cu un venit ridicat(44%) și cei cu studii superioare tind să fie de accord în proporție de 56% cu acest aspect în mai mare măsură decât alte categorii socio-demografice
Cu toate că lipsa banilor este menționat ca motiv pentru nepracticarea sportului de numai 5% dintre cei care nu practică nici un sport, 40% dintre cei intervievați spun că au auzit de persoane care au fost nevoiți să renunțe la practicarea sportului din cauza lipsei resurselor financiare.
IV.1.3. Simbolul etern, simbolul global și lipsa de alternativă
Deși au trecut mulți ani de la retragerea lor din activitatea sportivă (ca performeri), Gheorghe Hagi și Nadia Comăneci (acompaniați de alte nume cu tradiție precum Nicolae Dobrin, Ilie Năstase sau Ivan Patzaichin) se numără printre sportivii preferați ai românilor. Cu greu își găsesc loc în lista de preferințe, și asta abia în capătul inferior al listei, nume precum Adrian Mutu sau Cristian Chivu, alături de mari sportivi ai planetei în momentul de față: Roger Federer, Lionel Messi, Cristiano Rondaldo sau Rafael Nadal. Valorizarea „trecutului glorios” devine din ce în ce mai acută în rândul românilor: vârstnicii mitizează marile glorii ale sportului din urmă cu câteva decade, renunță la a căuta simboluri noi și transmit în rândul tinerilor nostalgia după epoca de aur a sportului românesc.
Tinerii, în schimb, se zbat la interferența a două lumi total diferite: patriotismul eroilor de demult, deveniți simboluri eterne, și valul globalizării care tinde să dezrădăcineze valorile mândriei naționale prin ruperea granițelor și prin deschiderea spre o nouă eră, a eroilor transnaționali.
Dacă persoanele mai în vârstă etalează o plajă relativ îngustă de varietate, tinerii se disipează înspre zone dintre cele mai diferite: o parte încorporează valorile trecutului patriotic (Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci), alții păstrează doar specificul național, însă cu adaptarea la noile simboluri (Cristian Chivu, Adrian Mutu), unii încorporează globalizarea, dar nu și contemporaneitatea (Michael Jordan, Roberto Baggio), alții se adaptează atât la timpul nou, cât și la spațiul transfrontalier (Lionel Messi, Cristiano Ronaldo), iar o parte se pierd în ceața globalizării și a conflictului dintre generații, rămânând în lipsă de alternativă (nu au nici un sportiv preferat). Lumea eroilor și a simbolurilor este, pentru generația tânără, o lume cosmopolită, nu atât lipsită de valori, cât cu valori extrem de diversificate, construite pe o fundație fluidă.
Forțele care guvernează noua configurație a valorilor le așează într-o zonă de tranziție, zonă care nu reușește să ofere încă stabilitatea necesară pentru trasarea unor linii-cadru pentru sedimentarea unor structuri valorice puternice. Pe de altă parte, se conturează această tendință de cosmopolitism care poate oferi noul model de simbolizare culturală pe linia glocalizării – adaptarea simbolului transnațional ca simbol local, simbolul sportului și nu al națiunii. (figura 7)
Figura 7. Care este sportivul preferat din toate timpurile* Care este sportul preferat
Tabelul prezintă distribuția răspunsurilor doar în funcție de sporturile cel mai des menționate ca sport preferat.
IV.1.4. Practicarea sportului și calitatea vieții
Deși ideea că practicarea sportului influențează calitatea vieții este răspândită în rândul populației, mai puțin de o cincime dintre români încă îl mai practică. Motivele principale sunt starea de sănătate și lipsa timpului, declară cei intervievați, iar lipsa banilor este un impediment pentru una din 20 de persoane. Dacă sportul este cel care influențează calitatea vieții este un truism pentru mulți dintre români, și faptul că resursele financiare influențează posibilitatea de a face sport este o realitate. 4 din 10 români declară că știu de cel puțin un caz în care cineva a fost nevoit să renunțe la sport din cauza problemelor financiare. Coroborat cu procentajul mare de tineri care spun că nu pot face sport din lipsa timpului, imaginea care se conturează devine destul de sumbră: din lipsă de timp și bani românii practică din ce în ce mai puțin sport, cu toate că recunosc importanța sportului pentru o viață sănătoasă.
Sportul se transformă dintr-o chestiune de recreație într-un element care necesită cheltuirea unor resurse (fie ele temporale sau financiare). Asemenea privatizării sportului profesionist și transformarea sa din joc în afacere, și sportul de amatori sau recreativ se transformă din joacă în investiție. Intrăm astfel într-o nouă perspectivă a practicării sportului, sportul capitalist, la care România a început deja aderarea: marii sportivi sunt transferați (vânduți și cumpărați) de către cluburi în căutarea profitului, iar practicanții sportului recreativ sunt transferați (pierduți și câștigați) de cei care pun la dispoziție resursele pentru practicarea sportului (sălile de fitness, terenurile de fotbal sintetice etc.).
IV.1.5. Sportul în școală
Pentru a avea și opinia acelora care ar trebui să practice sport și educație fizică în mod obligatoriu prin cadrul orelor de educație fizică din Școli și licee am decis să realizăm un sondaj de opinie cu subiecți elevi din clasele 5-12 din licee și școli din Cluj Napoca și Câmpia Turzii. Studiului nu are reprezentativitate la nivelul sistemului de învățământ din România, dar ne oferă în schimb o imagine calitativă asupra problematicii sportului și educației fizice în școli. Studiul a avut un număr total de respondenți de 457 de elevi. Culegerea datelor s-a efectuat la școli în timpul orelor de dirigenție cu un chestionar autoaplicat în prezența dirigintelui.
În urma prelucrării datelor culese din teren observăm că 94% dintre elevi spun că au incluse ore de sport în programa școlară, iar 95% dintre aceștia participă la orele de sport. Cu toate acestea, 25% dintre cei intervievați spun că educația fizică este materia care ar trebui suplimentată ca număr de ore în programa școlară. Următoarele două materii menționate sunt limba engleză (16%) și matematica (14%). Astfel, dor 39% dintre elevii chestionați consideră că orele de sport cuprinse în programă sunt suficiente, iar 57% spun că sunt prea puține.
Figura8.
În programa de învățământ actuală care este materia care credeți că ar trebui suplimentată cu număr de ore?
Sporturile preferate ale elevilor sunt voleiul (26%), fotbalul (20%) și handbalul (16%), iar cei 41% care practică un sport în mod regulat și în afara școlii practică fotbalul (22%) și dansul (22%). Dintre cei 56% care nu practică nici un sport după orele de școală, 60% susțin că nu au timp din cauza programei școlare, iar 10% spun că nu au posibilitatea de a practica sporul pe care îl preferă în orașul lor. Figura 9.
Figura 9. Care este motivul pentru care NU practicati nici un sport?
Aproape 60% dintre elevi susțin că nimeni din familia nu a practicat vreodată sport de performanță sau de plăcere. 17% spun că cineva din familie practică sport în prezent, iar 24% spun că cineva din familie a practicat sport în trecut, dar nu mai practică acum. Motivele pentru care membrii familiei nu mai practică sport țin de lipsa timpului (30%), de vârstă (27%) sau de starea de sănătate (16%).
Nici unul dintre elevii chestionați nu declară că părinții sunt împotriva practicării sportului: 96% spun că părinții susțin practicarea sportului, iar 4% spun că părinții nu sunt interesați de acest aspect.
Cei mai mulți dintre elevi (59%) se antrenează maxim cinci ore pe săptămână, iar unul din trei se antrenează între șase și zece ore pe săptămână.
O treime dintre tineri spun că nu cheltuiesc nicio sumă pentru practicarea vreunui sport, în timp ce 40% cheltuiesc cel mult cincizeci de lei pe lună în acest scop. Deși suma nu este una mare, 41% dintre cei intervievați cred că există o legătură directă între nivelul de venit al familiei și performanța sportivă. Figura 10.
Figura 10. Considerati cã existã o legãturã directã între nivelul venitului familiei si performanta sportivã?
O teorie recentă în cercetare susține că în ultima perioadă copii consideră jocul pe internet și console ca pe un sport și renunță în detrimentul acestora la practicare altor sporturi în săli și parcuri.
Am verificat ipoteza și declarativ 91% din elevi nu consideră ca jocurile pe internet sunt un sport în schimb este îngrijorător procentul de 7% din elevi care recunosc acest aspect iar dintre aceștia 5% și practică sportul pe internet.
Analizând datele obținute din prisma acelora care nu practică sportul observăm că jumătate din cei care consideră jocurile pe internet ca sport sunt elevi care nu practică un sport curent sub motivul lipsei de timp din cauza programei școlare sau din lipsa unui anumit sport pe care ar dori să-l practice din localitatea sa.
Deși părerea despre sport tinde să fie foarte bună (70%) sau bună (29%), iar credința că sportul ajută la o dezvoltare sănătoasă este împărtășită de 98% dintre tineri și faptul că practicarea sportului este o pierdere de vreme aduce numai 3% acorduri, 63% dintre tineri (aproape două treimi) consideră că există activități mai importante decât practicarea sportului. În același timp, 77% nu sunt de acord că sportul practicat în școală este suficient. Figura11.
Figura11. Sunteți de acord cu afirmația: Este suficient cât sport se face în scoalã
Tinerii tind să fie conștienți de importanța sportului în viața de zi cu zi, pentru a-și asigura o viață sănătoasă, impresie care este susținută și de cei mai mulți dintre părinți. Cu toate acestea, impresia generală este că programa școlară nu oferă suficiente ore de sport, cu toate că acestea există, iar dacă ar fi să aleagă, orele de educație fizică sunt primele pe lista materiilor care ar trebui suplimentate în programa școlară de către elevi. Aproape jumătate dintre elevi practică sport după orele de școală, iar și mai mulți spun că în timpul școlii nu se practică suficient sport. În topul sporturilor practicate extra-curricular sunt la egalitate fotbalul și dansul.
