Prevenirea Si Descoperirea Traficului DE Fiinte Umane

Diverse2

Prevenirea Si Descoperirea Traficului DE Fiinte Umane

Byadmin ianuarie 1, 2024

Tema: PREVENIREA ȘI DESCOPERIREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

CUPRINS

INTRODUCERE

1. CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND TRAFICUL DE FIINȚE UMANE

Noțiuni generale privind traficul de ființe umane

Caracteristica traficului de ființe umane

Formele traficului de ființe umane

Concluzii la capitolul 1

2. PREVENIREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

2.1. Cauzele și condițiile care contribuie la proliferarea traficului de ființe umane

2.2. Personalitatea victimelor traficului de ființe umane

2.3. Activități de prevenire a traficului de ființe umane

Concluzii la capitolul 2

3. PARTICULARITĂȚILE COMBATERII TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

3.1. Activitățile de combatere a traficului de ființe umane

3.2. Colectarea informației privind infracțiunile de traficul de ființe umane

3.3. Particularitățile investigării infracțiunilor de traficul de ființe umane

3.4. Date statistice privind traficul de ființe umane pentru perioada 2009-2011

Concluzii la capitolul 3

CONCLUZII

RECOMANDĂRI

BIBLIOGRARIE

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Problema traficul de ființe umane în Republica Moldova rămîne în continuare una deosebit de gravă, în pofida unui șir de măsuri de contracarare a acestui fenomen, întreprinse la noi in țară în ultimii ani. De cele mai multe ori victime ale traficului devin femeile și copiii, recrutați în fond în scopul exploatării sexuale în Turcia, în țările Orientului Apropiat (inclusiv Emiratele Arabe Unite și Israel), în țările Europei, precum și în Rusia. Bărbații moldoveni sunt vînduți în statele fostei Uniuni Sovietice în scopul exploatării prim muncă pe șantiere de construcții, în agricultură și la alte lucrări. In Moldova au fost inregistrate, de asemenea, cazuri de trafic cu persoane în scopul prelevării de organe și țesuturi. In majoritatea cazurilor victime ale traficului deveneau persoane separate. In același timp, au fost înregistrate și astfel de cazuri, în care victime ale traficului deveneau chiar familii – mame cu copii. Este imposibil a estima cu exactitate dimensiunile de răspîndire a fenomenului trafic de ființe umane, în primul rînd, din cauza caracterului ascuns al problemei, precum și pentru că în Moldova lipsește un sistem unic de colectare a informației.

Fiecare participant la contracararea traficului ține evidența cazurilor colectate conform propriului algoritm, ceea ce duce la neconcordanța datelor la nivel național, iar unele cazuri chiar la supraaprecierea cazurilor de trafic de persoane. In vederea prevenirii și combaterii traficului de ființe umane de către Republica Moldova a fost creat un cadru legislativ care in mare parte acoperă provocările inainte de fenomenul traficului.

Astfel, Codul penal intrat in vigoare la 12 iunie 2003 prevede răspunderea penală pentru traficul de ființe umane in art.165; art.206 – Traficul de copii; art.207 –Scoaterea ilegală a copiilor din țară; art.220 – Proxenetismul. Pentru traficul de ființe umane și traficul de copii sancțiunea maximă care poate fi aplicată este detențiunea pe viață, pentru scoaterea ilegală a copiilor din țară – 12 ani inchisoare, iar pentru celelalte infracțiuni nominalizate, pedeapsa nu poate fi mai mare decit 7 ani inchisoare.

Astfel, un progres al politicii statului intru contracararea acestui fenomen este adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nr.241 din 20.10.2005. Această lege reglementează raporturile juridice privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane; cadrul de asistență la prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, la protecția și acordarea de ajutor victimelor acestui trafic; colaborarea autorităților administrației publice cu organizațiile neguvernamentale și cu alți reprezentanți ai societății civile in activitatea de prevenire și combatere a traficului de ființe umane; cooperarea cu alte state.

Scopul tezei.

Scopul cercetărilor efectuate este de a analiza infracțiunile de trafic al ființelor umane, prevenirea și combaterea acestui flagel. Scopul trasat se dimensionează intr-un șir de obiective de realizare consecventă și consecutivă:

Suportul metodologic și teoretico-științific al investigațiilor. In vederea cercetării cît mai complete a obiectului cetcetării, urmărind cu perseverență atingerea graduală a obiectivelor enunțate, am selectat metodele adecvate de cercetare științifică a fazelor traficului de ființe umane, personalitatea victimilor, activități de pevenire, particularitățile combaterii traficului de ființe umane. Baza metodologică a investigațiilor se compune din:

– metoda logică (analiza deductivă, inductivă, generalizare, specificare, diviziune, clasificare, definiții etc.), utilizată în cadrul temei cercetate;

– metoda istorică, folosită pentru cercetarea cauzelor și fazelor traficului de ființe umane, corelarea informațiilor privind aceste infracțiuni etc.;

– metoda sistematică, indispensabilă pentru cercetarea acestui flagel prin intermediul rapoartelor anuale privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane;

– metoda comparativă, folosită cu incidență maximală în vederea stabilirii aspectului comparat dintre legislația Republicii Moldova, Romînia și Russia în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane;

Suportul teoretico-științific al investigațiilor a fost determinat de realizările legislative și doctrinare din țară și de peste hotare.

Autorii care au tratat problema în cauză sunt: Botnaru Gh., Bujor V., Bejan., Brînză S., Stai V., Ulianovschi X., Furdui S., Macari I., Moraru V., Negru O., Vîzdoga I., Лаeвcки B., ș.a., operele cărora de teoria generală a dreptului, a dreptului penal și procesual penal, criminologia, criminalistica au constituit un real și neprețuit aport la elaborarea tezei. Surse nesecate de inspirație și lumină privind activitățile de prevenire și combatere a traficului de ființe umane.

Noutatea științifică a lucrării. Elementele de noutate științifică ale tezei le rezumăm astfel:

Definirea noțiunii generale al traficului de ființe umane; caracteristica și fazele traficului de ființe umane.

Analiza măsurilor de prevenire și combatere a traficului de ființe umane.

Definirea sarcinilor investigării infracțiunilor de trafic de ființe umane.

Ideniﬁcarea trăsăturilor speciﬁce ale obligațiilor pozitive din partea statului în domeniul combaterii traﬁcului de ﬁințe umane.

Stabilirea cauzelor și condițiilor care contribuie la proliferarea traficului de ființe umane.

Colectarea informației privind infracțiunile de traficul de ființe umane.

Determinarea impotranței metodelor de investigare a cazurilor de trafic de ființe umane.

Diferențierea metodelor pro-active și re-active de investigare a cazurilor.

Aprecierea comparativă a legislației naționale și internaționale în domeniul combaterii traﬁcului de ﬁințe umane.

Structura tezei. Teza este structurată în trei capitole succedate logic și organic; introducere ca inițiere în studiu; încheiere ce inserează concluzii și recomandări; bibliografie în funcție de suport documentar și doctrinar al lucrării. Lucrarea este alcătuită din 74 pagini.

1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND TRAFICUL DE FIINȚE UMANE

1.1. Noțiuni generale privind traficul de ființe umane

Conceptul de traﬁc, pentru prima dată a fost încă în secolul XVI, în calitate de sinonim pentru comerț. Astfel, acest termen nu avea conotații negative. Cu toate acestea, către sec. XVII traﬁcul a început a ﬁ asociat cu vînzarea ilicită și/sau neloială a mărfurilor.

Deși, la începuturi, prin traﬁc se înțelegea, vînzarea de droguri și arme, către sec. XIX această noțiune mai includea și comerțul cu ﬁințe umane tratate ca bunuri și vîndute în sclavie. Acest comerț „tradițional” cu sclavi a fost scos în afara legii spre ﬁnele sec. XIX. La începutul sec. XX, termenul de traﬁc se referea, de obicei, la „comerțul de sclavi albi”, care reprezenta circulația peste frontierele internaționale a femeilor și copiilor în scopul practicării prostituției [41, pag. 11].

Numai abia, spre ﬁnele anilor `90 traﬁcul a fost asociat cu prostituția și exploatarea sexuală a femeilor și copiilor. Odată cu adoptarea Protocolului pentru prevenirea, suprimarea și pedepsirea traﬁcului de persoane, adițional Convenției ONU împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul de , 2000), în domeniul traﬁcului au fost înserate două inovații. În primul rînd, a fost adoptată o deﬁniție internațională comprehensivă a traﬁcului de ﬁințe umane. În al doilea rînd, și mult mai important, deﬁniția oferită de Protocol este una destul de extinsă privind domeniul de aplicare și inserează munca forțată ca unul dintre scopurile traﬁcului, pe lîngă scopul exploatării sexuale. În timp ce Protocolul enunță cîteva distincții certe între traﬁcul în scopul exploatării sexuale și traﬁcul în scopul exploatării muncii și a serviciilor (precum și practicile referitoare la sclavie sau similare sclaviei și servituții), trebuie de ținut cont că exploatarea sexuală nu reprezintă muncă forțată. În general, traﬁcul, la moment, se referă la circulația persoanelor, de multe ori ilegală, peste hotare sau pe teritoriul aceluiași stat, fenomen tratat ca o activitate comercială care ﬁnisează cu exploatarea prin muncă sau sexuală.

Astfel, în conformitate cu art.3 al Protocolului pentru prevenirea, suprimarea și pedepsirea traﬁcului de persoane, adițional Convenției ONU împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul de , 2000), traﬁcul de persoane reprezintă recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrîngere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a obține consimțămîntul unei persoane avînd autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conține, cel puțin, exploatarea unei alte persoane prin prostituarea acesteia sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forțate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.

Această deﬁniție are mai multe aspecte pozitive care reﬂectă realitatea fenomenului:

nu restrînge traﬁcul la exploatarea sexuală. Ea se concentrează asupra condițiilor de muncă forțată, aservire, ținere în stare de sclavie și a practicilor similare sclaviei, ﬁecare din ele după cum au fost deﬁnite în dreptul internațional;

ea nu se concentrează în exclusivitate asupra femeilor și fetelor, dar recunoaște că femeile, bărbații, fetele și băieții pot ﬁ cu toții victime;

ea nu cere ca victimele să traverseze un hotar recunoscut internațional, ținînd cont de faptul că persoanele pot ﬁ traﬁcate intern, dintr-o regiune în alta, în hotarele unei singure țări;

cu excepția cazului în care o persoană cu vîrsta de 18 ani, Protocolul impune o anumită distorsiune a voinței victimei liber exprimate, prin recurgere la forță, înșelăciune, abuz de putere și asftel respectă capacitatea unei persoane adulte de a lua decizii determinate autonom referitoare la viața sa, în mod special referitor la muncă și opțiunile de migrație.

Datorită faptului că înșelăciunea este suﬁcientă pentru un caz de traﬁc, aplicarea forței și constrîngerii nu sînt elemente necesare; conform acestei deﬁniții, dacă oricare din mijloacele ilegale au fost folosite (de exemplu, contrîngere, fraudă, înșelăciune), este irelevant dacă victima cedează în cele din urmă și acceptă exploatarea.

În conformitate cu art.4 al Convenției Consiliului Europei privind măsurile contra traﬁcului de ﬁințe umane, expresia „traﬁc de ﬁințe umane” desemnează recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor, prin amenințarea cu ori prin utilizarea forței sau a altor forme de constrîngere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate ori de o situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăți sau de avantaje pentru obținerea consimțămîntului unei persoane avînd autoritate asupra altei persoane, în scocial referitor la muncă și opțiunile de migrație.

Datorită faptului că înșelăciunea este suﬁcientă pentru un caz de traﬁc, aplicarea forței și constrîngerii nu sînt elemente necesare; conform acestei deﬁniții, dacă oricare din mijloacele ilegale au fost folosite (de exemplu, contrîngere, fraudă, înșelăciune), este irelevant dacă victima cedează în cele din urmă și acceptă exploatarea.

În conformitate cu art.4 al Convenției Consiliului Europei privind măsurile contra traﬁcului de ﬁințe umane, expresia „traﬁc de ﬁințe umane” desemnează recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor, prin amenințarea cu ori prin utilizarea forței sau a altor forme de constrîngere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate ori de o situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plăți sau de avantaje pentru obținerea consimțămîntului unei persoane avînd autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării.

Exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea altor persoane prin prostituție sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forțate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe.

Recomandarea nr.R (2000) Comitetului de Miniștri adresată statelor membre privind acțiunile împotriva traﬁcului de ﬁințe umane în scopul exploatării sexuale conține o deﬁniție mai îngustă a traﬁcului de ﬁințe umane din perspectiva scopului acestuia – exploatării sexuale.

Asftel, traﬁcul de ﬁințe umane include procurarea de către una sau mai multe persoane ﬁzice sau juridice și/sau organizații și transportarea sau organizarea migrării – legale sau ilegale – a persoanelor, cu sau fără consimțămîntul acestora, în scopul exploatării lor sexuale, prin metode coercitive, în particular prin: aplicarea violenței sau amenințarea cu aplicarea ei, prin inducere în eroare, abuz de autoritate sau de poziție de vulnerabilitate a victimelor.

Convenția cu privire la înﬁințarea Oﬁciului European de Poliție din 1995 deﬁnește traﬁcul de ﬁințe umane ca ﬁind supunerea unei persoane puterii reale și ilegale a unor alte persoane, prin recurgerea la violență, amenințări sau uneltiri, prin abuz de autoritate în vederea impunerii acesteia de a practica prostituția, traﬁcul presupunînd și aplicarea diverselor forme de exploatare sexuală, abuzul de persoane minore sau comerțul cu copii abandonați.

Deși a început să se ampliﬁce vertiginos în Republica Moldova încă în prima jumătate a deceniului nouă al sec. XX, prima încercare de a reglementa sub aspect juridico-penal relațiile sociale, în sensul interzicerii traﬁcului de ﬁințe umane în legislația națională, a fost întreprinsă în anul 1997, cînd legiuitorul a operat un amendament penal (redacția anului 1961), prin care în textul legii penale a fost introdus art.113/1 „Vînzarea și traﬁcul de copii”. Norma în cauză interzicea doar traﬁcul de copii, care constituia unul dintre obiectele traﬁcului de oameni și nu oferea o reglementare juridico-penală a acestui comportament în întregime. În anul 1998 s-a întreprins o altă încercare de reglementare juridico-penală a traﬁcului de ﬁințe umane, deja a tuturor aspectelor, odată cu includerea art.105/2 „Proxenetismul” în Codul penal, a cărui dispoziție reglementa traﬁcul de oameni ca o activitate infracțională distinctă de proxenetism. Însă, potrivit acestei norme, erau susceptibile de sancționare penală doar actele de traﬁcare a persoanelor săvîrșite în scop de exploatare sexuală. La 30.07.2001 în Codul penal a fost introdus art.113/2 „Traﬁcul ilicit de ﬁințe umane”, ceea ce a însemnat o altă etapă în reglementarea juridico-penală a relațiilor sociale în vederea interzicerii comerțului cu ﬁințe umane și reprimării eventualelor manifestări de acest tip.

Actualul Cod penal al Republicii Moldova prevede separat infracțiunile de traﬁc de ﬁințe umane (art.165) și traﬁc de copii (art.206). Conform art.165 CP RM, traﬁcul de ﬁințe umane reprezintă: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără consimțămîntul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, pentru cerșetorie, în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conﬂicte armate sau în activități criminale, de prelevare a organelor sau țesuturilor, săvîrșită prin:

a) amenințare cu aplicarea sau aplicarea violenței ﬁzice sau psihice nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin conﬁscare a documentelor și prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil, precum și prin amenințare cu divulgarea informațiilor conﬁdențiale familiei victimei sau altor persoane atît ﬁzice, cît și juridice;

b) înșelăciune;

c) abuz de poziție de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăți sau beneﬁcii pentru a obține consimțămîntul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane.

Asftel, Codul penal al Republicii Moldova deﬁnește ceva mai detaliat decît Protocolul de mijloacele de constrîngere și scopurile exploatării. De exemplu, art.165 CP RM stabilește următoarele scopuri ale exploatării, care nu se regăsesc în Protocol:

− folosirea victimei în conﬂicte militare;

− folosirea victimei în activitate criminală;

− prelevarea de țesuturi umane pentru transplantare.

În conformitate cu Legea privind prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, nr. 241-XVI din 20.10.2005, traﬁcul de ﬁințe umane reprezintă recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin amenințare cu forța sau prin folosirea forței ori a unor alte mijloace de constrîngere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de putere sau de situație de vulnerabilitate ori prin darea sau primirea de bani ori de beneﬁcii de orice gen pentru a obține consimțămîntul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane, în scopul exploatării acesteia.

