Securitatea Ecologica In Societatea Contemporana

I. Securitatea – cadru general

Securitatea a reprezentat încă de la începutul omenirii o preocupare esențială. Cu toate acestea, nu există o definiție larg acceptată a „securității” deoarece nu s-a ajuns la un consens, în literatura de specialitate, privind subiectul pe care securitatea îl are în vedere: este vorba de sistemul internațional, de statul național sau de individ? În timp ce în perioada de dinainte de sfârșitul Războiului Rece accentul se punea pe securitatea oferită de stat, în perioada post-Război Rece se apreciază tot mai mult că securitatea națională nu poate fi asigurată decât prin securitate internațională, și se dezvoltă tot mai mult conceptul de securitate a individului.

Una dintre cele mai cunoscute și vechi definiții a securității îi aparține lui Arnold Wolfers: „securitatea, în sens obiectiv, măsoară absența amenințărilor la adresa valorilor dobândite, iar într-un sens subiectiv, absența temerii că asemenea valori vor fi atacate”.

Conceptul de securitate este un concept multidimensional, având, pe lângă dimensiunea militară, o dimensiune economică, o dimensiune politică, o dimensiune ecologică, o dimensiune culturală și una umană. Aceste dimensiuni nu operează separat unele de altele, fiecare definind un aspect esențial în cadrul problemei securității precum și o cale de ordonare a prioritaților.

Problematica securității este influențată în mod evident de procesul de globalizare. Astfel, pentru asigurarea securității unui obiectiv (fie stat, societate sau individ) este esentială asigurarea securității globale – securitatea civilizației este direct legată de securitare mediului în care trăim.

Un număr tot mai mare de state naționale stipulează în strategiile de securitate națională dimensiunea ecologică a securității, menționând la capitolul riscuri degradarea mediului înconjurător, schimbările climatice și hazardele naturale. Se remarca, la nivelul organizațiilor internaționale, efortul de coordonare între OSCE, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa, Centrul Regional de Mediu pentru Europa Centrală și de Est și NATO în cadrul Inițiativei Mediu și Securitate (ENVSEC).

II. Securitatea ecologică – scurt istoric

Prima semnalare a faptului că evoluțiile economice și sociale ale statelor lumii și ale omenirii în ansamblu nu mai pot fi separate de consecințele activității umane asupra cadrului natural s-a făcut în raportul din 1972 al Clubului de la Roma intitulat "Limitele creșterii".  Documentul sintetiza datele privind evoluția a cinci parametri: creșterea populației, impactul industrializării, efectele poluării, producția de alimente și tendințele de epuizare a resurselor naturale, concluzionȃnd că modelul de dezvoltare practicat nu poate fi susținut pe termen lung.

Prima Conferință Mondială din domeniul protecției mediului s-a desfășurat la Stockholm, unde au participat delegați din 114 state, între care și România. Conferința s-a desfășurat sub lozinca „Un singur Pământ” și în cadrul conferinței ziua de 5 iunie a fost proclamată Ziua Mondială a Mediului.

Documentul principal al acestei conferințe este Declarația finală asupra mediului, care pornește de la premisa că omul este, în același timp, creatorul și distrugătorul ambianței care îi oferă suportul fizic al vieții și posibilitatea de a se dezvolta din punct de vedere social, intelectual, moral și spiritual. Totodată, declarația subliniază legătura organică dintre protecția mediului și progresul economic și social al popoarelor, în contextul eliminării efectelor negative ale subdezvoltării. A fost adoptat, de asemenea, Planul de acțiune privind mediul – ce conține 109 recomandări adresate statelor privind protecția mediului (acestea, fiind fără forță juridică obligatorie, urmau să fie puse în aplicare prin adoptarea unor reglementări naționale în concordanță cu aceste texte). Astfel, acest plan a condus la adoptarea ulterioară a altor măsuri, la nivel internațional, regional sau național, cum ar fi, de exemplu, Carta mărilor (Protecția Mării Baltice, Protecția Mării Negre), Protecția Antarcticii etc.

