Reintegrarea Sociala a Persoanelor Condamnate Penal

REINTEGRAREA SOCIALÃ A PERSOANELOR CONDAMNATE PENAL

I. FACTORII IMPORTANȚI ȊN REINTEGRAREA SOCIALÃ A MEMBRILOR GRUPURILOR VULNERABILE CONDAMNAȚI PENTRU O FAPTÃ PENALÃ

Varietatea de infracțiuni presupune o varietate de forme de reintegrare.Fiecare persoana in parte va fi reintegratã social in raport de specificul infracțiunii comise.

Specialiștii în educație și asistență psiho-socială, în funcție de legislație,evaluează cauzele care au generat disfuncționalitațile in cazul fiecărei persoane.

Sprijinul familiei și mediul social poate conta mult mai mult decât intervenția instituțiilor statului. Depinde de disponibilitatea familiei de a susține material și moral persoana condamnată, în vederea reintegrării sociale.

Acolo unde este cazul îmbunătațirea si menținerea relațiilor cu familia reprezintă obiective prioritare pentru reinserția socială a persoanei private de libertate.

Reintegrarea socială a presoanelor condamnate presupune ieșirea la muncă, aceasta să fie eficientă, sa fie interesată în munca respectivă și nu doar în a câștiga o reducere a pedepsei cu închisoarea.

La munca executatã în exteriorul penitenciarului angajatorii cer seriozitate din partea angajatului, însă în multe cazuri, cu toate programele de reintegrare desfașurate pe timpul executării pedepsei si resursele materiale alocate acestor programe, nu se ajunge la rezultatul scontat.

După terminarea pedepsei,în multe cazuri, persoanele care au executat pedeapsa privative de libertate preferă să lucreze pe piața neagră a muncii și să fie beneficiari ai venitului minim garantat care le asigură și acces la alte drepturi de asigurări sociale și la hrana oferită prin cantinele sociale.

O parte importanta a procesului, dar nu singura este și integrarea în muncă.

O reintegrare eficientă a persoanelor care au fost condamnate penal se face prin cultivarea încrederii in sine, menținerea și încurajarea intereselor prosociale cât si prin influența pozitivă a colegilor de muncă si a prietenilor.

Reintegrarea socială a tuturor persoanelor private de libertate este sprijinită de sistemul penitenciar, pornind de la necesitațile individuale sociale, educaționale si terapeutice ale fiecărei persoane private de libertate și, mai ales , nu sancționează persoanele care dupa liberare nu au fost acceptate de comunitate și au recidivat.

II. PROBLEME CU CARE SE CONFRUNTĂ PERSOANELE CONDAMNATE

Apar mari diferențe între persoanele care și-au ispășit pedeapsa în penitenciar și cele care au executat o pedeapsă cu suspendare.

În penitenciar persoana condamnată își pierde abilități,responsabilități, roluri. Faptul că a stat în penitenciar, influențează relațiile persoanei cu prietenii și familia.

Activitățile terapeutice și cele educative vin să sprijine aptitudinile persoanelor private de libertate, uneori chiar să le descopere abilități, să susțină și să dezvolte relațiile persoanei cu familia și cu prietenii.

După eliberarea din penitenciar, persoanele sunt deosebit de vulnerabile, confruntându-se cu probleme de adaptarea la viața din comunitate, stigmatizarea din partea celor din jur, dificultăți în găsirea unei locuințe și a unui loc de muncă, o sursă legală de venit, dificultăți în integrarea în familie.

Începând cu prima zi de excutare a pedepsei începe si pregătirea pentru liberare, odată cu evaluarea cerințelor educaționale, sociale și a caracteristicilor de personalitate și cu stabilirea Planului individualizat de educație și de asistență psihosocială.

Pentru persoanele condamnate penal, problemele care apar sunt legate de muncă, educație, familie și locuință.

Aceste tipuri de probleme cu care se confruntă persoanele condamnate penal sunt și datorită percepției societății, dicriminării și etichetări greșite a acestora.

Majoritatea persoanelor condamnate penal au nivel de educație redus.

Condamnatul penal nu se poate angaja și nu poate desfășura anumite activităși datorită cazierului judiciar. Multe dintre persoanele eliberate din penitenciare încearcă inițial să ascundă faptul că au fost condamnate penal.

