Rolul Institutiei Medierii In Raporturile Juridice de Drept Civil Si Conexe

„Rolul instituției medierii în raporturile juridice de drept civil și conexe”

CUPRINS:

1. Introducere

2. Medierea 

2.1. Ce este medierea?

2.2. Reglementarea medierii în România

2.3. Caracteristicile medierii

2.4. Conflictul

2.4.1. Definiție

2.4.2. Forme ale confictului

2.4.3. Stiluri de abordare a confictului

2.4.4. Escaladarea conflictului

2.4.5. Harta conflictului

3. Etapele procesului de mediere

2.6. Rolul mediatorului

2.7. Tehnicile mediatorului

4. Medierea în diferite ramuri ale dreptului

Medierea conflictelor civile

Medierea în afaceri

Medierea conflictelor de familie

Medierea conflictelor de sănătate

Medierea conflictelor de muncă

Medierea în domeniul protecției consumatorului

5. Studiu de caz

6. Concluzii

7. Bibliografie

INTRODUCERE

Alegerea temei de față „Rolul instituției medierii în raporturile juridice de drept civil și conexe” își are suținerea în interesul personal în acest domeniu. Activez de peste douăzeci de ani în domeniul comercial, în special al negocierilor contractuale. Sunt negocieri permanente și de multe ori aceste negocieri sunt blocate de apariția unor conflicte, conflicte care de multe ori îngreunează bunul mers al activităților sau chiar îl blochează.

Absolvirea cursului de mediator în urmă cu aproximativ cinci ani mi-a deschis noi orizonturi privind rezolvarea disputelor, întrucât am realizat că de cele mai multe starea ce ne caracterizează este aceea a unei poziții blocate în anumite puncte fără a reuși să aducem în discuție interesele personale sau de afaceri, stări care nu ne ajută să mergem mai departe in dezvoltarea activităților proprii.

Pornind de la mediarea in domeniul comercial, se poate considera că domeniul de aplicare al acesteia este foarte vast, chiar aș putea spune că medierea ar putea rezolva aproape orice tip de dispută, însă aici intervine cadrul legal care reglementează instituția medierii și a conflictelor ce pot fi mediate.

În domeniul rezolvării legale a controverselor, medierea oferă metode informale de soluționare a problemelor, unde o terță persoană, mediatorul, încearcă să ajute părțile să ajungă la o înțelegere. Deși medierea nu are standarde legale, părțile se pot angaja în scris că vor respecta înțelegerile efectuate.

Medierea diferă de celelalte metode de rezolvare a conflictelor prin simplitatea și claritatea cu care este realizată. Este de preferat să se ajungă la un consens între persoanele implicate și să nu se ajungă la impunerea unei soluții de către un judecător, care nu poate cunoaște problemele în profunzimea lor. Medierea iți oferă posibilitatea de a rezolva împreună cu toate părțile implicate problemele apărute și de a preveni apariția altora.

Prin scopul ei, medierea își propune:

dezvoltarea unei soluții care să satisfacă interesele părților disputei, într-un climat de cooperare și comunicare autentică;

crearea unei oportunități de întâlnire față în față cu cealaltă parte, pentru restabilirea unui climat optim de comunciare;

înțelegerea intereselor și problematicii implicate, neutralizare și prioritizarea subiectelor de rezolvat, plecând de la modul în care sunt percepute de părți.

Apare întrebarea firească „De ce cineva ar apela la mediere?”

În primul rând pentru că este accesibilă, prin oferirea unui serviciu disponibil (facil în zona geografică aleasă) și puțin formalizat. Apoi, medierea asigură confidențialitate precum și un caracter privat al înțelegerii (foarte importante și posibile prin mediere).

Apoi, satisfacția este ridicată, întrucât în cazurilor de mediere soluția reprezintă interesele părților).

La acestea se adaugă:

un cost redus – mai ieftin decât alte proceduri legale (instanțe, arbitraj, etc.);

mai puțin timp alocat rezolvării disputei – durata și simplitatea procedurii permite soluționarea disputei într-un interval de ore sau câteva zile;

controlul asupra rezultatelor aparține în totalitate celor două părți (o sursă majoră de stres în alte condiții);

protejarea relației dintre parteneri, prieteni, vecini, soți, frați, etc (întrucât cel mai important aspect în negociere este relația cu celălalt).

Pe lângă toate aceste aspecte trebuie să aducem în discuție și degrevarea instanțelor de judecată în scopul reducerii cheltuielilor cu organizarea și susținerea proceselor, decongestionarea sălilor de judecată.

Motivarea esențială privind medierea este însă îmbunătățirea relațiilor pe termen lung și motivarea părților implicate de a rezolva disputa fără a se ajunge la procesul adverisal.

ASPECTE GENERALE PRIVIND MEDIEREA

1.1. NOȚIUNEA DE MEDIERE

Putem considera că medierea este un proces al vremurilor moderne. Totuși, procesele alternative de rezolvare a disputelor în interiorul familiei și comunității sunt utilizate de mii de ani. Unii teoreticieni consideră că în China antică (3000 înainte de Hristos) s-a dezvoltat mecanismul de soluționare a disputelor pe care acum îl cunoaștem sub numele de mediere.

Istoricii situează apariția medierii în perioadă comerțului fenician. „Practicile din Grecia Antică și din Roma Antică au adus un înțeles adecvat termenului de “mediere”.” Românii au folosit mai multe denumiri pentru persoanele care se ocupau de acest proces, precum: medium, interpolator, conciliator, interlocutor, iar, în final, mediator.

Deși putem considera ca medierea, ca și alternativă de soluționare a conflictelor, ar trebui să fie la libera alegere, se pare totuși ca de-a lungul timpului au existat și ceva constrângeri, în Evul Mediu, în unele țări practica de mediere fiind interzisă, iar în altele putea fi realizată doar de către autoritățile centrale. În anumite culturi, mediatorul era considerat o persoană sacră, ce merita un respect deosebit.

Istoria medierii este lungă și bogată. Întâlnim prezența medierii în culturi și țări diferite, în toate sectoarele de interacțune socială: educație, religie, relații angajatori-angajați, sisteme juridice, drept penal, familie, mediu înconjurator, comunități, cartiere și toate nivelurile de guvernare.

Medierea este un proces ce a depășit diferențele culturale și granițele geografice. Liderii religioși au ținut seama cu mult timp în urmă de principiile medierii ca metodă de gestionare a conflictelor. Biserica Romano-Catolica a jucat un rol deosebit în medierea conflictelor din Renaștere. Clerul media dispute de familie, cazuri penale și dispute diplomatice între nobili. Rabinii evrei au și ei o tradiție în acest sens în comunitate, iar multe religii orientale se bazează pe consens social, convingere morală și armonie.

Istoric, am putea spune că litigiul este alternativa la negociere și mediere, deoarece sistemul instanțelor pe care îl cunoaștem în zilele noastre își are începuturile în secolul XII.

Deși obiectivul medierii este rezolvarea stărilor conflictuale, distincția majoră cu care operează această metodă este că prin mediere se caută să se ajungă la un acord cu implicarea părților, care vor și susține apoi soluția, având în vedere implicarea lor directă în găsirea unei soluții.

În definițiile date conceptului de mediere, mulți autori consideră medierea ca fiind „o extensie a procesului negocierii”. Medierea a însoțit de multe ori negocierile ca și coordonată informală, pentru ca o astfel de intervenție reduce barierele pentru soluționarea disputelor și adaugă valoare procesului negocierii. Evident, negocierea însoțită de mediere tinde să producă sau să măreasca ceea ce își doresc părțile.  Este adevărat ca medierea formală sau contractuală se bazeaza pe reguli și proceduri stabilite și acceptate.

Mediatorii nu au puteri formale asupra rezultatelor negocierii și nu pot rezolvă conflictul sau impune singuri o soluție. În schimb, eficiența lor vine din abilitatea de a se întâlni în mod individual cu părțile, de a asigura o înțelegere a problemelor aflate în dispută, de a identifică zonele de compromis posibil pentru fiecare parte și de a încuraja părțile să facă compromisuri pentru atingerea unui acord. Medierea are foarte mulți practicieni. Chiar și Biblia se referă la Iisus ca la un mediator (mijlocitor) între Dumnezeu și oameni.

Ce este, de fapt, medierea? în esență, este „înțelegerea amiabilă în cazul conflictelor”, este o formă simplă, de stingere a conflictelor, care se produce fără a mai ajunge în față instanței. Un proces mult mai simplu, mai ieftin, mai curat din punct de vedere al “rufelor spălate” și care ar putea să reducă în următoarea perioadă considerabil birocrația.

Medierea, ca formă distinctă de rezolvare a disputelor, a început să obțină o recunoaștere nouă o dată cu utilizarea ei din ce în ce mai mare în conflictele de muncă dintre sindicate și patronate. Necesitatea punerii accentului pe comunicare și cooperare în astfel de situații a necesitat utilizarea și dezvoltarea unei soluții practice, efective și eficiente pentru rezolvarea conflictelor. Medierea părea că se potrivește cel mai bine acestor criterii.

Astfel, medierea se extinde, depășește contextul muncii spre cel al disputelor care implică dreptul familiei, comunitatea, dreptul mediul și dreptul comerțului. Luând în considerare rata din ce în ce mai mare a divorțului, medierea pare să devină, alături de alte soluții de rezolvarea a disputelor, abordări mai umane pentru asistarea cuplurilor care își rezolvă aspectele legate de familie.

Medierea devine astfel, din ce ce în ce mai acceptată și utlizată în cadrul familiei, comunității și afacerilor. Procesul de mediere în sine este generic, flexibil și perfect adaptăbil – la grupuri etnice, culturale, socio-economice sau la alte minorități sau subgrupuri cu nevoi speciale.

„Medierea unui conflict înseamnă intervenția unei persoane neutre, în calitate de mediator, cu obligații de echidistanță și imparțialitate, în sițuatia problematică. Rolul său este de facilitator al comunicării dintre părți și negocierii dintre acestea a unor soluții amiabile extinctive la conflict. Fie că e o dispută civilă, familială, comercială, cu nuanțe penale, situația dintre persoane intră adeseori în impas, intervenția unui mediator fiind iminentă, și deseori imperios necesară.”

“Decizia de a apela la un mediator și de a permite acestuia intervenția în conflict trebuie să aparțină tuturor părților din conflict.  Decizia de a media conflictul aparține părților și împreună cu mediatorul acestea cad de acord asupra condițiilor și planului de mediere.

Medierea aduce acel spirit de a discuta și dialoga. Acel spirit de a depune eforturi proprii, împreună cu mediatorul și cealaltă parte pentru a genera și analiza soluții amiabile la conflict.

Medierea se oferă ca un drept nou și modern al părților, și le propune o discuție deschisă în scopul identificării de soluții și opțiuni la conflict.”

De multe ori asociem termenul de mediere în conexiune cu rezolvarea unei dispute care deja a ajuns pe roul Instanțelor de judecată, și uneori, înainte ca aceste dispute să devina cazuri efective ale Instanțelor de judecată.

„Medierea este un proces prin care o parte neutră, numită Mediator, asistă două sau mai multe părți în soluționarea unui conflict, fără autoritatea unui judecător sau arbitru ci numai prin îndrumarea acestor părți în identificarea celor mai bune soluții de rezolvare a conflictului.„

„Termenul de „mediere” este adeseori confundat cu termenul „arbitrare”. Arbitrajul este o alta forma de soluționare cu ajutoru unei părți externe, cu excepția faptului ca arbitrul, după ce a ascultat și analizat susținerile părților implicate în disputa stabileste cine este responsabil de aparitia disputei și stabileste și daunele care trebuie platite, atunci când acest lucru este necesar.”

1.2. REGLEMENTAREA MEDIERII ÎN ROMÂNIA

Medierea în România este reglementată de Legea nr. 192/2006, act normativ modificat prin Legea nr. 370/2009, O.U.G. nr. 13/2010, Legea nr. 202/2010, Legea nr. 76/2012 ,Legea 115/2012, O.U.G. nr. 90/2012 și O.U.G. nr. 4/2013.

Prevederi referitoare la meacestor părți în identificarea celor mai bune soluții de rezolvare a conflictului.„

„Termenul de „mediere” este adeseori confundat cu termenul „arbitrare”. Arbitrajul este o alta forma de soluționare cu ajutoru unei părți externe, cu excepția faptului ca arbitrul, după ce a ascultat și analizat susținerile părților implicate în disputa stabileste cine este responsabil de aparitia disputei și stabileste și daunele care trebuie platite, atunci când acest lucru este necesar.”

1.2. REGLEMENTAREA MEDIERII ÎN ROMÂNIA

Medierea în România este reglementată de Legea nr. 192/2006, act normativ modificat prin Legea nr. 370/2009, O.U.G. nr. 13/2010, Legea nr. 202/2010, Legea nr. 76/2012 ,Legea 115/2012, O.U.G. nr. 90/2012 și O.U.G. nr. 4/2013.

Prevederi referitoare la mediere sunt incluse de asemenea în Codul de procedură civilă , în Regulamentul de ordine interioara al instanțelor judecatorești , precum și în Directiva nr. 52/2008 a CE , intrată în vigoare în mai 2011.În acest sens a fost înființat Consiliul de Mediere , ca organism care coordonează și supravegheaza activitatea de mediere din România.

Consiliul de mediere a elaborat Regulamentul de Organizare și Funcționare ,Codul de Etică și Deontologie Profesională a Mediatorilor, Normele de Răspundere Disciplinară a Mediatorilor Autorizați , Standardul Ocupațional al Mediatorului , Ghidul Practic pentru parcurgerea procedurii de autorizare a mediatorilor, Lista Furnizorilor de formare profesională și Tabloul Mediatorilor , tablou ce se actualizează și se publică anual în Monitorul Oficial al României.

Conform legii medierea este definită ca „o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terțe persoane specialziate în calitate de mediator, în conditii de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților”.

Literatura de specialitate ne-a pus la dispoziție mai multe definiții cu privire la mediere, din care de interes pentru lucrarea de față sunt:

„medierea este în esență dialog sau negociere cu implicarea unei terțe părți”.

„medierea reprezintă arta prin care o persoană specializată în mediere numită mediator, transforma un clonflict într-o înțelegere”.

„medierea este un instrument de stingere a conflictelor în mod civilizat, amiabil, convenabil, un instrument de comunicare între părți aflate în dispute diverse”.

„medierea este, înainte de toate o arta prin care mediatorul reuseste să transforme un conflict într-o înțelegere ca rezultantă a opțiunilor generate și alese de părți”.

1.3. MEDIEREA ÎN DREPTUL COMUNITAR ȘI ÎN ALTE SISTEME DE DREPT

În Europa ,medierea este o instituție tot mai raspăndită ,nestructurându-se încă un model european de mediere ,unanim acceptat de statele membre.

În contextul în care mijloacele alternative de rezolvare a conflictelor a cîștigă tot mai mult teren și încredere în întreaga lume , Consiliul Europei și-a asumat un rol important în impunerea anumitor standarde , Consiliul de Miniștri adoptând între anii 1988-2002 , un numar de patru recomandări privind medierea în materie civila ,penală și de drept administrativ ,iar ulterior în 2007 au fost întocmite ghiduri pentru implementarea lor.

De asemenea , la nivelul Uniunii Europene , se regăsesc câteva instrumente importante precum:

Recomandarea Comisiei 98/257CE cu privire la principiile aplicabile organelor responsabile pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor consumatorilor.

Recomandarea 2001/310/CE din 4 aprilie 2001

Directiva 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind anumite aspecte ale medierii în materie civila și comercială .

Codul de Conduită European pentru mediatori, adoptat la nivelul Comisiei Europene.

Di rectiva nr. 2008/52/CE conține câteva reguli esențiale :

Obligă Statele Membre să încurajeze pregatirea mediatorilor și dezvoltarea sau aderarea la codurile voluntare de conduita și adoptarea altor mecanisme de control al calitatii în ceea ce privește furnizarea serviciilor de mediere.

dă dreptul fiecarui judecator din Comunitate ,în orice stadiu al procedurii să invite parțile să recurgă la mediere ,dacă acesta consideră că este indicat .

Directiva obligă Statele Membre să pună la punct mecanisme prin care acordurile rezultate în urma medierii să poată dobindi caracter executoriu.

Cuprinde mentiuni referitoare la asigurarea că medierea este confidențială.

Pe durata desfașurării procedurii de mediere ,cursul termenelor de prescripție și decădere va fi suspendat sau întrerupt.

Fiecare țară și-a construit o legislatie specifică în domeniul medierii și voi prezenta câteva exemple:

În Polonia , legislatia recunoaște medierea alături de conciliere și arbitraj .Institutia medierii a fost introdusa în această țară în Codul Civil în anul 2005. Mediatorul poate fi numit de instanța de judecată ,sau poate fi ales de parți. Acordul semnat și aprobat de instanță ,are exact acceasi valoare ca un acord încheiat în fața instanței , reprezentând un titlu executoriu.

În Bulgaria , legea medierii a fost adoptată în anul 2006.Se susține ideea ca împreună cu judecatorii , barourile și juriștii să devină o parte a procesului de mediere. Se insistă ca Mininterul Justiției și Consiliul Superior al Magistraturii să se implice asigurând un suport administrativ și financiar pentru dezvoltarea medierii.

În Ungaria , din anul 2006 ,s-a constatat că numarul cauzelor în care părțile au participat la mediere în urma ședinței de judecată s-a dublat. Instanța poate să le propună medierea și să le pună în vedere să se întînească cu un mediator , printr-o scrisoare de informare. Judecatorul poate suspenda procesul la cererea părților dacă doresc să apeleze la un mediator. Dacă un acord de mediere este încheiat , instanța are posibilitatea de a-l omologa.

În Spania , introducerea medierii familiare prin Legea 15/2005 , de modificare a Codului Civil și a Codului de Procedură Civilă , a fost una dintre cele mai importante noutați ale reglementarii crizelor familiare .Legislația spaniolă în domeniul medierii este dominată de principiile voluntariatului ,corectitudinii ,neutralitații și confidențialitații , mergindu-se pe programe de mediere suvenționate de catre bugetele de stat și puse la dispoziția instanțelor.

În Italia , medierea este cunoscută de mult timp , legislația introdusă în 2009 ,a început să creeze facilitați statutare pentru mediere în toate sectoarele . Noua legislație împune mediatorilor să se înregistreze la Ministerul Justiției ,să introducă un sistem de control al calitații și să prezinte un raport. Doar cei înscriși în Registrul Ministerului pot propune mediatori pentru soluționarea conflictelor ,în caz contrar acordul încheiat nu poate dobândi forță executorie.

În Belgia , legea privind medierea a intrat în vigoare in 2005, adăugând Codului Judiciar Belgian capotolul 7 –Mediere. Ea poate fi folosită în orice fel de dispută și este cel mai des folosită in litigiie legate de familie . Legea belgiană distinge doua forme ale medierii, respectiv medierea voluntară și medierea prescrisă de instanță, însă în ambele cazuri parțile platesc servicile de mediere.

În Grecia , legislația cuprinde unele dispoziții pentru furnizarea de servicii de mediere în special la litigiile comerciale ,în care parțiile se prezintă mai întîi la mediator și apoi la instanță.Legislația elena mai prevede că instanța va face eforturi pentru concilierea litigilui și împacarea parțiilor.

În Anglia ,mediatorul este o persoană neutră și imparțială ,cu o pregătire profesională exhautivă ,și de înalt nivel ,care va chema părțile mai întâi la o discuție preliminară ,și numai după ce va analiza speța va declanșa procedura de mediere propiu-zisă.Aici medierea este folosită pe scară largă în toate tipurile de conflicte.

2.3. CARACTERISTICILE MEDIERII

Conform definiției dată de lege, putem identifică principalele caracteristici ale medierii:

neutralitate;

imparțialitate;

confidențialitate;

liberul consimțământ al părților – voluntariatul procedurii de mediere.

Neutralitatea și imparțialitatea

Mediatorul trebuie să evite orice situație de natură să îi limiteze independența și, de asemenea, trebuie să respecte normele de etică profesională.

Mediatorii trebuie să fie independenți, neutri față de dispute și părți și să conducă procesul de mediere în mod imparțial. Mediatorii trebuie să fie independenți de orice persoană sau situație care ar putea avea interese în cauzele în care are loc medierea. Această independența trebuie să garanteze imparțialitatea, neutralitatea și echidistanța față de cauza, rezultatele ei și părțile aflate în dispută.

Părțile aflate în conflict nu-și pot angaja propriul mediator care să-i poată reprezenta interesele. În cadrul întâlnirilor, mediatorul nu poate reprezenta interesele unei singure părți. Aici există însă o exceptie din domeniul familiei, în care mediatorul este obligat să urmărească interesul superior al minorului.

Pe timpul desfașurării întâlnirilor, mediatorul, nu va putea ajuta niciuna dintre părți, chiar dacăel constată un raport diferit de forțe al părților implicate în mediere. Este bine să ne reamintim ca medierea este de fapt o negociere asistată. Dacă știi sa negociezi vei obține ceea ce-ți doresti și nu ce crezi ca meriți. și de aici rezultă faptul că soluțiile în mediere aparțÎn părților și nu mediatorului.

Confidențialitate

Mediatorul, prin natura misiunii sale, este depozitarul secretelor părților implicate în procedura medierii și destinatarul comunicărilor de natura confidențială. Fără garanția confidențialității, încrederea nu poate exista. Mediatorul trebuie să respecte secretul oricărei informații confidențiale de care ia cunoștință în cadrul activității sale profesionale, această obligație nefiind limitată în timp.

Prin urmare, secretul profesional este recunoscut ca fiind atât un drept cât și o îndatorire fundamentală și primordială a mediatorului.

Art.32 din Legea 192/2006 precizează că mediatorul este obligat să păstreze confidentilitatea informațiilor de care ia cunoștință în cursul activității sale de mediere, precum și cu privire la documentele intocmite sau care i-au fost predate de către părți pe parcursul medierii. Această obligație subzistă chiar și după încetarea functiei sale. În nicio împrejurare, un mediator nu pote divulga informații referitoare la părțile care au participat la mediere, cazul mediat, argumentele aduse de către părți, modul cum a decurs medierea, stilurile de negociere adoptate de către părți, documentele aduse de fiecare dintre părți, etc.

Cu toate acestea, există și excepții de la această prevedere legală și anume art.37 din legea 192/2006 arata: „(1) Mediatorul nu poate afi audiat ca martor în legatură cu faptele sale sau cu actele de care a luat cunoștință în cadrul procedurii de mediere. În cauzele penale mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are dezlegarea prealabilă , expresă și scrisă a părților și dacă este cazul, a celorlate persoane implicate. (2) Calitatea de martor are intâietate față de aceea de mediator, cu privire la faptele și împrejurările pe care le-a cunoscut înainte de a fi devenit mediator în acel caz. (3) în toate cazurile, după ce a fost audiat ca martor, mediatorul nu mai poate desfășura activitatea de mediere în cauza respectivă.”

Nu numai mediatorul este ținut de respectarea confidențialității faptelor și împrejurărilor cunoscute în timpul medierii, ci și părțile sunt ținute de această obligtatie. Părțile, pot fi obligate, la cererea mediatorului, să semneze și să respecte un acord de confidențialitate. Art. 53 prevede „Susținerile făcut pe parcursul medierii de către părțile aflate în conflict, de persoanele prevăzute la art.52 și la art.55 alin. (1), precum și de către mediator au caracter confidențial față de terți și nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepția cazului în care părțile convÎn altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atenția persoanelor care participa la mediere în condițiile art.52 asupra obligației de păstrare a confidențialității și le va putea solicita semnarea unui acord de confidențialitate.”

Liberul consimțământ al părților – voluntariatul procedurii de mediere

Art.2 alin (1) din Legea nr.192/2006 modificată stipulează: „(1) dacă legea nu prevede altfel, părțile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate să participe la ședința de infornare privind avantajele medierii, inclusiv, dacăeste cazul, după declanșarea unui proces în față Instanțelor competente, în vederea soluționarii pe această cale a conflictelor în materie civilă, de famielie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege.”

Aparent, medierea nu mai este voluntară, însă dacă analizam atent dispozițiile legale vom constata faptul, că, deși Legea nr.115/2012 a introdus obligativitatea de a participa la ședința de informare în anumite tipuri de litigii, medierea și-a păstrat în continuare caracterul voluntar.

„Caracterul voluntar presupune posibilitatea părților de a recurge la mediere, dar și posibilitatea de a renunța oricând.” Astfel, părțile, chiar dacă sunt obligate să se prezinte la ședința de informare cu privire la mediere și să continue procedura de mediere, fie să refuze încheierea contractului de mediere și să abandoneze peocedura de mediere.

O data cu modificarea Legii nr.192/2006 prin Legea nr.370/2009 a fost introdusă următoarea prevedere și conținutul art.6 din Lege: „organele judiciare și arbitrale, precum și alte autorități cu atribuții jurisdicționale informează părțile asupra posibilității și avantajelor folosirii procedurii medierii și le indruma să recurga la această cale pentru soluționarea conflictelor dintre ele.”

Prin instituirea obligativității organelor judiciare și arbitrale de a przenta părților această posibilitate și de a insista ca acestea să urmeze calea medierii s-a avut în vedere posibilitatea reală a acesteia de a soluționa conflictele și de a degreva astfel instanțele de numărul mare de cauze.

Deși a fost instituită obligația de informare în sarcina instanțelor de judecată medierea nu și-a pierdut caracterul de procedură voluntară. Astfle, nicio persoană nu poate obliga o altă persoană fizica și/sau juridică să participe la procedura medierii (cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres obligația părților de a participa la ședința de infomare cu privire la avantajele medierii), să parcurgă întreaga procedură sau să ajungă la un acord în urma medierii.

Mediatorul facilitează sau orchestrează negocierea. Mediatorul construiește, menține, susține sau reînvie negocierea în procesul de rezolvare a disputelor. Modul în care mediatorul identifică cele mai bune tehnici de soluționare a conflictului prin implicarea activă a părților aflate în dispută îl voi repune în discuție cu ocazia analizei tehnicilor de mediere.

Medierea este doar unul dintre multiplele mecanisme posibile care există pentru a rezolvă o gamă largă de conflicte care ar putea să apară în familii, comunități sau afaceri.

„Din acest punct de vedere se pot enumera ca și metode de rezolvare a conflictelor:

Dialogul

Negocierea

Negocierea asistată

Medierea

Arbitrajul

Litigiul

Dialogul

Este o metodă care implică rezolvarea conflictului de cate părțile aflate în dezacord, Fără asistența unei a treia părți. La un acord reciproc satisfăcător se poate ajunge prin mijloace pozitive, cum ar fi comunicarea deschisă și abilitățile de negociere. Există și mijloace negative cum ar fi violența, intimidarea, exploatarea diferențelor de putere sau, pur și simplu, evitarea.

Negocierea

„Este un proces prin care două părți ajung la o înțelegere reciprocă prin folosirea schimburilor informaționale interactive. Se identifică o nevoie comună care face posibilă comunicarea și pozițiilor se ajusteaza până când se ajunge la un acord.”

Negocierea asistată

Este un proces în care a treia parte, cum ar fi avocatii, negociază în numele părților aflate în conflict pentru a ajunge la un acord.

Medierea

Este un proces în care părțile aflate în conflict sunt de acord să apeleze la o a treia parte imparțială, neutră care le asista să ajungă la o soluție prin crearea unui mediu care include cooperarea și comunicarea, ducând părțile către negocieri satisfăcătoare. Dacă cei aflați în conflict nu pot ajunge la un acord, sunt liberi să intreprinda o alta acțiune.

Arbitrajul

Este un proces prin care părțile sunt de acord să apeleze la o a treia parte neutră, indepenedenta, formal recunoscută și acceptată de ambele părți (sau câteodată o comisie de trei asemenea persoane neutre). Arbitrul sau comisia de arbitri vor asculta argumente, vor verifica dovezi și vor lua o decizie. Părțile stabilesc de obicei dinainte că vor respectă acea decizie.

Litigiul

Este cea mai obișnuita formă recunoscută de rezolvare a disputelor. Părțile merg cu disputa în Instanța, unde se ascută dovezile într-un mediu care favorizează confruntarea și se ia o decizie care este impusă părților. Adesea această decizie este considerata o situație „câștig – pierdere”, în care niciuna dintre părți nu este complet mulțumită pe termen lung.

Cu cât modalitatea de rezolvare a problemei se apropie de Instanța de judecată:

Cu atât se pierde mai mult TIMP;

Cu atât se cheltuiesc mai mulți BANI;

Cu atât crește nivelul STRESULUI;

Cu atât mai puțin DECIZIA le aparține părților;

Cu atât mai mult RELAȚIA se deteriorează și în final se distruge.

