Presa On Line

Lucrare de licență

Cuprins

INTRODUCERE

Capitolul I – Presa on-line

1. Începuturile presei virtuale

2. Impactul presei virtuale

3. Jurnaliștii și jurnalismul online din România

Capitolul II – Primii pași virtuali

1. Tehnici de editare a unui articol on-line

2. Reguli americane

3. Caracteristicile presei virtuale

4. Tipuri de publicații on-line

Capitolul III – Stilul publicistic al noii media

1. Cum se publică o informație pentru Internet?

2.Criterii de evaluare ale informațiilor online21

3.Etica și aspecte deontologice referitoare la presa on-line

Capitolul IV – Utilitatea presei virtuale

1. Identificarea utilizatorilor și a relației acestora cu producătorul de informație

2. Utilitatea ei

3. Interactivitatea și clasificarea elementelor sale constitutive

INTRODUCERE

”Se spune despre Teoria Relativității a lui Einstein ca ceea ce o face greu de înțeles pentru unuii oameni este simplitatea ei. Nu trebuie dobândită mai multă informație pentru a o înțelege ci trebuie renuntat la notiuni preconcepute pentru a fi înțeleasă.

Noua Media este exact la fel.”

Ce este noua media? Putem sa facem referire la termenii care sunt prezentanti in presa de specialitate și anume că aunci când se vorbește de noua media se vorbește despre: Internet, site-uri, computer, jocuri pe calculator, CD-uri, DVD-uri, realitate virtuală. Ce se poate vedea din exemplele astea e că noua media se identifică cu folosirea calculatorului pentru distribuire și prezentare, de exemplu un text vazut pe un site la un calculator, o carte electronică, o fotografie pe un CD reprezintă noua media în timp ce un ziar, o carte pe hârtie sau o poză nu sunt.

Presa virtuală este o parte a noii media. Este cea pe care ne-o putem însuși în câteva momente, fără prea multe bătăi de cap. Un simplu START al calculatorului, câteva momente de așteptare și ai în față tot ceea ce te-ar putea interesa din domeniul jurnalistic. Simplu, necostisitor și în plus mult mai devreme decât tipărirea ziarului pe hârtie. Avantajul presei virtuale este major. Poți să citești zeci de publicații fără să te coste nimic. Poți să ai informația din toată lumea doar in câteva momente. Mulți dintre noi acceptă foarte greu expansiunea acestui nou tip de manifestare. Negarea sau neparticiparea la acest nou tip de comunicare este un pericol pentru presa on-line cauzând izolarea ei ca prezență in mediul publicistic.

Pentru unii da publicațiile online pot fi o sursă de informații și știri mai rapidă și uneori mai de încredere. Plus că se preferă să se vadă știrile recente pe Internet, în loc să se aștepte o nouă zi sau o anumită oră (la care se difuzează jurnalul TV sau varianta tiparită a unui ziar).

Istoria Internet-ului a început în anii 50-60, când oamenii de știință au aflat despre existența unei rețele de computere din cadrul forțelor armate americane, menite să "supraviețuiască" și să funcționeze după un eventual război nuclear. Ei au preluat această rețea, incluzând computerele din instituțiile științifice și de cercetări din SUA, iar mai târziu și cele de învățământ. În următorii 10 ani la această rețea au aderat câteva mii de computere, astfel încât, la începutul anilor 80, s-a decis crearea unei rețele naționale de computere, prin intermediul căreia, orice doritor, să poată naviga. Astfel americanii au fost printre primii care au "pășit" în Internet. Existența rețelelor telefonice a făcut ca la această rețea să poată adera orice om de pe glob. Cu toate acestea, "produsul" lumii capitaliste, numit inițial MilNet (Military Network), iar mai târziu InterNet (International Network), a fost interzis în țările socialiste. Tehnica de calcul a început să se dezvolte cu o viteză greu de imaginat. În câteva luni, computerele erau deja uzate din cauza apariției pe piață a unor noi modele, mai performante și cu o "viteză" de câteva ori mai mare decât cele precedente. În scurt timp, computerul s-a transformat dintr-un atribut de lux într-o unealtă de lucru și în unele cazuri chiar o necesitate zilnică.

Structura industriei media este, de asemenea, în schimbare. Competiția apare din mai multe părți și furnizorii de știri nu mai sunt doar ziarele, revistele și televiziunile tradiționale, pentru că Internetul permite accesul cu costuri reduse oricui are ceva de comunicat (în special companiilor, fundațiilor non-profit, instituțiilor guvenamentale ale căror voci până acum erau filtrate de marile companii media). Ziarele locale și posturile de televiziune locale acopereau “piața” orașului sau regiunii respective. Furnizorii de informații la nivel național “serveau” o singură țară sau o anumită regiune.

În prezent, operatorii de știri on-line pot continua să servescă piața locală, dar cei care speră într-o eventuală viabilitate financiară se reconfigurează pentru a putea servi interesele unor comunități mai mari și mai diverse din punct de vedere geografic, care pot să cuprindă atât populația locală, dar și alte comunități aflate dincolo de granițele orașului sau țării. Aceste modificări aduc implicații profunde nu numai în ceea ce privește comerțul sau cultura, dar și în ceea ce privește democrația. Dacă televiziunea și radioul au fost privite cu scepticism la momentul apariției, Internetul și posibilitățile sale aparent nelimitate au făcut inițial un număr mare de adepți.

Axioma internetului: Dacă ceva există îin lumea reală, atunci pe Internet vei găsi și 100 de site-uri despre acest subiect.

Corolar: Dacă ceva nu există, atunci vei găsi 1000 de site-uri despre asta.

Nimic nu poate înlocui încă plăcerea de a răsfoi un ziar, însă datorită dezvoltării rapide a Internetului publicațiile pe hârtie sunt serios amenințate de cele virtuale. Comentatorul media Vince Graff, citat de BBC, spune că ziarele nu vor dispărea pentru că sunt portabile, ușor de folosit și ieftine. „Chiar și peste 50 de ani, vor mai exista publicații pe hârtie, deși s-ar putea să fie vorba doar despre produse de nișă. Probabil le vom putea asemăna discurilor de vinil de acum“,.

Publicațiile se adaptează, rând pe rând, pentru a face față concurenței Internetului, primul pas fiind modificarea dimensiunilor, care permite o manevrare mai ușoară. Mai mult, ziarele tradiționale și-au modificat conținutul, dând o mai mare atenție subiectelor de divertisment, stil de viață și analizelor. Existența ziarelor pe hârtie în viitor este susținută de creșterea globală a vânzărilor. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că a crescut apetitul pentru știrile culese de pe diverse site-uri sau prin motoare de căutare, ca și numărul celor ce accesează știri prin telefonul mobil.

Suporturile tradiționale de informare sunt de câteva decenii încoace într-o concurență permanentăcu acest nou mijloc de colectaresi difuzare a informației. Un post de radio, de exemplu, poate fi lejer ascultat de pe pc-ul sau laptopul cu conexiune la internet, fără a mai fi nevoie de aparatul de radio propriu-zis. Un post TV își prezintă on-line, pe lângă programul de difuzare, cele mai importante știri, emisiuni aducând în plus articole proprii si noutăți, per total rezultând un fel de anexăa postului, un braț întins al acestuia și în mediul virtual, care îi sporește popularitatea.

O revistă sau un ziar care este pe internet are importante avantaje: își face publicitate, poate urmări numărul de accesări al unui articol, poate intra mai ușor în dialog cu cititorii prin comentarii sau forumuri. Feedback-ul primit on-line reprezintă pentru jurnalist o manieră eficientă de a cunoaște în amănunt, in mod direct, părerile și dorințele pulicului țintă și felul în care acesta receptează mesajele publicației rspective.

Lucrarea de față și-a propus să abordeze tema trecerii presei în mediul on-line din simplul motiv ca acesta reprezintă un fenomen semnificativ pentru evoluția jurnalismului.

Așa cum radioul i-a supraviețuit televiziunii și teatrul filmului, așa vor rezista probabil și ziarele tradiționale.

Capitolul I – Presa on-line

1. Începuturile presei virtuale

O dată cu dezvoltarea Internetului, secolul XX a adus o nouă formă de jurnalism, cu caracteristici noi, incluzând accesul la informația globală, abundența știrilor, posibilitatea realizării de reportaje instantanee, o mai mare interactivitate și facilități multimedia. Această formă de jurnalism are un potențial uriaș, pentru că poate provoca o creștere a audienței printre cei dezinteresați până acum de presa „obișnuită”. Dar dacă privim altfel sunt multe amenințări la adresa celor mai apreciate valori și la standardele cele mai ridicate ale jurnalismului. Autenticitatea conținutului, verificarea surselor, acuratețea și adevărul pot deveni suspecte având în vedere că în ziua de azi oricine are un computer și un modem poate deveni un editor internațional.

Noua mass media transformă jurnalismul din patru puncte de vedere: conținutul știrilor este profund schimbat datorită apariției noii tehnologii media, modul în care jurnaliștii lucrează în era digitală este diferit, structura redacțiilor și industria știrilor merg, de asemenea, către o transformare fundamentală, noua media aduce o noua configurație în ceea ce privește relațiile între redacțiile de știri și în interiorul acestora, jurnaliști și marele public, incluzând aici audiența, surse, concurența, vânzători de publicitate și guverne.

În vechea lume a mediei analogice o știre care era publicată într-un ziar sau spusă într-un buletin de știri de seară era actualizată abia a doua zi. Astăzi, știrile sunt într-o continuă schimbare, actualizarea se face permanent. Când vizitează un site, unul din primele lucruri care-l interesează pe vizitator este data sau ora la care a fost actualizat și dacă nu este o dată recentă trece la alt site. Există chiar roboți care îi anunță automat pe „internauți” când un site preferat a fost actualizat. Vechile redacții erau organizate aproape ca niște unități militare, cu un editor șef care coordona o ierarhie relativ rigidă. Deciziile urmau un șir lung de comenzi. Noile redacții tind spre o structură descentralizată și flexibilă, iar printre angajați sunt acceptați cu mai multă ușurință, freelanceri. Această schimbare poate duce însă la o problemă de alt ordin: este mai greu să creezi și să cultivi o redacție puternică din punct de vedere al valorilor tradiționale ale jurnalismului.

Structura industriei media este, de asemenea, în schimbare. Competiția apare din mai multe părți și furnizorii de știri nu mai sunt doar ziarele, revistele și televiziunile tradiționale, pentru că Internetul permite accesul cu costuri reduse oricui are ceva de comunicat (în special companiilor, fundațiilor non-profit, instituțiilor guvenamentale ale căror voci până acum erau filtrate de marile companii media).

Furnizorii tradiționali de informații în general serveau o comunitate bine definită din punct de vedere geografic. Ziarele locale și posturile de televiziune locale acopereau “piața” orașului sau regiunii respective. Furnizorii de informații la nivel național “serveau” o singură țară sau o anumită regiune.

