Raspunderea Juridica2

CAPITOLUL I NOȚIUNI GENERALE PRIVIND RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

1 Răspundere juridică …………………………………………………………………………………………………1

2 Forme ale răspunderii juridice…………………………………………………………………………………..3

CAPITOLUL II EVOLUȚIA DREPTULUI CONTRAVENȚIONAL IN ROMÂNIA POST COMUNISTA.

1 REGLEMENTAREA CONTRAVENȚIILOR IN CODUL PENAL ROMÂN DIN 1865….5

2 REGLEMENTAREA CONTRAVENȚIILOR ÎN CODUL PENAL ROMÂN DIN 1936….6

3 REGLEMENTAREA CONTRAVENȚIILOR ÎN CODUL PENAL ROMÂN DIN 1941….7

CAPITOLUL II CADRUL JURIDIC ACTUAL AL RĂSPUNDERII CONTRAVENȚIONALE

1 Definiția și trăsăturile contravenției………………………………………………………………………….9

2 Obiectul contravenției…………………………………………………………………………………………….12

3 Subiecții contravenției…………………………………………………………………………………………….13

a. Persoana fizică -subiect al contravenției…………………………………………………………………13

b. Persoana juridică -subiect al contravenției………………………………………………………………15

4 Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei contravenționale:………………………………….16

a. Legitimă apărare………………………………………………………………………………………………….16

b. Starea de necesitate……………………………………………………………………………………………..20

c. Constrângerea fizică sau morală……………………………………………………………………………21

d. Cazul fortuit……………………………………………………………………………………………………….23

e. Iresponsabilitatea………………………………………………………………………………………………..24

f. Beția involuntară completă…………………………………………………………………………………..25

g. Eroarea de fapt……………………………………………………………………………………………………25

h. Infirmitatea…………………………………………………………………………………………………………26

i. Minoritatea……………………………………………………………………………………………………….. 26

J. Ordinal autorității ierarhice…………………………………………………………………………………..27

5 Persoanele competente să constate contravențiile………………………………………………………27

6 Procesul-verbal de constatare a contravenției(Studiu de caz)………………………………………29

7 Sancțiunile contravenționale…………………………………………………………………………………..35

CAPITOLUL III CONTROLUL DE LEGALITATE AL ACTELOR PRIN CARE AU FOST CONSTATATE CONTRAVENȚIILE

1 Plângerea…………………………………………………………………………………………………………….37

2 Recursul………………………………………………………………………………………………………………40

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………………42

CAPITOLUL I

NOȚIUNI GENERALE-RĂSPUNDEREA JURIDICĂ

1.1 Răspunderea juridică

„Într-o societate ideală n-ar mai exista nici legi, nici stat,nici corupție, nici nedreptate. Din păcate, nu ar mai exista nici oameni.”

Cum o societate ideală nu există,legile sunt necesare,așa apărut noțiunea de drept,din necesitatea unei ordini sociale.

Orice om este liber să facă ce vrea ,atât timp cât acțiunile unui individ nu vin în conflict cu drepturile și libertățile altuia.

Dreptul este un ansamblu de reguli sociale impuse prin legi ce au drept caracter general obligativitatea. Aceste legi sunt reglementate de norme juridice. Persoanele care încălca aceste norme,afectează interesele și drepturile concetățenilor lor,tulbura ordinea și liniștea publica și pun în pericol valorile acestei societăți.

Legea a fost creata de oameni pentru a satisface nevoile oamenilor. Tine de fiecare dintre noi sa nu încălcam aceste norme sa putem evolua ca societate. Responsabilitatea este un fenomen social ce are o legătura strânsa cu libertatea și capabilitatea omului de a decide ce este bine și ce este rău în orice situație. Aceasta responsabilitate socială vine în diverse forme:

-morală,

-culturală,

-politică,

-religioasă,

-juridică.

Omul este o ființa sociala așa ca fiind parte a acestei societăți. trebuie să se supună valorilor sociale convenite expres sau tacit,neputând face abstracție de interesele generale sau individuale ale celorlalți membrii ai societății. Incălcare acestor norme sociale reprezintă o sfidare a celorlalți membrii și atrage după sine măsuri împotriva celui în cauză. Aceasta reacție vine împotriva individului pentru a îl face pe acesta sa își schimbe comportamentul. Tragerea la răspundere a unui individ pentru anume fapta nu se poate concepe decât în condițiile în care acesta a acționat liber și în deplina cunoștința de cauza.

Noțiunea de răspundere este tratată pe larg și din diferite perspective, în cadrul mai multor științe, în încercarea de a da un înțeles mai larg acestui concept. Răspunderea juridica reprezinta, unul dintre tipurile de răspundere sociala.

Răspunderea juridică este acea formă a răspunderii sociale stabilită de stat în urma încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit și care determină suportarea consecințelor corespunzătoare de către cel vinovat,prin utilizarea forței coercitive a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel atinse.Răspunderea nu este o notiune specifică în exclusivitate dreptului, ea fiind folosită în toate domeniile vieții sociale.Notiunea de raspundere juridica nu este definita în legislatie și jurisdictie, legiuitorul fixeaza doar condițiile în care o persoană poate fi trasă la răspundere, respectiv principiile răspunderii, natura și întinderea sancțiunilor aplicabile și limitele în care aceasta poate opera.In practica juridica siutatia este similara,nu se dă o definiție a răspunderii juridice sau a vreuneia din formele acesteia, însă se aduce o valoroasă contribuție la explicarea și lămurirea condițiilor și formelor răspunderii juridice. În mod frecvent notiunii de raspundere i se atribuie o definitie de obligație,de a suporta consecințele nerespectării unor reguli de conduită, de către autorul faptei contrare normei și care este totdeauna dezaprobat social pentru asemenea conduita.

După unii autori, răspunderea civilă constituie o obligația de reparare a prejudiciului, iar răspunderea penală este obligația de a suporta și executa pedeapsa. Astfel se defineste raspunderea și se identifica cu sanctiunea, restrangandu-se sfera raspunderii.Alte surse apreciază faptul că răspunderea juridică are loc doar dacă se încălca niște norme juridice și este urmată de aplicarea constrângerii de stat prin mijloace corespunzătoare gradului de pericol social al faptei savârsite.In acest mod se definește răspunderea juridică ca fiind o situație juridica ce este specifică constrângerii de stat,atrasă de încălcarea sau nerespectarea normelor juridice în vigoare.

Având în vedere necesitatea răspunderii juridice ca mijloc juridic de constrângere ce se naște ca urmare a încălcării unor norme legale de către persoana fizică sau juridică se poate considera că răspunderea juridică este complexul de drepturi și obligații conexe, care, potrivit legii, se nasc ca urmare a savârsirii unor fapte ilicite, constituind cadrul de realizare a constrângerii de stat prin aplicarea sancțiunilor juridice în scopul asigurării respectarii ordinii sociale de către oameni.

Responsabilitatea apare ca un fenomen social si exprimă un act de angajare a individului în contextul relațiilor sociale.Aceasta determină un anumit mod prin care individulse comporta cu alți indivizi,față de societate,dar și societatea fata de individ. Ca principiu fundamental al dreptului responsabilitatea apare ca un raport conștient al individului la valorile și normele sociale.

Răspunderea juridică este un raport juridic ce implică drepturi și obligații corelative, nascuta ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, ce constituie cadru de realizare a constrângerii, prin aplicarea sancțiunii prevăzute de lege.

Astfel, răspunderea juridică poate fi conturata ca un raport juridic de constrângere,ce constă în dreptul statului de a trage la răspundere pe cel care a încălcat norma de drept, aplicând sancțiunea prevăzută de norma încălcată și în obligația persoanei vinovate de a răspunde pentru fapta sa și de a se supune sancțiunii aplicate pe baza normei încălcate.

In viziunea contemporană,raspunderea juridica este un fenomen social caracterizat prin determinarea unui anumit comportament al individului în raport cu alți indivizi și în raporturile lui cu societatea.

Răspunderea juridică este o categorie generala a dreptului și este studiată în cadrul diferitelor ramuri de drept: drept administrativ, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul civil, dreptul penal etc. Intre răspunderea juridică dintre diferitele ramuri de drept există atât asemanari, cât și deosebiri,ce determină plasarea ei într-o anumită ramură de drept. Fiecare formă a răspunderii juridice se tratează în cadrul disciplinelor specifice de drept sub aspectul condițiilor de fond și de formă. Ca instituții distincte ale unor ramuri de drept autonome, formele răspunderii juridice sunt cercetate pe larg în ramura căreia aparțin.

Fiecare ramură a dreptului cunoaște o formă de răspundere specifică. De aceea există mai multe feluri de răspundere juridică:

– răspunderea civila:-contractuala;

-delictuala;

– răspunderea administrativa:-disciplinara;

-contraventionala;

– răspunderea penală;

– răspunderea patrimoniala;

1.2 Formele răspunderii juridice

Noțiunea de răspundere juridică este un rezultat direct al sintetizării tipurilor de răspundere ce s-au format la nivelul fiecărei ramuri de drept.S-a remarcat că aproape fiecărei ramuri de drept i se poate atribui propria formă de răspundere juridică. Așadar natura normei juridice încălcate,determina genul răspunderii juridice: răspundere penala,civila,comerciala, de dreptul muncii, administrativa etc.Pe lângă criteriul normei juridice încălcate,mai pot fi folosite și alte și alte criterii pentru a determina formele răspunderii juridice. Se poate deosebi răspunderea juridică de drept public de răspunderea juridică de drept privat dacă ținem cont de apartenența normei de drept încălcate la una din cele doua mari ramuri ale dreptului:

-public

-privat.

În cele din urma,detasarea raspunderii individuale de cea colectiva este posibila în funcție de subiectul căruia îi apartine răspunderea: unei persoane fizice sau unei persoane juridice.

Voi trece în revista câteva din cele mai des întâlnite forme de răspundere în dreptul românesc,pentru familiarizarea cu aceste notiuni de baza.

Răspunderea civilă.

Răspunderea civila delictuală-are la baza o fapta ilicită ce cauzeaza prejudicii,obligația de a repara prejudicial cauzat,revenindu-i autorului faptei.Fata de răspunderea penală care intervine doar în cazul săvârșirii unrării respectarii ordinii sociale de către oameni.

Responsabilitatea apare ca un fenomen social si exprimă un act de angajare a individului în contextul relațiilor sociale.Aceasta determină un anumit mod prin care individulse comporta cu alți indivizi,față de societate,dar și societatea fata de individ. Ca principiu fundamental al dreptului responsabilitatea apare ca un raport conștient al individului la valorile și normele sociale.

Răspunderea juridică este un raport juridic ce implică drepturi și obligații corelative, nascuta ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, ce constituie cadru de realizare a constrângerii, prin aplicarea sancțiunii prevăzute de lege.

Astfel, răspunderea juridică poate fi conturata ca un raport juridic de constrângere,ce constă în dreptul statului de a trage la răspundere pe cel care a încălcat norma de drept, aplicând sancțiunea prevăzută de norma încălcată și în obligația persoanei vinovate de a răspunde pentru fapta sa și de a se supune sancțiunii aplicate pe baza normei încălcate.

In viziunea contemporană,raspunderea juridica este un fenomen social caracterizat prin determinarea unui anumit comportament al individului în raport cu alți indivizi și în raporturile lui cu societatea.

Răspunderea juridică este o categorie generala a dreptului și este studiată în cadrul diferitelor ramuri de drept: drept administrativ, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul civil, dreptul penal etc. Intre răspunderea juridică dintre diferitele ramuri de drept există atât asemanari, cât și deosebiri,ce determină plasarea ei într-o anumită ramură de drept. Fiecare formă a răspunderii juridice se tratează în cadrul disciplinelor specifice de drept sub aspectul condițiilor de fond și de formă. Ca instituții distincte ale unor ramuri de drept autonome, formele răspunderii juridice sunt cercetate pe larg în ramura căreia aparțin.

