Spatiul Universitar Si Tehnologia It In Arhitectura

Introducere

1.1 Motto

Digital design and its growing impact on design and production practices have resulted in the need for a re-examination of current design theories and methodologies in order to explain and guide future research and development. The present research postulates the requirements for a conceptual framework and theoretical basis of digital design; reviews the recent theoretical and historical background; and defines a generic schema of design characteristics through which the paradigmatic classes of digital design are formulated. The implication of this research for the formulation of ‘digital design thinking’ is presented and discussed. 2005 Elsevier Ltd. All rights reserved.

1.1 Preambul

-TEXT

1.2 Argument

În prezent, arhitectura se află într-o situație dificilă din cauza mai multor factori. În primul rând, apariția materialelor și tehnologiilor noi pe piața de fiecare zi, necesită o transparență mai bună, pentru a putea oferi soluțiile cele mai potrivite beneficiarilor. Numărul crescut al proiectelor la birourile de proiectare și timpul de lucru redus la fiecare proiect, necesită adaptarea modului de lucru clasic al arhitecților. În același timp, din urma complexității sporite al proiectelor mari (funcționalitate, materiale, tehnologii, structură) rezultă că gestionarea unui proiect de asemenea fel ajungă să fie aproape imposibil de controlat, proiectat și terminat la timpul potrivit, în modul clasic.

Prin modul clasic ma refer la modul de proiectare ce se practica înainte ca softurile de proiectare și sistemul BIM (Building Information Modeling) să apară și să vină în ajutorul arhitecților, pentru obținerea proiectelor într-un timp cât mai scurt, la o complexitate mai mare, și rezultate cât mai precise.

II. Universitate – Apariție, Evoluție,

Diversificare Funcțională și Spațială

2.1 Apariția și Evoluția Universităților

Pentru a putea înțelege mai bine tema aleasă, luăm o privire scurtă în evoluția învățământului, să vedem câteva puncte importante reflectându-se de-a lungul timpului prin istorie.

Scopul educației era definit deja în epoca primitivă, într-o formă la fel de primitivă, dar cu o importanță foarte mare pentru timpul respectiv. Pe vremea de atunci educația avea un caracter neomogen, dezorganizat, oral. De obicei era doar la nivel de familie și se caracteriza prin relația: un singur îndrumător – un singur elev. Scopul era asigurarea unui viitor mai bun, mai stabil pentru urmași, prin transmiterea a cât mai multor informații necesare acumulate până atunci.

”În antichitate societatea realizează din punct de vedere educațional un salt important odată cu diferențierea educației prin apariția scolii ca activitate sociala conturată” [2].

După apariția formatului mai organizat în Antichitate, se păstrează relația de un îndrumător – un elev, dar încet au început să practice și relația de un îndrumător – mai mulți elevi. Educația a devenit mai omogenă, și au început să diferențieze unele materii de celelalte. De exemplu filozofia a prins un alt contur față de matematică. Cele două materii putem considera ”științe noi” pentru epoca respectivă. O altă noutate era modul de transmitere și documentarea științelor, în scris, pe tăblițe de lut sau pergament. Astfel necesita mult mai mult timp, resurse, și era mai complicat acest procedeu ca cel oral, dar s-au observat progrese semnificative. Modul de transmitere și documentarea științelor diferea de la o zonă la alta.

Putem defini trei zone mari de civilizații din Antichitate: Zona Eufratulu, Egiptul Antic, și Grecia Antică. Toate cele trei zone au avut un rol foarte important în istorie, la fel și din punct de vedere al sistemului educațional.

În secolul VII î.Hr. Ninive și Babilon s-a pus foarte mare accent pe științe, cercetări. În acest scop aveau deja clădiri special dedicate pentru învățământ. Mai mult de atăt, aveau biblioteci cu peste 20.000 de tăblițe de lut pentru a putea cât mai mult ajuta dezvoltarea învățământului.

În Grecia Antică avem două exemple bine documentate, Sparta și Atena. Statul Sparta a început educarea copiilor deja de la 7 ani. Fiind un stat militar, acesta punea mai mult accentul pe exerciții fizice, și antrenamente militare, mai puțin pe instrucțiile și dezvoltarea intelectuale. În schimb, statul Atena era opusul statului Sparta, aici au pus foarte mare accent pe educarea intelectuală. Atena joacă un rol extrem de important în educație, deoarece aici au apărut primele instituții importante cu scop educativ din Europa. Două exemple semnificative pe lângă multe altele sunt: Academia lui Platon (387 î.Hr – 83 î.Hr) și Liceul lui Aristotel (334 î.Hr – 86 î.Hr). Ambele au fost închise după revolta anti – romană din 88 î.Hr. Totuși Academia lui Platon a mai funcționat o perioadă între 410 d.Hr – 529 d.Hr.

După dispariția școlilor antice, mai întâi mănăstirile au fost cele care au asigurat transmiterea artelor liberale, adaptate nevoilor culturii creștine. Bibliotecile mănăstirești cuprindeau lucrări nu numai religioase, ci și profan, între care și opere antice salvate de la distrugere; exemple de astfel de biblioteci avem la Vivarium, Monte Cassino, Sankt Gallen, Fulda, Lindisfarne și altele.

În secolul al X-lea, alături de mari centre mănăstirești, cum sunt cele menționate mai sus, se afirmă școlile episcopiale de la Köln, Utrecht, Reims. În unele orașe au început să apară din ce în ce mai mulți profesori și elevi, iar temele de gândire s-a lărgit semnificativ. Astfel putem spune că a început perioada certei universaliilor, și astfel a determinat eliberarea școliilor de sub tutela episcopală.

În secolul al XIII-lea, asistăm la triumful unei noi instituții, Universitatea.

Universitate – cuvântul are originea în limba latina, universitas – unirea mulțimilor de oameni într-un singur corp, o societate, o comunitate, totalitate, uniune [1].

Ea este în același timp o asociere de școli și o corporație de profesori și studenți, condusă prin privilegii ce îi sunt proprii. Universitatea medievală este baza universităților moderne, dar totuși fundamental diferită, deoarece este o instituție tipic europeană, absolut originală și caracteristică Evului Mediu.

Viața intelectuală din Italia Evului Mediu avea o orientare practică, legată de activitatea politico-socială, de aceea aveau nevoie în primul rând de juriști, specialiși, funcționari. Astfel au apărut Universitățile în Italia și mai apoi și în celelalte spații vest-europene. Unele dintre aceste Universități au rezistat vremurilor, funcționând aproape fără întrerupere până în zilele noastre: Bologne, Paris, Oxford, Heidelberd și altele.

Universitățiile au apărut pentru a-i aduna pe profesorii de diferite specialități la un loc, atrăgând și studenții care să se fixeze, urmându-le cursurile. Grupează pe profesori și studenți(uneori numai pe studenți, ca la Universitatea Bologna și în universitățile ce au urmat acest model) cu scopul de a le apăra privilegiile și drepturile în fața străinilor (mai ales față de ceilalți locuitori ai orașului).

