Perspective de Abordare a Conceptelor de Cultura Si Sociologie

Lucrarea de față își propune să realizeze un studiu asupra problematicii culturii în societatea zilelor noastre. Îmi propun să analizez în ce măsură cultura și toate valorile și principiile sociale mai sunt respectate de omul secolului XXI, aflat într-o continuă viteză, expansiune și emancipare.

De asemenea, îmi doresc să aduc în discuție termeni importanți și definitorii noțiunilor de cultură și societate, încercând în același timp să analizez și literatura de specialitate, care nu este deloc săracă în acest sens.

Sper ca prin intermediul acestei lucrări să-mi aduc un aport important cu privire la tema pusă în discuție, justificându-se în acest mod și interesul acordat de mine și de foarte mulți alți specialiști subiectului de fată.

Relația dintre societate și cultură a fost întotdeauna considerată a fi una de identitate, mai exact de suprapunere completă, atât la nivelul științelor sociale, precum și la nivelul tuturor politicilor sociale și educative. Sociologia studiază ambele concepte din perspectiva influenței acestora societății în general, precum și asupra omului, în particular.

Relația dintre cele două concepte puse în discuție este de fapt una de interdependență, așa încât consider că n-ar putea exista una în absența celeilalte. Îmi propun însă ca prin intermediul acestei lucrări să demonstrez de fapt interdependența dintre cultură și societate, încercând în același timp să evidențiez și modul în care aceste două aspecte influențează viața socială a individului.

Științele sociale abordează termenul de cultură ca reprezentând întreg ansamblul de valori materiale și spirituale, de instituții, dar și de norme și reguli specifice societății. Științele sociale mai analizează și raportul existent între cultura și civilizație, cu precădere din prisma condiționării reciproce, a sistemului culturii naționale, a culturii folclorice, a culturii înalte, a culturii de masă, precum și a structurii interne a culturii. Toate aceste aspecte definitorii pot fi analizate oarecum din punct de vedere explicativ-constatativ, atemporal și aspațial, precum și funcțional-cauzal. Este vorba deci despre rolul culturii în cadrul procesului de socializare a oamenilor, în acțiunea continuă a acestora de organizare, de conducere, de control și de dinamică socială.

În Europa însă, înainte de începerea celui de-al doilea Război Mondial, conceptul de cultură era utilizat în mod special pentru a putea susține superioritatea socială, precum și pe cea rasială a unor grupuri comporativ cu altele.

În literatura de specialitate cultura este difenită ca drept un mod de gândire general acceptat referitor la cum anume ar trebui să acționeze un grup social. Cultura ghidează și direcționează practic grupurile de oameni, menținând astfel o ordine socială.

În trecut, termenul de cultură era foarte frecvent asociat unor concepte etiliste precum cele referitoare la perfecționarea minții, la diverse gusturi și maniere bazate pe o educație aleasă. În prezent însă cultura aparține tuturor, doar că este diferită de la un invid la altul, de la un grup la atul, de la o societate la alta.

Cultura se referă deci, în mod sintetic, la modul uman de existență, reprezentând de fapt simbolul puterii creatoare a omului, soarta sa putând fi descifrată doar analizând cu atenție acest imens patrimoniu care cuprinde atâtea creații spirituale și tehnice, acumulat în decursul anilor, în diferire cadre geografice și sociale. (Georgiu, G., 2004)

Participarea la o așa-zisă cultură comună se referă la transmiterea sa generațiilor următoare, ceea ce înseamnă de fapt și amplificarea interacțiunilor de zi cu zi dintre toți membrii societății, motiv pentru care se utilizează un limbaj comun. Așadar, pentru că o cultură să fie veritabilă este importnat ca toți membri să cunosca toate aspectele comune și să se îndrepte în aceeași direcție.

Nerespectarea tuturor elementelor comune unei culturi conduce la neintegrare sau neadaptare socială. Acesta este motivul pentru care foarte mulți oameni au un comportament pe care noi îl numim antisocial și care pare a fi mai mult un comportamnet de autoizolare și de autoexcludere voită și intenționată, ceea ce poate determina chiar dezvoltarea unor comportamente deviante, care mai devreme sau mai târziu se pot manifesta împotriva societății, prcum și împotriva membrilor societății.