Putem diferenția astfel medierea față de celelalte metode alternative de rezolvare a disputelor, susținând ca această nu este împovărată de formalitatile arbitrajului și litigiului și utilizarea structurii și a regulilor îi oferă o mai mare eficiență decât negocierea simplă.” (Figura 1)

Figura 1

2. CONFLICTUL BAZĂ A MEDIERI

1. DEFINIȚIE

Conflictul reprezintă o neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; ceartă, diferend, discuție (violentă).

Ca să vorbești despre mediere, trebuie să înțelegi întâi ce este conflictul, acesta fiind obiectul de activitate al procedurii de mediere. Conform lui Friedrich Glasl (specialist în domeniul dezvoltării organizaționale), “conflictele ne influențează capacitatea de percepție și gândirea, în asemenea măsură încât, pe parcursul evenimentelor nu mai reușim să vedem lucrurile în jurul nostru așa cum sunt ele de fapt.” Iată de ce, adesea este nevoie de o terță persoană care să medieze / aplaneze / să ajute la soluționarea unui conflict.

Conflictele se manifestă atât pe plan intern cât și extern, pe plan individual dar și colectiv (între indivizi, între indivizi și grupuri, între grupuri). La fel, consecințele pot fi de natura multiplă – psihologice, materiale, financiare, sociale. Iar aceste consecințe nu afectează doar persoană respectivă, ele au efecte negative și asupra mediul ei social (familie, prieteni).

Realitatea este prea complexă pentru ca o persoană ori un grup să îi poată surprinde toate aspectele, prin urmare apariția neînțelegerilor, divergențelor, este inerentă. Competiția pentru resurse, informații, poziții sociale, etc. conduce la conflicte de mai mică sau mai mare amploare.

Conflictele pot fi soluționate fie individual, fie prin implicarea unei terțe persoane / instanțe. Dacă părțile implicate sunt incapabile să rezolve problema prin resurse proprii, acestea au posibilitatea de a apela la instanțe judecătorești. Evident, mă refer aici la conflicte pentru care o instanță judecătorească are competența necesară de a interveni în problema respectivă (divorțuri, partaje, litigii de muncă, civile, etc.). Însă, până la a apela la acest demers, mare consumator de timp și bani, se recomandă apelarea la un mediator.

“Conflictul este una dintre condițiile fundamentale ale existenței umane și un fapt inevitabil și necesar al tuturor interacțiunilor sociale. În cazul în care este gestionat adecvat, este lăsat nerezolvat sau dacă este tratat într-o maniera distructivă, acesta poate provoca daune mari. Interesul în modul de a soluționa litigiile – sau rezolvarea conflictelor – este puțin surprinzator.”

Conflictul cunoaște mai multe definiții:

„Neînțelegere, ciocnire de interese, dezacord antagonism, ceartă, discuție violență”.

„un dezacord sau o coliziune acută între interese, idei, etc. care se refera mai degrabă la proces decât la rezultat.”

Conflictul reprezintă „procesul care incepe atunci când una din părți înțelege ca cealaltă parte l-a privat sau urmeazaă să-l priveze de un drept sau un bun al său”.

Portivit lui Morton Deutch „vom intâlni conflictul de fiecare dată când avem activități sau acțiuni incompatibile (…). O acțiune care este incompatibilă cu alta sau o obstrucționează, impedica, modifică, o face mai puțin eficiență pe această sau îi limitează probabilitatea de a a vea loc.”

Lewis A. Coser a definit conflictul ca fiind „o luptă pentru valori și pretenții de statut, putere și resurse, în care scopul oponenților este de a-și neutraliza, răni sau elimina rivalii.”

Conflictul se definește când două sau mai multe părți, cu scopuri pe care le percept ca fiind incompatibile, urmăresc să-și submineze reciproc scopul cautînd o posibilitate.

În ceea ce-i privește pe participanți, pot exista:

Conflicte între două părți <-> conflicte între mai mulți participanți cu interese diferite;

Între participanți <-> între grupuri de participanți;

Conflicte „directe” <-> conflicte delegate prin agenți și reprezentanți.

În ceea ce privește conștiențizarea conflictului de către părți, putem distinge între „conflicte manifest” și „conflicte latente”. Cunoașterea conflictului latent este de multe ori cheia unei rezolvări durabile a acestuia.

De asemenea, conflictele parcurg diferite stadii care se concretizează prin trecerea de la o „structură de conflict” la o „situație de conflict” până când în final este atins stadiul de „conflict de interes”.

În funcție de nivelul de percepție și exprimare de către „actori”, conflictul poate trece prin mai multe stadii:

Disconfortul – jenă, emoâie neplăcută, nemulțumire, presimțirea unei situații nedorite;

Incidentele – fapte minore, aparent neinsemnate și de multe ori neluate în seamă, produse fără voința expresă a cuiva, care irită și supără;

Neînțelegerile – situațiile de confuzie, ambiguitate, în care partenerii se interpretează greșit. Oamenii ajung de cele mai multe ori la concluzii false, eronate din cauza exprimării insuficient de precise a gândurilor sau din cauza lipsei corelației;

Tensiunea – starea de încordare, de stress, ce denaturează percepția omului despre partener și acțiunile sale. Aici relațiile se complică putând apărea atitudini negative și idei fixe. Atitudinea față de partener se înrăutățește, relațiile cu acesta reprezentând sursa unei constante neliniști;

Criza – conflictul deschis – cearta, violența, ruperea relațiilor interpersonale cu efectul instrăinării. Situația de criză reprezintă un război adevarat. Partenerii încearcă pe diferite căi, adesea ocolite, să se doboare reciproc. Nu mai contează iertări, scuze, atitudini anterioare.

Nivelul dezvoltării conflictului, stadiul atins în negocieri (sau eforturile de rezolvare

facute anterior), și gradul de intensitate emoțională a părților influențează semnificativ sarcinile pe care care negociatorii și mediatorii trebuie să le indeplinească. Un mediator care intevine într-o dispută în stadiile timpurii ale acesteia (înainte de intensificarea emoțiilor) va folosi o strategie și un set de mișcări diferite față de cele specifice unei etape mai avansate a conflictului. Deși concilierea (pregătirea părților din punct de vedere psihologic pentru a negocia efectiv probleme esențiale) se realizează în general la inceputul negocierilor, mediatorul va trebui să initieze anumite activități de conciliere, cu scopul depășirii barierelor psihologice.

Cauzele conflictului sunt diverse, însă în general pot fi identificate cinci surse principale ale conflictului:

resursele limitate (forța de muncă, bani, materiale, echipamente, etc), pot declanșa conflicte, deoarece un grup poate considera că a primit mai puțin ca celelalte;

conflictul inerent: rezistență la regulile impuse în cadrul unei organizații. Mai multe nivele de autoritate pot crea probleme care să crească posibilitatea producerii unui conflict;

relația între organul de conducere și subordonat – diferența dintre responsabilitățile și obligatiile personalului de conducere și cele ale mebrilor de rând poate fi sursa de conflict;

scopuri și valori diferite – grupurile dintr-o organizație nu reușesc să conlucreze, pentru că au obiective diferite;

lipsa unei delimitări clare a atribuțiilor din cadrul unei organizații.

De asemenea, la nivel international mai este acceptată și o alta clasificare a cauzelor unui conflict:

relațiile dintre părțile conflictului – atunci când părțile ajung la dificultăți în derularea relațiilor dintre ele (limbajul inadecvat, atitudine de sfidare față de cealaltă parte, părțile nu se mai plac, etc);

informația – atunci când o parte sau mai multe părți nu au informația necesară să rezolve conflictul;

structură problemei – atunci când părțile, având o relație armonioasă, intră într-un conflict provocat de schimbări structurale și esențiale ale relației lor de până acum;

evaluarea diferită a problemelor – atunci când părțile percep și evaluează diferit același obiect, problemă, etc;

conflictul de interese – atunci când părțile au interese diferite, poate chiar diametral opuse.

2.2. FORME ALE CONFLICTULUI

“Plecând de la specificul fiecărei forme de conflict, putem discuta despre:

conflicte instrumentale;

conflicte de interese;

conflicte cu pivire la valoare

conflicte personale

Conflictele instrumentale

Sunt conflicte „pure” – ele nu sunt încă poluate de sentimente negative, de personificări, reproșuri și alte lucruri asemănătoare. Cele două părți au un dezacord, ele pur și simplu nu sunt de acord cu privire la ce să facă și cum. Ele trebuie să găsescă o soluție continuă. Asemenea conflicte sunt foarte des întălnitel ele duc foarte rar la anumozitati sau traume.

cu privire la: aspecte tangibile, mijloace, metode, proceduri, structuri;

abordarea este pentru rezolvarea problemelor;

obiectivul dorit: soluția.

Conflictele de interese

În acest caz există o competiție pentru resursele care sunt reduse sau par a fi reduse. Problema o constituie banii, timpul (ex, timpul liber) și spațiul (cui îi este permis să ocupe cât mai mult spațiu fizic și psihic?). Acasă, ar putea fi vorba de alocarea camerelor, gospodărie, timp liber. La serviciu, disputa are loc adesea cu privire la planurile de lucru, facilități și salarii. Pe o scară mai mare, este lupta pentru teritorii și dominanța politică. Pe o scara mai mare, este lupta pentru teritorii și dominanța politică. Pe plan global, este lupta pentru necesitățile de bază ale vieții, rezerva de apă și alte resurse ale naturii.

cu privire la: alocarea timpului, banilor, muncii, spațiului.

abordarea: negociere;

obiectivul dorit: acord

Conflictele cu privire la valoare

Este vorba despre valorile personale sau culturale pentru care suntem dispusi să luptăm. Ce este bine să faci, ce este rău să faci. Ar putea fi vorba de antagonisme morale sau de tradiții, religie, credințe politice sau drepturile omului.

cu privire la: valorile politice, religioase, morale.

abordarea: dialog;

obiectivul dorit: o înțelegere mai profundă.

Conflictele personale

Această este dimensiunea conflictelor care ar putea infecta viața zilnică și crea o enormă confuzie: aici, sentimentele adânci și adesea ascunse joacă rolul principal și părțile devin nesigure și vulnerabile: Mă privesc ceilalți ca pe cineva? Mă vede cineva? Pot avea încredere în ei? Sunt ținut deoparte? Mă disprețuiesc ei? Sunt respectată?

cu privire la: identitate, valoarea proprie, inșelarea încrederii, respingere.

abordarea: comunicare deschisă;

obiectivul dorit: înțelegere.”

În viața reală aceste tipuri de conflicte sunt adesea intrepătrunse. Când moștenitorii luptă pentru o anumită parte a moștenirii, ex.lingura de aur a mamei, acesta ar putea părea un conflict de interese, dar probabil ei luptă pentru ceva de care nu sunt conștienți: pe cine a iubit mama mai mult?

În anii optzeci, când Statele Unite și Uniunea Sovietică negociau dezarmarea, cele două guverne nu au fost capabile să cadă de acord asupra locului intîlnirii sau la forma mesei la care urmau să aibă loc negocierile. Acesta ar putea părea un conflict instrumental, dar probabil a fost mai mult un conflict de interese (economie și supremație mondială). Poate fi chiar și un conflict personal – oamenii de stat au, de asemenea, sentimente puternice, deși ei pretind ca sunt „obiectivi”.

Conflictele sunt adesea combinate sau se acoperă unul pe altul. Dar este util să identificăm punctul central al unui conflict pentru a decide cum putem să-i facem față. Primele două tipuri de conflicte – instrumentale și de interese – ar putea fi rezolvate prin negociere. Nu putem însă negocia valori și sentimente, ci doar să avem dialoguri cu privire la ele pentru a ne înțelege mai bine pe noi și pe ceilalti.

Dacă consideraăm că tipurile de conflicte sunt de fapt întotdeaua combinate, care ar mai fi rolul distingerii între ele?

Deoarece în orice conflict va există un centru de gravitate și deoarece este util să facem o sortare, pornind de la elementele de bază. Dacă o parte sau cealaltă are profunde probleme emoționale, nu are sens să te aștepti ca ele să acționeze rațional sau să fie la obiect. În plus, dacă există conflicte de interes reale și grave între două părți, acestea nu ar trebui tratate ca o problemă ce ține de emoții.

Unele conflicte nu vor deveni niciodată conștiențizate de persoanele implicate. O dată realizată existența conflictului, există trei moduri de bază în care se poate aborda conflictul:

ignoranța sau evitare;

utilizarea de mijloace coercitive;

„soluția procedurală”, care, în principal, poate fi ghidată de interese sau de drepturi. Soluția procedurală include negocierea directă între părți, implicarea unei terțe părți ca mediator și adjudecarea prin arbitraj sau litigii în instanța. Importanța normelor juridice crește de-a lungul acestui spectru pe măsură ce parcurgem drumul spre negociere, care în principal este orientat către reconcilierea intereselor, la Instanța de judecată, care se caracterizează prin soluția bazată pe drepturi.

„Din punctul de vedere al părților în conflict și având în vedere interesul lor comun în creșterea posibilității soluției „câștig-câștig”, reconcilierea intereselor în general, este preferabilă deoarece ea conduce la o mai mare satisfacție, se concretizează în reducerea costurilor de tranzacție, pune mai multă presiune asupra relației și face o reapariție a conflictului mai puțin probabilă. În cazul în care există dezechilibre de putere sau în cazul în care sunt în joc politici publice importante, poate fi necesar să se stabilească drepturi. Pentru a evita blocajele și pentru a garanta rezultate durabile și un minimum de legitimitate, interesele părților trebuie transpuse în drepturi stabilite consensual.”

Eficiență rezultatului poate fi deseori consolidată în cazul în care atenția părților este orientată asupra intereselor. Gestionarea eficiență a conflictelor, prin urmare, trebuie să faciliteze consensul și în acelas timp să ofere o soluție juridică eficiență. Soluțiile consensuale sunt produsul negocierilor. Cel mai important backup este furnizat de sistemul juridic al societății în care conflictul are loc.

Conflictele sunt deseori percepute ca o luptă care trebuie câștigată. Ele dezvoltă adesea o dinamică internă care îngreunează, dacă nu chiar exclude, o reglementare pașnică, constructivă și nonviolentă. Cercetările destinate comportamentului oamenilor în situații conflictuale au arătat ca majoritatea tinde să-și impună propriile interese insistând asupra propriei poziții – asta chiar și acolo unde încep să se arate insuccesele. Acest model comportamental este însoțit și de o limitare din ce în ce mai mare a capacității de percepție și de decizie

Adevărata problemă a conflictelor este pericolul permanent ca acestea să escaladeze: pe parcursul acestora se pune din ce în ce mai mult preț pe strategii de dobândire a puterii și pe uzul violenței. Conflictul devine astfel din ce în ce mai greu de controlat, până când scapă de sub control, trece pragul violenței, cauzând distrugere și suferință. Conviețuirea este astfel îngreunată, dacă nu chiar imposibilă pe termen lung. Dinamica conflictelor a fost comparată de multe ori cu un aisberg. Modelul “aisbergului” ne dă de înțeles ca doar o mică parte a conflictelor este vizibilă la suprafață. Șase șeptimi dintr-un aisberg se află sub apă, invizibile – ele sunt cele care determină însă dimensiunea și comportamentul aisbergului. Modelul “aisbergului” este folosit de multe ori pentru a arăta că doar o parte din cele ce se întâmplă în cadrul unui conflict și din dinamica conflictului este accesibilă în mod direct. Celelalte părți ale acestei dinamici trebuie mai mult ghicite.

Conflictele au loc mereu la două nivele: la nivel obiectual și la nivel psihosocial. Este important să cunoaștem ambele nivele, să recunoaștem felul în care aceste nivele se influențează reciproc, dar și să le diferențiem.

Nivelul obiectual: temele formulate, comportamentul sesizabil, faptele – acesta este vârful “obiectual” al aisbergului.

Nivelul psihosocial: temeri, nesiguranțe, dorințe, sentimente, tabuuri etc. – toate acestea nu pot fi observate în mod direct, cu toate ca sunt prezente masiv. De cele mai multe ori, toate acestea rămân nespuse, acționând astfel în “zona ascunsă”.

Deseori, nivelul psihosocial domină acțiunile conflictuale. Cu cât escaladează un conflict mai mult, cu atât crește și importanța acestui nivel. De aceea este foarte important, ca pentru a înțelege un conflict pe de-a întregul, să înțelegem și dinamica nivelului psihosocial.

Conștiențizarea nivelului psihosocial, a dinamicii “ascunse”, înseamnă aducerea în prim-plan a adevăratului obiect al conflictului și, implicit, deschiderea căilor de negociere în vederea aplanării acestuia.

Pentru a rezolva în mod constructiv un conflict, trebuie mai întâi să îl și înțelegem. Conflictul trebuie să transpară nu doar în dinamica sa, cu forma și efectele sale, ci și în comportamentele, interesele și nevoile părților implicate în el.

Analiza conflictelor nu are ca scop să adune tot felul de informații, ci să interpreteze și să evalueze aceste informații.

„Și deoarece comunicarea în toate formele sale (orală, simbolică, non-orală) poate fi înțeleasă ca o cheie pentru manevrarea constructivă a conflictelor, analizei premiselor unei comunicări de succes îi revine o importanță deosebită.”

Socio-psihologii au susținut mereu ca oamenii nu pot recunoaște un lucru decât atunci când există termeni care să definească acest lucru și ca oamenii nu pot înțelege ceva decât atunci când există modele de analiză. Analiza conflictului are așadar de-a face cu sistematizarea percepției și cu oferta de materiale ajutătoare.

Din toate acestea mai reiese și ca nu există o singură metodă “corectă” de analiză a conflictelor, ci mai multe, a căror utilizare eficientă depinde însă de situația în cauză.

Treptele managementului conflictului se pot clasifica în 3 cadre distincte:

1. înțelegerea amiabilă directă a părților din conflict,

2. înțelegerea mediată,

3. instanța de judecată.

1. Înțelegerea directă a părților, asistate ori nu de avocați, sfătuite sau nu de cunoscuți, implicate sau nu în căutarea de soluții la problema, etc.

2. Înțelegerea mediată, coordonată ca și procedură de un mediator, ce are rol de facilitator în comunicare și negociere. Înțelegerea mediată poate implica un conciliator-negociator-facilitator-mediator, ori alta persoană care are sarcina de a dirjia și modera procedura de discuție a părților spre un câmp comun de interese, de unde părțile vor explora posibilele alternative. Sunt conflicte cu foarte multe alternative – plaja mare de explorare, sunt conflicte cu puține alternative – plaja mică de explorare. În orice caz, mediatorul pune accent atât pe relația părților cât și pe soluția amiabilă, soluție care trebuie să le mulțumească suficient cât să o agreeze, contracteze, semneze și respecte. Soluția amiabilă va fi astfel conformă intereselor, nevoilor, preocupărilor și necesităților părților din conflict care în mod benevol și prin decizie proprie o agrează.

3. Instanța de judecată – ultima treaptă inseamnă consumarea deja a acestor etape de soluționare directă ori intermediată. Este etapa când conflictul și soluțiile nu mai sunt în mainile și puterea de decizie a părților, ci totul merge într-un “dosar”, într-o instanța de judecată, spre o tranșare juridică conformă drepturilor și obligațiilor expres prevăzute în diverse legi.

“Medierea este a două treaptă de soluționare amiabilă a conflictului, a doua din cadrul general al managementului situației/conflictului. Dacă părțile evită etapa de soluționare amiabilă a litigiului – cea intermediată de mediator, și merg direct în instanța, șansa unei soluții amiabile este ratată aproape definitiv. Instanța face valuri, înăsprește condițiile, involburează spiritele, agită mințile, și tensionează atât de mult părțile și avocații lor încât terenul și spiritul cooperant și conciliant propice unei soluții amiabile dispare.”

Instanța de judecată devine terenul confruntării, spre deosebire de mediere care este terenul colaborării și cooperării dintre părți.

În fapt, părțile trebuie să evalueze (și acest lucru se întâmplă și în ședința de informare privind medierea) interesele și costurile lor în conflict. Evaluând aceste costuri și interese, pot cântări în mod judicios dacă aleg medierea conflictului ori judecarea lui de către un judecător.

Deseori se refuză primul cadru, cel de negociere directă a părților din conflict, dar și al doilea cadru, cel de soluționare amiabilă mediată, și se trece la treaptă judecării conflictului, fără consumarea etapelor amiabile. Acest lucru se datorează în sistemul nostru și trecutului totalitar, unde negocierea și comunicarea nu numai că nu existau, dar erau și interzise. Societatea se bază pe impunere, impunere de idei, impunere de preturi. Ce să comunici, cu cine? și cu cine să negociezi, și ce? Din aceste motive există aceste malformații și neînțelegeri privind un management corespunzător al conflictului.

2.3. STILURI DE ABORDARE A CONFLICTULUI

Stilul personal în abordarea unor conflicte este rezultatul combinației a două variabile:

măsura în care ne luptăm pentru interesele noastre

măsura în care luăm în considerare interesele celorlalți.

Combinația acestor două variabile determină cinci stiluri de abordare ale conflictului.

Competiție

Stilul competitiv, este un stil puternic în care individul își utilizează abilitatea de a argumenta, puterea, oricare ar fi aceasta, sau resursele pentru a-și afirma propriile nevoi și interese. Este un stil asertiv și necooperant. A avea un stil competitiv în conflict poate insemna fie a-ți apară drepturile sau o poziție pe care o consideri ca fiind corectă sau pur și simplu a incerca să câștigi. E un stil care așează părțile într-o relație câștig-pierdere, fără a conta sentimentele și scopurile celeilalte părți, nici dacă există interes de a colabora sau a ajunge la un compromis.

În cazul acestui model ideile și acțiunile sunt concentrate numai pentru atingerea intereselor proprii și neglijarea în totalitate a interesele celorlalți. Persoanele sunt gata să câștige cu orice preț, chiar dacă acest preț inseamnă distrugerea relațiilor cu cealaltă parte, căci relațiile nu au nici o importanță pentru ei, ci numai atingerea scopurilor proprii.

Cedarea

Cedarea este un stil neasertiv și cooperant și reprezintă opusul competiției. Reprezintă luarea în considerare a preocupărilor și nevoilor celeilalte/celorlalte persoane în detrimentul propriilor nevoi și preocupări. Acest stil implică sacrificiu de sine, acceptarea punctelor de vedere ale celorlalți, ofertă altruistă, caritate, acceptarea unui ordin pe care ar prefera să nu-l facă. Într-o disputa, acest stil are ca rezultat o relației de tipul pierdere/câștig, în care una dintre părți renunță la propriile nevoi în favoarea celuilalt, uneori din bunătate și alteori pentru a evita conflictul și stresul.

Ideile și acțiunile sunt concentrate numai pentru a ajuta cealaltă parte să își atingă scopurile și este caracteristică neglijarea totală a propriilor interese. Păstrarea unor relații bune cu cealaltă parte este mult mai importantă, decât a câștiga. În acest scop se caută ajungerea cu orice preț la un acord și se fac nenumărate concesii.

Evitarea

Persoanele care nu sunt asertive și nu sunt cooperante au un stil de abordare a conflictului numit evitare, conflictul nu este abordat. Evitarea ar putea insemna lăsarea deoparte a unui aspect prin diplomație, amânare, pentru a aștepta un moment mai bun sau pur și simplu retragerea dintr-o situație amenințătoare. Părțile sunt puse în postura pierdere/pierdere, pentru că eforturile se fac pentru a evada, a amâna confruntarea, problema, dezacordul, și nu pentru a le aborda. Evitarea este un răspuns obișnuit atunci când există o percepție negativă cu privire la conflict. Pentru că nevoile și preocupările nu au fost exprimate, oamenii sunt adesea confunzi, intrebându-se ce a mers rău în relația lor și de ce relația lor este atât de afectată.

Evitarea conflictului se poate traduce și prin preferința de a considera că nu există nici un conflict, chiar dacă nu se ating scopurile sau se strică relația cu partea cealaltă.

Colaborarea

Colaborarea este un stil de abordare a conflictelor care implică găsirea soluțiilor care să satisfacă nevoile și preocupările ambelor părți. Thomas-Killmann îl descriu ca fiind asertiv, cât și cooperant, acel stil care duce la rezolvarea problemelor de tip câștig-câștig. Colaborarea poate insemna explorarea unui dezacord pentru a afla perspectivele celuilalt, combinarea forțelor pentru aflarea unei soluții creative și încercarea de a integra nevoile ambelor părți. Deși literatura de specialitate o recomandă ca fiind ideală, colaborarea nu este ușoara. E nevoie de timp, efort, creativitate, disponibilitate și înțelegere pentru a pune în aplicare acest stil de abordare a conflictelor. În plus, părțile trebuie să depășească impulsul lor emoțional de a câștiga.

Prin adaptarea acestui stil se acordă, în același timp, o importanță la fel de mare atingerii scopurilor proprii cât și păstrării relației. Stilul de cooperare-colaborare implică o comunicare deschisă și totală: atent la celălalt. Este stilul cel mai dificil și care ia cel mai mult timp, dar are rezultatele cele mai bune, în cazul fericit în care ambele părți folosesc acest stil.

Compromisul

Compromisul este acel stil de abordare a conflictului care e moderat, atât din perspectiva asertivitatii, cât și a colaborarii. Părțile cauta p soluție reciproc acceptată care să le satisfaca intrucatva pe amandoua. Compromisul este undeva la mijloc, între competiție și cedare. Se ajunge la o soluție de tip câștig-pierdere, în care fiecare parte câștiga ceva și pierde ceva în același timp. Chiar dacăprin compromis partie ajung la un acord, compromisul nu solutioneaza intotdeauna conflictul, pentru ca raman aspecte mai puțin evidente, interpersonale și organizationale, care nu sunt abordate.

În cazul acestui model o parte va obține ceva din ceea ce a dorit să câștige și va renunța la altceva, fie prin împărțire, fie prin folosirea în comun a resursei aflată în conflict. Desigur, se vor stabili limite privind măsura în care este dispus să renunțe la ceea ce ar fi dorit să obțină.

Ca și mediator trebuie să ai în vedere permanent faptul că:

cedarea, evitarea și compromisul, alese ca soluții într-un conflict, nu inseamnă ca acesta a fost rezolvat. S-ar putea să fie doar o amanare.

colaborarea este mai buna decât competiția.

Este bine să ai un stil și să reușești să conduci medierea spre un stil de rezolvare a conflictului. Deși e posibil să ai un stil preferat, e bine de stiut ca acesta poate fi eficient doar în anumite situații, și tocmai din acest moment intervine arta mediatorului, de a adapt permanent medierea, în direcția celui mai potrivit stil de abordare a conflictului. Cunoașterea stilurilor de mediere te ajută să analizezi modul în care reacționeaza persoanele aflate într-un conflict. Nu există o rețetă universală de rezolvare a conflictelor. Această depinde de modul în care părțile abordează conflictul, dar și de cunoștințele și abilitățile celui care intervine în conflict – ale mediatorului.

„Există nenumărate moduri de a analiza conflictele. Există multe modele și cifre. Se poate spune despre toate că nu reprezinta realitatea. Ele separa conceptele care în realitate se întrepătrund. De aceea, aceste tipuri de conflicte ar trebui considerate mai curând dimensiuni ale conflictului. Ele sunt utile deoarece creează un cadru lingvistic rațional pentru a discuta despre conflicte.”

2.4. ESCALADAREA CONFLICTULUI

Orice conflict este unic, indiferent de nivelul la care are loc: în interiorul unui individ, între două persoane, între grupuri, pe plan local, în societate sau pe plan internațional.

Există un tipar comun de escaladare a conflictelor. Conflictul incepe prin manifestarea dezacordului între părți, generat de divergențe sau de percepții diferite asupra problemelor. Treptat, problema ințială dispare, părțile concentrându-se una împotriva celeilalte. Deznodământul este „polarizarea”, manifestată prin ruperea relației, dorința de supunere sau eliminare a celuilal (Figura 2).

Figura 2

Dezacordul

Acesta este conflictul „pur”, în care părțile incearca să rezolve o problemă apărută, o diferența de opinii cu privire la modul de gândire și acțiune. La un moment dat, apare un zgomot pe fir, canalul este închis. Una dintre părți trece pe lângă rezolvarea problemei și se ajunge la etapa următoare.

Granița dintre dezacord și personificare: această granița este extrem de

importantă. Dacă este despășită o singura data, atmosfera acră și confuzia pot crește rapid. De obicei, o parte începe să reproșeze, să amenințe, să jignească și cealaltă parte o urmează.