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Jusiție cu privire la practica aplicării legislației în cauzele despre traﬁcul de ﬁințe umane și traﬁcul de copii deﬁnește traﬁcul de ﬁințe umane ca ﬁind recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane cu sau fără consimțămîntul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forțate, în sclavie sau în condiții similare sclaviei, de folosire în conﬂicte armate sau în activități criminale, de prelevare a organelor sau țesuturilor pentru transplantare, săvîrșită prin:

– amenințare cu aplicarea sau aplicarea violenței ﬁzice sau psihice nepericuloase pentru viața și sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin conﬁscare a documentelor și prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil;

– înșelăciune;

– abuz de poziție de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăți sau beneﬁcii pentru a obține consimțămîntul unei persoane care deține controlul asupra unei alte persoane, cu aplicarea violenței periculoase pentru viața, sănătatea ﬁzică sau psihică a persoanei;

– prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenței ﬁzice, a armei, a amenințării cu divulgarea informațiilor conﬁdențiale familiei victimei sau altor persoane, precum și a altor mijloace.

Din punct de vedere criminologic, traﬁcul de ﬁințe umane poate ﬁ deﬁnit ca ﬁind o formă particulară de manifestare a criminalității organizate care constă în comerțul cu oameni sau cu organe și țesuturi ale lor, în scopul extragerii de proﬁturi considerabile, speculînd o anumită cerere și ofertă existentă în acest sens. Deﬁniția criminologică are un caracter natural, ea reﬂectă realitatea așa cum aceasta este. Lipsa unei deﬁniții clare a infracțiunii de traﬁc de persoane reprezintă un obstacol ce împiedică prevenirea eﬁcientă și urmărirea penală, recunoașterea drepturilor omului, cercetarea fenomenului, elaborarea și coordonarea unei politici eﬁciente, cooperarea internațională în scopul combaterii acestui ﬂagel.

O deﬁniție distinctă a traﬁcului este prevăzută în Buletinul Curții Supreme de Jusiție a Republicii Moldova, facilitează de asemenea cooperarea internațională, de exemplu: cazul în care se pune problema dacă acțiunea de traﬁc săvîrșită într-o altă țară este pasibilă de pedeapsă jus civile, potrivit legilor naționale.

1.2. Caracteristica traficului de ființe umane

Fenomenul traﬁcului de ﬁințe umane poate avea mai multe trăsături, după cum urmează:

− Din punct de vedere al drepturilor omului, traﬁcul de persoane include sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea ﬁzică și psihică a persoanei, ﬁind pe deplin jusiﬁcată aprecierea că traﬁcul de ﬁințe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu.

− Sub aspect economic, traﬁcul presupune: interese ﬁnanciare (proﬁturi uriașe), rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din traﬁc și pe baza cărora se realizează activitatea de traﬁcare).

− Din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin traﬁcul sînt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în sine, eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de experiențe sexuale, către Est, unde piața prosituției este mai tentantă.

− Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traﬁcate sînt reduse la condiția de „marfă”, sînt dezumanizate treptat, ﬁindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcîndu-le întreaga evoluție viitoare.

− Din perspectiva implicațiilor sociale, datorită creșterii alarmante din ultimii ani, traﬁcul de persoane devine un fenomen național și transnațional, ﬁind favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor moderne.

− Prin prisma scopului vizat, traﬁcul presupune proﬁturi uriașe pentru traﬁcanți, care reinvestesc veniturile obținute în derularea în continuare a activităților ilicite.

Prostituția (în general, exploatarea sexuală a femeilor și copiilor) constituie principalul scop al traﬁcului și modalitatea de obținere a celor mai mari cîștiguri. De asemenea, traﬁcul de ﬁințe umane se realizează în scopul folosirii la munci forțate, comiterii de infracțiuni prin constrîngere, de către victimele traﬁcului și prelevării de organe (victimele sînt bărbați, femei, copii).

Din punctul de vedere al complexității fenomenului traﬁcului de ﬁințe umane, putem evidenția următoarele caracteristici ale acestuia:

– Este o formă de manifestare a crimei organizate și, în această calitate, posedă trăsăturile caracteristice acestui tip de criminalitate, are o esență identică și se supune legilor de existență proprii fenomenului din care face parte. Traﬁcul de persoane este organizat de grupuri criminale clandestine care sînt adesea implicate și în alte tipuri de criminalitate organizată. Structurile acestor grupuri sînt foarte variate, pornind de la grupuri amatoare izolate, pînă la organizații structurate la nivel internațional.

– Este o formă de violență, deoarece victimele traﬁcului sînt supuse adesea unor forme de violență care le afectează foarte grave.

Din deﬁniția traﬁcului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traﬁcului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune, în raport de caracteristicile persoanelor traﬁcate și traﬁcante, de scopul urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de speciﬁcul valorilor sociale lezate (drepturile omului).

1.3 Formele traficului de ființe umane

Formele traﬁcului variază în funcție de: numărul persoanelor implicate, tipul de traﬁcanți, de victime sau de „clienți” ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traﬁcului și în raport de care traﬁcul rămîne național sau se extinde peste granițe. În traﬁcul de ﬁințe umane pot ﬁ implicate persoanele ﬁzice (agenți de recrutare, contrabandiști, complici care au abuzat de poziția lor din cadrul autorităților administrative ale statelor implicate), dar și persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societăți de transport, ﬁrme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care oferă spectacole de strip-tease etc.)

Totuși, trebuie să ținem cont de faptul că condițiile abuzive comise la orice etapă în parte a ciclului traﬁcului nu trebuie cumulate pentru a considera fapta comisă traﬁc. Constrângerea și exploatarea pot, spre exemplu, să aibă loc doar la ultima fază a ciclului, atunci când persoana începe să lucreze, în timp ce recrutarea și transportarea să ﬁe decisă de comun acord, înainte de plecare. Astfel, trebuie să menționăm că ciclul traﬁcului și cele trei etape ale sale sunt destul de ﬂuide: nu este necesar ca ﬁecare migrant recrutat și transportat să ﬁe forțat să muncească; dar este posibil ca un migrant recrutat și transportat legal să ﬁe exploatat, în cele din urmă. Întradevăr, multe persoane care ajung în situații de muncă forțată au emigrat voluntar și au devenit victime în timpul călătoriei sau în țara de destinație.

Formele de trafic de ființe umane sunt:

− traﬁcul ocazional, cînd se raportează doar la transportarea internă și internațională a victimelor;

− traﬁcul în bande sau grupuri mici, cînd traﬁcanții sînt bine organizați și specializați în traﬁcarea cetățenilor în afara granițelor, folosind aceleași rute;

− traﬁcul internațional, cel mai laborios organizat, derulat de rețele periculoase și greu de combătut.

Din perspectiva victimelor – copii traﬁcați, traﬁcul poate ﬁ clasiﬁcat în funcție de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează:

− aspectul social (abuz psihologic, ﬁzic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor, lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool și droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei să-și recruteze, la rîndul ei, rudele sau prietenii);

− aspectul juridic (deposedarea de acte de identitate, posedarea și utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la poliție);

− aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor plăți nejustiﬁcate).

Cercetări recente au arătat că traﬁcul nu este atît de asociat cu alte forme de crimă organizată cum se credea. Mulți traﬁcanți sînt oportuniși care proﬁtă de un prilej favorabil. Pe de altă parte, traﬁcul de ﬁințe umane și crima organizată folosesc uneori aceleași rute și rețele, în unul din modurile de mai jos:

− traﬁcul paralel, în care persoanele sînt traﬁcate folosind aceleași rute și rețele ca pentru mărfurile ilegale;

− traﬁcul combinat, în care traﬁcul de persoane se face în același timp cu alte forme de contrabandă (de exemplu, folosind aceleași vehicule);

− traﬁcul de înlocuire, în care aceleași rute sînt folosite pentru traﬁcul cu diferite mărfuri, altele de ﬁecare dată; de exemplu, rețelele crimei organizate pot folosi fostele rute ale traﬁcanților de arme pentru a introduce clandestin persoane într-o zonă de conﬂict după terminarea ostilităților;

− traﬁcul invers, în care aceleași rute sînt folosite pentru traﬁcul în ambele direcții; traﬁcul de persoane se desfășoară într-un sens, iar contrabanda cu droguri în celălalt;

− comerțul cu amănuntul combinat, în care se face traﬁc de mărfuri diverse, inclusiv de oameni, droguri și arme.

Pot ﬁ evidențiate următoarele forme ale traﬁcului de ﬁințe umane, în dependență de scopul propriu-zis al traﬁcului inițiat:

a) traﬁcul de ﬁințe umane, în special al femeilor și copiilor, cu scop de exploatare sexuală, inclusiv:

− pentru organizarea prostituției;

− pentru organizarea practicării prostituției în unitățile militare sau în locurile de dislocare a forțelor armate;

− pentru organizarea turismului sexual;

− pentru servicii pornograﬁce (în special, folosirea copiilor de ambele sexe în acest scop);

b) traﬁcul de ﬁințe umane în scop de exploatare prin sclavie, inclusiv:

− folosirea în munci istovitoare;

− folosirea în economia tenebră;

− folosirea în activități de producere a produselor ilegale sau de contrabandă;

− folosirea în lucrări casnice;

− munca copiilor (spălarea mașinilor, lucrări agricole etc.);

c) traﬁcul de ﬁințe umane, în special al copiilor și invalizilor, în activitatea de cerșetorie, cum ar ﬁ :

− folosirea copiilor;

− folosirea invalizilor;

− „arenda” pruncilor pentru cerșetorie;

d) căsătoriile în scop de exploatare (inclusiv folosirea sistemului „mirese prin poștă”):

− pentru folosirea persoanei în muncă casnică (menajeră etc.);

− pentru nașterea forțată a copiilor;

− pentru îngrijirea bolnavilor și vîrstinicilor, copiilor etc.;

e) traﬁcul de copii în scopul impunerii la maternitate surogat, pentru reproducere;

f) traﬁcul de ﬁințe umane în scopul prelevării și transplantării organelor și țesuturilor;

g) traﬁcul de copii în scopul adopției ilegale;

h) traﬁcul de ﬁințe umane în scopul folosirii în conﬂicte armate;

i) impunerea soldaților și deținuților la muncă forțată;

Cercul traﬁcului poate ﬁ descris ca o afacere foarte bine organizată care este divizată în trei etape consecutive, în conformitate cu elementele traﬁcului descrise în Protocolul de la Palermo:

1. Recrutarea potențialilor candidați în vederea angajării peste hotare. Traﬁcanții care încearcă să atragă peroanele în situație de traﬁc, utilizează un număr de metode:

Prin forță, constrângere, complicitate și ignoranță. Recrutorii pot atrage victimele, promițându-le locuri de muncă bine remunerate în statele de destinație. De asemenea, aceștia pot face uz de violență și constrângere. Unele victime sunt răpite, dar în cele mai multe cazuri, la etapa recrutării, există o anumită înțelegere între traﬁcant și potențiala victimă.

Prin recrutare voluntară a victimelor care nu suspectă consecințele. Atrași de promisiunea unei vieți mai bune, mulți migranți pleacă voluntar cu recrutorii, unii chiar căutându-i, dornici ﬁind să le plătească taxele solicitate și acceptând să se îndatoreze față de recrutor, astfel riscând să devină într-o situație de servitute, în care datoriile sunt de cele mai deseori sporite de câteva ori.

Prostituție și traﬁc femeile care lucrează în industria sexuală a țării de origine sunt supuse unui risc sporit de a deveni traﬁcate. Aceasta are loc deoarece proxeneții sunt, în mare parte, membri ai rețelelor criminale, iar femeile au fost deja traﬁcate în țara sa, vândute sau revândute etc.

2.Transportarea – traﬁcul poate ﬁ în interiorul sau peste hotarele țării, prin utilizarea diferitor metode și mijloace, de ex.: traﬁcanții pot angaja un șofer sau un operator/companie de transport prin folosirea diferitor mijloace de transport de ex.: de la avioane la containere, de la bărci, camioane la mersul pe jos, prin rute simple și complexe. Perioada dintre plecare și sosire poate dura și câteva luni sau chiar ani. Traﬁcanții, nu migranții, iau decizia asupra destinației.

Vom elucida în continuare câteva exemple de condiții degradante care pot avea loc în timpul călătoriei:

– anularea de către traﬁcant a contractului semnat inițial, spre exemplu, sosirea întro altă țară de destinație decât cea stabilită anterior;

– călătoria în grupuri de persoane și utilizând mijloace de transport nesigure

– Transferarea de la un traﬁcant la altul

– Abuz sexual, psihic și ﬁzic

3. Recepția și etapa de repartizare a locurilor de muncă. După ce migrantul ajunge în țara de destinație, traﬁcanții deseori își dau în vileag metodele abuzive, de constrângere și exploatare. Acolo, aceștia își lasă victimele în condiții de dependență și înăbușă orice încercare de rebeliune.

Astfel, ceea ce pare la început contrabandă, în realitate, poate deveni traﬁc. Cele mai dese exemple de forme de abuz aplicat de către angajator:

Rezilierea contractului inițial rezultă în: prea multe ore de muncă, nerambursarea muncii, neplata salariului stabilit inițial sau plata prin alte forme decât cele monetare, munca în alt sector decât cel prestabilit (ex. prostituție). Lipsa concediului medical, lipsa zilelor de odihnă, abuz sexual, ﬁzic și psihologic. Cazare în condiții destul de proaste, drogarea forțată, alimentare proastă sau chiar înfometarea. O caracteristică speciﬁcă comportamentului traﬁcanților este impunerea unei dominații permanente asupra victimei și lipsa oricăror posibilități de eliberare. Această sclavie crudă și inumană uneori poate avea loc și la etapele incipiente ale transferului, dar, de regulă, întotdeauna la etapa de repartizare a locurilor de muncă.

Cele mai comune căi de impunere a acestei dependențe sunt: conﬁscarea actelor de identitate astfel încât migranții să nu aibă posibilitatea de a călători înapoi, amenințarea cu denunțarea la autoritățile țării de destinație, amenințarea cu aplicarea violenței ﬁzice, amenințarea cu aplicarea violenței asupra membrilor familiei migrantului, izolare socială, închiderea într-un anumit spațiu, servitute, reținerea salariului sau reducerea excesivă a salariului.

Concluzii la capitolul 1

Astfel, putem concluziona că la etapa actuală, traficul de ființe umane se prezintă drept una din cele mai strigente probleme, constituind o formă odioasa de sclavie. Traficul de fiinte umane, aplicat indeosebi asupra tinerelor prin intermediul prostituției forțate, prin munca impusă în condiții mizerabile și prin controlul asupra vieții acestora a dat o lovitură dură asupra țării noastre.

2. PREVENIREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE.

2.1. Cauzele și condițiile care contribuie la proliferarea traficului de ființe umane.

Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională. Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează constant.

În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilității foarte mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor, iar, în al doilea rând, din obscuritatea fenomenului, asigurată de menținerea manifestărilor sale în contextul unor activități aparent legale.

În plan regional, criza din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenului, Moldova fiind citată ca țară de origine și de tranzit pentru marile rețele de trafic de femei, provenind îndeosebi din Asia, dar și din țările vecine ca Ucraina, Moldova sau Belarus, cu destinația în țările din fosta Iugoslavie (cu accent pe regiunea Kosovo), precum și Turcia, Grecia sau statele din Europa Occidentală.

Deși fenomenul ia amploare în întreagă lume, nu doar în țara noastră, el se manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc o legislație corespunzătoare și un sistem de cooperare eficient între instituțiile guvernamentale și societatea civilă.

De aceea, un prim aspect care privește traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariția. Traficul de persoane nu este un fenomen recent, existând rapoarte ale poliției din alte state, datate la sfârșitul secolului al XIX-lea, care indicau răpiri și vinderi de copii și fete din satele locuite de evreii din Țara Galilor și din alte țări ale Europei Centrale și de Est în bordelurile din toată lumea, în special în America de Sud. În America Latină și în Caraibe, în particular Argentina și Brazilia, date despre astfel de cazuri sunt înregistrate înainte de anii 1860.

Peste mai bine de un secol și jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic aceiași, însă datorită tendințelor de industrializare, internaționalizare și globalizare au apărut și cauze noi.

O examinare atentă a cauzelor care au determinat apariția și proliferarea fenomenului traficului de ființe umane, la nivelul țării noastre, face posibilă gruparea acestora.

Astfel, efectele tranziției din țările din sud-estul Europei au avutdrept rezultat schimbări politice, sociale și culturale care, la rândul lor, au determinat o creștere a sărăciei și a ratei șomajului, o distribuție inegală de putere pe piața muncii între bărbați și femei. În ultimii ani, această migrație, la combaterea traficului de persoane, protecția victimelor și amartorilor constituie, deasemenea, cauze care au determinat apariția și dezvoltarea traficului de ființe umane.

Restricționarea oportunităților de migrare legală în țările de destinație, precum și reglementările foarte restrictive cu privire la migrația legală impuse. Internaționalizarea grupărilor criminale, profiturile mari obținute în urma traficului de femei; astfel, Interpolul califica traficul ca fiind crima cu cea mai rapidă ascensiune din lume, iar O.N.U. accentua că traficul a devenit un business global cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de dolari.

