Religiozitatea In Societatea Romaneasca Actuala

CUPRINS

PRECIZĂRI INTRODUCTIVE

CAPITOLUL I: PREMISE TEORETICO- METODOLOGICE DE ANALIZĂ A

RELIGIOZITĂȚII

1.Religia și religiozitatea- delimitări conceptuale

2.Dimensiuni și forme ale religiozității

3.Etape și modalități de măsurare a religiozității

CAPITOLUL II: FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ RELIGIOZITATEA

1.Dezvoltarea economică

2.Modernizarea

2.1Globalizarea

2.2Știința și tehnologia

2.3Raționalizare

2.4Dezvoltarea capitalismului

2.5Diferențierea funcțională

3.Secularizarea

4.Pluralismul religios

CAPITOLUL III: RELIGIE ȘI RELIGIOZITATE ÎN EUROPA

1.Cadrul metodologic al cercetării

2.Distribuția religioasă a populației din Europa

3.Declinul religiei în Europa de Vest

4.Schimbarea religioasă în Europa Centrală și de Est

5.Abordări teoretice în explicarea transformărilor religiozității în țările europene

CAPITOLUL IV: RELIGIA ÎN ROMÂNIA CONTEMPORANĂ: ASPECTE

ISTORICE ȘI SOCIOCULTURALE

1.Structura populației din perspectiva apartenenței religioase

1.1Afilierea religioasă a populației pe macroregiuni, regiuni și județe

1.2Compoziția demografică a vieții religioase din România

1.2.1.Distribuția religioasă în funcție de gen

1.2.2.Distribuția religioasă în funcție de vârstă

2.Evoluția cultelor religioase din România

3.Cadrul instituțional al Bisericilor Creștine Române

3.1Biserica Ortodoxă Română

3.1.1Evoluția creștinismului pe teritoriul României

3.1.2Organizarea centrală a Bisericii Ortodoxe

3.1.3Organizarea administrativ-teritorială a Bisericii Ortodoxe

3.2Biserica Catolică

3.2.1Biserica Romano- Catolică

3.2.2Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU)

3.2.3Ordinariatul Armeano-Catolic

4.Mitropolia Olteniei: studiu de caz

CAPITOLUL V: STAREA DE RELIGIOZITATE A POPULAȚIEI DIN

ROMÂNIA169

1.Cadrul metodologic al cercetării

2.Precizări teoretice de studiere a dimensiunilor religiozității

3.Evaluarea religiozității românilor

3.1Distribuția credințelor și valorilor religioase

3.2Evoluția comportamentului religios

4.România- între stabilitate și schimbare socială

CAPITOLUL VI: EXPLICAȚIA SOCIOLOGICĂ A RELIGIOZITĂȚII

ROMÂNILOR

1.Religiozitatea ca valoare

2.Efectele comunismului asupra religiozității românilor

2.1Relația dintre Stat și Biserica Ortodoxă Română

2.2Religie și comportament religios în societatea românească socialistă

3.Influența particularităților ortodoxismului asupra religiozității

3

CAPITOLUL VII: CERCETARE DE TEREN: IMPLICAREA RELIGIOASĂ A

CREDINCIOȘILOR ORTODOCȘI

1.Argument pentru alegerea temei de cercetare

2.Cadrul conceptual al cercetării

3.Ipotezele de lucru

4.Metodologia cercetării

5.Eșantionul și colectarea datelor

6.Rezultate

7.Concluzii

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Anexa 1- Repartizarea lăcașelor de cult pe județe în anul 2012

Anexa 1A- Adresa nr.498/ 2013 a M.O., elibertată de Sectorul Administrativ-

Bisericesc al Arhiepiscopiei Craiovei și Mitropoliei Olteniei

Anexa 2- Ordinea ierarhică a țărilor europene în funcție de procentul din populație care

au momente de rugăciune/meditație

Anexa 3- Ordinea ierarhică a țărilor europene în funcție de procentul din populație care

se roagă zilnic

Anexa 4- Ordinea ierarhică a țărilor europene în funcție de procentul persoanelor care

merg cel puțin odată pe lună la biserică

Anexa 5- Țările europene în funcție de religia majoritară

Anexa 6- Date privind religiozitatea în Europa de Vest

Anexa 7- Date privind religiozitatea în Europa Centrală și de Est

Anexa 8- Chestionar privind implicarea religioasă a pacticanților ortodocși

PRECIZĂRI INTRODUCTIVE

Religiozitatea este un concept complex, multidimensional, care se referă la atitudinile, comportamentul, experiențele și sentimentele religioase ale individului. Ca rezultat, diferite dimensiuni și posibilități de măsurare în domeniul religiozității sunt adesea folosite în literatura de specialitate. Unele dintre acestea urmăresc să evalueze atitudinea față de religie, altele analizează orientarea intrinsecă și extrinsecă față de religie, în timp ce unele încearcă să surprindă direcția de cercetare.

La nivel mondial se observă o transformare a religiei, studiile de specialitate susțin existența unei vitalități religioase în majoritatea țărilor din lumea modernă. În această tendință globală de religiozitate crescută, afirmă Grace Davie, continentul european devine o excepție, religia fiind descrisă ca un iceberg: „cea mai mare parte din ceea ce este interesant este sub apă și se face nevăzut”.

Situația religioasă a țărilor europene este descrisă atât din perspectiva reducerii rolului religiei în viața de zi cu zi, cât și din perspectiva unei renașteri puternice a religiilor majore. Astfel, pe de o parte se constată un declin al credințelor, practicilor religioase de masă și participarea la slujbe, în special în Europa de Vest, dar și o „trezire” a religiei, în spațiul privat, mai ales în Europa de Est. În țările din vestul Europei se afișează un declin dramatic al credinței, care se manifestă, în special, prin scăderea participării publice, precum și prin scăderea participării la activitățile parohiale. Cu toate acestea, în ciuda statutului lor de „nereligioase”, cele mai multe dintre acestea pretind a fi puternic religioase sau spirituale la un nivel personal.

Explicațiile cu privire la diferențele religioase dintre țările europene se vor construi din perspectiva a trei teorii, folosite ca și cadre de referință: teoria secularizării, teoria individualizării și modelul de piață religios. Atât teoria secularizării, cât și teoria individualizării oferă explicații plauzibile privind regresul religiei. Secularizarea susține retragerea religiei din sfera publică, pierderea semnificației sale sociale și culturale prin organizarea vieții sociale fără trimitere la supranatural. Individualizarea argumentează pierderea semnificației sociale a religiei și retragerea sa spre viața privată a oamenilor.

Pe de altă parte, modelul de piață religios susține rolul concurenței între producătorii de bunuri religioase în creșterea gradului de religiozitate. O piață liberă și competitivă creează o cultură religioasă vibrantă, ce va influența vitalitatea religioasă prin eficientizarea activității furnizorilor religioși și creșterea participării la serviciile religioase formale. De fapt, cu cât este mai mare diversitatea ofertei religioase, cu atât cresc șansele ca oamenii să găsească ceea ce li s-ar potrivi.

Întrucât există opinii care văd în fenomenul de secularizare europeană un indicator a ceea ce se va întâmpla și cu alte societăți supuse procesului modernizării, devine important a înțelege viața religioasă a României și a prezice dacă secularizarea va deveni o realitate implacabilă cu efecte negative asupra vieții spirituale sau constituie pasul cerut de evoluția societății moderne a mileniului al III-lea.

La nivel național, ultimele cercetări relevă existența unei religiozități puternice în rândul românilor: peste jumătate din populație se roagă zilnic și merge cel puțin odată pe lună la biserică. Aceste date se opun tendinței generale din restul societăților europene, tendință dată de revitalizarea religioasă puternică și plasează țara noastră în vârful ierarhiei continentale.

Prin urmare, lucrarea de față urmărește să evalueze starea de religiozitate din societatea românească actuală și a tendințelor de evoluție ale acesteia după anul 1990. Mai concret, este căutat răspunsul la două întrebări fundamentale: Sunt românii mai religioși astăzi decât au fost acum două decenii? Este viața religioasă din România supusă unui proces de transformare religioasă sau se caracterizează prin stabilitate?

Un prim obiectiv al acestei analize constă în identificarea gradului de religiozitate a populație din România prin analiza caracteristicilor și dinamicii credinței, practicii și valorilor religioase. Combinarea acestor trei dimensiuni contribuie la descrierea religiozității private și publice a indivizilor. Religiozitatea privată se referă numai la individ și modul cum acesta, conștient sau inconștient, are posibilitatea de a-și controla manifestările religioase (credințele religioase și rugăciunea). În schimb, religiozitatea publică implică alte persoane, aflându-se sub controlul conștient sau inconștient al individului, de exemplu afilierea religioasă, frecventarea bisericii, muncă voluntară în cadrul unei organizații religioase.

Un al doilea obiectiv vizează identificarea formelor de manifestare ale religiozității prin analiza evoluției vieții religioase românești după căderea regimului comunist. Astfel, ne vom axa pe determinarea elementelor de stabilitate sau schimbare religioasă și modul cum acestea construiesc imaginea religioasă a societății românești actuale.

Două ipoteze au orientat demersul analitic al transformărilor religioase din peisajul religios actual. Prima ipoteză pune în discuție influența slabă a procesului de modernizare asupra stării de religiozitate. Cea de-a doua ipoteză face referire la implicarea religioasă a românilor, care din cauza unui slab proces de modernizare, este aproximativ egală în sfera privată și publică.

Datele obținute sunt comparate cu cele din Europa pentru a avea în vedere diferențele în gradul de religiozitate al diferitelor popoare europene și identificarea cauzelor care au determinat apariția unei revitalizări religioase în țările fost-comuniste, cum este de exemplu România.

Ultima parte a proiectului vizează derularea unei cercetări sociologice în Municipiul Craiova, ce are drept obiectiv principal identificarea gradului de angajament religios al credincioșilor ortodocși practicanți. În general, angajamentul religios reflectă gradul de implicare al unei persoane în credința sa religioasă. Astfel, în concepția lui Worthington și ceilalți colaboratori, o persoană angajată religios ar trebui să adere la valorile, credințele și practicile religioase și să le folosesească în majoritatea aspectelor din viața sa.

Demersul analitic a plecat de la constatarea că oamenii se percep a fi extrem de religioși, dar indiferent de motiv, nu sunt comportamental expresivi în credințele lor religioase. De exemplu, nu frecventează biserica constant, nu se roagă cu regularitate sau nu fac donații în bani acesteia. Anumite persoane pot fi motivate să dea cu generozitate bani și timp religiei făcând apel la nevoia lor de prestigiu și de apariții sociale, în timp ce nu aspiră puternic la perceptele religioase. Alte persoane frecventează în mod regulat biserica, dar fără a cunoaște dogmele bisericii, a avea un comportament religios privat adecvat și a-și conduce existența în conformitate cu învățăturile sfinte.

Vor fi investigate aspecte precum nivelul de acceptare a principalelor credinței (dimensiunea credinței), comportamentul religios al practicanților credincioși (dimensiunea practicii), sentimentele, percepțiile, senzațiile puternice ale personelor aflate în comuniune cu divinitatea (dimensiunea experienței) și nivelul de informații privind dogma religioasă (dimensiunea cunoștiințelor).

Analiza sociologică a studiului se va extinde, la examinarea corelațiilor dintre cele patru dimensiuni expuse și alte variabile personale și sociale, cum ar fi genul, vârsta și educația, cu scopul de a dezvălui unele aspecte ale religiozității populației ortodoxe practicante din România.

Teza este structurată pe șapte capitole. Primele două capitole delimitează universul tematic și stabilesc cadrul teoretic de analiză a procesului de religiozitate.

Capitolul I propune o definiție precisă a termenului de religiozitate, care îi permite să-l delimiteze de cel de religie. Astfel, religia face referire la reprezentările simbolice ale divinității și oferă răspunsuri la nelămuririle cotidiene ale omului, în timp ce religiozitatea devine o adaptare individuală a reprezentărilor simbolice ale transcedentalului.

Totodată, sunt aduse în discuție atât dimensiunile religiozității, cât și metodele de investigare și măsurare ale acesteia.

Capitolul II are un caracter general, prezentând principalii factorie românești după căderea regimului comunist. Astfel, ne vom axa pe determinarea elementelor de stabilitate sau schimbare religioasă și modul cum acestea construiesc imaginea religioasă a societății românești actuale.

Două ipoteze au orientat demersul analitic al transformărilor religioase din peisajul religios actual. Prima ipoteză pune în discuție influența slabă a procesului de modernizare asupra stării de religiozitate. Cea de-a doua ipoteză face referire la implicarea religioasă a românilor, care din cauza unui slab proces de modernizare, este aproximativ egală în sfera privată și publică.

Datele obținute sunt comparate cu cele din Europa pentru a avea în vedere diferențele în gradul de religiozitate al diferitelor popoare europene și identificarea cauzelor care au determinat apariția unei revitalizări religioase în țările fost-comuniste, cum este de exemplu România.

Ultima parte a proiectului vizează derularea unei cercetări sociologice în Municipiul Craiova, ce are drept obiectiv principal identificarea gradului de angajament religios al credincioșilor ortodocși practicanți. În general, angajamentul religios reflectă gradul de implicare al unei persoane în credința sa religioasă. Astfel, în concepția lui Worthington și ceilalți colaboratori, o persoană angajată religios ar trebui să adere la valorile, credințele și practicile religioase și să le folosesească în majoritatea aspectelor din viața sa.

Demersul analitic a plecat de la constatarea că oamenii se percep a fi extrem de religioși, dar indiferent de motiv, nu sunt comportamental expresivi în credințele lor religioase. De exemplu, nu frecventează biserica constant, nu se roagă cu regularitate sau nu fac donații în bani acesteia. Anumite persoane pot fi motivate să dea cu generozitate bani și timp religiei făcând apel la nevoia lor de prestigiu și de apariții sociale, în timp ce nu aspiră puternic la perceptele religioase. Alte persoane frecventează în mod regulat biserica, dar fără a cunoaște dogmele bisericii, a avea un comportament religios privat adecvat și a-și conduce existența în conformitate cu învățăturile sfinte.

Vor fi investigate aspecte precum nivelul de acceptare a principalelor credinței (dimensiunea credinței), comportamentul religios al practicanților credincioși (dimensiunea practicii), sentimentele, percepțiile, senzațiile puternice ale personelor aflate în comuniune cu divinitatea (dimensiunea experienței) și nivelul de informații privind dogma religioasă (dimensiunea cunoștiințelor).

Analiza sociologică a studiului se va extinde, la examinarea corelațiilor dintre cele patru dimensiuni expuse și alte variabile personale și sociale, cum ar fi genul, vârsta și educația, cu scopul de a dezvălui unele aspecte ale religiozității populației ortodoxe practicante din România.

Teza este structurată pe șapte capitole. Primele două capitole delimitează universul tematic și stabilesc cadrul teoretic de analiză a procesului de religiozitate.

Capitolul I propune o definiție precisă a termenului de religiozitate, care îi permite să-l delimiteze de cel de religie. Astfel, religia face referire la reprezentările simbolice ale divinității și oferă răspunsuri la nelămuririle cotidiene ale omului, în timp ce religiozitatea devine o adaptare individuală a reprezentărilor simbolice ale transcedentalului.

Totodată, sunt aduse în discuție atât dimensiunile religiozității, cât și metodele de investigare și măsurare ale acesteia.

Capitolul II are un caracter general, prezentând principalii factori care influențează religiozitatea individului: dezvoltarea economică, mondernizarea cu procesele asociate globalizarea, știința și tehnologia, raționalizarea, dezvoltarea capitalismului, diferențierea funcțională, secularizarea și pluralismul religios.

Capitolul III prezintă compoziția spirituală a Europei, menționând tendințele principale de evoluție a religiozității. Scopul capitolului este de a prezenta situația religioasă actuală a Europei, prin compararea credințelor, atitudinilor și comportamentelor religioase între țări. Odată evidențiate similaritățile și diferențele religioase, s-a putut stabili gradul de omogenitate al Europei din punct de vedere al religiozității.

De asemenea, capitolul urmărește să stabilească „excepționalitatea” Europei, în special a Europei de Vest, în comparație cu celelalte părții ale lumii, prin explicarea proceselor care stau la baza formării tendințele seculare ale vieții religioase. Impactul diferitelor moduri de religiozitate în desfășurarea vieții religioase din societățile europene poate fi analizată cu datele empirice disponibile. Trei propuneri majore oferă o înțelegere adecvată a diferențelor și transformărilor religioase: teoria secularizării, teoria individualizării și modelul de piață religios.

Capitolul IV, face o descriere a evoluției vieții religioase și a fenomenului religios din România, care se reflectă, în mare parte, în dinamica instituțională și organizațională a cultelor religioase din țară. În cadrul acestui capitol am precizat structura populației din perspectiva apartenenței religioase, subliniind afilierea religioasă pe macroregiuni, regiuni și județe, dar și compoziția demografică a vieții religioase, adică distribuția sa în funcție de gen și vârstă. Totodată am prezentat cele 18 culte religioase recunoscute la nivel național și a lăcașelor de cult existente pe teritoriul țării, indicând principalele direcții de evoluție în ultimii 23 de ani.

Se va realizat o desciere a cadrului instituțional al Bisericilor Creștine Române, primele trei ca număr de membrii: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-

Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Deoarece majoritatea populației din România se declară creștin-ortodoxă (86%), vom prezentat evoluția creștinismului, implicit a ortodoxismului pe teritoriul României și organizarea centrală a Bisericii Ortodoxe. În final va fi elaborat un studiu de caz asupra Mitropoliei Olteniei, prezentând organizarea administrativ-teritorială a Bisericii, activitatea, viața monahală, aspecte și preocupări privind lăcașurile de cult, activitatea editorială, misionară și pastorală, precum și activitatea de pregătire și perfecționare a clerului.

În capitolul V se discutată starea de religiozitate a populației din România din două perspective: analiza caracteristicilor și dinamicii credinței, și practicii religioase, precum și transformările vieții spirituale după anul 1990.

Pentru descrierea religiozității private și publice a indivizilor se va aves în vedere următoarele dimensiuni ale religiozității: distribuția credințelor și valorilor religioase (autopercepția religioasă a persoanelor, importanța religiei credința în Dumnezeu, Rai, Iad, viața după moarte, păcat, telepatie, reînncarnare) și evoluția comportamentului religios (participarea la serviciile religioase, frecvența momentelor de rugăciune sau meditație, afilierea religioasă).

Stabilitatea sau schimbarea religioasă de la nivel național a fost verificată prin descrierea aparteneței confesionale, distribuția în timp a credințelor religioase, simbolistica asociată bisericii și rolul social al acesteia, imaginea divinității și nivelul de spiritualitate.

Capitolul VI urmărește să construiască o explicație a religiozității românilor, din trei perspective: religiozitatea ca valoare, credință, practică și identitate religioasă în România comunistă și influența particularităților ortodoxismului asupra religiozității.

În investigarea relației dintre religiozitate și valori s-a avut în vedere poziționarea României pe “Harta culturală a lumii” realizată de Ronald Inglehart și Chris Welzel și testarea, în cazul țării noastre, a modelului de zece valori propus de Shalom Schwartz.

Modul în care comunismul a influențat religiozitatea a fost discutat prin stabilirea raportului dintre stat și Biserica Orodoxă Română, dar și din perspectiva metodelor de implementare a ateismului, la nivelul întregii societăți.

Pornind de la trăsăturile specifice religiei ortodoxe, religiozitatea a fost relaționată cu fundamentele teologice ale religiei, implicarea politică a acesteia de- alungul timpului, activitatea culturală și educațională a bisericii, modul propriu de organizare a timpului și spațiului pe medii de rezidență, dar și elementele particulare de identificare a ortodoxismului.

Capitolul VII este dedicat unei cercetări empirice care vizează stabilirea nivelului de angajament religios în rândul credincioșilor ortodocși practicanți. În argumentarea cercetării vor fi consultate materialele despre dimensiunile și măsurarea religiozității, dar și alte sursele de specialitate din domeniu. Pentru analiza anagajamentului religios vom urmări patru dimensiuni de cercetare: dimensiunea ideologică, dimensiunea practicii, dimensiunea experienței și dimensiunea

cunoștiințelor.

În aces sens se va realiza o cercetare cantitativă, pe bază de chestionar administrat, la persoanelor angajate religios din Craiova. Respondenții vor fi aleși din rândul celor prezenți la slujbele religioase, de duminică sau din timpul săptămânii, la bisericile incluse în eșantion.

Sursele de informare folosite sunt variate și urmăresc să surpindă starea de religiozitate de la nivel național și european.

Cea mai relevantă sursă de informare o reprezintă European Value Study- EVS (Studiul Valorilor Europene), un program transnațional și longitudinal de cercetare a valorile fundamentale ale omului și o importantă bază de informații pentru cercetare asupra ideilor, credințelor, preferințelor, atitudinilor, și opiniilor cetățenilor din țările europene.

Pentru a evidenția starea de religiozitate atât de la nivel european, cât și național, datele vor fi descărcate de pe site-ul European Values Survey. Răspunsurile pot fi prelucrate cu acuratețe deoarece informația este obținută sub forma unor machete SPSS: machetele individuale ale țărilor europene incluse în ultimul val de cercetare 2008-2010 și Fișierul longitudinal de date EVS, adică setul de date cumulate pe toate valurile de cercetare în perioada 1981-2010.

În argumentarea lucrării se vor consulta cărți și articole de specialitate din domeniu, care abordează teme de interes național sau internațional. De asemenea, se vor avea în vedere datele statistice emise de Institutul Național de Statistică, Patriarhia Română, Divizia Statistică a Națiunilor Unite, Biroul de Statistică al Uniunii Europene, precum și rezultatele unor cercetări de teren efectuate de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Fundația SOROS, Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică din România, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie.

Se vor avea în vedere și informațiile cu privire la comunitățile religioase furnizate de instituțiile internaționale precum ARDA -Arhive de date statistice pe religie, The Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, MIDSS -Baza de date a Instrumentului de Măsurare pentru Științe Sociale (Measurement Instrument Database for the Social Sciences).

CAPITOLUL I: PREMISE TEORETICO – METODOLOGICE DE ANALIZĂ A RELIGIOZITĂȚII

9

Religia și religiozitatea- delimitări conceptuale

Religia este un concept multi-dimensional, amplu dezbătut, iar încercările specialiștilor de a o defini au avut în vedere comportamentele, experiențele, credințele și tradițiile sociale sau culturale. În sens general, religia reprezintă experiențele sacrului și ’’construirea acestora în sisteme de credință, emoție, acțiune și relații sociale, orientate spre realități mai mari care depășesc nivelul de experiență empirică și, prin urmare, conferă sensul suprem în viață”.

Sub aspect etimologic, termenul de religie este de origine latină (religare) și înseamnă ”a lega” sau ”a lega rapid” . Plecând de la această traducere a termenului, religia ar putea face referire la ființele umane ”legate” de divinitate, Dumnezeu sau oricare alte forțe supranaturale.

Cu toate că religia este universală, majoritatea definițiilor prezintă caracteristici diferite ale fenomenului religios, devenind dificilă identificarea elementelor comune și acceptarea unui punct de vedere universal valabil. Unele definiții ”pun accentul pe credința în ființe supranaturale sau divinități, altele se mulțumesc să prezinte funcțiile religiei în raport cu individul și societatea, în timp ce altele se concentrează pe modul în care sensul termenului a fost construit și contestat de-a lungul timpului și în diverse

o

contexte sociale” .

Prin funcțiile pe care le îndeplinește, religia “este o construcție socială menită să furnizeze un mod comun, colectiv de raportare la aspectele necunoscute, icognoscibile ale vieții umane”. Transcedentalul reprezintă pentru anumite persoane ”un Dumnezeu personal, pentru alții o Forță impersonală, pentru unii el poate fi atins în această viață, alții îl caută în altă viață, pentru mulți el este esența realității, pentru unii este un vis iluzoriu, căutat în altă viață”.

Din punct de vedere teologic, religia este ”legată de existența și permanenta încercare a omului de a-L cunoște pe Dumnezeu, și de aceea nu se prezintă ca o știință în înțelesul curent al cuvântului, ci mai mult ca un fenomen spiritual pur și universal, care nu se poate mărturisi decât prin trăire și viață religioasă”.

În sens general, religia este definită de sociologi ”drept un sistem cultural de credințe și ritualuri împărtășite, ce asigură un sens al înțelesului ultim și scop, prin

n

crearea unei concepții despre o realitate sacră, atotcuprinzătoare și supranaturală” . Această definiție cuprinde trei elemente cheie: religia ca formă de cultură, religia cuprinde credințe sub forma unor practici ritualizate, religia furnizează un scop în viață.

Definirea termenului de religie atrage o serie de întrebări cu privire la multitudinea de explicații și percepții ale conceptului. În literatura de specialitate, Clarke și Byrne (1993) au identificat trei surse de îndoială cu privire la posibilitatea de a

o

produce o definiție satisfăcătoare a religiei :

conflictele și neclaritățile ivite în utilizarea obișnuită a termenului;

sensul confuz al termenului rezultat din istoria sa;

divergențe evidente în scopuri și abordări ale definiției religiei.

De aceea, pentru a reuși să depășească orice nelămurire, specialiștii au preferat să-și îndrepte atenția de la definiții particulare, care fac referire la o anumită religie, spre termenul de orientare religioasă, în general referindu-se la actul motivațional care construiește comportamentul religios.

> Interpretări sociologice ale religiei În încercările de a explica dezvoltarea societății moderne, explicațiile sociologilor s-au legat de evoluția fenomenului religios.

Emile Durkheim definește religia drept un fapt social, căci ’’reprezentările religioase sunt reprezentări colective, exprimând realități colective, riturile sunt moduri de acțiune care iau naștere doar în sânul grupurilor reunite și care sunt destinate a suscita, a întreține sau reface anumite stări mentale ale grupului”.

Pentru Durkheim toate religiile sunt egale și pot fi ordonate ierarhic, având aceași valoare de adevăr, căci toate se subordonează, în mod diferit, unor reguli prestabilite ale existenței omenești.

Autorul identifică drept element distinctiv al gândirii religioase deosebirea dintre sacru și profan, ”împărțirea lumii în două domenii, unul conținând tot ceea ce este sacru, iar celălalt tot ceea ce este profan . De aceea, plecând de la opoziția dintre sacru și profan, definește credințele religioase drept ’’reprezentări care exprimă natura lucrurilor sacre și raporturile acestora fie între ele, fie cu lucrurile profane”.

Karl Marx a descris religia ca fiind „opium pentru popor”, o barieră în calea schimbării sociale, prin justificarea inegalităților de putere și acceptarea opresiunilor și a nedreptăților. Cu toate că este un agent de control social, religia, ”inima unei lumi fără suflet”, poate contribui la „fericirea reală” a unui popor prin asigurarea unui refugiu sau sprijin în viața de zi cu zi a omului.

Autorul suține dispariția religiei tradiționale deoarece ’valorile pozitive pe care aceasta le conține pot deveni idealuri care să conducă la îmbunătățirea soartei umanității pe acest pământ, nu pentru că aceste idealuri și valori ar fi eronate. Nu ar trebui să ne

mai temem de zeii pe care noi înșine i-am creat, și nici să îi mai înzestrăm cu valori pe

12

care noi înșine le putem înfăptui” .

Operele sale sunt inspirate din scrierile autorilor ce aparțin secolului al XIX-lea, în special Ludwing Feuerbach. În cartea sa, Esența creștinismului, religia apare ca o proiectare greșită a valorilor și normelor produse de evoluția culturală a societății asupra forțelor supranaturale care domină societatea. Atât omul, cât și Dumnezeu, sunt înzestrați cu conștiință, dar calitatea de ființă morală este mai puternică la om datorită capacității sale de proiecție asupra forțelor transcedentale.

Max Weber construiește o perspectivă diferită de cea a lui Karl Marx, una în care religia este, în anumite situații, o variabilă independentă și o sursă de transformări sociale, cu un impact puternic asupra instituțiilor economice. De asemenea, se distanțeză de Durkheim prin accentuarea relației dintre religie și schimbarea socială.

Lucrarea lui Max Weber, Etica protestantă și spiritul capitalismului, subliniază cum modul specific de a gândi și a trăi al protestanților a impus un comportament economic deosebit și a încurajat formarea capitalismului modern. La baza acestuia se află spiritul capitalismului, care descrie atitudinea ce caută profilul rațional și sistematic.

Fundamentele religioase ale protestanților, apreciaează sociologul german, au fost baza dezvoltării Occidentului, în timp ce valorile dominante ale celorlate credințe religioase au constituit un adevărat obstacol în evoluția capitalistă a societăților (în special în țările din afara Europei).

Sub imperativul valorilor impuse de protestantism, Max Weber așază la baza civilizației capitaliste ideea de vocație și salvare prin muncă. Vocația „este obligația pe care individul ar trebui să o simtă și o simte față de conținutul activității sale profesionale indiferent în ce constă ea, indiferent, în particular, dacă apare la suprafață

13

ca o utilizare a puterilor personale sau doar a posesiunilor materiale” .

În schimb, salvarea prin muncă este o atestare a mântuirii prin reușita într-o anumită profesie. Astfel, motivația profundă a protestantului se moștenește din dogma predestinării (care afirmă că Dumnezeu hotărește destinul omului încă dinainte de a se naște).

Georg Simmel are o contribuție unică la analiza sociologică a religiei, cu toate că a jucat un rol relativ minor în opera sa. Religia este descrisă ca o formă specifică de interacțiune socială care poate fi aplicată la diferite contexte. Explicația științifică a lui Dumnezeu este problematizată prin abordarea a două puncte de vedere: primatul explicațiilor științifice asupra religiei și inexistența adevărului din credințele religioase. În acest context, știința nu dorește să furnizeze explicații valabile despre divinitate, dar mai degrabă caută să analizeze părțile componente ale lumii și legătura dintre ele.

Raportul dintre religiozitate și religie este descris pornind de la sociologia formală a lui Simmel (diferența între formă și conținut), în care încearcă să evite rolul de subordonat al religiei și o plasează în epoca modernă, ca o religie ancorată în viața cotidiană a omului.

Autorul „deosebește în cadrul societății un conținut (psihicul indivizilor) și o formă (ceea ce există independent de ei). Legătura între conținut și formă conferă realității sociale un caracter unitar, deoarece nu pot fi separate, cu precizarea însă, făcută de gânditor, că aceeași formă de socializare se poate asocia cu conținuturi diferite și aceleași conținuturi se pot socializa în forme diferite”.

Religiozitatea reprezintă o categorie importantă a scrierilor lui Simmel despre religie, fiind ”un fel particular de sentiment emoțional, pe care îl desemnează cu termenul de pietate: pietatea este o emoție sufletului care se transformă în religie atunci cînd se proiectează în forme specifice. Termenul de pietas înseamnă o atitudine de devotament, atât față de om cât și față de Dumnezeu”.

În lucrarea Despre democrația din America, Alexis de Tocqueveille remarcă existența unei evoluții constante a sentimentului religios în societatea americană, contrazicând principalele idei care asociau o puternică efervescență religioasă cu o slabă dezvoltare a unei societăți.

Pentru autor, religia, contribuie la realizarea democrației moderne, devenind necesară social prin educarea spiritului în vederea adpotării responsabilității sociale și înlăturarea concepției care plasează interesele individului izolat, mai presus de cele ale societății.

Raportată la religiozitatea individului, religia există independent de aceasta, căci ea cuprinde reprezentările simbolice ale divinității și oferă răspunsuri la nelămuririle cotidiene ale omului, pe când religiozitatea devine o adaptare individuală a reprezentărilor simbolice ale transcedentalului. Reprezentările simbolice, prin forma și conținutul specific, pot ajuta la stabilirea unor diferențieri între diferitele forme de religiozitate și religie.

De aceea, la nivel conceptual, putem considera religia ca fiind independentă de religiozitatea individului, în timp ce religiozitatea individuală își găsește sprijin în

17

diversele forme de religie . Pentru majoritatea oamenilor religia devine asociată cu

etnicitatea, adică ceva care pentru cei mai mulți este transmis decât să fie ales, iar

religiozitatea, adică gradul de angajament religios, este strâns legată de valori,

18

comportament și atitudini .

Religiozitatea, în concepția lui Storm (2009) reprezintă un angajament față de o reprezentare simbolică a puterilor supranaturale, fiind cuprinsă între religiozitatea instituțională și spiritualități alternative, dar și diferențieri interne cu privire la intensitatea angajamentului, de exemplu, între credincioșii devotați și cei moderați.

Pe de altă parte, Roof definește religiozitatate ca „un comportament și o credință individuală aflată în relație cu valorile intensității supranaturale sau finale”.

Johnson și ceilalți înțeleg prin acest concept “măsura în care un individ este

dedicat religiei pe care o profesează și învățăturilor sale, cum ar fi atitudinile individuale

20

și comportamentele care reflectă acest angajament”.

Dimensiuni și forme ale religiozității

Religiozitatea este un concept complex, care se referă la numeroasele aspecte ale activității religioase. De aceea, au fost identificate numeroase variații în conținutul și numărul de dimensiuni raportate. Aceste variații ”par a fi produsul unor abordări diferite

ale definirii și măsurării dimensiunilor relevante, folosirii unor metode analitice diferite

21

sau examinării unor populații distincte” .

Tipologia creată de Joseph Fichter (1951) a avut o influență decisivă în literatura de specialitate. În măsurarea nivelului de angajament religios, Fichter a identificat ca dimensiuni: aderarea crezului (acceptarea principiilor fundamentale ale credinței), codul de conduită (normele oficiale morale sau etice care reglementează condițiile de funcționare ale grupului religios), dimensiunea cultică (implicarea în activitatea ritualică a bisericii) și cea de comuniune socială (apartenența oficială la o biserică). Din cauza gradului mare de subiectivitate, Fichter consideră dimensiunea experimentală mai mult psihologică decât sociologică.

Pentru a descrie religiozitatea unei persoane, Fukuyama (1960) a dezvoltat patru dimensiuni: cognitivă (cuprinde cunoștințele religioase ale oamenilor), cultică (se referă la practicile religioase ale indivizilor, cum ar fi comportamentul ritualic), de credință (se

axează pe credința religioasă personală) și de devotament (conține sentimentele și

22

experiențele religioase ale omului). Prin corelarea dimensiunilor cu factorii demografici a descoperit că acestea variază în funcție de vârsta, educația, genul și clasa socială a persoanelor.

În stabilirea orientării și implicării religioase, unul dintre cele mai vechi

23

teoreticieni, Gerhard Lenski , a propus în anul 1961, un model cu patru dimensiuni, care aproape se exclud reciproc. Două dintre dimensiuni fac referire la religiozitatea individuală (ortodoxia doctrinară și devotamentul religios), în timp ce ultimele două ilustrează implicarea interpersonală (asociativă -în cadrul bisericii și comunală -în

24

afara instituției religioase) .

Prin urmare, dimensiunile fac referire la:

dimensiunea ortodoxă doctrinară cuprinde acceptarea intelectuală a doctrinelor prescrise de biserică;

dimensiunea devotamentului religios include comuniunea cu Dumnezeu prin intermediul rugăciunii, meditației și a comportamentului religios;

dimensiunea asociativă cuprinde angajamentul persoanei la un grup religios, având în vedere aspecte cu privire la frecvența implicării în serviciile de închinare și rugăciune;

dimensiunea comunală implică angajamentul față de o orientare religioasă care transcende liniile impuse de un grup religios.

Cu scopul de a acoperi toate expresiile religiei, cercetătorul american Charles

25

Glock (1962) a identificat cinci dimensiuni ”universale”, cunoscute sub denumirea de ’’abordarea 5-D a religiozității”:

ideologicul (aderarea la credințele și convingerile specifice religiei);

intelectualul (măsura în care membrii unei comunități religioase cunosc credințele și doctrinele principale ale grupului din care fac parte);

ritualisticul (comportamentul religios tradițional, precum participarea frecventă la serviciile de închinare);

experiențialul (experiențe descrise ca religioase în sensul că provoacă sentimente și emoții puternice, de exemplu o revelație de origine divină sau de dimensiunii supranaturale care îl convinge de necesitatea religiei);

subsecventul (efectul religiei asupra celorlate dimensiuni din viața unui individ, adică modul în care angajamentele și comportamentele explicit religioase afectează atitudinile și comportamentul din viața de zi cu zi).

Aceste cinci dimensiuni propuse Charles Glock au fost revizuite în 1965, autorul împreună cu Rodney Stark au propus alte dimensini, care reprezentau o completare și

27

îmbunătățire a celor inițiale propuse de Glock. Ei au încercat să creeze o listă a dimensiunilor religioase de bază, care depășesc granițele de grup: dimensiunea

credinței, dimensiunea practicii, dimensiunea experienței, dimensiunea cunoștințelor și dimensiunea consecințelor.

DeJong și Faulkner (1966) au testat legăturile universale între cele cinci dimensiuni ale religiozității propuse de Stark și Glock, constatând o interdependență a acestora, dar în grade diferite. Tocmai această diversitate a relațiilor, în concepția autorilor, susține natura interdependentă a celor șase dimensiuni ale implicării religioase: credință, experiență, practică religioasă, cunoștințe religioase, consecințe morale individuale și consecințe sociale. În timp ce ”credința, experiența și practica religioasă sunt operațional și conceptual diferite, aceste dimensiuni sunt strâns legate

între ele de un concept global, un factor universal al religiozității, dintre care acestea pot

28

fi considerate subsimensiuni”.

Modelul propus de Glock și Stark & Glock, a fost analizat și testat de alți cercetători, precum Nudelman și O’Connell.

Plecând de la motive empirice Nudelman (1971) a limitat numărul dimensiunilor la un set de două: devotamentul și participarea. Pe baza rezultatelor cercetării sale, autorul a contestat unidimensionalitatea sau multidimensionalitatea angajamentului religios.

Plecând de la cele cinci dimensiuni prezentate de Stark și Glock, în anul 1975, O’Connell a adăugat alte dimensiuni. Prin împărțirea dimensiunii consecințelor, autorul a putut identifica două dimensiuni principale ale religiozității: cele individuale și cele sociale.

Pentru analiza angajamentului religios, în articolul ”Measuring the religious variable: Nine proposed dimensions” King a prezentat nouă dimensiuni ale religiozității:

S avizul crezului și angajamentul personal, adică acceptarea principiilor fundamentale ale unei religii;

S participarea la activitățile congregației, se referă la participarea religioasă activă și regulată la servicii și activități religioase organizate;

S experiența religioasă personală prin rugăciune sau pocăință;

S legături personale în congregație, care includ aparteneța la biserică și întâlnirile organizate cu ceilalți membrii;

S angajamentul față de căutarea intelectuală în pofida îndoielii, care se referă la stimularea critică și căutarea sensului;

S deschiderea spre creșterea religioasă, care include dezvoltarea morală și lupta permanentă de aprofundare a religiei;

S dogmatismul;

S orientare extrinsecă;

S comportament și atitudine financiară, care cuprind contribuții sau donații bănești la evenimentele religioase;

S a vorbi și a citi despre religie, adică frecvența cu care oamenii citesc și discută informații cu caracter religios.

Ulterior, King și Hunt au revizuit aceste dimensiuni și au propus un nou model care, în concepția lui Roof, alcătuiește cadrul conceptual cel mai potrivit în a testa modelul multidimensional. Ei au ajuns la concluzia că religiozitatea are între opt și zece dimensiuni, care variază în funcție de grupurile religioase.

Spre sfârșitul anilor 1960, Ninian Smart a identificat șase dimensiuni ale religiozității(1968): trei dintre acestea transcend limitele istoriei și sunt denumite ”para- istorice” (dimensiunea dogmatică, mitologică, etică), iar restul de trei sunt cele care aparțin istoriei (dimensiunea ritualică, socială și experiențială). Aceste dimensiuni au fost criticate de Eric Shape pe motivul că cea mitologică și ritualică nu pot face parte

din structura intrinsecă a religiei. La rândul său, cercetătorul a propus un set de patru

30

dimensiuni: existențială, intelectuală, instituțională și etică .

Religia, în concepția lui Mueller (1980), este un sistem cultural alcătuit din trei dimensiuni importante: transcendentalul, nucleul real al religiei, esteticul și

intelectualul.

În anul 1986, cercetătorii Cornwall, Albrecht, Cunningham și Pitcher au subliniat șase dimensiuni ale religiozității pe baza raționamentului că există cel puțin trei componente ale comportamentului religios: cunoașterea (cogniție), sentimentul (afect) și trăirile religioase (comportamentul). ”Pentru fiecare dintre aceste componente ale religiozității au existat două clasificări intersectate care rezultă în cele șase dimensiuni: cogniție (ortodoxia tradițională, ortodoxia particularistă); afectul (spiritual, angajamentul față de biserică), comportament (comportament religios, participare

31

religioasă)” .

Pentru o mai bună înțelegere a naturii adevărate a religiozității, Wilkes, Burnett și Howell (1986) au evaluat dimensionalitatea conceptuală prin intermediul a patru itemi: frecvența participări la slujbele religioase, importanța valorilor religioase,

32

încrederea în valorile religioase și religiozitatea auto-percepută .

În încercarea de a sintetiza și sincroniza cercetările din domeniu, în anul 1970,

33

Verbit a realizat o concordanță între dimensiunile propuse de Fichter și cele ale lui Lenski. El renunță la termenul de dimensiune și susține că religia are șase componente: ritualul, doctrina (credință), emoția (sentiment), etica (consecințe), comunitatea și cunoștințele.

Fiecare dintre aceste componente sunt măsurate pe rând din perspectiva “conținutului” (cel ce cuprinde elemntele fundamentale ale religiei și care coordoneză întreg comportamentul), “frecvenței”(gradul de implicare al persoanei în practicile religioase), “intensitatea” (poziția sau gradul de determinare față de religie) și

“centralitatea” (importanța acordată învățăturilor fundamentale ale religiei, sentimentelor religioase și regulilor după care care se desfășoară ceremonialul religios).

Majoritatea cercetătorilor și-au orientat atenția spre raportul dintre orientarea religioasă intrinsecă și cea extrinsecă a religiozității. În timp ce dimensiunea intrinsecă folosește religia ca cel mai important factor motivațional interior al individului și ca un punct final în sine, dimensiunea extrinsecă descrie religia ca una din forțele motivaționale din viața oamenilor, folosită ca un simplu mijloc pentru atingerea scopurilor.

Allport și Ross reușesc să surpindă cel mai bine aceast raport, afirmând că ”persoana extrinsec motivată folosește religia sa, iar cea intrinsec motivată își trăiește

35

religia” . De aceea, motivația religioasă a persoanelor care sunt intrinsec orientate ține exclusiv de individ (instituită de tradiția religioasă în sine) și influențează majoritatea aspectelor vieții acestuia, iar cei care sunt extrinsec orientați sunt religioși din motive exterioare individului în conformitate cu convențiile sociale (obținerea unui statut social, să se simtă aprobați și susținuți).

La rândul lor, psihologii care lucrează în domeniul psihometriei religiozității (știința care se ocupă cu măsurarea fenomenelor psihice, adică în ce măsură un individ aderă la credințele și învățăturile practice ale religiei sale), au stabilit o serie de dimensiuni fundamentale pentru măsurarea fenomenelor religioase. Dintre acestea se evidențiază dimensiunea uni-dimensională, bipolară, și multidimensională*6.

S Pespectiva uni-dimensională atribuie religiozității caracteristicile de individualitate și unicitate. De aceea, poate măsura comportamentul religios public al individului sau atitudinea sa față de instituțiile religioase;

S Perspectiva bipolară analizează religiozitatea din două perspective opuse, antagonice, cum ar fi ”bună sau rea”, „indicată sau mai puțin indicată”;

S Perspeciva multidimensională descrie religiozitatea ca făcând parte din diferitele aspecte ale comportamentului unui individ.

Din inventarierea dimensiunilor religiozității s-a constatat, până în anul 1970, o polarizare a cercetărilor cu profil religios pe teme precum: categoriile tradiționale ale identității religioase, participarea la biserică, măsurarea cunoștințelor doctrinare sau biblice. Studiile ulterioare au avut în vedere conturarea unei imagini mai clare a religiei și măsurarea unor teme mai puțin controversate despre credință și spiritualitate. Totuși, odată cu dezvoltarea tehnicilor statistice și mijloacelor de comunicare online, cercetările de specialitate s-au multiplicat, fiind analizate riguros toate aspectele religiozității,

37

economisindu-se în acest fel timp și resurse .

Anumite cercetări sociologice din țara noastră, întreprinse asupra stării de religiozitate a poporului, au evidențiat existența a trei dimensiuni de bază ale acesteia:

38

cunoștințe, convingeri și practici religioase .

În mod convențional, dimensiunile de bază și componentele religiozității sugerate de toți acești autori ar putea fi clasificate și analizate din patru perspective:

S Credința (în divinitate, Dumnezeu sau ființe supranaturale) devine un indicator clar de implicare religioasă și transformă individul într-o ființă puternic sau deloc religioasă. Acceptarea sau respingerea convingerilor religioase sunt independente de aparteneța la un anumit grup sau instituție religioasă.

S Cunoașterea religioasă – se referă la informațiile pe care un om le are despre credința sa

S Experiența religioasă – se preocupă de lumea interioară mentală și emoțională a individului. Aceasta include dorința de a crede, precum și un permanent sentiment de bunăstare, care derivă din credință.

S Comportamentul religios – fie că vorbim de rugăciune sau de participarea la servicii religioase, este mai greu de urmărit deoarece implică o activitate care se desfășoară pe parcursul unei perioade îndelungate de timp. Între cele două aspecte există o legătură strânsă, care deși poate varia din diverse cauze (anumite persoane merg la biserică din motive independente de credința lor, persoanele credincioase pot fi împiedicate să participe la slujbele religioase din motive exterioare, cum ar fi o boală), ea devine incontestabilă în identificarea comportamentului religios.

În cadrul acestei dimensiuni, poate fi analizată și afilierea religioasă ca un dublu indicator al religiozității, atât prin relaționarea individului cu o anumită religie, cât și prin identificarea numărului celor care se declară fără apartenență religioasă.

Studiile inițiale foloseau un singur criteriu pentru a determina gradul de religiozitate al unei persoane, precum frecvența participării la ritualurile religioase, frecvența cu care se roagă, importanța religiei în viața de zi cu zi și a convingerilor religioase. Cu toate că, încă este o metodă preferată de mulți cercetărori, ea a fost deseori contestată din cauza informațiilor incomplete și implicit a unor rezultate greșite. De exemplu, o persoană poate frecventa un lăcaș de cult din diferite motive, care nu implică neapărat un grad crescut de angajament religios. Astfel, putem vorbi de o modalitate de a-i domina pe ceilalți printr-o acțiune de prestigiu, de a evita izolarea socială, de a obține un beneficiu (a se însănătoși) sau a-și mulțumi familia/prietenii. De aceea, o practică religioasă constantă nu indică neapărat și un grad ridicat de religiozitate, deoarece aceasta ar putea fi o acțiune de rutină, mai mult decât una devoțională.

Începând cu studiul lui Joseph Fichter din anul 1950 cu privire la diferențele religioase dintre catolici, s-a produs o orientare a perspectivei unidimensionale către cea multidimensională a religiozității.

În prezent, nu există un consens printre experți cu privire la numărul și conținutul dimensiunilor care alcătuiesc religiozitatea, deoarece acestea fluctuează în funcție de scopul, natura și contextul cercetării. Deși există unele dezacorduri cu privire la numărul exact de dimensiuni sau forme folosite în măsurarea religiozității, cei mai mulți cercetători consideră abordarea unidimensională un predictor imprecis al religiozității și susțin natura multidimensională a conceptului.

De aceea, pentru a-și contura o imagine completă și precisă asupra vieții religioase a unei comunități, cele mai multe instrumente de studiu dezvoltate în ultimul deceniu au folosit mai multe dimensiuni pentru măsurarea religiozității, aproape toate studiile empirice fiind dintr-o perspectivă creștină și dezvoltă subiecte creștine.

Etape și modalități de măsurare a religiozității

Viața religioasă este complexă și implică o analiză detaliată a realității fenomenului religios. Inaccesibilă pentru o măsurare directă, ea este transpusă în atitudini (atât cele care vizează propria persoană, cât și față de diferite componente ale sistemului religios) și comportamente.

Deși măsurarea religiozității este posibilă, nu există standarde clare cu privire la aspectele ce ar trebui să fie analizate. Prin urmare, se folosesc o serie de indicatori care vizează practica, credința, apartenența formală și informală la un cult religios, afilierea, activitatea ritualică, educația doctrinară, valorile de bază sau modul în care ești perceput de cei din jur.

Anchetele sociale reprezintă o resursă fundamentală în cercetarea vieții religioase a unei comunități. Studiile longitudinale și transversale constituie, în opinia specialiștilor, modalități potrivite pentru colectarea datelor privind gradul de religiozitate al populației.

Studiile transversale permit colectarea informațiilor doar o singură dată, într-un anumit context social, analizând religiozitatea în funcție de caracteristicile socio- demografice ale populației. Cu toate acestea, studiile longitudinale sunt considerate cele mai potrivite metode de cercetare ale religiozității datorită caracterului repetitiv al cercetării și perioada de timp îndelungată. Informațiile obținute pot contura cu precizie cauzele, evoluția și influența actuală a religiozității.

Lucrarea lui Joseph Henry Fichter din anul 1954, Social Relations in the Urban Parish, a fost prima încercare importantă de a formula și a măsura religiozitatea unei comunități. El a făcut diferențe între catolici, bazându-se pe frecvența participării la Liturghie și un nivel general de implicare în viața parohiei. A dezvoltat o tipologie împătrită care atestă diferențe între membrii aceleiași organizații religioase, în funcție de nivelul lor de angajament.

Una dintre cele mai elaborate și importante măsuri ale religiozității a fost concepută de Charles Glock și Rodney Stark. În cartea „American Piety: The Nature of Religious Commitment”, autorii au urmărit caracteristicile și viitorul vieții religioase din America prin analiza și măsurarea angajamentului religios. Astfel, au realizat un studiu pe bază de chestionar pe un eșantion de 4976 de persoane, dintre care 3000 sunt membrii ale bisericilor din 4 comitate din California de Nord (Marin, San Francisco, San Mateao și Santa Clara), iar 1976 sunt persoane adulte, repartizate în zone diferite la nivel național.

Chestionarul adresat eșantionului alcătuit din membrii bisericilor, cuprinde 500 de întrebrări privind credințele și practicile religioase, atitudinile și comportamentele politice, prejudecățile și timpul liber al acestora. Eșantionul s-a bazat pe selecția aleatorie a unui număr de congregații protestante și romano-catolice din comitate, obținând astfel o rată de răspuns de 72% pentru bisericile protestante și 53% pentru cele romano-catolice.

CHFSTTONAR DE MĂSURARE A RET JGTOZTTĂTTT

9

-Glock și Stark-

Care afirmație se apropie cel mai mult de ceea ce crezi tu despre Dumnezeu?

Știu că Dumnezeu există cu adevărat, și nu am nicio îndoială despre asta

Deși am dubii, simt că eu cred în Dumnezeu

Cred în Dumnezeu în cea mai mare parte din timp, dar nu de multe ori

Nu știu dacă există un Dumnezeu, și nu cred că există vreo modalitate de a afla

Nu cred într-un Dumnezeu personal, dar cred într-o putere mai mare de un anumit tip

Care dintre următoarele afirmații se apropie cel mai mult de ceea ce tu crezi despre Iisus?

Iisus este fiul divin al lui Dumnezeu și nu am nicio îndoială despre asta

Deși am unele îndoieli, cred că Iisus este de origine divină

Cred că Iisus a fost un om măreț și foarte sfânt, dar nu cred că este Fiul lui Dumnezeu mai mult decât noi suntem copiii lui Dumnezeu

Cred că Iisus a fost doar un om, deși unul cu adevărat extraordinar

Să fiu sincer, nu sunt convins că a existat un om ca Iisus

Alt răspuns (la alte răspunsuri a fost inclus: Iisus s-a născut dintr-o virgină, Iisus a mers pe apă)

Niciun răspuns

Credeți că Tisus se va întoarce într-o zi pe pământ?

În mod clar

Probabil

Posibil

Probabil nu

Cu siguranță nu

Niciun răspuns

Biblia ne spune de minuni, unele aparțin lui Hristos și altele altor profeți și apostoli. În general vorbind, care dintre următoarele afirmații se apropie cel mai mult de ceea ce tu crezi despre miracolele biblice?

Cred că minunile s-au întâmplat așa cum spune Biblia

Cred că minunile s-au întâmplat, dar pot fi explicate prin cauze naturale

Am tendința să mă îndoiesc că minunile s-au întâmplat vreodată

Nu cred că minunile s-au întâmplat vreodată

5 .Este viață după moarte?

Complet adevărat

Probabil adevărat

Probabil nu este adevărat

Cu siguranță nu este adevărat

Ce credeți, Diavolul există în realitate?

5 7

Complet adevărat

Probabil adevărat

Probabil nu este adevărat

Cu siguanță nu este adevărat

Un copil vine pe lume deja vinovat de păcat?

Complet adevărat

Probabil adevărat

Probabil nu este adevărat

Cu siguanță nu este adevărat

Credeți că, pentru a fi salvată o persoană trebuie să ….?

_Să creadă în Iisus Hristos ca Salvator

_Să creadă că Biblia este adevărul lui Dumnezeu

_Să fie botezat

_Să participe frecvent la ritualurile creștine, precum Sfânta Împărtășanie

_Să fie un membru al credinței dvs. specifice

_Să se roage

_Să facă bine celorlați

_Să își iubească aproapele

_Să dea dijmă (a zecea parte din venit bisericii sau săracilor)

absolut necesar 2. necesar 3. puțin necesar 4. deloc necesar

Credeți că oamenii ar putea fi opriți de la mântuire în cazul în care_?

_Sunt ignoranți în privința lui Iisus, precum cei care trăiesc în altă țară?

_Sunt de religie evreiască _Sunt de religie hindusă _ Încalcă Sabatul _ Iau numele Domnului în deșert _ Beau alcool

_ Practică controlul artificial al nașterii _ Discriminează alte rase

în mod sigur 2. Posibil

Cât de sigur ești că ai găsit înțelesul și scopul vieții?

Sunt destul de sigur și am crescut crezând aceste lucruri

Sunt destul de sigur, deși la un moment dat am fost destul de nesigur

Sunt nesigur în privința faptului dacă le-am găsit

Sunt destul de sigur că nu le-am găsit

Nu cred că sunt răspunsuri la acestea

Niciun răspuns

Cât de des participați la slujbele religioase de duminică?

În fiecare saptămână/aproape în fiecare sapătămână

Cel puțin odată pe lună

Cel puțin odată pe an

Mai puțin de odată pe an

Niciodată

Ascultați sau vizionați servicii religioase la radio și televiziune?

În mod regulat

Câteodată

Foarte rar

Niciodată

Niciun răspuns

Ați primit Sfânta Împărtășanie în ultimul an?

Da b. Nu c. Niciun răspuns

Într-o săptămână normală, câte seri petreceți la biserică, inclusiv întâlniri

precum cele de tip studiu de grup, care pot să nu aibă loc în clădirea bisericii?

Care este numărul total de organizații, grupuri sau activități ce aparțin

bisericii, în care sunteți implicat?

Care este media contribuției săptămânale a familiei dvs. la biserică?

În casa dvs., cât de des, în cazul în care se întâmplă, se spun rugăciuni înainte sau după masă?

La toate mesele

Cel puțin odată pe zi

Cel puțin odată pe săptămână

Numai la ocazii speciale

Niciodată sau aproape niciodată

Cât de importantă ați spune că este apartenența la biserică?

Extrem de importantă

Destul de importantă

Puțin importantă

Nu prea importantă

Deloc importantă

Cât de des vă rugați în mod privat?

Cel puțin odată pe săptămână

Din când în când

Rareori sau niciodată

Cât de des vă rugați pentru iertarea păcatelor dvs?

Foarte des

Destul de des

Ocazional

Niciodată

Niciun răspuns

Cât de importantă este rugăciunea în viața dvs.?

Extrem de importantă

Destul de importantă

Nu prea importantă

Deloc importantă

Nu mă rog niciodată

Când vă rugați, de ce vă rugați?

Să-I mulțumesc lui Dumnezeu

Să cer îndrumarea lui Dumnezeu când iau decizii

Să cer iertare pentru ceva ce am făcut

Să-mi găsesc alinare când sunt cu moralul la pământ

Să-mi întăresc credința

Îmi dă un sentiment de apropiere de Dumnezeu

Să încerc să aflu voia lui Dumnezeu

Să îl venerez pe Dumnezeu

Să îl rog pe Dumnezeu să aducă pe altcineva către credința creștină j. Ca o îndatorire creștină

V-ați rugat de-alungul anilor pentru următoarele scopuri_?

Să-l rog pe Dumnezeu să mă însănătoșească

Să-l rog pe Dumnezeu să însănătoșească pe altcineva

Să-l rog pe Dumnezeu să mă păzească de necazuri

Să-l rog pe Dumnezeu pentru obținerea a ceva material, cum ar fi de exemplu o mașină sau casă nouă

Simțiți că rugăciunile dvs. sunt ascultate?

a. Da, sunt sigur b. Nu c. Nu știu/ Niciun răspuns

De când sunteți adult, ați avut vreun sentiment că ?

5 7 5

_Vă aflați cumva în prezența lui Dumnezeu _Ați fi fost salvat în Hristos

_Ați fost pedepsit de Dumnezeu pentru ceva ce ați făcut _Ați fost tenatat de diavol

Da, sunt sigur că am avut b. Da, cred că am avut c. Nu d. Niciun răspuns

Daca ați fi întrebat, ați fi capabil să spuneți cele Zece Porunci?

Da, dar nu cu cuvintele exacte

Da, cu cuvintele exacte

Nu sunt sigur că mi le-aș aduce aminte pe toate cele zece

Cred evreii în cele Zece Porunci?

Da b. Nu c. Nu știu/ Niciun răspuns

Vă rog să citiți următoarele texte și să-mi spuneți dacă sunt din Biblie sau nu

_ Nu vei accepta o vrăjitoare să trăiască

_Lăsați-vă femeile să păstreze liniște în biserică: deoarece nu le este permis să vorbească

_Binecuvântați sunt cei puternici: căci ei vor fi sabia lui Dumnezeu _ Căci Eu Domnul Dumnezeul tău sunt Dumnezeu zelos, Care pedepsește vina părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc _ Mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului, decât bogatului să intre în împărăția lui Dumnezeu

_Binecuvântați sunt cei supuși: căci ei vor moșteni pământul

Da b. Nu

Care sunt profeții vechiului Testament?

Elijah b. Deuteronomy c. Jeremiah d. Paul e. Levictus f. Ezekiel

Care este prima carte a Bibliei?

Unde s-a născut Iisus?

Cine a ținut predica de pe munte?

Cine a fost mama lui Iisus?

Puteti să nominalizați fondatorul unei alte religii, în afară de creștinism?

Ce este Sfânta Treime?

Puteți să menționați doi profeți din Vechiul Testament al Bibliei?

5 5 5 M ?

O persoană a scris majoritatea cărților din Noul Testamnt. Puteți să o

nominalizați?

?

Ce popor a controlat Ierusalimul în timpul lui Iisus?

Din cei cinci prieteni apropiați, câți sunt membrii în parohia sau congregația

din care faceți parte?

Notă: întrebările din chestionar au fost trecute în ordinea din carte. La întrebarea 25, varaintele de răspuns b și c nu s-au regăsit în carte, ele fiind adăugate în funcție de restul variantelor

Sursă: American Piety: The Nature of Religious Commitment, Ediția a Il-a, Editura University of California Press, (publicație a Programului de cercetare a religiei și societății a Survey Research Center) Berkeley, Statele Unite ale Americii, 1970, pp. 28-168.

Abordarea lui Glock și Stark a fost criticată de James Davidson și Dean Knudsen (1977) pe motivul că, în contextul cercetării, întrebările despre religia ortodoxă devin nepotrivite deoarece convingerile religioase variază de la un grup la altul. Prin urmare, cercetătorii sugerează o distincție între orientarea religioasă și angajamentul religios.

Orientarea religioasă cuprinde elemente (convingeri specifice și cunoștințe religioase, implicarea comunității, aplicații etice de credințe) care variză între grupuri și crează stiluri de religiozitate. Pe de altă parte, angajamentul religios măsoară gradul de religiozitate prin două elemente:

conștiință religioasă – reprezintă autoevaluarea importanței religiei în viața omului, oferindu-i un sentiment de identitate;

participarea religioasă – utilizarea unui comportament explicit religios, adică participarea constantă la activități cu carcater religios.

În încercarea de a măsura impactul religiei asupra vieții individului, precum și a identifica gradul de implicare al acestuia în practicile ritualice, Rohrbaugh și Jessor au relizat în anul 1975, o cercetare pe un eșantion aleatoriu, respondenții aparținând unor licee din regiunea Rocy Mountain. Autorii au construit un chestionar prin operaționalizarea a patru dimensiuni ale religiozității stabilite de Glock în subcare cu doi itemi (ritualul, subsecventul, ideologicul și experimentalul), fiecare subscară având

o valoare cuprinsă între 0 (cea mai mică religiozitate) și 4 (cea mai mare religiozitate).

Din cei 2200 de elevi, inițial aleși pentru studiu, au fost incluși doar cei 947 de elevi care au primit consimțământul părinților. Elementele de natură ideologică conțin verbul a crede, în timp ce cele de natură experimentală sunt orientate spre verbul a

•42

simți .

Rezultatele cercetării indică un grad de religiozitate mai ridicat în rândul femeilor decât la bărbați și în rândul studenților de vârsta universității decât cei de vârsta colegiului.

CHESTIONAR DE MĂSURARE A RELIGIOZITĂȚII

9

-Rohrbaugh și Jessor-

S Religiozitatea ritualică

De câte ori ai participat la serviciile religioase în ultimul an? ori

Care dintre următoarele descriu cel mai bine practicile de rugăciune sau de meditație religioasă?

rugăciunea este o parte constantă a vieții mele

de obicei mă rog în perioadele de stres sau la nevoie, dar rareori cu alte ocazii

mă rog numai în timpul ceremoniilor formale

nu mă rog niciodată

S Religiozitatea subsecventă Când ai o problemă serioasă, cât de des iei în calcul sfaturile sau învățăturile religioase?

aproape întotdeauna

de obicei

câteodată

niciodată

În opinia dvs., cât de mare este influența religiei asupra modului de a te comporta și a modului cum preferi să-ți petreci timpul în fiecare zi?

nicio influență

o mică influență

ceva influență

o valoare justă de influență

o influență foarte mare

S Religiozitatea teologică

Care dintre următoarele afirmații se apropie cel mai mult de părerea ta despre Dumnezeu?

sunt sigur că Dumnezeu există și este activ în viața mea

deși câteodată Îi contest existența, cred în Dumnezeu și sunt sigur că mă știe ca persoană

nu știu dacă există un Dumnezeu persoanl, dar cred într-un fel, într-o putere superioară

nu știu dacă există un Dumnezeu persoanl sau vreo putere superioară într-un fel, și nu știu dacă vreodată o să știu

nu cred într-un Dumnezeu persoanl sau într-o putere superioară

Care dintre următoarele afirmații se apropie cel mai mult de credința dvs. în viața de după moarte (imortalitate)?

cred într-o viață după moarte, o existență a sufletului ca un spirit individual specific

cred în existența sufletului după moarte ca parte dintr-un spirit universal

cred într-o viață după moarte într-o formă, dar chiar nu știu cum o să fie

nu știu dacă este vreun fel de viață după moarte, dar nu știu dacă o să știu vreodată

nu cred în niciun fel de viață după moarte

S Religiozitatea experimentală În decursul ultimului an, de câte ori ai experimentat un sentiment de adorație sau devotament religios?

aproape în fiecare zi

frecvent

câteodată

rareori

niciodată

Ești de accord cu următoarea afirmație ’’Religia îmi dă un grad ridicat de comfort și securitate în viață”

categoric nu sunt de accord

nu sunt de accord

incert

sunt de acord

sunt de acord în totalitate

Sursa: Peter Hill, Ralph Hood, Measures of Religiosity, Editura Religious Education, BirminghamAlabama, Statele Unite ale Americii, 1999, pp. 308-310

Scara de orientare religioasă (ROS) a lui Allport și Ross surprinde raportul dintre orientarea intrinsecă și extrinsecă care se află la baza comportamentelor religioase. Această încercare de operaționalizare a celor două dimensiuni s-a mai regăsit în cercetările lui Wilson (care a construit o scară de 15 itemi privind dimensiunea extrinsecă) și Feagin (o scară de 21 de itemi dintre care 6 reprezintă dimensiunea extrinsescă și 6 pe cea intrinsecă).

Scara lui Allport și Ross cuprinde 20 de itemi, dintre care 9 măsoară dimensiunea intrinsecă, iar 11 pe cea extrinsecă. Pentru fiecare item există o scalare de la 1 la 5, unde 1 reprezintă dezacord total, iar 5 un acord total.

Scara extrinsecă surprinde locul izolat al religiei în viața de zi cu zi, precum și gradul de implicare religioasă a persoanei pentru obținerea unor beneficii (consolare, poziție socială). În schimb, cea intrinsecă, evocă rolul central al religiei în construirea existenției individului, precum și conturarea motivelor implicării religioase active a omului.

SCARĂ DE ORIENTARE RELIGIOASĂ (ROS)

Allport și Ross –

Vă rugăm să indicați măsura în care sunteți sau nu sunteți de acord cu

~ * 5 5

fiecare punct de mai jos folosind următoarea scară de evaluare:*

1 2 3 4 5

hotărât nu sunt de acord neutru sunt de acord hotărât

nu sunt de acord sunt de acord

S (Sub)scară extrinsecă**

Deși cred în religia mea, consider că sunt lucruri mult mai importante în viața mea

Nu contează prea mult ceea ce cred atâta timp cât duc o viață morală

Scopul principal al rugăciunii este acela de a obține o descărcare și protecție

Biserca este foarte importantă ca loc de a forma bune relații sociale

Ceea ce religia îmi oferă cel mai mult este alinare atunci când durerile și nenorocirile lovesc

Mă rog în primul rând pentru că am fost învățat să mă rog

Deși sunt o persoană religioasă refuz să las considerentele religoase să-mi influențeze chestiunile zilnice

Motivul principal pentru interesul meu față de religie este acela că biserica mea este

o activitate socială plăcută

Uneori este necesar să-mi compromit credințele religioase pentru a-mi proteja bunăstarea socială și economică

Un motiv pentru care sunt membru al bisericii este acela că o astfel de apartenență ajută la plasarea unei persoane în comunitate

Scopul rugăciunii este acela de a asigura o viață fericită și liniștită.

**12. Religia mă ajută să-mi păstrez viața în echilibru și constantă la fel cum fac și cetățenia mea, prieteniile mele și alte apartenențe

S (Sub)scară intrinsecă

Este important pentru mine să petrec perioade de timp în reflectare religioasă privată și meditație

Dacă nu sunt împiedicat de circumstanțe inevitabile, merg la biserică

Încerc din răsputeri să-mi duc religia în toate celelalte aspecte ale vieții

Rugăciunile pe care le spun când sunt singur au la fel de multă însemnătate și emoție personală ca și cele spuse de mine în timpul slujbelor

Destul de des am fost foarte conștient de prezența lui Dumnezeu sau a unei Ființe Divine

Citesc literatură despre credința mea (sau biserică)

Dacă ar fi să mă alătur unui grup bisericesc aș prefera să mă alătur unui grup care studiază Biblia, decât unei asociații sociale

Credințele mele religioase sunt cele care cu adevărat stau în spatele întregului meu mod de interpretare a vieții

Religia este foarte importantă deoarece răspunde la multe întrebări legate de însemnătatea vieții.

*Mulți cercetători au folosit un format de răspuns cu 9 puncte.

**Indică un item extrinsec suplimentar folosit de Feagin (1964) dar nu de Allport și

Allport și Ross (1967).

Sursa: Peter Hill, Ralph Hood, Measures of Religiosity, Editura Religious Education, Birmingham-

Alabama, Statele Unite ale Americii, 1999, pp. 152-154

Scala ROS a fost criticată de numeroși specialiști, argumentele principale

construindu-se în jurul a două categorii: ”pur empirice” și ”conceptual-empirice”.

Critica pur-empirică se axează pe ”inadecvanțele psihometrice percepute:

absența unei corelații inverse intrnisec-extrinsec, corelații slabe între itemi sau

multidimensionalitatea scalei extrinsece”. În schimb, critica conceptual-empirică pune

accent pe ce măsoară scala, și mai puțin pe cât de bine măsoară.

De aceea, au fost propuse și alte scale care să permită evaluarea acestor

deficențe metodologice, cea mai discutată abordare fiind Scala Interacțională sau de

Cercetare a lui Batson și colegii săi (1976), precum și alte trei scale care au surprins

aspecte adiționale ale orietării intrnisece și extrinsece prezentate de Allport și Ross.

Plecând de la aspectul motivațional al orientării intrinsece, Daniel Batson a

construit Scala Internă, Externă și pe cea Ortodox Doctrinară. Prima scală surprinde

”nevoia individului de a crede, în timp ce a doua prezintă gradul de absorție a unui

număr de credințe creștine tradiționale”. Scala externă analizează gradul în care religia

este afectată de familie, prieteni, colegi sau diverși adepți religioși.

SCĂLILE SUPLIMENTARE „END DIMENSION”

Batson –

Vă rugăm să indicați măsura în care sunteți sau nu sunteți de acord cu fiecare

~ * 5 5

punct de mai jos folosind următoarea scală de evaluare:*

1 2 3 4 5

hotărât nu sunt de acord neutru sunt de acord hotărât

nu sunt de acord sunt de acord

S Scala internă

Dezvoltatea mea religioasă este un răspuns natural pentru nevoia noastră de devoțiune față de Dumnezeu

Voința lui Dumnezeu ar trebui să dea o formă vieții mele

Este necesar pentru mine să am o credință religioasă

Când se ajunge la întrebări religioase, trebuie să cunosc adevărul

(-) Religia este ceva pentru care personal n-am simțit niciodată obligația de a o lua în considerare

(-) Fie că mă dovedesc a fi religios sau nu, nu are prea mare importanță pentru mine

Consider că este esențial să ai credință

Mi-este imposibil să mă imaginez ca nefiind religios

(-) Pentru mine, religia n-a fost o „necesitate”

S Scala externă

Biserica a fost foarte importantă pentru dezvoltarea mea religioasă

Preotul meu (consilierul de tabără, directorul de tineret etc.) a avut o influență

importantă în dezvoltarea mea religioasă

Un factor esențial în dezvoltarea mea religioasă a fost importanța religiei pentru părinții mei

Religia mea are rolul de a satisface nevoile de solidaritate și siguranță

Anumite persoane au servit ca modele pentru dezvoltarea mea religioasă

(-)Forțe exterioare (alte persoane, biserică) au fost relativ neimportante în

dezvoltarea mea religioasă

S Scala Ortodox Doctrinară

Cred în existență unui Dumnezeu personal corect și milostiv

Cred că Dumnezeu a creat universul

Cred că Dumnezeu are un plan pentru univers

Cred că Iisus Hristos este Fiul divin al lui Dumnezeu

Cred că Iisus Histos a Înviat (s-a ridicat din morți)

Cred că Iisus Hristos este Mesia promis în Vechiul Testament

Cred că un individ trebuie să-l accepte pe Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor pentru a fi salvat de păcat

Cred în cea „de-a doua venire” (că Iisus Hristos se va întoarce într-o zi pentru a judeca și domni peste lume)

Cred în „păcatul originar” (toți ne naștem păcătoși)

Cred în viață după moarte

Cred că există un tărâm transcendental (o „altă” lume, nu doar lumea în care trăim)

Cred că Biblia este unica autoritate pentru voința Domnului.

Sursa: Peter Hill, Ralph Hood, Measures of Religiosity, Editura Religious Education, BirminghamAlabama (Statele Unite ale Americii), 1999, pp. 153-154.

Iventarul Angajamentului Religios (Religious Commitment Inventory denumit și RCI-10) sau cei 10 itemi de măsurare a angajamentului religios dezvoltat de Worthington și colaboratorii, reprezintă un indicator al religiozității unei societăți.

RCI-10 măsoară angajamentul motivațional și comportamental al individului la valorile, credințele și practicile unui sistem religios, indiferent de conținutul de credințe în care sistemul de credință a fost validat, precum și modul cum individul se raportează la acestea în viața cotidiană. Evaluarea se realizează cu ajutorul unei scale Likert de 5 puncte, care variază de la deloc adevărat despre mine (1) la în totalitate adevărat despre mine (5).

Angajamentul religios se reflectă în 10 afirmații, dintre care 6 exprimă religiozitatea intrapersonală și 4 exprimă religiozitatea interpersonală. Astfel, afirmațiile

3, 4, 5, 7 și 8 exprimă religiozitatea cognitivă (intrapersonală), în timp ce afirmațiile

6, 9, și 10 pe cea comportamentală (interpersonală).

Autorii pleacă de la premisa că aceste două dimensiuni ale religiozității sunt fundamentate empiric și teoretic, de aceea ar trebui să fie luate în calcul în cercetările care vizează studiul efectelor religiozității. În timp ce dimensiunea cognitivă analizează credința individului sau experiența religioasă personală, dimensiunea de comportament surprinde nivelul de implicare în activitățile religioase organizate.

IVENTARUL ANGAJAMENTULUI RELIGIOS (RCI-10)

Worthington, E. L., Jr., Wade, N. G., Hight, T. L., Ripley, J. S., McCullough, M. E., Berry, J. W., Schmitt, M. M., Berry, J. T., Bursley, K. H., & O’Conner, L.

Citește fiecare dintre următoarele afirmații. Folosind scala din dreapta, încercuiți răspunsul care descrie cel mai bine cât de adevărată este fiecare afirmație pentru tine.

Deloc adevărat Oarecum adevărat Moderat adevărat In mare pare adevărat În totalitate despre mine despre mine despre mine despre mine adevărat despre mine

2 3 4 5

Deseori citesc cărți și reviste despre credința mea

Eu fac contribuții financiare la organizația mea religioasă

Mi-am petrecut timp încercând să aprofundez înțelegerea credinței mele

Religia este deosebit de importantă pentru mine, deoarece îmi oferă multe răspunsuri la întrebările despre sensul vieții

Convingerile mele religioase se află în spatele abordării întregii mele vieți

Imi place să petrec timpul cu alte persoane de aceeași afiliere religioasă

Convingerile religioase îmi influențează toate relațiile mele în viață

Este important pentru mine să petrec perioade de timp în gândire religioasă privată și reflecție

Imi place să lucrez/să mă implic în activitățile celor de Aceeași afilierea religioasă

Sunt bine informat cu privire la grupul meu local religios și am anumită influență în deciziile sale

Sursa: Baza de date a Instrumentul de Măsurare pentru Științe Sociale (Measurement Instrument Database for the Social Sciences -MIDSS), accesibil online la adresa www.midss.ie

Angajamentul religios a fost măsurat în numeroase studii prin construirea unor scale, de dimensiuni diferite, pentru obținerea unor răspunsuri de profunzime, nu doar cele standard rezultate din întrebările: cât de importantă este religia? sau cât de devotați sunt oamenii religiei?

Instrumentul construit de Pleifer și Waelty în 1995 viza obținerea unor răspunsuri la 51 de întrebări, dintre care 20 aparțin lui Allport și Ross, iar restul de 31 unor cercetători nemți care relaționau religiozitatea cu depresia sau nevroza.

Din totalul întrebărilor, doar 15 reprezintă Scala Religioasă de Implicare (Religious Commitment Scale-ROS), cu 10 întrebări ce exprimă largi convenții sociale și 5 întrebări care descriu aspecte ale practicii religioase. Fiecare dintre întrebări are un punctaj, totalul fiind de 20 de puncte. Un punctaj peste 11 indică un grad de religiozitate ridicat, în timp ce un punctaj mai mic arată un grad scăzut de religiozitate.

Pentru determintarea implicării religioase a individului se acordă un punctaj pentru fiecare răspuns afirmativ, astfel încât întrebările care se refereau la convențiile sociale primeau 1 punct, iar cele care vizau practicile sociale li se acordau 2 puncte.

Răspunsurile la celelalte 36 de întrebări nu au fost luate în calcul pentru stabilirea

gradului de implicare religioasă.

SCALA RELIGIOASĂ DE IMPLICARE -Pleifer și Waelty-

S convenții sociale

Te consideri o persoană religioasă? Da Nu

Te rogi des? Da Nu

Credeți că este important să vă căsătoriți în cadrul unei ceremonii religioase? Da Nu

Vă simțiți în siguranță în credința dvs.? Da Nu

Ai putea trăi fără Dumnezeu? Da Nu

Credința mea va fi în stare să mă facă să mă simt în siguranță în ultimele ore din viața mea? Da Nu

Prin credință am simțit deseori apropierea lui Dumnezeu? Da Nu

Credința în Dumnezeu mă ajută să nu disper în circumstanțe dificile din viața mea? Da Nu

Crezi în existența diavolului? Da Nu

O să le dai copiilor tăi o educație religioasă? Da Nu

S practici religioase

Te rogi înainte de masă? Da Nu

Participi în mod regulat la un serviciu religios? Da Nu

Dacă ar fi să mă înscriu într-un grup religios, aș prefera să mă alătur unui grup de

studiu al Bibliei, decât într-un grup de implicare socială? Da Nu

Am citit literatură de specialitate despre credința mea? Da Nu

Ai primit vreodată consiliere care implică rugăciunea pentru eliberarea de sub

asuprirea demonică? Da Nu

Sursa: Peter Hill, Ralph Hood, Measures of Religiosity, Editura Religious Education, BirminghamAlabama, Statele Unite ale Americii, 1999, pp. 206-208

Altemeyer a construit Scala accentului religios (RES) pentru a observa cum

familia de proveniență influențează orientarea religioasă a copilului, în perioada sa de

formare. Aceasta cuprinde 10 întrebări ale căror răspunsuri prestabilite variază de la la 1

la 5, unde 1 menționează nicio influență asupra comportamentului religios, în timp ce 5

subliniază un puternic accent al părinților asupra comportamentului religios. Punctajul

final este obținut prin adunarea punctelor de la cele 10 întrebări.

”Scala accentului religios” a fost construită în 1981 și revizuită ulterior în

1988, folosindu-se un eșantion de 1062 de respondenți, dintre care 513 de studenți în

primul an la psihologie și 549 de părinți ai acestora.

