Razboiul de Masa Si Consecintele Sale Pentru Securitatea Internationala In Secolul al Xx Lea

Raboiul de masa si consecintele sale pentru securitatea internationala in secolul al XXlea

Introducere

cap.1. 

Revoluția industriala si mutații in fenomenul război la sf secolului al Xix lea si ince sec XX

1.1 tehnologia si mecanizarea luptei armate

1.2 mutatii in gândirea militara Clausewits

Toate acestea se găsesc in lucrarea lui Colin Gray apărută la Polirom 2011

cap. 2 impactul primului război mondial asupra structurii politicii internaționale

2.1 desăvârșirea statului națiune in Europa

2.1 apariția statului social(bolșevic) in politica internațională

2.3 apariția organizațiilor de menținerea păcii si stabilității (liga Națiunilor si cont de dezarmare)

(găsiți in lucrarea mea ist sec XX si in M. Iancovescu Liga Națiunilor)

cap. 3. dominație si confruntare ideologica la jumătatea secolului XX. al doilea război mondial

3.1 noile tipuri de război in interiorul celui de/al doilea război mondial(raze

informațional, războiul propagandistic, raze economic).

3.2 Marii aliați câștiga războiul dar pierd pacea

3.3 un nou tip război in politica internațională

(Găsiți ideile parinc in lucrarea Const Hihot Ecaterina Hihot comunicare in conul internaționale)

încheiere

Bibliografie

Revoluția industriala si mutații in fenomenul război la sfarsitul secolului al XIX lea si inceputul sec XX

Una dintre principalele caracteristici ale războiului Industrial este conceptul de "război total". Termenul a fost inventat în timpul Primului Război Mondial de către Erich Ludendorff, care a solicitat mobilizarea completă și subordonarea tuturor resurselor, inclusiv politica și sistemele sociale, pentru efortul de război german. Ea a ajuns, de asemenea, să însemne purtarea războiului cu cruzime absolută, și moștenirea sa cea mai de identificat astăzi a fost reintroducerea civililor si a infrastructurii civile ca ținte în distrugerea capacitatea inamicului de a se angaja în război.

Există mai multe motive pentru creșterea de război totală în secolul al XIX-lea. Principalul este de industrializare. Ca de capital și resurse naturale țărilor a crescut, a devenit clar că unele forme de război au cerut mai multe resurse decât altele. Prin urmare, costul mai mare de război a devenit evident.

În plus, războiul a fost din ce în ce mai mecanizat și necesare infrastructurii mari. Combatanții nu mai putea trăi de pe teren, dar necesară o rețea extinsă de sprijin de oameni în spatele liniilor pentru a le menține hrănite și înarmate. Concepte moderne, cum ar fi propaganda au fost folosite pentru prima pentru a stimula producția și de a menține moralul, în timp ce raționalizarea avut loc pentru a oferi mai mult material de război. Un exemplu mai vechi de război total a fost american Războiul Civil, generalii Uniunii, Ulysses S. Grant și William Tecumseh Sherman erau convinși că, dacă Nord-ul va fi victorios daca inving, strategic, și distrug capacitatea psihologică Confederației, iar economia de război să fie zdrobita.Spre deosebire de conflictele ulterioare, pagubele produse de Sherman a fost limitate aproape în întregime la distrugerea proprietatii. Numai in Georgia, Sherman a pretins el și oamenii săi au cauzat 100 milioane dolari în despăgubiri.

Tehnologia si mecanizarea luptei armate

Daca vorbim despre importante inventi sau progrese militare din secolul XIX, care sa fi

fost folosita intens in Primul Razboi Mondial ar fi pusca de infanterie, progrese uriase facute in acest domeniu, insa in mod ironic nu a putut fi folosita fiind o arma nepotrivita pentru locul si tipul de razboi purtat in Primul Razboi Mondial. S-a descoperit ca era o arma nepotrivita pentru lupta in transee si a fost inlocuita cu aruncatoare de grenade, mortire, o diversitate de bastoane netede sau ghintuite, si cu un numar tot mai mare de arme automate si semi-automate.

