Reglementari, Norme Si Standarde Nationale Si Internationale de Protectia Mediului Si Impactul Lor In Managementul Organizatiilor

2.3 Reglementări, norme și standarde naționale și internaționale de protecția mediului și impactul lor în managementul organizațiilor

Argumentum

Protecția mediului a fost si este una din amenințările actuale ale Europei, dată fiind amploarea prejudiciilor aduse mediului de către poluare. Deșeurile realizate de membri U.E. se ridică la două milioane de tone pe an, suma crescând anual cu 10%, acestea afectând calitatea vieții locuitorilor, în special din zonele urbane. Uniunea Europeană a fost adesea criticată că a pus dezvoltarea economică și comerțul înaintea amenințărilor de mediu, fapt care a dus la o modificare de optică. În prezent, proiectul european de dezvoltare durabila se baza pe lupta cu alterarea mediului și sărăcirea resurselor naturale este recunoscut ca unul avansat.

1. Acquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului

Temeiul juridic

Acțiunile Comunității privind protecția mediului au început în 1972 cu patru programe de acțiune succesive bazate pe probleme ecologice și având atât o abordare verticală, cât și sectorială. De atunci încoace au fost adoptate peste două sute de acte normative, în mod special prin introducerea unor standarde minime de limitare a poluării, în domeniul managementului deșeurilor, al poluării aerului și a apei. Introducerea acestui cadru legislativ nu a fost suficientă pentru a preveni deteriorarea mediului, și odată cu creșterea conștientizării populației asupra riscurilor puse de deteriorarea mediului, s-a ajuns la concluzia că acțiuni concentrate, atât la nivel european cât și internațional sunt absolut necesare.

Tratatul asupra Uniunii Europene a atribuit acțiunilor dezvoltate de-a lungul anilor statutul de politică a Uniunii, introducând conceptul de „creștere durabilă respectând mediul" și introducând principiul „precauției" (Art. 174 TCE). Mai mult, s-a hotărât ca actele normative referitoare la mediu să fie adoptate de Consiliu cu majoritate calificată de voturi, ceea ce ușurează adoptarea acestora.

Tratatul de la Amsterdam a dezvoltat în continuare principiul dezvoltării durabile, ca fiind unul din scopurile Uniunii, făcând din protecția mediului una din prioritățile absolute. Art. 2 al Tratatului instituind CE definește scopurile Comunității, în timp ce Art. 6 subliniază că protecția mediului trebuie integrată în definirea și implementarea celorlalte politici ale Comunității. Art. 95 al Tratatului extinde mecanismul de informare prin care statele membre sunt obligate să informeze Comisia asupra legislației existente sau nou adoptate, la rândul său Comisia verificând dacă măsurile introduse nu aduc restricții comerțului sau nu sunt un obstacol în funcționarea pieței interne.

Procesul decizional

Atât pentru programele de acțiune, cât și pentru politica în domeniul mediului se aplică procedura co-deciziei (actele normative sunt adoptate de către Parlamentul European și de Consiliu la propunerea Comisiei), dar în ceea ce privește măsurile referitoare la impozitare, folosirea terenurilor, furnizarea de energie sau amenajarea teritoriului se aplică procedura de consultare a Parlamentului de către Consiliu, hotărârile fiind adoptate în unanimitate.

Politica de protecție a mediului înconjurător

Pentru punerea în practică a noilor dispoziții introduse prin Tratatul de la Amsterdam, „Al Cincilea Program de Acțiune al Comunității privind mediul" numit „Către o dezvoltare durabilă", a stabilit principiile strategiei europene în perioada 1992 – 2000, marcând începutul abordării „orizontale" care să ia în considerare toate cauzele poluării (industrie, energie, turism, transport, agricultură, etc). Abordarea a fost confirmată de Comisie la începutul anului 1998 prin comunicarea privind „Integrarea mediului în politicile Uniunii Europene" și prin Decizia nr. 2179/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului de evaluare a politicii și acțiunilor întreprinse în „Al Cincilea Program de Acțiune – Către o dezvoltare durabilă". Comunicarea Comisiei răspunde exigențelor Tratatului instituind Comunitatea Europeană, potrivit cărora instituțiile Uniunii sunt obligate să țină cont de problemele de mediu în toate politicile Uniunii Europene, și în particular în domeniile energiei, ocupării forței de muncă, agriculturii și pescuitului, pieței unice, politicilor industriale, transportului.

În mai 2001 a fost adoptată comunicarea referitoare la Strategia europeană pentru dezvoltare durabilă, strategie ce stabilește obiectivele pe termen lung ale dezvoltării durabile, referindu-se în mod special la schimbările climatice, transport, sănătate și resurse naturale.

Al Șaselea Program de Acțiune privind mediul, denumit „Mediu 2010 – Viitorul nostru, Opțiunea noastră", adoptat prin Decizia nr. 1600/2002/CE, stabilește prioritățile UE în intervalul prescris în patru domenii mari: schimbările climatice, natură și biodiversitate, mediu și sănătate și managementul resurselor naturale și al deșeurilor. Dintre măsurile ce trebuie luate pentru atingerea scopului urmărit în cele patru domenii se menționează: îmbunătățirea legislației în domeniul mediului, întreprinderea unor acțiuni comune cu cetățenii și piața, integrarea politicii mediului în celelalte politici ale UE. Una din inovațiile programului o constituie dezvoltarea conceptului de politică a produsului integrat, ceea ce înseamnă dezvoltarea unei piețe a produselor ecologice care să aibă un ciclu de viață durabil.

