Bioterorismul Factor de Risc Si Amenintare Reala la Adresa Securitatii Nationale Si Internationale
BIBLIOGRAFIE:
Legea nr. 535 din 25.11.2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în [NUME_REDACTAT] nr. 1161 din 8 decembrie 2004;
H.G. nr. 1040 din 13.10.2010 pentru aprobarea Strategiei naționale de ordine publică 2010-2013, publicată în [NUME_REDACTAT] nr. 721 din 28.10.2010;
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Organizațiile teroriste – conceptualizarea terorii vs securitatea europeană, editura Timpolis, Timișoara, 2007;
[NUME_REDACTAT], “Sfârșitul terorismului?”, [NUME_REDACTAT], București, 2001;
Transdisciplinaritate – Manifest, de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Iași, România, traducere de [NUME_REDACTAT], ediție îngrijită de [NUME_REDACTAT];
Inamicul invizibil – Bioterorismul și armele biologice în lume, S.R.I., Centrul de Informare pentru Cultura de securitate, Centrul de [NUME_REDACTAT] Antiteroristă;
General de divizie (r.) dr. [NUME_REDACTAT] et al., Terorism, antiterorism, contraterorism, [NUME_REDACTAT], București, 1997;
Gh. Bassarabescu, Terorism, între istorie și actualitate, Clipa, nr. 518, din 27 septembrie 2001;
Colonel (r) [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] Civile, Ed. [NUME_REDACTAT], 1993;
General de brigadă (r) dr. [NUME_REDACTAT], Terorismul dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, Academia de [NUME_REDACTAT] Militare, București, 2002;
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Dimensiunea militară a securității în condițiile accelerării procesului globalizării, Editura U.N.Ap., București, 2004;
[NUME_REDACTAT] Dupuis, La finance criminelle menace-t-elle l’economie mondiale?, Centrul de Cercetări asupra [NUME_REDACTAT] Contemporane, 1999;
Thucydides, [NUME_REDACTAT] War 2, ch. 77; Encyclopedia of Bioethics, 1995 ed., s.v. „Warfare: Chemical and [NUME_REDACTAT],” 2544;
Cpt.asist.univ.ing. [NUME_REDACTAT] – Bioterorismul – Trecut, prezent si viitor;
Seymour M. Hersh, Chemical and [NUME_REDACTAT]: America`s [NUME_REDACTAT], (Indianapolis: [NUME_REDACTAT], 1968);
Spencer R.C., Wilcox M.H., Agents of biological warfare. [NUME_REDACTAT] Microbiol, 1993, nr.4, pp. 138-143;
[NUME_REDACTAT], Bioterorismul și armele biologice, [NUME_REDACTAT], București, 2003;
DEX '98, Dicționarul explicativ al limbii române, [NUME_REDACTAT], Institutul de Lingvistică „[NUME_REDACTAT]", [NUME_REDACTAT] Enciclopedic, 1998;
Institut des [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], rapport de 2-eme phase 51-eme session nationale Comité 2 „[NUME_REDACTAT] de l’Europe face au terrorisme“, mai 1999;General (r) de corp de armată [NUME_REDACTAT], La guerre contre le terrorisme, www.fr.strategie.org;
Publicat de ADYSURRY B la 18.06.2010 https://plus.google.com/+ADYSURRYB/posts;
TE-SAT 2007 – EU [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] 2007, [NUME_REDACTAT] Communications, https://www.europol.europa.eu/sites/default/files/publications/tesat2007_1.pdf;
22. [NUME_REDACTAT] Toledano, Pour le meilleur et pour le dire, Internet, Handiplus, 3 decembrie 2001,
http://www.handiplus.com/article;
23. [NUME_REDACTAT] Unite pentru [NUME_REDACTAT] al Drogurilor,
http://mpviena.mae.ro/node/1377;
Istoria războiului biologic http://emedicinehealth.com/biological warfare/article_em.html;
24. Hersh, Chemical and [NUME_REDACTAT], 3; [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] for [NUME_REDACTAT],
http://academic.brooklyn.cuny.edu/core9/phalsall/texts/chinhist.html;
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] (USAMRIID), „[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Course: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]” Encyclopedia of Bioethics, 2545, http://en.wikipedia.org/wiki/United_States_Army_Medical_Research_Institute_of_Infectious_Diseases;
Jane`s International DefenseReview, http://idr.janes.com;
Lt. [NUME_REDACTAT]-Comșa – „Considerații privind terorismul contemporan”, www.actrus.ro;
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Assessment of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Emergi ng [NUME_REDACTAT], Vol. 8, No. 2, February 2002 http://scholar.google.ro/scholar?q=Public+Health+Assessment+of+Potential+Biological+Terrorism+Agent+Emerging+Infectious+Diseases,+Vol.+8,+No.+2,+February+2002&hl=ro&as_sdt=0&as_vis=1&oi=scholart&sa=X&ei=6ifSUrXbL83HsgamyoCICg&ved=0CCsQgQMwAA;
Cpt.asist.univ.ing. [NUME_REDACTAT] – Bioterorismul – Trecut, prezent si viitor http://www.armyacademy.ro/reviste/3_4_2002/r27.pdf;
Strategia națională de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, [NUME_REDACTAT] Popa, [NUME_REDACTAT] de Prevenire și Combatere a [NUME_REDACTAT], http://www.onpcsb.ro/pdf/Strategie%20nationala%20de%20prevenire%20si%20combatere%20a%20spalarii%20banilor.pdf;
Convenția pentru [NUME_REDACTAT] http://www.ccpb.ro/despre-bioterorism/conventia-pentru-arme-biologice;
Sistemul național de alertă teroristă, http://www.sri.ro/;
dr. [NUME_REDACTAT] Pârvulescu – Președinte CCPB, Biodiversitate și Bioterorism, http://www.ccpb.ro/lucrari-stiintifice/biodiversitate-si-bioterorism;
[NUME_REDACTAT] Pârlog, Armele chimice și biologice: O teroare psihică?, pag. 1, http://www.presamil.ro/SMM/2004/05/pag%2010-12.htm;
Bioterorismul – U.N.Ap., Bioterorismul un factor de risc, o amenințare reală la adresa securității naționale și internaționale, www.unap.ro/ro/unitati/cdiu/Bioterorismul.doc;
http://www.linkedin.com/company/usamriid-us-army-medical-research-institute-of-infectious-diseases
http://surrysipluta.blogspot.ro/2010/06/fenomenul-terorist-si-caracteristicile.html;
http://ro.wikipedia.org/wiki/Toxin%C4%83;
http://surrysipluta.blogspot.ro/2010/06/fenomenul-terorist-si-caracteristicile.html;
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bacterie;
41.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Virus.
CUPRINS
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Bioterorismul – Factor de risc si amenintare reala la adresa securitatii nationale si internationale
CUPRINS
NOȚIUNI INTRODUCTIVE
Terorismul nu a apărut recent. El este foarte vechi – a precedat strategia terorii (una din primele forme ale terorismului de stat) exercitată de legiunile romane asupra populațiilor din zonele ocupate, supraviețuind acesteia – și, de-a lungul timpurilor, s-a manifestat sub toate formele posibile, de la terorismul peșterii la cyberterorism, în funcție de mijloacele la dispoziție/ treapta de civilizație pe care a ajuns omenirea și aproape peste tot în lume. Mijloacele au fost mereu altele, esența a rămas însă aceeași: înfricoșare, distrugere, ucidere. Din păcate, și terorismul, ca și războiul, face parte, într-un fel, din arsenalul prin care lumea se neagă pe sine, se urăște și se autodistruge, crezând că se purifică.
Terorismul este același de veacuri. Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra [NUME_REDACTAT] ale Americii (S.U.A.), prin imaginea terifiantă transmisă în direct (ca și cea a revoluției române din decembrie 1989), n-a făcut altceva decât să schimbe percepția omenirii și a fiecăruia în parte, să-i aducă aminte că, undeva, nu departe de el, de omul planetei, poate chiar lângă el, poate chiar în el, se află un monstru care-l poate ucide oricând și oricum. Acesta a fost, probabil, și obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea unui coșmar universal, lumea să afle și să nu uite că poate fi lovită și ucisă oricând, oriunde și prin orice mijloace.
Terorismul nu este doar răul care se abate asupra planetei, ci este chiar răul din lume, adică răul nostru, partea fanatică dintre noi și, adesea, din noi, fanatismul obsesiv al puterii, al răzbunării, el egocentrismului, al pedepsirii cu orice preț, al purificării prin ucidere și prin distrugere. De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman (doar ființa umană are plăcerea sadică de a teroriza) trebuie investigat și analizat așa cum este, de pe poziții cât se poate de obiective, pentru a-i decela sensurile și mecanismele, pentru a-i afla izvoarele și, în consecință, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele și a-i tăia rădăcinile.
Terorismul este o amenințare asimetrică, din umbră. Evoluția lui, de la o seamă sau o sumă de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii și violenței, adică la un război terorist, și el asimetric și pervers, este de natură să genereze reacția corespunzătoare a omenirii, să declanșeze adică războiul antiterorist.
Cauzele și explicațiile terorismului se află, în principiu, în dinamica antinomică a lumii, în anomia socială, în patologia sfidărilor economice, culturale, sociale și morale, în degradarea raporturilor sociale, naționale și internaționale. Teoria haosului consemnează o astfel de realitate, neliniară, care trebuie înțeleasă și evaluată în coordonatele de instabilitate și intervalele de evoluții aleatorii care caracterizează o astfel de stare.
Analiza terorismului și din perspectiva unei astfel de teorii oferă posibilitatea evaluării spațiului de nedeterminare al acestui fenomen care se prezintă ca o maladie rebelă la tratament, ca un cancer, ca un război-mozaic.
Trecerea de la o lume bipolară – așa cum se apreciază că a fost până în 1990 – la una multipolară (care cunoaște însă, preț de câțiva ani, o fază de unipolarism și una, intermediară, de unimultipolarism5) este caracterizată de puternice dezechilibre economice, politice, sociale și militare și de această luptă, dusă, prin toate mijloacele, de state, națiuni, etnii, corporații transnaționale, cercuri de interese, religii, secte, culturi etc., pentru a câștiga un loc cât mai bun în ceea ce se numește noua ordine mondială. Nimeni nu știe precis când se va încheia această luptă, când se va instaura această nouă ordine și cum va arăta ea. Bineînțeles, cei care au conceput-o spun că va fi multipolară, stabilă și, în realitatea ei, omogenă, democratică, guvernată de instaurarea suverană a drepturilor omului,
Cele două superputeri (și nu numai ele) au întreținut, au finanțat și au folosit în interes propriu acțiunile de tip terorist, sub aproape toate formele de manifestare a acestora. În acea perioadă, cu excepția terorismului psihopat, aceste acțiuni erau, în general, controlate și puse sub o ideologie a confruntării și, în același timp, a descurajării reciproce. De aceea, mai toate organizațiile teroriste cunoscute au suporturi ideologice păstrate încă de atunci. Unele dintre ele se prezintă ca o reacție remanentă a acelor timpuri.
Dintr-odată, terorismul, dintr-un mijloc de confruntare, a devenit lanț foarte complex de acțiuni, un sistem aleator de atacuri în spectrul de confruntare, cucerind astfel inițiativa strategică (deși el nu are o coordonare de superputere sau de putere mondială unitară din punct de vedere politic și ideologic), de reacție nemijlocită, extrem de violentă la orice încercare de a instaura o anumită ordine, un act de răzbunare a tuturor împotriva tuturor, precum și de impunere a unor identități, concepte, filosofii, îndeosebi din spectrul religios și din cel etnic-civilizațional.
Terorismul nu este o expresie a confruntării între civilizații, așa cum se sugerează adesea. Crează haos. În această lipsă de ordine care caracterizează haosul, există totuși o anumită corespondență a politicilor, economiilor, strategiilor, culturilor, etniilor, intereselor și acțiunile de subminare a statelor, națiunilor, superputerii americane și diferitelor entități care încearcă să pună o anumită ordine în sistemele relațiilor internaționale. Aceste acțiuni, precum și cele care se înscriu pe alte coordonate ale vieții planetare (cele din lumea interlopă, din zona traficului de droguri și de carne vie, a asasinatelor psihopate și reacțiilor la orice fel de ordine etc.) alcătuiesc ceea ce numim terorism contemporan. Organizațiile teroriste par a nu avea nici o logică. Și totuși, există o logică în toate. Aceste corespondențe sunt însă relative, uneori chiar aleatorii, dar cu un tonus cauzal destul de pronunțat, dovadă că și în haos există o anumită ordine, o anumită cauzalitate.
Haosul este, pentru terorism, un mediu foarte prielnic, așa cum este și pentru lumea interlopă, pentru criminalitate și traficul de droguri, pentru prosperarea centrilor distructivi, negativi de putere, care încurajează fărădelegea, lipsa de ordine, suspiciunea, neîncrederea și, mai ales, starea de nesiguranță, de teamă. De aceea, ieșirea din haos și trecerea la o nouă ordine este totdeauna extrem de dificilă, anevoioasă și nu se poate realiza decât prin mari sacrificii.
Chiar dacă terorismul nu este un produs exclusiv al stării de haos, el este vârful de lance al haosului, este războiul cel mai periculos împotriva ordinii. Un asemenea război nu se poate duce la nivel strategic decât numai și numai într-o astfel de stare. Aceasta este o alta concluzie foarte importantă pentru conceperea și punerea în operă a strategiilor antiteroriste, a războiului antiterorist, care este și trebuie să fie un alt fel de război decât cel al confruntărilor armate dintre națiuni.
Terorismul se consideră „justițiar“ și mesianic și, în același timp, punitiv. El este însă arogant și exclusiv, unilateral și ireconciliant. Unii îl cred un fel de feed-back, pentru că, în ultimă instanță, el este un produs social, este un fel de „cancer“ al societății omenești. Un cancer care se autoiluzionează că ar fi… balsam.
Această filozofie nu este nouă. Ea s-a manifestat și în antichitate, și în epoca în care legiunile romane hălăduiau întinsurile Europei și Africii, dar și în vremea invaziei mongole sau în cea a Evului mediu, ori în cea de acum, care a generat acțiunea drastică din Afganistanul de azi. Nouă este doar „tehnologia“ terorismului, nou este arsenalul mijloacelor, procedeelor și acțiunilor. Dar argumentele sunt neschimbate de sute de ani.
CAPITOLUL 1: CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA TERORISMULUI
1.1. Terorismul – concept
Născut din vârful existenței sociale și politice a unor indivizi, terorismul a rămas până astăzi un act mai degrabă individual sau ce ține de un grup restrâns. Violența politică a determinat reacția dură a autorităților constituite, indiferent de locul unde apărea și se manifesta terorismul. Lansat la periferia lumii dezvoltate a secolului XIX și începutul secolului XX (practic în SUA și Rusia), terorismul a avansat tot mai mult spre inima Europei în secolul XX, când cele mai lovite țări au fost [NUME_REDACTAT], Spania, Italia, Franța, Germania, ș.a.
„Fenomen cu profunde reverberații în viața comunităților umane, terorismul, în general, înseamnă impunerea prin forță. Acest concept general acoperă toate formele de utilizare a terorii în scopul de a impune, generând implicații profunde în plan socio-politic dar și economic al societății. În mod deosebit, terorismul politic înseamnă practicarea politicii prin intermediul violenței. Terorismul presupune, așadar, utilizarea sistematică a violenței ilegale în scopuri politice, împotriva ordinii de stat existente, de către complotiști anonimi sau persoane organizate”.
Deși se află de multă vreme în atenția juriștilor și a numeroșilor cercetători în domeniu, terorismul nu a putut căpăta o definiție universal acceptată, deoarece, în esența sa, nu a putut fi definit ca fenomen.
Terorismul ca metodă de acțiune ce adesea se confundă cu infracțiunea, constituie o modalitate de punere în execuție a unei activități infracționale prin teroare, violență și intimidare.
Terorismul contemporan a devenit amenințare majoră a democrației sec. XXI, cel mai mare rău al lumii contemporane sau [NUME_REDACTAT]-ul unei noi ere istorice a omenirii. Definit de [NUME_REDACTAT], drept boala secolului XXI, un pol al noii ordini mondiale, megaterorism sau hiperterorism, terorismul este apreciat de [NUME_REDACTAT] drept .partea întunecată a globalizării care divide lumea în bogați și săraci, promovează competiția, dar și conflictele, alimentează sentimentele de ură, alienare, durere, concomitent cu crearea de noi relații și interacțiuni de noi conglomerate sociale, politice și economice.
Terorismul este un fenomen mai ușor de descris decât de definit. Am menționat numai câteva din caracteristicile fenomenului terorist contemporan, în special după evenimentele din 11 septembrie 2001, războiul din Afganistan și Irak, însă analiza acestei maladii trebuie făcută în contextul schimbărilor care au avut loc în Europa și în lume în ultimul deceniu, al noii ordini mondiale pe cale a se instaura, al politicilor de securitate determinate de crimă organizată, terorism, extremism politic etc.
În domeniul securității, omenirea se confruntă în prezent cu o multitudine de pericole, riscuri și amenințări. Printre acestea, un loc important prin efectele negative pe care le generează, îl ocupă terorismul internațional sau global.
Acesta își face cunoscută prezența în lume printr-o gamă largă de metode, atât violente (atentatele), cât și nonviolente (comunicate, revendicări, jurăminte, îndemnuri la recrutare).
1.2. Definiri ale terorismului
Primele încercări de definire a terorismului din punct de vedere juridic au apărut în timpul „[NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] Penale”, prin intermediul lui [NUME_REDACTAT], care a introdus, în 1925, în cadrul Academiei de la Haga, conceptul de „crimă internațională” (ce includea în sfera sa de definire crimele împotriva drepturilor omului și crimele comise împotriva șefilor statelor străine sau a reprezentanților diplomatici ai acestora). Datorită inabilității statelor de a cădea de acord asupra definirii „crimei politice” sau a determinării exacte a ceea ce constituie un act terorist, patru conferințe internaționale au eșuat în încercarea de a defini terorismul.
În cadrul conferinței de la Copenhaga din anul 1935 se ajunge la definirea juridică a terorismului ca „act voluntar comis împotriva vieții, integrității fizice, sănătății sau libertății oficialităților; orice act care primejduiește o comunitate, creează o stare de teroare în vederea schimbării autorități publice sau împiedicarea acțiunilor acesteia, sau care urmărește deranjarea relațiilor internaționale ”.
Prima „Conferință a [NUME_REDACTAT] pentru prevenirea și pedepsirea terorismului” a avut loc între anii 1935-1936, în cadrul acesteia adoptându-se definirea actelor teroriste ca „actele criminale îndreptate împotriva unui stat, astfel gândite și concepute să creeze teroare în mințile persoanelor particulare, a grupurilor sociale sau a opiniei publice ”.
În 1972, administrația americană a înaintat, în cadrul celei de-a șasea [NUME_REDACTAT] a ONU, memoriul „Propunerea SUA privind legiferarea convenției pentru prevenirea și pedepsirea anumitor acte de terorism internațional”, finalizată cu decizia ONU de a stabili un „[NUME_REDACTAT] Hoc pentru terorismul internațional”.
La 9 decembrie 1985, ONU a adoptat pentru prima dată o rezoluție de condamnare a actelor teroriste, definindu-le ca „acte criminale”.
„Terorismul este o problemă a oamenilor care plonjează într-o logică a urii fără limite, pentru care toate valorile ce fundamentează societatea noastră occidentală și mai ales respectul față de viața umană nu mai au curs“.
[NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT] derivă termenul din francezul „terrorisme” și îl explică prin „Totalitatea actelor de violență comise de un grup sau de o organizație pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat”.
În conformitate cu prevederile Legii nr. 535 din 25.11.2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, terorismul reprezintă ansamblul de acțiuni și/ sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională, având următoarele caracteristici:
a) sunt săvârșite premeditat de entități teroriste, motivate de concepții și atitudini extremiste, ostile față de alte entități, împotriva cărora acționează prin modalități violente și/ sau distructive;
b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;
c) vizează factori umani și/ sau factori materiali din cadrul autorităților și instituțiilor publice, populației civile sau al oricărui alt segment aparținând acestora;
d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.
