Prezentarea Comparativa a Metodelor de Consolidare
INTRODUCERE
Geneza ansamblurilor de societăți este legată de strategia de dezvoltare a entităților, acestea încercând în permanență reducerea gradului de vulnerabilitate la care sunt supuse și căutând să maximizeze nivelul performanțelor, manifestându-se o tendință generală de concentrare a mai multor societăți într-un ansamblu. Aceste concentrări pot avea loc prin dezvoltarea internă a entității sau cu ajutorul constituirii de legături cu alte societăți prin preluarea controlului asupra acestora sau prin crearea de noi entități aflate sub controlul societății-mamă.
Primele reglementări contabile care făceau referire la consolidarea conturilor au apărut în Statele Unite ale Americii, criza economică care a avut loc în perioada 1929 – 1933 reliefând necesitatea unei proceduri mai formalizate de normalizare contabilă. Astfel, S.E.C. (Securities and Exchange Commission – Comisia Valorilor Mobiliare) a cerut întreprinderilor cotate la bursă, prezentarea situațiilor financiare consolidate – pe lângă situațiile financiare idividuale, începând cu anul 1934. La nivel european, încercările de a armoniza reglementările contabile referitoare la consolidarea conturilor au fost concretizate în publicarea în anul 1983 a Directivei a-VII-a europene, recent abrogată și preluată în Directiva 2013/34/UE.
Ansamblul de întreprinderi este compus din societăți aparent independente, dar care sunt supuse unei decizii economice comune asumate de către liderul de grup. Entitățile care compun un grup își păstrează personalitatea juridică.
Complementar față de conturile individuale, conturile consolidate întocmite de către liderul de grup iau în considerare legăturile de capital pe care societatea mamă le are cu celelalte întreprinderi din cadrul ansamblului, oferind informații care permit studierea rentabilității ansamblului și a structurii financiare a acestuia.
Lucrarea de față își propune o analiză asupra conceptului de consolidare a grupurilor de societăți, prezentând din punct de vedere comparativ cele trei metode de consolidare cunoscute, și anume: metoda integrării globale; metoda integrării proporționale; și metoda punerii în echivalență.
CAPITOLUL I
ASPECTE GENERALE PRIVIND CONSOLIDAREA CONTURILOR
Necesitatea consolidării conturilor
Pentru a obține o imagine fidelă a entității economice care formează un grup, nu este suficientă și relevantă simpla parcurgere a conturilor anuale individuale ale întreprinderilor ce compun grupul, datorită faptului că acestea nu permit o evaluare exactă a situației economico-financiare a ansamblului, fiind necesară întocmirea conturilor de grup. Conturile individuale au un caracter restrictiv, acestea nepermițând obținerea unei imagini de ansamblu, realizarea unei analize sintetizatoare, neglijând astfel dimensiunile ansamblului. Ele prezintă limite prin faptul că nu reflectă operațiile reciproce dintre societăți, în acest context fiind greu de apreciat cifra de afaceri sau achizițiile din afara ansamblului, datoria financiară globală, etc.
Totodată, parcurgerea situațiilor financiare individuale ale societății-mamă nu reflectă puterea economică reală a acesteia, iar aprecierea controlului societății-mamă asupra altor societăți din grup numai pe baza informațiilor reflectate în postul bilanțier titluri de participare (acțiuni deținute la organismele afiliate și interese de participare) este nesatisfăcătoare, acestea fiind reflectate la costul lor de achizitie, eventual reevaluat sau depreciat, făcând imposibilă cunoașterea naturii activelor pe care le reprezintă și a posibilității lor de finanțare. Aceste titluri pot reflecta o imagine nereală a mărimii patrimoniale a grupului. Prin reflectarea în activ a investiției făcute cu ajutorul elementului titluri de participare, bilanțul societății-mamă va oferi o imagine corectă și legală, dar nu și fidelă din punct de vedere economic asupra întregului patrimoniu.
Din analiza bilanțului unei societăți holding rezultă că ponderea majoritară în activul său o dețin titlurile de participare, creanțele legate de participații în filiale și elementele de trezorerie, în general activele imobilizate pot fi absente, în timp ce în pasiv, obligațiile societății au un caracter financiar puternic. Într-o mare măsură, rezultatul societății-mamă depinde de dividendele primite în cursul exercițiului financiar de la filiale sau de la alte societăți pentru participațiile deținute la acestea. Aceste dividende aparțin în general profitului obținut în anul anterior de către întreprinderile dominate, și nu reflectă o îmbogățire a ansamblului ci un transfer între societăți. Totuși, profitul filialei distribuit la rezerve sau reportat nu se află în rezultatul întreprinderii consolidante. Dacă apar pierderi, acestea nu sunt reflectate în conturile liderului de grup decât prin constituirea unor ajustări pentru pierderea de valoare a imobilizărilor financiare deținute la acele întreprinderi.
Conturile anuale ale ansamblului nu sunt egale cu suma conturilor anuale ale întreprinderilor din grup, deși acestea formează un tot unitar. Pot avea loc numeroase tranzacții interne între entitățile ce aparțin aceluiași ansamblu, precum angajamentele reciproce de creanțe și/sau datorii și de venituri și/sau cheltuieli. Aceste operații majorează artificial valorile conturilor individuale, iar suma lor algebrică are ca efect o serie de anulări reciproce. Eliminarea operațiilor reciproce este o condiție esențială pentru oferirea unei imagini reale a grupului de societăți.
Conturile consolidate reflectă o imagine mai completă a situației concrete a unui ansamblu, imagine care nu poate fi redată de ansamblul bilanțurilor întreprinderilor componente. Acestea permit exprimarea într-o manieră globală a situației financiare și a rezultatului ansamblului.
In scopuri exemplificative vom considera că societatea Alfa cu un capital social de 175.000 u.m. deține participații la societatea Beta în sumă de 56.250 u.m., reprezentând 75% din capitalul de 75.000 u.m. al acesteia. Societatea Alfa nu mai realizează nicio operație. Bilanțurile celor două societăți se prezintă astfel:
Bilanțul societății Alfa
Bilanțul societății Beta
Analizând cele două bilanțuri, fără a lua în considerare legăturile de participație existente între societățile Alfa și Beta, putem ajunge la concluzia că, împreună, acestea dispun de active în valoare de 250.000 u.m. Avănd în vedere legăturile de participație ce există între cele două societăți, acest lucru este neadevărat, datorită faptului că în activul societății Beta se regăsesc 56.250 u.m. ce provin de la societatea Alfa, care au fost reflectate și în bilanțul lui Alfa, reprezentând titlurile de participare, iar în capitalul acesteia se regăsesc obligații ce reprezintă contravaloarea aportului subscris și vărsat de către societatea Alfa. În concluzie, activele cumulate de care dispun cele două întreprinderi nu sunt în valoare de 250.000 u.m. ci de 250.000 – 56.250 = 193.750 u.m. Acestor active le corespund un capital social de 193.750 u.m. din care 175.000 aparținând societății Alfa și 18.750 u.m. aparținând altor acționari ai societății Beta.
Din punct de vedere contabil această situație rezultă din înregistrările contabile efectuate la cele două întreprinderi:
la societatea Alfa s-a înregistrat achiziția de titluri după cum urmează:
Interese de participare Beta = Conturi curente la bănci 56.250 u.m.
la societatea Beta subscrierea și vărsarea capitalului s-a înregistrat astfel:
Conturi curente la bănci = Capital social subscris și vărsat 75.000 u.m.
societatea Alfa 56.000 u.m.
alți acționari 18.750 u.m.
Bilanțul cumulat al celor două societăți se prezintă astfel:
Bilanțul cumulat al societătilor Alfa și Beta
În concluzie, putem spune că activitatea de consolidare a conturilor a luat ființă ca expresie a necesității sociale de informații financiare, redând o imagine fidelă asupra puterii economice a ansamblurilor de întreprinderi.
Conform principiului prevalenței economicului asupra juridicului, valorile ce aparțin elementelor din bilanț și contul de profit sau pierdere sunt prezentate luând în considerare și fondul economic al operațiunii sau tranzacției raportate, și nu doar de forma lor juridică. Acest principiu se aplică de către companiile mari la întocmirea situațiilor financiare individuale și consolidate, iar de către entitățile mici și mijlocii, doar la întocmirea situațiilor financiare consolidate.
Abordări ale conceptului de grup
Prin noțiunea de grup de societăți înțelegem ansamblul alcătuit din mai multe societăți, având fiecare propria identitate juridică, fiind unite prin participații de capital, care conferă uneia dintre ele, denumită societate-mamă, posibilitatea de a face să predomine o anumită unitate de decizie, prin exercitarea unui control asupra întregului ansamblu.
Scopul unității de decizie comună a societăților care compun grupul este acela de a stabili și valorifica strategii de dezvoltare comune, pentru toate entitățile care compun grupul.
Luând în considerare activitățile desfășurate de către societatea dominantă și instrumentele de control folosite, pentru gestiunea grupului întâlnim următoarele tipologii de ansambluri de societăți:
grupul patrimonial – este caracterizat de o influență nesemnificativă a societății-
mamă în gestiunea filialelor. Rolul ei în cadrul ansamblului este acela de a gestiona portofoliul de investiții al acestuia, acționând doar ca simplu investitor, și efectuând operații de vânzare-cumpărare de titluri, utilizând modalități caracteristice tranzacțiilor bursiere;
grupul financiar – este caracterizat de faptul că liderul de grup exercită o influență
accentuată asupra filialelor, influență cu caracter financiar care se manifestă sub forma participărilor la majorările de capital social, a stabilirii politicii de dividend, a activităților de creditare a filialelor, a numirii organismelor de conducere. Instrumentele de control sunt indicatorii financiari pe care liderul de grup îi calculează, interpretează și preconizează pentru fiecare dintre filialele sale;
grupul industrial – în cazul acestuia, societatea-mamă decide și asupra activității de
exploatare a filialelor, nu doar în domeniul financiar. Aceasta elaborează straregii pentru asigurarea unei evoluții favorabile a activitătilor industriale ale întreprinderilor grupului, studii de marketing (referitoare la cota de piață, cererea pe care clienții o manifestă față de un anumit produs, segmentele de piață care nu au fost acoperite, etc.), coordonează cesiunile și restructurările, extinderea pe plan internațional, etc;
grupul strategic – în cadrul acestuia, liderul de grup nu mai reprezintă unicul factor
de determinare a direcțiilor de acțiune ale ansamblului. Întreprinderile implicate împreună cu societatea consolidantă alcătuiesc un sistem integrat de decizie și coordonare, având în vedere strategiile viitoare.
În literatura de specialitate, noțiunea de grup este abordată din mai multe puncte de vedere: economic, juridic, fiscal și contabil.
Abordarea economică a noțiunii de grup
La nivelul economiei de întreprindere, ansamblul de societăți poate fi definit ca fiind totalitatea mijloacelor utilizate pentru realizarea cu succes a unei strategii financiare, industriale sau comerciale. Această abordare este de natură strategică și presupune un proces de concentrare a resurselor, corelate cu o logică de integrare verticală sau/și orizontală; o concentrare ce exprimă dorința de a căuta o complementaritate tehnologică, care să impulsioneze economiile de scară sau să răspundă la un obiectiv extern de dezvoltare a piețelor. Strategia ce stă la baza apariției ansamblurilor de societăți are în vedere, în permanență, o alocare a resurselor către utilizările cele mai performante.
Sub aspect economic, ansamblul de societăți poate fi considerat ca fiind totalitatea mijloacelor ce evidențiază o rețea de relații de dependență, determinate de:
existența unei legături juridice bazate pe participații de capital, sau
legături economice de dependență ca urmare a unei varietăți de acorduri de colaborare
(producerea de produse în comun, contracte de asistență tehnică, contracte de studii elaborate în comun, contracte de distribuție, obținerea de licențe, mărci, etc.).
Economia de grup este caracterizată prin existența unui centru de decizie unic care este capabil să ducă la bun sfărșit strategia urmărită.
Unitatea de decizie se poate exercita fie asupra unui ansamblu de departamente, structurate ca diviziuni sau sucursale care aparțin aceluiași organism juridic, fie asupra unui sistem de entități independente din punct de vedere juridic, organizate ca filiale.
Constituirea unui sistem de filiale în jurul liderului de grup este procedeul cel mai des utilizat în Franța, iar sistemul diviziunilor (sucursalelor) este întâlnit mai frecvent în Statele Unite ale Americii.
Sistemul departamentelor permite protejarea, respectiv păstrarea unității juridice și constituie premisele unei coerențe mai bune, prin asigurarea unei integrări depline a diferitelor elemente ale organizației. Totodată, realizarea de economii la cheltuielile generale și de funcționare, este permisă de către centralizarea serviciilor administrative. Dezvoltarea activității prin crearea unui sistem departamental oferă următoarele avantaje:
permite concentrarea resurselor financiare necesare pentru autofinanțarea
grupului format, și oferă posibilitatea de a se acționa asupra celor două componente ale finanțării din fonduri proprii – amortizarea și profitul net, având ca scop atingerea unui nivel optim al acestora;
permite o circulație mult mai rapidă a informației între departamente;
folosește un personal unic care se adaptează mai ușor culturii societății;
permite mobilizarea mai rapidă a unor resurse financiare importante.
Sistemul filialelor dovedește operaționalitate în plan strategic și în cel al internaționalizării societății, deși nu oferă întotdeauna avantajele enumerate anterior. Suplețea acestui sistem, din punct de vedere al strategiilor formulate, permite dezvoltarea unor strategii de dominare prin costuri, de descentralizare sau diversificare. Totodată, poate permite o diminuare a riscurilor comerciale ce apar la lansarea unui produs nou prin transferarea unui posibil insucces asupra unei filiale, evitându-se astfel o deteriorare a imaginii de marcă a ansamblului sau a liderului de grup. Sub aspectul internaționalizării societății, înființarea sau achiziționarea de filiale în străinătate prezintă o serie de beneficii de ordin politic (investițiile se bucură de o securitate mai mare, dacă la asociere iau parte și investitori străini), economic (se poate beneficia de un cost redus al forței de muncă si al materiilor prime), și comercial (apropierea de piețele de aprovizionare sau de cele de desfacere). Sistemul filialelor permite o mai mare descentralizare a responsabilităților și deciziilor, având ca efect limitarea riscurilor birocrației și favorizarea concurenței între diversele întreprinderi ale ansamblului.
Concluzionând, putem afirma că, din punct de vedere economic, ansamblul de societăți este un sistem de relații economice asupra cărora se exercită o putere centralizată.
Abordarea juridică a conceptului de grup
Grupurile de societăți nu au un caracter juridic și nu sunt subiect de drept, cu toate că acestea își manifestă prezența din punct de vedere economic, fapt ce conduce la următoarele consecințe:
lipsa patrimoniului;
lipsa angajamentelor sociale;
grupul nu poate fi acționat sau să acționeze în justiție;
urmarea unei proceduri de reorganizare juridică sau faliment este imposibilă.
Întreprinderile care alcătuiesc ansamblul sunt independente din punct de vedere juridic. Cu toate că această independență juridică este intr-o relație contradictorie cu realitatea economică, (caracterizată prin controlul exercitat de către liderul de grup și de convergența de interese ce solidarizează întreprinderile din cadrul ansamblului) a trata fiecare societate într-un mod obișnuit, atât privind din punctul de vedere al dreptului societar, în particular, căt și din punctul de vedere al dreptului, în general, și ignorând această realitate, conduce la crearea unui regim juridic nerealist.
