Rolul Activitatilor Artistico Plastice In Dezvoltarea Creativitatii Copilului de Varsta Prescolara
ROLUL ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE ÎN DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII COPILULUI DE VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ
CUPRINS
ARGUMENT…………………………………………………………………….…3
CAPITOLUL I
CONCEPTUL DE CREATIVITATE……………………………………………5
1.1.CREATIVITATEA.DEFINIȚII…………………………………………………………….5
1.2.NIVELURI DE CREATIVITATE…………………………………………………………8
1.3.FACTORII CREATIVITĂȚII……………………………………………………………….9
1.4.SPIRITUL CREATIV-PUNCT DE PLECARE ÎN SPRIJINUL
DEMERSULUI COGNITIV……………………………………………………………11
1.5.ETAPELE PROCESULUI DE CREAȚIE…………………………………………….14
1.6.METODE PENTRU STIMULAREA CREATIVITĂȚII………………………..15
1.7.BLOCAJELE CREATIVITĂȚII………………………………………………………….18
CAPITOLUL II
2.1.EDUCAȚIA ESTETICĂ…………………………………………………………………..24
2.2.CORELARI INTRE DOMENIILE DE DEZVOLTARE SI DOMENIILE
EXPERIENTIALE…………………………………………………………………27
2.3.OBIECTIVE ALE ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE IN GRĂDINIȚĂ……………………………………………………………………………………………..30
2.4.SCOPUL ȘI SARCINILE DESENULUI IN GRĂDINIȚA DE COPII…….44
CAPITOLUL III
3.1.IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE……………..58
3.2.ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE…………..60
3.3.CUNOAȘTEREA ȘI UTILIZAREA MATERIALELOR DE
LUCRU………………………………………………………………………………………….64
3.4.TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE IN GRĂDINIȚĂ…………………………67
3.5.EVALUAREA LUCRĂRILOR………………………………………………………..76
CAPITOLUL IV
PREZENTAREA CERCETĂRII PEDAGOGICE CU TEMA:
„ ROLUL ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE IN DEZVOLTAREA
CREATIVITATII COPILULUI DE VARSTĂ PREȘCOLARĂ”……………………79
4.1.OBIECTIVELE CERCETĂRII………………………………………………………..79
4.2.IPOTEZELE CERCETĂRII…………………………………………………………….80
4.3.METODOLOGIA CERCETĂRII……………………………………………………..81
4.4.DESCRIEREA CERCETĂRII………………………………………………………….82
CONCLUZII……………………………………………………………………………………………….83
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………85
ANEXE……………………………………………………………………………………………………..86
Activitățile artistico-plastice constituie cadrul și mijlocul cel mai generos de stimulare a potențialului creativ.Educarea creativității în domeniul artistic este primordială.Arta pregătește copilul să recepteze frumosul și să vibreze în fața lui.Dintre limbajele artei,limbajul plastic este cel mai apropiat copilului preșcolar.Acest limbaj are misiunea de a echilibra și armoniza relațiile copilului cu natura,cu sine și ceilalți.
Frumosul oglindit în artă, ca și frumosul din viața de toate zilele, influențează copiii și contribuie la dezvoltarea lor multilaterală.
Arta are o mare forță educativă, deoarece face apel la sentimentele copilului, antrenând activ latura afectivă a psihicului sau înnobilează simțămintele copilului preșcolar, le dirijează spre aspectele pozitive ale vieții.
Formele artei se reflectă în conștiința copiilor îndeosebi pe calea simțurilor: văzul, auzul și pipăitul. Influența artei asupra proceselor de cunoaștere constă în primul rând în dezvoltarea capacității de percepere.
Prin intermediul operelor de artă, copilul dobândește o serie de cunoștințe despre culorile și formele obiectelor, despre relațiile dintre ele. Asocierea reprezentărilor sau percepțiilor cu diferite emoții și sentimente contribuie în mod direct la dezvoltarea gândirii copiilor.
Toate formele artei influențează asupra bunei dispoziții. Starea de plăcere și mulțumire pe care le-o crează copiilor frumosul constituie un permanent stimulent al activității întregului organism.
Experiența didactică mi-a demonstrat că activitățile de pictură sunt foarte îndrăgite de copii. La această vârstă copiii sunt atrași de culoare, de varietatea instrumentelor tehnice, își dovedesc spontaneitatea, dând frâu liber imaginației și fanteziei.
Prin această lucrare doresc să îndrept atenția copiilor nu numai spre ceea ce este frumos, să-i învăț să combine formele, să alăture culorile în așa fel încât să obțină efecte cât mai plăcute ochiului, să combine culorile pentru a obține nuanțe, etc.
Voi încerca să le dezvolt răbdarea și perseverența, iar celor timizi să capete curaj și încredere în forțele proprii.
Introducând progresiv tehnicile de pictură voi stârni interesul și curiozitatea față de activitățile de pictură.
Se știe că limbajul artistico-plastic al copiilor reprezintă învelișul material al gândirii lor artistice, care face posibil schimbul de idei, de sentimente, stări creative, deci exprimarea impresiilor vizual-estetice în structuri specifice artei plastice.
În materialul de față am încercat sub o formă și prin o temă delimitată, să abordez problema creativității. Aceasta se dezvoltă la copil dacă îl lăsăm să acționeze ,, flexibil” nu rigid, pasiv, stereotip.
O idee călăuzitoare ar fi tot ceea ce încurajează exprimarea individuală a copilului îi și permite manifestarea originalității, exteriorizarea personalității lui.
De aici rezultă că a forța copiii să se limiteze la anumite modele prestabilite înseamnă a limita dezvoltarea creativității lor.
Grădinița, după cum afirmă mulți pedagogi, devine pentru copil un loc unde ,, el va trăi în mod real”, numai dacă are libertatea să comunice, să acționeze, să descopere, să inventeze, să creeze într-un cuvânt, să se exprime într-un mod personal. Să-i învățăm deci pe copii să-și dezvolte imaginația în mod creator.
A fi alături de copii în perioada acestui proces de la prefacerea-alfabetizarea ,,măzgălelilor primordiale” la modurile de expresie cultivată-înseamnă a avea șansa de a fi părtaș la una din minunile vieții contemporane.
CAPITOLUL I
CONCEPTUL DE CREATIVITATE
1.1. CREATIVITATEA. DEFINITII.
Termenul de creativitate își are originea în cuvântul latin ,,creare”, care înseamnă a zămisli, a făuri, a naște. El a fost introdus în vocabularul psihologic de către G.W. Allport în anul 1937 și s-a impus, mai apoi în literatura de specialitate prin numeroasele studii și lucrări care i-au fost consacrate. În ceea ce privește o definiție a conceptului de creativitate, nu există un consens în această privință, datorită complexității extraordinare a acestui fenomen, a diversității domeniilor în care se realizează creația și a faptului că cercetările din domeniul creativității sunt în plină expansiune. Al. Stoica remarcă nenumărate denumiri metaforice ale creativității:
,,inteligența fluidă” (R. B. Cattell),
,,gândire direcționată creatoare’’ (E. Hilgard),
,,gândire divergentă (J. P. Guilford),
,,rezolvare de probleme’’ (A. Simon și I. Bruner),
,,imaginație creatoare’’( T. Ribot și J. Piaget),
,,imaginație constructivă’’ (A. Osborn).
Multitudinea accepțiunilor date creativității este explicată dacă avem în vedere faptul că fiecare autor pune accentul pe o anumită dimensiune a creativității. Prezentăm câteva definiții ale conceptului de creativitate:
,,Creativitatea este aptitudinea de a realiza ansambluri originale și eficiente plecând de la elemente preexistente’’
,,Creativitatea este aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou și de valoare’’
,,Creativitatea este disponibilitatea generală a personalității orientată către nou’’
,,Creativitatea presupune o dispoziție generală a personalității spre nou, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de personalitate’’
,,Creativitatea este o modalitate integrativă a personalității umane care exprimă ansamblu de calități care duc la generarea noului, la originalitate.’’
Analiza acestor accepțiuni ne permite să definim succint creativitatea ca o înșiruire specifică omului prin care se obțin produse noi și de valoare pentru individ și societate. Creativitatea a fost abordată de-a lungul timpului din prisma produsului creativ, al procesului creator, al potențialului creativ, al personalității.
Creativitatea a fost asociată cu realizarea unui produs care poate fi obținut, studiat, apreciat. Realizarea unui produs este obiectul unui proces care presupune stabilirea unui proiect, a acțiunilor și interacțiunilor necesare realizării produsului. Atât produsul cât și procesul definesc creativitatea. Fără proces nu ar exista posibilitatea de apariție a produsului. Fără produs, procesul ar rămâne doar în domeniul inaginației. Din această perspectivă, creativitatea este pentru D.V. Mackinnon, un proces ce se desfășoară în timp și care se caracterizează prin originalitate, prin spirit de adaptare și grija pentru realizări concrete, iar B.Ghiselin concepe creativitatea ca un ansamblu de comportamente, operând transformări originale și semnificative în organizarea conștientului.
Autorii consideră că nu este suficient ca transformările operate de spirit să fie originale, trebuie ca ele să aibă calitatea de a ne ajuta să înțelegem mai bine realitatea. Perspectiva produsului este criteriul cel mai cunoscut și palpabil de apreciere a creativității. El se exprimă fie în ceva material (ca un obiect, o invenție), fie în ceva spiritual (o formulă, o teorie). Două însușiri sunt definitorii pentru produsul creativ: originalitatea și utilitatea lui socială. Originalitatea valorii nou create poate fi aprecită în două moduri:
subiectiv când anumite persoane (numite ,,judecători’’) evaluează produsul respectiv sub aspecte ca surpriză, eleganță a soluției;
obiectiv când se caută unicitatea unui răspuns în cadrul unei multitudini de răspunsuri.
Creativitatea este remarcată în cadrul diverselor activității umane înbrăcând, în funcție de acestea, forme specifice (creativitate artistică, creativitate literară, creativitate tehnică).
Conceptul de ,,creativitate’’ a primit numeroase definiții din partea specialiștilor din diversele domenii de activitate. Văzută prin prisma ,,zestrei’’ de atribute personale, creativitatea capătă sensul de ,,potențial creativ’’, de sumă de însușiri și factori psihologici ai unor viitoare performanțe creatoare. În fapt creativitatea poate însemna fie o facultate sau capacitate a persoanei, aceea de a produce idei sau lucruri originale și utile, fie mișcarea sau procesul care duce la produsul original, acesta din urmă fiind adeseori luat la rândul lui drept criteriu obiectiv al creativității.
Psihologii susțin în general, că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității.A crea înseamnă a face să existe, a aduce la viață, a cauza, a genera, a produce.Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate, expresivitate și este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ.
. NIVELURI DE CREATIVITATE
Psihologii au reliefat existența a mai multor niveluri de creativitate. De exemplu : Irving Taylor distinge 5 nivele ale creativității:
a) expresivă – manifestată în copilărie prin desene, repovestiri, basme, jocuri s.a.; la acest nivel nu există tendință de perfecțiune sau utilitate, este o manifestare de spontaneitate imaginativă, similară cu cea a artistului;
b) productivă – prezentă la meșteșugari sau la tehnicieni care în procesul muncii lor, aduc unele modificări personale, dar de ordin secundar; (de pildă, un olar sau o țesătoare de covoare crează obiecte conform tradiției, dar aduce unele schimbări de colorit ori un detaliu în plus;
c) inventivă – accesibilă unei minorități ( dar care e totuși destul de importantă), este vorba de inventatori, acele persoane care reușesc să aducă ameliorări parțiale unei unelte, unui aparat, ori unei teorii controversate ( într-o țară cum e Japonia, se înregistrează anual peste 100.000 de brevete de invenții);
d) novatoare – caracteristică talentelor, creatori de opere originale cel puțin pe plan național;
e) emergentă – pe care o găsim numai la genii, persoane ce aduc schimbări radicale, revoluționare într-un domeniu.
Rolul creativității în procesul culturii și civilizației este enorm. Progresul, în toate domeniile, este inițiat de oamenii inventatori. Ca urmare, în școala contemporană este prezentă o vie preocupare pentru educarea creativității.
Studiile întreprinse arată că stimularea creativității expresive în copilărie e deosebit de importantă pentru cristalizarea capacitățiilor creatoare, în special în domeniul artelor, dar nu numai.
1.3. FACTORII CREATIVITĂȚII
Studiul factorilor creativității a cunoscut în decursul timpului diferite orientări care pot fi considerate, în fapt, etape marcante în psihologia destinată studiului creativității. La baza procesului creativ stau trei categorii de factori:
factori de natură intelectuală
Imaginația, definită ca un proces psihic al cărui rezultat este obținerea unor reacții, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor, este componenta cea mai importantă a imaginației. Însușirile prin care ea se manifestă pot fi considerate drept principalele caracteristici ale creativității. Ele sunt: fluiditatea, posibilitatea de a-ți imagina în scurt timp numeroase imagini sau idei, printre acestea găsindu-se și cele adecvate soluției căutate, plasticitatea, ușurința de a schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme când un procedeu se dovedește a fi inoperant; originalitatea, expresia noutății, a inovației. Fiecare caracteristică are însemnătatea ei, principală rămâne originalitatea ea, garantând valoarea rezultatului muncii creatoare.
Inteligența poate influența creativitatea unei persoane. Dacă o definim ca o aptitudine genarală care contribuie la formarea capacităților și adaptarea cognitivă a individului în situații noi, ne dăm seama că, prin procesele de gândire ea ocupă locul central în capacitatea complexă care este creativitatea. Gândirea are menirea de a stabili relații și de a verifica valabilitatea soluțiilor oferite de imaginație. Creația nu presupune doar inteligență.
factori caracteriali:
Pentru un lucru nou, o invenție, este necesară o motivație, o dorință, o aspirație creatoare. Adevărații creatori sunt animați de sentimente trainice, de pasiuni care le domină preocupările, aspirațiile de fiecare zi. Succesele dau naștere la emoții puternice intensificând obsesiile creatoare.
Th. Ribot, indică imaginația ca proces predilect al creației și consideră ,,emoția – fenomenul fără de care nici o creație nu este posibilă.’’
Este necesară și o voință fermă, perseverență mai ales în lumea contemporană când progresele foarte mari din toate domeniile fac dificile eforturile de a aduce ameliorări ori inovații. Asta cere o documentare foarte minuțioasă demonstrații riguroase care solicită eforturi îndelungi.
factori sociali:
Persoane creative se află sub puternica influență a mediului ambient, în special al celui social. Astfel au existat de-a lungul istoriei perioade ce au favorizat fie creația artistică, fie pe cea din domeniul tehnico-științific.
Factorii care promovează creativitatea sunt securitatea psihică, libertatea psihică și consolidarea eului. Securitatea psihică se poate obține prin trei căi: acceptarea necondiționată a vidului, a valorilor sale, acordându-i încredere deplină, individul fiind astfel mai putin rigid, crearea unei atmosfere care să nu permită păstrarea influenței unei aprecieri valorice exterioare. O apreciere critică provoacă nesiguranța individului, îl impinge într-o atitudine defensivă; ultima condiție necesară securității o constituie siguranța individului care este înțeles, el fiind dispus să ne dezvăluie eul său real și să-și structureze relația cu mediu înconjurător.
1.4. SPIRITUL CREATIV – PUNCT DE PLECARE ÎN SPRIJINUL DEMERSULUI COGNITIV
Etimologia cuvântului ,,creație’’ se află în limba latină, în cuvintele ,,creatio,- onis’’, care au semnificația de produs original, de născocire, ceea ce ne conduce la ideea că pedagogia interactivă și exersarea spiritului creativ sunt legate între ele. Pedagogia activă și interactivă valorizează libertatea spiritului creator și actul creației atât ca activitate educațională, cât și ca rezultat al acesteia, ținând să contribuie la formarea de personalități creatoare, înzestrate cu capacitatea de a produce și dezvolta idei, de a realiza produse noi, originale.
Creativitatea reprezintă pentru lumea contemporană o provocare cu totul specială, un fenomen unic, cu caracter complex, interdisciplinar, multidimensional și multideterminat. În ceea ce privește lumea educației și a școlii, ideea că educația viitorului va fi una de tip creativ-cognitiv întrunește unanimitate, de unde și preocupările tot mai sistematice în direcția ,, disecării’’ științifice cât mai profunde a acestui fenomen complex și de dezvoltare a creativității în școală. Nu mai încape nici un dubiu în legătură cu educabilitatea creativității, cu faptul că ,,un mediu provoacă și în același timp, recompensează comportamentul creativ, poate facilita apariția unor comportamente originale și în alte sarcini decât cele pentru care a fost antrenată o anumită persoană’’. Sprijinirea demersurilor cognitive, parcurgerea proceselor de învățare și formare prin exersarea spiritului creativ, a devenit pentru școala contemporană un adevărat postulat. Sintagma ,,formarea personalității creative’’ este prezentă în însăși formularea idealului educațional actual al școlilor românești: ,, Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și creative’’( Legea învățământului nr.84/1995, articolul 3, punctual 2).
