Relatia Dintre Clima Si Relief In Bazinul Hidrografic Bistrita Valceana

Relația dintre climă și relief în bazinul hidrografic Bistrița Vâlceană

Cuprins

Introducere

Conceptul de relație climă-relief

Motivația alegerii titlului

Istoricul cercetărilor

Metodologia

Capitolul I – Poziția geografică

1.1. În cadrul României

1.2. În cadrul județului Vâlcea

Partea I – Influența reliefului asupra climei

Capitolul 2 – Factorii climatogeni

2.1. Radiația solară

2.1.1. Radiația solară directă (S)

2.1.2. Radiația solară difuză (D)

2.1.3. Radiația globală (Q)

2.1.4. Radiația reflectată

2.1.5. Bilanțul radiativ

2.2. Factorii dinamici

2.3. Factorii fizico-geografici

2.3.1.Relieful

2.3.2. Geologia

2.3.2.1. Corelația factorilor geologici cu cei climatici

2.3.2.2. Unitățile tectono-structurale

2.3.2.2.1. Pânza Getică

2.3.2.2.2. Depresiunea Getică

2.3.2.2.3. Pânza subcarpatică

2.3.3. Vegetația (și utilizarea terenurilor)

2.3.3.1. Etajul pădurilor de foaioase (etajul nemoral)

2.3.3.1.1. Pădurile de gorun și de amestec cu de gorun cu fag

2.3.3.1.2. Pădurile de fag și de amestec de fag cu rășinoase pe solurile sărace

2.3.3.2. Etajul pădurilor de molid (boreal)

2.3.3.3. Etajul subalpin

2.3.3.4. Vegetația azonală și intrazonală

2.3.4. Solurile

2.3.4.1. Clasa molisoluri (S.R.C.S, 1980), cernisoluri (S.R.T.S, 2003)

2.3.4.2. Argiluvisolurile (luvisolurile)

2.3.4.3. Cambisolurile

2.3.4.4. Spodosoluri (spodisoluri)

2.3.4.5. Solurile hidromorfe

2.3.4.6. Solurile neevoluate sau trunchiate

Capitolul 3 – Principalii parametrii climatici influențați de relief

3.1. Temperatura

3.1.1. Temperatura medie anuală

3.1.2. Temperatura medie lunară

3.1.3. Temperatura medie a lunii ianuarie

3.1.4. Temperatura medie a lunii iulie

3.2. Umezeala aerului

3.2.1. Umezeala relativă

3.2.2. Nebulozitatea

3.3. Precipitațiile atmosferice

3.3.1. Precipitațiile atmosferice medii anuale

3.3.2. Precipitațiile atmosferice medii lunare,

3.3.3. Cele mai mari cantități de precipitații lunare, anuale și semestriale

3.3.3.1. Precipitațiile maxime căzute în 24 de ore

3.4. Frecvența și viteza medie anuală a vânturilor

Capitolul 4 – Hazardele și riscurile climatice

4.1. Hazardele și riscurile climatice din semestrul rece

4.2. Hazardele și riscurile climatice din semestrul cald

Capitolul 5 – Regionarea topoclimatică

5.1. Regiunile climatice

5.1.1. Topoclimatul montan

5.1.1.1. Topoclimatul munților înalți

5.1.1.2. Topoclimatul munților mijlocii și joși

5.1.2. Topoclimatul regiunilor deluroase

5.2. Domeniile topoclimatice

5.2.1. Topoclimatul de pădure

5.2.2. Topoclimatul (microclimatul) pajiștilor și a pășunilor

5.3. Fenomenele climatice

5.3.1. Fenomenele periodice

5.3.2. Fenomenele neperiodice

Partea a II-a – Influența climei asupra modelării reliefului

Capitolul 6 – Relieful fluviatil

6.1. Tipuri de văi analizate pe profile transversale și longitudinale

6.1.1. Valea în sectorul montan – studiu de caz: Cheile Bistriței Vâlcene

6.1.2. Valea în sectorul subcarpatic – studiu de caz: localitatea Măinălești

6.1.3. Valea Bistriței – analiza în profil longitudinal

6.2. Terasele

6.3. Albiile

6.3.1. Albia minoră

6.3.2. Lunca (albia majoră)

Capitolul 7 – Procesele de modelare actuală a reliefului

7.1. Relieful creat de acțiunea precipitațiilor

7.2. Procesele gravitaționale

Capitolul 8 – Tipuri genetice de relief influențate de oscilațiile climatice

Capitolul 9 – Relieful petrografic

9.1. Relieful dezvoltat pe micașisturi și paragnaise

9.2. Relieful dezvoltat pe roci cretacice și paleogene

9.3. Relieful carcstic

9.4. Relieful dezvoltat pe nisipuri și pietrișuri

Capitolul 10 – Caracteritici morfometrice

10.1. Hipsometria

10.2. Geodeclivitatea

10.3. Energia de relief (sau adâncimea fragmentării reliefului)

10.4. Orientarea versanților,

Partea a III-a – Influența climei și a reliefului auspra regimului hidrologic

Capitolul 11 – Rețeaua hidrografică principală de suprafață

11.1. Râurile

11.2. Lacurile

Capitolul 12 – Scurgerea lichidă și activitatea hidrometrică

12.1. Scurgerea medie anuală

12.1.1. Distribuția spațială a scurgerii lichide anuale

12.2. Scurgerea lichidă medie lunară

Capitolul 13 – Scurgerea aluviunilor

13.1. Scurgerea medie anuală a aluviunilor

13.1.1. Distribuția spațială a scurgerii anuale a aluviunilor

13.1.2. Corelația valorilor anuale ale debitului lichid, debitului solid și precipitațiile atmosferice

13.2. Scurgerea medie lunară a aluviunilor

Concluzii

Analiza personală SWOT

ANEXE

Bibliografie

Introducere

Conceptul de relație climă-relief, este mai puțin abordat în lucrările de specialitate cel puțin din țara noastră, există autori care s-au gândit totuși si la această abordare, de exemplu Gheorghe Bîzîc a scris despre, Influenta reliefului asupra principalelor caracteristici ale climei României , acesta vorbind strict despre parametrii climatici dar există și autori care au scris despre influența climei asupra reliefului cum ar fi: Mihai Ielenicz, Grigore Posea, Nicolae Popescu, Petre Coteț, care în lucrările lor de specialitate vorbesc despre un subcapitol denumit Geomorfologie climatică, aici se vorbește despre bazele teoretice ale acestei discipline cât și despre zonele și etajele morfoclimatice, acestea au legătură mai puțin strânsă cu tema aleasă deoarece prezintă caracteristicile generale în funcție de dispunerea lor pe latitudine. În general ramura geomrfologiei care este în strânsă legătură cu meteorologia și climatologia se numește geomorfologie sculpturală (erozivo-acumulativă), care reprezintă știința ce se ocupă cu procesele de eroziune și cele de acumulare care într-un mod sau altul sunt influențate de parametrii climatici.

În această teză acest concept se referă la modul cum clima poate influența modelarea reliefului precum și influența reliefului asupra trăsăturilor climatice. Împreună acești termeni asociați determină cele mai mari variabilități la scară globală ale trăsăturilor geografice fiindcă factor fie natural sau artificial are legătură cu tema aleasă.

Motivația alegerii titlului – Am ales această zonă de studiu deaorece se află în județul meu natal la o distanțî relativ mică de casă. În plus pe o suprafață relativ mică se remarcă o mare diversitate a peisajului, în cea ce privește relieful, caracteriticile biopedogeografice, caracteriticile climatice și fiind în apropierea domiciliului meu natal pot să fac și anumite observații pe teren, însă m-a atras și potențialul turistic al zonei, și anume cele mai importante sunt mănăstirile (Arnota, Bistrița, Surupatele, Horezu) dar și elemente naturale,cea mai reprezentativă unitate este masivul Buila Vânturarița cu formele sale de relief carcstice precum Cheile Bistriței, Cheile Costeștiului și peșterile care se află aici, în plus zona este una cu unul dintre cele mai plăcute bioclimate, sedativ indiferent în zona deluroasă și tonic stimulent în zona montană. Desemenea nu întâmplător am ales acești termeni climă și relief, deoarece reprezintă disciplinele mele preferate, iar corelațiile ce există între aceștia termeni pentru mine reprezintă o mare provocare, în plus cel mai mult mă avantajează faptul că s-au scris foarte puține lucrări pe această tematică. S-au scris multe lucrări în care clima este asociată cu turismul, poluarea aerului sau vegetația.

În perioada elaborării acestei lucrări am primit un sprijin necondiționat de la Prof. Doctor. Alexandru Nedelea, care m-a ajutat cu multe sfaturi, nici ajutorul acordat de domnul Lect. Doctor Tișcovschi Adrian nu a fost de neglijat, mi-a oferit informații prețioase legate de unele caracteristici ale climei. Însă pe parcusul anului cele mai multe sfaturi mi le-a dat bunul meu prieten Nedelcu Mihai Claudiu care m-a ajutat sa-mi aștern foarte multe idei în teză.

Istoricul cercetărilor – S-au făcut destul de multe cercetări atât în zonă cât și în împrejurimile apropriate. Ulterior aceastea au fost publicate în diverse lucrări științifice, cum ar fi tezele de doctorat, articole dar și în tratatele de geografie. Principalii autori care au făcut aceste cercetări sunt:

Dinu Mihaela (1999) cu teza de docorat intitulată: Subcarpatii dintre Topolog si Bistrțta Vâlcii : studiul proceselor actuale de modelare a versantilor, această teză descrie principalele procese geomorfologice din Subcarpații Vâlcii cu privire specială asupra modelării actuale a reliefului, a riscurilor geomorfologixe dar și impactul lor asupra populației ce trăiește în această zonă.

Vasile Georgescu, Alina Vețeleanu (2004) cu lucrarea intitulată: Valea Otăsăului, ce reprezintă o monografie geografică a bazinului hidrografic Otăsău (de ordinul II pentru Olt, de ordinul I pentru Bistrița), acesta cuprinzând partea estică a zonei de studiu.

Ghiță Procopie (2006) cu teza de doctorat: Potențialul natural al turismului în spatiul carpatic si subcarpatic dintre Olt și Bistrita Vâlceana : sinteze cartografice, zona de studiu pe această lucrare este destul de mare desfășurându-se între Bistrița, cumpăna de ape sudică a Lotrului, până la Valea Oltului, sectorul cuprins între Călimănești și Băbeni, lucrarea este una foarte complexă, cuprinde atât o descriere detaliată a cadrului natural cu diverse materiale grafice și cartografice dar și despre impactul acestora asupra societății umane punând accent în special pe potențialul turistic și a influenței lui.

Pârvulescu Emil (2009) cu lucrarea intitulată: Bazinul hidrografic al Oltului în spațiul

Carpaților Meridionali și al Subcarpaților Getici – studiu de geografie umană și economică, în care a făcut studii de geografie umană în cea mai mare parte pe teritoriul județului Vâlcea cuprins în spațiul carpatic și subcarpatic, în capitolul II vorbind despre potențialul umanizării cadrului natural

Persu Mihaela Rodica (2012) cu lucrarea intitulată: Depresiunile subcarpatice oltene dintre Jiu si Bistrita Vâlcii : studiu de geografie umana, această lucrare cuprinde cea mai pare parte a zonei subcarpatice din zona de studiu (până la valea Otăsăului), studiul este dedicat pe geografie umană punându-se foarte mult accent atât pe partea demografică cât și pe cea economică însă se vorbește destul de mult și pe partea fizico-geografică în capitoluI III punând accent pe restricția și favorabilitatea cadrului natural asupra societății umane.

Metodologia – Prelucrarea și analiza datelor GIS (hărți, profile geografice) cu ajutorul softurilor de specializare precum și cele de prelucrarea datelor vectoriale (folosite mai mult pentru design).

Cu aceste softuri am întocmit o gamă largă de hărți tematice (poziția geografică, hărți geomorfologice, morfometrice, climatice etc). Pentru întocmirea acestor hărți am folosit o gamă largă de alte suporturi de date (vectoriale și raster) cum ar fi: hărțile topografice, diverse hărți tematice la scară mare (Harta Geologică 1:200.000, Harta Geomorfologică 1:1.000.000 etc) precum și hărți la scară regională, la care s-au mai adăugat completări.

EU DEM-ul (cu rezoluție de 25 m/pixel) este modelul digital altitudinal de pe care s-au făcut hărțile morfometrice (hipsometria, geodeclivitatea, orientarea versanților). Cu ajutorul acestui model digital altimetric am realizat profilele geografice, iar completările acestea s-au realizat pe baza softurilor de grafică vectorială. Într-o lucrare științifică aceste metode moderne constituie un avantaj, deoarece faciliteaza ușor munca și totodată obținem foarte multe informații pe bază de material grafic și totodotă sporește foarte mult gradul de originalitate.

O altă metodă este prelucrarea datelor meteorologice și hidrologice cu ajutorul programului Excel, datele au fost obținute fie din lucrări științifice fie de la instituțiile de specialitate (ANM sau de la Administrația Bazinală Olt), prin prelucrarea acestora am obținut informații despre anumiți parametrii sub formă de grafică, și ca în cazul hărților am realizat o interpretare la care au contribuit și alte surse bibliografice.

Sursele bibliografice dat de domnul Lect. Doctor Tișcovschi Adrian nu a fost de neglijat, mi-a oferit informații prețioase legate de unele caracteristici ale climei. Însă pe parcusul anului cele mai multe sfaturi mi le-a dat bunul meu prieten Nedelcu Mihai Claudiu care m-a ajutat sa-mi aștern foarte multe idei în teză.

Istoricul cercetărilor – S-au făcut destul de multe cercetări atât în zonă cât și în împrejurimile apropriate. Ulterior aceastea au fost publicate în diverse lucrări științifice, cum ar fi tezele de doctorat, articole dar și în tratatele de geografie. Principalii autori care au făcut aceste cercetări sunt:

Dinu Mihaela (1999) cu teza de docorat intitulată: Subcarpatii dintre Topolog si Bistrțta Vâlcii : studiul proceselor actuale de modelare a versantilor, această teză descrie principalele procese geomorfologice din Subcarpații Vâlcii cu privire specială asupra modelării actuale a reliefului, a riscurilor geomorfologixe dar și impactul lor asupra populației ce trăiește în această zonă.

Vasile Georgescu, Alina Vețeleanu (2004) cu lucrarea intitulată: Valea Otăsăului, ce reprezintă o monografie geografică a bazinului hidrografic Otăsău (de ordinul II pentru Olt, de ordinul I pentru Bistrița), acesta cuprinzând partea estică a zonei de studiu.

Ghiță Procopie (2006) cu teza de doctorat: Potențialul natural al turismului în spatiul carpatic si subcarpatic dintre Olt și Bistrita Vâlceana : sinteze cartografice, zona de studiu pe această lucrare este destul de mare desfășurându-se între Bistrița, cumpăna de ape sudică a Lotrului, până la Valea Oltului, sectorul cuprins între Călimănești și Băbeni, lucrarea este una foarte complexă, cuprinde atât o descriere detaliată a cadrului natural cu diverse materiale grafice și cartografice dar și despre impactul acestora asupra societății umane punând accent în special pe potențialul turistic și a influenței lui.

Pârvulescu Emil (2009) cu lucrarea intitulată: Bazinul hidrografic al Oltului în spațiul

Carpaților Meridionali și al Subcarpaților Getici – studiu de geografie umană și economică, în care a făcut studii de geografie umană în cea mai mare parte pe teritoriul județului Vâlcea cuprins în spațiul carpatic și subcarpatic, în capitolul II vorbind despre potențialul umanizării cadrului natural

Persu Mihaela Rodica (2012) cu lucrarea intitulată: Depresiunile subcarpatice oltene dintre Jiu si Bistrita Vâlcii : studiu de geografie umana, această lucrare cuprinde cea mai pare parte a zonei subcarpatice din zona de studiu (până la valea Otăsăului), studiul este dedicat pe geografie umană punându-se foarte mult accent atât pe partea demografică cât și pe cea economică însă se vorbește destul de mult și pe partea fizico-geografică în capitoluI III punând accent pe restricția și favorabilitatea cadrului natural asupra societății umane.

Metodologia – Prelucrarea și analiza datelor GIS (hărți, profile geografice) cu ajutorul softurilor de specializare precum și cele de prelucrarea datelor vectoriale (folosite mai mult pentru design).

Cu aceste softuri am întocmit o gamă largă de hărți tematice (poziția geografică, hărți geomorfologice, morfometrice, climatice etc). Pentru întocmirea acestor hărți am folosit o gamă largă de alte suporturi de date (vectoriale și raster) cum ar fi: hărțile topografice, diverse hărți tematice la scară mare (Harta Geologică 1:200.000, Harta Geomorfologică 1:1.000.000 etc) precum și hărți la scară regională, la care s-au mai adăugat completări.

EU DEM-ul (cu rezoluție de 25 m/pixel) este modelul digital altitudinal de pe care s-au făcut hărțile morfometrice (hipsometria, geodeclivitatea, orientarea versanților). Cu ajutorul acestui model digital altimetric am realizat profilele geografice, iar completările acestea s-au realizat pe baza softurilor de grafică vectorială. Într-o lucrare științifică aceste metode moderne constituie un avantaj, deoarece faciliteaza ușor munca și totodată obținem foarte multe informații pe bază de material grafic și totodotă sporește foarte mult gradul de originalitate.

O altă metodă este prelucrarea datelor meteorologice și hidrologice cu ajutorul programului Excel, datele au fost obținute fie din lucrări științifice fie de la instituțiile de specialitate (ANM sau de la Administrația Bazinală Olt), prin prelucrarea acestora am obținut informații despre anumiți parametrii sub formă de grafică, și ca în cazul hărților am realizat o interpretare la care au contribuit și alte surse bibliografice.

Sursele bibliografice de specialitate cum ar fi: tezele de doctorat, reviste de specialitate, tratatele de geografie dar și unele site-uri legate de domeniul meu de studiu constituie o sursă bogată de informații pe care le-am gestionat și le-am înscris în teză.

Având domiciliul aproape de zona de studiu, am reușit sa fac observații vizuale asupra reliefului, a vegetației dar și la dispunerea așezărilor umane deorece și ele au o legătură destul de mare cu studiul ales, deaorece în funcție de climă și de relief așezările din zonă au anumite caracteristici (au funcție pomicolă, sunt expuse alunăcărilor de teren etc).

Capitolul I – Poziția geografică

1.1. În cadrul României – este situat în partea central sud-vestică a țării, în partea vestică bazinului hidrografic al Oltului, la sud de Grupa Parâng.

Figură 1 – Harta poziției geografice în cadrul țării (sursa: preleucrare de EU-DEM și seturi de date de pe www.naturalearthdata.com/ )

Poziția matematică , se află între paralela de 45° latitudine nordică, (aceasta străbătând prin partea sudică a bazinului prin localitatea Frâncești în aproprierea orașului Băbeni) și meridianul de 24° acesta străbate partea estică prin localitatea Romanii de Jos ce reprezintă de fapt o componentă administrativă a orașului Horezu. Mai precis zona analizată se află la intersecția dintre paralela de 45°07’ și meridianul de 24°06’.