Fiecare ramură a dreptului cunoaște o formă de răspundere specifică. De aceea există mai multe feluri de răspundere juridică:

– răspunderea civila:-contractuala;

-delictuala;

– răspunderea administrativa:-disciplinara;

-contraventionala;

– răspunderea penală;

– răspunderea patrimoniala;

1.2 Formele răspunderii juridice

Noțiunea de răspundere juridică este un rezultat direct al sintetizării tipurilor de răspundere ce s-au format la nivelul fiecărei ramuri de drept.S-a remarcat că aproape fiecărei ramuri de drept i se poate atribui propria formă de răspundere juridică. Așadar natura normei juridice încălcate,determina genul răspunderii juridice: răspundere penala,civila,comerciala, de dreptul muncii, administrativa etc.Pe lângă criteriul normei juridice încălcate,mai pot fi folosite și alte și alte criterii pentru a determina formele răspunderii juridice. Se poate deosebi răspunderea juridică de drept public de răspunderea juridică de drept privat dacă ținem cont de apartenența normei de drept încălcate la una din cele doua mari ramuri ale dreptului:

-public

-privat.

În cele din urma,detasarea raspunderii individuale de cea colectiva este posibila în funcție de subiectul căruia îi apartine răspunderea: unei persoane fizice sau unei persoane juridice.

Voi trece în revista câteva din cele mai des întâlnite forme de răspundere în dreptul românesc,pentru familiarizarea cu aceste notiuni de baza.

Răspunderea civilă.

Răspunderea civila delictuală-are la baza o fapta ilicită ce cauzeaza prejudicii,obligația de a repara prejudicial cauzat,revenindu-i autorului faptei.Fata de răspunderea penală care intervine doar în cazul săvârșirii unei infracțiuni, adică a unei fapte incriminate de Codul Penal, răspunderea delictuală poate interveni pentru orice faptă ilicită ce a cauzat un prejudiciu.

Răspunderea civilă contractuala-rezulta din nerespectarea clauzelor unei convenții, prejudiciul fiind cauzat chiar de această neexecutare a clauzei contractuale.

Răspunderea administrativă contravențională-intervine în cazul săvârșirii unei contravenții, adică a unei fapte stabilite de lege ca fiind contravenție.Sancțiuni contravenționale cele mai des intalnite sunt amenzile contravenționale.Răspunderea administrativă mai cunoaște și o alta formă – răspunderea materială,aceasta are ca obiect o sancțiune reparatorie –si anume răspunderea organelor administrației publice pentru pagubele pricinuite prin actele lor ilegale.

Răspunderea administrativ-disciplinară-se bazează pe săvârșirea unei abateri administrative.Inchiderea unei unități economice sau retragerea unei autorizații sunt sancțiuni administrativ-disciplinare când acesrea nu însoțesc aplicarea unei sancțiuni contravenționale.

In dreptul muncii s-a stabilit răspunderea disciplinară și răspunderea patrimonială.

Răspunderea disciplinară se produce în cazul în care un angajat este vinovat de o abatere disciplinară. Răspunderea disciplinară este de natură contractuală și se bazeaza pe contractul de muncă. Sancțiunile disciplinare se pot aplica de mustrare și avertismentul scris până la concediere. Răspunderea disciplinară își are baza principala, în normele Codului Muncii,la fel,si răspunderea patrimonială. Aceasta din urma constă în obligația salariaților de a repara pagubele materiale produse institutiei în care lucrează,pagube produse din vina și în legătură cu munca lor.La constatarea unei fapte ilicite, persoana vinovată va suporta o sancțiune corespunzătoare. Sancțiunea reprezintă unealta de realizare a răspunderii juridice,si are scop preventiv,represiv, educativ sau reparatoriu.Noțiunea de pedeapsă și sancțiunea sunt sinonime,dar, în drept, sancțiunea apare ca o categorie generală, în timp ce pedeapsa reprezintă o sancțiune tipică ramurii penale.Sancțiunile vor fi de drept civil,in funcție de norma legala incalcata,precum:

-despăgubirea,

-restituirea bunurilor,

-refacerea situației anterioare,

-penală-pedepse,măsuri de siguranță,

-administrativ-amenda sau avertismentul,mustrarea etc.

În dreptul muncii se aplică sancțiuni precum mustrarea,diminuarea salariului sau concedierea, iar în dreptul constituțional– suspendarea sau demiterea din funcție.

Răspunderea penală-are ca fundament săvârșirea unei infracțiuni, adică a unei fapte prevăzute de Codul Penal, aceasta prezintă pericol social și este săvârșită cu vinovăție.Dreptul penal are ca sanctiune specifica privarea de libertate sau închisoarea și se poate aplica doar persoanei fizice.In cadrul dreptului administrativ s-a stabilit noțiunea de răspundere administrativă ca formă a răspunderii juridice care intervine în cazul încălcării unei norme de drept administrativ. Aceasta poate fi o răspundere disciplinara, materială sau contraventionala.

CAPITOLUL II

EVOLUȚIA DREPTULUI CONTRAVENȚIONAL IN ROMÂNIA POST- COMUNISTA.

1.1. REGLEMENTAREA CONTRAVENȚIILOR IN CODUL PENAL ROMÂN DIN 1865.

De-alungul timpului s-a susținut constant faptul ca redactarea Codului Penal de la 1865 s-a făcut după modelul dreptului francez,se știe însă,ca o diviziune,impărtită în trei ramuri,a existat și înainte de 1865 în cadrul Regulamentelor Organice,si anume:

– art. 262, art. 416 și art. 317 pentru Muntenia.

– art. 342 și art. 345 în Moldova.

– Condicele lui Ștefan Vodă și Condicele Criminal-împărțeau infractiunile în trei mari categorii:abateri vini și crime.

Termenul de „contravenție” a apărut pentru prima data în codul penal de la 1865,fiind prevăzut în textul art. 1 și delimitând faptele penale în delicte contravenții și crime după criteriul sanctiuni aplicabile.

„Din prevederile Codului s-au conturat elementele definitorii ale regimului juridic aplicabil contravențiilor. Astfel, contravențiile, fie că rezultau dintr-o lege specială, fie că rezultau din Codul penal, erau fapte săvârșite fără intenție, iar persoanele juridice nu puteau
fi sancționate contravențional, ci doar supuse unor despăgubiri civile.”

Tentativa de contraventie nu era pedepsită,făptuitorului i se aplicau cauze de circumstanțe atenuante și era exonarat de raspundere.Pedepsele pentru contravenții era de la 1 la 15 zile de închisoare,si/sau amenda de la 5 la 25 de lei,plus „confiscațiunea de oarecari lucruri ce se vor fi prins”

În Transilvania întâlnim o situație specială,Codul Penal avea un sistem bipatrid de diviziune al infractiunii,crime și delicte.Acesta avea ca pedepse privative de libertate urmatoarele pedepse:

– pentru crima- închisoare pe viața sau pe timp limitat de la 5 la 15 ani.

– pentru delicte – detenția și închisoare corectionala,de la o zi la 5 ani pentru amândoua.

– contraventiile (reglementate în Codul contravențional 1879)-inchisoare de la 3 ore la 2 luni.

„Cât privește Principatele Unite Române, Legea pentru comunele urbane și rurale din 31 martie 1864, la art. 77, stabilea competența consiliilor comunale de a fixa pedepse pentru „călcătorii regulamentelor” și ordonanțelor lor interioare; dacă asemenea pedepse nu ar fi hotărâte încă de legi, ele nu vor putea întrece însă pedepsele de simplă poliție. Termenul de „pedeapsă de simplă poliție” a fost folosit în mod frecvent de doctrină și jurisprudenta,chiar și pentru unele legi speciale, desi Codul penal de la 1864 nu l-a reținut.”

Refereriri la contraventii se făceau,deasemenea, și în Codul Civil de la 1864 și chiar și în dispoziitile Codului comercial de la 1887.

1.2 REGLEMENTAREA CONTRAVENȚIILOR ÎN CODUL PENAL ROMÂN DIN 1936

„Codul penal al lui Carol al II-lea” cum era supranumit în acea vreme,a menținut sistemul de pedepse al predecesorului sau din 1886,impărțind pedepsele în trei categorii:

– criminale

– corecționale (delicte)

– polițienești (contravenții).

Acest Cod a adus,insă, un plus de precizări ce vizează definirea contravențiilor prin art. 579 și art. 580.Pedepsele pentru contravenții fiind închisoarea polițieneasca și amenda de la 50 la 500 de lei.Unul dintre cele mai importante aspecte din acest cod a fost principiul personalității pedepsei.Potrivit art. 581 era precizat faptul că, „atunci când o contravenție a fost comisă de o persoana pusă în autoritate,direcțiunea sau supravegherea altei persoane, este responsabilă și se pedepsește,in afara de infractor, și persoana investita cu autoritatea.”

Reglementarea contravențiilor a evoluat de la Codul penal din 1856 la Codul Penal din 1936,fiind adoptate reglementări ce sunt specifice sectoarelor economice sau sectoarelor sociale.

Legea sănătății nr. 139/1930,art. 119,preciza ca le este interzis medicilor sa accepte onorarii în bani sau produse materiale,de la pacienții de clasa a III-a(bolnavii erau impartiti în trei grupe,in funcție de starea de sănătate și starea financiara).Medicii care incalcau aceasta dispoziție erau judecati în fata comisiei disciplinare,fiind o incalcare grava a legii.

Legea 139/1940 era în vigoare în anii 40',si preciza ca intarzierea efectuarii rechizitiilor

din pricina relei credinte sau a neglijenței,constituie contraventie pedepsită conform art 14

-”autoritatea militară va proceda sub proprie răspundere,incheind procese-verbale de contravenție”

Codul penal a fost republicat în 1948 și prevedea 88 de contravenții cu ajutorul cărora se pedepseau fapte de incalcare a dispozițiilor legale privind apărarea liniștii și moralelor publice,bunelor moravuri,autorității și a persoanelor și bunurilor.Ddomeniul fiscal al unor autorități publice au emis acte normative ce stabileau alte 200 de contravenții.

1.3REGLEMENTAREA CONTRAVENȚIILOR ÎN CODUL PENAL ROMÂN DIN 1941

Începând cu anul 1941 Codul penal s-a numit „Codul penal Regele Mihai I”,acesta reprezintă o reluare al „Codului penal Carol al II-lea”.

Cartea a III-a a Codului penal era un capitol special pentru contravenție,aceasta,fiind definită ca „fapta pe care o declara astfel legea,regulamentul sau ordonanta autorității administrative sau politienesti”.

Art 23 prezenta pedepsele după cum urmează:

– pedepsele pentru crime- moartea,munca silnica pe viața,munca silnica pe perioada marginita de la 5 la 25 de ani etc.

– pedepse pentru delicte- închisoare corectioanal de la o luna la 12 ani,amenda de la 2.000 la 20.000 de lei,

-pedepse pentru contraventii (delimitate distinct în art 24)-inchisoare politieneasca de la o zi la o luna,amenda de la 50 la 2.000 de lei.Detinutii executau pedeapsa separat fata de alte categorii de deținuți,acesta putând fi intrebuințat,cu consimțământul său fie în penitenciar fie afara la munca în folosul comunității.

Fata de legea actuala când munca în folosul comunității cu consințământul detinutului a fost declarata neconstituționala,nemaifiind nevoie de acordul acestuia,in Codul penal de la 1941 instanța de judecată avea nevoie de acordul condamnatului pentru executarea acestei sancțiuni.Diferența fata de perioada postbelica o face ispașirea blânda a pedepsei,având în vedere faptul ca în acea perioada dețintul facea munca în folosul comunității pe lângă privarea de libertate,munca fiind lăsată la latitudinea lui.Din ceea ce muncea condamnatului îi revenea 3/4 și statului 1/4.

Pe lânga închisoarea politieneasca,faptuitorul primea și amenda politieneasca,amed=nda care intra în Fondul amenzilor,administrat de Ministerul de Justiție.Daca amenda nu era achitată în termen de 30 de zile de la difinitivarea hotarârii judecătorești,aceasta se transforma în munca echivalenta cu prețul în lei a amenzii.Aceasta muncă sa efectua în orașe prin adminitrații comunale iar în mediul rural prin administrații județene.