Michel Henry (2008) consideră că orice cultură reprezintă de fapt o cultură a vieții, în sensul său dublu, în care tocmai viața o exercita asupra sa și prin care se transformă pe sine într-un așa manieră încât reprezintă ea însăși ceea ce transformă, precum și ceea ce devine transformat.

Astfel de accente extind frontierele noțiunii de cultură, îi subliniază acesteia complexitatea de elemente simbolice care mediază comunicarea și transferul dintre o persoană, grup, context și alteritate. Cultura devine așadar un cadru de comportamente și conduite. Consta în linii de acțiune scrise și nescrise importante pentru a ordona modalitățile în care grupurile relationeaa unele cu altele și cu lumile cărora le aparin. (Ploumis-Devick, E., 1992)

Viața unui om poate fi analizată prin prisma culturii de carea aprtine societatea să. Orice om are un sistem propriu de valori și de principii, însă nu toți oamenii sunt conștienți de faptul că acest sistem nu este atât de propriu pe cât ar crede ci depinde într-o foarte mare măsură de societatea și de cultura în care trăiește.

Este mai mult decât evident și s-a demonstrat în nenumărate rânduri faptul că mediul își pune intens amprenta asupra personalității umane, precum și asupra dezvoltării sale sociale. Mediul include în mod automat atât societatea, în general cât și cultura. Desigur, acest fapt nu este general valabil și nu înseamnă că toți oamenii se vor devolta în același mod, doar pentru că au trăit în același mediu. Societatea și cultura îl influențează în mod diferențiat pe individ, însă, fie și într-un mod inconștient, omul tot este influențat, oricât de mult și-ar dori sau ar încerca să se ferească.

Omul este ființa socială creată ca să trăiască în colectivitate, mai exact, într-o lume socială și instituționalizată, în care este nevoit să socializeze și să interacționeze cu cei din jurul său. Așadar, omul nu trebuie să se desprindă sub nicio formă de această lume exterioară, mai exact de această realitate obiectivă și realistă.

Este important de precizat faptul că oamenii nu se nasc membrii ai unei anumite societăți, ci doar dispun de diverse predispoziții în vederea socializării, care le oferă o șansă de integrare la tot ceea ce înseamnă universul vieții sociale. Încă de la naștere însă, oamenii pot participa la propriul lor proces unic de socializare începând de la prima și cea ami importantă etapă, cea a interiorizării obiectelor din cadrul lumii înconjurătoare. Între toate acestea, subiectivitatea tuturor conduitelor celor mai apropiați (membrii familiei) constituie de fapt primele tipuri de evenimente semnificative din existența noului membru al societății. Subiectivitatea celor de jur este deci accesibilă în mod complet obiectiv de către noul veni în viața socială, indiferent dacă înțelesul tuturor acestor fapte ar putea fi interpretat de acesta cu unele greșeli survenite ca urmare a unor eventuale discrepante de ordin psiho-somatic. Așadar, pentru cel neinițiat în vederea socializării toți ceilalți din jurul său reprezintă primii referenți de tip comportamental care îi vor ghida în mod decisiv ideile, atitudinile, valorile, credințele, convingerile, idealurile etc., caracterizându-l din perspectiva personalității viitoare.

Societatea umană se poate descrie deci că aflându-se într-o permanentă schimbare. În decursul întregii istorii a umanității, prin intermediul diverselor tehnici și a tehnologiei, ale creației umane, omul și-a adus un aport foarte important în vederea îmbogățireii și a completării mediului din care face parte cu propriile sale creații, atât în ceea ce privește aspectele frumoase și pozitive – cum ar fi, de exemplu dezvoltarea și înfrmusețarea cadrului de viață, cât și aspectele negative – cum ar fi, de exemplu, deteriorarea unor factori importanți de mediu.

Lumea socială este caracterizată de obiectivitate în percepția oamenilor. Prin aceasta, însă, lumea nu capătă statut ontologic independent de activitatea umană. Cu alte cuvinte, omul înțelege că lumea reprezintă un produs de tip subiectiv, la origine, dar care a fost obiectivizat. (Berger, P.L., Luckmann, T., 1999)

Lumea socială constituie și societatea în general constituie așadar o realitate complexă, cu o serie de dimensiuni importante, ce pot fi abordate din perspective diferite. Rmarcăm prin acest fapt că toate definițiile par în general a fi simplificatoare, relevând doar câte o simplă fațetă, care este considerată a fi mai mult sau mau puțin esențială, a realității sociale.