Spiritul creativ sau gândirea creativă reprezintă demersul relativ autonom al unui individ care acționează în și asupra mediului său înconjurător, demers care conduce la un rezultat/ produs cu caracter de noutate, relativ original, personalizat ( S. Amegan, 1993). Este un spirit activ, reflexiv, critic, inovator și reprezintă azi un instrument extrem de eficace pentru a accede la cunoașterea științifică, declarativă, procedurală și strategică, prin demersuri care includ:
– reflecții personale sistematice, autoanalize, autochestionări;
– apeluri repetate și transversale la achiziții, chestionarea lor și a propriilor experințe cognitive;
– problematizări și descoperiri;
– operare în manieră divergentă, transformare, (re)semnificare, (re)combinare, (re)organizare personală a diferitelor elemente;
– creare de produse intelectuale și materiale unice, noi, personalizate, cu un anumit grad de originalitate și inventivitate.
Din analiza acestor demersuri, am putea conchide că învățământul euristic este cel care pune bazele formării gândirii independente și creatoare a elevilor.
Un elev își exersează spiritul creativ și are comportament creativ atunci când:
– se implică activ în procesul de învățare și formare, adoptă o atitudine activă și interactivă;
– gândește critic și are deprinderi de gândire critică;
– are spirit de observație bine dezvoltat;
– acționează în totală libertate în planul alegerilor pe care le face – scopuri, strategii, tehnici, metode, procedee, resure, mijloace, etc.;
– explorează mediul care îl înconjoară și descoperă soluții personale la diferitele probleme (noua cunoaștere se bazează pe descoperirea de noi relații între diferite elemente);
– preferă gândirea divergentă, imaginativă și creativă;
-își valorifică și dezvoltă imaginația, originalitatea, inventivitatea, fantezia, creativitatea;
– se descentrează de ceea ce știe deja, de propriul punct de vedere pentru a adopta altele și pentru a putea judeca obiectiv, neinfluențat, detașat de alte opinii și argumente;
– problematizează conținuturile cu care se confruntă și face descoperiri;
– preferă gândirea divergentă complexă, multireferențială;
– își exercită liberul arbitru;
– are încredere în propria valoare, în propriul potențial și o stimă de sine puternică, ce îl motivează intrinsec, îl ajută să își dezvolte încrederea în forțele proprii, să își alimenteze tendința de autodepășire ;
– nu agreează, respinge conformismul;
– își asumă riscuri în procesul de învățare și formare, dezvoltându-și gustul pentru risc;
– nu se descurajează în fața ambiguității și a frustării, ci, dimpotrivă, are o toleranță puternică la acestea și perseverează;
– devine responsabil și autonom în dobândirea noului, anticipează și își ia răspunderea găsirii soluțiilor;
– contribuie prin forțele proprii la atingerea obiectivelor;
– elaborează/ creează semnificații personale și le articulează în sisteme coerente, personalizând produsele activității proprii;
– elaborează/ creează produse intelectuale și materiale unice, originale.
Structurile cognitive influențează activitățile de cunoaștere creativă producând efecte adaptative sau dezadaptative asupra conduitelor raționale ale persoanei:
– dacă ele sunt complete, bine organizate, complexe și flexibile, atunci activitățile de cunoaștere și de creație vor fi calitativ superioare și productive (cu consum mic de efort și timp)
– dacă ele sunt simple, sărăcăcioase, inflexibile sau incomplete, activitățile de cunoaștere vor fi ineficiente și neproductive ( cu consum mare de efort și timp); există posibilitatea apariției unor fenomene de influențare negativă a structurilor cognitive, care reprezintă adevărate bariere și blocaje ale activităților cognitiv-creative.
. ETAPELE PROCESULUI DE CREAȚIE
Actul sau procesul creator presupune o anumită stadialitate. În concepția lui G. Wallas, actul creației științifice parcurge patru faze sau etape: prepararea, incubația, iluminarea, verificarea.
Pregătirea ( prepararea ): ea nu pornește de la un loc gol, de la nimic, este o fază complexă și desfășurarea ei depinde de creator, de pregătirea lui generală și de specialitatea respectivă. Sesizarea problemei înseamnă formularea obiectivului sau ,,a vedea probleme‘’ acolo unde ceilalți nu le observă. Odată problema sesizată, urmează desprinderea ei din contextul în care se angrenează izolarea ca problemă de sine stătătoare și formularea ei în termeni clari și familiari. Cu formularea problemei, faza de pregătire nu s-a încheiat. Deseori ea acoperă demersurile investigative de care este capabilă persoana: informarea minuțioasă asupra istoricului problemei, culegerea datelor despre ea, emiterea ipotezelor și verificarea lor mintală sau practică.
În așa zisa fază de incubație care poate fi de mai lungă sau de scurtă durată, problema pare să fie părăsită sau uitată, dar, la un moment dat apare rezolvarea pe neașteptate sau după o așteptare tensionată.
Iluminarea (echivalentă cu inspirația sau intuiția) este faza în care procesul de creație ajunge la punctul culminant. Ideea creatoare apare brusc, materialul pare să se organizeze de la sine, iar ceea ce părea obscur devine clar. Uneori, o situție, care favorizează apariția ideii creatoare este lăsarea la o parte a problemei pentru un timp. Alteori soluția nu poate fi găsită din cauza unei presupuneri inițial greșite. Se poate presupune că așa-zisa fază de incubație nu face decât să lase timp pentru ca presupunerea eronată să se stingă și astfel gândirea creatoare să fie liberă pentru a putea privi problema dintr-un unghi de vedere diferit.
Verificarea este stadiul final al procesului de creație în care materialul obținut, brut, furnizat de căutările anterioare și de ,,iluminări”, în măsura în care a avut loc, este finisat. Se verifică dacă soluția găsită este corectă. Este etapa ce presupune finisarea materialului folosit prin iluminare.
. METODE PENTRU STIMULAREA CREATIVITĂȚII
Stimularea creativității este un demers socio-educațional complex ce cuprinde simultan fenomene de activizare (incitare și susținere), antrenare, cultivare și dezvoltare a potențialului creator.
Aspirația spre dezvoltarea spiritului creativ a dus la conceperea unor metode care, pe de o parte, să combată blocajele, iar de pe alta, să favorizeze asociația cât mai liberă a ideilor utilizând astfel la maximum resursele inconștientului.
Cea mai răspândită metodă este așa numitul brainstorming (asaltul de idei, furtună în creier) când un grup de 10-12 persoane își exprimă pe rând și în mod liber tot ce le vine în minte în relație cu o anumită problemă propusă. Alți specialiști analizează apoi ce sugestii benefice poate oferi una sau alta din ideile exprimate.
Beneficiile metodei:
Stimulează creativitatea în grup, spiritul competitiv;
Crează multe idei noi și originale;
Permite reacții în lanț;
Are efecte psihologice remarcabile: reduce frustrația, sporește încrederea în sine, crește spiritul de inițiativă;
Stimulează participarea activă, spiritul competitiv;
Dezvoltă un climat pozitiv de lucru;
Oferă posibilitatea manifestării libere, spontane;
Crește productivitatea creativității individuale;
Dezvoltă abilități pentru muncă în grup;
Stimulează competețele.
Sinectica, numită și metoda analogiilor, metoda asociațiilor de idei sau metoda Gordon, este strâns legată de descoperirea analogică, ce se bazează pe raționamentul prin analogie, care, nu garantează certitudini, însă înlesnește realizarea de previziuni, formularea de idei și ipoteze, care pot fi verificate teoretic și/ sau experimental.
Metoda 6-3-5 este vorba de împărțirea unei adunări în grupuri de 6 persoane, în care fiecare presupune 3idei într-un timp maxim de 5 minute.
Beneficiile metodei:
Stimulează copiii să formuleze idei;
Determină toți copiii să-și exprime ideile;
Implică copiii timizi, necomunicativi;
Orienteză copiii spre a face analize, comparații, generalizări etc. ;
Dezvoltă spirit critic necesar în evaluare;
Încurajează spiritul de întrecere/ competiție;
Dezvoltă atenția voluntară, imaginația;
Îmbină munca individuală cu cea colectivă.
Metoda Philips 6/6 metodă ce constă în implicarea a 6 participanți la rezolvarea unei sarcini, timp de 6 minute.
Beneficiile metodei:
Permite realizarea obiectivelor, educatoarea respectând principiul instruirii diferențiate și tipul de inteligență dominant;
Se obțin soluții multiple în 6 minute pe căi variate, atât cu material concret, dar și fără material
Implică individual și în grup și grupul în colectiv pentru sinteza ideilor utilizând forme variate de organizare a colectivului;
Stimulează creativitatea individuală și de grup.
Tehnica viselor este o tehnică bazată pe meditație în care copilul își lasă în voie imaginația să lucreze pentru a exprima ceea ce a gândit că poate face el în viitor, cum va arăta locuința lui, colegii, școala, parcul etc. apoi compară visul cu realitatea în vederea obținerii unor situații viabile pentru viitor.
Beneficiile metodei:
Stimulează imaginația și creativitatea;
Impulsionează depășirea barierelor;
Activează grupurile prin competiția permanentă;
Impune stabilirea unei paralele între lumea reală și cea imaginară;
Dezvoltă gândirea creativă;
Stimulează buna dispoziție.
. BLOCAJELE CREATIVITĂȚII
Dezvoltarea creativității presupune stimularea la copii a curajului de a emite ipoteze, chiar hazardate (evident, nu absurde), capacitatea de a aprecia în ce măsură este plauzibilă o anumită ipoteză, de a elabora o strategie de lucru și nu de a aștepta de-a gata soluțiile adulților.
Harris (1998) oferă una dintre cele mai bune descrieri ale creativității:
Este o capacitate: aceea de a imagina sau de a inventa ceva nou;
Este o atitudine: aceea de a accepta schimbarea și noutatea, disponibilitatea de ,,a te juca’’ cu idei și posibilități, o flexibilitate în concepții, un obicei de a căuta moduri de a îmbunătăți lucrurile;
Este un proces: persoanele creative muncesc mult și continuu pentru a îmbunătății idei și soluții, găsind alternative și redefiniri pentru munca lor.
Creativitatea nu trebuie confundată cu talentul, îndemânarea sau inteligența. Creativitatea nu înseamnă a face ceva neapărat mai bine decât ceilalți; înseamnă a gândi, a explora, a descoperi și a imagina. Ideile creative se regăsesc în toate aspectele vieții în plină dezvoltare a unui copil, creativitatea poate fi învățață zilnic.
În demersul nostru prin care susținem atitudinea educatorilor de a încuraja, stimula, pregăti mediul în care să dezvolte creativitatea copiilor, doresc să atrag atenția colegelor asupra factorilor care stau în calea dezvoltării creativității, enumerând următoarele blocaje:
Blocajele culturale:
Conformismul (atât la nivelul copilului, cât și al cadrului didactic);
Neîncrederea în fantezie și prețuirea exagerată a unor tipare logice în gândire;
Urmărirea rigidă a rigorii științifice sau presiunea conformistă care sancționează orice ieșire din tiparele prestabilite, abaterile de la conceptele dominante, de la stereotipuri etc;
Dorința de a se conforma modelelor sociale, dorința de apartenență;
,,Conformism’’ la idei vechi, ca și la cele noi;
Slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile;
Sentimentul că tendința de a te îndoi sistematic este un inconvenient social;
Exaltare excesivă față de spiritul grupului, conducând la conformism.
Blocajele metodologice:
Rigiditatea tiparelor (algoritmilor) care închistează gândirea divergentă, creativă;
Pecețile educației sau tendința ca în cadrul instituționalizării educației, ca proces managerial, să fie eliminate programele creative (costisitoare și cronofage) în favoarea programelor anterior verificate, cu eficiență rapidă;
Paradigmele, tradițiile, modelele arhaice sau osificarea mecanismelor care, in timp,
s-au dovedit eficiente;
Fixitate funcțională (folosirea obiectelor doar în scopul pentru care au fost create, deși ele ar putea oferi lejer și alte utilizări);
Critica prematură.
Blocaje emotive:
Teama de a nu greși;
Graba de a accepta prima idee/soluție;
Descurajarea rapidă;
Tendința exagerată de a-i întrece pe alții;
Rezistența personală la schimbare sau conservatorismul, teama de ridicol, teama de a nu comite o greșeală, de a nu părea extravagant, teama de eșec, ca factor ce concură la ,,sterilizarea’’ ideilor noi care nu se impun prin suport rațional și, în consecință, sunt evaluate ca ,,neserioase’’, teama de a risca să fii un ,,pionier’’, de a fi în minoritate;
Teama ori neîncrederea față de colegi;
Capacitatea slabă de a se relaxa, nelăsând timp incubației să se desfășoare, să acționeze;
Dependența excesivă față de opiniile altora;
Lipsa competenței de a depune efort susținut pentru a desfășura procesul de rezolvare a unei probleme de la identificarea ei până la soluționare.
Blocaje de ordin perceptiv:
Incapacitatea de a interoga asupra evidentului;
Incapacitatea de a distinge între cauză și efect;
Dificultatea de a defini o problemă sau refuzul de a sesiza problma;
Dificultatea de a diferenția între fapte și probleme;
Incapacitatea de a utiliza toate sensurile care ne pun în contact cu mediul;
Dificultatea de a percepe relații neobișnuite între idei și obiecte;
Incapacitatea de a defini lucrurile;
Îngustarea excesivă a punctului de vedere;
Credința negativă: ,, Nu sunt creativ’’.
Analizând mediul școlar sub aspectul încurajării creativității observăm că acesta deține recordul în privința unor practici contraindicate pentru dezvoltarea creativității și activismului copilului în învățare. Este adevărat că analiza noastră vizează mai ales situația școlară
( clasele I-IV ), dar poate fi la fel de pertinentă, uneori, și pentru grădiniță. Iată prin ce se greșește:
transmiterea, în permaneță, a cunoștințelor ,,de-a gata’’ este, asociată cu o formă expozitivă și impozitivă;
lipsa de flexibilitate și de toleranță față de răspunsurile personale ale copiilor, într-o altă formă decât cea predată;
limitarea libertății copiilor de a gândi ,,altfel’’ și înăbușirea tendinței lor de a-și imagina alternative fantastice;
îngrădirea dorinței de a efectua desene nesupunându-se canoanelor asemănării cu realitatea;
descurajarea ideilor proprii ale copilului și a nonconformismului;
hipercriticismul și sarcasmul cadrului didactic;
lipsa de entuziasm și comoditatea educatorului, care nu apreciază implicarea activă a copilului în sarcină, acesta pretinzând și din partea educatorului efort de participare și de cooperare;
directivismul, dogmatismul și rigiditatea stilului de predare;
prețuirea memoriei brute și a reproducerii contextuale;
uniformizarea și lipsa tratării diferențiate;
accentul pe cantitate și nu pe calitate în furnizarea și reproducerea cunoștiițelor din partea copilului;
interese reduse din partea educatorului, în a stimula creativitatea copiilor pentru a evita abaterea de la proiectul de activitate prestabilit;
evitarea folosirii metodelor interactive de stimulare a creativității pentru a nu crea ,,dezordine’’ în grupă;
instaurarea, în grupă, a unei atmosfere tensionate, stresante, mai ales atunci când se face recapitularea sau verificarea cunoștințelor.
Aceste practici inhibitoare țin mai ales de cadru didactic, de concepția sa asupra actului didactic, de pregătirea sa psihopedagogică, de personalitatea, comportamentul și de atitudinile sale. Educatorii sunt în general interesați în capacitatea copiilor de a da răspunsurile ,,exacte’’, nu să rectifice procesul mental care rezultă din răspunsurile ,,incorecte’’. Relația dintre educator și copil ar trebui să se bazeze pe un parteneriat egal și nu ar trebui să existe educatorul dominant și elevul supus.
Educatorul trebuie să cunoască și să folosească adecvat metodele și tehnicile de predare/învățare menite să stimuleze activismul și creativitatea copiilor săi. Limitele creativității sunt definite de către sistemul educațional, care încurajează mai mult imitația în învățare decât spontaneitatea și creativitatea. Într-adevăr, aproape toți educatorii recunosc importanța creativității, dar nu au instrumentele necesare sau timp pentru stimularea acesteia.