Sunt necesare anumite reglementări juridice în privința existenței ansamblurilor de societăți (acestea reprezentând o situație particulară), care să aibă în vedere:
definirea participațiilor, a filialelor și a întreprinderilor controlate;
protecția acționarilor, a creditorilor și a angajaților întreprinderilor din cadrul
ansamblului;
definirea autocontrolului, a obligațiilor potențialilor investitori în întreprinderile ce
compun grupul, și a transparenței capitalului;
aspecte de natură fiscală ce au în vedere impozitarea rezultatului întreprinderilor
din cadrul ansamblului;
aspecte referitoare la concurență.
Participația reprezintă posesia unor titluri de proprietate, a căror deținere durabilă se prevede a fi utilă activității societății, deoarece permite exercitarea unei influențe asupra întreprinderii emitente, sau poate asigura controlul acesteia în viitor.
Complementar participațiilor, interesele care nu controlează reprezintă acea parte din activele nete și rezultatele unei filiale, atribuită unor interese ce nu sunt deținute direct sau indirect, prin intermediul altor filiale, de către liderul de grup (drepturi ale altor acționari).
Sub aspect practic, participația se manifestă sub forma influenței semnificative, reprezentând participarea la deciziile de politică financiară și de exploatare ale unei societăți, fără a exercita un control exclusiv sau comun asupra ei. Influența semnificativă se exercită de obicei prin reprezentarea în consiliul de administrație dar și prin participarea la procesul de determinare a politicilor societății, la tranzacții semnificative între întreprinderelile ce compun ansamblul, și la înlocuirea de personal managerial.
Influența semnificativă se poate dobândi prin acorduri încheiate între părți sau prin obținerea de acțiuni, conform legii aplicabilă în domeniu.
Referitor la deținerea de acțiuni, potrivit IAS 28 „Contabilitatea investițiilor în întreprinderile asociate”, pentru a putea exercita o influență semnificativă, un investitor trebuie sa dețină prin intermediul filialelor, direct sau indirect, cel puțin 20% din drepturile de vot în societatea în care a investit. Dacă acesta deține, direct sau indirect, mai puțin de 20% din drepturile de vot în societatea care constituie obiectul investiției, se presupune că investitorul nu exercită o influență semnificativă, dacă o astfel de influență nu poate fi clar demonstrată. Dacă un alt investitor deține o participație majoritară sau substanțială, acesta nu exclude în mod obligatoriu posibilitatea ca un investitor să exercite o influență semnificativă in cardul aceleiași societăți.
În cazul existenței unei influențe semnificative exercitată de către un investitor, aceasta este probată prin:
înlocuirea de personal managerial, dacă este cazul;
oferirea de informații tehnice esențiale, dacă sunt necesare;
reprezentarea în în consiliul de administrație sau în organismul de conducere
echivalent al societății care constituie obiectul investiției;
participarea la procesul stabilirii politicii întreprinderii;
realizarea unor tranzacții semnificative între societatea care face obiectul
investiției și investitor.
Filiala poate fi definită ca fiind o societate care este controlată de către o altă societate, aceasta din urmă purtând denumirea de lider de grup sau societate-mamă.
Înainte de toate, se pot deosebi filiale la care liderul de grup deține o participație la capital de peste 90% (neluând în considerare acțiunile cu dividend prioritar sau cele cu drept dublu de vot). Asemenea filiale, își mențin personalitatea juridică, aflându-se totuși sub controlul absolut al liderului de grup.
Pe lânga aceasta, pot apărea participații ce depășesc 66% la capitalul altor întreprinderi. În cazul in care liderul de grup exercită un control exclusiv, se pune problema conoașterii valorii titlurilor minoritare, și anume, evidențierea intereselor minoritarilor, chiar dacă aceștia nu dețin nici o putere.
Totodată, pot exista participații egale cu 50% din capitalul unei întreprinderi, o altă întreprindere deținând cealaltă parte din titluri – cazul filialelor comune, când participanții sunt legați între ei în totalitate, neputându-se lua decizii fară existența unui acord comun.
În ultimul rând, atunci când participațiile sunt mai mici de 50%, în cele mai multe cazuri acestea nu sunt suficiente, neputându-se constitui o legătură de afiliație; deși câte odată, acestea pot asigura controlul întreprinderii, în cazul în care ceilalți investitori nu dețin o cotă de capital superioară, și nici nu se pot pune de acord în scopul creării unei majorități.
Prin noțiunea de control se înțelege deținerea directă sau indirectă, prin filiale, a cel putin 51% sau al unui procent semnificativ din drepturile de vot ale unei întreprinderi, precum și a puterii de a stabili (prin lege sau potrivit unui acord încheiat între părți) politicile financiare și cele de exploatare ale întreprinderii, asigurându-se obținerea unor beneficii din activitatea desfășurată.
Prin lider de grup întelegem o societate care deține una sau mai multe filiale.
Indiferent dacă una dintre societăți nu deține peste 50% din drepturile de vot ale unei întreprinderi, poate totuși exercita un control asupra acesteia dacă:
în urma unui acord cu ceilalți investitori se obține deținerea unui procentaj din
dreptrile de vot care să asigure controlul întreprinderii;
este prevăzută în statut sau într-un acord posibilitatea de deținere a puterii de decizie
asupra strategiilor financiare și de exploatare;
s-a stabilit printr-un acord puterea numirii sau revocării majorității membrilor
consiliului de administrație, sau al organismului de conducere echivalent;
deține capacitatea de a exercita majoritatea voturilor la adunările consiliului
administrativ, sau al organismului de conducere echivalent.
Grupul este un ansamblu de întreprinderi, care nu depind una de cealaltă din punct de vedere juridic, dar care sunt legate între ele prin diferite modalități și sunt supuse unei unități de decizie exercitată de către o întreprindere numită, în general, societate-mamă sau lider de grup.
Pentru determinarea puterii reale de control, este necesar să se ia în considerare (pe lângă drepturile de vot pe care o întreprindere le deține direct, în calitatea sa de investitor) și drepturile de vot pe care le dețin întreprinderile dominate, sau de cele care rezultă din acordurile contractuale. Din această varietate de relații rezultă faptul ca o întreprindere poate exercita un control asupra unei alte întreprinderi la al cărei capital nu participă direct.
Din punct de vedere juridic, conceptul de control este rezultatul legăturilor de dependență, acestea putând fi:
legături financiare, definite prin faptul că o societate-mamă deține direct sau indirect
o parte însemnată din drepturile de vot în una sau mai multe filiale;
legături de conducere, caracterizate prin faptul că liderul de grup desemnează
filialelor o parte din puterea de conducere, sau totalitatea acesteia;
legături contractuale, care rezultă din acorduri între întreprinderi, determinând ca
opinia liderului de grup să fie una preponderentă.
Autocontrolul reprezintă acel tip de control exercitat de către liderul de grup ce rezultă din existența participațiilor reciproce între întreprinderile ce compun ansamblul. Acesta se manifestă, de regulă, în momentul în care între întreprinderile componente ale ansamblului au loc legături circulare, reciproce, sau încrucișate; fiecare dintre aceste societăți deținând participații ale unei alte filiale, care la rândul ei deține participații ale altei filiale, iar cea din urmă filială care se alătură sistemului legăturilor reciproce deține participații ale liderului de grup.
Participațiile reciproce prezintă un risc speculativ în ceea ce privește crearea de active fictive în partrimoniul întreprinderilor ce compun ansamblul, având ca și efect practica de încuiere (sau zăvorâre) care implică exercitarea puterii la nivelul grupului de întreprinderi de către un grup de investitori, acest lucru antrenând fragilitatea ansamblului.
Autocontrolul impiedică, în cele mai multe cazuri, atragerea unor investitori noi în întreprinderile ce compun ansamblul, deorece la majorările de capital subscriu reciproc întreprinderile care fac deja parte din grup.
Transparența capitalului este strâns legată de informarea acționarilor sau a publicului, și este prevăzută în legislația pieței de capital din cele mai multe țări cu economie de piață, prevăzând obligativitatea publicității atunci când a fost devansat un prag semnificativ în capitalul altei întreprinderi.
Pentru a calcula pragurile de la care publicitatea achiziției de participații devine necesară se vor lua în considerare drepturile de vot, deoarece, în cele mai multe cazuri, numărul sau repartiția acestora nu este egală cu numărul sau repartiția acțiunilor, datorită faptului că acțiunile pot oferi un drept de vot dublu sau multiplu, pot fi acțiuni proprii deținute, sau pot fi fără drept de vot (cu drept prioritar la dividende).
Problematica ansamblurilor de societăți în România este reglementată prin Legea societăților comerciale numărul 31/1990 republicată în Monitorul Oficial, cu modificările și completările ulterioare, și prevede posibilitatea persoanelor juridice (întreprinderi comerciale) de a se asocia în vederea constituirii de întreprinderi comerciale. În plan contabil, existența ansamblului de înreprinderi și obligațiile acestora referitoare la raportarea informațiilor financiare, este reglementată de Ordinul Ministerului Finanțelor Publice 3055/2009, și prevede faptul că ansamblurile de societăți sunt constituite din liderul de grup și filialele acestuia; obligația întocmirii conturilor consolidate revenind doar ansamblurilor de întreprinderi care au drept caracteristică legăturile de capital.
Abordarea fiscală a conceptului de grup
Sub aspect fiscal, întreprinderile componente ale unui ansamblu sunt impozitate separat. Personalitatea fiscală a fiecărei întreprinderi în parte conduce la imposibilitatea deducerii unor pierderi eventuale ale unor întreprinderi din profiturile altor întreprinderi din ansamblu. Totuși, fiscalitatea este interesată de existența ansamblurilor de societăți încurajând dezvoltarea acestora, dezvoltare ce are un efect pozitiv asupra întreagii economii a unei țări, și de limitarea posibilelor excese efectuate de unele ansambluri.
Măsuri fiscale de stimulare a regruparilor de întreprinderi
În vederea acestui scop, instituțiile fiscale prevăd două regimuri derogatorii, unul
de la principiul personalității fiscale, iar altul de la principiul teritorialității, precum și un număr de măsuri de evitare a dublei impuneri a dividendelor obținute și distribuite în cadrul ansamblurilor de societăți.
Derogarea de la principiul personalității fiscale, prin regimul integrării fiscale, permite liderului de grup calcularea unui impozit unic, adăugând propriului rezultat fiscal rezultatele fiecărei întreprinderi în care deține direct sau indirect minim 90% din drepturile de vot. Acest regim este unul opțional, și oferă avantaje atât în privința definirii perimetrului de integrare, cît și în privința compensării între beneficiile și pierderile din teritoriul ansamblului de societăți.
De asemenea, derogarea de la principiul teritorialității, prin regimul beneficiului consolidat, permite stabilirea rezultatului impozabil al unei întreprinderi, prin cumularea rezultatelor exploatărilor directe din țară și din străinătate (întreprinderi în care deține minim 50% din drepturile de vot). În prealabil, este necesar un accept al serviciilor fiscale în vederea utilizării acestui regim.
Pentru a evita o dublă impozitare a dividendelor, organizațiile fiscale au determinat un regim special pentru dividendele primite de societatea-mamă de la filialele acesteia. Neutralitatea impozitelor în cadrul grupurilor se aplică întreprinderilor de capitaluri, de persoane sau civile, și permite respectarea unei neutralități a impozitului la nivelul ansamblului. Veniturile primite de către liderul de grup de la filiale, sub formă de dividende, sunt exonerate la acesta de la cuprinderea în baza de calcul al impozitului pe profit, considerând faptul că, în cele mai multe state, impozitarea dividendelor sa face prin stopaj la sursă.
Acest aspect este reglementat și în legislația română privind impozitul pe profit, și prevede că, persoanelor juridice române care dețin participații într-o altă întreprindere română le sunt impozitate dividendele aferente participațiilor prin reținere la sursă doar de către întreprinderea plătitoare. Potrivit reglementărilor în vigoare referitoare la impozitul pe profit, întreprinderea beneficiară va reduce baza de impozitare a profitului cu veniturile realizate din participații sub formă de dividende.
Tot în vederea evitării dublei impozitări, dividendelor realizate de persoanele juridice străine, ca efect al deținerii de participații în întreprinderi române sau dedividendelor obținute de către întreprinderile române de la filialele acestora din afara țării, le este aplicat un regim special de impozitare, dacă sunt încheiate convenții de evitare a dublei impozitări cu țara de rezidență a persoanei juridice străine, fiind impozitate de regulă la beneficiarul dividendelor.
În această accepțiune fiscală, conceptul de filială este definit prin deținerea de minim 10% din titlurile de valoare, existând o divergență între definirea filialei din punct de vedere fiscal și definirea acesteia din punct de vedere juridic.
Limitarea exceselor de către ansamblurile de socieatăți
În paralel cu avantajele fiscale, care au drept scop încurajarea regrupărilor de întreprinderi, organismele fiscale elaborează reglementări și adoptă măsuri menite să stopeze evaziunea fiscală în cadrul ansamblurilor de societăți. Sunt urmărite, în mod special, operațiunile intragrup, de pe teritoriul țării si din afara acestuia, care au ca obiect compensarea pierderilor si a beneficiilor, transferarea profitului către întreprinderi care sunt scutite de la plata impozitului pe profit prin folosirea abuzivă a prețurilor de tranzacționare sau transfer. Aceste operațiuni au loc în sfera tranzacțiilor comerciale, cărora le sunt atribuite prețuri artificiale sau, mai direct de atât, în sfera relațiilor financiare. Potrivit celor spuse, este relevant exemplul abandonului de creanțe sau cel al avansurilor bănești fara dobândă, făcute de către liderul de grup filialelor sale.
Abordarea contabilă a conceptului de grup
Prin adoptarea în cadrul legislativ al țării noastre a dispozițiilor Directivei a VII-a a Comunităților Economice Europene (CEE), cu privire la obligativitatea întocmirii și publicării conturilor consolidate de către întreprinderile dominante, a fost determinat și perimetrul contabil al ansamblului prin folosirea conceptelor de control și influență notabilă (semnificativă). Din acest punct de vedere, grupul reprezintă o multitudine de întreprinderi, fiind format din societatea-mamă, întreprinderile controlate într-o manieră exclusivă, înterprinderile controlate în comun, și întreprinderile asupra cărora societatea-mamă exercită o influență notabilă (semnificativă).
În contextul consolidării, noțiunea de control reprezintă posibilitatea dirijării politicilor operaționale și financiare ale unei întreprinderi. Există trei tipuri de exercitare a puterii de control a întreprinderii dominante asupra celorlalte întreprinderi din ansamblu. Ne propunem, în
continuare, caracterizarea acestora în conformitate cu reglementările contabile din țara noastră, conforme cu directivele europene.