În prezent, operatorii de știri on-line pot continua să servescă piața locală, dar cei care speră într-o eventuală viabilitate financiară se reconfigurează pentru a putea servi interesele unor comunități mai mari și mai diverse din punct de vedere geografic, care pot să cuprindă atât populația locală, dar și alte comunități aflate dincolo de granițele orașului sau țării. Aceste modificări aduc implicații profunde nu numai în ceea ce privește comerțul sau cultura, dar și în ceea ce privește democrația.

Dacă televiziunea și radioul au fost privite cu scepticism la momentul apariției, Internetul și posibilitățile sale aparent nelimitate au făcut inițial un număr mare de prozeliți.

Explozia Internetului la începutul anilor ’90, datorată în special apariției browserelor (programe folosite pentru navigarea pe Internet. Exemplu: Internet Explorer, Netscape Navigator), i-a conferit acestui nou mediu un statut mitic.

Această explozie a adus cu sine un colaps al domeniilor mai diverse din punct de vedere geografic, care pot să cuprindă atât populația locală, dar și alte comunități aflate dincolo de granițele orașului sau țării. Aceste modificări aduc implicații profunde nu numai în ceea ce privește comerțul sau cultura, dar și în ceea ce privește democrația.

Dacă televiziunea și radioul au fost privite cu scepticism la momentul apariției, Internetul și posibilitățile sale aparent nelimitate au făcut inițial un număr mare de prozeliți.

Explozia Internetului la începutul anilor ’90, datorată în special apariției browserelor (programe folosite pentru navigarea pe Internet. Exemplu: Internet Explorer, Netscape Navigator), i-a conferit acestui nou mediu un statut mitic.

Această explozie a adus cu sine un colaps al domeniilor „.com” – domenii comerciale destinate oricărui utilizator, persoană fizică sau juridică, care-și dorea o prezență pe Internet. Internetul devenise brusc mult prea aglomerat. Această prabușire, alături de o serie de noi tehnologii care promiteau marea cu sarea numai pentru a dispărea în interval de câteva luni, a creat o pătură de oameni pe care Mike Ward (2002) îi numește „the digitally dissapointed” (cei dezamăgiți de tehnologia digitală).

Acum jurnalismul online rămâne încă, un mediu complementar ziarelor, radioului și televiziunii. Revoluția mediatică pe care o promitea Internetul, prin posibilitatea de a îngloba toate celelalte trei media, se desfășoară lent. Convergența mediilor cu care Internetul amenință e un proces de durată și poate fi întâlnit deocamdată doar în manifestări parțiale.

2. Impactul presei virtuale

Ca să ajungi să accesezi un ziar online îți trebuie în primul rând un calculator, o conexiune la Internet și puțină știință în materie de calculatoare. Ăsta ar fi unul din avantajele presei tradiționale că nu-ți trebuie atât de multe “instrumente” ca să poți citi un ziar, pur și simplu îl iei de la un chioșc sau îl primești acasă prin abonament.

Din păcate, în România doar în ultimii cinprezece ani a fost introdus calculatorul personal, PC-ul, iar Internetul și-a pus amprenta mult mai târziu. Statul român a avut și are în derulare fel de fel de programe de dotare a școlilor și liceelor cu laboratoare de informatică, însă programa școlară existentă îi transformă pe elevi în programatori și nu în utilizatori. Dacă folosesc Internetul îl folosesc că au învățat singuri acest lucru.

Majoritatea cititorilor de articole virtuale au vârste cuprinse între 20 și 50 de ani. Dintre aceștia, cei mai mulți sunt jurnaliștii, oamenii de afaceri, profesorii și studenții. Populația utilizatoare de serviciile oferite de Internet este concentrată în proporție de 95% în mediul urban. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că oamenii în general sunt foarte greu de schimbat. E greu să convongi o persoană care toată viața a fost învățată să “consume” ziarul de la chioșc care costă unu sau trei lei că poate să folosească Internetul și să citească varianta online a ziarelor din întreaga lume.

Accesarea unui ziar nu ar trebui să pună probleme în mileniul al treilea. Românii mai au multe de învățat despre libertatea de informare și de felul în care informația poate fi accesată. Pentru muți dintre noi, utilizarea unui calculator nu este o problemă. Trepatat, în timp, odată cu trecerea generațiilor, computerul și Internetul și-au făcut loc în casele tuturor românilor, echivalând în necesitate cu frigiderul, de exemplu. Astăzi se folosește Pc-ul pentru jocuri, muzică și filme, cât și ca sursă de informare, ca mijloc de comunicare și de plată a taxelor.

Este simplu să accesezi un site. În primul rând, utilizatorul trebuie să se conecteze la Internet, iar pentru aceasta PC-ul trebuie să aibă un modem și utilizatorul să dețină un cont de la un provider de Internet. Odată conexiunea făcută, trebuie scrisă adresa ziarului, de exemplu: www.adevarulonline.ro. Ajuns aici, cititorul poate naviga prin paginile virtuale ca și când ar răsfoi prin paginile tipărite ale aceluiaș ziar, dar cu mai multă lejeritate. În concluzie, din punct de vedere tehnic, nu este dificil să devii cititor de ziar online.

Acum că s-a înțeles cum ajungem la un site de presă virtuală, se poate ridica o nouă problemă: unde avem acces la ea? După cum am mai spus, un site al unui ziar se poate accesa de la un calculator care este conectat la Internet, fie de acasă, fie de la birou.

Avantajul Internetului, și, deci, a tuturor informațiilor din această rețea este că pot fi accesate oricând, indiferent de oră sau moment al zilei; este ca un fel de chioșc de ziare care are tot timpul câte un exemplar din fiecare publicație pentru oricine și este deschis non-stop sau ca o bibliotecă imensă, animată care este deschisă 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Asta înseamnă că dacă cineva vrea să consulte de Crăciun pagina economică din Adevărul din numărul de Paște la ora patru dimineața, nimic nu îl împiedică. Și toate astea în mai puțin de cinci minute! Am putut vedea în cazul freelancer-ului canadian, Tom Koch, avantajele acestei posibilități a web-ului.

Simplitatea accesării, posibilitatea conectării oricând și de oriunde, imensa cantitate de informații, toate aceste calități au făcut din Internet un real inamic pentru celelalte media. Acest lucru este justificat și în date: pentru ca radioul să se impună și să atingă 50 de milioane de ascultători au fost necesari mai bine de 40 de ani, televiziunii i-au fost necesari aproape 15 ani, zece ani pentru televiziunea prin cablu, pe când Internetului nu i-au trebuit decât cinci! De aceea ziarele au pactizat cu Rețeaua, iar cele care au făcut acest lucru au avut mult de câștigat, atât redacțiile cât și cititorii. în țările dezvoltate, ziarele care nu au scos versiuni online au avut de suferit în urma dezvoltării acestui ingenios mijloc de comunicare în masă. În România, versiunile online ale ziarelor joacă un dublu rol: în primul rând ele se supun acelorași idei: o informare mai rapidă, o mai bună accesabilitate la arhivele ziarului, o metodă de comunicare și de provocare la comunicare, etc. Al doilea rând, ideea de a avea în România un ziar online este pe cât de bizară pe atât de îndrăzneață când ne gândim la numărul de cititori. Putem privi inițiativa redacțiilor de a apărea și cu versiuni virtuale ca o inițiativă nu inovatoare, ci una de copiere a unui sistem occidental. Orice lucru este binevenit cu atât mai mult cu cât Internetul și presa online deschid barierele unui nou nivel al comunicării și informării.

3. Jurnaliștii și jurnalismul online din România

Dupa cum scria J.D. Lasica în Online Journalism Review, “jurnaliștii din presa scrisă, în mare, și-au transferat cu succes cele mai de preț atribute – tradiționalele valori și standarde privind acuratețea, echilibrul, credibilitatea, corectitudinea și încrederea – mediului online” “În acelasi timp”, scrie Lasica, “jurnaliștii online profită de avantajele unora dintre calitățile-cheie ale Web-ului: structura sa nonlineară […], instantaneitatea și conveniența (știrile majore se află la doar un click distanță); valoarea sa de autentificare (reporterii pot îndruma utilizatorii direct către sursă, în loc să spună cititorilor că trebuie pur și simplu să ne creadă pe cuvânt); și interactivitatea sa (desi aceasta este înca mult prea puțin folosită)”. Este acest lucru valabil si pentru jurnalistii români?

În timp ce activa ca cercetator Fulbright la Annenberg School for Communication din cadrul University of Southern California, Los Angeles, în 2000/2001, Alexandru-Bradut Ulmanu a încercat sa studieze modul în care Internetul este perceput de jurnaliștii români care îl folosesc.

Studiul a fost mai degrabă limitat ca scop și amploare. A trimis un mic chestionar, prin e-mail, membrilor FreeEx, un grup de discuții prin e-mail dedicat în principal libertății de expresie în România. Chestionarul a fost trimis prin e-mail și către alți câțiva jurnaliști care nu erau membri ai grupului FreeEx.

Doar o cincime dintre cei peste 200 de membri ai grupului de discuții prin e-mail FreeEx a răspuns scurtului chestionar, aproximativ aceiași oameni care trimiteau, în fapt, e-mail-uri către grup.

Deși numai doi sau trei dintre jurnaliștii chestionați erau jurnaliști online, majoritatea a răspuns că Internetul era vital sau foarte important în activitatea jurnalistică a fiecăruia.

Dacă Internetul este vital pentru un jurnalist, înseamnă că acea persoană nu poate lucra fără Internet. Evident, pentru majoritatea respondenților nu era cazul, pentru că doar un număr nesemnificativ dintre cei chestionați lucrau pentru site-uri de știri pe Web.

Răspunsurile indică faptul că jurnaliștii români care au acces la Internet dau acestui mediu o importanță foarte mare.

O altă concluzie este că mulți dintre cei care au acces la e-mail și World Wide Web folosesc aceste aplicații pentru colectarea știrilor.

Este acest lucru pozitiv sau negativ? Daca avem în vedere abundența informațiilor neatribuite care apar în presă în anii din urmă, înclinăm să credem că strângerea știrilor prin Internet este făcută fără prea mare respect pentru regulile profesionale și etice care îndeamnă la verificarea și citarea surselor.

Prea mulți dintre jurnaliștii români privesc Internetul ca pe o sursă gratuită de informații interesante ce pot fi preluate fără nici o preocupare față de încălcarea drepturilor de autor și plagiat și servite fără scrupule către public. Rezultatele studiului, ca și alte informații, colectate empiric, arată, de asemenea, că jurnaliștii români folosesc din plin Internetul pentru a inter-relaționa. Grupurile de discuții precum FreeEx și altele oferă jurnaliștilor posibilitatea de a interacționa între ei, în cadrul unor rețele, de a schimba păreri și informații privitoare la munca lor.

