Potentialul Etnografic In Satul Sofia, Raionul Dochia

Cuprins

Introducere

Capitolul I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ETNOGRAFIA

1.1 Noțiuni conceptuale privind potențialul etnografic și rolul lui în turism

1.2 Caracteristicele etnografice moldovenești

1.3.Potențialul turistic – etnografic din țările europene

Capitolul II. PRINCIPALELE ELEMENTE A POTENȚIALULUI EDTNOGRAFIC DIN PARTEA DE NORD A MOLDOVEI

2.1.Activități rurale și arhitectura tradițională

2.2.Portul popular și folclorul

2.3. Obiceiurile populare pilonul principal în sfera turistică rurală

2.4.Gastronomia și sărbătorile domnești ca elemente de bază în domeniul ospitalier

2.5. Satul moldovenesc

Capitolul III. STUDIU DE CAZ.EVALUAREA ELEMENTELOR ETNOGRAFICE DIN SATUL SOFIA,RAIONUL DROCHIA

3.1.Caracterstica resurselor turistice, etnografice și folclor din partea de nord a Moldovei

3.2.Analiza SWOT a potențialului etnografic din partea de Nord a Moldovei

3.3.Date statistice privind numărul turiștilor emițători și receptori din Moldova

3.4.Soluții de îmbunătățire a resurselor turistice

Concluzie

Bibliografie

Anexe

Introducere

Această lucrare și-a propus cercetarea potențialului etnografic din perspectiva evoluției cît și principalele elemente ce contribuie la formarea potențialului etnografic din parte de nord a Republicii Moldova. Actualitatea temei investigate. Turismul se manifestă astăzi ca un domeniu distinct de activitate, cu o prezență tot mai activă în viața economică și socială, cu o evoluție în ritmuri dintre cele mai înalte. Generator al unor transformări profunde în dinamica socială, turismul s-a afirmat totodată ca factor de progres și civilizație, ca promotor al relațiilor internaționale și, mai recent, ca argument al globalizării și dezvoltării durabile. Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfășurată în alte sectoare – chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerț). Fenomenul turistic este extreme de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidența studiului interdisciplinar, antrenând deopotriva economiști, geografi, psihologi și sociologi. Tipurile de turism se diferențiază de la țară la țară, asigurând varietatea și, prin acesta, atracția asupra turiștilor autohtoni și străini. Una dintre bogățiile actuale de bază în domeniul turismului privește studiul elementelor etnografice, în funcție de care se organizează activități turistice tipice anumitor zone, și se pun în evidentă posibilitățile de amenajare complexă a acestora.

Activitatea turistică este bine susținută de un valoros potențial turistic – natural antropic –diferențiat de la țară la țară, în funcție de care sunt organizate diferite tipuri de turism. Mai cunoscute în practica turismului din Republica Moldova sunt: turismul vitivinicol, cu o largă dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cunoașterea aprofundata a culturii și arta vinului; turismul etnografic, practicat pe arie largă pentru cunoașterea istoriei, tradițiile și obiceiurile din Republica Moldova. Turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă, cultură și a altor realizări ale activități umane; turismul comercial expozițional, a cărui practicare este ocazionată de mari manifestări precum târguri, expoziții, care atrag numeroși vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice, folclorice) naționale sau internaționale. Moldova are multe de oferit din punct de vedere turistic.

Din punct de vedere cultural, țara este extrem de diversificată – se pot vizita fortărețe medievale, mănăstiri bizantine, casteluri și case țărănești decorate după specificul regional. Scopul lucrării: este de a cunoaște aprofundat obiectivele turistice de care dispune partea de Nord a Republicii, de a studia elementele etnografice, tradițiile și obiceiurile poporului moldovenesc. Am ales această temă pentru teza de licență deoarece Repbulica Moldova și în deosebi partea de Nord a țării reprezintă un important centru cultural, istoric și religios, impunându-se prin bisericile și mănăstirile care au cucerit lumea. Partea de Nord a Moldovei se numară printre cele mai vechi și mai importante așezari ale țării, în care a pulsat mereu și puternic o autentică viață basarabeană. Moldova, a dat patrimoniului național inestimabile valori materiale și spirituale, a înscris în istoria țării pagini glorioase, rămase durabil în conștiința neamului. Structura lucrării: Teza este alcatuită din trei capitole. În primul capitol se tratează concepții generale privind etnografia, în al doilea capitol se expune principalele elemente ale potențialului etnografic din partea de Nord a Moldovei, iar în al treilea capitol studiu de caz, se vorbește despre satul Sofia raionul Drochia, puncte forte de atracție a turiștilor. Pentru a studia aprofundat elemtenele etnografice și importanța lor pentru turism, inclusiv și pentru a face o analiză asupra tradițiilor și obiceiurilor am folosit următoarea listă bibliografică: “Literatura și arta Moldovei “ ;”Folclor și folcloristică” ;“Dicționar de artă populară. manualul, “Descrierea Moldovei” ;“Subiecte, motive, imagini, commune în folclorul epic al românilor șu bulgarilor” “Satul Sofia – trecut, prezent și viitor. Volumul 1”

Capitolul I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ETNOGRAFIA

1.1. Noțiuni conceptuale privind potențialul etnografic și rolului în turism

Apariția și dezvoltarea istorie, culturii și etnografiei neamului basarabean s-a dezvoltat în limitele arealului românesc, în limitele geografice, vorba lui Mihai Eminescu“ de la munții Carpați pînă la Dunăre și Marea Neagră. Cercetătorii au stabilit mai multe perioade din istorie de dezoltarea a etnografiei naționale, că de alt fel și în etnografia universală.

Termenul de etnografie denumește o știință care s-a impus în spațiul european în prima jumătate a secolului XIX-lea (prin lucrarea lui A. Balbi, “ Atlasul etnografic al globului ”,1824), cînd materialul adunat începe să fie sistematizat pe baza unor metode și principi. Etnografia devine știința care clasifică popoarele lumii,  originea și răspândirea lor, urmărește evoluția culturii lor materiale și spirituale, moravurile și particularitățile lor de viață, legăturile lor culural – istorice reciproce.[3pag.17] Conceptul de etnografie poate fi ușor sintetizat pornind de la semantica cuvintelor etnos (popor) și grafos (descriere)[3.pag.18]. Combinate, cele 2 asumă o sintagmă de largă cuprindere și anume descrierea popoarelor, care integrează la modul total și sugestiv întregul complex de repere identitare ce individualizează o comunitate tradițională în raport cu toate celelalte comunități. Totuși din secolul al XVIII – lea, a existat neclarități cu privire la denumirea, domeniul și scopul aceste discipline. Au circulat în întregul areal mai mulți termeni, însă, în tim, s-au impus trei: etnografie, etnologie și folclor. În prima fază, etnografia se referă la clasificarea limbilor și a popoarelor în cadrul raselor, utilizînd informații oferite de către documentele și letopisețele lăsate de către cronicari și istorici. Precum Dmitrie Cantemir ce prin creațiile sale a încercat să studieze aprofundat și să cunoască elementele ce au dat naștere etnografiei. La baza apariției și studierii etongrafiei stă și elementul de etnogeneză ce este o ramură a antropologiei care se ocupă de studierea originii și filiației raselor și a popoarelor, respectiv a procesului istoric, lingvistic și cultural de formare a unui popor.[5. pag.58]

Una dintre cele mai eficiente modalități de recreere sau de cunoaștere a unei culturi, dar și o importantă sursă de venit pentru țara – gazdă este turismul. Dintre toate tipurile de turism cele mai dezvoltate și în present cele mai cerute pe piața turistică cerute pe piață turistică, în mod active sunt, turismul sportiv, schi, turismul de afaceri, medical ș.a. Una dintre cele mai promițătoare este considerat turism etnografic ( Etno ). În lumea de astăzi turismul etnografic devine din ce în ce mai popular. Sub termenul de turism etnografic se subînțelege o formă de turism turism cultural, al cărui scop principal este de a vizita obiectele etnografice de știință de cultură, arhitectură, viață și tradițiile uneinațiuni, sau a unui grup etnic, care trăiesc acum și pururea viu pe teritoriul anume.

Turismul etnografic se bazează pe interesul turiștilor pentru viața reală a tuturor popoarelor, pentru a se familiariza cu tradițiile și obiceiurile populare, ritualurile, creația și cultura tuturor popoarelor. Lumea contemporană tinde să păstreze și să exploreze rădăcinile și tradițiile entice prin acest intermediu fiecare se simnte special și unic, având la baza sa o istorie adîncă și bogată și propriile tradiții culturale . O cunoaștere a altor culturi și caracteristici etnice permite creasției sa aibă o imagine completă a unii lumii multilaterală a tuturor națiunilor și naționalităților în individualitatea lor unică. Turismul etnic promovează legături mai strânse între toate popoarele lumii, și includerea culturii fiecăruia la patrimoniul cultural mondial .

Sub turism etnografic înțeles formă de turism cultural , al cărui scop principal este de a vizita obiectul etnografic de cunoștințe de cultură , arhitectură , viață și tradițiile națiunii , grup etnic , care trăiesc acum și pururea viu pe teritoriul

1.2 Caracteristicele etnografice moldovenești.

Republica Moldova dispune de un potențial enorm pentru dezvoltarea tuturor tipurilor de turism, inclusiv turismul etnografic. Moldova are tot de ce este nevoie în practicarea turismului: dispunde de un teritoriu vast, patrimoniu istoric și cultural foarte divers. În istoria bogată a Moldovei sunt incluse diferite evenimente semnificative ale, vechilor daci, romani, goți, huni, gepizi, avari, slavi, tatari și alte națiuni. [20 pag.11]Strămoșii noștri au moștenit de la ei arta, credință, cultura lor diversă, limba și tradițiile. Acești factori stimulează dezvoltarea turismului și fac poporul moldovenesc unul modern și sigur contribuie la creșterea interesul cetățenilor străini față de Republica Moldova. În prezent aporape fiecare regiune din Moldova primesc proiecte fințate pentru dezvoltarea și promovarea turismului etnic. Deci pe teritoriul Republicii mereu se găsesc tradiții și obiceiuri frumoase, ce le oferă tuturor vizitatorilor posibilitatea de a face cunoștință cu cultura națională și istoria neamului basarabean.

Etnogeneza poporului basarabean este un proces amplu, de lungă durată, care se referă la aspectele naționale în politică și cultură a etnosolui. Însăși poporul basabarabean, s-a constituit pe parcursul circa a 900 de ani, o perioadă lungă în care au loc avut schimbări importante, contribuind la formarea basarabenilor de azi. Etnogeneza a început odată cu declanșarea expansiunii Imperiului Roman, cucerirea Daciei în războiul din 105 – 106 d.Hr dintre Traian și Decebal, și s-a sfîrșit odată cu întărirea daco-romanilor pe baza etnolingvistică calitativă , etapa în care se formează poporul basarabean. [3.pag.144]Acest element principal stă la baza etnografiei trecut, prezent și viitor. Mai apoi s-a studiat etniile, obiceiurile, datinele și așezările umane. Etnografia fiind elementul cel mai important în cunoașterea și delimitarea tutror popoarelor lumii.

Dintre punctele principale studiate de către cronicarii și istorici este și folclorul, unul din pilonii principali în etnografie. Folclorul desemnează totalitatea creațiilor artistice ale unei culturi spirituale populare, asociate unei etnii sau a unui grup de etnii. Studiul folclorului intră în sfera mai multor discipline tinere, între care prima apărută a fost și folcloristica.[2. pag. 4]

Deși interesul pentru cultura poporului există dintotdeauna, orînduirea informațiilor într-un sistem de convenții, clasificarea lor și studierea în mod științific nu s-au produs mai devreme de a doua jumatate a secolului XIX. Deoarece a devenit una din formele de exprimare a lumii interioare, a emoțiilor și sentimentelor,aza etnolingvistică calitativă , etapa în care se formează poporul basarabean. [3.pag.144]Acest element principal stă la baza etnografiei trecut, prezent și viitor. Mai apoi s-a studiat etniile, obiceiurile, datinele și așezările umane. Etnografia fiind elementul cel mai important în cunoașterea și delimitarea tutror popoarelor lumii.

Dintre punctele principale studiate de către cronicarii și istorici este și folclorul, unul din pilonii principali în etnografie. Folclorul desemnează totalitatea creațiilor artistice ale unei culturi spirituale populare, asociate unei etnii sau a unui grup de etnii. Studiul folclorului intră în sfera mai multor discipline tinere, între care prima apărută a fost și folcloristica.[2. pag. 4]

Deși interesul pentru cultura poporului există dintotdeauna, orînduirea informațiilor într-un sistem de convenții, clasificarea lor și studierea în mod științific nu s-au produs mai devreme de a doua jumatate a secolului XIX. Deoarece a devenit una din formele de exprimare a lumii interioare, a emoțiilor și sentimentelor, calitățile morale, formate de secole și stabilite în inima unui popor. În folclor de fapt, își află ecou cotidianul rusesc, țesut din sentimentul nai, fără de prihană și plin de puritate evlavioasă cu vizuri seculare, pornite spre azur, cu noima de zbiucium lumesc, în care s-a plămădit. Folclorul, literatura orală e anume acel document, acea arhivă sonoră, care întrunște toate evnimentele din viața țăranului și reflectă sentimentele și trăirile lumești. [1 pag.101]

Etongrafia poporului moldovenesc reprezintă o gamă largă de activități culturale precum: literatură, teatru,  arte plastice, arhitectură, muzică,  artă populară, și o paletă largă de tradiții și obiceiuri. Încă de la formarea poporului basarabean etnografia ca element de bază a suferit modificări esențiale.

Dintre cei mai principali factori care au contribuit la schimbarea, îmbogățirea și diversificarea etnografiei au fost problemele politice, condițiile geografice, religia, condițiile climaterice, și agricultura.[2 Pag.94]

1.3 Rolul potențialului etnografic în turism.

După anexarea Basarabiei la Rusia țaristă din 1812 și la URSS din 1944-1945, clasa politică rusă a promovat o politică imperialistă, de rusificare, colonizare a Basarabiei, a atacat frontal, masiv și foarte dur cele mai sensibile probleme ale românilor basarabeni, inclusiv etnografia, istoria, cultura, formarea poporului român, habitatul românilor basarabeni, tradițiile, îmbrăcămintea, obiceiurile, folclorul și modul lor de viață. După eliberarea poporului moldovensc pămînturile basarabene au găzduit și pînă în prezent multe minorități naționale precum: ucraineni, bulgari, găgăuzi, ruși, evrei, țigani, nemți, și alții. „Migrația” populației a introdus în etnografia poporul moldovesc diverse tradiții multiseculare și sărbători universal ce dăinuie tocmai de pe urma "migrației" de obiceiuri. Datorită acestor „migrațiuni” în etnografia poporului moldovesc sunt tradiții și obiceiuri de nuntă, sărbători familiale, obiceiuri de botez și funerare împrumutate de la alte popoare. Un alt factor este și  solurile ce sunt înalt productive, fiind prelucrate pot hrăni și găzdui multe națiuni. Un rol primordial în etnografia poporului moldovenesc l-a avut și religia. În primul rând, a ajutat la menținerea stabilității în societate, precum și la dezvoltarea tradițiilor culturale. De multe ori în crizele politice religia a devenit garantul legii și în baza în integrarea socială. Pămînturile basarabene a găzduit o mulțime de etnii fiecare cu religia, tradițiile și obiceiurile sale, acestea la rîndul său au influiențat pozitiv asupra formării potențiaului etnografic moldovenesc, diversificînd – ul. Datorită acestor factori etnografia în prezent este o paletă largă de cîntece populare, bocete, poiezie, dans și folclor ce a încununat în el multe tradiții și obiceiuri străine.

Moldovenii au avut și au o cultură ce se deosebește de către celelalte popoare. Prin această cultură populară aleasă, am supraviețuit în lupta cu alte popoare barbare, în prezent deținînd un potențial etnografic vast și diversificat. Haine tradiționale, covoarele, prosoapele țesute în casa tradițională din Moldova, modele de zestre brodate sau țesute, tot ceea ce a fost cândva o sursă de mândrie fetele de măritat și stocate ca o zestre, acum părere de rău e din ce în ce mai greu de găsit aceste lucruri în casele moldovenilor. Din păcate, toate aceste elemente rămîn apreciate de doare de către turiștii străini. Ei percep aceste valoare etnografică și artistică ca o adevarată comoara de artă populară. Până în prezent, rezervele etnografice sunt una dintre cele mai atractive obiective turistice.

Ultimile războaie mondiale au secătuit bogățiile etnografiei poporului basarabean, au rărit oamenii pămîntului. Pe meleagurile unde istoricește s-a constituit poporul nostru s-au încrucișat drumurile multor neamuri și semenții mînate de valurile sorții. Toate cu obiceiurile, tradițiile și modul său de trai au modificat simțitor etnografia, dar au ajutat la formarea și promovarea turismului în întreaga lume.

Republica Moldova reprezintă prin complexitatea sa peisagistică, diversitatea, valoarea calitativă și cantitativă a resurselor turistice naturale, antropice și etnografice, un spațiu de importanță majoră, prioritar pentru implementarea strategiilor de dezvoltare a turismului receptor.[7. Pag. 9]

Turismul însuși este o activitatea umană practicată din cele mai vechi timpuri începînd cu vechii greci care doreau să se întîlnească și să dobîndească siguranța pentru vizitarea orașelor îndepărtate, apoi etapa îmbunătățirii rețelelor de drum în Imperiul Asirian, mai apoi scopurile comerciale, culturale, și militare din Imperiul Roman. Mai tîrziu în anul 1883, în Elveția în țări ca Austria, Germania, Belgia, Spania, apar lucrări consacrate dedicate cercetării turismului ca fenomen. Toate aceste etape au modificat simțitor turismul de astăzi. În prezent este cel mai dinamic sector al economiei din orice țară.

Turismul reprezintă ansamblul relațiilor și fenomenelor ce rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara locului de reședință, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare. Orice călător este interesat de potențialul turistic din țara receptoare. Însuși potențialul turistic constituie o componență esențială a ofertei turistice și o condiție indispensabilă a dezvoltării turismului, ce încearcă să ofere cele mai bune și de calitate servicii pentru vizitatori.

Etnografia la rîndul său prezintă unul din elemntele de bază în formarea acestui potențial, deoarece valorile turistice etnografice sunt prezentate de folclor, port, obiceiuri populare, tîrguri și gastronomie. În baza acestor elemente s-a format sfera turistică.