Traficul de ființe umane a ajuns a fi un fenomen catastrofal de răspîndit în ultimul deceniu și caracteristic și pentru țările din Sud-Estul Europei. Consecințele sociale, economice și morale pe care le suportă o comunitate sunt dintre cele mai nefaste.

Factorii informaționali scăzuți privind realitățile pieței muncii sau nivelul de trai în țările de destinație, posibilitățile reale de angajare în câmpul muncii peste hotare, consecințele muncii la negru determină aprecierea incorectă a șanselor reale de succes, favorizând traficul.

Potrivit unui studiu comandat de O.I.M. în Moldova, s-au identificat oserie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factori care se constituie în tot atâtea cauze care determină și preced apariția traficului de ființe umane, astfel:

a) amplasarea geografică „avantajoasă”; Moldova fiind țară de origine, de tranzit și de destinație favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea,comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă și rezidența într-o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele care locuiesc în marile orașe sunt mai vulnerabile față de trafic, în comparație cu cele care locuiesc în comunități mici, rurale);

b) grupurile de apartenență; tinerele care locuiesc într-un mediu instituționalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât cele care trăiesc singure sau cu familia;

c) abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și dezintegrarea socială, astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într-o instituție, crește substanțial vulnerabilitatea față de trafic, mediul familial abuziv este un factor generator de migrație și trafic, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându-le pe tinere să-și caute libertatea în altă parte;

d) pe de altă parte, comunicarea redusă dintre părinți și tinere generează sentimentul de nonapartenență la familie și mărește vulnerabilitatea față de trafic;

c) lipsa unui grup de prieteni, ș.a.

2.2. Personalitatea victimei traficului de ființe umane.

Victima infracțiunii prevăzute la art.165 CP RM poate ﬁ doar persoana ﬁzică care a împlinit vîrsta de 18 ani.

Conform Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Jusiție cu privire la practica aplicării legislației în cauzele despre traﬁcul de ﬁințe umane și traﬁcul de copii, victime ale traﬁcului sînt persoane care au suferit, ﬁe individual, ﬁe colectiv, prejudicii, inclusiv vătămări psihice sau mintale, pierderi materiale sau morale, încălcări esențiale ale drepturilor și libertăților fundamentale prin acte sau omisiuni.

Victime ale traﬁcului sînt considerate:

− persoanele care au fost supuse la violență, abuzuri de autoritate sau la amenințări care au stat la baza intrării lor în acest proces ce a dus la exploatarea lor sexuală sau au survenit pe parcursul acestuia;

− acele persoane care au fost înșelate de organizatori/traﬁcanți și care au crezut că au un contract de muncă atrăgător fără nici o legătură cu comerțul sexual, sau pur și simplu un loc de muncă obișnuit;

− acele persoane care sînt conștiente de adevăratele intenții ale organizatorilor/traﬁcanților și care au consimțit anterior la această exploatare sexuală cauza ﬁind situația vulnerabilă în care se aﬂau. Abuzarea de situația de vulnerabilitate a victimelor este inclusă, în mod expres, ca element constituitiv al traﬁcului.

În practică, victimele rareori denunță autorităților publice faptele, deoarece riscă să ﬁ e arestate, închise și expulzate ca persoane fără forme legale sau ca persoane care practică prostituția. Trebuie deci adoptate măsuri pentru încurajarea și asistarea victimelor, astfel încît acestea să denunțe faptele la care au fost supuse și autorii lor și să intervină ca martori. Sistemul de jusiție penal trebuie să reacționeze prin punerea în aplicare a unui „tratament echitabil”.

În conformitate cu art.165 alin.(4) CP RM, vici ma traﬁcului de ﬁințe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracțiunile săvîrșite de ea în legătură cu această calitate procesuală.

La fel, art.362 alin.(4) CP RM prevede că acțiunea acestui articol nu se extinde asupra cetățenilor străini veniți în Republica Moldova, fără pașaportul stabilit sau fără autorizație, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de Constituția Republicii Moldova, precum și asupra persoanelor care sînt victime ale traﬁcului de ﬁințe umane.

Traﬁcul de ﬁințe umane continuă să rămînă pentru Republica Moldova o problemă complexă, a cărei soluționare nu trebuie amînată. Datele disponibile demonstrează că în anii 2006-2011 cetățenii Republicii Moldova au fost supuși exploatării în 32 de țări ale lumii.

Gravitatea situației indică faptul că, actualmente, Republica Moldova rămîne o țară de origine a traﬁcului de ﬁințe umane. De asemenea, deși într-o măsură mai mică, Republica Moldova este o țară de tranzit al victimelor traﬁcului de ﬁințe umane din țările ex-sovietice către statele europene. Sînt înregistrate cazuri de traﬁc în scopul prelevării de organe și țesuturi. În majoritatea cazurilor, victime ale traﬁcului devin persoane private, iar victime ale traﬁcului în scopul exploatării prin cerșit devin minorii și mamele cu copii. Majoritatea victimelor traﬁcului de ﬁințe umane este reprezentată de populația pauperizată de la sate, cel mai frecvent – de tinerii fără profesie și fără loc de muncă, inclusiv de persoanele victime ale violenței în familie.

În Republica Moldova se constată și fenomenul traﬁcului intern: locuitorii din mediul rural sînt supuși traﬁcului în orașele mari. În acest sens, organizațiile neguvernamentale (obșteși și religioase) și cele internaționale depun eforturi considerabile, în cadrul implementării programelor de prevenire și combatere a acestui fenomen, pentru prevenirea, acordarea asistenței victimelor traﬁcului de ﬁințe umane. Tendințele demonstrează că limitele de vîrstă ale traﬁcului se extind continuu. Frecvent sînt înregistrate cazuri de traﬁc de persoane cu vîrste mai mari de 25 de ani, precum și de copii, comparativ cu perioada anterioară, cînd persoanele traﬁcate aveau vîrste cuprinse între 18 și 25 de ani. Metodele de recrutare și transportare a victimelor traﬁcului de ﬁințe umane peste hotare, precum și formele de exploatare devin mai diversiﬁcate. S-a mărit numărul cazurilor în care fostele victime ale traﬁcului de ﬁințe umane devin infractori prin recrutarea altor persoane. La nivel național nu există un sistem unitar de colectare a datelor privind traﬁcul de ﬁințe umane. Instituțiile care desfășoară acțiuni de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁ ințe umane furnizează stai si ci diferite, în funcție de speciﬁcul responsabilităților pe care le au în combaterea acestui fenomen sau în asistarea vici melor traﬁcului de ﬁințe umane.

Proﬁlul psihologic și social al vici mei traﬁ cului de ﬁ ințe umane, raportat la media statistică, include genul și vîrsta victimei, date despre originea socială, studii și profesie, starea familială, plasarea în cîmpul muncii și nivelul de venituri. De cele mai dese ori victime ale traﬁcului de ﬁințe umane în scopul exploatării devin tinere femei, în vîrstă de pînă la 25 ani, provenind din familii sărace rurale, cu un nivel scăzut de studii, fără o profesie și fără loc de muncă. Un indiciu indirect este și statutul juridic al prezumatei victime în țara de destinație sau de tranzit. De regulă, de cele mai dese ori victime ale traﬁcului devin migranții ilegali. Chiar dacă ei au venit în țară în condiții legale, ulterior ei ajung de obicei să rămînă ilegal, încălcînd regimul de ședere în țara respectivă. Un indiciu important este, de asemenea, experiența violenței prin care a trecut nu o singură dată pe parcursul vieții. Cercetările demonstrează că multe din persoanele traﬁcate au fost supuse violenței cu mult înainte de a ﬁ nimerit în situație de traﬁc.

Unele victime sînt transportate peste mai multe frontiere și revîndute de cîteva ori. Din momentul trecerii frontierei de stat, tinerele își pierd statutul de cetățean al Republicii Moldova și sînt transformate în marfă. Ele sînt folosite și distribuite după bunul plac al traﬁcanților. Pe parcursul unei perioade de timp îndelungate ele sînt supuse exploatării sexuale, torturii și altor tratamente inumane.

În conformitate cu Raportul explicativ al Recomandării nr.R (2000) 11, adoptate de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 19 mai 2000, victime ale traﬁcului sînt considerate:

– persoanele care au fost supuse la violență, abuzuri de autoritate sau la amenințări ce au determinat intrarea lor în acest proces, care a dus la exploatarea lor sexuală sau exploatarea a survenit pe parcursul acestuia;

– acele persoane care au fost înșelate de organizatori/traﬁcanți și care au crezut că au un contract de muncă atrăgător fără nici o legătură cu comerțul sexual, sau pur și simplu un loc de muncă obișnuit;

– acele persoane care sînt conștiente de adevăratele intenții ale organizatorilor/traﬁcanților și care au consimțit anterior la această exploatare sexuală datorită situației vulnerabile în care se aﬂau.

Abuzarea de situația de vulnerabilitate a victimelor este inclusă, deci, în mod expres, ca element constitutiv al traﬁcului. Prin situația de vulnerabilitate a victimelor trebuie de înțeles orice tip de vulnerabilitate, ﬁe ea psihică, afectivă, familială, socială sau economică. Pe scurt, este vorba de ansamblul de situații disperate care pot determina persoana să accepte exploatarea sa sexuală. Persoanele care abuzează de o astfel de situație comit o ﬂagrantă încălcare a drepturilor persoanei și aduc atingere demnității și integrității sale, la care nu se poate renunța în mod normal. Situațiile posibile sînt diverse: pot ﬁ răpite femei în scopul exploatării sexuale; pot ﬁ seduși copii cu scopul de a ﬁ utilizați în rețele de pedoﬁlie sau prostituție; pot ﬁ comise acte de violență de către proxeneți pentru a menține prostituatele sub jugul lor; se poate abuza de vulnerabilitatea unui(ei) adolescent(e) sau a unei persoane adulte, victimă a violențelor sexuale sau nu; sau, mai simplu, se poate abuza de situația precară și sărăcia unei persoane adulte care dorește pentru ea însăși sau familia ei o situație mai bună. Dar, aceste cazuri diferite reprezintă mai degrabă o diferență a gradului de exploatare decît a naturii unui fenomen care poate ﬁ întotdeauna considerat traﬁc și care se bazează pe utilizarea acestor metode. Anchetele și urmările penale trebuie direcționate împotriva traﬁcanților și nu împotriva victimelor faptelor lor. Eﬁcacitatea anchetelor și a urmărilor penale împotriva traﬁcanților depinde în foarte mare măsură de disponibilitatea victimelor de a denunța poliției faptele și de a ﬁ martori. În practică, victimele rareori denunță autorităților publice faptele, deoarece riscă să ﬁe arestate, închise și expulzate ca persoane fără forme legale sau ca persoane care practică prostituția. Trebuie deci adoptate măsuri pentru încurajarea și asistarea victimelor pentru ca acestea să denunțe faptele la care au fost supuse și autorii acestora și să intervină ca martori. Trebuie de acționat asftel încît sistemul de jusiție penală să reacționeze prin punerea în aplicare a unui „tratament echitabil”.

Traﬁcul de ﬁințe umane poate avea consecințe materiale și morale grave pentru victime, de care anchetele și urmăririle penale îndreptate împotriva delicvenților nu țin cont. Acordarea sprijinului și asistenței necesare victimelor care doresc să coopereze prin furnizarea de informații ca martori poate să ajute la eliminarea sau repararea consecințelor traﬁcului și poate să contribuie la prevenirea traﬁcului sau la descurajarea traﬁcanților.

Pericolul care ne urmărește constă în faptul că victimele acestui fenomen, pe lîngă formele tradiționale de exploatare, sînt folosite în ultimul timp în scopuri neadecvate, puțin studiate și protejate de cadrul legislativ, și anume:

a) ingerința în integritatea corporală cu scopul creării de ascunzișuri utilizate în contrabanda cu stupeﬁante și alte obiecte, aﬂate sub regimuri speciale, la trecerea frontierei, limitate sau interzise în traﬁcul civil;

b) folosirea ca donatori de organe, țesuturi prelevate pentru transplant;

c) clonarea de ﬁințe umane, cu consecințe imprevizibile pentru sănătate;

d) folosirea în conﬂicte militare sau în grupări criminale;

e) mame purtătoare (mame surogat).

Raportul de activitate al Centrului pentru prevenirea traﬁcului de femei pentru perioada 2006-2009 menționează că, conform materialelor dosarelor, au fost stabilite următoarele caracteristici ale proﬁlului victimelor traﬁcului de ﬁințe umane:

− 21% sînt bărbați și 79% femei;

− vîrsta medie a victimelor femei este de 20 de ani, iar a victimelor bărbați – de 25 de ani;

− în 38% din cazuri între victimă și traﬁcant existau legături de prietenie sau de rudenie pînă la momentul săvîrșirii infracțiunii;

− 17% din victime la momentul racolării aveau studii medii incomplete, 78% – studii medii, 5% – studii superioare incomplete;

− 64% din victime provin din mediu rural și 36% din mediu urban (6% provin din Transnistria).

Una dintre caracteristicile luate în considerație a fost dacă victima dispunea sau nu de loc de muncă înainte de traﬁc. Rezultatele analizei denotă că majoritatea victimelor erau șomere. Aceasta jusiﬁcă și motivul pentru care persoana devenise receptivă ori- căror oferte de muncă, inclusiv în străinătate, devenind extrem de vulnerabilă în fața traﬁ canților.

În conformitate cu același Raport, în 86% din cazuri victimele au declarat că la momentul racolării nu presupuneau și nu admiteau că vor ﬁ exploatate. În acest context, ținem să reamintim, cu referire la celelalte victime, că, deși au admis că vor ﬁ impuse de a practica prostituția, nici una din ele nu a presupus ca vor ﬁ exploatate, deposedate de acte de identitate, private de dreptul la libertate și libera deplasare, private de dreptul de a contacta rudele din Moldova, amenințate, șantajate și violate. De cele mai dese ori, victimele care au cunoscut despre faptul exploatării lor de la început au fost victimele care au consimțit să practice prostituția, însă în toate cazurile ele nu au știut despre condițiile abuzive de lucru în care au fost ulterior impuse să se prostitueze, neﬁind remunerate conform înțelegerii inițiale la momentul racolării.

Tot mai frecvent, în studierea și analiza fenomenului traﬁcului de ﬁințe umane este ideniﬁcat un mecanism, devenit regulă, conform căruia victimele sînt recrutate sub pretextul angajării în cîmpul muncii peste hotare. Apoi, ele cad în plasa rețelelor criminale din țările străine.

În astfel de circumstanțe, traﬁcanții ce activează în Republica Moldova ajung rar la etapa de exploatare a victimei, pe cînd aceasta este oportunitatea de bază în cazul investigării pro-active a genului de infracțiuni nominalizat. Avînd un caracter transfrontalier, traﬁcul de persoane este organizat și realizat, în cele mai dese cazuri, de persoane care activează, ramiﬁcat, în două-trei și mai multe țări. Deci, și desfășurarea urmăririi penale, precum și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate devine tot mai diﬁcilă. O tendință, în continuă dezvoltare, a fenomenului este exploatarea prin muncă a victimelor, care rămîne a ﬁ la fel de periculoasă ca și exploatarea sexuală. Problemele investigării cazurilor de traﬁc de ﬁințe umane sînt circumstanțiate și de statutul victimei (care are o poziție speciﬁcă în cadrul procedurii penale). De regulă, victimele traﬁcului nu acceptă colaborarea cu organele de drept; în plus, pot face declarații denaturate, incomplete sau contradictorii. Adesea, după depunerea declarațiilor, victima pleacă din nou peste hotare sau, sub inﬂuența traﬁcanților, se ascunde de organul de urmărire penală, își schimbă declarațiile, întreprinde alte acțiuni ce complică desfășurarea urmăririi penale.

Potrivit modiﬁcărilor Codului de procedură penală (din 28 iulie 2006), victima traﬁcului, spre deosebire de alte categorii similare, nu este obligată să se prezinte și să dea explicații, în cazul în care este citată de organul de urmărire penală sau de instanța judecătorească.

a) Ideniﬁcarea victimelor

Există multe motive pentru care victimele traﬁcului sînt adesea greu de ideniﬁcat. Multe victime merg la destinație de bunăvoie, dispunînd de documente legale și valabile, și nu descoperă decît la sosire că devin obiecte ale traﬁcului.

Este diﬁcil a face o distincție clară între diversele categorii de migranți și, mai ales, între victimele traﬁcului și persoanele care trec ilegal frontiera. O persoană poate să aparțină unei categorii la începutul călătoriei, dar se poate regăsi în cu totul alta la sfîrșit.