Toate datele necesare oricărei persoane pentru angajare, de la modul de adresare, completare a documentelor, întocmirea unei scrisori de intenții, a unui C.V., până la drepturile și obligațiile pe care le au, sunt oferite de Programul de pregătire pentru liberare prin consiliere și informare vocațională, asociate cursurilor de formare profesională.

Reintegrarea socială după eliberarea din penitenciar se face după o perioadaă de timp în care nevoile persoanelor anterior aflate in detenție nu sunt adecvat acoperite financiar, neexistând prevederi legale specifice pentru astfel de situații.

III. OPORTUNITĂȚI PENTRU REINTEGRAREA SOCIALĂ A PERSOANELOR CARE AU FOST CONDAMNATE PENAL ȘI CARE APARȚIN UNOR GRUPURI VULNERABILE

Persoanele private de libertate, în perioada de pregătire pentru liberare, pot urma cursuri de calificare gratuită, cât și cursuri școlare, oferite gratuit, totodată absolvenții de astfel de cursuri pot primi și recompense de natură financiară.

Tot în perioada detenției pot desfășura activități de muncă, iar faptul că lucrează pe perioada detenției poate fi o recomandare pozitivă pentru foșii deținuți, având un impact pozitiv asupra încrederii angajatorilor și a societății în general în aceștia.

Cu mai amre ușurință, în ultima perioadă se găsesc locuri de muncă, inclusiv pentru muncitori necalificați.

În general, firmele mici, angajează fără a solicita cazier, pe bază de relații personale.

Mai există posibilitatea de a lucra ca persoană fizică autorizată sau de a înfința o societate comercială, ori efectuarea unor cursuri de calificare la locul de muncă pentru cei care nu au o calificare, angajatorii fiind dispuși să plătească ei cursurile de calificare.

IV. INTERVENȚIA PENTRU REINTEGRAREA SOCIALĂ

Desfuncționalități în intervenția pentru reintegrare socială a persoanelor condamnate penal.

Reintegrarea persoanelor condamnate penal nu este acoperită satisfăcător în toate domeniile de intervenție.

Nu există post detenție și nu se poate vorbi de o eficiență a programelor de reeducare din penitenciare dacă acestea nu sunt continuate de proramele de asistență în comunitate și dacă persoanele care se libereză nu sunt monitorizate și sprijinite în comunitate.

Legea de excutare a pedepselor nu permite voluntariatul persoanelor private de libertate care ar avea un impact pozitiv și ar atrage simpatia comunității, muca fiind o opțiune și nu o obligație pentru deținuți.

Persoanele private de libertate au acces la cursurile de formare organizate de agențiile publice cu maxim nouă luni înainte de liberare. Cursurile se susțin gratuit de către reprezentanții DJOFM, Administrația Națională a Penitenciarelor fiind deschisă colaborării cu comunitatea, susținând demersurile ONG-urilor care, acreditate pentru susținerea cursurilor de formare, oferă astfel de formări. Din păcate astfel de organizații sunt foarte puține.

Serviciile sociale în comuniatate care pot asigura existența de cosiliere, diferă de la o comunitate locală la alta adesea nu în funcție de nevoile sociale existente la nivelul respectivelor comunităși, ci în funcție de resursele materiale și de expertiza de catre dispune comunitatea resectivă.

Se lucrează greu cu persoanele aflate anterior în detenție, deoarece nu sunt însoțite de un asistent social în comunitate, cât și faptul că Direcțiile de asistență socială nu dispun de expertiză specifică pentru a lucra cu foști deținuți li persoane aflate în probațiune.

În cadrul unităților penitenciare resursele umane sunt reduse pentru suprevegherea și controlul eficient în comunitate al persoanelor care execută pedepse privative de libertate și pentru desfășurarea unor programe de asistență psihosocială eficiente.

Cu toate că resursele umane din penitenciare sunt reduse, colaborarea cu serviciile locale de asistență socială și de ocupare a forței de muncă este foarte bună.

Astfel, există un protocol între ANP și ANOFM, iar AJOFM comunică la penitenciare locurile de muncă disponibile, penitenciarele trimit la AJOFM date referitoare la persoanle care se elibetrează din penitenciare și care au nevoie de un loc de muncă.

ASPECTE ALE DISCRIMINĂRII FOȘTILOR INFRACTORI CARE APARȚIN UNOR GRUPURI VULNERABILE

1.Standarde internaționale si europene cu privire la justiția penală aplicată copiilor si tinerilor.

Recuperarea individului în beneficiul pe termen lung atât al infractorului cât și al comunitații se realizează prin sancțiuni neprivative de libertate.