1.4. Potențialul turistic – etnografic în țările europene

Turismul joacă un rol important în Uniunea Europeană, datorită potențialului său economic și de ocupare a forței de muncă, precum și implicațiilor sale sociale și de mediu. Europa mai este cunoscută și ca bătrînul continent ce cuprinde tradiție și artă, evenimente mondene și mii de locuri de vizitat. Potențialul etnografic din Uniunea Europeană reprezintă un amalgam de tradiții și obiceiuri îmbibate din viața oamenilor moderni, lăsate spre păstrare de către moși strămoși. Dintre cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene, toate deține un vast potențial etnografic, fiecare cu istorie bogată, multe tradiții și obiceiuri trecute prin timp sunt și în prezent o puternică atracție turistică. Dintre care Franța cu o deosebită frumusețe și istorie veche, plină de tradiții și obiceiuri diversificate, însuși Parisul este unul dintre cele mai principale atracții turistice din Franța. Plin de atracții turistice și istorice, multe muzee ce păstrează și în prezent cele mai însmenate exponate folclorice și etnorafice a poporului francez. Insula Cipru este situată în regiunea Orientului Mijlociu, în Marea Mediteraniană. Oferă tot ceea ce e mai frumos în Grecia și Turcia: plaje mediteraneene însorite, sate fermecatoare și ruine ale civilizației antice, toate la un loc formează un potențial turistic – etnografic de o frumusețe rară. Varietatea si bogăția atracțiilor turistice, naturale dar și culturale istorice aduce Romania pe unul din primele locuri în Europa, cu o istorie bogată a îmbinat armonios diverse tradiții și obiceiuri culturale a diferitelor entii ce populează teritoriului României. Italia este plină de cultură, de istorie, de peisaje deosebite, ceea ce o face una din destinațiile preferate de turiștii din întreaga lume. Grecia la fel îmbină  cele mai vechi civilizații, timpuri legendare și obiceiuri puternic înrădăcinate în trecut, se întîlnesc și conviețuiesc cu tînărul mileniu. Trecutul și prezentul alternează, la fel ca și schimbările de peisaj, de la cel marin la cel muntos, oferind vizitătorilor experiențe memorabile.

Turcia reprezintă o îmbinare armonioasă de mare, soare si orașe antice scăldate în unica lumină mediteraniană. Riviera Antalyei ce a încîantat milioane de călători de-a lungul timpului, cu cele mai frumoase și mai cunoscute dintre plajele Turciei, oferă nopți minunate și o bogăție a peisajelor care taie răsuflarea.

Austria este o țară mică, ușor de explorat, care vara oferă turiștilor atracții încîntătoare neașteptate. Austria este renumită și prin activitatea culturală variată: operă, concerte, teatre, festivaluri de muzică clasică, iar distracțiile și viața de noapte își găsesc aici un suport bogat: magazine, cafenele, berării, restaurante tradiționale. Austria impresionează mereu cu balurile ce și-au cîștigat faima încă de la Congresul de la Viena. . Prin urmare, pe calendarul balurilor sunt trecute evenimente precum Balul Medicilor, Balul Polițiștilor, Balul Cofetarilor, Balul Proprietarilor de Cafenele și chiar un bal al persoanelor fără adăpost și al azilanților. Punctul culminant al sezonului de baluri este și va rămâne Balul Operei din Viena. Pe cât de diferite ar fi balurile între ele, un lucru tot au în comun: bucuria muzicii și a sărbătorii. Aceste momente demonstrează că Austria este una din țările Europene ce au o bogată istorie și multe evenimente etnografice folclorice ce așteaptă admiratori din toate colțurile lumii. Elveția reprezintă Europa în miniatură, concentrînd toate contrastele existente pe continent și oferind o mare diversitate de atracții turistice (naturale cît și construite de oameni). Din toate timpurile , Spania a rămas în ochii necunoscătorilor o țara țesată cu mistere. Frumusețea unică și așezarea sa geografică privilegiată, între Europa și Africa, au facut din aceasta țară, încă din antichitate o răscruce, un punct de întîlnire dintre est și vest. Diversitatea culturală, amestecul de civilizații care și-au găsit aici un loc ideal, au lăsat ăn urma lor o cultură originală unică, un experiment admirabil. Din punct de vedere turistic Germania este o țară culturală, cu numeroase castele, mănăstiri, centre importante în Dresden, Leipzig si Weimar ceea ce și în prezent formează o varitate de tradiții și obiceiuri.

Toate țările europene la un loc formează un întreg teritoriu plin de tradiții, obiceiuri, folclor, cinematografie, muzică, teatru și gastronomie. În prezent Uniunea Europeană susține diverse proiecte de finanțare în domeniul turistic etnografic din întreaga lumea, spre păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor lăsate lumii moderne de către strămoșii noștri, spre întărirea istoriei, arhitecturii vechi, folclorului și întregului potențial turistic – etnografic.

Ținînd cont că tradiția culturală este stâlpul cel mai solid al societății „valorificarea literară, filosofică și teologică a tezaurului nostru ar putea să însemne calificarea noastră pe un loc onorabil, dacă nu în economia europeană, cel puțin în cultura europeană și chiar în cea universal.

Uniunea Europeană este o destinație turistică majoră, șase dintre statele sale membre fiind printre primele zece destinații de vacanță din lume. Turismul are potențialul de a contribui la ocuparea forței de muncă și la creșterea economică, precum și la dezvoltarea zonelor rurale, periferice sau mai puțin dezvoltate.

Turismul mai poate juca un rol semnificativ în dezvoltarea regiunilor europene. Infrastructura creată în scopuri turistice contribuie la dezvoltarea locală, iar locurile de muncă create sau menținute pot contribui la compensarea declinului industrial sau rural. De aceea Uniunea Europeană prezintă un teritoriu ce a imbinat multe etnii cu diverse tradiții și obiceuri, cu ajutorul cărora se mărește fluxul de turiști în întregul spațiu European.

În urma studiului aplicat în capitolul I se fac următoarele concluzii: potențialul etnografic este unul din pilonii principali în formarea și practicarea turismului. La baza căruia stă istoria, tradițiile și obiceiurile fiecarei etnii.  

Etnografia este un instrument încredibil de puternic din cele mai vechi timpuri s-a învățat prin acesta mai multe despre lumea din jurul nostru, si mai multe despre noi înșine. Acest lucru face tradițiile și obiceiurile un modul ideal de a împărtăși ce este special în fiecare regiune, nu doar între noi, ci și cu întreaga lume. De milenii s-au perpetuat tradițiile populare, obiceiurile, folclorul, arta populară, transmise pînă la creatorii populari contemporani, care duc mai departe ingeniozitatea și acuratețea artei populare. Acest tezaur etnofolcloric se pastrează în toate colțurile lumii, ceea ce formează în prezent unul din cele mai atractive tipuri de turism practicate.

Capitolul II. Principalele elemente a potențialului etnografic din partea de Nord a Moldovei

Activități rurale și arhitectura tradițională.

Tradițiile, obiceiurile, folclorul, bocetul, doinele, meșteșugăritul, olăritul toate au luat naștere din arialul țărănesc deoarece prezintă cel mai prielnic mediu pentru păstrarea și promovarea potețialului etnografic și folcloric.

Zonele rurale reprezintă acele spații din afara orașelor. Acestea sunt caracterizate prin faptul că au o populație redusă față de cea din mediul urban, iar locuitorii lucrează adesea pământul. Satele în decursul întregii istorii a Moldovei au fost arealul al cărui populație reprezentă majoritatea locutorilor țării. Primele documente cu caracter statistic, care ne oferă posibilitatea să evaluăm numărul satelor din Moldova datează din secolul XVII. În acea epocă în Țara Moldovei existau circa 1700 de sate, majoritatea amplasate în proximitatea cursurilor de apă, pe coastele dealurilor sau la poalele pădurilor unde țăranii aveau posibilitatea de a se înrădăcina și de a se stabili cu traiul, pentru a prelucra pămîntul, datorită acestor așezări geografice prilenice oamenii din mediul rural puteau să se ocupe cu meșteșugăritul, olăritul, croșetatul și alte ocupații care le va aduce plăcere și venit prin schimbul de mărfuri și bani. Pentru că spațiul rural reprezintă cea mai mare parte din suprafața Republicii Moldova densitatea populației rurale este mult inferioară decît celei urbane. Dar totuși după cum spune și marele Lucian Blaga “Veșnicia s-a născut la sat” toți țăranii au ocupații diverse și dintre cele mai interesante, ele leagă strins tradițiile și obiceiurile unui mare popor. Întreaga viață de zi cu zi a oamenilor de la sat curge în funcție cerințele pamântului, ale naturii, ale ființei umane care trăiește într-o puternică relație de interdependență cu acestea. Dintre cele mai importante ocupații ale țăranilor este prelucrarea pămîntului, deoarece Republica Moldova este o țară agrară și dispune de un bogat asortiment de soluri fertile, numai bun de culturi cerealiere, pomicultură și viticultură.

Precum Republica Moldova este bogată în soluri fertile și ciornoziom ea mai dispune și de pașuni, dealuri cu diverse tipuri de ierburi medicinale. Agricultura în Moldova nu este posibilă fără creșterea animalelor, precum nici creșterea animalelor nu este posibilă fără agricultură. Ca țară agrară ce dispune de condiții bune precum: pășunat suficient și bun pentru văratul animalelor, iar fînețele conțin o mare varietate de ierburi care dau nutrețuri de foarte bună calitate. Oamenii de din mediul rural cresc vite cornute (vaci, boi, tăurași, și bivoli), oi, capre, cai și porci. Sistemul de creștere a animalelor s-a făcut sub formă de creștere în turmă pe timpul verii și acasă în timpul iernii, excepție făcând animalele de tracțiune care nu puteau fi lăsate vara la pășune. Această excepție o constituie vacile care pe lângă faptul că sunt folosite pentru lapte și viței, mai sunt folosite și la lucrările agricole: arat, grăpat, transport cereale, fîn, și a recoltei de pe cîmp. Cornutele mari (vacile și junincile) sunt ținute pe perioada verii (mai – octombrie) la pășune sub formă de ciurdă (cireadă) scoase de păstor dimineața și aduse în sat seara. O altă activitate străveche practicată și în prezent de către țărani este și olăritul. Partea bărbătească scote lutul din locuri speciale, îl aduc în gospodării sa și îl frămîntă cu mîinile, picioarele, sau cu un ciocan mare de lemn, amestecîndu-l cu apă. Pasta astfel obținută se curăță de impurități, tăindu-se în felii subțiri și se lucrează apoi la roată specială.  Formarea vasului necesită o tehnică deosebită o viteză de lucru mare și multă iscusință. Dupa modelare, vasele se lasă la uscat cateva zile, la umbră și apoi se ard în cuptoare speciale, după ce au fost în prealabil ornamentate și eventual smălțuite. Toate obicetele făcute din lut se foloseau la bucătărie și în gospodării. Pe lîng toate ocupațiile frumoase ale oamenilor de la sat mai puțin prezent și în zilele noastre este țesutul covoarelor, (țoale) țesut din lînă curată, ornamentat în stil moldovenesc pur țărănesc puternic stilizat vegetal –geometric. Abilitățile se transmit prin moștenire, în familie, ca ceva firesc și necesar. Îndeletnicirea femeilor, de rînd cu cealaltă muncă, era țesetoria o altă ocupație a populației rurale. Se confecționau manual prosoape, fețe de masă, draperii, fețe de pernă, cuverturi, haine de sărbătoare înfrumusețate cu broderii și dantele. Căci tendința către frumos și spre autoexprimarea creativă întotdeauna a fost caracteristica oamenilor de la sat. Fierăritul prezintă o altă ramură a meșteșugului, țăranul neatins de civilizație singur confecționa potcoave pentru animale, unelte pentru prelucrarea pămîntului și alte obiecte din fier.[21]

Pe lingă toate acestea țăranii se mai ocupau cu creșterea bumbacului și cultivarea cînepei pentru confecționarea pînzelor, persistau țesăturile decorative. O ramură secundară de activitate în mediul rural este și industria casnică textilă, în cadrul societății rurale tradiționale tehnicile industriei casnice textile au deținut o importantă funcției economică, asigurând satisfacerea nevoilor de îmbrăcăminte și de țesături necesare în gospodăria țărănească. Utilizarea tehnicilor tradiționale se reflectă și în ideologia comunității rurale, fiind într-o strânsă corelație cu gradul de cultură, cu dezvoltarea cunoștințelor despre lume a acestei comunități. Atît lîna, cît și cînepa au fost folosite în gospodăria țărănească din, mediul rural în aceeași proporție, fără a exista o specializare pe una din ele. Pentru derularea procesului de prelucrare a lînii s-au păstrat pînă în zilele noastre, aspecte străvechi așa cum a fost și ocupația creșterii animalelor. În luna mai, începutul lui iunie, bărbații tun doile cu foarfeci speciale, iar femeile spală lâna mai întâi cu apă caldă pentru eliminarea usucului (grăsimea), apoi se limpezește cu apă rece și se pune la uscat la soare. Pentru ca lîna să fie cît mai curată, de obicei se înmoaie în leșie. După ce este uscată foarte bine, se adună în saci și se păstrează în locuri uscate (în poduri). Pentru tors, femeile, folosesc furca și fusul.

Cînepa, constituia, așa cum s-a mai arătat, o altă materie primă în industria casnică, la fel de importantă și de prezentă în munca gospodinelor, ca și lîna. După ce era smulsă și uscată, cânepa se transportă spre a fi așezată la topit în mici baraje Aceste bazine erau foarte dese, din 10 în 10 metri pentru a prinde fiecare gospodar un spațiu. "Mănușile" de cânepă erau așezate în apă, dar pentru a nu se ridica la suprafață acestea sunt fixate în apă cu ajutorul unor pari și cârlige, chiar și cu pietre. După aproximativ două săptămâni urmează spălatul cânepii, scoaterea la uscat și transportul acasă.

Pentru a se trece la altă etapă de prelucrare, se acordă o atenție sporită uscării, pentru că numai în felul acesta este posibilă operația următoare. Dacă până în acest moment la muncă participă și bărbații, de acum rolul este exclusiv al femeilor care datorită experienței de veacuri a permis ca în fiecare gospodărie să fie realizată o mare gamă de produse textile, de la îmbrăcăminte pînă la lenjeria de pat, covoare, prosoape. În zilele însorite și calde de toamnă, se făce melițatul. Pentru sfărâmarea și îndepărtarea fibrei lemnoase, inul și cânepa sunt melițate, iar apoi netezite. În scopul facilitării acestor două operații, inul, înainte de melițat trebuie pisat (bătut). Periatul constituie următoarea operație în procesul tehnologic al prelucrării lânii și fibrelor vegetale. Unealta folosită este peria. Cânepa și inul se sucesc fuior pe mână și se trag cu peria; în perie rămân cîlții pentru bătut la saltele, saci, iar în mînă fuiorul. Când cînepa este bună, se scoate din periat și un fuior mai scurt.

Din mâinile femeilor muncitoare se fac valori importante pentru familie, dar mai ales de o înaltă valoare artistică. Produsele ce sunt confecționate din țesăturile de lână și cânepă sunt variate și acoperă anumite domenii ale interiorului camerei țărănești și îmbrăcămintei.Țesăturile de cânepă pură sunt folosite pentru cămăși, poale, lepedeie (cearșafuri), fețe de pernă, fețe de masă, ștergare, trăisti.Țesăturile din lână pură erau prelucrate și se obținea postavul, țesut în patru ițe, din care se confecționau haine și obiecte necesare pentru gospodărie. În prezent datorită schimbării timpului și modernizării tehnologiilor arialul rural își pierde din îndeletnicirii, puține rămîn și în prezent, dar toate au modificat simțitor potențialul etnografic al Republicii Moldova. Deoarece an de an, statisticile demonstrează că turismul în spațiul rural a făcut tot mai mulți adepți. Turismul rural înseamnă un turism local, ce facilitează întîlnirea omului cu natura, ale cărui argumente solide sunt bogăția pămantului, frumusețea naturii și ospitalitatea localnicilor.

Acest tip de turism include o paletă largă de modalități de cazare,activități practicate în arealul țărănesc, evenimente importante sătești, festivități, toate desfășurîndu-se într-un mediu tipic rural, atrag considerabil turiștii dornici de liniște, și de cunoaștere a modului de viață țărănesc.

Ca domeniu aparte a culturii basarabene, arhitectura tradițională ocupă un loc de frunte în cunoașterea etnografiei Republicii Moldova. Arhitectura face parte din artele vizuale și este apreciată în raport cu aspectul artistic.

În mod curent, termenul de „arhitectură” este subînțeles drept arta și știința de a construi. Arhitectura are rădăcini adînci, luînd naștere încă din perioada preistorică ce erau niște locuințe temporare și mobile, mai apoi timpul a modificat simțitor structura, modelul și aranjamentul unei locuințe fiind influințată de factorul uman. În prezent arhitectura prezintă elementul de bază în viața de zi cu zi, și unul din pilonii principali în practicarea turismului. Casele țărănești au o structură bine definită, un aranjament comod pentru o întreagă familie. Locuințele din nordul țării se diferențiază de către celelalte construcții locative din alte părți ale moldovei prin arhitectura, arajnamentul stilul și simbolistica sa. Casele arată în următorul fel: în față, locuința deține patru geamuri și alte două prin părți, sprijintă de patru stîlpi în față, casele din nordul republicii dețin prin structura sa și o prispă lată. În spatele casei se construia un mic adăpost ce se întinde pe toată lungimea casei și era despărțită în două. Într-o parte gospodarii țin animalele, iar în cealaltă cameră se depozitează mîncarea destinată animalelor.Casele tradiționale din trecut în care trăiau țăranii erau sărăcioase, majoritatea de formă pătrată, construite din bîrne și nuiele lipite cu lut(Figura1).Unele erau acoperite cu stuf de baltă. Dar în ritumul timpului grăbit locuințele tradiționale s-au modificat simțitor după structura și arhitectură.

Două din principiile arhitecturii țărănești în general sunt adecvarea scopului și integrarea în peisaj. Prima caracteristică se realizează prin compartimentarea interioară.