Educatorii care respectă ideile copiilor îi ajută să gândească și să-și rezolve problemele singuri. Copiii care sunt liberi să greșească, să exploreze și să experimenteze, de asemenea, se vor simți liberi să inventeze, să creeze și să găsească multiple modalități de a rezolva situațiile întâlnite. Garantați libertatea copilului lăsându-l să greșească și să învețe făcând diferite lucruri. Beneficiul învățării creativității în grădiniță face ca activitățiile să fie mai eficiente și mai distractive, dând un farmec imaginației și învățării copiilor, care să dureze o viață.
A încuraja creativitatea preșcolarilor este un proces unde educatorii trebuie să devină deschiși și permisivi, acceptând și dând libertate copiilor.
Astfel, ei ar trebui:
să accentueze procesul și nu produsul;
să asigure un mediu care să permită copiilor să exploreze și să se joace fără restricții;
să primească cu deschidere și bunăvoință ideile copiilor și să nu-i forțeze pe aceștia să gândească asemenea adulților;
să accepte ideile neobișnuite ale copiilor și să nu le critice;
să ofere timp copiilor să exploreze toate posibilitățiile, mergând de la cele mai utilizate până la cele mai originale;
să știe că dialogul și conversația sunt întotdeauna moduri bune de a întreține creativitatea;
întotdeauna să le spună copiilor că orice problemă are mai mult de o soluție;
să nu îi descurajeze pe copii, spunâdu-le că ideile lor nu sunt practice;
să înțeleagă că orice copil, de fapt orice făptură umană, este capabilă de a fi creativă dacă este încurajată și învățată;
poate cel mai important să dea copiilor timp:timp să se joace, timp să experimenteze, timp să facă greșeli, timp să încerce toate posibilitățile într-o situație și timp să exploreze propria lor lume imaginară. Tot acest timp îi va ajuta să devină mai creativi în rezolvarea problemelor, și cu timpul, ar putea deveni adulți care gândesc mai departe de aparențe.
Educatorii înțelepți oferă activități cu multiple oportunități pentru comportamentul creativ. Ei propun obiective care cer muncă originală, învățare independentă, proprie inițiativă și experimentare. Ei pun la dispoziție materiale care permit învățare progresivă, prin experimentare directă, strategii care permit ideilor să se lege de altele și activități care îi fac pe copii să gândească creativ.
Și totuși, revenim, să combatem ceea ce este greșit în atitudinea unora dintre noi:
Cum ,,omoară’’ adulții creativitatea copiilor?
Insistând ca ei să facă lucrurile ,,în mod corect’’, învățându-i pe copii că există numai un singur mod de a face lucrurile corecte, le ,,omoară’’ dorința lor de a încerca noi căi.
Silindu-i pe copii să fie realiști, opridu-i de la a-și imagina ori a visa; când adultul etichetează fanteziile copilului ca fiind ,,aiureli’’, ,,prostii’’, ,,copilării’’, încercând ,,să-l aducă cu picioarele pe pământ’’, de mai multe ori încercarea provoacă acestuia derută, un sentiment al lipsei de sens, neîncredere în forțele proprii. Într-o secundă bucuria, avântul, interesul, plăcerea mor.
Comparând copiii între ei; acesta este un mod subtil de a-i face pe copii să se conformeze; esența creativității este libertatea de a se conforma sau nu.
Descurajând curiozitatea copiilor; unul dintre indicatorii creativității este curiozitatea; adesea ignoră însă întrebările copiilor, considerând că sunt prea ocupați pentru întrebările ,,naive’’.Întrebările copiilor merită întotdeauna respect.
Un educator care va reuși să elimine din calea copiilor săi aceste blocaje, să se deschidă odată cu ei spre creativitate, ieșind din tiparele învățământului formal va avea cea mai mare satisfacție sufletească atunci când, peste ani, își va vedea ,,copiii’’ la a căror formare a contribuit că sunt oameni echilibrați, stăpâni pe ei, inteligenți și originali, chiar creativi în ceea ce fac.
CAPITOLUL II
2.1. EDUCAȚIA ESTETICĂ
Educația estetică reprezintă ,,activitatea de formare-dezvoltare a personalității umane prin intermediul frumosului din artă, societate, natură, evaluat și cultivat la nivelul sensibilității, al raționalității, al creativității umane’’.
Arta este principala modalitate prin care se înfăptuiește relația estetică dintre om și realitate în plină dezvoltare, constând într-o sesizare a generalului în particular, un mijloc de a reflecta realitatea în plină dezvoltare.
Educația estetică asigură condiții propice pentru stimularea și promovarea creativității în toate domeniile de activitate, inclusiv în activitățile de învățare.
Marea forță educativă a artei se explică prin aceea că ea ne oferă nu numai o cunoaștere plastică (prin imagini concrete) ci și emotivă (afectivă). A înțelege o operă înseamnă înainte de toate, a o ,,simți’’, a o trăi și abia pe această bază a cugeta asupra ei. Arta posedă multiple valențe educative și cognitive, deoarece se adresează nu numai afectivității și imaginației, ci și gândirii și voinței.
„Un copil este creator atunci când cel puțin într-un domeniu de activitate rezolvă probleme în mod logic, neajutorat, într-un mod eficient și într-o manieră neuzuală” (Davitz Jr., Ball S.)
Educația estetică asigură condiții propice pentru stimularea și promovarea creativității în toate domeniile de activitate, inclusiv în munca de învățare.
Educația estetică poate avea o puternică influență asupra trăsăturilor morale prin trăirile afective în fața operelor artistice, în contemplarea peisajelor naturii, în observarea a tot ce este corect și frumos în comportarea și activitatea celor din jur.
Implicata în întreg procesul de formare și autoformare a personalității, educația estetică urmărește, în esență, dezvoltarea capacității de percepere și înțelegere corectă a frumosului din realitate (din natură, muncă, relații sociale, și din artă), formarea conștiinței estetice, a gustului și simțului estetic, a necesității și posibilității de a participa la crearea frumosului în artă și în viață. Sau, mai concis, educația estetică urmărește pregătirea copilului (și nu numai a acestuia) pentru actul de valorizare-receptare-asimilare și cel de creare a valorilor estetice.
Gustul estetic este capacitatea de a reacționa spontan, printr-un sentiment de satisfacție sau de insatisfacție, față de obiectele și procesele naturii, față de relațiile sociale, față de operele artistice.
Gustul estetic aparține prin excelență sensibilității și imaginației, de aceea nu poate fi întotdeauna argumentat. Ceva place sau nu place, fără a se putea argumenta. Prezența gustului se manifestă prin sensibilitate la tot ce este frumos și prin capacitatea de orientare și alegere în conformitate cu legile frumosului.
La preșcolari gustul se manifestă prin atracție și placerea lor de a privi și, mai ales, de a opera cu obiectele viu colorate, prin preferința lor pentru luminozitate, ocolirea încăperilor întunecoase, etc. Gustul lor este prin excelență spontan și neargumentat cu puține excepții, când afirmă, de exemplu că”Imi place rochița pentru că este roșie”, “câmpul pentru că este verde”, sau “îmi place că…așa vreau eu”
Cu tot caracterul lor spontan și individual, gustul estetic poate fi educat, acțiune ce trebuie intreprinsă de timpuriu, nu în scopul uniformizării, ci al formării lui în conformitate cu structura și experiența fiecărei individualități.
Artele plastice contribuie în mod deosebit la educația estetică și multilaterală a preșcolarilor.
Ori de câte ori are la îndemână un creion sau o cretă, copilul este tentat să”mâzgălească”ceva, de multe ori fără să știe ce anume, numai din plăcerea de a se exprima pe această cale.
Ca forme și mijloace de educație estetică prin artele plastice amintesc: activitățile de desen, vizitarea muzeelor, a expozițiilor de pictură, cercurile de arte plastice,concursurile, excursiile în mijlocul naturii.
Desenul spontan exprimă personalitatea copilului, interesele, preferințele lui. Acesta trebuie îndrumat fără a-i înăbuși creația personală, punându-i la îndemâna materiale, tehnici, modalități de exprimare.
Cultivarea gustului estetic, a judecății estetice și a creativității artistice nu vizează omogenizarea, uniformizarea activității spirituale, înăbușirea originalității, dimpotrivă, obligă la evidențierea tendințelor și aspirațiilor personale.
Limbajul plastic al copiilor reprezinta din punct de vedere intelectual, invelisul material al gandirii lor artistice, care face posibil schimbul de idei, sentimente si stari emotionale.De aceea, activitatea plastica din gradinita este foarte indragita de copii, ei fiind oricum atrasi de culoare, de diversitatea tehnicilor de lucru, prin care isi pot dovedi spontaneitatea, creativitatea si pot da frau liber imaginatiei si fanteziei lor.
De aceea unul din scopurile acestei activitati este de a-i face pe copii sa inteleaga si sa respecte frumosul din natura si arta si de fi chiar ei insisi creatori de lucruri frumoase.
Privind pe plan fizic, prin acest gen de activitati se realizeaza si se antreneaza la copii coordonarea oculo-motorie, dezvoltarea muschilor mici ai mainii, simtul proportiilor, orientarea spatiala, toate acestea fiind elemente de sprijin in invatarea scrierii in clasa I.
2.2. CORELĂRI ÎNTRE DOMENIILE DE DEZVOLTARE ȘI DOMENIILE EXPERIENȚIALE
Curriculumul pentru învățământul preșcolar prezintă o abordare sistemică, în vederea asigurării:
continuității în interiorul aceluiași ciclu curricular;
interdependenței dintre disciplinele școlare (clasele I-II) și tipurile de activități de învățare din învățământul preșcolar;
deschiderii spre module de instruire opționale.
Domeniile experiențiale – sunt adevărate „câmpuri cognitive integrate” (L.Vlăsceanu) care transced granițele dintre discipline și care, în contextul dat de prezentul curriculum, se întâlnesc cu domeniile tradiționale de dezvoltare a copilului, respectiv: domeniul psihomotric, domeniul limbajului, domeniul socio-emoțional, domeniul cognitiv. În cele ce urmează, vom enumera și detalia domeniile experiențiale cu care vom opera în cadrul curriculumului pentru învățământul preșcolar.
Domeniul estetic și creativ – acoperă abilitățile de a răspunde emoțional și intelectual la experiențe perceptive, sensibilitatea față de diferitele niveluri de manifestare a calității, aprecierea frumosului și a adecvării la scop sau utilizare.
Experiențele și trăirile caracteristice presupun explorarea trăirilor afective, ca și a proceselor de a construi, compune sau inventa. Prin intermediul unor asemenea experiențe copiii acumulează cunoștințe și abilități, ca și o sporită receptivitate perceptivă, care le va permite să reacționeze de o manieră personală la ceea ce văd, aud, ating sau simt. Aceste experiențe pot fi prezente în orice componentă curriculară, dar cu deosebire în contextul acelor discipline care solicită răspunsuri personale, imaginative, emoționale și uneori acționale la stimuli (vezi muzica, activitățile artistico-plastice, drama, euritmia etc.).
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
2.3. OBIECTIVE ALE ACTIVITĂȚII ARTISTICO-PLASTICE IN GRĂDINIȚĂ
Obiective cadru:
Formarea unor deprinderi de lucru pentru realizarea unor desene, picturi;
Realizarea unor corespondențe între diferitele elemente de limbaj plastic și forme, obiecte din mediul înconjurător (natură, artă și viața socială);
Stimularea expresivității și a creativității prin desen, pictură;
Obiective de referință:
– Să redea teme plastice specifice desenului.
Să obțină efecte plastice, forme spontane și elaborate prin tehnici specifice picturii.
Să recunoască elemente ale limbajului plastic și să diferențieze forme și culori în mediul înconjurător.
Să cunoască și să diferențieze materiale și instrumente de lucru, să cunoască și să aplice reguli de utilizare a acestora
Să privească și să recunoască creații artistice corespunzătoare specificului de vârstă al copilului preșcolar și preocupărilor acestuia (portrete de copii, jocuri ale copiilor, scene de familie, peisaje, activități cotidiene ale oamenilor)
Să compună în mod original și personal spațiul plastic, utilizând materiale și tehnici diverse alese de el .
Să interpreteze liber, creativ lucrări plastice exprimând sentimente estetice.
Să utilizeze un limbaj adecvat cu privire la diferitele activități plastice concrete.
Cine sunt /suntem?
Nivel de studiu 3-5 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Nivel de studiu 5-6/7ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Cand/cum și de ce se intamplă?
Nivel de studiu 3-5 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Nivel de studiu 5-6/7 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Cum este/a fost si va fi aici pe pamânt?
Nivel de studiu 3-5 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Nivel de studiu 5-6/7 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Cine și cum planifică/organizează o activitate?
Nivel de studiu 3-5 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Nivel de studiu 5-6/7 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim?
Nivel de studiu 3-5 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Nivel de studiu 5-6/7 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Ce și cum vreau sa fiu?
Nivel de studiu 3-5 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
Nivel de studiu 5-6/7 ani.
,,Curriculum Invățământ Preșcolar”
2.4 SCOPUL SI SARCINILE DESENULUI ÎN GRADINIȚA DE COPII
Predarea desenului în grădiniță are ca scop formarea la copii a priceperii de a observa și de a reproduce realist diferite obiecte și aspecte din mediul înconjurător, cultivarea simțului estetic, dragostei pentru frumos, pentru artă.
Cu ajutorul activităților de desen, copii ajung să dobândească unele priceperi și deprinderi elementare de a reda în imagini artistice realitatea, de a îmbina linii, forme, culori, etc. astfel încât să obțină efecte artistice.
Desenul joacă de asemenea un rol important în dezvoltarea mușchilor mici și a mișcărilor diferențiate și coordonate ale mâinilor și degetelor, contribuind prin aceasta la pregătirea copilului pentru învățarea scrisului în școală. Desenul îi obișnuiește pe copii cu mânuirea corectă și sigură a creionului și-i familiarizează cu redarea unor elemente ale scrisului.
Un alt domeniu în care se manifestă influența activităților de desen este acela al dezvoltării gândirii și imaginației copilului. Aceste activități îi oferă posibilitatea de a efectua operații de analiză, de sinteză, comparații și generalizări. Desenând un obiect oarecare copiii trebuie să țină seama de părțile lui componente și însușirile acestora, să compare aceste părți între ele pentru a realiza imagini cât mai apropiate de realitate, să compare lucrarea pe care o efectuează cu modelul dat.
Desenul oferă copilului prilejul de a reflecta asupra unor raporturi dintre lucruri, diferite fenomene, de a exprima corect aceste raporturi. Dacă în desenele preșcolarilor mici se întâlnesc adesea îmbinări nefirești de imagini, de exemplu, un tablou de iarnă cu ninsoare abundentă, în care un loc central îl ocupă soarele, acest fenomen se întâlnește rar la grupele mijlocie, mare și pregătitoare.
Educatoarea are prilejul să constate, în cadrul acestor activități ce cunoștințe posedă copii, calitatea lor, interpretările greșite pe care și le dau unor situații sau fenomene și să intervină în consecință.
Desenul influențează și dezvoltarea voinței, formarea calitatăților pozitive ale acesteia. Prin intermediul lor copilul este ajutat în bună măsură să treacă de la acte involuntare și întâmplătoare la reprezentarea unui scop și la canalizarea tuturor eforturilor sale în vederea relizării lui. Învățându-l să-și termine lucrul început, deci să-și atingă scopul propus, chiar dacă pentru aceasta el trebuie să depună un efort mai îndelungat, îi cultivăm răbdarea, perseverența, de asemenea el începe să aibă o atitudine corespunzătoare față de muncă, față de produsul muncii, față de cei ce muncesc.
În vederea realizării acestor scopuri, programa pentru învățământul preșcolar prevede la fiecare grupă în parte, sarcini concrete, a căror îndeplinire este obligatorie pentru fiecare educatoare.
Grupa mică: Sarcina de bază a educatoarei este aceea de a forma la copii anumite priceperi și deprinderi de ordin tehnic, care, să-i ajute să redea plastic imaginea unor obiecte.
La desen, priceperi și deprinderile care pot fi formate copiilor de 3-4 ani sunt următoarele: desenarea unor linii în diferite sensuri (verticale, orizontale, oblice, curbe, circulare), redarea prin îmbinarea de linii a unor forme și imagini cunoscute de către copii; redarea unor obiecte simple prin îmbinearea diferitelor forme cunoscute de copii, priceperea de a colora diferite spații.