Drept urmare, la această graniță are sens pregătirea pentru scăderea intensității conflictului. Cum pot să reacționeze la o agresiune într-o maniera prin care să mă apar fără a ceda din țelurile mele? Cu cât urcăm mai mult pe scara escalădării conflictului, cu atât mai grea devine situația.

Personificarea

În acest moment, nu problema în sine mai constituie problema, ci cealaltă parte. E vina lui sau a ei. Emoțiile negative încep să se amestece. Reproșăm, atacăm, ne apărăm. Ne simțim confuzi, atacați și inconfortabil. Suspectăm intențiile celuilalt și începem să etichetăm caracterul celeilalte părți.

Extinderea problemei

Ajungem să ne gandim la multe alte lipsuri și defecte ale celuilalt, la alte probleme pe care el/ea le creează. Reapar vechi conflicte nerezolvate și vechi nedreptăți.

Abandonarea dialogului

Emoțiile negative ne incețoșează abilitatea de a gândi – comunicăm inexact. Răstălmăcim cuvintele celuilalt, nu putem auzi cu adevărat ce se spune. Acesta este dialogul surzilor. Incepem să evităm să vorbim unul cu altul; în loc de asta, vorbim unul despre altul cu ceilalți. „Comunicăm prin diferite acțiuni, diferite tipuri de violența fizică sau psihologică. Căutăm aliați.”

Imagini ale dușmanului

Cu cât mai mult ne închidem față de cealaltă parte, cu atât mai închisă și explozivă devine relația. Cealaltă parte se transforma într-o proiectie, vedem la ea aspectele neplacute pe care nu vrem să le recunostem la noi insine. În acest moment, dezacordul original aproape a disparut; scopul este de a demonstra ca ai dreptate, de a triumfa.

Acum este vorba despre el sau ea, ochi pentru ochi, eroi și ticalosi, corect și incorect.

Ostilitate deschisă

Nu suntem capabili sa-i vedem pe ceilalti ca pe fapturi umane de același fel ca și noi în sine, fapturi umane care, de fapt, vor pace și rațiune, care suferă de pe urma conflictului. De aceea, suntem capabili să ajungem la acțiuni deschise, ostile, fizice și psihice. Acțiunile ostile ar putea acum să se accelereze, să se ajungă de la răzmeriță la razboi civil.

Polarizarea

În acest moment, părțile nu mai sunt capabile să stea în același loc. Acesta este momentul divorțurilor, al concedierilor, al demisionărilor, al fugii și al înființării ghetourilor. Fugi sau ești îndepărtat. Cel mai bun lucru acum e ca părțile nu mai sunt în contact, cel mai rău e ca ele continuă războiul de la distanță. Întotdeauna există o speranța, o posibilitate.

Mediatorul, ca terț al unui conflict, pentru a interveni trebuie să realizeze o hartă a conflictului, pentru ca nu printr-o cunoaștere foarte bună a conflictului va putea ajuta la procesul de rezolvare a conflictului.

2.5. HARTA CONFLICTULUI

Harta conflictului reprezintă procesul de colectare sistematică a informațiilor pentru a evalua conflictul și dinamica sa. Oferă informații esențiale pentru a planifica soluționarea conflictului.

Harta conflictului este un instrument utilizat, în special, când avem de abordat conflicte complexe. Se va concretiza printr-un document, care are următoarele componente:

contextul (fizic, organizational, istoric),

părțile (directe, indirecte, a treia parte),

cauze și consecințe,

poziții și interese,

dinamica conflictului,

potențialul de rezolvare.

METODE de realizare a hărții conflictului:

întâlniri inițiale;

interviuri;

grupuri de discuții;

vizite pe teren;

consultarea de documente.

Harta conflictului poate fi realizată la cererea uneia dintre părțile implicate direct, pentru a clarifica acel conflict din perspectiva proprie. Harta poate fi utilizată și de ambele părți pentru a înțelege punctele de vedere ale tururor celor implicați. Mediatorul poate realiza harta conflictului, după care va solicita părților să o modifice din perspectiva proprie, o va reface și o va prezenta ca pe un prim pas în realizarea conflictului.

Pentru conflictele complexe, cu mai multe părți, mediatorul va fi angajat de către aceste părți să dezvolte harta conflictului, care va conține atât părerea de analiză situațională, cât și un plan de intervenție pentru rezolvarea conflictului. Planul va conține pașii de urmat, care pot fi:

negocieri directe;

facilitarea unor acorduri de grup;

medieri cu două sau mai multe părți.

3. PROCEDURII ȘI ETAPE ÎN MEDIERE PREVĂZUTE ÎN LEGEA 192/2006

3.1. REZOLVAREA CONFLICTELOR PRIN MEDIERE.

Conform prevederilor Legii nr. 192/2006, art.2(3) medierea poate avea loc atât înainte, cât și după declanșarea unui proces în instanță, putând vorbi astfel de o mediere extrajudiciară și una judiciară. Medierea extrajudiciară este medierea care are loc la inițiativa părților, înainte ca, conflictul să fi ajuns în faza de litigiu, adică nu a fost supus judecații instantelor judecatorești sau arbitrale.

Medierea judiciară este medierea care are loc dupa ce conflictul a ajuns în faza de litigiu pe rolul instantei judecătoresti sau arbitrale și care poate avea loc la inițiativa părților sau la recomandarea instanței.

Calificarea medierii în mediere extrajudiciara și mediere judiciară, de către unii autori, mi se pare forțată și incorect argumentată, și asta din urmatoarele considerente :

1. Medierea conflictelor are loc doar în afara instanțelor judiciare și doar dacă pățile convin rezolvarea conflictelor dintre ele pe această cale.

Procedura de mediere are loc numai la sediul profesional al unui mediator sau în alt loc convenit de părți cu mediatorul, spațiu care trebuie să asigure condiții propice de desfașurare a ședințelor de mediere și, mai ales, confidențialitatea ședințelor.

Pe de altă parte, medierea este o procedură voluntară, ce nu poate fi impusă părților de nici o instanță sau autoritate.

2. Medierea se poate desfașura atât înainte de sesizarea organelor judiciare și arbitrale, precum și a altor autorități cu atribuții jurisdicționale,în stadiu de conflict între părți, cât și după sesizarea acestora, când conflictul este în stadiu de litigiu, dar și după ce litigiul a fost rezolvat de organele sesizate, în faza de executare a hotararii emise de câtre organele respective.

3. Faptul că procedura de mediere se desfașoara înainte sau după sesizarea organelor judiciare și arbitrale nu are nici o importanță pentru procesul de mediere, procesul de mediere se desfașoară fără intervenția și autoritatea organelor respective.

4. Organele judiciare sau arbitrale intervin numai după ce procedura de mediere s-a încheiat, chiar și atunci când conflictul era în stadiul de litigiu pe rolul lor.

În cazul în care procedura s-a încheiat cu un acord de mediere, atunci organele respective iau act de întelegerea părților, verificând dacă clauzele acesteia nu încalcă normele legale și de ordine publică, precum și dacă acordul este valabil și emit hotărârea de expedient.

În cazul în care procedura s-a încheiat fară ca părțile să fi ajuns la un acord, atunci organele respective vor continua procedurile judiciare, sau, după caz, procedurile arbitrale, de la momentul la care au suspendat cauza în vederea participării părților la mediere.

5. Părțile au posibilitatea să aleagă între autentificarea acordului de mediere la un notar public, chiar și după ce au suspendat cauza la organele judiciare și supunerea acordului de mediere încuviințarii organelor judiciare sau arbitrale, înscrisul autentic având aceiași valoare ca și hotararea ce va fi emisă de organele judiciare sau arbitrale, de titlu executoriu.

6. Analizand cele două clasificari ale medierii constatam ca între ele nu sunt deosebiri de fond, iar clasificarea facută doar după criteriul momentului în care părțile hotărăsc să apeleze la procedura medierii, în defavoarea procedurii judiciare sau a celei arbitrale este forțată.

Tinând cont de considerentele expuse mai sus, voi opera cu notiunile de medierea conflictului care nu a fost dedus judecății, medierea conflictului care a fost dedus judecății și medierea în faza de executare silita.

În lucrarea de față vom analiza numai primele două categorii de mediere : medierea conflictului care nu a fost dedus judecății și medierea conflictului care a fost dedus judecății.

De altfel, dacă ne vom uita în configurația Legii nr. 192/ 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator vom observa că sunt reglementari ale medierii care au loc în cele doua faze ale conflictului, conflictul nededus judecații și conflictul ( litigiul) dedus judecații.

3.2 Procedura privind obligatia parților de a se informa despre avantajele medierii.

Reglementarea inițială a art.2 din Legea 192/2006, prevedea obligativitatea parcurgerii, de către părțile dintr-un conflict a primei etape din procesul de mediere.Acest fapt era un pas înainte spre adaptarea justițiabililor la instituția consensului, la instituția negocierii, a comunicarii, la instituția medierii, ca institutie la care vor apela în prima Instanța, și doar apoi, dacă medierea nu are ca rezultat o soluție, părțile se vor indrepta spre Instanța de judecată. Însă această prevedere legală privind obligația de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României (CCR) . În condițiile declarării ca neconstituționale a art. 2 alin. 1 și 12 din Legea nr. 192/2006, există mai multe propuneri legislative de modificare a legi medierii în concordanță cu decizia CCR.

3.3 ETAPELE PROCESULUI DE MEDIERE

Activitatea mediatorului, în vederea executării obligatiilor sale profesionale, se realizează potrivit procedurilor prevazute în lege, prin:

Activitati de pregatire a medierii, ce constau în :

-contactul cu părțile aflate în conflict și analiza conflictului;

-informarea părților privind medierea și avantajele acesteia în vederea acceptării medierii, atunci când s-au prezentat toate parțile în conflict;

-încheierea contractului de pregatire a medierii, la cererea părților interesate;

-transmiterea invitațiilor la mediere, la cererea părților interesate;

-încheierea contractului de mediere, atunci când toate părțile au acceptat procedura medierii.

Procedura de mediere propriu-zisă, prin utilizarea de către mediator a metodelor și tehnicilor specifice de comunicare și negociere, în vederea ajungerii la un acord de mediere.

Redactarea documentelor specifice procedurii de mediere, respectiv procesul verbal de închidere a medierii și acordul de mediere.

Comunicarea documentelor, în original și pe suport informatic, către instanța de judecată, parchet, poliție și alte autorităti,atunci când îi revine această obligație, potrivit prevederilor legale.

Arhivarea documentelor specifice în cadrul formei de exercitare a profesiei.

1. Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere

Conform art. 43 din Legea 192/2006 părțile își pot exprima voința de a apela la mediere pentru soluționarea amiabilă a conflictului dintre ele, prezentându-se împreună la un mediator.

Aceasta este situația ideală, situația în care în baza unei clauze contractuale care prevede medierea ca procedură de rezolvare a conflictului sau a întelegerii verbale dintre părți, ele se prezintă din proprie inițiativa la mediator în vederea informarii și încheierii contractului de mediere.

Dar există și situația în care se prezintă la biroul mediatorului numai una dintre părți. În acest caz, partea prezentă va completa o cerere prin care solicită mediatorului să transmită celeilalte părți o invitație scrisă ( oferta de mediere ), în vederea informarii și acceptarii medierii propuse de partea prezentă.

Partea solicitantă trebuie să furnizeze mediatorului, prin cererea de mediere, urmatoarele date :

– numele și prenumele, adresa, numar de telefon, fax și email la care poate fi contactată partea solicitanta;

– obiectul medierii;

– numele și prenumele, adresa, numar de telefon, fax și email la care poate fi contactată partea adversă

În cazul persoanelor juridice, partea solicitantă trebuie să furnizeze mediatorului urmatoarele date :

– denumirea persoanei juridice, așa cum este înscrisă în Registrul Comertului;

– codul unic de înregistrare fiscală;

– adresa sediului social și eventual a sediilor secundare;

– număr de telefon, fax și e-mailul la care poate fi contactată persoana juridică;

– numele reprezentantului legal al acesteia.

Partea solicitantă trebuie să-si exprime disponibilitatea de a încheia un contract de premediere pentru desfășurarea procedurilor legale de invitare, contractare și derulare a medierii.

O atenție deosebită trebuie acordată obiectului medierii. Mediatorul trebuie să analizeze dacă obiectul conflictului supus medierii de către partea solicitantă se încadrează în prevederile legii, respectiv conflictele în care părțile pot dispune asupra drepturilor lor prin convenție sau prin alt mod stabilit de lege, deci drepturile cesibile și nu este interzis în mod expres de lege sau contrar ordinii publice [vezi art.2 alin(4) din Legea 192/2006].

În principiu, obiectul medierii poate fi un conflict din orice domeniu : civil, penal, de muncă, protecția consumatorului, raspunderea profesională, etc. Dacă constată că obiectul medierii nu face parte din conflictele care pot fi rezolvate prin procedura de mediere, mediatorul va informa despre aceasta partea solicitantă și va refuza preluarea cazului.

În urma cererii părții solicitante, mediatorul va încheia cu aceasta un contract de premediere, în baza caruia va transmite celeilalte părți o invitație scrisă, pentru ca într-un termen de maxim 15 zile, să se prezinte la biroul mediatorului în vederea informarii și acceptarii medierii. În invitatie se va înscrie data și ora la care partea trebuie să se prezinte la biroul mediatorului.

Din prevederile legii, consideram ca termenul de 15 zile este stabilit în zile calendaristice și începe să curgă de la data primirii invitației de catre partea invitată.

Invitația poate fi transmisă prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii acesteia: prin poșta cu confirmare de primire, prin fax, prin e-mail sau personal cu dovada semnaturii de primire.

În cazul în care una dintre părți nu se poate prezeintă la data și ora stabilită prin invitația transmisă de mediator, la cererea acesteia, mediatorul, după consultarea părților, va stabili o altă dată și ora la care părțile se vor prezenta în vederea informării și acceptării medierii.

Dacă ambele părți se vor prezenta la data și ora stabilită, mediatorul va face informarea despre avantajele medierii, aplicată la conflictul părților și dacă părțile acceptă procedura de mediere vor semna contractul de mediere.

Aliniatul 2¹ al art.43 din Legea 192/2006 prevede posiblitatea părților de a încerca rezolvarea conflictului, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, în procesele și cererile în materie civilă și comercială.

Tocmai pentru a respecta caracterul voluntar al medierii, dispozițiile acestui articol nu au un caracter imperativ, ci unul dispozitiv, lasând la latitudinea părților alegerea medierii ca procedură de rezolvare a conflictului dintre ele.

Dacă, în urma invitației transmise de catre mediator, una dintre părți refuză, în scris, în mod explicit, medierea ori nu răspunde invitației , ori nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată. Atunci mediatorul va informa partea solicitantă că cealalta parte refuză medierea și poate acționa după cum crede de cuviință.

Aliniatul (4) art.43 din Legea 192/2006 reglementează posibilitatea mediatorului de a lua legatura direct cu părțile, telefonic sau personal, în vederea convingerii acestora să accepte medierea conflictului.

Încheierea  contractului de mediere

După cum se desprinde din conținutul art. 44 din Legea 192/2006 se interzice expres mediatorului să desfasoare ședintele de mediere cu părțile înainte de încheierea contractului de mediere.

Prin această prevedere legea protejază părțile, prin faptul că până la încheierea contractului de mediere, susținerile facute și documentele prezentate nu sunt supuse regimului confidențialitatii. Totodată protejază și mediatorul, prin faptul că numai contractul de mediere constituie titlu executoriu privitor la onorariul sau datorat de părti, altfel exista pericolul de a nu putea recupera onorariul, neexistând un raport juridic între el și părți.

Contractul de mediere se încheie în formă scrisă între mediator și părțile aflate în conflict, iar prin semnarea lui se încheie etapa prealabilă a procedurii de mediere și începe procedura de mediere propriu-zisă.

În momentul semnarii contractului de mediere, mediatorul are obligația să verifice dacă consimtamantul părților este viciat sau nu și să refuze încheierea contractului dacă constată că, consimțământul uneia sau ambelor părți este viciat.

Încheierea contractului de mediere creează raporturi juridice atât între mediator și părți, cât și între părți.

Semnarea contractului de mediere determină urmatoarele efecte :

a). Încheierea și semnarea contractului de mediere marchează momentul demarării procedurilor de mediere propriu-zise. Conform art. 44 alineatul (1) din Legea 192/2006 sedințele de mediere nu se pot deșfășura decât după încheierea și semnarea contractului de mediere de către părți și mediator.

b). Contractul de mediere investește mediatorul cu medierea conflictului la care se referă. Prin semnarea contractului, părțile au ales mediatorul căruia i-au acordat încrederea lor, în vederea rezolvării conflictului dedus medierii.

c). Contractul de mediere va determina cadrul procedural în care se desfășoară medierea. Astfel, sunt stabilite părțile între care se va desfășura medierea, dar și obiectul clar al medierii, părțile având libertatea să stabilească problemele, dar și întinderea acestora, ce vor fi supuse medierii.

În cazul medierilor care au loc după introducerea acțiunii în justitie, părțile, dar și obiectul medierii trebuie să fie aceleași cu cele din cererea de chemare în judecată.

d). Contractul de mediere întrerupe prescripția extinctivă, de la data semnării lui, pe durata desfășurării procedurii de mediere, până la închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege,dar nu mai mult de trei luni de la semnarea contractului. Conținutul contractului de mediere este reglementat de  art. 45 din Legea 192/2006.

Contractul de mediere este contractul încheiat între mediator și părți, prin care se convine soluționarea conflictului dintre părți, cu ajutorul mediatorului, prin procedura medierii, în schimbul unui onorariu plătit de părți mediatorului.Contractul de mediere este un contract sinalagmatic pentru că acesta conține obligații și pentru părți, dar și pentru mediator, obligațiile părților semnatare fiind reciproce. Contractul de mediere este un contract cu titlu oneros, părțile semnatare urmarind un rezultat. Părțile urmaresc ajungerea la un acord reciproc avantajos prin intermediul diligenței depusă de mediator în procesul de mediere pentru ca acestea să ajungă la o întelegere, iar mediatorul urmarește obținerea onorariului și recuperarea cheltuielilor facute în interesul părților, pe parcursul medierii.

Contractul de mediere are o natură juridică de sine-stătătoare, acesta având asemănări cu alte contracte, ca de exemplu contractul de mandat, contractul de antrepriză, contractul de muncă sau contractul de prestari servicii, dar și deosebiri care nu-l pot face asimilabil acestora.

Clauzele obligatorii ce trebuie înscrise în contractul de mediere, sub sancțiunea anularii acestuia ,potrivit art. 45 din Legea 192/2006 sunt:

Prima clauza obligatorie este cea referitoare la identitatea părților aflate în conflict, sau a reprezentanților acestora. Părțile sau reprezentanții lor vor fi identificați prin nume, prenume, domiciliu, cod numeric personal, carte de identitate, etc. În cazul profesioniștilor se va înscrie denumirea sub care este înregistrat în Registrul Comertului, adresa sediului social, codul unic de înregistrare fiscală, numele reprezentantului și calitatea acestuia.

A doua clauză se referă la obiectul conflictului, obiect ce trebuie determinat precis de părți și înscris ca atare în contract.

Drepturile ce fac obiectul conflictului și întinderea acestora sunt stabilite de părți, dar ele trebuie să facă parte din categoria celor asupra cărora parțile pot dispune prin convenție sau prin alt mod stabilit prin lege, altfel nu pot face obiectul medierii.

A treia clauză este cea privitoare la declarația părților conflictului că mediatorul și-a îndeplinit obligatia legală de a le informa, înainte de încheierea contractului, despre principiile medierii, efectele acesteia și regulile aplicabile. Aceasta clauza dă garanția că părțile au decis să apeleze la procedura de mediere în cunoștiința de cauza, în mod voluntar.

A patra clauza privește obligația mediatorului de a pastra confidențialitatea asupra continutului documentelor încheiate în timpul medierii, a documemtelor care i-au fost predate de catre părți, precum și a informațiilor primite de la acestea în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea 192/2006. Totodată, părțile trebuie să hotărască dacă se obligă să pastreze confidențialitatea asupra informațiilor vehiculate în timpul medierii sau asupra documentelor prezentate și dacă hotarasc în acest sens trebuie să înscrie acest lucru în contractul de mediere încheiat.

La litera e), art.45 din Legea 192/2006 găsim clauza prin care părțile se angajază să respecte regulile aplicabile medierii. Aceste reguli, pașii și etapele ce vor fi parcurse în cadrul procedurii de rezolvare a conflictului se vor stabili de mediator împreună cu părțile.

Dacă obligația mediatorului de respectare a regulilor procedurale de mediere este obligație legală, prevazută de lege, obligația respectarii regulilor aplicabile medierii va fi obligatie contractuală, înscrisă în contractul de mediere.

În contractul de mediere se va înscrie și obligația părților aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului, onorariu ce a fost negociat de părți și mediator și cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părților, precum și modalitățile de avansare și de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunțare la mediere sau de eșuare a procedurii, precum și proporția care va fi suportată de către părți, ținându-se cont, dacă este cazul, de situația lor socială. Dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părți în mod egal.

Clauza de la litera g), art 45 din Legea 192/2006, privește stabilirea limbii în care urmează să se desfășoare medierea, în situația în care părțile sunt de naționalitați diferite, în scopul facilitării comunicării dintre părți.

O alta clauză ce trebuie inclusă obligatoriu în contractul de mediere este aceea privitoare la numărul de exemplare în care va fi redactat acordul în cazul în care acesta va fi în formă scrisă, corespunzător numărului părților semnatare ale contractului de mediere.

Rezultă că numarul exemplarelor originale în care va fi redactat acordul de mediere este egal cu cel al părților aflate în conflict.

Ultima clauza obligatorie privește obligația părților de a semna procesul-verbal întocmit de către mediator, indiferent de modul în care se va încheia medierea. Părțile sunt obligate, conform acestei clauze, să semneze procesul verbal de închidere a medierii, indiferent dacă s-a ajuns sau nu la o înțelegere. Totusi, legea nu prevede și o sancțiune pentru partea care refuză semnarea procesului-verbal de închidere a medierii.

Contractul de mediere poate conține și alte clauze, convenite de mediator și de parți, însă trebuie să fie clauze care să nu contravină legii sau ordinii publice. Nerespectarea acestor norme atrage nulitatea absolută a acestora (art.46 alin. 2 din Legea 192/2006)

Clauzele suplimentare care pot fi înscrise în contractul de mediere pot fi cele privitoare la :

– confidențialitatea acordului de mediere;

– data sau datele și locul de desfășurare a ședințelor de mediere;

– durata ședințelor de mediere;

– persoanele care pot participa alături de părți la mediere;

– modalitatile de rezolvare a litigiilor rezultate din executarea contractului de mediere; – legea aplicabilă acordului de mediere, etc.

De asemenea este prevazută posibilitatea încheierii unei anexe la contractul de mediere în care să fie înscrise cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părților și cu acordul acestora, aparute pe parcursul procedurii medierii. Aceste cheltuieli pot fi făcute de exemplu pentru plata unui specialist din afara biroului mediatorului, atunci când se solicită punctul de vedere al acestuia asupra unui aspect controversat al conflictului.

În principiu, contractul se încheie prin simplul acord de vointa al părților, fără a fi supus unei condiții de formă, chiar și oral, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă cum prevede art. 1178 Cod civil.

Însa atunci când legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta trebuie respectată, sub sanctiunea prevazuta de dispozitiile legale aplicabile, dispune art. 1179 alineatul (2) Cod civil.

Forma cerută pentru validitatea actului juridic este acea condiție specială și esențială care presupune îndeplinirea unor formalități prevăzute de lege, în absența cărora actul nu ar putea lua naștere în mod valabil.

Este și cazul contractului de mediere, unde legea dispune ca, pentru validitatea sa, contractul de mediere se încheie numai în formă scrisă, altfel este lovit de nulitate absolută.(art. 47 ,alin 1 din Legea 192/2006)

Fiind un contract sinalagmatic, contractul de mediere se semnează de mediator și de părțile aflate în conflict și se supune regulii întocmirii în atâtea exemplare originale câti semnatari participă la încheierea sa.

Articolul 47, aliniatul (2) din Legea 192/2006 prevede posibilitatea încheierii contractului de mediere și de o altă persoana, împuternicită prin procură specială pentru acest lucru, în conditiile art. 2011 la 2013 Cod civil.

În consecintă, procura specială trebuie să fie data în formă scrisă, sub semnatură privată, iar nu în formă autentica.

Procura poate cuprinde și clauza de participare a reprezentantului la procedura de mediere și împuternicirea de încheia acte de dispoziție, în conditiile art. 52 din Legea medierii.

Aici trebuie să arătam că, în afara de respectarea prevederilor art. 45 la 47 referitoare la încheierea contractului de mediere, trebuie să ținem cont și de dispozițiile stabilite prin Hotararea Consiliului de Mediere privind modificarea și completarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului de mediere, aprobat prin Hotararea Consiliului de mediere nr. 5 / 2007 ,prin care se stabilește și ce informații trebuie să contină documentele întocmite de un mediator.

În concordanță cu dispozițiile acestei hotărâri, toate documentele întocmite de mediator, dintre care cel puțin invitația la mediere, contractul de mediere, procesul verbal și înștiințările trimise organelor judiciare, vor trebui să cuprindă în mod obligatoriu denumirea formei de exercitare, numele mediatorului, adresa de corespondență a sediului profesional și datele de contact, dintre care trebuie să mentioneze cel putin numarul de telefon și o adresă de e-mail.

Plata onorariului cuvenit mediatorului este obligatorie la data la care debitul este scadent,conform prevederilor din contractul de mediere, fară îndeplinirea altei formalitați.

Contractul de mediere constituie titlu executoriu cu privire la obligația părților de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului și deci, obligația de plata poate fi dusă la îndeplinire pe calea executarii silite.(art. 48 din Legea 192/2006)

Caracterul de titlu executoriu al contractului de mediere, în privința obligației părților de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului, face să nu mai fie necesară învestirea acestuia cu formulă executorie. .

3.  Închiderea procedurii de mediere

În conformitate cu dispozițiile art. 56 din Legea 192/2006 procedura de mediere se poate închide în urmatoarele moduri :

a) Prin încheierea unei înțelegeri totale sau parțiale asupra obiectului conflictului supus procedurii de mediere.

Așadar, atunci când părțile nu ajung la o înțelegere asupra tuturor aspectelor conflictului, pot încheia o înțelegere parțială, numai pentru aspectele asupra carora au cazut de acord. Ideal este ca părțile să rezolve în totalitate conflictul, să nu ramană aspecte nerezolvate care trebuie supuse judecații instanțelor judecătorești sau arbitrale.

b) Prin constatarea de către mediator a eșuării medierii.

Atunci când, cu toate eforturile și diligențele depuse de mediator, părțile sau una dintre părți se încăpățânează să nu comunice și să nu conlucreze pentru rezolvarea conflictului, rămânând cantonate pe pozițiile inițiale, mediatorul va închide procedura de mediere și va întocmi procesul verbal de închidere cu mentiunea eșuării medierii.

c) Prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părți.

În virtutea principiilor voluntaritații și disponibilitații procedurii de mediere, oricare dintre părțile în conflict pot să denunțe contractul de mediere, renunțând la mediere, fără a fi nevoit să dea explicații pentru decizia pe care a luat-o.

Denunțarea contractului de mediere se poate face verbal, în fata mediatorului, sau în scris. Dacă la solicitarea părților, s-a înscris în contractul de mediere că denunțarea contractului se face numai în scris, atunci denuntarea nu se mai poate face verbal.

În afara de situațiile prevazute de art. 56 din Legea192/2006 procedura de mediere se mai poate închide și în urmatoarele cazuri :

în cazul în care litigiul este pe rolul unei instanțe, iar procesul s-a suspendat, la cererea părților, în vederea apelarii la mediere și a expirat termenul legal de trei luni de la semnarea contractului, însa părțile nu au ajuns la o întelegere, în conformitate cu prevederile art. 62 alineatul (2) si art. 70 alineat (2) din Legea 192/2006.

în cazul în care pe parcursul medierii, apare o situație de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparțialitatea mediatorului, acesta are obligația să denunte contractul de mediere, din proprie ințiativă sau la cererea părților, situație prevazuta de art. 54 din Legea 192/2006.

în cazul în care una dintre părțile persoane fizice sau mediatorul decedează, ori partea persoana juridică își încetează existența.

în cazul în care ambele părți cad de acord să renunte la mediere și să denunțe contractul de mediere.

Ultimele doua situatii, cele de la punctele c) si d), nu sunt prevazute expres de lege, dar sunt situații cu care mediatorul se poate întâlni în practica sa.

