Potentialul Turistic al Regiunii Dunarii In Optica Strategiei Dunarii
CUPRINS
INTRODUCERE
STRATEGIA DUNĂRII -conținut,priorități
1.1.Domenii de acțiune cuprinse în Strategia Dunării
1.2.Importanța Dunării
1.3 Axele Prioritare de Dezvoltare
POTENȚIALUL TURISTIC AL REGIUNII DUNĂRII ÎN OPTICA STRATEGIEI DUNĂRII
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
INTRODUCERE
Regiunea Dunării reprezintă a cincea parte din suprafața Europei, având o populație de peste 100 milioane de locuitori. Dunărea conectează Europa de la Vest la Est, asigurând legături atât între statele Uniunii Europene, cât și între statele din afară acesteia. De asemenea, Dunărea deschide poartă către Marea Neagră, Caucazul de Sud și Asia Centrală.
Pornind de la aceste premise, s-a observat nevoia de a conecta oamenii, de a dispersa diferențele economico-sociale, culturale și de a crește eficient utilizarea resurselor. Există nevoia dezvoltării infrastructurii și legăturilor de transport comerciale, exploatarea surselor de energie regenerabila, protejarea mediului și prevenirea riscurilor naturale, promovarea culturii și a turismului.
Urmând exemplul UE pentru strategia de dezvoltare a Mării Baltice, statele regiunii Dunării s-au unit pentru a dezvoltă o zonă în care locuitorii acesteia să se poată bucură de securitate, prosperitate și șanse egale.
Am ales această temă tocmai pentru că locuiesc într-una din țările participante la proiect și sunt interesată să aflu cum anume ne va influența viață desfășurarea acestuia. În urmă cercetărilor întreprinse, am înțeles nevoia dezvoltării regiunii, atât din prismă economică și socială, cât și a dezvoltării durabile. Consider că țara noastră are nevoie de acest proiect, pentru că deși avem la dispoziție cea mai importantă resursa, în speță, Dunărea, trebuie să știm să o valorificăm și să o conservăm pentru că și generațiile următoare să se poată bucură de această.
Deși facem parte din Uniunea Europeană, încă nu știm cum să profităm de acest lucru. Poate că ar trebui să luăm aminte de la statele mai vechi aderate, care au știut să profite de resursele materiale și financiare puse la dispoziție de către Uniune.
Consider că toți oamenii din regiune ar trebui să aibe parte de prosperitate, de infrastructura și ocupare a forței de muncă, prețuri competitive la energia, dezvoltare durabilă și conservarea mediului înconjurător.
STRATEGIA DUNARII
Dunărea este al doilea fluviu din Europa, cu o lungime de 2850 km, ce leagă Pădurea Neagră de Marea Neagră, de la Est la Vest . În drumul sau spre vărsare, traversează 10 țări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația, Serbia, România, Bulgaria, Republică Moldova și Ucraina) și 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad) (fig. nr.1).
Fig,1 Regiunea Dunării pe harta Europei
Caracteristicile Dunării sunt numeroase, dintre care amintim:
-Dunărea este un important ax comercial, fiind navigabila pe aproape toată întinderea;
-are un număr important de obiective turistice și culturale;
-numeroasele peisaje distincte și de o frumusețe aparte;
-potențialul uman și economic uriaș.
Totodată, datorită discrepanțelor mari dintre state, sau nepăsării oficialităților și a oamenilor, există decalaje în ceea ce privește mobilitatea și transporturile, a resurselor energetice nefolosite la adevărată valoare, a turismului și culturii, și a ocupării forței de muncă.
Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării a luat naștere în 2008, la inițiativă României și a Austriei, printr-o scrisoare elaborate de miniștrii de externe ai celor două state , în care era promovat, la nivelul statelor membere ale UE și ale statelor riverane Dunării, conceptul unui nou proiect de cooperare regional după modelul Strategiei de la Marea Baltică.
Consiliul European a salutat inițiativă privind Strategia Dunării că pe un proiect European fezabil și de durată, și în iunie 2009 a solicitat Comisiei Europene, prin intermediul Direcției Generale pentru Politici Regionale (REGIO) elaborarea unei Strategi. Până la sfârșitul anului 2010, a fost elaborată Strategia Dunării, care constă într-o Comunicare și un Plan de Acțiuni ce cuprind obiective prioritare și proiecte atât individuale, cât și de grup între statele terțe bazinului Dunării.
După consultările online și în cadrul conferințelor dintre părțile interesate, s-a ajuns la concluziile: a fost acceptată inițiativă de consolidare a Dunării, s-au luat angajamente la cel mai înalt nivel politic pentru bună desfășurare a programului, Comisia Europeană trebuie să urmărească și să evalueze desfășurarea programului, resursele trebuie să fie utilizate cât mai bine pentru atingerea obiectivelor propuse și Strategia trebuie să aducă îmbunătățiri pentru că acest proiect să fie unul reușit și de durată.
Strategia funcționează pe oferirea de rezultate concrete, astfel încât cooperarea între statele membre, autorități și instituții trebuie să fie strânsă și să valorifice proiectele și finanțările deja existențe. Dezbaterea rezultatelor se va face printr-un Forum Anual, la care vor luă parte toți cei interesați și se vor reflectă acțiunile întreprinse și se vor aduce noi abordări.
Comisia va coordona politica de dezvoltare împreună cu Grupul la Nivel Înalt, format din reprezentanți din țările implicate, la nevoie se poate organiza și un dialog de opinii. Implementarea strategiei va fi asigurată de Coordonatorii zonelor prioritare, care vor urmări că planul să fie urmat, să fie respectatele legile și indicatoarele și să fie utilizate sursele de finanțare primite.
Evaluarea și raportarea proiectului se va face de Comisie și de Coordonatorii zonei prioritare, ce vor urmări progresul strategiei, dacă Planul de Acțiune își atinge scopul. În urmă analizelor, se vor întocmi rapoarte periodice ce vor fi discutate cu părțile interesate.
Strategia UE pentru regiunea Dunării reprezintă un cadru de cooperare coerent, care va contribui atât la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare ale Uniunii Europene, cât și la promovarea valorilor și principiilor comunitare dintre statele riverane. Se urmărește implementarea de noi tehnologii, care să ajute la dezvoltarea, monitorizarea, protecția și întreținerea Dunării, pentru că acesta să devină un nod comercial important și biologic conservat.
De asemenea, se urmărește cooperarea interregionala, transfrontaliera și transnațională, și felul în care statele vor participă la îndeplinirea obiectivelor, în promovarea proiectelor economice, sociale, al dezvoltării calității mediului, al accesibilității și al condițiilor de viață.
Domenii de acțiune cuprinse în Strategia Dunării
Provocările cu care statele s-au confruntat pentru elaborarea proiectului se pot grupă pe următoarele categorii:
Mobilitate
Dunărea reprezintă un important coridor pân-european (TEN-T), însă volumul de marfă transportat pe această reprezintă numai 10-20% din cel transportat pe Rin. Este nevoie de creșterea atractivității regiunii prin dezvoltarea accesibilității, prin continuarea extinderii și modernizarea infrastructurii și a creării unui sistem mulți-modal de transporturi. De asemenea, este necesară crearea de noi terminale și modernizarea celor vechi, care să asigure atât transportul de bunuri, cât și cel de persoane. Pentru a facilita accesul la terminale dinspre centrele urbane, trebuie asigurate legături rutiere, feroviare, aeroportuale, care să reducă timpul de transport, siguranță traficului și protejarea mediului. Costul tranporturilor pe Dunăre trebuie să fie competitiv și atractiv pentru cei care optează pentru această varianta.
Energie
Datorită piețelor fragmentate, costurile energiei sunt ridicate și concurență este redusă. Este nevoie de menținerea unui echilibru între utilizarea eficientă a rezervelor naționale și importul de resurse energetice primare. Stimularea investițiilor în domeniul expoatarii de gaze natural și promovarea producerii energiei din surse regenerabile pot fi soluții pentru a evită crizele energetice viitoare.
Mediu
Diversitatea faunei și florei Dunării fac din această un important bazin hidrologic. Din păcate, Dunărea se confruntă cu problem majore de poluare, pe întreagă întindere, de la apele de canalizare care se vărsa direct în ea, până la scurgerile de substanțe poluante și îngrășământ. Trebuie vizualizat impactul pe care omul îl are asupra mediului, atât direct, prin aruncarea deșeurilor în apropierea râurilor ce se vărsa în Dunăre, cât și indirect, prin poluarea industrială.
Riscuri
Riscurile cu care se confruntă regiunea Dunării pot fi atât naturale, cât și făcute cu mână omului. Cele mai întâlnite probleme sunt inundațiile, secetă și poluarea la scară largă.
Societate și economie
Datorită numărului mare de țări pe care le străbate, Dunărea adună țări cu economii și diferențe mari, atât din punct de vedere al culturii și al educației, cât și din punct de vedere financiar. Institutile țărilor nu cooperează pentru a creă un cadru propice cercetării și inovării, de aceea tot mai mulți locuitori părăsesc zonă în căutarea unor condiții mai bune de viață.
Securitatea și criminalitatea organizată
În țările în curs de dezvoltare, corupția este cea mai mare problemă, care își are rădăcinile adânc înfipte în sistemul instituțional. De asemenea, traficul cu ființe umane este o altă problemă cu care se confruntă persoanele din regiune.