Educatoarea va avea grijă să urmărească permanent poziția copiilor la masă, poziția corectă a corpului, a mâinilor și a creionului în mână.
Grupa mijlocie: Ca și la cea precedentă, educatoarea va acorda o atenție deosebită deprinderii de a ține corect creionul în mână și formării priceperilor și deprinderilor de ordin tehnic.
Copiii de 4-5 ani trebuie să învețe să redea imaginile unor obiecte și ființe (în care să se reflecte cât mai complet părțile componete și însușirile acestora).
La grupa mare: La începutul anului, educatoarea planifică teme care presupun repetarea și consolidarea priceperilor și deprinderilor formate la grupele precedente. Apoi trece la teme care au în vedere formarea deprinerilor noi.
Un rol tot mai important trebuie să acorde deprinderii copiilor de a compune singuri o temă în care să fie redată, o scenă cu două, trei sau patru elemente și pe care copiii au învățat să le redea sau le pot reda ușor cu ajutorul deprinderilor dobândite între timp.
Grupa pregătitore În afara de sarcina de a consolida priceperile și deprinderile formate la celelalte grupe, educatoarea mai poate învăța pe copii să redea în desen unele elemente pregătitoare scrisului, care presupun mișcări precise și coordonate ale degetelor, să coloreze cu vârful pensulei sau prin apăsarea pe hârtie, pentru a obține linii de diferite grosimi, frunze, sau petale de flori să-și dozeze efortul de apăsare a creionului pe hârtie.
a)Trăsăturile desenului infantil
Primele încercări ale copiilor de a desena reprezintă, aproape fără excepție o îngrămădire haotică de linii, pe care ei le redau mișcând de obicei toată mâna, ținând creionul în poziție verticală și strângându-l foarte puternic cu cele cinci degete.
Pentru adult conținutul unor asemnea desene este lipsit de înțeles. Se poate afirma cu certitudine că desenul în acest stadiu reflectă interesul copilului pentru procesul în sine al desenării, pentru mișcarea într-un sens sau în celălalt al creionului pe hârtie.
Mai târziu copilul trece de la mișcările rectilinii la cele circulare. El începe să umple foaia de hârtie cu linii curbe închise și aproape la fel de mari. Dacă încerci să-i iei foaia de hârtie întâmpini imediat proteste sau primești cel puțin explicația: ,,Încă n-am terminat…. mai am loc!”.
Sub îndrumarea adultului, în timp, copiii ajung să-și însușească primele priceperi și deprinderi de a desena și reușesc să redea schematic obiecte și ființe din mediul înconjurător, aspecte din natură și din viața socială.
Calitatea lucrărilor preșcolarilor este influențată, pe de o parte, de felul în care aceste activități sunt îndrumate de către adult, iar pe de altă parte, de particularitățile lor de vârstă, îndeosebi de acele care privesc mișcările mâinii și ale degetelor, gândirea și imaginația.
La grupa mică mișcările mâinii și ale degetelor sunt insuficient dezvoltate. De asemanea și posibilitatea coordonării acestor mișcări este destul de restrânsă. Mai bine dezvoltate sunt mișcările care antrenează grupe mari de mușchi. Așa se explică de ce copii de 3-4 ani pot realiza în desen imagini care reclamă mișcări executate cu ajutorul întregii mâini, efectuate din umăr sau din cot (linii drepte lungi, linii curbe ,imagini obținute prin combinarea acestora). Temele care presupun mișcări diferențiate ale degetelor sau care necesită o bună coordonare între mișcările mâinii și ale ochilor nu sunt, în general, accesibile copiilor de 3-4 ani.
La 4-5 ani putem vorbi de o oarecare independență a mișcărilor degetelor față de cele ale mâinii. Mișcările degetelor sunt însă nediferențiate (ele se execută cu toate degetele odată cu excepția degetului mare, care poate efectua mișcări bine diferențiate). Spre sfârșitul anului școlar se poate observa o oareacre diferențiere a mișcărilor degetelor arătător și mijlociu. Ele însă se execută concomitent. Și se rezumă în general la acțiunea de apucare și presare, la care intervine și degetul mare. Preșcolarii de 4-5 ani, ca și cei de 3-4 ani înclină să reflecte în lucrările lor părțile mobile și cele periferice ale întregului. La această vârstă se întâlnește des imaginea ,,omului cefalic”, formată dintr-un cerc (capul), în care câteodată apar ochii și mai rar nasul și gura, de la baza acestui cerc pornesc în jos, uneori lateral, două linii drepte paralele (picioarele). De lângă cerc pornesc, de o parte și de alta, două linii aproape perpendiculare pe primele (mâini). Este foarte indicat să se efectueze exerciții de analiză și sinteză în cadrul diferitelor activități din grădiniță. Sub îndrumarea sistematică a educatoarei, copiii vor începe să reflecte în desen, din ce în ce mai bine, imagini complete. Lucrările copiilor de 5-6 ani înregistreză un salt calitativ. Firește că atunci când copilul nu a mai desenat are nevoie de o anumită perioadă de timp pentru a-și forma deprinderile pe care colegii săi le au din grupele anterioare. La 5-6 ani mișcările degetelor se diferențiază din ce în ce mai mult deoarece gradul de coordonare dintre mișcări crește și posibilitățile de coordonare ale acestor mișcăririle ochiului și ale mâinii sporesc.
Îmbunătățirea calitativă a desenului continuă la grupa pregătitoare. Procesul de diferențiere și coordonare a mișcărilor fine ale degetelor se intensifică din ce în ce mai mult.
Desenele preșcolarilor de 5-6 ani tind să cuprindă părți componente ale întregului. De exemplu, referindu-se la figura omenească, ei redau și gâtul și trunchiul, unele detalii ale figurii. La 6-7 ani reflectarea realității în activitatea plastică se face mult mai complet și mai organizat. Posibilitățile de operare analitico-sintetică sunt mult mai mari; de acum ilustrarea în desen a părților componente nu mai constituie o problemă decât pentru copiii care se află la primele încercări.
b) Elemente de limbaj plastic
Limbajul ,ca formă de manifestare individuală și colectivă, sunt sisteme de comunicare funcțional constituite într-un lung și complex proces psihico-social, pentru a servi fixării, exprimării și transferului de informație prin semne. În funcție de natura mijloacelor de vehiculare a datelor privind lumea obiectivă și subiectivă, precum și a sistemului de codificare, limbajele pot fi împărțite ,, ab initie” în sonore și vizuale. Din prima categorie face parte comunicarea prin vorbire, sunete și zgomote , iar din a a doua comunicarea prin pictură, grafică și sculptură (aici incluzându-se, ca mijloace de exprimare specifică, culoarea și forma) și prin expresii mimico-gestuale, toate având la bază funcții simbolice corespunzătoare.
Punctul plastic
Punctul este cel mai mic element de limbaj plastic care dobândește efecte estetice prin culoarea, mărimea și forma lui.
Prin prezența punctului pe suprafața unui suport de lucru se creează spațiul plastic, acesta dă viața unei compoziții,în spațiul plastic creat, cu ajutorul punctului plastic se acoperă o suprafață, se formează linia prin mișcarea lui sau se decoreză o suprafață prin gruparea mai multor puncte, susținând astfel un motiv.
În funcție de tehnica și procedeele de lucru, punctele sunt: spontane (imprecise, neuniforme) și elaborate (precise, uniforme).
După scopul în care este folosit punctul poate avea rol de: semn plastic, de construcție a formelor prin alăturare și decorativ.
Pentru familiarizarea și deprinderea corectă a acestui element de limbaj plastic, se pot face cu copii exerciții de realizare a punctului cu diferite instrumente de lucru, pe suprafețe uscate încercând și obținerea unor efecte plastice. Se pot da cât mai multe exemple din natură care pot fi considerate puncte: granule de nisip, pietricele, picături de ploaie, fulgi de zăpadă, scânteia, etc.
Mărimile punctului se împart în cinci categorii,acestea fiind: foarte mică, mică, medie, mare,foarte mare. Mărimea punctului depinde de mărimea suprafeței de bază (suprafața suport) stabilirea mărimii foarte mari a punctului, ca și a celorlalte mărimi, se face numai intuitiv, deci cu aproximație, în raport cu suprafața de bază.
Structurarea în interiorul conturului punctului poate fi plană sau spațială, ansamblând principalele elemente ale limbajului artistic-plastic-punctul, linia și suprafața printr-o inepuizabilă corelaționare.(Anexa 1).
Punctele înșirate în anumite sensuri produc stări și tendințe diferite: însușirea punctelor pe orizontală produce efect de fugă, pe verticală-urcuș, pe rotund-fugă la infinit, fantezie, rostogolire.
Pe materialele textile, puctele negre, pe fond alb sugerează voiciune, punctele albe pe fond negru sugerează claritate, iar puntele negre pe fond semiînchis exprimă delicatețe.
Familiarizându-se cu acest element, copii ajung să înțeleagă că spațiul plastic (transfigurarea suprafeței hârtiei, etc) este un univers (o lume) generat de neliniște, zbuciumul, bucuria, dansul sau tristețea pe care punctul plactic (ca și alte elemente de limbaj plastic), în pelegrinările sale pe hârtie, poate să le exprime, precum și cele mai bogate game de idei și sentimente.
Punctul decorativ
În desenul decorativ, punctul reprezintă un semn mic sub formă de pată, limitată de un anumit contur poligonal, circumferință sau alte forme de dimensiuni foarte reduse, realizat cu diferite mijloace grafice. Denumirea petei de culoare va fi dată după forma ce o conturează: cerc, pătrat, triunghi, romb, dreptunghi sau alte forme.
Pentru a corespunde scopului propus aceste semne vor fi mici, pentru a nu se transforma în suprafețe geometrice. Punctul decorativ luat ca motiv tip și repetării sau îmbinării cu alte elemente geometrice devine de mare efect în ornamentație. Din toate formele, cercul, dar nu exagerat de mare, este des utilizat în compunerea fondurilor decorative, în diferite imprimeuri pe pânză, mătase, hârtie sau materiale plastice, în încălțăminte ca ornament aplicat sub formă de perforații în modele diferite.
Linia-element de limbaj plastic
Ca simbol al dinamicii-linia- definită convențional punct în mișcare, în deplasare, posedă în sine aceleași stări potențiale explozive și spațiale ca și ale punctului. Ea rezultă din mișcarea acestuia sau din relația de tensiune a unui punct plastic cu alt punct plastic. Alături de punct, culoare, formă spațială- linia devine semn-mijloc de comunicare a afectivității și inteligenței umane.
Linia poate fi dreaptă sau curbă, frântă sau oblică. Poate fi element de sine stătător, ex: linia în duct continuu, sau linia de contur a unor forme.
Linia mai poate fi folosită în studiul unor structuri din natură (frunze, ramuri, ferigă, mărar, copaci sau studiu de scoici, melci, stele marine, etc). O deosebită importanță are linia în arta populară, în arta decorativă, alături de punct.
Linia decorativă
În desenul decorativ linia este o trăsătură simplă sau îngroșată, trasată cu creionul, tocul, pensula sau alte mijloace grafice. Ca direcție linia poate fi:dreaptă, frântă, curbă, închisă sau deschisă, iar ca aspect decorativ: filiformă sau simplă, jivrată, întretăiată, compusă sau modulată.
Linia dreaptă.
În compoziția decorativă, gruparea liniilor în diferite poziții dă expresivități diverse, ca de exemplu:
-liniile orizontale, scurte și subțiri exprimă liniște;
-liniile orizontale, lungi și paralele, exprimă amploare, măreție;
-liniile paralele, grupate, verticale, oblice sau orizontale exprimă ordine, armonie, etc.
Linia frântă. Este formată din întâlnirea a două drepte oblice, sau una verticală, alta oblică, sau una orizontală alta verticală cu balansuri regulate, neregulate, alungite și restrânse.
Creatorii populari au conceput, cu mult succes și fantezie, pe diferite obiecte vestimentare și de uz casnic, cămăși, sumane, ștergare, ceramică, lemn, ornamente de o reală valoare artistică, nume din linii frânte sau cu îmbinare de linie frântă cu alte elemente geometrice.
Linia curbă. Este linia ce se utilizează în toate felurile de compoziții, fie simplă, fie în combinație cu alte elemente, linia curbă, ca element ce se repetă în lungime, poate fi convexă, concavă și compusă. Ea poate fi mai restrânsă sau mai alungită, iar în cazul liniei compuse poate fi șerpuită sau ondulată, iar în unele cazuri, la una din extremități, produce o încolăcire cunoscută sub numele de spirală.
Creatorii de modele din toate timpurile au găsit în natură, în lumea florilor, a frunzelor, a faunei și a altor fenomene surse de inspirație, elaborând modele ale căror linii sunt o îmbinare armonioasă de curbe.
Expresivitatea liniei
În artele plastice linia are semnificația unui gest cu multiple înțelesuri, psiho-fiziologice: energie, hotărâre, nesiguranță, eleganță, agresivitate, rigididate, etc.
Ca sens liniile pot fi:
-orizontale;
-verticale;
-oblice;
-curbe.
Linia orizontală care se găsește ca dominantă într-o lucrare, dă un sentiment de liniște, calm, spațiu deschis. Verticala, ca element dominant într-o lucrare de artă plastică, dă un sentiment de noblețe, înălțare, spiritualitate. Linia oblică în desen rupe echilibrul. Acesta poate fi restabilit prin folosirea unor linii oblice în sens opus. Astfel s-a ajuns la simetrie în artele decorative. Linia oblică într-o lucrare de artă plastică sugerează viață, mișcare, agitație, confruntare de forțe. Linia curbă apare în general interpusă între liniile drepte. Ea sugerează mișcare, calm, melancolie, armonie.
Ca formă linia poate fi:
a)subțire;
b)groasă;
c)continuă;
d)întreruptă.
A) Linia subțire este obținută de mina creionului, pasta pixului, penița tocului, etc.
Ea lasă o senzație de gingășie și sensibilitate.
B)Linia groasă este obținută în general atunci când se lucreză cu pensula.
C)Linia continuă este construită dintr-o dată, fără reveniri, dar și fără detalii prea multe. Linia continuă sau în duct continuu cum se mai numește poate fi și ea de două feluri: modulată și nemodulată..
Linia modulată are diferite îngroșări. Ea poate sugera în felul acesta și volumul, devenind valoare. Acest tip de linie a fost folosit de Holbein, Leonardo da Vinci, Courbet, Daumier și alții.
Linia nemodulată este de aceeași grosime. Ea a fost folosită cu maximum de expresivitate de: Picasso, Matisse, Braque și alții.
D)Linia discontinuă rezultă atunci când conturul desenat este fragmentat, deci linia de contur este îmbrăcată într-o multitudine de alte linii care caută forma.
Efectele liniei se obțin prin diferite mijloace ca:
-mărime (lung-scurt, rar-des);
-distanță (aglomerat-dispersat);
-intensitate (modul și instrumentele de lucru);
-sens (dispuse drept, curb, orizontal, oblic, paralel, radial).
Culoarea
Culoarea este un atribut fundamental al luminii. Ochiul omului receptează diferitele lungimi de undă ale luminii, ca fiind culori diferite.
În studiul culorilor, la grădiniță, este indicat să se pornească de la faptul că noțiunea de culoare apare numai atunci când există lumină.
Culoarea este viață (,,I. Șușală, O. Bărbulescu’’), fiindcă o lume fără culoare se înfățișează moartă. Culorile sunt energii radiante, care ne inflențează în mod pozitiv sau negativ. Undele luminoase sunt incolore, culoarea se naște în ochiul nostru. Corpurile care absorb întreaga lumină, par, din această cauză, ochiuri negre, așa cum corpurile care reflectă toată lumina par albe (asta în cazul corpurilor negre și albe). Nu același lucru se întâmplă cu corpurile colorate care absorb o parte din lumină și reflectă partea cealaltă.
Prin descompunerea luminii apar culorile spectrale (galben, albastru, portocaliu, roșu, violet, verde) și nonspectrale (alb și negru).
Culoarea impresionează prin trei componente:
1. luminozitatea culorilor;
2. calitatea culorilor;
3. intensitatea culorilor.
1. Luminozitatea culorilor depinde de intensitatea tonului lor. Tonul deschis este luminos, cel închis este mai puțin luminos. Culorile spectrale (spectrul luminii) apar înșiruite pe o bandă, plecând de la violet, albastru, verde, galben, portocaliu, roșu, purpuriu, indigo, până la inflaroșu, care nu este vizibil pentru ochiul liber. Acest fel de a dispune culorile poartă denumirea și de ,,paleta soarelui’’. Faptul că cele două culori extreme (violet și purpuriu-indigo) sunt culori închise sugerează așezarea în cerc a culorilor pigmenților. Luminozitatea culorilor poate fi explicată având ca suport cercul lui Itten (cercul celor 12 culori).
