Procesare cu Plasma a Suprafetelor cu Forma Complexa

Procesare cu plasmă a suprafețelor cu formă complexă

TEZĂ DE DOCTORAT

Cuprins

Lista figurilor

Abrevieri

Introducere

Motivație

Articole publicate

Structura tezei

Capitolul 1. Curățarea cu plasmă. Abordări experimentale recente în domeniul curățării cu plasmă a straturilor carbonice

1.1 Importanța tehnicilor de curățare pentru tehnologia fuziunii nucleare

1.1.1 Importanța fuziunii

1.1.2 Proiectul ITER

1.1.3 Interacția plasmei cu pereții reactorului

1.2. Tehnici de curățare a straturilor carbonice și mixte

1.2.1 Curățarea straturilor carbonice prin oxidare termică

1.2.2 Curățarea straturilor carbonice în plasmă ECR

1.2.3 Curățarea straturilor carbonice mixte în plasmă ECR

1.2.4 Curățarea straturilor carbonice în descărcare luminiscentă

1.2.5 Curățarea straturilor carbonice mixte în descărcare luminiscentă

1.2.6 Curățarea straturilor carbonice prin ablație laser

1.2.7 Curățarea straturilor carbonice prin iradiere cu lampa flash

1.3 Praful în reactoarele de fuziune nucleară

1.3.1 Curățarea prafului din reactoarele de fuziune nucleară prin oxidare termică

1.3.2 Curățarea prafului din reactoarele de fuziune nucleară prin ablație laser

1.4 Tehnici de curățare abordate în cadrul lucrării

Capitolul 2. Obținerea și caracterizarea straturilor subțiri utilizate pentru testarea tehnicilor de curățare cu plasmă

2.1 Depunerea chimică din fază de vapori asistată de plasmă (PACVD)

2.2 Realizarea de filme carbonice prin PACVD

2.3 Realizarea de filme subțiri prin pulverizare magnetron (MS)

2.4 Realizarea de filme carbonice mixte prin depunere secvențială (PACVD/MS)

2.5 Tehnici de caracterizare a materialelor supuse proceselor de depunere și curățare cu plasmă

56

2.5.1 Spectroscopia elipsometrică

2.5.2 Microscopia de Forță Atomică (AFM)

2.5.3 Profilometrie

2.5.4 Microscopia electronică cu baleiaj (SEM)

2.5.5. Spectroscopia de dispersie de raze X (EDX)

Capitolul 3. Curățarea suprafețelor cu formă complexă cu plasmă de radiofrecvență generată la presiune scăzută

3.1 Principiul metodei

3.2 Experimente demonstrative preliminarii

3.3 Elaborarea unui generator de plasmă în spații înguste (Inside-Gap Plasma Generator – IGPG) și testarea lui în experimente de curățare

3.3.1 Protocolul experimental

3.3.2 Curățarea suprafețelor canelate realizate din grafit

3.3.3 Evaluarea potențialului de curățare a straturilor carbonice din spații înguste

Capitolul 4. Curățarea straturilor carbonice cu jet de plasmă de radiofrecvență cu funcționare la presiune atmosferică

4.1 Sistemul experimental

4.2 Funcționarea sursei de plasmă tip jet în gaze reactive și în amestecuri de gaze

4.3 Curățarea straturilor a-C:H de pe suprafețe plane cu gaze reactive

4.4 Curățarea straturilor DLC de pe suprafețe plane

4.4.1 Curățarea straturilor DLC cu diferite numere de scanări

4.4.2 Curățarea straturilor DLC cu diferite viteze de scanare

4.5 Curățarea straturilor mixte carbon/metal de pe suprafețe plane

4.6 Curățarea straturilor a-C:H de pe suprafețe canelate

4.7 Optimizarea procesului de curățare a materialelor carbonice utilizând jetul de plasmă de presiune atmosferică

4.7.1 Curățarea materialelor carbonice de pe suprafețe de grafit

4.7.2 Dependența eficienței de curățare de natura gazului și temperatura suprafeței

4.7.2.1 Dependența eficienței de curățare de natura gazului

4.7.2.2 Dependența eficienței de curățare de temperatura suprafeței

Concluzii

Bibliografie

Lista figurilor

Abrevieri

Introducere

Motivație

Procesarea cu plasmă este de o importanță vitală pentru multe industrii și tehnologii actuale. Plasmele reactive chimic sunt folosite în mare masură pentru a modifica proprietățile de suprafață ale materialelor. Procesele de suprafață bazate pe plasmă sunt indispensabile pentru industria circuitelor integrate folosite de industria semiconductorilor [1], cu aplicații în electronică. Procesele cu plasmă sunt de asemenea importante pentru industria aerospațială [2], de automobile [3-5], metalurgică [6], în aplicații biomedicale [7], precum și în tratarea deșeurilor toxice [8,9]. Cu ajutorul plasmei pot fi realizate materiale și structuri ale suprafeței care nu pot fi obținute prin alte metode si tehnologii [10]. Plasma poate îmbunătăți proprietățile de suprafață a unor materiale sau poate conduce la sinteza de noi materiale. Materialul este modificat la scară mică cu particule atomice, neutre sau încărcate electric, deci tehnologiile aferente procesării cu plasmă sunt puternic legate de știința modernă [11].

Procesarea cu plasmă a suprafețelor cuprinde un domeniu larg de aplicabilitate, precum:

activarea suprafețelor în plasmă în scopul îmbunătățirii proprietăților de suprafață a acestora [12-16];

corodarea în plasmă a suprafețelor folosite în industria semiconductoare. Corodarea în plasmă este bazată pe un proces chimic rezultat din interacția dintre speciile create în plasmă și material în urma căruia se formează produși volatili care sunt înlăturați sub formă de gaz [17,18].

curățarea cu plasmă a suprafețelor [19-21]. În timpul procesului de curățare cu plasmă se înlătură contaminanții de pe suprafețe.

polimerizarea în plasmă; Când un monomer este introdus în plasmă, acesta se fragmentează în specii reactive. Polimerizarea în plasmă constă în recombinarea acestor specii reactive [22-24] la substrat. În urma recombinării speciilor reactive se formează un polimer pe suprafața folosită ca și substrat pentru depunere.

depunerea de filme subțiri în plasmă; Depunerea de filme subțiri în plasmă este folosită în scopul acoperirii unor suprafețe cu straturi dure [25], pentru îmbunătățirea rezistenței la uzură și la coroziune a unor suprafețe [26], pentru acoperiri optice [27], pentru acoperiri cu filme semiconductoare în industria circuitelor integrate [28], etc.

sterilizarea în plasmă [29-32].

În practică se întâlnesc multe situații când este necesară procesarea suprafețelor care mărginesc spații înguste, de exemplu: curățarea reziduurilor din canalele matrițelor de turnare a polimerilor, curățarea biofilmului și a plăcii bacteriene în dentistică, modificarea capacității de udare a suprafețelor care mărginesc spații înguste (de exemplu pentru MEMS-microsisteme electromecanice, în microfluidică) sau pentru curățarea tritiului acumulat în pereții canelați ai reactoarelor de fuziune nucleară de tip Tokamak, pentru a mări timpul lor de funcționare.

Motivarea cercetării din această teză este legată de curățarea straturilor co-depuse pe suprafețele cu formă complexă ale pereților reactoarelor de fuziune nucleară care vin în contact cu plasma (PFC – Plasma Facing Components) [33], problemă majoră pentru aceste reactoare ce trebuie rezolvată în scopul măririi duratei de funcționare a acestora. Componentele care sunt în contact cu plasma sunt supuse la condiții extreme. Datorită intensității fluxurilor de particule și transferului de căldură, suprafețele care sunt în contact cu plasma sunt supuse eroziunii materialului, migrării și re-depunerii. Astfel, în timpul funcționării reactoarelor de fuziune se formează pe pereți depozite de material co-depus. Această problemă a determinat dezvoltarea unor serii de tehnici de curățare care vizează prevenirea sau curățarea acestor co-depozite in situ sau, cel puțin, îndepărtarea tritiului conținut de acestea. Pentru curățarea unor astfel de suprafețe s-au aplicat diverse tehnici, bazate pe laser [34], lampă flash [33], oxidare termică [35] și descărcare luminiscentă [36,37], acestea având însă dezavantajul accesului limitat în spații înguste.

În această teză am efectuat studii cu privire la posibilitatea folosirii descărcărilor de radiofrecvență la presiune joasă și la presiune atmosferică pentru curățarea straturilor carbonice din spații înguste și de pe suprafețe plane ca și alternativă de curățare a pereților reactoarelor de fuziune nucleară.

Plasma generată în câmp de radiofrecvență are câteva avantaje specifice în procesarea materialelor: la presiune joasă ea are tendința de a ocupa volume mari, astfel se extinde și ocupă uniform tot spațiul procesat; aplicând putere RF descărcarea poate fi generată din exteriorul camerei de procesare (descărcare cu electrozi exteriori); recent, s-au dezvoltat surse de plasmă care funcționează la presiune atmosferică [38-40].

În teză se urmărește explorarea posibilităților de utilizare a plasmelor pentru procesarea suprafețelor cu formă complexă. Studiile sunt dedicate în special curățării straturilor carbonice depuse sau formate în spațiile înguste ale unor suprafețe canelate sau de pe suprafețe plane. Studiile au la bază următoarele etape de desfășurare care sunt prezentate în continuare în cadrul tezei: i) realizarea unor suprafețe cu formă complexă, acoperite cu straturi carbonice subțiri, prin depunere în plasmă; ii) caracterizarea straturilor subțiri din punct de vedere al grosimii și proprietăților materialului; iii) aplicarea tehnicilor cu plasmă pentru a îndepărta aceste straturi.

Pentru studiile de curățare la presiune joasă bazate pe folosirea descărcărilor de radiofrecvență la presiune joasă s-a dezvoltat un generator de plasmă în spații înguste IGPG (Inside-Gap Plasma Generator), cu care să se poată scana și curăța spațiile înguste. Pentru studiile bazate pe folosirea descărcărilor de radiofrecvență la presiune atmosferică s-a folosit o sursă tip jet de plasmă care funcționează la presiune atmosferică în diferite gaze și amestecuri de gaze.

În teză sunt prezentate: tehnicile de depunere utilizate la depunerea de filme carbonice hidrogenate și de filme carbon/metal mixte, tehnicile de analiză utilizate pentru determinarea grosimii și a proprietăților filmelor realizate în laborator, precum și a ratelor de curățare a acestor filme și tehnicile de curățare a straturilor carbonice, la presiune joasă sau la presiune atmosferică.

Rezultatele experimentale prezentate în această teză au fost obținute în cadrul grupului de cercetare „Procese în Plasmă, Materiale și Suprafețe” din Laboratorul Plasmă de Temperatură Joasă din cadrul Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației.

Articole publicate

Articole publicate în reviste cotate ISI

G. Dinescu, B. Mitu, S. Vizireanu, E.R. Ionita, I. Luciu, M.D. Ionita, C. Stancu, C.E. Stancu, T. Acsente, L. Nistor, L. Kravets, Materials processing with radiofrequency plasmas at low and atmospheric pressure, Romanian Reports in Physics, Vol 60, Issue: 3 (2008) 679-690

M.D. Ionita, M. Teodorescu, C. Stancu, E.C. Stancu, E.R. Ionita, A. Moldovan, T. Acsente, M. Bazavan, G. Dinescu, Surface modification of polymers at atmospheric pressure in expanding RF plasmas generated by planar dielectric barrier discharges, Journal of Optoelectronics and Advanced Materials, Volume 12, No. 3, (2010) 777-782

C. Stancu, M. Teodorescu, A.-C. Galca, G. Dinescu, Carbon layers cleaning from inside of narrow gaps by a RF glow discharge, Surface and Coatings Technology 205, 2 (2011), S435-S438

T. Acsente, E.R. Ionita, C. Stancu, M.D. Ionita, G. Dinescu, C. Grisolia, OES monitoring of sequential deposition of C/W layers by PECVD/magnetron sputtering techniques, Surface & Coatings Technology 205, (2011), S402–S406

Articole prezentate la Conferințe internaționale și publicate în extenso în volume de Proceedings

C. Stancu, I. Luciu, R.E. Ionita, B. Mitu, G. Dinescu, Operation Domains of an Inside-Gap RF Discharge, Proceedings of the 28th ICPIG, July 15-20, 2007, Prague, Czech Republic, pages 27-28

C. Stancu, A. C. Galca, G. Dinescu, C. Grisolia, Removal of carbon residuals from narrow spaces by RF discharges, 35th European Physical Conference (35th EPS), Conference on Plasma Physics June 9-13, 2008, Hersonissos, Greece, Proceedings on CD, 4 pages

C. Stancu, E.R. Ionita, B. Mitu, G. Dinescu, Plasma Segmentation inside narrow channels of grounded electrodes, European Sectional Conference on Atomic and Molecular Phenomena in Ionized Gases, July 15-19, 2008, Granada, Spain

G. Dinescu, E.R. Ionita, M. de desfășurare care sunt prezentate în continuare în cadrul tezei: i) realizarea unor suprafețe cu formă complexă, acoperite cu straturi carbonice subțiri, prin depunere în plasmă; ii) caracterizarea straturilor subțiri din punct de vedere al grosimii și proprietăților materialului; iii) aplicarea tehnicilor cu plasmă pentru a îndepărta aceste straturi.

Pentru studiile de curățare la presiune joasă bazate pe folosirea descărcărilor de radiofrecvență la presiune joasă s-a dezvoltat un generator de plasmă în spații înguste IGPG (Inside-Gap Plasma Generator), cu care să se poată scana și curăța spațiile înguste. Pentru studiile bazate pe folosirea descărcărilor de radiofrecvență la presiune atmosferică s-a folosit o sursă tip jet de plasmă care funcționează la presiune atmosferică în diferite gaze și amestecuri de gaze.

În teză sunt prezentate: tehnicile de depunere utilizate la depunerea de filme carbonice hidrogenate și de filme carbon/metal mixte, tehnicile de analiză utilizate pentru determinarea grosimii și a proprietăților filmelor realizate în laborator, precum și a ratelor de curățare a acestor filme și tehnicile de curățare a straturilor carbonice, la presiune joasă sau la presiune atmosferică.

Rezultatele experimentale prezentate în această teză au fost obținute în cadrul grupului de cercetare „Procese în Plasmă, Materiale și Suprafețe” din Laboratorul Plasmă de Temperatură Joasă din cadrul Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației.

Articole publicate

Articole publicate în reviste cotate ISI

G. Dinescu, B. Mitu, S. Vizireanu, E.R. Ionita, I. Luciu, M.D. Ionita, C. Stancu, C.E. Stancu, T. Acsente, L. Nistor, L. Kravets, Materials processing with radiofrequency plasmas at low and atmospheric pressure, Romanian Reports in Physics, Vol 60, Issue: 3 (2008) 679-690

M.D. Ionita, M. Teodorescu, C. Stancu, E.C. Stancu, E.R. Ionita, A. Moldovan, T. Acsente, M. Bazavan, G. Dinescu, Surface modification of polymers at atmospheric pressure in expanding RF plasmas generated by planar dielectric barrier discharges, Journal of Optoelectronics and Advanced Materials, Volume 12, No. 3, (2010) 777-782

C. Stancu, M. Teodorescu, A.-C. Galca, G. Dinescu, Carbon layers cleaning from inside of narrow gaps by a RF glow discharge, Surface and Coatings Technology 205, 2 (2011), S435-S438

T. Acsente, E.R. Ionita, C. Stancu, M.D. Ionita, G. Dinescu, C. Grisolia, OES monitoring of sequential deposition of C/W layers by PECVD/magnetron sputtering techniques, Surface & Coatings Technology 205, (2011), S402–S406

Articole prezentate la Conferințe internaționale și publicate în extenso în volume de Proceedings

C. Stancu, I. Luciu, R.E. Ionita, B. Mitu, G. Dinescu, Operation Domains of an Inside-Gap RF Discharge, Proceedings of the 28th ICPIG, July 15-20, 2007, Prague, Czech Republic, pages 27-28

C. Stancu, A. C. Galca, G. Dinescu, C. Grisolia, Removal of carbon residuals from narrow spaces by RF discharges, 35th European Physical Conference (35th EPS), Conference on Plasma Physics June 9-13, 2008, Hersonissos, Greece, Proceedings on CD, 4 pages

C. Stancu, E.R. Ionita, B. Mitu, G. Dinescu, Plasma Segmentation inside narrow channels of grounded electrodes, European Sectional Conference on Atomic and Molecular Phenomena in Ionized Gases, July 15-19, 2008, Granada, Spain

G. Dinescu, E.R. Ionita, M. Teodorescu, C. Stancu, T. Acsente, M. Bazavan, Radiofrequency expanding plasma sources at atmospheric pressure. Applications, Invited lecture, Proceedings of 4th International Congress on Cold Atmospheric Pressure Plasmas: Sources and Applications, June 22-24, 2009, Ghent, Belgium, pages 17-22

Comunicări prezentate și publicate ca rezumat în Book of Abstracts al unor conferințe internaționale

E.R. Ionita, M. Teodorescu, C. Stancu, G. Dinescu, Low power RF plasma jet sources , Book of Abstracts, 8th International Balkan Workshop on Applied Physics, 5-7 July, 2007 Constanta, Romania

C. Stancu, M. Teodorescu, E. R. Ionita, T. Acsente, G. Dinescu, Inside-Gap RF Discharge Generator for Cleaning Applications, Book of Abstracts, 14th International Conference on Plasma Physics and Applications, September 14-18, 2007, Brasov, Romania

E.R. Ionita, C. Stancu, M. Teodorescu. G. Dinescu, Plasma Generators for wall cleaning application, Association Euratom, MEdC, 4th Association Days Meeting, October 1-2, 2007, Ramnicu Valcea, Romania

E.R Ionita, M.D. Ionita, C. Stancu, M. Teodorescu, G. Dinescu, Small size plasma tools for material processing at atmospheric pressure, Symposium B: Laser and Plasma in micro-and nano-scale materials processing and diagnostics, E-MRS Spring Meeting, May 26-30, 2008, Strasbourg, France

C. Galca, C. Stancu, C.S. Petrone, R. Pascu, B. Mitu, M. Filipescu, M. Dinescu, G. Dinescu, Optical Properties of hydrogenated carbon films obtained by PECVD, E-MRS, Symposium A, E-MRS Spring Meeting, May 26-30, 2008, Strasbourg, France

C. Stancu, V. Satulu, E. R. Ionita, A. C. Galca, G. Dinescu, A radiofrequency discharge system for cleaning of organic residuals inside narrow channels, 9th International Balkan Workshop on Applied Physics (9th IBWAP) July 9-12, 2008, Constanta , Romania

G. Dinescu, E. R. Ionita, C. Stancu, C. Grisolia, Cleaning of castellated surfaces with radiofrequency discharges, poster presentation at the Gordon Conference “Plasma Processing Science”, July 13-18, 2008, South Hadley, MA, USA

M.D. Ionita, M. Teodorescu, C. Stancu, C.E. Stancu, E.R. Ionita, A. Moldovan, T. Acsente, G. Dinescu, “Surface modification at atmospheric pressure in expanding RF plasmas generated by planar Dielectric Barrier Discharges”, The European Materials Research Society (E-MRS), Congress Center, June 8 – 12, 2009, Strasbourg, France

G. Dinescu, E.R. Ionita, M. Teodorescu, C. Stancu, T. Acsente, M. Bazavan, Radiofrequency expanding plasma sources at atmospheric pressure. Applications, Invited lecture, Proceedings of 4th International Congress on Cold Atmospheric Pressure Plasmas: Sources and Applications, June 22-24, 2009, Ghent, Belgium, pag. 17-23, oral presentation

E.R. Ionita, C. Stancu, G. Dinescu, C. Grisolia „Radiofrequency plasma jet cleaning inside TOKAMAK deep gaps at atmospheric pressure”, presented at International Colloquium on Plasma Processes (CIP 2009), June 22-26, 2009, Marseille, France

M. Teodorescu, C. Stancu, E.R. Ionita, M.D. Ionita, M. Bazavan, G. Dinescu “Atmospheric pressure RF plasma jets generated by dielectric barrier discharges of various configurations”, presented at International Colloquium on Plasma Processes (CIP 2009), June 22-26, 2009, Marseille, France

C. Stancu, E.R. Ionita, G. Dinescu, Carbon removal from deep gaps with atmospheric pressure plasma, Sixteenth International Summer School on Vacuum, Electron, and Ion Technologies, 28 September-2 October, 2009, Sunny Beach, Bulgaria

C. Stancu, E.R. Rosini, V. Satulu, T. Acsente, B. Mitu, G. Dinescu, C. Grisolia, Cleaning of co-deposited layers by movable devices based on radiofrequency discharges, MEDC Association Days, 26-27 November, 2009 , Magurele-Bucharest, Romania

T. Acsente, E. R. Ionita, C. Stancu, M. Teodorescu, B. Mitu, G. Dinescu, Laboratory models for the co-deposited layers; production of laboratory co-deposited layers for fuel removal studies, Joint Meeting of EFDA Taskforce Walls Interactions SEWGs and Emerging Technology System Integration (ETS), Garching, Germany, June 8-11, 2010

E.R. Ionita, C. Stancu, T. Acsente, M. Teodorescu, G. Dinescu, Removal of codeposited materials from gaps with a plasma torch, Joint Meeting of EFDA Taskforce Walls Interactions SEWGs and Emerging Technology System Integration (ETS), Garching, Germany, June 8-11, 2010

C. Stancu, M. Teodorescu, E.R. Ionita, T. Acsente, G. Dinescu, C. Grisolia, Cleaning of carbon/metal composite layers by a plasma jet source at atmospheric pressure, XVth Conference on Plasma Physics and Applications, 1-4 July, 2010, Iasi, Romania

M. Teodorescu, E.R. Ionita, C. Stancu, T. Acsente, M. Bazavan, G. Dinescu, Investigation of expanding plasma jets generated by dielectric barrier discharges at atmospheric pressure, XVth Conference on Plasma Physics and Applications, 1-4 July, 2010, Iasi, Romania

E.R. Ionita, C. Stancu, T. Acsente, M. Teodorescu, G. Dinescu, Extension of plasma torch operation with reactive gases for wall cleaning purposes, EURATOM-MEdC Association Days, July 2, 2010, Iasi, Romania

T. Acsente, E. R. Ionita, C. Stancu, M. Teodorescu, B. Mitu, G. Dinescu, Deposition of mixed carbon/metal mixed layers for the assessment of wall cleaning techniques, EURATOM-MEdC Association Days, July 2, 2010, Iasi, Romania

G. Dinescu, E.R. Ionita, M. Teodorescu, M.D. Ionita, C. E. Stancu, S. D. Stoica, C. Stancu, Cold plasma processing with expanding radiofrequency discharges, International Balkan Workshop on Applied Physics (IBWAP), July 7-9, 2010, Constanta, Romania

M. Teodorescu, E.R. Ionita, C. Stancu, T. Acsente, M. Bazavan, G. Dinescu, Spectral analysis of an argon plasma jet expanding from a dielectric barrier discharge in the ambient atmosphere, 20th European Conference on the Atomic and Molecular Physics of Ionized Gases, 13 – 17 July, 2010, Novi Sad, Serbia

C. Stancu, M. Teodorescu, A.-C. Galca, G. Dinescu, Carbon layers cleaning from inside of narrow gaps by a RF glow discharge, Twelfth International Conference on Plasma Surface Engineering, 13-17 September, 2010, Garmisch-Partenkirchen, Germany

M. Teodorescu, C. Stancu, E. R. Ionita, E. C. Stancu, G. Dinescu, Radiofrequency discharge configurations for plasma processing of narrow tubes at atmospheric pressure, Twelfth International Conference on Plasma Surface Engineering, 13-17 September, 2010, Garmisch-Partenkirchen, Germany

T. Acsente, E. R. Ionita, C. Stancu, M. D. Ionita, G. Dinescu, OES monitoring of combined deposition of C/Al layers by PECVD/Magnetron Sputtering techniques, Twelfth International Conference on Plasma Surface Engineering, 13-17 September, 2010, Garmisch-Partenkirchen, Germany

E.R. Ionita, C. Stancu, T. Acsente, B. Mitu, G. Dinescu, C. Grisolia, Plasma torch cleaning of carbon layers from deep gaps at atmospheric pressure, 26th Symposium on Fusion Technology, Sep 27 – Oct 1, 2010, Porto, Portugal

T. Acsente, E.R. Ionita, C. Stancu, G. Dinescu, Laboratory made composited layers for fuel removal studies, 26th Symposium on Fusion Technology, Sep 27 – Oct 1, 2010, Porto, Portugal

G. Dinescu, C. Stancu, E. R. Ionita, T. Acsente, I. Enculescu, L. Nistor, C. Grisolia, Particle fabrication by plasma removal of carbon matrix from metal/a-C:H composite films, The European Materials Research Society (E-MRS), Congress Center, May 9-13, 2011, Nice, France

Comunicări prezentate la Conferințe Naționale

E. R. Ionita, M. D. Ionita, M. V. Teodorescu, C. Stancu, C. E. Stancu, V. Satulu, I. Luciu, G. Dinescu, “Atmospheric plasma jet modification of PET surfaces” Annual Scientific Conference, University of Bucharest, Faculty of Physics, June 01-02, 2007, Magurele-Bucharest, Romania

G. Dinescu, C. Stancu, E. R. Ionita, A. C. Galca, Plasma cleaning of organic residuals from inside narrow channels, invited lecture, presented at National Conference of Physics, September 10-13, 2008, Magurele-Bucharest, Romania

M. Teodorescu, E. R. Ionita, C. Stancu, M. Bazavan, G. Dinescu, Small Size Dielectric Barrier Discharges at atmospheric pressure and their characterization, Annual Scientific Conference, University of Bucharest, Faculty of Physics, June 05, 2009, Magurele-Bucharest, Romania

C. Stancu, A. Kiss, G. Dinescu, Carbon cleaning from surfaces by an atmospheric pressure plasma jet: importance of gas nature and surface temperature, Sesiunea Stiintifica Anuala a Facultatii de Fizica, 17 Iunie 2011, Magurele-Bucharest, Romania

C. Stancu, G. Dinescu, Carbon erosion at atmospheric pressure by a plasma jet. Dependence of removal efficiency upon gas nature and surface temperature, Scoala de vara pe domeniul chimie, fizica, matematica si informatica, 11-15 Iulie 2011, Magurele-Bucharest, Romania

Structura tezei

Teza este structurată pe patru capitole.