˝Justiția de reabilitare˝ este considerată o extensie a unor încercări îndelungate de a crește eficiența condamnării.

Munca in folosul comunității,medierea, precum și sancțiunile administrative sau financiare sunt cateva exemple de hotărâri judecătorești cu suspendare ce sunt folosite ca alternative la pedeapsa cu închisoarea, sau aplicarea de sancțiuni neprivative de libertate la pedeapsa cu închisoarea.

În mod particular pentru tinerii infractori, în plan internațional se manifestă un raport larg răspândit pentru opțiunile la condamnările restaurative.

Recomandarea 914/1981,definește ca principiu de bază al politicii penale ˝ înlocuirea pe cât posibil ,a pedepsei închisorii de scurtă durată cu alte măsuri care au aceeași eficiență˝.

Rezoluția 3 ˝Criza economică și infracționalitatea˝, a celei de a 13-a Conferințe a Miniștrilor de Jistiție din Europa prin care au fost reliefate efectele negative ale crizelor economice asupra bunei funcționări a sistemului justiției penale, fiind indentificate, printre altele, si urmatoarele soluții:emiterea oricărei creșteri a utilizării arestului preventiv și a pedepsei închisorii de scurtă durata, concepând alternative adecvate, susceptibile de punere în aplicare în perioade de criză economică, restrângerea,pe cât posibil,a încarcerărilor infractorilor minori si tineri, pentru care reabilitarea cu atât mai dificilă în perioadele de criză econimică,dezvoltarea măsurilor alternative la arestul preventiv și discriminarea unor fapte.

Rezoluția 76/2010 ˝Alternative la pedeapsa închisorii˝, prin care guvernelor statelor membre ale Consiliului Europei li s-a cerut să nu precupețească niciun efort în dezvoltarea alternativelor existente, precum probațiunea și sancțiunile pecuniare, și să studieze posibilitatea introducerii unor variante noi alternative la închisoare, cu luarea în considerare în mod special a implicării comunitații în procesul de resocializare a infractorilor.

Recomandarea R16/1992, referitoare la Regulile Europene asupra sancțiunilor aplicate în comunitate, prin care guvernele statelor membre li se recomandă să se inspire în legislație și in practica lor internă din principiile reținute în textul Regulilor Europene cu scopul de a le pune in aplicare in mod progresiv.

Recomandarea R22/2000, referitoare la implementarea Regulilor Europene privind măsurile și sancțiunile comunitare, adoptate in anul 1992, considerându-se că aceste măsuri și sancțiuni reprezintă mijloace importante de luptă împotriva criminalitații și că ele evită efectele negative ale închisorii.

Recunoscând necesitațile de dezvoltare națională, internațională și regională ca abordare și strategia pentru prevenirea infracționalitații si tratamentul infractorilor, recomandări similare celor prezentate mai sus au fost reiterate și de către Națiunile Unite, astfel:

Rezoluția 40/33 din 1985 – Ansamblul Regulilor Minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea justiției pentru minori, care reliefează importanța socializării minorilor delincvenți în comunitate, plecând de la particularitațile bio-psiho-siciale ale acestor categorii de persoane, precum și de la impactul negativ al mediului carceral asupra personalitații acestora;

Regulile Minime ale Națiunilor Unite referitoare la măsurile neprivative de libertate, bazate pe principiul respectării drepturilor persoanelor aflate în conflict cu legea, pe finalitatea pedepsei, și luând în considerare creșterea populației carcerale și supraaglomerarea penitenciarelor, vizează încurajarea comunitații de a participa mai activ la realizarea acutului de justiție si, în special, la tratamentul delincvenților in vederea dezvoltării simțului de responsabilitate față de societate.

Rezoluția 45/112 din 1998.Principiile Națiunilor Unite pentru Prevenirea Delincvenței Juvenile, reliefează importanța concertării acțiunilor statelor membre în vederea eficientizării eforturilor naționale în domeniul protecției și ocrotirii minorilor si tinerilor, prin diminuarea factorilor criminogeni și prin consolidarea intervențiilor statale în asigurarea socializării și reintegrării sociale a acestora.

Sancțiunile neprivative de libertate și infracțiunile la regimul drogurilor.

Consumul de droguri ce se manifestă în continuă creștere, este un fenomen prezent încă din anul 1960, fiind necesară o dezvoltare a cadrelor normative naționale și internaționale privind criminalitatea.