Așa se întîmplă adesea cu persoanele care trec ilegal frontiera și care sînt forțate să accepte starea de sclavie ori servitute sau care sînt pur și simplu aservite ﬁnanciar ca să își plătească „datoriile” pe care le-au contractat față de traﬁcanți sau de cei care le-au trecut ilegal granița. Refugiații și persoanele care cer azil sînt cei mai expuși riscului de a deveni victime ale traﬁcului sau persoane intrate ilegal în altă țară. Din motive legate de costuri, din lipsa mijloacelor adecvate, din motive de comoditate administrativă sau ﬁind corupți, agenții statali pot ﬁ tentați să includă imigranții în altă categorie decît cea reală (de exemplu, drept persoane intrate ilegal în țară în loc de victime ale traﬁcului).

În multe situații, statele lasă sarcina dovedirii statutului personal pe seama individului în cauză.

Multe victime ale traﬁcului se tem să se adreseze autorităților pentru a denunța exploatarea la care sînt supuse și pot chiar să ascundă această situație din teama să nu ﬁe arestate, închise și/sau deportate.

b) Asigurarea protecției victimelor

În art.21 din Legea cu privire la prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane se prevede:

1) Viața privată și identitatea victimei traﬁcului de ﬁințe umane sînt protejate.

Înregistrarea, păstrarea și utilizarea informațiilor cu caracter personal privind victima traﬁcului de ﬁințe umane se efectuează cu respectarea regulilor speciale de conﬁdențialitate, în scopul exercitării jusiției și protecției victimei doar în perioada procesului penal.

2) Este interzisă răspîndirea informațiilor despre viața privată și identitatea victimei traﬁcului de ﬁințe umane și despre condițiile în care a fost traﬁcată.

3) Este interzisă răspîndirea informațiilor despre măsurile de protecție de stat a victimelor traﬁcului de ﬁințe umane, despre persoanele care acordă asftel de protecție, precum și despre persoanele care acordă ajutor în combaterea traﬁcului deﬁințe umane.

4) Respectarea conﬁdențialității informației prevăzute la alin.(1)-(3) este o obligație a tuturor persoanelor, inclusiv a celor implicate în activități de prevenire și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, de protecție și asistență a victimelor, din organele de drept, instanțele judecătoreși, din centrele prevăzute la art.17, precum și a asistenților sociali.

5) În cazul în care viața și sănătatea victimei traﬁcului de ﬁințe umane sînt amenințate de un pericol real, acesteia i se asigură, la solicitarea sa, în temeiul unei hotărîri judecătoreși, la demersul procurorului, al organului de urmărire penală, posibilitatea de a-și schimba numele, prenumele, data și locul nașterii, în condițiile Legii cu privire la actele stării civile și ale Legii privind protecția de stat a părții vătămate, a martorilor și a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal.

6) Divulgarea informațiilor despre măsurile de siguranță și a datelor conﬁdențiale despre victimele traﬁcului de ﬁințe umane, precum și divulgarea informațiilor despre urmărirea penală și măsurile de asigurare a securității aplicate față de participanții la procesul penal se pedepsesc în conformitate cu legislația penală și cea contravențională.

Planul de acțiuni privind implementarea Strategiei Sistemului Național de referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traﬁcului de ﬁințe umane pe anii 2009-2011 prevede:

− constituirea și consolidarea SNR;

− dezvoltarea sistemului de monitorizare și evaluare a victimelor și a potențialelor victime ale traﬁcului de ﬁințe umane;

− dezvoltarea serviciilor de protecție și asistență socială a copiilor și adulților;

− repatrierea, reabilitarea (300 de persoane), reintegrarea (500 de persoane);

− elaborarea curriculumului/modulelor de formare profesională inițială și continuă a specialiștilor din cadrul SNR la subiectul prevenirii și asistenței victimelor și potențialelor victime ale traﬁcului de ﬁințe umane;

− elaborarea materialelor didactice pentru implementarea modulelor de formare profesională – implementarea curriculumului de formare profesională a specialiștilor în domeniul protecției sociale la subiectul prevenirea și asistența victimelor și a potențialelor victime ale traﬁcului de ﬁințe umane.

Dezvoltarea și implementarea sistemelor de referire la nivel național sînt stipulate în Planul de acțiuni al OSCE de combatere a traficului de ființe umane, aprobat în decembrie 2003 de către Consiliul de Miniștri, precum și în Planul de Acțiuni „Republica Moldova-Uniunea Europeană” (pct.52), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.356 din 22 aprilie 2005. Constituirea SNR contribuie la crearea și dezvoltarea institutelor democratice ale statului bazat pe drept, precum și asigură protecția drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prin intermediul unui sistem de garanții politico-juridice. Structura SNR și modul de organizare implică toate nivelurile societății: persoane private, organizații neguvernamentale și structuri de stat la nivel local, național și transnațional.

2.3. Activități de prevenire a traficului de ființe umane

Metodele de prevenție a infracționalității pot ﬁ împărțite generic în tehnici de prevenție primară și tehnici de prevenție secundară.

Prevenția primară este îndreptată spre adresarea motivelor ce stau la baza acestei infracțiuni la scară largă, în timp ce prevenția secundară urmărește ideniﬁcarea grupurilor speciﬁce cu riscul de a deveni ﬁe infractori, ﬁe victime ale anumitor categorii de infracțiuni.

Protocolul de prevede ambele forme și constituie o premieră în includerea măsurilor de prevenție a traﬁcului de ﬁințe umane.

Asftel, conform art.9,

1) Statele Părți stabilesc politici, programe și alte măsuri de ansamblu pentru:

a) prevenirea și combaterea traﬁcului de persoane și

b) protecția victimelor traﬁcului de persoane, în special a femeilor și copiilor, împotriva unei noi acțiuni ale cărei victime ar putea ﬁ.

2) Statele Părți depun eforturi pentru a lua măsuri, precum cercetări, campanii de informare și campanii prin mass-media, în același rînd inițiative sociale și economice, în scopul prevenirii și combaterii traﬁcului de persoane.

3) Politicile, programele și alte măsuri includ, după cum este necesar, o cooperare cu organizațiile neguvernamentale, cu alte organizații competente și cu alte elemente ale societății civile.

4) Statele Părți iau sau consolidează, pe calea unei cooperări bilaterale sau multilaterale, măsurile pentru remedierea factorilor care fac persoanele, în special femeile și copiii, vulnerabile în fața traﬁcului, precum sărăcia, subdezvoltarea și inegalitatea șanselor.

5) Statele Părți adoptă sau întăresc, pe calea unei cooperări bilaterale ori multilaterale, măsurile legislative ori altele, precum măsuri de ordin educativ, social sau cultural pentru a descuraja cererea care favorizează orice formă de exploatare a persoanelor, în special a femeilor și a copiilor, care are ca scop traﬁcul.

La fel sunt organizarea și desfășurarea campaniilor de sensibilizare a publicului, programele de dezvoltare menite să consolideze capacitățile organelor de drept. Cele mai frecvente sînt programele de sensibilizare a publicului privitor la riscurile traﬁcului. O asftel de abordare poate ﬁ eﬁcientă dacă este făcută într-un mod informativ, fără atitudini de superioritate și discriminare.

Campaniile de informare au scopul de a oferi date exacte persoanelor care doresc să imigreze, oferindu-le posibilitatea de a lua decizii informate și înțelepte.

Îmbunătățirea metodelor de diseminare a informației referitoare la migrația ilegală poate contribui la prevenirea traﬁcului.

Nu există valoare pozitivă în viața societății care să nu ﬁe cultivată sau promovată de familie; în același timp, se poate aﬁrma că nu există valoare negativă antisocială pe care traﬁcanții să nu o susțină. Dezvoltarea și existența acestui fenomen constituie una dintre cele mai eﬁcace strategii pentru a submina existența unui stat, a intereselor sale fundamentale. Așadar, în scopuri educative se impune:

– introducerea în școli a programelor de educație sexuală, o atenție deosebită acordîndu-se egalității între femei și bărbați, respectării drepturilor omului și a demnității ﬁinței umane, protejării drepturilor copilului și ale părinților săi, ale tutorilor sau ale altor persoane legal responsabile de copil;

– includerea în programele de educație școlară a informațiilor privind atît riscurile la care copiii sau tinerii pot ﬁ supuși (exploatarea, abuzul sexual, traﬁcul de persoane), cît și mijloacele de apărare; difuzarea acestor informații tinerilor care nu mai sînt integrați în sistemul școlar, părinților;

– oferirea unei educații băieților și fetelor care să evite stereotipurile sexuale;

– profesorii și educatorii să includă în procesul de educație dimensiunea egalității între sexe;

– introducerea și/sau dezvoltarea unor programe de instruire a personalului polițienesc pentru a permite acestuia să cîștige competențe specializate în domeniu;

– organizarea unor instruiri speciﬁce destinate personalului social, medical, didactic, diplomatic, consular, juridic, vamal pentru ca acesta să poată realiza ideniﬁcarea cazurilor de traﬁc de persoane în scopul exploatării sexuale și să poată întreprinde măsurile necesare.

În organizarea de campanii de promovare, pentru a avea certitudinea faptului că intenția va lua amploare și va cîștiga teren, se cere implicarea principalelor mijloace media. Asftel, impactul campaniei va ﬁ cel scontat, iar mesajele transmise vor ﬁ recepționate de un număr mai mare de oameni. Începînd cu 2001, CPTF face apel la resursele media pentru promovarea proiectului, reușind în 2003 să realizeze 60 de emisiuni radio, care să informeze despre serviciile juridice pe care le oferă Centrul cu scopul prevenirii și combaterii traﬁcului de persoane. Posturile de radio Antena C, Radio Național, Radio Contact și Radio Nova erau partenerii de bază în promovarea Centrului și facilitarea campaniilor de prevenire. CPTF a susținut o campanie media de durată în colaborare cu postul de radio Antena C, care difuza săptămînal emisiunea „Pleci sau rămîi?”. În 2004 Centrul a realizat 17 emisiuni la radio Antena C, cu contribuția unui jurnalist profesionist. La același post de radio au fost realizate 52 emisiuni în anul 2005 și alte 24 în anul 2006. Fiecare emisiune a avut cîte un invitat special din structurile active în domeniul antitraﬁc – guvernamentale, neguvernamentale sau internaționale.

Speciﬁcul emisiunii care adaugă plus de utilitate a fost faptul că ascultătorii puteau interveni în direct, solicitînd informații legate de fenomenul traﬁcului sau consultația unui jurist, psiholog sau asistent social.

Lipsa de informație adecvată este principala premisă a migrației ilegale și, prin urmare, a traﬁcului de ﬁințe umane. Prima misiune pe care a avut-o Centrul pentru Prevenirea Traﬁcului de Femei, imediat de la lansarea acestuia în anul fost desfășurarea campaniilor de prevenire și de distribuire a informației.

Prevenția terțiară cuprinde toate eforturile de a pune capăt comportamentului criminal sau de a preveni repetarea altei infracțiuni, inclusiv a revictimizării victimelor. Ca exemple de metode de prevenție terțiară ar putea servi: politica de sancționare – încriminările din Codul penal

În același timp, este important ca victimele să ﬁe tratate în mod consecvent cu respect și compasiune și să nu ﬁe condamnate pentru încălcări minore ale unor norme legale.

O măsură care vine să completeze, și nicidecum să înlocuiască penalizarea și condamnarea, sînt programele de instruire, concepute să reﬂecte răul infractorilor făcut victimelor, să îi motiveze să-și accepte responsabilitatea și să-și schimbe atitudinea și comportamentul. Asemenea programe s-au dovedit a ﬁ promițătoare în multe contexte de infracțiune violentă, începînd cu violatorii și terminînd cu membri ai grupurilor neonaziste.

Protecția victimelor. În cadrul structurii complexe a unei strategii antitraﬁc cuprinzătoare, prima prioritate este protecția persoanelor aﬂate în pericol. Nu numai organele de poliție, ci și alți actori, dar în special sistemul judecătoresc, trebuie să țină seama de chestiunea siguranței atunci cînd acționează în contextul măsurilor antitraﬁc. De exemplu, atunci cînd un inculpat este eliberat, trebuie cîntărit faptul dacă acesta reprezintă un pericol pentru siguranța altor persoane. În acest caz, înainte de a elibera inculpatul, este imperativă informarea poliției sau a organizației de sprijin al victimelor, la care victima a găsit adăpost.

Dezarmarea organizațiilor criminale. Orice fel de instrument folosit de organizațiile criminale pentru a-și ai nge scopurile trebuie conﬁ scat, indiferent dacă infractorii sînt sau nu condamnați (de ex., conturi în bancă, case și oﬁcii, materiale promoționale folosite pentru recrutare, mijloace de transport, aparte de telecomunicații etc.).

Obiectivele politicii migraționale constau în reglementarea proceselor migraționale și atenuarea impactului negativ al acestora, asigurarea securității naționale, combaterea migrației ilegale și a traﬁcului ilicit de ﬁințe umane, crearea unor condiții echitabile pentru realizarea drepturilor și asigurarea protecției sociale a migranților.

În conformitate cu Raportul de activitate al Procuraturii Generale a Republicii Moldova pe anul 2007, traﬁcul de ﬁințe umane continuă să rămînă o problemă stringentă, în poﬁda adoptării mai multor acțiuni de contracarare. Generalizarea stării de fapt din domeniu relevă că lupta desfășurată nu a dat rezultatele scontate:

− activitatea comisiilor raionale este mai mult formală;

− acțiunile întreprinse au demonstrat ineﬁciența măsurilor de lichidare a factorilor și condițiilor ce favorizează migrația ilegală și traﬁcul de persoane;

− Planul național de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane se realizează parțial.

Articolul 4 al Legii privind prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane prevede că principiile de bază ale combaterii traﬁcului de ﬁințe umane sînt următoarele:

a) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului;

b) declararea traﬁcului de ﬁințe umane ca ﬁind o infracțiune ce atentează la drepturile fundamentale ale omului, la demnitatea, libertatea și integritatea ﬁinței umane;

c) inevitabilitatea pedepsei pentru traﬁcanții de ﬁințe umane;

d) legalitatea;

e) accesul liber la jusiție;

f) siguranța victimelor traﬁcului de ﬁințe umane, atitudinea echitabilă față de ele;

g) utilizarea complexă a măsurilor de proﬁlaxie: juridice, politice, social-economice și informaționale;

h) parteneriatul social, colaborarea autorităților administrației publice cu organizații internaționale, organizații neguvernamentale, cu alți reprezentanți ai societății civile;

i) proporționalitatea între respectarea drepturilor fundamentale ale victimelor traﬁcului de ﬁințe umane și condițiile de urmărire penală, asftel încît să nu ﬁe aduse prejudicii drepturilor părții apărării;

j) abordarea egală a tuturor formelor și tipurilor de traﬁc național sau transnațional de ﬁințe umane, legat sau nu de crima organizată etc.;

k) colaborarea cu autoritățile administrației publice și cu organizațiile competente ale altor state, cu organizații internaționale în vederea realizării obiectivelor de combatere a traﬁcului de ﬁințe umane.

Conform Planului național de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane pe anii 2008-2009, urmează a ﬁ întreprinse următoarele acțiuni:

a) Desemnarea persoanelor responsabile de colaborarea interministerială, cu structurile neguvernamentale și internaționale în domeniul prevenirii și combaterii traﬁcului de ﬁințe umane;

b) Elaborarea și semnarea acordurilor interministeriale naționale de cooperare privind proﬁlaxia, prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane;

c) Crearea secretariatului permanent al Comitetului național de combatere a traﬁcului de ﬁințe umane, elaborarea și aprobarea cadrului de funcționare a acestuia;

d) Elaborarea propunerilor de modiﬁcare a legislației în vigoare în partea ce ține de acordarea permiselor de ședere temporară victimelor traﬁcului de ﬁințe umane, cetățenilor străini sau apatrizilor;

e) Elaborarea și aprobarea proiectului Strategiei naționale privind implementarea Sistemului Național de Referire în vederea protecției și asistenței sociale a victimelor și a potențialelor victime ale traﬁcului de ﬁințe umane;

f) Elaborarea și aprobarea unor norme și proceduri standard de ideniﬁcare și referire a victimelor, a Regulamentului cu privire la colectarea, utilizarea și schimbul de informații privind serviciile acordate victimelor traﬁcului de ﬁințe;

g) Implementarea unui sistem de instruire pentru judecători și procurori în domeniul traﬁcului de persoane;

h) Crearea și menținerea bazelor de date cu privire la victimele traﬁcului de ﬁințe umane asistate și cu privire la traﬁcanții implicați în comiterea acestei infracțiuni etc.

