Principiul Precautiei

Principiul precauției permite o reacție rapidă în fața unui posibil pericol pentru sănătatea oamenilor, a animalelor sau a plantelor ori pentru protecția mediului. În fapt, în cazul în care datele științifice nu permit o evaluare completă a riscurilor, se poate recurge la principiul precauției, de exemplu, pentru a împiedica distribuția sau chiar pentru a retrage de pe piață produsele potențial periculoase.

ACT

Communication from the Commission of 2 February 2000 on the precautionary principle [COM(2000) 1 final – Not published in the Official Journal] (Comunicarea Comisiei din 2 februarie 2000 privind aplicarea principiului precauției [COM(2000) 1 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial]).

SINTEZĂ

Principiul precauției este menționat la articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (UE). Acesta este menit să garanteze un înalt nivel de protecție a mediului prin luarea de decizii preventive în cazul unor riscuri. Totuși, în practică, domeniul de aplicare al acestui principiu este mult mai amplu și se aplică, de asemenea, politicii de protecție a consumatorilor, legislației europene privind alimentele, sănătății oamenilor, a animalelor și a plantelor.

Astfel, această comunicare stabilește orientările comune privind aplicarea principiului precauției.

Definirea principiului precauției ar trebui să aibă un impact pozitiv și la nivel internațional, pentru a garanta un nivel adecvat de protecție a mediului și a sănătății în negocierile internaționale. În fapt, acesta a fost recunoscut de diferitele convenții internaționale, în special de Acordul privind măsurile sanitare și fitosanitare (SPS) încheiat în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC).

Aplicarea principiului precauției

Potrivit Comisiei, principiul precauției poate fi invocat atunci când un fenomen, un produs sau un proces poate avea efecte periculoase, identificate printr-o evaluare științifică și obiectivă, iar această evaluare nu permite determinarea cu suficientă certitudine a riscului.

Aplicarea principiului precauției se înscrie astfel în cadrul general al analizei riscurilor (care include, pe lângă evaluarea riscurilor, și gestionarea și comunicarea riscurilor), mai exact, în contextul gestionării riscurilor, care corespunde fazei de luare a deciziei.

Comisia subliniază că principiul precauției poate fi invocat doar în eventualitatea unui risc potențial și că nu poate justifica, în niciun caz, o decizie arbitrară.

Prin urmare, aplicarea principiului precauției este justificată doar dacă sunt îndeplinite trei condiții prealabile:

identificarea potențialelor efecte negative;

evaluarea datelor științifice disponibile;

gradul de incertitudine științifică.

Măsuri de precauție

Autoritățile responsabile cu gestionarea riscurilor pot decide să acționeze sau să nu acționeze, în funcție de gradul de risc. În cazul în care există un risc ridicat, se pot adopta mai multe categorii de măsuri. Acestea pot include acte juridice proporționale, finanțarea unor programe de cercetare, măsuri de informare a publicului etc.

Orientări comune

Aplicarea principiului precauției trebuie să se ghideze după trei principii specifice:

o evaluare științifică cât mai completă și determinarea, în măsura posibilului, a gradului de incertitudine științifică;

o evaluare a riscului și a eventualelor consecințe în cazul inacțiunii;

participarea tuturor părților interesate la examinarea măsurilor de precauție, de îndată ce rezultatele evaluării științifice și/sau ale evaluării riscului sunt disponibile.

În plus, principiile generale ale gestionării riscurilor rămân aplicabile în cazul invocării principiului precauției. Este vorba de următoarele cinci principii:

proporționalitatea măsurilor adoptate cu nivelul de protecție dorit;

nediscriminarea în aplicarea măsurilor;

coerența măsurilor adoptate cu măsurile luate anterior în situații similare sau utilizând abordări similare;

examinarea avantajelor și a costurilor în caz de acțiune sau inacțiune;

revizuirea măsurilor în lumina progreselor științifice.

Sarcina probei

În majoritatea cazurilor, consumatorii europeni și asociațiile care îi reprezintă sunt cei care trebuie să demonstreze pericolul asociat unui procedeu sau unui produs introdus pe piață, cu excepția situațiilor care vizează medicamente, pesticide sau aditivi alimentari.

Totuși, în cazul unor acțiuni inițiate în temeiul principiului precauției, i se poate solicita producătorului, fabricantului sau importatorului să demonstreze lipsa pericolului. Această posibilitate trebuie examinată de la caz la caz și nu poate fi extinsă într-un mod general la totalitatea produselor sau procedeelor introduse pe piață.

Sistemul comunitar de management de mediu și audit (EMAS)

Sistemul comunitar EMAS vizează încurajarea organizațiilor europene, fie societăți private, fie organisme publice, să își îmbunătățească rezultatele cu privire la mediu. Acest nou regulament are ca obiectiv dezvoltarea sistemului existent și încurajarea unui număr mai mare de organizații să participe în cadrul acestuia. Sistemul reprezintă un atu considerabil. Acesta oferă organizațiilor avantaje suplimentare în ceea ce privește controlul normativ, reducerea costurilor și imaginea publică, atunci când acestea pot demonstra o îmbunătățire a performanței lor de mediu.

ACT

Regulamentul (CE) nr. 1221/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind participarea voluntară a organizațiilor la un sistem comunitar de management de mediu și audit (EMAS) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 761/2001 și a Deciziilor 2001/681/CE și 2006/193/CE ale Comisiei.

SINTEZĂ

Sistemul comunitar de management de mediu și audit (EMAS) este un instrument deschis participării voluntare a organizațiilor care au sediul în interiorul sau în exteriorul Comunității. Obiectivul său constă în promovarea îmbunătățirii permanente a rezultatelor cu privire la mediu ale acestor organizații din toate sectoarele de activitate economică, prin:

analiza tuturor aspectelor de mediu;

elaborarea și punerea în aplicare a unor sisteme de management de mediu, pe baza rezultatelor analizei de mediu;

evaluarea sistematică, obiectivă și periodică a acestor sisteme;

schimbul de informații privind rezultatele obținute;

consultarea cu publicul și cu celelalte părți interesate;

implicarea activă a angajaților și activități de formare corespunzătoare.