Teza debutează cu o scurtă parte introductivă ce prezintă importanța procesării cu plasmă a suprafețelor cu formă complexă, motivația cercetării din această teză și structura tezei.

În primul capitol sunt prezentate importanța fuziunii nucleare, problemele legate de reactorul de fuziune nucleară și de construcția Tokamak-ului ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor) și abordările experimentale propuse până în prezent în domeniul curățării cu plasmă a straturilor co-depuse.

În capitolul doi sunt prezentate tehnicile de depunere folosite pentru obținerea de filme carbonice și de filme mixte carbon/metal, precum și tehnicile de măsură folosite pentru analiza acestor filme.

În capitolul trei sunt prezentate experimentele elaborate pentru curățarea straturilor carbonice la presiune joasă cu un sistem generator de plasmă în spații înguste (Inside-Gap Plasma Generator – IGPG) și rezultatele obținute în urma acestor experimente. Pentru început am realizat experimente de stabilire a domeniilor de funcționare ale sistemului IGPG în argon și în azot. Experimentele de curățare a straturilor carbonice au fost realizate pe suprafețe canelate de grafit și pe suprafețe canelate realizate din cuburi de aluminiu polisate optic acoperite în prealabil cu straturi carbonice. Aceste suprafețe au fost expuse în plasmă de argon la presiune joasă. După diferiți timpi de tratament în plasmă, pe aceste suprafețe s-au efectuat măsurători de gravimetrie și de profilometrie în scopul determinării ratelor de curățare a straturilor carbonice. În cazul suprafețelor canelate realizate din grafit am obținut rate de curățare a straturilor carbonice de 2,2×10-4 g/min. În cazul suprafețelor canelate realizate din cuburi de aluminiu polisate optic am obținut rate de curățare a straturilor carbonice de 0,24 µm/min. în interiorul canalelor și de până la 0,04 µm/min. pe partea superioară a suprafețelor canelate.

În capitolul patru sunt prezentate experimentele elaborate pentru curățarea straturilor carbonice cu o sursă tip jet de plasmă care funcționează la presiune atmosferică și rezultatele obținute în urma acestor experimente. Pentru început am realizat experimente de stabilire a domeniilor de funcționare a sursei de plasmă în gaze reactive și în amestecuri de gaze. După stabilirea domeniilor de funcționare ale sursei de plasmă de presiune atmosferică am efectuat experimente de curățare a unor straturi carbonice și a unor straturi carbonice mixte (a-C:H/metal) de pe suprafețe plane. În cazul suprafețelor plane acoperite cu straturi DLC (Diamond Like Carbon) am obținut rate de curățare a straturilor carbonice de aproximativ 10-3 g/min. De asemenea, am realizat experimente de curățare a unor straturi carbonice de pe suprafețe canelate realizate din cuburi de aluminiu polisate optic și din plăcuțe de siliciu montate pe pereții interiori ai canalelor. În urma acestor experimente am obținut rate de curățare a straturilor carbonice de până la 3,5×10-4 g/min. Un alt set de experimente realizat cu jetul de plasmă la presiune atmosferică a fost de a determina condițiile optime în care sursa de plasmă prezintă cele mai mari rate de curățare a straturilor carbonice. Aceste experimente au fost realizate pe suprafețe plane de grafit. Aceste suprafețe au fost scanate cu sursa de plasmă la diferiți parametri în diferite gaze și amestecuri de gaze și la diferite temperaturi ale suprafeței. În urma acestor experimente am obținut rate de curățare a straturilor carbonice de până la 1,7×10-2 g/min.

În încheierea tezei este prezentată partea de concluzii generale, concluzii rezultate în urma contribuțiilor principale din această teză.

La finalul tezei este anexată lista cu referințele bibliografice.

Capitolul 1. Curățarea cu plasmă. Abordări experimentale recente în domeniul curățării cu plasmă a straturilor carbonice

1.1 Importanța tehnicilor de curățare pentru tehnologia fuziunii nucleare

1.1.1 Importanța fuziunii

Necesitatea globală de resurse de energie este mai mare astăzi decât oricând altădată în istoria omenirii. Combustibilii fosili au fost sursele de energie pentru civilizația din secolele 19 și 20. Arderea cărbunelui, petrolului și a gazelor s-a dovedit a fi extrem de dăunatoare pentru mediul inconjurător. Emisiile de dioxid de carbon, gazele cu efect de seră, și fumul contribuie la perturbarea echilibrului climatic al planetei. Depozitele de combustibil fosil sunt epuizabile și consecințele exploatării acestora sunt serioase. În prezent se conturează două întrebări: cum vom dezvolta noi surse de energie și cum pot funcționa acestea fără emisii de gaze cu efect de seră, periculoase pentru atmosferă. Nicio națiune nu poate face față singură asupra acestor provocări.

Este ideal ca sursele de energie realizate din combustibil fosil să fie înlocuite cu surse de energie verde, cum ar fi energia solară și eoliană, dar producerea de energie prin aceste mijloace este limitată de tehnologia actuală. În prezent sunt realizate cercetări pentru completarea acestor alternative de producere a energiei. Una din alternative este producerea de energie prin fuziune nucleară. Fuziunea nucleară are loc atunci când două nuclee atomice reacționează formând un nucleu mai greu decât nucleele inițiale. Comparativ cu reacția de fisiune, în urma căreia un nucleu este rupt în două sau mai multe fragmente cu masa aproximativ egală, reacția de fuziune nucleară are avantajul că, combustibilii necesari pentru această reacție se găsesc în abundență pe pământ. Un alt avantaj al fuziunii nucleare este acela că este mai sigură decât fisiunea nucleară.

Combustibilii de fuziune produc prin reacții nucleare de patru milioane de ori mai multă energie pe gram comparativ cu cărbunele care arde prin reacții chimice. Acest lucru pare surprinzător, dat fiind faptul că, combustibilul pare atât de modest: hidrogenul este cel mai comun element din univers, una din componentele principale ale corpurilor noastre. Totuși, utilizarea combustibililor de fuziune este dificilă. Pentru a avea loc reacția de fuziune combustibilul trebuie să aibă peste 100 de milioane de grade, altfel nu poate avea loc fuziunea.

În interiorul soarelui, nucleii de hidrogen fuzionează. Pentru propunerile noastre de reactoare cea mai mai eficientă reacție de fuziune este între nucleul de deuteriu și nucleul de tritiu.

Deuteriul poate fi extras din apele mărilor și oceanelor [41]. Concentrația de deuteriu este de 35 de grame în fiecare litru de apă [42]. În schimb, tritiul este radioactiv și are o durată scurtă de viață. Pentru fuziune nu este nevoie de o cantitate mare de tritiu (un gram sau două la un moment dat). Planul pentru centralele electrice viitoare este de a se genera tritiul din litiu. Litiul este ușor disponibil în acest moment: minele din Bolivia și China deja furnizează o cantitate mare din acest element pentru folosirea acestuia la baterii. Rezervele din aceste mine nu sunt aproape de nivelul de abundență al deuteriului – se poate furniza doar pentru o mie sau două mii de ani. Cu toate acestea, litiul este prezent pe tot pământul și în toate apele; acesta este de 0,1 părți pe milion litiu în mare: litiul din fiecare litru de apă are energia echivalentă cu o zecime de litru de petrol, ceea ce înseamnă aprovizionarea a zece milioane de ani. Desigur, poate costa mai mult extragerea litiului din apele mărilor decât din minele existente, dar calculele arată că, datorită acestei contribuții, costul total al energiei generate de fuziune va fi foarte mic [43].

Una din soluțiile preconizate pentru producerea și menținerea reacției de fuziune utilizează reactorul de tip Tokamak. Într-un reactor de tip Tokamak plasma de fuziune nucleară formată din ioni pozitivi de D și T și electroni are temperaturi de ordinul a 108 K. La astfel de temperaturi este necesar ca plasma să fie confinată [44] pentru a fi menținută într-un volum limitat și împiedicată să ajungă la pereții reactorului. Pentru aceasta sunt folosite câmpuri magnetice puternice. Aceste câmpuri sunt produse în camera de descărcare prin bobine supraconductoare, precum și prin curentul electric indus în plasmă. Cu toate acestea, interacția plasmei cu pereții reactorului este inevitabilă datorită difuziei prin câmpul magnetic și turbulenței. Dezvoltarea materialelor folosite în proiectarea divertorului, precum și a componentelor care vin în contact cu plasma (PFC) are o importanță deosebită pentru funcționarea Tokamak-ului. Aceste materiale supuse efectelor interacției directe dintre plasmă și pereți în timpul reacției de fuziune trebuie să reziste la șocuri termice și fluxuri de particule intense.

1.1.2 Proiectul ITER

Proiectul ITER (International Thermonuclear Experimental Reactor – proiect internațional de cercetare de fuziune nucleară) presupune construirea celui mai mare reactor de fuziune nucleară tip Tokamak din lume pentru a demonstra fezabilitatea producerii controlate de energie prin fuziune. Acesta se construiește la Cadarche în Franța [43,45].

Pereții ITER-ului reprezintă una dintre cele mai critice componente din punct de vedere tehnic deoarece ei vin în contact cu plasma fierbinte. Datorită proprietăților lor fizice unice, s-au ales materiale ca wolfram, beriliu și carbon ca și elemente constructive pentru primul perete [46]. Restul învelișului va fi construit din cupru de înaltă rezistență și din inox [42]. Prin urmare, se vor forma straturi mixte de carbon și wolfram ca urmare a proceselor de erodare, transport și redepunere. Aceste co-depuneri se pot forma atât pe componentele care vin în contact cu plasma, cât și pe zonele îndepărtate de acestea. Din zonele îndepărtate fac parte și canalele dintre cărămizile de pe pereții reactorului (structura canelată). În aceste straturi mixte se poate îngloba tritiu. Pentru siguranța și economia funcționării pe viitor a reactorului de fuziune este necesar un control strict al tritiului.

Ca în majoritatea Tokamak-urilor, și în ITER se prevede încălzirea camerei de vid și a păturii/primului perete pentru a înlătura oxigenul absorbit și apa, în combinație cu o curățare în descărcare luminiscentă (GDC – Glow Discharge Cleaning). Aceasta va fi o procedură standard care va fi aplicată după fiecare intervenție în ITER sau după aerisirea camerei.

ITER-ul va fi echipat cu un sistem standard de GDC utilizând șase electrozi inserați chiar deasupra cupolei divertorului. Acest sistem va fi folosit la pregătirea pereților camerei și pentru sesiunile de curățare a tritiului. În prezent, se așteaptă ca o sesiune GDC să dureze câteva zile, în timpul opririi câmpului toroidal, la o presiune de lucru în domeniul 0,01 – 0,5 Pa. Recent, în Tokamak-urile EAST (Experimental Advanced Superconducting Tokamak) și HT-7 (Hefei Tokamak-7), s-a demonstrat funcționarea unui nou tip de descărcare luminiscentă la frecvență mare (20 – 100 kHz) în prezența câmpului toroidal [47]. Această tehnică poate fi o alternativă pentru pregătirea pereților camerei și pentru curățarea tritiului în ITER. În HT-7, această tehnică este folosită de obicei pentru controlul impurităților și reciclarea particulelor. Rezultatele preliminarii arată că descărcarea este uniformă în direcția toroidală, dar nu este uniformă în directia poloidală [48].

1.1.3 Interacția plasmei cu pereții reactorului

Interacțiile dintre plasmă și pereți apar atunci când plasma scapă din confinarea magnetică și apare impactul între plasmă și componentele pereților. Acesta cauzează erodarea, prin pulverizare chimică și fizică, a componentelor care vin în contact cu plasma. În cazul pereților construiți din materiale compozite cu fibre de carbon (CFC – carbon fiber composite), interacția cu plasma cauzează eliberarea atomilor de C și molecule hidrocarbonice care apoi sunt redepuse în alte părți ale pereților [49]. Redepunerea carbonului generează straturi co-depuse combinate cu deuteriu și tritiu. Acest lucru este prima cauză a reținerii tritiului în reactoarele cu pereți bazați pe carbon.

Componentele din ITER care vin în contact cu plasma vor fi realizate în formă de suprafețe canelate. Aceste suprafețe sunt canelate în scopul măririi suprafeței componentelor care vin în contact cu plasma, pentru a reduce stresul mecanic [50,51] și pentru a minimiza forțele electromagnetice datorate curenților induși în material. Aria suprafeței în ITER va crește de 4 ori datorită acestor suprafețe canelate. Introducerea structurilor canelate impune probleme serioase prin acumularea de impurități și reținerea de combustibil în canalele dintre celule [52]. Aceste acumulări de impurități vor fi formate din carbon și din wolfram de pe pereții diverorului și de pe pereții reactorului [53]. Carbonul curățat de pe componentele care vin în contact cu plasma se poate redepune sub formă de straturi amorfe, conținând o fracțiune semnificativă de combustibil de până la H/C ~ 1. H (și D și T) din plasmă poate fi implantat în componentele din carbon care vin în contact cu plasma și poate difuza în volumul materialului [54]. Curățarea acestor depozite din canale este o problemă majoră ce trebuie rezolvată pentru a mări timpul de funcționare al reactorului [55, 56].

Experimentele realizate până în prezent în JET (Joint European Torus) și în TFTR (Tokamak Fusion Test Reactor) au arătat o acumulare de tritiu de 40 %, respectiv 51 % în timpul funcționării reactorului. Cea mai mare cantitate de tritiu s-a acumulat în zona divertorului unde temperatura a fost scăzută, în particular în zonele umbrite la interiorul divertorului și în fantele din partea superioară a pompelor criostatice [57].

1.2. Tehnici de curățare a straturilor carbonice și mixte

În această parte a tezei sunt prezentate tehnici de curățare a straturilor carbonice de pe suprafețe plane și de pe suprafețe canelate, tehnici de curățare prezentate în literatura de specialitate și testate în scopul folosirii la curățarea pereților reactoarelor de fuziune nucleară.

1.2.1 Curățarea straturilor carbonice prin oxidare termică

Ca o primă tehnică de curățare a straturilor carbonice se prezintă oxidarea termică a unor suprafețe canelate acoprite cu straturi carbonice.

Oxidarea termică presupune încălzirea straturilor co-depuse la temperaturi înalte (până la 670 K) în atmosferă de oxigen.

Pentru a verifica eficacitatea acestei tehnici de curățare s-au realizat structuri metalice canelate care au fost acoperite cu straturi de carbon amorf hidrogenat (a-C:H). Aceste straturi au fost realizate prin depunere chimică din fază de vapori asistată de plasmă (PACVD – Plasma Assisted Chemical Vapor Deposition) într-un reactor de plasmă DC [58]. După acoperire, aceste structuri au fost folosite la experimente de termo-oxidare în atmosferă de oxigen și în amestec NO2/N2. Lățimea canalului a fost de 1 mm [35].

Pentru oxidarea termică a straturilor de a:C-H s-a folosit un cuptor cilindric de inox conectat la o cameră de vid. Gazele oxidante au fost introduse în cuptor după ce temperatura acestuia a fost deja stabilizată la valoarea dorită.

Timpul de expunere al probelor a fost de cate o 1h la 585, 620 și 670 K. Din aceste experimente s-a observat că aspectul probelor s-a modificat foarte puțin după primele două procese de oxidare termică la 585 și 620 K, ceea ce indică faptul că filmele de a-C:H s-au curățat foarte ineficient la aceste temperaturi. În contrast, după oxidare în O2 la 670 K, filmele au fost curățate în mare parte. În acest caz, s-a estimat o rată de curățare de ~ 100 nm/h.

În cazul folosirii NO2/N2 (1:1) ca și gaze oxidante, morfologia filmelor nu s-a modificat în mod considerabil în cazul oxidării la 520 K. În cazul oxidării la 570 K, filmele s-au curățat în mare măsură de pe ambele fețe (internă și externă) ale suprafeței canelate, iar în cazul oxidării la 670 K, probele au fost curățate complet [35].

1.2.2 Curățarea straturilor carbonice în plasmă ECR

În alte experimente [59] au fost realizate teste de curățare a unor straturi carbonice în plasme de oxigen într-un sistem cu sursă de plasmă ECR (electron-cyclotron-resonance) [60,61]. Sistemul constă într-o cameră din inox echipată cu o sursă de plasmă ECR care funcționează la frecvența de 2,45 GHz [1]. Câmpul magnetic este generat cu ajutorul unor bobine externe răcite cu apă. Plasma ECR este confinată într-o cușcă metalică. În partea de jos a cuștii este realizată o apertură prin care plasma părăsește cușca sub formă de fascicul de plasmă. Pentru suprafețele plane se poate folosi un elipsometru in situ pentru măsurarea în timp real a ratelor de depunere și de curățare a straturilor carbonice. Temperaturile suprafețelor au fost măsurate cu ajutorul unui termocuplu de tip K. Schema sistemului experimental folosit pentru aceste experimente este prezentată în Figura 1.

Testele au fost realizate pe diferite structuri tridimensionale (TGTS – tile gap test structures), structuri care au fost expuse în plasmă de O2. Straturile de a-C:H au fost depuse în plasmă RF cuplată capacitiv. Grosimile straturilor depuse au fost diferite, între 55 și 290 nm. Lățimile canalelor TGTS-ului au fost între 0,5 și 4 mm și adâncimea acestora a fost de 19 mm. Grosimile straturilor au fost măsurate în centrul probelor aflate pe perete în funcție de pătrunderea în adâncime. Curățarea este maximă pe partea de sus a canalelor și scade cu creșterea distanței față de partea de sus.

Cea mai mare rată de curățare a straturilor a-C:H (4,6×106 µm3/h) a fost obținută în cazul expunerii TGTS-ului în plasmă ECR la 470 K pentru o lățime a canalului de 0,5 mm. Această rată este cu două ordine de mărime mai mare decât în cazul expunerii TGTS-ului în plasmă ECR la 300 K (4,6×104 µm3/h).

Într-un alt experiment [62] de curățare a straturilor carbonice prin oxidare în plasmă ECR s-au folosit straturi a-C:H depuse pe structuri canelate cu o geometrie asemănătoare celor din ITER. Experimentele au fost realizate în plasme ECR în hidrogen și oxigen la temperaturi de 470 K și 620 K. Ratele de curățare a straturilor a-C:H au fost de până la 640 nm/h pe partea de sus a suprafețelor expuse în plasmă de O2 la 620 K. Partea de jos a suprafeței canelată a fost curățată aproape la fel de eficient ca și partea superioară a suprafeței.

Luând în considerare ratele de depunere din Tokamak de 2-3 nm/s pe partea de sus a canalelor și de 0,5 nm/s în partea de jos a canalelor și ratele de curățare în plasmă ECR în oxigen, curățarea straturilor depuse într-un puls de 400 s în ITER durează 1,5-2 h [62].

Au fost studiate de asemenea efectele produse prin introducerea unei cantități de azot în descărcare și aplicarea unei tensiuni de polarizare pe substrat într-un experiment de curățare a unor straturi a-C:H în plasme ECR în amestec de hidrogen/azot [63]. În urma acestor experimente s-a observat că rata de curățare a straturilor a-C:H a scăzut cu creșterea fluxului de azot când substratul a fost la potențial flotant. În contrast, rata de curățare a crescut semnificativ cu creșterea fluxului de azot în cazul în care pe substrat s-a aplicat tensiune de polarizare. Această creștere a continuat până la un procent de 25 % azot adăugat în descărcare, după care a scăzut monoton. În cazul în care s-au folosit plasme de hidrogen, rata de curățare a fost în jur de 0,015-0,02 nm/s. În cazul amestecului hidrogen/azot, rata de curățare a fost de aproximativ 0,29 nm/s în cazul în care a fost adăugat în descărcare un procent de 25 % azot [63].

Într-un alt experiment de curățare a straturilor a-C:H cu duritate ridicată și a straturilor a-C:H cu duritate scăzută în plasme ECR, cele mai bune rezultate au fost obținute în plasmă de oxigen la presiune scăzută. Ratele de curățare au fost de 2,75 nm/s (9,9 µm/h) pentru straturile de carbon dure și de 6 nm/s (21,6 µm/h) pentru straturile de carbon cu duritate scăzută [64].

Un alt set de experimente a fost realizat în plasme ECR și în plasme RF la 13.56 MHz cuplate capacitiv (CCP – capacitively coupled plasma) pe suprafețe TGTS acoperite cu straturi a-C:H [60]. Experimentele au fost realizate prin expunerea unor suprafețe TGTS (acoperite pe toate suprafețele) în plasme de oxigen. Lățimile canalelor suprafeței TGTS au fost de 0,5, 1,2 și 4 mm. Probele expuse în plasmă au fost măsurate prin profilometrie. Din măsurători s-a observat că pe partea de jos a canalelor s-a curățat foarte puțin carbon, comparativ cu suprafața de sus. S-au curățat mai puțin de 8 nm în canalul de 4 mm. În canalul de 0,5 mm s-a curățat doar 1 nm. Pentru canalele de 4 mm și de 2 mm s-au determinat rate de curățare constante în cazul expunerii suprafețelor la plasmă CCP. Comparând curățarea carbonului de pe partea pereților cu partea de jos a TGTS-ului, s-a observat că, în fiecare caz investigat, s-a curățat mai mult carbon de pe partea de sus a peretelui canelării față de partea de jos [60].

1.2.3 Curățarea straturilor carbonice mixte în plasmă ECR

Au fost realizate experimente de curățare a unor straturi mixte de a-C:H/W în plasme ECR (2,45 GHz) de oxigen [60,61,65] la diferite temperaturi ale substraturilor și la diferite tensiuni de polarizare aplicate pe acestea. Straturile mixte de a-C:W au fost depuse pe suprafețe de siliciu folosind un sistem comercial de depunere prin pulverizare care conține trei surse magnetron controlabile individual. Pentru depunerea filmelor de a-C:W s-au folosit două dintre aceste surse magnetron; pe una din ele a fost montată o țintă de grafit, iar pe cealaltă o țintă de wolfram. Ca și gaz de lucru în timpul pulverizării s-a folosit Ar. Sistemul în care au fost tratate probele a fost echipat cu un elipsometru in situ, deci răspunsul optic de pe probă a putut fi măsurat în timp real în timpul expunerii la plasmă. Această metodă de măsură a mai fost folosită pentru a determina ratele de depunere și de curățare a unor filme de carbon amorf hidrogenat în diferite plasme folosind oxigen, hidrogen și diferite amestecuri de gaze [61,66].