Măsuri de prevenire sînt menționate:

• sensibilizarea publicului larg privind pericolul traﬁcului de ﬁințe umane;

• creșterea sensibilizării grupurilor de risc privind pericolele asociate traﬁcului și migrației ilegale;

• organizarea sesiunilor de informare a copiilor, tinerilor, părinților și personalului din școli cu tematica traﬁcului și a altor forme de exploatare a muncii copilului;

• organizarea campaniilor de sensibilizare pentru tineri, inclusiv activități culturale pentru copii;

• crearea centrelor regionale de informare în domeniul migrației, implementarea programelor de instruire premigrare;

• elaborarea și implementarea programelor de instruire a resurselor umane implicate în activități de prevenire a traﬁcului de ﬁințe umane;

• consultanță pentru potențialii migranți și victime ale traﬁcului de persoane;

• reducerea vulnerabilității față de traﬁc și retraﬁcare prin:

− dezvoltarea sistemului informațional al pieței forței de muncă, asigurarea accesului a agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă;

− orientarea, instruirea profesională și plasarea în cîmpul muncii a copiilor, tinerilor și adulților din grupurile marginalizate, a potențialelor victime, precum și a victimelor traﬁcului;

− asigurarea accesului victimelor traﬁcului de ﬁințe umane la programele de instruire în domeniul antreprenorial și acordarea de microcredite pentru inițierea afacerilor;

− crearea și dotarea centrelor de reintegrare socială și a centrelor maternale;

− crearea Centrului național de informare a populației despre piața muncii în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă;

− implementarea unui program monitoring pentru susținerea tinerilor în dezvoltarea afacerilor proprii.

• diminuarea activităților nereglementate în sectorul angajării cetățenilor la muncă peste hotare.

În conformitate cu art.11 al Legii cu privire la prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, atribuțiile organelor de drept în domeniul prevenirii și combaterii traﬁcului de ﬁințe umane sînt următoarele:

1) Ministerul Afacerilor Interne și subdiviziunile lui centrale și teritoriale:

a) desfășoară activități de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane prin intermediul proﬁlaxiei, prevenirii, depistării și curmării infracțiunilor legate de traﬁcul de ﬁințe umane, în conformitate cu legislația în vigoare, efectuînd urmărirea penală în cauzele penale de traﬁc și de alte acțiuni legate de acesta;

b) asigură, la cerere, protecția ﬁzică a victimei traﬁcului de ﬁințe umane pe perioada procesului penal, îi acordă altă protecție și asistență actelor normative în domeniu.

2) Ministerul Afacerilor Interne, prin organele sale specializate în prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, desfășoară activități operative de investigație, de urmărire penală, de cooperare internațională, de ideniﬁcare și protecție a victimelor traﬁcului de ﬁințe umane, de analiză și informație, si mulează crearea unor centre zonale de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane.

3) Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul unor alte ministere și departamente, elaborează, administrează și actualizează baza de date privind fenomenul traﬁcului de ﬁințe umane, cu respectarea conﬁdențialității datelor personale ale victimelor acestui traﬁc, în conformitate cu prevederile art.21.

4) Ministerul Afacerilor Interne, în comun cu Procuratura Generală, efectuează studii în vederea depistării și înlăturării cauzelor și condițiilor ce favorizează traﬁcul de ﬁințe umane și publică semestrial în mass-media informații statistice și rapoarte de analiză privind prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane și protecția victimelor lui.

5) Procuratura Generală, în limitele competenței, desfășoară activități de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane în conformitate cu legislația în vigoare, coordonează, conduce și exercită urmărirea penală în cauze legate de acest traﬁc, reprezintă învinuirea, în numele statului, în instanță de judecată, supraveghează respectarea drepturilor omului, inclusiv ale victimelor traﬁcului, întreprinde alte măsuri necesare în domeniu. În cadrul Procuraturii Generale se creează o subdiviziune specializată în prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane.

6) Serviciul de Informații și Securitate și organele lui teritoriale desfășoară activități de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane prin intermediul depistării legăturilor organizațiilor internaționale și ale grupurilor criminale organizate cu traﬁcanții de ﬁințe umane, prin alte activități desfășurate în limitele competenței sale.

7) Pe lîngă Procurorul General, se va crea un consiliu coordonator al organelor de drept cu atribuții în domeniul combaterii traﬁcului de ﬁințe umane.

8) Organele de drept prezintă anual, nu mai tîrziu de 10 ianuarie, Consiliului coordonator de pe lîngă Procurorul General rapoarte despre respectarea în țară a legislației privind prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, iar Procurorul General prezintă, pînă la 20 ianuarie, rapoartele respective Comitetului național.

În vederea consolidării și coordonării eforturilor organelor de drept în combaterea fenomenului în cauză, la 22 iunie 2007, pe lîngă Procurorul General a fost constituit Consiliul coordonator de combatere a traﬁcului de ﬁințe umane (în a cărui componență intră Procurorul General, Ministrul Jusiției, Ministrul Afacerilor Interne, directorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, directorul Serviciului de Informații și Securitate, directorul general al Serviciului Grăniceri, directorul general al Serviciului Vamal și directorul Centrului pentru Combaterea Traﬁcului de Persoane al MAI).

În conformitate cu art.8 al Legii cu privire la prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, coordonarea activității de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane, de cooperare a autorităților administrației publice cu organizații internaționale, organizații neguvernamentale, cu alte instituții și cu reprezentanți ai societății civile se realizează de către Comitetul național pentru combaterea traﬁcului de ﬁințe umane. Comitetul național este un organ consultativ al Guvernului. Componența nominală a Comitetului național și Regulamentul lui se aprobă prin hotărîre de Guvern. Procedura de numire și revocare a membrilor Comitetului național este reglementată de Regulamentul Comitetului național. Comitetul național are următoarele funcții:

− înaintează Guvernului propuneri privind principiile politicii de stat în domeniul prevenirii și combaterii traﬁcului de ﬁințe umane și recomandări orientate spre perfecționarea activității de depistare și lichidare a cauzelor și condițiilor care contribuie la apariția traﬁcului de ﬁințe umane și la realizarea activităților de traﬁc de ﬁințe umane;

− colectează și analizează informația despre proporțiile, starea și tendințele traﬁcului de ﬁințe umane la nivel național;

− elaborează propuneri de perfecționare a legislației în domeniul prevenirii și combaterii traﬁcului de ﬁințe umane și protecției victimelor acestui traﬁc;

− organizează campanii de familiarizare a populației cu problemele ce țin de traﬁcul de ﬁințe umane și pericolul social al acestui fenomen;

− coordonează activitatea comisiilor teritoriale și a instituțiilor specializate privitor la realizarea acțiunilor din Planul național, precum și a altor acțiuni de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane;

− evaluează și monitorizează, periodic, procesul de realizare a Planului național și aduce rezultatele obținute la cunoștință Guvernului și societății civile.

În vederea ajustării și racordării cadrului normativ național la prevederile Convenției Consiliului Europei cu privire la lupta contra traﬁcului de ﬁințe umane, adoptate la 3 mai 2005 , au fost create comisiile teritoriale pentru combaterea traﬁcului de ﬁințe umane. Comisia teritorială este un organ consultativ, care are ca sarcină consolidarea eforturilor organelor învestite cu atribuții în domeniul combaterii traﬁcului de ﬁințe umane din unitățile administrativ-teritoriale, precum și stabilirea unor obiective și măsuri coordonate în vederea prevenirii și combaterii traﬁcului de ﬁințe umane.

În vederea realizării sarcinilor sale, Comisia teritorială exercită următoarele atribuții:

a) organizează campanii de informare, seminare și întruniri în orașele și satele din unitatea administrativ-teritorială, în scopul informării populației despre consecințele migrației ilegale și ale traﬁcului de ﬁințe umane;

b) coordonează activitatea de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane, de protecție și asistență a victimelor traﬁcului;

c) colaborează cu autoritățile publice locale, organele de drept, organizațiile neguvernamentale și reprezentanții organizațiilor societății civile, în scopul acordării protecției și asistenței victimelor traﬁcului, în mod special cu reprezentan-ța Organizației Internaționale pentru Migrație cu sediul șinău;

d) realizează la nivel local activități de prevenire a traﬁcului de ﬁințe umane, inclusiv de copii, execută acțiunile stabilite în Planul național de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane și în legislația relevantă;

e) monitorizează și evaluează periodic activitățile de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane, realizate de organele statale în teritoriu, informează autoritățile respective, Comitetul național și înaintează propuneri pentru eﬁcientizarea acestor activități;

f) acordă asistență informațională, organizatorică și practică organelor de stat implicate în prevenirea și combaterea migrației ilegale și traﬁcului de ﬁințe umane;

g) colaborează cu comisiile similare din alte unități teritorial-administrative;

h) implementează programe de instruire privind prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane pentru persoanele din grupurile vulnerabile și pentru funcționarii antrenați în aceste activități;

i) acordă asistență la elaborarea programelor de cercetare, analiză și colectare a datelor statistice privind traﬁcul de ﬁințe umane.

Concluzii la capitolul 2

Astfel, putem afirma că prevederile legislative ale Republicii Moldova sunt în concordanță cu actele internaționale, însă cu părere de rău acest flagel este totuși în continuă dezvoltare datorită factorilor economici, demografici și sociali ai țării noastre.

3. PARTICULARITĂȚILE COMBATERII TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

3.1. Activități de combatere a traficului de ființe umane

Pericolul generat de infracțiunea de traﬁc de ﬁințe umane necesită o reacție promptă, rapidă și profesionistă din partea organelor de drept atît pe plan intern, cît și internațional.

Traﬁcanții sînt persoane care cunosc foarte bine actele normative, sînt abili și buni psihologi. Ei activează la scară internațională, deseori folosind cele mai performante tehnologii și tehnici de comunicare. Aceste performanțe contribuie la eﬁcientizarea activității criminale.

Convenția împotriva criminalității transnaționale organizate cheamă statele să optimizeze eﬁcacitatea măsurilor de descoperire și de reprimare a infracțiunilor transnaționale, ținînd seama de necesitatea de a exercita, în modul cuvenit, un efect de descurajare în ceea ce privește săvîrșirea lor.

Fiecare stat este chemat să ia măsurile corespunzătoare conform dreptului său intern și ținînd seama de dreptul la apărare, pentru a face în așa fel încît condițiile cărora le sînt subordonate deciziile de punere în libertate în așteptarea judecății sau a procedurii de apel să asigure prezența apărătorului în timpul procedurii penale. Instanțele judecătoreși trebuie să țină seama de gravitatea infracțiunilor prevăzute de Convenție atunci cînd examinează eventualitatea unei liberări anticipate sau condiționate de persoane recunoscute ca vinovate de săvîrșirea lor.

Potrivit art.12 al Convenției, statele adoptă, în măsura posibilităților, în cadrul sistemelor lor juridice naționale, măsurile necesare pentru a permite conﬁscarea:

a) produsului infracțiunii provenit din infracțiune sau a bunurilor a căror valoare corespunde celei produsului;

b) bunurilor, materialelor și a altor instrumente folosite sau destinate a ﬁ folosite pentru săvârșirea infracțiunii.

Statele sînt chemate să adopte măsurile necesare pentru a permite identiﬁcarea, localizarea, blocarea sau sechestrarea produsului infracțiunii, ﬁe a bunurilor folosite la comiterea infracțiunii; să coopereze în scopul conﬁscării produselor și bunurilor prin transmiterea cererii autorităților competente în vederea pronunțării unei decizii de conﬁscare și, în cazul în care aceasta intervine, să ﬁe executată.

În scopul cooperării în combaterea criminalității transnaționale, statele pot încheia tratate sau acorduri bilaterale, pot lua măsurile necesare pentru a permite să se recurgă în mod corespunzător la livrările supravegheate și, cînd consideră potrivit, la alte tehnici de anchete speciale, precum supravegherea electronică sau alte forme de supraveghere și operațiunile de inﬁltrare, de către autoritățile sale competente pe teritoriul său în vederea combaterii eﬁciente a criminalității organizate.

Statele sînt încurajate să încheie, dacă este necesar, acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale corespunzătoare pentru recurgerea la tehnici de anchete speciale în cadrul cooperării internaționale. Aceste acorduri sau aranjamente sînt încheiate și aplicate cu respectarea deplină a principiului egalității suverane a statelor și sînt puse în aplicare cu respectarea strictă a dispozițiilor pe care le conțin deciziile de a se recurge la tehnici de anchete speciale la nivel internațional, ﬁind luate de la caz la caz, și pot, dacă este necesar, să țină seama de înțelegeri și aranjamente ﬁnanciare în ceea ce privește exercitarea competenței lor.

Livrările supravegheate la care s-a hotărît să se recurgă la nivel internațional pot include, cu consimțămîntul statelor respective, metode de interceptare a mărfurilor și de autorizare a urmăririi lor.

Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traﬁcului de ﬁințe umane stabilește că ﬁecare Parte va adopta acele măsuri legislative sau alte măsuri necesare pentru stabilirea jurisdicției sale asupra infracțiunilor stabilite în conformitate cu această Convenție.

Cînd infracțiunea este comisă pe teritoriul său, sau la bordul unei nave, sau de către unul dintre cetățenii săi, sau de către un apatrid care are reședința pe teritoriul său, dacă infracțiunea este pedepsită conform dreptului penal aplicabil acolo unde a fost comisă sau dacă infracțiunea este comisă în afara jurisdicției teritoriale a oricărui stat sau împotriva unuia dintre cetățeni săi.

În Republica Moldova, traﬁcanții, în cele mai dese cazuri, recrutează victimele prin înșelăciune, sub pretextul angajării în cîmpul muncii peste hotare. De regulă, victimele sînt vîndute rețelelor criminale din alte țări. În asemenea circumstanțe, făptuitorii se apropie rar de etapa de exploatare a victimei, cu toate că la această etapă sînt cele mai mari oportunități de investigare pro-activă a traﬁcului de ﬁințe umane. Totuși, în cazul în care victimele sînt deschise să depună mărturii, organele de drept dispun de posibilități potențiale în vederea investigării reușite a cazului, reușită ce derivă din cîștigarea încrederii și crearea condițiilor în care victimele ar ﬁ pregătite să depună mărturii în fața traﬁcanților.

În scopul combaterii infracțiunilor de traﬁc de ﬁințe umane, în Republica Moldova a fost prevăzută aplicarea unor măsuri extraprocesuale. Acest fapt a condiționat atragerea în prevenirea și combaterea acestui fenomen, pe lîngă subiecții procesului penal, a mai multor subiecți, cu o competență extraprocesuală.

Procuratura Generală – pe lîngă competența generală procesual-penală, determinată de art.51-53 și 270 CPP RM, dispune de anumite atribuții în domeniul combaterii traﬁcului de ﬁințe umane.

În conformitate cu Legea privind prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, pe lîngă Procurorul General funcționează un consiliu coordonator al organelor de drept cu atribuții în domeniul combaterii traﬁcului de ﬁințe umane. Organele de drept prezintă anual consiliului menționat rapoarte despre respectarea în țară a legislației privind problema traﬁcului de ﬁințe umane. La rîndul său, Procurorul General prezintă rapoartele respective Comitetului Național pentru combaterea traﬁcului de ﬁințe umane.

De asemenea, Procuratura Generală desfășoară activități de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane în conformitate cu legislația în vigoare, coordonează, conduce și exercită urmărirea penală în cauze legate de acest traﬁc, reprezintă învinuirea, în numele statului, în instanță de judecată, supraveghează respectarea drepturilor omului, inclusiv ale victimelor traﬁcului, întreprinde alte măsuri necesare în domeniu.

În cadrul Procuraturii Generale activează o subdiviziune specializată în prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane.

Competența structurilor Ministerului Afacerilor Interne poate ﬁ structurată, convențional, în două direcții:

−Atribuții procesuale: Potrivit art.266 CPP RM, organului de urmărire penală din cadrul Ministerului Afacerilor Interne îi revine competența de a efectua urmărirea penală în infracțiunile de traﬁc de ﬁințe umane. În acest aspect, atribuțiile oﬁțerului de urmărire penală nu se deosebesc pentru asemenea gen de infracțiuni în raport cu urmărirea altor infracțiuni. Articolul 273 CPP RM include în categoria organelor de constatare și poliția, atrubuindu-i competența de a reține făptuitorul, de a ridica corpurile delicte, de a solicita informațiile și documentele necesare pentru constatarea infracțiunii, de a cita persoanele și a obține de la acestea declarații, de a evalua prejudiciul, precum și de a efectua alte acțiuni care nu suferă amînare .

Toate acțiunile procesuale enumerate trebuie să ﬁe efectuate în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală.

− Atribuții extraprocesuale: Ministerului Afacerilor Interne îi revin cele mai largi atribuții în acest domeniu, sarcina ﬁind de a: identiﬁca, împreună cu alte autorități, țările care reprezintă un risc sporit din punctul de vedere al traﬁcului de ﬁințe umane; întreprinde acțiunile necesare pentru interzicerea accesului pe teritoriul Republicii Moldova al cetățenilor străini și al apatrizilor dacă dispune de informații veridice că aceștia sînt traﬁcanți de ﬁințe umane; eliberează, în conformitate cu legislația în vigoare, adeverințe de imigrant pe un anumit termen cetățenilor străini sau apatrizilor victime ale traﬁcului de ﬁințe umane.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne desfășoară activități de prevenire, depistarea și curmarea infracțiunilor legate de traﬁcul de ﬁințe umane;

– asigură protecția ﬁzică a victimelor traﬁcului de ﬁințe umane; elaborează, administrează și actualizează baza de date privind fenomenul traﬁcului de ﬁințe umane;

– efectuează studii în vederea depistării și înlăturării cauzelor și condițiilor ce favorizează traﬁcul de ﬁințe umane și publică semestrial în mass-media informații statistice și rapoarte de analiză privind prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane și protecția victimelor lui.