Înregistrarea organizațiilor

Organizațiile dintr-un stat membru depun cererile de înregistrare la organismul competent din acel stat membru. Organismele sunt desemnate de către statele membre. Se poate depune o singură cerere de înregistrare. Dacă organizația are alte amplasamente în cadrul Comunității sau în țări terțe, se depune o cerere de înregistrare colectivă.

Înainte de a depune cererea de înregistrare, orice organizație trebuie:

să efectueze o analiză a tuturor aspectelor de mediu (a se vedea anexele I și II punctul A.3.1);

să revizuiască, să elaboreze și să pună în aplicare un sistem de management de mediu (a se vedea anexa II);

să efectueze un audit intern (a se vedea anexa II punctul A.5.5 și anexa III);

să elaboreze o declarație de mediu (a se vedea anexa IV);

să demonstreze că respectă toate cerințele legale aplicabile în materie de mediu;

să supună verificării, de către un verificator de mediu acreditat, analiza de mediu, sistemul de management de mediu, procedura de audit și punerea în aplicare a acesteia, și să supună validării, de către același verificator, declarația de mediu.

Cererea de înregistrare include:

declarația de mediu validată de un verificator de mediu ;

declarația verificatorului de mediu (a se vedea anexa VII);

formularul care conține informațiile necesare pentru înregistrare (a se vedea anexa VI);

dovada plății taxelor aplicabile, dacă este cazul.

Obligațiile organizațiilor înregistrate

Cel puțin o dată la trei ani, organizațiile înregistrate trebuie:

să efectueze o verificare a sistemului lor de management de mediu și a programului de audit, precum și a punerii în aplicare a acestuia;

să actualizeze declarația de mediu și să o supună validării de către un verificator de mediu;

să transmită organismului competent declarația de mediu actualizată și validată;

să transmită autorității competente un formular care conține informațiile necesare pentru înregistrare (a se vedea anexa VI);

să plătească organismului competent o taxă de reînnoire a înregistrării, dacă este cazul.

În fiecare an intermediar, organizațiile care au fost înregistrate trebuie să efectueze un audit intern al performanțelor lor de mediu și al conformării cu cerințele legale aplicabile în materie de mediu și să actualizeze declarația de mediu care, după validare, trebuie transmisă organismului competent, achitându-se, dacă este cazul, o taxă de menținere a înregistrării.

Declarațiile de mediu elaborate de organizații trebuie să fie făcute publice.

Utilizarea siglei EMAS

Organizațiile înregistrate sunt autorizate, doar în perioada valabilității înregistrării lor, să utilizeze sigla EMAS (a se vedea anexa V).

Sigla trebuie însoțită de numărul de înregistrare al organizației, dacă nu se utilizează pentru promovarea EMAS.

Sigla se poate utiliza pe informațiile în materie de mediu validate de un verificator de mediu. În schimb, aceasta nu poate fi utilizată pe produse, nici pe ambalajul acestora, nici alături de afirmații comparative privind alte activități și servicii, nici într-un mod care poate produce o confuzie cu etichetele produselor ecologice.

Sarcinile verificatorilor de mediu

Verificatorii de mediu evaluează conformitatea analizei de mediu, a politicii de mediu, a sistemului de management, a procedurilor de audit ale organizațiilor și punerea în aplicare a acestora, precum și declarația de mediu. De asemenea, verificatorii de mediu examinează conformitatea organizației cu dispozițiile legale aplicabile în materie de mediu, îmbunătățirea continuă a performanței sale de mediu și fiabilitatea datelor și informațiilor relevante.

Verificatorii de mediu validează, la intervale care nu depășesc douăsprezece luni, orice informații din declarația de mediu actualizată.

Pentru a obține acreditarea sau autorizarea, verificatorul de mediu depune o cerere la un organism de acreditare sau de autorizare la alegerea sa.

Sancțiuni

Statele membre iau măsurile legislative sau administrative corespunzătoare în cazul în care nu se respectă dispozițiile acestui regulament. Acestea pot utiliza dispozițiile stabilite în conformitate cu Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale.

Informarea

Comisia actualizează și pune la dispoziția publicului:

un registru al verificatorilor de mediu și un registru al organizațiilor înregistrate în cadrul EMAS;

o bază de date care conține declarațiile de mediu;

o bază de date conținând cele mai bune practici referitoare la EMAS;

o listă cu resursele comunitare pentru finanțarea EMAS.

Context

Acest regulament înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 761/2001 care a deschis sistemul EMAS participării tuturor sectoarelor economice publice și private.

Obiectivul 3: asigurarea caracterului durabil al agriculturii și silviculturii

Instrumentele prevăzute în cadrul PAC trebuie să contribuie la extinderea zonelor cultivate, a terenurilor arabile și a culturilor permanente acoperite de măsurile de biodiversitate până în 2020.

Până în 2020, se vor institui planuri de gestionare forestieră sau instrumente echivalente pentru toate pădurile aparținând domeniului public și pentru exploatațiile forestiere care depășesc o anumită mărime. Acestea vor trebui să asigure o gestionare durabilă a pădurilor pentru a beneficia de finanțare în cadrul politicii de dezvoltare rurală a UE.

Măsurile adoptate pentru a asigura o gestionare durabilă în aceste două sectoare vor trebui, de asemenea, să contribuie la realizarea obiectivelor 1 și 2 ale strategiei.

Convenția de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologică

Comunitatea aprobă Convenția privind diversitatea biologică, prin care se dorește anticiparea, prevenirea și abordarea cauzelor reducerii sau pierderii semnificative a diversității biologice, datorită valorii intrinseci a acesteia și valorii elementelor sale constitutive pe plan ecologic, genetic, social, economic, științific, educativ, cultural, recreativ și estetic. Convenția vizează, de asemenea, favorizarea cooperării între state și organizațiile interguvernamentale.