Poziția geografică între principalele puncte de reper ale țării

Zona de studiu se află la cca. 170 km de orașul București, iar distanțele față de punctele de extreme ale României sunt următoarele: Sulina (punctul extrem estic) – aproape 438 km, Horodiștea (punctul extrem nordic) – aproape 400 de km, Beba Veche (punctul extrem vestic) – 315 km, Zimnicea (punctul sudic extrem) – aproape 200 km, aceste distanțe precum și pozția în funcție de coordonate s-au calculat pe baza softurilor de GIS.

1.2. În cadrul județului Vâlcea

Se află în partea centrală a județului, mai precis între Vârful Ursu – 2117 m, comuna Văideni, în Munții Căpățânii

(sursa: world topo map) pană la Culoarul Oltului. Prin centrul bazinului trece DN 67, reprezintă magistrala rutieră ce leagă Municipiul Râmnicu Vâlcea de orașul Horezu și de Târgu Jiu apoi mai departe face legătura cu municipiul Drobeta Turnu Severin, în zona de studiu acest drum trece de la est la vest prin următoarele localități: Pietrari, Bodești, Negrulești, Costești, și Bogdănești.

Ca puncte de reper principale am stabilit sa fie orașele Râmnicu Vâlcea și Drăgășani deoarece au funcțe de muncipiu și au interes mai mare pentru populația vâlceană, astfel distanța dintre cumpăna de ape cea mai apropriată este de 14 km față de Rm.Vâlcea respectiv de 34 km față de Drăgășani.

Partea I – Influența reliefului asupra climei

Capitolul 2 – Factorii climatogeni

2.1. Radiația solară

Ea reprezintă principalul factor climatic, deoarece influențează atât în mod direct cât și în mod indirect majoritatea proceselor atmosferice fiind deasemenea și principala sursă energetică care ajunge pe suprafața terestră.

Principalele mărimi fizice care definesc radiația solară sunt:

Energia radiantă (Qe) – reprezintă energia primită, emisă sau transportată sub formă de radiație, unitatea de măsură a acestei mărimi fizice este joule

1J = 1W/s

Fluxul energetic (Φe) – reprezintă energia pe unitatea de timp a radiației emisă, primită sau transportată. (Iulica Văduva, 2008)

2.1.1. Radiația solară directă (S)

Reprezintă acea parte a radiației globale (Q) care străbate atmosfera și ajunge pe suprafață terestră nemodificată, însa doar o parte din aceasta ajunge deoarece cealaltă parte este reținută de stratul de ozon și de dioxidului de carbon. Aceasta variază în funcție de unghiul înălțimii Soarelui, de transparența atmosferei (nebulozitatea, umezeala aerului, cantitatea de pulberi în suspensie etc).

2.1.2. Radiația solară difuză (D)

Reprezintă acea parte a radiaței globale care ajunge modificată pe suprafața terestră, aceasta ia naștere datorită ciocnirii radiaței solare directe cu moleculele de gaze din atmosferă fiind deviată în toate părțile ajungând în cele din urmă pe suprafața terestră, în sectorul montan se înregistrează valori mai mari deoarece nebulozitatea este mai mare.

2.1.3. Radiația globală (Q)

Reprezintă suma radiației directe cu cea difuză și se exprimă prin următoarea formulă:

Q = S + D (Nicoleta Ionac, Sterie Ciulache, 2007)

Conform unor date de la stațiile meteorologice din apropierea zonei de studiu valorile radiației globale sunt exprimate în următorul tabel:

Tabel 1 – Radiația solară globală (kcal/cm2) la cele mai apropriate stații meteorologice față de zona studiată unde datele au fost disponibile (sursa: Octavia Bogdan, 2008)

2.1.4. Radiația reflectată (de undă scurtă) (Rs)

Este acea fracțiune din radiația solară care este modificată de suprafața de incidență și se exprimă prin următoarea relație:

A = Rs / Q x 100 unde:

A – reprezintă albedoul , Rs – radiația reflecată și Q – radiația globală

Albedoul este acel indice ce redă intensitatea radiației reflectate pe o anumită unitate de suprafață, în zona de studiu zonele cu cel mai mare albedo sunt în zonele întinse și cu suprafețe ierboase mai ales în depresiuni și pe culoarele de vale iar valorile cele mai scăzute în zonele împădurite și pe versanții cu expunere nordică.

2.1.5. Bilanțul radiativ

Reprezintă diferența dintre radiația primită și cea absorbită

B = S sin ho + D – Rs + Ea – Rl – Ep, unde:

B – Bilanțul radiativ, S – S = radiația solară directă pe suprafață normală;

ho= unghiul de înălțime al Soarelui deasupra orizontului;

D = radiația solară difuză;

Rs = radiația solară reflectată de undă scurtă;

Ea = radiația emisă de atmosferă de undă lungă;

Rl = radiația reflectată de undă lungă;

Ep = radiația de undă lungă emisă de suprafața terestră.

(Nicoleta Ionac, Sterie Ciulache, 2007)

În cocluzie radiația solară care ajunge pe suprafața terestră se transformă în energie calorică care aceasta la rândul ei variază în funcție de: transparența atmosferică, masa atmosferică străbătută și de nebulozitate. ( Brădău Cristina Diana, 2012).

2.2. Factorii dinamici

Principalii centrii de acțiune la sol sunt următorii:

Anticiclonul Azoric se asociază cu circulația vestică (aer tropical maritim) ce reprezintă circa 45% din cazuri pe teritoriul României, acesta aduce un aer umed ce are rol de moderator termic (amplitudinea dintre vara și iarnă este mai scăzută), în zona analizată are o frecvență relativ redusă deoarece se află în zona de adăpost a Carpaților Meridionali.

Ciclonul Islandez se asociază circulației polar-maritime la care se alătură ocazional și alți centrii barici secundari precum Anticilonul Groelandez (aer polar-arctic), acesta acționează mai ales iarna fiind “desprins” din Anticiclonul Azorelor, zona studiată fiind în zona de adăpost, are deasemenea o frecvență redusă.Anticiclonul est-european asociază maselor de aer polar continental care aduc pe timpul iernii vânt rece și uscat și pe timpul verii, vânt secetos și uscat, zona de studiu este expusă frecvent acestui tip de circulație.

Ciclonii mediteraneeni (și pontici) acționeaza cu frecvență mai mare iarna, alături de alte formațiuni barice secundare precum anticiclonul Arab și cel Nord african, aduce vara aer fierbinte și uscat și un aer cald și umed pe timpul iernii. Aceștia iau naștere în Marea Mediterană, datorită “ciocnirii” a două mase de aer cu propritetăți diferite, unul de origine polară și celălalt de origine tropicală, în zona analizată au o frecvență moderată.

2.3. Factorii fizico-geografici

2.3.1.Relieful

El este cel mai important factor fizico-geografic care influențează clima, el este cel care redă variabilitatea cea mai mare a topoclimatelor, microclimatelor (vezi capitolul regionarea topoclimatică*).

Din acest punct de vedere prezența carpaților în zonă reprezintă cel mai important factor care influențeaza climatul la macro scară, astfel reprezintă o barieră orografică în calea maselor de aer vestice (umede), prin caracteristicile lor morfologice (tipul de rocă, forme de relief ) și morfometrice cum ar fi: orientarea versanților, înclinarea pantelor, tipurilor de versanți (concavi sau convecși), prin altitudine (scăderea temperaturii, creșterea cantităților de precipitatii etc), fragmentare chiar și densitatea rețelei hidrografice genereaza caracteristici climatice diferite de la o zonă la alta chiar și pe areale de mici dimensiuni (vezi vapitolulcapitolul de morfometrie*).

În sectorul subcarpatic și cel de podiș variabilitatea acestor caracteristici climate este mai puțin accentuată, practic acestea au un grad de uniformitate mai mare însă acest sector este mai supus procesului de modelăre actuală de catre parametrii climatici, mai ales precipitațiile care determină procese de șiroire, ravenare, alunecări superficiale, alunecări profunde și alte procese geomorfologice (vezi subcapitolul de procesele de modelarea actuale a reliefului*). (Dănuț Tanislav, 2010)

Zona de studiu cuprinde 2 treimi de sector subcarpatic si o treime de sector montan, o fâșie din Podișul Getic în apropierea de confluența cu râul Olt unde întâlnim deasmenea un sector de luncă extinsă, astfel se disting urmatoarele subunități de relief.

– Carpații Meridionali – Grupa Parâng – Munții Căpățânii – Masivul Buila, Munții Șturului

– Subcarpații Getici – Subcarpații Gorjului (la vest de Bistrița) – Dealurile Cernișoarei

– Subcarpații Vâlcii (la est de Bistrița) – Dealurile Govorei (cu Depresiunea Govorei), Dealurile Olăneștiului, Depresiunea Hurez și Depresiunea Băbeni

– Podișul Getic – Platforma Oltețului – Dealurile Cernei (ocupă doar o fâșie din întregul bazin hidrografic in partea de SV în apropiere de confluența Bistriței cu râul Olt).

(sursa:extregere informații de pe datele geospațiale)

2.3.2. Geologia

2.3.2.1. Corelația factorilor geologici cu cei climatici

Geologia este în strânsă legatură cu relieful dar se definesc și niște particularități. În general geologia influețează cel mult scurgerea precipitațiilor în adâncime și ca atare alimenteaza pânza freatică. Aceste cazuri sunt frecvente mai ales în sectorul deluros al bazinului deoarece aici există roci sedimentare (nisipuri, pietrișuri, marne, argile) acestea având un grad mare de permeabilitate, argila e semipermeabilă (atunci când se suprasatureaza cu apă devine impermeabilă), ca atare stratul acvifer la cea mai mică adâncime se află în zona luncilor și a teraselor joase. În sectorul montan situația e total diferită , geologia influențează atât temperatura cât și scurgerea apelor pe versanți, aici rocile având un grad mare de impermeabilitate (micașisturi și paragnaise) nu mai permite infiltrarea apei din precipitații direct în roca parentală, iar rocile care se află pe versanții sudici și sunt lipsite de vegetație și sol se încălzesc cel mai repede și prin urmare determină o ușoare creștere a temperaturii. O situație mai specială este în Masivul Buila Vânturarița deoarece aici predomină calcarele jurasice, acestea influențează în mod accentuat atât scurgerea și infiltrarea precipitațiilor cât și temperatura zonei, astfel calcarele se încălzesc mai repede dar la cea mai mică advecție se racesc repede iar apa din precipitații are un regim de scurgere și de infiltrarea diferit față de unitățile învecinate, de exemplu exocarstul este repezentat de Bistrița și Costești care formează sectoare de chei fiind printre cele mai spectaculoase din țara noastră. Fiind un relief calcaros determină pierderi ale apelor de suptafață în subetran de aici au luat naștere peșterile (endocarstul), de cele mai multe ori apa este încărcată în calciu, acești factori au adus la apariția apelor freatice azonale.

Alte categorii ape azonale sunt cele cantonate în lunci și cele cantonate în mlaștini și lăcoviști indică resurse mai bogate decât cele zonale (Costești, Bistrița) (Ghita Procopie D, 2006)

2.3.2.2. Unitățile tectono-structurale

Atât sectorul carpatic cât și cele de dealuri și podișuri reprezintă structuri de orogen, astel se identifică 3 mari unități tectonostructurale, Pânza Getică, Depresiunea Getică și o porțiune din pânza subcarpatică.

2.3.2.2.1. Pânza Getică, conturată de către Murgoci (1905, 1910) se suprapune în cea mai mare sectorului montan ( cu excepția Munților Șturului) și totodată ea repezintă cea mai mare arie de aflorare dintre toate unitățile șariate ale dacidelor mediane (M. Săndulescu, 1984) În funcție de tipurile de roci se disting 2 unități distincte, și anume, prima unitate face parte din grupa șisturilor cristaline mezometamorfice (formate în mezozoic) predominante fiind micașisturile, paragnaisele și din loc în loc se întâlnesc amfibolitele, în culmile superioare (la peste 1700-1800 m altitudine) se întâlnește și suprafața de eroziune Borăscu creată de către agenții modelatori (precipitații,ingheț-dezgheț, insolație puternică etc). Cea de a doua unitate este dat de învelișul sedimentar alcătuită predominant din calcare jurasice, zona reprezantivă fiind Masivul Buila-Vânturarița, situată în sud-estul Munților Căpățânii. Procesul de sedimentare a început în Dogger (Jurasicul mediu) și s-a încheiat în Malm (sfârșitul Jurasicului, începutul Cretaciculului).

2.3.2.2.2. Depresiunea Getică, după spusele lui Mircea Săndulescu, această unitate se suprapune peste avantfosa internă, cutată ce își are originea de la Valea Râmnicului Sărat acesta dezvoltându-se spre sud și sud-vest. Pe teritroiul României această unitate apare la zi între Valea Oltului și Valea Oltețului cea ce rezultă că în zona studiată apare deasemenea apare la zi. Este alcătuită preponderent din depozite mio-pliocene (nisipuri, marne, argile, conglomerate, tufuri) iar în partea de nord-vest, mai precis în Munții Șturului apar niște structuri post-tectonogenetice ce sunt alcătuite din depozite cretacice și paleogene (conglomerate, gresii, marne nisipoase, calcare cu rudiști). Partea centrală a zonei este străbătută de anticlinalul ce se desfășoară între Slătioara și Govora.

2.3.2.2.3. Pânza subcarpatică, tot după spusele lui Mircea Săndulescu, în țara noastră pană la Valea Buzăului apare la zi, apoi aceasta este acoperită de molase sarmațian-pliocene și apare din nou la zi între Valea Topologului și Valea Cernei (afluent al Oltului) cea ce rezultă că și în zona de studiu apare la zi între localitățile Foleștii de Sus și Tomșani în partea de est respectiv între localitățile Șolicești (Păușești) și Bodești (Bărbătești) în partea de vest, aceata este alcătuită predominant din depozite sarmațiene și meoțiene (nisipuri, pietrișuri, marne argiloase, conglomerate și gresii). Această pânză se distinge ca o unitate incipientă, șariată peste formațiunea cu sare depusă direct pe vorland .

(Vasile Mutihac, 2004 și Mircea Săndulescu, 1984)

2.3.3. Vegetația (și utilizarea terenurilor) joacă un rol foarte important în modificarea parametrilor climatici mai ales a temperarurii, a vântului, a radiației solare incidente, a umezelii și tot ea influnțează scurgerea și infiltrarea apelor provenite din precipitații pe versant. Astfel caracteristicile climatice se pot diferenția în funție de tipul de vegetație, diferența cea mai mare se simte între vegetația ierboasă, terenurile agricole și suprafețe forestiere. În funcție de repartiția și densitatea acestora se pot diferenția topoclimatele și microclimatele, astfel, în pădure amplitudinile termice sunt mai mici (veri mai răcoroase și ierni mai blânde), radiația solară e mai scăzută, vântul are viteze mai mici, evapotranspirația și umezelea sunt mai mari iar apa provenită din precipitații se scurge mai lent în timp ce pe terenurile lipsite de păduri situația este contrarie (vezi capitolul Regionarea climatică*). (Iulica Văduva, 2008)

Bazinul hidrografic al Bistriței Vâlcene având altitudini cuprinse între 250 m în lunca Oltului și cca. 2000 m pe culmile montane cele mai înalte se disting mai multe etaje de vegetație.

2.3.3.1. Etajul pădurilor de foaioase (etajul nemoral), se desfășoară cu aproximație între 400 și 1200 – 1600 m (la peste 1200 m acest etaj intră în amestec cu etajul pădurilor de conifere), acesta la rândul lui se divide în alte subetaje

2.3.3.1.1. Pădurile de gorun și de amestec cu de gorun cu fag, se desfășoară între 400 și 600 -700 m (Pătru, Zaharia, Oprea, 2006). În zona de studiu au următoarea repartiție, astfel în partea sudică până la Foleștii de Jos, suprafețe sunt ocupate cu păduri de gorun și de gorun cu carpen (centaxoni din Quercion petraeae, Quercio farneto și Carpinion) , local mai apar și specii de fagus orientalis, acestea întâlnindu-se mai ales pe cumpenele de apă ale Bistriței. Pădurile de fag colinar sunt dispuse în zona centrală a bazinului de la Foleștii de Jos până la Pietreni, cea mai reprezentativă specie este Fagus sylvatica.

2.3.3.1.2. Pădurile de fag și de amestec de fag cu rășinoase pe solurile sărace.

Pădurile de fag pe soluri sărace (Symphyto-Fagetum) se întâlnesc la altitudini cuprinse între 800 și 1500-1600 m, la altitudini de peste 1500 m se găsesc doar pe versanții însoriți. Stratul arbustiv este dezvoltat și se găsesc specii precum: cornul (Cornus mas) , sângerul (C. Sanguinea), alunul (Corylus avellana), caprifoiul (Lonicera xylostetum) etc (Pătru, Zaharia, Oprea, 2006). Amestecul de fag cu cele rășinoase ocupă cele mai mari suprafețe pe culmea montană curpinsă între Valea Arnotei și Valea Hurezului, speciile predominante fiind Pulmonariu-Abieti-Fagetum și local mai apar specii de Crishantemo-Piceo-Fagetum și Fagus Taurica.

2.3.3.2. Etajul pădurilor de molid (boreal), specia predominantă în zonă este Hieracio-Piceetum și local mai apare Crysantemo-Piceetum. La altitudini mai mari de 1500 acest etaj se invidualizeaza cel mai bine deorece condițiile climatice sunt mai vitrege (temperaturi mai scăzute, cantități mai mari de precipitații) favorizează apariția molidului nu și a altor specii de conifere, deoarece molidul poate rezista atât la geruri cât și le fenomene de secetă (mai ales la cea fiziologică), se poate dezvolta pe pante mai mari de 30° cu soluri acide, sărace sau scheletice. Are și un mare dezavantaj, rădăcinile sunt superficiale și prin urmare poate fi doborât ușor de vânt. Substratul arbustiv este mult mai sărac față de pădurile de fag și este format din specii de caprifoi (Lanicera nigra, L. Xylosteum), soc roșu (Sambusca racemosa) etc. (Pătru, Zaharia, Oprea, 2006)

2.3.3.3. Etajul subalpin reprezintă o zonă de tranziție între etajul rășinoaselor și etajul alpin. Acesta cuprinde complex de tufărișuri, rariști și pajiști subalpine, acesta are o dezoltare altitudinală la peste 1600 m.

2.3.3.4. Vegetația azonală și intrazonală. Din acastă categoriile fac parte pădurile de stejar de piemont (Quercus robur), însă în zona de studiu ocupă o suprafață restrână în apropierea localității Pădurețu (Băbeni), restul formațiunilor vegetale sunt reprezenate de diferitele specii de pajiști colinare, astfel se disting următoarele specii: iarba vântului și păiuș roșu (Festuco agrostietum) acestea ocupă mai ales partea centrală a zonei de studiu. Terenurile ocupate cu acest formațiuni vegetale sunt utilizate în scop agricol, ramura de bază fiind pomicultura. În aria depresionară a Hurezului predomină alte specii de vegetație ierboasă și anume pajiștile de țăpoșică, păiuș roșu și iarbă albastră (Nardum Festucetum rubrae, Succiso-Molinietum, Junco-Molinietum), deasemenea aceste suprafețe sunt acoperite de livezi cea ce înseamnă ca activitatea agricolă bază este dată de pomicultură. Cultura cerealor este prezentă în luncile și teraselor joase ale râurilor mai ales în Depresiunea Băbeni doarece terenul are panta mai mică și prin urmare condițiile sunt mai bune pentru dezvoltarea acestui tip de cultură, ca formațiuni vegetale naturale se înâlnesc pajiștile de iarbă moale (Agrostetum stoliniferae, Agrostetum caninae) și pădurile de arin negru (Aegopodiu-Alnetum) ce ocupă suprafețe restrânse.