Pentru a găsi rezolvare la aceste probleme, țările participante trebuie să colaboreze pe perioadă desfășurării întregului program, să își prioritizeze problemele, să găsească soluții concrete și eficiente și să implementeze corect soluțiile.
Importanța Dunării
Dunărea reprezintă o importantă zonă economică și turistică, care nu este utilizată la potențialul maxim. Mai jos se regăsesc câteva portițe de dezvoltare către care trebuie îndreptată atenția:
Dunărea leagă Europa de la Vest la Est, fiind o poartă către Orient, ar trebui dezvoltate legăturile de transport și comerciale.
În ciudă diferențelor culturale și economice, zonă are un sistem de educație solid, cu multe universități și centre educaționale. Totuși, există diferențe între ceea ce se oferă pe piață muncii și ceea se se studiază în facultăți.
Numeroasele țări și regiuni ce adună Regiunea Dunării fac din această o zonă cu diversitate culturală, etnică și de o frumusețe unică. Există necesitatea dezvoltării infrastructurii turistice, pentru a atrage turiștii în zonă și pentru a le oferi cadru propice odihnei.
Dunărea dispune de numeroasele surse de energie regenerabila, ce trebuie administrate eficient și eficace. Infrastructura trebuie dezvoltată, pentru a permite consumatorilor să aibe parte de ofertă atractivă și prețuri competitive.
Diversitatea florei și faunei Dunării, de la izvoare până la vărsare, în Deltă Dunării, fac că regiunea Dunării să dispună de resurse naturale de mediu de o frumusețe unică în lume, ce trebuie conservate pentru că urmașii noștrii să se poată bucură de acestea.
1.3 Axele Prioritare de Dezvoltare
Analizând provocările cu care se confruntă statele din Regiunea Dunării, dar și oportunitățile de care acestea pot profită, au fost elaborate un Plan de Acțiune format din 4 Axe Prioritare de Dezvoltare, și anume:
Conectivitatea (transport intermodal, cultură și turism, rețele de energie)
Protecția mediului (managementul resurselor de apa, protecția biodiversității și managementul riscurilor)
Creșterea prosperității regiunii Dunării (educație, cercetare, competitivitate)
Îmbunătățirea sistemului de guvernare (capacitate instituțională și securitate internă).
Statele care fac parte din proiect sunt atât state ale Uniunii Europene cât și din afară acesteia. Fiecare din acestea coordonează diferite domenii prioritare, enumerate în tabelul de mai jos (tabelul nr. 1)
Conectivitatea
Primul pilon, conectivitatea, urmareste dezvoltarea mai multor relatii si puncte strategice, precum transportul, cultura si turismul, dar si retelele de energie.
A.1. Transportul
Deficientele zonei dunarene in ceea ce priveste transportul, se refera la caile navigabile interioare (Romania si Austria) si legaturile rutiere, feroviare si aeriene dintre acestea (Slovenia si Serbia). Se urmareste promovarea multimodalitatii, luand in considerare protejarea mediului inconjurator, cresterea economica si dezvoltarea sociala.
Sistemele de transport integrate si sustenabile sunt esentiale pentru aceasta regiune, in contextul cresterii atractivitatii investitorilor, dar si a reducerii costurilor. Este necesara imbunatarirea cailor feroviare, prin implementarea unor coridoare ca parte a retelei europene de transport feroviar, pentru a avea transport de marfa competitiv. Aceste linii de transport pot fi finantate cu fonduri europene si echipate cu ERTMS. Terminalale intermodale pe Dunare si coridoarele feroviare pot ajuta la dispersarea aglomeratiei de pe sosele si sa contribuie la un transport eficient si la protejarea mediul inconjurator.
Aeroporturile trebuie sa fie usor accesibile, sigure si securizate. In anumite parti din regiune, aeroporturile sunt privatizate sau trec printr-un proces de descentralizare, si au nevoie de un sistem de management eficient. Se doreste cresterea transporturilor aeriene si a zborurilor programante.
In ceea ce priveste caile navigabile interioare, acestea nu sunt valorificate la adevarata lor valoare. Volumele transportate pe Dunare detin numai 10-20% din ceea ce se transporta pe Rin. Aceste potential trebuie exploatat la adevarata sa valoare, prin imbunatatirea infrastructurii si cresterea intermodalitatii, un management logistic mai performant si mai bine echipat. De-a lungul unui an, se observa si perioade cu o scadere a traficului, datorat scaderii debitului de apa de pe Dunare si de pe afluentii acesteia. In acest caz, porturile ar trebui modernizate si transformate in zone multimodale de transporturi, care sa continue transportarea bunurilor in conditii eficace si eficiente.
De asemenea, lipsa investitiilor in dezvoltarea porturilor si in resursele umane, au dus la scaderea flotei sau insuficienta acesteia, dar si la un numar mic de personal, care nu beneficiaza de trainguri de specialitate,avand tendinte de migrari si la varsta personalului de peste 50 de ani.
Dupa enumerarea problemelor, proiectele care stau la baza acestui dezvoltarii cailor interioare pot fi impartite in urmatoarele categorii:
Infrastructura cailor de navigatie
Managementul cailor de navigatie
Porturi si transport de marfa sustenabil
Modernizarea flotei
Servicii de informatii despre Dunare
Educatie si locuri de munca
Politicile de cai navigabile interioare
Pentru fiecare din aceste categorii au fost realizate proiecte, unele duse la bun sfarsit, altela inca in stadiu de dezvoltare, pana in noiembrie 2014 numarand 99 de proiecte.
Infrastructura cailor de navigatie, 33 de proiecte, din care 3 sunt terminate si 18 implementate. Au fost atinse urmatoarele tinte din Planul de Actiuni:
Finalizarea punerii în aplicare a proiectului prioritar TEN-T 18 la timp și
într-un mod durabil din punctul de vedere al mediului.
Realizarea de investiții în infrastructura căilor navigabile ale Dunării și
afluenților săi și dezvoltarea interconexiunilor
Alte proiecte in curs de finalizare:
-cai navigabile interioare:
Austria: Proiect de inginerie integrat al Dunarii la Est de Viena
Romania: Imbunatatirea conditiilor de navigare pe Dunare intre Calarasi si Braila (km 375-175)
Bulgaria: Imbunatarirea navigarii partii comune a Dunarii cu Romania intre km 530 -520 Batin si intre km 576-560 Belene
-canale artificiale:
Romania: Reabilitatea ecluzelor de pe canalul Dunare-Marea Neagra si Poarta Alba-Midia- Navodari
-afluenti:
Croatie: Reconstructia si imbunatatirea raului Sava in Croatia
Slovacia: Studiu de Fezabilitate “ Navigarea recreationala pe raul Morava”
Managementul cailor de navigatie, 11 proiecte din care 5 sunt incheiate si 3 sunt in curs de implementare, fiind atinsa tinta “ Imbunatatirea globala a managementului de navigatie pe Dunare si afluentii sai”
Porturi si transport de marfa sustenabil, 26 de proiecte din care 1 este incheiat si 16 sunt in stadiul de pregatire. Au fost atinse domeniile de interventie “ Transformarea unor porturi din bazinul Dunarii in centre logistice multimodale” si “ Imbunatatirea conditiilor existente pentru crearea de platforme multimodale”.
Proiectul finalizat atinge tinta a doua, si reprezinta Dezvoltarea porturilor fluviale dunarene, ce prevede armonizarea pe termen lung a dezvoltarii logistice a oraselor si porturilor mici si mijlocii situate de-a lungul Dunarii.
Modernizarea flotei numara 11 proiecte, din care 3 sunt terminate. Obiectiv strategicModernizarea flotei Dunării pentru a îmbunătăți performanțele ecologice și
economice., cu proiecte care sa urmareasca imbunatatirea economica si a mediului pe Dunare prin inovatii (ex: nave, motoare, combustibil alternativ), modernizarea flotei, managementul deseurilor si operatiunilor logistice.
Cel mai important proiect este Valorificarea proiectului de gestionare a deșeurilor pentrunavigația interioară pe Dunăre (WANDA – WAste management for inland Navigationon the DAnube)(WANDA).
Serviciile de informatii despre Dunare, numara 9 proiecte, din care 4 sunt complete. Urmareste obiectivul Crearea unor servicii de informații fluviale armonizate(RIS). Cele mai importante proiecte sunt : Implementarea Serviciilor de Informare in Serbia si Managementul de trafic al navelor si sisteme informationale pe Dunare, Canalul Dunare-Marea Neagra si Poarta Alba-Midia Navodari (RoRis)
Educatie si locuri de munca aduna 4 proiecte, 1 in stadiul final, ce urmaresc in Investiții în educație și crearea de locuri de muncă în sectorul navigației pe Dunăre, cel mai important proiect fiind Stabilirea de rețele de cooperare pentru logistică și educație navală focalizate pe transportul pe ape interioare în coridorul Dunării, susținute de soluții inovatoare (proiectul NELI).