Exista totuși o portiță de scăpare,dacă respectivul condamnat nu putea sa plătească în termen de o lună amenda,acesta trebuia sa dovedească ca este în imposibilitate de plată și putea obtine plata amenzii în rate.Neplata la termen atragea după sine munca echivalenta cu plata ramasa restantă.Dacă munca era refuzată,instanta de judecată inlocuia amenda cu închisoare polițienească,50 de lei fiind echivalentul a unei zi de detenție.

CAPITOULUL III

CADRUL JURIDIC ACTUAL AL RĂSPUNDERII CONTRAVENȚIONALE

2.1 Definiția și trăsăturile contravenției

„Articolul 1.[Definitia contraventiei].

Legea contravențională apără valori/e sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenie fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită ,si sanctionată prin lege, ordonanță, prin hotărârea Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului Io-
cal al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti, a consiliului județean ori a Consiliului General al Municipiului Bucuresti”.

Din acest text se pot scoate trasaturile contraventiei,si anume:

– faptul ca este o faptă săvârșita cu vinovăție;

-lezeaza valorile sociale ce nu sunt ocrotite de legea penala;

-este o fapta stabilită prin acte normative stabilite de consiliul local;

Definitia de mai sus stabileste în primul rând scopul legii contravenționale,acesta este apărarea valorilor sociale care nu sunt aparate prin legea penală.Este evident faptul că dreptul contravențional protejează nu valorile care nu sunt protejate prin legea penală -căci el protejează aceleași valori ca și legea penală,insa,se raportează la acele fapte care nu sunt sancționate penal.

Se stie faptul că dreptul penal are un caracter selectiv, insemnand, pe lângă altele, că acesta protejează valorile sociale împotriva anumitor fapte cu potentialul de a leza grav aceste
valori. Dar dreptul penal are un caracter complementar,ceea ce înseamnă ca acesta intervine doar atunci cand alte ramuri de drept, mai puțin capabile sa pedepseasca, nu pot oferi suficiente soluții de protecție a societății. Astfel, putem ajunge la concluzia, că dreptul contravențional are ca scop protejarea unor valori sociale,cu gravitate redusa, care nu necesită o protecție de natură penală. Se poate spune ca dreptul contraventional este în raport de subsidiaritate,la rândul sau, cu dreptul penal.In consecință, din punct de vedere al dreptului substanțial, între dreptul contraventional și cel penal nu există diferente de natură juridică, deosebirea între cele două ramuri de drept fiind de natură cantitativa.

„Definirea contravenției a îmbrăcat și o altă haină în doctrină, ea fiind prezentată ca orice faptă contrară ordinii de drept, o manifestare a conduitei umane exteriorizate în societate, adică un ansamblu de acte ale omului aflat sub controlul voinței și rațiunii sale. Altfel spus, caracterul ilicit al faptei contravenționale există numai atunci când subiectul acțiunii a avut, în mod obiectiv, libertatea de a alege o conduită care se înfățișează ca o acțiune socială negativă în raport cu ordinea de drept.cit., Actuala definiție a contravenției, ca și cea a infracțiunii, suferă la nivel conceptual, întrucât lipsește contravenția de (probabil)
cele mai importante două caracteristici ale sale: tipicitatea și antijuridicitatea. În realitate, contravenția este fapta tipică și anti-juridică, comisă cu vinovăție și care este prevăzută de lege în sensul larg al acestei noțiun.

Din actuala definite a contravenției reies două trăsături generale –subiectivitatea și legalitatea. Latura subiectivă a contravenției este vinovăția, aceasta reprezintă o parte componentă importantă a definiției. Contravenția este o faptă săvârșită cu vinovăție ce are caracter ilicit, adică, ea atacă anumite valori sociale ocrotite de lege, diferite de cele ocrotite de legea penală.

„Prin vinovăție se înțelege starea subiectivă a autorului faptei ilicite în momentul încălcării ordinii de drept, exprimând atitudinea sa psihică negativă față de interesele și valorile sociale ocrotite de normele juridice.”

Laturii subiective,vinovatia,i se poate adauga uneori alte doua elemente,si anume,mobilul și scopul.In legea penala romana,vinovatia este văzută ca un proces de conștiința compus din doua elemente,unul volitiv și unul intelectiv.In contextul descrierii acestor elemente,trebuie precizat ca voința este cea care mobilizeaza punerea în executare a faptei/actiunii.Asadar,fara manifestarea voinței nu se poate vorbi despre vinovăție.Vinovatia,la rândul ei,are și aceasta doua forme, conform Codului Penal roman, intentia și culpa.Acestor doua forme li se adauga datorită doctrinei și jurisprundentei și o a treia forma-praeterintentia- specifica raspunderii contraventionale și cu aceleași forme ca și în dreptul penal.

„În doctrină și în practica judiciară au fost identificate și alte modalități ale intenției, printre care intenția determinată și cea nedeterminată. Intenția este determinată atunci când infractorul (vorbind despre doctrina penală) are reprezentarea unei urmări periculoase precise pe care o urmărește sau doar o acceptă și acționează pentru producerea ei. Intenția este nedeterminată atunci când infractorul are reprezentarea mai multor urmări periculoase care s-ar produce și îi este indiferent care dintre ele va surveni săvârșind acea faptă periculoasă”

Pentru savarsirea unei fapte contraventionale nu este necesara numai savarsirea acesteia,trebuie ca „faptuitorul sa fi avut la momentul savarsirii faptei reprezentarea conduitei sale și a rezultatului produs de fapta sa”.Oricat de imputabil ar fi gândul unei persoane,daca nu se produce fapta,nu poate fi tras la raspundere din punct de vedere contraventional.

Se considera a fi vinovata,o persoana care a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui,crezand fără motiv ca rezultatul acesteia nu se va produce sau nu a prevăzut deși ar fi trebuit.Intentia depasita sau preaterintentia este o forma de vinovăție în care faptuitorul prevede,urmareste și accepta rezultatul faptei sale,dar care produce un rezultat mai grav peste cel prevăzut,rezultat,savarsit din culpa,cu sau fără prevedere.

A doua trăsatura ce reiese din definiția contravenției este legalitatea,se refera la actele normative prin care se pot stabili și sanctiona contraventiile și la autoritaile competente să le adopte.Legalitatea reprezintă,deasemenea,trasatura contraventie de a fi prevazuta de lege.In legislatia contraventionala sunt prevazute legile, hotărârile Guvernului,ordonanțele guvernului,hotărârile consiliilor locale.

Legalitatea este elementul necesar aplicarii oricarei măsuri punitive sau restrictive împotriva unei persoane,fapt ce rezultă din „Convenția Europeană a drepturilor omului”

„nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârșită, nu constituia o infracțiune, potrivit dreptului național sau internațional”

Conform Curții de la Strasbourg,nu se poate aplica o pedeapsă mai mare decât cea aplicabilă în momentul săvârșirii infractiunii și implicit în momentul săvârsirii contravenției,deoarece în viziunea Curții acestea sunt insusite de ilicitul penal,natura și regimul contraventiilor fiind tratate prin punctul de vedere al dreptului penal autonom.

2.2. Obiectul contraventiei

Elementul general constitutiv al contravenției este obiectul contravenției,compus din valori sociale,relații sociale,bunuri sau interese legitime,aparate prin normele de drept contraventional ce sunt puse în pericol de către fapta comisa.

Vătămarea sau periclitarea relațiilor sociale,prin fapta unei persoane,in cazul contravenției,se face prin vatamarea sau perclitarea valorilor sociale,intereselor legitime,bunurilor,datorita cărora exista aceste relații rociale.

Gruparea contraventiilor se face,de ragula,in acte normative și în funcție de subiectul lor,subiect ce rezulta chiar din titlul contravenției.

Contravenția are un obiect specific,subordonat celui general,care reiese din actul normativ al acesteia.

Contravenția are aceleași elemente ca și infracțiunea are aceleași elemente,având în vedere ca între cele doua nu exista diferente de naturș juridică.Aceste elemente sunt:

-obiect,

-subiect,

-latura subiectiva,

-latura obiectiva.

Obiectul contravnției este difierit de obiectul infracțiunii prin faptul ca valorile sociale,interesele legitime sau bunurile,aparate de normele de drept contraventional au un impact social mai redus,fiind legate de autoritațile publice ale anumitor domenii de activitate,sau privesc unele raporturi sociale cu rezonanță redusă,fata de obiectul infracțiunii care vizează valori fundamentale ale societății.Ca de exemplu,infracțiunea de deținere de arme albe are ca obiect protejarea vieții și integritaății persoanelor,ordinea și liniștea publică,adică valori fundamentale ale societății.

Latura obiectivă a contravenției este formată din acțiunea sau inacțiunea care produce urmări sociale periculoase sau care pun în pericol anumite valori și care este văzută ca ilicita în actul normativ care stabilește contravenția.Aceasta acțiune ilicita constă în comiterea unei fapte interzise de o anumita norma de drept,iar inacțiunea ilicită consta în neîndeplinirea obilgațiilor sociale ce îi revin unei persoane,obligații reglementate de norma de drept.

Exista contravenții fără obiect material,deoarece valoarea socială nu este pasibilă de materializare,de exemplu,contravențiile rutiere,pentru ca legea nu protejează niciun obiect material.A nu se confunda obiectul material cu obiectul cu care contravenientul comite fapta sau cu obiectul ce rezultă din urma faptei comise.

Așadar,putem clasifica contravențiile în contravenții formale,care nu au obiect material și contravenții materiale,care au obiect formal.

Este foarte importantă determinarea obiectului juridica al contravenției,deoarece așa se poate determina numărul de contravenții comise.Spre exemplu:

„S-a decis că un conducător auto care transportă mai multe, fără a fi prevăzute în foaia de parcurs sau în tabelul însoțitor, săvârșește tot atâtea contravenții câte persoane transportă. În această situație, are loc o pluralitate de încălcări ale legii, fiecare act de încălcare având o individualitate proprie și trebuind să fie sancționată separat. Credem că soluția merită o analiză aparte. Obiectul juridic al acelei contravenții îl reprezintă protecția intereselor persoanei juridice care deține automobilul folosit de către ,sofer pentru a transporta autostopiști. Din acest punct de vedere, nu are nicio relevanță numărul persoanelor transportate concomitent, cât timp există un singur interes lezat, de aceea, într-o astfel de situație, ar fi trebuit reținută o singură contravenție. Soluția ar fi fost corectă numai în măsura în care cei protejați ar fi fost autostopistii, caz în care se puteau reține mai multe
interese lezate.”

2.3 Subiecții contravenției

Subiecții contravenției sunt persoanele implicate în comiterea contravenției,sunt subiect de drept contravențional ce apar în calitate de părți ale raportului juridic contravențional de conflict,aceștia săvârșesc fapta sau suporta consecințele ei.

Se consideră subiect al contravenției,pesoanele fizice și persoanele juridice.

a.Persoana fizica-subiect al contravenției.

Subiectul contravenției este de obicei persoana fizică,care comite fapta contravențională,răspunderea contravențională fiind caracteristică persoanei fizice ca simplu cetățean.

Săvârșirea faptei contravenționale de către o persoană fizică în altă calitate decât cea de particular,cum ar fi cea de funcționar,atrage după sine incidența altor forme ale răspunderii juridice,disciplinară,materială sau penală.Există numeroase legi care prevăd contravenții susceptibile de a fi săvârșite de acest gen de parsoane,de exemplu:

– Legea Contabilității nr. 82/1991,

– Legea nr 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor incadrate în muncă,

– Legea nr 90/1996 privind protecția muncii.

Actualele prevederi legale specifică faptul că răspunderea contravențională revine oricărei persoane fizice care a savârșit o faptă contravnțională pe teritoriul tării,fie ca aceasta este cetățean român fie persoană cu cetățenie străină sau apatridă.