1  Lewis, Charlton T.ș Short, Charles (1966) [1879], A Latin Dictionary

2  Gheorge Vais, U.T Press [2008], Programe de Arhitectura

2.2 Diversificare funcțională și spațială

Comunitatea profesorilor și a studenților, bazată pe predare și învățare, beneficiind de privilegii de imunitate, universitatea are parte de o autonomie semnificativă. Fiecare își fixează propriul program de studii, condiții de acces la învățământ, condiții de desfășurarea examenelor. Universitatea este subordonată episcopului, astfel pentru ca să-și impună punctul de vedere în fața autorităților, comunitatea universitară poate apela la grevă, suspendând cursurile și scăzând astfel orașul de avantajele materiale pe care prezența unei populații numeroase de studenți și profesori le aducea. Un exemplu pentru a susține aceste afirmații a fost la Paris, unde , în 1229, profesorii și studenții au părăsit orașul timp de doi ani, până la acceptarea de către regele Ludovic al IX-lea a cererilor lor.

Studenții își suportă singuri cheltuielile sau încearcă să facă rost de burse, protectori bogați, sau ocupații care să le permită să se întrețină. În sprijinul studenților săraci au găsit soluția prin colegii, prin care inițial primeau cazare și masă, dar care apoi s-au transformat în adevărate instituții de învățământ. Cel mai cunoscut este colegiul întemeiat de Robert de Sorbon la Paris, în secolul al XIII-lea , de la care și-a luat numele cea mai celebră universitate pariziană, Sorbona. În cadrul acestei universități , învățământul se făcea în patru facultăți. Prima dintre ele, era facultatea de arte, care asigura după absolvire accesul în celelalte ”superioare”. Se numea facultatea de arte, deoarece aici se studiau cele șapte arte liberale, considerate introducerea necesară în orice știință. Studiile se terminau printr-un examen care conferea gradul de bacalaureat. Se putea apoi opta pentru una dintre cele trei facultăți superioare: drept civil sau bisericesc (facultățile cele mai vestite erau la Bologna și Oxford), medicină(Salerno și Montpellier) sau teologie, considerată cea mai importantă, cu centru la Paris-Sorbona. După absolvirea studiilor acestor facultăți, după un examen public, studentul avea autorizația de a preda, licentia docendi(de unde provine actuala noțiune de licență).

–ide meg kell csak nem tudom mit tudjak irni

–!!!– ez nagyon jo, nekem nagyon tetszik. Nem tudom hogy ez kesz szoveg mar, vagy meg akarsz rajta valtoztatni kicsit.

2.3 Universități la nivel internațional

Din punct de vedere arhitectural în prim plan aș aduce câteva exemple de universități din lume, unele celebre, altele mai puțin cunoscute.

– Universitatea Lomonosov din Moscova

Când lucrările de reconstrucție au fost finalizate în 1953, clădirea principală a Universității Lomonosov din Moscova, proiectată de arhitectul Lev Vladimirovic Rudnev, a devenit al șaptelea cel mai înalt zgârie-nori din lume, celelalte șase clădiri fiind toate, la vremea accea, în New York. Campusul Universității din Moscova se întinde pe 1.000.000 de metri părtați, deținând aproximativ 1.000 de clădiri. Universitatea are 8 cămine, care găzduiesc peste 12.000 de studenți și numai liniile de utilități măsoară 300 de kilometri. Are o bibliotecă impresionantă, ce cuprinde peste noua milionae de cărți , două milioane dintre acestea sunt scrise în limbi de circulație internațională. La 62 de ani de la construcția corpului principal, Universitatea Lomonosov MSU este cea mai înaltă clădire universitară din lume.

– Universitatea Cornell, Bradfield Hall

Bradfield Hall este din cadrul universității Cornell și oferă o perspectivă absolut non-conformistă pentru o clădire cu funcție academică. Bradfield este o facultate de Agricultură și a fost proiectată ca o replică fidelă a unui imens siloz de cereale. Clădirea a fost construită în anul 1969 și a primit numele profesorului Richard Bradfield, un renumit om de știință în genetica plantelor. Majoritatea laboratoarelor au climă controlată, clădirea fiind proiectată fără ferestre până la etajul zece.

– Universitatea Mode Gakuen Cocoon Tower din Tokyo

Mode Gakuen Cocoon Tower reprezintă un proiect foarte îndrăzneț, a fost dezvoltat pe o structură de oțel, și a fost finalizat după doi ani de muncă grea în anul 2008. În prezent unește trei instituții de învățământ diferite – Tokyo Mode Gakuen(moda), HAL Tokyo(IT) și Shuto Iko(medicina). Arhitectura modernă a clădirii și fațada cu linii foarte îndrâznețe, reprezintă perfect conceptul de ”Cocoon”. Spre deosebire de stilul tradițional ce se întind pe orizontală, această universitate a fost dezvoltată pe vericală, și are o înălțime de 203 metri. La parter universitatea are trei amfiteatre care au fost rotite 120 de grade în jurul miezului interior. Funcționalitățile au fost planificate până la cele mai mici detalii, iar turnul oferă studenților sau turiștilor o perspectivă de neuitat. La etajul 50 zona de relaxare are vedere câtre est, sud- Universitatea Mode Gakuen Cocoon Tower din Tokyo

Mode Gakuen Cocoon Tower reprezintă un proiect foarte îndrăzneț, a fost dezvoltat pe o structură de oțel, și a fost finalizat după doi ani de muncă grea în anul 2008. În prezent unește trei instituții de învățământ diferite – Tokyo Mode Gakuen(moda), HAL Tokyo(IT) și Shuto Iko(medicina). Arhitectura modernă a clădirii și fațada cu linii foarte îndrâznețe, reprezintă perfect conceptul de ”Cocoon”. Spre deosebire de stilul tradițional ce se întind pe orizontală, această universitate a fost dezvoltată pe vericală, și are o înălțime de 203 metri. La parter universitatea are trei amfiteatre care au fost rotite 120 de grade în jurul miezului interior. Funcționalitățile au fost planificate până la cele mai mici detalii, iar turnul oferă studenților sau turiștilor o perspectivă de neuitat. La etajul 50 zona de relaxare are vedere câtre est, sud-vest și nord-vest.

– Universitatea RMIT din Australia

Universitatea din Melbourne oferă o imagine spectaculoasă printr-o fațadă foarte colorată ce seamană foarte mult cu o piesă de lego. Putem spune că arhitecții chiar s-au jucat folosind o imagine pixelată a clădirilor din jur pentru a crea o hartă de culoare pe exterior. Profilul neuniform al clădirii este dat de pereții cu suprafețe curbe și îndoite.

– Universitatea Central City Campus al Universidad Nacional Autonoma de Mexico(UNAM)

Această capodoperă a fost construită timp de trei ani, între 1949-1952 fiind implicați în jur de 60 de arhitecți , ingineri și artiști. Aceasta cuprinde ansamblu de clădiri, facilități sportive și spații deschise. Campusul reprezintă un exemplu unic de modernism pentru secolul XX, înbinând elemente de urbanism, arhitecură, inginerie, design peisagistic și arte plastice cu referiri la tradițiile mexicane locale. Ansamblul întruchipează valori sociale și culturale de importanță universală și este unul dintre cele mai importante în America Latină.

