Prognoza, Avertizarea Si Combaterea Daunatorilor la Plantatiile Pomicole de Mar din Cadrul Statiunii de Cercetare Dezvoltare Pentru Pomicultura Iasi Ferma Liliac

PROIECT DE DIPLOMĂ

PROGNOZA, AVERTIZAREA ȘI COMBATEREA DĂUNĂTORILOR LA PLANTAȚIILE POMICOLE DE MĂR DIN CADRUL STAȚIUNII DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU POMICULTURĂ IAȘI – FERMA LILIAC

CUPRINS

Introducere

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1 – Stadiul actual

Imporțanta culturii mărului

Situația culturii mărului pe plan mondial si național

Particularități biologice și ecologice

Cerințele față de factorii ecologici

Tehnologia de cultură

Capitolul 2 – Prezentarea conditiilor pedo-climatice ale S.C. LILIAC S.R.L

Așezare geografică

Vegetația

Fauna

Clima

PARTEA a II-a – CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 3 – Scop, obiective, material si metode de cercetare

3.1. Scop și obiective

3.2. Material și metode de cercetare

3.3. Răspândirea, descrierea, biologia. ecologia, daunele și măsurile de prevenire și combatere a dăunătorilor semnalați la culturile de măr

3.3.1. Păduchele țestos din San José – Quadraspidiotus perniciosus

3.3.2. Viermele merelor – Cydia pomonella L

3.3.3. Gargarita florilor de mar – Athonomus pomorum L

3.3.4. Păduchele lânos al mărului – Eriosoma lanigerum Hausm

3.3.5. Păduchele verde al mărului – Aphis pomi De Geer

3.3.6. Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea Drury

Capitolul 4. Rezultate obțiute

4.1. Descriere societate

4.2. Date climtice

4.3. Avertizări emise pentru combaterea dăunătorilor din plantațiile de măr la Ferma Liliac în perioada 2012 – 2013

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

LISTA FIGURILOR

Figura 1.1. Portaltoi vegetative……………………………………..……….…………….15

Figura 1.2. Portaltoi generative……………………………………………………………16

Figura 2.1 Județul Iași………………………………………………………………………………………….23

Figura 3.1. Quadraspidiotus perniciosus -………………………………………….……34

Figura 3.2 Quadraspidiotus perniciosus – formă de atac ………………………………………..36

Figura 3.3 Quadraspidiotus perniciosus – formă de atac ……………………………………….36

Figura 3.4 Cydia pomonella – adult………………………………………………………38

Figura 3.5 Cydia pomonella – mod de daunare………………………………….………38

Figura 3.6 Cydia pomonella – planta atacată ………………………………………………………..38

Figura 3.7 Athonomus pomorum – adult…………………………………………………40

Figura .3.8 Athonomus pomorum – atac ………………………………………………………………..42

Figura 3.9 Athonomus pomorum – formă de atac …………………………………………………..42

Figura 3.10. Quadraspidiotus perniciosus – mod de atac ………………………………………..43

Figura 3.11.Quadraspidiotus perniciosus – mod de atac…………………..……….……43

Figura 3.12. Aphis pomi – adult…………………………………………………………45

Figura 3.13.Aphis pomi – mod de atac…………………………………………………………………….45

Figura 3.15. Omida păroasă a dudului – adult………………………………………………………..47

Figura 3.16. Omida păroasă a dudului- larvă………………………………………………………….47

Figura 3.17. Omida păroasă a dudului – larvă- mod de atac……………………………47

Figura 3.18. Omida păroasă a dudului – adult-mod de atac…………………………………….47

LISTA TABELELOR

Tabelul 1.1 Producția de mere la nivel mondial (t)………………………………………………….11

Tabelul 1.2 Producția de măr în Europa…………………………………………………………………12

Tabelul 2.1 Suprafața agricolă după modul de folosință în anul 2010………………….24

Tabelul 2.2 Factorii care caracterizează regimul termic la lași (media pe 50 ani)……..26

Tabelul 2.3 Temperatura medie a aerului la lași în perioada 2001 – 2011(°C)……..…27

Tabelul 2.5 Frecvența și viteza vânturilor………………………………………………..31

Tabelul 4.1 Temperatura aerului (minima, medie și maxima absolută)…………..…..51

Tabelul 4.2 Preipiații atmosferice – sume lunare…………………………..…………….51

Tabelul 4.3 Tratammente aplicate împotriva dăunătorilor din plantațiile de măr din cadrul fermei Liliac în anul 2012……………………………………………………………………………………….54

Tabelul 4.4 Tratammente aplicate împotriva dăunătorilor din plantațiile de măr din cadrul fermei Liliac în anul 2013………………………………………………………………………………………..55

Introducere

Malus domestica sau mărul cultivat reprezintă un hibrid interspecific natural rezultat din încrucișarea spontană consecutivă a mai multor specii între care Malus silvestris a avut un rol determinant. Cercetătorii consideră ca patrie sau ca centru genetic al speciei, zona munților Tian Shan, la granița dintre China occidentală și fosta URSS, până la Marea Caspică.

Deși în literatura de specialitate sunt citate peste 10.000 de soiuri de măr (majoritatea păstrate în colecșii pomologice), numai câteva sunt cultivate în țări mari producătoare și fac obiectul comerțului internațional cu mere. Principalele soiuri cultivate în țările Comunității Economice Europene sunt: Golden delicious (cu cea mai mare pondere în Franța și Italia), Ionagold, Idared, Jonathan, Granny Smith, Florina, Gloster, Gala etc.

Între factori care au contribuit la obtinerea de recolte mai ridicate a fost si protecția mai eficientă a plantelor. Pentru realizarea productiilor sporite si de calitate superioara, lucrătorii si specialistii din horticultură au de luptat cu un numar mare de boli și dăunatori. Mărul are un număr de pânaă la 64 de specii de insecte și acarieni, 8 specii de nematozi și 3 specii de rozătoare. Pagubele produse de dăunători au repercusiuni in primul rand asupra calitatii fructelor și asupra cantitatii productiei pomicole, care în funcție de gradul de atac pot compromite până la 20-30% din volumul recoltei și 15-40% calitatea lor.

Pentru elaborarea modelelor de prognoză, trebuie să cunoaștem caracterele principale ale dăunătorilor, medodele de reproducere, posibilitățile de. răspândire și partcularitățile morfologice, cât și biologice ale speciilor dăunătoare.

Cercetările cuprinse în această lucrare reprezintă o contribuție în direcția cunoașterii unor aspecte a principalilor dăunători ce atacă plantațiile de măr, mometul optim de combatere și eficacitatea combaterii daunatorilor.

În acest sens, am luat în studiu o plantație de măr,cu cele 3 soiuri (Idared, Florina, Ionathan), pe o suprafață de un hectar.

PARTEA I – CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul 1 – Stadiul actual

Importanța culturii mărului

Mărul cultivat (Malus domestica Borkh) face parte din familia Rosaceae, subfamilia Pomoideae și este specia pomicolă ce prezintă o importanță deosebită deoarece asigură, împreună cu portocalul și bananierul, cea mai mare parte a producției de fructe de pe glob. Importanța mărului. Rezidă din valoarea alimentară a fructului, în potențialul său productiv ridicat, în plasticitatea sa ecologică accentuată, în pretabilitate la tehnologii de cultură foarte variate și, în același timp, foarte diferite. (POPESCU și colab., 1982).Valoarea alimentară ridicată a merelor și importanța acestora în consumul uman constituie obiectivul principal al cultivării mărului.

Valoarea alimentară a fructului este dată, în special de consumul în stare proaspătă, merele fiind consumate cu prioritate ca fructe de desert și în mai mică proporție (până la 30%) sub formă preparată (GHENA și colab., 2004).

Valoarea terapeutică. Merele, prin cantitățile de substanțele minerale pe care le dețin, au un rol deosebit în organismul uman influențând secreția diferitelor glande, servind totodată ca substanțe tampon în metabolismul intern, în special în cel al sucului gastric. Alături de sărurile minerale, acizii (cu precădere acidul malic) joacă un rol importaant în secreția diferitelor glande și avantajul că nu măresc aciditatea sucului gastric fiind, în general, acizi slabi, ușor metabolizați și descompuși în alte substanțe mai simple. Vitaminele, ȋn calitatea lor de biocatalizatori ai proceselor vitale, sunt indispensabile vieții, absența lor din organism provocând grave tulburări funcționale metabolismului. Dintre vitaminele deplin necesare pentru buna funcționare și dezvoltare a organismului uman (A1, B1C, D, E, F, K, PP), majoritatea se găsesc în mere, în cantități diferite, în funcție de genotipul speciilor și soiurilor de măr luate în considerare. Proverbul englezesc “ An apple a day keeps the doctor away” demonstrează recunoașterea generală a valorii terapeutice a merelor.

Importanța ca materie primă pentru industrie. Datorită caracterului sezonier al producției de mere, al dezechilibrului dintre producție și consum din unele perioade cât și nevoii aportului de fructe în alimentație în cursul întregului an, industria prelucrării fructelor a luat o dezvoltare deosebită. Sortimentele în care se transformă fructele de măr și derivatele în care se folosesc sunt tot mai diversificate: sucuri naturaleconcentrate, nectaruri, siropuri, băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice (slabe și tari), compoturi, jeleuri, gemuri, marmelade, dulcețuri, bomboane, înghețată, fructe deshidratate, congelate etc.. La noi în țară, deocamdată, consumul de fructe este de 77% în stare proaspătă și 23% prelucrată (din care 21% este folosită la conservare, 0,5% congelate și 1,5% în stare uscate). Importanța agrotehnică a mărului se profilează prin folosirea eficientă a unor terenuri precare pentru alte culturi. Mărul este de multe ori întâlnit pe terenuri în pante, cu soluri argiloase, cât și pe nisipurile din sudul și nord-vestul țării, terenuri nefavorabile pentru culturile de cereale. Sistemul radicular al speciilor pomicole, de asemenea și al mărului, valorifică astfel de terenuri asigurând, dacă se vor tehnologii adecvate, producții mari din punct de vedere economic.

Fondul național de germoplasmă, la măr, constituie o rezerva inestimabilă de resurse genetice necesare lucrărilor actuale și viitoare de ameliorare a acestor specii. COCIU(1990) citează existența, în colecțiile pomologice, a peste 943 soiuri și tipuri autohtone, dintre care la măr 118. La acestea se adaugă noile soiuri, create în ultimul timp pe baza programelor de cercetare din unitățile de cercetare și învățământ (47 omologate), între care Frumos și Delicios de Voinești, Aromat de Bistrița etc. Numărul soiurilor în colecțiile pomologice al ICDP Pitești-Mărăcineni, inclusiv cele străine, se ridică la peste 3 500.

Importanța social economică. Suprafața însemnată pe care o ocupă plantațiile de pomi și sutele de mii de tone de fructe care se reccoltează anual, absorbe o parte a populației care lucrează, fie direct la aplicarea tehnologiilor în livezi, fie în activitățile conexe (industria prelucrătoare, comerțul cu fructe, construcția de mașini și unelte, industria chimică, ambalaje etc.).De asemenea, în ultimul timp,se constată că tot mai mulți specialiști cu pregătire medie și superioară, își desfășoară activitatea în unitățile de cercetare și proiectare, în învățămîntul superior cu caracter horticol sau chiar pomicol.

1.2. Situația culturii mărului pe plan mondial si național

1.2.1. Situația culturii mărului pe plan mondial.

Mărul este specia cu posibilițăti mari de aclimatizare la condițiile de mediu diferite si se cultivă pe toate continentele globului, desigur, cu exceptia zonelor foarte reci, atât în emisfera nordică, căt și cea sudică, de la 66 grade latitudine nordica si până la 40 grade latitudine sudică (Africa de Sud). Conform datelor F.A.O. în anul 2012 marul se cultiva in 84 de țări pe o suprafatță de 4,842,822 ha cultivate de mar (tabelul 1.1)

Tabelul 1.1

Producția mondială de mere se situează in jurul a 76 milioane tone: Asia (49 milioane tone), Europa (15 milioane tone), America (9.2 milioane tone), Oceania (7.3 milioane tone)ă la peste 3 500.