Într-un prim set de experimente [65] s-a investigat efectul temperaturii substratului și energia ionilor în curățarea unor filme de carbon hidrogenat pur și a unor filme mixte a-C:H/W în plasmă de oxigen. Conținutul de wolfram în aceste filme a fost de 1,8 %. După procesul de curățare s-au efectuat măsurători de spectrometrie prin retroîmprăștiere (RBS – Rutherford backscattering spectrometry) pentru a determina concentrația de carbon. Din aceste măsurători s-a observat că s-a înlăturat tot carbonul din filmul de a-C:H/W. În timpul acestui proces de curățare temperatura substratului a fost menținută la 300 K folosind un suport răcit. Rata de curățare depinde puternic de tensiunea de polarizare aplicată. Rata de curățare a carbonului la potențial flotant a fost de 0,7×1019 atomi m-2 s-1, iar la tensiunea de polarizare de -300 V aceasta a fost de 11,6×1019 atomi m-2 s-1. Influența tensiunii de polarizare în procesul de curățare a carbonului și wolframului din filmele de a-C:W a indicat o creștere a ratei de curățare similară cu cea în cazul carbonului pur, dar randamentele sunt mult mai mici. Deși dopat doar cu 1,8 % wolfram, rata de curățare a carbonului din filmele de a-C:W a fost de aproximativ 0,12×1019 atomi m-2 s-1 la potențial flotant și de aproximativ 2,98×1019 atomi m-2 s-1 la – 300 V. La potențial flotant atomii de wolfram nu sunt înlăturați datorită energiei scăzute a ionilor (în acest caz doar 11 eV) care este mai joasă decât pragul de pulverizare fizică a wolframului în oxigen (aproximativ 44 eV). Rezultatele au arătat că, dopând filmele de carbon cu o cantitate mică de wolfram, rata de curățare poate să scadă substanțial în cazul curățării filmelor în plasmă de oxigen. Pentru a obține o descriere mai amănunțită a efectului cantității de wolfram adăugat în filme asupra ratei de curățare, s-au realizat filme de a-C:W cu diferite grosimi și diferite concentrații de wolfram. Aceste filme au fost curățate în plasme de oxigen. Pentru comparație, s-au curățat și filme de carbon pur. În cazul filmelor de carbon pur curățate la potențial flotant, cantitatea de carbon înlăturat a crescut liniar cu creșterea timpului de expunere. Grosimea stratului de carbon (250 nm) a fost curățată după aproximativ 11 minute de expunere în plasmă, rezultând o rată de curățare de 23 nm/min. În cazul filmelor de a-C:W cu o concentrație de wolfram de 1,8 % curățate în plasmă, cantitatea de carbon curățat a crescut liniar, asemănător celei anterioare. Această creștere a fost valabilă doar pentru primii 100 nm, după care descrește o dată cu creșterea timpului de expunere în plasmă. Această descreștere a procesului de curățare se poate datora acumulării unui strat bogat de wolfram la suprafață. Deoarece aceste experimente au fost realizate la potențial flotant, energia ionilor a fost prea scăzută să cauzeze pulverizarea atomilor de wolfram de pe suprafață. În cazul filmelor a-C:W cu o concentrație de 6,0 % wolfram în film s-a înlăturat doar 50 % din grosimea filmului în primele 240 minute, observându-se o scădere continuă a ratei de curățare. Pentru concentrații și mai mari de wolfram în filme (8 % și 9 %), curățarea carbonului s-a saturat după 80 minute de expunere în plasmă sugerând că, carbonul rezidual este protejat de un strat bogat în wolfram. Pentru a se investiga efectul temperaturii substratului în cazul filmelor de a-C:W s-au expus în plasmă filme de a-C:W cu concentrații de wolfram de 6 % și 8 % la temperaturi de 600 K timp de 240 minute. Pe aceste filme au fost realizate măsurători SEM. Grosimea filmului de a-C:W cu o concentrație de wolfram de 6 % înainte de expunerea în plasmă a fost de 207 nm (măsurat prin profilometrie). Aceasta a scăzut la 190 nm (măsurat în SEM) după ce filmul a fost expus timp de 240 minute în plasmă. Dintre acești 190 nm, 120 nm au fost un strat de a-C:W original iar 70 nm au fost un strat de suprafață de oxid de wolfram. Grosimea inițială a unui film de a-C:W cu o concentrație de wolfram de 8 % a fost de 225 nm. După expunerea acestuia în plasmă timp de 240 minute stratul rămas a avut o grosime de 210 nm, stratul de oxid de wolfram având o grosime de 20 nm. Măsurătorile SEM au confirmat faptul că pe suprafața filmelor de a-C:W expuse în plasmă se formează straturi de oxid de wolfram. Un alt set de filme de a-C:W expuse în plasmă au avut grosimi de 500 nm și o concentrație de wolfram în filme de 3 %. Acestea au fost expuse în plasmă la temperatura camerei la potențial flotant și la un potențial de – 200 V. La temperatura camerei curățarea a fost foarte ineficientă și, prin urmare, ratele de curățare au fost foarte mici. La potențial flotant cantitatea de carbon înlăturat a crescut ușor cu creșterea timpului de curățare. După 21 h de expunere în plasmă de oxigen s-a curățat doar aproximativ 10 % din atomii de carbon din filme. Ratele de curățare a filmelor expuse în plasmă pentru 10 h și 21 h au fost de 1,24×1018 atomi m-2 s-1 si, respectiv 5,8×1017 atomi m-2 s-1. Concentrația de wolfram pe suprafața acestor filme a crescut cu creșterea timpului de expunere. La potențial flotant nu s-au înlăturat atomi de wolfram în timpul expunerii în plasmă. Pe de altă parte, dacă s-a aplicat tensiune de polarizare de – 200 V, s-au înlăturat toți atomii de carbon și o mare parte din atomii de wolfram de pe suprafața filmelor expuse în plasmă timp de 2,5 h. La o tensiune de polarizare de – 200 V, deși atomii de wolfram îmbogățesc suprafața probelor datorită curățării preferențiale a carbonului, atomii de wolfram s-au înlăturat continuu de pe suprafață prin pulverizare fizică datorită ionilor de oxigen incidenți care au avut energii corespunzătoare pragului necesar pulverizării wolframului în oxigen (aproximativ 44 eV). Atunci când s-a aplicat o tensiune de polarizare de – 200 V pe probe, s-a împiedicat formarea unor straturi protectoare de wolfram pe suprafața probelor și filmul a putut fi înlăturat complet [65].

1.2.4 Curățarea straturilor carbonice în descărcare luminiscentă

În scopul testării tehnicii de curățare a straturilor carbonice în descărcări luminiscente (GDC) în He/O2 și H2/N2 [36] s-a construit o structură metalică canelată. Această structură a fost formată din 8 plăci cu dimensiuni de 1×10 cm și 4 mm grosime. Plăcile au fost prinse vertical pe o altă placă la o distanță de 1 mm una față de cealaltă. Între aceste plăci a fost introdus un fir Thermocoax cu diametrul de 1 mm. Suprafața astfel realizată a fost depusă cu straturi a:C-H. Experimentele de curățare a straturilor carbonice au fost realizate în plasme de He/O2 și H2/N2 pe două filme de carbon identice (cu o grosime de 200 nm) depuse pe firul Thermocoax. Aceste filme au fost depuse în plasmă de He/CH4. Grosimea filmului a fost măsurată prin profilometrie (pe o probă separată de Si) rezultând o rată de depunere de 0,11 nm/s. Pentru experimentele de curățare a straturilor carbonice s-au folosit condiții optime pentru curățarea cu plasmă de He/O2 (20%, 0,667 Pa, 100 mA). Curățarea completă a filmului a durat 1000 s rezultând o rată medie de curățare de 12 nm/min. Principalele produse detectate la curățarea filmului sunt H2 și CO, dar se formează și CO2. Curățarea în plasmă de H2/N2 s-a realizat prin folosirea acelorași condiții ca și în cazul plasmei de He/O2 (20%, 0,667 Pa, 100 mA). Curățarea completă a filmului a durat aproximativ 3400 s, rezultând o rată medie de curățare de 3,6 nm/min. S-a observat că timpul de curățare este proporțional cu grosimea filmului [36].

În alte experimente de curățare în plasmă de H2/N2 a unor straturi de a-C:H (cu grosimi de 200 nm) [67] s-au obținut rate de curățare de ~ 4 nm/min.

Un alt set de experimente de curățare în descărcare luminiscentă a fost realizat în amestec de gaze O2/He. Straturile curățate au fost straturi carbonice redepuse în TEXTOR (Tokamak Experiment for Technology Oriented Research) [68]. În experimentele de curățare temperatura acestor filme a fost setată la 200 oC, temperatură asemănătoare temperaturilor din ITER. Carbonul (5,22g) a fost curățat din TEXTOR în aproximativ 4 h, rezultând o rată de curățare a carbonului de 2,1×1019 C/s [68].

În experimente asemănătoare s-a urmărit curățarea oxigenului din probe compozite cu fibre de carbon (CFC), grafit pirolitic (PG – pyrolytic graphite) și inox (SS – stainless steel) expuse în descărcare luminiscentă de deuteriu [69]. Aceste experimente au fost realizate într-un sistem de desorpție termică (TDS – thermal desorption). În urma acestor experimente s-a observat că oxigenul eliberat de pe probele de CFC a fost sub formă de CO (99 %) și sub formă de CO2 (1 %), iar de pe probele de PG acesta a fost eliberat în totalitate. Oxigenul eliberat din probele de SS a fost calculat ca suma atomilor de O desorbiți ca O2, D2O, HDO, H2O [69].

Într-un alt experiment de curățare [62] a straturilor carbonice în descărcare luminiscentă s-au folosit straturi a-C:H depuse pe structuri canelate cu o geometrie asemănătoare celor din ITER. Experimentele au fost realizate în descărcare luminiscentă în hidrogen și oxigen la temperaturi de 470 K și 620 K. În cazul curățării straturilor în descărcare luminiscentă de hidrogen la 470 K s-a obținut o rată de curățare de 16 nm/h pe suprafața de sus, iar la 620 K rata de curățare pe suprafața de sus a fost de 34 nm/h. Carbonul depus în canale a fost curățat de pe toate suprafețele expuse în plasmă. Descărcarea luminiscentă în oxigen este mai eficientă decât cea în hidrogen. Luând în considerare ratele de depunere din Tokamak de 2-3 nm/s în partea de sus a canalelelor și de 0,5 nm/s în partea de jos a canalelor și ratele de curățare în descărcare luminiscentă în oxigen, curățarea straturilor depuse într-un puls de 400 s în ITER durează 30 h [62].

1.2.5 Curățarea straturilor carbonice mixte în descărcare luminiscentă

Una din tehnicile de curățare a filmelor mixte de C-W este folosirea descărcărilor luminiscente in H2, Ar și Ar/H2 [70]. Experimentele de curățare a filmelor mixte în aceste gaze au fost realizate pe filme mixte carbon/wolfram hidrogenate (notate a-C/CW) depuse pe plachete de siliciu. Depunerile au fost realizate prin pulverizarea unei ținte de wolfram în plasmă de radiofrecvență în amestec de gaze Ar/CH4. Ținta de wolfram a avut și rol de electrod de radiofrecvență. Compoziția filmelor de a-C/CW a fost dedusă prin analiza de spectroscopie de raze X. Din aceste analize s-a observat că filmele au o compoziție mai bogată în carbon decât în wolfram. Compoziția atomică de C/W a fost de aproximativ 25 %. În timp ce în plasma de Ar curățarea a fost dominată de fenomenul pulverizării fizice datorită ionilor de ArII, prezența adițională a hidrogenului a dat naștere la procese simultane de pulverizare chimică. Cele mai bune rezultate ale curățării (0,3 nm/s) s-au obținut în amestec de gaze Ar/H2 cu o concentrație de 20 % hidrogen [70].

Un alt experiment de curățare a unor straturi mixte de C-W a fost realizat în plasmă de microunde în hidrogen [71]. Straturile mixte au fost realizate prin pulverizare reactivă într-un sistem de pulverizare tetrodă Balzers Sputron [72]. Sistemul de pulverizare Sputron folosește ca și sursă de ioni pentru pulverizare un arc termoionic la tensiune scăzută. Țintele sunt interschimbabile in situ astfel încât a fost ușor de realizat structuri multistrat. Depunerile au fost realizate în amestec de gaze Ar/C2H2 folosindu-se ținte de wolfram și de grafit pirolitic. Depunerile au fost realizate pe substraturi de inox polisat. Pentru o aderență mai bună a straturilor mixte au fost depuse două straturi subțiri intermediare de Cr și W. Ultimul strat depus a fost de carbon amorf hidogenat pur. Structura depunerii multistrat este prezentată în Figura 2.

Probele astfel realizate au fost tratate în plasmă într-un sistem MESOX (Moyen d’Essai Solaire d’Oxidation) prezentat schematic în Figura 3. Camera în care au fost expuse probele a fost un cilindru de cuarț. Plasma a fost creată într-o cavitate de microunde la 2,45 GHz [74]. Temperatura probelor în timpul expunerilor în plasmă a fost măsurată cu un pirometru IR. Probele au fost expuse în plasmă de hidrogen timp de 5 și 10 minute.

Compoziția straturilor a fost determinată prin spectroscopie de electroni Auger (AES), în timp ce morfologia suprafeței a fost studiată prin microscopie electronică cu baleiaj (SEM). Depunerile au avut o compoziție de 30% W și 70% C. Ultimul strat a fost un strat de carbon pur cu o grosime de 50 nm. Grosimea probelor expuse în plasmă de hidrogen pentru 5 minute a scăzut de la 850 nm la 630 nm, în timp ce grosimea probelor expuse în plasmă de hidrogen pentru 10 minute a scăzut de la 900 nm la 350 nm. Rata de curățare rezultată în urma acestor măsurători a fost de aproximativ 55 nm/min [71].

Într-un experiment asemănător, s-au expus în plasmă de oxigen straturi mixte C/W (30% W și 70% C) [73]. Grosimea acestor filme a fost de 750 nm, dintre care 650 nm au fost de straturi mixte iar 100 nm a fost un strat de carbon pur depus la suprafață. Curățarea carbonului din aceste filme a durat mai puțin de 15 minute, rezultând o rată de curățare de aproximativ 0,83 nm/s. La suprafața probei expusă în plasmă a rămas un strat de aproximativ 300 nm de oxid de wolfram [73].

Un alt set de experimente de curățare a unor straturi mixte de C/W a constat în curățarea unor suprafețe de inox depuse cu straturi de C (50 at.%) și W (50 at.%) [75]. Depunerile au fost realizate prin pulverizarea unei ținte de wolfram în atmosferă de acetilenă. Grosimea stratului depus a fost de aproximativ 1 µm. Straturile mixte au fost expuse în plasmă de hidrogen. Plasma a fost creată într-un tub de cuarț plasat în centrul unei cavități de microunde. Puterea a fost de 1000 W. Probele au fost încălzite în plasmă de hidrogen în scopul curățării carbonului și pentru a preveni formarea altor oxide de filme. Încălzirea probei datorată particulelor reactive din plasma de hidrogen nu a fost suficientă pentru reacții de suprafață și a fost necesară o încălzire adițională constând în folosirea radiației solare concentrată pe suprafața probei pentru a facilita o curățare mai rapidă a carbonului. Rezultatele au arătat că este o gamă destul de îngustă de parametri care permit curățarea carbonului de pe filme fără distrugerea filmului de wolfram (fără migrarea elementelor din substrat în filmul de wolfram) [75].

1.2.6 Curățarea straturilor carbonice prin ablație laser

Ablația laser este o tehnică folosită la scală industrială pentru a vaporiza un material și pentru a obține o depunere controlată de straturi subțiri [76,77]. Aceasta este, de asemenea, folosită pentru a curăța suprafețe [78,79] sau pentru tratarea fructelor și legumelor în scopul eliberării unor substanțe aromate care pot fi apoi colectate și folosite [80].

Această tehnică a fost aplicată cu succes la curățarea straturilor carbonice provenite din Tokamak [34]. Ablația stratului este obținută prin scanarea suprafeței cu un puls laser focalizat care ridică rapid temperatura suprafeței probei la 4000 K și produce expulzarea carbonului. Pulsul este setat la o durată foarte scurtă în scopul obținerii ablației fără efectul de difuzie a căldurii de la suprafață către volumul materialului. Prima evaluare a fost realizată în laborator folosind cărămizi TEXTOR acoperite cu un strat dens de carbon gros de 50 µm. Din experimentele de ablație pe o cărămidă TEXTOR a rezultat o rată de curățare a carbonului de 10-2 g/s [33].

1.2.7 Curățarea straturilor carbonice prin iradiere cu lampa flash

O altă tehnică aplicată cu succes la curățarea cărămizilor provenite din JET a fost ablația cu lampa flash [33]. O cărămidă a fost acoperită cu un strat gros (150 – 250 µm) de co-depuneri bogate în tritiu și deuteriu. Lampa flash folosită a produs o energie de 500 J într-un puls de 140 µs. Lumina lămpii a fost focalizată pe o suprafață de 30 cm2 rezultând o densitate a energiei de 6 J/cm2. Au fost realizate iradieri cu 2600 de pulsuri în câteva puncte ale cărămizii, cu o rată de repetare a pulsului de 5 Hz. S-a înlăturat aproximativ 90 µm din stratul co-depus de pe suprafața cărămizii, rezultând o rată de curățare de 10-3 g/s [33].

1.3 Praful în reactoarele de fuziune nucleară

În Tokamak-uri praful se formează ca urmare a interacției dintre plasmă și materialele care vin în contact cu plasma. Praful conține elemente ca beriliu, carbon și wolfram. Acesta va fi activat, tritiat, reactiv chimic și toxic [81]. În Tokamak-urile existente praful nu reprezintă o problemă majoră nici pentru funcționare și nici din punct de vedere al siguranței. Cu toate acestea, situația va fi diferită în ITER din cauza activării materialelor, prezenței tritiului și beriliului.

În camera de vid (VV- vacuum vessel) din ITER există diferite riscuri legate de praf: impactul cu mediul în cazul împrăștierii prafului, producerea de hidrogen în cazul pătrunderii de aburi și riscul de producere a unei explozii. În scopul controlării riscurilor cauzate de praf, strategia curentă a ITER-ului este bazată pe o abordare de apărare concepută pentru a evita eșecurile, a minimiza, detecta și măsura cantitatea de praf cu respectarea limitelor de siguranță și bazată pe sisteme de atenuare.

Pentru obținerea de informații de bază despre crearea prafului, transport, aria de acumulare, etc. se pot folosi diverse tehnici de diagnostică. Datorită unor constrângeri din mediul Tokamak-ului, anumite tehnici par mult mai atractive și promițătoare. Observarea vizibilă a marginilor plasmei sau observarea cu o cameră cu infraroșu poate fi folosită pentru a determina zona unde se formează/mobilizează sau transportă praful. După o calibrare atentă (injecția unui praf calibrat) se pot obține informații despre mărimea prafului și viteza acestuia. Praful poate fi colectat cu ajutorul unui braț robotic pentru analize ample externe (distribuție după mărime, cantitate, compoziție, etc.).

Referitor la limitările din interiorul camerei de vid, deoarece sunt multe suprafețe umbrite care sunt dificil de monitorizat, este necesar să se determine sursa de formare a prafului. Pentru a determina sursa netă pot fi realizate măsurători de spectroscopie a impurităților din marginea plasmei sau măsurători de interferometrie Speckle [82,83]. Termografia în infraroșu [83] cuplată cu spectroscopie laser indusă (LIBS) [84], sau interferometria Speckle, pot fi folosite pentru a obține o hartă a suprafețelor depuse din regiunea divertorului (inclusiv canelările dintre cărămizi).

O dată ce s-au atins limitele de praf admise, este necesar să se înlăture praful din camera de vid. Este de așteptat ca praful să se acumuleze pe suprafețele orizontale ale porturilor și în regiunea divertorului. Curățarea prafului și a filmelor depuse din interiorul camerei sunt trei etape dintr-un proces care cuprinde mobilizarea materialului, colectarea materialului mobilizat și transportul acestuia în cadrul/în afara camerei.

Curățarea regulată poate fi luată în vedere pentru a evita o creștere a cantității de praf în timpul perioadelor de funcționare. Prin mobilizare, praful poate fi transportat către suprafețe care nu sunt în interacție directă cu plasma unde constrângerile legate de securitate ar putea fi reduse. Pot fi folosiți laseri pentru mobilizare, în timp ce colectarea poate fi realizată prin electrozi încărcați sau prin aspirare. Acest lucru se va face în timpul de oprire când se introduce un braț robotic articulat. Poate fi folosit lichid sau gaz de spălare pentru a mobiliza și colecta praful care, după aceea, poate fi evacuat prin două porturi mici ale ITER-ului.

S-au identificat diferite tehnici potențiale pentru controlul prafului dar acestea nu sunt încă „soluții optime” și sunt necesare experimente viitoare pentru a verifica fezabilitatea lor tehnică în proiectul ITER actual [85].

1.3.1 Curățarea prafului din reactoarele de fuziune nucleară prin oxidare termică

S-au realizat experimente de oxidare a unor prafuri de carbon comercial și a unor particule de praf colectate din Tokamak-ul DIII-D în urma experimentului 13C din 2005 [86]. Particulele de praf de carbon comercial au avut dimensiuni de la ~ 0,7 nm până la < 20 µm. Particulele din camera de vid a Tokamak-ului DIII-D au fost colectate din diferite zone. Proba DIII-D-1 a fost colectată de sub 24 cărămizi care acoperă întreg domeniul poloidal din zonă, la poziții toroidale de la 125o la 170o. Proba DIII-D-2 a fost colectată de pe suprafețele a 29 cărămizi care cuprind întreg domeniul poloidal la poziția toroidală de ~ 20o. De asemea, au fost realizate experimente de oxidare pe fulgi (flakes) de co-depuneri exfoliate din DIII-D. Fulgii colectați au avut aria între 1 și 6 mm2 și o grosime estimată de ~ 50 µm. Compoziția acestora a fost carbon cu o mică impuritate de bor: B/(B+C) ~ 4,7 %, compoziție determinată din măsurători XPS (X-ray photoelectron spectroscopy). Probele de praf și de fulgi au fost introduse într-o cutie de inox fără capac și apoi au fost introduse într-o cameră de vid care a fost încălzită la 350 oC. Temperatura a fost măsurată cu un termocuplu montat pe peretele exterior al camerei. După ce sistemul a fost încălzit la temperatura dorită, s-a introdus oxigen în cameră până la o presiune de 2,0 kPa. Probele au fost oxidate la diferiți timpi, de la ½ h până la 8 h. Probele au fost cântărite atât înainte cât și după oxidare [87].

În cazul prafului comercial masa a scăzut foarte puțin (<2%) după prima ½ h de oxidare, după care nu s-a mai modificat până la un timp de oxidare de 24 h. Din proba DIII-D-1 s-a oxidat mai puțin de 1 % din praf după un timp de oxidare de 8 h. Greutatea probei DIII-D-2 a scăzut cu 18 % după un timp de oxidare de 8 h, după care nu s-a mai observat nici o scădere a masei acesteia. Pentru experimentele de oxidare a fulgilor de co-depuneri exfoliate din Tokamak-ul DIII-D s-au folosit două astfel de probe. Masa acestora a scăzut cu 30 %, respectiv 38 % după 23 ½ h de oxidare [87].

1.3.2 Curățarea prafului din reactoarele de fuziune nucleară prin ablație laser

De asemenea au fost realizate si experimente de curățare cu laser a prafului de pe suprafețele camerei de vid [88]. Pentru investigarea procesului de curățare cu laser s-au studiat tipuri de particule asemănătoare celor produse in Tokamak. Aceste particule au fost de carbon și de agregate de wolfram și picături de wolfram. Micro particulele de C și de W pur au fost realizate prin ablație laser și au prezentat proprietăți morfologice asemănătoare prafului din Tokamak. De asemenea, s-au realizat experimente de curățare a unor particule de praf provenite de pe componentele reactorului care vin în contact cu plasma.

Experimentele au fost realizate cu surse laser diferite: cu excimer, cu Nd:YAG și laser cu yterbiu. Particulele de carbon și de wolfram au fost produse prin ablație laser pulsată, ablație realizată pe ținte de grafit și de wolfram în aer ambient. Punctul focal a scanat suprafața țintei folosind un stagiu de translație, în scopul producerii unui strat uniform de particule izolate. Produșii ablației au fost colectați pe o serie de substraturi care au fost montate perpedicular pe țintă. Particulele obținute prin această tehnică au avut morfologie similară prafului generat în Tokamak-uri [89]. Particulele de carbon realizate prin ablație laser au avut diferite forme și mărimea lor medie a fost de aproximativ 800 nm. S-a investigat efectul lungimii de undă și durata pulsului în eficiența de curățare a particulelor.

Experimentele realizate pe praful de carbon au arătat că aceste particule se înlatură usor. Pentru toate lungimile de undă folosite de la UV până aproape de infraroșu, iradierea la fluențe mai mari de 450 mJ/cm2 a înlăturat mai mult de 80 % din particule. Mecanismul de curățare a fost identificat ca ablația particulelor datorită absorției energiei laserului [90]. Proprietățile de absorție ale carbonului nu s-a modificat semnificativ cu lungimea de undă. De asemenea, variația duratei pulsurilor scurte nu a avut influență semnificativă în procesul de curățare a particulelor.

Pentru curățarea particulelor de wolfram iradierea UV a fost mult mai eficientă decât iradierea IR. Mai mult de 80 % din eficiența procesului de curățare a fost atinsă la fluențe de 800 mJ/cm2 în UV. Suplimentar, au fost realizate experimente pe o cărămidă de CFC. Măsurătorile SEM realizate pe această cărămidă au confirmat faptul că iradierea cu laser UV este eficientă pentru a înlătura particulele de wolfram de pe suprafețe CFC și substratul nu se deteriorează [88].

Într-un alt experiment [91], autorii au obținut rezultate asemănătoare, și anume: mai mult de 80 % din praful de wolfram este înlăturat atunci când se folosește laser UV la pulsuri cu durate scurte (< 10 ns).