IV.1.6. Atitudinea părinților față de sport și educație fizică
Pentru a complete ipotezele de cercetare și anume influența direct a sportului în calitatea vieții am aplicat o serie de chestionare structurate direct părinților elevilor din clasele 5-12 care au răspuns la chestionarul din Municipiile Cluj Napoca și Câmpia Turzii. Studiul nu are reprezentativitate la nivelul populației adulte cu copii în școli în schimb ne oferă o imagine mai mult calitativă despre cum percep părinții necesitatea sportului în general și a educației fizice în programa școlară. Studiul a avut un număr total de 436 de subiecți. Culegerea datelor s-a efectuat prin expedierea la domiciliu prin intermediul elevilor a chestionarelor în plic închis cu instrucțiuni de aplicare și restituirea lor tot în plic sigilat după completarea de către părinți.
Analizând datele am obținut, că în comparație cu elevii, părinții deși susțin în proporție de 51% că sunt mulțumiți de sistemul de învățământ din România, în realitate există un procent destul de consistent în zona total nemulțumiților de 9% mai mult decât dublu față de cei care se declară foarte mulțumiți. Figura 12.
Figura 12. Cât de multumit sunteti de sistemul de învãtãmânt din România?
Părerea despre sport tinde să fie foarte bună (65%) sau bună (33%), în condițiile în care 98% dintre părinți cred că sportul ajută la o dezvoltare sănătoasă.
Doar 77% dintre părinți spun că în programa școlară copiii lor au incluse și ore de sport și doar 43% spun că școala este locul unde copiii lor practică sport. 42% spun că aceștia practică sport în parc, iar 6% își trimit copiii la un club specializat.
Deși 99% dintre părinți se declară pentru practicarea sportului, în general, 62% consideră că există și activități mai importante decât sportul.
Exemple pentru practicarea sportului din cadrul familiei vin din partea a 43% dintre familii, dintre care 23% au practicat în trecut, dar acum nu mai practică sport, iar 20% dintre familii au membri care practică sport în prezent. 57% însă nu au nici un membru al familiei care să participe vreun sport, de performanță sau de plăcere.
Părinții consideră în mod majoritar (93%) că practicarea jocurilor pe internet nu reprezintă un sport, iar 20% dintre aceștia s-au confruntat cu un refuz din partea copilului lor atunci când l-au trimis în parc, la joacă, sau i-au propus practicarea unui sport de performanță.92% dintre părinți consideră că sportul nu este o pierdere de vreme, iar doar unul din trei părinți spune că este suficient cât sport se practică în școală.
Deși părinții consideră că practicarea sportului este importantă pentru dezvoltarea fizică și mentală a copiilor și se declară pentru practicarea sportului, aceștia sunt nemulțumiți de sportul pe care copiii îl practică la școală, considerându-l insuficient. Cu toate că există lucruri mai importante decât sportul, calculatorul nu poate ține locul practicării unui sport, iar părinții se lovesc uneori de refuzuri din partea copiilor atunci când încearcă să îi trimită la mișcare.
În concluzie nu putem spune că jocurile pe internet și internetul efectiv reprezintă o amenințare iminentă la adresa practicării sportului și a educației fizice. Într-un viitor nu foarte îndepărtat se pare că lumea virtuală va înlocui în mare parte sportul de plăcere mai ales în rândul copiilor și chiar al adolescenților.
Observăm că părinții au rolul principal în îndreptarea copiilor către sport și educație fizică. Însă nu este de ignorant nici implicarea cadrelor didactice de specialitate și a diriginților. În interviurile avute cu aceștia a reieșit o problemă de o gravitate foarte mare și anume că în cele mai multe din cazurile în care copii nu fac sport nici măcar acel ore obligatorii la școală, părinții sunt aceea care, de cele mai multe ori îi opresc din considerentul că educația fizică este o pierdere de vreme și nu se învață nimic, iar conceptul de minte sănătoasă în corp sănătos este depășit. Observația prinicipală este că familiile unde s-a practicat sport cu tradiție chiar dacă nu de performanță au tendința de a direcționa copii către sport și mișcare în aer liber spune o dirigintă de la Liceu în schimb familiile bogate cu dare de seamă pur și simplu ne sfidează și își îndeamnă copii la fugă de la orele de sport că oricum nu este important sportul.
Capitolul V.
Studiu de caz – Fotbalul în societatea românească
Există cel puțin două atitudini față de fotbal în societatea contemporană, atitudini care argumentează contradictoriu importanța și funcționalitatea acestui fenomen. Există o viziune a sociologilor sau a psihologilor, esențialmente pozitivă, care privește fenomenul fotbalistic ca obiect de studiu și practică socială afirmativă.
La modă este o dimensiune critică care pornește de la unele aserțiuni de gândire critică ale Școlii de la Frankfurt, care consideră că substanța fotbalului este exaltarea colectivă, intoxicarea ideologică, conformismul automat, infantilizarea, fascismul și regresul cultural. O lucrare recentă consideră fotbalul o adevărată “ciumă emoțională” , o practică alienantă care este expresia unei patologii sociale pandemice și a unor practici idolatrice, fetișiste, iar spectacolul de pe stadion o estetizare a gregarului.
Din punct de vedere sociologic, putem considera fotbalul un fapt social și cultural important în societatea noastră, care revendică tot mai multă atenție și resurse din partea societății și a statului, fiind tot mai mult un sector economic ce nu poate fi neglijat.
Fotbalul nu mai este un joc și a ieșit de mult de pe porțile stadionului. Produce îngrijorare, scandaluri și multe întrebări în societate. Peste 40% din populație susține că fotbalul este sportul preferat, chiar dacă nu-l practică.
Fotbalul este criticat pentru violență sau corupție, dar la o analiză atentă am putea vedea că violența din societate sau corupția din administrație nu sunt mai puțin intense decât cele de pe stadioane și din vestiarele care ascund o mare parte a acestui fenomen.
Mulți oameni așteaptă de la fotbal ceea ce acesta nu poate oferi: salvarea unei națiuni de la marasm, indiferență și imagine externă proastă sau chiar invizibilitate internațională. Sunt și alții care cred că fotbalul este de vină pentru multe din nereușitele noastre. Fotbalul nu este diferit de societatea în care se produce, el nu trebuie privit izolat ca și un fenomen în sine, fenomen care s-ar putea extrage unor determinări sociale sau mentalitare. Pe de altă parte, este un fenomen care își datorează marea popularitate emoției implicate și atunci este de înțeles că emoția va domina și încercările de analiză.
V.1. Scurt istoric
Fotbalul este, la origini, un sport aristocratic, care, în decursul a douăzeci de ani, a devenit popular în rândul tuturor categoriilor sociale din Anglia. După cel de-al doilea război mondial, popularitatea acestui sport se extinde în toate țările europene. Acest lucru se explică prin diversitatea reprezentărilor pe care categoriile de indivizi o au vis a vis de același obiect; astfel, în funcție de valorile fiecăreia vor fi valorizate anumite elemente din acest sport, o anumită modalitate de abordare a înfrângerilor și victoriilor.
Aristocrații prețuiau valori precum fair play-ul, înfrângerea onorabilă, jocul de dragul jocului, în timp ce clasele populare valorizau profesionalismul, victoria, având atitudini violente față de echipa adversă. În conștiința colectivă, în mod simbolic, spațiile și accesoriile jocului sportiv sunt încărcate de semnificații. Popularitatea fotbalului se poate explica prin concepția ancestrală a vânătorii, în același timp fiind un sport accesibil tuturor celor care sunt interesați, fie ca jucători, fie ca spectatori.
Fotbalul oferă spectacol și prilej de sărbătoare prin aspectul ceremonial al manifestărilor; se prezintă echipele, se ascultă imnurile naționale, se face schimb de steaguri, jucătorii poartă uniforme de culori simbolice. Complexitatea socială crescândă în societățile moderne este facilitată de interacțiunile presupuse de lumea fotbalului; cu cât acesta a devenit mai global, cu atât a crescut numărul actorilor sociali implicați și numărul și frecvența interacțiunilor dintre aceștia. Vechile limitări teritoriale locale, regionale sau naționale devin ușor de depășit și nu mai reprezintă un factor în interacțiunea dintre indivizi, fotbalul fiind un instrument al globalizării mai mult decât eficient. De-a lungul timpului, focalizarea fotbalului pe valori moderne și naționale se reorientează înspre valori postmoderne, globale. Mobilitatea jucătorilor, a oficialilor, a reporterilor și suporterilor determină o agregare a unei cantități imense de informație cu care toți aceștia contribuie în peisajul fotbalului. Conceptul reflectă interdependența proceselor locale și globale în cadrul identităților și a instituțiilor fotbalului.
Globalizarea este caracterizată prin două procese distincte interconectate. Pe de o parte este vorba despre conștientizarea lumii ca întreg de către actorii sociali, iar pe de altă parte despre intensificarea conexiunilor sociale si culturale cum sunt telecomunicațiile și turismul internațional.
Globalizarea este influențată din punct de vedere cultural de către procesele glocalizarii. Termenul ‘glocalizare’ ajuta la explicarea diferențelor simbiozei globalului și a localului în circumstanțe culturale particulare. În cazul glocalizării, culturile locale adaptează și redefinesc produse culturale globale pentru a satisface nevoi, valori si obiceiuri. Considerând marile cluburi de fotbal ale lumii, corporații „glocale” transnaționale, putem aborda problema globalizării economice a fotbalului.
Fotbalul este „jocul global”, în pofida diferențelor culturale ale societăților lumii. Globalizarea este văzută ca un proces interconectat de omogenizare si heterogenizare. În acest context, termenul de glocalizare inspiră tendințele particularizante ale globalizării, procesele de heterogenizare implicite acesteia. Glocalizarea evidențiază modul în care culturile locale se adaptează sau opun rezistență globalizării. Figura12.
Figura 12. Dumneavoastră, în general cât sunteți de interest de fotbal?
Particularitățile interesului pentru fotbal în cazul românilor vor fi explorate în cele ce urmează: din totalul respondenților, 44% declară că nu sunt interesați de fotbal, în timp ce 66% declară că urmăresc meciuri de fotbal ( 22% spun că le place foarte mult fotbalul, 10% declară că nu sunt microbiști, dar urmăresc meciuri, iar 23% se uită la meciurile importante)
Dintre respondenții care urmăresc meciurile de fotbal (66%), 65% (adică 42,9% din respondenții totali) declară că sunt pasionați de fotbal. Chiar dacă nu este vorba despre o reală pasiune, percepția oamenilor asupra fotbalului este una pozitivă, aceștia înclinând să declare că sunt pasionați de acest sport.