ACT

Decizia Consiliului 93/626/CEE din 25 octombrie 1993 privind încheierea Convenției privind diversitatea biologică.

SINTEZĂ

Convenția privind diversitatea biologică (CDB) (EN) (ES) (FR) a fost semnată de către Comunitate și toate statele sale membre cu ocazia Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea care a avut loc la Rio de Janeiro în perioada 3-14 iunie 1992. Prezenta decizie aprobă convenția în numele Comunității Europene.

Se observă, de mai multe decenii, o sărăcire considerabilă a diversității biologice la nivel global și în Europa ca urmare a activităților omului (poluare, despădurire etc.). Conform unei evaluări a Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUM), până la 24 % din speciile aparținând unor grupe precum fluturii, păsările și mamiferele au dispărut complet de pe teritoriul anumitor țări din Europa.

Această situație este îngrijorătoare. De fapt, o diversitate biologică adecvată limitează efectele anumitor riscuri de mediu, precum schimbările climatice și invaziile de paraziți. Diversitatea este esențială pentru viabilitatea pe termen lung a activităților agricole și piscicole și stă la baza a numeroase procese industriale și a producției de medicamente noi. Conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice sunt indispensabile pentru obținerea unei dezvoltări durabile, precum și pentru atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului referitoare la sărăcie, sănătate și mediul înconjurător. În 2002, la summitul mondial privind dezvoltarea durabilă de la Johannesburg, șefii de stat din întreaga lume au convenit cu privire la necesitatea reducerii semnificative a ratei de pierdere a diversității biologice până în 2010. CDB a fost recunoscută ca instrument principal în acest domeniu. În 2001, Consiliul European de la Göteborg a adoptat obiectivul de stopare a pierderii de diversitate biologică în cadrul Uniunii până în 2010.

Statele sunt responsabile de conservarea diversității biologice proprii și de utilizarea durabilă a resurselor lor biologice.

Informațiile și cunoștințele cu privire la diversitatea biologică sunt, în general, insuficiente. Prin urmare, este necesară dezvoltarea mijloacelor științifice, tehnice și instituționale care să asigure știința fundamental necesară conceperii de măsuri adecvate și punerii în aplicare a acestora în scopul de a menține diversitatea biologică.

CDB vizează conservarea diversității biologice, utilizarea durabilă a elementelor acesteia și partajarea justă și echitabilă a avantajelor care decurg din exploatarea resurselor genetice, în special grație unui acces satisfăcător la resurse genetice și unui transfer adecvat al tehnicilor pertinente, ținând cont de toate drepturile asupra respectivelor resurse și tehnici, și grație unei finanțări adecvate.

Conform Cartei Organizației Națiunilor Unite și principiilor de drept internațional, statele au dreptul suveran de a-și exploata resursele proprii conform politicii lor de mediu și au datoria de a se asigura că activitățile desfășurate în limitele jurisdicției sau sub controlul lor nu cauzează daune mediului înconjurător din alte state sau din regiuni care nu aparțin niciunei jurisdicții naționale.

Sub rezerva drepturilor altor state și în absența unei dispoziții contrare prevăzute în mod expres în prezenta convenție, dispozițiile convenției se aplică pentru fiecare parte contractantă:

în cazul componentelor diversității biologice, în zonele din cadrul jurisdicției naționale a acesteia;

în cazul proceselor și al activităților efectuate sub jurisdicția sau controlul acesteia, indiferent unde apar efectele lor, în zona jurisdicției naționale a acesteia sau dincolo de limitele jurisdicției sale naționale.

Fiecare parte contractantă, în măsura posibilităților, cooperează cu alte părți contractante direct sau, atunci când este cazul, prin intermediul organizațiilor internaționale competente, în domenii din afara jurisdicției naționale și în alte probleme de interes reciproc, pentru conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice.

Fiecare parte contractantă, în funcție de condițiile sale specifice și de posibilități:

elaborează strategii, planuri sau programe naționale pentru conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice sau adaptează în acest scop strategiile, planurile sau programele sale existente;

integrează, în măsura posibilităților, conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice în planurile, programele, politicile sectoriale sau intersectoriale relevante.

Fiecare parte contractantă, în măsura posibilităților:

identifică componentele diversității biologice importante pentru conservarea și utilizarea durabilă a acesteia, având în vedere lista orientativă a categoriilor stabilite la anexa I;

monitorizează, prin eșantionare și alte tehnici, componentele diversității biologice identificate și acordă o atenție specială celor care necesită măsuri urgente de conservare și celor care oferă cel mai ridicat potențial de utilizare durabilă;

identifică procesele și categoriile de activități care au sau este probabil să aibă un impact negativ semnificativ asupra conservării și utilizării durabile a diversității biologice și monitorizează efectele acestora prin eșantionare și prin alte tehnici;

păstrează și organizează, pe baza oricărui sistem, datele obținute din activitățile de identificare și de monitorizare întreprinse conform punctelor de mai sus.

Fiecare parte contractantă adoptă, în măsura posibilului, măsuri raționale din punct de vedere economic și social care să stimuleze conservarea și utilizarea durabilă a componentelor diversității biologice.

Convenția prevede:

stabilirea și menținerea unor programe de educare și de formare științifică și tehnică în domeniul măsurilor de identificare, conservare și utilizare durabilă a diversității biologice și a componentelor sale și asigurarea sprijinului pentru educarea și formarea adecvate nevoilor specifice ale țărilor în curs de dezvoltare;

încurajarea cercetării care contribuie la conservarea și la utilizarea durabilă a diversității biologice, în special în țările în curs de dezvoltare;

promovarea utilizării progreselor științifice în cercetarea diversității biologice și cooperarea în acest sens pentru dezvoltarea de metode de conservare și utilizare durabilă a resurselor biologice.

Educarea și sensibilizarea publicului trebuie să fie favorizate, asigurând o promovare a importanței diversității biologice prin mijloacele de informare, precum și includerea acestor subiecte în programele educaționale.