2.3.4. Solurile

Clima influențează formarea solurilor deaorece prin procesul de meteorizare și prin spălarea contituienților cu apa provenită din precipitații.

Relieful manifestă în mod direct sau indirect formarea solului. În mod direct se datorează alterării și dezagregării iar în mod indirect se exercită auspra climei și a vegetației.

2.3.4.1. Clasa molisoluri (S.R.C.S, 1980), cernisoluri (S.R.T.S, 2003)

Includ soluri cu orizonturi de culoare închisă (cenușiu la negru) cu mult humus.

Pseudorendzinele s-au dezvoltat pe un substrat marno-argilos în regiunile de dealuri cu climat umed frecvent sub păduri de cvercinee (M. Ielenicz, 2005). În zona de studiu ocupă areale restrânse, în zona Dealurilor Cernișoarei, în Depresiunea Hurez și în Dealurile Olăneștiului la contactul cu Munții Șturului.

2.3.4.2. Argiluvisolurile (luvisolurile) – sunt soluri dezvoltate în sectorul subcarpatic a zonei de studiu. Aici anual sunt temperaturi medii de 8-10°C, cad precipitații 550-750 mm/an, iar formațiunile vegetale aparțin diferitelor păduri de cvercinee. Au un orizont (B) cu acumulare de particule argiloase, o culoare ce variază între cenușiu și cafeniu-roșcat, o cantitate suficientă de humus care asigură o bună fertilitate. Sunt folosite pentru diverse culturi de câmp, livezi, pășuni și pădure. Din această clasă fac parte solurile brune argilo-iluviale cu fertilitate bună pentru diverse culturi agricole și brune-luvice și luvic-albic propice pădurii și pajiștilor.

(M. Ielenicz, 2005).

2.3.4.3. Cambisolurile includ tipuri care s-au individualizat în regiunile deluroase înalte și în munții până la altitudini de 1000-1200 m în condiții de temperaturi anuale de 4-8°C, precipitații bogate (800-1000 mm/an). și de păduri de foioase (gorun, fag) și amestec (fag cu molid).

Au culoare în general brună și fertilitate pentru păduri. În cadrul lor la altitudini mai mici se desfășoară tipul brun eu-mezobazic apoi în spațiul montan solurile brun-acide. (M. Ielenicz, 2005).

2.3.4.4. Spodosoluri (spodisoluri) sunt soluri de munte formate într-un climat umed (precipitații 800-1200 mm) cu temperaturi scăzute (medii anuale 1-6°C) și sub păduri de conifere sau vegetație subalpină. Au humus puțin, materie organică încă puțin descompusă și acumulări de silice care impun un orizont specific. Ca urmare, fertilitatea deși redusă, asigură dezvoltarea de păduri de conifere și a pajiștilor secundare. (M. Ielenicz, 2005).

2.3.4.5. Solurile hidromorfe sunt acele soluri cu exces de umiditate, în zona studiată se individualizează solurile negre clinohidromorfe întâlnite în Depresiunea Hurez în zona de convergență hidrografică a râurilor Bitriciora, Bistrița și Costești.

2.3.4.6. Solurile neevoluate sau trunchiate din această categorie în zona studiată fac parte solurile aluviale (aluviosoluri). Au un orizont Ao cu grosimi ce trec ușor de 20 cm care la rândul lui este situat direct pe orizontul C (depozite aluviale, fluvio lacustre de orice textură). Acestea se întâlnesc numai în luncile principalelor râuri (Bistricioara, Bistrița, Costești și Otăsău) acestea fiind mai bine reprezentate în Depresiunea Băbeni. (Pătru, Zaharia, Oprea, 2006).

Capitolul 3 – Principalii parametrii climatici influențați de relief

3.1. Temperatura aerului este unul dintre cei mai importanți parametri ai stării aerului, caracterizându-se printr-o variabilitate deosebită în timp si spațiu. Efectul factorilor genetici se manifestă pregnant în repartiția tuturor caracteristicilor regimului multianual al aerului. (Iulica Văduva, 2005). Astfel temperatura este influențată de relief prin caracteristicile lui specifice (altitudine, fragmentare, tipul de rocă etc) dar și temparatura joacă un rol important asupra reliefului, de exemplu vara la temperaturi ridicate poate determina procese de dezagregare prin insolație, deasemenea acest parametru climatic poate provoca iarna la temperaturi scăzute procese de dezagragare prin îngheț-dezgheț (gelivație, gelifracție)

3.1.1. Temperatura medie anuală pentru a se determina acest parametru s-au folosit date meteorlogice de la cea mai apropriată stație și anume Rm. Vâlcea (cca. 15 km distanță).

În zona de studiu, repartiția valorilor medii anuale ale temperaturii aerului are particularități distincte, deosebindu-se de la o regiune la alta. Din analiza valorilor medii anuale ale temperaturii aerului calculate pentru perioada 1971-2013, se desprind unele particularități ale repartiției lor teritoriale. Pentru intervalul stabilit temperatura multianuală este de 10,8 °C, datorită circulației atmosferice neuniformă temperatura medie anuală are valori mai mici de la un alt la altul. Tendința temperaturii anuale este în creștere însă există valori fie prea ridicate fie prea scăzute sub media multianuală pe intervalul analizat. Astfel cea mai scăzută temperatură medie anuală a fost calculată pentru anul 1985, aceasta având valoarea de 9,3 °C, alte valori care se află sub pragul mediei multianuale sunt în anii 1976 ( 9,6 °C), 1973 și 1978 (9,7 °C). Valori care depășesc cu mult media sunt în anii 1994 (12,1 °C), intervalul 2000-2003 cu valori ce depășesc 11 °C, începând din 2007 se observă cea mai mare tendință de creștere astfel în unele cazuri temparatura medie anuală depășește 12 °C în anii 2007, 2009, 2012 și 2013. Ca repartiție teritorială temperatura medie anuală variază destul de mult deoarece suprafața subiacentă a zonei de studiu este diferită de la un loc în altul, în general aceasta scade de la sud unde temperatura medie anuală depășește 10 °C, spre culmile montane cele mai înalte unde această valoare are sub 2°C, astfel zona este străbătută de următoarele izoterme:

10 °C – în partea sudică extremă, prin localitatea Băbeni

9 °C, 8°C, 6°C – se desfășoară îm sectorul subcarpatic de la sud la nord

4 °C, 2°C – se desfășoară în sectroul montan

Izoterma de 0°C este prezentă doar în NV extrem unde se înregistrează ce mai mare altituidne din zonă.

Tabel 2 – Temperatura medie lunară medie lunară, anuală la stația Rm Vâlcea 1971 – 2013 (sursa: 1971 – 1990 arhiva ANM, 1991 – 2013 www.tutiempo.net)

Grafic 2 – Regimul anual al temperaturii la stația meterologică Râmnicu Vâlcea în perioada 1971 – 2013 (prelucrare din Tabel 2)

3.1.2. Temperatura medie lunară, luând în considerarea stațiile meteo din apropierea zonei noastre de studiu se observă in intervalul 1901-1990, ca cea mai mare temperatură medie lunară se înregistrează în luna iulie la Rm. Vâlcea (21 ⁰C – conform datelor prelucrate de Gabriela Osaci) iar minima media anuală se înregistrează la stația Obârscia Lotrului în luna ianuarie (-8.5 ⁰C – conform datelor prelucrate de Octavia Bogdan).

Cele două stații luate în considerare se află la altitudini diferite, Râmnicu Vâlcea la 243 m este situtată în depresiunea subcarpatică omonimă iar Obârscia Lotrului la altitudinea de 1404 m în Munții Lotrului, ambele stații nu sunt în zona de studiu dar se află în apropiere

Diferența de temperatură dintre cele două stații este mare în orice situație, dar în ambele cazuri se observă același ritm, fie că este vorba de creșterea sau de scăderea temperaturii, astfel se observă că cele mai mari valori se înregistrează în sezonul cald, iar luna iulie are cele mai ridicate valori, 21 °C la Râmnicu Vâlcea respectiv 11, 6 °C la stația Obârscia Lotrului la care se adaugă și luna august. Cele mai scăzute valori fiind bineînțeles în lunile de iarnă, însă valorile care trec cu mult sub 0 °C se înregistrează în luna ianuarie atât la Rm. Vâlcea (-2,2 °C) cât și la Obârscia Lotrului (-8,5°C), de aici ar rezulta că în majoritatea cazurilor pe tot arealul zonei de studiu valorile cele mai scăzute ale temperaturii sunt în sezonul de iarnă cu precădere în luna ianuarie și cela mai ridicate pe timpul verii.

Cele mai apropiate valori de valoarea multianuală se înregistrează în lunile aprilie și octombrie (10,7 °C respectiv 10,6 °C) pentru stația Rm. Vâlcea, iar pentru stația Obârscia Lotrului această valoare se apropie cel mai mult în luna octombrie (4,1 °C), valoarea multianuală fiind de 10,2 °C la Rm. Vâlcea respectiv 3 °C la Obârscia Lotrului.

Aceste valori ale temperaturii joacă un rol foarte important în modelarea reliefului mai ales în sezoanele extreme, astfel vara când temperaturile au valori ridicate se intensifică procesul de dezagregare prin insolație, roca se dilată apoi se crapă, iar în sezonul rece rocile se dezagregă prin procese de îngheț-dezgheț, cele mai sensibile roci supuse acestor procese sunt cele dure în special micașisturile, paragnasele, gresiile și conglomerate, iar pe rocile moi (mai ales pe argilw) în lipsa precipitațiilor și a temperaturilor ridicate se formează tacârele.

Aceste variații lunare au loc datorită dispunerii radiației solare neuniforme în timpul anului dar și a centrilor barici care acționează diferit în funcție de perioadele caracteristice.

Grafic 3 – Variația temperaturii medii anuale la stațiile meteorologice Râmnicu Vâlcea și Obârscia Lotrului în perioada 1901 – 1990 (prelucrare din Tabel 3)

Tabel 3 – Temperatura medie lunară și multianuală (sursa datelor: Gabriela Osaci și Octavia Bogdan)

3.1.3. Temperatura medie a lunii ianuarie

În luna ianuarie, cea mai rece lună a anului, repartiția valorilor medii multianuale ale temperaturii aerului evidențiază interacțiunea dintre procesele circulației atmosferice cu relieful si mai ales cu lanțul Munților Carpați. (Iulica Văduva, 2005)

Luând în calcul parametrii măsurați la stația Rm. Vâlcea se observă că cei mai reci ani au fost: 1985 (-5 °C), 1987 (-4,2 °C), 2000 (-3,8 °C), 2006 (-4 °C), în acești ani anticiclonul est european a acționat mai mult asupra zonei de studiu și ca atare acest parametru a atins valori scăzute. Pe intervalul analizat există și perioade în care temperatura medie a acestei luni a atins valori pozitive, acest fapt se datorează advecțiilor de mase de aer cald generate mai ales de ciclonii mediteraneeni, anii în care s-au înregistrat aceste valori pozitive sunt următorii: 1971 (1,3 °C), intervalul 1975-1977 cu temperaturi ușor pozitive, 1983 (1,9 °C), 1984 (1,4 °C), intervalul 1988-1990 (cu peste 0,9 °C), 1994 (2,6 °C), intervalul 1998-1999 (cu peste 0,3 °C), 2001 (1,2 °C), 2005 (1,3 °C), în anul 2007 acest parametru atinge valorile cele mai mari pe intervalul analizat (4 °C), până în 2013 temperatura fie a fost ușor pozitivă sau ușor negativă.

În zona studiată în general aceste valori scad de la sud către nord, în general valorile sunt cuprinse între -2 °C (ierni blânde, sub 20 de zile) și -8°C (ierni geroase, peste 50 de zile), însă cele mai ridicate valori se întâlnesc în partea centrală a sectorului subcarpatic unde temperatura medie are valori de -2 °C datorită ușoarelor advecții maselor de aer cald, tropical transportate de ciclonii de pe Marea Mediterană care se deplasează spre nord-est, precum si a proceselor de încălzire adiabatică a maselor descendente pe versanții munților. (Iulica Văduva, 2005)

3.1.4. Temperatura medie a lunii iulie

Comparativ cu luna ianuarie, în iulie repartiția temperaturii medii este mult mai neuniformă, mai ales în regiunea montană unde gradienții termici verticali ajung în medie la peste 0.65°C/100m, ca urmare a încălzirii intense a pantelor însorite si a dezvoltării convecției termice. (Iulica Văduva, 2005)

Luând în calcul datele prelucrate de la stația Rm.Vâlcea, in intervalul 1971 – 1986 nu au fost variații foarte mari astfel temperatura a avut valori 18, 8 °C și 21,5 °C, începând din 1987 până în 2013 acest parametru a avut în general valori mai mari decât media lunară (21,7 °C), dar și variațiile de la un an la altul sunt mai mari față de intervalul 1971 – 1986, astfel cea mai mare valoare a fost în anul 1987 (26, 7 °C), a dar au fost și alți ani în care valoarea a depășit 25 °C (2007 și 2012).

În zona de studiu cele mai mari valori sunt înregistrate în Depresiunea Băbeni cu valori ce depășesc 21 °C (cu peste 25 de zile tropicale), după care această valoare scade treptat către nord până la 12°C (fără zile tropicale) ce se întâlnește pe culmile montane cele mai înalte.

3.2. Umezeala aerului

Cantitatea de vapori de apă din atmosferă depinde de originea maselor de aer, de distanța parcursă de acestea în deplasarea lor pe continent, de gradul de continentalizare, de frecvența și cantitatea precipitațiilor și de structura suprafeței activ subiacente. (Gh. Bâzâc, 1983).

3.2.1. Umezeala relativă reprezintă cel mai bun indicator în cea ce privește starea higrometrică a aerului și arată cu exactitate cât de umed este aerul din atmosferă.

Acest parametru este dat de următoarea relație:

r = e / E x 100, unde:

r reprezintă parametrul analizat

e – tensiunea efectivă

E – tensiunea de saturație (Ionac, Ciulache, 2007)

Acesta se exprimă în procente (%), la nivelul spațiului analizat cât și a variației lunare diferențele nu sunt mari, asfel în general valorile sunt cuprinse 75% și 90%, acestea variază în funcție de perioada unui an și de reparția teritorială. Conform datelor meteorologice de la stația Voineasa, cele mai mari valori se înregistrează se înregistrează toamna și iarna, valoarea maximă fiind în luna decembrie (90%) și cele mai mici în luniule de primăvară și vară, minima înregistrându-se în luna aprilie (79%). La nivel teritorial, cele mai mici valori sunt în zona centrală a sectorului subcarpatic (<76%) iar cele mai mari sunt în sectorul montan, unde această valoare poate depăși 80%

Grafic 7- Variația medie lunară a umezelii relative la stația Voineasa (1901-1990) (prelucrare din tabel 4)

Tabel 4 – Umezeala relativă (sursa: Octavia Bogdan)

3.2.2. Nebulozitatea, norii sunt sisteme coloidale de produse de condenasare (picături de apă la tempaeraturi pozitive sau negative) ori sublimare (cristale sau asociații de cristale de gheață) ori mixte (picături și cristale) aflate în suspensie în atmosferă. (Ionac, Ciulache, 2007). Pentru formarea norilor trebuiesc îndeplinite mai multe condiții, cele mai importante fiind:

suprafața activă care cedează umezeală prin procese de evaporare și evapotranspirație. (Gh. Bâzâc, 1983)

suprasaturația și nucleele de condensare (Ionac, Ciulache, 2007)

Anual nebulozitatea are aproximativ acealeași variații ca și în cazul umezelii relative. Pentru o analiză mai amănunțită s-au luat date de la două stații meteo aflate în apropierea zonei de studiu Voineasa (în zona montană) și Polovragi (în zona subcarpatică). În decursul anului indiferent de situația sinoptică nebulozitatea totală este mai mare la stația Voineasa, doarece fiind în zonă montană procesele termoconvective sunt mai intense. În ambele cazuri valorile cele mai ridicate se înregistrează în anomtimpurile toamna și iarna deorece este mai accentuat regimul ciclonic, primăvara și vara înregistrează valori mai mici, cea ce rezultă că numărul zilelor cu cer senin este mai mare decât pe timpul toamnei și iernii, deasemenea și regimul anticiclonic este mai accentuat.

Tabel 5 – Nebulozitatea medie lunară (sursa: Octavia Bogdan)

3.3. Precipitațiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice constituie elementul climatic caracterizat prin discontinuitate si mari variații în timp si spațiu. De cantitatea, intensitatea, frecvența, durata si forma sub care cad precipitațiile depinde în mare măsură activitatea si rezultatele muncii desfăsurate într-o serie de domenii cum ar fi agricultura, construcțiile, transporturile, balneologia, turismul etc. (Iulica Văduva, 2005). Acestea sunt condiționate de masele de aer cu diferite carectere de umiditate dar și de desfășurarea unităților morfologice (Pătru, Zaharia, Oprea, 2005). Desemenea precipitațiile reprezintă sunt cele care determină cea mai accentuată modelare actuală a reliefului cu precădere în zona subcarpatică (alunecări în masă, șiroire, torențialitate) dar totodată ele constituie principala sursă de alimentare a râurilor.

3.3.1. Precipitațiile atmosferice medii anuale acestea sunt dipuse neuniform în zona studiată mai ales în sectorul montan datorită caracetristicilor morfologice și morfometrice dar și a circulației aerului, fie canalizată pe culoarele de vale fie pe versant. Pentru determinarea regimului anual al precipitațiilor s-au luat în considerare valorile calculate de la stațiile hidrometrice aflate chiar în zona de studiu pe o perioadă de 10 ani.

Indiferent de situația sinoptică, cele mai mari cantități de precipitații se înregistrează la stația hidrometrică Costești iar cele mai scăzute la stația Băbeni deoarece acestea se află la altitudini diferite. Pe acest interval s-a determinat media multianuală a precipitatțiilor atmosferice, acestea sunt:

636 mm la stația hidrometrică Băbeni

796 mm la stația hidrometrică Genuneni

966 mm la stația Costești

Din datele obținute a reziutat că acest interval a fost unul relativ ploios, excepții făcând anii 2000, 2001 și 2008 unde la toate stațiile hidrometrice aceste valori au atins valori sub media anuală, dar în 2005, an cu precipitații excepționale, cantitățile au fost în intervalul ianuarie-iunie de până la 4 ori mai mari decât media multianuală. O atenție deosebită trebuie acordată ploilor cu caracter torențial căzute în intervale scurte de timp care pot provoca creșteri rapide ale debitelor râurilor mici, autohtone cât și accentuarea pluviodenudării solului (E, Pârvulescu, 2009). Din punct de vedere teritorial cantitatea de precipitații crește de la sud către nord de la 630 mm în lunca Oltului și pot trece de 1400 mm pe culmile superioare ale munților.