Importanța social economică. Suprafața însemnată pe care o ocupă plantațiile de pomi și sutele de mii de tone de fructe care se reccoltează anual, absorbe o parte a populației care lucrează, fie direct la aplicarea tehnologiilor în livezi, fie în activitățile conexe (industria prelucrătoare, comerțul cu fructe, construcția de mașini și unelte, industria chimică, ambalaje etc.).De asemenea, în ultimul timp,se constată că tot mai mulți specialiști cu pregătire medie și superioară, își desfășoară activitatea în unitățile de cercetare și proiectare, în învățămîntul superior cu caracter horticol sau chiar pomicol.

1.2. Situația culturii mărului pe plan mondial si național

1.2.1. Situația culturii mărului pe plan mondial.

Mărul este specia cu posibilițăti mari de aclimatizare la condițiile de mediu diferite si se cultivă pe toate continentele globului, desigur, cu exceptia zonelor foarte reci, atât în emisfera nordică, căt și cea sudică, de la 66 grade latitudine nordica si până la 40 grade latitudine sudică (Africa de Sud). Conform datelor F.A.O. în anul 2012 marul se cultiva in 84 de țări pe o suprafatță de 4,842,822 ha cultivate de mar (tabelul 1.1)

Tabelul 1.1

Producția mondială de mere se situează in jurul a 76 milioane tone: Asia (49 milioane tone), Europa (15 milioane tone), America (9.2 milioane tone), Oceania (7.3 milioane tone), Africa (2.3 milioane tone). Dupa cum se obsearvă Asia se detașează net față de celelalte continente cu peste 60% din producția mondială (tabelul 1.1).

În Europa cele mai mari țări producătoare de mere sunt: Italia, Franța, Germania, Spania, Polonia, țări care au și un grad mare de intensivizare si o productivitate ridicată a plantațiilor (tabelul 1.2.).

Tabelul 1.2.

Producția de măr în Europa

1.2.1. Situația culturii mărului pe plan național

România are condiții de climă si sol foarte favorabile pentru cultura mărului, astfel s-au extins permanent suprafețe noi pomicole. Datorită acestor condiții prielnice s-au format de-a lungul veacurilor numeroase bazine si centre pomicole, astfel principalele regiuni producătoare de mere din țara noastră sunt situate în arealul dealurilor subcarpatice, în zona pădurilor de fag și stejar. Astfel în județele Bistrița-Năsăud, Argeș, Maramureș, Vâlcea și Suceava se realizează circa 40% din producția totala a țării.

Producția medie în anii 1985-1989 a fost 718900 tone (Jurca Simona, 2006), în anul 1998, România producând doar 365000 tone față de 1000000 tone în anul 1989 (Mitre V.,2001). În anul 2012 mărul este cultivat pe circa 55 mii ha si se obtine o productie de circa 462,935 tone (F.A.O. 2014).

În prezent, structura speciei de măr este mult îmbunătățită față din anii trecuți, când prunul domina suveran pomicultura țării noastre. Astăzi, caa urmare a acțtiunilor întreprinse în ultimele doua decenii, a crescut mult suprafața ocupată de măr, specia cu cea mai mare pondere în cultură.

În ceea ce privește dezvoltarea pomiculturii în România se urmăreste înființarea de noi plantații, prin defrișarea plantațiilor în declin, iar noile plantații să se proiecteze și să se înființeze în sistem intensiv și super intensiv.

1.3. Particularități biologice si ecologice

Fondul biologic al genului Malus reprezentat în special prin specia Malus domestica cuprinde un număr foarte mare de soiuri (cca. 11.000) și numărul acestora este într-o continuă creștere. Totuși, din acest vast fond genetic în marea producție se regăsesc foarte puține soiuri (30-40), care asigură cca. 90% din producția mondială de peste 50 milioane tone.

Situația este similară și în România unde există un bogat fond genetic format atât din soiuri autohtone cât și străine, dar în cultură se găsesc 10-15 soiuri de bază.

În prezent sortimentul din România este destul de diversificat dar marea producție este dominată de soiurile: Golden delicious, Jonathan, Starkrimson, Jonagold, Idared, Florina etc. precum și de soiuri obținute la noi în țară: Romus 1,4,5 , Generos, Pionier, Voinea, Delicis de Voinești, Rădășeni, Fălticeni,

Dintre obiectivele principale în ameliorarea mărului amintim două de mare perspectivă: extinderea soiurilor rezistente genetic la boli și reducerea habitusului de creștere.

La măr sortimentul actul admis în țara noastră, conform Catalogului Oficial de Soiuri din 2008 este alcătuit de 58 de soiuri și se distinge prin următoarele însușiri:

asigură consumul de fructe proaspete timp de 9-12 luni, respective din luna iulie, până în aprilie-mai

după perioada de maturare a fructelor: 9 soiuri sunt de vară, 27 soiuri sunt de toamnă și 22 soiuri sunt de iarnă;

după origine soiurile se pot grupa astfel: 45 sunt soiuri româneșt, create în ultimele deceniii și 13 soiuri străine (U.S.A, Anglia, Canada, Japonia, Germania, Australia); și din acest punct de vedere al valorificării potențialului genetic autohton România se situează printre primele țări din lume;

include soiuri cu însușiri biologice și tehnologice superioare: intrare timpurie pe rod; capacitate de productivitate mare și constantă; fructe superioare din puct de vedere calitativ;

În afară de soiurile admise la înmulțire în colecțiile pomologice sau în plantații propriu-zise se mai întâlnesc și alte soiuri scoase din sortiment sau încă neintroduse în sortiment dar care au însușiri calitative superioare, potențial de producție bun.

Portaltoi mărului: În prezent portaltoi existenți în cultură este foarte diversificat; pentru producerea materialului săditor la măr se folosesc atât portaltoi vegetativi, cât și generativi.

Portaltoii vegetativi.

M27. Portaltoi cu vigoare foarte scăzută, nu drajonează, are o înrădă-cinare slabă, necesită spalier. Se pretează pentru soluri foarte fertile cu sufi-cientă umiditate, fiind sensibil la secetă, are o rezistență satisfăcătoare la ger. Imprimă pomilor o vigoare foarte mică, este indicat pentru soiuri de vigoare mijlocie (Golden delicious) în plantații de mare densitate amplasate pe cele mai bune terenuri, cu panta până la 6% și pe luncile largi ale râurilor din zonele înalte.

M9. Portaltoi de vigoare slabă, cu înrădăcinare superficială, necesită spalier. Cere soluri fertile, de preferință argilo-nisipoase, bine drenate. Este sensibil la secetă, păduchele lânos și cancerul bacterian. Are afinitate cu majoritatea soiurilor, se recomandă pe soluri fertile și adăpostite.

M26. Portaltoi de vigoare mijlocie-slabă, drajonează puțin, ancorare bună în sol, necesită spalier. Este pretențios față de fertilitatea și umiditatea solului, are rezistență mijlocie la secetă și ger. Deoarece este sensibil la putrezirea coletului acesta preferă soluri fără exces de umiditate, drenate.

M7. Portaltoi de vigoare mijlocie, prezintă ancoraj bun în sol, are ușoară tendinșă de

drajonare, rezistent la ger. Cere soluri profunde, cu textură mijlocie și are pretenții față de

umiditatea din sol. Acest portaltoi este indicat să se folosească în plantații intensive situate pe terenuri uniforme cu pantă până la 15%, pe soluri cu fertilitate mijlocie.

MM106. Portaltoi de vigoare mijlocie, puțin mai viguros decât M7. Având o înrădăcinare bună, nu necesită susținere. Este rezistent la ger, în schimb este sensibil la secetă. Cere soluri fertile, profunde, bine aprovizionate cu apă, dar cu drenaj bun. Având o compatibilitate bună cu soiurile de vigoare mică și pentru spururi este cel mai indicat pentru livezile cu densitate mare din zona dealurilor, pe terenurile cele mai fertile de la baza pantelor și în luncile deschise ale râurilor ferite de curenți reci.

M4. Portaltoi de vigoare mijlocie cu sistemul radicular trasant, fibros și necesită sistem de susținere. Esre recomandat să fie amplasat pe soluri cu fertilitate mijlocie, suficient de umede. Este slab rezistent la secetă, dar rezistent la ger. În prezent, se folosește mai puțin fiind înlocuit, în principal, de MM106.

M11. Portaltoi de vigoare mare, cu înrădăcinare destul de puternică. Este rezistent

la asfixierea radiculară și rezistent la ger sensibil la secetă.

A2. Portaltoi viguros cu înrădăcinare foarte bună, rezistent la ger, merge bine pe soluri cu fertilitate medie, putând fi folosit în zona dealurilor mijlocii, pe terenurile mai profunde și cu umiditate satisfăcătoare.

Fig. 1.1. Portaltoi vegetative (www.pomifructiferi.com)

În ultimii ani, au fost selecționați câțiva portaltoi cu vigoare mai mică decât M9 (linia C.G60) și care se înscriu între M9 și M26 (selecțiile CG10, CG44, CG80). Aceștia induc însă o productivitate mai mică decât M9 .Pentru măr sunt deja disponibili și alți portaltoi pitici, ce corespund cerințelor ca vigoare al portaltoilor cunoscuți. O parte din acești portaltoi sunt mai rezistenți la ger decât M9 și M27 ca, de exemplu, Sel B9 (Czynczyk, 1996).

Rezultate bune au dat seriile de portaltoi MAC (SUA), Jork, DAB și Pillnitz,(Germania), Budagovski (Rusia). Dintre aceste serii sau individualizat clone valoroase cu vigoare mai mică decât M9, ancorare bună în sol, rezistență mare la ger, la arsura bacteriană și putregaiul coletului.

Portaltoii generativi obținuți din semințele soiurilor Crețesc, Pătul, Mașanski, Viești sunt de vigoare mare, cu comportare superioară port-altoiului sălbatic. Acești portaltoi imprimă soiurilor rezistență mare la ger ,boli și virusuri. Au un sistem radicular profund, ancorat bine în sol, dau rezultate bune pe o gamă variată de soluri, fiind cei mai indicați pentru plantațiile intensive și clasice din zona deluroasă.

Fig. 1.2. Portaltoi generative (www.pomifructiferi.com)

1.4. Cerințele față de factorii ecologici

Mărul face parte din grupa speciilor pomicole cu cerințe moderate, care sunt satisfăcute pe teritoriul întregii țări. O iluminare bună a aparatului foliar si fructelor asigură o corelație mai

atrăgatoare si un conținut mai bogat in hidrati de carbon, deci o valoare comercială ridicată. Acest lucru trebuie avut in vedere la.stabilirea distanțelor de plantare si la formarea coroanelor, astfel încat, toate organele sa fie bine expuse la soare. Lumina are un rol esențial in formarea pigmenților in ultimele patru sapatmani înainte de recoltare. Din această cauză tăierea în verde favorizează colorarea fructelor in regiuni cu toamne însorite.

Cerințele față de lumină.

Față de acest factor, specia de măr are pretenții moderate, cu excepția zonelor premontane unde devine ceva mai exigent. Datorită poziției geografice a țării noastre (43o3‘ și 48o15‘ latitudine nordică) se întrunesc condiții.normale din punct de vedere al iluminării. Cu toate acestea, o bună iluminare a coroanelor realizată prin alegerea formei optime, corelarea distanțelor de plantare cu habitusul pomului, amplasarea în teren a parcelelor și a rândurilor, conduce la obținerea unor fructe de calitate superioară, cu un surplus de substanțe biochimice și o colorare mai intensă.

Cerințele mai mari față de lumină.ale mărului se înregistreză la înflorit și în ultimile 3-4 săptămâni înainte de recoltare.

În condiții de lumină insuficientă pomii sunt mai sensibili la atacul unor boli și dăunători, mai puțin rezistenți la iernare, se.degarnisesc iar fructele au o calitate inferioară. Sistemul de plantație influențează și conversia luminii solare astfel:

– în plantațiile extensive de măr coeficientul de conversie a radiației solare fotosintetic active este de 1,26-1,31%, iar producția de 17,6-18,5 t/ha: 39

– în plantațiile intensive coeficientul radiației.solare (k) este sub mediu 1,64- 1,90% iar producția fiind de 23,7-30 t/ha;

– în plantațiile superintensive, k=2,082% ceea ce corespunde unei valori medii precum și unei recolte de 36,3-37,5 t/ha (V.I. Babuc 1992).