Părțile contractante trebuie să faciliteze schimbul de informații provenite din toate sursele accesibile publicului, referitoare la conservarea și la utilizarea durabilă a diversității biologice, luând în considerare nevoile speciale ale țărilor în curs de dezvoltare (schimb de informații privind rezultatele cercetării tehnice, științifice și socioeconomice, precum și programele de formare și de sondaj etc.).

Convenția subliniază în sfârșit rolul comunităților indigene și locale în conservarea biodiversității. Într-adevăr, aceste populații depind puternic și prin tradiție de resursele biologice pe care se bazează obiceiurile lor.

Referințe

ACTE CONEXE

Communication from the Commission to the European Parliament and the Council – The implementation by the EC of the “Bonn Guidelines” on access to genetic resources and benefit-sharing under the Convention on Biological Diversity [COM(2003) 821final – Not published in the Official Journal] (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 23 decembrie 2003 – Punerea în aplicare de către CE a „Orientărilor de la Bonn” privind accesul la resursele genetice și partajarea beneficiilor conform Convenției privind diversitatea biologică [COM(2003) 821 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial]).Orientările de la Bonn constituie un instrument de aplicare facultativă a CDB. Acesta ajută părțile să elaboreze și să formuleze măsuri administrative, legislative și politice referitoare la accesul la resurse genetice și partajarea avantajelor care decurg din acesta. Aceste orientări definesc, de asemenea, rolul și responsabilitățile utilizatorilor și ale furnizorilor de resurse genetice.

Prezenta comunicare parcurge măsurile luate de către Comunitate, precum și inițiativele părților interesate din cadrul acesteia, în materie de acces la resurse genetice și de partajare a avantajelor (APA). În ceea ce privește punerea în aplicare a orientărilor, acordurile de transfer de material și codurile de conduită ale părților interesate sunt semnalate ca instrumente esențiale. Comisia este de părere că următoarele măsuri ar putea încuraja utilizatorii să își respecte obligațiile conform CDB:

crearea unei rețele europene de corespondenți în materie de APA;

stabilirea unei secțiuni de acces la resurse și partajare a avantajelor în cadrul Mecanismului comunitar de schimb de informații în domeniul diversității biologice;

constituirea unui registru al grupurilor de părți interesante care fac parte din Mecanismul comunitar de schimb de informații.

Comunicarea insistă pe rolul de arbitraj pe care corespondenții APA l-ar putea juca pentru a facilita tratarea cazurilor de încălcare a acordurilor APA, precum și asupra rolului potențial al sistemului comunitar de management de mediu și audit (EMAS) ca sistem de certificare voluntară pentru organizațiile care respectă orientările de la Bonn.

Pentru a facilita punerea în aplicare a orientărilor de la Bonn în țările terțe, comunicarea subliniază importanța aplicării planului de acțiune privind biodiversitatea pentru cooperare economică și dezvoltare, precum și a comunicării Comisiei privind științele vieții și biotehnologia. În sfârșit, această comunicare insistă asupra rolului Comunității în continuarea dezvoltării unui regim internațional transparent în materie de acces la resurse genetice și de partajare a avantajelor.

Decizia 2002/628/CE a Consiliului din 25 iunie 2002 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Protocolului de la Cartagena privind biosecuritatea [Jurnalul Oficial L 201 din 31.07.2002].

Obiectivul Protocolului de la Cartagena este de a asigura faptul că transferul, manipularea și utilizarea organismelor vii rezultate din biotehnologia modernă nu au efecte negative asupra diversității biologice și nici asupra sănătății umane, punând accentul asupra mișcărilor transfrontaliere.

Comunicare a Comisiei către Consiliu și Parlamentul European din 5 februarie 1998 privind o strategie comunitară în favoarea diversității biologice [COM(98) 42 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

Problema reducerii și a pierderii de diversitate biologică este o problemă care necesită o acțiune internațională concertată. Cadrul acestei acțiuni se bazează pe Convenția privind diversitatea biologică.

Prezenta comunicare stabilește un cadru general în care sunt elaborate politicile și instrumentele comunitare pentru a satisface obligațiile prevăzute în convenție. Strategia se axează pe 4 teme principale, în cadrul cărora sunt determinate și puse în aplicare obiective specifice, în special prin intermediul planurilor de acțiune.

Aceste teme sunt următoarele:

conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice;

partajarea avantajelor care decurg din exploatarea resurselor genetice;

cercetarea, identificarea, monitorizarea și schimbul de informații;

educarea, formarea și sensibilizarea.

See also

Activitățile Comisiei în domeniul biodiversității (EN)

Planul de acțiune al Uniunii Europene pentru păduri

Acest plan de acțiune vizează instituirea unui cadru coerent pentru inițiativele pentru păduri la nivelul Uniunii Europene. Acesta reprezintă, de asemenea, un instrument de coordonare a acțiunilor europene și a politicilor forestiere ale statelor membre. Acest plan propune optsprezece acțiuni-cheie, care trebuie implementate în decurs de cinci ani (2007-2011).

ACT

Communication from the Commission to the Council and the European Parliament of 15 June 2006 on an EU Forest Action Plan [COM(2006) 302 final – Not published in the Official Journal] (Comunicare a Comisiei către Consiliu și Parlamentul European din 15 iunie 2006 privind un plan de acțiune al Uniunii Europene pentru păduri [COM(2006) 302 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial]).

SINTEZĂ

Pădurile reprezintă un domeniu important pentru Uniunea Europeană (UE): suprafața acestora acoperă 37,8 % din teritoriul european și asigură existența a 3,4 milioane de persoane (silvicultura și industriile bazate pe resurse forestiere). În plus, UE este al doilea producător de lemn rotund industrial după Statele Unite ale Americii și produce aproximativ 80 % din pluta disponibilă la nivel mondial. În contextul schimbărilor climatice, pădurile joacă un rol important, nu doar pentru captarea dioxidului de carbon, ci și prin producția de biomasă * și prin potențialul pe care îl au în domeniul energiilor regenerabile. În sfârșit, pădurile au importanță și din punct de vedere social și cultural: sunt atractive pentru populația urbană, permit desfășurarea de activități recreative sau benefice pentru sănătate și reprezintă un patrimoniu cultural important.