Casa tradițională țărănească deține două camere mari despărțite de o tindă, din care una este camera de zi mai numită și casa mare unde sunt poftiți toți musafirii la sărbători. A doua cameră mai este numită și camera pentru gospodarii casei, unde se păstrează toate uneltele necesare pentru pregătirea bucatelor. Al doilea principiu este realizat prin culoarea exterioară. Pereții caselor se văruiau în interior și în exterior într-un pur albastru ce simbolizează “apropierea de cer”, iar prispele se dau cu vopsea.

De la începutul istoriei neamului moldovenesc arhitectura tradițională a fost este și va rămîne mereu un simbol al frumuseței și artei tradiționale, ceea ce prezintă cartea de vizită a Republicii Moldova în arealul rural.

2.3. Portul popular și folclorul.

În arta populară moldovenească un loc aparte îl deține și portul. Hainele tradiționale prezintă o marcă a edentității culturale , constînd dintr-un anasamblu de piese și reguli de combinare a acestora, portul popular permite identificarea grupurilor entice după diverse principii (locale, naționale și entice).

Arta costumului popular moldovenesc ca și orice element important ce contribuie la formarea etnografiei și tradițiilor neamului a avut diferite etape de dezvoltare: prima etapă este de formare a tradițiilor etnice particulare, a doua de înflorire, cu trecere timpului apare etapa de decădere și de dispariție trecînd în sfera scenică și ca marcă a etnicității la ocazii festive și de prezentare a imaginii tradițiilor în instituțiile publice alimentare, la întîlnirea unor oficiali de peste hotare. În această perioadă costumul tradițional își pierde importanța de al purta zilnic și cu părere de rău rămîne dar o haină scenică. Fiecare perioadă din istoria costumului moldovenesc suportă unele modificări determinate de schimbările de materie primă, croială, tehnica de țesut a pînzelor, decorul pieselor, apariția noilor elemente de port ș.a. Perioada de formare a a costumului tradițional moldovenesc se află în secolele XIII-XIV. (1.pag.78)

Din această perioadă se poate stabili costumului național moldovenesc,care de fapt include componentele lui tradiționale făcîndu-l deosebit de costumele etniilor vecine.Despre unele trăsături ale costumului moldovenesc ne mărturisesc letopisețele și documentele domnitorilor datate din secolele XV-XVII, picturile murale, colecțiile de îmbrăcăminte din diferite muzee și materialele arheologice. Perioada de înflorire a portului național s-a remaracat în perioada medievală cînd în gospodăria țărănească se confecționau manual aproximativ toate obiectele necesare. Ca materie primă pentru îmbrăcăminte era lîna, cînepa, bumbacul, borangicul – toate de culoare naturală nevopsite. Conform ariei lor de utilizare se evidențiază deosebiri zonale.Pentru îmbrăcăminte la nordul Moldovei se utiliza îndeosebi lîna și cînepa, dintre tehnicile de cusut pentru îmbrăcăminte se folosesc cele simple țesutul în două sau patru ițe. Costumul femeiesc tradițional este cel mai decorativ. Una din piesele funcțional-decorative este cămașa din pînză albă.

Cea mai timpurie formă de cămașă a fost cămașa de „tip tunică” croită „de-a ntregul”, făcîndu-se numai o tăietură unghiulară, pătrată sau rotundă la gît. Cămașa avea mîneci lungi, se înfrumuseța la gît, jos la mîneci cu desen geometric simplu sau vegetal stilizat. Partea de sus a – „piepții” se făceau dintr-o țesătură mai bună și mai subțire, iar partea de jos -„poalele” – dintr-o pînză de cînepă sau in. Cămașei – „piepții” se făceau dintr-o țesătură mai bună și mai subțire, iar partea de jos – „poalele” – dintr-o pînză de cînepă sau in.Catrința, fota, șorțul – piesele de la talie în jos. Ele se confecționau din lînă curată sau lînă și fire de bumbac în urzeală.

Mai răspîndită și pentru toate vîrstele este catrința dintr-o singură bucată de țesătură dreptunghiulară cu care femeia își acoperă corpul de la talie în jos. Materialele etnografice au scos la iveală răspîndirea în Moldova circa zece grupe de catrințe, care se deosebesc prin decor și tehnica de realizare. (Figura 1.2) .Femeile mai purtau broboadă, pestelcă, în picioare opinci cu obicee, mai tîrziu înlocuiau cu cizme, pantofi sau ghete. Și costumului bărbătesc își are misterul său de confecționare. Comparativ cu cel femeiesc conține mai puține variante. (Figura1.3). Piesele, care definesc aspectul vizual – decorativ ale costumului bărbătesc sînt: cămași largi și lungi din pînză de asupra ițarilor, în picioare opinci.Erau opinci de iarnă și vară. Iarna mai purtau bărbații un fel de pantaloni numiți (meșini),mai purtau ițarii și brîul, căciula sau pălăria, sumanul, cojocul și alte elemente decorative specific fiecarei zone din Republică.

Cu părere de rău din a doua jumătate a secolului al XIX-lea urmează o perioadă de decădere a costumului tradițional moldovenesc datorită reducerea țesutului pentru piesele vestimentare și înlocuirea lor cu stofe de producție industrială și străină, influența modei orășenești, care a adus în mijlocul secolului al XX-lea la dispariția aproape totală a costumului tradițional,rămînînd să fie utilizat în principiu la sărbătorile naționale și calendaristice în ansamblurile etnofolclorice de la casele de cultură, școală, grădinițe ș.a.

2.4 Obiceiurile populare-pilonul principal în dfera turistică rurală.

“Datinele și obiceiurile, muzica și poezia sînt arhivele popoarelor. Cu ele se poate oricînd reconstitui trecutul întunecat „(Alecu Russo Poeizia populară.pag.8)

Obiceiul este un act solemn, care iese din mersul comun al vieții, dar care azi și-a schimbat sensul, el păstrandu-se in virtutea practicii și datorită faptului că reprezintă momentele culturale tradiționale in viața satelor. Obiceiul este definit drept „ansamblul manifestărilor folclorice legate de un anumit eveniment sau de o anumită dată” iar ceremonia reprezintă „o parte a obiceiului constituită dintr-o secvență organizată de acte solemne, indătinate, cu conotații primordiale de bună-cuviință”. Obiceiurile vieții de familie se practică in funcție de evenimentul care apare, în general, o singură dată în viața individului.

Arta populară constituie una din componentele esențiale a lăzii cu zestre a neamului.

Ea reprezintă un element dominant de admirație a creatorilor populari care de-a lungul secolelor au realizat valori patrimoniale inestimabile contribuind la îmbogățirea tezaurului folcloric universal. 

Neamul moldovenesc este bogat în tradiții și obiceiurile pe care le posedă. Cu ajutorul lor devenim deosebiți și unici. Termenul de tradiție prezintă o formă a obiceiurilor, care se distinge printr-o stabilitate și prin eforturile conștiente ale oamenilor de a menține neschimbate normele de conduită, moștenite de la generțiile precedente. Iar obiceiul este o regulă nescrisă în scoietate și în familie, stabilită trainic într-un anumit mediu social și respectată ca normă în baza tradiției. Obiceiul prezintă rezultatul unei experinețe îndelungate de viață, un bun social-cultural, transmis din generație în generație și care face parte din fondul de manifestări spirituale ale culturii populare.

Cele mai multe obiceie au apărut din necesitatea de a păstra, răspîndi și înrădăcina experiența de muncă și de viață acumulată treptat și însușită în mod trainic de omenire.

Unul dintre cele mai primordiale obiceie moldovenești este cel de a întîlni oaspeții cu pîine caldă coaptă,sare și un pahar de vin. În acest mod moldovenii își arată ospitalitatea și respectul față de vizitatorii străini. Oricît însă de pestriță nu ar fi populația de aici, cea mai importantă calitate a ei este ospitalitatea. În Moldova fiecare oaspete este primit cu o deosebită caldură. Gospodarul casei întotdeauna va gasi pentru el un pahar de vin bun moldovenesc, iar gospodina – cele mai alese bucate. Poporul basarabean dispune de un potențial etnografic variat,plin de sărbători, tradiții și folclor .

Un al obicei cu o istorie învechită este și Mărțișorul – simbolul primăverii, sărbătorit de către poporul moldovenesc în prima zi a lunii martie, prima lună a primăverii, simbolizînd puritate și renașterea naturii.

Deși nu se știe cu exactitate de când datează acest obicei, se știe că prima zi a primăverii era celebrată încă de acum aproximativ 8000 de ani, iar Mărțișorul își are originea în credințele și practicile agrare de atunci. Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.

Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărțișor”, care începe pe data de 1 martie și durează până la 10 martie. Acest obicei este un bun prilej pentru a vizita Republica Moldova. În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor.

Lunile reci ale anului vin și ele cu multe tradiții și obiceiuri.Pe 6 decembrie poporul moldovenesc sărbătorește Sfîntul Nicolae, acestă sărbătoare deschizînd ușile celor de iarnă.Specificul acestei zi este, faptul că o așteaptă mai mulți copii, deoarece în noaptea de Sfîntul Nicolae cei care au fost cuminți tot anul împrejur și care își curăță cu regularitate încălțămintea găsește în ea multe dulciuri și diferite daruri.Mai apoi vine și Crăciunul sărbătorit pe 25 decembrie, maturii și în special copii îmblă cu colindatul de la casă la casă, în dar primind ducliuri, cozonaci și bani.De Revelion copii însă îmblă cu uratul dorindu-le stăpînilor caselor un an nou fericit și prosper, recompensele pentru urările copiilor desemenea sunt dulciurile și banii. De Paște tradițiile moldovenești sunt variate și numeroase. În ajun de Paște gospodinele încondeiază oule, culoarea tradițională fiind roșie, apoi cu osirdie coc cozonacul,după care în noaptea Învierii Domnului, toată familia merg la sfințirea bucatelor tradiționale.

Iar în dimineața după sfințire, fiecare membru a familie se spală pe obraji cu un ou roșu și altul alb, ceea ce simbolizează putere și puritate, acest ritual fiind urmat de o masă la care toată familia sărbătorește împreună.

O altă sărbătoare seminficativă și specifică poporului moldovenesc este Sfîntul Andrei este o zi în care fetele se distrează făcînd mici vrăjitorii. Cu ajutorul lor ele își află sortitul. Iar băieții în această noapte fură porțile de la casele unde sunt fete necăsătorite,pentru că acestea trezindu-se dimineața să pornească în căutarea lor. (10 pag. 17)

Oaspeții Moldovei în timpul acestor sărbători pline de tradiții și obiceiuri pot participa la un șir de evenimente culturale:concerte („Mărțișor”, „Cireșar”, „Vă invită Maria Bieșu” etc.), teatre („Bitei” etc.), parade și manifestări de masă de Ziua Independentei, „Limba Noastră”, hramurile satelor etc. Zilele roadei sunt marcate în orașele și satele molodvenești prin iarmaroace tradiționale.În timpul acestor evenimente turiștii străini pot cunoaște îndeaproape folclorul, costumele tradiționale, piesele de artizanat și întreaga istorie a poporului moldovenesc .

Datini, tradiții, rînduieli ce însoțesc cele mai importante evenimente din viața de familie: nașterea, căsătoria, cumătriile petrecerile care în mediul urban s-au transformat în adevarate spectacole cu mulți oaspeți și multe daruri. La origini au datini vechi cu caracter simbolic demonstrativ și ritualic-religios din perioada întroducerii creștinizmului (botezul, cununia). Consolidate de-a lungul veacurilor în procesul activității de muncă. Obiceiurile de familie conțin elemente și influințe grecești,latine și slavone. Obiceiurile la naștere cuprind ritualurile magice cu semnificație de purificare, protejare și asigurare a unui viitor fericit pentru noul născut și rînduieli raționale înfăptuite pe tot parcursul încreștinării pruncului.

Tradiționale în Moldova sunt șezătorile. Acesta este un obicei popular cu implicații atât pe plan productiv cât și pe plan socio-cultural în comunitatea rurală românească. “Șezătoarea” constă într-o reunire a sătenilor pe grupe de vârstă, practicată în special de tineret, pe întreg cuprinsul țării.

În funcție de zona etnografică, acest obicei poartă nume diferite: “Furcărie”, “Torcărie”, “Strânsură”, “Opaiț”, “Danț” și “Focuri”, atunci când se organizează afară.În nordul republicii acest ”ritual” este numit șezătoare.Fiind și un loc de creație și circulație folclorică, “Șezătoarea” este locul în care se învață și se perfecționează deprinderile de muncă și se transmite din generație în generație datinile și obiceiurile.

Obiceiurile de nuntă la fel sunt foarte multe și de o însemnătate mare pentru poporul moldovenesc, acestă ceremonie avînd mai multe etape începînd cu logodna în partea de nord a Republicii Moldva mai este numit și pețitul unde
flăcăul care s-a pornit mire vine la părinții prietenii sale, să o ceară de nevastă.Mai apoi urmează răspunsul unde părinții miresei se duc la mire și acolo se pun la cale, discutînd despre cheltuiele și întreaga ceremonie. Următorul pas este de alegerea a nașilor de cununie “Poclonul” stabilind cum și unde va avea loc nunta propiu zisă. În toiul ceremonii de nuntă tradițiile sunt diverse de la gătitul mirelui și al miresei de către cavalerii și domișoarele de onoare pînă la aruncarea jartelei. Cu melodia tradițional moldovească “Iaț-i mireasă ziua bună…” mireasa din domnișoară trece în rîndul gospodinelor căsătorite. Nunta moldovenească ține pînă în zori cu multă muzică bună, bucate alese tradiționale, voie bună și multe jocuri interesante inventate de către tineret. Nunta moldoveanscă deține un caracter deosebit de solemn cu o manifestare complexă, ce cuprinde felurite dansuri populare, orații, cîntece și înscenări dramatizate.Toate acestea imprimă nunții o atmosferă veselă și irepetabilă. Fiind și simbolul etnografiei poporului moldovenesc. Obiceiurile calendaristice la fel prezintă ciclul de sărbători populare,legate de anumite date și perioade din cursul anului. După calendarul agrar,țăranii determinau schimbul anotimpurilor, termenele optime pentru lucrările agricole, starea timpului.Ciclul de primăvară și vară al calendarului agrar include semne, obiceie și ritualuri, menite să asigure însămînțarea, cîmpurilor și sporirea roadei. Ritualurile și obiceiurile din ciclul de toamnă și iarnă presupune acțiuni magice care să asigure bunul mers al recoltării și păstrării roadei și sigur odihna omului muncitor. Un alt obicei străvechi simbolic,din ciclul agrar al primăverii este și ”Caloianul”.[4]

Originea obiceiului românesc al „caloianului” își prelungește rădăcinile pînă în vechea cultură sumerină și babiloniană, unde se practică un ritual dedicat zeului vegetației care moare și reînvie anual.(1.pag 109)

Acest frumos ritual este foarte practicat și în nordul republicii, unde cu multă grijă, și respect față de natură oamenii cinstesc această veche tradiție chiar și în zilele noastre. Acest ritual aparține practicilor agricole de primăvară, atunci cînd natura reînvie, iarba înverzește, copacii înmuguresc și pămîntul prinde viață.[4]

În timpul acestui festival primăvăratic fetele și femeile mai tinere modelează o păpușă care o numesc „Caloianul” acestă păpușă este confecționată din cîrpe colorate și o împodobesc cu flori și beteală, apoi îi fac un sicriu din scorță de copac, îl învelesc cu giulugi și ducîndu-l la mormînt, fetele îl bocesc, declamînd niște versuri sufletești. Ulterior,întregul „cortegiu funerar” ieșea cu mare alai din satul unde se practică acest obicei‚ mortul”fiind îngropat la hotarele dintre moșiile satelor vecine. Ultima etapa a obiceiului constă în adunarea tuturor participanților la o casa unde petrec cu mîncare și băutură, uneori cu muzicanți, ospățul este numit "pomana caloienilor". În acest caz Caloianul învestit cu funcția de zeitate supremă capabilă să dirijeze cu ploile pe tot parcursul anului. Acest ritual simbolizează începutul primăverii și dorința oamenilor de a avea un an cît mai prosper și cît mai roditor. Ploile să le curățe de rele și pămîntul de greutăți. Solul să fie cît mai fertil pentru roade bogate. În Transilvania tot se practică asemenea obicei în timp de secetă, se aruncî o păpușă de lut în apă. Caloianul este un obicei destul de straniu dar foarte interesant, plin de istorie și farmec, cu păreră de rău este puțin prezent în zilele noastre, dar prezintă un moment oportun pentru vizitarea Moldovei și cunoașterea potențialului etnografic prin intermediul acestor obiceie și tradiții.

Un al obicei practicat și în prezent în mediul urban este „Chiraleisa”, adică umblatul e la casele oamenilor în ajun de Crăciun cu icoana și cu stropitul. Un grup de copii merg înainte, dup ei vine preotul cu o icoană frumoas, împodobită cu flori. Intrînd în casă gospodarului, el citește rugăciuni și felicită toată familia cu prilejul sosirii sărbătorilor de Crăciun. Gospodarul la rîndul său mulțumește cu bani,colaci și dulciuri. O maximă moldovenească spune: “persoana care nu a construit o casă, nu a crescut un fiu, nu a sîpat o fintina și nu a sadit un pom și-a trăit viața în zadar”. Iata de ce satele moldovenești sunt atît de verzi, au o arhitectură deosebită și un amalgam de tradiții și obiceiuri frumoase.

În Republica Moldova preponderentă este religia creștină ortodoxă, și ca orice popor creștinesc moldovenii au și obiceie funerare deosebite de celelalte țări. Ceremonialul basarabean al înmormantarii cuprinde conservarea unor tipare arhaice în gîndirea și practica rituală, pe lînga momentele de exprimare a durerii, prin bocete și cîntece funerare, ca cele de "găteala" a înfățișării mortului, de pregătire a drumului și, la sfîrșitul ceremoniei, are loc ospățului comun. Ce alimente se dau pentru cel plecat în lumea de dincolo reiese din credința populară: pîinea, malaiul, vinul și peștele. Toate aceste mici dar importante obiceie sunt pentru petrecerea de adio cu cel răposat.În unele sate nordice din republică se mai păstrează și în prezent ultima noapte unde toți prietenii și rudele stau și discută momentele cele mai în frumoase din viața răposatului, în popor mai este denumită și “Priveghea”

Se menționează caracterul creștin ortodox al înmormantarilor din Republica Moldova în moment de trecere a celui decedat la cele veșnice se păstrează toată rînduiala stabilită de Biserica a diverselor slujbe, și pomeniri. Toate obiceiurile și practicile legate de "marea trecere" se bazează pe credința ca cei vii pot ajuta prin rugăciuni și fapte bune sufletul celui plecat în veșnicie. Acestea sunt cele mai de seamă tradiții și obiceiuri funerare păstrate cu sfințenie de către poporul moldovenesc.