SCALA ACCENTULUI RELIGIOS (RES)

Altemeyer —

După ce au numit religia specifică în care au fost crescuți, participanții sunt rugați să răspundă la următoarele puncte, pe o scară de la 0 la 5, pentru a indica “cât de mult părinții lor au pus accentul pe practicarea religiei în familie în timp ce ei creșteau” (Altemeyer, 1988, p. 205)

= nu a fost pus niciun accent asupra comportamentului lor

= un accent mic a fost pus asupra comportamentului lor

= un accent ușor a fost pus asupra comportamentului lor

= un accent moderat a fost pus asupra comportamentului lor

= un accent puternic a fost pus asupra comportamentului lor

= un accent foarte puternic a fost pus asupra comportamentului lor

A merge la biserică; a participa la slujbele religioase

A frecventa “școala de duminică”; acces la pregătire religioasă sistematică în mod regulat

A revizui acasă învățăturile religiei

A se ruga înainte de mese

A citi Scriptura sau alte materiale religioase

A se ruga înainte de a merge la culcare

A dezbate conceptele “așa da” și “așa nu” în termeni religioși

A observa sărbătorile religioase; a sarbători evenimente precum Crăciunul în mod religios

A fi un bun reprezentant al credinței; a acționa așa cum se așteaptă să o facă un membru devotat al religiei tale

A face parte din grupuri religioase ale tinerilor

Sursa: Peter Hill, Ralph Hood, Measures of Religiosity, Editura Religious Education, BirminghamAlabama, Statele Unite ale Americii, 1999, p. 210

Măsurarea religiozității a fost realizată de Sethi și Seligman printr-un chestionar de 17 întrebări, dintre care 15 vizau trei aspecte importante: implicarea religioasă (3 întrebări), influența religiei în viața cotidiană (6 întrebări) și speranța religioasă (6 întrebări). Celelate două întrebări sunt măsurate prin răspunsuri cu Da și Nu și nu sunt folosite pentru cuantificarea religiozității. Acestea fac referire la credința în Dumnezeu și disponibilitatea fiecăruia de a se căsători cu persoane de o altă orientare religioasă.

Starea de optimism și influența religiei sunt evaluate printr-o scală de 7 itemi, care variază de la dezacord puternic la accord puternic, în timp ce implicarea religioasă

o dată pe zi e. mai mult de o dată pe lună

mai mult de o dată pe săptămână f. mai puțin de o dată pe lună

Cât de des participați la activități și slujbe religioase?

mai mult de o dată pe zi d. o dată pe săptămână

o dată pe zi e. mai mult de o dată pe lună

mai mult de o dată pe săptămână f. mai puțin de o dată pe lună

Cât de mare influență au credințele dumneavoastră religioase asupra deciziilor importante din viața dumneavoastră?

1 2 3’ 4 5 6 7

niciuneia câtorva tuturor

dintre dintre deciziilor mele

deciziile mele deciziile mele

V-ați căsători cu cineva de o altă religie?

da nu

Cât de mare influență au credințele dumneavoastră religioase asupra hainelor pe care le purtați?

1 2 ’ 3 4 5 6 7

nu au deloc au oarece foarte mare

influență influență influență

Cât de mare influență au credințele dumneavoastră religioase asupra ceea ce mancați și beți?

1 ’ 2 ’ 3 4 5 6 7

nu au deloc au oarece foarte mare

influență influență influență

Cât de mare influență au credințele dumneavoastră religioase asupra persoanelor cu care aveți de-a face?

1 2 3 4 5 6 7

nu au deloc au oarece foarte mare

influență influență influență

Cât de mare influență au credințele dumneavoastră religioase asupra activităților sociale pe care le întreprindeți?

nu sunt de acord sunt oarecum sunt de acord

cu fermitate de acord cu fermitate

Credeți că există miracole?

1 2 3 4 5 6 7

nu sunt de acord sunt oarecum sunt de acord

cu fermitate de acord cu fermitate

Credeți că suferința dumneavoastră va fi recompensată?

2 3 ’ 4 5 6 7

nu sunt de acord sunt oarecum sunt de acord

cu fermitate de acord cu fermitate

Credeți că în viitor copiii dumneavoastră vor putea să ducă o viață mai bună decât a dumneavoastră?

2 3 4 5 6 7

nu sunt de acord sunt oarecum sunt de acord

cu fermitate de acord cu fermitate

Credeți că viitorul va fi un loc mai bun pentru a trăi?

2 3 4 5 6 7

nu sunt de acord sunt oarecum sunt de acord

cu fermitate de acord cu fermitate

Sursa: Peter Hill, Ralph Hood, Measures of Religiosity, Editura Religious Education, BirminghamAlabama, Statele Unite ale Americii, 1999, pp. 212-213

Accentuarea pe Scala Angajamentului Religios este un instrument construit de Roof și Perkins în 1975, al cărui scop viza stabilirea importanței religiei în viața persoanelor adulte și rolul ei în luarea deciziilor zilnice. Cei doi cercetători încearcă să măsoare implicarea religioasă în același fel ca și dimensiunea intrisecă măsurată prin Scala lui Allport.

Scala cuprinde 3 întrebări, primele două fiind cu răspunsuri multimple, în timp ce ultima întrebare folosește o scală de 4 itemi care exprimă acord sau dezacord cu o anumită afirmație.

ACCENTUAREA PE SCARA ANGAJAMENTULUI RELIGIOS

Roof și Perkins –

1. Credința mea religioasă este:

_ Doar de o mică importanță în viața mea, în comparație cu alte aspecte ale vieții mele (1 _Importantă în viața mea, dar nu mai importantă decât alte aspecte ale vieții mele (2) _De importanță esențială în viața mea și ar fi, la nevoie, înaintea celorlate alte aspecte ale vieții mele (3)

Toată lumea trebuie să ia multe decizii importante în viață, cum ar fi ce meserie să aleagă, ce scopuri să urmeze, cu cine să voteze, ce să îi învețe pe proprii copii, etc. Când ați luat, sau luați decizii de acest fel, în ce măsură luați deciziile pe baza credinței dumneavoastre religioase?

_Rar (către niciodată) îmi bazez astfel de decizii pe credința religioasă (1)

_Câteodată îmi bazez astfel de decizii pe credința mea religioasă, dar cu siguranță nu întotdeauna (2)

_Sunt de părere că majoritatea deciziilor mele importante au la bază credința mea religioasă, dar de obicei întro manieră generală, inconștientă (3)

_ Sunt de părere că că majoritatea deciziilor mele importante au la bază credința mea religioasă și încerc de obicei să fac acest lucru în mod conștient (4)

Fără credința mea religioasă, restul vieții mele nu ar avea prea mare sens.

nu sunt de acord cu fermitate (1) nu sunt de acord (2) sunt de acord (3) sunt de cord cu fermitate (4)

Notă: Numerele din paranteze indică valori în scop de evaluare.

Sursa: Peter Hill, Ralph Hood, Measures of Religiosity, Editura Religious Education, BirminghamAlabama, Statele Unite ale Americii, 1999, p. 215

Dale Hilty și Rick Morgan (1984) au propus Inventarul Implicării Religioase (The Religious Involvement Inventory -RII), un instrument de măsurare a religiozității cu scopul de a evalua variabilele de implicare religioasă. Inventarul reprezintă o revizuire a scalelor propuse de King și Hunt și conține 62 de afirmații, distribuite pe 5 scale:

credința personală – ilustrează o orietare intrinsecă și măsoară importanța religiei în viața privată a individului;

ortodoxia – măsoară disponibilitatea omului de a accepta învățăturile de bază ale credinței sale;

conștiința socială – vizează credința omului în rolul social al bisericii;

cunoașterea istoriei religioase – evaluează cunoștințele religioase ale omului;

implicarea bisericii – reprezintă dimensiunea extrinsecă și se reflectă în practica publică și în comportamentul financiar al credinciosului.

INVENTARUL IMPLICĂRII RELIGIOASE

Hilty și Morgan –

♦♦♦ Ortodoxia

Știu că Dumnezeu răspunde la rugăciunile mele

Cred în viața eternă

Cred că Dumnezeu s-a arătat tuturor persoanelor prin Iisus Hristos

Religia este în mod special importantă pentru mine deoarece răspunde la multe întrebări despre semnificația vieții

Biserica este importantă pentru mine fiind locul de unde îmi iau putere și curaj pentru a face față încercărilor și problemelelor vieții

Cred că Biblia oferă principii morale de bază pentru a-mi ghida fiecare decizie din viața mea cotidiană, cu familia și prietenii, în afaceri și tranzacții finaciare și ca cetățean al națiunii și al lumii

Cred în salvare ca eliberare de păcat și libertate în noua viață cu Dumnezeu

Cred că, cuvântul lui Dumnezeu, este dezvăluit în Scriptură

Cred în Dumnezeu ca un Spirit Ceresc care veghează asupra mea și căruia îi dau explicații

Cred că Hristos este o relitate vie

Știu ce înseamnă să te căiești și să trăiești iertarea păcatelor

Frecvent mă simt aproape de Dumnezeu în rugăciune, în timpul venerării

publice sau la momente importante în viața mea cotidiană

Știu că am nevoie de iubirea și grija continuă a lui Dumnezeu

♦♦♦ Credința _ personală

Timpul pe care îl petrec încercând să cresc în înțelegerea credinței mele este:

În ce măsură a influențat Dumnezeu viața mea?

Cât de des citești literatură despre credința ta (sau biserică)?

Estimează amploarea în care simți că religia este importantă în viața ta astăzi

În ultimul an, cât de des ai împărtășit cu un alt membru al bisericii problemele și

bucuriile de a încerca să trăiești o viață de credință în Dumnezeu?

Cât de des citești Biblia?

Cât de des Îl rogi pe Dumnezeu să-ți ierte păcatele?

Cât de des te rogi în mod privat în alte locuri decât biserica?

Cât de des vorbești despre religie cu prietenii, vecinii, colegii de muncă?

Când ai de luat decizii în viața ta de zi cu zi, cât de des încerci să afli ceea ce

Dumnezeu vrea să faci?

În decursul anului trecut, de câte ori ai vizitat o persoană nevoiașă, în afară de rudele tale?

În discuțiile cu familia ta, cât de des menționezi religia sau activitățile religioase?

Cât de des ai încercat personal să convertești pe cineva la credința în

Dumnezeu?

Rugăciunea privată este unul dintre cele mai importante și satisfăcătoare aspecte ale experienței mele religioase

Trebuie să recunosc că nu fac foarte mult ca să-mi măresc cunoașterea mea despre Dumnezeu

Am avut câteva experiențe religioase neobișnuite

Este important pentru mine să petrec timp în gândire și meditație privată

♦♦♦ Implicare în biserică

Menționați birourile bisericești, comitetele sau locurile de muncă de orice fel în care a-ți activat în ultimele 12 luni

Dintre prietenii tăi cei mai apropiați, câți sunt membrii în congregația ta locală?

Cum ai aprecia activitatea ta în această congregație?

Anul trecut, aproximativ ce procent din venitul tău a fost dat bisericii?

În decursul anului trecut, care a fost contribuția medie lunară a familiei tale în congregația locală?

În decursul anului trecut, cât de des ai făcut contribuții la biserică, în plus față de bugetul general și școala de duminică?

Raportat la venitul tău, consideri contribuția ta la biserică ca fiind:

Dacă nu sunt împiedicat de circumstanțe imprevizible, merg la biserică

Fac contribuții financiare la biserică

Cât de des îți petreci serile la întâlnirile de la biserică sau în muncă la biserică?

Activitățile bisericii (întălniri, activitatea comitetului) sunt o mare sursă de satisfacție în viața mea

Mă mențin bine informat despre congregația mea și am influență în decizile sale

Îmi face plăcere să mă implic în activități, în biserică

Consecințe sociale

Cred că, congregația mea locală ar trebui să sprijine proiecte care să îmbunătățească starea economică a negrilor și alte grupuri minoritare

Biserica ar trebui să ia primul loc în a pune capăt nedreptății negrilor și a altor grupuri minoritare

Sunt mândru că, congregația mea a luat atitudine în favoarea drepturilor egale pentru negrii și alte grupuri minoritare

Congregațiile ar trebui să suțină lupta persoanelor de culoare pentru obținerea de drepturi egale

Cred că, congregația mea locală, ar trebui să sprijine proiecte care să protejeze drepturile negrilor și a altor grupuri minoritare

Cred că, congregația mea locală ar trebui să accepte ca și membrii, persoane de toate rasele

Cunoștințe despre istoria religioasă

Care dintre următorii au fost discipolii lui Iisus?

Care dintre următoarele cărți se află în Vechiul Testament?

Care dintre următoarele denominații din Statele Unite ale Americii au episcopi?

Care dintre următoarele cărți sunt incluse în cele patru Evanghelii?

Care dintre următorii au fost profeții Vechiului Testament?

Care dintre următorii oameni au fost conducătorii Reformei Protestante?

Care dintre următoarele acte au fost făcute de Iisus în timpul lucrării Sale pământești?

Care dintre următoarele principii sunt susținute de majoritatea denominaților protestante?

Notă: Variantele de răspuns nu au fost incluse în chestionar. In lucrarea menționată drept sursă, acestea nu au fost expuse.

Sursă: Hilty Dale, An examination of the relationship among religious involvement, orientation and attitude of an adult mennonite church member population and attitude toward psychologists, relizată pentru îndeplinirea parțială a cerințelor pentru diploma de doctor în filosofie la Universitatea Statului Ohio, Universitatea Statului Ohio, Statele Unite ale Americii, 1986, pp. 47-51

La nivel național, sociologul Ilie Bădescu a construit primul chestionar de sociologie noologică creștină, axându-se pe șase dimensiuni care constituie fațetele puterii noologice ca fenomen, dar și o categorie teoretico-metodologică a sociologiei creștine:

pilda talanților indică orientarea spre lume (grija de lume), sufletul trezit pentru lucrarea binelui (sporitoare)

pilda lapidării: sugerează orientarea spre sine, adică mântuirea

pilda semănătorului: indică puterea credinței

pilda samarineanului: face referire la iubirea aproapelui

pilda oii pierdute : sugerează nepăsarea în fața păcatului

credință și dreptate

banul văduvei: evidențiază puterea darului

Indicele puterii noologice se constituie prin adunarea punctajului încercuit la

fiecare dimensiune. Va exista un minim de 8 puncte care sugerează lipsa potențialului

noologic, adică căderea omului, și un maxim de 24 de puncte care indică o putere noologică mare, o adevărată înălțare. Punctajul de 16 devine nesemnificativ, căci conturează imaginea unui om mediocru, având o puterea noologică medie.

Autorul construiește un tabel privind distribuția puterii noologice într-o societate, prin stabilirea următoarelor frecvențe:

8 puncte – dezinteres în a face bine, toleranța mare la rău

9-15 puncte – putere scazută de a face bine

16- 23 puncte – putere medie de a face bine

24 puncte – puterea maximă de a face bine

SCALA CREDINȚEI ȘI A PUTERII NOOLOGICE A LUMII

Bădescu –

Urmăriți două parabole din Sfânta Scriptură.

"Un om, plecând departe, și-a chemat slugile și le-a dat pe mâna avuția sa. Unuia ia dat cinci talanți, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui și a plecat.

Cel ce luase cinci talanți a lucrat cu ei și a câștigat alți cinci

Și cel cu doi a câștigat alți doi

Iar cel ce luase un talant a săpat o groapă și a pus la păstrare argintul stăpânului său."

Urmăriți acum o altă pildă din Evanghelia lui Ioan:

"Și au adus la El pe o femeie prinsă în adulter (…) și au zis Lui: Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Tu ce zici?

EI s-a ridicat și le-a zis: cel fără de păcat să arunce cel dintâi piatra asupra ei".

Dacă știm că sămânța este cuvântul lui Dumnezeu și că prima situație este a celui ce nu are credință, a doua este a celui ce are o credință prea slabă, a treia a celui la care patimile sunt mai tari decât credința și a patra a celui cu inima curată și bună și cu o mare și profundă credință, care dintre cele patru situații credeți că vi se potrivesc în momentul acesta din viața Dumneavoastră?

Să examinăm acum pilda samarineanului: ”Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care după ce l-au dezbracat și l-au rănit, au plecat…”.

Din întamplare un preot cobora pe calea aceea și, văzându-l, a trecut pe alături

De asemenea și un levit, ajungând în acel loc și văzând, a trecut pe alături

Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el, și, văzându-l, i s-a făcut milă" Care dintre cei trei ți se pare ca a fost aproapele celui căzut și se află sub legea

creștină care spune: "Sa iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima (…) și pe aproapele tău ca pe tine însuți"?

Și acum să cercetăm pilda oii pierdute, în care este vorba despre 99 de drepți și un păcătos.

"Dacă ai o sută de oi și pierzi una dintre ele, cum vei proceda?

Încercuiți una dintre cele două cifre.

9

"Cel ce este credincios în foarte puțin și în multe e credincios; și cel ce e nedrept în foarte puțin și în mult este nedrept" (Luca, cap.16,10).

Care dintre următoarele afirmații vi se potrivesc? (încercuiți cifra din dreptul variantei de răspuns care vi se potrivește)

Să ne amintim acum, despre "Banul Văduvei”. Pilda ni-i prezintă pe cei bogați făcând daruri în vistieria templului și pe o "văduvă săracă aruncând doi bani”.

Care dintre următoarele caracterizări vi s-ar potrivi cel mai mult?

Religiozitatea este un concept complex, cu semnificații multiple, în literatura de specialitate regăsindu-se numeroase dimensiuni ale acestuia și implicit diferite tehnici de măsurare. Cercetătorii implicați în studiul religiei, sugerează Gorsuch, trebuie să evalueze constant metodele de măsurare pentru a reuși să le identifice punctele forte și cele slabe. În cazul conceptului studiat, au fost construite numeroase astfel de măsuri care au încercat să cerceteze toate dimensiunile expuse.

Unele cercetări au încercat să studieze religiozitatea la nivele largi generalizare, categorii sau grupuri au fost comparate în ceea ce privește atitudinile predominante. De exemplu, persoanele afiliate religios au fost comparate cu cele neafiliate în diverse aspecte precum atitudinile, starea civilă, valorilele etc. În schimb, alte studii au fost mult mai specifice și de exemplu au încercat să evalueze diferențele dintre cultele religioase.

Tendința în cercetare studiu a fost de a dezvolta instrumente mai sofisticate de evaluare individuală a gradului de religiozitate. Cea mai veche măsură a fost unidimensională, având un singur criteriu pentru stabilirea nivelului de religiozitate. Unele studii au folosit frecvența participării la ritualurile religioase, altele frecvența rugăciunii individuale sau au solicitat respondenților să spună cât de important este religia viața de zi cu zi. In cele din urmă, unele studii au întrebat respondenții despre credințele lor cu scopul de a evalua gradul de implicare religioasă.

Abordarea unidimensională a fost contestată pe presupunerea că un singur indice este un predictor imprecis a altor comportamente religioase. În primul rând, bisericile evidențiază comportamente religioase diferite, ca semne de fidelitate.

„Biserica Catolică a insistat în mod tradițional că mântuirea necesită participarea la un anumit număr de slujbe religioase pe an. Unele culte protestante au subliniat faptul că o zecime dată la biserică din venitul cuiva (în mod normal de 10%), este este ceea ce ar trebui să facă un adevărat creștin. Altele culte religioase pun accent pe rugăciunea personală și implicarea individului. Cultele religioase liberale precum Biserica Unită a lui Hristos au afirmat că participarea la acțiuni sociale (în special în mișcările cu privire

47

la eradicarea foametei în lume sau pacea internațională) este semnul creștinului” . De aceea, în ultimul deceniu, majoritatea instrumente de studiu folosite pentru măsurarea religiozității au fost multidimensionale.

Deși nu s-a ajuns la un punct comun privind cele mai adecvate dimensiuni și metode de investigare, se observă cum în cele mai multe cazuri ele sunt construite în mod subiectiv, în concordanță cu obiectivele lor de cercetare. De aceea, se constată uneori răspunsuri diferite cu privire la religiozitatea unei persoane sau a societății. Aceste variații ”par a fi produsul unor abordări diferite ale definirii și măsurării dimensiunilor relevante, folosirii unor metode analitice diferite sau examinării unor

48

populații distincte” .

CAPITOLUL II: FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ RELIGIOZITATEA

9

Rezultatele diferitelor cercetare, au evidențiat factorii sociali care influențează religiozitatea individului, oferind, totodată, o bază pentru abordarea acestui subiect într- un mod informat. Privind prin acțiunea directă sau indirectă exercitată de o serie de factori, cum ar fi dezvoltarea economică, modernizarea cu procesele asociate globalizarea, știința și tehnologia, raționalizarea, dezvoltarea capitalismului, diferențierea funcțională, secularizarea și pluralismul religios, devine clar că aceștia pot avea efecte însemnate asupra nivelului de religiozitate al unei societăți.

Dezvoltarea economică

Există o interacțiune cu două sensuri între economie și religie: religia ca variabilă dependentă sau independentă. Privită ca variabilă dependentă, se urmărește modul cum dezvoltarea economică influențează credința și participarea la serviciile religioase. Din postura de variabilă independentă, religia influențează prosperitatea economică a țărilor prin modelarea trăsăturilor, a valorilor indivizilor și a modului lor de viață, precum și prin modelarea celor mai importanți indicatori ai creșterii economice.

În literatura de specialitate, există patru factori fundamentali care indică influența economiei asupra religiozității:

Educația – cu cât nivelul de educație este mai mare, cu atât este mai mic gradul de religiozitate. Un individ educat va prefera să apeleze la explicațiile științifice și le va evita pe cele oferite de religie. Pe de altă parte, participarea la serviciile religioase va fi ridicată în rândul populației cu studii deoarece aceștia apreciează rețelele sociale și formele de capital social.

Valoarea timpului – persoanele implicate pe piața forței de muncă acordă mai multă importanță timpului. În consecință, oamenii vor acorda mai puțin timp altor activități, inclusiv celor cu caracter religios (participarea la biserică, ritualuri religioase, rugăciune etc.). Economista Rachel McCleary declară că ”dorim ca oamenii să-și crească copiii într-o anumită credință, dar apoi aceștia ar trebui să devină membri productivi ai societății. Ei nu ar trebui să-și petreacă tot timpul în domeniul serviciilor religioase".

Speranța de viață – ar avea un efect negativ asupra participării religioase deoarece odată cu creșterea longevității scade și participarea la diverse activități religioase. Studiile subliniază un grad scăzut de religiozitate în rândul persoanelor cu vârstă înaintată și care se consideră aproape de sfârșitul vieții. Totuși, pe de altă partă, vârsta înaintată și sănătatea precară pot ridica costurile de frecventare ale unui lăcaș de cult, ceea ce ar reduce seminificativ și participarea la slujbele religioase.

Urbanizarea – în zonele urbane, indivizii au mai multe modalități de petrecere a timpului liber (muzeu, teatru, activități de voluntariat), care tind să înlocuiască participarea religioasă. De asemenea, funcția socială a religiei tinde să fie mai importantă în zonele rurale, decât în cele urbane”.

Prin cartea sa, An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, Adam Smith contribuie la studiul modern al religiei, folosind analiza raportului dintre economie pe de-o parte și activitățile și credințele religioase pe de altă parte. Autorul menționează că, activitățile și credințele religioase sunt alegeri raționale, oamenii reacționând într-un mod previzibil la costurile și beneficiile religioase. De asemenea, filosoful a susținut ideea separării bisericii de stat și a promovat pluralismul religios, urmărind să creeaze o atmosferă de ’’temperament bun și moderație” și un cadru deschis, în care grupurile religioase să se angajeze într-o discuție rațională cu privire la propriile convingeri religioase.

La popul opus se află concepția teologului John Wesley, fundamentată pe legătura cauzală existentă între religie și economie și exprimată prin fraza câștigă cât poți, economisește cât poți și dă cât poți. Acesta a precizat efectul negativ al creșterii economice asupra religiei, menționând că, acumularea bunurilor materiale ar putea slăbi gradul de religiozitate al individului.

În ultimii ani, legătura dintre religie și creșterea economică a fost studiată în detaliu, de un număr mare de cercetători, care și-au construit argumentele pe o gamă largă de statistici.

Huntington, Landes, Inglehart și Baker prezintă felul în care cultura unei națiuni influențează creșterea economică prin modificarea trăsăturilor personale, cum ar fi corectitudinea, implicarea în muncă, deschiderea față de străini și capacitatea de a face economie. Un alt puct de vedere este susținut de Fanfari care afirmă că religia poate să influențeze creșterea economică numai dacă obține autonomie față de viața economică și politică a societății. În caz contrar nu se poate vorbi despre vreo implicare a aspectului religios în procesul de dezvoltare economică.

Guiso observă lipsa de încredere a musulmanilor în străini și modul negativ în care este afectată creșterea economică. Pe de altă parte Pryor, Watt și John Perkins au indicat că religia nu poate explica creșterea economică a țărilor musulmane, ea fiind mai degrabă un obstacol al dezvoltării acesteia.

În studiul Religion, Culture and economic Performance, Marcus Noland afirmă că ’’rezultatele cu privire la Islam nu suportă ideea că este în opoziție cu creșterea economică. Dimpotrivă, fiecare rezultat statistic semnificativ asupra populațiilor musulmane este pozitiv, ceea ce demontrează că Islamul promovează creșterea economică”.

Din punct de vedere teoretic, legătura dintre religie și economie este analizată din două perspective. Prima abordare subliniază modul în care viața religioasă este influențată de evoluția aspectelor economice, urmărindu-se modificările ce au avut loc în convingerile religioase, dar și în frecvența participării religioase a indivizilor (rugăciunea personală sau participarea la servicii religioase organizate).

Aceast punct de vedere este discutat prin prisma teoriei secularizării și modelului de piață religios.

În timp ce teoria secularizării (denumită și ”teoria cererii”) afirmă că, pe măsură ce economiile se dezvoltă, oamenii devin mai bogați, dar și mai puțin religioși, deoarece religia își pierde autoritatea în toate aspectele vieții sociale, modelul de piață

52

religios (denumit și ”teoria ofertei”) susține că furnizarea de religie influențează religiozitatea deoarece pluralismul și libertatea religioasă contribuie la creșterea participării la serviciile religioase formale (chiar și valori ridicate ale convingerilor religioase).

S Influența economiei asupra religiozității – studiu de caz: cercetarea lui Rachel

53

M. McCleary and Robert J. Barro

În lucrarea Religion, Economy, and Society in an International Panel, Rachel M. McCleary și Robert J. Barro au analizat rolul religiei în dezvoltarea instituțională și creșterea economică a unei țări. S-au folosit surse de date internaționale privind frecventarea bisericii și credințele religioase precum: cele trei valuri de cercetare World Values Survey (1981, 1990, 1995) și cele două rapoarte privind religia, furnizate de International Social Survey Programme (1991, 1998).

Pentru construirea unei măsurii a pluralismului religios, autorii au folosit informații din Enciclopedia Creștină (ambele ediții) a lui David Barrett. De asemenea, pentru măsurarea prezenței sau absenței unei biserici oficiale de stat și pentru a obține un proxy în scopul reglementării religiei de stat, autorii au utilizat, ca surse de informare, tabelele lui Barrett.

Rezultatele statistice arată pentru cei cinci indicatori utilizați în măsurarea religiozității (frecventarea bisericii săptămânal și lunar, credința în rai, iad, și viața de după moarte), efecte pozitive dinspre domeniul educație și efecte negative dinspre variabila urbanizare. Variabila PIB/ pe cap de locuitor are relații slab negative cu indicatorii care măsoară credința și nicio legătură cu frecventarea bisericii. Astfel, se confirmă ipoteza că nivelul ridicat de venituri nu implică un grad scăzut de religiozitate.

de viață, precum și între credințe (rai, iad, viața după moarte) și populația vârstnică.

În ceea ce privește teoria modelului de piață religios, se observă cum o concurență mai mare între furnizorii religioși rezultă și într-un grad mai ridicat de religiozitate. Se constată o legătură pozitivă între pluralismul religios și itemii frecventării bisericii, credințele în rai și iad, și o relație negativă cu credința în viața după moarte.

Atunci când guvernele impun religi i de stat și diverse reglementări, se reduce furnizarea eficentă a ideilor religioase și, prin urmare, frecventarea bisericii. Ca răspuns, indivizi participă mai puțin în religia oficială, deși efectele asupra religiozității măsurată prin convingerile religioase pot fi nesemnificative.

Evoluția vieții economice a societății contemporane influențează religiozitatea unui popor, precum participarea la biserică sau convingerile religioase. Pe de o parte creșterea participării religioase are tendința de a reduce creșterea economică, în timp ce răspândirea credințelor religioase favorizează creșterea economică. Cu alte cuvinte, creșterea economică depinde în principal de gradul de credință și nu de apartenență.

Cercetătorii au demonstrat că există o strânsă interdependență între nivelul de dezvoltare economică a unei societăți și gradul de secularizare. Societățile sărace, care trăiesc în vremuri de vulnerabilitate economică și socială, au un grad crescut de religiozitate, în timp ce societățile cu un nivel de bunăstrare ridicat, exclud credințele și practicile religioase, înclinând spre formarea unui cadru de viață și de gândire autonom față de orice constrângere doctrinar-teologică.

De asemenea, studiile demonstrează că religiozitatea scade odată cu opresiunea și reglementările religioase impuse de către stat, pe măsură ce țările cu o mare diversitate religioasă sunt asociate cu o prezență mai mare la biserică și cu convingeri religioase mai puternice. De aceea, regimul comunist prezintă un efect negativ considerabil asupra tuturor măsurilor de religiozitate din cauza că a încercat să suprime orice formă de religie organizată, considerată o amenințare pentru ideologia promovată de socialism.

Modernizarea

Modernizarea este un proces de tranziție, în cursul căruia societățile evoluează (urmărind trasee similare) de la starea de tradiție spre starea modernă. Din acest punct de vedere se face referire la o serie de procese interdependente și interconectate precum industrializarea, urbanizarea, secularizarea, democratizarea și birocratizarea. De aceea, societățile moderne sunt în general considerate industriale, urbane, democratice, atee și birocratice.

Anthony Giddens definește modernizarea drept "moduri de viață socială sau organizații care au apărut în Europa, aproximativ începând cu secolul al XVII-lea, și care, ulterior, au devenit mai mult sau mai puțin răspândite la nivel mondial în influența lor".

Începutul modernizării coincide cu apariția curentului iluminist în Europa, punctul de plecare fiind Revoluția Industrială din Marea Britanie, răspândindu-se apoi pe întreg continentul European, imediat după Revoluția Franceză. Din acel moment, modernizarea este definită în funcție de influența execitată la nivelul tehnologic, politic, socio-cultural și economic al unei societății.

În scopul de a clarifica relația dintre modernizare și religiozitate, se urmărește identificarea trăsăturilor specifice religiei în modernitate, impactul modernizării asupra religiei și transformările care au loc la nivelul vieții religioase.

În modernitate, religia a căpătat mai multe caracteristici posibile:

Jaspers a identificat noi forme de monism (dorința omului de a fi liber) și ’’deșertăciunea lumească” denumită ”worldliness” (a negat caracterul divin al naturii lui Iisus Hristos, fiind un punct de vedere complet demitizat) ;

Joseph M. Kitagawa evidențiază omul ca centru, soteoriologia terestră (religia recunoaște și existența lumii terestre pentru înțelegerea destinului și vocației individului) și căutare pentru libertate;

Bellah menționează colapsul dualismului drept element central al schimbării religioase: apariția altor explicații științifice și raționale ale credinței, în afară de cele dualiste, care să le ofere oamenilor răspunsuri mulțumitoare la marile enigme ale vieții și o trăire religioasă care să corespundă cerințelor individuale și colective;

Hajime Nakamura identifică noi trăsături cu scopul de a menționa aspectele pozitive și umaniste (precum valoarea corpului și accentuarea normelor etice spirituale) ale religiei: mișcarea spre egalitate, abordarea mai deschisă a maselor, tendința profană (roluri profane, căsătoria preoților) și pluralism;

Kitagawa menționează individualizarea, flexibilitatea (biserica nu trebuie să îi impună omului răspunsuri, doar să îi ofere un mediu potrivit pentru ca acesta să și le găsească singur) și ”deșertăciune lumească”;

I. . … . .57 . . .

Parsons and Shils menționează cinci dimensiuni socio-culturale de variație care pot

fi aplicabile atât la religie, cât și la toate celelalte instituții majore ale societății.

În comparație cu religia tradițională, religia modernă este caracterizată printr-o mai mare lipsă de afectivitate, o orientare clară spre colectivități sociale foarte mari, promovarea normelor cu caracter general valabil (universalist), plasarea responsabilității alegerilor morale în individ, având totodată trăsături specifice care o diferențiază de alte instituții.

În societățile moderne, subliniază Lester Kurtz, viața religioasă se transformă și se pot identifica câteva trăsături specifice:

substituirea tradițiilor religioase cu raționalismul, scientismul și individualismul;

secularizarea;

revitalizarea formelor tradiționale;

construcții de forme cvasi-religioase, cum ar fi religii civile sau ideologii;

crearea de noi forme de credințe și practici religioase prin intermediul proceselor de sincretism;

58

pluralismul poate produce revitalizarea și relativizarea religioasă .

Cercetătorii care au studiat raportul dintre modernizare și religiozitate au ajuns,

în mare parte, la aceleași concluzii: răspândirea sau creșterea modernizării a produs schimbări fundamentale în peisajul religios prin subminarea puterii credințelor, comportamentului și instituțiilor religioase.

În majoritatea țărilor supuse modernizării, procesul a provocat o mare schimbare a valorilor și convingerilor religioase prin orientarea atenței individului mai ales asupra realității tereste, și mai puțin asupra ”lumii de dincolo” și a promisiunii de mântuire.

În lucrarea Sacred and the secular: Religion and Politics Worldwide, Norris și Inglehart explică impactul modernizării asupra valorilor, credințelor și practicilor religioase prin schimbările produse de-a lungul timpului în securitatea existențială, proces legat de dezvoltarea umană, moștenirea culturală, egalitatea socio-economică și tradițiile religioase. Conceptul se referă la diminuarea rolului și importanței religiei în țările în curs de dezvoltare și dominate de nivele ridicate de securitate existențială.

În acest context, dezvoltarea umană devine condiția fundamentală pentru realizarea securității existențiale prin sublinierea accesului la toate sectoarele vieții sociale, la educație, alimentație adecvată, sănătate și protecție.

De asemenea, cei doi autori subliniază raportul modernizare-religiozitate prin împărțirea societăților în funcție de caracteristicile economice: agrare, industriale și postindustriale. Prin urmare, modernizarea societății devine un proces care implică două stadii: tranziția de la societatea agrară la cea industrială și dezvoltarea societăților de la industriale la postindustriale.

Conform rezultatelor cercetării, nivele ridicate de religiozitate se regăsesc în societățile agrare, urmate de cele industriale și apoi cele post-industriale, față de celelalte tipuri de societăți, cele agrare înregistrând cele mai mari valori ale aspectelor asociate religiozității, indiferent de grupul social analizat.

Sub impactul procesului de secularizare, populația religioasă din societățile industriale a fost marcată de schimbări la nivel social. Religiozitatea a rămas puternică în rândul populație vulnerabile, mai ales în condiții de risc, precum femeile, populația vârstnică, populația săracă și clasa muncitorească necalificată.

În societățile post-industriale, religiozitatea este mai răspândită în rândul populației vârstnice (peste 60 de ani), femeilor, persoanelor fără educație și cu venituri mici.

Efectele religioase ale caracteristicilor fundamentale ale modernizării, presupun următoarele procese:

2.1. Globalizarea

De la începutul anilor 90, noțiunea de globalizare a început să fie folosită pentru a descrie un proces socio-economic și cultural, ale cărui principale caracteristici sunt: desființarea barierelor în fața fluxurilor internaționale de bunuri, deplasarea liberă a capitalului financiar, servicii, capital, bani și informații, răspândirea globală a instituțiilor și practicilor democratice, precum și răspândirea unor modele economice, financiare și tehnologice.

Deși nu există o definiție universală a globalizării, în general este percepută ca „procesul prin care viața dinăuntrul diferitelor societăți este afectată într-o măsură crescândă de influențele internaționale datorate unei multitudini de factori, de la

legăturile politice și comerciale la muzică, stiluri vestimentare și mass-media

„62

comune .

Procesul de globalizare a implicat în țările slab dezvoltate marginalizarea lor de către piețele globale, alocarea defectuoasă a resurselor între bunurile private și cele publice, accentuarea slabă a serviciilor sociale. Cu toate acestea, din numeroasele definiții ale globalizării se poate observa faptul că, pe lângă multitudinea consecințelor negative, se accentueză și o serie de aspecte pozitive: tendința constantă de regăsire a unității, dezvoltarea drepturilor omului, creșterea concurenței la nivel global, libera circulație a bunurilor, informațiilor și persoanelor. Acestea se regăsesc în toate domeniile existenței, inclusiv în cel al vieții religioase.

În analiza raportului dintre religie și globalizare, James Kurth folosește trei perspective – modernă, post-modernă și pre-modernă – pentru a evidenția rolul religiei în procesul de globalizare.

Perspectiva modernă înglobează părerile intelectualilor și academicienilor, având în centru termenul de „secularizare”. Odată cu iluminismul, moderniștii au promovat ideea confrom căreia toate religiile supuse procesului de secularizare, vor avea același cadru de gândire și trăire religioasă. Prin urmare, secularizarea va afecta din ce în ce mai puțin elitele societății, orientându-se către acele persoane marginalizate geografic, economic și etnic. Aceste clase sociale periferice vor alcătui comunitățile religioase rămase, așa-numitele ”fosile ale societății”, care vor intra în conflict atât între ele, cât și cu grupurile seculare ale acesteia. Dar cum conflictele sunt temporare și fără fundament, vor dispărea treptat în cadrul procesului de secularizare, la rândul său impulsionat de globalizare.

Perspectiva iluministă consideră statul liberal-democrat capabil să satisfacă necesitățile materiale ale oamenilor și, în acelasi timp, să respecte aspirațiile, demnitatea și drepturile individuale ale cetățenilor. De aceea, mișcările împotriva comunismului și autoritarismului (de exemplu cele conduse de bisericia romano-catolică împotriva regimului comunist din Polonia, America Latină și Philipine sau opoziția budistă împotriva regimului totalitar din China și Vietnam), au fost susținute în speranța că vor fi recâștigate valorile iluminsite. Odată ce și-au atins scopul, toate aceste organizații și mișcările iluministe vor înceta să mai existe.

Reprezentanții curentului modernist se opun fundamentalismului religios, cel reprezentat de evangheliștii creștini din America (Majoritatea Morală, a cărei lider este Jerry Falwell, atacurile reverendului Michael Bray îndreptate împotriva clinicilor și a stafului acestora, atacurile teroriste ale lui Robert Rudolph îndreptate împotriva simbolurilor imoralității sexuale, bomba ce a explodat la jocurile olimpice din Atlanta în 1996 ) sau din fostele țări comuniste (China și Vietnam), precum și cel al musulmanilor din Iran și Egipt.

Perspectiva post-modernă respinge tradiția religioasă, care „este invocată și acceptată, dar nu pentru a fi luată ca reper valoric, ci mai ales pentru a fi ironizată, caricaturizată, minimalizată, adaptată la forme, expresii și structuri care sunt, de fapt, netradiționale, antitradiționale”63. Se instaurează o atitudine de negare a doctrinele cu valoare universală și se înclină spre acele versiuni ale anumitor religii orientale, în special budism și hinduism, precum și spre cele referitoare la neo-păgânism.

Mișcarea „New Age” este considerată exprimarea spirituală postmodernistă ideală, ce are drept scop construirea unei noi ere a umanității, în care va domni armonia universală. Pentru înfăptuirea acesteia, fiecare individ, este chemat să-și construiască propriul drum spiritual, folosindu-se de un patrimoniu care cuprinde orice tradiție mistică sau religioasă, putând apela și la ajutor exterior (ghizi, îngeri, guru).

Pe de altă parte, perspectiva pre-modernă apare ca o alternativă, „una care este post-modernă în apariția acesteia, dar care este pre-modernă în sensibilitatea sa. Ea respinge religiile tradiționale, valorile iluministe privind raționalismul, empirismul și știința, precum și structurile capitaliste, birocratice și liberale. Susținerea acestei mișcări a venit din partea comunităților religioase organizate, din partea acelora care erau dispuși să se sacrifice pentru dezvoltarea acestei mișcări, precum Biserica Romano- Catolică.

Caracterul complex și contradictoriu al conceptului de globalizare generează interpretări nu numai diferite, dar chiar controversate, trecând cu ușurință de la optimism la pesimism. De aceea, la nivel mondial, globalizarea este deseori prezentată ca o amenințare la adresa valorile culturale și religioase, devenind un factor de polarizare în cadrul identităților și practicilor religioase.

Mulți teoreticieni consideră atomatizarea omului cel mai mare pericol al globalizării. Dedicându-se în totalitate producției și consumului, individul își pierde caracteristicile care îl definesc ca om, secătuit de resursele sale morale, culturale și religioase.

Știința și tehnologia

Până în secolul al XV-lea, religia a apărut ca o forță indestructibilă, credința în supranatural fiind reperul vieții sociale și politice al societății. Odată cu dezvoltarea științelor din secolul al XVII-lea, au avut loc o serie de transformări care au contestat credințele și explicațiile religioase oferite de biserică. Din acest moment, explicațiile religioase ale fenomenelor naturale și-au pierdut din credibilitate, iar religia nu a mai fost soluția spre dezlegarea enigmelor universului, știința devenind treptat cadrul de raportare pentru rezolvarea problemelor.

De asemenea, „dezvoltarea statului modern a adus după sine creșterea capacității acestuia de a gestiona și controla arii tot mai largi ale vieții sociale și economice, care au fost scoase de sub influența religiei. Toate acestea determină pe de o parte, îngustarea câmpului în care religia își exercită influența, iar pe de altă parte stimulează înlocuirea explicației de tip religios cu explicația de tip științific, fiecare domeniu al vieții sociale și economice construindu-și apoi propriile reguli și propriul set de norme, valori și

64

reguli acceptate .

Educația împinge lumea înconjurătoare să fie mai predictibilă, mai ușor de înțeles și reduce riscurile la care este expus individul prin asigurarea unei vieți mai bune. Pe de altă parte, accesul la educație "dezvrăjește" lumea, persoanele cu educație superioară fiind mai înclinate să interpreteze lumea înconjurătoare într-o manieră rațională și să o cunoască prin utilizarea logică a explicațiilor științifice.

Astfel, la nivel mondial, se observă o diminuare a gradului de educație al populației în societățile cu nivele ridicate de credință religioasă. Explicația rezidă în faptul că, odată cu dezvoltarea educației științifice, oamenilor le este din ce în ce mai greu să creadă în forțele supranaturale sau să accepte ”credința oarbă” impusă de religie.

Tehnologia este considerată motorul modernizării fiindcă aduce creștere economică și noi modalități de organizarea a vieții sociale, adică va aduce cu sine o societate îmbunătățită. Avansul tehnologic a avut un rol cheie în încercarea omului de a crește cunoștințele sale și a recâștiga controlul asupra lumii naturale.

Deși tehnologia produce schimbări rapide și profunde la nivelul societății, interacțiunea dintre tehnologie și religie este în cele mai multe cazuri, slab dezvoltată. Impactul tehnologiei moderne afectează, în grade și moduri diferite, viața religioasă a societății: unii consideră tehnologia necesară în dezvoltarea vieții spirituale, alții o văd ca un instrument de promovare a ateismului.

Astfel, prin excesul de informații societatea se confruntă cu probleme de indiferență, desensibilizare, apatie și dezinteres colectiv. Omul își conduce viața după propriile reguli și dorințe, fără a-și mai căuta răspunsuri sau refugiu în învățăturile religioase. Prin urmare, se poate vorbi de o dezvoltare a spiritualității în afara structurilor tradiționale de putere, bazându-se mai ales pe capacitatea individului de a alege singur ”adevărul religios”.

Raportat la religiozitate, tehnologia poate avea efecte dramatice prin scăderea semnificativă a comportamentului și practicilor religioase. În contextual actual, omul nu mai este nevoit să-și părăsească locuința pentru a participa la o slujbă religioasă. El nu trebuie să mai depună efort la rugăciune, putând să o asculte la radio sau pe internet. Nici măcar nu mai trebuie să-și amintească să se roage, existând atâtea dizpozitive care să îndeplinească acestă sarcină (telefonul mobil, ceasul etc.). Participarea la pelerinajele religioase sau alte activități de voluntariat a scăzut deoarce mediul online oferă o alternativă comodă, cu economisire de timp și bani.

În prezent, lumea se află într-o continuă mișcare, fiind în permanentă dependență de descoperirile tehnologice. De aceea, o comunitate religioasă care nu se folosește de tehnologie – în special de mijloacele de comunicare în masă precum siteuri, blog-uri, forumuri, dar și canale de televiziune și posturi radio – ar putea fi percepută ”în afară” sau ”în contradicție” cu lumea contemporană.

Afilierea religioasă poate înregista valori scăzute prin promovarea scepticismului: pluralitatea de credințe religiose pune sub semnul întrebării veridicitatea credințelor religioase tradiționale și admite existența sau valoarea altor convingeri cu caracter religios. În acest context, individul acordă credinței doar un sector mic din existența sa, fiindu-i tot mai dificil să accepte și să se identifice cu “unica religie”. Multitudinea de credințe presupune că, cele mai multe dintre ele, sunt de fapt greșite. Și, în acest caz, este foarte probabil ca ideile promovate de propria ta religie să fie greșite.

Noile mișcări religioase capătă vizibilitate la nivel mondial, învățăturile lor fiind în mare parte în contradiție cu cele ale religiilor tradiționale. Cum oamenii au devenit autonomi în a decide la ce sursă religiosă să apeleze, majoritatea vor înclina spre cele care aduc elemente de noutate în învățătura și practica religioasă. Astfel, proliferarea acestor mișcări religioase, fie ele mari sau mici, pot duce la o slăbire a sustenabilității tuturor.

Deși majoritatea explicațiilor științifice subliniază efectul negativ al modernizării tehnologice asupra religiozității, câțiva cercetători au ajuns la concluzia că, în general, comunitățile religioase pot legitima și modela tehnologia. Acestea se pot folosi de mijlocele moderne de comunicare în masă (precum internetul, televiziunea, radioul) în scopuri spirituale, de promovare a propriilor idei și valori religioase. Totuși, gradul de acceptare al tehnologiei depinde de elementele culturale și istorice specifice care stau la baza fiecărei religii. De exemplu, în țările musulmane din Orientul Mijlociu, sistemul politic a devenit un obstacol în calea dezvoltării tehnologiei informației, în timp ce în alte țări majoritar musulmane, precum Malaysia, există o deschidere totală spre mijloacele de comunicare moderne.

Cu toate acestea, în cadrul grupurilor tradiționale, legătura tehnologiei cu modernitatea poate ridica mari dileme. În cartea One True God: the Historical Consequences of Monotheism, Rodnei Stark explică cum și din ce cauze monoteismul deține puterea de a uni și a diviza. În viziunea sa, ”credințele monoteiste au consecințe istorice unice, cum ar fi un sentiment de misiune, un potențial (nu întotdeauna realizat) pentru conflict religios și persistență religioasă, precum și faptul că aceste caracteristici ar putea într-adevăr modela felul cum comunitățile religioase abordează tehnologia. De asemenea, acestea mai susține că acest monoteism a ajutat la relizarea cercetării științifice în sine, precum, oferind sprijin ideii că, o viziune religioasă, nu împiedică apropierea științei și tehnologiei”.

Pe de altă parte, credința religioasă poate fi amenințată de Internet. În primul rând, Internetul aduce în prim plan valori globale care pot fi în contradicție cu cele promovate de religie. În al doilea rând, are capacitatea de a submina autoritățile religioase tradiționale prin prezentarea de informații care pun la îndoială valoarea unui sistem religios și modul în care acesta definește învățăturile sale legitime.

Heather, Lee și Dawson susțin că, odată cu vizibilitatea religiei în spațiu online, se pierde o parte din ceea ce ea ar trebuie să reprezinte. Heather și Lee susțin că lipsa de proximitate fizică se opune practicării religiei, cu toate că, o experiență online redă anumite elemente ale unui serviciu religios convențional. În același timp, Dawson neagă existența unei conștiințe colective în situația în care religia este detașată de spațiu real, de oameni și un sentiment real de timp comun și memorie culturală.

Utilizarea tehnologiei a devenit o necesitate și poate fi vitală în dezvoltarea comunităților religioase și favorizarea diaologului interreligios. Din dorința de a-și păstra credința ”vie” și numărul de adepți, comunitățile religioase sunt obligate să facă față noilor provocări tehnologice. Cu toate acestea, utilizarea adecvată a dezvoltărilor tehnologice moderne pot impulsiona vitalitatea religioasă prin:

S apariția unor noi comunități religioase prin promovarea constantă a unor interpretări diferite de cele ale religiilor consacrate;

S comunitățile religioase au posibilitatea să-și realizeze proiectele propuse cu mai puține resurse;

S crește latura competitivă prin dezvoltarea posibilităților de a atrage alți membri. Prin folosirea mijloacelor de comunicare online, biserica poate oferi oamenilor șansa de a se întâlni cu un anumit grup religios;

S promovarea și diseminarea eficentă a informațiilor cu caracter religios către proprii membri, dar și către alte persoane interesate;

S creșterea nivelului de implicare și participare a adepților prin dezvoltarea aspectelor inovative și inspiraționale ale activității bisericii.

Credința se află deseori în contrast cu rațiunea, de aceea știința se ocupă cu ceea ce este obiectiv, în timp ce religia este asociată cu reacțiile subiective. În aceste condiții, religia se transformă într-o sursă privată de confort, care asigură un sens în viețile personale ale oamenilor, fără a interveni însă în viața lor publică. De aceea, știința devine asociată cu un simbol al raționalității, iar religia este privită ca un simplu angajament personal, care dacă îi este permis să intervină pe scena publică, poate duce la divizare și iraționalitate.

Raționalizarea

Raționalizarea are un impact negativ asupra religiozității prin subminarea credinței în Dumnezeu și în alte ființe superioare. Cunoașterea rațională este o trăsătură a lumii moderne și se întemeiază pe motive raționale, care nu au legătură cu revelația divină. Pe măsură ce religia a fost legată de ceea ce rațiunea punea la îndoială, cu atât mai mult rațiunea s-a opus religiei.

Efectul ascensiunii rațiunii asupra religiei este considerat ambivalent. Dintr-un punct de vedere, rațiunea poate fi o creație a divinității sau a altor forțe supranaturale, care nu se află în contradicție cu religia. De exemplu, Descartes afirma că omul este o ființă rațională, creată de Dumnezeu și tocmai această calitate a sa îl va atrage înapoi spre Dumnezeu (numai în cazul în care acest drum s-ar face prin intermediul unei religii influențate de rațiune).

Pe de altă parte, rațiunea este percepută ca un instrument eficient în lupta împotriva religiei și a justificărilor religioase. În timp ce pentru Weber rațiunea devine un factor de raționalizare a religiei, pentru Diderot rațiunea este cea mai bună dovadă că religia este una dintre invențiile omului.

Impactul raționalizării asupra religiozității a fost analizat de Karel Dobbelaere și Wolfgang Jagodzinski. În zece țări studiate (Belgia, Franța, Irlanda, Spania, Marea Birtania, Germania de Vest, Italia, Olanda, Danemarca, Norvegias), autorii au încercat să identifice gradul de raționalizare cu gradul de modernizare, prin corelarea a trei elemente: PIB-ul pe cap de locuitor, nivelul de educație și structura socială. Au ajuns la concluzia că țările care nu au un grad de dezvoltare mare (Irlanda, urmată de Spania și Italia) au cele mai ridicate niveluri de religiozitate, pe când cele puternic dezvoltate (Germania, urmată de Suedia) au un nivel moderat sau scăzut de religiozitate.

Dezvoltarea capitalismului

Capitalismul este un sistem economic care a apărut pe continentul european între secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Din punct de vedere etimologic, termenul de capitalism are mai multe sensuri, printre care se menționează:

S extinderea legăturii de piață de la bunuri și servicii, la factorii de producție – idei care se regăsesc în operele lui Marx și Polanyi;

S mentalitate socio-culturală caracterizată printr-o orientare rațională a acțiunii economice în vederea obținerii unui profit – înțelesul termenului este prezent la Sombart și parțial la Weber;

S proces al intermedierii comerciale progresive a tranzacțiilor economice, concentrându-se pe dezvoltarea comerțului și activitatea bancară – concept care a fost sugerat de Braudel (1997) și Wallerstein.

Mișcările și schimbările religioase au avut un rol fundamental în creșterea capitalismului și constituirea societăților moderne. Cu toate acestea, rolul religiei în construirea capitalismului contemporan s-a redus, capitalismul ca sistem poate funcționa după o logică proprie, fără a mai apela la spijinul venit din partea principiilor fundamentale ale doctrinelor religioase.

Astfel, din perspectiva teorie secularizării ”mișcările de reformare ale creștinismului au jucat un rol crucial în pregătirea umanismului secular: din cauza accentului puternic pe virtuțile responsabilităților individuale și autonomia personală, credința în Dumnezeu s-a uscat neintenționat și în cele din urmă a putut fi abandonată cu totul”.

Harvey G. Cox afirmă că am intrat într-o nouă eră a creștinismului, una în care credința, ca stil de viață, devine mai importantă ca și credința în sine. Prin urmare, învățăturile religioase promovate de biserica creștină nu mai oferă răspunsuri mulțumitoare la întrebările fundamentale ale vieții. Odată cu anularea autorității asupra alegerilor individului, tot ceea ce mai pot oferi este orientare în viața personală. Chiar și din acest punct de vedere nu pot avea întâietate, căci există o mulțime de alte instituții care îi pot oferi individului consilierea de care are nevoie.

De aceea, una dintre soluțiile acceptate de biserici a fost integrarea numeroaselor atitudini și convingeri reflectate în mentalitatea modernă și minimalizarea conținutului celor promovate de creștinism. În același timp, biserica și-a îndreptat atenția spre partea laică a existenței, acceptând ideea de evoluție spirituală prin muncă și implicare activă în dezvoltarea vieții sociale. De aceea religia nu mai are un rol precis, iar influența sa în viața socială a scăzut dramatic.

La rândul său, capitalismul a fost puternic influențat de transformările religioase, în special cele ale creștinismului, în perioada imediat următoare Reformei. Ideile religioase ale lui Max Weber ilustrează dezvoltarea capitalismului prin etica muncii impuse de protestantism. În analiza sa, autorul pornește de la o simplă constatare: ’’capitalismul modern a luat naștere în secolul al XVI în țările occidentale și cu deosebire în țările și mediile de confesiune protestantă. La sfârșitul secolului XIX, Weber verifică faptul că în regiunile germane în care coexistă catolici și protestanți,

71

aceștia din urmă sunt, în majoritate, pârghiile puterii industriale și comerciale” .

Scopul fundamental al cercetării a fost acela de a examina impactul religiilor creștine asupra schimbărilor sociale și culturii occidentale. Catolicismul este descris ca o religie care a încetinit sau chiar s-a opus dezvoltării culturii, în timp ce protestantismul (în care este inclus și calvinismul, pietismul, metodismul etc.) ”a influențat dezvoltarea

72

culturii materiale și a imprimat o tendință generală activităților umane”.

În religia catolică, explica Weber, mântuirea omului poate fi obținută printr-o strânsă legătură a sa cu biserica (participarea la slujbele religioase, donații, rugăciuni, spovedanie) și o detașare de activitățile din viața de zi cu zi. În schimb, protestantismul promovează o implicare activă a individului în activitățile economice, profesia fiind descrisă drept un act de vocație, îndatorire și o expresie de credință.

Protestantismul, având la bază ideile lui Luther și Calvin, își găsește motivația în doctrina calvinistă a predestinării: existența omului, încă dinainte de a se naște, este prestabilită. Indiferent de realizările sale din timpul vieții, nimeni nu poate să-și schimbe traiectoria de ” ales” sau ”condamnat” hotărâtă de divinitate. Prin urmare, credincioșii au asociat succesul pe plan profesional cu confirmarea mântuirii dorite, reușita lumească având valoarea unui semn clar al alegerii. Cu toate acestea, comportamentul omului este supus unor reglementări stricte care implică respectarea unor valori precum cumpătarea, disciplina muncii, agonisirea, conștiința profesională.

Amanda Udis-Kessler în articolul „Marx and Weber on religion” susține că ”această combinație de deșertăciune lumească și disciplină ascetică a fost esențială pentru dezvoltarea capitalismului modern. Deoarece calviniștilor nu li s-a permis să-și cheltuie averea lor pe un stil de viață depravat, reinvestirea a avut cel mai mult sens. În timp, acest lucru a condus la mari acumulări de capital, minimalizarea consumului și în cele din urmă la creșterea economică continuă și energia industrială a capitalismului modern”.

Analogia între religie și forma de bani a capitalului au determinat pe specialiști să prezinte capitalismul ca o religie. În lucrarea „Capitalism as Religion” Walter Benjamin descrie modul cum structura religioasă a capitalismului ne conduce, în zilele de astăzi, la o polemică universală. Capitalismul poate să satisfacă aceleași griji, angoase și neliniști, la care oferă răspuns bisericile, de aceea acesta poate fi înțeleasă ca o religie.

Această caracteristică religioasă a procesului se afirmă, în opinia autorului, prin: identificarea capitalismului cu un cult religios pur, fără dogme speciale sau teologie (cel mai extrem cult religios), existența permanentă a cultului și faptul că acest cult

pune în pericol vina (mai degrabă capitalismul se presupune a fi primul caz care susține

75

vina, decât unul care se căiește) .

În schimb, Paul Tillich privește capitalismul ca o formă de demonic, nu ca o religie, deoarece ceea ce dă demonicului profunzime este felul în care aceasta îmbină cu sine raționalul și anti-raționalul. ”Natura demonică a capitalismului rezultă din faptul că, omologul de bani de la piețe nu mai este limitat la o cantitate finită de bunuri și servicii, dar include și potențialele creative ale forței de muncă. Banii nu mai pot cumpăra doar ceea ce a fost de fapt produs, ci, și ce ar putea fi produs prin organizarea ocupării forței de muncă. Munca modernă, liberă nu este un obișnuit factor de producție, cum ar fi terenurile sau mașinile, așa cum este, de obicei, abordată în teoria economică. Mai degrabă, aceasta este o resursă cu capacități creative, care sunt capabile de a genera ceva cu adevărat nou”.

În perioada capitalismului ajuns la maturitate, adepții tezei transformării religiose susțin că religiile nu dispar, experiența religioasă capătă o nouă semnificație, ca element de bază al realității sociale.

Diferențierea funcțională

Pe măsură ce societățile se modernizează, ele devin tot mai compartimentate și complementare. Odată cu acest proces de modernizare, Talcott Parsons vede necesitatea de a crea roluri și instituții specializate care să asigure buna funcționare a sistemului social.

Emile Durkheim în lucrarea Diviziunea muncii sociale, menționează solidaritatea ca funcție principală a diviziunii muncii, distingând două tipuri de societăți: cu solidaritatea mecanică și cu solidaritate organică. În timp ce societățile mecanice sunt mici și folosesc drept factor coeziv similitudinile părților (asemănările între indivizi), societățile organice sunt mari, complexe, și supraviețuiesc datorită părților componente distincte (diferențierile dintre indivizi).

Astfel, diferențierea funcțională este înțeleasă de autor ca "solidaritatea organică", care se bazează pe deosebirile din ce în ce mai accentuate care apar în procesele de individualizare. Teoria sa de diferențiere funcțională a fost foarte mult centrată pe ideea de corporație, ca pilon de susținere a societății. În aceste condiții,

corporația câștigă consistență ca sistem social continuu și nu intermitent, devenind un

77

garant al stabilității diferențierii funcționale oferite de continuitatea acestor corporații .

Specializarea crescută a funcțiilor a ’’secularizat în mod direct multe funcții sociale odată dominate de biserică: educația, sănătatea, sistemul de sănătate, bunăstarea și controlul social. Fie statul asigură în mod direct asemenea servicii, sau dacă bisericile

78

au rămas baza, munca a devenit guvernată de valori și standarde seculare” . Privarea religiei de puterea ei de legitimitate și autoritate ar putea determina atât o marginalizare, cât și o redefinire a sa în raport cu domeniile principale ale societății (economic, politic, social, cultural etc.).

În concluzie, puterm afirma că, în cele mai multe domenii ale societăților aflate în procesul de modernizare, principiul de diferențiere funcțională, adică supremația expertizei profesionale bazată pe știință, nu poate fi anulată.

Efectele tipice ale procesului de modernizare sunt: secularizarea și pluralismul religios.

Secularizare

Cele mai multe cercetări globale privind declinul religios s-au concentrat pe procesul de secularizare, proces prin care se observă o scădere a rolului instituțiilor religioase în sfera vieții publice și o accentuare a proceselor generale de individualizare, raționalizare și diferențiere funcțională.

Încercarea de marginalizare a religiei prin eliminarea dominației sale asupra majorității sectoarelor vieții sociale, este cunoscută sub numele de teza secularizării. Acesta devine modul în care individul experimentează, acționează și modelează lumea înconjurătoare.

S Abordări conceptuale ale secularizării19 Termenul secularizare este un concept contestat prin diversitatea sa de abordări și înțelesuri. Cuvântul “secular” derivă din “saeculum” (aiön) și stă la baza afirmațiilor Noului Testament că, odată cu venirea lui Iisus Hristos, o nouă epocă, adică acest

seculum,va apărea. În acest context, susține Robert Markus, secularul devine ceeea ce aparține acestei epocii și nu va avea niciun rol în cea care va veni, cea dominată de autoritatea universală a lui Iisus. Această relație, între domnia lui Hristos asupra bisericii și a lumii, a fost reprezentată de autor, sub forma a două cercuri concentrice. Primul, cercul interior, reprezintă biserica, corpul lui Hristos, alcătuit din membrii săi care îi recunosc puterea și autoritatea. Cel de-al doilea cerc, cel exterior, reprezintă

lumea, unde Iisus este proclamat, dar nu recunoscut și acceptat în totalitate. Acest cerc

80

este destinat să dispară la sfârșit, fiind sfera secularului .

Înainte de 1648, susține Frank J. Lechner, termenul secular a fost folosit pentru a prezenta diferența făcută de religia creștină între secular și mundân. Astfel, în accepția bisericii catolice preoții seculari se implicau într-un grad mai mare în viața socială, termenul indicând autorizația acordată unui membru al unui ordin religios de a trăi în afara comunității, pentru o perioadă determinată sau permanentă, în timp ce își păstrează esența misiunii sale religioase.

81

Odată cu Pacea de la Westphalia din anul 1648 , au fost semnate o serie de tratate, care au încheiat confruntările religioase ce dominaseră societatea europeană în ultimul secol. Prin Tratatul de la Osnabrück au fost rediscutate prevederile Păcii Religioase de la Augsburg din anul 1555, stabilindu-se toleranța religioasă pentru confesiunile religioase minoritare, egalitatea între religia catolică, protestantă și calvină, precum și stabilirea a trei tipuri de venerare/adorație religioasă: devoțiunea domestică (internă), exercitarea religiei în spațiul public (exercitium religionis publicum) și exercitarea religiei în spațiul privat (exercitium religionis privatum).

Din acest moment, termenul secularizare a fost folosit pentru a descrie „trecerea

în patrimoniul statului, prin despăgubire, a bunurilor aparținând bisericii sau

82

mânăstirii” .

Cu toate acestea, de la începutul secolului al XX-lea termenul a fost asociat și cu cel de modernizare, influențând societatea prin alternarea concepțiilor privind rolul religiei în organizarea societății.

Deoarece secularizarea este un termen cu semnificații diverse, José Casanova a

83

identificat trei conotații ale termenului :

secularizarea ca un declin al credințelor și practicilor religioase în societățile moderne – este un rezultat a procesului de dezvoltare a individului, fiind cea mai răspândită utilizare a termenului în dezbaterile academice contemporane;

secularizarea ca privatizare a religiei – înțeleasă atât ca o tendință istorică modernă, cât și ca o condiție normativă, de bază a politicii liberal-democratice moderne;

secularizarea ca diferențiere a sferelor seculare (stat, economie, știință) – înțeleasă ca o ’’emancipare” față de instituțiile și normele religioase. Astfel, se referă la transferul de persoane, lucruri, înțelesuri, dinspre partea religioasă sau ecleziastică către cea laică, civilă.

În același timp, Abdel Wahab Almessiri se referă la termenul de secularizare din două perspective: secularizare parțială – ce cuprinde separarea bisericii de stat; secularizare totală- ce cuprinde atât o delimitare clară a valorilor, cât și ruptura între stat și natura umană în viața privată și publică.

Pe de altă parte, Steve Bruce definește procesul de secularizare din trei perspective:

condiția socială care se manifestă prin declinul importanței religiei pentru operarea rolurilor non-religioase și instituții, precum statul și economia;

declinul în statutul social al rolurilor și instituțiilor religioase;

declin al gradului în care oamenii se angajează în practicile religioase, își manifestă credințele religioase și își conduc anumite aspecte ale vieții lor.

În general, secularizarea descrie procesul caracteristic epocii contemporane, care constă în „tendința de diminuare a rolului religiei în viața socială, iar sub raport instituțional, religia tinde să nu mai constituie o instituție dominantă, dat fiind că ea își pierde influența asupra politicii și administrației statelor, cât și asupra altor instituții sociale”.

În general, în literatura de specialitate, prin termenul de secularizare, este descrisă o lume desacralizată, prin care gândirea și practica religioasă nu mai contribuie la formarea spiritului acestui secol, iar omul își trăiește viața fără a se mai raporta la învățăturile bisericii. De fapt, după cum afirmă Olivier Clément în cartea Viața din inima noastră: “societatea secularizată este o societate care păstreză o tăcere absolută în ceea ce-L privește pe Dumnezeu… în multe medii a devenit aproape necuviincios și chiar <obscen> să vorbești despre Dumnezeu”.

S Cauzele secularizării

Până în secolul al XV-lea, religia a apărut ca o forță indestructibilă, credința în supranatural fiind reperul vieții sociale și politice al societății. Odată cu dezvoltarea științelor din secolul al XVII-lea, au avut loc o serie de transformări care au contestat credințele și explicațiile religioase oferite de biserică. Din acest moment, explicațiile religioase ale fenomenelor naturale și-au pierdut din credibilitate, iar „religia nu a mai fost cheia spre dezlegarea misterelor universului, știința devenind treptat cadrul de raportare pentru rezolvarea problemelor”.

De asemenea, „dezvoltarea statului modern a adus după sine creșterea capacității acestuia de a gestiona și controla arii tot mai largi ale vieții sociale și economice, care au fost scoase de sub influența religiei. Toate acestea determină pe de o parte, îngustarea câmpului în care religia își exercită influența, iar pe de altă parte stimulează înlocuirea explicației de tip religios cu explicația de tip științific, fiecare domeniu al vieții sociale și economice construindu-și apoi propriile reguli și propriul set

87

de norme, valori și reguli acceptate” .

Răspândirea secularismului s-a datorat, în mare măsură, configurației religioase a spațiului social care, de-alungul timpului, a devenit o manifestare a diversității umane și implicit a pluralismului religios. Crearea unor societăți multireligioase pune sub semnul întrebării veridicitatea credințelor religioase tradiționale și admite existența, dar și valoarea altor convingeri cu caracter religios. In acest context, individul acordă credinței doar un sector mic din existența sa, fiindu-i tot mai dificil să accepte și să se identifice cu “adevărata și unica religie.”

Diversificarea și răspândirea cultelor religioase oferă o altă abordare asupra

instituțiilor religiose, care sub influența libertății de gândirea și acțiune a individului,

88

pot deveni voluntare. De fapt, susține Peter Berger , prototipul instituțional modern al religiei apare sub forma unei asociații voluntare care duce la schimbări semnificative în relația dintre instituțiile religioase și stat. Privită din punct de vedere a concurenței de piață, prin separarea bisericii de stat, oamenii au posibilitatea de a-și contura propria lor gândire religioasă și implicit să aleagă ce, cum și cât să creadă.

De asemenea, secularizarea este puternic influențată și de procesul industrializării, deoarece “cei ce trăiesc în societățile moderne, puternic industrializate, intră zilnic în contact cu o realitate cu totul diferită celei propuse de religie, fiind posibil să se ivească o ruptură între imaginile și simbolurile religioase și cele cu care operează

89

omul în mod obișnuit”. Astfel, “muncitorul industrial se rupe de modul de gândire tradițional și adoptă valorile modernității și un mod rațional de a gândi. Munca în fabrică îl pune în contact cu tehnologia avansată și îl face să accepte cu mai mare ușurință o cauzalitate științifică”.

La rândul său, urbanizarea, proces rezultat în urma industrializării, implică migrația populației din mediul rural în mediul urban, individul fiind nevoit să desfășoare activități diverse, într-un cadru în permanentă schimbare și evoluție și care este puternic influențat de contextul social din ce în ce mai divers.

Teza secularizării consideră modernizarea un proces ce a dus la diminuarea semnificației sociale a religiei. Ca fenomen global, cuprinde ideea de satisfacție individuală prin creșterea securității economice și înlocuirea credințelor și valorilor religioase tradiționale, cu cele promovate de o societate subordonată științei și industrializării, adică o îmbunătățire a existenței umane în lumea de azi, mai degrabă decât în lumea ”de dincolo”.

Această mutație religioasă a societății, înseamnă “o schimbare enormă în condiția umană, făcând trecerea de la soartă la alegere, cu alte cuvinte, tot felul de practici, credințe și instituții care pentru o mare parte din istoria omenirii au fost pur și simplu destinul fiecăruia. Ai fost născut într-o anumită situație și acea naștere accidentală a determinat aproape tot ce ai făcut, inclusiv credințele persoanale”.

Talal Asad, în lucrarea sa Formation of the secular: Christianitz, Islam, Modernitz (Cultural memory in the present), susține că Charles Taylor este printre cei care insistă că deși secularismul s-a ridicat ca un răspuns la problemele politice ale societăților creștine vestice în modernitatea timpurie, procesul este aplicabil și societăților non-creștine de pretutindeni, dar care au devenit moderne.

Majoritatea specialiștilor din domeniul științelor sociale susțin că procesul de secularizare predomină în societățile dezvoltate expuse unor riscuri sociale scăzute, în timp ce în societățile sărace, cu un procent ridicat de ocupare în agricultură și pentru care mediul social este foarte predictibil, se subordonează unei autorități religioase care le garanteză o viață mai bună și îi ferește de riscuri.

De asemenea, în majoritatea societăților, cadrul social a avut o contribuție importantă în procesul de secularizare, stabilind contextul general de desfășurare a sistemului religios. Astfel, sociologul John Judis argumentează că în Europa, din punct de vedere istoric, statul s-a identificat cu biserica, situație reflectată în existența unor partide politice: de exemplu Partidul Democrat Creștin, fie în Germania sau Italia, care nu-și leagă politica sa în mod explicit de învățăturile Biblice sau de viața lui Iisus. Prin urmare, o sursă a secularismului devine identificarea religiei cu un anumit tip de fanatism, cum ar fi războaiele religioase sau comunismul.

În societățile supuse secularizării, știința a preluat treptat rolul religiei în modelarea înțelegerii colective asupra lumii, în timp ce „dreptul și statul au luat locul

Q9

religiei ca sursă de control social ”. Astfel, Biserica își pierde atât calitatea de furnizor principal de educație și servicii sociale, cât și legitimitatea politică în conducerea statului. Prin urmare, credința în Dumnezeu din pilon de necontestat al societății, devine doar una dintre opțiunile individului.

De asemenea, raportul dintre religie și societate, în contextul secularizării, poate fi observat prin renunțarea la credințele religioase tradiționale, declinul politic al religiei, eliminarea instituțiilor și practicilor religioase din sfera publică.

În general, secularizarea descrie procesul caracteristic epocii contemporane, care constă în „tendința de diminuare a rolului religiei în viața socială, iar sub raport instituțional, religia tinde să nu mai constituie o instituție dominantă, dat fiind că ea își pierde influența asupra politicii și administrației statelor, cât și asupra altor instituții sociale”.

În general, în literatura de specialitate, prin termenul de secularizare este descrisă o lume desacralizată, prin care gândirea și practica religioasă nu mai contribuie la formarea spiritului acestui secol, iar omul își trăiește viața fără a se mai raporta la învățăturile bisericii. De fapt, după cum afirmă Olivier Clément în cartea Viața din inima noastră: “societatea secularizată este o societate care păstreză o tăcere absolută în

ceea ce-L privește pe Dumnezeu…în multe medii a devenit aproape necuviincios și chiar <obscen> să vorbești despre Dumnezeu”.

Teza secularizării consideră modernizarea un proces care a dus la diminuarea semnificației sociale a religiei. Ca fenomen global, aceasta cuprinde ideea de satisfacție individuală prin creșterea securității economice și înlocuirea credințelor și valorilor religioase tradiționale cu cele promovate de o societate subordonată științei și industrializării, adică o îmbunătățire a existenței umane în lumea de azi, mai degrabă decât în lumea ”de dincolo”.

Raportată la modernizare, secularizarea a fost descrisă ca având următoarele trăsături: privatizarea, laicizare, decline religios, pluralizarea, subiectivizarea,

raționalizarea. Totuși, prin legarea modernizării de secularizare există pericolul de a stimula ideea de dispariție a religiei, prin promovarea progresului intelectual și acceptarea unei viziuni științifice asupra lumii. Cu alte cuvinte, această idee prezintă modernizarea ca un proces care indică evoluția formării noilor structuri sociale și a valorilor culturale.

Pluralismul religios

Pluralismul religios este un concept care cuprinde mai multe semnificații distincte. In multe cazuri este definit ca respectarea diversității religioase și acceptarea unicității altor convingeri religioase, în alte cazuri ca toleranță religioasă față de alte credințe religioase. Pe de altă parte, pluralismul apare ca o formă de dialog care accentuează atât înțelegeri comune, cât și diferențele reale între grupurile religioase. Acest lucru implică o formă de angajament față de celălalt prin prezentarea și împărtățirea diferențele religioase, nu în mod izolat, ci în relație unul cu altul.

In societatea contemporană, pluralismul religios ridică provocări multiple pentru comunitățile și grupurile religioase, dintre care fundamentală apare necesitatea de a intra în concurență pentru capitalul social și financiar (de exemplu adepții religioși, legitimitate, fonduri, influență politică). Grupurile religioase sunt nevoite să găsească modalități de abordare a presiunilor impuse de individualism, reglementările legale, organizarea politică și pluralismul intern care le contestă ”adevărul” religios. De asemenea, ele sunt impulsionate să caute cea mai bună strategie de a se raporta la membrii altor grupuri, optând pentru o situație de dialog, confruntare sau indiferență.

Existența unei mai mari diversități religioase într-o societate este asociată cu un nivel ridicat de activitate religioasă. In aceste condiții va crește nivelul de angajament

77

religios, cumpărătorii având posibilitatea de a alege dintr-o varietate de produse religioase, în funcție de propriile nevoi și așteptări.

Dezbaterile actuale din sociologie vizează relația dintre pluralismul religios și relgiozitate, plecând de la două puncte de vedere diametral opuse: religiozitatea este pozitiv asociată cu pluralismul religios sau pluralismul religios determină o scădere a gradului de religiozitate al unei societăți.

Participarea religioasă, dimensiunea fundamentală a religiozității, este identificată atât negativ, cât și pozitiv cu pluralismul religios. Pe de o parte, Peter Berger susține ’’reducerea vitalității religioase din cauza efectului pluralismului religios asupra plauzibilității: cu cât mai multe viziuni asupra lumii sunt, cu atât mai puțin plauzibile par fiecare și cu atât mai puțină credință și activitate religioasă va fi”. În schimb, Roger Finke și Rodney Stark susțin ’’concurența între grupurile religioase ca o modalitate de a crește cantitatea și calitatea produselor religioase aflate la dispoziția consumatorilor și, prin urmare, suma totală a religiei, care este consumată”.

În studiul Religious Pluralism and Religious Participation, Mark Chaves and Philip S. Gorski au făcut o inventariere a tuturor lucrărilor de specialitate care folosesc pluralismului religios și participarea religioasă ca variabile independente și dependente. Din cele 26 de lucrări menționate au extras 193 de analize individuale care raportează corelații bivariate și parțiale între pluralism și participare religioasă. Astfel, 133 de analize publicate raportează fie o legătură semnificativ negativă (86) sau una nulă (47) și doar 60 subliniază o relație puternic pozitivă. Constatările nule au fost distribuite între nesemnificativ pozitive (26) și nesemnificativ negative (21). Pe lângă această analiză au prezentat și dovezi din Europa de Vest și de Nord pentru a evalua afirmația că pluralismul religios crește prin intermediul competiției de piață. In concluzie, autorii susțin o relație pozitivă între pluralismul religios și participarea religioasă doar într-un număr limitat de contexte, situația generală fiind în neconcordanță, în imposibilitatea stabilirii unei relații direct proporționale.

Pluralismul se poate transforma în relativism, punct de vedere care privește adevărul religios doar din perspectiva celor care îl cred. De aceea, cea ce este valabil pentru o religie, devine nevalabil pentru o alta. Cu toate acestea, relativismul, devine mai mult decât atât și susține că ”lumea este, pentru noi, ceea ce credem că este.

Dumnezeul creștin există pentru creștini, dar nu pentru hinduși”. Prin urmare relativismul, poate, de multe ori pare să susțină lipsa vreunui adevăr, doar a ceea ce omul investește cu însușirea de veridicitate.

Roger Trigg avertizează că, pe măsură ce o societate încearcă să trateze toate religiile identic și să renunțe la primatul uneia singure, se ivesc probleme de acceptare a tuturor credințelor religioase ca fiind de valoare egală. De exemplu, persoanele crescute în societăți tradițional religioase, cum sunt cele creștine, pot privi creștinismul ca fiind complet dispensabil și să îmbrățișeze valorile societății lor cu privire la libertatea, egalitatea și toleranța individuală. De aici rezultă ideea că o astfel de credință religioasă este o chestiune privată, și nu are nimic în comun cu standardele publice ale unei

w *97

societăți .

Modernizarea a influențat pluralismul religios prin concentrarea omului pe o spiritualitate individuală. Din cauza varietății și relativității convingerilor religioase, omul este tentat să recunoască că nici o religie nu poate pretinde a avea adevărul absolut și apoi să-și construiască propria doctrină, alegând ceea ce rezonează cu așteptările sale.

CAPITOLUL III:

RELIGIE ȘI RELIGIOZITATE ÎN EUROPA

Cadrul metodologic al cercetării

Înțelegerea situației actuale a religiei în Europa depinde de concentrarea atenției pe „moștenirile trecutului, în particular rolul bisericilor istorice în modelarea culturii europene, conștientizarea faptului că aceste biserici încă mai au un loc la anumite momente din viața europenilor moderni, chiar dacă acestea nu mai sunt în măsură să disciplineze credințele și comportamentul marii majorități a populației, o schimbare observabilă în circumscripțiile celor de pe continent care merg la biserică, care operează tot mai mult pe un model de alegere, mai degrabă decât pe un model de obligație sau datorie”.

Viața religioasă a Europei nu trebuie înțeleasă drept o excepție de la orice regulă generală, dar fiind modelată de factorii culturali, politici și sociali de-a lungul dezvoltării ei istorice. De aceea, înțelegerea situației europene depinde de concentrarea atenției pe mai multe dimensiuni: „istoria relațiilor biserică-stat, tradițiile intelectuale predominante, rolul transportatorilor instituționali și al relației dintre religie și diferențele sociale (clasa socială, etnie, sex și vârstă)”.