[NUME_REDACTAT] spunea: „terorismul este o problemă a oamenilor care plonjează într-o logică a urii fără limite, pentru care toate valorile ce fundamentează societatea noastră occidentală și mai ales respectul față de viața umană nu mai au curs”
Într-un studiu al terorismului, [NUME_REDACTAT] analizează conținutul a 109 definiții ale terorismului găsind următoarea frecvență a conceptelor folosite:
„Violență” și „forță” apar în 83.5% dintre definiții,
„Motivații politice” în 65%,
„Frică”, cu accent pe „teroare” în 51%,
„Amenințare” în 47%,
„Efecte psihologice” și „reacții anticipate” în 41.5%,
„Discrepanța între obiective și victime” în 37.5%,
„Acțiuni intenționate”, „planificate”, „organizate” și „sistematice” în 32%,
„Metodă de luptă”, „strategie” și „tactică” în 30.5%,
„Victimizarea civililor, a noncombatanților și elementelor neutre” în 17.5%.
Cu toate acestea, cea mai simplă definiție a terorismului ar putea fi: ,,terorismul constituie săvârșirea unei crime sau a unui delict printr-o metodă specifică caracterizată prin violență și intimidare în scopul atragerii atenției opiniei publice. Scopul tactic sau obiectivul imediat al grupului terorist îl constituie crearea terorii, pe când scopul strategic îl constituie folosirea panicii, a dirijării nemulțumirii publice generate de starea de teroare pentru a obliga puterea politică să facă concesii, deci are nevoie de multă publicitate.
1.3. Evoluția și caracteristicile terorismului
1.3.1. Evoluția terorismului
Legiunile militare romane foloseau drept tactică și strategie împotriva populației inamice teroarea, cu scopul de a o pacifica și a o supune. Metodele de acest gen sunt însă mult mai vechi. Se întâlnesc la multe triburi antice. Administrația romană le-a „împrumutat de la antici“ și le-a folosit cu succes pentru realizarea obiectivelor sale. „De pildă, pentru «omogenizarea» etnică, asiro-babilonienii și egiptenii utilizau pe scară largă deportările masive de populații, fenomen relatat nu numai de inscripții străvechi, ci îndeosebi de [NUME_REDACTAT], unde se arată pe larg avatarurile evreilor, dar și riposta acestora la un asemenea «tratament» violent. Romanii au combinat metoda de «pacificare», dar și de epurare etnică în teritoriile ocupate, cu recrutările de bărbați valizi în armată, momindu-i cu salarii bune și acordarea de drepturi atrăgătoare după lăsarea la vatră. În timp ce o bună parte dintre cei mai viguroși bărbați ai unei etnii, încorporată în armată, era transferată cât mai departe de locul ei de baștină, prin deplasări militare, în locul ei erau aduși, după același tipic, tineri ostași de alte etnii. A rezultat o amalgamare, un amestec de popoare, finalul fiind slăbirea până la anihilare a rezistentei acestora. Două popoare s-au putut opune forței militare romane și terorismului practicat de aceasta. Este vorba de geto-dacii care, folosind avantajul oferit lor de munți și păduri, au reușit să-i țină locului pe invadatori, ba chiar să-i forțeze la un moment dat să se retragă peste Dunăre, apoi de germanii învingători în [NUME_REDACTAT] asupra legiunilor romane, oprindu-le din înaintare spre inima teritoriilor lor. În afara terorismului militar și a dislocărilor etnice, romanii au avut inteligența de a îngloba în Panteonul lor religios toate zeitățile populațiilor pe care le supuneau, evitând în acest fel și conflictele de ordin cultic“.
Triburile barbare și romanii practicau un fel de „terorism de stat” sau terorism al celui mai tare (exista și un drept – dreptul celui mai puternic) prin care se obțineau efecte spectaculoase. Reacția la un astfel de terorism erau fuga, supunerea și, rareori, răzvrătirea. Răscoala lui Spartacus este una din acele răzvrătiri spectaculoase care au uimit epoca romană și au pus în operă un principiu ce a guvernat și încă mai guvernează lumea: la teroare se răspunde prin teroare, la violență prin violență.
„De-a lungul timpului, noțiunea de terorism și-a modificat înțelesul. La un moment dat, în [NUME_REDACTAT], cruciații, porniți să elibereze Ierusalimul și [NUME_REDACTAT] din «mâinile» credincioșilor lui Muhammad, s-au văzut loviți de împotrivirea băștinașilor, care-i socoteau pe de o parte invadatori, iar pe de alta și «necredincioși», deoarece creștinii nu-l venerau pe profetul lor. Cei mai înverșunați s-au dovedit a fi membrii sectei musulmane arabe «hashihishin» (asasin), care ucideau fără scrupule, și creștinii, luptând până la unul, convinși că, murind pentru credința lor religioasă, vor avea parte de Paradisul lui Allah, fericiți veșnic și îmbuibându-se din munți de pilaf, înconjurați de cadâne. «Asasin» a devenit de atunci, prin intermediul cruciaților, care-i considerau pe musulmanii respectivi drept teroriști, un termen ce-a rămas ca sinonim criminalilor ce ucid cu cruzime. Însă tot de atunci, deși religia mahomedană interzice sinuciderea, s-a perpetuat o credință sectară, în virtutea căreia a muri pentru Allah ar fi un gest răsplătit prin așezarea celui ce se jertfește direct în Paradis. Așa sau născut Intifada și Jihadul islamic, care stau la baza terorismului de esență arabă. Intifada și Jihadul sunt denumirile pe care le dau musulmanii atacurilor asupra evreilor și celor pe care le susțin, indiferent de credința lor religioasă. Aparent, un asemenea comportament intolerant pare o formă a luptei de apărare a ființei naționale arabe, îmbrăcând conotații patriotice. Este iluzoriu a gândi în acest mod. Căci a pune pe picior de egalitate lupta armată desfășurată, de pildă, în plin război, de către partizani sau maquisarzi împotriva inamicului înarmat, ocupant al țării este una și alta este a teroriza populații inocente, copii, femei, bătrâni neînarmați, ucigând doar de dragul de a ucide, în numele lui Allah.
Sigur, se afirmă ca violența naște violență sau, cum spune dictonul, «Cine scoate sabia, de sabie va pieri!». Este adevărul pur în această aserțiune de mare bun simț. O dovedește din plin sfârșitul nu numai al fiecărui terorist în parte, dar și al grupărilor teroriste, indiferent dacă ele se numesc «brigăzile roșii», «mujahedini», «aynu» sau cine știe cum. Singura soluție valabilă pentru rezolvarea conflictelor de orice natură este dialogul, compromisul. Din nefericire, când își face loc terorismul, rațiunea dispare, înlocuită fiind de fanatism, de orbirea gândirii logice și a valorilor esențiale”.
Evoluția terorismului de la acte de înspăimântare a populației, din vremea Imperiului roman și a invaziilor barbare, de impunere a unui tip de comportament, până la ceea ce azi numim război terorist, război care, într-o formă sau alta, afectează întreaga planetă, este indubitabilă. De aici rezultă o mulțime de întrebări la care nu se poate răspunde imediat și superficial. Neîndoielnic, terorismul este un fenomen complex, cu cauze profunde, ce țin de funcționarea societății, de relațiile dintre individ, grup și societate, de raporturile sociale și, deopotrivă, de patologia socială. Care sunt factorii care au favorizat o astfel de evoluție? Cum au apărut? Cât sunt ei de „obiectivi”, de necesari, de întâmplători? În ce măsură puteau fi preveniți? Cu alte cuvinte, cât de „vinovată” este lumea pentru propria ei terorizare?
1.3.2. Caracteristicile terorismului
Prin dimensiunile și formele sale de manifestare, terorismul a devenit una din calamitățile cele mai teribile, din ce în ce mai active și mai amenințătoare ale comunității internaționale. Spre sfârșitul secolului al XX-lea, în concepția unor analiști, terorismul internațional era socotit o formă de conflict de intensitate scăzută, aflat sub pragul de violență a operațiunilor militare specifice războiului, dar reprezentând mult mai mult decât simplele acte sporadice și izolate de violență. Și acestea pentru că, dincolo de „perfecționarea“ mijloacelor și a metodelor de război terorist utilizate de diverse grupări izolate, în susținerea terorismului internațional s-au implicat și unele state, ceea ce afectează și mai mult pacea și securitatea lumii.
Terorismul contemporan a devenit un flagel mondial și poate fi considerat chiar provocarea fundamentală a acestui început de mileniu. Prăbușirea comunismului ca sistem mondial a reconfigurat spațiul geopolitic, provocând explozia naționalismelor și a puseelor etnice acumulate în anii dictaturii, îndeosebi cu fostele state multinaționale care au cunoscut o implozie gestionată, (fosta Iugoslavie) prin mijloacele terorii și violenței. De asemenea, provocarea globalizării a produs o mutare importantă în relațiile internaționale, marcând apariția unor actori semnificativi pe scena lumii: companii transnaționale, organizații neguvernamentale, asociații și fundații umanitare, diverse grupuri de interese, indivizi proiectați pe scena politică. Statul nu mai deține, în acest context, monopolul exclusiv al armelor de distrugere în masă, care au proliferat și au scăpat de sub control. Accesul la acestea devine facil, iar o dată cu globalizarea comunicațiilor și a informațiilor, terorismul beneficiază din plin de aceste efecte.
Terorismul este o amenințare omniprezentă și necesită un răspuns oportun și omnipotent. Această amenințare vizează valorile democratice și reclamă un răspuns în respectul acestor valori.
Privit la început ca infracțiune, terorismul încadrat mai apoi în sistemul acțiunilor politice dă șansa unei clarificări în judecarea actelor de acest tip. Având determinare politică, terorismul este un război și anume un război asimetric, un război de un tip deosebit, necunoscut până acum. Este un război care se caracterizează prin:
extinderea teatrului de confruntare la nivelul întregii planete;
ciberspațialitate;
marea diversitate a acțiunilor;
folosirea omului ca armă, ca mijloc de luptă;
lipsa de coordonare strategică, unitară;
intempestivitate;
surprindere;
menținerea inițiativei strategice prin acțiuni surprinzăto-are, desfășurate rapid, oriunde și oricând.
Războiul terorist va fi permanent și pretutindeni, lupta împotriva terorismului capătă noi dimensiuni și noi tipuri de abordări, atât în plan militar, cât și în plan politic, diplomatic, cultural, psihologic și informațional.
Apariția noului tip de terorism – formă inedită de manifestare pe plan mondial a confruntărilor militare asimetrice – (actele de război produse la 11 septembrie 2001 contra S.U.A.) reclamă forme similare de ripostă asimetrice, care pot îmbrăca fie caracterul clasic de\acțiune militară, fie de folosire a unor mijloace și metode specifice, neconvenționale. Situația este impusă de faptul că nu este exclus ca „megaterorismul“ să recurgă în viitor la utilizarea armelor de distrugere în masă, manifestându-se sub forma terorismului nuclear, chimic sau bacteriologic, sau la ecoterorism și cyberterorism, cu consecințe aproape imposibil de evaluat la scară națională sau mondială.
Caracteristica majoră a războiului împotriva terorismului este aceea că succesul va fi condiționat în mare măsură de capacitatea planificatorilor și a comandanților militari de a aborda conflictul în mod original, în afara tiparelor existente.
Pentru aceasta se impun următoarele:
cercetarea permanentă a grupărilor teroriste și a statelor care încurajează și sprijină terorismul pentru a evita surprinderea;
atacuri-surpriză preventive asupra acestora pentru descurajarea unor astfel de acțiuni;
declanșarea unor atacuri masive de represiune cu respectarea legislației internaționale în cazul agresării unui stat de către acțiunile acestor grupări;
forțele participante să cuprindă trupe specializate în astfel de misiuni;
situațiile în care se acționează diferă de la una la alta;
au un caracter de originalitate sporit;
durata acțiunilor este foarte diferită, de la acțiuni rapide la cele de durată.
În acest context revederea strategiilor și doctrinelor a devenit o necesitate primordială și a impus adaptarea structurilor militare la noile cerințe și constituirea de forțe capabile să facă față amenințărilor de tip asimetric. Acestea precizează creșterea rolului forțelor armate în combaterea terorismului și stabilirea de demersuri și responsabilități specifice, menite să asigure coerență și eficacitate în îndeplinirea noilor misiuni:
adaptarea cadrului conceptual (doctrine, strategii, regulamente, instrucțiuni, dispoziții) la noile condiții;
intensificarea cooperării informative între instituțiile cu responsabilități în domeniul siguranței și al securității atât la nivel național, cât și la nivel internațional;
constituirea, pregătirea, dotarea și instituționalizarea unor forțe (forțe speciale) destinate combaterii terorismului;
perfecționarea activității de culegere, prelucrare, exploatare și diseminare a informațiilor;
adaptarea misiunilor armatei la condițiile impuse de participarea la acțiunile de combatere a terorismului;
perfecționarea și amplificarea măsurilor de protecție a populației și obiectivelor de importanță deosebită care ar putea constitui ținte ale atacurilor teroriste;
pregătirea specifică a personalului destinat desfășurării activităților în mediul internațional;
perfecționarea și diversificarea sistemelor de protecție a comunicațiilor și a rețelelor informatice.
1.4. Tipologii ale terorismului
Conform raportului TE-SAT 2007 există două modalități de clasificare a terorismului internațional:
a) în funcție de obiective:
* terorismul etnic;
* terorismul de stat;
* terorismul de tip religios;
* terorismul politic.
b) în funcție de mijloacele folosite:
* terorismul chimic;
* terorismul biologic;
* terorismul nuclear;
* terorismul radiologic;
* cyberterorismul.
Terorismul ca reacție a celui slab împotriva celui puternic
Terorismul, ca reacție a celui slab împotriva celui puternic, are foarte multe cauze. Acestea rezidă în principiu în:
inegalitatea socială, polarizarea bogăției și a sărăciei;
aroganța puterii;
lupta pentru putere și supremație;
ura celui slab împotriva celui puternic, izvorâtă din negarea ordinii existente pe care cel slab o consideră nedreaptă;
proliferarea disperării;
exercitarea de către cel puternic a unor presiuni și acțiuni pe care cel slab le consideră a fi acte sau acțiuni teroriste;
incompatibilități grave în perceperea sistemelor de valori;
existența unor tensiuni, convingeri și prejudecăți care cer alt proiect al lumii;
hotărârea de a distruge nu pentru a se construi, ci pentru a spulbera;
nevoia de a fi luat în seamă.
Acțiunile teroriste din partea celui slab împotriva celui puternic nu au reguli, nici zone preferențiale, nici frontiere. Ele se desfășoară pretutindeni și vizează, de regulă:
asasinarea unor personalități;
distrugerea unor obiective culturale, economice și militare;
producerea unor catastrofe cu morți și răniți;
spargerea codurilor sistemelor de comandă și control, virusarea și perturbarea rețelei Internet, distrugerea sistemelor de comunicații, instalațiilor portuare și aeroportuare, a nodurilor de cale ferată, lucrărilor de artă etc.
Terorismul ca instrument de presiune politică. Terorismul politic
Formele de manifestare ale terorismului politic sunt numeroase. Ele se încadrează totuși în câteva categorii:
terorismul explicit sau implicit pus în aplicare de majoritatea statelor cu regimuri totalitare;
terorismul exercitat de organizațiile politice extremiste (majoritatea organizațiilor teroriste din Europa și din America latină, spre exemplu, au la bază ideologii politice de natură comunistă, unele neo-nazistă sau din sfera a ceea ce am putea numi exclusivismul sau fundamentalismul politic);
terorismul practicat de persoane influente, grupuri de interese etc.;
terorismul Puterii.
Terorismul informațional, terorismul mediatic, cyberterorismul
Atacurile teroriste asupra informației este posibil să vizeze:
distrugerea fizică a unor sisteme tehnice de comunicații, îndeosebi a rețelelor, nodurilor și centrelor complexe de transmisiuni ale statelor-țintă, ale unor instituții internaționale care promovează sau susțin războiul antiterorist, ale altor structuri și organisme care asigură ordinea și stabilitatea în țări și în lume;
virusarea computerelor și distrugerea rețelelor și a bazelor de date, îndeosebi din domeniile economic, financiar și militar;
preluarea piraterică a unor sisteme de comandă-control și provocarea unor conflicte grave și chiar a unor catastrofe inimaginabile;
crearea unor structuri și rețele speciale cyberteroriste care să opereze în spațiul informațional;
practicarea, pe scară largă, a pirateriei electronice, etc.
Terorismul mediatic incumbă două aspecte: cel al folosirii de către teroriști a mass-media pentru atingerea scopurilor lor criminale, violente și cel al terorizării populației de către instituții sau reprezentanți ai media.
Terorismul mediatic pleacă de la posibilitatea manipulării prin media, a negocierii între teroriști și organele de ordine chiar pe postul național de televiziune, a popularizării cauzei unor grupări teroriste prin mijloacele de comunicare, a atragerii, pe această cale, de simpatizanți din rândul oamenilor pașnici. Terorism mediatic este avalanșa de știri cu crime, violuri, bătăi, transmise seară de seară, din rațiuni comerciale și nu numai, pe toate canalele de televiziune din România anului curent. Tot terorism mediatic cu scop de răsturnare imagologică este și cazul [NUME_REDACTAT], prezentat de televiziunile occidentale, în acel martie 1990, ca fiind un maghiar bătut cu bestialitate de români din [NUME_REDACTAT], când, de fapt, el era un țăran român din Ibănești, ca și alți câțiva români uciși în aceleași împrejurări tragice.
Terorismul ca instrument de constrângere. Terorismul economic
Terorismul este, de la originea lui și până azi, atât în mâna celor puternici, cât și la îndemâna celor slabi, un mijloc extrem de constrângere.
Există numeroase constrângeri artificiale folosite de om împotriva omului, pentru obținerea unor avantaje, pentru dominare, pentru putere. Terorismul este, de la originea lui și până azi, atât în mâna celor puternici, cât și la îndemâna celor slabi, un mijloc extrem de constrângere. Terorismul este un război de un tip special, care vizează distrugerea de vieți și de sisteme de valori.
Terorismul financiar. Terorismul tehnologic
Nevoile de finanțare a terorismului nu sunt foarte mari. De cele mai multe ori, acțiunile teroriste sunt duse de unul sau câțiva teroriști, în general, idealiști sau fanatici, care nu au nevoie de stimulente prea mari pentru a-și face treaba. Unii din acești idealiști sau fanatici sunt studenți, oameni de diferite meserii, foști sau chiar actuali militari etc. Armele folosite de teroriști, încărcăturile, explozibilul etc. nu costă foarte mult și se procură destul de ușor.
Sursele de procurare a banilor (de finanțare) sunt familiare în lumea teroriștilor: atentate, spargeri de bănci, trafic de droguri. Acestea sunt cele obișnuite. Există însă și altele, mult mai substanțiale și care, în viitor (ca și în trecut), nu vor înceta să existe: oameni foarte bogați, cercuri de interese interne sau internaționale din tot spectrul activităților umane, de la cele economice, la cele ale lumii interlope, organizații și chiar state.
Terorismul și distrugerea valorilor. Terorismul cultural
Terorismul cultural este un mijloc de distrugere a sistemelor de valori. Războiul „cultural”, înțeles ca o confruntare de interese ale unor grupuri care aparțin unor entități civilizaționale nu este terorism. El este o trecere la limită a concurenței, mai exact a bătăliei pentru piața culturală, și se desfășoară în cadrul a ceea ce numim „cultură de piață”, care nu are nici o legătură cu cultura autentică, adică cu sistemele de valori ale lumii.