Foarte frecvent, cultura este aociată unor termeni generali, precum, cultura americană, cultura chineză, cultură franceză etc. Discutăm în acest caz de fapt despre diversitatea culturală și despre modul în care îi învața societatea pe indivizi să respecte celelatalte culturi, oricât de neobișnuite ar părea.

Viziunea asupra culturii care convine interculturalismului se distinge prin depărtarea conceptului de perspectivele descriptiviste, normative ori istorice de definire a sa. Cultura nu este doar un bogat și impresionant “tezaur” de valori spirituale și materiale care să îndemne la contemplație pioasă, nu este percepută ca fiind doar o sumă finită de trăsături punctuale, ci este în același timp și un proces care implică și responsabilizează individualități și grupuri. (Nedelcu, A., 2008)

Referindu-se la strict la ideea de integrare a grupurilor etnoculturale, politologul Andreescu (2004) susține faptul că, diversitatea culturală acceptă, pe lângă nevoia reală de integrare și așa-numita nevoie de privatitate comunitară.

În același context, Victor Neumann (2003) este de părere că diversitatea culturală nu trebuie și cu atât mai puțin nu poate fi privită ca o simplă teorie ce atrage după sine ideea de segregaționism, întrucât abordarea diversității culturale raportată la ideea de interculturalitate, atestă dreptul la granițe comunitare, drept acordat de nevoia tuturor grupurilor de a se putea separa într-un anumit grad de toate celelalte comunități, ca expresie a necesității, mai exact a dreptului la ceea ce literatura de specialitate numește privatitate comunitară.

Deschiderea spre alte culturi induce însă un efect aspru propriei identități culturale, întrucât o atitudine de închistare în cadrul unei singure culturi și societăți culturale cosiderata ca fiind suficientă conduce în mod frecvent la o percepere complet deformată a sa. De aceasta viziune beneficiază și grupurile minoritare. Din această perspectivă, multicultarismul pledează pentru că și aceste grupuri minoritare să nu fie tratate ca drept populații tolerate ori poveri pentru politica unui stat. Ele trebuie să fie tratate ca factor eficient și important de câștig cultural. Astefel de ideologii, pzitive și optimiste, plasează toate minoritățile culturale în poziții de echitate, încearcă să reducă pe cât posibil percepțiile etnocentrice, stereotipe ori discriminarea și evident să anuleze toate manifestările de rasism, de tip intențional sau neintențional.

După cum am mai amintit deja, orice tip de cultură dezvoltă deci o serie de principii, valori și norme de ordin social, care vor determina soluționarea într-un mod satisfăcător a unor conflicte absolut inevitabile sau vor reuși doar să reglementeze raporturile interindividuale. Toate aceste valori sau convenții de tip social vor f transmise mai departe, din generație în generație, prin intermediul educației.

Conflictul intervine de cele mai multe ori atunci când intervin așteptări incompatibile din două sau mai multe poziții sociale deținute de aceeași persoană, cum ar fi, de exemplu, atunci când îndeplinirea rolului asocial cu unul dintre statusuri conduce la încălcarea rolurilor sociale cu celălalt status.

Evitarea conflictelor în cadrul societății reprezintă o acțiune relativ imposibilă. Conflicte vor apărea în permanență, din varii motive, mai mult sau mai puțin fondate. Important este cum reușește societatea să facă fața acestora, să te atenueze sau stopeze. În acest caz, cultura are o valoare colosolă și poate facilita procesul de mediere. În fond, rolul culturii este acela de a-l forma pe individ într-un mod corespunzător, așa încât se subînțelege că în caz de conflict, membrii ai mai multor culturi vor reacționa diferit, în funcție de modul în care au fost educați. Acesta este motivul pentru care nu întotdeauna conflictele sunt soluționate sau chiar pentru care au luat naștere multe războaie, din care, la fel de multe refuza să se sfârșească, afectând astfel foarte grav întreaga societate umană.