Controlul exclusiv este caracterizat prin capacitatea societății-mamă de a conduce
direct sau indirect întreprinderea controlată. Se exercită prin următoarele forme:
controlul de drept. Acest tip de control rezultă din faptul că societatea dominantă
deține direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot în Adunarea Generală a Acționarilor sau Asociaților. Sunt posibile și cazuri în care societatea dominantă deține mai puțin de jumătate din capital, dar exercită totuși un control de drept, datorită existenței titlurilor cu drept dublu de vot sau a celor cu drept prioritar la dividende;
controlul de fapt. Acest tip de control se exercită în momentul în care există
posibilitatea desemnării majorității organismelor de conducere și/sau de administrare, în decursul a două exerciții consecutive;
controlul contractual sau statutar. Acest tip de control rezultă din deținerea
dreptului de exercitare a unei influențe domniante în baza unui contract sau a unei clauze statutare, în cazul în care întreprinderea dominantă este sau nu acționar sau asociat al acelei întreprinderi.
Controlul concomitent rezultă din împărțirea puterii de decizie a controlului exercitat
asupra unei întreprinderi exploatate în comun, de către un număr limitat de asociați sau acționari, deciziile putând fi luate doar în comun, pe baza unui acord. În acest caz se regăsesc întreprinderile multigrup, întreprinderile de interese comune și întreprinderile în participație.
Pentru ca un control concomitent să fie posibil, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții:
exploatarea în comun;
este necesară deținerea directă sau indirectă a minim 20% din drepturile de vot,
nici unul dintre investitori neavând posibilitatea de a exercita un control preponderent;
existența unui număr limitat de acționari, controlul fiind împărțit între aceștia, și
existența unui acord între părți.
Influența notabilă se realizează atunci când se deține, direct sau indirect, o cotă parte
de minim 20% din drepturile de vot ale unei întreprinderi. Acest tip de influență constă în simpla participare, pe termen lung, la deciziile ce se vor lua în cadrul grupului de societăți, neavând însă posibilitatea de a le controla. Deținerea unui procent de cel putin 20% din drepturile de vot ale unei întreprinderi constituie doar prezumția existenței unei influențe semnificative, prezumție confirmată sau nu, prin existența unei reprezentări în conducerea întreprinderii, prin participarea la luarea deciziilor strategice, etc.
Este necesară, în general, includerea în perimetrul de consolidare a tuturor întreprinderilor care se regăsesc sub un control exclusiv, concomitent sau se află sub o influență semnificativă a întreprinderii dominante. Cu toate acestea, există cazuri în care excluderea din perimetrul de consolidare poate fi obligatorie, facultativă sau particulară. Conceptele de control exclusiv, control comun, și influență notabilă sunt folosite pentru a determina metoda de consolidare ce va fi aplicată, și nu pentru stabilirea perimetrului de consolidare.
Definirea, rolul și importanța consolidării conturilor
Conturile consolidate au ca scop prezentarea unui bilanț, a unui cont de rezultate, a unei anexe, și, câte odată, a unui tablou de trezorerie, oferind imaginea grupului, imagine redată prin societatea-mamă ca și cum ansamblul este o singură entitate. În unele țări se pot folosi reguli și metode contabile ce nu sunt permise la nivelul conturilor individuale.
Din punct de vedere lexical, a consolida, înseamnă a se întări, a se face mai solid, mai tare, mai durabil, semnificație care nu are nici o legătură cu termenul abordat din punct de vedere economic. Profesorul Bernard Collase, menționează intr-una dintre lucrările sale că termenul de consolidare este unul „din nefericire scăpat, fară îndoială, din inconștientul contabilului care lasă să se acrediteze ideea conform căreia conturile societăților care compun un grup sunt ele puțin solide”.
Potrivit Planului Contabil Francez, prin consolidare se înțelege operația de substituire a totalității titlurilor de participare care figurează în bilanțul societății-mamă cu partea din rezultatele exercițiului și din capitalurile proprii reflectate în bilanțul întreprinderii emitente, cuvenite întreprinderii dominante.
Consolidarea este un procedeu prin care se stabilesc conturile unice reprezentative ale activității globale și ale situației unui grup de întreprinderi, existând legături comune sau fiind dependente de un centru comun de decizie, fiecare entitate păstrându-și personalitatea juridică proprie.
Din perspectiva bilanțului, consolidarea constă în înlocuirea în conturile anuale a titlurilor de participare, care reflectă drepturi ale întreprinderii deținătoare asupra celei emitente, cu activele și pasivele corespunzătoare sau valoarea contabilă a acestora.
La nivelul contului de rezultate, consolidarea constă în prezentarea ansamblului operațiilor efectuate de către grup, fiind exclusă incidența celor efectuate în interiorul ansamblului.
Consolidarea reprezintă procesul de unire a conturilor întreprinderilor din cadrul ansamblului având scopul de a obține un bilanț care să reflecte mijloacele ce aparțin ansamblului, și constă în cumularea conturilor filialelor cu cele ale întreprinderii dominante, eliminarea legăturilor financiare și comerciale din cadrul ansamblului care fac posibilă apariția conturilor reciproce.
Ca finalitate a procedeului de consolidare, conturile consolidate „conțin bilanțul consolidat, contul de rezultate consolidat și notele explicative la situațiile financiare anuale consolidate, ca documente obligatorii”, și alcătuiesc documentele de sinteză consolidate ale ansamblului, fiind realizate prin intermediul uneia dintre cele trei metode de consolidare, respectiv integrarea globală, integrarea proporțională, sau punerea în echivalență. Documentele de sinteză consolidate mai pot cuprinde, opțional sau obligatoriu în unele țări, tabloul fluxurilor de trezorerie și tabloul de finanțare.
Consolidarea conturilor are ca obiectiv furnizarea unei imagini fidele asupra situației
financiare și a patrimoniului în ceea ce privește rezultatul grupului consolidat alcătuit din societățile cuprinse în perimetrul de consolidare, prezentarea situației financiare și a rezultatelor unui grup de întreprinderi ca și cum acestea ar fi forma o singură entitate cu mai multe sucursale sau diviziuni, și reflectarea fidelă a imaginii economice și financiare a ansamblului.
„Rolul conturilor consolidate, ca și conturi ale grupului, rezultă din posibilitatea prezentării mai cuprinzătoare, decât conturile individuale, a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatului activității grupului”.
Conturile consolidate evidențiază totalitatea patrimoniului de care dispune ansamblul de întreprinderi, patrimoniu ce poate fi format din active imobilizate, stocuri, chiar și active financiare, mult mai evocator decât titlurile deținute în întreprinderile consolidate menționate în activul imobilizat al întreprinderii consolidante.
Prin intermediul conturilor consolidate este prezentată situația financiară a ansamblului, toate creanțele și datoriile ansamblului față de terții din afara acestuia, fiind eliminate datoriile și creanțele dintre întreprinderile din cadrul ansamblului. Această prezentare este una mult mai explicită pentru investitori și creditori decât prezentarea prin conturile individuale, reflectând mai cu exactitate situația financiară reală a ansamblului. Așadar, situația financiară a liderului de grup poate fi una foarte bună, în timp ce situația financiară a unor întreprinderi din ansamblu să fie slabă, sau viceversa.
Cu ajutorul conturilor consolidate se poate determina mai bine mărimea cifrei de afaceri realizată de către ansamblu și, totodată, mărimea rezultatelor ansamblului, întrucât conturile consolidate rețin doar cota parte din rezultatele realizate de fiecare întreprindere din ansamblu și care revin grupului, atât cele trecute la rezerve cât și cele distribuite. Unei întreprinderi consolidante îi este imposibilă reflectarea în conturile sale anuale a rezultatului net privind activitatea ansamblului, a dividendelor filialelor care reprezintă de fapt rezultatul aferent exercițiilor anterioare, a provizioanelor constituite pentru pierderile exercițiului înregistrate de filialele deficitare.
În cazul în care au loc vânzări de active între întreprinderile cuprinse în perimetrul de consolidare, operațiuni din care rezultă obținerea unui rezultat sub formă de profit sau pierdere, acest rezultat nu este justificat din punctul de vedere al terților, pentru că privește tranzacțiile intragrup.
Avantajele, dezavantajele și utilizatorii conturilor consolidate
Printre avantajele întocmirii și utilizării conturilor consolidate se numără:
asigurarea unui instrument util de gestiune pentru administrarea și conducerea
întreprinderilor din ansamblu datorită stabilirii unei baze omogene cu privire la convențiile, principiile și procedurile contabile folosite în elaborarea documentelor contabile de sinteză ale ansamblului de societăți;
conturile consolidate crează posibilitatea stabilirii obiectivelor și realizării
previziunilor ansamblului de societăți datorită fluxului informațional normalizat și controlabil;
îmbunătățirea posibilităților de cunoaștere a ansamblului de întreprinderi prin analize
particulare, cum ar fi tabloul de finanțare consolidat, sau rezultatul activității analizat pe zone geografice sau pe domenii de activitate, luând în considerare diversitatea de activități pe care grupurile de întreprinderi le desfășoară în general;
asigurarea obținerii unei imagini de ansamblu asupra grupului de întreprinderi, a unei
înțelegeri mai bune a evoluției cifrei de afaceri, a profitului, a dezvoltării ansamblului sau a întreprinderilor grupate pe domenii de activitate sau pe zone geografice, a rentabilității globale, situației financiare a ansamblului.
Principalele dezavantaje ale conturilor consolidate:
este necesar ca operaținuea de consolidare să se sprijine pe baze omogene, acest lucru
presupunând respectarea unor practici identice pentru toate întreprinderile cuprinse în perimetrul de consolidare neținând cont de particularitățile fiecărei întreprinderi;
realizarea unei comparații între conturile consolidate ale diferitelor ansambluri de
întreprinderi este foarte dificilă, având în vedere particularitatea cazurilor, metodele de elaborare utilizate, și diversitatea activităților desfășurate;
este dificilă și interpretarea evoluției în timp a conturilor consolidate, deoarece au loc
creșteri sau restrângeri de perimetru de la un an la altul, pentru realizarea comparațiilor multianuale fiind necesare date suplimentare;
pentru a determina perimetrul de consolidare al ansamblului de întreprinderi care vor
face parte din grup, trebuie fixat procentajul minim de control al liderului de grup, din care să reiasă legaturile de dependență. Câte odată, pragul procentajului poate exclude nejustificat întreprinderi în fapt dependente sau asupra cărora întreprinderea dominantă exercită o influență notabilă;
este necesară conversia situațiilor financiare întocminte în monede diferite, pentru
ansamblurile de întreprinderi multinaționale;
conturile consolidate oferă o imagine globală a grupului de societăți, ca rezultat al
multiplelor asamblări ale componentelor, fapt ce face ca interpretarea rezultatelor să fie una dificilă.
„În practică, se încearcă atenuarea acestor neajunsuri cu ajutorul informațiilor suplimentare oferite de notele explicative la situațiile financiare anuale consolidate, motiv pentru care aceste documente sunt foarte ample.”
Având în vedere aspectele pozitive și negative enunțate anterior cu privire la conturile consolidate, credibilitatea imaginii ansamblului de societăți prezentată prin acestea, este redată prin existența unei validări profesionale, realizată, în principal, în două momente:
înaintea procesului de consolidare, prin stabilirea regulilor de normalizare și a
terminologiei utilizate; și,
după finalizarea procesului de consolidare, prin intermediul atestării și
certificării contabile adusă conturilor consolidate de către profesioniștii contabili acreditați și recunoscuți oficial.
Putem clasifica utilizatorii conturilor consolidate pe mai multe categorii, în funcție de
gradul lor de interes direct.
O primă categorie este compusă din manageri, administratori, asociați și acționari, luând în considerare faptul că la baza întocmirii conturior consolidate se află necesitatea gestiunii interne a ansamblului de societăți. Pentru managementul ansamblului ajuns la o anumită mărime, conturile consolidate reprezintă un auxiliar al gestiunii, datorită faptului că oferă informațiile necesare fundamentării și justificării adoptării unor decizii. Totodată, pentru conducerea ansamblului de societăți, conturile consolidate reprezintă un mijloc de comunicare și informare cu privire la rentabilitatea grupului, analiza rezultatelor, și la stabilirea strategiei viitoare ce va fi adoptată de către întregul grup. Investitorii și asociații sunt interesați de mărimea profitului și a dividendelor ce le revin, și de menținerea încrederii în plasamentele efectuate. Conturile consolidate oferă toate informațiile necesare de care aceștia au nevoie pentru determinarea cât mai exactă a valorii liderului de grup.
Terții grupului de societăți constituie o a doua categorie de utilizatori. Printre aceștia se numară:
creditorii și bancherii actuali sau potențiali. Conturile consolidate ale ansamblului
contribuie la asigurarea unei încrederi reciproce între grup și creditori, necesară fundamentării deciziei de creditare, la evaluarea riscurilor asumate prin decizia de a continua susținerea financiară a ansamblului de societăți. „Pentru bancheri, conturile consolidate permit aprecierea modului în care creditele acordate corespund nevoilor reale și posibilităților de rambursare ale grupului.”
partenerii comerciali, respectiv clienții și furnizorii ansamblului. Furnizorii sunt
interesați de solvabilitatea ansamblului, iar clienții urmăresc menținerea și îmbunătățirea relației cu furnizorii lor;
prin organismele sale fiscale, statul este interesat de stoparea practicilor evazioniste
pe care unele ansambluri de întreprinderi multinaționale le utilizează, prin artificiul prețurilor de transfer, (adică prețuri de cesiune a bunurilor sau serviciilor diminuate sau majorate în raport cu prețurile obișnuite ale pieței) practici ce facilitează transferul de beneficii între întreprinderile din cadrul ansamblului, sau alte modalități diferite de transferuri bănești fără retur, de modalitatea de respectare a legislației în domeniu, și de achitarea obligațiilor față de diferite bugete;
salariații întreprinderilor din cadrul ansamblului, prin entitățile ce-i reprezintă, sunt
interesați de gradul protecției sociale din cadrul ansamblului, de apărarea drepturilor lor și de obținerea unor facilități.
O a treia categorie de utilizatori este reprezentată de mediul bursier (agențiile de valori mobiliare și entitățile ce reglementează domeniul bursier), posibilii investitori și instituțiile ce se află în preajma întreprinderilor în dificultate (judecători sindici, cenzori, experți, tribunale, etc).
O ultimă categorie de utilizatori este reprezentată de către instituțiile și persoanele care nu sunt direct interesate, și care doar observă, studiază și analizează evenimentele economice, cu scopul de a elabora și transmite cunoștințele lor în domeniu (de exemplu: institutele de cercetare, instituțiile de învățământ, direcțiile de statistică, cercetătorii, etc.).
Din cele relatate anterior, se poate observa că așteptările utilizatorilor sunt diverse, și de multe ori contradictorii, „contabilitatea fiind o miză pentru diferiții protagoniști economici și sociali, adevărul redat de patrimoniu, situația financiară și rezultat, trebuie căutat în funcție de interesele producătorilor și utilizatorilor de informații”.
Sfera de aplicabilitate a consolidării conturilor
Perimetrul de consolidare
Pentru întreprinderile aflate în fruntea unui ansamblu, care întocmesc conturi consolidate (de bună voie, sau fiind obligate prin lege), un prim pas în vederea aplicării procesului de consolidare, este stabilirea perimetrului de consolidare care constă în delimitarea întreprinderilor care, împreună cu întreprinderea dominantă, vor face parte din grupul de consolidat. Calitatea imaginii ansamblului este influențată de excluderea sau includerea unor întreprinderi din/în perimetrul de consolidare, calitate furnizată de conturile consolidate, printr-o majorare sau diminuare nereală a puterii financiare a acestora.
