Principii Generale de Proiectare a Cladirilor Si Interioarelor cu Menire Publica
CUPRINS
CLĂDIRILE PUBLICE. ISTORIA ȘI PARTICULARITĂȚILE ACESTORA
1.1. Istoria stomatologiei
Istoria stomatologiei începe cu anul 7000 în.Hr ,cînd un grup de meșteșugari au descoperit o altă întrebuințare a vrilei cu coardă (Anexa 1, figura 1) , și anume pentru a trata dinții. Mai tîrziu au aparut si asistenții medicali pentru a putea stapîni pacienții în timpul tratamentului medical,deoarece era o procedura dureroasă.
Oamenii nu intelegeau de ce apar probleme cu dinții, durerea lor, însă în anii 5000 î.e.n. sumerienii au descoperit viermele dentar,noi îl numim carie dentară. Mitul viermelui a întrat în istoria Chinei, Japoniei , Egiptului și a Indiei. Guy de Chauliac,chirurg francez a avansat mitul și ia pus numele de carie.Poporul egiptean a fost primul care a descoperit cosmetica dentară,au început folosirea aței din aur pentru a face o punte dentară (Anexa 1, figura 2).
Cel mai deseori așa tip de punte dentară era purtată de doamne, ceea ce demonstra statutul lor social. În trecut evoluția decurgea mai lent, fiind extrem de important.
Meseria de stomatolog nu a fost constată pînă in sec. XVI- lea. Dar oricum lecuirea dintilor se executa. Au apărut noi ustensii,ca de exemplu Dental Pelican (Anexa 1, figura 3), instrument dentar elaborate de chirurgul Guy de Chauliac [35].
Spitalul este o unitate consacrată întreținerii sănătății, ce propune îngrijire pe un timp îndelungat, si mai scurt. Mai întîi spitalele erau compuse dintr-o construcție,dar acum ele sunt compuse din mai multe cladiri si alcatuiesc campusuri. În vechime, religia și sănătatea au fost unite între ele. Cele mai vechi spitale prezintă templele egiptene. Templele din Grecia Antică ce erau consecrate zeului Asclepius,care era numit zeul vindicator de boli., erau internati oamenii bolnavi, doar dacă ei zeul le oferea ajutor in timpul somnului. În 291 î.Hr., romanii au construit un templu pentru sănătate în numele lui Esculapius.
Asia Veche
Includerea noțiunei de spital consacrat lecuirii oamenilor pentru restul populatiei a fost întocmită de oamenii din Sri Lanka. Înformația antică despre regalia sri-lankeze Mahavamsa spune ca regale Pandukabaya (sec. IV – lea în.Hr.) avea cladiri pentru odihnă și spitale care au fost construite în întreaga tară. Unul din spitale era numit Sivikasothi-Sala,fiinde cea mai veche instituție care afost documental confirmată dedicate tratamentului oamenilor bolnavi.
În Imperiul Persan, a fost construit primul spital-universitar, așa tip de spitale erau predestinate pentru vindecarea bolnavilor de către studenți sub urmărirea fizicienilor.
Imperiul Roman
În anii 100 în.Hr.,în Imperiul Roman a fost create prima infirmerie, unde gladiatorii și soldații răniți erau tratati. Odata cu devenirea creștinizmului ca religie, domeniului sănătății i s-a oferit mai multa atentie. Sinodul I Ecumenic de la Niceea a hotarit ca bisericile sa susțină oamenii nevoiașe, bolnave sau înstrăinate. A poruncit sa fie zidite în orice oraș-catedrală cite o bolniță.
Islam medieval
Spitalul islamic care exista de mai mult timp consemnat este al Walid ibn ‘Abdul Malik. Era la fel ca și spitalul bizantin, dar evea ca funcție ajutorul persoanelor, fară locuință și invalide. Noțiunea de “bimaristan” avea sensul de spital contemporan, unde oamenii bolnavi erau intenați și căutați de angajați calificați.În așa fel, fizicienii deosebeau spitale și celelalte cladiri pentru îngrijirea oamenilor bolnavi,ca de exemplu azile, temple pentru odihnă,temple pentru însănătoșire. Spitalele-universitare și cele publice fusese zidite de poporul musulman.
Europa medievală
Bolnițele din Europa aveau un caracter asemănator,la fel au fost colectivități religioase, monahi, și călugărițe. Oarecare din spitale îndelineau mai multe funcții, unele ajutau doar un tip de oameni [36].
Noțiunea de spital creștin s-a desfășurat pînă în sec. XVIII-lea, pînă au fost deschise spitale contemporane menite să îngrijească persoanele bolnave cu chirurgic și oameni de știință. Ca de exemplu : spitalul Charite (Anexa 1, figura 4), din Berlin (1710) ,Guy’s Hospital (Anexa 1, figura 5) din Londra (1724).
Mai tîrziu au apărut și spitale private. Cel mai mare spital din lume a fost numit acel Vienez General Allgemeines Krankenhaus (Anexa 1, figura 6). După care știința de bază a medicinii s-a perfecționat. Primele clinici particulare si specializate au fost dechise la Viena.
Clasificarea consțructiilor și clădirilor inginerești
Conform materialului cercetat pentru executarea proiectul de licență a fost stabilit că există cerințe pentru planul general al clădirilor publice cu menire pentru tratarea pacienților [2]. Pe teritoriul clinicilor, spitalelor, sanatoriilor trebuie sa fie destinate cu anumite domenii funcționale:
– policlinici;
– blocuri de tratament pentru persoane cu boli infecțioase (dotată cu intrare separată);
– blocuri de lecuire pentru oamenii cu boli non-transmisibile (intrare separată);
– parcuri-gradini;
– blocul radiologic și titalogo-anatomic (cu intrare separata);
– zona gospodareasca (intrare separata).
Există la fel și cerințe pentru drumurile de acces, care trebuie să fie proiectate pentru accesul vehiculelor de pompieri, cu o distantă de minim 5 m și maxim 8 m de la construcțiile medicale. Se cere inlcuderea teritoriului pentru vizitatori, în fața intrărilor principale ale blocurilor de maternitate, ale dispensarilor, ale spitalelor, la rata de 0,2 m2 pentru pat sau pe schimb,și minim 50 m2 [3].
Teritoriile instituțiilor medicale se cere sa fie protejate și asigurate pe perimetrul liber a terenului ar trebui să fie o bandă cu lățimea de 10-15 m de spațiu verde. Dupa forma de amplasare planimetrică a spitalelor se definesc citeva tipuri: pavilion; linear; bloc mixt. Tipul de schemă lineară este cea mai eficientă și progresivă.de aia și este foarte răspindită. Fiind caracterizată prin îmbinarea în aceeași clădire a tuturor sectiilor. Aceastei scheme planimetrice i se atribuie un coridor sau coridor-galerie. Schema planimetrică de tip pavilion este caracteristică prin plasarea secțiilor în clădiri aparte, prezentînd condiții favorabile de iluminare, insolție aerierii cladirii, o bună izolare a secțiilor. Oricum, în așa mod se complică tratarea pacienților, se întind comunicațiile și se îndeplinește o copiere a unor încaperi, sunt unite prin treceri acoperite, ceea ce ameliorează condițiile de lucru. Spitalele de tip de schemă mixtă se caracterizează prin faptul ca toate secțiile principale sunt în aceeași clădire, însă în alte clădiri permanente se stabilesc secțiile obsterica-ginecologice și cele infecțioase.
Edificiile și clădirile publice prezintă un mediu unde se petrec procese funcționale pentru desfășurarea activităților vitale ale omului, pentru aflarea permanentă sau temporară în el [4].
Orice edificiu trebuie sa corespundă:
1.Destinației
2.Atitudinii societății față de acest proces social care se petrece în edificiu.
3.Principii tehnice și estetice de soluționare (dotări cu care trebuie sa fie asigurat un ed.public) [11].
Unele persoane frecventează spitalele pentru a trece un tratament pe o perioada scurtă , iar altele pentru diagnostică. După serviciile propuse de către spitale, ele se clasifică în următoarele:
-Spitale generale sunt cele mai des întilnite, ele propun servicii pentru tratarea bolilor și rănilor persoanelor bolnave. Pentru persoanele care necesită o intervenție medicală urgentă, spitalele au secții de tratament urgent. Asa tip de spitale au secții anumite competente cu aparate speciale
-Spitalele specializate sunt istituțiile sanitare care oferă tratament persoanelor ce aparțin unui nivel social sau cu o dereglare. Ca de exemplu sunt spitatele cu dezabilități psihice,centre de sănătate pentru copii și altele.
-Clinicile sunt cente de sănătate care nu internează persoanele bolnave, dar se centrează pe tratamentul ambulator și diagnosticarea lor. Clinicele se ocupă de pacienți apoi îi inmînează spitalelor pentru tratament îndelungat în secțiile speciale.
-Spitalele universitare sunt bolnițele care au contract cu universitățile de medicină,în care se ocupa de instruirea viitorilor medici și totodată de tratarea persoanelor bolnave, sub supravegherea medicilor [22].
Parțile componente a clădirilor
Conform cercetarilor efectuate referitor la parțile componente a clădirilor, există scheme principale de grupare a spațiilor interioare:
-Scheme mixte, combinate: sală cu coridor, sală fară coridor, sală cu amfilada, inelară celulară, inelară in amfiladă;
– Scheme de tip “pavilion” (tabere de vară, pieți comerciale, stațiuni balniare);
– Scheme de tip “sala” (construcții sportive, culturale, pieți acoperite);
– Scheme in amfilada (muzee, expoziții. Suprafață încăperii poate fi mai mare de 100m);
– Schema cu coridor (coridorul nu trebuie sa depășească 100m);
– Celulară (policlinici, școli, universități, colegii).
Grupurile de încăperi sau încăperile din clădirile publice, îndeplinesc anumite funcții, care se divizează în: secundare, utilitare, principale și publice. La proiectare se face analiza proceselor funcțional-tehnologice, legătura, divizarea și consecutivitatea acestora [7]. La crearea condițiilor pentru procesele funcțional-tehnologice, se iau in considerație: fluxurile si acumulările de oameni, amplasarea echipamentului si mobilierului. Sunt două metode în proiectarea spațiului interior al edificiilor publice:
-I metodă: (tradițional) se bazează pe separarea clară a tuturor incăperilor pe grupe functionale, accentuarea nucleului compozitiei si elementelor legaturilor functionale. Sistemul organizării vitale in cladire corespunde cu spatial interior. Legătura poate fi pe orizontal și pe vertical.
-II metodă: corespunde cerințelor arhitecurii moderne, bazată pe universalitatea si multifuncționalitatea folosirii spațiului interior, prin crearea unui spațiu interior unic, mare si flexibil, cu contur simplu al volumului. Delimitarea spațiului interior prin construcții mobile.
Structura spațial-planimetrică influențează la soluționarea compozițională a edificiului. Schemele organizării spațiilor în interiorul edificiului in dependență de necesitațile vitale se reduc la:
I caz: cind nucleul compozitiei se amplaseaza pe axa de simetrie, iar incaperile auxiliare se grupează pe perimetrul acestuia, obținem schema simetrică;
II caz: cind nucleul compozițional se amplasează diferit de centru, iar elementele subordonate se grupeaza liber – schema asimetrică.
În edificiciile publice, utilajului ingineresc se referă utilajele sanitaro-tehnice( sisteme de ventilare, alimentare cu apă, încălzire, condiționare, alimentare cu gaze, canalizare), rețea de tensiune a telefonului, utilaje electrice, televiziune, radio, utilaje pentru deservirea încăperilor și clădirilor, utilaj special pentru clădirile publice, transportul interior vertical, utilaj frigoriferic, instrumentar pentru încaperile scenice, utilaj de transport în clădirile publice, ș.a.m.d.Toate utilajele inginerești se cere să satisfacă comoditate în exploatare, siguranță, să aibă un preț convenabil, montare usoară și industrializare maximă a construcției clădirii [13]. Pentru clădirile publice la fel se impune sa satisfacă cerințelor estetice înalte la exterior, construcția și forma utilajului ingineresc. Printre care se enumeră:
– Comunicatii verticale (escalatoare, ascensoare, scari, etc.);
– Comunicatii orizontale (holuri, coridoare, galerii, foaiere, etc.);
– Grupurile incaperilor principale (auditori, săli cu diversă destinație,);
– Grupurile de intrare (tambur, vestiubl, garderobe);
– Grupurile incaperilor auxiliare si secundare (blocuri sanitare, wc, baie, dus, lavoare).
