Politica Externa a Chinei

CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………………3

Definirea conceptului de “Soft Power”………………………………………………..4

Politica externa a Chinei si implicatiile strategice asupra Statelor Unite………….5

Politica Chinei in Africa……………………………………………………………….6

America Latina–Relatii Bilaterale, Soft Power si competitia cu Taiwan………….8

Concluzii………………………………………………………………………………9

Bibliografie……………………………………………………………………………10

Introducere

În anii recenți, China și-a urmărit propriile interese prin exercizarea politicii de
”soft power” cât și prin puterea economică, implicându-se activ în relațiile bilaterale cu statele din zonele mai slab dezvoltate.China își folosește proiecția de “soft power”, tocmai pentru a-și promova interesele ,nu pentru a ataca indirect Statele Unite.

Expansiunea economică rapidă face că dezvoltatea statului să urmeze un curs ascendent,iar nevoia acută de resurse naturale, piețe externe de desfacere , cât și influența politică au dus China în implicarea din țările în curs de dezvoltare.

Asia de Sud Est reprezintă zona unde politica chineză de “soft power” a fost cea mai benefică și pregnantă, în special în țări precum Vietnam,Thailanda și Laos.Acest efort de implicare politică este urmarea unei griji ale Chinei față de menținerea păcii dar și a stabilității.

Promovarea de inițiative în multe state a asigurat Chinei un acces la resurse viabile energetice ,iar politica de “soft power” joacă un rol cheie în solidificarea relațiilor în Orientul Mijlociu cât și în Africa.În America Latină, prin bună manipulare politică de tip “soft power” și “charm offensive” ,China și-a asigura accesul la resurse energetice , dar și la piețe de desfacere a mărfurilor.

Implicarea Chinei în probleme globale ,precum schimbarea climei, în domeniul energiei dar și a securității ,implică o acuratețe politică și decizionala chirurgicală unde exigenta și disciplină sunt vitale.Cu toatea acestea, în Statele Unite se pun îndoială capacitățile Chinei de a-și promova interesele prin “soft power” ,acestea urmând să aducă o competiție benefică sau o amenințare strategică.

China încă nu și-a propus să înlocuiască sau să suplinească rolul Statelor Unite în ceea ce privește furnizarea și asigurarea de securitate în Orientul Mijlociu,Asia de Sud Est sau America Latină.Cu toatea acestea ,factorii decizionali ai Statelor Unite trebuie să recunoască obiectivele Chinei privind menținerea stabilității interne cât și creșterea economică.

I. DEFINIREA CONCEPTULUI DE “SOFT POWER”

Cea mai răspândită și cunoscută definiție a conceputlui de putere reprezintă capacitatea de a reușii prin lucrurile pe care le faci să reușești să modifici și să schimbi comportamentul celorlalți în dauna scopurilor personale.Un important om de politică externă ,Joseph Nye a reușit să extindă conceptul de putere.Nye declară că puterea reprezintă abilitatea de a influența comportamentul altora ca aceștia să realizeze ceea ce își dorește persoana respectivă.Când Nye a conceput pentru prima dată conceptul de “Soft power” ,acesta afirma că Statele Unite reprezentau cea mai puternică națiune ,nu numai în plan economic și militar, dar și deținea capacitatea de a influența alte națiuni în detrimentul intereselor lor.

Soft power se afla în contrast cu conceptul de hard power, care reprezintă folosirea de mijloace militare dar și economice pentru a modifica comportamentul statelor. Hard power poate exercita stimulente dar și amenințări, sintagma cunoscută și sub formă de “carrots and sticks”. Hard power nu este întotdeauna strategia necesară pentru a atinge obiectivele . Uneori o națiune poate obține reușita obiectivelor ei fără a face uz de amenințări ; nu trebuie să se bazeze pe putere hard și pe cea soft.Nye definește “soft power” că o abilitate a unui stat de a influența evenimentele cu ajutorul persuasiunii și atracției, decât prin coerciție militară și financiară.