Schimbarea tunului a revolutionat artileria, initial construite din fier sau alama, apoi a ajuns sa fie construit din otel in anul 1860, an in care teava a ajuns sa fie ghintuita in loc de teava lisa. Incarcarea pe gura tevii a facut loc incarcarii prin chiulasa (1860), iar obuzele in principal solideau fost inlocuite cu cele explosive, care presupuneau dezvoltarea unor focoase de precizie cu intarziere, alaturi de sistemul mai vechi al srapnelului.

Rusia dupa razboiul cu Japonia (1904-1905), devin lideri in domeniul armamentului greu, tehnicienii au rezolvat problema necesitatii de a reincarca tunul dupa fiecare foc, fapt care ducea la pierderea de timp, lipsa preciziei si la expunerea repetata a personalului, solutia fost inventarea unui mecanism fara recul facilitate de eliberarea in spate a gazelor de tragere.

Sarma ghimpata, inventata in 1874 si folosita in fermele americane, a ajuns pe frond pentru prima data in Razboiul Burilor(1899 – 1902), aceasta a adus blocajul pe front, iar din pricina acestiu lucru a fost intens folosita in Marele Razboi (1914 – 1818).

Sfarsitul secolului XIX, prinde fiecare putere continentala marind efectivul militar, si modernizandul pe fondul intamplarilor in ultimele decenii ale secolului, politicieni fiind ingrijorati de creare unei armate din voluntari, o armata recrutata universal. Experienta franceza din 1870-1971 si scaderea demografica semnificativa in comparative cu noua Germanie au oferit motive de convingatoare pentru ca armata sa isi ingroase considerebil randurile.

Flotele sufera si ele modificari tehnologice si comform doctrine sustinute de amiralul Alfred Thayer Mahan, superioritatea pe mare este sustinuta de o flota puternica si cu o forta de lupta dominatoare.

Secolul XIX se termina asa cum a inceput cu dominatia Royal Navy, provocata de Germania in 1914 si Franta care o ameninta ocazional cu un secol in urma aparitia a doua nave de razboi franceze : Napoleon si fregata blindata in 1858, ambele folosind un nou tip de propulsive. Aceste nave provocand o reactie a Britaniei, aceasta reactie tehnologica se materializeaza ca nava Warrior, construita in intregime din fier. Pana la inceputul secolului XX cand Germania a devenit principalul adversar maritim al britanicilor, Franta era singurul rival in materie maritime chiar daca era depasita usor de Marea Britanie. Exista mai multe motive pentru care Marea Britanie este forta dominanta in materie navala, puterea miltitara, economica si strategica. Imperil sau colonial de proporti tot mai mari , fondat, sustinut si exploatat si ajutorul marinei.

In cazul razboaielor vremi Royal Navi cu capacitatea de a ajunge relative usor in Marea Neagra, Marea Baltica si chiar si Pacificul de Nord, contribuie la infrangerea Rusiei de catre alianta anglo-franceza in 1854-1856. Jucasa si un rol important in obtinerea independantei grecilor in fata Turcieu in 1831.

Acest comportament a implicat o colaborare ocazionala oarecum incomoda cu Rusia. In mod justificat Rusia a fost banuita ca ar fi interesati mai mult de controlul strambarilor decat sa ii ajute pe greci de aceiasi convingere spirituala.

Razboiul civil American, marina unionist a format o blocada maritima eficienta asupra coastei intinse si porturilor inportante ale Confederatiei. Insa sudistii au reusit sa importe 600.000 de pusti, pelanga bunuri de lux, care valorau extreme de mult intr-o societate care “suferea” dupa mici caprici, desigur au existat brese in blocada.

Putera maritima nu au avut un rol important in razboaiele unificari germane. Ele au fost prea scurte pentru ca dimensiunea maritime sa aiba vreo influenta, iar actiunea militara s-a desfasurat in totalitate pe continent.