În 1992, la Rio de Janeiro, are loc "Summit-ul Pământului", la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state. În urma întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenții referitoare la schimbările de climă (reducerea emisiilor de metan și dioxid de carbon), diversitatea biologică (conservarea speciilor) și stoparea defrișărilor masive.

La lucrările Summit-ului mondial pentru dezvoltare durabilă de la Johannesburg (2002) au participat peste 100 de șefi de state și de guverne, mai multe zeci de mii de reprezentanți guvernamentali sau ai organizațiilor neguvernamentale, numeroși reprezentanți ai marilor grupuri din domeniul industriei și comerțului. Au fost luate, cu titlu de recomandare, o serie de măsuri pentru protejarea mediului și reducerea sărăciei. Aceste măsuri se referă la multe domenii, în special în ceea ce privește: apa, sănătatea, energia, agricultura și diversitatea biologică. Cele mai importante documente adoptate au fost Declarația politică și Planul de implementare a dispozițiilor adoptate. În Declarația politică, șefii de state și de guverne și-au reafirmat responsabilitatea comună de a face progrese și de a îmbunătăți protecția mediului, dezvoltarea socială și cea economică.

În decembrie 2004 Kofi Annan, fostul secretar general al ONU, a lansat urmatorul avertisment: „La inceputul secolului al 21-lea suntem martorii unor provocari si interconexiuni extraordinare. Suntem cu totii vulnerabili in fata noilor amenintari care evolueaza in maniere complexe si imprevizibile. Astazi un eveniment sau un proces care lasa in urma sa un numar mare de victime sau reduce sansele de supravietuire si submineaza statul ca actor al sistemului international ar trebui privit ca o amenintare la pace si securitate”.

2.1. Securitatea ecologică – definție și caracteristici

Securitatea ecologică poate fi definita ca starea unei națiuni / a unei societăți / a unui individ de a fi la adăpost de amenințările rezultate din raritatea resurselor mediului, din degradarea mediului înconjurător, din schimbările de mediu neprielnice, naturale și cauzate de activitatea umană (ignoranță, accidente, management defectuos), precum și de tensiunile și conflictele care au la bază considerente de ordin ecologic.

Astfel spus, securitatea ecologica:

include preocupările privind lipsa de securitate a individului și a comunităților cauzate de modificarea mediului (raritatea resurselor de apă dulce, poluarea aerului, schimbările climatice etc.), accentul fiind pus pe bunăstarea materială a individului, pe respectarea drepturilor sale și pe asigurarea unor condiții bune de trai.

gestionează efectele directe sau indirecte asupra securității naționale și regionale ale diverselor forme de modificări ale mediului (în special raritatea și degradarea), care pot fi naturale sau generate de activitatea umană, accentul fiind pus, cu precădere, pe modificarea mediului care alimentează sau intensifică forme de conflict.

include, în opinia unor specialiști, impactul conflictelor armate asupra mediului înconjurător, inclusiv reabilitarea zonelor afectate de conflicte militare.

Conform studiilor de specialitate, există 3 categorii principale de amenințări ce definesc dimensiunea ecologică a securității:

amenințările cauzate de acțiunile umane asupra sistemelor naturale atunci când schimbarile făcute constituie amenințări existențiale la adresa unei părti sau a întregii comunități (poluarea mediului înconjurător, distrugerea stratului de ozon etc);

amenințările cauzate de acțiunile umane asupra sistemelor naturale atunci când schimbările făcute nu par a constitui amenințări existențiale la adresa unei părti sau a întregii comunități, dar pe termen lung există efecte adverse (exploatarea resurselor minerale);

amenințările din partea mediului natural la adresa comunităților umane, care nu apar ca o consecință a activităților umane (cutremure, erupții vulcanice, tsunami etc).

Schimbările climatice pot accentua sau chiar genera conflicte cauzate de lipsa sau cantitatea redusa a resurselor mediului înconjurător, induce fluxuri migratorii, potența insecuritatea energetică, afecta dislocarea trupelor armate în teatrele de operații, accentua fenomenele de radicalizare, situațiile de fragilitate și fenomenul terorist sau genera noi aranjamente geopolitice.