O bună iluminare corespunde formelor de coroană zvelte cordon, fus etc. și celor aplatizate. Formele de conducere și celelalte elemente.tehnologice trebuie să asigure un nivel de interceptare și distribuire a luminii egal cu necesarul fiziologic al plantei (cca. 700 Kmol m2s-1) și nu mai mare. Acesta este punctul de saturație al speciei.măr care se corelează cu cel de compensare.

Excesele de lumină la această specie, pe lângă faptul că sunt inutile, pot avea chiar efecte negative, inducând în condiții de deficit hidric închiderea stomatelor.și reducerea schimbului de gaze iar în caz de exces.hidric intensificarea transpirației pomior.

Experiențele proprii.ne-au.demonstrat că tăierile “în verde” influențează.pozitiv receptarea luminii și benefic calitatea fructelor.

Cerințele față de apă.

Mărul are cerințe mari față de apă, necesitând anual 650 –700 mm precipitații pentru soiurile de iarnă si toamnă si minim 550-600 mm pentru cele de vară. Umiditatea atmosferică favorabilă este de 70 – 80 % in perioada de repaus, 55-70 % in perioada infloririi si 65-70% in restul perioadei de vegetație. Umiditatea atmosferică favorabilă este de 75-80% in perioada de repaus, 60-70% în perioada infloririi si 65 –70 % in restul perioadei de vegetație. Umiditatea optimă a solului este de 75 % din capacitatea de câmp pentru apă. Seceta îndelungată este greu suportată de măr, mai ales când este altoit pe portaltoi vegetativ cu inrădăcinare superficială (M9,M26,M27,M106), fructele rămân mici sau cad prematur, sunt fade si slab suculente.

Stagnarea apei in sol mai mult de 10-12 zile in timpul perioadei de repaus si 4-5 zile in timpul vegetatței, provoacă asfixia radiculară și uscarea pomilor mai ales in cazul altoirii pe M2,M104, M109,M111.

Cerințele față de temperatură.

Mărul are cerințe moderate față de căldură, cultura dând rezultate bune in zone cu temperatură medie anuala de 7,5 – 11 grade C. În perioada de vegetație, optimul coloric este de 12 – 19 gtade C, dar majoritatea soiurilor de toamnă și de iarnă reușesc si la 15 – 16 grade C.

Mărul pornește in vegetație primăvara târziu, când se realizează 8 grade C în aer, iar pentru inflorire necesită peste 11 grade C. Soiurile Starkrimson, Red delicious, Starking delicious sunt foarte pretentioase la temperaturaă din timpul infloririi, avand nevoie de 18 – 22 grade C cel putin 3 – 7 zile consecutiv, pentru a asigura 10% fructe legate.

Pentru maturarea fructelor suma globală de temperatura este de 1350 grade C la soiurile de vară, 2750 grade C la cele de toamnă, iar la soiurile de iarnă 2950 grade C (Gh. Mihaiescu).

Temperaturile excesive din timpul verii grăbesc maturarea fructelor si provoacă arsuri superficiale la soiul Jonathan, vitrozitate în centrul fructelor de Parmen auriu sau brunificare internă.

Mărul este o specie rezistentă la ger. Bioelementele epigee suportă in timpul iernii temperaturi de (-33 grade C) – (-36 grade C), iar cele hipogee (-7 grade)- (-12 grade) in sol. Florile in faza de boboc rezistă la (-2,5 grade C) – (-3,5 grade C), in plină inflorire la (-1,6 grade C) – (–2,2 grade C), iar fructele abia legate la  -1,1 grade C. Soiurile Golden delicious si Jonathan pot suporta in faza de boboc –5 grade C.

Cerințele de față de sol:

Mărul are față de sol o plasticitate mare datorita gamei foarte largi de portaltoi. Cele mai bune rezultate se obtin pe soluri fertile, adânci, bine aerate si drenate. Mai pretențioși la sol, sunt pomii altoiți pe M9, M106, M4. Nu sunt corespuzatoare pentru cultura marului solurile reci, compacte, slab aerate, cu exces de umiditate, cu cel mult 15% calciu activ. Necesitaă ca reacția solului sa fie slab acidă sau neutră(ph = 6,2 – 7,2) iar pânza de apa freatică sa fie situata la 1,2 – in cazul portaltoilor de vigoare mică și de 2 – la portaltoii vigurosi.

Referitor la expoziția terenului, această specie, in regiunile răcoroase si umede din zona dealurilor înalte din apropierea munților preferă expozițiile sudice, sud – estice si sud – vestice unde gasește mai multă căldură in sudul țării datorită temperaturilor mai mari sunt acceptate și expozițiile vestice, nord-vestice si nord – estice.

1.5. Tehnologia de cultură

La plantațiile de măr cărora le sunt asigurate condiții bune de dezvoltare sunt mai puțin sensibili la boli și dăunători constituind premisa recoltelor ridicate și calității superioare a fructelor. Pe lângă măsurile de bază de protecție a plantelor îngrijirea însumează aprovizionarea cu variate substanțe nutritive intr-un dozaj suficient și echilibrat, controlul adecvat al răspîndirii ierburilor și asigurarea de spațiu satisfăcător între pomii plantației.

Pentru că aproape majoritatea soiurilor sunt autosterile în parcelă mereu se plantează alternativ 2-4 soiuri autofertile, alternând câte 6-8 rânduri din soiul de bază cu un rând din soiul polenizator. Alegerea formei de coroană se face în funcție de particularitățile soiurilor

folosite la plantare (capacitate de ramificare,vigoare), a portaltoiului (vigoare, înrădăcinare), a pretențiilor față de factorii ecologici.

În perioada de formare a coroanelor, trebuie să predomine operațiile de modificare și dirijare a pozițiilor ramurilor de schelet și semischelet, tăierile reducându-se la minimum. Indiferent de forma de coroană aleasă operațiile în verde trebuie să predomine față de cele efectuate în perioada de repaus.

Tăierile de fructificare.

La măr tăierile de fructificare se vor face în mod obligatoriu în fiecare an deoarece tăierile efectuate o dată la 2-3 ani nu vor asigura producții mari si susținute.

În funcție de vârsta pomilor, soi, încărcătura cu muguri de rod, tăierile se aplică diferențiat. In condiții prielnice de agrotehnică, pomii care sunt la țnceputul perioadei de rod prezintă creșteri vegetative viguroase și ramurile de semischelet sunt tinere în formare.

La pomii care se află in perioada de plină producție, creșterile vegetative se reduc considerabil, optând să se uniformizeze, iar diferențierea mugurilor este deseori exagerată. Ramurile de semischelet se alugesc si se epuizează. Pentru a putea fructifica anual si in mod susținut, pomii in plină producție trebuie sa formeze lăstari lungi de cel putin 30-40 cm, astfel ca la fiecare fruct sa revină in medie 30-50 de frunze; mugurii micști să reprezinte până la 30-35 % din totalul mugurilor formați pe pom, ramurile de semischelet să fie tinere (2-4 ani), cu potential biologic ridicat.

Tăierile de fructificare la soiurile standard se efectuează știind următoarele aspecte:

– se constată starea fiziologică a pomilor (încărcătura de rod, starea fitosanitară lungimea creșterilor,);

– ramurile de semischelet se tratează diferențiat la nivelul coroanei

Întreținerea solului:

Sistemul de întreținere a solului influențează cantitatea de apă din sol, porozitatea stratului superior al solului, dezvoltarea unor microorganismelor din sol etc. și prin aceasta are efect direct asupra dezvoltării pomilor, producției și calității acesteia (G. Grădinariu, 1994).

Înierbarea suprafeței întregi a plantației cu pomi împiedică alimentarea permanentă a pomilor fructiferi cu apă și material nutritiv suficient. Mai ales pomii tineri, chiar și pe portaltoi de vigoare mare și pomii cu rod bogat nu reacționează favorabil la lipsă de apă și subnutriție.

Menținerea fâșiilor plantate eliberate de vegetație adiacentă nu are sens ecologic și economic. O înverzire pe timpul iernii poate mări pericolul pe care îl constituie șoarecii, reduce însă spălarea în profunzime a substanțelor nutritive și stabilizează structura solului. Prin executarea în primăvara a lucrărilor pe plantația plantată substanțele nutritive asumate sunt repuse la dispoziția pomilor.

Prin folosirea acestui sistem de intreținere a solului se executa anual 3 – 4 lucrări mecanizate: lucrarea de erbicidare pe randul de pomi si 2 – 3 cosiri repetate, masa vegetală rezultată la cosit fiind folosită ca mulci. Amestecul de ierburi cel mai indicat este de graminee si leguminoase, in proportii egale.

Fertilizarea.

Fertilizarea în fâșiile de măr presupune și o analiză a factorilor care condiționează absorbția elementelor minerale de către rădăcini.

La înființarea plantației este necesară o cartare agrochimică a solului pentru a observa aprovizionarea în elemente nutritive. Administrarea îngrășămintelor trebuie făcută ținând cont de rezultatele cartării. În plantațiile tinere de măr, pe un sol bine aprovizionat,  dozele de îngrășăminte ce se aplică trebuie să fie moderate sau chiar pot lipsi. Dacă solul este mai sărac se pot administra doze de circa 80 kg N, 60 kg P2O5 și 40 kg K2O s.a/ha. Odată la 2-3 ani se va administra 20-30 t/ha gunoi de grajd.
În plantațiile pe rod se vor administra 30-40 t/ha gunoi de grajd odată a 3-4 ani, iar anual 100-150 kg N, 60-100 kg P2O5 și 60-80 kg K2O la hectar, funcție de fertilitatea solului, încărcătura de rod, vârsta pomilor etc.
Cantitatea de azot trebuie corelată cu nivelul unidității din sol deoarece azotul duce la un consum mai ridicat de apă. Diferențierea mugurilor de rod este influențată net de disponibilitățile de azot în perioada iunie-septembrie a anului precedent.
Pe lângă aplicarea de îngrășămibte în sol se mai.pot aplica și fertilizări foliare cu rezultate.extraordinare.

Îngrijirea recoltelor.

O lucrare ce trebuie efectuată în plantațiile de măr este normarea încărcăturii de rod. Această operațiune presupune.micșorarea numărului de inflorescențe sau plante tinere în cazul în care sunt prea bogate.
În plantație există soiuri care își.autoreglează singure încărcătura de rod, prin căderea fiziologică și atunci nu trebuie intervenit decât prin tăieri.
Daca nu se efectuează normarea, mărul este foarte predispus la fenomenul de alternanță a rodirii (rodeste doar o dată la 2 ani), si atunci.se vor matura fructe mici fără prea mare valoare comercială.
Rărirea poate fi manuală, mecanică sau chimică.

Capitolul 2 – Prezentarea conditiilor pedo-climatice ale S.C. Ferma Liliac S.R.L.

2.1. Așezare geografică

Ferma Liliac este situate la situată la 10 km de Stațiune, în stânga șoselei Iași-Voinești.

Suprafața totală a județului este de 5 476 km2. Județul se află situat în jumătatea de nord-est a României, pe o câmpie între râul Siret și râul Prut, râurile Jijia și Bahlui traversând județul de la

nord la sud. Partea de sud este ocupată de dealurile Podișului Central Moldovenesc, cu altitudini

de peste 400 m, iar partea de nord este ocupată de Câmpia Moldovei. În vest, județul este traversat de Culoarul Siretului și de ultimele fragmente ale Podișului Fălticenilor și, de asemenea, de Dealul Mare cu altitudini de peste 500 m.

Teritoriul județului Iași aparține zonei de climat temperat-continental pronunțat, aflat sub

influența anticiclonilor atlantic și euro-asiatic. Caracterul continental este pus în evidență de

valorile extreme ale temperaturilor: +40oC – Iași, iulie 1909 și -32,3oC – Podu Iloaiei, ianuarie 1963.