Pentru ca o persoana fizică să fie subiect al contravenției,aceasta trebuie sa aibă vârsta minimă de 14 ani.Răspunderea minorilor de 14-16 ani fiind atenuată,aceștia neputând fi sancționați cu muncă în folosul comunității,iar valoare amenzii se reduce la jumătate.

Se consideră stabilirea unei vărste minime datorită faptului ca persoana faptuitoare,in calitate de subiect al contravenției presupune sa aibă capacitatea de a înțelege și asuma obligațiile de conduită socială prevăzute de normele dreptului.

Anumite voci din domeniul dreptului susțin posibilitatea reducerii vârstei minime la 12 ani,vârstă de la care se presupune ca este formata capacitatea intelectualăsi rațională a persoanei de a-și dirija comportamentul un funcție de conduia sociala prevăzută de normele legale.Aceste opinii sunt justificate de creșterea frecvenței faptelor ilicite în rândul copiilor.Prezența discernamântului în cazul minorului de 12 – 14 ani nu poate fi decât un juris tantum,având în vedere multitudinea de necunoscute a naturii umane.

Mai mult ca pâna acum,problema executării sancțiunii contravenționale, de către minor, trebuie rezolvată în funcție de particularitățile cazului.

O alta condiție legată de raspunderea persoanei fizice,in afară de vârstă este capacitatea subiectului de a ințelege ce se intâmplă ,de a face distincția între caracterul periculor al unor fapte și cel nepericulos al altora,cât și puterea ei de a fii stăpana pe faptele sale.Persoanelor ce nu îndeplinesc aceste condiții nu nu li se pot aplica sancțiuni contraventionale,deoarece sancțiunea nu a fi în măsura sa indrepte comportamentul respectivului.

În afara de vârstă și responsabilitate,a treia condiție o reprezintă libertatea de acțiune.Pentru a fi subiect al unei contravenții o persoana trebuie să fie liberă de a acționa în decizia luată.Dacă o persoana este contrânsa,fizic sau psihic, de un factor exterior,sa comită o faptă contraventionala,factor caruia nu îi poate rezista,atunci aceasta persoana este lipsita de vinovăție.Acestă condiție reiese din Ordonanța Guvernului ne 2/2001 ,unde se prevede expres ca fapta săvârșită din constrangere nu constituie contravenție.

Contravenția poate fi comisa de o singura persoană sau de mai multe,aceasta acțiune numindu-se coautorat sau participație.Neavând un pericol social ridicat ca infracțiunea,legea nu prevede sanctionarea persoanelor care au participat la savârșirea faptei ca instigatori sau complici,doarece în sensul legii,prin participare se înțelege,contributia efectiva,in mod direct și nemijlocit la savârșirea faptei contravenționale.

În cazul coautoratului,agentul constator trebuie sa aplice sanctiuni pe măsura contribuției fiecăruia,acesta fiind obligat să fie cât mai obiectiv,sancțiunea aplicându-se fiecarui contravenient separat.Așadar,fiecare,va răspunde în limtele impuse de lege.

b.Persoana juridică-subiect al contravenției

Înainte de anii 90' răspunderea juridică a persoanelor juridice era aproape o excepție datorită naționalizării firmele,instituțiile,asociațiile,organizatiile private,erau aproape inexistente.În urma așa-zisei evoluții economice după anii 90,acest gen de contravenție a devenit frecvent.

Conform art. 3 alin. (2) din O.G.nr. 2/2001,persoana juridica devine subiect al răspunderii contraveționale,putând fi astfel sanctioanta contraventional în cadrul conditiilor prevazute de normele juridice.Unele contravenții nu pot fi săvârsite decât de persoanele juridice,dar există și cazuri în care persoanele juridice nu pot fi trase la răaspundere pentru comiterea unor contravenții,angajații sau patronii sunt cei care omit sau incalcă prevederile legale.

Actuala reglementare juridică a stabilit o răspundere generala a persoanei juridice,acesta putand fi sanctionată,in principiu pentru orice fel de contravenție.Decizia finala de a angaja raspunderea finală a răspunderii colective,revine instanței.Deși orice persoană fizică este formata din mai multe persoane fizice,nu orice organizate sau asociatie intruneste și calitatea de persoana fizică în sensul juridic al acesteia.Așadar,pot exista organizații nonguvernamentale,autorități sau instituții publice,care deși sunt subiecte de drept,nu au și calitatea de persoană juridică,neputând fi astfel sancționate în baza normelor de drept specifice persoanei juridice.

De aceea, se recurge la sanctionarea contraventionala a persoanelor juridice,atunci când este mai eficient decât să se oblige autoritățile să facă anchete pentru a depista persoana fizică care a comis abaterea.Noua Ordonanța a Guvernului nr. 2/2001,nu mai prevede ca amenzile vor fi imputate din veniturile salariale ale persoanei fizice vinovate,spre deosebire de Legea nr. 32/1968.

-”…răspunderea contrvanționala a persoanei juridice nu o exclude pe cea a persoanei fizice care a săvârșit contravenția.”

Relația ce rezultă dintre persoana juridica sanctionata și persoana fizica vinovata ramâne în afara raportului juridic de drept contravențional aceasta fiind o problemă internă,in care persoana fizică nu va suferi rigoriile legii ci sancțiuni din partea entitații colective din care face parte.

Atunci când,in urma unei decizii a consiliului de conducere sau comitetului de direcție a unei companii,se încălca o norma de drept contraventional subiectul de drept este chiar consiliul de conducere sau comitetul de direcție.Membrii acestora se pot exonera de răspundere dacă se face dovada ca nu au participat la luarea deciziei,acestor organe colegiale, ce a dus la atingerea normelor drept.

2.4 Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei contravenționale

Responsabilitatea este elementul principal al vinovăției,aceasta presupune aptitudinea subiectului de a adopta o conduita conformă cu cerintele normelor social-juridice,capacitatea de a înțelege rezultatul antisocial al faptei sale și de a-si dirija omportamentul în consecință.Responsabilitatea presupune un anumit grad de maturitate,o stare psihica și fizică ce poate permite individului sa cunoască rezultatul faptelor sale,si sa își dirijeze comportamentul în raport cu acest rezultat.

„Constatarea responsabilitatii ca premisa generală a vinovației,nu se poate face în mod nemijlocit,ci doar printr-un examen negativ,cu alte cuvinte,stabilind inexistența vreuneia dintre cauzele care înlatură aceasta premisă.”

Caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul:

-legitimei apărări,

-stării de necesitate,

-constrângerii fizice sau morale,

-cazul fortuit,

-iresponsabilitatea

-beției involuntare complete,

-erorii de fapt,

-infirmitătii.

Numai organele abilitate de stat au dreptul de a face dreptate,desi uneori în cadrul relațiilor sociale apar anumite conflicte care devin destul de grave.In cazurile de acest gen,persoanele care cred ca li se încălca anumite drepturi sau interese,simt,instinctiv,pornirea de a se autoapăra împotriva unor factori exteriori,cum ar fi violența,jignirea etc.Nimănui nu ii este ingaduit sa își facă singur dreptate prin acțiuni ce sunt antijuridice.

2.4.1.Legitima apărare.

„Legitima apărare este definită ca acea situație în care se găsește făptuitorul pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ale altuia sau un interes public. Se mai prezumă a fi în legitimă apărare și acela care săvârșește fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violențe și viclenie, efracție sau prin alte asemenea mijloace într-o locuință, încăpere sau dependință ori loc împrejmuit care ține de acestea.”

Legitima apărare este situația în care o persoana care este ținta unei agresiuni,are dreptul sa riposteze pentru a se apara.In asemenea cazuri,rioposta este legitimă,corespunzand sentimetului de siguranța personala.

Potrivit legii, o persoană poate invoca legitima apărare pentru a inlatura un pericol imediat la adresa sa sau a unui interes public.

„În legitima apărare este și acela care din cauza tulburarii sau temerii,a depășit limitele unei aparari proportionale cu gravitatea pericolului sau cu imprejurarile în care s-a produs atacul.”

Exemplu:

Potrivit legii nr 61/1991 privin sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire socială,a oridinii și liniștii publice,constituie contraventie „tulburarea fără drept,a liniștii locuitorilor,prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigate sau larmă”.

Dar textul legii spune:”…tulburarea fără drept…”,ceea ce înseamnă ca dacă persoana care tulbura liniștea publică deoarece are un motiv întemeiat,cum ar fi siguranța personală,aceste este exonerat de vina,iar fapta sa nu mai constituie contravenție.

O persoana care este urmărită și intra pe scara unui bloc sau o zona rezidentiala și striga după ajutor,desi acesta tulbura liniștea publica,fapta sa nu constituie contraventie,deoarece aceasta a fost săvârșită pentru a inlatura un atac ce putea pune în pericol integritatea corporala și psihică,dar și demnitatea și valorile sociale ocrotite prin lege.De aici,rezultă ca fapta considerată din punct de vedere juridic contravenție,dar săvârșită în legitima apărare este comisa fără vinovăție,dar nu datorită faptului ca persoana în cauza ar fi avut dreptul,ci din cauza ca acel individ nu a putut sa își determine și sa își dirijeze în mod liber voința.

Astfel,absența vinovatiei,intemeiază înlăturarea caracterului contraventional al faptei,in cazul legitimei aparari.

Pentru a se afla în legitima aprarare,contextul faptei trebuie sa îndeplinească anumite condiții și anume:

– fapta de apărare să fie precedată de un atac,

– atacul să fie material,direct și injust,

– atacul să fie periculos,

– fapta săvârșită să fie o contraventie prevazuta și sancționată de lege,

– apărarea să fie proportionala cu intensitatea ataculul.

În continuare voi dezbate fiecare condiție în parte.

• Fapta de apărare să fie precedată de un atac.

În majoritatea cazurilor,legitima apărare presupune o acțiune de atac,o acțiune agresiva,acțiuni provocate de de producerea atacului și sa constituie un mod de a inlatura atacul.

Atacul este definit ca acțiune menita sa aducă atingere valorilor sociale care formeaza obiectul ocrotirii legale,cum ar fi o persoană,drepturile ei sau interesele publice.

Atacul exista atât în cazul unui comportament agresiv,adica aruncarea cu obiecte de oirce fel,cu substante inflamabile,cu substante cu efect iritant etc,dar și în cazul unei atitudini pasive,adica lasarea fără supraveghere a unui animal sălbatic periculos de către persoanele care au îndatorirea de a-l păzi,precum și neanuntarea organelor competente în caz de scăpare de sub pază.

•Atacul să fie direct,material,imediat și injust.

Un atac este material,atunci când este realizat prin acțiuni sau inactiuni ,menite sa pună în pericol fizic valoarea sociala împotriva caruia este îndreptat,de obicei prin violența fizică.Atac material se numește și atacul savarsit prin infractiune în care persoana persoana obilgata sa actioneze în anume fel,nu o face,ceea ce produce în acest mod un pericol fizic pentru valorile sociale.

Atacul este direct atunci când maifestarea materială a agresorului este îndreptata către o valoare sociala și o pune în pericol.

Atacul este imediat atunci când pericolul este produs,pericol actual,sau este punctul de a se produce,pericol iminent.

Caracterul imediat al atacului rezulta din perioada de timp foarte scurtă care separa momentul declansarii sale de momentul aparitiei pericolului amenințător.

Atacul nu mai este considerat imediat atunci când intervalul de timp dintre momentul declansarii atacului și momentul ivirii sale este de ajuns de mare pentru a oferi poibilitate de inlaturare și nu justifica ligitima apărare.

După terminarea atacului,riposta este considerată o vendetta și devine la rândul ei o agresiune.

În momentul în care o persoana recurge la violența împotriva altei persoane,atacul devine injust și nu are nici un temei juridic.Atacul este just doar în cazul în care este prevăzut de normele legii și este socotit ca un atac.

Atacul este injust atunci când este efectuat de către o persoana care este capabila sa își dea seama de ce este just sau injust în acțiunile sale.