Puterea maritime si-a aratat forta in mod decisiv in Razboiul Chino-Japonez din 1894-1895, cat si in Razboiul Ruso-Japonez din 1904-1905. Japonia depindea de puterea maritime fiind o forta insulara care dorea manifestari in strainatate in special pe continentul Asiei. Victoriile obtinute in ciuda pierderilor a adus prestigiul marinei japoneze si faima unei marine neinvinse, indestructibile. Japonia obijnuita cu victoriile v-a suferi un soc intr-un conflict mult mai mare, fiindui imposibil de a accepta infrangerea.

Dupa acest rezumat al semnificatiei strategice a puterii maritime in secolul al XIX-lea,se observa ca, desi tehnologiile navale de toate tipurile s-au transformat aproape in totalitate – propulsia, constructia, armamentul, armura de protectie si, mai putin decat era de droit, comunicatiile intre nave – in realitate nu s-au purtat multe lupte pe mare, chiar daca Japonia a distrus nefericita Flota Baltica nestiutoare a Rusiei in 1904. Flota Rusiei avea dezavantajul vitezei, trebuind sa se opreasca in porturile franceze pentru carbuni, batalia s-a desfasurat la Strantoarea Tsushima, in largul coastelor Coreei. Japonezi dominau la toate capitolele, aceasta batalie a fost decisiva pe mare, Japonia fiind acum capabila de a desfasura o campanie agresiva terestra. Aceasta batalie, acest razboi pe mare intre doua natiuni aproape simetrice, indifferent de raportul de forte, nu a reprezentat caracteristica a istoriei strategice din acel secol. Royal navy ramanand insa principala putere maritima a secolului XIX.

Pentu a putea vedea mai de aproape cum au evoluat luptele in urma procesului tehnologic

voi analiza in parte: Lupta terestra, Puterea aeriana si Puterea maritime.

Mecanizarea luptei terestre

Cele trei concept-chei era lupta blindatelor, insemnand tancuri ; mecanizarea, insemnand vehicule tot-teren senilate (sau semisenilate), inclusiv tancuri ; si motorizarea, insemnand vehicule pe roti.

Costul ridicat al mecanizari armate, vine impreuna cu un risc, pierderea lor in lupta ar insemna un urias efor financiar pentru a-le inlocui, daca se si repeata ar interveni o incapacitate economica de a produce vehicule pentru armata. Desi strategia avea sa expuna atat benefiicile cat si riscurile unei armate mecanizate, in final totul depinde de context, nu exista o singura strategie sigura impotriva blindatelor.

Marea Britanie si Franta au fost “pionieri” ai mecanizari razboiului, Germania nu a creat o forta bazata pe tancuri, decizie gresita conform criticilor de dupa razboi. Marea Britanie avea un avans tehnic in materie de tancuri, Generalul J.K.C Fuller si Capitanul Basil Liddell Hart infiinteaza o brigada numita Forta Blindata Experimentala in anul 1927 insa un an mai tarziu a fost desfiintata din motive economice dar si din cauza prioritati reduse ale armatei de teren a britanicilor, preferand ca marina sa fie in continuare principal forta militara a lor. Desigur au existat si controverse, erau doua opinii una in care armata trebuia altatuita exclusiv din tancuri sau cel putin din foarte multe tancuri, iar a doua opinie era ca tancurile sa fie folosite in armata cu mai multe tipuri de armament avand blindatele ca forta principala. A doua opinie fiind mult mai practica a avut castig de cauza, ea fiind adoptata de toti beligerantii, desi nu intotdeauna si practic.

Armata franceza reuseste sa integreze mecanizarea in doctrina militara deja existenta. Atat Franta cat si Germania si Marea Britanie erau de acord cu vurnelabilitatea tancurilor la armament anti-tanc. Asa ca toate trei accepta ca infanteria sa protejeze tancurile de atacurile armelor anti-tanc. Armata germana, nu si-a modificat fundamental doctrina pentru integrarea blindatelor in armata, desigur nici nu era necesara o schimbare. Ideeile exprimate prin actiune in 1918, intarite prin opiniile Sefului Statului-Major Hans von Seeckt (1920 – 1926) si concluziile studiilor riguroase realizate de 57 de comisii imediat dupa Marele Razboi, se potriveau in cazul unei armate cu un element mecanic mare. Blitzkrieg nu este o noua cale de razboi descoperita de nazisti, inventia numelui a fost datorata unui jurnalist. Desi intre Primul Razboi Mondial si al Doilea Razboi mondial doctrina germana a evoluat, aceasta nu era schimbata fundamental, avand aceasi strategie a manevrelor militare insa aparitia tancurilor si a transportoarelor de infanterie, au ajutat aceste manevre sa fie desfasurate la o viteza mult mai mare.