“La baza deciziei de includere sau excludere în/din perimetrul de consolidare a unei societăți stă definirea controlului și a gradului de influență pe care îl exercită întreprinderea care va realiza efectua consolidarea” (purtând denumirea de întreprindere consolidantă sau dominantă) asupra întreprinderilor care fac obiectul consolidării (întreprinderi consolidate, dominate sau controlate).
Pentru determinarea tipului de control exercitat trebuie calculat procentajul de control deținut de către liderul de grup în celelalte întreprinderi din cadrul ansamblului. Exercitarea controlului exprimă dependența întreprinderilor controlate de către liderul de grup, determinată de deținerea drepturilor de vot de către societatea-mamă în întreprinderile dominate. Cu ajutorul procentului de control, se apreciază mărimea puterii pe care societatea-mamă o exercită în întreprinerile controlate.
Legătura de dependență financiară ce rezultă din deținerea unei părți din capitalul unei întreprinderi se apreciază cu ajutorul unui instrument numit procent de interes, și nu trebuie confundată cu aprecierea puterii de decizie rezultată din calcularea procentului de control, menționată anterior.
Procentul de control
Un element important al operațiilor de consolidare este procentul de control, deținut de către liderul de grup în societățile controlate. Calcularea acestui procent permite stabilirea listei întreprinderilor reținute în perimetrul de consolidare.
Dacă procentul de control depășește 50%, în general, se exercită un control exclusiv. Atunci când acest procent este cuprins între 40% și 50%, iar nici un alt investitor nu deține un procent superior sau egal, și nici nu poate cădea de comun acord cu ceilalți acționari pentru a alcătui împreună o majoritate, controlul exercitat de către societatea-mamă este, de asemenea, unul exclusiv. Atunci când două întreprinderi controlează aceeași entitate în proportii egale (50% și 50%), ele exercită un control concomitent asupra acelei entități. În cazul în care procentul de control este cuprins între 20% și 50%, se presupune existența unei influențe notabile (semnificative). Tipul de control exercitat de către întreprinderea dominantă asupra întreprinderilor cuprinse în perimetrul de consolidare și natura legăturilor de dependență (directă sau indirectă) dintre acestea este redat de mărimea procentului de control.
Cu ajutorul procentajului drepturilor de vot, pe care întreprinderea din fruntea ansamblului le deține în societățile din perimetrul de consolidare, este exprimat procentul de control, acesta reflectând relația de putere decizională existentă între liderul de grup și societățile controlate. În cazul în care acțiunile care formează capitalul social au același drept de vot, partea din capital deținută, exprimată procentual, este egală cu procentul de control. Acțiunile ce asigură un singur drept de vot se numesc acțiuni ordinare, iar acțiunile fară drept de vot poartă denumirea de acțiuni cu dividend prioritar. Pe lângă acestea, pot exista și acțiuni cu drept de vot dublu sau multiplu, sau acțiuni cu drept de vot fracționat. Având în vedere acest aspect, dacă există acțiuni cu divident prioritar (fară drept de vot), acestea trebuie excluse din calculul procentului de control, iar atunci când există acțiuni cu o putere de vot diferită, vor trebui luate în calcul ca atare. De regulă, întreprinderile în a căror capital se regăsesc și acțiuni cu dividend prioritar, prevăd acest aspect în statutul lor, în general aceste titluri fiind rezultatul conversiei obligațiunilor emise, în acțiuni. În practica internațională, numărul acțiunilor cu dividend prioritar este stabilit la cel mult 25% din capitalul social. Acțiunile ce oferă un drept de vot dublu sunt cotate oficial și sunt deținute de investitorii stabili ai întreprinderii, investitori care nu și-au cedat drepturile timp de minim 5 ani, această categorie cuprinzându-i și pe fondatorii întreprinderii. Datorită posibilității existenței unor decalaje între drepturile de vot și participațiile la capital, nu trebuie asociată deținerea unui anumit procent din drepturile de vot cu deținerea aceluiași procent din capital. Nu se iau în considerare pentru calculul drepturilor de vot acțiunile cu dividend prioritar, titlurile pentru care nu s-au efectuat vărsămintele exigibile în termen de o lună de la somație, obligațiunile convertibile, drepturile pe care întreprinderea le deține asupra ei insăși, și certificatele de investiții.
În România, aceste aspecte au fost cuprinse în Legea societăților comerciale 31/1990, republicată în Monitorul Oficial în noiembrie 2004 (1066/17.11.2004) cu modificările și completările ulterioare. Inițial, Legea 31/1990 preciza că acțiunile trebuie să fie de o valoare egală, acestea acordând deținătorilor drepturi egale, și că „orice acțiune dă dreptul la un vot în adunarea societății”.
Ulterior, din pricina modificărilor ce au avut loc în contextul economic din țara noastră, cadrul juridic de funcționare al întreprinderilor a fost adaptat, privitor la raportul acțiuni – drepturi de vot, având următoarele completări:
în condițiile actului de înființare (constitutiv), se pot emite totuși, categorii de acțiuni
care oferă deținătorilor drepturi diferite. Având în vedere acest aspect, se pot emite acțiuni preferențiale fară drept de vot, ce conferă deținătorului următoarele drepturi:
dreptul la dividend prioritar asupra câștigului distribuibil al exercițiului financiar,
înaintea oricărei alte prevederi;
drepturile recunoscute investitorilor care dețin acțiuni ce oferă posibilitatea
exercitării unui singur drept de vot, mai puțin dreptul de a participa și de a vota, pe baza acestor titluri, în adunările generale ale acționarilor sau asociaților.
Acțiunile cu dividend prioritar nu pot fi mai mari decât o pătrime din capitalul social și vor avea aceeași valoare nominală ca și acțiunile cu un singur drept de vot (ordinare).
Cenzorii, reprezentanții și administratorii întreprinderii nu pot fi titulari de acțiuni cu drept prioritar la dividende.
fiecare acțiune achiziționată dă dreptul la un vot în adunarea generală a acționarilor,
atât timp cat, prin actul constitutiv, nu se stabilește altfel.
valoarea acțiunilor proprii pe care întreprinderea le-a dobândit, inclusiv a valorii
titlurilor aflate în portofoliul său, nu poate fi mai mare decât 10% din capitalul subscris vărsat.
Pe toată perioada de timp în care întreprinderea deține acțiuni proprii, dreptul de vot oferit de acestea este suspendat.
Procentul de control este calculat prin însumarea ponderii drepturilor de vot pe care liderul de grup le deține în mod direct în întreprinderea dominată cu ponderile drepturilor de vot deținute indirect prin intermediul întreprinderilor ce se află sub controlul exclusiv al societății-mamă.
Procentul de control al liderului de grup asupra unei alte întreprinderi din ansamblu se obține prin însumarea procentelor de control ale tuturor întreprinderilor din ansamblu care dețin participații în ultima pe diferite filiații. Participațiile reflectă drepturile în capitalul altor întreprinderi, care sunt menite, prin crearea unor legături durabile, să contribuie la activitatea întreprinderii dominante.
În practică întâlnim lanțuri de legături dintre întreprinderile aflate în diferite raporturi de participație, numite filiații. Acestea pot fi indirecte, directe, reciproce și încrucișate. Acest fapt conduce la determinarea anumitor particularități în stabilirea procentului de control.
Cazul legăturilor directe. În acest caz, procentul de control este egal cu procentul
drepturilor de vot ale întreprinderii din fruntea ansamblului deținut în întreprinderea dominată.
În scopuri exemplificative vom prezenta următoarele cazuri de legături directe:
întreprinderea Alfa deține 45% din acțiunile întreprinderii Beta. Toate
acțiunile deținute de întreprinderea Alfa sunt acțiuni cu un singur drept de vot (ordinare). Capitalul întreprinderii Beta este alcătuit în proporție de 22% din acțiuni cu drept prioritar la dividend (fară drept de vot). Cu toate că Alfa deține o cotă de 45% din capitalul lui Beta, în realitate, procentul de control al întreprinderii Alfa asupra societății Beta va fi de:
întreprinderea Alfa deține 45% din acțiunile întreprinderii Beta, aceste titluri
fiind singurele care oferă un drept dublu de vot. La o participare efectivă de 45% în capitalul societății Beta, întreprinderea Alfa va deține un procent de control de:.
Descompunerea drepturilor de vot și numărul acțiunilor este următoarea:
Alfa deține 45 acțiuni și 90 drepturi de vot (45×2)
Beta deține 55 acțiuni și 55 drepturi de vot (55×1)
Total 100 acțiuni și 145 drepturi de vot
întreprinderea Alfa deține 77% din acțiunile întreprinderii Beta. Din totalitatea
acțiunilor întreprinderii Beta, 25% sunt cu drept prioritar la dividend și aparțin întreprinderii Alfa. Luând în considerare aceste aspecte, cu toate că Alfa deține 77% din capitalul lui Beta, procentul de control al acesteia va fi de: .
Cazurile prezentate anterior au avut la bază ipoteza că, între întreprinderea dominantă Alfa și întreprinderea controlată Beta, în care Alfa deține titluri de participare, există o legătură directă, iar procentul de control corespunde procentului deținut din capital – în cazul acțiunilor cu un singur drept de vot, sau fiind distinct, atunci când au existat acțiuni cu drept prioritar la dividend sau cu drept de vot dublu sau multiplu.
În concluzie, în cazul legăturilor directe procentul de control se calculează ca raport între numărul drepturilor de vot deținute de întreprinderea dominantă în întreprinderea dominată și totalitatea drepturilor de vot ale întreprinderii dominate. Numărul drepturilor de vot se va determina ținându-se cont de existența altor categorii de acțiuni decât cele cu un singur drept de vot.
Cazul legăturilor indirecte
Acestea se pot realiza printr-un lanț unic sau printr-o multitudine de lanțuri de legături de participații.
în cazul în care între întreprinderea dominantă și cea dominată există o legătură
indirectă, printr-un lanț unic, procentul de control se calculează distinct, pentru fiecare palier, având următoarele mențiuni:
în cazul în care are loc o ruptură de lanț (atunci când procentajul de control este
mai mic de 50% sau se presupune că nu se exercită un control exclusiv), procentajul precedent se anulează, iar întreprinderea dominantă nu mai deține nici un drept de control asupra întreprinderilor plasate după întreruperea lanțului;
în cazul în care o întreprindere din cadrul ansamblului este controlată majoritar de
către grup, societatea exercită în continuare un control al ansamblului asupra întreprinderii în care deține părți din capital, corespunzător drepturilor de vot deținute. Condiția existenței unui control majoritar este îndeplinită dacă procentul de control al ansamblului este egal cu cel puțin 50% din drepturile de vot.
în cazul legăturilor indirecte prin mai multe lanțuri procentul de control se
determină adunând procentul pe care întreprinderea îl deține direct cu cel deținut indirect, prin filială, sau prin însumarea procentelor de control deținute de către întreprindere prin intermediul fiecărui lanț în aceeași filială. În cazul în care are loc o ruptură de lanț, procentul de control este nul.
Calcularea procentului de control:
permite stabilirea includerii sau excluderii unei întreprinderi în/din perimetrul
de consolidare: în cazul în care procentul de control al ansamblului într-o întreprindere este de minim 20%, atunci întreprinderea este consolidabilă, iar dacă acest procent este mai mic de 20%, întreprinderea este exclusă din perimetrul de consolidare;
stabilește tipul de control și metoda de consolidare ce va fi aplicată:
dacă procentul de control este de peste 50% rezultă un control exclusiv, consolidarea
fiind efectuată prin metoda integrării globale (MIG);
dacă procentul de control este de 50%, partajat cu o altă întreprindere, rezultă un
control concomitent, consolidarea fiind efectuată prin metoda integrării proporționale (MIP);
dacă procentul de control este cuprins între 20% și 50% rezultă o influență
semnificativă (notabilă), consolidarea fiind efectuată prin metoda punerii în echivalență (MPE).
Pot exista excepții atunci când avem cazul unei întreprinderi în care procentul de control este mai mic de 20%, dar totuși participarea este considerată de către ansamblu ca fiind notabilă, urmând sa fie consolidată și explicitată în anexă la situațiile financiare consolidate.
Procentul de interes
Puterea dependenței financiare provine din deținerea de acțiuni reprezentând părți din capitalul social, și se calculează cu ajutorul procentului de interes, deosebindu-se de puterea legăturilor de dependență provenite din deținerea drepturilor de vot fiind calculată cu ajutorul procentului de control.
Luând în considerare existența diverselor tipuri de acțiuni, dintre care amintim acțiunile ce asigură un singur drept de vot (ordinare), acțiunile cu drept prioritar la dividend (fară drept de vot) și acțiunile cu drept de vot dublu sau multiplu, rezultă că, poate să existe un decalaj între deținerea unei părți de capital și drepturile de vot aferente. Dreptul de vot al ansamblului de societăți reflectă exercitarea unei puteri decizionale, pe când deținerea unei părți de capital reflectă dependența financiară, respectiv partea cuvenită ansamblului din capitalurile proprii ale filialei.
„Procentul de interes reprezintă cota-parte din capital și, implicit, din patrimoniu, deținută direct sau indirect de către societatea dominantă în fiecare din societățile reținute în perimetrul de consolidare. Este o noțiune financiară care permite calculul părții societății dominante în capitalul și rezultatul fiecărei societăți din ansamblul consolidat”.
Pentru determinarea procentului de interes pentru fiecare filiație (lanț de legături directe dintre diferitele întreprinderi ce se regăsesc în raporturi de participație), se multiplică procentele de capital deținute succesiv în filialele din același lanț de participație. Pentru ansamblurile de societăți care au mai multe lanțuri de legături în aceeași întreprindere dominată, procentul de interes total se stabilește prin cumularea procentelor pe care ansamblul le deține pe fiecare lanț în parte.
Procentul de interes este un instrument esențial în vederea efectuării înregistrărilor contabile de consolidare, pentru că permite evidențierea directă a elementelor ce revin intereselor ansamblului de societăți și a celor ce revin întreprinderilor din afara grupului.
Noțiunea de procent de control este diferită de cea de procent de interes. Pentru a exemplifica diferențierea dintre cele două concepte avem:
Procentul de control al lui M în X este de 70%, al lui X în Y tot de 70%, iar al lui
Y în Z de 70%. Rezultă că M exercită un control exclusiv asupra lui X, Y, Z.
Procentul de interes al lui M în Z este egal cu procentul de control, adică 70%, în
timp ce procentul de interes al lui M în Y este egal cu produsul procentelor de capital deținut, adică . În cazul în care Z ar împărți dividendele, partea din rezultatul întreprinderii Z ce revine fiecărei întreprinderi va fi, potrivit procentului de interes, astfel:
întreprinderea Y ar primi 70%;
întreprinderea X prin intermediul întreprinderii Y ar primi 49% din dividendele
oferite de întreprinderea Z ();
întreprinderea M ar primi prin intermediul întreprinderii X 34,30% din dividendele
oferite de întreprinderea Z ().
Diferențele între procentul de control și procentul de interes pot fi:
diferențe de natură: noțiunea de procent de control exprimă puterea controlului
exercitat prin drepturile de vot și este diferită de noțiunea de procent de interes, aceasta exprimând dependența financiară prin participările în capital;
diferențe privind utilitatea acestora: procentul de control este folosit la definirea
perimetrului de consolidare și la stabilirea metodei de consolidare ce va a fi utilizată. Procentul de interes permite evidențierea tehnicilor de consolidare, respectiv, de integrare a conturilor, înlăturarea operațiilor reciproce, repartizarea capitalurilor proprii și a rezultatului între interesele ansamblului și terții din afara acestuia.