Politicile de cai navigabile interioare detine 5 proiecte, din care 2 finalizate. Se urmaresc prioritatile Coordonarea politicilor nationale de transport de nagivatie in bazinul Dunarean siSusținerea Comisiei Dunării în vederea finalizării procesului de revizuire a Convenției de la Belgrad
Cele mai importante proiecte sunt :
Platforma pentru implementarea NAIADES (PLATINA) ce promoveaza modalitati de transport sustenabile
Dezvoltarea Planului de Actiune al logisticii transportului de marfa al UE pentru probleme coridoarelor verzi., ce urmareste sprijinirea dezvoltarii unei retele de transport sustenabile prin indeplinirea cerintelor privind aspectele mediului, tehnice, economice, sociale si spatiale.
Proiectele ce apartin de legaturile rutiere, feroviare si aeriene sunt esentiale, ele trebuie sa se completeze si sa asigure un sistem de transport eficient si durabil. In cadrul acestei strategii, exista 7 cai de actiune, fiecare avand proiectele sale:
A.2 Retele de energie
Crizele sistematice scot in evidenta vulnerabilitatea regiunii. Nivelul infrastructurii, siguranta aprovizionarii, construirea pietei, revendicarea nesustenabila, eficacitatea energetica si aplicarea de surse regenerabile, sunt in cele mai multe cazuri problematice. Atat expansiunea cat si innoirea retelelor energetice sunt necesare, mai ales din punct de vedere al interconectorilor, prin introducerea Programului Energetic European pentru Redresare TEN-E.
Agentia de Energie din Austria, coechipier in cadrul proiectului 4Biomass din Europa Centrala informeaza ceilalti parteneri cunostiintele revizuite si dovedite din aria energiei organice. Strategia pentru regiunea Dunarii infiinteaza aranjament cu multi alti posibili parteneri in regiune, mai ales cu tari ce nu fac parte din UE, care au o datina de furnizare a energiei termice, utilizand instalatii la scara mare.
Sectorul energetic este un sector fundamental in dezvoltarea economica a tarii. Tara noasta a fost integrata in circuitul titeiului din Marea Caspica catre Europa de Vest, in strategia Europeana pentru securitatea energetica. Sub coordonarea UE, Romania participa la Proiectul Pan European Oil Pipeline, oferind o ruta prin conducta de tranzit titei Constanta-Triete.
Alaturi de alte cinci tari Europene, Romania participa la construirea unei conducte, care are scopul de conectare si valorificare a rezervelor de gaze naturale din regiunea Marii Caspice si Orientul Mijlociu in Proiectul Nabucco; in cadrul Programului European de Energie pentru Relansare Economica.
Planul de actiuni este impartit in dezvoltarea a 3 segmente:
Infrastructura energetica
Pietele energetice
Eficienta energetica si energia durabila
Infrastructra energetica are drept obiectiv indeplinirea politicilor energetice pe termen lung, dar si a strategiilor nationale de de investitii precum centrale si retele electrice, conducte si interconectoare.
Mai jos sunt prezentate actiunile care stau la baza aplicarii proiectelor:
Elaborarea unei poziții comune a regiunii referitor la modificările care ar putea
fi introduse în cadrul revizuirii politicii TEN-E și la modalitățile noului instrument pentru securitatea și infrastructura energetică, în special în ceea ce privește decalajele în materie de infrastructură energetică, pentru asigurarea ducerii la capat a proiectelor
Asigurarea faptului că acțiunile sunt coerente cu abordarea generală a Comunității Energieiși analiza posibilităților de sinergie între Comunitatea Energiei și procesele Strategiei Dunării, in cadrul careia se urmareste extinderea pietei interne de enegie din UE catre tarile din Sud-Est.
Consolidarea cooperării regionale pentru a elabora și a pune în aplicare proiecte
de interconectare nord-sud a rețelelor de gaze, urmareste conectarea retelelor de gaze din Marea Baltica cu Marea Egee si Marea Neagra, creand astfel o piata interna functionala si competitiva
Dezvoltarea capacităților de stocare a gazului, unde se urmareste, pe langa securitatea aprovizionarii cu energie electrica si capacitatea de stocare a energiei, in special in statele din Europa Centrala si de Est. Proiectul implementat este Punerea în aplicare la timp a proiectelor de infrastructură dejaconvenite, în special a proiectelor din regiune din cadrul TEN-E și al Programului energetic european pentru redresare, mai ales în ceea ce privește cele mai importante interconectoare și conducte
Pietele energetice
Constituirea unei piete energetice integrata si functionala este scopul principal al dezvoltarii retelelor de energie, care sa urmareasca coordonarea strategiilor nationale.
Exemple de actiuni:
Valorificarea posibilităților de cooperare cu Comunitatea energiei, urmareste dezvoltarea unei piete integrate, cu comert transfrontalier si aderarea cu piata energetica a Uniunii Europene.
Cooperarea pentru realizarea integrării rețelei regionale și a noului sistem de
transport european (NETS), în conformitate cu studiul de fezabilitate, se studiaza cum anume s-ar modifica pietele de gaz din Europa de Sud-Est si Centrala la aparitia unor noi surse de gaz.
Construirea unei relații de colaborare cu Forumul Europei Centrale și de Est
pentru integrarea piețelor energiei electrice; aceasta ar putea fi extinsă la țările vecine, cu proiectulColaborarea în vederea punerii în funcțiune a Biroului de
coordonare a licitațiilor
Eficienta energetica si energia durabila
Exemple de actiuni:
Extinderea utilizării biomasei (de exemplu lemn, deșeuri), a energiei solare, a
energiei geotermice, a energiei hidroelectrice și eoliene, cu proiectul Încurajarea utilizării durabile a biomasei valorificând proiectul«4biomass», care urmareste productia duranbila de biomasa, care este limitata spre deosebire de alte surse regenerabile.
Consolidarea Convenției carpatice pentru schimbul celor mai bune practici
privind utilizarea biomasei în scopuri energetice, cu proiectulCrearea unei rețele de schimb de experiență (și de testare a unorproiecte-pilot sau preluare a bunelor practici existente) în domeniile reamenajării și modernizării hidrocentralelor mici,ce sustine introducerea unor metode ecologice de productie, distributie si utilizare a energiei, care sa nu afecteze biodiversitatea si peisajele.
Promovarea eficienței energetice și a utilizării energiei regenerabile pentru clădiri și sisteme de încălzire, inclusiv prin renovarea sistemelor de încălzire centralizată și prin instalații de producere combinată a energiei electrice și termice, în conformitate cu directiva privind performanța energetică a clădirilor și cu directiva privind energia regenerabilă, care poate sa imprumute cunostiintele programelor deja alocate cu Fonduri Europene. Un proiect reprezentativ este Elaborarea și punerea în aplicare a unui program de cercetare șidezvoltare (incluzând IMM-urile) pentru materiale izolante inovatoare și durabile și a altor modalități de îmbunătățire a performanței energetice a clădirilor.
A.3 Cultura si turism
Cultura aduna diferite comunitati din zona, cu istorie si datini comune, avand o mostenire naturala colosala si unica; aceasta regiune are numeroase atractii turistice si culturale.
Cultura si ocrotirea mostenirii nationale creeaza o insemnata arie de colaborare, usurand schimburile dintre experti si mobilitatea artistilor. Un rol important il detine constituirea unitatii culturale regionale, prin exploatarea varietatii culturale a regiunii dunarene si a calitatii vietii. Din acest punct de vedere, este indispensabila inglobarea dimensiunii culturale in domeniul altor politici ce contribuie la evolutia durabila a regiunii dunarene, deoarece cultura este o arie de actiune care avantajeaza sinergiile, generand conexiunea variatelor arii de actiune.
Datorita pozitiei geografice, regiunea poseda un dezvoltat potential turistic, detinand resurse naturale si culturale ramificate, care fac realizabile numeroase tipuri de turism: montan, litoral, balnear, ecoturistul, cultural.Masurile introduse ar trebui sa garanteze gradul de competitivitate si durabilitate al zonei turistice pe o perioada lunga de timp, prin valorifcarea alegerilor de colaborare pentru a se putea bucura de beneficiile regiunii prin dezvoltarii si investitii originale.
Actiunile sunt indreptate spre 2 categorii:
Patrimoniul cultural
Turismul
Patrimoniul cultural urmareste valorificarea diversitatii culturale si consolidarea cooperarii intre oameni.
Exemple de actiuni:
Valorificarea diversității culturale ca resursă a regiunii Dunăriipoate fi indeplinita prin protejarea valorilor culturale, schimburi de experienta pentru tineri si promovarea schimburilor culturale si artistice, intensificarea contactelor personale, etc.
Exemple de proiecte:
Consolidarea potențialului regional al Dunării prin intermediul cooperării culturale, in cadrul caruia statele riverine sa coopereze si sa organizeze evenimente culturale, festivaluri, conferinte, tabere.
Asigurarea restaurării și întreținerii siturilor de importanțăistorică și culturală; conservarea și protejarea patrimoniului cultural, atât material, câtși imaterial și asigurarea accesului la patrimoniul cultural comun
Încheierea proiectului IRPP/ SAAH în contextul procesului de la Ljubljana, urmareste testarea si implementarea unui instrument managerial bazat pe identificarea interventiilor prioritarea si trasarea proiectelor de reabilitare integral.
Consolidarea cooperării și a contactelor între persoane de diferite origini, încurajarea creativității și stimularea inovării culturale și a dezvoltării economice, pe baza patrimoniului, tradițiilor și turismului, cu proiecte precumConsolidarea centrelor de promovare a toleranței și reconcilierii si Sprijin pentru acțiunile în beneficiul unor grupuri demografice specifice, de exemplu rețeaua «Danube Networkers», ce usureaza activitatile comune intre vecini, cercetare si inovare.