Cele mai multe dintre discuțiile referitoare la cultură se bazează însă pe înțelegerea destinului, precum și a întregii istorii a unui popor. În acest context, cultura reprezintă o condiție esențială prin intermediul căreia se poate cuantifica bunăstarea socială, aeasta reprezentând de fapt o variabilă referitoare la stadiul de dezvoltare și de evoluție al acesteia. Tot prin intermediul culturii se pot oglindi însă și conștiință socială, mai exact acțiunile memebrilor unei societăți. Cultura poate întreține în acest sens și raporturile de autoritate intre toți membrii unei societăți, stabilind în acest mod și o continuitate în rândul generațiilor viitoare. Parctic, este vorba despre transmiterea culturală din generație în generație, transmitere ce include și sistemul de valori al societății respective. Desigur, toată această transmitere nu va fi niciodată exacata, iar odată cu trecerea timpului atât cultură cât și sistemul de valori al unei societăți va mai suferi diverse modificări și schimbări, unele pozitive aletele mai puțin pozitive. De fapt, chiar și percepția acestor tipuri de schimbări diferă de la un individ la altul și poate fi interpretată în diverse moduri.

De regulă, cele mai multe dintre schimbările și modificările culturale care survin în cadrul unei societăți au rolul de a îmbunătăți, de a inova și de a moderniza. Cu toate acestea însă, intotdeauan vor exista persoane care se vor opune sau care vor considera că fiind negative, greșite sau necorespunzătoare toate aceste mișcări. Acest fapt este cât se poate de firesc și de acceptat în cadtul societății și culturii moderne; nu ne putem aștepta niciodată că o schimbare să fie unanim acceptată, oricât de benefica ar fi aceasta, iar aceasta este ipoteza de la care trebie să orice reprezentant al unei societăți moderne și culturale. În fond, și opiniile negative, precum și criticile trebuie să fie accepta. Doar în aceste condiții putem discuta despre o societate sănătoasă.

În ceea ceea ce privește schimbarea socială, aceasta se referă de la crearea constantă, la negocierea și la recrearea ordinii sociale. Schimbareade tip social ar mai putea fi înțeleasă și prin schimbarea înțelesurilor și a definițiilor.

Toate grupurile, societățile, comunitățile organizațiile etc. devin reale doar atunci când care toți actorii implicați ajung să creadă cu adeavrat în ele, precum și atunci când intervine un consens asupra realității. În cadrul societăților complexe există doar un singur consens parțial în ceea ce privește realitatea socială, aceasta reprezentând de fapt o combinație complexă a mai multor viziuni diferite. Schimbarea factorilor externi nu va conduce în mod automat la schimbare, însă atunci când se modifică definițiile și înțelesul unor situații importante, se modificș deci comportamentul social și putem discuta despre schimbare.

Orice societate reușește să se individualizează în raport cu alte societăți prin modul sau particular în care își direcționează propriul sistem al obiectelor politice, după cum susțin mai mulți autori.

Omul și lumea socială se afla într-o permanenta interacțiune. Produsul (mai exact, lumea socială) are însă un efect invers asupra producătorului (mai exact, omul). Trei momente cheie și cu adevărat importante ale acestui proces dialectic continuu pot fi reprezentate de externalizarea, obiectivizarea ori internalizarea. Internalizarea reprezintă de fapt "transmiterea" lumii sociale către noua generație în cadrul procesului de socializare; lumea socială obiectivă/obiectivizată devine astfel parte din conștiință. (Berger, P.L., Luckmann, T., 1999)

Un alt aspect deosebit de important asupra căruia mă voi opri în cadrul acestei lucrări se referă la greșelile, mai exact prejudecățile pe care atât cultură cât și cocietatea le induc oamenilor intr0un mod mai mult sau mai puțin voluntar. Aceasta problematică afost intens analizată în literatura de specialitate, însă măsurile de soluționare fie au întârziat să apară fie au fost complet ineficiente. Desigur, problematica pusă în discuție nu este de o amploare tocmai minoră și cu atât mai puțin nu este recentă.

