Rolul Luminilor Si Culorilor In Designul Interior

1. RELATĂRI ISTORICE PRIVIND APARIȚIA ȘI PROIECTAREA PRIMELOR CAFENELE.

1.1.Noțiuni generale despre cafenele

Cafeneaua – unitate de alimentație publică care combină activitatea de desfacere a cafelei cu cea recreativă, oferă clienților gustări calde și reci, produse de cofetărie-patiserie, înghețată, cafea, băuturi alcoolice fine și băuturi nealcoolice. [19].

Cafeneaua este prima instituție publică în care opiniile circulă liber, în care se lansează dezbateri pe probleme sociale, morale și politice de intreres pentru comunitate. Pe scurt, fară cafenea ca instituție a spațiului public laic, modernitatea în Europa ar fi greu de conceput.Francezii au denumit “cafés philo” adunările care aveau loc în saloanele private de la 1700 și unde se dezbăteau teme filozofice și mai târziu naționale. Diderot, Montesquieu, Rousseau și Voltaire sunt personalități care luau frecvent parte la aceste adunări unde cafeaua era bautura în jurul careia se conturau dezbaterile literale, culturale și politice. În Europa civilizată cafeaua este așadar un element indispensabil marilor gânditori care au pus bazele societății europene așa cum o vedem astăzi.Cafeaua întărește spiritul de observație, ascute mințile și generează polemici și discuții ce nu au fost întotdeauna pe placul autorităților. Cafeneaua așa cum apare și se dezvoltă în spațiul European este o instituție esențială pentru promovarea modernizării și modernității specifice secolului al XIX-lea. În spațiul îmbibat de miros de tutun și de aroma orientală a ibricelor aburinde cu cafea s-au născut ideile care au pus bazele culturii și civilizației Occidentale moderne. Spațiul cafenelei este spațiul informației și al libertății de opinie și de expresie. Aici clientul are la dispoziție gazetele și jurnalele vremii indiferent de orientarea politică și ideologică a autorilor acestora. Nimeni nu s-a gândit în acea perioadă că truda muncii sclavilor de pe plantațiile de cafea din coloniile europene de peste mări și oceane va contribui la nașterea curentului filozofic cel mai influent pe bătrânul continent și care în cele din urmă va distruge sistemul sclavagist: liberalismul. [5].

La cafenea oamenii vin pentru a consuma cafea sau produse din cafea si sa socializeze. In general, cafeneaua reprezinta punctul de întalnire si de prima socializare dupa care, oamenii se indreaptă spre restaurante, baruri, pub-uri si alte localuri.

1.2. Evoluția cafenelelor în context istoric

Prima cafenea este deschisă în 1457 la Constantinopole (Istanbul) în timpul domniei Sultanului Mehmed al II-lea Cuceritorul, urmată de înca doua în 1555 deschise prin firmanul Sultanului Suleiman Magnificul. Chiar dacă Ulema (adunarea celor specializati in legea și teologia Islamica) compara cafeaua cu efectul pe care il au spiritele rele asupra omului, cafenelele devin atât de populare in Imperiul Otoman, încat în secolul al XVII-lea istoricul Ibrahim Pacevi spunea despre ele că sunt locuri frecventate de „ domni iluminati, dependenți de dezbateri si amuzament. Aceștia se puteau reuni în grupuri de 20-30 de persoane în fiecare cafenea. Unii citeau cărti, alții discutau despre legi sau despre bunele maniere in timp ce alții jucau diferite jocuri la modă in imperiu. Existau printre clienții cafenelelor și artiști care își aduceau noile creații si inițiau dezbateri despre arta si cultură.” Scribii sultanului (Kalemiyye) au fost primii care aveau dreptul de a deține si administra o astfel de cafenea. Cafeaua la ibric se prepara in cafenele dupa ritualurile si tradițiile străvechi de preparare, inițiate în haremurile și la curțile despotilor orientali. Pâna in ziua de astazi soiul de cafea din care turcii preparau kahve (cafeaua turcească) este unul specific acelei regiuni georgrafice. Boabele erau macinate extrem de fin, ibricele erau din alama, aveau diferite dimensiuni si asigurau prepararea si păstrarea cafelei la temperaturi optime. Cafeaua la ibric sau cafeaua turcească s-a raspandit la jumatatea secolului al XVII-lea si in Europa. Vestul a adoptat varianta cafenelelor, primele deschise fiind la Veneția și la Viena. Popoarele aflate sub dominația otomană iși incadrează ritualul de preparare a cafelei in propriile tradiții, astfel ca în varianta la ibric, degustarea cafelei devine parte din ritualurile cotidiene ale boierilor din Moldova si Țara Românească și din celelalte regiuni din Balcani aflate sub stapînire otomană. [24].

Revoluția Franceză este copilul legitim al cafenelelor pariziene unde istoria consemnează prezența permanentă a unor personalități revoluționare precum Robespierre, Marat sau chiar Napoleon Bonaparte, care pe vremea când era doar un tânăr ofițer avea propria-i masă la una dintre cele mai cunoscute cafenele din Paris . Legătura tainică dintre politică, oamenii politici și cafea este evidențiată foarte bine de către Lewis Lewi (1931): “Cafeaua generează o stare de excitație nervoasă excesivă care se traduce printr-o logvacitate remarcabilă asociată uneori cu o succesiune accelerată a ideilor. Se poate observă ȋn cafenele că politicienii beau ceașcă după ceașcă, iar prin acest abuz devin mai inspirați și mai ȋnțelepți ȋn comentarea tuturor evenimentelor ce au loc ȋn lume.” Harta culturală a Europei moderne este harta cafenelelor exsitente ȋn spațiul European ȋn perioada respectivă. Liberalismul și democrația ca și curente de gândire și ideologii politice se nasc din aroma și savoarea acestei poțiuni “magice” numită cafea. La o cafea se poate filozofa despre orice și oricine. Polemicile și discuțiile aprinse sunt cele care dau naștere marilor curente de gândire filozofică și politică, dar și acțiunilor de eliberare națională și consolidare a statelor-națiune ce au loc ȋn prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Moda cafenelelor se extinde rapid și ȋn Estul Europei. Ȋn Principatele Române cafeaua ajunge ȋnaintea cafenelelor prin mijlocire otomană. Cafenelele apar aici spre sfârșitul secolului al XIX-lea când idealul național de unire și independență este deja realizat. Boierii români și domnitorii fanarioți văd cafeaua, ca și ciubucul și ca ȋntreg arsenalul vestimentar pe care îl adoptă, ca pe un fel de emblemă a loialității lor față de Ȋnalta Poartă. Domnii fanarioți țineau pe lângă ei ȋn rândul oamenilor de vază ai curții un Mare Cafegiu și arsenalul său de subalterni care se ocupau de ritualul servirii cafelei ce se repeta ȋn timpul zilei după fiecare masă. Boierii munteni și moldoveni din perioada fanariotă erau oameni cultivați și toleranți față de noi așa cum notează o serie de călători străini care trec prin Principate ȋn această perioadă. În ciuda mentalităților deschise, obiceiurile și tradițiile orientale se mențin, deoarece acestea fac deja parte din dulcea obișnuință a curților boierești. Odraslele boierilor în schimb sunt trimise la studii ȋn marile capitale ale Europei sunt “cafegii” moderni care vor aduce din Occident moda cafenelelor dar și a libertății de expresie, a idealurilor de unire și independență, a modernizării societății. Istoricul francez Jules Michelet considera că apariția cafelei ȋn Europa a generat o adevărată revoluție, fiind un eveniment ce a determinat schimbarea obiceiurilor și care a transformat temperamentul europenilor. Cele constatate de Michelet ȋn secolul al XIX-lea sunt valide și ȋn timpurile contemporane. Cafeaua ține pasul cu civilizația europeană și se transformă o dată cu aceasta, ramânând sub forme diferite o componență importantă a vieții sociale a europenilor.[3].

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, România și, în special Bucureștii, onorându-și statutul de capitală a țării, făceau, încă odată, dovada deplinei lor integrări în Europa, de această dată într-o Europă a spiritului, a creativității intelectuale din varii domenii precum literatura, arta dramatică, arta plastică, muzica. O importanță cu totul deosebită în perioada de timp menționată, încep să capete, pentru societatea românească, în general, dar mai ales pentru cea bucureșteană, pentru viața politică, socială și culturală de la noi, cafenelele. Localuri de factură orientală destinate inițial doar consumării cafelei, după moda turcească, și practicării a diferite jocuri ca zaruri, table sau ghiordum și unde se putea fuma, totul în schimbul unui preț relativ mic, cafenelele se occidentalizează, ajungând în ultimul sfert al secolului al XIX-lea, când numai în București erau semnalate deja 100 de asemenea stabilimente, să se transforme, după modelul celor din Viena sau Paris , din locuri de adunare și de siestă ale cetățenilor cu trai mai deosebit, în reale focare de viață spirituală și mondenă. Aici se făcea adevărata politică de moment și de perspectivă, se „fabricau” guverne și cariere politice și tot aici, transformându-le în adevărate centre de presă, ziariștii își căutau subiectele și își scriau articolele. Dar poate rolul cel mai important l-au jucat acele cafenele care, devenite renumite cenacluri literare și reviste vorbite de critică artistică și literară au contribuit, în ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea și până la primul război mondial, mai ales, la lansarea și afirmarea tinerelor talente literare, respingând veleitarii și impostorii în domeniu, ca și la constituirea și dezvoltarea curentelor și „castelor” literare. Între cafenelele care, în sensul celor afirmate mai sus, au ocupat un loc cu totul aparte în viața literară și mondenă a Capitalei făcând istorie și devenind instituții culturale recunoscute ca atare, merită a fi menționate, într-o ordine aleatorie dictată doar de apariția lor pe scena comerțului de prelucrare alimentară bucureștean, câteva: Fialkowski, Kübler, Capșa, Terasa Oteteleșanu, High Life, Café de la Paix și Café Corso, toate, cu excepția celei dintâi, situate pe bătrâna, dar veșnic tânăra Cale a Victoriei, fostul Pod al Mogoșoaiei. [43].

Istoria cafenelelor din Romania este marcata de cateva momente esențiale. Prima cafenea din capitală apare în anul 1667. Stăpanul ei era un fost soldat din garda palatului Constantinopolului, pe nume Kara Hamie. (vezi imaginea

Cea mai importantă cafenea a secolului XIX a fost fără îndoiala Fialkowski, loc de întalnire pentru elita intelectuală a vremii.Cafeneaua Fialkowski, lânga Teatrul Național, deschisă de polonezul Fialkowski, în 1853, în casa Török. Locul încăpator avea o sala cu biliard, o altă cu mese pentru table si domino. Cafeneaua devenise o instituție. Figura centrală era Alecu Boranescu, profesor de matematică la Sf. Sava si un împatimit jucător de table.

Sfarșitul Primului Razboi Mondial a fost sinonim cu deschiderea unui mare număr de cafenele.

Cafeneaua Capsa ramâne, totusi, cea mai vestită. Înființata de Grigore Capsa în 1891, Capsa a fost spațiul cultural și politic al societații bucureștene. În prima perioadă a cafenelei, pâna la primul razboi mondial, obișnuiții localului erau: Radu Vacarescu, Alexandru Ghica, Misu Vacarescu (Claymoor), cronicarul vieții mondene, iar dintre scriitorii si gazetarii politici: George Em. Lahovary – directorul-proprietar al ziarului L'Independance Roumaine, Nae T. Orasanu, Duiliu Zamfirescu, Cincinat Pavelescu, Dimitrie Naum etc. Dintre oamenii politici, înainte de primul război mondial, liberalul Anastase Stolojan si conservatorul Nicu Filipescu erau nelipsiți, în jurul lor se strângeau ziaristii si politicienii mai mici din partidele lor.

Mircea Damian un nelipsit al cafenelei, a lăsat însemnări interesante despre viața localului. Capsa era cafeneaua scriitorilor si artiștilor. Aici îi gasești aproape pe toți, cu svartul dinainte sau cu paharul cu apă.Vin si oameni de treabă: pensionari, profesori, militari…."

Francezul Aime Molard deschide la Bucuresti, în strada Mihail Voda, cafeneaua Café de Paris, în care rasună muzica artistului Grigoras Dinicu. Cafeneaua a fost, începând cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea si pâna în 1940, locul unde cetațenii mai cu dare îsi faceau siesta și purtau vii discuții literare, economice sau politice. Obiceiul de a bea cafea îl avem de pe vremea fanariotilor, iar prima cafenea cunoscută în Bucuresti apare în 1667, proprietar fiind Kara Hamie, turc din Constantinopol, care îsi avea localul în centrul orașului pe locul unde astăzi se află Banca Națională.

Un alt loc de bazaă era Terasa Otetelesanu, unde se întalneau scriitorii si politicienii anilor 1900. O celebră cafenea era Terasa Otetelesanu, a lui Mihai Stere, de pe Calea Victoriei. A fost cafeneaua poeților, actorilor, pictorilor, sculptorilor si ziariștilor. Cei care însufleteau serile, dându-le savoare erau Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Emil Gârleanu, Ioan Slavici, cuvântatorul "fătos", Octavian Goga – "cântăretul cu ochii albaștri ca cerul Carpaților" sau St. O. Iosif. În grupul artiștilor plastici se găseau: Camil Ressu, Iosif Iser, Niculae Darascu, Francisc Sirato și sculptorii Dimitrie Paciurea, Fritz Storck. Cafeneaua mai era celebră prin pianola adusă de Mihai Stere, care cânta marsul La Arme a lui Castaldi.

Să nu uităm de faimoasa cafenea Riegler care a dăinuit până în 1940 la parterul hotelului „Hugues”, aflat peste drum de fostul Teatru Național; cafeneaua era patronată de francezul Georges Riegler. În toamna anului 1936, la parterul hotelului „Luvru” belgianul Haitz a deschis o altă cafenea renumită curând pentru clientela ei, „Café Royal”. A fost închisă în 1945.

Deosebit de celebră pentru boema mijlocie alcătuită din pictori, actori și scriitori cu portofele mai modeste a fost „Café de la Paix” aflată lângă fostul restaurant Simplon de pe Calea Victoriei. A dispărut și ea în 1948 odată cu venirea comuniștilor la putere în România.

Cafeneaua High Life, într-o clădire elegantă, astăzi dispărută, situată între Biblioteca Universitară de azi și hotelul Hilton, avea o clientelă formată mai ales din scriitori. Astrul cafenelei era poetul simbolist Alexandru Macedonski, creatorul cenaclului și revistei Literatorul. Era cunoscut pentru rondelurile sale, pentru nefericita epigramă la adresa lui Eminescu și, vai, pentru veșnica penurie de arginți și pentru mania de a împrumuta de la oricine bani, pe care nu prea îi mai dădea înapoi.

Natura cafenelelor s-a schimbat, de la un secol la altul. Putem spune că importanța lor s-a mutat de la factorul relativ cultural la cel social si distractiv. Totuși, cafeneaua iși pastrează caracterul de locație versată, în care se întâlnesc idei, principii, controverse, interese

și personalități. [53].

Una dintre "instituțiile" tradiționale ale Londrei, locul unde mulți dintre localnici și turiști preferă astăzi să își petreacă cîteva ore pe săptămîna, cafeneaua, nu a fost de la începuturile sale apreciată de britanici. 

Privite la început fiind nepotrivite eleganței și civilizației britanice, cafenelele erau considerate de "lumea bună" ca localuri deocheate, care atrăgeau doar clasele de jos ale societății și erau locul ideal pentru vicii și infracționalitate.

Pe la începuturile secolului XVIII unul dintre cei mai apreciați jurnaliști londonezi ai momentului, Ned Ward,  scria în ziarul London Spy că este împotriva cafenelelor. Pentru Ward cafeneaua era un loc murdar, unde scandalurile se țineau lanț, se fuma, se bea cafea alcool ieftin, cei prezenți făcînd parte din clasa mizeră a societății. În forfota ce îi amintea de șobolani, Ward nu găsea nimic bun și nimic potrivit pentru un gentleman, ci doar un loc al "viciilor și deșertăciunilor".In ciuda furiei puritane, chiar Ward recunostea ca o cafenea putea sa atragă, iar gustul cafenelei era o plăcere căreia îi rezistai cu greu. Numai că in realitatea lucrurile nu stăteau chiar atât de rău, iar unele cafenele erau considerate localuri de lux, foarte apreciate. [7].