De aceea, Comisia Europeană a definit patru obiective principale care trebuie puse în aplicare pentru a optimiza gestionarea durabilă a pădurilor și rolul lor multifuncțional în UE:

îmbunătățirea competitivității pe termen lung;

îmbunătățirea și protecția mediului înconjurător;

contribuția la îmbunătățirea calității vieții;

încurajarea comunicării și coordonării pentru a spori coerența și cooperarea la diferite niveluri.

Aceste obiective sunt împărțite în 18 acțiuni-cheie pe care Comisia Europeană și statele membre le pun în aplicare împreună. Planul de acțiune prevede, de asemenea, acțiuni suplimentare pe care statele membre le pot pune în aplicare în funcție de specificitățile și de prioritățile lor, în unele cazuri cu ajutorul instrumentelor comunitare existente.

Îmbunătățirea competitivității pe termen lung

Competitivitatea silviculturii este esențială. Acest sector are un puternic potențial în elaborarea unor noi produse și servicii de înaltă calitate, care răspund la cererea crescândă ca sursă de materii prime regenerabile. Comisia propune cinci acțiuni-cheie corespunzătoare acestui obiectiv:

acțiunea-cheie 1: Comisia va realiza un studiu privind efectele globalizării asupra competitivității silviculturii din UE, pentru identificarea principalilor factori care influențează dezvoltarea sectorului forestier în UE. Acest document va reprezenta punctul de plecare pentru dezbaterile privind acțiunile care trebuie întreprinse pentru îmbunătățirea competitivității și viabilității economice a acestui sector;

acțiunea-cheie 2: încurajarea cercetării și dezvoltării tehnologice pentru creșterea competitivității sectorului forestier (în special prin cel de-al șaptelea program-cadru pentru cercetare);

acțiunea-cheie 3: schimbul de experiențe și evaluarea acestora în domeniul valorificării și comercializării produselor și serviciilor forestiere care nu au legătură cu lemnul: obiectivul este cuantificarea valorii totale a pădurilor și a funcțiilor lor, în scopul instituirii unor instrumente de remunerare pentru produsele și serviciile care nu se comercializează;

acțiunea-cheie 4: promovarea utilizării biomasei forestiere pentru a produce energie;

acțiunea-cheie 5: încurajarea cooperării între proprietarii de păduri și promovarea educației și formării profesionale în sectorul forestier.

Îmbunătățirea și protecția mediului înconjurător

Obiectivul general este menținerea și consolidarea în mod adecvat a biodiversității, a captării carbonului, a integrității, sănătății și rezistenței ecosistemelor forestiere la diferite scale geografice. În acest sens, Comisia propune următoarele acțiuni-cheie:

acțiunea-cheie 6: facilitarea respectării de către statele membre ale UE a obligațiilor cu privire la atenuarea schimbărilor climatice prevăzute în Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și în Protocolul de la Kyoto și încurajarea adaptării la efectele schimbărilor climatice;

acțiunea-cheie 7: contribuția la îndeplinirea obiectivelor comunitare revizuite în materie de biodiversitate pentru 2010 și ulterior;

acțiunea-cheie 8: lucrul la elaborarea unui sistem de supraveghere a pădurilor, ca urmare a finalizării acțiunii de supraveghere „Forest Focus”;

acțiunea-cheie 9: îmbunătățirea protecției pădurilor în UE.

În plus, statele membre – cu sprijinul FEADR și al instrumentului Life+ – pot promova măsuri în favoarea pădurilor (Natura 2000) și sistemelor agro-forestiere, pot contribui la reabilitarea pădurilor afectate de dezastre naturale și de incendii, pot sprijini studiile privind cauzele incendiilor forestiere și campaniile de sensibilizare.

Contribuția la îmbunătățirea calității vieții

Comisia consideră că sunt importante păstrarea și susținerea dimensiunii culturale și sociale a pădurilor. În acest scop, ea identifică următoarele acțiuni-cheie:

acțiunea-cheie 10: încurajarea educației și informării în domeniul mediului înconjurător;

acțiunea-cheie 11: menținerea și consolidarea funcțiilor de protecție ale pădurilor;

acțiunea-cheie 12: explorarea potențialului pădurilor urbane și periurbane.

În plus, cu sprijinul FEDR, statele membre pot crește investițiile și gestionarea durabilă a pădurilor pentru prevenirea mai eficientă a dezastrelor naturale.

Încurajarea coordonării și comunicării

Dacă politica forestieră ține de statele membre, la nivel european se întreprind numeroase inițiative care au impact asupra gestionării pădurilor. Prin urmare, este necesară îmbunătățirea coerenței și cooperării intersectoriale pentru a echilibra obiectivele economice, de mediu și socioculturale la diferite niveluri organizaționale și instituționale.

acțiunea-cheie 13: consolidarea rolului Comitetului forestier permanent *;

acțiunea-cheie 14: consolidarea coordonării între diferitele domenii politice pentru problemele forestiere;

acțiunea-cheie 15: explorarea aplicării metodei deschise de coordonare în cazul programelor forestiere naționale;

acțiunea-cheie 16: consolidarea poziției UE în acțiunile internaționale cu privire la păduri;

acțiunea-cheie 17: încurajarea folosirii lemnului și a altor produse forestiere care provin din păduri ce fac obiectul gestionării durabile;

acțiunea-cheie 18: îmbunătățirea schimbului de informații și a comunicării. În special, Comisia Europeană va pune la punct un site consacrat gestionării durabile, pe site-ul Europa.