Un timp cel putin, Armata Rosie, asistata din punct de vedere tehnic si doctrinar prin experimentele elicite derulate in Rusia de catre germani, in timpul Republici de la Weimar, a avut cea mai curajoasa doctrina pentru exploatarea ofensiva a revolutiei in afacerile militare reprezentate de mecanizare. Asa a aparut teoria ofiterilor sovietici “batalie in adancime” care presupunea patrunderea rapida cu tancurile in spatele liniilor inamice. Epurarea corpurilor de ofiteri de catre Stalin 1937 – 1939 a pus capat ideilor radicale privind exploatarea fortelor mecanizate : cel putin 30.000 din totalul de 75.000 de ofiteri au fost executati sau incarcerati.

Mecanizarea luptei aeriene

Desi tancul era prezentat ca viitorul armatei mecanizate, din puncul de vedere aerian, avionul este cel care va revolutiona armata. Din motive economice si geostrategice doctrina militara care avea ca obiectiv folosirea avionului s-a dezvoltat diverit in fiecare tara. Dupa tatonari de scurta durata in privinta bombardierului strategic, Germania nazista a decis ca nu avea forta industriala, tehnologia si nici nevoia de a construi o forta de exceptionala de bombardiere cu raza scurta si medie, precum si bombardiere in picaj.

Dominație si confruntare ideologica la jumătatea secolului XX. al doilea război mondial

Relațiile internaționale de la începutul secolului xx, au făcut obiectul a numeroase cercetări științifice întreprinse de către numeroși istorici si politologi de pe întreg mapamondul. Aceștia au încercat sa determine relațiile dintre state si cauzele care au condus la conflicte in aceste raporturi. La începutul secolului xx, contemporanii credeau ca asista la un sfârșit de epoca sau la un declin al Occidentului din perspectiva relațiilor internaționale. Bulversarea raporturilor de putere si apariția unor regimuri de dictatura , fie de stânga fie de dreapta care îi propuneau, deschis sau tacit, impunerea unei așa-zise noi ordini mondiale, au determinat pe unii savanți sa denumească secolul care tocmai s-a încheiat unul al extremelor.

3.1 Noile tipuri de război in interiorul celui de/al doilea război mondial

In secolul xx actorii mediului international au un rolul de a intelege evolutia realitatii obiective si diferitele interactiuni intre actorii de pe scena politicii internationale. Actorii sunt, fara indoiala, elementul cel mai dinamic al politicii internationale ca realitate obiectiva.Intelegerea locului si rolului pe care acestia il au pe scena politica internationala contribuie nu numai la o buna cunoastere a evolutiilor din aceasta realitate obiectiva dar si la intelegerea mecanismelor care conduc la diferite tipuri de interactiuni inclusive cel al comunicarii.

Statele fac parte din categoria actoriilor clasici pe scena politicii internationale: Statele au fost, pana la sfarsitul secolului al XIX-lea si in prima jumatate a secolului XX, indifferent de marimea lor, principalii actori din istoria relatiilor internationale. Acestia si-au disputant sau armonizat interesele intru-un spatiu folosind, atat cooperarea, cat si violenta armata, atunci cand divergentele si interesele erau puternic antagonice, si prin canalele traditionale de comunicare , in special cele ce se incadrau in comunicarea diplomatica, nu se ajungea la un consens.