Elementele componente a clădirilor
Conform informației selectate despre elementele componente a clădirilor s-a stabilit că acestea trebuie să asigure un acces confortabil în clădirile publice pentru toate grupurile de populație, inclusiv pentru oamenii cu dizabilități și oamenii înstăriți. Printre aceste elemente comemente componente se enumeră: tambur- instalări de ecluză, cu ajutorul cărora se poate asigura intrarea în clădiri sau edificii publice [17]. Îndeplinește funcția de termoizolare a spațiului interior (vestibulului). Lățimea minimă trebuie să fie de 1,5m, ca să asigure liberă circulație pentru indivizi , si persoanelor cu dezabilitati. Lățimea ușilor- min 1,31m; vestibul- încăpere principală de distribuție a fluxurilor la care se alipesc principalele comunicații verticale și orizontale. Se proiectează , de obicei, la intrarea principală în clădire, dar, în centre mari, complexuri pot fi cîteva vestibuluri. Deosebim: vestibul principal cu garderobă , de serviciu și auxiliar.Suprafața vestibulului se calculează în dependență de capacitatea acestuia, regimul funcțional a clădirii. Minim 0,20-0,25 m2 la un vizitator, și nu mai puțin de 18 m2. Garderobele sunt destinate pentru păstrarea hainelor. Se proiectează cu profunzimea nu mai mare de 6m. Pentru primirea și returnarea hainelor se organizează un barier cu lățimea 0,6-0,7m. În fața barierei- spațiu liber de 3-4 m pentru vizitatori. Grupul încăperilor principale se divizează în:
– încăperi cu caracter de celulă- se proiectează cu iluminare naturală laterală, cu suprafața 50-100 m2 și h=3,3-3,6 m . rețea de coloane 3x6m, 6x6m;
-încăperi cu suprafața mare- se proiectează cu suprafața cca 200 m2 și h= 3,3-4,2 m cu iluminare naturală laterală sau combinată. Amplasarea coloanelor cu folosirea rețelei unificate 6x6m, 6x9m, 9x9m, 12x12m;
-încăperi-săli (fără coloane)se proiectează cu suprafața 1000 m2 și h= 6-12m cu iluminare naturală sau artificială. Sunt construcții cu deschidere mare în care nu se permite amplasarea elementelor portante ( coloane și pereți); Se divizează în 2 subgrupuri: mici cu caracter celular, de la 3-8 m2 cu înălțimea 2,4 – 3,6m (cămare, încăperi tehnice). Încăperi cu suprafața mare 150-200 m2 și cu înălțimea 6m. (depozitele magazinelor, încăperi pentru pastrarea operilor de artă în muzee, expoziții etc.).
– grupurile sanitare se proiectează în toate tipurile edificiilor publice în conformitate cu normele de proiectare. În componența grupurilor sanitare intră wc, lavoare, dușuri, camere de baie, spălătorii, uscătorii pentru haine etc.). Componența, amplasarea și numărul blocurilor se normează în dependență de tipul și destinația edificiilor publice. Se amplasează în proiecție orizontală în momente caracteristice lîngă casa scării, în preajma vestibulului, lingă coridoare, în colțurile interioare ale clădirii, pe direcțiile acceselor mișcării oamenilor în coridoare. Din motive estetice blocurile sanitare nu se amplasează lîngă pereții exteriori ai fațadei principale. Nu necesită iluminare naturală, de aceea se pot amplasa în adîncul clădirii. Disatanța maximă de la wc pînă la locul cel mai îndepărtat este de max 75 m. Intrarea se efectuează printr-un spațiu ecluză unde se amplasează lavoarele. Wc se dotează cu vase de closet amplasate într-o cabină cu dimensiunile de 1,2x 0,8 m.
-coridoare: pentru comunicație si organziarea legăturii între incăperi. Lățimea minimă 1,5m. (intre pereti), lățimea minimă coridoare auxiliare -1,25m. la lungimea cca 10m. La coridoare principale variază 1,8-2,2m. (instituții medicale, de învățămînt). Coridoarele la rîndul lor se impart în:
-în dependență de importanța: principale (duc spre noduri de comunciație verticală), auxiliare (celelalte);
-în dependență de funcție (Anexa 1, figura 7): amplasare pe o singură parte, pe 2 parți, combinată (parțial pe o parte, parțial pe 2 parți), cuplate;
-în dependență de geometrie: liniare, curbilinii, cu nise, cu deplasare;
-în dependență de iluminare: directe (iluminare de capăt, de sus,continuă, lungimea nu se normeaza la cele cu iluminare continuă, cu ilumianre laterala, de capat (iluminare pe o parte, de capăt, ), cu buzunare de lumină (cu iluminare naturală laterală).
-încăperi-recreații – spații largi, destinate pentru odihnă, încăperi cu funcție de așteptare. La ampalsarea pe o singură parte a încăperilor lățimea trebuie să fie de 2,8m, iar la amplasarea pe 2 părți nu mai puțin de 3,2 m. Încăperile pentru recreații, foaiere si culuare – se proiecteaza nu numai ca coridoare largi, dar și ca încăperi compacte cu raportul laturi 1:1,5 si 1:2 [32].
Principalul element al comunicației pe vertical este scara.Scările se clasifică după:
1.după destinație (scari industriale- destinate întretinerii sau exploatării instalațiilor și utilajelor industriale, scări antiincendiare-servesc pentru evacuarea oamenilor din edificiu în caz de avarie sau incendiu, scări auxeliare- servesc pentru organizarea legăturilor secundare între niveluri și pentru asigurarea proceselor funcționale suplimentare, scări de serviciu- se amplaseaza pe lîngă întrările de serviciu și sunt destinate pentru persoanele de serviciu, scări principale – servesc pentru exploatarea comună și destinate pentru mișcarea fluxului esențial de oameni, scări monumentale- pe lingă rolulul funcțional se urmărește și realizarea unui efect arhitectonic deosebit, scări de întrare – se organizează în formă de platformă cu trepte, ridicate în fața intrării);
2.după poziția față de clădiri (scări interioare, scări exterioare);
3.după materialul din care se execută (scări din lemn, scări din zidarie, piatră, metal, beton simplu, beton armat monolit sau prefabricat);
4.după forma în plan (scări cu rampe drepte,cu o singura rampă cu 2, 3, 4 și mai multe rampe; scări cu rampe curbe sau în spirală; scări de geometrie combinata; scări balansate). La rîndul lor scările se împart în mai multe categorii după numărul de rampe: 1. scări cu o singură rampă (lățimea minimă a rampei poate fi de 0,9 , atunci cînd de scară nu se folosesc mai mult de cinci persoane; lățimea minima a rampei la scările principale trebuie să fie nu mai mică de 1,2 m și lățimea maximă nu mai mare de 2,4 m.; 2. cu două rampe (liniare, lățimea treptei intermediare se admite să fie de 0,7 din lățimea rampei; paralele, cu cotitură); 3.cu trei rampe (ramificate, parallel, radiante, perpendiculare); 4. scară cu citeva rampe (ramificată cu 4 rampe, perpendiculară cu 4 rampe, cu cotitură); 5. scări cu rampe în spirale curbilinii și combinate; 6. scări balansate.
La fel, ca element de comunicație pe verticală este și planul înclinat (fară trepte; din contul decliviției,de la 1:6 pînă la 1:10 și ocupă o suprafață de 2-3 ori mai mare decît scările; calculul lățimii planelor înclinate se determină analogic scărilor; în calitate de comunicatii vertical se folosesc utilaje mecanizate: ascensoare cu funcționare periodică, ascensoare cu funcțiune continuă, escalatoare, benzi rulante [38].
1.3. Concluzii la capitolul 1
În concluzie, bazîndu-ne pe analiza și istoria clădirilor publice și a spitalelor din diferite timpuri, observăm o dezvoltare semnificativă, care s-a ridicat și a ajuns să fie utilizate cele mai noi tehnologii, care de fapt, fac munca mult mai ușoară și mai confortabilă. Asemenea, observăm cum instinctul de comoditate la oameni este în continuă creștere. El tinde să construiască clinici mai simple din punct de vedere arhitectural, ergonomice, bine analizate, bazîndu-se și urmînd ultimele tendințe în medicină și în tehnologii.
Ceea ce ține de construcția spitalelor și a clinicilor stomatologice, apar noi tehdințe însă normele standarte au rămas aceleași și vor rămîne în continuare pentru a oferi construcțiilor protecție, siguranță și confort.
2. PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE A CLĂDIRILOR ȘI INTERIOARELOR CU MENIRE PUBLICĂ. CLINICA STOMATOLOGICĂ
2.1. Principii de proiectare a cabinetelor stomatologice
În urma selectării informației referitorare la proiectarea clădirilor și interioarelor cu menire publică. Au fost stabilite unele principii de proiectare a cabinetelor stomatologice. Conform Regulamentului de Organizare și Funcționare al Spitalelor s-a definit că obținerea autorizației sanitară de funcționare, pentru cabinetele medicale/de medicină dentară, se realizeaza conform legii fiindu-i atribuit condițiile care ii aparține. Autorizația sanitară de funcționare se elibereaza de către autoritățile de sănătate publică raională, respectiv a Municipiului Chișinău în baza declarației pe proprie răspundere a reprezentantului legal al cabinetului, referitoare la asigurarea conformării la actualele norme privind structura funcțională, normele de igiena și sanătate publică care sunt vizualizate anual. Pentru cabinetele dentare organizate în forme asociative, care iși au destinația în locați diferite se elibereaza câte o autorizatie sanitara de funcționare separată pentru fiecare punct de lucru.
Inspecția sanitară raională, respectiv a municipiului Chișinău, în funcție de profilul de activitate, verifică sistematic respectarea condițiilor igienico-sanitare și a structurii funcționale prevăzute [42].
Există norme minime obligatorii ce se referă la circuitele funcționale și structura funcțională în medicina dentară, indiferent de gradul de specializare. Din punctul de vedere al structurii încăperilor cu profil de cabinete stomatologice și al destinației funcționale, autorizațiile sanitare de funcționare îsi desfășoara activitatea cînd ordinul este prezent în spațiile respective, și sunt valabile dacă sunt respectate prevederile normelor prezente.
Conform Art.6, pentru a asigura cele mai bune adaptări funcționale, a spațiilor destinate activității cabinetelor de medicină dentară, în măsura posibilităților tehnico-constructive a spatiului prevăzut, pot suferi modificări structurale prin prisme legale. Autoritățile de sanătate publică raionale, respectiv a municipiului Chișinau numesc în funcție reprezentanți legali privind zonele funcționale și valorifica proiectele de modificări. Orice cabinet stomatologic trebuie sa aibă în componență: sală de asteptare, grup tehnico-sanitar, sală pentru tratamente, cabinet de consultații și spații administrative [45].
1.Sala de așteptare trebuie să fie amenajată într-un fel încît orice loc de ședere șă fie de o suprafață min de 1/1,5 m2 pentru persoană, dacă cabinetul este destinat persoanelor adulte.
2. Cabinetul de consultații trebuie să aibă o suprafață min de 9 m2 și trebuie să fie dotată cu o chiuvetă.
3. Sala pentru tratare, ce are o suprafață min de 9 m2 trebuie să fie dotată cu minim o chiuvetă și să fie special amenajată încăperea [44].
Conform normelor,cabinetele de stomatologie trebuie să aibă în componența sa grup sanitaro-tehnic, sală de de așteptare, cabinet de stmatologie și spații administrative, în care să se desfăsoare activități terapeutice și de diagnostic clinic. Cabinetul stomatologic poate fi structurat după sistemul în care funcționează în: sistem deschis – unit-urile se amplaseaza în aceeași încapere fară perete desparțitor; în sistem semi-deschis – se amplasează unul sau mai multe unit-uri care sunt izolate de un paravan sau perete; în sistem închis – unit-ul stomatologic este fixat într-o cameră închisă. Cabinetul de stomatologie trebuie să aibă o suprafață minimă de 9 m2.În orice cabinet de medicină dentară trebuie să conțină cite o chiuvetă cu apă dispusă cu apă caldă și rece [43].
Conform normelor în vigoare,referitor la finisarea cabinetelor de medicină, există unele cerințe: rezistență la acțiunea acizilor, bactericide, rezistente la decontaminări radioactive, rezistente la dezinfectante, negeneratoare de fibre sau particule care pot ramîne suspendate în aer, fara asperități care să rețină praful, lavabile. Se interzic materialele de finisare care pot duce la creșterea organismelor parazite, ca de exemplu, mucegaiurile si acarienile. Se interzice întrebuințarea tavanelor false în interior. Unghiurile de intersecție între pardosea și pereți se cer a fi rotungite.Finisarea pardoselii nu trebuie să fie cu mochetă. În cazul formelor asociative de amplasare a cabinetelor medicale, cu trei sau mai multi medici, ce furnizeaza servicii de medicina ce previn bolile transmisibile, în conditiile în care spatiul permite, se va organiza un cabinet pentru vaccinari, altul decât sala de tratamente [42].
În cabinetele care se efectuează interventii chirurgicale care necesită spitalizare de o zi, trebuie să fie amenajată o încapere special destinată pentru recuperarea după operație, dotată cu paturi, asigurându-se o suprafață minimă de 7 mp/pat.