Schimbările climatice: Poziția UE la Summit-ul de la Copenhaga Obiectul acțiunilor din acest domeniu îl constituie reducerea efectului de seră la un nivel care să nu producă variații nenaturale ale climatului. Pe termen scurt, obiectivul Uniunii a fost de atingere a obiectivului Protocolului de la Kyoto, adică reducerea emisiilor de gaze ce provoacă efectul de seră cu 8% până în perioada 2008-2016, comparat cu nivelul anului 1990. Pe termen lung, este necesar, ca până în 2020 reducerea să fie cuprinsă între 20-40%. În acest sens, eforturile. Insă eșecul negocierilor de la Copenhaga, altfel spus eșecul coordonării multilaterale globale în atingerea unui scop, a lăsat situația globală caracterizată de formula „business as usual”.

Uniunii se vor îndrepta spre: integrarea obiectivelor schimbării climatice în politicile Uniunii (în special în politica în domeniul energiei și a transporturilor), reducerea gazelor ce produc efectul de seră prin măsuri specifice, cum ar fi îmbunătățirea eficienței energetice, creșterea folosirii surselor de energie reînnoibilă, sprijinirea cercetării în domeniu etc.

Natura și biodiversitatea: Obiectivul acțiunilor întreprinse în acest domeniu este protejarea și restaurarea structurii și a funcționării sistemelor naturale și stoparea pierderilor din biodiversitate atât la nivel european cât și la nivel global. Din acțiunile propuse pentru atingerea obiectivului se menționează: implementarea legislației în domeniul mediului (în special în domeniul apei și al aerului), coordonarea acțiunilor Comunității în ceea ce privește dezastrele, protejarea plantelor și animalelor de radiații, protecția, conservarea și restaurarea peisajeră, protecția și promovarea dezvoltării durabile a silviculturii, înființarea unei strategii de protecție a solului, protecția și dezvoltarea habitatelor marine și de coastă, crearea de programe pentru strângerea de informații privind conservarea naturii și biodiversității, sprijinirea cercetării etc.

Mediul și sănătatea: Obiectivul acțiunilor din acest domeniu este de atingere a unei calități a mediului care să nu producă impacte majore asupra sănătății populației. Dintre acțiunile propuse pot fi menționate: identificarea riscurilor ce aduc prejudicii sănătății, dezvoltarea unui sistem de evaluare și management al riscului produs de chimicale noi, limitarea folosirii celor mai periculoase pesticide, implementarea legislației în domeniul apei, definirea unei strategii în domeniul poluării aerului etc.

Managementul resurselor naturale și al deșeurilor: Acțiunile din acest domeniu urmăresc să asigure nedepășirea de către consum a capacității de regenerare a resurselor oferite de mediu, precum și decuplarea folosirii resurselor de creșterea economică prin creșterea eficienței utilizării resurselor și reducerea deșeurilor. În ceea ce privește deșeurile, scopul specific este reducerea cantității acestora, astfel ca până în 2010 deșeul final să ajungă la 20% din produsul inițial. Din acțiunile propuse se pot menționa: dezvoltarea unei strategii de management al resurselor (cu stabilirea priorităților și reducerea consumului), impozitarea folosirii resurselor, suprimarea subvențiilor ce încurajează folosirea în exces a resurselor, stabilirea unei strategii de reciclare a deșeurilor, îmbunătățirea managementului deșeurilor și investiții în acțiunile de prevenire, dezvoltarea unei politici a produsului integrat.

Principiile politicii în domeniul mediului

Principiul răspunderii pentru poluarea mediului (denumit și „poluatorul plătește"), prin care se are în vedere ca persoanele fizice sau juridice care produc prejudicii mediului să plătească pentru acest prejudiciu. Principiul a fost introdus de Cartea albă privind răspunderea față de mediu (2000).

Principiul precauției, care urmărește asigurarea unei protecții mărite a mediului, a sănătății populației, a plantelor și a animalelor și prevenirea adoptării unor măsuri sau întreprinderii unor acțiuni atunci când datele științifice nu permit o evaluare completă a riscului.

2. Reglementări, norme și standarde naționale și internaționale. Politicii de protecție a mediului

A. Modificarea climei, pericolul cel mai mare pentru securitatea europeană

Politicile Uniunii au fost dezvoltate odată cu politica și cu diversificarea legislației privind protecția mediului. Au fost introduse două tipuri de instrumente: unul financiar (programul LIFE) și instrumente tehnice: etichetele ecologice, sistemul de management și audit al mediului (EMAS), sistemul de evaluare a efectelor proiectelor publice și private asupra mediului, ca și criteriile aplicabile inspecțiilor de mediu din statele membre.