Turismul
Dezvoltarea regiunii Dunării ca marcă europeanăcu proiectul Dezvoltarea unei mărci de calitate pentru turismul în regiunea Dunării menit sa promoveze imaginile pozitive ale regiunii, ce sustin competitivitatea si durabilitatea turismului.
Consolidarea regiunii Dunării ca destinație turistică europeană importantă, care sa deschida pietele turistice internationale, sa favorizeze protectia mediului, dezvoltarea infrastructurii si serviciilor.
Exemple de proiecte:
Crearea unor pachete turistice transnaționale, de exemplu pentru călătorii care să combine deplasarea cu trenul, cu bicicleta și pe apă de-a lungul Dunării
Îmbunătățirea traficului și a mobilității durabile prin îmbunătățirea circulației și a interconectării căilor ferate, autobuzelor și navigației în țările din regiunea Dunării
Promovarea sejururilor de scurtă durată și a activităților de recreere la sfârșit desăptămână, precum și a sejururilor mai îndelungate
Promovarea turismului balnear din regiune, cu proiectulÎncurajarea ameliorării și a activităților de marketing pentru centrele de sănătate și de wellness, inclusiv centrele de balneoterapie
Promovarea schimburilor culturale și artistice, urmareste desfasurarea unor actiuni culturale ce vor atrage turisti in aceasta regiune. Proiectul Realizarea Circuitului cultural al Dunării, este cel mai reprezentativ, fiind necesara cooperarea intre state, pentu a crea proiecte culturale commune, suveniruri, participarea lamanifestari traditionale si sarbatori.
Protectia mediului
Mediul reprezinta tot ceea ce ne inconjoara, iar degradarea acestuia duce la rezultate inimaginabile.Fie voluntar, sau prin diferite directive legislative, acesta trebuie protejat pentru ca urmasii nostrii sa poata sa se dezolte armonios. In ceea ce priveste regiunea Dunarii, aceasta cuprinde creaturi pe cale de disparitie sau unice, peisaje spectaculoase si soluri fertile. Se urmareste abordarea integrala a protejarii mediului, atat din punct de vedere al dezvoltarii mediului de afaceri, cat si al protejarii biodiversitatii.
Pilonul se axeaza pe 3 prioritati si anume:
Restaurarea si intretinerea calitatii apelor
Gestionarea riscurilor de mediu
Conservarea biodiversitatii, a peisajelor si a calitatii mediului si a solului
Restaurarea si intretinerea calitatii apelor
Apa este esentiala pentru viata, fie ca este vorba de apa potabila, apa pentru industrii sau irigatii, sau pentru producere de energie electrica. Dunarea, alaturi de afluentii sai, au nevoie de gestionare eficienta si eficace, avand in vedere intinderea mare si numarul de tari pe care le strabate. Calitatea apei trebuie sa se conformeze directivelor europene, precum cele privind tratarea apelor uzate urbane sau a celor privind nitrantii.
In urma cercetarilor si monitorizarilor intreprinse de-a lungul Dunarii, s-au identificat 4 probleme importante in ceea ce priveste calitatea apei:
Poluarea organica, prin deversarea apelor uzate, ce au consecinte negative asupra ecosistemelor acvatice
Poluarea cu nutrienti, cauzata de emisiile de fosfati si azot din agricultura, ce ajuta la dezvoltarea unor plante care afecteaza vietatile din apa
Poluarea cu substante periculoase, cauzata de deversarile produse de industrie sau accidental, afecteaza atat viata ecosistemelor, cat si a oamenilor
Modificari hidromorfologice ale apelor curgatoare si ale raurilor; debitele scazute sau inundatiile afecteaza habitatele si calitatea apei
Exemple de actiuni si proiecte:
O consolidare considerabila a cooperarii la nivelul sub-bazinelor , cu proiecte precum Finalizarea si adoptarea planurilor de gestionare a bazinelor hidrografice ale afluentilor Dunarii sau Finalizarea si adoptarea unui plan de gestionare pentru Delta Dunarii; se urmareste dezvoltarea planurilor de gestiune ale bazinelor hidrografice , cooperarea si schimbul de informatii pentru raurile care nu au semnate acorduri de dezvoltare.
Continuarea investitiilor si sprijinului pentru sistemele de colectare de informatii elaborate deja de ICPDR, cu proiecte precum Stabilirea si finalizarea SIG pentru raul Sava sau Realizarea urmatoarelor Anchete comune privind Dunarea pana in 2013 si finalizarea dezvoltarii bazei de date SIG existente privind Dunarea. Aceasta obiectiv aduna informatii si masuri, pentru a fi standardizate si pentru ca tarile implicate in proiecte sa faca cu brio fata provocarilor privind modificarile climaterice sau migrarea pestilor.
Reducerea intreruperii actuale a continuitatii fluviului, necesara pentru migratia pestilor in bazinul Dunarii, cu proiecte precum Realizarea studiului de fezabilitate privind restabilirea continuitatii la Portile de Fier sau Efectuarea unei evaluari privind echilibrul sedimentar al Dunarii. In urma studiilor efectuate, s-a constatat existenta a 900 de puncte unde debitul fluviului este discontinuu, iar migratia pestilor este impiedicata. De aceea, au fost necesare elaborarea unor proiecte pentru a se investi in cercetari amanuntite ale migratiei pestilor, dar si al comportamentului acestora.
Gestionarea riscurilor de mediu
Seceta, inundatiile, incendiile forestiere, ingheturile si deficitul de apa sunt probleme majore cu care se confrunta Regiunea Dunarii. De asemenea, schimbarile climaterice determina fenomene meteorologice extreme si neprevazute in Europa. Poluarea industriala are impact major asupra intregului ecosistem, dar si pentru om.
In acest caz, sunt esentiale implementarea si dezvoltarea unor politici de protectie civila, dar si a mediului, in cazul dezastrelor naturale. In domeniul protectiei civile, la nivel european, a fost infiintat in 2001 un mecanism european pentru sprijinirea mobilizarii asistentei de urgente. In cadrul mecanismului sunt inscrise 31 de tari, din care 27 state membre UE si este activat sa raspunda la orice tip de dezastru natural sau provocat de om.
De-a lungul timpului, s-a observat vulnerabilitatea unor state in fata inundatiilor, ce au afectat portiuni importante ale Dunarii, provocand decese, dar si daune materiale. De asemenea, seceta afecteaza multe dintre statele riverane, atat populatia, cat si industria si agricultura. ICPDR monitorizeaza deversarile ce provoaca poluarea in bazinul Dunarii, provocate de accidente industriale sau intentionat.
Mai jos sunt expuse Actiunile si proiectele care stau la baza gestionarii riscurilor de mediu:
Elaborarea si adoptarea uni plan global unic de gestionare a inundatiilor la nivelul intregului bazin sau a unei serii de planuri de gestionare a riscurilor de inundatii coordonate la nivelul bazinului hidrografic international cu proiecte precum:
Finalizarea si utilizarea pe deplin a rezultatelor proiectului in curs DANUBE FLOODRISK, ce urmareste gasirea unor masuri de reducere a riscurilor in cazul inundatiilor, ce afecteaza atat financiar, cat si conditiile de viata si de mediu
Promovarea conservarii transnationale a zonelor inundabile ramase pe toata lungimea Dunarii prin finalizarea initiativelor existente si promovarea altora noi, inclusiv de-a lungul afluentilor sai; acest proiect promoveaza extinderea exemplelor de conservarea a zonelor inundabile, precum sectiunea dintre Neuburg si Ingolstadt.
Extinderea acoperirii sistemului european de alerta in caz de inundatii EFAS la intregul bazin hidrografic al Dunarii, pentru a accelera eforturile de pregatire la nivelul regiunii si pentru a promova in continuare reactiile comune la dezastrele naturale si la inundatiile in special, inclusiv prin sisteme de alerta rapida, cu proiectul:
Utilizarea unui set de senzori si dispozitive de actionare de-a lungul intregului fluviu si relationarea acestora printr-o infrastructura in banda larga, permitand supravegherea evenimentelor si prevenirea riscurilor
Consolidarea cooperarii operationale intre autoritatile responsabile pentru reactia in caz de urgenta din tarile din regiunea Dunarii si imbunatatirea interoperabilitatii resurselor disponibile;actiunea urmareste ca in cazul unor riscuri comune statelor, autoritatile sa coopereze si sa cunoasca reciproc sistemele utilizate, resursele disponibile si procedurile de lucru
Elaborarea unor proceduri si planuri de reactie rapida in cazul poluarii industriale accidentale a fluviului, cu proiect precum:
Punerea in aplicare a unui proiect global de gestionare a riscurilor transfrontaliere in Delta Dunarii; Coordonatorii Germania si Romania trebuie sa-si asume responsabilitatea pentru protectia oamenilor, a mediului si a climei in cazul unor dezastre industriale, prin pregatirea unor situatii de urgenta, elaborarea unor standarde de siguranta si protectie, dar si a unor programe de gestionare a crizelor la nivel transnational.
Conservarea biodiversitatii, a peisajelor, a calitatii mediului si a solului
Regiunea Dunarii are o flora si o fauna impresionanta, cu specimene unice in lume. Aceasta strange laolalta atat afluentii ei, cat si Delta Dunarii, cu Muntii Carpati, Alpi si Balcani, de o importanta europeana. Peisajele salbatice, ultimele din Europa strabat regiunea,creand ecosisteme pentru animalele pe cale de disparitie.