Pentru personalul sanitar din cabinetele medicale trebuie să fie garantat un vestiar, mărimea vestiarului și spațiului de recreere se calculează în funție de suma persoanelor care își desfășoară în același timp serviciul. Încăperile în care se petrec activități medicale trebuie să fie separate de catre cele administrative. Conform art.6,alin.2, cabinetul medical / de medicina dentara va avea un grup sanitar pentru pacienti, cu acces din sala de asteptare, separat de cel destinat personalului sanitar. În cazul cabinetelor medicale / de medicina dentara din mediul rural, acolo unde nu exista posibilitatea racordarii la reteaua de canalizare, grupul sanitar va fi racordat la o fosa septica de beton, vidanjabila.
În cabinetele medicale cu profil radiologic/de medicină dentara în care se instaleaza aparate de radiologie dentara este obligatorie solicitarea si obtinerea de avize speciale, de amplasare și functionare, din partea autorităților responsabile cu controlul activităților ce folosesc radiații nucleare. În aceste cabinete medicale se vor respecta normele de radioprotectie si control individual al expunerii prevazute de legislatia în vigoare[43].
Pentru încăperile medicale în care se desfășoară activități de prelevare de fluide biologice, adică laboratoarele medicale, trebuie sp fie menit un loc special aparte. Acest cabinet trebuie să fie dotat cu tot utilajul necesar (scaun sau fotoliu netapitat, cu spătează care se poate întinde, utilaj pentru instrumentele sterile, dulap pentru depozitarea pe timp a fluidelor prelevate), canalizare și sursa de apă.
La fel trebuie sa fie o încăpere separată pentru urocultură și coprocultură, prevazută cu sursa de apă,racord la sitemul de canalizare și scaun wc. Pentru transportarea analizelor trebuie să fie folosite containere special destinate, cu pereți impermiabili, din material care ușor se curăță și se dezinfectează.
În spatiile cu destinatia de cabinete medicale / de medicina dentara se vor realiza circuite separate pentru adulti si copii în conditiile art. 6 alin 2., sau în masura posibilitatilor, se va face programarea acestora la ore diferite [43].
Fiecare cabinet stomatologic și laborator microbiologic , trebuie să fie dotat cu toate celea necesare în dependență de activitățile care acolo se petrec, respectînd legile. La fel pentru funcția de sterilizare, activităților conexe și pastrare a instrumentelor, materialelor sanitare și dispozitivelor necesare se cere respectarea unor cerințe:
-toate încaperile medicale pot să garanteze sterilizarea instrumentelor și restul utilajelor doar pe baza încheierii contractelor cu unități autorizate și specializate în acest domeniu;
– pentru atestarea sterilizării trebuie să se ducă cont într-un caiet : semnătura și numele persoanei ce răspunde se sterilizare; să fie indicată temperatura la care au fost sterilizate instrumentele; rezltatele biologice și fizico-chimici de pe indicatoarele date; ora și data de început și de sfîrșit a activității de stirilizare; conținutul pachetelor și numărul de sarjă;
-utilizarea spațiilor anumite și respectarea proceselor funcționale;
-mecanismul pentru sterilizarea instrumentelor medicale trebuie să fie amplasat într-un spațiu special destinat pentru aceasta, care să fie dotat cu mobilă pentru pastrarea lor.
-alături de utilajul pentru stirilizare trebuie să fie afișat ciclul de lucru a aparatului dat;
-mecanismele pentru stirilizare trebuie să dețină certificat de verificare tehnică de către persoanele autorizate;
-este obligatorie utilizarea utilajelor de sterilizare ce dețin autorizație de la Ministerul Sănătății Publice și respectarea cerințelor din cartea tehnică a acestor utilaje [45].
Pentru a asigura cabinetul medical cu lanțul de frig el trebuie sa fie dotat cu:
-cu genți izoterme (min. 2) pentru transportul probelor și a vaccinelor,la fel și un termos pentru transportarea vaccinelor în cantități mici;
-minim un frigider pentru congelare, dotat în cu un termometru ce indică temperature interioară, și toate aceste indicări trebuie să fie întregistrate grafic într-un caiet aparte.
Norme igienico-sanitare obligatorii pentru cabinetele medicale / de medicina dentara, indiferent de profil:
a) asigurarea cu apa potabila, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sanatatii nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere si control al infectiilor nosocomiale în unitatile sanitare.
b) racordarea la reteaua de canalizare a orasului si tratarea apelor uzate astfel încât sa nu produca poluarea apei, aerului si solului. Dotarea cu instalatii proprii de colectare, tratare si evacuare a apelor uzate a cabinetelor din localitatile în care nu exista sisteme publice de canalizare.
c) deseurile rezultate în urma activitatilor medicale vor fi colectate, depozitate, evacuate si neutralizate conform prevederilor legale în vigoare.
d) asigurarea unui microclimat corespunzator.
e) asigurarea iluminarii naturale și artificiale necesare desfasurarii în conditii optime a activității medicale / de medicina dentara.
f) asigurarea limitarii zgomotului sub normele admise si/sau asigurarea protectiei antifonice eficiente în interiorul si în afara cabinetelor.
g) asigurarea cu materiale pentru efectuarea curateniei.
h) asigurarea cu dezinfectante, antiseptice si decontaminante avizate de Ministerul Sanatatii Publice. Folosirea acestora se va face în functie de instructiunile de utilizare, la concentratiile si timpii de utilizare specificati de producator.
i) asigurarea de echipament de protectie specific a întregului personal, în conformitate cu legislatia în vigoare.
j) asigurarea instruirii permanente a personalului medico-sanitar privind precautiile universale [42].
În urma examinării materialului selectat s-a ajuns la ideea că fiecare stomatologie trebuie să fie dotată cu elemente necesare de bază, printre care se enumeră: fotoliul dentar, unit dentar cu minim două piese terminale, stetoscop și tensionometru, utilaj de detartraj cu ultrasunet și lampă de fotopolimerizare; materiale și instrumentar (ace Miller, Kerr, Reamers, tirre-nerf; bisturiu pentru mucoasă; clește crampon; freze lungi și scurte Beutelrock; foarfece chirurgicale, clești pentru extracție; chiurete tip Volkman; oglinzi dentare; excavatoare duble și de mărimi diferite; arzător de gaze sau lampă de spirt; instrumentar pentru dentraj); pulberi și soluții; echipament de protecție și substanțe anastezice [49].
2.2. Categoriile și clasele de bază ale cabinetelor stomatologice
După Ordonanța Guvernului 124, articolul 14 se susține că unitățile medicale private se împart în 3 categorii după modul de inființare: 1. cabinete de medicină cu formă de exercitare liberală a specialității de medic, fără personalitate juridică, așa tip de cabinete pot fi deschise doar de medici; 2. cabinetele medicale individuale pot fi de sine statatoare si asociate sau grupate;
3. societăți civile medicale.
Conform articolului 15, din Ordonata Guvernului 124, spune că Sociatatea comercială, S.R.L.-urile medicale sunt cu personalitate juridică proprie. Așa tip de clinici pot fi inființate de medici și chiar de către persoane care nu sunt legate cu medicina doar ca unul din trei din administrație trebuie să fie medic.
Cabinete medicale organizate in structura persoanelor juridice de drept privat fara scop patrimonial (organizatiile nonprofit, fundatiile si asociatiile cu activitati medicale, asociatiile profesionale, cultele religioase si lacasele de cult religios, legal constituite) pe baza hotarârii organelor de conducere (Ordonanta Guvernului 124, art. 16) [41].
Pentru a înființa o clinică stomatologică privată se cere să fie precizate unele părți componente:
-Locul. Munca trebuie să se desfășoare într-un loc acreditat și avizat de instituțiile competente. Cabinetul medical necesită să dețină dovadă legală a funcționării lui. Într-un spațiu comun nu pot fi constituite mai multe cabinete medicale, doar dacă execută aceleași condiții de compatibilitate.
-Obiectul de activitate. Clinicile sunt capabile să desfăsoare activitățile medicale, competentele și supraspecializările definite în domeniul medical, în conformitate cu normele legilor în vigoare. Societățile comerciale se cere să furnizeze servicii medicale conform ordinului ministrului sănătății și a familiei.
În cazul formelor asociative sau a cabinetelor stomatologice fară persoană juridică pot oferi servicii medicale numai în competențele medicului titular. Principalul document de înființare este certificatul de înregistrare în Registrul cabinetelor medicale, ce este întocmit de DSPMB. În dependență de competentele dobîndite, specialitate si supraspecializare, medicul are dreptul să-și schimbe forma de îndeplinire a profesiei sau activitatea cabinetului medical. Luînd în considerație dezavantajele și avantajele viitorului cabinet medical, se alege o formă legală de funcționare bine determinată.
Cabinetul Medical Individual (CMI):
Opinia generală conform articolului 2 din Ordonata Guvernului, este că formalitățile necesare sunt mai ușoare, mai rapide cabinetul medical individual poate fi înființat doar de către medicul care iși va desfășura activitatea în respectiva unitate, întrucat această formă de organizare nu are personalitate juridică distinctă, ci funcționează ca persoană fizică, fiind forma de exercitare liberală a profesiei medicale în cabinetul medical individual iși exercită profesia medicul titular, care poate avea ca salariați ori colaboratori medici sau orice altă categorie de personal (Ordonanta Guvernului 124, art. 2) [45]. După ce sunt depuse toate actele și este primit un acrod oficial pentru deschiderea unei clinici, se vor efectua verificări de existență a dotărilor minime pentru un cabinet medical, conform legilor în vigoare. Documentul de înființare poate fi luat de la sediul Colegilor Medicilor în termen de la cinci la treizeci de zile. Întreprinzătorul nu este obligat să angajeze un contabil în clinica sa, să dețină o casă de marcat, are nevoie doar de aparat pentru facturi și chitanțe, însă este obligat să plătească impozit de 16% pe profit.
Infiintarea firmei – Societatea cu Răspundere Limitată (SRL):
Pentru a inființa o întreprindere S.R.L. este necesar de a respecta mai multe formalități anevoioase, permite unirea a mai mulți medici de diferită specialitate, trebuie să fie prezentată de o persoană a asociației necesare, este obligatoriu angajarea contabilului și deținerea casei de marcat.
2.3. Cerințele și clasificarea de calitate în cabinet de medicină dentară
Pentru a putea funcționa cabinetul medical dentar, organizat și inființat legal, are nevoie de autorizație sanitară de funcționare. Acest document se eliberează în concordanță cu declarația de răspundere legală a clinicii, referitor la respectarea normelor de sănătate și igienă publică și la asigurarea structurii funcționale. Pentru fiecare din cabinetele medicale organizate, grupate, societăți civile medicale, asociate, societăți comerciale cu o activitate unică dar cu cabinete aflate în locuri diferite se obligă să dețină cîte o autorizație sanitară pentru fiecare cabinet în parte [28].
Pentru a-și desfășura activitatea orice cabinet medical sau stomatologie este obligat să îndeplinească norme sanitaro-igienice:
-aprovizionarea cu apă potabilă, la orice etaj a clădirii spitalilor trebuie să fie distribuită apa potabilă, pentru a evita oprirea ei, orice cabinet medical trebuie sa fie dotat cu rezervor. Apa la fel, trebuie să corespundă standartelor și cerințelor în vigoare. Obligatoriu în fiecare cabinet medical se impune a fi minim o chiuvetă conectată cu apă rece și caldă;
-evacuarea deșeurilor, toate deșeurile se cere a fi colectate, evacuate și neutralizate potrivit legei;
-racordarea la rețeaua de canalizare a localității, dar cu condiția ca apele să nu polueze solul,aerul și apa;
-cabinetul trebuie să fie amplasat accesibil pentru populație, pe o suprafață de teren sigură, fără riscuri la alunecări, inundații, surpări, apele subterane fiind la cel puțin un metru sub nivelul fundației;
– personalul sanitaro-medico se cere a fi instruit permanent urmînd precauțile generale;
-să fie asigurat un microclimat ce să corespundă normelor: 18-20°C în sălile de așteptare și 22-24°C în cabinetele medicale;
-zgomotul în cabinetele medicale trebuie să fie limitat în măsura legilor în vigoare, clădirile medicale trebuie să aibă o protecție antifonică eficientă în exterior și interior;
-suprafețele de lucru, tavanele,pereții și pavimentele se cere să îndeplinească unele cerințe: să fie rezistente la produse de dezinfecție, lavabile, rezistente la acțiunea radioactivă, la acizi, negeneratoare de particule ce pot zbura în aer, fără finisări ce pot opri praful, la fel se interzice finisarea pardoselei cu mochetă.