Un stat deține mai multă putere soft dacă prin valorile și institutile pe care le deține incita și execita admirație și respect în alte părți ale globului.Pentru a înțelege conceptul de “soft power” a lui Nye trebuie să analizăm importanta popularității culturii Statelor Unite în întreaga lumea.De la McDonald’s la filmele de la Hollywood , la ponderea semnificativă a aportului de site-uri web americane, cultura Statelor Unite a influențat întreg globul. De asemenea relevant pentru conceptul de putere soft îl reprezintă modalitatea și stiulul de conducere a Statelor Unite , larg răspândit și cunoscut pentru democrația și libertățile promovate și pentru oportunitățile pentru imigranții străini ce accesează teritoriul Statelor Unite.

II. POLITICA EXTERNĂ A CHINEI ȘI IMPLICAȚIILE

STRATEGICE ASUPRA STATELOR UNITE

După o lungă perioadă de izolare politică ,liderii RPC doresc să poziționeze China pe un loc cât mai privilegiat în sistemul global, să exercite o influență și o putere solidă ,prin limitarea sau constrângerea abilității Statelor Unite de a intervenii sau de a amenința interesele Chinei. Intrând relativ recent în clubul marilor jucători economici globali, China cauta să își îmbunătățească situația diplomatică prin accederea la mai multe tratate și grupuri internaționale pentru a devenii un jucător indispensabil pe “marea tabla de șah”, sau dacă nu măcar un stat ai cărui interese să fie luate în calcul. Reușind să se integreze în noi alianțe , Beijing a reușit să acapareze noi piețe libere unde oportunitățile sunt nelimitate, locuri unde Statele Unite nu le-au luat încă în calcul, iar statul chinez poate să se “miște “ în voie. Dar, China încă nu a implementat un sistem de alianțe atât de evicient precum cel al Statelor Unite.Unii susțin că acest lucru demonstrează incapacitatea Beijing-ului de a putea susține și a manevra riscurile, costurile, dar și obiectivele și sarcinile pe care le aduce poziția de dominant global.

Chiar dacă China a reușit să-și lărgească impresionant gamă de activități internaționale, activitățile sale nu se pot compara încă cu implicările extensive și de lungă durată pe care le-a exercitat Statele Unite.În multe cazuri unde China reușește să ajungă, relațiile și amprentele socio-culturale ale Americii.Beijing a trebuit în multe ocazii să fie forțat să se acomodeze cu realitățile unei prezențe solide ale S.U.A.

Taiwan, stat pe care China îl consideră o provincie renegată, rămâne cel mai sensibil punct în relațiile bilaterale dintre cele două puteri. Este problema care ,după părerile unor specialiști , ar putea duce la un potențial conflict dintre China și SUA. Beijing continua să reclame suveranitatea asupra Taiwan-ului și susține că aceasta reugine , prin uzul armelor sau a diplomației , se va realipii la statul chinez. Beijing declară și susține că poate face uz de forță armată în caz că Taiwan își declară independența față de China. Liderii chinezi susțin aceste teorii și declarații prin prezența a peste 900 de rachete balistice lângă coasta strâmtorii Taiwan și prin intermediul programului de modernizare și pregătire ale armatei , ale sistemului defensiv cât și cel operațional.

Datorită proeminentei și a creșterii accelerate a economiei cât și a puterii globale ale Chinei, Statele Unite ar trebui să colaboreze mai intens cu RPC, nu numai pentru a încuraja ordinea și sistemul global, ci pentru a căuta noi metode de câștig reciproc prin cooperare .Pentru contracararea influenței chineze și a politicii de tip “soft power” , Statele Unite ar trebui să urmeze anumite direcții:

– Revigorarea angajamentelor internaționale ,inclusiv expansiunea diplomației civile americane;

– Realizarea arhitecturii economice,politice și de securitate în Asia;

– Extinderea cooperării bilaterale cu statele africane în ceea ce privește comerțul, și relațiile militare și îmbunătățirea eficienței în ceea ce privește calitatea investițiilor dar și a dialogului comun;