Pentru Republica Moldova tradițiile și obiceiurile populare joacă un rol însemnat, deoarece la un loc formează potențialul etnografic și folcloric, fiind unul din elemenele de bază pentru atragerea turiștilor străini, prin diversitatea, și unicitatea lor diferențiază poporul basarabean de celelate etnii. În deosebi partea de nord a Moldovei prezintă un teritoriu destul de populat și vast, unde se centralizează mai multe etnii precum ucraineni, ruși, găgăuzi și bulgari. Datorită acestor așezări greografice, potențialul etnografic a suferit modificări simțitoare, deoarece a încununat în el mai multe tradiții și obiceiuri împrumutate de la alte popoare, dar acestea au urmări pozitive atît pentru istoria neamului cît și pentru economia țării prin promovarea turismului intern.

Folclorul moldovenesc este bogat și divers după genuri, expresiv și original. “înțelepciunea populară”– așa se traduce termenul, întrodus în sec. XIX de învățatul Tomcon.(6.pag.71). Creația populară orală, întruchipează toate cîntecele, melodiile instrumentale, dansurile, poveștile, legendele, proverbele, bocetele tradiționale și transmit din veac în veac gîndirea și sufletul poporului. Folclorul , literatura orală e anume acel document , acea arhivă sonoră , care întruneșete toate venimentele din viața poporului și reflectă sentimentele și trăirile lui sufletești. Izvoarele orale, împreună cu slova scrisă, au stat la baza letopisețelor marilor cronicari precum, Grigore Ureche, Miron și Nicolae Costin, Ion Neculce, ori în bătaia pasului ce l-a cadențat timpul s-au adunat leațuri peste leațuri pentru a închega perioade și epoci înghemînate cu ani de restriște, cu tot ce ține de viața, portul, preocupările acestui pămînt mănos, bogat și pitoresc. Folclorul reprezintă gama largă de căntece, poiezii, dans, balade, bocete ale poporului moldovenesc. Autorii operelor creației populare nu sunt cunoscuți, deoarece la momentul apariției nici versurile, nici muzica, nici desenul plastic al dansului nu se înregistrau, dar se transmiteau de la om la om, de la un interpret la altul, deseori fiind prelucrate, îmbogățite, schimbate ca gen și căpătînd variații.

În prezent folclorul moldovesc este destul de variat și original ,  prin muzica de suflet, dansul popular care exprimă emoțiile și trăirile sufletești. Cultura muzicală moldovenească are rădăcini adînci milenare. Cele mai vechi creații ale culturii muzicale moldovenești sînt cîntecele de muncă și cele ritualice. În prezent Republica Moldova se mîndrește cu orchestra “Lăutarii”, ansamblurile „Mărțișor”, „Codru”, „Ciobănaș”, „Ciocîrlia”, dar ca și soliști Margareta Pîslaru, Valentina Cojocaru,  Nicolae Sulac, ș.a. Toți împreună ajută la promovarea muzicii populare, deoarece dezvoltarea muzicii în Moldova este o prioritate: au apărut mai multe instituții de învățămînt muzicale, se organizează diferite festivaluri, diverse concursuri și proiecte de creație, care prezintă un mare interes pentru turiștii străini. Dansul moldovesc la fel reprezintă una dintre cea mai veche artă populară, fiind totodată un „poem al neamului”, căci, cînd dansează moldovenii − „inimile vorbesc”. El scoate în evidență atît caracterul, cît și temperamentul, forța și agerimea poporului.

Pune în valoare înțelepciunea și umorul, dezvăluie sincer și direct aspirațiile și sentimentele oamenilor. Dansurile moldovenești alcătuiesc adevăratul tezaur al poporului basarabean împreună cu muzica, costumul național și arta populară.Dansul popular moldovenesc se caracterizează printr-o varietate interpretativă de la o zonă a țării la alta. În nordul Moldovei se practică dansurile ritualice legate de obiceiurile calendaristice precum “Capra” și dansurile de familie „Dansul miresei”, „Zestrea”, și „Jocul mare” practicat în zilele de nuntă sau la sărbători sătești precum “Hramul satului”.Căntecele ca și dansul popluar persistă la formarea folclorului moldovenesc, deoarece muzica joacă un rol important în viața popualară. De la naștere pînă la moarte ,cîntecul face parte integrantă din viața fiecărui om. Cîntecele de leagăn erau întrebuințate și la triburile primitive. Jocurile copiilor sînt regulate de multe ori prin cîntece și dansuri, în așa fel de la vărsta cea mai fragedă muzica și dansul au devenit pentru poporul moldovenesc felul de exprimare e trăirilor sufletești și a tuturor emoțiilor. La nuntă se cîntă în ceasuri de veselie sau în momente mai nostalgice , piesele de bază la nunta tradițional moldovenească sunt lăutărești. Diferite activități atît rurale cît și urbane sînt însoțite de cîntece și la sfîrșitul vieții , răposatul la fel este „bocit” prin cîntece lăsate din moși strămoși.

Cîntecele fac parte din genul poetic, ce cuprinde următoarele semnificații: cîntec bătrînesc , doina, colinda, hora,vicleim, descîntec și orații. Între doină și horă B. P. Hașdeu face deosebirile „ Doina este un cîntec de durere și jale, este expresiunea amorului și a suferinței. „ Hora sau ditiramblu este o poeizie lirică plină de entuziasm, ce se distinge de odă prin strofele neregulate,cîntec de joc și veselie”. Poporul moldovesc deține o gamă largă de bocete tradiționale,cîntece populare, balade și poezii deoarece deține o istorie bogată plină de emoțiiși trăiri sufletești.

Poezia la fel repezintă o metodă de exprimare a stării lăuntrice și acestă creție se clasifică în două sisteme: după anotimp și după vîrsta celor ce le cîntă, după etatea persoanelor care execută datina, care rostesc sau cîntă versurile,

ținînd cont în însușire și de succesiunea lor cronolgică împărțită după virstă. Poezia populară a reprezentat și continuă să reprezinte o sursă de inspirație pentru diverse forme de manifestare artistică precum literatură, pictură, muzică și teatrul, ingloband esența spiritualității basarabene. Poezia obiceiurilor de familie, poezia obiceiurilor calendarice; colindele, urăturile, și toate creațiile populare precum și istoria neamului au contribuit considerabil la completarea patrimoniului spiritualității moldovenești.

Patrimoniul colectiv, moștenit din gură în gură , din generație în generație, nealterat de influiența civilizației și a culturii cărturești, este ceea ce constituie un material de studii și o știință care se numește “Folclor”. Partea de nord a Republcii Moldova este puternic infiptă în istorie, păstrează pe meleagurile ei o întreagă cultură moldovenească prin căntece vechi sufletești poezii alese și dansuri alese.

2.4. Gastronomia și sărbătorile domnești, elemente de bază în domeniul ospitalier.

Bucătăria moldovenească reprezintă o întreaga operă de artă, toate bogățiile naturale ale meleagului moldovenesc – cereale, legume, fructe, vităritul și oieritul tradițional pe de o parte și amplasarea teritorială specifică a Moldovei la  frontieră dintre țări cu culturi diferite, au influențat sistemul gastronomia moldovenilor în perioade diferite ale istoriei. Bucătăria moldovenească a păstrat  pe parcursul secolelor, îmbibînd tot ce era mai bun din bucătăria greacă, slavonă, bizantină, mediteraneană.O influență mare asupra artei culinare moldovenești a avut-o bucătăria turcească. În rezultat, astăzi masa moldovenească atrage nu numai printr-o diversă paletă gustativă, care se bazează pe o varietate largă de bucate din legume, carne de porc, de miel, vită, pasăre, dar și printr-un arsenal bogat de tehnici de prelucrare culinară a produselor, preluat de la țările vecine. Cu toate acestea însă, bucătăria moldovenească s-a dezvoltat ca una originală, deosebită, avînd caracteristici specifice individuale, reușind să îmbine metodele culinare și combinații de produse, incompatibile la prima. Totuși mîncarea tradițională moldovenească este unică și deosebită prin tehnica sa de preparare, rafinamentul și gustul deosebit. Din timpurile cele mai vechi pe masa moldovenilor se servește brînza, care se face în salamură în condiții de casă. Brînza se utilizează nu numai ca aperitiv, dar și în calitate de ingredient la diferite bucate din legume, ouă, aluat și carne. Cu toate că porumbul a apărut în Moldova relativ recent (sf. secolul al XVII-lea), el ocupă un loc important în meniul moldovenilor. Din făina de porumb se prepară vestita mămăligă, care la rîndul său a dat naștere unui compartiment aparte în bucătăria moldovenească. Se consumă ca un fel de  mîncare aparte și în calitate de garnitură(Figura 1.4). Din meniul principal al bucatelor tradiționale moldovenești nu lipsesc nici legumele ca țară agrară Republica Moldova dispune de o gamă diversă de legume și fructe biologice, fiind preparate deosebit prăjite sau inăbușite devin gustarea excelentă pentru fiecare.

Saramalele la fel sunt “cartea de vizită” în bucătăria moldovenească. Prin aceste criterii putem spune demn că bucatele tradiționale moldovenești ocupă locul de frunte printre bucătăriile lumii.

De rînd cu cununa Duminicilor de peste an și cea a sărbătorilor Domnului Hristos, anul duhovnicesc mai cuprinde și cununa sărbătorilor domnești.Sărbătorile împărătești sunt zile anumite din cursul anului bisericesc, închinate fie amintirii unor fapte din istoria sfîntă, fie cinstirii lui Dumnezeu sau a unora dintre sfinți. Ele se deosebesc de celelalte zile prin aceea că, creștinii ortodocși, încetază ocupațiile obișnuite și mergem la biserică pentru a lua parte la slujba dumnezeiască prin care se prăznuiește sărbătorile. “Sărbătorile sunt orînduite pentru a oferi odihna trupului și totodată pentru îngrijirea în chip deosebit de cele ale sufletului (Deut. 16, 8; Fapte 20, 7).”Poporul moldovenesc este un popor creștin ortodox , ce ține cu sfințenie la 12 sărbători domnești dintre care sunt : “Crăciunul”, sărbătorit pe 25 decembrie plin de tradiții și obiceiuri prevestește Nașterea pruncului Iisus. O altă sărbătoare domnească mai este și “Boboteaza” sărbătorită de către creștini pe 19 ianuarie, fiind foarte bogată în datine și credințe, amintește oamenilor de sfînta taină petrecută în rîul Iordan. Stratenia – 15 februarie, una din sărbătorile creștine domnești – în amintirea Întîmpinării Pruncului Iisus de către dreptul Simeon. Floriile sărbătorită pe 17 aprilie și își are originea în antichitate și anume în organizarea vestitelor serbări de primăvară Floralia în cinstea zeiței Flora- dedicată venirii primăverii și renașterii naturii, creștinii au asimilat-o atribuindu-i conotații religioase. O altă sărbătoare seminficativă pentru creștini mai este și Blagoveștenia (7 aprilie) . E o sărbătoare de trecere de la „moarte” (iarna) la „viață” (primăvara). E hotarul dintre iarnă și primăvară, cînd începe renașterea naturii. Învierea Domnului sau Paștele este la fel una din cele mai așteptate și mai respectate sărbători religioase care comemorează evenimentul fundamental al creștinismului, Învierea lui Iisus Hristos – Marele îndrumător al omenirii, considerat Fiul lui Dumnezeu. Paștele este sărbătoarea cea mai sfîntă din calendarul creștin.

Sărbătorile Domnești au un rol primordial în formarea poporului moldovenesc pe baza acestor evenimente creștinești se mai păstrează și în prezent cele mai frumoase tradiții și obiceie moldovenești.

2.5. Satul moldovenesc

„Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” [Alecu Russo pag. 12]

Satele, precum oamenii se aseamănă mult, dar și se deosebesc. Fiecare sat are istoria sa incomparabilă, tradițiile și obiceiurile proprii, acest teritoriu prezintă baza formării etnografiei unui neam.

Satul (loc întărit în șanț) era principala formă de așezare în apoca medievală. Pe timpul cela satul moldovenesc deținea în jur de 15 – 20 case, și erau libere, independete. Cele dependete erau pe domniile domnești, boierești sau apațineau unor mănăstiri și erau locuite de basarabeni. Locuințele erau construite din chirpici, exact ca pe timpul get-dacilor. Satul moldovenesc reprezintă o varietate de valori culturale istorice- artă popluară, etnografie , folclor, tradiții, vestigii istorice – un cadru natural armonios îmbinat , cu un fond peisagistic variat și pitoresc. Toate acestea sunt valențe ale turismului rural moldovenesc. Apărute și dezvoltate pe cele mai variate forme de relief, așezările rurale au păstrat și mai păstrează și în prezent încă în bună măsură datinile și obiceiurile străvechi, un bogat și variat folclor, elemente originale de etnografie și arizanat. Republica Moldova are multe de oferit din punct de vedere turistic. Din punct de vedere cultural , țara și în deosebi partea de nord a republicii este extrem de diversificată, prin peisajele rurlare de o frumusețe rară, obiceiuri și tradiții păstrate din moși strămoși , case țărănești decorate după specificul regional și un folclor diversificat. Turismul rural în Moldova se practică din totdeauna, dar spontan, întîmplător și mai ales neorganizat, forma sa de materializare o reprezintă , începînd cu anii `20- `30, cazarea la cetățeni a vizitatorilor ocazionali a unei așezări rurale, unde turiștii au posibilitatea de a învăța arta meșteșugăritului, coloritul hainelor tradiționale și serbarea sărbătorilor sătești și sărbătorilor domnești.

Pentru cei care vor să evadeze în locurile ferite de mîna omului, aceștea pot opta pentru traseele turistice rurale , prelucrarea pămînturilor și strîngerea roadei, odihnă și recreiere într-un mediu curat ferit de poluare, apă cristalină ce scaldă păminturile îmbibate de tradiții și obiceiuri. Cuvintele nu vor putea reda întotdeauna varietatea impresiilor, a gîndurilor, și a sentimentelor ce se nasc din practicarea turismului rural din partea nordică a republicii. Toate acestea trăsături fac din Moldova o țară cu un obiectiv turistic de importanță mondială. Satul fiind unul din elementele principale în formarea potențialului turistic , a fost și trebuie să rămînă vatra strămoșească a neamului .În mediul rural de-a lungul mileniilor au crescut și sau format generații tinere ce duc în viitor folclorul, tradițiile și obiceiurile poporului moldovenesc cee ce a pus bază formării potențialului etnografic . În prezent satul prezintă un produs turistic inedit cerut atît pe piața națională cît și internațională.

Toate elementele etnografice, teatrul, muzica, portul național, folclorul și gastronomia în toate diversficarea ei, prezintă elementele de bază în atracția turiștilor.Potrivit studiilor efectuate în capitolul 2 se fac următoarele concluzii. Plaiul moldovenesc este imbibat de o mulțime de etnii, fiecare cu istoria, tradițiile și obiceiurile sale, dar toate la un loc formează cartea de vizită a Republicii Moldova. Analizînd partea nordică a Republicii putem face următoarele concluzii, căci datorită istoriei multiseculare, amestecul de etnii, turiștii oricînd au posibilitatea să facă cunoștință cu cultura multilaterală, cu tradițiile și viața de zi cu zi a oamenilor, cu tezaurul literar și cel etnografic, cu mănăstirile Moldovei, locurile pitorești, monumente istorice și să asculte cele mai frumoase cîntece și bocete pur moldovenești.

Capitolul III.Studiu de caz. Evaluarea elementelor etnografice din satul Sofia, raionul Drochia.

3.1.Satul Sofia,raionul Drochia.

Veșnicia s-a născut la sat….

Orice plai pitoresc poate fi prefăcut într-o gură de rai, atunci cînd neamul deține o istorie puternic înrădăcinată în timp și în pofida greutăților rămîne acel colț de rai, spre care tinde omenirea. Satul moldovenesc este un edificiu sacru pentru fiecare. În decursul întregii istorii a Moldovei satele au fost arealul al cărui populație reprezentă majoritatea locutorilor țării. Noțiunea  de sat vine de la latinescul fossatum (loc întărit). Primele documente, care ne oferă posibilitatea să evaluăm numărul satelor din Moldova datează din secolul XVII. În acea epocă în Țara Moldovei existau circa 1700 de sate, majoritatea amplasate în proximitatea cursurilor de apă, pe coastele dealurilor sau la poalele pădurilor. Recensămîntul efectuat la porunca administrației militare ruse în anii 1772 – 1773 și 1774, ajunge la cifra de 2299 de așezări, dar fără teritoriile Bugeacului și Hotinului anexate Imperiului Otoman; cu acestea din urmă numărul satelor poate fi estimat la cel puțin 2800. Între timp, anii fugari eu schimbat seminificativ poziția populției urbane, dar în pofida la tot, satul a rămas locul sfînt la neamului moldav.

Precum și satul Sofia din raionul Drochia, ce a fost și este o dovadă a unei culturi materiale și spirituale cu rădăcini puternice și viguroase create de poporul moldovenesc. Situat la 8 km de centrul raional, satul Sofia este o localitate –centru de comună în Raionul Drochia, termenul provine din greacă și se traduce prin "înțelepciune", "abilitate", "cunoaștere". Mai este și denumit "satul celor 2.000 de fântâni", deoarece Sofia are bogate resurse de apă potabilă. Satul se află în partea de nord a republicii la o distanță de 165 km de capitala Chișinău. Fiind situat în Podișul Moldovei, cea mai mare parte a localității se întinde de-a lungul unei văi, ce este străbătută de un afluent al râului Cubolta, și care împarte satul în două părți. În centrul satului se găsește un lac imens ce acoperă o suprafață de 8 ha.

Alte 7 lacuri fac parte din patrimoniul așezării. Istoria satului Sofia: Denumirea de „Sofia” a fost data satului de către boierul Hasnaș, proprietarul domeniului, în cinstea unicei fiice care a decedat în urma unei boli grave. Localnicii care s-au stabilit în sat, au venit din 3 sate diferite de unde și provin numele mahalalelor: Strâmbeni, Bădiceni, Mândiceni iar ce-a de-a patra mahala era populată de ruși de unde și denumirea de Ruși.