Județul dispune de variate resurse naturale reprezentate de apele minerale sulfuroase (Strunga și Nicolina-Iași) și de materiale de construcții (calcare, argile, nisipuri).

Vegetația naturală este specifică silvo-stepei, iar cea silvică este reprezentată de păduri de foioase. Fauna include specii de interes cinegetic (capra roșie, lupul, mistrețul, vulpea, iepurele etc.)

Suprafața agricolă și structura acesteia.

În perioada 2005-2010 suprafața agricolă totală (fond funciar), de 547,6 mii ha, a județului Iași a rămas nemodificată, înregistrând variații nesemnificative doar pe categorii de folosință, respective creștere cu 2,3 mii ha a suprafeței arabile, concomitent cu reducerea suprafețelor cu livezi și pepiniere pomicole.

În anul 2010 suprafața arabilă ocupa 67,2 la sută din totalul terenului agricol, în timp ce restul suprafețelor erau reprezentate de pășuni (22,4 la sută), fânețe (5,9 la sută), vii și livezi (4,5 la sută).

Fig. 2.1 Harta județului Iași

După ușoara creștere din anul 2007, suprafața cultivată s-a înscris pe un trend de scădere, astfel încât în anul 2009 aceasta a revenit la nivelul anului 2005, iar în 2010 s-a situat sub acesta.

Cea mai mare parte a suprafețelor cultivate este deținută de sectorul privat (98,3 la sută în anul 2005; 99,5 la sută în anul 2010).

În anii 2009 și 2010 unele culturi, precum cele de leguminoase pentru boabe, rădăcinoase și legume, au fost realizate exclusiv în sectorul privat; celelalte culturi au aparținut acestui sector în proporție de peste 99 la sută.

Producțiile anuale au fost în general în scădere în perioada 2005 – 2007, mai accentuată în anul 2007 datorită secetei, dar au cunoscut o revigorare substanțială în anii 2008 și 2010

Tabelul 2.1

Suprafața agricolă după modul de folosință în anul 2010

2.2.Vegetația

Vegetația are caracter predominant de silvo-stepă, însă datorită reliefului accidentat și diferenței apreciabile de altitudine între nivelul inferior al văilor (cca. 40 m pe șesul Bahluiului) și nivelul superior al dealurilor dominante (dealul Breazu – 206 m, dealul Repedea – 356 m, dealul Păun – 404 m) are o dispoziție etajată: stepă, silvostepă, pădure. În strânsă concordanță cu etajarea climei și a solurilor silvostepa rămâne reprezentativă.

Teritoriul Iașilor și împrejurimile se includ în provincia ponto-sarmatică, la contactul acesteia cu provincia central-europeană est-carpatică (reprezentată aici de masivul forestier Repedea – Bârnova) ambele provincii făcând parte din regiunea euro-siberiană.

Etajul de stepă este prezent numai la nivelul ce mai coborât al reliefului, sub 70 m altitudine. Enclave stepice se găsesc însă și mai sus pe versanții sudici și estici care sunt supuși insolației. Vegetația de stepă este în general sărăcăcioasă, degradată și rudelarizată, prin pășunat și activități umane. Pe alocuri pot fi întâlnite speciile caracteristice: Stepa lessingiana, Stepa joanis, pirul crestat – Agropyrum cristatum, păiușul – Festuca vallesiaca, Festuca preudovina – etc.

Silvostepa se constituie dintr-un etaj mijlociu, cel mai extins și specific pentru Iași, acoperind toate formele de relief între 70 – 200 m. Ea aparține districtului nordic al silvostepei Podișului Moldovenesc, păstrând aceleași elemente ierboase, dar îmbogățite în special cu elemente xeromezofile și pâlcuri de pădure.

Pâlcurile de pădure (șleauri) de silvostepă – Breazu, Rediu, Aroneanu, Uricani, Bucium, Vlădiceni – sunt alcătuite în principal din gorun (Quercus petraea) și stejar (Quercus robur), alături de care vegetează frecvent: teiul (Tilia tomentosa, Tilia cordata), jugastrul (Acer campestre), arțarul (Acer platanoides), arțarul tătărăsc (Acer tataricum), carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul de câmp (Ulmus foliacea), etc. Spre periferia acestor păduri sunt reprezentați arbuștii: cornul (Cornus mas), sângerul (Cornus sanguinea), dârmozul (Viburnum lantana), lemnul câinesc (Ligustrum vulgare), alunul (Corylus avellana) etc.

Aproape nelipsite sunt: iedera (Hedera helix) și curpănul (Clematis vitalba).

În componența stratului ierbos vom găsi: firuța de pădure (Poa nemoralis), golomățul (Dactylis glomerata), șopârlița (Veronica chamaedrys), urzica moartă (Lamium maculatum), untișorul (Ranunculus ficaria) și altele, alături de binecunoscutele flori de primăvară: ghiocelul (Galanthus nivalis), toporașul (Viola odorata), vioreaua (Scilla bifolia), brebenelul (Corydalis solida, Corydalis cava) etc.

Etajul forestier este cantonat pe masivul deluros Repedea – Păun din sudul orașului, la altitudinea de peste 200 m – 250 m, și corespunde subetajelor cvercineelor și fagului, ambele "carpinizate" și "teizate".

Subetajul extins la altitudini între 200 (250 m) și 300 (350 m), pe soluri cenușii – brune argiloluviale, este format din păduri și fragmente de păduri de tipul șleaurilor de deal, în care stejarul, gorunul, carpenul se asociază frecvent cu teiul, arțarul, jugastrul, frasinul, ulmul și diverși arbuști cu bogată floră ierboasă de "mull".

Subetajul fagului urmează la peste 300 – 350 m predominant pe solurile brune luvice (podzolite) și este format din făgeto-carpinete, făgeto-gorunete și făgete caracteristice limitei inferioare acestui etaj.

În afara omniprezenței fagului (Fagus silvatica, inclusiv ssp. moesiaca) și a celorlalte esențe de bază: carpen, gorun, tei, la formarea pădurilor acestui subetaj mai participă: arțarul, frasinul, ulmul de munte (Ulmus montana), paltinul (Acer pseudoplatanus), scorușul (Sorbus torminalis), cireșul (Cerasus avium), plopul tremurător (Populus tremula) ș.a. Arbuștii au o prezență redusă, iar flora ierboasă este caracteristică mull-ului moderat acid.

2.3. Fauna

Elementele faunistice ale județului lași sunt strâns legate de specificul învelișului vegetal, putându-se deosebi o faună caracteristică pădurilor, silvostepei –stepei si luncilor, precum si o faună acvatică.

2.4. Clima

Clima în zona județului lași, are un pronunțat caracter temperat-continental, integrându-se în mod organic ansamblului condițiilor naturale ale Podișului Moldovei. În amănunt însa clima de aici prezintă o seamă de particularități determinate de factorii geografici și antropici, între care amintim situarea în aria de interferență a Câmpiei colinare a Moldovei cu Podișul Central Moldovenesc, caracterele locale ale reliefului, cu diferența de altitudine, fragmentare, orientare față de razele solare, de masele de aer umed ori uscat, natura suprafeței subiacente(clădită, neclădită, acoperită cu vegetație, zăpadă, apă etc) de poluarea atmosferei.

Temperatura aerului.

Temperatura aerului este un element climatic care redă cel mai bine influența factorilor climatogeni și în primul rând a radiației solare.

Temperatura medie multianuală pentru zona Iași este de 10,6°C, minima 8,1°C în ianuarie, maxima 28,4°C în iulie. Temperatura maximă absolută a fost de 40,2°C (27 iulie 1909) iar minima absolută -30°C (ianuarie 1997). Amplitudinea temperaturilor atinge valori mari (70°), determinată de valorile maxime absolute (40°C) din iulie și minime absolute (-30°C) din ianuarie. (vezi tabelul 2.2).

Obișnuit, în zona Iași primul îngheț se produce între 10 – 20 octombrie, iar ultimul între 12 -18 mai. Depășirea temperaturilor de 0°C are loc în jurul datei de 25 – 28 februarie, iar coborârea temperaturii sub această valoare între 1-5 decembrie.

Temperaturile de peste 5°C încep după 15 – 16 martie și durează până aproape de 5 – 10 noiembrie, iar cele ce înregistrează peste 10°C încep după 25-31 martie și țin până la 15 – 20 octombrie. (vezi tabelul 2.2)

Tabelul 2.2

Factorii care caracterizează regimul termic la lași (media pe 50 ani)

Notă : Datele au fost preluate de la Stația meteorologică din Iași.

Tabelul 2.3

Temperatura medie a aerului la lași în perioada 2001 – 2011(°C)

Notă : Datele au fost preluate de la Stația meteorologică din Iași.

Obișnuit, în zona Iași primul îngheț se produce între 10 – 20 octombrie, iar ultimul între 12 -18 mai. Depășirea temperaturilor de 0°C are loc în jurul datei de 25 – 28 februarie, iar coborârea temperaturii sub această valoare între 1-5 decembrie.

Temperaturile de peste 5°C încep după 15 – 16 martie și durează până aproape de 5 – 10 noiembrie, iar cele ce înregistrează peste 10°C încep după 25-31 martie și țin până la 15 – 20 octombrie. (vezi tabelul 2.3).

Suma gradelor de temperatură activă este de peste 3000°C, zilele de vară cu maxima de 25 °C sunt în număr de 90 – 95 iar cele cu temperaturi ce depășesc 30°C sunt de 29 – 30 pe an. În perioada 1998 – 1999 temperaturile medii anuale s-au menținut în general în jurul celor normale.

Umiditatea aerului.

Umiditatea relativă a aerului este marimea care variază invers proporțional cu temperatura și se caracterizează printr-o valoare multianual relativ redusă ( 70%) și o amplitidine medie mare ( 24% ) specifică regimurilor cu climat occidental. Cele mai mari valori medii lunare se apropie de 90% (82% în decembrie) iar cele mai mici se reduc pnă la 62% (aprilie, mai).

Acest deficit de umezeală din timpul primăverii, identificat uneori și vara, afectează negativ nu numai vegetația ( prin aceea ca intensifică evapo-transpirație, frânează formarea precipitațiilor și deci creează condiții de apariție a fenomenului de secetă meteorologică și apoi pedologică), ci și gradul de impurificare al atmosferei, în special al atmosferei urbane, poluarea cu praf luând în aceste stări de vreme proporții însemnate, de asemenea și frecvența mare a zilelor cu umiditate relativ mare, specifică anotimpului rece, reprezintă un aspect negativ al climei municipiului Iași, influențând starea de sănătate a populației.

Nebulozitatea.

Nebulozitatea este legată de umiditatea aerului și de influența factorilor dinamici și geografici, îi este specifică o distribuție în timp și spațiu analog umidității. S-a constatat că valorile medii lunare ale nebulozității la Iași sunt cuprinse între 7.8 ( februarie ) și 5.1 (august).

Acest regim anual al nebulozității cu valori ridicate la sfârșitul și inceputul toamnei își gasește explicația în activitatea ciclonică frontală dintre Marea Mediterană în timpul iernii și respectiv acelei anticiclonice din lunile august-septembrie. Regimul nebulozității anuale poate fi corelat și cu regimul de temperatură al aerului sau mai bine zis cu cel al duratei de strălucire a soarelui pe cer, cu care variază fie direct fie invers proporțional. La valori mai mari ale nebulozității din sezonul rece al anului, corespund valori ridicate ale duratei de strălucire.

Precipitațiile.

Situat la o mare depărtare de ocean, în partea extrem sud-estică a Câmpiei Moldovei teritoriul municipiului lași primește cantități medii anuale de precipitații de valori moderate.

Precipitațiile medii anuale în ecosistemul agricol Iași, sunt de 529 mm (medie multianuală dată de stația meteorologică Iași).