1.4 Tehnici de curățare abordate în cadrul lucrării

Analiza experimentelor descrise anterior arată că cele mai mari rate de curățare a straturilor carbonice (de ordinul sutelor de nanometri pe oră) au fost obținute în plasmă de oxigen. Ratele de curățare depind de temperatura substratului și de tensiunea de polarizare aplicată pe substrat. În cazul suprafețelor canelate s-au observat rate de curățare mai mari pe părțile superioare ale canalelor. În cazul straturilor mixte carbon/metal s-au observat rate de curățare a straturilor mai mari la începutul procesului de curățare, după care acestea scad datorită formării unui strat de oxid de metal pe suprafața expusă în plasmă atunci cand substratul se află la potențial flotant. Dacă se aplică o tensiune de polarizare negativă pe substrat, stratul de oxid care se formează pe suprafață se înlatură prin pulverizare fizică datorită ionilor incidenți care au energii corespunzătoare pragului necesar pulverizării oxidului de metal, și în acest fel se poate curăța întreg materialul depus pe suprafață.

Limitările principale sunt legate de ratele mici de curățare și de curățarea ineficientă sau imposibilă în cazul spațiilor înguste ale suprafețelor cu formă complexă, cauzată de accesul dificil al elementului care produce curățarea (plasma, fascicul laser) în aceste spații.

În Laboratorul Plasmă de Temperatură Joasă din cadrul Institutului Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației am testat două tehnici de curățare a unor straturi carbonice și a unor straturi mixte carbon/metal. Una din aceste tehnici se bazează pe folosirea unor plasme de presiune joasă generate direct în interiorul spațiilor înguste [92], iar cealaltă tehnică constă în folosirea unui jet de plasmă direcțional al unei surse care funcționează la presiune atmosferică [93], sursă dezvoltată și realizată anterior în cadrul laboratorului.

Aceste tehnici de curățare, precum și experimentele și rezultatele obținute în urma acestor experimente, sunt prezentate în detaliu în Capitolele 3 și 4, și anume: în Capitolul 3 sunt prezentate experimentele și rezultatele obținute în urma tratării unor suprafețe canelate în plasmă de radiofrecvență generată la presiune joasă, iar în Capitolul 4 sunt prezentate experimentele și rezultatele obținute în urma tratării unor straturi carbonice și a unor straturi mixte carbon/metal cu un jet de plasmă de radiofrecvență generat la presiune atmosferică.

Capitolul 2. Obținerea și caracterizarea straturilor subțiri utilizate pentru testarea tehnicilor de curățare cu plasmă

Pentru realizarea filmelor carbonice s-au folosit două tehnici de depunere: i) depunere chimică din fază de vapori asistată de plasmă (PACVD – Plasma Assisted Chemical Vapor Deposition) pentru depunerea de carbon amorf hidrogenat (a-C:H), și ii) depunere secvențială PACVD/pulverizare magnetron (MS – magnetron sputtering) pentru depunerea filmelor de carbon amorf hidrogenat cu incluziuni metalice (filme carbonice mixte – a-C:H/metal). În ambele cazuri s-a folosit pentru generarea plasmei o tensiune de radiofrecvență (RF) la 13,56 MHz.

2.1 Depunerea chimică din fază de vapori asistată de plasmă (PACVD)

Depunerea chimică din fază de vapori constă într-un set de procese în urma cărora un precursor gazos introdus într-o incintă de depunere este descompus datorită temperaturii ridicate a substratului, producând specii care reacționează la substrat formând la suprafața acestuia un film subțire și specii volatile care sunt evacuate din incintă. Depunerea chimică din fază de vapori se bazează pe activarea termică a substratului. În comparație, tehnica PACVD (depunere chimică din fază de vapori asistată de plasmă) utilizează în loc de activarea termică a substratului activarea cu plasmă: în incinta de depunere este produsă o plasmă care descompune precursorul. Astfel faza gazoasă și adesea reacțiile la suprafață sunt controlate nu neapărat de temperatură, dar mai ales de proprietățile plasmei [10].

Procesele care au loc în timpul depunerii PACVD sunt: disocierea și fragmentarea moleculelor de gaz prin ciocnire electronică, ionizarea moleculelor de gaz prin ciocnire electronică, excitare pe nivele energetice superioare și dezexcitare radiativă, reacții în volum și reasocierea fragmentelor în molecule mai mari. La substrat au loc procese de adsorbție, migrație pe suprafață, nucleație și creștere a filmului [94]. În timpul depunerilor PACVD presiunile de lucru sunt în domeniul 0,1-10 Torr, astfel încât reacțiile de volum au importanță. Ratele de depunere a filmelor sunt influențate de mai multi parametri, printre care puterea RF aplicată plasmei, presiunea din incintă, debitul de gaze precursoare.

2.2 Realizarea de filme carbonice prin PACVD

Configurația folosită în cadrul lucrării pentru depunerea filmelor a-C:H a fost o configurație cu electrozi plan paraleli. Configurația experimentală este prezentată în Figura 4. Aceasta constă într-o sursă de plasmă constituită dintr-o singură cameră de descărcare (descărcarea se realizează între doi electrozi plan paraleli, electrodul inferior al descărcării este legat la masă, substraturile fiind plasate pe electrodul de masă la o distanță de 3 cm de electrodul RF), un sistem de admisie al gazelor (debitul de gaz a fost controlat printr-un controler de gaz care menține constant fluxul în incintă) și un sistem de pompare constituit dintr-o pompă mecanică rotativă care poate asigura o presiune în incintă de 1 Pa.

Sursa de tensiune folosită a fost un generator de radiofrecvență care funcționează la frecvența standard de 13,56 MHz generând puteri în domeniul 0-500 W.

Substraturile folosite pentru depunerea filmelor a-C:H au fost plachete de siliciu și cuburi din aluminiu polisate optic, iar precursorul de la care s-a plecat pentru obținerea acestor filme a fost acetilena (C2H2).

Pentru determinarea ratei de depunere a filmelor a-C:H au fost realizate experimente preliminare de obținere a unei serii de filme carbonice pentru diferiți timpi de depunere, substraturile folosite fiind plachete de siliciu.

Condițiile experimentale folosite pentru depunerea carbonului amorf hidrogenat pe plachetele de siliciu și pe cuburile de aluminiu polisate optic au fost următoarele: puterea de radiofrecvență = 100 W, presiunea de lucru = 20 Pa, fluxul de argon = 10 sccm, fluxul de acetilenă = 4 sccm, timpul de depunere = 1h.

Din graficul dependenței grosimii (măsurată prin tehnica AFM -Atomic Force Microscopy – microscopie de forță atomică) de timpul de depunere (Figura 5), am obținut o rată de depunere de aproximativ 1 µm/oră.

Uniformitatea filmelor depuse pe plachetele de siliciu si rugozitatea suprafeței au fost investigate prin tehnica AFM.

Aceste filme au fost depuse în vederea testării capacității de curățare a straturilor carbonice prin tehnici de curățare cu plasmă.

2.3 Realizarea de filme subțiri prin pulverizare magnetron (MS)

În cazul pulverizării magnetron (MS – magnetron sputtering), se folosește principial o configurație asemănătoare cu cea din Figura 4, dar în spatele electrodului RF se plasează un sistem de magneți care crează în fața electrodului (numit țintă) un câmp magnetic confinator pentru sarcinile electrice. Datorită prezenței câmpului magnetic, asupra electronilor intervine, pe lângă forța impusă de câmpul electric, o forță Lorentz ca forță centripetă ce impune electronilor o mișcare circulară în planul perpendicular pe liniile de câmp și în jurul liniilor de câmp. Câmpul magnetic concentrează plasma în apropierea suprafeței țintei. Magnetronul poate funcționa la presiuni scăzute și la tensiuni mici datorită câmpului magnetic care confinează electronii și se micșorează pierderile acestora la pereți. Ionizarea gazului de lucru formează o plasmă densă în apropierea catodului. Ionii produși sunt accelerați până la suprafața catodului unde ajung cu energii mari și produc pulverizarea materialului țintei. Pe lângă pulverizarea materialului se produc și electroni secundari care întrețin descărcarea [95,96]. După impactul cu suprafața, ionii sunt neutralizați. Rezultatul energetic al bombardamentului cu ioni conduce la o modificare de structură a materialului și la pulverizarea acestuia sub formă de atomi și sub formă de mici fragmente moleculare [96]. Atomii pulverizați din țintă parcurg spațiul de la țintă la substrat (substratul este de regulă așezat pe electrodul la masă) unde formează un strat de depunere.

Magnetronul folosit pentru depunerea filmelor subțiri metalice a fost un magnetron circular cu electrozii co-axiali. Ținta metalică a fost montată pe catod (electrodul RF), iar anodul (constând din peretele camerei de depunere și suportul de substrat) a fost pus la masă. Ca și în cazul depunerii PACVD, sursa de tensiune folosită a fost un generator de radiofrecvență cu frecvența de 13,56 MHz.

2.4 Realizarea de filme carbonice mixte prin depunere secvențială (PACVD/MS)

Sistemul experimental utilizat la depunerea de carbon amorf hidrogenat cu incluziuni metalice implică două surse de plasmă: o sursă PACVD pentru depunerea carbonului amorf hidrogenat și un magnetron pentru depunerea metalului prin pulverizare. Depunerea carbonului amorf hidrogenat cu incluziuni metalice constă în plasarea secvențială a substratului în fața celor două surse de plasmă. Cele două procese de depunere sunt independente și secvențiale (fiecare sursă de plasmă este aprinsă doar atunci când substratul este plasat în fața ei; în timp ce substratul se deplasează către cealaltă sursă sunt create condițiile de depunere: compoziția de gaz, puterea RF, etc.). Substratul este transportat între cele două surse de plasmă prin intermediul unui motor pas cu pas. În timpul procesului PACVD este folosit un amestec de Ar și C2H2 (gaz precursor pentru carbon), în timp ce în timpul pulverizării magnetron este folosit doar Ar ca și gaz de lucru. În Figura 6 este prezentată schema sistemului de depunere secvențială.

Figura 7 prezintă evoluția temporală pentru parametrii implicați într-un ciclu al procesului de depunere.

În timpul procesului de depunere s-a urmărit și înregistrat evoluția intensității unor linii spectrale cu ajutorul unui analizor optic multicanal (Optical Multichannel Analyzer – OMA) Ocean Optics HR4000, analizor care are o rezoluție de 0,2 nm [97].

Un ciclu de depunere conține patru pași (prezentați schematic în Figura 7): i) când substratul este paralel cu magnetronul (punctul A) în cameră este introdus doar Ar și puterea RF este pornită doar pe magnetron; ii) după depunerea metalului, substratul se rotește către sursa PACVD (punctul B); în acest timp puterea RF este oprită pe amble surse și în cameră se introduce pe lângă Ar și C2H2; iii) când substratul ajunge în dreptul sursei PACVD presiunea este stabilizată și se pornește puterea RF pe această sursă (punctul C); în acest timp se depune carbonul; iv) după depunerea carbonului, substratul se rotește către magnetron (punctul D); în acest timp sunt oprite introducerea acetilenei și puterile RF pe ambele surse și se realizează pomparea camerei de depunere până la presiunea la care se depune metalul. Timpii de depunere și timpii de transport ai substratului pot fi modificați. Controlul tuturor acestor procese (deplasarea substratului, durata etapelor, admisia gazelor, pornirea și oprirea generatoarelor RF, numărul de cicluri) se realizează cu ajutorul unui calculator.

Condițiile de depunere a straturilor mixte au fost: timp total de depunere (a-C:H/metal) = 13 s; timp de rotire substrat = 5 s; timpul unui ciclu de depunere = 23 s; putere RF magnetron = 80 W; putere RF PACVD = 80 W; flux Ar = 70 sccm; flux C2H2 = 5 sccm [98]. În Figura 8 sunt prezentate imagini AFM ale unei probe depusă cu straturi mixte a-C:H/W.

Probele au avut o rugozitate de circa 2.3 nm.

2.5 Tehnici de caracterizare a materialelor supuse proceselor de depunere și curățare cu plasmă

2.5.1 Spectroscopia elipsometrică

Spectroscopia elipsometrică este folosită pentru măsurarea grosimii filmului și a constantelor optice (n și k) [99]. Materialele care pot fi caracterizate prin spectroscopie elipsometrică sunt: dielectrici, semiconductori, metale, organici și multe altele.

Prin spectroscopie elipsometrică se măsoară schimbarea polarizării luminii care se reflectă sau se transmite de pe suprafața materialului. Schimbarea polarizării este reprezentată ca raport între amplitudinile undei reflectate și incidente Ψ, și diferența între fazele acestora Δ [100]. Polarizarea cea mai des întâlnită este de tip eliptic [101], de unde și numele de „elipsometrie” [102]. Rezultatul măsurătorilor depinde de proprietățile optice ale materialelor și de grosimile acestora. Spectroscopia elipsometrică poate fi folosită, de asemenea, pentru a caracteriza compoziția, cristalinitatea, rugozitatea, concentrația de dopare și alte proprietăți ale materialelor asociate cu schimbarea răspunsului optic.

Această tehnică de caracterizare a fost dezvoltată în scopul măsurării straturilor folosite în microelectronică.

Un model de măsurătoare elipsometrică este arătat în Figura 9. Lumina incidentă este lineară cu amândouă componentele p și s. Lumina reflectată a suferit schimbări ale amplitudinii și fazei luminii polarizate pentru ambele componente p și s, elipsometria măsurând schimbările lor.

Instrumentele de colectare a datelor de elipsometrie conțin următoarele: sursă de lumină, generator de polarizare, probă, analizor de polarizare și detector. Configurațiile obișnuite de elipsometrie conțin analizor rotativ, polarizor rotativ, compensator rotativ și modulator de fază. O configurație elipsometrică cu analizor rotativ este prezentată în Figura 10.

Elipsometria măsoară schimbarea polarizării luminii în scopul determinării proprietăților materialului probei care sunt de interes, cum ar fi grosimea filmului și constantele optice.

Procedura folosită pentru deducerea proprietăților materialului din măsurătorile elipsometrice este prezentată schematic în Figura 11.

Procedura de analiză a datelor este următoarea: după ce proba a fost măsurată, se construiește un model pentru a simula proba. Modelul este folosit pentru a calcula răspunsul anticipat din ecuațiile Fresnel care descriu fiecare material cu grosimea și constantele optice. Dacă aceste valori nu sunt știute, este dată o estimare pentru un calcul preliminar. Valorile obținute în urma acestui calcul sunt comparate cu datele experimentale. Orice proprietate necunoscută a materialului poate fi apoi variată pentru a apropia valorile experimentale de cele calculate. Numărul proprietăților necunoscute nu trebuie să depășească cantitatea de informații cuprinse în datele experimentale. Pentru a găsi cea mai bună aproximare între valorile calculate și cele experimentale se folosește de obicei regresia. Pentru a determina cantitativ diferențele dintre cele două curbe se folosește eroarea pătratică medie. Parametrii necunoscuți sunt variați până când se atinge valoarea minimă a erorii pătratice medii.

Spectroscopia elipsometrică se folosește de obicei pentru filme a căror grosime variază de la sub-nanometri la câțiva microni. Măsurătorile de grosime necesită de asemenea ca o parte din lumina care trece prin film să se întoarcă la suprafață [102].

2.5.2 Microscopia de Forță Atomică (AFM)

Microscopia de Forță Atomică (AFM) este una din cele mai utilizate tehnici care permite studierea morfologiei și topografiei unei suprafețe. Cu ajutorul AFM-ului se obțin profilele suprafețelor, parametrii statistici ai rugozității acestora și grosimea filmelor subțiri. AFM-ul generează imagini bazându-se pe forțele de atracție și repulsie dintre vârf și suprafața scanată [103].

AFM-ul este utilizat în investigarea unor materiale ca: filme subțiri, ceramice, sticle, membrane biologice și sintetice, polimeri și semiconductori [104] în legătură cu tehnologii legate de electronică, telecomunicatii, biologie, chimie, aeronautică. AFM-ul este utilizat în studiul unor fenomene ca: abraziune, adeziune, curățare, coroziune, gravare, polizare. Prin utilizarea AFM-ului se poate studia și reprezenta o suprafață cu rezoluție atomică.

Diagrama unui AFM este prezentată în Figura 12.

AFM-ul constă dintr-un cantilever cu un vârf ascuțit la capătul cu care se scanează suprafața. Cantileverul este fabricat de obicei din siliciu sau nitrură de siliciu [105] și are o rază de curbură a vârfului de ordinul nanometrilor.

Achiziționarea imaginilor se face în cadrul AFM prin scanarea suprafeței unei probe cu un vârf ascuțit. Vârful este plasat la capătul liber al unui cantilever flexibil. Forțele exercitate între vârf și probă duc la o deviere a cantileverului. Mișcările cantileverului sunt detectate cu ajutorul unei unde laser care este reflectată pe partea cealaltă (fără vârf) a cantileverului, ajungând apoi la o fotodiodă. Curentul generat de fotodiodă este preluat de un computer, care generează o imagine topografică a probei.

Există câteva posibile componente ale forței de interacție dintre vârf și substrat:

-forțele Van der Waals, care vor fi prezente întotdeauna;

-forțele Coulombiene, care pot fi importante dacă măcar una dintre suprafețe este încărcată electric sau dacă între suprafața probei și vârf se aplică un potențial;

-forțe magnetice, dacă vârful este confecționat dintr-un material cu proprietăți magnetice, atunci pot fi măsurate și forțe magnetice.

În cele mai multe cazuri se folosește un mecanism cu feedback pentru a menține vârful la o distanță de probă și pentru a menține o forță constantă între vârf și probă, pentru a evita atingerea vârfului de probă ceea ce ar putea cauza ruperea vârfului.

AFM-ul nu doar măsoară, ci și controlează forța pe suprafață și permite înregistrarea imaginilor la forțe foarte mici între vârf și suprafață [106,107].

Unul din avantajele AFM este faptul că poate măsura și suprafețe izolatoare. Măsurătorile AFM sunt nedistructive. În contrast cu multe alte tehnici de analiză a suprafețelor, AFM-ul nu necesită vid [108].

2.5.3 Profilometrie

Profilometrul este un instrument de măsură folosit pentru a măsura profilul unei suprafețe, în scopul de a determina cantitativ rugozitatea sa. Rezoluția verticală este de obicei la nivel de nanometru; rezoluția laterală este de obicei mai slabă.

Măsurătorile de profilometrie prezentate în această teză au fost obținute folosind un profilometru Dektak® 150 [109]. Acesta este un profilometru care măsoară filme subțiri și groase capabil să măsoare cu pași mai mici de 100 Å. Dimensiunile probelor măsurate pot avea până la 15 cm și grosimi maxime de 10 cm. Profilometrul Dektak® 150 poate fi folosit de asemenea pentru a măsura topografia și rugozitatea suprafețelor la nivel de nanometri. Sistemul are o repetabilitate a pasului de 0,6 nm (6Å) [109].

Profilometrul Dektak® 150 înregistrează măsurătorile electromecanic prin deplasarea probei dedesubtul unui vârf de diamant. Stagiul de translație deplasează proba dedesubtul vârfului cu precizie ridicată în funcție de lungimea de scanare, viteza de scanare și de forța aplicată pe vârf, parametri programați în prealabil. Vârful este cuplat cu un transformator diferențial liniar variabil (Linear Variable Differential Transformer – LVDT). În funcție de mișcările vârfului în timpul deplasării probei, sunt produse semnale electrice. Semnalele sunt proporționale cu modificarea poziției, după care sunt convertite din semnal analogic în semnal digital cu o precizie ridicată. Semnalele digitizate obținute după o singură scanare sunt reținute în memoria calculatorului pentru a fi afișate, interpretate și printate [109]. Diagrama unui profilometru Dektak® 150 este prezentată în Figura 13.

2.5.4 Microscopia electronică cu baleiaj (SEM)

Microscopia electronică cu baleiaj (SEM – Scanning Electron Microscopy) este o metodă de analiză prin care se obțin informații topografice ale suprafețelor. Informațiile topografice ale suprafețelor provin în principal de la electronii secundari care sunt produși în urma interacției dintre un fascicul de electroni incidenți și suprafață. În urma interacției unui fascicul de electroni incidenți cu o suprafață rezultă o multitudine de semnale. Aceste semnale pot fi electroni secundari, electroni retroîmprăștiați, electroni Auger, electroni transmiși (în cazul probelor subțiri), electroni difractați, electroni absorbiți, raze x, catodoluminiscență. Semnalele depind de compoziția chimică a probei, de grosimea acesteia și de tensiunea de accelerare a electronilor [110]. Structura schematică a interacției unui fascicul de electroni cu o suprafață este prezentată în Figura 14.

Când o probă este bombardată cu electroni, cea mai mare regiune a spectrului de energii a electronilor se datorează electronilor secundari. Producerea de electroni secundari depinde de mulți factori și este în general mare pentru ținte cu număr atomic mare și la unghiuri mari de incidență. Electronii secundari sunt produși când un electron incident excită un electron din probă pierzând o mare parte din energie în timpul acestui proces. Electronul excitat se deplasează către suprafața probei suferind ciocniri elastice și inelastice înainte de a ajunge la suprafață, unde acesta poate scăpa dacă mai are suficientă energie [110]. Un detector de electroni secundari atrage magnetic electronii secundari emiși prin aplicarea unui potențial de + 200V pe un inel din jurul detectorului (cușcă Faraday). După ce electronii pătrund în inel, aceștia sunt atrași și accelerați prin aplicarea unui potențial de +10 kilovolti pe scintilator. Electronii secundari lovesc scintilatorul rezultând fotoni care urmează sa fie emiși. Fotonii emiși lovesc un fotomultiplicator. Acest fotomultiplicator are rolul de a amplifica semnalul original. Intensitatea semnalului care va fi amplificat depinde de numărul de electroni secundari eliberați în urma reacției. Numărul de electroni secundari generați este direct proporțional cu aria suprafeței care emite [111].

Structura schematică a unui SEM este prezentată în Figura 15.

Pașii de bază necesarii unei măsurători SEM presupune curățarea suprafeței, clătirea, deshidratarea, uscarea, montarea probei pe un suport metalic și acoperirea acesteia cu strat de material care să fie conductiv din punct de vedere electric [112].

2.5.5. Spectroscopia de dispersie de raze X (EDX)

Spectroscopia de dispersie de raze X (EDX – Energy Dispersive X-Ray Spectroscopy) este o tehnică de microanaliză chimică folosită în conjuncție cu SEM [108]. În materialele brute apar o multitudine de procese în timpul interacției unui fascicul de electroni cu atomii suprafeței comparativ cu filmele subțiri. Fiecare proces individual de interacție poate shimba direcția electronilor. Interacția unui fascicul de electroni cu o suprafață produce o multitudine de emisii, printre care și raze X. Prin tehnica EDX se detectează razele X emise de o suprafață în timpul interacției între un fascicul de electroni cu suprafața. Această tehnică este folosită pentru a caracteriza suprafața din punct de vedere al compoziției chimice. Aceasta este posibil deoarece la bombardamentul cu electroni fiecare element emite un set specific de linii discrete de radiație X ( raze X caracteristice) din analiza cărora poate fi identificat [108].

Sistemul experimental EDX care se atașează unui SEM este prezentat schematic în Figura 16.

unde R este raza cercului Rowland, L distanța variabilă dintre probă și cristalul analizor, iar θ este unghiul de scanare.

Din măsurătorile EDX rezultă imagini sau hărți cu distribuția elementelor pe suprafață.

Detectorul de raze X măsoară cantitatea relativă de raze x emise față de energia acestora. Când o rază X incidentă lovește detectorul, se creează un puls care este proporțional cu energia razei X. Cu ajutorul unui preamplificator pulsul este convertit în puls de tensiune. Semnalul este apoi trimis către un analizor multicanal unde pulsurile sunt sortate în funcție de tensiune. Energia, determinată din măsurătorile de tensiune pentru fiecare rază X incidentă, este trimisă către un calculator pentru a fi afișată și pentru interpretări ulterioare ale datelor [108]. Spectrul de energii al razelor X funcție de intensitate este analizat pentru a se determina compoziția elementară din volumul probei.

Capitolul 3. Curățarea suprafețelor cu formă complexă cu plasmă de radiofrecvență generată la presiune scăzută

3.1 Principiul metodei

Considerând că procesul de curățare este susținut de prezența plasmei în apropierea depunerilor de pe perete, problema care trebuie rezolvată este menținerea plasmei în spații înguste. Regiunea de tranziție dintre volumul plasmei și pereți (stratul de sarcină spațială sau „plasma sheath”), este locul fenomenelor ce asigură menținerea descărcării prin procesele de emisie electronică stimulată de bombardamentul la suprafață al particulelor din plasmă. O condiție critică pentru existența plasmei este ca volumul dat să ofere suficient loc pentru apariția sheath-lui. Scara de mărime la care se controlează comportamentul plasmei este grosimea sheath-lui plasmei (Lsh) și lărgimea spațiului îngust (D). De obicei, lărgimea spațiului îngust este mult mai mare decât grosimea sheath-lui D>>Lsh și frontiera plasmei este adaptată în raport cu topografia suprafeței spațiului îngust. Contrar, pentru D<<Lsh frontiera plasmei nu poate urmări topografia suprafeței și plasma nu se poate dezvolta în interiorul spațiilor înguste. Problema dezvoltării plasmei în interiorul spațiilor înguste se transpune în aflarea soluțiilor pentru a controla grosimea sheath-lui astfel încât această grosime să devină mai mică ca lărgimea spațiului îngust. Într-o primă aproximație, ordinul magnitudinii grosimii stratului de sarcină spațială este dat de lungimea Debye: aceasta depinde de parametrii plasmei d~(Te/ne)1/2 [94,114,115].