Tabel 6 – Precipitații medii anuale (sursa: Administrația bazinală Olt)

Figură 14 – Harta precipitațiilor medii anuale (prelucrare din Atlasul RSR)

3.3.2. Precipitațiile atmosferice medii lunare, pentru determinarea acestui parametru s-au luat în considerare date calculate de la stația hidrometrică Costești pentru perioada 1976-2000.

Din punct de vedere cantitativ se disting 2 sezoane:

Sezonul rece care ține din octombrie până în martie, aici cantitățile de precipitații au valori cuprinse între 40 și 60 mm, cele mai scăzute se înregistrează în lunile ianuarie și februarie (42,8 respectiv 40 mm), deoarece evapotranspirația este redusă fapt ce se datorează temperaturilor scăzute. În intervalul spetembrie se observă o ușoară creștere astfel valorile precipitațiilor medii lunare sunt cuprinse între 52,4 respectiv 59,3 mm.

Sezonul cald reprezintă mari diferențe în cea ce prezintă atât din punct de vedere cantitativ cât și variației de la o lună la alta, astfel pe acest interval lunar, în general cantitatea este mai mare dar și variația de la o lună la alta este mai mare, astfel cele mai ploioase luni sunt mai și iunie cu peste 90 mm, în lunile iulie și agust se înregistreaza valori mai mici, în jur de 75 mm iar cele mai scăzute din acest sezon sunt în luna aprilie (68,8 mm).

Tabel 7 – Precipitații medii lunare (sursa: Ghiță Procopie)

Anotimpual cantitatea de precipitații medie lunară are următoarea ditribuție:

Primvăvara – cad 202 mm, cea ce reprezintă 27 % din cantitatea anuală

Vara, au loc cele mai mari căderii precipitații, 243,2 mm reprezentând 27% din cantitea medie anuală, cauza principală fiind mișcările termoconvective intense, acestea favorizând cel mai mult ploile sub formă de averse dar în cazuri excepționale pot provoca fenomene orajoase, dar și cele mai multe procese geomorfologice cauzate de acest parametru climatic.

Toamna, cad precipitații mult mai puține față de cele din timpul verii, 163,7 mm ce reprezintă 22% din cantitatea medie anuală, acestea cad fie sub formă de burniță (mai ales în luna septembrie) fie sub formă de ploi cu intensitate mică pe durată relativ mare de timp (mai ales în luna noiembrie).

Iarna cad cele mai puține precipitații, 141,2 mm ce reprezintă 19% din media anuală, cele mai multe cad în stare mixtă sub formă de lapoviță fie în stare solidă sub formă de ninsoare.

3.3.3. Cele mai mari cantități de precipitații lunare, anuale și semestriale

Cele mai mari cantități se înregistrează în sezonu cald, valorile depășind peste 200 mm, maxima fiinf de 248,5 mm în luna iulie,excepție face octombrie unde se înregistrează 181,1 mm, acestea cad în general sub formă de aversă însoțite uneori de fenomene extreme.

Cele mai mici cantități se înregistrează în sezonul rece în general ele au valori sub 150 mm, cele mai scăzute sunt în luna martie (87,5 mm), excepție fac lunile noiembrie (175 mm) și decembrie (195,3 mm) ce au valori destul de apropiate în comparație cu semestrul cald.

Comparând datele pe intervale 1976 – 2000 respectiv 2000 – 2010, s-a constatat faptul că în cel de al doilea interval au căzut cele mai multe precipitații, astfel cea mai mare cantitate de precipitatții anuală din primul interval a fost de 625 de mm în anul 1979, respectiv în anul 2005 pentru cel de al doilea interval analizat, ambele valori s-au înregistrat la stația hidrometrică Costești.

Tabel 8 – Cele mai mari cantități de precipitații medii lunare, sezoniere, anuale (sursa: Ghiță Pricpie)

3.3.3.1. Precipitațiile maxime căzute în 24 de ore

Maximele în 24 ore indică valori foarte mari, așa cum s-a întâmplat la 12 iulie 1941 la Râmnicu Vâlcea când, într-un interval de câteva minute, au căzut 121,9 mm. (E. Pârvulescu, 2009).

Aceste tipuri de precipitații, în zona de studiu cad cu precădere pe timpul verii, deorece contactul dintre un front rece și umed cu o masă aer cald favorizează o condensare foarte rapidă fapt ce determină aceste condiții severe sau o termoconvecție forțată pe versanții munților sau interacțiunea unor mase de aer cu proprietăți diferite cum ar fi cele submediteraneene cu cele oceanice și continentale, acestea determină o instabilitate și prin urmare se poate produce acest fenomen. Acestea reprezintă un risc climatic de mari dimensiuni pentru că de cele mai multe ori sunt însoțite de fenomene extreme cum ar fi: fenomenele orajoase, grindina, furtuni etc.

În zona de studiu aceste precipitații au avut valori în jur de 140 – 150 mm, cele mai multe au căzut în partea centrală a sectorului subcarpatic unde aceste valori au depășit peste 150 mm deoarece aici intercațiunea maselor cu proprietăți diferite a fost cea mai intensă, o altă zonă unde aceste precipitații au depășit valoarea de 150 o reprezintă sectorul montan nord-vestic incluzând și o partea din culmea principală a masivului Buila-Vânturarița, cauza principală aici fiind termoconvecțiile orografice forțate.

Figură 15 – Harta precipitațiilor maxime în 24 de ore, valori medii multianuale în intervalul 1970 – 2007 (prelucrare după Emil Pârvulescu)

3.4. Frecvența și viteza medie anuală a vânturilor

Pe fondul circulației predominant vestice, specifice latitudinilor medii, regimul eolian prezintă unele modificări în privința direcției și vitezei curenților de aer ce bat în diferite sectoare ale județului. Astfel, în zona munților înalți, se remarcă predominarea vânturilor din sectorul vestic în tot cursul anului, reprezentând peste 60% din potențialul eolian. În funcție de orientarea culmilor înalte se observă că aceste vânturi pot fi predominante pe direcția NV-SE și V-E, având cea mai mare frecvență la sfârșitul toamnei și iarna. (E. Pârvulescu, 2009).

Viteza vântului măsurată la stația Râmnicu Vâlcea are viteze foarte mici, în toate direcțiile aceasta este sub 3 m/s, direcția predominantă N-NV datorită canalizării aerului de pe culoarele de vale montane. În zona de studiu vânturile de intensitate mare sunt relativ reduse, însă persistă advecții ușoare cum ar fi cele vestice și sud-vestice, cele care se desprind din anticiclonul est-european, cele mai intense fiind brizele montane, fie cele de contact cu spațiul subcarpatic, fie cele de versant, ascendente ziua datorită insolației puternice a culmilor sau descendente pe timpul nopții sau cele care se canalizează pe văile principale.

Tabel 9 – Viteaza vântului la stația Rm. Vâlcea în perioada 1971-1990 (sursa: Arhiva ANM)

Tabel 10 – Frecvența vântului la stația Rm. Vâlcea în perioada 1971 – 1990 (sursa: Arhiva ANM)

Capitolul 4 – Hazardele și riscurile climatice

Hazardul reprezintă probabilitatea producerii unui fenomen distructiv.

Riscul reprezintă probabilitatea efectelor produse de un fenomen natural extrem pe o anumită perioadă de timp. (P. Tudoran,1983)

4.1. Hazardele și riscurile climatice din semestrul rece

Cele mai frecvente sunt bineînțeles în timpul iernii în condițiile unor temperaturi scăzute mult sub 0 °C. Majoritatea acestor fenomene asociate acestor riscuri și hazarde sunt în zona montană deoarece temperatura înregistrează valorile cele mai mici și ca atare favorizează acest lucru cea ce rezulta că zona este cea mai vulnerabilă. Principalele fenomene produse sunt următoarele: depunerile de gheață, stratele de zăpadă produse de ninsorile abundente și riscuri de intensitate mai mică precum: brumă, lapoviță și zăpadă umedă. Din punct de vedere sinoptic, în regimul anticiclonic se produc cele mai multe fenomene de acest tip, precum și în timpul interacțiunilor maselor de aer, cele est-europene având frecvența cea mai mare.

4.2. Hazardele și riscurile climatice din semestrul cald

Cele mai frecvente sunt în timpul verii atunci când instabilitatea începe să se accentueze foarte mult, au intensitate mai mare în comparație cu riscurile și hazardele menționate anterior dar în același timp sunt mult mai complexe. Principalii factori sunt următorii: o insolație puternică a suparafeței subiacente, o pătrundere a unei mase de aer foarte cald, în cazul de față poate să fie advecții generate de anticlonul est-european și atunci se pot asocia cu fenomene valuri de căldură și de secetă mai ales în sectorul deluros, advecțiile generate de circulația vestică generează fenomene orajoase asociate cu adverse și căderi de grindină, zona muntoasă e cea mai favorabilă doarece prin expunera și înclinarea versanților determină o termoconvecție accentuată din care se formează norii superiori Cumulus (Cu) și Cumulonimbus (Cb) provocându-se astfel aceste fenomene. Aceste efecte pot declanșa în cazuri rare indundațiile, zona cea mai expusă fiind Depresiunea Băbeni și sectoare din văile principale. (Pârvulescu, 2009 și Ionac, Ciulache, 2007)

Figură 16 – Harta hazardelor climatice din semestrul rece al anului (prelucrare după Emil Pârvulescu)

Figură 17 – Harta hazardelor climatice din semestrul cald al anului (prelucrare după Emil Pârvulescu)

Capitolul 5 – Regionarea topoclimatică

Topoclimatul, reprezintă ansamblul caracteristicilor climatice influențate de suprafața subiacentă pe un areal restrâns sau pe scurt, climatul locului ( topos (gr.) = loc .)

Microclimatul, reprezintă variațiile climatice în stratul inferior al aerului (sub 2 m) (S. Ciulache, l97l), determinate de factorii geografici externi.

5.1. Regiunile climatice, în funcție de altitudine și relief acestea acestea se împart în topoclimatul montan și cel deluros.

5.1.1. Topoclimatul montan, se caracterizează prin bioclimat de cruțare, în funcție de altitudine acesta se împarte în alte topoclimate:

5.1.1.1. Topoclimatul munților înalți, acesta este încadrat în zonele unde altitudinea depășește 1800 m, acesta se remarcă prin temperaturi medii anuale scăzute (sub 2 °C), insolația puternică a culmilor, precum și viteze foarte mari ale vânturilor., se suprapune în cea mai mare topcolimatului de culme montană înaltă ce se caracterizează în primul rând prin gradul mare de insolație.

5.1.1.2. Topoclimatul munților mijlocii și joși, reprezintă cel mai mare mozaic de topoclimate elementare, deasemenea se suprapune un mare complex topoclimatic și anume cel al versanților adăpostici circulației de vest, mulți autori consideră ca fiind topoclimat elementar, dar datorită extinderii foarte mari și anume sudul Meridionalilor și estul Orientalilor și cu particularități climatice diferite de la o zonă la alta l-am inclus ca fiind un complex topoclimatic, acesta se caracterizează prin efecte foehnale, masele de aer care ajung dinspre nord-vest ajung ceva mai uscate datorită efectelor catabatice. Cele mai importante topoclimate elementare din această regiune sunt:

Topoclimatul de vale caracterizat prin brize și rareori prin ușoare inversiuni termice.

Topolimatul de versant se caracterizează în primul rând prin gradul de insolație și circulația aerului influențată de acest parametru, astfel versanții versanții sudici primesc cea mai mare cantiate din radiația solară (cca. 80% – Elena Teodoreanu, 1985, citat de G. Procopie 2006). Versanții estici și vestici sunt influnențați de unghiul soarelui, astfel dimineața cei estici sunt mai puternic insolați față de cei vestici iar seara se întâmplă fenomenul invers. Datorită repartiției insolației distincte iau naștere brizele montane, ziua când culmile sunt puternic încălzite mișcările aerului sunt ascendente (brize de munte), iar seara când partea superioară se răcește mai repede mișcările aerului sunt descendente (brize de vale), ulterior acestea pot fi canalizate pe culoarul de vale.

Topoclimatul suprafețelor calcaroase este întâlnit exclusiv în masivul Buila-Vânturarița, se carecterizează prin valori foarte mari ale albedoului datorită culorii sale deschise, se încălzesc rapid, suprafețele înerbate se încălzesc ceva mai greu dar în schimb rețin mai bine față de versanții dezgoliți, la cea mai mică advecție suprafețele lipsite de vegetație se răcesc repede.

Topoclimatul de chei specific doar Bistriței și Costeștiului, se remarcă prin temperatura mai scăzută din timpul anului față de mediile exterioare, prin urmare se produc un mare ansamblu de microclimate, deorece versanții au forme complexe în cea ce privește concavitatea și convexitatea, fiind sectoare înguste radiația solară pătrunde mult mai puțin indiferent de momentul anului și prin urmare temperatura e mai scăzută iar umezeala diferă în funcție de cum pătrunde radiația solară.

Topoclimatul de peșteră, se remarcă prin temperaturi scăzute, inversiuni termice și umezeala relativă mare (peste 80%). (G. Procopie, 2006)

5.1.2. Topoclimatul regiunilor deluroase, se caracterizează prin bioclimat sedativ-indiferent, variabiliteatea topoclimatelor și microclimatelor este mai puțin accentuată, peste acesta se suprapun următoarele topoclimate elementare:

Topoclimatul de culme se remarcă prin gradul de insolație mai mare, insă nu atât de mult cum se întâmplă în sectorul montan.

Topclimatul de luncă și depresiune se suprapune mai ales regiunilor de dealuri joase, se remarcă prin valori ale temperaturii și ale umezelii relative ceva mai mari față de regiunile învecinate.

Topoclimatul suprafețelor antropice este caracterizat în perimetrele localităților, diferențele între parametrii climatici sunt mici față de mediul exterior, chiar dacă suprafața subiacentă a fost intens modificată.

5.2. Domeniile topoclimatice, reprezintă criteriul de clasificare ale topoclimatelor în funcție de districtul vegetal.

5.2.1. Topoclimatul de pădure, se prezintă cu o gamă larga de microclimate ce sunt infleunțate de coronamentului copacilor, densitatea arborilor și nu în ultimul rând de specia arborilor, astfel în pădure precipitațiile sunt mai bogate, umezeala relativă este mai mare iar turbulența este mai accentută deasupra pădurii, deasemenea pădurea se prezită ca un obstacol și aduce modificări ale regimului eolian (S. Ciulache, l97l). În zona de studiu aceste caracteristici se evidențiază cel mai bine în spațiul montan deoarece acesta ocupă suprafețe mult mai extinse iar în sectorul subcarpatic se prezintă cu un grad de discontinuitate mai mare.

5.2.2. Topoclimatul (microclimatul) pajiștilor și a pășunilor, se suprapune în cea mai mare parte în sectorul subcarpatic cât și pe cele mai înalte culmi montane cele mai mari diferențe se resimt între terenurile agricole și pajiștile naturale, astfel în ambele cazuri radiația solară este influențată de covorul vegetal însă cea mai importantă diferență este dată de suprafața activă a culturii cerealelor deoarece prezintă atât o suprafață inferioară cât și una superioară, (S. Ciulache, l97l), cel mai bine se evidențiază în depresiuni și sectoarele de luncă, deorece restul suprafețelor agricole sunt ocupate în marea majoritate de livezi și ca atare nu influențează foarte mult microclima pajiștilor deluroase, această diferență se resimte mai ales în semestrul cald atunci cand ambele formațiuni vegetale sunt în plină dezvoltare, astfel suprafața culturilor de cereale are temperatura mai mare, evapotranpirație mult mai mare mai ales în lanurile de porumb, pe când culturile ocupate cu grâu și ovăz se remarcă prin albedoul mai mare față de câmpul înierbat învecinat.

5.3. Fenomenele climatice, din acest punct de vedere reprezintă factorii principali care influențează topoclimatele și microclimatele, astfel se împart în două categorii, periodice și neperiodice.

5.3.1. Fenomenele periodice, sunt specifice doar sectorului carpatic, acesta se remarcă prin brizele de versant, cele canalizate pe vale, și cele de contact cu sectroul subcarpatic.

5.3.2. Fenomenele neperiodice, în sectorul carpatic există efectele foehnale menționate anterior, cele mai frecvente se întâlnesc în sectorul subcarpatic, deoarece reprezintă cea mai mare arie de convergență a maselor de aer din zona de studiu astfel aici ajung următoarele fenomene în funcție de momentul anului:

Advecțiile reci și umede, acționează în deosebi vara, acestea sunt influnețate de circulația vestică

Advecțiile reci și uscate, acționează preponderent iarna, și se desprind din Anticlonul Est-European, zona de studiu fiind așezată pe dorsala acestuia.

Advecțiile calde și umede, acționează la sfârșitul toamnei și în timpul iernii, acestea sunt determinate de ciclonii mediteraneeni ce se formează în Marea Ligurică.

Advecțiile fierbinți și uscate, acționează vara, acestea sunt desprinse din Anticiclonul European fie din alizeele ce acționează dinspre Sahara.

Figură 18 – Harta topoclimatică (materiale folosite: CLC 2006 pentru domeniile topoclimatice, unitățile de relief ale României în format vectorial pentu regiunile climatice și completări de pe harta climatică a României din atlasul RSR)

Partea a II-a – Influența climei asupra modelării reliefului

Capitolul 6 – Relieful fluviatil

În timp geologic influențele climatice au pus cel mai mult accent asupra modelării reliefului creat de către apele curgatoare, mecanismul este foarte simplu, cu cât râurile erau mai bine alimentate de către precipitatții cu atât aceste procese erau mai intense. Principalele forme de relief create sunt: văile, care sunt ascuțite în sectorul montan, ușor rotunjite sau largi în sectorul subcarpatic, terasele care au început să se formeze încă din pleistocen, dar aici oscilațiile climatice din timpul glaciațiunii au jucat un rol foarte importnat, deasemenea aceste procese au influențat și modelarea interfluviilor dar în același timp a mai creat și alte micro forme de relief (bancuri de aluviuni stabile sau instabile, ravene, ogașe etc).

6.1. Tipuri de văi analizate pe profile transversale și longitudinale

Văile sunt forme de relief create prin eroziune lineară (în adâncime) și laterală (prin lățime), chiar daca acestea s-au format prin aceste procese, există însă și forme de relief create prin procese de acumulare cum ar fi: glacisurile (la contactul dintre o luncă și o terasă sau la contactul dintre dintre două terase) și conurile de dejecție formate la baza versantului de către organismele torențiale.