Cea mai severă consecință pentru infracțiunile comise este închisoarea,apreciindu-se că aceasta reprezinta un mediu dăunător în mod special pentru consumatorii problematici de droguri.

În multe țări, închisorile sunt foarte aglomerate, iar motivele economice pentru promovarea alternativelor la pedeapsa cu închisoarea nu trebuie subestimate pentru că sunt, în general, mai puțin costisitoare decât incarcerarea.

Pentru consumul de droguri, tratamentul aplicat consumatorilor problematici de droguri în cadrul regimurilor de sancționare penală a fost introdus progresiv în ultimele decenii in majoritatea societaților moderne.

Convenția Unică asupra stupefiantelor din 1961, adoptată prin Decretul 626 din 1973 pentru aderarea României la Convenția Unică asupra stupefiantelor și la protocolul privind modificarea acesteia, prevede că atunci când aceste infracțiuni au fost comise de persoane care utilizează în mod abuziv stupefiante, Părțile vor putea, în loc să le condamne sau să pronunțe împotriva lor o sancțiune penală, sau ca pedeapsă complementară la condamnare sau a sancțiunii penale, sa supună aceste persoane la măsuri de tratament, educative, de postcură, de readaptare și de reintegrare socială.

Acolo unde este oportun, în cadrul sistemului juridic, Statele Membre, trebuie să dezvolte posibilitați de asistență a consumatorilor de droguri prin servicii de educare, tratament si reabilitare.O cooperare strânsă între sistemele juridic, al sanatații este o necesitate și ar trebui încurajate.

Ca alternativă la închisoare Organul Internațional de Control al Stupefiantelor a promovat tratamentul.

Împreuna cu programele de tratament accesibile, eforturile de prevenire a consumului de droguri, oferă sprijin psihosocial și terapia farmacologică,sprijinite de eforturi ale instituțiilor locale de aplicare a legii, care vizează activitați de trafic de droguri ale consumatorilor dependenți,având drept urmare reducerea atât a ofertei cât și a cererii de droguri ilicite.

Programele care oferă altenative la închisoare și combină aplicarea legii cu recuperarea individuală,s-au dovedit a fi eficiente atât în tratarea afecțiunilor asociate consumului de droguri cât și în reducerea criminalitații.Pot de asemenea să prevină cultura criminalitații din închisori.

Activitățile de reducere a cererii precum a alternativele de tratament care oferă opțiuni pentru consumatorii de droguri din afara rețelelor de distribuție a drogurilor pot afecta organizațiile de trafic cu droguri și pot reduce capacitatea de a furniza droguri ilicite.

În Uniunea Europeană , în prezent, consumatorii problematici de droguri ce au săvarșit fapte penale sunt din ce în ce mai mult considerați ca având o tulburare de natură medicală sau psihosocială și nu sunt văzuți numai ca infractori, demonstrându-se stiințific că tratamentul legat de droguri poate fi eficient în distrugerea cercului vicios si costisitor al criminalitații si consumului de droguri.

Protecția membrilor grupărilor vulnerabile in sistemul de justiție.

Statele protejează acele grupuri din populație care se află într-o poziție deosebit de vulnerabilă în cadrul acțiunilor judiciare putând folosi diverse modalitați pentru a proteja aceste categorii.

O prima protecție este asigurată printr-un mecanism de informare public, gratuit si personalizat, depinzând de poliție sau de sistemul judiciar, care permite victimelor infracțiunilor penale să primească informații privind anchetarea plângerilor înaintate.

O alta modalitate de protecție privește modalitațile specifice de audiere, având posibilitatea ca prima depoziție a unui copil să fie înregistrată, pentru a nu trebui să o repete în urmatoarele etape ale acțiunii.

Protecția celorlalți factori de vulnerabilitate a justițiabililor este mai puțin asigurată, constatându-se faptul că prevederile speciale în favoarea victimelor violurilor, violenței in familie ca și pentru persoanele cu handicap sunt mai puține.Aria de acoperire a modalităților speciale se extinde la alte categorii de persoane vulnerabile, mai ales la martori cărora motivele obiective le permit să ia în considerare diverse categorii procedurale.

În Bosnia,Herțegovina si Turcia este prevazută numirea de experți însărcinați cu adunarea depozițiilor la distanța. În Romania există obligația de a informa utilizatorul privind condițiile si procedurile necesare pentru a beneficia de măsuri de protecție a datelor personale.