Făcând o analiză pe sub populațiile din eșantion observăm că din totalul respondenților de sex masculin, 37% declară că le place foarte mult fotbalul, în timp ce persoanele de sex feminin declară același lucru într-o proporție semnificativ mai mică: 8%.
Procentual, 24% dintre bărbați declară că nu sunt interesați deloc de fotbal, în timp ce 63% spun același lucru. Figura13.
Figura 13.
Dumneavoastră, în general cât sunteți de interest de fotbal?*Gender
În afară de diferențele în preferințe în funcție de gender, distribuția celor pasionați de fotbal este relativ omogenă în ceea ce privește vârsta, școlaritatea, mediul de rezidență sau regiunea. În rândul categoriei de populație de peste 65 de ani se găsesc cei mai mulți respondenți care declară că nu sunt deloc interesați de fotbal (55%), dar și cei mai mulți cărora le place foarte mult (27%), atitudinile în cazul acestei categorii fiind mai polarizate decât în cazul celorlalte De asemenea, persoanele din Transilvania și Banat sunt cele mai puțin interesate de fotbal (20%), în timp ce persoanele din sudul țării sunt cele mai interesate (25%).În ceea ce privește pasiunea pentru acest sport, există diferențe semnificative între persoanele sub 65 de ani și cele peste 65: 80% dintre respondenții de peste 65 de ani care sunt interesați de fotbal sunt și pasionați, în timp ce în rândul celorlalte categorii de populație, media este de 60%.Figura14.
Figura 14.
Credeți că în România lucrurile merg într-o direcție bună sau într-o direcție greșită?
În contextul unei percepții negative asupra felului în care merg lucrurile în România (75% dintre persoanele intervievate declară că lucrurile merg într-o direcție greșită), fotbalul poate fi văzut ca o modalitate de a înlătura frustrarea indivizilor în ceea ce privește acest fapt.
Fotbalul oferă oamenilor atât un prilej de a se bucura, cât și o modalitate de a canaliza anumite sentimente negative într-un mod mai mult sau mai puțin legitim sau acceptabil din punct de vedere social.
V.2. Pasiune și angajament
Fotbalul este una dintre marile instituții în societatea contemporană, la fel cum sunt mass-media și educația, având un impact major în modelarea identităților naționale. Modernizarea și urbanizarea au dus la disoluția legăturilor sociale și culturale dintre oameni caracteristice societăților rurale, iar astfel s-a impus găsirea unei noi modalități de a agrega indivizii în ”comunități imaginate” (Anderson, 1983).
În foarte multe cazuri, afilierea unui individ la un club reprezintă combinarea anumitor factori sociali, politici și religioși, iar fotbalul, dintre aceștia, rămâne una dintre puținele arene publice în care exhibițiile si articulațiile acestui tip de manifestare, sunt permise. Sportul este un vehicul de identitate, un puternic criteriu de diferențiere și de clasificare, atât verticală, cât și orizontală. MacClancy (1996)
Satisfacția psihologică de a câștiga din fotbal, victorii, evenimente sociale, ocazia să porți culorile echipei și să te identifici cu emblemele și simbolurile ce reprezintă sute de ani de istorie, este imensă. (Bradley, 1995) A fi susținătorul unei echipe de fotbal nu numai ca îți dă sentimentul de a împărtăși o identitate împreună cu ceilalți, ci înseamnă, în același timp, a te diferenția de alt grup (Jenkins, 1996).
Așa cum Bairner and Shirlow afirmă (1999), a susține o echipă de fotbal și nu alta le permite acestor suporteri să-și exprime opoziția cu identitățile rivale prin celebrarea propriei identități. Peste tot în lume există un număr de echipe care funcționează ca o ,,ancoră de semnificație”, având rolul de a întări atașamentul unor grupuri de indivizi față de comunități particulare. (Jarvie & Maguire)
În cele din urmă, un meci de fotbal oferă un suport expresiv pentru identitatea locală, regională și antagonică. (Bromberger) Un individ sau un grup poate sa aibă nu numai o identitate (un atribut), ci posibil mai multe atribute. Practicile suporterilor reprezintă doar o multiplicitate de elemente în identitatea totală a individului. Accentul se pune aici pe identitatea colectivă mai degrabă decât pe identitatea individuală. (Archetti, 1996)
Fundamental, indiferent la ce nivel, a fi suporter al unui club de fotbal este un vehicul prin care alte elemente ale identității individuale pot fi afirmate și articulate; factorul religios, cultural si cel politic sunt câteva dintre aceste elemente. Fotbalul are culoarea politică a contextului regional.
Apar regularități între muzica pe care oamenii o ascultă, religia pe care o au și culoarea politică regională. Cea mai eficientă cale prin care suporterii își articulează identitatea este prin comportamentul lor la un meci. Acest fapt se datorează nu numai faptului că mai mulți indivizi sunt aduși împreună în același context, dar și celălalt este în apropiere, fapt care le permite să își exprime elemente ale identității și să se comporte într-o manieră care nu ar fi acceptată într-un alt context. Fotbalul reprezintă o arenă în care individul poate să-și exprime prejudecățile într-un mod relativ sigur (Bradley, 1994).
Fotbalul a fost asociat dintotdeauna cu emoția, pasiunea, entuziasmul și dedicarea. A fi fan înseamnă a trăi experiența fotbalistică, a nu fi un simplu spectator. A fi fan presupune implicarea emoțională activă în viața echipei, în ideea de a avea un impact pozitiv asupra performanțelor echipei
Atașamentul se manifestă și prin deplasări constante alături de echipa favorită; acest proces solicită o serie de eforturi psihologice și logistice; există mai multe categorii de fani, printre care și „fanii de vreme bună”, care merg în deplasări doar ocazional sau atunci cand performanța echipei este buna; lor le lipsește dedicarea și atașamentul. Prin manifestările din timpul jocului (imnuri, bannere) fanii motivează echipa și, în același timp, o intimidează pe cea adversă; fanii consideră că e „obligatoriu” să participe la meciuri pentru a spori șansele de victorie. Ritualurile și superstițiile fac parte din întregul proces.
Fotbalul are rolul de liant social; nu numai că facilitează formarea unor prietenii, ci acestea sunt diferite de cele formate în alte contexte ale vieții sociale.
Există numeroase motive pentru loialitatea fanilor: atașamentul față de echipa locală, datorat unui simț de apartenență; echipa se „moștenește” în familie; contagiune socială (un prieten bun are o echipa preferata). Uneori, legătura cu echipa e pe viață. De asemenea, a fi fan contribuie la consolidarea propriei identități pozitive prin stigmatizarea alteia. Aceasta ar putea fi una dintre explicațiile ce stau la baza rivalităților și a manifestărilor acestora în rândul fanilor fotbalului. Figura15.
Figura15.
Dintre cei 65% dintre români care declară că sunt interesați de fotbal, 92% au o echipă preferată din România. Figura16.
Figura16.
Echipele din capitală au cei mai mulți fani: Steaua 44%, Dinamo 16% și Rapid 7%. În ceea ce privește rivala percepută de către suporteri, Dinamo a fost menționată de către cei mai mulți respondenți: 41%.
92% dintre cei care au declarat că au o echipă favorită declară că îi cunosc culorile, 55% cunosc imnul, iar 52% dintre ei dețin un obiect cu însemnele clubului. În ceea ce privește atașamentul, aceste rezultate denotă faptul că suporterii români sunt dedicați echipei pe care o preferă.
Analizând distribuția acelora care au o echipă preferată din prisma subeșantioanelor obținem că persoanele din mediul rural (96%) declară într-o proporție mai mare decât cele din mediul urban (89%) că au o echipă preferată. Figura17.
Figura17.
Persoanele din sudul țării (95%) și din Transilvania și Banat (93%) tind să aibă o echipă preferată într-o măsură mai mare decât cele din Moldova (86%).
Preferințele bărbaților diferă semnificativ de cele ale femeilor în ceea ce privește echipele pe care le susțin: 37% dintre bărbați sunt fani ai echipei Steaua, în timp ce 66% dintre femei sunt fane ale aceleiași echipe. Figura18.
Figura18.
Mediul de rezidență are un rol în ceea ce privește preferințele pentru un club sau altul: spre exemplu, 47% dintre persoanele din mediul rural sunt fani Steaua, în timp ce doar 41% dintre respondenții din mediul rural au dat același răspuns.
Steaua are cei mai mulți fani în Moldova: 59% dintre persoanele intervievate din această regiune a țării declară că sunt fani Steaua, în timp ce doar 35% dintre respondenții din Transilvania și Banat au spus același lucru. CFR Cluj este echipa favorită a 18% dintre respondenții din nordul țării, iar în restul țării procentele celor care declară că sunt fani ai acestei echipe sunt nesemnificative
Femeile cunosc în mai mică măsură culorile echipei decât bărbații: 85%, respectiv 95%; de asemenea, există diferențe semnificative și în ceea ce privește posesia unui obiect cu însemnele clubului: 37% dintre femei au răspuns afirmativ, în timp ce proporția bărbaților a fost de 56%.
Se poate afirma, în acest context, că femeile sunt mult mai puțin atașate de echipă decât bărbații, chiar și atunci când declară că au o echipă preferată.
Există diferențe în acest sens și pe regiuni: suporterii din Transilvania și din sudul țării sunt mai atașați decât cei din Moldova: 96% dintre transilvăneni cunosc culorile echipei, iar 54% cunosc imnul, în timp ce doar 86% dintre respondenții din Moldova cunosc culorile clubului și 40% cunosc imnul. Figura19.
Figura19.
Atașamentul față de echipă ține și de vârstă: 98% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani cunosc culorile echipei, procentele scăzând pe măsură ce vârsta respondenților crește.