– Universitatea Cambrige – Facultatea de Istorie

Clădirea Facultății de Istorie a fost concepută în urma unui concurs de arhitectură și a primit Medalia de Aur a Royal Institute of British Architects în 1970. Facultatea deține o impresionantă sală de lectură ce poate găzdui 300 de cititori în același timp. Biblioteca deține rafturi de cărți ce se întind pe o suprafață de 1.170 de metri pătrați. Din punct de vedere arhitectural, clădirea strârnește un interes enorm, și este vizitată de turiști din toate colțurile lumii. Perioadele de timp pe care le pot petrece în bibliotecă au trebuit limitate, din cauza numărului de vizitatori. Clădirea a fost proiectată de arhitectul James Frazer Stirling.

2.4 Universități din România

– despre universitati

– primele universitati la noi

– cele mai importante la ora actuala

2.5 Apariția domeniul de informatica în universități

– Manchester university – una dintre primele universitati care a construit o cladire dedicata pentru cercetari in informatica

– desrpe cercetari

III Influența tehnologiilor în percepția spațială în arhitectură

3.1Reprezentarea arhitecturală

câtăavomî, caracteristicile lorrolul lorîn

mai ales de arhitecți, dar și de alțiimare :

pentru printr-o formă mai potrivită

puteamai ușor

ălcon

La rândul lor d. Arhitectul alege dintre ele, felul de desen cel mai potrivit pentru el, în funcție de etapa în care se află proiectul.Ultima etapă este deoarecese documentează proiectul ca acesta să fie realizat cât mai bine de către constructori.

Desenele tehnice sunt . Câteva exemple de convenții de care arhitecții trebuie să țină cont: plan de situație, eai folositeăriî

aiaru ree. Este clar, că astfel și necesita mult mai multe resurseDinarelor îâ, aceastea fiind înlocuite de calculator.

AICI probabil o sa scriu un pic despre fiecare tip de desen (plan de sit, sectiuni etc)

3.2 Evoluția desenului înainte de renaștere, și importanța lui

Renașterea a fost o mare mișcare culturală care s-a întins pe perioada secolelor XIV – XVII. A debutat în Italia, în perioada Evul Mediu Târziu iar ulterior s-a răspândit din ce în ce mai mult în restul Europei. Ca o mișcare culturală, aceasta a fost perioada de tranziție între Evul Mediu, și Istoria Modernă. Această perioadă a adus multe schimbări, din multe puncte de vedere. Amintim câteva dintre schimbări: revoluționarea literaturii, politicii, filozofiei, artei inclusiv și arhitecturii, prin persoane mărețe ca Leonardo da Vinci. În urma lui s-a născut noțiunea de ”omul renașterii”

Reprezentarea arhitecturală și desenele în arhitectură au existat și înainte. Este evident că arhitectura întotdeauna a fost o noțiune destul de familiară omenirii de la începutul timpului. Arhitectura putem spune că a fost prezent într-o formă sau alta deja de atunci. În sensul cel mai fundamental, se poate spune că nevoia de adăpost, în scopul de a supraviețui în vremuri preistorice a marcat începutul arhitecturii. Poate că nu este în același sens așa cum noi suntem acum familiarizați, cum că arhitectura este asociat cu un design și procesele de gândire conștiente, însă în cele mai vechi timpuri actul de construcție a existat într-un nivel intuitiv. Arhitectura de la a fi un concept de bază al omului, o supraviețuire necesară, încet a evoluat și a devenit o modalitate de a crea. De-a lungul timpului acesta reprezenta exprimarea valorilor culturale și religioase pentru societățile în curs de dezvoltare din întreaga lume. Un fapt important este că, arhitectura și calitatea ei au evoluat și evoluează în continuare paralel cu evoluția naturii umane. Exact la fel, și modul de gândire despre arhitectură, care introduce în cele din urmă desenele arhitecturale în istoria arhitecturii ca și instrumente de explorare, comunicare și exprimare.

Apariția desenelor de arhitectură, se datează încă din Egiptul Antic, și zona Mesopotamiană. Amintim doar câteva dintre ele: Statuia lui Gudea, conducătorul Lagash din Mesopotamia, Harta orașului Nippur din Babilon, sistemul de irigație din râul Euphrates, ilustrația unui labirint din Babilon, harta unei mine de aur din zona Nubia, Egipt, și multe altele descoperite în timp. Aceste desene nu au fost făcute pentru a aduce rezolvarea unui anumit design complicat, ci rolul lor era sa ajute pe oameni în orientare la construcții sau la călătorii.

POZE

Din Grecia Antică, au rămas doar puține resurse despre desene arhitecturale, pentru că în perioada respectivă, ei comunicau mai mult prin cuvinte, modele la diferite scară – în unele cazuri la scară reală – în loc de diferite desene tehnice pe hârtii. Clădirile cu cea mai mare importanță și cele mai apreciate, erau templele dedicate pentru Zei. Aceste clădiri în jurul secolul VII î.Hr, în mare majoritate au fost standardizate în ceea ce privește spațiile interioare și tehnicile de realizare a lor. Meșterii au avut nevoie de informații despre diferite detalii de ornament, care a fost realizat din partea arhitectului la scară reală, și era folosit ca și un prototip, multiplicat ulterior de către alți artiști. În unele cazuri aceaștia au desenat pe pereți sau pe pământ conturul unui element ca și model, care a fost realizat și conceput ulterior de către artiști și sculptori specializați în tema respectivă.

. ”Cu siguranță la Romani, desene de elevații au avut o importanță și folosință mult mai mare fața de planuri” (roman builders)

Pe baza cunoștințelor acumulate despre Perioada Antică al civilizațiilor cunoscute, până în prezent, putem afirma că arhitecții din Roma Antică erau primii care au pus accentul pe desene. Realizarea unei clădiri, de multe ori nu se baza pe planuri și documentații terminate, ci mai mult era rezultatul unei idei, care a evoluat din ce în ce mai în timp datorită inspirațiilor venite pe parcurs, sau în urma improvizărilor. De obicei, în cele mai multe cazuri arhitecții au fost prezenți la procesul de construire, și au comunicat direct, prin vorbă modul în care proiectul trebuia realizat, astfel puteau controla întreg procesul de construire a clădirii dorite. Desenele care au rămas din acea perioadă sunt elevații, și desene de detalii al unei coloane, capitel, pilastru sau detaliu de fațadă. Similar cu Grecii, și arhitecții Romani au documentat desenele lor și detalii importante pe suprafețe drepte, orizontale sau verticale, la scară reală. Arhitectul roman, Vitruvius, este autorul celebrului tratat de arhitectură cunoscut sub numele De Arhitectura, dedicat lui Augustus Ceasar, ca un ghid general pentru diferite proiecte. Cu cele zece volume care conține tratatul, acesta este unul dintre cele mai importante documente de arhitectură rămase din secolul I î.Hr. Fiecare volum are o temă principală care este dedicată programelor sau problemelor de arhitectura actuală din epoca respectivă, cu instrucțiuni precise și desene care descriu soluții amănunțite pentru diferite proiecte și structuri. Acest tratat conține informații importante, și de mare ajutor oricărui arhitect. Putem afirma cu siguranță, că tratatul lui Vitruviu este baza arhitecturii moderne .