Problemele aparute se datoreaza poluarii excesive, a extinderilor necontrolate, a calamitatilor naturale si artificiale. Actiunile intreprinse trebuie sa ajute la protejarea biodiversitatii, la mentinerea calitatii solului si peisajelor, dar si a mediului.
Proiectele se pot imparti pe 3 categorii:
Protectia biodiversitatii si a peisajelor
Gestionarea eficace a siturilor Natura 2000 si a altor zone protejate cu proiectele
Realizarea retelei zonelor protejate din regiunea fluviului Dunarea (DANUBEPARKS), ce urmareste cooperarea si consolidarea cunostiintelor si legaturilor intre administratiile nationale
Finalizarea instituirii Rezervatiei Biosferei Mura-Drava-Dunarea, care ar putea ajunge cea mai mare zona umeda riverana transfrontaliera protejata din Europa, dar si inscrisa in patrimoniul UNESCO.
Protejarea si restaurarea celor mai valoroase ecosisteme si specii animale pe cale de disparitie
Restabilirea mediului natural, a speciilor salbatice si a vegetatiei de-a lungul Dunarii; este crucial acest proiect pentru a proteja speciile pe cale de disparitie, dar si pentru a intocmi si administra o baza de date cu habitatele naturale
Identificarea si protejarea padurilor batrane din bazinul Dunarii, care furnizeaza bunuri si servicii ecosistemice
Conservarea si imbunatatirea calitatii solurilor cu actiunile:
Asigurarea tratarii corespunzatoare a deseurilor solide, pune in analiza necesitatea aplicarii la nivel national, regional si local a unor sisteme de gestiune a deseurilor si a constientizarii publicului cu privire la importanta acestuia
Sensibilizarea cu privire la protectia solului
Punerea in aplicare a strategiei pentru protectia solului
Imbunatatirea calitatii aeruluiare urmatoarele actiuni:
Reducerea poluantilor aerului, se concentreaza pe colectarea de date si masuratori ale tarilor ce au semnat Conventia pentru poluarea atmosferica transfrontalera
Utilizarea bazelor de date GIS pentru a stabili cantitatile critice de poluanti atmosferici pentru ecosistemele din regiunea Dunarii
Educarea copiilor si a tinerilor; viitoarele generatii ar trebui sa constientizeze importanta protejarii mediului pentru a se bucura de beneficiile acestuia
Construirea unei retele de ‘scoli ale padurii’, deja implementate in Ungaria, se dovedesc un real succes, se pot extinde cu programe de ecoturism sau traditii nationale si in celelalte tari.
Creșterea prosperității regiunii Dunării
Principalul obiectiv al acestui pilon este reducerea decalajului intre statele participante la proiect, prin cooperarea privind imbunatarile legislative, schimbul de experienta si conlucrarea la proiecte.
Pilonul se poate delimita in 3 arii de actiune:
Dezvoltarea societatii prin cercetare, educatie si tehnologii ale informatiei
Competitivitatea intreprinderilor
Investitii in oameni si competente
Dezvoltarea societatii prin cercetare, educatie si tehnologii ale informatiei, porneste de la premisa ca pentru a putea progresa si a avea cunostiinte, trebuie sa avem infrastructura de cercetare si sistem de educatie competitiv. De asemenea, mobilitatea cercetatorilor este redusa in tarile din Europa de Sud-Est, ceea ce afecteaza calitatea si competitivitatea sistemelor de invatamant. Este necesara modernizarea, prin aplicarea tehologiilor informatiei si comunicatiilor in sectorul public si privat, pentru a furniza servicii eficiente si eficace, dar si investitii si cooperare intre statele riverane Dunarii.
Actiunile sunt subliniate mai jos:
O mai buna coordonare a fondurilor nationale, regionale si UE pentru stimularea excelentei in cercetare si dezvoltare, in domenii de cercetare specifice regiunii Dunarii
Crearea unui spatiu de cercetare dunarean prin coordonarea fondurilor, va avea ca exemplu proiectul SEE-ERA net plus, care trateaza domeniile de cercetare importante si realizeaza proiecte pentru tratarea acestora
Consolidarea capacitatilor in domeniul infrastructurii de cercetare
Instituirea unor centre comune de cercetare la nivel international, cu Romania coordonator, doreste crearea unor centre de talie mondiala, cu infrastructuri de cercetare unice.
Consolidarea cooperarii intre universitati si centre de cercetare si ameliorarea rezultatelor in materie de cercetare si educatie, prin concentrarea asupra unor propuneri comerciale unice
Promovarea schimburilor de studenti si de oameni de stiinta din regiunea Dunarii, prin proiectul BAYHOST care incurajeaza schimburile de experienta intre studetii din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est.
Sublinierea particularitatilor regiunii Dunarii in programele de invatamant universitar, ce ar trebui sa creeze programe comune intre universitatile din regiune, pentru domenii de cercetare importante.
Extinderea utilizarii semnaturilor electronice/identificarii pentru e-comert si e-administratie, cu proiecte precum:
Promovarea disponibilitatii serviciilor de e-guvernare in intreaga regiune, ce ar permite dezvoltarea achizitiilor publice electronice intre tarile transfrontaliere
Promovarea disponibilitatii serviciilor de e-sanatate in intreaga regiune, pentru a facilita accesul la dosarele pacientilor si la asistenta medicala in afara tarii de origine
Competitivitatea intreprinderilor
Intre tarile din regiune se observa diferente din punct de vedere al inovarii, al reformelor si politicilor de guvernare, in cercetare si educatie. Pentru a fi competitive, trebuie sa se consolideze cooperarea transnationala si dezvoltarea clusterelor si a centrelor de excelenta.
Actiunile sunt indreptate catre dezvoltarea IMM-urilor si promovarea inovarii si cuprind 11 arii prioritare:
Incurajareacooperarii si schimbului de cunostinte intre IMM-uri, mediul academic si sectorul public in domenii de competenta in regiune Dunarii, trebuie realizat acolo unde tarile detin cunostiinte specifice
Elaborarea unui program pentru regiunea Dunarii pentru clustere si retele de IMM-uri, ce ar trebui sa implementeze instrumentele de sprijin ale Initiativei Europene privind clusterele de excelenta si sa favorizeze cooperarea clusterelor si impunerea unei marci comune pentru acestea.
Promovarea inovarii in sectorul serviciilor in regiunea Dunarii, se bazeaza pe indeplinirea a patru obiective: colectarea datelor statistice, identificarea domenilor de aplicare, armonizarea finantarilor si ameliorarea conditiilor cadru care sprijina cooperarea in interiorul clusterelor.
Sustinerea intreprinderilor prin programe de formare si calificare de inalta performanta; datorita somajului si a lipsei muncitorilor calificati, intreprinderile se confrunta cu scaderea competitivitatii
Elaborarea unor programe comune de educatie si formare profesionala impreuna cu intreprinderile, care ar ajuta la scaderea somajului si obtinerea de calificari pe domenii specifice si de interes, o relansare a pietei muncii si o buna colaborare cu institutiile si administratiile publice.
Imbunatatirea competitivitatii zonelor rurale si in special a sectorului agricol, ce incurajeaza anteprenoriatul rural, inovarea si diversificarea economiilor rurale, prin programe de formare si educare, cooperare in domeniul comertului.
Sprijinirea dezvoltarii zonelor de pescuit cu implicarea grupurilor de actiune locala in sectorul pescuitului (FLAGS-Fisheries Local Action Groups), promoveaza diversificarea activitatilor in zonele de pescuit, prin valorificarea valorilor si patrimoniului, inovarii, ecoturismului, mestesugurilor, produselor pescaresti si prin protectia habitatelor naturale
Eliminarea barierelor transfrontaliere si a blocajelor intre oameni si intreprinderi-o Europa integrata pentru o regiune a Dunarii mai atractiva, care ar ajuta atat persoanele fizice, ca si cele juridice, prin centrele Solvit sa gaseasca raspunsuri la intrebarile privind politicile altor state de care sunt interesati, sau solutii pentru aplicarea incorecta a legislatiei in vigoare.
Investitii in oameni si competente
Din analiza datelor privind indicatorii demografici si sociali, se observa faptul ca locuitorii din regiunea Dunarii sunt mai tineri decat media tarilor din Uniunea Europeana, iar sporul natural este negativ. Desi numarul tinerilor care renunta la scoala timpuriu este mai mic decat cel din UE27, procentul celor cu studii superioare este mai mic. Persoanele care sunt incadrate in munca lucreaza in domenii traditionale, precum agricultura sau mestesugarit, salariile fiind mici, de aici si mobilitatea catre Vest, unde salariile sunt considerabile mai mari. De asemenea, populatia din aceasta regiune este cea mai saraca, pe langa faptul ca cele mai multe familii traiesc in conditii mizere si nu au acces la serviciile de sanatate.