Terorismul cultural constă în:
invadarea mijloacelor de comunicare cu imagini porno și alte produse care agresează și deformează universul etic și estetic al populației și sistemele de valori;
agresarea națiunilor cu subproduse culturale (filme, imagini video, reviste etc.) care cultivă violența, individualismul, egoismul, lipsa de respect față de valorile proprii;
agresarea și chiar distrugerea simbolurilor.
Terorismul cultural poate căpăta, îndeosebi în regimurile totalitare (dar nu numai), forma terorismului cultural de stat, în sensul că statul emite sloganuri și unități de măsură în ceea ce privește valoarea.
Terorismul cultural, în forma lui cea mai greu de contracarat, se exercită de către grupuri extremiste, fanatice, care cred doar în anumite sloganuri pe care le confundă cu sisteme de valori.
Terorismul patologic (ca anormalitate)
Unele acte teroriste sunt săvârșite de psihopați, oameni care pierd contactul cu realitatea, pierd controlul sensurilor, acționează inconștient. Comportarea lor deviantă are drept cauze: sărăcia, alcoolismul, drogurile, violența urbană, pierderea reperelor, boala, dificultățile vieții, neîmplinirile afective sau sexuale, refularea, inactivitatea, șomajul, inadaptabilitatea socială, proveniența dintr-o familie dezorganizată.
Astfel de asasini, de regulă ai unor șefi de state, ai unor personalități marcante, artiști sau simpli cetățeni, atribuie o coloratură politică gestului lor, aduc motivații dintre cele mai șocante: pretextul de a se crede justițiari, modificatori de destine, pacificatori, conducători, comandanți străluciți. De fapt, ei ascund fobii diverse, panici și angoase difuze, acel monstru pitit în fiecare ins și capabil de cele mai mari atrocități, plasat în zona inconștientului psihic freudian (pulsiunilor, iraționalului, etc.).
Terorismul răzbunător se împarte în două categorii:
cel care ține de natura umană și se prezintă ca o reacție violentă la nemulțumiri, umilințe, agresiuni de tot felul, manifestându-se, într-o formă sau alta, în toată lumea;
cel care se manifestă la nivelul unor comunități, grupuri, religii etc.
Cel din prima categorie este, de regulă, un terorism individual sau exercitat de grupuri informale, nu are nici o logică și se supune factorilor aleatori care îl determină.
Formele lui cele mai frecvente de manifestare sunt: atacuri efectuate de unele persoane asupra altora, cu scop de răzbunare (vendeta, spre exemplu, dar exercitată prin mijloace teroriste); atacuri ale unor foști deținuți asupra celor care i-au condamnat sau asupra instituțiilor care i-au condamnat, atacuri frecvente efectuate de grupuri sau bande împotriva unor cartiere, familii, instituții etc.
Cele din categoria a doua sunt determinate de prejudecăți, de un anumit mod de a interpreta Coranul, [NUME_REDACTAT] sau Biblia, de ideologii și concepții frustrante, dar care cultivă și justifică actul răzbunării etc. Formele cele mai întâlnite ale acestui tip de terorism sunt: atacurile pedepsitoare, justițiare (acțiunile Hezbollah, acțiunile KKK în S.U.A., atacul cu sarin efectuat de secta AUM în 1995 în metroul din Tokio, acțiunile diferitelor altor secte ș.a.); uciderile rituale; sinuciderile în masă etc.
Terorismul religios
Fundamentalismul nu este numai o mișcare extremistă ci și o filozofie, o credință și se bazează pe un sistem selectiv de valori. Selectarea acestora este însă o trecere la limită și se realizează nu doar prin „decuparea” unor valori dintre alte valori, ci prin afirmarea exclusivă și agresivă a celor selectate și negarea violentă a celor neselectate. El are ca expresie directă terorismul islamic și este menit să aducă islamismul, prin orice fel de mijloc, la conducerea planetei, deoarece numai această religie – se crede – este adevărată și importantă, numai ea are o misiune mesianică. El vizează lumea întreagă, dar mai ales civilizația occidentală, cu leagănul ei european și configurația ei actuală de influență americană.
Fundamentalismul religios a fost una din caracteristicile principale ale secolului XX. Religia s-a constituit deopotrivă într-un suport al revigorării unor tensiuni vechi, dar și într-un instrument folosit cu abilitate și cu brutalitate de anumiți conducători politici pentru legitimarea publică a unor acțiuni.
Fundamentalismul religios, în lumea islamică, ține loc de naționalism. El este deasupra națiunilor, întrucât consideră că toată lumea islamică reprezintă o entitate religioasă și etno-culturală. De aceea, în numele legii islamice, grupările fundamentaliste au declanșat războiul sfânt JIHADUL. Acest război, care este foarte complex și se duce prin toate mijloacele posibile, are două componente:
realizarea și menținerea cu orice preț a unității religioase și etno-culturale a lumii islamice, în acest sens principalele acțiuni fiind îndreptate împotriva „liderilor arabi corupți” și pentru impunerea regulilor, legilor și obiceiurilor islamice;
organizarea și desfășurarea unor ample și diversificate acțiuni împotriva Israelului și a S.U.A., țări pe care fundamentalismul islamic le consideră răspunzătoare pentru situația statelor arabe.
Organizațiile și grupările fundamentaliste islamice declară că menirea lor este să ducă la realizarea acestor obiective, iar legea lor unică este Coranul. Adevărul este că, uneori, jocul de interese a fost mai presus decât Coranul.
În lumea musulmană, Sharia – legea islamică – este considerată o expresie a voinței lui Allah. Aplicarea acesteia se bazează pe un set de îndatoriri a căror respectare îi face pe supușii musulmani să devină ținta favorurilor divine într-o viață viitoare.
Terorismul infracțional (din spectrul crimei organizate)
Acest tip de terorism este cel mai răspândit și cel mai greu de controlat. Terorismul infracțional se exercită atât în lumea interlopă, sub diferite forme, de la reglările de conturi până la lupta pentru putere și influență, cât și asupra societății, în ansamblul ei.
Terorismul de acest tip vine în sprijinul crimei organizate, este un instrument al acesteia și, de aceea, el se va afla tot timpul în avangarda ei și în susținerea ei (deși, la drept vorbind, și crima organizată este un instrument al terorismului). Terorismul care vine dinspre infracționalitate este o modalitate de înfricoșare a lumii, a societăților, instituțiilor și persoanelor, tocmai pentru a crea câmp liber de acțiune infracționalității, eludării legii.
Potrivit estimărilor [NUME_REDACTAT] Internațional, câștigul din activități ilicite este de 500 miliarde dolari, adică 2% din [NUME_REDACTAT] Mondial, din ceea ce acumulează anual planeta. Jumătate din acest câștig provine din traficul de droguri, a cărui cifră de afaceri este, potrivit PNUCID, de 400 – 500 de miliarde de dolari anual, adică mai mult decât se obține din comerțul cu automobile.
Terorismul etnic
„Terorismul de tip etnic și separatist își află, în parte, rădăcinile în marile bulversări suportate de Europa secolului al XX-lea: sfârșitul marilor imperii, revoluția rusă, două războaie mondiale, construcția europeană, finele marxismului. În decursul ultimilor 50 de ani, în Europa de Vest, conflictul irlandez (IRA), separatismul basc (ETA), chestiunea corsicană (FLNC) și Tirolul de sud sunt câteva exemple. Mai recent, căderea zidului Berlinului și reactivarea chestiunii minorităților în numeroase țări din estul european (Bosnia, Kosovo, Transilvania, Armenia…) sunt susceptibile de a favoriza acest tip de terorism.
Anumite tensiuni sunt încă vii chiar în inima țărilor europene, în Irlanda, în jurul frontierei italo-austriece, în zonele mărginașe ale Germaniei unde rezidă minorități germane active, în Corsica, în Belgia. În aceste țări, problemele de coabitare au degenerat adeseori în confruntări. Aici este vorba de determinații identitare foarte puternice care vin de secole. O reluare a confruntărilor nu este exclusă. Aproape toate aceste țări europene (cu excepția Franței, care, constituțional, nu recunoaște existența minorităților și a Germaniei, care este relativ omogenă) conțin minorități sau specificități culturale regionale care ar putea foarte bine să se trezească dacă sunt girate prost, în special dacă democrațiile se joacă cu focul exaltând drepturile minorităților, cum s-a procedat până acum.
[NUME_REDACTAT], în Tirol, în Alsacia, în Bretania, nu este imposibil ca, într-o zi, tentațiile violente, care au existat, să renască. Europa, pământul care primește milioane de emigranți, este de asemenea susceptibilă să fie teatrul unor violențe teroriste de tip «etnic» care interesează țările situate în vecinătatea frontierelor sale (spre exemplu, chestiunea kurdă).”
Terorismul de stat
Terorismul celui puternic/ terorismul de stat este, fără îndoială, o formă a terorismului politic, poate forma lui cea mai gravă, cea mai accentuată. Terorismul de stat este foarte vechi. De aici și vine aversiunea populațiilor față de regimurile totalitare sau militarizate. De-a lungul timpului, numeroase state și-au terorizat populațiile care intrau, într-o formă sau alta, sub jurisdicția lor. Dar au terorizat și statele care nu se puteau opune politicii lor.
Formele de terorism de stat sunt numeroase și nelipsite pe planetă. Cu toate că din totdeauna omenirea le condamnă și luptă prin orice mijloace împotriva lor, ele nu încetează încă să existe. În timpurile moderne, terorismul de stat s-a dezvoltat mai ales în țările latinoamericane supuse dictaturilor, dar și în Grecia anilor 1967-1974. Mulți autori consideră că, în Indonezia, în Coreea de Sud și în alte țări, terorismul de stat consistă în mobilizarea și chiar militarizarea societății pentru a lupta împotriva inamicului interior.
Terorismul de stat (terorismul instituțiilor) a îmbrăcat, de-a lungul timpului, forme
diferite, între care: sclavagismul, inchiziția, genocidul, deportarea populațiilor, invazia, trecerea prin foc și sabie a populațiilor sau țărilor care nu se supuneau dictaturii celui mai puternic, dictatura militară, dictatura politică, cotropirea diferitelor state de către state mai puternice și impunerea unor regimuri de viață insuportabile, birul, practicarea de către conducerea statului a unui regim sever față de populație privind impozitele, asigurarea locurilor de muncă, neacordarea drepturilor legitime, ascultarea telefoanelor, violarea corespondenței etc., șantajul, presiunea politică.
Terorismul C.B.R.N.
După utilizarea, în 1995, a sarinului, de către secta japoneză AUM [NUME_REDACTAT], în atacul declanșat prin surprindere în metroul din Tokyo, cu scopul de a produce numeroase victime în rândul civililor, a devenit evidentă amenințarea chimică și biologică în arsenalul grupărilor și organizațiilor teroriste.
Scopurile terorismului nuclear, chimic și biologic nu sunt prea numeroase. Ele se pot grupa în câteva categorii distincte, după filozofia organizațiilor teroriste care fac apel la astfel de mijloace, dar care nu influențează în mod substanțial procedeele de acțiune. Aceste categorii sunt următoarele:
cele care grupează scopurile ce vizează „pedepsirea necredincioșilor” și eliminarea lor fizică de pe pământul pe care teroriștii consideră că îl pângăresc;
cele care vizează răzbunarea persoanelor (pierderilor) suferite de membrii organizației respective sau de comunitatea pe care susțin că o reprezintă;
cele care se constituie într-o ripostă asimetrică dată „agresorului” superior în ceea ce privește accesul la resurse, puterea economică și financiară, influența internațională, tehnologia civilă și militară, sistemele de arme;
cele politice extremiste, fanatice.
Scopul nemijlocit este acela de a ucide cât mai mulți oameni, într-un timp cât mai scurt, pentru a crea panică și derută, a înfricoșa, a induce și menține o stare de teroare în rândul populației vizate și a atrage atenția mass-media.
Bioterorismul și terorismul chimic, cel cu reziduuri radioactive, ca și cel nuclear, nu sunt și nu pot fi reacții în disperare de cauză, întrucât astfel de acte necesită o bază materială serioasă, laboratoare bine utilate, folosirea unor specialiști de înaltă clasă, costuri foarte mari și pregătiri temeinice, adesea îndelungate. Terorismul de acest fel constă într-un complex de acțiuni ofensive, duse prin surprindere, în situații în care organizațiile respective dețin inițiativa strategică.
Alte forme de terorism
Sunt o mulțime de alte forme de manifestare a terorismului. Și chiar dacă ele nu au toate un impact direct asupra vieții oamenilor, sistemelor de valori și normelor de drept, se constituie totuși într-un mediu de insecuritate socială și individuală, de generare și de proliferare a acestui fenomen.
Dintre aceste forme de terorism, amintesc:
terorismul familial;
terorismul școlar;
terorismul străzii;
terorismul cartierelor rău famate;
hărțuirea (de orice tip) a persoanelor și chiar a instituțiilor;
terorismul genetic etc.
CAPITOLUL 2 – BIOTERORISMUL
Bioterorismul constă în utilizarea sau amenințarea cu utilizarea armelor de distrugere în masă (arme chimice, biologice, radiologice și nucleare) în scopuri revendicative, cu intenția declarată de a afecta sănătatea publică și/ sau mediul înconjurător.
Considerat deja ca fiind flagelul mileniului trei, bioterorismul este definit ca fiind o acțiune violentă ce constă în folosirea în mod premeditat a armelor biologice, de către grupuri subnaționale sau agenți secreți, împotriva unor obiective civile sau militare, pentru satisfacerea unor revendicări de natură politică sau religioasă.
Potrivit aprecierilor specialiștilor în materie, bioterorismul este considerat „Calul troian” al terorismului internațional.
2.1. Scurt istoric privind utilizarea armelor de distrugere în masă
Primele „arme chimice” – „fumuri toxice” au fost utilizate în jurul anului 424 î.e.n. în războiul peloponeziac.
Primii utilizatori ai „armei biologice” (în jurul anului 400 î.e.n.) pot fi considerați sciții, care au utilizat săgeți înmuiate în corpuri în descompunere sau sânge amestecat cu bălegar.
264–241 î.Hr. – primul război punic, Roma a reușit să învingă Cartagina, prin provocarea unei epidemii de ciumă.
În asediul Ierusalimului, regele Iezechiu a provocat ciumă în rândurile armatei regelui asirian Senaherib;
Spartanii obișnuiau să arunce asupra cetăților asediate bucăți de lemn umectate cu sulfuri. Literaturile greacă, persană și romană descriu modul în care erau utilizate animale moarte pentru contaminarea fântânilor.
De asemenea, între anii 960 – 1279, în China au fost utilizate primele „fumuri cu arsenic”, în timpul războaielor purtate de dinastia Sung. Mongolii, în asediul fortăreței Kaffa din Crimeea, în timpul războiului purtat între anii 1346-1347, au utilizat cadavrele celor răpuși de ciumă cu scopul de a infecta sau de a crea o breșă în rândul apărătorilor fortului.
Venețienii și-au câștigat notorietatea în secolul al VI-lea prin folosirea otrăvurilor pentru eliminarea adversarilor politici și religioși. Se pare că și Napoleon a utilizat în conflictele armate baionete contaminate cu cianuri, iar în timpul războiului civil din America s-a folosit acid hipocloric la fabricarea proiectilelor.
În secolul al XV-lea, spaniolii au infestat vinul francez cu sânge provenit de la bolnavii de pestă și, tot atunci, Pizzaro a distribuit amerindienilor din America de Sud îmbrăcăminte contaminată cu variolă.
1457–1541 Conchistadorul spaniol [NUME_REDACTAT] a dăruit incașilor îmbrăcăminte care a aparținut unor bolnavi de variolă;
În secolul al XVI-lea, același virus a fost utilizat de englezi pentru impregnarea păturilor distribuite triburilor amerindiene care îi ajutau pe francezi.
În războiul împotriva Suediei din anul 1710, trupele rusești au folosit metoda la care, cu 400 de ani în urmă, a recurs și armata tătară – respectiv utilizarea cadavrelor celor răpuși de ciumă.
1760 – trupele britanice au oferit indienilor din Ohio pături și cearceafuri care proveneau dintr-un spital cu bolnavi de variolă.
2.2. Folosirea armelor de distrugere în masă în epoca modernă
La 22 aprilie 1915, Regimentul 35 Pionieri al armatei germane a lansat o încărcătură de aproximativ 180 tone de clor asupra pozițiilor franceze de pe frontul din Flandra. Începând cu anul 1917, în timpul luptelor au fost utilizate substanțe toxice de luptă noi, cum ar fi: arsinele, acidul cianhidric, clorcianul și bromcianul. Cea mai toxică substanță din timpul [NUME_REDACTAT] Mondial a fost iperita (numele provine de la localitatea franceză Ypres, unde a fost întrebuințată, pentru prima dată, de germani).
Pe teritoriul României, armata germană a lansat la 17 aprilie 1917 un atac chimic asupra Regimentului 1 Vânători de Munte. Următorul a avut loc pe 5 iulie în același an asupra Regimentului 24 Artilerie, pe un front de 3 km, în zona Costieni-Gârlești-Moldoveni-Nămoloasa.
Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost marcată de întrebuințarea armelor chimice de către Japonia și Italia împotriva Chinei și Abisiniei (Etiopiei).
În cel de-al doilea [NUME_REDACTAT], japonezii au recurs la utilizarea armei chimice împotriva trupelor chineze din [NUME_REDACTAT]. De asemenea, finalul acestei conflagrații mondiale a fost marcat de întrebuințarea, pentru prima dată, a armei nucleare – atacurile aviatice ale armatei S.U.A. de la Hiroshima și Nagasaki (Japonia).
În timpul războiului din Vietnam, americanii au folosit substanțe erbicide defoliante (determină căderea frunzelor), desicante (produc uscarea progresivă a vegetației) și sterilizante (afectează solul). Aceste substanțe nu intrau sub incidența Protocolului de la Geneva din anul 1925 și nici în Convenția privind interzicerea armelor chimice.
1938 – Armata niponă a contaminat la fosta graniță cu Mongolia, rezervoarele de apă ale sovieticilor cu microbul tifosului;
1942–1943 – Armata britanică a experimentat în insula Gruinard (Scoția), acțiunea antraxul prin pulverizare din avion și cu bombe de mărime artizanală au murit 600 de oi;
1948 – Egiptul a acuzat Israelul de declanșarea epidemiei de holeră, în Egipt, 1947
În perioada [NUME_REDACTAT], substanțele toxice de luptă au fost folosite în conflicte locale. Dintre acestea, se pot evidenția: folosirea de către Egipt a iperitei, în timpul conflictului din Yemen, din perioada 1963-1967; războiul dintre Laos și Cambogia din perioada 1978-1983; folosirea de către Irak a iperitei și tabunului, în timpul conflictului cu Iranul, din perioada 1980-1988; folosirea de către Irak a substanțelor toxice la Halabja, în anul 1988, fapt ce a provocat numeroase victime în rândul populației civile, în special în rândul copiilor și femeilor.
În anii `70, s-a folosit ricin pentru asasinarea disidenților bulgari [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].
În 1972, la Chicago, un extremist de dreapta a fost arestat pentru posesia a 35 de g de culturi cu virus de tifoidă. El intenționa să le deverseze în rezervoarele de apă ale orașului, cu scopul de a crea „o nouă rasă de stăpâni“.
În 1976, primarii mai multor orașe din S.U.A. au fost destinatarii unor scrisori pe ale căror plicuri fusese utilizat adeziv impregnat cu germeni letali.
În anul 1979 în rândul persoanelor care lucrau într-o unitate militară de microbiologie (Ekaterinburg, Rusia), s-a înregistrat o epidemie de antrax pulmonar, în urma căreia au murit peste 60 de persoane.
În 1983, poliția americană a arestat doi frați care aveau asupra lor câteva zeci de grame de agenți biologici mortali.