La închiderea procedurii de mediere, indiferent de modul în care are loc aceasta, mediatorul are obligația legală de a constata închiderea procedurii printr-un proces verbal.

Procesul verbal va constata doar modul în care s-a închis procedura de mediere : printr-o întelegere totală sau parțială, prin eșuarea medierii, prin denunțatea contractului de mediere. Acest proces verbal va fi semnat obligatoriu de părți, personal sau prin reprezentant, și de mediator și se va întocmi în atâtea exemplare originale câte părți semnatare sunt. Fiecare parte va primi câte un exemplar original al procesului verbal de închidere a medierii, iar mediatorul va arhiva exemplarul său. Procesul verbal de închidere a medierii va cuprinde datele mediatorului și ale părților, modul în care s-a închis procedura medierii și manifestarea voinței părților de a închide procedura de mediere. El va fi semnat de către părți sau reprezentanții lor și de mediator.

Trebuie menționat faptul că procesul verbal de închidere a medierii se va întocmi și semna, chiar și în situatia în care părțile au ajuns la o întelegere și au semnat un acord de mediere, procesul verbal fiind un document distinct și obligatoriu.(art.57 din Legea 192/2006)

Denunțarea contractului de mediere poate avea loc în condițiile art. 60 din Legea 192/2006.

Astfel aliniatul (1) al acestui articol precizează faptul că părțile conflictului au dreptul să denunțe contractul de mediere, în orice faza a procedurii de mediere și fară să argumenteze decizia luată, cu obligatia de a încunoștința, în scris, cealaltă parte și mediatorul.

Mediatorul nu poate interveni în nici un fel să schimbe decizia de denunțare unilaterală a contractului de mediere, fiind obligat, ca în termen de 48 de ore de la data când a luat cunoștintă de documentul de denunțare unilaterală, să întocmească procesul verbal de închidere a procedurii de mediere, să-l supună semnarii părților și să le înmâneze câte un exemplar original.

Aliniatul (3) , art. 60 din Legea 192/2006 ,prevede situația în care una dintre părți, deși nu a încunoștiințat, în scris, mediatorul că denunță contractul de mediere, nu se mai prezintă la sedințele de mediere. În acest caz, legea prevede în sarcina mediatorului obligația de a face toate demersurile necesare pentru a stabili intenția reală a părții.

Dacă în urma demersurilor facute, mediatorul constată ca partea a fost împiedicată de imprejurări obiective să se prezinte la sedințele de mediere, va continua procedura de mediere, însa dacă constată ca partea are intenția neechivocă de denunțare a contractului de mediere, atunci va închide procedura, în condițiile prevazute de alineatul (2), art. 60 din Legea 192/2006.

Pentru a evita complicațiile ce pot aparea în situația prevazută la alineatul (3), art. 60 din Legea 192/2006 ,mediatorul are posibilitatea, cu consimțământul părților, să înscrie în contractul de mediere o clauza prin care are loc denunțarea tacită a contractului, în cazul în care una dintre părți nu se mai prezintă la sedințele de mediere, la două termene consecutive și nu anuntă că a fost împiedicat de împrejurări obiective să participe la acestea.

4. Acordul de mediere

A. Definiție și generalitați

Atunci când părțile au căzut de acord asupra soluției convenabile pentru stingerea conflictului dintre ele se poate redacta un acord scris, în care se vor înscrie toate clauzele consimțite de acestea.(art.58, alin.(1), din Legea 192/2006)

Legiuitorul lasă la latitudinea părtilor redactarea acordului în forma scrisă, deoarece folosirea sintagmei „se poate redacta un acord scris”, ne arată că forma scrisă a întelegerii nu este cerută imperativ. Totusi, pentru a nu lăsa loc incertitudinilor și interpretarilor, neagreate de toate părțile, a clauzelor întelegerii, este indicat ca întelegerea să se concretizeze într-un acord scris ce va cuprinde toate clauzele la care părțile au consimțit.

Acordul de mediere este rezultatatul negocierilor ce au loc între părți, în timpul procedurii de mediere și reprezintă soluția agreată de acestea pentru rezolvarea conflictului. El se poate concretiza într-un document care să cuprindă toate clauzele consimțite liber de către părți. Acordul reprezintă înțelegerea părților, mediatorul neputând interveni în nici un fel asupra clauzelor ce vor fi înscrise în conținutul acestuia.

Acordul de mediere reprezintă contractul părților, el deschizând un raport juridic nou între părți, care stabilește drepturi și obligații noi între ele, diferite de cele înregistrate în contractul de la care a pornit conflictul, însa revine mediatorului, întotdeauna, atunci când părțile au ajuns la un acord, obligația de a se asigura că părțile au înteles condițiile și termenii înțelegeri, de a le informa despre puterea probantă a acordului încheiat și despre modul în care îl pot autentifica, așa cum este prevazut și în art. 3.3. Finalul Procesului din Codul European de Conduita pentru Mediatori .

Eventual, mediatorul va putea să facă, după semnarea acordului de către părți, mentiunea că acordul de mediere a fost încheiat și s-a semnat în prezența sa și să semneze această mențiune.

B . Condiții de valabilitate a acordului de mediere

Acordul de mediere trebuie să îndeplinească toate condițiile prevazute pentru validitatea unui contract, așa cum sunt ele stabilite în art. 1.179 Cod civil, adică:

1. Parțile trebuie să aibă capacitatea de a contracta ( art. 1.180 Cod civil);

Pentru validitatea unui contract este necesar ca persoana care semnează contractul să aibă capacitate de exercițiu. Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercițiu restrânsă se încheie de către acesta, dar cu încuviințarea părinților sau, după caz, a tutorelui.

2. Consimțământul părților să fie serios, liber și exprimat în cunoștiinta de cauză (art. 1.204 Cod civil);

Este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul încheierii acestuia, se afla, fie și numai vremelnic, într-o stare care o pună în neputință de a-și da seama de urmările faptei sale. Contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdicție poate fi anulat dacă, la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdicție existau și erau cunoscute.

Viciile de consimțământ enumerate în art. 1206-1221 Cod civil, și care pot afecta și un acord de mediere sunt :

a) EROAREA. După cum se poate observa din conținutul art. 1207-1211 Cod civil, poate fi: eroare esențială, eroarea nescuzabilă, eroarea asumată, eroarea de calcul,eroarea de comunicare sau de transmitere.

În funcție de tipul erorii, actul care a fost încheiat poate fi anulat în tot sau în parte,aceste sancțiuni intervenind ca urmare a cererii părții ce s -a aflat în eroare.

b) DOLUL. Consimțământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părți ori când aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie, conform art. 1.214 Cod civil.

c) VIOLENȚA. Există violență când temerea insuflată este de așa natură încât partea amenințata putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimțământului său, viața, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav și iminent, in conformitate cu prevederile art. 1.216 Cod civil.

Violența poate atrage anularea contractului și atunci când este îndreptată împotriva unei persoane apropiate, precum soțul, soția, ascendenții ori descendenții părții al cărei consimțământ a fost viciat.

d) LEZIUNEA. Conform art. 1221 Cod civil, există leziune atunci când una dintre părți, profitând de starea de nevoie, de lipsa de experiență ori de lipsa de cunoștințe a celeilalte părți, stipulează în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestație de o valoare considerabil mai mare, la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestații.

3. Obiectul contractului să fie determinat și licit (art. 1.225 Cod civil);

Obiectul contractului, conform art. 1225 alin. (1) Cod civil, îl reprezintă operațiunea juridică, precum vânzarea, locațiunea, împrumutul și altele asemenea, convenită de părți, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor și obligațiilor contractuale.

Obiectul contractului trebuie să fie determinat și licit, sub sancțiunea nulității absolute. Obiectul obligației, conform art. 1226 Cod civil, este prestația la care se angajează debitorul. Sub sancțiunea nulității absolute, el trebuie să fie determinat sau cel puțin determinabil și licit.

4. Cauza care determiăa parțile să încheie contractul trebuie să existe, să fie licită și morală ( art. 1.236 Cod civil).

Cauza este motivul care determină fiecare dintre partile contractante să încheie contractul.

Cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice. Cauza este ilicită și atunci când contractul este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei norme legale imperative (frauda la lege – art. 1237 Cod civil).

Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri.

Pentru a corespunde cerintelor de mai sus, acordul de mediere trebuie sa cuprinda urmatoarele elemente :

a) Datele complete de identificare a părților contractante;

b) Obiectul și întinderea înțelegerii părților;

c) Cauza care determina părțile să încheie acordul de mediere;

d) Soluția la care au ajuns părțile în urma negocierii pentru rezolvarea conflictului ( clauzele convenite de părți);

e) Mentiunea ca, clauzele înscrise în acordul de mediere reprezintă voința expresă, liberă și neviciată a părților.

f ) Data și locul în care s-a încheiat acordul de mediere;

g) Semnătura părților contractante.

Se poate face, de asemenea, mențiune despre persoana care a redactat acordul, mediatorul sau părțile.

Aceasta mentiune este legata de prevederile ultime ale art. 58 alineatul (1) care spun ca acordul de mediere este redactat, de regula, de mediator, cu excepția cazurilor în care parțile și mediatorul convin altfel.

De aici deducem că există posibilitatea ca părțile să stabilească ca acordul de mediere să fie redactat de mediator, de ele ,sau de alte persoane, cum ar fi avocații părților.

C . Valoarea acordului de mediere.

Acordul scris al părților are valoarea unui înscris sub semnatură privată.

Înscrisul este un mijloc de probă și reprezintă „orice scriere sau altă consemnare care cuprinde date despre un act sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de conservare și stocare” (art.259 Cod de procedura civila).

În speță, orice act, document, ce face declarație în scris despre un fapt juridic, indiferent de modul în care a fost scris ( de mana, dactilografiat, litografiat, imprimat, etc.) și de suportul pe care a fost scris (hartie sau alt material, inclusiv in format electronic ) este considerat a fi un înscris.

„ Înscrisul sub semnatura privată este acela care poartă semnatura părților, indiferent de suportul sau material. El nu este supus niciunei alte formalitați, în afară excepțiilor anume prevazute de lege.”(art.266 Cod procedura civila)

Observăm, din definitia de mai sus, că pentru validitatea înscrisului sub semnatură privată nu sunt prevazute condiții speciale de formă sau continut, însa este esențial ca acesta sa fie semnat de catre cel sau cei care se obligă.

Este foarte importantă aceasta mențiune a definiției pentru că, în functie de tipul obligatiilor din acordul de mediere încheiat, putem avea contract cu obligații pentru toate părțile contractante, contract sinalagmatic, și în acest caz înscrisul trebuie să fie semnat de toate părțile care se obligă, sau un act unilateral, cu obligații numai pentru o parte, situație în care înscrisul poartă doar semnatura acesteia.

Semnatura este numai cea care este executată de mâna autorului ei, neintrând în aceasta categorie semnatura dactilografiată, litografiată sau prin punerea de deget. Se poate asimila semnaturii olografe și semnatura electronică, bazată pe un certificat calificat și generat de un dispozitiv securizat, în conformitate cu legea nr. 455/ 2001.

Semnarea înscrisului de către părți face dovada, până la proba contrară, că părțile au consimțit cu privire la conținutul acestuia, iar dacă semnatura apartine unui functionar public, aceasta conferă autenticitate înscrisului semnat de acesta.(art.262, alin.1 Cod procedură civilă)

Faptul că legea medierii califică acordul de mediere ca fiind un înscris sub semnatura privată are o importantă deosebită sub aspectul forței sale probante, lucru care trebuie prezentat medianților, în mod corect, cu ocazia sedințelor de mediere, astfel încât să stie exact natura și forța documentului încheiat în urma procedurii de mediere.

Înscrisul sub semnatura privată, recunoscut de cel caruia îi este opus sau, după caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovada între părți până la proba contrară, având efectul unui înscris autentic între parțile semnatare sau între cei care reprezintă drepturile părților (art. 273 Cod de procedură civilă).

Partea careia i se opune un înscris sub semnatură privată poate să-l recunoască sau să-l conteste, nerecunoscând scrierea sau semnătura, cel mai tarziu la primul termen după depunerea înscrisului.( art. 301 Cod de procedură civilă)

D. Condiții speciale de valabilitate a acordului de mediere.

Desi legea prevede ca înscrisul sub semnatura privată nu este supus nici unei alte formalitați, în afara aceleia de a purta semnatura părților sau a părții de la care emană, după caz, în anumite situații se cere și îndeplinirea unor condiții speciale.

În acest sens, avem condiția „ multiplului exemplar” și condiția mentiunii „ bun și aprobat”, prevazute de art. 268, respectiv art. 269 Cod de procedură civilă.

Formalitatea multiplului exemplar este cerută de lege doar în cazul înscrisurilor care constată un contract sinalagmatic și presupune încheierea sa în atâtea exemplare originale căte parți cu interese contrare sunt, iar fiecare exemplar original trebuie să facă mentiune despre numarul originalelor ce au fost făcute.

Totusi, condiția pluralitații exemplarelor originale nu este cerută atunci când părțile au depus singurul original, spre păstrare, la un terț ales de ele.

Nerespectarea condiției multiplului exemplar atrage nevalabilitatea actului ca înscris sub semnatură privată, dar constituie un început de dovadă scrisă, conform art. 276 Cod de procedură civilă, deoarece prin semnarea înscrisului părțile și-au dat consimțământul asupra conținutului acestuia.

Astfel, convenția din respectivul înscris nu este afectată de nevalabilitatea înscrisului sub semnatură privată, ea rămânând valabilă, produce efecte juridice și va putea fi dovedită prin orice mijloace de probă.

Conditia formalitații „bun si aprobat” este obligatorie doar în cazurile în care înscrisurile sub semnatura privată constată obligatii unilaterale ce au ca obiect plata unei sume de bani sau o cantitate de bunuri fungibile.

Această condiție impune, ca pentru valabilitatea înscrisului sub semnatură privată, acesta să fie scris cu mâna în intregime de partea care se obligă să-i platească altei părți o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile sau cel putin ca, în afară de semnatură, să scrie cu mana sa formula „ bun si aprobat pentru….”, cu arătarea în litere a sumei sau cantitații datorate.

Dacă între suma sau cantitatea de bunuri fungibile înscrisa în cuprinsul înscrisului și cea din formula „ bun si aprobat pentru…” există diferențe, se consideră ca debitorul s-a obligat doar pentru suma cea mai mica, chiar și în situațiile în care atât înscrisul, cât și formula „ bun si aprobat” sunt scrise în întregime cu mâna sa ,de cel care se obligă.

Aceasta numai dacă nu se dovedește unde s-a greșit, în cuprinsul înscrisului sau în formula de aprobare, sau dacă legea nu prevede altfel.

Nerespectarea formalițatii cerute de art. 269 Cod procedură civilă face ca înscrisul respectiv să nu fie valabil ca înscris sub semnatură privată, însa înscrisul respectiv are valoare de început de dovada scrisă, conform prevederilor art. 276 Cod de procedură civilă.

Valabilitatea obligației asumate de cel care a semnat actul unilateral rămâne, actul juridic respectiv putând să fie dovedit prin orice mijloc de probă.

Referitor la această condiție trebuie să mai facem următoarele precizari :

E. Data acordului de mediere.

În privinta datei înscrisului sub semnatură privată, care nu constituie o formalitate necesară pentru validitatea înscrisului, aceasta este supusă regimului recunoașterii, eventual verificarii de scripte, ca tot cuprinsul înscrisului, fiind valabilă numai pentru părțile contractante, ele avand posibilitatea de a face dovada contrară.

Mențiunea datei înscrisului sub semnatură privată face credința până la proba contrara atât față de reprezentat, cât și față de reprezentantul sau care l-a semnat,în cazul în care înscrisul a fost semnat de reprezentantul legal sau conventional al parții.

Față de terți, data înscrisului sub semnatură privată este opozabilă numai din ziua în care a devenit certă, în conformitate cu prevederile art. 278 Cod de procedură civilă. 

Întrucat modalitațile prin care înscrisul sub semnatură privată primeste dată certă sunt strict enumerate de lege, orice altă modalitate, chiar și atunci când are aceeași siguranța asupra datei înscrisului, nu poate da dată certă înscrisului sub semnatură privată.

Din dispozițiile acestui articol rezultă că data încheierii acordului de mediere nu este opozabilă terților de la data înscrisă în procesul verbal de închidere a medierii, deoarece mediatorul nu face parte din persoanele ce au competențe să dea dată certă înscrisurilor.

Pentru a capata dată certă, acordul de mediere trebuie supus uneia dintre modalitațile prevazute de art. 278 Cod de procedură civilă.

Lipsa oricarei forțe probante a datei înscrisului sub semnatură privată, până în momentul în care ea devine dată certă, se explică prin aceea ca înscrisul nefiind supus controlului unei autoritați, parțile îl pot antedata (sau postdata) tocmai în vederea fraudării terților.

Totuși, în unele cazuri, data înscrisă sub semnatură privată poate fi opusă și terților fară a fi dobândit caracter de dată certă ( cazul chitanțelor prin care se atestă plata unei sume de bani, a înscrisurilor cu caracter comercial, a testarii olograf).

F. Efectele acordului de mediere

Sub aspectul efectelor pe care acordul de mediere le produce, putem avea, după caz, efecte constitutive, efecte translative sau efecte declarative.

Acordul de mediere produce efecte constitutive atunci când dă naștere la drepturi și obligații noi, ce nu au existat în trecut ( partajul succesoral, constituirea unui gaj sau a unei ipoteci,etc. ), efecte translative atunci când se transmite un drept din patrimoniul unei părți, în patrimoniul altei părți ( vânzare-cumpărare, cesiune de creanțe, etc.) sau efecte declarative atunci când se constată, se consolidează sau se definitivează drepturi preexistente ( partajul, tranzacția, etc.).

G. Clauze interzise.

Art.58. alin.(2), din Legea 192/2006, inserează dispoziția imperativă de interzicere a includerii în acordul de mediere a clauzelor care aduc atingere legii și ordinii publice.

În acelasi timp, dispune ca prevederile art. 2 din lege sunt aplicabile. Aceasta dispozitie se refera la prevederile aliniatului (4) ale art. 2 care dispune că nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, precum și orice alte drepturi de care părțile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod admis de lege.

H. Acordul de mediere afectat de conditii si termene.

Art.58, alineatul (3), din Legea 192/2006, prevede posibilitatea ca înțelegerea părților să fie afectată de condiții și termene.

Acordul de mediere poate fi afectat de condiții și termene doar atunci când conține obligații afectate de modalitați, pentru că în situația în care obligațiile înscrise în acord sunt obligații pure și simple acestea nu sunt susceptibile de modalitați, conform art. 1.396 Cod civil.

Art. 1.399 Cod civil definește obligația condițională ca fiind obligația a cărei eficacitate sau desființare depinde de un eveniment viitor și nesigur.

Codul civil dispune în art. 1.400 si art. 1.401, că obligațiile pot fi afectate, în mod valabil, de condiții suspensive sau de condiții rezolutorii.

Dacă obligația este afectată de o condiție imposibilă, ilicită sau imorală, ori pur potestativă, în conformitate cu dispozitiile art. 1.402 si art. 1.403 Cod civil, aceste condiții se consideră a nu fi fost scrise și nu produc nici un efect.

În art. 1.411, Codul civil defineste obligația afectată de termen ca fiind obligația a carei executare sau stingere depinde de un eveniment viitor si sigur.

Termenul poate fi suspensiv atunci când se amână scadența obligației, până la împlinirea lui, și este extinctiv, atunci când obligatia se stinge la împlinirea lui (art. 1.412 Cod civil ).

În conformitate cu cele de mai sus, mediatorul ar trebui să atragă atenția părților că înscrierea în acordul de mediere a unei condiții imposibile, ilicite sau imorale, ori a unei conditii pur potestative referitoare la obligațiile lor acestea nu produc nici un efect, obligațiile considerându-se pure si simple.

I. Acordul de mediere ce are obiect transferul dreptului de proprietate.

În art.58, alineatul (4), din Legea 192/2006 se prevede ca în situația în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale.

Așadar, în toate cazurile în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, acordul de mediere trebuie sa fie prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz.

Textul legii nu precizează cui revine obligația imperativă de a prezenta acordul de mediere notarului public sau instanței de judecată, părților sau mediatorului.

Dacă raportam prevederile acestui alineat la prevederile art.58, alineatului (4¹) din Legea 192/2006, vom constata că această obligație cade în sarcina mediatorului, ori legiuitorul nu poate obliga mediatorul să prezinte acordul de mediere spre autentificare notarului public sau spre încuviintare instanței judecatoresti, deoarece el nu este parte a acordului și nici reprezentantul părților, nemaivorbind de cheltuielile ce trebuie suportate pentru această operatiune.

Mai mult, art. 4 alineatul (2) din lege arată că în exercitarea atribuțiilor sale, mediatorul poate îndruma părțile să verifice legalitatea întelegerii la care vor ajunge, la notarul public sau în instanța judecatorească.

În consecintă, obligația prezentării acordului de mediere spre autentificare notarului public sau încuviințare instanței judecătoresți, este în sarcina părților semnatare ale acordului, singurele interesate în îndeplinirea condițiilor de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și emiterea unui act autentic sau a hotărârii judecătoresti, după caz, cu respectarea procedurilor legale.

Părțile trebuie să prezinte acordul de mediere, redactat de către mediator, notarului public pentru controlul de legalitate și îndeplinirea condițiilor de fond și formă impuse de lege, sau instanței de judecată pentru încuviințarea acordului și pentru ca instanța să ia măsurile necesare în vederea îndeplinirii condițiilor de fond și formă impuse de lege.

Neprezentarea acordului de mediere, în aceste cazuri, notarului public în vederea autentificării sau instanței de judecată în vederea încuviințarii și emiterii unei hotărâri judecatoresți, este sancționată de lege cu nulitatea absolută a acordului încheiat.

Înscrisul autentic este înscrisul întocmit cu respectarea tuturor solemnitaților cerute de lege, de un functionar public care are dreptul de a îndeplini atribuțiile funcției sale în locul unde a fost făcut actul respectiv . 

Art. 269 Cod de procedură civilă definește înscrisul autentic și arată că autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului.

În continuare, alineatul (4) al art. 58 din Legea 192/2006, prevede ca „acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, notarul public sau instanța de judecată, după caz, putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare cu acordul părților”.

Se prevede astfel posibilitatea ca notarul sau judecătorul, după caz, să intervină în acordul încheiat de părți, prin efectuarea modificărilor sau completărilor necesare îndeplinirii condițiilor legale de fond și de formă, cu acordul părților, însă nu se specifică în textul legii ce se întampla în situația în care părțile refuză modificarea și completarea clauzelor acordului.

Dupa părerea mea, acordurile de mediere pot fi modificate sau completate de judecător cu acordul părților, dar numai pe chestiuni formale, nu cu privire la înțelegerea propriu-zisă, cu excepția cazurilor în care acordurile de mediere supuse autentificării notariale sau încuviințarii instanței cuprind clauze ilegale.

În concluzie, ori de câte ori prin acordul de mediere, se vizeaza transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, se constituie, se modifică sau se stinge vreun drept real imobiliar, ori legea impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și de formă pentru valabilitatea acordului incheiat, părților semnatare ale acordului le revine obligația legală de a prezenta acordul, redactat de mediator sau de părți ori reprezentanții lor, notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă, prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale, sub sanctiunea nulitații absolute a acordului încheiat.

J. Opozabilitatea acordului de mediere.

În situația în care legea cere îndeplinirea unor condiții de publicitate, revine instanței de judecată, respectiv notarului public, obligația de a solicita înscrierea hotărârii judecătorești, respectiv a contractului autentificat în Cartea Funciară.(art. 58 . alineatului (6), din legea 192/2006 coroborat cu art.427 alineatul(2) ,Cod de procedură civilă)

Prin forma cerută pentru opozabilitatea față de terți a actului juridic se înțelege acea condiție necesară pentru ca actul juridic să fie opozabil și persoanelor care nu au participat la încheierea lui, în scopul ocrotirii drepturilor și intereselor lor.

Aceasta este o cerință prevăzută pentru protejarea terților față de efectele prejudiciabile ale unor acte juridice.

Opozabilitatea actului juridic fata de terți se asigură prin îndeplinirea unor formalități de publicitate, în special prin înscrieri sau notări în cartea funciară pentru înstrăinările de drepturi imobiliare, sau înscrieri în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, pentru gaj și alte garanții reale mobiliare.

  Nimeni nu poate invoca  faptul că nu a cunoscut existenta vreunei înscrieri în Cartea Funciară sau a vreunei cereri de înscriere înregistrate la biroul de cadastru și publicitate imobiliară [ art. 883 alin (3) coroborat cu art. 19 alin. (4) Cod civil ], pentru ca, consultarea registrelor de publicitate și obținerea de extrase sau copii certificate ale acestora poate fi facută de orice persoană, chiar fară justificarea vreunui interes ( art. 24 Cod civil).

Prin art. 1244 Cod procedura civila, cu referire la forma cerută pentru înscrierea în cartea funciară, se prevede necesitatea încheierii prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute, a convențiilor care strămută sau constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.

Nerespectarea formei cerute pentru opozabilitatea față de terți a actului juridic este sancționată cu inopozabilitatea actului juridic, ceea ce înseamnă posibilitatea, pentru terțul interesat, de a ignora actul invocat de părți împotriva sa.

Părțile au posibilitatea să solicite unui notar public autentificarea sau să ceară înstantei consființirea acordului de mediere încheiat în urma parcurgerii procedurii de mediere, conform articolului 59 din Legea 192/2006

1. Autentificarea acordului de mediere

Acordul de mediere are natura juridică a unui contract, încheiat în condițiile art. 1.179 Cod civil , ce trebuie să îndeplinească toate condițiile generale de valabilitate ale unei convenții și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată, potrivit art. 58, alin. 1, din Legea 192/2006.

Fiind convenția părților, acordul de mediere va fi pus în aplicare, în majoritatea cazurilor, fără intervenția organelor statului.

Însă, pentru a mări forța probantă a acordului încheiat, prin transformarea înscrisului sub semnatură privată în act autentic, părțile au posibilitatea, conform art. 59 alin. (1) și (2) să-l autentifice la notarul public sau să-l încuviințeze în instanță de judecată.

În acest sens, chiar mediatorul poate să îndrume părțile să verifice legalitatea înțelegerii la care vor ajunge, conform art. 4 alineatul (2) din Legea 192/2006.

În toate situațiile, când prin acordul de mediere nu se vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, nu se constituie, se modifică sau se stinge vreun drept real imobiliar, ori legea nu impune, sub sancțiunea nulității, îndeplinirea unor condiții de fond și de formă, părțile nu sunt obligate să autentifice sau să supună încuviințarii instanței de judecată înțelegerea lor.

Prin autentificarea acordului de mediere, acesta dobândește dată certă și constituie titlu executoriu pentru creanțele certe și lichide care au ajuns la scadență, conform art. 66 din Legea nr. 36/ 1995. În aceasta situație, actul autentic poate fi pus în executare fără a mai fi nevoie de întervenția insțantei de judecată sau de investirea lui cu formulă executorie.

2. Incuvințarea acordului de mediere de instanța de judecată.

Părțile se pot prezenta personal în fața instanței de judecată să solicite acesteia încuvintarea acordului de mediere la care au ajuns.

Pentru încuviințarea acordului de mediere, instanța va analiza legalitatea acestuia, verificând :

a) dacă drepturile la care se referă acordul de mediere sunt drepturi de care părțile acordului pot dispune, conform legii;

b) dacă părțile acordului de mediere sunt titularele drepturilor înscrise în acord ( existenta titlurilor care dovedesc drepturile : contract, extras de carte funciara, etc.);

c) în cazul în care părți ale acordului de mediere sunt persoane lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă, dacă au fost respectate drepturile acestora;

d) respectarea formei prevazute de lege de către acordul de mediere, atunci când legea impune o anumita formă pentru valabilitatea sa.

e) dacă clauzele înscrise în acordul de mediere nu contravin legii și ordinii publice.

Dacă părțile optează pentru supunerea acordului de mediere încuviințării instanței de judecată, instanța va da o hotărâre de expedient care va cuprinde înțelegerea părților. Hotărârea de expedient este act autentic, cu dată certă și constituie titlu executoriu, putând fi pusă în executare fără investirea cu formula executorie.

Competenta materiala a încuviințarii acordului de mediere apartine judecatoriei.