Prin urmare, istoria relațiilor biserică-stat în Est a fost foarte diferită de cea din Vest, pentru că biserica tinde uneori spre extrema de a deveni un simplu instrument al politicii naționale, în timp ce biserica din Vest tinde spre extrema opusă, de a încerca să domine statul.

Un studiu efectuat de Comisia Europeană arată compoziția spirituală și natura diversă a Europei, menționând câteva tendințe principale: țările cu tradiție seculară puternică care se îndepărtează de religie în forma sa tradițională, țările cu convingeri religioase tradiționale în cele în care Biserica sau instituțiile religioase au fost dintotdeauna puternice și țările în care tendința este de dezvoltare a unui nou tip de religie, caracterizat prin convingerea că "există un fel de spirit sau forță de viață”.

Prin urmare, rezultatele cercetărilor indică un continent împărțit între o Europă laică, în care religia nu mai are un rol decisiv în construirea și legitimarea identității individuale și sociale, și o Europă dominată de o renaștere a religiozității. Astfel, se fac frecvent diferențe între țările nordice, puternic secularizate și cele sudice, puternic religioase, între țările protestante, dominate de indiferență religioasă și cele catolice, caracterizate de nivele ridicate de implicare religioasă; între Europa estică, strâns legată de religie și cea Vestică, laică, erodată de practicile și credințele religioase.

Cu toate acestea, câțiva cercetători subliniază înclinația oamenilor de știință de a-și concentra atenția, în special, pe direcția schimbărilor religioase și a cauzelor sociale care le-au determinat, și mai puțin pe schimbările propriu-zise din rata de declin sau creștere religioasă. Acest lucru sugerează că, în țările europene, apar noi tendințe de evoluție ale religiozității, fapt care conturează imaginea unui continent aflat în plină reînnoire și reorganizare religioasă. Această situație l-a determinat pe sociologul Yves Lambert să afirme că, în Europa, „Dumnezeu nu este nici la fel de mort, nici la fel de viu așa cum unii susțin acum”.

Prin urmare, acest capitol urmărește să răspundă la întrebări precum: Este dimensiunea religioasă încă relevantă în Europa? Ce determină diferențele în gradul de religiozitate al diferitelor popoare europene? Cât de omogenă sau heterogenă este religiozitatea în Europa? Cât de răspândit este procesul de secularizare pe continent? Este Europa de Vest complet seculară? Religiozitatea trece printr-o perioada de transformare în Europa Centrală și de Est? Va semăna Europa Centrală și de Est tot mai mult cu Europa de Vest? Va continua Europa traiectoria religioasă prezentă sau va urma modelele altor continente?

Scopul capitolului este de a prezenta situația religioasă actuală a Europei, prin compararea credințelor, atitudinilor și comportamentelor religioase între țări. Odată evidențiate similaritățile și diferențele religioase, se va putea stabili gradul de omogenitate al Europei din punct de vedere al religiozității.

De asemenea, capitolul urmărește să stabilească „excepționalitatea” Europei, în special a Europei de Vest, în comparație cu celelalte părți ale lumii, prin identificarea elementelor care stau la baza formării tendințelor seculare ale vieții religioase.

Sursele de informare folosite au fost variate și au urmărit să surpindă schimbarea religioasă și impactul acesteia asupra societăților din Europa. De aceea, s-au folosit informații empirice obținute din cercetările de teren realizate prin Studiul Valorilor Europene (European Values Survey) la nivel european. Prin prelucarea machetelor

SPSS din perioada 1981-2010 au putut fi analizate dimensiunile frecvent explorate ale

religiozității: religiozitatea organizaționaă, religiozitatea non-organizaționaă și

102

religiozitatea subiectivă .

Religiozitatea organizațională se referă la participarea în instituții religioase formale, fiind determinată prin întrebări care vizează aparteneța la o organizație religioasă, frecventarea bisericii și a serviciilor religioase, precum și evaluarea sau percepția rolului acesteia în cadrul comunității.

Religiozitatea non-organizațională include comportamentul privat al indivizilor care nu are loc într-un cadru instituțional formal (rugăciunea privată). În schimb, religiozitatea subiectivă se referă la nivelul religios de implicare (cât de religioși sunt indivizii) și importanța religiei și a divinității în viața oamenilor. De asemenea, această dimensiune include și credințele tradiționale, specifice religiei creștine, cum ar fi credința în Dumnezeu, Iad, Rai, păcat, viața după moarte, îngeri, divoli etc..

Alte surse utilizate au fost datele statistice publicate de Divizia Statistică a Națiunilor Unite și Biroul de Statistică al Uniunii Europene, precum și rezultatele sondajelor de opinie realizate la nivel internațional de Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life întâlnite în rapoartele: The Global Religious Landscape. A Report on the Size and Distribution of the World’s Major Religious Groups as of 2010, decembrie 2012; Global Christianity, A Report on the Size and Distribution of the World’s Christian Population, decembrie 2011; Rising Tide of Restrictions on Religion, septembrie 2012; The Future of the Global Muslim Population. Projections for 2010-2030, ianuarie 2011.

Distribuția religioasă a populației din Europa

La nivel mondial, în anul 2010, 84% din populație își declară afilierea religioasă, adică 5,8 miliarde de oameni se identifică cu un grup religios. În schimb, 1,1 miliarde de persoane, adică 16% din populația lumii de 6.9 miliarde în anul 2010, au declarat că nu se identifică cu nicio credință religioasă.

Prin urmare, la nivel mondial, în anul 2010, adepții religiilor sunt distribuiți astfel: „2,2 miliarde de creștinii (32%),1,6 miliarde de musulmani (23%), un miliard de hinduși(15%), aproape 500 de milioane de budiști (7%) și14 milioane de evrei (0,2%), în întreaga lume cadin 2010. În plus, mai mult de 400 de milioanede persoane (6%) practică diverse religii populare sau tradiționale, inclusiv religii tradiționale africane, religii populare chinezești, și religii australiane aborigene”. Se estimează că, mai puțin de 1% din populația globală adică aproximativ 58 de milioane de oameni, aparțin altor religii, inclusiv credința Baha'i, Șintoism, Tenrikyo, Jainism, Taoism, Sikhism, Wicca și Zoroastrism.

Majoritatea grupurilor religioase (hindușii -99%, budiștii -99%, adepții folk sau religiile tradiționale-90%, musulmanii- 62% și membrii altor religii ale lumii- 89%) sunt concentrați în regiunea Asia-Pacific. În timp ce creștinii sunt distribuiți aproximativ în mod egal pe glob, evreii se regăsesc în cel mai mare număr în America de Nord (6.040.000 persoane) și în zona Africii de Nord – Orientului Mijlociu (5.630.000 persoane).

Harta geografică a populației afililate religios

(la nivel mondial)

creștini H musulmani H hinduși

> i

budiști □ religii folk □ alte religii

Notă: Procentele au fost preluate din raportul The Global Religious Landscape. A Report on the Size and Distribution ofthe World’s Major Religious Groups as of2010, decembrie 2012, pp. 13-44

La nivel mondial, peste 70% din cele 5,8 miliarde de persoane afiliate religios (în acest caz hinduși, creștini și musulmani) se regăsesc în țări în care religia lor reprezintă majoritatea populației, în timp ce restul de 27% trăiesc ca minorități religioase (evreii, budiștii și membrii religilor tradiționale). La polul opus, în proporție de 71%, persoanele neafiliate religios trăiesc în țări în care acestea reprezintă grupul religios predominant, adică în China, Republica Cehă, Estonia, Japonia, Coreea de Nord și Regiunea administrativă Hong Kong.

Harta religioasă a lumii prezintă creștinismul în ipostaza celei mai răspândite credințe de pe pământ. Practic, nicio națiune nu a rămas neatinsă de religia creștină, chiar dacă în anumite țări creștinii constituie o mică parte din totalul populației. Prin urmare, se constată minorități creștine în țările din Asia și Africa și o puternică concentrație a creștinilor în Europa.

Astfel, pe continentu european, religia majoritară este creștinismul, peste 75% dintre persoane își declară apartenența religioasă la una dintre religile creștine (catolicism, protestantism, ortodoxism). Pe de altă parte, doar 3% din populația musulmană din lume (1,6 miliarde) este concentrată pe continent, iar mai puțin de unul din cinci europeni (18%) își declară apartenența la tradiția protestantă.

Datele indică faptul că, în Europa, este concentrată cea mai mare pondere a populației creștine la nivel mondial (26%), fiind urmată apoi de America Latină și Caraibe (24%) și Africa Sub-Sahariană (24%), Asia și Pacific (13%), America de Nord (12%), Orientul Mijlociu și Africa de Nord (mai puțin de 1%).

Cel mai mare grup creștin din Europa sunt catolicii, reprezentând 46.3%, în timp ce peste o treime sunt ortodocșii (35.4%). Comunitățile protestantante cuprind 17.8% din creștinii de pe continent, iar diferența de 0.5% include alte grupuri creștine precum mormonii sau Martorii lui Iehova.

Raportată la întreaga populația catolică de la nivel mondial (1,1 miliarde), biserica catolică din Europa cuprinde 23.9% din numărul total de aderenți catolici. În schimb, adepții ortodocși sunt o majoritate copleșitoare pe continent, având 76.9% din întreaga populație ortodoxă de pe glob. Protestantismul cuprinde doar 12.6% din cei 801 milioane de membri protestanți din întreaga lume. Aproximativ 11% din creștinii de la nivel mondial, care își declară apartenența la alte tradiții creștine, sunt repartizați în Europa.

Creștinii alcătuiesc o majoritate a populației în 40 de țări europene din cele 45 incluse în analiză: 20 sunt identificate drept catolice, 12 ortodoxe și 8 protestante.

În 11 țări europene, peste 90% din populație se identifică cu religia creștină. Conform rezultatelor European Values Survey, cele mai mari ponderi sunt în Rusia, România, urmată de Republica Moldova, Malta, Islanda, Polonia, Portugalia, Croația, Slovacia, Irlanda, Liechtenstein și Serbia. Cu toate acestea, majoritatea acestor țări preponderent creștine sunt relativ mici ca populație.

În timp ce creștinismul este, încă, religia dominantă în Europa, alte grupuri religioase non-creștine și-au mărit numărul de membri în ultimele decenii. Dacă Bosnia și Herțegovina, Albania și Kosovo sunt singurele țări cu majoritatea musulmană, Macedonia, Cipru, Bulgaria, Georgia și Andorra cuprind minorități musulmane în număr ridicat. În celălalte țări se găsesc procente sub 6%. Dintre acestea, Germania este țara cu cei mai mulți credincioși musulmani, adică peste 4.1 milioane de adepți.

Dacă ne raportăm la numărul total al populației creștine, atunci constatăm că primele șase țări majoritar ortodoxe, sunt Rusia, Ucraina, România, Grecia, Serbia, Bulgaria. Pe ultimele locuri se află Bosnia și Herțegovina, Germania și Macedonia. De asemenea, se mai remarcă grupuri ortodoxe minoritare în Bosnia și Herțegovina și Germania.

În ceea ce privește populația catolică, cel mai mare număr de adepți se găsesc în Italia, urmată apoi de Franța, Polonia, Spania, Germania și Portugalia. În partea de jos a clasamentului se află Cehia, Lituania și Slovenia. Ca minorități religioase semnificative, catolicii sunt semnalați în Marea Britanie, Ucraina și România.

Populația majoritar protestantă se află în Marea Britanie, Germania, Suedia, Danemarca, Finlanda și Norvegia, în timp ce valori reduse sunt semnalate în Letonia, Islanda și Estonia. Protestanții reprezintă minoritatea religioasă marcantă în Olanda, Elveția și Ungaria.

Religiile majoritare din Europa în procente

Notă: Se va consulta Anexa 5 pentru informații despre numărul total al populației pe națiuni și numărul populației care aparține religiei majoritare

La nivel european, se estimează că există 930.000 de membrii ai „altor religii”, adică aproximativ 1.6% din populația mondială. Raportat la procentul de populație care aparține altor religii, continentul european ocupă locul patru, având 0.1% din totalul mondial de 0.8%.

% populație aparține altor religii

0.6%

'0.1%

0.2%

Această categorie cuprinde religii care sunt măsurate, în special de sondaje și recensăminte, mai ales în țările din regiunea Asia-Pacific: hinduismul, budismul, iudaismul, religiile folk.

Segmente mici ale europenilor nu se identifică cu cele patru religii predominante (catolicismul, ortodoxismul, protestantismul, islamul), media celor care își declară apartenența la alte religii fiind sub 1%.

Persoanele neafiliate religios însumează, conform statisticilor Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, 134.820.000 de oameni, reprezentând 18.2% din procentajul neafiliaților la nivel mondial. Astfel, una din șase persoane de pe continent se consideră fie ateu, fie agnostic, fie nu se identifică cu vreo religie în mod special.

Există două țări în care persoanele neafiliate religios alcătuiesc o majoritate a populației: Cehia și Estonia. Mai mult de șapte persoane din zece (76.4%) dintre cei neafiliați religios trăiesc în Cehia, de aceea, în prezent, este considerată una dintre cele mai seculare țări din lume.

Alte populații de neafiliați sunt concentrați masiv în Letonia (43.8%), Olanda (42.1%), Belgia (29.0%), Belarus (28.6%), Franța (28.0%), Suedia (27.0%) și Luxemburg (26.8%). Neafiliații religioși întrunesc cele mai mici procente în România (0.1%), Georgia (0.7%), Andorra (0.8%), Macedonia (1.4%), Moldova (1.4%) și Albania (1.6%).

Declinul religiei în Europa de Vest

Europa de Vest este împărțită de bariere lingvistice, culturale, religiose, politice, care transformă această parte a continentului într-o unitate neomogenă.

Ea este considerată un model general al unei societăți complet modernizate, prezentând o serie de caracteristici care sunt dobândite în timpul dezvoltării acestui proces:

S crearea unei piețe libere a forței de muncă, diviziunea muncii prin specializarea funcțiilor;

S creșterea productivității și dezvoltarea piețelor datorită industrializării;

S dezvoltarea tehnologiei de producție și de distribuție a bunurilor;

S organizarea instituțiilor moderne după reguli și reglementări care își derivă legitimitatea din descoperirile științifice;

S creșterea nivelului de instrucție și dezvoltarea mijloacelor de comunicare în masă;

S populațiile devin mai urbane și mobile social și geografic;

S reorientarea valorică prin înlocuirea valorile tradiționale cu cele moderne (la nivel religios, valorile și credințele religioase au fost marginalizate).

În acest context, rezultatele cercetărilor indică o erodarea a practicilor religioase și o diminuare treptată a influenței instituțiilor de credință la nivel individual și social. Biserica a fost exclusă din aspectele politice, economice și sociale, fiindu-i limitată discursul „la o serie de probleme, care sunt periferice pentru dezvoltarea viitoare a societății, problemele majore de dezbatere, fiind în general determinate prin discurs rațional”.

De asemenea, garantarea libertății religioase la nivel european, adică a dreptului fiecărui individ de a-și alege singur religia și a-și construi propria sa viziune religioasă, a determinat o destabilizare a bisericii și o scădere a practicii religioase. Pe lângă criza de recrutare a membrilor cu care se confruntă organizațiile religioase, se constată și o diminuare a credințelor religioase și o înlocuire a normelor etice impuse de religie, cu o conștiință morală individuală.

Pe baza acestor observații, Peter Berger definește Europa de Vest ca singura zonă geo-culturală în care se poate aplica modelul tipic-ideal al secularizării, în contrast cu restul lumii (inclusiv Statele Unite ale Americii).

Modele de declin religios care cuprind participarea, credința și afilierea au mai fost semnalate de Norris și Inglehart (Sacred and secular. Religion and politics worldwide, 2004), Voas and Crockett, Andrew Greeley (folosind date din International Social Survey Programme, 2002), Grace Davie (Religion in Britain since 1945: Believing without Belonging, 2002).

Ultimul val al Studiului Valorilor Europene (2008-2010) indică un declin al religiozității în Europa de Vest, orientările religioase principale fiind alcătuite din modele de necredință: comportament religios într-o formă slabă (practică publică și privată scăzută), neafiliere religioasă, spiritualități alternative, indiferența religioasă și ateism.

Cifrele din anul 2008 privind frecventarea bisericii semnalează un grad crescut de secularizare în rândul țărilor din Europa de Vest, cele protestante având procente puțin mai ridicate. Majoritatea persoanelor din țările protestante, în special cele din Scandinavia, intră în categoria „membrilor marginali”, care deși au apartenență religioasă, merg foarte rar la biserică.

Astfel, Suedia, Norvegia, Danemarca, Islanda, Germania, Marea Britanie înregistrează valori până la 59% în rândul persoanelor care susțin că merg odată pe an/mai rar/ niciodată la biserică, în timp ce țările catolice -Austria, Belgia, Elveția, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Norvegia, Olanda, Portugalia, Spania- prezintă valori ridicate în rândul celor care merg cel puțin odată pe lună la biserică. Dintre țările incluse în analiză, ele mai mari procente ale frecventării lunare a bisericii se observă în patru țări catolice (Malta, Irlanda, Italia, Portugalia) și una ortodoxă (Grecia).

Practica religioasă în țările din Europa de Vest

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

merg la biserică odată pe an/mai rar/niciodată

merg la biserică cel puțin odată pe lună

Sursa: Studiul Valorilor Europene, valul 2008-2010

Participarea constantă, înțeleasă ca frecventare săptămânală a bisericii, a înregistrat o scădere în cinsprezece țări, declin ce s-a dovedit statistic important în șapte dintre acestea. Excepții au fost Grecia, singura țară care a avut un trend ascendent, dar și Islanda care și-a păstrat același procentaj în decursul anilor. În Finlanda, frecventarea bisericii săptămânal a crescut între anii 1990-1999, ajungând în cele din urmă să înregistreze un procent de 4.3% la ultimul val de cercetare 2008-2010.

Țările predominant catolice au avut cea mai mare scădere în rândul populației care merge la biserică, mai ales în rândul națiunilor cu cele mai ridicate niveluri de religiozitate, precum Spania, Belgia și Irlanda.

În țările din Europa de Vest, instituția religioasă nu mai este văzută ca o forță morală, individul devenind singura autoritate morală. Rolul bisericii este redus la calitatea de „sfătuitor” în anumite probleme morale, fără să îi mai fie acceptată autoritatea. Asta nu înseamnă însă că, „bisericile și-au pierdut în totalitate semnificația lor de markeri de identitate religioasă, doar că acestea pot opera indirect sau prin delegat (vicariously religion)”.

Toate țările vest-europene ne indică tendințe de dereglementare instituțională a religiei, deoarece organizațiile alternative au preluat funcțile principalelor domenii ale societății: educativ, medical, social (de exemplu, îngrijirea persoanelor, școlarizarea copiilor, acordarea de servicii medicale, securitate etc.). Prin urmare, rolul instituțiilor religioase a slăbit, serviciile oferite de acestea fiind treptat înlocuite de cele publice, ale sectorului de stat.

Percepția publică a diferitelor funcții și competențe ale autorităților religioase a fost testată prin întrebări care vizau capacitatea bisericii de a oferi răspunsuri adecvate nevoilor spirituale, problemelor sociale și cele legate de viața de familie a respondenților.

Între 1981-2010, în șapte țări din Europa de Vest datele Studiului Valorilor Europene sugerează un declin constant pe toate cele trei direcții de cercetare: Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Malta, Norvegia și Spania. Deși mai persistă un rol spiritual al bisericii, instituțiile religioase și-au diminuat dramatic rolul social și de consiliere familială în viața oamenilor. În treisprezece țări, biserica și-a diminuat rolul de a oferi soluții problemelor ce vizează viața de familie, în timp ce în unsprezece națiuni

și-a pierdut autoritatea de a rezolva problemele sociale (se va consulta Anexa 6- Tabel 2).

Alte forme individuale de participare sunt adesea considerate ca fiind la fel sau chiar mai importante decât cele colective, cum ar fi de exemplu momentele de rugăciune sau meditație. În ansamblu, peste jumătate din națiuni declară că au avut „momente de rugăciune sau meditație”. Țările catolice și ortodoxe, datorită atașamentului ridicat față de dogmele și ritualurile religioase tradiționale, s-au angajat în acest gen de practică religioasă într-un procent mai ridicat decât cele protestante.

Momente de rugăciune/meditație

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%100%

□ nu mda

Sursa: Studiul Valorilor Europene, valul 2008-2010 Mulți vest-europeni au încetat să se mai roage, nivelul general de dezangajare în practica privată a avansat cel mai mult în Franța, Suedia, Germania, Danemarca, Marea Britanie, Belgia, Norvegia. În aceste țări, peste 45% din respondenți, susțin că nu se roagă „niciodată”, în timp ce procente ridicate (peste 20%) afirmă că se roagă „de câteva ori pe an” sau „mai rar” (se va consulta Anexa 6- Tabel 1).

Numărul celor care se roagă zilnic s-a schimbat în perioada 1999-2010, observându-se un dezinteres accentuat al populației față de rugăciune. Declinul este mai abrupt în Belgia, Islanda și Austria, în timp ce șapte societăți trăiesc eroziuni modeste: Italia, Irlanda, Danemarca, Finlanda, Germania, Luxemburg și Olanda. În timpul acestei perioade, doar patru societăți au înregistrat o inversare a declinului: Franța, Grecia, Malta și Marea Britanie.

Convingerile și valorile religioase tradiționale ilustrează, în ultimele trei decenii, mai degrabă o imagine mixtă decât un declin constant. Statisticile de la nivelul Europei de Vest prezintă țări în care toate credințele au scăzut, în altele au rămas relativ neschimbate, pe când în anumite țări doar unele au scăzut și altele au crescut.

În perioada 2008-2010, religiozitatea variază notabil de la o țară la alta, procentele indicând o scădere în majoritatea țărilor vestice. Cu toate aceste, cele mai ridicate valori au fost înregistrate la credințele de bază ale religiei și anume, credința în Dumnezeu, păcat și viața după moarte. De exemplu, nouă din zece oameni își exprimă credința în Dumnezeu, cele mai înalte niveluri se găsesc în Malta, Grecia, Irlanda, Portugalia, Italia. Pe de altă parte, declinul s-a dovedit mai clar în Germania, Suedia,

97

Franța și Norvegia. În schimb, majoritatea acestor societăți s-au dovedit sceptice cu privire la alte doctrine metafizice, inclusiv credința în reîncarnare, Rai și Iad, existența unui suflet.

Importanța religiei a avut un trend descendent în majoritatea țărilor vest-europene, singura excepție notabilă fiind Grecia. Valorile religioase au înregistrat cele mai mici valori în țările protestante, precum Germania, Suedia și Danemarca, în timp ce, în cele catolice, s-au observat procente mai ridicate de persoane care privesc religia ca „foarte importantă” (se va consulta Anexa 6-Tabel 3).

Rezultatele European Value Survey subliniază diferente profunde între societățile vest-europene cu privire la identificarea ca persoane religioase. În proporție majoritară, în 14 țări din 19, populația afirmă că este religiosă, în timp ce restul națiunilor înregistrează procente sub 49% la aceeași întrebare.

Cu un procent de 87.6%, Grecia deține cel mai mare număr de persoane religioase, fiind urmată de două țări predominat catolice Italia (85.1%) și Portugalia (83.1%). Țările protestante reprezintă excepția, majoritatea dintre acestea prezintă procentele cele mai mici.

În general, în perioada 1990-2010, autoidentificarea ca persoană religioasă s-a schimbat, doar patru țări (Grecia, Italia, Olanda și Portugalia) au avut un trend ascendent, restul aflându-se în scădere. Totuși, numărul țărilor care au răspuns cu „da” la întrebarea „sunteți o persoană religioasă?” aproape s-a dublat până în anul 2001, urmând apoi un trend descendent.

Cel mai mare număr de atei convinși se găsesc în Franța, urmată la o distanță mică de Germania și apoi Suedia. În schimb, Malta, Grecia și Irlanda au bifat cele mai mici valori, ele regăsindu-se printre țările cu o majoritate a populație care continuă să se perceapă ca fiind religioasă.

Grecia și Italia dețin cel mai mic număr de indivizi care nu se declară persoane religioase, în timp ce Suedia, Germania și Norvegia prezintă cele mai ridicate nivele de neutralitate religioasă (se va consulta Anexa 6-Tabel4).

De asemenea, respondenții au percepții diferite atunci când vine vorba de rolul religiei în viața de zi cu zi. Pornind de la o marjă largă – 93.3% la 32.8% – țările majoritar catolice declară religia ca o sursă de putere și confort. Cela mai mari valori se observă în Malta, Portugalia, Irlanda, Italia, în timp ce Franța, Luxemburg și Olanda înregistrează cele mai scăzute procentaje.

Cu o marjă asemănătoare, țările protestante prezintă valori cuprinse între 71.7% în Islanda până la 31.7% în Suedia. Pe de altă parte, în celelalte națiuni predominant protestante (Marea Britanie, Danemarca, Germania și Norvegia) procentul populației care a răspuns afirmativ la întrebarea „obțineți mângâiere și putere din religie?” nu depășește 42%, ceea ce le poziționează în partea de jos a clasamentului.

Grecia, singura țară majoritar ortodoxă din Europa de Vest, își confirmă statutul de țară puternic religioasă, cu un procent de aproximativ 83% din respondenți care își găsesc aliniare și tărie în religie (se va consulta Anexa 6-Tabel 5).

Sursa: Studiul Valorilor Europene, valul 2008-2010 Regresia acestor credințe și valori își poate avea explicația în revigorarea practicilor spirituale alternative (meditația, astrologia, practicile medicale aflate în afara medicinii convenționale), apariția acestora fiind determinată de un nivel ridicat de dezvoltare socio-economică. În țările bogate, cetățenii își pot îndreapta atenția spre îndeplinirea și a altor nevoi spirituale, în afară de cele de bază, care vizează supraviețuirea individului. În schimb, susțin Norris și Inglehart, cererea sau nevoia de religie este puternică în țările în care există nivele ridicate de insecuritate existențială: „nevoia de sens devine mai evidentă la un nivel ridicat de securitate existențială, astfel încât, chiar și în țările bogate, cu toate că frecventarea bisericii este în scădere, preocupările spirituale în sens mai larg nu dispar. În același timp, este clar că aceste

publicuri nu continuă să sprijine autoritățile religioase tradiționale, formele de religie

»> 120

instituționalizată și ierarhică sau a practicilor religioase stabile”.

În ultimele decenii, pe măsură ce societățile s-au dezvoltat și viața a devenit mai sigură, în țările din partea de vest a continentulul european s-au trasat tendințe generale clare ale religiozității: frecventare scăzută a bisericii, eroziunea practicii private regulate, indiferență accentuată la valorile și credințele religioase tradiționale, slabă implicare în instituțiile religioase. Cu toate acestea, se constată nivele ridicate ale identităților religioase formale, precum participarea la ceremoniile simbolice care marchează momentele importante ale vieții: naștere, căsătorie, moarte (se va consulta Anexa 6- Tabel 6).

În țările protestante se observă o eroziune mai puternică a religiei decât în cele catolice. Acest lucru reflectă, susțin Norris și Inglerhart, moștenirea secolelor trecute și adaptarea culturilor religioase la evoluția contemporană a atitudinilor,comportamentului și convingerilor morale larg răspândite în rândul populației.

Astfel, protestantismul, prin promovarea unui sistem de valori materialiste, a încurajat securitatea economică prin acumularea de bunuri și a contribuit la dezvoltarea capitalismului și a industrializării. De aceea, individul din societățile protestante s-a distanțat treptat de ideile promovate de biserica creștină și a optat pentru o trăire religioasă, lipsită de intensitatea și încrederea dată de convingerea adevărată.

Prin urmare, nivelul ridicat de dezvoltare economică și tehnologică, precum și schimbările culturale se consideră că au impus societăților din Europa de Vest valori postmaterialiste, acordând prioritate mai mare calității vieții (petrecerea timpului liber, relaxare și auto-împlinire în afara locului de muncă) decât creșterii economice .

De aceea, declinul religios implică mai degrabă o schimbare a atenției de la practicile colective spre cele private, adică de la cele tradiționale exercitate prin intermediul instituțiilor religioase tradiționale spre cele individuale, reprezentate sub forma unei spiritualități personale.

Schimbarea religioasă în Europa Centrală și de Est

Studiile de specialitate oferă o imagine contradictorie a statutului religiei și religiozității în Europa Centrală și de Est: se semnalează atât o revitalizare a religiei, adică o creștere notabilă a diverselor aspecte asociate religiozității, cât și un început al procesului de secularizare, care probabil va urma trendul celui din Europa de Vest.

Comunismul a avut un rol special în configurarea vieții religioase din Europa Centrală și de Est. Recâștigarea libertății religioase a impus o luptă acerbă împotriva opresiunii și ateismul oficial impus de stat. De la țară la țară, în grade diferite, persecuțiile au fost îndreptate împotriva bisericii și implicit a religiei pentru că încurajau convingeri, dar și limitau rolul și autoritatea statului.

În Cehoslovacia, persecuțile împotriva bisericii și a credincioșilor au fost printre cele mai puternice din întregul bloc comunist. Biserica, prin capacitatea de a mobiliza comunitatea locală, precum și prin încrederea puternică a populației în liderii bisericii locale, a fost percepută ca un potențial adversar al regimului comunist. Pentru a slăbi influența instituțiilor religioase, au fost desființate școlile teologice și mânăstirile, s-a oprit producția materialelor cu caracter religios și s-a forțat un decret de excomunicare din partea bisericii catolice pentru cei care deveneau membri ai partidelor comuniste. Preoții puteau să-și continue munca pastorală doar cu acordul statului, mulți dintre aceștia au fost arestați și obligați să se angajeze ca muncitori necalificați. De asemenea, la sfârșitul anului 1949, statul a înființat un departament special care să organizeze și să supravegheze activitatea bisericii.

În Bulgaria, comunismul a slăbit structura bisericii, în special pe cea ortodoxă, prin împiedicarea populației de a vizita bisericile, de a celebra sărbătorile creștine tradiționale și interzicerea preoților și a familiilor acestora de a obține diverse funcții de conducere.

În Ungaria, partidul socialist a promovat o ideologie ateistă, nonreligioasă care a subminat autoritatea spirituală a bisericii. Cu toate că libertatea religioasă a fost garantată prin Constituție, încă din anul 1950 bisericile s-au confruntat cu o atitudine constantă de hărțuire și discriminare din partea regimului. În primii ani de guvernare comunistă, o mare parte din personalul clerical a fost deportat, inclusiv angajații ziarelor și revistelor religioase. În urma acordului încheiat de către stat cu Vaticanul, în 1964, relațiile dintre biserică și stat s-au îmbunătățit, biserica căpătând un rol activ în viața socială.

În perioada de după 1940, cele trei țări baltice Lituania, Letonia și Estonia au fost acuzate de conspirație împotriva Uniunii Sovietice, ceea ce a determinat invadarea acestora de trupele sovietice. Aflându-se într-o stare de izolare internațională și depășiți numeric de armata inamică, statele respective nu au depus rezistență și au fost ocupate de forțele sovietice.

Lituania s-a confruntat în perioada comunistă cu arestări, torturi, execuții, deportări în masă în Siberia, distrugerea structurii organizatorice și administrative a bisericii prin închiderea lăcașurilor de cult, persecutarea celor care mergeau la biserică, interzicerea instruirii religioase a copiilor și înscrierea acestora în organizațiile de atei ale tinerilor din școli. De asemenea, preoților li s-a impus să semneze un jurământ de loialitate prin care își luau angajamentul de a denunța la poliție orice persoană sau activitate suspectă. În ochii partidului comunist, preoții „au fost considerați reacționari incorigibili și dușmani de moarte ai ordinii sovietice, având cea mai mare

»> 123

responsabilitate pentru eșecul propagandei ateiste în a-și atinge obiectele dorite .

Ocupația sovietică în Letonia urmărea să elibereze populația de „prejudecățile religioase” și influența nefastă a bisericii. Prin urmare, în perioadele 1949-1953 și 1959-1964 toate bisericile au fost puternic atacate prin activități anti-religioase (deportarea clericilor, bunurile bisericii au fost naționalizate și în mare parte confiscate, multe biserici au fost vandalizate și închise, orice activitate a organizațiilor religioase a fost supusă reglementărilor partidului, învățământul a fost separat de biserică etc.). Cu toate acestea, religiile acceptate de stat au fost afectate în măsuri diferite, deoarece unele au dat dovadă de servilism și flexibilitate, cooperând frecvent cu autoritățile comuniste (de exemplu biserica luterană și cea catolică).

În Estonia, statul a încercat să distrugă orice urmă de forță spirituală și economică a bisericilor. Puterea comunistă a urmărit să diminueze rolul bisericii în societate estoniană prin limitarea accesului cetățenilor, în special al copiilor, la activitățile religioase, prin impunerea ateismului în sistemele oficiale de socializare (școli, mass-media). O mare parte din mișcările religioase au fost interzise (mișcarea penticostală și martorii lui Iehova), în timp ce altele (baptismul, adventismul, metodismul) au fost forțate să renunțe la propria identitate și să adere, conform modelului rusesc, la Uniunea Creștinilor și Baptiștilor Evanghelici.

În cadrul regimul comunist iugoslav, biserica (în special cea catolică) a fost considerată obstacolul principal în dezvoltarea statului socialist și de aceea i s-a limitat accesul la viața publică în societate. Țările din fosta Yugoslavie (Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia și Slovenia) s-au aflat sub controlul strict al statului, în pofida principiului separării între biserică și stat. Comunitățile religioase au primit interdicție de a lua parte la activități cu semnificație generală (educaționale, sociale). Proprietatea bisericilor a fost preluată de către stat, acestea desfășurându-și activitatea numai în lăcașurile de cult aprobate de autorități.

În Polonia, religia a urmat un drum diferit decât celelalte țări din blocul comunist. „Politicile de guvernare oscilau între o alegere dogmatică, bazate pe o ideologie strictă și una realistă, sensibilă la date concrete, și mai presus de toate, la religiozitatea majorității populației”. Biserica catolică și-a asumat rolul de protector al intereselor societății și drepturilor credincioșilor, devenind totodată un mediator între stat și popor. Începând cu anii 1970, religiozitatea a început să crească, ceea ce a dus într-un final la adoptarea legilor cultelor religioase din 17 mai 1989.

În perioada comunistă, în România au coexistat ideile religioase și cele seculare impuse de stat. Aflându-se în contradicție cu ideologia ateistă promovată de conducerea țării, s-a impus o atitudine ostilă împotriva religiei: limitarea educației religioase, demolarea lăcașurilor de cult, închiderea școlilor teologice, persecutarea liderilor cultelor religioase. Cu toate acestea, practicile și credințele religioase au supraviețuit prin considerarea religiei un simbol al identității naționale.

Atacurile autorităților comuniste asupra religiei în Rusia și Ucraina au fost printre cele mai dure.

În Ucraina, autoritățile au interzis funcționarea bisericii. Preoții, călugării și episcopii au fost arestați, în timp ce credincioșii au fost deportați. Pentru a submina credibilitatea religiei, au fost luate o serie de măsuri: disciplinele școlare au promovat în mod sistematic ateismul, persoanele care participau la slujbele religioase erau persecutate.

Încă din anul 1917, în Rusia s-au folosit metode agresive de subjugare a Bisericii față de stat: pedepsirea adepților unui cult religios, închiderea mânăstirilor și a bisericilor, arestarea clericilor și distribuirea acestora în lagăre de muncă, interzicerea procesiunilor și întâlnirilor religioase, citirea cărților sfinte sau efectuarea altor acțiuni cu caracter religios, în afară de cele din ritualul săptămânal. Activitățile instituțiilor religioase au fost reglementate de către Oficiul de Stat pentru Afacerile Bisericii, cel care supraveghea numirile bisericii și evalua activitatea ei din perspectiva contribuțiilor aduse la politicile statului sovietic.

Din anul 1989, odată cu căderea regimului comunist, religia a reapărut în viața publică din Europa Centrală și de Est. Deși era de așteptat ca moștenirea comunistă să fi consolidat atitudinea anti-religioasă a populației, dovezile în acest sens sunt inconsecvente și contradictorii.

De aceea, în scopul de a construi explicații cu privire la peisajul religios din țările centrale și est europene diverși autori au avut în vedere două dimensiuni ale religiozității, care oferă o imagine a vitalității sau secularizării regiunii: participarea și credințele religioase. Analiza acestora oferă informații importante despre eterogenitatea regiunii, pe de o parte, și despre asemănările și deosebirile dintre acestea, pe de altă parte.

Anumite cercetări sociologice de teren arată că, în medie, aproximativ 25% din populație se roagă zilnic, iar 16% merg cel puțin odată pe săptămână la biserică. Națiunile predominant ortodoxe au înregistrat cele mai mari procente în rândul populației care se roagă zilnic (în special în România, Moldova), iar cele majoritar catolice (Polonia și Slovacia) au avut valori mari la populația care frecventează biserica odată pe săptămână.

Religiozitatea publică rămâne relativ ridicată, după cum sugerează și Johnston, în țările în care biserica a fost implicată activ în rezistența împotriva regimului sovietic și lupta pentru independență. De exemplu, în Polonia, peste jumătate din persoane afirmă că participă săptămânal la slujbele religioase. Aici, Biserica Catolică a devenit principalul inamic al partidului comunist, fiind asociată cu libertatea, naționalismul și democrația.

În contrast, în Estonia, statul a avut un rol important în diminuarea importanței organizațiilor religioase și a impus o secularizare forțată. În prezent, legislația estoniană

reglementează domeniul religios mai puțin decât sistemele juridice din alte țări baltice, devenind țara cu cea mai scăzută rată de afiliere religioasă dintre acestea.

În primii ani de după desființarea regimurilor comuniste, mulți oameni s-au întors către biserică. În ciuda acestor tendințe evidente de acceptare a creștinismului, țările rămân limitate la rate moderate de creștere a practicii religioase, unele având un declin parțial din 1999 până în 2010 (se va consulta Anexa 7-Tabel 1+ Tabel 4).

Printre țările care declară că au momente de rugăciune sau meditație România, Polonia și Albania au cel puțin opt din zece persoane care suțin această practică privată. De asemenea, trebuie subliniat faptul că Cehia, Bulgaria, Estonia și Rusia au înregistrat, în mare parte, răspunsuri negative, peste cinci din zece respondenți neagă orice fel de formă personală de venerare a divinității (se va consulta Anexa 7- Tabel 2).

În general, aproximativ cinci din zece polonezi (52.5%) spun că participă la slujbe religioase cel puțin odată pe săptămână. Participarea la serviciile de închinare este mai frecventă în rândul populației din Bosnia și Herțegovina, Slovacia și România. Țările cu cei mai puțini participanți săptămânali la slujbele religioase sunt Estonia, Bulgaria, Letonia și Muntenegru.

Practica religioasă

Religia este mult mai importantă în viața de zi cu zi a oamenilor din țările ortodoxe, în comparație cu țările din domeniul cultic catolic, musulman sau protestant. Prin urmare, în Georgia, peste 9 din 10 persoane înțeleg religia ca un factor important în viața lor de zi cu zi. De asemenea, procente ce depășesc 75% din populație, indică un grad mare de relevanță a religiei în România, Bosnia și Herțegovina, Moldova, Muntenegru și Polonia. Cehia (19.6%), urmată de Estonia (24.4%) și apoi Letonia (31.8%) afișează cele mai mici rate ale persoanelor care consideră religia o parte importantă din viața lor.

Devotamentul pentru divinitate este evident în 18 țări din Europa Centrală și de Est, unde peste 50% din respondenți se definesc ca persoane religioase. La valul de cercetare 2008-2010, Bosnia și Herțegovina, Albania și Serbia sunt țările cu cele mai mare număr de persoane care cred cu tărie în religie și respectă învățăturile sale, în timp ce Belarus, Cehia, Georgia și Estonia, cu procente sub 45% se poziționează în ultima parte a clasamentului.

Religia este importantă chiar și în rândul celorlalte țări, înregistrând o rată mare a răspunsurilor afirmative, cuprinse între 61% în Bulgaria și aproximativ 89% în Polonia.

În țările cu procente mici la întrebarea “ești o persoană religioasă?”, se constată valori ridicate la varianta de răspuns „nu sunt o persoană religioasă "(de exemplu 68% în Belarus, 49.7% în Cehia, 49.4% în Estonia, 42.7% în Ungaria și 39.6% în Georgia).

Persoanele care nu cred în divinitate se declară “ateiști convinși ”, singurele țări cu rezultate mai mari la această variantă fiind Cehia și Georgia. Acest lucru demonstrează o indiferență crescută a națiunilor față de valorile religioase tradiționale și o înclinare spre un alt tip de spiritualitate (se va consulta Anexa 7 – Tabel 5).

Peste 90% din respondenți sunt foarte convinși de rolul benefic al religiei în viața lor personală. În unsprezece țări, peste 70% din populație afirmă că religia îi ajută să facă față cerințelor cotidiene. Rezultate semnificative se întâlnesc și în restul țărilor,

cu excepția Estoniei și Cehiei, unde mai puțin de 40% recunosc importanța sistemelor de credință în a le oferi mângâiere și putere (se va consulta Anexa 7-Tabel 6).

Slovenia Slovacia Serbia Rusia Romania Polonia Muntenegru Moldova Macedonia Lituania Letonia Georgia Estonia Croatia Cehia Bulgaria Bosnia si Hertegovina Belarus Albania

Biserica nu și-a pierdut influența în aspectele familiale, spirituale și sociale ale țărilor din Europa Centrală și de Est. În toate națiunile, peste 50% din populație a semnalat rolul esențial al instituției religioase în rezolvarea nevoilor spirituale. Astfel, procente ce depășesc 90% s-au întâlnit în Georgia și Lituania, fiind urmate, cu valori cuprinse între 85%-89%, de România, Moldova și Ucraina.

Cu toate că, în perioada 1990-2010, principala tendință este de creștere a impactului bisericii în viața spirituală a indivizilor, s-au observat și descreșteri semnificative de 30% în Ungaria și Cehia și de aproximativ 14% în Letonia, Polonia și Slovenia.

Pe de altă parte, și problemele vieții de familie sunt soluționate cu ajutorul bisericii, în Georgia, Lituania și Moldova peste 72% din respondenți susțin că apelează la aceasta în găsirea unor răspunsuri adecvate la dificultățile întâlnite în viața de familie.

Cu toate că, procentele indică o mai mare reticență a populație de a angaja biserica în clarificarea problemelor familiale decât în cele spirituale, rezultatele indică valori peste 50% în opt țări incluse în studiu și trenduri ascendete pentru perioada

1999-2010 în Belarus, Estonia și Ucraina. În ansamblu, raportat la intervalul 1990-2010, și în România se subliniază o creștere de 10%, dar vizând strict rezultatele din al doilea val de cercetare 1999-2001, se observă o descreștere cu 16% în ultimul deceniu. Și în acest caz, cele mai mici valori sunt observate în Cehia și Bulgaria, cu procente care nu depășesc 27%.

În schimb, problemele sociale își găsesc rezolvarea într-o mică proporție în biserică. În Bulgaria, Albania, Estonia, Ungaria și Cehia oamenii preferă să apeleze într-o mică măsură, la biserică pentru o mai bună înțelegere a mediul social complex. Lituania și Georgia sunt singurele țări în care majoritatea populație indică o implicare a bisericii în modelarea percepției generale asupra condițiilor care amenință sau chiar modifică funcționarea normală a societății (se va consulta Anexa 7-Tabel 7).

Din punct de vedere religios, țările central-est europene sunt adesea caracterizate ca fiind mai conservatoare decât restul națiunilor de pe continent. Acest lucru este adevărat în unele aspecte specifice, precum importanța serviciilor religioase la naștere, căsătorie și moarte. Astfel, aproximativ 90% din țările incluse în studiu susțin că respectă ritualurile religioase de trecere, înregistrând ponderi mai mari decât cele observate în rândul celorlate țări de pe continent.

Singura țară care a înregistrat valori sub 50% pe toate cele trei variante de răspuns este Cehia, în timp ce doar 42.9% din respondenții albanezi susțin necesitatea serviciilor religioase la naștere (se va consulta Anexa 7 -Tabel 8 ).

Convingerile creștine sunt destul de răspândite în țările incluse în analiză. Credința în Dumnezeu este cea mai puternică și variază de la 99% în Georgia la 37% în Cehia. Țările cu ateism scăzut și credință puternică tind să fie societățile majoritar ortodoxe, precum Georgia, Moldova, România, Macedonia, Serbia, Ucraina.

Procente peste 90% se regăsesc și în țările catolice (Polonia și Croația), dar și în țările predominant musulmane incluse în studiu și anume Albania și Bosnia și Herțegovina. În afară de Cehia, care s-a clasat pe ultimul loc privind credința în Dumnezeu, celelalte țări au avut valori peste 50%.

Credința în Dumnezeu a cunoscut modificări notabile, tendința fiind de a se mări în timp. Anexa 7-Tabel 9 indică, în doisprezece țări din douăzeci și unu, o creștere a procentului celor care cred în divinitate, Polonia fiind singura națiune care a consemnat o ușoară scădere. În celelate opt țări nu au existat date de comparație.

Certitudinea că există un „Dumnezeu personal” variază de la 95.8% în Georgia la 9.4% în Letonia, în timp ce credința într-un “spirit sau forță de viață” se ridică de la 2.9% în Georgia la 60% în Serbia. În Cehia se înregistrează cel mai mare număr de persoane care afirmă că nu există „niciun spirit, Dumnezeu sau forță de viață” (se va consulta Anexa 7 -Tabel 10).

În timp ce există o modestă depărtare de la credința într-un „Dumnezeu personal” la un „spirit sau forță de viață”, se observă și o variație semnificativă la nivelul celorlalte credințe. Țările ortodoxe prezintă printre cele mai ridicate valori la credințele specifice religiei creștine (viață după moarte, Iad, Rai, păcat) peste 70% din populația din România, Moldova și Georgia își afirmă credința în acestea. În țările catolice, încrederea populației a fost oarecum mai slabă, Polonia fiind singura națiune care a arătat o mișcare coerentă în vederea unei credințe mai mari.

După credința în Dumnezeu, credința în păcat a înregistrat cele mai mari procente, șase țări din primele zece fiind ortodoxe (România, Moldova, Georgia, Ucraina, Rusia, Bosnia și Herțegovina), trei catolice (Polonia, Lituania, Slovacia) și una protestantă (Letonia). De asemenea, credințele în Iad și Rai sunt cele mai răspândite în țările ortodoxe, țările protestante și musulmane având printre cele mai mici valori. Dintre națiunile catolice, Cehia și Slovenia s-au aflat, în ambele cazuri, în lista ultimelor trei din clasament.

După cum indică Anexa 7-Tabelul 9, majoritatea țărilor au avut un model mixt, cu unele credințe în creștere și altele în descreștere. Ucraina a fost singura țară care a arătat creștere cu privire la toate credințele religioase. În cazul țărilor cu declin al credințelor religioase se observă un trend asemănător: procentul acestora a crescut în perioada 1990-2001 și avut un declin în perioada imediat următoare (2001-2010).

Credința în păcat a înregistrat cea mai mare scădere, cinci țări (Cehia, Estonia, Lituania, Polonia și Slovenia) din cele treisprezece care oferă informații privind evoluția credinței în păcat, prezintă un declin mediu de 4,7 puncte procentuale.

Credința în Iad și Rai rămâne ridicată, dar s-a erodat încet din anii 1990 în

Ungaria (credința în Iad și Rai) și în Lituania (credința în Rai).

Deși credințele asociate religiei creștine au crescut în decursul a peste 20 de ani, șase țări au arătat un declin consecvent în credințele din afara bisericii creștine. Astfel, în Belarus, Letonia, Litunaia, Polonia, România și Slovacia din ce în ce mai puține persoane privesc „reîncarnarea” ca o opțiune.

Căderea comunismului a influențat imaginea religiozității din Europa Centrală și

de Est: s-au constat schimbări radicale în angajamentul față de Biserică, în nivelul de

practică religiosă și a dinamicii credințelor religioase. În majoritatea țărilor, se remarcă o renaștere religioasă în primul deceniu, fiind urmată apoi de o perioadă caracterizată printr-un ritm redus de schimbare.

Perioada 1990-2001 surprinde asemănări, dar și diferențieri între țările aflate în analiză. Practica religioasă înregistrează o scădere în Polonia, Ungaria, Slovenia, în timp ce credințele religioase cresc în toate cele opt țări. Cu toate că se consată o înlocuire a angajamentul public față de instituțile religioase, națiunile își mențin un atașament crescut față de valorile religioase tradiționale.

Schimbarea religioasă din perioada 1990-2001

creștere Polonia, România

nicio schimbare

descreștere

Bulgaria, Ungaria, Letonia, Slovacia, Slovenia

Sursa: European Value Survey, valul 1990 1999

Notă: Pentru stabilirea nivelului practicii religioase și a nivelului mediu al credințelor religioase au fost luat în considerare procentele din valul 1999-2001, iar pentru schimbări în practica și credințele religioase s-a luat în calcul întreaga perioada 1990-2001.

Privind nivelele de schimbare din perioada 1999-2010, România și Polonia, urmate de Slovacia, Lituania, Belarus, Letonia, Rusia, Ucraina, Cehia sunt semnalate ca cele mai religioase țări. Modificările arată semne de creștere ale practicii și credințelor religioase în România, Belarus, Rusia, Cehia și Ucraina. Singurele țări care ocupă aceași poziție în ambele tabele sunt Polonia și Cehia, în timp ce restul se află în căsuțe diferite. Deși Polonia prezintă nivele foarte ridicate pe ambele dimensiuni, se observă o tendință de descreștere constantă a acestora.

Schimbarea religioasă din perioada 1999-2010

Slovenia, Ucraina, Ungaria Slovacia

Sursa: European Value Survey, valul 1999-2001 și 2008-2010

Notă: Pentru stabilirea nivelului practicii religioase și a nivelului mediu al credințelor religioase au fost luat în considerare procentele din valul 2008-2010, iar pentru schimbări în practica și credințele religioase s-a luat în calcul întreaga perioada 1999-2010.

În ansamblu, se observă cum regimul comunist a avut un impact mai puternic asupra instituțiilor religioase decât asupra religiozității personale. Acestă situație se explică, fie din cauza comunismului care „ar fi contribuit la păstrarea unor credințe religioase tradiționale și ar fi împiedicat procesul de privatizare religioasă și liberalizare a valorilor sociale, fie din cauza societăților post-comuniste care nu au ajuns la un nivel de modernizare unde procesul de privatizare a religiei devine mai răspândit, așa cum s-a întâmplat mult mai bine în societățile occidentale”.

În concluzie, putem susține că regimul comunist pare să fi avut efecte contradictorii asupra societăților din Europa Centrală și de Est: în unele țări se observă o creștere a religiozității, evidentă într-o oarecare măsură și în perioada comunistă, în timp ce altele sunt definite de nivele scăzute ale religiozității, trend care îl continuă pe cel din perioada comunistă.

5. Abordări teoretice în explicarea transformărilor religiozității în țările europene

În sociologia religiei au fost propuse diverse abordări care servesc pentru a descrie și a oferi explicații cu privire la schimbarea religioasă a țărilor din Europa: teoria secularizării, teoria individualizării, modelul de viață religios. În timp ce primele două teorii vorbesc despre regresul religiei, ultima promovează idei privind evoluția acesteia.

Teoria secularizării

Studiile asupra secularizării societăților europene, indică suficiente dovezi în favoarea pierderii relevanței sociale a religiei atât în Europa de Vest cât și în țările post-comuniste din Europa Centrală și de Est.

Teoria secularizării subliniază faptul că religia are un rol din ce în ce mai scăzut în dezvoltarea societății. Promotorii teoriei susțin că, odată cu răspândirea modernizării,

instituțiile religioase vor dispărea, iar religia va fi eliminată din sfera publică.

Teoria secularizării (continuare tabel)

Anumite țări trăiesc un

. „ proces de revitalizare

Așteptările pentru .. . – _

' r r religioasă. T otuși, in funcție

Europa de Est de gradul de modernizare al

națiunilor, se diminuează toate formele de religiozitate

Peter Berger susține că lumea contemporană, cu unele excepții, este la fel de religioasă cum a fost, chiar mai mult decât oricând în anumite locuri. Una dintre aceste excepții o reprezintă Europa de Vest unde, odată cu creșterea modernizării, s-a înregistrat și o creștere a indicatorilor cheie ai secularizării, atât la nivelul credințelor exprimate, cât și la nivelul comportamentului religios al individului (participarea la serviciile religioase, aderarea la codurile morale impuse de biserică, modalități de recrutare a clerului).

Intr-adevăr, majoritatea adepților teoriei secularizarii iau în considerare Europa de Vest ca fiind puternic seculară, în timp ce în Europa de Est observă un trend timpuriu de dezvoltare a unui proces de secularizare. Prin urmare, statele est-europene vor urma în cele din urmă, același tendințe seculare ale celor din Vest (Bruce, Pollack Müller).

In analiza schimbării religioase din Europa de Est este important de luat în considerare corelația între nivelul economic de dezvoltare și un proces de secularizare continu.

Religiozitatea variază în țările din Europa, în concepția lui Norris și Inglehart, datorită procesului de dezvoltare umană: condițiile de viață din națiunile bogate și cele sărace influențează semnificativ „cererea” religioasă. Deoarece societățile agrare sunt dominate de incertitudini și riscuri, supraviețuirea oamenilor depinde în mare măsură de fenomenele naturale. Cum cauzele lor nu au putut fi pe deplin explicate, indivizii tind să-și caute explicații în forțele supranaturale. Tocmai această credință în divinitate poate reduce stresul, să ajute oamenii să îndepărteze anxietatea și să încerce să găsească soluții la problemele de zi cu zi. Un astfel de sistem de credință, a impus un nivel ridicat al practicilor și valorilor religioase.

In schimb, societățile postindustriale dominate de o mai mare securitate existențială, tind să reducă importanța valorilor religioase. In condiții de siguranță (protecție, venituri ridicate etc) se diminuează nevoia de a adera la reguli absolute, ceea ce contribuie la declinul practicii și normelor religioase tradiționale.

Prin urmare, cei doi autori au evidențiat cel mai puternic declin în participarea religioasă în țările dezvoltate economic, în cazul în care importanta religiei s-a redus, iar în societățile sărace agrare, caracterizate de puternice valorile religioase, oamenii sunt mai activi în închinare și rugăciune. „În ansamblu aproape jumătate (44%) dintre persoanele din societățile agrare participă la un serviciu religios cel puțin săptămânal, în comparație cu un sfert dintre cei care locuiesc în societățile industriale și doar o cincime dintre cei din societățile postindustriale. Înclinația pentru angajamentul în rugăciunea zilnică a arătat diferențe similare: mai mult de jumătate din populația societăților agrare se roagă regulat, în comparație cu o treime din cei care trăiesc în țările industriale, ș i doar un sfert dintre cei din țările postindustriale”128.

Participarea religioasă a fost de două ori mai puternică în societățile mai sărace decât în cele bogate. Statele cele mai seculare includ societăți postindustriale bogate, atât din Europa de Vest (Franța, Danemarca, Islanda, Finlanda, Norvegia, Suedia), cât și din țările central-est europene (Rusia, Republica Cehă și Estonia). Pe de altă parte, cel mai mare grad de religiozitate se întâlnește în națiunile din Europa Centrală și de Est, fie că vorbim de societăți industriale (România, Polonia), fie de cele agrare (Moldova, Albania și Armenia). Printre cele mai religioase țări sunt incluse Irlanda și Italia, care fac parte din grupul celor postindustriale.

Majoritatea adepților tezei secularizării au avut tendința să fie de acord cu faptul că, regimul comunist a jucat un rol deosebit de important în renașterea religiei în Europa Centrală și de Est. Pe de altă parte, alții susțin ideea procesului de secularizare care va cuprinde estul Europei, în aceeași măsură în care a cuprins și vestul.

Gert Pickel afirmă că statele post-comuniste din Europa de Est sunt supuse unor procese de revitalizare religioasă care urmăresc să restabilească echilibrul vieții religioase. Sub influența modernizării, acestea pot renunța la „recâștigarea” religiei și apoi sunt supuse trend-ului secularizării deja existent în țările din Europa de Vest.

Pe de altă parte, Borowik afirmă că imaginea religiozității în țările socialiste care au trăit experiența unui regim ateist, se apropie de cea din Europa de Vest, dominată de un declin puternic al religiei. În „Rusia, Belarus și Ucraina, numărul celor care și-au declarat credința în Dumnezeu și aderarea lor la tradiția ortodoxă a crescut pe termen scurt, imediat după căderea comunismului, dar studiul a constatat că angajamentul față de Biserică, și nivelul de practică religioasă, sunt la fel de mici astăzi, ca și în cele mai secularizate societăți din Europa de Vest”.

Explicații mai elaborate pentru evoluțiile diverselor forme ale vitalității religioase sau secularizării din Europa post-comunistă au fost dezvoltate de către David Martin, Alar Kilp și José Casanova.

Abordarea multidimensională a lui David Martin cu privire la diferitele evoluții ale religiei au fost inițial prezentate din perspectiva proceselor economice și tehnologice, ulterior adăugându-se și dimensiunea culturală. Autorul poate explica modelele religioase din Europa, cât și cele din America plecând de la premisa teoretică că un puternic monopol religios-instituțional este însoțit de un puternic proces de secularizare culturală, în timp ce pluralismul religios-instituțional se asociează cu o slabă secularizare culturală. În acest sens ortodoxismul este prezentat ca o religie ce se opune vizibil secularizării prin faptul că este adânc înrădăcinat în cultură, pelerinaje și în diversele obiecte de realizare a ritualului religios.

La polul opus, națiunile protestante (majoritare în Europa de Vest) sunt vulnerabile la acest proces de laicizare a societății deoarece elementele fundamentale ale acestuia (natura interioară și subiectivitatea) facilitează transformarea seculară a societății.

Pe de altă parte, țările catolice, caracterizate printr-o puternică abnegație, sunt mai puțin expuse la secularizare, dar mai mult la individualizare din cauza modului de organizare rațional al cultului și al dogmei.

Pentru autor, relația dintre naționalism și religie are un rol deosebit de important în formarea rezistenței la secularizare. Țările din Europa Centrală și de Est, care împărtășesc o istorie comună de luptă a bisericii împotriva dominației comuniste, se caracterizează prin formarea unei identități naționale ca parte a rezistenței împotriva dominației socialiste. Prin urmare, în aceste state, persecuția poate să revitalizeze biserica și să devină un pion fundamental în recâștigarea drepturilor religioase. De aceea, în funcție de rolul Bisericii, se observă o renaștere religioasă în Croația, Slovacia, Serbia, Bulgaria, dar cu precădere în Polonia, Lituania, România și Moldova. În schimb, nivele ridicate de indiferență religioasă se regăsesc în Cehia, Estonia și Germania de Est.

În ceea ce privește religiozitatea, Alar Klip menționează o puternică polarizare între societățile post-comuniste din Europa Centrală și de Vest, precum si modele contrastante între societățile post-comuniste și cele din Vest. Pentru acesta, impactul regimurilor comuniste a fost mai puternic pentru instituțiile religioase, decât pentru religiozitatea personală sau subiectivă. Contrazice teza socio-economică a secularizării prin afirmația că, societățile post-comuniste mai puțin avansate din punct de vedere economic au un grad mai redus de religiozitate decât societățile mai avansate din punct de vedere economic din Vest.

Astfel, în urma cercetărilor sale, Alar Klip subliniază că, nivelul mediu de afiliere religioasă este de 79.6% în Vest în comparație cu 60.6% în Europa Centrală și de Est. Deși există o valoare medie aproape similară între statele vestice și cele c entral-est europene în privința persoanelor care se consideră religioase (66.8% în Vest și 65.5% în Europa Centrală și de Est), media regională pentru indicatorul “religia este importantă” este mai mare în Europa Vestică (51.3%) decât în cea Central Estică (43.7%). În ceea ce privește participarea medie la serviciile religioase (cel puțin o dată pe săptămână) aceasta este de 19.9% în statele din Europa Centrală și de Est și de 24.5% în cea Vestică. O diferență asemenătoare se observă și în rândul celor care “iau câteva momente de rugăciune și meditație sau contemplație”, nivelul mediu de persoane fiind mai mare în Europa Vestică (64.3%) decât în cea Central-Estică (56.8%).

Pentru autor, relația dintre bisericile tradiționale și identitatea națională oferă cea mai bună explicație pentru gradele diferite de secularizare între societățile post-comuniste, precum și motivele pentru care comunismul a reușit să se manifeste mai bine în anumite țări decât în altele. Astfel, „bisericile care au colaborat cu regimurile care au căzut din punct de vedere politic – fasciste anti-naționale și comuniste – ar fi trebuit să împărtășească soarta negativă a acestor regimuri. Totodată, în cazul în care biserica a intrat în confruntare cu regimurile și guvernele respective, ar fi

» 133

consolidat imaginea și legitimitatea pentru perioadele ulterioare .

În analiza evoluției religiozității în Europa sunt luate în considerare și alte procese precum legătura dintre religie și politică sau stat și religie. Pentru José Casanova, variațiile interne din Europa, “pot fi explicate mai bine în ceea ce privește modelele istorice ale relațiilor biserică-stat și biserică-națiune, precum și în ceea ce privește căile de secularizare ale diferitelor ramuri ale creștinismului”. Studiile sale privind Polonia și Ucraina indică revitalizarea religiei catolice și ortodoxe ca o reacție a monopolului impus de statul comunist, un efect imediat al procesului de dezvoltare religioasă aflat în strânsă legătură cu construirea națiunii.

Steve Bruce a elaborat ideea de "apărare culturală", care se referă la identificarea proceselor definitorii și constructive de la nivel național. Acesta se folosește de termen pentru a descrie situația bisericii care a luat parte la lupta națională și s-a opus instaurării unui regim străin. Nivelurile de religiozitate sunt semnificativ ridicate în toate țările în care a existat o puternică interdependență între biserică și naționalism.

De exemplu, în Cehia, Estonia, Slovenia și Germania de Est s-a manifestat o slabă legătură între religiile tradiționale și identitățile naționale. Secularizarea acestor societăți poate fi atribuită presiunii exercitate de regimul comunist.

Individualizarea religioasă

Teza individualizării religioase se concentrează pe diferența dintre religiozitatea individuală și cea publică a persoanei. În timp ce nivelul personal de credință este înțeles ca făcând parte din natura individului, deoarece credințele religioase ale omului sunt moștenite, manifestarea religiozității publice, în calitate de aspect specific al religiei, se poate pierde, în funcție de context și relevanța sa socială.

Deși abordează într-o anumită măsură o poziție similară teoriei secularizării, ea este considerată de cercetători superioară, pentru că nu se limitează la conceptele regăsite în religia creștină și reflectă în mod obiectiv realitatea socială. Astfel, în comparație cu teza secularizării care este în foarte mare măsură preocupată cu religiozitate orientată spre biserica, teza individualizării își îndreaptă atenția în mod echitabil și spre partea privată.

Pe de altă parte, teza individualizării religiozității face referire la un act de liberalizare a pieței religioase, cu puține mișcări religioase sociale și fără a se întoarce către instituțiile religioase.

Susținătorii tezei consideră situația din Europa de Est punctul ideal pentru dezvoltarea unui bricolaj religios. Termenul folosit pentru prima dată de către Thomas Luckmann, face referire la individualizarea religiei prin contopirea unor elemente diferite într-un sistem religios personal. Oamenii au posibilitatea să-și “aleagă” credința religioasă, învățăturile de bază, să-și selecteze practicile religioase preferate și să-și stabilească opțiunile etice.

În opera sa de referință, The Invisible Religion, Thomas Luckmann se arată preocupat de locul individului în societatea modernă, argumentând că, problema existenței sale este în esență religioasă. Totodată, critică noua sociologie a religiei care a ignorat cu desăvârșire schimbările din baza socială a religiei.

Luckmann definește religia în primul rând ca orice sistem care, în judecata sa, este de semnificație sau reprezintă un univers simbolic pentru individ sau societate. Astfel, aceste universuri simbolice relaționează experiențele vieții cotidiene, realității transcedentale. În schimb, alte sisteme de sens nu pot face referire la ceea ce se întâmplă dincolo de lumea de zi cu zi, adică nu conțin o trimitere la “transcendent”. Prin urmare, religia este înțeleasă ca un proces antropologic, actul de creație realizat de individ (orice tip de construcție) fiind cel care îl ajută să-și depășească natura biologică. În viziunea autorului, tot ce este “uman” devine echivalent cu “a fi religios”.

În societatea modernă, procesul de secularizare impune apariția unei “religii invizibile”, adică dezvoltarea unei religii în afara instituțiilor religioase tradiționale. Prin urmare, individul este îndemnat să-și construiască atât o nouă identitate, cât și propriul sistem de credințe religioase. Religia invizibilă a omului modern poate fi reprezentată de familism, carierism, mobilitate.

În opinia sa, religiozitatea individuală poate fi analizată din punctul de vedere al unei realității istorice și instituționale, prin ritual și credință. Prin urmare, autorul recunoaște că, textele sacre care codifică doctrina unei credințe religioase, sunt transmise către reprezentanții bisericii pentru a fi interpretate populației. Acest model religios, care își păstrează semnificația pentru om prin legitimarea regulilor care domină existența cotidiană a acestuia, se transformă în cunoștințe de specialitate sub formă de doctrină, liturghie și etică socială.

În Europa, în special cea de Vest, Gracie Davie constată o regularitate de a crede fără să aparțină, „sentimentele, experiențele, aspecte ale credinței religioase sunt persistente, pe când cele ce măsoară ortodoxia religioasă, participarea la ritual și atașament instituțional indică un grad de secularizare de necontestat”.

Conceptul “believing without belonging” (a crede fără să aparțină) a fost dezvoltat de Grace Davie în cartea Religion in Britain since 1945: Believing without Belonging (1994). Bazându-se pe datele furnizate de Studiul Valorilor Europene, autorul evidențiază variațiile în participarea și credința religioasă între țările din Europa de Vest, care denotă o regularitate de "crede fără să aparțină". În prima sa carte, a subliniat o scădere a rolului bisericii în Marea Britanie, ce a implicat o schimbare în modul în care a fost exprimată credința, mai degrabă decât un declin al acesteia.

De exemplu, țările scandinave plătesc taxele bisericii, dar foarte puțini merg constant la biserică sau se abonează la afirmațiile convenționale de credință. Acestea își păstrează mai degrabă o loialitate nominală decât activă față de biserică și ceea ce reprezintă (din cauza istoriei lor ecleziastice), aparteneța la biserica formând un aspect important al identității nordice.

Cu toate că Europa se schimbă, țările oscilează între menținerea sau creșterea relevanței sociale a religiei și modificarea sau diminurea importanței acesteia. În acest context, în anumite țări din Europa, comportamentul religios public a scăzut cu desăvârșire. Cu toate acestea, autoarea încă susține rolul lor ca reper de identitate religioasă, formulând o explicație plecând de la termenul de vicarious religion: „mă refer la noțiunea de religie efectuată de către o minoritate activă, dar în numele unui număr mult mai mare, care (implicit cel puțin) nu înțelege numai, dar, destul de clar, este de acord cu ceea ce minoritatea face”. De exemplu, bisericile și conducătorii acesteia relizează ritualuri în numele altor persoane, liderii bisericii și enoriașii cred în numele altora, liderii bisericii și biserica întruchipează coduri morale în numele altora, bisericile, în cele din urmă, pot oferi spațiu pentru dezbatere indirectă asupra problemelor nerezolvate în societățile moderne.

Oamenii de știință care studiază religia au adus și argumente împotriva validității și utilizării tezei individualizării:

S teza tinde să treacă cu vederea faptul că religiozitatea individuală este adesea transmisă prin interacțiuni sociale. Religiozitatea individuală trebuie înțelesă în funcție de contextul ei social;

S teza are tendința să ascundă varietatea modurilor în care religia este exprimată în păturile și grupurile din societate;

S teza nu reușește să recepționeze faptul că universul religios al individului se află într-un permanent dialog cu tradițiile religioase;

S teza ignoră faptul că grupuri mari de oameni continuă să fie foarte implicați în comunitățile religioase din societate.

Modelul de piață religios

Modelul de piață religios subliniază rolul concurenței între producătorii de bunuri religioase. În principal, abordarea are în vedere partea ofertei (furnizorii de servicii religioase), deoarece partea cererii (solicitanții și cererea de produse religioase) rămâne constantă. Competiția între furnizorii de servicii religiose, impune un mai mare efort din partea acestora atât în a-și păstra membrii, cât și în a-și atrage noi adepți. De aceea, rezultă un mai mare interes din partea acestora în satisfacerea nevoilor.

Statele Unite ale Americii este un exemplu de țară cu o piață religioasă liberă și o mare varietate de oferte religioase. În acest cadru pluralist, concurența generează produse religioase de calitate, care se conformează preferințelor specifice ale populației. De aceea, participarea la serviciile religioase formale (chiar și gradul de convingeri religioase) înregistrează valori ridicate.

O consecință directă a concurenței între producătorii bunurilor religioase este vitalitatea religioasă, care crește direct proporțional cu gradul de separare a bisericii de stat, gradul de libertate religioasă și gradul de pluralism al furnizorilor religioși.

În schimb, un monopol religios ar avea un efect negativ asupra vitalității religioase din cauza faptului că ’’oficialii devin indiferenți și leneși în munca lor și își pierd capacitatea lor de a fi receptivi social. Pentru ei, a se strădui nu mai este necesar”. Un monopol religios nu va putea să satisfacă nevoile religioase ale membrilor unei societăți, rezultând un nivel mic de religiozitate. Pe de altă parte, o societate cu o piață religioasă liberă va prezenta un nivel ridicat de vitalitate religioasă.

Astfel, în concepția cercetătorilor Stark și Iannaccone, monopolul religios scade calitatea produsului religios, ceea ce implică rate mai mici de participare la biserică (deși nu neapărat o diminuare a convingerilor religioase). Ei susțin că un mai mare pluralism religios-măsurat, de exemplu, printr-un indice de diversitate a cultelor religioase care există într-o țară sau regiune- tinde să promoveze servicii mai bune și, astfel, să încurajeze participarea religioasă.

Acest punct de vedere este contrazis de Alar Klip care relaționează pluralismul religios cu nivele scăzute de religiozitate. În societățile mono-confesionale din estul, cât și din vestul Europei (unde peste 70% din populație își declară apartenența la o singură credință religioasă), autorul indică grade ridicate de religiozitate, demonstrând că religia publică se păstrează mai bine în țările omogene din punct de vedere religios. De aceea, națiuni mono-confesionale precum Polonia și Lituania au fost mai greu de dominat, în timp ce altele multi-confesionale, precum Estonia sau Ungaria, au fost ușor de supus și controlat.

Prin separarea bisericii de stat, mai precis lipsa de intervenție a statului, se generează o concurență religioasă liberă și loială și implicit o piață deschisă, unde furnizorii religioși au o discuție rațională cu privire la propriile convingeri.

Regelemetările impuse de stat și opresiunea unui regim totalitar, reduc eficiența furnizorilor de religie, calitatea și varietatea serviciilor și impun un grad scăzut de religiozitate. Roger Finke susține că aceste reglementări au tendința de a limita concurența prin schimbarea atât a opțiunilor consumatorilor religioși (credincioșii), cât și prin modificarea stimulentelor și oportunităților producătorilor religioși (instituțiile religioase, clericii etc.).

De aceea, căderea comunismului în Europa de Est, susțin promotorii tezei, a creat premisele pentru stabilirea unei piețe religioase libere, în afara reglementărilor impuse de bisericile tradiționale. Cu toate că revitalizarea religioasă, apare valabilă în mai multe țări din Europa de Est, în altele apartenența, comportamentul și convingerile religioase se află în scădere.

Valabilitatea teoriei de piață a fost contestată, fiind puțini cei care au luat-o în considerare drept un model adecvat în a lămuri vitalitatea religioasă din Europa. Deși modelul de piață nu poate fi declarat în totalitate incapabil în a explica realitatea religioasă din Europa, evoluțiile religioase diferite ale țărilor est-europene, precum și explicațiile puțin convingătoare în argumentarea revenirii indivizilor la credințele religioase tradiționale, au creat premisele pentru marginalizarea teoriei. De asemenea, aceasta nu oferă o explicație convingătoare pentru reînnoirea tendințelor secularizării în țările occidentale post-comuniste.

CAPITOLUL IV:

RELIGIA ÎN ROMÂNIA CONTEMPORANĂ: ASPECTE ISTORICE ȘI

SOCIOCULTURALE

Evoluția vieții religioase și a fenomenului religios se reflectă, în mare parte, în dinamica instituțională și organizațională a cultelor religioase din țara noastră.

Din anul 1991 s-a stabilit cadrul legal de desfășurare a activității cultelor religioase, fiind proclamată egalitatea între cetățeni ”fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială”. Căderea regimului comunist în România a favorizat câștigarea autonomiei bisericii în raport cu statul, atât prin garantarea libertății credințelor și practicilor religioase ale individului, cât și prin recunoașterea tututor cultelor religioase și garantarea dreptului acestora de a se organiza potrivit statutelor proprii, bucurându-se în același timp de sprijinul statului.

Prin constituție, și înainte de anul 1990, biserica (fie că vorbim de cea majoritară, adică Biserica Ortodoxă, fie de cea minoritară) se bucura de autonomie și autocefalie în raport cu statul, fiindu-i acceptată libertatea de organizare și administrare a bisericii, precum și cea de conștiință religioasă. Cu toate acestea, puterea politică a încercat constant subordonarea bisericii față de stat, prin persecutarea religiilor minoritare și cultivarea unui sentiment de supunere necondiționată față de deciziile statului.

În prezent, specialiștii au remarcat o strânsă legătură între stat și biserică, fiind înclinați să definescă raportul ca unul de susținere al bisericii (în special cea ortdoxă) de către stat, și nu unul de separare.

În ultimele decenii, populația din România a scăzut cu aproximativ trei milioane și jumătate de persoane. Ca urmare, tendințele religioase au cunoscut mici schimbări, cele mai proeminente fiind în perioada 2002-2011. Prin urmare, religiile cu un număr semnificativ de membri precum ortodoxismul, greco-catolicismul și romano-catolicismul, au înregistrat un declin în numărul de adepți, conturându-se treptat o tendință de respingere a religiilor organizate. Procentul ateilor, a persoanelor fără religie și a celor cu religia nedeclarată s-a mărit de la 0.11% în 1992 la 0.69% în 2011, ceea ce implică o creștere de 87083 de persoane.

Pe de altă parte, grupurile religioase neoprotestante (penticostalii, adventiștii de ziua a șaptea și baptiștii) au atras din ce în ce mai mulți membrii și au câștigat 350.649 adepți începând cu anul 1992, ceea ce reprezintă 2.14% din populația națională.

Structura populației din perspectiva apartenenței religioase

Credința ortodoxă este o caracteristică definitorie a populației din România. Astfel, la recensământul din anul 2011, aproximativ 86% dintre persoane s-au declarat de religie ortodoxă, 4.6% de religie romano-catolică, 3.2% de religie reformată și 1.9% penticosală.

“Ponderi între 0.5% – 0.8% au înregistrat religia greco-catolică (0.8%), baptistă (0.6%) și adventistă de ziua a șaptea (0.5%)”143. De asemenea, 1.8% s-au declarat de altă religie decât cele prezentate, iar peste 1.8% din totalul populației stabile reprezintă pe cei fără religie. Peste 84,7 mii de persoane nu și-au declarat religia, în timp ce ponderea celor care s-au

În perioada 1992-2011, majoritatea populației din România, adică peste 85% dintre respondenți, se declară de religie ortodoxă. După 1990, procentul populației ortodoxe devine relativ stabil, înregistrându-se ușoare modificări începând cu anul 2002. Astfel, în anul 2011, se observă o reducere de aproximativ 0.87 puncte procentuale, numărul populației ortodoxe fiind cu 2450708 mai mic față de 2002.

Această tendință descrescătoare poate fi un efect atât al diminuării populației cu 3766268 în intervalul 1992-2011, cât și al creșterii ponderii minorităților religioase, ateilor și a persoanele fără religie. De asemenea, ca urmare a schimbărilor religioase, cultul ortodox nu reușește să atragă suficienți membrii care să compenseze numărul celor care aleg să părăsească acestă religie.

În perioada 1930-1992 numărul ortodocșilor a crescut cu 14.21%, biserica câștigând peste 2813919 de adepți. La recensământul din 19 30 au fost luate în considerare și

Cadrilaterul, Basarabia și Bucovina de Nord, semnalându-se minorități religioase cu valori relevante: reformații- 3.9%, mozaicii- 4.2%, evangheliștii- 2.2%, musulmanii-1%.

Evoluția populației ortodoxe la recensăminte

Cu toate acestea, la următorul recensământ se constată o creștere a afilierii religioase în rândul ortodocșilor de la 72.6% la 86.8%. Explicațiile sunt multiple și au în vedere aservirea și izolarea cultelor religioase minoritare, ceea ce a determinat o reorientare religioasă spre biserica majoritară.

Aceste date confirmă faptul că, România, reprezintă 7.2% din totalul populației ortodoxe din lume151, aflându-se pe locul patru în rândul țărilor cu cea mai mare mare populație ortodoxă și reprezentând 1% din populația creștină totală la nivel mondial.

I

De asemenea, se remarcă și reducerea adepților mozaici, care au ajuns în 60 de ani, de la un număr de 757000 persoane la numai 10000 de persoane. Acest declin se justifică prin migrația masivă a indivizilor spre statul nou înființat, Israel, holocaustul și mișcarea naturală a populației152.

Cultele catolice au înregistrat un trend descendent încă din 1930. Cea mai mare diminuare a fost observată în rândul adepților romano-catolici, de la 5.1% în 1992 la 4.6% la sfârșitul anului 2011. Această descreștere trebuie raportată la datele recensământului din 19 30153, unde se menționează un procent de 6.8% al populației romano-catolice.

Evolutia populației catolice la recensăminte

8%

7%

6%

5%

4%

3%

2%

1%

0%

1930 1992 2002 2011

Religia romano-catolică ■ Religia greco-catolică

Biserica greco-catolică a înregistrat o scădere radicală începând cu anul 1930, având în 2011 un procent de 0.84%. Acesată situație rezultă în urma scoaterii bisericii în afara legii începând cu anul 1948. Drept urmare, majoritatea adepților au trecut la celelalte culte religioase recunoscute legal. Deși biserica a fost reînființată după revoluție, efectele măsurilor impuse de regimul comunist au influențat apartenența religioasă a populației, așa încât la recensământul din 1992 s-au înregistrat puțini adepți. Cu toate acestea, raportat la numărul total al populației, cultul greco-catolic se află pe locul patru ca număr de credincioși.