FreeEx a fost adesea folosit de membrii săi pentru a împărtăși detalii legate de legi și proiecte legislative privind media și accesul la informații. Jurnaliștii folosesc lista de discuții pentru a dialoga între ei și cu membri ai organizațiilor guvernamentale, experți parlamentari și oficiali din mediul de afaceri pe marginea problemelor de comunicare prin media și pentru a semnala abuzuri împotriva gazetarilor.

Acest lucru are o mare valoare dacă ne gândim la faptul că jurnaliștii români nu au, încă, un sindicat puternic și reprezentativ care să lupte pentru drepturile lor și să impună un cod de conduită jurnalistică universal acceptat. Din anumite puncte de vedere, jurnaliștii din România sunt ca sclavii de pe o plantație: sunt în întregime la mâna patronilor de presă. Mult prea adesea, li se cere să încalce regulile de conduită etică și profesională, impunându-li-se realizarea unor materiale care să avantajeze sau prejudicieze cu orice preț o anumită persoană sau grup. Dacă nu se conformează, riscă să fie concediați, neavând nici o posibilitate de a lupta pentru drepturile lor.

Internetul, așadar, oferă jurnaliștilor din România posibilitatea de a semnala abuzurile care se exercită asupra lor dinafară, dar și din interiorul instituțiilor media pentru care lucrează. Deși asemenea rețele Internet ale jurnaliștilor nu au produs rezultate imediate, ele au ajutat, totuși, la conturarea, fie și în stadiu incipient, a unei conștiințe etico-profesionale și au dat naștere unor proiecte de formare a unor noi asociații de breaslă. Una dintre aceste organizații, de altfel, a fost rezultatul discutiilor pe Internet prin intermediul listei FreeEx. Unii dintre jurnaliștii abonați la listă au răspuns unei inițiative a Agenției de Monitorizare a Presei, un ONG care monitorizează conținutul mass media din România și au format APPLE, adica Asociația pentru Protecția și Promovarea Libertății de Expresie.

Capitolul II – Primii pași virtuali

1. Tehnici de editare a unui articol on-line

Cei ce caută informații cu ajutorul Internetului nu caută într-un singur loc, ci în mai multe locuri simultan. Datorită nevoii de a găsi mai repede informația dorită cititorii au mai puțină răbdare să caute toate datele din text. Informațiile care nu sunt scoase în evidență prin font sau titrare se pierd deoarece utilizatorii doar scanează pagina în căutarea unei informații și foarte rar citesc textul în întregime.

Studiile cercetătorilor în probleme de funcționalitate arată că 8 din 10 utilizatori doar scanează o pagină web în căutarea informațiilor chiar dacă nu caută ceva anume. În căutarea lor cititorii merg din cuvânt cheie în cuvânt cheie, în timp ce doar 16% citesc textul în întregime. Marea majoritate a utilizatorilor sunt doar simplii navigatori care caută informații rapide, ușor de citit și de urmărit. Abia după ce au găsit cuvintele cheie citesc acele părți care îi interesează. Mai există o parte a utilizatorilor care caută anumite informații și abia apoi citesc textul în întregime, dacă nu le-a fost captată atenția trec mai departe în căutarea elementelor de care sunt interesați.

Utilizatorii online sunt cu mult mai interesați decât cei care caută informația în ziare sau consumatorii pasivi de televiziune și radio, deoarece căutarea unor informații pe Internet necesită mai multă atenție decât urmărirea unui program TV, care este de multe ori doar un mod de petrecere a timpului, sau a unui program radio care este adesea folosit doar ca fond sonor în timpul altor activități. În plus atât televiziunea cât și radioul oferă un flux de informații care nu poate fi controlat de către public, deci ascultătorul și privitorul nu participă activ la alegerea informațiilor pe care le primește.

Deci pentru a atrage atenția cititorului stilul articolului online trebuie să fie clar, simplu ca să poată fi captată atenția asupra informațiior mai importante, asupra elementelor cheie. Mediul de lectură are o influență foarte importantă asupra cititorului, având în vedere că de cele mai multe ori este lipsit de confort, scade viteza de citire și abate atenția de la subiect. Un factor la fel de important este rezoluția proastă a ecranului, de aceea multe persoane își tipăresc articolele mai lungi pentru a le putea citi mai bine.

Deci cititorul are tendința de a scana textul, deci acesta trebuie să fie scanabil. În primul rând titlurile trebuie să conțină informații, nu să fie complicate sau amuzante. Cuvintele și propozițiile cheie trebuiesc marcate prin caractere diferite de corpul textului. Ca în cazul jurnalismului tradițional textul trebuie să fie după cum am mai spus clar, fără a se folosi cuvinte care nu sunt necesare sau dificile. Datorită factorilor perturbatori care pot apărea stilul să fie bazat pe fapte iar pentru scoaterea în evidență a anumitor informații este indicat să se folosească marcatori (bullets), când acest lucru este posibil.

Au fost testate patru versiuni ale aceluiași text pe un grup de cititori: prima versiune era lungă și plină de cuvinte, a doua versiune era mai scurtă și scrisă într-un limbaj direct. Cea de-a treia versiune era la fel de lungă ca prima, dar era scanabilă și avea mai multe intertitluri și marcatori, în timp ce a patra versiune era o combinație între variantele doi și trei. S-a constatat că a doua versiune a avut cu aproximativ 60% mai mulți cititori decât prima, a treia variantă, scanabilă, a avut cu aproape 50% mai mulți cititori decât prima. Cea de-a patra versiune, scurtă și scanabilă, s-a dovedit cea mai viabilă cu 125% mai mulți cititori.

Pentru o mai bună administrare a informațiilor un text poate fi împărțit în mai multe părți. Astfel un articol poate fi compus din mai multe articole mai mici legate tematic dar care pot fi, totuși, despărțite. În redactarea articolului trebuie avută în vedere această împărțire. Articolele pot fi complexe, dar utilizatorul nu va fi nevoit să treacă prin tot textul pentru a găsi ce caută. Paragrafele trebuie să fie scurte, iar propozițiile dinamice. Scriitura online permite personalizare, este neformizată fiind foarte aproape de limbajul oral. Segmentarea materialului permite integrarea în articol a elementelor de interactivitate sau a elementelor multimedia. Când se împarte un text trebuie avut în vedere consumul nonlinear al informației, diferite blocuri de informație trebuie să fie legate tematic dar nu dependente unul de altul.

2. Reguli americane

Regulile americane de redactare a unui text jurnalistic în general, și a unui text online în special sunt: KISS = Keep It Simple Stupid! (Păstrează totul banal de simplu); Less is more (Mai puțin înseamnă mai mult).

3. Caracteristicile presei virtuale

Jurnalismul online este definit ca fiind forma de presă produsă pentru World Wide Web. Internetul nu este însă singurul destinatar al acestui tip de jurnalism, el fiind pliabil și altor suporturi denumite generic “new media” cum ar fi: telefoanele mobile sau tabletele. “Online” este versiunea intrată în uz a expresiei “on-line”, definită în felul următor: conectat la, servit de, disponibil printr-un sistem și în special printr-un computer sau un sistem de telecomunicații. Această “a patra formă de jurnalism” implică acțiuni de documentare și colectare a informației (atât prin metode tradiționale, cât și folosin calculatorul și Internetul), dar și structurarea și redacatarea lor după cerințele mediului și publicarea lor pe Web sau alt suport “new media”. Orice jurnalist, care îmbrățișează mediul online crezând că își poate transfera aici cunoștințele dobândite într-o instituție de presă tradițională și poate lăsa restul pe mâinile unor împătimiți ai tehnicii, se înșală! Producând materiale pentru Web, jurnaliștii online diferă de colegii lor din celelalte medii de informare prin folosirea caracteristicilor specifice Internetului în activitatea lor zilnică: multimedia, interactivitatea și hipertextul. Aceștia trebuie să decidă în privința formatelor folosite pentru transmiterea mesajului (multimedia), trebuie să ia în calcul posibilitățile utilizatorilor de a răspunde, interacționa sau introduce anumite articole (interactivitatea) și trebuie să găsească soluții de a lega articolul său de altele asemănătoare, de arhive sau de alte surse folosind legăturile electronice (link-urile) care permit utilizatorului să navigheze nestingherit dintr-un loc în altul (hipertext).

Datorită faptului că acest mediu este încă tînăr, definirea sa este departe de a se fi încheiat. Două din schimbările majore ce pot fi observate în această perioadă sunt dezvoltarea tehnologiilor și creșterea importanței utilizatorului ca jucător activ. În ciuda faptului că avem de a face cu o formă de presă în plină dezvoltare, cercetările au stabilit o serie de puncte pe care publicațiile online trebuie să le atingă pentru a fi unele de reușită.

Următoarle elemente sunt esențiale unei publicații online: conținut original, fotografii, arhive, posibilități de participare a utilizatorilor, stratificarea conținutului, navigarea facilă, convergența mediilor, posibilități de customizare.

Jurnalismul online față de jurnalismul tradițional are următoarele caracteristici:

Caracterul imediat

Posibilitățile multiple de punere în pagină

Folosirea elementelor multimedia

Platforme flexibile de distribuție

Arhive

Construcția și receptarea nonlineară a conținutului

Interactivitate

Link-urile

Caracterul imediat

Internetul a zguduit serios statutul de “cel mai imediat mediu” pe care îl deținea radioul. Pe lângă posibilitatea de a transmite informația imediat după încheierea evenimentului, Internetul nu trebuie să-și oprească fluxul informațional pentru a face loc unor date noi. Radioul, oricât de imediat ar fi, trebuie să întrerupă un program pentru a da altceva. Web-ul are potențialul de a actualiza informațiile simultan și repetat, minut cu minut, pentru a oferi cele mai noi știri.

Posibilitățile multiple de punere în pagină

Un site poate avea câteva sute de pagini legate între ele, dar care pot fi citite și independent. Internetul nu are constrângerile de spațiu ale presei scrise, dar nici cele de timp ale radioului și televiziunii, putând îmbina o multitudine de elemente.

Folosirea elementelor multimedia

Un site poate oferi un text, o imagine, o animație, grafice sau componente audio și video. Multimedia este o trăsătură în continuă dezvoltare. Posibilitățile multimedia au crescut infinit odată ce convergența mediilor și-a urmat cursul în mediul online.

Platforme flexibile de distribuție

Internetul permite ca informația să poată fi difuzată către mai multe suporturi. Ea poate fi publicată pe un site, trimisă prin e-mail, expediată pe un telefon mobil, o tabletă sau inclusă într-o bază de date cu un motor de căutare.