De asemenea, mai multe răspunsuri se referă la infractorii care sunt supuși personal sau prin cei apropiați lor, unor amenințări sau violențe.

2. Coordonate statistice ale delincvenței juvenile în România.

Minorii participanți la infracțiuni au generat o serie de analize.

Astfel, se evidențiază că dimensiunea delincvenței juvenile, din punct de vedere statistic, înregistreaza un trend ascendent.Evoluția este specifică atât categoriei de participanți cu vârsta pâna la 14 ani cât si celor peste această limită, până la 18 ani.

Ierarhizarea fenomenului delincvenței juvenile pe tipuri de infracțiuni evidențiază că din totalul infracțiunilor comise de minori, ponderea principală o dețin furturile de toate genurile, situație cu totul specială,absolut dramatică, atât pentru cei în cauza, și in egala masură pentru familiile lor, pentru victime și comunitațile din care aceștia fac parte.

3.Cadrul legislativ si instituțional cu privire la resocializarea delincvenților juvenili în România.

Sistemul de probațiune

Sistemul de probațiune din România are o baza legislativă după care se organizează și funcționează,cunoscând o evoluție continuă, etapizată, însa întotdeauna de îmbunatațire.

Pe lănga reglementările penale fundamentale, respectiv Noul Cod Penal si Noul Cod de Procedură Penală, actele normative care stau la baza activitații de probațiune sunt:

a) Ordonanța Guvernului numărul 92/2000, privind organizarea si funcționarea serviciilor de reintegrare socială si supraveghere;

b) Hotarârea numărul 1239/2000, privind aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Ordonanței Guvernului numărul 92/2000;

c) Legea numărul 129/2002, pentru aprobarea Ordonanței Guvernului numărul 92/2000;

d) Ordinul Ministrului Justiției numărul 510/C/04.04.2005 privind Codul Deontologic al personalului de reintegrare socială și supraveghere,

e) Legea numărul 211/2004, privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor;

f) Legea numărul 123/2006, privind statutul personalului din serviciile de probațiune;

g) Legea numărul 192/2006, privin medierea si organizarea profesiei de mediator.

Actul normativ fundamental al serviciilor de probațiune îl reprezintă Ordonanța de Guvern 92/2000, împreună cu regulamentul de aplicare, cu legea de aprobare și cu legea privind protecția victimelor, reglementând principiile generale, structura, organizarea, atribuțiile și resposabilitațile acestora

Activitatea personalului de probațiune trebuie să se ghideze după următoarele principii fundamentale:

a) respectarea legii și a hotărârilor judecătorești;

b) evitarea discriminării pe orice temei, respectarea drepturilor omului și a demnității umane;

c) reintegrarea în societate, sprijinirea și încurajarea permanentă a persoanelor supravegheate, în vederea asumării responsabilitații propriilor acțiuni, prin formarea unei atitudini corecte față de muncă, ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Serviciile de probațiune trebuie sa își desfașoare activitatea fără vreo discriminare pe temei de naționalitate, cetățenie, rasă, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie politică sau orice altă opinie, apartenență politică, avere, origine socială sau alte asemenea temeiuri.

Organizarea serviciilor de probațiune

Serviciile de probațiune sunt în subordonare tehnică Direcției de probațiune și Ministerului Justiției, iar în subordonare administrativă tribunalelor.

Drepturile copilului

Legislația privind protecția și promovarea drepturilor copilului prevede o serie de reglementări cu privire la copii care au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspund penal. Aici se regăsesc copiii cu vârsta de sub 14 ani, și cei cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani care săvârșit fapte penale fără discernământ .

Acești copii beneficiază până la dobândirea capacității de exercițiu, de protecție specială din partea statului, în vederea protejării intereselor sale. Plasamentul și supravegherea specializată sunt măsuri de protecție specială de care beneficiază copiii care au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspund penal.

Pe durata plasamentului, ce constituie o măsură de protecție specială cu caracter temporar, copilul va domicilia, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidențial pe care îl are în îngrijire.

În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârșită de copilul care nu răspunde penal, prezintă un grad ridicat de pericol social,comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța judecătorească dispune , pe perioadă determinată , plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidențial specializat .

Menținerea copilului în familia sa, este o măsură a supravegherii specializate, cu condiția respectării de către acesta a unor obligații, cum ar fi :

Frecventarea cursurilor școlare;

Utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;

Consiliere sau psihoterapie,urmarea unor tratamente medicale;

Interzicerea de a avea legături cu anumite persoane, de a frecventa anumite lucruri.