Obiectele cu însemnele clubului sunt mai populare în rândul tinerilor: 74% dintre persoanele interesate de fotbal cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani dețin așa ceva, 59% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 36 și 50 de ani, 40% dintre cei între 51 și 65 de ani și 27% dintre fanii peste 65 de ani.
V.3. Management și spectacol
În ceea ce privește atașamentul față de o echipă, se observă tendința respondenților de a prefera echipe din regiunea lor înaintea echipelor din alte regiuni. În același timp, echipa preferată la nivelul tuturor regiunilor rămâne Steaua.
Se conturează astfel două direcții generale de-a lungul cărora poate fi înțeles atașamentul: pe linia simbolurilor construite în timp (Steaua a fost cel mai adesea reprezentanta fotbalului românesc în Europa și are palmaresul cel mai impresionant) și pe linia identificării cu simbolurile regionale. Figura 20.
Figura 20.
Popularitatea pe care clubul o are se reflectă și asupra finanțatorului. Astfel, finanțatorii echipelor din capitală (Steaua, Dinamo, Rapid) sunt mai cunoscuți decât finanțatorii cluburilor de fotbal din alte regiuni. Datorită contextului istoric, cele trei mari echipe bucureștene au strâns în jurul lor fani din mai multe regiuni (cel mai evident este cazul lui Dinamo și al Stelei, unde distribuția susținătorilor în funcție de regiune nu relevă diferențe semnificative). În același timp, notorietatea finanțatorilor cluburilor din provincie este dependentă de regiune (dintre cei care cunosc finanțatorul unui club, cei mai mulți sunt din regiunea din care este și clubul).
Părerile subiecților despre finanțatori sunt împărțite relativ uniform în cazul echipelor din capitală, în timp ce finanțatorii cluburilor din provincie sunt mai degrabă apreciați decât dezapreciați (diferența dintre părerile bune și părerile proaste variază între 25% și peste 40%). În cazul acestora, numărul de non-răspunsuri este în schimb mai ridicat decât în cazul finanțatorilor echipelor din București. Acest lucru se datorează în mare parte notorietății mai scăzute a primilor. Tocmai datorită numărului mare de susținători, cluburile bucureștene beneficiază de o mai mare atenție din partea mass-mediei, astfel că publicul are mijloacele de a-și forma o imagine mai clară asupra finanțatorilor acestora. Se explică astfel și scindarea percepției asupra lor (părerile bune și cele proaste au ponderi relativ egale). În cazul lui Gigi Becali și al lui George Copos, ponderea ridicată a părerilor proaste poate fi influențată și de parcursul Stelei și al Rapidului în sezonul 2008-2009 al Ligii I. Figura 21.
Figura 21.
Gigi Becali este perceput în cea mai mare măsură ca fiind cel mai influent, cel mai simpatic, cel mai cunoscut, dar și cel mai corupt dintre finanțatori. Deși aceiași poziție o ocupă și în clasamentul celor mai capabili finanțatori, diferența față de ceilalți este mult redusă. Arpad Paskany, Adrian Porumboiu și Marian Iancu sunt la o diferență de sub 10% față de finanțatorul stelist.
V.4. Comportament asociat cu fotbalul
În ciuda faptului că posturile TV care transmit cu preponderență meciurile din Liga I nu au acoperire națională (doar un cumul de 26% dintre cei interesați de fotbal declară că urmăresc meciuri la posturile de nișă), interesul pentru meciurile echipei preferate, precum și pentru cele din cadrul Ligii I este unul ridicat. Majoritatea respondenților declară că vizionează de obicei meciurile la Antena 1 și la Pro TV, posturi care transmit doar meciurile importante, derby-urile campionatului intern sau meciuri din competițiile europene. Chiar dacă numărul de televiziuni de specialitate a crescut în ultimii ani, acoperirea acestora nu este suficientă pentru a satisface interesul crescut pentru fotbal. Mai mult decât atât, meciurile care se bucură de un interes crescut sunt difuzate preponderent de televiziunile de divertisment, astfel că posturile de nișă își dedică mare parte a timpului de transmisiune difuzării de meciuri din alte campionate sau din Liga a doua și talk-show-urilor sau emisiunilor cu caracter informativ. Tocmai această cerere de informație și numărul mare de emisiuni pe teme sportive duce la o ”cancanizare” a știrilor din sport. O pondere tot mai mare o au informațiile legate de jucători și de finanțatori. Figura 22.
Figura 22.
Dintre cei interesați de fotbal, 62% declară că urmăresc știrile sportive zilnic, iar pentru 70% acestea reprezintă principala sursă de informare, fiind de înțeles astfel căutarea senzaționalului și stârnirea interesului.
Tocmai datorită notorietății lui și interesului ridicat pentru acesta, fotbalul ajunge să-și construiască o lume a sa, de multe ori având o tentă telenovelistică: cei interesați au parte de intrigi și scandaluri, finanțatorii pornesc adevărate războaie unii împotriva altora. Interesul ridicat pentru jocul în sine duce astfel la mutarea atenției asupra culiselor.
În termeni de diferențe între regiunile istorice, se observă că respondenții din Vest au o pondere ridicată în distribuția celr care urmăresc meciurile la Eurosport și la SPORT.RO. La GSP TV și la DIGI Sport se uită mai degrabă cei din sud. Această diferență este explicată de faptul că atât DIGI Sport cât și GSP TV nu au acoperire sufiecientă în regiunea vestică a țării, tocmai pentru că providerii de cablu care dețin mare parte a pieței din această zonă nu transmit aceste posturi.
V.5. Fotbal și violență
Așa cum am prezentat în capitolul 1 al prezentei lucrări, de-a lungul timpului, fotbalul și-a construit un adevărat renume prin asocierea lui cu violența. Fotbalul, ca orice sport, are inerentă competiția. Istoric vorbind, fotbalul este prin excelență o confruntare a identităților și a simbolurilor: încă din secolul 19, meciurile se jucau intre reprezentate ale anumitor grupuri (elevi – profesori, între localități învecinate, între reprezentanți ai diferitelor profesii etc.). Astfel, rivalitatea și opoziția sunt intrinseci. Odată cu profesionalizarea lui, fotbalul a oferit un teren propice pentru manifestarea loialităților, practic o transpunere în spațiu vizibil a luptei identitare. Faptul că ești susținător al unei anumite echipe transcende așadar simpla asociere sentimentală.
Vorbim în acest context despre afilieri identitare, prestația echipei favorite reprezentând într-o anumită măsură afișarea calităților personale și în același timp superioritatea grupului reprezentat.
Rivalitatea dintre cluburi este văzută ca fiind, în principiu, un lucru bun, care dă savoare jocului. Implicarea unei dimensiuni emoționale stimulează interesul față de joc. Totuși, în mare măsură, suporterii sunt considerați a fi, în general, prea agresivi. În general, conducerea clubului este considerată ca având o parte din vină pentru felul în care se comportă suporterii, deși în cazul unui incident anume vina este mai degrabă atribuită suporterilor. Forțele de ordine ale statului sunt percepute ca fiind mai potrivite pentru a păstra liniștea și ordinea pe stadion.
Se formează în percepția publică un triunghi suporteri – conducere – forțe de ordine, în care toate cele trei elemente sunt puse în legătură: suporterii sunt problema, ei fiind cei agresivi și predispuși pe violență. Figura 23.
Figura 23. Considerați următoarele afirmații adevărate sau false?
La un nivel general responsabilitatea pentru acest gen de comportament este atribuită conducerii clubului, în timp ce soluția prinde contur prin prezența ridicată a forțelor de ordine pe stadion. În același timp, mai potrivită pentru această sarcină pare a fi considerată Jandarmeria, și nu firmele private care oferă servicii de pază și protecție. Deși considerată responsabilă pentru incidente, conducerea nu este privită ca fiind în stare să țină sub control apariția incidentelor violente prin angajarea unei terțe părți.
Odată cu creșterea nivelului de educație, numărul celor care văd o soluție pentru evitarea incidentelor violente prin prezența forțelor de ordine pe stadion este în scădere. Percepția asupra comportamentului agresiv este de asemenea influențată de mijlocul de informare principal. Cei care urmăresc mai degrabă știrile sportive la TV consideră în mai mare măsură că stadionul este un loc periculos decât cei care se informează prin intermediul internetului sau din presa scrisă. Acest lucru se datorează cel mai probabil faptului că imaginile cu derularea incidentelor au un impact mai are asupra spectatorilor, prin goana televiziunilor după senzațional, montajele șocante și prezentarea dramatică a evenimentelor.
V.6. Regele și nebunii
Mass-media și sportul în general, fotbalul în particular, au avut o evoluție interdependentă de-a lungul timpului. Mass-media asigură accesul populației la evenimente sportive și la informație, iar sportul asigură subiecte de interes pentru jurnaliști. Acest traseu al jurnalismului sportiv este marcat de inovații în prezentarea sportului, datorită competiției dintre organizații media și chiar dintre diferite sporturi în captarea atenției publicului. Rolul presei nu mai este doar de a anunța iminența unor evenimente sportive și de a prezenta rezultatele, ci de a oferi descrieri complexe și dramatice ale acestora și de a oferi opinii în ceea ce privește orice aspect al jocului. Jurnaliștii sportivi devin mai specializați și ajung să fie adevărați lideri de opinie, inclusiv în afara domeniului.
Apetitul cititorilor a crescut tot mai mult pe măsură ce jurnalismul sportiv s-a dezvoltat, iar ziarele au început să ofere informații despre scandaluri, corupție și alte dedesubturi ale lumii fotbalului, altfel inaccesibile oamenilor de rând. Cu toate acestea, oricât de evocatoare ar fi descrierile din presă, rămâne problema impactului imediat vizual al imaginilor în mișcare, cu toate că designul ziarelor și revistelor sportive este de așa natură încât să ofere cititorului o experiență cât de completă prin imagine și cuvânt.
În România, presa sportivă nu este atât de populară precum știrile sportive, doar 5% dintre persoanele interesate de fotbal declară că sursa lor principală de informare despre acest sport este presa. Figura 24.
Figura 24.
Din acest motiv, 60% dintre respondenți declară că nu au un jurnalist sportiv preferat sau că nu știu care este acesta, iar 7% nu răspund.