Zona de studiu fiind variată din punct de vedere geomofologic văile au caracteristici diferite chiar pe același curs de apă de la un tronson la altul. În sectorul montan văile sunt ascuțite mai ales în sectorul de chei unde sunt foarte abrupte și înguste, aici principalele procese sunt cele de eroziune lineară, în sectorul deluros văile sunt mult mai largi mai ales în arealele depresionare, aici sunt mai multe procese geomorfologice comparativ cu sectorul montan, și anume, există atât procese de eroziune lineară, eroziune laterală mai ales în timpul viiturilor, dar și procese de acumulare determinate fie de râu fie de organismele torențiale. Pentru a se face o mai bună comparație între cele două sectoare diferite, am ales sa fac o comparație între Cheie Bistriței și sectorul subcarpatic ce trece prin localitatea Măinălești luate la aceași scară atât orizontală cât și verticală, am luat această localitate pentru a lua în evidență și o mică porțiune din Depresiunea Băbeni pentru a fi comparată cu interfluviile învecinate, pentru a se face o comparație cât mai detaliată s-au luat în evidență și alte elemente precum: tipurile genetice principale de relief, substratul geologic precum și elementele biopedogeografice.

6.1.1. Valea în sectorul montan – studiu de caz: Cheile Bistriței Vâlcene

Am ales special acest sector doarece reprezintă cea mai îngustă porțiune de vale din zona de studiu dar în același timp acest sector reprezintă cele mai înguste chei sculptate în calcar din România. Pe baza datelor obținute cu ajutorul softurilor de GIS s-au determinat următorii parametrii morfometrici: lungimea linie transverale este de 2,4 km, altitudinea maximă fiind 1038 m, altitudinea minimă este de 650 m înregistrânduse pe talvegul râului, panta medie este de 15,8° iar cea maximă este de 44,5°. Din punct de vedere al substratului geologic, tot sectorul se desfășoară pe calcare jurasice, ca specii vegetale sunt pădurile de fag desfășurate pe pereții abruptți calcaroși pe soluri slab dezvoltate în alternanță cu cele scheletice.

6.1.2. Valea în sectorul subcarpatic – studiu de caz: localitatea Măinălești

Este mult mai largă, la altitudini mai coborâte, are o mai largă desfășurare pe care se suprapun lunci și terase destul de extinse, lungimea linie transeversale este de peste 5 km, altitudinile extreme fiind de cca. 430 m pe piscul Gruiului și cca. 230 m la nivelul albiei.

Este mult mai complexă față de sectroul montan atât din punct de vedere geomorfologic și geologic cât și a caracteristicilor biopedogeografice, fiecare dintre acestea are un rol bine definit în cea ce privește modelarea reliefului, asftel versanții și interfluviile văii au luat naștere în urma denudării subcarpatice, deasemenea substratul geologic este unul complex astfel albia este constituită din nisipuri, pietrișuri și depozite deluviale iar versanții și interfluviile formate din nisipuri, pietrișuri, argile și intercalații de cărbuni, datorită constituției litologice pe versanții sunt expuși alunecărilor de teren mai ales celor superficiale de până la 2 m adâncime, deasemenea aici procesele de modelare actuală sunt bine definite. Aici vegetația joacă un rol important în procese geomorfologice, astfel dealurile de pe partaea dreaptă râului sunt ocupate de păduri de stejar cea ce însemană cu procese sunt mai lente pe când dealurile de pe partea stângă a râului procesele geomorfologice sunt mai rapide deoarece aceastea sunt ocupate de livezi.

6.1.3. Valea Bistriței – analiza în profil longitudinal – urmărește valea de le cele mai ridicate pînâ la cele mai coborâte altitudini în total are 52 de km din care 10,5 km aparțin văii Cuca Curmătura, are panta medie de 3,35 °C dar în sectorul montan are valori ce depășește 6 °C, substratul geologic diferă de la un sector la altul, astfel zona montană este alcătuită din roci dure micașisturi, pargnaise și in sectorul de chei de calcare. De a lungul văii se întâlnesc și localități doar în sectorul subcarpatic: Bistrița, Costești, Foleștii de Jos, Foleștii de Sus, Genuneni, Măinălești, Frâncești și Băbeni.

Figură 19 – Profil transversal de vale (materiale folosite: DEM-ul României 50K, Harta geomorfologică a Românei 1:1.000.000, harta geologică 1:200.000, Harta solurilor, editie 1978, ICPA, CLC 2006, harta vegetației a României din Atlasul RSR)

Figură 20 – Profil transversal de vale (materiale folosite: DEM-ul României 50K, Harta geomorfologică a Românei 1:1.000.000, harta geologică 1:200.000, Harta solurilor, editie 1978, ICPA, CLC 2006, harta vegetației a României din Atlasul RSR)

6.2. Terasele reprezintă trepte create prin procese fluviatile în lungul văilor, în cuaternar în condițiile alternanței generale a climatului (faze reci cu faze temperate) și a producerii de mișcări tectonice de ridicare cu intensități diferite în timp și de la o regiune la alta. (M. Ielenicz, 2005)

În zona studiată terasele predominante sunt cele cele fluviatile care s-au format datorită revărsării a râurilor formând luncile iar prin eroziune lineară și apoi laterale au început să apară și terasele, ele au început să se formeze încă din pleistocen.

Cele mai multe și cele mai dezvoltate terase sunt în zona subcarpatică și cea de podiș deoarece și procesele geomorfologice fuviatile au fost și ele mai intense, după tipul teraselor se disting următoarele:

În zona subcarpatică pot exista pot exista și peste 6 terase, cele mai multe dintre acestea au o etajare de până la 24-30 m, pe partea dreaptă a Bistriței acestea sunt nediferențiate și au o etajare de la 35 m și pot depăși 100 m în Dealurile Cernei și Dealurile Cernișoarei. În zona ce se suprapune peste Pînza Subcarpatică, datorită unor mișcări tectonice specifice există niște terase deformate cu etajare ce pot ajunge până la 100-110 mai ales în Depresiunea Hurez.

În sectorul carpatic terasele au etajare mai înaltă, mai precis la peste 240 m, însă au o dezvoltare mai redusă reprezentante fiind terasele în rocă la care lipsesc aluviunile, podul terasei corespondând patului albiei (M. Ielenicz, 2010) și din loc în loc se întâlnesc terasele sub formă de umeri.

Tabel 11 – Tipurile de terase (sursa: Grigore Posea, 2005)

Figură 22 – Harta repartiției și a etajării teraselor (prelucrare din Atlasul RSR,)

Figură 23 – Harta regionării teraselor (prelucrare după Grogore Posea, 2005)

6.3. Albiile sunt predominant create prin procese de eroziune și reprezintă cele mai tinere forme de relief.

6.3.1. Albia minoră reprezintă spațiul pe care se individualizează apei la nivele medii (M. Ielenicz, 2010). Ea este formată din patul albiei, aceasta fiind cuprinsă între maluri, iar partea cea mai coborâtă se numește talveg. În cea ce privește lățimea și substratul geologic albiile minore se pot diferenția de la un sector la altul chiar și pe același râu, astfel în sectorul montan patul albiei este format din roci dure, peste care se mai suprapun pietrișurile și bolovănișurile, iar lățimea este mai mică, în sectorul deluros albia minoră are o extindere mai largă deasemenea substratul geologic este format din nisipuri și pietrișuri instalate de o parte a talvegului sau sunt instalate în bancurile de aluviuni situate chiar pe talveg, ele reprezintă forme de acumulare.

6.3.2. Lunca (albia majoră) reprezintă teritoriul pe care îl acoperă apele râului la debite mari (viituri) (M. Ielenicz, 2010). Dezvoltarea luncilor este mai mare în sectorul subcarpatic deoarece eroziunea laterală în caz de viituri și inundații se realizează mult mai ușor însă cele mai extinse lunci se află pe râurile Bistrița, Bitricioara, Costești și Otăsău, dezvoltarea maximă a luncilor este în Depresiunea Băbeni deoarece aceasta se suprapune peste lunca Oltului, acest tip se numește luncă de confluență. Formele de relief cele mai întâlnite în luncă sunt:

Conurile de aluviuni, acestea s-au format datorită acumulării aluviunilor depuse de torenți și de pârâuri care ajung în luncă

Treptele de luncă au dezolvtare cuprinsă între 0,5 și 2,5 m cele mai înalte se numesc terase de luncă și sunt folosite mai ales pentru agricultură

Canale de drenaj sunt realizate antropic și sunt folosite atât pentru agricultură dar ele au fost concepute pentru diminueare riscurilor la inundații, ele se găsesc cu preponderență în jurul orașului Băbeni până la confleunța cu Oltul.

Digurile sunt forme de relief pozitive antropice, cel mai reprezentaiv este cel din lungul Bistriței ce ține din orașul Băbeni până la confluența cu Oltul, sunt folosite pentru diminuare ricurilor la inundații dar în cazuri severe apa poate fi preluată de canalele de drenaj menționate anterior

Capitolul 7 – Procesele de modelare actuală a reliefului

Sectorul subcarpatic al bazinului hidrografic Bistrița Vâlceană reprezintă una din zonele cel mai expuse modelării actuale ale reliefului. Mai mult Subcarpații (inclusiv zona de studiu) se numără printre cele mai afectate regiuni din Europa, atât ca varietate, cât și ca intensitate a procesului de modelare actuală. Diversitatea litologică a bazinului hidrografic Bistrița, Olt a influențat natura a proceselor de denudare și totodată au apărut fâșii de roci vechi în alternanță, cea ce influențează foarte mult scuurgere pe versanți, în cea ce privește direcția și viteza de scurgere. Predominarea rocilor marno-argiloase, argilo-nisipose și nisipo-lutoase au dus la deplasarea proceselor în masă pe versant și la evoluția rapidă a versanților. Din cuaternar până azi, Subcarpații au fost înălțați destul de rapid, crescând astfel adâncimea fragmentarii reliefului cea ce înseamnă ca albiile au fost înălțate iar râurile au început să curgă mai repede, deasemnea procesul de eroziune în adâncime s-a intensificat mai mult decât erozoziunea de suprafață. Adâncimea rețelei hidrografice a fost neuniformă, de regulă aceasta a fost mai accentuată în sectoarele de anticlinale față de cele sinclinale. Cursurile principale au o putere de eroziune mai mare decât cele intermitente cea ce rezultă de aici ca albiile râurilor secundare au rămas suspendate față văile emisarilor lor. În studiul actual de evoluție a reliefului, deplasările în masă împreună cu procesele de ravenare constituie procesele de transformare ale versanților influențând cele mai multe elementele ale peisajului incluziv regimul hidrologic. ( Dinu Mihaela, 1999). În zona montană procesele nu sunt așa de mare amploare deoarece rocile sunt mai dure și sunt mai greu de erodat, principalele procese sunt cele de eroziune lineară, de alterare puternică, deplasări în masă, iar pe curmătura Builei au loc păbușirile sub formă de năruri din care se rezultă grohotișurile.

În funcție de desfășurarea lor în timp și în funcție de sezon aceste procese sunt de două tipuri:

Procese permanente (fluviatile), efectuate de rețeaua hidrografică prin eroziune, transport și acumular,e acestea sunt mai stabile în sectorul montan deorece rocile sunt mai dure și mai greu de dislocat.

Procese periodice (sezoniere) reprezentate prin eroziune torențială, șiroiri, spălare în suprafață, solifluxiuni, procese crionivale, gravitaționale etc.(A. Nedelea, 2004). Sunt determinate de condițiile climatice dar și de altimetrie.

7.1. Relieful creat de acțiunea precipitațiilor

Cele mai importante procese determinate de acțiunea precipitațiilor sunt pluviodenudarea, torențialitatea, șroirea.

Pluviodenudarea reprezintă procesul prin care apa provenită fie sub formă de precipitații sau din topirea zăpezilor ce acționează în mod direct asupra solulului sau a rocilor. Acest proces dislocă rocile apoi le deplasează mai ales pe versant, daca suprafața este plană acest proces este mai puțin intens. Acest proces este întâlnit în cea mai mare parte a zonei de studiu deorece în zona montană cad cele mai multe precipitații dar în zona subcarpatică procesul de dislocare și de deplasare a rocilor este mai intensă deoarece diferă foarte mult natura litologică.

Spălarea în suprafață, acest proces se individulizează cel mai bine dacă se îndeplinesc 2 mari condiții importante:

Să existe o rocă bine aerată alcătuită din agregate de dimensiuni foarte reduse

Să se producă ploi torențiale bogate cu maximum de manifestare la mijlocul sau la finalul acesteia.

Topirea bruscă a zăpezii în așa fel încât apa să nu mai apuce să se infiltreze în sol și să formeze o pânză de apă în sol.

O pantă mare în general cuprinsă între 3° și 15° (M. Ielenicz, 2010).

În zona de studiu cele mai multe manifestări ale spălarei în suprafață se întâlnesc în sectorul nordic al subcarpaților, în Depresiunea Hurez și Dealurile Olăneștiului deorece aici există valori mari ale geodeclivității (peste 10°), cantitatea de precipitații este mare, litologia detereminată de nisipuri, pierișuri, marne și argile favorizează și mai mult acest proces.

Șiroirea reprezintă o curgere lineară pe versant prin niște canale numite rigole apoi urmând procesul de adunare într-un anumit punct de unde pot lua naștere ravenele și prin același proceș se formează ogașele. Aceste procese se manifestă în cea mai mare parte a zonei de studiu, excepție fâcând doar zonele de luncă și Depresiunea Băbeni.

Torențialitatea se aseamănă cu șiroirea însă au frecvență mult mai mare, necesită aceleași condiții de formare ca și în cazul șiroirii (panta mai mare de 10°, lipsa unei vegetații dense, și roci care pot să fie ușor de dislocat) dar durata și cantitatea de precipitații este mai mare față de șiroire. Cele mai multe procese de torențialitate se manifestă cu precădere în sectorul subcarpatic. Torentul este un organism hidrogeomorfologic format din: bazin de recepție, canal de scurgere și con de dejecție.

7.2. Procesele gravitaționale

Gravitația este un agent care acționează din interiorul Pământului fiind generată de un ansamblu de particule (gravitorii) concentrate în nucleu (M. Ielenicz, 2010).

Alunecările de teren de teren sunt fenomene geodinamice de restabilire a echilibrului natural al versanților, prin deplasarea lentă, uneori rapidă, a unei părți din versant, ca rezultat al unor procese fizico-mecanice de durată.(M. N. Florea,1979)

Cauzele principale ale alunecării sunt generate în primul rând de cantitatea foarte mare de precipitații și de natura litologică, mecansimul este simplu, sub stratul de nisipuri și pietrișuri există un substrat argilos, acesta când devine suprasaturat cu apă devine un substrat impermeabil și prin urmare rocile de la suprafață sunt deplasate datorită gravitației cât și a agenților externi.

Principalele procese gravitaționale din zona studiată sunt alunecările de teren care acestea se împart în următoarele categorii:superficiale, de mică adâncime și în profunzime:

Alunecările superficiale sunt cele mai răspândite din zona de studiu se manifestă mai ales în zonele unde pante sunt mici în general peste 3-5°, acestea se realizează mai ales la nivelul unui orizont înghețat, acest proces se produce mai ales primăvara atunci când temperatura aerului crește brusc și se declanșează mai ales unui proces de dezgheț și de topirea zăpezilor într-un ritm rapid, cele mai răspândite sunt solifluxiunile ce reprezintă alunecări cu adâncimea de până la 1,5 m, acestea au frecvență foarte mare în sectorul montan mai ales în culmile superioare.

Alunecările de mică adâncime afectează depozitele groase de pe versant iar uneori și o mică parte din rocile de dedesubt (M. Ielenicz, 2010), de obicei acestea se declanșează în zonele unde vegetația forestieră are o densitate redusă și unde există activități antropice, cele mai multe se produc pe versanți văilor ai Bistriței și ai Otăsăului din sectroul subcarpatic.

Alunecările profunde (vechi și recente) afectează majoritatea versanților dezvoltați pe roci marno-argiloase, cu intercalații de nisipuri, tufuri etc. Se întâlnesc alunecări atât prin translație cât și prin rotație (Dinu Mihaela, 1999).Cele mai frecvente se întâlnesc în nordul sectorului subcarpatic și în sectorul central în dreptul localității Păușești-Otăsău unde aici s-a produs o alunecare de teren, fenomenul s-a produs brusc, în decurs de patru ore, afectând întregul versant, pe circa 700-800 m lungime, între altitudinile de 375 – 325 m, cu efecte pe terasa inferioară și în lunca Otăsăului (Dinu Mihaela, 1999).

Tabel 12 – Tipurile de alunecări de teren (sursa: Dinu Mihaela)

Figură 27 – Harta proceselor de modelare actuală (prelucare din Atlasul RSR)

Capitolul 8 – Tipuri genetice de relief influențate de oscilațiile climatice

Relieful periglaciar și crio-nival sunt cele mai reprezentative din zona de studiu.

În limbaj uzual relief periglaciar înseamnă relieful de la marginea ghețarului iar relieful crio-nival semnifică relieful creat de către acțiunea zăpezilor. Ambele tipuri de relief s-au format datorită oscilației limitei calotei glaciare din pleistocen, când exsistau temperaturi mai ridicate.limita se retrăgea spre nord, în caz contrat limita calotei se extindea către sud.

Cele mai multe urme ale reliefului periglaciar și crio-nival au fost în würm, a avut 2-3 oscilații (stadiale), denumite würm I, w. II, w.III, despărțite de interstadiale, mai calde. În fazele glaciare temperaturile medii din ianuarie erau de minus 10-15 °C, iar cele din vară atingeau media de plus 6-8 °C, din cauza invaziilor de aer mediteranean; precipitațiile erau de numai 20-30% din cele actuale. În aceste condiții s-au instalat ghețari în Carpați (nesigur însă pentru riss, deoarece Carpații erau mai joși), a apărut un sol înghețat (pergelisol) (G. Posea, 2005).

Climatul a fost influențat și de mișcările neotectonice, astfel când Carpații aveau altitudini mai coborâte pătrundeau mai bine în zona de studiu masele de aer est-vest și prin urmare acționa mai bine aerul rece de origine polară, astfel clima de aici era rece și uscată ca atare și vegetația era distinctă, de exemplu la altiudini cuprinse între 300 și 600 m zona studiată era acoperită de păduri de conifere, la care se mai adăugau asociații de alun și de salcie, iar la altitudini mai mari restul zonei erau acoperite cu ierburi scunde (tundră), zăpezile totuși ocupau suprafețe restrânse, doar în culmile superioare exsitau (Tratatul de Geografia României, vol.1)

În zona de studiu există două domenii periglaciare wurmiene:

Domeniul periglaciar carpatic (etajat) cuprinde tot sectorul carpatic și o mare parte din sectorul subcarpatic (până la localitatea Tomșani), acesta la rândul lui se împarte în 2 etaje:

Etajul crioplanației sau a dezagregărilor intense este întâlnit doar în culmile superioare ale din sectorului montan, aici principalele procese sunt cele de eroziune lineară, deplasări în masă și alterarea puternică a rocilor.

Etajul eroziunii termice se suprapune peste ambele sectorare în general la altitudini cuprinse între 500 și 1600 m, aici au loc cele mai multe procese: deplasări în masă, eroziune lineară, eroziune tornțială, năruiri cu formare de grohotișuri etc.