CAPITOLUL II
MEDOTE ȘI TEHNICI DE CONSOLIDARE A CONTURILOR
Aspecte generale privind metodele de consolidare
Consolidarea reprezintă substituirea valorii titlurilor de participare deținute de către întreprinderea consolidantă, cu partea din situația netă a întreprinderii consolidate și din rezultatul exercițiului corespunzător titlurilor deținute. Substituirea se poate realiza:
„prin integrarea în bilanțul și în contul de rezultate al întreprinderii consolidante a
fiecărui element patrimonial, respectiv a fiecărui element constitutiv al contului de rezultate al întreprinderii consolidate”. Integrarea se va face în proporție de 100% (total), sau proporțional cu interesele întreprinderii consolidante în întreprinderea consolidată; sau:
prin punerea în echivalență, respectiv prin înlocuirea valorii titlurilor de participare cu
o valoare echivalentă părții din rezultat și din situația netă, aferentă proporției titlurilor deținute de întreprinderea consolidantă în capitalul întreprinderii consolidate, redată prin procentul de interes.
În practică, în funcție de controlul exercitat de către întreprinderea consolidantă asupra întreprinderilor consolidate și de legăturile existente între întreprinderi, se cunosc trei metode de consolidare: metoda integrării globale, metoda integrării proporționale, și metoda punerii în echivalență. Noțiunea de control exprimă puterea de a stabili politicile financiare și operaționale ale unei întreprinderi având ca scop obținerea de avantaje din desfășurarea activității întreprinderii controlate.
Astfel, atunci când o întreprindere se află sub controlul exclusiv al întreprinderii consolidante, consolidarea se va face prin metoda integrării globale, integrând bilanțul și contul de rezultate ale întreprinderii dominate în contul de rezultate și bilanțul întreprinderii consolidante.
În cazul în care o întreprindere se află sub controlul concomitent al unui număr redus de investitori, fiind o întreprindere multigrup, substituția se realizează prin integrarea bilanțului și a contului de rezultate ale întreprinderii consolidate, proporțional cu interesele întreprinderii consolidante, iar în cazul în care întreprinderea consolidată se află sub influența notabilă a întreprinderii consolidante, în vederea consolidării se va utiliza metoda punerii în echivalență.
Metoda integrării globale
Atunci când o întreprindere este controlată într-o manieră exclusivă de către o altă întreprindere numită societate-mamă, aceasta din urmă având puterea de decizie asupra politicii financiare și operaționale ale întreprinderii dominate, (obținând anumite avantaje din operațiunea de consolidare) pentru consolidarea conturilor vom utiliza metoda integrării globale. Controlul exclusiv rezultă din deținerea directă sau indirectă a peste jumătate din drepturile de vot (majorității drepturilor de vot), dar acest tip de control poate rezulta în aceeași măsură și dintr-o clauză statutară sau dintr-un contract, în momentul în care este vorba de controlul exclusiv de fapt.
Pentru întocmirea bilanțului consolidat este necesară parcurgerea mai multor etape dintre care amintim:
însumarea elementelor bilanțiere ale liderului de grup cu elementele din bilanțul
întreprinderii consolidate;
eliminarea consecințelor tranzacțiilor realizate între liderul de grup și filiale, respectiv
eliminarea conturilor intragrup și a rezultatelor interne care nu au fost realizate. Eliminarea operațiilor și conturilor reciproce se va face pentru întreaga lor valoare. În situațiile financiare anuale consolidate se regăsesc activele, datoriile, poziția financiară și profiturile sau pierderile întreprinderilor cuprinse în perimetrul de consolidare ca și cum acestea ar fi o singură entitate;
partajarea capitalurilor proprii ale filialelor în partea ce revine liderului de grup și
partea ce revine intereselor minoritare în funcție de cota de participare la capital;
prezentarea situațiilor financiare consolidate (prezentarea bilanțului consolidat, a
contului de profit și pierdere consolidat și a notelor explicative la situațiile financiare anuale consolidate).
În partea de pasiv în bilanțul consolidat vor apare elemente bilanțiere noi:
rezerve consolidate – compuse din rezervele întreprinderii consolidante și cota-
parte din rezervele întreprinderii consolidate ce revin grupului, proporțional cu procentul de interes deținut de grup în filială;
rezultatul consolidat – compus din rezultatul întreprinderii dominante și cota parte
din rezultatul filialei, aferentă intereselor ansamblului;
interesele minoritare (care nu controlează) – reflectă cota parte din capitalul
social și din celelalte elemente de capitaluri proprii (rezultat, rezerve, etc.), ce aparțin filialei și care revin investitorilor din afara ansamblului de societăți (acționarilor minoritari);
datorii consolidate – compuse din datoriile întreprinderii consolidante și cele ale
întreprinderii consolidate.
Pentru a întocmi contul de rezultate consolidat se procedează la:
însumarea elementelor contului de rezultate al întreprinderii consolidate cu cele ale
întreprinderii consolidante;
eliminarea operațiilor reciproce, dacă este cazul;
După aplicarea metodei integrării globale, în contul de rezultate consolidat vor apare două elemente noi:
rezultatul consolidat, alcătuit din rezultatul întreprinderii consolidante și cota parte
ce-i revine, conform procentului de interes, din rezultatul întreprinderii consolidate;
profitul sau pierderea exercițiului financiar aferent intereselor minoritare –
reprezintă cota parte din rezultatul filialei ce revine intereselor minoritare, respectiv participațiilor pe care le dețin „alți acționari”.
Modelul bilanțului consolidat și a ecuației aferente integrării globale a întreprinderii consolidate F de către întreprinderea consolidantă M, este de forma:
Bilanțul consolidat prin integrarea globală a filialei F de către ansamblul M, poate fi prezentat sub forma următoarei ecuații: , unde:
AM = activele lui M;
AF = activele lui F;
TPF = titlurile de participare în F ale ansamblului M;
= capitalul social al ansamblului M;
RC = rezervele consolidate;
RezC = rezultatul consolidat;
D(M+F) = datoriile cumulate ale lui M și F;
IM = interese minoritare (care nu controlează).
Modelul contului de rezultate consolidat prin metoda integrării globale și a ecuației
aferente este de forma:
Ecuația contului de rezultate consolidat prin integrarea globală este de forma: , unde:
ChM = cheltuielile lui M;
ChF = cheltuielile lui F;
RezC = rezultatul consolidat, format din rezultatul lui M + cota parte din rezultatul lui
F ce aparține lui M;
RIM = rezultatul aferent intereselor minoritare, aparținând „altor acționari”;
VM = veniturile lui M;
VF = veniturile lui F.
În concluzie, pentru întocmirea bilanțului consolidat folosind metoda integrării globale, se procedează astfel:
pentru activ: se preiau în totalitate elementele din activul bilanțului întreprinderii
consolidante, cu excepția titlurilor de participare deținute la întreprinderea consolidată (imobilizările financiare în întreprinderile consolidate), și se însumează cu elementele din activul bilanțului întreprinderii consolidate;
pentru pasiv: apar elemente noi în bilanțul consolidat:
rezultat consolidat și rezerve consolidate – sunt compuse din rezervele și
rezultatele întreprinderii dominante, la care se adună cota parte aferentă procentului de interes al întreprinderii dominante în întreprinderea dominată, din rezervele și rezultatele dominatei;
interese minoritare (care nu controlează) – sunt compuse din cota parte ce revine
acționarilor minoritari, din capitalurile proprii ale întreprinderii consolidate (cota parte din capitalul social; cota parte din rezerve, și cota parte din rezultat).
Contul de rezultate consolidat este obținut după înlăturarea operațiilor reciproce prin însumarea integrală a elementelor de venituri și cheltuieli din conturile de rezultate ale întreprinderii consolidante și ale societății consolidate, iar rezultatul consolidat este format din rezultatul consolidantei la care se adaugă cota parte aferentă procentului de interes din rezultatul întreprinderii controlate. Rezultatul aferent „altor acționari” ai întreprinderii controlate este reflectat prin elementul bilanțier „rezultat – interese care nu controlează”.
Metoda integrării proporționale
Medota integrării proporționale implică o integrare a elementelor din bilanțul și contul de rezultate al întreprinderii controlate în comun, la cele ale asociatului, proporțional cu procentajul de interes. În bilanțul și contul de rezultat consolidat se prezintă astfel o imagine mult mai redusă decât în cazul consolidării prin metoda integrării globale.
Atunci când controlul pe care întreprinderea dominantă îl exercită asupra unei întreprinderi din cadrul ansamblului este împărțit cu un număr limitat de alți acționari ale căror decizii referitoare la activitatea întreprinderii controlate nu pot fi luate decât pe baza unui acord comun, rezultă exercitarea unui control concomitent. Entitatea care exercită controlul în comun poartă denumirea de „asociat”.
Pentru a include în bilanțul întreprinderii consolidante o întreprindere care este supusă unui control concomitent (comun), se folosește integrarea proporțională. În vederea întocmirii bilanțului consolidat prin această metodă, se vor parcurge următoarele etape:
însumarea elementelor bilanțiere ale întreprinderii consolidante cu cota parte aferentă
valorii elementelor bilanțiere ale întreprinderii consolidate, potrivit procentului de interes pe care întreprinderea dominantă îl deține in cea dominată (atăt elemente din activ cât și din pasiv);
eliminarea conturilor reciproce dintre cele două întreprinderi;
determinarea rezultatului consolidat și a rezervelor consolidate;
eliminarea titlurilor întreprinderii dominate, deținute de către întreprinderea
consolidantă, și diminuarea cu aceeași valoare a capitalurilor proprii consolidate;
întocmirea bilanțului consolidat.
În vederea întocmirii contului de rezultate consolidat prin integrarea proporțională este necesară parcurgerea următoarelor etape:
însumarea contului de profit și pierdere al întreprinderii consolidante cu cota parte din
contul de profit și pierdere al întreprinderii consolidate potrivit procentului de interes deșinut de către întreprinderea consolidantă în cea consolidată;
înlăturarea operațiilor reciproce dintre întreprinderi;
elaborarea contului de rezultate consolidat.
Atunci când este utilizată metoda integrării proporționale, în bilanțul consolidat nu mai apare elementul „interese care nu controlează”, iar în contul de rezultate consolidat nu mai apare postul „Rezultat – interese care nu controlează”.
Comparativ cu metoda integrării globale, care presupune preluarea integrală a elementelor bilanțiere ale întreprinderii consolidate (în cazul în care întreprinderea nu aparține în totalitate ansamblului, interesele terților sunt reflectate cu ajutorul postului „interese care nu controlează”). Putem observa că integrarea proporțională este un caz particular al integrării globale, cu precizarea că elementele de interese care nu controlează (minoritare), nu mai apar în conturile consolidate.
Modelul bilanțului consolidat și a ecuației aferente metodei integrării proporționale se prezintă astfel:
Ecuația bilanțului consolidat prin integrarea proporțională, întocmit de către întreprinderea comsolidană, este de forma: , unde:
AM = activele lui M;
TPF = titlurile de participare ale ansamblului în filiala F;
AF% = cota procentuală din activele întreprinderii consolidate F, aferentă intereselor
grupului M în întreprinderea consolidată F;
PM = pasivele lui M;
%(PF – ) = cota procentuală din pasivele întreprinderii dominate F, mai puțin
capitalul social al întreprinderii dominate F, aferentă intereselor ansamblului M în filiala F.
În activul bilanțului consolidat, utilizând metoda integrării proporționale, sunt preluate în totalitate elementele din bilanțul întreprinderii consolidante (mai puțin valoarea titlurilor de participare), iar elementele de activ din bilanțul întreprinderii consolidate sunt preluate proporțional cu procentul de interes al întreprinderii consolidante.
În partea de pasiv a bilanțului consolidat prin metoda integrării proporționale apar elemente bilanțiere noi: rezerve consolidate, rezultat consolidat și datorii consolidate.
rezervele consolidate reprezintă rezultatul cumulării cotei părți din rezervele
acumulate de întreprinderea care este supusă integrării, ce revine ansamblului din momentul în care întreprinderea a fost inclusă în perimetrul de consolidare, cu rezervele întreprinderii dominante;
rezultatul consolidat conține, pe lângă rezultatul întreprinderii dominante, și cota
parte din procentul de interes aferent rezultatului filialei;
datoriile consolidate reflectă datoriile întreprinderii consolidante la care se adaugă
cota parte din datoriile întreprinderii consolidate, conform procentului de interes.
Modelul contului de rezultate consolidat prin metoda integrării proporționale și a ecuației aferente este de forma:
Ecuația contulul de rezultate consolidat, întocmit prin metoda integrării proporționale de către întreprinderea dominantă este: , unde:
ChM = cheltuielile întreprinderii consolidante M;
ChF% = cota procentuală din cheltuielile întreprinderii consolidate F aferentă
intereselor ansamblului M în F;
RezC = rezultatul consolidat, compus din rezultatul întreprinderii consolidante M,
la care se adaugă cota procentuală din rezultatul întreprinderii consolidate F ce aparține întreprinderii consolidante M;
VM = veniturile întreprinderii consolidante M;
VF% = cota parte din veniturile întreprinderii consolidate F aferentă intereselor
ansamblului M în F.
Metoda punerii în echivalență
Dacă o societate, numită societate asociată, se regăsește sub influența notabilă (semnificativă) a unei alte întreprinderi din ansamblu, care poartă denumirea de investitor, consolidarea se va realiza de către investitor, prin metoda punerii în echivalență, metodă care constă în înlocuirea valorii contabile a titlurilor de participare deținute de întreprinderea consolidantă cu valoarea corespondentă din situația netă a întreprinderii consolidate. Titlurile pe care investitorul (entitatea care exercită influența notabilă) le deține se numesc interese de participare, și apar în binalțul consolidat al investitorului la postul „titluri puse în echivalență”.
Se presupune că există o influență semnificativă asupra politicii financiare și a gestiunii unei întreprinderi în momentul în care o entitate dispune, direct sau indirect, de o parte cel puțin egală cu 20% din drepturile de vot ale acelei întreprinderi. Deținerea a 20% din drepturile de vot constituie doar prezumția existenței unei influențe semnificative, fiind necesară și manifestarea efectivă a puterii prin participarea la luarea deciziilor.
Metoda punerii în echivalență poate fi aplicată și atunci când structura conturilor întreprinderilor aflate sub un control concomitent sau exclusiv face imposibilă utilizarea metodelor de consolidare proporțională sau globală, după caz. De exemplu, filiala din cadrul unui ansamblu industrial, care desfășoară o activitate în sectorul bancar, cu toate că este controlată într-o manieră exclusivă, din cauza faptului ca structura conturilor prezentate este una diferită în raport cu activitatea desfășurată, va fi integrată în conturile consolidate ale ansamblului de societăți folosind metoda punerii în echivalență, deoarece caracterul neeterogen al conturilor conduce la riscul de a compromite interpretarea clară a acestora și efectuarea unei analize financiare corecte asupra activității principale a ansamblului, datorită elementelor de activ și de pasiv de natură diferită (industriale și financiare).