În plus, statele membre sunt încurajate să organizeze evenimente care se bucură de o anumită vizibilitate, precum „Săptămâna pădurii” sau „Ziua pădurii”, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la avantajele gestionării durabile a pădurilor.

În ceea ce privește acest plan de acțiune, Comisia a efectuat o evaluare la jumătatea perioadei în 2009 și va efectua o evaluare globală în 2012.

Context

În 1998, Consiliul European a adoptat o rezoluție referitoare la o strategie forestieră pentru Uniunea Europeană. Comisia a prezentat ulterior un raport privind punerea în aplicare a acestei strategii pe cinci ani și a propus, între altele, lansarea unui plan de acțiune al UE pentru gestionarea durabilă a pădurilor. În mai 2005, Consiliul Agricultură și Pescuit a solicitat Comisiei să elaboreze acest plan de acțiune.

Termeni-cheie ai actului

Biomasă: totalitatea produselor organice vegetale și animale folosite în scopuri energetice (sau agronomice).

Comitetul forestier permanent (CPF): creat în 1989, acesta reprezintă administrațiile forestiere ale statelor membre ale UE. Este alcătuit din 27 membri (desemnați de către guvernele statelor membre ale UE) și este prezidat de către Comisia Europeană. Rolul său este triplu: oferă consultanță și gestionare pentru măsuri specifice în domeniul forestier, funcționează ca forum consultativ ad hoc, oferind propria experiență pentru elaborarea măsurilor în domeniul forestier în cadrul diferitelor politici comunitare, reprezintă un loc pentru schimbul de informații între statele membre și Comisie. CPF va fi organismul care va garanta coordonarea între Comisie și statele membre pentru realizarea planului de acțiune.

ACT CONEX

Communication from the Commission to the Council and the European Parliament of 10 March 2005 – Reporting on the implementation of the EU Forestry Strategy [COM(2005) 84 final – not published in the Official Journal] (Comunicarea Comisiei către Consiliu și către Parlamentul European din 10 martie 2005, „Raport privind implementarea Strategiei forestiere a UE” [COM(2005) 84 final – nepublicată în Jurnalul Oficial]).

See also

Site-ul Direcției Generale Mediu, Păduri (EN)

Combaterea exploatării forestiere ilegale

Exploatarea forestieră ilegală și despădurirea contribuie la schimbările climatice și la diminuarea biodiversității. Acest regulament interzice introducerea pe piața europeană a lemnului recoltat în mod ilegal, instituie condiții prealabile pentru comercializarea lemnului și a produselor din lemn și definește cerințele aplicabile organizațiilor de monitorizare.

ACT

Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn.

SINTEZĂ

Exploatarea forestieră ilegală se referă la orice formă de recoltare, prelucrare sau comercializare a lemnului care încalcă legislația țării în care a avut loc recoltarea. Datorită despăduririi și degradării cauzate, astfel de practici au repercusiuni grave asupra mediului, cum ar fi diminuarea biodiversități și creșterea emisiilor de CO2. Exploatarea forestieră ilegală are, de asemenea, repercusiuni economice și sociale.

Produsele vizate de regulament: lemn și produse din lemn

Regulamentul se aplică nu doar lemnului importat, ci și lemnului recoltat sau prelucrat în cadrul Uniunii Europene (UE). Acesta acoperă o gamă largă de produse din lemn, enumerate în anexă în conformitate cu nomenclatorul Codului vamal comunitar.

Se consideră însă că lemnul și produsele din lemn însoțite de o licență FLEGT (un regim de licențe instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2173/2005) sau de un permis CITES (regimul de licențe instituit prin Regulamentul (CE) nr. 338/97) îndeplinesc cerințele regulamentului.

Obligațiile operatorilor

Regulamentul stabilește trei obligații principale:

interdicția de a introduce pe piața UE lemn și produse din lemn recoltate în mod ilegal;

obligația operatorilor care introduc pe piața UE lemn și produse din lemn de a utiliza un sistem de due diligence. Sistemul due diligence este un sistem de gestionare a riscurilor menit să minimizeze riscul prezenței lemnului ilegal în lanțul de aprovizionare. Operatorii trebuie să poată furniza o serie de informații specifice privind lemnul și produsele din lemn introduse pe piață și să efectueze o analiză a riscurilor;

obligația comercianților care cumpără sau vând produse din lemn deja prezente pe piață de a-și identifica furnizorii și clienții pentru a asigura o minimă trasabilitate a lemnului.

Sistemele due diligence și organizația de monitorizare

Regulamentul oferă operatorilor posibilitatea de a utiliza sistemele due diligence instituite de organizațiile de monitorizare. Acestea sunt organizații care dispun de capacitățile de expertiză și de analiză necesare pentru a-și ajuta membrii să se conformeze normelor. Organizațiile de monitorizare trebuie să îndeplinească condițiile legale și tehnice pentru a fi recunoscute de Comisia Europeană.

Pentru a fi recunoscut de către Comisie ca organizație de monitorizare, solicitantul trebuie să demonstreze că dispune nu doar de pregătirea adecvată și de un sistem due diligence cu procedurile necesare aplicării corecte a acestuia, ci și de o strategie care vizează evitarea conflictelor de interese.

Aplicare

Regulamentul se aplică din 3 martie 2013. Regulamentul are caracter obligatoriu în toate țările UE.

REFERINȚE

ACTE CONEXE

Regulamentul (CE) nr. 2173/2005 al Consiliului din 20 decembrie 2005 privind instituirea unui regim de licențe FLEGT pentru importurile din lemnîn Comunitatea Europeană.

Regulamentul delegat (UE) nr. 363/2012 al Comisiei din 23 februarie 2012 privind normele de procedură pentru recunoaștereași retragerea recunoașterii organizațiilor de monitorizare, prevăzute de RegulamentuI (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului Europeanși al Consiliului de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piațălemnși produse din lemn.

Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 607/2012 din 6 iulie 2012 privind normele detaliate referitoare la sistemul due diligence și la frecvența și natura controalelor privind organizațiile de monitorizare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn. Text cu relevanță pentru SEE.