În momentul în care atacul vine din partea unei persoane,care este considerată iresponsabila pentru acțiunile sale și va fi numita stare de necesitate.Daca o persoana considerată iresponsabila este incitata la violența împotriva valorilor sociale,atunci persoana care incita devine agresor și fapta devine injustă.

• Atacul să fie periculos.

Un atac ce pune în pericol grav o persoana sau interesul public face ca apărarea să fie legitimă.Caracterul grav al pericolului reiese din amenintarea cu producerea unor consecinte greu de reparat sau chiar ireparabile,in cazul în care pericolul nu este grav și nu are consecinte grave,apararea încetează sa mai fie legitima.

•Fapta prevazută să fie contravție și să fie sanctionată prin lege.

„ Dacă fapta comisă nu constituie contravenție,atunci legitima apărare nu poate fi invocată și poate produce efecte juridice.Pentru ca apărarea împotriva unui atac să fie legala,trebuie sa existe un raport de proportionalitate intre intensitatea atacului și cea a apărării.Acesta cerinta de proportionalitate reiese din ideea de constrangere psihică.In afară de conditiile în care riposta împotriva unui atac devine legitima apărare”,legiuitorul a incadrat și principiul proportionalității apărării într-o conditie aparte,proprie reactiei apărării.Daca aceste condiții nu sutn indeplinite,atunci apărarea își pierde legalitatea.Asadar,proportionalitatea reprezintă o conditie a legitimei apărări,si nu a starii de legitima apărare.

Prin proportionalitate nu înțelegem similitudine și nici identitate de fapte,legea cere doar ca reacție de apărare să fie proportionala cu pericolul creat,sa existe o oarecare balanță,in limitele omenești.Nu exista o regula propriu zisa pentru proportionalitate,aceasta fiind determinata de contextul în care s-a întâmplat atacul,imprejurarile atacului,forta folosită,forta cu care s-a rasuns atacului etc.

Este considerată în legitima apărare și persoana care din cauza socului sau a fricii nu se incadreaza în aceasta proportionalitate.

Fiecare dintre aceste condiții ale legitimei aparari constiuti o juridica pentru aplicarea acestei cauze de inlaturare a caracterului contravenional al faptei.

Apărarea disproporțională față de atacator,depasirea limiteleor fixate de lege,este o imprejurarea care inlatura dreptul faptuitorului de a beneficia de aceasta cauza dacă s-ar fi respectat condiția proportionalității.

Depăsirea limitei legitimei apărări se poate produce din culpa sau cu intenție.Se produce cu intenție ori de câte ori cel atăcat răspunde cu acțiuni exagerate în apărare,iar din culpa când faptuitorul nu își da seama ca încălca proportia dintre atac și apărare,fie crezand ca pericolul este mai mare decât cel real,fie considerand ca reacția să se incadreaza în limitele proportionalitătii,desi ar fi putut și ar fi trebuit sa își dea seama de aceste lucruri da nu a făcut-o.

2.4.2.Starea de necesitate

Altă cauză care înlatură natura contravenționala a faptei este starea de necesitate,potrivit textului de legii, condițiile stării de necesitate sunt următoarele:

– existența unei stări care să pună în pericol o persoană,

– drepturile acesteia sau un interes public;

– starea de pericol trebuie să fie iminentă;

-starea de pericol să nu poată fi evitată decât prin săvârșirea unui fapt calificat de o normă în vigoare ca fiind contravenție;

– starea de pericol să nu fi fost determinată de cel care invocă starea de necesitate;

– între acțiunea de salvare și starea de pericol să existe acea balanță.

Starea de necesitate poate interveni in numeroase situații, în special în materia contravențiilor de legislație rutieră.

Exemplu,

„poate fi exonerat de răspundere un conducător auto ce este nevoitsă depășească viteza legală, în timp ce transportă la spital un bolnav grav, a cărui viațăse află în pericol.Depășirea vitezei legale constituie contravenție la normele de circulație rutieră, dar valoarea socială ocrotită în acest caz de lege este infinit mai mică decât viața persoanei bolnave puse în pericol.În practică, prin plângerea înregistrată pe rolul instanței,petentul A.N. a solicitat ca, în contradictoriu cu Inspectoratul Județean de Poliție, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției întocmit pentru depășirea vitezei. În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal a fost întocmit fără a se ține cont de situația de necesitate reală creată de starea de sănătate a numitei M.T. Agentul constatator nu i-a dat posibilitatea de a formula obiecțiuni, încălcându-se astfel dispozițiile art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001. În cauză, instanța a administrat, la cererea petentului, proba cu înscrisuri și proba testimonială”.

Din declarație,riese faptul că agentul constatator nu a dat posibilitatea petentului să noteze toate obiecțiunile avute împotriva procesului-verbal de contravenție.Instanța a reținut că fapta a fost săvârșită în stare de necesitate și procesul verbal a fost anulat.

Se află stare de necesitate acela care săvârșește fapta antijuridică pentru a salva de la un pericol iminent viața, integritatea corporală a sa sau a altuia. Conceptul de necesitate în sine este legat de ideea de inevitabilitate, de constrângere. Pericolul care intervine în cadrul stării de necesitate trebuie să fie iminent, cauza apariției lui nefiind de interes, existența pericolului trebuind să apară,categoric,celui care săvârșește de natură contravențională.O simplă părere sau o bănuială în legătură cu o eventuală apariție a pericolului nu este o condiție suficientă pentru înlăturarea caracterului contravențional al faptei.

„Pentru stabilirea corectă a stării de necesitate, este necesară identificarea împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și a condiției psihologice a persoanei care a acționat.”

2.4.3.Constrângerea fizica sau morală

„ Aceasta constă în acțiunea de a obliga o persoană să facă un anumit lucru pe care nu l-ar fi întreprins din proprie inițiativă și ea poate îmbrăca două forme: fizică sau morală, în funcție de circumstanțele existente.”
Constrângerea fizică poate fi denumită uneori și forță majoră și este definita ca fiind săvârșirea unei fapte contravenționale ce are cauze exterioare,imprevizibile și inevitabile, de natură fizică,ce au ca rezultat,determinarea persoanei sa comită fapta.

Forța majoră înlătură vinovăția în comiterea faptei,deoarece în situații de genul, persoana își pierde controlul asupra acțiunilor sale și devenine un simplu instrument în mâinile forței exterioare, indiferent dacă aceasta este naturală, umană ori un fenomen natural.

Exemplu

„A fost exonerată de răspundere contravențională persoana care, la cererea agentului procedural, a refuzat să se legitimeze, deoarece cartea sa de identitate se afla la o secție de poliție pentru efectuarea unor proceduri legale”

Pornind de la teoria liberului arbitru, s-a justificat nepedepsirea faptei ilicite comise în condițiile constrângerii fizice, susținându-se că, în asemenea condiții, persoana în cauză, acționează fără să aibă posibilitatea de a-și alege acțiunile folosindu-se de liberul arbitru.S-a mai susținut că nepedepsirea faptelor săvârșite sub constrângere fizică,trebuie să se fundamenteze pe lipsa utilității sociale a pedepsei,pedeapsa,in acest caz,neavând rolul de a corecta un comportament inadecvat din punct de vedere juridic și nu ar avea nicio influență asupra făptuitorului, deoarece orice pedeapsă i s-ar aplica celui constrâns, acesta nu ar fi fost în stare să facă altceva decât tot ceea ce a făcut.
În legea penala actuală, această cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei este justificata pe motiv că, în situația constrângerii fizice, nu subiectul acționează , ci corpul său este folosit ca un instrument prin care forța constrângătoare cauzează rezultatul. În acest caz, făptuitorul nu acționează, ci este acționat, devenind un instrument al forței constrângătoare. Energia sau forța care exercită constrângerea fizică poate lucra în mod dinamic, prin intervenția activă a acelei energii, sau în mod static, prin rezistența pe care o impune persoanei constrânse.
Constrângerea morală este definită ca presiunea exercitată asupra psihicului vicimtei, realizată prin amenințări cu producerea unui rău respectivei persoane sau a vreunui bun sau persoane. Nu constituie contravenție fapta unui conducător auto care, fiind amenințat de opersoana cu un cuțit, nu respectă semnificația culorii roșii și nu oprește la semnalul regulamentar al agentului de circulație, în încercarea agresorului de a scăpa de organele de poliție. În mod normal, faptele săvârșite conducator ar constitui contravenții al Codului Rutier, dar în cazul de față, el este exonerat de răspunderea contravențională, deoarece este constrâns,fizic, să săvârșească respectivele fapte.

Pentru ca fapta să fie constrângere, trebuie îndeplinite anumite condiții:

– fapta comisă trebuie să fie prevăzută și sancționată drept contravenție într-un act normativ;

– contravenția trebuie să fie săvârșită datorită unor acțiuni exterioare de constrângere exercitate asupra făptuitorului, prin care este paralizată capacitatea contravenientului de a-și dirija liber voința și acțiunile sale;

– constrângerea exercitată trebuie să fie de natură a paraliza libertatea de voință și de acțiune a făptuitorului, precum împrejurările cauzei.

2.4.4. Cazul fortuit

Cazul fortuit ca o împrejurare de fapt imprevizibilă și de neînlăturat, ce împiedică în mod obiectiv și fără vinovăție, executarea unei obligații, justificând exonerarea de răspundere.O persoana se afla în situația unui caz fortuit atunci când, ca urmare a unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută, s-a produs un rezultat ce împiedică acțiunea sau inacțiunea unei persoane, transformând-o în contravenție. Imposibilitatea de a prevedea respectivul pericol trebuie să aibă un caracter obiectiv, general, în sensul că nicio persoană nu ar fi putut, în acele condiții, să prevadă circumstanțele create la un anumit moment dat. Lipsește, așadar, factorul intelectiv, fără de care contravenția se consideră a fi comisă fără vinovăție, iar fapta în sine nu mai atrage răspunderea contravențională a celui care a săvârșit-o.
Împrejurările fortuite pot avea diverse cauze:

– fenomene alenaturii (trăsnet, avalanșă),

– accidente tehnice (explozie, scurtcircuit),

– starea de sănătate (stare de șoc sau leșin).

În general, oamenii cunosc aceste împrejurări, însă nu pot prevedea și momentul în care ele pot aparea.

Cazul fortuit nu trebuie confundat cu situația în care făptuitorul, datorită unei cauze subiective, nu a prevăzut rezultatul pe care, în mod obișnuit, orice persoană l-ar prevedea. La cazul fortuit imprevizibilitatea este obiectivă,avand anumite limite, pe când, în cazul în care contravenția s-a produs din cauza neglijenței și lipsei de prevedere a făptuitorului, imprevizibilitatea a fost clar una subiectivă, deci personală.

„În situația cazului fortuit, nicio persoană, oricât de perspicace și de diligentă ar fi fost, nu putea să prevadă intervenția împrejurării care a determinat producerea rezultatului dăunător.”

2.4.5 Iresponsabilitatea

Legiuitorul nu a considerat necesar să definească și condițiile în care o persoană este responsabilă de actele sale,deoarece starea de responsabilitate constituie regulă,ci a descris numai situația exceptională, și anume când există o stare de iresponsabilitate. Pentru determinarea acesteia, în sistemul de drept penal s-au folosit trei metode.

– prima metodă este metoda biologic,metoda,ce constă numai în descrierea consecințelor pe care tulburările psihice trebuie să le aibă asupra intelectului și voinței subiectului.

– a doua metodă este cea psihologică,aceasta constă numai în descrierea consecințelor pe care tulburările psihice trebuie să le aibă asupra intelectului.

– În sfârșit, a treia metodă este cea mixtă, denumită și metoda biologică psihologică, considerată a fi superioară primelor două și care constă în descrierea atât a tulburărilor psihice, cât și a efectelor pe care trebuie să le aibă asupra capacității de înțelegere și voință a subiectului.
Iresponsabilitatea este, prin urmare, o stare bolnavicioasa a psihicului, ce se caracterizeaza prin faptul ca individul nu este conștient de realitatea din jurul sau, si nu își poate determina și dirija în mod normal voința. Cauzele care pot genera iresponsabilitatea sunt bolile de natură psihică,însă lipsa de discernământ poate avea și alte cauze, ca de exemplu,somnul.