În ceea ce privește bilanțul consolidat, punerea în echivalență se poate defini prin două metode diferite de înregistrare:
metoda de substituție – presupune înlocuirea titlurilor de participare din bilanțul
întreprinderii dominante, reflectate la nivelul costului de achiziție, cu cota parte din capitalurile proprii ale întreprinderii emitente ce revin întreprinderii dominante. În rezultatul și rezervele consolidate se va reflecta diferența dintre valoarea cotei părți aferentă capitalurilor proprii și costul de achiziție al titlurilor de participare.
metoda de echilibrare – presupune cumularea la valoarea titlurilor de participare,
reflectate în bilanțul întreprinderii dominante la cost de achiziție, a cotei părți eventuale din profitul care nu a fost distribuit ce revine întreprinderii dominante sau diminuarea valorii titlurilor de participare cu cota parte din eventuala pierdere ce revine întreprinderii dominante, precum și a cotei părți din rezervele cumulate ale întreprinderii controlate.
Pentru a exemplifica cele două metode prezentate anterior, vom presupune că întreprinderea Beta deține, la înființarea întreprinderii Alfa, 35% din capitalul acesteia de 1500 u.m. și exercită o influență semnificativă asupra întreprinderii Alfa, ca urmare a procentului de control deținut. Întreprinderea Alfa va fi cuprinsă în consolidare folosind metoda punerii în echivalență. Rezervele întreprinderii Alfa sunt de 120 u.m. și au fost constituite din profitul anilor precedenți, iar profitul exercițiului actual (curent) este în sumă de 220 u.m.
Potrivit metodei substituției, vom înlocui titlurile în valoare de 525 u.m. ( din bilanțul întreprinderii Beta cu cota parte din capitalurile proprii ale întreprinderii Alfa ce i se cuvin întreprinderii Beta:
În urma aplicării metodei substituției în activul bilanțului consolidat al întreprinderii Beta apare elementul „titluri puse în echivalență” la valoarea de , substituind valoarea titlurilor la cost de achiziție de 525 u.m. Diferența dintre cota parte din capitalul propriu al întreprinderii Beta de 644 u.m. și valoarea de subscriere de 525 u.m., reprezintă partea întreprinderii Beta în rezervele și profitul întreprinderii Alfa, mai exact, partea din rezerve de 42 u.m. și partea din profit de 77 u.m., ce revin întreprinderii Beta și care vor majora capitalurile proprii ale acesteia.
Conform metodei de echilibrare, la valoarea titlurilor de participare în întreprinderea Alfa, reflectate la un cost de achiziție de 525 u.m., se adaugă partea de 35% a întreprinderii Beta din rezultatul întreprinderii Alfa de 77 u.m., și partea de 35% cuvenită întreprinderii Beta din rezervele întreprinderii Alfa de 42 u.m.; rezultă
Principalele etape parcurse în vederea elaborării bilanțului consolidat prin metoda punerii în echivalență sunt:
substituirea în activul întreprinderii consolidante a valorii contabile a intereselor de
participare deținute în întreprinderea consolidată cu partea ce îi revine din capitalurile proprii ale întreprinderii consolidate prin metoda punerii în echivalență;
în contrapartidă, în elementele bilanțiere din pasivul întreprinderii consolidante,
diferența dintre partea ce îi revine din capitalul, rezervele și rezultatul întreprinderii puse în echivalență, în raport cu valoarea contabilă a titlurilor de participare, este trecută asupra rezervelor și a rezultatului consolidat.
Punerea în echivalență a contului de rezultate presupune adăugarea la rezultatele întreprinderii consolidante a părții ce i se cuvine din rezultatele întreprinderii consolidate, constituind astfel rezultatul consolidat.
Cota parte din profitul (contul 768 „Alte venituri financiare” – analitic distinct) sau pierderea (contul 668 „Alte cheltuieli financiare” – analitic distinct) societăților asociate, atribuită intereselor de participare pe care investitorul le deține, se reflectă în contul de profit și pierdere consolidat la postul „Profitul sau pierderea exercițiului financiar aferent(ă) întreprinderilor asociate”.
Potrivit acestei metode se preiau în integral în bilanțul consolidat, toate elementele patrimoniale ale întreprinderii consolidante, iar valoarea contabilă a intereselor de participare deținute la societatea asociată, aflată sub influență semnificativă, este înlocuită cu partea din capitalurile proprii ce i se cuvin întreprinderii consolidante.
În contul de profit și pierdere consolidat se preiau doar elementele de venituri și cheltuieli ale întreprinderii consolidante, iar cota-parte din rezultatul întreprinderii consolidate „apare ca element distinct la partea de venituri, sau la partea de cheltuieli, după caz, și în mod corespunzător în rezultatul consolidat” – la postul „Profitul sau pierderea exercițiului financiar aferent(ă) întreprinderilor asociate”.
Diferența dintre metodele bazate pe integrarea globală sau proporțională și metoda punerii în echivalență este că aceasta din urmă nu se realizează prin cumulul integral sau proporțional a elementelor bilanțiere ale întreprinderii consolidate cu cele ale întreprinderii consolidante.
Modelul bilanțului consolidat și a ecuației aferente metodei punerii în echivalență este de forma:
Ecuația bilanțului consolidat prin punerea în echivalență este:, unde:
AM – TPF = activele întreprinderii consolidante (M) mai puțin titlurile de participare
deținute la întreprinderea consolidată (F);
TPE = titluri puse în echivalență, reprezentate de cota parte din capitalurile proprii ale
entității asociate, aferente ansamblului M;
PM = pasivele întreprinderii consolidante (M);
%(RF + RezF) = cota parte din rezervele și rezultatele întreprinderii consolidate (F),
aferente procentului de interes al ansamblului M în societatea asociată F.
Contul de rezultate consolidat și a ecuației aferente metodei punerii în echivalență este de forma:
*Reflectă cota-parte din rezultatul financiar al întreprinderii consolidate (F) ce îi revine întreprinderii consolidante (M) proporțional cu procentul de interes deținut de societatea M în F. În cazul în care rezultatul întreprinderii consolidate se concretizeată în profit, cota-parte din rezultatul pus în echivalență se va reflecta în contul de rezultate consolidat la partea de venituri, iar atunci când rezultatul este negativ, acesta va fi reflectat la partea de cheltuieli.
Ecuația contului de rezultate consolidat prin punerea în echivalență este de forma: , sau , unde:
ChM = cheltuielile întreprinderii consolidante (M);
RC = rezultatul consolidat compus din rezultatul întreprinderii consolidante (M) +
cota-parte din rezultatul întreprinderii consolidate (F) ce aparține întreprinderii consolidante (M);
VM = veniturile întreprinderii consolidante (M);
RF% = cota parte din rezultatul întreprinderii consolidate (F), ce aparține, conform
procentajului de interes, ansamblului M, reflectat în contul consolidat la elementul „Profitul sau pierderea exercițiului financiar aferent(ă) întreprinderilor asociate”.
Tehnici de consolidare
2.5.1. Consolidarea pe paliere
Consolidarea pe paliere se efectuează ținându-se cont de subgrupurile consolidate, care vor fi integrate, la randul lor, pe etape, în grupuri mai mari. Acest procedeu implică realizarea consolidării subgrupului, după care, introducerea acestuia în conturile consolidate ale altor întreprinderi, filiale ale întreprinderii consolidate din fruntea ansamblului.
Acest procedeu poate fi folosit cu succes în cazul ansamblurilor mici și mijlocii cu structură simplă, caracterizată prin legături indirecte și radiale, neavând legături reciproce sau circulare, fară legături ale subgrupurilor sau întreprinderilor componente cu întreprinderi din afara ansamblului, pentru că la nivel de subgrup, orice întreprindere care nu face parte din acel subgrup este tratată ca o întreprindere-terță a acestuia.
Avantajul consolidării pe paliere constă în segmentarea în interiorul ansamblului a informației financiare pe subgrupuri, și oferă posibilitatea pregătirii consolidării la nivel de subgrup prin elaborarea conturilor consolidate ale subgrupului. Principalele dezavantaje ale acestei tehnici de consolidare constau într-un cost mai ridicat și un volum mai mare de muncă.
Reguli ce trebuiesc respectate privind aplicarea consolidării pe paliere:
consolidările succesive trebuie realizate începând de la întreprinderea aflată la
extremitatea inferioară a lanțului (totalitatea legăturilor lineare existente într-un ansamblu de societăți), crescător, până la liderul de grup;
fiecare subconsolidare este realizată prin aplicarea la capitalurile proprii ale filialei
consolidate a procentalui de interes pe care îl deține întreprinderea din fruntea subgrupului de consolidat.
În cazul integrării globale, capitalurile proprii consolidate ale subgrupului sunt împărțite în capitaluri proprii consolidate ale ansamblului de la nivel superior și în interese care nu controlează, la nivelul fiecărui palier. În vederea controlării acestui partaj, este necesară tratarea conturilor de capitaluri proprii consolidate, la nivelul subgrupului, ca fiind conturi de capitaluri proprii individuale.
2.5.2. Consolidarea directă
Tehnica consolidării directe constă în integrarea bilanțului fiecărei întreprinderi din cadrul ansamblului direct în bilanțul liderului de grup. Acest procedeu are la bază utilizarea procentului de interes pe care întreprinderea dominantă îl deține în celelalte întreprinderi din cadrul ansamblului:
pentru întreprinderile consolidate prin metoda integrării globale, asigură determinarea
cotei-părți din capitalurile proprii ce revin intereselor majoritare și intereselor care nu controlează;
pentru întreprinderile consolidate prin metoda integrării proporționale, asigură
însumarea conturilor proporțional cu procentul de participare deținut direct sau indirect de către ansamblu, și determinarea părții ansamblului în capitalurile proprii ale întreprinderilor consolidate;
pentru întreprinderile consolidate prin metoda punerii în echivalență, asigură
înlocuirea valorii contabile a titlurilor cu cota parte echivalentă din situația netă a întreprinderii consolidate.
Pentru utilizarea procedeului consolidării directe este necesară parcurgerea următoarelor etape:
determinarea procentelor de participare ale ansamblului de societăți;
însumarea conturilor întreprinderilor consolidabile;
repartizarea capitalurilor proprii și eliminarea titlurilor întreprinderii consolidate pe
care le deține întreprinderea consolidantă, potrivit metodei de consolidare folosite;
transferarea rezervelor și a rezultatului liderului de grup în rezervele și rezultatul
ansamblului.
Capitalurile proprii ale fiecărei întreprinderi din cadrul ansamblului sunt partajate pe baza procentului de participare al liderului de grup în întreprinderea consolidată, pe de-o parte, și pe de altă parte, pe baza procentului de participare complementar corespondent intereselor care nu controlează.
Procedeul consolidării directe este caracterizat prin integrarea directă a fiecărei întreprinderi din ansamblu în bilanțul liderului de grup, nefiind importantă ordinea în care sunt cuprinse întreprinderile. Consolidarea directă folosește conturile de rezerve și de rezultat consolidat doar la nivelul ansamblului. În cazul consolidării unor subfiliale, procentele de participare pe baza cărora se partajează capitalurile proprii sunt procentele pe care liderul de grup le deține în filialele care se partajează, în timp ce procentele de participare folosite pentru partajarea eliminării titlurilor sunt procentele de participare pe care ansamblul le deține în filiala de la nivelul superior subfilialei ce face obiectul consolidării.
Comparativ cu tehnica consolidării pe paliere, prin utilizarea tehnicii consolidării directe se pot obține mai rapid, cu cheltuieli mai mici, informații financiare la nivel de ansamblu. Dezavantajul acestui procedeu este reflectat prin faptul că nu permite realizarea unei analize în interiorul ansamblului, pe subgrupuri, arie de activitate sau zone geografice, informații ce sunt necesare gestiunii interne a ansamblului.
CAPITOLUL III
PREZENTAREA COMPARATIVĂ A METODELOR DE CONSOLIDARE. STUDIU DE CAZ LA GRUPUL „ABSTERGO”
Grupul „Abstergo” – cadru organizațional privind fundamentarea studiului
Prezentarea societăților componente ale ansamblului
Societatea-mamă S.C. Abstergo S.A. are ca obiect de activitate producția generatoarelor de aburi, cazane energetice, părți cazane și echipamente auxiliare, producția de unități de pompare pentru extracția petrolului și a apei, unități de pompare, părți sub presiune, structuri metalice medii și grele, circuite de înaltă presiune și temperatură, arzătoare, ventilatoare, mori de cărbune, componente nucleare, și prestează servicii de ambalare și punere în funcțiune/instalare a echipamentelor pe care le comercializează.
Societatea comercială Abstergo S.A. deține:
70% din titlurile de participare și respectiv din drepturile de vot ale societății
comericale Westwood S.A., exercitând un control exclusiv;
50% din titlurile de participare și respectiv din drepturile de vot ale societății
comerciale Anon S.A., exercitând un control concomitent cu societatea Impex S.A.;
27% din titlurile de participare și respectiv din drepturile de vot ale societății
comerciale ProMAT S.A., exercitînd o influență notabilă.
Societatea comercială Westwood S.A. are ca principal obiect de activitate producerea și comercializarea produselor metalurgice (țevi, tablă, sârmă și produse din sârmă), materialelor chimice (sodă caustică și calcinată, detergent, clorură de var, fosfat trisodic, clorură de calciu, carbid). Pe lânga obiectul principal de activitate, întreprinderea produce și comercializează elemente de fixare, armături industriale, cartoane, hârtie și produse din hârtie, echipamente și materiale de sudură, materiale de construcții (var, ciment, carton bitumat, cherestea, vată minerală).
Societatea comercială Anon S.A. are ca principal obiect de activitate producerea și comercializarea de echipamente de protecție și lucru, piese auto, anvelope, acumulatori, armături industriale, rulmenți, cabluri și conductori, aparatură electrică de tensiune înaltă si joasă, corpuri și surse de iluminat.
Societatea comercială ProMAT S.A. are ca obiect de activitate producerea utilajelor energetice, metalurgice, mașinilor electrice si motoarelor diesel. Întreprinderea se ocupă și cu fabricarea și comercializarea de echipamente hidromecanice, hidroagregate (hidrogeneratoare, turbine hidraulice, vane), piese de schimb pentru motoarele fabricate, servomotoare hidraulice.
Obiectul principal de activitate al ansambului este producerea si comercializarea de produse metalurgice, prefabricate din beton, armături industriale, piese auto, corpuri și surse de iluminat, producția de unități de pompare pentru extracția petrolului și a apei, structuri metalice medii și grele, circuite de înaltă presiune și temperatură, componente nucleare, prestări servicii de ambalare și punere în funcțiune/instalare a echipamentelor.