Zona de tranziție între domeniul permafrostului discontinuu cu cel carpatic ocupă jumătatea sudică a sectorului subcarpatic, ca procese predomină eroziunea torențială și în suprafață, în pleistocen această zonă avea temperatura aerului cu cea mai ridicată valoare, prin urmare permafrostul existent atunci era mai mult timp dezghețat în decursul unui an.

Principalele procese asociate sunt:

Gelivația este un proces cauzat de înghețul și dezghețul apei din fisurile rocilor și din insolație. Ele se produc cu intensitate în rocile gelive apoi are loc procesul de gelifracția ce seminifică procesul de dezagregare a rocilor (A. Nedelea, 2004). Acest proces este mai favorbil pe suprafețele lipsite de vegetație. Prin aceste procese rezultă microforme de relief de dezagregare și de acumulare, cele mai răspândite sunt în masivul Buila-Vânturarița.

Forme de dezagregare (relieful rezidual) au aspect ruiniform și sunt reprezentate de: vârfurile ascuțite piramidale și de interfluviile ascuțite.

Formele de acumulare, efectul principal al acestora duce la formarea grohotișurilor.

(A. Nedelea, 2004).

Capitolul 9 – Relieful petrografic

Relieful petrografic este relieful dezvoltat pe roca parentală. În zona de studiu acesta este dezvoltat pe roci metamorfice în zona montană înaltă, carcstice în masivul Buila-Vânturarița, cretacice (fliș) în Munții Șturului, pe formațiuni mio-pliocene în zona subcarpatică, pleistocene în Dealurile Cernei (Podișul Getic) și holocene în lunci și Depresiunea Băbeni. Acțiunea parametrilor climatici joacă un rol foarte important în modelaraea acestui tip de relief, fie că este vorba de dezagregare prin isnsolație sau îngheț-dezgheț fie prin acțiunea precipitațiilor sau acțiunea vântului însă acesta joacă un rol mai puțin important.

9.1. Relieful dezvoltat pe micașisturi și paragnaise reprezentat de culmi prelungi, cu aspect masiv, interfluvii largi, puternic netezite în cadrul unor etape îndelungate de modelare subaeriană (ciclurile sculpturale Borăscu și Râul Șes). Versanții sunt în general convecși, cu excepția sectoarelor afectate de nivație (sau glacio – nivație în Pleistocen) sau traversate de falii. (Laura Știumbea, 2011). Acest tip de relief se întâlnește doar în sectorul montan cu excepția Masivului Buila Vânturarița și a Munților Șturului.

9.2. Relieful dezvoltat pe roci cretacice și paleogene este întâlnit doar în Munții Șturului, acești munți reprezintă singurii munți formați din fliș din zona de studiu. Astfel acești munți au altitudini coborâte, sub 1000 de metri, din punct de vedere există forme de relief dezvoltate în primul rând pe gresii, conglomerate și calcare cu rudiști și pe alocuri apar și forme de relief dezvoltate pe argile. Relieful caracteristic este cel ruiniform, cu martori de eroziune de tipul clăilor, turnurilor, cupolelor, „cușmelor”, „babelor” etc (Laura Știumbea, 2011).Tectonicitatea, oscilațiile climatice dar și acțiunea rețelei hidrografice au determinat aceste forme de relief.

9.3. Relieful carcstic principalul modelator climatic reprezintă precipitațiile atmosferice, acestea acționează în mod direct și pot dizolva calcarul și pot determina formele de relief negative (doline) sau acționează în mod indirect alimentând rețeaua hidrografică ce erodează în mod linear fapt ce a dus la formarea exocarstului ce reprezintă formele de relief create la suprafață cum ar fi cheile, lapiezurile dolinele și uvalele și endocarstul ce reprezintă relieful creat la adâncime, principalele forme de relief din această categorie sunt peșterile.și avenele

Cel mai mult se remarcă prezența celor 4 chei: Bistrița, Costești, Folea și Cheile Cheii, însă doar Cheile Bistriței și Cheile Costeștului se află în zona de studiu, celelalte se întâlnesc în bazinul hidrografic al Olăneștiului. Creasta calcaroasă a Masivului Buila-Vânturarița, prin dispunerea ei pe direcție SV-NE, a constituit și constituie o barieră pentru râurile care adună apele de pe versanții sudici ai Munților Căpățânii. Râurile, nevoite să ocolească zona centrală, au reușit să străpungă această barieră numai la cele două extremități: în partea de sud-vest râurile Bistrița și Costești și-au săpat spectaculoase chei între care este cuprins Muntele Arnota. (www.kogayon.ro).

Dolinele sunt microdepresiuni cu formă circulară cu adâncimi cuprinse între 1 m și câțiva metri, au luat naștere prin procese de dizolvare, șirioire și spălare în suprafață. (M. Ielenicz, 2010)

Uvalele se formează prin unirea a mai multor doline și sunt direcționate în lungul aliniamentelor structurale (cuestelor) care le condiționează parțial formarea. Suprafața topografică prezintă discontinuități, ondulări generate de prezența dolinelor de coroziune (Laura Știumbea, 2011).

Peșterile sunt forme de relief ale endocarstului în zona de studiu sunt mult mai puține peșteri față de bazinul Olăneștiului, cele mai cunoscute peșteri sunt: Peștera Ursului și Peștera Liliciecilor (Sfântul Grigore Decapolitul) ambele se află pe versanții Cheilor Bistriței.

Culoarele carstice (bogazurile) În Muntele Buila, la altitudini cuprinse între 1820 – 1845 m se constată prezența unor culoare paralele, de dimensiuni apreciabile și cu o mare abundență de forme carstice. Aceste forme au apărut prin fenomene de disoluție dezvoltate pe litoclaze de ax (de cută).(Laura Știumbea, 2011).

Văile de tip recul aparțin endocarstului cea ce rezultă ca acestea sunt văi subterane, se întâlnesc mai ales la obârsciile râurilor situate pe versanții sudici ai Masivului Buila-Vânturarția, obârsia Otăsăului fiind cea mai cunscută.

Lapiezurile sunt niște șănțulețe separate de mici creste formate prin procese de șiroire acestea sunt asemănătoare cu rigolele și ravenele din zona subcarpatică.

Relieful carcstic există deasemenea pe suprafețe restrânse și în Munții Șturului, este dezvoltat pe calcarele cu rudiști.

Figură 29 – Schema reliefului carcstic (prelucare după Grigore Posea și Laura Știumbea)

1

94. Relieful dezvoltat pe nisipuri și pietrișuri se devoltă la altitudini în general cuprinse între 550 și 650 m, se caracterizează prin interfluvii netede și înguste, văi ascuțite, și pe alocuri apar martori de eroziune, de obicei se individualizează cel mai bine la contactul dintre sarmațianul inferior (Buglovian-Bessarabian) și sarmațianul superior (Bessarabian-Kesonian), cel mai bine acest tip de relief se remarcă în nordul sectorului subcarpatic.

În zona studiată există niște forme speciale de relief, rare în lume și cu un potențial tursitic uriaș datorită acestui fapt aceștia au fost declarați ca rezervație naturală și sunt cunoscuți sub numele de “Muzeul Trovanților”. Rezervația Naturală Muzeul Trovanților Costești este administrată din 2006 de Asociația Kogayon, organizație nonguvernamentală cu sediul în Costești, în baza unei Convenții de custodie semnată cu Agenția pentru Protecția Mediului Vâlcea. (www.kogayon.ro )

Modul de formare a trovanílor, acum 7 milioane de ani, mai precis la sfârșitul miocenului (sarmațian) exista o deltă, locul în care se află acest muzeu. Acea deltă era formtă din nisipuri și pietrișuri grosiere deoarece râul / râurile care se vărsau și curgeau cu o viteză mare iar potențialul atât erozviv cât și cel acumulativ era uriaș. Râurile existente atunci mai transportau și alte fluide precum carbonat de calciu, ulterior aceste nisipuri au fost cimentate cu ajutorul carbanatului de calciu în exces, ulterior prin același proces de repetare se formează niște formațiuni care încep ”să crească”, rata de creștere poate să atingă 4-5 cm la 1500 de ani până când au ajuns la dimensiunea actuală. Trovanții sunt îngropați în carieria de nisipi iar ceilalți se află în exteriorul carierei de nisip (A.Tișcovschi, D. Diaconu, 2012, www.trovanți.ro ).

Capitolul 10 – Caracteritici morfometrice

Analiza morfometrică a bazinului hidrografic se referă la toți parametrii ce pot fi măsurați și calculați obținîndu-se ulterior valori cantitative. Cele mai importante sunt hărțile morfometrice deorece acestea se pot aplica în mai multe domenii. Pentru a determina câțiva parametrii morfometrici am folosit hărțile morfometrice cele mai importante cum ar fi : hipsometria, geodeclivitatea, energia reliefului și orientarea versanților.

10.1. Hipsometria, această categorie de reprezentare cartografică redă, într-o manieră generalizată, formele de relief în ansambluri de nivele hipsometrice. Harta hipsometrică s-a realizat cu ajutorul softurilor de GIS, pe baza datelor extrase din EU-DEM cu o rezoluție de 25 m/ pixel. Conform datelor extrase de pe acest model altimetric digital zona de studiu are altitudini cuprinse între 190 m în Lunca Oltului și puțin peste 2000 m pe culmile montane superioare, mai ales în NV extrem, altitudinea medie a zonei este de 735 m. Pentru a se menține un echilibru între treptele de relief, intervalele alese nu sunt egale. Astfel altitudinea în general scade de la nord către sud și bineînțeles de la nivelul interfluviului până la nivelul văii.

În general altitudinea din zona de studiu este este 800-1800 în sectorul carpatic, 500-800 în sectorul subcarpatic și 250-300 în Depresiunea Băbeni și Culoarul Oltului.

Altitudinea influențează foarte mult regimul climatic și implicit și pe cel hidrologic. Astfel temparatura aerului scade o dată altitudinea (gradientul termic fiind de 0,65°C / 100 m), presiunea atmosferică este deasemenea invers proporțională cu altitudinea, precipitațiile sunt direct proporționale cu creșterea altitudinii, deoarece temperatura scade iar vaporii de apă ating nivelul de condensare mai ușor, deasemenea hipsomteria influnețează și regimul de scurgere ale râurilor, astfel râurile principale au un regim pluvial și din apele subterane în timpul anului, iar în sezonul rece pot avea un regim nival, pluvio-nival iar în lunile martie-aprilie râurile se alimentează din topirea gheții și a zăpezilor, prin urmare datorită acestui fapt relieful se modelează din ce în ce mai mult.

Analizând harta hipsometrică se pot observa și unele forme de relief, de exemplu dispunerea văilor și a interfluviilor și totodată amplitudinea acestora, și câțiva martori de eroziunea în zonele unde există o treaptă hipsometrică mai înaltă cu suprafețe foarte reduse înconjurată de o altă treaptă hipsometrică mai joasă dar cu o suprafață mult mai mare, nordul sectorului subcarpatic se potrivește cel mai bine cu această descriere.

Figură 32 – Harta hipsometrică (prelucrare de pe EU-DEM , rez. 25 m/pixel)

10.2. Geodeclivitatea este de natura geometrică și arată gradul de înclinare a suprafeței topograice. Pantele sunt de mai multe tipuri: concave, convexe, drepte și mixte (M. Grigore, 1979).

Panta reprezintă caracteristica morfometrică ce exprimă gradul de înclinare al suprafețelor care intră în componența formelor de relief. Prin încărcătura informațională pe care o posedă, ea constituie o reflectare concretă a specificului și condițiilor în care se desfășoară modelarea reliefului. Gradul de înclinare al unui teritoriu alături de caracteristicile petrografice și structurale constituie una din cerințele cele mai importante în aprecierea geomorfologică a teritoriului analizat; acestea condiționează și intensitatea și tipul proceselor ce modelează substratul (Cristea Caludia Loredana, 2012).

Ca metodă de realizare s-a folosit aproximativ aceași metodă ca și în cazul hărții anterioare (Spatial Analyst Tools → Surface → Slope). S-au ales 7 intervale și au fost preluate de pe harta geodeclivității a bazinului hidrografic Olănești întocmită de Laura Știumea, având caracteristici morfometrice asemenătoare acesta sunt utilizate pentru determinarea unor tipuri și forme de relief, astfel se disting următoarele valori ale geodeclivității.

Sub 2°, cuprind luncile și terasele inferioare, zonele cele mai reprezentative sunt văile Bistriței și ale Otăsăului în sectorul subcarpatic, dar cel mai bine se individualizează în Depresiunea Băbeni.

2,1° – 7°, pe acest interval se individualizează cel mai bine terasasele și conurile de dejecție pentru zona subcarpatică respectiv intefluviile plate și rotunjite pentru zona montană.

7,1° – 15°, acest interval ocupă cea mai mare pondere în zona studiată, respectiv 34,2%, în sectorul subcaraptic aceste valori sunt asociate glacisurilor și frunților de terasă, în sectroul montan se asociază culmilor mai coborâte în Munții Șturului și a culmilor superioare netede sau rotunjite.

15,1° – 25, pe aceste pante au loc cele mai multe procese de modelare actuală a reliefului, cel mai bine se remarcă suprafețele afectate de către alunecările de teren, dar tot aici sunt întâlnite spinările de cuestă.

25,1° – 35°, aici se indentifică suprafețele structurale dezvoltate pe rocile dure din zona montană.

35,1° – 45°, aceste valori se întâlnesc doar în partea superioară a versanților montani

Peste 45°, doar Masivul Buila-Vânturarița înregistrează aceste valori, respectiv pe abruptuile structurale.

Figură 33 – Harta geodeclivității (prelucrare de pe EU-DEM , rez. 25 m/pixel, Laura Știumbea, 2011)

Pantele deasemenea pot influența parametrii climatici, unghiul de incidență al radiației solare, temeperatura influențată mai ales des suprafața pantei, de exemplu pantele concave permit cantonarea aerului rece si dens si instalarea inversiunilor de temperatură. De aceea iarna, temperatura aerului este mai mare pe pantele munților decât pe fundul văilor si depresiunilor (Dumitrescu, 1976, citat de Iulica Văduva, 2005). Deasemenea pantele influențează scurgerea apei din precipitații de pe versanți, inclinarea pantei fiind directă proporțională cu viteza scurgerii apelor pe versant.

10.3. Energia de relief (sau adâncimea fragmentării reliefului) exprimă în esența sa, intensitatea sau profunzimea până unde a pătruns eroziunea liniară (verticală), generată în mod predominant de apele curgătoare (M. Grigore, 1979), pe scurt înseamă amplitutinea altitudinlă pe unitatea de suprafață, în cazul de față este km2.

Adâncimea fragmentarii redă una din trăsăturile morfometrice esențiale ale reliefului, reflectând un anumit grad de evoluție al acestuia și într-o strânsă corelație cu intensitatea proceselor morfodinamice actuale. (Cristea Caludia Loredana, 2012).

Stratul tematic referitor la energia de relief s-a realizat cu tehnica GIS din cadrul programului ArcGIS – ArcMap 10, prin aplicarea unor filtre de minim și maxim DEM-ului (calea: Spatial Analyst Tools → Neighborhood → Block Statistics), unei rețele rectangulare împărțită în caroiaje cu mărimea celulei de 1 km2 (G.Minea, 2009). Astfel, au rezultat 440 de celule cu suprafață completă (440 km2). Intervalele au fost alese din 100 în 100 de metri.

Valorile sub 100 m/km2 sunt întâlnite în Depresiunea Băbeni și în zona de convergență hidrografică din jurul lacuului Tomșani.

Intervalul de 100 – 200 m/km2 ocupă ponderea cea mai mare și anume 37%, se întâlnește în cea mai mare parte a sectorului subcarpatic și pe culmile superioare montane.

Intervalul de 200 – 300 m/km2 ocupă 14% din toată suprafața bazinului hidrografic, aceste valori se întalnesc la zona de contact și în Munții Șturului.

Intervalul de 400 – 500 m/km2, în zona centrală a sectroului montan, înregistrează aceste valori deoarece zona este traversată de văi adânci

Valorile de peste 500 m/km se regăsesc în zona montană unde există abrupturi structurale sau pe sectorale unor văi foarte adânci.

10.4. Orientarea versanților, din punct de vedere climatic, acestea influnențează cel mai mult dispunerea radiației solare, ulterior acest fapt influențează temperatura și umiditatea. Versanții sunt insolați în mod diferit în funcție de orientarea și de panta pe care o au, cantitatea de radiație solară pentru ficare în parte sunt exprimate în următorul tabel.

Tabel 13 – Radiția solară asociată cu tipruile de versanți și pante (sursa: Petre Tudoran,1983)

Pentru realizarea hărții, procedurile de lucru sunt asemănătoare cu cele anterioare (Spatial Analyst Tools → Surface → Aspect).

Partea a III-a – Influența climei și a reliefului auspra regimului hidrologic

Capitolul 11 – Rețeaua hidrografică principală de suprafață

11.1. Râurile, bazinul hidrografic Bistrița Vâlceană are o rețea hidrografică relativ bogată, toate râurile principale își au obârscia în zona montană.

Cel mai important este râul omonim (Bistrița) acesta izvorăște din culmea superioara a Munților Căpățânii, la o altitudine de 1905 m, până la confluența cu râul Gurgui acesta este cunoscut sub numele de Cuca Curmătura, acest braț are o lungime de 10,5 km (sursa: calcule GIS), de la această confluență Bistrița propriu-zisă are o lungime de de cca. 40 km (sursa: calcule GIS). Astfel cea mai mare parte a cursului său se desfășoară în sectorul subcarpatic, acesta se varsă în râul Olt, în Depresiunea Băbeni. Pe acest râu sunt amplasate cele mai multe stații hidrometrice (Costești, Genuneni și Băbeni)

Cel mai mare afluent al Bsitriței este râul Otăsău, acesta iși are obârscia de pe versantul sudic al masivului Buila-Vânturarița, dintre toate râurile bazinului acesta traversează cele mai multe unități de relief (Culmea Căpățânii, Munții Șturlui, dealurile subcarapatice), acesta se varsă în râul Bistrița la o altitudine de 225 m în localitatea Frâncești. Are și o stație hidrometrică în localitatea Păușești.

Bistricioara este cel de-al doilea afluent ca lungime cu o lungime de 22 km, deasemenea iși are obârscia în culmea superioară a sectorulul montan, până la confluența cu râul Horezu este denumit ca râul Arnota, acesta are o lungime de 11 km (sursa: calcule GIS). Se varsă în Bistrița la o alttudine de 390 m în localitatea Tomșani, aici fiind și stația hidrometrică amplasată pe acest râu..

Râul Costești izvorăște din partea de NV a sectorului montan, are o lungime de 20 km, străbate un sector de chei cu o lungime de cca. 2 km și confluează cu Bistrița în localitatea omonimă.

Gurgui și Horezu sunt râuri ce drenează sectorul montan și au caracteristici morfometrice asemănătoare.

Tabel 14 – Caracteristicile morfometrice ale principalelor râuri (sursa: Administrația bazinală Olt)

11.2. Lacurile nu sunt numeroase, cele mai multe sunt situate în depresiunile afalte între treptele de alunecare, acestea au caracter temporar, chiuveta lacustră suferă modificări foarte dese datorită proceselor de modelare actuală a versanților, acestea sunt umplute cu apă numai în cazul activităților pluvometrice intense (Dinu Mihaela, 1999). Cel mai mare este lacul artificial Tomșani, aici este și centrala electrică MHC Tomșani.