Strategie tematică pentru protecția solurilor

Comisia propune un cadru și obiective comune pentru prevenirea degradării solurilor, pentru păstrarea funcțiilor acestora și refacerea solurilor degradate. Propunerea, precum și strategia din care face parte, prevăd în special identificarea zonelor cu risc și a siturilor poluate, precum și refacerea solurilor degradate.

PROPUNERE

Communication from the Commission to the Council, the European Parliament, the European Economic and Social Committee and the Committee of the Regions – Thematic Strategy for Soil Protection [COM(2006) 231 final – Not published in the Official Journal] (Comunicare a Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor – Strategia tematică pentru protecția solurilor [COM(2006) 231 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial]).

Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului din 22 septembrie 2006 de definire a unui cadru pentru protecția solurilor și de modificare a Directivei 2004/35/CE.

SINTEZĂ

Strategia tematică a Uniunii Europene (UE) pentru protecția solurilor propune măsuri destinate protecției solurilor și menținerii capacității solurilor de a-și îndeplini funcțiile * ecologice, economice, sociale și culturale.

Strategia include stabilirea unui cadru legislativ care să permită protejarea și utilizarea durabilă a solurilor, integrarea protecției solurilor în politicile naționale și comunitare, întărirea bazei de cunoștințe și intensificarea sensibilizării publicului.

Propunerea de directivă constituie un element major al strategiei, care va permite statelor membre să adopte măsuri adaptate realităților locale. Ea prevede măsuri pentru identificarea problemelor, pentru prevenirea degradării solurilor și refacerea solurilor poluate sau degradate.

Prevenirea riscurilor, atenuarea și refacerea

Una dintre măsurile incluse în propunerea de directivă prevede că statele membre sunt obligate să identifice zonele în care există un risc de eroziune, de scădere a conținutului de materii organice, de tasare, de salinizare sau de alunecare de teren sau în care unul dintre aceste procese de degradare s-a realizat. Acest lucru se va face pe baza criteriilor definite în propunere.

Statele membre trebuie apoi să fixeze obiective și să adopte programe de măsuri adecvate pentru a reduce riscurile sus-menționate și a combate consecințele acestora. De asemenea, ele trebuie să prevadă măsuri care să permită limitarea impermeabilizării solurilor, mai ales prin reabilitarea siturilor dezafectate sau, atunci când impermeabilizarea este necesară, pentru a atenua efectele acesteia.

Contaminarea solurilor

Propunerea de directivă prevede în plus că statele membre trebuie să ia măsuri adecvate pentru a evita contaminarea solurilor cu substanțe periculoase.

De asemenea, statele membre trebuie să întocmească un inventar al siturilor poluate de asemenea substanțe, atunci când concentrația substanțelor creează un risc important pentru sănătatea umană sau pentru mediu, precum și al siturilor pe care s-au derulat anumite activități umane (depozite de deșeuri, aeroporturi, situri militare, activități reglementate de directiva IPPC etc.). Propunerea cuprinde o listă a acestor activități potențial poluante.

În momentul vânzării unui asemenea sit, proprietarul sau cumpărătorul potențial trebuie să prezinte autorității naționale competente și celeilalte părți la tranzacție un raport privind starea solului. Raportul este întocmit de un organism recunoscut sau de o persoană autorizată de statul membru.

Statele membre trebuie apoi să înceapă decontaminarea * siturilor poluate, în baza unei strategii naționale care să stabilească prioritățile. În cazul în care persoana responsabilă nu poate suporta costul decontaminării sitului, statul membru în cauză trebuie să prevadă o finanțare adecvată pentru refacerea sitului.

Sensibilizarea și schimbul de informații

Propunerea de directivă prevede, de altfel, că statele membre trebuie să sensibilizeze publicul cu privire la importanța protecției solurilor și să garanteze posibilitatea acestuia de a participa la elaborarea, la modificarea și la reexaminarea programelor de măsuri referitoare la zonele cu risc și a strategiilor naționale de remediere.

Statele membre trebuie să comunice Comisiei o serie de informații, mai ales lista zonelor cu risc, programele de măsuri și strategiile naționale de decontaminare.

În plus, Comisia prevede instituirea unei platforme pentru schimbul de informații între statele membre și părțile interesate privind identificarea zonelor cu risc și metodele de evaluare a riscurilor.

Integrare

Statele membre și instituțiile comunitare trebuie să integreze preocupările legate de soluri în politicile sectoriale care ar putea avea un impact semnificativ asupra solurilor, în special agricultura, dezvoltarea regională, transporturile și cercetarea.

Comisia prevede, în special, revizuirea legislației în vigoare, în special directiva privind nămolurile de epurare și directiva privindprevenirea și controlul integrat al poluării. Comisia va evalua și sinergiile posibile între prezenta strategie și directiva-cadru privind apa, precum și cu strategia tematică pentru mediul marin.

Cercetare

Comisia subliniază importanța continuării cercetărilor pentru a acoperi lacunele în cunoașterea solurilor și pentru a întări baza politicilor, mai ales în ceea ce privește diversitatea biologică a solurilor.

Al șaptelea program-cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică (2007-2013) cuprinde un capitol referitor la sprijinul pentru acțiunile de cercetare privind protecția și funcțiile solurilor.

Necesitatea protejării solurilor

Solul este în general definit ca stratul superior al scoarței terestre. Este un sistem foarte dinamic, care îndeplinește numeroase funcții * și joacă un rol crucial pentru activitatea umană și pentru supraviețuirea ecosistemelor. Procesele care permit formarea și regenerarea solului sunt extrem de lente, iar din acest motiv solul este considerat o sursă neregenerabilă.

Principalele procese de degradare la care sunt expuse solurile în UE sunt eroziunea, scăderea conținutului de materii organice, contaminarea, salinizarea, tasarea, declinul biodiversității, impermeabilizarea, precum și inundațiile și alunecările de teren.