Programul LIFE (regulamentele nr. 1655/2000/CE și 1973/92/CEE). Programul a fost introdus pentru a contribui la dezvoltarea, implementarea și actualizarea politicii de mediu a Comunității, în special în ceea ce privește integrarea mediului în alte politici. Programul are trei componente: Life – Natura, Life – Mediu și Life – Terțe state. Pentru fiecare componentă, statele trimit propunerile către Comisie, care efectuează plățile, monitorizează activitățile și face audit-ul fondurilor.

Componenta „Life – Natura" contribuie la implementarea directivelor privind păsările sălbatice (79/409/CEE) și a conservării habitatelor naturale (92/43/CEE). Sprijinul financiar este de maxim 50% din costurile eligibile pentru proiectele de conservare a naturii, ajungând până la 75% pentru proiectele de protecție a habitatelor.

Componenta „Life – Mediu" contribuie la dezvoltarea unor metode și tehnici novatoare, cum ar fi proiectele demonstrative ce introduc preocupările pentru protecția mediului și dezvoltarea durabilă în proiectele de amenajare a teritoriului sau de folosire a terenurilor, proiecte ce reduc impactul activităților economice asupra mediului. Cofinanțarea din partea UE este de 30% pentru proiectele generatoare de venituri și de 50% pentru celelalte proiecte.

Componenta „Life" pentru terțe state contribuie la dezvoltarea capacităților și structurilor administrative necesare în sector, ca și la dezvoltarea politicii de mediu și a programelor de acțiune în țările ce se învecinează cu Marea Mediterană și cu Marea Baltică, altele decât statele din Europa centrală și de est. Contribuția Uniunii la aceste proiecte este de maxim 70%.

Etichetele ecologice (Regulamentul nr. 1980/2000/CE). Prin etichetele ecologice se promovează produsele cu impact redus asupra mediului, în comparație cu alte produse din aceeași gamă. Mai mult, la nivelul Uniunii a fost introdusă și o schemă de premiere a etichetelor ecologice pentru acele grupe de produse care reprezintă un volum important de vânzări pe piață, au un impact important asupra mediului și au un potențial important în schimbarea comportamentului consumatorilor.

Sistemul de management și audit al mediului (EMAS) (Regulamentul nr. 761/2001/CE) are ca obiectiv îmbunătățirea performanțelor de mediu ale operatorilor economici prin introducerea și implementarea unor sisteme de management al mediului, evaluarea periodică a acestor sisteme, ca și formarea personalului operatorilor economici.

Sistemul de evaluare a efectelor proiectelor publice și private asupra mediului (directivele nr. 2001/42/CE, 85/337/CEE și 97/11/CE). Sistemul de evaluare este cerut pentru toate programele și planurile de dezvoltare a teritoriului sau de dezvoltare urbană, în transporturi, energie, managementul deșeurilor, managementul apelor, industrie, telecomunicații, agricultură, silvicultură, piscicultură și turism.

Criteriile aplicabile inspecțiilor de mediu. Pentru aplicarea și implementarea uniformă a legislației privind protecția mediului, statele membre sunt obligate să înființeze inspecțiile de mediu. Criteriile se referă la condițiile minime ce trebuie respectate de inspecții privind modul lor de organizare, desfășurare a inspecțiilor, urmărire și publicare a rezultatului muncii acestora (Recomandarea nr. 2001/331/CE).

Alte instrumente. Accentul pus pe problemele de mediu conduce și la diversificarea instrumentelor. Se pot menționa introducerea unor instrumente fiscale, bazate pe principiul „poluatorul plătește"), prin intermediul cărora consumatorii și producătorii sunt influențați în adoptarea unui comportament adecvat față de mediu (Comunicarea COM (97) 9). Impunerea taxelor de mediu este o opțiune a statelor membre, care trebuie să țină seama de cadrul legislativ comunitar, ca și de legislația națională. În același timp, statele membre pot introduce și stimulente pentru operatorii economici (atât pentru consumatori cât și pentru producători).

Nu în ultimul rând este de menționat rolul Agenției Europene de Mediu (constituită potrivit Regulamentului nr. 1210/90/CEE al Consiliului), care are ca obiectiv furnizarea de informații sigure și comparabile asupra stării mediului în statele membre, ca și acela de a colabora cu rețeaua IMPEL (rețea de implementare a legislației în domeniul mediului).

3. Reglementări, norme și standarde naționale de protecția mediului

Protecția mediului și impactul lor în managementul organizațiilor până la apariția standardelor din familia ISO 14000

După 1990, statele din centrul si estul Europei au realizat ca se confrunta cu grave probleme de mediu. Pe fondul a numeroase disfuncționalități cu care se confrunta economiile naționale ale acestor tari, precum si al lipsei de fonduri de la bugetul statului cu care sa se finanțeze marile proiecte de protecție a mediului, s-a apelat la înființarea unor fonduri extrabugetare, cunoscute în prezent sub numele de "Fond pentru mediu".

La baza înființării acestor fonduri a stat principiul "poluatorul plătește".