În anul 1984, în SUA, membrii sectei [NUME_REDACTAT] Rajneesh au infestat hrana unor restaurante din Oregon cu [NUME_REDACTAT], provocând 750 de cazuri de îmbolnăvire, scopul constituindu-l „intenția de a influența rezultatele unor alegeri locale“. În septembrie același an, o fiolă conținând tetanos a fost expediată, prin poștă, în suburbiile [NUME_REDACTAT]-ului.
În anul 1986, membrii grupării teroriste [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] (LTTE) au mixat cianură de potasiu cu stocuri de ceai ale statului [NUME_REDACTAT], în încercarea de a distruge producția și exportul acestui produs.
În 1989, o echipă științifică americană a demonstrat că o muscă de origine mediteraneană, a cărei larvă se dezvoltă în fructele de livadă, fusese introdusă în mod voluntar în diferite zone din California. Primarul din [NUME_REDACTAT] și câteva ziare au primit o scrisoare prin care un grup revendica actul, exprimându-și în acest mod dezacordul față de practicile agricole californiene.
La 27 iunie 1994, în Matsumoto, Japonia, membri ai organizației [NUME_REDACTAT] au pulverizat gaz sarin dintr-un vehicul în mișcare. Atacul era o reacție la punerea sub acuzație a organizației în fața [NUME_REDACTAT] Nagano. Țintele erau cei trei judecători ce prezidau audierile. În urma incidentului au murit 7 oameni, iar 270 au fost grav afectați.
În data de 20 martie 1995, aceeași organizație, intenționând să ucidă zeci de mii de civili pentru a provoca dezastru și panică, a plănuit plasarea a 11 pachete conținând gaz sarin (în final au fost folosite 6 dintre acestea) în trenurile care circulau pe trei linii importante de transport subteran, utilizate zilnic de peste 5 milioane de călători. Garniturile vizate soseau în stația centrală Kasumigaseki dimineața, în perioada de vârf, în intervalul 0800 – 0810. Atacul s-a soldat cu 12 morți și rănirea a peste 5000 de persoane. De asemenea, a reușit să creeze panică și haos nu numai în stația de metrou, ci în tot orașul.
Experții în arme chimice sunt de părere că efectele ar fi fost cu mult mai grave dacă nu s-ar fi greșit dozarea concentrației sarinului, iar sistemul de diseminare nu ar fi avut eficacitate redusă.
[NUME_REDACTAT] a repetat atacul în patru stații din Tokyo, cu aceeași metodă, la data de 4 iulie 1995, dar nici atunci dispozitivele nu au funcționat. După doar două săptămâni, la 5 mai, membrii [NUME_REDACTAT] au pus pachete cu acid cianic într-o toaletă din stația de metrou Shinjuku, Tokyo. A fost sesizată prezența pachetelor, iar poliția a acționat înainte de a se produce vreun incident.
Tot în 1995, Irak-ul a admis că deține bacillus anthracis, toxina botulinică și alfa-toxina, declarând că este pregătit să le folosească.
Toate acestea demonstrează că, deși în 1972 s-a semnat Convenția împotriva folosirii armelor biologice, cercetările în domeniul armelor biologice au continuat. Dintre cele șapte state identificate de Departamentul de Stat al S.U.A. ca sponsori ai terorismului internațional, cel puțin cinci sunt suspectate că ar derula programe de înarmare cu agenți biologici, însă nu există dovezi în acest sens.
De la sfârșitul anului 1992, în S.U.A. au fost înregistrate mai multe epidemii complexe, cu efecte pe arie largă: 400.000 de cazuri de îmbolnăvire cu crypto-spori din apă, în Milwaukee; în primăvara lui 1993, o epidemie respiratorie cu cauze neidentificate; în toamna lui 1994, 250.000 de cazuri de intoxicații alimentare cu salmonela.
Epidemiile de ciumă în India, febra hemoragică (determinată de virusul Ebola) în [NUME_REDACTAT], afecțiunile cauzate de virusul Nipah în Malaezia și Singapore, gripa aviară în [NUME_REDACTAT], virusul Hendra în Australia au necesitat intervenția internațională în timpul investigațiilor. Încă din fazele incipiente ale anchetei, s-a luat în calcul posibilitatea ca aceste incidente să fie considerate atacuri bioteroriste, dar nu au existat dovezi în sprijinul acestor ipoteze.
De la atacul din Tokyo din 1995, s-a remarcat o creștere a numărului de incidente cu agenți toxici sau infecțioși. Până la sfârșitul anilor '90, F.B.I. a investigat foarte multe cazuri privind procurarea sau folosirea materialelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare. Astfel, Agenția a deschis 74 de astfel de anchete în 1997 și 181 în 1998, concluzionând că 80% dintre cazuri erau alarme false, în celelalte reușindu-se dejucarea planurilor teroriste.
„La 5 octombrie 2001, în Florida, S.U.A., în urma inhalării bacilului care provoacă antrax, editorul unui tabloid a decedat. Urme ale acestui agent patogen au fost identificate la sediul [NUME_REDACTAT] Inc. (AMI) din [NUME_REDACTAT], unde victima își avea biroul. La testările efectuate asupra personalului și a celor care vizitaseră clădirea în acea perioadă, au fost depistate încă două cazuri de expunere la antrax. Nu s-a găsit sursa de la care a provenit bacilul.
La 20 octombrie 2001, în Washington DC, S.U.A., au fost expediate trei scrisori ce conțineau spori de antrax, avându-i ca destinatari pe [NUME_REDACTAT], membru al Senatului și [NUME_REDACTAT], de la NBC News, precum și redacția ziarului „[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]”. Toate trei erau trimise din orașul Trenton. Nu au existat victime.
Trei zile mai târziu însă, în [NUME_REDACTAT], doi angajați ai poștei și-au pierdut viața în urma inhalării sporilor de antrax, iar alți doi au fost spitalizați.
La 2 noiembrie 2001, în Karachi, Pakistan, a fost depistată o scrisoare conținând spori de antrax, care era adresată ziarului „[NUME_REDACTAT]”. Nu s-au înregistrat victime.
[NUME_REDACTAT], o trimitere poștală similară a avut ca efect îmbolnăvirea a treisprezece persoane. La 13 noiembrie, în același an, dr. [NUME_REDACTAT] a primit o scrisoare care avea ștampila poștei din Zurich, dar adresa de returnare era Orlando. Părându-i-se suspect, medicul nu a deschis scrisoarea, iar poliția a trimis-o pentru verificări Institutului de [NUME_REDACTAT]. Treisprezece persoane au fost expuse la antrax.
De la sfârșitul anului 2005, pe site-urile Al-Qaeda este publicat un manual pentru producerea unui mecanism de dispersare a acidului cianic. Dispozitivul oferă posibilitatea utilizării unor substanțe foarte ușor de procurat: cianura de sodiu (soluție folosită ca otravă pentru șobolani și curățarea produselor din metal) și hidrogen. Din combinarea celor două substanțe rezultă un lichid incolor, foarte volatil și stabil în reacție cu apa. Inhalat, sub formă de gaz, este letal. Mecanismul poate fi acționat de la distanță.
Totodată, manualul Al-Mubtakkar precizează potențialele ținte: case rău famate, teatre, piețe și magazine mari, sinagogi, trenuri (stațiile nu sunt incluse, deoarece în aceste locuri sunt montate camere de supraveghere), școli, spitale, baruri și restaurante, bănci, cinematografe, săli de gimnastică, cazinouri, biserici, birouri guvernamentale.
[NUME_REDACTAT]-Mubtakkar au utilitate și pentru organizarea/ desfășurarea altor tipuri de activități vizând destabilizarea societății prin provocarea de panică în masă, crearea de disfuncții în sistemul de transport și supraaglomerarea instituțiilor medicale.
Osama bin Laden a făcut publică intenția Al-Qaeda de a-și procura arme de distrugere în masă, agenții chimici fiind cel mai ușor de obținut și folosit”.
În noiembrie 2006, spionul rus [NUME_REDACTAT] a decedat în urma afecțiunilor provocate de iradiere. Poloniul 210, izotopul extrem de radioactiv și de toxic identificat în organismul victimei, este un material extrem de rar și greu de obținut. Deși acest derivat al uraniului, descoperit de chimista poloneză [NUME_REDACTAT] Curie, în anul 1898, se găsește în cantități mici și în natură, el este obținut, preponderent, pe cale sintetică. Specialiștii în radiații și chimie afirmă că este nevoie de un echipament foarte complicat, de tipul unui reactor nuclear, pentru a produce o cantitate suficientă de poloniu care să provoace moartea unei persoane. Cercetătorii au precizat că asasinarea lui Litvinenko nu a fost opera unor amatori, ci a unei organizații teroriste sau chiar a unui stat puternic.
În prezent, un considerabil potențial de risc la adresa securității este generat de pericolul sustragerii de arme chimice din depozitele Rusiei, țară care are cel mai mare arsenal de acest tip – aproximativ 40.000 de tone. Trebuie menționat că Rusia înregistrează întârzieri în ceea ce privește respectarea calendarului stabilit de Convenția pentru [NUME_REDACTAT], referitor la dezafectarea acestui arsenal, program finanțat cu 2 miliarde dolari de S.U.A., Canada și U.E., cu termen de finalizare anul 2012.
[NUME_REDACTAT] Soham, de la [NUME_REDACTAT] Illan din [NUME_REDACTAT], afirma într-un interviu că, în viitor, vor apărea două pericole. Primul se referă la riscul înlocuirii de către teroriști a sporilor de antrax cu agenți patogeni ai unor boli cumplite, cum sunt pesta (ciuma) sau febra hemoragică. Al doilea are în vedere schimbarea modului în care acționează teroriștii – nu se vor limita la expedierea de plicuri contaminate cu spori de antrax, ci vor infesta sistemele de aerisire ale unor clădiri sau vor pulveriza agenți patogeni de la bordul unor avioane. În prezent nu pot fi anticipate direcțiile spre care se vor orienta acțiunile teroriștilor.
După 11 septembrie 2001, pericolul unor atacuri teroriste de amploare asupra populației din oricare parte a lumii nu mai este doar o ipoteză de lucru. Terorismul chimic, biologic sau nuclear reprezintă, la ora actuală, una dintre cele mai grave amenințări la adresa tuturor statelor. Având în vedere tendința de amplificare a violențelor interetnice și religioase, precum și a numărului cazurilor de încălcare a drepturilor omului în anumite zone „fierbinți” de pe glob, analiștii în domeniu au atenționat asupra accentuării riscului utilizării acestor tipuri de arme în acțiunile teroriste, subliniind caracterul imperativ al stabilirii, în regim de urgență, a unor măsuri vizând neproliferarea.
Răspunzând nevoii de informații în acest domeniu, Proiectul pentru [NUME_REDACTAT] Chimice și Biologice din cadrul Centrului de Studii pentru Neproliferare al [NUME_REDACTAT] a creat o bază de date deschisă, care cuprinde toate incidentele din această categorie înregistrate în lume, începând cu anul 1900.
2.3. Bioterorismul – formă de manifestare a terorismului
2.3.1. Bioterorismul – definiri
Bioterorismul este eliberarea deliberată de virusuri (agent patogen inframicrobian, invizibil la microscopul optic, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase numite viroze; virusurile sunt paraziți intacelulari, lipsiți de metabolism propriu, motiv pentru care nu sunt considerate vii), bacterii (microorganisme procariote monocelulare; bacteriile sunt cele mai vechi forme de viață, foarte răspândite în aer, apă, sol, pe obiecte, alimente și organisme), toxine (otravă, substanță organică cu acțiune toxică, de origine bacteriană, fungică, vegetală sau animală; din punct de vedere chimic, majoritatea toxinelor sunt proteine) sau alți agenți dăunătoari folosiți pentru a produce boli sau moartea oamenilor, animalelor sau plantelor. Acești agenși sunt, de obicei, găsiți în natură, dar este posibil ca acestea să sufere mutații sau modificări pentru a crește capacitatea lor de a provoca o boală, a le face rezistente la medicamentele actuale, sau pentru a crește capacitatea lor de a se răspândi în mediul înconjurător. Agenții biologici pot fi răspandiți prin aer, apă sau în alimente.
Teroriștii au tendința de a folosi agenți biologici, deoarece acestea sunt extrem de dificil de detectat și nu provoacă boli decât după câteva ore sau câteva zile. Unii agenți ai terorismului biologic, cum ar fi virusul variolei, se poate transmite de la persoană la persoană, iar altele, cum ar fi antraxul, nu se răspandesc.
Cu alte cuvinte, bioterorismul constă în utilizarea sau amenințarea cu utilizarea armelor de distrugere în masă (arme chimice, biologice, radiologice și nucleare) în scopuri revendicative, cu intenția declarată de a afecta sănătatea publică și/ sau mediul înconjurător.
Bioterorismul este o arma atractivă, deoarece agenții biologici sunt relativ usor și ieftin de obținut, pot fi ușor difuzați și pot provoca frică și panică pe scară largă dincolo de daune fizice reale. Cu toate acestea, din punct de vedere militar, bioterorismul are unele limitări importante, fiind dificil să se angajeze o armă biologică într-un mod în care numai inamicul să fie afectat, nu și forțele aliate. O armă biologică este utilă pentru teroriști, în principal ca o metodă de a crea panică în masă și la perturbarea unui stat sau popor.
2.3.2. Tipuri de bioterorism. Riscurile războiului biologic
Utilizarea organismelor vii (microorganismelor) în scopuri ostile, pentru a induce disabilități, a îmbolnăvi sau a provoca moartea reprezintă ceea ce generic numim ultima frontieră a terorismului modern.
La selecția agenților biologici pentru utilizarea lor în producerea armelor biologice se au în vedere:
evidențierea unor caracteristici proprii agenților etiologici ai bolilor infecțioase (transmisibilitate, virulență, patogenitate, rezistența în mediul exterior, capacitatea de a produce spori, posibilitatea de a fi transformați în aerosoli), necesare pentru determinarea „potențialului de utilizare a armelor biologice ca agenți etiologici”;
posibilitatea de a interveni asupra biologiei naturale a agenților etiologici (prin inginerie genetică) pentru a le amplifica potențialul ca arme biologice.
Atacul cu arme biologice reprezintă evoluția agenților etiologici ai bolilor infecțioase (naturali sau modificați prin inginerie genetică) răspândiți în mediul înconjurător, prin tehnici adecvate scopului urmărit. Atacul cu arme biologice are în vedere două obiective:
producerea efectului catastrofic asupra populației civile, inclusiv asupra structurilor și funcționalității unităților de sănătate publică și asistență medicală. Caracterizate prin mortalitate și morbiditate, aceste atacuri surclasează uneori capacitatea de răspuns a unităților medicale și provoacă panică.
inducerea în rândul populației a fricii și terorii. Cunoașterea evoluției bolilor infecțioase constituie un factor decisiv pentru recunoașterea atacului cu arme biologice, identificarea condițiilor de apariție și pregătirea ripostei.
Proiectele militare ale teroriștilor privind biomunițiile se concentrează asupra celei mai eficiente modalități de diseminare a armelor biologice. Calea de dispersare cea mai facilă este cea sub formă de aerosoli, aceasta permițând răspândirea pe arii întinse a agenților biologici, la distanțe mari. Pentru a avea efectul scontat, dimensiunea particulelor din aerosoli trebuie să aibă valori între 1 și 5 μm, întrucât cele al căror diametru depășește 5 μm sunt reținute în fosele nazale.
În utilizarea biomunițiilor, teroriștii iau în considerare următoarele aspecte:
posibilitatea de alegere a agentului biologic în funcție de țintă;
producerea de pierderi mari;
flexibilitatea rezultatelor;
inexistența distrugerilor materiale;
costul redus de fabricație.
Agenții biologici au un potențial de pericol ridicat, sunt relativ ieftini, ușor de procurat, manevrat și transportat, iar faptul că au o dublă întrebuințare (civilă și militară) facilitează disimularea lor. Astfel, armele biologice au costuri reduse comparativ cu armele chimice sau nucleare, tipurile de muniție utilizate asigură transportul agentului biologic până în zona vizată pentru diseminare, într-un interval de timp care îi asigură eficacitatea, iar aria de răspândire poate fi mai mare.
Construirea unei arme biologice implică multiple cunoștințe și competențe în domenii precum: biologia, microbiologia, aerobiologia, patologia, fizica aerosolilor etc.
Potrivit unor studii ale serviciilor de informații occidentale, etapele procesului de fabricare a biomunițiilor (identificarea, izolarea, selecționarea, cultivarea și recoltarea oricărui organism susceptibil să pună în pericol sănătatea publică) sunt ușor accesibile, datele necesare putând fi obținute din publicații de specialitate în domeniul chimiei, fizicii, agriculturii etc., dar și de pe Internet. Pentru producerea clandestină a unor agenți biologici se poate apela la echipamentul civil cu care sunt dotate spitalele, laboratoarele de cercetări și chiar fabricile de bere.
Datorită prețului scăzut și a faptului că nu necesită capacități și experiență tehnică înaltă, arma biologică mai este numită „arma săracilor”.
Mai mult, întrucât echipamentul folosit în procesul de fabricație a armelor biologice poate avea și utilizare civilă, este foarte dificil să se descopere dacă o anumită țară desfășoară un program de producere a lor (spitalele, laboratoarele și chiar unele fabrici de produse alimentare, cum ar fi cele de băuturi alcoolice, pot crea, în mod clandestin, în condiții relativ simple, agenți biologici care ar putea constitui „arme” teribile în mâna unor persoane/grupări interesate). Orice control efectuat pentru a depista existența sau producerea acestora poate fi inutil, având în vedere că într-un interval de numai câteva minute se poate șterge orice urmă care ar permite identificarea unor astfel de preocupări.
2.3.3. Bioterorismul – caracteristici
Bioteroriștii realizează „arme biologice” care pot fi produse fără efort, în încăperi obișnuite și cu cheltuieli minime, deosebit de eficace și periculoase. Ele pot fi transportate fără a fi detectate, chiar și peste granițe, în cantități suficiente pentru provocarea unor pandemii, cu efecte dezastruoase în rândul populației contaminate.
Eliberarea microorganismelor, toxinelor, virușilor etc. se poate face fără zgomot și cu producerea unor efecte imediate. Maladia provocată nu poate fi depistată decât după o analiză ulterioară a simptomelor infecției și a agentului cauzal.
Acest tip de armă a mai fost denumită și „bomba atomică a omului sărac” sau „bomba murdară” și a fost calificată drept o armă invizibilă.
Teroriștii pot disemina agenții biologici prin mai multe căi: dispersie sub formă de aerosoli (avion; sisteme de ventilație), folosirea de vectori (purici, țânțari, rozătoare) sau contaminarea apei sau alimentelor. În atacurile bioteroriste declanșate pe cale digestivă cei mai reprezentativi agenți biologici sunt: bacterii de tipul Bacilus anthracis, Vibrio cholerae, specii de Salmonella, Shigella; toxine bacteriene ca de exemplu toxina botulinică, enterotoxina produsă de E. coli O 157: H7, enterotoxina B stafilococică.
Agenții biologici, ca și cei chimici, au un anumit potențial de pericol, sunt relativ ieftini, ușor de procurat și, deși au o dublă întrebuințare (civilă și militară), sunt ușor de mascat. Amenințarea chimică este percepută ca fiind mai puțin periculoasă decât cea biologică, deoarece arma chimică este receptată ca un mijloc tehnic, care poate fi contracarat tot cu ajutorul unor mijloace tehnice, pe cand arma biologică are o „rezonanță" ușor dezagreabilă (viruși, microbi, boli).
Agenții biologici industriali pot fi împărțiți în trei categorii, în funcție de cât de ușor pot fi împrăștiați și daunele care le provoacă (îmbolnăvire sau chiar moarte).
Categoria A de agenți biologici este considerată ca fiind cea cu gradul de risc cel mai ridicat, pe când categoria C de agenți biologici reprezintă doar potențialele amenințări ale acestora.