Figură 35 – Harta bazinelor hidrografice (prelucrare de pe harta topografică a României 50k)

Capitolul 12 – Scurgerea lichidă și activitatea hidrometrică

Regimul scurgerii râurilor este determinat de modul complex de combinare a surselor de alimentare ale râurilor, mod dependent de regimul factorilor climatici ai scurgerii, prin intermediul condițiilor fizico-geografice din bazinele hidrografice.(Maria-Monica Ghioca, 2008)

Tabel 15 – Activitatea hidrometrică ale râurilor (sursa: Administrația Bazinală Olt)

Scurgera lichidă se referă la apa cere se scurge pe talvegul râului, aceasta mai cunsocută sub denumirea de debitul lichid. Debitul lichid se referă la cantitatea de apă ce se scurge într-un anumit interval de timp pintr-o secțiune transversală (Pișota, Zaharia, Diaconu, 2005). Debitul râurilor din zonă poate varia de la un sezon la altul în funcție de condiționările climatice dar și litologice. Pentru analiza acestui parametru s-au luat în considerare datele prelucrate de la toate stațțile hidrometrice din zona de studiu. În acest mod se poate face o comparație mult mai amănunțită. Cele 5 stații hidrometrice sunt următoarele: Costești, Genuneni și Băbeni amplasate pe râul Bistrița, Păușești amplasată pe râul Otăsău și stația Tomșani amplasată pe Bistricoara în aproprierea confluenței cu Bistrița.

12.1. Scurgerea medie anuală pentru determinarea acestui parametru s-au folosit datele de la toate stațiile hidrometrice din bazinn, repectiv pentru perioada 2000-2010

Grafic 15 – Valorile debitelor medii anuale la toate stațiile hidrometrice ăn perioada 2000-2010 (prelucrare din Tabel 16)

Indiferent de condițțile climatice și geomorfologice în cele mai multe cazuri scurgerea medie anuală se înregistrează la stația Băbeni, pe intervalul analizat el are valoare de 4,32 mc/s, urmează Genuneni cu valoarea de 3,16 mc/s, Tomșani pe Bistricioara cu valoare de 1,31 mc/s, Costești cu 0,88 mc/s și ultima stație hidrometrică clasată este Păușești cu valoarea de 0,57 mc/s. Poziția stațiilor hidrometrce precum și valorile înregistrate de acestea reflectă valoare acestui parametru din amonte către aval, asftel scurgerea lichidă pe o secțiune tansversală are valorile cele mai mari în aval respectiv cele mai mici în amonte.

Debitul mediu anual este corelat cu cantiatea anuală de precipitații, pentru ambii parametrii s-a folosit același intreval. Cei mai reprezentativi ani sunt 2005 și 2010, asftel în anul 2005 valorile acestui parametru indicau 8,33 mc/s la Băbeni, 4,97 mc/s la Genuneni, 1,69 mc/s la Tomșani, 1,62 mc/s la Păușești respectiv 1,55 mc/s la Costești. Deși cea mai mare cantitate de precipitații s-a înregistrat la stația hidrometrică de la Costești, totuși valorile scurgerii lichide medii anuale înregistrează valorile cele mai mici, deaorece la stația Băbeni se ia în calcul aportul tuturor afluneților și subafluenților, practic vaoarea debitului mediu lichid de la Băbeni reprezintă însumarea parțială a celorlate stații hidrometrice deoarece o parte este infiltrată în substratul geologic al talvegului, cu alte cuvinte acțiunea parametrilor hidrologici din amonte le implică și pe cele din aval. Anul 2005 s-a evidențiat în șirul observațiilor meteorologice de după 1874, drept un an de excepție privind cantitățile de precipitații însumate lună de lună și cu deosebire în semestrul cald. Acestea au generat, din aprilie până în noiembrie, șapte valuri de inundații cu efecte catastrofale la scara întregii țări, înregistrându-se pagube materiale de peste un miliard de Euro și 62 de pierderi de vieți omenești (Dragotă, Grigorescu, 2006, citați de Pârvulescu, 2009). Totuși în zona studiată acest impact nu a fost la aceași scară ca și în restul țării deorece surplusul de apă este preluată de canalele și lacul de acumulare Băbeni, în general zona de studiu are o vulnerabilitate redusă în cea ce privește riscurile hidrologice, dar totuși râul Bistrița este destul de vulnetabil la viiturile și inundațiile excepționale (conform hărții vulnerabilității la inundații de către C. Dumitrașcu)

Au fost ani când scurgerea lichidă a avut valori mult mai mici față de media anuală. Cei mai reprezentativi ani din intervalul ales sunt 2001, 2002 și 2008 astfel cele mai mici valori ale acestui parametru s-au înregistrat în anul 2000 astfel au fost 2,28 mc/s la Băbeni, 1,77 mc/s la Genuneni, 0,65 mc/s la Tomșani, 0,478 la Costești respectiv 0,2 mc/s la Păușești. În acești ani cantiatea de precipitații a fost redusă dar 2002 și 2008 cantitatea de precipitații a fost în cantități optime, totuși temperatura medie anuală a avut valori cu mult peste media anuală (peste 11 °C, conform datelor prelucrate de la stația meteorologică Râmnicu Vâlcea), aceste valori au accentuat foarte mult procesul de evapotranspirație și prin urmare a avut influențe negative asupra scurgerii lichide.

Grafic 16 – Variația scurgerii medii anuale la toate stațiile hidrometrice în perioada 2000-2010 (prelucrare din Tabel 16)

Tabel 16 – Debite lichide medie anuală (sursa: Administrația Bazinală Olt)

12.1.1. Distribuția spațială a scurgerii lichide anuale

Reprezintă acel parametru care se referă la scurgerea apei în unitatea de timp pe o anumită suprafață. Acesta este important deorece poate oferii informații despre unele procese geomorfologice mai ales cele de modelare actuală.

În cazul de față unitatea de măsură se exprimă în l/s/mp, acetsta are valori în general cuprinse între 6 l/s/mp și 21 l/s/mp. În acest caz valorile scad din amonte spre aval, astfel în zona montană se înregistrează valorile cele mai mari, acestea depășesc 21 l/s/mp pe culmile superioare scăzând spre amonte unde ajunge până la 9 l/s/mp. Principala cauză este dată de cantitea mare de precipitații care cade în sectorul montan la care se asociază pantele foarte mari ce sporesc viteza râurilor pe versanți și în același timp substratul litologic impermeabil.

Acest parametru este direct proporțional cu densitatea fragmentării reliefului, numai că acest parametru morfometric redă totalitatea organismelor hidrografice pe unitatea de suprafață, de aici rezultă că numărul mare de organisme hidrografice influențează pozitiv scurgerea pe versant.

În sectorul subcarpatic scurgerea lichidă pe o anumită suprafață are valori mult mai scăzute, deoarece cantitatea de precipitații scade o dată cu altitudinea la care se mai asociază și următorii factori:

Substratul litologic ce este alcătuit din nisipuri, pietrișuri și argile au un grad mare de permeabilitate (conglomeratele fiind roci mai dure și mai compacte au gradul de impermeabilitate mai mare), astfel apa se infiltrează ușor în sol și ca atare scurgerea apei este influențată în mod negativ. Zonele fără suprafețe forestiere sau cele despădurite sunt favorabile deorece viteza pe versant este mai mare și ca atare se infiltrează mai puțină apă în sol.

Evapotranspirația este mai mare datorită temperaturilor mai ridicate cea ce influențează în mod negativ acest parametru.

Valorile cele mai scăzute se înregistrează în sudul bazinului hidrografic deorece sunt cele mai puține cantități de precipitații, geodeclivitatea înregistrează cele mai mici valori, rocile au gradul de pearmeabilitate cel mai mare, deoarece există numai nisipuri, pietrișuri și depozite loessoide, lipsind astfel rocile cu grad mai mare de impermeabilitate cum ar fi conglomeratele și megabreciile.

Figură 36 – Harta scurgerii lichide (prelucrare din Atlasul RSR, 1974)

12.2. Scurgerea lichidă medie lunară reflectă variația lunară a acestui parametru.

Ca și in cazul anterior scuregerea medie lunară are cele mai mari valori stația Băbeni cu valoarea de 4,3 mc/s, urmând Genuneni (3,16 mc/s), Tomșani (1,31 mc/s), Costești (0,88 mc/s) și deasemenea tot la Păușești se înregistrează cele mai mici valori.

Grafic 17 – Variația scurgerii medii anuale la toate stațiile hidrometrice în perioada 2000-2010 (prelucrare din Tabel 16)

Analiza variabilității temporale a debitelor medii anuale evidențiază o ușoară tendință de creștere a debitului mediu anual la toate stațiile hidrometrice din bazin, această tendință ar putea fi pusă pe seama oscilațiilor predominant pozitive ale cantităților de precipitații, cât și a impactului activităților umane, prin modul de utilizare al terenurilor și conversiile din forestier în agricol, așa cum este semnalată și la nivel global (G. Minea, 2011).

Cele mai mari valori ale scurgerii lichide se evidențiază în luna aprilie, 6,68 mc/s la Băbeni, 4,84 mc/s la Genuneni, 2,28 mc/s la Tomșani, 1,17 mc/s la Costești și 1,03 mc/s la Păușești. Aceste valori se datorează în primul rând topirii zăpezilor și ghețarilor din zona montană care ulterior alimentează râurile cea ce rezultă că în această lună regimul de alimentare este nival dar și aportul precipitațiilor de primăvară contribuie foarte mult, când se declanșează precipitațiile regimul de alimentare este pluvio-nival sau nivo-pluvial, aceste tipuri de regim de alimentare diferă în funcție de aportul dintre topirea zăpezilor și cantitatea de precipitații care alimentează râurile din bazin.

Cu valori ceva mai mici și luna noiembrie ocupă un loc fruntaș, astfel valorile debitului lichid au valori de 5,56 mc/s la Băbeni, 3,91 mc/s la Genuneni, 1,57 mc/s la Tomșani, 0,92 mc/s la Costești respectiv 0,61 mc/s la Păușești, datorită precipitațiilor de toamnă de lungă durată, în acea perioadă râurile au un regim pluvial bine dezvoltat.

Cele mai mici valori se înregistrează în luna septembrie deoarece evapotranspirația din timpul verii influențat în mod negativ acest paraemtru iar luna septembrie se caracterizează prin precipitatții relativ reduse, astfel s-au determinat următoarele valori: 2,74 mc/s la Băbeni, 2,16 mc/s la Genuneni, 0,91 mc/s la Tomșani, 0,36 mc/s, 0,75 mc/s la Costești și 0,36 mc/s la Păușești. Se remarcă o scădere bruscă a debitului din luna august spre luna septembrie datorită faptulului că în luna august sunt precipitații sub formă de averse, apoi urmează o perioadă cu evapotarnspirație intensă afectând în mod negativ debitul mediu lunar din umrătoarea lună.

Tabel 17 – Debite medii lunare (sursa: Administrația Bazinală Olt)

În luna ianuarie acest parametru are valori mici deoarece precipitațiile sub formă lichidă sau foarte foarte rare, ocazional cad sub formă de ninsoare, totuși principala cauză o reprezintă valorile scăzute ale temperaturii, cea ce cauzează fenomene de îngheț pe arterele hidrografice, astfel pe râurile principale se formează formațiuni de gheață precum: pod de gheață, gheață la mal, năboi, zăpor etc iar cursurile de apă cu debite mai mici sau cele temporare sunt de cele mai multe ori complet înghețate, prin urmare debitul este afectat în mod negativ, viteza de scurgere scade cea ce duce și la scăderea debitului

Grafic 18- Variația scurgerii medii lunare la toate stațiile hidrometrice în perioada 2000-2010 (prelucrare din Tabel 17)

Capitolul 13 – Scurgerea aluviunilor

Reprezintă o partea a sistemului “eroziune – transport – acumulare” Privită ca parte a sistemului „eroziune – transport – acumulare”, scurgerea solidă constituie faza dinamică, de mobilitate, în care materialul provenit din eroziune este preluat de debitul lichid, transportat și depus (în funcție de criterii geomorfologice, hidraulice și hidrologice). Acțiunea de eroziune și scurgere solidă a râurilor este atribuită în principal energiei cinetice a curentului de apă și rezistenței mecanice a rocilor la eroziune. (Williams, 1989, citat de G. Minea, 2011).

Geneza aluviunior, principalii factori sunt atât de natură climatică cât și geomorfologică., mecanismul este foarte simplu, cursul unui râu prin procese de eroziune lineară dislocă particulele de rocă din talvegul râului, precipitațiile reprezintă parametrul climatic cel mai important deoarece prin procesele de modelară actuală a reliefului, pot provoca scurgerea apei pe versant și eroziunea acestora, urmând ca o mare partea din materialul transportat să se reverse în râu.

Acest parametru este corelat cu parametrii fizici ai apei aceasta fiind invers proporțională cu transparența și direct proporțională cu turbiditatea

13.1. Scurgerea medie anuală a aluviunilor, pentru analiza acestui parametru s-au folosit datele de la stația hidrometrică Genuneni în perioada 2004-2013.

Variația anuală a scurgerii aluviunilor este direct proporțională cu variația precipitațiilor atmosferice, deorece cu cât cantitatea de precipitații este mai mare cu atât crește și potențialul erozivo-acumulativ. Pe intervalul analizat media multianuală a acestui parametru este de 1,54 kg/s, abaterea față de media multianulă în majoritatea anilor luați în considerare este fie prea mare fie prea scăzută, anii care ating valorile apropiate medii multianuale sunt 2009 cu 1,83 kg/s, 2010 cu 2,16 kg/s și 2013 cu o valorea de 1,84 kg/s, însă și acestea depășesc ușor media multianuală. În anii cei mai ploioși 2005, 2007 respectiv 2004 astfel s-au înregistrat următoarele valori 2,51 kg/s pentru 2005, 2,45 kg/s pentru anul 2007 iar în anul 2004 valoarea calculată a fost 2,27 kg/s. Au fost și 4 ani când debitul de aluviuni a atins valori cu mult sub media multianuală și anume anul 2011 se dovedește cu cele mai mici cantități cu valorea de numai 0,151 kg/s, urmând anul 2012 cu 0,72 kg/s și 2006 cu valorea de 0,95 kg/s.

Grafic 19 – Variația anuală a scurgerii de aluviuni la stația hidrometrică Genuneni în perioada 2004-2013 (prelucrare din Tabel 19)

13.1.1. Distribuția spațială a scurgerii anuale a aluviunilor

Aceasta este invers proporțională cu scurgerea lichidă pe unitatea de suprafață deorece ăn acest caz substratul geologic este cel mai important factor care influențează pe unitatea de suprafață. În general în zona studiată valorile ale acestui parametru sunt cuprinse între 25 t.ha/an și peste 100 t.ha/ an cu următoarea distribuție, astfel în partea inferioară se înregistrează valorile cele mai mari, deorece litologia este constituită din roci sedimentare fine (nisipuri, pietrișuri, argile) și sunt ușor de dislocat, astfel în partea sudică extremă a zonei de studiu are loc următorul mecanism, organismele torențiale care se scurg pe versant erodează și ajungând în zona de depresiune acesta se depun sub formă de conuri aluviale care ulterior sunt preluate de arterele hidrografice principale, în cazul de față sunt râurile Bistrița și Otăsău. Aceasta cantitate scade treptat către partea superioară a bazinului hidrografic, cele mai mici valori se înregistrează astfel în sectorul montan, astfel acesta scade sub 25 t/ha.an spre culmile superioare depășind usșor 35 t/han an în Masivul Buila.

Acest fenomen se explică prin următoarea cauză principală, rocile fiind foarte dure sunt greu de dislocat cea ce înseamnă că procesul de eroziune nu este de mare amploare și prin urmare apa este mult mai transparentă și cu gradul de turbiditate mult mai scăzut față de zona deluroasă. Valorile cele mai mari din sectorul montan sunt în masivuil Buila-Vânturarița, deoarece valorile geodeclivității foarte mari și substratul geologic constituit din calcare favorizează acest lucru prin procese de dizolvare.

Figură 37 – Harta scurgerii medie de aluviuni (prelucrare după Constantin Diaconu, Atlasul RSR, 1974)

13.1.2. Corelația valorilor anuale ale debitului lichid, debitului solid și precipitațiile atmosferice

Pentru realizarea acestei analize ce este în strânsă legătură cu titlul ales s-au cules date omogene ale acestor parametrii de la stația Genuneni pe o perioadă de 6 ani respectiv din 2004 până în 2010 deoarece aceasta a fost disponibilitatea datelor, astfel se observă pe graficul alăturat că aceste valori sunt direct proporționale între ele cea ce rezultă ca precipitațiile atmosferice influențează în mod direct scurgera râurilor indiferent că se vorbește de cea solidă sau cea lichidă, astfel cele mai mari valori se înregistrează în anul 2005 (an istoric în cea ce privește fenomenele meteorologice și hidrologice deosebite), astfel parametrii analizați au atins următoarele valori: precipitațiile atmosferice au fost de 1193 mm, debitul lichid a atins valori de 4,97 mc/s respectiv 2,51 kg/s pentru debitul solid.

Grafic 20- Corelația medie anuală a debitului lichid, debitului solid și a precipitațiilor la stația Genuneni (2004-2010) (prelucrare din Tabel 18)

Tabel 18 – Debite lichide, debite solide, precipitații medii anuale la stația Genuneni (sursa: Stația hidrologică Horezu)

13.2. Scurgerea medie lunară a aluviunilor, pentru determinarea acestui parametru s-a ales aceaeși stație și respectiv aceași perioadă, Genuneni, perioada 2004-2013.

Valorea medie anuală pe intervalul analizat este de 1,57 kg/s, astfel variația lunară ale acestu parametru sunt determinate de cauzele menționate deja în subcapitolul anterior. Asftel cele mai ridicate valori sunt ăn luna noiembrie (3,5 kg/s), aceasta este precedată de luna aprilie (2,68 kg/s) și de luna august (2,21 kg/s), valorile cele mai sunt pe timpul ienii (sub 0,7 kg/s) deorece fenomenele de îngheț influențează în mod negativ acest parametru, valorile cele mai apropiate față de cantitea medie anuală au fost determinate în lunile mai, iunie, iulie.