Condițiile iresponsabilității sunt următoarele:

– făptuitorului trebuiesă îi lipsească factorul intelectiv sau volitiv;

– lipsa celor doi factori să existe în timpul comiterii contravenției;

– starea de iresponsabilitate să nu se datoreze beției, minorității sau erorii de fapt;

– fapta comisă în stare de iresponsabilitate să fie prevăzută de legea contravențională.

Opersoana ce nu este constienta de rezultatul actiunilor sale nu va fi receptivă nici la sancțiunile contravenționale care îi sunt aplicate, iar acestea nu vor avea influență asupra comportării sale viitoare.

„ Iresponsabilitatea poate avea drept cauze nebunia,idioțenia,cretinismul, psihozele sau leșinul și se poate prezenta ca o stare psihică permanentă (incurabilă) sau temporară (intermitentă).”

Așadar, nu constituie contravenție fapta persoanei care a refuzat prezentarea actelor de identitate la solicitarea organelor de poliție, refuz datorat în fapt unei neînțelegeri din partea persoanei respective, neînțelegere motivată de handicapul (oligofrenie) de care aceasta suferea.

Persoana care a avut, la data săvârșirii faptelor, o tulburare psihică sau neuropsihică ce i-a depreciat discernământul sau a împiedicat controlul asupra acțiunilor sale va răspunde penal, dar instanța va lua în considerare această împrejurare în stabilirea pedepselor și a regimului lor de executare.

2.4.6 Beția involuntară sau incompletă

Beția involuntară sau incompletă,este o cauză de exonerare nouă,care nu se afla în vechea reglementare,aceasta a apărut o data cu Ordonanța Guvernului nr 2/2001.

În Codul penal se reglementeaza betia accidentala completă.Astfel,nu constituie infracțiune,fapta unei persoane care în momentul săvârșirii faptei se găsea,circumstanțe independente de voința sa,in beție completă produsă de alcool.Beția vouluntară completă nu este un factor ce inlatură caracterul penal al faptei aceasta poate fi cel mult atenuanta sau chiar agravantă.

Beția este definita ca fiind o stare psihico-fizică în care se găsește o persoană datorită efectelor pe care le are o substanță narcotică sau excitantă, asupra organismului sau psihicului,cea mai frecventa fiind beția etilica.

Se știe ca betia provoaca devieri psihice și incapacitatea anumite funcții fizice sau în cel mai bun caz le diminuează,punînd persoana în incapacitatea de a fi stăpână pe acțiunile sale.Trebuie să se facă diferența între betia voluntara și betia involuntara provocata independent de voința persoanei în cauză.Singurul fel de betie care inlatura caracterul contraventonal al faptei este betia involuntara completă,produsa prin inhalarea unor vapori de alcool,eter,terebentina sau alte substante din mediul inconjurator.

În cazul în care o persoana se afla în starea de betie involuntara completă,datorită unor imprejurari independente de voința sa,fapta nu va fi sancținala contravențional deoarece este lipsita de una dintre conditiile esenșâțiale,vinovăția.

2.4.7 Eroarea de fapt

Aceasta cauza presupune necunoasterea sau cunoasterea greșită de către faptuitor în momentul comiterii actului nelegal,a unei stari de fapt,situatii sau imprejurari de care depinde caracterul contraventional al faptei.Daca el ar fi cunoscut în mod corect adevărul,nu ar fi savarsit fapta.

De exemplu, constituie contraventie,parcarea mașini intro zona de circulatie unde este instalat indicatorul „oprirea interzisă”,dar dacă indicatorul este acoprit de un pom,de o alta mașina de dimensiuni mai mari sau orice alt impediment,fapta nu este considerată contravenientă.

Așadar eroarea de fapt este caracterizata prin faptul că persoana,deși are capacitatea de fizică și psihică sănătoasă își reprezintă greșit realitatea obiectiva deoarece nu cunoaște anumite stari de fapt,situatii sau imprejurari existente în momentul comiterii contravenției.

Aceasta neconcordanta intre realitatea obiectiva și reprezentarea sa subiectiva îl pune pe contrvenient în imposibilitatea de a-si da seama de ilegalitatea actiunii sale și de a-si dirija comportamentul în consecinta.

Exista situații în care,desi faptuitorul se afla în eroare de fapt,acesta nu este lipsit de vinovăție.Unul dintre aceste cazuri este atunci când acțiunea este îndreptată împotriva persoanei.Eroarea faptuirorului cu privire la identitatea victimei,nu inlatura caracaterul contravantional al faptei.

De exemplu,aruncarea cu diferite obiecte asupra unei persoane,motivand acțiunea sa prin faptul ca a confundat persoana,aceasta acțiune fiind sanctionata pentru incalcare unor norme de convietuire sociala,a ordinii și liniștii publice.

Eroarea de fapt constituie o cauza personala și nu poate produce efecte juridice împotriva altor persoane.

2.4.8 Infirmitatea

Infirmitatea este o cauza exoneratoare de raspundere contraventionala,aceasta nu este cunoscută de legislatia penala.

În dreptul contraventional,infirmitatea inlatura caracterul contraventional al faptei,daca este comisa în legătura cu aceasta infirmitate.De exemplu traversarea străzii de către o persoana cu disabilitati de vedere, printr-o zonă nepermisa.

Vârsta inaintată sau handicapul fizic nu au relevanta.

2.4.9 Minoritatea

Minorii sub 14 ani nu răspund contraventional pentru faptele lor,fapt reglementat prin ordonanta guvernului nr 2/2001.

Minoritatea reprezintă o alta cauza de înlăturarea a caracterului contravantional al faptei,deoarece minorul se afla în procesul natural de dezvoltare psihica și fizica.Exista prezumtia absolută ca nu nu are capacitatea de a discerne suficient de dezvoltată pentru a înțelege caracterul faptelor sale și normele și actele de conduita sociala.

Pentru minorii care au împlinit 14 ani ,sunt prevazute facilitati în ceea ce privește sanctiunile aplicate,minimul și maximul amenzii prevazute reducandu-se la jumătate.Minorul care nu a împlinit 16 ani nu poate fi sanctionat cu munca în folosul comunității

2.4.10 Ordinul autorității ierarhice

Aceasta cauză nu este prevazută de lege,dar este acceptată.Acesta insi are bazele în dreptul patrimonial și cel administrativ și se extinde uneori și în cel contraventional.

Una dintre obligatiile unui salariat și subordonat în general este de a îndeplini ordinele șefului ierarhic,deciziile consiliului,hotărârile adunarilor generale ale asociatilor.

Dacă un angajat primește un ordin legal,in fond sau în aparenta,si acesta nu este ținut,ba chair mai mult,este cenzurat sub aspectul utilitatii lui și de a conditiona executarea de concluziile sale personale asupra acestor aspecte,intrucat răspunde superiorul care a emis ordinul.Promovarea unei soluții contrare ar interzice ideea de disciplina.Daca astfel un angajat săvârșește o contraventie el poate invoca ordinul autorității ierarhice.

Dacă ordinul este vadit legal,fie numai sub aspectul continutui sau,fie,mai ales,atunci când ordinul ,ilegal în continu,este dat de un organ necompetentsi în alta forma decât cea prevazuta de lege,cel care l-a executat,nu va fi aparat de raspundere.

2.5 Persoanele competente să constate contravențiile.

Constatarea contraventiilor reprezintă prima faza procedurala în privința raspunderii contraventionale.Constatarea se face numai de persoanele competenente prevazute chiar în actul normativ unde sunt reglementate contraventiile dintr-un anume domeniu de activitate.Aceste persoane sunt numite în domneniul juridic agenți administrativi.

Persoanele care pot fi agenți constatatori sunt reglementate de art. 15,alin 2 și 3 din O.G. nr 2/2001 și anume:

– ofiterii și subofiterii ministerului de interne ,

– persoanele imputernicite în acest scop de către ministrii și alți conducatori ai autoritatilor administratiei publice centrale

– de prefecti și de primari

– alte persoane prevzute de legi speciale.

Contatarea contraventiilor privind circulatia pe drumurile publice,regulile generale de comerț,vânzarea,circulatia și transportul produselor alimentare și nealimentare,tigarilor și bauturilor alcoolice,apararea ordinii publice etc, domenii în care contraventiile sunt constate de către ofiterii și subofiterii Ministerului de Interne.

Diversi agenți constatatori sunt stabiliti prin acte normative speciale.De exemplu,organe sanitar veterinare,de control financiar,inspectori din cadrul unor ministere,comisari din cadrul Garzii Național de Mediu etc.

Primarii constata contraventii care sunt stabilite prin acte normative emise de organele locale pentru interese locale precum și contravetnii la dispozitii privind :

– intretinerea drumurilor naționale;

– regimul contructiilor;

– executarea constructiilor edilitare;

– regimul lucrariilor de imbunatiri funciare;

– imbunatatirea fondului de stat;

– domeniul piscicol;

– domeniul vanatoresc sau cinegetic;

– prevenirea și combaterea epidemiilor;

Polițiștii pot constata contraventii referitoare la apărarea ordinii și liniștii publice,la normele de convietuire sociala,reguli de circulatie rutiera etc.

„Ministerul Apărării Naționale,Ministerul de Interne,precum și alte autorități ale administratiei publice care au structuri militare vor stabili prin regulametnele interne oranele competente să constate și sa aplice sancțiunile în cazul contraventiilor savarsite de cadrele militare și angajați civili în legătura cu serviciul”

După ce agentul constatator a luat la cunoștiința despre o incalcare a legii contraventionale,acesta trebuie sa o constate,stabilind dacă fapta constituie contravetie sau infractiune,avand în vedere observatiile personale,relatările autorului,victimei,martorilor precum și alte probe.Urmatorul pas este legitimarea contravenientului care este obligat sa prezinte un act de identitate.De asemenea trebuie stabilite imprejurarile în care s-a săvârșit contravenția ,de ce act normativ este prevazuta,daca sunt pagube sau sau lucruri care trebuie confiscate și dacă exista vreo cauza de inlaturare a caracterului contrvantional al faptei.

2.6 Procesul-verbal de constatare a contravenției.

Constatarea procesului verbal de contraventie se finalizaeaza printr-un proces verbal,pe care agentul constatator îl poate intocmi atât în prezenta cât și în lipsa contravenientului,pe baza constatarilor peronale și a probelor administrate de către agent.Prin acest proces verbal se individualizează fapta și contravenientul.

Prin procesul verbal de contravenție ce constată existența raportului juridic contravențional,proces verbal care se afla la baza derularii întregii operațiuni procesuale contraventionale pana la terminarea acesteia.Procesul-verbal este actul prin care se declanseaza și la care se raportează activitatea de tragere la raspundere a celor care au savarsit contraventii.Indiferent prin ce mod a aflat agentul constatator de contravenția săvârșită,acesta trebuie sa intocmeasca în scris procesul verbal.

Procesul-verbal de constatare a contraventiei va conține obligatoriu:

– data și locul unde este încheiat;

– numele,prenumele și institutia din care face parte agentul constatator;

– datele personale din actul de identitate,inclusiv cosul numeric personal,ocupatia și locul de munca a contravenientului;

– descrierea faptei contraventionale cu indicarea locului,datei și orei la care a fost savarsita;

– descrierea imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei sau a pagubelor ce trebuie recuperate;

– indicarea actului nomrativ prin care se stabileste contraventia;

– indicarea societății de asigurari în situația în care este un accdent de circulatie;

– posibilitatea achitarii în termen de 48 ore a jumătate din minimul amenzii prevazute de actul normativ,dacă acesta prevede o asemnea posibilitate

– termenul exercitării a caii de atac precum și organul la care se depune plângerea,

– numele,prenumele,seria și numărul pasaportului,statu emitent și data eliberării acestuia,precum și seria și numărul tichetului de înscriere a contraventiilor(in cazul cetatenilor străini sau cei cu domiciliu în străinătate).