-clinicile să fie asigurate cu materialele necesare pentru curățirea zilnică;
-clădirea trebuie să fie asigurată cu lumină artificială și naturală necesară pentru desfășurarea activităților în stomatologie. Cel mai bine e să fie o combinație dintre lumina artificială și cea naturală. Se recomanda ca geamurile cabinetelor de medicină dentară, să fie situate spre nord, pentru a primi o lumină difuză și rece. Adăugator trebuie sa fie în orice cabinet lumină mai puternică ,de exemplu becurile din cabinete și pentru lumină focalizată și mai intensă se folosește lampa unitului;
-trebuie să fie asigurată cu ventilare optimă, prin geamurile cabinetelor medicale și artificial prin mecanisme exhaustive;
-clinicile trebuie să fie dotat cu echipament specific de protecție pentru personal conform cu legi;
-să fie asigurat cu soluții de dezinfectare, decontaminante și antiseptice autorizate de Comisia Națională pentru Produse Biocide, ele trebuie să fie folosite în corcondanță cu instructiile de ultizare. Inspecția sanitară de stat controlează regulat ca aceste condiții a structurii spațiilor funcționale și sanitaro-igienice să fie respectate pe tot parcursul activității în clinica medicală [29].
Mediul în care pacientul trece un tratament, unde medicul și cu asistenta sa oferă lecuire stomatologică se numește cabinetul dentar. La proiectarea acestui mediu se ține cont de crearea ambianței psihologice adecvate și de normele medico-tehnice pentru personalul medical și pentru pacienți.
Pentru proiectarea și amenajarea unui cabinet dentar se cere a fi respectate unele norme. Punctul cel mai principal se referă la suprafața încăperii care trebuie să fie de minim 16-20 m2, pereții se cer a fi drepti, uniformi, netezi și să finisați cu materiale care se dezinfectează și se curăță usor, lavabile. La finisarea pardoselei se recomandă a folosi materiale rezistente și care nu conțin suprafețe de îngrămădire a bacteriilor, se cere a folosi linoleum, rășini epoxidice și se interzice întrebuințarea marmurei, gresiei etc.
Gama cromatică a unei clinici stomatologice trebuie să aibă o acțiune bună asupra stării psihice a omului, să micșoreze oboseala, să aibă o percepție bună și să diminueze stresul. Pentru sala de așteptare se recomandă a folosi pentru finisare culori calde, pentru cabinete medicale culori neutre iar în holuri să se folosească nuanțe deschise. Culorile naturale, cele cu efect de lemn sunt binevenite în interiorul clinicii, deoarece atribuie o senzație de aer de siguranță, de întinerire a atmosferei. Pentru elementele decorative, clanțele ușilor si a echipamentului medical se cere să fie combinate cu culori de bază, la fel trebuie să se evite materialele și culorile reflectoare [9].
În urma cercetării informației referitoare la iluminarea clinicilor stomatologice s-a adus la ideea că trebuie de ținut cont de mulți factori, și anume ca lumina sa fie alba, nu cu nuanță gălbuie, s-ă cadă oblic, din lateral și paralel cu utilajele dentare. Lămpile se cuvine să fie ușor de îngrijit, fixate. Pentru intensitatea luminii la fel exită niște norme, pentru iluminarea generală a unui cabinet dentar care trebuie să fie compusă din lumină naturală și artificială, intensitatea fiind 500-1000 de lux, pentru zona utilajului dentar intensitatea de iluminare trebuie să fie de 1000-2000 de lux, pentru zona de operație 8000-15000 lux [37].
Pentru a oferi un microclimat binesatisfăcător este nevoie de a îndepli unele cerințe, pentru comoditate un om are nevoie de 12 m3 de aer, umiditatea să fie de 42-52% și temperatura în interior de 21-22°C, și trebuie mereu aerul să se filtreze,trebuie să fie sistem e ventilare la intrare și în fiecare cabinet [26].
În clinicele stomatologice mereu se degajă zgomot de la echipamentele medicale. Acest zgomot poate avea un efect dăunător asupra persoanelor. Intensitatea zgomotului se calculează în decibeli (dB) și frecvența în herți (Hz). Zgomotul mai puternic de 50 dB sau 1000 Hz poate duce la pierderea auzului sau la diminuarea lui și la micșorarea capacității de lucru. Zgomotele pot fi de două tipuri: de natură externă (zgomot de la căi ferate, de la străzi aglomerate) și de natură internă (sonerii, utilaje, mecanisme). Turbina de stomatologie provoacă un zgomot de 84 dB și 4000 Hz, din acest motiv se recomandă sa fie folosit doar 15-55 minute pe zi. La fel și aspirtatorul pentru salivă produce zgomote care pot dăuna dacă nu este pus corect. La folosirea îndelungată a aparatului de detartraj se produc zomote de 8000-16000 Hz și 74 dB, din acest motiv se recomadă folosirea protecției fonice. Pentru defășurarea eficientă a lucrului în stomatologie, se cere a respecta cerințele sanitaro-igienice și dotările de bază încăperilor dentare potrivit legislației [21].
2.4 Principii ergonomice în clinicile stomatologice
Știința care se ocupă de studierea relației dintre om și mediul său se numește ergonomia. Pentru a simplifica munca omului și a proeteja activitatea sa, se stabilesc niște reguli. Pentru a crea un complex de reguli ergonomice, această știință abordează la domeniul fiziologic și cibernetic. Într-un ansmablu armonios dintre aspectele emoționale și fizice ale omului cu tipul de activitate pe care îl desfășoară el. Ergonomia este știința care studiază performanța umană în procesul muncii pentru a crea pentru el cele mai bune condiții de muncă, de exemplu, astfel de condiții se face de înaltă performanță și de muncă de încredere, în același timp, oferă persoanei facilitățile necesare și să păstreze puterea, sănătate și performanță [33].
Scopul principal al ergonomiei:
– Reducerea intensității forței de muncă ale medicilor si asistente medicale;
– Eliminarea riscului de boli profesionale;
– Îmbunătățirea calitativă a metodelor de lucru și pentru a reduce stresul pacientului;
– Timp liber pentru dezvoltarea profesională a angajaților în detrimentul utilizării mai productive ale personalului de lucru;
– Minimalizarea timpului de așteptare a pacienți pentru a vedea un medic, reducerea numărului de vizite, o creștere de manipulari efectuate într-o singură vizită.
Drept scop pentru a ușura și a simplifica munca personalului medical în medicina dentară la fel s-au introdus niste norme ergonomice și anume amenajarea cabinetului, echipamentului și instrumentarului tehnic potrivit. Ergonomia în stomatologie a apărut legătură cu trei factori: factorul tehnic, factorul uman și cel științific. Factorul uman reprezintă tot grupul de oameni care își desfășoară lucrul în clinică: medicul dentist, tehnicianul dentar și asistenul. Denstistul este cea mai principală persoană în acest grup, fară el este imposibilă petrecerea activităților de tratament în clinică. Ansamblul de norme ergonomice pentru cabinetul stomaologic este alcătuit sub responsabilizare ne egală, decît alte ansambluri ergonomice.
Pentru organizarea precisă a muncii clinice necesare plasarea corecta de mobilier medical și unitati dentare. Acest lucru reduce timpul de circulație și spațiu de lucru simplificat. "Părintele" ergonomiei Europene în stomatologie este larg recunoscut prof. Shan, care a dezvoltat metode în detaliu pentru activitatea unui medic stomatolog cu un asistent. În prezent, această metodă se numește "lucru în patru mâini". Doctorul și asistentul trebuie să stea într-o poziție fiziologic confortabilă, care reduce sarcina asupra coloanei vertebrale. Poziție dentistului și asistentului este ideala dacă designul scaunului permite aplecarea directă și are o oprire pentru partea din spate, cînd picioarele sunt orizontale pe podea; asistentul trebuie să aterizeze mai ușor decât un medic, și să-și poată odihni picioarele pe bara de jos a scaunului. Când este nevoie de "lucru în patru mâini" pacientul este în poziție culcată pe spate, cu scaunul tetieră situat la nivelul genunchilor a medicului. Poziția față de medic a pacientului poate fi văzut ca exemplul unui cadran de ceas. Cele mai multe dintre manipulări în poziție, medicul efectuează timp de 8-10 ore. Uneori, un chirurg lucrează în poziția 12, în cazul în care se află în spatele capului pacientului. Introducerea unor elemente de ergonomie în stomatologie, a adus la o schimbare radicală a poziției curbate și non-fiziologice a medicului, a contribuit la proiectarea unui nou concept de unități dentare. Până la 1970, instalațiile au fost concepute pe baza de ședere a medicului și pacientului în picioare. Mai târziu, au început să apară noi instalații destinate pentru poziția de ședere a medicului și a pacientului [23].
Un factor aparte îl reprezintă relațiile psihico-afective și emoționale care se stabilește între persoanele grupului medical. La schimbarea comportamentului între membrii instituției medicale pot influența mai mulți factori așa ca orientarea religioasă, cultura, tradițiile, orientarea spirituală. Medicul stomatolog se cere să propună soluții pentru a opri aceste schimbări și a le coordona cu armonie și eficiență mărită la determinarea unui tratament stomatologic la un nivel înal de profesionalizm. De acest comportamente și relație depinde definirea unui mediu psihic pozitiv și ca activitățile in interiorul clinicii să se desfășoare bine. Mediul fizic îl reprezintă mai mulți factori ce influențează starea fizică a omului și anume: intensitatea vibrațiilor și a zgomotului, nivelul temperaturii, cromatica și iluminarea, noxe chimice, cîmpul electro-magnetic ș.a.m.d.
Membrul secundar în interiorul sistemului ergonomic al medicinii dentare este asistența medicală, care prezintă ajutorul stomatologului în orice îndeletnicire terapeutică (amprentarea, detartrajul, pregătirea materialelor de amprentă, înmînarea instrumentelor). Asitentul medical se ocupă și de unele sarcini medicale (înțelegerile cu laboratorul de tehnică dentară, programări, aprovizionari). Medicului stomatolog trebuie să colaboreze cu tehnicianul dentar în ajutorul detrimentului tratamentelor ortodontice sau protetice ( implant dentar, aparat dentar, protez).
Factorul științific se referă la implementarea științelor biologice, medicale și tehnice în cadrul activității, cu scopul de a duce la performanță. Acest factor este abordat sub următoarele aspecte, consecutive: cercetare, aplicare și perfecționare. Cercetarea constituie analizarea și studierea mediului, pentru a conduce apoi la cunoaștere și însușirea de tehnici, poziții, mișcări ergonomice, transformarea lor în obișnuință și apoi grija de a se autoperfecționa și de a se autocorecta [27].
Medicul dentar trebuie să aduca noi tehnologii și moduri de aplicare în activitatea clinicii pentru a eficientiza lucrul și să mărească nivelul de tratament (ca de exemplu: modele noi de freze și pietre ca diamantul, forme noi a sondei de detartraj etc). Pentru a-și desfășura activitățile de lecuire, orice medic are nevoie de perfecționare, să-și desăvîrșească miscările sigure, cu efort minim și sigure.
Echipamente și facilități ale cabinetului dentar
În cabinetul stomatologic trebuie să fie bine dotat locul de muncă a medicului dentar, se cere să fie mese pentru materiale și medicamente, scaun pentru asistent, scaun cu mecanism de rotație pentru medic și unitatea dentară. Pentru munca asistentului medicului locul trebuie să fie dotat cu masă de scule, ustensil cu ultrasunet pentru curățare, cutie cu aer uscat pentru sortarea și sterilizarea instrumentelor, aparate de lubrifiere de tip "Assistina" și dezinfecție,sterilizator glassperlenovym, raft sau masă sterilă pentru păstrarea utilajelor sterilizate.La fel trebuie să fie minim o chiuvetă pentru spălarea instrumentelor și o masă pentru selecționarea instrumentelor sterilizate etc. Cabinetul medical dentar trebuie să fie înmobilat cu dulapuri pentru depozitarea medicamentelor și materialelor, și încă două secții separate cu medicamente toxice si cele puternice. Orice clinică trebuie sa fie asigurată cu scaune si birou, cu o arhivă istorică medicală de înregistrare.
Cavitatea orală a pacientului este tratată ca o zonă infectată, deci atunci cînd se primește un pacient, medicul și asistentul său trebuie să se folosească de echipament de protecție împotriva infecției (halat, mănuși. mască, ochelari sau scut de proetecție. O mare importanță pentru prevenirea infecției în încăpere este utilizarea echipamentelor vacuum (tub de aspirare pentru lichide și particlulele fine de praf din gură) [49].