In ultimi ani , un concept cunoscut sub numele de "Razboi informational” a devenit popular în anumite cercuri de apărare a Statelor Unite. Conceptul își are originile în faptul că informațiile și tehnologii de informare sunt în ce mai importante „arme” pentru securitatea națională, în general, și a războiului special.Conform acestui concept, conflictul avansat se va caracteriza prin lupta peste sisteme de informare. Toate formele de luptă peste control al și dominația de informații sunt considerate în esență o luptă, și tehnicile războiului informatic sunt privite ca aspecte ale unei singure discipline. Cei care stăpânesc tehnici de informare , informatia se află la un avantaj asupra celor care nu au astfel de tehnici; într-adevăr,războiul de informații va fi, în sine, retrograda de alte forme, mai tradiționale și convenționale război.

In al doilea razboi mondial Germania declanseaza conflictul in ziua de 1 septembrie 1939, trupele germane au trecut la ofensiva inpotriva Poloniei. Iar la 2 zile dupa ce Germania ataca Polonia. Anglia si Franta conform tratatelor cu statul Polonez declara razboi Germaniei pe 3 septembrie. SUA se declara in afara conflictului iar o serie de state din europa printre care si Romania isi declara starea de neutralitate.

In urma victoriilor fulger. Trupele Wehrmachtului au ocupat Cracovia (6 septembrie), iar guvernul polonez se retragea la Liublin. Tancurile germane au ajuns in cateva zile la periferia Varsoviei. La 12 septembrie, la Paris, Anglia si Franta au stabilit o strategie comuna de actiune si constituie Consiliul Interaliat de Razboi.

Trupele Armatei Rosii trec la ofensiva depasind granita polono-sovietica, trupele poloneze in cele din urma capituland fortelor germane la 28 septembrie 1939.In aceiasi zi Rusia si Germania prin ministrii lor de externe impart polonez.

Franta trece si ea la ofensiva, insa nici Franta nici Anglia nu s-au angajat serios in razboi iar presa denumeste acest conflict „razboi straniu”.

In martie 1940, Germania pune la cale planul „Weserubung” , care viza cucerirea Norvegiei si Danemarcei. Germania a dat un ultimatul Danemarcei pe care regele Kristian al X-lea , l-a acceptat dupa o sedinta a Consiliului de Coroana, pe data de 9 aprilie 1940. Fratele lui Kristian al X-lea , Haakon al VII-lea, regele Norvegiei, sustinut de guvern si de armata a respins cererile de capitulare trimise de Germania, insa nu a fost pregatita de invazia germana.

Cucerind tarile nordice si luand sub control importante baze maritime si aeriene, „Blitz-krieg”-ul german se dovedeste extrem de eficient. Au obtinut nu numai importante avantaje strategice , ci si baze de materii prime cu care si-au asigurat industria de razboi.

Dupa o scurta impotrivire, armata olandeza a capitula in ziua de 1/5 mai 1940. Trupele germana au continuat ovensiva catre Paris , ocolind lina Maginot , prin Ardenn, pe unde francezi se asteptau cel mai putin.

Guvernul francez se refugiaza la Tours, ca urmare a infrangerilor suferite, pe 10 iunie 1940 in aceasi zi Italia declara razboi Frantei iar Spania se declara neutra.Trupele germane patrund, fara sa intampine rezistenta, in Paris pe 14 iunie 1940.

In ziua de 22 iunie 1940 este semnata conventia de armistitiu , in aceiasi loc unde s-a semnat si capitularea Germaniei in Primul Razboi Mondial, Rethondes, in padurea Compiegne, in conceptia lui Hitler o revansa luata in fata francezilor dupa umilinta de la sfarsitul Primului Razboi Mondial.

URSS , dupa ce anexeaza Basarabia si nordul Bucovinei si instaurand un regim de teroarea politica, Stalin include , Lituania , Letonia si Estonia in componenta URSS.In aceasi luna Ungaria fascista anexeaza Nord-Vestul Transilvaniei prin Dictatul de la Viene, prin care Romaniei ii este impusa de catre Germania si Italia cedarea Transilvaniei.