Legiuitorul acordă părților, în privința competentei teritoriale, facultatea de a alege între judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, si judecătoria în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere.(art. 59, alin.2 ,din Legea 192/2006)

De asemenea art.59, alin. (2) din Legea 192/2006 precizează că dispozițiile art. 438 la 441 din Codul de procedura civila, privitoare la hotărârea prin care se încuviințează învoiala părților, sunt valabile și în cazul în care învoiala părților este urmarea procedurii de mediere. Condițiile în care se poate lua act de învoiala părților, rezultată în urma procedurii de mediere, sunt aceleași cu condițiile de la tranzacție .

Așadar, părțile se pot înfățișa oricând, pentru a cere să se dea o hotarare care să consființească învoiala lor, chiar dacă conflictul mediat nu se afla pe rolul instanței judecătoresți.

În condițiile articolului 438 Cod de procedură civilă, pronunțarea hotărârii de expedient este posibilă chiar înainte de termenul fixat pentru judecată, prin acordul prealabil al instantei pentru preschimbare de termen decisă în prezeța părților, fară îndeplinirea procedurii de citare, cererea fiind astfel soluționată înaintea primului termen de judecată, sau dacă părțile se înfațișeză cu acordul de mediere încheiat la primul termen de judecată, consimțirea acordului se face la acest termen.

În situația prevazută de art. 59 din Legea 192/2006 nu este necesară existența unei proceduri judiciare în curs.

Dispozițiile acestui articol se referă la medierea unui conflict ce nu a fost dedus judecății, asa-zisă mediere extraprocesuală . Părțile au un diferend pe care îl rezolvă prin intermedierea mediatorului, fară ca acesta să fi ajuns în stadiul de litigiu pe rolul unei instanțe și, pentru că doresc ca acordului la care au ajuns sa i se dea efect executoriu, îl supun validarii la notar sau la instanță.

Independent de situația că , conflictul este sau nu dedus judecații, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită de un singur judecator, iar hotărârea va fi dată în camera de consiliu.

Acordul de mediere, ca și tranzacția, pentru a putea fi încuviințat de instanța, trebuie să fie încheiat în formă scrisă și va constitui dispozitivul hotărârii.(art. 439 Cod procedură civilă)

Hotărârea care consființeste înțelegerea intervenită între părți poate fi atacată, doar pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanța ierarhic superioara judecatoriei, în cazul acordului de mediere, tribunalul.(art.440 Cod procedură civilă)

Aceasta înseamnă că hotararea, pronunțată în condițiile art. 440 Cod de procedură civilă, este definitivă și executorie, fară posibilitatea exercitarii vreunei căi de atac împotriva ei în ceea ce privește înțelegerea părților ce o constată.

O situație specială, prevazută de lege, în care acordul de mediere nu poate fi supus încuviințarii instanței de judecată, ci numai autentificării, fiind de competența exclusivă a notarului public este prevazuta de art 59¹ din Legea 192/2006 care prevede că:

„  Dacă acordul de mediere se referă la o cauză succesorală și a intervenit înainte de eliberarea certificatului de moștenitor, competența aparține notarului public, conform legii.”

Acest lucru se întampla deoarece, în toate cauzele succesorale, eliberarea certificatului de mostenitor este de competența exclusivă a notarului public care are competente în locul unde se afla ultimul domiciliu al defunctului.

Cei interesati, mostenitorii sau reprezentanții acestora , sunt obligați sa se adreseze notarului public pentru îndeplinirea procedurii notariale de verificare a registrelor notariale, în urma careia se va elibera o încheiere înregistrata în Registrul General Notarial.

Procedura prealabilă ce trebuie îndeplinită înainte de sesizarea instanței cu dezbaterea unei succesiuni se îndeplinește de către notarul public care, la cererea persoanelor interesate, va elibera o încheiere cu privire la rezultatele verificărilor efectuate în Registrul de Evidență a Procedurilor Succesorale al Camerei Notarilor Publici .

Certificatul de moștenitor reprezintă instrumentul probator al calitații de moștenitor și a cotei sau bunurilor ce se cuvin fiecarui moștenitor, în parte.

Oricum, dispozițiile art. 59¹ din Legea 192/2006 sunt valabile în situațiile în care toți moștenitorii au luat parte la mediere și au fost de acord cu clauzele înscrise în acordul de mediere, nu își contestă calitatea de moștenitor, se înteleg asupra conținutului masei succesorale și a drepturilor care li se cuvin fiecaruia, iar în cazul în care succesiunea privește bunuri comune ale defunctului și soțului supraviețuitor, moștenitorii trebuie să stabilească, de comun acord, cotele de contribuție ale acestora.

Dacă moștenitorii nu au încheiat un acord total asupra masei succesorale, a drepturilor care le revin fiecaruia sau asupra cotei de contribuție a soților, nu se mai pot adresa notarului public, ci instanței de judecată, pentru ca rezolvarea neînțelegerilor dintre moștenitori în legatură cu succesiunea este de competența instanței.

Articolul 59² din Legea 192/2006 stabilește unul dintre avantajele, destul de importante în situația când înțelegerea părților se referă la sume mari de bani, acela că cererea adresată instanței, privind pronunțarea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea părților rezultată din acordul de mediere, este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Scutirea de plata taxei judiciare de timbru nu este posibilă în cazurile în care acordul de mediere privește transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, a altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale.

4 .MEDIEREA ÎN DIFERITE RAMURI ALE DREPTULUI

4.1. MEDIEREA CONFLICTELOR CIVILE

În materia dreptului civil întâlnim o arie vastă de conflicte care pot face obiectul procesului de mediere. De altfel, chiar art. 2 din Legea 192/2006 prevede ca părțile pot conveni prin mediere să soluționeze orice fel de conflict în materie civilă.

Din definiția de manual, dreptul civil este ramură de drept privat care reglementează raporturile juridice, patrimoniale și nepatrimoniale, între subiecte de drept aflate pe poziții de egalitate. Însăși natura dreptului civil este de a evita aparitia unui conflict ca urmare a concretizării unui raport juridic civil. Nașterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret nu poate avea loc în afara realizării unui acord, prin urmare în afara unei potențiale stări conflictuale. Actul juridic civil este materializarea acestui acord de voință și, prin grația Legii 192/2006 și efortul tuturor mediatorilor în apariția, modificarea și perfectarea legii, putem include și acordul de mediere sub definiția și clasificarea actului juridic civil.

În orice ramură a dreptului civil vom intâlni conflicte care pot fi supuse procesului de mediere. Codul civil oferă soluții pentru aceste conflicte, trasând limitele a ceea ce poate sau nu poate fi făcut .

Farmecul medierii constă tocmai în șansa acordată părților de a identifica și obține propria soluție. Metodele alterantive moderne de soluționare a conflictelor, și ne referim aici la mediere în primul rând, dar și la negociere și la arbitraj, oferă posibilitatea justițiabilului de a obține și valorifica propria soluție. În materie conflictuală, Codul civil impune, însă dreptul civil ca ansamblu de norme de conduita juridică permite, prin metodele alternative reglementate, cum ar fi medierea, obtinerea de soluții pentru orice conflict.

Tocmai în această idee, încă din 2002, Comitetul de miniștrii ai Consiliului Europei a adoptat rezolutia nr. 10, prin care recomandă statelor membre ale Uniunii Europeene “să faciliteze, de fiecare dată când e necesar, medierea în materie civilă și să ia sau să consolideze, după caz, toate măsurile necesare pentru a aplica treptat „Principiile directoare privind medierea în materie civilă".

Totuși, în materia dreptului civil, executarea acordurilor de mediere rămân un deziderat, realizabil prin conferirea de către legiuitor a puterii de titlu executoriu acordului de mediere incheiat în formă autentică.

Consider totusi că și în reglementarea actuală, prin autentificarea de către notarul public a acordului de mediere și prevederea în acord că acesta reprezintă titlu executoriu, inseamnă că acesta va putea fi executat de îndată de către oricare dintre părți, fără a mai fi necesara investirea cu formulă executorie a înscrisului.

De esență procesului de mediere în materie civilă reținem însă elementul volițional definitoriu, părțile având opțiunea soluționarii conflictului prin mediere. Prin urmare, asa cum rezultă și din lege, puterea mediatorului în negocierea conflictului provine tocmai de la părți, acestea investindu-l cu încrederea necesară continuării procesului de mediere. Întâlnim însă, în legislația altor state, prevederi care atestă procesul de mediere ca fiind obligatoriu ca faza prealabilă a instanței de judecată. și mai mult, întâlnim din ce în ce mai mult opinii între mediatorii și judecătorii români care converg către impunerea medierii ca procedură prealabilă instanței de judecată, în anumite cauze din materia dreptului civil.

În România, deși reglementată prin Legea 192/2006, medierea în materia dreptului civil nu își găsește încă aplicare nici măcar la nivelul dorit de legiuitor, cu atât mai puțin la cel necesar pentru degrevarea instanțelor de judecată. Din păcate justițiabilul, fie din lipsa unei promovări adecvate, fie din lipsa unei educații juridice nu apelează încă suficient la metodele alternative de soluționare a disputelor, fiind tributar încă sistemului clasic de justiție.

"În prezent există numeroase inițiative de modificare în tot sau în parte a Legii 192/2006, principalii autori fiind organizațiile profesionale înființate de mediatorii autorizați. Este necesară armonizarea legislației actuale românești cu legislația europeană în materia medierii, respectând Directiva 52/2008, adaptănd cerințele Uniunii la sistemul juridic românesc. Este important de subliniat prevederea directivei care statuează ca un acord de mediere investit cu putere executorie în alt stat membru al Uniunii va putea fi executat pe teritoriul altui stat membru (în cazul conflictelor transfrontaliere). Oare cum va putea România să satisfacă o asemenea cerință fără să modifice corespunzaăor legislația actuală? "

În materia dreptului civil instituția medierii suferă din lipsa unor norme de aplicare a legii. Procedurile de mediere nu sunt reglementate, iar practica este prea puțină și prea diversă pentru a putea impune o metodă. Consider că, în cadrul procedurii de mediere, mediatorul are două acte juridice importante și distincte pe care va trebui să le trateze cu mare atentie: contractul de mediere și acordul de mediere.

Legea 192/2006, prin art. 45, reglementează contractul de mediere, impunând forma scrisă și conferindu-i forță executorie cu privire la onorariul datorat de părți mediatorului. Contractul de mediere suspendă termenul de prescriptie al drepului litigios supus medierii.

Legiuitorul a lasat însă nereglementat acordul de mediere. Art. 56 și 57 din Lege fac referire la înțelegerea părților și la redactarea unui proces verbal de incheiere a procedurii de mediere, lucru insuficient din punctul meu de vedere pentru oferirea forței juridice necesare actului emis de mediator. Nereglementarea acordului de mediere este tocmai veriga slabă a actualei legi, ceea ce nu oferă puterea necesară procesului de mediere și disipează interesul justițiabilului către metoda alternativă de soluționare a conflictelor. Acordul de mediere este reglementat în toate legislațiile cu istorie în domeniu, are forța juridică necesara executării și oferă subiectului medierii suportul necesar și util pentru soluționarea conflictului. Consider că o reglementare viitoare va trebui să includă un capitol separat destinat acordului de mediere, modului de întocmire și forței juridice a acestuia, față de părți și față de terți.

În lumina noului cod de procedură civilă român, medierea se bucură de o mai bună mediatizare care va trebui continuată prin efortul intregului sistem juridic. Judecătorii sunt obligați ca, pentru anumite conflicte civile, să îndrume părțile spre procedura de mediere, degrevând astfel instanțele de judecată de cauze care pot fi soluționate apelând la metodele alternative.

Art. 21 alin. (1) NCPC are o formulare aparent imperativă, întrucât prevede că „judecătorul va recomanda părților soluționarea amiabilă a litigiului prin mediere”, însă acest text trebuie coroborat cu cel al art. 227 alin. (2) NCPC, ce prevede că „judecătorul poate invita părțile să participe la o ședință de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri”, precum și cu dispozițiile legii medierii ce reglementează cazurile în care medierea este obligatorie.

Nu ne ramâne decât să sperăm că medierea în materie civilă se va cristaliza printr-o practică unitară și congruentă, armonizată din punct de vedere juridic cu legislația europeană și internațională, flexibilă la dinamica juridică pe care o traversăm în prezent.

Medierea în domeniul civil poate interveni atât înainte de declanșarea procesului în față instanțelor de judecată, etapa extrajudiciară, dar și în etapa judiciară, după ce s-a declanșat procesul civil.

Pot face subiectul medierii în domeniul civil:

Granițuiri,

Revendicări,

Pretenții,

Evacuări,

Obligații de a face,

Partaje,

Raporturi locative, 

Succesiuni etc  

Medierea, ca modalitate alternativă de soluționare a conflictelor, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate, permite soluționarea rapidă și cu costuri reduse a litigiilor, indiferent dacă acestea se află sau nu deduse judecății. În situatia în care litigiul ce se dorește a fi stins pe calea medierii, se află pe rolul unei instanțe judecătorești, părțile pot solicita suspendarea judecării cauzei în vederea medierii conflictului, situație în care părțile se prezintă la mediator, unde va semna un contract de mediere, după care începe procesul de mediere pe loc sau se va programa medierea pentru o data ulterioară.

  Dacă părțile ajung la un acord, se incheie un acord de mediere și un porces varbal de închidere a medierii, care vor fi prezentate instanței de judecată împreună de către părți, urmând a se pronunța o hotărâre de expedient, cu caracter executoriu, în care se va menționa înțelegerea părților, iar la cerere se va restitui taxa de timbru achitată pentru sesizarea instanței de judecată.

Avantajele soluționari litigiului civil prin mediere, constă în principal în faptul că soluția este una rapidă, conformă cu voința părților, obținută cu costuri scăzute și asigură posibilitatea executării silite a acesteia, fără alte formalități.

4.2. MEDIEREA ÎN AFACERI

“Business mediation este termenul american pentru medierea de afaceri.

Un studiu efectuat în cadrul a 126 companii de top din SUA a reliefat faptul că, aproximativ 98% din cazurile pe care le-au avut acestea, au fost soluționate înainte de a se ajunge în instanța, fiind evident faptul ca aceste companii preferă să își solutioneze conflictele pe cale amiabilă.”

Bazându-se pe o astfel de abordare și mereu având în minte ideea practică și eficiența a “time is money”, compania americană care are un litigiu nu se gândeste în niciun caz să acționeze în instanța partea adversă până nu încearcă să solutioneze disputa prin metodele de soluționare alternative, în special prin mediere.

În aceste cazuri este vorba despre “Business mediation, un tip de mediere practicat de către companii, extrem de popular în lumea afacerilor internationale.”

Medierea în domeniul afacerilor internationale este cu atât mai benefică, cu cât mediatizarea unei astfel de proceduri este aproape inexistența, iar renumele și prestigiul firmei rămân intacte pe toata durata procesului.

Procedura medierii poate fi folosită și în litigiile privind plăâile transfrontaliere. Soluționarea prin mediere a conflictelor comerciale transfrontaliere înseamnă concentrarea pe soluția conflictului, nu pe diferențele legislative dintre țările de origine ale semnatarelor contractului.

Medierea ajută la stabilirea și menținerea unr relații de afaceri bazate pe încredere și respect reciproc, generând relații de colaborare puternice. Negocierea este specifică mediului de afaceri iar medierea este în fapt o negociere asistată și coordonată de către un terț neutru, fără putere de decizie. Având la bază negocierea dintre părți, medierea este o soluție viabilă pentru stingerea conflictelor de afaceri.

Conflictele în care sunt implicați profesioniști sunt numeroase în România, în acest sens fiind inființate de către instanțe complete de judecată specializate pentru soluționarea acestui tip de litigiu.

Mediul de afaceri este unul dintre cele mai dinamice domenii de activitate și tocmai de aceea celeritatea soluționării neînțelegerilor dintre asociati sau parteneri poate face diferența între a fi pe profit sau a fi în pierdere. și cum afacerile se fac pentru câștig, medierea pune la dispoziția oamenilor de afaceri instumentele necesare pentru a controla și a micșora eventualele pierderi cauzate de situațiile conflictuale aparute în cadrul firmei sau în derularea unui contract.

„Relația comercială, ca orice relațe, își are particularitățile ei: se construiește în timp, presupune implicare, corectitudine, încredere și se bazează pe principiul win-win. Fiecare parte a unui contract oferă pentru a primi ceva în schimb.” Este valabil pentru contractele de muncă, cele de colaborare, de parteneriat, de asociere. Chiar dacă semnatarii unui contract sunt două sau mai multe firme, în spatele lor sunt oameni. Oameni care stabilesc relații, relații care au cel puțin un interes comun. Iar când apar neînțelegeri în aceste relații putem spune că este vorba de un conflict de interese care se pretează la soluționarea prin mediere.

În derularea contractelor comerciale pot să apară tot felul de situații conflictuale: nerespectarea termenelor de livrare sau de plata, diferente între cantitatile facturate și cele livrate fizic, degradari pe timpul transportului. Toate pot fi mediate.

Mediul de afaceri poate profita din plÎn de avantajele pe care le oferă medierea.
Confidențialitate procedurii le permite păstrarea unei imagini bune și a renumelui pe care l-au câștigat în timp.

Rapiditatea ajungerii la soluție înseamnă deblocarea sumelor de bani și păstrarea relațiilor de afaceri.

Neutralitatea și imparțialitatea mediatorului focuseaza părțile pe interese.
Onorariul mediatorului este o cheltuiala deductibila, iar înțelegerea cuprinsă în acordul de mediere se poate pune în practica imediat.

Nici o firma nu este prea mica sau prea mare pentru a folosi medierea

În acest moment oamenii de afaceri din România au relații cu firme și companii din toata lumea. Cu toata atenția și consultanta de specialitate acordate la negocierea și semnarea contractelor, nu există nici o garanție ca nu se va ivi nici o problemă pe perioadă derulării colaborarii.
Această posibilitate este generatoare de stres pentru ca ideea de a ajunge în proces este asociată cu costuri foarte mari și posibil consecințe grave pentru viitorul activității, mai ales dacă vorbim despre un IMM și o companie multinațională.

Varianta potrivită pentru o astfel de situație este medierea, cu multiplele sale avantaje:

promptitudinea termenului întâlnirii părților;

soluție personalizată nevoilor părților implicate;

rapiditatea aplicarii soluției;

întărirea relațiilor de afaceri;

independența de mecanismul greoi și uzat al justiției;

confidențialitatea asupra aspectelor care au dus la conflict și a concesiilor făcute.

În orice contract comercial, părțile pot introduce o clauză, potrivit căreia, înainte de a se apela la instanță sau la arbitraj, se încearcă rezolvarea conflictului prin mediere.

Se poate concluziona ca medierea în domeniul afacerilor prezinta multiple

avantaje:

evitarea proceselor lungi și costisitoare;

societatea deține controlul asupra rezultatului la care se ajunge;

permite găsirea unei soluții creative de rezolvare a conflictului prin care nimeni nu pierde, toate părțile câștigă;

un rezultat „WIN-WIN” este de cele mai multe ori atins având în vedere că acordul la care s-a ajuns este satisfăcător pentru fiecare parte;

afacerile se pot dezvolta în continuare pentru că acordurile realizate stabilesc reguli, responsabilități, scopuri și obiective clar definite;

păstrarea unei depline confidențialități asupra desfășurării și rezultatelor medierii;

diminuarea efectelor negative ale conflictului asupra afacerii;

conservarea și întărirea relațiilor de afaceri existente;

asigură o atmosfera confidențială, informală și confortabilă care permite obtinerea unei soluții stabilită de către părțile din conflict;

asigură premisele pentru creșterea profitului;

rezolvarea conflictelor este mai rapidăș

reducerea costurilor de rezolvare a conflictelor;

evitarea proceselor lungi și costisitoare;

firmele dețin controlul asupra rezultatului la care se ajunge;

reducerea conflictelor cu și dintre angajați;

creșterea productivității muncii;

reducerea ostilității și a climatului conflictual;

prevenirea apariției altor conflicte.

În domeniul afacerilor, medierea se poate aplica următoarelor tipuri de conflicte:

modalitatea concretă de aducere la îndeplinire a unor obligații asumate prin contract;

eșalonarea la plată a unei datorii comerciale;

modul în care poate înceta un contract comercial în cazul în care contractul nu conține o clauză de denunțare unilaterală;

stingerea anumitor obligații asumate prin contract;

somațiile de plată;

conflictele între diferite compartimente ale societății;

comerțul electronic, etc.

4.3. MEDIEREA CONFLICTELOR DE FAMILIE

Legea nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator consacră Capitolul 6 pentru “Dispozții speciale privind medierea unor conflicte”, iar Secțiunea 1 reglementează procedura medierii privind conflictele de familie. Astfel în materia dreptului familiei art. 64. din Legea 192/2006 prevede că pot fi rezolvate prin mediere neînțelegerile dintre soți privitoare la continuarea căsătoriei, exercițiul drepturilor părintești , stabilirea domiciliului copiilor , contribuția părinților la înțreținerea copiilor , partajul de bunuri comune și orice alte neînțelegerei care apar în raporturile dintre șoți.

În această materie se înscrie și planul parental ce trebuie prezentat instanței de tutelă, în conformitate cu prevederile legii nr. 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în cazul divorțului cu copii minori.

Tot prin acordul de mediere se poate stabili numele ce va fi purtat de soți după divorț, despăgubirea pretinsă pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei,  obligația de întreținere sau prestația compensatorie între foștii soți, încetarea regimului matrimonial, programul de legaturi personale între parinte și copil, între copil și rude, etc.

Art. 915 Cod de procedură civila, referitor la întelegerea soților rezultată din mediere, prevede faptul ca medierea în materie familiala poate avea loc atât înainte cât și după introducerea unei acțiuni în justiție. Medierea poate rezolva conflictul în totalitate sau numai în parte.

Alineatul (1¹) al art. 64 din Legea 192/2006, prevede un lucru foarte important atât pentru mediatori, cât și pentru soții semnatari ai acordului de mediere ce are ca obiect exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor și stabilirea domiciliului copiilor, acela ca acordurile cu acest obiect îmbracă forma unei hotărâri de expedient.

Rezultă din aceste dispoziții că, mediatorul trebuie să îndrume soții spre instanța de tutelă competentă, în vederea încuviințarii acordului de mediere de către instanța și emiterea unei hotărâri ce va cuprinde în dispozitivul său clauzele consimțite de cei doi părinți, o hotărâre de expedient.

Astfel, datorită faptului că legiuitorul consideră relațiile din domeniul familiei ca fiind de ordine publică, în conformitate cu art. 258 Cod civil, a hotărât ca acordurile de mediere rezultate în urma medierii conflictelor familiale să fie supuse controlului legalitatii instanțelor tutelare.

Aceste norme sunt imperative, în acest caz legiuitorul neacordând posibilitatea soților să aleagă procedura notarială pentru autentificarea acordului lor, ci numai procedura judiciară, la instanța competentă să pronunte divortul, conform art. 258 alineatului (2) .

Neprezentarea acordului, cu obiectul prevăzut de acest alineat, instanței pentru încuviințare face ca acordul să fie un simplu act sub semnatura privată cu valoare probatorie a unui început de dovadă scrisă.

Instanța competentă în cazul divorțului este instanța tutelară (judecătoria) în circumscripția careia se afla locul unde au avut ultimul domiciliu comun soții, sau dacă nici unul dintre soți nu mai are domiciliul în circumscripția instanței în care se afla cel din urmă domiciliu comun, competența revine instanței în circumscripția careia se află domiciliul pârâtului.

Cererea de divorț care se întemeiază pe acordul părților trebuie să fie semnată de ambii soți sau de un mandatar comun, cu procură specială autentică. Instanța va verifica consimțământul părților și va fixa termen pentru soluționarea cererii în camera de consiliu.

Dispoziția cuprinsă în art. 929 Cod de procedură civilă, presupune prezența personala a părților în fata instanței pentru a li se lua consimțământul.

Art. 930 Cod de procedură civilă prevede ca la termenul fixat, instanța verifică dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei, va pronunța divorțul dacă aceștia stăruie și va lua act de înțelegerea acestora cu privire la cererile accesorii divorțului.

De asemenea art. 65 din Legea 192/2006 impune mediatorului obligația de a veghea ca întelegerea părinților să nu contravină interesului superior al copilului

Mediatorul este obligat să vegheze ca acordul de mediere încheiat să nu conțină clauze ce ar contraveni interesului superior al copilului, să încurajeze părinții să ia decizii ce raspund în cel mai înalt grad nevoilor copilului, astfel încat divorțul părinților să nu dăuneze creșterii și dezvoltarii copilului.

Iată că, deși legea medierii nu dă dreptul mediatorului să intervină sau să influențeze părțile în stabilirea clauzelor din înțelegere, în cazul medierii familiale, care are ca obiect și exercițiul drepturilor părintești, contribuția părinților la întreținerea copiilor, stabilirea domiciliului copiilor sau alte probleme legate de copii, mediatorului i se acordă de legiuitor un rol activ, de convingere a părților să țină seama în stabilirea clauzelor, înainte de interesele lor personale, de interesul copilului.

În acest sens, Legea nr. 272/ 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în art. 2 prevede că principiul interesului superior al copilului este prioritar în toate deciziile care privesc copii.

Art. 6 din legea nr. 272/2004 enumeră principiile care conduc la realizarea respectării și garantării drepturilor copilului, dintre care le vom reda pe cele care sunt de interes pentru mediere și anume : respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului , egalitatea șanselor și nediscriminarea, responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești.

    De asemenea articolul 66 din Legea 192/2006 instituie două obligații pentru mediator:

1. Să refuze preluarea cazului inainte de începerea medierii, ori să oprească medierea și să procedeze în conformitate cu prevederile art. 54 din lege, atunci când constată ca între părți există o relatie abuzivă ori violență, care poate influența rezultatul medierii și,

2. Să sesizeze autoritatea competentă atunci când ia cunoșțintă de fapte care pun în pericol copilul, sau prejudiciază grav interesul superior al acestuia.

Prima obligație instituită de art. 66 din Legea 192/2006 are legatură directă cu principiul participării voluntare la mediere și cu faptul că, în cazul relatiei abuzive ori violente între soți, consimțămantul celui abuzat ar fi viciat în cazul încheierii unei înțelegeri.

A doua obligație legală, este singura excepție de la principiul confidențialitații procedurii de mediere, privitoare la faptele de care ia cunoștiința mediatorul, în cursul medierii. Legea stabilește din punct de vedere juridic raporturile sociale dintre familie și relațiile de familie, pe de o parte, și mediere, pe de altă parte.

Din punct de vedere juridic al Dreptului civil, instituția căsătoriei are o importanță covârșitoare. Starea de căsătorie dobândită prin încheierea căsătoriei cu întregul cortegiu de drepturi și obligații, completând gama atributelor de identificare a persoanei fizice, însoțește și adesea întregește implicarea subiectului de drept în raporturi juridice civile.

Pornind de aici voi exemplifica, cu titlu enunțiativ și nu limitativ, în ce domenii aparținând dreptului familiei putem să aplicăm procedurile legale ale medierii.

Astfel, se pot avea în vedere următoarele:

regimul juridic al bunurilor soților;

desfacerea căsătoriei;

împărțirea bunurilor comune ale soților la desfacerea căsătoriei;

filiația firească;

obligația legală de întreținere;

sistemul drepturilor copilului;

protecția alternativă a copilului etc.

Medierea familială poate fi aplicată în orice litigiu dintre membrii aceleiasi familii între care există legături de sânge sau prin căsătorie, precum și a celor între care există sau au existat legături de familie, asa cum prevede legislația natională.

Medierea poate fi considerată o metodă adecvată ce permite părintilor să organizeze sau să reorganizeze custodia și dreptul la vizită, sau să rezolve neîntelegerile apărute ulterior hotărârilor care privesc aceste chestiuni.

Medierea familială nu este un remediu universal care permite rezolvarea tuturor problemelor familiale evitând astfel supraîncărcarea jurisdicțiilor competente pentru litigiile familiale (adică divorțul, supravegherea și dreptul la vizită, pensia alimentară, partajul bunurilor, succesiunea etc).

Egalitatea sexelor este garantată în medierea familială la fel ca și în sistemele de justiție familială în general. În orice mediere familială, se supravegheza ca nici bărbatul, nici femeia să nu se afle pe pozitie de inferioritate din cauza unei inegalităti de putere – fie că această se datorează violențelor suportate de una din părti, incapacității sale de a-și prezenta clar punctul de vedere (spre exemplu, din cauza problemelor de toxicomanie, alcoolism sau sănătate mintală), poziția sa dezavantajată pe plan afectiv sau financiar (spre exemplu, din cauză ca se ocupă de copii și nu a lucrat în afara familiei). Atunci când, din cauza unui astfel de dezechilibru de puteri, medierea familială duce la un acord în mod vădit inechitabil, el nu trebuie să fie garantat de mediator, nici aprobat de un judecător.