Actiunile care ajuta la dezvotarea acestui segment sunt in numar de 55:
Consolidarea performantei sistemelor de educatie prin cooperarea mai stransa a institutiilor, sistemelor si politicilor de invatamant, cu proiecte precum:
Sustinerea reformelor viabile ale invatamantului in regiunea Dunarii, care sa se armonizeze in cadru tarilor riverane si sa preia know how-ul intre statele membre, punand accent pe rezultatele educationale si calitatea sistemelor de invatamant
Consolidarea retelelor de scoli din regiunea Dunarii, in cadrul caruia se urmareste sprijinirea dialogului si schimbului de experienta intre tineri pentru a valorifica cunostiintele.
Incurajarea cooperarii intre principalele parti interesate in ceea ce priveste politicile privind piata fortei de munca, educatia si cercetarea, pentru a crea regiuni si medii de invatare
Consolidarea pietei fortei de munca din regiunea Dunarii, in contextul pietei fortei de munca a UE, ce ar duce la recunoasterea profesiilor si a calificarilor la nivel regional si transnational, pentru o mai buna ocuparea a fortei de munca si evitarea discriminarii.
Combaterea saraciei si excluziunii sociale a comunitatilor marginalizate din regiunea Dunarii, in special a comunitatilor de romi
Imbunatatirea conditiilor de viata ale comunitatilor de romi, acestia traiesc in conditii nepropice, in mizerie, fara curent, apa potabila sau servicii medicale, confruntandu-se de cele mai multe ori cu calamitatile naturale.
Crearea unui dialog intre populatia roma si restul populatiei, punandu-se accent pe competentele anteprenoriale ale romilor, prin promovarea de catre ONG-uri si prin fondurile structurale a imaginii acestora si a traditiei lor.
Îmbunătățirea sistemului de guvernare (capacitate instituțională și securitate internă)
Pentru a indeplini actiunile si proiectele Strategiei, este necesara cooperarea intre administratiile locale, regionale si nationale. Politicile trebuie sa fie bine stabilite, pentru a evita neintelegerile, punandu-se accentul pe cooperarea intre state.
De asemenea, pilonul abordeaza si problemele infractionale cu care se confrunta tarile din regiune, si anume coruptia, crima organizata, trecerea ilegala a frontierelor, azilul politic, pornind de la informare pana la acorduri strategice intre tarile participante.
Pilonul urmareste indeplinirea a 2 aspecte:
Capacitatea institutionala
Securitatea interna
Capacitatea institutionala
Fluviul Dunarea, de la izvor pana la varsare, strabate atat capitale, cat si orase mari si mici, dar si sate si comune. Fiecare dintre acestea se afla pe diferite niveluri de administratie publica si institutii, ce difera de la zonele urbane la cele rurale, fiecare avand potentialul sau de dezvoltare durabila.
De asemenea, unele dintre aceste tari sunt aderate la UE, altele sunt in curs de aderare sau nu fac parte deloc. Sistemele de guvernare al acestora difera, cele integrate in Uniune trebuie sa respecte legile impuse de aceasta, cele care sunt in curs de aderare trebuie sa faca imbunatatiri si sa adopte cunostiintele celorlalte tari aderate. Cooperarea este cea mai mare provocare cu care se confrunta tarile.
Din totalul de 651 de aplicari trimise, pentru toate tarile regiunii, 360 au fost elaborate de ONG-uri, 137 universitatile si institutiile de cercetare, 76 agentiile si organizatile publice. Cele mai multe proiecte au fost trimise din Slovenia (120), urmate de Serbia (104), Ungaria (91) si Romania (76).
Exemple de actiuni:
Combaterea problemelor legate de capacitatea institutionala si de serviciile publice din regiunea Dunarii, se refera la imbunatatirea calitatii serviciilor publice si a mecanismelor de guvernare, prioritare fiind reducerea birocratiei, imbunatatirea calitatii legislatiei si a procedurilor administrative, avand proiectele:
Imbunatatirea cunostiintelor privind administrarea finantelor publice, proiectul urmareste transmiterea cunostiintelelor prin formarea si schimbul de experienta, reformarea administratiilor publice, a sistemului bancar si adoptarea standardelor internationale
Valorificarea experientei Consiliului Ministrilor Culturii din Europa de Sud-Est, cu Austria observator, ministrii din tarile zonei mentionate pot face schimb de experienta si sa isi impartaseasca valorile culturale pentru cresterea prosperitatii, mentinerea pacii si a armoniei in regiune
Punerea in aplicare a Acta Danubiana, care reprezinta studii comune si armonizate privind Dunarea si tarile ce le traverseaza.
Asigurarea unor fluxuri si schimbari de informatii suficiente in toate nivelurile, cu proiecte precum:
Valorificarea Forumului de Mediu privind Dunarea, ce sustine potentialul pentru participarea in guvernarea mediului si educatiei publice
Stabilirea unei harti a cooperarii, pentru a localiza proiectele
Transferul de cunostiinte si consolidarea tehnologiilor si strategiilor urbane, ce ar permite dezvoltarea altor orase si zone, urmand puterea exemplului.
Crearea unor regiuni metropolitane in regiunea Dunarii, ce ar permite schimbul de cunstiinte si dezvoltarea ideilor comune pentru domeniile relevante, pentru a accelera bunele practici.
Securitatea interna
Probleme privind mobilitatea persoanelor in UE trebuie sa aibe solutii, prin cooperarea tranfrontaliera pentru a asigura securitatea si liberarizarea vizelor. Libera circulatie a bunurilor in UE constituie cadrul criminalitatii organizate prin contrabanda, traficul de fiinte umane si piata neagra.
Actiunile sunt:
Sprijinirea statelor din regiunea Dunarii in privinta cooperarii administrative si a imbunatatirii calificarilor autoritatilor insarcinate cu aplicarea legii, autoritatilor judiciare si altor servicii
Imbunatatirea fluxului de informatii intre statele membre si statele terte din regiunea Dunarii, ce ar face transparenta administratiile
Punerea in aplicare a programului Fiscalis, program ce controleaza sistemul de impozitare si taxe, accize si TVA la nivelul tarilor din regiune, dar si organizarea de seminarii, conferinte si trainguri pentru a ajuta la invatarea acestuia si impartasirea opiniilor privind utilitatea lui.
Imbunatatirea obiectivului de colectare si a schimbului de informatii-cheia in domeniul penal; obtinerea unei imagini de ansamblu a celor mai importante amenintari in tarile implicate; realizarea unei evaluari a amenintarii pe care o reprezinta criminalitatea organizata si grava (OCTA-Serious and Organised Crime Threat Assessment)
Marirea fluxului de informatii privind criminalitatea din tarile din regiunea Dunarii catre fisierele de lucru pentru analiza ale Europol-aceasta analiza serveste pentru evaluarea amentintarii criminalitatii organizate in regiune, pentru a promova campanii de informare si sensibilizare a publicului, dar si pentru a ajuta la contributia tarilor in efectuarea analizelor si evaluarea amenintarilor.
Dezvoltarea unor sisteme eficiente de gestionare a frontierelor, pentru a tine o evidenta a ceea ce se transporta, si pentru a consolida controalele si supravegherea frontierelor. Schimbul de informatii este esential, dotarea punctelor cu echipamente tehnologice de ultima ora este o necesitate, investitii in personal, ameliorarea conditiilor de transport si siguranta pasagerilor si a marfurilor transportate.
Abordarea necesitatii de a imbunatai gestionarea aspectelor legate de migratie in regiunea Dunarii, pentru a crea un profil a celor care emigreaza, extins pentru toate tarile regiunii
POTENȚIALUL TURISTIC AL REGIUNII DUNĂRII ÎN OPTICA STRATEGIEI DUNĂRII
Turismul reprezinta din punct de vedere geografic, totalitatea relatiilor si fenomenelor spatiale de intedependenta ce rezulta din deplasarile sau calatoriile si sejurul unor persoane sau grupuri, in afara locului de resedinta, pentru destindere, odihna, agrement, tratament, cunoastere, reuniuni de afaceri sau stiintifice sau cu alte motivatii.
Romania este strabatuta de Dunare pe o suprafata de 1075 km, si este impartita pe 4 sectoare: Bazias-Gura Vaii, Gura Vaii-Calarasi, Calarasi-Braila si Braila-pana la varsare in Marea Neagra.
Potentialul turistic al Dunarii este urias, avand in vedere relieful diversificat, de la muntii, campiile care le traverseaza si delta care o formeaza, la clima favorabila desfasurarii activitatilor pe intreg parcursul anului, vegetatia si fauna variate si unice, numarul mare de rezervatii naturale si centrele si obiectivele turistice de importanta nationala si internationala, unele fiind incluse in patrimoniul UNESCO.
Romania este implicata in 3 actiuni prioritare , si anume este coordonator pentru imbunatatirea mobilitatii si navigabilitatii, in promovarea turismului impreuna cu Bulgaria si in gestionarea riscurilor de mediu cu Ungaria.
Pe plan regional, proiectele privind turismul sunt dezvoltate pentru a acoperi toate tipurile de turism existente in regiune sau de care aceasta poate sa beneficieze si anume: turismul de croaziera, turismul cultural, turismul balnear, city-breakurile, drumetii, etc.
Danube Competence Center(CCD) este o platforma de marketing si cooperare on-line, ce reuneste 31 de investitori in turism din mijlocul si partea de jos a Dunarii. Aceasta organizatie, denumita Regional Tourism Cooperation, dezvolta si implementeaza proiecte si produse turistice menite sa atraga atentia turistilor de peste hotare. Totul a pornit de la necesitatea dezvoltarii turismului in partea de mijloc si jos a Dunarii, unde industria turismului era deficitara. Participantii acestei organizatii, dintre care ONG-uri, municipalitati, organizatii turistice publice si private si-au unit fortele pentru a dezvolta proiecte turistice focusate pe protejarea naturii si a patrimoniului cultural, dar si utilizarea resurselor nautice.