În ceea ce privește popularitatea jurnaliștilor sportivi, majoritatea nu sunt cunoscuți de mare parte din populație, deși opiniile despre aceștia tind să fie mai degrabă bune
Jurnaliștii sportivi cei mai cunoscuți sunt cei care sunt și oameni de televiziune sau comentatori sportivi (Dumitru Graur- 72% dintre persoanele interesate de fotbal au o părere bună, 4% o părere proastă, iar 24% nu răspund; în cazul lui Ovidiu Ioanițoaia, 80% dintre respondenți au o părere bună, 5% proastă, iar 15% nu răspund).
Opinia microbiștilor despre jurnaliștii sportivi este influențată de echipa preferată. Astfel, dintre fanii Stelei, 48% au o părere bună despre Cătălin Tolontan, 53% au o părere bună despre Andrei Vochin, 27% despre Traian Ungureanu, 40% despre Radu Paraschivescu, 51% despre Doru Dinu Glăvan, 82% despre Ovidiu Ioanițoaia și 73% despre Radu Naum. Fanii Dinamo au o părere bună despre Cătălin Tolontan în măsură de 62%, despre Andrei Vochin 65%, 47% despre Traian Ungureanu, 49% despre Radu Paraschivescu, 67% despre Doru Dinu Glăvan, 81% despre Ovidiu Ioanițoaia și 77% despre Radu Naum. Fanii Rapid au o părere bună despre Cătălin Tolontan în măsură de 72%, despre Andrei Vochin 80%, Traian Ungureanu 49%, despre Radu Paraschivescu 36%, despre Doru Dinu Glăvan 62%, despre Ovidiu Ioanițoaia 95%, iar despre Radu Naum 87%.
Jurnaliștii mai tineri, care nu fac și televiziune, sunt cunoscuți în foarte mică măsură, chiar și de persoanele care sunt interesate de fotbal. Probabil presa sportivă este citită de adevărații fani ai fotbalului, care sunt dispuși să facă efortul de a cumpăra cotidienele sportive și a se informa și din această sursă
Jurnaliștii cei mai populari în rândul microbiștilor sunt Cristian Țopescu și Ovidiu Ioanițoaia (ambii fiind menționați de 7% dintre respondenți), ambii fiind și oameni de televiziune.
V.7. Infrastructura fotbalului
La fel ca în multe alte domenii, România are cu siguranță multe lipsuri și în ceea ce privește infrastructura legată de sport. Fotbalul nu face excepție, stadioanele din România fiind în general cu mult sub standardele celor din vestul Europei. Cu toate acestea, tocmai datorită popularității și răspândirii jocului, numărul stadioanelor din România este unul relativ ridicat: 79% dintre respondenți declară că există stadion în localitatea lor, iar 37% spun că acesta are și instalație nocturnă. În ambele cazuri, numărul acestora este mai ridicat pentru sudul Romîniei. Această distribuție nu este însă frapantă, întrucât Bucureștiul este inclus în această zonă. Figura 25.
Figura 25.
În funcție de mediul de rezidență diferența este explicabil mai mare: 92% dintre subiecții din mediul urban și 61,4% dintre cei din mediul rural declară că localitatea lor are un stadion. Deși procentul este unul mare pentru rural, acesta este explicat cel mai probabil prin faptul că respondenții confundă terenurile de fotbal cu stadioanele. Fig 26.
Figura 26.
Dintre respondeți, 51% declară că localitatea lor are o echipă de fotbal care joacă într-o competiție la nivel național, însă doar 26% spun că echipa lor favorită este din aceeași localitate.
V.8. Actori și eroi
În lumea modernă, valorile și normele unei societăți sunt transmise prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, a unui sistem educațional standardizat și a unui limbaj comun. Fotbalul este una dintre modalitățile prin care se construiește și se consolidează istoria națională cu figurile ei eroice și cultura populară. Există rivalități locale între echipe, însă echipa națională reprezintă însăși ideea de națiune, comportând o multitudine de simboluri în acest sens (drapelul, imnul național etc.). Prin intermediul mass-media, accesul unui număr mare de persoane la aceste evenimente este garantat.
Ritualul fotbalului se concentrează în jurul unor idoli, idolul reprezentând sublimarea frustrărilor individuale și ritualizarea onirismului colectiv, printr-o metaforă.
Fotbalul oferă prilejul pentru adevărate sărbători populare, datorită numărului mare de persoane pe care le reunește. Oferă ocazia unor persoane cu pasiuni comune să se bucure împreună în cazul unei reușite.
În România, Gică Hagi este considerat cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor de către 60% dintre microbiști. Figura 27.
Figura 27.
Cel mai bun antrenor român, în opinia persoanelor interesate de fotbal, este Mircea Lucescu, pe care l-au menționat 36% dintre respondenți. Figura 28.
Figura 28.
Arbitrii români sunt mai puțin cunoscuți de către populație, inclusiv de către cei care declară că sunt pasionați de acest sport: 48% nu știu cine este cel mai bun arbitru român, iar 4% nu răspund; cu toate acestea, cel mai des menționat arbitru român este Ion Crăciunescu: 16%. Figura 29.
Figura 29.
În ceea ce privește distribuția răspunsurilor la întrebarea ”Care este cel mai mare fotbalist român din toate timpurile?” în funcție de gender:
Femeile îl consideră pe Adrian Mutu ca fiind cel mai mare fotbalist într-o proporție mai mare decât bărbații: 8% vs. 3%
De asemenea, bărbații îl menționează pe Nicolae Dobrin în proporție de 25%, iar femeile dau același răspuns în proporție de 8%.
Femeile consideră că Gică Hagi este cel mai bun fotbalist român în proporție de 67%, iar bărbații în proporție de 56%
76% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani îl menționează pe Gică Hagi, la fel 58% dintre cele între 36 și 50 de ani, proporția scăzând până la 51% în cazul persoanelor de peste 65 de ani. Figura 30.
Figura 30.
Nicolae Dobrin este considerat cel mai mare fotbalist român de 21% dintre persoanele de peste 65 de ani, de 27% dintre cele cu vârsta între 51 și 65 de ani, de 22% dintre cei cu vârsta între 36 și 50 de ani și doar de 7% dintre tineri (18-35 de ani).
Acest lucru se datorează, cel mai probabil, faptului că tinerii nu au avut ocazia să prindă perioada acestuia de glorie, iar preferințele de acest gen sunt într-o anumită măsură bazate pe experiența subiectivă, dar și pe influența mass media și pe conformism.
Diferențe semnificative s-au înregistrat în ceea ce privește răspunsul la întrebarea ”Care credeți că este cel mai bun antrenor român al tuturor timpurilor?” în funcție de mediul de rezidență. Persoanele din mediul rural îl menționează pe Anghel Iordănescu într-o măsură mai mare decât cele din mediul rural: 9% vs. 3%. Figura 31.
Figura 31.
Respondenții din mediul urban îl preferă într-o măsură mai mare pe Mircea Lucescu decât cei din mediul rural: 40% vs. 31%.
Capitolul VI.
Concluzii și recomandări
Analizând datele culese putem trage o serie de conluzii cu privire la sportul rege și relația sa cu societatea în general. Putem afirma fără riscul că vom fi contraziși că fotbalul sportul numărul unu în România și nu numai, are un rol determinant în societatea românească, ajungand chiar ca anumite elite ale sale să fie mentori sau scopuri în viață pentru tineri sau chiar familii. Mai mult putem spune că fotbalul ca și sportul cel mai iubit în lume este un influențator direct al calității vieții celor care îl practică, iar paradoxul este că și la aacele persoane care nu îl practică dar sunt microbiști înrăiți și doar îl urmăresc în direct sau pe surse media.
Încă de mici băieții din familii mai nevoiașe își identifică un idol pe a cărui performanță ar dori să o atingă. Binențeles diferența dintre a juca fotbal pe strazi și spectacolul profesionist de pe stadioane este totală, însă, urmărind uneori meciuri de stradă, între diverse echipe formate uneori ad-hoc se observă același spectacol și aceeași determinare ca și în cazul în care meciul în sine s-ar desfășura pe un stadion cu suporteri, iar miza ar fi o cupă a campionilor. Nebunia fotbalul a determinat părinți să-și numească fiul după numele unui stadion celebru sau echipe cu renume.
Teza de față încearcă să facă o legătură între practicarea sportului și/sau a exercițiilor fizice și creșterea calității vieții indivizilor. Indivizii, învață prin sport să se cunoască și să se auto-educe, să se autodefinească în cadrul grupului.
Ipoteza majoră a tezei este că sportul și practicarea sportului influențează în sens pozitiv calitatea vieții individului.
O altă ipoteză este că persoanele cu venit mic și un nivel de trai scăzut au o creștere a calității vieții prin practicarea sportului.
Sportul și sănătatea fizică sunt puse în paralel ieșind în evidență atât efectele pozitive ale practicării sportului cât și cele negative.
Procesul sportiv aduce masele într-o stare de euforie și generează bunăstare economică. Studiile arată că activitățile sportive sunt asociate cu un comportament deviant redus și cu performanțe academice și sociale ridicate, totodată prin intervievarea părinților în cadrul unor anchete s-a arătat că aceștia văd activitățile sportive extra-curriculare ca pe o scenă de socializare a copiilor în spiritul unor valori și abilități ce depășesc beneficiile unei activități fizice. Rezultate cercetării ne arată că părinții cred cu tărie că activitățile sportive dezvoltă niște calități și abilități de care copii au nevoie pentru atinge mai ușor succesul în diferite activități, de a se adapta la situații și provocări noi și pentru a dobândi o conduită respectabilă a unei societăți civilizate.
Valorile promovate prin sport sunt munca în echipă fair play-ul disciplina, devotamentul, responsabilitatea, respectul de sine, încrederea în sine.
O altă consecință a practicării sportului ține de reușita socializării. Copii/indivizii care practică o activitate sportivă fiind mult mai dezinvolți și adaptați societății.
O practicare sistematică a sportului modelează armonios personalitatea individului. Dintre trăsăturile de personalitate bine evidențiate amintim tenacitatea, perseverența, voința, curajul, prezente la indivizi indiferent de gender. Studiul relevă că majoritatea practicaților de sport sunt tineri până la 35 de ani.