Satul Sofia se caracterizează printr-o cultură înaltă, prin tradiții și obiceiuri bogate, un muzeu cu numeroase exponate ce reflectă istoria localității și viața oamenilor. Fiecare își iubește baștina sa și chiar dacă părăsește meleagurile sale, locurile unde și-a petrecut copilăria, unde a învățat, într-o bună zi se întoarce, pentru că zice poetul, M.Vărțanu:

“Aici am fost și veșnic o să rămînem,Trecînd din ieri, prin astăzi spre nesfîrșitul mine. Alături de strămoși, prin pietre funerare. Asemenea luminii el fulguie pe zare. De focul sfînt alături, ce nu-și trădează vatra. Asemenea statuii săpate-n timp și piatră. Aici am fost de-a pururi, aici vrem să rămînem. Cu sufletul, cu ploaia curgînd peste țărîne. Și chiar cînd înspre stele pronim solii de pace. Cu inima și dorul la baștină ne – ntoarcem [3. Pag 24]

Datorită poziției sale geografice favorbaile, satul Sofia este situat în bazinele răurilor Cubolta și Răut, care își duce apele în fluviul Nistru, la 11 km de orașul Drochia, la 8 km de satul Gribova, la 9 km de Pelenia și la 27 km de orașul Bălți. Satul are o lungime de 6,5 km și lățimea de 4,5 km, vatra lui cuprinde 612,86 ha de pămînt. Un loc deosebit în viața sofenilor îl ocupă iazul din mijlocul localității, ce potrivit istoriei a fost construit cu eforturile sătenilor. Blazoanele satului Sofia:

Pînă în anul 1920 satul Anfisovca a făcut parte din județul Soroca, astfel blazonul localității era renumitul monument istoric cetatea Soroca.

În anul 1920 satul Anfisovca a fost trecut în județul Bălți, schimbîndu – se și denumirea în Sofia, tot o dată a fost schimbat și blazonul, care reprezintă și în prezent un arcaș pe malul unei ape.

Primii oameni care s-au stabilit cu traiul în satul Sofia au fost lucrătorii de zi pe pămîntul moșierului, ori erau veniți în căutarea de pămînturi libere, sau fugise de exploatarea moșierilor din localitățile lor de baștină. Dementie Hasnaș, posesorul pămînturilor din Sofia, conform tradiției orale, era milostiv, permițîndu-le unora să-și construiască bordeie, bojdeuci doar penru această trebuia să-i lucreze pămîntul. Potrivit istorie și în prezent vedem schimbările majore apărute în tradițiile și obiceiurile moldovenești din parte de nord a moldovei. Pămînturile din satul Sofia găzduiește ucraineni, găgăuzi, bulgari, evrei, polonezi, romi- țigani și alte națiuni ce au modificat simțitor potențialul etnografic, portul, gastronomia și toate tradițiile moldovenești, diversificîndu-le, spre practicarea și promovarea turismului în prezent. [satul Sofia, trecut prezent și viitor. Pag. 96]

Regiunea de Nord-Est (Nistreană.)

Interes turistic prezintă mănăstirile Călărășăuca și Rudi.

Mănăstirea de călugărițe Călărășăuca este situată într-un defileu din cele mai frumoase pe malul drept al Nistrului lângă satul cu aceeași denumire, la 7 lan mai jos de or. Otaci. A fost înființată ca un schit al mănăstirii "Sfântul Sava" din Iași în 1780-1782 pe locul bisericii de lemn ruinate de tătari. Din donația boierului Hagi Marcu Donici, român din Movilău, a fost zidit ansamblul de piatră "Adormirea Maicii Domnului", care în 1843 a devenit mănăstire. În 1853 din donația creștinului Cerchez s-a zidit a doua biserică "Sfintul Mitrofan", reconstruită în 1910. În curtea mănăstirii se găsesc trei izvoare. În această parte a republicii sunt originale prin arhitectura lor bisericile de lemn "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" din Petrușeni (1702), "Sf. Arhanghel Mihail" din Hiliuți (1808), "Sf. Mihail" din Rotunda (1802), Stolniceni, "Sf. Ion Gură de Aur" din Pererâta (1771) și "Sf. Treime" din Larga (1897) – cel mai frumos lăcaș din lemn din Basarabia. Prezintă interes arhitectonic și bisericile din piatră "Sf. Gheorghe" din Ciuciulea (1831), construită de Gh. Leonardi și "Sf. împărați Constantin și Elena" din Limbenii Noi, construită de Vasile Leonard, "Sf. Treime" din Șofrâncani (1880), s. Tețcani, bisericile din orășelele Lipcani și Râșcani.

Ansamblul monastic "Sf. Treime" de la Rudi, din sec. XIX – anii 30 ai sec. XX, este situat în pădure în unul din cele trei canioane (într-o trecere îngustă) a landșaftului rezervați ei naturale Rudi-Arionești. Aflată lângă un mic pîrăiaș cu numele Bulboaca pe o terasă însorită din centrul canionului, mănăstirea este înconjurată de stânci cenușii calcaroase, acoperite cu tufiș. Documentele atestă construcția mănăstirii între 1774 și 1777 concepută pe timpul lui Duca Vodă și terminată de Grigore Ghica Vodă. În alte date se menționează anul 1772 cu participarea lui Simion Donciul, negustor din Movilău, și a fraților –proprietari Andronache și Teodor Rudi, descendenți din neamul credinciosuui Eustatie Rudi, fost mare armaș din Suceava, căruia Ștefan cel Mare printr-un uric emis la 23.11.1470 i-a dăr0uit "în a noastră Țară a Moldovei, Samoleuca Mare și Mică", numită și Rudi.

Regiunea Stepei Bălților. Aici se înalță biserica Veche (1775), biserica "Sf. Nicolae", cu clopotniță aparte, construită în stil romano-catolic (seamănă cu un costiol polonez), ridicată de boierul moldovean Gheorghe Panaiot (1791-1795, arhit. vienez Vaisman) menită pentru 300 de negustori armeni din Galiția, cărora, nu se știe din care considerente, nu li s-a permis să se mute cu traiul în Moldova. Biserica a fost sfințită în 1804 și transformată în lăcaș de cult ortodox.

O adevărată capodoperă de arhitectură națională a orașului este biserica "Sf. împărați Constantin și Elena" (1924-1934), folosită până nu demult ca sediu al muzeului de istorie și studiere a ținutului (arhit. român Gabrielescu și arhit. rus Ivanov, ajutați de un grup de zugravi români, italieni, unguri, ruși). La ceremonia sfințirii bisericii în 1935 au asistat regele Carol al II-lea, Marele Voievod de Alba Iulia Mihai, viitorul și ultimul rege al Hohențolemilor de pe tronul românesc, precum și oaspeți din Atena, Constantinopol și Liublin.

O mîndrie a bălțenilor o constituie și fosta biserică "Cuvioasa Paraschiva"(1924-l934), ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moaște se află la Iași (în 1989 clădirea găzduia Planetariul urbei), construită prin grija marelui patriot, a fostului episcop de Hotin cu sediul la Bălți Visarion Puiu. În oraș s-a păstrat și biserica armenească "Sf. Gheorghe Luminătorul" (încep. sec. XX), construită din cărămidă și fețuită cu piatră neprelucrată. E impresionantă prin arhitectura sa românească clădirea Episcopiei.

Palanca (sec. XVII), biserica din lemn "Sf. Arhanghel Mihail" din Corlăteni (1816), "Sf. Mihail și Gavriil" din Hiliuți (1808).

Prin arhitectura lor se evidențiază bisericile "Sf. Arhanghel Mihail" din Horești (sec.XVIII), cea cu tumele răsucite din Reuțel, unica de acest fel în Basarabia, "Sf. Treime" din Copăceni (1810), "Sf. Nicolae" din Sculeni (1827) și "Tuturor Sfinților" din Buciumeni (1824), cea din or. Râșcani. La Cubolta se află biserica "Sf. Ecaterina", unul din cele mai frumoase lăcașe sfinte din Republica Moldova, ctitoria lui Ștefan Leonard (tatăl scriitorului Pavel Leonard), precum și conacul familiei Leonard, biserica din Negureni (Telenești) din sec. XIX. Prezintă interes Paraclisul din or. Ungheni, construit după proiectul arhitectului A1.Bernardazzi în 1905. În acest oraș se află și frumoasa biserică "Sf. Nicolae", monument ecleziastic de istorie, ctitorit în 1882 de principele Constantin Moruzi.

În 1996 a fost finisată construcția bisericii "Adormirea Maicii Domnului" de la Drochia, cea mai impresionantă catedrală zidită după 1990 în Basarabia. Este ridicată în stil novgorodean cu cinci turle și pictată de vestitul maestru Petre Achițenie din Dorohoi. Cele trei catapetesme și ușile împărătești s-au făcut la București de către maestrul în pictura bisericească Ionuț Achițenie.

În comuna Mihăileni (jud. Soroca) în cimitirul sătesc încă până în 1991 au fost instalate mai multe mostre de sculptură populară (printre care zeci de răstigniri din lemn, unele frumos ornamentate) adunate din satele vecine.

Regiunea Nistrului de Mijloc. În perimetrul acestui sector se găsesc ruinele celei mai vechi și vestite mănăstiri rupestre din Basarabia și vestigiile unei cetăți dacice.

Spre sud-est de Soroca se găsesc vestitele complexe monastice de la Saharna, Japca, Dobrușa, Cușelăuca și Cosăuți, mănăstirile în stânci de la Țipova (cea mai interesantă și cea mai veche din Basarabia, din sec. XI-XVIII),Japca (sec. XV) și Saharna (sec. XVIII), biserica din Cuhureștii de Sus și altele.

În anul 2003 s-au împlinit 230 de ani de la deschiderea mănăstirii Dobrușa (jud. Soroca). Această mănăstire a fost fondată la început ca schit pe moșia satului Dobrușa. Întemeierea ei este atestată în 1772 când un monah venit de la mănăstirea Pobrata (Probota) din jud. Suceava a zidit aici hramul "Sfântul Nicolae". În anii 20 ai sec. XX această biserică servea drept capelă de cimitir și pentru slujbele bătrânilor schimnici retrași de la mănăstirea Probota. Din cauza creșterii numărului de călugări și a lipsei de apă, părinții s-au coborât în Valea Lacului, unde apa se găsea mai lesne și cu sprijinul boierului Toma Cozma din Iași au ridicat în 1882 o biserică mare din piatră cu hramul "Sfintul Nicolae". Mai apoi mănăstirea s-a lărgit, constituind un ansamblu din 3 biserici.

Așezată între coline acoperite cu păduri, din care izvorau trei pârâiașe, ce-i străbăteau grădinile cu câteva lacuri, Dobrușa avea una din cele mai frumoase poziții geografi ce. Denumirea mănăstirii provine de la unul din aceste pârâiașe – Dobrușa.

În 1959 după ce a fost închisă, mănăstirea a fost jefuită și transformată în școală-internat auxiliară, degradând tot mai mult. S-a redeschis în 1993. Arhimandritul Sofian Bodiu în vârstă de 86 de ani, actualul stareț al mănăstirii "Antim Ivireanu" din București, călugărit la mănăstirea Dobrușa, în timpul vizitei sale aici, efectuată în 1998, a dăruit acesteia biblioteca sa personală de 4 mii de volume de literatură religioasă, cărți de pictură.

Ansamblul monastic de călugărițe Japca cu hramul "Înălțarea Domnului" a fost întemeiat la început ca schit pe la mijlocul sec. XIII-XIV de călugării care au părăsit schitul Deleni din jud. Botoșani, din cauza năvălirii tătarilor. În 1812 devine mănăstire (după alte date – în prima jumătate a sec. XVII).

Către 1829 aici se construiește biserica "Înălțarea Domnului" și clopotnița etajată. În 1849 se zidește biserica de iarnă "Arhanghelul Mihail". La începutul sec. XX (1912) biserica "Înălțarea Domnului" este rezidită cu trei altare în stil eclectic. Pe o stâncă din apropierea Nistrului se află mănăstirea rupestră Japca construită înainte de 1484.

Pe teritoriul rezervației Saharna se află ansamblul arhitectural monastic "Saharna" din sec. XVIII, mănăstirea în stâncă din sec. XII-XV și ruinele cetății getice din sec. IV-III î.e.n.

Mănăstirea Saharna cu biserica "Sf. Treime" (1821) își ia începutul din sec. XVIII. Nucleul istoric al mănăstirii îl constituie un schit rupestru din 1776 numit Horodiște întemeiat încă în sec. XII-XIII. La 200 metri mai jos, în 1776, călugărul Bartolomeu Ciungu a întemeiat aici mănăstirea "Sf. Treime". În prima jumătate a sec.XIX construcțiile de lemn ale bisericilor de iarnă și de vară au fost înlocuite cu clădiri de piatră. Între 1818-1821 s-a construit biserica de vară "Sf. Treime", iar în 1863 a fost ridicată cea de iarnă "Adormirea Maicii Domnului".(Figura 1.7)Ansamblul monastic "Sf. Treime" a fost reconstruit și întregit cu susținerea materială a inginerului și mecenatu1ui grec Nicolae Apostolopolo, pentru care fapt domnia sa s-a învrednicit de înalta onoare de a fi înmormоntat în curtea mănăstirii. În biserica de iarnă a mănăstirii (1882) se află expuse moaște1e părintelui Macarie (1888-1969), ultimul stareț al ei. Biserica din piatră de aici a fost restaurată în ultimii ani.

În ce privește mănăstirea în stâncă de aici, până la noi au ajuns numai chiliile ei, în pereții cărora se mai văd locurile cioplite pentru icoane și alt inventar monastic.

Mănăstirea Cușelăuca, cu hramul "Adormirii Maicii Domnului" a fost construită în 1786 de creștina Maria Tocană din satul Cotiujenii Mari, în călugărie Minodora.

Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului" de la Cosăuți a fost înființată în 1729. Închisă după 1821, ea a fost construită din nou în a doua jumătate a anilor 90 (sec. XX). Lângă mănăstire există un izvor cu apă tămăduitoare de ochi.

Monumente istorice și de cultură de mare valoare națională reprezintă și mănăstirile în stânci, în primul rând cele de la Țipova, Japca, Socola.

Eugen Bâzgu, situate aproximativ la 15-25 km unul de altul. Datele arheologice, istorice și arhitecturale demonstrează că cele mai multe din aceste complexe au fost înființate nu în sec. XVI-XVIII, după cum se credea, ci începând cu sec. XII și mai înainte (sec. VIII-XI). Inițial ele au fost folosite în calitate de adăposturi în drumul răspândirii creștinismului de la sud spre partea de sus a fluviului, iar mai apoi (în sec. XVI-XVII) de către pelegrinii ruși (în partea opusă, de la nord spre sud) porniți în pelerinaj spre locurile sfinte din Palestina.

Complexul mănăstirii rupestre de la Țipova din rezervați a peisagistică cu aceeași denumire, cunoscut în documentele vremii sub denumirea de Mănăstirea Horodiște, se include în numărul celor mai vechi și mai de preț monumente istorice ale Moldovei. Construcția lui s-a început încă în primele secole ale mileniului doi într-o stâncă abruptă și a durat până în sec. XVIII, reprezentând un muzeu unical sub cerul liber. Acest complex monastic se deosebește printr-o compoziție arhitecturală complicată, alcătuită din biserică și clopotniță, chilii, balcoane, terase săpate în trei nivele, rămășițele unei scări grandioase ce cobora spre râu. El avea și menire strategică, reținând calea năvălitorilor huni, sciți, mongoli, poloni, tătari, turci. Pe piscul stâncii, între prăpastia Blănița și Valea Satului și astăzi se mai pot vedea ruinele unui oraș dispărut, populat încă în sec. XII î.e.n. de triburile getice. Pîrăul Țipova, ducându-și apele spre Nistru, formează cîteva cascade pitorești cu o înălțime de 10-16 m. Cîndva aici funcționau cîteva mori de apă. Autorul cărții "Mănăstirile Basarabiei" (Chișinău, 1919), arhimandritul Visarion Puiu, scrie că nu se știe cine a construit schitul și peșterile de aici. Se presupune că ele slujeau creștinilor în calitate de adăpost în timpul năvălirilor tătarilor în sec XIII. În 1776 schitul a fost reînnoit de călugărul Bartolomeu Ciungu, întemeietorul mănăstirii Saharna. Biserica "Adormirii Maicii Domnului" din imediata apropiere de pe coama dealului a fost înființată în 1756 pe moșia dăruită de Radu Racoviță Mănăstirii Dobrovăț de lângă Iași.

De mănăstire sunt legate mai multe legende. Una din ele ne spune că anume aici a avut loc cununia lui Ștefan cel Mare cu Voichița. Pe lângă mănăstire există un schit-muzeu.

Fiecare din mănăstirile rupestre reprezintă complexe cu mai multe încăperi. De exemplu mănăstirea rupestră de la Țipova, închisă în 1949 și redeschisă în 1994, este alcătuită din trei complexe monastice. Primul include Biserica "Sf. Cruci" și câteva chilii, înființată, după presupunere, în sec. XI-XII. Al doilea include Biserica "Sf. Nicolae" săpată în sec. XIV-XV. Al 3-lea cuprinde 18 încăperi din sec. XVI-XVIII, unite prin treceri interioare, cu scări, galerii deschise și balcoane. Biserica mănăstirii de la Sahama este legată cu chiliile printr-un pridvor.

O mică biserică rupestră din sec. VIII-IX e.n., numită "Peștera lui Bechir", se află în una din stâncile Sorocii.

La Pripiceni Curchi se află un schit cu hramul "Sf. Treime", deschis în 1817 în biserica de lemn de pe moșia mănăstirii Curchi. Actuala biserică de piatră a fost zidită în anii 1902-1904. Din 1903 este mănăstire.

În 1994 a fost deschisă Mănăstirea Chiște1nița cu hramu1 "Sf. Arhanghel Mihail" care dispune de două biserici.