În perioada 1992-2011 se constată o creștere a numărului adepților cultelor neoprotestante (Penticostali, Adventiști de ziua a șaptea și Baptiști) și o scădere în rândul adepților celorlalte culte religioase. Aceste trei culte religioase dispuneau în anul 1992 de 1.79% din numărul total de credincioși, ajungând în decurs de aproximativ 10 ani la ponderea de 3%.

Cea mai importantă creștere s-a observat în rândul credincioșilor penticostali, al căror număr s-a dublat în perioada menționată. Deși Biserica Penticostală a fost recunoscută legal încă din 1950, persecuțiile la care au fost supuși adepții cultului în timpul celui de-al doilea război mondial au afectat afilierea și practica religioasă.

Cu toate că în perioada comunistă a putut funcționa în legalitate, Biserica Penticostală s-a extins greu din cauza organizării administrative a cultului, lipsa dialogului interconfesional, accesul redus al populației la informațiile privind răspândirea și principiile specifice cultului, precum și educația scăzută a membrilor acestuia.

Odată cu deschiderea granițelor țării în 1990, cultul penticostal s-a răspândit în diferite regiuni ale țării. Îndată ce numărul credincioșilor a atins 367.938, acesta a devenit al șaselea cult religios, ca număr de adepți, din România.

Răspândirea cultului penticostal în țara nostră se aliniază tendinței globale actuale ale vieții religioase, mișcarea penticostală având în prezent peste 279 milioane de adepți. Estimările arată că, până în anul 2050, aproximativ o treime din cele 3,2 miliarde de creștini vor fi de confesiune penticostală.

Creșterea numărului de membrii al acestui cult este atribuită unei serii de factori, dintre care cei mai importanți sunt:

S organizarea centralizată a cultului, ceea ce o transformă într-o biserică mondială, dar care își păstrează autonomia locală;

S accesibilitatea învățăturilor și ritualurilor religioase, acestea fiind o simplificare a celor existente în creștinism;

S modalități mai puțin formale de desfășurare a ceremoniilor religioase (cântece, dansuri, mărturii);

S implicarea într-un grad mai mare a credinciosului în organizarea bisericii și desfășurarea ritualului religios;

S creșterea nivelului de educație și apariția unor elite intelecutuale ce vor influența calitatea actului religios;

S caracterul flexibil și adaptabil al serviciilor religioase impun cultul penticostal ca o religie majoritar orală, adică un fel de limbă globală.

Afilierea religioasă a populației pe macroregiuni, regiuni și județe Teritoriul țării este împărțit în patru macroregiuni: Macroregiunea 1 (Nord-Vest și Centru), Macroregiunea 2 (Nord-Est și Sud-Est), Macroregiunea 3 (Sud-Muntenia și București-Ilfov) și Macroregiunea 4 (Sud-Vest Oltenia și Vest). Cel mai mare număr de persoane este concentrat în Macroregiunea 2, în timp ce Macroregiunea 4 are cele mai mic volum demografic.

Distribuirea religioasă pe macroregiuni

Distribuția religioasă indică o populație majoritar ortodoxă în toate macroregiunile, ponderi peste 89% fiind în Macroregiunea 2 (91.75%), Macroregiunea 3 (96.73%) și Macroregiunea 4 (89.48%), iar valori de peste 60% se regăsesc în Macroregiunea 1 (65.25% ) deoarece minoritățile religioase au un număr mai mare de adepți.

Variabilele ”fără religie”, ”atei” și ’’religie nedeclarată” au obținut valori scăzute, ceea ce denotă un grad ridicat de apartenență religioasă.

S Repartizarea religioasă pe regiuni

Din punct de vedere religios, în România, cultul majoritar este cel creștin ortodox. Indiferent de zone sau regiuni, populația creștin-ortodoxă este reperezentată în procente cuprinse între 63% și 98%.

Regiunile cu cele mai mari procente, de la 95% la 98% ale populatiei ortodoxe, sunt cele din Sud-Est, Sud-Muntenia, București-Ilfov și Sud-Vest Oltenia. În aceste zone ponderea populației celorlate culte este nesemnificativă.

De asemenea, și în regiunile din Nord-Vest, Centru și Vest apartenența la cultul ortodox este mai mare decât la celelalte culte. Totuși, proporția populației ortodoxe din aceste regiuni este mai mică, în medie cu aproximativ 20 de procente față de restul țării, aceasta fiind cuprinsă între 63% și 89%. De remarcat însă, este regiunea Nord-Est care prezintă valori ridicate ale populației ortodoxe, ce ajung la un procent de 89%.

O contrapondere a populației ortodoxe din aceste zone, este dată de populația romano-catolică, în procente cuprinse între 7% și 15%, de populația reformată între 2% și 12%, de populația penticostală între 2% și 5% și populația greco-catolică între 1% și 4%, celelalte religii sunt reprezentate în procente cuprinse între 2% și 4%.

S Repartizarea religioasă pe județe

Din cele 42 de județe ale țării, 40 au populație majoritar ortodoxă și doar două județe (Covasna și Harghita) sunt predominant catolice.

Privite în ansamblu, județele cu cele mai mari procente ale populației creștin-ortodoxe sunt cele din Oltenia, Muntenia, Dobdrogea și sudul Moldovei, pentru că populația este majoritar română și au un număr redus de persoane din rândul națiunilor conlocuitoare. Pe de altă parte, cele mai mici procente ale ortodocșilor se găsesc în Transilvania, în special în Ținutul Secuiesc (Covasna, Harghita), unde există o puternică comunitate a Bisericii Catolice.

Astfel, pe primul loc se plasează județul Olt, cu un procent de 99.32%, urmat îndeaproape de județele Vâlcea cu 99.0% și Bacău cu 98.5%. La polul opus, cei mai puțini creștini-ortodocși se găsesc în Harghita 12.5 % și Covasna 21.3%, de asemenea, în Satu Mare doar 49.2% din populația sa este creștin-ortodoxă.

Din rândul județelor cu o populație cuprinsă între 600.000-800.000 de locuitori, Doljul deține locul fruntaș, cu un procent de 98.3% de creștini ortodocși, urmat de Prahova cu 97.1% și Iași cu 92.2%. La aceeași categorie, județele cu cei mai puțini ortodocși sunt Cluj și Timiș.

În municipiul București, din cei 1.677.985 de locuitori, 1.596.206, adică 95.1%, au declarat că aparțin cultului ortodox.

Județele cu o populație medie (între 300.000 și 600.000) reprezintă mai mult de jumătate din numărul total de la nivel național. Valorile cele mai ridicate de ortodocși se regăsesc în județele Olt (99.3%) și Vâlcea (99.0%), în timp ce ponderi mici sunt în Harghita de 12.5%, Mureș cu 53.1% și Bihor cu 58.4%.

Dintre județele cu o populație sub 300.000 de locuitori, cele care dețin cea mai numeroasă populație creștin-ortodoxă sunt în ordine: Giurgiu cu 98.3%, Călărași cu 98.2%, Ialomița cu 97.2%, Mehedinți 97.1%, Tulcea cu 92.4%. La poplul opus se află județele Covasna cu 21.3% și Sălaj cu 64.0%.

Compoziția demografică a vieții religioase din România

Acest subcapitol examinează relația complexă dintre religie și componența religioasă a grupurilor demografice majore: gen, vârstă, etnie. Fiecare secțiune va analiza caracteristicile demografice ale tradițiilor religioase majore.

Distribuția religioasă în funcție de gen

După anul 1990 s-au observat noi tendințe demografice care au determinat o etapă importantă în evoluția numerică a populației României. Astfel, odată cu recâștigarea drepturilor și libertăților fundamentale, precum și ridicarea restricțiilor privind migrația externă prin înlăturarea regimului comunist, s-a impus un context demografic caracterizat mai ales prin declinul rapid al natalității.

Prin urmare, populația țării a scăzut cu 17.4% în intervalul 1992-2011. Cele mai dramatice schimbări s-au produs începând cu anul 2002, când numărul de persoane s-a diminuat cu peste 2.400.000. Același trend descendent se remarcă și în intervalul anterior (1992-2002), dar la o scală mult mai mică, când se înregistrază o reducere de aproximativ 400 mii de persoane.

Distribuția religioasă în funcție de gen indică un grad mai ridicat de religiozitate în rândul persoanelor de sex feminin. La recensământul din 20 0 2, 13 din cele 15 culte religioase nominalizate au fost dominate de adepții de gen feminin. Aceste rezultate confirmă constatările specialiștilor că femeile sunt mai religiose decât bărbații, în special în societățile majoritar creștine.

Grupurile religioase care au cei mai mulți adepți de sex feminin sunt baptiștii și evangheliștii (inclusiv cei de confesiune augustană), cu procente între 55% și 57%. Pe de altă parte, cei mai numeroși membrii masculini ai unui grup religios sunt musulmanii, valori ridicate regăsindu-se și la variabilele ”fără religie” sau ” nedeclarați”.

Cel mai dezechilibrat grup este cel care se autoidentifică ca fiind ”atei”, raportul între bărbați și femei fiind de 74% la 26%. Prin urmare, se poate presupune că femeile sunt mai înclinate, decât bărbații, în a îmbrățișa o credință religioasă, în timp ce aceștia sunt mai predispuși să le conteste.

Distribuția religioasă în funcție de vârstă

Rezultatele recensământului din 2002 indică diferențe semnificative între afilierea religioasă a tinerilor și a persoanelor adulte. În general, la nivelul tuturor cultelor religioase, românii mai în vârstă tind să fie mai religioși decât cei mai tineri.

Distribuția religioasă pe vârste din totalul populației

Din populația totală a țării, mai mult de jumătate (59%) dintre membrii cultelor religioase au peste 30 de ani. Putem afirma că, 6 din 10 români peste 30 de ani și-au declarat apartenența la un cult religios. În acestă categorie se regăsește atât cel mai ridicat procentaj la grupa de vârstă 30-49 de ani, dar și cel mai mic la persoanele peste 70 de ani.

Cu toate că, studiile de specialitate indică vârsta înaintată ca un factor esențial ce contribuie la creșterea gradului de religiozitate, în societatea românească, procentul mic de persoane afiliate religios peste vârsta de 70 de ani, se poate explica prin speranța de viață. Aceasta se referă la ’’numărul mediu de ani pe care o persoană îi poate trăi în mod obișnuit (exprimat la naștere), și depinde de durata medie a vieții”. Conform unui studiu CIA World Factbook, la nivel mondial, din cele 222 de state incluse în studiu, România ocupă locul 109, având o speranță de viață de 74,22 de ani.

La nivelul Uniunii Europene, analiza realizată de ziarul Econtext, plasează țara nostră pe ultimul loc, cu o speranță de viață de 77,3 ani la femei și 69,6 ani la bărbați.

Populația tânără, până în 30 de ani, prezintă valori relativ asemănătoare pe toate cele trei grupe de vârstă (0-9 ani, 10-19 ani, 20-29 ani), diferența maximă între acestea fiind de 5.4 puncte procentuale. Aceste diferențe în comportamentul religios al indivizilor pot fi atibuite valorilor și credințelor asimilate de individ în perioada sa de formare. De aceea, cei care au fost socializați într-un mediu laicizat și pluralist sunt slab implicați religios și tind spre ateism. Astfel că, generațiile tinere se diferențiază de cele adulte prin valorile și credințele însușite în perioada copilăriei, care tind să devină stabile odată cu maturizarea individului.

O examinare atentă a informaților indică o variație a gradului de afiliere religioasă pe grupe de vârste, dar tendința generală este sub forma unei rupturi dintre religia ortodoxă – susținută de aproximativ 87% din populație – și celelate religii menționate.

Cel mai mare număr de credincioșii ortodocși (60%) au vârsta peste 30 de ani, diferența de 40% este a persoanelor sub 30 de ani. Cu toate acestea, valorile cele mai scăzute

se observă la grupa de vârstă peste 70 de ani, fapt explicabil prin numărul redus de persoane

Cele mai tinere grupuri religioase sunt penticostalii cu 42% din membrii sub 20, urmat de creștinii după evanghelie (35%) și musulmanii (30%). Pe de altă parte, cele mai îmbătrânite grupuri religioase, cu membrii peste 50 de ani, sunt mozaicii cu 72%, greco-catolicii cu 48% și evanghelicii de confesiune augustană cu 47%.

În neafiliere religioasă sunt evidente diferențe notabile între generații. De exemplu, 52% dintre persoanele sub 30 de ani se declară fără religie, fiind cu patru puncte procentuale mai mare decât indivizii neafiliați de peste 30 de ani.

Cu toate acestea, diferențele majore se pot observa în procentul fiecărei grupe de vârstă care se declară atee: în rândul persoanelor sub 30 de ani sunt de două ori mai puțini atei decât la cei peste 30. În schimb, la variabila nedeclarați, grupul de tineri este mult mai numeros decât populația adultă.

Evoluția cultelor religioase din România

În prezent, la nivel național sunt recunoscute 18 culte religioase. Sub aspect doctrinar și dogmatic, acestea pot fi organizate în:

S Biserica Ortodoxă Română: Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara;

S Biserica Catolică care cuprinde Biserica Romano – Catolică și Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică;

S Cultele neoprotestante: Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România, Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, Uniunea Penticostală – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România;

S Cultele protestante: Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică Lutherană din România, Biserica Unitariană din Transilvania, Biserica Evanghelică Română;

S Arhiepiscopia Bisericii Armene;

S Biserica Creștină Rusă de Rit Vechi din România;

S Cultul Musulman;

S Federația Comunităților Evreiești din România (Cultul Mozaic);

S Organizația Religioasă Martorii lui Iehova.

La recensământul din 2011 au fost nominalizate numai cultele religioase care depășesc 85000 persoane. Astfel, putem vorbi de absența nominală a peste jumătate din religiile menționate la recensămintele anterioare, adică a persoanelor care s-au declarat de religie unitariană, armeană, creștină de rit vechi, creștină după Evanghelie, musulmană, mozaică, evanghelică de confesiune augustană, evanghelică (Biserica Evanghelică Română) și martorii lui Iehova.

Pe lângă apariția adepților cultului evanghelic lutheran (Biserica Evanghelică Lutherană din România), ortodox-sârbă, armeană și martorii lui Iehova, s-a constatat dispariția adepților bisericii Evanghelice Sinodo-Presbiteriană și a Bisericii Ortodoxe de stil vechi.

S Lăcașurile de cult

România este o țară preponderent creștină. Aceasta o dovedește și existența lăcașurilor de cult, de pe teritoriul țării noastre, care sunt închinate religiei creștine în proporție de peste 98% .

Conform datelor oferite de Ministerul Culturii și Cultelor, în România există 18.425 de lăcașuri de cult. Cea mai ridicată pondere (peste 70%) este reprezentată de cele ortodoxe, diferența de aproximativ 30% fiind alcătuită din alte lăcașuri de cult recunoscute la nivel național.

Repartizarea lăcașurilor de cult

în funcție de religie

0% 10% 20% 30%40% 50% 60%70% 80%

Notă: Cultul anglican a înregistrat un procent de 0.01 %

Cel mai mare număr de lăcașuri de cult se regăsesc în Transilvania, Crișana, Bucovina și Moldova. Astfel, Cluj, Bihor, Suceava, Bacău, Timiș, Iași, Argeș, Arad, Hunedoara adăpostesc peste 600 de lăcașuri, adică un sfert (32.84%) din totalitatea celor existente. Pe de altă parte, în sud-estul țării se află cel mai mic număr de lăcașuri de cult, orașe precum Tulcea, Constanța, Brăila, Călărași, Ilfov, Ialomița, Harghita adăpostesc fiecare sub 250 de lăcașuri de cult.

Dintre lăcașurile de cult creștine, majoritare sunt cele ortodoxe, care reprezintă 70.4% din total, adică un număr de 12.965. Acestea sunt urmate de cele 1270 de lăcașuri de cult ale bisericii Baptiste, ceea ce reprezintă 6.89% și cele 1.115 de lăcașuri ale Bisericii Romano-Catolice, în raport de 6.07%.

Ponderea lăcașurilor de cult

Raportate la celelalte lăcașuri de cult, fie că sunt biserici sau mănăstiri, lăcașurile de cult ortodoxe sunt majoritare în proporție de peste 50% în toate cele 42 de județe ale țării.

La nivel național, cele mai mari procente, care depășesc 3.70%, se găsesc în Argeș, Iași, Hunedoara, Bacău, Buzău. Raportate la celelalte județe, cele mai puține lăcașuri de cult ortodoxe se găsesc în Harghita, Covasna, Caraș-Severin, Constanța și Tulcea.

La nivelul fiecărui județ, luând în calcul numărul de lăcașuri de cult ortodoxe existente, peste 90% se găsesc în Ialomița,Vâlcea, Olt și Gorj. Pe de altă parte, județele cu cele mai puține lăcașuri de cult ortodoxe sunt: Covasna și Harghita, Caraș-Severin, Constanța și Mureș.

În județul Mureș se remarcă în mod special lăcașurile ce aparțin bisericii Reformate (49.55%), cele ortodoxe având un procent de 15.8%. Covasna și Harghita au 20.7% și respectiv 30% de lăcașuri ortodoxe. În Covasna, cele mai multe lăcașuri de cult aparțin bisericii Reformate, în proporție de 45.0%, iar în Harghita predomină Biserica Romano-Catolică care deține un procent de 31.7%.

În Caraș-Severin, cele 19.4% lăcașe de cult ortodoxe sunt devansate de cele ale cultului baptist, care deține 54.2% din acestea. În județul Constanța predomină lăcașurile ce aparțin cultului musulman (46.3%), în timp ce doar 16.1% aparțin cultului ortodox. Tulcea este județul cu cele mai puține lăcașuri de cult ortodoxe.

Cadrul instituțional al Bisericilor Creștine Române

Instituțiile cele mai reprezentative la nivel național sunt: parlamentul, guvernul, biserica, armata, poliția, justiția, primăria, mass-media, sindicatele și băncile. Cercetările au confirmat că, românii, au cea mai mare încredere în biserică, armată și primărie.

În prezent, 82% din populație își declară încrederea în biserică, ceea ce o plasează în fruntea clasamentului instituțiilor din România. Această tendință a fost confirmată de-alungul

timpului, iar marea majoritate a indivizilor au desemnat biserica drept instituția în care au cea mai mare încredere. Cu toate acestea, gradul de încredere s-a redus cu 7.6% în decursul a trei ani, de la 89.2% în 2009 la 81.9% în 2011.

încrederea în instituții

Sursa: www. adevărul.ro, Articol: Sondaj Imas 2011- accesat la 3.02.2013

Pe fondul aceluiași climat de neînțelegeri și criză economică s-a diminuat și cota armatei cu aproximativ 8%, ajungând la 63.5%, în prima lună din 2011.

Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă este a doua biserică creștină, ca număr de adepți, din lume. Ea este formată din mai multe Patriarhii aurocefale, dar unificate în dogma religiosă. Biserica Ortodoxă Română face parte din rândul marilor biserici creștine ortodoxe, având aproximativ 87% din populația țării.

Evoluția creștinismului pe teritoriul României

Pe teritoriul vechii Dacii, învățătura creștină adusă în lume de Iisus Hristos a fost cunoscută încă din vremea Sfinților Apostoli. Odată cu înființarea primei comunități creștine la Ierusalim, Sfinții Apostoli și ucenicii lor au început să propovăduiască lumii noua învățătură creștină.

În Peninsula Balcanică (Macedonia, Grecia) învățătura creștină a fost adusă de către Apostolul Pavel, iar pe teritoriul vechii Dacii creștinismul a fost răspândit de către Apostolul Andrei, după cum consemnează cel mai însemnat istoric din primele secole creștine, Eusebiu de Cezareea (265-339): „când Sfinții Apostoli și ucenicii Mântuitorului nostru s-au împrăștiat peste tot pământul locuit, Toma, după spusele tradiției, a luat ( spre evanghelizare) Țara Parților, Andrei-Sciția, Ioan-Asia, unde și-a petrecut toată viața până ce a murit în Efes” .

Sciția, despre care vorbește istoricul Eusebiu, a fost identificată cu „teritoriul dintre Dunăre și mare (Dacia Pontică) viitoarea provincie romană Scythia Minor”. În sprijinul răspândirii creștinismului pe teritoriul Daciei de către Apostolul Andrei vin și „unele colinde și creații folclorice dobrogene, care amintesc de trecerea sa prin aceste teritorii ca și unele toponimice (Peștera Sfântul Andrei – existentă și astăzi în hotarul comunei Ion Corvin din sudul Dobrogei – Pârâiașul Sf. Andrei ș.a.)”.

Creștinismul în nordul Dunării a fost cunoscut sporadic în Dacia în secolele I – III. Nu există mărturii istorice sau arheologice care să ateste că învățătura creștină prinsese rădăcini pe aceste teritorii, dar, cu siguranță, relațiile comerciale dintre daci și diferite centre economice din Palestina, Grecia, Egipt unde creștinismul era răspândit, ne duce la concluzia că și în Dacia, au fost cunoscute, într-o mică măsură, dogmele creștine.

După cucerirea Daciei de către armatele romane, creștinismul s-a răspândit mult mai repede, atât prin intermediul ostașilor romani care staționau în Dacia, dar și prin intermediul coloniștilor, militarilor, negustorilor și sclavilor.

Scriitorul creștin Tertulian din Cartagina (160 – 240), în lucrarea sa,

Liber adversus judaeos, scria că Hristos „stăpânește și în teritoriile sarmaților, dacilor, germanilor, sciților”. Nu în totalitatea lor popoarele menționate credeau în Hristos și acceptaseră învățătura creștină, dar, cu siguranță, unii dintre ei au trecut la creștinism, iar alții au auzit de noua învățătură.

Începând cu secolul al IV-lea, învățătura creștină s-a răspândit pe teritoriul țării noastre, formându-se chiar o organizare bisericească cu diaconi, preoți și episcopi. După întemeierea Țării Românești, în vremea domnitorului Basarab I, a urmat recunoașterea de către Patriarhia Ecumenică a Mitropoliei Ungro-Vlahiei în anul 1359, apoi recunoașterea Mitropoliei Moldovei în anul 1401, Mitropolia Feleacului în Transilvania etc.

La 25 aprilie 1889, Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală (de sine stătătoare), iar la 25 februarie 1925 a fost ridicată la rangul de Patriarhie.

Biserica Ortodoxă Română își desfășoară activitatea pe baza statutului de organizare și funcționare aprobat de Sfântul Sinod în anul 1948 și recunoscut de Prezidiul Marii Adunări Naționale prin decretul nr. 233 din 23 februarie 1949. Sunt în vigoare 10 regulamente bisericești pentru reglementarea diferitelor sectoare de activitate. Statutul de organizare și funcționare a Bisericii Ortodoxe Române și regulamentele de aplicare au suferit, de-a lungul vremii, importante modificări și adăugiri. După 1989, acestea nu mai au nevoie de aprobarea autorităților de stat.

Organizarea centrală a Bisericii Ortodoxe :

În prezent, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române este Patriarhul Daniel, întronizat ca cel de al VI-a Patriarh al României la data de 30 septembrie 2007. Acesta este ajutat în desfășurarea activității de doi episcopi – vicari patriarhali.

Patriarhia Română cuprinde nouă mitropolii: șase în țară și trei în afara granițelor

țării:

MITROPOLIA MUNTENIEI ȘI DOBROGEI are în jurisdicția sa următoarele eparhii:

S Arhiepiscopia Bucureștilor, cu sediul în municipiul București

S Arhiepiscopia Tomisului, cu sediul în municipiul Constanța

S Arhiepiscopia Târgoviștei, cu sediul în municipiul Târgoviște

S Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cu sediul în municipiul Curtea de Argeș

S Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, cu sediul în municipiul Buzău S Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu sediul în municipiul Galați S Episcopia Sloboziei și Călărașilor, cu sediul în municipiul Slobozia S Episcopia Alexandriei și Teleormanului, cu sediul în municipiul Alexandria

S Episcopia Giurgiului, cu sediul în municipiul Giurgiu S Episcopia Ortodoxă Română Tulcea, cu sediul în municipiul Tulcea

MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI cuprinde:

S Arhiepiscopia Iașilor, cu sediul în municipiul Iași S Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu sediul în municipiul Suceava S Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, cu sediul în municipiul Roman S Episcopia Hușilor, cu sediul în municipiul Huși

MITROPOLIA ARDEAL UL UI are în j urisdicția sa:

S Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul în municipiul Sibiu S Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu sediul în municipiul Alba Iulia S Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, cu sediul în municipiul Oradea S Episcopia Covasnei și Harghitei, cu sediul în municipiul Miercurea Ciuc S Episcopia Devei și Hunedoarei, cu sediul în Deva

MITROPOLIA CLUJULUI, MARAMUREȘULUI ȘI SĂLAJULUI care conține:

S Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca S Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, cu sediul în municipiul Baia Mare

S Episcopia Sălajului, cu sediul în municipiul Zalău

MITROPOLIA OLTENIEI

S Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în municipiul Craiova S Arhiepiscopia Râmnicului, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea S Episcopia Severinului și Strehaiei, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin S Episcopia Slatinei și Romanaților, cu sediul în municipiul Slatina

MITROPOLIA BANATULUI cuprinde:

S Arhiepiscopia Timișoarei, cu sediul în municipiul Timișoara S Arhiepiscopia Aradului, cu sediul în municipiul Arad

S Episcopia Caransebeșului, cu sediul în municipiul Caransebeș

MITROPOLIA BASARABIEI cuprinde:

S Arhiepiscopia Chișinăului, cu sediul în municipiul Chișinău S Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului), cu sediul în orașul Bălți

S Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail) cu sediul în orașul Cantemir

S Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fosta Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu sediul la Dubăsari

MITROPOLIA ORTODOXA ROMÂNĂ A EUROPEI OCCIDENTALE ȘI MERIDIONALE

S Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, cu sediul la Paris S Episcopia Ortodoxă Romană a Italiei, cu sediul la Roma S Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, cu sediul la Madrid

MITROPOLIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A GERMANIEI, EUROPEI CENTRALE ȘI DE NORD

S Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxembourgului, cu sediul la Nürnberg

S Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm

ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A CELOR DOUĂ AMERICI, cu sediul la Chicago

EPISCOPIA DACIEI FELIX, cu sediul administrativ în Vârset, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române

EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DIN UNGARIA, cu sediul în Gyula, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române

EPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A AUSTRALIEI ȘI NOII ZEEDANDE,

cu sediul la Melbourne, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române

În Biserica Ortodoxă Română, la nivel central funcționează: Organisme centrale deliberative, Organisme centrale executive, Organisme centrale administrative.

1. Organismele centrale deliberative sunt următoarele: Sfântul Sinod, Sinodul Permanent și Adunarea Națională Bisericească.

Sfântul Sinod este forul suprem de conducere al Bisericii Ortodoxe Române. În componența sa intră patriarhul care este și președintele Sinodului și toți ceilalți ierarhi în funcție.

Sinodul Permanent își desfășoară activitatea în perioada dintre întrunirile Sfântului Sinod și când anumite evenimente din viața bisericii trebuie urgent soluționate. Are în fruntea sa pe Patriarh și este alcătuit din trei ierarhi titulari în eparhii (doi sunt episcopi iar unul este arhiepiscop) precum și din mitropoliți.

Adunarea Națională Bisericească are în componență câte trei reprezentanți din fiecare centru eparhial ( un preot și doi laici ) precum și toți ierarhii care alcătuiesc Sfântul Sinod. A.N.B. este forul deliberativ central pentru problemele economice, sociale, administrative și culturale.

Organismele centrale executive ale Bisericii Ortodoxe Române sunt:

Patriarhul ocupă funcția supremă în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Titulatura sa este: „Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte (N), Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române sau Patriarhul României”.

Consiliul Național Bisericesc are în componența sa 12 membri ce fac parte din Adunarea Națională Bisericească, câte un preot și câte un laic desemnați de mitropoliile din țară.

Permanența Consiliului Național Bisericesc își desfățoară activitatea în perioada dintre întrunirile Consiliului Național Bisericesc. Are în componența sa inspectorul general bisericesc, consilierii, vicarul și episcopii patriarhali precum și pe Patriarh.

Organismele centrale administrative sunt: Cancelaria Sfântului Sinod și Administrația Patriarhală

3.1.3 Organizarea administrativ-teritorială a Bisericii Ortodoxe

Biserica Ortodoxă Română are ca unități componente:

S Parohia care este compusă din toți creștinii ortodocșii, preoții și laicii, ce locuiesc pe un anumit teritoriu. Are în fruntea sa un preot paroh, pe lângă care mai pot funcționa și alți preoți.

La 31 decembrie 1998 funcționau 10 arhiepiscopii și 13 episcopii, 143 de protopopiate, 10.069 de parohiii și 3.334 de filii, 347 de mănăstiri, 124 de schituri și 5 metocuri. În acestea slujeau 10.068 de preoți și 161 de diaconi, ajutați de 3.382 de cântăreți bisericești. La aceeași dată, dispunea de 13.627 de lăcașuri de cult (23 de catedrale, 9878 de biserici parohiale, 2.794 de biserici filiale, 353 de biserici de cimitir, 353 de biserici mănăstirești, 123 de paraclise mănăstirești, 46 de capele de mănăstiri și 129 de capele parohiale) și 5.220 de case parohiale.

În 2007 s-a observat o creștere a așezămintelor monahale la 637, dintre care se enumără: 444 mănăstiri, 184 schituri și 9 metocuri. Această situație a implicat și o creștere a numărului monahilor, ajungându-se la 2.910 călugări și 5.177 călugărițe.

S Adunarea parohială are în componența sa toți credincioșii majori ai unei parohii.

Consiliul parohial se compune din 7, 9 sau 12 membri – în funcție de categoria la care este încadrată parohia, precum și 2-4 membri supleanți, aleși dintre membrii Adunării parohiale.

S Protopopiatul (protoieria) este alcătuit din mai multe parohii, fiind condus de către protopop (protoiereu).

S Mănăstirea cuprinde mai mulți călugări sau călugărițe care doresc să-și închine viața lui Dumnezeu. Are în fruntea sa un stareț sau stareță. Poate avea în subordine un schit sau un metoc.

S Eparhia (arhiepiscopia și episcopia) este alcătuită din mai multe parohii, arondate la mai multe protopopiate, precum și din mănăstirile situate într-o anumită zonă geografică. Conducătorul unei eparhii este chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul eparhiot), care trebuie să fie călugăr și ales din clerul superior.

Adunarea eparhială are în componența sa preoți (o treime) și laici (două treimi) aleși prin vot. Consiliul eparhial este alcătuit din 9 membri, 3 preoți și 6 laici (mireni), aleși dintre membrii Adunării Eparhiale.

Permanența Consiliului eparhial își desfășoară activitatea între ședințele Consiliului eparhial și se întrunește pentru rezolvarea problemelor curente ale eparhiei.

Administrația eparhială și Cancelaria eparhială îl sprijină pe episcop în vederea exercitării atribuțiilor sale.

Din punct de vedere administrativ și canonic, eparhiile sunt arondate unei mitropolii, ce are în fruntea sa un mitropolit.

S Sinodul mitropolitan are în componența sa mitropolitul locului, precum și pe toți episcopii din eparhiile ce compun mitropolia respectivă.

S Mitropolitul este cel care conduce o mitropolie, conform legislației bisericești în vigoare.

Biserica Catolică

În România, Biserica Catolică cuprinde Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică și Ordinariatul Armeano-Catolic.

Biserica Romano- Catolică

Biserica Romano-Catolică are peste un miliard de credincioși în întrega lume, adică 15% din totalul populației la nivel mondial. Din punct de vedere administrativ este condusă de Cetatea Sfântă a Vaticanului, care este un stat independent.

În 1929 s-a încheiat Tratatul de la Latern între Italia și Sfântul Scaun prin care a fost creat actualul stat al Vaticanului, ce este recunoscut de majoritatea țărilor lumii. Membru al

O.N.U., Vaticanul are o suprafață de 44 ha și este situat în Roma.

Tot în anul 1929 au fost reglementate raporturile Statului Român cu Biserica Romano-Catolică din țara noastră prin Concordatul între România și Vatican dar, în anul 1948 a fost denunțat unilateral de statul român. Relațiile diplomatice cu Vaticanul au fost reluate apoi după revoluția din 1989.

Biserica Romano-Catolică ca și Biserica Ortodoxă are la bază aceeași doctrină bazată pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, astfel încât principalele învățături și dogme sunt comune celor două biserici. Deosebirile principale din punct de vedere dogmatic, dintre aceste biserici, constă în faptul că: Biserica Romano-Catolică este condusă de Papa, (care are autoritate dogmatică infailibilă), tot Biserica Catolică acceptă existența purgatoriului și conform învățăturii sale, Sfântul Duh purcede (pornește) atât de la Dumnezeu Tatăl, cât și de la Dumnezeu Fiul (Filioque), iar la împărtășanie se folosește pâine nedospită (ostie).

În Biserica Romano-Catolică nu există un singur rit și o disciplină unică. Pe lângă ritul sau tradiția romană majoritară, există catolici de rit bizantin (slovaci, albanezi, ucraineni, români, unguri, arabi, gruzini, bieloruși), de rit armean, de rit caldeean, de rit antiohian (sirieni și maroniți), de rit alexandrin (copți și etiopieni). În țara noastră există credincioși catolici de rit roman (în cadrul Bisericii Romano-Catolice), de rit bizantin (în cadrul Bisericii Române Unită cu Roma-Greco-Catolică) și un număr mic de credincioși de rit armean.

Conferința Episcopală, care cuprinde atât episcopii romano-catolici, cât și pe cei greco-catolici, reprezintă forul de conducere al tuturor credincioșilor catolici din România. Acest for funcționează în baza Codicelui de Drept Canonic, ce este în vigoare din anul 1984.

Din punct de vedere ierarhic, Biserica Romano-Catolică este condusă de Papa de la Roma, în prezent Papa Francisc I. Pentru fiecare stat, ambasadorul papal este nunțiul apostolic. El este totodată și decanul corpului diplomatic din statul în care este acreditat. În prezent, atât în România, cât și în Republica Moldova este acreditat ca nunțiu apostolic arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano.

Arhidieceza mitropolitană de București cu patru dieceze sufragene: Iași, Oradea, Satu Mare și Timișoara, este păstorită de Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit.

Cea de-a doua Arhidieceză Romano-Catolică este cea de Alba Iulia și se află sub jurisdicția directă a Sfântului Scaun. Gyorgy Jakubinyi este Arhiepiscop de Alba-Iulia și, în același timp, exarh al Ordinariatului Armeano-Catolic din România (cu sediul la Gherla).

Primele episcopii catolice din țara noastră au fost înființate în secolele XI – XII, la Cenad (din județul Arad), Oradea și Alba Iulia. Din secolul al XIV-lea au fost înființate episcopii și în Moldova la Milcov, Siret și Baia.

Conform cronicilor istorice și în Muntenia au fost create episcopii, la Curtea de Argeș și Târgoviște, dar au avut o existență scurtă. Ulterior unirii Țărilor Române și cuceririi independenței de stat au fost create Arhiepiscopia București (1883) și Episcopia Iași (1884).

Biserica Romano-Catolică și-a sporit numărul credincioșilor după formarea Statului Național Unitar Român (la 1 decembrie 1918). Noi ordine și congregații călugărești și-au făcut apariția în întrega țară. Sfântul Scaun a instalat la București o nunțiatură (reprezentanță diplomatică). A urmat, în anul 1929, încheierea Concordatului între România și Vatican. Trei ani mai târziu a fost semnat un acord prin care erau trecute în proprietatea bisericii bunurile din Transilvania, care până atunci fuseseră doar administrate de „Statusul romano-catolic”.

După instaurarea regimului comunist, conform noii Legi a Cultelor din 1948, au rămas doar două dieceze. Pentru Transilvania, la Alba Iulia, iar pentru Moldova, Dobrogea și Muntenia, la București. După 1948, Biserica Romano-Catolică, nu a mai avut și nu are nici în prezent, un statut de organizare și funcționare prevăzut de Legea Cultelor. Chiar dacă oficial au fost considerate desființate, în practică, episcopiile din Iași, Oradea, Satu Mare și Timișoara au continuat să existe. Vaticanul nu a recunoscut niciodată desfințarea lor.

Biserica Romano-Catolică din România avea, în anul 1948, 25 de ordine și congregații, care administrau numeroase spitale, azile de bătrâni, 421 de instituții școlare, orfelinate și alte așezăminte de binefacere. Totodată dispuneau de 124 de mănăstiri cu 1.649 călugărițe și 79 de mănăstiri cu 451 călugări. În urma H.C.M. din 1949, dintre cele 25 de ordine și congregații călugărești, 15 au încetat să existe, iar celelate 10 și-au restrâns activitatea, doar la nivelul parohiilor. Situația acestei biserici s-a schimbat odată cu revoluția din 1989, au fost recunoscute episcopiile existente iar ordinele și congregațiile călugărești și-au reluat activitatea.

Biserica Romano-Catolică din țara noastră are în prezent aproximativ 869.246 credincioși, conform recensământului din 2012, din rândul cărora majoritari sunt cei de naționalitate maghiară, urmați în ordine de români, germani, slovaci și de alte naționalități. În cadrul bisericii există 658 parohii, cu circa 1.327 de biserici și capele unde slujesc în jur de 950 de preoți.

Din punct de vedere organizatoric, în România, Biserica Romano-Catolică are șase

173

dieceze :

Arhiepiscopia(Arhidieceza) Romano-Catolică București – înființată în aprilie 1883 de către papa Leon al XIII-lea, administrează Muntenia, Oltenia și Dobrogea, cu aproximativ 40000 de credincioși, majoritari români. Este păstorită, în prezent, de Înaltpreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit și Prea Sfințitul Cornel Damian, ca episcop auxiliar, având totodată rang de mitropolie și pentru celelalte dieceze: Iași, Oradea, Satu

Mare și Timișoara.

Arhiepiscopia este împărțită în 6 protopopiate (decanate): București Nord și Sud, Craiova, Ploiești, Brăila și Constanța, are 56 de parohii cu 119 preoți. În cadrul Arhiepiscopiei funcționează: 20 de unități de asistență socială, 31 instituții de învățământ, 47 de ordine și congregații și două mănăstiri: Sfânta Agnes (București) și Timișul de Jos (județul Brașov). Arhiepiscopia are și 3 publicații: Actualitatea creștină, Pro memoria și Verbum.

Arhiepiscopia (Arhidieceza) Romano-Catolică Alba Iulia – înființată în anul 1009 de primul rege al Regatului Maghiar, se află sub jurisdicția directă a Sfântului Scaun, administrează Transilvania, fără Maramureș și Crișana, și are circa 344.998 de credincioși, în majoritate maghiari. Arhiepiscop de Alba-Iulia este Înalt Prea Sfințitul Gyorgy Jakubinyi.

Pe teritoriul acesteia există 15 protopopiate (decanate): Alba Iulia, Sibiu-Făgăraș, Hunedoara, Bistrița, Brașov, Târgu Secuiesc, Dumbrăveni, Cluj-Dăbânca, Târgu-Mureș, Arieș-Turda, Ciuc-Inferior, Ciuc-Superior, Târnava, Odorhei, Gheorghieni, 265 de parohii și 373 de preoți. Alături de acestea mai sunt: 16 mănăstiri, unele cu regim de parohie, 45 de capele, 304 biserici, 9 congregații, 2 case de copii, 7 centre de protecția copilului, 15 centre „Caritas”, 12 azile și cămine de bătrâni, centre de îngrijire medicală, grădinițe, 4 licee teologice, o școală postliceală, un institut teologic în Alba Iulia, o facultate de teologie în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Episcopia (Dieceza)Romano-Catolică Iași a fost înființată în anul 1884, cuprinde Moldova și are un număr aproximativ de 243.708 credincioși. Dieceza de Iași este, în prezent, păstorită de PS Petru Gherghel, alături de episcopul auxiliar PS Aurel Percă. În cadrul acesteia există 10 protopopiate (decanate): Iași, Bucovina, Valea Siretului, Roman, Bacău, Moinești, Trotuș, Traian, Vrancea, Piatra, cuprinde 144 de parohii, 227 lăcașuri de cult și 222 de preoți.

Pe teritoriul episcopiei funcționează 50 de congregații călugărești cu 619 călugări și călugărițe. Totodată, episcopia administrează 36 centre medicale și de asistență socială, 15 centre cultural-spirituale și edituri, o Facultate de Teologie în cadrul Universității din Iași, două institute teologice de grad universitar, o academie teologică și alte 26 de licee, școli și grădinițe.

Episcopia(Dieceza) Romano-Catolică Timișoara, înființată în 1030, cuprinde județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și o parte din Mehedinți, fiind condusă în prezent de Prea Sfințitul Martin Roos. Acestei episcopii îi aparțin în jur de 88540 credincioși de mai multe etnii: maghiari, germani, români, croați, bulgari, cehi, slovaci și alții.

Pe teritoriul episcopiei există 73 de parohii, grupate în 8 protopopiate (decanate), după cum urmează: Timișoara, Arad, Deta, Cenad, Pâncota, Vinga, Caraș și Severin, acestea fiind grupate în trei arhidiaconate: Timiș, Banatul Montan și Mureș. Numărul clericilor afiliați este de 95. Activitatea episcopiei se mai desfășoară și prin intermediul a 14 ordine și congregații călugărești, coordonând totodată 8 centre de asistență socială, un liceu seminarial și o grădiniță, ambele în Timișoara și două publicații periodice.

Episcopia (Dieceza) Romano-Catolică Oradea își desfășoară activitatea în județele Sălaj și Bihor, cu circa 62000 de credincioși, majoritatea maghiari. Pe teritoriul episcopiei există 2 protopopiate (decanate) Oradea și Crasna, ce cuprind 60 de parohii în care slujesc 78 de preoți. Episcopia administrează o grădiniță și un liceu teologic la Oradea. P.S.Böcskei László este episcopul acestei dieceze, care a fost fondată în secolul XI.

Episcopia (Dieceza) Romano-Catolică Satu-Mare, care a fost înființată în 1804, administrează activitatea religioasă aferentă din județele Maramureș și Satu Mare și cuprinde un număr de aproximativ 90.000 credincioși, majoritatea maghiari și germani. Episcopia păstorită de P.S. Schönberger Jenö este compusă din 7 protopopiate (decanate): Satu Mare, Carei I, Carei II, Ardud, Ugocea, Sighetu Marmației, Baia Mare, ce cuprind 60 de parohii și 59 de filii, cu 62 de preoți care își desfășoară activitatea în 121 de lăcașuri de cult. Pe teritoriul acestei episcopii mai există 48 de unități de asistență socială și două grupuri școlare teologice la Carei și Satu Mare.

Biserica Romano-Catolică din țara noastră are legături strânse cu bisericile surori din străinătate sub directa coordonare a Vaticanului. Reprezentanții acestora sunt permanent prezenți la întrunirile teologice convocate de Consiliul Ecumenic al Bisericilor și Conferința Bisericilor Europene, cu reprezentanții principalelor biserici creștine din lume.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU)

La sfârșitul secolului al XVII-lea, o parte a românilor ortodocși din Transilvania, au acceptat să se unească cu Biserica Catolică și astfel a apărut Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Apariția acestei biserici a avut loc într-o perioadă în care Imperiul Habsburgic, ce anexase Transilvania, și-a impus religia sa dominantă, catolicismul. Situația românilor devenise foarte grea, atât din punct de vedere politic și religios cât și economic, deoarece majoritatea erau iobagi.

Biserica Ortodoxă, din acest teritoriu, avea statut de religie tolerată. Împăratul Leopold

a promis preoților ortodocși aceleași drepturi pe care le avea și clerul romano-catolic, dacă acceptă unirea cu Roma, iar românilor li se dădea posibilitatea de-a adera la oricare dintre religiile recunoscute (catolică, calvină, lutherană și unitariană).

Mitropolitul ortodox Atanasie Anghel a convocat în anul 1697 Sinodul de la Alba Iulia care a acceptat unirea cu Roma și însușirea celor patru principii obligatorii. Drept urmare, se recunoștea supremația papală, existența purgatoriului, Filioque și împărtășirea cu azimă. În urma acestui act, românilor, care au aderat la această biserică, li s-a garantat păstrarea obiceiurilor tradiționale, respectarea sărbătorilor ortodoxe, egalitatea în drepturi cu cei care făceau parte din Biserica Catolică. Cele promise nefiind respectate decât în mică măsură, au dus la conflicte și revolte în urma cărora au fost distruse multe biserici și mănăstiri ortodoxe.

Prima episcopie a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică a avut sediul la Alba Iulia, iar din anul 1737 s-a stabilit la Blaj. Ulterior s-au înființat episcopiile de la Oradea, Gherla (care s-a mutat la Cluj), Lugoj și Maramureș.

Biserica Greco-Catolică a dat de-a lungul timpului personalități de seamă ale culturii românești: episcopul Ioan Inochentie Micu-Klein, Gheorghe Șincai, Timotei Cipariu, Petru Maior, Simion Bărnuțiu și a jucat un rol important în istoria românilor din Transilvania (Revoluția de la 1848 și Unirea de la 1 decembrie 1918).

În perioada interbelică, ca urmare a rolului jucat în istorie, dar și a numărului de credincioși greco-catolici, ce reprezentau 7.9% din populația țării, Biserica Română Unită cu Roma a fost declarată, alături de Biserica Ortodoxă, „biserică națională, cu întâietate față de celelalte culte”, conform Constituției României din anul 1923.

În anul 1948, odată cu instaurarea regimului comunist Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii, statul i-a preluat bunurile, iar cele 2.500 de lăcașuri de cult au fost încredințate Bisericii Ortodoxe române.

Imediat după Revoluția din decembrie 1989 Biserica Greco-Catolică a fost recunoscută oficial iar în martie 1990 au fost numiți ierarhii celor cinci dieceze și desemnat, de către Sfântul Scaun, Mitropolitul Alexandru Todea.

Din 1994 și până în prezent întâistătătorul ei este arhiepiscopul Lucian Mureșan, care îndeplinește în același timp și funcția de arhiepiscop-mitropolit de Alba Iulia și Făgăraș (cardinal din 2012).

În prezent, Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică își desfășoară activitatea prin intermediul a 5 dieceze (eparhii), 3 vicariate, 67 de protopopiate, 810 de parohii și 763 preoți și coordonează, totodată, o intensă activitate de asistență socială. Marea majoritate a credincioșilor afiliați bisericii sunt români, maghiari în procent de 10% și ucraineni 1%. O mare problemă a acestei biserici o reprezintă, încă, numărul insuficient al lăcașurilor de cult.

Cele cinci eparhii greco-catolice sunt:

Arhiepiscopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș are sediul la Blaj și este păstorită de I.P.S. Alexandru Todea, alături de P.S. Claudiu Pop și P.S. Mihai Frățilă. Județele afiliate acesteia sunt: Alba (parțial), Cluj (parțial), Brașov, Harghita, Covasna, Mureș, Sibiu, la care se adaugă și județele din vechiul regat. Cuprinde 22 de protopopiate și un vicariat la București, cu 216 de parohii și 203 de preoți.

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, cu sediul la Oradea, coordonează județele Arad(parțial), Bihor, Sălaj (parțial) și Satu Mare (parțial) și este condusă de P.S. Virgil Bercea. Episcopia are un număr aproximativ de 102.000 de credincioși și este alcătuită din 10 protopopiate împărțite în 139 de parohii, cu 150 de preoți, 52 de lăcașuri de cult și 4 unități de asistență socială. La Facultatea de Teologie Greco-Catolică de la Universitatea „Babeș-Bolyai” există un departament ce aparține Episcopiei Oradei, care coordonează și un liceu teologic.

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cluj-Gherla cu sediul la Cluj și un vicariat la Gherla, este păstorită de P.S. Florentin Crihălmeanu care păstorește aproximativ 60.000 de credincioși. Această episcopie administrează județele Cluj (parțial), Bistrița-Năsăud, Alba (parțial) Sălaj (parțial) și Maramureș (parțial). Își desfășoară activitatea prin intermediul a 11 protopopiate ce sunt alcătuite din 168 de parohii cu 164 preoți.

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Lugoj cu sediul la Lugoj, administrează județele Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad (parțial) și Alba (parțial) și are în evidență 102.600 de credincioși. Cuprinde două vicariate la Timișoara și Hațeg, 10 protopopiate alcătuite din 135 de parohii, cu 114 preoți și 15 călugări și călugărițe în

mănăstiri, iar activitatea socială o desfășoară prin intermediul a 2 unități de asistență socială. P.S. Alexandru Mesian coordonează activitatea acestei episcopii.

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Maramureș are sediul la Baia Mare și este condusă de P.S. Vasile Bizău. Județele afiliate acestei episcopii sunt Maramureș, Satu Mare (parțial), Sălaj (parțial) și Suceava. Este alcătuită din 14 protopopiate ce cuprind 152 de parohii, cu 132 de preoți, un vicariat la Rădăuți și unul la Suceava (pentru ucraineni).

Pe lângă cele cinci eparhii din România, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, mai are încă una în Statele Unite ale Americii (Episcopia Greco-Catolică Română de Ohio), trecută recent în subordinea Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș.

Ordinariatul Armeano-Catolic

Acest cult a apărut în Transilvania, la sfârșitul sec. al-XVII-lea când armenii din acest ținut au trecut la catolicism. Există o singură reședință episcopală în orașul Gherla.

Asemeni Bisericii Greco-Catolice și cultul armeano-catolic nu a mai fost recunoscut de statul comunist începând cu anul 1948. Din 1964 ordinariatul a trecut sub jurisdicția Episcopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, ca urmare a unui decret al Vaticanului. În prezent titlul de „ordinar” îi aparține arhiepiscopului romano-catolic de Alba Iulia,

P.S. Gyorgy Jakubinyi, care are în subordine 4 parohii: Gherla, Dumbrăveni, Gheorghieni și Frumoasa.

Mitropolia Olteniei: Studiu de caz

Mitropolia Olteniei este una dintre cele 9 mitropolii ale Patriarhiei Române. Aceasta cuprinde: Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în municipiul Craiova, Arhiepiscopia Râmnicului, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea, Episcopia Severinului și Strehaiei, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin, Episcopia Slatinei și Romanaților, cu sediul în municipiul Slatina.

Prima Mitropolie de pe meleagurile oltene datează din timpul voievodului Vladislav I, de la anul 1370, și avea titulatura de Mitropolia Severinului. Actuala Mitropolie, cu reședința la Craiova, a fost înființată în noiembrie 1939 și desfințată în aprilie 1945. Doi ani mai târziu, la 24 mai 1947, s-a înființat Arhiepiscopia Craiovei care a cuprins județele Dolj, Gorj și Mehedinți.

În anul 1949, conform hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.), Arhiepiscopia Craiovei a fost înălțată la rangul de Mitropolie cu titulatura Sfânta Mitropolie a Olteniei, Arhiepiscopia Craiovei. După ce în martie 2003 a fost înființată Episcopia Severinului și Strehaiei cu reședința în municipiul Drobeta-Turnu Severin, sub jurisdicția Arhiepiscopiei Craiovei au rămas județele Dolj și Gorj.

În prezent Mitropolia Olteniei are următoarea organizare:

S Sinodul mitropolitan format din :

Înalt Preasfințitul dr. Irineu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei

Înalt Preasfințitul Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului;

Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei;

Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților;

Preasfințitul Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

În fiecare eparhie funcționează:

Adunarea Eparhială, ca organ deliberativ pentru toate chestiunile administrative, culturale și economice ale Eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanți ai clerului și ai credincioșilor, în proporție de o treime clerici și două treimi mireni. Numărul membrilor Adunării Eparhiale este de treizeci. Activitatea Adunării Eparhiale este împărțită pe comisii.

Consiliul Eparhial, ca organ executiv al Adunării Eparhiale conducând afacerile administrative, bisericești, culturale, economice și fundaționale pentru Eparhie, în perioada dintre sesiunile Adunării Eparhiale. Consiliului Eparhial este prezidat de ierarhul locului și are în componență trei membri clerici și șase membri laici.

Pentru o bună coordonare, activitatea fiecărei eparhii este structurată pe următoarele sectoare: Sectorul Administrativ, Sectorul Cultural, Sectorul Social, Patrimoniu, Economic, Silvic, Protoierii, Mănăstiri.

Viața religioasă din județele Dolj și Gorj este coordonată de Arhiepiscopia Craiovei. Aceasta are în componența sa 6 protopopiate, care sunt repartizate astfel: Craiova Nord, Craiova Sud, Băilești, Târgu Jiu Nord, Târgu Jiu Sud, Târgu Cărbunești.

În total Arhiepiscopia Craiovei are în componența sa 571 de parohii, 301 de filii, 17 mănăstiri, 953 lăcașuri de cult, 15 paraclise de spital și un număr de 677 de preoți, repartizați astfel:

Protoieria Craiova Nord are în componența sa: 121 de parohii, 35 de filii, 7 paraclise de spital și armată, 3 mănăstiri și 122 de biserici în care își desfășoară activitatea 128 de preoți.

Protoieria Craiova Sud este alcătuită din: 119 parohii, 12 filii, 1 paraclis de spital,

3 mănăstiri și 146 de biserici în care slujesc 138 de preoți;

Protoieria Băilești administrează: 88 de parohii, 10 filii, 3 paraclise, o mănăstire și

107 biserici unde își desfășoară activitatea 117 preoți;

Protoieria Târgu Jiu Nord are: 73 de parohii, 73 de filii, 1 paraclis, 3 mănăstiri,

schituri, 154 biserici și 100 de preoți;

Protoieria Târgu Jiu Sud este compusă din: 72 de parohii, 60 de filii, 2 paraclise de spital, 2 mănăstiri, 72 de biserici în care slujesc 90 de preoți;

Protoieria Târgu Cărbunești cuprinde: 94 de parohii, 111 filii, 1 paraclis de spital, 5 mănăstiri, 203 biserici și 110 preoți;

Eparhia Craiovei mai coordonează pe lângă Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Craiova, un liceu ortodox cu sediul în Târgu Jiu și un seminar teologic liceal.

Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova și Liceul Teologic Târgu-Jiu sunt conform legii, instituții de învățământ de specialitate, filieră vocațională – profil teologic, cu specializarea teologie și filologie-teologie, cu o durată de școlarizare de patru ani.

Arhiepiscopia Craiovei are sub tutela sa următoarele fundații și asociații:

Fundația „ Cuvântul care zidește ” este o organizație non-guvernamentală, aflată în patronajul Mitropoliei Olteniei. Aceasta are ca obiective promovarea valorilor spirituale creștine și culturale, desfășurarea de activități caritabile pentru persoanele aflate în dificultate, desfășurarea de activități educative și instructive în toate domeniile;

Societatea Ortodoxă Națională a femeilor din România (S. O.N.F.R.) cu sediul în Craiova desfășoară diverse activități culturale și de misiune în diferite locații: spitale, case de copii, grădinițe, penitenciare și azile, precum și în familiile aflate în dificultate;

Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR), filiala Craiova;

Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR), filiala Târgu Jiu se implică în cercetarea bolnavilor din spitalul municipal Târgu Jiu și oferirea de cărți de rugăciune, iconițe și pachete cu hrană;

Asociația Studenților Facultății de Teologie din Craiova;

Asociația Provita, filialele Craiova și Târgu Jiu.

Eparhia Craiovei mai are sub tutela sa și 4 așezăminte sociale: Centrul pentru copii Aripi de Lumină și Centrul de informare și consiliere Sfânta Ecaterina din Craiova, Centrul social Sfântul Stelian din comuna Lipovu, județul Dolj și Centrul social Sfântul Vasilie din Târgu Jiu, județul Gorj.

Mânăstirile de pe teritoriul aflat în jurisdicția Arhiepiscopiei Craiovei sunt: Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”, Mănăstirea Toți Sfinții (Paraclisul Mitropolitan), Mănăstirea Cârcea, Jitianu, Maglavit, Popânzălești, Sadova, Mănăstirea Sfântul Gheorghe Prisaca, Mănăstirea Crasna, Dealu Mare, Icoana, Lainici, Logrești, Polovragi, Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul Târgu Cărbunești, Tismana, Vișina.

Câteva evenimente deosebite ce au marcat anul 2012 și au fost expuse în raportul anual prezentat de către Sectorul Administrativ-Bisericesc al Arhiepiscopiei Craiovei și Mitropoliei Olteniei:

Conferințe, simpozioane, întruniri, congrese, aniversări, pelerinaje organizate în eparhie, cu referire specială la "Anul omagial a Tainei Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor" (sub aspect liturgic, cultural și mediatic, social-filantropic);

Vizite ale chiriarhului în cuprinsul eparhiei sau vizite frățești în alte eparhii (primiri de vizite, participări internaționale);

Reflectarea prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în manifestări ale societății civile distincții, diplome și titluri științifice acordate ierarhilor și clerului din eparhie sau acordate de chiriarh unor personalități ale vieții publice).

S-a desfășurat o intensă activitate misionară și pastorală pentru ’’păstrarea și apărarea dreptei credințe” la nivelul Centrului Eparhial, al protopopiatelor și al parohiilor și s-au făcut

eforturi în rezolvarea problemei prozelitismului. Totodată, s-a acordat o mare atenție relațiilor cu celelalte culte religioase din cuprinsul eparhiei.

Conform hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au dezbătut detaliile privind ecumenismul local. Au fost punctate diferite aspecte în relațiile și dialogul local cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: dacă există dialog și cooperare locală în domeniul activității sociale sau în alte domenii; diferenduri patrimoniale, procese în justiție și modalități de soluționare a acestora pe plan local.

Conform evidenței statistice, clericii din Arhiepiscopia Craiovei sunt în număr de 677 preoți și 6 diaconi. În urma repartiției, actuale, pe grupe de vârstă situația se prezintă astfel:

În urma susținerii cursurilor metodologice pentru obținerea gradelor profesionale de către cler, din cei 86 de preoți participanți: 41 au fost titularizați, 14 au primit definitivatul, 24 din care 22 cu studii superioare, gradul II și 7 au obținut gradul I.

Personalul monahal din Arhiepiscopia Craiovei este alcătuit din: 60 de călugări și 198 de călugărițe care viețuiesc în 17 mănăstiri și 5 schituri. În 6 mănăstiri și 2 schituri trăiesc călugări, iar în 11 mănăstiri și 3 schituri viețuiesc călugărițe.

Din punct de vedere disciplinar 10 persoane din rândul clericilor au fost sancționate, 9 cu depunere din treapta preoției și unul transferat disciplinar.

În ceea ce privește serviciile religioase, conform situației prezentate, în anul 2012, au fost oficiate 5.012 botezuri, 3.188 cununii religioase și 11.203 slujbe de înmormântare.

Situația serviciilor religioase pe medii de rezidență

Mișcarea interconfesională a fost și ea prezentă pe parcursul anului 2012 în Eparhia Craiovei. Conform situației prezentate 40 de persoane ce aparțineau altor confesiuni creștine și 33 de persoane de la alte religii necreștine au fost primite la ortodoxie.

Lucrări de construcție și pictare, de reconstruire și restaurare la lăcașurile de cult s-au desfășurat, pe parcursul anului 2012, astfel: 23 de lăcașuri în construcție, 7 construite, 21 în curs de pictare, 17 în curs de consolidare, 26 în curs de restaurare, 31 în curs de pictare și repictare.

Activitatea editorială a eparhiei a venit în sprijinul lucrării misionar-pastorale și social-caritative a învățământului teologic și a educației religioase. Au fost tipărite 2 volume patristice, 2 volume pastoral-sociale și o carte teologică, la care 2 numere ale revistei Mitropolia Olteniei.

Sprijinirea materială a activității pastoral-misionare și întrajutorarea frățească a unităților bisericești s-a concretizat prin Fondul Central Misionar, Fondul Pastoral Eparhial etc.

Viața monahală, din cuprinsul eparhiei, a fost în permanentă atenție privind buna organizare a așezămintelor și școlilor monahale, a desfășurării Sinaxelor monahale eparhiale și Sinaxelor monahale mitropolitane, conferințe ale cântăreților și dascălilor și pastoral-misionare.

CAPITOLUL V: STAREA DE RELIGIOZITATE A POPULAȚIEI DIN ROMÂNIA

9

Secularizarea impusă de regimul comunist a încercat transformarea vieții religioase a poporului român prin promovarea unui comportament ateist și accelerarea procesului de desacralizare a societății. Cu toate acestea, una dintre principalele caracteristici ale societății române actuale este religiozitatea puternică. Conform datelor disponibile, nivelul religiozității este printre cel mai crescut din Europa, ultimele cercetări relevă existența unei religiozități active în rândul românilor: jumătate din populație se roagă zilnic și merge cel puțin odată pe lună la biserică.

Capitolul este împărțit în două părți generale. Prima parte prezintă starea de religiozitate a populație din România prin analiza caracteristicilor și dinamicii credinței, practicii și experienței religioase. Combinarea acestor trei dimensiuni contribuie la

183

descrierea religiozității private și publice a indivizilor .

A doua parte urmărește evoluția religiozității la nivel național, evidențiind transformările prin care a trecut viața religioasă românească după 1990. Datele obținute sunt comparate cu cele din Europa pentru a avea în vedere formele de manifestare ale religiozității în corelație cu cele ale altor țări europene. Obiectivul principal este identificarea elementelor de stabilitate sau schimbare religioasă și modul cum acestea construiesc imaginea religioasă a societății actuale.

Cadrul metodologic al cercetării

În vederea identificării stării de religiozitate a poporului român, capitolul s-a axat pe analiza a două dimensiuni: credința religioasă și comportamentul religios. Opțiunea pentru aceste componente nu este întâmplătoare, ele fiind frecvent explorate în literatura de specialitate ca dimensiuni centrale pentru definirea și măsurarea religiozității la nivel individual.

În general, distincția între cogniție (a ști) și comportament (a face) se regăsește la majoritatea teoreticienilor religiozității, precum Lenski, Glock și Stark, King,

Davidson, Faulkner și DeJong, Ninian Smart, Fukuyama, Allport și Ross, DeJong, Cornwall, Albrecht, Cunningham și Pitcher etc.

Datele utilizate au fost obținute din cercetări cantitative, desfășurate la nivel național și internațional, în scopul de a contura o imagine exactă și completă a vieții religioase actuale din țara noastră.

Prima sursă de informare și totdată cea mai relevantă, a reprezentat-o European Value Study-EVS (Studiul Valorilor Europene), un program transnațional și longitudinal de cercetare a valorile fundamentale ale omului și o importantă bază de informații de cercetare asupra ideilor, credințelor, preferințelor, atitudinilor, valorilor și opinilor cetățenilor din țările europene.

Pentru a evidenția caracteristicile fenomenului religiozității din România contemporană, am folosit doar datele din cele trei valuri de cercetare desfășurate după căderea regimului comunist în țară, adică din 1993, 1999 și 2008. Cercetarea longitudinală a urmărit să investigheze ceea ce românii cred despre religie, alegând răspunsurile care vizau strict credința și practica religioasă, în timp ce cercetarea transversală a comparat aceste date cu cele existente la nivelul țărilor europene.

Răspunsurile au putut fi selectate și prelucrate cu acuratețe, informația fiind

184

obținută sub forma unor machete SPSS : o machetă reprezintă Fișierul longitudinal de

185

date EVS , adică setul de date cumulate pe toate valurile de cercetare în perioada 1981-2008 și machetele individuale ale țărilor europene incluse în ultimul val de cercetare din anul 2008.

O alt sursă de date a reprezentat-o raportul de cercetare ’’Publicul și știința. Știință și societate. Interese și percepții ale publicului privind cercetarea științifică și rezultatele cercetări”, realizat în cadrul proiectul STISOC, finanțat de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică din România. Chestionarul a fost aplicat în perioada iulie-septembrie 2009 la populația din țară, iar rezultatele au fost publicate în anul 2010. Raportul în sine se concentrează pe prezentarea nivelui general de cunoaștere științifică și pe atitudinile populației față de știință. Cu toate acestea, în analiză, am folosit informațiile suplimentare din raport care făceau referire la credințele și practicile religioase.

Pentru o bună înțelegere a indicatorilor folosiți în măsurarea religiozității și a dinamicii fenomenului vom face o scurtă prezentare a câtorva repere teoretice ale dimensiunilor selectate spre analiză.

Precizări teoretice ale dimensiunilor religiozității

S Credința religioasă prezintă gradul în care o persoană recunoaște și acceptă doctrinele credinței sale, iar măsurarea sa permite cercetătorilor să-și contureze o perspectivă despre ceea ce respondenții gândesc cu privire la supranatural.

Denumită și componenta cognitivă sau ortodoxă, ea a fost identificată în concepțiile cercetătorilor din literatura de specialitate. Astfel, Glock (1962) a prezentat- o ca ’’ideologie”, mai târziu Stark și Glock (1968) ca ’’ortodoxie”, iar King și Hunt (1975) au definit-o drept ”încuvințarea crezului”, Lenski ca (1961) ’ortodoxie doctrinală”, Faulkner și DeJong (1966) ’’ideologicul”, Davidson (1975) ’’credința verticală”, Mueller (1980) ca ’’ideologie”.

La Cornwall, Albrecht, Cunningham și Pitcher (1986) dimensiunea cognitivă cuprinde ortodoxia tradițională și ortodoxia particularistă. Ortodoxia tradițională face referire la convingerile religioase general valabile, indiferent de apartenența la o anumită instituție sau grup religios. Aceasta surprinde principiile de bază ale credinței creștine tradiționale, făcând referire la Dumnezeu, Rai, Iad, păcat, viață după moarte. În schimb, ortodoxia particularistă se referă la credințele specifice unei anumite organizații religioase.

Pentru măsurarea corectă a valorilor religioase ale individului, Mălina Voicu, a realizat o analiză factorială care să-i permită identificarea unei relații de cauzalitate între construct (factorul religiozitate) și măsurători (fiecare indicator corespunde unor întrebări specifice).

Astfel, ca etalon, a construit un model factorial, care odată testat, l-a rulat ulterior pe mai multe țări europene, în decursul a două momente de timp (1999 și 2000). Aplicarea modelului sugerează o măsurarea adecvată a religiozității și implicit o concordanță a modelului cu datele.

S Practica religiosă are în vedere tipul și durata activitatății religioase a omului. Aceasta poate fi împărțită în comportament religios și participare religioasă. În timp ce comportamentul religios face referire la inițiativele religioase, care nu implică apartenența la un grup religios sau participarea la activitățile organizate de acesta (rugăciunea, citirea cărților sfinte, a-i ajuta pe cei săraci), participarea religioasă cuprinde frecvența cu care o persoană participă la slujbele religioase.

Această diferență a fost suprinsă de Lenski (asociativ-comunal), Stark și Glock (ritual-devoțiune), Fukuyama (devoțională-cultică), Davidson (practică privată-practică publică), Verbit (ritualică- comunitate și cunoștințe) etc.

În cercetări, practica religioasă este măsurată deseori prin frecventarea bisericii sau participarea la servicii de închinare și frecvența rugăciunii. Prin urmare, practica în spațiul public este evaluată prin întrebări precum: In afară de nunți, înmormântări și botezuri, cât de des participați la slujbe religioase în aceste zile? Credeți că este important să dețineți un serviciu religios pentru oricare din următoarele evenimente botez, nuntă, înmormântare)?

În schimb, practica privată vizează răspunsuri la întrebări precum: Ați avut momente de rugăciune, meditație, contemplație sau ceva de genul acesta? Cât de des vă rugați la Dumnezeu în afara serviciilor religioase?

Măsurarea practicii religioase ține cont de contextul social de desfășurare a cercetării și de influențele primite. Astfel, ”practica în spațiul public este puternic afectată de constrângerile externe, de participarea pe piața muncii și de activitățile cotidiene ale persoanei. În schimb, practica privată este mai puțin afectată de concurența

1 0*7

cu alte activități, timpul dedicat acesteia fiind mult mai redus ”. Cu toate acestea, variabila surprinde foarte bine caracterul subiectiv/privat al religiozității.

De asemenea, în operaționalizarea comportamentului religios pot fi incluse afilierea religioasă sau contribuțile individului la activitățile grupurilor religioase (implicarea în activitățile organizațiilor religioase și suportul financiar oferit acestora).

Afilierea religioasă este manifestarea externă a religiozității, ea fiind percepută

în moduri diferite: „pe de o parte ca o asociere voluntară liber-alesă, sau pe de altă parte

188

ca o caracteristică permanentă sau semi-permanentă înrudită cu cetățenia ”. Astfel, afilierea devine un element de identitate, conferind apartenența la o familie, comunitate sau patrimoniu cultural. Ultimii ani au fost marcați de o creșterea a numărului celor care se declară fără religie, ceea ce a transformat acceptarea unei apartenențe confesionale într-un simplu indicator al religiozității.

Majoritatea cercetărilor se bazează pe identitatea religioasă mențioantă de respondenți. De exemplu, drept ortodocși sunt definiți toți cei care au declarat că aparțin acestei religii, indiferent de convingeri sau gradul de implicare într-o comunitate religioasă. În același fel sunt identificați și ateii sau agnosticii, adică totalitatea persoanelor care s-a descris astfel, chiar dacă unii ar putea crede într-o oarecare existență a unei forțe supranaturale.

În prezent, se subliniază a serie de aspecte pozitive asociate practicii religioase constante: reducerea criminalității, a dependenței de stupefiante și a abuzului domestic. De asemenea, se constată o creștere a nivelului de educație, a sănătății și a speranței de viață. În plus, stabilitatea maritală și relația părinte-copil s-a îmbunătățit în rândul familiilor care participă la slujbele religioase în mod regulat.

Evaluarea religiozității românilor

3.1. Distribuția credințelor și valorilor religioase

Din punct de vedere al autopercepțiilor declarative, constatăm că, românii se consideră persoane preponderent credincioase: 82.9% din populație se autodefinesc ca fiind religioși, în timp ce până în 1% se declară atei convinși. Numărul persoanele fără apartenență religioasă s-a redus, ajungând de la 24.2% la 16.3% în 2008.

Autopercepția ca persoane religioase/nonreligioase/ateiste

Sursă: European Values Survey (1993, 1999, 2008)

Studiul Valorilor Europene confirmă cât de importantă este religia pentru români. În anul 2008, aproximativ 9 din 10 persoane au semnalat rolul ei în confruntarea problemelor cotidiene, procentul celor care cred că religia este importantă în organizarea vieții de zi cu zi a individului a crescut constat din 1993, ajungând de la 74,6% la 87.8% la ultimul val de cercetare.

În același timp, se constată o scădere a numărului persoanelor care consideră religia neimportantă. Astfel, de la 25% în anul 1993 se va ajunge la 12% în 2008, adică o scădere cu 13,2 puncte procentuale. Acceptarea religiei în viața de zi cu zi a oamenilor se datorează libertății de exprimare religioasă, creșterea rolului instituției religioase în organizarea societății și dorințele oamenilor de a-și găsi un refugiu sau sprijin în fața problemelor cotidiene.

Sursă: European Values Survey (1993, 1999, 2008)

Femeile sunt mai înclinate decât bărbații să susțină că religia este foarte și destul de importantă în viața lor. Totuși, acestă situație nu este valabilă la variantele de răspuns ”neimportantă” și ”deloc importantă”, deoarece procentul bărbaților îl întrece pe cel al femeilor. De asemenea, persoanele cu mai puține studii și cu vârsta cuprinsă între 30-49 de ani sunt cele mai probabile sa susțină importanța religiei în viața lor

Importanța religiei în funcție de gen

Foarte Destul de Neimportantă Deloc importantă

importantă importantă Bărbați 22.1% 14.7% 4.8%

Femei 34.8% 16.2% 4.3%

Sursa: European Value Study, 2008

Românii se bazează pe explicațiile religioase pentru a-și da răspunsuri la întrebările zilnice. Părerile acestora sunt împărțite între ideea că există doar o singură religie care poate să dea o explicație (37.4%), dar și că, deși există doar o singură religie, și altele conțin adevăruri. Se remarcă o tendință a societății de a se încrede în învățăturile bisericii pentru explicarea fenomenelor sociale, chiar dacă, așa cum susțin 23% din populație, nu există nicio religie adevărată, toate conțin niște adevăruri de bază.

Sursa: European Value Study, 2008

Aproximativ 90% din populație apelează la credințele și practicile religioase în momente dificile. În această situație, religia joacă un rol important în viața indivizilor, fiind înțeleasă drept principala sursă de mângâiere și putere în confruntarea cu solicitările cotidiene. Din anul 1993 această tendință a avut o creștere constantă, ajungând la 87% în 1999 și 89% în 2008. Astfel, putem vorbi de o diferență de 14 puncte procentuale de la începutul anilor ’90.

Nu

Sursă: European Values Survey (1993, 1999, 2008)

Credința în Dumnezeu reprezintă una dintre măsurile cele mai frecvente ale

convingerii religioase. Prin confirmarea existenței sale, oamenii cred că există o ființă

atotputernică, omniscentă, perfectă care a creat lumea și care ne oferă speranța la o viață veșnică.

Societatea românească este caracterizată printr-un nivel ridicat al credinței în Dumnezeu, 97.7% din populație își declara în 2008 credința în existența unei forțe supranaturale care le conduce viața. Cu toate că, față de anul 1993, nu se observă o creștere seminificativă, în 2008 se înregistrează o mărire de 4%.

Pentru 70% dintre cetățeni, credința într-o forță supranaturală este asociată și cu acordarea unui rol decisiv divinității în viața personală. Față de primii ani ai perioadei post-comuniste procentajul a crescut treptat, în anul 2008 importanța lui Dumnezeu fiind cu 34% mai mare.

Importanța lui Dumnezeu Deloc 234567 8 9

Sursă: European Values Survey (1993, 1999, 2008)

Credințele specifice religiei, credința în Iad, Rai, viața după moarte, păcat, Iisus, mântuire, diavol, îngeri, demoni, cer, sau sfârșitul lumii, oferă o bogată varietate de oportunități de cercetare ale convingerilor religioase.

În România, credințele specifice religiei ortodoxe (viața după moarte, păcat, Iad, Rai) au cunoscut creșteri semnificative din anul 1993, observându-se în anul 2008

diferențe de cel puțin 20%. Aceste evoluții ale reprezentărilor religioase tradiționale indică procesul de revitalizare religioasă și implicit slaba influență a procesului de secularizare.

Majoritatea românilor (74%) cred în viața după moarte, variabila având o creștere de 31.7% din 1993. Aceasta este mai puțin comună decât credința în Iad și Rai, 7.4% dintre respondenți exprimându-și încrederea într-o altă viață, care transcende existența omului. De fapt, viața pământeană capătă importanță deoarece dă acces la viața eternă, din împărăția lui Dumnezeu.

La nivel național, credința în Iad și Rai a cunoscut modificări importante, având cele mai mari procente dintre toate credințele religioase specifice ortodoxismului. Deși în anul 1993 credința în Rai prezenta valori mai ridicate, în anul 2008 credința în Iad a avut cea mai mare creștere, de aproximativ 40%.

Credința în Rai

Credința în Iad, locul unde sunt pedepsiți oamenii care au dus o viață imorală și nu s-au pocăit pentru ceea ce au făcut, este mai puțin răspândită în conștiința colectivă decât credința în Rai. Cu toate acestea, odată cu trecerea timpului se observă că aproximativ opt persoane din zece au ajuns să creadă în existența acestui loc.

Sursă: European Values Survey (1993, 1999, 2008)

Religia ortodoxă are o doctrină bazată pe conceptul de păcat, adevăratul credincios fiind acela care reușește să-l biruiască. Deoarece natura umană, este afectată de păcat (prin încălcarea poruncii lui Dumnezeu de Adam și Eva) omul are nevoie de corecție, răscumpărare și divinizare. Odată cu căderea regimului comunist și consolidarea valorilor religioase, încrederea în conceptul de păcat a crescut treptat, fiind din 2008 semnificativă pentru 94.7% din populație.

Peste 60% dintre români amestecă convingerile creștine cu cele de tip ”new age” cum ar fi telepatia sau reîncarnarea. De exemplu, 66.5% dintre respondenți cred în telepatie, capacitatea oamenilor de a transmite gânduri și sentimente la distanță. Acest tip de comunicare fără ajutorul organelor de simț a avut o valoare ridicată în anul 1999, dar interesul populației a scăzut odată cu accesul crescut al indivizilor la informații și sub influența descoperirilor științifice, întrebarea fiind evitată în ultimul val de cercetare.

Credința în telepatie

Sursă: European Values Survey (1993, 1999, 2008)

Ideea de reîncarnare este specifică religiilor asiatice și se referă la obținerea mântuirii prin purificare, ceea ce presupune depășirea tuturor ciclurilor de reîncarnare. Cu toate acestea, la nivel european, reîncarnarea capătă o altă conotație, de o nouă șansă oferită unei persoane pentru a-și îmbunătăți viața. Deoarece majoritatea respondenților aparțin religiei ortodoxe, cea care susține o singură existență pământeană a individului, aproximativ 80% dintre cei chestionați au răspuns că nu cred în ideea de reîncarnare. Pe de altă parte, datorită conotației pozitive a termenului și a influențelor venite din partea altor grupuri religiose, 21.8% dintre respondenți își declară încrederea în repetivitatea existenței omului.

Raportând caracteristicile demografice la convigerile religioase ale populației, se conturează un portret general al persoanei cu cel mai ridicat nivel de credință în Dumnezeu, viața după moarte, Iad, Rai, păcat și reîncarnare. Astfel, aceasta este o femeie, cu vârsta cuprinsă între 30 și 49 de ani, căsătorită, de religie ortodoxă, și care a absolvit școala de ucenici.

Totuși, procente semnificative se întâlnesc și alte variabile, cum ar fi ’’masculin”, grupa de vârstă ”50-64 de ani” și ”liceu”. În acest context, restul datelor devin mai puțin importante în analiză.

De asemenea, pentru români, religia are un rol important în desfășurarea ritualurilor de la naștere, căsătorie și înmormântare. Valori ridicate se observă și în cazul țărilor vest-europene, cu un nivel ridicat de secularizare, unde aceste practici oferă o modalitate formală de gestionare a unor etape importante din viața oamenilor, fără a face referire la semnificațiile sale religioase.

În anul 2008, peste 97% dintre persoane recunosc importanța oficierii unui serviciu religios la botez, nuntă, înmormântare. De la primul val de cercetare, pentru toate cele trei ritualuri de trecere, se observă o creștere a importanței serviciilor religioase. Cea mai semnificativă creștere, de peste 12%, se observă la procentul celor care aleg religia ca un element indispensabil la naștere. Concomitent, se observă o diminuare a numărului de respondenți care nu sunt de accord cu această afirmație.

De asemenea, la nuntă, ritualurile religioase au o valoare deosebită pentru români. Încă din 1993, peste 91% dintre cei care au răspuns la chestionar au confirmat locul esențial al religiei în desfășurarea unui astfel de eveniment.

Precum la celelalte ritualuri de trecere, marea majoritate a respondenților confirmă locul și rolul religiei în desfășurarea unei ceremonii de înmormântare. Valori descrescătoare se înregistrează la răspunsurile negative, în 2008, aproximativ 3% dintre cei chestionați susțin inutilitatea religiei la înmormântare.