Repartizarea precipitațiilor este neuniformă și se diferențiază în funcție de anotimp:

– primăvara – 20-27%

– vara – 31-42%

– toamna – 17-29%

– iarna – 13-22%

O bună parte din precipitațiile de la Iași cad sub formă de zăpadă. Numărul mediu al zilelor cu ninsoare este de 26 pe an, iar durata medie al zilelor cu zăpadă este de 57. Grosimea medie a stratului de zăpadă este uneori de peste 50 cm. În afara precipitațiilor sub formă de ploaie și zăpadă, mai prezintă interes, din punct de vedere științific și practic și alte produse ale condensării sau sublimarii vaporilor de apă ca : lapovița, poleiul, chiciura, roua, bruma- fenomene care alături de ceață și viscol completează tabloul general al condițiilor.

Regimul eolian .

În timpul iernii dinamica atmosferică se caracterizează prin preponderența vânturilor dinspre N-V și N, ce bat cu o viteză medie de 2,8 m/s. Vara, vânturile au dispoziție S și S-E și o viteză de 2,1 m/s.

Vânturile cu o viteză de peste 2,5 m/s, au o frecvență de 78% activând puternic evaporarea apei din sol.

În general frecvența maximă a vânturilor coincide cu perioada cea mai ploioasă a anului. Aceste vânturi de origine continentală atrag după ele ierni în general friguroase în special pentru lunile ianuarie și februarie.

Calmul atmosferic reprezintă 26,6% și se înregistrează în iulie.

Primăvara cunoaște cea mai sporită frecvență a vânturilor care bat din toate direcțiile, ceea ce diminuează procesul de calm atmosferic.

Toamna, când în estul țării începe să se simtă influența ciclonului siberian, se înregistrează o evidentă scădere a frecvenței vânturilor dinspre N-V.

În peste 50 de zile din an viteza vântului depășește 16 m/s iar în cel puțin 5 zile din an viteza are cel puțin 22 m/s. Cea mai mare viteză a vântului a fost atinsă în anul 1966, 40 m/s – vânt însoțit de furtună de nisip.

Iarna deși viteza vânturilor este mai redusă, se manifestă destul de activ crivățul, care bate din estul Europei producând frig și viscole puternice.

În decursul anului direcțiile predominante ale vântului se mențin în general aceleași, numai frecvența lor oscilează puțin (vezi tabelul 2.5).

Tabelul 2.5

Frecvența și viteza vânturilor

Notă: Datele au fost preluate de la Stația meteorologică din Iași.

PARTEA a II-a – CONTRIBUȚII PROPRII

Capitolul 3 – Scop, obiective, material si metode de cercetare

3.1. Scopul și obiectivele lucrării.

Scopul lucrării este indentificarea speciilor care atacă în lantațiile de măr și cunoașterea morfologiei , biologiei, ecologiei și combaterii integrale a dăuătorilor luați în studiu.

Cercetările despre principalii dăuători din plantațiile de măr s-au efectuat în cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași în perioada 2012-2013 în plantațiile de măr de la Ferma nr. 8 Liliac ,situată la 10 km de Stațiune. Dăunătorii luați în studiu au fost:

păduchele țestos din San Jose – Quadraspidiotus pernicious Comst.

Viermele merelor – Cydia pomonella L.

Gărgărița mugurilor – Sciaphobus squalidus Gyll.

Păduchele verde al mărului – Aphis pomi De Geer.

Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea Drury.

Păduchele lânos al mărului – Eriosoma lanigerum Hausm.

Obiectivele urmărite au fost stabilirea principalelor insecte dăunătoare ale mărului si cercetări asupra morfologiei și ecologiei celor șase dăunători în cadrul ecosistemului pomicol Iași.

3.2. Material și metode de cercetare

Măsurile de combatere au fost aplicate sub formă de tratamente chimice la avertizare. Cu toate dezavantajele sale metoda chimică rămâne cea mai utilizată în protecția plantelor. Printre avantajele acestei metode se invocă eficacitatea rapidă și sigură de distrugere a focarelor de dăunători; posibilitatea aplicării simultane a unor tratamente complexe.

3.3. Răspândirea, descrierea, biologia. ecologia, daunele și măsurile de prevenire și combatere a dăunătorilor semnalați la culturile de măr

3.3.1. Păduchele țestos din San José – Quadraspidiotus perniciosus

Ordinul Homoptera, Familia Diaspididae.

Provinec.din China, de.unde s-a.răspândit. în.Japonia, America.de Nord, Africa de.Sud și Europa. Este considerat.ca unul.din cei.mai periculoși.dăunători ai.pomilor și a altor.specii de plante, fiind menținut.pe lista dăunătorilor.de carantină.

Descrierea dăunătorului.
Prezintă dimorfism.sexual.
Femela are.corpul acoperit cu.un scut oval.circular, brun-cenușiu, cu exuvia.larvară conică, centrală.sau puțin excentrică, având.1,6 – 2,2 mm în.diametru. Corpul femelei este.cordiform, de 0,8 – 1,2 mm lungime, de culoare.galbenă-portocalie. Femela.este lipsită de ochi, antene, picioare și.aripi având numai.rostrul bine dezvoltat. Pigidiul este prevăzut cu două perechi de palete. Pe o parte.și alta a paletelor.laterale există câte 3 piepteni lați, scurți.și dințați la vârf . Este o specie.larvipară și este lipsită de glande.circumgenitale. Pe partea.dorsală a pigidiului.există trei grupe de glande.tubulare, lungi și subțiri, care secretă.mătasea necesară.confecționării scutului.
Masculul  are scutul.de aceeași.culoare, oval-alungit, de 1,2-1,5 mm.lungime. Corpul masculului.este alungit, de culoare.galben-portocaliu, de 0,8-0,9 mm.lungime.
Masculul are.antene păroase.formate din 10.articole, picioare.bine dezvoltate și.o pereche de aripi.membranoase. Aparatul.bucal este rudimentar.deoarece masculul nu se.hrănește.
Larva de vârsta I.este ovală, galbenă – portocalie, de 0,20 – 0,26 mm.lungime, are ochi, antene, picioare și.două sete lungi.
Larva de vârsta a II-a este fără picioare.și asemănătoare cu femela.

Biologie. Iernează in stadiul.de larvă de vârsta.I sub scut, pe tulpinile.si ramurile pomilor. Are 2 – 3 generații pe an, frecvent.două generații, care.evoluează astfel: generația.I in mai – iunie, generația.II in iulie – august.

La începutul lunii.aprilie, după o perioada.de hrănire, larvele.năârlesc si trec.in vârsta a II-a, diferențiindu-se.in masculi si femele. La sfârsitul.lunii aprilie sau.începutul lunii mai, apar adulții, care se.împerechează, iar femela.depune larve, eșalonat, pe o perioada.de 6-7 săptămânițLarvele se.răspândesc pe tulpini, ramuri unde își introduc.rostrul in țesuturi și.se hrănesc cu sucul celular. In acest timp se formează scutul protector din fire de mătase si ceară, care este mai puțin dens.astfel încat poate.fi străbatut mai usor.de diferite substanțe.chimice, după care se îngroasă, se întarește.si devine.mai rezistent. Larvele.se hrănesc, .năpârlesc si .are loc diferențierea.în masculi si femele. După împerechere, la sfârșitul.lunii iulie, începutul.lunii august, femela.depune larvele.generației a II-a, a cărei.apariție se prelungește.până în lunile septembrie, octombrie. Acestea hibernează.până în primavara.anului următor.

Fig. 3.1 0 Quadraspidiotus perniciosus – 1. Scut femelă; 2. Femelă cu corpul acoperit de un scut; 3. Corppul femelei sub scut; 4. Scut mascul; 5. Femelă adult; 6. Mascul adult; 7. Mod de atac la măr.

Plante atacate și mod de dăunare.

Este un.daunator polifag, ce ataca foarte.multe specii de arbori, arbusti, pomi si plante ierboase, dar prefera.speciile lemnoase. Dintre speciile.pomicole ataca marul, parul, piersicul, ciresul, etc. Dintre arbori, arbusti ornamentali.si forestieri ataca teiul, plopul, ulmul, salcamul, salcia etc. Prefera paducelul, lemnul.cainesc si gutuiul japonez. Nu s-a semnalat.atac pe conifere.

Adultii se.gasesc atat pe partile.lemnoase, precum si pe.frunzele si fructele.pomilor atacati, intepand.si sugand sucul.celular din tesuturi. Odata cu.intepatura este introdusa.si saliva, care contine un complex.enzimatic, din care cauza.tesuturile se necrozeaza si se.inrosesc in jurul locurilor de fixare, formandu-se.pete rosii, caracteristice.

Pomii atacati.vegeteaza slab, frunzele sunt.etiolate, fructele sunt mici.si deformate. La un atac puternic, pomii.tineri se pot usca in 2 – 3 ani, iar pomii in varsta se usuca in 7 – 10 ani.

Măsuri de prevenire si combatere.

Este important.de știut faptul.că păduchele țestos.din San José are numeroase.specii de paraziți și prădători. Cele mai.importante specii.parazite sunt:

Prospaltella.perniciosi (ordinul Hymenoptera);

Prospaltella fasciata (ordinul Hymenoptera);

Chilocorus.bipustulatus(ordinul Coleoptera);

Chilocorus renipustulatus (ordinul Coleoptera).

In primul rând.se vor respecta masurile.de carantină.fitosanitară. La inființarea.livezilor se va folosi numai.material săditor neinfestat, procurat din.pepiniere autorizate.

În timpul repausului.vegetativ se va folosi unul.din următoarele produse: Ulei Cosmol – 2%, Ulei.Spindel – 1,5%, Ulei Oleoekalux – 1,5%, Ulei Oleocarbetox – 3%, Polifosfură de bariu 6%.

În perioada de vegetație tratamentele.se fac la avertizare cu unul.din produsele: Calypso 480 SC, Decis.Mega 50 EW, Actellic 50 CE – 0,2%, Carbetox 37 CE – 0,4%, Ekalux S – 0,1%, Imidan 50 CE – 0,1%, Murfotox 68 CE – 0,1%, Sinoratox.35 CE – 0,1%, Sumithion 50 CE – 0,1%, Zolone 35 CE – 0,2%, Ultracid 40 PU – 0,1% etc.

3.3.2. Viermele merelor – Cydia pomonella L.

Ordinul Lelidoptera, familia Tortricidae

Viermele merelor, în țara noastră, este dintre cei mai periculoși dăunători ai mărului, în anii cu favorabilitate de înmulțire poate să producă pierderi de 25 % din fructe, iar la soiurile sensibile până la 80-90 %.

Descriere.

Adultul de Cydia pomonella este un fluture de dimensiuni mici, cu deschizătura aripilor anterioare de 15-20 mm. Aripile anterioare sunt de culoare brună-cenușie, cu striuri transversale de culoare cenușie spre negru. La vârful aripilor anterioare există o pată ce seaman a semilună brună, iar în interior de culoarea bronzului. Aripile posterioare sunt de culoare brun-roșcată cu strălucire arămie.
Oul are forma unui scut, de 0,5 mm, rotund sau ușor elipsoidal, transparent, la început de culoarea albușului de ou, apoi devine de culoarea unei perle, după care prin corion se văd diferitele stadii de embriogeneză.
Larva matură are lungimea de 16-20 mm și este de culoare roz-deschis, iar capul are culoare brună. Fiecare din segmentele corpului larvei are câte doi tuberculi brun-închis prevăzuți cu perișori fini. Pe abdomen au în vârf crosete în formă de semilună. Larvele mature iernează într-un cocon din fire mătăsoase impregnate cu ceară ca să fie protejate de intemperii. În acest cocon ia naștere crisalida.
Crisalida are lungimea de 8-12 mm fiind de culoare brună-cărămizie și strălucitoare.

Biologie si ecologie.