Culorile care implică lumina provoacă senzația de căldură și amintesc de culorile focului, se numesc culori calde și par cele mai luminoase (roșu, portocaliu și galben), iar cele care dau senzația asemănătoare cu ceea pe care o avea în momentul contactului cu gheața le numim culori reci, ele părând întunecoase (verde, albastru, violet).
Culori calde și reci
Negrul și albul nu au corespondență pe partea soarelui, adică în spectrul luminii. Negrul rezultă din absența luminii, iar albul din suparapunerea tuturor culorilor.(Anexa 2).
2. Calitatea culorilor se realizează prin diferite modalități de amestecuri ale culorilor. Întâlnirea copilului cu diverse culori devine mai captivantă atunci când i se oferă libertatea de a descoperi și exersa ,,vraja’’ care face să apară o nouă nuanță sau să dispară o culoare de bază, amestecându-le. Curiozitatea aceasta îi oferă copilului prilejul de a se iniția în tehnici simple, pe înțelesul lui. Exersând amestecul între culori, între culori și nonculori, între nonculori el se va deprinde să folosească un număr mare de nuanțe și diferite tonuri de culoare, care dau expresivitate unei lucrări.
Nuanțele se obțin în mai multe feluri: se amestecă două culori vecine în steaua culorilor (de ex.: R+O, O+G, G+V, V+A, A+R) se amestecă într-o culoare puțin din altă culoare, se amestecă într-o culoare putin din mai multe culori..
Tonurile sunt amestecuri de culori sau nuanțe cu nonculori (alb și negru) pentru a le deschide sau închide.
3.Intensitatea culorilor. Culorile din natură pot fi observate cu prilejul diferitelor fenomene ale acesteia, mai mult sau mai puțin spectaculoase (ex.: curcubeul, coloritul copacilor toamna, al câmpiilor înflorite primăvara-vara, culorile în timpul ploilor de vară sau în timpul ploilor de toamnă, culorile iarna, etc.).
Prin observarea diferitelor tonuri și nuanțe ale culorilor din natură sau ale unor valori de alb-negru, copiii pot să cunoască și influența acestora asupra stării lor de spirit. Plecând de la această situație, educatoarea poate să-i îndrume cum să simtă, să gândească și să denumească culorile, dezvoltându-le acuitatea vizuală cromatică. Atrăgând atenția copiilor asupra unor efecte ale culorilor și folosind exemple potrivite, ea poate începe prin a familiariza copiii mai întâi și cu anumite corespondențe exprimate la superlativ. De exemplu:
– galbenul este culoarea cea mai luminoasă;
– portocaliul este culoarea cea mai caldă;
– roșu este culoarea cea mai activă (stimulatoare);
– violetul este culoarea cea mai tristă;
– albastrul este culoarea cea mai rece;
– verdele este culoarea cea mai liniștitoare.
FORMA
Forma plastică este principalul element de limbaj plastic din care se compune o imagine plastică. Cu ajutorul elementelor nonfigurative ale limbajului plastic (punctul, linia, culoarea și nonculoarea) se creează forme ca: animale, plante, oameni, care le percepem în spațiul în care se găsesc cu însușirile aspectului lor exterior, obținând forme plastice. Formele pot fi obținute spontan sau pot fi elaborate.
În formarea capacităților copilului de a reda forme plastice din mediul înconjurător, observarea mediului natural este cheia coordonării senzațiilor și percepțiilor lui vizuale și kynestezice. Această metodă permite descoperirea caracteristicilor formale ale obiectelor, ființelor și fenomelor cu care copilul intră în contact direct, la nivelul vârstei pe care o are și transformă activitatea plastică a copilului într-un joc al spontaneității și inițierilor simple, atractive pentru el.
Expresivitatea formelor este dată de diversitatea petelor de culoare (cald-rece, închis-deschis).
Forma spontană. Cea mai folosită formă platică este forma spontană obținută pe o suprafață plană. Forma spontană este o pată picturală alcătuită din puncte, linii sau pete de culoare amestecate parțial prin fuzionare sau prin presarea suportului de lucru pentru acestea. Ea se obține accidental sau dirijat prin folosirea tehnicilor de expresie plastică.
Forma elaborată
,,Forma plastică elaborată se obține pe baza transfigurării unor fenomene naturale.’’(M. Cristea). Formele elaborate capătă înfățișări de semne plastice într-o lucrare: ființe, plante, etc. constituindu-se ca un laborios exercițiu de creație și imaginație deopotrivă.
Sugestii de exerciții-joc și activități
*Inițial se pot face cu copiii exerciții pentru obținerea de forme spontane, după care, cu fiecare copil în parte se pot analiza, și ulterior, prelucra plastic după dorința și imaginația fiecăruia.
*Exerciții pentru canalizarea atenției copilului către schimbările din natură (anotimpuri, fenomene meteorologice, transformări ale unor obiecte/ materiale din mediul imediat apropiat ca urmare a prelucrării acestora sau a influenței unor factori din mediu) și redarea lor după imaginația copilului și nivelul de înțelege al acestuia.
*Ieșirea organizată în mediul natural, fie într-un parc, fie în curtea grădiniței, fie într-o grădină a unor vecini cunoscuți de pe strada grădiniței având alături culorile și hârtia de desen, este momentul care influențează atracția și emoția copiilor pentru formele naturii și pentru expresivitatea acestora redată prin pictură și desen.
*Prezentarea de diapozitive și albume cu reproduceri de artă, adecvate vârstei copilului, contribuie la stimularea interesului pentru expozițiile organizate în galeriile de artă.
*Organizarea unor exerciții-joc în mediul natural, potrivit anotimpului și vremii favorabile în climat de comunicare firească, antrenând gândirea și percepțiile copiilor:
-urmărirea mișcării norilor pe cer: forme, culori, schimbarea formei, cum ,,se sparg norii’’, cum apare cerul, soarele sau razele lui printre nori etc. Apoi luați pastelurile și blocul de desen și lăsați copiii să deseneze liber formele acestora fără a cere să existe fidelitate strictă cu realitatea observată;
-ascultarea sunetelor din natură: cum bate vântul, cum ciripesc păsările, cum cântă un greiere, cum zumzăie o albină;
-căutarea micilor vietăți printre fire de iarbă și desenarea formelor descoperite cu pasteluri pe hârtie sau cu cretă colorată pe astfaltul aleilor din parc;
-identificarea florilor sălbatice sau a celor plantate în parc, într-o grădină, pe stradă, cu ocazia unei ,,acțiuni de cercetare’’organizată, cadrul didactic desenând forma florii. (Anexa 3)
CAPITOLUL III
3.1. IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE
Prin activitatea artistico-plastică copiii sunt ajutați să vadă frumosul.Elevii trebuie învățati să nu treacă pe lângă valorile frumosului din viața înconjurătoare fără să le observe.
Atenția lor trebuie să fie îndreptată asupra acestor valori: aspecte ale naturii, tradiții, folclor, artă.
Să vedem copilul din fața noastră ca fiind pânza de șevalet, iar metodele și mijloacele noastre de lucru ca fiind culorile și pensulele. Doar dacă atunci când ,,lucrăm’’ punem și suflet vom avea în fața noastră ceea ce ne-am dorit: adevărate ,,opere de artă’’, căci:
,,Poți să ai talent, dacă nu lucrezi e degeaba.
Mâna trebuie să-ți umble.
Și poți să desenezi, bine, să ai culoare cât de frumoasă,
Dacă nu pui simțire nu iese nimic…
Noi artiștii privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul…’’
spunea marele artist Ștefan Luchian
Valoarea incontestabilă a Educației Artistico-Plastice, constă în formarea atitudinii fundamentale pozitive a copilului față de lumea înconjurătoare și față de alți oameni.
În cadrul acestor activități se dezvoltă:
-perceperea vizuală, forma principală de percepere a realității înconjurătoare (90% din informația utilizată în activitatea omului este recepționată de analizatorul vizual);
– memoria vizuală;
– gândirea imaginară, spațială, asociativă, artistică;
– sistemul ochi-creier-mână, funcția emisferei drepte a creierului, structurii psihice ce stau la baza activității constructiv-artistice;
– imaginația și creativitatea plastică;
– sfera afectivă și sentimentele omului ce contribuie la stabilirea echilibrului psihologic al personalității.
La etapa școlară ARTĂ PLASTICĂ joacă un rol de catalizator al activității cognitive, artistice, psihomotorie a copiilor. Ponderea deosebită a acestei discipline școlare se datorează concordanței dintre psihicul copilului de vârstă școlară mică și specificul artisticului.
3.2. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE
Mijloacele de realizare ale acestei categorii de activități sunt: desen și pictură. Putem organiza și deafășura atât în cadrul activităților comune, cât și în cadrul jocurilor și activităților alese.
Activitățile comune de desen, pictură se pot desfășura astfel:
1. activități cu tema dată de către educatoare (activități a căror temă trebuie să fie obligatoriu executate de către copii);
2. activități cu tema aleasă de către copii (activități a căror temă poate fi aleasă de copii și câteva teme propuse de educatoare sau pur și simplu copiii realizează o temă după un subiect ales de ei sau compus de ei singuri).
Activitățile cu teme dată de către educatoare pot fi:
– după un model dat- acest model poate fi confecționat de către educatoare sau poate fi selectat de către aceasta dintre obiecte, plante, etc. (model natural)
– fără prezentarea unui model- aceste lucrări pot fi executate din memorie și imaginție.
În cadrul activităților de desen și pictură se întâlnesc mai rar activități destinate exclusiv învățării de noi deprinderi, deoarece formarea de noi deprinderi se îmbină cu exersarea și consolidarea altora formate anterior.
Activitățile în care urmărim formarea de noi deprinderi sunt, de exemplu, cele de desen și pictură în care copiii învață să traseze diferite tipuri de linii sau să mânuiască pentru prima oară pensula. La începutul anului școlar, copii învață cum să folosească instrumentele de lucru și învață tehnicile de lucru.
Activitățile în care apar pentru prima dată în acel an exersarea unor deprinderi tehnice învățate și la grupele anterioare constituie activități de predare numai pentru copiii veniți direct din mediul familial. Pentru copiii care au mai frecventat în anul precedent, grădinița aceste activități vor căpăta caracter de activități de fixare, de consolidare.
Specific pentru activitățile de desen este faptul că se utilizează ca instrumente de lucru: creioane grafice, creioane colorate, carioca, creta, ceracolor, iar pentru pictură se folosesc pensule, acuarele, tempera, ștampile. Acestea pot fi confecționate de către educatoare din diferite materiale cum ar fi: cartofi, dopuri de plută, ghemotoace de hârtie, etc. Educatoarea trebuie să respecte alternanța în planificarea celor trei mijloace de realizare ale activităților artistico-plastice astfel încât să nu se facă uz prea mare numai de unul dintre acestea. De asemenea, ele trebuie să fie în concordanță cu centrul de interes stabilit, să respecte caracterul interdisciplinar deoarece acest gen de activități au rolul de a fixa, consolida și îmbogăți cunoștințele transmise în cadrul activităților de cunoaștere a mediului și educarea limbajului.
La grupa mică ar fi bine ca jocul cu acuarela să se desfășoare sub formă de dactilopitură la început, și numai mai târziu să se utilizeze pensula și ștampilele, sub supravegherea atentă a educatoarei.
Pentru grupa mare este recomandat ca pe parcursul unei săptămâni, toate cele trei mijloace de realizare (desen și pictură) să se regăsească în programul copiilor.
Structura unei activități comune de desen sau pictură este următoarea:
I -organizarea grupei de copii;
-distribuirea materialelor.
II-anunțarea temei;
-prezentarea modelului și analiza acestuia;
-explicarea și demonstrarea modului de lucru;
-executarea temei de către copii.
III -evaluarea și aprecierea individuală a lucrărilor;
-acordarea unor stimulente;
-organizarea unei expoziții cu lucrările copiilor într-un loc vizibil.
Primul moment în cadrul desfășurării activității este intuirea materialului primit de către copii și care se face ori de câte ori se introduce un material nou. În general, intuirea materialului se face înainte de anunțarea temei și cu precădere în primele activități deoarece, atunci au contact pentru prima dată cu materialele respective.
Anunțarea temei și prezentarea modelului sunt strâns legate între ele, prezentarea modelului să preceadă anunțarea temei mai ales atunci când se folosește procedeul surprizei. În general după anunțarea temei sau o dată cu aceasta se prezintă și modelul. Anunțarea temei poate fi folosită ca moment de stimulare, de captare a atenției și de stârnire a interesului copiilor pentru activitate.
Momentul următor este analiza modelului care la grupele mici se face de către educatoare, copiii neavând capacitatea de a efectua acest lucru complet și organizat. La grupele mari, încă de la începutul anului, educatoarea poate antrena copiii în analiza modelului bineînțeles pe baza criteriilor pe care le pune.
Și apoi se specifică unde vor fi fixate elementele decorative! Se trece după aceea la analiza modelului decorativ propriu-zis. Ca și principii de compunere a modelului decorativ amintim: repetiția simplă, simetria și alternarea elementelor decorative. Ca și motive decorative, putem folosi la grădiniță următoarele: diferite tipuri de linii (scurte, lungi, orizontale, verticale, oblice, frânte, ondulate), cerculețe.
Un alt moment este explicarea și demonstrarea modului de lucru. De obicei, explicarea și demonstrarea se fac concomitent, în demonstrare accentul cade pe latura tehnică a lucrării, adică pe felul cum se execută mișcarea, pe ordinea în care se execută operațiile și pe amplasarea elementelor temei..
Educatoarea folosește explicarea și demonstrarea cu preponderență în activitățile cu tema dată, dar acestea pot lipsi uneori dacă ea socotește că acest lucru nu dăunează (ex. activitățile artistico-plastice după natură).
Explicațiile date de către educatoare trebuie să fie scurte, clare, să completeze, să precizeze și să ușureze înțelegerea pe cale intuitivă a mișcărilor și a operațiilor executate de către aceasta. Demonstrarea se poate face integral sau parțial. În primul caz, educatoarea prezintă toate operațiile necesare executării temei, în succesiunea lor, iar demonstrarea parțială presupune ca educatoarea să arate copiilor numai unele procedee tehnice sau unele operații, în special pe acelea pe care copiii nu le cunosc sau le execută mai greu. Demonstrarea parțială trebuie întregită însă, prin explicații, educatoarea făcând apel la reprezentările și deprinderile pe care le au copiii în legătură cu tema respectivă. Sunt și cazuri în care după ce se prezintă copiilor modelul și se analizează nu se mai demonstrează. Acest lucru se întâmplă atunci când copiii au mai redat elemente cuprinse în temă, iar dispunerea lor în pagină nu ridică probleme deosebite.
Metode și procedee intuitive: demonstrarea și prezentarea modelului educatoarei-sunt folosite mai mult la grupa mică și mijlocie iar la grupele mari, cele cu caracter verbal, cum ar fi explicația și conversația.
În primele activități de pictură, după ce se face intuirea materialelor, educatoarea trebuie să demonstreze și să explice copiiilor următoarele: cum să țină pensula cu cele trei degete de la mână și cât de înclinată să fie pozitia acesteia; cum să miște pensula din direcția părului spre coada acestuia, cum să apese normal și în aceeași direcție pentru a lucra cât mai uniform; cât de tare să apese pentru a realiza linii groase și subțiri; cum să atingă pensula pe foaie pentru a obține pete de culoare; cum să folosească corect și cu grijă culorile fără a le amesteca; să spele pensula după folosirea fiecărei culori; să dozeze apa de pe pensulă ștergând pensula pe marginea vasului cu apă, să folosească șervețelul sau cârpa pentru șters pensula.
Înainte de executarea temei de către copii vom face exerciții de încălzire a mușchilor mici ai mâinii.
Executarea temei de către copii este etapa cu cea mai mare întindere și cu cea mai mare importanță. Anuntând copiii, că pot trece la lucru, educatoare va face ultimile precizări legate de așezarea în pagină, acuratețe, etc.. Aceste recomandări trebuie să fie scurte și clare, să aibă în vedere datele esențiale de care trebuie să țină seama copiii. Pe parcursul acestei etape, educatoarea trebuie să urmărească cu aceeași grijă pe toți copii din grupă, să le atragă atenția asupra eventualelor greșeli și să acorde îndrumările cuvenite în șoaptă pentru a nu sustrage atenția celorlalți copii.