Cele zele volumele din tratatul De Arhitectura sunt:

Organizare urbană

Materiale de construcții

Temple și ordine arhitecturale

Continuare

Construcții civile

Arhitectură domestică

Ornamente și decorații

Alimentarea cu apă

Științele care influențează arhitectura (geometrie, astronomie)

Utilizarea și conducerea mașinilor

Până în secolul XIV d.Hr puține cazuri sunt, în care putem afirma cu convingere că planurile inițiale au fost respectate până la sfârșit.

Inscripția găsită in Perugia, Italia aproape de Roma, este un document care reprezintă planul unui complex funerar pe același plan, cu dimensiuni și text care reprezintă funcțiunea încăperilor, si descrierea pereților cu diferite grosimi. Este o reprezentare foarte similară cu cea cunoscută și folosită de arhitecți, chiar și în ziua de azi. Din păcate avem puține documente care să ne arată cu exactitate documentarea unui proiect din Roma Antică. Dar luând în considerare complexitatea clădirilor remarcabile din acea epocă, presupunem că desenul era esențial. Dimensiunea, volumetria complexă, structurile remarcabile, și diferitele canalizări realizate la clădirile de băi, teatre, și amfiteatre din Roma dovedește că au fost folosite fără îndoială planuri, secțiuni și fațade.

”Termenul scaenogrphia este des folosit de Vitruvius, tradus înseamnă perspectivă” (Roman builders)

Chiar și dacă termenul de perspectivă încă nu era determinat în modul în care noi îl cunoaștem acum, cu siguranță era deja folosită în reprezentarea clădirilor în forma finală pentru clienți, dar aceasta avea un rol important și în procesul de design. Au fost găsite câteva exemple din aceste scaenographii reprezentate prin fresce în orașul Pompeii, la scara mare, unde au avut un rol decorativ în spațiile interioare.

Evul Mediu este o epocă misterioasă din mai multe motive. Puterea dominantă din aceea perioadă a fost Religia. Acest fapt explică faptul că nu au făcut schimbări majore în arhitectura locuințelor de zi cu zi, în schimb era o epocă de aur pentru catedrale, temple și construcții asemănătoare. Construcțiile au fost coordonate de către un meșter mason, fiind posibile, ca în unele cazuri proiectele să fi fost realizate fără un autor concret. Similar cu Epoca Antică, importanța desenelor era mai mică față de Renaștere, aceaștia având o formă mult mai clară dar fără vre-un standard de reprezentare. În lipsa unui standard de măsură, acele reprezentările au fost bazate pe proporții geometrice, printr-o tehnică cu totul nouă pentru Evul Mediu, și anume: desenul ortogonal. Un exemplu rar dintre primele reprezentări este cea de la Catedrala din Strasbourg din anul 1260. Această ne arată nivelul în care au fațadele și detalii de travee erau reprezentate. Un alt exemplu este planul de la Catedrala Abația Sankt Gallen din Elveția care reprezintă diferite planuri pentru diferite nivele. Anul în care a fost documentat aceast plan nu se știe cu exacticitate.

Stilul Gotic a fost punctul culminant al arhitecturii și ingineriei din Evul Mediu. Acest stil este caracterizat prin structurile cât mai înalte și complicate, arcul frânt, rozeta, detalii cât mai sofisticate și multe altele. Cu apariția acestui stil, nevoia desenelor arhitecturale a devenit foarte importantă , putem spune chiar și indispensabilă pentru a evita erori de construire. Din acest motiv, sfârșitul lui Evul Mediu, era o perioadă de experimentare din punct de vedere a reprezentării și standardizării. La fel poeții, sculptorii și pictorii, au simțit nevoia de a schimba modul de lucru și modul de reprezentare al operelor de artă, iar începând cu mijlocul secolul XIV, au început să apară diferite soluții pentru aceste schimbări. Din acest motiv, odată cu acestea putem vorbi despre Renaștere. Această perioadă se caracterizează și prin faptul că arhitecții au dezvoltat un mod de reprezentare mult mai precisă ca până atunci.

3.3 Perspectiva

Oameni au simțit nevoia de lucruri noi, și arhitecții au răspuns acestor cerințe: prin proporții umane, reprezentări, desene arhitecturale destinate pentru public, prin schițe foarte detaliate și perspective. Dintre cele menționate mai sus, cel mai important era perspectiva. În această perioadă ea a apărut ca și noțiunea perspectivei în formă, pe care o folosim și noi în prezent.

Până acum am prezentat pe scurt evoluția diferitelor tehnici de reprezentare. Pentru că perspectiva stă la baza modului de reprezentare folosită în prezent, vrem să analizăm mai în detaliat modul în care s-a evoluat.

”Perspectiva explică legile după care obiectele văzute în jurul nostru capătă aspecte vizuale diferite, în funcție de locul din care sunt privite. Totodată perspectiva prezintă procedeele grafice, după care se poate reprezenta spațiul tridimensional pe un plan ce este caracterizat prin cele două dimensiuni geometrice ale sale, numit tablou de perspectivă. ” (Ilius Ionescu – Perspectiva)

Cuvântul perspectivă are originea în limba latină, perspicere care înseamnă a vedea prin. În prezent, noțiunea de perspectivă are diferite definiții în funcție de contextul în care-l folosim. În arhitectura definiția perspectivei este:

Perspectivă – Reprezentare tridimensională prin desen a unui corp din spațiu pe o suprafață plană (DEX)

În Antichitate, perspectiva a fost cunoscută sub numele de ”scenografică”. Geminus, istoricul matematicii grecești din secolul I î.Hr dă următoarea definiție: "Scenografica este acea ramură a opticii care arată cum să se facă desenele, reprezentând obiecte la distanțe diferite și diferite înălțimi, păstrând totuși pentru vedere, proporția și forma acestor obiecte"

În Renaștere, secolul XIV, din textele lui Leonardo da Vinci citim că: "Pictura se întemeiază pe perspectivă … fără ea nimic nu se face … Ucenicul trebuie mai întâi să învețe perspectiva, cu care el poate să distribuie fiecărui obiect dreapta lui măsură". Prin asta se reflectă importanța dedicată perspectivei în Renaștere.

Mai târziu, în secolul XIX, matematicianul Jules de la Gournerie definește perspectiva astfel: "Perspectiva este arta de a reprezenta obiectele din spațiu pe un tablou, păstrând aparența lor. Ea este liniară sau aeriană, după cum se ocupă de forme sau de colorație".