În relația dintre religie și știință, peste 60% dintre români consideră că Biserica nu greșește niciodată în cele ce spune și se încred în existența unor fenomene ce nu pot fi explicte de știință.

acord total

mai degraba dezacord

NS/NR

mai degraba de acord

dezacord total

acord total

mai degraba dezacord

NS/NR

mai degraba de acord

dezacord total

Sursă: Raport STISOC, 2009

3.2 Evoluția comportamentului religios

Practica religioasă este investigată prin doi itemi: practica religioasă din spațiul public și din spațiul privat. În spațiul public, practica religioasă este măsurată prin frecventarea bisericii, fiind utilizată ca un indicator al integrării într-o comunitate morală.

Cercetările folosesc întrebări specifice, precum “cât de des participați la serviciile religioase?” sau „în afară de nunți, înmormântări și boteze, cât de des participați la serviciile religioase?” European Values Survey a folosit o scală de opt itemi pentru măsurarea răspunsurilor, orientate descrescător de la “mai mult de odată pe săptămână” la „niciodată”.

Aceste răspunsuri pot fi restrânse la trei categorii: frecventarea bisericii (până la odată pe lună), frecventarea bisericii în mod neregulat (zilele de sărbătoare, odată pe an

…. 1§Q

sau mai rar) și nefrecventarea bisericii .

În anul 2008, aproximativ 50% dintre români declară că merg constant la biserică, procent care a crescut cu peste 19% din 1993. Celelalte două dimensiuni au avut o tendință descendentă, în 15 ani procentul celor care susțin că nu merg ’’niciodată” a ajuns de la 7.7% la 4.3%, iar a celor care au ’frecvență neregulată” a scăzut de la 61.6% la 45.8%.

Frecventarea bisericii

7,50%

7,70%

10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Sursă: European Values Survey (1993, 1999, 2008)

Practica religioasă constantă a românilor a avut un trend ascendent, ajungând la 50% în anul 2008. Cea mai mare creștere (15%) a avut loc în perioada 1993-1999, în timp ce următoarea perioadă de analiză a înregistrat variații mai mici, de aproximativ 5%.

Atât practica, cât și afilierea religioasă au crescut în primii nouă ani ai perioadei post-comuniste. Dinamica “comportamentului de tip religios arată că, undeva la începutul perioadei de tranziție, religiozitatea menținută latentă de restricțiile regimului comunist a devenit manifestă, stocul de religiozitate existent a ieșit la suprafață, atingând un maxim”.

Practica privată se măsoară prin frecvența rugăciunii în afara serviciilor religioase. În studiile de specialitate măsurarea se face prin întrebări concrete adresate în chestionare „în afara serviciilor religioase, cât de des vă rugați?” sau „aveți momente de rugăciune și meditație?”

La ultimul val de cercetări European Values Survey, peste 80% dintre români au afirmat că se roagă cel puțin odată pe săptămână, în timp ce 54% din aceștia susțin că se roagă în fiecare zi. Rezultatele obținute au plasat România în fruntea țărilor cu cea mai ridicată practică privată din Europa.

Practica privată a rămas constantă în ultimii ani, cu procente ridicate în rândul celor care se roagă cel puțin odată pe săptămână și procente scăzute pentru cei care se roagă cel puțin odată pe lună, de câteva ori pe an, mai rar sau niciodată.

Rugăciunea este înțeleasă ca o practică impusă de formele organizate și acceptate ale religiilor clasice, în timp ce meditația devine cunoscută drept o practică privată a credințelor alternative. Cu toate acestea, pentru înțelegerea și măsurarea corectă a termenului, se impune despărțirea lor în elemente distincte, individuale.

Peste 90% dintre români afirmă că au momente de rugăciune sau meditație, valori care au crescut în perioada 1993-1999, pentru ca în perioada imediat următoare să înregistreze o ușoară scădere.

Printre ortodocși, un nivel ridicat de angajament religios este asociat cu niveluri ridicate de acceptare a credințelor religioase specifice învățăturii creștine. Cei care merg la biserică cel puțin odată pe lună, exprimă niveluri mai mici de credință în Dumnezeu, dar ridicate la toate celelalte credințe.

Totuși, față de practica publică, cea privată este mult mai strâns legată de aceste tipuri de convingeri. Persoanele care se roagă zilnic au înregistrat procente mai mari comparativ cu cele care se roagă cel puțin odată pe lună.

Aceste convingeri se regăsesc și la romano-catolici, mai ales în rândul celor care participă cel puțin odată pe lună la serviciile religioase de la biserică și se roagă zilnic.

În contrast, printre protestanți, frecventarea bisericii lunar sau mai rar nu influențează variația convingerilor religioase la adepți. Totuși, în cazul practicii private se constată diferențe de valori (relativ mici) între persoanele care își spun rugăciunea în fiecare zi și cei care declară o frecvență de cel puțin odată pe lună.

Fenomenul religios are mai multe fațete, căci pe lângă investigarea practicii și afilierii religioase, se face referire și la religiozitatea subiectivă. Astfel, întrebați cât de religioși se consideră, adică cât de interesați sunt de sacru și supranatural, peste 55% din populație se declară a fi interesați, iar diferența de 45% optează pentru variantele nu prea interesat sau deloc interesat.

S Afilierea religioasă

Datele statistice indică un grad foarte ridicat de apartenență religioasă în rândul populației din România, 98% din populație își declară apartenența la o confesiune religioasă.

Pe lângă prezentarea situației religioase actuale și descrierea dinamicii apartenenței religioase, European Values Survey conturează direcțiile de evoluție ale afilierii religioase în România.

Prin analiza distribuției pe vârste a aparteneței religioase s-a remarcat, pentru perioada 1993-2008, o creștere a afilierii cu 2 sau 3 procente pentru persoanele cu vârsta de peste 44 de ani, în timp ce pentru grupa de vârstă 15-44 s-a înregistrat o ușoară descreștere. Astfel, cea mai pronunțată scădere (4.7%) a fost pentru grupa de vârsta 25190

34, în timp ce pentru grupele de vârstă 15-24 și 35-44 variațiile nu mai sunt așa de importante, ele menținându-se în jur de 2%.

În schimb, în cazul persoanelor neafiliate, s-a constatat o importantă scădere pentru grupa de vârstă 15-44 de ani și implicit o creștere la grupa de vârstă peste 44 de ani. Prin urmare, în decursul celor 15 ani, grupul persoanelor neafiliate peste 65 de ani a crescut cu 20%, în timp ce grupa de vârstă 25-34 a scăzut cu aproximativ 27%.

În cazul în care aceste modele persistă, declinul recent în numărul de persoane neafiliate și creșterea în mărime a populației afiliate poate continua. Schimbările în afilierea religioasă a românilor a fost puternic influențată de contextul socioreligios care a dominat perioada de formare a persoanei (efectul de cohortă), evenimentele sociale majore care au marcat perioada (efectul de perioadă) și evoluția în timp a modului de gândire și implicit de acțiune a persoanei (efectul vârstei).

Explicația ce stă la baza efectului de cohortă este că, perioadele de declin sau creștere religioasă, afectează socializarea persoanelor aflate în perioada de formare. De aceea, cei care sunt crescuți într-o perioadă de marginalizare a sentimentului religios și înlăturare a practicilor religioase, vor fi înclinați să respingă învățăturile bisericii și să participe mai puțin la viața spirituală a comunității.

Pe de altă parte, o perioadă carcterizată prin efervescență religioasă va stabili prioritățile valorice ale populației prin corelarea lor cu o implicare activă a individului în toate aspectele fenomenului religios. Datele arată că, românii născuți înainte de 1963, perioada de început a regimului comunist sau chiar înaintea instaurării regimul socialist, au un crescut grad de afiliere religiosă în comparație cu cei care s-au născut în timpul măsurilor ateiste impuse de acesta.

Efectul de perioadă este cel mai prezent la generațiile tinere, care în timpul comunismului au fost supuse persecuțiilor religioase prin impunerea restricțiilor de practică și afiliere religioase.

Odată cu înaintarea în vârstă, oamenii adoptă un comportament tradițional și conservator, fiind mai puțin orientați spre schimbare și preocupați de realizarea de sine. Din punct de vedere al credințelor religioase acestea tind să se accentueze și să le impulsioneze practica religioasă.

România- între stabilitate și schimbare religioasă

În România sunt semnalate aspecte ale procesului de modernizare, care au determinat schimbări sociale semnificative la nivelul societății. Sub influența acestor transformări, peisajul religios actual se modifică.

Studiile recente, pe baza rezultatelor de cercetare empirică, descriu situația religioasă din România ca fiind stabilă și echilibrată, religiozitatea puternică reprezentând o caracteristică importantă a societății. Astfel, se asociează valori ridicate ale tuturor dimensiunilor religiozității: nivele mari de practică, credințe și afiliere religioasă în rândul populației.

În acest context, ipoteza principală a capitolului este că procesele de modernizare au avut o slabă influență asupra stării de religiozitate. Cu toate că se pot observa trăsături specifice asociate acestui proces (secularizare, individualizare, raționalizare) formele sale de manifestare sunt slabe și nesemnificative la nivelul vieții religioase.

A doua ipoteză face referire la impactul religiei asupra spațiului privat și public. Din cauza unui slab proces de modernizare, implicarea religioasă este aproximativ egală în cele două sfere.

La nivel național, aproximativ 99.8% din populație își declară apartenența la o confesiune religioasă. Majoritară este religia ortodoxă care cuprinde 85.9% din populație, în timp ce restul de 14.1% își susțin apartenența la alte confesiuni religioase.

Apartenența confesională

Sursă: Institutul Național de Statistică al României

Începând cu anul 1990 nu s-au observat modificări importante în afilierea religioasă a populației, în anul 2011 numărul persoanelor care s-au declarat atee, cât și a celor fară apartenență religioasă, nu a cunoscut variații semnificative, păstrându-și aproximativ aceleași valori. Situație asemănătoare se observă și în rândul celor de altă religie și a persoanelor care nu și-au menționat religia. Cu toate că au existat mici schimbări în ultimii ani, datele indică o stabilitate generală de apartenență confesională.

Pe de altă parte, se constată, în rândul persoanelor care se declară neafiliate religios, o aparteneță la anumite credințe și practici religioase specifice. Deși procentele sunt foarte mici, se observă o credință a acestora în aspectele specifice ortodoxismului și mai puțin în cele care sunt asociate altor religii. De asemenea, aproximativ 1% dintre neafiliați afirmă că au momente de meditație și că frecventează lăcașul de cult cel puțin odată pe an.

Religia, în general, este importantă pentru majoritatea cetățenilor români, fiind o puternică aderare a populației la credințele asociate religiei și formele tradiționale de practică religioasă. Astfel, la nivel național se observă o creștere a tuturor credințelor religioase, peste 74% din populație își afirmă încrederea în Dumnezeu, Rai, Iad, păcat, viață după moarte. Cu toate acestea, există diferențe în natura exactă a acestor credințe și intensitatea cu care oamenii dețin aceste convingeri. De exemplu, în timp ce majoritatea populației crede în Dumnezeu, există variații în natura credinței lor.

Sursa: European Value Study (1993, 1999, 2008)

Stabilitatea religioasă este evidentă atunci când se observă comportamentul religios al cetățenilor, care este puternic în toate aspectele de analiză. Conform rezultatelor Studiului Valorilor Europene, România se află printre țările Europene cu cele mai ridicate nivele de practică religioasă.

Procentul românilor care afirmă că au momente de rugăciune sau meditație este peste 90%, ceea ce clasează țara noatră pe locul trei în topul societăților Europene, după Kosovo și Moldova. La popul opus se află Cehia, Germania și Bulgaria, care înregistrează procente sub 40% (se va consulta Anexa 2).

Cu toate acestea se observă o schimbare a clasamentului în funcție de procentul respondenților care au răspuns la întrebarea ”cât de des vă rugați?”. România, cu 53.9% din populația care se roagă zilnic, reușește să surclaseze aproape toate țările europene, Malta fiind singura care a înregistrat valori mai ridicate (65.3%). Pe de altă parte, Germania, Cehia, Franța și Danemarca sunt țările cu cea mai mică pondere din populație care se roagă zilnic (Anexa 3).

În noul clasament, în rândul primelor zece țări cu cele mai ridicate valori de rugăciune au apărut Cipru, Grecia, Slovacia și Italia, acestea întrecându-le ca procentaj pe Albania, Belarus, Georgia și Bosnia și Herzegovina din clasamentul anterior.

Rugăciune zilnică (ordinea ierahică a primele zece țări din Europa)

45,0%

45,3%

45,6%

53,9%

“i i i i i i i i i i

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%

Sursa: European Value Study, 2008

Astfel, putem afirma că țările prezente în ambele clasamente (Kosovo, Moldova, România, Irlanda, Malta, Polonia) sunt puternic orientate spre formele tradiționale de manifestare religioasă privată (de exemplu rugăciunea), în timp ce restul sunt orientare spre forme alternative de spiritualitate (mediația).

La nivel național, se subliniază existența unei practici religioase publice intense, 50% din populație declară că participă cel puțin odată pe lună la slujbele religioase. Din

cele 41 de țări europene supuse studiului, România ocupă locul șase, fiind depășită de Malta, Polonia, Irlanda, Cipru și Kosovo.

Țările cu cele mai mici procente de participare lunară la biserică sunt Suedia, Danemarca, Finlanda și Estonia (Anexa 4).

Sursa: European Value Study, 2008

România este țara ortodoxă cu practica religioasa cea mai crescută din Europa: 50% dintre respondenți declară că merg lunar la biserică, în timp ce 54% susțin că se roagă zilnic. Valori asemănătoare, atât la practica publică, cât și cea privată, sunt înregistrate în Cipru și Grecia. Cele mai mici nivele de practică religioasă, cu procente sub 20%, sunt observate în Muntenegru, Bulgaria și Belarus. Celelalte șase state prezintă valori medii, care oscilează între 20% și 45%.

Practica religioasă în țările majoritar ortodoxe din Europa

45,6%

24,7%

36,7%

39,5%

32,5%

19,3%

15,8%

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60%

; □ rugaciune zilnica □ mers la biserica lunar ;

Sursa: European Value Study, 2008

Destabilizarea religioasă se observă în rolul și influența socială a bisericii, ceea ce implică o răspândire în rândul populației a unor spiritualități alternative.

În ceea ce privește simbolistica asociată bisericii, 64% dintre respondenți o identidică drept ”locul unde se desfășoară slujbele religioase, procente foarte mici fiind asociate restului variantelor: „corpul mistic al lui Iisus ” (14%), „locul în care suntem botezați” (11%), „Ierusalimul ceresc”(5%), „preoții, călugării și maicile” (2%)”. Astfel, se observă că, populația din România percepe biserica în special ca pe „un loc de practicare a religiei – un loc intramundan, mai mult decât o unitate de credință, un corp

. . i„191

spiritual .

Simbolistica asociată bisericii

10% 20% 30% 40% 50% 60% 70%

Sursă: Raport STIOC, 2010

Rolul social al bisericii este influențat „nu numai de așteptările ridicate ale cetățenilor, din cauza rolului pe care Biserica l-a avut, mai ales în comunism, dar și de lipsa de capacitate de adaptare a Bisericii la noile condiții socio-politice. În timpul comunismului, Biserica a fost singurul sistem din afara întregului sistem, doar pentru a

…1Q9

deveni acum parte a sistemului care transportă noi responsabilități ”.

Dacă în prima parte a perioadei post-comuniste se observă un trend ascendent, în perioda 1999-2008 sunt înregistrate valori descendente pentru fiecare dintre problemele menționate în studiu. Cele mai notabile diferențe pentru perioada menționată, de 16% și respectiv 15%, se constată la variabilele „probleme familiale” și respectiv „probleme sociale”.

La polul opus se află 88.2% dintre respondenți, pentru care biserica oferă răspunsuri mulțumitoare la nevoile spirituale ale omului. Față de rezultatele cercetării anterioare se observă o mică descreștere (0.7%), fiind variabila cu cel mai lent ritm de creștere din 1993.

Sub impactul procesului de modernizare, omul este îndemnat să-și contureze propria sa gândire religioasă și să aleagă ce să creadă și cum să-și manifeste credința. Putem vorbi de o creștere a libertății individuale percepută ca o înlăturare a oricărei forme de religie organizată sau ca o atitudine selectivă față de învățăturile fundamentale care stau la baza unei religii dominante.

O nouă arie de cercetare se concentrează nu doar pe credința în Dumnezeu, dar în mod special pe imaginea colectivă a lui Dumnezeu (ceea ce oamenii cred despre Acesta). Imaginile variabilelor sunt folosite pentru a crea diferite tipuri de măsurători care s-au dovedit a fi utile în prezicerea atitudinilor și comportamentelor religioase.

Pentru analiza reprezentării imaginii lui Dumnezeu în conștiința colectivă a populației sunt construite întrebări care vizeză înțelegerea concepției generale asupra divinității. Astfel, majoritatea sondajelor introduc patru variabile importante: există un Dumnezeu personal; există un fel de forță spirituală; chiar nu știu ce să cred; nu există vreo forță spirituală, Dumnezeu sau forță de viață. ”Prima variabilă este specifică religiilor creștine, musulmane și evreiești, a doua variabilă reflectă o concepție impersonală a transcendenței, care este caracteristică spiritualităților alternative, a treia variabilă reflectă viziunea agnostică, în timp ce ultima variabilă susține poziția ateistă,

193

prin negarea existenței oricărei realități superioare, transcedentale” .

Prin urmare, se constată „articularea unui tip de credință religioasă contrară tradiției creștine clasice, respectiv, de a afirma o credință într-o divinitate conceptualizată ca spirit sau forță a vieții și mai puțin ca divinitate personală, așa cum este ea codificată simbolic în canoanele și doctrinele ecleziastice”.

Aproximativ 46% din populație îl asociează pe Dumnezeu cu un fel de forță spirituală, tendința ascedentă a variabilei fiind cea mai pronunțată în perioada 19931999. Cu toate acestea, imaginea divinității ca un Dumnezeu personal, a urmat același trend ascendent, mai ales datorită celor care au renunțat la convingerile privind inexistența divinității, cât și a celor care au optat pentru un răspuns edificator în problema cercetată.

Imaginea lui Dumnezeu

Sursă: European Values Survey (1993, 1999, 2008)

În același timp, 15% nu știu ce să creadă, procent care a scăzut cu 3 puncte procentuale în perioada 1993-2008. Mai puțin de 2% din populație spun că nu cred în Dumnezeu sau într-un spirit universal.

La nivelul societății românești se observă o tendință de manifestare a spiritualităților alternative. Bazându-se pe experiențele omului despre transcendent, adevărul religios este în totalitate construit de individ. Fiind o certitudine subiectivă nu există o modalitate de validare sau contestare a credinței, căpătând veridicitate prin stimulii emoționali ’’declanșați” în individ. În mod clar, acest adevăr, poate fi de asemenea subiectiv.

Gradul de spiritualitate al unei persoane reprezintă o metodă potrivită de măsurare a experiențelor transcendentale. Peste 55% din respondenți susțin că sunt ființe spirituale, în timp ce 44% afimă că sunt puțin sau deloc interesați de spiritualitate.

O altă caracteristică a spiritualități alternative o reprezintă identificarea a peste jumătate dintre respondenți cu afirmația "eu am propriul meu mod de a mă conecta cu divinul fară biserici sau servicii religioase", variabilă ce măsoară autonomia convingerilor indivizilor față de autoritățile religioase. Cu toate că peste 82% se declară persoane religioase, aproximativ 60% din populație au susținut într-o mare și foarte mare proporție această afirmație. Astfel, șase români din zece afirmă ca au propriul lor mod de a comunica sau a se conecta cu forțele supranaturale.

De asemenea, este de remarcat că, 37% din persoanele afiliate religios, susțin că există doar o singură religie adevărată, dar altele conțin unele adevăruri. Aproximativ același procent (37.5%) l-a avut varianta ’există doar o singură religie”.

CAPITOLUL VI: EXPLICAȚIA SICIOLOGICĂ A RELIGIOZITĂȚII ROMÂNILOR

9 9

Religiozitatea ca valoare

Valorile sunt principii generale care pot explica sau ghida atitudinile, normele, convingerile și acțiunile oamenilor. Acestea devin orientări predictive și explicative în analiza schimbărilor sociale de la nivelul societăților și între națiuni.

La nivel global, cercetările empirice indică un dezechilibru în raportul dintre valori în general și valorile religioase. Cu toate că acestea din urmă și-au diminuat influența în marea majoritate a națiunilor, “religia ca valoare continuă să subziste ca vectori spirituali și motivaționali atât la nivel societal, cât și la nivel comunitar și individual”.

Din punct de vedere teoretic, între valori și religiozitate există o relație directă și cauzală: pe de o parte religia subliniază importanța unor valori specifice în timp ce minimalizează importanța altora, în timp ce “persoanele cu prioritățile de valoare specifice caută religia, în general, și/sau anumite religii, în special, fie pentru că religiile oferă mecanisme care ar putea întări în mod pozitiv sau negativ aceste valori sau deoarece specificul religiei este de a unifica valorile, codurile morale, credințele, ritualurile, emoțiile și comunitatea într-un tot integrator”.

La nivel mondial, zonele majore de interes uman, cele legate de religie, politică, viața economică și socială au fost măsurate prin Harta culturală a lumii realizată de Ronald Inglehart și Chris Welzel. Această hartă reflectă faptul că un număr mare de valori de bază sunt strâns corelate și pot fi descrise prin raportarea la două axe sau dimensiuni importante: valorile tradiționale sau valorile secular-raționale și valorile supraviețuirii sau valorile exprimării sinelui.

Țările sunt poziționate în funcție de valorile cetățenilor săi, nu de proximitatea geografică, de aceea Belgia, Franța, Luxemburg, Italia sunt vecini culturali. În aceeași situație se afa Statele Unite ale Americii, Australia și Canada sau Serbia, Letonia, Muntenegru și Belarus.

Valorile tradiționale și cele rațional-seculare aflate pe aceeași axă, dar la poluri opuse, prezintă atât societățile în care religia ocupă un loc foarte important, cât și cele în care are un rol nesemnificativ. Astfel, conform Hărții culturale a Studiului Valorilor Mondiale 2005-2008 (WVS Cultural Map of the World), la nivel european, România este țara cu cel mai mare grad de religiozitate, fiind dominată de puternice valori tradiționale. In aceeași categorie pot fi incluse Spania, Croația, Macedonia, Italia, Serbia, Ucraina etc. Scoruri mai mari ale valorilor secular-raționale au fost obținute de Suedia, Germania, Norvegia, Cehia, Bulgaria.

În cazul națiunilor aflate în apropierea polului tradițional se observă un nivel ridicat de mândrie națională și sunt accentuate “importanța relațiilor părinte-copil și respectul față de autoritate, împreună cu standardele absolute și valorile familiei

…….1 Q'J

tradiționale, precum și respingerea divorțului, avortului, eutanasiei și sinuciderii” . Societățile cu valori secular-raționale prezintă valori opuse celor din țările tradiționale, mai ales în cele enumerate mai sus.

Ronald Inglehart, Christian Welzel, The World Value Survey Cultural Map 1999-2004, în Modernization, Cultural Change and Democracy, Editura Cambridge, New York, 2005, p. 63, disponibil online pe site-ul World Values Survey

http://www.worldvaluessurvey.org/wvs/articles/folder_published/article_base_54.

A doua dimensiune aduce în discuție diferența dintre valorile supraviețuirii și cele ale exprimării sinelui, adică între societățile industriale și cele post-industriale. Odată cu dezvoltarea economică, susțin autorii, națiunile și-au îndreptat atenția spre alte preocupări, decât cele ce vizau securitatea existențială și asigurarea hranei. Prin urmare, având deja asigurată problema supraviețuirii, oamenii au urmărit să acorde prioritate proprii bunăstări, calității vieții și exteriorizării sinelui. În aceste națiuni, domintate de valorile de exprimare a sinelui, atenția colectivă este îndreptată spre protecția mediului, toleranța diversității (emigranți și inclusiv persoane de altă orientare sexuală), egalitatea de gen, încrederea interpersonală și moderație politică.

Prin urmare, poziționarea României cât mai aproape de axa supraviețuirii, presupune orientarea atenției oamenilor spre valorile asociate cu securitatea și evitarea riscului, și îndepărtarea de cele ce urmăresc realizarea sinelui (libertatea de exprimare, acțiune, gândire) sau poziționarea intereselor individului mai presus de cele colective (individualismul).

Legătura dintre valori și religie a fost cercetată empiric, de-a lungul timpului fiind propuse diferite teorii și modele de analiză. Modelul de 10 valori propus de Shalom Schwartz (1992) a fost considerat definitoriu în investigarea relației dintre religiozitate și valorile umane de bază, fiind descris drept un model trans-cultural care poate prezice o serie de constructe externe.

Modelul include existența a zece tipuri distincte de valori (construite din 56 de itemi de valoare singulară) a căror structură universală nu exclude niciunul din tipurile relevante ale valorilor de bază. Prin urmare, bunăvoința, conformismul, tradiția, securitatea, realizarea, puterea, hedonismul, stimularea, autodirecționarea și universalismul, au fost incluse într-un set de valori fundamentale și recunoscute la nivel mondial.

Aceste zece valori au fost incluse în două axe, a căror extreme se opun și construiesc planuri valorice distincte: o prima axă cuprinde valorile de trancendere a sinelui și cele ale realizării sinelui, iar cea de-a doua axă include valorile conservării și cele ale deschiderii la schimbare.

Valorile de trancendere a sinelui, care pun accent pe egalitatea între indivizi și bunăstarea acestora se opun valorilor de realizare a sinelui, care urmăresc obținerea succesului propriu și dominarea celor din jur.

Cea de-a doua dimensiune, opune valorile conservării, care fac referire la stabilitate, limitarea sau îngrădirea libertății proprii și păstrarea practicilor tradiționale, celor deschiderii la schimbare, care acceptă schimbarea și acțiunea din proprie inițiativă, independentă.

În anul 1995, prin studiul înteprins de Schwartz și Huismans, religia a fost pozitiv asociată cu tradiția și conformismul, și mai puțin cu securitatea și bunăvoința. Pe de altă parte, hedonismul, stimularea și autodirecționarea au avut o asociere negativă, în timp ce realizarea, puterea și universalismul s-au asociat, dar într-o măsură mai mică.

În cazul României, Petru Iluț și Laura Nistor au testat relația dintre religiozitate și cele zece valori umane de bază ale lui Schwartz. Ca sursă, s-au folosit baza de date provenită din valul patru (2008) al European Social Survey și o versiune revizuită a

198

modelului original folosit de Schwatz (PVQ-Portrait Value Questionnaire ). În analiză, s-a folosit o variantă prescurtată de 21 de itemi ai PVQ, cei care au fost introduși încă de la început în European Social Survey.

Rezultatele referitoare la asocierea dintre valori și religiozitate indică procente ridicate în rândul respondenților, la valorile conservatorismului și transcenderii de sine. Prin urmare, prioritățile valorice în rândul românilor vizează securitatea, universalismul, conformismul, bunăvoința și tradiția.

Sursă: Petru Iluț, Laura Nistor, Valorile umane bazale și religiozitatea ca valoare, în Traian Rotariu, Virgil Voineagu (coord.), Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale tranziției în România, Editura

Polirom, Iași, 2012, p. 329.

În privința raportului dintre religiozitate și prioritățile valorice exprimate la nivel individual se observă o situație interesantă. Orientarea spre valorile individualiste este asemănătoare atât în cazul persoanelor foarte religioase, cât și a celor mai puțin religioase. Astfel, în România, religiozitatea individuală este corelată statistic semnificativ cu valorile de conservatorism (securitate, conformism și în special tradiționalismul) și cele de transcendere a sinelui (bunăvoință și în special universalism). Cu toate acestea, valorile care se opun, în teoria lui Schwartz, dimensiunii de conservare și transcenderii de sine, au înregistrat în rândul persoanelor implicate religios, asocieri relevante.

Efectele comunismului asupra religiozității românilor

Comunismul, ca doctrină morală, socială și culturală, și-a propus transformarea radicală a societății prin crearea unei concepții noi despre om și existența sa. Angajamentul statului viza crearea unei ființe superioare, denumite “omul cel nou” și înlăturarea opusului său, omul cel vechi, lipsit de principiile socialiste.

“Ca mit politic, comunismul promitea salvarea imanentă, șansa de a obține prosperitate, libertate și egalitate. De fapt, pe parcursul secolului XX, viziunea

comunistă asupra lumii a devenit fundamentală pentru experimentele politice totalitare, care au dus la costuri umane teribile”.

Instaurarea regimului comunist în România va determina impunerea principiului ateist ca religie de stat, îndreptându-și atenția spre eradicarea definitivă a credințelor religioase. Religia a fost înțeleasă drept unul dintre cei mai “aprigi dușmani” ai statului și de aceea s-au folosit cele mai diverse mijloace de opresiune menite să îi anihileze influența și să întărească puterea ideologică a noului regim: culte religioase desființate, lăcașuri de cult dărâmate, arestarea personalului clerical, persecutarea credincioșilor, supravegherea și controlul constant al activității bisericilor etc.

În această perioadă, Biserica Ortodoxă Română a ajuns într-un impas, deoarece a avut de-a face cu un partener politic și social ostil și hotărât. Între cele două variante de raportare la contextul politic “lupta deschisă împotriva noii orânduirii comuniste și

încercarea de a îndeplini integral misiunea sa, sau renunțarea la unele misiuni speciale

201

ale ei și acceptarea unei imixtiuni a statului în viața ei administrativă” , Biserica a hotărât să nu se împotrivească deschis regimului, ci mai degrabă să creeze o rezistență spirituală. Decizia sa a plecat de la convingerea că, o atitudine oficială față de deciziile regimului, i-ar fi pus în pericol existența și posibilitatea de a își continua, sub orice formă, misiunea sa de formare și orientare spirituală a poporului.

Relația dintre Stat și Biserica Orodoxă Română

Studierea relației dintre Stat și Biserică în perioada comunistă devine o acțiune dificilă din două motive principlale: complexitatea raportului între cele două instituții și cantitatea de informații reduse, cercetătorul având un acces limitat la documentele oficiale (atât ale statului, cât și ale bisericii).

În România socialistă, politicile antireligioase impuse de regimul comunist și-au pus amprenta asupra organizării și funcționării cultelor religioase, contribuind la regresul statutului bisericilor recunoscute legal. Cu toate acestea, măsurile impuse nu au afectat religiozitatea românilor în aceeași măsură în care s-a întâmplat în alte state aflate sub conducere comunistă, datorită alinațelor făcute de “ierarhia cultelor cu varii grupări

ale conducerii comuniste, negocieri la nivel local și compromisuri morale, economice,

202

ideologice și de câteva ori chiar dogmatice” cu regimul în sine.

Activitatea de supraveghere și control, exercitată de statul comunist asupra cultelor religioase, viza înlăturarea devotamentului excesiv față de o anumită doctrină religioasă. Rezolvarea problemei prozelitismului a fost considerată prioritară, manifestările și atitudinile “fanaticilor religioși” aduceau o amenințare la ideologia comunistă prin creșterea numărului de credincioși și inevitabil prin instigarea la revoltă.

Din acest punct de vedere, în anul 1948 se va înființa Securitatea, un instrument de teroare și impunere forțată a legii, iar începând cu anul 1949, satul va interveni constant și violent în viața cultelor, în special la cele catolice și protestante, a căror activitate era considerată dăunătoare prin extremismul religios pe care îl răspândeau în rândul populației. Biserica Ortodoxă nu a scăpat nici ea de supravegherea și imixtiunile puterilor comuniste în viața cultului, dar amestecul acestora s-a produs într-o măsură mai puțin agresivă și invadatorare, deoarece acțiunile bisericii au fost catalogate mai puțin dușmănoase și subminatoare la adresa statului.

Suprimarea Bisericii Greco-Catolice și recunoașterea legală a patru culte neoprotestante (Biserica Creștină Baptistă, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Biserica lui Dumnezeu Apostolică-Penticostală, Biserica Creștină după Evanghelie) sau încadrat în rândul reglementărilor de eliminare a acțiunilor prozelite și reducerea numărului de adepți religioși.

Prin decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948 se aproba desființarea Bisericii Greco-Catolice de către autoritățile statului și integrarea sa în Biserica Ortodoxă: “în urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox roman și în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, ordinele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și

203

organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista” .

Credincioșii, dar și o parte a preoților greco-catolici, sub influența amenințărilor și aflați în imposibilitatea de a-și exercita religia, au trecut la ortodoxism, fie au preferat să rămână în cultul catolic, prin frecventarea bisericilor romano-catolice.

În multe cazuri, deși urmăriți de securitate, o parte din clericii și credincioșii greco-catolici au optat să desfășoare o activitate clandestină: “dacă la început, acțiunea nereveniților părea că se limitează la cercuri restrânse de intelectuali sau în genere, de mici burghezi, în urmă s-a constat că ea s-a extins, prinzând din ce în ce mai mult în mediul rural. În unele localități, paralel cu frecventarea bisericii romano-catolice, se semnalează și reacțiunea unor asociații religioase și practicarea unor rituri tipic catolice (marianele, rozariul), atât în rândul credincioșilor vârstnici, cât și în rândul tineretului. Din materialul cules de pe teren rezultă că asemenea orientare spre romano-catolicism, în loc de a se reduce, este în plină creștere”.

Bisericile neoprotestante au devenit o adevărată preocupare pentru regimul comunist, activitatea lor fiind considerată exclusiv prozelită. În afara celor patru confesiuni neoprotestante legale, restul au primit denumirea de “secte” sau “grupuri antinaționale” și au fost scoase în afara legii. Îngrijorarea statului față de activitatea acestora a crescut odată cu creșterea impresionantă a numărului de adepți, în perioada 1944-1959. În timp ce celelalte culte religioase reușesc să capteze preocupările credincioșilor în foarte mică măsură, cele neoprotestante, aprecia șeful Departamentelor Cultelor, D. Dogaru “captează aproape total preocupările credincioșilor lor pe linia problemelor religioase în dauna preocupărilor cetățenești, economice, sociale, culturale și politice”.

Deși, în ansamblu, majoritatea bisericilor și-au făcut simțită prezența în viața românilor, s-au observat grade diferite de declin între cultele religioase. Prevederile legale adoptate de autoritățile comuniste și politica ateistă de diminuare a influenței religiei în rândul populației au avut un impact mai mic asupra Bisericii Ortodoxe Române, decât asupra celorlate culte religioase.

Ca religie majoritară și dominantă, Biserica Ortodoxă a jucat un rol important în construirea poporului român, cât și în păstratea și afirmarea identității sale, ca popor născut creștin și rămas astfel până în ziua de astăzi. Într-o oarecare măsură, statul comunist a ținut cont de contribuția bisericii în promovarea valorilor naționale și a tradițiilor sociale și spirituale.

De asemenea, în raport cu statul a încercat să mențină relații de cooperare și armonie, evitând să devină un rival sau concurent al acestuia. Totuși, “simfonia

Biserică-Stat n-a fost niciodată simetrică în sensul de egalitate de forțe similare, ci mai totdeauna asimetrică și denivelată”, existând atât o formă de protecție cât și de subjugare din partea instituției politice.

Raportul inițial dintre Biserica Ortodoxă Română și statul comunist (1944-1965)

207

poate fi periodizat astfel :

Etapa de consolidare a puterii comuniste, cuprinsă între 23 august 1944 (statul ce va aduce la guvernare Partidul Comunist) și 27 februarie 1948 (moartea patriarhului Nicodim). Guvernul, încă din primele luni de la instalare, a inițiat un val puternic de arestări în rândul preoților, în decursul unui an, intervenția aspră a puterilor comuniste a determinat o creștere notabilă a numărului clericilor închiși în lagăre.

Cadrul legal de represiune comunistă s-a conturat odată cu sfârșitul anului 1944, când la 8 octombrie a fost aprobată Legea nr. 486, care viza întemeierea unor comisii de control a instituțiilor clericale. Legea pentru epurarea administrației publice urmărea înlăturarea funcționarilor care nu serveau intereselor statului, prin promovarea unei atitudini arbitrare și implicarea în organizații extremiste, paramilitare. Purificarea sistemului de stat a fost completată de Legea nr. 217 din 1945, când au fost concediați numeroși slujitori ai cultului și teologi.

Etapa cuprinsă între 1948-1959, prezintă primii ani ai Patriarhul Justinian Marina în fruntea bisericii și represiunea antimonahală a statului. Perioada a fost marcată de câteva evenimente deosebite și anume: extinderea valului de anchetări și arestări a preoților și intervenția noului patriarh în favoarea celor închiși (trimiterea unei telegrame la Ministerul Cultelor prin care solicita verificarea corectitudinii măsurilor de arestare), arestări masive ale clericilor și călugărilor din mânăstirile ortodoxe, considerați legionari sau promotori ai unor manifestări potrivnice statului, reforma monahismului prin emiterea decretului

410 din 28 octombrie 1959 care prevedea restructurări în rândul personalului

208

monahal și închiderea mănăstirilor care nu mai puteau funcționa din cauza lipsei de personal.

Etapa desfășurată între anii 1959-1965, include acțiunile patriarhului Justinian Marina care vor contribui în mod esențial la deblocarea și conturarea raporturilor dintre instituții.

Deși relația Stat-Biserică a suportat modificări profunde odată cu venirea la putere a regimului comunist, autonomia Bisericii față de stat a fost menținută de-a lungul secolelor, inclusiv “într-o formă minimală chiar și în timpul regimului comunist, întrucât Constituția Republicii Populare Române sau a Republicii Socialiste România nu prevedea expres o separație între Stat și Biserică”. În anul 1965, art. 30 din Constitutuție include singurul act normativ de scindare a celor două instituții: separarea învățământului național de biserică, rămânând doar la posibilitatea de a instrui personalul de cult prin școli special deschise.

În anul 1970, Consiliul se Stat va emite un decret prin care reglementează atribuțiile, structura și funcționarea Departamentului Cultelor, cel care va exercita în

numele statului activitatea de supraveghere și control asupra cultelor recunoscute de

~ 210 lege”. În general, acesta prevede atribuții de:

monitorizare și control a activității cultelor;

respectarea prevederilor stabilite de lege cu privire la relațiile dintre culte și relațiile externe ale cultelor;

redactarea rapoartelor de recunoaștere a statutului cultelor și acordarea autorizației de a-și exercita funcția persoanelor ce urmează să intre în rândul personalului de cult;

autorizarea constituirii eparhiilor, mănăstirilor, instituțiilor de învățământ pentru pregătirea personalului de cult și a altor organizații ale cultelor.

Puterile comuniste au încercat să obțină o cooperare absolută din partea Bisericii Ortodoxe Române, care să-i legitimize existența și să-i ajute în răspândirea ideologiei ateiste. Strategia sa acțională s-a bazat pe acțiuni de agresiune, control și manipulare, precum degradarea morală a bisericii și a clerului prin răspândirea de zvonuri, obligarea preoților de a-și întocmi predicile în scris, umilirea publică a unor reprezentanți ai clerului, deschiderea de anchete pentru “comportament nepotrivit”.

De departe, cea mai mare presiune exercitată asupra Bisericii Ortodoxe de către regimul comunist, a fost cea îndreptată împotriva clerului (preoți și călugări). Aceasta sa manifestat prin anchetări și condamnări mai drastice în cazul lor (inclusiv condamnări la moarte), atacuri directe asupra familiei deținuților politici (alungarea din locuință, agresiuni fizice, expulzarea din școli a copiilor), confiscarea bunurilor materiale, repartizarea deținuților în colonii de muncă. La baza acestor forme de manifestare a fost promovată ideea de identificare a clerului ortodox cu legionarii, majoritatea celor arestați până în anul 1965 fiind încadrați ca aparținând Mișcării Legionare. De asemenea, ca formă de învrăjbire împotriva bisericii, autoritățile comuniste învinovățeau preoții pentru încarcerarea populației laice care au ascultat de aceștia.

Prin urmare, de-a lungul întregii perioade, autoritățile au optat mai ales pe

soluția subminării cultului din interior, prin infiltrarea în rândul său a persoanelor

atașate regimului, care să obțină informații despre activitatea bisericilor și a

credincioșilor. Aceștia au fost cunoscuți drept delegați sau reprezentanți ai

Departamentului Cultelor, a căror misiune era de a întocmi rapoarte și informări privind

comportamentul religios al credicnioșilor (gradul de frecventare a bisericii), cât și a

reprezentanților clerului. Astfel, “aveau ca sarcină de serviciu să raporteze periodic

prezența credincioșilor la biserică în zilele de sărbătoare și de duminică, să afle dacă

preotul respectiv era profund mistic – adică dacă își îndeplinea datoria de păstor al

comunității respective sau, dimpotrivă, dacă era adeptul noii orânduiri sociale, dacă în

211

biserică se întruneau credincioșii în afara desfășurării Sfintei Liturghii” . În cazul în care se observau neregularități, delegatul întocmea un raport, însoțit de o avertizare către persoana în cauză, care ulterior puteau fi folosite la deschiderea unor dosare de anchetare.

De asemenea, controlul Bisericii Ortodoxe s-a asigurat prin emiterea de regulamente ce îngrădesc aria de acțiune a instituției și care în cele din urmă să conducă la o descreștere a influenței instituționale a bisericii în rândul populației formate în spirit ateist.

La rândul său, Biserica Ortodoxă, conștientă de necesitatea evitării unui conflict iremediabil cu statul, s-a limitat să anihileze și să restrângă acțiunile puterii politice. Ca urmare a acestei atitudini, poporul și-a păstrat încrederea în instituția bisericii, devenită un refugiu în fața realităților vremii caracterizate de încălcarea libertății de exprimare și confesionale, invadarea vieții private, standardul de viață scăzut.

Religie și comportament religios in societatea românească socialistă

Încă de la început, comunismul a încercat să înlăture din conștiința poporului ideea existenței lui Dumnezeu, cu scopul de a crea o nouă societate bazată pe adevărul ateist. Religia a ajuns să fie definită ca un nonsens, o ideologie falsă utilizată în conservarea trecutului neproductiv și un obstacol major în calea dezvoltării.

Devenită un inamic de temut în implementarea noii ordini, regimul va utiliza mijloace de forță și persuasiune ca să îi scoată pe cetățeni de sub influența religiei, indiferent de formele sale de manifestare. Cu toate că strategia, intensitatea și metodele s-au schimbat cu timpul, în general, s-a urmărit reglementarea pieței religioase prin controlarea strictă a procesului de furnizare și cerere religioasă.

Guvernul comunist, conștient de faptul că secularizarea societății depinde în cele din urmă de eliminarea cererii religioase a oamenilor, s-a axat pe terorizarea fizică și morală a credincioșilor și a clericilor. În acest sens, se disting trei etape:

războiul agresiv cu Dumnezeu, religia și Biserica prin anchete și arestări;

o încetare temporară a acțiunii anti-religioase, cum ar fi denunțarea persoanelor din cler, persecutarea credincioșilor și desființarea publică a dogmelor bisericii. Lupta împotriva religiei va deveni responsabilitatea unor persoane special instruite și devotate ideologiei comuniste, care va înteprinde acțiuni de supraveghere;

încercarea de a distruge religia din interior, fără a utiliza metode de teroare care nu fac decât să consolideze credințele oamenilor.

Comuniștii și-au dat seama că a interzice complet religia ar reprezenta un pas favorabil bisericii. De aceea, au urmărit să înlăture religiozitatea publică și privată a individului prin politizarea fiecărui aspect al vieții.

Un prim pas a fost interzicerea prin lege a sărbătorilor religioase și menționarea celor de stat, cu zile libere pentru cetățeni: 1 ianuarie, 1Mai (Ziua Internațională a Muncii), 1 și 2 Mai (Ziua Internațională a Muncii și Ziua Tineretului), 23-24 august (Ziua Națională a Republicii Socialiste România).

Pe lângă acestea, se mai sărbătoreau evenimente speciale desfășurate la nivelul întregii Uniuni Sovietice, dar și unele specifice (zilele tineretului, zilele pionierilor sau ale femeilor etc.). Acestea încercau să stimuleze sentimentul patriotic, angajamentul și solidaritatea, prin implicarea tuturor cetățenilor în defilări, mitinguri, decernări de decorațiuni și titluri onorifice. Ele prezentau un interes major atât din punctul de vedere al promovării ideilor socialiste, cât și ca modalitate de structurare a vieții de familie, colectivității și societății.

În decembrie 1952, regimul comunist prin intermediul Biroului Comitetului Executiv al Confederației Generale a Muncii (CGM), a încercat să transforme cele două zilele nelucrătoare din preajma sărbătorii Crăciunului, adică 25 și 26 decembrie, în zile cu program normal de lucru. Pentru a nu crea o stare de tensiune în rândul poporului, s-a ajuns la o situație de compromis: 25 decembrie a rămas zi liberă, deposedată de orice

conotație religioasă, în timp ce 26 decembrie a fost încadrată ca zi obișnuită de

212

muncă . Treptat, spre sfârșitul anilor 50, conducerea statului a impus zile de lucru la toate marile sărbători religioase, iar ca zile nelucrătoare au rămas doar cele hotărâte de stat. Prin implicarea activă pe piața muncii a cetățenilor, regimul comunist spera să reducă timpul alocat religiei și în cele din urmă să elimine interesul pentru ceremoniile și ritualurile religioase tradiționale.

Deși nu putea interzice pelerinajele religioase, desfășurate mai ales de sărbătorile religioase importante, puterile comuniste au folosit metode ingenioase de descurajare a acestor tipuri de manifestări. De exemplu, în anul 1962, la pelerinajul de la Mânăstirea Nicula, cu ocazia sărbătoririi hramului “Adormirea Maicii Domnului”, au fost înteprinse acțiuni ce au urmărit reducerea numărului de participanți: antrenarea obligatoriei a populației în activități laice, le-a fost interzis preoților din comunele apropiate să își părăsească parohiile pe data de 15 august, s-a restricționat participarea episcopului din zonă la evenimentele desfășurate la mânăstire, s-au organizat puncte de control în drumul spre mănăstire pentru demoralizarea participaților și au fost supravegheate acțiunile mulțimii prin infiltrarea unor persoane fidele dogmelor comuniste, iar locuitorilor din comună li s-a interzis să ofere servicii (cazare și masă)

213

celor veniți în pelerinaj .

La fel au stat lucrurile și în cazul ceremoniilor religioase care marchează cele trei evenimente majore din viața unui individ: botezul, căsătoria, înmormântarea. Deși nu au fost interzise, respectarea lor, într-o societate care se autoproclama atee sau liber- cugetătoare, a devenit dificilă sau chiar imposibilă. În multe cazuri, ele erau celebrate, la biserică sau acasă, de multe ori pe ascuns sau în cea mai mare liniște. Teama față de repercursiunile unui astfel de comportament religios, a fost amplificată și de starea de incertitudine față de cei apropiați, deoarece campaniile de supraveghere ale cetățenilor au fost însoțite de solicitarea puterilor comuniste de expunere sau demascare a celor care încălcau legile statului.

În schimb, membrilor de partid le era interzisă intrarea în biserică și cu atât mai mult participarea la orice fel de ceremonial religios. Orice încălcare a acestei dispoziții atrăgea după sine sancțiuni puternice, precum expulzarea din partid, anchetarea sau încarcerarea.

De fapt, orice comportament care nu corespundea standardelor statului, era catalogat ilegal și pedepsit în consecință. Aceste măsuri punitive, nu doar îngrădeau sau anihilau “dușmanii statului”, dar aspirau să distrugă și potențialul de rezistență și opoziție. “Pentru că nimic din ceea ce făceau cetățenii nu era lipsit de înțeles politic, infracțiunea de ordin politic și devierea de la normă au ajuns să fie definit în sens foarte larg, conducând la aplicarea de tratatmente abuzive unui număr mare de oameni, care, în majoritatea lor, nu erau mai deloc interesați de politică și nu erau predispuși să pună sub

214

semnul întrebării, sau, cu atât mai puțin, să pericliteze puterea partidului-stat” .

Pe toată perioada comunistă, religia a fost scoasă din programa școlară, iar însemnele religioase din școli și insituții publice au fost înlocuite cu cele ale puterii comuniste: tabloul președintelui și stema țării.

Pe de altă parte, oamenii au încercat să se opună regulilor oficiale, păstrându-și o oarecare independență și libertate în viața privată. Evitând o confruntare directă cu autoritățile, poporul și-a dezvoltat spiritualitatea într-un cadru restrâns, în afara controlului direct din partea puterilor socialiste. Deși participau la slujbele religioase și respectau ritualurile importante ale marilor praznice de peste an (vopsitul ouălor, colindatul etc.) au încercat să se protezeje prin “acceptarea simbolică” a substituirii unor sărbători sau tradiții religioase cu cele laice. De exemplui, Moș Crăciun a fost înlocuit cu Moș Gerilă, cel care nu avea nicio legătură cu sărbătoarea Crăciunului, venea să aducă daruri după ziua de 25 decembrie, dintr-o țară îndepărtată și friguroasă. Prin înlocuirea numelui și deplasarea sosirii lui Moș Gerilă spre sfârșitul anului, comuniștii au încercat să atragă atenția colectivă spre ziua de Anul Nou.

În timpul comunismului, sărbătorile din sezonul de iarnă începeau pe data de 27 decembrie, odată cu “serbările pomului de iarnă" și se încheiau pe 3 ianuarie. Punctul culminat îl reprezenta Revelionul, care era anunțat prin Plugușor și împodobirea bradului de iarnă. Deplasarea în spațiu și timp a sărbătorilor și ritualurilor de iarnă urmăreau deposedarea lor de semnificația religioasă și orientarea atenției către realizările statului și stabilirea de noi scopuri pentru anul ce va veni.

Cu toate acestea, ceremoniile și ritualurile seculare impuse de stat nu au căpătat valențe importante în viața indivizilor, drept dovadă fiind faptul că nu s-au mai păstrat în conștiința poporului după Revoluția din 1989. Pe de altă parte, cele religioase au avut suținere prin simbolismul lor, bogăția ritualurilor și serozitatea ceremoniilor desfășurate în cadrul evenimentelor religioase.

Influența particularităților ortodoxismului asupra religiozității

Învățătura creștină s-a răspândit pe teritoriul țării ca urmare a predicii Sfântului Apostol Andrei și a ucenicilor săi, în același timp cu formarea poporului român încât putem susține cu argumente că poporul român s-a născut creștin. Radu Vulpe în lucrarea sa ,,De la Dunăre la Mare ” susține că popoarele vecine nouă au o dată precisă când au fost încreștinate ,,cu anul și uneori chiar ziua, căci toate au adoptat noua religie târziu, din calcule politice, minuțios chibzuite. Poporul nostru, însă, n-o poate preciza, deoarece n-are certificat de botez. S-a născut creștin, în mod spontan, natural, o dată cu formarea romanității sale, la a cărei desăvârșire creștinismul popular și-a adus contribuția cea mai de seamă. Noi suntem români fiindcă suntem creștini și creștini, fiindcă suntem români”.

În accepția Bisericii Ortodoxe, ortodoxismul înseamnă „credința, slava sau închinarea cea dreaptă”. În concepția lui Dumitru Stăniloae, devine “un mod foarte vechi de trăire și exprimare a creștinismului”. Ortodoxia are la bază ideea de biruință, atât a omului asupra naturii umane, afectată de păcatul originar, cât și a vieții asupra morții, ilustrată în Scriptură prin actul Învierii. Perspectiva optimistă se regăsește în concepția dobândirii vieții eterne, moartea fiind “poarta de acces” spre adevărata viață, cea trăită în împărăția lui Dumnezeu.

De-alungul secolelor, Biserica Ortodoxă din România, a avut un un rol fundamental în păstrarea culturii române, menținându-și statutul și după căderea regimului comunist. De asemenea, a manifestat toleranță și față de celelalte religii, în pofida caracterului său național și statutului său ca biserică națională și majoritară.

Totuși, cum se explică persistența și vitalitatea ortodoxismului în România modernă și impulsul pe care îl dau vieții religioase?

Argumentul lui Christian Smith se va concentra asupra conținutului credinței creștine care dă naștere la anumite practici și experiențe, în special cele de ordin emoțional, pe care cei mai mulți oameni le găsesc extrem de captivante, convingătoare și persuasive.

Logica internă a creștinismului, sugerează autorul, produce – în și prin oameni – evenimente, interacțiuni și sentimente, suficient de convingătoare pentru a menține o

215

tradiție înfloritoare, în pofida altor forțe compensatorii . De asemenea, realitatea creștină pare mai convingătoare, prin faptul că oferă credincioșilor un univers cald, primitor și personal, a cărei existență este protejată de un Dumnezeu care dăruiește, înțelege și ajută.

Biserica Ortodoxă a fost dintotdeauna reprezentată ca un element al conștiinței naționale, rolurile sale istoric, social și cultural au contribuit la integrarea sa în viața poporului român: „neamul dă bisericii un caracter național, conflictul apare între rigiditatea doctrinei și relativitatea primirii ei de acel neam, fără de care primire, însăși ideia Bisericii naționale dispare”.

Deoarece religia creștină își face simțită prezența încă de la formarea poporului român, Biserica Ortodoxă, după cum suține poetul Mihai Eminescu, capătă calitatea de “mamă spirituală” a acestuia, fiind cea care a contribuit la regenerarea structurii sufletești a neamului nostrum,

De-a lungul timpului, biserica având un rol esențial în construirea istoriei neamului românesc prin participarea la lupta de afirmare a existenței acestuia: “între stat, cu expresia cea mai importantă, Domnia, și Biserica, instituție patronând viața spirituală a locuitorilor, se stabilesc legături durabile, decurgând din interese comune,

917

vizând păstrarea ființei de neam a poporului român ”.

Din punct de vedere politic, Biserica Ortodoxă prin slujitorii ei ierarhi, preoți și călugări s-a implicat în luptele pentru eliberare națională și dreptate socială, precum și pentru realizarea unității de stat a României (Răscoala condusă de Horia, Cloșca și Crișan din 1784, Mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu din 1821, Unirea Principatelor din 1859 și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918). De-a lungul timpului unii dintre ierarhi au fost sfetnici ai domnitorilor, ba chiar locțiitori de domni.

În afară de menirea lor religioasă, Bisericile și mănăstirile ortodoxe au devenit și “vetre de cultură”, îndeplinind astfel o puternică funcție creativ-culturală. Acestea sunt considerate primele „focare” de învățătură, prin adăpostirea celor dintâi școli, tipografii, dar și elaborarea primelor cărți de învățătură bisericească, lucrări cu caracter laic sau manuale.

Lăcașurile religioase ortodoxe, în special mănăstirile, au acordat o atenție deosebită formării intelectuale devenind, după cum afirmă Nicolae Iorga „universități ale neamului”. Primele școli, fie ele elementare, medii sau superioare apar pe lângă mănăstiri. De menționat este școala românească de pe lângă biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului (1495), dar și școli precum cea de la Mănăstirea Putna, Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași întemeiată de Vasile Lupu și Academia domnească de la București întemeiată de Constantin Brâncoveanu.

Deoarece biserica a fost singura instituție care a primit aprobarea de a înființa școlile în limba maternă, în cadrul ei au apărut așa-numitele școli confesionale, susținute financiar de biserică și în care obișnuiau să predea personalul clerical.

La începutul secolului al XV-lea, în așezămintele monahale s-au constituit cele dintâi tipografii ( Snagov, Rîmnic, Trei Ierarhi și Tismana). Monahi precum Macarie, Antim Ivireanul, Varlaam și Dosoftei aveau să tipărească în mânăstiri cele dintâi carți, inițai în limba slavonă și, ulterior în română. Astfel, în anul 1508, la Mânăstirea Dealu de lângă Târgoviște, apare Liturghierul lui Macarie, întâia tipăritură românească și primul Liturghier al Bisericii Ortodoxe. Ieromonahul Macarie își va continua tipăriturile în limba slavonă cu un Octoih (1510) și un Evangheliar (1512).

În Țara Românească, activitatea de tipărire a fost continuată de sârbul Dimitrie Liubavici, prin înființarea unei tipografii la Târgoviște (1544). Aici, în 1545, ieromonahul Moise își va tipări Molitvelnic în slavonă. Pe de altă parte, în Translivania, Filip Moldoveanu va tipări, în anul 1544, prima lucrare în limba română, Catehismul românesc și va continua apoi cu Tetraevangheliarul.

Diconul Coresi ocupă un loc fruntaș printre meșterii tipografi, fiind cel care a contibuit la dezvoltarea scrisă a limbii române și facilitarea introducerii acesteia în cadrul slujbelor religioase creștine-ortodoxe. Activitatea sa va căpăta amploare în

Brașov, unde va tipări pentru întâia oara Psaltirea și Liturghierul în română, precum și una dintre cele mai valoroase tipărituri bisericești, Evanghelia cu învățătură (1581).

În activitatea tipografică s-au făcut remarcați și voievodul Vasile Lupu în Moldova, dar și domnitorul Matei Basarab din Țara Românească. Ambii au înființat tipografii care au contribuit la răspândirea dogmei creștine. Vasile Lupu a tipărit culegere de predici religioase ale mitropolitul Varlaam în care se interpretează texte biblice traduse și delușite din limba slavonă, în timp ce Matei Basarab s-a remarcat prin tipărirea, în anul 1688, a Bibliei domnitorului Șerban Cantacuzino, denumită și “Biblia de la București”.

În prezent, prin intermediul Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, Patriarhia Română a creat o întreprindere specializată, care se ocupă cu coordonarea activității de editare a publicațiilor religioase, cât și activitatea atelierelor centrale care aparțin

eparhiilor. La nivel național, mai funcționează tipografii bisericești la Mânăstirea

218

Neamț, Sibiu , Timișoara, Iași, Cluj, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Alba Iulia, Beiuș, Mânăstirea Sihăstria, dar și în cadrul Mitropoliilor existente la nivel național.

Personalități religioase, precum mitropoliții Varlaam, Dosoftei, Antipa, Simion Ștefan, diaconul Coresi au realizat primele traduceri de cărți în română și au tipărit cărți religioase în limba maternă. Operele lor au „constituit la vremea respectivă cuceriri epocale ale literaturii române și arme apologetice și polemice de stârpire și combatere a

91 Q

ereziilor și influențelor străine ”.

Pe meleagurile țării, au fost descoperite cele mai vechi texte traduse din secolul al XVI-lea și reprezintă un ansamblu de tipărituri sau cărți cu caracter religios: Codicele Voronețian și Psaltirile Scheiană, Hurmuzachi și Voronețeană. Fiind scrise sub

influența rotacismului, fenomen fonetic definit drept „transformarea, în limba română, a

220

lui n intervocalic în r, la cuvintele moștenite din limba latină ”, ele mai sunt cunoscute și sub denumirea de texte rotacizante.

De asemenea, în cadrul instituțiilor religioase au fost găsite primele scrieri laice cu caracter istoric, scrise de călugări: Cronicile slavone ale lui Macarie (ilustrează istoria Țării Moldovei în perioada 1504-1551), ale egumenului Eftimie (descrie evnimentele din Moldova între anii 1541-1553) și Azarie (surpinde faptele petrecute în

Periodicul sibian „Telegraful Român” cu tiraj de două ori pe lună, este cea mai veche publicație din Transilvania, fiind înființată de peste 160 de ani.

Ghenadie Ponea, op.cit., p. 87.

Definiția rotacismului a fost preluată din DEX online (Dicționarul explicativ al limbii române în format electronic), www.dexonline.ro- accesat 12 mai 2013.

Moldova în perioada 1551 -1574). Pe de altă parte, în limba română a apărut Cronograful Țării Românești, prima istorie universală scrisă de călugărul Mihail Moxa și manuscrisul Istoria sfintei Biserici a Șcheilor Brașovului de la 1484 la 1742 scrisă de protopopul Radu Tempea.

Religia ortodoxă, susține Oliver Clement, oferă individului un sentiment profund de aparteneță și coeziune prin organizarea timpului și a spațiului.

Astfel, timpul este încă „ritmat” de sărbătorile religioase, care sunt alcătuite din obiceiuri și scenarii rituale dedicate celebrării divinităților religioase (Sfânta Treime, Fecioara Maria, sfinți, apostoli etc). Acestea au un impact puternic și implicit devin mai bine conservate și spectaculoase dacă se desfășoară la unități mari de timp (an sau sezon) și mai puțin importante când vizeză unități mici, precum ziua sau săptămâna.

În România, în funcție de mediul de rezidență, sărbătorile religioase sunt cunoscute și respectate, ciclicitatea lor conferind un sentiment de unitate. Pe lângă faptul că reglementează și structurează viața, ele crează conexiuni subtile la nivelul întregii societăți pe măsură ce oamenii dezvoltă experiențe asemănătoare.

Principalele sărbători de iarnă (Crăciunul și Boboteaza) sunt percepute ca momente de înnoire a timpului calendaristic, marcând un nou început sau o naștere ritualică a timpului.

Pentru români, Crăciunul este cea mai importantă sărbătoare de peste an, fiind cel care valorifică cel mai bine tradițiile poporului român. În anul 2010, conform sondajului de opinie realizat de IRES, peste 80% din populația țării o consideră sărbătoarea cea mai frumoasă și mai bogată în tradiții.

Astfel, în această perioadă, lumea este recreată și reactualizată simbolic printr-o serie de tradiții: colindatul, sacrificarea porcului (Ignatul), împodobirea bradului,

prepararea mâncărurilor tradiționale, mersul la biserică, cumpărarea de cadouri pentru

•221

cei apropiați .

Pregătirea oamenilor pentru sărbătoarea Nașterii lui Iisus Hristos se face prin lăsatul postului sau lăsatul secului pe data de 14 noiembrie. Până în seara de Ajun, pe 24 decembrie, omul este îndemnat să se regăsească spiritual și să nu consume „mâncare de dulce” (carne și produse lactate). Acestă „jertfă” individuală devine o condiție necesară pentru câștigarea mântuirii și eliberarea sufletului de păcate. Postul reprezintă o

Obiceiul de a face daruri de Crăciun persoanelor apropiate are o semnificație religioasă, ilustrând simbolic momentul prin care magii de la Răsărit i-au făcut cele trei daruri pruncului Iisus (tămâie, aur și smirnă).

caracteristică fundamentală a religiei ortodoxe și joacă un rol esențial în modelarea aspectelor care țin de viața de zi cu zi: alimentația (restricții pe mâncare și băutură), comportamentul (individul trebuie să fie cumpătat și să se ferească de excese), timpul liber (omul trebuie să se dedice într-o mai mare măsură rugăciunii), vestimentația (omul este nevoit să dea dovadă de supunere și smerenie), valori morale (individul caută să reflecte la ceea ce este bine și rău, încercând să evite conflictele și să facă întotdeauna ceea ce este corect).

Mesajul Crăciunului este transmis prin intermediul preotului, care în preajma Ajunului vizitează locuințele oamenilor pentru a vesti venirea pe lume a Fiului lui Dumnezeu. Se obișnuiește să meargă din casă în casă cu icoana, cântând Troparele Nașterii și să le binecuvinteze cu apă sfințită și busuioc. Tocmai prin vizitarea spațiului privat al omului, preotul facilitează apropierea omului de biserică și legitimează existența acesteia.

Cu toate acestea, reacția persoanei față de Crăciun este individuală, semnificația zilei de 25 decembrie fiind diferită de la om la om. Abordarea religioasă poate fi înlocuită cu una profană, o modalitate de a sărbători diverse lucruri, precum familia, comunitatea și dragostea.

Boboteaza marchează, în calendarul creștin-ortodox, Botezul lui Iisus Hristos, fiind o sărbătoare închinată purificării de forțele malefice, mai ales a apelor. Pe data de 6 ianuarie, preotul sfințește apa (Agheasa Mare), iar în localitățile aflate în apropierea unor mari ape curgătoare (de exemplu Drobeta Turnu-Severin, Constanța, Galați) se obișnuiește ca preotul să arunce o cruce de lemn în apă. La acest ritual creștin, implicarea comunității este evidentă, deoarece mai mulți bărbați, în special tineri, se aruncă în apă ca să o prindă, în speranța că vor avea noroc tot anul dacă o vor recupera.

Sărbătoarea subliniază momentul de instituire a tainei botezului, scufundarea în Iordan a lui Iisus capătă conotații importante, fiind un ritual care se practică la orice botez ortodox, când copilul este afundat în apă pentru a renaște într-o nouă viață. De aceea, Boboteaza este celebrată la începutul anului, marcând sfârșitul sau „moartea” celui care a trecut și o înnoire a timpului.

Paștele „se încadrează în modelul preistoric de renaștere simbolică a timpului și

222

spațiului prin jertfa Domnului Iisus săvârșită pe Golgota, în numele întregii omeniri . Dacă iudaismul comemorează Paștele ca o trecere descrisă în Biblie prin traversarea

Ion Ghinoiu, Dicționar: Obiceiuri populare de peste an, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997, p. 147.

Mării Roșii de către poporul evereu condus de Moise, ortodoxismul sărbătorește „o altfel de traversare care este înțeleasă ca pe o formă de mântuire: trecerea de la moarte la viața veșnică, deoarece moartea nu mai este o fatalitate care conduce la neant. Din punct de vedere teologic, trecerea lui Hristos corespunde așadar traversării

•223??

evereiești .

Sărbătoarea Paștelui surprinde însăși învățătura fundamentală, baza de susținere a creștinismului: învierea Domnului, menită să ne învețe să ne păstrăm sufletele tinere și curate și să observăm prezența unde alții văd absența.

Acest lucru este surprins și în mentalitatea colectivă, unde, pentru 88% dintre români, Paștele înseamnă Învierea lui Iisus Hristos. De asemenea, din concluziile studiului “Paștele la români" realizat de IRES în aprilie 2012, 92% dintre respondenți susțin importanța covârșitoare a tradițiilor pascale, menționând înroșitul ouălor în fruntea clasamentului, urmată de participarea la slujba de Înviere.

Ouăle încondeiate constituie o mărturie al sacrificului, un element specific culturii spirituale românești, înroșirea lor fiind un simbol al sângelui lui Iisus, în timp ce vopsirea lor în alte culori reprezintă venirea anotimpului călduros. Ciocnirea ouălor se face în prima zi de Paște de către două persoane, prin rostirea cuvintelor “Hristos a Înviat!” și “Adevărat a Înviat”. Oul “sacrificat”, cel a cărui coajă s-a spart, se mănâncă sacramental de cel care l-a folosit.

Prin urmare, în societatea românească, reactualizarea ritualică, în același an, al actului de sacrificiu al Mântuitorului Iisus (Paștele nu are o dată fixă, ziua se stabilește în prima duminică cu lună plină după echinoțiul de primăvară) cuprinde o perioadă de Post sever, cu patruzeci de zile înainte de Noaptea Învierii, participarea la slujbele specifice, mai la cele din Săptămâna Patimilor, pregătirea caselor prin curățenie și a sufletelor prin împărtășanie și spovedanie, dar și să pregătească mâncăruri tradiționale

224

(friptura de miel , pasca, cozonacul etc).

La 40 de zile după Paște, poporul român sărbătorește Înățarea sau Ispasul, în accepțiunea populară. În joia din săptămâna a șasea după Înviere se celebrează Înălțarea Fiului lui Dumnezeu la cer de pe muntele Măslinilor, credincioșii obișnuid să se salute cu “Hristos S-a Înălțat” și “Adevărat S-a Înălțat”. De asemenea, la inițiativa Bisericii Ortodoxe Române, se comemorează și “Ziua Eroilor”, o pomenire a tuturor ostașilor români care și-au dat viața pentru apărarea țării și a credinței creștine. Simbolic se marchează o “ridicare la ceruri a sufletelor eroilor neamului” și în acest scop se oficiază slujbe la monumente și cimitire dedicate acestora.

Sentimentul de apartenență la biserică se păstrează prin serbarea zilei de “onomastică”, adică ziua sfântului care corespunde cu numele persoanei respective. De exemplu, în țara noastră 692902 de cetățeni poartă numele Sfântului Apostol Andrei,

225

dintre care 352496 sunt bărbați și 340406 femei . Pe lângă sărbătorirea zilei de nume, zi festivă devine și hramul localității, adică celebrarea “patronului” sau “ocrotitorului” spiritual al acesteia. În această zi sunt organizate activități culturale și sportive, începând de la spectacole de teatru, expoziții până la concerte, concursuri, defilări. Vieții religioasă a orașului este marcată prin slujbe și procesiuni religioase, la care iau parte numeroși credincioși.

La nivel național, din iulie 2012, ziua 30 noiembrie, când se sărbătorește Sfântul Andrei cunoscut drept „ocrotitorul” sau „creștinătorul” românilor, a fost declarată sărbătoare legală și zi liberă pentru persoanele care lucrează. Inițiatorii proiectului și- au argumentat propunerea prin faptul că această zi reprezintă spiritualitatea românească, Sfântul Andrei fiind cel ce „a înnobilat ființa națională” prin răspândirea creștinismului

227

pe teritoriul țării noastre . În acest fel, ziua de Sfântul Andrei devine înțeleasă ca o sărbătoare a unității neamului în ortodoxism, un pivot al structurii spirituale a poporului român.

Conform alineatul 1 al articolului 139, din cele doisprezece zilele nelucrătoare stabilite de stat, opt au caracter strict ortodox: prima și a doua zi de Paști, primele două zile de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului (15 august), Sfântul Apostol Andrei (30 noiembrie), 25 și 26 decembie-prima și a doua zi de Crăciun. Pe lângă acestea, statul acordă și două zile pentru trei dintre sărbătorile religioase desfășurate anual și declarate de cultele religioase legale necreștine.

În descursul anilor, biserica și statul au avut o relație de interdependeță, instituția

religioasă s-a implicat uneori în aplanarea conflictelor naționale. În acest fel, s-a permis

228

„pătrunderea parțială în viața cotidiană și culturală a vieții ecleziastice și liturgice ”. Drept exemplu, putem menționa mineriada din 1999, a cincea de acest gen din

România, după căderea regimului comunist. Minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, în calitate de lider sindical, au declanșat pe 18 decembrie, o grevă generală prin care solicitau mărirea salariilor și retragerea deciziei de închidere a minelor din Bărbăteni și Dâlja. Neîndeplinirea cererilor minerilor s-a soldat cu hotărârea acestora de a începe marșul spre capitala țării. Între 18 și 22 ianuarie, minerii au călătorit către București, înfruntând forțele de ordine trimise ca să-i opreasă. În urma unor confruntări violente, cea mai marcantă fiind cea de pe 21 ianuarie de la Costești, câștigată în cele din urmă de mineri, primul ministru, Radu Vasile, a consimțit o întâlnire cu minerii, desfășurată la mănăstirea Cozia. În ziua de 23 ianuarie, în urma tratativelor, la care a luat parte și Patriarhul României, s-a încheiat „Pacea de la Cozia”, prin care statul accepta revendicările minerilor.

În comunitatea sătească românească, timpul are valoare lucrativă, activitățile fiind determinate de ocupațiile de bază. Aici “existența socială are puternice valențe religioase și morale, unde respectarea tradițiilor și obiceiurilor se face cu credință în

Dumnezeu”.

Întreaga existență a satului este construită în jurul practicilor agricole și a celor de creștere a animalelor desfășurate periodic, ceea ce demonstrează cel mai bine caracterul unitar al existenței omului. Planificarea activităților aferente muncii pământului și cele pastorale pe anotimpuri, luni, săptămâni, zile s-au desfășurat atât după un calendar oficial (cel impus de stat sau biserică), cât și unul neoficial sau popular. Cel din urmă calendar indică timpul potrivit pentru arat și semănat, aflarea rodului în noul an, momentele optime pentru strângerea roadelor de pe câmp, vii, livezi, grădini, creșterea animalelor, formarea și desfacerea turmelor, împerecherea animalelor etc.

În cele mai multe cazuri, momentele semnificative ale ciclului agricol, au fost suprapuse peste sărbătorile și obiceiurile religioase, pentru a le oferi siguranța obținerii unui instrument precis de planificare a activităților și garantarea rezultatelor dorite.

De exemplu, calendarul viticol începe primăvara, când se dezgroapă vița de vie, îngropată toamna și i se taie corzile, la Schimbarea la Față (6 august) se gustă poama nouă, de Sfânta Maria (15 august) se angajează paznicii și se leagă plantațiile de viță,

230

iar pe 14 septembrie, de Ziua Crucii, se începe culesul strugurilor .

Pe de altă parte, ceremonialul de cultivare și secerare a grâului face trecerea din ciclul vieții (planta) în cel al morții (sămânța). Se consideră că, însemânarea, are succes dacă se desfășoară între Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare) și Nașterea Maicii Domnului (Sfânta Marie Mică), pe când perioada secerișului se face spre sfârșitul lunii iunie, de ziua Sfântului Apostol Petru (29 iunie). Pentru a se asigura că rodul nu se va pierde, oamenii obișnuiesc să lase câteva spice netăiate, denumite Barba lui Dumnezeu sau a Pământului, în care cred că se ascunde spiritul grâului din fața coasei morții.

Practicile ritualice ale ortodoxismului devin cele mai bune modalități de însușire a învățăturilor bisericii și de depășire a momentelor de slăbiciune și nefericire. Efectuarea lor în comun, alături de alți credincioși, îi oferă o stare de entuziasm și siguranță, în care “omul se trăiește pe sine, în cadrul lui, înălțat și se gustă de mai înainte înățările sale viitoare, inclusive viața sa eternă în Dumnezeu, în Duhul iubirii și

231

al comunicării cu Dumnezeu și cu oamenii Săi” .

Ritualurile devin importante în comunitatea rurală, deoarece constituie de cele mai multe ori mijloace de comunicare socială: „totalitatea formelor ceremoniale și rituale ale unei comunități este suficientă pentru a descrie ordine socială și aceasta este practic un bun comun, atâta timp cât esența oricărui ritual este solidarizarea comunitară

9^9

prin pârghii simbolice în jurul unor valori conștient acceptate și asumate global ”.

De Sfântul Ilie (20 iulie) se realizează un scenaiu ritual de „culegere a plantelor de leac, în special a busuiocului”, în timp ce, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 septembrie) se interzice consumarea fructelor, mai ales a pepenilor roșii.

În perioada cuprinsă între Sfântul Petru (29 iunie) și Sfântul Ilie (20 iulie) se obișnuiește culesul produselor pomicole, iar odată cu luna octombrie, care anunță apropiere iernii, se desfășoară activități pastorale semnificative. Ritualurile specifice sunt dedicate Sfintei Paraschiva (14 octombrie) când se obișnuiește să se organizeze turmele pentru iernat, angajarea ciobanilor pentru noul sezon, coborârea oilor în zonele de iernat, dar și Sfântului Dumitru (26 octombrie) cunoscut și drept patronul păstorilor, atunci când se pornesc turmele de oi spre locul de iernat.

Dintre simbolurile religioase, icoana, o modalitate de venerarea a imaginilor sfinte, reprezintă atât un simbol „exterior” a divinității, cât și unul „interior” care se răsfrânge în imaginile pictate. Ea face parte integrantă din religia ortodxă, un simbol care „concretizează o realitate abstractă și numește ceea ce nu se vede prin cuvinte ce

233

servesc a numi ceea ce se vede” .

Ca și element distinct de identificare a ortodoxismului, icoana intensifică trăirile spirituale, devenind și un mod de a vedea, înțelege și interpreta dogmele religioase. Icoanele în care sunt reprezentați sfinții constituie mai mult decât o simplă poveste de viață sau imagine, și fac dovada unei realități dominate de divinitatea lui Iisus. În același mod, prin reprezentarea în icoană a unor locuri (mormântul lui Iisus, locul nașterii lui Iisus în Nazaret, Maica Domnului în templu, cetății) sau evenimente specifice (Nașterea Maicii Domnului, Buna Vestire, prezentarea la templu a lui Iisus Hristos, Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Răstignirea, Înălțarea etc), se obține o conștientizare a ceea ce omul poate să devină și a modului în care să obțină mântuirea.

CAPITOLUL VII:

CERCETARE PRIVIND ANGAJAMENTUL RELIGIOS AL CREDINCIOȘILOR ORTODOCȘI

Argument pentru alegerea temei de cercetare

Stabilirea nivelului de angajament sau implicare religioasă reprezintă un subiect de interes în literatura de specialitate. Deoarece nu există o regulă prestabilită de cuantificare a acestuia, sociologii au investit timp și resurse considerabile pentru conceptualizarea și măsurarea angajamentului religios.

Cercetările privind acest concept indică faptul că religiozitatea este tratată ca un construct multi-dimensional, dimensiunile de bază includ credința, cunoștințele și practica. Din cauza naturii experienței religioase sunt identificate variații esențiale în conținutul și numărul de dimensiuni raportate. Deși anumite dimensiuni pot fi omise, ele constituie o modalitate eficentă de a recunoaște tiparele comune.

Clayton și Gladden (1974) au susținut că “religiozitatea este în primul rând, un angajament față de o ideologie iar, alte așa-numitele dimensiuni sunt doar expresii ale puterii angajamentului de bază”.

Termenul de anagajament religios este folosit alternativ cu cel de “religiozitate” sau “implicare religioasă”.

Goffman definește angajamentul religios axându-se pe motivația extrinsecă a individului și mai puțin pe factorii interiori care îl motivează: "o continuă luare a deciziilor pentru a salva aparențele persoanei el/ea sau alții, care ajută la menținerea echilibrului social sau ritualic”.

În schimb, Leland Asa evidențiază aspectul intrinsec al angajamentului religios, fiind înțeles ca "acordarea avizului intelectual, emoțional și spiritual la un set de credințe și comportamente”.

Himmelfarb (1975) definește implicarea religioasă drept “gradul în care religia unei persoane îi ocupă interesele, credințele sau activitățile.”

De-a lungul timpului, angajamentul religios a fost operaționalizat și măsurat în mai multe moduri:

afilierea sau nonafilierea religioasă;

gradul de participare la diverse activități religioase (cum ar fi frecvența la biserică);

atitudinile religioase;

importanța experienței religioase;

credința și aderarea la doctrinele religioase tradiționale.