2.5 Concluzie la capitolul 2
Stomatologia modernă este un rezultat al dezvoltării treptate a științei și tehnologiei. În scopul de a satisface cererile tot mai dese a oamenilor la cabinetul stomatologic, ea la fel ca și alte profesii este în curs de dezvoltare, progresează activ ceea ce satisface atît pacientul cît medicul dentist. În acest sens ajută cunoașterea ergonomiei, ceea ce duce la protejarea, eficiența și calitatea muncii medicilor stomatologi, creînd un mediu bun, sigur și confortabil pentru pacienți precum și pentru dezvoltarea echipamentelor stomatologice moderne. Odată cu folosirea pricipiilor ergonomice în activitatea medicală, poate crește și productivitatea lucrului, pentru a preveni apariția bolilor și pentru a promova longevitatea profesională. Problemele de care este cointeresată ergonomia este: investigarea efectul diferitelor factori de mediu (compoziția aerului, radiații, zgomotul, vibrații, iluminatul), și influența factorilor locului de muncă cu privire la starea funcțională și capacitatea de lucru a omului; dezvoltarea mijloacelor de protecție împotriva efectelor nocive ale mediului, și pentru beneficia zona de comfort (nivel acceptabil de poluare bacteriană în cabinetul stomatologic, nivel admis de radiații, zgomot și vibrații, nivelul necesar de iluminare, poziții optime de lucru pentru medic și pacient în saun, zona funcțională de rotație și mișcare pentru medic și asiistentul său); dezoltarea cererilor referitoare la proiectarea locului de muncă,de a dota sala de lucru cu echipamente și amplasarea lor în conformitate cu datele antropometrice și caracterele pozițiilor de lucru; proiectarea echipamentelor stomatologice.
Cunoașterea normativelor privind proiectarea, realizarea și exploatarea clinicilor stomatologice este un factor important pentru asigurarea cerintelor esențiale impuse în construcție. Deci respectarea acestor norme ergonomice asigură comoditate, siguranță și confort într-o clinică stomatologică.
3. CLINICA STOMATOLOGICA. PROIECTAREA INTERIORULUI
3.1. Clinica stomatologică proiectată și zonele componente ale acesteia
O clinică modernă bună este cea ce oferă o gamă completă de servicii medicale, un centru medical diversificat în furnizarea serviciilor medical la cel mai înalt nivel tehnoologic și profesional. Clinică modernă este poate oferi servicii ca ombulatoriu, tratament staționar precum și reabilitatea completă a pacienților de toate virstele și statutul social. Proporietarii de clinici moderne încearca să angajeze cei mai buni profesioniști în specializarea lor [51].
Construcția unei clinici este o problemă actuală în fiecare oraș. Dacă o persoană decide să-și creeze o afacere proprie în acest domeniu, el e nevoit să apeleze la experți din acest domeniu. Pentru a începe construcția unei clinici stomatologice e nevoie mai întii de a face cunoștință cu unele cereri referitoare la aceasta: determinarea gamei de servicii acordate de catre clinică și zonarea spațiului; alegerea ultilajelor și mecanismelor necesare în conformitate cu parametrii, modelele, bugetul și firmele producătoare; amplasarea echipametului de mărimi mari (renghen aparatului, compresorilor, aspitaroatelor dentare, utilajelor de sterilizare) și a mobilei în planul clinicii; proiectarea tehnologică a clinicii stomatologice; alegerea designului, materialelor de finisare, obiectelor de iluminare a locului de munca a stomatologului; reparația încăperii și a adăugării cablurilor noi de comunicație; alegerea utilajelor necesare pentru confortul personalului și a pacienților; livrarea mecanismelor, utilajelor și instalarea lor în interior; procurarea materialelor pentru a începe lucrul în clinica stomatologică.
Clinica concept care a fost proiectată este amplasată în Emiratele Arabiei Unite, în or.Dubai (Anexa 2, figura 15a) pe adresa Villa 418 Al Wasl Road (Anexa 3, figura 15b, 15c, 15d, 15e). Se află într-o zonă mereu populată.În apropiere se află Art House Dubai, restaurante, centru comercial Petit Palais Trading, Galeria Mall, oficiul postal și multe alte clădiri publice. Întreprinzătorul aceste clinici este doctorul Michael Formenius (Anexa 4, figura 16). Pentru el stomatologia este nu doar o profesie dar și o pasiune, prima clinică deschisă în 1982, de el a fost Clinica Dr.Michael Dental din Stockholm, Suedia, care cuprinde cinci centre stomatologice și un laborator dentar. Expus pe viziunea de a furniza servicii remarcabile în stomatologie, el s-a extins și în Emiratele Arabe Unite, unde în prezent conduce trei clinici stomatologice de ultima generație toate trei fiind situate în Dubai, pe stada Al Wals Road. Clădirea dată a fost construită în anul 1997, construit pe un loc de invidiat în idustrie, este unul dintre furnizorii cei mai de încredere în asistența medicală stomatologică din regiune. În clinică se oferă servicii de cosmetică dentară, stomatologie estetică, chirurgie orală, implantologie și ortopedie.
A fost alesă anume această clinică pentru proiectul de licență deoarece în Moldova nu sunt clinici complete, în care sunt incluse toate părțile componente a medicinii dentare (Anexa 4, figura 17). Din acest motiv pacienții sunt nevoiți să umble dintr-o clădire în alta sau chiar dintr-un oraș în altul pentru a trece un renghen sau alte proceduri. Așa un fel de proiect ar fi binevenit in Republica Moldova, tipul construcției este cu coridor. Suprafața aceste clinice este de 372 m2, zonele componente sunt: zona de lucru, recepția, zona de așteptare, zona pentru personalul clinicii, zona de circulație, blocul sanitar (Anexa 4, figura 18). După suprafață se împart în recepția de 25,70 m2; zona de așteptare de 48,19 m2; coridor 47,2 m2 ; fiecare cabinet de 15,58 m2; cabinetul de modelare 15,84 m2; laboratorul de 28,88 m2; încăperea cu cuptor dentar 7,02 m2; camera tehnică cu contoare 7,02 m2; cabinetul de radiografie 14,58 m2; depozitul de 11,88 m2; blocul sanitar 11,88 m2; bucătăria pentru personal 11,88 m2; garderoba pentru personal 14,58 m2; camera de odihnă pentru personalul clinicii este de 14,58 m2; încăperea pentru sterilizarea instrumentelor este de 14,58 m2.
Intrînd în clinică stomatologică, nimerim în zona recepției, această zonă este separată de coridor și de zona de așteptare printr-un perete despărțitor din sticlă, din această zonă trecem în coridor,care se lungește la dreapta, unde sunt toate cabinetele dentare, cabinetul de sterilizare, garderoba pentru personal, camera de odihnă pentru medici, și bucatăria, iar coridorul în partea stîngă duce spre blocul sanitar, cabinetul de radiografie, laboratorie, și depozit. Din laboratorie duc două uși, una spre cabinetul de modelare alta spre cuptor pentru a oferi o comoditate de lucru pentru medicii tehnici dentiști. Cabinetul de radiografie este despărțit în două părți, partea în care sunt utilajele, și a doua parte unde se afla asistentul medical, deoarece aparatele de radiografie degajă raze cu radiație ce acționează negativ asupra sănătății omului dacă este deseori supus acestei acțiuni de aceea aceste două încăperi trebuie să fie separate mereu.
3.2. Evaluarea ergonomică a utilajului și mobilierului
În legătură cu amplasarea mobilierului și a utilajului depinde confortul personalului și a pacienților unei clinici stomatologice. Realizările ergonomice se referă la toate elementele pe care medicul dentist le utilizează în timpul lucrului și anume- obiectele de iluminat, ochelarii de protecție, instrumentele, dar cel mai mare impact asupra stării sănătății a doctorului are scaunul lui și poziția relativă a pacientului. Caracteristicile ergonomiei dentare sunt definite de condițiile de lucru și de mediul psihologic între personalul clinicii. Atunci cînd se proiectează un cabinet stomatologic, trebuie să se ia în considerație următorii factori: amplasamentul și zonele de lucru- utilizarea cît mai eficientă a spațiului, înălțimea,adîncimea, îmbunătățirea cu tehnică sanitaro-igienică (încălzire, iluminare, ventilație, aer condiționat, apă), tapiteria în interior precum și localizarea echipamentului de lucru, a mobilierului, a instrumentarului dentar și a hainelor de lucru a personalului. Pentru amplasarea echipamentelor din cabinetul stomatologic se ia în considerație datele antropometrice a medicului dentist și mărimele anatomice și fiziologice a a corpului uman, pentru a putea aranja mai comod mediul de lucru,pentru a fi comodă mișcarea,aranjarea mecanismelor și echipamentelor de tratament și diagnostică, amplasarea corectă a dispozitivelor de control și a sistemelor de signalizare a aparatelor [49].
În proiect este prevăzut sistemul de încălzire cu aer condiționat cald. Fiecare corp de încălzire este prevăzut cu o cantitate mare de er cald care ajuta la ameliorarea starii temperaturii, cu manivelă pentru reglarea curentă manuală. Încălzirea se face prin ajutorul condiționerelor , care au proprietate de racire si de incălzire a aerului.
Conform regulamentului în vigoare, cabinetul stomatologic trebuie să aibă o suprafață de minim 14 m2. În cazul în care într-un birou sunt cîteva locuri de muncă, fiecare zonă fiind calculată pe baza regulamentării suplimentare cu o suprafață de 7 m2 pentru fiecare fotoliu. În prezența de locuri suplimentare unitatea de suprafață dentară universală a crescut la 10 metri. Înălțimea cabinetului trebuie să fie de cel puțin 3 m, iar adîncimea cu iluminare naturală unilaterală nu trebuie să depășească 6 m [44].
Cabinetul stomatologic trebuie să dispună de ventilarea, rata de schimbare a aerului trebuie să fie de 3 fluxuri pe oră la evacuare și de 2 ori pe oră la intrarea lui în încăpere. În cabinet se cere să fie fereastră și un transom de aer. Această procedură se realizează de obicei în pauza între ture, sau după ziua de lucru. La fel, in orice cabinet de tratament dentar trebuie să fie dotate cu lampi de cuarț (transportabilă și fixată) și un dulap în care sa fie o lampă cuarț pentru pastrarea instrumentelor sterilizate [26].
Lucrul dentistului în comparație cu alți membri ai profesiilor medicale, e legat mai mult cu necesitatea de a comite manipulări mici pe o perioadă lungă. Din acest motiv poziția trunchiului și a membrelor superioare trebuie să fie bine fixate, pentru ca antebrațul sa respecte manipularea precisă. De ajustarea înălțimii corecte a scaunului depinde fluxul sanguin al picioarelor, coapselor, gradul și forma curbei coloanei vertebrale. Prin optimizarea spătarului scaunului și poziția sa, poate fi minimizată tensiunea asupra spatelui,umerilor și articulațiilor cotului. În poziția neutră umerii ar trebui să fie perpendicular pe axa lungă a corpului, iar antebrațul să fie în direcție orizontală. În acest sens, fiecare medic, folosind un scaun ar trebui să se adapteze într-o poziție astfel încît să corespundă caracteristicilor antropometrice ale corpului său. Un scaun bun, în conformitate cu dorințele ergonomie trebuie să aibă următoarele caracteristici:
1. Cinci piloni pentru stabilitate și roți pentru deplasare ușoara pe podea;
2. Înălțimea ar trebui să permită medicului să stea într-o poziție în care coapsă să fie paralel cu podeaua;
3. În acest sens, scaunul trebuie să aibă o înălțime de 34-51 cm, permițând să se potrivească atât la o înălțime înaltă și subdimensionate pentru medici;
4. Înălțimea scaunului trebuie să fie ușor de reglat;
5. Materialul din care trebuie este construit scaunul trebuie poros, prin care să treacă aerul ( de preferință pînză sau vinil).
Poziția neutră este poziția perfectă a corpului, în care unele părți individuale ale corpului, stau corect și permit efectuarea acțiunilor de lucru cu un risc redus de tulburări ale sistemului musculo-scheletice. Aceste poziții neutre sunt posibile doar dacă pacientul este în poziție culcată, aproape paralelă cu podea. Referitor la poziția culcată a pacientului în fotoliu, picioarele trebuie să fie mai sus decît capul, deoarece așa fluxul de sînge este mai bun și scade riscul de leșinare, trunchiul trebuie să fie paralel cu pardoseaua,capul însă trebuie sa fie ridicat puțin, pentru ca sîngele sa nu vină în cap. Dacă poziția pacientului nu este corectă, aceata acționează asupra comodității îndeplinirii lucrului de către medicul dentist. Din acest motiv pacientul ar trebui corectat, deoarece el stă în așa poziție o perioadă scurtă de tmp, iar medicul stă toată ziua.
Conform normelor, fiecare cabinet stomatologic trebuie să fie dotat cu o chiuvetă, cu mobilă pentru păstrarea instrumentelor, a materialelor și a utilajelor, fotoliul pacientului,scaunul pentru medic, măsuța cu instrumente pentru medic, o masă aparte cu computer și scaun pentru asistentul medical [42].