Degradarea solului reprezintă o problemă gravă în Europa. Ea este provocată sau agravată de activități umane, cum ar fi practicile agricole și silvice necorespunzătoare, activitățile industriale, turismul, expansiunea urbană și industrială, precum și amenajarea teritoriului.

Printre consecințele sale se numără pierderea fertilității solurilor, a carbonului și a biodiversității, scăderea capacității de reținere a apei, perturbarea ciclului gazelor și al elementelor nutritive și reducerea degradării agenților de contaminare. Astfel, degradarea solurilor are o influență directă asupra calității apei și a aerului, asupra biodiversității și a schimbărilor climatice. De asemenea, ea poate să afecteze sănătatea populației și să amenințe securitatea produselor alimentare și a furajelor.

Analiza de impact, efectuată conform orientărilor Comisiei și pe baza datelor disponibile, arată că degradarea solurilor ar putea costa aprox. 38 de miliarde de euro pe an.

Context

Până în prezent, solurile nu au făcut obiectul unor măsuri de protecție specifice la nivel comunitar. Protecția solurilor se regăsește în dispoziții diverse, legate fie de protecția mediului, fie de alte domenii politice, precum agricultura sau dezvoltarea rurală. Totuși, aceste dispoziții nu permit asigurarea unei protecții suficiente a solurilor, din cauza diversității obiectivelor și a domeniilor lor de aplicare.

Este necesară o acțiune coordonată la nivel european, având în vedere influența stării solurilor asupra altor aspecte legate de mediu sau de securitatea alimentară și reglementate la nivel comunitar, riscurile de denaturare a pieței interne legate de refacerea siturilor poluate, impactul transfrontalier eventual și dimensiunea internațională a acestei probleme.

Prezenta strategie este una dintre cele șapte strategii tematice prevăzute de cel de al șaselea program de acțiune pentru mediu adoptat în 2002. Ea se bazează pe un studiu aprofundat și pe o vastă consultare a publicului și a părților interesate.

Termeni-cheie ai actului

Funcțiile solurilor: principalele funcții ale solurilor sunt furnizarea unui mediu fizic și cultural pentru om și activitățile umane, producerea de biomasă (hrană, etc.) și de materii prime, stocarea, filtrarea și transformarea elementelor nutritive, a substanțelor și a apei, sprijinirea dezvoltării biodiversității (habitate, specii etc.), constituirea unui rezervor de carbon, precum și conservarea patrimoniului geologic și arheologic.

Decontaminare: intervenții asupra solului pentru a elimina, controla, limita sau reduce poluanții, în așa fel încât situl contaminat, ținând cont de utilizarea sa efectivă și de utilizarea sa viitoare autorizată, să nu mai reprezinte un risc major pentru sănătatea umană sau pentru mediu.

Referințe și procedură

Consolidarea capacității de răspuns în caz de dezastre

Uniunea Europeană (UE) trebuie să pună bazele unei noi strategii pentru gestionarea dezastrelor de origine naturală sau umană. Această strategie trebuie să permită îmbunătățirea coordonării intervențiilor și utilizarea instrumentelor existente.

ACT

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 26 octombrie 2010, Consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecției civile și al asistenței umanitare (Text cu relevanță pentru SEE) [COM(2010) 600 final – Nepublicată în Jurnalul Oficial].

SINTEZĂ

Comisia prezintă o serie de propuneri pentru consolidarea capacității de răspuns a Uniunii Europene (UE) în caz de calamitate naturală sau dezastru de origine umană. Într-adevăr, UE își oferă ajutorul victimelor dezastrelor ce survin în țările membre UE, dar și în restul lumii.

Astfel, noua strategie vizează facilitarea mobilizării competențelor și resurselor în materie de protecție civilă și de asistență umanitară.

Aceste propuneri se bazează pe două noi dispoziții ale Tratatului de la Lisabona. Articolul 196 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care permite UE să amelioreze coordonarea europeană în caz de dezastru, și articolul 122 din TFUE, care prevede constituirea unui ajutor financiar de solidaritate.

Coerența răspunsului

Noua strategie se întemeiază pe regruparea serviciilor de asistență umanitară și protecție civilă. În acest context, trebuie constituit un nouCentru de răspuns pentru situații de urgență în cadrul Direcției Generale Ajutor Umanitar și Protecție Civilă (ECHO) (EN) a Comisiei. Acesta trebuie să funcționeze în strânsă legătură cu autoritățile de asistență umanitară și protecție civilă din țările UE, precum și coordonat cu Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) (DE) (EN) (FR) și cu delegațiile UE în caz de intervenție în țări terțe.

Comisia susține de asemenea o mai bună coordonare cu Organizația Națiunilor Unite (ONU), în special prin schimbul de informații. Calitatea acestui schimb de informații trebuie asigurată prin stabilirea mai multor niveluri de puncte de contact până la nivel local, prin instrumente de comunicare online, precum și prin sistemul CECIS și furnizarea de informații în timp real.

Eficacitatea răspunsului

Strategia vizează îmbunătățirea eficacității intervențiilor prin:

planificarea și cartografierea prealabilă a resurselor și a capacităților, în scopul asigurării unei desfășurări imediate;

prepoziționarea resurselor umanitare, prin construirea unei rețele logistice internaționale, utilizând la maximum resursele locale;

evaluarea nevoilor, începând din faza trimiterii ajutoarelor și continuând cu pregătirea pentru operațiunile de redresare;

eficacitatea și rentabilitatea operațiunilor logistice, grație unităților de coordonare la nivel european;

coordonarea transporturilor, apelând la sectoarele private și militare, la organizațiile internaționale, dar și sporind posibilitățile europene de cofinanțare;

utilizarea de mijloace militare, în special coordonând intervențiile în cadrul Comisiei.

Comisia propune, de asemenea, creșterea vizibilității intervențiilor europene cu ajutorul unei noi strategii de comunicare.

See also

Comisia Europeană, Ajutor Umanitar și Protecție Civilă (EN) (FR)