O valoare istorică și arhitectonică o au bisericile "Sf. Nicolae" din Soroca (1745), "Sf. Nicolae" din Ocolina (1745), cea din Redi Cereșnovăț (1772), biserica din lemn "Sf. Nicolae" din or. Florești (1808), cele din piatră – biserica-schit de călugărițe din Cotiujeni (începutul sec. XVIII), "Sf. Arhanghel Mihail" din Vadul Rașcov (una din cele mai vechi biserici din piatră, construită în 1787) și cea din Cobâlea (1806-1812), (ctitorită de Ștefan cel Mare), cea în stil vechi moldovenesc "Sf. Nicolae" din N apadova (1843), "Sf. Treime" din Cuhureștii de Sus (construită după proiectul arhitectului A. Șciusev în 1913-1914), "Sf. Arhanghel Mihail" din Ciripcău (1844), "Sf. Mitrofan" din or. Florești (1853-1870) "Nașterii Maicii Domnului" din Țareuca (1915), cea în stil neoromânesc din

Prodănești. Rar în Moldova se pot întâlni astfel de biserici ca cea de la Cuhureștii de Sus, cu clopotniță aparte, înălțată din piatră neprelucrată și cărămidă.

Turiștilor pot fi demonstrate și colecția crucilor și obiectelor bisericești din s. Sănătăuca.

În partea stângă a Nistrului se evidențiază bisericile din satele Hristovaia, Podoima și Caterinovca. Cele mai vechi sunt biserica "Sf. Treime" (1654) și biserica catolică "Sf. Kaetan"(înălțată în 1749 cu străduința cneazului Liubomirski) din Rașcov. Aici se pot vedea și rămășițele unei sinagogi din sec. XIX.

La răscrucea cea mai periculoasă de pe drumul de centură a or. Rezina, unde multe persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere, din propriile resurse materiale în toamna anului 2002 profesoara pensionară Vasilisa Nițulesco a înălțat o răstignire impresionantă.

Regiunea Codrilor Bâcului. Rezervațiile naturale de aici adăpostesc mai mult de jumătate din numărul total al complexelor monastice aflate astăzi pe teritoriul Republicii Moldova (13 din 24), cum ar fi cele de la Vărzărești (încep. sec. XV), Căpriana (prima jumăt. a sec. XV), Hâncu (1678), Hârjauca (1740), Hârbovăț (sec. XVIII), Țigănești (1725 – încep. sec. XX), Suruceni (1785), Curchi (sec. XVIII), Tabăra (sec. XVIII), Răciula (1797 – a doua jum. a sec. XIX).

Cea mai reprezentativă din aceste mănăstiri este Căpriana,(Figura1.8) fondată de egumenul Chiprian în 1422 (după alte documente – în 1420, atestată oficial în 1429), de la care și-a preluat și denumirea (mai corect, deci, ar fi Chipriana). Ansamblul mănăstirii include 3 biserici: "Adormirea Maicii Domnului", "Sf. Nicolae (1840)" și "Sf. Gheorghe" (1903-1905), o casă cu două nivele (1826), chilii și altele. Biserica "Adormirii" de aici a fost întemeiată de Alexandru cel Bun (1420), ctitorită de Ștefan cel Mare, rezidită de către Petru Rareș în 1541-1545 în stil arhitectonic clasic moldovenesc și reconstruită de către mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1818-1820). Este cea mai veche mănăstire care s-a păstrat pe teritoriul republicii și unicul lăcaș unde se păstrează vestigii bisericești cu valoare de unicat din sec. XV-XIX. De aici se rasp]ndeau primele cărți, multe se scriau și se copiau în pereții mănăstirii, fapt ce dă drept de a fi numită una din universitățile voievodale ale Moldovei. Sub zidul exterior al bisericii ,,Adormirii" e înmormântat însuși mitropolitul (1821). Clopotele mănăstirii au fost instaurate după 1876. Mănăstirea a fost sediul Mitropoliei Moldovei. Ea a avut o bibliotecă bogată, mai apoi pierdută. Arhiva ei s-a reușit a fi expediată la mănăstirea Zografu de la Sfintul Munte din Grecia încă în anul 1917. Din 1962 și până în 1990 mănăstirea a fost închisă, aici fiind instaurat un spital pentru copiii bolnavi de tuberculoză (până în 1991), și în parte s-a ruinat. Redeschizându-se în 1990, în mănăstire s-au inaugurat cursuri de un an pentru pregătirea preoților. În prezent din trei biserici lucrează numai una. ("Sf. Nicolae", care în timpul sovietic fusese club). Se prevede că în curtea mănăstirii va fi înălțat un monument lui Ștefan cel Mare. La începutul anilor 90 (secolul XX) mănăstirii i-au fost repartizate 22 hectare de pământ. În prezent complexul monastic Căpriana se reconstruiește.

Mănăstirea Vărzărești cu hramul "Sf. Dumitru" este atestată documentar într-un hrisov al domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun din 1420, reconstruită în 1770 de protoiereul Constantin Macarescu din Chișinău. A fost arsă până la temelie, apoi reconstruită din piatră albă. Fiind complet jefuită în 1959, abia către 1992 s-au început lucrările de restaurare.

Mănăstirea Hârbovăț a fost zidită din piatră în 1730 de boierul Constantin Carpuz. Pe locul unei biserici mai vechi din lemn, în 1816 a fost clădită biserica "Adormirii Maicii Domnului", reînnoită în 1828-1855. În a doua jumătate a secolului XIX (1870) a fost construită biserica de vară "Sf. Duh" și o clădire cu 3 nivele pentru chilii. A devenit vestită din 1790 prin icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care călătorea anual cu alai de la Hârbovăț la Mitropolia din Chișinău și în sens opus .

Mănăstirea Hârjauca cu hramul "Înălțarea Domnului" își începe istoria din 1740 din inițiativa și cu concursul monahului Teodosie pe moșia boierului Niculiță, când aici a fost ridicat un schit. Principalele construcții au fost ridicate începând cu anul 1818. Biserica de Iarnă "Sf. Spiridon" și chiliile pentru călugări au fost terminate în 1836. În 1848 în locul unei biserici vechi din lemn a fost clădită una din piatră – actuala biserică. În 1872 pe lângă mănăstire a fost deschisă o școală unde învățau vreo 29 de copii orfani din partea locului. Timp de peste 100 de ani acest lăcaș a fost Reședința de vară a Mitropolitului Moldovei. În 1953 mănăstirea a fost închisă. Peste 5 ani (1958) aici se deschide un spital balneologic, iar în 1959 – un sanatoriu, care treptat și-a creat infrastructura necesară.

Mănăstirea de maici "Hâncu" își are începutul din 1678. A fost numită astfel în memoria marelui serdar de Orhei și Soroca Mihalcea Hâncu, boier de vază de pe vremea lui Vasile Lupu, descendent dintr-un vechi și strălucit neam ce venise încoace din Maramureș odată cu Dragoș Vodă. Mihalcea Hâncu a fost un luptător aprig împotriva fanarioților. La începutul existenței sale mănăstirea a fost un schit de maici. Mihalcea Hâncu a jertfit schitului 1040 desetine de pământ din moșia sa Secăreni, o suprafață acoperită aproape în întregime cu pădure. Până în 1808 schitul a stăpânit pământul donat de Mihalcea Hâncu. Prin anii 30 ai secolului XIX schitului i s-a dat numele de mănăstire. Ansamblul mănăstirii a fost ridicat între 1878 și începutul sec. XX. În prezent aici sunt două biserici. Una e cea de vară, construită din piatră pe locul fostei biserici din nuiele. A doua – cea de iarnă, se situează în centrul unui impresionant bloc din piatră, unde cândva se aflau trapeza, sala pentru oaspeți și nouă chilii pentru călugări. În ultima vreme aici se fac restaurări.

Istoria mănăstirii Țigănești, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" începe de la 1725, după alte date – și mai devreme, cu osârdia boierului Lupu Dencu și răzeșilor din satele Cobâlca, Onești și Țigănești. La început ea a fost o simplă biserică de bîrne, care adăpostea și ascundea pe creștinii din apropiere de năvălirile tătarilor.

În 1846 sub patronatul ieromonahului Victor, cu banii adunați de la diferiți binevoitori creștini deveniți mai pe urmă ctitori, în locul bisericii din lemn a fost construită una din piatră. Cu timpul s-au clădit biserica de iarnă, trapeza, chiliile și toate celelalte clădiri, formоnd împreună un ansamblu irepetabil. A fost redeschisă în 1992, însă necesita reconstrucții.

Mănăstirea de maici Suruceni, aproape de satul cu aceeași denumire cu hramul "Sf. Gheorghe" a fost construită în 1785 de ieromonahul Iosif și continuată de pitarul Casian Suruceanul. Istoria ei este legată de numele arhiepiscopului Dionisie Erhan (1868-1943), mare ierarh și cărturar al Moldovei, senator în primul Parlament al României în 1918, care a slujit aici toată viața (unde și este înmormântat) și de egumenul Anatolie Poiană, care la 1860 a întemeiat biserica "Sf. Nicolae" din acest complex mănăstiresc. În 1918 mănăstirea i-a găzduit pe membrii Sfatului Țării Anton Crihan, Ion Pelivan, Ion Buzdugan, Mihai Suruceanu, aceștia fiind urmăriți de bolșevici. Pe teritoriul ei se află mormântul lui C. Suruceanul. Aici a fost descoperit și mormântul episcopului Dionisie Erhan, fost arhiepiscop la Cetatea Albă, decedat în 1943, care prin anii 20-30 a activat prin partea locului. Între 1959-1992 mănăstirea a stat închisă, parțial fiind distrusă. În primăvara anului 1992 lăcașul s-a redeschis cu statut de mănăstire de călugărițe. În 1999 pe teritoriul mănăstirii a fost înființat Seminarul teologic "Regina Maria", care oferă studii liceale cu profil umanistic. Absolventele seminarului devin profesoare de religie în ciclul primar.

Mănăstirea Curchi (1720 – încep. sec. XX), conform unei legende a fost întemeiată de Ștefan cel Mare. Documentar esteatestată ca monument de arhitectură din secolul XVII. În mai multe rânduri a fost devastată de tătari, iar apoi reconstruită. Impunătorul ansamblu este format din biserica "Sf. Ucenic Dumitru", înălțată de către Iordache Curchiu, răzeș din Moruzeni, în 1773, biserica "Nașterea Maicii Domnului", construită în 1808-1810, biserica "Trei Ierarhi" și un turn – clopotnița. Primele au fost înălțate după proiectul vestitului arhitect italian V. Rastrelli, care lucra la Petersburg. La interferența sec. XIX și XX a fost finisată biserica de iarnă, chiliile călugărilor și casa de locuit a egumenului.

În perioada sovietică și după aceasta – până în anul 2000 la mănăstire se afla spitalul de psihiatrie cu 600 de paturi. În anul 2000 toate cele 3 biserici, casa starețului etc. au fost oficial transmise bisericii ortodoxe. Însă aici mai rămân până la 200 de bolnavi, pe care biserica este dispusă să-i întrețină.

Mănăstirea Frumoasa cu hramul "Sf.Treime" a fost înălțată în 1804 de răzeșul Efim Iurcu din Olișcani cu susținerea sătenilor din s. Bravicea. Din 1949 până în 1994 a fost închisă. Dispune de două biserici.

Mănăstirea de maici Răciula cu hramul "Nașterea Maici Domnului" Mănăstirea Tabăra, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost înălțată de boierul Gheorghe Ruso în 1784 (după alte date – în 1779). Redeschisă în 1989. Dispune de o biserică. La mănăstire se păstrează lista a 59 de ofițeri și soldați ai armatei Române originari din Basarabia, căzuți pe poziția de luptă a unui divizion românesc de artilerie în 1944 nu departe de satul Tabăra, loc numit de băștinași la Crucea Românilor.

Mănăstirea Hirova (Nicolăieuca), cu hramul "Sf. Simion Stâlpnicu1" a fost construită în 1836, în locul unei biserici distruse de flăcări în 1803, ultima ținea de numele lui Ștefan cel Mare. Redeschisă în 1992. Actualele două biserici au fost construite în 1836 și 1863.

Mănăstirea Condrița, fost schit al mănăstirii Căpriana cu hramu1 "Sf. Ierarh Nicolae", s-a înălțat în 1783 din inițiativa ieromonahu1ui Iosif și susținută de călugării din mănăstirea Căpriana. Redeschisă în 1993. Are două biserici. Această mănăstire este prima care, după 1991, a aderat la Biserica Neamului – Mitropolia Basarabiei. La mănăstire este înmormântat Dionise Erhan (1868-1943), membru al "Sfatului Țării", fost senator în primul parlament al României întregite din 1918.

În 2000 o nouă mănăstire a fost inaugurată lângă satul Horești, jud. Chișinău .

În zona Codrilor prezintă interes și bisericile din lemn "Sf. Dumitru" din Mândra (1827),"Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" la cimitirul din Vorniceni (1839), "Sf. Cuvioasa Parascheva" din Pănășești, ,,sf. Tiron" din Cotul Morii (1812), "Sf. Nicolae" din Horodiște (sec. XVIII), cea din Bălăurești (1809), precum și unele din piatră, cum ar fi cele din Vărzărești (1794), Sireți (încep. sec.XIX), "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Lăpușna (1818), "Sf. Parascheva "din Horodiște (1888), cele din Bezeni (1870), Nișcani (1909, proiectată de cunoscutul architect A. Șciusev), Vorniceni (1912), Ciutești (1936), capela familiei Alexandru Donici din Bezeni (1848), astăzi Donici, și altele. La Strășeni se află biserica "Sf. Cuvioasa Parascheva" cu catapeatesma de o rară frumusețe, un lucru de unicat, fară asemănare în republică.

Regiunea Orheiană. În complexul antropico-natural de monumente Orhei se evidențiază următoarele părți componente principale.

Complexul monastic constituit din biserica "Adormirii" (sec. XIX) cu clopotniță aparte (1821), situată de asupra intrării în mănăstirea din Stânca "Barbari-Bosie" de la Butuceni. Ultima reprezintă un ansamblu săpat în stâncă pe malul drept al Răutului nu departe de satul sus-numit, care datează din secolul XV-XVII, alcătuit din 5 încăperi peșteri (se crede că ele au fost mănăstiri), ce comunică între ele și cu biserica "Sf. Nicolae" (durată în 1675 de pârcălabul Bosie), cetatea geto-dacă din sec. IV-III î.e.n. pomenită încă de Dimitrie Cantemir în lucrarea "Descrierea Moldovei", cu o concentrare maximală a acestor monumente pe promontoriul de la Butuceni. Cea mai mare parte a acestui complex de monumente se încadrează în rezervația peisagistică naturală Trebujeni.

ETNOGFRAFIE ȘI FOLCLOR.

Regiunea de Nord- Vest (Pruteană). În regiune activează muzeele istorico-etnografice din Criva și Gordinești, de istorie și studiere a ținutului din Edineț și Rîșcani. Recent a fost inaugurat Muzeul Satului la Brânzeni. La Cărăcușenii Vechi este înmormântat scriitorul Constantin Stamati-Ciurea (1828-1898), unde el a trăit 44 de ani. Aici, în scuarul din centrul localității în 1992 i s-a ridicat un bust, iar la școală i s-a inaugurat o cameră-muzeu. În nord-vestul republicii, la Glodeni este cunoscută formația corală deosebită și ansamblul vocal-instrumental de aici, la Zăicani – o formație corală și un taraf (fanfară școlară), în or. Râșcani și s. Hijdieni – formații corale.

Pe alocuri s-au păstrat și meseriile artizanatului, cum ar fi țesutul covoarelor la Gordineștii Noi.

Regiunea de Nord-Est (Nistreană). La Corestăuți și Maramonovca (Moara Nouă) r. Edineț, activează muzee de studiere a ținutului, la Horodiște – muzeul satului.

Regiunea Stepei Bălților. În oraș activează Muzeul de studiere a ținutului. Prezintă interes și biblioteca Universității de Stat. În incinta Universității este inaugurată camera-muzeu "Ale cu Russo" (1984). În curtea acestei instituții scriitorului în 1969 i s-a ridicat un bust splendid.

La Bălți locuiește unul din cei mai buni publiciști din Republica Moldova, deținătorul celei mai importante colecții de medalii cu chipul marelui Eminescu Iulius Popa.

În oraș activează mai mulți meșteri în prelucrarea decorativă a lemnului, printre care și Dumitru Coșuleanu, autorul panourilor decorative Cetățile Moldovei (Cetatea Albă, Cetatea Hotin, Cetatea Soroca), specialista în confecționarea obiectelor din fibre vegetale, membru al Academiei Artelor Tradiționale din România Eugenia Moldovan (deține 20 de premii obținute la diverse expoziții naționale) și alții.

În comunele Dumbrăvița și Căinarii Vechi activează meșteri în arta țesutului covoarelor. În or. Drochia și în s. Căinarii Vechi activează meșteri în prelucrarea decorativă a lemnului (în primul este cunoscut meșterul Victor Pavlenco). La Ungheni se confecționează ceramică populară . În or. Sîngerei se găsesc cîteva formațiuni artistice – o fanfară, ansamblul de muzică populară și formația de dansuri. O formațiune corală activează în comuna Nicoreni Jud. Soroca). La Chetrosu (același județ) activează cu multă dăruire Ansamblul etnofolc1oric "Florile dalbe" (înființat pe la sfârșitul anilor 70), condus de Eugenia Țușcă. În s. Pelinia activează un ansamblu de dansuri și o orchestră de muzică populară, un teatru cu titlu de colectiv popular. Satul Drochia se evidențiază prin ansamblul etnofolcloric "Drochienii", laureat al unor festivaluri, concursuri naționale și internaționale, condus de profesoara Iulia Cemei. La Nicoreni și Sofia există formațiuni corale.

Regiunea Nistrului de Mijloc. În satul Stroiești s-au păstrat o moară de apă din sec. XIX și Turnul Vânturilor (monument lui P.Vitgenștein).

Datorită prezenței multor obiective antropice de mare valoare istorică, rezervațiile Cosăuți, Dobrușa, Saharna și Țipova pot fi numite rezervații naturale și istorico-culturale.

Afiorimentul Răspopeni din rîpa cu aceeași denumire reprezintă Muzeului de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău se păstrează 15 cranii și câteva sute de oase ale diferitor părți de schelete ale acestor animale. Au fost selectate și un număr mare de rămășițe ale hiparionilor, dinoteriilor, mastodonților, porcilor și altor animale.

