Plange Padurea

“Spune înțeleptul că, la o primă privire, anume aceea a cuiva încâlcit cu totul în mreaja feroce a aparențelor, a lumii de carne și de țărână, o piatră este doar o piatră. Apoi, pentru omul care începe să se trezească și să simtă că, dincolo de ceea ce văd ochii trupești, se află și altceva, o piatră nu mai este o piatră.”

Un vechi proverb indian spune: “Doar după ce ultimul copac a fost doborât, doar după ce ultimul râu a fost otrăvit, doar după ce ultimul pește a fost prins, doar atunci veți realiza că banii nu pot fi mancați.”

Așa se adresează, prin glasul unui ințelept, un neam de pe acest Pământ, întregii omeniri. Îndemnul la cumpătare, nevoia de a proteja ceea ce natura ne-a oferit este vitală, deoarece pădurea nu înseamna bani, pădurea inseamnă viață, iar viața este neprețuită.

Marcel Prevost, spunea: “ Frumuseții mării și a muntelui i se poate compara numai frumusețea pădurii. Dar în splendoarea forestieră este un “nu-știu-ce” mai viu, mai apropiat sufletului uman. Un arbore mare este o ființă care respiră alături de noi și care, departe de a ne sărăcii aerul, îl purifică. Arhitectura arborilor, care variază fără sfârșit, ne oferă exemple inepuizabile de fantezie decorative. Din pădure emană o senzație de liniștire, de seninătate, de reculegere. Arborele este și umbră și adăpost și toate acestea în pitoresc, în mișcare și în culoare.

“Medicament” inegalabil împotriva stresului, pădurea păstrează în adâncurile de umbră liniștea mult dorită și reconfortantă, “trezită” doar din când în când de foșnetul frunzelor sau ciripitul păsărilor. Iar dacă mai avem norocul să ascultăm și ciripitul unei privighetori, acele clipe devin sublime.

Încă din copilarie ne amintim cum cea mai mare placere era să ne plimbăm prin pădure, să respirăm aerul proaspăt și să ne încântăm privirile cu frumusețile oferite de natură.

Poate ați auzit în jurul vostru voci care spuneau că merg să se plimbe prin pădure și să repire aerul curat, da, așa este, în pădure respiră aer curat pentru că pădurea este o uriașă “uzină vie” care produce oxigen. Aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de viețuitoarele pământului este produs de pădure.

Colindând țara în lung și în lat vedem dealuri frumos împădurite. Din orice unghi o vei privi, pădurea formează un tablou prețios care din păcate , în zilele noastre, este din ce in ce mai mâzgălit de pictori nepricepuți.

Pădurea este în pericol, viața noastră însăși fiind în pericol. Se pierd zeci de mii de hectare de pădure, defrișările masive ducând la dispariția unui întreg ecosistem din care și noi facem parte, producând dezechilibre în compoziția solului (deșertificări, alunecări de teren) sau inundații.

Efectuate fără o replantare sau o regenerare, defrișările produc efecte devastatoare. De mici am fost învățați să respectăm natura, să îi oferim locul care i se cuvine. Știm cu toții cât de periculoase și necontrolabile sunt forțele naturii. Prieten bun cu noi, dar nu și viceversa, codrul ne oferă atât de multe fără a avea așteptări prea mari de la noi, el cere doar respect și puțină atenție. Cu toate că știm toate aceste lucruri, noi ne distrugem planeta, o poluăm și nu știm ce anume să mai inventăm pentru a accelera acest proces.

Pădurea are efecte deosebite asupra omului. Ea regenerează și revitalizează ființa umană, contribuind la eliminarea tensiunilor, a stresului, la deschiderea ființei față de frumusețea naturii și a lumii. O plimbare prin pădure într-o zi însorită amplifică pofta de viață, imaginația creatoare, fantezia, bucuria de a trăi. Această minune a naturii ajută ființa umană să devină mai profundă, mai ințeleaptă.

În pădure găsim momentul mult așteptat de meditație, simțim că ne apropiem mai ușor de misterul profund al vieții și ne deschidem chiar față de noi înșine.

“Când mă aflu printre voi, arbori din acești codri, în tot ce mă înconjoară și mă ascunde totodată, în singurătatea voastră, unde mă retrag în mine însumi, simt pe cineva care mă ascultă și care mă iubește.”-Victor Hugo

Dacă încă nu sunteți convinși de importanța pădurii, vă propun un mic exercițiu de imaginație. Gândiți-vă la o după-amiază relaxantă și însorită. Vreți să vă plimbați prin pădure, să vă relaxați, să priviți razele soarelui printre crengile copacilor. Porniți entuziasmați la drum spre locul știut de voi și dintr-o dată…rece, obscur, o lume din piatră e tot ceea ce găsiți. Care e sentimentul care vă cuprinde?

Aceasta este imaginea în care se va transforma tabloul superb care ne este încă înfățișat de pădure.

A început să plângă pădurea…Pădurea plânge!!! Plânge pentru că oamenii răi i-au tăiat copacii, i-au omorât gâzele, au călcat în picioare tot, i-au stricat tot ceea ce s-ar fi putut strica. Plânge precum mama care își piede puii înainte de vreme. Totul în jur strigă de disperare. Dar oare e cineva care să audă. Fiecare din noi avem responssabilitatea de a păstra și a proteja ceea ce nu noi am creat, ci, ceea ce Cineva ne-a dăruit in bunătatea Sa cea mare.

“Nu am vazut om cu două inimi, amândouă pentru iubit, om cu două mâini, amândouă pentru împărțit, cum este natura.”- Grigore Vieru

Pădurea ne oferă tot necesarul pentru a trăi, fără ea nu va bate nici o inima de-a noastră, deci să încercăm să iubim pădurea cu inima pe care o avem.