Arhivarea

Consultarea unei arhive pe un site este o muncă infinit mai ușoară decât consultarea unei arhive de ziar. Articolele anterioare pot fi accesate foarte ușor, fără ca utilizatorul să părăsească pagina publicației pe care o citește. Dotarea caestor arhive cu posibilități de căutare după subiect sau după cuvinte cheie face accesarea și mai facilă.

Construcția și receptarea nonlineară a conținutului

Construcția conținutului pe Internet trebuie să permită ca informația să fie descifrată indiferent de punctul de intrare în articol. Radioul este un mediu linear. Audienței i se servește conținutul “în linie” – interviul este urmat de o intervenție a prezentatorului, care la rândul ei este urmată de un alt material. Ascultătorul nu poate alege ce dorește să audă, ci trebuie să aștepte informația pe care o dorește. Acest lucru nu se întâmplă pe web. Care este bazat pe un consum nonlinear al informației. Utilizatorul nu trebuie să urmeze o ordine strictă, al având posibilitatea să sară dintr-un loc în altul. Consumul informației pe Internet este hotărât de utilizator (user-driven consumption) și este haotic (hap hazard zig-zag).

Interactivitate

Având în vedere că pe Internet consumul este hotărât de utilizator, acesta are posibilitatea de a interacționa cu produsul. El își poate oferi comentariile pe marginea articolului, poate contacta autorul, poate comunica cu alți utilizatori sau poate folosi alte facilități cum sunt forum-urile sau listele de discuții.

Link-urile

Link-ul sau legătura electronică este unul din cele mai importante elemente ale Internetului, acesta îi oferă utilizatorului posibilitatea de a naviga dintr-un site într-altul până se consideră suficient de informat în legătură cu un anumit subiect. În același timp, link-urile pun la încercare rolul tradițional al jurnalistului, utilizatorul putând verifica singur informațiile, dacă articolul este însoțit de trimiteri spre site-urile organizatorilor, persoanelor, instituțiior menționate în material. Există patru modalități de a folosi link-urile:

În cadrul aceluiași material

Dintr-un material în alt material sau în alt element (imagine, secvențe audio sau video) din același site

Dintr-un material în alt site cu care s-a efectuat un schimb de link-uri. Astfel, posibilitatea ca utilizatorul să se reîntoarcă în scurt timp în site-ul de unde a plecat e mai mare

Dintr-un material într-un alt site

4. Tipuri de publicații on-line

Se poate vorbi în jurnalismul online de cinci tipuri de site-uri/publicații, în funcție de relația care există între concentrarea pe un conținut jurnalistic sau unul produs de utilizatori și posibilitatea participării acestora la discuție.

Site-urile instituțiilor de presă

Exemplu: CNN, BBC sau MSNBC

Acestea reprezintă cea mai mare parte a producătorilor de știri online și ele oferă o gamă largă de conținut jurnalistic și o participare minimă și filtrată a utilizatorilor. Conținutul e produs fie pentru web, fie este “importat” dintr-un alt mediu (în general din presa scrisă).

Aceste site-uri sunt principalele instrumente de lucru pentru profesorii care predau jurnalism online și ele nu diferă radical de modul tradițional de a face jurnalism.

Site-urite „index"

Exemplu: Revista Presei, Fark

Acest al doilea tip de jurnalism online poate fi găsit pe numereoase tipuri de site-uri, de la un director de căutare cum este Yahoo, la un portal de știri cum este Revista Presei până la un site personal.

Aceste site-uri oferă link-uri către site-uri de știri aflate în altă parte pe web. Aceste Link-uri sunt deseori împărțite pe categorii de echipe editoriale, care uneori compilează materiale de pe alte site-uri pentru a produce conținut. Există numeroase întrebări legate de etica acestor site-uri compilatoare, linia dintre a oferi un link către un site de știri și a-i copia conținutul pe site-ul propriu, fiind foarte subțire.

Se poate spune că site-urile care au un conținut jurnalistic original limitat și în plus folosesc sistemul trimiterilor către alte pagini de știri intră în această categorie – fiind asemănătoare portalurilor.

Aici pot fi încadrate și weblog-urile sau blog-urile, un periodic foarte personal (de multe ori similar unui jurnal) al unui individ, sau a unui jurnalist, care vorbește despre experiențe online și oferă utilizatorilor texte și linkuri despre conținutul găsit pe web. Aceste tipuri de site-uri fac tranziția între site-urile „index" și cele de comentariu. Asta din cauză că deși oferă comentariu și opinie din abundență, participarea utilizatorilor la comunicare este limitată (de cele multe ori avem de-a face cu un singur om care crează conținutul și selectează link-urile).

Site-uri le de comentariu sau meta-site-urile de știri

Exemplu: Poynter, Europamedia

Această a treia categorie de site-uri conține informații despre media și despre produsele aferente. Ele sunt create fie ca și câini de paza ai altor instituții de presă (Poynter, Agenția de Monitorizare a Presei) fie ca niște site-uri index extinse (Europemedia).

Conținutul este produs de jurnaliști care scriu despre alți jurnaliști și despre conținutul altor produse media, dintr-o perspectivă analitică a muncii acestora. Acest tip de jurnalism online este în mare vogă în acest moment.

Tot aici intră și sursele alternative sau site-urile alternative de știri care se definesc ca fiind opusul a tot ceea ce reprezintă instituțiile media patronate de corporații (Guerila News Network, Independent Media Center). Aceste site-uri fac muncă jurnalistică și raportează asupra a ceea ce consideră că jurnaliștii din „mainstream" nu au acoperit corespunzător.

Metasite-urile sunt pagini care permit și încurajează participarea utilizatorilor prin intermediul forumurilor, listelor de discuții și chat-urilor. Aceste site-uri permit utilizatorilor să trimită articole produse de ei.

Site-urile de discuții și schimb de informații

Aceste tipuri de site-uri nu sunt întreținute neapărat de jurnaliști și ele utilizează lipsa de granițe a Intemetului și facilitează schimbul de idei sau articole centrate fie în jurul unei comunități, fie în jurul unui anumit subiect. In această categorie intră și Facebook.

Site-urile de știri

Exemplu: www.adevarulonline.ro

România stă foarte bine la numărul de site-uri de știri. Aproape fiecare publicație, post de radio sau de televiziune are un site propriu.

Trafic.ro, cel mai cunoscut serviciu de monitorizare a traficului pe web-ul românesc, afișează:

Statistici trafic.ro

21.828

Site-uri active (7 zile)

41.751.276

Vizitatori (7 zile)

244.613.021

Afișări (7 zile)

Actualizat la 06.06.2014

Pe Trafic.ro, managerii site-urilor de știri trebuie să-și înregistreze singuri publicațiile în baza de date, pentru ca acestea să fie luate în considerare. Acest portal clasifică site-urile după un sistem mai riguros, luând în considerare numărul vizitatorilor, numărul de impresii (de câte ori a fost vizitată o pagină), și procentul de utilizatori atrași de fiecare site în ultimele șapte zile.

Așa arată un top pentru site-uri în săptămâna 19.05.2014 – 25.05-2014:

Top siteuri stiri/massmedia

Saptamana

19.05.2014 – 25.05.2014

Site-uri sportive

Cele mai mari organizații sportive au, în general, și site-uri foarte bine realizate. Ele recunosc importanța comercială și de imagine a internetului și sunt dispuse să investească banii necesari pentru a realiza site-uri profesionale, folositoare și care să atragă fanii. Astfel de site-uri oferă de obicei știri, reportaje, comunicate de presă, informații statistice și istorice, dar nu numai în scop jurnalistic. Principala lor funcție este de a vinde sau a promova anumite produse.

Chiar dacă există numeroase site-uri de știri românești, realitatea este că puține dintre site-urile ziarelor, posturilor de radio și a televiziunilor practică într-adevăr jumalismul on-line. Cele mai multe dintre versiunile de web ale ziarelor doar prezintă în format electronic materialele din varianta tipărită. Rezultatul este numit îndeobște „shovelware", adică articolele tipărite sunt încărcate ca și cu lopata în varianta on-line. Cât privește site-urile posturilor de radio și cele ale televiziunilor, majoritatea se limtează la a publica programele și detalii despre starurile emisiunilor, acordând prea puțină atenție știrilor. Cu alte cuvinte sunt mai degrabă site-uri de firmă, menite să promoveze imaginea acelui post, și nu de actualitate.

Ca semn că Internetul se bucură de o atenție din ce în ce a mai mare, calitatea site-urilor românești de știri a crescut constant, cel puțin sub aspect grafic, dacă nu și de conținut.

Din punctul de vedere al conținutului, site-urile românești de știri reproduc, doar, versiunile tipărite ale publicațiilor. Link-urile în interiorul articolelor și pe marginea sau la sfârșitul acestora, către alte articole sau site-uri relevante pentru subiect, sunt aproape inexistente, iar elementele multimedia sau alte elemente care să adauge valoare articolelor sunt, de asemenea, cvasi-absente. Totuși, marea majoritate a site-urilor de știri oferă acces către arhivele în care articolele pot fi căutate după cuvinte-cheie și încearcă să stimuleze implicarea cititorilor dându-le posibilitatea de a publica reacții la subiectele abordate și interacțiunea între ei prin intermediul forumurilor online.

Capitolul III – Stilul publicistic al noii media

1. Cum se publică o informație pentru Internet?

Rolul presei, indiferent că este online sau nu, este să informeze.

Într-un mediu electronic, nu doar citirea informației trebuie să se desfășoare într-o anumită ordine, ci și prezentarea ei. Nu trebuie divulgat tot conținutul de-o dată. Cel care nu este interesat de detaliile De ce? Cum? Cu ce efect? de după răspunsul la Cine?, Ce?, Unde?, Când? nu trebuie să vadă aceste informații. Paginile site-urilor pot conține foarte mult text, imagini, etc, ceea ce influențează negativ gradul de lizibilitate. Pentru ușurarea accesului la informație trebuie să ținem cont de: prezentarea graduală a informației, intro, link, titlu și de structura meniului.

Prezentarea graduală a informației: livrarea "pas cu pas".

De exepmlu: Pentru a accesa o știre de interes, utilizatorul trebuie să aleagă domeniul care îl interesează. Apoi, din titlurile disponibile, o știre. Va citi șapoul apoi, dacă este interesat de detalii, poate alege să citească întreaga știre. Metoda prezentării graduale are nu doar avantajul de a nu oferi informații inutile ci salvează trafic. Costurile de hosting online sunt în funcfie de trafic, așa că, un site trebuie să ofere numai acele informații care chiar îl interesează fiecare utilizator în parte. Acestea se dezvăluie click după click, prin folosirea inteligentă a link-urilor.