Putem observa similarități între definiții din diferite epoci. Diferența între ele stă la baza formulelor geometrice, și nivelul la care artiștii au stăpânit această tehnică de reprezentare. ”Perspectiva este deci știința și arta de a reda prin desen aspectele obiectelor din spațiu așa cum se văd ele de la distanță finită.” (ILIUS IONESCU – Perspectiva). Este un rezultat al explorării început în Antichitate până în prezent. Totuși, este departe de a fi modul cel mai realist în reprezentarea unei realitatăți văzute. Introducerea geometriei în perspectivă este esențială, putem chiar considera un standard, dar nu este și suficientă.

În concluzie, perspectiva este un limbaj comun atât în arte plastice cât și în reprezentarea arhitecturală. Are limitele lui, dar în același timp, prin respectarea regulii generale, este cea mai bună tehnică prin care se reprezintă spațiile tridimensionale pe o suprafață bidimensională și în ziua de astăzi. Formulele de bază sunt implementate inclusiv în jocurile pe calculator sau în programele de proiectare.

3.4 Reprezentare arhitecturală contemporană

După standardizări, documentarea și citirea proiectelor a devenit mult mai ușor și precis. În funcție de dimensiunea și complexitatea proiectului, procesul de proiectare varia în timp. Până la ultima parte a secolului XX, toate desenele arhitecturale au fost făcute manual, fie prin arhitecți, redactori sau desenatori. Ei nu au participat la etapele proiectării, au avut doar rolul de a desena. Acest sistem a continuat până în prezent, dar cu ajutorul programelor CAD. Mulți dintre arhitecți au cunoaștere foarte mică despre programe de proiectare CAD, și se bazează pe alții să deseneze proiectele pe baza schițelor făcute de ei.

Instrumentele tradiționale ale arhitectului au fost: masa de desen, liniar simplu, echer, linear-T, raportor, busolă, creion și isograf cu diferite grosimi. Desene s-au făcut pe hârtii diferite, precum și pe hârtie de calc. Scrisul a fost realizat cu ajutorul unei matrițe făcută special pentru text. Instrumentul cel mai important și des folosit era isograful, cu ajutorul căreia s-a putut obține linii foarte subțiri (0,10 mm) sau groase (2,00 mm). Desenatorii au lucrat stând în picioare, lângă masa de desen care era puțin înclinată. În secolul XX au apărut mici îmbunătățiri, de exemplu masa reglabilă sau linear-T mai precis, dar nimic revoluționar până la apariția calculatoarelor.

Din cel mai vechi artefact cunoscut care reprezintă un plan de arhitectură, până la desenele generate astăzi cu sistemul BIM – [Building Information Modeling] utilizat în firme de arhitectură – există un fir comun care persistă. Ambele sunt reprezentări ale unui desen sau model care urmează să fie materializat ca o clădire. Evident, tehnologia este foarte diferită, dar scopul desenului a rămas la fel.

În arhitectură, ar fi imposibil să se înceapă construcția unei clădire fără un plan care să reprezintă rezultatul dorit. Acest plan vine de obicei sub forma unui desen. Timp de secole, arhitecții au documentat proiectele lor prin tragerea sau "elaborarea" lor pe hârtie cu cerneală sau grafit. Numai în ultimii zeci de ani au trecut de la desenele făcute de mână, la desenul produs cu ajutorul calculatorului. În mod evident, această tehnologie nouă are un impact profund asupra acestei profesii. Trăim într-o eră în care se trece de la reprezentare clasică, la reprezentară modernă.

Aceasta reprezentare are foarte multe avantaje, dar și dezavantaje în același timp.

Prin apariția acestei reprezentări, se pune întrebarea dacă desenul este o artă pierdută? Mulți sunt cu opinia că arta desenului arhitectural este mort. Dintr-un punct de vedere au dreptate, dar probabil este mai corect să spunem că a avut loc o renașterea "reprezentării".

Designeri și arhitecții tineri în ziua de azi rareori mai fac desenele de mână. Oare aceasta este din cauza lipsei de pregătire? Sau este pur și simplu un produs al lumii digitale de astăzi? Programele de calculator cum ar fi SketchUp permite designerilor să studieze foarte repede și să vizualizeze conceptele lor în 3D. Dar totuși sunt șanse mari ca unele gânduri, idei, desene, modele inițiale au fost mâzgălite pe hârtie înainte ca ele să fie modelate apoi pe calculator. Desenul de mână nu este mai puțin importantă astăzi decât a fost în trecut. Dar trebuie să admitem că tehnologia digitală a pășit în fruntea designului. Există, totuși, unele noi produse digitale disponibile care încep să umple golul. De exemplu, sunt diferite aplicații dezvoltate pentru tablete, care permit utilizatorilor să realizeze schițe direct pe ecran. Aplicația permite folosirea diferitelor stiluri. De exemplu: creion, stilou, în combinație cu diferite tipuri de hârtie.

Se observă clar că în timp ce proiectarea asistată de calculator a revoluționat multe aspecte ale fluxului de lucru al unui arhitect, întotdeauna vom simți nevoia desenelor făcute de mână. Utilizarea instrumentelor digitale cu siguranță și-a îmbunătățit modul în care proiectarea clădirilor este organizată și documentată. Dar nicidecum computerul nu poate deveni un înlocuitor complet pentru modul în care arhitecții conceptualizează și comunică proiectele lor.

3.5 CAD – Computer Aided Design și primele softuri de proiectare

Dezvoltarea calculatorului a avut un impact major asupra metodelor folosite pentru proiectarea și crearea desenelor tehnice. Primul calculator analog creat de inginerul Konrad Zuse în 1939, numit Z2, a fost una foarte primitivă. Avea doar un singur program care nu putea fi schimbat, se mișca foarte greu, dar a funcționat. În următoarele 9 ani au făcut diferite încercări în realizarea unui calculator cât mai rapid și mai bun, câteva dintre ele fiind: Colossus construit în Anglia, sau ENIAC realizat in Statele Unite. Ambele au fost mult mai rapide ca cele dinainte, și au jucat un rol extrem de important in al doilea Război Mondial. Primul calculator care era programabil, și posibil să stocheze date, a fost construit in Anglia, Universitatea Victoria din Manchester. A fost construit de Tom Kilburn, Frederic C. Williams și Geoff Tootill, cu numele ”Baby” și a fost pornit pentru prima dată în Junie 21 1948. Calculatoarele au evoluat foarte mult de atunci, dar ”Baby” este baza calculatoarelor pe care noi le cunoaștem. Este greu să definim clar influența lor asupra lumii, pentru că întreaga civilizației actuală se bazează pe calculatoare.