Comisia pentru protecția copilului stabilește măsura plasamentului, cât și măsura supravegherii specializate, în situația în care există acordul părinților sau de către instanța judecătorească, la cererea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, atunci când nu există acordul părinților sau, după caz, al unuia dintre părinți, pentru instituirea acestei măsuri.

Direcția Generală de Asisteță Socială si Protecția Copilului are obligația de a monitoriza trimestrial măsurile de protecție specială, întocmind rapoarte privitoare la dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului si a modului în care aceste este îngrijit.

Serviciul de probațiune de pe lângă instanța judecatorească are obligația ca in toate cazurile care privesc stabilirea, înlocuirea ori încetarea măsurilor de protecție specială stabilite pentru copilul care a săvârșit o faptă penală si nu raspunde penal să întocmească un raport.

Intervenția serviciilor de probațiune este structurată pe urmatoarele aspecte:

a) Elaborarea referatelor presetențiale de evaluare psihosocială cu privire la învinuit sau inculpați, în faza urmăririi penale și a judecații.

b) Participarea consilierului de probațiune la ședința de judecată, în calitate de specialist pentru a oferi informații utile instanței de judecată la aplicarea masurilor preventive alternative la arestare și în etapa individualizării pedepsei și a formula recomandări în privința modalitații de sancționare a minorului care a savârșit fapte prevăzute de legea penală;

c) Realizarea medierii victimă / învinuit / inculpat, pe baza dispoziției procurorului si a acordului parților, în cazul infracțiunilor pedepsite la plângerea prealabilă unde împacarea pârților înlătură răspunderea penala;

d) Supravegherea învinuiților pe perioada termenului de probă, în care s-a dispus suspendarea condiționată a urmăririi penale și liberarea de răspundere penală,

e) Supravegherea modului de executare a muncii neremunerate în folosul comunitații, în colaborare cu administrația publică locala;

f) Supravegherea măsurilor de constrângere cu caracter educativ aplicate minorilor și inițierea unor programe specializate de reintegrare socială a acestora;

g) Supravegherea persoanelor față de care s-a dispus liberarea de pedeapsa penală pe termenul de încercare stabilit de instanța de judecată;

h) Evaluarea finală a reintegrării sociale a persoanelor excondamnate;

i) Informarea celorlalte instituții implicate în reintegrarea socială a persoanelor si de combatere a infracționalitații în cazul imposibilitații soluționării problemelor sociale a persoanei.

4. Particularități ale procesului de resocializare a copiiilor și tinerilor delincvenți proveniți din grupuri vulnerabile

Dimensiunile și impactul discriminării în reintegrarea socială a persoanelor condamnate penal și care fac parte din următoarele grupuri vulnerabile: romi, copii proveniți din instituții, și tinerii cu risc de dependență de droguri.

Un aspect important al provocărilor demografice, in cazul romilor primește populația aptă de muncă, întrucât creșterea economică rezultă și din participarea forței de muncă înalt calificate, iar educația și formarea au fost definite ca un factor cheie în influențarea economiei.

Soluția investiției pentru oportunitățile de educație permanentă adresată celor care au părasit sistemul de educație formală, participarea acestora la nivelele superioare de educație, formare și instruire, adresate persoanelor adulte mai puțin pregatite sau cu mai puține șanse de a învața este unul din factorii de succes al politicilor europene. Pe lânga flexibilitatea și permeabilitatea sistemelor de educație, politicile de educare pentru grupurile vulnerabile, pentru romi în subsidiar vizează evaluarea pregatirii informale sau anterioare a candidaților la cursurile de educație si formare, cerute de formularea propriu-zisă.

Îmbinarea formării cu experiența la locul de muncă, reprezintă un factor de succes în evaluarea pregătirii și aplicarea politicilor de ocupare sau calificare, pentru care sunt necesare module mai scurte și mai orientate, desfășurate pe o perioada de timp mai redus.

Pentru încurajarea grupurilor dezavantajate, investițiile in domeniul ocupării sunt dublate de luarea în considerare a caracteristicilor individului, a condițiilor de pe piața muncii precum si a unor stimulați potriviți.

Populația romă

În ultimii ani s-a pus accentul pe dezvoltarea mecanismelor instituționale de coordonare a politicilor adresate minoritații romilor prin crearea Agenției Naționale pentru Romi și a birourilor regionale ale acesteia.