Primul scop al medierii nu este de a ușura activitatea instanțelor judecătoresti, ci de a restabili, cu ajutorul unui profesionist instruit pentru mediere, comunicarea redusă între părti,divorțul mediat poate oferi soluții mult mai potrivite ,în funcție de caz.
Medierea se desfăsoară, atât la inițiativa proprie și voluntară a părinților care se adresează unui mediator profesionist cu ajutorul căruia ei să hotărască împreună un proiect de viață, durabil pentru ei și pentru copii lor, cât și la sugestia instanțelor de judecată.
Medierea familială este un dialog desfășurat într-o atmosferă pașnică, menit să înfrunte și să rezolve conflictele chiar în momentul despărțirii, restabilind o comunicare între părți.

Medierea familială este o modalitate prin care cuplurile care se despart sau care s-au despărțit deja pot alege să înfrunte și să-și rezolve conflictele, în scopul ajungerii la un acord care să corespundă nevoilor fiecărui membru al familiei, într-un mod avantajos pentru toti, astfel încât toate părțile să câștige și niciuna să nu piardă.

Medierea familială,

nu este terapie de cuplu sau familială.

nu este consultanță juridică.

nu impune acorduri care să nu fie hotărâte de persoanele implicate.

La medierea familială se poate apela:

înainte de începerea procesului de divort;

în timpul divortului.

după divort în cazul în care este necesară revizuirea înțelegerilor precedente.

În momentul de criză pe care îl reprezintă despărtirea, copiii resimt tristete, durere, frică, sentimentul de pierdere, vină, fantezii de reîmpăcare, mânie, senzatii de singurătate, dificultăti în raporturile cu părintii, dar și cu ceilalti oameni. Sunt fenomene normale, temporare, legate în mod firesc de despărțire și destinate să se rezolve în timp, dacă părinții sunt în măsură să protejeze copiii de aspectele conflictuale cele mai încrâncenate, garantându-le posibilitatea menținerii unui raport apropiat cu ambii părinți, evitând a-i folosi ca un instrument de luptă în conflict. Dar copilul nu este singurul care suferă; și părinții riscă să rămână încarcerați într-o situație dramatică pentru că, fiind legati afectiv de proprii copii, se găsesc în dificultatea de a nu se înțelege, de a nu colabora pentru bunăstarea lor.

Medierea familială își propune să mențină ambele părti responsabile, evitând noțiunea de victorie a unei părți sau a alteia și comparația dintre părinți “buni” și părinți “răi”.

În cadrul procesului de mediere se pot rezolvă de asemenea și problemele privind împărțirea bunurilor comune, evitând procesele lungi și costisitoare, financiar și emoțional, spre binele părinților și al copiilor.

Medierea familială nu trebuie să aibă niciodată loc la domiciliul părților sau al mediatorului.
În cadrul medierii se oferă:

un loc neutru de întâlnire.

un specialist care ajută părțile să găsească propria cale de înțelegere, cea mai satisfăcătoare pentru ei și pentru copiii lor.

timpul necesar pentru a ajunge la o înțelegere.

confidențialitate.

Idealul ar fi ca părțile să apeleze la mediere înainte de începerea procesului de divorț, dar medierea se dovedește în egală măsură eficace și ulterior acestui moment.

Cazurile de violență în familie pot fi supuse medierii la cererea părților.
Persoanele cu atribuții în instrumentarea unui caz de violență în familie vor îndruma părțile în acest sens.

Prevenirea situațiilor conflictuale și medierea între membrii familiei se realizează prin intermediul consiliului de familie sau de către mediatori autorizați.

Dacă doresti ca fostul partener să nu-ți cunoască actuala adresă și numărul de telefon, deoarece a fost violent și te temi pentru securitatea ta și a copiilor, este bine să îi comunici acest aspect mediatorului. Acesta poate stabili și locuri separate pentru așteptare astfel încât părțile să nu se întâlnească înaintea medierii. Medierea familială este pentru toate tipurile de persoane: căsătorite și necăsătorite, tineri și bătrâni, cu sau fără copii, bunici, părinți vitregi și chiar copii, dar este, în principal, pentru părinții a căror căsnicie a luat sfârșit.
Ce se poate media:

contactele părinților cu copiii,

locuința copiilor;

comunicarea;

suportul financiar;

petrecerea vacanțelor și sărbătorilor;

împărțirea proprietăților;

împărțirea lucrurilor pe care le posedă;

pensia;

datoriile;

cine are grijă de rudele în vârstă;

educația copiilor.

Mediatorul acordă o atenție sporită bunăstării și interesului superior al copilului, încurajează părinții să se concentreze asupra nevoilor copilului și trebuie să le reamintească părinților faptul că principala lor responsabilitate este de a asigura bunăstarea copiilor lor, precum și necesitatea de a-și informa și consulta copiii în acest sens.
Copii se simt adesea fără putere, lăsați pe dinafară, atunci când părintii se ceartă pentru ei. Participarea în acest fel la procesul de mediere îi poate ajuta. Medierea nu este așa de stresantă ca un proces în instanță. Acest lucru nu este tocmai adevărat – medierea este stresantă în alt mod. Nu este atât de formalizată precum instanța, dar poate fi stresant să vorbești față în față cu fostul partener atunci când încă ai resentimente privind despărțire. În situația în care părțile nu acceptă să se desfașoare medierea prin prezența or în aceeași cameră, se poate realiza mediere cu părțile aflate în camere diferite, mediatorul urmând să se deplaseze dintr-o cameră în alta.

În cazul divorțurilor cu partaj, taxele nu mai sunt plătite, ori dacă soluționarea prin mediere a survenit în timpul procesului taxele ce au fost platite se restituie la solicitarea părțil

4.4. MEDIEREA ÎN DOMENIUL CONFLICTELOR DE SĂNĂTATE

Medierea în domeniul medical are ca obiect medierea între medic și pacient, fără a se limita însă la aceasta.

De cele mai multe ori se confundă noțiunea de mediere în domeniul medical cu medierea în cauzele de malpraxis medical. Se uită faptul că, într-o unitate medicală (oricare ar fi tipul acestei unități: clinică, spital, cabinet privat), conflictele sunt de mai multe feluri: conflicte între personalul medical (medici-medici, medici-asistente, asistente-asistente și nu numai), conflicte datorate nerespectării drepturilor pacienților (există o serie de drepturi fundamentale ale pacienților stabilite în UE prin Carta Europeana a Drepturilor Pacienților – drepturi care sunt adeseori încălcate, mai ales datorită faptului ca aceste drepturi nu sunt cunoscute nici de către medici nici de către pacienți), conflicte datorate lipsei de comunicare dintre medici-personal medical și pacienți (se confundă cu eroarea medicală, tocmai din cauză că, pacienții nu sunt suficient informați asupra anumitor proceduri, sau necesității urmării anumitor etape) și, abia în final, vorbim de conflictele datorate erorii medicale (care, nu poate fi numită malpraxis decât în momentul în care o comisie de expertiză hotărăște acest lucru).

Deci, domeniul medical acoperă o multitudine de conflicte, conflicte care, de multe ori pot fi rezolvate prin restabilirea comunicării, acordarea de explicații, poate și scuze. Restul de conflicte se rezolvă în mare parte prin încheierea unei tranzacții.

Având în vedere numărul tot mai mare de conflicte cu privire la cazurile de malpraxis medical, noul Cod de procedură civilă și modificările aduse Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator prin Legea nr. 115/2012, precum și O.U.G. nr. 90/2012, alături de proiectul de Lege nr. 725/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și în domeniul medierii în cauzele de malpraxis, reprezintă o oportunitate de soluționare alternativă a conflictelor pentru medici, asiguratori dar și pentru simplii cetățeni în calitate de persoane implicate într-un litigiu în cazuri de malpraxis medical.

Activitatea medicală în România este reglementată prin prevederile Codului Civil, Codului Penal, Codului fiscal și prin legi speciale și prin coduri deontologice.

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății definește termenii de personal medical și malpraxis la art. 642, alin. 1, în capitolul I al Titlului XV, în timp ce în alineatele următoare sunt detaliate condițiile angajării civile a personalului medical.

Astfel, potrivit art. 642:

„(1) în sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:

personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical și moașa care acordă servicii medicale;

malpraxisul este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical său medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice;

(2) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ și neglijența, imprudența sau cunoștințe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenție, diagnostic sau tratament.

(3) Personalul medical răspunde civil și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării asistenței medicale

(4) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu este disponibil personal medical ce are competența necesară

(5) Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă faptă care a cauzat prejudiciul constituie infracțiune conform legii.”

Relațiile dintre medic și pacient presupun existența unor drepturi și obligații pentru ambele părți. Aceste relații fiind reglementate de lege dobândesc forța juridică și în consecință devin adevărate raporturi juridice.

În practica se întamplă adesea ca pacienții să nu-și cunoască drepturile, iar medicii, fie din neștiință, fie din nepăsare, nu respectă normele legale, lucru care duce inevitabil la conflicte.

Acest este unul din motivele pentru care numărul acuzațiilor de malpraxis a crescut în ultimul timp. De regula, aceste plângeri au la bază erori survenite în cadrul exminării, dignosticării sau tratamentului pacienților.

Cauzele de malpraxis pot fi cauzate de nepriceperea medicului sau a asistentelor, fie de stresul la care este supus personalul care lucrează în domeniul sanatatii.

De cele mai multe ori instanțele aplica sancțiuni drastice pentru cadrele medicale și acordă daune morale și materiale ce depășesc asigurarea obligatorie de malpraxis.

O imposibilitate materială a medicului de a plăti despăgubirile stabilite de instanță va genera noi conflicte, lucru care nu este de dorit.

Ca și în cazul conflictelor civile, penale, etc, și conflictele în domeniul sănătății rezultă din acuzații de malpraxis sau din neînțelegeri dintre medici și colegii lor, ori dintre conducerea instituției și subordonați, pot fi soluționate prin intermediul medierii.

În SUA, Germania sau Franta, medierea în domeniul mdical este abordată cu maximă seriozitate. În aceste tari există echipe specializate de mediatori care sunt puse la dispoziția spitalului pentru astfel de cazuri.

De asemenea, Consiliul Europei recomandă soluționarea extra-judiciară a litigiilor medicale – medierea între medic și pacient – astfel incat prejudiciul să fie acoperit în cel mai scurt timp.

Mai mult decât atât, potrivit Colegiului Medicilor din România, Comisia de Malpraxis, „trebuie să ramână o comisie de mediere care să realizezee reconcilierea părților (medic, pacient și societatea de asigurări) și să evite în privința despăgubirilor calea judecâtoareasca.

Medierea reprezintă o alternativă, aâtt sub aspectul prevenirii, cât și sub aspectul soluționării conflictelor în domeniul medical, această procedura finalizându-se printr-un acord agreat de ambele părți (o situație Win-Win), în condiții de confidențialitate și un cost redus.

Avantajele medierii în coflictele între medic și pacient

Asigurarea integrității fizice și psihice a pacientului precum și sporirea încrederii acestuia în actul medical se poate obține numai prin realizarea următoarelor obiective:

încurajarea unui dialog deschis între pacient și medic;

diminuarea riscului de suferire a unor traume de către pacienți;

asigurarea liberului acces al pacientului la o justă despagubire pentru erorile materiale comise;

reducerea costurilor de asigurare pentru furnizorii de servicii medicale.

Principala metodă de realizare a acestor obiective o reprezintă aplicarea la scara largă a procedurilor de mediere.

Un prim avantaj al procedurii medierii medicale îl reprezintă faptul ca aceasta ajută la refacerea increderii între medic și pacient, sau cel puțin a încrederii pacientului în sistemul medical. Justitia poate acorda despăgubiri pacientului, însă ea nu se ocupa de relația pacient-medic, sau relația pacient – sistem medical.

Medierea mai prezintă un avantaj major în raport cu instanța de judecată: în timp ce în instanța contează probele, în mediere argumentele de natură juridică sunt minimalizate și se încearcă conștientizarea motivelor care au generat conflictul, a mobilului care l-a determinat pe medic să acționeze în acest mod.

Obiectul medierii în cazul conflictelor medicale

Pot face obiectul medierii cauzele de malpraxis, atât înainte de sesizarea instanței, cât și după sesizarea instanței.

Pacientul poate solicita în cadrul medierii repararea prejudiciilor cauzate de:

personalul medical: medicul, medicul dentist, farmacistul, sistentul medical și moașa care acordă servicii medicale (pentru malpraxis, pentru absența consimțământului);

unitățile sanitare publice și private;

producătorii de echipamente și dispozitive medicale, substanțe medicamentoase și materiale sanitare;

furnizorii de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unitățile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale;

Medierea este potrivită pentru majoritatea cazurilor de malpraxis. Ea nu este potrivită în acele situații în care:

este necesară, în mod inevitabil, o soluție judiciară;

una dintre părți este lipsită de capacitatea de exercițiu, ori este în mod evident dezavantajată de cealaltă parte;

una dintre părți nu dorește să soluționeze conflictul sau rămâne în pasivitate cu privire la acest conflict.

Ca și etape, medierea în sănătate, urmeaază în linii mari procedura obișnuită de desfășurare a unei medieri:

expunerea de către părți a conflictului medical din punctul lor de vedere – fiecare parte are deplina libertate de a prezenta propria sa versiune asupra cauzei. În timpul acestei faze cele două părți se afla în încăperi separate. Mediatorul discută cu părțile implicate în scopul identificării particularităților de ordin medical.

evaluarea conflictului medical – mediatorul analizează cadrul legal, logistic, individual, organizațional care favorizează sau împiedică soluționarea conflictului.

identificarea soluțiilor – mediatorul și părțile implicate depun toate diligențele necesare pentru identificărea unor posibile puncte de înțelegere.

negocierea soluțiilor – pornind de la evaluarea făcută anterior, părțile aleg soluția cea mai potrivită pentru ele.

4.5. MEDIEREA ÎN DOMENIUL CONFLICTELOR DE MUNCĂ

Pentru a putea analiza medirea conflictelor de muncă trebuie să ne intrebăm mai întâi dacă este posibilă medirea în acest domeniu.

În legislația romănească, medierea conflictelor de muncă, își găsește cadrul general de reglementare în Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social și, în mod special, cu trimitere și referire  specială – a se vedea art. 178 din legea amintită – în cuprinsul prevederilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator: “dispozițiile prezentei legi se aplica și în medierea conflictelor de drepturi de care părțile pot dispune din cadrul conflictelor de muncă”.

În forma actuală a legii, se pune problema înțelesului dispozițiilor ,,medierea conflictelor de drepturi de care părțile pot dispune în cadrul conflictelor de muncă“. Această formulare este relativ similară și simetrică prevederilor din art. 2 alin. (4) din Legea nr. 192/2006: ,,nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum și alte drepturi de care părțile nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod admis de lege” și ilustrează consecvența legiuitorului în utilizarea unor termeni și noțiuni juridice. Cu toate acestea, problema fundamentală care se pune în legatură cu această chestiune a înțelesului și, în final, aplicabilității medierii conflictelor de muncă, este concilierea textului art. 73 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 cu dispozițiile  art. 38 din codul muncii, în conformitate cu care ,,salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturi recunoscute de lege salariaților sau limitarea lor este lovită de nulitate”.

În doctrina s-a statuat, în opinie majoritară, că drepturile recunoscute prin lege la care face referire textul din art. 38 din Codul muncii, se referă la drepturile statornicite expres și exclusiv prin lege, cât și cele, care, în temeiul legii, au fost stabilite prin negociere.

Insist pe acest aspect a înțelesului dispozițiilor art. 73 alin. (2), în corelație cu limitele impuse de art. 38 din Codul muncii, pentru a delimita sfera de aplicabilitate a medierii în materia conflictelor de muncă și admisibilitatea de principiu și în practica a acesteia. În acest sens, există opinii potrivit cărora, soluția legiuitorului față de problematica conflictelor individuale de muncă este una fundamental eronată, menită să creeze mai multe probleme în practică decât să le rezolve: „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.”

De lege ferenda, autorul propune eliminarea conflictelor individuale de muncă din sfera de aplicare a legii medierii. Nu pot fi de acord cu această opinie.

În primul rând, trebuie remarcată evoluția istorică a reglementărilor în materia conflictelor de muncă. De dată recentă amintim Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și în prezent Legea nr. 62/2011 privind dialogul social. Prima admitea exclusiv medierea conflictelor de muncă de interese (ivite cu prilejul negocierii contractelor colective de muncă) și reglementa medierea instituțională. Astfel, prevederile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, în forma inițială, erau în concordanță cu legea specială de la acea dată care reglementa numai medierea instituționalizată.

În prezent, prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social (modificată și republicată în august 2012), se  face distincție între conflictele de muncă colective, conflicte ce pot fi supuse medierii instituționale și conflictele de muncă individuale care, potrivit art. 178 alin. (2), pot fi mediate și le sunt aplicabile prevederile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 192/2006. O primă referire la mediere o avem în art. 27 care prevede posibilitatea organizațiilor sindicale de a folosi medierea în realizarea scopului pentru care sunt constituite.

Scopul în vederea căruia sunt inființate organizațiile sindicale este prevăzut de asemenea de Lege la art. 28 alin. (1): „organizațiile sindicale apară drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în față instanțelor judecătoresti, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.”

Consider că și acum legea specială privind soluționarea conflictelor de muncă este în acord cu legea medierii.

Așadar, chiar legiuitorul admite posibilitatea soluționării conflictelor individuale de muncă pe calea medierii. Desigur, numai acele conflicte limitate de cerintele art. 38 din Codul muncii, așa cum am aratat mai sus.

Conflicte individuale de muncă care ar putea fi supuse medierii:

Conflictele ce  ar avea ca obiect drepturile negociate individual de salariați și acordate exclusiv în temeiul contractului individual de muncă ( altele decât cele conferite în temeiul legii sau contractelor colective – s.n. );

Conflictele care privesc interpretarea unor clauze echivoce, lacunare din conținutul unor contracte de muncă:

Conflictele ivite în legatură cu necunoașterea de către salariat a legalității sau temeiniciei unor pretenții ale angajatorului:

Conflictele în legatură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasa a unor obligații și care să nu privească drepturi corelative conferite de lege sau negociate în baza contractelor colective de muncă.

Prin urmare, nu este cu nimic justificată opinia potrivit căreia prevederile legale actuale în materie ar creea probleme judecătorilor și altor practicieni în identificarea acelor conflicte de muncă ce ar putea fi soluționate prin mediere.

În concluzie, consider ca este absolut necesar apelul la procedura medierii în vederea soluționarii atât a conflictelor de drepturi cât și a conflictelor de interese, bineînțeles fără a se încălca competențele organelor abilitate pentru conflicte de interese în fazele impuse de legiuitor.

Deci, pot face obiectul medierii, conflictele de muncă individuale referitoare la drepturi (în intregime) și alte interese (parțiale), specifice dreptului muncii, care nu intră în conflict cu legea sau cu clauzele de la nivelul contractelor colective de muncă.

MEDIEREA ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI CONSUMATORULUI

  Legea privind medierea, 192/2006, în articolul 2 (2) specifică distinct că medierea se poate aplica și în „conflictele din domeniul protecției consumatorilor”, si art. 60¹ alineat (1), litera a) preia prevederile inscrise la art. 2 alineatul (2) al legii medierii, privitoare la conflictele din domeniul protectiei consumatorilor, astfel :

“ (2) Prevederile prezentei legi sunt aplicabile și conflictelor din domeniul protecției consumatorilor, în cazul în care consumatorul invocă existența unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unor produse sau servicii defectuoase, a nerespectării clauzelor contractuale ori a garanțiilor acordate, a existenței unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori și agenții economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute de legislația națională sau a Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor.”

Rezolvarea conflictelor referitoare la protecția consumatorilor prezintă avantaje pentru producător, pentru vânzător, dar și pentru consumator.

Astfel, în cazul în care judecata implică cheltuieli de judecată mari, consumatorul prejudiciat renunță la acționarea în judecată a vânzătorului sau a producătorului, renunțând de fapt la drepturile sale legale și contractuale de recuperare a prejudiciilor suferite.

Prin mediere aceste costuri se reduc simțitor și se reduce timpul de rezolvare a conflictului și de recuperare a prejudiciului suferit.

Ambele părti rezolvă conflictul prin câstig, pentru ca, consumatorul iși recuperează prejudiciul suferit, prin negociere directă cu vânzâtorul sau, după caz, producătorul, iar imaginea vânzâtorului și a producatorului nu mai este afectată de expunerea publica a conflictului în instanțele de judecată.

Ordonanța Guvernului nr. 21 / 1992 actualizată, privind protecția consumatorilor, constituie actul normativ de baza în domeniul protecției consumatorilor, în România.

La nivelul Uniunii Europene sunt mai multe acte normative, regulamente și directive, referitoare la protecția consumatorilor. Însa, în sfera noastra de interes, cel mai important act normativ îl constituie REGULAMENTUL (CE) NR. 2006/2004 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului”), care la articolul 17, Cooperare administrativă, prevede :

„ (1) În măsura necesară realizării obiectivelor prezentului regulament, statele membre se informează reciproc și informează Comisia despre activitățile lor care prezintă un interes comunitar în domenii cum sunt:

(a) informarea și consilierea consumatorilor;

(b) susținerea activităților reprezentanților consumatorilor;

(c) susținerea activităților organismelor însărcinate cu soluționarea extrajudiciară a litigiilor cu consumatorii;

(d) asistența oferită consumatorilor în materie de acces la justiție;”

Observăm că atât legislația internă, cât și cea europeană prevad în mod expres posibilitatea rezolvării conflictelor din materia protecției consumatorului prin procedura medierii. Regulamentul CE nr. 2006/2004, cu aplicare directă în legislația României, prevede obligația statului de susținere a activitații organismelor însărcinate cu soluționarea extrajudiciară a litigiilor cu consumatorii, conform art 17, litera c).

Acest gen de litigii pornesc de la o reclamație a consumatorului/cumpărătorului unui produs sau de la clientul unui serviciu.

Reclamația poate să fie una adresată de către un client care se consideră afectat, autorității pentru protecția consumatorilor (ANPC), unei ONG în domeniul protecției consumatorilor sau direct serviciului de relații cu clientii ANPC al societății către care se îndreaptă reclamația.

Existând obligația să analizeze și să se răspundă reclamației clientului, demararea unei cercetări poate conduce la aspecte nefavorabile societății comerciale, care îi pot afecta uneori reputația și imaginea. Alteori, despăgubirile solicitate, la care poate fi indreptățit un client nemulțumit, pot depăși o limită accesibilă societății comerciale în culpă.

Apelarea la mediere dă posibilitatea consumatorilor să își rezolve nemulțumirile invitând o societate comercială la mediere. Medierea îi poate oferi și rezolvare rapidă a nemulțumirii, în raport cu un proces.

Inițiativa de a apela la mediere poate fi atât a clientului nemulțumit, care își dorește o rezolvare rapidă a problemei invocate, cât mai ales a furnizorului de produse/servicii, care optează pentru o rezolvare discretă a litigiului apărut. Mediatorul, cu neutralitate și în confidențialitate, asistă societatea comercială și clientul sau în formularea unei soluții amiabile pentru reclamația respectivă.

În egala măsură, o societate împotriva căreia a fost înaintată o reclamație (de exemplu, la ANPC) privitoare la nerespectarea unui drept al consumatorului, poate apela la mediere pentru a soluționa amiabil reclamația, evitând afectarea imaginii și complicații ulterioare. Alteori, despăgubirile solicitate, la care poate fi îndreptățit un client nemulțumit, pot depăși o limită accesibilă societății comerciale în culpa.

Pot face obiectul medierii în domeniul protecției consumatorilor:

litigiile între consumatori și companii producătoare;

litigii între cumpărători și magazine;

litigii între clienți și companii de prestări servicii.

– invocarea unui prejudicu în urma achiziției unui produs/serviciu;

– nerespectarea clauzelor contractuale/ garanțiilor;

– existența unor clauze abuzive în contractele cu agenții economici;

– încălcarea altor drepturi ale consumatorilor, locale sau europene.

STUDIU DE CAZ

Studiul de caz vizează analiza unei medieri referitoare la un conflict privind recunoașterea dreptului de propietate. Astfel la Biroul de mediere s-a prezentat B.Ș. , care în urma discuției cu mediatorul din care a rezultat că conflictul se poate rezolva prin mediere, a solicitand procedura de mediere cu M.I. inițind medierea prin cererea de mediere.

În baza cererii de mediere nr. 263-24.01.2014 , mediatorul inițiază invitația la mediere :

CENTRUL REGIONAL DE MEDIERE BACAU

Mediator – MACHIDON Claudiu – BIROU DE MEDIATOR

Bacau, str. Republicii nr 216, judetul Bacau, telefon 0744 644 11 ,E – mail [anonimizat]

Inscris in Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de Mediator la pozitia nr. 2224

INVITAȚIE LA ȘEDINȚA DE INFORMARE PRIVIND PROCEDURA MEDIERII

Nr. 263/24.01.2014

CATRE D-nl M.I.. Cu domiciliu in….., str…….,ap…………. jud.Bacau

Ca urmare a cererii formulate in temeiul art.43 alin.1 din Legea nr.192/2006 privind medierea de catre d-nl B.Ș, cu domiciliu ….,str. ……. ,nr…….. ,jud.Bacau, va invit în ziua de 06.02.2014 ora 12, la Biroul de Mediator-Machidon Claudiu din str. Oituz, nr.27, loc. Bacau, jud Bacau ,la sedința de informare gratuită, cu privire la avantajele medierii și procedura medierii privind divergențele rezultate din dreptul de propietate asupra terenului în suprafață de 3200 mp , situat în………

În acest sens vă transmitem formularul prin care vă puteți exprima în baza art.44 alin. 2 din legea mai sus menționată optiunea dumneavoastra cu privire la acceptarea sau neacceptarea procedurii de mediere. Vă facem cunoscut ca medierea reprezintă o activitate de interes public ,conform Legi 192/2006,având drept scop soluționarea conflictelor pe cale amiabila. În litigiile ce pot face,potrivit legii,obiectul medierii ,părțile și /sau partea interesată ,dupa caz ,sunt ținute să faca dovada că au participat la ședința de informare cu privire la avantajele medierii,conf.art.60 alin.1 din Legea 192/2006.

Pentru orice informații suplimentare vă stăm la dispoziție și putem fi contactați la numerele de telefon menționate în antet.

Birou Mediator – MACHIDON Claudiu

În urma invitației la mediere d-nl B.I. contactează mediatorul, confirmând prezența la sedința de mediere în data de 06.02.2014, dată la care s-au prezentat ambele părți , care de comun acord au hotărât să intre în procedura de mediere , semnând urmatorul contract de mediere

CENTRUL REGIONAL DE MEDIERE BACAU

Mediator – MACHIDON Claudiu – BIROU DE MEDIATOR

Bacau, str. Republicii nr 216, judetul Bacau, telefon 0744 644 119, e-mail :[anonimizat] Inscris in Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de Mediator la pozitia nr. 2224

CONTRACT DE MEDIERE

NR. 264/ 06.02.2014

Încheiat între:

A. BIROU DE MEDIATOR-MACHIDON CLAUDIU, cu sediul in Bacau, Str. Oituz,nr.27, inscris în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de mediator la pozitia nr. 2224, avand codul de inregistrare fiscala (CIF) nr. 28523921, reprezentat prin Dn-l Machidon Claudiu, în calitate de mediator autorizat, pe de o parte
și
B. PĂRȚI

B1. Dl. M. I. ,domiciliat in loc.Bacau, str. ……nr…….. , jud. Bacau ,identificat cu CI seria …, nr……… ,CNP …………..

B2. Dl B.S. ,domiciliat in com. Secuieni ,jud. Bacau ,identificat cu BI seria … nr. ……, CNP ………..

care în temeiul Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, au convenit la încheierea prezentului contract.

2. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1 Obiectul contractului îl reprezintă medierea disputei intervenite între părți, cu privire la transferul dreptului de propietate asupra suprafetei de 3200 mp ,teren situat in loc………

2.2 Prin prezentul contract, părțile sus menționate, își exprimă acordul cu privire la declanșarea medierii, cooperarea lor în acest scop, utilizarea tuturor mijloacelor folosite de mediator și cu privire la respectarea regulilor aplicabile medierii, conform termenilor și condițiilor, stipulate în acest contract.

3. LOCUL DATA ȘI ORA DESFĂȘURĂRII MEDIERII

3.1 Medierea se va desfășura la sediul Biroului de Mediator-Machidon Claudiu, din Bacau, str. Oituz, nr.27, începând cu data de 06.02.2014 orele 11.