Politica de mediu reprezinta totalitatea prioritatilor si obiectivelor de mediu, al metodelor, masurilor si instrumentelor de atingere ale acestora, pentru asigurarea utilizarii durabile a resurselor naturale si prevenirea degradarii calitatii mediului. Astfel, se urmaresc obiective generale cum sunt: conservarea, protejarea și ameliorarea calității vieții, utilizarea rațională a resurselor, menținerea și îmbunătățirea stării de sănătatate a populației, identificarea și utilizarea unor forme neconvenționale de energie etc.

Cu toate ca, în prezent, nu există un model universal valabil al unei politici ecologice, politicile existente se bazează pe principii precum “prevenirea este mai bună decât combaterea”, “combaterea poluării la nivelul sursei, “poluatorul plătește pentru prejudiciul adus”.

3. Studiu de caz : Apa în contextul Securitatii Ecologice

Apa este esența vieții, atȃt din punctul de vedere al proceselor biologice, cât și ca parte intrinsecă a ecosistemelor.

Apa este vitală supraviețuirii umane, nevoile de apă referindu-se la consumul în sine, igienă precum și la utilizarea acesteia în industrie și agricultura. Astfel, apa poate afecta organismul uman prin consumul unui ape contaminate cu diverși agenți chimici și/sau biologici, generând boli cauzate de apa sau transmise prin apa, de natură infectiosa sau nu.

3.1. Resursele de apăƒ

Resursele de apă trebuie protejate, dezvoltate, utilizate și controlate astfel încât să fie asigurată folosință eficientă și durabilă.

La nivel mondial, aprovizionarea cu apă potabilă a comunităților umane ridică problema cantității suficiente și a accesibilității. Calitatea îndoielnică a apei potabile în concurs cu cantitatea insuficienta și accesibilitatea dificilă constituie una din cele mai grele încercări pentru comunitățile umane.

Calitatea necorespunzătoare a apei este rezultatul contaminării sursei, procesului de tratare al apei (absența, insuficiență sau intrerupera lui) și/sau contaminării în sistemul de distribuție. Astfel, se poate vorbi de două categorii de surse de poluare: sursele organizate – obiective care își devarsa rezidurile printr-un sistem de canalizare constituit în acest scop, și sursele neorganizate – acestea nu pot fi cuantificate și nici monitorizate.

Sursele de apa trebuie protejate de activitatea umană, protecție realizată prin izolarea surselor de apa și/sau controlul activităților umane – îndepărtarea rezidurilor periculoase, mineritul, utilizarea în agricultura a fertilizantilor și pesticidelor, limitarea și reglementarea activităților recreaționale. O cerință obligatorie, atât pentru sursele de apa de suprafața cât și pentru cele de profunzime, este instituirea unor perimetre de protecție sanitară. Sursele de apa de profunzime, cum ar fi izvoarele, fântânile și puțurile trebuie amplasate și construite în așa fel încât să fie ferite de infiltrații și inundații. Zonele de exploatare a apelor de profunzime trebuie îngrădite pentru a preveni accesul publicului și animalelor trebuiesc de asemenea controlate în aceste zone.

Apele reziduale (apa uzată menajeră, apa uzată industrială și agro-zootehnice) constituie o sursă importantă de poluare a apelor de suprafața. Substanțele conținute în apele reziduale, degradabile sau nu, afectează proprietățile organoleptice, fizice, chimice sau biologoice ale apei. Compoziția apelor reziduale industriale este de o mare diversitate, după specificul predominant, putând conține germeni patogeni, suspensii, substanțe organice, dar mai ales substanțe chimice toxice, de aici rezultând și aspectele epidemiologice, toxicologice, ecologice și economice ale că rezultat al deversării lor.

O mare parte a bolilor care afectează astăzi populația planetei se datorează calității deficitare a apei. Conform unui studiu în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu, „Patru din cinci boli frecvențe în țările în curs de dezvoltare sunt produse fie de apa murdară, fie de lipsă instalațiilor sanitare, iar bolile cauzate de apa produc în medie pe zi moartea a 25 000 de persoane în țările Lumii a Treia” (Gore, 1995).

3.3. POS Mediu și POIM

Procentul de acoperire cu apa potabilă a ariei de deservire și în cantitate suficientă este un obiectiv important la nivel mondial.