Potrivit art.8 al Legii privind prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, în șirul subiecților extraprocesuali se include Centrului pentru combaterea traficului de persoane.

Fiind un organ consultativ al Guvernului, Centrul are competența de a coordona activitatea de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane, de a coopera activitatea autorităților administrației publice cu cea a organizațiilor internaționale, cu a organizațiilor neguvernamentale, cu a altor instituții și cu reprezentanți ai societății civile.

Centrul își desfășoară activitatea pe principiile legalității, respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, oportunității, îmbinării metodelor și mijloacelor publice și secrete de activitate, colaborării cu alte subdiviziuni ale MAI, cu autoritățile publice centrale și locale, cu structuri și organisme internaționale, cu organizațiile neguvernamentale, și cetățenii.

Atribuțiile bază ale Centrului pentru combaterea traficului de persoane, conform art.11 al Legii RM nr.241 din 20.10.2005, sunt:

a) prevenirea fenomenului;

b) depistarea și curmarea infracțiunilor de trafic de ființe umane;

c) cooperarea internațională în domeniul antitrafic;

d) analiza, controlul și monitorizarea fenomenului traficului.

Atribuțiile auxiliare, conform Planului național pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane pe anii 2011-2012, sunt:

e) cooperarea cu ONG-urile de profil și societatea civilă;

f) cooperarea interdepartamentală.

Potrivit Legii, și Hotărării în localități funcționează Comisiile teritoriale pentru combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, avînd ca scop coordonarea activității de prevenire. Comisiile funcționează pe lîngă organele executive ale autorităților reprezentative. Comisiile au misiunea de a facilita comunicarea între diferiți subiecți cu autoritățile publice locale, organele de drept, ONG-urile ș.a., în activitatea de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane. În acest aspect, comisiile au competența de a evalua și monitoriza activitatea respectivă, acordă asistență în instruire și cercetare. În prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane sînt atrase mai multe autorități ale administrației publice cu atribuții speciﬁce ﬁecăreia.

Ministerul Jusiției dispune de atribuții în prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane. În acest sens, prezintă, o dată la 6 luni, lista organizațiilor neguvernamentale care practică activități legate de prevenirea și combaterea fenomenului de traﬁc, de acordarea protecției și asistenței victimelor traﬁcului. Ministerul Jusiției, în comun cu alte autorități ale administrației publice centrale, elaborează proiecte de acte normative pentru reglementarea relațiilor din domeniul prevenirii, combaterii traﬁcului de ﬁințe umane și acordării de protecție și asistența victimelor.

Serviciul de Informare și Securitate întreprinde acțiunile necesare pentru interzicerea accesului pe teritoriul Republicii Moldova al cetățenilor străini și al apatrizilor dacă dispune de informații veridice că aceștia sînt traﬁcanți de ﬁințe umane. De asemenea, desfășoară activități de prevenire și combatere a traﬁcului de ﬁințe umane prin intermediul depistării legăturilor organizațiilor internaționale și ale grupurilor criminale organizate cu traﬁcanții de ﬁințe umane, prin alte activități desfășurate în limitele competenței sale.

Serviciul Grăniceri are ca sarcină prevenirea, depistarea și curmarea tentativelor de trecere a frontierei de stat de către traﬁcanții de ﬁințe umane, precum și de trecere a frontierei de stat de către victimele traﬁcului de ﬁințe umane cu încălcarea legislației în vigoare.

Ministerul Protecției Sociale, Familiei și Copilului desfășoară activități de informare despre situația de pe piața forței de muncă; asigură victimelor traﬁcului de ﬁințe umane informații și consiliere, acordîndu-le facilitățile prevăzute de lege pentru persoanele marginalizate social.

Ministerul Sănătății elaborează programe de acordare a asistenței medicale, inclusiv psihiatrice, stabilește instituțiile medicale care vor acorda această asistență victimelor traﬁcului de ﬁințe umane.

Ministerul Educației și Tineretului desfășoară, în comun cu celelalte ministere interesate, cu autoritățile administrației publice locale și cu organizațiile neguvernamentale avînd atribuții în domeniu, programe educative și de instruire pentru pedagogi, părinți și copii, pentru grupurile de risc, orientate spre lichidarea cauzelor și condițiilor care favorizează traﬁcul de ﬁințe umane, în special de femei și copii. Ministerul Economiei și Comerțului, în comun cu alte ministere și departamente interesate, elaborează și implementează programe social-economice, orientate spre înlăturarea cauzelor și condițiilor de ordin economic ce favorizează migrațiunea ilegală, inclusiv traﬁcul de ﬁințe umane.

Ministerul Dezvoltării Informaționale asigură ideniﬁcarea victimelor traﬁcului de ﬁințe umane și eliberează permise de ședere sau, după caz, buletine de identitate victimelor traﬁcului de ﬁințe umane cetățeni străini sau apatrizi.

Potrivit art.17 al Legii, sînt instituite Centre de asistență și protecție a victimelor traﬁcului de ﬁințe umane. Centrele sînt instituții specializate ce oferă condiții de cazare și de igienă personală, hrană, asistență juridică și socială, psihologică și medicală de urgență, pază și protecție, precum și asistență pentru contactarea rudelor. Centrele au și competența de a elibera documente de identitate provizorii pentru perioada de cazare a victimelor traﬁcului.

Un rol aparte în domeniul prevenirii și combaterii traﬁcului de ﬁințe umane îi revine societății civile. Organizațiile neguvernamentale au atribuția de a coopera cu autoritățile administrației publice și cu organele competente. Organizațiile neguvernamentale, la rîndul lor, pot crea centre de asistență și protecție a victimelor. Ele desfășoară activități de informare privind acest fenomen, de ideniﬁcare a victimelor, acordîndu-le protecție și asistență.

Convenția Europeană privind lupta împotriva traﬁcului de ﬁințe umane recomandă statelor să încurajeze autoritățile și oﬁcialii publici să coopereze cu organizațiile neguvernamentale, cu alte organizații relevante și cu membrii societății civile, în stabilirea unor parteneriate strategice pentru îndeplinirea obiectivelor Convenției.

Art.26 al Convenției împotriva criminalității transnaționale organizate îndeamnă statele întotdeauna să coopereze cu infractorii. În special, să ia măsuri corespunzătoare pentru a încuraja persoanele care participă sau au participat la grupuri infracționale organizate, să furnizeze informații utile autorităților competente în scopurile anchetei și culegerii de probe asupra unor chestiuni, cum sînt: identitatea, natura, alcătuirea, structura sau activitățile grupurilor infracționale organizate ori locul unde se aﬂă ele; legăturile, inclusiv la nivel internațional, cu alte grupuri infracționale organizate; infracțiunile pe care grupurile infracționale organizate le-au săvîrșit sau ar putea să le săvîrșească.

Statele sînt chemate să acorde un ajutor efectiv și concret autorităților competente, care ar putea contribui la privarea grupurilor infracționale organizate de resursele lor sau de produsul infracțiunii. Este necesar să se prevadă posibilitatea, în cazurile corespunzătoare, de atenuare a pedepsei de care este pasibil un învinuit care cooperează într-un mod substanțial la urmărirea penală, să se prevadă posibilitatea acordării, conform principiilor fundamentale ale dreptului intern, de imunitate de urmărire unei persoane care cooperează în mod substanțial la efectuarea urmăririi penale.

Dacă infractorul poate contribui la cooperarea substanțială cu autoritățile competente ale unui alt stat, se pot încheia acorduri sau aranjamente.

Pe lîngă faptul că o asemenea cooperare este importantă în descoperirea infracțiunilor, ea contribuie la prevenirea unor infracțiuni serioase sau la victimizarea unor persoane. Statele trebuie să încurajeze o asemenea cooperare în corespundere cu normele interne.

3.2. Colectarea informației privind infracțiunile traficului de ființe umane.

O informație corectă și distribuită la timp reprezintă cel mai important instrument pe care guvernele îl pot utiliza pentru a-i reține pe potențialii migranți de la diverse proiecte dubioase și, prin implicări directe, să prevină traﬁcul. Ignoranța potențialilor migranți a fost menționată ca ﬁind unul dintre factorii de bază care generează traﬁcul.

Această declarație este conﬁrmată și de rezultatele anumitor chestionare completate de către victime ale traﬁcului din țările de destinație. La întrebarea „dacă ai ﬁ știut înainte de plecare ceea ce cunoști acum, dacă știai în prealabil ce experiență trebuia să urmezi, ai ﬁ migrat în baza acelorași metode?”, marea majoritate a victimelor au răspuns „Nu, dacă știam dinainte chinurile la care am fost supusă, nu aș ﬁ plecat niciodată din țară sau aș ﬁ plecat prin intermediul unor căi legale”.

Diseminarea informației.

a) Înainte de diseminare, informația trebuie organizată în felul următor: veriﬁcată sursa de informare; colectată; ordonată; actualizată; stocată; transmisă la diferite surse mass-media și incorporată sub diverse forme web-siteuri, baze de date, cărți, pliante, ﬂ uturași, ziare etc.; difuzată utilizatorilor de informație.

Numărul informațiilor operative trimise către organele de drept în vederea atragerii la răspundere penală a traﬁcanților implicați în traﬁcul de ﬁințe umane în scopul exploatării sexuale și muncă forțată.

Organele/instituțiile cărora l-au fost trimise informațiile operative:

Procuratura

Comisariatul Raional de Poliție.

În unele cazuri când migranții sunt grupul țintă cărora li se adresează informația, Departamentul Migrațiune este responsabil pentru colectarea și distribuirea acestui gen de informație, în alte cazuri responsabilitatea o deține APOFM. Informația organizată este adusă la cunoștința publicului ﬁe direct migrantului, ﬁ e altor intermediari, precum agențiile private.

b) Informația diseminată trebuie să aibă trei caracteristici importante: claritate; simpliﬁcarea procedurii și reducerea informației la minimum, astfel încât potențialii migranți să înțeleagă etapele migrației și procesul de recrutare; accesibilitate;

Potențialii migranți trebuie să aibă acces rapid și facilitat la informația cu privire la agențiile de recrutare, inclusiv cea cu privire la agențiile incluse în „lista neagră” sau cele care au primit anumite distincții. Diferite instituții, precum guvernul, sindicatele, ONG etc. ar putea distribui informația potențialilor migranți.

Trebuie de avut grijă ca informația distribuită de către toate instituțiile să nu ﬁ e contradictorie și să transmită același mesaj. Astfel, țările ar trebui să se orienteze spre crearea unui sistem informațional unic cu privire la posturile vacante peste hotare, iar informația să ﬁ e adunată, organizată, elaborată și distribuită de către Departamentul Migrațiune.

c) Informația trebuie diseminată prin utilizarea diferitor căi:

Radio

Televiziune Ex.: reportaje specializate, Casete video

În special, pentru potențialii migranți analfabeți

Expoziții de fotograﬁi și produse video

Broșuri sub formă de desene și caricaturi

În special, pentru potențialii migranți analfabeți și semi-analfabeți

Ziare locale și regionale

Internet.

Campaniile publice de informare (CIP) au ca obiectivul general oferirea de informații pertinente la timpul potrivit, în vederea ajutării potențialilor migranți să-și creeze o părere anumită asupra migrației. CPI sunt costisitoare, dar costurile sunt, de fapt, mici în raport cu beneﬁciile economice și sociale în urma reducerii ﬂuxurilor de persoane traﬁcate. Pentru a ﬁ eﬁciente, CIP trebuie să întrunească câteva componente de bază: CIP trebuie să ﬁ e o acțiune permanentă întreprinsă de guvern și nu doar un efort de o singură dată; aceste campanii trebuie ﬁnanțate în continuare din buget.

Organizarea CIP necesită aptitudini artistice și tehnice: acestea trebuie încredințate spre realizare unui grup de specialiști. CIP trebuie să ﬁe una credibilă și realizată de o entitate cu o reputație morală bună, precum Departamentul Migrațiune sau o agenție specializată. Faptele și datele utilizate în cadrul organizării CIP trebuie colectate din surse demne de încredere, veriﬁcate, stocate și actualizate permanent de către un grup de experți; un grup de specialiști experimentați ar trebui să completeze aceste date cu studii ad-hoc și anchete (spre ex.: „lista neagră” cu agențiile private care nu se conformă standardelor trebui actualizată permanent). Pentru a avea rezonanță, mesajul trebuie să aibă ca grup țintă potențialii migranți și să ﬁe adaptat așteptărilor și limbajului acestora. Pentru a ﬁ credibil, mesajul transmis trebuie să ﬁe echilibrat, imparțial și bine argumentat; în acest fel, problema traﬁcului trebuie bine abordată: riscurile, metodele utilizate, proﬁlul și comportamentul traﬁcanților necesită a ﬁ pe deplin ilustrate.

Trebuie explorate nu numai una, ci o varietate de mijloace audio și vizuale: spoturi, ﬁlme documentare, situații comice, interviuri, dezbateri; populația țintă va ﬁ mai ușor de captivat cu cît mai multe metode vor ﬁ aplicate în practică. Mesajul transmis nu trebuie să ﬁe doar unul informativ, ci și unul educațional; trebuie să ﬁe suﬁcient de convingător să înlăture așa numite mituri existente în rândul populației, a superstițiilor, generalizărilor abuzive, zvonurilor care poluează gândirea persoanelor, iar în cazul lipsei unei informații mai bune, să determine luarea deciziilor și comportamentul persoanei. Mesajul trebuie să ﬁe interceptat de către utilizatorii tuturor mijloacelor mass-media (în special, radio și TV, dar și Internet). Mesajele nu trebuie să ﬁe promovate doar în mass-media, dar și inserate pe website-uri și în materiale publicate; înserarea informației trebuie să ﬁe disponibilă atunci când este accesată de către utilizatori. CIP trebuie să retransmită materialele informaționale altor persoane care organizează diverse evenimente informaționale și educatorilor, precum centrele de informare pentru adulți, sindicate, biserici și instituții superioare de învățământ. Impactul CIP trebuie evaluat permanent, iar rezultatele confruntate și comparate cu cele ale CIP din alte state.

Informarea publică, precum diseminarea de informație prin intermediul CIP este îndreptată spre un public larg și divers. Informația speciﬁcă, dimpotrivă, este orientată spre a ﬁ distribuită în baza principiului de la persoană la persoană și trebuie să servească necesităților individuale, cererilor și proiectelor. Informația cu privire la condițiile din țara de destinație Aceasta este informația pe care migranții o caută atunci când sunt la etapa a doua și a treia a procesului de luare a deciziei. Deși informația este transmisă de la o persoană la alta, o parte din aceasta este retransmisă și poate ﬁ utilă și altor persoane. Această informație se referă la speciﬁcul condițiilor țării de destinație sau speciﬁcul pieței de muncă din țara de destinație. Aceasta include date referitoare la țara de destinație și piața de muncă, în general. Se poate referi la:

Condiții generale privind munca și condițiile de trai

Organizațiile sindicale

Salariu minim

Beneﬁcii

Canale și metode de remitere a câștigurilor

Cazare

Instruire

Transportare

Facilități la studierea limbii străine

Informația cu privire la speciﬁcul țării include, la fel, date referitoare la procedurile cerute înainte de plecare. Spre exemplu:

Acte de călătorie

Vize

Autorizări

Certiﬁcate medicale

Perioada necesară pentru a obține toate aceste acte

Taxele permise sau limitele maxime ale taxelor car pot ﬁ încasate pentru prestarea serviciilor pertinente acestor proceduri.

Informația cu privire la speciﬁcul muncii

Informația detaliată necesară la etapa a treia a procesului de luare a deciziilor ar trebui să se refere la speciﬁcul muncii ce urmează a ﬁ prestată, ex.: caracterul postului vacant propus.

Informația trebuie să se refere la: conținutul muncii, supravegherea, rata salariului net și brut, mijloacele de deplasare în țara de destinație, reputația și credibilitatea angajatorului, condițiile de muncă. Spre ex., securitatea, sănătatea, riscurile existente, accesul la instruire, acces la asistență, spre ex. la sindicate și organizații ale migranților. Diferite taxe ce urmează a ﬁ achitate, alte deduceri în cazul informației cu privire la speciﬁcul muncii, legătura dintre sursa de informare și utilizator este scurtă și directă. Informația este cumulată și oferită de către intermediarul dintre angajator și muncitorul migrant, ex.: Departamentul Migrațiune, APOFM sau agențiile private.