Utilajul folosit în proiect este: apartatul de radiografie interoral de înaltă frecvență CS 2100, aparatul de radiografie 3D PMX3d Half, fotoliul dentar Skema 8 de la firma Castellini Italia (3 bucăți), fotoliu dentar Actus 101 producător J.Morita Japonia, scaune pentru medici de la producătorul Siger China, compresor new КСТ 110-25 Kaeser Germania, dulap vacuum DK 50 2 ВС DRY cu capacitatea de 25 de l, mecanism cu laser Epic 10 din SUA, mecanism cu freză ZENOTEC Wieland Dental Germania, mecanism pentru implant P1-3.75, 11.5 (Premium) Screw Type Implant SGS Suedia, echipament de turnatorie, cuptor, sanders, mixere vid, dispozitive cu jet de abur, cuptoare m/c, mașini de freză, aparate de polimerizare de materiale plastice, trimmere pentru modelele freză, motoare lustruire, mașini de lipit, echipamente de mici dimensiuni, motors Dental, articulare, mobilier pentru laborator stomatologic, accesorii, unelte și accesorii, ceară și ceară preforme, sisteme de ancorare etc. Mobilierul folosit în interiorul clinicii este: fotolii Oxoye de culoare gri și galben (Anexa 4, figura 19), amplasat la terasă, masă de bucătărie și scaune Apollo & Spike (Anexa 4, figura 20), fotolii Sapphire (Anexa 4, figura 21a), Hug Chair (Anexa 4, figura 21b) și masă-dinte (Anexa 5, figura 22) proiectată de autorul acestei teze.
3.3. Trăsăturile distincte a stilului modern
Stilul modern se caracterizează prin elemente de amenajare a stilul contemporan, minimalism și scandinav. Se definește prin rafinament, simplitate și funcționalitate (Anexa 5, figura 23). Stilul modern este numit încă și ca stil contemporan, deoarece include trăsături a designului de la sfîrșitul sec. XX. Acest stil se caracterizează prin linii clare ce oferă o atmosferă de liniștire, culori neutre, spații deschise și materiale inspirate din natură. În stilul contemporan se pune accept mai mult pe textură și materiale decît pe culoare, pentru a obține un punct de interes vizionar și spațios. Vizual se poate accentua spațiul, atunci cînd nu se profită de o cameră mare, cu geamuri mari prin care se lasă să treacă lumina. În orice încăpere ascesoriile și decorurile sunt alese foarte vajnic. Pentru decorul modern se folosesc sculpturi și tablouri abstracte. În fiecare încăpere se cere a se păstra culorile neutre și liniile simple, doar unele accente se fac cu culori abstracte pe picturi sau accesorii. Acest stil se caracterizează prin suprafețe fine și linii curate, detalii dificile. Dar din acest motiv o încapere amenajată în stilul modern nu trebuie să pară rigidă, sterilă și rece [31].
Majoritatea oamenilor cred că dacă o locuință modernă oferă senzația de un spital, prin suprafețe clare și albe, dar ei se greșesc amarnic [19]. Designul modern implementează culorile, formele, lumina și funcțiunile într-un joc, îmbină elementele locuibile, confortabile și creează o atmosferă proaspătă și sofisticată. Pentru a realiza un interior în acest stil trebuie să imbinăm cinci componente: texturi, accente metalice, culori, corpuri de iluminat și lemn. Stilul contemporan se potrivește pentru magazine, birouri, apartamente, case, spitale (Anexa 5, figura 24) și centre comerciale. Subtilitatea, texturile, simplitatea și liniile clare ajută la caracterizarea stilului contemporan. Concntrația trebuie să fie pe spațiu, culoare și forme. Culorile alb și negru (Anexa 5, figura 25) sunt culorile principale a stilului modern, în rest se folosesc culori neutre,dar accentele se fac de culori puternice și vii. Cel mai deseori culoarea neagră se folosește pentru pardoseli, deseori ele sunt confecționate din vinil, gresie sau lemn. Dacă finisarea ferestrelor și a pereților se face cu culori aprinse, atunci decorațiile și accentele se fac neutre, decorațiunile și piese de mobilier se folosesc puține dar au o valoare importantă în interior, spațiul contemporan nu este foarte aglomerat. Acest stil folosește elementele de structură ale clădirilor țevile, conductele de aerisire sau de încălzire care sunt la iveală în designul interiorului.Pentru paleta de culori se folosește combinația de tone-sur-tone. Deseori accentele de culori se depistează pe canapele (fiind pernele), pe mese (decorațiuni) și pe pereți (obiecte de artă).
Mobilierul distinct acestui stil are forme geometrice, cu linii curate, suprafețe fără ornamente sau sculpturi, siluete rafinate, fără elemente decorative sau curbe. Scaunele, canapelele și fotoliile sunt modeste, fără elemnte decorative. Mobila sofisticată și masivă este schimbată cu mobilă functională cu dimensiuni mai mici. Piesele de mobilier este executată din lemn combinată cu metal și sticlă. Mobila sofisticată și mare a fost schimbată cu una mai mică și mai funcțională. Posibilitatea ei de a împlini cite mai multe funcții în diferite poziții. Mesele și dulapurile au mai multe zone pentru depozit. Lemnul să fie de culori deschise așa ca paltinul, arțarul sau lemn negru. Obiectele de iluminat moderne sunt transofrate în corpuri de artă independente. Corpurile de iluminat distincte acestui stil au linii drepte și sunt finisate cu metal, otel, crom, nichel. Culorile folosite pentru tapiterie este de obicei albă, neagră sau unele tonuri de culori neutre și care au provenență din fibre naturale. Materialele folosite la mobilier sau alte confecții sunt bumbac, piele, mătasă. Pernele folosite ca decor trebuie să fie de culoare vie, aprinsă și să conțină motive din geometrie. Stilul modern este un stil minimal și rafinat. Arhitecții ce au început să prezinte stilul modern în arhitectură este Ludwig Mies van de Rohe, un arhitect olandez și Walter Gropius. Un interior în stilul modern contemporan arată spațios, simplu și lustruit. Se cunoaște după absența decorațiilor zădarnice și folosirea detaliilor simple. Liniile sunt pronunțate, geometrice și drepte. Interiorul în stil modern este dirijat mai mult spre funcționalitate decit spre decorarea spațiului proiectat. Materialele de construcții care se folosesc sunt sticla, betonul, cromul și oțelul, materialele care erau disponibile și în secolul XX. Ideea principală a stilului modern este de a crea un interior funcțional, spațios, luminos și aerisit [47].
Pardoseau a este finisată din pal melaminat, epoxidică, din gresie. Se folosesc de obicei covoroase mici din lînă naturală, din materiale naturale, dar nu se folosesc cele mari și incărcate. Ca decor se folosesc obiecte din piatră, metal, lemn, sticlă care au mărimi mari, se folosesc puține decorari dar de efect. Tablourile sunt așezate asimetric, în grup uneori, pentru a forma un tablou unic.
3.4. Lucrările de finisaj. Tavane, pardoseli și pereți
Finisajul sau finisarea interiorului este totalitatea lucrărilor ce se efectueză la interiorul oricei clădiri, referitor la terminarea ei pentru a fi dată în exploatare. Înainte de a se începe lucrările de finisare,suprafețele trebuie să fie pregătite, mai întii curățate, izolate părțile necesare, tencuite etc, toate acestea se fac pentru a obține o finisare calitativă și durabilă. La fel, contează și culorile, texturile și materialele folosite, deoarece toate acestea formează o ambianță, ceea ce o sa afecteze psihicul oamenilor care își vor desfășura activitățile în acest interior. Alegerea corectă a materialelor pentru finisare fiindcă de asta depinde armonia odăilor și concepția arhitecturală. Pentru finisarea sau reamenajarea unui interior sau a unei construcții, se cere a folosi tehnologii și materiale corecte și potrivite. De calitatea materialelor depinde durabilitatea finisajului și chiar a construcției.
Tencuiala reprezinta un element de finisaj din mortar aplicat umed (în stare plastică) sau uscat pe suprafata brută a pereților, a tavanelor sau a altor elemente de construcție (suprafața suport), cu rol de protecție, decorativ, estetic sau igienic. Tencuiala se aplică pe suprafețe de cărămidă, beton, rabit, etc., operația respectivă numindu-se tencuire. Tencuiala pe bază de ipsos este o tencuiala uscată, prefabricată si de calitate controlată, ce insumează toate calitățile naturale ale gipsului, tencuiala ce poate fi aplicată manual sau mecanizat cu ajutorul mașinii de tencuit [18].
Stratul care trebuie să fie finisat prin tencuială de obicei este diferit, posibil să fie din cărămidă cu goluri sau plină, din zidărie BCA, din blocuri de beton. Această suprafață se cere a fi pregătit inainte de a începe lucrul, să nu fie prăfuit și umed, să nu aibă desprinderi, exfolieri. De gradul de absorbție și de condiția zonei pe care urmează sa fie tencuită cu bidineaua, trafaletul sau mecanizat, depinde aderanța tencuielii. Amestecarea și pregătirea mortarului uscat și cu apă se produce cu mașina de tencuit. Cu ajutorul pistonului de spritare al mecanismului se potrivește grosimea stratului tencuielii. Tencuiala este pregătită manual apoi aplicată mecanizat, la sfirșit suprafața vopsită se primește lucioasă, netedă. Tencuiala uscată se obține prin fixarea pe regiunea data cu ajutorul cuielor, șuruburilor, adezivilor iar cea umedă cu ajutorul mortarului.
Tencuiala cu adausuri hidrofobe se deosebește după compoziție, rezistentă, semirezistentă sau nerezistentă la apă.
După modul de prelucrare a feței văzute, tencuielile pot fi:
a) obișnuite, brute, driscuite, fin driscuite, sclivisite sau geluite, executate în două straturi subțiri din pastă de ipsos sau var (glet), netezite pentru a servi drept suport pentru vopsitorii în ulei;
b) decorative, pentru lucrări interioare mai importante: în calcio vecchio si marmură artificială [3].
Pentru zonele evidențiate și cele unde umiditatea este relativ scăzută se folosesc finisări a pereților cu mortar de ipsor, adezivi, tapete, însă pentru încăperile cu umiditatea ridicată (băile, bucătariile, wc-urile), se cere a finisa interiorul cu materiale rezistente la apă, ca de exemplu plăcile de gresie, faianță, pardosea epoxidică.
Fonoizolația pentru o clinica stomatologică este foarte importantă, ea se obține cu ajutorul finisării pereților cu materiale acustice (vata minerală, vata de sticlă, etc.).
În proiect a fost folosită gresie și faianță pentru finisarea interiorului la grupul sanitar, în bucătarie, în încăperea pentru turnare, în hol și zona recepției. Plăcile de gresie și faianță se folosesc mai mult pentru zonele umede sau pentru pardosea în zonele cu o circulație ridicată de persoane. Piața ne oferă o diversitate de modele de plăci de ceramică, cu desen, colorate, cu structură, relief, din inox, din sticlă, imprimeuri originale. O noua tehnologie în acest domeniu o au plăcile innobilate, plăcile ce au efect de autocurățare, în timp spălării apa se întinde uniform formînd o peliculă și desprinde murdăria, așa tip de placi au si o acțiune antibacteriană sub efectarea luminii solare sau interioară, care împiedică și producerea mucegaiului, mirosurilor proaste. O tehnologie nouă în acest domeniu este un strat de reinoit faianța directă, un adeziv special, care nu are nevoie de grunduire prelabilă a plăcii, care se aplică direct pe ea, este o soluție economică și rapidă de inovare a plăcilor de ceramică.
Lucrările de zonificare au dus la apariția unor noi pereți interiori: din cărămidă pentru zona de wc-uri, pentru că această zonă este una cu risc de umiditate ridicată iar utilizarea altui material ar presupune o creștere substanțială a costurilor. Iată de ce s-a ales acest material ca cel mai potrivit pentru această lucrare.
Alt tip de pereți interiori sunt cei din sticlă care este folosit ca un perete decorativ despărțitor între două zone, recepția și coridorul cu sala de așteptare, acești pereți avînd doar funcții decorative și nici de cum nu au funcții portante. Oricare nu ar fi tipul de material ales pentru pereții interiori acesta trebuie de acoperit cu materie de finisare consecvent grund și tencuială de finisaj pentru redarea acestor suprafețe efectul de finisaj ulterior plasîndu-se culorile sau tehnicile elocvente. Construcțiile metalice alcătuiesc o mare parte din pregătirile pentru instalare. Un element care are o strictă necesitate de construcțiile metalice este gips-cartonul. Acesta se amplaseasă în fîșii de dimensiuni definite în dependență de forma necesară pe scema metalică calculată din timp și pregătită pentru aceste lucrări. Schemele metalice pentru gips-carton au dimensiuni diferite în dependență de destinația acestei construcții sau de zona unde se situiază aceasta.