Istoria cafenelelor londoneze începe în 1652, cand un anume Pasqua Rosee iși deschidea un astfel de local in St. Michael's Alley, Cornhill, Londra. Originar din Smirna, un port din vestul Turciei, unde deprinsese arta preparării cafelei, Rosee fusese adus la Londra de un negustor pe nume Daniel Edwards. Prietenii acestuia au invțtat repede să aprecieze ciudata băutura preparată de exoticul personaj, si in scurt timp l-au ajutat sa deschida prima cafenea din Anglia.Moda a prins repede, și în urmatorii ani au inceput sa se deschidă noi si noi cafenele, unele modeste, alte chiar exclusiviste, situate in centrul orașului și devenite rapid locul de întalnire pentru artiștii și mondenii vremii. Chiar dacă în Orient existau de mult timp cafenele, la Londra acest gen de localuri aveau un specific aparte, iar un gentleman autentic era obligat deja sa frecventeze doar anumite locuri, precum Grecian sau Rainbow, care contau mai mult pentru "cartea" sa de vizită decat locuința sau ocupația [8].

Cafeneaua era mai mult decat un loc unde puteai sa bei cafea si sa fumezi, dupa ce achitai mai intai o taxă de intrare de doar un penny, mai mult o tradiție decât un câstig.Aici puteai citi ziarele din ziua aceea, puteai vorbi cu alți oaspeți, se puneau la cale planuri importante, se lansau zvonuri si se legau sau rupeau prietenii. Într-o vreme în care ziarele erau abia la inceput, iar posta circula cu dificultate, știrile zilei se aflau la cafenea, devenita centru de comunicații ad-hoc. Nu era ceva neobișnuit ca un anume eveniment să fie cunoscut la cafenea înainte de a aparea in ziare, existînd și curieri care alergau dintr-un local in altul, aducând cele mai proaspete știri.

Multe dintre cafenele erau si săli de lectura, în prețul de intrare fiind incluse si ziarele, dar si pamfletele ce circulau oarecum in ilegalitate. Pe pereții cafenelei erau afișate anunțuri de vânzare si cumpărare, licitații, anunțuri diverse din toate sferele de activitate, si adesea negustorii preferau sa iși petreaca timpul aici decat in birourile sufocante.Dar aceste cafenele aveau si un set de reguli foarte stricte, respectate atât de patroni, cat si de clienți. Toți oaspeții erau egali, indiferent de avere sau poziție socială. Cine vorbea urat trebuia sa plăteasca o amendă de 12 pence, nimeni nu avea voie sa se certe, nu se vorbea prea mult și nu se vorbea fără respect despre religie sau monarhie. În multe localuri jocurile de noroc și de cărti erau strict interzise, și orice pariu nu trebuia să aiba o miza mai mare de cinci silingi, care ar fi trebuit cheltuiți în local.

Nici ciuma si nici marele incendiu care aproape a distrus Londra nu i-a facut pe londonezi să renunțe la cafenele, deja un obicei zilnic, foarte respectabil. Încă de la deschidere fiecare local încerca sa iși formeze un anumit tip de clientela,și în scurt timp anumite cafenele erau specifice unor grupuri profesionale, artistice sau sociale.

În mare parte, calitatea si numarul clienților erau determinate de zona în care se afla cafeneaua. La Lloyd's sau Garraway's se adunau negustorii si oamenii de afaceri, în timp ce St. James sau Cocoa-Tree, aflate în Westminster, se găseau politicienii. Multe dintre cafenelele din apropiere de St. Paul's Cathedral erau frecventate de preoți, care discutau aici chestiuni filosofice și teologice. Această identificare a anumitor cafenele cu grupuri sociale a facut ca un ziar londonez, The Tatler, să dea rubricilor numele unor cafenele. [9].

Astfel, tot ce tinea de "placere si distractie" aparea la rubrica numita White's Chocolate-house, poezia aparea sub titlul de Will's Coffee-house (preferata de scriitori), chestiunile ce țineau de învatamant erau in rubrica intitulată Graecian, știrile apareau in rubrica St James Coffe-house.

Cafenele dotate scriitorilor.Scriitorii din Londra se adunau mai ales la cafeneaua deschisă de William Urwin in Russell Street, Covent Garden, celebra in secolul XVIII mai ales pentru discuțiile pasionate ce se desfăsurau aici. La Will' Coffee-house, cum era numită, judecatorul suprem in domeniul literaturii era poetul John Dryden.

Influența acestuia a fost atat de mare incat pentru aproape trei decenii aceasta cafenea a fost un adevarat cerc literar, unde se discuta despre forma sonetului sau utilitatea versurilor albe, despre Paradisul pierdut al lui Milton sau despre temele abordate in literatura europeană. Adesea aici se scriau si pamflete si anecdote, nu tocmai gustate de oficialități. Dacă printre vizitatori se numarau scriitori importanti ei epocii, un autor precum Jonathan Swift nu avea o părere prea bună, preferand să evite compania de la Will's Coffee house. Perioada de glorie a luat sfârsit după moartea lui Dryden, iar din 1709 cafeneaua și-a pierdut treptat succesul de altădată, noul centru literar fiind Button's Coffee-house, din Russell Street, Covent Garden, animat de scriitorul Joseph Addison.

Scriitorul Joseph Adison a montat in cafenea o cutie de scrisori in formă de cap de leu, unde tinerii aspiranți la statutul de scriitori sau jurnalisti iși puteau pune operele, această idee nastrusnica, a atras și mai mult publicul. Aici printre clienții obișnuiți se numără și Swift, care găsise in sfârșit o cafenea pe gustul său. Se citeau ziare serioase, precum The Tatler, The Spectator sau The Guardian, se purtau discuții elevate, se organizau adevarate dezbateri, menite să educe publicul. Orice discuție sau subiect vulgar erau imediat interzise de cei prezenți. După moartea fondatorilor cafeneaua și-a pierdut la rândul ei farmecul, iar scriitori, mai talentați sau nu, s-au mutat la Bedford Coffee-house, aflată lânga Piazza in Covent Garden.

Bedford era localul unde se intâlneau figuri celebre ale literaturii și artei engleze din epoca prozatorii John si Henry Fielding, William Hogarth (cunoscut pentru caricaturile sale acide), dramaturgul Oliver Goldsmith, actorul David Garrick și mulți alții. Mergand pe linia tradiției stabilite de Will's si Button's, si Bedford era un centru cultural elitist, precursor al cluburilor private de mai târziu, unde cei acceptați aveau șansa de a se împlica în discuții literare și nu numai. [12].

Scriitorii români și cafenelele literare din Bucureștiul interbelic Cafenelele literare au ocupat spațiul nostru intim și cultural încă dinaintea Primului Război Mondial. Scriitori și artiști se adunau la o ceașcă de cafea și discutau despre literatură și artă sau lucrau la propriile creații pe o margine de masă, fără să se simtă deranjați de prezența celorlalți. În epoca aceea, cafeneaua era astfel nu doar un spațiu de întâlnire a ideilor și a disputelor, ci și un birou în care se lucra foarte serios. De pildă, matematicianul și poetul Ion Barbu venea zilnic la cafeneaua Capsa ca să lucreze la un tratat de matematică. A rămas proverbial textul pe care l-a scris în condiția de sugestii și reclamații a cafenelei, într-o zi când nu s-a simțit prea în largul lui: “Nu vin la cafenea nici să fac afaceri, nici să stau de vorbă. Vin să-mi fac munca mea de matematician, care are, din păcate, nevoie de excitantul cafelei. Filtrul care se servește uneori e contrafacere. Desigur, apa dulceagă și neagră, ce se ascunde sub acest nume, nu face 200 de lei! Declar că această neregulă aplicată mie, pentru care cafeneaua e un cabinet de lucru, înseamnă, pur și simplu, sabotaj.”

În 1856, cofetăria Fialkowski era, după cum notează C. Bacalbașa, o “adevărată instituție”. Îi urmează Cafeneaua Kübler, unde două tabere de poeți, unii tradiționaliști, alții moderniști, întrețin spiritul viu al artei prin bătălia lor ideatică.

Cafeneaua era chiar generatoare de curente literare. Emil Manu scria: “Într-o istorie neanecdotică a literaturii universale cafeneaua literară e o emanație a simbolismului, în calitate de curent literar. Asta nu înseamnă că înainte de simboliști, scriitorii lumii nu au frecventat cafeneaua, cel puțin ca spațiu stimulativ”.

Romantismul a crescut și beneficiat din plin de spațiul generos al ideilor din cafenea, formând o ideologie reformatoare. Scriitorul îl citează pe Paul Valery, care considera că simbolismul, în special, a “uzat pentru a se impune și pentru a oficia de scena cafenelei literare”.

Ion Minulescu mărturisea că în cafenea se descoperise cu adevărat ca scriitor, dar el era asimilat și unui personaj simbolist prin ținuta pe care o afișa: “Poeții de azi, cei care cred în existența unui permanent spirit de hommo ludens (concept lansat de filosoful olandez Huizinga) poartă plete și barbă, poartă cămăși colorate și pantaloni de stofă de blugi, unii cântă la chitară, nu-și arborează cravată și nu mai cred în panteism suprarealism”.

Simbolismul făcuse posibil, prin răspândirea sa europeană, modernismul, dar și dadaismul, curent literar creat de scriitorul român Tristan Tzara într-o cafenea. Victor Eftimiu nota: “Dacă la Fialkowski se ducea generația din înaintea noastră: I.L. Caragiale, Barbu Delavrancea, frații Hodoș, Grigore Ventura, Gh. Raette și Ion Brezeanu; dacă la Boulevard și mai târziu la High-Life tronau Alexandru Macedonski, Mircea Demetriad și D. Karnabatt, dacă la Imperial și Kübler veneau Ilarie Chendi, Șt.O. Iosif, D. Anghel, Octavian Goga, P. Cerna, Ion Minulescu, sculptorii Stork și Spathe și atâția alții, dacă la Terasa Oteteleșanu își petreceau vremea Emil Gârleanu, Ion Dragoslav, D. Nanu, Liviu Rebreanu, Mihail Săulescu, George Gregorian și majoritatea scriitorilor care au intrat în al șaselea deceniu, cofetăria-cafenea Capșa era interzisă boemei literare, fiindcă acolo mergea protipendada bucureșteană, ultimii boieri, oamenii politici și ziariștii”. [17].

Și totuși, Bogdan Amaru într-un articol din Vremea, 1935, vorbește de o compartimentare a celebrei Capșa, unde aveau loc și începători în ale artei și consacrați, pe lângă politicieni și ziariști: “La colțul Capșei răsar geniile ca ciupercile. Tot aici, la colț, se aprind și toate revoluțiile literare. E o fierbere veșnică, o frământare nemaipomenită. Fiecare geniu se agită, parlamentează ceasuri întregi pentru o idee, un chiștoc de mahorcă sau doi lei jumate, ca să-și cumpere pâine. Tinerii aceștia, cu stelele și primăverile căzute cocoloș pe spinarea lor, sunt entuziaști, plini pe la gură de tot felul de iluzii, însă toți, absolut toți, au o specialitate în a răbda de foame și croi la planuri fantastice de te crucești. Sunt în felul lor cu adevărat geniali.”

Tudor Arghezi scria de Capșa ca de un “parlament universal”. Cafeneaua era un teritoriu în care trebuia să desmonstrezi că ești destul de inteligent ca să reziști. Ideile cele mai bune pentru creații sau scrierea unor articole în ziarele cele mai de seamă ale vremii primeau mai întâi certificat de liberă trecere din partea acelora care toceau lemnul de stejar al meselor de la Capșa: ”Capșistul e un individ inteligent și primejdios și critica reală se face la Capșa, nu în presa literară. Dacă ești prost la Capșa, este imposibil – zice capșistul – să fii inteligent altundeva, măcar în scris” .

Cafenele dotate oamenilor de știință .Nu doar cafenelele literare erau în vogă în epocă. Nici oamenii de știința și nu duceau lipsa de localuri, cel mai important fiind Graecian, deschis în Devereaux Court, Strand, unde se relaxau membrii prestigioasei Fellows of the Royal Society. Dupa ședințele obișnuite, președintele societăii, Sir Isaac Newton, astronomul Halley, Sir Hans Sloane (a carei colecții de curiozități avea sa faca parte din colecția British Museum) erau intâlniți aici aproape zilnic. În secolele XVII – XVIII Graecian a fost una dintre cele mai apreciate cafenele londoneze.Politicienii mergeau la cafenelele din Westminster, lânga St. James' Palace, unde se puneau la cale activitațile politice, în fum de tutun fin si aroma de cafea, iar zvonurile de tot felul erau mai importante ca oriunde.

Politica de cafenea atrăgea mai mult decât discuțiile oficiale, iar facțiunile rivale Whigs si Tories își-au împărtit la rândul lor cafenelele. Majoritatea adepților Whigs mergeau la St James, în timp ce oponenții Tories puteau fi găsiți la Cocoa-Tree, și nimeni nu ar fi călcat nici mort în cafeneaua rivalilor. Swift ajunsese să iși primească și corespondența la St James, fiind un obișnuit al locului. Chiar dacă inițial aceste cafenele erau deschise tuturor,în timp doar adepții uneia dintre gruparile politice le mai treceau pragul, intrând intr-un club exclusivist.

Negustorii si oamenii de afaceri preferau cafenele precum Pasqua Rosee. In 1697, după ce negustorii s-au decis să ii alunge pe agenții de bursă din Royal Exchange, aceștia s-au mutat în cafenelele din apropiere, și preț de 76 de ani, până în 1773, tranzacțiile bursiere s-au realizat în aceste cafenele din apropiere de Royal Exchange, precum Jonathan's sau Garraway's.În primii ani de la inaugurare, Jonathan's Coffee House era cunoscută mai curand pentru revoluționarii săi decât pentru oamenii de afaceri. Deschisă pe Exchange Alley in 1680, cafeneaua îl avea ca proprietar pe Jonathan Miles, și a fost adesea implicată în numeroase scandaluri și intrigi politice, fiind supravegheata în permanență de autorități. Ulterior însa, între 1762 – 1773, Jonathan's a devenit una dintre cafenelele preferate ale agenților de bursă, devenind un adevarat centru de afaceri. Din 1773, după ce agenții de bursă au terminat lungul exil în cafenelele londoneze, Jonathan's a devenit agenție pentru loterie, fiind distrusa într-un incendiu în 1778.

Dar nu toate cafenelele din Londra erau frecventate de scriitori si oameni de afaceri, multe erau destinate oricui dorea să se simta bine și să se relaxeze, dar acestea nu erau prea bine văzute de societatea puritană a vremii. Acestea nu aveau reguli atât de stricte, aici existând și camere speciale pentru jocurile de noroc, o adevarată mânie care afecta și adesea ruina reprezentanți ai tuturor claselor sociale. Nu era ceva neobișnuit pentru împatimiti să piarda la un singur joc sute și chiar mii de lire sterline sau să caștige averi fabuloase intr-o singură seară. Cea mai cunoscută cafenea era White's Chocolate House.Inființată în 1693 de un italian, Francis White, cafeneau se găsea pe St James Street și oficial ar fi trebuit să serveasca nu cafea, ci cacao, ceea ce nu s-a intamplat niciodată. Evitată la inceput de gentlemen-i, cafeneaua s-a extins în 1702 și în câțiva ani era asaltată de cei dornici de jocuri de noroc, de la nobili la săraci. În aprilie 1773 un incendiu a distrus localul, care a fost reconstruit sub numele de White's Club, prima cafenea londoneza care a devenit club privat. Aceasta schimbare inedită, care avea sa declanșeze o modă, a fost făcuta ân primul rând pentru a proteja și selecta clienții. Cum nu se mai putea intra decât daca erai membru al clubului, calitate ce se obținea în anumite condiții stricte, hoții și escrocii nu mai aveau succese, și încetul cu încetul aceștia s-au văzut nevoiți să iși caute alte localuri, printre cele care se "bucurau" deja de o proastă reputație. Printre acestea, evitate de orice gentleman, se numără King's Coffee-house în Covent Garden, un local rău famat, frecventat mai ales de hoți și chiar de criminali.Multe alte cafenele celebre s-au transformat la rândul lor in cluburi selecte, mergand pe drumul deschis de White's Club, iar domnia cafelei a fost amenințată de o nouă bautură exotică, foarte la modă, importată de British East India Company : banalul ceai. Pe măsura ce diversele feluri de ceai erau tot mai populare, iar tradiția ceaiului devenea tot mai britanică, si farmecul cafenelelor a început să se stingă. La sfârșitul secolului XIX mai erau la Londra doar puțin peste 1400 de cafenele, mai mari și mai mici, dar iși pierdusera foarte mult din atracția inițială, rămânând doar legendele. [6].

1.4. Concluzii la capitolul 1

Cafeneaua este un adevărat loc de întîlnire preferat de toată lumea este prima instituție publică în care opiniile circulă liber, în care se lansează dezbateri pe probleme sociale, morale și politice de intreres pentru comunitate.Există cafenele orientate spre un anumit stil,un contengent anumit de persoane,dupa anumite interese si vîrstă. Tudor Arghezi scria de Capșa ca de un “parlament universal”. Cafeneaua era un teritoriu în care trebuia să desmonstrezi că ești destul de inteligent ca să reziști.