Astfel, la nivel european, s-au pus bazele Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu), program care oferă finanțare nerambursabilă pentru proiecte de investiții în sectorul de apă și apă uzată în cadrul Axei Prioritare 1 „Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată”.

Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu) este documentul strategic de referință în baza căruia se finanțează din fonduri europene proiecte prioritare de mediu în perioada 2007-2013. Pentru Axa Prioritară 1 contribuția financiară a Uniunii Europene, prin Fondul de Coeziune (FC), poate ajunge până la 85% din deficitul de finanțare calculat la nivelul proiectului, cofinanțarea fiind asigurată din bugetul național și local.

Obiectivul global al POS Mediu vizează îmbunătățirea standardelor de viață ale populației și a standardelor de mediu.

Obiectivele specifice POS Mediu sunt:

1. Îmbunătățirea calității și a accesului la infrastructura de apă și apă uzată, prin asigurarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015 și stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă/apă uzată.

2. Dezvoltarea sistemelor durabile de management al deșeurilor prin îmbunătățirea managementului deșeurilor și reducerea numărului de zone poluate istoric până în 2015.

3. Reducerea impactului negativ asupra mediului și diminuarea schimbărilor climatice cauzate de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localități până în 2015.

4. Protecția și îmbunătățirea biodiversității și a patrimoniului natural prin sprijinirea managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea rețelei Natura 2000.

5. Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populației, prin implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.

Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 răspunde provocărilor de dezvoltare identificate la nivel național în ceea ce privește infrastructura și resursele. În domeniul mediului, se va continua politica de regionalizare în sectorul de apă și apă uzată, demarată prin programele de finanțare anterioare și consolidată prin POS Mediu 2007-2013.

3. 4. Terorismul de mediu

Apa este o resursă fundamentală pentru oameni și economie, societatea modernă depinzând de o infrastructură complexă pentru apa, interconectată, în vederea furnizării de apa sigură și pentru a colecta și trata apa reziduală. Această infrastuctura este vitală pentru bunăstarea omenirii și dezvoltarea economică și este vulnerabilă la distructii în timp de război, violentă intrastatala și mai recent la terorism.

Terorismul de mediu se poate defini ca utilizarea ilegală a forței împotrivă resurselor de mediu cu intenția de a ataca indivizi sau a depriva populația de beneficiile mediului înconjurător în scop politic sau social.

Istoria atacurilor asupra sistemelor de alimentare cu apă datează de 4500 ani, când Urlama, rege în Lagas între 2450-2400 i.Hr. a deviat apa din această regiune spre canalele de graniță, a secat șanțurile de graniță pentru a priva orașul-stat vecin Umma de apa.

Concluzii

Impunerea și implementarea unui cadrului legal, propriu securității mediului, este un obiectiv esențial pentru statele europene, insă adaptarea lui la nivelul fiecarui stat membru al UE va fi un proces lung și extrem de complex prin existența particularităților naționale și locale.

In concluzie, managementul securitatii ecologice presupune legislatie, monitorizare si nu in ultimul rand actiune corectiva.

Bibliografie

1. Annan, K. (2004). “Courage to fulfil our responsibilities”.

2. Bolma, C. (2010). SECURITATEA ECOLOGICĂ PE GLOB – Abordare geografică, economică și politică, Bucuresti.

3. Dr. Toba, F. (2009, August). Securitatea mediului- o posibila abordare . preluat pe Iulie 2015, de pe lumeasublupa.ro.

4. Lășan, N. (2010). Securitatea: Concepte in societatea contemporana. Revista de Administrație Publică și Politici Sociale, 39-50.

5. MMP. Ghidul solicitantului – Axa Prioritare 1 – POS Mediu. preluat pe iulie 2015, de pe http://www.fonduri-ue.ro/.

6. Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile, ing. Mariana Ratiu – articol

7. Protecția mediului în contextul dezvoltării durabile, Ruxandra Madalina Petrescu Mag – Editura Bioflux, Cluj Napoca, 2011

8. Site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului – secțiunea Dezvoltare Durabilă http://apmvs.anpm.ro/Mediu/dezvoltare_durabila-18