Guvernul României a stabilit Strategia îmbunătațirii situației romilor, contribuind la:

a) Creșterea ratei de participare școlară a copiilor în rândul minoritații romilor, în toate ciclurile de învațământ;

b) Creșterea numărului de persoane aparținând minoritații romilor încadrate pe piața muncii prin programele de ocupare;

c) Creșterea numărului de persoane angajate, și in special a numărului de femei rome angajate;

d) Creșterea numărului de profesioniști, mediatori sanitari și formatori din rândul minoritații romilor;

e) Creșterea numărului de parteneriate strategice încheiate între Agenția Natională pentru Romi si structurile sale regionale, ministerele de resort, instituții cu responsabilitați în implementarea măsurilor privind incluziunea socială a romilor.

Ministerului Muncii Solidaritații Sociale și Familiei precum și Agenției Naționale pentru Romi le revin responsabilitațile în coordonarea procesului de implementare a politicilor privind ocuparea și monitorizarea progreselor.

În procesul de implementare principalii parteneri sunt: Ministerul Administrației și Intereselor, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii, precum și autoritațile administrației publice locale.

Copii proveniți din instituții

Ajungerea la creștere durabilă în Europa reprezintă elemente esențiale pentru integrarea tinerilor în societate și în viața activă, precum și folosirea optimă a potețialului lor.

Consiliul European a adoptat Pactul și Planul European pentru Tineret și promovarea cetațeniei active, identificând patru teme pricipale:

a) vulnerabilitatea tinerilor;

b) necesitatea solidaritații intergeneraționale într-o societate pe cale de îmbătrânire;

c) necesitatea îmbunătațirii competențelor tinerilor prin educație si formare;

d) coerența în aplicarea politicilor privind tinerii.

Aceste patru teme au fost incluse în secțiunea tineret a Hotarârii din Guvern 669/2006 privind aprobarea Strategiei Naționale de incluziune socială a tinerilor care părasesc sistemul de protecție a copilului.

Ameliorarea tinerilor celor mai vulnerabili, eradicarea săraciei in rândul copiilor și promovarea instituțiilor împotriva eșecului școlar vor beneficia de o atenție specială alături de inserția tinerilor pe piața muncii, autonomia și participarea lor activă la societate.

O prioritate pentru Comisia Europeană pentru o cetățenie activă implică activitați precum: dialogul social, parteneriatul public-privat, participarea, informarea, voluntariatul.

Partenerii sociali sunt încurajați de Comisia Europeană să dea dovadă de responsabilitate socială, astfel încât prin angajamentul lor și acțiuni comune, parteneriatele să contribuie la inserția profesională a tinerilor de 18 ani care părăsesc instituțiile de ocrotire, și integrarea acestora in viața socială.

O problemă socială deosebită o reprezintă minorii fără locuință care au comis mai multe infracțiuni și care, după efectuarea condamnării, ar trebui eliberați.Odată ajunși în libertate nu au unde locui, nu au o familie care sa-i ajute, nu au acte de identitate și nu au niciun sprijin financiar.Eliberați din penitenciar, stau pe străzi, revenind, în majoritate, la vechiul stil de viață pe care l-au avut înainte de perioada de detenție având șanse reduse de reintegrare socială, șansele de repetare a infracțiunii crescând în aceeași proporție. Majoritatea comit noi infracțiuni pentru a putea supraviețui.

Administrația Națională a Penitenciarelor face eforturi deosebite pentru reintegrarea socială a minorilor și tinerilor care urmează sa fie eliberați din penitenciare, având o evidență exactă a minorilor și tinerilor din închisori sau din centrele de reeducare care nu au niciun sprijin după eliberare.

Tinerii dependenți de droguri

Vizați de sitemul de justiție sunt și consumatorii dependenți de droguri, dar, treptat, țările încep să concluzioneze că închisoarea nu este în mod mod necesar cel mai eficient răspuns, prin urmare numeroase alternative la condamnarea cu închisoarea încep să apară. Aceste alternative sunt stabilite de judecător, sau chiar alternative la punerea sub urmărire, excluzând consumatorul din sistemul juridic intr-o fază timpurie.

Obiectivele Strategiei Uniunii Europene privind drogurile sunt de a preveni și reduce consumul, dependența de droguri și riscurile asociate acestora la adresa societății și sănătății.