Din moment ce acțiunile care constituie încălcare a legislației au fost identiﬁcate și au devenit bine cunoscute reprezentanților OOND și inspectorilor muncii, se impune colectarea informației referitoare la practicile abuzive de recrutare. Categoria de informație necesară. Câteva exemple:

a. Metodele de recrutare Ex.: înșelare și/sau răpire, detalii cu privire la suspecți și alte victime implicate etc.

b. Mediile în care este inserată publicitatea „Vorbe din om în om”, presa scrisă, recum ziarele publicitare, anunțurile din Internet. În acest caz sunt foarte importante datele de contact inserate în anunțuri, textul anunțului. Acest gen de publicitate este destul de complicat de depistat.

c. Acte de identitate falsiﬁcate pregătirea și obținerea

d. Vize false – pregătirea și obținerea

e. Acte de călătorie – metoda de plată și agenția de turism folosită

f. Rutele și metodele de transport – căile spre țara de origine și mijlocul de transport

g. Angajarea în țara de destinație – uzine, prostituție, construcție etc.

h. Cazarea în țara de destinație – spațiu personal, alți rezidenți, precum și acces la apă, gaz și electricitate etc.

i. Informații ﬁnanciare tranzacții referitoare la activitățile menționate mai sus. Informația Operativă și Sursele de informare drept sursă care poate oferi informație vitală referitoare la traﬁc sunt OOND și alt gen de organizații care nu activează în domeniul juridic. În ambele cazuri este crucial ca să ﬁe menținută o cooperare strânsă între instituțiile care ar putea oferi informație pertinentă. Victimele traﬁcului și a muncii forțate:

Atașații de muncă care obțin informație de la victime în țara de destinație.

Poliția de frontieră care îi oprește pe migranții care încearcă să plece neregulamentar ONG din țara de destinație care oferă asistență muncitorilor migranți.

Sindicatele și Patronatele din țara de destinație care colectează și transmit informații referitoare la victime.

Poliția, grănicerii, inspectorii muncii. Ex.: ca urmare a anunțurilor din ziare, Internet și alte mijloace media, raiduri, inspecții ale muncii, supraveghere informațională etc.

Supravegherea comunității de ex.: ONG

Informația primită de la informatorii înregistrați și spontani

Baza de date internațională precum interpol, Europol, Centrul SECI etc.

Baze de date relevante menținute de către alte agenții. Ex.: serviciile de imigrare, posturile vamale, poliția de frontieră, ministerele relevante precum a sănătății, muncii etc.

Organizațiile Internaționale și ONG relevante

Surse accesibile publicului. Ex.: rapoartele media, cercetările academice

3.3. Particularitățile investigării infracțiunilor de trafic de ființe umane.

În Republica Moldova, traﬁcanții, în cele mai dese cazuri, recrutează victimele prin înșelăciune, sub pretextul angajării în cîmpul muncii peste hotare. De regulă, victimele sînt vîndute rețelelor criminale din alte țări. În asemenea circumstanțe, făptuitorii se apropie rar de etapa de exploatare a victimei, cu toate că la această etapă sînt cele mai mari oportunități de investigare proactivă a traﬁcului de ﬁințe umane. Totuși, în cazul în care victimele sînt deschise să depună mărturii, organele de drept dispun de posibilități potențiale în vederea investigării reușite a cazului, reușită ce derivă din cîștigarea încrederii și crearea condițiilor în care victimele ar ﬁ pregătite să depună mărturii în fața traﬁcanților. Ideniﬁcarea metodei de investigare a cazurilor de traﬁc de ﬁințe umane este direct dependentă de riscurile la care sînt supuse victimele infracțiunilor. În acest aspect, o obligație stringentă a organelor de urmărire penală este evaluarea riscurilor care pot periclita securitatea și bunăstarea ﬁzică a victimelor, a persoanelor apropiate acestora, a altor persoane care acordă asistență victimelor. Pot apărea riscuri pentru victime în urma unor acțiuni ale organelor de urmărire ca o reacție a infractorilor. În asemenea situații intervenția rapidă este o măsură stringentă.

Investigarea traﬁcului de persoane este marcată de doi factori de importanță majoră, ambii depășind practica obișnuită de investigare a infracțiunilor. În primul rînd, victimele traﬁcului de ﬁințe umane, de regulă, nu sînt dispuse să depună plîngeri sau mărturii. Fapt ce nu se încadrează în experiența cotidiană, conform căreia, atunci cînd se comite o infracțiune, victima cooperează cu organele de drept.

În al doilea rînd, practica urmăririi penale a constatat că traﬁcul de ﬁințe umane, ca orice altă formă de crimă organizată, poartă un caracter complex și se consumă printr-un lanț de infracțiuni. Avînd și un caracter transfrontalier, traﬁcul de persoane, în mare parte, are loc în mai multe țări.

Investigarea cazurilor de traﬁc de persoane poate ﬁ efectuată folosindu-se trei metode principale: investigarea reactivă, bazată pe declarațiile victimei; investigarea pro-activă, bazată pe informațiile activității operative de investigație și investigarea de subminare, bazată pe acțiunile de preîntîmpinare a fenomenului.

În cazurile în care victimele traﬁcului fac declarații despre infracțiune (metoda reactivă), procurorii și oﬁțerii de urmărire penală vor putea:

a) interveni imediat împotriva traﬁcanților cu scopul protecției victimei sau pentru a preveni cazurile cînd alte potențiale victime pot ﬁ inﬂuențate de aceștia sau pentru a asigura probele care, în caz contrar, pot ﬁ pierdute;

b) a utiliza declarația victimei pentru dezvoltarea și desfășurarea de urgență a măsurilor de ideniﬁcare a traﬁcanților, a altor victime ale traﬁcului și martori ai acestuia.

Metoda pro-activă de investigare este utilizată de organele de urmărire penală, ca regulă, în cazurile în care victima traﬁcului nu acceptă să colaboreze cu organele de drept și nu declară împotriva traﬁcantului. Practica a demonstrat că victimele traﬁcului de ﬁințe umane, mai ales în cazul exploatării sexuale, nu doresc, din cauza fricii, să coopereze cu organele de drept și nu denunță traﬁcanții, de aceea organele de urmărire penală, în toate aceste cazuri, trebuie să folosească metoda pro-activă de investigare.

Cu toate acestea, organele de drept trebuie să întreprindă și pe parcursul investigațiilor proactive măsuri de colaborare cu victimele traﬁcului cu scopul ca, ulterior, să consolideze probele obținute, ținînd cont că declarațiile victimei sînt probe de o concludență deosebită în procesul penal, indiferent de metoda de investigare utilizată.

Investigarea pro-activă este bazată în mare parte pe administrarea de probe despre infractor și crima săvîrșită de el prin:

− supravegherea tehnică și de către persoane speciale;

− misiuni sub acoperire și tehnici standard de investigare;

− desfășurarea paralelă a investigațiilor ﬁnanciare;

− alte activități operative de investigație.

Efectuarea unei urmăriri eﬁciente în cazurile de traﬁc de ﬁințe umane constituie o obligație pozitivă a statului. Această obligație derivă din art. 23 CPP RM, dar, în special în cazul traﬁcului, din art.4 al Convenției, care interzice sclavia și munca forțată.

Eﬁciența urmăririi penale în acest aspect trebuie să îndeplinească cîteva condiții.

În primul rînd, persoanele responsabile de urmărire trebuie să ﬁe independente.

În al doilea rînd urmărirea trebuie să ﬁe promptă, rapidă și profundă. Este necesar a menționa că exigențele Convenției impun autorităților de a respecta normele europene.

În al treilea rînd, urmărirea trebuie să conducă la identiﬁcarea și la pedepsirea persoanelor responsabile. Autoritățile sînt obligate să ia toate măsurile care pot ﬁ în mod rezonabil accesibil pentru a administra toate probele posibile.

Intervenția rapidă în cazul cînd sînt indice temeinice că a fost comisă o infracțiune de traﬁc de ﬁințe umane, este necesară în scopul de a salva victimele, ﬁe de a preveni victimizarea altor persoane, ori de a obține probe care pot ﬁ distruse în cazul tergiversării intervenției.

Utilizarea datelor operative de investigații la etapele incipiente ale procesului permit determinarea strategiei de efectuare a urmăririi penale și ajustarea metodelor de investigație la circumstanțele reale ale faptei.

În situațiile care sînt impuse de circumstanțele cauzei necesită a ﬁ efectuate percheziții sau alte acțiuni procesuale fără autorizația judecătorului de instrucție, în condițiile legii, cu indicarea motivelor în ordonanțele acțiunilor procesuale respective.

În aceleași condiții se efectuează și reținerea persoanelor bănuite, indiferent de rolul acestora în infracțiune. De regulă, persoanele implicate în calitate de organizatori ai traﬁcului de ﬁințe umane întreprind măsuri de a distruge probele, inclusiv de a ascunde rolul lor în infracțiune la etapele incipiente.

În asemenea categorii de infracțiuni există pericolul de a ideniﬁca agentul sub acoperire în momentul primelor intervenții, ﬁe de a supune victima riscului avansat. Din aceste motive, se solicită elaborarea unui plan operativ de efectuare a reținerii, care poate ﬁ modiﬁcat în funcție de circumstanțele reale.

Termenele în care se efectuează reținerile trebuie să permită obținerea probelor suplimentare. Există diferite modalități de investigare a cazurilor de traﬁc de ﬁințe umane în funcție de condițiile stabilite. În unele infracțiuni, investigația se efectuează fără atragerea victimelor în activitatea procesuală, în situația cînd acestea nu pot să depună declarații împotriva traﬁcanților prin intermediul datelor operative obținute din cadrul activității agenților sub acoperire, al înregistrărilor, al altor măsuri operative autorizate sau acțiuni procesuale.

Totuși, în asemenea situații este necesar de a întreprinde toate măsurile pentru a obține acordul victimei. Din aceste considerente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că obligația unui stat contractant de a asigura garanția dreptului la viață (art.2 al Convenției) depășește însăși îndatorirea primordială de a-i asigura eﬁciența, printre altele, prin adoptarea unei legislații penale concrete, care să prevină atingerile aduse persoanei, conținînd și un mecanism de aplicare a ei, conceput spre a urmări și pedepsi eventualele atingeri.

În anumite circumstanțe, bine deﬁnite, art.2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului poate impune autorităților naționale obligația pozitivă de a lua în mod preventiv măsuri pentru protecția persoanei, dacă sînt temeiuri de a constata că viața acesteia este în pericol.

Informația operativă din țara de destinație privind tipul de servicii, pe care le propun traﬁcanții, poate ﬁ utilă pentru organele de drept din Republica Moldova în scopul identiﬁcării rețelei. De asemenea, în cadrul racolării pot ﬁ utilizate sursele de reclamă privind angajarea persoanelor. O deosebită importanță au investigațiile comune ale organelor diferitelor țări. De regulă, traﬁcanții se simt într-o mai mare siguranță în țările de origine decît în cele de destinație.

Acțiunile comune și coordonarea comună a organelor respective eﬁcientizează identiﬁcarea traﬁcanților. De regulă, în țara de destinație pot ﬁ administrate probe concludente și suﬁciente. Aceasta, însă, nu înseamnă că urmărirea se va efectua neapărat în aceeași jurisdicție. Organele de urmărire pot efectua acțiuni comune de pornire a urmăririi și acțiunilor procesuale în una din țări.

Pînă la efectuarea acțiunilor comune este necesară respectarea unor reguli.

În primul rînd, organul care efectuează urmărirea propriu-zisă trebuie să identiﬁce organul competent în statul respectiv, fără a pune în pericol operațiunea sau victimele traﬁcului; organul cu care se colaborează trebuie să dispună de potențialul necesar pentru efectuarea investigațiilor. În al doilea rînd, este necesar a se constata dacă există în țările respective acte normative sau acorduri de colaborare în materie de asistență juridică internațională.

În al treilea rînd, organele trebuie să accepte o strategie unică de colaborare, elaborări tactice și operațiuni comune, luînd în considerație faptul că în țările cooperante sînt diferite și regulile de efectuare a unor operațiuni comune, cum ar ﬁ:

− identitatea și activitățile persoanelor bănuite de implicare în aceste infracțiuni, locul unde se aﬂă ele sau locul unde se aﬂă alte persoane în cauză;

− circulația produsului infracțiunii sau a bunurilor provenind din săvîrșirea de infracțiuni;

− circulația bunurilor, a materialelor sau a altor instrumente folosite ori destinate a ﬁ folosite la săvîrșirea acestor infracțiuni;

− transmiterea, cînd este cazul, a pieselor și cantităților de substanțe necesare în scopurile analizei sau anchetei;

− facilitarea unei coordonări eﬁciente între autoritățile, organismele și serviciile competente și favorizarea schimbului de personal și de experți, inclusiv, sub rezerva existenței de acorduri sau de aranjamente bilaterale, utilizarea agenților;

− schimbul de informații privind mijloacele și procedeele speciﬁce folosite de grupurile infracționale organizate, inclusiv, dacă este cazul, în legătură cu mijloacele de transport, precum și asupra folosirii de identități false, de documente modiﬁcate sau falsiﬁcate sau a altor mijloace de ascundere a activităților lor;

− schimbul de informații și coordonarea măsurilor administrative și a altora luate, după cum se decide, pentru a descoperi cît mai repede infracțiunile.

În Republica Moldova acțiunile operative sînt determinate de conducătorii organelor care efectuează măsurile operative de investigații (art.8 al Legii privind activitatea operativă de investigații). Schimbul de informații operative poate avea loc în măsura în care aceasta se admite de legislațiile interne .

3.4. Date statistice privind traficul de ființe umane pentru perioada 2009-2011

În 2010, guvernul a anunțat 161 de anchete cu privire la traficul de ființe umane, un număr mai mic decât cele 206 investigații raportate în 2009.

Autoritățile au informat despre urmărirea penală a 55 de persoane pentru infracțiuni legate de traficul de persoane și condamnarea a 47 de infractori de acest fel, în cursul anului 2010.

În 2010 guvernul nu a raportat urmărirea penală sau condamnarea niciunui infractor în domeniul traficului de ființe umane în scop de exploatare prin muncă. În cursul anului, datele despre urmăririle penale și condamnările din 2009 au fost clarificate: 110 persoane au fost urmărite penal și 68 dintre ele au fost condamnate în 2009. Deși guvernul și-a continuat eforturile de a îmbunătăți strângerea de date statistice în domeniul traficului de persoane, continuă să existe griji legate de exactitatea datelor raportate.

Condamnarea pentru infracțiuni de trafic de persoane constituie o problemă pentru Moldova, întrucât, deseori, pedepsele nu au fost comensurabile cu gravitatea infracțiunii. În 2010, 31 de infractori găsiți vinovați au primit sentințe mergând de la 1 la 17 ani închisoare. Dar alți 16 infractori găsiți vinovați au primit sentințe suspendate sau au plătit amenzi, fără a executa nici un termen de închisoare.

Cei cinci procurori guvernamentali speciali care se ocupă de cazurile de trafic de persoane au anchetat și urmărit în justiție în mare parte cazuri de trafic în scopuri sexuale. Deși guvernul a recunoscut că traficul de ființe umane în scopuri de exploatare prin muncă constituie o problemă care provoacă o preocupare crescândă, cazurile de muncă forțată au fost rareori anchetate. Guvernul a inclus cursuri de instruire antitrafic în programa didactică a Academiei de Poliție, obligatorii pentru polițiști și investigatori.

De asemenea, guvernul a organizat patru seminarii antitrafic în cursul cărora au fost instruiți peste 100 de agenți de poliție. Oficialități guvernamentale din diverse regiuni din Moldova, de asemenea au primit instructaje specializate de combatare a traficului uman din partea mai multor surse internaționale și neguvernamentale. Este posibil ca o înțelegere judiciară necorespunzătoare a traficului de ființe umane să fi contribuit la formularea unor sentințe reduse sau invalidarea condamnărilor. Obstrucția judiciară în cazurile de trafic uman poate include modificarea standardului de urmărire penală și refuzul de a onora deciziile altor judecători. În cursul anului 2010, oficialitățile din aparatul forțelor de ordine publică au lucrat cu omologii lor din Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, România, Polonia și Lituania pentru a investiga cazuri transnaționale de trafic de ființe umane. În 2010, autoritățile moldovene au descoperit o rețea de exploatarea sexuală a minorilor organizată de cetățeni moldoveni, greci și italieni.

Complicitatea guvernului în traficul cu ființe umane a continuat să fie un motiv de considerabilă preocupare și niciun oficial guvernamental nu a fost urmărit penal sau găsit vinovat de complicitate la infracțiuni de trafic uman în 2010.