Agenții din categoria A
Includ organisme și toxine cu gradul de risc cel mai ridicat la adresa oamenilor și a securității naționale deoarece:
pot fi ușor împrăștiați sau transmiși de la om la om;
rata mortalității este foarte ridicată și au impact asupra sănătății majorității oamenilor;
pot provoca panică în rândul oamenilor și distrugeri/dezmembrări sociale;
necesită acțiuni speciale pentru pregătirea populației în scopul apărării împotriva acestora.
Din această categorie fac parte cele mai periculoase microorganisme pentru sănătatea publică: antraxul, ciuma, botulismul, febra hemoragică virală, variola, tularemia (provocată de viruși ca Ebola, Marburg, Lassa, Machupo).
Agenții din categoria B
sunt destul de ușor de împrăștiat/eliberat;
rata îmbolnăvirii este moderată, iar rata mortalității este scăzută;
necesită supravegheri sporite ale laboratorului din cadrul Centrului de Control al Infecțiilor și monitorizări deosebite în eventualitatea unei îmbolnăviri.
Din această categorie fac parte următorii agenți biologici: bruceloza, toxina epsilon, otrăvirea mâncărurilor (cu viruși ca: Salmonella, [NUME_REDACTAT], Shigella), răpciuga, Melioidosis, Psittacosis, febra Q, toxina de ricin, enterotoxina staphilococă B, febra tifoidă, encefalitele virale (encefalita cabalină venezueleană, encefalita cabalină estică, encefalita cabalină vestică), otrăvirea apelor (cu viruși ca holera).
Agenții din categoria C
Includ potențialii agenți patogeni care ar putea fi modificați în scopul împrăștierii lor în atmosferă, apă sau prin intermediul hranei. Acești agenți patogeni:
sunt ușor de găsit;
sunt ușor de produs și ușor de răspândit/împrăștiat;
au potențial pentru o rată a îmbolnăvirii sau a mortalității mare și un impact major asupra sănătății oamenilor.
Din această categorie fac parte virusul Nipah sau virusul Hanta.
Bolile și micro-organismele cele mai periculoase pentru sănătatea publică sunt: variola, antraxul, ciuma botulismul (Toxina botulinică), tularemia (Francisella tularensis) și febrele hemoragice (filovirusii/ arenavirusii).
2.4. Arma biologică și principalii agenții biologici utilizați în bioterorism
2.4.1. Arma biologică
Cumularea armelor de distrugere în masă cu terorismul, prin aceasta înțelegând întrebuințarea în acțiuni teroriste a armelor chimice, biologice, radiologice și nucleare (terorismul C.B.R.N.), agravează amenințarea cu care omenirea se confruntă.
În orice moment există posibilitatea folosirii armelor de distrugere în masă de către anumite grupări teroriste, nu numai ca riposte asimetrice, ci și ca modalități extreme de implementare sau de impunere a unor precepte religioase fundamentaliste, de reacție la globalizare, de „pedepsire” a unor populații, etnii etc.
Deși sistemele de control, acordurile și tratatele de neproliferare au încetinit într-o anumită măsură cursa înarmărilor C.B.R.N., preocupările privind dezvoltarea și perfecționarea acestora continuă.
Principiile terorismului nu s-au schimbat de-a lungul timpului, ci s-au modificat doar modalitățile de organizare și realizare a atentatelor, precum și mijloacele folosite în desfășurarea acestora.
Terorismul C.B.R.N. înseamnă folosirea sau amenințarea cu folosirea violenței, utilizând armele nucleare, biologice, chimice și radiologice sub diferite forme și prin intermediul diferitelor mijloace, în locuri populate, cu scopul de a ucide cât mai mulți oameni într-un timp cât mai scurt, pentru a crea panică și derută, a înfricoșa, a induce și menține o stare de teroare în rândul populației vizate și a atrage atenția mass media și opiniei publice internaționale.
Terorismul CBRN este o „armă” a celor care nu posedă o putere militară convențională, fiind un fenomen internațional considerat cel mai periculos. Acesta este o amenințare asimetrică, deoarece constituie un mijloc prin care se caută obținerea unor avantaje față de un adversar mai puternic, valorificându-se vulnerabilitățile acestuia, fără pierderi sau cu pierderi cât mai mici.
Putem concluziona că, armele biologice sunt arme de distrugere în masă care utilizează ca încărcătură microorganisme sau toxine cauzatoare de boli grave, mortale în majoritatea cazurilor, care pot ajunge în organism prin piele, inhalare sau pe tractul digestiv.
De aici rezultă că bioterorismul constă în utilizarea sau amenințarea cu utilizarea acestei arme în scopuri revendicative, cu intenția declarată de a afecta sănătatea publică și/ sau mediul înconjurător.
2.4.2. Principalii agenții biologici utilizați în bioterorism. Tipologie și forme
de manifestare clinică
Specialiștii definesc arma biologică drept „un mijloc sau dispozitiv prin care se produce diseminarea unui agent biologic, inclusiv a vectorilor unor agenți biologici (cum ar fi unele specii de
insecte), cu efecte vătămătoare sau letale pentru oameni, animale și culturi agricole”.
Agenții biologici sunt „organisme vii, de orice natură, sau materiale infectate, derivate din ele, care sunt utilizate în scopuri ostile și în mod intenționat pentru a genera morbiditate și mortalitate, efecte care depind de capacitatea lor de multiplicare”.
2.4.2.1. Tipologia agenților biologici
Tipologia agenților biologici:
după natura biologică – bacterii, rickettsii, fungi, virusuri;
după destinație – antipersonal, antianimale, antiplante, antimateriale;
după acțiunea fiziologică – neurotoxine, citotoxine;
din punct de vedere tactic – letali, incapacitanți, transmisibili
În esență, agent biologic poate fi orice microorganism (bacterie, virus, fung, parazit) sau toxină (produs al unui organism viu) capabil să provoace îmbolnăvirea sau moartea unui alt organism viu (uman, animal sau vegetal).
Categoria microorganismelor include:
bacteriile (de exemplu, cele care produc antraxul, ciuma sau tularemia);
virușii (cauzează boli precum variola, frigurile galbene și febra hemoragică);
fungii (care acționează în special asupra recoltelor agricole).
Toxinele sunt produse ale plantelor sau microorganismelor incluzând, printre altele, ricina și toxina bacilului botulinic. Acestea pot fi obținute și prin sinteză chimică. Potențialul de risc este generat de tipurile, caracteristicile și căile de diseminare a agenților biologici:
bacteriile sunt organisme unicelulare (antrax, tularemia);
rickettsii sunt paraziți intracelulari care se reproduc și se dezvoltă în interiorul celulelor animale (tifos, febra Q);
virușii sunt paraziți intracelulari de 100 de ori mai mici decât bacteria (Smallpox, Ebola);
fungii sunt microorganisme care pot afecta omul sau culturile de cereale (histoplasmoză);
toxinele sunt otrăvuri naturale, „fabricate” de către organisme vii, dar pot fi obținute și sintetic.
Avantajele utilizării acestor tipuri de agenți biologici ca arme de distrugere în masă sunt următoarele:
producția industrială se realizează după metodologia de fabricare a iaurtului, berii, antibioticelor sau vaccinurilor;
majoritatea echipamentelor necesare producerii acestora are dublă utilizare (sunt întâlnite atât în industria civilă, cât și în cea militară), astfel că sunt comercializate pe piața liberă;
există culturi precursoare de agenți patogeni depozitate în laboratoare specializate;
pot fi transmiși cu ușurință către țintele vizate, fiind utilizate inclusiv fenomenele meteorologice;
au eficacitate sporită: cantități mici de substanță pot produce efect maxim, pe o arie largă.
Identificarea declanșării unui atac cu agenți biologici și toxine este problematică, întrucât, de regulă, în cazul producerii acestuia, semnele clinice sunt similare cu cele ale unei epidemii obișnuite. În plus, odată cu dezvoltarea sistemelor de detecție, se produc și noi viruși/ toxine dificil de detectat.
Prevenirea contaminării biologice a fost și este o provocare pentru toate structurile militare și civile, tehnologiile de ultimă generație pe care le dețin încercând să rezolve problema contracarării agenților „high-tech”, cum mai este denumită „moartea nevăzută”. A preveni o epidemie sau pandemie este mai ușor decât să încerci să-i limitezi/ elimini efectele.
2.4.2.2. Formele de manifestare clinică a agenților biologici
Potrivit unui grup de experți americani în prevenirea și controlarea bolilor agenții cei mai periculoși sunt:
a) agenții din categoria A – agenți biologici care pot afecta grav sănătatea publică, având potențial ridicat de diseminare pe scară largă.
variola – se transmite de la persoană la persoană, prin contact direct sau prin intermediul unui obiect contaminat, dar nu prin apă sau prin aer. Se declanșează la 12 sau la 14 zile de la contaminare, prin febră ridicată, dureri violente de cap și lombare. Ulterior apare o erupție cutanată (pete roșii) pe față, pe piept și pe picioare. Izolarea bolnavilor și vaccinarea permit stoparea epidemiei. Mortalitatea este între 20% și 50% din cazuri. Tratamentul se limitează la administrarea de antibiotice specifice infecțiilor bacteriene. Nu se justifică vaccinarea anticipată contra variolei, deoarece vaccinul poate fi el însuși periculos. Maladia este considerată ca fiind eradicată din 1979, iar din 1984 vaccinarea nu mai este obligatorie.
antraxul – maladie infecțioasă, cauzată de sporii unei bacterii, Bacillus anthracis, care se poate transmite pe cale cutanată sau respiratorie. De secole, animalele și oamenii au fost victimele acestei maladii. Cercetările asupra acestui microorganism, precum și în ceea ce privește utilizarea lui ca armă biologică datează din anul 1980. În prezent, 17 țări sunt suspectate că ar deține un asemenea arsenal. În cazul unui atac terorist, transmiterea pe calea aerului este cea mai periculoasă. Simptomele apar în șapte zile, manifestându-se prin iritații asemănătoare celor provocate de înțepăturile de insecte, înainte de a lăsa pe piele o ulcerație de 1 – 3 cm și o escară neagră. Această maladie este gravă în absența tratamentului, dar bacilii cunoscuți sunt sensibili la antibiotice. În caz de neaplicare a tratamentului adecvat, mortalitatea este de 20% și se datorează septicemiei. Forma cutanată a bolii este cea mai ușoară, manifestându-se prin ulcerații necrotice și hemoragice care, tratate la timp, se vindecă în câteva săptămâni.
Forma pulmonară începe cu febră mare, senzație de sufocare, iar în decurs de 24 ore de la apariția simptomelor, dacă nu se intervine, boala duce la deces prin hipoxie și șoc septic, majoritatea cazurilor fiind letală. Nici forma digestivă nu este mai blândă, începând cu grețuri, vărsături, febră, hemoragie digestivă, ulterior apărând ascita (o cantitate mare de lichid în cavitatea abdominală) și, după 2-5 zile, decesul, în 25% – 60% dintre situații.
De menționat că atacul biologic cu antrax comis de secta Aum, în 1998, a rămas fără urmări, deoarece a fost realizat cu o tulpină nepatogenă a acestei bacterii.
ciuma – boală infecto-contagioasă produsă de Yersinia pestis. Este transmisă cel mai frecvent de rozătoarele sălbatice, prin intermediul puricilor. Datorită faptului că germenii răspunzători de transmiterea afecțiunii sunt sensibili la antibiotice, aceasta poate fi ușor de tratată,
dacă se intervine la timp. În fiecare an, OMS raportează între 2000 și 4000 de cazuri de ciumă în întreaga lume. Se manifestă prin febră ridicată, oscilantă, adesea însoțită de delir și
de halucinații, precum și de tulburări digestive intense. Semnul său caracteristic este prezența unei „bube”, un ganglion inflamat, voluminos, situat sub braț. Câteodată, „buba” se deschide și bolnavul se poate vindeca, dar există și un număr relativ mare de cazuri în care pacientul moare în câteva zile din cauza unei septicemii generalizate. Mortalitatea este între 50% și 90% pentru cazurile netratate și de 15% în cazurile tratate.
tularemia – determinată de Francisella tularensis și febrele hemoragice virale, cunoscute sub denumirile de febra Lassa și Ebola, sunt maladii extrem de contagioase și, în cele mai multe cazuri, letale. Rozătoarele și insectele sunt principalele „rezervoare” de viruși. Omul se poate infecta dacă intră în contact cu animale purtătoare de virus sau cu urina, saliva, excrementele, sângele sau secrețiile unei persoane
bolnave (Ebola). Principalele simptome sunt: febră foarte mare, oboseală, amețeli, spasme și dureri musculare, epuizare. În cazul febrei hemoragice cauzată de virusul Ebola, bolnavii sunt afectați de hemoragiile multiple, care ating tubul digestiv, plămânii, ochii. Ca arme biologice, febrele hemoragice sunt puțin eficace deoarece subiectul contaminat moare atât de repede încât nu are timp să transmită maladia. Nu există tratament și nici profilaxie pentru febrele hemoragice. În cazul infestării cu Ebola, mortalitatea este între 50% și 90% din cazuri.
marburg – febră hemoragică virală descoperită prima oară în orașul Marburg din Germania. Mortalitatea este între 25% și 100% din cazuri și, cu toate că s-a produs un vaccin, aflat în faza de testare, încă nu se poate vorbi de existența unui remediu.
botulismul – afecțiune extrem de periculoasă ca formă de manifestare, determinată de Toxina botulinică. Aceasta poate contamina apa potabilă, poate fi introdusă în alimente sau dispersată în atmosferă. Ingerarea, inhalarea sau contactul ochilor sau al unei răni de pe piele cu o cantitate infimă sunt suficiente pentru a provoca intoxicații grave și tulburări neurologice mortale. Simptomele clasice: tulburări de vedere, dificultate în exprimare,
dificultăți la înghițire, oboseală extremă. Dacă semnele clinice nu sunt rapid diagnosticate, se instalează paralizia membrelor și a sistemului respirator. În caz de ingerare, primele simptome apar între 15 și 36 de ore. Se poate trata cu o antitoxină care va preveni evoluția spre formele cele mai grave. În urmă cu cinci decenii, 50% dintre cazuri erau mortale. În prezent, numai în 8% dintre situații se ajunge la deces. Întrucât toxina botulinică este sensibilă la clorul din apă, o contaminare la scară mare, prin rețeaua de apă potabilă, este puțin probabilă.
ricina – toxina din ricinus communis. În anumite condiții este foarte periculoasă, în special dacă este injectată, înghițită sau inhalată. Nu există antidot. Dacă ajunge în căile respiratorii, moartea se produce în timp de 36-48 ore. În timpul celui de-al doilea [NUME_REDACTAT], în S.U.A. și în [NUME_REDACTAT] s-au efectuat cercetări vizând fabricarea unei bombe cu ricină. Numele de cod al substanței era "Compound W". Arma biologică a fost testată, dar niciodată utilizată.
De-a lungul timpului, ricina a fost folosită pentru asasinarea mai multor disidenți politici bulgari aflați în exil la Londra, de notorietate fiind cazul lui [NUME_REDACTAT], ucis în 1974 în capitala engleză, cu ajutorul unei umbrele cu vârful otrăvit cu ricină. Imediat după asasinat, ricina a intrat pe lista substanțelor cu utilizare în scopuri teroriste, gradul de periculozitate fiind direct proporțional cu ușurința cu care poate fi procurată. Cantități importante de ricină au fost descoperite în [NUME_REDACTAT], iar presa străină afirma că, în 2001, în Afganistan, într-o clădire din Kabul aparținând rețelei Al- Qaeda, au fost identificate indicii privind utilizarea ricinei. Ricina se numără printre produsele toxice căutate de inspectorii însărcinați cu dezarmarea Irakului, țară suspectată că ar fabrica arme de distrugere în masă. Uleiul de ricin – cunoscut pentru efectul său laxativ – este extras din plantă, în vreme ce ricina este extrasă din semințele de ricin. Substanța volatilă extrasă din semințele și tulpina plantei cu același nume este de două ori mai toxică decât veninul de cobra. Ricina are însă și potențial medical. Cercetătorii din domeniu sunt interesați de folosirea sa împotriva cancerului și chiar a virusului HIV, dar amploarea fenomenului terorist face ca atenția să fie îndreptată nu spre calitățile medicale ale plantelor, ci spre potențialul de pericol pe care l-ar putea reprezenta acestea.
b) agenții din categoria B – sunt relativ ușor de diseminat și au rate mici de mortalitate.
bruceloza (specia Brucella) – boală infecțioasă cauzată de bacteria de tip Brucella care se transmite între animale, oamenii infectându-se la contactul cu acestea sau cu produsele lor. La aceștia, infestarea are o simptomatologie similară răcelilor: febră, dureri de cap și de spate și slăbiciune fizică. Pot să apară însă infecții severe ale sistemului nervos central sau afecțiuni ale inimii.
encefalita virală – maladie indusă de viruși alfa, cum ar fi encefalita cabalină, dar cel mai frecvent, de cei care determină apariția oreionului, rubeolei, rujeolei, gripei și a mononucleozei (virusul Epstein-Barr). Acești viruși pot provoca maladii grave și în unele situații pot infecta creierul și genera encefalita. Prin înțepăturile țânțarilor și ale căpușelor, preponderent vara și la începutul toamnei, se poate transmite encefalita indusă de un alt grup de viruși (arboviruși). De asemenea, deși foarte rar, infecția cu virusul rabic (virusul turbării) poate produce encefalită, în forma letală, dacă tratamentul nu este instituit înaintea apariției simptomelor.
holera – boală infecțioasă acută, produsă de vibrionul holeric (Vibrio cholerae), care determină alterarea gravă a stării generale și evoluția spre mortalitate în 50 până la 80% dintre cazurile netratate. Vibrionul holeric (Vibrio comma sau Vibrio cholerae), izolat de Koch în 1883, face parte din familia Vibrionae, genul Vibrio, și este un bacil aerob. După cum se precizează și într-un raport al OMS, "virusul holerei poate fi diseminat practic oriunde, dar formele de manifestare nu apar decât în zonele receptive, adică acelea unde igiena este îndoielnică, iar mijloacele de control asupra stării de sănătate limitate". Astfel, în prezent, această maladie pare să caracterizeze numai țările în curs de dezvoltare, cu o infrastructură sanitară deficitară, deși cazuri "importate" pot apărea sporadic și în celelalte țări. Principala sursă de infecție cu vibrioni holerici este omul bolnav, în convalescență sau purtătorul sănătos cronic, care, în condițiile lipsei de igienă, îi poate transmite persoanelor sănătoase fie prin contact direct, fie prin consumul de apă sau alimente contaminate (carne, lapte, fructe, legume și chiar fructe de mare, scoici și stridii, după cum a dovedit epidemia din 1973, din Italia).
stafilocociile sunt maladii infecțioase produse de stafilococii (bacterii Gram pozitive) prezenți în aer, în apă și pe toate suprafețele; omul îi găzduiește în fosele nazale, intestin, glandele sudoripare și pe piele. Infecțiile cu stafilococi pot fi contagioase și se transmit direct (prin contact cu focarele cutanate infectate) sau indirect (prin intermediul mâinilor).
infecțiile cu Salmonella sunt printre cele mai răspândite boli de tip alimentar, contaminând omul prin ingestia de mâncare sau apă infectată. Alimentele care transmit cel mai adesea salmonella sunt: carnea (în special de pui), ouăle și produsele lactate deși majoritatea produselor contaminate arată și miros normal. Omul mai poate fi expus la infecția cu salmonella și prin contactul cu animalele de companie. În special reptilele sunt purtătoare ale bacteriei (șopârle, țestoase, șerpi). Există două tipuri de infecții cu salmonella. Simptomele încep să-și facă apariția, de regulă, la 12 până la 72 de ore după ingerarea alimentului contaminat. Totodată, sunt situații de contaminare cu salmonella în care nu apar simptomele specifice timp de un an, persoanele în cauză fiind purtători cu capacitatea de a infesta alți oameni. Un alt tip de salmonella, întâlnit mai rar, este cel care are forme de manifestare mai grave, printre care și febra enterică (sau febra tifoidă). Acest tip de salmonella poate infesta persoanele care călătoresc în țările slab dezvoltate din Asia sau Africa. Categoriile cele mai expuse la riscul de a dezvolta o infecție cu salmonella sunt copiii, vârstnicii și persoanele cu probleme ale sistemului imunitar. Majoritatea cazurilor de infecții cu salmonella se vindecă fără tratament, într-o săptămână. Antibioticele nu sunt folosite în mod normal pentru tratarea salmonellozei, deoarece aceasta, de obicei, nu răspunde la antibiotice, iar medicația poate întârzia eliminarea bacteriei din corp. Totuși, antibioticele sunt folosite în cazul febrei enterice sau atunci când infecția se răspândește din intestine în fluxul sangvin. Alimentele congelate care au fost anterior contaminate cu salmonella împiedică dezvoltarea bacteriei, dar nu o distrug, aceasta fiind distrusă doar prin procedeu termic.
c) agenții din categoria C – sunt patogeni care pot fi realizați în laborator și care au un potențial mare de a produce morbiditate sau mortalitate (exemple: virusul nipah și tuberculoza rezistentă la medicamente). Agenții se pot transmite prin mai multe căi, dintre care doar două sunt susceptibile de a atinge un număr mare de persoane: pe cale digestivă și pe cale aeriană.
pe cale digestivă. Unele microorganisme induc maladia, nu atât prin multiplicarea lor, cât prin acțiunea toxinelor. Toxinele sunt produse de bacterii. Ingerarea toxinelor induce boala. Acest tip de contaminare nu este considerată ca fiind periculoasă decât în cazul utilizării în aglomerările de populație care dispun de rezervoare de apă în care aceste toxine ar putea fi deversate.
pe cale aeriană. Cei mai mulți agenți utilizați în bioterorism pot fi transmiși pe cale aeriană. Aceștia se multiplică, inducând maladia după o perioadă de incubație variabilă. Riscul cel mai mare de contaminare a mii sau chiar zeci de mii de persoane îl prezintă potențiala diseminare în timpul manifestărilor publice sau sportive, folosindu-se avioane utilitare (care pulverizează insecticide pe culturi) sau dispozitive tip aerosol.