Prezentarea situațiilor financiare individuale ale întreprinderilor care fac
obiectul consolidării
Situațiile financiare anuale individuale ale întreprinderilor ce compun grupul la finele exercițiului 2013, prelucrate în vederea consolidării, se prezintă astfel:
Figura 3.1. Situațiile financiare individuale ale întreprinderilor ce compun grupul,
prelucrate în vederea consolidării
Conturile de rezultate individuale ale întreprinderilor ce compun grupul la finele exercițiului 2013, prelucrate în vederea consolidării, se prezintă astfel:
Figura 3.2. Conturile de rezultate individuale ale întreprinderilor ce compun grupul, prelucrate în vederea consolidării
Prezentarea comparativă a metodelor de consolidare utilizate de către grup
3.2.1. Consolidarea societății Westwood S.A. de către grup prin metoda integrării globale
Pentru întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate, de către întreprinderea
dominantă Abstergo, în jurnalul de consolidare se vor reflecta următoarele operațiuni:
Operațiuni privind întocmirea bilanțului consolidat:
Preluarea elementelor bilanțiere ale societății consolidante Abstergo și ale
societății consolidate Westwood în proporție de 100%:
preluarea de la întreprinderea consolidantă Abstergo:
27.460.089 % = % 27.460.089
7.574.331 Imobilizări corporale Capital social 8.775.214
7.332.971 Titluri de participare Rezerve 5.684.875
4.337.254 Stocuri Rezultatul exercițiului 4.999.785
4.421.318 Creanțe Datorii 8.000.215
3.794.215 Disponibilități
preluarea de la întreprinderea-filială Westwood:
13.838.960 % = % 13.838.960
5.778.556 Imobilizări corporale Capital social 5.474.335
3.521.467 Stocuri Rezerve 995.337
2.337.450 Creanțe Rezultatul exercițiului 2.775.331
2.201.487 Disponibilități Datorii 4.593.957
Se înregistrează eliminarea titlurilor de participare și recunoașterea intereselor
minoritare:
6.605.535 % = % 6.605.536
5.474.335 Capital social Westwood Titluri de participare Westwood 3.832.035
298.601 Rezerve Westwood Interese minoritare 2.773.500
832.599 Rezultatul exercițiului Westwood
Se înregistrează trecerea la capitaluri proprii consolidate a cotei părți din
rezervele și rezultatul întreprinderii consolidate Westwood (70%):
2.639.468 % = % 2.639.468
696.736 Rezerve Westwood Rezerve consolidate 696.736
1.942.732 Rezultatul exercițiului Westwood Rezultat consolidat 1.942.732
Se înregistrează trecerea la capitaluri proprii consolidate a rezervelor și
rezultatului întreprinderii consolidante Abstergo:
10.684.660 % = % 10.684.660
5.684.875 Rezerve Abstergo Rezerve consolidate 5.684.875
4.999.785 Rezultatul exercițiului Abstergo Rezultat consolidat 4.999.785
Operațiuni privind întocmirea contului de profit și pierdere consolidat
Preluarea în contul de profit și pierdere consolidat a veniturilor, cheltuielilor
și rezultatelor liderului de grup Abstergo și cele ale filialei Westwood în proporție de 100%:
de la întreprinderea Abstergo:
12.673.366 % = % 12.673.366 4.224.151 Cheltuieli de exploatare Venituri din exploatare 7.441.225 3.449.430 Cheltuieli financiare Venituri financiare 5.232.141
4.999.785 Rezultatul exercițiului
de la întreprinderea Westwood:
7.809.326 % = % 7.809.326
3.559.651 Cheltuieli de exploatare Venituri din exploatare 4.251.478
1.474.344 Cheltuieli financiare Venituri financiare 3.557.848 2.775.331 Rezultatul exercițiului
Retratări la nivelul contului de rezultate:
rezultatul exercițiului întreprinderii consolidante Abstergo este transferat la
„Rezultat consolidat”:
4.999.785 Rezultat consolidat = Rezultatul exercițiului Abstergo 4.999.785
rezultatul filialei Westwood este partajat între „Rezultatul consolidat” și
„Cota de rezultat ce revine minoritarilor”:
2.775.331 % = Rezultatul exercițiului 2.775.331
1.942.732 Rezultat consolidat SC Westwood
832.599 Cota parte ce revine
minoritarilor
Întocmirea situațiilor financaire anuale consolidate pe baza jurnalului de
consolidare:
tablou de consolidare pentru întocmirea bilanțului consolidat:
Figura 3.3. Bilanț consolidat prin MIG
tabloul de consolidare pentru întocmirea contului de profit și pierdere
consolidat se prezintă astfel:
Figura 3.4. Cont de rezultate consolidat prin MIG
3.2.2. Consolidarea societății Anon S.A. de către grup prin metoda integrării proporționale
Pentru întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate, de către grupul
Abstergo, în jurnalul de consolidare se vor reflecta următoarele operațiuni:
Operațiuni privind întocmirea bilanțului consolidat
Preluarea posturilor din bilanțul consolidat al societății Abstergo, obținut în
etapa precedentă, și cele din bilanțul societății controlate în comun Anon:
din bilanțul societății Abstergo (în proporție de 100%):
37.467.015 % = % 37.467.015
13.352.887 Imobilizări corporale Capital social 8.775.214
3.500.936 Titluri de participare Rezerve 6.381.611
7.858.721 Stocuri Rezultatul exercițiului 6.942.517
6.758.768 Creanțe Datorii 12.594.172
5.995.702 Disponibilități Interese minoritare 2.773.501
din bilanțul societății controlate în comun Anon, (corespunzător
procentului de interes deținut de societatea Abstergo – 50%):
5.956.082 % = % 5.956.082
1.994.774 Imobilizări corporale Capital social 2.497.887
1.168.561 Stocuri Rezerve 757.371
1.498.771 Creanțe Rezultatul exercițiului 1.275.737
1.293.976 Disponibilități Datorii 1.425.086
Eliminarea titlurilor de participare și preluarea la capitaluri proprii
consolidate a cotei părți din rezervele și rezultatele societății consolidate Anon:
4.530.995 % = % 4.530.995
2.497.887 Capital social SC Anon Titluri de participare Anon 2.497.887
757.371 Rezerve SC Anon Rezerve consolidate 757.371
1.275.737 Rezultatul exercițiului SC Anon Rezultat consolidat 1.275.737
Preluarea la capitalurile proprii consolidate a rezervelor și rezultatului
întreprinderii Abstergo:
13.324.128 % = % 13.324.128
6.381.611 Rezerve SC Abstergo Rezerve consolidate 6.381.611
6.942.517 Rezultatul exercițiului Abstergo Rezultat consolidat 6.942.517
Operațiuni privind întocmirea contului de rezultate consolidat
Preluarea elementelor din contul de rezultate consolidat al societății
Abstergo, obținut în etapa precedentă, și a elementelor din contul de rezultate al societății controlate în comun Anon:
de la societatea Abstergo în proporție de 100%:
20.482.692 % = % 20.482.692 7.783.802 Cheltuieli de exploatare Venituri din exploatare 11.692.703 4.923.774 Cheltuieli financiare Venituri financiare 8.789.989
6.942.517 Rezultatul exercițiului
832.599 Cota de rezultat ce revine minoritarilor
de la societatea contrlolată în comun Anon, în proporție de 50%, conform
procentului de interes deținut de S.C. Abstergo:
3.055.843 % = % 3.055.843
689.227 Cheltuieli de exploatare Venituri din exploatare 1.889.771
1.090.879 Cheltuieli financiare Venituri financiare 1.166.073 1.275.737 Rezultatul exercițiului
Preluarea la rezultatul consolidat, din contul de profit și pierdere consolidat,
a rezultatului societății Abstergo și cotei-părți din rezultatul societății Anon cuvenite societății Abstergo:
8.218.254 Rezultat consolidat = % 8.218.254
Rezultatul exercițiului Abstergo 6.942.517
Rezultatul exercițiului Anon 1.275.737
B. Întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate, de către grup, pe baza
jurnalului de consolidare:
tabloul de consolidare pentru elaborarea bilanțului consolidat:
Figura 3.5. Bilanț consolidat prin MIP
tabloul de consolidare pentru întocmirea contului de rezultate consolidat:
Figura 3.6. Contul de rezultate consolidat prin MIP
3.2.3. Consolidarea societății ProMAT S.A. de către grup
prin metoda punerii în echivalență
Societatea Abstergo deține 27% din drepturile de vot ale societății ProMAT, exercitând o influență notabilă asupra politicilor financiare și operaționale ale acesteia, consolidarea efectuându-se prin metoda punerii în echivalență. Între investitor și asociat nu au existat operații reciproce.
Întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate de către grup prespune
reflectarea în jurnalul de consolidare a următoarelor operațiuni:
I. Operațiuni privind întocmirea bilanțului consolidat
Preluarea elementelor din bilanțul consolidat al societății Abstergo, obținut
în etapa precedentă:
40.925.209 % = % 40.925.209
15.347.661 Imobilizări corporale Capital social 8.775.214
1.003.049 Titluri de participare Rezerve 7.138.982
9.027.282 Stocuri Rezultatul exercițiului 8.218.254
8.257.539 Creanțe Datorii 14.019.258
7.289.678 Disponibilități Interese minoritare 2.773.501
Punerea în echivalență a titlurilor de participare deținute la societatea
ProMAT:
2.019.239 Titluri puse în echivalență = % 2.019.239
Titluri de participare 1.003.049
Rezerve consolidate 542.576 Rezultat consolidat 473.614
Titlurile puse în echivalență reprezintă cota parte din capitalul social, rezervele și rezultatele întreprinderii consolidate ProMAT, ce revin întreprinderii consolidante Abstergo, conform procentajului de participație deținut.
Preluarea rezervelor și rezultatelor întreprinderii consolidante Abstergo la
capitalurile proprii consolidate:
15.357.236 % = % 15.357.236
7.138.982 Rezerve SC Abstergo Rezerve consolidate 7.138.982
8.218.254 Rezultatul exercițiului Abstergo Rezultat consolidat 8.218.254
II. Operațiuni privind întocmirea contului de rezultate consolidat
Preluarea veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor din contul de rezultate al
întreprinderii consolidante Abstergo:
23.538.536 % = % 23.538.536
8.473.029 Cheltuieli de exploatare Venituri din exploatare 13.582.474
6.014.653 Cheltuieli financiare Venituri financiare 9.956.062
8.218.254 Rezultatul exercițiului
832.599 Cota de rezultat ce revine minoritarilor
Reflectarea în contul de rezultate consolidat a veniturilor din titlurile puse în
echivalență, respectiv a cotei-părți din rezultatul societății puse în echivalență:
473.614 Cota parte din rezultatul = Venituri din titluri puse în 473.614
SC ProMAT echivalență
Preluarea la rezultatul consolidat a rezultatului întreprinderii consolidante
Abstergo și a cotei-părți din rezultatul societății puse în echivalență ProMAT:
8.691.868 Rezultatul consolidat = % 8.691.868
Rezultatul exercițiului Abstergo 8.218.254
Cota parte din rezultatul 473.614
SC ProMAT
B. Întocmirea situațiilor financiare anuale consolidate pe baza jurnalului de
consolidare:
tablou de consolidare pentru elaborarea bilanțului consolidat:
Figura 3.7. Bilanțul consolidat prin MPE
tablou de consolidare pentru întocmirea contului de rezultate consolidat
Figura 3.8. Contul de rezultate consolidat prin MPE
3.3. Analiza comparativă a metodelor de consolidare utilizate
Întocmirea situatiilor financiare consolidate prin cele trei metode utilizate anterior, presupune cumularea elementelor bilanțiere ale întreprinderii consolidante Abstergo cu următoarele componente bilanțiere:
în cazul metodei integrării globale, se preiau în totalitate elementele de activ, iar în
ceea ce privește elementele de pasiv, sunt preluate în totalitate datoriile și cota-parte aferentă intereselor societății Abstergo în societatea consolidată Westwood din capitalurile proprii;
potrivit metodei integrării proporționale, se preia echivalentul intereselor (50%) pe
care întreprinderea Abstergo le deține în activele și pasivele societatății consolidate Anon, mai puțin cota parte aferentă capitalului social care a fost eliminată.
în cazul metodei punerii în echivalență elementele de activ si de pasiv nu sunt
preluate, pentru că înlocuirea se realizează „direct la nivelul capitalurilor proprii și nu la nivelul elementelor lor constitutive”. Potrivit acestei metode, în partea de activ a întreprinderii consolidante se substituie costul de achiziție a titlurilor în filială cu cota-parte aferentă capitalurilor proprii ale filialei din titlurile respective, conform procentului de interes pe care întreprinderea consolidantă îl deține în întreprinderea consolidată.
Cele trei metode de consolidare folosite în bilanț au la bază următoarele formule de calcul:
M.I.G. ;
M.I.P. ;
M.P.E.
Comparativ, bilanțul consolidat prin cele trei metode se prezintă astfel:
Figura 3.9. Bilanțul consolidat prin cele trei metode, prezentat comparativ
Comparativ, contul de rezultate consolidat prin cele trei metode este de forma:
Figura 3.10. Contul de rezultate consolidat prin cele trei metode, prezentat comparativ
Comparând totalul bilanțurilor consolidate prin cele trei metode, putem observa o structură diferită a acestora, după cum urmează:
în cazul consolidării prin integrarea globală, la totalul bilanțului întreprinderii
consolidante Abstergo (din care s-au eliminat titlurile de participare deținute în societatea consolidată) se adună totalul bilanțului întreprinderii consolidate Westwood;
în cazul consolidării prin integrarea proporțională, bilanțul consolidat va cuprinde
bilanțul întreprinderii consolidante Abstergo obținut după consolidarea precedentă, din care se scade valoarea titlurilor de participare deținute în întreprinderea consolidată Anon, și la care se adaugă cota-parte ce îi revine societății-mamă din totalul bilanțului întreprinderii Anon, integrat proporțional.
în cazul consolidării bilanțului prin punerea în echivalență, acesta se obține prin
substituirea titlurilor de participare aferente întreprinderii consolidate ProMAT, în bilanțul întreprinderii consolidante Abstergo obținut după consolidarea precedentă, la prețul de achizitie, purtând denumirea de „Titluri puse în echivalență”, acestea reflectând valoarea cotei-părți pe care întreprinderea consolidantă Abstergo o deține din capitalurile proprii ale întreprinderii puse în echivalență ProMAT S.A.
Valoarea și structura capitalurilor proprii consolidate va ramâne aceeași, idiferent de metoda de consolidare utilizată.
În contul de profit și pierdere consolidat sunt însumate cheltuielile și veniturile întreprinderii consolidante Abstergo cu unele elemente din contul de rezultate al întreprinderilor consolidate, după cum urmează:
în cazul folosirii metodei integrării globale, se preiau în totalitate atât elementele
aferente cheltuielilor și veniturilor întreprinderii consolidante Abstergo, cât și elementele de cheltuieli și venituri ale întreprinderii consolidate Westwood;
în cazul utilizării metodei integrării proporționale, în contul de profit și pierdere
consolidat obținut anterior, se preia doar cota-parte din cheltuielile și veniturile întreprinderii consolidate Anon, care se adaugă la cheltuielile și veniturile întreprinderii consolidante Abstergo;
în cazul punerii în echivalență, se preia cota parte ce-i revine întreprinderii
consolidante Abstergo din rezultatul întreprinderii consolidate ProMAT, fapt ce duce la apariția unui nou post în contul de rezultate, și anume „Profitul sau pierderea exercițiului financiar aferent(ă) întreprinderilor asociate” și semnifică cota-parte aferentă întreprinderii consolidante din rezultatul întreprinderii consolidate prin metoda punerii în echivalență.