Există o delimitare foarte clară a preferințelor în alegerea unui sport; femeile tind să aleagă sporturi de genul Handbal, Baschet și volei, Sporturi de echipă în care violența și riscul rănirii se presupune a fi mult mai redus. Pe de altă parte bărbații rămân fideli sportului rege fotbalul și sporturilor de contact (box, karate, etc…).
Sub aspectul valorilor și a sentimentelor față de sine marea majoritatea a respondenților semnalează apariția de sentimente pozitive după practicarea sportului. Nu e exclus ca mersul la sală să crescă stima de sine, mai mult cu cât tinerii care au practicat mai mult sport în copilărie cu atât ei au șansa să se simtă mai populari.
Lipsa practicării sportului conduce copilul spre o anumită nesiguranță și o dorință nesatisfăcută de recunoaștere. Vină principală la acest minus existent este conform profesorilor de educație fizică și sport reducerea numărului de ore din programele școlare și emiterea de către medici de scutiri de la efort elevilor uneori doar pe simple discuții directe fără a proceda la investigații amănunțite.
O diferență a numărului de ore de sport practicate în general este dată și tipul localității încare se locuiește individul, astfel în comunitățile rurale și orășele mici accesul la cluburi sportive sau specialități neexistând spre deosebire de marile municipii unde copii și adulții au acces la diverse cluburi sportive și implicit parcuri publice unde se pot practica sporturi libere.
Dar cum poate fotbalul să îmbunătățească calitatea vieții? Este întrebarea la care trebuie să răspundem pentru a confirma întocmai ipoteza secundară de cercetare.
Conform celor mai recente studii fotbalul este cel mai iubit sport în România, aproximativ 41% din populație este microbistă fapt care determină uneori mișcări de masă. Fluxul de adrenalină care se declanșează în momentul perticipării directe sau indirect la un meci de fotbal este cu atât mai mare cu cât miza este mai ridicată, fapt pentru care satisfacția derularii meciului lasă organismul uman cu un surplus de endorfine care îl relaxează și crează stări de plăcere asemeni drogurilor.
Bibliografie
Andrews , M.F., Withey, B.S., Social indicators of well- being. Plenum Press , New York, 1976
Armour , K., Jones. R., Sport sociology, Burnet University, England, 2000
Basson , J.-Ch. , Smith, A. “La socialisation par le sport: revers et contre –pied. Les representation sociales du sport de rue” în Les anuales de la recherche urbaine , nr. 79, Plan Construction et Architecture, Paris
Băban, A., Metodologia cercetării calitative , Presa Universitară Clujeană, Cluj –Napoca, 2002
Beamish ,R., Ingham , A.G. ”Didn’t Cyclops lose his vision.An exercises in sociological optometry” în Sociology of Sport Journal , 1997
Bernard , M., Encyclopedia Universalis , Paris , PUF, 1989
Bloom, B.. Developing talent in youth people. New York : Ballantine Books , 1985
Boncu , S., Psihologia influenței sociale , Editura Polirom. Iași, 2002
Boncu , Șt.,(2000) Devianța tolerată, Editura Universității ”Al. I. Cuza”, Iași 2000
Boyle. R.,H., Sport: Mirror of American Life , 1963
Bouet ,M.,Signification du sport Editions Universitaires , Paris, 1968
Caillat , M., Sport et civilisation historie et critique d’un phenomene social de masse, L’Harmattan, Paris, 1996
Carley , M., Social measurement and social indicators George Allen and Urwin, London , 1981
Chalip , L. Applied Sociology of Sport Champaign, Human Kinetics Books, Ilinois, 1992
Chapplet , J., ”Colectivitățile publice și finanțarea marilor manifestări sportive” în Surse de finanțare în sport CCRS, București, 1996
Chelcea , S., Metodologia cercetării sociologice ,, Editura Economică, București , 2004
Coakley, J., ”Sport and socialization” Exercises and Sport Science Reviews , 21, 1993
Coackley ,J., Donnelly , P.,(eds.), Inside sport , Routledge, Londra, 1999
Da Matta, R., ”Însemnări despre fotbalul bazilian” , în Secolul XX, nr. 8-9-10 , 1998
Danish , S.(2001). “Sport psychology : Performance enhancement” . În D. Baltes și N.Smelser (eds.). International encyclopedia of social and behavioral sciences. Oxford: Pergamon Press
De Coubertin, P., Essais de Psychologie sportive , Payot , Paris, 1913
Defrance , J. Sociologie du sport, La Découverte, Paris, 2000
Dunning , E., Sport matters: sociological studies of sport violence and civilisation, Routledege, London, 1999
Duret , P. apud P. Mignon La violence dans les stades: supporters ultras et hooligans, INSEP, Paris, 1995
Durkheim, E., La division du travail social, Alcan, Paris, 1893
Durkheim, E., Regulile metodei sociologice, Polirom , Iași 2002
Elias, N., Dunning, E., Sport et civilisation: la violence maîtrisee, Paris, Fayard, 1994
Epuran, M., Holdevici, I., Tonița, F., Psihologia sportului de performanță, teorie și practică, Editura FEST, București , 2008
Epuran, M., Marolicaru,M., Metodoligia cercetării activităților corporale, Editura Risoprint , Cluj Napoca, 2002
Cârstea , G. Educația fizică. Teoria și bazele metodicii, Editura A.N.E.F.S. , 1997 București
Gavriluță, C. “Agresivitatea umană și controlul social. O perspectivă socioantropologică” în Societatea românească , vol. VI, nr. 3-4, Polirom, Iași, 2008
Gavriluță , N., Gavriluță, C., Sociologia sportului, teorii, metode aplicații, Editura Polirom, Iași , 2010
Giddens , A., Sociologie, Editura All, București, 2000
Hatos , A. Sport și societate. Introducere în sociologia sportului, Editura universității din Oradea, 2002
Humă , C.,Chiriac, D., ”Aspecte ale ecologizării urbane” Caliatea vieții nr. 1, 2003
Iacob , I., Iacob, M. R., Sportul ca loisir, Demiurg, Iași, 2005
Iluț, P., Abordarea caliattivă a socioumanului, Editura Polirom, Iași, 1997
Laker, Anthony . The Sociology of Sport and Physical Education: An Introductory Reader. London, UK;2002
Lorentz , K, On Aggression, London and New York , Routledge, 1996
Loy, J.W., Kenyon , G. S., & McPherson , B.D., „Emergence and development of the sociology of sport as an academic speciality„ Research Quarterly for Exercises and Sport ,51 (1), 1980
Lucuț, G.,Rădulescu , S.M., Calitatea vieții și indicatorii sociali. Teorie- metodă-cercetare, Editura Luminalex, București, 2000
Marolicaru , M., Introducere în sociologia sportului, Editura Risoprint , Cluj-Napoca, 2004
Maxim , S.,T., Dascălu, D.,I., Popoveniuc ,B., Ionescu, E., (coord.) Violența în sport, Editura Universității din Suceava , Suceava, 2006
Mărginean, I., Balasa, A., Calitatea vieții în Romania –ediție revăzută și completată- Editura Expert, București ,2005
Mc Granahan , D., Scott, W., Richard , C., ”Qualitative indicators of devepolment” în Discussion Paper , 16, United Nations research Institute for Social Development, 1990
Mihu , A., Antropologie culturală, Editura Napoca Star Cluj-Napoca, 2000
Miftode , V., Metodologie sociologică, Porto Franco, Galați, 1995
Mignon, P., La violence dance les stades : supporters , ultras et hooligans, INSEP , Paris, 1995
Mignon, P. , ”Dopage et socialisation sportive” în Education physique et sport, nr. 314/2005
Mita , B., Miclescu, L.,Dumitru, C., ”Sport, socializare și practică în societatea românească contemporană”, în Știința sporului nr. 31.4(31)2002
Munteanu, G., Cosma , A., Violența în sport, accesat online la w.w.w.sportscience.ro
Oxford , Dicționar de sociologie, Univers enciclopedic , București, 2003
Parks , J.B., Quarterman ,J. Contemporary sport management , fourth edition, Human Kinetics 1998/2003
Protopopescu , V., ”Sportul și violența ”, în Atitudini cultură și societate , 21 iunie 2006
Rees, C.R., Miracle, A.W. Sport and Social Theory, Champpaign, Ilinois, Human Kinetics, 1986
Rotariu , T., Iluț,. P., Ancheta sociologică și sondajul de opinie Editura Poilrom , Iași, 1997
Smith , M., D., Violence and sport , Butterworth, Toronto ,1983
Ștefan , I., Introducere în sociologia educației fizice și a sportului, editura Universității Transilvania, Brașov,2006
Thomas, R. (2002). Sociologie du sport. Paris : Presses Universitaires de France
Vlasceanu , L., Metodologia cercetării sociale. Metode și tehnici Editura Științifică și Enciclopedică București, 1986
Zamfir, C., Vlasceanu , L. (coord.), Dicționar de sociologie , Babel, București, 1993
Zamfir , C., ”Calitatea vieții” în C. Zamfir , L. Vlasceanu Dicționar de sociologie, Editura Babel
București, 1993
Zamfir , C., ”Indicatori sociali de stare și indicatori sociali de satisfacție” , Viitorul social , nr. 3, 1976
Bairner, A. & Shirlow, P., Divided Sport in Divided Society, Aachen, Meyer & Meyer, 1999
Bradley, J, Football in Scotland: A Historyof Political and Ethnic identity, 1995
Bromberger, Christian, Le match de football, Editions de la Maison de sciences de l῾homme, Paris, 1995, pp. 173-178
Burdsey, D., Soldiers, sashes and shamrocks: Football and Social Identity in Scotland and Northern Ireland, UK Brunel University, 2003
Encyclopedia Britannica: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/561041/sports/253576/Mass-media-and-the-rise-of-professional-sports
Giulianotti, Richard, Football:A Sociology of the Global Game, Polity Press, 1999, pp. 23-28
Giulianotti, Richard & Robertson, Roland, Forms of Glocalization: Globalization and the Migration Strategies of Scottish Football Fans in North America, SAGE Publications London,Thousand Oaks, 2007
Jarvie, G. & Maguire, J., Sport and Leisure in Social Thought, London, Routledge, 1994
Jenkins, R., Social Identity, London, Routledge, 1996
MacClancy, J., Sport Identity and Ethnicity, Oxford, Berg, 1996
Mudaba, Yoka Lye, Sociologie du Football: Idolâtrie et Pouvoir¸Ethiopiques, nr. 32, 1983
Football Passions- Report of research conducted by the Social Issues Research Center
Anexa 1
Chestionar tineri
Q1. Cât de mulțumit sunteți de sistemul de învățământ din România?