3.2 Experimente demonstrative preliminarii

Pentru a verifica ipotezele de mai sus au fost făcute câteva experimente preliminarii. Într-o cameră de vid s-a realizat o descărcare între un electrod plan, pe care este aplicată tensiune RF (în partea de sus a imaginii în Figura 17) și un bloc metalic în care s-au practicat găuri cu diametrul de 4 mm și canale (imaginea din Figura 17). Imaginea din Figura 17 dovedește faptul că, chiar și atunci când electrodul este legat la pământ descărcarea atinge și penetrează interiorul găurilor, dacă puterea și presiunea au valori adecvate.

3.3 Elaborarea unui generator de plasmă în spații înguste (Inside-Gap Plasma Generator – IGPG) și testarea lui în experimente de curățare

Pentru studiile cu privire la folosirea descărcării de radiofrecvență la presiune joasă s-a proiectat și construit un sistem capabil să producă descărcarea în spații înguste de diferite dimensiuni și să scaneze structurile canelate.

Structura schematică a sistemului IGPG este prezentată în Figura 18.

Sistemul IGPG este alcătuit dintr-o cameră de vid, cu fereastră de sticlă în față, prevăzut cu racoarde pentru pompare, admisie gaz și sisteme de monitorizare a presiunii. Corpul principal al instalației îl constituie camera de descărcare, în care se află doi electrozi paraleli.

Electrodul de radiofrecvență este alcătuit dintr-o cameră cilindrică din alamă, racită cu apă, cu diametrul de 20 mm. Pe partea superioară este acoperit cu un manson de teflon care împiedică descărcarea să se aprindă în spatele electrodului. Acesta poate fi plasat la diferite distanțe față de suprafața canelată.

Electrodul este susținut de un braț lung, care este folosit pentru a realiza mișcarea de translație de-a lungul suprafeței canelate. Brațul este construit din mai multe tuburi, inserate unul în celălalt cu roluri specifice: i) cel mai mic conține țevile de răcire cu apă și este conectat la generatorul de radiofrecvență; ii) următorul ca diametru este un tub de sticlă având rol de izolare; iii) următorul este un tub din inox legat la împământare, având rol de ecranare prevenind arderea descărcării de-a lungul brațului; iv) ultimul este un tub din sticlă și este lubrifiat pentru a ușura translația.

Diagrama bloc a sistemului este prezentată în Figura 19.

Parametrii folosiți au fost următorii:

În Figura 20 sunt prezentate imagini ale plasmei în timpul operării cu electrodul plasat în fața suprafeței canelate. Se observă cum coloana de plasmă se formează în fața electrodului și descărcarea pătrunde în interiorul canalelor. În timpul experimentelor s-a verificat dacă coloana de plasmă se deplasează o dată cu deplasarea electrodului, menținând însă descărcarea în interiorul canalelor. Viteza de translație a fost între 0-16 cm/min.

3.3.1 Protocolul experimental

Descărcarea a fost permanent înregistrată de o cameră video cu senzor CCD. Puterea a fost menținută constantă, iar presiunea a fost mărită continuu. Valorile puterii și ale presiunii pentru care există plasmă în canalele de diferite lățimi au fost înregistrate. De exemplu, în Figura 21, plasma nu penetrează canalele din stânga (cu dimensiuni de 0,6 și 0,7 mm) dar penetrează canalele de lățimi mai mari.

Experimentele au evidențiat, în funcție de valorile presiunii, și pentru un interval dat de valori ale puterii, următoarele cazuri:

la presiune foarte scăzută, descărcarea nu poate funcționa deoarece tensiunea solicitată nu este suficient de mare să cauzeze străpungerea gazului;

la presiune scăzută, descărcarea se împrăștie în tot volumul, dar nu poate pătrunde în canale;

la valori convenabile ale presiunii intermediare, descărcarea se modelează asemănător unei coloane, și plasma pătrunde în unele canale;

la presiune mare, descărcarea se concentrează aproape de electrodul de sus sau trece în regim filamentar la suprafață fără a fi controlabilă penetrarea în interiorul canalelor;

la presiune superioară, descărcarea se stinge.

Din analiza valorilor presiunii și puterii pentru care descărcarea pătrunde în canale de diferite lățimi, s-au obținut domeniile de funcționare în coordonate presiune-putere. Domeniile sunt definite de ariile delimitate de figurile poligonale, unind punctele care corespund apariției și dispariției plasmei din canale [116].

De exemplu, pentru existența plasmei într-un canal de 0,9 mm lățime, presiunea trebuie să fie mai mare de ≈ 20 mbar, mai mică de ≈ 80 mbar, iar puterea mai mare de 80 W. Din cauza problemelor cauzate de încălzire, nu au putut fi definite limitările domeniilor pentru valori mari ale puterii. Graficele ilustrate în Figura 22 arată că, pe măsură ce ne deplasăm spre canale mai înguste, domeniile sunt mai puțin extinse. Astfel, descărcarea în canale de 0,6-0,8 mm a fost obținută pentru valori ale presiunii cuprinse intre 25-80 mbar, dar numai pentru valori ale puterii mai mari de 150 W. De asemena, Figura 22 permite determinarea mărimilor pentru care descărcarea coexistă simultan în mai multe canale. De exemplu, punctul corespunzator unei presiuni de 120 mbar și unei puteri de 50 W este situat în interiorul domeniilor corespunzătoare lățimilor d = 0,9, 1,0, 1,7 și 2,0 mm. Acest lucru înseamnă că descărcarea generată la acești parametri penetrează toate canalele cu aceste lățimi (vezi Figura 21). La acești parametri, plasma nu penetrează canalele de 0,8 și 0,7 mm (punctul caracteristic pentru acești parametri este în afara domeniilor existente pentru aceste mărimi).

Rezultatele unor experimente similare efectuate cu descărcări în azot sunt prezentate în Figura 23.

Rezultatele din Figura 23 arată că existența plasmei în azot în canale este mult mai restrictivă decât în cazul plasmei în argon: nu există descărcare în canale mai înguste de 0.9 mm, iar domeniul valorilor presiunii este cuprins între 1 și 14 mbar.

La valori ridicate ale presiunii apar unele striații [117]. Acestea se mențin până când plasma se constrânge datorită creșterii presiunii.

3.3.2 Curățarea suprafețelor canelate realizate din grafit

Un prim set de experimente a fost realizat pe o suprafață canelată realizată din grafit. Ratele de curățare au fost determinate prin gravimetrie. Suprafața canelată de grafit a fost tratată cu dispozitivul IGPG. O imagine a suprafeței în timpul procesului de tratare în plasmă este prezentată în Figura 24a, iar în Figura 24b este prezentată dependența masei în funcție de timpul de tratare (parametri: presiune = 37 mbar, distanța dintre electrodul RF și suprafață = 50 mm, putere RF = 30 W, flux de argon = 600 sccm).

Masa blocului de grafit a fost măsurată după diferiți timpi de tratament, iar rata de curățare a fost calculată în funcție de scăderea masei. S-a obținut o rată de curățare de 2,2×10-4 g/min. (12 nm/min.).

3.3.3 Evaluarea potențialului de curățare a straturilor carbonice din spații înguste

Au fost proiectate și prelucrate mecanic piese canelate care pot fi montate și demontate din părți separate. Piesele constând în cuburi de aluminiu polisate optic (Figura 25a și 25b) au fost acoperite în vid cu carbon amorf hidrogenat prin tehnica PACVD.

S-au depus straturi carbonice pe toate fețele cuburilor într-un reactor PACVD, cu plasmă de argon injectată cu acetilenă [118]. O imagine a suprafeței canelate în timpul procesului de depunere este prezentată în Figura 26a. În Figura 26b este prezentată o imagine a suprafeței canelate după depunere.

Grosimea stratului de carbon amorf hidrogenat depus a fost măsurată prin AFM și elipsometrie. Ansamblul de piese canelate acoperite cu stratul de carbon a fost supus curățării cu sistemul IGPG în condițiile în care descărcarea pătrunde în interiorul canalelor. Procesul de curățare este exemplificat prin imaginea din Figura 27a. O imagine a probei rezultată după un timp determinat de curățare este arătată în Figura 27b. În imaginea din Figura 27b efectul de curățare al descărcării este vizibil.

Măsurarea cantitativă a materialului îndepărtat s-a realizat cu tehnica elipsometrică. În scopul obținerii dependenței ratelor de curățare în funcție de timp, după diferiți timpi de curățare, piesa canelată a fost dezasamblată în cuburi (vezi Figura 28a). Un cub separat (Figura 28b) a fost ales pentru măsurarea cantitativă a procesului de curățare. Dependența grosimii stratului neînlăturat obținută în funcție de poziție (în funcție de adâncimea canalului) pentru diferiți timpi de tratament este aratată în Figura 29a, în timp ce dependența grosimii stratului de pe partea superioară în funcție de timp este arătată în Figura 29b. Se poate vedea că în mai puțin de 5 minute stratul, care inițial a fost gros de 1,2 µm, este complet înlăturat până la adâncimea de 3 mm. Pe această porțiune rata de curățare a fost în jur de 0,24 µm/min. În ceea ce privește partea superioară a cubului, rata de curățare a variat între 0,01 și 0,04 µm/min.

Prin aceste experimente s-a demonstrat potențialul sistemului IGPG la curățarea suprafețelor spațiilor înguste. Ratele cele mai mari de curățare au fost obținute pe marginile de sus ale canalelor, ceea ce este foarte convenabil deoarece straturile co-depuse pe cărămizile canelate ale reactoarelor nucleare sunt mai groase în aceste regiuni [92,119].

Capitolul 4. Curățarea straturilor carbonice cu jet de plasmă de radiofrecvență cu funcționare la presiune atmosferică

4.1 Sistemul experimental

Pentru studiile cu privire la curățarea straturilor carbonice și a straturilor mixte carbon/metal cu jet de plasmă de presiune atmosferică s-a folosit o sursă de plasmă de radiofrecvență de presiune atmosferică.

Sursa se bazează pe o descărcare RF cuplată capacitiv susținută la frecvența de 13.56 MHz [33,93,120].

Configurația descărcării folosită pentru generarea jetului de plasmă este prezentată în Figura 30a, iar o imagine a jetului de plasmă este prezentată în Figura 30b.

Aceasta constă în doi electrozi plan paraleli separați de un spațiu mic de 2-8 mm (d). Unul dintre electrozi este electrodul de putere plasat în centru (cu diametrul f = 10 mm), iar celălalt este electrodul de masă care este prevazut cu o duză (cu diametrul h = 2 mm) prin care plasma expandează în spațiul exterior. Sursa are diametrul exterior de 20 mm. Un tub izolator de cuarț închide electrodul de putere și delimitează în interior, împreună cu electrodul de masă o cameră de descărcare axisimetrică [121]. Gazul este introdus în interiorul camerei de descărcare printr-un canal realizat în interiorul electrodului de putere, este excitat în spațiul interelectrodic și se extinde ca un jet de plasmă în afara sursei (Figura 30b).

Pentru experimentele de curățare a straturilor carbonice s-a dezvoltat un sistem special de scanare pe cale automată. Acesta constă într-o masă de translație XY, prevăzută cu motorașe pas cu pas controlate de calculator. Configurația acestui sistem este prezentată în Figura 31.

4.2 Funcționarea sursei de plasmă tip jet în gaze reactive și în amestecuri de gaze

Criteriile folosite pentru determinarea domeniilor de funcționare ale sursei de plasmă includ vizibilitatea jetului de plasmă (expandarea trebuie să fie vizibilă în afara spațiului interelectrodic), funcționarea stabilă (fără spoturi și arcuri) și faptul că nu trebuie să existe o încălzire excesivă a electrozilor (apa de răcire care se întoarce din corpul sursei trebuie să rămână relativ rece și să nu fie vizibilă o înroșire a duzei).

Imagini ale jetului de plasmă realizate în gaze pure și în amestecuri de gaze sunt prezentate în Figura 32.

Domeniile de funcționare ale sursei de plasmă în gaze pure sunt prezentate în Figura 33a, iar în Figura 33b sunt prezentate domeniile de funcționare ale sursei în amestecuri de gaze.

Domeniile de funcționare ale sursei de plasmă sunt delimitate de linii întrerupte în partea superioară datorită limitării debitului de gaz, iar pe axa X datorită încălzirii excesive a duzei. Din grafic rezultă că există un domeniu mai mic de valori ale parametrilor în care sursa de plasmă funcționează în aer, comparativ cu funcționarea acesteia în argon și azot. Pentru funcționarea optimă a sursei de plasmă în azot, aer și argon, trebuie folosite regiunile centrale ale domeniilor. Din domeniile de funcționare în amestecuri de gaze s-a observat că aprinderea sursei în Ar/O2 la valori ridicate ale fluxului de gaz solicită furnizarea unei puteri mai mari de radiofrecvență.

4.3 Curățarea straturilor a-C:H de pe suprafețe plane cu gaze reactive

Curățarea straturilor a-C:H de pe suprafețe plane cu gaze reactive s-a realizat prin scanarea cu sursa de plasmă de presiune atmosferică a unei suprafețe de siliciu acoperită cu straturi a-C:H. Scanarea acestei suprafețe a fost efectuată cu sursa de plasmă funcționând în diferite gaze reactive și amestecuri de gaze. Gazele folosite au fost: oxigen, aer, azot, argon/amoniac, argon/hidrogen și argon/oxigen. Parametrii folosiți la experimentele de curățare a straturilor a-C:H de pe suprafețe plane au fost următorii: puterea RF = 300 W (350 W în cazul scanării cu sursa de plasmă funcționând în azot), numărul de scanări = 1, viteza de scanare = 5 mm/sec, distanța dintre sursă și suprafață = 5 mm. O imagine a suprafeței de siliciu scanată cu sursa de plasmă pe zonele indicate cu săgeți în diferite gaze este prezentată în Figura 34.

În urma acestor experimente s-a observat că stratul de a-C:H scanat cu sursa de plasmă funcționând în O2, N2, aer și în amestec de gaze Ar/O2 se curăță după o singură scanare cu jetul de plasmă, efectul de curățare fiind mai puternic în O2 și în amestec de gaze Ar/O2.

4.4 Curățarea straturilor DLC de pe suprafețe plane

Un alt set de experimente s-a efectuat pe suprafețe plane acoperite cu straturi de carbon similar diamantului (DLC – Diamond Like Carbon). Suprafețele folosite au fost suprafețe de siliciu acoperite cu un film dens de DLC. Grosimea filmului a fost de ~500 nm. Pe aceste suprafețe au fost efectuate două experimente de curățare a straturilor DLC prin scanarea acestora cu jetul de plasmă, și anume: un experiment de curățare a straturilor DLC la diferite numere de scanări și un experiment de curățare a straturilor DLC cu diferite viteze de scanare.

4.4.1 Curățarea straturilor DLC cu diferite numere de scanări

În cazul experimentului de curățare a suprafețelor acoperite cu DLC cu jetul de plasmă la diferite numere de scanări condițiile folosite pentru scanarea suprafețelor au fost următoarele: fluxul de N2 = 5700 sccm, puterea RF = 350 W, distanța dintre sursă și probă = 3 mm, viteza de scanare = 5 mm/sec, numărul de scanări = 1-8. O imagine a unei suprafețe scanată la diferite numere de scanări este prezentată în Figura 35.

Pe suprafețele astfel obținute au fost realizate măsurători de profilometrie. Profilele realizate pe zonele scanate cu jetul de plasmă la diferite numere de scanări sunt prezentate în Figura 36.

În urma acestor experimente s-a observat că stratul de DLC este curățat complet după un număr de 4 scanări.

4.4.2 Curățarea straturilor DLC cu diferite viteze de scanare

În cazul experimentului de curățare a suprafețelor acoperite cu DLC cu jetul de plasmă cu diferite viteze de scanare condițiile folosite pentru scanarea suprafețelor au fost următoarele: fluxul de N2 = 5700 sccm, puterea RF = 350 W, distanța dintre sursă și probă (d) = 3 și 6 mm.

În Figura 37 sunt prezentate imagini ale suprafețelor obținute în urma scanărilor cu diferite viteze de scanare la distanțele de 3 și 6 mm.

Ratele de curățare a straturilor DLC au fost estimate din imagine (considerând densitatea carbonului 2 g/cm3). Ratele de curățare a straturilor DLC sunt de aproximativ 10-3 g/min pentru distanța de 3 mm și de aproximativ 3×10-4 g/min pentru distanța de 6 mm. Aceste rate de curățare sunt prezentate în Figura 38.

Din Figura 38 se observă că ratele de curățare sunt de aproximativ 3 ori mai mari în cazul în care suprafețele acoperite cu straturi DLC sunt scanate cu sursa de plasmă aflată la o distanță de 3 mm față de suprafață.

4.5 Curățarea straturilor mixte carbon/metal de pe suprafețe plane

Straturile carbonice cu incluziuni metalice au fost depuse pe substraturi de siliciu prin combinarea depunerii chimice din fază de vapori asistată de plasmă cu pulverizarea magnetron, tehnici mai sus amintite.

Straturile mixte de a-C:H/Al au fost curățate cu sursa de plasmă funcționând la următorii parametri: puterea RF = 350 W, fluxul de N2 = 2000 sccm, distanța dintre sursă și probă = 3 mm. În Figura 39 sunt prezentate: o imagine a straturilor mixte (a-C:H/Al) depuse (a), o imagine a straturilor mixte (a-C:H/Al) în timpul procesului de curățare cu sursa de plasmă (b) și o imagine a a straturilor mixte (a-C:H/Al) după tratarea în plasmă obținute prin creșterea numărului de scanări (c). Aparent, curățarea completă se realizează după 10 scanari.

Din imagini se observă că suprafața ramâne contaminată, probabil cu compuși de aluminiu.

Pe aceste straturi mixte de a-C:H/Al au fost realizate investigații EDX. Rezultatele obținute din investigațiile EDX (Figura 40) arată o reducere semnificativă a componentei C, comparativ cu cea a Al, datorită tratamentului în plasmă.

Modificările de semnal EDX corespund unei creșteri de Al (at%)/C(at%) de la 0,14 (pentru proba netratată) până la 0,39 (pentru proba scanată de 10 ori cu sursa de plasmă). Acest lucru conduce la concluzia că, tratamentul cu plasmă îndepărtează mai mult C de pe straturile mixte.

Un alt experiment de curățare a straturilor mixte a fost realizat pe suprafețe plane acoperite cu straturi mixte de a-C:H/W. Straturile mixte de a-C:H/W au fost scanate cu sursa de plasmă funcționând în azot și în amestec azot/oxigen la diferite numere de scanări și la diferite fluxuri de azot. Parametrii folosiți pentru scanarea straturilor mixte de a-C:H/W au fost următorii: puterea RF = 400 W, distanța dintre sursă și substrat = 6 mm, viteza de scanare = 5 mm/s, fluxul de azot = 2000 – 6000 sccm. Pe suprafețele scanate s-au efectuat măsurători AFM.

În Figura 41 sunt prezentate imagini ale straturilor mixte subțiri (650 nm, a-C:H/W) înainte de scanare (a și b), în timpul procesului de scanare cu sursa de plasmă (c) și după procesul de scanare (d și e). Din Figura 41d se observă că stratul mixt este aparent curățat după o singură scanare cu sursa de plasmă funcționând în azot. Același efect se observă și după scanarea cu sursa de plasmă funcționând în azot/oxigen (Figura 41e).

În Figura 42 sunt prezentate imagini AFM ale straturilor mixte (a-C:H/W) tratate cu sursa de plasmă funcționând în azot. Parametrii folosiți pentru scanarea acestor probe au fost următorii: puterea RF = 400 W, distanța dintre sursă și substrat = 6 mm, viteza de scanare = 5 mm/s, numărul de scanări = 1–10, fluxul de gaz = 2000-6000 sccm.

În Figura 43 sunt prezentate rugozitățile suprafețelor straturilor mixte a-C:H/W tratate cu sursa de plasmă funcționând în azot în funcție de numărul de scanări (a) și funcție de fluxul de gaz (b).

Din Figura 43 se observă că rugozitatea probelor crește o dată cu numărul de scanări (Figura 43a) și cu fluxul de gaz (Figura 43b) indicând faptul că de pe suprafețele scanate cu sursa de plasmă se curăță mai mult C decât W.

Pentru a evalua efectul temperaturii la curățarea straturilor carbonice mixte de pe suprafețe plane au fost realizate experimente de curățare a unor straturi carbonice mixte (a-C:H/W) depuse pe suprafețe de siliciu. Aceste experimente au fost realizate la diferite temperaturi ale suprafețelor. Straturile a-C:H/W au fost depuse folosind metoda de depunere secvențială stabilind parametrii de depunere astfel încât compoziția elementară a filmelor să fie de 10 % W și 46 % C și grosimea acestora de 1,2 µm.

Experimentele de curățare au fost realizate prin scanarea suprafețelor cu sursa de plasmă funcționând în azot sau în amestec de gaze azot/oxigen. Pe fiecare probă s-a efectuat câte o scanare.

Pentru a modifica temperatura suprafețelor, acestea au fost montate pe un cuptor. Temperaturile suprafețelor au fost măsurate cu ajutorul unui pirometru. Temperatura minimă a fost obținută în cazul în care suprafața a fost încălzită doar din temperatura jetului de plasmă (tensiunea aplicată pe cuptor a fost zero).

Parametrii folosiți pentru curățarea straturilor mixte a-C:H/W la diferite temperaturi au fost următorii: distanța dintre sursa de plasmă și substrat = 5 mm, puterea RF = 400 W, flux azot = 3000 sccm, flux oxigen = 300 sccm, viteza de scanare = 5mm/s.

În timpul scanărilor cu sursa de plasmă funcționând în azot anumite straturi s-au exfoliat. La temperaturi înalte unele straturi au început să se exfolieze doar prin încălzire, înainte ca acestea să fie scanate cu jetul de plasmă. În cazul în care probele au fost scanate cu sursa de plasmă funcționând în amestec de gaze azot/oxigen, efectul de exfoliere a fost pe toate probele scanate.

În Figura 44 sunt prezentate imagini SEM ale unor straturi a-C:H/W depuse pe siliciu înainte și după scanarea acestora cu jetul de plasmă. În Figura 44b se observă o probă care s-a exfoliat în timpul expunerii în plasmă.

Pentru evaluarea efectului de curățare a suprafețelor cu sursa de plasmă, pe suprafețele scanate cu jetul de plasmă au fost realizate măsurători EDX. Pentru probele exfoliate, măsurătorile EDX au fost realizate pe fulgi mici asemănători celui indicat cu săgeată din Figura 44b. Comportamentul cantității de carbon, de wolfram și de oxigen se observă în Figura 45. Rezultatele EDX pentru probele expuse în jet de plasmă în azot sunt prezentate în Figura 45a, iar în Figura 45b sunt prezentate rezultatele EDX pentru probele expuse în jet de plasmă în amestec de gaze azot/oxigen.

Punctele experimentale notate cu A corespund valorii inițiale (stratul netratat), acelea notate cu B și C corespund straturilor stabile pe substrat, în timp ce punctele notate cu D și E corespund probelor exfoliate. Pentru interpretarea datelor, semnalul siliciului (care vine de la substrat) a fost extras și înlăturat.

În cazul ambelor procedee de curățare (cu jeturi de plasmă în azot sau în amestec de gaze azot/oxigen) rezultatele au dovedit că temperatura probei are un efect puternic în curățarea carbonului din straturile mixte; curățarea carbonului crește o dată cu creșterea temperaturii. Curățarea wolframului este mai puțin eficientă decât cea a carbonului (concentrația de W ramâne la aproximativ aceeași valoare, dar crește semnalul oxigenului ceea ce înseamnă că la suprafață apare un strat de oxid). Comportamentul curbelor EDX arată că probele au început să fie curățate efectiv la temperatura de 400 oC în jet de plasmă în azot. Comportamentul curbelor prezentate în Figura 45 a și b sugerează că efectul temperaturii este dominant în raport cu compoziția gazelor din jetul de plasmă. Cu toate că s-a realizat curățarea straturilor cu jetul de plasmă generat în amestec de gaze azot/oxigen, la temperaturi ridicate nu s-a observat o curățare mai bună a straturilor a-C:H/W.