Construcția tavanelor
Pentru rezolvarea construcției tavanelor, s-a folosit tehnologia tavanelor suspendate pentru a putea ascunde grinzile ce nu corespund delimitării încăperilor. Pentru așa tip de construcții se folosesc profilele metalice UD si CD. Toate tavanele sunt de culoare albă, finisate cu tencuială lavabilă și rezistentă impotriva microbilor.
Construcția Pardoselelor
În interioarele propuse avem diferite tipuri de pardoseli care necesită diferite tipuri de pregătiri a suprafețelor și diferite lucrări de efectuare. Avem 2 tipuri de pardosele: pardosea epoxidică (Anexa 5, figura 26) și teracotă (Anexa 5, figura 27).
Deseori oamenii sub termenul de pardoseli autonivelante înteleg întreaga gamă de acoperire. A numi toate pardoselile polimerice turnate nu e corect. Înafară de acoperiri polimerice, în lista pardoselilor turnate intra și acoperirea cu vopsea, stratul împlut cu nisip, stratul polimeric special (anti-alunecare, antistatic, etc.). O varietate mare de pardoseli polimerice oferă posibilitatea de a alege o acoperire de care avem nevoie, pentru anumită încăpere, pe baza specificul de operare, tehnologie și de factorii economici. În marea majoritate sunt utilizate anume parodoselile polimerice cu adaos de cuarț, colorate, cu autonivelare în ingineria socială și civilă (restaurante, cluburi, birouril, spitale, etc.). De exemplu, pentru pardoseaua subsolurilor este suficient de a executa o impregnare cu polimer, aceasta va oferi toate proprietățile funcționale necesare (fără praf, rezistență, durabilitate). Prețul pentru impregnare este de 4-5 ori mai mic decît pentru pardosea auto-nivelantă [25].
Podelile clasice lichide din polimeri prezintă o acoperire polimerică, stratul superior de față se aplică pe suprafața pregătită prin turnarea fundației de beton. De aici provine și denumirea astfel de acoperiri. Uneori sunt numite ca “pardoseli turnate”, dar aceasta este o chestiune ce tine de terminologies au chiar de variatatea limbii române. Chiar dacă se numesc pardoseli turnate sau pardoseli autonivelante sensul nu se schimbă, sunt aceleași.
Pardoselile polimerice turnate, în dependent de polimer sunt de cîteva tipuri: poliuretan, epoxidice, epoxi-uretan, metil metacrilat, acrilice, etc. Cele mai utilizate sunt cele cu combinație de proprietăți operaționale și tehnologice obținute, ca pardoselile poliuretanice și epoxidice. Pardoselile epoxidice – sunt cele de auto-nivelare cu acoperire epoxidică, pardoseli decorative folosite în construcțiile civile, industrial și rezidențiale. Este cel mai des utilizat tip de pardosea autonivelantă polimerică, care este justificată de proprietăți bune mecanice, rezistență chimică excelentă, și o mare selecție de modele. Pentru pardoselil epoxidice există o gamă largă de aplicații, o podea decorative pentru zonele publice: centre de divertisment, parcuri acvatice, birouri, magazine, buticuri, restaurante, cluburi, clinici, spitale, etc. Pardoselile epoxidice sunt mai rezistente la condiții climaterice (temperaturi extreme, umiditate, etc.) decît cele poliuretanice. Probabil, acest factor explică faptul că pardoseaua epoxidică de auto-nivelare este cel mai des distribuită.
Pardoseli din poliuretan – reprezintă un strat de poliuretan autonivelant, are aproape toate avantajele ca și podelele epoxidice, dar la turnare este mult mai “sensibilă” la umiditate temperature extreme și la curentul de aer. Podelele din poliuretan, în comparative cu cele epoxidice au o elasticitate mai mare, ne cedînd în calitate și putere. Din acest motiv, așa tip de pardoseli se aplică pe suprafața metalului și a lemnului, care pot “juca” sau îndoi în timpul funcționării. De exemplu: pardoseli mezanin metalice, platform, tranziții, etc. Podele din poliuretan pot fi aplicate cu cele epoxidice în aceeași locație.
Pardoselile albe auto-nivelante – acest tip se referă la cele epoxidice. De a obține pardoseli albe epoxidice curate e imposibil, deoarece liantul epoxi are o nuanță gălbuie. Pentru a obține o pardosea pură alba se utilizează agenți speciali transparenți de comunicare și de albire a suprafeței.
Pardoseli turnate cu flock-uri, chips-uri, străluciuri – de fapt, acesta nu este un tip distinct de pardosea turnată, dar o tehnologice ce permite decorarea suprafețelor. Ca strat de bază se poate folosi oricare din tipurile de pardosea: epoxidice, poliuretanice, albe și transparente. Ele se aplică pe stratul de față, se risipesc sau se pulverizează sclipici, flock-uri sau amestecuri ale acestora. După uscare, se aplică încă 2-3 straturi protectoare, pentru protejare și durabilitate.
Pardoseli cu autonivelare 3D – pardosea din polimer cu un decor înalt cu diverse desene și fotografii. Cel mai principal factor în aplicarea pardoselilor 3d este ca pardoseaua să fie ideal deaptă, plană și netedă, în caz contrar nu se va primi încleerea uniformă a peliculei cu desen 3d pentru pardosea. După pregătirea pardoselii se aplică desenul sau filmul special lipit cu o fotografie, imaginea 3D. Apoi urmează acoperirea cu un strat autonivelant transparent. După uscarea primară se mai aplică se mai aplică un strat transparent de grosimea necesară, pentru a proteja suprafața de zgîrieturi.
Pardoselile turnate transparente – sunt foarte asemănătoare cu cele 3D, diferența constă în folosirea în loc de imagini 3D și filme, se utilizează obiecte cu umpluturi: naturale, nisip de diferite mărimi, frunze, fotografii individuale, monede, etc. Totul depinde imaginația designerului. Așa pregătire a suprafeței pentru ca la podelele 3D nu e obligatoriu,deoarece nu urmează a fi aplicat desen. Aplicarea stratelor transparente și celor de protecție este în același mod ca și la acelea 3D.
Pardoseaua epoxidică a fost folosită la finisarea pardoselei clinicii stomatologice aproape pe toată suprafața, un unele locuri așa ca în zona de așteptare,coridor și terasă a fost folosită pardoseaua transparentă cu desen.
Gresie si faianța – o lespede subțire, obținute din materii minerale prime, folosit pentru pardoseli placari, pereți interiori și fațade (argilă, caolin, nisip de cuart, fluxuri, coloranți și altele.). Tigla ceramica este un material de finisare excelent având un nivel ridicat de avantaje estetice și funcționale, de aceea este utilizat pe scară largă în construcții. Ca toate ceramica, faianta are calitati, cum ar fi duritatea, rezistenta, igienic, ușor de curățat, non-combustibilitate, rezistenta la foc, și la agenții chimici. Țigla este, de asemenea, caracterizat de rigiditate și fragilitate. Aceste proprietăți rezultă din natura materialelor ceramice. Determina ceea ce doriți să utilizați gresie, trebuie să calculeze suma necesară. Punctul de plecare este de a defini aria suprafeței de oblitsevat. Experiența sugerează că ar trebui să fie comandat de o medie de 10 – 15% din placilor mai mult decât este necesar în funcție de mărimea zonei de căptușeală. De stabilire a placilor. De stabilire a țiglă impune respectarea cu un număr de principii care se aplică chiar și tilers novice poate face față perfect cu acest lucru.
Baza sub țiglă trebuie să fie fermă și nivel. Prin aplicarea a 2 m feroviar lung, verificat toate abaterile de la pereții verticali. Abaterile de la șinele de mai mult de 5 mm trebuie să fie sigilate. Inițial, o metodă de stabilire a placilor se realizeaza – în mortar de ciment sau amestec adeziv este selectat salon se măsoară și realizată de un număr necesar de dale. Apoi, pe o bucată de hârtie (cel mai bun în carouri) model este transferat la etajul selectat, luând în considerare fiecare celulă – gresie, această imagine este pictată. Pe o bază și cerințele pentru prepararea sa spus mai devreme, în secțiunea V. După verificarea bazei orizontală și umiditatea suprafața sa este grunduit și lichid dat, impermeabil această izolare să se usuce înainte de stabilire pe placi. Acum podeaua poate provoca linia de referință. O modalitate de a sparge jos poate fi recomandată. Camera este împărțit în 4 bucăți egale, care, la mijlocul fiecare perete și unghii cu ciocanul cordoane elastice transversal frecat creta. Apoi verificate muchiilor de șireturi (din punctul de intersecție este măsurată pe o linie de 1200 mm, iar pe de altă parte – 1600 mm în cazul în care distanța dintre aceste puncte este egală cu 2000 mm, șireturile sunt perpendiculare si linia poate fi "respins", adică, încordate și frecat dantele cretă ușor ridicat și eliberat brusc – in acest caz se va baza pe o linie cu creta clar). Dacă modelul podelei diagonala selectat oferă o soluție, este necesar să se aplice liniile de control suplimentare de centrul camerei (punctul de intersecție al cordoane) la 45°C pentru anterior "cioplit" linii. Pentru a face acest lucru, de la mijlocul pereților mai lungi de sala de margini este depus departe de centrul camerei, și la aceste puncte și conduce în cuie. Aceeași operație se realizează și al doilea cel mai lung perete. Apoi, cordon două cuie întins frecate cu cretă. Aceste cordoane bisect unghiurile formate de cordoane tensionate de la început. Linii pentru cablurile nou înșirate ca "lovirea". După aceea, cablurile pot fi îndepărtate. Apoi, screening-ul de stabilire a dale. În cazul în care plăcile sunt aranjate paralel cu pereții, acestea ar trebui să fie pus uscat, în conformitate cu culorile proiectului (nu foto) la un sfert din camera, de la punctul de intersecție al corzilor.
Pentru a verifica gresie model diagonală ar trebui să fie, de asemenea, uscat pus de-a lungul liniilor perpendiculare pe perete, în același trimestru al camerei, numărul apoi – aditional de linie merge la principalele linii de trasare la un unghi de 45°. Când de stabilire gresie pe amestecul adeziv trebuie să fie mai întâi grunduite bază. Amorsare emulsie aplicat uniform cu pensula sau rola. In acest moment absorbantă și baze materiale înalt fonica cum grund emulsie aerată aplică de două ori, în care primul strat se face emulsie diluată cu apă în proporție de 1:1. Apoi aplicate nivelare mortar incepand de la locurile unde majoritatea nereguli. La un moment dat se poate pune o grosime a stratului de 20 mm. După întărirea primului strat poate fi aplicat la a doua și așa mai departe. D. Soluția se aplica cu o spatula metalică netedă sau o spatula dintata.
După nivelarea bazei și să elimine toate neregulile din suprafața masticul este aplicat de-a lungul unei linii de creta din centrul camerei de perete, în cazul în care stilul este condus paralel cu pereții.
3.6. Gama cromatică în interiorul stomatologiei
Pentru o atmosferă mai elegantă și curată, autorul și-a propus să realizeze proiectul în culori deschise și luminoase. Culorile de bază fiind alb, sur și albastru-marin. Pentru fiecare din noi culorile înseamnă ceva, fiecare culoare are o influență psihologică asupra noastră. Culorile se asociază cu momentele din viața noastră, starea noastra, emoțiile depind în mare măsură de culorile care ne înconjoară. Pentru lipsa de de energie psihică și stări de oboseală se utilizează nuanțele neutre de gri. Ceea ce ține de designul interior, al unui spital culorile vorbesc singure pentru sine, pereții sunt zugrăviți în anumite culori, halatele medicilor tot au anumite nuanțe standarte. Culorile într-un interior vorbesc despre semnificația acestui interior, fie el spital, grădiniță pentru copii, centru comercial sau o altă clădire publică. Fiecare culoare vorbește despre starea noastră fizică, emoțională, statut social sau profesie, felul de a fi, starea de optimism și multe altele. Din aceste motive s-a format un domeniu care analizează efectele culorilor asupra omului, această ramură se numește psihologia culorilor. Se ocupă cu analiza efectelor pe care le are culorile asupra emoțiilor omului. Prin stabilirea concretă a efectelor culorilor, designerul proiectează interiorul. Culorile diferențiază în dependență de tipul clădirii.
Culorile ne pot influența starea emoțională, după cum însuși Picasso spunea “culorile, ca și trăsăturile, urmăresc schimbarile emoțiilor” [12].