La început, între 1960 și 1980 calculatoarele aveau un preț foarte mare, astfel încât doar firmele mari erau dispuse să le cumpere. Rolul inițial al lor a fost să ajute pe designeri și ingineri în calcularea formulelor complexe. Apoi a aparut primul sistem numit  SKETCHPAD, construit de Ivan Sutherland la universitate MIT în anul 1963. Acesta a fost primul dispozitiv prin care omul a putut interacționa cu calculatorul în mod grafic. Utilizatorul a desenat pe un monitor CRT cu un stilou de lumină, astfel a transmis desenul în calculator capabil sa-l stocheze. Mai mult de atât, era capabil să manipuleze desenul după dorința utilizatorului. Mulți consideră că invenția lui Ivan Sutherland este baza programelor CAD. A fost favorizat în firme mari care se ocupau cu electronică și proiectarea diferitelor utilaje, mașini, avioane dar încă nu și în domeniu de arhitectură. Motivul era prețul foarte mare, iar arhitecții nu simțeau nevoia unui calculator. După 1970, prețul calculatoarelor a devenit mai acceptabil iar lista programelor CAD s-a îmbogătățit și programele s-au dezvoltat semnificativ. Un pas mare a fost apariția reprezentării 3D pe calculator, care a devenit un punct cheie după anii 1980. Programele CATIA, AutoCAD, ArchiCAD sunt primele care au știut să reprezinte 2D și 3D pe calculator. De atunci au apărut foarte multe programe cu mai multe funcționalități, cum ar fii SolidEdge, SoldWorks, Autodesk Inventor, Autodesk Revit, și multe altele.

Utilizarea unui program de calculator pentru a crea desene și proiecte, se numește proiectare asistată pe calculator. Astăzi, marea majoritate a desenelor tehnice – indiferent din ce domeniu – sunt realizate folosind programe CAD. În loc de linii și desene făcute de mână pe hârtie, ele sunt înregistrate de calculator. Există multe avantaje, de exemplu, în cazul unui element repetitiv se poate multiplica modelul dorit, timpul de lucru s-a redus semnificativ, sau eliminarea erorilor de reprezentare, care apăreau datorită neglijenței în procesul de desenare. Desenele realizate cu ajutorul programelor sunt mai precise față de cele desenate de mănă. Întregul proiect este stocat electronic deci multiplicarea lor este mult mai simplă și rapidă.

Este important să afirmăm, cunoașterea unui program CAD nu este de-ajuns pentru a deveni un arhitect. În același timp, calitatea unui arhitect nu se măsoară prin cunoștințele lui în programele de proiectare. Astăzi, avem foarte multe din aceste produse, câteva dintre ele: AutoCAD, ArchiCAD, SketchUP, Nemetschek si altele. Sunt foarte complexe, necesită o pregătire profundă și experiență ca operatorul să devine productiv. În lipsa lor operatorul devine controlat de program. De aceea arhitectura nu se poate măsura prin numărul programelor cunoscute. De multe ori sunt persoane specializați pe unu sau mai multe programe, care lucrează pe baza schițelor și instrucțiunilor dată de arhitecți.

După apariția acestor programe, întâi doar desenele tehnice, și reprezentările finale au fost simplificate. Mai târziu, în timp ce au evoluat, au deschis noi posibilități pentru arhitecți. Construirea și reprezentarea modelelor 3D pe calculator era etapa următoare. Procesul de design a devenit mai ușor, mai eficient în timp, dar totodată a avut și influențe negative. Este relativ ușor să stăpânești cunoștințele de bază. Dar pentru un proiect care se bazează pe un concept mai complicat, și are o volumetrie mai complexă, este nevoie de mai mult decât cunoștințe de bază. Fără specializare, proiectul devine controlat de program.

Reprezentarea tridimensională pe calculator ne oferă un control instant asupra proiectului. Este ușor să controlezi volumetria, în același timp ajută foarte mult în fiecare etapă al proiectării. De la prima idee pusă pe hârtie apoi introdus în program, până la documentația finală, oferă control maxim asupra proiectului. O reprezentare nouă ce a apărut datorită acestor programe sunt randările realizate pe calculator. Principiul de bază este similară cu cea de perspectivă, chiar mai mult, programele folosesc aproape aceleași formule. Vizualizările sunt mai realiste datorită modelului preparat pe calculator. Programele mai noi conțin un motor de randare, cu ajutorul căreia se randează modelul dintr-o vedere dorită, cu materiale alese de arhitect. Unele programe ne oferă posibilitatea de a crea o animație, sau film de prezentare pe baza modelul digital preparat de echipa de proiectare.

3.6 BIM – Building Information Modeling, aparitia și evoluția lui

Ca să înțelegem mai bine ideea în spatele sistemului BIM, care a perturbat metodele tradiționale de reprezentare și colaborare în arhitectură, trebuie să analizăm istoria lui.

BIM este un termen care a devenit unic, și esențial în domeniul de proiectare și construcție în ultimii 20 de ani. Au fost diferite interese din Statele Unite la fel și din Europa pentru a crea varianta perfectă al programului de proiectare pentru arhitecți. Au dorit să schimbe modul de lucru limitat în 2D, să fie o legătură între modelul 3D și desenul. Soluția era un proces de proiectare bazat pe un model de design arhitectural legat de o bază de date relațională, unde toate informațiile sunt salvate despre proiect. Este o tehnologie relativ nouă, și datorită avantajelor ce le oferă, s-a răspândit repede. Modul de lucru este diferit față de CAD. În loc să lucreze un singur arhitect sau desenator,aici o echipă întreagă de oameni formată din specialiști și designer lucrează la același proiect. Astfel topografia terenului, arhitectura, structura și alte servicii pot fi integrate într-un singur model.

Programele BIM trebuie să poată să reprezinte proprietățile unei clădiri pe baza modelului dat. Cele mai multe programe BIM acum au un motor de randare, un mediu de programare pentru a crea componentele modelului, și un motor de simulare prin care este posibilă evaluarea pierderilor energetice. Arhitectul poate vizualiza și interacționa cu modelul din vedere tridimensională. În același timp are la dispoziție planul, vederi și secțiunile bidimensionale pe baza modelului. Deoarece este un model logic, în urma schimbărilor făcute pe el, toate celelalte desene din cadrul proiectului vor fi modificate corespunzător. Unele programe au o librărie inclusă așa numite ”familii”, care conține obiecte tipizate. În ultima perioadă se practică metoda în care producătorul are la dispoziție un model 3D despre produsul dorit de el, și le oferă gratis pentru arhitecți și designeri drept ajutor.