– Contracararea eforturilor RPC de a izola Taiwan prin condiționarea asistentei și interacțiunii economice cu alte state ale în caz că Taiwan este recunoscut că un actor independent cu participare internațională;

– Implicarea mai intensă a SUA și rolul acesteia de a rezolva probleme și crize regionale, precum și prevenirea de HIV-SIDA, furnizarea de echipamente și construcția de clinici de spitalizare, surse alternative de energie , upgradare a sistemului agricol și al alimentației;

– Cooperarea cu Japonia , India și Rusia pentru contracararea și ponderarea influetei chineze în plan regional , cât și global.

III. POLITICA CHINEI ÎN AFRICA

Influenta Chineză în Africa este în contiunua creșterea ,dar este încă depășită de nivelul prezentat de către Statele Unite.Încă de la primul forum de cooperare China-Africa în 2000, China a depus un efort sistematic pentru a-și lărgi și a da un alt profil politicii sale de tip “soft power”.Chiar dacă asistenta de tip soft power în sănătate, ajutor umanitar, în schimbul cultural profesional cât și academic sunt în creștere ,acestea nu se pot compara deocamdată cu politica și influența americană.

Principala sursă pentru puterea de tip soft a Chinei în Africa o reprezintă puterea economică și acordurile economice.Expansiunea comerțului și a investițiilor chineze în regiune, arata o fată mult mai optimistica aspupra viitorului Africii.De-a lungul aniilor relațiile sino-africane au fost caracterizate de acordarea de ajutoare umanitare.În lupta statelor africane pentru emancipare ,democratizare și evoluție ,statul chinez a încercat să furnizeze țările din Africa cu cele mai moderne tehnologii.Strategia Chinei este simplă: încercarea de a-și câștiga noi prieteni în zona dar și să-și mențină pe cei vechi. Astăzi , relațiile bilaterale dintre China și Africa sunt mult mai pragmatice decât în trecut.Comerțul și beneficiile mutuale ocupa un loc central în parteneriat.Cu toate acestea China încă furnizează ajutoare umanitare și acordă asistență socială pentru anumite state,dar și promovează anumite prograame ,precum construcția de spitale , de infrastructură cât și posibilități de acordare de bursă pentru studenți de a învăța în Asia.

China a implementat numeroase proiecte, cel mai cuprinzător îl reprezintă construirea unei căi ferate de 1800 km ce leagă Tanzania de Zambia, aceasta costând peste 450 milioane $.De asemenea proiectele chineze au avut în vedere construcția de străzi și autostrăzi, sisteme de irigație cât și facilități de telecomunicații,dar și clădiri importante precum aeroporturi, stadioane, palate, uzine și construcții guvernamentale, ce au ajutat la ridicare nivelului socio-economic al Africii.Pe lângă construcția de clădiri și infrastructura , politica de tip “soft power” a Chinei a avut în vedere și acordare de asistență medicală.

Schimburile de mărfuri și tranzacțiile economice între China și Africa s-au triplat din 2000,unde cifra de afaceri și investiții era în jur de 10 miliarde $.În momentul de față , China reprezintă al treilea partener comercial al Africii , după Statele Unite și Franța, și al doilea exportator către Africa după Franța.

Precum SUA, China căuta noi și diferiți parteneri și furnizori de petrol și gaze pentru a-și acoperii nevoile ,cu scopul de a-și diversifica sursele și de a-și asigura securitatea energetică.În Africa, China are un potențial enorm de a exploata noile surse de energie cât și noile bazine de petrol sau gaze.Pentru a acapara și a deține controlul asupra acestor resurse , China aloca un număr impresionant de resurse economice,militare ,dar și politico-diplomatice.

O pătrime din petrolul chinez provine din Africa, petrol furnizat de țări precum: Algeria, Angola, Ciad, Sudan, Nigeria, Gabon dar și Guineea Ecuatorială.Nevoia acută și “setea” de petrol face că statul chinez să-și încalce principiul “ One China Policy”, deoarece Ciad deține relații diplomatice cu Taiwan.