La Florești, Trifănești, Camenca, Vadul Turcului, Molochișul Mare, Popenchi, Dubăsari activează muzee de istorie și studiere a ținutului, la Soroca și Râbnița – muzeul de istorie și etnografie, la Negureni – un muzeu de etnografie. În comuna Ofatinți se află muzeul comemorativ (casa-muzeu) a pianistului și compozitorului Anton Rubinștein (1829-1894) cu bustul acestuia.

Comuna Ciripcău este baștina lui Constantin Stere (1856-1936), om politic, scriitor, luptător pentru dreptatea și libertatea românilor din Basarabia. La Step-Soci este înmormîntat poetul Tudose Roman (1887-1921), partizan al Unirii de la 1918, autorul versurilor în temei despre viața țăranilor, căruia i s-a dezvelit o cruce-monument. În satul Bursuc i s-a ridicat un memorial, iar la școala din satul Japca este inaugurat o cameră-muzeu scriitorului și ecologului Gh. Malarciuc. La Soroca, Rezina și Telenești au fost instalate busturi lui Mihai Eminescu. La 7 iulie 2002 în piața gării din or. Florești a fost inaugurat monumentul-troiță "Martirilor deportărilor din 1941, 1949, 1951…". El a fost realizat de meșterii din Cosăuți din piatră tot de acolo, cu mijloace adunate de la populație. Din inițiativa inginer- constructorului Valeriu Munteanu, originar din satul Parcani, și meșterului Victor Știrbu din satul Cosăuți, în prima localitate a afost realizat monumentul "Martirilor deportați în 1941". La intrarea în satul Stoicani din apropiere, s-a ridicat un monument jertfelor represiunilor staliniste.

O anumită atractivitate pentru oaspeții plaiului nistrean o pot avea colectivele etnofolclorice de aici. În comuna Frumușica activează o fanfară deosebită. La Rezina, Șoldănești, Cosăuți, Chiștelnița, Căzănești, Biești, Cucuruzeni, Chiperceni, Șercani și Cotiujenii Mici – formațiuni corale, la Sărătenii Vechi – o formațiune corală și de dansuri populare.

În această regiune a republicii nu este uitat nici artizanatul. În toată Basarabia sunt vestiți meșterii pietrari din Cosăuți. La Cinișeuți s-a păstrat arta olăritului, se practică arta prelucrării decorative a lemnului (meșterii V. Colânsi și V. Tâltu). Această îndeletnicire se practică și în or. Râbnița (meșterul Anatol Moraru). Țesutul covoarelor s-a mai păstrat în satele Bădiceni și Vădeni Gud. Soroca). În anul 2002 la Combinatul de ciment și ardezie din Râbnița a fost deschisă o secție de ceramică unde se fac burluie, găvănoase, străchini, ulcioare, tocitoare, vaze decorative. Unele genuri de artizanat se practică în s. Pohoama Gud. Soroca).

Un loc exotic în felul său reprezintă și mahalaua țiganilor din Soroca, situată în partea de sus a orașului.

Regiunea Codrilor Bâcului. În unele sate din Codri s-au mai păstrat meseriile de artizanat: crestătura în lemn – Bardar, Suruceni, Niculăieuca, BăIăurești, olăritul – la Hoginești, Horodiște, Iurceni, Ciorăști, or.Nisporeni, olăritul și confecționarea obiectelor de ceramică – la Țigănești. La Iurceni sunt cunoscuți talentatații meșteri-olari Ion Arsenie și Eugenia Tincalencu, poate, unica femeie olar din republică. În comuna Ciorești activează Zaharia Triboi, unicul olar care preferă ceramica neagră, utilizând o tehnologie capricioasă și costisitoare. La Iurceni în toamna fiecărui an se organizează un târg al meșterilor olari. Cele mai originale mostre de ceramică sunt premiate de către Uniunea Meșterilor Populari din republică. La bâlciul olarilor, care a avut loc la Iurceni în 1997, au participat și meșteri olari din centrul olăresc Hurezu (Vâlcea), precum și din Brașov. Muzee sub cerul liber în felul lor, pot fi considerate rămășițele cetăților geto-dacice din sec. IV-III î.e.n. găsite la Chirianca și Codreanca, Horodiște, Seliște (Ungheni) Lăpușna, Stolniceni, Jeamăna (Lăpușna).

Din obiectivele memoriale menționăm baștina poetului Grigore Adam (1914-1946) din Bălănești, casa-muzeu a lui Alexandru Donici din Bezeni (născut aici în 1806) cu bustul scriitorului. La Bezeni se află și capela "Sf. Gheorghe" a familiei Donici, ce reprezintă o adevărată capodoperă arhitectonică, zidită în 1848 din piatră prelucrată. Satul Lăpușna a dat Moldovei pe domnitorul Alexandru Lăpușneanu. În fața bibliotecii din Strășeni, i-a fost instalat un bust lui M. Eminescu. Alt bust lui Eminescu i s-a dezvelit în 2003 în scuarul din centrul or. Hâncești.

Unul din motivele restrângerii olăritului constă în faptul că pentru arderea vaselor este necesar lemn bun, ce constituie un mare deficit.

În satele Tabăra, Clișova și Vărzărești se confecționează covoare. La Ulmu activează meșterița populară, posesoarea unei bogate colecții de articole de croșetărie tradițională și de horboțică (fețe de masă, prosoape, șervețele, mileuri etc.) Elena Munteanu. În acest sat sunt mai mulți meșteri butnari și tinichigii. Cel mai vestit butnar este Tudor Corcodel, iar cel mai vestit tinichigiu – Vasile Bragă. Dinastia Bragă a acoperit cu tinichea peste 1000 de case și 100 de biserici din întreaga republică. La întreprinderea S.R.L. "Codru" din localitate se practică cojocăritul , o îndeletnicire devenită rară.

Satul Scoreni din vecinătate este atractiv pentru turiști prin faptul că aici mulți săteni se ocupă de creșterea căpșunilor și cu confecționarea butoaielor din lemn de stejar, frasin, salcвm pentru păstrarea vinului. Butoaiele dogarilor din Scoreni cu capacitatea de la 5-10 până la 150, 200, 250 litri, la solicitarea turiștilor, sunt expediate în Franța, Germania, Olanda, Italia, Spania, Portugalia etc. (cel mai vestit dogar din partea locului este Ion Vasilică). Un dogar cu renume este și Ion Chicu-Dogaru din Horodiște. Unele genuri de artizanat sunt practicate în satele Văsieni și Rusești (broderie, tricotare în primul s-a păstrat arta țesutului covoarelor), Palanca (croșetărie, țesut), Măgurele (țesutul covoarelor), or. Călărași (broderie). Un loc aparte îl ocupă în această privință satul Sadova. Meșterița Nadejda Bolea din Sadova (profesoară de limbă și literatură română) este un talentat meșter popular recunoscut în plan european în arta țesutului covoarelor, păretarelor, confecționării fețelor de masă, a mileurilor, prosoapelor etc. La școala din sat ea a organizat un cerc de croșetat. Meșterul în prelucrarea lemnului Dumitru Tătaru de aici (pedagog de profesie) este și un original colecționar de sticle cu băuturi tari. În colecția sa dînsul a adunat peste 1000 de sticle cu băuturi din 45 țări ale lumii. Prevalează vinurile din Franța, Portugalia, Spania, Canada, unele state din America Latină. Este vestit corul popular din Sadova.

În gospodăria silvică Telenești există o secție de împletituri din lozie unde se confecționează peste 40 tipuri de obiecte (mese, scaune, coșuri pentru fructe și legume, suporturi pentru telefon, seturi de bucătărie, canapele etc.). Aici este și un mic muzeu cu astfel de obiecte. Secția realizează producție în republică și peste hotare (în Germania, Italia, România, Țările Baltice). Multe obiecte se îndeplinesc la comandă în mod individual.

În această regiune activează mai mulți meșteri în prelucrarea decorativă a lemnului, confecționarea din material lemnos a diferitor obiecte, cum sunt cei din or. Călărași (meșterul Ștefan Ciobanu – seturi de obiecte de bucătărie, Vladimir Dodon – confecționarea viorilor), Niculăieuca (meșterul Andrei Tihon – confecționarea răstignirilor, porților ornamentate, buciumelor de calități deosebite), Condrița (meșterul Ion Begleț – confecționarea de coșulețe, abajururi etc. din lozie și papură). Meșteri populari activează și în satele Leordoaia Gud. Ungheni), Dănceni Gud. Chișinău) și a.

Sunt apreciate și formațiunile corale din comunele Văsieni, Lozova și Recea Gud. Chișinău), Sadova și orașul Călărași (jud. Ungheni), Mândrești (jud. Orhei), ansamblurile artistice din orașele Strășeni și Ialoveni, comuna Cojușna (jud. Chișinău), comuna Cărpineni (jud. Lăpușna) și altele.

Un loc atractiv pentru turiști este și pitoreasca Poiană Eminescu, situată în pădurea de lângă satul Scoreni (aproape de or. Strășeni), unde au loc festivități dedicate poetului. În pădurea de la Condrița se află o vilă prezidențială îngrădită cu un gard de plasă din sârmă pe o suprafață de 507 ha.

În regiunea Chișinăului pot fi vizitate fabricile de vinuri (cu beciuri) de la Românești, iar în r. Orhei – întreprinderea similară de la Peresecina care dispune și de vinotecă. În comuna Lăpușna s-au păstrat cîteva mori de vînt.

Regiunea Orheiană. La Complexul Muzeal "Orașul medieval Orheiul Vechi" în 2003 a fost inaugurat un centru de vizitatori polifuncțional (muzeistic, cultural, științific și educativ), în cadrul căruia se prevede organizarea seminarelor științifice, simpozioanelor, întrunirilor cu elevii și studenții etc. Edificarea centrului a fost sprijinită financiar de către Ambasada SUA în R.M. (ideea edificării lui aparține fostei amabasadoare Pamela Hyde Smith) și Fundația Soros- Moldova.

Muzeul de istorie și etnografie din oraș dispune de peste 22 mii exponate de bază. În or. Orhei la școala normală activează o cunoscută în republică formațiune corală.

3.2.Analiza SWOT ( Puncte tari, puncte slabe, oportunități, amenințări )

Ca și orice regiunie a țării, partea de nord a Republicii Moldva deține un potențial turistic destul de puternic, deoarece a adunat multe etnii și a înrădăcinat multe tradiții și obiceiuri multiseculare. Nordul Republicii este situat pe Podișului Moldovei, pe care se află regiunea de silvostepă a Moldovei, care ocupă două cincimi din teritoriul republicii.

În componența acestui teritoriu intră două zone de cîmpie – Podișul de Nord și Stepa de Bălți, Colina Nistrului se mărginește cu regiunea periferică Volîno-Podolisk. În trecut pe aceste locuri predominau cele mai pitorești și mai productive configurații geografice naturale de silvostepă, iar pe Cîmpia de Bălți erau lunci dese de stepă.

De-a lungul rîului Nistru, malul, căruia este abrupt și stîncos, există multe locuri deosebit de atractive în ceea ce privește natura, cultura și istoria. Dintre acestea majoritatea sînt concentrate în raioanele Drochia, Ocnița, Soroca, Rezina, dar și în Camenca și Rîbnița (din partea stîngă a Nistrului). În raionul Dondușeni, lîngă satul Țaul se află cel mai mare parc – pădure artificial.

Rîurile mici din nord sînt pitorești și destul de multe la număr: Ciugur, Lopatna, Draghiste, Racovăț, Ciuluc, Vilia. Văile acestor rîuri din crestele − toltre crează peisaje de neuitat și atrag numeroși turiști.

Există numeroase puncte tari și slabe privind potențialul turistic ce descriu zona nordică a Republicii Moldova. Dintre punctele tari fac parte în primul rînd așezarea geografică, partea nordică este ocupată de Platoul Moldovei care reprezintă o câmpie ușor ondulată având o înclinare spre sud, fiind la fel un element important în formarea potențialului turistic al regiunii nordice.  Pe scurt, partea de nord a Moldovei, e foarte diversă și distinctă în ceea ce privește configurația geografică, peisajul, edifciile culturale și monumentele istorice.

Clima la fel joacă un rol destul de important în formarea potențialului turistic făcînd parte din clima tipic nordică, foarte potrivită în Republica Moldova: cad cele mai multe precipitații, condițiile termice sînt favorabile de obicei, fără excese alintă atît turiștii interni cît și cei externi cu iarnă blîndă și vară caldă. Atât așezarea geografică cât și clima  au influențat semnificativ componența vegetației, fiind și ea unul din punctele forte pe care le deține partea nordică a Moldovei, floră variată, fiind compusă din păduri dese, ce ocupă o suprafață de 7,2% , cu arboi precum stejar, fag, mesteacăn, tei ș.a. diverse specii de ierburi, flori și arbuști care sunt incluși și în „Cartea Roșie”

Lumea animală depinde implicti de caracterul florei. Fauna Moldovei cuprinde circa 17 mii de specii de animale, 281 de specii de păsări, 14 specii de reptile și 82 specii de pești. Partea nordică a Moldovei deține o paletă largă și diversă de specii de animale, păsări sălbatice ce pot bucura mereu ochii vizitatorilor.

Dintre atracțiile turistice din partea de nord fac parte: Toltrele Prutului este unul dintre cele mai impresionante monumente ale naturii din țară și este o prezență unică în Europa. Rezervația naturală Pădurea Domnească – reprezintă un tezaur național, ocupînd 6039 ha dintre care 3054 ha sunt păduri. Pădurea din lunca Prutului, luată sub protecția statului din anul 1993, este una dintre cele mai valoroase și bătrâne păduri de luncă din Europa. „Suta de Movile" prezintă un peisaj de o mare valoare științifică și estetică, este unicul loc din Europa, unde sunt concentrate într – un număr atât de mare recife submarine ale Marii Mediteraneene, în prezent fiind unul dintre cele mai frumoase și cerute atracții pe piața turisică din Moldova. O altă atracție turistică amplasată în partea de nord a Moldovei este peștera Emil Racoviță, După geneză peștera de la Criva este o peșteră de dizolvare, tipul rețelelor ei fiind determinat de regimul de curgere al apei în subteran. Pe lingă procesul de coroziune la formarea ei un rol secundar l-au avut eroziunea, prăbușirile și sedimentarea speleală. O asemenea proveniență o au cele mai importante și variate peșteri din lume. Parcul Țaul este cel mai mare parc din Moldova, situate în partea de nord el și în prezent parcul reprezintă una dintre cele mai reușite lucrări ale arhitectului-peisagist, apreciat de societatea înaltă de atunci, I. Vladislavschi – Padalco. Parcul Țaul are și o rețea impresionantă de alei, cărărui și drumuri de peste 12,5 km. Accesul vizitatorilor în parc este liber, de aceea este unul din punctele forte în dezvoltarea turismului din Republica Moldova.

Pe lîngă faptul că partea de nord, dispune de un puternic potențial turistic, prin monumentele sale istorice, zone peisagistice, arii naturale, regiuni istorice, zonele rurale la fel au rol important în practicarea și dezvoltarea turismului. Transportul și căile de comunicație: Deplasarea localnicilor către orașele vecine și capitală le este asigurată atît de transportul rutier, cît și de cel feroviar. În ceea ce privește modalitățile de comunicare, preferată rămâne telefonia fixă, care este prezentă în proporție de 90% în casele localnicilor. Nici telefonia mobilă nu rămâne un lux, mai ales că cei doi mari opetatori de telefonie asigură o acoperire satisfăcătoare. Accesul la Internet se realizează prin utilizarea spațiilor publice ce oferă astfel de servicii, dar și prin posibilitatea de conectare la domiciliu.

Satul Cosăuți la fel este unul din cele mai atractive atracții turistice din mediul rural. Unul dintre primele trasee turistice prin Moldova a fost organizat prin anii ’60 în satul pietrărilor – Cosăuți, ce se găsește la 7 km nord de Soroca (cca. 160 km nord de Chișinău). Meșterii din Cosăuți prelucrează artistic piatra, încat fiecare piesă poate căpăta diverse forme originale, răstigniri cu chip de îngeri, decorații ale caselor, mese, monumente, pietre de mormant etc.

Tururile religioase la fel prezintă unul din punctele tari în promovarea și dezvoltarea turismului din Moldova. Tururile monastice din partea de nord se practică spre destinațiile Rudi,ce este situată pe malul Nistrului la o distanță de 15 km de orașelul Otaci. Este o mănăstire de călugărițe,

Și este cel mai interesant si Comisiunea monumentelor istorice a avut toate motivele să o declare în anul 1921 monument istoric, construit în vechiul stil “moldovenesc".

În afară de monumentele istorice de importanță națională și internațională, sate bogate și pline de tradiții, mănăstiri renumite regiunea nordică mai dispune și de alte puncte tari la fel de importante în industria turismului dintre care sunt și oferta culturală diversificată : festivaluri, concursuri sportive, concerte, expoziții obiceiuri și tradiții. Existența unui tezaur etnografic și folcloric de mare originalitate cu un calendar bogat de tîrguri naționale și manifestări culturale pe tot parcursul anului la fel este unul din punctele tare pe care le deține regiunea nordică.Calitatea sistemului de sănătate și igienă. Un alt punct este existența de izvoare minerale importante atît din punct de vedere calitativ cît și cantitativ și a facilităților oferite de către stațiunile balneo-climaterice. Regiunea de nord mai dispune de existența unui număr mare de arii protejate (parcuri naționale, naturale și rezervații luate sub protecția statului). Creșterea capacităților de cazare în pensiunele agro-turistice, structura de cazare diversificată pînă și la cazare în famile de țărani. Poluare redusă în majoritatea zonelor rurale. Bucătărie tradițională și specialități regionale, diversificarea produselor agro – alimentare ecologice, constituă un punct forte în infrastructura turistică și sigur desfășurarea de multiple evenimente culturale, congrese, tîrguri.