Hitler a considerat ca dupa capitularea Frantei , Marea Britanie va cere pace. La 16 iulie Directiva.16 „See-lowe” , este semnata de Fuhrer. Se preconiza debarcarea trupelor germane in Anglia pentru ziua de 15 septembrie 1940 si distrugerea aviatiei britanice.Winston Churcill refuza oferta de pace la 8 august 1940 iar Hitler ordona inceperea operatiunilor prin bombardament masiv asupra marilor orase engleze: Londra, Liverpool, Bristol, Manchester etc.,aviatia germansa insa s-a dovetit eficace in operatiuni tactice, dar nu si tehnice, Hitler nereusind sa obtina suprematia aeriana.

Italia dorea sa isi formeze un imperiu colonial si sa redevina o mare putere, iar Mussolini declansaza o ampla operatiune in africa , Somalia britanica , Libia, Egipt. Insa Italia este oprita iar trupele britanice aflate in africa pornesc la contraofensiva, sfarsind visul italienilor.

Ofensiva din balcani nu a fost un succes mai mare fata de de cea din africa insa la cererea lui Mussolini, Hitler trimite in balcani o forta de invasie impresionanta. Belgradul este ocupat la 13 aprilie de trupe germane iar parti din Iugloslavia au fost impartite Italiei, Bulgarie si Ungariei, iar cu Iugloslavia distrusa, fortele axei au atacat Grecia. Victoriile militare obtinute in Europa si in afara ei, de catre Germania, Italia si Japonia, le-au determinat pe aceastea sa-si imparta sferele de influenta in lume si sa colaboreze in vederea instaurarii unei „noi ordini” internationale, intelegerile s-au materializat in Pactul Tripartit (27 septembrie 1940), care in esenta prevedea: „dreptul” Germaniei si al Italiei de a instaura noua ordine in Europa, al Japoniei in Asia.

Dupa acest succes in europa centrala si de vest, Hitler se uita in est, spre URSS, crezand ca Marea Britanie nu v-a riposta iar Germania poate evita un razboi pe doua fronturi. Operatiunea „Barbarosa” incepe la 22 iunie 1941, la orele 03.00, operatiune la care participe pe langa alte state si Romania pentru teritoriile pierdute cu un an in urma.

Fortele germane detineau nu numai superioritate in oameni si tehnica (8,5 milioane la 4,2 milioane), ci si o experienta de razboi de aproximativ doi ani care a contat in economia luptei in prima parte a razboiului.

Prima parte a operatiuni „Barbarosa” a fost dezastruaza pentru sovietici o mare parte din aviatie a fost distrusa in lupte aeriene sau chiar la sol. In extremitatea nordica unde au actionat forte germane si finlandeze sub comanda deldmaresalului von Lech si in aripa stanga a gruparii „centru”, comandate de feldmaresalul von Bock, au inaintat fulgerator si in 18 zile au ajuns aproape de Leningrad. Trupele conduse de von Bock cuceresc Minskul si mare parte din teritoriul bielorus la 9 iulie. In timp ce grupul armate „Sud”, comandat de feldmaresalul von Rundstedl, inainta spre Kiev.

La aripa de Sud a acestui grup au actionat trupe romane sub comanda directa a generalului Ion Antonescu, cu misiunea de a elibera Basarabia si nordul Bucovinei.Prin declansarea planului „Barbarossa”, la 22 iunie, Hitler si-a surprins „tovarasul” cu care impartise Europa la 23 august 1939 si i-a pricinuit acestiua grave infrangeri.

Desi in vara anului 1941, URSS a fost aproape de o catastrofa pe plan militar, pe plan diplomatic, reuseste sa atraga de partea sa Marea Britanie si SUA. Astfel fundatia pentru Coalitia Natiunilor Unite este turnata. La 22 iunie 1941, la Moscova a fost semnat Acordul sovieto-britanic, care prevedea ajutorul reciproc si obligatia ca nici una dintre parti sa nu incheia pacea separata cu Germania. W. Churchill si F. Roosevelt au semnat si ei un acord : „Carta Atlanticului”, la 14 august 1941 , acest act prevede distrugera tiraniei fasciste si dezarmarea agresorilor, instaurarea pacii si a securitati dupa razboi, iar URSS adera si ea la acest in acelasi act pe 24 septembrie, astfel se naste Coalitia Natiunilor Unite, desi deosebiri ideologice intre aliati exista, acestia hotarasc sa puna deoparte „divergentele” pentru a opri fortele naziste, si a instaura pacea mondiala.