3.2 Mediatorul și părțile pot conveni cu privire la modificarea locului de desfășurarea a medierii pe parcursul derulării contractului.

4. ONORARIUL MEDIATORULUI

4.1 Onorariul convenit intre mediator si parti este in suma de ….. RON, astfel:
– pînă la încheierea medierii;

4.2 Părțile au obligația de a achita onorariul cuvenit pentru serviciile profesionale ale mediatorului (mediatorilor), precum și cheltuielile efectuate de acesta (aceștia), pe parcursul medierii in interesul partilor;
4.3 Dacă pe parcursul procedurii de mediere apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părților aflate în conflict și cu acordul acestora, se va încheia o anexa la prezentul contract de mediere;
4.4 Modalitățile de plată a onorariului și a cheltuielilor aferente medierii sunt următoarele:

onorariul mediatorului va fi achitat de dl …………….

5. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR DIN CONTRACT

5.1 DREPTURILE MEDIATORULUI

5.1.1 Să aplice un model propriu de organizare a procedurii de mediere cu respectarea dispozițiilor și principiilor aplicabile medierii, statuate de prezentul contract și de Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

5.1.2 Mediatorul va avea controlul deplin al desfășurării ședinței de mediere, incluzând:
– Structura procesului de mediere (sesiuni comune/sesiuni separate)
– Prezența participanților la procesul medierii
– Acordul asupra timpului afectat pentru schimbul de informații și documente relevante
– Programarea și reprogramarea ședințelor cu părțile.
5.1.3 Să încaseze onorariul stabilit conform 4.1.
5.1.4 Să încaseze cheltuielile efectuate pe parcursul medierii în interesul părților.
5.1.5 Să solicite punctul de vedere al unui specialist cu privire la anumite aspecte de specialitate.
5.1.6 În situația în care mediatorul constată că prezența reprezentanților părților sau a terților nu mai este oportună și benefică pentru mediere, mediatorul va avea libertatea de a dispune asupra continuării și desfășurării procesului de mediere.
5.1.7 De a nu fi citat ca martor în nici o procedură judiciară sau arbitrală care are legătură cu disputa în cauză sau cu obiectul medierii.
5.1.8 În cauzele penale, mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are acordul prealabil, expres și scris al părților

5.2 OBLIGAȚIILE MEDIATORULUI

5.2.1 Pe tot parcursul medierii, mediatorul va fi un facilitator independent, imparțial și neutru și nu va judeca, nu va arbitra, nu va da sfaturi și nu va impune o decizie sau o soluție cu privire la problemele în discuție.
5.2.2 Mediatorul are obligația de a depune toate diligențele pentru ca părțile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un timp rezonabil.

5.2.3 Mediatorul este obligat să ofere părților explicații cu privire la principiile medierii, la efectele acesteia și la regulile aplicabile.
5.2.4 Mediatorul are obligația de asigurarea medierii cu respectarea libertății, demnității și a vieții private a părților.
5.2.5 Mediatorul se obligă să păstreze confidențialitatea informațiilor provenite de la părțile în conflict, precum și cu privire la documentele întocmite sau care îi sunt predate de către părți pe parcursul medierii, chiar și după încetarea funcției sale.

5.2.6 Mediatorul este obligat să restituie părților, înscrisurile ce i-au fost încredințate pe parcursul medierii.

5.2.7 Mediatorul are obligația de a nu da declarații în calitate de martor în legătura cu faptele sau actele de care ia cunoștință în cadrul procedurii de mediere.

5.2.8 Mediatorului îi este interzis să desfășoare activitatea de mediere, dacă a dat declarație ca martor în cauza supusă medierii.
5.2.9 Prin prezentul contract, mediatorul confirmă faptul că orice interes financiar sau de alta natură, orice relație socială, profesională sau de afaceri în legătură cu oricare dintre părți, și/sau reprezentanții părților, au fost aduse la cunoștința părților, și că acestea sunt de acord cu declanșarea procedurii de mediere.
5.2.10 În cazul în care, pe parcursul medierii, apare o situație de natura să afecteze scopul acesteia, neutralitatea și imparțialitatea mediatorului, acesta este obligat să o aducă la cunoștința părților aflate în conflict, care vor decide asupra, menținerii sau denunțării contractului de mediere.
5.2.11 În situația în care mediatorul solicită punctul de vedere al unui specialist din afara biroului său, mediatorul are obligația să păstreze confidențialitatea cu privire la identitatea părților, evidențiind doar problemele controversate.
5.2.12 În cazul în care una dintre părți nu se mai prezintă la mediere, fără a denunța contractul de mediere, mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenția reală a părții respective și, după caz, va continua sau va închide procedura de mediere.
5.2.13 În cazul în care disputa face obiectul unui litigiu civil sau penal aflat pe rolul instanțelor de judecată, la închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să informeze în scris instanța de judecată dacă părțile au ajuns sau nu la o înțelegere în urma procesului de mediere.
5.2.14 Mediatorul are obligația de a veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului. Dacă în cursul medierii, mediatorul ia cunoștință de existența unor fapte ce pun în pericol creșterea sau dezvoltarea normală a copilului ori prejudiciază grav interesul superior al acestuia, este obligat să sesizeze autoritatea competentă.
5.2.15 De a întocmi și semna procesul-verbal prin care se constată prezentarea părților și a mediatorului la fiecare ședință de mediere.

5.3 DREPTURILE PĂRȚILOR

5.3.1 Să declanșeze medierea și să coopereze în scopul ajungerii la un acord.
5.3.2 Să fie asistate la mediere de către avocați sau de alte persoane.
5.3.3 Să se consulte în orice moment cu avocați, experți sau alte persoane.
5.3.4 Să fie informate asupra procedurii de mediere.
5.3.5 Să solicite încetarea procedurii de mediere în orice moment.
5.3.6 Să prezinte înscrisuri care le pot ajuta la solutionarea conflictului.
5.3.7 Să stabilească de comun acord cu mediatorul limba în care se va desfășura medierea.
5.3.8 În cauzele penale, părțile au garantat dreptul la asistență juridică și, dacă este cazul, la serviciile unui interpret.

5.4 OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

5.4.1 Părțile au obligația de a respecta regulile medierii precum și principiile acesteia
asumându-și responsabilitatea pentru nerespectarea lor, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

5.4.2 Să achite onorariul cuvenit mediatorului (mediatorilor) precum și cheltuielile efectuate de acesta (aceștia) pe parcursul medierii în interesul părților.
5.4.3 Să depună toate diligentele în vederea soluționării conflictului pe calea medierii.
5.4.4 Să păstreze confidențialitatea susținerilor făcute pe parcursul medierii cu excepția cazurilor în care legea prevede contrariul sau părțile convin altfel la semnarea contractului printr-o anexă ce face parte integrantă din prezentul contract.
5.4.5 De a semna procesul-verbal prin care se constată prezentarea părților și a mediatorului la fiecare ședință de mediere.

6. CONFIDENȚIALITATEA

6.1 Mediatorul are îndatorirea de a atrage atenția persoanelor care participă la mediere, asupra obligației de păstrare a confidențialității și va putea solicita acestora semnarea unui acord de confidențialitate. În acest caz, părțile vor putea insera în prezentul contract o clauză de confidențialitate sau vor putea încheia un acord de confidențialitate separat, anexă la contract.

7. ÎNCHIDEREA PROCEDURII DE MEDIERE

7.1 Procedura de mediere se închide, după caz:
7.1.1 prin încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării conflictului;
7.1.2 prin constatarea de către mediator a eșuării medierii;
7.1.3 prin denunțarea contractului de mediere de către una dintre părți.
7.2 În situația în care se ajunge la o înțelegere, părțile și/sau reprezentanții acestora vor întocmi un acord ce va fi semnat de către aceștia.
7.3 La închiderea procedurii de mediere, mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părți, personal sau prin reprezentant, și de mediator. Părțile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal.

8. LIMBA ÎN CARE SE DESFĂȘOARĂ MEDIEREA

8.1 Părțile prezentului contract au stabilit de comun acord ca limba în care se desfășoară medierea să fie limba romana;
8.2 Când situația o impune, părțile vor conveni ca, pe parcursul medierii să fie prezent un translator autorizat. Cheltuielile ocazionate de prezenta translatorului vor fi suportate de către părți, în modalitatea aleasă de acestea.

9. ALTE CLAUZE

9.1 Prezentul contract este titlu executoriu cu privire la sumele datorate de către părțile în conflict, cu titlul de onorariu.
9.2 Neplata de către părțile în conflict a onorariului cuvenit mediatorului în cuantumul și la termenele fixate prin prezentul contract, precum și neachitarea, contravalorii cheltuielilor aferente procedurii de mediere, dau dreptul mediatorului să procedeze la rezilierea deplin drept a prezentului contract, fără nicio altă formalitate, și fără nicio altă procedura judiciară sau extrajudiciară. Prezentul pact comisoriu de gradul IV își va produce efectele de la data scadenței obligației neexecutate.
9.3 Dacă, în afară de părțile aflate în conflict, la ședința de mediere, participă și terțe persoane, acestea vor fi obligate, să respecte regulile și principiile medierii. În cazul în care părțile în conflict au înțeles să încheie un acord de confidențialitate, mediatorul va solicita semnarea unui astfel de acord și de către terțele persoane prezente în mediere.
9.4 În situația în care părțile doresc să adauge alte clauze la prezentul contract, acestea vor fi prevăzute într-o anexă ce se constituie parte integrantă la prezentul contract.
9.5 Contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice.
9.6 Prezentul contract a fost încheiat azi 06.02.2014 la sediul Biroului de Mediator-Machidon Claudiu, din Bacau, str.Oituz, nr.27, în 3(trei) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă.

MEDIATOR AUTORIZAT MACHIDON CLAUDIU

B.S. M.I.

Părțile împreună cu mediatorul , au convenit data de 10.02.2014 , ora 14 pentru începerea sedinței de mediere , ședintă care în urma aplicării procedurilor și tehnicilor de mediere s-a încheiat cu următorul proces verbal:

PROCES-VERBAL

AL ȘEDINȚELOR DE MEDIERE

NR. 265/10.02.2014

Încheiat azi 10.02.2014, de către Machidon Claudiu, în calitate de mediator autorizat ,înregistrat în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de Mediator la poz. 2224 ,autorizat prin Autorizația seria A , nr 02477 , cu privire la contractul de mediere nr.264/06.02.2014 .

Prin prezentul proces verbal se constată prezența părților la ședința de mediere din data.de 10.02.2014, ora 14.

Au fost prezenți:

1. Dl M.I. , domiciliat în ……….,str……….., ap……., identificat cu C.I. seria….., nr…..C.N.P ………….

2.Dl B.Ș. , domiciliat în ……….,str……….., ap……., identificat cu C.I. seria….., nr…..C.N.P ………….

În cadrul ședinței de mediere s-au discutat urmatoatele:

D-nl B.Ș. a prezentat două antecontracte de vînzare cumparare ,sub semnatură privată ,din care rezultă că a cumpărat 1800 mp de la defuncta G.E. ,la data de 16.02.1997, plătind suma de …………., la acea dată , respectiv 1400 mp de la defuncta M.M, la data de 03.02.1997, plătind suma de ………,la acea dată , terenuri învecinate situate în ………

D-nl M.I. ,declară că este moștenitorul ambelor terenuri ,urmând ca la urmatoarea ședință de mediere să prezinte actele care dovedesc acest lucru.

Sedintele de mediere s-au desfasurat intre orele 14.si.16, la sediul Biroului de Mediator- Machidon Claudiu, din Bacău, str.Oituz, nr.27.

Prezentul proces verbal a fost încheiat în prezenta părților în 3(trei) exemplare originale, fiecare parte primind un exemplar original.

Mediator autorizat, Parti,

Machidon Claudiu M.I.

B.Ș.

Datorită faptului că au ramas aspecte asupra cărora părțile nu s-au înțeles ,s-a hotărât de comun acord continuare ședințelor de mediere pentru data de 14.02.2014 ,dată la care s+au continuat discuțiile ,consemnate în urmatorul proces verbal

PROCES-VERBAL

AL SEDINTELOR DE MEDIERE

NR. 273/14.02.2014

Încheiat azi 14.02.2014, de către Machidon Claudiu, în calitate de mediator autorizat ,înregistrat în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de Mediator la poz. 2224 ,autorizat prin Autorizația seria A , nr 02477 , cu privire la contractul de mediere nr.264/06.02.2014 .

Prin prezentul proces verbal se constată prezența părților la ședința de mediere din data.de 14.02.2014, ora 10.

Au fost prezenți:

1. Dl M.I. , domiciliat în ……….,str……….., ap……., identificat cu C.I. seria….., nr…..C.N.P ………….

2.Dl B.Ș. , domiciliat în ……….,str……….., ap……., identificat cu C.I. seria….., nr…..C.N.P ………….

În cadrul ședinței de mediere s-au discutat urmatoatele:

Dl M.I. prezintă decizia civilă nr. 1052/2013, certificatul de legatar nr. 4/01.02.2007 ,sentința civilă nr. 10034/16.10.2006. , prin care arată că este moștenitorul atât a suprafeței de 1800 mp cât și a suprafeței de 1400 mp situate în……….

Dl B.Ș. arată faptul că el a platit prețul indicat în cele doua antecontracte , preț corect la aceea dată și ar dori să facă o înțelegere prin care sa i se recunoască dreptul de propietate asupa celor două suprafețe de teren .

Ședințele de mediere s-au desfasurat între orele 10.si.12, la sediul Biroului de Mediator- Machidon Claudiu, din Bacau, str.Oituz, nr.27.

Prezentul proces verbal a fost încheiat în prezenta părților în 3(trei) exemplare originale, fiecare parte primind un exemplar original.

Mediator autorizat, Parti,

Machidon Claudiu M.I.

B.Ș.

În urma celor două sesiuni de mediere , părțile au convenit să încheie un acord de mediere și procesul verbal de închidere a medierii.

CENTRUL REGIONAL DE MEDIERE BACAU

Mediator – MACHIDON Claudiu – BIROU DE MEDIATOR

Bacau, str. Republicii nr 216, judetul Bacau, telefon 0744 644 119 E – mail [anonimizat] Inscris in Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de Mediator la pozitia nr. 2224

ACORD DE MEDIERE

NR. 274/17.02.2014

Încheiat în ședința de mediere din data de 12.02.2014 programată în baza contractului de mediere nr. 264/06.02.2014 în cadrul BIROU DE MEDIATOR-MACHIDON CLAUDIU ,cu sediul în Bacau ,str.Oituz nr.27, înscris în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de Mediator la poziția nr.2224

Părți:

1. Dl B.Ș , domiciliat în……….,jud. Bacau , identificat cu BI ,seria nr. …nr…., CNP ………….

2. Dl M.I., domiciliat în ……., str. …….nr……..,identificat cu CI ,seria …,nr. ….CNP …………

În conormitate cu prevederile art.56(1) din L 192/2006, noi părțile care am solicitat și ne-am supus procedurii medierii, am consimțit la încheierea prezentului acord de mediere.

Declaram că întelegerea ne aparține, fiind rezultatul procedurii de mediere dintre noi, reprezentând acordul nostru de voința, liber exprimată și neafectată de nici un viciu de consimțământ, fiind întru totul de acord cu cele convenite și stipulate mai jos după cum urmează:

Obiectul medierii este reprezentat de divergențele dintre părți privind recunoașterea dreptului de propietate asupra terenurilor, în suprafață de 1400mp ,respectiv 1800 mp ,situate în …………………..

Având în vedere:

Faptul că B. Ș. și defuncta G. E. au încheiat la data de 16 februarie 1997 un antecontract de vânzare -cumparare ,sub semnatură privată ,ce privea transmiterea dreptului de propietate asupra terenului situat în extravilan în ……. ,în suprafață de 1800 mp ,teren fănețe ,sola 95, parcela 2581/10, cu vecinii :la N-DE,la E-m.C. P. ,la S-CCN 2589,la V-M.M. ,teren dobindit cu titlul de propietate nr.204814/28.11.1995 de catre defuncta G. E..

Faptul ca B. S. Și defuncta M. M. au Încheiat la data de 03 februarie 1997 un antecontract de vânzare- cumparare ,sub semnatură privată ,ce privea transmiterea dreptului de propietate asupra terenului situat în extravilan în ……………., în suprafață de 1400 mp ,teren fănețe ,în sola 95,parcela 2581, cu vecinii:N-C. C.,E-C.C, S- C.C.N.2589, V-B.V. ,teren dobândit cu titlul de propietate nr.204989/23.08.1996 de catre defuncta M.M..

Faptul ca M. I. este unicul moștenitor după defuncta G. E. conform deciziei civilă nr.1052/2013 din data de 13.11.2013 a Tribunalului Bacau și certificatului de legatar nr.4/01.02.2007 eliberat de BNP- Zaharia Elena .

Faptul ca M. I. este moștenitorul suprafeței de 1400 mp teren situat în ……. ,teren fănețe ,în sola 95, parcela 2581, cu vecinii:N- C.C ,E-C.C, S-C.C.N 2589,V-B. V., dupa defuncta M. M. conform sentinței civile nr.10034/16.10.2006 a Judecătoriei Bacău.

Faptul că B. S. din momentul semnării antecontractelor de vânzare-cumparare a folosit terenurile ca un posesor de bună credință în mod continu ăi fară a fi tulburat în posesie .

IÎn urma procedurii de mediere părțile au convenit urmatoarele:

Dl M. I. recunoaste dreptul de propietate a dl B. S. asupra terenurilor, situate în extravilan în ………., primul în suprafață de 1800mp ,teren fănețe ,sola 95, parcela 2581/10 cu vecini:la N-DE , la E-m. C. P. ,la S-CCN 2589 ,la V-M. M. iar al doilea în suprafață de 1400 mp ,teren fănețe ,sola 95 ,parcela 2581 cu vecinii: N-C. C ,E-C. C ,S-CCN 2589, V-B. V..

Dl B. Ș este de acord să intre în posesie și deplină propietate a terenurilor în suprafață de 1800mp ,teren fănețe ,sola 95,parcela 2581/10 ,cu vecini:la N-DE,la E-m.C. P.,la S-CCN 2589 ,la V-M. M. ,respectiv 1400 mp , teren fănețe ,sola 95,parcela 2581cu vecinii:N-C. C, E-C.C, S-CCN 2589,V-B.V, situate în extravilan în ………………..

Părțile declară pe propia răspundere că nu mai au nici o altă pretenție materială sau de altă natură ,prezentă sau viitoare, rezultată din acest litigiu .

Prezentul acord are valoarea unui înscris sub semnatură privată și nu conține clauze care să aducă atingere legii și ordinii publice, părțile convenind ca acest acord de mediere să fie supus încuviințării instanței de judecată.

Prezentul acord se încheie în 4(patru)exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte participantă la mediere, unul pentru mediator, și unul pentru încuviințare la instanță.

Prezentul acord se încheie azi 12.02.2014 la sediul Biroului de Mediator –Machidon Claudiu, din Bacău, str. Oituz, nr.27.

Machidon Claudiu

Birou de Mediator

M.I. B.Ș.

PROCES-VERBAL

DE INCHIDERE A MEDIERII

NR. 275/17.02.2014

Încheiat azi, 17.02.2014 în conformitate cu dispozițiile art. 57 Legii 192/2006, de către MACHIDON CLAUDIU, în calitate de mediator autorizat ,înregistrat în Registrul Formelor de Exercitare a Profesiei de Mediator la poz. 2224 ,cu privire la contractul de mediere nr.264./06.02.2014. .

1. Prin prezentul proces verbal se constată încheierea derularii procedurilor de mediere care s-au purtat cu participarea:

D-l M.I. , domiciliat în ……………., identificat cu …..,seria…..,nr…….., C.N.P……………..

Dl B.Ș., domiciliat în ……………., identicat cu …….., seria………,nr……..C.N.P……………

2. Ședintele de mediere s-au desfășurat la sediul mediatorului conform PV de ședință.

3. Menționăm că în conformitate cu dispozițiile art. 56 alin (1) lit. a din Legea 192/2006 , procedura de mediere s-a încheiat astfel:

ÎNȚELEGERE TOTALĂ

Observatii:

Toate discuțiile care au avut loc cu ocazia desfășurării ședinței de mediere au caracter confidențial.

Părțile nu se pot folosi de cele declarate ca și probă în instanță decât în condițiile legii.

3. Mediatorul nu poate să apară în calitate de martor.

4. Ședința de medierea s-a desfășurat în limba română conform acordului părților.

5. Prezentul proces verbal a fost incheiat în prezenta partilorîin 4 exemplare originale, fiecare parte primind un exemplar original.

Mediator autorizat, Părți,

MACHIDON CLAUDIU

După finalizarea proceduri de mediere , părțile trebuie să ceară instanței competente , în speța de față Judecătoria , încuviințarea acordului de mediere lucru care s-a realizat prin cerea de consfințire :

Domnule Președinte,

Noi petenții:

1. M. I. domiciliat în ……………….., identificat cu C.I. seria …… nr……….., , având CNP ………… si

2. B. S., domiciliat in …………… , identificata cu BI seria…….. nr. ………, având CNP 3…………….., formulăm prezenta:

CERERE DE CONSFINTȚIRE

ACORD DE MEDIERE

În fapt, litigiul având ca obiect „transferul dreptului de propietate”, neavând dosar pe rolul instanței de judecată, a fost supus procedurii de mediere, soluționându-se pe această cale și în baza art 58 din legea 192/2006 cu modificările și completările ulterioare s-a redactat acordul de mediere nr. 274 Solicităm instanței să pronunțe în camera de consiliu o hotărâre, în baza art. 59 alin. 2 din Legea 192/2006 cu modificările și completările ulterioare care să consfințească acordul de mediere nr.274 încheiat la data de 17.02.2014, aplicând dispozițiile art. 438 – 441 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă republicată cu modificările și completările ulterioare,hotarare care sa tina loc de act autentic de vinzare-cumparare.

Declaram ca valoarea bunurilor imobile (terenuri) este de 859 ron, valoare care reiese din Raportul de expertiza-Evaluare tehnica utilizat de catre Camera Notarilor publici Bacau pe anul 2014.

Mentionam ca taxa de timbru judiciar a fost calculata conform art.3(b) si art.11(1) a). din OUG 80/2013, astfel : 20 ron + 50% din taxa calculata conform art.3(b) din OUG 80/2013, reiesind valoarea de 53 ron.

Anexăm prezentei cereri:

Acordul de mediere nr. 274/17.02.2014

Copii acte de identitate petenti,

Calculul taxei judiciare de timbru

Antecontracte de vinzare-cumparare din 16.02.1997 si 03.02.1997

Certificat fiscal nr. 39/17.02.2014

Copii :TP nr.204814/28.11.1995 , TP 204989/23.08.1996, Sentina civila nr.1052/13.11.2013, Sentina civila nr.10034/16.10.2006

Certificat de legatar nr.4/01.02.2007 eliberat de BNP-Zaharia Elena

Copii chitante taxe judiciare de timbru.

Petenti,

M.I. ………………………..

B. S. ……………………

În baza cereri de consfințire a acordului de mediere ,instanța verificând dacă acordul de mediere îndeplinește condițiile de formă și fond, a emis sentinț civilă nr.3233/2014 , care are ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic , sentință prezentată în……..

Ca și concluzie, a acestui caz de mediere, pot spune, ca deși la început pozițiile părțile au fost divergente , odată cu derularea ședințelor de mediere s-a reușit deblocare comunicări ,iar la final și-au manifestat intenția de rezolvare a conflictului pe cale amiabilă, reușind să încheie un acord de mediere, iar apoi să ceară încuviințarea lui în instanță.

Însă, indiferent de rezultatul medierii, faptul că a există dispoziția pentru a apela la o procedură alternativă de rezolvare a conflictelor, în acest caz, procedura medierii, constituie un mare pas înainte în calea soluționării viitoare a litigiilor, având în vedere că prezentul generează precedent pentru situațiile viitoare, medierea puțind fi identificată pe viitor ca și o alternativă reală și dorită de rezolvare a conflictelor.

Indiferent de rezultatul unei medieri, fie că discutăm de înțelegerea totală, înțelegerea parțială, denunțarea unilaterală sau eșuare, e foarte important ca acest proces de mediere să aibă loc, întrucât deschide noi orizonturi privind rezolvarea conflictelor, indiferent de natura lor. Ca și popor, suntem formați în a ne rezolva problemele în instanță iar moștenirea istorică vine pe fundamentul unui simț al proprietății și al dreptății foarte accentuat.

CONCLUZII

Medierea este orientată spre viitor, spre deosebire de instanța de judecată, care încearcă să rezolve ceea ce s-a întamplat în trecut.

Privită ca și alternativă de rezolvare a conflictelor, medierea aduce multiple avantaje părților implicate într-un conflict.

Astfel, se asigură:

economie de timp – MEDIEREA ESTE O METODĂ RAPIDA,

resurse financiare reduse – COSTURI MICI.

Implicarea direct în soluționarea conflictului – SOLUȚIA ESTE A PĂRȚILOR!.

soluția la care se ajunge pe parcursul medierii este cea care RĂSPUNDE NEVOILOR PĂRȚILOR,

CONFIDENȚIALITATE – sunteti protejați de expunerea în public și la stres.

Numai o persoană calificată, care cunoaște procesul de negociere, precum și metodele care trebuie aplicate în confruntarea cu parteneri dificili, se poate angaja în rolul formal de mediator.

Mediatorul implicat într-un proces de mediere, indiferent de formația lui de bază, în general este caracterizat prin următoarele:

este outsider disputei,

este instruit în tehnici de mediere,

nu este parte la rezultat,

nu este factor de decizie,

autoritatea pe care o deține vine din profesie,

este acceptat formal de ambele părți,

este capabil de a acționa imparțial,

este văzut drept imparțial,

poate acționa împreună cu un mediator neformal.

De asemenea, nu numai mediatorii trebuie să aibă dezvoltate anumite abilități, ci, pentru a face față cu succes unui proces de mediere, terții implicați au nevoie de patru tipuri de abilități:

abilități de a stabili o relație de lucru eficientă cu fiecare parte aflată în conflict, pentru a face participanții să aibă încredere în ei, să comunice liber și să primească cu simpatie sugestiile;

abilități de a crea o atitudine de cooperare la părțile aflate în conflict;

abilități de dezvoltare a unui proces creativ de grup și de adoptare a deciziilor în grup;

abilități de a identifica multe infomații independente despre chestiunile în jurul cărora gravitează conflictul.

Mediatorul, conciliatorul sau facilitatorul, termeni între care diferențele sunt nesemnificative de la o țară la alta, este o terță parte independentă, imparțială, ce are rolul de a ajuta procesul de rezolvare prin care părțile înseși își găsesc soluția, terța parte neimplicânduse în conținutul conflictului.

O parte esențială din atribuțiile mediatorului este aceea de a identifica și discerne între interesele și pozițiile afișate. Interesele reale sunt reflectate de: ceea ce contează pentru fiecare individ în parte la modul practic, emoțional și social; ce speră cel mai mult să rezolve; problemele ce-l afectează cel mai mult. Pozițiile sunt soluțiile proprii cu care se prezintă părțile la negociere. Acestea constituie un salt direct de la problemă la soluție.

A media înseamnă a interveni între părțile ostile și a le conduce spre schimbarea atitudinii și a percepției celeilalte părți din oponent în partener și spre rezolvarea conflictului

Așadar, medierea implică o formă de intervenție imparțială din partea unui terț neutru, care nu poate impune o soluție, dar poate ajuta părțile să o găsească.

Este foarte important ca mediatorul să fi fost solicitat de cel puțin una din părți și să fie acceptat de toate părțile.

În România, Legea nr. 192/2006 reglementează activitatea de mediere și organizarea profesiei de mediator. Potrivit acesteia, medierea reprezintă “o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.”

Ca o definiție finală, putem considera medierea ca pe un proces de rezolvare a disputelor în care un intermediar profesionist imparțial și neutru asistă părțile aflate în dezacord să ajungă la un acord, prin voință proprie, prin promovarea cooperării, comunicării și prin facilitatea negocierilor, acord care le stabilește comportamentele viitoare și menține relațiile dintre acestea.

Având în vedere interesul major în relația medierea – sistem judiciar, în scopul degrevării instanțelor de judecată se poate evidenția faptul că informarea generală cu privire la mediere este importantă, dar nu suficientă pentru obiectivul degravarea instanțelor. Discuția dintre mediator și parte/părți, analiza de caz sunt determinante pentru luarea unei decizii privind acceptarea medierii, în reală cunoștință de cauză într-o situație specifică. La finalul acestei etape, reclamantul poate lua decizia, în cunoștință de cauză pentru situația sa, dacă doreste soluționarea prin mediere sau nu.