Tehnica AFM a fost folosită pentru evaluarea rugozității probelor curățate care au rămas stabile pe substrat după scanarea cu jetul de plasmă. Aceste probe au fost obținute doar în câteva experimente de curățare (la temperaturi de 350 – 400 oC), cu sursa de plasmă funcționând în azot. Rezultatele sunt prezentate în Figura 46.

Din aceste rezultate se observă că rugozitatea suprafețelor tratate în plasmă crește o dată cu creșterea temperaturii. Acest efect se poate corela cu îndepărtarea fazei carbonice din filme.

4.6 Curățarea straturilor a-C:H de pe suprafețe canelate

Un alt set de experimente a fost de curățare a unor straturi a-C:H de pe suprafețe canelate. Straturile a-C:H au fost depuse pe cuburi de aluminiu polisat optic. Aceste cuburi au fost realizate ca elemente separate ale suprafeței canelate. Prin asamblarea cuburilor se creează canale între fețele laterale. Lățimea canalelor poate fi variată între 0,5-2 mm prin depărtarea cuburilor. Adâncimea canalelor a fost de 23 mm. Cuburile au fost acoperite cu straturi a-C:H prin tehnica PACVD.

În Figura 47 este prezentată o imagine a cuburilor asamblate sub formă de suprafață canelată.

Fețele interioare ale cuburilor au fost acoperite cu straturi de a-C:H care vor fi curățate cu jetul de plasmă.

Pentru a măsura grosimea stratului curățat în diferite puncte, cuburile de aluminiu au fost depuse lăsându-se o zonă nedepusă (o diagonală a cubului). În Figura 48 este prezentată o imagine a unui cub depus, cu o zonă nedepusă.

În Figura 49 este prezentat profilul stratului inițial de a-C:H în zona de tranziție dintre zona depusă și zona nedepusă. Acest profil a fost realizat prin măsurători de profilometrie.

Din profilul grosimii s-a măsurat grosimea stratului de a-C:H depus. Acesta a fost de 2,2 µm.

Experimentele de curățare a straturilor de a-C:H s-au realizat prin poziționarea sursei deasupra canalului. În Figura 50 este prezentată o imagine a suprafeței canelate în timpul procesului de curățare în canal.

Parametrii de curățare au fost următorii: fluxul de N2 = 8200 sccm; puterea RF = 350 W, distanța de la duză la suprafața canelată = 2 mm, viteza de scanare = 5 mm/s, lățimea canalului = 0,5-1,5 mm.

Grosimea filmului rămas după curățare a fost măsurat prin profilometrie. Curățarea s-a realizat prin scanări repetate deasupra canalului. Cuburile au fost demontate și, materialul îndepărtat a fost investigat după creșterea numărului de scanări.

În Figura 51 sunt prezentate profilul grosimii stratului inițial și profilele grosimii straturilor rămase în interiorul canalului cu lățimea de 0,5 mm după 46 și 100 scanări.

Din această figură s-a observat că efectul curățării este mai eficient pe partea de sus a canalului, de aici se curață mai întâi materialul. Acest lucru este convenabil pentru curățarea plăcilor Tokamak-ului, deoarece straturile co-depuse sunt mai mari pe partea de sus a canalelor. Un alt aspect este acela că, curățarea este foarte eficientă pe fundul canalului, unde are loc reflexia plasmei (după cum se poate observa și din Figura 50). Acest lucru s-a dovedit, de asemenea, prin plasarea unei piese de siliciu pe fundul canalului. Această piesă a fost acoperită cu un strat de a-C:H gros de 1,5 µm.

Rata masică de curățare a fost definită ca valoarea masei îndepărtate cu sursa de plasmă în unitatea de timp. Aceasta a fost calculată din volumul îndepărtat considerând densitatea constantă. Volumul a fost obținut prin măsurarea grosimii stratului înainte și după procedura de curățare. Considerăm suprafața cu lungimea l și înălțimea h (care definesc canelarea) acoperită cu un strat uniform cu grosimea inițială d și densitatea . Aceasta a fost supusă la scanări cu sursa de plasmă care este deplasată de-a lungul lungimii canelării l cu viteza v. Materialul îndepărtat în fiecare punct al canelării este descris prin diferența între grosimea inițială și grosimea rămasă.

Rata de curățare locală a fost:

unde timpul total a fost obținut din viteza de scanare și numărul total de scanări după ce a fost evaluată fiecare curățare, d este grosimea stratului curățat la o înălțime dată h, și h este poziția unde a fost evaluată curățarea.

În Figura 52 este prezentată dependența ratei locale de curățare în funcție de poziție. Parametrii de curățare au fost: fluxul de N2 = 8200 sccm, puterea RF = 350 W, distanța de la duză la suprafața canelată = 2 mm, viteza de scanare = 5 mm/s, lățimea canalului = 0,5 mm.

Profilul ratei locale de curățare a fost evaluat considerând h = 1 mm în jurul poziției înălțimii măsurate. Rezultatele sunt prezentate în Figura 52. Rata locală de curățare scade cu adâncimea canalului și prezintă o creștere la fundul canalului. Această creștere se datorează reflexiei plasmei în partea de jos.

Rata integrală de curățare poate fi evaluată prin integrarea ratei locale de curățare de-a lungul adâncimii canalului. Valorile corespunzătoare sunt Rintegral(46) = 3,5×10-4 g/min și Rintegral(100) = 2,4×10-4 g/min, indicând o dependență mică a ratei funcție de timp.

Într-un alt experiment au fost curățate straturi carbonice de pe suprafețele canelate (cu o lățime de 0,5 mm și o înălțime de 20 mm) constatând în suprafețe plane de siliciu acoperite cu straturi a-C:H (1,8 µm și 2,2 µm) montate pe pereții canalului. Experimentele au fost realizate prin scanarea canalelor cu sursa de plasmă funcționând în azot și în amestec de gaze azot/oxigen. Parametrii folosiți pentru curățarea acestor suprafețe au fost: distanța dintre sursa de plasmă și canal = 5 mm, puterea RF = 400 W, fluxul de azot = 3000 sccm, fluxul de oxigen = 300 sccm, viteza de scanare = 5 mm/s, număr de scanări = 1.

Pe suprafețele tratate cu sursa de plasmă au fost realizate măsurători de elipsometrie. Măsurătorile de elipsometrie efectuate pe probele scanate cu sursa de plasmă funcționând în azot sunt prezentate în Figura 53a, iar măsurătorile de elipsometrie efectuate pe probele scanate cu sursa de plasmă funcționând în amestec de gaze azot/oxigen sunt prezentate în Figura 53b.

Din aceste grafice se observă că procesul de curățare a straturilor a-C:H este mai rapid pe marginile de sus ale canalelor (partea superioară). Pe partea din mijloc a canalelor straturile a-C:H au rămas necurățate. Grosimea stratului a-C:H pe partea inferioară corespunde valorii inițiale (întrucât zona pe care au fost efectuate măsuratorile de elipsometrie a fost acoperită cu o plăcuță de siliciu folosită pentru a delimita lățimea canalului). Curățarea este mult mai eficientă în amestec de gaze N2/O2.

4.7 Optimizarea procesului de curățare a materialelor carbonice utilizând jetul de plasmă de presiune atmosferică

4.7.1 Curățarea materialelor carbonice de pe suprafețe de grafit

Un prim set de experimente pentru curățarea materialelor carbonice de pe suprafețe de grafit cu sursa de plasmă de presiune atmosferică a fost realizat în anul 2007 [93,120].

O imagine a sursei de plasmă în timpul procesului de scanare a unei suprafețe de grafit este arătată în Figura 54. Pentru aceste evaluări preliminare, sursa de plasmă funcționând în azot a fost plasată la o distanță de 8 mm față de suprafață, puterea RF a fost 300 W și fluxul de gaz a fost 2300 sccm.

Rata de curățare a fost măsurată prin gravimetrie (vezi Figura 55) determinându-se o rată de 2,5×10-4 g/min. [93,120].

În scopul determinării condițiilor optime pentru curățarea materialelor carbonice de pe suprafețe de grafit, am efectuat experimente de curățare a acestor materiale cu sursa de plasmă de presiune atmosferică. Aceste experimente vin în continuarea experimentelor realizate în 2007 și sunt prezentate în continuare.

4.7.2 Dependența eficienței de curățare de natura gazului și temperatura suprafeței

În realizarea experimentelor de curățare a carbonului de pe suprafețe de grafit au fost urmărite două aspecte: influența naturii gazului și influența temperaturii substratului la curățarea carbonului.

Experimentele în care a fost urmărită influența naturii gazului au fost realizate prin scanarea unor suprafețe de grafit cu sursa de plasmă funcționând în diferite gaze și amestecuri de gaze. Configurația experimentală folosită pentru aceste experimente a fost similară celei prezentate în Figura 54.

Experimentele de curățare a carbonului la diferite temperaturi au fost realizate în condiții statice prin expunerea la jetul de plasmă a unor probe de grafit încălzite. Probele de grafit au fost montate pe un suport încălzit (sau răcit). Temperatura acestora a fost modificată prin încălzirea sau răcirea suportului și măsurată cu ajutorul unui termocuplu. Cele mai coborâte temperaturi au fost obținute prin răcirea suportului și încălzirea probelor doar de la jetul de plasmă. O imagine a sistemului experimental folosit pentru experimentele de curățare a straturilor carbonice la diferite temperaturi este prezentată în Figura 56.

Pentru determinarea ratelor de curățare a carbonului de pe suprafețe de grafit în funcție de natura gazului au fost efectuate măsurători de profilometrie cu ajutorul unui profilometru Dektak 150. Măsurătorile de profilometrie au fost realizate perpendicular pe zonele scanate cu jetul de plasmă.

Pentru determinarea ratelor de curățare a carbonului de pe suprafețe de grafit în funcție de temperatura suprafeței au fost realizate măsurători de gravimetrie.

4.7.2.1 Dependența eficienței de curățare de natura gazului

Experimentele de curățare a carbonului de pe suprafețe de grafit au fost realizate prin scanarea suprafețelor cu sursa de plasmă de presiune atmosferică funcționând în diferite gaze (azot/argon/gaze reactive). În Figura 57 este prezentată o imagine a unei suprafețe de grafit înainte de curățare (a), în timpul procesului de curățare (b) și după procesul de curățare (c). Experimentele au fost realizate la următoarele valori ale parametrilor de lucru: puterea RF = 300 W, fluxul de azot = 3000 sccm, distanța dintre sursă și probă = 5 mm, viteza de scanare = 5 mm/sec.

În Figura 57c se observă zone întunecate și zone deschise. Zonele întunecate sunt zonele scanate cu jetul de plasmă la diferiți parametri în diferite gaze de lucru. Gazele de lucru folosite pentru experimentele de curățare a carbonului au fost: argon/amoniac, argon/oxigen, argon/hidrogen, azot, azot/hidrogen și azot/oxigen. Pe probele de grafit obținute în urma scanărilor cu sursa de plasmă au fost realizate măsurători de profilometrie. Din profilele obținute din aceste măsurători am calculat ratele de curățare a carbonului de pe suprafețele de grafit cu formula:

unde R este rata de curățare, ρ este densitatea grafitului, V este volumul înlăturat și t este timpul de curățare.

Curățarea carbonului cu sursa de plasmă funcționând în argon a fost ineficientă; efectul asupra suprafeței de grafit a fost foarte scăzut pentru a putea realiza măsurători de profilometrie pe aceste suprafețe. Din contră, ratele de curățare a carbonului de pe suprafețele scanate cu sursa de plasmă funcționând în azot au fost ușor de calculat.

În Figura 58 este prezentat profilul unei suprafețe de grafit scanată la diferite fluxuri de azot și diferite puteri RF. În Figura 59 sunt prezentate ratele de curățare a carbonului după scanări cu diferite fluxuri de azot la diferite puteri RF, calculate în conformitate cu formula (2).

Din aceste măsurători rezultă că parametrii optimi de curățare a carbonului cu sursa de plasmă funcționând în azot sunt: distanța dintre sursă și probă = 5 mm, puterea RF = 400 W, fluxul de gaz = 3000 sccm. Acești parametri au fost aleși pentru experimentele ulterioare cu sursa de plasmă funcționând în amestec de gaze reactive cu azot. Rata de curățare a carbonului de pe suprafețele de grafit la acești parametri a fost de 3,2×10-3 g/min.

Adâncimile profilelor suprafețelor de grafit scanate cu sursa de plasmă funcționând în argon/amoniac, argon/oxigen, argon/hidrogen și azot/hidrogen sunt foarte mici datorită efectului scăzut de curățare în aceste gaze. Din aceste profile nu am putut determina ratele de curățare.

În Figura 60 sunt prezentate profilele probelor de grafit după scanări cu sursa de plasmă funcționând în amestec de gaze azot/oxigen, cu creșterea fluxului de oxigen. O comparație mai bună între aceste profile se poate observa în Figura 61 unde profilele au fost deplasate astfel încât minimele acestora să fie centrate în același punct. Dependența ratei de curățare funcție de fluxul de oxigen adăugat este prezentată în Figura 62. Din acesta se observă un procent optim de oxigen (10%) adăugat în azot în care sursa de plasmă prezintă cea mai mare rată de curățare a carbonului de apoximativ 9,5×10-3 g/min.

În Figura 63 sunt prezentate ratele de curățare a carbonului de pe suprafețe de grafit funcție de natura gazului. Aceste rate de curățare au fost obținute cu sursa de plasmă funcționând în argon, argon/oxigen, argon/hidrogen, argon/amoniac, azot, azot/argon, azot/amoniac, azot/hidrogen și azot/oxigen. Ratele de curățare au fost determinate prin gravimetrie.

Temperaturile prezentate în acest grafic sunt temperaturile în care probele de grafit au fost încălzite doar de la jetul de plasmă (fără a încălzi sau răci suplimetar suportul pe care au fost montate probele) pentru fiecare gaz sau amestec de gaze în parte. Aceste experimente au fost realizate prin introducerea de gaze adiționale în proporție de 10% în gazele de lucru (argon sau azot). În argon, argon/oxigen, argon/hidrogen, argon/amoniac experimentele au fost realizate la puteri RF de 200 W, în timp ce în azot, azot/argon, azot/amoniac, azot/hidrogen și azot/oxigen experimentele au fost realizate la puteri RF de 400 W. Experimentele în amestec de gaze argon/oxigen nu au putut fi realizate deoarece apar arcuri atunci când jetul de plasmă este poziționat deasupa probelor.

Cele mai mari rate de curățare au fost obținute în azot (7×10-3 g/min) și în amestec de gaze azot/oxigen (1,4×10-2 g/min).

4.7.2.2 Dependența eficienței de curățare de temperatura suprafeței

În Figura 64 sunt prezentate imagini ale unei probe de grafit înaintea procesului de curățare (a), în timpul procesului de curățare (b) și după procesul de curățare (c). Pe Figurile 64a și 64c se observă găuri realizate în probele de grafit prin care termocuplul a fost introdus în centrul probelor.

În aceste experimente ratele de curățare a carbonului au fost măsurate prin gravimetrie. Formula folosită pentru calculul ratelor de curățare a fost următoarea:

unde, R este rata de curățare, mi este masa înlăturată, t este timpul de expunere la plasmă.

Parametrii folosiți pentru experimentele de curățare a carbonului au fost parametrii optimi la care sursa de plasmă prezintă cele mai mari rate de curățare a carbonului de pe suprafețe de grafit. Acești parametri au fost deduși din experimentele anterioare de curățare a carbonului cu sursa de plasmă funcționând în diferite gaze (distanța dintre sursă și probă = 5 mm, puterea RF = 400 W, flux de N2 = 3000 sccm). În cazul experimentelor de curățare a carbonului de pe suprafețe de grafit cu sursa de plasmă funcționând în amestec de gaze azot/oxigen, s-au introdus fluxuri de 300 sccm și de 500 sccm oxigen în descărcarea în azot.

Ratele de curățare obținute în urma scanării suprafețelor de grafit la diferite temperaturi cu sursa de plasmă funcționând la parametrii mai sus amintiți sunt prezentate în Figura 65.

Ratele de curățare cresc cu creșterea temperaturii. Cele mai mari rate de curățare (1,7×10-2 g/min) au fost obținute în amestec de gaze azot/oxigen la o temperatură de 600 oC la următorii parametri: distanța dintre sursă și probă = 5 mm, puterea RF = 400 W, flux de N2 = 3000 sccm, flux de O2 = 500 sccm.

Concluzii

Am realizat și testat un sistem de curățare a suprafețelor bazat pe o descărcare de radiofrecvență la presiune joasă capabilă să pătrundă în interiorul spațiilor înguste (IGPG-Inside-Gap Plasma Generator).

Am realizat experimente de stabilire a condițiilor de producere a descărcării în interiorul spațiilor înguste, folosind sistemul IGPG. Experimentele au condus, în urma analizei de imagini optice ale descărcării în argon și azot, la definirea domeniilor de funcționare, în coordonate presiune-putere, pentru care pătrunderea și menținerea descărcării în canale este posibilă pentru aceste gaze (pentru canale cu lărgimi de la 0,5 la 8 mm).

Am realizat experimente de curățare a carbonului la presiune joasă cu sistemul IGPG de pe o suprafață canelată de grafit. Eficiența de curățare a fost verificată prin gravimetrie. S-a obținut o rată de curățare globală de 2,2×10-4 g/min.

Am determinat dependența de adâncime a eficienței de curățare a unor canale înguste cu dispozitivul IGPG. Suprafața canelată (cu lățimea de 1,5mm), formată din cuburi de aluminiu polisate optic, depuse uniform pe toate fețele, a fost asamblată din piese separate. După depunere, suprafața canelată a fost supusă tratamentului de curățare în plasmă. După dezasamblarea suprafeței canelate, s-a măsurat profilul grosimii straturilor a-C:H din interiorul spațiilor înguste la diferiți timpi de tratament. Grosimea straturilor a fost măsurată prin elipsometrie. Rezultatele dovedesc că procesul de curățare este eficace, rata de curățare depinzând de adâncime: procesul de curățare este mai rapid la marginile superioare ale suprafeței canelate (aproximativ 0,24 µm/min pentru primii 2 mm). De asemenea, curățarea este eficientă pe suprafețele inferioare ale canalelor.

Am stabilit domeniile de funcționare ale sursei de plasmă de presiune atmosferică în gaze reactive și în amestecuri de gaze.

Am realizat experimente de curățare a unor straturi carbonice de pe suprafețe plane acoperite cu straturi carbonice. În cazul suprafețelor plane acoperite cu straturi DLC am obținut rate de curățare a straturilor carbonice de aproximativ 10-3 g/min.

Am realizat experimente de curățare a unor straturi carbonice mixte a-C:H/Al și a-C:H/W depuse pe suprafețe plane de siliciu. Aceste experimente au fost realizate cu sursa de plasmă funcționând în azot și în amestec de gaze azot/oxigen.

Rezultatele obținute din investigațiile EDX realizate pe straturile mixte a-C:H/Al arată o reducere semnificativă a componentei C, comparativ cu cea a Al, datorită tratamentului în plasmă.

Din măsurătorile EDX realizate pe straturile mixte a-C:H/W curățate în plasmă s-a observat că, carbonul este curățat din strat, wolframul rămâne sub formă de fulgi și se oxidează. Din măsurătorile AFM realizate pe probele ne-exfoliate (curățate cu jetul de plasmă în azot) s-a observat că rugozitatea suprafețelor crește o dată cu creșterea temperaturii.

Am realizat experimente de curățare a straturilor carbonice de pe suprafețe canelate cu sursa de plasmă de presiune atmosferică. Suprafețele canelate au fost realizate din asamblarea unor piese separate, astfel încât dimensiunea canalelor poate fi modificată. Interiorul suprafețelor a fost acoperit cu straturi a-C:H și scanate de-a lungul lungimii lor cu sursa de plasmă funcționând în azot. Efectul de curățare după scanări repetate a fost investigat prin profilometrie. Am demonstrat curățarea straturilor din interiorul canalelor cu lățimi între 0,5-1,5 mm până la adâncimea de 20 mm. Rata de curățare a fost de aproximativ 10-4 g/min. Procesul de curățare a straturilor a-C:H este mai rapid pe marginile de sus ale canalelor (partea superioară) și pe partea inferioară a acestora (unde apare reflexia plasmei de pe fundul canalului).

Am demonstrat că ratele de curățare sunt puternic influențate de compoziția gazului. Am realizat experimente de curățare a carbonului pe suprafețe plane de grafit cu sursa de plasmă de presiune atmosferică în diferite gaze și amestecuri de gaze. Curățarea este mult mai eficientă în amestec de gaze N2/O2, comparativ cu funcționarea în N2. Cele mai bune rezultate de curățare a carbonului (circa 10-2 g/min) au fost obținute cu sursa de plasmă funcționând în azot și în amestec de gaze azot/oxigen.

Curățarea carbonului cu sursă de plasmă funcționând în argon/amoniac, argon/oxigen, argon/hidrogen și azot/hidrogen este ineficientă. Adâncimile profilelor suprafețelor de grafit scanate cu sursa de plasmă funcționând în aceste gaze sunt foarte mici și nu se pot determina ratele de curățare.

Am demonstrat că temperatura este un parametru esențial pentru procesul de curățare. Am realizat experimente de curățare a carbonului de pe suprafețe de grafit la diferite temperaturi ale suprafețelor. Cele mai bune rezultate de curățare a carbonului au fost obținute cu sursa de plasmă funcționând în azot și în amestec de gaze azot/oxigen. Ratele de curățare cresc cu creșterea temperaturii suprafeței.

În urma optimizărilor, în prezent am obținut rate de curățare a carbonului mai mari cu două ordine de mărime (de la 2,5×10-4 g/min la 1,7×10-2 g/min) decât în experimentele ințiale din 2007 [93]. Aceste rate sunt comparabile sau chiar mai bune decât cele obținute cu alte tehnici.