În perioada de glorie, intre 1652 – 1780, cafeneaua a jucat un rol social și cultural de primă importanță în societate, fiind locul unde se făceau și se desființau idei și proiecte politice, culturale, unde oamenii de afaceri construiau imperii și unde orice gentleman londonez era primit, câta vreme respecta regulile localulu.

Atmosfera scorțoasă a cafenelelor a devenit mai agitată odată cu „năvălirea” aici a scriitorilor și artiștilor. Discuțiile au devenit mai aprinse, și nu purtate cu voce scăzută, ca altădată, comentariile au devenit mai acide, ba uneori mai izbucneau și mici certuri. Bârfa, mereu la modă în veselul mediu scriitoricesc

2. UNITĂȚI DE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ.

NORMATIVE PRIVIND PROIECTAREA, REALIZAREA ȘI EXPLOATAREA CONSTRUCȚIILOR DE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ;

2.1. Generalități. Condiții privind amplasarea cafenelelor

Amplasarea unităților de alimentație au rol important în asigurarea succesului potențial pentru deservirea clientililor. Decizia de amplasare este extrem de complexă și din acest motiv trebuie să fie luați în considerare o serie de factori atît la nivel de zonă geografică cît și contengentu de persoane.perioada de viziitare.

Alegerea zonei geografice presupune analiza următorilor factori:

Compatibilitatea zonei cu obiectul principal. Din acest punct de vedere pentru unitățile cu

servicii de alimentație se disting două categorii de zone cu un potențial favorabil:

– zonă turistica și de agrement;

– zonă urbană puternic industrializată.

Potențialul demografic al zonei presupune adaptarea ofertei de servicii de alimentație la specificul zonei. Această analiză presupune în primul rînd să se determine numărul și preferințele cumpărătorilor potențiali din zonă. La determinarea acestor informații se vor analiza: numărul de locuitori din zonă, numărul de familii și dimensiunea medie, vîrsta medie a populației, structura pe grupe de vîrstă, structura profesională .

Potențialul economic al zonei – presupune o analiză a posibilităților unității de a-și desfășura activitatea eficient din punct de vedere economic și managerial. Astfel se va analiza disponibilitatea materiilor prime, posibilitatea și costurile de acces la aceste materii prime, infrastructura existentă, nivelul mediu de pregătire și calificare a forței de muncă.

Obiceiurile de consum ale populației din zonă presupune o analiză a preferințelor pentru consumul și achiziționarea anumitor bunuri și servicii și corelația acestora cu consumul și cumpărarea serviciilor de alimentație, frecvența de cumpărare a acestora și influența sezonieră, nivelul de mobilitate al gusturilor clienților de la o perioadă la alta de timp [ 6].

Alegerea localizării în cadrul zonei presupune analiza oportunităților unor locații bine identificate pentru dezvoltarea serviciilor de alimentație. În acest sens se vor alege următorii factori:

Factorul amplasare – reprezintă potențialul locației din perspectiva numărului de persoane care se pot constitui în segmentul potențial de consumatori ai unității. Acest factor se poate stabili pornind de la traficul de persoane corespunzător unor zone pe intervale de timp diferite și frecvența de cumpărare a serviciilor și produselor specifice unității.

Amplasarea concurenților – asigură informații cu privire la potențialul vânzărilor realizate în cadrul locației specifice. În acest sens se analizează situația principalilor concurenți care oferă produse și servicii similare, prin capacitatea acestora de a oferi produse și servicii, gradul de diferențiere aplicat de aceștia pentru a crește valoarea oferită clienților. [15].

2.2. Tipologia unităților de alimentație publică

Activitatea de alimentație publică se încadrează în sfera serviciilor comerciale prestate populației și constă în producția și comercializarea preparatelor culinare și a băuturilor.

Serviciile de alimentație publică sunt activități destinate satisfacerii nevoii de hrană a clienților care apelează la unitățile specializate în acest sens. În ultimul timp aceste servicii au rolul de a asigura și nevoia de divertisment și socializare a clienților prin ambianța specifică care se crează cu aceste ocazii.

Variante Tipologice:

1. După caracterul activității:

– unități permanente;

– unități sezoniere;

2. După gradul de confort:

– unități de categoria "lux";

– unități de categoria I-a;

– unități de categoria a II-a;

3. După locul de amplasare:

-unități în localuri fixe situate în proximitatea punctelor de mare atracție, magazine, hoteluri, piețe, gări, porturi, teatre, cinematografe, școli, întreprinderi și instituții, zone de agrement;

– unități mobile, organizate în: tonete, furgonete, vagoane de cale ferată, nave fluviale și maritime, nave aeriene, etc

4. După forma de vânzare:

– unități cu vânzare clasică (vânzători, ospătari);

– unități cu autoservire;

– automate comerciale.

5. După profilul activității:

a) – restaurant clasic;

– restaurant specializat: pescăresc, vânatoresc, lacto-vegetarian, braserie, dietetic, rotiserie, zahană, pensiune (familială);

– grădină de vară;

– berărie;

– restaurant cu specific local, regional, național (cramă, șură, colibă, han);

– baruri (de zi, de noapte, snack – bar, disco-bar);

– unități fast – food (restaurant cu autoservire, bufet tip expres, bistro, pizzerie);

– cafenea, cofetărie;

– patiserie, plăcintărie.

b) unități de alimentație publică cu servire preponderentă a preparatelor culinare: restaurante, unități fast – food, etc

c) unități pentru desfacerea unor preparate culinare în completarea meniului de bază: berărie, braserie, etc .[30].

2.3. Organizarea interioară a sălilor de alimentare

Planul de organizare interioară a unităților de alimentație publică se diferențiază în funcție de profilul și capacitatea unităților, gradul de confort asigurat, prețurile practicate.

Organizarea interioară modernă și eficientă a unităților de alimentație publică are în vedere comasarea pe cât posibil a funcțiilor în spații unice în scopul reducerii compartimentarilor, a suprafețelor și volumelor construite, respectarea unor prescripții de ordin general referitoare la structura pe destinații, dimensionarea spațiilor comerciale, organizarea circuitelor (fluxurilor) de circulație, formelor și sistemelor de servire, dotarea cu mobilier și utilaje, etalarea gamei de preparate culinare și a băuturilor. [31].

2.3.1. Structurarea pe destinații a suprafeței comerciale:

Spații pentru consumatori: – spații pentru primirea consumatorilor (vestibul, hol, garderobă); – spații pentru servire (sala de consumație, terase); – grupuri sanitare pentru consumatori.

Spații pentru producție: – spațiul pentru prelucrarea primară a materiilor prime (curățare, spălare, tranșare etc.); – spațiul pentru prepararea la cald (bucătăria caldă); – spațiul pentru pregătirea preparatelor ce se servesc reci (bucătăria rece); – spațiul pentru prepararea produselor pentru cofetărie și patiserie.

Spații pentru secții de distribuție: – bar; – bufet.

Spații de depozitare: – spații pentru primirea și recepția mărfurilor; – spațiul pentru păstrarea articolelor de băcănie (făină, zahăr, paste făinoase etc.); – spațiul pentru păstrarea alimentelor perisabile (carne, pește, produse lactate proaspete etc), dotate cu utilaje frigorifice; – spațiul pentru păstrarea legumelor și fructelor proaspete și conservate; – spațiul pentru păstrarea băuturilor; – spațiul pentru depozitarea ambalajelor; – spațiul pentru păstrarea obiectelor de inventar de rezervă și a hainelor de protecție; – spațiul pentru păstrarea utilajelor și a mobilierului de rezervă; – alte spații de păstrare (depozitare), ca de exemplu: pentru combustibil, pentru deșeuri alimentare etc.

Spații pentru acces: oficiul de legatură între sala de consumație și bufet, bar, spălător de veselă, bucătărie.

Spații pentru personalul unității: – biroul șefului de unitate; – vestiare; – grup sanitar (WC-uri, dușuri, lavoare).

Spații tehnice: – tabloul electric general; – centrala pentru producerea aburului tehnologic; – camera hidroforului și a pompelor; – camera agregatelor frigorifice; – turnul pentru lift; – instalația de aer condiționat s.a..

Spații auxiliare: – spălătorie; – garaje și atelier pentru autovehiculele unității; – ateliere pentru întreținerea și repararea utilajelor, instalațiilor, mobilierului, obiectelor de inventar și ambalajelor. [50].

Amplasarea acestor spații în cadrul suprafeței comerciale trebuie să urmărească satisfacerea într-o măsură cât mai mare a necesităților tehnologice și funcționale, caracteristice fiecărui tip de unitate.

2.3.2. Organizarea spațiului interior

Organizarea spațiului interior se realizează luînd în considerație:

– necesitatea utilizării integrale a suprafeței comerciale;

– păstrarea diferențiată a materiilor prime, a semipreparatelor, a unor produse finite, după natura și caracteristicile de conservare ale fiecăruia, asigurându-se temperaturile corespunzatoare de păstrare, ca și respectarea condițiilor igienico-sanitare în vigoare;

– prelucrarea materiilor prime în spații separate, ținând seama de vecinătățile admise, dotarea cu instalațiile necesare prelucrărilor respective (carne, pasăre, pește, legume și fructe, ouă,etc);

– realizarea producției de preparate culinare în secții distincte (bucătărie caldă, bucătărie rece, produse de cofetărie și patiserie) cu respectarea urmatoarelor principii: a. vecinătatea activităților care au o relație comună, vizând realizarea de drumuri scurte; b. neinterferarea circuitelor; c.gestiune unică și posibilitatea de cuprindere în aria vizuală a bucătarului șef a întregii activități ce se desfasoară în bucătărie; d.verificarea mărfurilor și a personalului;

– organizarea în spații separate a preparării produselor de cofetărie și patiserie, asigurându-se prepararea, coacerea și finisarea produselor, păstrarea corespunzătoare a acestora, dotarea separata cu utilaje și mobilier a laboratorului;

– asigurarea de fronturi către oficiu, pentru bucătăria caldă, bufetul rece, barul de băuturi și spălătorul de veselă; în cazul unităților cu autoservire, aprovizionarea liniilor de autoservire se face direct din bucătărie, lipsind oficiul;

– spațiile pentru spălarea veselei și a vaselor pot fi organizate separat sau înglobate în secțiile pe care le servesc;

– dotarea fiecărui spațiu afectat procesului de preparare a produselor culinare – cu instalații de spălare cu apă caldă și rece;

– colectarea deșeurilor rezultate din prelucrarea materiilor prime, în pubele amplasate într-un spațiu cu acces din exterior și cu ventilație directă;

– accesul către grupurile sanitare în folosința consumatorilor, cât și către cele ale personalului unității, nu este admis direct din sala de consumație și respectiv din spațiile de lucru; grupurile sanitare pentru consumatori se vor amplasa în apropierea spațiilor de primire a publicului și retrase față de fluxul principal de circulație a acestuia;

– dimensionarea garderobei (1 m tejghea la 75 locuri la mese) în funcție de profilul, categoria și mărimea unității, aceasta fiind obligatorie numai în cazul unităților cu peste 80 de locuri la mese; garderoba se amplasează în afara fluxului principal de intrare și ieșire din local . [51].

2.4. Dotarea cu mobilier și utilaje a unității de alimentație publică

Unitățile de alimentație publică sunt dotate cu mobilier comercial, utilaje sau alte obiecte de inventar în funcție de profil, categorie, volumul desfacerilor, structura și caracteristicile operațiilor pe care le desfășoară.Aceste echipamente sunt destinate în principal producției și desfacerii – consumului preparatelor. [37].

Aspecte generale în legatură cu particularitățile constructive și funcționale ale mobilierului:

Mobilierul din sala de consumație și de pe terase:

– să se armonizeze cu elementele constructive și decorative ale sălii de servire;

– să asigure folosirea cât mai rațională a suprafeței ce se mobilează;

– prin dimensiuni și dispunere să permită o circulație lesnicioasă atât a consumatorilor cât și a personalului de serviciu;

– să fie adaptat sistemului de vânzare practicat în unitatea respectivă, caracterul unității și frecvenței consumatorilor;

– să fie confecționat din materiale rezistente care să-i asigure o durabilitate îndelungată;

– să fie ușor de întreținut și igienic,

– să fie ușor de exploatat;

– să corespundă conceptiei moderne despre confort.

Mobilierul sălilor de consumație si al teraselor este alcătuit din mese, scaune, canapele, taburete, scaune de bar, mese de serviciu (console), cuiere, umbrele (pentru terase).

Mesele pentru servit se diferențiază în ceea ce privește forma, dimensiunile și aranjarea lor în sala de servire, în raport de profilul unității. Materialul din care se confecționează poate fi lemn, metal sau combinație lemn-metal-material plastic. Forma poate fi pătrată, dreptunghiulară, rotundă sau ovală [32].

Amplasarea meselor se face în funcție de mărimea, forma și poziția sălii de servire, urmărindu-se o aliniere perfectă și o combinație estetică și funcțională. Între mese se creează culoare principale, de 1,50-2,00 m pentru fluxul consumatorilor și al lucrătorilor din procesul servirii și culoare secundare, de 0,90-1,20 m destinate trecerii consumatorilor și lucrătorilor printre mese. Se va evita apropierea de ușile de acces în sală și la grupurile sanitare.

Scaunele, canapelele, taburetele, fotoliile se aleg în funcție de tipul și categoria unității. Scheletul trebuie sa fie din același material precum cel de la structura meselor, iar la tapițerie, în general, se folosesc tesături din fibre textile sau materiale sintetice.

Mesele de serviciu (console) destinate păstrării inventarului de servire pot fi sub formă de dulapuri închise prevăzute cu rafturi și casete pentru tacâmuri, sub formă de vitrine. Numărul consolelor este condiționat de numărul meselor de servire și de categoria unității. În general pentru o servire rapidă se prevede la 20-25 mese o masă consolă, plus o consolă mai mare pentru întreg salonul și încă una la dispoziția șefului de unitate .

Amplasarea consolelor se face la îndemâna ospătarilor, pe lânga stâlpii de rezistență ai salii sau pe marginea pereților, astfel încât să nu incomodeze consumatorii la mesele de servire.

Dotarea cu utilaje se realizează ținând seama de:

– tipul de unitate;

– numărul de locuri la mese;

– sortimentul și volumul de preparate ce urmează să desfacă unitatea;

– asigurarea nevoilor de producție și desfacere ale unității;

– necesitatea de a se amortiza într-un termen cât mai scurt;

– realizarea unor consumuri scăzute de energie, combustibil, apă etc;

– obținerea unor produse de calitate superioară;

– ușurința în manipulare, demontare și montare zilnică pentru întreținere;

– silențiozitate;

– întreținere ușoară, revizii și reparații necostisitoare;

– durata mare de serviciu.

Felul, caracteristicile și numărul utilajelor se determină în funcție de tipul, caracterul, mărimea și amplasamentul unității, preparatele și băuturile ce se desfac, orarul de funcționare etc. [33].

Lista utilajelor necesare se întocmește numai după stabilirea amănunțită a întregii tehnologii a fabricării produselor și cunoașterea exactă a caracteristicilor și performanțelor utilajelor.În desfșurarea procesului de producție un rol însemnat îl au ustensilele, dispozitivele, vasele de gătit care trebuie să facă parte din dotarea bucătăriilor și a laboratoarelor de producție, respectîndu-se numărul și structura impuse de operațiunile ce urmează a fi executate, potrivit tipului și categoriei unității.Obiectele de inventar (vesela, articole de sticlă, tacîmuri etc.) necesare în sălile de consumație contribuie la asigurarea unei bune desfăsurări a procesului de servire. Alegerea lor se va face în funcție de tipul, categoria de preț a unității și forma de servire.

2.4. Sisteme de servire

Forma de servire practicată în unitățile de alimentație publică trebuie să asigure buna servire a consumatorilor și obținerea rentabilității dorite.

Autoservirea se practică în restaurante cu autoservire, cofetării (cu autoservire totală sau parțială), unitățile tip bufet – expres, cantine-restaurant, bufetele din incinta unităților, prin intermediul liniei de autoservire, cu plata anticipată sau ulterioară consumației.

Servirea de către ospatari se utilizează în mod deosebit în restaurantele clasice. Practicarea acestei forme de servire presupune profesionalism din partea personalului de servire.

În mod concret se practică sistemul de servire direct (ospătarul efectuează toate operațiile procesului servire, direct la masa consumatorilor), sistemul de servire indirect (produsele porționate se aduc la masă de către ospatari, iar consumatorii se autoservesc), servirea la bol, la platou (respectiv cu realizarea pe o masă specială în fața consumatorilor). [13].