Încheierea activității presupune încetarea lucrului, moment care îi deprinde pe copii cu ordinea și încadrarea în timp. Copiii trebuie avertizați cu câteva minute înainte ca lucrul să se apropie de final. După scurgerea timpului, copiilor li se cere să înceteze lucrul. Lucrările de desen se expun pe panou, cele de modelaj pe un suport cu semnele copiilor, iar cele de pictură pe mese. Educatoarea va evalua lucrările tuturor copiilor și va alege câteva dintre cele mai bune, apoi câteva în care se repetă o serie de greșeli și va trece la analizarea amănunțită și aprecierea fiecăreia dintre ele. Este esențial să-l ajutăm pe copil să înțeleagă greșelile, să le sesizeze singur și să le îndrepte.
CUNOAȘTEREA ȘI UTILIZAREA MATERIALELOR DE LUCRU
Identificarea materialelor și a modului de utilizare:În activitatea de inițiere plastică, materialele au un rol important. Astfel suportul poate fi obișnuit pe hârtie de desen, hârtia granulată, cartonul, hâtia colorată, suportul textil de diferite structuri, lemnul, metalul, sticla, etc. Trebuie să se aibă în vedere explorarea posibilităților tehnice, relația dintre instrument și material, între mijloacele tehnice și idee. Fiecare instrument acționează asupra suportului într-un mod direct.
Pensula cu vârf subțire (nr. 0-12) oferă largi posibilități de exprimare plastică și se folosește de obicei pentru construiri fine, părți de detalii.
Pensula cu vârf lat lasă alt duct pe suport, linia sau suprafața generată fiind mai viguroasă, mai plină. Se folosește pentru acoperirea suprafețelor mai mari sau pentru trasarea liniilor mai groase.
Culorile. Colorarea unei suprafețe se face cu ajutorul culorilor. Ele sunt alcătuite din pigmenți (praf) de culoare, amestecați cu diverși aglutinați, cleiuri.
Există procedee tehnice capabile să utilizeze la maximum proprietățile culorii, de a primi sau de a respinge lumina.
Culorile pot fi împărțite în trei categorii:
a)de apă (tempera, guașă, acuarela);
b)de ulei;
c)pasteluri.
Tempera și guașa. Dintre culorile umede, opace (care se găsesc în comerț) enumerăm tempera și guasă. În cazul temperei pigmentul se prepară cu ajutorul cleiului de origine animală, amestecat cu caseină, ou, lacuri de apă. Între tempera și guasă există mici deosebiri: în cazul guașei, în loc de clei de origine animală, se întrebuințează clei vegetal; dacă în cazul guașei culoarea își pierde mai puțin strălucirea, în timp, la tempera toate textele se deschid prin uscare.
Acuarela. Coloritul în mediul umed și transparent se obține folosind acuarela. În acuarelă, pigmentul este diluat în apă (cu gumă arabică sau cu sucuri de plante). Coloarea are același ton când este uscată sau când este umedă. În principal calitatea unei acuarele constă în fluiditate și transparență. Calitatea hârtiei ajută la obținerea efectului de transparență, mai cu seamnă la tonurile luminoase.
Din categoria culorilor uscate, cele mai des folosite și totodată mai indicate pentru preșcolar sunt: creta colorată, pastelul și ceracolorul.
Creta colorată trasă în batoane, cu nuanțe și culori variind de la cele mai simple până la cele mai diverse, se mânuiesc ușor și nu necesită altă substanță sau material de liant decât o simplă frecare cu degetul, după ce aceasta a fost așezată pe hârtie, pentru a se fixa mai bine. Ca suport material se foloșeste hârtia, lemnul, cartonul, etc.
Creta colorată oferă bucuria unor realizări deosebite pe astfalt, prilej de a compune și colora o mare suprafață (cu posibilităși certe de cooperare între copii) și tehnici combinate pentru întărirea sau atenuarea suprafețelor acoperite cu alte culori (de acuarelă, tempera, guașe, etc.) binențeles numai în anumite compoziții.
Coloarea cu pasteluri
Pastelurile (creioanele cerate) se găsesc sub formă de batoane colorate. Urma lăsată de un pastel seamănă cu o combinație între cretă și creioane colorate. Folosirea lor este apreciată ca o tehnică de ,,pictură pe uscat’’.
Pentru o bună reținere a pastelurilor pe suprafețe de lucru se alege un suport cu o asperitate mai mare:carton, pânză, lemn, evitându-se suprafețele lucioase.
Cu pasteluri se trasează linii, se conturează forme sau se colorează porțiuni pe suportul de lucru. Pastelul poate fi folosit pentru amestecuri prin suprapunere.
Pentru deprinderea colorării cu pasteluri se pot face exerciții de colorare pe diferite suprafețe de lucru, combinând tehnicile de colorare (ex, colorarea cu pasteluri și colorarea cu tempera).
Sugestii de exerciții-joc
,,Dansul umbrelor’’ –copiii realizează amprentări diverse cu guașă sau tempera în diferite direcții, pe suprafața unei bucăți de carton colorat folosind mai multe instrumente: burete, , hârtia mototolită, , carton gofrat, etc.
,,Melc, melc, codobelc’’ –copiii realizează amprentarea cu degetele înmuiate în guașă sau tempera pe o hârtie în direcție spiralată. În același timp, se poate interpreta cântecul ,,Melcul’’ din folclorul copiilor.
,,Blănița animalelor’’ – copiii realizează urme cu acuarele pe siluete de carton, folosind pensula cu vârful gros. Această acțiune se asociază cu recitarea unor versuri cunoscute despre diferite animale (pisică, câine, iepure, urs, etc.) sau cu interpretarea unor cântece cu aceeași tematică. Activitatea poate fi încheiată cu un joc de mișcare corespunzător temei.
,,Urme interesante și vesele’’ –se alege un spațiu potrivit întinderii unei bucăți de pânză apretată, albă, sau colorată (lungime 2 m, lățime de 1,5m). Se pregătesc culorile în tăvițe de plastic late și prosoape pentru ștergerea tălpilor copiilor. Copiii realizează amprente cu tălpile picioarelor înmuiate în tempera, ușor diluată cu apă, pentru a avea o densitate adecvată imprimării. Se grupează copiii în părțile laterale ale pânzei și pe rând fiecare copil, desculț, își înmoaie tălpile într-o culoare aleasă și pășeste peste pânză, lăsând urme pe aceasta. Acțiunea poate fi asociată cu un fond muzical vesel. La final, copiii sunt solicitați să-și identifice urmele, să denumească culorile, să numere câte culori s-au folosit etc., totul într-o atmosferă veselă și lejeră.
,,Fascinația culorilor’’ – copiii realizează amprente cu guașă pe țiglă, vase de lut, faianță tocător de lemn, etc.; folosindu-se de propriile palme.
,,Creioanele neastâmpărate’’ – copiii realizează hașurări și trasări libere cu pasteluri colorate pe hârtie, carton, bucăți de placaj, bucăți de pânză. Materialele suport vor fi grupate pe categorii, iar copiii vor fi repartizați pe grupe de lucru în funcție de acestea. La sfârșitul jocului, copiii vor compara efectele obținute pe materiale de lucru folosite. Cadrul didactic va discuta cu acestia despre suportul pe care au ,,alunecat’’ mai bine creioanele și motivul pentru care ei declară acest lucru.
TEHNICI DE LUCRU UTILIZATE IN GRĂDINIȚĂ
Pictura pe sticlă:
material necesar: penița și cu tuș, sticla degresată, tempera sau guașă, gălbenuș de ou cu bronz argintiu sau auriu;
descriere: o tehnică tradițională folosită pentru pictura icoanelor.Modul de lucru presupune deprinderea copilului de a trasa contururi cu penița și cu tuș negru pe sticla degresată, așezată peste desenul conturat ce se dorește a fi redat, urmărind toate detaliile. Se recomandă alegerea unor desene care nu abundă în detalii complicate.
Sticla cu conturul trasat se lasă la uscat, apoi se colorează cu tempera sau guașă amestecată cu puțină apă și gălbenuș de ou cu bronz argintiu sau auriu după caz. Pe suprafața sticlei ce s-a colorat se lipește foiță de hârtie pe margini, ca un suport protector.
Se pot alege subiecte din imaginație, din arta populară, din creația unor pictori români sau din cea decorativă din legendele românești, din istoria țării.
teme: ,,Copaci dezgoliți’’, ,,Covoarele toamnei cu frunze uscate’’.
Pictura pe lemn și piatră :
material necesar: creion, suprafețe de lemn sau pietre, aracet, culori de tempera sau guașă ;
descriere: este o tehnică în care se desenează cu creionul elementele compoziției, apoi se colorează. Se utilizează suprafețe de lemn sau pietre, plate de forme variate, tratate cu un strat fin și uniform de aracet (subțiat cu apă), întins cu pensula care se lasă la uscat. Se folosesc culori de tempera sau guașă diluate cu gălbenuș de ou și foarte puțină apă. O altă variantă poate fi amestecarea culorii cu aracet aflat într-un vas ce este pus la îndemâna copilului.
teme : ,,Petale rotunde, tulpini și frunze’’, ,,Constelații în univers’’, etc.
Imprimarea pe materialul textil :
material necesar: material textil, șablon, ștampilă și sita șablon, culori, periuță de dinți ;
descriere: sau pe alte materiale se poate realiza, folosind tehnica liberă, șablon, ștampilă și sita șablon. Coloranții folosiți sunt pigmenți sau coloranți textili ce se combină la fel de ușor ca și tempera. Se desenează modelele pe care le dorim pe o foaie de hârtie sau pe un carton, se decupează și se obțin șabloanele. Ele se așează pe materialul textil și se prind cu bolduri. Se poate folosi o culoare sau două culori combinate. Se înmoaie (foarte puțin) o periuță de dinți în culoare (mai întâi în culoarea deschisă și după aceea în culoarea închisă), se ține sita cam la 10-15 cm de material și se trece periuța de mai multe ori peste sită. Apoi se ridică șabloanele, iar locul în care au stat ele rămâne alb. Se repetă procedeul până când se va imprima tot materialul.
teme :
Exemplu: Șablonul de steluță se obține dintr-un cerc. Se desenează steluța, se îndoaie în opt părți, se decupează în exterior și apoi în interior obținând diferite modele. Se desface steluța și se confecționează și altele, mai mici sau mai mari, cu diferite modele.
Pictura pe suprafețe tratate divers :
material necesar: hârtia, aracet (griș, nisip, mălai, coji de ou) ;
descriere: este o tehnică dedicată diversificării suportului de lucru prin tratarea lui cu diferite materiale peste care copilul realizează o compoziție cu subiect dat sau imaginat. Hârtia se tratează cu un material lipit cu aracet (griș, nisip, mălai, coji de ou), care se lasă la uscat. Ulterior la activitatea plastică copilul lucrează pe acest suport pregătit din timp.
teme : ,,Mușuroaie de pământ’’ ,, Pietre și pietriș pe râu’’;
Pictura cu degetele (dactilopictura) :
material necesar: hârtia și culoare:
descriere: este o tehnică des folosită de copii în grădiniță, încă din grupa mică (3ani). Până se obișnuiesc cu pensulele încearcă pastilele de culoare cu degetul arătător, înmuindu-l mai întâi în apă, atingându-l ușor de culoare. Bucuria apare abia când amprenta colorată de pe deget rămâne pe foaia de hârtie. Trebuie explicat copiilor că în momentul când degetul atinge foaia se apasă ușor pe el fără a-l mișca, apoi se ridică repede. În felul acesta, desenul va ieși curat, fără urme sau pete. Dactilopictura este cea mai îndrăgită tehnică de lucru la toate grupele de vârstă și se poate combina cu succesc împreună cu celelalte tehnici cunoscute de copii. În primul rând această metodă ajută copilul să realizeze legătura dintre cauză și efect, îi dezvoltă simțul artistic și îi oferă o distracție pe cinste. De asemenea, copiii vor percepe noțiuni de formă cum ar fi: punctul, cercul, pătratul sau triunghiul. Realizarea unui șirag de mărgele prin dactilopictură sau a unui pom cu fructe va da posibilitatea copilului să vizualizeze aceste teme și să le picteze așa cum poate. Important este și faptul că micuțul va învăța culorile și chiar să le combine.
teme: ,,Petale rotunde, tulpini și frunze’’, ,,Stol de păsări’’, ,,Fluturi și buburuze’’
Tehnica monotipiei prin tamponare cu burete :
material necesar: bucăți mici de burete moale, acuarele în ulei sau tempera, foaie de hartie ;
descriere: această tehnică este mult preferată de copii, deoarece le dă posibilitatea acoperirii unei suprafețe mai mari într-un timp relativ scurt. Astfel, în locul pensulei copiii folosesc bucăți mici de burete moale. Îl țin cu trei degete ca pe orice instrument de scris, îl umezesc cu apă și tamponează foaia, colorând-o cum doresc, folosind acuarele în ulei sau tempera. Tehnica de lucru este asemănătoare cu cea în care se folosește pensula. După fiecare culoare utilizată, buretele se clătește în apă, se stoarce cu trei degete și se introduce în culoarea dorită, îmbibându-l cu nuanța respectivă, rotindu-l ușor pe suprafața culorii. Atingerea foii se face ușor, fără să mai mișcăm în alte direcții buretele.
teme: camp cu flori, stele in noapte, primii fulgi;
Sugestii de exerciții joc
Pe suprafața hârtiei sau a altor materiale ca: aluminiul (coala de argint), plastilina, aluatul pentru modelare, plăcuțe din lemn de brad (sau alt lemn de esență moale), copiii pot obține punctul spontan prin apăsare sau batere cu un creion, bețișor, cui bont.
Subiecte orientative
Nivelul I (3-5ani):
,,Puncte frumos colorate’’ (urme cu instrumente diverse);
,,Baloane zburând’’ (urme cu dopuri),
,,Fluturi și buburuze’’ (dactilopictură);
,,Petale rotunde, tulpini și frunze’’ (dactilopictură);
,,Stol de păsări’’ (dactilopictură);
,,Straturi de flori’’ (stropirea);
,,Plouă mărunt’’ (stropirea).
Nivelul II (5-7ani):
,,Copaci în apropiere și în depărtare’’ (urma punctului cu obținerea de efecte plastice cu sugerarea spațiului pe suprafața de lucru);
,,Plouă cu grindină’’ (urme cu pensula și dopul de plută cu efecte palstice de dimensiuni:mare-mic);
,,Ninge încetișor’’;
,,Păsări călătoare’’;
,,Roiuri de fluturi pe cămăși’’;
,,Poiana cu flori multicolore’’;
,,Covoarele toamnei cu frunze uscate’’;
,,Mușuroaie de pământ’’ ,, Pietre și pietriș pe râu’’;
,,Noapte cu stele strălucitoare’’ (stropiri);
,,Constelații în univers’’;
,,Focuri de artificii’’.
Alte tehnici de lucru
Tehnica desenării cu lumânarea:
material necesar: lumânarea, hârtie, acuarelă în culori tari;
descriere: in această tehnică predomină spontaneitatea, sinceritatea, umorul, curiozitatea, motivația largă asociată plăcerii și capacității de descoperire, perseverență, autodisciplină.
Se pot folosi lumânări obișnuite sau lumânări folosite pentru pomul de iarnă. Cu ele se face conturul desenului pe foaia de bloc. Dacă lumânarea este colorată, urma ei se distinge pe foaia albă, dacă e albă, urma ei se poate vedea atunci când hârtia e așezată la lumină. După terminarea contururilor se acoperă suprafața hârtiei cu acuarelă în culori tari (maro, albastru închis, roșu, negru) și nu cu culori opace. Pe conturul desenat cu lumânarea nu se se prinde culoarea. Astfel, desenul apare alb sau mai deschis colorat pe un fond de culoare închisă. Se pot realiza lucrări cu diferite teme: chipuri de copii, fluturi, peisaje, desene cu flori.
De asemenea, se poate picura ceară pe schițe efectuate după care se pictează cu acuarelă pe toată suprafața hârtiei.
teme:,,Peisaj de iarnă’’, ,,Livadă’’, ,,Animale’’, ,,Copaci’’, ,,Desen surpriză’’, ,,Noaptea’’, ,,Imprimeuri’’.