Principiul Poluatorul Plătește (PPP) care a fost adoptat pe scara larga de guvernele din centrul si estul Europei si noile state independente din fosta URSS, solicita poluatorilor să folosească propriile resurse în scopul finanțării masurilor cerute pentru satisfacerea standardelor de mediu.

În cadrul PPP -ului, un obiectiv al guvernului în combaterea poluării este stabilirea unei politici si a cadrului instituțional de la care provenea finanțarea. PPP-ul susținea, cu câteva excepții, propria filozofie "fără subvenții". Aceste excepții includ situațiile în care firmele poluante ar suferi în mod nejustificat fără subvenții si pot fi justificate dacă mărimea si durata subvenției sunt limitate si nu introduc distorsiuni importante pe piața. Pe lângă aceasta, subvențiile sau finanțarea 'blânda' pot fi justificate pentru proiecte în care externalitățile semnificative sunt implicate ca efecte ale sănătății umane sau în care exista un potențial pentru distrugeri serioase ale capitalului natural sau schimbare ireversibila a mediului.

Un număr de condiții, în tarile cu economie în tranziție, constrâng de asemenea aplicarea totala a PPP si împiedica utilizarea de urgenta sau eficienta a mecanismelor financiare caracteristice economiilor de piața mai mature. Aceste condiții includ slăbiciunea aplicării legislației de mediu, a constrângerilor financiare severe asupra întreprinderilor si consumatorilor casnici, incertitudinile în sistemele fiscale si costuri informaționale inadecvate ale deteriorării mediului. Guvernele din multe state central si est Europene si din noile state independente fac uz de fonduri specifice si publice ca mijloace de atingere sau micșorare a acestor provocări. Aceste fonduri sunt de obicei guvernamentale, incluzând taxe si penalități de mediu. Ele furnizează suport financiar, de obicei sub forma de împrumuturi garantate de stat, pentru un număr larg de activități de protecție a mediului.

În multe tari CEEC/NIS, fondurile au îmbunătățit ritmul ameliorării calității mediului, susținerea finanțării adiționale pentru investiții de mediu si au întărit capacitățile interne pentru pregătirea proiectelor si politica de implementare.

Fondurile prezintă dezavantaje reale si potențiale. Deși nu reprezintă o opțiune politica de prim rang, fondurile pot fi considerate mecanisme efective si eficiente pentru finanțarea protecției mediului, condiția fiind ca ele sa fie inițiate si mânuite adecvat.

În România, din cauza unor inconveniente nici în 2002 Fondul pentru mediu nu a fost operațional, în sensul finanțării unor proiecte de mediu.

Rolul si importanta fondurilor

Chiar daca multe state CEEC/NIS încep sa beneficieze cu succes de pe urma reformelor si sa facă progrese în perioada tranziției, fondurile de mediu continua sa joace roluri semnificative în finanțarea protecției mediului în regiune.

Statutul legal si instituțional al fondurilor

Statutul legal si instituțional al fondurilor variază considerabil în cadrul regiunii: de la entități legale independente si extra-bugetare cu propriile infrastructuri instituționale la liniile de buget ale Ministerelor de Mediu administrate de personalul Ministerelor de Mediu. Câteva instituții au fost create ca fundații non-profit (de exemplu Eco-Fondul Polonez), companii mixte deținute de guvern (de exemplu Fondul Ecologic de Dezvoltare Slovenian).

Lipsa unui cadru instituțional potrivit si a unor fundamente legale clar definite pot împiedica serios eficienta fondului. Aceste obstacole au condus la următoarele nevoi stringente instituționale privind anumite fonduri:

mai mare independenta politica ar permite obținerea unei eficiente mărite a multor fonduri regionale;

câteva fonduri duc lipsa de garanții suficiente ca resursele proprii vor fi folosite în scopul protecției mediului. În anumite situații, însa, resursele câtorva fonduri au fost folosite pentru finanțarea activităților din afara mandatelor lor, chiar complet diferite de protecția mediului. Aceste situații au diminuat credibilitatea lor instituționala si viabilitatea pe termen lung;

fonduri create în interiorul structurilor instituționale ale Ministerului Mediului pot întâmpina dificultăți în atragerea si menținerea specialiștilor necesari.

Concentrarea asupra cheltuirii fondurilor variază între țări si instituții, pe baza unor factori cum sunt:

prioritățile naționale de mediu;

sursa si nivelul cererii pentru finanțarea investițiilor de mediu;

zona particulara a fondului, vis-a-vis de alte instituții financiare de mediu;

mărimea si sursa veniturilor;

țintele de dezvoltare instituționala pe termen lung.

Investițiile pentru reducerea poluării în sectorul aerului si apei domina cheltuielile majoritare ale fondului, în special în CEEC. La anumite fonduri, cheltuielile cu monitorizarea mediului, cu managementul pierderilor si protecția naturii sunt semnificative.

Impactul fondurilor bazate pe mecanisme de finanțare asupra pieței

Prevederea de finanțare subvenționată pentru protecția mediului din țările CEE si NIS a fost necesara pentru confruntarea legalității abuzului de mediu si pentru depășirea unui număr de obstacole existente în perioada de tranziție care împiedicau implementarea totala a PPP.

