Relatarea

„Relatarea este un gen jurnalistic specific numai presei scrise, și numai ei, care se află la întretăierea mai multor drumuri care pornesc de la știre către interviu, reportaj, anchetă”. Relatarea se aseamănă cu celelalte genuri jurnalistice prin prezența jurnalistului la fața locului. „Relatarea este o știre complexă, elaborată, care oferă o prezentare pe larg a informațiilor factuale despre un eveniment care a avut o dezvoltare în timp sau consecințe cu dezvoltare în timp”. Relatarea se face la persoana a treia și se respectă aceleași principii pe care le respectă orice material jurnalistic: documentare (prin observare și intervievare), selecție, ierarhizare, alegerea unui singur unghi de abordare. În acepțiunea lui Michel Voirol, relatarea este „un gen strict de informarea, este o mărturie. (…) Textul unei relatări este o reconstituire a informațiilor alese în funcție de mesajul esențial pe care jurnalistul dorește să-l degaje”. Potrivit Ghidului online de Jurnalism, relatarea este „povestirea” unui eveniment de către un jurnalist, la care acesta a fost martor. Citatelele actanților, notarea decorului, a contextului sunt cele care oferă o pată de culoare textului realizat de jurnalist. Curtis D. MacDougall consideră că relatarea este „un story de a doua zi (după apariția știrii). A doua zi, știrea va fi dezvoltată fie prin rescriere, fie prin texte suplimentare: de localizare (sidebars), continuare (running story) atâta timp cât există unghiuri noi, ceea ce impune aducerea la zi a informației.”

Tipologie

În cadrul conferințelor de presă, jurnalistul trebuie să noteze: numele, titlurile, calitatea persoanelor invitate, a celor ce au intervenit; explicații, informații, completări, lămuriri complementare. La reuniunile deliberative (consiliile municipale, adunările parlamentare, și congrese) ziaristul trebuie să urmărească: dezbaterilor deschise și înfruntărilor dintre parteneri; deciziilor luate sau suspendate; voturilor exprimate; proiectele adoptate. În cazul ceremoniilor se notează: personalitățile prezente; absențele semnificative; evaluarea asistenței (cantitativ, calitativ); luările de cuvânt marcante; desfășurarea propriu-zisă; incidentele, conflictele. Manifestațiile (de stradă ) consemnează: motivele, ora, locul, durată; evaluează cantitatea și calitatea participanților; cuvintele de ordine și sloganurile; eventualele incidente; discursuri; urmări anunțate, consecințe. Evenimente neașteptate: circumstanțele exacte – timp, loc; natura și cauza evenimentului; autori; victime, martori; agresiuni; urmările posibile. Întâlniri sportive: rezultate, principalele faze ale jocului; valori, contravalori exprimate. Audiențe judiciare, procese: instanțe și spețe; părțile în cauză; vătămatul, acuzarea; judecătorii, acuzații; argumentele avansate; eventuale incidente; concluzia: judecata, verdictul. În cadrul spectacolelor se notează: titlul spectacolului, autorul, interpretul, data, locul, durata programului; calificarea genului. Procesul verbal este specie a relatării și apare de obicei în publicațiile cu circulație închisă (în știrea de agenție). Acesta merge strict pe informație și pe respectarea cronologiei și a structurii evenimentului. Relatarea care dă naștere discursului poate fi o provocare pentru jurnaliști, deoarece necesită o informare asupra biografiei vorbitorului, a tipului de preocupări pe care le are acesta și asupra temelor pe care le abordează. În cazul acestui tip de eveniment, relatarea conține atât descriere a ceea ce s-a comunicat la fața locului, cât și elemente de circumstanță.

Informația transmisă prin relatare este de fapt completare a informației transmisă prin intermediul știrii. Prin intermediul relatării se prezintă date noi, reacții, consecințe. Chiar dacă se află la granița dintre știre și reportaj, relatarea, spre deosebire de reportaj, nu folosește descrieri ample, opiniile jurnalistului, ironii. Corpul textului se realizează după planul „mozaic” care ierarhizează informația în funcție de inedit, de interesul pe care-l produce. De obicei, în relatarea întâlnim știri, interviuri, citate. În funcție de structură, relatarea poate fi atât simplă, cât și complexă. Relatarea simplă are structură lineară și conține: leadul, corpul relatării – detalii, explicații, și încheiere. Ultima clasificarea a relatării este diferită de prima și abordează teme multiple precum: atac – paragraf inițial care conține informația esențială prezentatn corpul relatării, aspecte spațio-temporale, informații despre actanți, corpul relatării – paragrafe care dezvoltă informația prezentată în lead pentru fiecare temă, interconectate prin paragrafe de legătură și de încheiere. „Indiferent că ne referim la relatarea ca text care se amplifică trebuie subliniat faptul că ziarul- în partea lui de informare – își poate concura cu succes partenerii extrem de pătrunzători și redutabili, numai prin dezvoltarea, aprofundarea, interpretarea știrilor brute care inundă lumea în fiecare zi.”