În funcție de zonă, la noi în țară viermele merelor are 1-3 generații, frecvent 2 generații; iernează ca larvă în stadiul de cocon, cu pereții groși.
În primăvară larva construiește o galerie spre exterior prin care va ieși fluturele și pe urmă se transformă în pupă (împuparea se eșalonează pe o perioadă de 40-45 zile). Din această cauză apariția fluturilor se face eșalonat.
De obicei, primii fluturi apar în luna mai, crepusculari și nocturni. Perioada preovipozitară durează 5-6 zile la prima generație și 3-4 zile la a doua generație. Ouăle sunt depuse izolat sau în grupe mici, mereu pe suprafețe netede. Prolificitatea femelelor este de 20-80 ouă, ajungând și la 300. Larvele neonate migrează spre fructe, parcurgând 2-3 cm într-un minut.
După Steiner (1939), larvele sunt apte să se deplaseze în căutarea hranei până la 2 m distanță de la locul eclozării. Larvele supravețuiesc cu epiderma frunzelor și fructelor. Ajunsă la fruct, larva perforează fructul în cavitatea calicială sau pedunculară. În momentul când larva a ajuns în casa seminală și începe să consume semințele, fructul încetează din maturitate și cade din pom, adesea cu larva care își continuă dezvoltarea. Obișnuit intr-un fruct se dezvoltă o singură larvă. În cursul evoluției, larvele năpârlesc de patru ori. Perioada de părăsire a fructelor este în funcție de generație și de regiune (obișnuit la sfârșitul lunii iunie sau iulie). Multe din larve cad pe sol, pe un fir de mătase și apoi se retrag în diferite adăposturi. Larva trece în cocon mătăsos, în care se împupează. Adulții obișnuit apar la sfârșitul lunii iunie și dau naștere la generația a doua.
Fluturii generația a doua depun ouăle direct pe fructe și mai rar pe frunze.
Larvele pătrund în fructe, de obicei pe partea laterală unde se găsește lipită o frunză sau un fruct alăturat.
În toamnă, larvele ajunse la maturitate, părăsesc fructele și migrează către adăposturile de iernează și stau în diapauză până în primăvara următoare. Ca dușmani naturali ai acestei insecte sunt microorganismele: Beauveria bassiana, Bacillus cereus, și o serie de viespi parazite: Trichogramma cacoeciae, Trichogramma embryophagum.

Plante atacate și mod de dăunare.

Larvele acestei insecte atacă fructele și lăstarii ierbacei. Ele pătrund în pulpă în zona casei seminale unde devastează semințele, din care cauză fructele nu mai cresc. Larvele din prima generație dau pierderi totale la fructele atacate, pentru că acestea fiind mici cad și nu se pot valorifica. Larvele generației a doua atacă fructele aproape de coacere. Aceste fructe se maturează înainte de vreme, neputându-se hrăni cad, o parte putrezesc și o parte din cele atacate rămân în pom, iar odată cu culesul sunt duse în depozit unde larvele se retrag și intră în diapauză hiemală. Fructele atacate de generația a doua a viermelui merelor, care nu putrezesc, sunt devarolizate pe piață. Fructele mature atacate de acest dăunător nu se pot menține pentru că prin galerii pătrund diferite microorganisme ce le determină putrezirea.

Măsuri de prevenire si combatere.

Se recomandă o serie de măsuri agrotehnice (tăieri de întreținere corespunzătoare, adunarea fructelor viermănoase căzute și distrugerea lor, în vederea diminuării rezervei biologice arătura adâncă de toamnă,) și măsuri chimice, la avertizare. În general se avertizează 1-2 tratamente pentru generația I-a în perioada mai-iunie și 2-3 tratamente pentru generația a II-a aplicate în iulie-august.

Se recomanda folosirea insecticidelor Decis Mega (0.0125%), Fastac 10 CE (0.015%), Karate Zeon (0.01%), Calypso 480 SC (0.02%), Avaunt 150 SC (0.03%), etc.

3.3.3. Gărgărita florilor de măr – Athonomus pomorum L.

Ordinul Coleoptera,  familia Curculionidae.

La noi în țară, în zonele mari cultivatoare de măr, diminuarea parțială sau chiar pierderea totală a recoltelor de măr, se datorează în mare parte acestei gărărițe.

Descriere.

Această insectă are corpul de 5-6 mm de culoare brună-negricioasă. Pe partea dorsală este învelită cu perișori castanii-roșcați. Are capul negru, ochii convecși, mari, iar pe pronotum la mijloc are o dungă din perișori albicioși. Pe elitre ce sunt așezate transversal, oblic, în jumătatea terminală a acestora sunt două dungi închise, iar la mijlocul lor asemănătoare cu litera V o dungă de perișori. Adulții înțeapă mugurii floriferi care au un cioc lung de 1-1,5 mm.
Oul este de culoare albă-lăptoasă, de formă eliptică, strălucitor.
Larva este apodă, de culoare albă-murdară la început, apoi la maturitate devine gălbuie, cu lungimea de 5-8 mm. În regiunea posterioară a corpului prezintă două pete brune.
Nimfa este gălbuie, alungită, având lungimea de 3-4 mm.

Biologie si ecologie.

Gărgărița florilor de măr are doar o generație pe an. Ea iernează ca adult nematur în crăpăturile scoarței pomilor, în frunzișul și în iarba de sub pomi. Primăvara, când timpul se schimbă, în a doua jumătate a lunii martie și uneori în prima decadă a lunii aprilie, cu 8-10 zile

înainte ca mugurii florali să se umfle, gărgărițele părăsesc ascunzișurile în care au iernat și se deplasează în coroana pomilor. După câteva zile, când începe dezmuguritul mugurilor florali, gărgărițele nemature sexual încep să se hrănească perforând mugurii. După câteva zile de

Fig. 3.7 Athonomus pomorum – adult (www.inra.fr)

mâncare se maturează sexual și începe împerecherea. Când 10-15% din mugurii florali sunt

dezmuguriți (au bracteele distanțate și se veder vârful mugurelui verde-argintiu), începe ponta. Într-o inflorescență insecta poate ataca începând cu una până la toate florile. În fiecare boboc floral este depus câte un ou imediat sub petale, între stamine sau lângă pistil. Atacul insectei durează 4-8 zile când temperatura diin cursul zilei este de 10 – 12 °C și de 10-11 zile când temperatura este de 6 – 8 °C. Pentru pontă femela roade cu rostrul un orificiu în mugurele de rod într-un boboc floral, în care depune un ou pe care-l împinge cu ciocul în interior. Din locul unde s-a depud oul se scurge un lichid la început incolor apoi cărămiziu, care devine solid în contact cu aerul și apară oul. O femelă în întreaga perioadă poate să depună 50-100 de ouă în 6-25 de zile. Perioada de incubație durează 12-23 zile, după care apar larvele de culoare alb-murdar. Acestea se hrănesc cu conținutul florilor, care după 16-23 zile nu mai înfloresc șă se usucă, devenind de culoare cărămizie. Acești boboci florali rămân în faza de înfoiere, fiind denumiți de pomicultori „cuișoare”. Stadiul de larvă durează 16-30 de zile, pe urmă se transformă în nimfă. După 8-10 zile se transformă în adulți nematuri. În aceste „cuișoare” insecta își desfășoară stadiile de larvă și de pupă, până la apariția adulților nematuri. Din florile atacate, de obicei la sfârșitul lunii mai, adulții nematuri ies. Aceștea se hrănesc 15-20 zile cu epidermele frunzelor (mai frecvent cu epiderma superioară) de măr. Adulții nematuri la sfârșitul lunii mai sau în a doua jumătate a lunii iunie se izolează între crăpăturile scoarței pomilor, sau sub frunziș unde intră în diapauză estivală și unde iernează.

Plante atacate și mod de dăunare.

Dăunătorul atacă în general mărul, putând distruge 95-100% din flori și de multe ori părul, la care s-au determinat 8-20% flori atacate. Pagubele sunt produse prin hrănirea cu muguri a adulților nematuri, dar mai ales prin hrănirea larvelor cu oganele interne ale florilor, la care petalele într-un final se usucă rămânând sub formă de „cuișoare” în pom.
Adulții nematuri apăruți nou la sfârșitul lunii mai, sau la jumătatea lunii iunie se hrănesc cu una din epidermele frunzelor. Frunzele atacate sunt transparente în porțiunile de unde s-au hrănit gărgărițele.

Măsuri de prevenire si combatere

Pentru combaterea acestui dăunător  se recomandă lucrările din toamnă ale solului, care distrug o bucată din adulții aflați sub frunziș, sub proiecția coroanei. Se combate de obicei prin metoda chimică la avertizare cu produse de protecția plantelor omologate, în faza de 10-15% din mugurii florali au început dezmuguritul. Pentru a se obține rezultate benefice tratamentul trebuie să se termine în maxim 4-6 zile, când temperatura este de 10 – 12 °C și în  7-8 zile când temperatura zilnică este de 5 – 8 °C.

Produse de protectie a plantelor omologate pentru gargarita florilor de mar: CALYPSO 480 SC, ACTARA 25 WG

3.3.4. Păduchele lânos al mărului – Eriosoma lanigerum Hausm.

Ordinul Homoptera, familia Eriosomatidae.

Dăunătorul este originar din America de Nord și a fost introdus în Europa la sfârsitul sec. XVIII-lea, fiind sesizat pentru prima data in Elveția în 1870. În România este întâlnit în particular la măr, ocazional pe gutui si foarte rar pe păr, dar este întalnit în special pe plantele ornamentale.

Descriere.

Are corpul oval, de 1.7-2.5 mm lungime, globulos, de culoare brun inchisă, acoperit cu o secreție abundentă ceroasă, care formează un inveliș filamentos de culoare albă. Larvele se deosebesc de aduți prin talia mai mică. Aceasta insectă formează pe ramurele, trunchi si uneori pe rădăcini colonii caracterizate prin prezența unui înveliș alb-vatos, pomii atacați fiind ușor de recunoscut.

Biologie si ecologie.

Specie polivoltină, cu 8-12 generații pe an, având un ciclu complet numai in locul de origine, unde are ca plantă gazdă ulmul american și plantă gazda secundară mărul. Iernează sub forma de larvă femelă și adult, in scoarța exfoliată și în partea superioară a rădăcinilor. Devin active spre sfarșitul lunii martie. Femelele nu necesită fecundarea, insă dau naștere la mai mult de 100 larve tinere.

Plante atacate și mod de dăunare.

Este un dăunator foarte periculos in regiunile cu climat mai umed. El preferă mărul si în cazuri foarte rare atacă părul sau gutuiul. Formează colonii masive pe tulpini, ramuri, lăstari si rădăcini, uneori pe pedunculul fructelor si chiar pe rădăcini in apropierea coletului. Datorită ințepăturilor produse, țesuturile se hipertrofiază si apar umflături, care treptat se măresc si iau forma de tumori sau nodozităti cu aspect canceros. Atacurile puternice provoacă crăpaturi care pot fi infectate cu ciuperci patogene. La atacuri repetate pomii se usucă treptat.

Măsuri de prevenire si combatere.

La plante să se evite aplicarea în exces a îngrășămintelor. Să se ia măsuri de îmbunătățire a sănătății plantelor și a capacității de rezistență a acestora (deja de la cumpărare, trebuie să fie alese sortimente rezistente). Rănile copacilor trebuie tăiate și tratate cu substanțe adecvate (amestec pentru acoperirea altoiului).

Pentru combaterea larvelor hibernale se recomandă produse pentru îmbăierea trunchiului pomilor Confidor Oil (1.5%). Pentru tratamente de vară se recomandă tratamente cu Decis Mega (3 ml in 10 l apa), Fastac 10 CE ( 3 ml in 10 l apa), Mospilan 20 SG (1.5 gr in 5 l apa), etc.

3.3.5. Păduchele verde al mărului – Aphis pomi De Geer.

Ordinul Homoptera, familia Aphididae.

Păduchele verde al mărului se găsește în regiunile mediteraneene ale Europei și în America de Nord; în țara noastră este semnalat ca unul din dăunătorii periculoși ai livezilor, dar și în pepinierele pomicole.

Descriere.

Femelele aptere au corpul piriform, culoare verde sau verde-gălbui, cu capul de cloare galben sau negru. Antenele femelei sunt mai scurte decât corpul. Corniculele sunt negre, picioarele sunt verzi cu tibiile și tarsele negre. Femelele aripate sunt verzi cu capul, mezotoracele și metatoracele, corniculele, segmentul anal, tarsele, baza tibiilor și a femurelor negre sau fumurii. Articolele III și IV ale antenelor sunt de culoare galbenă, iar ochii sunt roșii. Oul este de formă eliptică, verde la depunere, devenind apoi negru și strălucitor.