Servirea prin vânzator se utilizează în cofetarii, patiserii cu posibilitatea consumului pe loc sau la domiciliu.

Servirea pe bază de comandă prealabilă cu aducerea preparatelor (de regula fast – food-uri) la domiciliul consumatorilor. Sistemul poate fi practicat de mai multe unități, preparatele fiind destinate servirii individuale sau colective (organizarea de mese în afara unității.

2.4.1. Cerințele profesionale față de personalul angajat în unitățile de alimentație publică

Dispoziții generale:

1. Din componența personalului angajat în unitățile de alimentație publică fac parte: administratorul sălii, ospătarul, barmanul, bucătarul, bufetierul, casierul, garderobierul, portarul, vînzătorul în secția culinară.

2. Personalul, indiferent de tipul și categoria unității de alimentație publică trebuie să treacă un instructaj privind regulile de ordin intern ale unității.

3. Funcțiile, obligațiile, drepturile și responsabilitatea personalului angajat trebuie să fie expuse în fișa postului și aprobate de către conducătorul unității.

4. Conducătorul unității este obligat să asigure, sistematic, calificarea profesională a personalului.

5. Personalul angajat este obligat să:

– asigure securitatea vieții și sănătății consumatorului, precum și integritatea bunurilor în timpul atribuțiilor de serviciu;

– respecte regulile de ordin intern ale unității, regulile igienei personale și referitoare la locul de muncă; regulile privind protecția muncii;

– cunoască cerințele documentelor tehnice în vigoare privind alimentația publică;

– respecte etica profesională în procesul servirii consumatorilor;

– perfecționeze calificarea profesională (nu mai rar de o dată la 5 ani), cu excepția garderobierului și portarului.

6. Personalul angajat trebuie să fie îmbrăcat și încălțat conform modelului stabilit pentru unitatea respectivă.

Îmbrăcămintea de firmă a portarului, garderobierului, administratorului, ospătarului și a barmanului în restaurante și baruri trebuie să confirme stilul unității.

Personalul trebuie să poarte ecuson cu emblema unității și indicarea funcției.

7. Tot personalul unității trebuie să treacă, periodic, controlul medical, conform criteriilor stabilite de către Ministerul Sănătății, să susțină examenul la cunoștințele sanitare.

Fiecare angajat trebuie să posede carnet medical, în care se vor introduce rezultatele examinării medicale. [20].

2.5. Reguli privind proiectarea, realizarea și exploatarea.

Sălile aglomerate cu vizitatori se pot afla în clădiri cu o singură funcțiune (dezvoltată pe parter sau pe mai multe niveluri) sau în clădiri cu mai multe funcțiuni (de regulă mulitietajaite).

Sălile aglomerate aflate în clădiri cu alte destinații decât vor fi proiectate în funcție de tipul activității desfășurate predominant, dar cu respectarea performanțelor impuse sălilor aglomerate. In cazul unui ansamblu de săli aglomerate, în care se desfășoară concomitent mai mulde tipuri de activități, se vor avea în vedere valorile parametrilor cei mai severi.

În funcție de categoria de importanță a clădirilor ce au în componența, lor săli aglomerate cu vizitatori, se vor adopta valori ale parametrilor, corespunzătoare cerințelor, la nivelul impus de respectiva încadrare.

Având în vedere că sălile aglomerate cu vizitatori trebuie să satisfacă concomitent exigențele mai multor categorii de utilizatori (vizitatori, personal de servire, marfă, exponate etc.) valorile parametrilor corespunzători acestora vor fi stabilite pe baza unor criterii ce vor fi prevăzute expres în tema de proiectare, funcție de categoria de importanță a clădirii. Pentru evitarea punerii în pericol a vieții și sănătății oamenilor se vor lua în considerare valorile cele mai severe. [25].

Săli aglomerate sînt încăperi distincte sau grupuri de încăperi cu comunicație directă între ele (goluri protejate sau neprotejaite, scări rulante sau scări deschise etc.) în care suprafața ce-i revine unei persoane este mai mică de 4 m² și se pot întruni simultan: – cel puțin 150 de persoane când sălile sunt situate la etaj și 200 de persoane când sunt situate la parter, – cel puțin 200 de persoane pentru sălile cu celelalte destinații (săli vânzare, săli consumație).

2.6. Cerințele de calitate ale construcțiilor

2.6.1. Cerințe de calitate privind proiectarea sălilor aglomerate cu vizitatori sînt :

I. Rezistență și stabilitate

II. Siguranță în exploatare

III. Siguranță la foc

IV. Igiena, sănătatea oamenilor, refacerea și protecția mediului

V. Izolația termică, hidrofugă și economia de energie

VI. Protecția împotriva zgomotului.

Pentru satisfacerea cerinței de „Rezistență și stabilitate", construcțiile care adăpostesc săli aglomerate trebuie astfel concepute și realizate încât încărcările susceptibile de a acționa asupra clădirii care pot provoca eforturi unitare, deformații sau o degradare a clădirii în timpul execuției sau utilizării sale, să nu producă niciunul din următoarele evenimente:

a) prăbușirea totală sau parțială a clădirii, respectiv una din formele de cedare pentru care se definesc stările limită ultime.

b) deformații de mărime inadmisibilă, respectiv deformarea sau fisurarea clădirii, sau a unei părți a acesteia, care atrage anularea ipotezelor făcute pentru a determina stabilitatea, rezistența mecanică sau aptitudinea de exploatare, sau care antrenează o reducere importantă a durabilității clădirii.

c) avarierea unor părți ale clădirii, sau a instalațiilor, sau a echipamentelor, rezultată ca urmare a deformaților mari ale elementelor importante.

d) avarii rezultând din evenimente accidentale de amploare, disproporționate față de cauza lor inițială, respectiv avariile provocate de evenimente accidentale (explozie, șoc puternic, încărcare excepțională, consecință a unei erori umane etc.) care ar fi putut fi evitate sau limitate, fără ca prin aceasta să rezulte dificultăți tehnice deosebite sau cheltuieli inacceptabile. [34].

2.6.2. Cerința de rezistență și stabilitate se referă la toate părțile componente ale construcției, respectiv la :

• infrastructură (fundații directe, fundații indirecte, ziduri de sprijin, etc.)

• suprastructură (elemente și subansambluri portante verticale și orizontale); • elemente nestructurale de închidere ; • elemente nestructurale de compartimentare; • instalații diverse (aferente clădirii); • echipamente electro-mecanice aferente clădirii.

Factorii luați în considerare la satisfacerea cerinței de rezistență și stabilitate sunt: • acțiunile agenților mecanici; • influențele mediului natural; • proprietățile materialelor;

• proprietățile terenului de fundare; • geometria structurii în ansamblu și geometria elementelor de construcții; • metodele de calcul. [55].

2.6.3. Cerința privind siguranța în exploatare, se referă la asigurarea protecției utilizatorilor în timpul exploatării propriu-zise a sălilor aglomerate. (inclusiv a spațiilor de legătură), respectiv la:

1. Siguranța circulației pedestre

2. Siguranța circulației cu mijloace de transport mecanizate

3. Siguranța cu privire la riscuri provenite din instalații

4. Siguranța cu privire la intruziuni exterioare

Siguranța circulației pedestre se referă la protecția utilizatorilor împotriva riscului de accidentare în timpul deplasării cu mijloace proprii (atât pe orizontală cât și pe verticală) în interiorul spațiilor aglomerate și a spațiilor de legătură. Spațiile și traseele de circulație trebui astfel amenajate încât deplasarea să se producă în condiții de siguranță, evitându-se oboseala, stresul sau accidentarea prin cădere, alunecare, lovire, coliziune.

Siguranța circulației cu mijloace de transport mecanizate implică protecția utilizatorilor (inclusiv a persoanelor handicapate) împotriva riscului de accidentare în timpul deplasării cu ascensorul sau scara rulantă. [56].

Siguranța cu privire la instalații implică asigurarea protecției utilizatorilor împotriva riscului de accidentare provocat de posibila funcționare defectuoasă a instalațiilor electrice, termice, de ventilație, sanitare, sau de eventualul contact cu diverse elemente ale acestora .

Siguranța la intruziuni exterioare, în cazul sălilor aglomerate, se referă la asigurarea protecției utilizatorilor împotriva pătrunderii insectelor sau animalelor dăunătoare în timpul utilizării spațiului respectiv (cazul sălilor aglomerate ce au legătură directă cu exteriorul).

2.6.4. Cerința de siguranță la foc a unei clădiri implică:

– proiectarea, realizarea și echiparea acesteia astfel încât să asigure:

– protecția ocupanților, ținând seama de vârstă, starea lor de sănătate și riscul de incendii,

-limitarea pierderilor de vieți și bunuri materiale,

-împiedicarea extinderii incendiilor la obiecte învecinate,

-prevenirea avariilor la construcții și instalații învecinate în cazul prăbușirii construcției incendiate,

-protecția serviciilor mobile de pompieri care intervin pentru localizarea,

-stingerea incendiilor,

– evacuarea ocupanților și bunurilor materiale.

Principalele performanțe privind siguranța la foc trebuie asigurată pe întreaga durată de utilizare a clădirii în funcție de: riscul de izbucnire a incendiilor, condițiile de siguranță a utilizatorilor în caz de incendiu, comportarea la foc a construcției în ansamblu precum și a principalelor ei părți componente, caracteristicile specifice ale elementelor și materialelor utilizate, posibilitățile de intervenție pentru stingerea incendiilor.

Riscul previzibil de izbucnire a incendiilor este constituit din posibilitățile de producere a focului datorită, în principal, existenței materialelor și substanțelor combustibile, precum și din condițiile de aprindere a acestora de la surse accidentale sau funcțional necesare. [21].

Protecția utilizatorilor în caz de incendiu se realizează prin asigurarea unor intervale de timp care să permită corelarea acțiunilor de intervenție și salvare cu dezvoltarea incendiului. Valoarea intervalelor de timp și nivelul performanțelor necesare se stabilesc funcție de gradul de importanță al clădirii, condițiile de utilizare, riscurile potențiale de incendiu, condițiile de echipare din zonă precum și posibilitățile de intervenție a echipelor de pompieri .

2.6.5. Cerința privind igiena, sănătatea, refacerea și protecția mediului: presupune conceperea și realizarea spațiilor interioare, a părților componente și a dotărilor unei clădiri, astfel încât să nu fie periclitată sănătatea și igiena ocupanților, urmărindu-se totodată și protecția mediului înconjurător.

Crearea unui mediu higro-termic optim, implica asigurarea unei ambianțe termice globale și locale atat în regim de iarnă cât și în regim de vară, admițându-se ca aceste condiții să nu fie satisfăcute o zi pe an iarna și 5 zile vara. Conform exigențelor de performanță moderne, săli aglomerate trebuie astfel proiectate și construi încât confortul termic să poată fi asigurat pent majoritatea ocupanților (85%) inclusiv persoane vârstnice, copii și persoane handicapate îmbracate normal, funcție de nivelul metabolic de activitate Asigurarea mediului higro-termic trebuie corelat asigurarea calității aerului și optimizarea consumurilor energetice pe clădire în ansamblul ei. [22].

Igiena aerului implică asigurarea calității aerului din interiorul spațiilor aglomerate, respectiv asigurarea unei ambianțe atmosferice corespunzătoare, astfel încât să nu existe degajări de gaze toxice, substanțe poluante nocive, sau emanații periculoase de radiații, care ar putea periclita sănătatea ocupanților .

2.6.6. Cerința privind igiena vizuală implică asigurarea cantității și calității luminii în sălile aglomerate, astfel încât utilizatorii spațiilor respective să-și poată desfășura activitățile specifice

Această cerință, de izolare termică, hidrofugă și economia de energie se poate asigura cu o probabilitate acceptabilă, pe o durată de serviciu rezonabilă din punct de vedere economic, prin realizarea unei concepții (generale și de detaliu) optime a clădirii, astfel încât consumul de energie să fie cât mai limitat, în condițiile obținerii unui confort termic corespunzător. [38].

2.6.7. Cerința privind protecția împotriva zgomotului implică conformarea spațiilor și elementelor delimitatoare astfel încât zgomotul perceput de către ocupanți să se păstreze la un nivel corespunzător condițiilor în care sănătatea acestora să nu fie periclitată, asigurându-se totodată un confort acceptabil. Protecția adecvată la zgomot aerian și/sau de impact, se stabilește în funcție de natura surselor poluante exterioare sălii (mijloace de transport, utilaje, tehnologii, activități urbane etc). Totodată, prin activitățile desfășurate, sălile nu trebuie să devină surse perturbatoare pentru exterior.

2.7.Noțiunea de Ergonomie. Soluționarea cerințelor ergonomice ale spațiului interior.

Ergonomia derivă din două cuvinte grecești: ergon- în sensul de muncă, și nomoi- adică legile naturale, pentru a crea un cuvînt care înseamnă știința de muncă și relația unei persoane la care lucrează.

Ergonomie – disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea. [29].

Ergonomia e o ramură a științei ce studiază specificul și posibilitatea funcționțrii omului în sistem om-obiect-mediu. Ea este știința despre sisteme, ce cuprinde în sine așa noțiuni ca-antropometria, biomecanica, igiena muncii, fiziologia muncii, estetica tehnică, psihologia muncii, psihologia inginerică.

Domeniul de întrebuințare a ergonomiei e destul de vast, ea cuprinde organizarea locurilor de muncă, atît celor industriale, cît și celor sociale, cuprinde deasemenea și designul industrial.

Ergonomia este o disciplină științifico-aplicată care se ocupă de studierea și crearea unor sisteme efective dirijate de om, ea studiază mișcarea omului în procesul activități iindustriale, consumată de energie, productivitate și intensitatea unor munci concrete .

Ergonomia în interior este proiectată pentru a crea comfortul de care este necesar în orice clădire. Aceasta include crearea unui mediu favorabil, care influențează pozitiv asupra omului. În domeniul ergonomiei se urmărește nu numai pentru a facilita munca omului, dar și pentru a elimina oboseala, necesitatea de a crea un mediu comfortabil la locul de muncă și de viață, pentru a crea comfort în domeniul drepturilor de societate.

Designul de interior a fost inițial o ramură a arhitecturii, dar care acum se desprinde tot mai mult de domeniul din care face parte, căpătînd statutul de disciplină de sine stătătoare ce presupune îmbunătățirea condițiilor de viață, prin crearea unui ambient ce îmbină atît principii estetice, cît și de ergonomie și antropologie, ce cresc funcționalitatea și calitatea spațiilor interioare.

Un element foarte important în cadrul unui proiect de design interior, este designul de produs. Aici se referă în special la designul de mobilier. Pentru a personaliza optim un interior, de cele mai multe ori este necesar să se creeze un mobilier adaptat la destinația specifică a acestuia. Designul mobilierului va juca astfel un rol foarte important, permițînd individualizarea și optimizarea spațiului, atît din punct de vedere estetic, cît și practic.

Mobila nu ar trebui să aibă un impact negativ asupra funcționării organismului uman. Dimensiunea acesteia trebuie să se potrivească corpului uman, pentru a oferi cel mai puțină oboseala la locul de muncă și de odihnă, Forma mobilierului trebuie să corespundă cu corpul uman, din punctul anatomic de vedere: pentru a asigura o poziționare corectă a coloanei vertebrale și a mușchilor, să fie un suport pentru spate.Mobilierul ar trebui, să fie ușor de curățat de praf și murdărie, avînd cît mai puține piese. Piesele de mobilier cele mai importante în acest proiect sînt canapelele, fotoliile, scaunele și desigur mesele.

Mobilierul nu ar trebui să afecteze negativ funcționarea asupra organismului uman. Dimensiunile mobilierului trebuie să fie în concordanță cu dimensiunile corpului uman, astfel evitînd supraoboseala în timpul lucrului și avînd parte de recreere și de un somn bun. Forma mobilierului pentru receere trebuie să corespundă cu punctele anatomice ale corpului uman, asigurînd poziționarea coorectă a coloanei vertebrale și a mușchilor .

Considerat din punct de vedere al ergonomiei, interiorul îmbunătățește eficiența lucrului, asigură starea de sănătate a locuitorilor, crearea unei atmosfere de recuperare completă, este prevăzută pentru menținerea igienei personale și în cele din urmă, ajută la crearea unui climat psihologic favorabil în interior. Principalul scop al ergonomiei fiind cel de a asigura eficacitatea, siguranța și confortul proceselor active și pasive. Trebuie de realizat așa condiții, pentru a diminua oboseala omului și de a păstra sănătatea lui. Astăzi ergonomia se referă atît la caracteristicile mobilierului cît și a încăperii.