Din datele furnizate de Centrul Național pentru Organizarea și Asigurarea Sistemului Informațional și Informatic din Domeniul Sănătații, a rezultat faptul că la nivel național cazurile de admitere la tratament ca urmare a consumului de droguri, sunt în creștere, în toate cele 14 unități medicale din București.

În Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, pacienții sunt tratați, beneficiind exclusiv de servicii de asistență.

În domeniul persoanelor dependente de droguri, Organizațiile neguvernamentale au în desfășurare activități punctuale care nu pot acoperi întreg spectrul fenomenului și necesitățile grupului țintă.

Intervențiile sociale, politicile și serviciile adresate persoanelor dependente de droguri trebuie să fie adoptate specificului fenomenului și cerințelor beneficiarilor pentru a putea întări reintegrarea lor socială și pentru a promova o atitudine tolerantă bazată pe demnitatea umană.

România și alte țări U.E. , inclusiv Bulgaria, fac eforturi mari pentru a identifica soluții viabile și pentru a dezvolta un cadru complex pentru tratarea și reintegrarea socială a persoanelor dependente de droguri.

Nevoi si soluții:

a) Mărirea perioadei de abstinență de la droguri prin inițierea și dezvoltarea unui program specific de activitați;

b) Menținerea în activitate a ONG- urilor care asigură servicii sociale comunitare în afară de instituțiile guvernamentale responsabile si care asigura servicii de calitate;

c) Unirea structurilor guvernamentale și neguvernamentale, pentru a putea răspunde în mod adecvat la diversitatea și răspândirea largă a fenomenului de droguri, cât și elaborarea și implementarea unro programe funcționale de tratament.

5. Programe de prevenire a delincvenței juvenile pentru copii și tinerii proveniți din grupuri vulnerabile

Programele și proiectele naționale cu adresabilitate la populația școlară, în domeniul prevenirii consumului de droguri au avut ca implementări:

a) Agenția Națională Antidrog cu proiectele: Mesajul meu antidrog; ˵ Cunoscându-mă, decid ˝; ˵Liceul, pragul vieții˝ , ˵Clase fără fumat˝ , ˵Vigilent-independent-puternic. Fără alcool˝;

b) Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului cu programele: ˵ Educație pentru sănătate în școala românească˝, ˵Educație pentru cetațenie democratică˝ , ˵Concursul Național de proiecte antidrog Împreună˝.

Derularea proiectului național ˵PROTEGO- formare familială în abilitați educative pentru prevenirea adicțiilor˝, precum și campania ˵ Riscurile consumului de alcool și droguri la viitoarele mame˝ au fost realizate pentru prevenirea și consumul de droguri în familie.

Percepția deținuților asupra discriminării persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate

1. Justificare

O cercetare privind percepția deținuților asupra comportamentelor discriminatorii manifestate de societate față de ei, după liberarea din penitenciar, a fost realizată de Centrol Român pentru Educație și Dezvoltare umană.

Cercetarea a avut ca obiectiv principal combaterea discriminării foștilor deținuți, fiind necesară pentru a stabili în ce măsură foștii deținuți resimt atitudinea generală a populației ca fiind discriminatorie.

2. Obiective

Cercetarea a avut ca obiective:

a) identificarea nivelului la care societatea manifestă o atitudine discriminatorie fată de foștii deținuți;

b) stabilirea frecvenței atitudinii discriminatorie resimțită de foștii deținuți;

c) identificarea modalitaților în care foștii deținuți sunt discriminați;

d) identificarea instituțiilor publice care discriminează un fost deținut.

3. Familia

Cei care au executat sau execută pedepse privative de libertate sunt sprijiniți de familiile lor, toate comportamentele considerate discriminatorii nefiind puse in practică.

4. Comunitatea

Deținuții consideră că uneori comunitatea manifestă față de ei o atitudine discriminatorie.

5. Prietenii

Grupul de prieteni manifestă rar comportamente discriminatorii.

6. Vecinii

Vecinii de bloc, de stradă pot fi considerați ca și reprezentanți ai comunitații imediate din cercetări, a rezultat faptul că vecinii nu pun in practică comportamentele considerate discriminatorii.

7. Locul de muncă

Pentru reintegrarea socială a celor liberați din penitenciar, locul de muncă este cel mai important.

Rezultatele cercetării conduc la concluzia că foștii deținuți nu sunt discriminați după liberare, atunci când sunt în căutarea unui loc de muncă.