În paleta culorilor există culori neutre, care se primesc din combinația culorilor negru și alb, și alte culori. Una din culori este culoarea marou, această culoare se folosește deseori în interior, se obține din culorile principale (albastru, galben și roșu) și culori terțiare și secundare. Culorile secundare se obțin din amestecul culorilor primare, exemplu sunt verde, portocaliu, mov, etc. Prin amestecarea culorilor secundare cu cele primare se obțin culori terțiare. Culorile la fel se împart în culori reci și calde. Cele reci sunt cele care provin din albastri și verde, iar cele calde din galben și portocaliu. Culorile pot provoca senzație plăcută sau obositoare, sau chiar să irite. Înainte de a alege o culoare pentru o cameră trebuie de gîndit cît timp o să se petreacă în această încăpere, ce acctivități se vor desfășura acolo. Depinde la fel și cîtă lumină solară are camera,cu cît mai puțină cu atît mai multe deschise se folosesc la finisarea interiorului. Dacă încăperea dispune de multă lumină, cum în cazul cilincii stomatologice care a fost proiectată, se permite a folosi culori reci și culori neutre. Autorul proiectul a folosit culorile alb, sur, albastru-marin,galben și verde ca accent. Culorile închise dau senzația de spațiu mic, chiar dacă sunt reci sau calde, iar cele deschise de mare. În proiectarea cilincii stomatologice, autorul a folosit culorile alb, gri, albatr-marin și verde pentru unele accente [16].
Culoarea albă transmite senzația de aspect înviorător, curățenie, puritate, liniște, aerisire. De aceea a fost folosită această culoare in mare măsură în finisarea pereților și a tavanelor, deoarece, cum i se cuvine unei clinici, trebuie să ne ofere senzația de curățenie și prospețime înviorătoare. Ca să nu pară interiorul alb în exces, el se combină cu gri sau alte culori neutre. În clinică pardoseaua este de culoarea gri, în încăperile în care pereții sunt albi (Anexa 6, figura 28).
Culoarea gri oferă senzația de eleganță dar nu conservativă. Efectul pe care ne oferă această culoare depinde de nuanța care este folosită în interior. Albul în combinație cu o nuanță de gri frumoasă, crează un aspect inviorător și curat. Dacă este folosit prea mult gri atunci interiorul pare plictisitor.
Culoare galbenă în interior se folosește pentru a da un aer optimist și strălucitor interiorului. Efectele acestei culori variază în dependentă de nuanțele folosite. Galbenul pal pe pereți aduce efectul de soare în încăpere. Această culoare inspira o gîndire pozitivă și creativă. Din punct de vedere fiziologic și psihologic, galbenul are urmatoarele efecte: stimuleaza sistemul nervos, stimuleaza mental, ajută puterea de memorizare, încurajeaza comunicarea. Galbenul cel mai des se folosește la accesorii, accente, flori. În clinică a fost folosită culoarea galbenă la pardosea pentru a împrăștia culoara sură plictisitoare (Anexa 6, figura 29), deoarece o mare suprafață a pardoselei este de culoarea gri (Anexa 6, figura 30).
Cu ajutorul nuanțelor de albastru-marin, interiorul pare mai senin și răcoros. Deoarece clinica stomatologia proiectată dispune de foarte multă lumină solară este nevoie de o răcorire psihologică a acestui interior,pentru aceasta s-a folosit mai multe nuanțe de albastru, totodată se creează o senzație de meditație, de liniștire. Culoarea albastru-marin a fost folosită în interior la mobiler în zona recepției, la terasă și pereții în zona de așteptare (Anexa 5, figura 31).
La fel a fost folosită și culoarea verde în interior (Anexa 6, figura 32), pentru a oferi o atmosferă relaxantă și calmă pentru pacienții clinicii. Este o culoare bivalentă: exprimă liniștea dar și gelozia; este o culoare secundară datorită unirii a două culori primare: galben și albastru. Situată întotdeauna între doi poli: energie – calm, pozitivitate – pragmatism, renaștere – decădere, este o culoare neutră, perfectă în orice situație. Simbolizează renașterea, speranța, tinerețea, seninătatea și stabilitatea [30].
3.7. Sursa iluminării în interiorul stomatologiei
Iluminarea artificială este prevăzută în toate locurile din interiorul clădirilor și din exterior, în care este necesară desfășurarea unei activități, pentru a asigura buna vizibilitate și un confort vizual optim. La lumina artificială, culoarea naturală a obiectelor se alterează, după cum, în compoziția spectrală a luminii respective, predomină o culoare sau alta.
Pentru redarea mai corectă a culorilor, se utilizează lămpi fluorescente „alb lumina zilei”, în special pentru niveluri de iluminare mari și pentru întreprinderi unde este necesar să nu se modifice culoarea produselor.
Pentru niveluri de iluminat mai mici (100-150lx), se pot utiliza și lămpi fluorescente „alb” sau „alb cald”. La alegerea unei soluții instalațiile de iluminare artificială trebuie luate în considerație următoarele:
– consum minim de energie electrică;
– costul investiției;
– cheltuieli anuale în expluatare;
-avantaje tehnico-economice, sanitare și de protecția muncii, rezultatele din productivitateamuncii, calitatea produselor și reducerea rebuturilor și a accidentelor de muncă.
Pentru evitarea supradimensionării instalațiilor de iluminare, care pe lăngă majorarea costului de investiții arproduce și un consum mărit de energie electrică. Ori de cîte ori este posibil, se va prefera utilizarea lămpilor cu descărcări, care prezintă avantaje economice față de lămpile incandescente. Gradul de uniformitate a iluminării variază în funcție de înălțimea surselor liminoase și de distanța dintre ele. Prin uniformitatea iluminării se realizează o eliminare a umbrelor și a alternării de suprafețe luminoase și întunecate, care formează contraste de strălucire, micșorînd astfel capacitatea de adaptare a ochiului. Distanța dintre corpurile de iluminare se recomandă să fie de 1,5-2 ori distanța de la înălțimea de montare a corpurilor la planul de lucru. Distanța de la pereți a corpurilor de iluminare să fie egală cu 3-0,5 din distanța dintre corpurile de iluminare iar înălțimea de montare a acestor corpuri față de plafon să fie egală cu1/2-1/3din înălțimea încăperii [37].
Pentru realizare unui confort vizual optim, în afară de evitarea fenomenului de orbire și a măsurilor recomandate mai sus, pentru uniformitatea iluminării artificiale, în cazul în care lămpile fluorescente sunt instalate în șiruri continue sau discontinue, se vor lua în considerare următoarele:
– în cazul încăperilor cu ferestre, șirurile de lămpi fluorescente să fie montate paralel cu ferestrele, pentru ca fluxul luminos natural să aibă aceeași orientare ca fluxul luminos artificial;
– în cazul unor încăperi lungi, dacp lămpile sînt așezate în șiruri paralele cu latura lungă a încăperii.
La utilizarea iluminării generale combinate cu iluminare locală, indiferent de felul iluminării locale, iluminarea pe planul de lucru, dată de instalația de iluminare generală, trebuie să fie de min. 10% din valoarea nivelului de iluminare, iar cazul categoriei I-V de lucrări vizuale, dar în nici in caz mai mică de 150lx.
Pentru o ambianță plăcută este necesar ca iluminatul artificial sa fie unul potrivit. Sistemele de iluminat trebuie să fie instalate în zone anumite, acolo unde este nevoie de lumină. Iluminatul ca și concept fundamental are în vedere scoaterea în relief a anumitor elemente arhitecturale ori peisagistice, după lăsarea întunericului. De asemenea iluminarea artificială poate fi făcută prin mai multe metode: din tavan, din perete, pe perimetrul tavanului, din pardosea sau pe perimetrul acesteia sau chiar încorporate în piesele de mobilier. Iluminatul arhitectural și cel decorativ sunt asociate cel mai des cu iluminatul de fațade ori clădiri. În realitate, domeniul este foarte vast: iluminarea se face la interior sau exterior, gama de culori, nuanțe și efecte variază de la o aplicație la alta. Un sistem de iluminat modern trebuie să îndeplinească în același timp următoarele cerințe: să fie funcțional, estetic și rentabil.
Societatea moderna acorda o importanta sporita sanatatii si intretinerii acesteia. Aceasta tendinta este reflectata de cererea in continua crestere pentru servicii de sanatate, ceea ce implica si noi cerinte in domeniul iluminarii spitalelor. Numarul de persoane care au nevoie de ingrijire este asteptat sa creasca brusc in anii urmatori, in cele mai multe tari, datorita populatiilor in curs de imbatranire. Pentru a face fata acestei situatii, spitalele si facilitatile de ingrijire se confrunta acum cu sarcina de a-si moderniza capacitatile si de a ridica standardele pentru a intampina cerintele tot mai exigente. Este demonstrat efectul luminii asupra starii de sanatate a pacientilor si desi o iluminare corespunzatoare nu va face minuni, poate aduce imbunatatiri semnificative [46].
Cabinetele medicale trebuie să fie iluminate cu corpuri de iluminare înzestrate cu reflectoare de tablă emailată. În cazul corpurilor de iluminare echipate cu lămpi incandescente, se vor lua măsuri ca acestea să fie prevăzute cu posibilitatea unei orientări variabile a fluxului luminos, în funcție de necesități. Este demonstrat efectul luminii asupra starii de sanatate a pacientilor si desi o iluminare corespunzatoare nu va face minuni, poate aduce imbunatatiri semnificative[37].
La proiectarea tavanului pentru clinica stomatologică dată au fost folosite lămpi Caleo (Anexa 6, figura 33), cîte cinci în fiecare cabinet dentar. Plus la aceasta fiecare cabinet dispune deo o lumină naturală puternică, deoarece este o fereastra de 9 m2 prin care patrunge lumina solară. Pentru medici dentari lumina este unul din cel mai principal factor în executarea activităților de tratament a pacienților.
3.7 Concluzii la capitolul 3
În interiorul proiectat, s-a creat o ambianță aparte datorită stilului modern, ce se potrivește cel mai bine la o clinică stomatologică. S-au combinat bine culorile alb, gri, albastru-marin și galben, oferindu-i senzația de un mediul aerisit, curat, liniștit și luminos. În folosirea culorilor au fost respectate regulile de bază ceea ce a oferit un bun gust și o eficiență maximă. Au fost folosite geamuri mari pentru pătrunderea maximă luminii în interiorul cabinetelor. Orice instituție medicală se cere a fi dotată cu multă lumină, atît cu cea naturală cît și cu cea artificială. Iluminarea artificială este prevăzută în toate locurile din interiorul clădirilor și din exterior, în care este necesară desfășurarea unei activități, pentru a asigura buna vizibilitate și un confort vizual optim. Folosind corect lumina în interiorul clinicilor se imbunătățește capacitatea de lucru a personalului medical. Materialele pentru finisarea interiorul au fost folosite doar cele lavabile și rezistente la acizi și bacterii. Toate acestea au format un interior frumos și funcțional.
CONCLUZII FINALE
Bazîndu-ne pe analiza și istoria clădirilor publice și a spitalelor din diferite timpuri, observăm o dezvoltare semnificativă, care s-a ridicat și a ajuns să fie utilizate cele mai noi tehnologii, care de fapt, fac munca mult mai ușoară și mai confortabilă. Asemenea, observăm cum instinctul de comoditate la oameni este în continuă creștere. El tinde să construiască clinici mai simple din punct de vedere arhitectural, ergonomice, bine analizate, bazîndu-se și urmînd ultimele tendințe în medicină și în tehnologii.
Cînd este vorba de amenajarea unei clinici stomatologice, se poate spune că mediul urban și spitalicesc a dat naștere unor noi concepte de design și ambient. Nu doar în partea estetică a interiorului dar a funcționalității acestuia. Una din ramurile medicinii este stomatologia.
Pentru proiectul de licență autorul a ales proiectarea unei clinici stomatologice. Pentru a putea realiza scopul pus, a fost nevoie de a studia foarte multă informație referitor la istoria spitalelor, istoria stomatologiilor și ergonomia lor. Interiorul a fost proiectat nu doar din punct de vedere estetic dar și ergonomic și funțional. Designerul ce proiectează un interior al unei clinici stomatologice trebuie să cunoască toate normele în acest domeniu, și anume suprafața minimă de lucru, mărimile mobilierului, mecanismele necesare pentru activitățile de lucru în clinică.
În acest interior a fost îmbinat funcționalitatea cu stilul modern, spațiu deschis și multă lumină naturală. S-a păstrat într-o oarecare măsură coloristica distinctă instituțiilor spitalicești.
S-au folosit culorile alb, gri, albatru-marin, verde și puțin galben ca lamîia pentru accente. Interiorul, în final, s-a primit foarte calm și elegant, ce nu provoacă senzația de spital sumbru.
Materialele de construcții au o mare importanță într-un spațiu medical. Pentru finisarea interiorului sau folosit doar materiale rezistente la acizii chimici și la bacterii, materiale ușor de curățat, durabile și totodată estetice.
Valorificarea acestei teme „Designul interior al unei clinici stomatologice” este o bună experiență în procesul de pregătire a tinerilor designeri.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Principii Generale de Proiectare a Cladirilor Si Interioarelor cu Menire Publica (ID: 123137)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.