Comunicarea prin Internet nu este lineară. Legăturile creează complexe de informații care nu mai sunt în afara contextului. Media Internet nu trebuie privită ca cele de până acum. Comparația ce se poate face este cu montajul linear și cel non-linear al materialului filmat. Pentru descoperirea unei informații, consumatorul de media apelează nu la o resursă ci, cel mai des, la mai multe. Metoda cea mai frecventă de a călători dintr-o resursă în alta este linkul. Riscul de a da peste multe informații irelevante este mare.

Sursele unei informații pot fi atestate printr-o legătură către resursa de origine a informației. Chiar și amintirea unei simple adrese poștale poate fi verificată online prin versiunile paginilor aurii din fiecare țară.

Sursele materialelor intrate în urma comunicării bidirecționale nu au venit de niciunde, ci au o adresă de origine. Sistemul pe care este construit Internetul, prin protocolul său de comunicare TCP/1P înregistrează drept unic fiecare computer conectat în această uriașă rețea.

Editorii sau moderatorii publicațiilor online trebuie să verifice originea acelor IP-uri(numere unice de identificare) și să studieze dacă materialul primit nu e în contradicție cu locația fizică din care a fost trimis. Desigur, aceste locații pot fi "trișate" de cunoscători.
De aceea este important ca orice publicație online care se respectă să apeleze la serviciile
unor specialiști, cel mai adesea adevărați Hackeri, pentru a depista, pe cât posibil, sursa
informațiilor „dubioase" primite electronic.

Datele fizice de contact prezentate într-o resursă online pot să nu aibă acoperire în viața reală.

Intro vs. Șapou

Formele de presă neîncadrabile în stilurile publicistice tradiționale – site-ul, blog-ul, etc. încep deseori cu intro-uri. Ele sunt prezente fie doar de decor, fie pentru a oferi primele informații — acelea pe care utilizatorul trebuie neapărat să le afle, indiferent cât timp va petrece pe site. Un intro grafic are efect publicitar. Eficiența lui depinde de calitatea concepției grafice și relevanța conținutului. Deoarece marea parte a conținutului online nu este realizată de profesioniști, aceste intro-uri sunt inutile. Mulți utilizatori sunt deja enervați de ele.

Intro-ul poate fi doar text informativ prezentat fie static, fie animat, care oferă informații esențiale vizitatorului. Acesta trebuie să fie scurt și la obiect. Să nu încerce să ofere prea multe detalii. Să nu ignore nici el Link-urile, dar să le folosească doar dacă este nevoie. La urma urmei este intro-ul site-ului și nu site-ul în sine.

Titlul

"Așadar, mii, zeci de mii, milioane și zeci de miliarde de titluri; un ocean, un haos care dezarmează prin imposibilitatea cuprinderii și sistematizării"1. Situația caracterizează și resursele pe Internet. În aceste condiții, exigențele impuse titlurilor cresc. Titlul, are mai multe componente decât în celelalte forme ale sale.

Pentru publicația Site, titlul este echivalent cu numele site-ului și ar trebui să fie identic cu URL-ul acestuia. Adresa site-ului trebuie să fie ori aceeași cu titlul, apropiată sau sugestivă. Acest titlu poate să nu fie unul obiectiv. El poate să fie de exemplu o metaforă pentru conținut. Titlul unui site nu este echivalent cu numele unui post de radio sau a unuia de televiziune. Site-ul, dacă nu este o colecție de materiale, vorbește despre un singur lucru: o firmă, un produs, o lucrare, o campanie.

Subtitlurile acestui gen pubicistic sunt categoriile și subcategoriile meniului. „Titlul constituie partea ce mai grea a meseriei de jurnalist. Nicăieri altundeva nu se concentrează atât de multe probleme în atât de puține cuvinte În cazul publicațiilor online, acesta sarcină este și mai grea, deoarece titlurile unor capitole trebuie să corespundă categoriilor din meniu. Subtitlurile nu trebuie să fie prea lungi pentru că devin greu de citit și dificil de integrat într-o structură curată și lizibilă. Informația de inclus în titluri trebuie concentrată pe cât posibil într-un cuvânt. Excepție fac titlurile din interiorul unei categorii. De exemplu, categoria Știri poate conține titluri standard ale știrilor. Numele categoriei însă, trebuie să fie scurt și la obiect. Aceste catergorii sunt link-uri și trebuie să ajute publicul în navigare.

Numele categoriilor trebuie concepute ca tilturi jurnalistice. Asfel, în cazul unui Site care vorbește despre o firmă, raportul de activitate nu are rost să fie ascuns în spatele unei secțiuni gen „Documente". Secțiunea (link de meniu) trebuie să fie titlul conținutului, în exemplul acesta, Raport de activitate. Dacă este unul singur se poate include și anul. Categoriile acestea trebuie să acopere minim întrebarea de bază Ce? sau Cine? și, după caz, Când?, Unde?

Știrea online

Internetul, ca sursă de informații, este preferat de două categorii de public:

Prima cercetează științific un subiect. Acest public va căuta mult, va studia multe resurse și va citi materialele într-o măsură cât mai mare. A doua categorie de public, mai largă, este cea a consumatorilor tradiționali de presă. Ei caută „repede" informații cât mai actuale.

Timpul petrecut în acest scop este în general redus. Internetul este preferat pentru genurile publicistice scurte. De aceea, știrea ocupă un rol central în informarea prin media

Internet

Nu vom intra în detalii despre tehnidle de redactare ale știrii. Vom discuta modalitățile ei de reprezentare.

Principiul Eisbergului inversat

Laubier enunță principiul eisberbului inversat, conform căruia informația nu este privită doar la nivelul materialului curent, ci la nivelul întregii rețele. Un material care conține cele mai importante informații la inceput este un bun prilej nu doar pentru a citi și restul, ci pentru a sonda mai departe resursele internetului. Un material duce la altul. Rezultă un șir de site-uri prin care s-a trecut, care au organizat de fapt informația pentru utilizator. Orice material publicat online poate fi doar vârful eisbergului. Informații interesante și relevante se pot ascunde în spatele link-urilor ce pot fi urmate sau a căutărilor pe subiectul unui material.

Sursa Știrii

John Pavlik se întreabă dacă jurnalismul online este mai mult decât un sistem de reteansmitere a celorlalte media. El definește trei stadii prin care trece conținutul online:

Conținut reciclat dintr-un mediu tradițional

Conținut original, condimentat cu Iink-uri

Conținut creat special pentru Web ca mediu nou de comunicare pentru comunitățile online.

1. Dacă sursa provine dintr-un alt mediu, ea probabil că a fost verificată înainte de publicare și reprezintă o informație de încredere. Redactarea a fost probabil după unul dintre principiile de redactare consacrate în presa scrisă sau radio ori televiziune pentru materiale audio sau audio-video. Asemenea știri se regăsesc cel mai des pe site-urile instituțiilor media consacrate în alte mass media. Notorietatea lor atrage vizitatorii către site-urile lor. Site-urile acestea prezintă însă informația linear, organizată după modelul clasic al momentului evenimentului, al goanei după exclusivitate, etc. Nu sunt posibile legături între actanții unei știri. Nu pot fi de exemplu găsite legături între știrile despre Osama Bin Laden. Cu toate că, majoritatea acestor site-uri beneficiază de funcție de căutare, ea returnează doar materiale cu formă fixă, așa cum au fost publicate inițial.

2. O știre poate fi scrisă pentru alte medii sau special pentru Internet după principiile presei scrise și poate fi presărată cu Iink-uri către surse, resurse, informații legate de subiect. Acest gen de material se încadrează în principiul eisbergului inversat, la fel ca a treia categorie a materialelor specific mediului.

3. Ultima categorie este cea care uzează de principiile comunicării ordine, informațiile sunt prelucrate în relație unele cu altele. O știre de acest gen nu este niciodată singură. Ea relaționează cu altele, se leagă, formează noi materiale în contexte diferite de citire. Știrile specifice mediei Internet sunt, fiecare, vârf de eisberg. Autorul poate fi unul singur sau pot fi mai mulți. O știre poate fi rezultatul acțiunii participative a multor internauți. Fiecare vizitator poate să-și adapteze rația de știri după subiectele cele mai interesante pentru el. Motoare non lineare de reprezentare ale știrilor ar putea oferi cu ușurință legături între evenimente și actorii principali. Astfel de proiecte dinamice, bazate pe go..m.unic.are.non..line.a!:..j. sunt încă în fază experimentală, motiv pentru care Internetul este încă un mediu neexploatat, nefolosit la adevăratul său potențial. Există știri compuse automat prin preluarea de informații de pe alte site-uri.

Subiectul știrilor

Este firesc să citim online știri despre starea vremii, despre evenimente sociale, politice, etc. Dar, mediul online a adus o nouă nevoie: cea de știri despre mediul online. Odată cu înmulțirea site-urilor a apărut și nevoia de organizare a lor, de comentare și de ierarhizare a lor. S-a născut un nou tip de presă – cea despre lumea online. Materialele referitoare la acest subiect pot fi de orice gen jurnalistic, nu doar știri. Dar știrile sunt cele care determină vizitatorii să revină zilnic.

Comunitățile virtuale au nevoie de știrile „locale". Lumile virtuale au și ele asemenea dorințe. Majoritatea autorilor acestor materiale nu este din mediul profesioniștilor presei. Totuși, sunt formatori de opinie. Revistele electronice consacrate lumii design-ului web atrag zilnic zeci de mii de vizitatori.

Știrile pentru media ordine nu au o altă menire decât cea milenară de transport al noutăților. Mediul Internet i-a schimbat viteza. Nu mai este vorba de știri zinice, ci de știri în timp real. Noutățile apar direct ordine, cel mai des nemediate de jurnaliști. Goana după scoop devine in aceste condiții inutilă. Scoop-ul aparține chiar sursei știrii. Toate celelalte media preiau informația de pe site-ul de origine. Această origine este de multe ori ascunsă ori dispare.

Toate genurile publicistice clasice, indiferent de mediu trebuie să apeleze la diferite „trucuri" pentru a da dramatism știrii. Drama crește audiența… Acest efect poate fi ușor atins prin plasarea utilizatorului în mijlocul evenimentelor. în cele din urmă, fiecare va putea intra virtual într-o zonă de conflict, va putea vizita locul faptei, fără să se. expună nici unui risc. Gradul de imersie a publicului în materialul jurnalistic poate crește dramatic și fără tehnica viitorului prin utilizarea unor animații interactive, unor vizualizări 3D, a unor efecte sonore bine lucrate, plasate la locul potrivit.

Immersive media este deja cu un pas mai aproape. Experimentele se desfășoară sub forma unor jocuri ordine cu lumi infinite și număr nelimitat de jucători. Comunitățile virtuale pășesc pe același drum.

Știrea imersivă va putea nu doar să explice sau să arate, ci și să dea posibilitatea de a fi trăită.

2.Criterii de evaluare ale informațiilor online21

Travis, T. de la California Sate University, Long Beach, a stabilit următoarele întrebări pentru evaluarea informației de pe un site web:

Este actual?