Toate la un loc demonstrează că partea de nord a Republicii deține numeroase puncte tari ce vin în ajutorul promovării și dezvoltării turismului din țară. Ceea

Ce oferă Moldovei și în deosebi părții de nord avantaje și oportunități însemnate, 1.deoarece datorită acestor puncte tari se dezvoltă simțitor turismul intern, 2.se promovează elementele etnografice și folclorice din țară ,3.crește numărul de proiecte pentru susținerea și dezvoltarea turismului rural și 4.au loc majorări în bugetul statului. Dar Republica Moldova dispune și de puncte slabe în infrastrucutra turistică pe primul loc plasăm calitatea drumurilor din țară și infrastructura necalitativă a transporturilor, ceea ce frînează mult dezvoltarea turismului, căci transportul public către obiectivele turistice este slab organizat și promovat, al doilea punct este absența unui tîrg regional de turism. Insuficiența punerii în valoarea a monumentelor istorice prin amenajări arhitecturale specifice, la fel este unul din punctele slabe pe care le deține regiunea nordică. Un alt impediment este insuficiența dezvoltare/valorificare a infrastructurii de agrement. Lipsa personalului specializat conducere și execuție la nivelul strcuturilor de primire turistică, este un punct slab în activitatea turistică. Un alt punct ce împiedică Repbulica Moldova să fie printre primele locuri în clasamentul competitvității în turism este și la nivel de societate, ca popor dăm uitării istoria neamului, se lasă în praful amintirii cele mai frumoase și seminficative tradiții și obiceiuri, nu progresăm la nivel psihologic, căci Moldova este o țară mică dar are posibilitatea mare să rămînă în memoria turiștilor prin floră și faună diversă și deosebită, vinuri de calitate, oameni ospitalieri și un bogat patrimoniu cultural, cu o gamă largă de elemente etnografice și folclorice. Studiind punctele slabe din partea de nord a țării putem spune că infrastrcutura turistică din această zonă este expusă unor riscuri precum: Imaginea deficitară a Moldovei poate afectat alegerea regiunii nordice ca destinație turistică, un alt risc poate fi degradarea patrimoniului arhitectural rural prin depopularea localităților și a comunităților rurale. Urbanizarea populației rurale implicînd pierderea autencității și specificul local. Competiție puternică la nivel de destinație- destinații turistice externe la prețuri similare și condiții superioare și sigur continuarea procesului de imigrare a forței de muncă, toate la un loc formează grupul de risc apărute din cauza punctelor slabe în infrastructura turistică din Republica Moldova ce este o țară subdezvoltată din punctul de vedere turistic.

Dar necesită investiții semnificative în modernizarea și dezvoltarea in domeniul turismului prin susținerea diverselor proiecte și finanțarea de către stat și parteneriatul străin, la momentul dat Uniunea Europeană.

Dezvoltarea activităților turistice ale unei comunități locale reprezintă probabil cea mai eficientă activitate de export a acelei zone, vînzînd de fapt imagine și serviciile specifice, pentru care milioane de oameni plătesc anual o mulțime de bani. Vacanța și concediul sunt două perioade de timp în care cei mai mulți oameni sunt dispuși să cheltuie, iar pentru zonele care fac turism asta nu înseamnă decît profit.

Privind dezvoltarea activității turistice la nivel de așezare urbană, este ușor de imaginat impactul acestei activități asupra sectoarelor economice conexe: industria hotelieră și alimentația publică, bunuri de larg consum, transporturi, industria ușoară, comunicații, bănci, ateliere ale artizanilor locali, pensiuni turistice, etc. Turismul are o importanță economică, socială, cît și politică, contribuția sa la dezvoltarea economiei naționale în ansamblu a determinat faptul de a efectua un studiu privind posibilitatea de evaluarea și folosire a resurselor turistice din Republica Moldova la atragerea turiștilor străini. Atenția acordată turismului se justifică, în toate țările, prin faptul că, pe plan economic, el creează venit național, participă la echilibrarea balanței de plăți externe, iar pe plan social creează noi locuri de muncă, contribuie la diminuarea șomajului. După cum vedem turismul joacă un rol destul de însemnat, și de aceea promovarea lui necesită idei bine gîndite și bine conturate.

3.3 Date statistice privind numărul turiștilor receptori și emițători din Moldova.

Moldova atrage turiști pe tot parcursul anului din întreaga lume, oferind o varietate de atracții. Numărul turiștilor care au vizitat Republica Moldova a crescut de la an la an. Potrivit sondajelor statistice efectuate pe perioada anului 2012-2013, se vede că numărului turiștilor străini care au vizitat Republica Moldova în această perioadă a crescut semnificativ cu cinci la sută, arată datele Biroului Național de Statistică cu aproximativ 18,6 %. În total, în 2012, numărul turiștilor a ajuns la aproape 194 de mii. Dintre aceștia, peste 12 mii au fost străinii, care au vizitat Moldova. Numărul moldovenilor care au vizitat alte țări a depășit 146 de mii. Iar numărul moldovenilor care au practicat turismul intern s-a micșorat cu nouă procente. Anul trecut, cei mai mulți turiști au venit în Moldova în vacanță. Potrivit Biroului Național de Statistică, Republica Moldova a fost vizitată în calitate de turiști străini în număr de 9701 persoane, cu 7, 3% mai mult față de perioada similară a anului 2012 este în creștere. Totodată, a scăzut numărul turiștilor interni, față de perioada similară a anului 2012. Astfel, în primele nouă luni ale 2013, numărul excursioniștilor partipanți la turismul intern a fost de 25 150, cu 3, 4% mai puțin față de anul trecut. În același timp, încasările în turism au înregistrat o creștere seminficativă de 10%.

În timp ce moldovenii preferă să se odihnească în străinătate, Republica Moldova pare a fi curioasă pentru un număr semnificativ de turiști și excursioniști veniți din România, Rusia, Polonia, Germania, Ucraina, Italia, SUA, Austria, Franța, Muntenegru, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Bulgaria, Suedia, Olanda, Turcia, Japonia și Slovenia, deoarece Moldova dispune de atracții, de care turiștii sunt interesați. Datorită poziției sale geografice este foarte convenabil practicare și dezvoltarea sferei turistice în Republica Moldova.[8]

3.4.Soluții de îmbunătățire a resurselor turistice.

Dintre soluțiile de îmbunătățire a problemelor ce sunt în infrastructura turistică în regiunea de nord a Moldovei, se propun următoarele:

1.Valorificarea, în totalitate, a resurselor turistice naturale și antropice din Moldova. 2.Necesitatea de a avea o politică de dezvoltare durabilă a turismului ce trebuie concepută prin diversificarea formelor de turism și adaptarea ofertei la cerințele cererii interne și internaționale, transformarea turismului într-o activitate complexă, economică și socială, într-un turism civilizat, competitiv. Politica de dezvoltare a turismului trebuie sa contribuie la crearea unei imagini reale si atractive a Republicii Moldova, menită să genereze cererea turistică internă, regională și internațională. 3.Republica Moldova, ca destinație turistică, este puțin cunoscută în străinatate. Este necesar un ajutor considerabil din partea statului la elaborarea si promovarea unor pachete informaționale, care ar face atractivă imaginea țării. Prestatorii individuali nu dispun de cunoștințe sau de mijloace financiare pentru a intreprinde acțiuni eficiente de marketing si promovare a produsului turistic, de aceea statul trebuie să contribuie cu un ajutor atît financiar pentru promovarea turismului cît și publicitar prin demonstrarea turiștilor interni cît și externi despre zonele turistice, în deosebi din partea de nord a țării. 4.Republica Moldova trebui să se promoveze eficient ca o destinație turistica pe piețele turistice internaționale. Industria turismului este extrem de fragmentată, fiind constituită din diferite intreprinderi mici și mari, atît din sectorul public, cît și din cel privat. Evoluarea ei necesită coordonare, investiții, instruire și marketing, ceea ce determină coordonarea dintre Guvern, autoritățile administrației publice locale, întreprinderile comerciale și comunitați.Turismul constituie o activitate economică ce se răsfrânge asupra majoritații sectoarelor sociale. Acest moment urmează a fi conștientizat de instituțiile vizate și de intreaga populație. A devenit faptul de a demonstra că turismul nu se referă doar la unele persoane, care își petrec anual vacanțele, ci și prin serviciile prestate, poate avea un impact pozitiv asupra întregii societați.5.Pentru impulsionarea acestui domeniu este necesar de valorificat la maximum resursele disponibile pentru atragerea și deservirea unui număr tot mai mare de turiști din țară și de peste hotare, starea avansată de degradare a acestora, precum și declinul continuu în infrastrcutura turistică. Toți acești indicatori trebuie de analizat, de studiiat și de aplicat strategii puternice privind propovarea și dezvoltarea turismului. [11 pag.17-24]

În urma studiilor efectuate la capitolul dat, se trag rumătoarele concluzii: 1.Pentru o mai bună activitate turistică și păstrarea tuturor elementelor ce formează piața turistică moldovenească, statul trebuie să depună muncă asiduă în păstrarea tradițiilor, obiceiurilor, meșteșugăritului, fiind ca cele mai puternice puncte de atracție turistică din Moldova. 2.Prin strategiile implimentate de către stat, ajutor financiar dat de către partenerii străini, se poate ridica semnificativ nivelul calității drumului, calitatea transportului, păstrarea locurilor pitorești și formarea turismului nou în Republica Moldova, un turism sigur, calitativ ce lasă multe impresii bune, și care poate contribui la plasarea țării printre primele locuri, dintre cele mai cerute pe piața turistică ce dispune de o istorie diversă, tradiții, și obiceiuri bogate.

Concluzie

În urma lucrării efectuate se fac următoarele concluzii:

1.Moldova este o parte integrantă a Europei, și are o istorie bogată. Această țară este situată în zona de contact a diferitelor curente culturale și istorice – carpato-balcanic, Europa Centrală și Eurasia, precum și în timpul istoriei sale milenii a îmbinat armonios diversele tradiții culturale ale popoarelor Proto și cele mai vechi indo – europeni, inclusiv ale tracilor, slavilor, celților, goții, hunilor, și altele, obținându-se astfel caracteristicile specifice și unice.

2.Pe teritoriul Republicii Moldova există numeroase site–uri istorice și arheologice ( circa 8000 ), de o importanță culturală și cu o semnificație istorică, care este foarte valoros pentru întreg teritoriul european.

3.Republica Moldova dispune de un bogat patrimoniu cultural , care poate fi folosit cu succes în turism. Moștenirea veche conservată sunt așezările geto – dacice și fortificațiile romane. Vestigiile fortificațiilor medievale, complexele arheologice, cum ar fi Orheiul Vechi, mănăstirile, conacele boierești și casele țărănești reprezintă o varietate de atracții pentru turiști. În total sunt 140 de monumente ale patrimoniului cultural, care pot fi incluse în itinerariile turistice. În Chișinău există multe site-uri de patrimoniu cultural ale arhitecturii locale din secolele XIX și XX, care pot fi folosite ca obiective turistice .

4.În ciuda zonei sale mici, Republica Moldova are un mare potențial pentru dezvoltarea turismului, se arată caracteristicile geomorfologice ale teritoriului său, inclusiv toate monumente ale naturii, parcuri amenajate, rezervații naturale și monumente geologice de importanță europeană și mondială.

5.Parte principală a produsului turistic național îl constituie varietatea culturilor din diferite regiuni ale țării. Republica Moldova este un amestec de naționalități și culturi, cu multe traditii, limbi, folclor, bucătărie, etc. aproximativ țara dispune de 880 de grupuri folclorice.

Multe dintre ele reflectă îmbinarea de tradiții din diferite regiune, precum și originea etnică. Importanț lor pentru dezvoltarea turismului este o întreagă artă și meserie la nivel național, atît în ​​termeni de valoare culturală cît și economică.

Etnografia este doar unul din pilonii principali în formarea turismului din Republica Moldova. El este precum o operă de artă ce încununează cultura, tradițiile, folclorul și arhitectura deosebită. Multe evenimente tradiționale moldovenești reprezintă o gamă largă de elemente caracteristice stilului tradițional. În timpul acestor evenimente turiștii străini pot cunoaște îndeoparte folclorul, costumele tradiționale, muzica bună și de suflet și pot vedea ritmurile de dans pline de mister, bunatate, patriotism și cît de primitor este poporul moldovenesc, deoarece în Moldova fiecare oaspete este primit cu o căldură deosebită și inimă deschisă. Deși este o țară mică asta nu dă dovadă că aici nu se pot vedea locuri turistice de o frumusețe rară, orice vizitator se îmbogățește spiritual și își poate umple sufletul prin ascultarea unui cîntec sau bocet tradițional, sau își poate alinta privirile prin cele mai neobișnuite creații și prin cele mai frumoase sărbători atît familiale cît și domnești.

Etnografia și folclorul poporului moldovenesc în deosebi din partea de nord a țării au fost și va rămîne elementele cele mai importante în formarea potențialului turistic, deoarece la un loc formează un instrument incredibil de puternic.Din cele mai vechi timpuri s-a învățat prin intermediul acestora mai multe despre lumea din jurul nostru, si mai multe despre noi înșine, etnografia și folclorul este baza istoriei neamului moldovenesc.

Bibliografie:

“Dicționar de artă populară”.Autorii Georgeta Stoica,Paul Petrescu. Editura: Enciclopedică.București;

Manualul “Folclor și Folcloristică”. Ediție de Sergiu Moraru Chișinău.Editura Hiperion 1990;

Manualul „Literatura și arta Moldovei” (pag 141-164).Enciclopedie Chișinău.Redacția principală a enciclopedie sovetice.ESM 1985 ;

„Subiecte, motive, imagini comune în folclorul epic al românilor și bulgarilor” Autori: Lilia Hîngan. Editura Pontos, Chișinău 2008. ASM;

Manualul „Descrierea Moldovei” .Autor Dmitrie Cantemir. Editura „Cartea Moldovei” Chișinău 1975;

Cartea „ Satul Sofia-trecut și prezent ”. Volumul I, anul 2010. Autori: Iacob Elena Babără, Valerii Spitțico. Tipografia ASM;

„ Atlasul Geografic școlar ” .Institutul de Ecologie și Geografie al Academiei de Științe a Republicii Moldova, Facultatea de Geografie a Universității de Stat din Tiraspol, Institutul umanistic contemporan în colaborare cu Editura „IULIAN”. Redactori responsabili: Valentin Sofroni, doctor habilitat în geografie, profesor universitar, Olga Cazanțeva, doctor în geografie, conferențiar cercetător.

Statistica.md

Timpul.md

www. ortodoxia. md ;

„Managementul calității în turismul rural” Autori: Mirela D. Stoican, doctor în economie, Adina Liana Camarda, doctor în economie, și Cristinel Gigi Șonea, doctor inginer.

„Turism rural”. Autori: Puiu Nistoreanu, Marinela Ghereș.

„Statistica în turism” – Nicoleta Palau, Ed. Albastra.

“Ecoturism și turism rural” – P. Nistoreanu, Ed. ASE – București, 2003.

“Resursele turistice pe Terra” – Vasile Glavan, Ed. Economica, București,2000.

“Turism rural. O afacere mică cu perspective mari” – Puiu Nistoreanu, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

„Turismul – fenomen complex contemporan” – Ioan Cozmescu, Ed. Economica, București, 1998.

“Geografia turismului” – D. Alexandru, S. Negut, I. Istrate, Ed. Academiei, 1997.

“Ecoturism si turism rural”.Ediția a II-a – coordonator Puiu Nistoreanu. Autori: Gabriela Tigu, Delia Popescu, Mihaela Padurean,Adela Talpes, Madalina Tală, Cristina Condulescu Editura ASE, Bucuresti.

“Turism cu manualul de etnografie”  – Ioan Vladuțiu, Editura Sport –Turism, București.

Informație culeasă autentic.

Anexe:

Des.1.3.”Casa Tradițională moldovenească

Des.1.5.”Costum tradițional moldovenesc bărbătesc” Des.1.4.”Costum tradițional moldovenesc femeiesc”

Des.1.5 „Mîncarea tradițională moldovenească”

Bibliografie:

“Dicționar de artă populară”.Autorii Georgeta Stoica,Paul Petrescu. Editura: Enciclopedică.București;

Manualul “Folclor și Folcloristică”. Ediție de Sergiu Moraru Chișinău.Editura Hiperion 1990;

Manualul „Literatura și arta Moldovei” (pag 141-164).Enciclopedie Chișinău.Redacția principală a enciclopedie sovetice.ESM 1985 ;

„Subiecte, motive, imagini comune în folclorul epic al românilor și bulgarilor” Autori: Lilia Hîngan. Editura Pontos, Chișinău 2008. ASM;

Manualul „Descrierea Moldovei” .Autor Dmitrie Cantemir. Editura „Cartea Moldovei” Chișinău 1975;

Cartea „ Satul Sofia-trecut și prezent ”. Volumul I, anul 2010. Autori: Iacob Elena Babără, Valerii Spitțico. Tipografia ASM;

„ Atlasul Geografic școlar ” .Institutul de Ecologie și Geografie al Academiei de Științe a Republicii Moldova, Facultatea de Geografie a Universității de Stat din Tiraspol, Institutul umanistic contemporan în colaborare cu Editura „IULIAN”. Redactori responsabili: Valentin Sofroni, doctor habilitat în geografie, profesor universitar, Olga Cazanțeva, doctor în geografie, conferențiar cercetător.

Statistica.md

Timpul.md

www. ortodoxia. md ;

„Managementul calității în turismul rural” Autori: Mirela D. Stoican, doctor în economie, Adina Liana Camarda, doctor în economie, și Cristinel Gigi Șonea, doctor inginer.

„Turism rural”. Autori: Puiu Nistoreanu, Marinela Ghereș.

„Statistica în turism” – Nicoleta Palau, Ed. Albastra.

“Ecoturism și turism rural” – P. Nistoreanu, Ed. ASE – București, 2003.

“Resursele turistice pe Terra” – Vasile Glavan, Ed. Economica, București,2000.

“Turism rural. O afacere mică cu perspective mari” – Puiu Nistoreanu, Ed. Didactică și Pedagogică, București.

„Turismul – fenomen complex contemporan” – Ioan Cozmescu, Ed. Economica, București, 1998.

“Geografia turismului” – D. Alexandru, S. Negut, I. Istrate, Ed. Academiei, 1997.

“Ecoturism si turism rural”.Ediția a II-a – coordonator Puiu Nistoreanu. Autori: Gabriela Tigu, Delia Popescu, Mihaela Padurean,Adela Talpes, Madalina Tală, Cristina Condulescu Editura ASE, Bucuresti.

“Turism cu manualul de etnografie”  – Ioan Vladuțiu, Editura Sport –Turism, București.

Informație culeasă autentic.

Anexe:

Des.1.3.”Casa Tradițională moldovenească

Des.1.5.”Costum tradițional moldovenesc bărbătesc” Des.1.4.”Costum tradițional moldovenesc femeiesc”

Des.1.5 „Mîncarea tradițională moldovenească”