Experiența poloneza în domeniul folosirii instrumentelor economice de protecție a mediului

Programul polonez de reforma orientata spre economia de piața a avut un impact asupra protecției mediului prin punerea accentului pe autofinanțarea protecției mediului. Datorita vidului instituțional lăsat de colapsul vechiului sistem a fost posibil sa se creeze un nou cadru instituțional pentru a adapta sistemul de protecție a mediului la condițiile de piața. Ca urmare, Polonia a încercat sa creeze o piața pentru protecția mediului care sa nu depindă de buget, pentru a evita presiunile politice de a tăia sau limita resursele disponibile pentru protecția mediului în bugetul de stat.

Cadrul finanțării protecției mediului si proiectele de dezvoltare durabila se bazează pe următoarele instituții:

fondul național pentru protecția mediului si managementul apelor;

49 de fonduri regionale pentru mediu si ape;

2460 de fonduri locale pentru mediu si ape;

banca pentru protecția mediului;

fondul silviculturii;

fondul pentru protecția terenului agricol;

fonduri în proprietatea firmelor private si publice;

bugetele locale si municipale;

bugetul central;

ecofondul si alte forme de asistenta străina.

Sistemul de autofinanțare pentru mediu din Polonia s-a bazat pe conceptul din economia mediului – principiul poluatorul plătește. În mod fundamental, fiecare utilizare a mediului pentru activități umane reprezintă un potențial pentru distrugerea mediului, fie prin costurile de oportunitate pentru exploatarea resurselor, fie prin deșeurile reziduale care sunt produse secundare în procese.

Fondul pentru mediu în România

Recomandările făcute de bănci si organismele internaționale din cadrul programelor de asistenta si de ajustare structurala pentru tranziția la economia de piața – raportul Băncii Mondiale nr. 10613 – RO/1992, recomandare reiterata si la Conferința OECD „Fondurile de mediu în economiile în tranziție" din 27-28 oct. 1994 de la St. Petesburg – au avut un rol decisiv în înființarea Fondului de Mediu în România.

Legislația cu privire la existenta acestui fond de mediu în tarile mai sus enumerate cuprinde un set comun de obiective:

promovarea activităților si investițiilor în domeniul protecției si îmbunătățirii calității mediului;

încurajarea dezvoltării unei structuri economice favorabile protejării mediului;

sponsorizarea cercetării si dezvoltarea de proiecte;

conservarea biodiversității;

încurajarea educației si instruirii ecologice.

Grantul este un credit nerambursabil si este principalul mecanism al Fondului de finanțare a proiectelor prioritare de mediu neinvestiționale.

Un grant aplicat unui credit comercial pentru a "ușura" termenii si/sau condițiile acestuia (de regula pentru a reduce ratele efective ale dobânzilor). Fondul poate oferi aceasta forma de finanțare pentru a sprijini proiectele de mediu care sunt financiar viabile si sustenabile, permițând celui care propune proiectul sa-si recupereze atât investiția cât si costurile de funcționare. Sprijinul financiar se acorda în conformitate cu liniile directoare si condițiile prevăzute în Secțiunea 4 a Planului de Activitate.

Așa cum este stipulat în Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu cu modificările si completările ulterioare, Fondul este mandatat sa-si aloce resursele sale financiare pentru asistenta financiara a proiectelor prioritare incluse în Panul National de Acțiune pentru Protecția Mediului, în conformitate cu normele si standardele de mediu în vigoare. În acest scop, Fondul va sprijini investițiile prioritare necesare pentru respectarea "acquis- ului comunitar" al Uniunii Europene, cu scopul fundamental de:

a controla si reduce poluarea aerului, apei si solului, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor curate;

a proteja resursele naturale;

a administra sau recicla deșeurile;

a trata si/sau distruge deșeurile periculoase;

a proteja si păstra biodiversitatea;

a educa si creste gradul de conștientizare a publicului cu privire la mediul înconjurător.

Veniturile Fondului

A fost un subiect de mare disputa, nu atât din punct de vedere al surselor, cât mai ales din punct de vedere al cotelor din valoarea încasata.

Sursele de venituri pentru Fond, așa cum sunt actualmente precizate în Art. 9 al Legii nr. 73/2000 (modificata si completata prin Ordonanța de Urgenta nr. 93/2001), sunt următoarele:

cota de … din valoarea încasata pentru exportul fierului vechi;

cota de … din valoarea încasata pentru exportul de deșeuri de metale neferoase;

cota de … din valoarea încasata pentru exportul de bușteni;

cota de … din valoarea de import a deșeurilor de hârtie;

cota de … din valoarea încasata la comercializarea pe piața interna a substanțelor periculoase si a produselor cu potențial toxicologic ridicat asupra sănătății populației, indiferent de proveniența acestora

alocații de la bugetul de stat, vărsăminte, donații, sponsorizări, asistenta financiara din partea persoanelor fizice sau juridice române sau străine;

sumele încasate din restituirea creditelor acordate, dobânzi, alte operațiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru Mediu;

asistenta financiara din partea unor organisme internaționale;

sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru Mediu.

Primele cinci surse de venituri din lista anterioara sunt prevăzute a alimenta în mod curent si automat Fondul în fiecare an, adică ele reprezintă surse de venituri permanente.