Conceptul BIM se bazează pe viziunea lui Douglas C. Englebar, încă din 1962. El zicea că în viitor, ”arhitectul începe să introduce o serie de specificații și date cum ar fii podea de 15cm, pereți cu grosime de 20cm din beton, și așa mai departe. Când a terminat, scena dorită apare pe ecran. O structură își ia forma. Arhitectul examinează, reglează schimbă … Aceste obiecte se dezvoltă într-o structură detaliată, interconectată, care o să reprezinte ideea de maturară bazată pe designului actual”. Era mai mult o viziune datorită lipsei tehnologiei necesare pentru a realiza. Dar în următoarele 20 ani, au dezvoltat diferite programe și concepte prin care au definit bazele fundamentare al reprezentării tridimensionale, cu un model stocat într-o bază de date. Cel mai important este BDS (Building Description System) construit de Charles Eastman. El a studiat ca arhitect și a continuat să lucreze în informatică la Universitatea Carnegie Melon. Ca și rezultat al încercărilor din anii 70, în 1984, apare Radar CH care a fost primul program dezvoltat pentru arhitecți pe un computer personal, cu tehnologia BIM. Este produsul firmei GRAPHISOFT, care în anul 1986 a redenumit programul, fiind vândut sub numele ArchiCAD. A fost ideal pentru gestionarea proiectelor mai mici, dar la proiecte mari au apărut probleme legate de viteză și stabilitatea programului. În 2000 a apărut o soluție în forma unui nou program numit Revit. Principiul de modelare era parametrică, diferită față de ArchiCAd, care este bazat pe vectori. Din mai multe puncte de vedere, este un program mai stabil, care în aceleași timp a revoluționalizat lumea BIM. Au creat o platformă vizuală prin care se creează noi obiecte parametrice. Ele pot fii refolosite în procesul de proiectare. Au legat modelul cu o tabelă de timp, astfel este posibil împărțirea modelului pe diferite etape, și permite simularea procesului de construire. Este un ajutor foarte mare pentru firme de construcții. Una dintre primele proiecte majore care au folosit Revit a fost proiectul Freedom Tower din Manhattan. Acest proiect a fost finalizat într-o serie de diferite modele BIM. Ele au fost modelate separat și legate cu acest program pentru a oferi estimare de cantități, și timp de lucru.

Am vorbit despre modelare parametrică, un termen des folosit în ultimul timp între designeri și arhitecți. Arhitectul Jabi, Wassim afirmă că: ”Este un proces bazat pe gândirea algoritmică care permite exprimarea parametrilor și a normelor care împreună definesc, codifică și clarifică relația dintre intenția de proiectare și design de răspuns.”. Sau în alte parte putem citi că: ”Este o paradigmă în design în care relația între elemente sunt folosite pentru a manipula și să informeze proiectarea geometrii și structuri complexe. Termenul "parametric" provine din matematică (ecuația Parametrică) și se referă la utilizarea anumitor parametri sau variabile care pot fi editate pentru a manipula sau modifica rezultatul final al unei ecuații sau sistem. Deci proiectare parametrică nu este un concept nou, a format întotdeauna o parte al designului în arhitectura. A lua în considerare forțele care se schimbă cum ar fi clima, cultură, precum și utilizarea clădirii a format întotdeauna parte a procesului de proiectare. ”.

Filozofia în spatele designului parametric este una foarte vastă, dar nu intrăm în detalii deoarece scopul acestei lucrări nu este acesta. Dar putem spune că, cu ajutorul programelor de proiectare combinat cu designul parametric pe calculator, am ajuns la nivelul unde arhitectura nu mai este limitată de un singur program. Există tehnologii atât de proiectare cât și de execuție, prin care arhitecții și inginerii nu sunt limitați de forme geometrice simple, sau structuri tradiționale. Structurile spațiale la scară foarte mare este un rezultat al tehnologiei actuale. Au existat asemenea structuri și înainte, dar procesul de proiectare a luat foarte mult timp. Câteva clădiri remarcabile la care designul parametric și structura spațială rezultă o formă unică sunt: Herzog & de Meuron Bird’s Nest, Hotel Yas din Abu Dhabi, Centrul cultural Heydar Aliyey din Baku. Tehnologia există aproximativ de 10 ani, dar este favorizată mai ales de arhitecții tineri, tocmai pentru că dă o libertate în design. Câteva programe care sunt folosite la design parametric sunt: Rhino, Revit, Grashooper. Procesul de proiectare este computerizat după ce ideile de bază sunt clarificate pe hârtie. Este greșit ca arhitectul să folosească programele de proiectare și calculatorul ca și baza de concept sau să fie limitat de ele. Astăzi, aceste programe în mare majoritate au o interfață grafică, deci modul de utilizare este mai ușoară fața de atunci când totul a fost realizat cu un limbaj de programare, cum ar fii C++, C#. Având în vedere că este o tehnologie nouă cu influență foarte mare în arhitectură, mari universități cum ar fii University College din London, sau University of Southern California din Statele Unite și încă multe altele, au introdus educarea designului parametric în programul de studiu. Dacă luăm în considerare că arhitecții mai în vârstă dar cu multă experiență au lipsă de cunoștințe în programele de proiectare mai complexe, dar arhitecții tineri lucrează numai cu programe, observăm că diferența este enormă. Ideal ar fi ca cei tineri și cei cu experiență să lucreze împreună, astfel încât designul propus să benefice de tehnologii noi și de calitate.

3.7 Imprimare 3d în arhitectură

Sfârșitul secolului XX până în prezent este epoca numită „era digitală”. Influența calculatorului și a tehnologii noi se resimte în orice domeniu. Au un impact care reformulează modul clasic, dă posibilități în realizarea lucruri noi. Dacă luăm întregul ansamblu, e posibil ca era digitală să aibă o influență similară Renașterii. (Ea fiind o mișcare culturală care a influențat, apoi a revoluționalizat modul de gândire din secolul XIV) Inventarea calculatorului are un impact asemenea deoarece a adus multe schimbări. A revoluționalizat modul în care gândim, cum trăim, a schimbat politica, a creat științe noi, și multe altele. Până acuma am descris modul în care procesul de design a fost influențat, revoluționalizat cu ajutorul calculatoarelor. Pe lângă toate aceastea mai sunt și alte tehnologii care la fel au un impact major cum ar fii robotica, și imprimarea 3D.

Ce este imprimare 3D? ”Orice proces utilizat pentru a face un obiect tridimensional, prin care straturi succesive de materiale sunt lipite una de alte, stabilite sub control computerizat, se numește imprimare 3D ”. Aceste obiecte pot fi aproape de orice formă geometrică, și în ultimul timp aproape de orice dimensiune. Încă in anii 80 au făcut experimentări în fabricare obiectelor cu ajutorul calculatorului. Au reușit să dezvolte diferite procese foarte costisitoare, dar care stau la baza imprimării 3D în ziua de astăzi. O tehnologie reușită și încă folosită este procesul CNC (computer numeric control), unde dispozitivul, ”sculptează” forma dorită dintr-o bucată mare pe baza unui model construit pe calculator. Este un proces foarte popular dar în același timp foarte costisitor pentru că se pierde mult material. Tehnologia CNC nu a avut o influență mare in domeniul de arhitectură.

În schimb, se dovedește că imprimarea 3D are un impact în aproape toate domeniile de industrie, inclusiv în artă și arhitectură. La începutul anului 2000, plasticul era singurul material din care se putea printa obiecte. Această printare era numai la scară mică și fără suprafețe fine. Până în 2012 tehnologia a evoluat extrem de mult, fiind posibilă imprimarea obiectelor din materiale ca și metal, beton, plastic, și alte materiale speciale. Printarea se putea face la scară mică, medie și mare. Scopul acestei lucrări este analizarea influenței tehnologiei în arhitectură, de aceea nu vom intra în detalii legat de istoria și evoluția imprimării 3D. Pe de altă pare vom analiza influența tehnologiei asupra procesului de proiectare pentru o clădire întreagă și asupra obiectelor mai mici care fac parte din ea.