Grafic 21 – Variația medie lunară scurgerii de aluviuni la stația hidrometrică Genuneni în perioada 2004-2013 (prelucrare din Tabel 19)

Tabel 19 – Debite solide lunare și anuale la stația Genuneni (sursa: stația hidrologică Horezu)

Concluzii

Lucrarea cuprinde o ananliză destul de detaliată a bazinlui hidrografic Bistrița Vâlceană. În titlul apar cuvintele cuvintele climă și relief , însă se pune accentul și pe ceialalți factori fizico-geografici, astfel teza cuprinde 3 mari parți:

În prima parte se vorbește despre modul cum influențează relieful clima și nu numai, s-au luat în considerare și ceilalți factori, deorece într-o măsură mai mică sau mai mare sunt influențate de relief. Astfel în primul capitol se vorbește despre radiația solară și modul cum aceasta influențează clima, ea reprezintă cel mai important factor cosmic al climei, însă aceasta este influențată de relief în mod seminificativ deoarece acesta are caracteristici diferite de la o zonă la alta și poate influența unghiul de incidență, în următorul capitol se vorbește pe scurt despre relief care reprezintă cel mai important factor fizico-geografic al climei, în următorul subcapitol al acestei părți se vorbește despre relația dintre climă și elementele geologice urmând și o scurtă descriere a acestia, în ultimele capitole descriu factorii biopedogeografici, asfel vegetația determină variabilitatea topoclimatelor iar solurile influențează cel mai mult scurgerea apei provenite din precipitații pe versant. În capitolul 3 se discută despre principalii parametrii influențați de relief, astfel s-a făcut o analiză mai amănunțită asupra temperaturii și ale preicipitațiilor deoarece aceștia sunt cei mai bine influențați în mod direct de către suprafața topografică și o descriere succintă a umezelii aerului și a vântului. Capitolul 4 trece în revistă principalele riscuri climatice, s-a realizat acest lucru deaorece acestea sunt condiționate de factorii climatici și geomorfologici. În capitolul 5 se vorbește de regionarea topoclimatică precum și de fenomenele climatice deorece aceste influențează în mod direct topoclimatul, de aici reiese faptul că relieful este principalul suport pentru clasificarea topoclimatelor precum și variabilitatea acestora.

În cea de a doua parte se tratează pe scurt caracteristicile generale ale reliefului punându-se accent pe procesele determinate de factorii climatici, astfel în capitolul 6 se tratează relieful fluviatil, de aici a ieșit în evidență că acțiunea apelor curgătoare sunt cele care determină cele mai multe procese din zonă la care se adaugă și cantitea de precipitații care alimentează aceste râuri. În capitolul 7 se discută despre modelarea actuală a reliefului de aici a rezultat faptul că zona de studiu reprezintă una din zonele țării cu procese actuale active, deoarece fiiind pe cea mai mare desfășurare în sectorul subcarpatic, în general Subcarpații reprezentând arealul cel mai cunoscut, s-a discutat cel mai mult despre procesele induse în mod direct de către activitatea pluvială (alunecări de teren, torențialitate etc) de aici rezultă ca precipitațiile reprezintă factorul principal modelator.În capitolul 8 se vorbește pe scurt de relieful crio-nival și periglaciar, acesta nu este de mare ampoare în zona de studiu dar are foarte mare legătură cu titlul ales. Capitolul 9 descrie relieful petrografic punându-se accent pe relieful carcstic și relieful dezvoltat pe nisipuri și pietrișuri, deoerece aceastea au legătură mai strânsă pe tema aleasă, celelalte tipuri de relief (dezvoltat pe șituri cristaline, gresii, conglomerate etc) sunt în strânsă legatură cu activitățile tectonice însă în timp geologic oscilațțile climatice au jucat un rol foarte important. În capitolul 10 se discută pe câțiva dintre parametrii morfometrici (Hipsometrie, geodeclivitate, expoziție versanți și energia reliefuui) s-a constat că între acești parametrii exsită o relație reciprocă cu parametrii climatici, de exemplu temperatura scade o dată cu altitudinea iar geodeclivitatea influențează scurgerea apei precipitațiilor pe versant etc

Partea a III-a, tratează regimul hidrologic, punându-se accent pe rolul climatic și geomorfologic al acestuia, astfel în capitolul 11 descrie pe scurt rețeua hidrografică principală, zona de studiu fiind un bazin hidrografic este necesar să se abordeze această temă. Ultimele capitole tratează scurgerea lichidă și scurgerea aluviuniolor, astfel cei doi parametrii sunt influențați de regimul pluvial dar și de temperatura (mai ales cele extreme), iar relieful reprezintă suportul de bază dar în același impune condiții ale acestor parametrii.

Analiza personală SWOT, cercetând zona și documentându-ma din diverse articole am constatat că aceasta are puncte forte și puncte slabe.

În primul rând zona are un potențial turistic uriaș cu numeroase obiective naturale cât și antropice (vezi harta turistică din ANEXĂ) cele mai cuncută fiind Parcul Național Buila Vânturarița, diversitatea floristică, faunistică dar și elementele geologice și geomorfologice reprezintă punctele forte, astfel se remarcă o diversitate a acestora pe o suprafață foarte mică (parcul fiind cel mai mic din țara noastră) constituind un uriaș potențial turistic, un mare dezavantaj reprezintă drumurile greu accesibile, iar pe timpul iernii este închis, de aici rezultă că vara are cei mai mulți vizitatori.

Un alt obiectiv turistic natural foarte important este Muzeul Trovanților, mai există și alți trovanți în țara noastră și anume în Dealul Feleac lângă municipiul Cluj-Napoca și în bazinul hidrografic Valea lui Tobă, component al bazinului hidrografic Olănești, însă cei din zona de studiu sunt cei mai cunsocuți din țară aceștia fiind în patrimoniul cultural UNESCO și de alte ONG-uri precum Kogayon.

Zona dispune deasemenea și de obiective turistice antropice, cele mai cunoscute sunt lăceșele de cult (cele mai importante fiind Mănăstirea Bistrița, Arnota, Mănăstirea dintr-un lemn etc) și două stațiuni, Costești stațiune balneoclimaterică și stațiunea montană Romani, însă ar trebui să investească foarte mult în acestea pentru a deveni unele din principalele puncte de atracție ale țării.

Modul de utilizare a terenurilor este în strânsă legatură cu tema aleasă de mine. Astfel în ultimele decenii pe suprafețe considerabile zona a fost despădurite sau defrișate, este îngrijorătoare această situație deoarece sporesc riscurilor alunecrilor de terenen și a celorlate procese asociate. Cele mai întinse suprafețe forestiere sunt în zona montană, în arealul subcarpatic există suprafețe mult mai restrânse și prezintă discontinuități mai mari, în general este zona este cunoscută pentru pomicultură, cultura cerealelor ocupă suprafețe mai restrânse, aceasta se practică mai ales în luncile râurilor.

Căile de comunicație, la acest capitol zona studiată nu se încadrează în cele mai bune condiții dar nici cele mai în cele mai precare. Principalele artere rutiere sunt DN 67 aceasta fiind cel mai modernizat traseu, urmat de DN 64, însă trece pe o fâșie foarte mică iar drumurile județene nu sunt în cele mai rele condiții dar este totuși necesită modernizarea lor. Un alt dezavantaj o reprezintă drumurile din zona montană, acestea sunt nasfaltate inclusiv cele marcate, pe versanții mai abrupți există drumuri și trasee cu grad mare de periculozitate.

Așezările umane sunt tipic zonei Olteniei, astfel aici alternează casele și vilele noi cu cele tradiționale, gradul de urbanizare este foarte scăzut, singurul oraș este Băbeni, dar nu reprezintă niciun interes economic, aceste tipuri de așezări se găsesc doar în zona subcarpatică.

ANEXE

Figură 38 – Harta tusistică (sursa: extragere date din Google Maps, Open Street Map)

Bibliografie

Bâzâc Gh. C. (1983) Influența reliefului asupra principalelor caracteristici ale climei României, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Bogdan Octavia (2008) Carpatii Meridionali : clima, hazardele meteo-climatice si impactul lor asupra turismului, Editura Universitatii Lucian Blaga, Sibiu.

Brădău Cristina Diana (2012) Clima și calitatea aerului în arealul orașului Oradea, Teză de Doctorat, Oradea

Cristea Caludia Loredana (2012) Bazinul Șieului. Studiu de geomorfologie aplicată (rezumatul tezei de doctorat), Universitatea Babeș-Boliay, Facultatea de geografie, Departamentul de geografie fizică și tehnică.

Ciulache S. (l97l) Topoclimatologie și Microclimatologie, Editura Universității din București, București.

Ciulache S., Ionac Nicoleta (2007) Esențial în meteorologie și climatologie, Editura Universitară , București.

Dinu Mihaela, (1999) Subcarpații dintre Topolog și Bistrița Vâlceana – studiul proceselor actuale de modelare a versanților, Editura Academiei Române, București.

Ene M. (2004) Bazinul hidrografic Ramnicu Sarat : dinamica reliefului in sectoarele montan si subcarpatic, Editura Universitară, București.

Florea M. N. (1979) Alunecări de teren și taluze, Editura Tehnică, București

Georgescu V., Vețeleanu Alina (2004) Valea Otăsăului, Editura Offsetcolor, București

Grigore M. (1979) Reprezentarea grafică și cartografică a formelor de relief, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Ielenicz M. (2005) Geografia fizică a României, Ministerul Educației și Cercetării Proiectul pentru Învățământul Rural, București

Ielenicz M. (2010) Geomorfologie, Editura Universitară, București

Maria-Monica Ghioca (2008) Evaluarea fizica a impactului climatic asupra extremelor hidrologice, Teză de Doctorat, Universitatea din București

Mihaela Rodica Perșu (2012) Depresiunile subcarpatice oltene dintre Jiu si Bistrita Vâlcii, Editura Universitară, București

Minea I. G. (2012) Bazinul hidrografic al râului Bâsca : studiu de hidrogeografie, Editura Universității din București, 2012

Mutihac V., Maria Iuliana Stratulat, Roxana Magdalena Fechet (2004), Geologia României, Editura Didactică și Pedagogică, București

Nedelea A. (2004) Valea Argeșului în sectorul montan. Studiu geomorphologic, Universitatea din București.

Osaci-Costache Gabriela (2002) Cartografierea dinamicii peisajului geografic din zona subcarpatică dintre Dâmbovița și Olt reflectată în documentele cartografice, Editura Universitară, București

Pătru Ileana, Zaharia Liliana, Oprea R. (2006) Geografia fizica a României : clima, ape, vegetatie, soluri, Editura Universitară, București

Pârvulescu E., Bazinul hidrografic al Oltului în spatiul Carpatilor Meridionali si al Subcarpatilor Getici : studiu de geografie umana si economica, Teză de Doctorat, Facultatea de Geografie, București

Posea G. (2005) Gemorfologia României, relief – tipuri, geneză, evoluție, regionare, Editura Fundației României, București

Procopie G. (2006) Potentialul natural al turismului în spatiul carpatic si subcarpatic dintre Olt si Bistrita Vâlceană: sinteze cartografice, Teză de Doctorat, Universitatea București

Săndulescu M. (1984) Geotectonica României, Editura Tehnică, București

Știumbea (Târlă) Laura (2012) Bazinul hidrografic Olanesti. Studiu de geomorfologie, Editura Universității din București, București

Tansislav D. (2010) Geografia fizică a României – note de curs

Tișcovschi A., Diaconu D (2012) Ghid de aplicație practică, Editura Universitară, București

Tudoran P. (1983) Țara Zarandului : Studiu geoecologic, Editura Academiei, București

Văduva Iulica (2008) Clima României, Editura Fundației de Mâine, București

Zaharia Liliana, Pișota I., Diaconu D. (2005) Hidologie, Editura Universitară, București

***(1973-1979), Atlas R.S. România, Institutul de Geografie, Editura Academiei, București.

***(1983), Geografia României, vol I, Geografie fizică, Institutul de Geografie, Editura Academiei, București.

*** Date meteologice obținute din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (Rm. Vâlcea, perioada 1981-1990)

*** Date obținute din cadrul Stației Hidrologice Horezu ( precipitații medii anuale 2000-2010, debit solid (2004 – 2013) și date despre activitatea hidrometrică)

*** Date obținute din cadrul Administrației Bazinale Olt, Rm. Vâlcea (debite lichide la toate stațiile hidrometrice (2000-2010)

Webografie

http://bmproto.esri.com/WorldTopoMap/WorldTopographicMap.html

http://buila.ro

http://earth.unibuc.ro/download

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/gisco_Geographical_information_maps/geodata/digital_elevation_model/eu_dem_laea

http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/esdb_archive/EuDASM/images/maps/download/hun_x13.jpg

http://geotutorials.ro/Atlas%20Geografic%20al%20Romaniei/

Vectori Romania – Open Street Map

http://http://unibuc.ro/prof/sandulache_m_i/img/h._vegetatiei_mic.jpg

http://http://unibuc.ro/prof/tirla_m_l/docs/2013/dec/19_23_05_50Schita_tectonica_Romania.jpg

http://kogayon.ro

Downloads

http://openstreetmap.org

http://panoramio.com

http://trovanti.ro/formarea-trovantilor-ro

http://www.tutiempo.net/clima/RIMNICU_VALCEA/153460.htm

Materiale cartografice

*** (1964), Harta Geologică a României, foile: L-34-XXX (Târgu Jiu) , L-35-XXV (Pitești), scara 1:200.000, Institutul Geologic al României, București

*** (1973), Harta topografică a României, scara 1:50.000, R.S.R., MApN, Direcția Topografică Militară, București.

*** (1978), Harta solurilor, ICPA,

*** (1982), Harta topografică a României, scara 1:25.000, R.S.R., Direcția Topografică Militară, Ediția a II-a, MApN, București.

*** (2006), Corine Land Cover

Bibliografie

Bâzâc Gh. C. (1983) Influența reliefului asupra principalelor caracteristici ale climei României, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Bogdan Octavia (2008) Carpatii Meridionali : clima, hazardele meteo-climatice si impactul lor asupra turismului, Editura Universitatii Lucian Blaga, Sibiu.

Brădău Cristina Diana (2012) Clima și calitatea aerului în arealul orașului Oradea, Teză de Doctorat, Oradea

Cristea Caludia Loredana (2012) Bazinul Șieului. Studiu de geomorfologie aplicată (rezumatul tezei de doctorat), Universitatea Babeș-Boliay, Facultatea de geografie, Departamentul de geografie fizică și tehnică.

Ciulache S. (l97l) Topoclimatologie și Microclimatologie, Editura Universității din București, București.

Ciulache S., Ionac Nicoleta (2007) Esențial în meteorologie și climatologie, Editura Universitară , București.

Dinu Mihaela, (1999) Subcarpații dintre Topolog și Bistrița Vâlceana – studiul proceselor actuale de modelare a versanților, Editura Academiei Române, București.

Ene M. (2004) Bazinul hidrografic Ramnicu Sarat : dinamica reliefului in sectoarele montan si subcarpatic, Editura Universitară, București.

Florea M. N. (1979) Alunecări de teren și taluze, Editura Tehnică, București

Georgescu V., Vețeleanu Alina (2004) Valea Otăsăului, Editura Offsetcolor, București

Grigore M. (1979) Reprezentarea grafică și cartografică a formelor de relief, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.

Ielenicz M. (2005) Geografia fizică a României, Ministerul Educației și Cercetării Proiectul pentru Învățământul Rural, București

Ielenicz M. (2010) Geomorfologie, Editura Universitară, București

Maria-Monica Ghioca (2008) Evaluarea fizica a impactului climatic asupra extremelor hidrologice, Teză de Doctorat, Universitatea din București

Mihaela Rodica Perșu (2012) Depresiunile subcarpatice oltene dintre Jiu si Bistrita Vâlcii, Editura Universitară, București

Minea I. G. (2012) Bazinul hidrografic al râului Bâsca : studiu de hidrogeografie, Editura Universității din București, 2012

Mutihac V., Maria Iuliana Stratulat, Roxana Magdalena Fechet (2004), Geologia României, Editura Didactică și Pedagogică, București

Nedelea A. (2004) Valea Argeșului în sectorul montan. Studiu geomorphologic, Universitatea din București.

Osaci-Costache Gabriela (2002) Cartografierea dinamicii peisajului geografic din zona subcarpatică dintre Dâmbovița și Olt reflectată în documentele cartografice, Editura Universitară, București

Pătru Ileana, Zaharia Liliana, Oprea R. (2006) Geografia fizica a României : clima, ape, vegetatie, soluri, Editura Universitară, București

Pârvulescu E., Bazinul hidrografic al Oltului în spatiul Carpatilor Meridionali si al Subcarpatilor Getici : studiu de geografie umana si economica, Teză de Doctorat, Facultatea de Geografie, București

Posea G. (2005) Gemorfologia României, relief – tipuri, geneză, evoluție, regionare, Editura Fundației României, București

Procopie G. (2006) Potentialul natural al turismului în spatiul carpatic si subcarpatic dintre Olt si Bistrita Vâlceană: sinteze cartografice, Teză de Doctorat, Universitatea București

Săndulescu M. (1984) Geotectonica României, Editura Tehnică, București

Știumbea (Târlă) Laura (2012) Bazinul hidrografic Olanesti. Studiu de geomorfologie, Editura Universității din București, București

Tansislav D. (2010) Geografia fizică a României – note de curs

Tișcovschi A., Diaconu D (2012) Ghid de aplicație practică, Editura Universitară, București

Tudoran P. (1983) Țara Zarandului : Studiu geoecologic, Editura Academiei, București

Văduva Iulica (2008) Clima României, Editura Fundației de Mâine, București

Zaharia Liliana, Pișota I., Diaconu D. (2005) Hidologie, Editura Universitară, București

***(1973-1979), Atlas R.S. România, Institutul de Geografie, Editura Academiei, București.

***(1983), Geografia României, vol I, Geografie fizică, Institutul de Geografie, Editura Academiei, București.

*** Date meteologice obținute din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (Rm. Vâlcea, perioada 1981-1990)

*** Date obținute din cadrul Stației Hidrologice Horezu ( precipitații medii anuale 2000-2010, debit solid (2004 – 2013) și date despre activitatea hidrometrică)

*** Date obținute din cadrul Administrației Bazinale Olt, Rm. Vâlcea (debite lichide la toate stațiile hidrometrice (2000-2010)

Webografie

http://bmproto.esri.com/WorldTopoMap/WorldTopographicMap.html

http://buila.ro

http://earth.unibuc.ro/download

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/gisco_Geographical_information_maps/geodata/digital_elevation_model/eu_dem_laea

http://eusoils.jrc.ec.europa.eu/esdb_archive/EuDASM/images/maps/download/hun_x13.jpg

http://geotutorials.ro/Atlas%20Geografic%20al%20Romaniei/

Vectori Romania – Open Street Map

http://http://unibuc.ro/prof/sandulache_m_i/img/h._vegetatiei_mic.jpg

http://http://unibuc.ro/prof/tirla_m_l/docs/2013/dec/19_23_05_50Schita_tectonica_Romania.jpg

http://kogayon.ro

Downloads

http://openstreetmap.org

http://panoramio.com

http://trovanti.ro/formarea-trovantilor-ro

http://www.tutiempo.net/clima/RIMNICU_VALCEA/153460.htm

Materiale cartografice

*** (1964), Harta Geologică a României, foile: L-34-XXX (Târgu Jiu) , L-35-XXV (Pitești), scara 1:200.000, Institutul Geologic al României, București

*** (1973), Harta topografică a României, scara 1:50.000, R.S.R., MApN, Direcția Topografică Militară, București.

*** (1978), Harta solurilor, ICPA,

*** (1982), Harta topografică a României, scara 1:25.000, R.S.R., Direcția Topografică Militară, Ediția a II-a, MApN, București.

*** (2006), Corine Land Cover

ANEXE

Figură 38 – Harta tusistică (sursa: extragere date din Google Maps, Open Street Map)