Caracteristicele ergonomiei se referă la unghiurile drepte, mobilierul cu forme sigure, simple, cu durabilitate, și ușor de manevrat cu ea. Este foarte importantă amenajarea mobilierului în interior. [18].

Cerințele de igienă sunt deosebite de importante pentru mobilierul proiectat special pentru depozitarea de haine și încălțăminte, pentru lenjerie de pat, igienă, precum și pentru somn și odihnă. Un rol important este alegerea corectă a obiectelor sanitare. Ar trebui să fie ușor de utilizat, să îndeplinească normele de siguranță care să fie rezistente la uzură. Zona santară trebuie nu numai să arate bine decorativ dar și să fie comodă, să fie bine combinate funcționalitatea cu frumosul. În dependență de specificul încăperii, funcționalitatea ei, se va organiza interiorul cu mobilă în funcție de cerințele ergonomiei .

Ergonomia este calitate. Calitatea este un concept care se utilizează în toate domeniile vieții economice și sociale, însă care prezintă caracter subiectiv și care are semnificații particulare pentru domenii sectoare, funcțiuni sau obiecte specifice. Calitatea este un termen general, aplicabil la cele mai diferite trăsături sau caracteristici, fie individuale, fie generice și a fost definită în diferite moduri de către diverși experți sau consultanți în calitate, care îi atribuie deci acestui termen semnificații diferite.

2.8. Iluminarea în spațiul interior

Lumina are o importanță majoră în lucrările de amenajare în interior. Primul pas pe care trebuie facut este stabilirea dacă este suficientă lumina naturală în încapere, raportată distanței.

De exemplu, dacă se stabilește că bucătăria este centrul casei, locul cel mai important pe tot parcursul zilei, atunci este necesar ca ea să primească cît mai multă lumină naturală. Trebuie de ținut cont de felul în care lumina cade pe anumite suprafețe ale încaperii,colțurile întunecate au nevoie sa fie susținute subtil de lumina artificială. Obiectele dintr-o camera orientată spre sud, devin mai luminoasă, iar culorile foarte tari, intensificate de lumina naturală, riscă să obosească ochii, dimpotrivă în spațiile orientate spre nord, lumina naturală este mult estompată și este nevoie încălzirea spațiul evitînd folosirea culorilor reci, închise.

În funcție de lumina pe care o încapere o primește de-a lungul anului, se poate determina destinația acesteia.  Atmosfera obținută în spațiile interioare este consecința creației complete a artistului . [35].

În interiorul efectelor provocate de forme sînt în primul rînd de ordin estetic, impresia produsă asupra spectatorului este capitală, dat fiind faptul că, în afară de senzațiile plastice pe care le percepe, intervin reflexiile, care nu mai acționează într-o manieră mecanică, ci după reguli rezultate dintr-o concepție legată de o idee fundamentală despre parcurgerea și trăirea spațiului. [46].

În compoziția luminii unui spațiu interior pot fi calitatea luminii introduse, intensitatea și transparența , aportul materialului și al culorii .

Totuși acestor condiții diferite li se adaugă, în mod necesar, maniera în care va fi difuzată lumina și distribuția fasciculelor. Locurile de introducere a luminii constituie astfel un element esențial al compoziției plastice a unui interior.

2.8.1. Iluminarea naturală și artificială

Lumina naturală este un dar al naturii. Asa cum omul a învatat să utilizeze lumina electrică
care poate contribuie la eliminarea dependenței totale de lumina naturală, el a învatat să aprecieze valoarea lumii naturale și a devenit conștient de avantajele sale. Întrucît sistemul vizual uman sa adaptat de-a lungul timpului la condițiile luminii naturale, iluminatul electric presupune prezența unor aspect de adaptare nefavorabile.

De asemenea, lumina naturală prezintă o serie de efecte pozitive asupra psihicului și fizicului uman. În același timp, interesul de utilizare a luminii naturale pentru iluminatul interior a variațiilor în funcție de aspectele sociale dar și economice de-a lungul timpului.
Această lucrare arată necesitatea utilizării luminii naturale în iluminatul interior prin efectele pozitive psihologice și fiziologice asupra organismului uman, precum și particularitățile mediului luminos interior astfel obținut, indicîndu-se și posibilități de menținere a confortului vizual. De asemenea, sunt prezentate și cîteva tipuri de sisteme de iluminat natural. [42].

Lumina oferă omului posibilitatea de a vedea, iar vederea depinde de lumina. De-a lungul timpului, și în special începînd cu secolul al XIX-lea, omul a început să î-și petreacă din ce în ce mai mult timp în interior, ceea ce a condus la diminuarea expunerii organismului la lumina naturală directă. S-a ajuns astfel la situația actuală, cînd omul practic poate să î-și desfășoare toate activitățile într-un spațiu interior: odihna, munca, transport, divertisment; deplasările pe distanțe scurte între mijloacele de transport și spațiul interior se fac de regulă în medii urbane, dominate de cladiri de înaltime medie sau mare, care împiedică accesul direct al luminii solare asupra organismului. Modul de viață actual nu mai permite de regulă petrecerea unui timp suficient sub lumina directă solară care are o serie largă de efecte negative asupra organismului uman cu implicații fiziologice și psihice importante.

Prin implementarea tehnicilor și sistemelor de iluminat avansate, se poate reduce considerabil consumul de energie electrica, concomitent cu o creștere semnificativă a calității mediului luminos interior. Concepția iluminatului este obligatoriu să se realizeze prin integrarea cu concepția arhitecturală a cladirilor, pentru o îmbinare armonioasă cu forma și structura interioară, capabilă să concureze la obținerea mediului luminos interior care să asigure confortul vizual, precum și funcționalitatea și estetica spațiului interior. Confortul vizual presupune realizarea unui mediu luminos care să asigure parametrii corecți din punct de vedere luminotehnic, cum ar fi redarea corectă a contrastelor, distribuția uniforma a luminanțelor, evitarea orbirii sau echilibrul cromatic.

Un alt aspect extrem de important al integrării dintre iluminatul natural și cel electric îl reprezintă îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor prin reducerea necesarului de iluminat electric, încalzire și racier. Prin implementarea tehnicilor și sistemelor de iluminat natural avansate, se poate reduce considerabil consumul de energie electrică, concomitent cu o creștere semnificativă a calitații mediului luminos interior. [48].

Dacă lumina naturală nu este suficientă, sunt două variante pentru a obține efectul dorit, de fapt încăperea luminoasă și confortabilă la care se visează: studierea mijloacelor prin care se poate aduce în interior mai multă lumină decuparea în perete a înca unei ferestre, înlocuirea ușii de lemn cu una de sticlă sau susținerea luminii naturală prin cea artificială.

Trebuie conștientizat faptul că o lumină bună – naturală dar și artificială- este unul dintre cele mai bune mijloace de a face ca un spațiu să pară mai mare decât este în realitate.

Lumina artificială.Studiul luminii în arhitectură ar fi incomplete dacă nu s-ar considera

chiar succint, lumina artificială, în compoziția globală a formelor în anumite împrejurări.

Cîteva programe bine definite în exigențele lor impugn acest element și îl admit ca singurul capabil să aducă viață și animație unei compoziții formale și îl admit ca singurul capabil să aducă viață și animație unei compoziții formale și unui spațiu interior. Se descoperă astăzi în iluminarea artificială , atît la exterior cît și la interior, un element animator al formelor extrem de suplu în varietatea aplicațiilor sale. El deține un avantaj important în raport cu lumina naturală, chiar și în cazul utilizării ei la interior, comportînd pentru artist o mare libertate a opțiunilor, întrucît lumina artificială are o intensitate și o poziție fixă și este utilizabilă atît ziua cît și noaptea.

Libertate importantă , care permite, în special la interior, cea mai completă fantezie.  Această atît de mare libertate comportă totuși pericole, dintre care cel mai important este tocmai în numărul mare de posibilități și în libertateade a le exploata fără măsură și limitări.  Cu lumina artificiala, trebuie deci sa se fereasca de exces, de orice. Aici, ca și în cazul luminii natural, trebuie să existe accord și conjugare a mijloacelor dacă se dorește o unitate globală satisfăcătoare.

Totuși gama de posibilitate este atît de extinsă și transformarea unui atmosfere formale adesea atît de profundă, încît o predominanță importantă a compoziției plastice a efectelor luminii în raport cu compoziția formelor este inevitabilă. Este suficient să se imagineze aspectul unei concavități atunci cînd e iluminată de lumina naturală și calitatatea pe care i-o dă iluminatul artificial, pentru a sesiza importanța și valoarea transformărilor care apar la trecerea de la un sistem la altul. Atunci cînd e iluminată normal, ea se modelează ca orice altă formă, în lumina artificială ea nu se mai definește la fel de iluminare. Diferența de situare a punctelor de emisie trebuie avută în vedere atunci cînd o formă este concepută pentru a fi lecturată în ambele sisteme de iluminare [54].

Trebuie de luat în considerație că o lumină bună – naturală dar și artificială- este unul dintre cele mai bune mijloace de a face ca un spațiu să pară mai mare decît este în realitate.

Dacă pe timpuri obiectele de lumină aveau doar un scop practic, acum sunt adevărate compoziții creative minuțios gândite. Una dintre tendințele notorii este folosirea noilor materiale eco-friendly din carbon și polimeri, la fel și implementarea unui control al intensității luminii.

2.9. Concluzii la capitolul 2

Alimentația publică reprezintă o ramură a comerțului cu amănuntul și are ca scop producția și distribuția de mîncare și băuturi, respectiv după caz pregătirea preparatelor culinare și a produselor de cofetărie – patiserie, distribuția lor și a altor mărfuri alimentare cît și crearea unei ambianțe favorabile pentru consumul produselor în cadrul firmei. [47].

Cafeneaua reprezintă un local public care îmbină activitatea de producție cu cea de deservire, oferind un sortiment variat de produse alimentare și băuturi. Pentru cafenele se pot identifica cîteva caracteristici:

Amplasarea lor se face în orașe sau în zone de interes turistic;

Se asigură o varietate sortimentală lărgită și servirea se face cu personal specializat;

Din punct de vedere al construcției se vor identifica următoarele spații la nivelul unei cafenele: hol dotat cu sau fără garderobă, saloane de servire diferite care să asigure condiții corespunzătoare pentru oferirea de servicii, bucătărie proprie, spații de depozitare,un loc special amenajat pentru interes public.

Pentru a avea condiții optime de funcționare cafenelele trebuie să dispună de instalațiile tehnice necesare: electrică, încălzire, sanitară, ventilație precum și o dotare corespunzatoare

. Utilizarea principiilor ergonomice în procesul de design are ca scop realizarea de produse care să îmbunătățească calitatea vieții, să sporească confortul utilizatorului și să-i ușureze munca.

Iluminarea artificială presupune o concepție adecvată a formelor și a materialitatilor lor. Lumina artificială provoacă un nou tip de atmosferă și transformă ordinea valorilor clasice. Nu întîmplător dematerializarea este unul dintre principiile de alcătuire intens vehiculate astăzi. Iluminatul electric a avut un rol important în nașterea acestui concept. Iluminarea atît naturala cît și cea artificial deține factorul primordial în interior, daca nu ar fi lumina nu ar fi viața, în cazul încaperilor, electricitatea este cea mai convenabilă și poate oferi vizualizări și efecte deosebite. Datorită corpurilor de iluminare inovatoare stilurile în designul interior sunt mult mai dens definite.

3. PREZENTAREA PROIECTULUI ȘI EXAMINAREA PROBLEMELOR ESTETICE A INTERIOARELOR. ROLUL LUMINILOR,CULORILOR IN DESIGNUL INTERIOR .

3.1. Tendințele in designul interior a cafenelelor

Designul de interior a fost inițial o ramură a arhitecturii, dar care acum se desprinde tot mai mult de domeniul din care face parte, căpătînd statutul de disciplină de sine stătătoare ce presupune îmbunătățirea condițiilor de viață, prin crearea unui ambient ce îmbină atît principii estetice, cît și de ergonomie și antropologie, ce cresc funcționalitatea și calitatea spațiilor interioare.

Pentru orice tip de amenajari interioare trebuie sa existe un stil predominant, fie ca este unul modern, minimalist, clasic sau eclectic. Acesta se realizeaza prin designul mobilierului, al accesoriilor si prin aranjamentul lor in incapere. [41].

Mobilierul este principalul determinant al stilului unei încaperi, prin urmare designul acestuia stabilește direcția urmată în amenajarea interiorului. Însa mai există un aspect care nu trebuie ignorat când vine vorba de mobilier și anume stilul accesoriilor, care trebuie să fie complementar. Alegerea accesoriilor pentru mobilier trebuie făcută cu grija, iar de cele mai multe ori este recomandat să se țina cont de stilurile de amenajări interioare.

3.1.1. Tendințele în amenajarea unei cafenele.

Tendințele actuale ne conduc către o eleganță clasică în care elementele moderne sunt asociate unui elaborat aspect baroc. Însa părerea mea este ca fiecare spațiu are particularitățile sale și este bine ca fiecare amenajare să fie originală și nu neapărat corelată cu tendințele de moment sau cu “ce se poartă”. Trebuie să ii gasești acel “je ne sais quoi” care să o facă personală și atractivă ca și în cazul unei femei.

Cele mai frecvente provocări care apar în cadrul unui proiect de amenajare a unei cafenele țin de buget și de dimensiunea sau compartimentarea spațiului. Cel mai adesea, aceste două aspecte țin să dicteze asupra amenajării. Cea mai plăcută provocare este atunci când ai o tematică și ți se dă un subiect de gândire.

Cînd întâlnești un client care știe deja ce lucrezi și are incredere că va ieși un spațiu extraordinar și iți dă doar tema și bugetul, bazându-se pe tine că totul va iesi conform așteptărilor și chiar peste. [31].

3.1.2. Comunicarea intre client și designer pentru realizarea proiectelor gen HoReCa.

Comunicarea dintre client și designer este cel mai important element al unui design de succes. Dacă această comunicare nu este deschisă și clară încă de la inceput, colaborarea riscă să nu fie un succes; astfel, designerul ajunge să facă propuneri care fie nu au legătura cu stilul potrivit localului, fie nu se pot incadra în bugetul proprietarului. Uneori se întampla și că proprietarii să aibă asteptări care să nu se potrivească spațiului resepctiv sau bugetului pe care îl au. [22].

Evident, cu toții ne dorim ca afacerea să funcționeze, cafeneaua să atragă cât mai mulți clienți, amenajarea să fie elegantă, o locație mică să pară aerisită și spațioasă, dar să și includă cât mai multe mese și să presupună și o investiție cât mai mică.

Stilul tradițional constă intr-un ambient confortabil și primitor. Tocmai din aceste motive va fi mereu un stil la modă. O incăpere tradițională este construită în jurul simetriei și proporției. Toate elementele sunt dispuse la distanțe precise oferind un decor oficial. Imaginea de ansamblu este elegantă și primitoare, lipsită de kitsch și dezordine.

3.1.3. Rolul luminii si a formelor in designul de cafenea.

În orice amenajare rolul luminii este esențial pentru crearea unei ambianțe. Prin lumină poți pune în valoare elemente care devin puncte de atracție ale amenajării. Prin lumina poți crea o scenă de care clientul să se poată simți atras, amuzat, incitat. Cu investiții mici ajungi să produci efecte mari, mai ales pe timp de seară, când e momentul ideal pentru a atrage clientela unei cafenele. [41].

Fie ca ne relaționăm la un spațiu residențial, un spațiu comercial sau la un spațiu public iluminarea are un rol foarte important deoarece scoate în evidență importantele elemente din acea încăpere și crează scenarii perfecte pentru paresoanele ce petrec timp în acel loc.

Experții asigură faptul că lumina este un element important care te ajută să trăiești frumos și armonios într-o încăpere, deaoarece dacă aceasta este bine gîndită oferă multă energie pozitivă, datorită jocurilor de lumini, a umbrelor create si purtate pe elemente de decor, mobilier sau pe elementele fixe ( pardoseală, pereți, tavane).

Lumina este de 3 tipuri:

Lumina generală – oferă o iluminare completă a unei incăperi.

Lumina ambientală – oferă o iluminare mai fină, o lumină discretă care se folosește pentru a da atmosferă unui spațiu sau pentru a face trecerea dintre doua încăperi.

Lumina punctuală ( de accent) – oferă o lumină directă, ce scoate în evidență doar un anumit element din acea incăpere.

Iluminatul este important în orice spațiu interior. Dacă acesta este bine ales, cu siguranță va pune în valoare în mod minunat piesele de mobilier și accesoriile și vă ajută la crearea unei atmosfere aparte în acel spațiu. În funcție de utilitațile fiecărei zone se optează pentru un anumit tip de corpuri de iluminat care conferă lumină difuză sau mai puternică.