Prima problemă care se pune în realizarea unei structuri la scară mare, este modul în care el este printat. Enrico Dini, arhitectul din Italia a fost primul care a găsit soluția. Din propria finanțare, a reușit să construiască un dispozitiv numit D-shape, cu ajutorul căruia se imprimă obiecte întregi la scară mare dintr-o singură bucată. Tehnologia folosește materiale naturale cum ar fii nisip ca și materie de bază, care se întărește cu ajutorul unui lichid compus tot din materiale naturale. (POZE DESPRE MASINA) În 2010 a imprimat primul obiect de dimensiunea unui etaj, care a fost un moment istoric. De atunci Enrico Dini lucrează la îmbunătățirea imprimantei dar rămâne la materiale naturale ca și material de bază. În prezent colaborează cu Adam Kushner, arhitect din New York, pe un proiect prin care să construiască o casă întreagă cu piscină folosind numai tehnologia de imprimare 3D. Nu numai ei sunt singurii care lucrează la proiecte similare. Arhitectul Andrey Rudenko din Minnesota similar cu Enrico, a construit o imprimantă, dar pe principii diferite de le ale lui Enrico. În loc de nisip, folosește un amestec special din ciment, și armătură din metal. Se suprapun straturi de 5mm până când se obține înălțimea dorită. Scopul lui este realizarea unei clădiri de 2 etaje, după care o să lucreze la îmbunătățirea tehnologiei cu scopul de a produce clădiri cu eficiențe energetice.

Față de Europa și Statele Unite, arhitecți din China au un progres mult mai mare în acest domeniu. Firma Winsun de China are un avantaj major față de arhitecți din vest. Și ei au dezvoltat o imprimantă 3D, ca material de bază folosind cimentul, dar procesul de lucru este diferit. Procesul este împărțit pe diferite etape, astfel încât nu imprimă un volum întreg, doar bucăți de pereți, pe care se montează una lângă alta. Suprafața texturată în procesul de imprimare se lasă descoperit, sau se finisează. Prima clădire fiind terminată încă în anul 2013 (POZE DE PE http://www.yhbm.com/). De atunci au îmbunătățit tehnologia, astfel încât au reușit să construiască clădiri mai mari, cu 6 etaje (POZE), și locuințe care intră în categoria de lux (POZE). Procesul dezvoltat de ei este una ieftină și rapidă, dar are un efect negativ. Acest efect este calitatea arhitecturii reprezentată prin aceste clădiri. Dar totuși, aceasta este o nouă metodă de a produce locuințe tip, într-o perioadă scurtă, cu un buget mic.

Față de Chinezi, arhitecți din Olanda și Anglia, au scopuri similare. Proiectarea și realizarea unei clădiri cu ajutorul imprimantei 3D, dar păstrând calitatea arhitecturală. Biroul DUSarchitects din Olanda, are planuri foarte serioase în concursul de a realiza prima clădire imprimată. Proiectul numit 3D Print Canal House a început în 2013 și de atunci se lucrează la el. Demersul proiectului se estimează 3 ani. În acest timp vor finaliza întreagă fațada, si câteva camere. Clădirea o să funcționeze ca și un laborator de cercetare în tehnologia de imprimare 3D, cu o cameră de expoziție pentru obiecte finalizate. Materialul folosit este pe bază de plastic, dar între timp se fac cercetări pentru a îmbunătăți și a inventa materiale noi. (POZEEEE)

Biroul lu Norman Foster este un alt grup care este interesat în imprimarea 3D, și efectul lui în arhitectură. Când au publicat proiectul lor prin care să se construiească clădiri pe lună folosind această tehnologie, mulți au rămas surprinși. Evident că este un lucru care nu se va întâmpla în curând. Dar Foster + Partners momentan colaborează cu firma Skansa din Suedia  și Loughborough University ca să dezvolte tehnologia prin care se trec peste limitele tehnologiei actuale. 

În timpul în care se lucrează la realizarea primei clădiri imprimate, alți designeri și arhitecți încearcă să găsească un mod de utilizare a tehnologiei actuale. Au pus problema dintr-un alt unghi. În loc de a imprima pereți întregi, sau etaje, ei imprimă module din care ulterior se realizează un perete, o fațadă, sau structură spațială. Cornell University in asociațe cu Jenny Sabin Studio au dezvoltat un tip de cărămidă, care este similar cu jocul lego, numit PolyBrick. Fiecare bucată de cărămidă este unică, având perechea lui. Ele se imprimă separat, și se îmbină la fața locului fără mortar. Datorită modul în care au fost proiectate, oferă rezistență identică cu o structură obișnuită realizată din cărămidă și mortar. Un alt exemplu este produsul firmei Arup. Au dezvoltat un proces prin care se pot imprima îmbinări de metal, care pot fii folosite în arhitectură, sau în structuri speciale. (POZEE) Rezultatul este un produs estetic având o formă organică, și a fost astfel proiectat încât să reziste încărcările necesare. Este un proces mai economic, cu un rezultat în formă arhitecturală.

Modul de utilizare și ideile dezvoltate cu ajutorul imprimantei 3D sunt foarte multe. Am prezentat câteva dintre ele pentru a sublinia influența tehnologiilor noi în arhitectură. Se pune întrebarea dacă apariția lor are un efect pozitiv sau negativ în viitor. Rămâne la atitudinea personală, dar totuși acest răspuns depinde foarte mult de modul în care aceste tehnologii noi sunt folosite.

4. Facultate de informatica – studiu de caz

4.1 Alegerea temei

-TEXT

4.2 Concept

-TEXT

4.3 Spațiul arhitectural la universitate de informatică

-TEXT

4.2 Atitudinea personală

Bibliografie

-carti

-articole

-siteuri

Harwood, J., To the ends of the Earth, 100 Maps that changed the world, pp. 15-16.

Thrower, N.J.W., Maps and Man, pp. 12-13

Roman builders, a study in architecutral process – Rabun taylor – Harvard University

Siteuri

http://archicad.com/graphisoft-launches-archicad/

„In the future we might print not only buildings, but entire urban sections”

http://www.theengineer.co.uk/in-depth/the-big-story/the-rise-of-additive-manufacturing/1002560.article

http://3dprintcanalhouse.com

http://www.dusarchitects.com

http://3dprint.com/6684/polybricks/

http://www.arup.com/News/2014_06_June/05_June_Construction_steelwork_makes_3D_printing_premiere.aspx

Bibliografie

-carti

-articole

-siteuri

Harwood, J., To the ends of the Earth, 100 Maps that changed the world, pp. 15-16.

Thrower, N.J.W., Maps and Man, pp. 12-13

Roman builders, a study in architecutral process – Rabun taylor – Harvard University

Siteuri

http://archicad.com/graphisoft-launches-archicad/

„In the future we might print not only buildings, but entire urban sections”

http://www.theengineer.co.uk/in-depth/the-big-story/the-rise-of-additive-manufacturing/1002560.article

http://3dprintcanalhouse.com

http://www.dusarchitects.com

http://3dprint.com/6684/polybricks/

http://www.arup.com/News/2014_06_June/05_June_Construction_steelwork_makes_3D_printing_premiere.aspx