În concluzie , comerțul sino-african reprezintă multe implicații pentru Africa.Continentul negru ca întreg reprezintă al treilea partener de comerț pentru China, după Statele Unite și Franța.Statisticile arată,totuși că Africa nu reprezintă un pion important în politica chineză.În ciuda creșterii exportului de petrol din Africa, tranzacțiile și comerțul între cele două părți reprezintă doar 2% din totalul internațional în ceea ce privește schimburile tranzacționare.Cu rapiditate , China devine un jucător dominant în Africa.

IV. AMERICA LATINĂ –RELATII BILATERALE, SOFT POWER

ȘI COMPETIȚIA CU TAIWAN

Interesul crescut al Chinei în ceea ce privește relațiile bilaterale în America Latină și Caraibe este un fenomen destul de recent .Începând cu Aprilie 2001,odată cu vizita președintelui Jian Zemin, o serie de oficialități chineze au vizitat numeroase state din America Latină în vederea stabilirii de contacte politico-economice.Interesul vital al Chinei îl reprezintă încercarea de a avea acces la mai multe resurse precum: oțel,petrol, fier ,soia și minereuri prin intermediul comerțului în creștere cât și prin proiectarea de mari investiții.Este probabil că un al doilea scop al Beijing-ului ar fi acela de a izola politic cât și economic Taiwan ,prin acapararea și ademenirea celor 12 state din zonă care mențin relații diplomatice cu Taiwan.În timp ce legăturile economice cu America Latină au crescut, avantajul Statelor Unite îl reprezintă proximitatea geografică ,asta însemnând că prezența RPC este posibil să fie umbrită și acaparată de către comerțul și investițiile SUA în zonă. În adăugire ,chiar dacă multe țări din zona considera benefice investițiile chineze,altele critică și văd statul chinez că o amenințare economică ,punându-se problema asupra acaparării industriei proprii și exportul american “desființat” de către o competiție prea puternică din partea “dragonului chinez”.

Din cele 33 de state independente în America Latină și zona Caraibe, momentan China întreține relații diplomatice cu 21 dintre ele, restul de 12 națiuni continuând politică cu Taiwan.Din considerente pur ideologice ,Cuba comunista a fost prima țara care a recunoscut China pe plan internațional în anul 1960, iar Chile sub conducerea lui Salvador Allende a recunoscut statul asiatic în anul 1970. Mexicul a stabilit relații cu China în anul 1972, iar majoritatea națiunilor sud americane au semnat acorduri cu statul chinez în anii ’70 și 80’, între ele aflându-se Brazilia dar și Argentina ,care la timpul acela erau dictaturi militare. De-a lungul anilor , China a semnat o varietate de acorduri și parteneriate cu anumite țări din regiune pentru a-și consolida relațiile externe.

Până în prezent s-au semnat acorduri politice cu Brazilia (1993), Venezuela(2001), Mexic(2003) și Argentina (2004), dar și acorduri economice în domeniul exploatării petrolului și a electricității de miliarde de dolari cu țări precum Ecuador, Venezuela ,Guyana și Peru. De-a lungul timpului, China, cu oarecare succes a încercat să îndepărteze anumite state de a recunoaște că stat oficia pe Taiwan. Relațiile oficiale ale Taiwan-ului în regiune sunt deocamdată destul de bine protejate, statele care întrețin relații bilaterale cu acesta fiind în număr de 5 în America Centrală,șase în Caraibe și unul în America De Sud.