Trebuie să ne intereseze dacă site-ul a fost sau nu actualizat recent. Informații de pe un site neactualizat din 1996 nu pot fi considerate relevante. Dacă pe un site se regăsesc informații recente, înseamnă că este întreținut.

Este gratuit?

Multe site-uri oferă doar porțiuni de informație gratuit. Materialele întregi se oferă doar contra cost. înainte de a plăti, căutați mai departe. Dacă Internetul se dovedește insuficient, o bibliotecă poate oferi răspunsul.

Este obiectiv?

Unele resurse au ca unic scop dezinformarea sau prezentarea unor informații dintr-un singur punct de vedere. Dacă nu sunt prezentate ca atare este și mai rău. Verificați aceeași informație pe mai multe resurse, în special când investigați subiecte „sensibile".

Cine este autorul?

Site-urile serioase oferă informații despre autor. Ele pot fi verificate prin căutări alenumelui sau referințe către autor. Poate fi vorba de autori cunoscuți sau nu. Unii pot întreține site-uri personale și să publice pe altele.

Este bine să comparați atitudinea pecare o afișează pe diversele site-uri. Dacă informațiile sunt discordante, aveți de-a face cuun clown online. Ușurința cu care poate fi „ascunsă" identitatea reală a unui autor sau asumarea unei identități false trebuie să determine jurnalistul*să nu uite de principiul verificării informației prin mai multe surse. Uneori este bine săfie contactat autorul pentru întrebări, fie și numai pentru a vedea dacă adresa într-adevăr există și dacă răspunde la e-mailuri.

Care sunt recenziile?

Alegeți site-uri ale unor instituții de presă în care aveți încredere (site-uri ale unor posturi TV sau ziare cunoscute). Motoarele de căutare oferă acces la „directoare" de site-uri. Aici, operatori umani verifică site-urile și le ordonează pe categorii. Asemenea resurse pot fi mai de încredere, dar să nu uităm că cei care le indexează nu pot fi specialiști în toate domeniile. Cel mai mare director de acest gen, creat de oameni este www.dmoz.org.

Care este conținutul?

Unele site-uri conțin cantități uriașe de informații, altele numai bucățele. Este bine să
evaluați nivelul conținutului unei resurse ordine. Anumite informapi mai bine le căutap pe
un site oficial. In general, resursele oficiale, indiferent de domeniu sau nivel .(firme,
insitupi, guvernare) sunt marcate ca atare.

3.Etica și aspecte deontologice referitoare la presa on-line

Internetul, prin noutatea tehnică a mediului aduce cu sine o serie de probleme:

Textul, fotografiile, etc. pot fi ușor copiate și plasate în alt context, fără nici o urmă a
originalului. Operațiunea banală de copy — paste ușurează plagiatul, copierea, furtul
informațional și intelectual.

Anumite resursele nu pot fi copiate. Materiale din ele trebuiesc totuși oferite sub
forma unor fluxuri de date RSS sau metode asemănătoare.

Mediul este, tehnic vorbind, unul de transmitere a oncârui tip de date binar.
Problema pirateriei ca muzică, filme, etc. este o realitate. Nu vom discuta acest
aspect, dar, cu aceeași ușurință pot fi „împărțite" și produsele jurnalistice. „

Credibilitatea informațiilor găsite online trebuie ordonată și analizată după câteva
criterii.

Există lege pe Internet?

Jurnalistul online are o responsabilitate mult mai mare. Prin natura lichidă a
materialului virtual, acesta poate fi schimbat, transformat, adăugit sau șters fără prea
mare efort. De aceea, corectitudinea în evidența acestor modificări este importantă și
specifică mediei Internet.

Media pe Internet dorește să devină, ca suratele sale, un produs viabil din punct de
vedere comerical. Construirea unor resurse credibile cresc valoarea de piață a
produsului și se pune probelma costurilor de acces la informație și comerializarea
mediului.

Cum pot fi tratate aceste probleme?

a. Copierea ușoară a materialului are avantajul de a putea prelua idei, citate, etc. fără dificultate și fără riscul de a deforma originalul. Riscul este că, greșelile originalului vor fi preluate întocmai de noua versiune. Caractere speciale care ar putea apărea în text se pot pierde. Este importantă verificarea materialelor copiate și verificarea surselor de orgine. între primele convenții nescrise ale Internetului a fost atribuirea surselor. într-o mare în care informațiile iau forme infinite, găsirea originalului poate fi grea. Totuși, motoarele de căutare permit acum găsirea citatelor exacte. Atunci când nu știm dacă informația pe care o preluăm de pe un site origineazâ de altundeva, este bine s-o căutăm cu motoarele de căutare. Trebuie să ținem cont și de criteriile,de. evaluare (cap. 6.3) ale informației găsite
online.

b. Multe resurse online folosesc tehnologii dinamice nu doar pentru stocarea
conținutului, ci și pentru afișarea sa. Soluțiile tehnice sunt multiple: Flash, Dynamic
HTML (DHTML), Aplicații Java, Director, ș.a. Tehnologiile sunt cele care permit noii
media să se exprime, să creeze lumi virtuale, oglinda realității sau realități paralele.
Resurse închise sunt deseori comunitățile virtuale care folosesc tehnologii avansate
pentru reprezentarea conținutului. Pentru a le lega de alte resurse, realizatorii trebuie să
ofere portițe prin care informațiile relevante din aceste medii închise pot fi difuzate. A
oferi spre copiere materiale pare o cerință a unei media. Aceste transferuri se bazează pe
respectarea și citarea sursei. Resursele care oferă „feed-uri" RSS cu informații o fac și din
rațiuni publicitare și pentru atragerea vizitatorilor.

c. „Shareing-ul", adică împărțirea cu ceilalți, este unul dintre principiile pe care s-a clădit
Internetul. De aceea este bine să se clarifice condițiile în care o sursă poate fi citată sau
informațiile preluate. In anumite țări există acorduri între marile instituții media online
prin care își acordă una alteia drepturi de folosire a informațiilor. Tot link-ul către sursă
este condiția etică care trebuie îndeplinită. Internetul nu pune probleme radical noi în
ceea ce privește deontologia presei. Dar, creează noi contexte în care se aplică reguli din
toate sferele mass media – presă scrisă, radio, televiziune.

Materialele ilegale offline rămân ilegale și online. Propaganda ideilor rasiste, extremiste,
etc. este, teoretic, supusă acelorași legi. Totuși, ele își găsesc locul în rețea. Ele pot fi
oriunde, autorul în România, serverul în Indonezia iar publicul în SUA. Controlul este
foarte greu și ridică problema cenzurii. Prezența a „orice" pe net arară încă o dată că nu
este vorba doar de un mediu de transmisie, ci de o oglindă a* societății. Cum există
oameni care împărtășesc diverse ideologii, există și site-urile care să le reflecte. într-o zi,
s-ar putea ca fiecare ac de pe pământ să fie oglindit oniine.

d. Despre credibilitate am discutat de mai multe ori în lucrare. Pentru evaluarea informației site-urilor, vezi criteriile deevaluare aie informației găsite online (cap. 6.2).

e. Există lege pe Internet?

Internauții au fost dintotdeauna extremiști când a venit vorba de cenzură. Refu2ul legii nu
are atât de mult de-a face cu dorința de a o încălca, ci cu aversiunea față de orice tip de
cenzură. Internetul a apărut ca acel alt glob. în sfârșit o altă lume! Totuși, oamenii care
trăiesc online și offline sunr aceiași. Problema libertății și a legii este unul dintre subiectele
importante ale oricărui filozof. Pentru jurnalistul online este responsabilitatea și renumele
său în joc.Drepturile de autor vor supraviețui în această lume?, se întreabă Breton. Acesta îl citează pe Paul Levy: „datorită sfârșitului cenzurii și al monopolurilor culturale, tot ceea ce poate explora conștiința poate fi văzut de oricine". Mai departe, amintește părerea lui Negroponte, după care „legea copyright-ului e complet depășită".

„Majoritatea jurnaliștilor vor susține că legile tradiționale rămân valabile și online. Dezacordul apare în ceea ce privește cum se adaptează aceste valori unui mediu definit de imediat, interactiv, competiție și presiunea de a produce profit." (Lynch, 199811)

f.Jurnalistul online trebuie să fie obiectiv, ca oricare altul. Preluarea materialelor fără
atribuirea lor este un aspect. Altul este modificarea unor materiale proprii — adăugirea,
ștergerea și actualizarea lor. In lumea în care totul poate fi aici și acum, niciunde și peste
tot este mai importantă ca în al re media contabilizarea acestor schimbări. Pe cât posibil
este bine să existe o arhivă cu roate versiunile unui material online. Evident, apar
probleme de ordin tehnic în acest caz, dar idealul de a oferi o imagine corectă a
produsului jurnalistic trebuie întreținut.

Menționarea surselor, citarea corectă, contabilizarea modificărilor pot rezulta într-o imagine curată a evoluției unui eveniment în timp și poate deveni o importantă unealtă de documentare. Resursele care fin cont de aceste aspecte câștigă credibilitate.

Credibilitatea crescută, referințele de pe alte site-uri și obicieiurile navigatorilor atrag
vizitatorii. Nu a trecut mult timp până când companiile au început să profite de afluxul de
public pentru a vinde spațiu publicitar. Comercializarea Internetului se simte din ce în ce
mai puternic. Pentru jurnalistul ordine reapar astfel dilemele cu care s-a confruntat în
celelalte media: cenzura impusă pe criterii comericiale.

Capitolul IV – Utilitatea presei virtuale

1. Identificarea utilizatorilor și a relației acestora cu producătorul de informație

Când se vorbește de jurnalismul online, termenul “cititor” își pierde semnificația pe care o avea în presa scrisă. La fel se întâmplă și cu “ascultăorul” de radio și cu “telespectatorii”. O dată ajuns pe Internet, statutul său se schimbă, posibilitățile sale de participare crescând semnificativ. Din această cauză, publicul online este definit mai bine prin termenul de utilizator, și nu de cititor.

Jurnalismul online nu oferă un flux al informațiilor de tipul “noi către ei”. Cuvântul “cititor” este static și implică un consum pasiv, pe când în mediul online vorbim de un consum activ și participativ. Utilizatorul este o sursă vitală de conținut pentru un site. Consumatorii de informație digitală se așteaptă să poată controla fluxul informațional: când îl accesează, din ce unghi, cât de bine vor să se documenteze și sub ce formă vor să îl primească. Acet lucru determină producătorii de informație online să se plieze dorințelor utilizatorilor și să satisfacă preferințele de consum ale acestora.