Biologie.

Este un păduche ce nu migrează. Tot timpul anului acesta se înmulțește pe plante lemnoase aparținând speciilor: măr, păr, mai rar gutui, moșmon, scoruș sau alte rosacee. Iernează în stadiul de ou, depus pe ramurile pomilor, obișnuit, la baza mugurilor.
Primăvara, apare fundatrixul, ce pe cale partenogenetică vivipară dă naștere la 35-40 larve. Acestea în 10-15 zile se transformă în femele aptere și aripate, care continuă să se înmulțească partenogenetic vivipar și se răspândesc pe diferite rozacee. În septembrie apar formele sexupare, care dau naștere la masculi și femele care, după împerechere, depun oul de iarnă. Păduchele verde al mărului poate avea 8-12 generații pe an.

Plante atacate și mod de dăunare.

Păduchii sunt amplasați de obicei pe partea inferioară a frunzelor, colonizând vârfurile de creștere. Datorită modului de atac – înțepat și supt seva, frunzele se răsucesc, se îngălbenesc și se usucă.
Păduchele acoperă adesea organele atacate cu așa zisa "roua de miere" (excrementele – dulci) pe care se dezvoltă diferite ciuperci saprofite.

Măsuri de prevenire si combatere.

Combaterea se face înca din perioada de repaus până la urechiușe de soarece cu Confidor Oil 1,5% sau in vegetație cu insecticide sistemice (Calypso 480 SC 0,02%-300 ml/ha) sau de contact (Decis 25 WG 0,003%-45 g/ha sau Decis Mega 50 EW 0,015%).Eficienta maximă se obtține atunci cand tratamentele se fac înainte de răsucirea frunzelor.

Fig. 3.12. Aphis pomi – adult Fig. 3.13. Aphis pomi – mod de atac (www.agroatlas.ru) (www.forestryimages.org)

3.3.6. Omida păroasă a dudului – Hyphantria cunea Drury.

Ordiul Lepidoptera, familia Arctiidae.

Această insectă este originară din America de Nord, în Europa fiind semnalată în anul 1940, în Ungaria, de unde s-a răspândit și în țara noastră pentru prima dată în anul 1949, în Comuna Ani, județul Bihor. Adulții sunt de culoare albă, cu abdomenul verzui la femelă și gălbui la mascul, acoperit cu perișori albi.

Descriere.

Fluturii sunt nocturni, au aripile late, de culoare albă, prevazute cu pete sau dungi, uneori puncte negre. Anvergura aripilor este de 28-38 mm.
Larva matură, de culoare castanie-verzuie inchis, are corpul lung de 25-30 mm, acoperit cu peri albiciosi, deși si lungi. Pe partea dorsală prezintă 2 linii paralele formate din puncte (negi) de culoare neagră. Lateral, prezinta 3 siruri de negi galben-portocalii.

Biologie.

Are 2-3 generatii pe an. Iernează ca pupă în scorburi, sub scoarță, sub frunzele căzute. Fluturii apar in aprilie-mai, când temperatura ajunge la 10°C și depun 400-800 de ouă pe fața inferioară a frunzelor. Larvele apărute sunt grupate, se deplasează catre varful lăstarilor pe care ii invelesc in fire de mătase formând cuburi. La completa dezvoltare, larvele se retrag in adăposturi formand crisalide in interiorul unor coconi mătăsoși. In luna august apare a doua generatie.

Generația a doua a omiziii păroase apare la mijlocul lunii iulie și se eșalonează pe o perioada de 4-5 luni. Toamna, în luna octombrie, omizile ajung la complota lor dezvoltare și se transformă în pupe hibernante. În unii ani, cu toamne târzii, poate apărea chiar a treia generație incompletă, dar larvele din această generație nu ajung la maturitate.

În mod practic, recunoașterea dăunătorului se face după cuiburile de omizi ce se formează pe coroana pomului.

Plante atacate și mod de dăunare.

Omida paroasă a dudului este o specie extrem de polifagă. Omizile rod frunzele pe care le infașoară in fire mătasoase formând cuiburi. In primele vârste (I-III), larvele rod epiderma si parenchimul frunzei, lasand una din epiderme intactă, apoi rod limbul foliar in intregime ramanand doar nervurile principale. La invazii puternice, pomii sunt defoliați.

omizile cuprind frunzele într-o țesătură sub formă de cuib, unde le distrug, apoi își lărgesc cuibul cuprinzând noi frunze. În ultimele stadii, omizile se răspândesc în coroana duzilor devenind solitare.

Măsuri de prevenire si combatere.

Combaterea pe cale mecanică este principala metodă de distrugere a acestui dăunător, care atacă peste 200 specii de plante. Crescătorii de viermi de mătase sunt obligați, ca în momentul apariției cuiburilor de omizi pe duzi sau pe alte specii de plante, să le culeagă și să le distrugă.Aceste cuiburi vor fi strânse imediat la apariție, deoarece, orice întârziere permite răspândirea larvelor pe tot pomul. Distrugerea cuiburilor recoltate; se face prin ardere sau prin introducerea acestora într-un vas, în care se află Detox 25 emulsionabil în concentrație de 2% sau Lindatox 20 în concentrație de 2-2,5%. Operația de tăiere a cuiburilor de omizi păroase va trebui să se repete cel puțin de două ori pe săptămână, atâta timp cât se manifestă infestarea. Combaterea chimică constă în aplicarea a două tratamente pentru fiecare generație cu Detox 25, Lindatox 20, Carbetox, Decis sau Metasistox 50. Tratamentele se vor executa numai după terminarea îngogoșării viermilor de mătase la toți crescătorii.

Fig. 3.15. Omida păroasă a dudului – adult Fig. 3.16. Omida păroasă a dudului- larvă

(www.pomifructiferi.info) (www.pomifructiferi.info)

Fig. 3.17. Omida păroasă a dudului – larvă- mod Fig. 3.18. Omida păroasă a dudului – de atac (www.aurorageorgescu.ro) adult-mod de atac (www.botanistii.ro)

Capitolul 4. Rezultate obținute

4.1. Descriere societate

Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultura Iași ( S.C.D.P. Iași ) a luat ființă la 1 martie 1977 prin Decretul nr. 38/1997, din necesitatea de a da viață dezideratului de integrare a cercetării cu producția. La început sediul stațiunii a fost stabilită la Sârca, în comuna Bălțați la Pepiniera Sârca, unde a funcționat doi ani, timp în care s-a acționat pentru obținerea aprobărilor și construire a sediului actual în Miroslava, limitrof cu municipiul Iași, , pe șoseaua Voinești, care leagă cartierul Galata de Miroslava.Ca regiune pomicolă, suprafața se plasează în Regiunea a VIII-a, respectiv, Podișul Moldovei.
S.C.D.P. Iași , înființată în anul 1977 prin Decretul nr. 38/1997 a fost reorganizată ca instituție publică cu finanțare extrabugetară în subordinea Academiei de Științe Silvice “Gheorghe Ionescu-Șișești”, prin Legea nr. 290/15.05.2002, modificată și completată și H.G. nr. 1711/2004 având ca obiect de activitate cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică, producerea, multiplicarea și comercializarea de semințe; material săditor și alte produse specifice profilului de activitate; transferal tehnologic, instruirea de performanță.

S.C.D.P. Iași are o contribuție însemnată în cercetarea pomicolă românească, prin crearea de soiuri noi la speciile de cireș (Cătălina, Maria, Golia, George, Amar de Galata, Amar de Maxut), vișin (Timpuriu de Osoi, Pitic de Iași), nuc (Aura, Velnița, Miroslava), dar și prin elaborarea unor tehnologii (formarea coroanelor, răritul fructelor, lucrările solului).

Prin baza materială pe care o deține, prin personalul existent aici, S.C.D.P. Iași contribuie alături de Facultatea de Horticultură la formarea de specialiști cu înaltă calificare, la elaborarea de teme de cercetare de mare valoare și interes ce vor conduce la dezvoltarea viitoare a pomiculturii în România (G. Gradinaru, 2007)

Acivitatea se desfășoară în cadrul a două sectoare: cercetare-dezvoltare și compartimente specializate: contabilitate, mecanizare, aprovizionare ; și administrație. Sectoarele cercetare-dezvoltare ale Stațiunii este format din 10 subunități extinse pe o suprafață de 567 ha, care:

Baza experimentală Miroslava 19 ha;

Ferma nr. 1 Velnița, 81.04 ha, situată pe teritoriul comunei Deleni;

Ferma nr. 2. Maxut, 82,8 ha, situată pe teritoriul comunei Deleni;

Ferma nr. 3 Sârca, 81,4 ha, situată pe teritoriul comunei Bălțați, aproape de drumul european Iași- Târgu Frumos, la 35 km de orașul Iași:

Ferma nr. 4 Sârca, 45,8 ha, situată pe teritoriul comunei Bălțați;

Ferma nr. 5 Pepiniera Sârca, 113,4 ha, situată pe teritoriul comunei Bălțați, pe partea dreaptă a șoselei Iași-Târgu Frumos;

Ferma nr. 6 Sârca, 74,8 ha, situată pe teritoriul comunei Bălțați, pe partea dreaptă a șoselei Iași-Târgu Frumos;

Ferma nr. 7 Miroslava, 34,6 ha, situatată în apropierea orașului Iași;

Ferma nr. 8 Liliac, 31,4 ha, situată la 10 km de Stațiune, în stânga șoselei Iași-Voinești:

Depozitul de fructe Sârca, cu o capacitate de 5500 tone, situat în apropierea satului Mădârjești, comuna Bălțați, situat între șoseaua Iași-Târgu Frumos și linia ferată Iași-Pașcani, la 35 km de orașul Iași;

Structura culturilor la Ferma Liliac:

O surafață de 19,8 ha de cireș, cu soiurile: Stella , Van, Boabe de Cotnari, Roman, Olivoa;

O suprafață de 8 ha vișine, cu soiurile: Mocănească, Crișana, Scuturător;

O suprafață de 1 ha plantație de măr, cu soirile: Florina, Ionathan și Idared;

Unitatea are în dotare două tractoare (454 și 445 DT); două remorci, pompă de stropit (LST 200 și Osela), tocătoare, plug, disc, cultivator.

Pe lânga plantația de măr de un ha ce a fost înființată în anul 2007, ferma a deținut încă un teren de 5 ha cu măr ce a fost retrocedat în anul 2011.

Pentru un grad de utilizare a terenului mai mare, a fost ales sistemul de cultură intensiv cu distanțe de plantare de 5 m între rânduri și 4 m între omi pe rând. Pomii sunt conduși sub formă de vas ameliorat. Sitemul de întreținere a solului esteînierbarea naturală totală.

4.2. Condițiile climatice

Mersul temperaturilor medii lunare a reprezentat în anii 2012-2013 pentru poziția geografica a Județului Iași, în sens că descrie o curbă ascendentă în prima parte a anului, cu nu maxim în luna iulie, după care curb a devine descendentă cu un minim în luna februarie.

Temperatura maximă absolută s-a produs în prima decada a lunii august, pe data de 7 și a fost de 41,3 în Iași, iar temperatura minimă absolută a fost -26,7 C și s-a înregistrat în mijlocul lui februarie, pe data de 12.

Începând cu ultima decada a lunii ianuarie, pe tot parcursul lunii februarie și în prima jumătate a lunii martie, dar și în luna decembrie, solul s-a menținut înghețat. Înghețul a pătruns până la 25-40 cm în luna februarie.

În ceea ce privește cantitatea de recipitații, aceasta a înregistrat valori deficitare la nivelul anului 2012 în ansamblu. Referitor la evoluția lunară a precipitațiilor se poate spune că, exceptând lunile februarie, aprilie, mai și decembrie în toate celelalte luni acestea au fost deficitare. Se remarcă în mod deosebit lunile de vară, când la nivelul teritoriului agricol al Județului Iași s-au acumulat un deficit cuprins între 67% în luna iulie și 33% în luna august. În perioada ianuarie-mai 2012 precipitațiile atmosferice au înregistrat valori care au depășit valorile multianuale, fapt ce a contribuit în primăvara anului 2012 la realizarea în sol a unui nivel optim de umiditate necesar plantelor de cultură.