Timp de decenii, Taiwan a reprezentat un important furnizor de asistență financiară și de investiții în America Latină și Caraibe ,pentru a-și menține relațiile politice deschise, de a-și păstra pozita pe plan internațional indepent față de China.Însă ,datorită expansiunii economice chinezești în zona , pentru Taipei este foarte greu să urmeze același drum ,fiind presat tot mai mult de influența exacerbata a Chinei.Începând cu anul 2004 până în prezent , trei țări din regiune au schimbat “baricadele” și au trecut la statutul de “prieten” al Chinei, ne mai recunoscând statul Taiwan: Statul Dominican în martie 2004, Grenadă în 2005 și Costă Rica în 2007, deschizând calea pentru alte state.

V.CONCLUZII

În momentul de față suntem martorii unui boom economic al Chinei fără precedent, o invazie a țărilor subdezvoltate de influențe și motive chinezești, o lume în care dragonul asiatic câștiga tot mai mult teren în ceea ce privește atitudinea promta și mult mai activă în domeniul relațiilor internaționale.Încetul cu încetul , datorită accelerării puternice ale economiei, China va putea în viitor să încerce să se dezvolte mult mai puternic și în alte domenii, precum cel militar.Reprezintă un punct major de interes evoluția militară și tehnologică a Chinei, pentru că odată ce va câștiga mai mult teren în domeniul securității și al apărării naționale , cu atât umbrela american din Asia-Pacific se va restrânge și mai mult.Ce-i drept o să dureze mult timp până capacitățile militare ale Chinei vor putea ajunge la nivelul celor al Statelor Unite.

În ceea ce privește politica de tip “soft power” , aceasta aduce cu ea numai beneficii la prima vedere , deoarece statul chinez oferă investiții în aproximativ 50% din întreg globul, fără să ceară mult (doar aparent). Prin aceste prietenii pe care le leagă, acorduri semnate , și pacte de tranzacții, aceasta vă reușii să controleze o bună parte din statele lumii.Un exemplu însemnat ar putea fi cel al inițiativei oficialităților chineze de a construi în România autostrăzi, numai cu condiția de a le gestiona timp de 10 ani. Acest lucru, ar urma să atace grav suzeranitatea statului , ținând cont de importanta infrastructurii pentru siguranța unui stat.

În încercarea de a îngloba toate referințele ,pot afirma cu tărie că politica externă a Chinei în momentul de față reprezintă un pas important în exportul de valori și interese chinezești cât și realizarea obiectivelor politico-economice, ceea ce face că statul chinez să “atârne” greu pe talerul puterii internaționale.

BIBLIOGRAFIE

1. Nye, Joseph S., Jr.  (2004).  Bound to Lead: The Changing Nature of American Power.  New York: PublicAffairs;

2. Eric B. Schnurer and Charles R. Lyons ,DLC , Blueprint Magazine , Februarie 7, 2001;

3. Nye, Joseph S. Jr., “Think Again :Soft power”,Foreign Policy, Martie 1, 2006,http://yaleglobal.yale.edu/display.article?id=7059

4. Zbigniew Brzezinski, Marea tabla de sah. Suprematia americana si imperativele sale geostrategice,Editura Univers encyclopedic, Bucuresti, pp. 107-130;

5. Paul Dobrescu,Viclenia globalizarii –Asaltul asupra puterii americane,Editura Institutul European,Iasi 2010, p.34;

6. http://www.cfr.org/china/china-taiwan-relations/p9223;

7. Robert G. Sutter, U.S.-Chinese Relations: Perilous Past, Pragmatic Present,2010, pp.43-62;

8. Harry G. Broadman,Africa's Silk Road: China and India's New Economic Frontier, 2007,p.16

9. Robert I. Rotberg, China into Africa: Trade, Aid, and Influence , 2008,p.9;

10. Ian Taylor, China's New Role in Africa ,2010 ,pp.24-35;

11. www.fas.org/sgp/crs/row/RL30341.pdf

12. Stephane Merchard, Cand China va invinge,Bucuresti, Pro Editura,2008,pp.54-65

13. http://www.romanialibera.ro/actualitate/mapamond/china-preia-controlul-energiei-in-america-latina-210946.html;

14. Peter Navarro,China.Razboaiele care vor veni, Editura Niculescu,2011, p.157