Structura si administrarea Fondului

Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu (modificata si completata prin OU nr. 93/2001) si HG nr. 1174/21.11.2001 conferă cadrul legal pentru structura si administrarea Fondului. Ordine si decizii ulterioare

pot fi emise de către MAPM cu precizarea unor elemente ale administrării Fondului.

Figura 1.1 Structura organizatorica a Administrației Fondului pentru Mediu

Relațiile cu solicitanții

Toate societățile comerciale si instituțiile publice, cu sau fără profit, care derulează proiecte în domeniul protecției mediului si sunt înregistrate pentru a desfășura activități în România, pot face cereri de asistenta financiara din partea Fondului.

Așa cum se menționa, la nivelul anului 2002 "Fondul pentru Mediu" nu era operațional în România. S-a preconizat ca la nivelul anului 2003 sa se putea finanța primele proiecte.

4. Reglementări, norme și standarde internaționale de protecția mediului

Documente recente ne oferă o evaluare completă a stării, a tendințelor și a perspectivelor mediului în Europa, prin plasarea acestuia în contextul mondial. Acest raport prezintă informații cu privire la implementarea politicii europene de mediu și analizează posibilitățile de modificare a politicilor existente în vederea realizării viziunii UE pentru 2050 referitoare la o viață bună, în limitele resurselor de care dispune planeta. Raportul a fost elaborat de Agenția Europeană de Mediu (AEM), în cadrul unei inițiative comune în care a colaborat strâns cu Rețeaua europeană de informare și observare a mediului (Eionet), precum și cu serviciile Comisiei Europene.

Potrivit unui nou raport publicat astăzi, aplicarea coordonată a politicii UE în domeniul mediului a adus beneficii substanțiale cetățenilor în ultimii 5 ani. Cetățenii europeni se bucură de aer și apă mai curate, trimit mai puține deșeuri la gropile de gunoi și reciclează mai mult, iar politicile de mediu generează locuri de muncă și creștere economică. Raportul avertizează însă cu privire la faptul că obiectivul pe termen lung al Europei, respectiv „O viață bună, în limitele planetei noastre” — scopulProgramului general de acțiune pentru mediu al UE (PAM 7) — nu poate fi îndeplinit în condițiile nivelului actual de ambiție al politicilor de mediu și conexe.

Raportul din 2015 intitulat „Mediul european — stare și perspective”(SOER 2015), elaborat de Agenția Europeană de Mediu, este o evaluare integrată privind mediul din Europa, care include date de la nivel global, regional și național, precum și comparații între diverse țări. Acesta analizează, de asemenea, următorii 5 ani și perioada ulterioară și transmite o avertizare clară cu privire la riscurile de deteriorare a mediului, care afectează, la rândul lor, bunăstarea și prosperitatea umanității. Analiza solicită elaborarea unor politici mai integrate — apel la care Comisia răspunde printr-o serie de inițiative de mediu pentru 2015, printre care se numără un nou pachet mai amplu privind economia circulară, o revizuire a Strategiei UE privind biodiversitatea, un plan de acțiune referitor la guvernanța oceanelor și un pachet modificat în materie de calitate a aerului.

Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella, a declarat:

„Consider că raportul din 2015 privind starea mediului este «linia de start» a mandatului meu. Raportul arată în mod clar că politicile de mediu ale UE produc rezultate pozitive. Politicile de mediu generează și locuri de muncă. Creșterea spectaculoasă a economiei ecologice, chiar și în cei mai dificili ani ai recesiunii, este de bun augur pentru competitivitatea Europei.

Trebuie să rămânem mereu vigilenți pentru a garanta că o politică de mediu bună, pusă corect în aplicare, implică rezultate excelente atât pe uscat, cât și pe mare. Investițiile inovatoare menite să garanteze prosperitatea și calitatea vieții reprezintă o prioritate, iar investițiile pe termen lung pe care le facem astăzi pot garanta că în 2050 vom trăi bine, în limitele resurselor de care dispune planeta.

Utilizarea eficientă a resurselor/economia circulară

Raportul precizează că protecția mediului reprezintă o investiție economică solidă. Între 2000 și 2011, industriile ecologice au crescut cu peste 50 % în Uniunea Europeană, acestea reprezentând unul dintre puținele sectoare care au prosperat în mod constant, în ciuda crizei.Raportul arată, de asemenea, că gestionarea deșeurilor este în curs de îmbunătățire, deși economia europeană nu este nici pe departe circulară, având prea multe deșeuri îngropate în pământ și un potențial neexploatat în materie de reciclare și valorificare energetică.

Comisia intenționează să restabilească echilibrul în 2015 cu ajutorul unui pachet ambițios privind economia circulară. Acesta vizează transformarea Europei într-o economie mai competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și abordează, pe lângă deșeuri, o varietate de sectoare economice. Valorificarea la maximum a resurselor necesită examinarea tuturor fazelor ciclului de viață al produselor, de la extracția materiilor prime până la proiectarea produselor, producție, distribuție și consum, sistemele de reparare și reutilizare, precum și gestionarea deșeurilor și creșterea gradului de utilizare a materiilor prime secundare.