Lumina poate transforma contextul spațial, creând senzații armonioase, sublime sau misterioase, poate sugera senzația de mărire sau de micșorare a spațiului sau poate scoate în evidență anumite puncte de atracție ale amenajării. Cel mai important, lumina are puterea de a face spațiul mai confortabil, agreabil și mai primitor.

Corpurile de iluminat trebuie să se incadreze în design-ul general al amenajării. Uneori se aleg corpuri cu design distonant în raport cu estetica generală tocmai pentru a crea un efect special, pentru a le pune în valoare ca obiecte, și cu rol decorativ, sau pur și simplu pentru a rupe o anumită senzație de stereotipie.

Corpurile de iluminat se aleg în funcție de destinația spațiului și de efectul pe care acesta va trebui să-l aibă asupra viitorilor clienți. Luminile pot fi pur decorative, ambientale, pentru evidențierea anumitor puncte de interes (spre exemplu, tuburile de neon sau benzile de LED-uri ascunse sub tejgheaua unui bar sau în diferitele scafe de pe pereții și / sau tavanul unei incăperi) sau pot avea un rol signalectic (săgeți indicatoare, semnalizarea diferitelor părți distinctive ale spațiului etc.). Astfel, în compoziția unui spațiu horeca, calitatea luminii introduse, transparența și intensitatea sa, impreună cu aportul materialelor, culorilor si texturilor folosite trebuie să confere utilizatorilor atmosfera șocantă. [4].

Pe zi ce trece tehnologia avanseaza tot mai tare fapt ce influențează mediul înconjurător. În design, dacă ne raportăm la casele moderne, observăm tot mai des utilizarea liniilor continue de lumină pentru conturarea spațiilor. Utilizarea liniei continue de lumină într-un spațiu este o tehnică foarte bună de a marca încăperea, de a reda estetica atractivă, fină și modernă. Un avantaj al acestei iluminări este faptul că din lumina ambientală controlabilă ea se poate transforma în lumină genarală și de accent, marcând unitar spațiul ( fie ca ne adresăm la o casă modernă, o cladire de birouri, spital, hotel etc.).

Printr-o linie de lumină putem întelege fie corpuri de iluminat înglobate într-un perete, fie șcafe iluminate în tavan, fie corpuri de iluminat statice ce să conducă lumină unitar.
Ca și concluzie alegerea si poziționarea corpurilor de iluminat la un spatiu interior este foarte importantă. Trebuie gasită o geometrie curată și frumoasa a corpurilor de iluminat.

3.1.4. Rolul si simbolistica culorilor în amenajarea interioara

Sunt mereu împrejurul nostru, ne înveselesc, ne întristeaza, ne îmbraca, ne îmbată și ne fac să visăm. Culorile ne exprimă.

Pentru fiecare din noi culoarea înseamna ceva, pentru unii culoarea reprezintă un mod de viață, pentru alții înseamnă un mijloc de a-și câstiga traiul, în timp ce pentru alții culorile sunt doar o alegere care ține de modă sau de dispoziție. Fiecare simte ceva datorită culorilor, ne exprimăm prin ele, trăim prin ele. Culorile calde, luminoase, creeaza buna-dispoziție, au un efect stimulativ, promovează și intrețin stările afective pozitive. [14].

Evident, culorile sunt asociate cu multiple aspecte ale vieții omenești. Avem culori speciale pentru evenimente importante din viața (sarbători, căsătorii, stingerea din viață) – care variază de la o cultură la alta, dar asta nu afectează esența. Dacă ar fi să tragem o tusă comună peste toate acele aspecte din viața omului care sunt traversate și influențate de culori, probabil că acea tusă ar purta numele de emoțional. Nimic mai concret și mai răspândit (în toată lumea) care să unească și să exprime mai bine stări, emoții, momente decât culorile. Sau mai bine spus, limbajul culorilor. Pentru momente și stări de oboseală sau lipsa de energie psihică se folosesc nuanțele neutre de gri. Mai mult decât un limbaj pentru exprimarea emoțiilor și stărilor, culorile ne oferă posibilitatea de a schimba aceste stări sau de a le potenția sau diminua. Gândește-te numai la designul interior, la faptul că în general spitalele sunt zugrăvite în anumite culori, halatele medicilor sunt tot în acea zonă cromatică, camerele de copii trebuie să fie vopsite în anumite culori, la fel cum culorile din anumite uniforme sunt grăitoare pentru anumite profesii și meserii. Așadar, orice ai face, culorile vorbesc despre starea ta emoțională, fizică, despre profesia și statutul tău, despre gradul tău de optimism, despre felul tău de-a fi, despre momentul pe care îl traversezi în viață, despre lucrurile cu care îti place sa te înconjori.De fapt, există un întreg domeniu care „tratează” pe larg subiectul – psihologia culorilor. Cei care se ocupă cu studiul efectelor și semnificațiilor atribuite culorilor sunt orientați spre ceea ce îi face pe oameni să aleagă anumite culori – care sunt acele culori care atrag atenția, care sunt cele mai bune contraste între culori, care culori vor „vinde” anumite produse, care anume inspiră siguranță, care inspiră autoritate și așa mai departe. Prin stabilirea corectă a acestor aspecte, designerul crează în amenajările exterioare și interioare o bucată din tine care te completeaza, crează în design un atu in vânzare, în promovare, la fel și în graphic design. Ar mai fi de menționat că semnificația culorilor diferă în funcție de emisfera în care ne aflăm: esticii au uneori alte obiceiuri decat vesticii; un exemplu la îndemana este albul – în ambele culturi înseamnă puritate, dar în timp ce vesticii îl folosesc la nunti, esticii îl consideră o forma de a-și exprima durerea și il poartă la înmormantări. [18].

Așadar, concepțiile noastre (despre culori, în particular, și cultură, în general) sunt mai degrabă în spectrul vestic.

E de menționat din capul locului că preferință pentru o culoare sau alta poate spune ceva despre firea unei persoane, dar nu totul.

3.1.5. Interpretările simbolice ale culorilor

Albul este o reflectare a luminii, este percepută ca fiind culoarea puritații, curățeniei și siguranței. Albul mai semnifică neutralitate și purificare. E folosit adesea pentru noi începuturi și este asociat cu ideea de bunătate. În design albul poate fi mereu folosit ca sursă balansării culorilor.

Negru poate avea un efect copleșitor pentru ca nu emite lumina. Inspira putere (mentală) și autoritate. Da senzația de mister și fascineaza prin posibilitați. E continatoare de emoții profunde tocmai pentru ca în întuneric se poate gasi orice. Este simbol universal pentru conceptul de rau. Negrul nu se sparge de nici o alta culoare, in schimb poate sparge, intrerupe orice culoare. Poti fixa limite cu ajutorul negrului.

Griul este o trecere dinspre alb spre negru. Senzatia pe care o produce este de constanta si monotonie.Totusi, prea mult gri e asociat cu stări mentale negative de depresie. Transmite conservatorism.

Roșu. Este o culoare care prin definiție stimuleaza: inima bate mai repede, respirația se accelereaza. Așadar, roșu e furie, agresivitate, dar si pasiune. Roșul atrage atenția, poate însemna atracție, dar și interdicție. La haine, roșul da o usoară senzație de greutate și, evident, o vizibilitate crescută. În amenajările interioare roșul folosit nepotrivit poate ataca psihicul, te poate indepărta din propriul spațiu.

Galben. La vederea galbenului apare o stimulare benefică a metabolismului, dar și a sistemului nervos, pentru că se produce o descărcare de serotonină, de aici și impresia de optimism și energie. E un bun stimulent pentru intelect și creativitate. E mult folosit in marketing pentru creșterea vânzărilor.

Verde. La nivelul organismului, verdele produce o relaxare și o detensionare. De aceea, e considerată o culoare care calmeaza și echilibrează. Fiind o culoare foarte prezentă în natura, e liniștitoare și obisnuită ochiului uman – de aceea e și foarte recomandată în designul interior, în special în dormitoare. Verdele exprimă renaștere, viața, cruditate.

Albastru. Induce o senzație de calm pentru că încetinește ritmul cardiac și respirator. Astfel, e asociat cu spiritualitatea, pacea si stabilitatea – sunt o mulțime de uniforme albastre. Poate din toate aceste motive este și o culoare atat de populară în preferințele oamenilor. În exces poate fi prea racoritor, poate induce o senzație de umezeală.

Maro. Este o culoare a neutralității organice. Simbolizează originea tuturor lucrurilor, este culoarea pamantului, de aceea stă în spatele unor concepte precum stabilitate, relații puternice și încredere. [45].

Cromatica are un rol major în amenajarea interioara, atât cand este vorba despre locuința privată, cât și atunci cand vorbim de spațiile de alimentație publică. Culorile ne influentează starea de spirit, tocmai de aceea este bine să le folosim în avantajul nostru. Alegerea culorilor depinde de atmosfera pe care investiorul dorește să o creeze: una caldă, relaxanta (în care se folosesc culorile pe bază de galben, oranj, culorile pastelate), o atmosferă vibrantă care atrage atenția (aici avem culori aprinse de roșu, culori neon) sau o atmosfera chic (redată prin nuanțe de auriu, argintiu, brunuri) și nu în ultimul rând, culorile reci (albastru, violet și verde) pot crea o atmosferă răcoroasa pentru verile fierbinți. Culorile sunt foarte importante așadar, transmit anumite stări psihice oamenilor, pot induce (daca se găsesc combinațiile ideale) senzații de relaxare, liniște, buna dispoziție. În general, cum spuneam, în amenajarea spațiilor hoteliere se folosesc cu precădere culori deschise, calde, saturate cu alb. Acestea induc senzația de relaxare. În cluburi și baruri însă, se folosesc culorile intense, care dinamizeaza spațiile; aici nu avem nevoie de linște, ci se caută nebunia, exuberantă.

Culorile deschise au totodată calitatea de a crea senzația de mărire a unui spațiu, artificiu tehnic adoptat de arhițecti și de designeri pentru cazurile în care spatiul nu poate fi extins, din diferite considerente. Astfel, culorile au rolul de a deschide sau inchide psihologic un spatiu, de a-l mari sau micșora din punct de vedere perceptiv, acest lucru realizandu-se prin utilizarea alternativă sau simultana, continuă sau contrastantă a unor game variate de tonalitați și intensități cromatice, alese în funcție de dimensiunile, caracteristicile și destinația spațiului, de sursă și gradul de iluminare. [44].

Un design de calitate presupune o bună întelegere a spațiului, astfel încat produsul final să îl reprezinte pe beneficiar, să respecte condițiile estetice și pe cele funcționale. Este important ca între exteriorul și interiorul respectivului spațiu să existe o unitate stilistică. Cromatică, iluminatul corespunzător, designul original sunt câteva dintre condițiile esențiale ale unui design interior reușit, la care se adaugă alegerea unor finisaje și piese de mobilier de calitate, accesorizarea inedită. Cheia constă în echilibrarea și armonizarea tuturor componentelor care alcătuiesc conceptul de design adoptat. Totul trebuie să corespundă și să “rimeze”: finisajele cu cromatică, texturile să fie în ton cu mobilierul și decorațiunile, care la rândul lor trebuie să se incadreze sau nu (funcție de conceptul general abordat) cu plastică arhitecturală a imobilului.

3.1.6. Deosebirea dintre designul de cafenea și alte locații tip HoReCa (restaurante, cluburi, pizzerii, etc)

Designul de interior trebuie să se adapteze întotdeauna functionalității spațiului respectiv. Când se creează un concept de design interior se iau în considerare foarte mulți factori, începând de la zonă, dimensiunea spațiului, publicul căruia se adreseaza locația, cât și tematica sau numele acestuia. Există deosebiri mari între amenajarea unei cafenele și cea a unui restaurant, de exemplu; acestea constau în primul rând în funcționalitate: în restaurant te vei gândi la locuri de luat masa, partiții, eventual posibilitatea amenajării spațiului pentru evenimente speciale (nunți, botezuri). În schimb, la cafenea timpul petrecut este de alt tip: o pauza de pranz, o cafea și un croissant cu ziarul de dimineață în loc de mic dejun sau un moment de relaxare după o plimbare lungă. [23].

Cafeneaua trebuie sa raspunda altor cerinte decat un restaurant si, implicit, sa fie altfel amenajata. Din start trebuie sa te gandesti la alt tip de mese – mai joase, mai mici; la fel, fotoliile sau canapelele trebuie sa fie mai comode.Se poate spune ca in cazul combinarii de culori, combinam stari, trairi, simturi.

3.2. Analiza și argumentarea stilului ales la elaborarea designului interior pentru cafenele.

Designul interior a apărut neoficial odată cu frescele din piramidele egiptene, cu frescele Romei și Greciei antice, continuînd pîna în secolul XIX cînd evoluția sa explozivat a determinat înlocuirea termenului clasic de decorator cu cel de designer de interior. Stilurile pot coexista, iar preocuparea institutionalizată pentru un stil anume în design interior sa întîmplat cînd arhitectura a intrat sub sfera politicului, iar alegerea stilului a devenit o optiune ideologică.

În secolul XXI designul încearcă să se elibereze de sub încorsetarea unui stil și a unei categorizări exacte, acum se poate vorbi mai mult despre tendințe în design, ce pot coexista în ciuda faptului ca la prima vedere pot parea contradictorii, ca, de exemplu, neobarocul și minimalismul. Această distincție fiind facută, se întelege mai usor faptul că o încapere nu reprezintă exponentul unui singur stil sau a unei tendințe, ci o combinație armonioasă pornind de la arhitectura și ajungînd pîna la designul interior, ce trebuie să fie cît mai profesionist realizat pentru ca rezultatul să fie impresionant, dar și unitar [16].

Istoria stilurilor care au stat la bază este Egiptul și Grecia Antică. Evoluția habitatului uman este o istorie în formă concretă a design-ului cu 4.000 de ani î.e.n. Palatele erau decorate cu picturi și țesături policrome iar mobilierul din lemn de cedru vopsit în special în alb, avea incrustații de pietre semiprețioase și ceramică, regăsindu-se adesea imaginea-emblemă a labelor de leu, precum și silueta unor animale, unele fantastice, ce amintesc de zeitățile egiptene. În această perioadă locuințele erau decorate cu mozaicuri, lipsind cu desăvârșire covoarele, draperiile și perdelele, iar mobilierul a evoluat de la forme arhaice rigide la forme modelate mai suplu amintind de corpul uman, regăsindu-se peste ani în stilul de mobilier Empire. Tapiseriile acestui tip de mobilier erau formate din pânză, piele și blănuri. Sec.XIII-XV are un aspect auster, specific al stilului gotic. În secolul XVII, perioada renascentistă interioarele sunt dotate în această perioadă cu noi forme de mobilier: dulapuri cu oglindă, biblioteci, șifoniere, fotolii și șezlonguri, măsuțe cu sertare, alături de care se află cabinetul, se completează cu obiecte de cristal și portelan, iar pereții sunt îmbrăcați în tapiserii din mătase și brocart, susținând numeroase oglinzi, cu rol estetic dar și funcțional. În secolul XVIII iau amploare construcțiile cu mai multe niveluri, dar cu camere mai mici nu foarte înalte dar comode. Barocul triumfă în sec. XVII și continuă în sec.XVIII, mai ales în Franța, cu formele efeminate și pline de fantezie ale rococo-ului, ce se vor stinge treptat. Perioada cuprinsă între 1852 și 1870 se caracterizează printr-o împletire eclectică a stilurilor precedente, având ca dominanță rococo-ul. Sfârșitul sec. XIX, începutul sec.XX se caracterizează printr-o reacție împotriva eclectismului. Pe urmele curentelor de stânga promovate în epocă, se profilează din ce în ce mai accentuat ideea a unei “arte pentru toți” care să contribuie la reînoirea societății. Stilul 1900 pune accent pe valoarea ornamentală a liniei curbe și în general asimetrice, inspirată de motive florale, geometrice, dominate de linia sinuasă . [52].

Societatea de consum impune ritmul cererii și ofertei de produse pe piață. În prezent design-ul de interior se află, ca și alte aspecte ale vieții sociale, sub semnul globalizării. Circulația informației, varietatea materialelor de construcții și finisări, oferă nenumărate variante de decorare a interioarelor, subiectivismul gustului fiind cel care determină modul în care va fi finisat imobilul, repartiția camerelor, modul de abordare al spațiului, al alternanței plin-gol. Astăzi nu se mai spune că este un interior tipic francez, olandez sau new-york-ez, putînd regăsi interioare ce amintesc de zonele mediteraniene într-un oraș aglomerat. Astăzi se gasesc interioare în stil modern, clasic dar și minimalist cu elemente romantice sau de feng-shui etc., se creează decoruri tradiționaliste și rustice.