Din Romania fac parte 13 organizatii si societati. A fost creata o brosura (anexa nr. ce prezinta intreaga oferta turistica, cu informatii integrate din cele 6 tari care fac parte din aceasta organizatie. Aceasta prezinta informatii cu privire la orase, mijloacele de transport pe apa, gastronomie, activitati recreative, evenimente regionale.
Proiectul Hiking&Biking Serbia-Bulgaria-Romania ce promoveaza ideea de mers pe jos si cu bicicleta pe distante mari, care sa inceapa din regiunea Belogradchik in Bulgaria, sa continue pana in Serbia (pana aproape de Zajechar si prin Parcul National Portile de Fier), si sa se finiseze pe dealurile din partea romanesca a Dunarii. Premisese intocmirii acestui proiect au fost valorile culturale, istorice si naturale ale acestei regiuni, care sa creeze valoare pentru viitorii turisti. De asemenea, proiectul urmareste cooperarea intre cele 3 tari, Romania, Bulgaria si Serbia, dar si promovarea unui nou tip de turism si stabilirea unei baze pentru proiectele viitoare.
In Romania, aceasta este reprezentata de asociatia Bike Attack, ce promoveaza mai multe trasee de biciclism din judetele Caras-Severin si Mehedinti. Acestea sunt:
Coronini-Sfanta Elena-Garnic-Sichevita-Coronini, ce detine marcaje turistice si harti pentru orientare
Resita-Dealul Ciorii-Valea Starnic-Resita, ce tine 15 km si 600 metri diferenta de nivel
Resita-Dealul Ciorii-Clocotici-Nermed0Iabalcea-Canton Padina Seaca-Saua Capul Baciului-Doman-Resita, ce masoara 50 km si 1300 m diferenta de nivel
Resita-Dealul Ciorii-Clocotici-Nermed-Iabalcea-Canton Padina Seaca-Saua Capul Baciului-Canton Bichii-Raul Alb-Lacul Secu-Lend-Minda-Doman-Resita, ce masoara 80 km si 2200 metri diferenta de nivel
Staierdorf-Bradet-Gara Garliste-Garliste-Carasova, un traseu salbatic
Triunghiul Berzasca-Rudaria-Orsova
Staierdorf-Crivina-Drumul Tereziei-Ilidia
Trasee pe bicicleta pe Dunare se gasesc pe toata lungimea ei (2875 km), cu exceptia Moldovei. Acestea pornesc din Donaueschcingenin Germania, pana la Marea Neagra. Este considerata cea mai populara ruta din Europa datorita numarului mare de turisti care o strabat. Traseul ofera turstilor tot ceea ce acestia isi doresc: campii plate si munti, dealuri si podgorii, monumente istorice si de arhitectura, caracteristici geologice ce pot fi vazute numai pe malul Dunarii. Partea de sus a Dunarii este considerata propice pentru excursiile de familii, datorita numeroaselor poduri de peste Dunare, dar si a infrastructurii avansate, ce permite acest tip de turism, pe cand partea din aval areinfrastructurainca in curs de dezvoltare, uneori ciclistii urmand traseele rutiere sau de drumetii. In tarile unde acest tip de turism este dezvoltat, turistii pot parcurge diferite trasee special amenajate si incadrate in circuitul turistic, precum Via Danubia sau Tour de Baroque, ambele in Germania. Pe siteul Danube Travel sunt afisate toate traseele, cu harta GPS ce poate fi descarcata, cu date privind gradul de dificultate, distanta, diferenta de nivel, durata, totul pentru a crea turistului un mijloc facil de a localiza zonele.
Un alt proiect de acest tip, Danube Hike (Drumetii de-a lungul Dunarii) , aduna majoritatea tarile din regiune, cu exceptia Moldovei, unde infrastructura de acest gen nu a fost proiectata. A fost alcatuita si o brosura pentru a promova acest tip de turism (anexa nr. ), unde sunt ilustrate date despre Dunare si despre tarile pe care le strabate, tipul de excursionist, istoria Dunarii, monumentele si siturile istorice, gastronomia, ospitalitatea, mijloace de transport, cultura si o scurta descriere cu traseul din fiecare tara. In Romania, agentia Tymes Tours a alcatuit circuite de drumetie de 3 zile in Muntii Banatului, ce se incheie cu o panorama asupra Defileului Dunarii.
De asemenea, sunt posibile 15 trasee turistice in Delta Dunarii pe canalele acesteia, si 8 trasee terestre (anexa nr. .Padurea Letea si Padurea Caraorman sunt considerate arii protejate, si pot fi vizitate numai in scopuri stiintifice.
Proiectul Delta Dunarii, pentru promovarea imbunatatirea turismului transfrontalier intre Romania, Moldova si Ucraina. Pornind de la premisa ca desi turistii sunt atrasi de Delta pentru natura salbatica, biodiversitatea, valorile culturale nu sunt exploatate la maxim.
Focusandu-se pe diferite grupuri tinta (tour-operatori, proprietari de pensiuni si hoteluri, ghizi si organizatii de turism), acest proiect doreste a imbunatatii educatia partilor interesate, conceperea unor produse transfrontaliere, marketing eficient si dezvoltare regionala, toate acestea pentru a putea monitoriza turismul durabil.
Delta Dunarii a fost desemnata ‘Peisajul anilor 2007-2009’, de catre fundatia Naturefriend International din Austria, care promoveaza dezvoltarea turismului durabil in concordanta cu protejarea naturii. Proiectul a ajutat la dezvoltarea resurselor umane, prin investitii in competente in administrarea afacerilor din domeniul turistic, precum obtinerea diplomei de administrator de pensiune. In urma modulelor sustinute, cursantii au constientizat potentialul imens al Deltei, pentru dezvoltarea regionala si s-a observat sensibilizarea populatiei pentru protejarea si promovarea zonei unde locuiesc.
Platforma Danube Competence Centerajuta persoanele care vor sa afle mai multe despre turismul durabil si ecologic, dar si despre biodiversitatea din Dunare, cu o baza de date e-learning structurata in 17 module, structurate astfel:
Introducere in turism
Turism durabil
Turismul durabil in zonele protejate
Impactul turismului
Capacitatea de sustinere a turismului
Estimarea impactului ecologic
Indicatorii turismului durabil
Planificarea strategica pentru dezvoltarea turismului regional
Aspecte pe termen lung
Crearea viziunii
Biodiversitatea ca produs turistic
Dezvoltarea produsului turistic
Colaborarea cu investitorii
Aspecte sociale-culturale ale biodiversitatii si turismului
Management adaptat
Marketingul ca parte funadamentala a turismului
Analiza SWOT
De asemenea, CCD-ul a dezvoltat un portal destinat ofertelor turistice din cele 10 tari dunarene, denumita Danube Travel. Acesta este o platforma interactiva care prezinta Dunarea ca o destinatie turistica atractiva., cu numeroase poze, harti interactive, articole.
Turistii pot gasi aceasta platforma drept utila, pentru ca prezinta informatii clare, isi pot planifica calatoria pe Dunare, pot accesa hartile in timp real, pot gasi date despre fiecare tara in parte.
Portalul este structurat astfel:
Descopera Dunarea –detine informatii, poze si filmulete despre Dunare si orasele care le traverseaza, geografia, cultura, oamenii si investitorii din aceasta zona)
Activitatile de pe Dunare ( mersul cu bicicleta si drumetiile, navigarea pe rau-turismul de croaziera si navigatia, city breaks in capitalele dunarene, calatoriile, pescuitul si vizionarea pasarilor, cultura, natura, gastronomie, evenimente), pot descoperi in fiecare tara ceea ce aceasta ofera (activitati, monumente si cladiri, zone protejate, parcuri, orase, hoteluri)
Explorarea destinatiilor dunarene, in care sunt prezentate tarile ce o strabat, cu date privind activitatile ce pot fi desfasurate, acomodare, orasele importante, informatii utile)
Harti interactive, unde turistii isi pot bifa zonele ce vor sa le viziteze, pot afla informatii despre activitatile practicabile, hoteluri, orase
Puncte de interes de pe Dunare
Alege Dunarea, ce prezinta ofertele de acomodare si agentiile de turism care ofera bilete pentru a vizita acest loc.
Partea cea mai interesanta a acestui site este faptul ca vizitatorii siteului isi pot planifica calatoria, folosind hartile interactive, iar la sfarsitul acesteia, isi pot transcrie experienta si impresiile calatoriei pe Dunare, si apoi postata pe siteurile de socializare.
O alta parte a platformei CCD este sectiunea Brosuri CCD, unde sunt prezentate brosuri privind Dunarea (anexa nr. , Portile de Fier (anexa nr. , Rute de ciclism pe Dunare-partea din Serbia, brosura de la Conferinta Dunarea Plutitoare, si alte brosuri saptamanale.
Un proiect important este TRANSDANUBE, ce combina transportul cu sectorul turismului, unde cooperarea este slaba in acest moment., ce combina transportul cu trenul, autobuzul, bicicleta si transportul maritim. Aceasta va crea valoare adaugata regiunilor de-a lungul Dunarii, prin mobilitate si marketing de pachete turistice integrate.