1. Foarte mulțumit 2. Mulțumit 3. Puțin mulțumit 4. Total Nemulțumit
Q2. În programa de învătământ actuală care este materia care credeți că ar trebui suplimentată cu număr de ore?________________________
Q3. În orarul dumneavoastră școlar sunt prevăzute ore de sport obligatorii?
1. Da 2. Nu 9. Nu răspund
Q4. Care este sportul dvs. preferat?________________________
Q5. Practicați vreun sport în mod constant în afara orelor obligatorii de la școală?
1. Da. Care?________________ 2. Nu 9. Nu răspund
Q5_1. (Dacă NU la Q5.) Care este motivul pentru care NU practicați nici un sport?
1. Nu am timp din cauza programei școlare
2. Nu îmi permit financiar
3. Nu mă lasă părinții. De ce? _____________________________
4. Sunt bolnav și medicul îmi interzice
5. Nu există sportul pe care doresc să-l practic în orașul meu
6. Alt motiv?__________________
Q6. Cineva din familia dumneavoastră a practicat/practică acum vreun sport de performanță sau de plăcere?
1. Da, a practicat dar nu mai practică. Dece?______________________________
2. Da, practică în continuare
3. Nu, nimeni din câte știu eu
Q7. Din câte cunoașteți, părinții dvs., sunt împotriva sau pentru practicarea sportului în general?
1. Sunt pentru practicarea sportului în general
2. Sunt împotriva practicării sportului
3. Nu-i interesează
(Doar pentru cei care practică un sport în afara orelor obligatorii din școală)
Q8. Câte ore pe săptămână vă antrenați?_____________________
Q9. Care este suma pe care o cheltuiți lunar pentru sportul practicat?_________________
Q10. Considerați că există o legătură directă între nivelul venitului familiei și performanța sportivă?
1. Da 2. Nu 9. Nu răspund
Q11. Pe o scală de la 1 la 10 unde 1 înseamnă sărac, iar 10 înseamnă bogat unde se situează familia dvs.?
Q12. Câți membrii are familia dvs? Adulți (peste 18 ani)________ Copii (<18ani)_____
Y1. Sunteti utilizator de internet?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Y2. Cât de des utilizati internetul în decursul unei saptămâni?
1. zilnic 9. Nu răspund
2. 4-5 zile pe săptămână
3. 2-3zile pe săptămână
4. o dată pe săptămână
5. de câteva ori pe lună
Y3. Unde folositi cel mai mult internetul?
1. la școală 2. acasă 3. Pe mobil 4. internet cafe 5. Altundeva 9. nu răspund
Y4. Considerați jocurile pe internet ca pe un sport ?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Y5. Practicând jocuri pe internet va considerați ca practicând un sport?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Q13. Ce părere aveți în general despre sport?
1. Foarte bună 2, Bună 3. Proastă 4. Foarte proastă 9. NS/NR
Q14. Considerați că sportul, în general, ajută la o dezvoltare sănătoasă a organismului și gândirii?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
DATE PERSONALE
GENDER 1. Masculin 2. Feminin
Vârsta ________
Tipul liceului 1. Real 2. Uman 3. Școli de arte și meserii (profesională. ucenici)
Clasa _______ Liceu _______________ Localitate_____________________ Județ______________
ANEXA 2
Chestionar părinți
Q1. Cât de mulțumit sunteți de sistemul de învățământ din România?
1. Foarte multțumit 2. Mulțumit 3. Puțin mulțumit 4. Total Nemulțumit
Q2. Ce părere aveți în general despre sport?
1. Foarte bună 2, Bună 3. Proastă 4. Foarte proastă 9. NS/NR
Q3. Considerați că sportul în general ajută la o dezvoltare sănătoasă a organismului și gândirii ?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Q4. Există în orarul copiilor dvs. ore dedicate sportului? 1. Da 2. Nu
Q5. Unde practică copii dvs. sport?
1. la școală 2. În parc la joacă 3. La un club 4. Altundeva
Q6. Sunteți pentru sau Împotriva practicării sportului de către copii în general?
1. pentru 2. Împotriva 8. Nu știu 9. Nu răspund
Q7. Ce părere aveți în general despre practicarea sportului de către copilul(ii) dumneavoastră?
1. Foarte bună 2, Bună 3. Proastă 4. Foarte proastă 9. NS/NR
Q8. Cineva din familia dumneavoastră a practicat/practică acum vreun sport de performanță sau de plăcere?
1. Da, a practicat, dar nu mai practică. Dece?______________________________
2. Da, practică în continuare
3. Nu, nimeni din câte știu eu
Q11. Pe o scală de la 1 la 10 unde 1 înseamnă sărac, iar 10 înseamnă bogat unde vă situați cu familia dvs.?
Q12. Câți membrii are familia dvs? Adulți (peste 18 ani)________ Copii (<18ani)_____
Q13. În cazul copilului dvs practicarea jocurilor pe internet reprezintă un sport sau nu?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Q14. Ați fost pus în situația de a fi refuzat de copilul dvs. atunci cân d ați dorit să-l trimiteți în parc la joacă sau la practicarea unui sport de performanță?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
DATE PERSONALE
GENDER 1. Masculin 2. Feminin
Vârsta ________
Școlaritate 1. Maxim 8 clase 2. Liceu, profesională 3. Studii superioare
Venitul familiei
1. Fără venit 2. 1- 750 ron 3. 751-1500 ron 4. 1501 – 2500 ron 5 peste 2500 ron
Localitate________________________Județ___________________________
Bibliografie
Andrews , M.F., Withey, B.S., Social indicators of well- being. Plenum Press , New York, 1976
Armour , K., Jones. R., Sport sociology, Burnet University, England, 2000
Basson , J.-Ch. , Smith, A. “La socialisation par le sport: revers et contre –pied. Les representation sociales du sport de rue” în Les anuales de la recherche urbaine , nr. 79, Plan Construction et Architecture, Paris
Băban, A., Metodologia cercetării calitative , Presa Universitară Clujeană, Cluj –Napoca, 2002
Beamish ,R., Ingham , A.G. ”Didn’t Cyclops lose his vision.An exercises in sociological optometry” în Sociology of Sport Journal , 1997
Bernard , M., Encyclopedia Universalis , Paris , PUF, 1989
Bloom, B.. Developing talent in youth people. New York : Ballantine Books , 1985
Boncu , S., Psihologia influenței sociale , Editura Polirom. Iași, 2002
Boncu , Șt.,(2000) Devianța tolerată, Editura Universității ”Al. I. Cuza”, Iași 2000
Boyle. R.,H., Sport: Mirror of American Life , 1963
Bouet ,M.,Signification du sport Editions Universitaires , Paris, 1968
Caillat , M., Sport et civilisation historie et critique d’un phenomene social de masse, L’Harmattan, Paris, 1996
Carley , M., Social measurement and social indicators George Allen and Urwin, London , 1981
Chalip , L. Applied Sociology of Sport Champaign, Human Kinetics Books, Ilinois, 1992
Chapplet , J., ”Colectivitățile publice și finanțarea marilor manifestări sportive” în Surse de finanțare în sport CCRS, București, 1996
Chelcea , S., Metodologia cercetării sociologice ,, Editura Economică, București , 2004
Coakley, J., ”Sport and socialization” Exercises and Sport Science Reviews , 21, 1993
Coackley ,J., Donnelly , P.,(eds.), Inside sport , Routledge, Londra, 1999
Da Matta, R., ”Însemnări despre fotbalul bazilian” , în Secolul XX, nr. 8-9-10 , 1998
Danish , S.(2001). “Sport psychology : Performance enhancement” . În D. Baltes și N.Smelser (eds.). International encyclopedia of social and behavioral sciences. Oxford: Pergamon Press
De Coubertin, P., Essais de Psychologie sportive , Payot , Paris, 1913
Defrance , J. Sociologie du sport, La Découverte, Paris, 2000
Dunning , E., Sport matters: sociological studies of sport violence and civilisation, Routledege, London, 1999
Duret , P. apud P. Mignon La violence dans les stades: supporters ultras et hooligans, INSEP, Paris, 1995
Durkheim, E., La division du travail social, Alcan, Paris, 1893
Durkheim, E., Regulile metodei sociologice, Polirom , Iași 2002
Elias, N., Dunning, E., Sport et civilisation: la violence maîtrisee, Paris, Fayard, 1994
Epuran, M., Holdevici, I., Tonița, F., Psihologia sportului de performanță, teorie și practică, Editura FEST, București , 2008
Epuran, M., Marolicaru,M., Metodoligia cercetării activităților corporale, Editura Risoprint , Cluj Napoca, 2002
Cârstea , G. Educația fizică. Teoria și bazele metodicii, Editura A.N.E.F.S. , 1997 București
Gavriluță, C. “Agresivitatea umană și controlul social. O perspectivă socioantropologică” în Societatea românească , vol. VI, nr. 3-4, Polirom, Iași, 2008
Gavriluță , N., Gavriluță, C., Sociologia sportului, teorii, metode aplicații, Editura Polirom, Iași , 2010
Giddens , A., Sociologie, Editura All, București, 2000
Hatos , A. Sport și societate. Introducere în sociologia sportului, Editura universității din Oradea, 2002
Humă , C.,Chiriac, D., ”Aspecte ale ecologizării urbane” Caliatea vieții nr. 1, 2003
Iacob , I., Iacob, M. R., Sportul ca loisir, Demiurg, Iași, 2005
Iluț, P., Abordarea caliattivă a socioumanului, Editura Polirom, Iași, 1997
Laker, Anthony . The Sociology of Sport and Physical Education: An Introductory Reader. London, UK;2002
Lorentz , K, On Aggression, London and New York , Routledge, 1996
Loy, J.W., Kenyon , G. S., & McPherson , B.D., „Emergence and development of the sociology of sport as an academic speciality„ Research Quarterly for Exercises and Sport ,51 (1), 1980