Tichetul de inscriere a contraventiilor se eliberează la intrarea în țară,de către organele poliției de la punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.

În cazul în care contravenientul este minor,procesul verbal ca cuprinde și numele și prenumele și domiciliul părinților sau a tutorelui legal.

Dacă contravenientul este persoana juridica,in procesul verbal se va specifica denumirea,sediul,numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal al acesteia,precum și datele persoanelei care o reprezintă.

În momentul încheierii procesului-verbal,agentul constatator este obilgat sa aducă la cunostiință contravenientului ca poate face obiecțiuni asupra conținutului actului de constatare.Aceste obiecțiuni sunt insemnate separat la rubrica „Alte mentiuni”,sub sancțiunea nulitații procesului-verbal.

Dacă agentul constatator are dreptul legal de a dispune confiscarea anumitor bunuri,acesta le va descrie având în vedere greutatea,mărimea,forma,culoarea,etc, indicând cui aparțin,ce măsuri de conservare s-au luat în cazul în care acestea sunt persabile.În cazu în care bunurile aparțin altei persoane decât contravenientului,se va specifica numele,prenumele și adresa în scopul de a fi restituite.

Procesu-verbal se întocmeste în doua exemplare,din care unul rămâne la agentul constatator și unul la contravenient.În cazul care s-au produs pagube materiale sau bunurile nu sunt ale contravenientului,procesul-verbal se va întocmi în trei exemplare sau mai multe și se va înmâna o copie petru fiecare parte implicată.

După incheiere,actul trebuie semnat atât de agentul constatator cât și de contravenient sau martor dacă este cazul.În cazul în care făptuitorul nu este de față sau nu poate semna datorită unei incapacități fizice ori nu știe sa scrie,acest lucru trebuie menșionat în act și trebuie adeverit de cel puțin un martor,caz în care se trec și datele acestuia.Daca nu există martori acest lucru se mentioneaza de către agent.Semnarea procesului verbal fără nici o obiecție, nu înseamnă recunoasterea faptei de către contravenient.

Pentru ca procesul verbal să fie valabil,legiuitorul cere ca acesta sa îndeplinească anumite condiții,nerespectarea unei duce la nulitate absolută sau parțială.

Nulitatea este acțiunea care lovește,în general,actele incheiate fără să se respecte conditiile de procedura prevazute de lege.

Conform art 17 din Ordonanță,exista cinci cazuri de nulitate a procesului verbal.Aceste cazuri se referă la omiterea mentiunilor cum ar fi:

– numele,prenumele și calitatea agentului constator;

– numele și prenumele contravenientului;

– fapta săvârșită,

– data comiterii faptei,

– semnătura agentului constator

Nulitatea se constată și din oficiu.

În afară de aceste cazuri,există și un caz de nulitate virtuală,anume ipoteza în care procesul verbal a fost intocmit pe numele unei persoane decedate anterior,datei pe care agentul constatator își amintește ca a fost săvârșită.

Celelalte mentiuni din componenta procesului verbal sunt și ele obligatorii dar nu atrag nulitatea actului.Exista și situații când lipsa unor mentiuni poate duce la nulitatea actului,deoarece ingreunează punerea în aplicare a acestuia:

– dacă agentul constator nu consemneaza numele și organul din care face parte;

– dacă s-a omis locul și localitatea unde s-a comis contraventia;

– alte date ce ar putea ingreuna executarea silita,date de identificare;

– procesul verbal este intocmit cu un scris ilizibil și nu se înțeleg anumite date;

– dacă nu se descrie în procesul verbal cum s-a produs fapta,modul și mijloacele acesteia.

După întocmirea procesului verbal nu se admit stersături adăugiri sau corecturi.

La fel ca o infracțiune,o contraventie poate fi dovedita ulterior și sanctionată,pentru ca a adminte concluzia ca o faptă devine contravenție doar dacă este săvârșită doar în prezenta unei persoane competente sa sanctioneze fapta,ar însemna ca doar anumite fapte ilegale ar trebui pedepsite.

Model:

PRIMĂRIA COMUNEI _____________________________

PROCES -VERBAL DE CONSTATARE ȘI SANCȚIONARE A O . CONTRAVENȚIILOR

Nr. …………, încheiat astăzi , ………………

1. Subsemnatul,…………………………………….., în calitate de……………………………………………,în baza legitimației de control nr. ………………, eliberată de…………………………………………., în urma controlului efectuat astăzi,……………………….., ora…………, la sediul/șantierul ……….…………….am constatat următoarele: …………………………………………………………………………..

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………. .

2. În conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de

construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aceste fapte constituie contravenții la normele legale privind…………………………………………………….. și se sancționează cu amendă contravențională, astfel:

a)conform art. …….. alin. ……. lit. ……, – de la…………………… lei până la………………………… lei;

b)conform art. …….. alin. ……. lit. ……, – de la…………………….lei până la………………………… lei;

c)conform art. …….. alin. ……. lit. ……, – de la…………………… lei până la…………………………. lei;

Total amendă – de la……………………. lei până la………………………… lei;

3. De săvârșirea abaterilor de mai sus se face răspunzător, după caz:

a)persoana fizică dl (dna),…………………………………………………………, cu domiciliul în………………………………..,str. …………………………………………..nr. ………., bl. ……., sc. …….., et. ……, ap. ………. județul…………………………,sectorul. ……., C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, posesor (posesoare) al / a buletinului / cărții de identitate/ pașaportului seria…………nr. ……………., eliberat(ă)/emis (ă) de poliția/statul…………………………………………..

la data de…………………………., tichet de înscriere a contravențiilor seria……….. nr. ……………..(pentru cetățeni străini), în calitate de…………………………………………………….;

b)persoana juridică………………………………………………………………………………………………………………………..,

înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ………….. …………….., cod fiscal nr. …………………………………………,cu sediul în………………………………, str. ………………………………………….. nr. ……., bl. …….., sc. …….., et. ……….,

ap. …….., județul……………………….., sectorul……., reprezentată de dl (dna)………………………………………………..,în calitate de / având funcția de…………………………………………………., C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|, posesor

(posesoare) al / a buletinului / cărții de identitate / pașaportului seria……….. nr. ………………., eliberat(ă) / emis de poliția/statul………………………………… la data de………………………………………, tichet de înscriere a contravențiilor seria…………… nr. …………………………….. (pentru cetățeni străini).

4.Subsemnatul(a),………………………………………………………………………………………., posesor (posesoare) al / a buletinului / cărții de identitate seria ………..nr. ……………. eliberat(ă) de ………………………………………….la data de…………………………., domiciliat (domiciliată) în………………………, str. ……………………………… nr. ……,bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ……., județul/sectorul……………………………., C.N.P.|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

în calitate de martor, declar că numitul,…………………………………………………………, nu este de față / refuză / nu poate să semneze procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.

5.a) Alte mențiuni ale organului constatator (contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să

semneze, motivele privind lipsa martorului etc.)……………………………………………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………

b) Obiecțiuni ale contravenientului………………………………………………………………………………………….

………………………………………………………..…………………………………………………………

AGENT CONSTATATOR CONTRAVENIENT

……………………………… …………………………

MARTOR

…………………………

(numele și prenumele, semnătura)

6. Potrivit prevederilor art. 31 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, împotriva prezentului proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției se poate face plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția.

Prezentul proces-verbal s-a întocmit în 3 exemplare, conținând rezoluția de aplicare a sancțiunii și "înștiințarea de plată", și s-a înmânat / comunicat contravenientului un exemplar personal / prin afișare la domiciliu / cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire nr. ……… din…………………..

AGENT CONSTATATOR CONTRAVENIENT

……………………………… ……………………………….

MARTOR

…………………………

(numele și prenumele, semnătura)

7. Rezoluție de aplicare a sancțiunii

Ținând seama de faptele săvârșite, constatate și consemnate la pct. 2 din prezentul proces-verbal, în baza prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, și având în vedere dispozițiile art. 21 din Ordonanța Guvernului României nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, subsemnatul ……………………………………………. (funcția și denumirea organului de control căruia îi aparține agentul constatator), în calitate de …………………………………………. ……………………………………………………………………….., aplic următoarele sancțiuni:

– pentru fapta consemnată la lit. a) – amendă în valoare de………………… lei (adică…………………………………….);

– pentru fapta consemnată la lit. b) – amendă în valoare de………………… lei (adică…………………………………….);

– pentru fapta consemnată la lit. c) – amendă în valoare de………………… lei (adică…………………………………….).

TOTAL amendă în valoare de……………….. lei (în cifre) (adică……………………………………………) (în litere)

și dispun, în temeiul legii, următoarele măsuri:………………………………………………………………………………………

Măsurile dispuse se vor realiza până la data de………………………………………………., contravenientul având obligația de a notifica organului de control îndeplinirea acestei obligații în termenul stabilit.

8. Înștiințare de plată

a) Contravenientul urmează să achite suma totală de……………………………………………. lei la C.E.C. Bank sau la Direcția trezorerie și contabilitate publică teritorială în termen de 15 zile de la data comunicării prezentului proces-verbal, iar sumele încasate se fac venit la bugetul local.

b) Contravenientul are obligația să predea copia chitanței, în termen de 15 zile de la data comunicării prezentului proces-verbal, la adresa……………………………………………………… (organului de control căruia îi aparține agentul constatator), situată în……………………………….., str. …………………………….. nr. ……….., județul/sectorul……………………………………….., telefon………………………

Dacă contravenientul nu achită amenda în termen de 15 zile de la data înmânării /comunicării, se va proceda la executarea silită.

PRIMĂRIA COMUNEI _____________________

PRIMAR,

_____________________

L.S.

Am primit un exemplar

Contravenient………………………

2.7 Sancțiunile contravenționale

Sanctiunile contravenționale sunt prevăzute de Ordonanța Guvernului nr 2/2001,cat și în alte acte normative în care sunt reglementate.

Conform art. 5 sanctiunile contravenționale principale sunt:

– amenda contraventionala;

– obligarea contravenientului la munca în folosul comunității;

Sanctiuni complementare:

– confiscarea bunurile rezultate,destinate sau folosite în contraventii;

– închiderea unității;

– blocarea contului bancar;

– suspendarea activități agentului economic;

– retragerea licentei sau a avizului pentru anumite operațiuni ori pentru comert exterior;

– desființarea lucrărilor și aducerea terenului în stare inițială.

• Avertismentul

Avertismentul, se aplică în mod logic în cazul săvârșirii pentru prima dată a unei contravenții, nu este foarte des folosit de agenții constatatori, fiind considerat ineficient sau, de cele mai multe ori, insuficient de dur în raport cu gravitatea faptei săvârșite.

Este considerată sancțiunea cea mai ușoară, ce se aplică, de regulă, făptuitorului în cazul săvârșirii unei contravenții de gravitate redusă și care constă în atenționarea verbală sau scrisă
a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.

Pe baza acestei prevederi, care păstrează substanța reglementării anterioare în materia contravențiilor, avertismentul are mai degrabă un caracter moral, intervenind în cazul în care fapta săvârșită este de mai mică importanță, iar agentul constatator apreciază că autorul faptei contravenționale nu o va mai repeta, chiar fără aplicarea unei amenzi contravenționale.

În jurisprudență s-a considerat că se impune sancționarea cu avertisment a unor contravenienți, ținându-se seama de anumite criterii, precum:

– vârsta înaintată a contravenientului ori minoritatea sa;

– starea sa materială, faptul că are în întreținere mai multe persoane;

– pericolul social efectiv al faptei, împrejurările în care s-a petrecut aceasta.

Pentru că de multe ori s-a apreciat a fi discutabilă formula de executare a avertismentului, s-a propus ca avertismentul să fie executat astfel:
a) oral, numai în situația în care nu se aplică sancțiuni complementare;
b) în scris, prin încunoștințare scrisă, în situația în care procesul-verbal nu a fost atacat sau după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești.