2.5. Efectele dramatice ale dezvoltării biotehnologiei
Descoperirea structurii ADN (1953) și punerea la punct a tehnologiei de recombinare a acestuia (după 20 de ani) au permis, pentru prima dată, manipularea directă a genomilor din organism (grupuri de cromozomi, diferiți genetic, dar care formează o unitate). Pericolul reprezentat de noile descoperiri în domeniul biotehnologiei (reacția de polimerizare în lanț – anii ‘80) nu derivă numai din experimentele cu microorganisme patologice. Studiile asupra sistemului imunitar și a genomului uman (tehnologii de manipulare a ADN – ului) conduc, implicit, la descoperiri care permit identificarea unor noi metode de periclitare a sănătății indivizilor și a mediului.
Biotehnologia a luat amploare în anii ’90 în întreaga lume. În S.U.A., industria în acest domeniu s-a dublat în perioada 1993-1994, iar în 2001, aceasta asigura aproximativ 500.000 de locuri de muncă și contribuia cu 47 miliarde de dolari la venitul anual. [NUME_REDACTAT], în aceeași perioadă, aproximativ 20.000 de oameni lucrau în 200 de laboratoare de biotehnologie. În ianuarie 2004, Comisia pakistaneză pentru energie atomică a făcut publică hotărârea de a pregăti oameni de știință din țări musulmane, în domeniul biotehnologiei. Singapore este o altă țară care investește miliarde de dolari în acest domeniu, care ocupă locul patru în economia națională.
Globalizarea biotehnologiei nu a fost realizată prin decizii naționale, ci este rezultatul extinderii cooperării, la scară mondială, în ceea ce privește cercetarea în domeniu, pentru obținerea de vaccinuri destinate combaterii potențialilor agenți biologici.
Potrivit analiștilor, riscul utilizării armelor biologice este în creștere, anumite țări luând măsuri de prevenire a acestuia. Astfel, în Franța, planul Biotox, creat după 11 septembrie 2001, prevede reconstituirea stocurilor de vaccin împotriva variolei, iar un laborator de urgență poate interveni 24 de ore din 24. Spitalele se dotează cu materiale speciale pentru a face față atacurilor chimice și biologice. De asemenea, s-a luat măsura creșterii concentrației de clor în apa potabilă, în scopul de a neutraliza o eventuală contaminare a acesteia.
Preocupările în domeniu s-au materializat și în responsabilizarea unui institut în ceea ce privește detectarea timpurie a urgențelor sanitare, inclusiv a cazurilor de meningită și de infestare cu antrax.
Pentru perioada următoare, specialiștii anticipează două modalități diferite de acțiune a terorițtilor: trecerea de la utilizarea sporilor de antrax la agenți patogeni similari variolei și perfecționarea căilor de contaminare prin dispersia în mod eficient a agenților patogeni.
Mijloacele de apărare ale populației civile în cazul folosirii unor astfel de arme se limitează la folosirea antibioticelor cu spectru larg de acțiune, pentru cazurile în care agenții patogeni sunt bacterii și vaccinarea preventivă, în situația când agentul patogen este un virus pentru care există un vaccin viabil. În ambele variante, rata letalității poate fi semnificativă, în ciuda măsurilor de protecție, fiind posibilă chiar declanșarea unor epidemii, greu de controlat, pe arii extinse.
CAPITOLUL 3 – PREVENIREA ȘI COMBATEREA BIOTERORISMULUI
3.1. Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului
3.1.1. [NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT], ca urmare a evenimentelor ce au avut loc pe plan mondial, specialiști din cadrul [NUME_REDACTAT] de Prevenire și Combatere a [NUME_REDACTAT] au elaborat Strategia națională de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, care este un document ce urmărește valorificarea expertizei acumulate și optimizarea activităților în domeniu la nivel național.
Pentru a fundamenta în mod unitar și coerent acțiunile sectoriale și specifice instituțiilor și autorităților cu responsabilități în domeniu, strategia sintetizează obiective, definește și corelează direcții de acțiune pentru toate componentele instituționale, în acord cu cerințele Strategiei de securitate națională a României și ale standardelor internaționale în materie.
Strategia are la bază elemente definitorii pentru actualitatea socială, economică și relațiile ce guvernează specificul acestora, ținând cont de perspectivele previzibile pe termen scurt și mediu ale vieții interne și internaționale.
[NUME_REDACTAT] rezidă în abordarea cuprinzătoare a acestei problematici, în condițiile creșterii complexității și diversității aspectelor specifice fenomenelor spălării banilor și finanțării terorismului.
Complexitatea aspectelor ce influențează această problematică și vulnerabilitățile potențiale sau manifeste generate de evoluțiile economice și sociale impun ca, în cadrul mecanismului național de cooperare să fie atrase structuri civice, neguvernamentale și comerciale, care pot contribui la asigurarea echilibrului mediului intern – economic, social, civil și militar – necesar pentru prevenirea și contracararea eficientă a tentativelor de spălare a banilor și finanțare a terorismului.
Mecanismul național de cooperare în domeniul prevenirii și combaterii terorismului are în vedere totalitatea mijloacelor, reglementărilor, autorităților și instituțiilor publice naționale, cu competențe în domeniu.
3.1.2. Cadrul organizatoric și instituțional național
Mecanismul național de cooperare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului include:
A) Unitatea de [NUME_REDACTAT] a României (U.I.F), respectiv [NUME_REDACTAT] de Prevenire și Combatere a [NUME_REDACTAT] (denumit în continuare O.N.P.C.S.B) – organ de specialitate, de tip administrativ, ce are ca obiect de activitate prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, scop în care primește, analizează, prelucrează informații și sesizează Parchetul de pe lângă [NUME_REDACTAT] de Casație și Justiție în cazul constatării unor indicii temeinice de spălare a banilor si finanțare a terorismului și [NUME_REDACTAT] de Informații (S.R.I.) în cazul unor indicii temeinice de finanțare a terorismului.
O.N.P.C.S.B conform prevederilor legale în domeniul prevenirii și sancționării spălării banilor și a finanțării terorismului primește, prelucrează, stochează și analizează informațiile transmise de:
a) entitățile raportoare nominalizate la art. 8 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor masuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, cu modificările și completările ulterioare;
b) autoritățile de supraveghere prudențială, respectiv [NUME_REDACTAT] a României, [NUME_REDACTAT] a [NUME_REDACTAT], Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia de Supraveghere a Sistemului de [NUME_REDACTAT];
c) instituții publice și structuri cu atribuții de informare și/sau control pe linia activităților în domeniu: [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], inclusiv prin [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] a Vămilor, [NUME_REDACTAT] al [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] al Poliției de Frontieră, structuri de conducere ale profesiilor liberale;
d) serviciile naționale de informații și alte structuri departamentale de informații;
e) Unitățile de [NUME_REDACTAT] partenere.
B) Autoritatea națională în domeniul prevenirii și combaterii terorismului:
S.R.I. este organul de stat specializat în domeniul informațiilor privitoare la siguranța națională a României, parte componentă a sistemului național de apărare, activitatea sa fiind organizată și coordonată de către [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării.
În baza Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, S.R.I. deține rolul de coordonator tehnic al [NUME_REDACTAT] de Prevenire si Combatere a Terorismului (S.N.P.C.T), atribuție exercitată prin intermediul Centrului de [NUME_REDACTAT] Antiteroristă (C.C.O.A).
S.R.I. este informat de O.N.P.C.S.B, în conformitate cu prevederile legale, în legătură cu situațiile în care există suspiciuni de derulare a unor activități în scopul finanțării terorismului, în vederea desfășurării investigațiilor specifice, potrivit competențelor.
S.R.I. transmite O.N.P.C.S.B informații, în urma semnalărilor acestuia, referitoare la elemente cu relevanță pe profil antiterorist sau suspectate de susținere logistică și financiară a unor entități teroriste.
În situația unor indicii temeinice privind elemente constitutive ale infracțiunii de finanțare a terorismului, S.R.I. transmite datele și informațiile obținute în acest sens Parchetului de pe lângă [NUME_REDACTAT] de Casație și Justiție(P.I.C.C.J).
C) P.I.C.C.J – și, după caz, S.R.I. – sunt beneficiari exclusivi ai sesizărilor transmise de O.N.P.C.S.B, în ipoteza când acesta constată existența unor indicii temeinice de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 alin (1) din legea specială.
În scopul unor verificări suplimentare necesare documentării procedural penale a datelor și informațiilor, P.I.C.C.J poate solicita O.N.P.C.S.B completarea acestora.
Totodată, instanțele de judecată solutionează cauzele penale deduse judecății privind existența unor infracțiuni de spălare a banilor și/sau finanțare a terorismului.
3.1.3. Obiective și direcții de acțiune pentru dezvoltarea capacității de
prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului
Obiectivul I. Întărirea capacității naționale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului
Direcții de acțiune:
1. Analiza cadrului legal în domeniul prevenirii și combaterii spălării a banilor și finanțării terorismului și, după caz, identificarea unor masuri de îmbunătățire a acestuia;
2. Analiza modului de funcționare a mecanismului de cooperare și a eficienței activităților de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului;
3. Asigurarea unei concepții unitare, prin cooperare între autoritățile competente, privind procesul de implementare a politicilor în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor;
4. Constituirea – în formatul S.N.P.C.T. – a unui grup de lucru național în domeniul prevenirii și combaterii finanțării terorismului, ca instrument de eficientizare a schimbului de informații între O.N.P.C.S.B, serviciile de informații și autoritățile de aplicare a legii;
5. Întărirea cooperării cu sectorul privat prin consolidarea gradului de instruire și conștientizare al entităților raportoare componente ale mecanismului de cooperare național;
6. Întărirea capacității de supraveghere și control a autorităților cu atribuții în domeniu, inclusiv a O.N.P.C.S.B, având în vedere calitatea acestuia de autoritate de supraveghere pentru categoriile de entități raportoare care nu sunt supuse supravegherii altor autorități;
7. Creșterea gradului de informare și conștientizare publică asupra riscurilor asociate spălării banilor și finanțării terorismului;
8. Intensificarea activităților de evaluare și actualizare operativă a profilurilor de risc și a indicatorilor de risc specific, în funcție de evoluțiile înregistrate în plan real, prin efortul conjugat al instituțiilor/autorităților cu competențe în domeniu.
Obiectivul II. Optimizarea instrumentelor disponibile și creșterea gradului de specializare a personalului din instituțiile cu competențe în domeniu
Direcții de acțiune:
1. Creșterea capacității de acțiune a componentelor mecanismului de cooperare național în domeniul combaterii spălării banilor și finanțării terorismului prin valorificarea expertizei acumulate, transferul de bune practici de la partenerii internaționali și implementarea noilor instrumente disponibile la nivel internațional;
2. Implementarea unor programe de formare a specialiștilor în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și finanțării terorismului;
3. Întărirea capacității de analiză și de investigare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor;
4. Întărirea capacitatii de analiză și investigare în domeniul finanțării terorismului, cu accent pe sursele de finanțare (licite, ilicite și asigurarea suportului logistic), în formatul S.N.P.C.T / C.C.O.A;
5. Sporirea posibilităților de diseminare a informațiilor, în vederea întăririi investigațiilor proactive bazate pe informațiile financiare.
Obiectivul III. Consolidarea rolului României în mecanismele și organismele internaționale de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului
Direcții de acțiune:
1. Participarea activă la dezvoltarea mecanismelor internaționale în domeniul prevenirii si combaterii spălării banilor și finanțării terorismului;
2. Creșterea contribuției naționale la demersurile organismelor internaționale de identificare, prevenire și contracarare a activităților unor entități implicate în operațiuni de spălare a banilor și finanțare a terorismului.
3.2. Reglementări legislative în domeniul bioterorismului
„Definiția armelor de distrugere în masă a fost adoptată în Comisia de Armament din cadrul O.N.U. la 12 august 1948 și confirmată prin [NUME_REDACTAT] Generale a O.N.U. nr. 32/84B din 12 decembrie 1977. Aceasta lua în considerare armele explozive atomice, armele cu material radioactiv, armele letale chimice și biologice și alte arme ce vor fi dezvoltate în viitor, care vor avea caracteristici comparabile, ca efect de distrugere, cu cele ale bombei atomice sau ale armelor menționate anterior.
Dreptul internațional umanitar include armele de distrugere în masă, nucleare, radiologice, biologice și chimice în categoria armelor a căror folosire în conflicte armate este interzisă. Acestea se înscriu în categoria mijloacelor și metodelor de război cu efecte nediscriminante, care afectează în aceeași măsură combatanții și obiectivele militare, ca și populația și bunurile civile.
Prin aceste caracteristici, armele de distrugere în masă contravin principiilor de bază consacrate în dreptul internațional umanitar, încadrându-se în criteriile care justifică interzicerea metodelor și mijloacelor de război.
Preocupările privind elaborarea unui instrument juridic internațional pentru interzicerea folosirii în război a armelor chimice precum și a celor biologice s-au materializat prin semnarea, la 17 iunie 1925, la Geneva, a Protocolului privind interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare și a mijloacelor bacteriologice de luptă. Acesta a introdus în dreptul internațional interdicția „folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare, ca și a tuturor lichidelor, substanțelor sau procedeelor asemănătoare” și a „mijloacelor bacteriologice de luptă”, cu alte cuvinte, două dintre categoriile de arme de distrugere în masă, cele chimice și cele biologice”.
În aceste condiții, a apărut necesitatea unor instrumente de drept internațional public, care să interzică și activitățile de dezvoltare, producere, stocare a armelor chimice și a celor biologice și să prevadă eliminarea stocurilor existente de astfel de arme. [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] a O.N.U. nr. 3603/XXIV, a fost condamnată utilizarea armelor chimice și biologice, fiind contrare [NUME_REDACTAT] Umanitar. S-a decis introducerea pe ordinea de zi a Comitetului pentru dezarmare de la Geneva elaborarea unor instrumente de interzicere completă a celor două categorii de arme de distrugere în masă. Primul domeniu abordat a fost cel al armelor biologice.
După trei ani de negocieri, Convenția cu privire la interzicerea perfecționării, producției și stocării armelor bacteriologice (biologice) și cu toxine și la distrugerea lor (BTWC) a fost elaborată în cadrul Comitetului pentru dezarmare de la Geneva, la începutul anului 1972. Aceasta a fost deschisă spre semnare la 10 aprilie 1972, la Londra, Moscova și Washington, și a intrat în vigoare la 26 martie 1975. Până în prezent, Convenția a fost semnată de 169 de state și ratificată de 153 de state.
BTWC este primul tratat universal care interzice o întreagă categorie de arme de distrugere în masă – bacteriologice (biologice) și toxice – reprezentând o componentă-cheie a cadrului universal pentru dezarmare generală și neproliferare.
România a ratificat Convenția privind interzicerea dezvoltării, producției și stocării armelor bacteriologice și cu toxine și distrugerea acestora prin Decretul 253 din 6 iulie 1979, publicat în [NUME_REDACTAT] al RSRomânia nr.57 din 7 iulie 1979, instrumentele de ratificare fiind depuse la 25 iulie 1979.
România consideră BTWC ca fiind piatra de temelie a eforturilor de împiedicare a agenților biologici și toxici de a fi dezvoltați și utilizați în scopuri militare, în conformitate cu prevederile Articolului I al acestui document, care stipulează că statele-părți nu pot dobândi sau deține arme biologice în nicio circumstanță.
În esență, Convenția obligă statele părți:
să nu perfecționeze, producă, stocheze, dobândească și să nu obțină prin niciun mijloc agenți microbieni, alți agenți biologici sau toxine, în cantități care nu pot fi justificate pentru scopuri profilactice, de protecție sau alte scopuri pașnice, precum și arme, echipament și mijloace de transport la țintă destinate folosirii în scopuri ostile sau în conflicte armate a unor asemenea agenți;
să distrugă sau să convertească pentru scopuri pașnice, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 9 luni de la intrarea în vigoare a Convenției, toți agenții biologici, toxinele, toate armele, echipamentul și mijloacele de transport la țintă;
să nu transfere nimănui, direct sau indirect, ori să nu ajute, să nu încurajeze sau să nu incite, în niciun mod, alt stat, grup de state sau organizații internaționale să producă sau să dobândească agenți biologici, toxine, arme, echipament sau mijloace de transport la țintă.
De subliniat este faptul că toate obligațiile prevăzute de Convenție îngrădesc dobândirea armelor biologice de către entități teroriste din statele părți la aceasta. Astfel, interdicțiile privind perfecționarea, producerea, dobândirea și obținerea prin alte mijloace se referă explicit atât la folosirea în conflicte armate, cât și în alte scopuri ostile, cum sunt cele teroriste. Interdicția privind transferul, ajutorul, încurajarea, incitarea în producerea sau dobândirea armelor biologice se referă nu numai la state, ci și la orice entitate, deci și la teroriști sau organizații teroriste.
În ceea ce privește cadrul legislativ din România în materie de bioterorism, principala dispoziție legală care se aplică este Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, care constituie, sub aspectul conținutului său, o reglementare completă, abordând fenomenul terorist din cât mai multe puncte de vedere, inclusiv cel al armelor biologice.
Totodată, este incriminată activitatea de cercetare și dezvoltare a acestor arme, din cauza faptului că organizațiile teroriste au asemenea preocupări, iar rezultatele obținute pot fi puse în aplicare prin săvârșirea de acte teroriste cu efecte distructive deosebite.
În prezent, pericolului unui război mondial nuclear i s-a alăturat și cel al unui război biologic, care tinde să devină o amenințare serioasă la securitatea globală. Astfel, se impune o reglementare riguroasă a domeniului importurilor și exporturilor unor asemenea categorii de tehnologii.