Bibliografie:

Stephen M. Rossnagel, Jerome J. Cuomo, William D. Westwood, „Handbook of Plasma Processing Technology”, Noyes Publications, United States of Americca, 1990, ISBN: 0-8155-1220-1

K.-D. Bouzakis, N. Michailidis, S. Gerardis, G. Katirtzoglou, E. Lili, M. Pappa, M. Brizuela, A. Garcia-Luis, R. Cremer, „Correlation of the impact resistance of variously doped CrAlN PVD coatings with their cutting performance in milling aerospace alloys”, Surface & Coatings Technology 203 (2008) 781–785

C.-K. Jung, I.-S. Bae, S.-B. Lee, J.-H. Cho, E.-S. Shin, S.-C. Choi, J.-H. Boo, „Development of painting technology using plasma surface technology for automobile parts”, Thin Solid Films 506– 507 (2006) 316 – 322

Keisuke Kurose, Tetsuji Okuda, Wataru Nishijima, Mitsumasa Okada, „Heavy metals removal from automobile shredder residues (ASR)”, Journal of Hazardous Materials B137 (2006) 1618–1623

K. Bobzin, N. Bagcivan, , K. Yilmaz, „Plasma coatings CrAlN and a-C:H for high efficient power train in automobile”, Surface & Coatings Technology 205 (2010) 1502–1507

Masao Ushio, „Plasma application in the steel industry in ”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 64, No. 5, pp. 677-683, 1992

Gregory Fridman, Gary Friedman, Alexander Gutsol, Anatoly B. Shekhter, Victor N. Vasilets, Alexander Fridman, „Applied Plasma Medicine”, Plasma Processes and Polymers, 2008, 5, 503–533

Ambarish Vaidyanathan, James Mulholland, Jaeyong Ryu, Michael Stuart Smith, Louis J. Circeo Jr, „Characterization of fuel gas products from the treatment of solid waste streams with a plasma arc torch”, Journal of Environmental Management 82 (2007) 77–82

Liqing Yang, Haojing Wang, Hongfei Wang, Dapeng Wang, Yue Wang, „Solid waste plasma disposal plant”, Journal of Electrostatics 69 (2011) 411-413

Michael A. Lieberman and Allan J. Lichtenberg, „Principles of Plasma Discharges and Materials Processing”, second edition, John Wiley & Sons, INC Publication, New Jersey, 2005

G. Dinescu, B. Mitu, S. Vizireanu, E.R. Ionita, I. Luciu, M.D. Ionita, C. Stancu, C.E. Stancu, T. Acsente, L. Nistor, L. Kravets, Materials processing with radiofrequency plasmas at low and atmospheric pressure, Romanian Reports in Physics, Vol 60, Issue: 3 (2008) 679-690

Xuanyong Liu, Ricky K.Y. Fu, Chuanxian Ding, Paul K. Chu, „Hydrogen plasma surface activation of silicon for biomedical applications”, Biomolecular Engineering 24 (2007) 113–117

H. Kim, S.J. Jung, Y.H. Han, H.Y. Lee, J.N. Kim, D.S. Jang, J.J. Lee, „The effect of inductively coupled plasma treatment on the surface activation of polycarbonate substrate”, Thin Solid Films 516 (2008) 3530–3533

A. Ogata, H.-H. Kim, S.-M. Oh, S. Futamura, „Evidence for direct activation of solid surface by plasma discharge on CFC decomposition”, Thin Solid Films 506–507 (2006) 373–377

Roland Gesche, Reinhold Kovacs, Joachim Scherer, „ plasma activation of polymers using the plasma gun”, Surface & Coatings Technology 200 (2005) 544–547

Maiju Pykönen, Henna Sundqvist, Joakim Järnströma, Otto-Ville Kaukoniemi, Mikko Tuominen, Johanna Lahti, Jouko Peltonen, Pedro Fardim, Martti Toivakka, „Effects of atmospheric plasma activation on surface properties of pigment-coated and surface-sized papers”, Applied Surface Science 255 (2008) 3217–3229

Quorum Technologies, „Plasma Etching/Ashing”, Technical Brief, England, TB-PLASMA, Issue 3 (10/09)

Frank D. Egitto, „Plasma etching and modification of organic polymers”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 62, No. 9, (1990), 1699-1708

Shigeru Ono, Shinriki Teii, Yuta Suzuki, Takuya Suganuma, „Effect of gas composition on metal surface cleaning using atmospheric pressure microwave plasma”, Thin Solid Films 518 (2009) 981–986

E.I. Meletis, X. Nie, F.L. Wang, J.C. Jiang, „Electrolytic plasma processing for cleaning and metal-coating of steel surfaces”, Surface and Coatings Technology 150 (2002) 246–256

Katsuhiro Kutsuki, Gaku Okamoto, Takuji Hosoi, Takayoshi Shimura, Heiji Watanabe, „Nitrogen plasma cleaning of Ge(1 0 0) surfaces”, Applied Surface Science 255 (2009) 6335–6337

Ferencz S. Denes, Sorin Manolache, „Macromolecular plasma-chemistry: an emerging field of polymer science”, Progress in Polymer Science, 29 (2004) 815–885

Dirk Hegemann, „Macroscopic control of plasma polymerization processes”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 80, No. 9, pp. 1893–1900, 2008

V. Satulu, B. Mitu, A. C. Galca, G. V. Aldica, G. Dinescu, „Polymer-like thin films obtained by RF plasma polymerization of pentacyclic monomers”, Journal of Optoelectronics and Advanced Materials Vol. 12, No. 3, 2010, p. 631 – 636

Ronghua Wei, John J. Vajo, Jesse N. Matossian, Michael N. Gardos, „Aspects of plasma-enhanced magnetron-sputtered deposition of hard coatings on cutting tools”, Surface and Coatings Technology 158 –159 (2002) 465–472

Jian-De Gu, Pei-Li Chen, „Investigation of the corrosion resistance of ZrCN hard coatings fabricated by advanced controlled arc plasma deposition”, Surface & Coatings Technology 200 (2006) 3341 – 3346

Yasuhiko Nakagawa, Takashi Okada, „Material constants of new piezoelectric Ta2O5 thin films”, Journal of Applied. Physics 68, 556 (1990); doi: 10.1063/1.346828

J. Robertson, „Diamond-like amorphous carbon”, Materials Science and Engineering R 37 (2002) 129-281

Michel Moisan, Jean Barbeau, Marie-Charlotte Crevier, Jacques Pelletier, Nicolas Philip, and Bachir Saoudi, „Plasma sterilization. Methods and mechanisms”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 74, No. 3, (2002), 349–358

Adir José Moreira, Ronaldo Domingues Mansano, Terezinha de Jesus Andreoli Pinto, Ronaldo Ruas, Luis da Silva Zambon, Mônica Valero da Silva, Patrick Bernard Verdonck, „Sterilization by oxygen plasma”, Applied Surface Science 235 (2004) 151–155

Hongxia liu, Jierong Chen, Liqing Yang, Yuan Zhou, „Long-distance oxygen plasma sterilization: Effects and mechanisms”, Applied Surface Science 254 (2008) 1815-1821

F. Rossi, O. Kylián, H. Rauscher, M. Hasiwa, D. Gilliland, „Low pressure plasma discharges for the sterilization and decontamination of surfaces”, New Journal of Physics 11 (2009) 115017 (33pp)

C. Grisolia, G. Counsell, G. Dinescu, A. Semerok, N. Bekris, P. Coad, C. Hopf, J. Roth, M. Rubel, A. Widdowson, E. Tsitrone, „Treatment of ITER plasma facing components: Current status and remaining open issues before ITER implementation”, Fusion Engineering and Design 82 (2007) 2390-2398

C. Grisolia, A. Semerok, J.M. Weulersse, F. Le Guern, S. Fomichev, F. Brygo, P. Fichet, P.Y. Thro, P. Coad, N. Bekris, M. Stamp, S. Rosanvallon, G. Piazza, „In-situ tokamak laser applications for detritiation and co-deposited layers studies”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 1138–1147

I. Tanarro, J.A. Ferreira, V.J. Herrero, F.L. Tabarés, C. Gómez-Aleixandre, „Removal of carbon films by oxidation in narrow gaps: Thermo-oxidation and plasma-assisted studies”, Journal of Nuclear Materials 390-391 (2009) 696-700

J.A. Ferreira, F.L. Tabarés, D. Tafalla, „Alternative cleaning technique for the removal of carbon deposits”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 888–892

C. Hopf, W. Jacob, V. Rohde, „Oxygen glow discharge cleaning in nuclear fusion devices”, Journal of Nuclear Materials 374 (2008) 413–421

M. Wolter, S. Bornholdt, M. Häckel, H. Kersten, „Atmospheric pressure plasma jet for treatment of polymers”, Journal of Achievements in Materials and Manufacturing Engineering Vol. 37, Issue 2, (2009), 730-734

Klaus Dieter Weltmann, Eckhard Kindel, Thomas von Woedtke, Marcel Hähnel, Manfred Stieber, Ronny Brandenburg, „Atmospheric-pressure plasma sources: Prospective tools for plasma medicine”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 82, No. 6, pp. 1223–1237, 2010

S. Bornholdt, M. Wolter, and H. Kersten, „Characterization of an atmospheric pressure plasma jet for surface modification and thin film deposition”, THE EUROPEAN PHYSICAL JOURNAL D, 60, 653–660 (2010)

A. Dinklage, T. Klinger, G.Marx, L. Schweikhard, „Plasma Physics”, Lect. Notes Phys. 670 (Springer, Berlin Heidelberg 2005), DOI 10.1007/b103882, ISSN 0075-8450

http://www.iter.org/

http://www.efda.org/

Antonia Wenisch, Richard Kromp, David Reinberger, „Science or Fiction”, Austrian Institute of Ecology, Seidengasse 13, A-1070 Wien, Vienna, November 2007

Maurizio Gasparotto, Gianfranco Federici, Federico Riccardo Casci, „Design and technical status of the EU contribution to ITER”, Fusion Engineering and Design 84 (2009) 143–149

Flavio Dobran, „Fusion energy conversion in magnetically confined plasma reactors”, Progress in Nuclear Energy 60 (2012) 89-116

J. Li, M. Shimada, Y. Zhao, J. Hu, X. Gong, Y.W. Yu, G.Z. Zhuo, „Wall conditioning towards the utilization in ITER”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S35–S41

Michiya Shimada, Richard A. Pitts, „Wall conditioning on ITER”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S1013–S1016

C. H. Skinner, A. A. Haasz, V. Kh. Alimov, N. Bekris, R. A. Causey, R. E. H. Clark, J. P. Coad, J. W. Davis, R. P. Doerner, M. Mayer, A. Pisarev, J. Roth, and T. Tanabe, „Recent advances on hydrogen retention in ITER’s plasma-facing materials: beryllium, carbon, and tungsten”, Fusion Science and Technology, 54, 2008

M.J. Rubel, G. Sergienko, A. Kreter, A. Pospieszczyk, M. Psoda, P. Sundelin,E. Wessel, „Fuel deposition and material mixing in a castellated tungsten limiter”, 34th EPS Conference on Plasma Phys. Warsaw, 2 – 6 July 2007 ECA Vol.31F, P-1.032 (2007)

M.J. Rubel, G. Sergienko, A. Kreter, A. Pospieszczyk, M. Psoda, E.Wessel, „An overview of fuel retention and morphology in a castellated tungsten limiter”, Fusion Engineering and Design 83 (2008) 1049–1053

M. J. Rubel, J.P. Coad, P. Wienhold, G. Matthews, V. Philipps, M. Stamp, T. Tanabe. „Fuel Inventory and Co-Deposition în Grooves and Gaps of Divertor and Limiter Structures”, Physica Scripta, T111, 112–117, 2004

N. Holtkamp, „The status of the ITER design”, Fusion Engineering and Design 84 (2009) 98–105

A Kreter, S Brezinsek, M Rubel, B Emmoth, M Freisinger, P Pelicon, V Philipps, O Schmitz, P Sundelin, G Sergienko and TEXTOR team, „Deuterium retention in different carbon materials exposed in TEXTOR”, Journal of Physics: Conference Series 100 (2008) 062024

A. Litnovsky , V. Philipps, P. Wienhold, G. Sergienko, B. Emmoth, M. Rubel, U. Breuer, E. Wessel, „Experimental investigations of castellated monoblock structures in TEXTOR”, Journal of Nuclear Materials 337–339 (2005) 917–921

K. Krieger, W. Jacob, D.L. Rudakov, R. Bastasz, G. Federici, A. Litnovsky, H. Maier, V. Rohde, G. Strohmayer, W.P. West, J. Whaley, C.P.C. Wong, The ASDEX Upgrade and DIII-D Teams, „Formation of deuterium–carbon inventories in gaps of plasma facing components”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 870–876

T. Tanabe, N. Bekris, P. Coad, C.H. Skinner, M. Glugla, N. Miya, „Tritium retention of plasma facing components in tokamaks”, Journal of Nuclear Materials 313–316 (2003) 478–490

F. L. Tabarés, D. Tafalla, I. Tanarro, V. J. Herrero, A. Islyaikin and C. Maffiotte, „Suppression of hydrogenated carbon film deposition by scavenger techniques and their application to the tritium inventory control of fusion devices”, Plasma Physics Controlled Fusion 44 (2002) L37-L42

Thomas Schwarz-Selinger, Udo von Toussaint, Christian Hopf and Wolfgang Jacob, „Fuel removal from tile gaps with oxygen discharges: reactivity of neutrals”, Physica Scripta T138 (2009) 014009 (8pp)

Thomas Schwarz-Selinger, Fabio Genoese, Christian Hopf, Wolfgang Jacob, „Carbon removal from tile gap structures with oxygen glow discharges”,Journal of Nuclear Materials 390–391 (2009) 602–605

B. Landkammer, A. von Keudell, W. Jacob, „Erosion of thin hydrogenated carbon flms in oxygen, oxygen/hydrogen and water plasmas”, Journal of Nuclear Materials 264 (1999) 48-55

C. Schulz, A. Kreter , V. Philipps, A. Litnovsky, U. Samm, „Fuel removal from castellated structures by plasma discharges in hydrogen and oxygen”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S781–S784

Thomas Schwarz-Selinger, Christian Hopf, Chao Sun, Wolfgang Jacob, „Growth and erosion of amorphous carbon (a-C:H) films by low-temperature laboratory plasmas containing H and N mixtures”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 174–178

W. Jacob, B. Landkammer, C.H. Wu, „Removal of codeposited layers by ECR discharge cleaning”, Journal of Nuclear Materials 266-269 (1999) 552-556

P. Wang, W. Jacob, M. Balden, A. Manhard, T. Schwarz-Selinger, „Erosion of tungsten-doped amorphous carbon films in oxygen plasma”, Journal of Nuclear Materials 420 (2012) 101–109

T. Schwarz-Selinger, A. von Keudell, and W. Jacob, „Plasma chemical vapor deposition of hydrocarbon films: The influence of hydrocarbon source gas on the film properties”, Journal of Applied Physics, volume 86, 1999

J.A. Ferreira, F.L. Tabarés, „Studies of the removal of hydrogenated carbon films by nitrogen glow discharges”, Journal of Physics: Conference Series 100 (2008) 062026

V. Philipps, G. Sergienko, A. Lyssoivan, H.G. Esser, M. Freisinger, A. Kreter, U. Samm, „Removal of carbon layers by oxygen glow discharges in TEXTOR”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 929–932

A. Airapetov, L. Begrambekov, S. Brémond, D. Douai, A. Kuzmin, Ya. Sadovsky, P. Shigin, S. Vergasov, „Glow discharge cleaning of carbon fiber composite and stainless steel”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S1042–S1045

Espedito Vassallo, Anna Cremona, Fabio Dell’Era, Francesco Ghezzi, Giovanni Grosso, Laura Laguardia, „Plasma cleaning technique for the removal of mixed materials”, Fusion Engineering and Design 86 (2011) 1639–1641

Alenka Vesel, Miran Mozetic, Peter Panjan, Hauptman, M. Klanjsek-Gunde, Marianne Balat-Pichelin, „Interaction of hydrogen plasma with carbon–tungsten composite layer”, Nuclear Engineering and Design 241 (2011) 1255–1260

A. Zalar , J. Kovač, B. Praček, P. Panjan, M. Čeh, „Ion sputtering rates of W-, Ti- and Cr-carbides studied at different Ar+ ion incidence angles”, Applied Surface Science 254 (2008) 6611–6618

A. Vesel, M. Mozetič, P. Panjan, N. Hauptman, M. Klanjsek-Gunde, M. Balat-Pichelin, „Etching of carbon–tungsten composite with oxygen plasma”, Surface & Coatings Technology 204 (2010) 1503-1508

A. Vesel, A. Drenik, M. Balat – Pichelin, M. Passarelli, M. Mozetic, „Oxidation of graphite with neutral oxygen atoms at elevated temperature”, 35th EPS Conference on Plasma Phys. Hersonissos, 9 – 13 June 2008 ECA Vol.32D, P-1.014 (2008)

Alenka Vesel, Miran Mozetic, Marianne Balat-Pichelin, „Interaction of highly dissociated low pressure hydrogen plasma with W-C thin film deposits”, Thin Solid Films 520 (2012) 2916–2921

O. Olea-Cardoso, E. Camps, L.Escobar-Alarcón, S. Muhl, S.E. Rodil, M.A. Camacho-López, E. Haro-Poniatowski, „a-C thin film deposition by laser ablation”, Thin Solid Films 433 (2003) 27–33

R. Teghil, A. De Bonis, A. Galasso, P. Villani, A. Santagata, „Femtosecond pulsed laser ablation deposition of tantalum carbide”, Applied Surface Science 254 (2007) 1220–1223

D. Grojo, A. Cros, Ph. Delaporte, M. Sentis, „Experimental investigation of ablation mechanisms involved in dry laser cleaning”, Applied Surface Science 253 (2007) 8309–8315

M.P. Mateo, T. Ctvrtnickova, E. Fernandez, J.A. Ramos, A. Yáñez, G. Nicolas, „Laser cleaning of varnishes and contaminants on brass”, Applied Surface Science 255 (2009) 5579–5583

I.N. Panchev , N.A. Kirtchev, D.D. Dimitrov, „Possibilities for application of laser ablation in food technologies”, Innovative Food Science and Emerging Technologies 12 (2011) 369–374

S. Rosanvallon, C. Grisolia, G. Counsell, S.H. Hong, F. Onofri, J.Worms, J.Winter, B.M. Annaratone, G. Maddaluno, P. Gasior, „Dust control in tokamak environment”, Fusion Engineering and Design 83 (2008) 1701–1705

P. Dore´, E. Gauthier, „Speckle interferometry diagnostic for erosion/redeposition measurement in tokamaks”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 1414–1419

E. Gauthier, „Progress in diagnostics for characterization of plasma wall interaction in tokamaks”, Journal of Nuclear Materials 390–391 (2009) 1059–1065

F. Le Guern, F. Brygo, P. Fichet, E. Gauthier, C. Hubert, C. Lascoutun, D. Menut, S. Mousset, A. Semerok, M. Tabarant, J.M. Weulersse, „Co-deposited layer characterisation and removal control by optical emission spectroscopy coupled to nano-second laser ablation”, Fusion Engineering and Design 81 (2006) 1503–1509

S. Rosanvallon, C. Grisolia, P. Delaporte, J. Worms, F. Onofri, S.H. Hong, G. Counsell, J. Winter, „Dust in ITER: Diagnostics and removal techniques”, Journal of Nuclear Materials 386–388 (2009) 882–883

W.R. Wampler, A.G. McLean, S.L. Allen, N.H. Brooks, J.D. Elder, M.E. Fenstermacher, M. Groth, P.C. Stangeby, W.P. West, D.G. Whyte, „Transport and deposition of 13C from methane injection into partially detached H-mode plasmas in DIII-D”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 72–77

J.W. Davis, B.W.N. Fitzpatrick, J.P. Sharpe, A.A. Haasz, „Thermo-oxidation of tokamak carbon dust”, Journal of Nuclear Materials 386–388 (2009) 764–767

A. Vatry, A. Marchand, Ph. Delaporte, C. Grisolia, C. Hernandez, H. Roche, M. Sentis, „Tokamak-like dust removal induced by laser irradiation”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S1115–S1118

A. Vatry, M. Naiim Habib, Ph. Delaporte, M. Sentis, D. Grojo, C. Grisolia, S. Rosanvallon, „Experimental investigation on laser removal of carbon and tungsten particles”, Applied Surface Science 255 (2009) 5569–5573

C. Arnas, C. Dominique, P. Roubin, C. Martin, C. Brosset, B. Pégourié, „Characterisation of carbon dust produced in sputtering discharges and in the Tore Supra tokamak”, Journal of Nuclear Materials 353 (2006) 80–88

A. Vatry, C. Grisolia, Ph. Delaporte, M. Sentis, „Removal of in vessel Tokamak dust by laser techniques”, Fusion Engineering and Design 86 (2011) 2717–2721

C. Stancu, M. Teodorescu, A.-C. Galca, G. Dinescu, „Carbon layers cleaning from inside of narrow gaps by a RF glow discharge”, Surface and Coatings Technology 205, Supplement 2 (2011) S435-S438

G. Dinescu, E.R. Ionita, I. Luciu, C. Grisolia, „Flexible small size radiofrequency plasma torch for Tokamak wall cleaning”, Fusion Engineering and Design 82 (2007) 2311-2317

A. Grill “Cold Plasma in Materials Fabrication” IEEE Press, New York, 1993

P.J. Kelly, R.D. Arnell, „Magnetron sputtering: a review of recent developments and applications”, Vacuum 56 (2000) 159-172

J Benedikt, „Plasma-chemical reactions: low pressure acetylene plasmas”, JOURNAL OF PHYSICS D: APPLIED PHYSICS, 43 (2010) 043001 (21pp)

T. Acsente, E.R. Ionita, C. Stancu, M.D. Ionita, G. Dinescu, C. Grisolia, „OES monitoring of sequential deposition of C/W layers by PECVD/magnetron sputtering techniques”, Surface & Coatings Technology 205 (2011) S402–S406

T. Acsente, E.R. Ionita, D. Colceag, A. Moldovan, C. Luculescu, R. Birjega, G. Dinescu, „Properties of composite a-C:H/metal layers deposited by combined RF PECVD/magnetron sputtering techniques”, Thin Solid Films, 519 (2011) 4054–4058

Hiroyuki Fujiwara, „Spectroscopic Ellipsometry Principles and Applications”, Published by Maruzen Co. Ltd, Tokyo, Japan, ISBN-13: 978-0-470-01608-4

http://www.horiba.com/scientific/products/ellipsometers/ellipsometry-tutorial/spectroscopic-ellipsometry-principles/

Harland G. Tompkins, Eugene A. Irene, „Handbook of Ellipsometry”, William Andrew, Inc., 2005 ISBN 0-8155-1499-9

http://www.jawoollam.com/tutorial_1.html

K.K. Chattopadhyay, A.N. Banerjee, „Introduction to Nanoscience and Nanotechnology”, PHI Learning Private Limited, New Delhi, 2009, ISBN-978-81-203-3608-7

Arantxa Vilalta-Clemente, Kathrin Gloystein, „Principles of Atomic Force Microscopy”, Physics of Advanced Materials Winter School 2008

Franz J. Giessibl, „Advances in atomic force microscopy”, REVIEWS OF MODERN PHYSICS, VOLUME 75, JULY 2003

Pier Carlo Braga, Davide Ricci, Atomic Force Microscopy, Biomedical Methods and Applications, Methods in Molecular Biology, VOLUME 242, Humana Press Inc., Totowa, NJ

Binning, C. F. Quate and CH. Gerber, „Atomic force microscope”, Physical Review Letters, 56 (9), 930, 1986

H. Bubert, H. Jenett, „Surface and Thin Film Analysis”, Wiley-VCH, ISBN 3-527-30458-4, 2002

DEKTAK 150 Surface Profiler user’s manual, 2007, Veeco Instruments Inc.

Bettina Voutou, Eleni-Chrysanthi Stefanaki, „Electron Microscopy: The Basics”, Physics of Advanced Materials Winter School 2008

Michael Dunlap, J. E. Adaskaveg, „Introduction to the Scanning Electron Microscope”, FACILITY FOR ADVANCED INSTRUMENTATION, U. C. Davis, 1997

C. T. K.-H. Stadtländer, „Scanning Electron Microscopy and Transmission Electron Microscopy of Mollicutes: Challenges and Opportunities”, Modern Research and Educational Topics in Microscopy, A. Méndez-Vilas and J. Díaz (Eds.), FORMATEX 2007

http://nanoart21.org/sem.html

Gh. Popa, L. Sirghi “Bazele Fizicii Plasmei”, Ed. Univ A.I. Cuza, Iasi, 2000

C.-K. Kim, D.J. Economou, „Plasma molding over surface topography: Energy and angular distribution of ions extracted out of large holes”, Journal of Applied Physics 91 (2002) 2594-2603

C. Stancu, I. Luciu, R.E. Ionita, B. Mitu, G. Dinescu, „Operation Domains of an Inside-Gap RF Discharge”, Proceedings of the 28th ICPIG, July 15-20, 2007, Prague, Czech Republic, pages 27-28

C. Stancu, E.R. Ionita, B. Mitu, G. Dinescu, Plasma Segmentation inside narrow channels of grounded electrodes, European Sectional Conference on Atomic and Molecular Phenomena in Ionized Gases, July 15-19, 2008, Granada, Spain

B. Mitu, S. I. Vizireanu, C. Petcu, G. Dinescu, M. Dinescu, R. Birjega, V. S. Teodorescu, „Carbon material deposition by remote RF plasma beam”, Surface & Coatings Technology, vol 180, 238-243, 2004

C. Stancu, A. C. Galca, G. Dinescu, C. Grisolia, „Removal of carbon residuals from narrow spaces by RF discharges”, 35th European Physical Conference (35th EPS), Conference on Plasma Physics, Hersonissos, Greece, June 9-13, 2008, ECA Vol.32D, P-1.167

E.R. Ioniță, „Plasme de radiofrecvență în expansiune generate la presiune atmosferică. Aplicații”, Teză de Doctorat, Universitatea din București, 2010

G. Dinescu, E.R. Ionita, M. Teodorescu, C. Stancu, T. Acsente, M. Bazavan, „Radiofrequency expanding plasma sources at atmospheric pressure. Applications”, Proceedings of 4th International Congress on Cold Atmospheric Pressure Plasmas: Sources and Applications, , June 22-24, 2009, pages 17-22

comparabile sau chiar mai bune decât cele obținute cu alte tehnici.