• Amenda

În situația în care se apreciază că prin aplicarea avertismentului nu s-ar atinge scopul sancțiunii contravenționale, re glementarea în vigoare menționează că se va aplica o amendă între minimul și maximul special prevăzut de lege, ținându-se cont de criteriile de individualizare a sancțiunilor contravenționale. De altfel, în multe situații, instanța de judecată reapreciază sancțiunea principală, fie prin înlocuirea amenzii cu avertisment, fie
prin reducerea cuantumului amenzii.

Amenda contravențională, ca sancțiune contravențională principală, are caracter administrativ potrivit art. 8 alin. 1 din ordonanță,precizare care exclude astfel orice dubiu cu privire la natura sa juridică, fiind vorba în mod evident despre o sancțiune administrativă.

S-a apreciat chiar că este necesară această precizare a naturii juridice a amenzii contravenționale, pentru ca de la bun început să i se stabilească propria identitate și să nu fie confundată cu amenda penală.

„În încercarea de a da o definiție cât mai concludentă acestei sancțiuni, s-a stabilit că amenda este o sancțiune pecuniară principală, un mijloc de constrângere constând în micșorarea silită a patrimoniului celui sancționat, acesta fiind obligat să plătească statului suma de bani fixată drept sancțiune, sumele menționate făcându-se venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate potrivit legii de autoritățile administrației locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale”

Recidiva nu este reglementată în materie contravențională. Săvârșirea unei noi contravenții nu atrage mărirea sancțiunii în cazul în care aceeași persoană săvârșește ulterior și alte fapte ilicite de aceeași natură.

Procedura de aplicare a sancțiunilor contravenționale este mult mai simplă și mai rapidă. Amenda contravențională este aplicată de agenții constatatori menționați de actul normativ în vigoare sau de legile speciale în vigoare, în timp ce amenda penală este dispusă de autoritatea judecătorească.

CAPITOLUL III

CONTROLUL DE LEGALITATE AL ACTELOR PRIN CARE AU FOST CONSTATATE CONTRAVENȚIILE

3.1 Plângerea

Plângerea constituie calea specifică de atac în materie contravențională, precizată ca atare de actele normative care prevăd ¸si sancționează contravențiile, începând cu legea generală .

Ea este considerată o cale de atac obișnuită aptă de a fi utilizată împotriva tuturor sancțiunilor contravenționale, indiferent de motivele invocate. într-adevăr, atât Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 (în art. 31 alin. 1), cât ¸si alte acte normative prevăd că împotriva sancțiunii se poate face plângere.

Pot formula plângere nu numai contravenientul, ci ¸si persoana vătămată, dar numai în ceea ce privește despăgubirea, și cel căruia îi aparțin lucrurile confiscate, altul decât contravenientul, doar în ceea ce privește măsura confiscării . De asemenea, au legitimare procesuală activă ¸si alte persoane, de exemplu, moștenitorii persoanei indicate drept contravenient, iar excepția nulitătii absolute poate fi invocată de orice persoană care justifică un interes.

S-a decis însă că nu pot formula plângere:

– părintele pentru copilul său major;

– soția contravenientului;

– angajatorul (unitatea) unde este încadrat contravenientul.

Cel interesat depune plângerea, însoțită de copia de pe procesul-verbal de constatare a contravenției se depune la organul din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească ¸si să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens.

Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Conform legii, plângerea suspendă executarea. În cazul plângerii persoanei vătămate sau a celei căreia îi aparțin lucrurile confiscate, suspendarea operează numai în privința despăgubirii sau a confiscării. Suspendarea executării are loc de drept, deci în temeiul legii, fără să fie nevoie de solicitare în acest sens. Simpla înregistrare a plângerii în termenul legal oprește trecerea la executarea silită a amenzii aplicate, sau dacă aceasta a fost declanșată, ea va fi sistată pe calea contestației la executare.

O problemă controversată asupra căreia s-au purtat discușii în literatura juridică, iar practica i-a dat soluții diferite, este dacă în ipoteza în care contravenientul plătește pe loc jumătate din minimul amenzii, aceasta mai poate formula ulterior plângere. Conform unei opinii, nu există o atare posibilitate, legiuitorul considerând că plata pe loc a amenzii constituie, din partea contravenientului, o recunoaștere totală a vinovăției sale, un mod de reducere a amenzii plătite, precum ¸si o garanție, în plus, că aplicarea sancțiunii ¸si-a atins scopul ei educativ-preventiv. După o altă opinie,chiar ¸si într-o asemenea situație, contravenientul poate formula plângere. S-a arătat, pe bună dreptate,că legea „nu prevede în mod explicit, printr-o dispoziție expresă, că raportul de drept contravențional este soluționat definitiv ¸si că împotriva soluției nu se mai poate face plângere” (atunci când contravenientul a plătit pe loc jumătate din minimul amenzii).Legiuitorul nu a urmărit decât simplificarea procedurii de constatare ¸si sancționare a contravențiilor ¸si nicidecum lipsirea contravenientului de dreptul de a uza de calea de atac.

Termenul în care trebuie depusă plângerea este de 15 zile; el începe să curgă de la data

comunicării actului de constatare a contravenției ¸si de aplicare a sancțiunii.

Model,

DOMNULE PRESEDINTE,

Subsemnatul(a) ………….., domiciliat(a) in ……………..

Formulez:

PLANGERE CONTRAVENTIONALA

impotriva procesului-verbal de contraventie nr. …….., din …………, incheiat de ……….., prin care, in baza art. …, din ………., am fost sanctionat(a) cu a carui anulare o cer.

Motivele plangerii:

In fapt am fost sanctionat(a) cu ……….. pentru faptul ca ………… In realitate, nu sunt vinovat(a) de savarsirea faptei, deoarece ………… motiv pentru care cer admiterea plangerii, este anularea procesului verbal de contraventie citat.

In drept, imi intemeiez plangerea pe dispozitiile art. 31 si art. 34 din Legea nr. 32/1968.

In dovedirea motivelor enuntate inteleg sa ma folosesc de proba cu inscrisuri, proba cu expertiza tehnica si proba cu urmatorii martori: ……….. ……….

Data depunerii

…………..

Semnatura,

……….

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI ………………

3.2 Recursul

Hotărârea judecătorească care a soluționat plângerea,poate fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare,aceasta poate fi atacată prin recurs.Nerespectarea acestui termen duce la respingerea recursului.

Poate declara recurs oricare dintre părți:cotravenientul,partea vătămată,organul care a aplicat sancțiunea,persoana căreia îi aparțin bunurile confiscate,procurorul.

Cererea de recurs se depune la instanța a cărei hotărâri se atacă.

Model,

DOMNULE PREȘEDINTE,

Subsemnatul(a), ……….., cu domiciliul în ………………………………………………………….., în temeiul art. 483 si urm. C.p.c, formulez prezentul

RECURS

împotriva hotărârii judecătorești numărul…………, pronunțată de către …………….(instanța care a pronunțat hotărârea), în dosarul numărul………………, prin care vă rugăm să ne admiteți recursul și să constatați că hotărârea atacată este nelegală, pentru următoarele:

MOTIVE

1…………………………………….

2…………………………………….

etc.

(va trebui să motivați incidența unuia sau unora dintre punctele prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă ca motive de nelegalitate ale hotărârii atacate).

Probe: înscrisuri (singura probă admisă în recurs)

În temeiul art. 223 Cod proc. civ., vă solicităm judecarea cauzei și în lipsa noastră.(dacă nu vă puteți prezenta în instanță).

În drept, art. 488 pct………(punctul sau punctele incidente în cazul Dvs.), ……….(alt act normativ incident în cauză dacă este cazul)

Anexez taxă de timbru în valoare de…………..(conform OUG 80/2013).

Data…………….

________________________

(Numele și semnătura dvs.)

DOMNULUI PREȘEDINTE AL …………………..(instanței a cărei hotărâre se atacă)

Bibliografie

1 www.citatepedia.ro

2 www.Inm-lex.ro

3 Mădălina-Elena MIHĂILESCU, Sancțiunile contravenționale. Aspecte de drept material în dreptul românesc și comparat, Studii si monografii Editura Hamangiu (2013).

4 Antonie Iorgovan,Tratat de drept administrativ, Editura All Beck ( 2005 ).

5 Ovidiu PODARU și Radu CHIRIȚĂ, Regimul juridic al contravențiilor. O.G. nr. 2/2001 comentată, Coduri și legi comentate (Hamangiu, 2011).

6 M.A. Hotca, Regimul juridic al contravențiilor. Comentarii și explicații,
ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București.

7 M.N Costin,Noțiunea de conduita ilicita și criteriile de determinare,în P.R.D.,1970 apud C. Manda.

8 A. Dincu Drept Penal.Partea generala,vol I tipografia Universității Bucuresti 1975

9 M.E. Mihailescu,Sancțiunile contraventionale.Aspecte de drept material în dreptul romanesc și comparat,Ed Hamangiu 2013.

10 M.E. Mihailescu,Sancțiunile contraventionale.Aspecte de drept material în dreptul romanesc și comparat,Ed Hamangiu 2013.

11 Convenția europeana a drepturilor omului.

12 Codul Penal din 2009

13 Sancțiunile contravenționale. Aspecte de drept material în dreptul românesc și comparat. Hamangiu, 2013. Print. Studii si monografii.

14 I.Gh Stanciu,Contraventia,Ed Ministerului de Interne,Bucuresti 1995

15 Regimul juridic al contravențiilor. O.G. nr. 2/2001 comentată PODARU Ovidiu CHIRIȚĂ Radu 2011

16 D. Caloianu, Ghidul contravenientului la radar, Ed. C.H.
Beck, București, 2009

17 I. Ceterchi, Istoria dreptului românesc, vol. II, partea I,
Ed. Academiei, București, 1984

18 R. Chiriță, Dreptul la un proces echitabil, Ed. Universul
Juridic, București, 2008

Bibliografie

1 www.citatepedia.ro

2 www.Inm-lex.ro

3 Mădălina-Elena MIHĂILESCU, Sancțiunile contravenționale. Aspecte de drept material în dreptul românesc și comparat, Studii si monografii Editura Hamangiu (2013).

4 Antonie Iorgovan,Tratat de drept administrativ, Editura All Beck ( 2005 ).

5 Ovidiu PODARU și Radu CHIRIȚĂ, Regimul juridic al contravențiilor. O.G. nr. 2/2001 comentată, Coduri și legi comentate (Hamangiu, 2011).

6 M.A. Hotca, Regimul juridic al contravențiilor. Comentarii și explicații,
ed. a 2-a, Ed. C.H. Beck, București.

7 M.N Costin,Noțiunea de conduita ilicita și criteriile de determinare,în P.R.D.,1970 apud C. Manda.

8 A. Dincu Drept Penal.Partea generala,vol I tipografia Universității Bucuresti 1975

9 M.E. Mihailescu,Sancțiunile contraventionale.Aspecte de drept material în dreptul romanesc și comparat,Ed Hamangiu 2013.

10 M.E. Mihailescu,Sancțiunile contraventionale.Aspecte de drept material în dreptul romanesc și comparat,Ed Hamangiu 2013.

11 Convenția europeana a drepturilor omului.

12 Codul Penal din 2009

13 Sancțiunile contravenționale. Aspecte de drept material în dreptul românesc și comparat. Hamangiu, 2013. Print. Studii si monografii.

14 I.Gh Stanciu,Contraventia,Ed Ministerului de Interne,Bucuresti 1995

15 Regimul juridic al contravențiilor. O.G. nr. 2/2001 comentată PODARU Ovidiu CHIRIȚĂ Radu 2011

16 D. Caloianu, Ghidul contravenientului la radar, Ed. C.H.
Beck, București, 2009

17 I. Ceterchi, Istoria dreptului românesc, vol. II, partea I,
Ed. Academiei, București, 1984

18 R. Chiriță, Dreptul la un proces echitabil, Ed. Universul
Juridic, București, 2008