Obiectivele principale ale acestui proiect sunt:
dezvoltarea accesibilității regiunilor de-a lungul Dunării prin oferte de mobilitate durabilă;
dezvoltarea mobilității durabile în Regiunea Dunării;
creșterea contribuției turismului în cadrul economiei în regiunile dunărene, prin intermediul pachetelor de marketing referitoare la mobilitate și turism;
promovarea mobilității durabile în Regiunea Dunării;
stimularea utilizării de sisteme de mobilitate ecologice;
evidențierea avantajelor mobilității durabile pentru regiune precum și implementarea măsurilor propuse prin proiecte pilot.
Romania este reprezentata de ADRSE (Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est ), Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, sub supravegherea Consiliului Judetean Tulcea, Ministerul Mediului si Padurilor si Administratia Parcului Natural Portile de Fier.
Acestui proiect i s-a adaugat un site de promovare a pachetelor turistice, numit Danube Tour, unde cei interesati pot accesa online harta interactiva a Dunarii, unde isi pot crea singuri vacanta, pot cauta mijloace de transport de pe Dunare, hoteluri si restaurante, rute sau pot alege pachetele TransDanube. De asemenea, isi pot printa itinerariul, cu punctele de acces si rutele stabilite.
Fie ca aleg bicicleta, trenul sau vaporul, investitorii se bazeaza pe crearea unui tip de turism atractiv, durabil si ecologic, unde turistul este cel care isi planifica, simplu si rapid, doar cu accesul la internet, propria vacanta.
Green Destination (Dunarea-Destinatie verde), promoveaza turismul verde pe Dunare, pornind de la analiza capacitatii existente si potentialului de a dezvolta ‘produse verzi’ si anume rute culturale, sporturi in aer liber, experiente in natura, dar si tehnologii eco, precum energia solara, deseuri/ape uzate, energie regenerabila, pentru a examina industia turismului pe Dunare. In partea superioara a Dunarii, studiile si masuratorile sunt efectuate de autoritatile de la Ulm, in timp ce in partea de jos, Centrul de Competenta al Dunarii (CCD), analizeaza starea actuala si potentialul de utilizare al tehnologiilor ecologice in localitatile pilon. Din acest proiect fac parte Bosnia si Hertegovina, Croatia, Serbia,
Ghid de ecoturism online, un proiect cu Bulgaria partener principal si Romania participant, a fost sustinut intre 23 si 25 septembrie 2013 si a prezentat alternativele turistice de pe Dunare bulgareasca, Ruse, Razgrad si Silistra, cu zonele de importanta mondiala si inscrise in patrimoniul UNESCO: Bisericile rupestre din Ivanovo, Rezervatia Biosferei Srebarna si Mormantul tracic de la Svestari. Tur-operatorii din mai multe tari din Europa, precum Marea Britanie, Germania, Romania, Cipru, Serbia au participat la acest infotrip pentru a strange informatii despre atractii, cultura, gastronomie, oameni, pentru a le folosi apoi in promovarea si vanzarea produselor turistice.
Proiectul are ca scop :
– Sprijinirea biodiversitatii regiunilor dunărene din Bulgaria și România
– Creșterea competitivității și atractivității turismului în regiunile Dunării
– Îmbunătățirea capacităților locale de gestionare a turismului durabil
– Educarea investitorilor locali de turism
– Maximizarea impactului turistic pozitive asupra mediului , economiei și culturii
Rezultatele acestui proiect sunt surprinzatoare, chiar si pentru cei ce au participat la info-tripuri:
-dezvoltarea uni site complet functional in 3 limbi, ce reprezinta un ghid de ecoturism
– participarea a 7 tour-operatori bulgari pentru a stimula turismul incoming din orasul Elena, si a 9 tour-operatori straini
-au fost create harti cu rute de biking si ecoturistice de catre Centrul de Informare Turistica din Elena
Proiectul Rute Culturale in zona inferioara si de mijloc a Dunarii cuprinde Ruta Imparatilor Romani si Ruta Dunareana a Vinului, avand UE co-finantatorAlaturi de organizatii din Bulgaria, Romania, Serbia si Croatia, ANT (Autoritatea Nationala pentru Turism), liderul de proiect este Centru Dunarean de competente din Belgrad. Perioada de desfasurare a proiectului este 1 mai 2012-31 octombrie 2013.
Obiectivul principal este promovarea zonei Dunarii inferioare si de mijloc drept o destinatie de turism atractiva si durabila, dar si diversificarea ofertei turistice. Ruta cuprinde o retea de organizatii de turism locale si regionale, situri arheologice, si localitati viticole din 4 tari din regiune. Datorita istoriei impresionante, dar si a importantei strategice a coridorului Dunarean in perioda romana, imparatii au ordonat construirea unor facilitati pentru soldatii romani, o retea de drumuir,poduri, fortarete, vile si palate, unele dintre ele inca mai fiind considerate destinatii turistice. Vinul are si el o importanta aparte, fiind introdus in cultura romana si reprezentand semnul bogatiei in aceea perioada, dar si moravurile societatii romane.
Initial, obiectivele din cadrul rutelor cuprindeau: Sarmizegetusa Ulpia Traiana, Adamclisi, Histria, Apulum, Rosia Montana (Ruta Imparatilor), si Dealurile Dobrogei cu Mulfatlar, Alcovin, Cols des Colombes, Dealurile Munteniei si Olteniei cu Galicea Mare, Segarcea, Starmina, Vanju Mare, Oprisor si Terasele Dunarii-Ostrov si Zimnicea.
Pentru turisti, au fost create materiale promotionale, precum brosuri (anexa nr. ,, dar si o harta, ce cuprind o scurta prezentare despre istoria rutelor si a tarilor care le traverseaza, o lista cu imparatii romani, flota romana de pe Dunare, oferta turistica si alte activitati pe Dunare.
Proiectul Cortina de Fier aduce in prim plan istoria divizarii Europei, dar si promovarea turismului durabil prin sprijinirea traseelor verzi si a cicloturismului. Datorita regimurilor impuse, Europa a fost impartita, pentru aproape jumatate de secol intre Est si Vest, de o frontiera ce se intinde de la Marea Barents la Marea Neagra, intitulata Cortina de Fier. Turistii sunt invitati sa reconstituie de-a lungul fostei cortine, pe o pista de bicicleta cu suprafata de 6800 km vechea divizare, ce imbina cultura, istoria si turismul durabil european.
CCD mai prezinta un program, intitulat Apel pentru biodiversitate 2014, care a inceput pe 18.02.2014 si s-a incheiat pe 31.03.2014, timp in care au fost trimise 15 proiecte. Tinta programul este alegerea proiectelor fezabile, care sa imbunatateasca si sa mareasca competitivitatea si atractivitatea turistica de pe Dunarea de Jos. In urma analizelor aplicarilor, au fost alese urmatoarele proiecte:
-Agricola (Ucraina si Moldova tari participante), pentru promovarea protectia naturii si promovarea turismului
-BAAT, pentru raftingul pe Dunare
-Parcul National Djerdap, pentru observarea faunei salbatice in regiunea Portile de Fier
-Clubul prietenii parcului Rusenski Lom
-Asociatia ‘Ivan Patzaichin’, mila 2, Lotca Habitat: proiect pilot pentru pescaturismul in Delta Dunarii
-Club sportiv de sporturi extreme Serbia Salbatica, pentru kayaking eco pe Dunare
-WWF Dunarea, imbunatatirea infrastructurii turistice pentru ca turistii sa se bucure de diversitatea pasarilor la pescaria Ciocanesti
In Romania, proiectul Lotca Habitat introduce un nou termen, ‘pescaturismul’, ce reprezinta o experienta pentru turisti, care vor sa incerce si sa traiasca o zi din viata unui pescar, cutreierand printre varse si vintire, isi pescuiesc singuri hrana si apoi isi pregatesc masa traditionala direct pe mal sau in gospodarie. Scopul acestui proiect este de a pastra traditiile, de a diversifica ofertele operatorilor de turism, ce adauga noi experiente pentru turistii ce vor sa cunoasca obiceiurile locului si sa se apropie de natura. Bugetul total este de 29.230 eur si este realizat in parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii si cu Compania de Turism Lent.
WWW Dunarea, porneste de la ideea afacerilor de acvacultura prietenoase cu mediul, pentru maximizarii profitului asociatilor pescaresti, in concordanta cu dezvoltarea unor noi afaceri, precum produsele ecologice de acvacultura sau turismul pentru vizionarea pasarilor. Iazul Ciocanesti are o suprafata de 225 ha, fiind un loc important pentru migrarea a 20.000 de pasari si loc pentru hrana celor 2 specii de pesti pe cale de disparitie, cormoran mic si rata rosie. Potentialul stocarii dioxidului de carbon din aceasta zona umeda este de aproximativ 9400 euro/an. Mentinerea si cresterea biodiversitatii din jurul bazinelor piscicole, in acelasi timp cu productia comerciala de peste este cea mai mare provocare a proiectului, care poate deveni exemplu pentru alte zone piscicole din Bulgaria, Moldova sau Ucraina.
Un proiect
.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Potentialul Turistic al Regiunii Dunarii In Optica Strategiei Dunarii (ID: 123032)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