În schimb, anul 2013 a fost mult mai favorabil în ceea ce privește suma precipitațiilor atmosferice, asigurându-se 678 l/ față de 514 l/ în anul 2012.

Tabelul 4.1

Temperatura aerului (minima, medie și maxima absolută)

Notă : Datele au fost preluate de la Stația meteorologică din Iași.

Tabelul 4.2

Preipiații atmosferice – sume lunare

Notă : Datele au fost preluate de la Stația meteorologică din Iași.

4.3. Avertizări emise pentru combaterea dăunătorilor din plantațiile de măr la Ferma Liliac în perioada 2012 – 2013

Metoda de combatere a dăunătorilor din plantațiile pomicole constă în tratamente chimice în cazul cănd celelalte măsuri (biologice, fizico-mecanice, agrotehnice etc.) nu au limitat populațiile de dăunători sub bragul economic de dăunare (P.E.D.), specific pentru fiecare specie. Tratamentele se efectuează la avertizare și se urmarește folosirea de produse cu un grad redus de toxicitate, în scopul folosirii faunei utile din cadrul plantațiilor pomicole, ce are un rol important în menținerea echilibrului biocenotic.

Pentru mărirea eficacității tratamentelor, acestea se completează cu fungicide, aplicându-se concomitet împotriva bolilor. Se aplică tratamente chimice la avertizare, ținându-se seama de rezerv biologică a dăunătorului, de soiul cultivat și condițiile meteorologice din perioada dezvoltării și înmulțirii dăunătorului.

Avertizările emise pentru combaterea speciilor dăunătoare culturii mărului la Ferma Liliac, au vizat cei mai răspândiți dăunători la măr după cum urmează: păduchele din San Jose (Quadraspidiotus pernicious) , păduchele lânos (Eriosoma laniciosus), gărgărița Florilor de măr (Athonomus pomorum), viermele merelor (Cydia pomonella), afide (Aphis pomi), insecte miniatoare și acarieni.

Dintre aceștia, cele mai multe avertizări s-au emis pentru păduchele din San Jose, viermele merelor și păduchele lânos.

Tratamentele fitosanitare pentru combaterea principalelor dăunători au fost efectuate, în perioada 2012-2013, în conformitate cu schemele tehnologice prezentate în tabelele 4.3 și 4.4

Astfel în anul 2012 s-au aplicat 12 tratamente, utilizându-se următoarele insecticide: Condifor Oil 1,5%, Arctara 25 WG 0,1%, Decis mega 50 EW 0,0125%, Mospilan 20 Sg 0,025%,

Decis 25 WG 0,003%, Proteus OD 110 0,05%, Calypso 480 SC 0,02%, Mavrik 2F0,05%,Omite 570 EW 1%, Colagen 150 ml/ha, Pyrinex quik 0,1%.

În anul 2013 s-au aplicat 10 tratamente, folosindu-se următoarele insecticide:Arctara 25 WG 0,1%, Confidor Oil 1,5%, Decis mega 50 EW 0,0125%, Mospilan 20 SG 0,025%, Decis 25 WG 0,003%, Proteus OD 110 0,05%,Calypso 480 SC 0,02%, Pyrinex 25 CS 0,3%, Pyrinex quik0,1%.

Numărul tratamentelor a variat de la un an la altul datorită condițiilor climatice și biologiei dăunătorilor.

Tabelul 4.3

Tratammente aplicate împotriva dăunătorilor din plantațiile de măr din cadrul fermei Liliac în anul 2012

Tabelu 4.4

Tratammente aplicate împotriva dăunătorilor din plantațiile de măr din cadrul fermei Liliac în anul 2013

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Concluzii generale

Cercetările prezentului studiu s-au efectuat în perioada 2012-2013 , în plantația de măr de la Stațiunea de Cercetare-dezvoltare pentru Pomicultură Iași, Ferma Liiac, având soiurile Idared, Florina și Ionathan.

În plantațiile de măr se întâlnește un numar mare de dăunători, din diferite grupe sistematice, ce pot ataca lăstarii, mugurii, frunzele, rădăcinele, florile și fructele.

În funcție de importanța și pagubele pe care le produc, dăunătorii din ecosisteme pomicole pot fi clasificați astfel:

Dăunători principali (dăunăori care apar în fiecare an și produc pagube semnifivative dacă nu se aplică un complex de măsuri de prevenire și combatere;

Dăunători secundari care apar în anumiți ani, cănd depășesc pragul economic de dăunare;

Dăunatori potențiali care sunt prezenți în plantație, găsindu-se sub pragul economic de dăunare și nu necesită intervenții chimice;

Speciile de dăunători indentificați în plantația de măr în perioada studiată au fost: păduchele din San Jose (Quadraspidiotus pernicious) , păduchele lânos (Eriosoma laniciosus), gărgărița Florilor de măr (Athonomus pomorum), viermele merelor (Cydia pomonella), afide (Aphis pomi), insecte miniatoare și acarieni.

Au fost luați în studiu următorii dăunători principali ai mărului:

păduchele țestos din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus);

viermele merelor (Cydia pomonella);

gărgărița florilor de măr (Athonomus pomorum L.);

păduchele lânos al mărului (Eriosoma lanigerum Hausm);

păduchele verde al mărului ( Aphis pomi De Geer);

omida păroasă a dudului (Hyphantria cunea Drur.);

La fiecare dăunător în lucrare s-au prezentat următoarele aspect:

răspândire;

descrierea stadiilor de dezvoltare;

biologia și factorii ecologici care influențează evoluția dăunătorilor;

plante atacate și mod de dăunare;

măsuri de prevenire și combatere;

S-au efectuat următoarele cerecetări:

Cercetări privind prognoza și avertizarea tratamentelor

Recomandări

În platațiile de măr se recomandă efectuarea de verificări repetate pentru identificarea speciilor dăunătoare, atât în perioada de repauz vegetativ cât și în perioada de vegetație.

La efectuarea tratamentelor chimice împotriva dăunătorilor, se va ține seama de protejarea culturii prin utilizarea produselor fitosanitare de ultimă generație în condiții reduse, aplicate conform principiilor de prognoză și avertizare și de asemenea să pezinte un impact redus asupra mediului.

La alegerea momentului aplicării tratamentelor chimice, trebuie să se țină cont de biologia speciilor dăunătoare cât și speciilor antagoniste din agroecositem.

Bibliografie

Boguleanu Gh., Bobîrnac B., Costescu C., Duvlea I., Filipescu C., Pașol P., Peiu M., Perju T., 1980 – Entomologie agricolă. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Filipescu C., Anton Pătrășcanu Elena, Georgescu T., 1989 – Entomologie agricolă. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Filipescu C., Georgescu T., 1993 – Entomologie agricolă, vol. II. Partea specială și tehnologii de combatere. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Georgescu T., 2004. Dăunatorii pomilor si arbuștilor fructiferi : prevenire si combatere. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Ghena și colab., 2004. Pomicultură generală. Ed. MatrixRom, București.

Gradinaru G., Istrate M., Dascalu M. ,1998. Pomicultură. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Gradinaru G., Istrate M., 2004. Pomicultură generală si specială. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Georgescu T., Tălmaciu M., 1995 – Entomologie horticolă. Caiet de lucrări practice. Uz intern, . Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași

Gradinaru G..,2002. Pomicultură specială Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași..

Ghizdavu I., Pașol P., Pălăgeșiu I., Bobîrnac B., Filipescu C., Matei Iulia, Georgescu T., Baicu T., Bărbulescu Al., 1997 – Entomologie agricolă. Editura Didactică și Pedagogică R.A., București.

Ionescu M., Lăcătușu Matilda, 1971 – Entomologie. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Lefter G., Minoiu N., 1990. Combaterea bolilor si dăunătorilor speciilor pomicole semințoase. Editura “Cereș” București.

Manolache C., Boguleanu Gh., 1967 – Entomologie agricolă. Editura Didactică și Pedagogică, București.

POPESCU M. și colab.,1992. Pomicultură generală si specială. Editura didactică și pedagocică. București.

Săvescu A., 1960 – 1962 – Album de protecția plantelor, vol. I – III. Centrul de material didactic și propagandă agricolă, București.

Tălmaciu M., 2003. Protecția plantelor. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

***, 1996 – Codexul produselor de uz fitosanitar omlogate pentru a fi utilizate în România. Ministerul Agriculturii și Alimentației, București.

***, 1999 – Codexul produselor de uz fitosanitar omlogate pentru a fi utilizate în România. Ministerul Agriculturii și Alimentației, București.

Bolile si daunatorii marului. http://dan11.sunphoto.ro/Bolile_si_daunatorii_marului/pagina2 [accesat la 11.06.2014].

Alex Cris . Gărgărița florilor de măr. http://gradina-fericirii.blogspot.ro/2013/07/gargarita-florilor-de-mar-anthonomus.html. [accesat la 11.06.2014].

Ovidiu Otto. POMICULTURA – portaltoi folositi in cultura marului.

http://pomifructiferiarbusti.blogspot.ro/2013/02/pomicultura-portaltoi-folositi-in.html. [accesat la 10.06.2013]

Bibliografie

Boguleanu Gh., Bobîrnac B., Costescu C., Duvlea I., Filipescu C., Pașol P., Peiu M., Perju T., 1980 – Entomologie agricolă. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Filipescu C., Anton Pătrășcanu Elena, Georgescu T., 1989 – Entomologie agricolă. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Filipescu C., Georgescu T., 1993 – Entomologie agricolă, vol. II. Partea specială și tehnologii de combatere. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Georgescu T., 2004. Dăunatorii pomilor si arbuștilor fructiferi : prevenire si combatere. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Ghena și colab., 2004. Pomicultură generală. Ed. MatrixRom, București.

Gradinaru G., Istrate M., Dascalu M. ,1998. Pomicultură. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Gradinaru G., Istrate M., 2004. Pomicultură generală si specială. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

Georgescu T., Tălmaciu M., 1995 – Entomologie horticolă. Caiet de lucrări practice. Uz intern, . Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași

Gradinaru G..,2002. Pomicultură specială Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași..

Ghizdavu I., Pașol P., Pălăgeșiu I., Bobîrnac B., Filipescu C., Matei Iulia, Georgescu T., Baicu T., Bărbulescu Al., 1997 – Entomologie agricolă. Editura Didactică și Pedagogică R.A., București.

Ionescu M., Lăcătușu Matilda, 1971 – Entomologie. Editura Didactică și Pedagogică, București.

Lefter G., Minoiu N., 1990. Combaterea bolilor si dăunătorilor speciilor pomicole semințoase. Editura “Cereș” București.

Manolache C., Boguleanu Gh., 1967 – Entomologie agricolă. Editura Didactică și Pedagogică, București.

POPESCU M. și colab.,1992. Pomicultură generală si specială. Editura didactică și pedagocică. București.

Săvescu A., 1960 – 1962 – Album de protecția plantelor, vol. I – III. Centrul de material didactic și propagandă agricolă, București.

Tălmaciu M., 2003. Protecția plantelor. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Iași.

***, 1996 – Codexul produselor de uz fitosanitar omlogate pentru a fi utilizate în România. Ministerul Agriculturii și Alimentației, București.

***, 1999 – Codexul produselor de uz fitosanitar omlogate pentru a fi utilizate în România. Ministerul Agriculturii și Alimentației, București.

Bolile si daunatorii marului. http://dan11.sunphoto.ro/Bolile_si_daunatorii_marului/pagina2 [accesat la 11.06.2014].

Alex Cris . Gărgărița florilor de măr. http://gradina-fericirii.blogspot.ro/2013/07/gargarita-florilor-de-mar-anthonomus.html. [accesat la 11.06.2014].

Ovidiu Otto. POMICULTURA – portaltoi folositi in cultura marului.

http://pomifructiferiarbusti.blogspot.ro/2013/02/pomicultura-portaltoi-folositi-in.html. [accesat la 10.06.2013]