Actualizările cazurilor de trafic de persoane în care au fost implicați polițiști, un primar, un consilier ministerial și angajați ai unor instituții administrate de guvern au ilustrat slăbiciunile din aparatul judiciar, inclusiv sentințele ușoare sau amenzile date infractorilor de trafic uman. Unii experți în domeniul combaterii traficului uman au exprimat preocupări cu privire la complicitatea existentă în aparatul judiciar în anumite cazuri de trafic de persoane. De exemplu, unele organizații neguvernamentale au raportat cazuri în care judecătorii au dat sentințe reduse în schimbul mitelor pecuniare. Unii inculpați nu au fost obligați să rămână în stare de arest pe durata procesului sau a anchetei și ca urmare au fugit din țară sau au continuat să-și hărțuiască victimele. De asemenea, poliția a supus hărțuielilor cel puțin un ziarist ca urmare a publicării de informații despre traficul de persoane. Un polițist a fost concediat ca urmare a activității sale legate de traficul de persoane; ancheta penală în acest caz continuă.

În martie 2011, guvernul a redeschis un caz proeminent de complicitate la traficul de ființe umane în care este implicat un fost director al unei instituții guvernamentale de combatere a traficului uman; cu toate acestea, inculpatul nu a fost încă arestat, continuînd să primească pensie de la unitatea de combatere a traficului de persoane.

Moldova a continuat să-și îmbunătățească eforturile de protecție a victimelor în această perioadă, Guvernul a furnizat fonduri în valoare de aproximativ 48.000 de dolari pentru un centru de adăpost temporar, gestionat în comun de guvern și organizația IOM pentru victimele adulte și copiii repatriați în 2010, față de 50.700 de dolari alocați în 2009. În 2010, acest centru a oferit adăpost temporar, asistență medicală și juridică, consiliere psihologică și instruire profesională unui număr de 104 victime ale traficului uman. Victimele nu sunt deținute în acest centru, ci li se permite să iasă și să intre când vor. Și administrațiile locale au asigurat, tot mai mult, asistență victimelor traficului uman și persoanelor vulnerabile la traficul de oameni, prin fonduri limitate, personal specializat și punerea de localuri fără chirie și fără plata consumurilor de utilități la dispoziția organizațiilor neguvernamentale și adăposturilor. În total, 139 de victime au fost identificate de guvern și ajutate de organizația IOM și autoritățile guvernamentale. Majoritatea victimelor traficului în scopuri de exploatare prin muncă au fost identificate doar după expulzarea lor în Moldova. Guvernul a încurajat toate victimele să ajute organele de aplicare a legii la anchete și urmăriri penale și nu a condiționat asistența primită de cooperarea lor – cu toate acestea, unele victime au fost chestionate timp de mai multe zile, înainte de a fi încredințate unui adăpost. Aparatul de aplicare a legii din Moldova a demonstrat eforturi în direcția protecției și asistenței acordate copiilor victime ale traficului de ființe umane, prin implicarea mai consecventă a furnizorilor de servicii din organizațiile neguvernamentale încă din etapa de început a procesului investigativ și prin adoptarea tehnicilor de intervievare centrate asupra victimelor. Cu toate acestea, în zonele rurale, unii copii au fost încă supuși unui mare număr de interviuri inutile și chestionări extensive. Deși nivelul general de neîncredere în poliție a rămas ridicat. 169 de victime au cooperat cu organele de aplicare a legii în 2010, față de 189 de victime care au cooperat în 2009. Nu au existat informații despre victime pedepsite pentru acte ilegale comise ca rezultat direct al traficului de persoane la care au fost supuse. Guvernul a furnizat alternative legale la trimiterea victimelor străine în acele țări în care acestea ar putea fi confruntate cu dificultăți legale sau de altă natură, oferind acestor victime permise de ședere temporară, care pot fi prelungite atât cât este necesar.

Guvernul și-a sporit eforturile în direcția prevenirii traficului de persoane în perioada la care se referă acest raport. Majoritatea eforturilor guvernului de comunicare și conștientizare în legătură cu traficul uman au fost efectuate în strânsă colaborare cu organizațiile neguvernamentale la nivel național și raional. De asemenea, guvernul a ridicat gradul de conștientizare a opiniei publice asupra traficului de persoane printr-o vizibilă atenție la nivel înalt și interacțiune cu mijloacele de comunicare în masă. Sistemul Național de Referințe (SNR) s-a extins în alte cinci raioane, ridicând astfel numărul total la 28 din cele 32 de raioane ale țării. Operând la nivel local, comisiile SNR constau din reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, lucrători sociali, personal medical, poliție, procurori și oficialități ale administrației publice locale. Comisiile se reunesc cu regularitate, de obicei o dată pe lună, pentru a discuta chestiuni legate de traficul de persoane, inclusiv organizarea de activități în vederea sporirii gradului de conștientizare, eforturile de reintegrare a victimelor, precum și actualizarea informațiilor lor despre orice fel de cazuri. IOM și organizațiile neguvernamentale care activează în acest domeniu au elogiat eforturile sistemului pentru prevenirea traficul de persoane și pentru ajutarea victimelor identificate. Reprezentanți din Belarus, Afganistan și Tadjikistan au vizitat Moldova în 2010 pentru a studia posibilitățile de aplicare a unui sistem similar în țările lor. În plus, eforturile grănicerilor de a identifica victimele potențiale, au fost tot mai mult încununate de succes. În 2010 grănicerii au identificat, potrivit relatărilor, 83 de victime potențiale ale traficului de persoane. În 2010, membrii Centrului Național pentru Combaterea Traficului de Persoane au dat 22 de interviuri difuzate de posturile de radio și televiziune, au participat la cinci programe de televiziune în direct, concepute spre a ridica gradul de conștientizare a opinei publice și au organizat din nou, în școli și universități, seminarii asupra prevenirii traficului de persoane. În septembrie 2010, guvernul a elaborat un plan național de acțiune împotriva traficului uman pentru anii 2010-2011, iar în decembrie anunțat un plan de acțiune suplimentar. Guvernul nu a organizat acțiuni de conștientizare a potențialilor consumatori de prostituție și nici nu a folosit alte măsuri în vederea reducerii cererii de acte sexuale comerciale.

Concluzii la capitolul 3

Cercetarea efectuată în acest capitol sub aspectul colectării de informații și particularitățile investigării infracțiunilor de trafic de ființe umane ne-a permis elucidarea tuturor măsurilor întreprinse de organele competente pentru prevenirea și comabterea traficului de ființe umane.

CONCLUZII

În urma cercetării efectuate s-a ajuns la concluzia că traficul de ființe umane a devenit în timp, așa cum s-a arătat, o temă importantă pe agenda politică atît a Republicii Moldova cît și UE. În acest sens, se poate observa diversitatea instrumentelor legislative sau nu, adoptate pentru a face posibile atât prevenirea, cât și combaterea și sancționarea traficului de ființe umane. În vreme ce majoritatea politicilor privesc prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, instrumentele legislative privesc mai degrabă cooperarea polițienească și judiciară, astfel încât referirea la trafic ca atare este una indirectă. Se mai poate observa că, în general, politicile se lovesc de dificultatea unei puneri în aplicare efective, deoarece multe dintre documente au o valoare de recomandare, și nu una obligatorie. Prin urmare, necorelarea bunelor intenții ale statelor membre cu o obligație legală de a acționa în sensul intențiilor generează un dezechilibru la nivelul eficienței instituțiilor și structurilor naționale și internaționale ca Europol și Eurojust.

O problemă recurentă în multe dintre instrumentele menționate privește dificultățile existente la nivelul cooperării și coordonării dintre statele membre, pe de o parte, și cu țările terțe care sunt sursea le traficului. Această problemă relevă din caracterul special al cooperării în materie penală, o materie în care metoda comunitară nu este aplicabilă și în care statele membre par să dorească o prezervare a competențelor naționale. Traficul de ființe umane este însă, tot mai mult, un fenomen care capătă un caracter internațional, în măsura în care transcende frontierele naționale. Aceasta explică, în mare parte, dificultățile pe care urmărirea penală a unor astfel de infracțiuni le întâmpină, dat fiind caracterul eterogen al diverselor sisteme de drept penal, inclusiv al procedurilor, precum și o anumită reticență a autorităților naționale față de autorități cu competențe similare din alte state. Fiind un fenomen transnațional, soluțiile în privința combaterii trebuie să treaca, în egală măsură, frontierele.

RECOMANDĂRI

Cercetarea lucrării ne-a permis să venim cu unele recomandări:

1. Guvernele și organale competente trebuie să întreprindă orice mijloc și metodă de prevenire și combatere a traficului de ființe umane.

2. O informație corectă și distribuită la timp reprezintă cel mai important instrument în împiedicarea oricăror activități ilicite.

3. Statele sunt chemate să acorde un ajutor efectiv și concret autorităților comptente care ar contribui la privarea grupurilor infracționale.

4. Societatea civilă necesită a fi informată de nivelul pericolului și consecințele ce survin în urma traficului de ființe umane.

5. Luînd în considerare pericolul grav al acestor categorii de infracțiuni se necesită o reacție promtă, rapidă și profesională din partea organelor de drept atît pe plan intern cît și internațional.

familie trebuie dezvoltate și cultivate valorile pozitive.

7. În programele școlare la educația sexuală, o atenție deosebită acordîndu-se egalității între femei și bărbați, respectării drepturilor omului și a demnității ﬁinței umane, protejării drepturilor copilului și ale părinților săi, ale tutorilor sau ale altor persoane legal responsabile de copil.

8. Introducerea și/sau dezvoltarea unor programe de instruire a personalului polițienesc pentru a permite acestuia să cîștige competențe specializate în domeniu.

9. Organizarea unor instruiri speciﬁce destinate personalului social, medical, didactic, diplomatic, consular, juridic, vamal pentru ca acesta să poată realiza ideniﬁcarea cazurilor de traﬁc de persoane în scopul exploatării sexuale și să poată întreprinde măsurile necesare.

10. În organizarea de campanii de promovare, pentru a avea certitudinea faptului că intenția va lua amploare și va cîștiga teren, se cere implicarea principalelor mijloace media.

11. Într-o țară în care corupția este la un nivel foarte avansat acest flagel se dezvoltă în condiții favorabile.

BIBLIOGRAFIE:

Acte naționale

Constituția Republicii Moldova (adoptată de Parlamentul Republicii Moldova la 29.07.1994) // Monitorul Oﬁcial al Republicii Moldova, 1994, nr.1.

Codul penal al Republicii Moldova (adoptat la 18.04.2002) // Monitorul Oﬁcial al Republicii Moldova, 2002, nr.128-129.

Codul penal din 24.03.1961, Veștile R.S.S.M., 1961, nr.10, art.41.

Codul de procedură al RM din 14.03.2003.

Legea privind prevenirea și combaterea traﬁcului de ﬁințe umane, nr.241-XVI din 20.10.2005 // Monitorul Oﬁcial al Republicii Moldova, 2005, nr.164-167/812.

Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Jusiție cu privire la practica aplicării legislației în cauzele despre traﬁcul de ﬁințe umane și traﬁcul de copii, nr.37 din 22.11.2004 // Buletinul Curții Supreme de Jusiție a Republicii Moldova, 2005, nr.8.

Legea privind activitatea operativă de investigații, nr. 45-XIII din 12.04.1994. M.O. nr. 5 din 30.05.1994.

Legea nr.105 din 16.05.2008 cu privire la protecția martorilor și altor participanți la procesul penal;

Hotărîrea Parlamentului nr.257 din 05.12.2008 privind aprobarea Strategiei Sistemului național de referire pentru protecția și asistența victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane și a Planului de acțiuni privind implementarea SNR pe anii 2010-2011;

Hotărârea Guvernului Nr. 1362 din 29.11.2006 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea centrelor de asistență și protecție a victimelor traficului de ființe umane;

Hotărârea Guvernului Nr. 847 din 11.07.2008 cu privire la crearea centrului de asistență și protecție a victimelor și potențialelor victime ale traficului de ființe umane.

Acte internaționale

Convenția asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei, New-York, 1979 // Tratate internaționale. Ediție oﬁcială. Vol.I. – Chișinău, 1998, p.114.

Convenția Consiliului Europei privind măsurile contra traﬁcului de ﬁințe umane, adoptată de Comitetul de Miniștri la 3 mai 2005.

Convenția Internațională pentru suprimarea traﬁcului de femei care au atins majoratul, 1933 // http://untreaty.un.org.

Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traﬁcului de persoane și a exploatării prostituției altor persoane, 1950 // http://untreaty.un.org. Vizitat la 25.04.2012.

Convenția pentru suprimarea traﬁcului de femei și copii, 1921 // http://untreaty.un.org. Vizitat la 02.04.2012.

Declarația asupra protecției femeilor și copiilor în perioade excepționale și de conﬂict armat, adoptată a ONU prin Rezoluția 3318 (XXIX) din 14 decembrie 1974 // http://daccessdds.un.org.

Declarația Universală a Drepturilor Omului, 1948 // Tratate internaționale. Ediție oﬁcială. Vol.I. – Chișinău, 1998, p.11.

Hotărîre cu privire la aprobarea Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO, nr.774/06.07.2006 // Monitorul Oﬁcial al Republicii Moldova, 2006, nr.134-137/985.

Pactul cu privire la drepturile civile și politice, 1966 // Tratate internaționale. Ediție oﬁcială. Vol.I. – Chișinău, 1998, p.30.

Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, 1966 // Tratate internaționale. Ediție oﬁcială. Vol.I. – Chișinău, 1998, p.18.

Planul de acțiuni UE-Moldova, 22.02.2005, adoptat la 22 februarie 2005, în vigoare pentru Republica Moldova din 22 februarie 2005 // Tratate internaționale. Ediție oﬁcială. Vol.38. – Chișinău, 2006, p.401.

Protocolul pentru prevenirea, suprimarea și pedepsirea traﬁcului de persoane, adițional Convenției ONU împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul de , 2000) // Tratate internaționale. Ediție oﬁcială. Vol.35. – Chișinău, 2006.

Recomandarea nr.R (2000) Comitetului de Miniștri adresată statelor membre privind acțiunile împotriva traﬁcului de ﬁințe umane în scopul exploatării sexuale.

Literatura recomandată

Bejan O., Botnaru Gh. Sugestii asupra normelor referitoare la traﬁcul de ﬁințe umane prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova // Revista Națională de Drept, 2002, nr.3.

Bodean M. Comerțul cu oameni – una dintre cele mai răspîndite forme de activitate ilegală practicată de grupările criminale organizate // Revista Națională de Drept, 2003, nr.11.

Bodean M. Persoana și demnitatea persoanei – valori supreme ale unui stat de drept // Revista Națională de Drept, 2003, nr.10.

Botnaru Gh. Analiza juridico-penală a traﬁcului de ﬁințe umane // Ordine și lege, nr.23-24, 2002.

Botnaru Gh., Bujor V., Bejan O. Caracterizare criminologică și juridico-penală a traﬁcului de ﬁințe umane. – Chișinău, 2008.

Brînză S., Stai V. Delimitarea traﬁcului de ﬁințe umane și a traﬁcului de copii de infracțiuni conexe // Revista Institutului Național al Jusiției, 2008, nr.4.

Cuznețov A., Palamarciuc V. Traﬁcul de ﬁințe umane – una dintre problemele jusiției (studiu teoretic) // Revista Națională de Drept, 2006, nr.7.

Furdui S. Aspecte privind prevenirea și combaterea traﬁcului de persoane în Republica Moldova // Legea și Viața, 2007, nr.6.

Loghin O., Toader T. Drept penal român. Partea Specială. – București, 1999.

Lungu V. Traﬁcul de ﬁințe umane // Legea și Viața, 2007, nr.11.

Macari I. Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea Specială. – Chișinău, 2003.

Maimescu S. Traﬁcul de ﬁințe umane și contrabanda: aspecte comune și delimitări // Revista Națională de Drept, 2004, nr.5.

Mămăligă I. Instrumentele juridice internaționale – mijloc de combatere a traﬁcului cu ﬁințe umane // Legea și Viața, 2005, nr.11.

Moraru V., Negru O. Traﬁcul de ﬁințe umane // Revista Națională de Drept, 2005, nr.10.

Nistoreanu Gh., Boroi A. Drept penal român. Partea Specială. – București, 2002.

Stepaniuc V. Traﬁcul de ﬁințe umane poate ﬁ prevenit prin acțiuni de conștientizare publică și educație // Buletin informativ al Guvernului Republicii Moldova, 2008, nr.8.

Vizdoga I. Traﬁcul de persoane – o violare gravă a drepturilor omului // Revista Națională de Drept, 2004, nr.2.

Web site

http://www.gov.md. Vizitat la 11.04.2012.

http://www.osce.Vizitat la 03.05.2012.

http://www.antitraffic.md. Vizitat la 14.02.2012.

http://www.ilo.org/. Vizitat la 02.04.2012.

www.edu.md/, vizitat la 03.02.2012.

www.sis.md. Vizitat la 09-03-2012.

www.justice.md, vizitat la 19.03.2012.

www.mai.md, vizitat la 17.02.2012.

www.romanian.moldova.usembassy.gov, vizitat 21.05.2012