Relația dintre jurnalistul producător de informație și utilizator se cristalizează încetul cu încetul într-un parteneriat datorită posibilităților oferite ultimei categorii de a se implica în materiale. Modul tradițional de transmitere a informației, cu jurnalistul ca posesor omniscient al acesteia și cu publicul ca ascultător „cuminte”, pare să fie încă practicat la scară largă și pe Internet. Acest lucru era de așteptat în cazul versiunilor online ale unor publicații tradiționale sau posturi din audio-vizual, care doresc să își păstreze același statut și pe Internet, dar se regăsește și în cazul unor publicații născute în acest mediu.

Utilizatorul pare să fi înțeles mult mai repede, conștient sau nu, care sunt nevoile și posibilitățile sale în mediul online. Jurnalistul online, deși conștient de facilitățile pe care i le poate oferi utilizatorului său este încă reticient în a îi acorda acestuia prea multă libertate.

Realitatea relațiilor care există între producătorul de informație și utilizator e dată de trei dimensiuni:

– procedurile practice. Cercetătorii fenomenului online susțin că jurnaliștii trebuie să se re-inventeze atât pe sine cât și practicile lor. Ei ar trebui să încerce pe cât posibil să functioneze ca un ghid într-o mare de informații disponibile și nu ca un compilator al acestora.

– formatele de producție oferite de hipertextualitate și interactivitate dau utilizatorului posibilități multiple de a naviga materialele. Atașarea posibilității de comentare a unui articol redefinește informația ca fiind un proces deschis nu un produs finisat.

– valorile profesionale ale jurnaliștilor trebuie să se adapteze culturii mediului Internet, în care predomină schimbul de idei și comunicarea în defavoarea autorității jurnalistului. Acesta trebuie să fie dispus să accepte feedback-ul de orice fel.

Nu trebuie neglijat faptul că utilizatorul deține puterea în mediul online. Jakob Nielsen, avocatul accesibilității pe Internet spune că „cine are mouse-ul are puterea”. Utilizatorul hotărăște dacă merită să dezvolte o relație cu un site sau nu. Jurnaliștii online trebuie să ia aminte că, dacă nu se circumscriu preferințelor utilizatorului, există mari șanse să îi piardă.

Un site are la dispoziție 15-20 de secunde să își transmită mesajul. Dacă site-ul este o publicație de știri, trebuie ca în 20 de secunde să facă utilizatorul conștient de politica sa, de modul de abordare și de posibilitățile de participare.

O altă condiție pentru a dezvolta o relație fructuoasă cu utilizatorul este ca producătorii de informație să ofere personalizare. Personalizarea poate fi evidențiată atât din punctul de vedere al scriiturii cât și din punct de vedere al selecției informației. Materialele trebuie să aibă o scriitură potrivită mai degrabă pentru comunicare interpersonală decât pentru mass-media.

Patru reguli pentru a evalua credibilitatea și acuratețea unui site:

Verifică dintr-o altă sursă informația obținută online

Verifică extensia adresei (URL), de exemplu .ro, .com

Verifică dacă pagina a fost actualizată și dacă informația mai este actuală

Verifică dacă este citată sursa de la care a fost obținută informația

2. Utilitatea ei

S-ar întoarce Thomas Newcomen în mormânt dacă ar afla că nu lui i-a venit pentru prima dată ideea motorului cu aburi, ci este o invenție a unui om de știință din antichitate. Acesta și-a folosit invenția în cadrul unor ceremonii religioase unde, prin forța aburilor, trebuiau deschise niște uși masive din lemn. Când ingeniosul om de știință i-a spus împăratului Greciei despre potențialul mașinăriei, acesta din urmă a refuzat-o imediat, spunând: „Bine, bine, dar ce vom face cu toți sclavii?". În concluzie, fiecare descoperire trebuie să vină la momentul potrivit în istorie, altfel, ea riscă să nu se concretizeze.

După exemplul de mai sus, ar putea fi și cazul CD-ului sau a textului virtual în detrimentul cărții sau a textului tipărit. Dacă „peste noapte" — să spun așa — s-ar trece de la textul clasic, la textul virtual, din punct de vedere economic ar crește procentajul mondial în rândul șomerilor, ca urmare a disponibilizărilor în masă din industria lemnului. Fenomenul ar avea repercusiuni și în plan social, indirect, cultura ajungând o piedică pusă societății. Acest lucru nu ar fi posibil! Și chiar de-ar fi, nu este de dorit pentru că mai bine de jumătate din populația lumii nu are acces la un computer. La urma lui, computer-ul este mai complicat de folosit decât simpla întoarcere a unei pagini de carte cu un singur deget, lucru pe care poate să-l facă oricine de la trei ani, la 103! în mod clar, în momentul de față o carte este mai accesibilă. Și dacă tot a venit vorba despre avantajele pe care le are cartea, trebuie să spun că un computer nu poate înlocui ziarul pe care îl citesc în timp ce-l foșnăi dimineața la o cană de cafea.

Această „bătălie" între textul virtual și cel tipărit este tot mai aprinsă în ultimul deceniu de la an la an datorită evoluției științei în domeniul informatic și a apariției unei noi căi de comunicare: 1NTERNET-UL. În imensa bibliovideosonotecă se găsesc miliarde și miliarde de texte: cărți, reviste, ziare. Totul de la ceapa degerată, la partiturile lui Strauss. Filme de toate felurile, jocuri și sunete — toate acestea într-o gigantică mediatecă ce stă la dispoziția oricui, care costă într-o lună mai puțin decât o carte pe care o citești într-o săptămână. Intemetul vine ca o lovitură dură în fața cărții. Sony a fost corporația care a inventat CD-ul și CD-ROM-ul.

Dacă la început pe un CD nu încăpeau atâtea informații, în prezent un CD a ajuns la 700 MB, adică aproximativ 250 de cărți/documente cu o medie de 3 MB fiecare. Într-un CD încap 200 de cărți, unde o singură carte ocupă 3 MB. Dacă fiecare carte ar avea cam 3 cm, ele ar măsura un spațiu aproximativ egal cu cu două automobile Dacia puse cap la cap. Un CD are grosimea de un milimetru!

Să ne imaginăm lumea fără texte tipărite, cărți, caiete și creioane! Prietenul cel mai bun al elevului ar fi laptop-ul cu care ar merge la școală, pe care și-ar face temele și ar scrie lecțiile. Nu ar mai exista cozi la instituțiile statului pentru fel și fel de formulare. În sălile de clasă nu ar mai exista tablă și cretă, ci computer cu videoproiector și un panou alb. În biblioteci pe rafturi s-ar găsi doar CD-uri și dischete. În biserici la fel — calendarele s-ar vinde pe dischete. Lumea întreagă, adică peste șase miliarde de locuitori, ar avea o singură bibliotecară pe nume doamna Google. Ei îi spui ce te interesează, ea caută pentru tine în mai puțin de cinci secunde, iar dacă găsește, îți dă mai multe variante din care tu alegi! Până și proverbele și expresiile s-ar schimba! Cum ar fi să auzi un părinte spunând „mai pune și tu burta pe computer!"? Sau: „ai computer, ai parte!".

Dacă tot e să revoluționăm felul în care scriem, să schimbăm și felul în care compunem muzică și felul în care pictăm! Mozard se chinuie cu tastatura și Van Gogh își taie și cealaltă ureche în lupta cu mouse-ul. Dacă acum par simple aberații sau idei de domeniul SF-ului, poate într-o bună zi o parte din ele se vor concretiza și vor deveni ceva comun și normal.

Și totuși există un tărâm al toleranței, o convenție între cele două părți — IMPRIMANTA. Ea este o variantă modernă a invenței lui Gutenberg, dovada faptului că, momentan, este nevoie și de virtual și de clasic.

Meseria tradițională de jurnalist în mijlocul unui grup este tulburată de noile competențe pe care le cere o ediție electronică a unei publicații. Asta doar acolo unde versiunea online și cea tipărită a unui ziar sunt în concurență. În acest caz, jurnaliștii care scriu pentru ziarul tipărit trebuie să facă față unei triple forțe, ca și când jurnalistul din presa scrisă ar lupta cu televiziunea, cu radioul și cu un ziar în același timp. La noi în țară încă nu s-a ajuns încă la un nivel atât de impunător al presei online. Atâta vreme cât jurnaliștii care scriu o singură dată articolul, iar acesta va apărea în ziarul de a doua zi și va fi copiat cu punct și virgulă și în pagina online, nu există riscul de concurență între cele două „vârste ale presei". Cu toate acestea, riscul va trebui luat în considerare. Primele obstacole pe care le întâlnește presa online sunt în primul rând interne, iar apoi concurențiale. Teama de canibalizare apare prima oara în mijlocul aceluiași colectiv de lucru, între edițiile web și hârtie, chiar dacă acestea sunt „condamnate" să colaboreze.

În ciberspațiu, articolul unui jurnalist devine, într-un fel, „naveta" care permite navigarea galaxiei multimedia a informației. Această metaforă ar putea fi chiar amuzantă dacă nu ar ilustra clar posibilitățile infinite oferite de „world wide web" pentru jurnalism, în special pentru cel de investigație. Articolul nu mai este un sfârșit în sine. În web, el devine o fereastră care se deschide către lume. Tehnicile jurnalistice introduse de către Internet permit, pentru prima dată în istoria media, să reproducă informația în contextul ei istoric, economic și geografic, mulțumită link-urilor activate de un simplu „click". Este posibil ca noțiunea de articol să dispară și să apară un termen care să definească o producție audio vizuală. O informație prezentată sub formă textuală la care i se adaugă un clip video, completată cu link-uri și însoțită de o fotografie cu legendă audio relevă un nou gen jurnalistic. Scriitura online va trebui inventată. Presa scrisă pe Internet are legitimitate și puterea să producă ceea ce putem numi „aricole audio-vizuale" pe care nici televiziunea nici radioul nu au fost capabile să le creeze pe mijlocul lor de informare în masă. Acest gen de articol ar trebui să fie complect, corectat, reactualizat și asociat cu alte documente. Cenzura spațiului din pagina de hârtie va dispărea. Principiul jurnalistic al „piramidei inversate" — după care un articol trebuie să înceapă cu elementele principale și de actualitate și să se termine cu detaliile mai puțin importante — toate acestea, prin intermediul web-ului, ar putea fi transformate prin „principiul iceberg-ului inversat"1. „Partea de la suprafață a iceberg-ului oferă internautului principalele informații, apoi următoarele informații sunt scrise pe alte pagini web până la epuizară subiectului. De altfel, este interesant să asociem celebrele „W" ale „world wide web" cu cele cinci ale jurnalistului: what, when, where, why and how. Deținând capacitățile de difuzare în timp real a informației și de memorare a informației, Internetul este, fără îndoială, primul suport mediatic capabil să răspundă cu mai multă profunzime tuturor acestor chestiuni fundamentale", scrie Charles de Laubier.