La noi în țară funcționează [NUME_REDACTAT] de Control al Exporturilor (ANCEX), care este autoritate națională în domeniul controlului exporturilor și importurilor de produse strategice (produse militare, produse și tehnologii cu dublă utilizare), categorie în care se înscriu și tehnologiile privind armele biologice. Astfel, potrivit O.U.G. nr. 158/1999 privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice, în categoria produselor strategice se înscriu și tehnologiile referitoare la armele biologice (art.5, alin.1, lit. a).
Bioterorismul constituie un fenomen care, în ultimul deceniu, a căpătat amploare și dimensiune internațională. În scopul prevenirii acestuia, O.N.U. apreciază ca fiind fundamentală cooperarea între organizațiile internaționale, regionale și sub-regionale.
Rolul important al [NUME_REDACTAT] în domeniul sănătății a fost reafirmat în Tratatul de reformă convenit de către șefii de state și de guverne ai U.E. la Lisabona, la 19 octombrie 2007, care își propune să consolideze importanța politică a sănătății. Activitatea privind domeniul sănătății la nivel comunitar aduce un plus de valoare acțiunilor statelor membre în: sfera evaluării științifice și a prevenirii bolilor, pregătirea și reacția la epidemii și bioterorism, strategiile de abordare a riscurilor asociate unor boli și stări specifice, activitatea privind siguranța alimentelor, produselor medicale, combaterea fumatului, legislația privind sângele și transplantul de organe, calitatea apei și a aerului, precum și lansarea unui număr de agenții active în domeniul sănătății.
[NUME_REDACTAT] își poate aduce contribuția la sănătatea mondială și prin luarea unor măsuri concrete pentru ameliorarea sănătății, punând în aplicare acordurile internaționale în domeniu, cum ar fi Convenția cadru a [NUME_REDACTAT] a Sănătății (O.M.S.) pentru combaterea fumatului (F.C.T.C.), Regulamentul sanitar internațional (I.H.R.), coroborate cu deciziile agențiilor competente ale [NUME_REDACTAT] Unite, ale [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] a Muncii etc.
Preocupările europene în domeniul sănătății au dus la apariția unor instrumente de supraveghere, control, prevenire și combatere cum ar fi: [NUME_REDACTAT] pentru [NUME_REDACTAT] (E.F.S.A.), Sistemul de [NUME_REDACTAT], Sistemul de Alertă și [NUME_REDACTAT] (E.W.R.S.). În urma activității acestora s-au elaborat Strategia de la Lisabona, al șaptelea program-cadru de cercetare, Inițiativa tehnologică comună privind medicamentele inovatoare, Programul competitivitate și inovare și politica regională. Cu toate acestea, sunt necesare acțiuni suplimentare, cum ar fi Strategia pentru securitate și sănătate la locul de muncă 2007-2012, care are, de asemenea, un rol determinant.
Infracțiunile de bioterorism sunt fapte contrare legii, care au anumite trăsături ce le imprimă un caracter de pericol social crescut, care necesită o sancționare mai aspră. Din cauza acestor caracteristici, faptele despre care vorbim constituie o categorie aparte în tabloul infracțiunilor de terorism „consacrate” în legislația penală de pretutindeni, iar sancționarea lor ar trebui adaptată la noile realități.
Riscurile sunt la nivel planetar. Nu există frontiere în calea variolei sau a ciumei. Amenințarea este globală și de aceea și riposta trebuie să fie globală. În acest sens, O.N.U. apreciază ca fiind fundamentală cooperarea între organizațiile internaționale, regionale și sub-regionale. Comunitatea internațională trebuie să intervină prin împiedicarea deținerii/ utilizării de arme de distrugere în masă de către grupuri sau entități non-statale în vederea asigurării protecției populației, atât în prezent, cât și în viitor, împotriva consecințelor terorismului.
3.3. Acțiuni la nivel mondial împotriva războiului biologic
3.3.1. Convenția pentru [NUME_REDACTAT]
Convenția pentru [NUME_REDACTAT] și Biologice a [NUME_REDACTAT] (B.T.W.C.) deschisă spre semnare simultan la Moscova, Washington și Londra la 10 aprilie 1972 și intrată în vigoare la 26 martie 1975, este la ora actuală principalul instrument împotriva războiului biologic. În decembrie 2000, 153 de state ratificaseră sau aderaseră la convenție și încă 16 semnaseră, dar nu o ratificaseră, iar în 2008, 159 de state ratificaseră sau aderaseră la convenție. Aceasta stipulează o interzicere totală a pregătirii pentru războiul biologic. La baza B.T.W.C. se află articolul I, care specifică faptul că statele membre nu pot achiziționa sau deține arme biologice (B.W.) sub nici o formă. Această interdicție este întărită în articolul II, care cere să se distrugă sau să se convertească în scopuri pașnice toate armele biologice și neproliferare conform articolului III. După standardele actuale, B.T.W.C. este însă un tratat slab, pentru că îi lipsesc mecanismele de verificare și aplicare.
Programele naționale de arme biologice, accidentele și cazurile criminale care au implicat agenți biologici sau toxine, au făcut să crească cererea ca B.T.W.C. să fie echipată cu instrumente de verificare și de aplicare. Până acum, eforturile de întărire a B.T.W.C. prin intermediul unui protocol suplimentar cu implicații legale au eșuat, iar speranțele ca negocierea să se reia curând sunt slabe.
Progresele rapide în biotehnologie și ingineria genetică sunt de asemenea o provocare la adresa vitalității și relevanței viitoare a convenției. Participanții la B.T.W.C. reafirmă periodic, la conferințe de revizuire, interdicția de bază în lumina dezvoltărilor tehnologice. Prin urmare, conștientizarea faptului că o tranzacție are loc, și stabilirea faptului că tehnologia nu este deturnată pentru scopuri prohibite de B.T.W.C. devin probleme de securitate deosebit de complexe.
O parte importantă a viitorului proces de verificare va trebui să se concentreze asupra menținerii transparenței transferurilor de tehnologie (contribuind astfel la crearea încrederii). În plus, devine din ce în ce mai clar că securitatea și conceptul de securitate nu se mai pot limita la „securitatea militară”. Securitatea implică mai multe niveluri, cum ar fi securitatea personală, securitatea economică (pentru companii, state, etc.), securitatea societății (inclusiv problemele de sănătate și de siguranță a apei și alimentelor), securitatea politică (supraviețuirea regimurilor), securitatea mediului, și așa mai departe. Dezastrul S.I.D.A. din mai multe țări africane ilustrează felul în care aceste niveluri se întrepătrund. Un viitor regim de control al transferurilor de tehnologie, în sprijinul prevenirii transformării bolilor în arme, va trebui gândit în asemenea fel încât să nu provoace îngrijorări de natură etică sau privind bunăstarea omenirii.
Dinamica armamentului poate oferi idei despre modul în care entitățile politice – actorii statali și non-statali, cum ar fi organizațiile teroriste sau criminale – își pot structura programele pentru a achiziționa arme biologice. Modelul de asimilare identifică, pe de o parte, un set de factori favorizanți care au un rol major, iar în unele cazuri chiar critic, asupra felului în care se structurează programul de arme biologice, și, pe de altă parte, un set de factori contextuali, care determină dacă există sau nu motivație politică pentru a începe sau a continua programul. În eventualitatea că un asemenea program este demarat, rămân încă multe dificultăți de depășit înainte ca arma să fie asimilată în doctrina militară de bază.
Modelul de asimilare studiază aspectul de cerere al procesului de achiziționare a armelor. În special analiza bazei materiale dă la iveală ingrediente care ar putea lipsi din sistemul de sprijin al dinamicii armamentului, creând astfel dependența de import a unei entități politice. Astfel, devine posibil să studiem procesul transferului de tehnologie (cel mai vizibil aspect al așa-numitului proces de proliferare) din perspectiva cererii. Această dinamică este analizată atât pentru actorii statali, cât și pentru cei non-statali.
Rezoluția C.S. al O.N.U. 1540
Pe 18 aprilie 2004, Consiliul de Securitate al [NUME_REDACTAT] (C.S.N.U.) a adoptat rezoluția 1540 privind neproliferarea armelor de distrugere în masă. Textul rezoluției 1540 nu utilizează expresia „arme de distrugere în masă” (A.D.M.) în nici un sens operațional. Nu se bazează nici pe vreo definiție a „terorismului” în scopul implementării. Însă rezoluția a fost concepută și percepută ca o lege internațională aplicabilă, menită să contracareze amenințarea achiziționării de către teroriști a A.D.M. Rezoluția a evoluat de la o inițiativă de contra-proliferare către un cod de conduită mai intens focalizat, asupra căruia cei cinci membri permanenți (P-5) ai Consiliului de Securitate să poată cădea de acord, și apoi, printr-un proces care să implice și celelalte state și societatea civilă, către un instrument legal care să poată fi caracterizat ca întărind nu numai normele de neproliferare, ci și pe cele de dezarmare în ceea ce privește armele nucleare, biologice și chimice (N.B.C.) .
Participarea la procesul universal de raportare a fost predominant pozitivă, în ciuda noutății și complexității sale. Implementarea acestei rezoluții – care include votarea unei legislații naționale aplicabile, precum și raportarea națională – va necesita un proces de cooperare interactiv între state și comitetul creat de către rezoluție (numit „Comitetul 1540”). Primele semne ale progresului calitativ în această direcție sunt deja vizibile. Statele cer în mod activ consultații în privința implementării și a cerințelor de raportare. Nivelul de cooperare între state și Comitetul 1540 este ridicat, iar statele care nu făcuseră acest lucru mai înainte au început să-și reconsidere propriile legi de control al exporturilor și modurile în care acestea pot fi îmbunătățite. Aceste situații pot constitui primii pași către o abordare multilaterală eficientă a căilor de a împiedica entitățile nestatale să acceadă la arme C.B.R.N.
Liderii G8 au căzut de acord la 9 iunie 2004 asupra unui „Plan de Acțiune pentru Neproliferare” , care sprijină în mod consistent Rezoluția C.S.N.U. 1540.
S.U.A. privesc Rezoluția C.S.N.U. 1540 în contextul eforturilor de neproliferare a ADM, care include PSI. „Președintele a propus, iar S.U.A. au promovat eforturile de a adopta Rezoluția 1540 a Consiliului de Securitate al O.N.U., care cere statelor să declare drept un act criminal proliferarea armelor de distrugere în masă și a metodelor lor de livrare de către actorii ne-statali, să adopte și să aplice metode eficiente de control al exporturilor, și să securizeze materialele sensibile la proliferare.”
Rezoluția C.S.N.U. 1540 a primit sprijin și în numeroase declarații în fața [NUME_REDACTAT] O.N.U. și a [NUME_REDACTAT] în 2004, și a fost menționată în mod pozitiv și în mai multe rezoluții, în mod notabil în „Legislația națională privind transferul de arme, echipamente militare și bunuri și tehnologii cu dublă utilizare” susținută de Olanda în numele U.E., care a fost adoptată fără vot. Această versiune adusă la zi a unor rezoluții mai vechi a adăugat formularea „fără a prejudicia prevederile conținute în Rezoluția C.S.N.U. 1540” în primul său paragraf operativ, care invită statele „care sunt în poziția de a face acest lucru, să adopte sau să îmbunătățească legislația națională, reglementările și procedurile, pentru a exercita un control eficient asupra transferurilor de arme, echipamente militare și bunuri și tehnologii cu dublă utilizare…” În plus, un proiect de rezoluție sprijinit de Afganistan, Bhutan, Columbia, Fidji, Franța.
3.3.2. Interpol – Programul de prevenire a bioterorismului
Primul pas în direcția pregătirii forțelor polițienești pentru atacuri bioteroriste a fost organizarea la Lyon a primei conferințe mondiale pe probleme de bioterorism, ale cărei discuții esențiale au fost prezentate anterior.
Concluziile generale ale conferinței au definit următoarele priorități:
stabilirea unui program de training global și a unui centru de resurse la nivelul [NUME_REDACTAT], la dispoziția comunității de aplicare a legii, având INTERPOL ca agenție conducătoare;
pregătirea de manuale de instruire și ghid-uri de investigație, distribuite global sau puse la dispoziție pe website-ul organizației, pentru descărcare on-line;
întărirea cooperării dintre lucrătorii din domeniul sănătății publice, vamă și agențiile de aplicare a legii, precum și între organizațiile internaționale;
furnizarea de instruire regională pentru țările care au nevoie de a-și construi capacități de răspuns la un incident bioterorist (în acest sens, trei grupuri de lucru sunt prevăzute pentru polițiile din Africa, cele două Americi și Asia);
crearea unui Ghid de Răspuns la Incident cu instrucțiuni specifice pe linie de bioterorism;
punerea la dispoziție pe site-ul securizat al organizației a informațiilor legate de bioterorism precum și a legăturilor către alte site-uri.
Această primă fază a programului global al INTERPOL a fost încheiată în 2006, cu rezultate spectaculoase: 240 ofițeri instruiți din 94 țări – în comparație cu 120 planificați la începutul programului; chestionarele completate de participanți au arătat că 70% dintre aceștia nu au mai participat anterior la vreun program de instruire, mai mult de 90% au considerat conținutul instruirii ca foarte folositor; mai puțin de 20% au considerat țările din care proveneau destul de bine pregătite pentru incidente biologice; absența legislației cu relevanță în domeniul prevenirii, investigării și combaterii bioterorismului a fost identificată ca un impediment serios în exercitarea atribuțiunilor de poliție în acest domeniu. Ghidul de Răspuns la [NUME_REDACTAT] a fost tradus în cele patru limbi oficiale ale INTERPOL și publicat pe site. Ca o recunoaștere a calității datelor conținute și utilității lui practice, ghidul a fost tradus de specialiști chinezi în chineză iar de ofițeri italieni în italiană. Totodată, [NUME_REDACTAT] de Investigații (F.B.I.) a solicitat autorizație pentru tipărirea a 20.000 de exemplare pentru difuzarea acestuia în toate birourile regionale ale F.B.I., Agenția pentru [NUME_REDACTAT] a solicitat 700 de exemplare, poliția austriacă a solicitat 75 de exemplare și lista poate continua. În același registru, pagina de web a bioterorismului a crescut ca număr de vizite de la 700 la 25.000 pe zi în doi ani de zile.
3.3.3. Acțiuni la nivel național împotriva războiului biologic
La nivel național, în scopul prevenirii și combaterii actelor de terorism și a faptelor asimilate acestora, autoritățile și instituțiile publice componente ale Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului (S.N.P.C.T.) desfășoară activități specifice, individual sau în cooperare, în conformitate cu atribuțiile și competențele lor legale și cu prevederile Protocolului general de organizare și funcționare a Sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, aprobat de [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării.
Atribuțiile specifice pe linia combaterii terorismului constau în:
a) activități de identificare și alte activități desfășurate, potrivit atribuțiilor autorităților și instituțiilor publice componente ale S.N.P.C.T., în vederea tragerii la răspundere, potrivit legii, a persoanelor care inițiază, pregătesc, comit ori favorizează actele de terorism;
b) intervenția antiteroristă, în situația iminenței producerii unui atac terorist, și, respectiv, intervenția contrateroristă, când se desfășoară ori s-au produs atacuri teroriste;
c) participarea la operațiuni de combatere a terorismului prin cooperare internațională.
De asemenea, în Strategia națională de ordine publică pentru îndeplinirea obiectivelor pe termen mediu au fost stabilite ca prioritate direcții de acțiune în vederea îndepliniri obiectivului strategic „Reducerea impactului criminalității organizate, transfrontaliere și terorismului”.
La noi în țară funcționează [NUME_REDACTAT] de Control al Exporturilor (ANCEX), care este autoritate națională în domeniul controlului exporturilor și importurilor de produse strategice (produse militare, produse și tehnologii cu dublă utilizare), categorie în care se înscriu și tehnologiile privind armele biologice. Astfel, potrivit OUG nr. 158/1999 privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice, în categoria produselor strategice se înscriu și tehnologiile referitoare la armele biologice (art. 5, alin.1, lit. a).
Noua strategie de combatere a terorismului adoptată de N.A.T.O. și cea a [NUME_REDACTAT] implică, și pentru România, responsabilități deosebite. Acestea vizează atât protecția țării și a intereselor în România ale N.A.T.O. și [NUME_REDACTAT], cât și acțiunea efectivă a țării noastre în cadrul coaliției antiteroriste. Țara noastră poate participa la acțiunile pentru combaterea terorismului pe toate palierele strategice, operative și tactice și prin toate mijloacele adecvate.
Combaterea criminalității economice și sociale, lichidarea corupției, reducerea infracționalității, crearea unui mediu de afaceri sigur și bine protejat (prin lege, dar și prin acțiuni specifice), distrugerea rețelelor de traficanți și securizarea frontierelor sunt doar câteva dintre măsurile absolut necesare pentru dezactivarea unui mediu favorabil terorismului. La 15 aprilie 2004, [NUME_REDACTAT] de Apărare a Țării a aprobat Sistemul național de alertă teroristă, propus de S.R.I., ca mijloc adecvat de prevenire, descurajare și combatere a acțiunilor de pregătire și desfășurare a unor eventuale atentate pe teritoriul [NUME_REDACTAT] cuprinde, în ordinea crescătoare, 5 grade de alertă (1 – verde; 2 – albastru;3 – galben; 4 – portocaliu; 5 – roșu) și se referă la pericolele unor atentate, în funcție de informațiile deținute.
Pentru combaterea terorismului, S.R.I., care reprezintă [NUME_REDACTAT] în materie antiteroristă, a pus în funcțiune Departamentul pentru Prevenirea și [NUME_REDACTAT], care răspunde de planificarea, organizarea și executarea, într-o concepție unitară, a activităților de prevenire, descoperire, neutralizare și anihilare a acțiunilor teroriste pe teritoriul României.
Strategia acestui departament urmărește completarea și reașezarea direcțiilor tactice, necesare protejării eficiente a teritoriului național față de noile manifestări ale fenomenului terorist prin promovarea, potrivit competențelor asumate, a unei concepții integrate la nivel național, pe de o parte, și pe linia cooperării externe, pe de altă parte, pentru combaterea oricărei forme de terorism, cu precădere a terorismului fundamentalist-islamic, a celui religios și separatist, a bioterorismului, urmărind prevenirea producerii pe teritoriul său de acte teroriste, a constituirii bazelor logistice și a filialelor unor organizații extremist-teroriste cu reprezentare internațională. De asemenea, angrenarea țării noastre pe linia descurajării statelor care sprijină sau sponsorizează terorismul implică demersuri susținute de valorizare a prevenției în lupta antiteroristă, precum și a redimensionării performante a activității specifice în domeniu, pe linia contracarării surselor de alimentare și întreținere a fenomenului terorist.
România participă nemijlocit la acțiunile de gestionare a crizelor și de combatere a terorismului cu forțe ale armatei, jandarmeriei și de poliție, în teatrele de operații active, dar și cu servicii și structuri specializate.
3.3.4. Biodiversitate și bioterorism
Bioterorismul s-ar putea dovedi mult mai distrugător decât un război convențional din cauza mobilității bioarmelor, a capacității lor de a declanșa epidemii pentru întreaga populație și a răspândirii acestor epidemii departe de focarul inițial.
Biodiversitatea înseamnă tot ceea ce este viu, toate formele de viață diferite din punct de vedere genetic și ecosistemele corelate cu acestea, adică întreaga variabilitate biologică: gene, specii, habitate și ecosisteme.
Deceniul 2011- 2020 a fost declarat de către O.N.U. deceniul biodiversității. Unul dintre actele importante ale societății moderne este Convenția asupra biodiversității, elaborată la Rio de Janeiro în cadrul istoricului Summit din 1992 și pune accent pe valoarea diversității biologice și a componentelor acestora: ecologice, genetice, sociale și economice, științifice, educativ culturale, recreative și estetice.
Documentul consfințește printre altele, că una dintre exigențele pentru conservarea și protejarea diveristății biologice constă în cercetarea și prevenirea factorilor cu impact distrugător asupra biodiversității. Unul din acești factori ar putea fi și un posibil eveniment bioterorist, care ar putea distruge într-un timp extrem de scurt specii de culturi și animale, anumite culturi și popoare, fără a exista posibilitatea de a interveni în timp util.