Natură și biodiversitate

Raportul subliniază faptul că Europa nu este în grafic în ceea ce privește stoparea pierderii biodiversității, întrucât dispar în continuare o serie de habitate pentru animale și plante. Biodiversitatea marină, în special, rămâne amenințată. În cursul anului 2015 (an dedicat capitalului natural), Comisia va completa constatările raportului cu un raport amănunțit privind „Starea naturii”. La rândul său, acest raport va contribui la o evaluare la jumătatea perioadei a Strategiei UE în domeniul biodiversității și la evaluarea continuă a legislației UE privind protecția naturii, în scopul de a îmbunătăți eficacitatea și de a reduce sarcina administrativă.

Săptămâna verde, cel mai mare eveniment anual al UE privind politica de mediu, va fi organizată la Bruxelles în perioada 3-5 iunie a acestui an și va avea ca titlu „Natura — sănătatea noastră, bogăția noastră”. De asemenea, va fi o ocazie de a reflecta asupra modului în care UE poate continua să răspundă provocărilor viitoare privind natura și biodiversitatea, pentru a asigura o creștere și o prosperitate sustenabile, pe termen lung.

Guvernanța oceanelor

După cum se menționează în raport, Europa se confruntă cu o dublă provocare: refacerea și protejarea ecosistemelor mărilor noastre, pe de o parte, și menținerea activităților maritime și de coastă în centrul economiei și societății UE, pe de altă parte. UE se angajează să asigure o gestionare responsabilă a mărilor și să își asume un rol central în discuțiile internaționale privind guvernanța oceanelor. Anul acesta, Comisia Europeană va lansa un amplu exercițiu de consultare, pentru a contribui la conturarea măsurilor următoare pe care le va întreprinde în materie de guvernanță a oceanelor. În paralel, UE va continua colaborarea cu partenerii săi internaționali și cu instituțiile mondiale, precum ONU, în scopul de a asigura un angajament politic amplu față de aceste obiective.

Politici climatice

Politicile climatice produc rezultate, emisiile de gaze cu efect de seră înregistrând o scădere cu 19 % față de nivelul din 1990, în timp ce economia UE a crescut cu 45 %. Obiectivele pentru 2020 în materie de energie din surse regenerabile și de eficiență energetică sunt, de asemenea, în curs de realizare. Prin urmare, UE este pe drumul cel bun în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor privind clima și energia prevăzute de Strategia UE 2020. Cu toate acestea, conform SOER 2015, politicile și măsurile existente nu vor fi suficiente pentru atingerea obiectivului pe termen mai lung de reducere a emisiilor cu 80-95 % până în 2050, în vederea transformării Europei într-o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Comisia răspunde deja acestei solicitări, elaborând noi propuneri de politici pentru a ajunge la reducerea emisiilor cu 40 % până în 2030, obiectiv stabilit anul trecut de către Consiliul European.

Calitatea aerului

Raportul arată că aerul pe care îl respirăm astăzi este mult mai curat decât în deceniile precedente. Emisiile produse de o serie de poluanți atmosferici precum dioxidul de sulf (SO2) și oxizii de azot (NOx) au scăzut considerabil în ultimele decenii, în principal ca urmare a legislației UE în domeniul calității aerului. În pofida acestor realizări, calitatea inferioară a aerului rămâne totuși principala cauză de mediu a deceselor premature în Uniunea Europeană. UE va propune un pachet modificat privind calitatea aerului pentru a garanta cea mai bună abordare care să ducă la obținerea de rezultate în acest domeniu.

2. Familia ISO 14000 – sisteme de management al mediului

Standardele din familia ISO 14000 acoperă o paletă de cinci direcții de acțiune:

· Sisteme de management de mediu,

· Audit de mediu,

· Evaluarea protecției comunităților umane față de activitățile industriale cu impact negativ,

· Clasificarea din punct de vedere al politicii de mediu,

· Evaluarea ciclurilor de viață al produselor și serviciilor.

Ghidul de utilizarea, oferit de ISO 14000, prevede cerințe cu privire la integrarea managementului de mediu în structura generală a managementului organizației. Aplicarea concretă a acestuia se face în funcție de politica de mediu adoptată de organizație.

Standardele ISO 14000 sunt standarde generale referitoare la sistemele de management de mediu destinate pentru ținerea sub control a impactului proceselor organizației în ansamblu, asupra mediului.

Aceste standarde definesc modele de sisteme de management de mediu, care pot fi implementate de o organizație în scopuri interne sau externe, oferă instrumentele necesare pentru evaluarea conformității sistemului de management de mediu cu referențialul ales, evaluarea performanței de mediu, analiza preliminară și evaluarea de mediu a amplasamentelor organizației.

Principalele standarde din familia ISO 14000

SR EN ISO 14001:2005 Sisteme de management de mediu.Cerințe si ghid de utilizare.