Pentru a servi cu adevărat interesul public de creștere a calitătii actului de justiție și eficientizare a serviciului public de soluționare a litigiilor pe baza drepturilor prin aplicarea medierii atât în faza prealabilă adresarii cererii instantei, cât și pe parcursul litigiilor, sunt necesare cel puțin, stabilirea clară a unor tipuri de litigii în care părțile să încerce soluționarea prin mediere și o puternică susținere a activității de mediere de către stat.

Pentru ca medierea să-și atinga scopul social, este important ca aplicarea în relația cu sistemul judiciar să se fundamenteze pe analize realiste și să se aplice conform unor proceduri care au la bază principiile medierii, fundamentate pe drepturile fundamentale ale omului.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, monografii, cursuri

Alina Gorghiu, Nicole Bogdan Codruț Stănescu, Manuela Sîrbu, Mihai Munteanu, Ion Dedu, Ciprian Frandeș, Medierea – oxigen pentru o societate modernă, Editura Universul Juridic, București, 2013

Christopher W. Moore, The mediation process: Practical Strategies for Resolving Conflict, 2nd ed., (San Francisco: Jossey-Bass Publishers), 1996

Alex Muchielli, Arta de a comunica. Metode, forme si psihologia situațiilor de comunicare, Editura Polirom, 2005

Simona Maria Aradei-Odenkirchen, Simona Hultoană, Henrik Rosager, Diana-Felicia Timofte, Bjarne Vertergaard, Manual mediere, Centrul Regional de Facilitare și Negociere, Iași, 2012

Daniel Bowling, David A. Hoffman, Psihologia mediatorului (trad. Nadina Vișan), Eitura Trei, București, 2012

Chirstian Turk, Comunicarea eficientă. Cum să le vorbești oamenilor, Editura Trei, 2009

Chrstian Buhring-Uhle, Arbitration and mediation in international business, second edition, Kluwer Law International BV, The Nederlands 2006

Christopher W. Moore, The mediation process, ediția a III-a revizuită, USA, 2003

GEMME (Grupul European al Magistraților care susțin Medierea, seecțiunea română), Medierea în Uniunea Europenă. Stadiu și perspective, Editura Universală, București, 2010

Jennifer E. Beer & Eileen Stief, The Mediator’s handbook, New Society Publishers, Canada, 2009

Manuela Sârbu, Alina Gorghiu, Croitoru-Anghel Diana Monica, Medierea conflictelor, Editura Universul Juridic, București, 2013

Roger Fisher & William Ury, Getting to yes. Negociating an agreement without giving in, second edition, random House Business Books, 1991

Ștefan Prutianu, Manual de comunicare și negociere în afaceri, Editura Polirom, Iași, 1998

Zeno Șuștac, Claudiu Ignat, Modalități alternative de soluționare a conflictelor (ADR), Editura Universală, București, 2008

Cimuka Florentina-Daniela, Rolul activ al judecătorului în recomandarea soluționării litigiilor prin mediere, în revista Medierea tehnică și artă, nr. 15, decembrie 2011, Anul 2, nr.3

Ștefania Șaradici, Medierea – o noutate pentru români?!, în revista Medierea tehnică și artă, nr. 1/2010

Gheorghiță Mateuț, Medierea Penală, în revista Dreptul nr. 7/2007, Editura C.H. Beck, București

Thomas K. W., Conflict ant conflict management, naval Postgraduate School, Monterey, CA, 1992

Deutch, M, Conflicts: productive and distructive, în Conflict resolution through comunication, New York, 1973

L. Merill and Borisoff D., The Power to Communicate, 3rd ed, 1998

Dumitru-Virgil Diaconu, Mediere în cauzele penale, Editura C.H. Beck, București, 2012

Constantin Coadă, Legislația medierii – note, comentarii și explicații, Editura Universul Juridic, București, 2013

John W. Burton, Conflict resolution as political system, Fairfax, George Mason Universiy, 1998

Alina Mariana Maer, Argumente pentru medierea în etapele procedurii prevăzute de Legea nr 85/2006, Revista de insolvență Phoenix, nr 37/2011

Valentina Popescu, De ce mediere?, revista Medierea tehnică și artă, nr.6/2011

Daniel Bowling, David A. Hoffman, Psihologia mediatorului (Traducere Nadia Visan)

Filipescu, I.P.,Tratat de dreptul familiei, Editura All, București,1993

Păncescu, F.G., Legea medierii. Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2008

Mic dictionar encliclopedic, Editura Stiintifica si Zenciclopedica, Bucuresti

Dicționarul explicativ al limbii române

Acte normative

1. Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, Monitorul oficial, nr. 441/2006

2. Legea nr. 115/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 192/2006, Monitorul oficial nr. 462/2012

3. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 557 din 23 iunie 2004

4. Legea nr. 62/2011, Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 332/2011

5. Constituția României

6. Codul de etică și deontologie profesională a mediatorilor

7. Noul Cod de Procedură Penală

8. Noul Cod Civil

9. Codul de Procedură Civilă

10. Codul Familiei

11. Codul Muncii

12. Comunicat de presă a Curții Constituționale a României, 7 mai 2014

Webografie

www.cmediere.ro/…/codul-de-etica-si-deontologie-profesionala-a-mediatorilor.

http://medierea.ro/articole/514-business-mediation-medierea-conflictelor-de-natura- Comerciala

www.civilmediation.org

http://mediatornicolescu.ro/legislatii/medierea-codul-procedura-penala.pdf

http://www.cedr.com/solve/mediation/

Cum poate interveni medierea in conflictele profund emotionale

www.in-mediation.eu/en/mediation-act

www.juridice.ro

www.medierearad.ro

www.cmediere.ro

http://www.juridice.ro/246446/medierea-in-contextul-noului-cod-de-procedura-civila.html

http://www.dadalos.org/frieden_rom/grundkurs_4/konflikt.htm

http://www.blog.mediatoru.ro/medierea-ultima-sansa-pentru-o-soluție-amiabila

http://mediere-amiabila.ro/procedura-mediere-despre-mediere/cand-incep-o-mediere

http://www.avocatnet.ro

http://www.blog.mediatoru.ro/medierea-ultima-sansa-pentru-o-soluție-amiabila

http://mediere.blogspot.ro/2007/11/ce-este-medierea.html

www.cmediere.ro

Despre comunicare si tehnici de mediere

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mediere

http://www.cmr.ro/comisia-de-malpraxis/

www.dexonline.ro

ANEXA 1

Test de autoevaluare – Thomas-Kilmann

Identificați modalitatea dumnavoastră preferată de soluționare a conflictelor!

Încercuiți literele din dreptul afirmațiilor adevărate!

1 A Sunt momente în care las altora responsabilitatea rezolvării problemelor

B Decât să negociez aspectele asupra cărora nu suntem de acord mai bine insist asupra celor pe care le agreem.

2 A Încerc să găsesc o soluție de compromis.

B Încerc să rezolv atât problemele mele cât și pe ale celuilalt.

3 A Sunt de obicei ferm în atingerea obiectivelor mele.

B Urmăresc să respect sentimentele celorlalți și să păstrez relația.

4 A Încerc să găsesc o soluție de compromis.

B Uneori îmi sacrific propriile dorințe în favoarea satisfacerii dorințelor celuilalt.

5 A În mod constant solicit ajutorul celorlalți pentru rezolvarea problemelor

B Încerc să fac tot posibilul pentru a evita tensiunile inutule.

6 A Încerc să nu-mi creez neplăceri personale.

B Încerc să-mi câștig poziția.

7 A Încerc să amân rezolvarea problemei până voi avea timp să reflectez asupra ei.

B Renunț la niște puncte pentru a obține altele.

8 A Sunt de obicei ferm în atingerea obiectivelor mele.

B Urmăresc să scot imediat la iveală toate îngrijorările și problemele .

9 A Cred că diferențele de opinie nu trebuie să ne preocupe.

B Depun unefort destul de mare pentru a-mi găsi calea.

10 A Sunt de obicei ferm în atingerea obiectivelor mele.

B Urmăresc găsirea unei soluții de compromis.

11 A Urmăresc să scot imediat la iveală toate îngrijorările și problemele .

B Urmăresc să respect sentimentele celorlalți și să păstrez relația.

12 A Uneori evit luarea unor poziții care ar crea controverse.

B Îl voi lăsa să câștige câteva din punctele sale dacă și el îmi va permite câștigarea câtorva din punctele mele.

13 A Propun o cale de mijloc.

B Fac presiuni pentru a-mi câștiga punctele.

14 A Îi comunic ideile mele și îl rog să mi le expună pe ale sale.

B Încerc să-i arăt logica și avantajele poziției mele.

15 A Urmăresc să respect sentimentele celorlalți și să păstrez relația.

B Încerc să fac tot posibilul pentru a evita tensiunile.

16 A Încerc să nu afectez sentimentele nimănui.

B Încerc să-l conving pe celălalt de meritele poziției mele.

17 A Sunt de obicei ferm în atingerea obiectivelor mele.

B Încerc să fac tot posibilul pentru a evita tensiunile inutule.

18 A Dacă acestea îl fac fericit , îl las să-și mențină părerile.

B Îl voi lăsa să câștige câteva din punctele sale dacă și el îmi va permite câștigarea,câtorva din punctele mele.

19 A Urmăresc să scot imediat la iveală toate îngrijorările și problemele.

B Încerc să amân rezolvarea problemei până voi avea timp să reflectez asupra ei.

20 A Încerc imediat să aplanez diferendele dintre noi.

B Încerc să creez o combinație satisfăcătoare de pierderi și câștiguri pentru ambele părți.

21 A În negocieri, încerc să consider și dorințele celeilalte persoane.

B Întotdeauna conduc către o discuție deschisă a problemei.

22 A Încerc să găsesc o poziție intermediară între cele două aflate în conflict.

B Îmi expun părerile.

23 A Sunt de cele mai multe ori preocupat de satisfacerea tuturor dorințelor noastre.

B Sunt momente în care las altora responsabilitatea rezolvării problemelor.

24 A Dacă menținerea poziției este foarte importană pentru el, încerc să îl ajut să-și împlinească dorințele.

B Încerc să-l determin să facă un compromis.

25 A Încerc să-i arăt logica și avantajele poziției mele.

B În negocieri, încerc să consider și dorințele celeilalte persoane.

26 A Propun o cale de mijloc.

B Sunt de cele mai multe ori preocupat de satisfacerea tuturor dorințelor noastre.

27 A Uneori evit luarea unor poziții care ar crea controverse.

B Dacă acestea îl fac fericit, îl las să-și mențină părerile.

28 A Sunt de obicei ferm în urmărirea scopurilor mele.

B De obicei solicit ajutorul celorlalți pentru soluționarea unor probleme.

29 A Propun o cale de mijloc.

B Cred că diferențele de opine nu trebuie să ne preocupe prea mult.

30 A Încerc să nu rănesc sentimentele celorlalți.

B Întotdeauna discut problema cu cealaltă persoană pentru a o putea rezolva.

Marcați literele afirmațiilor adevărate pe tabelul centralizator al rezultatelor. Adunați câte un punct pentru fiecare literă marcată și faceți totalul pe fiecare coloană. Ordinea descrescătoare a punctajelor indică preferințele individuale ale dumneavoastră.

Punctajul

Puși în fața unor confruntări interpersonale, oamenii tind să aibă anumite reacții. Acestea reflectă gradele diferite de cooperare (adică efortul fiecăruia de a satisface interesele celuilalt) și de autoimpunere (efortul fiecăruia de a-și satisface propriile interese). Ele pot fi clasificate în cinci categorii:

1.Confruntare (reprimare,victorie/înfrângere)

2.Colaborare (victorie/victorie)

3.Compromis

4.Evitare (abandon)

5.Acomodare (convertirea coflictului în șansă)

1.Confruntare (reprimare, forțare, victorie/înfrângere) – rechinul

Rechinul încearcă să își domine adversarii prin a-i face să accepte soluția lui în cazul unui conflict. Scopurile sale personale sunt sunt dominante în raport cu relațiile interpersonale, pe care le sacrifică foarte ușor. Caută să își atingă țelurile cu orice preț. Nu îl interesează nevoile celorlalți. Nu îl interesează dacă ceilalți îl plac sau îl acceptă. Rechinul crede că un conflict se câștigă atunci când o parte învinge iar cealaltă este înfrântă. El vrea să fie câștigătorul cu orice preț. “Victoria”, îi dă rechinului un sentiment de mândrie și de realizare personală. Înfrângerea îi dă un sentiment de slăbiciune, neadaptare și ratare. Încearcă să câștige prin atac, copleșire sau intimidare.

2. Colaborare (victorie/victorie) – bufnița

Bufnița prețuiește în egală măsură scopurile personale cât și relațiile cu ceilalți. Ea vede conflictele ca pe probleme ce trebuie rezolvate și caută soluții care să satisfacă atât interesele personale cât și cele ale celorlalți. Bufnița vede conflictul ca pe o metodă de îmbunătățire a relațiilor prin reducarea tensiunii dintre două persoane sau grupuri. Încearcă să pornească o discuție pentru a identifica conflictul ca problemă. Bufnița nu este mulțumită până când nu găsește o soluție care să satisfacă ambele părți.

3. Compromis – vulpea

Vulpea este interesată atât de scopurile personale cât și de relațiile cu ceilalți. ea tinde însă să facă compromisuri, renunțând parțial la scopurile ei convingând cealaltă parte să procedeze la fel. Într-o situație conflictuală soluția vulpii este va fi ca fiecare parte implicată să piardă și să câștige câte ceva. Este capabilă să renunțe temporar la scopurile ei pentru a depăși situația de criză.

4. Evitare (abandon) – broasca țestoasă

Broasca țestoasă se retrage în carapacea ei pentru a evita conflictul. Ea renunță la scopurile și relațiiile ei personale. Stă departe de zonele de conflict și evită persoanele care crează sau întreține stări conflictuale. Broasca țestoasă crede că nu există speranță în încercarea de a rezolva un conflict. Se simte neajutorată. Crede că este mai bine să te retragi decât să intri într-un conflict.

5. Acomodare (convertirea coflictului în șansă) – ursulețul

Pentru ursuleț relațiile interpersonale sunt foarte importante în timp ce propriile scopuri au o importanță mai mică. Ursulețul dorește să fie plăcut și acceptat de ceilalți. el consideră conflictele ca pe ceva ce trebuie evitat în favoarea armoniei și mai crede că oamenii nu pot discuta în contradictoriu fără a afecta relațiile dintre ei. Se teme că dacă conflictul continuă cineva are de suferit și asta va compromite relațiile cu acea persoană. De aceea încearcă cu orice preț, chiar renunțând la scopurile personale, să aplaneze conflictul din teama de a nu periclita relațiile interpersonale.

BIBLIOGRAFIE

Tratate, monografii, cursuri

Alina Gorghiu, Nicole Bogdan Codruț Stănescu, Manuela Sîrbu, Mihai Munteanu, Ion Dedu, Ciprian Frandeș, Medierea – oxigen pentru o societate modernă, Editura Universul Juridic, București, 2013

Christopher W. Moore, The mediation process: Practical Strategies for Resolving Conflict, 2nd ed., (San Francisco: Jossey-Bass Publishers), 1996

Alex Muchielli, Arta de a comunica. Metode, forme si psihologia situațiilor de comunicare, Editura Polirom, 2005

Simona Maria Aradei-Odenkirchen, Simona Hultoană, Henrik Rosager, Diana-Felicia Timofte, Bjarne Vertergaard, Manual mediere, Centrul Regional de Facilitare și Negociere, Iași, 2012

Daniel Bowling, David A. Hoffman, Psihologia mediatorului (trad. Nadina Vișan), Eitura Trei, București, 2012

Chirstian Turk, Comunicarea eficientă. Cum să le vorbești oamenilor, Editura Trei, 2009

Chrstian Buhring-Uhle, Arbitration and mediation in international business, second edition, Kluwer Law International BV, The Nederlands 2006

Christopher W. Moore, The mediation process, ediția a III-a revizuită, USA, 2003

GEMME (Grupul European al Magistraților care susțin Medierea, seecțiunea română), Medierea în Uniunea Europenă. Stadiu și perspective, Editura Universală, București, 2010

Jennifer E. Beer & Eileen Stief, The Mediator’s handbook, New Society Publishers, Canada, 2009

Manuela Sârbu, Alina Gorghiu, Croitoru-Anghel Diana Monica, Medierea conflictelor, Editura Universul Juridic, București, 2013

Roger Fisher & William Ury, Getting to yes. Negociating an agreement without giving in, second edition, random House Business Books, 1991

Ștefan Prutianu, Manual de comunicare și negociere în afaceri, Editura Polirom, Iași, 1998

Zeno Șuștac, Claudiu Ignat, Modalități alternative de soluționare a conflictelor (ADR), Editura Universală, București, 2008

Cimuka Florentina-Daniela, Rolul activ al judecătorului în recomandarea soluționării litigiilor prin mediere, în revista Medierea tehnică și artă, nr. 15, decembrie 2011, Anul 2, nr.3

Ștefania Șaradici, Medierea – o noutate pentru români?!, în revista Medierea tehnică și artă, nr. 1/2010

Gheorghiță Mateuț, Medierea Penală, în revista Dreptul nr. 7/2007, Editura C.H. Beck, București

Thomas K. W., Conflict ant conflict management, naval Postgraduate School, Monterey, CA, 1992

Deutch, M, Conflicts: productive and distructive, în Conflict resolution through comunication, New York, 1973

L. Merill and Borisoff D., The Power to Communicate, 3rd ed, 1998

Dumitru-Virgil Diaconu, Mediere în cauzele penale, Editura C.H. Beck, București, 2012

Constantin Coadă, Legislația medierii – note, comentarii și explicații, Editura Universul Juridic, București, 2013

John W. Burton, Conflict resolution as political system, Fairfax, George Mason Universiy, 1998

Alina Mariana Maer, Argumente pentru medierea în etapele procedurii prevăzute de Legea nr 85/2006, Revista de insolvență Phoenix, nr 37/2011

Valentina Popescu, De ce mediere?, revista Medierea tehnică și artă, nr.6/2011

Daniel Bowling, David A. Hoffman, Psihologia mediatorului (Traducere Nadia Visan)

Filipescu, I.P.,Tratat de dreptul familiei, Editura All, București,1993

Păncescu, F.G., Legea medierii. Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2008

Mic dictionar encliclopedic, Editura Stiintifica si Zenciclopedica, Bucuresti

Dicționarul explicativ al limbii române

Acte normative

1. Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, Monitorul oficial, nr. 441/2006

2. Legea nr. 115/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 192/2006, Monitorul oficial nr. 462/2012

3. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Parte I, nr. 557 din 23 iunie 2004

4. Legea nr. 62/2011, Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 332/2011

5. Constituția României

6. Codul de etică și deontologie profesională a mediatorilor

7. Noul Cod de Procedură Penală

8. Noul Cod Civil

9. Codul de Procedură Civilă

10. Codul Familiei

11. Codul Muncii

12. Comunicat de presă a Curții Constituționale a României, 7 mai 2014

Webografie

www.cmediere.ro/…/codul-de-etica-si-deontologie-profesionala-a-mediatorilor.

http://medierea.ro/articole/514-business-mediation-medierea-conflictelor-de-natura- Comerciala

www.civilmediation.org

http://mediatornicolescu.ro/legislatii/medierea-codul-procedura-penala.pdf

http://www.cedr.com/solve/mediation/

Cum poate interveni medierea in conflictele profund emotionale

www.in-mediation.eu/en/mediation-act

www.juridice.ro

www.medierearad.ro

www.cmediere.ro

http://www.juridice.ro/246446/medierea-in-contextul-noului-cod-de-procedura-civila.html

http://www.dadalos.org/frieden_rom/grundkurs_4/konflikt.htm

http://www.blog.mediatoru.ro/medierea-ultima-sansa-pentru-o-soluție-amiabila

http://mediere-amiabila.ro/procedura-mediere-despre-mediere/cand-incep-o-mediere

http://www.avocatnet.ro

http://www.blog.mediatoru.ro/medierea-ultima-sansa-pentru-o-soluție-amiabila

http://mediere.blogspot.ro/2007/11/ce-este-medierea.html

www.cmediere.ro

Despre comunicare si tehnici de mediere

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mediere

http://www.cmr.ro/comisia-de-malpraxis/

www.dexonline.ro

ANEXA 1

Test de autoevaluare – Thomas-Kilmann

Identificați modalitatea dumnavoastră preferată de soluționare a conflictelor!

Încercuiți literele din dreptul afirmațiilor adevărate!

1 A Sunt momente în care las altora responsabilitatea rezolvării problemelor

B Decât să negociez aspectele asupra cărora nu suntem de acord mai bine insist asupra celor pe care le agreem.

2 A Încerc să găsesc o soluție de compromis.

B Încerc să rezolv atât problemele mele cât și pe ale celuilalt.

3 A Sunt de obicei ferm în atingerea obiectivelor mele.

B Urmăresc să respect sentimentele celorlalți și să păstrez relația.

4 A Încerc să găsesc o soluție de compromis.

B Uneori îmi sacrific propriile dorințe în favoarea satisfacerii dorințelor celuilalt.

5 A În mod constant solicit ajutorul celorlalți pentru rezolvarea problemelor

B Încerc să fac tot posibilul pentru a evita tensiunile inutule.

6 A Încerc să nu-mi creez neplăceri personale.

B Încerc să-mi câștig poziția.

7 A Încerc să amân rezolvarea problemei până voi avea timp să reflectez asupra ei.

B Renunț la niște puncte pentru a obține altele.

8 A Sunt de obicei ferm în atingerea obiectivelor mele.

B Urmăresc să scot imediat la iveală toate îngrijorările și problemele .

9 A Cred că diferențele de opinie nu trebuie să ne preocupe.

B Depun unefort destul de mare pentru a-mi găsi calea.

10 A Sunt de obicei ferm în atingerea obiectivelor mele.

B Urmăresc găsirea unei soluții de compromis.

11 A Urmăresc să scot imediat la iveală toate îngrijorările și problemele .

B Urmăresc să respect sentimentele celorlalți și să păstrez relația.

12 A Uneori evit luarea unor poziții care ar crea controverse.

B Îl voi lăsa să câștige câteva din punctele sale dacă și el îmi va permite câștigarea câtorva din punctele mele.

13 A Propun o cale de mijloc.

B Fac presiuni pentru a-mi câștiga punctele.

14 A Îi comunic ideile mele și îl rog să mi le expună pe ale sale.

B Încerc să-i arăt logica și avantajele poziției mele.

15 A Urmăresc să respect sentimentele celorlalți și să păstrez relația.

B Încerc să fac tot posibilul pentru a evita tensiunile.

16 A Încerc să nu afectez sentimentele nimănui.

B Încerc să-l conving pe celălalt de meritele poziției mele.

17 A Sunt de obicei ferm în atingerea obiectivelor mele.

B Încerc să fac tot posibilul pentru a evita tensiunile inutule.

18 A Dacă acestea îl fac fericit , îl las să-și mențină părerile.

B Îl voi lăsa să câștige câteva din punctele sale dacă și el îmi va permite câștigarea,câtorva din punctele mele.

19 A Urmăresc să scot imediat la iveală toate îngrijorările și problemele.

B Încerc să amân rezolvarea problemei până voi avea timp să reflectez asupra ei.

20 A Încerc imediat să aplanez diferendele dintre noi.

B Încerc să creez o combinație satisfăcătoare de pierderi și câștiguri pentru ambele părți.

21 A În negocieri, încerc să consider și dorințele celeilalte persoane.

B Întotdeauna conduc către o discuție deschisă a problemei.

22 A Încerc să găsesc o poziție intermediară între cele două aflate în conflict.

B Îmi expun părerile.

23 A Sunt de cele mai multe ori preocupat de satisfacerea tuturor dorințelor noastre.

B Sunt momente în care las altora responsabilitatea rezolvării problemelor.

24 A Dacă menținerea poziției este foarte importană pentru el, încerc să îl ajut să-și împlinească dorințele.

B Încerc să-l determin să facă un compromis.

25 A Încerc să-i arăt logica și avantajele poziției mele.

B În negocieri, încerc să consider și dorințele celeilalte persoane.

26 A Propun o cale de mijloc.

B Sunt de cele mai multe ori preocupat de satisfacerea tuturor dorințelor noastre.

27 A Uneori evit luarea unor poziții care ar crea controverse.

B Dacă acestea îl fac fericit, îl las să-și mențină părerile.

28 A Sunt de obicei ferm în urmărirea scopurilor mele.

B De obicei solicit ajutorul celorlalți pentru soluționarea unor probleme.

29 A Propun o cale de mijloc.

B Cred că diferențele de opine nu trebuie să ne preocupe prea mult.

30 A Încerc să nu rănesc sentimentele celorlalți.

B Întotdeauna discut problema cu cealaltă persoană pentru a o putea rezolva.

Marcați literele afirmațiilor adevărate pe tabelul centralizator al rezultatelor. Adunați câte un punct pentru fiecare literă marcată și faceți totalul pe fiecare coloană. Ordinea descrescătoare a punctajelor indică preferințele individuale ale dumneavoastră.

Punctajul

Puși în fața unor confruntări interpersonale, oamenii tind să aibă anumite reacții. Acestea reflectă gradele diferite de cooperare (adică efortul fiecăruia de a satisface interesele celuilalt) și de autoimpunere (efortul fiecăruia de a-și satisface propriile interese). Ele pot fi clasificate în cinci categorii:

1.Confruntare (reprimare,victorie/înfrângere)

2.Colaborare (victorie/victorie)

3.Compromis

4.Evitare (abandon)

5.Acomodare (convertirea coflictului în șansă)

1.Confruntare (reprimare, forțare, victorie/înfrângere) – rechinul

Rechinul încearcă să își domine adversarii prin a-i face să accepte soluția lui în cazul unui conflict. Scopurile sale personale sunt sunt dominante în raport cu relațiile interpersonale, pe care le sacrifică foarte ușor. Caută să își atingă țelurile cu orice preț. Nu îl interesează nevoile celorlalți. Nu îl interesează dacă ceilalți îl plac sau îl acceptă. Rechinul crede că un conflict se câștigă atunci când o parte învinge iar cealaltă este înfrântă. El vrea să fie câștigătorul cu orice preț. “Victoria”, îi dă rechinului un sentiment de mândrie și de realizare personală. Înfrângerea îi dă un sentiment de slăbiciune, neadaptare și ratare. Încearcă să câștige prin atac, copleșire sau intimidare.

2. Colaborare (victorie/victorie) – bufnița

Bufnița prețuiește în egală măsură scopurile personale cât și relațiile cu ceilalți. Ea vede conflictele ca pe probleme ce trebuie rezolvate și caută soluții care să satisfacă atât interesele personale cât și cele ale celorlalți. Bufnița vede conflictul ca pe o metodă de îmbunătățire a relațiilor prin reducarea tensiunii dintre două persoane sau grupuri. Încearcă să pornească o discuție pentru a identifica conflictul ca problemă. Bufnița nu este mulțumită până când nu găsește o soluție care să satisfacă ambele părți.

3. Compromis – vulpea

Vulpea este interesată atât de scopurile personale cât și de relațiile cu ceilalți. ea tinde însă să facă compromisuri, renunțând parțial la scopurile ei convingând cealaltă parte să procedeze la fel. Într-o situație conflictuală soluția vulpii este va fi ca fiecare parte implicată să piardă și să câștige câte ceva. Este capabilă să renunțe temporar la scopurile ei pentru a depăși situația de criză.

4. Evitare (abandon) – broasca țestoasă

Broasca țestoasă se retrage în carapacea ei pentru a evita conflictul. Ea renunță la scopurile și relațiiile ei personale. Stă departe de zonele de conflict și evită persoanele care crează sau întreține stări conflictuale. Broasca țestoasă crede că nu există speranță în încercarea de a rezolva un conflict. Se simte neajutorată. Crede că este mai bine să te retragi decât să intri într-un conflict.

5. Acomodare (convertirea coflictului în șansă) – ursulețul

Pentru ursuleț relațiile interpersonale sunt foarte importante în timp ce propriile scopuri au o importanță mai mică. Ursulețul dorește să fie plăcut și acceptat de ceilalți. el consideră conflictele ca pe ceva ce trebuie evitat în favoarea armoniei și mai crede că oamenii nu pot discuta în contradictoriu fără a afecta relațiile dintre ei. Se teme că dacă conflictul continuă cineva are de suferit și asta va compromite relațiile cu acea persoană. De aceea încearcă cu orice preț, chiar renunțând la scopurile personale, să aplaneze conflictul din teama de a nu periclita relațiile interpersonale.