Lucuț, G.,Rădulescu , S.M., Calitatea vieții și indicatorii sociali. Teorie- metodă-cercetare, Editura Luminalex, București, 2000
Marolicaru , M., Introducere în sociologia sportului, Editura Risoprint , Cluj-Napoca, 2004
Maxim , S.,T., Dascălu, D.,I., Popoveniuc ,B., Ionescu, E., (coord.) Violența în sport, Editura Universității din Suceava , Suceava, 2006
Mărginean, I., Balasa, A., Calitatea vieții în Romania –ediție revăzută și completată- Editura Expert, București ,2005
Mc Granahan , D., Scott, W., Richard , C., ”Qualitative indicators of devepolment” în Discussion Paper , 16, United Nations research Institute for Social Development, 1990
Mihu , A., Antropologie culturală, Editura Napoca Star Cluj-Napoca, 2000
Miftode , V., Metodologie sociologică, Porto Franco, Galați, 1995
Mignon, P., La violence dance les stades : supporters , ultras et hooligans, INSEP , Paris, 1995
Mignon, P. , ”Dopage et socialisation sportive” în Education physique et sport, nr. 314/2005
Mita , B., Miclescu, L.,Dumitru, C., ”Sport, socializare și practică în societatea românească contemporană”, în Știința sporului nr. 31.4(31)2002
Munteanu, G., Cosma , A., Violența în sport, accesat online la w.w.w.sportscience.ro
Oxford , Dicționar de sociologie, Univers enciclopedic , București, 2003
Parks , J.B., Quarterman ,J. Contemporary sport management , fourth edition, Human Kinetics 1998/2003
Protopopescu , V., ”Sportul și violența ”, în Atitudini cultură și societate , 21 iunie 2006
Rees, C.R., Miracle, A.W. Sport and Social Theory, Champpaign, Ilinois, Human Kinetics, 1986
Rotariu , T., Iluț,. P., Ancheta sociologică și sondajul de opinie Editura Poilrom , Iași, 1997
Smith , M., D., Violence and sport , Butterworth, Toronto ,1983
Ștefan , I., Introducere în sociologia educației fizice și a sportului, editura Universității Transilvania, Brașov,2006
Thomas, R. (2002). Sociologie du sport. Paris : Presses Universitaires de France
Vlasceanu , L., Metodologia cercetării sociale. Metode și tehnici Editura Științifică și Enciclopedică București, 1986
Zamfir, C., Vlasceanu , L. (coord.), Dicționar de sociologie , Babel, București, 1993
Zamfir , C., ”Calitatea vieții” în C. Zamfir , L. Vlasceanu Dicționar de sociologie, Editura Babel
București, 1993
Zamfir , C., ”Indicatori sociali de stare și indicatori sociali de satisfacție” , Viitorul social , nr. 3, 1976
Bairner, A. & Shirlow, P., Divided Sport in Divided Society, Aachen, Meyer & Meyer, 1999
Bradley, J, Football in Scotland: A Historyof Political and Ethnic identity, 1995
Bromberger, Christian, Le match de football, Editions de la Maison de sciences de l῾homme, Paris, 1995, pp. 173-178
Burdsey, D., Soldiers, sashes and shamrocks: Football and Social Identity in Scotland and Northern Ireland, UK Brunel University, 2003
Encyclopedia Britannica: http://www.britannica.com/EBchecked/topic/561041/sports/253576/Mass-media-and-the-rise-of-professional-sports
Giulianotti, Richard, Football:A Sociology of the Global Game, Polity Press, 1999, pp. 23-28
Giulianotti, Richard & Robertson, Roland, Forms of Glocalization: Globalization and the Migration Strategies of Scottish Football Fans in North America, SAGE Publications London,Thousand Oaks, 2007
Jarvie, G. & Maguire, J., Sport and Leisure in Social Thought, London, Routledge, 1994
Jenkins, R., Social Identity, London, Routledge, 1996
MacClancy, J., Sport Identity and Ethnicity, Oxford, Berg, 1996
Mudaba, Yoka Lye, Sociologie du Football: Idolâtrie et Pouvoir¸Ethiopiques, nr. 32, 1983
Football Passions- Report of research conducted by the Social Issues Research Center
Anexa 1
Chestionar tineri
Q1. Cât de mulțumit sunteți de sistemul de învățământ din România?
1. Foarte mulțumit 2. Mulțumit 3. Puțin mulțumit 4. Total Nemulțumit
Q2. În programa de învătământ actuală care este materia care credeți că ar trebui suplimentată cu număr de ore?________________________
Q3. În orarul dumneavoastră școlar sunt prevăzute ore de sport obligatorii?
1. Da 2. Nu 9. Nu răspund
Q4. Care este sportul dvs. preferat?________________________
Q5. Practicați vreun sport în mod constant în afara orelor obligatorii de la școală?
1. Da. Care?________________ 2. Nu 9. Nu răspund
Q5_1. (Dacă NU la Q5.) Care este motivul pentru care NU practicați nici un sport?
1. Nu am timp din cauza programei școlare
2. Nu îmi permit financiar
3. Nu mă lasă părinții. De ce? _____________________________
4. Sunt bolnav și medicul îmi interzice
5. Nu există sportul pe care doresc să-l practic în orașul meu
6. Alt motiv?__________________
Q6. Cineva din familia dumneavoastră a practicat/practică acum vreun sport de performanță sau de plăcere?
1. Da, a practicat dar nu mai practică. Dece?______________________________
2. Da, practică în continuare
3. Nu, nimeni din câte știu eu
Q7. Din câte cunoașteți, părinții dvs., sunt împotriva sau pentru practicarea sportului în general?
1. Sunt pentru practicarea sportului în general
2. Sunt împotriva practicării sportului
3. Nu-i interesează
(Doar pentru cei care practică un sport în afara orelor obligatorii din școală)
Q8. Câte ore pe săptămână vă antrenați?_____________________
Q9. Care este suma pe care o cheltuiți lunar pentru sportul practicat?_________________
Q10. Considerați că există o legătură directă între nivelul venitului familiei și performanța sportivă?
1. Da 2. Nu 9. Nu răspund
Q11. Pe o scală de la 1 la 10 unde 1 înseamnă sărac, iar 10 înseamnă bogat unde se situează familia dvs.?
Q12. Câți membrii are familia dvs? Adulți (peste 18 ani)________ Copii (<18ani)_____
Y1. Sunteti utilizator de internet?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Y2. Cât de des utilizati internetul în decursul unei saptămâni?
1. zilnic 9. Nu răspund
2. 4-5 zile pe săptămână
3. 2-3zile pe săptămână
4. o dată pe săptămână
5. de câteva ori pe lună
Y3. Unde folositi cel mai mult internetul?
1. la școală 2. acasă 3. Pe mobil 4. internet cafe 5. Altundeva 9. nu răspund
Y4. Considerați jocurile pe internet ca pe un sport ?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Y5. Practicând jocuri pe internet va considerați ca practicând un sport?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Q13. Ce părere aveți în general despre sport?
1. Foarte bună 2, Bună 3. Proastă 4. Foarte proastă 9. NS/NR
Q14. Considerați că sportul, în general, ajută la o dezvoltare sănătoasă a organismului și gândirii?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
DATE PERSONALE
GENDER 1. Masculin 2. Feminin
Vârsta ________
Tipul liceului 1. Real 2. Uman 3. Școli de arte și meserii (profesională. ucenici)
Clasa _______ Liceu _______________ Localitate_____________________ Județ______________
ANEXA 2
Chestionar părinți
Q1. Cât de mulțumit sunteți de sistemul de învățământ din România?
1. Foarte multțumit 2. Mulțumit 3. Puțin mulțumit 4. Total Nemulțumit
Q2. Ce părere aveți în general despre sport?
1. Foarte bună 2, Bună 3. Proastă 4. Foarte proastă 9. NS/NR
Q3. Considerați că sportul în general ajută la o dezvoltare sănătoasă a organismului și gândirii ?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Q4. Există în orarul copiilor dvs. ore dedicate sportului? 1. Da 2. Nu
Q5. Unde practică copii dvs. sport?
1. la școală 2. În parc la joacă 3. La un club 4. Altundeva
Q6. Sunteți pentru sau Împotriva practicării sportului de către copii în general?
1. pentru 2. Împotriva 8. Nu știu 9. Nu răspund
Q7. Ce părere aveți în general despre practicarea sportului de către copilul(ii) dumneavoastră?
1. Foarte bună 2, Bună 3. Proastă 4. Foarte proastă 9. NS/NR
Q8. Cineva din familia dumneavoastră a practicat/practică acum vreun sport de performanță sau de plăcere?
1. Da, a practicat, dar nu mai practică. Dece?______________________________
2. Da, practică în continuare
3. Nu, nimeni din câte știu eu
Q11. Pe o scală de la 1 la 10 unde 1 înseamnă sărac, iar 10 înseamnă bogat unde vă situați cu familia dvs.?
Q12. Câți membrii are familia dvs? Adulți (peste 18 ani)________ Copii (<18ani)_____
Q13. În cazul copilului dvs practicarea jocurilor pe internet reprezintă un sport sau nu?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
Q14. Ați fost pus în situația de a fi refuzat de copilul dvs. atunci cân d ați dorit să-l trimiteți în parc la joacă sau la practicarea unui sport de performanță?
1. Da 2. Nu 8. Nu știu 9. Nu răspund
DATE PERSONALE
GENDER 1. Masculin 2. Feminin
Vârsta ________
Școlaritate 1. Maxim 8 clase 2. Liceu, profesională 3. Studii superioare
Venitul familiei
1. Fără venit 2. 1- 750 ron 3. 751-1500 ron 4. 1501 – 2500 ron 5 peste 2500 ron
Localitate________________________Județ___________________________
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Sportul Si Calitatea Vietii In Societatea Romaneasca (ID: 123991)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.