Cadrul conceptual al cercetării

În argumentarea cercetării a fost luată în calcul importante documente cu privire la dimensiunile și măsurarea religiozității. Astfel, au fost evidențiate o serie de domenii de cercetare care sunt relevante pentru studiul angajamentului religios:

S Literatura de specialitate privind metodele de măsurare ale religiozității;

S Literatura de specialitate care se preocupă de studiul dimensiunilor conceptului religiozității;

S Scale de măsurare ale implicării sau angajamentului religios: Scala de orientare religioasă (ROS) a lui Allport și Ross, Unitate de măsură a caracterului religios a lui Sethi și Seligman, Religious commitment inventory-10: (RCI-10) a lui Worthington și colaboratorii, Scala religioasă de implicare a lui Pleifer și Waelty pentru identificarea practicilor comportamentale și experiențelor afective, Accentuarea pe scala angajamentului religios a lui Roof and Perkings pentru autoevaluarea angajamentului religios și stabilirea rolului religiei în viața cotidiană, Inventarul de implicare religioasă a lui Hilty și Morgan;

S Scale de măsurare a factorilor care contribuie la formarea angajamentului religios: Scala accentului religios (RES) a lui Altemeyer, Scălile suplimentare „End Dimension "a lui Batson;

S Cercetări de teren efectuate la nivel național de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie cu privire la comportamentul religios al românilor: “Barometrul Încrederii Românilor”- martie 2010; “Paștele la români” în perioada 12-13 aprilie 2012, “Obiceiuri de Crăciun la români” între 13-15 decembrie 2010; “Percepții și atitudini ale enoriașilor ortodocși din Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului privind trecerea Arhiepiscopiei Albei Iuliei și a Episcopiei Oradiei la Mitropolia Ardealului”- februarie 2012;

S Raportul “Religie și comportament religios ", relizat de Fundația SOROS în iunie 2011 care analizează fenomenul religios la nivel național, din perspectiva valorilor și comportamentelor religioase;

S Rapoarte de cercetare: Raportul Internațional privind libertatea religioasă din România (2006) al Departamentului de Stat din Statele Unite ale Americii, Biroul pentru Democrație, Drepturile Omului și Muncă;

S Publicațiile periodice ale The Faith Communities Today (FACT), o colaborare a comunităților religioase americane (CCSP): “Facts on Worship: 2010”, “Facts on Growth:2010”, “Attracting and Keeping Congregational Members”, “Insights into Attracting and Keeping Congregational Members”. “Insights into Financial Giving”, “Meet Your Neighbors Interfaith Fact’s”, “Faith Communities Today 2008”;

S Articolele din reviste de specialitate de la nivel local sau național care abordează teme specifice ortodoxismului: Revista "Mitropolia Olteniei" Revista Ortodoxă on-line a Mitropoliei Oltenia, Revista “Familia ortodoxă” Revista „Biserica Ortodoxă Română”, Revista ’’Ortodoxia”, Revista “Vestitorul Ortodoxiei”;

S Datele statistice emise de Institutul de Cercetare a Calității Vieții privind calitatea vieții în familia românească (valori, percepții și schimbări în sfera familiei);

S Date emise de Institutul Național de Statistică, în legătură cu numărul și repartizarea populației ortodoxe;

S Datele statistice emise de Patriarhia Română cu privire la aspectele ce vizează Biserica Ortodoxă și dogmele religioase;

S Informații cu privire la comportamentul și credințele credincioșilor ortodocși emise de instituții internaționale precum ARDA- Arhive de date statistice pe religie, The Pew Froum on religion and public life, MIDSS -Baza de date a Instrumentului de Măsurare pentru Științe Sociale (Measurement Instrument Database for the Social Sciences);

S Site-uri religiose internaționale care oferă informații cu privire la comunitățile religioase de pe glob: www.adherents.com,

www.hirr.hartsem.edu (Hartford Institute for Religion), www.religionlink.com,www.faithcommunitiestoday.org, religion-online.org; wwrn.org.

În cercetarea anagajamentului religios m-am axat pe analiza teoretică a conceptului, încercând să identific dimensiunile activității religioase care alcătuiesc cadrul de viață al grupurilor religioase. Astfel, am avut în vedere cele 5 dimensiuni ale lui Glock, și cele revizuite ulterior de Glock și Stark. De asemenea, am continuat analiza cu studierea dimensiunilor propuse de King și Hunt, cei care și-au concentrat studiul exact pe viața credincioșilor din congregațiile locale.

Dintre dimensiunile de bază prezentate de autori, am ales să cercetez pe cele mai relevante:

S Dimensiunea ideologică sau dimensiunea credinței va surpinde acceptarea principiilor fundamentale ale religiei de către credincios. Un “bun” ortodox este înzestrat cu o concepție teologică, care îl va ajuta să găsească adevărul religios.

S Dimensiunea practicii va surprinde actele de venerare sau devoțiune ale practicanților credincioși. Ca și indicatori ai integrării individului în comunitatea religioasă voi folosi:

participarea religioasă – care include următoarele comportamente: participarea la slujbele, contribuția financiară la biserică și implicarea în diverse activități organizate de instituția religioasă;

ritualul – va măsura acțiunile religioase formale pe care credincioșii sunt așteptați să le execute. De exemplu, se va face referire la spovedanie, împărtășanie, miriut, botez etc.;

devoțiune – va analiza partea mai puțin formală și publică a participării religioase deoarece are loc în spațiul privat, de obicei în casă, ceea ce face acest comportament mai dificil de monitorizat. Patru elemente au fost folosite pentru a măsura nivelul de devoțiune: frecvența rugăciunii (personale, cât și în familie), frecvența citirii textelor religioase, frecvența discuțiilor religioase în familie și frecvența vizionării emisiunilor religioase la televizor sau ascultarea lor la radio.

S Dimensiunea experienței – face referire la cunoașterea directă a realității supranaturale sau trăirea unor emoții religioase puternice sub formă de exaltare, frică, umilință, bucurie și pace. Din partea unui ’’adevărat credincios”, se așteaptă obținerea unei cunoașteri subiective și directe a realității transcedentale.

S Dimensiunea cunoștințelor sau intelectuală – se referă la persoanele credincioase care sunt așteptate să dețină un set de informații minime despre principiile, ritualurile și tradițiile religioase de bază ale religiei. Prin urmare, măsurarea acestei dimensiuni va cuprinde câteva întrebări de cunoștințe generale despre principiile fundamentale ale credinței lor. Vom avea în vedere întrebările religioase ale lui Glock și Stark care fac referire la cele Zece Porunci, Scriptură, și profețiile Vechiului Testament.

Am continuat cu analiza celor două dimensiuni fundamentale ale religiozității stabilite de Allport și Ross: dimensiunea extrinsecă și cea intrinsecă. Aceștia au interpretat religiozitatea extrinsecă ca o concepție utilitaristă și instrumentală a religiei, în conformitate cu convențiile sociale, în timp ce religiozitatea intrinsecă oferă un cadru înzestrat cu sens în care momentele din viața individului sunt înțelese.

Perspectiva lui Allport și Ross este subliniată și de Rodney Stark prin cele trei dimensiuni de bază ale devotamentului religios. În construirea acestora, autorul pleacă de la ideea că, organizațiile religioase au capacitatea de a oferi compensații, participând în același timp și ca surse de răsplată:

dimensiunea “churchlike " (asemănător bisericii): cuprinde toate acele

aspecte care sunt privite ca surse de recompense directe,

dimensiunea “sectlike " (asemănător sectelor): cuprinde aspectele care

suplinesc eșecul de a obține recompense,

dimensiunea “universală ": cuprinde aspectele care își găsesc sursa în condițiile de existență ale omenirii.

Prin urmare, dimensiunea “sectlike” se identifică cu cea extrinsecă prin modul în care credincioșii se folosesc de religie în asigurarea propriului confort și a unui sentiment de protecție/siguranță. În schimb, dimensiunea intrinsecă se identifică mai

ales cu cea “churchlike” și într-o măsură mai mare cu cea “universală” din punctul de

vedere al credinciosului care nu se lasă condus de interesele și sentimentele personale.

Prin urmare, cum poate fi descris comportamentul credincioșilor ortodocși? Putem numi o persoană ca fiind religioasă dacă participă constant la slujbe religioase, fără a cunoaște învățăturile sfinte și a se manifesta în conformitate cu acestea ? De asemenea, putem spune că un individ este religios dacă participă la activitățile religioase organizate, fără a respecta pe cele ce aparțin de comportamentul privat? Dar un individ care nu frecventează biserica cu regularitate, dar crede în Dumnezeu și adoptă o practică privată riguroasă? Ce putem spune de persoanele motivate să ofere timp și bani religiei organizate, dar nu aderă puternic la preceptele religioase? Acestea sunt câteva întrebări la care va trebui să le găsim răspuns prin cercetarea aplicată.

Partea teoretică se continuă cu procesul de transmitere a religiozității, având în vedere cercetările asupra socializării religioase a individului. Am pornit de la teoria lui Inglerhart care asociează orientările valorice ale omului cu experiențele socializatoare trăite în perioada formativă.

De asemenea, am analizat teoriile lui Azzi și Ehrenberg cu privire la relația dintre religiozitate și timp. Modelul lor implică faptul că timpul dedicat serviciilor religioase formale și private va fi mai mare la persoanele cu o valoare scăzută de timp, cum ar fi pensionarii și femeile neangajate pe piața forței de muncă. În plus, persoanele înaintate în vârstă vor dedica mai mult timp religiei, mai ales atunci când mântuirea depinde de implicarea religioasă a individului de-a lungul vieții sale.

Am avut în vedere și modul în care efectul de cohortă și efectul de perioadă participă la construirea angajamentului religios. Astfel, am urmărit cum atât condițiile de viață care au dominat copilăria individului, cât și evenimentele sociale însemnate au participat la diferențele de implicare religioasă. Astfel, persoanele crescute într-un mediu ostil religiei, se orientează spre ateism, în timp ce principiile și normele religioase sunt larg împărtășite de persoanele socializate într-o perioadă în care acestea dominau. De asemenea, indivizii socializați într-o perioadă dominată de restricții religioase, așa cum este cazul României fost-comuniste, pot manifesta dezinteres față de religie, pe când cei care s-au format într-un mediu dominat de libertate religioasă se manifestă religios.

Pe de altă parte, în cercetare, am avut în vedere și efectul vârstei, care pleacă de la premisa că persoanele vârstnice dispun de mai mult timp liber pentru a merge la biserică sau a participa la diverse activități religioase. De asemenea, odată cu trecerea anilor omul este mai predispus să devină conservator, atașat de tradiție, ceea ce îl îndeamnă spre o practică religioasă mai intensă.

În final, plecând de la teoria socializării religioase, vom pune accent pe modul în care religia este transferată la generația următoare. O mare parte din literatura de specialitate examinează influența familiei, bisericii și a prietenilor în tipurile de implicare religioasă.

În general, părinții sunt considerați factorii primari de socializare religioasă, fiind cei care transmit afilierea, convingerile și activitățile religioase copiiilor. Lenski consideră instituțiile religioase ca fiind foarte dependente de subcomunitățile de persoane care socializează efectiv și îndoctrinează membrii grupului respectiv. În acest caz, familia devine nucleul de subcomunitate al cărui rol este esențial în a susține angajamentul religios în societate.

De aceea, dintre agenții de socializare religioasă vom analiza doar familia, și rolul ei în construirea unei identități religioase, precum și impactul asupra religiozității adulților.

Myers (1996) a subliniat contribuția a trei factori la transferul religiozității în familie: religiozitatea parentală, calitatea relației de familie și structura familiei tradiționale.

Prin examinarea angajării în rugăciune a familiei (rugăciunea la masă, meditație), în discuții despre religie sau citirea de texte sacre, atitudinea părinților față de religie, pelerinaje cu familia la locuri sacre, prezența de artefacte religioase în locuință se poate sublinia nivelul de implicare religioasă a membrilor familiei și relația dintre religiozitatea părinților și a copiilor.

Ipotezele de lucru

Ipoteza este ’’legătura afirmată, dar nedemonstrată încă, între două variabile” (variabila independentă și dependentă) între care se poate stabili gradul de corelație.

Plecând de la cele enunțate anterior, vom formula ipotezele de lucru și apoi vom identifica obiectivele cercetării:

Având la bază ideea că o persoană, puternic implicată religios, va integra religia în mare parte în viața sa, putem formula prima ipoteză:

Dacă persoanele sunt puternic dedicate religiei atunci se vor supune regulilor de

conduită ale credinței religioase și își vor internaliza doctrina și învățăturile sale. Astfel, obiectivul principal al lucrării este analiza angajamentului și implicării religioase a credincioșilor ortodocși.

Activitățile religioase se referă la apartenența sau identificarea cu o religie sau un cult specific, cât și asocierea cu anumite practici religioase. În afară de ceremoniile sau ritualurile desfășurate în biserica ortodoxă, activitățile religioase cuprind și alte modalități de angajare religioasă precum: activități de voluntariat (implicarea în activități administrative, filantropice, de construcții și de întreținere a bisericii, strângerea de fonduri pentru instituție, a cânta în cor etc.), participări la discuții de grup, conferințe, seminarii, pelerinaje și alte ceremonii cu caracter religios.

Niveluri mai ridicate de angajament religios sunt asociate cu niveluri mai mari de implicare în activitățile religioase organizate de biserică.

Prin urmare, unul dintre obiective este identificarea nivelurilor de implicare religioasă printre credincioșii ortodocși

Dacă avem în vedere faptul că, la nivel individual și social, religia reprezintă una dintre instituțiile sociale cu o influență semnificativă asupra atitudinilor, valorilor și comportamentelor oamenilor, atunci putem formula o a treia ipoteză:

Credincioșii angajați religios evaluează societatea în funcție de dimensiunile religioase bazate pe valorile lor religioase.

Astfel, un alt obiectiv important al cercetării este identificarea modului în care practicanții ortodocși se raportează la aspectele din viața de zi cu zi

Coroborând ipoteza socializării a lui Inglerhart cu modelul lui Azzi și Ehrenberg, cu efectul de cohortă și efectul de perioadă, am identificat a patra ipoteză:

Este de așteptat ca un nivel ridicat de implicare religioasă să depindă de vârsta înaintată, slaba implicare pe piața muncii și socializarea religioasă în copilărie. Deci, încă unul dintre obiectivele noastre este de a identifica factorii care

contribuie la creșterea nivelului de angajament religios.

Una dintre trăsăturile religiei ar fi aceea că ea este transmisă în primul rând prin educația formală, de la părinte la copil. Acest lucru este mult mai probabil atunci când relația părinte-copil este apropiată și se bazează pe comunicare și activități religioase comune. Astfel, am emis o a cincea ipoteză:

Activitățile religioase din cadrul familie exercită o influență puternică asupra dezvoltării religioase a indivizilor și implicit în construirea angajamentului religios al acestora.

Un alt obiectiv al cercetării noastre este acela de a identifica modul în care practicile religioase, atât formale cât și informale, dezvoltate în contextul familiei, determină implicarea religioasă a credinciosului ortodox.

De obicei, copiii sunt socializați în credințele și practicile religioase ale părinților. Prin urmare, evaluarea implicării religioase a părinților ar trebui să reprezinte indicatorii utili de socializare religioasă. Deci, am stabilit o a șasea ipoteză:

Există o strânsă corelație între implicarea religioasă a părinților și a copiilor Prin urmare, unul dintre obiectivele cercetării noastre este de a evalua influența de socializare religioasă a familiei printre credincioșii ortodocși.

Metodologia cercetării

Pentru a contura o imagine de ansamblu asupra implicării religioase a practicanților ortodocși din Muncipiul Craiova, am optat pentru realizarea unei cercetări cantitative, care permite “examinarea faptelor sociale prin prisma trăsăturilor lor exprimate numeric, cu sprijinul mijloacelor matematice și al prelucrării datelor pe calculator”.

În acest scop, am folosit metoda anchetei de opinie, iar ca tehnică de investigare chestionarul administrat. Sondajul de opinie a urmărit principalele etape ale elaborării: “definirea temei care face obiectul cercetării, precizarea publicului, elaborarea chestionarului, pilotarea chestionarului în vederea precizării validității și fidelității sale, culegerea datelor de teren prin intervievarea populației din eșantion, prelucrarea datelor“.

Chestionarul a cuprins 36 de întrebări cu răspunsuri libere și preformulate. Astfel, avem 22 întrebări închise, deschise și mixte, 8 întrebări martice și 6 întrebări care vizează aspectele socio-demografice. Întrebările cu același set de răspunsuri (întrebări matrice) sunt: întrebarea 4 care testează 4 itemi, întrebarea 8 cu 3 variante, întrebarea 18 cu 5 itemi, întrebările 20 și 25 care analizează 7 aspecte și întrebările 17, 23 și 24 fiecare cu câte 9 itemi (se va consulta ANEXA 8).

Cele patru dimensiuni analizate cuprind următoarele întrebări: dimensiunea practicii include întrebările 1-17, dimensiunea experienței este surprinsă prin întrebările 18-20, dimensiunea ideologică cuprinde întrebările 21-25, iar dimensiunea cunoștințelor se regăsește în întrebările 26-30.

În alcătuirea chestionarului am consultat sursele de specialitate din domeniu, construind un chestionar care să se adapteze credinței ortodoxe. De asemenea, având în vedere relevanța studiilor de specialitate, am optat pentru introducerea în chestionar a câtorva întrebări din două instrumente fundamentale de măsurare a implicării religioase: Chestionar de măsurare a religiozității a lui Glock și Stark și Inventarul angajamentului religios-10 (RCI-10) elaborate de Worthington și colaboratorii săi.

Eșantionul și colectarea datelor

La nivelul orașului Craiova nu există o statistică cu privire la numărul de credincioși ortodocși repartizați pe fiecare biserică în parte. Singurele aprecieri de acest gen sunt subiective, preoții având o evidență aproximativă cu numărul de familii incluse în fiecare parohie. În ansamblu, întreaga populație a orașului este repartizată pe biserici, fără a se cunoaște procentul celor care frecventează lăcașul de cult ortodox.

Eșantionul

Eșantionul a cuprins 252 de respondenți, cu vârsta peste 18 ani, din rândul persoanelor care obișnuiesc să frecventeze bisericile ortodoxe din Municipiul Craiova.

Bisericile la care s-au aplicat chestionarele sunt următoarele:

S Sfântul Gheorghe Nou;

S Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru;

S Cuvioasa Parascheva;

S Mântuleasa;

S Madona Dudu;

S Grigorie Decapolitul;

S Sfinții Împărați Constantin și Elena;

S Ioan Valahul;

S Sfântul Nicodim;

S Ungureni;

S Harșu;

S Sfinții Trei Ierarhi;

S Sfântul Nicolae Amaradia;

S Sfântul Ilie;

S Sfântul Calinic;

S Acoperământul Maicii Domnului.

Plecând de la premisa că indivizii care frecventează bisercile ortodoxe sunt practicanți cu un nivel mai ridicat de implicare religioasă, am optat ca aplicarea chestionarelor să se realizeze la bisericile ortodoxe din Craiova, în rândul persoanelor care se aflau la slujbele religioase de duminică sau din timpul săptămânii.

Colectarea datelor

Datele au fost colectate în perioada 20 iunie- 20 iulie 2013, etapă urmată de perioada de descărcare și cea de prelucrare statistică în programul SPSS a informațiilor colecate.

Rezultate

Biserica Ortodoxă așteaptă de la membrii săi să frecventeze biserica în fiecare duminică și la sărbătorile importante de peste an. Conform rezultatelor, 51% dintre respondenți declară că merg săptămânal la slujbele religioase de duminica, în timp ce 13.5% susțin că participă aproape în fiecare săptămână, iar 15.1% cel puțin odată pe lună.

Pe de altă parte, aproximaiv 10% dintre persoane frecventează lăcașul de cult numai la sărbătorile creștine importante, același procentaj semnalându-se în rândul celor care afirmă că acest comportament este specific ”cel puțin odată pe an”, ”mai rar” și ’’niciodată”.

Cât de des participați la slujbele religioase de duminică?

săptămânal

aproape în fiecare săptămână

cel puțin o dată pe lună

numai la sărbătorile creștine importante

cel puțin o dată pe an

mai rar

niciodată

NS/Nu pot aprecia

Cu toate că, participarea la serviciile religiose de duminică este cea mai frecventă formă de venerare religiosă, 10.3% afirmă că merg în fiecare zi a săptămânii la slujbele religioase, iar 9% participă doar la cele din zilele de miercuri și vineri. La întrebarea ”În afară de slujbele religioase de duminică, obișnuiți să participați și la cele

din timpul săptămânii”, peste 56% dintre respondenți participă câteodată, pe când 23% au răspuns negativ.

Rezultatele cecetării ’’Religie și comportament religios”, realizată la nivel național de Fundația Soros în anul 2010, indică o prezență peste 50% a românilor la biserică cel puțin odată pe lună și aproximativ o treime în cazul celor care frecventează biserica cel puțin o dată pe lună.

Cei mai dedicați credincioși sunt neoprotestanții ’aproape 90% declară că merg la biserică cel puțin o dată pe săptămână, urmați de greco și romano catolici (peste trei sferturi merg la biserică cel puțin o dată pe lună). Ortodocșii au și în acest caz ponderea cea mai scăzută: puțin peste jumătate merg cel puțin o dată pe lună la biserică și aproape

»> 239

40% numai la sărbătorile importante .

În activitățile organizate de biserică sunt implicați doar 12.4% dintre respondenți, diferența de 87.6% fiind completată de cei care nu participă la nicio astfel de activitate.

Dintre persoanele care au răspuns afirmativ, cei mai mulți sunt implicați în acțiunile de binefacere (2.7%), fiind urmați de cei care participă la pelerinaje religioase (2.4%) și activități de întreținere a bisericii (2.4%).

Valori mai mici au înregistrat alte răspunsuri precum: participări la discuții de grup/seminarii/conferințe cu caracter religios, strângere de fonduri pentru biserică, implicare în consiliul comitetului parohial al bisericii.

Valori semnificative au și alte practici religioase precum: miruitul, spoveditul, împărtășitul și acatistul sau pomelnicul.

În religia ortodoxă, miruitul este considerat o bincuvântare finală și are loc la sfârșitul slujbelor oficiate în biserică. Se face de către preot în forma crucii, cu undelemnt sfințit pe fruntea credinciosului, care rostește cuvintele ”Ajutorul de la Domunul, cel care a făcut Cerul și Pământul”.

Astfel, peste jumătate dintre respondenți declară că se miruiesc săptămânal, 14.7% lunar, iar un procent asemănător afirmă că respectă această practică de câteva ori pe an. În jur de 5% dintre cei chestionați declară că se miruiesc „mai rar” sau „numai de sărbători”.

Spovedania și Împărtășania sunt considerate unele dintre cele mai importante taine ale Bisericii Ortodoxe. Spovedania este văzută ca întâiul mod prin care ”omul Îl poate mărturisi pe Hristos, prin faptul că își mărturisește păcatele”. În timp ce comunicarea prin Taina Spovedaniei implică o convingere profundă și o conștientizare reală a ceea ce mărturisește, comunicarea prin Taina Împărtășaniei realizează cea mai intimă legătură între credincios și divinitate.

Taina spovedaniei, numită și taina pocăinței, este reprezentativă întrucât prin ea creștinul își mărturisește păcatele în fața preotului duhovnic. În final, prin rugăciunea preotului către Dumnezeu, creștinul primește dezlegare de păcatele săvârșite, pe care lea mărturisit, potrivit cuvintelor lui Iisus adresate Apostolilor ” oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer”. Absolvirea de păcate a omului simbolizează de fapt o iertare acordată de Însuși Iisus Hristos, Cel dintâi care a acordat iertare persoanelor și a înmânat această putere și preoților săi.

Deoarece după spovedanie omul este considerat curat sufletește și trupește prin înlăturarea pedeapsei impusă de păcat, aproximativ 20% dintre respondenți se spovedesc săptămânal, 37.8% de câteva ori pe an și 11.8% susțin că se spovedesc mai rar. La popul opus se află 7.6% dintre practicații care mărturisesc că nu se spovedesc și 4.4% care nu pot aprecia.

În schimb, Taina împărtășaniei are loc numai după ce credinciosul s-a spovedit și a primit aprobarea din partea preotului de a se împărtăși cu ’Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos”. Săvârșirea acestei taine este o necesitate pentru credinciosul ortodox, deoarece doar astfel omul se poate curăța de patimi și păcate, lucru ce reiese din cuvintele lui Iisus Hristos „cine nu mănâncă și nu bea Trupul Meu și Sângele Meu nu este vrednic de Mine”.

Dintre credincioși intervievați, 15% au declarat că că se împărtășesc lunar, spre deosebire de 37% care fac acest lucru de câteva ori pe an sau mai rar (14.7%).

Întrebați cat de des au obișnuit să se împărtășească în ultimul an, 10% dintre

respondenți răspund că deloc, iar 4.8% nu pot să aprecieze.

Biserica Ortodoxă recomandă spovedania și împărtășania, de cel puțin de 4 ori pe ani, mai ales în perioada celor 4 mari posturi: postul Crăciunului, postul Paștelui, postul Sfinților Petru și Pavel și postul Sfintei Maria. Prin urmare, 18.7% dintre practicanți se spovedesc numai de sărbători, în timp ce un procent similar (18.3%) de

credincioși se împărtășesc numai în această perioadă.

Pe de altă parte, acatistul și pomelnicul reprezintă o rugăciune a preotului în numele familiei respective, acatistul pentru cei vii, iar pomelnicul atât pentru cei vii, cât și morți. Ele reprezintă o modalitate de a cere ajutor lui Dumnezeu, de a trimite binecuvântarea sa către persoanele menționate, dându-le iertare pentru păcatele săvârșite. Peste 34% dintre cei chestionați obișnuiesc să dea acatist sau pomelnic cel puțin odată pe lună, iar 48% dintre ei de câteva ori pe an sau mai rar. Procentul celor care dau acatist/pomelnic numai de sărbătorile religioase importante este mai mic decât în cazul celorlate activități religioase (4%), pe când numărul celor care nu obișnuiesc să facă această activitate este asemănător (8.7%).

În ortodoxism, rugăciunea este înțeleasă ca o stare de spirit constantă care modelează întreaga ființă umană și stabilește calea prin care individul ajunge la desăvârșire. Cele patru tipuri de rugăciune – de mărturisire, de pocăință, de mulțumire, de mijlocire sau devoțională- ilustrează o acțiune clară a omului față de Dumnezeu și o încercare de a stabili o relație personală cu divinitatea.

Pentru practicanții ortodocși, rugăciunea reprezintă o parte esențială din viața de zi cu zi. Peste 73% dintre respondenți obișnuiesc să se roage zilnic, pe când doar 15% se roagă cel puțin odată pe lună. Ponderea celor care nu se roagă (0.8%) este cea mai mică.

Cât de des vă rugați în mod privat (în afara serviciilor religioase) ?

Comparația cu rezultatele naționale, dezvăluie aceeași ierarhie a frecvenței rugăciunii: pentru 61% dintre respondenți, rugăciunea sau meditația religioasă reprezintă o practică zilnică importantă. De remarcat că, dintre toate confesiunile, ponderea ortodocșilor (59%) care obișnuiesc să se roage cu regularitate este printre cele mai scăzute, pe când 93% dintre neoprotestanți și 70% dintre catolici confirmă practica rugăciunii de zi cu zi.

În creștinism, rugăciunea este înțeleasă ca o modalitate de a-L sluji și a-L asculta pe Dumnezeu. Pentru situațiile în care nu se cunoaște “voia” lui Dumnezeu, ea este o modalitate de a o descoperi și înțelege. În funcție de context, rugăciunea devine mijloc de obținere a unor soluții, a depăși anumite probleme cotidiene sau de consolidare spirituală. În schimb, lipsa rugăciunii demonstrează lipsa de credință, dar mai ales o lipsă de încredere în divinitate.

Biserica Orodoxă suține că, așa cum organismul necesită nevoi fizice, cum ar fi hrană și apă, la rândul său sufletul necesită nevoi spirituale, alimentate de anumite acte de cult, precum rugăciunea. În concepția sa, mântuirea omului se înfăptuiește prin iertarea păcatelor mărturisite și pentru care, individual, se căiește, ceea ce duce la unirea sa cu Hristos. De aceea, indicatorul care vizează iertarea păcatelor a avut cele mai mari valori, fiind ales de 23.5% dintre respondenți.

Variabilele „să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru ajutorul dat” și „ Îl rog pe Dumnezeu să-i ocroteasca pe cei apropiați” sunt, de asemenea, plasate în prim plan de către 20.5% și respectiv 13.9% dintre cei chestionați. Pe ultimele locuri în rugăciunile oamenilor se află variabilele „să-mi întăresc credința”, „să înțeleg voia lui Dumnezeu” și „simt că este o îndatorire creștină”.

De ce vă rugați?

NS/Nu pot aprecia

Răspunsurile legate de rugăciunea de dinainte sau de după masă continuă linia de analiză. Aproape jumătate dintre cei intervievați susțin că se roagă cel puțin la o masă pe zi. În schimb, un procent de 20% se roagă numai la ocazii speciale, la o diferență în minus de 5.5 puncte procentuale de către cei care nu se roagă niciodată.

Pentru creștinul ortodox, rugăciunea înainte și după masă subliniază momentul când omul îi multumește lui Dumnezeu pentru hrană și Îi primește binecuvântarea. Aceasta simbolizează rodul muncii sale și o oferă divinității ca pe o jertfă, căutând să se împlinească și prin hrana trupească, pe lângă cea sufletească.

Deși există numeroși factori care influențează transmiterea de credințe și practici religioase la copii, familia este înțeleasă ca un agent fundamental de socializare religioasă. Transferul religiozității la nivelul familiei este impulsionat, în concepția lui Myers, de trei factori: religiozitatea părinților, calitatea relației de familie și structura familiei tradiționale. Dintre acești factori, religiozitatea părinților a fost cel mai mare factor determinant al religiozității copiilor.

Întelegerea religiozității familiei, precum și dezvoltarea religioasă individuală se centrează, în mare măsură, pe afilierea religioasă a părinților. Peste 98% dintre respondenți declară ca apartenență religioasă a părinților în adolescența lor, religia ortodoxă, iar restul de 1.6% indică catolicismul ca religie practicată de părinți (romano- catolici 1.2%, iar greco-catolici 0.4%).

Care a fost apartenența religioasă a părinților (religia practicată) în adolescența dvs. (perioada cuprinsă între 12 și 18) ?

Familile alcătuiesc mediul în care se dezvoltă copiii, o componentă esențială fiind dezvoltarea religiozității. În scopul de a prezenta rolul familiei în dezvoltarea religioasă a copilului, este important să se evalueze comportamentul religios al părinților și măsura în care copiii împărtășesc anumite activități religioase cu aceștia.

Din perspectiva comportamentului religios, peste 38% dintre practicanți menționează frecventarea lunară a lăcașului de cult de către părinți, în perioada adolescenței lor. Cele mai ridicate valori sunt la variabilele „de câteva ori pe an” (23.4%) și „mai rar” (25%). Peste 9% menționează un comportament religios public inexistent al părinților, în perioada lor de adolescență.

În adolescența dvs.cât de des mergeau părinții dvs. la biserică/casă de rugăciune/moschee, în afară de nunți, înmormântări și botezuri?

În jur de 36% dintre respondenți se identifică cu convingerile religioase ale părinților, în timp ce aproximativ 10% susțin că sunt foarte diferite. Cel mai ridicat procent se observă la varianta „oarecum asemănătoare” (38.9%), pe când cel mai scăzut este la varianata „NS/Nu pot aprecia” (6%).

Cât de asemănătoare sunt convingerile dvs. religioase în comparație cu cele ale părinților (mama, tata)?

Chestionați cu privire la activitățile religioase desfășurate împreună cu familia, discuțiile pe teme religioase sunt semnalate de 18.7% ca fiind cele mai frecvente, sunt urmate de activități precum cititul Bibliei sau alte materiale cu caracter religios (15.9%) și vizionarea de emisiuni religioase la televizor sau ascultarea lor la radio (13.1%).

Potrivit răspunsurilor furnizate, 15.9% dintre respondenți citesc Biblia sau alte materiale cu caracter religios zilnic sau aproape zilnic, aproximativ 12% de 2-3 ori pe săptămână, iar 12.7% odată la 2-3 săptămâni. Cel mai mare număr de respondenți (35.7%) efectuează aceste activități mai rar, fiind urmați de cei care nu au nicio activitate de acest gen în familie.

Peste 13% dintre practicanții investigați au mărturisit că privesc emisiuni religioase la televizor sau le ascultă la radio zilnic sau aproape zilnic, iar 18.3% de câteva ori pe săptămână. Urmând același trend ca la întrebarea anterioară, cele mai înalte valori le întâlnim în rândul respondenților care au ales varianta „mai rar” (32.5%) și „deloc” (20.6%).

Când sunt aduse în atenție discuțiile pe teme religioase, 18.7% dintre cei chestionați au mărturisit că înteprind aceste activități în fiecare zi sau aproape zilnic, pe când 17% susțin că doar de 2-3 ori pe săptămână. Cei mai dezinteresați de discuțiile religioase în familie constituie 33% dintre respondenți, cei care declară că se roagă mult mai rar. Față de celelalte două variabile aduse în discuție, varianta “deloc” a cunoscut o ușoară scădere, doar 12.7% fiind cei care au discuții religioase cu membrii familiei.

Sărbătorirea celor mai importante etape și evenimente din timpul vieții precum nașterea (botezul), căsătoria, moartea (înmormântare) reprezintă un act religios, familial și social. Din punct de vedere religios se consolidează credințele, valorile și comportamentul religios, având au un efect pozitiv asupra gradului de religiozitate.

Conform învățăturii ortodoxe, botezul, numit și poarta de intrare în creștinism, reprezintă prima dintre cele șapte taine ale bisericii, pe care o primește omul. La botez se primește iertare de păcatul strămoșesc sau de toate păcatele făcute de o persoană până la momentul acela. Se face în numele Sfintei Treimi, prin scufundarea de trei ori în apă a copilului sau a individului. Ieșirea din apă semnifică începerea unei noi vieți și renunțarea la cea veche marcată de păcat.

O altă taină, cea a căsătoriei sau a nunții, constă în unirea în fața lui Dumnezeu a unui bărbat cu o femeie. A fost instituită de Iisus Hristos prin participarea la nunta din Calea Galileii, prilej cu care Iisus a făcut și prima minune, respectiv prefacerea apei în vin. Chiar dacă există și o cununie civilă, din punct de vedere creștin, adevărata familie există numai după ce cei doi tineri primesc Taina Sfintei Cununii în biserică.

În schimb, înmormântarea nu este o taină a bisericii, ci o slujbă ce face parte din cadrul celor cunoscute sub numele de “ierurgii”. Ea constă în mai multe rugăciuni pentru iertarea păcatelor celui mort.

Întrebați dacă li se pare important sa aibă o ceremonie religioasă la naștere, căsătorie și înmormântare, peste 96% dintre respondenți au spus că este important. Procentul celor care susțin neimportanța acestor ceremonii este foarte mic, în toate cele trei cazuri fiind sub 2.5%.

Prin botez, odată ce individul intră în comuniune cu divinitatea, el devine totodată și membru al unui grup social, adică o comunitate a oamenilor cu credință în

Dumnezeu. Ceremonia în sine și alegerea nașilor vor stabili relații clare, umane și sociale pentru întreaga viață a celui recent botezat.

Căsătoria constituie un devotament al unei persoane față de cealaltă, care implică fidelitate, respect, întrajutorare și constituirea unei familii (prin creșterea copiilor). Pentru creștinii, care “experimentează relația cu Dumnezeu într-o comuniate, căsătoria este o intrare publică într-o alianță, care este atestată prin prezența comunității de credincioși”, mai precis a preoților, nașilor, domnișoarei de onoare și cumnatului de mână, membrilor din familie și a celorlați invitați.

Dintotdeauna, ca și în prezent, în toate societățile, moartea, implică diferite ritualuri și ceremonii care sunt efectuate în conformitate cu înțelegerea, explicația și validarea perspectivei individului asupra lumii.

Vi se pare important să aveți o ceremonie religioasă la moarte (înmormântare)?

Foarte important

Destul de important

Puțin important

Deloc important

NS/Nu pot aprecia

Rezultatele cercetărilor indică o predispoziție mai accentuată a oamenilor religioși față de cei laici, de a dona bani atât pentru cauze religioase, cât și pentru cele non-religioase (în general caritabile). De asemenea, este semnalată tendința membrilor unei comunități religioase de a contribui financiar la biserica de care aparțin.

Fie din recunoștință față de Dumnezeu, fie din obligație religioasă peste 65% dintre respondeți recunosc importanța contribuției financiare la vitalitatea bisericii de care aparțin și susțin că obișnuiesc să participe financiar pentru buna desfășurare a activităților acesteia. Peste 18% nu obișuiesc să doneze bani bisericii, în timp ce diferența de 16.3% afirmă că nu știu dacă fac acest lucru.

Cu toate că susțin implicarea economică în comunitatea religioasă de care aparțin, 76.6% dintre cei investigați nu au putut să aprecieze media contribuției anuale a propriei familii la biserica de care aparțin. Acestă situație se reflectă în variațiile comportamentului religios al membrilor unei comunități religioase. De exemplu, în Statele Unite ale Americii evanghelicii sunt mai generoși decât protestanții, care la rândul lor dau mai mult decât romano-catolicii.

Conform Publicației “Insights into Financial Giving” a periodicului The Faith Communities Today (FACT), unul dintre cele mai generoase grupuri religioase din Statele Unite ale Americii este Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Aceasta este una dintre grupurile religioase conservatoare care pun accent pe contribuția financiară sistematică a membrilor săi (a zecea parte din venitul lunar al familiei).

De asemenea, principiul contribuției proporționale este larg răspândit în rândul anglicanilor, prezbiterienilor, metodiștilor și a grupurilor religioase similare. Dăruirea proporțională cere membrilor să aloce un procent din venitul lor congregației din care fac parte și să ia în considerare creșterea acestui procent în fiecare an. Funcționarea sinagogilor se bazează de obicei pe cotizații de membru, de multe ori fiind în concordanță cu veniturile.

Raportată la celelalte biserici, cea ortodoxă nu are prestabilit nivelul de implicare financiară a membrilor săi. Aceștia au o contribuție anuală benevolă către biserică și contribuie ori de câte ori doresc, cu suma pe care o doresc. Pe lângă acestea, veniturile bisericii se alcătuiesc și dintr-un sprijin financiar din partea statului, sponsorizări, venituri din vânzarea de produse religioase (lumânări, cruciulițe, tămâie, cărți etc) și contribuții ocazionale ca urmare a oficierii anumitor servicii religioase.

Sumele precizate de respondenți variază între 50 și 600 de lei, în jur de 15% recunoscând că au o contribuție anuală sumă cuprinsă între 50 și 100 lei. Sumele menționate cresc invers proporțional cu numărul de persoane care le dau, astfel ajungându-se la 0.4% în cazul celor care participă cu o sumă între 500 și 600 de lei.

Aproape în totalitate (98.4%) dintre practicanții ortodocși susțin că au acasă obiecte cu caracter religios, spre deosebire de cei 0.8% care neagă existența vreunui însemn religios în propria casă.

Potrivit respondenților, cele mai frecvente obiecte cu caracter religios sunt icoanele (12.4%), cartea de rugăciuni (11.5%), Biblia (10.3%) și tămâia (10%). Acestea fac parte din obiectele fundamentale ale cultului, pe care se construiește întreaga învățătură și ritualul religios în sine.

Dintre cele mai puțin uilizate putem numi: mătăniile (6.6%), candelele (8.4%) și bijuteriile cu însemne religioase precum cruciulițe sau medalioane (9%). Deși numărul celor care susțin că dețin obiecte cu caracter religios în casă este foarte mare, peste 22.5% nu au putut menționa care sunt acestea.

În jur de 85% dintre practicanți susțin că respectă de cele mai multe ori zilele de duminica și alte sărbători religioase prin faptul că obișnuiesc să nu muncească, ceea ce include și treburile din gospodărie. Numărul persoanelor care nu obișnuiesc să se abțină de la muncă în zilele considerate sfinte sau de odihnă atinge 0.8%, la o diferență de

5% față de respondenții care au ales varianta “câteodată” .

Venirea preotului cu icoana de Crăciun si de Bobotează îi pregătește spiritual pe oameni pentru evenimentul ce va urma, fiind totodată o modalitate de a-L recunoaște și accepta pe Dumnezeu în viața lor. Aceste vizite devin o modalitate de cunoaștere a enoriașilor din parohie prin stabilirea unei legături sufletești între preot și individ.

De aceea, 96% dintre respondenți recunosc că aproape de fiecare dată deschid ușa preotului când vine cu icoana înainte de Crăciun și Bobotează, pe când doar 2% răspund ferm că niciodată.

Cât de des primiți preotul cu icoana de Crăciun și cu Botezul?

Postul este înțeles drept o modalitate de eliberare de păcate, îndepărtare de patimi prin renunțarea la anumite lucruri și înlocuirea lor cu altele. Cuvântul provine de la tsom în ebraică care înseamnă “să nu mănânce” și nesteia în limba greacă, a cărei traducere este “fără mâncare”.

Prin urmare, un prim sens biblic al postului este abținerea voluntară de la anumite alimente și băuturi pentru o perioadă de timp. De exemplu, la ortodocși alimentele ce nu pot fi consumate în post sunt: carnea, peștele (se poate consuma ocazional, numai în zilele în care se dă “dezlegare” din partea bisericii), produsele lactate, alcoolul. În al doilea rând, postul înseamnă purificarea sufletului prin rugăciune și o viață cumpătată, de reținere de la anumite pofte, gânduri și fapte.

Aproximativ șase din zece respondenți țin post în majoritatea zilelor în care nu se mânâncă de dulce, altele decat cele dinaintea marilor sărbători. Nu toți respondenții obișnuiesc să postească, 10% dintre aceștia nu s-au abținut de la mâncare în zilele “rânduite” de biserică ca fiind de post. Pe lângă această categorie, se observă și cea a persoanelor care postesc ocazional, reprezentând 25% din cei intervievați.

Într-o comunitate ortodoxă rolul preotului este important, fiind perceput ca un lider de opinie, mesager al speranței și un ghid spiritual. Descris ca un “instrument al lui Dumnezeu” rolul său este de a-i “hrăni” spiritual pe oameni ajutându-i să-și dezvolte spiritualitatea, să depășească anumite moment dificile sau să-i învețe căile lui Dumnezeu și să le ghideze pașii și deciziile importante pe aceste căi.

Aproximativ 30% dintre practicanți apelează câteodată la preot când viața lor este întunecată cu tristețe și dificultate. În aceste clipe de necaz, 14.3% îi cheamă adesea pe preoți, pe când 13% preferă să-și rezolve problemele fără ajutorul vreunui membru al clerului.

Binecuvântarea obiectelor pe care omul le folosește frecvent se face de către preot, printr-un ritual alcătuit din rugăciuni de invocare a ajutorului și protecției lui Dumnezeu. În jur de 23% cheamă adesea preotul pentru a-și “sfinți” lucrurile personale utilizate, același procent se observă și la varianta “câteodată”. Peste 12% dintre practicanții ortodocși nu obișnuiesc să respecte această practică.

În ortodoxism, zilele de odihnă sunt considerate sfinte și prin urmare omul nu trebuie să muncească, doar să meargă la biserică, să se roage și să se odihnească. De aceea, duminica și în zilele de sărbătoare marcate cu cruce roșie în calendar, biserica îi sfătuiește pe oameni să se dedice sufletului, să “petreacă” o zi cu Dumnezeu, în care să- L cunoască și să înțeleagă misterul existenței sale pe pământ. Prin aceasta, recunoaște biserica, omul merge pe urmele lui Dumnezeu, care după facerea lumii S-a odihnit, după cum se spune în Biblie că, “în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse” (Geneza 2,2).

Odihna este înțeleasă ca o poruncă, a cărei nerespectare atrage dezechilibru în existeța omului, peste 75% dintre respondenți respectă în mare și foarte mare măsură zilele cu cruce roșie în calendar. Dacă 14.3% susțin frecvența scăzută a odihnei, 7.5% afirmă că întotdeauna fac treabă în casă în aceste zile.

Respondenții, de asemenea, au fost întrebați despre frecvența cu care iau anafură/beau apă sfințită și aprind lumânări la biserică.

A lua anafură sau a bea apă sfințită sunt considerate măsuri de întreținere a vieții religioase. Prin consumarea lor individul este convins că primește binecuvântarea divină care îl ajută să facă față cerințelor din viața zilnică. Scopul lor este recunoscut de 78.6% dintre respondenți care le iau aproape întotdeauna, spre deosebire de cei 2.4% care nu le recunosc importanța și prin urmare nu le introduc în uzul comun. De asemenea, rezultate relevante au înregistrat variantele “adesea” cu un procent de 25% și “câteodată” care a cuprins 17.1% din cei investigați.

Cât de des luați anafură/beți apă sfințită ?

Lumânarea este o parte integrantă a desfășurării ceremonialului religios ortodox, căci nu lipsește de la nicio slujbă sau ritual religios desfășurat în biserică (botez, cununie, înmormântare). Pe creștin, lumânarea îl însoțește atunci când se întâlnește cu

Dumnezeu, prin rugăciunea din biserică sau de acasă, când se împărtășește, când dă pomelnic sau când dorește să vorbească cu Dumnezeu.

Aprinderea lumânărilor la biserică reprezintă una din obligațiile unui bun creștin, o jertfă adusă lui Dumnezeu. De obicei, se aprind la biserică, în spații special amenajate, atât pentru propia persoană și cei apropiați (familie, prieteni), cât și pentru persoanele dragi, care au murit.

În jur de 95% din cei intervievați obișnuiesc să aprindă lumânări la biserică, deși la interval de timp diferite: 18.3% câteodată, 20.6% adesea și 56% întotdeauna. Dintre practicanții ortodocși, 3.6% au mărturisit că nu aprind niciodată, iar 1.6% nu au putut să dea un răspuns la această întrebare.

În general, conform Enciclopediei Stanford de Filosofie online, experiențele religioase pot fi caracterizate, drept experiențe ce par persoanei care le trăiește să fie de o realitate obiectivă și să aibă unele importuri religioase.

Experiența religioasă se găsește întotdeauna în legătură cu o problemă personală și căutarea de sine, orientată spre puterea care face viața sfântă și oferă un scop întregii existențe. O multitudine de experiențe religioase individuale sunt implicate, cum ar fi sentimentul de venerație și mister în prezența sacrului, sentimentul de adorație față de o putere divină de care depinde valoarea întregii existențe, sentimentul de vină și anxietate care însoțește credința într-o divinitate care iubește, dar și judecă umanitatea, sentimentul de pace rezultat din încrederea în ajutorul și iertarea divină.

Discuția asupra sentimentului de se fi aflat în prezența lui Dumnezeu a implicat pentru 54.8% dintre respondenți un răspuns pozitiv, spre deosebire de cei 5.2% care au negat existența unui astfel de sentiment. Se remarcă un procent de 26.2% care cred că au avut o astfel de trăire și unul de aproximativ 14% care nu pot da un răspuns la întrebare.

Conform răspunsurilor primite, Dumnezeu este mai degrabă perceput ca o Ființă bună, care oferă speranță sub formă de ajutor. O proporție ridicată dintre practicanții intervievați (81%) susțin că au fost ajutați de Dumnezeu, în timp ce 12.7% cred că au primit ajutorul divinității. O mică parte din respondenți (1.6%) afirmă cu nu au avut niciun astfel de sentiment, pe când aproximativ 5% se află în imposibilitatea de a da un răspuns.

În ceea ce privește răspunsurile la întrebarea „ați avut vreun sentiment că ați fost pedepsit de Dumnezeu pentru ceva ce ați făcut”, doar 29.4% au fost siguri, față de 31% care cred că au avut. În timp ce 18% din totalul respondenților consideră că nu au avut un astfel de sentiment, în jur de 22% au evitat sau nu au putut să ofere un răspuns

Peste 34% dintre persoane afirmă că au experimentat un sentiment de adorație sau de trăire spirituală deosebită, cu 11 puncte procentuale mai mare decât cei care răspund pozitiv, dar fără a avea o certitudine fermă.

Pentru o parte dintre respondenți, sentimentele spirituale deosebite nu există sau nu sunt foarte clare: 13.5% dintre respondenți răspund „nu”, iar 28.6% „nu știu/nu pot aprecia.

Sentimentul ca au fost tentați de diavol este semnalat de aproximativ 36% din cei investigați, în timp ce 29% cred că au trăit acest sentiment de când sunt adulți, fără a a-și exprima însă cu tăria convingerea. Doar aproximativ 15% dintre respondenți susțin că nu au fost tentați de diavol, în timp ce 21% răspund că „nu știu”.

Autoevaluarea ca persoane credincioase sau necredincioasă indică diferențe considerabile: procentul celor ce răspund „da” este de 72.2%, iar 13.5% răspund “nu”. De remarcat că, peste 14% nu răspund sau nu pot formula o opinie.

Este important să amintim că, rezultatele cercetărilor internaționale poziționează România pe primele locuri la nivel european în ceea ce privește gradul de religiozitate și implicit a numărului persoanelor ce se identifică ca fiind credincioase.

Rezultatele ne arată faptul că peste 29% își petrec timpul încercând să înțeleagă tainele credinței ortodoxe, pe când un procent asemănător susține că este oarecum adevărat. Aproximativ un sfert din cei chestionați cred că afirmația este în cea mai mare parte adevărată și doar 7% răspund că nu este adevărat.

La întrebarea cât de adevarată este pentru dvs. afirmația că religia este deosebit de importantă pentru mine, răspunde la multe întrebări despre sensul vieții”, cele mai mari scoruri s-au înregistrat la varianta „total adevărat” (54.8%). Doar 4.8% nu au fost de acord cu aceasta, pe când aproximativ 20% cred în cea mai mare parte, iar 13.5% o consideră oarecum adevărată.

În totalitate, convingerile religioase influențează relațiile interpersonale a peste 33% dintre respondenți. De asemenea, 20% dintre aceștia au recunoscut că apelează în cea mai mare parte la credințele religioase în realizarea raporturilor sociale, în timp ce aproximativ un sfert susțin că îi influențează, dar într-o oarecare măsură, atunci când interacționează cu cei din jur.

Această afirmație este respinsă de aproape 12% dintre respondenți, iar peste 10% nu pot alege una dintre variantele de răspuns.

Total adevărat

În cea mai mare parte adevărat

Oarecum adevărat

Deloc adevărat

NS/Nu pot aprecia

Afirmația “este important pentru mine să petrec perioade de timp în gândire și reflecție religioasă privată”, este susținută de aproximativ 79% dintre persoane, dar în măsuri diferite: 33% consideră că este total adevărată, 23.4% o privesc în cea mai mare parte ca fiind adevărată, iar 22.6% o percep oarecum adevărată.

Afirmația este respinsă de peste 8%, care astfel confirmă că, în spațiul privat, nu simt nevoia să petreacă timp în momente de cugetare religioasă.

Este important pentru mine să petrec perioade de timp în gândire si reflecție religioasă privată

Total adevărat

În cea mai mare parte adevărat

Oarecum adevărat Deloc adevărat

NS/Nu pot aprecia

Dintre practicanții investigați, 43% preferă să-și petreacă timpul cu persoane de aceeași afiliere religioasă. O parte dintre respondenți susțin că afirmația este în cea mai mare parte adevărată (17.9%) și oarecum adevărată (21.8%). Peste 6% nu țin cont de aparteneța religioasă a persoanelor pe lângă care își petrec momentele libere.

Analiza statistică a datelor ne arată că aproximativ un sfert dintre indivizi se mențin oarecum informați cu privire la activitățile grupului religios din care fac parte. Putem observa că 20.6% din cei investigați se consideră foarte bine documentați, pe când o proporție similară nu știu sau mai degrabă nu pot aprecia răspunsul.

Un procent de 16% a răspuns afirmativ, dar fără a fi siguri în totalitate de afirmație (15.9%), fiind întrecut cu 2 puncte procentuale de cei care nu au niciun interes în activitățile desfășurate de comunitatea religioasă de care aparține.

la grupul meu religios

Total adevărat

În cea mai mare parte adevărat

Oarecum adevărat

Deloc adevărat

NS/Nu pot aprecia

La nivel național, există un nivel foarte ridicat al credinței în Dumnezeu, peste 94% dintre români, adică patru din cinci persoane, își recunosc credința în divinitate. Deși în rezultatele studiului Religie și Comportament Religios aproximativ 60% dintre români indică importanța lui Dumnezeu în viața lor, 49% dintre respondenți îl descriu ca “un spirit sau o forță a vieții”, în comparație cu cei 42% care susțin că “există un Dumnezeu întrupat într-o ființă”.

Credeți sau nu că există Dumnezeu? [%]

Datele cercetării noastre susțin datele naționale privind credința în Dumnezeu, aproximativ 90% dintre respondenți știu că Acesta există cu adevărat și nu au nicio îndoială despre asta. Deși au dubii, în jur de 5%, simt că ei cred în Dumnezeu.

Diferența procentuală până la 100% s-a împărțit între restul variantelor care au înregistrat valori foarte mici, sub 2%. Astfel, variabilele “cred în Dumnezeu în cea mai mare parte din timp, dar nu de multe ori”, “nu cred într-un Dumnezeu personal, dar cred într-o putere mai mare de un anumit tip” și “nu știu/nu pot aprecia” au înregistrat același procentaj, de 1.6%. Un număr nesemnificativ dintre cei investigați se îndoiesc de existența lui Dumnezeu și de existența vreunei modalități de a afla acest lucru.

Se constată aceleași valori ridicate și la credința în Iisus Hristos, care este descrisă de majoritatea respondenților conform învățăturilor biblice. Astfel, în jur de 92% dintre persoane au răspuns că nu au nicio îndoială că Iisus este Fiul lui Dumnezeu.

Este interesant faptul că, divinitatea lui Iisus este pusă la îndoială și contestată de anumiți practicanți, cu toate că în procente mici. Deși au unele indoieli, 4% dintre persoane susțin că Iisus este de origine divină, 1.2% cred că Iisus a fost un om măreț și foarte sfânt, dar nu cred că este Fiul lui Dumnezeu mai mult decat fiecare în parte, iar 0.4% nu au convingerea că a existat un om ca Iisus.

În credința Bisericii Ortodoxe, trupul este muritor, iar sufletul nemuritor. După moarte, trupul se întoarce în pământul din care a fost luat și sufletul se întoarce la Dumnezeu, cel care i l-a dat. Acolo este supus unei judecăți, numită și judecată particulară, când potrivit faptelor pe pământ va merge fie în Rai, fie în Iad.

Până la judecata finală sau obșteasă, adică a doua venire a lui Iisus Hristos, starea sufletelor nu este definitivă și poate fi îmbunătățită prin rugăciunile celor ce încă trăiesc și prin faptele de milostenie ale acestora (să dai de pomană).

Aproximativ 80% dintre respondenți își exprimă puternic credința într-o altă viață după moarte, în timp ce puțin peste 3% îi confirmă existența, dar într-o mică și foarte mică măsură. Doar 2.8% îi neagă existența, în timp ce 14.7% nu au putut să spună dacă cred într-o existență care urmează vieții terestre.

Sondajul a întrebat respondenții dacă cred în a doua venire a lui Iisus Hristos, fiind în general relaționată cu sfârșitul lumii și cu “judecata tuturor oamenilor, vii și adormiți, când cei drepți vor sta lângă Dumnezeu, iar cei răi își vor primi pedeapsa potrivit faptelor lor”.

Reflectând importanța deosebită a acestei învățături, în tradiția creștin ortodoxă, peste 80% din cei investigați, cred că Iisus Hristos se va întoarce într-o zi pe pământ. Un număr redus de practicanți cred în mică și foarte mică măsură în această afirmație (2.4%), în timp ce mai puțini (1.6%) își exprimă neîncrederea totală în această afirmație.

Potrivit învățăturii ortodoxe, Dumnezeu a creat lumea în șase zile din nimic, iar în cea de-a șasea zi a creat bărbatul și femeia (Cartea Facerii, Cap. I). Între respondenți există un consens cu privire la originea lumii și a omului: 90% spun că Dumnezeu a creat lumea și toate ființele așa cum sunt ele astăzi. În jur de 2.5% sunt de acord în mică și în foarte mică măsură, pe când 1.6% au alte explicații privind apariția lumii și a ființelor.

În ce măsură sunteți de acord cu afirmația: Dumnezeu a

* i

creat lumea și toate ființele așa cum sunt ele astăzi

fost născut din fecioară, “prin întruparea de la Duhul Sfânt”, ea rămânând fecioară și după naștere. Prin urmare, Fecioara Maria primește cea mai mare cinstire dintre toți sfinții, de fapt fiind mai presus de fiecare dintre ei.

O majoritate a respondenților sunt de acord cu această afirmație, peste 77% consideră că, mama lui Iisus, a fost o fecioară. Se observă procente mici la variantele de răspuns “în mică măsură”, “în foarte mică măsură” și “deloc”, pe când varianta “nu știu/nu pot aprecia” a depășit 11%.

Cei mai mulți dintre respondenți (90%) sunt convinși de veridicitatea evenimentelor relatate în Sfânta Scriptură. Față de răspunsurile primite de la ceilalți respondenți, există diferențe destul de mari: aproximativ 8% nu pot aprecia, 0.8% cred în mică și foarte mică măsură, în timp ce tot 0.8% nu susțin deloc această afirmație.

Pe baza eșantionului total, 72.2% susțin ortodoxismul ca fiind “dreapta credință”, adică unica credință adevărată, cea care a păstrat autenticitatea învățăturilor. Spre deosebire de aceștia, 3.2% dintre respondenți recunosc că ortodoxismul deține doar frânturi de adevăr, celelalte culte religioase prezentând și ele adevărul. În schimb, 6% neagă veridicitatea credințelor religiei ortodoxe în comparație cu alte religii, în timp ce aproximativ 19% nu știu să dea un răspuns.

Prin exemplu lor de viață și curățenie spirituală, sfinții sunt considerați “rugători și mijlocitori” ai oamenilor înaintea lui Dumnezeu. În Biserica Ortodoxă este necunoscut numărul sfinților, în calendar fiind trecuți un anumit număr limitat de sfinți. De aceea, în duminică după Rusalii, biserica a instituit o zi, în care sărbătorește toți sfinții, cei cunoscuți și necunoscuți.

Cei mai mulți dintre respondenți cred că sfinții au un rol fundamental în a media legătura dintre oameni și Dumnezeu: 72.2% susțin în foarte mare măsură, pe când 13.5% cred în mare măsură. Aproximativ 2.8% sunt mai puțin pozitivi și recunosc adevărul afirmației într-o mică și foarte mică măsură. O părere nefavorabilă este împărtășită de 2% din cei anchetați, care nu au încredere în rolul sfinților de mijlocitori sau rugători pentru oameni în fața divinității. În jur de 10% au optat pentru varianta “nu știu/nu pot aprecia”.

O majoritate covârșitoare a celor intervievați (79.4%) sunt convinși că spovedania și împărtășania reprezintă singura cale corectă spre mântuire. Pentru 2.4% dintre practicanți afirmația este adevărată în mică și foarte mică măsură. Doar 4% afirmă că totuși omul își poate răscumpăra greșelile și fără cele două taine. Un procent de peste 14% nu și-au exprimat opinia în legătură cu afirmația că fără Spovedanie și Împărtășanie este imposibil să fii mântuit.

Suicidul, prostituția și adulterul sunt primele trei comportamente considerate total neadecvate și respinse de peste 80% dintre respondenți. O atitudine mai degajată a respondenților este observată la întrebările ce vizează donarea de organe, divorțul și concubinajul.

Practicanții ortodocșii manifestă o toleranță redusă față de homexualitate, în jur de 5% dintre aceștia susțin că pot să accepte un astfel de comportament. Aceeași atitudine extremă este și față de prostituție, unde doar 4.4% din cei chestionați susțin că sunt de acord cu aceasta.

Atitudinile respondenților pot fi înțelese plecând de la poziția bisericii față de cele două tipuri de comportament. Homosexualitatea este considerată un păcat, condamnat și pedespit pe măsură de Dumnezeu. În Vechiul Testament se vorbește de căderea cetăților Sodoma și Gomora, distruse pentru faptul că trăiau “în desfrânare”, în special pentru homosexualitate.

Religia ortodoxă descrie familia ca fiind alcătuită din femei și bărbat, al cărei scop principal este nașterea de copii. De aceea, procentul celor care resping homosexualitatea depășește 85%, în timp ce în jur de 9% nu pot lua o atitudine privind acest subiect.

De asemenea, prostituția este respinsă masiv de peste 88% dintre respondenți. Pe de o parte este considerată un comportament ilegal, care de cele mai multe ori produce victime, iar pe de altă parte biserica o cataloghează drept păcat și o condamnă pentru imoralitate. Dintre practicanții ortodocși, 7% au avut rețineri în a-și exprima liber opinia.

Prostituția

9

Aceste date confirmă trendul național, homosexualitatea și prostituția sunt dezaprobate de peste 80% dintre români și justificate de aproximativ 5% dintre aceștia.

Două aspecte controversate sunt cele relaționate cu sinuciderea și avortul. Plecând de la dogma ortodoxă care susține că nimeni nu are voie să ia viața cuiva, nici măcar propria viață, pentru că viața o dă numai Dumezeu și numai el o poate lua, o majoritate covârșitoare a practicanților ortodocși sunt împotriva acestor tipuri de comportamente. Astfel, 92.5% consideră sinuciderea de nejustificat, o atitudine asemănătoare au 84.6% dintre persoane în cazul avortului.

În jur de 1.2% dintre persoanele anchetate cred că sinuciderea nu contravine normelor acceptate de societate și puțin peste 6% au răspuns cu “nu știu/nu pot aprecia”.

Practicații ortodocși, în proporție de 6.4% au răspuns că sunt total și mai degrabă de acord cu avortul și o proporție de 9% au evitat să ofere un răspuns.

Avortul

Și rezultatele cercetărilor naționale subliniază nemulțumirea românilor față de sinucidere și avort, 92% din cei intervievați nu sunt de accord cu încetarea propriei vieți, pe când 52% resping cu înverșunare avortul.

Comportamentele din cadrul familiei și a vieții de cuplu, divorțul, concubinajul și adulterul au fost printre cele mai acceptate de către respondenți.

Astfel, cel mai ridicat procent de acceptare s-a observat la variabila „divorț”, unde aproximativ 20% dintre persoane nu sunt împotriva anulării căsătoriei. Același nivel de acceptabilitate a divorțului este constatat și la nivel național, 18% dintre români consideră justificat acest comportament (a se vedea raportul Religie și comportament religios, realizat de Fundația SOROS, iunie 2011).

Deoarece canoanele bisericești nu acceptă ruperea căsătoriei, “întrucât ceea ce Dumnezeu a legat omul să nu despartă”, peste 73% dintre practicanți se declară împotriva divorțului. La polus opus se află respondenții care nu doresc să răspundă și aleg varianta “nu știu/nu pot aprecia”.

Din aceste trei tipuri de comportament, concubinajul ocupă locul doi ca și comportament tolerat de respondenți. Deși religia ortodoxă nu îl acceptă deoarece partenerii de viață nu au primit încă binecuvântarea divinității, 12.7% dintre practicanți își declară acceptul față de acesta.

În contrast, se află răspunsurile a 76.2% dintre persoane, care se declară intoleranți față de concubinaj. Ei pleacă de la premisa că orice legătură fizică între un bărbat și o femeie, în afara căsătoriei, este considerată un păcat. În concepția Bisericii Ortodoxe, dacă un bărbat și o femeie s-au căsătorit civil și nu s-au căsătorit religios, ei nu pot fi considerați o familie creștină.

Rezultatele finale poziționează adulterul printre cele mai respinse tipuri de comportament. În procent, ce depășește 80%, respondenții se declară împotriva relațiilor extraconjugale. Conform raportului Religie și comportament religios, românii, în proporție de 70%, nu se manifestă îngăduitori față de adulter, pe când 8% îl pot justifica.

În cazul cercetării noastre, doar 2% dintre persoane se declară tolerante, în timp ce 8.7% susțin că nu și-au format un punct de vedere.

Legile românești, cât și Biserica Ortodoxă nu acceptă eutanasierea, chiar dacă acest lucru este solicitat de o persoană cu o boală incurabilă sau de membrii familiei.

Peste 86% dintre practicanți cred că viața are dreptul să o ia numai Dumnezeu, de aceea eutanasia devine de neconceput. În schimb, 5.2% privesc provocarea unei morți pentru a-l scuti pe bolnav de suferință, drept o practică acceptată. În jur de 9% nu și-au expus părerea în legătură cu această metodă medicală.

Eutanasia

În ansamblu, donarea de organe are conotații pozitive în rândul practicanților ortodocși, 63.3% o descriu ca un comportament acceptat. Cei care se declară împotrivă alcătuiesc aproximativ 26% din totalul respondenților, în timp ce 10% se abțin de la formularea unui răspuns.

Pentru 64% dintre respondenți valorile religioase le ghidează capacitatea de a lua decizii, fiind decisive în luarea unei hotărâri finale. Pe de altă parte, 12.7% preferă să ia deciziile fără a ține cont de propriile credințe religioase. În jur de 16% se bazează pe credințe într-o mică măsură când sunt nevoiți să ia hotărâri decisive.

Influența credințelor religioase asupra deciziilor importante din viață

Alimentația omului este condiționată de credințele religioase, în special prin post. Acesta impune un set de reguli, cu privire la harna omului, care să înfrâneze poftele trupești și să-l aducă pe om pe calea pocăinței și a mântuirii.

Cu toate acestea, majoritatea respondenților declară o slabă influență (31.3%) sau nicio influență (20.6%) a credințelor religioase asupra modului cum se hrănesc. Se remarcă și răspunsuri cu conotație pozitivă, în jur de 18% mărturisesc o influență decisivă a valorilor religioase, iar 23.4% intră în categoria celor care respectă într-o mare măsură indicațiile alimentare ale bisericii.

În ceea ce privește vestimentația, un procentaj ridicat de respondenți (27.8%) afirmă că nu țin cont de credințele religioase, iar 28.6% își modelează comportamentul vestimentar doar într-o mică măsură. Relația dintre convingerile religioase și vestimentație este foarte puternică pentru 15.1%, în timp ce aproximativ 22% își aleg într-o mare măsură hainele în conformitate cu valorile religioase.

Pentru marea majoritate a practicanților ortodocși, activitățile desfășurate în timpul liber sunt puțin sau deloc influențate de convingerile spirituale. În alegerea modului cum să-și petreacă timpul liber, în jur de 24% țin cont în mare măsură de propriile credințe religioase. La acest procentaj, se adaugă și cei 18.7% din cei anchetați, care își organizează în totalitate timpul rămas după ce s-au achitat de obligațiile familiale, sociale și profesionale, în funcție de credințele religioase.

Influenta credințelor religioase asupra modului cum vă petreceți timpul liber

La întrebarea “cât de mult vă influențează credințele religioase anturajul (cercul de prieteni)” se constată un echilibru între variantele de răspuns pozitive și cele negative. Astfel, 45.6% dintre respondenți indică o influență mare și foarte mare, pe când același procentaj indică puțină sau nicio influență a convingerilor religioase asupra propiului mediu social.

Prin învățăturile sale, Biserica Ortodoxă susține, sub diferite forme, implicarea individului în mediul social. Cu toate acestea, pentru aproape un sfert dintre respondenți, activitățile sociale inteprinse nu depind de propriile credințe religioase, iar pentru 29.4% acestea depind doar într-o mică măsură de valorile religioase.

Pe de altă parte, aproximativ 16% își exprimă acordul puternic față de acestă afirmație, iar 22.6% susțin că se bazează pe credințele religioase în momentul când se implică într-o activitate socială.

Influența credințelor religioase asupra activităților sociale întreprinse

Pentru 53.4% dintre practicanții care au răspuns la chestionar, alegerea unei profesii depinde într-o măsură mică sau chiar inexistentă de credințele religioase. Acestea devin un punct de reper fundamental pentru 36.9% dintre respondenți, care preferă să-și organizeze viața profesională în funcție de convingerile religioase.

Influența credințelor religioase asupra alegerilor profesionale

Doar 46% dintre respondenți susțin că pot spune cele 10 porunci, dar nu cu cuvintele exacte. De asemenea, un procent de aproximativ 44% pretinde a crede în cele zece porunci, dar nu pot fi siguri că și le-ar aduce aminte pe toate cele zece. Doar 9% dintre practicanți recunosc că ar putea relata cele 10 porunci, cuvânt cu cuvânt.

Din rezultate, putem observa că aproximativ 47% dintre respondenți au indicat corect locul de naștere al lui Iisus Hristos, restul fiind împărțiți între cei care au formulat un alt răspuns și persoanele care nu știu sau au preferat să nu răspundă.

Pentru 85.7% din cei investigați, Sfânta Treime este alcătuită din Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și doar un procent nesemnificativ (2%) au găsit un alt răspuns. Deși Sfânta Treime este unul din elementele centrale ale învățăturii ortodoxe, peste 12% dintre practicanți au spus că nu pot furniza un răspuns.

Din întrebarea “care este prima carte a Bibliei” aflăm că aproximaiv 74% au oferit un răspuns corect, menționând Cartea Facerii. Un sfert au indicat răspunsul greșit, iar un procentaj semnificativ, adică 28.6% din cei investigați, au ales varianta “nu știu/ nu pot aprecia”.

Proporțiile sunt mai ridicate în rândul respondenților care au indicat răspunsul corect, de 81.7%, pentru cei care susțin că pâinea și vinul devin de fapt, Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. În contrast, 15.5% aleg o altă variantă și susțin că pâinea și vinul sunt simboluri ale Trupului și Sângelui lui Iisus Hristos, iar un procent de 2.8% nu pot aprecia.

Care din următoarele afirmați descriu cel mai bine

i

învățătura ortodoxă despre pâinea și vinul folosit pentru Împărtășanie?

pot aprecia 2,8%

DATE SOCIO-DEMOGRAFICE:

Peste 63% dintre respondenți aparțin genului feminin, în timp ce restul sunt de genul masculin. Se confirmă rezultatele cercetărilor din domeniu care susțin diferențele de gen în gradul de religiozitate: femeile sunt mai religioase decât bărbații și prin urmare frecventează mai des biserica decât aceștia.

Specialiștii susțin că femeile se implică religios mai mult decât bărbații din diverse motive:

femeile nu sunt la fel de prolifere ca bărbații pe piața forței de muncă

femeile sunt mai nerăbdătoare decât bărbații și astfel apelează la religie pentru a căuta confort sau ajutor

în cazul femeilor care nu sunt implicate pe piața forței de muncă, motivele au în vedere timpul liber și dorința de compensație

Cele mai ridicate procente s-au întâlnit la grupele de vârstă 26-35 de ani (24.2%) și 18-25 de ani (22.6%). Teoriile participării religioase susțin că atât tinerii, cât și vârstnicii dispun de mai mult timp liber și prin urmare au un comportament religios activ. În rândul persoanelor vârstnice au fost încadrate peste 13% dintre respondenți, ceea ce ar reprezenta al patrulea procent, în ordine descrescătoare. Cele mai mici valori se observă la variabilele “46-55”(13.5%) și “56-65” (7.5%).

Majoritatea respondenților sunt căsătoriți (48.4%), pe când cei necăsătoriți au un procent de 37.7%. De remarcat că, 3.2% dintre practicanți trăiesc în concubinaj, iar în jur de 5% sunt divorțați. Cei care la starea civilă au ales variant “văduv/ă” întrunesc 6% din totalul respondenților.

Cea mai mare parte a respondenților sunt alcătuiți din persoanele care declară că au absolvit o formă superioară de învățământ: facultate (37.7%), master (18.7%) și doctorat (0.8%). Cei care au terminat liceul întrunesc aproximativ 20%, restul variabilelor înregistrând valori reduse. Procentele cele mai mici sunt la persoanele care declară că au absolvit școala de ucenici (0.4%).

Înainte de a se converti la creștinism, un număr nesemnificativ de persoane declară că au avut o altă religie. Ei întrunesc 0.8% din total, adică două persoane din cei 152 de intervievați.

Rugați să menționeze religia pe care au practicat-o înainte de a deveni ortodocși, persoanele în cauză au menționat islamismul și baptismul.

Cei mai mulți respondenți se declară pensionari sau aflați în incapacitate de muncă (21.0%). Peste 16% se declară elevi sau studenți, iar 12.7% intră în categoria „funcționar, gestionar, tehnician.” Celelate categorii profesionale au înregistrat valori mult mai scăzute.

Structura eșantionului după ultima școală absolvită

alta ocupație

6,9%

casnic/ fara ocupație somer (inclusiv persoanele aflate în somaj tehnic)

elev/student

muncitor

pensionar/ in incapacitate de munca

intreprinzator pe cont propriu (inclusiv proprietarul unei afaceri cu sau fara angajati)

liber profesionist (include activitati de consultanta/ negociere, prelucrare digitala, design interior etc.)

medic, asistent medical, farmacist educator, invatator, profesor functionar, gestionar, tehnician inginer, ofiter, subofiter comerciant, distribuitor NS/Nu pot aprecia

4,0%

1,2%

4,0%

5,2%

4,8%

8,7%

12,7%

4,8%

3,2%

3,3%

7.Concluzii

În rândul credincioșilor ortodocși se observă un puternic angajament religios în ceea ce privește trei dimensiuni ale analizei: dimensiunea practicii, dimensiunea experienței și dimensiunea ideologică. Într-o măsură mult mai mică este luată în considerare și dimensiunea cunoștințelor.

Rezultatele indică o practică religioasă puternică în rândul respondenților, cu valori ridicate la întrebările care vizează comportamentul religios, ritualul și formele de devoțiune. Astfel, aproximativ 80% dintre credincioși indică o participare lunară constantă la serviciile religioase: 51 % merg săptămânal la biserică, 13% aproape în fiecare săptămână și 15% cel puțin odată pe lună. Peste jumătate dintre respondenți susțin că participă ocazional și la slujbele religioase din timpul săpătămânii, 9% participă doar la cele din zilele de miercuri și vineri, în timp ce 10% participă zilnic la slujbele religioase.

De asemenea, comportamentul economic al practicanților este scăzut: din cei 65% care declară că donează bani bisericii, doar 23.5% au putut să aprecieze suma. Așadar, 15% precizează o sumă anuală între 50-100 de lei, restul menționând sume ce depășesc 100 de lei. Deși cercetările arată că nivelul de implicare religioasă a unei persoane în comunitatea religioasă locală este unul dintre determinanții primari ai comportamentului lor financiar, aceasta nu capătă validitate în cazul religiei ortodoxe. Față de celălalte religii care acordă o mare importanță contribuției financiare constantă a adepților pornind de la principiul contribuției proporționale, ortodoxismul nu solicită membrilor alocarea unei sume de bani către biserică. Nivelul de implicare financiară a fiecărui credincios depinde de inițiativa personală, contibuind ficare cu suma de bani pe care o dorește.

Practicile religioase din sfera privată înregistrează la rândul lor, valori ridicate. Cea mai semnificativă este rugăciunea personală, în jur de 74% dintre credincioși afirmă că se roagă zilnic, iar jumătate susțin că spun rugăciuni cel puțin odată pe zi, înainte de servirea mesei.

Frecventarea bisericii și rugăciunea constantă coincid. În schimb, găsim persoane care rareori merg la biserică, dar se roagă intens sau în sens invers, frecventează deseori lăcașul de cult, dar se roagă puțin în afara serviciilor religioase.

Ritual religios a fost în general văzut ca fiind indispensabil în aprofundarea înțelegerii spirituale. Pe de altă parte, ritualul exprimă și pune accent pe lucrurile care leagă o comunitate de credință. Prin intermediul său atât indivizii, cât și comunitățile, fac vizibile nevoile lor religioase cele mai de bază, valorile și aspirațiile.

În aprofundarea vieții spirituale, respondenții recunosc importanța efectuării unor acte ceremoniale prescrise de biserică. Repetarea de ritualuri precum miruitul, spovedania, împărtășania, acatistul sau pomelnicul insuflă valori și atitudini în viața credincioșilor.

Ritualurile de mântuirea care se concentreză pe experiența religioasă a unui individ, în special spovedania și împărtășania, sunt realizate de majoritatea respondenților, mai ales în perioadele considerate “obligatorii” de către Biserica Ortodoxă. Astfel, în jur de 58% se spovedesc constant: peste 20% dintre credincioși se spovedesc săptămânal, în timp ce 37.8% de câteva ori pe an. În ceea ce privește împărtășitul, în jur de 70% dintre respondenți declară că obișnuiesc să respcte această practică: 14% susțin că se împărtășesc lunar, 18% de credincioși se împărtășesc numai de sărbători, în timp ce 40% doar de câteva ori pe an.

Fața de celălalte două ritualuri, miruitul și acțiunea de a da acatist sunt mai puțin frecvente în rândul respondenților. În general, cele două activități implică timp redus și accesibilitate. De exemplu, o persoană se poate mirui după fiecare slujbă religioasă, în timp ce acatistul sau pomelnicul se poate da de fiecare dată când un individ vine la biserică. De aceea, 17% susțin că se miruiesc săptămânal, 18% lunar, iar 30% de câteva ori pe an.

Sărbătorirea momentelor importante din viața individului se bazează pe prezența comunității, întăresc noi relații în cadrul acesteia cu repetarea fiecărui eveniment. Respondenții recunosc importanța marcării prin ritual a celor mai importante evenimente din ciclul de viață: nașterea, căsătoria și moartea. De aceea, peste 92% dintre respondenți suțin necesitatea efecturăii unei ceremonii religioase care să marcheze fiecare moment.

În totalitate, respondenții recunosc că dețin acasă obiecte cu caracter religios, variantele de răspuns menționate având procente asemănătoare. Prin urmare, icoanele, cartea de rugăciuni, Biblia și tămâia sunt printe cele mai frecvente simboluri religioase care se găsesc în casele respondenților.

Pe de altă parte, respectarea unor practici religioase devine fundamentală pentru respondenți: 71% își fac semnul crucii când trec prin fața bisericii, 56% nu muncesc în zilele de duminică sau de sărbătoare, 56% aprind lumânări în biserică, 54% nu fac treburi în casă când este cruce roșie în calendar, 54% iau anafură sau beau apă sfințită, 44% nu mănâncă de dulce în zilele obișnuite de post, iar 38% își sfințesc obiectele de uz îndelungat.

Rezultatele de la întrebările care surprind dimensiunea experienței religioase a respondenților conturează imaginea unor credincioși devotați, care prin intermediul unor emoții religioase puternice își construiesc o cunoașterea directă a divinității. În jur de 55% dintre respondenți au indicat sentimentul de se fi aflat vreodată în prezența lui Dumnezeu, 81% susțin că au fost ajutați de Dumnezeu, peste 60% afirmă că au experimentat un sentiment de adorație sau de trăire spirituală deosebită, iar 58% afirmă că au fost tentați de diavol.

În ansamblu, practicanții ortodocși se identifică drept persoane credincioase, alcătuind un procent ce depășește 72% din totalul celor chestionați. Totuși, se evidențiază 13% dintre intervievați care nu au o credință sau un sentiment religios adevărat, dar totuși merg la biserică. În acest caz motivele pot fi diverse: din dorința de a menține aparențele, să obțină un anumit statut, să nu-și dezamăgească familia/ prietenii sau să obțină alte beneficii.

Rezultatele subliniază existența unor experiențe subiective în rândul celor chestionați, modalități de a intra în contact cu o realitate transcendentă, adică o cunoaștere sau unificare cu divinitate. Aproximativ 80% susțin necesitatea de a petrece perioade de timp în gândire și reflecție religioasă privată, în timp ce peste 50% își petrec timpul dorind să înțeleagă tainele credinței ortodoxe.