În S.U.A. și apoi în Europa, există semnale de a întări controlul difuziunii unor agenți patogeni. Astfel a apărut AGROINNOVA, care are ca scop crearea unei rețele de laboratoare europene și extraeuropene, în cooperare cu organizații care se pot ocupa de domeniul agroturismului, sub egida Policy – oriented research, o acțiune finanțată de [NUME_REDACTAT] sub titlul „Biosiguranța și protecția populației de riscurile derivate din atacurile teroriste”. Proiectul “Crop and food biosecurity, and provision of the means to anticipate and tackle crop bioterrorism” (in traducere: Biosecuritatea recoltelor și a hranei, dezvoltarea mijloacelor de anticipare și combatere a bioterorismului) ia în considerare riscul la care sunt supuse culturile agricole, pădurile și sistemul agroalimentar.
Un alt element care preocupă cercetătorii în domeniu, este contaminarea cu ciuperci care produc micotoxine. Proiectul are un dublu scop, abordează pe de o parte tema actuală a agroterorismului și pe de altă parte contribuie la dezvoltarea unor metode diagnostice capabile să realizeze o diagnoză rapidă de agenți patogeni de generație nouă.
3.3.5. Măsuri de biosecuritate la nivel național
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] din 2005, la nivelul porturilor, aeroporturilor și punctelor terestre de trecere a frontierei desemnate, România trebuie să asigure:
diagnosticul și tratamentul călătorilor și animalelor cu semne de boală. Vor trebui desemnate unități medicale și veterinare locale care, la nevoie, vor izola și trata persoanele sau animalele;
spațiile necesare, separate de restul călătorilor, pentru interviul cu persoanele suspecte de boală sau bolnave;
spațiile necesare pentru carantinarea călătorilor bolnavi, preferabil în afara punctelor de frontieră;
aplicarea măsurilor de dezinsecție, deratizare, dezinfecție, a bagajelor, a vehiculelor încărcate cu marfă, a containerelor, a pachetelor poștale etc.;
aplicarea măsurilor de control la intrarea și ieșirea călătorilor atunci când un eveniment de sănătate publică cu potențial transfrontalier impune astfel de măsuri;
accesul la echipamente speciale pentru personalul instruit în vederea asigurării zonei de carantină.”
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
Nu doresc să țin o lecție despre terorism, dar vreau să vă transpun, pentru o perioadă scurtă de timp, în acest domeniu complex, să vă prezint și să înțelegem împreună această lume murdară, perfidă în care unii cred cu tărie și o consideră singura cale pentru atingerea scopurilor proprii, declarate sau ascunse.
Terorismul reprezintă un ansamblu de acțiuni și/sau amenințări care prezintă pericol public și afectează securitatea națională. Ce este caracteristic acestui fenomen?
faptele sunt săvârșite premeditat, motivate de concepții și atitudini extremiste;
sunt ostile și acționează prin modalități/ mijloace violente și/sau distructive;
de multe ori au ca scop obiective de natură politică;
acțiunile vizează factori umani și/sau materiali, populația civilă;
produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populației, menit să atragă atenția asupra scopurilor urmărite.
Aceste fapte săvârșite de grupările teroriste sunt sancționate potrivit prevederilor prevederilor legale în vigoare dacă:
a) sunt săvârșite cu violență și produc stări de nesiguranță, frică, panică sau teroare în rândul populației;
atentează grav asupra factorilor uman și material;
urmăresc realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităților să dispună, să renunțe sau să influențeze luarea unor decizii în favoarea grupărilor teroriste.
Cu toate că sunt multe reglementări juridice în domeniu, părerea mea este că, controlul asupra acestui fenomen, supravegherea instituțiilor, persoanelor fizice și juridice care au cunoștință despre date și indicii privind comiterea, favorizarea ori finanțarea actelor de terorism poate fi suplimentat, îmbunățit, consolidat prin crearea premiselor și o mai bună educație a cetățenilor țării în acest domeniu, conștientizarea acestora asupra importanței informației deținute, a aportului acestora pentru prevenirea și combaterea terorismului prin sesizarea de îndată autorităților competente în domeniu, permiterea accesului reprezentanților autorităților competente în imobile, la datele și informațiile care au legătură cu actele de terorism, trebuind să acorde sprijinul necesar la solicitarea autorităților competente.
De asemenea, cu toate că situația financiară cotidiană nu este una deosebit de favorabilă, consider că este foarte importantă asigurarea protecția persoanei fizice sau juridice care au furnizat informații ce au fost valorificate de structurile cu atribuții în domeniu, de pregătirea comiterii unor acte teroriste, de promovare sau încurajare a terorismului, sau că sprijină, sub orice formă, terorismul, iar rezultatul, în urma desfășurării unor activități specifice, a fost protecția populației, a cetățenilor.
Părerea mea este că promovarea acestor idei, mediatizarea spiritului civic, patriotic ar trebui îmbunătățită, ridicată la un nivel superior.
Nu în ultimul rând consider că presa scrisă și audiovizualul ar trebui să aibă un rol mai activ prin prezentarea aspectelor ce au legătură cu terorismul în versiune cât mai realistică, prezentând real riscurile și amenințările unor asemenea acte, încurajând aplicarea măsurilor specifice structurilor cu atribuții în protejarea populației față de acest pericol.
Ținând cont de punerea în pericol a securității naționale prin activități teroriste, de susținerea activități teroriste și nedivulgarea, în mod deliberat, a unor informații care pot contribui la prevenirea unor atacuri teroriste, de acțiunile ostile la adresa cetățenilor români/ forțelor militare ale României desfășurate în țară sau în afara teritoriului României, de riscurile și amenințările care pot genera disfuncționalități majore în domeniile economic, social, medical și ecologic, cred că măsurile privind desfășurarea unor activități în scopul culegerii de informații nu trebuiesc neglijate.
Trebuie să înțelegem că, participarea cu forțe și mijloace la operațiuni militare sub egida O.N.U. sau a altor organisme internaționale, de menținere a păcii în afara granițelor țării (România ocupă locul 70 din 115 state membre contribuitoare cu trupe și poliție la operațiunile O.N.U. de menținere a păcii), poate constitui un motiv suficient pentru forțele sau grupările de forțe (care îți doresc instalarea unui guvern favorabil pentru atingerea scopurilor propuse) din zonele teatrelor de operații pentru declanșarea unor acțiuni ostile îndreptate împotriva militarilor români.
Doresc să subliniez faptul că, organizarea, coordonarea, planificarea, executarea acțiunilor de supraveghere și control a activităților desfășurate pentru asigurarea securității naționale, trebuie să se desfășoare de serviciile de informații și protecție și/ sau structurile specializate ale M.A.I., în conformitate cu normele constituționale, strategiile și politicile de securitate ale statului român.
Cu toate că aceste acțiuni trebuie să vizeze limitarea drastică și controlul riguros al operatorilor economici care produc sau utilizează substanțe ce pot fi untilizate în acțiuni teroriste, monitorizarea transportului și circulației acestora. Controlul democratic și drepturile omului trebuie să fie o prioritate.
Componentele sistemului de securitate trebuie să își desfășoare activitatea pentru a garanta cetățenilor români exercitarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale, într-un climat de legalitate și stabilitate, ele acționând în folosul cetățenilor.
Modalitățile de obținere a informațiilor de securitate trebuie să respecte drepturile și libertățile omului și să nu aducă atingere vieții private. Orice persoană este protejată prin lege împotriva oricăror imixtiuni în viața privată.
Trebuie înțeles, atât de cei care trebuie să aplice normele de protecție cât și de cetățeni, faptul că informația de securitate se utilizează în folosul cetățenilor, pentru a le garanta securitatea și a evita orice amenințare la adresa existenței lor, utilizarea eficientă a acestor informații contribuind la consolidarea încrederii cetățeanului în instituțiile statului.
Un ultim aspect al acestei problematici pe care vreau să-l aduc în discuție se referă la prevenirea finanțării actelor de terorism.
Aici statul poate decide, impune și/ sau interzice anumite operațiuni financiar-bancare sau poate supune autorizării supravegherii acestor operațiuni.
Producerea de mijloace distructive, substanțe toxice, materiale, microorganisme sau alte substanțe ori mijloace vătămătoare, de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor ori mediul înconjurător, în scop terorist costă.
recrutarea, instruirea personalului grupărilor teroriste în vederea folosirii armelor, explozivilor, armelor chimice, biologice, bacteriologice în scopul facilitării ori comiterii de acte de terorism, de asemenea costă.
De aceea este foarte important ca sursele de venit ale acestor operațiuni să fie identificate din timp în vederea formulării uni răspuns pe măsură și anihilării acestora.
Mutându-ne atenția spre bioterorism, consider că folosirea armelor biologice, a virusurilor, bacteriilor, toxinelor este o amenințare mult mai greu de ținut sub supraveghere și de controlat. Ținând cont că, odată cu dezvoltarea ingineriei genetice acestea au devenit instrumenete eficiente de distrugere în masă, în ultimii 20 de ani, s-au creat pe cale artificială arme biologice ale căror efecte pot fi dezastruoase.
Variola, antraxul, ebola, ciuma, tularemia, toxina botilimică, agentul orezului, rinderpesta, virusul Nipah și viruții Himere sunt cele mai temute 10 arme bacteriologice.
Ciuma, variola, antraxul sunt cei mai de temuți agenți biologici creați de natură, Cu toate acestea, forțele armate din diferite țări ale lumii consideră că aceștia nu sunt îndeajuns de mortali. Prin urmare, sunt creați unii noi, care să aibă capacitatea de a ucide instananeu orice și oricând. armate de savanți aflați în slujba morții modifică genetic aceste organisme în scopul descoperirii celei mai distrugătoare arme biologice.
Abuzul asupra științei continuă. În laboratoare dotate cu tehnologii de ultimă oră, geneticieni de renume au reușit deja descoperirea a noi modalități de creștere a factorului mortalității antraxului sau variolei prin modificarea structurii lor genetice. Prin combinarea cu success a unor gene, savanții pot crea un virus care poate declanșa concomitent două sau mai multe boli în momentul infestării. La inceputul anilor’90, armata rusă dezvoltase deja [NUME_REDACTAT], reușind combinarea variolei cu ebola într-un singur supervirus. O altă direcție macabră a dezvoltarii a virusurilor himere este cea dată de crearea unui virus care în combinatie cu antidotul său să creeze o altă formă de virus, ducand în final la moartea oricărui om infestat căruia i se administrează antidotul. Un astfel de caz a fost deja realizat în cazul toxinei botulinice. În situația noii supertoxine, administrarea antidotului constând în toxina anti-botulinică duce la apariția unei noi toxine cu un potential mortal mai mare decat al toxinei inițiale.
De asemenea se pot da o sumedenie de exemple în care au folosite armele biologice sub diferite forme. La numai câteva zile de la prăbușirea [NUME_REDACTAT] Center, pe data de 18 septembrie 2001, S.U.A. înregistreaza primul atac cu antrax, fiind vizat postul tv NBC și zeci de plicuri cu antrax trimise unor institutii publice sau unor persoane private. Pe data de 4 octombrie, fotograful ziarului [NUME_REDACTAT] din Miami moare fulgerător după numai căteva zile de spitalizare. Inhalarea bacteriei ucigașe a fost cauza morții.
La 20 martie 1995, metroul din Tokyo a fost scena unui atentat terorist. Atacatorii au eliberat în metrou gaz sarin, o substanță chimică atât de toxică încât în stare pură o singură picătură este mortală. Aceasta era prima oară când teroriștii utilizau o armă de distrugere în masă. Gruparea din spatele atacului era o sectă religioasă japoneză, denumită [NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT] Suprem).
Lăsând la o parte toate interesele, de orice natură ar fi ele, statele lumii trebuie să conștientizeze pericolul pe care îl reprezintă la acest moment terorismul, în special cel internațional sau transnațional, și să-și creeze scuturile interne de securitate.
Evoluțiile tehnologice și socio-politice ale ultimilor ani – reflectate îndeosebi de dezvoltarea comunicațiilor și creșterea mobilității persoanelor – au adus în prim-plan tipuri noi de fenomene, cu potențial de risc, care nu țin cont de limitele geografice sau administrative ale frontierelor.
Ca urmare, criminalitatea organizată transfrontalieră și activitățile asociate (migrație ilegală, trafic de droguri, criminalitate informatică, evaziune fiscală de mare amploare și contrabandă), precum și proliferarea armelor de distrugere în masă, au devenit, prin dimensiune și impact, provocări majore ale securității naționale.
Cooperarea internațională, la nivelul serviciilor specializate, este o șansă care nu poate fi ignorantă ori marginalizată, deoarece aceasta poate aduce certitudinea securității individuale și colective în stat, în particular și pe mapamond, în general. Este aceasta, considerăm opțiunea numărul unu a tuturor conducătorilor statali.
Vorbind iarăși despre viitor, credem că deschiderea, buna credință, colaborarea sinceră și cooperarea activă în toate problemele cu care se confruntă omenirea pot avea un succes enorm, față de agresiunile sau confruntările care nu au adus nimic bun omenirii.
Sperăm într-un secol al bunei conviețuiri, al democrației, păcii și stabilității mondiale.
BIBLIOGRAFIE:
Legea nr. 535 din 25.11.2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în [NUME_REDACTAT] nr. 1161 din 8 decembrie 2004;
H.G. nr. 1040 din 13.10.2010 pentru aprobarea Strategiei naționale de ordine publică 2010-2013, publicată în [NUME_REDACTAT] nr. 721 din 28.10.2010;
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Organizațiile teroriste – conceptualizarea terorii vs securitatea europeană, editura Timpolis, Timișoara, 2007;
[NUME_REDACTAT], “Sfârșitul terorismului?”, [NUME_REDACTAT], București, 2001;
Transdisciplinaritate – Manifest, de [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Iași, România, traducere de [NUME_REDACTAT], ediție îngrijită de [NUME_REDACTAT];
Inamicul invizibil – Bioterorismul și armele biologice în lume, S.R.I., Centrul de Informare pentru Cultura de securitate, Centrul de [NUME_REDACTAT] Antiteroristă;
General de divizie (r.) dr. [NUME_REDACTAT] et al., Terorism, antiterorism, contraterorism, [NUME_REDACTAT], București, 1997;
Gh. Bassarabescu, Terorism, între istorie și actualitate, Clipa, nr. 518, din 27 septembrie 2001;
Colonel (r) [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] Civile, Ed. [NUME_REDACTAT], 1993;
General de brigadă (r) dr. [NUME_REDACTAT], Terorismul dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva terorismului, Academia de [NUME_REDACTAT] Militare, București, 2002;
[NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – Dimensiunea militară a securității în condițiile accelerării procesului globalizării, Editura U.N.Ap., București, 2004;
[NUME_REDACTAT] Dupuis, La finance criminelle menace-t-elle l’economie mondiale?, Centrul de Cercetări asupra [NUME_REDACTAT] Contemporane, 1999;
Thucydides, [NUME_REDACTAT] War 2, ch. 77; Encyclopedia of Bioethics, 1995 ed., s.v. „Warfare: Chemical and [NUME_REDACTAT],” 2544;
Cpt.asist.univ.ing. [NUME_REDACTAT] – Bioterorismul – Trecut, prezent si viitor;
Seymour M. Hersh, Chemical and [NUME_REDACTAT]: America`s [NUME_REDACTAT], (Indianapolis: [NUME_REDACTAT], 1968);
Spencer R.C., Wilcox M.H., Agents of biological warfare. [NUME_REDACTAT] Microbiol, 1993, nr.4, pp. 138-143;
[NUME_REDACTAT], Bioterorismul și armele biologice, [NUME_REDACTAT], București, 2003;
DEX '98, Dicționarul explicativ al limbii române, [NUME_REDACTAT], Institutul de Lingvistică „[NUME_REDACTAT]", [NUME_REDACTAT] Enciclopedic, 1998;
Institut des [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT], rapport de 2-eme phase 51-eme session nationale Comité 2 „[NUME_REDACTAT] de l’Europe face au terrorisme“, mai 1999;General (r) de corp de armată [NUME_REDACTAT], La guerre contre le terrorisme, www.fr.strategie.org;
Publicat de ADYSURRY B la 18.06.2010 https://plus.google.com/+ADYSURRYB/posts;
TE-SAT 2007 – EU [NUME_REDACTAT] and [NUME_REDACTAT] 2007, [NUME_REDACTAT] Communications, https://www.europol.europa.eu/sites/default/files/publications/tesat2007_1.pdf;
22. [NUME_REDACTAT] Toledano, Pour le meilleur et pour le dire, Internet, Handiplus, 3 decembrie 2001,
http://www.handiplus.com/article;
23. [NUME_REDACTAT] Unite pentru [NUME_REDACTAT] al Drogurilor,
http://mpviena.mae.ro/node/1377;
Istoria războiului biologic http://emedicinehealth.com/biological warfare/article_em.html;
24. Hersh, Chemical and [NUME_REDACTAT], 3; [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] for [NUME_REDACTAT],
http://academic.brooklyn.cuny.edu/core9/phalsall/texts/chinhist.html;
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] of [NUME_REDACTAT] (USAMRIID), „[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Course: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]” Encyclopedia of Bioethics, 2545, http://en.wikipedia.org/wiki/United_States_Army_Medical_Research_Institute_of_Infectious_Diseases;
Jane`s International DefenseReview, http://idr.janes.com;
Lt. [NUME_REDACTAT]-Comșa – „Considerații privind terorismul contemporan”, www.actrus.ro;
[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Assessment of [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Emergi ng [NUME_REDACTAT], Vol. 8, No. 2, February 2002 http://scholar.google.ro/scholar?q=Public+Health+Assessment+of+Potential+Biological+Terrorism+Agent+Emerging+Infectious+Diseases,+Vol.+8,+No.+2,+February+2002&hl=ro&as_sdt=0&as_vis=1&oi=scholart&sa=X&ei=6ifSUrXbL83HsgamyoCICg&ved=0CCsQgQMwAA;
Cpt.asist.univ.ing. [NUME_REDACTAT] – Bioterorismul – Trecut, prezent si viitor http://www.armyacademy.ro/reviste/3_4_2002/r27.pdf;
Strategia națională de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, [NUME_REDACTAT] Popa, [NUME_REDACTAT] de Prevenire și Combatere a [NUME_REDACTAT], http://www.onpcsb.ro/pdf/Strategie%20nationala%20de%20prevenire%20si%20combatere%20a%20spalarii%20banilor.pdf;
Convenția pentru [NUME_REDACTAT] http://www.ccpb.ro/despre-bioterorism/conventia-pentru-arme-biologice;
Sistemul național de alertă teroristă, http://www.sri.ro/;
dr. [NUME_REDACTAT] Pârvulescu – Președinte CCPB, Biodiversitate și Bioterorism, http://www.ccpb.ro/lucrari-stiintifice/biodiversitate-si-bioterorism;
[NUME_REDACTAT] Pârlog, Armele chimice și biologice: O teroare psihică?, pag. 1, http://www.presamil.ro/SMM/2004/05/pag%2010-12.htm;
Bioterorismul – U.N.Ap., Bioterorismul un factor de risc, o amenințare reală la adresa securității naționale și internaționale, www.unap.ro/ro/unitati/cdiu/Bioterorismul.doc;
http://www.linkedin.com/company/usamriid-us-army-medical-research-institute-of-infectious-diseases
http://surrysipluta.blogspot.ro/2010/06/fenomenul-terorist-si-caracteristicile.html;
http://ro.wikipedia.org/wiki/Toxin%C4%83;
http://surrysipluta.blogspot.ro/2010/06/fenomenul-terorist-si-caracteristicile.html;
http://ro.wikipedia.org/wiki/Bacterie;
41.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Virus.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Bioterorismul Factor de Risc Si Amenintare Reala la Adresa Securitatii Nationale Si Internationale (ID: 1236)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.