Bilanțul consolidat prin integrarea globală oferă cea mai cuprinzătoare imagine, financiară și economică, a puterii pe care ansamblul o exercită asupra filialelor sale. Acesta permite aprecierea structurii reale a activelor, a mijloacelor de finanțare, respectiv a gradului de îndatorare, cunoscând în același timp partea din rezultat și din capitalurile proprii aferentă asociaților sau acționarilor minoritari care participă la finanțarea generală a ansamblului de societăți. Această metodă permite cunoașterea detaliată a legăturilor de participare care au loc în cadrul unui ansamblu.
Metoda integrării proporționale se aplică întreprinderilor valorificate în comun, al căror control se împarte cu un număr limitat de acționari sau asociați. Aceasta conduce la asocierea filialei cu un bun de patrimoniu ce va fi partajat conform procentului de interes deținut. Utilizarea acestei metode de consolidare pe plan internațional este limitată. Se recomandă folosirea metodei integrării proporționale, potrivit IASC 31 „Raportul financiar de interese în joint-venture” (termenul de „joint-venture” reprezintă un acord contractual prin care mai multe părți convin asupra realizării unei activități economice care este supusă unui control concomitent), pentru consolidarea întreprinderilor ce se află sub un control concomitent.
Punerea în echivalență poate fi considerată ca fiind un „rezumat” al metodei integrării globale, aceasta din urmă oferind datalierea patrimonială a participațiilor. Metoda punerii în echivalență se limitează la reflectarea cotei-părți aferentă capitalurilor proprii si a rezultatului filialei ce revine întreprinderii consolidante. Această metodă se rezumă la evaluarea și reevaluarea participațiilor, raspunzând în special intereselor „proprietarilor-acționari”. Referințe privind această metodă se regăsesc în IASC 27 privind situațiile financiare consolidate și contabilitatea investițiilor în filiale (International Accounting Standards Comittee, deveint în aprilie 2001 IASB – International Accounting Standards Board) și în normele IASC 28 privind contabilitatea investițiilor în entități asociate, definind metoda punerii în echivalență ca fiind o metodă contabilă prin care titlurile de participare sunt înregistrate inițial la costul lor de achiziție, fiind ulterior ajustate modificărilor rezultate din cumpărarea titlurilor de către investitor.
CAPITOLUL IV
POSIBILITĂȚI DE UTILIZARE A MIJLOACELOR MODERNE DE CALCUL ÎN DOMENIUL CONTABILITĂȚII
4.1. Introducere în informatica economică. Delimitări conceptuale privind sistemul informatic și cel informațional
Informația, în diversele ei forme de prezentare (cărți, mass-media, documente electronice, internet, etc.) face parte din mediul cotidian al secolului XXI. Domeniile de activitate care nu se bazează pe informație sunt aproape inexistente. Informația reprezintă un mesaj obiectiv care înlătură nedeterminarea legată de înfăptuirea unui anumit eveniment, aceasta având caracter de noutate și putând fi redată în diferite forme: comunicare telefonică, articole de ziare și reviste, televiziune și sateliți, comunicatele statistice, bilanțul contabil al unei firme, etc. Informația are un caracter obiectiv. Din punct de vedere al formei concrete, aceasta poate fi analogică sau digitală.
Informația analogică presupune reprezentarea fenomenelor fizice, sunetelor și imaginilor aflate în mișcare asa cum sunt percepute de dispozitivele tehnice de înregistrare, nefiind necesară conversia sau codificarea acestora înainte de transmitere sau memorare pe platformele tehnice de informații.
Informația digitală este reprezentată ca o succesiune de valori binare (0 și 1), aranjate după un sistem de reguli care poartă denumirea de cod. Informația ce este introdusă în sistemele de calcul, folosind tastatura sau alte dispozitive de intrare, este transferată și memorată direct sub formă digitală, nefiind necesară conversia acesteia.
Noțiunea de sistem se definește ca fiind o multitudine de părți ce acționează ca un întreg în vederea atingerii unui scop comun. Sistemul funcționează într-un mediu, având o anumită structură, respectând anumite reguli și urmărind un scop, neputându-se regăsi într-o postură izolată.
Sistemul informațional se definește ca fiind multitudinea resurselor umane, echipamentelor, componentelor software, datelor și proceselor care sunt menite să ofere informații active sistemului care deține puterea de decizie (sistem decizional), informațiilor care sunt necesare în vederea elaborării de soluții adresate managerilor agenților economici pentru dificultățile care apar. Legătura între sistemul de condurece și cel condus este făcută de către sistemul informațional, acesta din urmă fiind subordonat sistemului de conducere.
Drumul pe care informația îl parcurge din momentul apariției unui eveniment și până în momentul în care, pe baza cunoașterii acestuia, se declanșează un eveniment nou poartă denumirea de circuit informațional, o secțiune aparținând acestuia numindu-se flux informațional.
Fluxul informațional se definește ca fiind ansamblul informațiilor transmise intr-un interval determinat de timp, printr-o multitudine de canale informaționale, de la o sursă informațională la un receptor; fiind caracterizat prin conținut, frecvență, volum, formă, suport, calitate, modalitatea de obținere și cost.
Sistemul informațional este reprezentat de totalitatea procedeelor, metodelor și mijloacelor de folosite în vederea culegerii, stocării, prelucrării, analizării și transmiterii datelor având ca scop fundamentarea și observării deciziilor unei întreprinderi economico-sociale, acest sistem asigurând comunicarea hotărârilor și a obiectivelor pe care entitatea le urmărește.
Sistemele informaționale, clasificate în funcție de piramida decizională se prezintă astfel:
sisteme informaționale pentru conducere;
sisteme de susținere a deciziilor;
sisteme informaționale de prelucrare a tranzacțiilor;
sisteme informaționale pentru conducerea executivă.
Totodată, sistemul informațional al unei entități se împarte în subsisteme concordante
funcțiilor din întreprindere:
subsistemul financiar-contabil;
subsistemul de aprovizionare-desfacere;
subsistemul de producție;
subsistemul de personal.
Sistemul informatic reprezintă o parte a sistemului informațional, cuprinzând adunarea, prelucrarea și transmiterea într-un mod automat a informațiilor și datelor din cadrul sistemului informațional. Acesta poate lua diverse forme:
sistemul informatic integrat: este specific anumitor sectoare de activitate (de
exemplu sistemul bancar, etc.), si asigură o introducere unică a datelor și multipla prelucrare a acestora, tinându-se cont de diversele cerințe ale utilizatorilor;
sisteme informatice de gestiune: sunt reprezentate de modelele de gestiune ce
concentrează procedurile proprii specifice unui domeniu de activitate. În practică, putem regăsi o serie de modele care sunt specifice respectivului domeniu (de exemplu tehnologiile de vânzare, fabricație, operațiile contabile, etc.);
una dintre aplicațiile sistemului informatic este reprezentată de sisteme de
prelucrare a tranzacțiilor, acestea permițând adunarea, stocarea și prelucrarea zilnică a informațiilor prezente sub formă de date ce rezultă din efectuarea tranzacțiilor, fapt ce asigură actualizarea continuă a bazei de date;
sistemul informatic de conducere este sistemul de aplicații informatice care au în
vedere elaborarea de rapoarte într-un format standard, acestea fiind necesare conducerii operative și organizării entității;
sistemul – suport de decizie este sistemul care are în vedere asigurarea
informațiilor bazate pe decizii, care fac referire la diversele situații ce pot apărea în luarea acestor decizii. Acesta mai poartă și denumirea de sistem de informare executivă în momentul în care este folosit de către conducerea executivă a entității.
Noțiunea de tehnologie a informației este una modernă, și descrie îmbinarea de tehnologii de calcul (software și echipamente de calcul) cu tehnologia comunicației (rețelele de comunicare a datelor, de transmitere a imaginlor, a vocii, etc.).
Proiectarea de ansamblu a sistemelor informatice
Sistemul informatic prezintă următoarele caracteristici:
este necesar ca sistemul să conțină o bază de date, în care se vor stoca datele
corelate, ce își au originea în surse interne și externe;
este obligatoriu ca informațiile pe care sistemul le furnizează să fie autentice, reale,
exacte, iar modelul de prezentare să fie variabil de la un nivel de conducere la altul;
sistemul trebuie să încorporeze o diversitate de modele tehnico-economice,
matematice (modele de simulare, eficiență, optimizare);
acesta trebuie să facă posibilă interacțiunea imediată cu utilizatorul;
trebuie să ofere un grad de integrare cât mai mare.
Printre cerințele sistemelor informatice se enumeră:
în vederea alcătuirii sistemului trebuie luate în calcul criteriile de eficiența
economică;
tot în vederea alcătuirii acestuia, este necesară participarea directă a conducerii
entității;
sistemul informatic trebuie să asigure un nivel tehnic al soluțiilor ridicat;
trebuie să adopte soluții în concordanță cu disponibilitatea resurselor și cu
constrângerile sau restricțiile ce sunt impuse.
4.2. Prezentarea aplicației informatice construită în Microsoft Access 2007. Obiective urmărite
Organizarea datelor cu scopul prelucrării acestora pe calculator este o activitate de o importanță deosebită datorită faptului că datele și programele se află într-o strânsă corelație. Indiferent de complexitatea unui program informatic, acesta nu va fi capabil să ofere rezultate satisfăcătoare dacă structura datelor nu este bine planificată, dar totodată, nici o structură a datelor bine planificată nu va putea reda suficiența necesară dacă programul care o prelucrează nu este realizat corect.
Privind din punct de vedere informatic, există două modalități de organizare a datelor:
organizarea în memoria internă a calculatorului;
organizarea în memoria externă a calculatorului.
Organizarea în memoria externă presupune mai multe stadii, precum organizarea în
fișiere, și organizarea bazelor de date.
Aplicația informatică realizată în Microsoft Access 2007 își propune efectuarea consolidării bilanțurilor inițiale ale entităților ce compun un ansamblu, prin toate cele trei metode de consolidare, respectiv: integrarea globală, integrarea proporțională, și metoda punerii în echivalență, și redarea acestora într-o manieră comparativă.
Primul pas în crearea bazei de date constă în crearea tabelelor reprezentând bilanțurile individuale ale societăților ce vor face obiectul consolidării. Din fereastra Create vom alege optiunea Table Design, după cum urmează:
Figura 4.1. Crearea tabelei în modul design view
După finalizarea primului pas, programul ne va crea o tabelă în modul de vizualizare design view în care vom introduce câmpurile pe care le conține bilanțul societății-mamă. Pentru început alegem cheia primară ca fiind tuplul COD_Element (pentru a stabili cheia primară se execută click-dreapta pe câmpul dorit și se alege opțiunea Primary Key) iar în coloana Data Type se va alege opțiunea AutoNumber. Câmpurile ID_WESTWOOD, ID_ANON, și ID_PROMAT sunt chei externe care vor face legătura între bilanturile initiale ale celorlalte societăți.
Figura 4.2. Introducerea câmpurilor pe care le va conține tabela
După introducerea acestor elemente se procedează la salvarea tabelei sub denumirea de Bilanț_inițial_SC_ABSTERGO, executând click pe butonul CLOSE(X) al ferestrei Table Design.
Programul ne va salva tabela în secțiunea din stânga, sub denumirea aleasă. În vederea completării elementelor din bilanț se va deschide tabela creată anterior executând-se dublu-click pe aceasta. Modul de vizualizare al tabelei este datasheet view. După introducerea datelor tabela va fi de forma:
Figura 4.3. Tabela societății-mamă
Celelalte tabele conținând bilanțul inițial al societăților Westwood (controlată exclusiv – MIG), Anon (asupra căreia se exercită un control concomitent – MIP), și ProMAT (societatea pusă în echivalență – MPE), respectiv tabela cu ajustările aferente fiecărei metode, au fost create urmând pașii specificați anterior.
După crearea tuturor tabelelor enumerate anterior se procedează la crearea relațiilor între tabele: din fereastra Database Tools se selectează opțiunea Relationships. Va apărea o fereastră care contine tabelele create anterior, iar din acea fereastră le vom selecta pe toate si vom executa click-stanga pe butonul Add:
Figura 4.4. Selectarea tabelelor în vederea constituirii relațiilor dintre acestea
Pentru a crea o relație de tipul 1-n între bilanțul inițial al S.C. Abstergo și bilanțul inițial S.C. Westwood vom îmbina cheia primară din tabela S.C. Westwood cu cheia secundară din tabela S.C. Abstergo. Va apărea o fereastră în care vom bifa Enforce Refferencial Integrity după care se va executa click-stânga pe opțiunea Create. Se va proceda în același mod pentru fiecare tabelă în parte.
Figura 4.5. Crearea relațiilor între tabele
În vederea consolidării societății controlate exclusiv Westwood S.A. de către societatea-mamă Abstergo S.A. prin MIG, este necesară crearea unei interogări. Pentru a crea o interogare, din fereastra Create se va selecta opțiunea Query Design. În fereastra creată vom selecta tabelele și respectiv elementele aferente, pe care le vom utiliza în vederea consolidării: bilanțul inițial al societății-mamă, bilanțul inițial al societății integrate global, și tabela cu ajustările.
Figura 4.6. Selectarea tabelelor ce vor fi utilizate în interogare
În continuare, vom executa dublu click pe elementele care sunt necesare pentru ca din interogare să reiasă bilanțul consolidat, și anume: din tabela Bilanț_inițial_SC_ABSTERGO vom selecta câmpul Elemente_bilanțiere și câmpul Sume, din tabela Bilant_inițial_SC_WESTWOOD vom selecta câmpul Sume, iar din tabela tbl_AJUSTĂRI vom selecta câmpul Ajustări_Debit_MIG și câmpul Ajustări_Credit_MIG.
Figura 4.7. Selectarea elementelor necesare consolidării
Pasul următor constă în introducerea unui câmp de calcul din care va rezulta bilanțul consolidat. În următorul câmp se va introduce expresia: Bilant_consolidat: [Bilant_initial_SC_ABSTERGO]![Sume]+[Bilant_initial_SC_WESTWOOD]![Sume]+[tbl_AJUSTARI]![Ajustari_Debit_MIG]-[tbl_AJUSTARI]![Ajustari_Credit_MIG].
Pentru a înțelege operația efectuată vom descompune o parte din expresia de mai sus pe componente: partea de Bilant_consolidat reprezintă numele noului element din tabelul rezultat după rularea interogării, cele „:” specifică programului faptul că urmează a se introduce o expresie. Expresia [Bilant_initial_SC_ABSTERGO]![Sume] specifică programului că din tabela Bilant_initial_SC_ABSTERGO se vor lua sumele aferente.
După introducerea expresiei, se execută click dreapta pe aceasta și se alege opțiunea Properties. Din fereastra nou deschisă vom selecta valoarea câmpului Format ca fiind Currency. În final se rulează interogarea efectuată prin selectarea opțiunii RUN din care va rezulta bilanțul consolidat al celor două societăți. Interogarea se va salva sub denumirea de Consolidare_MIG.
Interogările ce au urmat au fost realizate urmând aceeași pași precizați anterior, cu mențiunea că pentru consolidarea prin MIP s-a luat doar cota-parte aferentă societății consolidante din elementele bilanțiere ale societății controlate în comun, conform procentului de interes deținut de către societatea-mamă în societatea consolidată, iar pentru metoda punerii în echivalență s-a preluat doar cota-parte din rezervele și rezultatele întreprinderii consolidate.
Figura 4.8. Crearea bilanțului consolidat prin MIG
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prezentarea Comparativa a Metodelor de Consolidare (ID: 123096)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.