Din perspectiva dimensiunii ideologice sunt surprinse valori ridicate. Aderarea respondenților la credințele principale ale religiei este valabilă pentru 90% dintre persoanele implicate în studiu, care susțin fără nicio îndoială existența lui Dumnzeu, dar și 92% care își declară credința în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

În ceea ce privește adevărurile biblice, mai mult de jumătate dintre practicanții ortodocși cred cu tărie în acestea, ceea ce denotă un nivel spiritual ridicat al individului. Cele mai apreciate adevăruri, în care respondenții cred în foarte mare măsură sunt cele care privesc:

natura umană a lui Iisus: Iisus Hristos s-a născutdintr-o fecioară (78.2%);

originea lumii și a omului: Dumnezeu a creat lumea și toate ființele așa cum sunt ele astăzi (74.6%);

rolul sfinților în viața oamenilor: sfinții sunt mijlocitori/rugători pentru oameni înaintea lui Dumnezeu (72.2%).

Pe lângă acestea, este evidențiată credința respondenților în afirmații care ilustrează adevărurile ce stau la baza religiei ortodoxe, precum: “un copil vine pe lume însoțit de păctul strămoșesc”, “există viață după moarte” “evenimentele relatate în Sfânta Scriptură sunt adevărate” “ortodoxismul este singura credință adevărată” “fără Spovedanie și Împărtășanie omul nu se poate mântui”.

Practicanții ortodocși ilustrează un conservatorism extrem cu privire la comportamentele considerate total neadecvate și respinse de către Biserica Ortodoxă, precum: homosexualitatea, avortul, divorțul, sinuciderea, prostituția, concubinajul, adulterul și eutanasia. Religiozitatea puternică este evidentă în procentele ridicate ale persoanelor care se declară total împotriva acestor comportamente, valori ridicate fiind observate în special, în cazul sinuciderii, prostituției și adulterului. Permisivitatea respondenților este notabilă la variantele de răspuns ce vizează donarea de organe, divorțul și concubinajul.

Cercetătorii au descoperit că mulți membri ai bisericii pot fi destul de ignoranți cu privire la conținutul Bibliei și a învățăturilor oficiale ale bisericii lor. Glock și Stark subliniază că uneori, oamenii cred în doctrinele pe care nu le înțeleg. Această explicație se aplică și în cazul cercetării de față, unde un procent substanțial din cei care pretind a crede în cele zece porunci nu le pot relata cu cuvintele exacte (46%) sau nu și le pot aduce aminte pe toate (43.7%). De asemenea, aproape jumătate din respondenți au indicat corect locul de naștere al lui Iisus Hristos.

O explicație în acest sens este furnizată de Elen Badone care afirmă că, credincioșii ortodocși, au tendința de a se concentra pe practica ritualului sau pe ’’practica sacramentelor” decât pe înțelesul ritualului. Accentul căzut pe realizarea ritualului a lăsat spațiu pentru o pluralitate de interpretări și un interes mai scăzut față de doctrina religioasă.

În schimb, valori semnificative la dimensiunea cunoștințelor s-au observat la întrebările ce vizau Sfânta Treime, prima carte a Bibliei și învățătura ortodoxă despre pâinea și vinul folosit la Împărtășanie. Astfel, în jur de 86% dintre credincioși au putut menționa alcătuirea Sfintei Treimi, 75% au indicat Cartea Facerii ca prima carte a Bibliei, pe când 82% susțin că pâinea și vinul simbolizezază trupul și sângele lui Iisus Hristos. O posibilă explicație este că acestea reprezintă elementele centrale ale ortodxismului, respondenții având o interacțiune frecventă cu ele în viața cotidiană.

În ceea ce vizează comportamentul religios se conturează o puternică implicare în practicile religioase instituite oficial de biserică și una mică în cazul experienței

religioase care se află dincolo de limitele practicii de rutină și presupune o mai mare implicare emoțională.

Prin urmare, rezultă un slab angajament al credincioșilor ortodocși în diversele activități organizate de biserică. Din cei 12% care au răspuns afirmativ, cei mai mulți au indicat acțiuni de binefacere, participări la pelerinaje religioase și activități de întreținere a bisericii.

În aceste activități sunt implicate de două ori mai multe femei decât bărbați (63.1% femei și 36.9% bărbați). Majoritar masculine sunt activitățile bisericii care presupun implicarea preponderentă a bărbaților, adică corul bisericii și consiliul comitetului parohial al bisericii. Restul activităților sunt dominate de femei, în special cele ce vizează acțiunile de binefacere și pelerinajele religioase.

Prin urmare, cei 12% dintre respondenții care sunt implicați și în alte activități,

pot fi considerați ca fiind mult mai puternic angajați religioși decât cei care nu

îndeplinesc nicio activitate de acest gen.

Rugând respondenții să precizeze cât de mult le influențează credințele

religioase anumite aspecte din viață, am putut creea o imagine despre nivelul de

asumare și respectare a dogmelor bisericii.

Pe primele locuri, cu un nivel de influență ridicat, practicanții ortodocși au ales

variabilele: „deciziile importante în viață (64%)”, “activitățile sociale” (49%),

„anturajul (46%)”. Prin urmare, oamenii fac apel în mare și foarte mare măsură la

învățăturile bisericii în momentele cheie din viața fiecăruia ori când au de luat hotârâri

care le pot influența decisiv existența.

În schimb, pe ultimele locuri, în ordine descrescătoare se află variantele care

ilustrează aspecte din viața personală, cu un impact mai mic asupra propriei existențe.

Așadar în această categorie intră alimentația (31 %), vestimentația (37%) și alegerile

profesionale (37%).

În plus, în scopul de a avea o imagine completă despre practicile individuale, este esențial să se știe în ce măsură activitățile și comportamentele implică membrii familiei. Unii cercetători au descoperit că, părinții transmit copiiilor afilierea, convingerile și activitățile religioase, acest lucru fiind mult mai probabil să se întâmple atunci când relațiile părinte-copil sunt calde, iar comunicare părinților cu privire la subiectele religioase este clară.

Așadar, în rândul credincioșilor se remarcă practici spirituale sau religioase specifice: aproximativ 28% citesc Biblia sau alte materiale informative de câteva ori pe săptămână, peste 31% vizionează sau ascultă emisiuni religioase la radio, iar în jur de 36% discută pe teme cu caracter religios.

Mary Eberstadt în cartea “How the West Really Lost God” a argumentat că religiozitatea, este asociată pozitiv cu căsătoria și numărul de copii. În concepția autoarei, familiile mai mari și mai puternice îi fac pe oameni mai religioși. Teza propusă în această carte este că o slăbire a vieții de familie, contribuie în mod direct la declinul religios. A avea copii, susține Mary Eberstadt, îi determină pe părinți să meargă la biserică din necesitatea de a găsi o comunitate care se bazează pe educație. Pe de altă parte, sentimentele profunde care leagă un cuplu oferă oamenilor un stimulent în plus pentru a putea contempla eternitatea.

Aproape în totalitate (98% dintre respondenți) susțin că, în adolescența lor, părinții au apaținut religiei ortodoxe, restul de 1.6% au menționat catolicismul ca religie practicată de părinți.

De asemenea, 38% dintre respondenți au declarat că, în perioada adolescenței lor, părinții frecventau lunar lăcașul de cult. În schimb, anumiți credincioși au menționat participarea rară a părinților (25%) sau faptul că mergeau de câteva ori pe an (23.4%).

Peste un sfert dintre credincioși (36%) se identifică cu convingerile religioase ale părinților, iar doar 10% susțin că sunt foarte diferite. Cei mai mulți susțin că sunt oarecum asemănătoare (39%), în timp ce cei mai puțini au ales varianta „NS/Nu pot aprecia” (6%).

CONCLUZII

A fi religios este o stare complexă, de aceea au fost identificate numeroase dimensiuni și metode de măsurare care ne pot ajuta să clasificăm oamenii ca fiind mai mult sau mai puțin religioși.

În studiile de specialitate, religiozitatea a fost inițial analizată de cele mai multe ori din perspectiva unidimensională, deoarece viza răspunsuri strict legate de frecventarea bisericii, apartenența la un cult religios sau importanța religiei în viața cotidiană. Mai târziu, această perspectivă a fost contestată, fiind considerată un predictor imprecis al religiozității deoarece folosește date incomplete și a fost promovată perspectiva multidimensională a conceptului.

Cu toate că există dezacorduri în privința numărului de dimensiuni, în general, religiozitatea are în vedere două dimensiuni principale: angajamentul intrapersonal (cognitiv) și interpersonal (comportamental). Dimensiunea cognitivă pune accent pe credință sau experiență religioasă, pe când dimensiunea comportamentală surprinde intensitatea activității în diverse momente religioase.

La nivel european, unele țări se bucură de un statut juridic și politic privilegiat, existând de fapt, masive preocupări legate de scăderea membrilor, a resurselor financiare, participarea redusă la servicii, precum și lipsa de implicare a membrilor în viața parohiei.

Europa este definită ca un continent dominat de tendințele seculare, în special în Europa de Vest. Cu toate acestea se observă că apar noi tendințe de evoluție ale religiozității, fapt care conturează imaginea unui continent aflat în plină reînnoire și reorganizare religioasă. Harta religioasă a Europei prezintă creștinismul în ipostaza celei mai răspândite credințe de pe continent, 75.2% dintre persoane declarându-și aparteneța la această religie: majoritari sunt catolici, urmați de ortodocși, apoi de protestanți și în cele din urmă de alte grupuri religioase precum Mormonii sau Martorii lui Iehova. Diferența este completată de musulmani (5.9%), alte religii (0.7%) și persoanele neafiliate (18.2%).

În majoritatea țărilor din Europa de Vest, care au devenit mai puțin influențate de religie, se observă o scădere a afilierii si practicii religioase în viața socială. Această descreștere se constată mai ales în țările protestante, în special cele din Scandinavia, unde persoanele intră în categoria „membrilor marginali”, care deși au apartenență religioasă, merg rar la biserică și au o frecvență scăzută a rugăciunii. Acest lucru reflectă, susțin Norris și Inglerhart, moștenirea secolelor trecute și adaptarea culturilor religioase la evoluția contemporană a atitudinilor, comportamentului și convingerilor morale larg răspândite în rândul populației.

Religiile nu mai joacă un rol public dominant, iar credința se transformă într-o alegere individuală. Acest declin, afirmă Taylor, presupune o schimbare în cadrul cultural mai larg al societății, instaurarea unui umanism exclusiv, adică o societate independentă de orice credință religioasă, întemeiată pe autonomia individuală si auto-disciplină.

Luckmann nu neagă declinul cultelor religioase în aceste societăți, în special cele creștine. Cu toate acestea, autorul interpretează aceste transformări ca o schimbare structurală în religiozitate, nu ca un declin fundamental al religiei în sine, pe care o consideră a fi adânc înrădăcinată în condiția umană.

Toate țările vest-europene ne indică tendințe de dereglementare instituțională a religiei. Deși în aceste societăți biserica nu mai poate, după cum susține Gracie Davie, să disciplineze comportamentul și credințele europenilor, au totuși o utilitate publică pentru că încorporează coduri morale și oferă un spațiu de dezbatere publică. Au ajuns să operere indirect sau prin delegat, adică, o minoritate activă, cum sunt de exemplu preoții, să acționeze în numele unui număr mult mai mare de persoane, adică liderii bisericii execută ritualuri și cred în numele altora.

De asemenea, se constată regresia unor credințe și practice religioase, fapt ce își poate avea explicația în revigorarea practicilor spirituale alternative (meditația, astrologia, practicile medicale aflate în afara medicinii convenționale), apariția acestora fiind determinată de un nivel ridicat de dezvoltare socio-economică. Norris și Inglehart susțin că în țările bogate nevoia de sens devine mai evidentă la un nivel ridicat de securitate existențială și, deși preocupările spirituale în sens mai larg nu dispar, aceste societăți nu mai sprijină autoritățile religioase tradiționale, formele instituționalizate ale religiei sau a practicilor religioase stabile.

În timp ce există indicii empirici cu privire la o scădere a vieții religioase în mai multe țări din Europa de Vest, opusul poate fi observat la regiunile din Est.

Regimul comunist, prin persecuțiile religioase și dorința de a-și impune ideologia ateistă, a jucat un rol important în configurarea vieții religioase. În țările în care represiunea politică a fost mai blândă, instituțiile și valorile religioase au reușit să supraviețuiască în rândul populației și să mențină o anumită viață ecleziastică. Totuși, în societățile în care gradul de represiune a fost mult mai puternic s-a impus o secularizare forțată.

În principal, influența regimurilor comuniste se manifestă prin scăderea nivelului de participare la slujbele religioase, a numărului de persoane pentru care religia este importantă și, într-un procent mai mic, a momentelor de rugăciune sau meditație. De asemenea, în cadrul societăților fost-comuniste oamenii tind să urmeze mai mult credințele promovate de învățătura religioasă (Dumnezeu, Rai, Iad, viața după moarte, păcat) și să le excludă pe cele din afara bisericii. Printre societățile post-comuniste, autoritatea socială a bisericii a fost păstrată cel mai bine în țările, în care tradiția religioasă istorică, identitate națională și luptele naționale au fost strâns interconectate.

Prin urmare, se constată diferențe în gradul de religiozitate al popoarelor din cauza efectelor contradictorii impuse de regimul totalitar: sunt țări cu o creștere a religiozității, evidentă într-o oarecare măsură și în perioada comunistă, în timp ce altele cuprind nivele scăzute ale religiozității, trend care îl continuă pe cel din perioada comunistă.

Societățile vest-europene sunt mai secularizate decât țările post-comuniste din Europa Centrală și de Est. Acest lucru presupune o mai mare influență a procesului de modernizare socio-economică asupra secularizării societăților decât măsurile ideologice impuse de regimul comunist.

În general, religia care a supraviețuit cel mai bine regimului totalitar, a fost cea creștină, în special cea catolică, care a găsit un mare sprijin în structura internațională a Bisericii. Cu toate acestea, și în majoritatea țările ortodoxe, viața religioasă a supraviețuit procesului de secularizare forțată. Astfel, menținerea unui grad crescut de religiozitate în rândul populației s-a datorat nivelului de represiune religioasă, ruptura puternică între biserică și stat și apropierea dintre religie și ideile naționale, religia devenind un simbol al identității naționale și protectoare a națiunii.

O privire de ansamblu asupra vieții religioase din România ne arată că orientarea predominantă este spre stabilitate și echilibru, care mai degrabă provine din înclinarea spre tradiționalism.

La recensământul din anul 2011, aproximativ 86% dintre persoane s-au declarat de religie ortodoxă, această preponderență a credincioșilor ortodocși observându-se în toate macroregiunile, regiunile și județele țării. Faptul că România este o țară preponderent creștin-ortodoxă o dovedește și existența lăcașurilor de cult, care aparțin acesteiea în proporție de aproximativ 71%.

În ulrimii 21 de ani, populația din România a scăzut cu aproximativ 3 milioane și jumătate de persoane. Ca urmare, tendințele religioase au cunoscut mici schimbări, cele mai proeminente fiind în perioada 2002-2011. Prin urmare, religiile majoritare, precum ortodoxismul, greco-catolicismul și romano-catolicismul, au înregistrat un declin în numărul de adepți, conturându-se treptat o tendință de respingere a religiilor organizate. Procentul ateilor, a persoanelor fără religie și a celor cu religia nedeclarată s-a mărit de la

11% în 1992 la 0.69% în 2011, ceea ce implică o creștere de 87.083 de persoane.

Pe de altă parte, grupurile religioase neoprotestante (penticostalii, adventiștii de Ziua a Șaptea și baptiștii) au atras din ce în ce mai mulți membrii și au câștigat 350.649 adepți începând cu anul 1992, ceea ce reprezintă 2.14% din populația națională.

La nivel național, se remarcă existența a două etape cu privire la dinamica religiozității: în perioda 1990 și 2000 se observă o revitalizare religioasă, în timp ce perioada cuprinsă între 2000-2008, se individualizează prin stabilitate sau un ritm redus de schimbare. Stabilitatea religioasă se reflectă în: structura religioasă a populației, credințele religioase, comportamentul religios și importanța religiei în viața omului.

Din punctul de verere al structurii religioase a populației, în perioada 1992-2011 majoritatea populației din România, adică peste 85% dintre respondenți, se declară de religie ortodoxă. După 1990, procentul populației ortodoxe devine relativ stabil, înregistrându-se ușoare modificări începând cu anul 2002. Astfel, în anul 2011, se observă o reducere de doar 0.87 puncte procentuale, în numărul ortodocșilor față de 2002.

Practica public (participarea la slujbele religioase) a avut un trend descendent, ajungând la 50% în anul 2008. Cea mai mare creștere (15%) a avut loc în perioada 19931999, în timp ce următoarea perioadă de analiză a înregistrat variații mai mici, de aproximativ 5%. În schimb, practica privată (rugăciunea persoanlă) a rămas constant în ultimii ani, cu procente ridicate în rândul celor care se roagă cel puțin odată pe lună, de câteva ori pe an, mai rar sau niciodată.

În ceea ce privește importanța religiei, în anul 2008, aproximativ 9 din 10 persoane au semnalat rolul ei în confruntarea problemelor cotidiene, procentul celor care cred că religia este importantă în organizarea vieții de zi cu zi a individului a crescut constant din 1993, ajungând la 88% la ultimul val de cercetare.

O explicație posibilă este că persecuțiile și represiunile politice din timpul regimului comunist au impus religia ca un simbol al identității naționale, cu un rol important în formarea culturii naționale. Concepută ca o formă importantă de rezistență împotriva regimului comunist, astăzi a devenit o alternativă stabilă la condițiile instabile ale modernizării. Astfel, oferă un sprijin individual în confruntarea cu solicitările vieții cotidiene, îi ajută pe credincioși să descopere și să susțină toate elementele semnificative ale existenței și să își continue rutina din viața obișnuită, având asigurarea că realitatea este semnificativă.

Dacă până în anul 1990 procesele de modernizare au fost impuse de către partidul socialist, după 1990 modernizarea poate fi înțeleasă ca o modernizare forțată, fiind impusă totuși de către comunitatea internațională.

O altă explicație își are temeiul în însăși desfășurarea proceselor de modernizare în România. Teoria secularizării susține că modernizarea constă într-un proces care exclude religia din societatea și cultura modernă. Adică, dacă aceste procese sunt reale, mai multă modernizare va atrage după sine nivele ridicate de religiozitate, dar dacă au un caracter formal, atunci implică o slabă influență asupra religiei și a vieții cotidiene.

Cu toate acestea, cercetările religioase indică schimbări la nivelul convingerilor religioase și a percepției colective asupra rolului bisericii în societate. Aceste constatări ne pot conduce la o altă explicație construită pe imaginea unei societății stabile la un nivel general, pe când modificările pot fi observate concret atunci când sunt analizate problemele specifice.

Rămâne de văzut cum procesul de modernizare va afecta în cele din urmă religia în România, dar ceea ce este clar este faptul că religia rămâne o forță puternică în viața privată și publică a majorității românilor.

Cele trei dimensiuni ale religiozității (credință, practică și afiliere) au înregistrat cel mai mare “salt” în primii ani ai după revoluție, perioadă dominată de puternice mișcări de revitalizare religioasă.

Românii prezintă un nivel ridicat de similitudine pe toate convingerile religioase specifice ortodoxismului, toate având un trend ascendent, până în anul 2000 având cea mai ridicată valoare. Rezultatele cercetării confirmă că oamenii acceptă biserica ca o autoritate, păstrâdu-și funcțiile tradiționale și impactul său în celelalte domenii ale societății.

Studiul de față contribuie la aprofundarea și extinderea cercetărilor sociologice privind religiozitatea la nivel european și național. După ce s-a conturat harta geografică a populației afiliate religios în Europa, a fost stabilit nivelul de religiozitate al societăților europene și apoi identificate procesele care stau la baza diferențelor dintre acestea. În schimb, pentru a ne forma o imagine corectă asupra nivelului de religiozitate din România s-a evaluat starea de religiozitate actuală și tendințele de evoluție ale acesteia după anul 1990.

De asemenea, abordarea noastră a vizat derularea unei cercetări sociologice de teren în orașul Craiova, pentru a surprinde gradul de angajament religios al unei persoane în credința sa religioasă. Plecând de la premisa că, persoanele puternic angajate religios au o frecvență mai ridicată a locașurilor de cult, am ales să aplicăm chestionarele în rândul persoanelor care se aflau la slujbele religioase de duminică sau din timpul săptămânii la bisericile ortodoxe. Eșantionul a cuprins 252 de respondenți care au răspuns la 36 de întrebări libere și preformulate ce vizau patru direcții de cercetare: dimensiunea credinței, dimensiunea practicii, dimensiunea experienței și dimensiunea cunoștințelor.

În alcătuirea angajamentului religios am observat că există două componente, intrapersonală și interpersonală, denumite în concepția lui McDaniell și Burnett dimensiunea cognitivă și, respectiv, dimensiunea comportamentală. În timp ce componenta intrapersonală se concentrează pe credința individului sau experiența religioasă personală, componenta intrapersonală se referă la nivelul de implicare în activitățile religioase organizate.

Plecând de la această distincție clară între sfera privată și cea publică, am concluzionat faptul că, implicarea religioasă cuprinde ca și moduri de manifestare: atât pe cel propriu sau personal cât și pe cel organizațional. Modul propriu presupune o internalizare a credinței, sentimentelor și comportamentelor religioase, având în sine o natură spirituală. În schimb, modul organizațional reflectă un sens individual de apartenență socială la un grupul religios, credința, sentimentele și comportamentele religioase își găsesc susținere în forma instituțională a religiei.

Pe baza rezultatelor am clasificat respondenți în puternic și slabi angajați religios: pe de-o parte există persoane dispuse să folosească religia pentru atingerea propriilor scopuri, adică obținerea de beneficii personale (sociabilitate, statut, auto-justificare), dar și persoane care își trăiesc religia, îi internalizează credințele și se manifestă mai mult decât prin simpla prezență la biserică.

Prin analiza asemănărilor și diferențelor privind modul în care practicanții ortodocși aderă la valorile, credințele și practicile religioase și le folosesc în majoritatea aspectelor din viața lor, am ajuns să depășim limitările studiilor anterioare care nu au conturat o metodă clară de măsurare a implicări religioase a practicanților unei religii.

BIBLIOGRAFIE

S Cărți:

Alles, Gregory D., Religious Studies A Global View, Editura Routledge, Statele Unite și Canada, 2008;

Argyle, Michael, The Sociology of Religion: Religious Behaviour, Editura Routledge, 2006;

Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi, Almanahul credinței 2011, Chicago, Illinois, 2011;

Baconsky, Teodor; Ică jr, Ioan I.; Tătaru-Cazban, Bogdan; Ștefoi, Elena;

Manolescu Anca, Carp, Radu, Pentru un creștinism al noii Europe, Editura

Humanitas, București, 2007;

Bădescu, Ilie, Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme, Editura Porto-Franco, Galați, 1994;

Bănică, Mirel, Biserica Ortodoxă Română. Stat și societate în anii 30, Editura Polirom, Iași, 2003

Bădescu, Ilie, Teoria latențelor, Editura Isogep-Euxin, București, 1997;

Batson, C.D., Schoenrade, P., Ventis, W.L., Religion and the individual: A social-psihologicalperspective, Editura Oxford, New York, 1993;

Beckford, James A., Demerath III (eds.), Jay N., The SAGE Handbook of the

Sociology of Religion, Publicație SAGE, Editura The Cromwell Press,

Marea Britanie, 2007;

Berger, Peter, Davie, Grace, Fokas, Effie Religious America, Secular Europe? A Theme and Variations, Editura Ashgate, Statele Unite ale Americii, 2008;

Bruce, Steve, Secularization. In Defence of an unfashionable theory, Editura Oxford, New York, 2011;

Buzărnescu, Ștefan, Istoria doctrinelor sociologice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995;

Cairns, Earle E., Creștinismul de-a lungul secolelor, Cartea Creștină, 1997;

Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, București, 2001;

Chelcea, Septimiu, Un secol de cercetări psihosociologice, Editura Polirom, Iași, 2002;

Clément, Oliver, Biserica Ortodoxă, Editura Rao, București, 2005;

Constantin, Cuciuc, Sociopsihologia religiei, Editura Conștiință și Libertate, București, 2006;

Dale, Hilty, An examination of the relationship among religious involvement, orientation and attitude of an adult mennonite church member population and attitude toward psychologists, Universitatea Statului Ohio, Statele Unite ale Americii, 1986;

Davie, Grace Religion in Britain since 1945: Believing without Belonging, Editura Blackwell, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, 1994;

Davie, Grace, Religion in modern Europe. A memory mutates, Editura Oxford, New York, 2000;

Drăgoi, Eugen, Istoria bisericii, Editura Historică, București, 2001;

Durkheim, Émile, Formele elementare ale vieții religioase, Iași, Polirom, 1995;

Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor,Ediția a V-a, Editura Humanitas, București, 2013;

Engler, Steven; Knott, Kim; Kumar, P. Pratap; Kocku von Stuckrad, Volumul 113, Comparing Religions, Editura Brill, Boston, 2006;

Furseth, Inger, Repstad, Pâl, An Introduction to the Sociology of Religion: Classical And Contemporary, Editura Ashgate, Anglia, 2006;

Gaudin, Philippe, Marile Religii, Orizonturi, București, 2001;

Geisler, Norman, Filosofia religiei, Editura Polirom, Iași, 2007;

Giddens, Anthony, Sociologie, Ediția a V-a, București, Editura All, 2010;

Gorun, Adrian (coord.), Comunitățile rurale din Gorj. Repere monografice și identitare, Volumul I, Editura „Academica Brâncuși”, 2011;

Gorun, Adrian, Geopolitică, geostrategie, globalizare – perspective sociologice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010;

Gorun, Adrian, Sociologia relațiilor internaționale. Tratat privind conceptele sociologice de bază, procesele și tendințele în relațiile internaționale, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2010;

Halman, Loek, Riis, Ole (eds.), Religion in a Secularizing Society: The Europeans' Religion at the End of 20th century, Leiden (Olanda), Editura Brill, 2003;

Hill, Peter, Hood, Ralph, Measures of Religiosity, Editura Religious Education, Birmingham- Alabama, Statele Unite ale Americii, 1999;

Hitchcock, James, What is secular humanism? Why humanism became secular and how it is changing our world, Ann Arbor: Servant Books, 1982;

Inglehart, Ronald, Welzel,Christian, Modernization, Cultural Change and Democracy, Editura Cambridge, New York, 2005;

Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, Volumul I, Tipografia Neamul Românesc, Vălenii de Munte, 1908;

James A Beckford, Demerath III, Jay N. (editori), The SAGE Handbook of the Sociology of Religion, Publicație SAGE , Editura The Cromwell Press, Marea Britanie, 2007;

Jenkins, Philiph, The next Christendom, Editura Universității Oxford University, 2011;

Lallement, Michel, Istoria ideilor sociologice, Volumul I, Editura Antet, 1993;

Leb, Ioan Vasile, Biserică și implicare. Studii privind istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Limes, Cluj, 2000;

Lemenii, Adrian (coord), Florin Frunză, Ștefan Ioniță, Viața religioasă din România, Ediția a II-a, Editura Bizantină, București, 2005;

Louth, Andrew, The Origins of the Christian Mystical Tradition.From Plato to Denys, Editura Oxford, New York, 2007;

Lubac, Henri de, Meditație asupra bisericii, Editura Humanitas, București, 2004;

Manolescu, Anca, Europa și întâlnirea religiilor, Polirom, Iași, 2005;

Markusm, Robert, Christianity and the secular, Editura Universității din Notre Dame, Notre Dame (India), 2006;

Martin, David, The Future of Christianity. Refelections on violence and democracy, religion and secularization, Editura Ashgate, Marea Britanie, 2011;

Mawson, T.J., Belief in God. An Introduction to the Philosophy of Religion, Editura Oxford, New Tork, 2005;

Mihăilescu, Ioan, Sociologie generală. Concepte fundamentale si studii de caz, Editura Polirom, Iasi, 2003;

Ministerul Culturii și Cultelor- Secretariatul de stat pentru culte, Asociația Națională pentru apărarea Libertății Religioase “Conștiință și Libertate”, Libertatea religioasă în context românesc și european, Editura Bizantină, București, 2005;

Mirel, Bănică, Biserica Ortodoxă Română. Stat și societate în anii 30, Editura Polirom, Iași, 2003;

Miron, Roman, Axionarmativitatea și reglarea raporturilor dintre persoană, status și rol. Teorii, concepte, raporturi, percepții și proiecte atitudinale, Editura Universitaria, Craiova, 2002;

Netton, Ian Richard, Islam, Christianity and Tradition a Comparative Exploration, Editura Universității din Edinburgh, 2006;

Nichols, James Hastings, History of Christianity 1650-1950. Secularization of the West, Editura The Ronald Press Company, New York, 1956;

Norris, Pippa, Inglehart, Ronald, Sacred and Secular. Religion and politics worldwide, Editura Cambridge, New York, 2004;

Otovescu, Dumitru (coord.), Monografia sociologică a comunei Breasta-Județul Dolj, Editura Beladi, Craiova, 2007;

Otovescu, Adrian, Frăsie, Maria-Cristina, Motoi, Gabriela, Otovescu, Dumitru, Criza mondială, București, Editura Pro Universitaria, 2011;

Otovescu, Dumitru (coord), Sociologia culturii românești. Antologie, Editura Beladi, Craiova, 2006;

Otovescu, Dumitru (coord), Sociologia culturii. Antologie autori străini, ediția a II-a Editura Beladi, Craiova, 2010;

Otovescu, Dumitru (coord.), Istoria sociologiei. Antologie, Editura Beladi, Craiova, 2007;

Otovescu, Dumitru, Educația materialist-științifică, dimensiune a conștiinței socialiste, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1989;

Otovescu, Dumitru, Istoria Sociologiei. Note de curs, Editura Universitaria, Craiova, 2006;

Otovescu, Dumitru, Sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2004,

Otovescu, Dumitru, Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010;

Otovescu, Dumitru, Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010;

Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe române, Volumul I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992;

Panea, Nicolae, Antropologie culturală și socială, Editura Omniscop, Craiova, 2000;

Panea, Nicolae, Gramatica funerarului, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003;

Paul, Tillich, Dinamica credinței, Editura Herald, București, 2007;

Pickel, Gert, Sommet, Kornelia (editori), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012;

Ponea, Ghenadie Biserica Ortodoxă în Țara Românească 1821-1859, Editura Andreas, București, 2011;

Popescu, Dumitru, Hristos-Biserică-Societate, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998;

Popescu, Sergiu-Grigore Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale și naționale ale poporului român (secolele XIX și XX), Editura Aius, Craiova, 2010;

Rădulescu, Ana-Maria, Clerici ortodocși în închisorile comuniste, Județul Dolj C, Editura Aius, Craiova, 2012;

Rădulescu-Motru, Constantin, Psihologia poporului român, Editura Humanitas, București, 1997;

Rădulescu-Motru, Constantin, Românismul. Catehismul unei noi spiritualități, Editura Albatros, București, 1996;

Rotariu, Traian, Voineagu, Vergil (coord.), Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale tranziției în România, Editura Polirom, Iași, 2012;

Rotaru, Ioan-Gheorghe; Opriș Dan Iulian; Roșca Năstăsescu, Beniamin, O istorie a Adventistului de Ziua a Șaptea din România. Premise, Editura Viață și Sănătate, București, 2009;

Rusu, Augustin, învățământul teologic și scrisul bisericesc, în volumul Autocefalic, Patriarhie, Slujire sfântă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995;

Rusu, Ieremia, Cine sunt creștinii după Evanghelie?, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2011;

Sandu, Dumitru (coord.), Viața socială în România urbană, Editura Polirom, Iași, 2006;

Sandu, Dumitru (coord.), Viața socială în România urbană, Editura Polirom, Iași, 2006;

Stark, Rodney, Bainbridge, William Sims, A Theory of religion, Editura Rutgers Universiy Press, New Brunswick, New Jersey, Statele Unite ale Americii, 1996;

Stark, Rodney, Glock, Charles Y., American Piety: The Nature of Religious Commitment, Editura Universității din California, Berkeley, 1968;

Tamara, Mureșanu, Psihologia religiei, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976;

Tomka, Miklos, Expanding religion: religious revival in post-communist Central and Eastern Europe, Editura Humbert & Co.GmbH and Co.KG, Germania, 2011;

Trigg, Roger, Religion in Public Life:Must Faith Be Privatized?, Editura Oxford, Marea Britanie, 2007;

Voicu, Mălina România religioasă, Editura Institutul European, Iași, 2007

Voicu, Mălina, Voicu, Bogdan, Viața socială în România urbană, Editura Politom, Iași, 2006;

Wach, Joachim, Sociologia religiei Editura Polirom, Iași, 2007;

Walter, Philippe Mitologie creștină, Editura Artemis, București, 2005;

Ward, Keith, Re-Thinking Christianity, Editura Oneworld, Anglia, 2007;

Ware,Timothy, Istoria Bisericii Ortodoxe, Aldo Press, București, 1997;

Weber, Max, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Editura Inciatus, București, 2003;

Weber, Max, Sociologia Religiei, Tipuri de organizări comunitare religioase, Editura Teora, București, 1998;

Willaime, Jean-Paul, Sociologia religiilor, Institutul European, Iași, 2001;

Zamfir, Cătălin, Bădescu, Ilie, Zamfir Elena, (coord.), Starea societății românești după 10 ani de tranziția, Editura Expert, București, 2000;

Zamfir, Cătălin, Spre o paradigmă a gândirii sociologice, Editura Cantes, Iași, 1999;

*** Britannica Encyclopedia of World Religions, Uniunea International, 2006.

S Capitole în cărți:

Benjamin, Walter, Capitalism as Religion în Rolf Tiedemann and Hermann Schweppenhauser (Suhrkampf), Benjamin's Gesammelte Schriften, Volumul VI;

Buzărnescu, Ștefan, Rolul sondajelor în cercetarea opiniei publice în Dumitru Otovescu (coord.), Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010;

Cornwall, Marie, Albrecht, Stan L., Cunningham, Perry H., Pitcher Brian L. , The Dimensions of Religiosity: A Conceptual Model with an Empirical Test, în James T. Duke (editor), Latter-day Saint Social Life: Social Research on the LDS Church and its Members, Volumul 12, Centrul de Studii Religioase, Universitatea Brigham Young, 1998;

Gog, Sorin, Herețeliu, Claudiu, Religia în societatea românească, în Traian

Rotariu, Virgil Voineagu (coord.), Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale tranziției în România, Editura Polirom, Iași, 2012;

Hervieu-Leger, Daniele, The twofold limit of the notion of secularization, în Linda

Woodhead (eds.), Paul Heelas, David Martin, Peter Berger and the Study of

Religion, Editura Routledge, Londra, 2001;

Hollander, Paul, Caracteristicile represiunii în statele comuniste, în Adrian Cioflâncă, Luciana Jinga (coord.) Represiune și control social în România comunistă, Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Volumele V-VI, 2010-2011, Editura Polirom, Iași, 2011;

Iluț, Petru, Nistor, Laura Valorile umane bazale și religiozitatea ca valoare, în Traian Rotariu, Virgil Voineagu (coord.), Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale tranziției în România, Editura Polirom, Iași, 2012;

Kiviorg, Merlin, Church and state in Estonia, în Ferrari, Silvio, Durham Jr., W. Cole (editori), Sewell A., Elizabeth, (editor asociat), Law and Religion in Postcommunist Europe, Editura Peeters, Belgia, 2003;

313

Pietrzach, Michal, Church and state in Poland, în Ferrari, Silvio, Durham Jr., W. Cole (editori), Sewell A., Elizabeth, (editor asociat), Law and Religion in Postcommunist Europe, Editura Peeters, Belgia, 2003;

Nikodem, Krunoslav, Religiosity and Marriage. Family Attitudes in Croatia, Pickel, Gert, Sommet, Kornelia (editori), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012;

Sorin Goc, Claudiu Herțeliu, Religia în societatea românească, în Traian Rotariu, Vergil Voineagu (coord.), Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale tranziției în România, Editura Polirom, București, 2012;

Spohn, Willfried, Europeanisation, Multiple Modernities and Religion-The Reconstruction of Collective Identities in Post-Communist Central and Eastern Europe, în Pickel, Gert, Sommet, Kornelia (editori), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012;

Stichweh, Rudolf, The History and Systematics of Functional Differentiation in Sociology, în Mathias Albert, Barry Buzan, Michael Zürn (editori), Bringing Sociology to IR. World Politics as Differentiation Theory, Editura Cambridge, Cambridge, 2013;

Tismăneanu, Vladimir, Comunismul -de la Marx și Lenin la viața de apoi, în Adrian Cioflâncă, Luciana Jinga (coord.) Represiune și control social în România comunistă, Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Volumele V-VI, 2010-2011, Editura Polirom, Iași, 2011;

Tudor-Pavelescu, Alina, Studiu introductive, în Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. însemnări zilnice, București, 2004;

Voicu, Mălina, Constantin, Andreea, Religious Revival in Romania: Between Cohort Replacement and Contextual Changes, în Gert Pickel, Kornelia Sommet (eds.), Transformation of religiosity.Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012.

S Dicționare:

Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997;

Johnnson, Allan G., Dicționarul Blackwell de sociologie, Editura Humanitas, București, 2007;

Săceanu, Iancu, Mic dicționar de termeni religioși, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010;

Turner, Bryan (coord.), The Cambridge Dictionary of Sociology, Editura Cambridge, 2006;

Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993;

*** Dicționar de sociologie, Larousse, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.

S Articole:

Casanova, José, Rethinking Secularization: A global comparative perspectiv, în Revista The Hedgehog Review, Volumul 8, Numărul 1-2 (primăvară/vară 2006);

Chaves, Mark, Gorski, Philip S., Religious Pluralism and Religious Participation, în Revista Annual Review of Sociology, Volumul 27 (2001);

Clayton, Richard R., Gladden James W., The Five Dimensions of Religiosity: Toward Demythologizing a Sacred Artifact, în Revista Journal for the Scientific Study of Religion, Volumul 13, Numărul 2 , iunie 1974;

Cornwall, Marie, The Social Bases of Religion: A Study of Factors Influencing Religious Belief and Commitment, în Revista Review of Religious Research, Volumul 29, Numărul 1, septembrie, 1987;

Cornwall, Marie, Cornwall, Albrecht, Stan L., Cunningham, Perry H., Pitcher, Brian L., The Dimensions of Religiosity: A Conceptual Model with an Empirical Test, în Revista Review of Religious Research, Volumul 27, Numărul 3, martie 1986;

Dauknys, Pranas, The resistance of the catholic church in lithuania against religious persecution, în Jurnalul Lituanian Trimestrial de Artă și Știință, Volumul.

Numărul 1;

Davie, Grace, Is Europe an Exceptional Case?, în Revista The Tedgehog, Volumul VIII, Numărul 1-2: After Secularization (număr dublu special), primăvară-vară 2006;

Gorun, Adrian, Dezvolatrea socială și globalizarea. Dezvoltarea umană și probleme globale actuale (Studiu de caz), în Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Numărul 2/2011;

Gorun, Adrian, Secolul al XXI-lea și problemele majore ale lumii, în Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Numărul 3/2011;

Hanzall, Kambiz Heidarzadeh, Attar, Mina Movahedian, Alikhan, Fatemeh, Investigating the effect of gender role attitude on the relationship between dimensions of religioaity and new product adoption invention, în Revista World applied Science Journal 13 (6), Publicație IDOSI, 2011;

Herek, Gregory M., Religious Orientation and Prejudice: A Comparison of Racial and Sexual Attitudes, în Revista Personality and Social Psychology Bulletin, 1987, 13(1);

Holdcroft, Barbara, What is religiosity?, în Revista Catholic Education: A Journal of Inquiry and Practice, Volumul 10, Numărul 1, septembrie 2006;

Ion, Veronica, Creștinism și secularizare, publicat în volumul Conferinței Naționale a Doctoranzilor Edmond Gabriel Olteanu, George Gîrleșteanu (coord.), Cercetări doctorale în România prin sprijin european, Editura Alma, Craiova, 2013;

Ion, Veronica, Implicațiile religioase ale procesului de globalizare, în Revista de Științe Politice, Numărul 24/2009;

Ion, Veronica, Religia si creșterea economică, în Revista Universitară de Sociologie, Anul IV, Numărul 2/2010;

Khan, S. R., Kour, P., Religious Attitude and Well-Being Of Senior Research Scholars: A Case Study Of University Of Jammu, în Revista Journal of Well Being, Editura Cross and Crown, Volumul 3, Numărul 2, iulie 2009;

Kideckel, David, Articol: Secular ritual and social change: a Romanian case, în Revista Anthropological Quarterly, Volumul 56, Numărul 2 (Political Rituals and Symbolism in Socialist Eastern Europe), aprilie., 1983;

Kilp, Alar, Secularization of society after communism: the catholic-protestant societies, în ENDC Proceedings, (publicat de Colegiul Estonian Național de Apărare) Numărul 12/2009, Tartu-Estonia;

Krause, Neal, Measuring religiosity in later life, în Revista Research on Aging, Volumul 15, Numărul 2, Sage Publication, iunie 1993;

Kü9ükcan, Talip, Multidimensional Approach to Religion: a way of looking at religious phenomena, în Revista Journal for the Study of Religions and Ideologies(JSRI), Volumul 4, Numărul 10/2005;

Lambert, Yves, Religion in Modernity as a New Axial Age: Secularization or New Religious Forms?, în Revista Sociology of Religion, 1999, 60:3;

Mănăstireanu, Dănuț, Religie și secularizare în modernitatea târzie, Verso, Numărul 40-41/1-31, iulie 2008;

Magee, Michael David, God and Christ: Secular Christianity, Morals and the Kingdom Vision, 11 ianuarie, 2010;

McCleary M. Rachel, Barro, Robert J., Religion and Economy, în Revista Journal of Economic Perspectives, Volumul 20, Numărul 2, 2006;

McCleary, Rachel M., Religion and Economic Development, în Revista Policy Review, Numărul 148/ martie 2008, Hoover Institutions, Universitatea Stanford;

Mokhlis, Safiek, Relevancy and Measurement of Religiosity in Consumer Behavior Research în Revista International Bussiness Research, Volumul II, Numărul 3/iulie 2009, www.ccsenet.org/journal/html;

Otovescu, Dumitru, Otovescu, Adrian, Soluții ale crizei economice mondiale, în Revista Universitară de Sociologie, an VII, Numărul 2/2010, Craiova, Editura Universitaria, Editura Beladi, 2010;

Otovescu, Dumitru, Otovescu, Adrian, Cauze și manifestări ale crizei mondiale actuale, în Revista Universitară de Sociologie, an VII, Numărul 1/2010, Craiova, Editura Universitaria, Editura Beladi, 2010:

Panea, Nicolae, Imaginea socială a morții, în Revista Universitară de Științe Sociale, Numărul 2, Editura Universitaria, Craiova, 2004:

Roberts, Keith A. , Implications of One's Definition of Religion for Conducting for Research, extras din Keith A. Roberts and David Yamane, Religion in Sociological Perspective, Ediția a IV-a (articol disponibil online);

Rodney Wilson, Economic Development in the Middle East, în Revista J.KAU: IslamicEcon., Volumul 18, Numărul 1, Routledge, Londra, 1995;

Rohrbaugh, J., Jessor, R., Religiosity in youth: A personal control against deviant behaviour, în Revista Journal of Personality, 43 (1), Editura Blackwell, 1975;

Saroglou, Vassilis, Delpierre, Vanessa, Dernelle, Rebecca, Values and religiosity: a meta-analysis of studies using Schwartz’s model, în Revista Personality and Individual Differences, Volumul 37, Numărul 4, 2004;

Siegers, Pascal, Mapping Religious Orientations across Europe: Church Religiosity, Alternative Spiritualities, and Unbelief. Evidence from the fourth wave of the European Values Study (2008/2009), lucrare pregătită pentru Conferința Absolvenților ECPR din Dublin, Cologne, iunie 2010;

Smith, Christian, Why Christianity Works: An Emotions-Focused

Phenomenological Account, în Revista Sociology of Religion, (68), Numărul 2, 2007;

Stăniloae, Dumitru, Câteva trăsături caracteristice ale ortodoxiei, în Revista Mitropolia Olteniei, Numărul 7-8, 1970;

Stark, Rodney, Glock, Charles Young, American Piety: The Nature of Religious Commitment, Ediția a II-a, Editura University of California Press, (publicație a Programului de cercetare a religiei și societății a Survey Research Center) Berkeley, Statele Unite ale Americii, 1970;

Swimberghe, Krist R. G., When Corporate Policies and Consumer Values Collide: Examining the relationship between religion and controversial business decisions, Editura ProQuest LLC, Statele Unite ale Americii, 2009;

Takamizawa, Eiko, Religious commitment theory: a model for Japanese Christians, în Revista Torch Trinity Journal, 1999;

Wilkes, R. E., Burnett, J. J., Howell, R. D., On the meaning and measurement of religiosity in consumer research, în Revista Journal of the Academy of Marketing Science, Volumul 14, Numărul 1, 1986.

'S Lucrări prezentate la manifestări științifice/ pe site-uri de specialitate:

Berger, Peter, Is There a Global Resurgence of Religion? (transcript), National Press Club Washington D.C, 8 mai 2006, sursă: http://www.pewforum.org;

Davie, Grace, European Religious Exceptionalism, Document de informare CEWERN, sursă: http://www.faithineurope.org.uk/davie.html;

Deutschmann, Christoph, Capitalism, Religion, and the Idea of the Demonic, lucrare prezentă pe site-ul Institutului Max Planck pentru studiul societăților, în cadrul secțiunii ”MPIfG Discussion Papers”, Germania, 2012, sursa: http://www.mpifg.de/index_en.asp;

Kluver, Rodolph, Cheong, Pauline Hope, Technological modernization, the

Internet, and religion in Singapore. Journal of Computer-Mediated Communication, 12(3), articol 18, 2007, sursă:

http://jcmc.indiana.edu/vol12/issue3/kluver.html;

Lippman, Laura, Michelsen, Erik, Roehlekepartain, Eugene C., Indicators of Child, Family and Community Connections: The Measurement of Family Religiosity and Spirituality, lucrare pregătită pentru pregătit pentru Oficiul Asistentului Secretarului de Stat pentru Planificare și Evaluare, GG, Indicatori de copilului, ai familiei și Legăturile Comunității, lucrare accesibilă online la adresa www.familyindex.net.

McAndrew, Siobhan, Voas, David (Universitatea din Manchester), Measuring Religiosity Using Surveys, Survey Resources Network, februarie 2011, poate fi accesat la http://surveynet.ac.uk;

McCleary, M. Rachel, Barro, Robert J., Religion, Economy, and Society in an International Panel, lucrare prezentată la Simpozionul din noiembrie 2001 “Religion-Factor Research: Personal and Social Transformation,” sponsorizat de Fundația John Templeton Foundation, Universitatea din Pennsylvania, octombrie 2001;

Roberts. Keith A, Implications of One's Definition of Religion for Conducting for

Research, extras din cartea Religion in Sociological Perspective, Ediția a IV-a, articol disponibil online

http://www.sagepub.com/rsp5e/study/resources/82986_01pe.pdf;

Shelley, Jonathan, An Evangelical Assessment of and Response to the Secularization of American Protestantism, lucrare prezentată la întâlnirea anuală a

319

ETS (Evangelical Theological Society), Providence (Statele Unite ale Americii), 20 noiembrie 2008;

Shelley, Jonathan, An Evangelical Assessment of and Response to the Secularization of American Protestantism, lucrare prezentată la întâlnirea anuală a ETS (Evangelical Theological Society), Providence, Statele Unite ale Americii, 20 noiembrie 2008;

Udis-Kessler, Amanda, Marx and Weber on religion, 2001, disponibil pe pagina de

cursuri on-line a Colegiului Grinnell, sursă:

http://web.grinnell.edu/courses/soc/f01/soc295-02/marx_weber.html.

S Articole în ziare/ comunicate de presă/știri:

Vasile, Cristian, Sărbătorile creștine la începuturile comunismului, în ziarul LaPunkt din data de 3 mai 2013;

Enache, George, Sărbători, pelerinaje și procesiuni religioase în România comunistă, în Ziarul Lumina din data de 13 octombrie 2009;

Știre din data de 30 noiembrie 2012: Aproape 700.000 de români poartă numele Sfântului Apostol Andrei, sursă: www.citynews.ro;

Știre din data de1 Noiembrie 2012: Mai puține zile lucrătoare în această lună. 30 noiembrie este zi liberă legală, sursă: www.avocatnet.ro;

ProvinciaNews.ro (ziar online), Speranța de viață în România, mai mică decât în China, Kuweit sau Cuba. Vezi cât trăiesc românii și pe ce loc se află țara noastră, din data de 04.12.2012;

Econtex. Ro, Trăim cel mai puțin! Românii au cea mai mică speranță de viață din toată Uniunea Europeană. Vezi cât trăiesc bărbații și femeile din România și din UE din data de 18 aprilie 2012;

Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și al Locuințelor, Comunicat de presă privind rezultatele preliminare ale Recensământului Populației și al Locuințelor – 2011, 24 august 2012;

Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor, Comunicat de presă privind rezultatele provizorii ale recensământul populației și al locuințelor.

S Rapoarte de cercetare:

ARIS, American Religious Identification Survey, 2008;

Comisia Europeană, Social values, Science and Technology, iunie 2005;

Comisia Europeană, Social values, Science and Technology, iunie 2005;

Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, București, Editura Humanitas, 2007;

Divizia Statistică a Națiunilor Unite, Componența regiunilor macro geografice (continentale), a sub-regiunilor geografice si a grupurilor economice și a altor grupuri selectate din 11 februarie 2013;

Fundația SOROS, Religie și comportament religios, iunie 2011;

Grupul românesc pentru studiul valorilor sociale, Credință și practică religioasă în România, Valorile românilor. Nwesletter, Numărul 2, februarie 2009;

Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), studiu privind valorile românilor: Credința și practica religioasă în România, 2009;

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, Barometrul încrederii românilor, martie 2010;

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, Obiceiuri de Crăciun la români, în perioada 13-15 decembrie 2010;

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, Paștele la români, în perioada 12-13 aprilie 2012;

Institutul Universitar European “Anna Triandafyllidou” și Centrul de studii avansate “Robert Schuman”, Addressing Cultural, Ethnic & Religious Diversity Challenges in Europe. A Comparative Overview of 15 European Countries (forma revizuită), februarie 2012;

Kosmin, Barry A., Keysar, Ariela, American Religious Identification Survey (ARIS 2008), Hartford-Connecticut, martie 2009;

Kosmin, Barry A., Keysar, Ariela, Cragun, Ryan, Navarro-Rivera, Juhem, American Nones: The Profile of the No Religion Population, un raport bazat pe cercetarea identificării religioase a americanilor, Hartford-Connecticut, 2008;

Lüchau, Peter, Raport privind anchetele religioase din Europa si Statele Unite ale Americii, Universitatea din Copenhaga, 2004;

Lüchau, Peter, Report on Surveys of Religion in Europe and the United States, Universitatea din Copenhaga, 2011;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Global Christianity. A Report on the Size and Distribution of the World’s Christian Population Regional Distribution of Christians, decembrie 2011;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, The Global Religious Landscape.A Report on the Size and Distribution of the World’s Major Religious Groups as of 2010, decembrie 2012;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Eastern, New Age Beliefs Widespread. Many Americans Mix Multiple Faiths, decembrie 2009;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Rising Tide of Restrictions on Religion, septembrie 2012;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Raportul: The World’s Muslims: Religion, Politics and Society, 30 aprilie 2013;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Raportul: U.S.Religious Landscape Survey Religious Affiliation: Diverse and Dynamic, februarie 2008;

Popescu, Raluca, Comportament religios – românii sunt practicanți religioși neimplicați, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, realizată în cadrul programului Studii Electorale Românești, 2011;

Raportul de cercetare STISOC- Publicul și știința. Știință și societate. Interese și percepții ale publicului privind cercetarea științifică și rezultatele cercetării, București, 2010;

Tufiș, Claudiu, Românii resping în mai mare măsură prostituția și homosexualitatea decât pedeapsa cu moartea, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, 2011;

Voicu, Ovidiu, Dumnezeu nu înseamnă același lucru pentru toți românii, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, 2011.

S Documente oficiale:

Institutul Național de Statistică, Recensământul populației locuințelor, 1992;

Institutul Național de Statistică, Recensământul populației locuințelor, 2002;

Institutul Național de Statistică, Recensământul populației locuințelor, 2011;

Instiutul Național de Statistică, Populația stabilă dupa principalele religii la recensământul din anul 2011 – rezultate preliminare. România, macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe pe categorii de localități;

Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (BOR), aprobat de Sfântul Sinod la data de 28 noiembrie 2007 (BOR);

Sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române pe anul 2007, prezentată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul ședinței Consiliului Național Bisericesc;

Adresa Numărul 498/ 2013 a M.O., elibertată de Sectorul Administrativ-Bisericesc al Arhiepiscopiei Craiovei și Mitropoliei Oltenie privind organizarea și activitățile desfășurate de Mitropolia Olteniei pe anul 2012.

S Legi:

Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României Numărul 429/2003, Art.4, Ali. 2;

Constituția României din 1991, Titlul II: Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Capitolul 2 Drepturile și libertățile fundamentale, Art. 29;

Legea Numărul 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, Publicată în Monitorul oficial Partea I, Numărul 11/8.01.2007;

Decretul Numărul 358 din 2 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, art. 1;

Decretului 410 din 28 octombrie 1959 care prevedea restructurări în rândul personalului monahal;

Decretul Numărul 334 din 13 iulie 1970 privind organizarea și funcționarea Departamentului Cultelor, Caitolul II: Atribuții, art. 5, publicat în Buletinul Oficial Numărul 103 din 15 august 1970;

Legea Numărul 147/2012 din 23 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial Numărul 509, din 24 iulie 2012.

S Surse online:

ARDA- Association of Religion Data Archives (Asociația de Arhive de Date Religioase), www.thearda.com;

Arhiedeceza Romano-Catolică din București, www.arcb.ro;

Arhiepiscopia (Arhidieceza) Romano-Catolică de Alba Iulia, www.romkat.ro;

ASR -The Association for the Sociology of Religion (Asociația pentru Sociologia Religiei), www.sociologyofreligion.com;

BASR- The British Association for the Study of Religions (Asociația Britanică pentru Studiul Religiilor), www.basr.ac.uk;

Baylor Institute for Studies of Religion (Institutul Baylor pentru Studiul Religiei), www.baylorisr.org;

Baza de date a Instrumentul de Măsurare pentru Științe Sociale (MIDSS), www.midss.ie;

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), www.bru.ro;

Catalogul Bisericilor din România www.biserici.org;

Dicționarul etimologic online, http://www.etymonline.com;

Dicționarul explicativ al limbii române în format electronic (DEX online), www.dexonline.ro.

Episcopia (Dieceza) Romano-Catolică de Timișoara, www.dioecesistm.ro;

Episcopia Romano-Catolică de Iași, www.ercis.ro;

Episcopia (Dieceza)Romano-Catolică de Oradea, www.varad.org;

EUREL – Sociological and legal data on religions in Europe, (Datele sociologice și juridice cu privire la religiile din Europa), www.eurel.info

European Values Survey, www.europeanvaluesstudy.eu;

Fundația ’’Cuvântul care zidește”, www.cuvantulcarezideste.ro;

Hartford Institute for Religion Research (Institutul Hartford pentru Cercetarea Religiei), hirr.hartsem.edu;

IAHR -The International Association for the History of Religions (Asociația Internațională de Istorie a Religiilor), www.iahr.dk;

Institutul Național de Statistică (INS), www.insse.ro;

Ministerul Culturii și Cultelor, www.culte.ro;

Mitropolia Olteniei, www.mitropoliaolteniei.ro;

Națiunile Unite, www.un.org;

Patriarhia Română, www.patriarhia.ro;

Pew Research Center’s Forum on Religion & Public Life, www.pewforum.org;

Portal de informare catolic, www.pastoratie.ro;

Portal de informare, www.wikipedia.ro;

Portal ortodox de informare, www.ro.orthodoxwiki.org;

Psychology of Religion Pages (Pagini de Psihologie a Religiei), www.psywww.com/psyrelig;

Secretariatului de Stat penru Culte www.culte.gov.ro;

SISR/ISSR – International Society for the Sociology of Religion (Societatea Internațională pentru Sociologia Religiei), www.sisr-issr.org

Site de informare catholic, www.catholica.ro;

Site-uri religiose internaționale: www.hirr.hartsem.edu (Hartford Institute for Religion), www.religionlink.com,www.faithcommunitiestoday.org; religion-online.org, wwrn.org, religiousfreedom.lib.virginia.edu;

SSSR/RRA – Society for the Scientific Study of Religion and Religious Research Association (Arhive electonice ale Societății pentru Studiul Științific al Religiei și Asociația Religioasă de Cercetare), http://rra.hartsem.edu/sssr/index.htm:

SSSR- The Society for the Scientific Study of Religion, (Societatea pentru Studiul Știintific al Religiei), www.sssrweb.org:

The Berkley Center for Religion, Peace, and World Affairs (Centrul Berkley pentru Religie, Pace și Afaceri Internaționale), berkleycenter.georgetown.edu

The Wabash Center for teaching and learnig in theology and religion (Centrul Wabash pentru predare și învățare în teologie și religie), www.wabashcenter.wabash.edu;

World Religions & Spirituality, www.has.vcu.edu/wrs.

Ziar on-line, www.econtext.ro;

Ziar on-line, www.provincianews.ro.

✓ Machete SPSS:

Fișierul longitudinal de date EVS este construit din datele actualizate pe cele patru valuri de cercetare European Values Study, descărcată de pe site-ul European Values Survey, www.europeanvalues.eu;

Fișierele de date WVS pe cele patru valuri de cercetare ale World Values Survey, descărcate de pe site-ul World Values Survey, www.worldvaluessurvey.org.

ANEXA 1

RAPARTIZAREA LĂCAȘELOR DE CULT PE JUDEȚE ÎN ANUL 2012

ALBA

Arad

Argeș

Bacău

Bihor

Bistrița Năsăud

Brăila

Brașov

Caraș-Severin

Cluj

Constanța

Covasna

Dâmbovița

Dolj

Gorj

Harghita

Hunedoara

Ialomița

Iași

Ilfov

Maramureș

Mehedinți

Mureș

Neamț

Olt

Sălaj

Satu Mare

Vâlcea

Vrancea

0m MITROPOLIA OLTENIEI MRHIEPISWPIM ^RRIOVEI

Str. Mitropolit Firmilian nr. 3, Craiovsucod 200381, Județul Dolj Tel.: 0251-533127. Fax: 0251-533127, E-mail: s_administrativ(rt m-ol.ro, Web: www.rn-ol.ro

SECTORUL ADMINISTRAȚI'V-BISERICESC Nr. 498/2013

01.03.2013

Către : D-na Gheorghiță (Ion) Veronica

Cu frățească dragoste vă punem la dispoziție datele legate de viața religioasă din județele Gorj și Dolj pe care le-ați solicitat în vederea elaborării tezei dvs. de doctorat.

Din încredințarea IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

Consilier administrativ,

Nota Orientativă pentru întocmirea expunerii asupra activității eparhiei pe anul 2012

Evenimente deosebite în viața eparhiei

Conferințe, simpozioane, întruniri, congrese, aniversări, pelerinaje organizate în eparhie, cu referire specială la „Anul omagial a Tainei Sfântului Maslu si al îngrijierii bolnavilor” (sub aspect liturgic, cultural și mediatic, social-filantropic).

Vizite ale chiriarhului în cuprinsul eparhiei sau vizite frățești în alte eparhii. Primiri de vizite, participări internaționale

Reflectarea prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în manifestări ale societății civile (distincții, diplome și titluri științifice acordate ierarhilor și clerului din eparhie sau acordate de chiriarh unor personalități ale vieții publice).

Activitatea organismelor eparhiale (ședințe, hotărâri importante privind viața eparhiei).

Sinodul Mitropolitan (unde este cazul).

Adunarea eparhială, Consiliul eparhial, Permanența Consiliului eparhial.

Activitatea misionară si pastorală

Itinerariul pastoral al Chiriarhului, precum și al Episcopului-vicar / Arhiereului-vicar (unde este cazul). Activitatea pastorală și misionară pentru păstrarea și apărarea dreptei credințe (la nivelul Centrului Eparhial, al protopopiatelor și al parohiilor).

Problema prozelitismului (cazuri, constatări, măsuri și propuneri).

Relațiile cu celelalte culte religioase în cuprinsul eparhiei:

Aspecte în relațiile cu celelalte culte. Ecumenismul local în lumina hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în această problemă;

Aspecte în relațiile și dialogul local cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: dacă există dialog și cooperare locală în domeniul activității sociale sau în alte domenii; diferenduri patrimoniale, procese în justiție și modalități de soluționare a acestora pe plan local.

Activitatea editorială a eparhiei în sprijinul lucrării misionar-pastorale și social-caritative, a învățământului teologic și a educației religioase.

Sprijinirea materială a activității pastoral-misionare și întrajutorarea frățească a unităților bisericești (.Fondul Central Misionar, Fondul Pastoral Eparhial etc.)

Viața monahală în cuprinsul eparhiei (organizare, număr așezăminte monahale, personal monahal, școli monahale Sinaxe monahale eparhiale, Sinaxe monahale mitropolitane etc.).

Activitatea canonică, juridică și disciplinară în cuprinsul eparhiei.

Aspecte privind disciplina în domeniul patrimoniului bisericesc (bunuri în proprietate, în folosință, redobândirea de bunuri).

Aspecte privind disciplina administrativ-financiară (în lumina prevederilor statutare și regúlame tare bisericești și ale hotărârilor Sfântului Sinod).

Disciplina clerului (cazuri, constatări și propuneri de prevenire).

Activitatea de pregătire și perfecționare a clerului.

Cursurile metodologice pentru obținerea gradelor profesionale (repartizarea pe centre de perfecționare și pe grade profesionale; modul de desfășurare, dificultăți constatate, propuneri de viitor).

Conferințele pastoral-misionare semestriale (teme abordate, modul de desfășurare, participarea clerului, dificultăți).

Conferințele administrative lunare (tematici, constatări și propuneri).

Conferințele cântăreților și dascălilor (dacă au fost organizate, tematici, constatări, propuneri).

Aspecte și preocupări privind locașurile de cult.

Construirea de noi biserici, repararea, restaurarea și întreținerea locașurilor de cult și a altor edificii bisericești care nu sunt monumente istorice.

Pictarea și repictarea locașurilor de cult – noi și a celor care nu sunt monumente istorice.

Sume alocate pentru aceste activități.

Anexa nr. 1

Cursurile metodologice pentru obținerea gradelor profesionale^

Anexa nr. 2

Anexa nr. 3

Anexa nr. 4

Anexa nr. 5

Anexa nr. 6

p.3 Anexa nr. 7

Anexa nr. 8

Numărul LOCAȘURILOR DE CULT din unitățile bugetare din eparhie

Anexa nr. 9

Numărul CIMITIRELOR BISERICEȘTI din eparhie

Anexa nr. 10

Numărul PERSONALULUI CLERICAL DE CONDUCERE care primește indemnizații sau contribuții de la bugetul de stat**

(Art. 2 alin. (2)-(6) cap. III lit. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

Anexa nr. 11

Numărul PERSONALULUI CLERICAL DE CONDUCERE încadrat și salarizat numai din fonduri proprii

Anexa nr. 12

Numărul preoților și diaconilor cu STUDII SUPERIOARE, care primesc contribuții la salarizare de la bugetul de stat*1 (Art. 2 alin. (2)-(6) cap. III lit. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

Anexa nr. 13

Numărul preoților și diaconilor cu STUDII MEDII, care primesc contribuții la salarizare de la bugetul de stat (Ari. 2 alin. (2)-(6) cap. III Iii. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea in țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

Anexa nr. 14

Numărul PREOȚILOR ȘI DIACONILOR încadrați și salarizați numai din fonduri proprii *]

Anexa nr. 15

Numărul UNITĂȚILOR DE CULT CU VENITURI REDUSE în procent de 30% ale căror posturi clericale beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 80% de la bugetul de stat (Art. 2 alin. (2)-(6) cap. III Ut. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

(65% și 80%), corelat cu Anexele 12 și 13

COLOANA nr. 10 va reda totalul unităților de cult înscrise în coloanele 2, 4, 6 și 8 COLOANA NR. 11 va reda totalul preoților înscriși în coloanele 3, 5, 7, 9

Anexa nr. 16

Anexa nr. 17

Numărul POSTURILOR VACANTE de preoți și diaconi pe grade profesionale de încadrare**

Anexa nr. 18

Numărul preoților încadrați si salarizați de instituțiile bugetare (de stat/private)

Anexa nr. 19

Situația pe GRUPE DE VÂRSTE a personalului clerical de mir în activitate *]

protopopiate, parohii, cadre didactice de la instituții de învățământ teologic, din instituțiile bugetare de stat)

Anexa nr. 20

Va fi evidențiat totalul personalul clerical din eparhie (personal de conducere de la centrul eparhial, protopopiate, parohii, cadre didactice de la instituții de învățământ teologic, din instituțiile bugetare de stat) care a obținut titlu științific de doctor până în 2012, mai puțin personalul monahal Clericii care sunt licențiați și ai altor facultăți decât cele de teologie

Anexa nr. 21

Numărul personalului clerical HIROTONIT, PENSIONAT, DECEDAT. RANGURI și DISTINCȚII bisericești acordate

Anexa nr. 22

Numărul PERSONALULUI NECLERICAL care primește contribuție la salarizare de la bugetul de stat (Ari. 2 alin. (2)-(6) cap. III Ut. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

Consiliilor Județene și Cons. Gen a! Mun. București (contabil, economist, consilier juridic, jurist, casier, inspector specialitate, referent, asistent social, arhivar, bibliotecar, muzeograf ghid, custode, supraveghetor muzeu, dactilograf etc.)

Anexa nr. 23

Numărul PERSONALULUI NECLERICAL salarizat numai din fonduri proprii *]

Anexa nr. 24

Cancelaria Sfanțului Sinod – Anul 2012 p. 7

Anexa nr. 25

Numărul AȘEZĂMINTELOR MONAHALE, al VIEȚUITORILOR și al RANGURILOR ACORDATE

Anexa nr. 26

Anexa nr. 27

Anexa nr. 28

Activitatea CONSiSTORiiLOR Mitropolitane Monahale

Anexa nr. 29

Activitatea înaltpreasfințiților și Preasfințiților Părinți ierarhi desfășurată în eparhie

Anexa nr. 30

Situația statistică a BOTEZURILOR, CUNUN1IILOR și ÎNMORMÂNTĂRILOR

Anexa nr. 31

Situația statistică a PRIMIRILOR LA ORTODOXIE, evidențiată la centrul eparhial

Anexa nr. 32

Situația lucrărilor de CONSTRUCȚIE și PICTARE la noi locașuri de cult

Anexa nr. 33

Situația lucrărilor de RECONSTRUIRE, RESTAURARE, PICTARE ȘI REPICTARE a locașurilor de cult,

ALTELE DECÂT CELE NOU CONSTRUITE

Anexa nr. 34

SUMELE PRIMITE și CHELTUITE pentru locașurile de cult și alte edificii bisericești care nu sunt monumente istorice

P-9

Anexa nr. 35

Activitatea editorială în cuprinsul eparhiei

Precizare pentru eparhiile în care există diferenduri cu Biserica Română Unită cu Roma,

Greco Catolică

Eparhiile implicate vor retransmite în anexă tabelele întocmite si comunicate ca urmare a hotărârii nr. 5945 din 5 iulie 2012 privind situația diferendurilor cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco Catolică.

întrucât, conform hotărârii sinodale menționate, datele privind situația diferendurilor cu Biserica Română unită cu Roma, Greco Catolică sunt destinate publicării pe situ-rile fiecărei eparhii implicate, precum și folosirii în relație cu autorităților publice și în dialogul cu greco-catolicii, centrele eparhiale sunt rugate să verifice și să actualizeze documentațiile respective.

ANEXA 2

ORDINEA IERARHICĂ A ȚĂRILOR EUROPENE ÎN FUNCȚIE DE PROCENTUL DIN POPULAȚIE CARE AU MOMENTE DE RUGA CiUnE/MEDITA ȚIE

ANEXA 3

ORDINEA IERARHICĂ A ȚĂRILOR EUROPENE ÎN FUNCȚIE DE PROCENTUL DIN POPULAȚIE CARE SE ROAGĂ ZILNIC

ANEXA 4

ORDINEA IERARHICĂ A ȚĂRILOR EUROPENE ÎN FUNCȚIE DE PROCENTUL PERSOANELOR CARE MERG CEL PUȚIN ODATA PE LUNĂ LA BISERICĂ

ANEXA 5

ȚĂRILE EUROPENE ÎN FUNCȚIE DE RELIGIA MAJORITARĂ

Sursa: Pew Research Center’s Forum on Religion & Public Life, Raportul: Global Christianity, A Report on the Size and Distribution of the World's Christian Population, decembrie 2011, p. 23-34, 80-81

ANEXA 6

DATE PRIVIND RELIGIOZITATEA ÎN EUROPA DE VEST

ANEXA 7

DATE PRIVIND RELIGIOZITATEA ÎN EUROPA CENTRALĂ SI DE EST

CHESTIONAR

privind angajamentul religios al credincioșilor ortodocși

În afară de slujbele religioase de duminică, obișnuiți să participați și la cele din timpul săptămânii?

1. da , în fiecare zi 2. da, numai miercurea și vinerea 3. da, câteodată 4. nu 0. NS/Nu pot aprecia

În ce alte activități organizate de biserică sunteți implicat?

corul bisericii 6.activități de întreținere a bisericii

acțiuni de binefacere 7.implicare în consiliul comitetului parohial al bisericii

strângere de fonduri pentru biserică 8.alte activități (care ?)

participări la discuții de grup/seminarii/conferințe cu 0.NS/Nu pot aprecia

caracter religios

participarea la pelerinaje religioase

În ultimul an, cât de des a-ți obișnuit să…?

de câteva ori pe an

cel puțin o dată pe săptămână 7. alt răspuns (care ?)

cel puțin o dată pe lună 0. NS/Nu pot aprecia

Zilnic sau De 2-3 ori O dată la Mai rar Deloc NS/Nu pot

Cât de asemănătoare sunt convingerile dvs. religioase în comparație cu cele ale părinților (mama, tata)?

foarte asemănătoare 2. oarecum asemănătoare 3 oarecum diferite 4.foarte diferite 0. NS/Nu pot aprecia

Care a fost apartenența religioasă a părinților (religia practicată) în adolescența dvs. (perioada cuprinsă între 12 și 18 ani)?

În adolescența dvs. (perioada cuprinsă între 12 și 18 ani) cât de des mergeau părinții dvs. la biserică/casă de rugăciune/moschee, în afară de nunți, înmormântări și botezuri?

13.Obisnuiți să contribuiți financiar la biserica de care aparțineți?

1. da 2. nu 0. NS/Nu pot aprecia

14.Care este media contribuției anuale a familiei dvs. la biserică? lei 0. NS/Nu pot aprecia

15.Spuneți-mi vă rog, aveți acasă obiecte cu caracter religios?

Da 2. Nu 0. NS/Nu pot aprecia

16.Dacă da, ce anume?

De când sunteți adult, ați avut vreun sentiment că…?

Ațiputea spune că sunteți…?

o persoană credincioasă 2. nu sunt o persoană prea credincioasă 0. NS/Nu pot aprecia

Citiți următoarele afirmații și încercuiți răspunsul care descrie cel mai bine modul în care fiecare afirmație este adevărată pentru dvs.?

Care afirmație se apropie cel mai mult de ceea ce tu crezi despre Dumnezeu?

știu că Dumnezeu există cu adevărat, și nu am nicio îndoială despre asta

deși am dubii, simt că eu cred în Dumnezeu

cred în Dumnezeu în cea mai mare parte din timp, dar nu de multe ori

nu știu dacă există un Dumnezeu, și nu cred că există vreo modalitate de a afla

nu cred într-un Dumnezeu personal, dar cred într-o putere mai mare de un anumit tip

NS/Nu pot aprecia

Care dintre următoarele afirmații se apropie cel mai mult de ceea ce tu crezi despre lisus?

Iisus este Fiul lui Dumnezeu și nu am nicio îndoială despre asta

deși am unele îndoieli, cred că Iisus este de origine divină

cred că Iisus a fost un om măreț și foarte sfânt, dar nu cred că este Fiul lui Dumnezeu mai mult decât noi suntem copiii lui Dumnezeu

cred că Iisus a fost doar un om, deși unul cu adevărat extraordinar

sincer, nu am convingerea că a existat un om ca Iisus

NS/Nu pot aprecia

Cât de mult vă influențează credințele religioase, următoarele aspecte din viața dvs.?

Daca ați fi intrebat, ați fi capabil să spuneți cele Zece Porunci?

1 .da, dar nu cu cuvintele exacte 2. da, cu cuvintele exacte 3. nu sunt sigur că mi le-aș aduce aminte pe toate cele zece

0. NS/ Nu pot aprecia

Unde s-a născut lisus Hristos conform Bibliei? 0. NS/ Nu pot aprecia

Din cine este alcătuită Sfânta Treime? 0. NS/ Nu pot aprecia

Care este prima carte a Bibliei 0. NS/ Nu pot aprecia

Care dintre următoarele afirmații descriu cel mai bine învățătura ortodoxă despre pâinea si vinul folosit pentru

împărtășanie?

pâinea și vinul devin de fapt, trupul și sângele lui lisus Hristos

pâinea și vinul sunt simboluri ale trupului și sângelui lui lisus Hristos

alt răspuns (care ?)

NS/Nu pot aprecia

DATE SOCIO-DEMOGRAFICE:

Genul respondentului: 1. Feminin 2. Masculin

Vârsta în ani împliniți

33.Starea civilă: 1.necăsătorit/ă 2.căsătorit/ă 3. căsătorit/ă fără acte (concubinaj) 3.divorțat/ă 4.văduv/ă

Ultima scoală absolvită:

i

Ați aparținut vreodată unei alte religii?

da (care ?) 2. nu 0. NS/ Nu pot aprecia

36.Ocupația actuală:

Biserica.

2 Dicționarul etimologic online, http://www.etymonline.com – accesat la data de 06.08.2012.

3 Bryan Turner (coord.), op.cit., p. 505.

7 Anthony Giddens, Sociologie, Ediția a V-a, București, Editura All, 2010, p. 510.

8 Safiek Mokhlis, Relevancy and Measurement of Religiosity in Consumer Behavior Research, Revista: International Bussiness Research, Volumul II, Nr.3/ iulie 2009, p. 77, www.ccsenet.org/journal/html.

12 Anthony Giddens, op.cit., p. 513.

13 Dumitru Otovescu (coord.), Istoria sociologiei. Antologie, Editura Beladi, Craiova, 2007, p. 271.

17Pascal Siegers, Mapping Religious Orientations across Europe: Church Religiosity, Alternative Spiritualities, and Unbelief. Evidence from the fourth wave of the European Values Study (2008/2009), lucrare pregătită pentru Conferința Absolvenților ECPR din Dublin, Cologne, iunie 2010, p. 3.

18James A. Beckford, Jay N. Demerath III (eds.), The SAGE Handbook of the Sociology of Religion, Publicație SAGE , Editura The Cromwell Press, Marea Britanie, 2007, p. 145.

21Marie Cornwall, Stan L. Albrecht, Perry H. Cunningham, Brian L. Pitcher , The Dimensions of Religiosity: A Conceptual Model with an Empirical Test, în James T. Duke (editor), Latter-day Saint Social Life: Social Research on the LDS Church and its Members, Volumul 12, Centrul de Studii Religioase, Universitatea Brigham Young, 1998, p. 203.

23 Gerhard Lenski a fost primul cercetător care a introdus conceptul de angajament religios în sociologia religiei.

24 James A. Beckford, Jay N. Demerath III (eds.), op.cit., p. 146.

30 Inger Furseth, Pâl Repstad, An Introduction to the Sociology of Religion: Classical And Contemporary, Editura Ashgate Publishing Company, Anglia, 2006, p. 24.

31 S. R Khan, P. Kour, Religious Attitude and Well-Being Of Senior Research Scholars: A Case Study Of University Of Jammu, în Revista Journal of Well Being, Editura Cross & Crown, Volumul 3, Numărul 2, iulie 2009, p. 13.

32 Safiek Mokhlis, op.cit., p. 77.

33 Fitcher a prospus patru dimensiuni ale religiozității: comuniune, crez, cod de conduită și cult.

35Gregory M. Herek, Religious Orientation and Prejudice: A Comparison of Racial and Sexual Attitudes, în Revista Personality and Social Psychology Bulletin, 1987, 13(1), p. 34.

36În lucrarea Measuring the 'Religiosity' of Muslims, autorul. Sâlih Ibrâhîm al-Sanî precizează următoarele studii care vizează dimensiunea uni-dimensională-Thurson și Chave (1929), Thoules (1935) și studiul asupra Testării Valorilor propus de Allport-Vernon-Lindsey; bipolară – studiul sociologic al lui Lenski (1961) Factorul religios: Studiu al Impactului Religiei asupra Politicii, Economiei, și Vieții de Familie); și studiul lui Walter Houston Clark (1958) Psihologia Religiei: O Introducere în experiența și comportamentul religios); multidimensională- studiul lui Thouless (1971) O Introducere în Psihologia Religiei, precum și lucrările lui Kurts (1962), Whiteman (1961), și Meadow și colab.(1984) – articol disponibil la adresa http://en.islamtoday.net.

37James A. Beckford, Jay N. Demerath III (eds.), op.cit., p. 146.

38A se vedea Dumitru Otovescu, Educația materialist-științifică, dimensiune a conștiinței socialiste, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1989, p. 43.

19. Cât de des citiți Biblia acasă?

9

Odată pe zi sau mai mult

Cel puțin odată pe săptămână

Destul de des, dar nu în mod regulat

Rar

Rareori sau niciodată

26. Cât de sigur ești că, păcatele tale sunt iertate?

Foarte sigur

Destul de sigur

Câteodată, dar nu întotdeauna

Niciodată nu sunt sigur

Nu mă gândesc la păcat în acest fel

Niciun răspuns

42 Pentru mai multe detalii despre metodologia studiului se va consulta J. Rohrbaugh, R. Jessor, Religiosity in youth: A personal control against deviant behaviour, în Revista Journal of Personality, 43 (1), Editura Blackwell, 1975, pp. 136-155.

47 Keith A. Roberts, Implications of One's Definition of Religion for Conducting for Research, extras din cartea Religion in Sociological Perspective, Ediția a IV-a, p. 2, articol disponibil online http://www.sagepub.com/rsp5e/study/resources/82986_01pe.pdf.

48 Marie Cornwall, Stan L. Albrecht, Perry H. Cunningham, and Brian L. Pitcher, op.cit., p. 203.

53 Pentru mai multe informații vezi Rachel M. McCleary and Robert J. Barro, Religion, Economy, and Society in an International Panel, lucrare prezentată la Simpozionul din noiembrie 2001 “Religion-Factor Research: Personal and Social Transformation,” sponsorizat de Fundația John Templeton Foundation, Universitatea din Pennsylvania, octombrie 2001, pp. 10-17.

57 Pentru mai multe informații privind cele cinci dimensiuni socio-culturale de variație se va consulta siteul ARDA- Association of Religion Data Archives (Asociația de arhive de date religioase), disponibile la adresa www.thearda.com – accesat 15.02.2013.