„Atacul" și „încheierea" nu mai constituie limitele unui text, a căror lectură nu este lineară. Legăturile hipertext destructurează maniera de apropiere de un subiect. Încadrările și casetele, probleme întâlnite în punerea în pagina tradițională lasă loc link-urilor, trimițând la alte nivele de informare. De aici apare și un nou mod de lectură profund schimbat. Internetul, cu legăturile sale hipertext și cu arhivele sale, îl va ajuta pe internaut să înțeleagă puțin mai bine informația, dar și să-1 ajute să memoreze și să-și amintească mai bine. Profesioniștii au constatat că doar 10% din informații sunt prelucrate de către mass-media tradiționale (ziare, televiziune și radio), asta din lipsă de loc sau de interes. Iar cum noi oamenii memorăm 10% din informații, nu reținem decât 1% din totalul informațiilor primite sau adunate de către mass-media.

Unul dintre marile avantaje pe care le aduce Internetul este cel al rezolvării problemei de distribuiere. De exemplu, New York Times și Washington Post sunt difuzate doar în Statele Unite. Deși amândouă sunt cunoscute în întreaga lume, distribuirea lor nu se face decât pe teritoriul american. Aproape jumătate din cititorii New York Times ai ediției online nu își pot procura ziarul tipărit din cauză că se află în afara ariei de distribuție. Internetul le oferă posibilitatea de a atinge o foarte mare difuzare. Mai mult de 10 milioane de abomați ai www.nvt.com, aproape 15% se află în afara Statelor Unite. Un alt avantaj este acela de a putea publica ziarul online și într-o limbă străină. Frankfurter Allgemeine Zeitung a fost printre primele cotidiene nemțești care și-au lansat un site web în septembrie 1996; totodată este unul dintre primele care și-a lansat două ediții, tipărită și online, în limba lui Shakespeare, cu preocuparea de a acapara un public internațional

3. Interactivitatea și clasificarea elementelor sale constitutive

Mediile tradiționale au oferit publicului de-a lungul anilor puține posibilități de comunicare interactivă în presa scrisă, scrisorile către redacție erau reactive, la fel ca și telefbanel în direct din radio sau televiziune. Prin natura mediului, Intenetul oferă o paletă mult mai largă între producătorii de informație și publicul lor. Pentru utilizator interactivitate înseamnă implicarea activă în fluxul informațional prin e-mail-uri, participarea la sondaje și chestionare, jocuri sau scrierea de mesaje într-un chat room sau forum de discuții. Pentru jurnalist, interactivitatea necesită interpretarea informației într-un mod creativ pentru a face utilizatorul să răspundă.

În funcție de circulația informației, interactivitatea prezintă trei modele:

Modelul uni-direcțioual

Acesta este modelul tradițional folosit de presa scrisă și de audiovizual. Jurnaliștii sunt cei care decid valoarea are ca și informație și i-o servesc publicului. Publicul are posibilitatea să o urmărească sau nu. Este un model predominant uni-direcțional de la jurnalist la public. Răspunsul publicului este minimal: scrisori de la cititori, etc.

Modelul bi-direcțional

Acest model permite feedback-ul utilizatorului. În cadrul său, putem vorbi de două niveluri de interacțiune:

Utilizatorul are un cuvânt de spus în privința a ceea ce consumă. El alege ce vrea să citească, să vadă sau să audă datorită comportamentului său linear de consum. Utilizatorul preia controlul asupra consumului, dar rămâne un consumator al unui produs creat de jurnalist.

Utilizatorul contribuie la fluxul informațional, nemarginindu-se stict la consum. Mulți folosesc e-mail-ul care însoțește semnătura jurnalistului, pentru a-i comunica impresiile, ideile sau părerile lor. Acest tip de feedback, alături de sugerarea de idei pentru alte articole sunt exemple primare a acestui nivel de interactivitate, care are potențialul de a schimba fața jurnalismului tradițional. Când are loc un eveniment poți conta, datorită Internetului, pe o serie de oameni dornici de a-și împărtăși sentimentele, ideile sau informațiile pe care le dețin. O astfel de implicare a utilizatorului este considerata feedback. Jurnalistul își poate „tasta" idile de articole în forumuri sau pe liste de dicuție și poate afla o mulțime de lucruri care să îl ajute să redacteze un material.

Modelul tri sau multi-direcțional

Acest al treilea model elimină rolul jurnalistului ca filtru al informației. În cadrul acestui model, utilizatorul nu comunică doar cu jurnalistul, ci și cu alți utilizatori, fiind el însuși producător de informație. Jurnaliștii nu trebuie să se simtă dați la o parte, ci trebuie să profite de aceste posibilități pentru a afla despre nevoile și interesele utilizatorului. Mediul online multi-direcțional este o piață care se auto reglează — un utilizator va corecta greșelile în informație care pot apărea la alți utilizatori.

Clasificarea elementelor de interactivitate

Interactivitatea care caracterizează un site poate fi împărțită în trei categorii:

a. Interactivitatea navigațională se referă la indiciile date utilizatorului pentru a
descifra traseul pe care trebuie să îl parcurgă într-un site spre informația dorită, cum ar fi
meniurile.

b. Interactivitatea funcțională este reprezentată de posibilitățile date utilizatorului de
a reacționa la un anumit material și de a interacțtona cu ajutorul său alți utilizatori pa baza
articolului citit.

c. Interactivitatea adaptabilă este necesară pentru „supraviețuirea" unui site în
memoria utilizatorului. Site-ul trebuie să se adapteze modului acestuia de consum și să
răspundă dorințelor sale prin adăugarea de servicii complementare: jocuri facebook.

Această clasificare răspunde întrebărilor pe care jurnaliștii online și le adresează când se gândesc la crearea unei interferențe interactive pentru cititori:

Au toți reporterii adrese de e-mail?

Există un loc sau un forum în care utilizatorii să-și poată exprima părerea?

Dar alte elemente interactive?

Pot utilizatorii să-și definească preferințele de navigație?

Cât de ușor găsesc utilizatorii ceea ce caută pe site?

Interactivitatea navigațională

Navigația este un sistem care funcționează pe baza unui meniu care permite utilizatorului să navigheze dintr-o parte în alta a site-ului, știind mereu unde se află și cum să se întoarcă. Utilizatorul trebuie să „bântuie" pe unde pofteșe într-un site și să nu fie dominat sau controlat de meniuri sau butoane navigaționale. De exemplu, site-ul personal al Lui Nielsen — un „gura" al jurnalismului online — ('www.useit.com') nu are meniu, bazându-se strict pe link-urile din interiorul textului și pe informații de contact, care pot fi regăsite pe fiecare pagină a site-ului. Disputele în privința accesibilității unui site sunt departe de a lua sfârșit, existând un public pentru fiecare tip de site. Unii specialiști recomandă ca un site să testeze felul în care utilizatorii interacționează cu el, răspunzând următoarelor întrebări:

Există elemente confuze, butoane care nu știi unde te trimit?

Sunt meniurile greu de accesat sau greu de accesat?

Există pe site facilități pe care nu le înțeleg sau pe care nu doresc să le folosească?

Interactivitatea navigațională poate fi studiată prin prisma:

Clasificării utilizatorilor

Prezentării materialelor

Accesibilității și lizibilității textului

Elementelor multimedia

Link-urilor

Arhivelor

Căutărilor pe site

Altor elemente navigaționale

Pionierii — vor folosi site-ul indiferent de prezentare, design sau nivelul de cunoștințe într-ale Intemetului. Acești utilizatori nu au o abordare critică și vor aborda site-ul după ideile preconcepute despre subiect sau autor.

Exploratorii (browserii) — cel mai întâlnit grup de utilizatori. Aceștia caută informații specifice fără să știe exact unde le pot găsi. Dacă le găsesc, există posibilitatea ca ei să citească acel material în caz că le oferă ce căutau și dacă prezentarea este atractivă.

Experții (șoferii) — aceștia caută o informație bine determinată, prezentată într-un anume mod. Se așteaptă ca site-urile să funcționeze într-un anume fel și resping acele site-uri care nu întrunesc criteriile cerute de ei. Odată ce au găsit un site satisfăcător îl vor adăuga la lista site-urilor preferate și îl vor vizita ocazional.

Interactivitatea funcțională

Interactivitatea funcțională permite utilizatorului să trimită un feedback imediat. Cele mai importante elemente de interactivitate funcțională pe un site de știri sunt posiblitățile de a contacta autorul prin e-mail sau de a comenta conținutul unui material.

Contactarea autorului prin e-mail

Posibilitățile utilizatorului de a comenta un articol modifică mediul jurnalistic, care a crescut într-o releție „de predică", cu utilizatorul în scaunul învățăcelului. Ce avem acum este o conversație. Datorită ei trebuie să admitem că noi, jurnaliștii, nu vedem totul și, cu siguranță, nu știm totul. O altă metodă prin care comentariile utilizatorului pot ajunge la jurnalist este un formular pe care acesta îl completează și îl trimite prin apăsarea unui buton.

Comentarea conținutului unui material

Utilizatorul poate comenta un articol într-o listă de discuții conexă materialului. Pe site-ul www.evz.ro. utilizatorul are posibilitatea ca, după ce a citit materialul, să vizualizeze comentariile altor utilizatori și să îl adauge pe al lui. Acastă metodă este foarte utilă pentru a detrmina cel mai de succes material jurnalistic de pe site.

Interactivitatea adaptabilă

Considerat cel mai ridicat grad de interactivitate pentru că implică foarte mult utilizatorul. Interactivitatea adaptabilă oferă utilizatorului un nivel mult mai mare de control creativ, permițându-i să adapteze spațiul informațional după propriile dorințe. La cel mai înalt nivel de adaptabilitate, utilizatorii pot modifica ei înșiși site-ul. Aici, granițele între utilizator și jurnalist devin insesizabile. Un exemplu de site în care utilizatorii, prin introducerea de conținut propriu, joacă rolul de jurnaliști este Slashdot (www.slashdot.org).

Forumul

Forumul este una din facilitățile cheie pe care le poate oferi un site pentru a crea interactivitate. Acesta diferă de listele de discuții, pentru că utilizatorul poate introduce ce fel de conținut dorește și poate obține el însuși feedback la acesta.

Chat room

Acestea îi permit de asemenea utilizatorului să decidă ce fel de conținut sau ce fel de probleme va pune în discuție, răspunsul altor utilizatori fiind instantaneu.

Customizarea

Pe alt palier funcționează site-urile de știri care permit utilizatorului să aleagă ce dorește să citească sau ordinea în care dorește să facă acest lucru. Utilizatorul își poate crea un cont la un site de știri și la accesare să îi fie oferite doar informațiile din domeniile selectate de acesta, eventual într-o anumită ordine. Studiul „Eye tracking online news" al institutului Poynter spune că majoritatea utilizatorilor au renunțat la aceste posibilități de customizare de frică să nu piardă ceva important.