Acest standard stabilește cerințele referitoare la un sistem de management de mediu care permite unei organizații să-și formuleze și să-și implementeze politica și obiectivele ținând seama de cerințele legale și de alte cerințe la care organizația subscrie și informații referitoare la impacturi semnificative asupra mediului. Se aplică acelor aspecte de mediu pe care organizația le identifică și le poate controla și pe care le poate influența, standardul nu stabilește criterii specifice de performanță în domeniul mediului.

SR EN ISO 14004:2005 Sisteme de management de mediu. Ghid privind principiile, sistemele și tehnicile de aplicare.

Reprezintă un ghid referitor la stabilirea, implementarea, menținerea și îmbunătățirea unui sistem de management de mediu și coordonarea acestuia cu alte sisteme de management.

SR EN ISO 14015:2005 Evaluarea de mediu a amplasamentului.Linii directoare pentru evaluarea de mediu a amplasamentului.

Acest standard internațional furnizează îndrumări referitoare la modul de efectuare a unei EMAO printr-un proces sistematic de identificare a aspectelor de mediu și a problemelor de mediu și determină, dacă este cazul, consecințele acestora asupra activității.

Organizațiile sunt din ce în ce mai interesate în înțelegerea problemelor de mediu asociate amplasamentelor și activităților lor sau celor cu potențial de cumpărare. Aceste probleme și consecințele asociate afacerilor pot fi apreciate prin intermediul evaluării de mediu a amplasamentelor și organizațiilor (EMAO). O astfel de evaluare poate fi realizată pe perioada funcționării, la momentul achiziționării sau înstrăinării bunurilor și poate fi efectuată ca parte a unui proces mai larg de evaluare al afacerii adesea denumit „due diligence”.

SR EN ISO 14040:2007 Management de mediu. Evaluarea ciclului de viață. Principii și cadru.

Creșterea conștientizării asupra importanței protecției mediului și a impacturilor posibile asociate cu produsele1), fabricate și consumate, a mărit interesul pentru dezvoltarea metodelor pentru o mai bună înțelegere și abordare a acestor impacturi. Una din tehnicile dezvoltate în acest scop este evaluarea ciclului de viață (ECV). ECV poate ajuta la:

⎯ identificarea oportunităților de îmbunătățire a performanței de mediu a produselor în diferite puncte din ciclul lor de viață;

⎯ informarea factorilor de decizie din industrie, organizații guvernamentale sau neguvernamentale (de exemplu pentru scopul planificării strategice, stabilirii priorităților, proiectării sau reproiectării produsului sau a procesului);

⎯ selectarea indicatorilor relevanți ai performanței de mediu, inclusiv a tehnicilor de măsurare, și

⎯ marketing (de exemplu implementarea unei scheme de eco-etichetare, realizarea unei declarații de mediu sau emiterea unei declarații de mediu pentru produs).

Politica de mediu a organizației se realizează prin punerea la punct a activităților legate de:

· Planificarea activităților și integrarea acestora în sistemul societății cu punerea în evidență a aspectelor și obiectivelor de urmărit prin programul de mediu;

· Implementarea și funcționarea sistemului cu evidențierea structurii, a responsabilităților, formarea și sensibilizarea competențelor necesare, comunicarea între sectoarele de activitate, controlul și prevenirea unor situații de urgență, care pot apărea în sistem, elaborarea și implementarea documentației și a activităților respective;

· Verificare și acțiuni corective asupra activităților concrete din cadrul proceselor de producție, respectiv auditarea sistemului.

În esență, un S.M.M. urmează modelul managementului calității, și anume: planifică, execută, verifică și acționează(în engleză PDCA):

PDCA poate fi descris pe scurt astfel:

· planifică – stabilește obiectivele și procesele necesare obținerii rezultatelor în concordanță cu politica de mediu a organizației;

· execută – implementează procesele;

· verifică – monitorizează și măsoară procesele față de politica de mediu, obiectivele, țintele, cerințele legale și alte cerințe și raportează rezultatele;

· acționează – întreprinde acțiuni pentru îmbunătățirea continuă a performanței sistemului de management de mediu.

Avantajele implementării unui S.M.M.

· Reducerea costurilor

 reducerea costurilor materiilor prime;

 reducerea consumului de energie;

 reducerea costurilor de transport și depozitare;

 reducerea riscului de îmbolnăvire;

 prime de asigurare mai mici datorită reducerii riscurilor.

· Beneficii pe piață

 îmbunătățirea imaginii publice;

 folosirea avantajelor pe piețe noi;

 păstrarea piețelor deja câștigate.

· Beneficii pentru clienți

 creșterea încrederii clienților în probitatea furnizorului;

 prețuri competitive datorită minimizării cantității de deșeuri;

 o utilizare mai bună a surselor financiare.

· Beneficii pentru angajați

 îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață;•

 îmbunătățiri posibile ale sănătății și creșterea calității vieții;

 angajamentul privind o politică de îmbunătățire a calității mediului va duce la creșterea implicării angajaților.

· Beneficii pentru mediu

 reducerea consumurilor de materii prime, emisii, deșeuri, zgomot, utilizării energiei și impactului asupra ecosistemelor.

· Relații mai bune cu autoritățile din domeniul protecției mediului

 creșterea abilității de a înțelege mai bine cerințele legislative și o abordare sistematică în atingerea lor