58 Yves Lambert, op.cit., p. 311.

62 Allan G. Johnson, Dicționarul Blacwell de Sociologie, Editura Humanitas, București, p. 173.

64 Mălina Voicu, România religioasă, Editura Institutul European, Iași, 2007, pp. 12-13.

71 Michel Lallement, Istoria ideilor sociologice, Volumul I, Antet, 1993, p. 231.

75Walter Benjamin, Capitalism as Religion, în Rolf Tiedemann and Hermann Schweppenhauser (Suhrkampf), Benjamin's Gesammelte Schriften, Volumul VI, p. 259.

77 Rudolf Stichweh, The History and Systematics of Functional Differentiation in Sociology, în Mathias Albert, Barry Buzan, Michael Zürn (eds.), Bringing Sociology to IR. World Politics as Differentiation Theory. Editura Cambridge, Cambridge, 2013 -document accesibil online.

78 Steve Bruce, Secularization. In Defence of an unfashionable theory, Editura Oxford, New York, 2011, p. 30.

79 Abordările conceptuale și cauzele secularizării este un material revizuit revizuită și completat a unei părți din articolul nostru, Creștinism și secularizare, publicat în volumul Conferinței Naționale a Doctoranzilor Edmond Gabriel Olteanu, George Gîrlețteanu (coord.), Cercetări doctorale în România prin sprijin european, Editura Alma, Craiova, 2013, pp. 138-141.

80 Robert Markusm, Christianity and the secular, Editura Universității din Notre Dame, Notre Dame (India), 2006, p. 14.

81Pacea de la Westphalia a pus capăt Războiul de 30 de ani (1618-1648) și Războiul de 80 de ani (1568-1648) între Spania și Republica Olandeză, încheind așa numita epocă a „războaielor religioase”.

82 Iancu Săceanu, Mic dicționar de termeni religioși, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010, p. 133.

83 Despre conotațiile termenului de secularizare, a se vedea José Casanova, Rethinking Secularization: a global comparative perspectiv, în Revista The Hedgehog Review, Vol. 8, Nr. 1-2 (primăvară/vară

2006).

87 Mălina Voicu, op.cit., p. 12-13.

88 Pentru mai multe informații se poate consulta site-ul http://www.pewforum.org.

92 Allan G. Johnson, op.cit., p. 304.

97 Ibidem, p. 3.

102 Neal Krause, Measuring religiosity in later life, în Revista Research on Aging, Volumul 15, Nr.2, Publicație Sage, iunie 1993, p. 173.

123 Pranas Dauknys, The resistance of the catholic church in lithuania against religious persecution, în Jurnalul Lituanian Trimestrial de Artă și Știință, Volumul 31, Numărul 1, http://www.lituanus.org/1985/85_1_04.htm – accesat 14.03.20l3.

133Willfried Spohn, Europeanisation, Multiple Modernities and Religion-The Reconstruction of Collective Identities in Post-Communist Central and Eastern Europe, în Gert Pickel, Kornelia Sommet, (editori), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010,

Editura Springer, Leipzig (Germania), 2012, p. 40.

173 Numărul de credincioși, protopopiate, parohii, preoți, călugări, călugărițe pentru cele șase dieceze au fost preluate din Adrian Lemenii (coord), Florin Frunză, Ștefan Ioniță, Viața religioasă din România, Ediția aII-a, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 48-50.

183Religiozitatea privată se referă numai la individ și modul cum acesta conștient sau inconștient are posibilitatea de a-și controla manifestările religioase (credințele religioase și rugăciunea). Religiozitatea publică implică alte persoane, aflându-se sub controlul conștient sau inconștient al individului, de exemplu afilierea religioasă, frecventarea bisericii, munca voluntară în cadrul unei organizații religioase.

184 Macheta SPSS a fost descărcată de pe site-ul European Value Survey, www.europeanvalues.eu- accesat 10.10.2012.

185 Fișierul longitudinal de date EVS este construit din datele actualizate pe cele patru valuri de cercetare European Values Study (1981, 1990, 1999, și 2008) și cuprinde 49 de țări/regiuni în care au fost aplicate 125 de anchete la un eșantion total de 166.502 de oameni.

187 Mălina Voicu, op.cit., p. 39.

188 Siobhan McAndrew, David Voas, Measuring Religiosity Using Surveys, Survey Resources Network, Manchester, februarie 2011, p. 4, poate fi accesat la http://surveynet.ac.uk.

189 Pascal Siegers, Mapping Religious Orientations across Europe: Church Religiosity, Alternative Spiritualities, and Unbelief. Evidence from the fourth wave of the European Values Study (2008/2009), lucrare pregătită pentru Conferința Absolvenților ECPR din Dublin, Cologne, iunie 2010, p. 7.

191 Raportul de cercetare STISOC- Publicul și știința. Știință și societate. Interese și percepții ale publicului privind cercetarea științifică și rezultatele cercetării, București, 2010, p. 51.

192 Krunoslav Nikodem, Religiosity and Marriage. Family Attitudes in Croatia, în Gert Pickel, Kornelia Sommet, (eds.), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012, p. 184.

193 Pascal Siegers, op.cit., p. 8.

198 PVQ măsoară aceleași orientări valorice, dar pri intermediul a 40 de enunțuri verbale.

201 Sergiu-Grigore Popescu, Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale și naționale ale poporului român (secolele XIX și XX), Editura Aius, Craiova, 2010, p. 245.

202 Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, București, Editura Humanitas, 2007, p. 272.

203Decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, art. 1.

207Alina Tudor-Pavelescu, Studiu introductiv, în Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. însemnări zilnice, București, 2004, p. VIII.

211 Ana-Maria Rădulescu, Clerici ortodocși în închisorile comuniste, Județul Dolj C, Editura Aius, Craiova, 2012, p. 18.

212Vezi Cristian Vasile, Articole: Sărbătorile creștine la începuturile comunismului, în ziarul LaPunkt din data de 3 mai 2013, la adresa http://www.lapunkt.ro/2013/05/03/sarbatorile-crestine-la-inceputurile- comunismului/- accesat 6.06. 2013.

213 Pentru mai multe informații se va consulta George Enache, Sărbători, pelerinaje și procesiuni religioase în România comunistă, în Ziarul Lumina din data de 13 octombrie 2009, disponibil online la adresa http://ziarullumina.ro/chipuri-si-fapte-din-viata-bor/sarbatori-pelerinaje-si-procesiuni-religioase- romania-comunista – accesat 18.07. 2013.

214 Paul Hollander, Caracteristicile represiunii în statele comuniste, în Adrian Cioflâncă, Luciana Jinga (coord.) Represiune și control social în România comunistă, Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Volumele V-VI, 2010-2011, Editura Polirom, Iași, 2011, p. 62.

215 Christian Smith, Why Christianity Works: An Emotions-Focused Phenomenological Account, în Revista Sociology of Religion, (68), Nr. 2, 2007, p. 167.

217 Ghenadie Ponea, Biserica Ortodoxă în Țara Românească 1821-1859, Editura Andreas, București, 2011, pp.18-19.

223 Philippe Walter, Mitologie creștină, Editura Artemis, București, 2005, p. 106.

224 Iisus Hristos a fost numit și “Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

225Știre din data de 30 noiembrie 2012: Aproape 700.000 de români poartă numele Sfântului Apostol Andrei (Statisticile au fost preluate de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor), Sursă: www.citynews.ro -accesat 02.07.2013.

227 Știre din data de1 Noiembrie 2012 : Mai puține zile lucrătoare în această lună. 30 noiembrie este zi liberă legală, Sursă: www.avocatnet.ro- accesat 02.07.2013.

228 Oliver Clément, Biserica Ortodoxă, Editura Rao, București, 2005, p. 9.

230Ion Ghinoiu, op.cit., p. 36.

231Dumitru Stăniloae, Câteva trăsături caracteristice ale ortodoxiei, în Revista Mitropolia Olteniei, Nr. 78, 1970, p. 737.

232Nicolae Panea, Imaginea socială a morții, în Revista Universitară de Științe Sociale, Nr. 2, Editura Universitaria, Craiova, 2004, p. 88.

233 Nicolae Panea, Antropologie culturală și socială, Editura Omniscop, Craiova, 2000, p. 127.

239

Raluca Popescu, Comportament religios – românii sunt practicanți religioși neimplicați, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, 2011, p. 1

BIBLIOGRAFIE

S Cărți:

Alles, Gregory D., Religious Studies A Global View, Editura Routledge, Statele Unite și Canada, 2008;

Argyle, Michael, The Sociology of Religion: Religious Behaviour, Editura Routledge, 2006;

Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi, Almanahul credinței 2011, Chicago, Illinois, 2011;

Baconsky, Teodor; Ică jr, Ioan I.; Tătaru-Cazban, Bogdan; Ștefoi, Elena;

Manolescu Anca, Carp, Radu, Pentru un creștinism al noii Europe, Editura

Humanitas, București, 2007;

Bădescu, Ilie, Istoria sociologiei. Perioada marilor sisteme, Editura Porto-Franco, Galați, 1994;

Bănică, Mirel, Biserica Ortodoxă Română. Stat și societate în anii 30, Editura Polirom, Iași, 2003

Bădescu, Ilie, Teoria latențelor, Editura Isogep-Euxin, București, 1997;

Batson, C.D., Schoenrade, P., Ventis, W.L., Religion and the individual: A social-psihologicalperspective, Editura Oxford, New York, 1993;

Beckford, James A., Demerath III (eds.), Jay N., The SAGE Handbook of the

Sociology of Religion, Publicație SAGE, Editura The Cromwell Press,

Marea Britanie, 2007;

Berger, Peter, Davie, Grace, Fokas, Effie Religious America, Secular Europe? A Theme and Variations, Editura Ashgate, Statele Unite ale Americii, 2008;

Bruce, Steve, Secularization. In Defence of an unfashionable theory, Editura Oxford, New York, 2011;

Buzărnescu, Ștefan, Istoria doctrinelor sociologice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995;

Cairns, Earle E., Creștinismul de-a lungul secolelor, Cartea Creștină, 1997;

Chelcea, Septimiu, Metodologia cercetării sociologice, Editura Economică, București, 2001;

Chelcea, Septimiu, Un secol de cercetări psihosociologice, Editura Polirom, Iași, 2002;

Clément, Oliver, Biserica Ortodoxă, Editura Rao, București, 2005;

Constantin, Cuciuc, Sociopsihologia religiei, Editura Conștiință și Libertate, București, 2006;

Dale, Hilty, An examination of the relationship among religious involvement, orientation and attitude of an adult mennonite church member population and attitude toward psychologists, Universitatea Statului Ohio, Statele Unite ale Americii, 1986;

Davie, Grace Religion in Britain since 1945: Believing without Belonging, Editura Blackwell, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, 1994;

Davie, Grace, Religion in modern Europe. A memory mutates, Editura Oxford, New York, 2000;

Drăgoi, Eugen, Istoria bisericii, Editura Historică, București, 2001;

Durkheim, Émile, Formele elementare ale vieții religioase, Iași, Polirom, 1995;

Eliade, Mircea, Tratat de istorie a religiilor,Ediția a V-a, Editura Humanitas, București, 2013;

Engler, Steven; Knott, Kim; Kumar, P. Pratap; Kocku von Stuckrad, Volumul 113, Comparing Religions, Editura Brill, Boston, 2006;

Furseth, Inger, Repstad, Pâl, An Introduction to the Sociology of Religion: Classical And Contemporary, Editura Ashgate, Anglia, 2006;

Gaudin, Philippe, Marile Religii, Orizonturi, București, 2001;

Geisler, Norman, Filosofia religiei, Editura Polirom, Iași, 2007;

Giddens, Anthony, Sociologie, Ediția a V-a, București, Editura All, 2010;

Gorun, Adrian (coord.), Comunitățile rurale din Gorj. Repere monografice și identitare, Volumul I, Editura „Academica Brâncuși”, 2011;

Gorun, Adrian, Geopolitică, geostrategie, globalizare – perspective sociologice, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010;

Gorun, Adrian, Sociologia relațiilor internaționale. Tratat privind conceptele sociologice de bază, procesele și tendințele în relațiile internaționale, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2010;

Halman, Loek, Riis, Ole (eds.), Religion in a Secularizing Society: The Europeans' Religion at the End of 20th century, Leiden (Olanda), Editura Brill, 2003;

Hill, Peter, Hood, Ralph, Measures of Religiosity, Editura Religious Education, Birmingham- Alabama, Statele Unite ale Americii, 1999;

Hitchcock, James, What is secular humanism? Why humanism became secular and how it is changing our world, Ann Arbor: Servant Books, 1982;

Inglehart, Ronald, Welzel,Christian, Modernization, Cultural Change and Democracy, Editura Cambridge, New York, 2005;

Iorga, Nicolae, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor, Volumul I, Tipografia Neamul Românesc, Vălenii de Munte, 1908;

James A Beckford, Demerath III, Jay N. (editori), The SAGE Handbook of the Sociology of Religion, Publicație SAGE , Editura The Cromwell Press, Marea Britanie, 2007;

Jenkins, Philiph, The next Christendom, Editura Universității Oxford University, 2011;

Lallement, Michel, Istoria ideilor sociologice, Volumul I, Editura Antet, 1993;

Leb, Ioan Vasile, Biserică și implicare. Studii privind istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Limes, Cluj, 2000;

Lemenii, Adrian (coord), Florin Frunză, Ștefan Ioniță, Viața religioasă din România, Ediția a II-a, Editura Bizantină, București, 2005;

Louth, Andrew, The Origins of the Christian Mystical Tradition.From Plato to Denys, Editura Oxford, New York, 2007;

Lubac, Henri de, Meditație asupra bisericii, Editura Humanitas, București, 2004;

Manolescu, Anca, Europa și întâlnirea religiilor, Polirom, Iași, 2005;

Markusm, Robert, Christianity and the secular, Editura Universității din Notre Dame, Notre Dame (India), 2006;

Martin, David, The Future of Christianity. Refelections on violence and democracy, religion and secularization, Editura Ashgate, Marea Britanie, 2011;

Mawson, T.J., Belief in God. An Introduction to the Philosophy of Religion, Editura Oxford, New Tork, 2005;

Mihăilescu, Ioan, Sociologie generală. Concepte fundamentale si studii de caz, Editura Polirom, Iasi, 2003;

Ministerul Culturii și Cultelor- Secretariatul de stat pentru culte, Asociația Națională pentru apărarea Libertății Religioase “Conștiință și Libertate”, Libertatea religioasă în context românesc și european, Editura Bizantină, București, 2005;

Mirel, Bănică, Biserica Ortodoxă Română. Stat și societate în anii 30, Editura Polirom, Iași, 2003;

Miron, Roman, Axionarmativitatea și reglarea raporturilor dintre persoană, status și rol. Teorii, concepte, raporturi, percepții și proiecte atitudinale, Editura Universitaria, Craiova, 2002;

Netton, Ian Richard, Islam, Christianity and Tradition a Comparative Exploration, Editura Universității din Edinburgh, 2006;

Nichols, James Hastings, History of Christianity 1650-1950. Secularization of the West, Editura The Ronald Press Company, New York, 1956;

Norris, Pippa, Inglehart, Ronald, Sacred and Secular. Religion and politics worldwide, Editura Cambridge, New York, 2004;

Otovescu, Dumitru (coord.), Monografia sociologică a comunei Breasta-Județul Dolj, Editura Beladi, Craiova, 2007;

Otovescu, Adrian, Frăsie, Maria-Cristina, Motoi, Gabriela, Otovescu, Dumitru, Criza mondială, București, Editura Pro Universitaria, 2011;

Otovescu, Dumitru (coord), Sociologia culturii românești. Antologie, Editura Beladi, Craiova, 2006;

Otovescu, Dumitru (coord), Sociologia culturii. Antologie autori străini, ediția a II-a Editura Beladi, Craiova, 2010;

Otovescu, Dumitru (coord.), Istoria sociologiei. Antologie, Editura Beladi, Craiova, 2007;

Otovescu, Dumitru, Educația materialist-științifică, dimensiune a conștiinței socialiste, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1989;

Otovescu, Dumitru, Istoria Sociologiei. Note de curs, Editura Universitaria, Craiova, 2006;

Otovescu, Dumitru, Sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2004,

Otovescu, Dumitru, Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010;

Otovescu, Dumitru, Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010;

Păcurariu, Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe române, Volumul I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1992;

Panea, Nicolae, Antropologie culturală și socială, Editura Omniscop, Craiova, 2000;

Panea, Nicolae, Gramatica funerarului, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003;

Paul, Tillich, Dinamica credinței, Editura Herald, București, 2007;

Pickel, Gert, Sommet, Kornelia (editori), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012;

Ponea, Ghenadie Biserica Ortodoxă în Țara Românească 1821-1859, Editura Andreas, București, 2011;

Popescu, Dumitru, Hristos-Biserică-Societate, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1998;

Popescu, Sergiu-Grigore Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale și naționale ale poporului român (secolele XIX și XX), Editura Aius, Craiova, 2010;

Rădulescu, Ana-Maria, Clerici ortodocși în închisorile comuniste, Județul Dolj C, Editura Aius, Craiova, 2012;

Rădulescu-Motru, Constantin, Psihologia poporului român, Editura Humanitas, București, 1997;

Rădulescu-Motru, Constantin, Românismul. Catehismul unei noi spiritualități, Editura Albatros, București, 1996;

Rotariu, Traian, Voineagu, Vergil (coord.), Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale tranziției în România, Editura Polirom, Iași, 2012;

Rotaru, Ioan-Gheorghe; Opriș Dan Iulian; Roșca Năstăsescu, Beniamin, O istorie a Adventistului de Ziua a Șaptea din România. Premise, Editura Viață și Sănătate, București, 2009;

Rusu, Augustin, învățământul teologic și scrisul bisericesc, în volumul Autocefalic, Patriarhie, Slujire sfântă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1995;

Rusu, Ieremia, Cine sunt creștinii după Evanghelie?, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2011;

Sandu, Dumitru (coord.), Viața socială în România urbană, Editura Polirom, Iași, 2006;

Sandu, Dumitru (coord.), Viața socială în România urbană, Editura Polirom, Iași, 2006;

Stark, Rodney, Bainbridge, William Sims, A Theory of religion, Editura Rutgers Universiy Press, New Brunswick, New Jersey, Statele Unite ale Americii, 1996;

Stark, Rodney, Glock, Charles Y., American Piety: The Nature of Religious Commitment, Editura Universității din California, Berkeley, 1968;

Tamara, Mureșanu, Psihologia religiei, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976;

Tomka, Miklos, Expanding religion: religious revival in post-communist Central and Eastern Europe, Editura Humbert & Co.GmbH and Co.KG, Germania, 2011;

Trigg, Roger, Religion in Public Life:Must Faith Be Privatized?, Editura Oxford, Marea Britanie, 2007;

Voicu, Mălina România religioasă, Editura Institutul European, Iași, 2007

Voicu, Mălina, Voicu, Bogdan, Viața socială în România urbană, Editura Politom, Iași, 2006;

Wach, Joachim, Sociologia religiei Editura Polirom, Iași, 2007;

Walter, Philippe Mitologie creștină, Editura Artemis, București, 2005;

Ward, Keith, Re-Thinking Christianity, Editura Oneworld, Anglia, 2007;

Ware,Timothy, Istoria Bisericii Ortodoxe, Aldo Press, București, 1997;

Weber, Max, Etica protestantă și spiritul capitalismului, Editura Inciatus, București, 2003;

Weber, Max, Sociologia Religiei, Tipuri de organizări comunitare religioase, Editura Teora, București, 1998;

Willaime, Jean-Paul, Sociologia religiilor, Institutul European, Iași, 2001;

Zamfir, Cătălin, Bădescu, Ilie, Zamfir Elena, (coord.), Starea societății românești după 10 ani de tranziția, Editura Expert, București, 2000;

Zamfir, Cătălin, Spre o paradigmă a gândirii sociologice, Editura Cantes, Iași, 1999;

*** Britannica Encyclopedia of World Religions, Uniunea International, 2006.

S Capitole în cărți:

Benjamin, Walter, Capitalism as Religion în Rolf Tiedemann and Hermann Schweppenhauser (Suhrkampf), Benjamin's Gesammelte Schriften, Volumul VI;

Buzărnescu, Ștefan, Rolul sondajelor în cercetarea opiniei publice în Dumitru Otovescu (coord.), Tratat de sociologie generală, Editura Beladi, Craiova, 2010;

Cornwall, Marie, Albrecht, Stan L., Cunningham, Perry H., Pitcher Brian L. , The Dimensions of Religiosity: A Conceptual Model with an Empirical Test, în James T. Duke (editor), Latter-day Saint Social Life: Social Research on the LDS Church and its Members, Volumul 12, Centrul de Studii Religioase, Universitatea Brigham Young, 1998;

Gog, Sorin, Herețeliu, Claudiu, Religia în societatea românească, în Traian

Rotariu, Virgil Voineagu (coord.), Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale tranziției în România, Editura Polirom, Iași, 2012;

Hervieu-Leger, Daniele, The twofold limit of the notion of secularization, în Linda

Woodhead (eds.), Paul Heelas, David Martin, Peter Berger and the Study of

Religion, Editura Routledge, Londra, 2001;

Hollander, Paul, Caracteristicile represiunii în statele comuniste, în Adrian Cioflâncă, Luciana Jinga (coord.) Represiune și control social în România comunistă, Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Volumele V-VI, 2010-2011, Editura Polirom, Iași, 2011;

Iluț, Petru, Nistor, Laura Valorile umane bazale și religiozitatea ca valoare, în Traian Rotariu, Virgil Voineagu (coord.), Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale tranziției în România, Editura Polirom, Iași, 2012;

Kiviorg, Merlin, Church and state in Estonia, în Ferrari, Silvio, Durham Jr., W. Cole (editori), Sewell A., Elizabeth, (editor asociat), Law and Religion in Postcommunist Europe, Editura Peeters, Belgia, 2003;

313

Pietrzach, Michal, Church and state in Poland, în Ferrari, Silvio, Durham Jr., W. Cole (editori), Sewell A., Elizabeth, (editor asociat), Law and Religion in Postcommunist Europe, Editura Peeters, Belgia, 2003;

Nikodem, Krunoslav, Religiosity and Marriage. Family Attitudes in Croatia, Pickel, Gert, Sommet, Kornelia (editori), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012;

Sorin Goc, Claudiu Herțeliu, Religia în societatea românească, în Traian Rotariu, Vergil Voineagu (coord.), Inerție și schimbare. Dimensiuni sociale ale tranziției în România, Editura Polirom, București, 2012;

Spohn, Willfried, Europeanisation, Multiple Modernities and Religion-The Reconstruction of Collective Identities in Post-Communist Central and Eastern Europe, în Pickel, Gert, Sommet, Kornelia (editori), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012;

Stichweh, Rudolf, The History and Systematics of Functional Differentiation in Sociology, în Mathias Albert, Barry Buzan, Michael Zürn (editori), Bringing Sociology to IR. World Politics as Differentiation Theory, Editura Cambridge, Cambridge, 2013;

Tismăneanu, Vladimir, Comunismul -de la Marx și Lenin la viața de apoi, în Adrian Cioflâncă, Luciana Jinga (coord.) Represiune și control social în România comunistă, Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Volumele V-VI, 2010-2011, Editura Polirom, Iași, 2011;

Tudor-Pavelescu, Alina, Studiu introductive, în Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. însemnări zilnice, București, 2004;

Voicu, Mălina, Constantin, Andreea, Religious Revival in Romania: Between Cohort Replacement and Contextual Changes, în Gert Pickel, Kornelia Sommet (eds.), Transformation of religiosity.Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012.

S Dicționare:

Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an, Editura Fundației Culturale Române, București, 1997;

Johnnson, Allan G., Dicționarul Blackwell de sociologie, Editura Humanitas, București, 2007;

Săceanu, Iancu, Mic dicționar de termeni religioși, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010;

Turner, Bryan (coord.), The Cambridge Dictionary of Sociology, Editura Cambridge, 2006;

Zamfir, Cătălin, Vlăsceanu, Lazăr, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1993;

*** Dicționar de sociologie, Larousse, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996.

S Articole:

Casanova, José, Rethinking Secularization: A global comparative perspectiv, în Revista The Hedgehog Review, Volumul 8, Numărul 1-2 (primăvară/vară 2006);

Chaves, Mark, Gorski, Philip S., Religious Pluralism and Religious Participation, în Revista Annual Review of Sociology, Volumul 27 (2001);

Clayton, Richard R., Gladden James W., The Five Dimensions of Religiosity: Toward Demythologizing a Sacred Artifact, în Revista Journal for the Scientific Study of Religion, Volumul 13, Numărul 2 , iunie 1974;

Cornwall, Marie, The Social Bases of Religion: A Study of Factors Influencing Religious Belief and Commitment, în Revista Review of Religious Research, Volumul 29, Numărul 1, septembrie, 1987;

Cornwall, Marie, Cornwall, Albrecht, Stan L., Cunningham, Perry H., Pitcher, Brian L., The Dimensions of Religiosity: A Conceptual Model with an Empirical Test, în Revista Review of Religious Research, Volumul 27, Numărul 3, martie 1986;

Dauknys, Pranas, The resistance of the catholic church in lithuania against religious persecution, în Jurnalul Lituanian Trimestrial de Artă și Știință, Volumul.

Numărul 1;

Davie, Grace, Is Europe an Exceptional Case?, în Revista The Tedgehog, Volumul VIII, Numărul 1-2: After Secularization (număr dublu special), primăvară-vară 2006;

Gorun, Adrian, Dezvolatrea socială și globalizarea. Dezvoltarea umană și probleme globale actuale (Studiu de caz), în Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Numărul 2/2011;

Gorun, Adrian, Secolul al XXI-lea și problemele majore ale lumii, în Analele Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Numărul 3/2011;

Hanzall, Kambiz Heidarzadeh, Attar, Mina Movahedian, Alikhan, Fatemeh, Investigating the effect of gender role attitude on the relationship between dimensions of religioaity and new product adoption invention, în Revista World applied Science Journal 13 (6), Publicație IDOSI, 2011;

Herek, Gregory M., Religious Orientation and Prejudice: A Comparison of Racial and Sexual Attitudes, în Revista Personality and Social Psychology Bulletin, 1987, 13(1);

Holdcroft, Barbara, What is religiosity?, în Revista Catholic Education: A Journal of Inquiry and Practice, Volumul 10, Numărul 1, septembrie 2006;

Ion, Veronica, Creștinism și secularizare, publicat în volumul Conferinței Naționale a Doctoranzilor Edmond Gabriel Olteanu, George Gîrleșteanu (coord.), Cercetări doctorale în România prin sprijin european, Editura Alma, Craiova, 2013;

Ion, Veronica, Implicațiile religioase ale procesului de globalizare, în Revista de Științe Politice, Numărul 24/2009;

Ion, Veronica, Religia si creșterea economică, în Revista Universitară de Sociologie, Anul IV, Numărul 2/2010;

Khan, S. R., Kour, P., Religious Attitude and Well-Being Of Senior Research Scholars: A Case Study Of University Of Jammu, în Revista Journal of Well Being, Editura Cross and Crown, Volumul 3, Numărul 2, iulie 2009;

Kideckel, David, Articol: Secular ritual and social change: a Romanian case, în Revista Anthropological Quarterly, Volumul 56, Numărul 2 (Political Rituals and Symbolism in Socialist Eastern Europe), aprilie., 1983;

Kilp, Alar, Secularization of society after communism: the catholic-protestant societies, în ENDC Proceedings, (publicat de Colegiul Estonian Național de Apărare) Numărul 12/2009, Tartu-Estonia;

Krause, Neal, Measuring religiosity in later life, în Revista Research on Aging, Volumul 15, Numărul 2, Sage Publication, iunie 1993;

Kü9ükcan, Talip, Multidimensional Approach to Religion: a way of looking at religious phenomena, în Revista Journal for the Study of Religions and Ideologies(JSRI), Volumul 4, Numărul 10/2005;

Lambert, Yves, Religion in Modernity as a New Axial Age: Secularization or New Religious Forms?, în Revista Sociology of Religion, 1999, 60:3;

Mănăstireanu, Dănuț, Religie și secularizare în modernitatea târzie, Verso, Numărul 40-41/1-31, iulie 2008;

Magee, Michael David, God and Christ: Secular Christianity, Morals and the Kingdom Vision, 11 ianuarie, 2010;

McCleary M. Rachel, Barro, Robert J., Religion and Economy, în Revista Journal of Economic Perspectives, Volumul 20, Numărul 2, 2006;

McCleary, Rachel M., Religion and Economic Development, în Revista Policy Review, Numărul 148/ martie 2008, Hoover Institutions, Universitatea Stanford;

Mokhlis, Safiek, Relevancy and Measurement of Religiosity in Consumer Behavior Research în Revista International Bussiness Research, Volumul II, Numărul 3/iulie 2009, www.ccsenet.org/journal/html;

Otovescu, Dumitru, Otovescu, Adrian, Soluții ale crizei economice mondiale, în Revista Universitară de Sociologie, an VII, Numărul 2/2010, Craiova, Editura Universitaria, Editura Beladi, 2010;

Otovescu, Dumitru, Otovescu, Adrian, Cauze și manifestări ale crizei mondiale actuale, în Revista Universitară de Sociologie, an VII, Numărul 1/2010, Craiova, Editura Universitaria, Editura Beladi, 2010:

Panea, Nicolae, Imaginea socială a morții, în Revista Universitară de Științe Sociale, Numărul 2, Editura Universitaria, Craiova, 2004:

Roberts, Keith A. , Implications of One's Definition of Religion for Conducting for Research, extras din Keith A. Roberts and David Yamane, Religion in Sociological Perspective, Ediția a IV-a (articol disponibil online);

Rodney Wilson, Economic Development in the Middle East, în Revista J.KAU: IslamicEcon., Volumul 18, Numărul 1, Routledge, Londra, 1995;

Rohrbaugh, J., Jessor, R., Religiosity in youth: A personal control against deviant behaviour, în Revista Journal of Personality, 43 (1), Editura Blackwell, 1975;

Saroglou, Vassilis, Delpierre, Vanessa, Dernelle, Rebecca, Values and religiosity: a meta-analysis of studies using Schwartz’s model, în Revista Personality and Individual Differences, Volumul 37, Numărul 4, 2004;

Siegers, Pascal, Mapping Religious Orientations across Europe: Church Religiosity, Alternative Spiritualities, and Unbelief. Evidence from the fourth wave of the European Values Study (2008/2009), lucrare pregătită pentru Conferința Absolvenților ECPR din Dublin, Cologne, iunie 2010;

Smith, Christian, Why Christianity Works: An Emotions-Focused

Phenomenological Account, în Revista Sociology of Religion, (68), Numărul 2, 2007;

Stăniloae, Dumitru, Câteva trăsături caracteristice ale ortodoxiei, în Revista Mitropolia Olteniei, Numărul 7-8, 1970;

Stark, Rodney, Glock, Charles Young, American Piety: The Nature of Religious Commitment, Ediția a II-a, Editura University of California Press, (publicație a Programului de cercetare a religiei și societății a Survey Research Center) Berkeley, Statele Unite ale Americii, 1970;

Swimberghe, Krist R. G., When Corporate Policies and Consumer Values Collide: Examining the relationship between religion and controversial business decisions, Editura ProQuest LLC, Statele Unite ale Americii, 2009;

Takamizawa, Eiko, Religious commitment theory: a model for Japanese Christians, în Revista Torch Trinity Journal, 1999;

Wilkes, R. E., Burnett, J. J., Howell, R. D., On the meaning and measurement of religiosity in consumer research, în Revista Journal of the Academy of Marketing Science, Volumul 14, Numărul 1, 1986.

'S Lucrări prezentate la manifestări științifice/ pe site-uri de specialitate:

Berger, Peter, Is There a Global Resurgence of Religion? (transcript), National Press Club Washington D.C, 8 mai 2006, sursă: http://www.pewforum.org;

Davie, Grace, European Religious Exceptionalism, Document de informare CEWERN, sursă: http://www.faithineurope.org.uk/davie.html;

Deutschmann, Christoph, Capitalism, Religion, and the Idea of the Demonic, lucrare prezentă pe site-ul Institutului Max Planck pentru studiul societăților, în cadrul secțiunii ”MPIfG Discussion Papers”, Germania, 2012, sursa: http://www.mpifg.de/index_en.asp;

Kluver, Rodolph, Cheong, Pauline Hope, Technological modernization, the

Internet, and religion in Singapore. Journal of Computer-Mediated Communication, 12(3), articol 18, 2007, sursă:

http://jcmc.indiana.edu/vol12/issue3/kluver.html;

Lippman, Laura, Michelsen, Erik, Roehlekepartain, Eugene C., Indicators of Child, Family and Community Connections: The Measurement of Family Religiosity and Spirituality, lucrare pregătită pentru pregătit pentru Oficiul Asistentului Secretarului de Stat pentru Planificare și Evaluare, GG, Indicatori de copilului, ai familiei și Legăturile Comunității, lucrare accesibilă online la adresa www.familyindex.net.

McAndrew, Siobhan, Voas, David (Universitatea din Manchester), Measuring Religiosity Using Surveys, Survey Resources Network, februarie 2011, poate fi accesat la http://surveynet.ac.uk;

McCleary, M. Rachel, Barro, Robert J., Religion, Economy, and Society in an International Panel, lucrare prezentată la Simpozionul din noiembrie 2001 “Religion-Factor Research: Personal and Social Transformation,” sponsorizat de Fundația John Templeton Foundation, Universitatea din Pennsylvania, octombrie 2001;

Roberts. Keith A, Implications of One's Definition of Religion for Conducting for

Research, extras din cartea Religion in Sociological Perspective, Ediția a IV-a, articol disponibil online

http://www.sagepub.com/rsp5e/study/resources/82986_01pe.pdf;

Shelley, Jonathan, An Evangelical Assessment of and Response to the Secularization of American Protestantism, lucrare prezentată la întâlnirea anuală a

319

ETS (Evangelical Theological Society), Providence (Statele Unite ale Americii), 20 noiembrie 2008;

Shelley, Jonathan, An Evangelical Assessment of and Response to the Secularization of American Protestantism, lucrare prezentată la întâlnirea anuală a ETS (Evangelical Theological Society), Providence, Statele Unite ale Americii, 20 noiembrie 2008;

Udis-Kessler, Amanda, Marx and Weber on religion, 2001, disponibil pe pagina de

cursuri on-line a Colegiului Grinnell, sursă:

http://web.grinnell.edu/courses/soc/f01/soc295-02/marx_weber.html.

S Articole în ziare/ comunicate de presă/știri:

Vasile, Cristian, Sărbătorile creștine la începuturile comunismului, în ziarul LaPunkt din data de 3 mai 2013;

Enache, George, Sărbători, pelerinaje și procesiuni religioase în România comunistă, în Ziarul Lumina din data de 13 octombrie 2009;

Știre din data de 30 noiembrie 2012: Aproape 700.000 de români poartă numele Sfântului Apostol Andrei, sursă: www.citynews.ro;

Știre din data de1 Noiembrie 2012: Mai puține zile lucrătoare în această lună. 30 noiembrie este zi liberă legală, sursă: www.avocatnet.ro;

ProvinciaNews.ro (ziar online), Speranța de viață în România, mai mică decât în China, Kuweit sau Cuba. Vezi cât trăiesc românii și pe ce loc se află țara noastră, din data de 04.12.2012;

Econtex. Ro, Trăim cel mai puțin! Românii au cea mai mică speranță de viață din toată Uniunea Europeană. Vezi cât trăiesc bărbații și femeile din România și din UE din data de 18 aprilie 2012;

Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și al Locuințelor, Comunicat de presă privind rezultatele preliminare ale Recensământului Populației și al Locuințelor – 2011, 24 august 2012;

Comisia centrală pentru recensământul populației și al locuințelor, Comunicat de presă privind rezultatele provizorii ale recensământul populației și al locuințelor.

S Rapoarte de cercetare:

ARIS, American Religious Identification Survey, 2008;

Comisia Europeană, Social values, Science and Technology, iunie 2005;

Comisia Europeană, Social values, Science and Technology, iunie 2005;

Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, București, Editura Humanitas, 2007;

Divizia Statistică a Națiunilor Unite, Componența regiunilor macro geografice (continentale), a sub-regiunilor geografice si a grupurilor economice și a altor grupuri selectate din 11 februarie 2013;

Fundația SOROS, Religie și comportament religios, iunie 2011;

Grupul românesc pentru studiul valorilor sociale, Credință și practică religioasă în România, Valorile românilor. Nwesletter, Numărul 2, februarie 2009;

Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), studiu privind valorile românilor: Credința și practica religioasă în România, 2009;

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, Barometrul încrederii românilor, martie 2010;

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, Obiceiuri de Crăciun la români, în perioada 13-15 decembrie 2010;

Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, Paștele la români, în perioada 12-13 aprilie 2012;

Institutul Universitar European “Anna Triandafyllidou” și Centrul de studii avansate “Robert Schuman”, Addressing Cultural, Ethnic & Religious Diversity Challenges in Europe. A Comparative Overview of 15 European Countries (forma revizuită), februarie 2012;

Kosmin, Barry A., Keysar, Ariela, American Religious Identification Survey (ARIS 2008), Hartford-Connecticut, martie 2009;

Kosmin, Barry A., Keysar, Ariela, Cragun, Ryan, Navarro-Rivera, Juhem, American Nones: The Profile of the No Religion Population, un raport bazat pe cercetarea identificării religioase a americanilor, Hartford-Connecticut, 2008;

Lüchau, Peter, Raport privind anchetele religioase din Europa si Statele Unite ale Americii, Universitatea din Copenhaga, 2004;

Lüchau, Peter, Report on Surveys of Religion in Europe and the United States, Universitatea din Copenhaga, 2011;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Global Christianity. A Report on the Size and Distribution of the World’s Christian Population Regional Distribution of Christians, decembrie 2011;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, The Global Religious Landscape.A Report on the Size and Distribution of the World’s Major Religious Groups as of 2010, decembrie 2012;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Eastern, New Age Beliefs Widespread. Many Americans Mix Multiple Faiths, decembrie 2009;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Rising Tide of Restrictions on Religion, septembrie 2012;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Raportul: The World’s Muslims: Religion, Politics and Society, 30 aprilie 2013;

Pew Research Center’s Forum on Religion and Public Life, Raportul: U.S.Religious Landscape Survey Religious Affiliation: Diverse and Dynamic, februarie 2008;

Popescu, Raluca, Comportament religios – românii sunt practicanți religioși neimplicați, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, realizată în cadrul programului Studii Electorale Românești, 2011;

Raportul de cercetare STISOC- Publicul și știința. Știință și societate. Interese și percepții ale publicului privind cercetarea științifică și rezultatele cercetării, București, 2010;

Tufiș, Claudiu, Românii resping în mai mare măsură prostituția și homosexualitatea decât pedeapsa cu moartea, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, 2011;

Voicu, Ovidiu, Dumnezeu nu înseamnă același lucru pentru toți românii, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie și Comportament Religios, 2011.

S Documente oficiale:

Institutul Național de Statistică, Recensământul populației locuințelor, 1992;

Institutul Național de Statistică, Recensământul populației locuințelor, 2002;

Institutul Național de Statistică, Recensământul populației locuințelor, 2011;

Instiutul Național de Statistică, Populația stabilă dupa principalele religii la recensământul din anul 2011 – rezultate preliminare. România, macroregiuni, regiuni de dezvoltare și județe pe categorii de localități;

Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române (BOR), aprobat de Sfântul Sinod la data de 28 noiembrie 2007 (BOR);

Sinteza activităților Bisericii Ortodoxe Române pe anul 2007, prezentată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cadrul ședinței Consiliului Național Bisericesc;

Adresa Numărul 498/ 2013 a M.O., elibertată de Sectorul Administrativ-Bisericesc al Arhiepiscopiei Craiovei și Mitropoliei Oltenie privind organizarea și activitățile desfășurate de Mitropolia Olteniei pe anul 2012.

S Legi:

Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României Numărul 429/2003, Art.4, Ali. 2;

Constituția României din 1991, Titlul II: Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, Capitolul 2 Drepturile și libertățile fundamentale, Art. 29;

Legea Numărul 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, Publicată în Monitorul oficial Partea I, Numărul 11/8.01.2007;

Decretul Numărul 358 din 2 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, art. 1;

Decretului 410 din 28 octombrie 1959 care prevedea restructurări în rândul personalului monahal;

Decretul Numărul 334 din 13 iulie 1970 privind organizarea și funcționarea Departamentului Cultelor, Caitolul II: Atribuții, art. 5, publicat în Buletinul Oficial Numărul 103 din 15 august 1970;

Legea Numărul 147/2012 din 23 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial Numărul 509, din 24 iulie 2012.

S Surse online:

ARDA- Association of Religion Data Archives (Asociația de Arhive de Date Religioase), www.thearda.com;

Arhiedeceza Romano-Catolică din București, www.arcb.ro;

Arhiepiscopia (Arhidieceza) Romano-Catolică de Alba Iulia, www.romkat.ro;

ASR -The Association for the Sociology of Religion (Asociația pentru Sociologia Religiei), www.sociologyofreligion.com;

BASR- The British Association for the Study of Religions (Asociația Britanică pentru Studiul Religiilor), www.basr.ac.uk;

Baylor Institute for Studies of Religion (Institutul Baylor pentru Studiul Religiei), www.baylorisr.org;

Baza de date a Instrumentul de Măsurare pentru Științe Sociale (MIDSS), www.midss.ie;

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică (BRU), www.bru.ro;

Catalogul Bisericilor din România www.biserici.org;

Dicționarul etimologic online, http://www.etymonline.com;

Dicționarul explicativ al limbii române în format electronic (DEX online), www.dexonline.ro.

Episcopia (Dieceza) Romano-Catolică de Timișoara, www.dioecesistm.ro;

Episcopia Romano-Catolică de Iași, www.ercis.ro;

Episcopia (Dieceza)Romano-Catolică de Oradea, www.varad.org;

EUREL – Sociological and legal data on religions in Europe, (Datele sociologice și juridice cu privire la religiile din Europa), www.eurel.info

European Values Survey, www.europeanvaluesstudy.eu;

Fundația ’’Cuvântul care zidește”, www.cuvantulcarezideste.ro;

Hartford Institute for Religion Research (Institutul Hartford pentru Cercetarea Religiei), hirr.hartsem.edu;

IAHR -The International Association for the History of Religions (Asociația Internațională de Istorie a Religiilor), www.iahr.dk;

Institutul Național de Statistică (INS), www.insse.ro;

Ministerul Culturii și Cultelor, www.culte.ro;

Mitropolia Olteniei, www.mitropoliaolteniei.ro;

Națiunile Unite, www.un.org;

Patriarhia Română, www.patriarhia.ro;

Pew Research Center’s Forum on Religion & Public Life, www.pewforum.org;

Portal de informare catolic, www.pastoratie.ro;

Portal de informare, www.wikipedia.ro;

Portal ortodox de informare, www.ro.orthodoxwiki.org;

Psychology of Religion Pages (Pagini de Psihologie a Religiei), www.psywww.com/psyrelig;

Secretariatului de Stat penru Culte www.culte.gov.ro;

SISR/ISSR – International Society for the Sociology of Religion (Societatea Internațională pentru Sociologia Religiei), www.sisr-issr.org

Site de informare catholic, www.catholica.ro;

Site-uri religiose internaționale: www.hirr.hartsem.edu (Hartford Institute for Religion), www.religionlink.com,www.faithcommunitiestoday.org; religion-online.org, wwrn.org, religiousfreedom.lib.virginia.edu;

SSSR/RRA – Society for the Scientific Study of Religion and Religious Research Association (Arhive electonice ale Societății pentru Studiul Științific al Religiei și Asociația Religioasă de Cercetare), http://rra.hartsem.edu/sssr/index.htm:

SSSR- The Society for the Scientific Study of Religion, (Societatea pentru Studiul Știintific al Religiei), www.sssrweb.org:

The Berkley Center for Religion, Peace, and World Affairs (Centrul Berkley pentru Religie, Pace și Afaceri Internaționale), berkleycenter.georgetown.edu

The Wabash Center for teaching and learnig in theology and religion (Centrul Wabash pentru predare și învățare în teologie și religie), www.wabashcenter.wabash.edu;

World Religions & Spirituality, www.has.vcu.edu/wrs.

Ziar on-line, www.econtext.ro;

Ziar on-line, www.provincianews.ro.

✓ Machete SPSS:

Fișierul longitudinal de date EVS este construit din datele actualizate pe cele patru valuri de cercetare European Values Study, descărcată de pe site-ul European Values Survey, www.europeanvalues.eu;

Fișierele de date WVS pe cele patru valuri de cercetare ale World Values Survey, descărcate de pe site-ul World Values Survey, www.worldvaluessurvey.org.

ANEXA 1

RAPARTIZAREA LĂCAȘELOR DE CULT PE JUDEȚE ÎN ANUL 2012

ALBA

Arad

Argeș

Bacău

Bihor

Bistrița Năsăud

Brăila

Brașov

București

Buzău

Călărași

Caraș-Severin

Cluj

Constanța

Covasna

Dâmbovița

Dolj

Galați

Giurgiu

Gorj

Harghita

Hunedoara

Ialomița

Iași

Ilfov

Maramureș

Mehedinți

Mureș

Neamț

Olt

Prahova

Sălaj

Satu Mare

Sibiu

Suceava

Teleorman

Timiș

Tulcea

Vaslui

Vâlcea

Vrancea

0m MITROPOLIA OLTENIEI MRHIEPISWPIM ^RRIOVEI

Str. Mitropolit Firmilian nr. 3, Craiovsucod 200381, Județul Dolj Tel.: 0251-533127. Fax: 0251-533127, E-mail: s_administrativ(rt m-ol.ro, Web: www.rn-ol.ro

SECTORUL ADMINISTRAȚI'V-BISERICESC Nr. 498/2013

01.03.2013

Către : D-na Gheorghiță (Ion) Veronica

Cu frățească dragoste vă punem la dispoziție datele legate de viața religioasă din județele Gorj și Dolj pe care le-ați solicitat în vederea elaborării tezei dvs. de doctorat.

Din încredințarea IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

Consilier administrativ,

rȘecrâîȘr eparhial

Nota Orientativă pentru întocmirea expunerii asupra activității eparhiei pe anul 2012

Evenimente deosebite în viața eparhiei

Conferințe, simpozioane, întruniri, congrese, aniversări, pelerinaje organizate în eparhie, cu referire specială la „Anul omagial a Tainei Sfântului Maslu si al îngrijierii bolnavilor” (sub aspect liturgic, cultural și mediatic, social-filantropic).

Vizite ale chiriarhului în cuprinsul eparhiei sau vizite frățești în alte eparhii. Primiri de vizite, participări internaționale

Reflectarea prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în manifestări ale societății civile (distincții, diplome și titluri științifice acordate ierarhilor și clerului din eparhie sau acordate de chiriarh unor personalități ale vieții publice).

Activitatea organismelor eparhiale (ședințe, hotărâri importante privind viața eparhiei).

Sinodul Mitropolitan (unde este cazul).

Adunarea eparhială, Consiliul eparhial, Permanența Consiliului eparhial.

Activitatea misionară si pastorală

Itinerariul pastoral al Chiriarhului, precum și al Episcopului-vicar / Arhiereului-vicar (unde este cazul). Activitatea pastorală și misionară pentru păstrarea și apărarea dreptei credințe (la nivelul Centrului Eparhial, al protopopiatelor și al parohiilor).

Problema prozelitismului (cazuri, constatări, măsuri și propuneri).

Relațiile cu celelalte culte religioase în cuprinsul eparhiei:

Aspecte în relațiile cu celelalte culte. Ecumenismul local în lumina hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în această problemă;

Aspecte în relațiile și dialogul local cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică: dacă există dialog și cooperare locală în domeniul activității sociale sau în alte domenii; diferenduri patrimoniale, procese în justiție și modalități de soluționare a acestora pe plan local.

Activitatea editorială a eparhiei în sprijinul lucrării misionar-pastorale și social-caritative, a învățământului teologic și a educației religioase.

Sprijinirea materială a activității pastoral-misionare și întrajutorarea frățească a unităților bisericești (.Fondul Central Misionar, Fondul Pastoral Eparhial etc.)

Viața monahală în cuprinsul eparhiei (organizare, număr așezăminte monahale, personal monahal, școli monahale Sinaxe monahale eparhiale, Sinaxe monahale mitropolitane etc.).

Activitatea canonică, juridică și disciplinară în cuprinsul eparhiei.

Aspecte privind disciplina în domeniul patrimoniului bisericesc (bunuri în proprietate, în folosință, redobândirea de bunuri).

Aspecte privind disciplina administrativ-financiară (în lumina prevederilor statutare și regúlame tare bisericești și ale hotărârilor Sfântului Sinod).

Disciplina clerului (cazuri, constatări și propuneri de prevenire).

Activitatea de pregătire și perfecționare a clerului.

Cursurile metodologice pentru obținerea gradelor profesionale (repartizarea pe centre de perfecționare și pe grade profesionale; modul de desfășurare, dificultăți constatate, propuneri de viitor).

Conferințele pastoral-misionare semestriale (teme abordate, modul de desfășurare, participarea clerului, dificultăți).

Conferințele administrative lunare (tematici, constatări și propuneri).

Conferințele cântăreților și dascălilor (dacă au fost organizate, tematici, constatări, propuneri).

Aspecte și preocupări privind locașurile de cult.

Construirea de noi biserici, repararea, restaurarea și întreținerea locașurilor de cult și a altor edificii bisericești care nu sunt monumente istorice.

Pictarea și repictarea locașurilor de cult – noi și a celor care nu sunt monumente istorice.

Sume alocate pentru aceste activități.

Anexa nr. 1

Cursurile metodologice pentru obținerea gradelor profesionale^

Fiecare eparhie va preciza Centrul (le cursuri la care au fost trimiși sau la care vor fi trimiși preoții. Situația se va prezenta pe studii superioare (S) și studii medii (M).

Anexa nr. 2

DISCIPLINA CLERULUI DE MIR și PEDEPSELE APLICATE la nivelul eparhiei

Anexa nr. 3

Activitatea CONSISTORIILOR MITROPOLITANE

Acest tabel va fi completat doar la nivelul fiecărui centru mitropolitan în cadrul cărora funcționeaxă Consistoriul Mitropolitan

Anexa nr. 4

Numărul UNITĂȚILOR BISERICEȘTI clin eparhie

Anexa nr. 5

Numărul PAROHIILOR și al FILIILOR din eparhie

Anexa nr. 6

Numărul CONSTRUCȚIILOR BISERICEȘTI din eparhie, altele decât locașurile de cult

p.3 Anexa nr. 7

Numărul LOCAȘURILOR DE CULT din eparhie

Desemnate de Chiria/lini locului drept catedrale potrivit art. 180 alin. (2) clin Statut Desemnate de Chiriarliul locului drept catedrale potrivit art. 180 alin. (3) din Statut

Anexa nr. 8

Numărul LOCAȘURILOR DE CULT din unitățile bugetare din eparhie

Datele vor coincide cu cele comunicate Sectorului social-filantropic a! Administrației Patriarhale

Anexa nr. 9

Numărul CIMITIRELOR BISERICEȘTI din eparhie

Anexa nr. 10

Numărul PERSONALULUI CLERICAL DE CONDUCERE care primește indemnizații sau contribuții de la bugetul de stat**

(Art. 2 alin. (2)-(6) cap. III lit. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

Cifrele înscrise trebuie să coincidă cu numărul de contribuții alocate de Secretariatul de Stat pentru Culte, la 31 decembrie 2012

Anexa nr. 11

Numărul PERSONALULUI CLERICAL DE CONDUCERE încadrat și salarizat numai din fonduri proprii

Anexa nr. 12

Numărul preoților și diaconilor cu STUDII SUPERIOARE, care primesc contribuții la salarizare de la bugetul de stat*1 (Art. 2 alin. (2)-(6) cap. III lit. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

* Se va menționa numărul preoților și diaconilor care primesc contribuții la salarizare de ta SSC, la 31 decembrie 2012

Anexa nr. 13

Numărul preoților și diaconilor cu STUDII MEDII, care primesc contribuții la salarizare de la bugetul de stat (Ari. 2 alin. (2)-(6) cap. III Iii. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea in țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

*■ Se va menționa numărul preoților și diaconilor care primesc contribuții la salarizare de la SSC, la 31 decembrie 20/2

Anexa nr. 14

Numărul PREOȚILOR ȘI DIACONILOR încadrați și salarizați numai din fonduri proprii *]

Se va menționa numărul preoților și diaconilor încadrați și sahtrizaț numai din fondurile proprii, la 31 decembrie 2012

Anexa nr. 15

Numărul UNITĂȚILOR DE CULT CU VENITURI REDUSE în procent de 30% ale căror posturi clericale beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 80% de la bugetul de stat (Art. 2 alin. (2)-(6) cap. III Ut. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

COLOANA nr. 1 va reda totalul posturile de preoți și diaconi din eparhie care primesc contribuții la salarizare de la bugetul de stat

(65% și 80%), corelat cu Anexele 12 și 13

COLOANA nr. 10 va reda totalul unităților de cult înscrise în coloanele 2, 4, 6 și 8 COLOANA NR. 11 va reda totalul preoților înscriși în coloanele 3, 5, 7, 9

Anexa nr. 16

Numărul POSTURILOR VACANTE de personal clerical de conducere *)

* Cifrele vor evidenția situația reală a posturilor vacante existente în statele unităților de cult menționate

Anexa nr. 17

Numărul POSTURILOR VACANTE de preoți și diaconi pe grade profesionale de încadrare**

Cifrele vor evidenția situația reală a posturilor vacante existente în statele unităților de cult

Anexa nr. 18

Numărul preoților încadrați si salarizați de instituțiile bugetare (de stat/private)

Datele vor coincide cu cele comunicate Sectorului social-filantropic al Adm. Patriarhale

**) Se va menționa numărul preoților salarizați de firme private, fundații, ONG-uri etc. (dacă este cazul)

Anexa nr. 19

Situația pe GRUPE DE VÂRSTE a personalului clerical de mir în activitate *]

Va fi evidențiat numărul total al personalul clerical de mir activ din eparhie (personal de conducere de la centrul eparhial,

protopopiate, parohii, cadre didactice de la instituții de învățământ teologic, din instituțiile bugetare de stat)

Anexa nr. 20

Situația DUPĂ STUDII a personalului clerical în activitate la unitățile bisericești

Va fi evidențiat totalul personalul clerical din eparhie (personal de conducere de la centrul eparhial, protopopiate, parohii, cadre didactice de la instituții de învățământ teologic, din instituțiile bugetare de stat) care a obținut titlu științific de doctor până în 2012, mai puțin personalul monahal Clericii care sunt licențiați și ai altor facultăți decât cele de teologie

Anexa nr. 21

Numărul personalului clerical HIROTONIT, PENSIONAT, DECEDAT. RANGURI și DISTINCȚII bisericești acordate

Anexa nr. 22

Numărul PERSONALULUI NECLERICAL care primește contribuție la salarizare de la bugetul de stat (Ari. 2 alin. (2)-(6) cap. III Ut. E – Reglementări specific personalului clerical, care își desfășoară activitatea în țară, în cadrul cultelor religioase din România, din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice)

Cifrele să coincidă cu numărul contribuțiilor alocate prin bugetele Consiliilor Județene și Cons. Gen al Mun. București Cifra vor reflecta totalul posturilor ocupate de alte categorii de personal neclerical care primesc contribuții prin bugetele

Consiliilor Județene și Cons. Gen a! Mun. București (contabil, economist, consilier juridic, jurist, casier, inspector specialitate, referent, asistent social, arhivar, bibliotecar, muzeograf ghid, custode, supraveghetor muzeu, dactilograf etc.)

Anexa nr. 23

Numărul PERSONALULUI NECLERICAL salarizat numai din fonduri proprii *]

Se va menționa numărul total al personalului neclerical angajat care este încadrat și salarizat numai din fonduri proprii Cifra vor reflecta totalul posturilor ocupate de alte categorii de personal neclerical care salarizați numai din fonduri proprii (contabil, economist, consilier juridic, jurist, casier, inspector specialitate, referent, asistent social, arhivar, bibliotecar, muzeograf ghid, custode, supraveghetor muzeu, dactilograf etc.)

Anexa nr. 24

Situația posturilor vacante de PERSONAL NECLERICAL

Cifrele înscrise vor evidenția posturile vacante existente în schemele unităților bisericești

Cancelaria Sfanțului Sinod – Anul 2012 p. 7

Anexa nr. 25

Numărul AȘEZĂMINTELOR MONAHALE, al VIEȚUITORILOR și al RANGURILOR ACORDATE

Anexa nr. 26

Situația PERSONALULUI MONAHAL DUPĂ STUDII

Cifra totală clin acest tabel trebuie să coincidă cu numărul total al viețuitorilor redat în Anexa nr. 25

Anexa nr. 27

Disciplina personalului monahal și pedepsele aplicate

Anexa nr. 28

Activitatea CONSiSTORiiLOR Mitropolitane Monahale

Acest tabel va fi completat doar la nivelul fiecărui centru mitropolitan in cadrul cărorafimcționeaxă Consistoriul Mitropolitan Monahal

Anexa nr. 29

Activitatea înaltpreasfințiților și Preasfințiților Părinți ierarhi desfășurată în eparhie

Anexa nr. 30

Situația statistică a BOTEZURILOR, CUNUN1IILOR și ÎNMORMÂNTĂRILOR

Anexa nr. 31

Situația statistică a PRIMIRILOR LA ORTODOXIE, evidențiată la centrul eparhial

Anexa nr. 32

Situația lucrărilor de CONSTRUCȚIE și PICTARE la noi locașuri de cult

Vor fi incluse numeric edificiile a/late în construcție, menționate în Anexa nr. 6

Anexa nr. 33

Situația lucrărilor de RECONSTRUIRE, RESTAURARE, PICTARE ȘI REPICTARE a locașurilor de cult,

ALTELE DECÂT CELE NOU CONSTRUITE

Anexa nr. 34

SUMELE PRIMITE și CHELTUITE pentru locașurile de cult și alte edificii bisericești care nu sunt monumente istorice

P-9

Anexa nr. 35

Activitatea editorială în cuprinsul eparhiei

Precizare pentru eparhiile în care există diferenduri cu Biserica Română Unită cu Roma,

Greco Catolică

Eparhiile implicate vor retransmite în anexă tabelele întocmite si comunicate ca urmare a hotărârii nr. 5945 din 5 iulie 2012 privind situația diferendurilor cu Biserica Română Unită cu Roma, Greco Catolică.

întrucât, conform hotărârii sinodale menționate, datele privind situația diferendurilor cu Biserica Română unită cu Roma, Greco Catolică sunt destinate publicării pe situ-rile fiecărei eparhii implicate, precum și folosirii în relație cu autorităților publice și în dialogul cu greco-catolicii, centrele eparhiale sunt rugate să verifice și să actualizeze documentațiile respective.

ANEXA 2

ORDINEA IERARHICĂ A ȚĂRILOR EUROPENE ÎN FUNCȚIE DE PROCENTUL DIN POPULAȚIE CARE AU MOMENTE DE RUGA CiUnE/MEDITA ȚIE

ANEXA 3

ORDINEA IERARHICĂ A ȚĂRILOR EUROPENE ÎN FUNCȚIE DE PROCENTUL DIN POPULAȚIE CARE SE ROAGĂ ZILNIC

ANEXA 4

ORDINEA IERARHICĂ A ȚĂRILOR EUROPENE ÎN FUNCȚIE DE PROCENTUL PERSOANELOR CARE MERG CEL PUȚIN ODATA PE LUNĂ LA BISERICĂ

ANEXA 5

ȚĂRILE EUROPENE ÎN FUNCȚIE DE RELIGIA MAJORITARĂ

Sursa: Pew Research Center’s Forum on Religion & Public Life, Raportul: Global Christianity, A Report on the Size and Distribution of the World's Christian Population, decembrie 2011, p. 23-34, 80-81

ANEXA 6

DATE PRIVIND RELIGIOZITATEA ÎN EUROPA DE VEST

Tabel 2

ANEXA 7

DATE PRIVIND RELIGIOZITATEA ÎN EUROPA CENTRALĂ SI DE EST

Tabel 1

CHESTIONAR

privind angajamentul religios al credincioșilor ortodocși

În afară de slujbele religioase de duminică, obișnuiți să participați și la cele din timpul săptămânii?

1. da , în fiecare zi 2. da, numai miercurea și vinerea 3. da, câteodată 4. nu 0. NS/Nu pot aprecia

În ce alte activități organizate de biserică sunteți implicat?

corul bisericii 6.activități de întreținere a bisericii

acțiuni de binefacere 7.implicare în consiliul comitetului parohial al bisericii

strângere de fonduri pentru biserică 8.alte activități (care ?)

participări la discuții de grup/seminarii/conferințe cu 0.NS/Nu pot aprecia

caracter religios

participarea la pelerinaje religioase

În ultimul an, cât de des a-ți obișnuit să…?

de câteva ori pe an

cel puțin o dată pe săptămână 7. alt răspuns (care ?)

cel puțin o dată pe lună 0. NS/Nu pot aprecia

Zilnic sau De 2-3 ori O dată la Mai rar Deloc NS/Nu pot

Cât de asemănătoare sunt convingerile dvs. religioase în comparație cu cele ale părinților (mama, tata)?

foarte asemănătoare 2. oarecum asemănătoare 3 oarecum diferite 4.foarte diferite 0. NS/Nu pot aprecia

Care a fost apartenența religioasă a părinților (religia practicată) în adolescența dvs. (perioada cuprinsă între 12 și 18 ani)?

În adolescența dvs. (perioada cuprinsă între 12 și 18 ani) cât de des mergeau părinții dvs. la biserică/casă de rugăciune/moschee, în afară de nunți, înmormântări și botezuri?

13.Obisnuiți să contribuiți financiar la biserica de care aparțineți?

1. da 2. nu 0. NS/Nu pot aprecia

14.Care este media contribuției anuale a familiei dvs. la biserică? lei 0. NS/Nu pot aprecia

15.Spuneți-mi vă rog, aveți acasă obiecte cu caracter religios?

Da 2. Nu 0. NS/Nu pot aprecia

16.Dacă da, ce anume?

De când sunteți adult, ați avut vreun sentiment că…?

Ațiputea spune că sunteți…?

o persoană credincioasă 2. nu sunt o persoană prea credincioasă 0. NS/Nu pot aprecia

Citiți următoarele afirmații și încercuiți răspunsul care descrie cel mai bine modul în care fiecare afirmație este adevărată pentru dvs.?

Care afirmație se apropie cel mai mult de ceea ce tu crezi despre Dumnezeu?

știu că Dumnezeu există cu adevărat, și nu am nicio îndoială despre asta

deși am dubii, simt că eu cred în Dumnezeu

cred în Dumnezeu în cea mai mare parte din timp, dar nu de multe ori

nu știu dacă există un Dumnezeu, și nu cred că există vreo modalitate de a afla

nu cred într-un Dumnezeu personal, dar cred într-o putere mai mare de un anumit tip

NS/Nu pot aprecia

Care dintre următoarele afirmații se apropie cel mai mult de ceea ce tu crezi despre lisus?

Iisus este Fiul lui Dumnezeu și nu am nicio îndoială despre asta

deși am unele îndoieli, cred că Iisus este de origine divină

cred că Iisus a fost un om măreț și foarte sfânt, dar nu cred că este Fiul lui Dumnezeu mai mult decât noi suntem copiii lui Dumnezeu

cred că Iisus a fost doar un om, deși unul cu adevărat extraordinar

sincer, nu am convingerea că a existat un om ca Iisus

NS/Nu pot aprecia

23.O să vă citesc o listă de afirmații și o să vă rog să îmi spuneți în ce măsură sunteți sau nu de acord cu ele…?

Cât de mult vă influențează credințele religioase, următoarele aspecte din viața dvs.?

Daca ați fi intrebat, ați fi capabil să spuneți cele Zece Porunci?

1 .da, dar nu cu cuvintele exacte 2. da, cu cuvintele exacte 3. nu sunt sigur că mi le-aș aduce aminte pe toate cele zece

0. NS/ Nu pot aprecia

Unde s-a născut lisus Hristos conform Bibliei? 0. NS/ Nu pot aprecia

Din cine este alcătuită Sfânta Treime? 0. NS/ Nu pot aprecia

Care este prima carte a Bibliei 0. NS/ Nu pot aprecia

Care dintre următoarele afirmații descriu cel mai bine învățătura ortodoxă despre pâinea si vinul folosit pentru

împărtășanie?

pâinea și vinul devin de fapt, trupul și sângele lui lisus Hristos

pâinea și vinul sunt simboluri ale trupului și sângelui lui lisus Hristos

alt răspuns (care ?)

NS/Nu pot aprecia

DATE SOCIO-DEMOGRAFICE:

Genul respondentului: 1. Feminin 2. Masculin

Vârsta în ani împliniți

33.Starea civilă: 1.necăsătorit/ă 2.căsătorit/ă 3. căsătorit/ă fără acte (concubinaj) 3.divorțat/ă 4.văduv/ă

Ultima scoală absolvită:

i

Ați aparținut vreodată unei alte religii?

da (care ?) 2. nu 0. NS/ Nu pot aprecia

36.Ocupația actuală:

Biserica.

2 Dicționarul etimologic online, http://www.etymonline.com – accesat la data de 06.08.2012.

3 Bryan Turner (coord.), op.cit., p. 505.

7 Anthony Giddens, Sociologie, Ediția a V-a, București, Editura All, 2010, p. 510.

8 Safiek Mokhlis, Relevancy and Measurement of Religiosity in Consumer Behavior Research, Revista: International Bussiness Research, Volumul II, Nr.3/ iulie 2009, p. 77, www.ccsenet.org/journal/html.

12 Anthony Giddens, op.cit., p. 513.

13 Dumitru Otovescu (coord.), Istoria sociologiei. Antologie, Editura Beladi, Craiova, 2007, p. 271.

17Pascal Siegers, Mapping Religious Orientations across Europe: Church Religiosity, Alternative Spiritualities, and Unbelief. Evidence from the fourth wave of the European Values Study (2008/2009), lucrare pregătită pentru Conferința Absolvenților ECPR din Dublin, Cologne, iunie 2010, p. 3.

18James A. Beckford, Jay N. Demerath III (eds.), The SAGE Handbook of the Sociology of Religion, Publicație SAGE , Editura The Cromwell Press, Marea Britanie, 2007, p. 145.

21Marie Cornwall, Stan L. Albrecht, Perry H. Cunningham, Brian L. Pitcher , The Dimensions of Religiosity: A Conceptual Model with an Empirical Test, în James T. Duke (editor), Latter-day Saint Social Life: Social Research on the LDS Church and its Members, Volumul 12, Centrul de Studii Religioase, Universitatea Brigham Young, 1998, p. 203.

23 Gerhard Lenski a fost primul cercetător care a introdus conceptul de angajament religios în sociologia religiei.

24 James A. Beckford, Jay N. Demerath III (eds.), op.cit., p. 146.

30 Inger Furseth, Pâl Repstad, An Introduction to the Sociology of Religion: Classical And Contemporary, Editura Ashgate Publishing Company, Anglia, 2006, p. 24.

31 S. R Khan, P. Kour, Religious Attitude and Well-Being Of Senior Research Scholars: A Case Study Of University Of Jammu, în Revista Journal of Well Being, Editura Cross & Crown, Volumul 3, Numărul 2, iulie 2009, p. 13.

32 Safiek Mokhlis, op.cit., p. 77.

33 Fitcher a prospus patru dimensiuni ale religiozității: comuniune, crez, cod de conduită și cult.

35Gregory M. Herek, Religious Orientation and Prejudice: A Comparison of Racial and Sexual Attitudes, în Revista Personality and Social Psychology Bulletin, 1987, 13(1), p. 34.

36În lucrarea Measuring the 'Religiosity' of Muslims, autorul. Sâlih Ibrâhîm al-Sanî precizează următoarele studii care vizează dimensiunea uni-dimensională-Thurson și Chave (1929), Thoules (1935) și studiul asupra Testării Valorilor propus de Allport-Vernon-Lindsey; bipolară – studiul sociologic al lui Lenski (1961) Factorul religios: Studiu al Impactului Religiei asupra Politicii, Economiei, și Vieții de Familie); și studiul lui Walter Houston Clark (1958) Psihologia Religiei: O Introducere în experiența și comportamentul religios); multidimensională- studiul lui Thouless (1971) O Introducere în Psihologia Religiei, precum și lucrările lui Kurts (1962), Whiteman (1961), și Meadow și colab.(1984) – articol disponibil la adresa http://en.islamtoday.net.

37James A. Beckford, Jay N. Demerath III (eds.), op.cit., p. 146.

38A se vedea Dumitru Otovescu, Educația materialist-științifică, dimensiune a conștiinței socialiste, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1989, p. 43.

19. Cât de des citiți Biblia acasă?

9

Odată pe zi sau mai mult

Cel puțin odată pe săptămână

Destul de des, dar nu în mod regulat

Rar

Rareori sau niciodată

26. Cât de sigur ești că, păcatele tale sunt iertate?

Foarte sigur

Destul de sigur

Câteodată, dar nu întotdeauna

Niciodată nu sunt sigur

Nu mă gândesc la păcat în acest fel

Niciun răspuns

42 Pentru mai multe detalii despre metodologia studiului se va consulta J. Rohrbaugh, R. Jessor, Religiosity in youth: A personal control against deviant behaviour, în Revista Journal of Personality, 43 (1), Editura Blackwell, 1975, pp. 136-155.

47 Keith A. Roberts, Implications of One's Definition of Religion for Conducting for Research, extras din cartea Religion in Sociological Perspective, Ediția a IV-a, p. 2, articol disponibil online http://www.sagepub.com/rsp5e/study/resources/82986_01pe.pdf.

48 Marie Cornwall, Stan L. Albrecht, Perry H. Cunningham, and Brian L. Pitcher, op.cit., p. 203.

53 Pentru mai multe informații vezi Rachel M. McCleary and Robert J. Barro, Religion, Economy, and Society in an International Panel, lucrare prezentată la Simpozionul din noiembrie 2001 “Religion-Factor Research: Personal and Social Transformation,” sponsorizat de Fundația John Templeton Foundation, Universitatea din Pennsylvania, octombrie 2001, pp. 10-17.

57 Pentru mai multe informații privind cele cinci dimensiuni socio-culturale de variație se va consulta siteul ARDA- Association of Religion Data Archives (Asociația de arhive de date religioase), disponibile la adresa www.thearda.com – accesat 15.02.2013.

58 Yves Lambert, op.cit., p. 311.

62 Allan G. Johnson, Dicționarul Blacwell de Sociologie, Editura Humanitas, București, p. 173.

64 Mălina Voicu, România religioasă, Editura Institutul European, Iași, 2007, pp. 12-13.

71 Michel Lallement, Istoria ideilor sociologice, Volumul I, Antet, 1993, p. 231.

75Walter Benjamin, Capitalism as Religion, în Rolf Tiedemann and Hermann Schweppenhauser (Suhrkampf), Benjamin's Gesammelte Schriften, Volumul VI, p. 259.

77 Rudolf Stichweh, The History and Systematics of Functional Differentiation in Sociology, în Mathias Albert, Barry Buzan, Michael Zürn (eds.), Bringing Sociology to IR. World Politics as Differentiation Theory. Editura Cambridge, Cambridge, 2013 -document accesibil online.

78 Steve Bruce, Secularization. In Defence of an unfashionable theory, Editura Oxford, New York, 2011, p. 30.

79 Abordările conceptuale și cauzele secularizării este un material revizuit revizuită și completat a unei părți din articolul nostru, Creștinism și secularizare, publicat în volumul Conferinței Naționale a Doctoranzilor Edmond Gabriel Olteanu, George Gîrlețteanu (coord.), Cercetări doctorale în România prin sprijin european, Editura Alma, Craiova, 2013, pp. 138-141.

80 Robert Markusm, Christianity and the secular, Editura Universității din Notre Dame, Notre Dame (India), 2006, p. 14.

81Pacea de la Westphalia a pus capăt Războiul de 30 de ani (1618-1648) și Războiul de 80 de ani (1568-1648) între Spania și Republica Olandeză, încheind așa numita epocă a „războaielor religioase”.

82 Iancu Săceanu, Mic dicționar de termeni religioși, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2010, p. 133.

83 Despre conotațiile termenului de secularizare, a se vedea José Casanova, Rethinking Secularization: a global comparative perspectiv, în Revista The Hedgehog Review, Vol. 8, Nr. 1-2 (primăvară/vară

2006).

87 Mălina Voicu, op.cit., p. 12-13.

88 Pentru mai multe informații se poate consulta site-ul http://www.pewforum.org.

92 Allan G. Johnson, op.cit., p. 304.

97 Ibidem, p. 3.

102 Neal Krause, Measuring religiosity in later life, în Revista Research on Aging, Volumul 15, Nr.2, Publicație Sage, iunie 1993, p. 173.

123 Pranas Dauknys, The resistance of the catholic church in lithuania against religious persecution, în Jurnalul Lituanian Trimestrial de Artă și Știință, Volumul 31, Numărul 1, http://www.lituanus.org/1985/85_1_04.htm – accesat 14.03.20l3.

133Willfried Spohn, Europeanisation, Multiple Modernities and Religion-The Reconstruction of Collective Identities in Post-Communist Central and Eastern Europe, în Gert Pickel, Kornelia Sommet, (editori), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010,

Editura Springer, Leipzig (Germania), 2012, p. 40.

173 Numărul de credincioși, protopopiate, parohii, preoți, călugări, călugărițe pentru cele șase dieceze au fost preluate din Adrian Lemenii (coord), Florin Frunză, Ștefan Ioniță, Viața religioasă din România, Ediția aII-a, Editura Bizantină, București, 2005, pp. 48-50.

183Religiozitatea privată se referă numai la individ și modul cum acesta conștient sau inconștient are posibilitatea de a-și controla manifestările religioase (credințele religioase și rugăciunea). Religiozitatea publică implică alte persoane, aflându-se sub controlul conștient sau inconștient al individului, de exemplu afilierea religioasă, frecventarea bisericii, munca voluntară în cadrul unei organizații religioase.

184 Macheta SPSS a fost descărcată de pe site-ul European Value Survey, www.europeanvalues.eu- accesat 10.10.2012.

185 Fișierul longitudinal de date EVS este construit din datele actualizate pe cele patru valuri de cercetare European Values Study (1981, 1990, 1999, și 2008) și cuprinde 49 de țări/regiuni în care au fost aplicate 125 de anchete la un eșantion total de 166.502 de oameni.

187 Mălina Voicu, op.cit., p. 39.

188 Siobhan McAndrew, David Voas, Measuring Religiosity Using Surveys, Survey Resources Network, Manchester, februarie 2011, p. 4, poate fi accesat la http://surveynet.ac.uk.

189 Pascal Siegers, Mapping Religious Orientations across Europe: Church Religiosity, Alternative Spiritualities, and Unbelief. Evidence from the fourth wave of the European Values Study (2008/2009), lucrare pregătită pentru Conferința Absolvenților ECPR din Dublin, Cologne, iunie 2010, p. 7.

191 Raportul de cercetare STISOC- Publicul și știința. Știință și societate. Interese și percepții ale publicului privind cercetarea științifică și rezultatele cercetării, București, 2010, p. 51.

192 Krunoslav Nikodem, Religiosity and Marriage. Family Attitudes in Croatia, în Gert Pickel, Kornelia Sommet, (eds.), Transformation of religiosity. Religion and religiosity în Eastern Europe 1989-2010, Editura Springer, Leipzig, Germania, 2012, p. 184.

193 Pascal Siegers, op.cit., p. 8.

198 PVQ măsoară aceleași orientări valorice, dar pri intermediul a 40 de enunțuri verbale.

201 Sergiu-Grigore Popescu, Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale și naționale ale poporului român (secolele XIX și XX), Editura Aius, Craiova, 2010, p. 245.

202 Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, Raport final, București, Editura Humanitas, 2007, p. 272.

203Decretul nr. 358 din 2 decembrie 1948 pentru stabilirea situației de drept a fostului cult greco-catolic, art. 1.

207Alina Tudor-Pavelescu, Studiu introductiv, în Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. însemnări zilnice, București, 2004, p. VIII.

211 Ana-Maria Rădulescu, Clerici ortodocși în închisorile comuniste, Județul Dolj C, Editura Aius, Craiova, 2012, p. 18.

212Vezi Cristian Vasile, Articole: Sărbătorile creștine la începuturile comunismului, în ziarul LaPunkt din data de 3 mai 2013, la adresa http://www.lapunkt.ro/2013/05/03/sarbatorile-crestine-la-inceputurile- comunismului/- accesat 6.06. 2013.

213 Pentru mai multe informații se va consulta George Enache, Sărbători, pelerinaje și procesiuni religioase în România comunistă, în Ziarul Lumina din data de 13 octombrie 2009, disponibil online la adresa http://ziarullumina.ro/chipuri-si-fapte-din-viata-bor/sarbatori-pelerinaje-si-procesiuni-religioase- romania-comunista – accesat 18.07. 2013.

214 Paul Hollander, Caracteristicile represiunii în statele comuniste, în Adrian Cioflâncă, Luciana Jinga (coord.) Represiune și control social în România comunistă, Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Volumele V-VI, 2010-2011, Editura Polirom, Iași, 2011, p. 62.

215 Christian Smith, Why Christianity Works: An Emotions-Focused Phenomenological Account, în Revista Sociology of Religion, (68), Nr. 2, 2007, p. 167.

217 Ghenadie Ponea, Biserica Ortodoxă în Țara Românească 1821-1859, Editura Andreas, București, 2011, pp.18-19.

223 Philippe Walter, Mitologie creștină, Editura Artemis, București, 2005, p. 106.

224 Iisus Hristos a fost numit și “Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).

225Știre din data de 30 noiembrie 2012: Aproape 700.000 de români poartă numele Sfântului Apostol Andrei (Statisticile au fost preluate de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor), Sursă: www.citynews.ro -accesat 02.07.2013.

227 Știre din data de1 Noiembrie 2012 : Mai puține zile lucrătoare în această lună. 30 noiembrie este zi liberă legală, Sursă: www.avocatnet.ro- accesat 02.07.2013.

228 Oliver Clément, Biserica Ortodoxă, Editura Rao, București, 2005, p. 9.

230Ion Ghinoiu, op.cit., p. 36.

231Dumitru Stăniloae, Câteva trăsături caracteristice ale ortodoxiei, în Revista Mitropolia Olteniei, Nr. 78, 1970, p. 737.

232Nicolae Panea, Imaginea socială a morții, în Revista Universitară de Științe Sociale, Nr. 2, Editura Universitaria, Craiova, 2004, p. 88.

233 Nicolae Panea, Antropologie culturală și socială, Editura Omniscop, Craiova, 2000, p. 127.

239

Raluca Popescu, Comportament religios – românii sunt practicanți religioși neimplicați, analiză a Fundației Soros România realizată pe baza datelor cercetării Religie