La 7 octombrie 1941 trupele sovietice se retrag pe linia Mojask, linie aflata in aproprierea Moscovei, trupe sovietice neputand mentine linia ii aduc pe nemti la 25-30 km de Moscova, iar batalia pentru Moscova pare ca se intrepte spre victoria trupelor germane, insa datorita conditiilor meteo si lipsa echipamentului adecvat trupele germane pierd avantajul obtinut. In fata Moscovei mitul invincibilitatii armatelor germane a fost spulberat si abandonat „blitz-krieg”-ul.

In anul 1942 Hitler avea planuri ambitioase. Se preconiza ca in patru etape sa se ajunga pe Don si Volga pentru a incercui Stalingradul si apoi sa coboare spre Caucaz, pentru a fi luate in stapanire campiile petrolifere rusesti. La inceputul lunii iulie, trupele germane si romane continua ofensiva spre Stalingrad dupa ce cuceresc Sevastopolul. La 17 septembrie au inceput luptele de aparare a orasului Stalingrad. La 2 februarie 1943 se termina una dintre cele mai mari batalii din istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial; Germania a pierdut initiativa strategica pe uscat dupa ce o pierduse anterior pe cea aeriana, Comandamentul sovietic a preluat initiativa strategica si a mentinut-o pana la sfarsitul razboiului.

Aliati pun la cale un plan pentru a infrange trupele germano-italiene din Africa, astfel in 1942 luna mai italienii si germanii au declansat o ofensiva impotriva aliatilor , care se incheie dezastruos pentru ei in batalia de la El Alamein, din octombrie 1942.

Batalia de la El Alamein a fost preludiul unei serii de victorii ale aliatilor in Africa de Nord si care s-au incheiat cu alungarea trupelor germano-italiene de pe continentul negru.

In Indochina expansiunea Japoniei, ingrijoreaza si irita guvernul de la Washinton, iar ca masura impotriva niponilor, guvernul SUA opreste comertul du bunuri japoneze. Japonia reactioneaza si in 7 decembrie 1941 ataca baza aero-navala de la Pearl Harbor.

„Marile batalii de pe teatrul de operatii al Pacificului de Sud-Vest” incep in primavara anului 1942. Initiativa strategica a trecut de partea SUA dupa batalie de la Midway si a insulelor Aleutine dintre flota nipona si flota americana.

3.2 Marii aliați câștiga războiul dar pierd pacea

Conferinta aliatilor de la Casablanca din 14-16 ianuarie 1943 coduc, coalitia in a obtine si alte victorii pe teatrele de operatiuni atat din Europa cat si din Pacific.

Axa primesti si alte „lovituri”, Regele Victor-Emanuel, il inlocuieste pe Mussolini cu maresalul Badaglio iar la 5 august 1943 aranjeaza negocieri secrete cu anglo-americanii in Sicilia, iar pe 3 septembrie 1943 se semneaza armistitiul, armistitiu care permite aliatilor debarcarea in peninsula italica.

Dupa ce Roma este eliberata in data de 4 iunie 1944, aliati debarca pe plajele din Normandia pe 6 iunie 1944 cu un grup militar impresionant format din 11.000 de avioane si 5000 de nave, care dupa debarcare au trecut la ofensiva deschizand un am doilea front de razboi pe langa cel din est. Dupa eliberarea Parisului (24 august) au fost curatate de trupele germane orasele Rouen si Dieppe, Soissons, Reims si Verdun, Belgia a fost eliberata la inceputul lunii noembrie 1944.

23 august 1944 este a doua cea mai mare catastrofa militara pentru Germania, dupa cea de la Stalingrad, trupele sovietice inainteaza prin centrul europei, Germania fiind incapabila de a raspunde ritmului rapid al sovieticilor.

Ultima contra ofensiva de proportii este cunoscuta ca Batalia din Ardeni (16 decembrie – 30 ianuarie 1945).Esecul german s-a datorat, printre altele, si ofensivei de proportii pe care au declansat-o Armata Rosie si trupele romane.