Tehnica decolorării:
material necesar: hârtia de desen cu cerneală, bețișor înmuiat în soluție de pic;
descriere: se colorează mai întâi hârtia de desen cu cerneală (albastră, neagră, roșie) apoi, cu vârful unui bețișor înmuiat în soluție de pic (clor) se desenează diferite figuri pe hârtia care a fost uscată în prealabil. Se mai poate acoperi hârtia cu culoare, apoi cu cerneală și, în final, se trece la decolorare. Urmele lăsate nu vor fi albe și colorate.
teme:,,Primi fulgi’’, ,,Cer cu stele’’, etc.
Amprenta liniară:
material necesar: firul de lână, guașă sau tempera, hârtie;
descriere: lăsată de firul de lână înmuiat în guașă sau tempera, așezat apoi succesiv pe o suprafață de hârtie, în direcții și moduri cât mai diferite ca poziție (orizontală, oblică, frântă, spiralată, etc.) , peste care se pliază hârtia.
teme: ,,Fire colorate drepte și-ncălcite, ,,Degetul priceput’’.
Subiecte orientative
Nivelul I (3-5ani):
,,Joc de linii’’ (trasarea cu periuța de dinți sau pieptenele), ;
,,Fire colorate drepte și-ncălcite,, (linii groase și subțiri în diverse direcții cu carioca sau pensule);
,,Penelul vrăjitor’’ (trasări de linii cu o singură culoare, cu pensula, în direcții diverse și intersectate, colorarea spațiilor rezultate pe suprafața de lucru cu culori alese de copil);
,,Degetul priceput’’ (trasarea de linii sugerând forme geometrice ca pătratul, cercul și colorarea lor cu degetul și culori alese de copil);
,,Picioare multe,, (trasarea de forme și linii prin dactilopictură; forme de insecte și animale cunoscute);
,,Poteci peste câmpii’’ (linii obținute prin scurgerea petelor de culoare);
,,Prietenul meu’’ (linia și forma: omulețul).
Nivelul II (5-7ani)
,,Labirinturi în parcul copiilor’’ (trasări de linii groase și subțiri utilizând pensula cu vârful gros și cu vârful subțire);
,,Pâraie repezi” (linii șerpuite orizontale sau ascendente obținute prin scurgerea petelor de culoare cu completare de alte forme imaginate și pictate cu pensula de către copil;
,,Iarbă uscată în jurul casei’’ (linii drepte, verticale, oblice și forme în tehnici la alegere);
,,Cerul cu ploaie și fulgere;
,,Copaci dezgoliți’’
,,Brazi și munți înalți’’ (linii frânte oblice, ondulate trasate cu carioca sau pensula de mărimi diferite);
,,Flori de gheață la fereastră’’ (linii trasate cu pasteluri cerate sau lumânarea pe sticlă sau hârtie);
,,Pajiște verde cu oițe’’ (combinarea dactilopicturii, a stropirii și trasării cu pensula a formelor și liniilor);
,,Micii tipografi’’ (tehnica monourmei).
Fuzionarea:
material necesar: ziar, coala de desen, pensulă lată ;
descriere: petelor de culoare de diferite nuanțe, a liniilor și a punctelor de culoare pe un suport umed. Ca mod de lucru, procedeul presupunere umezirea ușoară a suprafeței unui ziar pentru fiecare copil. Peste ziar se așează coala de desen, cu o pensulă lată copilul umezește toată suprafața hârtiei fără exces de apă. Astfel, suporul de lucru pregătit pentru realizarea fuziunii elementelor plastice se va păstra umed pe tot parcursul activității.
teme: ,,Poteci peste câmpii’’, ,,Labirinturi în parcul copiilor’’, ,,Pâraie repezi”, ,,Ceață umedă, pâcloasă’’.
Tufuirea:
material necesar: hârtie, culori dense, pensula lată. ;
descriere: petelor punctelor de culoare pe suprafața uscată a hârtiei cu pensula lată. Copilul lovește ușor cu vârful pensulei suprafața hârtiei folosind o hârtiei. Obține puncte, apoi repetă procedeul cu o altă culoare peste prima. Se spală pensula, se ,,șterge’’ ușor cu vârful ei într-o direcție punctele suprapuse.Și cele groase pe jumătate din suprafața hârtiei (se folosesc culori dense) se îndoaie sau se pliază hârtia pe jumătate și se netezește cu mâna pentru a presa culorile aflate între foi. Astfel, se obțin două forme spontane identice, aflate față în față.
teme: ,,Prietenul meu’’, ,,Flori de gheață la fereastră’’.
Tehnica presării:
material necesar: hârtie, culori dense, pensula lată;
descriere: se deosebește de cea anterioară prin faptul că se folosește altă hârtie care se suprapune peste cea pe care s-au pus culorile. În acest caz s-au obținut două forme care nu sunt simetrice, iar cea de-a doua planșă poate fi folosită pentru prelucrarea formelor spontane.
Teme: ,,Fluturi veseli’’ ,,Brazi inalti’.
Tehnica sforii:
material necesar: sfoara, culori, hârtie de desen.
descriere: se realizează astfel: sfoara este colorată prin înmuierea în culori așezate pe farfurioare. Copilul așează sfoara pe jumătatea dreaptă a hârtiei de desen (A3) îndoită în poziții alese de el, lasând un capăt liber la baza hârtiei de lucru. Pliază apoi partea stângă a hârtiei, pe care o acoperă ușor cu brațul și palma stângă, iar cu mâna dreaptă trage de capătul liber al sforii până la extragerea ei completă. Se deschide suportul de lucru și se observă forma obținută.
Teme: ,,Iarbă uscată în jurul casei’’, ,,Cerul cu ploaie și fulgere.
Tehnica ștampilei:
material necesar: ștampile din materiale diferite: plută, legume (morcovi groși, cartofi) tăiate în jumătate, fructe (măr, portocală, lamâi) verzi și tari, tăiate în jumătăți, ștampile șablon realizate din cauciuc mai gros, culori (tempera, guașă sau colorant de zugrăveală), suprafață de lucru uscată (pânză apretată albă sau colorată);
descriere: cu două variante:
-folosirea ștampilelor cu forme diverse, confecționate din materiale diferite: plută, legume (morcovi groși, cartofi) tăiate în jumătate, pe care cadrul didactic sculptează forme de flori, stele, inimioare, frunze, sau numai forme rotunde sau ovale; fructe (măr, portocală, lamâi) verzi și tari, tăiate în jumătăți. Suprafața acestor ștampile se înmoaie în culori (tempera, guașă sau colorant de zugrăveală) așezate în tăvițe și se aplică pe o suprafață de lucru uscată (pânză apretată albă sau colorată). Culorile folosite se vor fluidiza foarte puțin cu apă pentru a avea putere de aderare pe suprafața de lucru folosită.
-folosirea ștampilelor șablon realizate din cauciuc mai gros (sau din vinilin tip linoleum) și decupate în diferite forme de nori) copaci, ființe și lucruri care oferă posibilitatea de a așeza pe hârtie și copilul să le contureze de jur împrejurul lor cu pensule subțiri folosind linii, punctul sau pete decolorate.
Teme: ,,Ce mai păpușele’’, ,,Tot felul de forme frumoase’’.
Subiecte orientative
Nivelul I (3-5ani):
,,Suflăm pete de culoare’’ (suflarea cu paiul în pete de culoare așezate cu pensula groasă pe suprafața uscată a hârtiei);
,,Culori una peste alta’’ (amprentarea culorilor cu ghemotocul de hârtie pe suprafețe umede);
,,Tot felul de forme frumoase’’;
Nivelul II (5-7ani):
,,Ceață umedă, pâcloasă’’ (fuziunea culorilor);
,,Cerul înnorat de ploaie’’;
,, Stele pe cerul nopții’’ (stropiri forțate de culoare pe suprafața umedă sau uscată);
,,Artificii de sărbătoare’’;
,,Ce mai păpușele’’ ( folosind ștampile de diferite forme și din diferite legume, ghemotocul de hârtie, paiul pentru compunerea părților de corp și a detaliilor acestora, cât și șabloane cu îmbrăcăminte).
3.5. EVALUAREA LUCRĂRILOR
Evaluarea pentru care se pledează în această lucrare este cea complementară care se prestează vârstei și nivelului de pregătire al copiilor prin:
-portofoliul individual și al grupei;
-autoevaluare;
-găsirea formelor de valorificare a potențialului format: întrecerea între copii din grădiniță, concursul local de pictură și desen, expoziția colectivă sau personală, etc.
Activitățile de evaluare trebuie să păstreze același caracter atractiv, antrenat și stimulativ precum este întreaga activitate din grădiniță, să permită manifestarea liberă și deplină a copilului, să pătreze aceeasi amprentă ludică menită să influențeze pozitiv disponibilitățile afective și aptitudinale ale copilului.
Modalități de expunere a lucrărilor
Toate lucrările se expun pentru a fi vizualizate și analizate de către copii, părinți și alte persoane, atribuindu-le pe cât posibil semnificații estetice și de utilitate.
Expunerea lucrărilor copiilor este deosebit de stimulatoare și generatoare de satisfacții pentru fiecare dintre ei.
În funcție de spațiul existent se sugerează următoarele posibilități de expunere a lucrărilor:
,,Expoziția perdea’’;
,,Expoziția-ramă uriașă’’;
,,Fereastra cu picturi’’;
,,Expoziția în aer liber’’;
,,Expoziția-show’’;
,,Prima mea expoziție personală’’.
,,Expoziția-perdea’’ –se bat două cuie în perete la distanță mai mică decât lățimea colii de lucru. De aceste cuie se leagă un fir de rafie (de o lungime aleasă), a cărui capete se bobinează pe cuburi mari și grele de lemn pentru a menține capetele firului întinse. Pe cele două părți laterale ale firului, se prind lucrările cu clame de rufe (de desen), una sub alta, începând de sus în jos. Se înșiră atâtea fire până când se cuprind toate lucrările copiilor. Cu acest sistem de expunere se poate acoperi o ușă de intrare într-o sală de grădiniță, se poate separa un colț al sălii de grupă sau din incinta grădiniței. De asemena, se poate realiza o ,,cortină decorativă’’, ca fundal pentru o serbare.
,,Expoziția-urmă uriașă’’ –se confecționează o ramă simplă din lemn de brad. Se bat cuie pe partea stângă și dreaptă a ramei, la o distanță puțin mai mare decât lățimea sau lugimea foii. Se întinde sfoara groasă și colorată între cuie, pănâ ce se acoperă tot cadrul ramei. Se prind cu cleme lucrările una după alta pe toate rândurile create, cu ajutorul sforilor.
Ca suport de expunere mai pot să fie folosite cutiile de ciocolată (pentru coli A4 sau A3) în interiorul cărora se pun (se lipesc) lucrările. Aceste cutii se înșiră apoi pe sfori de rafie, fixate pe un perete (pe orizontală sau verticală) sau în cadrul unei uși în incinta grădiniței care nu este folosită.
,,Fereastra cu picturi’’ –se aleg ferestre mari și luminoase din sală sau din alte locuri ale grădiniței, pe care se expun lucrările copiilor, fixate cu bandă transparentă de lipit. Ușa de lemn sau geam a sălii de grupă, pe exterior și pe interior poate devine un suport atractiv de expunere al lucrărilor pentru câteva zile din săptămână.
,,Expoziția în aer liber’’ –se alege un spațiu în curtea grădiniței sau într-un parc din apropiere în care se află copaci. Se leagă sfoara de trunchiurile copacilor, de mai sus și de mai jos, în direcții orinzontale sau în formă de careu deschis, după cum permite amplasarea copacilor. Se prind lucrările copiilor cu cleme colorate. Astfel, se începe ori se încheie o zi de lucru, o săptămână sau un semestru în admirația colectivă a tuturor celor care le vizionează.
,,Expoziția show’’: Din pânză albă, bine apretată se poate realiza banner (cu o lungime cât să poată picta toți copii grupei și o lățime de aproximativ un metru). În partea de jos și de sus a pânzei se introduce câte o sfoară. Capetele sforilor se întind și se prind de copacii din curtea grădiniței (sau dintr-un parc apropiat, grădină a unui bunic, etc.). Pe acest suport, lăsați copiii să picteze, folosind pensule late și tempera sau guașă.
Protejați copiii cu șorțulețe și puneți-le la dispoziție șervețele pentru ștergerea mâinilor și a intrumentelor de lucru. Apa va fi pusă în găleți de plastic de tipul celor folosite la jocurile în nisip.
,,Prima mea expoziție personală’’ – copiii pot fi stimulați să exerseze și acasă activitatea plastică în grădiniță, ca o activitate de relaxare. Lucrările lor pot fi expuse în grădiniță sau în alte locuri cu ocazia aniversării zilei de naștere, a zilei de 1 iunie, în cadrul unor programe educaționale destinate preșcolarilor, etc..
CAPITOLUL IV
PREZENTAREA CERCETĂRII PEDAGOGICE CU TEMA:
„ ROLUL ACTIVITĂȚILOR ARTISTICO-PLASTICE IN DEZVOLTAREA CREATIVITĂȚII COPILULUI DE VARSTĂ PREȘCOLARĂ”.
Tipul cercetării: Cercetare-acțiune
4.1.OBIECTIVELE CERCETĂRII
Obiectivul general îl constituie proiectarea organizarea și desfășurarea unor procese de stimulare a creativității copilului preșcolar prin desen și pictură
Obiective specifice
-analiza surselor bibliografice, psihologice și pedagogice din perspectiva cercetării proprii;
-stabilirea reperelor psihologice ale stimulării creativității copiilor preșcolari;
-identificarea potențialului creativ al copilului preșcolar;
-stabilirea reperelor pedagogice ale stimulării creativității la preșcolari;
-evaluarea progresului creativității prin probe specifice de desen;
-elaborarea unui opțional ,, Micul creator’’;
-sintetizarea rezultatelor cercetării, elaborarea concluziilor.
4.2.IPOTEZELE CERCETĂRII:
La vârsta preșcolară potențialul creativ al copilului poate fi stimulat prin activități artistico-plastice.
În testarea acestei ipoteze a cercetării s-au avut în vedere următoarele aspecte:
-particularitățile de vârstă și individuale ale copilului preșcolar;
-specificul potențialul creativ la vârsta preșcolară;
-specificul proiectării curriculare în grădiniță și specificul abordărilor interdisciplinare;
-necesitatea valorificării factorilor motivaționali, atitudinali, ca factori de personalitate cu relevanță pentru stimularea creativității copilului preșcolar.
Variabilele cercetării:
Variabila independentă: Utilizarea unor metode de dezvoltare a creativității preșcolarilor în activitățile de desen și pictură;
Variabila dependentă: Nivelul potențialului creativ al preșcolarilor.
Locul de desfășurare a cercetării
Grădinița Chiuzbaia, Jud. Maramureș. Cadrele didactice implicate în cercetare au fost Marcela Ropotoaia, educatoare la grupa experimentală și educatoare Cherecheș Eva, grupa mare – pregătitoare, grădinița nr. 2, Baia Sprie, la grupa de control.
Eșantionul de participanți:
Baza experimentală a investigației a antrenat 30 de copii (două grupe de 15 copii de la grădinița Chiuzbaia , pe perioada anului școlar 2008-2009).
Eșantionul de control:
A fost constituit din 15 copii de grupa mare – pregătitoare, iar eșantionul experimental de asemenea din 15 copii.
4.3. METODOLOGIA CERCETĂRII
Pentru investigarea problemei de cercetat s-au aplicat următoarele metode de cercetare: experimental psihopedagogic, metoda observației sistematice, metoda testelor. Pentru validarea experimentală a dezvoltării creativității preșcolarului prin activități artistico-plastice s-au folosit metode de analiză cantitativă și calitativă a datelor experimentului.
Premisele cercetării noastre au fost următoarele:
1. Procesul creativ presupune factori cognitivi, prezența acestora fiind obligatorie, dar nu și suficientă în actul creativ, este necesară completarea acestora cu factori de personalitate;
2. Stimularea potențialului creativ al copilului preșcolar în domeniul artistico-plastic se poate realiza printr-un model de probe specifice de dezoltare a creativității prin desen;
3. În grădiniță, stimularea creativității copilului preșcolar în domeniul artistico-plastic poate fi realizată atât în cadrul activităților comune, prevăzute în curriculum-ul oficial al educației preșcolare cât și în cadrul activităților operaționale permise de acesta
4. Strategia didactică, cu accent pe metode didactice active, amenajarea spațiului educațional centrat pe persoană, abordarea interdisciplinară a conținuturilor pedagogice, conduite didactice de tip creativ contribuie la stimularea manifestărilor creative ale copilului preșcolar.
4.4. DESCRIEREA CERCETĂRII:
Etapa constatativă:
În etapa constatativă ne-am propus să verificăm dacă nivelul creativității copiilor celor două grupe este apropiat (așa cum intuiam pe baza observației sistematice). Pentru determinarea nivelului potențialului creativ am folosit teste de creativitate.