3.2.1. Stilul ales în interiorul proiectat -stilul Etno,(stilul traditional românesc).

Stilul etnic –  este o combinatie de un decor deosebit, mobilier, materiale, culori, caracteristice pentru un interior a unei țări sau regiune.

Amenajările interioare în stil tradițional sunt clasice si confortabile. Sunt calme, ordonate și previzibile. Nu e nimic ieșit din comun sau haotic intr-o camera tradițională. Amenajările interioare tradiționale sunt confortabile pentru toate categoriile de vârstă. O cameră tradițională nu este un loc în care să expui piese de artă modernă sau mobilă din metal. În amenajările interioare tradiționale, ambianța este una primitoare, liniștitoare. [23].

Mobila si accesoriile sunt aranjate pe perechi și în centrul camerei. Toate sunt la locul lor și au același stil. Toate dau impresia că se potrivesc unele cu celelalte. Mobilierul capitonat intr-o camera tradițională dă o nota clasica și scoate în evidența detaliile. Este funcțională și are un aspect liniștitor. Marginile sunt fine, netede și se integrează perfect în aspectul camerei. Mobila dintr-o camera tradițională este adesea aranjată pe axe drepte în camera. Canapeaua va fi îndreptată perpendicular pe peretele cu televizorul iar patul va fi în centrul peretelui cel mai lung din cameră Mobila din lemn are o combinație de linii drepte și rotunde. Pot exista de asemenea și mici sculpturi. În general mobila este închisă la culoare, dar pot fi și culori mai deschise atâta timp cât liniile fiecărei piese de mobilier sunt clasice.

Stilul tradițional inspiră căldură și bucurie. Materialele textile întîlnite în locuință (covoare, perdele, draperii sau tapițeria canapelelor) trebuie să aibe teme clare și simple: flori mari, linii drepte, culori calde și neutre. În cazul în care zugrăviți pereții puteți opta pentru corpuri de mobilier sau accesorii cu model încărcat. Perdelele și draperiile stilului tradițional trebuie să fie bogate: perdele încărcate de flori și draperii groase, cu ciucuri. Așadar, puteți decora în nuanțe de bej, verde pal, roz pal, galben, crem. Acestea vor crea ambientul ideal pentru o casă decorată tradițional. Dacă într-o locuință în stil modern întîlnim covorașe decorative, mici, într-o locuință tradițională covorul trebuie să fie mare, pufos și cu model floral. [11].

Culorile intr-o camera tradițională au tonuri medii, dar pot fi folosite și culori foarte închise sau foarte deschise. Cele mai indicate sînt nuanțele de bej mat, care să intre în contrast cu pardoseala și mobilierul din încăpere. Modelele florale multicolore sunt de baza la o schema de culori pentru stilul tradițional care folosește o culoare foarte deschisă pentru pereți și culori foarte închise pentru mobilă și podea. Ca și în amenajările formale, jurul ei și un dulap din același set cu masa și cu scaunele centrat în mijlocul unui perete.

Accesoriile sunt perechi de lampi, urne, plante, oglinzi, tablouri, vesela, vaze si colectii de carti. Perechile de obiecte sunt așezate de obicei simetric. Corpurile de iluminat denota de asemenea un stil clasic. Pot fi folosite lustre, aplice sau lampadare. În bucătăriiele tradiționale pot fi expuse seturi de vase, pahare și tacâmuri de argint. Platourile pot fi clasice, cu o rama aurie sau cu un design floral. Puteti folosi fete de masa colorate si servetele asortate.

Materialele intr-o amenajare traditionala nu sunt nici prea stralucitoare nici cu foarte multe texturi. Modele florale, culori uni, tesaturi intr-o culoare, in dungi, forme geometrice, toate se potrivesc. Printre elementele de design distinctive se numara antichitatile si piesele clasice de mobilier, extrem de vechi, cu tapiterii elegante, tesaturi fine, din brocart sau matase.

Cromatica este foarte importantă pentru a conferi o stare de liniște, dar și pentru a sugera și mai mult comuniunea între omul modern și natură. Predomină culori inspirate din mediul înconjurător, Combinația de texturi, culori, materiale, forme, dimensiuni și funcționalitate, atunci când totul este frumos, simplu și oportun, aceasta este baza designului ecologic al interiorului. Facturele lemnoasă persistă pretutindeni, nuanțele naturale exprimă liniste și armonie.

Pereții pot fi placați cu piatră sau cu lemn, la fel și podelele. Un interior în acest stil presupune imaginație și dorința de a crea un spațiu cât mai aproape de natură,

Tavanul încăperilor, în stilul Etno, de asemenea, este caracterizat prin panouri de lemn,grinzile din lemn masiv ,deobicei in tonuri inchise.

Pentru pardosea se folosește parchetul, parchetul laminat, lemnul masiv sau piatra, pentru a aduce natură în locuință.

3.2.2.Ornamentația stilului tradițional

Ornamentica obiectelor este o reproducere artistică, de obicei, simplificată prin forme figurative a realității înconjurătoare (materială, socială, spirituală). Ornamentul exprimă o latură a specificului cultural, a modului de a concepe și produce valori estetice. [10].

În creația populară, unde numele meșterilor în mare parte rămîne necunoscut, motivele ornamentale s-au șlefuit și selectat pe parcursul secolelor și mileniilor, devenind un tezaur și etalon al creației colective. Decorul întotdeauna este organic legat de funcția obiectelor, materia primă și tehnica în care sînt lucrate, variind în raport cu iscusința și starea socială a creatorului, etapa istorică de dezvoltare a societății, cu așezarea geografică și structura demografică a populației uneori în ornamente își găsesc expresia simboluri sacre ce se transmit din generație în generație și au legătură cu vechile simboluri ale poporului. Astfel, ornamentica populară prezintă un document etnografic de importanță majoră asemănătoare graiului, muzicii, folclorului servind ca un mijloc de comunicare între generații.

Pînă în prezent au ajuns numeroase forme decorative, care mărturisesc înțelegerea frumosului, însemnătatea lor ca „semne” cu anumite sensuri, simboluri ale unor credințe, legende sau mituri străvechi, care au fost îmbogățite cu multiple variante, pierzînd înțelesul inițial și obținînd noi conținuturi.

În cursul dezvoltării artei populare decorativ-aplicate a fiecărui popor au loc diferite interferențe, provocate de relațiile cu etniile conlocuitoare și vecine. În creația populară întîlnim motive ornamentale de circulație universală, națională și de răspîndire locală.

Trăsăturile caracteristice formează într-un mod anumit stilul național, ce stă la baza culturii naționale a unui popor, în ornamentica populară, în folclor, grai, muzică ș.a. Studierea motivelor decorative din arta populară moldovenească ne poate mărturisi despre apariția și evoluția multor forme la anumite etape istorice.

Între genurile de creație artistică există o anumită unitate, ce formează specificul gîndirii și culturii artistice. Aici putem urmări desenul mișcărilor la dans și vom găsi mult comun cu ornamentica costumului, broderiei, țesăturilor, arta lemnului, ceramicii ș.a.

În domeniul artei populare decorative și aplicate unele particularități sînt bine deslușite, ceea ce permite afirmația că ornamentica populară depinde de cîțiva factori, în primul rînd de materia-primă întrebuințată și tehnica de obținere a decorului, de funcția, conținutul tematic sau semnificația motivelor ornamentale. Astfel, fiecărui gen de artă, fie prelucrarea lemnului sau a metalelor, olăritul, sau broderia, țesutul decorativ sau alesul covoarelor îi corespund trăsături decorativ-artistice specifice.

Sistematizarea elementelor, motivelor, și compozițiilor ornamentale de pe diferite obiecte de artă populară moldovenească arată că ele ce deosebesc după forma sau felul de stilizare. Privind la ornamente prin prisma semantică, a conținutului lor deosebim ornamente geometrice sau abstractizate, concrete sau realiste și simbolice (mitologice, religioase, emblematice ș.a.). Unele dintre motivele ornamentale sînt comune ornamenticii multor popoare. Dintre acestea menționăm: motivul care simbolizează soarele, arborele vieții, apa, coarnele berbecului, vîrtelnița (semnul succesiunii celor 4 anotimpuri), etc.

În arta populară moldovenească există un repertoriu foarte bogat de motive – „semne” ornamentale cu o semnificație deosebită, exprimată atît prin importanța ce le-o acordă meșterii populari, cît și prin frecvența lor în diferite genuri de artă.

În ornamentica populară moldovenească întîlnim mărturii ale unor concepții străvechi. Drept exemplu servesc motivele: semnele solare, arborele vieții, imaginea omului, calului, șarpelui, semnul crucii ș.a.

O multitudine de motive și compoziții ornamentale interesante ne oferă țesăturile și covoarele moldovenești, a căror forme ornamentale pe parcursul istoriei au suferit mari schimbări, determinate de influențe externe, gusturi estetice urbane, ale modei și dezvoltării intense a industriei.

Ornamentul țesăturilor

În arta țesăturilor, la fel ca și în alte genuri de artă, se păstrează în fond o modalitate specifică stilului național moldovenesc. Ornamentul țesăturilor, îndeosebi cel al covoarelor, are o caligrafie proprie, o limbă nevorbită, laconică, dar înțeleasă. În temei, în țesăturile decorative predomină un decor geometric sau fitomorf geometrizat, în dependență de tehnica țesutului. Cît privește conținutul tematic al desenelor de pe covoare deosebim cîteva grupe mai frecvente: motivele vegetale sau fitomorfe, geometrice, reprezentarea omului, păsărilor și a. Din decorul vegetal relevăm meandre de flori, muguri, frunze, ramuri, buchete, vazoane cu flori, pomul vieții ș.a.

Destul de frecventă este modalitatea de tratare a ornamentelor geometrice, inclusiv cele vegetale, fiind supuse unor simplificări geometrizate. Mai des întîlnit este rombul, pătratul, triunghiul, rozetele, liniile zimțate, drepte, punctate ș.a. de sine stătătoare sau combinate cu alte elemente. De popularitate se bucură ornamentele zoomorfe și aviamorfe: peștele, calul, coarnele berbecului, cerbul, cărăbușul, racul, porumbelul, păunul, cucoșul, etc. Toate acestea se întîlnesc de sine stătător sau îmbinate cu alte motive. [27].

Dintre ornamentele antropomorfe evidențiem: chipul femeii – simbolul fertilității, hora fetelor, jocul băieților, palmele. Deseori printre motivele amintite mai sus întîlnim schițate diferite obiecte, unelte de muncă (pieptene, scaune, lada de zestre, scara, furculița, păhăruțe), monograme cu indicarea inițialelor, anul confecționării, imagini legate de anumite atribute și ritualuri de nuntă (colacul mirelui, colacul miresei, jămnele etc.).

O bogată gamă ornamentală de motive geometrice și abstracte de diferite proporții o dețin țesăturile decorative de lînă, bumbac destinate pentru împodobirea locuințelor. Acestea sînt păretarele cu vrîste, cadrilate, „ițate” cu diferite motive, figuri geometrice, țesute în două culori, lăicerele în vrîste, în alesături și vrîste, prosoape, a căror ornamentică depinde de tehnicile țesutului.

Ornamente în lemn

În mare parte motivele de pe covoare și țesături se repetă pe obiectele din lemn încrustate (vazoane cu flori, imaginea cucoșului, șarpelui, capului de cal, coarnele berbecului, motive geometrice – romb, pătrat, semnul soarelui, a apei, linii zimțate ș.a.) care se transpun în arta lemnului. De mare valoare artistică sînt uneltele și instalațiile tehnicii populare de lucru tăiate și sculptate în lemn, stîlpii și grinzile de la case, stîlpi și porți, vasele de lemn din gospodărie, forme timpurii de lemn pentru cașcavaluri, scaune, osloane și lăzi de zestre, blidare și mese etc. Meșterii populari au îmbinat reușit simțul logic al măsurii cu forma, cu compoziția și motivele ornamentale crestate și sculptate.

Motive decorative pe ceramică

O mare diversitate de forme și motive decorative prezintă ceramica populară: oale și vase pentru păstrarea, pregătirea bucatelor, servirea mesei, forme de copt cozonaci etc. Avînd în vedere faptul că ceramica moldovenească este de două feluri – roșie și neagră, deosebim și categoriile ei după modul de ornamentare: desen pe angobă, motive obținute prin zgîriere, ornamentare prin reliefare cu șnururi răsucite de lut, prin aplicare de figurine pe diferite vase. Cromatica vaselor se bazează pe un număr restrîns de culori, care strălucesc după smălțuire. O adevărată moștenire culturală prezintă decorul ceramicii moldovenești, ornamentele și culoarea lor. [23].

Nu poate fi trecut cu vederea faptul că o serie mare de obiecte ale artei populare decorative, necesare în trecut, azi au dispărut. Astăzi în comunitățile rurale au pătruns alte produse – cele industriale de serie, noi obiecte, materiale, tehnici, ele ocupîndu-și locul în viață după cerințele vremii și în ambianță cu noile tendințe ale dezvoltării tehnologice și ale modei. Cert este că arta populară, fiind un proces continuu, trece prin etape de transformare, păstrîndu-și un limbaj propriu prin diversitatea de forme și expresii culturale, la care oricînd se poate apela.

3.3. Zonele componente ale cafenelei

Funcționalitatea unității de cafenea este realizată prin prezența celor trei grupuri de spații: spații productive, spații de deservire și comercializare și spații anexe. Gruparea de spații productive – alcătuită din bucătăria caldă, bucătăria rece, cofetăriei și patiseria – constituie ansamblul gastronomic al unui restaurant, cafenea. Dimensionarea, distribuirea și organizarea suprafețelor de producție în activitatea gastronomică joacă un rol important, de ele depinzînd munca de ansamblu și în mod deosebit rezultatele economice. [47].

 Împărțirea interioară trebuie să satisfacă următoarele condiții:

    – să permită circulația comodă a copiilor, persoanelor în vârstă și handicapate, prin culoare de minimum 1,20 m lărgime, să nu existe trepte inutile între camere, planuri înclinate, să fie iluminat suficient etc.;

    – să asigure separarea pe funcțiuni, împotriva propagării zgomotelor, mirosurilor, vaporilor;

    – să izoleze zona sanitară,bucătăria de încăperile de relaxare, unde se pot produce zgomote, mirosuri, vapori;

    – să permită deschiderea comodă a ușilor interioare.

    Finisajele interioare și dotările cu echipamente nu trebuie să creeze riscuri de accident

• Zona de intrare (antreul, hol) – legătura principală de comunicare dintre diferite zone. Opțiunile de comunicare a antreului pot fi diverse, însă cea primordială este legătura organizată în mod direct cu spațiul de relaxare, blocul sanitar comun.

Amplasarea intrării din punct de vedere geografic este protejata de cicloanele de vînt din regiune și este bine vizualizată din partea accesului pe teren dar și de la artera de circulație.

Pentru circularea liberă în cafenea este necesar realizarea unei trecere cît mai practică între toate încăperile.

O altă funcție a zonei de intrare – organizarea cît mai comodă de intrare în cafenea – care se realizează datorită amplasării unui echipament corect proiectat și depinde de plasamentul intrării în cafenea și alte încăperi. Desigur, amenajarea unui coridor nu presupune prea multe calcule, dar întotdeauna va trebui să pui la punct câteva detalii prin care să se facă acordul cu restul incaperilor sau măcar cu sala vecină.

Holul de la intrare nu este nici gol, dar nici prea încărcat. De asemenea, fiecare obiect așezat în acest spațiu trebuie să fie util într-un fel sau altul. Chiar dacă totul trebuie să își găsească și un rol practic, elementele așezate în acest spațiu trebuie să se potrivească între ele și să creeze o compoziție unitară. Din punctul de vedere al esteticului: forme, culori, de texturi și de raportul dintre dimensiunile fiecărui obiect.

Suprafața totală a antreului este de 22 m.p.

În această zonă este amplasata si scara . Scara constituie elementul de circulație care asigură legatura în locuință pe verticală, cu piciorul omului, prin intermediul treptelor și contretreptelor. La proiectarea treptelor sa luat în calcul pasul normal al omului pe plan orizontal care constituie circa 76cm în procesul mersului. Lățimea scărilor a fost calculată în funcție de afluența, Scările au 3,20 metri înalțime, sunt confecționate la comandă, sunt din lemn natural și sunt de nuanță maro. Balustrada are înaltime de 1,20 m, iar înălțimea unei trepte are 15 cm. Scările au un aspect deosebit și sunt folosite elemente sculptate ce reflecta stilul traditional.

• Zona blocului sanitar (instalații sanitare). De cele mai multe ori măsura de confort a casei se estimează în funcție de modul de amplasare și formele, parametrii utilajului amplasate în zona de igienă. Spațiile igienice de regulă se proiectează în apropiere de zona de relaxare, terasă,

Suprafața generală a blocului sanitar este de 14 m.p.Blocul sanitar este constituit din : hol,veceu destinat femeilor si veceul destinat bărbaților.