Bibliografie:

Stephen M. Rossnagel, Jerome J. Cuomo, William D. Westwood, „Handbook of Plasma Processing Technology”, Noyes Publications, United States of Americca, 1990, ISBN: 0-8155-1220-1

K.-D. Bouzakis, N. Michailidis, S. Gerardis, G. Katirtzoglou, E. Lili, M. Pappa, M. Brizuela, A. Garcia-Luis, R. Cremer, „Correlation of the impact resistance of variously doped CrAlN PVD coatings with their cutting performance in milling aerospace alloys”, Surface & Coatings Technology 203 (2008) 781–785

C.-K. Jung, I.-S. Bae, S.-B. Lee, J.-H. Cho, E.-S. Shin, S.-C. Choi, J.-H. Boo, „Development of painting technology using plasma surface technology for automobile parts”, Thin Solid Films 506– 507 (2006) 316 – 322

Keisuke Kurose, Tetsuji Okuda, Wataru Nishijima, Mitsumasa Okada, „Heavy metals removal from automobile shredder residues (ASR)”, Journal of Hazardous Materials B137 (2006) 1618–1623

K. Bobzin, N. Bagcivan, , K. Yilmaz, „Plasma coatings CrAlN and a-C:H for high efficient power train in automobile”, Surface & Coatings Technology 205 (2010) 1502–1507

Masao Ushio, „Plasma application in the steel industry in ”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 64, No. 5, pp. 677-683, 1992

Gregory Fridman, Gary Friedman, Alexander Gutsol, Anatoly B. Shekhter, Victor N. Vasilets, Alexander Fridman, „Applied Plasma Medicine”, Plasma Processes and Polymers, 2008, 5, 503–533

Ambarish Vaidyanathan, James Mulholland, Jaeyong Ryu, Michael Stuart Smith, Louis J. Circeo Jr, „Characterization of fuel gas products from the treatment of solid waste streams with a plasma arc torch”, Journal of Environmental Management 82 (2007) 77–82

Liqing Yang, Haojing Wang, Hongfei Wang, Dapeng Wang, Yue Wang, „Solid waste plasma disposal plant”, Journal of Electrostatics 69 (2011) 411-413

Michael A. Lieberman and Allan J. Lichtenberg, „Principles of Plasma Discharges and Materials Processing”, second edition, John Wiley & Sons, INC Publication, New Jersey, 2005

G. Dinescu, B. Mitu, S. Vizireanu, E.R. Ionita, I. Luciu, M.D. Ionita, C. Stancu, C.E. Stancu, T. Acsente, L. Nistor, L. Kravets, Materials processing with radiofrequency plasmas at low and atmospheric pressure, Romanian Reports in Physics, Vol 60, Issue: 3 (2008) 679-690

Xuanyong Liu, Ricky K.Y. Fu, Chuanxian Ding, Paul K. Chu, „Hydrogen plasma surface activation of silicon for biomedical applications”, Biomolecular Engineering 24 (2007) 113–117

H. Kim, S.J. Jung, Y.H. Han, H.Y. Lee, J.N. Kim, D.S. Jang, J.J. Lee, „The effect of inductively coupled plasma treatment on the surface activation of polycarbonate substrate”, Thin Solid Films 516 (2008) 3530–3533

A. Ogata, H.-H. Kim, S.-M. Oh, S. Futamura, „Evidence for direct activation of solid surface by plasma discharge on CFC decomposition”, Thin Solid Films 506–507 (2006) 373–377

Roland Gesche, Reinhold Kovacs, Joachim Scherer, „ plasma activation of polymers using the plasma gun”, Surface & Coatings Technology 200 (2005) 544–547

Maiju Pykönen, Henna Sundqvist, Joakim Järnströma, Otto-Ville Kaukoniemi, Mikko Tuominen, Johanna Lahti, Jouko Peltonen, Pedro Fardim, Martti Toivakka, „Effects of atmospheric plasma activation on surface properties of pigment-coated and surface-sized papers”, Applied Surface Science 255 (2008) 3217–3229

Quorum Technologies, „Plasma Etching/Ashing”, Technical Brief, England, TB-PLASMA, Issue 3 (10/09)

Frank D. Egitto, „Plasma etching and modification of organic polymers”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 62, No. 9, (1990), 1699-1708

Shigeru Ono, Shinriki Teii, Yuta Suzuki, Takuya Suganuma, „Effect of gas composition on metal surface cleaning using atmospheric pressure microwave plasma”, Thin Solid Films 518 (2009) 981–986

E.I. Meletis, X. Nie, F.L. Wang, J.C. Jiang, „Electrolytic plasma processing for cleaning and metal-coating of steel surfaces”, Surface and Coatings Technology 150 (2002) 246–256

Katsuhiro Kutsuki, Gaku Okamoto, Takuji Hosoi, Takayoshi Shimura, Heiji Watanabe, „Nitrogen plasma cleaning of Ge(1 0 0) surfaces”, Applied Surface Science 255 (2009) 6335–6337

Ferencz S. Denes, Sorin Manolache, „Macromolecular plasma-chemistry: an emerging field of polymer science”, Progress in Polymer Science, 29 (2004) 815–885

Dirk Hegemann, „Macroscopic control of plasma polymerization processes”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 80, No. 9, pp. 1893–1900, 2008

V. Satulu, B. Mitu, A. C. Galca, G. V. Aldica, G. Dinescu, „Polymer-like thin films obtained by RF plasma polymerization of pentacyclic monomers”, Journal of Optoelectronics and Advanced Materials Vol. 12, No. 3, 2010, p. 631 – 636

Ronghua Wei, John J. Vajo, Jesse N. Matossian, Michael N. Gardos, „Aspects of plasma-enhanced magnetron-sputtered deposition of hard coatings on cutting tools”, Surface and Coatings Technology 158 –159 (2002) 465–472

Jian-De Gu, Pei-Li Chen, „Investigation of the corrosion resistance of ZrCN hard coatings fabricated by advanced controlled arc plasma deposition”, Surface & Coatings Technology 200 (2006) 3341 – 3346

Yasuhiko Nakagawa, Takashi Okada, „Material constants of new piezoelectric Ta2O5 thin films”, Journal of Applied. Physics 68, 556 (1990); doi: 10.1063/1.346828

J. Robertson, „Diamond-like amorphous carbon”, Materials Science and Engineering R 37 (2002) 129-281

Michel Moisan, Jean Barbeau, Marie-Charlotte Crevier, Jacques Pelletier, Nicolas Philip, and Bachir Saoudi, „Plasma sterilization. Methods and mechanisms”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 74, No. 3, (2002), 349–358

Adir José Moreira, Ronaldo Domingues Mansano, Terezinha de Jesus Andreoli Pinto, Ronaldo Ruas, Luis da Silva Zambon, Mônica Valero da Silva, Patrick Bernard Verdonck, „Sterilization by oxygen plasma”, Applied Surface Science 235 (2004) 151–155

Hongxia liu, Jierong Chen, Liqing Yang, Yuan Zhou, „Long-distance oxygen plasma sterilization: Effects and mechanisms”, Applied Surface Science 254 (2008) 1815-1821

F. Rossi, O. Kylián, H. Rauscher, M. Hasiwa, D. Gilliland, „Low pressure plasma discharges for the sterilization and decontamination of surfaces”, New Journal of Physics 11 (2009) 115017 (33pp)

C. Grisolia, G. Counsell, G. Dinescu, A. Semerok, N. Bekris, P. Coad, C. Hopf, J. Roth, M. Rubel, A. Widdowson, E. Tsitrone, „Treatment of ITER plasma facing components: Current status and remaining open issues before ITER implementation”, Fusion Engineering and Design 82 (2007) 2390-2398

C. Grisolia, A. Semerok, J.M. Weulersse, F. Le Guern, S. Fomichev, F. Brygo, P. Fichet, P.Y. Thro, P. Coad, N. Bekris, M. Stamp, S. Rosanvallon, G. Piazza, „In-situ tokamak laser applications for detritiation and co-deposited layers studies”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 1138–1147

I. Tanarro, J.A. Ferreira, V.J. Herrero, F.L. Tabarés, C. Gómez-Aleixandre, „Removal of carbon films by oxidation in narrow gaps: Thermo-oxidation and plasma-assisted studies”, Journal of Nuclear Materials 390-391 (2009) 696-700

J.A. Ferreira, F.L. Tabarés, D. Tafalla, „Alternative cleaning technique for the removal of carbon deposits”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 888–892

C. Hopf, W. Jacob, V. Rohde, „Oxygen glow discharge cleaning in nuclear fusion devices”, Journal of Nuclear Materials 374 (2008) 413–421

M. Wolter, S. Bornholdt, M. Häckel, H. Kersten, „Atmospheric pressure plasma jet for treatment of polymers”, Journal of Achievements in Materials and Manufacturing Engineering Vol. 37, Issue 2, (2009), 730-734

Klaus Dieter Weltmann, Eckhard Kindel, Thomas von Woedtke, Marcel Hähnel, Manfred Stieber, Ronny Brandenburg, „Atmospheric-pressure plasma sources: Prospective tools for plasma medicine”, Pure and Applied Chemistry, Vol. 82, No. 6, pp. 1223–1237, 2010

S. Bornholdt, M. Wolter, and H. Kersten, „Characterization of an atmospheric pressure plasma jet for surface modification and thin film deposition”, THE EUROPEAN PHYSICAL JOURNAL D, 60, 653–660 (2010)

A. Dinklage, T. Klinger, G.Marx, L. Schweikhard, „Plasma Physics”, Lect. Notes Phys. 670 (Springer, Berlin Heidelberg 2005), DOI 10.1007/b103882, ISSN 0075-8450

http://www.iter.org/

http://www.efda.org/

Antonia Wenisch, Richard Kromp, David Reinberger, „Science or Fiction”, Austrian Institute of Ecology, Seidengasse 13, A-1070 Wien, Vienna, November 2007

Maurizio Gasparotto, Gianfranco Federici, Federico Riccardo Casci, „Design and technical status of the EU contribution to ITER”, Fusion Engineering and Design 84 (2009) 143–149

Flavio Dobran, „Fusion energy conversion in magnetically confined plasma reactors”, Progress in Nuclear Energy 60 (2012) 89-116

J. Li, M. Shimada, Y. Zhao, J. Hu, X. Gong, Y.W. Yu, G.Z. Zhuo, „Wall conditioning towards the utilization in ITER”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S35–S41

Michiya Shimada, Richard A. Pitts, „Wall conditioning on ITER”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S1013–S1016

C. H. Skinner, A. A. Haasz, V. Kh. Alimov, N. Bekris, R. A. Causey, R. E. H. Clark, J. P. Coad, J. W. Davis, R. P. Doerner, M. Mayer, A. Pisarev, J. Roth, and T. Tanabe, „Recent advances on hydrogen retention in ITER’s plasma-facing materials: beryllium, carbon, and tungsten”, Fusion Science and Technology, 54, 2008

M.J. Rubel, G. Sergienko, A. Kreter, A. Pospieszczyk, M. Psoda, P. Sundelin,E. Wessel, „Fuel deposition and material mixing in a castellated tungsten limiter”, 34th EPS Conference on Plasma Phys. Warsaw, 2 – 6 July 2007 ECA Vol.31F, P-1.032 (2007)

M.J. Rubel, G. Sergienko, A. Kreter, A. Pospieszczyk, M. Psoda, E.Wessel, „An overview of fuel retention and morphology in a castellated tungsten limiter”, Fusion Engineering and Design 83 (2008) 1049–1053

M. J. Rubel, J.P. Coad, P. Wienhold, G. Matthews, V. Philipps, M. Stamp, T. Tanabe. „Fuel Inventory and Co-Deposition în Grooves and Gaps of Divertor and Limiter Structures”, Physica Scripta, T111, 112–117, 2004

N. Holtkamp, „The status of the ITER design”, Fusion Engineering and Design 84 (2009) 98–105

A Kreter, S Brezinsek, M Rubel, B Emmoth, M Freisinger, P Pelicon, V Philipps, O Schmitz, P Sundelin, G Sergienko and TEXTOR team, „Deuterium retention in different carbon materials exposed in TEXTOR”, Journal of Physics: Conference Series 100 (2008) 062024

A. Litnovsky , V. Philipps, P. Wienhold, G. Sergienko, B. Emmoth, M. Rubel, U. Breuer, E. Wessel, „Experimental investigations of castellated monoblock structures in TEXTOR”, Journal of Nuclear Materials 337–339 (2005) 917–921

K. Krieger, W. Jacob, D.L. Rudakov, R. Bastasz, G. Federici, A. Litnovsky, H. Maier, V. Rohde, G. Strohmayer, W.P. West, J. Whaley, C.P.C. Wong, The ASDEX Upgrade and DIII-D Teams, „Formation of deuterium–carbon inventories in gaps of plasma facing components”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 870–876

T. Tanabe, N. Bekris, P. Coad, C.H. Skinner, M. Glugla, N. Miya, „Tritium retention of plasma facing components in tokamaks”, Journal of Nuclear Materials 313–316 (2003) 478–490

F. L. Tabarés, D. Tafalla, I. Tanarro, V. J. Herrero, A. Islyaikin and C. Maffiotte, „Suppression of hydrogenated carbon film deposition by scavenger techniques and their application to the tritium inventory control of fusion devices”, Plasma Physics Controlled Fusion 44 (2002) L37-L42

Thomas Schwarz-Selinger, Udo von Toussaint, Christian Hopf and Wolfgang Jacob, „Fuel removal from tile gaps with oxygen discharges: reactivity of neutrals”, Physica Scripta T138 (2009) 014009 (8pp)

Thomas Schwarz-Selinger, Fabio Genoese, Christian Hopf, Wolfgang Jacob, „Carbon removal from tile gap structures with oxygen glow discharges”,Journal of Nuclear Materials 390–391 (2009) 602–605

B. Landkammer, A. von Keudell, W. Jacob, „Erosion of thin hydrogenated carbon flms in oxygen, oxygen/hydrogen and water plasmas”, Journal of Nuclear Materials 264 (1999) 48-55

C. Schulz, A. Kreter , V. Philipps, A. Litnovsky, U. Samm, „Fuel removal from castellated structures by plasma discharges in hydrogen and oxygen”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S781–S784

Thomas Schwarz-Selinger, Christian Hopf, Chao Sun, Wolfgang Jacob, „Growth and erosion of amorphous carbon (a-C:H) films by low-temperature laboratory plasmas containing H and N mixtures”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 174–178

W. Jacob, B. Landkammer, C.H. Wu, „Removal of codeposited layers by ECR discharge cleaning”, Journal of Nuclear Materials 266-269 (1999) 552-556

P. Wang, W. Jacob, M. Balden, A. Manhard, T. Schwarz-Selinger, „Erosion of tungsten-doped amorphous carbon films in oxygen plasma”, Journal of Nuclear Materials 420 (2012) 101–109

T. Schwarz-Selinger, A. von Keudell, and W. Jacob, „Plasma chemical vapor deposition of hydrocarbon films: The influence of hydrocarbon source gas on the film properties”, Journal of Applied Physics, volume 86, 1999

J.A. Ferreira, F.L. Tabarés, „Studies of the removal of hydrogenated carbon films by nitrogen glow discharges”, Journal of Physics: Conference Series 100 (2008) 062026

V. Philipps, G. Sergienko, A. Lyssoivan, H.G. Esser, M. Freisinger, A. Kreter, U. Samm, „Removal of carbon layers by oxygen glow discharges in TEXTOR”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 929–932

A. Airapetov, L. Begrambekov, S. Brémond, D. Douai, A. Kuzmin, Ya. Sadovsky, P. Shigin, S. Vergasov, „Glow discharge cleaning of carbon fiber composite and stainless steel”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S1042–S1045

Espedito Vassallo, Anna Cremona, Fabio Dell’Era, Francesco Ghezzi, Giovanni Grosso, Laura Laguardia, „Plasma cleaning technique for the removal of mixed materials”, Fusion Engineering and Design 86 (2011) 1639–1641

Alenka Vesel, Miran Mozetic, Peter Panjan, Hauptman, M. Klanjsek-Gunde, Marianne Balat-Pichelin, „Interaction of hydrogen plasma with carbon–tungsten composite layer”, Nuclear Engineering and Design 241 (2011) 1255–1260

A. Zalar , J. Kovač, B. Praček, P. Panjan, M. Čeh, „Ion sputtering rates of W-, Ti- and Cr-carbides studied at different Ar+ ion incidence angles”, Applied Surface Science 254 (2008) 6611–6618

A. Vesel, M. Mozetič, P. Panjan, N. Hauptman, M. Klanjsek-Gunde, M. Balat-Pichelin, „Etching of carbon–tungsten composite with oxygen plasma”, Surface & Coatings Technology 204 (2010) 1503-1508

A. Vesel, A. Drenik, M. Balat – Pichelin, M. Passarelli, M. Mozetic, „Oxidation of graphite with neutral oxygen atoms at elevated temperature”, 35th EPS Conference on Plasma Phys. Hersonissos, 9 – 13 June 2008 ECA Vol.32D, P-1.014 (2008)

Alenka Vesel, Miran Mozetic, Marianne Balat-Pichelin, „Interaction of highly dissociated low pressure hydrogen plasma with W-C thin film deposits”, Thin Solid Films 520 (2012) 2916–2921

O. Olea-Cardoso, E. Camps, L.Escobar-Alarcón, S. Muhl, S.E. Rodil, M.A. Camacho-López, E. Haro-Poniatowski, „a-C thin film deposition by laser ablation”, Thin Solid Films 433 (2003) 27–33

R. Teghil, A. De Bonis, A. Galasso, P. Villani, A. Santagata, „Femtosecond pulsed laser ablation deposition of tantalum carbide”, Applied Surface Science 254 (2007) 1220–1223

D. Grojo, A. Cros, Ph. Delaporte, M. Sentis, „Experimental investigation of ablation mechanisms involved in dry laser cleaning”, Applied Surface Science 253 (2007) 8309–8315

M.P. Mateo, T. Ctvrtnickova, E. Fernandez, J.A. Ramos, A. Yáñez, G. Nicolas, „Laser cleaning of varnishes and contaminants on brass”, Applied Surface Science 255 (2009) 5579–5583

I.N. Panchev , N.A. Kirtchev, D.D. Dimitrov, „Possibilities for application of laser ablation in food technologies”, Innovative Food Science and Emerging Technologies 12 (2011) 369–374

S. Rosanvallon, C. Grisolia, G. Counsell, S.H. Hong, F. Onofri, J.Worms, J.Winter, B.M. Annaratone, G. Maddaluno, P. Gasior, „Dust control in tokamak environment”, Fusion Engineering and Design 83 (2008) 1701–1705

P. Dore´, E. Gauthier, „Speckle interferometry diagnostic for erosion/redeposition measurement in tokamaks”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 1414–1419

E. Gauthier, „Progress in diagnostics for characterization of plasma wall interaction in tokamaks”, Journal of Nuclear Materials 390–391 (2009) 1059–1065

F. Le Guern, F. Brygo, P. Fichet, E. Gauthier, C. Hubert, C. Lascoutun, D. Menut, S. Mousset, A. Semerok, M. Tabarant, J.M. Weulersse, „Co-deposited layer characterisation and removal control by optical emission spectroscopy coupled to nano-second laser ablation”, Fusion Engineering and Design 81 (2006) 1503–1509

S. Rosanvallon, C. Grisolia, P. Delaporte, J. Worms, F. Onofri, S.H. Hong, G. Counsell, J. Winter, „Dust in ITER: Diagnostics and removal techniques”, Journal of Nuclear Materials 386–388 (2009) 882–883

W.R. Wampler, A.G. McLean, S.L. Allen, N.H. Brooks, J.D. Elder, M.E. Fenstermacher, M. Groth, P.C. Stangeby, W.P. West, D.G. Whyte, „Transport and deposition of 13C from methane injection into partially detached H-mode plasmas in DIII-D”, Journal of Nuclear Materials 363–365 (2007) 72–77

J.W. Davis, B.W.N. Fitzpatrick, J.P. Sharpe, A.A. Haasz, „Thermo-oxidation of tokamak carbon dust”, Journal of Nuclear Materials 386–388 (2009) 764–767

A. Vatry, A. Marchand, Ph. Delaporte, C. Grisolia, C. Hernandez, H. Roche, M. Sentis, „Tokamak-like dust removal induced by laser irradiation”, Journal of Nuclear Materials 415 (2011) S1115–S1118

A. Vatry, M. Naiim Habib, Ph. Delaporte, M. Sentis, D. Grojo, C. Grisolia, S. Rosanvallon, „Experimental investigation on laser removal of carbon and tungsten particles”, Applied Surface Science 255 (2009) 5569–5573

C. Arnas, C. Dominique, P. Roubin, C. Martin, C. Brosset, B. Pégourié, „Characterisation of carbon dust produced in sputtering discharges and in the Tore Supra tokamak”, Journal of Nuclear Materials 353 (2006) 80–88

A. Vatry, C. Grisolia, Ph. Delaporte, M. Sentis, „Removal of in vessel Tokamak dust by laser techniques”, Fusion Engineering and Design 86 (2011) 2717–2721

C. Stancu, M. Teodorescu, A.-C. Galca, G. Dinescu, „Carbon layers cleaning from inside of narrow gaps by a RF glow discharge”, Surface and Coatings Technology 205, Supplement 2 (2011) S435-S438

G. Dinescu, E.R. Ionita, I. Luciu, C. Grisolia, „Flexible small size radiofrequency plasma torch for Tokamak wall cleaning”, Fusion Engineering and Design 82 (2007) 2311-2317

A. Grill “Cold Plasma in Materials Fabrication” IEEE Press, New York, 1993

P.J. Kelly, R.D. Arnell, „Magnetron sputtering: a review of recent developments and applications”, Vacuum 56 (2000) 159-172

J Benedikt, „Plasma-chemical reactions: low pressure acetylene plasmas”, JOURNAL OF PHYSICS D: APPLIED PHYSICS, 43 (2010) 043001 (21pp)

T. Acsente, E.R. Ionita, C. Stancu, M.D. Ionita, G. Dinescu, C. Grisolia, „OES monitoring of sequential deposition of C/W layers by PECVD/magnetron sputtering techniques”, Surface & Coatings Technology 205 (2011) S402–S406

T. Acsente, E.R. Ionita, D. Colceag, A. Moldovan, C. Luculescu, R. Birjega, G. Dinescu, „Properties of composite a-C:H/metal layers deposited by combined RF PECVD/magnetron sputtering techniques”, Thin Solid Films, 519 (2011) 4054–4058

Hiroyuki Fujiwara, „Spectroscopic Ellipsometry Principles and Applications”, Published by Maruzen Co. Ltd, Tokyo, Japan, ISBN-13: 978-0-470-01608-4

http://www.horiba.com/scientific/products/ellipsometers/ellipsometry-tutorial/spectroscopic-ellipsometry-principles/

Harland G. Tompkins, Eugene A. Irene, „Handbook of Ellipsometry”, William Andrew, Inc., 2005 ISBN 0-8155-1499-9

http://www.jawoollam.com/tutorial_1.html

K.K. Chattopadhyay, A.N. Banerjee, „Introduction to Nanoscience and Nanotechnology”, PHI Learning Private Limited, New Delhi, 2009, ISBN-978-81-203-3608-7

Arantxa Vilalta-Clemente, Kathrin Gloystein, „Principles of Atomic Force Microscopy”, Physics of Advanced Materials Winter School 2008

Franz J. Giessibl, „Advances in atomic force microscopy”, REVIEWS OF MODERN PHYSICS, VOLUME 75, JULY 2003

Pier Carlo Braga, Davide Ricci, Atomic Force Microscopy, Biomedical Methods and Applications, Methods in Molecular Biology, VOLUME 242, Humana Press Inc., Totowa, NJ

Binning, C. F. Quate and CH. Gerber, „Atomic force microscope”, Physical Review Letters, 56 (9), 930, 1986

H. Bubert, H. Jenett, „Surface and Thin Film Analysis”, Wiley-VCH, ISBN 3-527-30458-4, 2002

DEKTAK 150 Surface Profiler user’s manual, 2007, Veeco Instruments Inc.

Bettina Voutou, Eleni-Chrysanthi Stefanaki, „Electron Microscopy: The Basics”, Physics of Advanced Materials Winter School 2008

Michael Dunlap, J. E. Adaskaveg, „Introduction to the Scanning Electron Microscope”, FACILITY FOR ADVANCED INSTRUMENTATION, U. C. Davis, 1997

C. T. K.-H. Stadtländer, „Scanning Electron Microscopy and Transmission Electron Microscopy of Mollicutes: Challenges and Opportunities”, Modern Research and Educational Topics in Microscopy, A. Méndez-Vilas and J. Díaz (Eds.), FORMATEX 2007

http://nanoart21.org/sem.html

Gh. Popa, L. Sirghi “Bazele Fizicii Plasmei”, Ed. Univ A.I. Cuza, Iasi, 2000

C.-K. Kim, D.J. Economou, „Plasma molding over surface topography: Energy and angular distribution of ions extracted out of large holes”, Journal of Applied Physics 91 (2002) 2594-2603

C. Stancu, I. Luciu, R.E. Ionita, B. Mitu, G. Dinescu, „Operation Domains of an Inside-Gap RF Discharge”, Proceedings of the 28th ICPIG, July 15-20, 2007, Prague, Czech Republic, pages 27-28

C. Stancu, E.R. Ionita, B. Mitu, G. Dinescu, Plasma Segmentation inside narrow channels of grounded electrodes, European Sectional Conference on Atomic and Molecular Phenomena in Ionized Gases, July 15-19, 2008, Granada, Spain

B. Mitu, S. I. Vizireanu, C. Petcu, G. Dinescu, M. Dinescu, R. Birjega, V. S. Teodorescu, „Carbon material deposition by remote RF plasma beam”, Surface & Coatings Technology, vol 180, 238-243, 2004

C. Stancu, A. C. Galca, G. Dinescu, C. Grisolia, „Removal of carbon residuals from narrow spaces by RF discharges”, 35th European Physical Conference (35th EPS), Conference on Plasma Physics, Hersonissos, Greece, June 9-13, 2008, ECA Vol.32D, P-1.167

E.R. Ioniță, „Plasme de radiofrecvență în expansiune generate la presiune atmosferică. Aplicații”, Teză de Doctorat, Universitatea din București, 2010

G. Dinescu, E.R. Ionita, M. Teodorescu, C. Stancu, T. Acsente, M. Bazavan, „Radiofrequency expanding plasma sources at atmospheric pressure. Applications”, Proceedings of 4th International Congress on Cold Atmospheric Pressure Plasmas: Sources and Applications, , June 22-24, 2009, pages 17-22

Similar Posts