A.Test pentru capacitățile senzorio-perceptive ,,probă de denumire a 10 culori’’
Scopul- determinarea capacităților de diferențiere a culorilor și nuanțelor de culori cu discrimanare cromatică, însușire dependentă atât de particularități anatomo-fiziologice și neurologice ale copilului, cât și de factori socio-culturali.
Material- un carton pe care este lipit 10 benzi colorate de 2/6 cm în culorile roșu, verde, negru, roz, alb, violet, gri, galben, maro, albastru.
Desfășurarea secvenței de activitate: se conversează cu copii: ,, Vedeți aceste culori?”, ,,Cum se numește aceasta?”, ,,Dar aceasta?”, etc..
Interpretare în proporție de 78% copii cunosc culorile violet dar o denumesc după specificul zonei (mov sau lila) și 82% denumesc culoarea gri. Celelalte culori au fost recunoscute în proporție de 100% .
B.Proba ,,Omulețul”
Scop- determinarea posibilității copilului de a desena figura umană, de a reprezenta cu exactitate membrele, îmbrăcămintea, de a sugera mișcarea.
Desfășurarea secvenței de activitate: Li se dau copiilor foi de hârtie și creioane și li se cere să deseneze un om sau un copil (fără a se inspira de la colegi).
Interpretare:
La 5-6 ani copii desenează îmbrăcămintea și apar primele încercări de reprezentare ale mișcării și ale profilului, brațele sunt desenate în prelungirea umerilor și apare capul legat de trunchi prin gât.
La 6-7 ani apar urechile și alte detalii, ochii sunt desenați la început ca niște puncte mici, apoi capătă contur cu pupila marcată în centru.
CONCLUZII
,,Copiii desenează, pictează, ștampilează, modelează, execută jucării din hârtie, etc., desfășoară o bogată activitate.In timpul lucrului ei fac cunoștință cu o serie de materiale, instrumente și procedee tehnice de lucru cu ajutorul cărora se familiarizeză cu elementele de bază ale limbajului plastic.Toate aceste câștiguri nu reprezintă un scop in sine, ci este un mijloc eficient și indrăgit de educare a unei personalități active cu inițiativă capabilă să se adapteze la condițiile mereu schimbătoare ale societății.”
(Muhi Șandor – Indreptar metodic pentru pedarea activității artistico – plastice la invățământul preșcolar)
Am incercat să demonstrez că in acestă lucrare importanța activităților artistico – plastice asupra personalității copiilor, asupra dezvoltării gustului estetic, și unele modalități de realizare ale acestor activități.
In cadrul activităților artistico – plastice, copilul poate să se exprime liber, să dea frâu liber imaginației, fanteziei, de aceea trebuie să le acordăm interesul cuvenit.
Cu cât matarialele sunt mai atractive, tehnicile mai diversificate, cu atât copilul lucrează mai cu plăcere, iși satisface curiozitatea și setea de cunoaștere, iar rezultatele sunt pe măsura așteptărilor.
Lucrările copilului il oglindesc pe el, putem afla lucruri importante despre el, ,,citind” lucrările lui.Am observat pe parcursul anilor de activitate că rezultatele obținute cu copiii sunt net superioare efortului depus pentru a desfășura aceste activităti.
Bucuria citită pe chipul copilului care a realizat o lucrare frumoasă, care a reușit să-și facă frumoasă camera de acasă, ori sala de clasă, folosind si lucrări executate de el insuși, te face să uiți că la matematică nu ai terminat de rezolvat o problemă sau ca azi nu ai avut o lecție prea reușită la altă disciplină!
Pe lângă celelalte discipline de studiu, educația plastică este locul ideal unde copilul intr-un mod deosebit de plăcut primește o educație estetică și iși dezvoltă gustul estetic.Acest lucru poate fi observat imediat prin modul prin care se imbracă, prin modul in care se comportă, in relațiile interumane…
In același timp nu avem voie să uităm nici o clipă că acești copii care azi se uită curioși la noi, pe care ii ajutăm să parcurgă o perioadă instructiv – educativă, sunt viitorul nostru.
Dacă va fi un viitor frumos sau nu, depinde și de cum ii invățăm să-l facă.
BIBLIOGRAFIE
Nicola, Ioan – „Pedagogie”, E.D.P. București, 1994;
Nicola, Ioan, Drăgan, I – „Cercetare psihopedagogică”, Ed. Tipomur, Tg. Mureș, 1993;
Popescu, E și cola. – „Pedagogie preșcolară”, E.D.P., București, 1995;
Popescu-Neveanu, P. și colab. – „Psihologie”, E.D.P., București, 1997;
Dumitriu, Gheorghe, Dumitriu, Constanța – „Psihologia procesului de învățământ”, E.D.P., București, 1997;
Dumitriu, Gheorghe – „Comunicare și învățare”, E.D.P., R.A., București, 1998;
Cristea, Sorin – „Dicționar de termeni pedagogici”, E.D.P., R.A., București, 1998;
Rafailă, E – „Educarea creativității la vârsta preșcolară”, Ed Aramis, 2003;
Ioan, T., Radu, Liliana Ezechil – „Pedagogie”, Ed. Integral, 2002;
Cojocariu, Venera-Mihaela – „Teoria și metodologia instruirii”, E.D.P., R.A., București, 2002
Golu P. și colab. – „Psihologia copilului”, manual pentru clasa a XI a , E.D.P., București, 2003;
„Cunoașterea copilului preșcolar” editată de „Revista de pedagogie”;
Dima, Silvia – „ Copilăria – fundament al personalității” editat de „Revista învățământului preșcolar”, București, 1997;
Ezechil, Liliana,Lăzărescu Mihaela – „Laborator preșcolar”, Editura Integral, București, 2002;
Dănilă, Ioan, Ojog, Maria, Țarălungă, Elena – „Activitatea didactică în concepția curriculară”, Editura Egal, 2003;
„Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii”, E.D.P., București, 2002;
Golu, P – „Învățare și dezvoltare”, Ed Științifică și enciclopedică, București, 1985;
Roșca, A Chircev – „Psihologia copilului preșcolar”, E.D.P., București, 1995;
ANEXE
PROIECT DE ACTIVITATE
GRUPA: Mijlocie (4-5 ani)
EDUCATOARE: Marcela Ropotoaia
OBIECTUL: Activitate artistico-plastică
TEMA PLASTICĂ: forme obținute prin ștampilare
SUBIECTUL: „Tablou de iarnă”-pictură
TIPUL ACTIVITĂȚII: formare de priceperi și deprinderi
SCOPUL: Contribuții la: – formarea deprinderii de a realiza o temă plastică, utilizând tehnica ștampilării;
– educarea disciplinei de lucru;
METODE ȘI PROCEDEE: conversația, explicația, demonstrația, exercițiul;
MIJLOACE DE REALIZARE: ștampile confecționate din cartofi, cu diferite forme (brazi, steluțe, case, oameni de zăpadă)
PROIECT DE ACTIVITATE
GRUPA: Mare
EDUCATOARE: Marcela Ropotoaia
DENUMIREA ACTIVITĂȚII: Educație arstico-plastică
SUBIECTUL: „Chipul prietenului meu”
MIJLOC DE REALIZARE: Pictură-tehnica lumânării
TIPUL ACTIVITĂȚII: Consolidare de priceperi și deprinderi.
SCOP:- Consolidarea deprinderilor de a folosi elemente de limbaj plastic;
-Exersarea imaginației creatoare, a sensibilității și a gustului pentru frumos.
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
să folosească elemente de limbaj plastic (pata de culoare, culori calde) în realizarea compoziției plastice;
să folosească corect culorile și tehnica de lucru pentru a reda tema plastică cerută;
să păstreze ordinea și disciplina în sala de grupă;
să se autoevalueze și să evalueze lucrările realizate pe baza criteriilor stabilite la începutul activității.
METODE ȘI PROCEDEE: exercițiul, conversația, observația, explicația, demonstrația.
MATERIAL DIDACTIC: coli de desen, creioane cerate, acuarele, apă, casetofon, CD cu cântece pentru copii..
DURATA: 30-35 min.
DESFĂȘURAREA ACTIVITĂȚII:
PROIECT DIDACTIC
GRUPA: mare
EDUCATOARE: Marcela Ropotoaia
DEN. ACTIVITATII: Educatie artistico-plastica
TEMA: “COPACUL INFLORIT”
MIJLOC DE REALIZARE: pictura prin suflare,dactilo-pictura
SCOPUL ACTIVITATII:
cultivarea sensibilitatii artistice,a spiritului de observatie,a perceptiilor vizuale,a imaginatiei creatoare prin promovarea intensiva a lucrarilor cu tema aleasa de educatoare.
dezvoltarea capacitatii de exprimare plastica libera, spontana;
OBIECTIVE OPERATIONALE:
sa respecte etapele de ordine pentru realizarea cu succes a temei;
sa imbine alternativ tehnici diferite ;
sa foloseasca culorile corespunzatoare temei de lucru;
sa mentina pozitia corecta in timpul realizarii picturii;
sa perceapa frumosul din realitatea inconjuratoare;
sa-si dezvolte spiritul critic si autocritic prin evaluarea lucrarilor proprii si a celorlalti copii.
FORME DE ORGANIZARE: frontal,individual.
TEHNICI DE INSTRUIRE: METODE SI PROCEDEE:
conversatia
demonstratia
explicatia
exercitiul
invatarea prin descoperire
relatarea,dezbaterea
dialogul
MATERIAL DIDACTIC:
acuarele, recipiente cu apa,carpe de sters,paie,coli de desen;
PROCEDEE DE EVALUARE: dezbaterea, relatarea, autoevaluarea;
DURATA: 30 minute
DESFASURAREA ACTIVITATII
PROIECT DE ACTIVITATE
GRUPA: mare-pregătitoare
EDUCATOARE: Marcela Ropotoaia
CATEGORII DE ACTIVITĂȚI:
Jocuri și activități alese
Educarea limbajului
Activitate artistico-plastică
TEMA: În lumea culorilor
FORMA DE REALIZARE: Activitate integrată
FORMA DE ORGANIZARE: frontal, pe grupuri mici, individual
TIPUL DE ACTIVITATE: de verificare și consolidare de cunoștințe
MIJLOC DE REALIZARE: Confecție, experimentul, povestire creată, pictură, euritmie
DURATA: o zi
LOCUL DESFĂȘURĂRII: sala de grupă
SCOP: verificarea și consolidarea cunoștințelor privind culorile și nuanțele, cultivând imaginația creatoare în interpretarea originală a semnificației culorilor
OBIECTIVE OPERAȚIONALE:
Să asocieze culorile cu obiectele care le posedă în mod constant;
Să obțină nuanțe de culoare – prin combinarea culorilor primare – și a tentelor obținute – prin amestecul cu alb sau negru a culorii date;
Să ordoneze după intensitate probele obținute prin experiment;
Să exerseze deprinderile practice de tăiere liberă și după contur, de îmbinare prin lipire și coasere;
Să imagineze lumea doar în culoarea preferată alcătuind o povestire;
Să redea in limbaj plastic imaginea creată a lumii într-o singură culoare;
Să enumere culorile curcubeului;
Să descopere că prin amestecarea rapidă a culorilor curcubeului se obține culoarea albă , respectiv – dispersia luminii albe determină apariția curcubeului;
Să manifeste spirit cooperant în activitățile de grup;
Să exprime impresiile prin mișcare artistică, asociind culorilor ritmul și gestica sugerate de farmecul trăirilor estetice.
STRATEGII DIDACTICE:
a)METODE ȘI PROCEDEE: conversația,epxunerea, experimentul, exercițiul, povestirea, munca în echipă, joc, întrecerea, învățarea prin descoperire
b)MJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT: fâșii de material textil, carton, hârtie creponată, celofan pentru fiecare culoare a curcubeului, pastă de lipit, foarfece, panglici, pahare transparente, culori lichide: roșu, galben, albastru, alb și negru, bețișoare, apă, halate, reflector, suport rotund din PAL, 7 bucăți de hârtie albă decupată în formă de sector de cerc, culori pentru var lavabil, pensule, CD cu muzică pentru dansul culorilor, stimulente.
SCENARIUL ACTIVITĂȚII
Cu o zi înainte de activitate copiii sunt invitați să vină a doua zi la grădiniță îmbrăcați cu hainele de culoare preferată.
La venire sunt întâmpinați la capătul holului de „Culorile curcubeului” (șapte copii de școală având costume de clown ) care îi pictează pe față și mâini și îi îndreaptă pe „cărarea” culorii preferate (cele șapte fâșii de material textil)în sala de grupă, pentru a pătrunde în „În lumea culorilor”.
Aici la zona Artă sunt prezentate materialele din care se vor confecționa coifuri și mantii cu care vor călători în minunata lume a culorilor. La zona Știință vor fi „cercetători” și vor face experiențe pentru a obține culori noi din cele existente pentru a afla care dintre ele este mai frumoasă.
După venirea majorității copiilor „culorile curcubeului” intră în sala de grupă și și se joacă împreună, fiecare dintre ele susțind că ar fi cea mai frumoasă.
La terminarea lucrărilor toți copiii își îmbracă mantia și coiful apoi se grupează la culoarea potrivită și pornesc o întrecere în executarea exercițiilor de gimnastică prezentate de liderii lor, pentru a se antrena în vederea călătoriei. Musafirii le propun să călătorească fiecare grup pe planeta pe care toate lucrurile au culoarea lor. Trec în cercul potrivit și alcătuiesc o povestire pe care ulterior unul dintre ei o va prezenta celorlalte grupuri. Scaunul povestitorului, așezat pe suportul din PAL este luminat cu reflectorul acoperit cu celofanul roșu, iar copilul prezintă viața de pe Planeta Roșie. Pe rând sunt prezentate poveștile celorlalte culori,în funcție de lumina reflectorului, dar încă nu se poate stabili culoarea câștigătoare. Pentru a prinde puteri, servesc gustarea apoi trebuie să dovedească fiecare copil în parte că a participat la povestirea creată pictând o scenă din poveste numai cu acea culoare pe care au ales-o de dimineață. După terminarea picturilor refac „puzzle” – ul pe suportul din PAL obținând cercul cromatic cu cele șapte sectoare de cerc în culorile curcubeului și fiecare grupă își prezintă cât mai atractiv lucrările. Intervine educatoarea, așază cercul pe stativ cu fața la copii și-i roagă pe școlari să rotească cercul cât mai repede. Astfel copiii observă că prin mișcare culorile se amestecă , iar cercul pare să aibă culoarea albă. Le explică fenomenul de dispersie a luminii albe în culorile curcubeului, iar prin amestecarea lor se revine iar la culoarea albă. Se trage concluzia că toate culorile sunt frumoase, iar lumea lumea într-o singură culoare devine plictisitoare. Toate grupurile se împacă, renunță la întrecere și formează „Hora curcubeului”. Urmează Dansul culorilor, iar musafirii le muțumesc copiilor că i-au împăcat și promit că vor mai veni și altă dată să se joace împreună.
PROIECT DE DIDACTIC
Metode interactive de grup
Grupa: Mare
Educatoare: Marcela Ropotoaia
Activitatea: artistico-plastică
Tema: „Flori surori”
Tipul de activitate: consolidare și fixare
Forma de realizare: dactilo-pictură
Scopul activității: consolidarea și fixarea deprinderii de a reda plastic o temă dată utilizând tehnicile de lucru învățate.
Obiective operționale:
să denumească materialele și instrumentele de lucru ;
să lucreze și să colaboreze în grup ;
să compună în mod original spațiul plastic ;
să aplice tehnicile de lucru învățate și regulile de utilizare a materialelor ;
să descrie lucrările copiilor ținând cont de aspectul lor ;
să modifice lucrarea, pe baza observațiilor făcute, prin adăugare sau restructurare;
să-și eprime părerea vizavi de lucrările expuse ;
Metode și procedee: conversația, explicația, demonstrația, lucrul în echipă, turul galeriei, analiza lucrărilor.
Material didactic folosit: acuarele, pahare cu apă, panouri, șervețele, foai de bloc, flori de primăvară, modelul educatoarei.
Material bibliografic: „Metode interactive de grup”- ghid metodic,Ediția Arves 2006, „Programa activităților instructiv educative în grădinița de copii”, Ediția II
Durata: 30-35 min.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Rolul Activitatilor Artistico Plastice In Dezvoltarea Creativitatii Copilului de Varsta Prescolara (ID: 123642)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.