În zonele cu climă caldă se recomandă proiectarea grupurilor sanitare cu ventilare și iluminare naturală (prezența de ferestre). Parametrii veceului nu trebuie să fie mai mici de:

• la deschiderea ușii în interior – 0,8 x 1,5 m;

• la deschiderea ușii în exterior – 0,8 x 1,2 m.

Dimensiunea băii trebuie să fie cel puțin 1,75 x 1,5 m

Wc-ul pentru femei are o suprafață de 5 m.p. si este dotat cu mobilierul necesar.Gama cromatică este pastelată,in nuanțe de bej.Pardoseaua este executată din teracotă inchisă la culoare.

Wc-ul pentru barbați are o suprafață de 5 m.p. și la fel este dotat cu utilajele necesare.Gama cromatica pastelată in nuanțe de cafeniu.

Holul are o suprafață interioară de 4 m.p.Pe Peretele principal este agățată o oglinda masivă.

Tavanele sunt construite si finisate astfel incat sa se previna acumularea murdariei si sa se reduca fenomenul de condens, formarea igrasiei si acumularea prafului.

Ușile sunt fabricate din materiale netede, usor de curatat si de dezinfectat;

Ferestrele sunt construite astfel incat sa se evite acumularea murdariei si sa nu favorizeze formarea condensului; spatiile de preparare care au ferestre care dau spre exterior sunt echipate cu plase de protectie impotriva insectelor, usor de indepartat, pentru efectuarea curateniei.

• Zona de relaxare( sala I) –Suprafața totală a sălii este de 71 m.p. Organizarea interioară modernă și eficientă a sălii are în vedere comasarea pe cât posibil a funcțiilor în spații unice în scopul reducerii compartimentarilor, a suprafețelor și volumelor construite, respectarea unor prescripții de ordin general referitoare la stilul ales, organizarea circuitelor (fluxurilor) de circulație, formelor și sistemelor de servire, dotarea cu mobilier și utilaje.

Pereții pavați pe alocuri cu piatră naturală(cosăuți) Piatra naturala decorativa raspunde cu succes celor doua cerinte de baza, care sunt urmărite in amenajările de interior: impactul vizual si crearea atmosferei. Frumusețea materialului brut, textura creată de rosturi si culoare naturală sunt principalele atuuri. Provocarea autorului vine insa in alegerea elementelor de arhitectura care sa fie, astfel, finisate, a asocierilor cu alte materiale si cu piesele de mobilier si, nu in ultimul rand, a imaginii de ansamblu, armonioasa. Diversitatea tipurilor de piatra naturala si a modalitatilor de punere in opera fac ca acest material sa poata fi folosit in diferite stiluri de interioare, in special stilului tradițional.

Tavanul încăperilor, în stilul Etno, de asemenea, este caracterizat prin panouri de lemn,grinzile din lemn masiv ,deobicei in tonuri inchise.Montarea unor grinzi aparent din lemn sau chiar din lemn masiv ofera incaperii mai mult stil si eleganta,iar o locuinta moderna cu insertii in maniera traditionala va aminti de casele romanesti de odinioara. Ornamentele sub forma de grinzi reproduc in cele mai mici si fine detalii lemnul vechi finisat si reprezinta o solutie moderna, economica si comoda de amenajare interioara. Acestea pot imbraca grinzile existente, dar inestetice sau pur si simplu pot decora spatiile de locuit, creand caldura si ambianta rustica. De asemenea, "lemnul" poate fi invechit, la cererea clientului, imitand perfect trecerea anilor. Aceste produse sunt usor de fixat pe o suprafata plana si nu necesita o ingrijire speciala. Grinzile si barnele din lemn se integreaza perfect intr-un decor amenajat in totalitate in mod traditional.

Pardoseala din lemn masiv este elementul forte al stilului traditional, insa si o mocheta neutra poate fi folosita cu succes. In cele mai multe cazuri, pardoseala trebuie sa treaca neobservata, dar daca doresti sa oferi o nota de emotie interiorului poti avea in vedere un covor in stil oriental.

Mobilierul este realizat din lemn masiv, in nuanțe de cafeniu inchis. Piesele de mobilier realizate din materiale durabile si rafinate precum cele din mahon sau lemn de cires. Liniile drepte cu detalii curbe delicate reprezinta cheia succesului intr-o astfel de amenajare, precum si piesele de mobilier ce combina lemnul cu detaliile tapitate.

Realizarea mobilierului a depins de contextul social, cultural, geografic și a fost subordonată arhitecturii. Stilurile arhitecturale au avut o influență deosebită asupra mobilierului tradițional românesc. Datorită scopului funcțional, mobilierul trebuia adaptat spațiului. Astfel, arhitectura și meșteșugul realizării mobilierului au fost într-o strânsă legătură. În procesul de amenajare a existat preocuparea realizării unui ansamblu unitar, echilibrat din punct de vedere funcțional, ergonomic, dar și estetic. Datorită lipsei unor standarde precise, ergonomia a fost prezentă în realizarea amenajărilor locuințelor tradiționale în mod intuitiv. Urmând parcursul funcțional al sistemelor și obiectelor prezente în locuință, pot fi observate traseele ergonomice din interioarele țărănești. Se poate constata preocuparea pentru raționalizarea maximă a spațiului util și dozarea echilibrată a diferitelor tipuri de obiecte prezente în interorul locuinței tradiționale, în care mobilierul are un rol central. [1].

Masa in forma rotunda corespunde stilului traditional ales in proiectul de licență.Piciorul masiv, central al mesei sustine un blat rotund, fiind fabricata integral din lemn de stejar, de 40 mm grosime, cu bordura dublata pentru un efect estetic deosebit. Am luat in considerare ca o masa cu diametru de 80 cm este suficienta pentru 4 persoane. Mesele rotunde au avantajul de a economisi spațiu in zona de amplasare si de a maximiza utilizarea blatului util prin posibilitatea de asezare a scaunelor fara pierderea impusa de colturile meselor rectangulare. Piciorul central faciliteaza asezarea comoda la masa, confera stabilitate prin constructia solida si contribuie activ ca parte de design la frumusetea piesei de mobilier. Toate genurile de curente de stil au modele de masa rotunda, asigurand incadrarea acesteia in varianta preferata de amenajare interioara aleasa de proprietar.

Scaunul. Atunci cand ne gandim la amestecul dintre aspect si comoditate, primul lucru care ne trece prin cap este scaunul. Pe scaun stam si ne face sa ne simtim confortabil oferind, in acelasi timp, identitate locului pe care il mobileaza.Scaunul Thonet este o combinatie potrivită cafenelei in stil etno. Michael Thonet este cel care a inventat mobilierul curbat, el fiind considerat unul dintre cei mai mari designeri de mobilier din toate timpurile.

Scaun este realizat din lemn de fag cu elemente din lemn curbat. Sunt usoare si foarte rezistente la trafic intens. Dimensiuni: latime 400, adancime 470, hsezut/Htotal 450/760.

Materialele folosite pentru mobilierul tapitat sunt in general destul de scumpe, cuprinzand matasea, damascul si catifeaua si prezinta texturi puternice cu imprimeuri elegante. Stilul traditional este la fel de reusit daca prezinta dungi sau flori, insa retine faptul ca toate elementele decorative sunt destul de tacute. Nimic nu trebuie sa iasa in evidenta.

• Zona de relaxare( sala II) Suprafața totală a sălii este de 130 m.p.Aceasta zonă este dotată cu o incapere VIP .Capacitatea interioara este de 70 de persoane.

Zona VIP constituie 40 m.p.

Salile VIP ofera grupurilor de prieteni, familiilor sau companiilor, pentru evenimente private sau corporate, un spatiu intim si o atmosfera relaxata impreuna cu standarde deosebite ale serviciilor si o calitate exceptionala a vizionarii.

Mobilierul zonei VIP .Canapeaua din piele a avut dintotdeauna farmecul ei aparte ce ne poarta cu gandul la modul de amenajare al locuintelor luxoase cu aspect aristocrat,. Dar in ziua de azi datorita multitudinii de forme, culori si stiluri, o canapea din piele poate fi integrata foarte usor in spatii decorate traditional. Cu toate ca pretul lor este mai ridicat decat in cazul celor din stofa, o canapea extensibila din piele are nenumarate avantaje. Printre ele se pot enumera rezistenta deosebita la uzura, o intretinere foarte usoara, faptul ca pielea nu imprumuta din mirosurile aflate in incapre si indiferent de anotimp ofera un grad sporit de confort prin capacitatea de a-si mentine o temperatura optima.

Aspectul deosebit al canapelelor din piele imprima o atmosfera relaxanta incaperii atat de necesara unui camin, iar prin amplasarea unei canapele din piele in zona VIP ,va capata un farmec aparte.Sala II dispune de 2 Balcoane a cîte 6 m.p. fiecare.

3.4. Percepția și rezolvarea gamei coloristice în interior

Cu ajutorul culorilor se poate marca un centru de interes, se poate exprima masivitatea sau ușurința unor elemente, intimitatea.

Pentru a folosi cît mai bine culorile, e necesara întelegerea cum sunt ele influentate de lumina naturala și de cea artificială. De exemplu, într-o încapere luminată de o plafonieră, culorile devin șterse, dar pot fi puse în valoare cu ajutorul unor spoturi direcționate spre punctele de interes.
Este important alegerea nuanței potrivite pentru a obține efectul dorit. De exemplu, nu orice nuanță de albastru este rece, iar nuanțe de portocaliu pot fi stridente,obositoare [2]. 
Gama de culori în interior. Un interior poate fi descrisă în funcție de culoarea dominant, de obicei, culoarea de baza este aplicată pe suprafețele mari: pereți, pardoseală sau mobilă, iar nuanțele corespunzatoare sunt regăsite în tapițeria canapelelor, scaunelor, obiecte decorative, covoare.

Tonurile se referă la mai luminoase sau mai întunecate ale aceleiași culori. Dacă se folosesc doua culori diferite, e indicat ca nuanțele lor să aiba aceeași valoare, același ton, pentru obținerea echilibrului cromatic. Nuanțele constrantante, puternice, sunt de regulă folosite pe suprafețe mici. Culoarea poate avea un efect vizual asupra dimensiunilor unei încaperi: o culoare închisă și rece poate da senzația de micșorare a spațiului, în timp ce o culoare deschisă și caldă marește spatial chiar nuanța pereților.

Culoarea este folosită și pentru a obține legatura între diverse încaperi, pentru că atunci cand le parcurgem sa avem senzația unitații și continuitații spațiale. Cromatica interiorului la rândul său este determinată de programul de arhitectură, destinației spațiului respectiv. Spațiul accesibil publicului necesită în acest caz o abordare cromatică în acord și armonie cu obiectul de arhitectură sau rămânând fidelă funcțiunii.

Cromatica spațiului interior este compusă din mare parte de tonurile de cafeniu . Paleta coloristică este una redusă, dominante sunt culorile alb și maro, apelînduse la culori monocrome sau bej, crem, gri, verde. În general pereții au nuanță albă. Doar pentru anumite detalii se recurg la culori primare, în cantități reduse. Însă, chiar daca paleta de culori pare saracă și neinspirată, ea urmărește crearea unei senzații de intimidate și relaxare. Totodată, datorită îmbinării acestor culori neutre, se creeza iluzia unui spațiu vast.

Cafeniul exprimă încredere, rațiune, stabilitate, loialitate, dar și dezamăgire sau depresie. De obicei, culoarea cafenie este aleasă de către oamenii care sunt în căutarea liniștii și a odihnei fizice sau cînd au impresia că se află într-o situație conflictuală fără rezolvare pentru că cafeniul alungă zbuciumul sufletesc și este un bun sprijin în momentele de neliniște [ 31 ].

Cînd ne gîndim la culoarea cafenie, ne vine în minte căldura casei, a căminului. Maroul este sinonimul cromatic al confortului. Pentru obținerea unui interior echilibrat, primitor și confortabil se aleg pentru decorarea interioarelor nuanțe de cafeniu. Cafeniul este culoarea care poate ajuta la “stingerea” din culorile tari folosite în încăpere, echilibrînd paleta cromatică a interiorului.

Nuantele deschise ale cafeniului lărgesc spațiul în care sunt folosite, lasă senzația de ordine, iar tonurile lui închise transmit sentimente de siguranță și confort.

În prezent, culoarea cafenie este întîlnită în majoritatea caselor, clădirilor. Specialiștii în decorațiuni interioare au învățat să introducă tonuri ale cafeniului în absolut toate încăperile unei locuințe.

Pentru sublinierea cafeniului s-au achiziționat cîteva plante de apartament. Vor scoate în evidență originea naturală a culorii maro iar combinația lui cu plantele verzi ne va aduce mai aproape de natură.

Concluzii la capitolul 3

Desi pe zi ce trecem traim apogeul modernitatii, originile si ceea ce ne-a consacrat ca neam, ca populatie si cultura vor ramane intotdeauna vii. Drept urmare, traditia si cultura romaneasca au devenit o sursa de inspiratie atat pentru creatorii de moda, cat si pentru marii designerii care au introdus elementele de referinta ale culturii romanesti in interiorul designului interior. Pentru orice tip de amenajari interioare trebuie sa existe un stil predominant, fie ca este unul modern, minimalist, clasic sau tradițional. Acesta se realizeaza prin designul mobilierului, al accesoriilor si prin aranjamentul lor in incapere.

Mobilierul este principalul determinant al stilului unei incaperi, prin urmare designul acestuia stabileste directia urmata in amenajarea interiorului.

 Varietatea stilurilor de design interior permite îndeplinirea oricarei viziune a locuințelor, alegea stilului potrivit conteză iar de aici pornește punerea în practică a tuturor elementelor: gama coloristică, mobilierul, corpurile de iluminat, accesoriile dar și decorul pereților, pardoselei, tavanului, obiectele sanitare, etc. Astfel inițiațierea demersul de renovare sau amenajare a unei locuințe, trebuie din start sa redeie imaginea cum se doreste acesta să fie, stilul adoptat, atmosfera. În planul de amenajare, după definirea stilului abordat, cromatica, amplasarea mobilierului și chiar distribuirea luminii, în funcție de aceste elemente se iau deciziile care încep cu finisajele. Ele asigură fundalul, bază pe care se construiește decorul și care dă acea amprentă finală a amenajării.

Amenajarile interioare in stil traditional sunt clasice si confortabile. Materialele textile întîlnite în locuință (covoare, perdele, draperii sau tapițeria canapelelor) trebuie să aibe teme clare și simple: flori mari, linii drepte, culori calde și neutre.

Concluzii Finale

O parte considerabilă a vieții se petrece în interior și, prin urmare, este important ca interioarele caselor, locuințelor, localurilor publice să asigure un mediu sigur și sănătos în care se recrează și iși petre timpul persoanele.

Pentru teza de licență autorul a ales să proiecteze o cafenea in stil Etno din or. Nisporeni, spatiul supus proiectării avea menirea să exercite mai multe functii unde sa încercat să se solutioneze probleme de ordin ergonomic, estetic, dar și cel funcțional. Scopul proiectului de licență a fost respectat prin elaborarea și soluționarea complexă dar si optimală potrivite cerințelor obligatorii ce se referă la simbioza tehnicilor, materialelor și soluțiilor artistico-plastice utilizate în designul interior pentru realizarea interiorului, avînd ca bază cerințele funcționale, ergonomice, estetice purtînd amprentă personalizată.

Pentru realizarea lucrării date sa ținut cont de planul arhitectural propus, de trăsăturile și caracteristicile specifice stilului propus, de tendințele din domeniu. Avînd la dispoziție numeroase materialele necesare și multa perseverenta autorul a decurs la aplicarea cunoștintelor sale în lucrarea practică.

În formularea unei decizii de design intervin mai mulți factori. Este vorba despre spațiul însuși, cu dimensiunile și construcția lui, cu potențialul și limitele lui. S-a luat în considerare destinația spațiului respectiv, pentru muncă și relaxare, pentru întalnire și învățămînt. Există o semnificație a oricărui spațiu, care îl investește cu autoritate, securitate, înțelepciune, succes, dîndu-i o alură fie senină fie ludică. În afara acestora mai sunt considerațiile practice (accesul, iluminarea, acustica, spațiile de depozitare) și cele de sănătate și de protecția muncii (prevederile pentru persoanele cu nevoi speciale etc.).

Procesul de creare a designului interior urmărește o metodologie sistematică și coordonată, incluzînd cercetarea, analiza și integrarea cunoștințelor în procesul creativ, prin care nevoile și resursele clientului sunt satisfăcute rezultand un spatiu interior care corespunde scopului proiectului.