Armata Rosie a atacat Berlinul la 12 aprilie 1945, 25 aprilie capitala celui de-al treilea Reich a fost incercuita, urmata de sinuciderea lui Hitler si a celor ce ii erau inca fideli, noul conducator amiralul Donitz semneaza capitularea Germaniei si astfel se incheia razboiul in europa.

In vara anului 1945, intregul Imperiu Japonez a inceput sa se clatine.Doar patru orase nipone nu au suferit distrugeri de proporti.

La inceputul lunii august, ameicanii au luat o decizie de o gravitate extrema: lansarea primei bombe atomice.Hirosima 6 august, ora 9.15, 80.000 de oameni mor in cateva secunde de la lansarea bombei, urmatoarea zi o a doua bomba este lansata asupra orasului Nagasaki. Japonia capituleaza la 14 august 1945. Cel de-al doilea razboi mondial lua sfarsit.

Divergentele de interese ale marilor puteri invingatoare, care au aparut inca inainte ca cel de-al Doilea Razboi Mondial sa se fi incheiat, suspiciunile reciproce ale celor doua superputeri – SUA si URSS – in legatura cu actiunile ce urmau a fi inteprinse de fiecare in sfera sa de influenta. Istorici au numit acest fenomen „Razboi rece”.

Confruntarea militara a fost efectuata prin intermediul statelor satelit, o confruntare intre doua state cu ideologii si sisteme politice diverite. Intrun grup se afla URSS si aliati sai sau Blocul rasaritean, iar in altul Sua si aliati sai

sau Blocul occidental. La nivel economic a fost o confruntare intre capitalism si socialism. La nivel ideologico—politic a fost o lupta intre democratia occidentala, asa numita „lume libera” si „lumea inchisa”, regimurile comuniste totalitare.

Dar ce este cel mai interesant de subliniat este ca victoria din cel de-al Doilea Razboi Mondial nu le-a adus invingatorilor nici un sens palpabil al securitatii.Interesul strategic din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial – infrangerea celui de-al Treilea Reich – care a facut sa functioneze alianta impotriva fortelor Axei a fost atins in primavara anului 1945. Acesta a fost punctul din care fiecare stat face prioritar interesul securitati nationale pe scena politici internationale.

3.3 Un nou tip război in politica internațională

Al Doilea Razboi Mondial, in comparatie cu prima conflagratie mondiala, a avut unele particularitati si trasaturi care au facut ca el sa nu se incadreze in desfasurarea clasica a conflictelor militare nici din punct de vedere al comunicarii. Se acumulase o bogata experienta in domeniul comunicarii, pe parcursul derularii primei conflagratii mondiale, dar nu pot fi eludate nici cercetarile de psihologie sociala sau perfectionarile si dezvoltarile tehnologice in domeniul mijloacelor de comunicare. Sunt doar cateva din considerentele care conduc catre concluzia ca in „interiorul” celei de-a doua conflagratii mondiale s-au derulat, cu mai mare sau mai mica intensitate, un „razboi economic”, un „razboi psihologic si propagandistic” si un „razboi al informatiilor”.

In al Doilea Razboi Mondial au existat trei paliere de comunicare care s-au desfasurat concomitent. Primul palier este reprezentatul diplomatiei clasice avand ca principala caracteristica polarizarea excesiva, aparitia coalitiilor politico-militare rivale fiind unul din multele motive pentru aceasta polarizare.

Al doilea palier este cel al propagandei, avand si ea particularitati distincte. Propaganda destinata teatrelor de operatiuni militare s-a distins, atat prin continut, cat si prin caracteristica vectorilor de „transport” la tinta, de propaganda destinata opiniei publica internationale, fie ca era cea din statele neutre sau din statele beligerante.

Al treilea palier este diplomatia informala, aceasta fiind ramura serviciilor secrete care avea ca scop sa lege informatia reala cu dezinformarea si/sau manipularea partenerului sau a adversarului.

Aceeste paliere pun bazele unu nou tip de razboi pe scena politici internationale.