Cultivarea unor valori negative, încurajarea judecaților de valoare și, implicit, dezvoltarea unor principii îndoielnice în rândul cetățenilor poat avea efecte nebănuite și pot transforma complet ființă umană. Tind să cred totuși că nu se dorește nimic din toate acestea, iar existența lor în societatea actuală în care trăim reprezintă doar o eroare a sistemului, survenita ca urmare a democratizării excesive, în fața căreia, mulți n-au fost pregătiți să reacționeze. România reprezintă un exemplu foarte bun în acest sens, având în vedere că după o perioadă foarte îndelungată de comunism, oamenii s-au văzut brusc eliberați și au încercat să abuzeze de democrația mult visată. Nu mă refer în acest sens doar la cetățeni în general și mă refer, de exemplu, la mass-media, care în mod clar a abuzat și abuzează în continuare de importanța nesperată de care s-a bucurat după perioada postdecembristă. Cu toat acestea însă, consider că toate aceste abuzuri s-au întâmplat și se întâmplă în continuare ca urmare a unei lipse de informare cu privire la modul corect și corespunzător în care este indicat să se adopte un comportament la un moment dat. În cazul mass-mediei era și firesc să se creeze abuzuri, întrucât cei mai mulți dintre jurnaliștii de la începuturile anilor’90 nu avea nici studii și nici o altă pregătire profesională în acest sens, așa încât și-au desfășurat activitatea cum au crezut de cuviință.

Prejudecățile se situează la nivelul judecaților cognitive (pe baza efectelor proceselor de categorizare) și al reacțiilor afective (prin adoptarea unui comportament negativ față de un grup sau o persoană). Când trecem la fapte (acționăm sub impulsul sentimentelor și atitudinilor noastre negative), vorbim despre discrimnare. (Balica, M. et al., 2006)

Sociologii au subliniat însă în nenumărate rânduri faptul că discriminările sau stereotipurile fac parte dintr-un sistem foarte vast de credințe, care influențează semnificativ percepțiile despre lume și că acestea se maifestă complet diferit printr-un adevărat complex orizont de așteptări la nivel social. (Dragomir, O., Miroiu M., 2002)

Împotriva acestor comportamente, în marea majoritate a societtailor democratice există diverse legi care condamnă discriminarea, iar egalitatea de tratament este, în cele mai multe dintre cazuri, garantată prin Constituție. Cu toate acestea însă fenomenele de discriminare tot exista, împotriva tuturor eforturilor legislative de combatere a fenomenului depuse de stat.

Problematica discriminării va reprezenta în continuare o probelma atât timp cât nu se vor lia măsuri în vederea educării interculturale a oamenilor. Foarte mulți discriminează doar din lipsă de informații; se cred superiori față de ceilalți doar pentru că se află în majoritate. Totuși, această idee de superioritate apare și dintr-un deficit evident de educație, mai exact dintr-o lipsă de cultură. În această direcție ar trebui să acționeze societatea pentru a eradica problematicile de discriminare, însă, în mod clar este o luptă grea și de durată, iar rezultatele așteptate sunt îndoielnice. Chiar și în aceste motive însă, datoria societății este de a încerca, chiar dacă efectele întârzie să apară.

Referindu-ne tot la cazul României, nu putem spune că societatea în care trăim nu face eforturi pentru a eradica toate disfuncționalitățile existente și pentru a promova cultura și valorile culturale. Problema care se ridică în acest context se referă la reticența oamenilor, iar aceasta reticentă provine tot de la anumite valori și principii achiziționate de oameni de-a lungul timpului. Pentru a se putea schimba ceva în acest sens, societatea trebuie să se lupte, în primul rând, cu mentalitățile oamenilor, care sunt de fapt cel mai greu de schimbat.

Sunt de părere totuși ca și schimbarea acestor mentalități ale oamneilor nu reprezintă întotdeauna cea mai bună soluție, mai ales în cazurile în care aceste mentalități nu afectează în niciun fel societatea umană. Chiar și așa însă, ideea de modernizare și de emancipare se vrea a fi o măsură care să vizee pe toată lumea, chiar dacă o parte dintre oameni se împotrivesc. Societatea nu ia intotdeauan în calcul dorințele tuturor și, din dorința de a evita experiențele neplăcute în care pot fi implicați și alți cetățeni, îi obligă practic pe cei ce se împotrivesc să se conformeze.

Problematica neînțelegerii și nerespectării acestor mișcări pe care statul le ia pentru a menține ordinea socială nu este un tocmai recentă. Oamenii, încă din cele mai vechi timpuri s-au rezoltat și s-au răzvrătit împotriva sistemul. Revolta este în natura umane și reprezintă o barieră de care societatea se va împiedica întotdeauna. Totuși, o societate modernă, culturală și democratică trebuie să știe cum să atenueze toate acste revolte, așa încât să nu distrugă ordinea și pacea colectivă. În acest sens deci, războiul nu este în niciun caz o soluție. Consider chiar că este cea mai primitivă formă de soluționare a unei probleme, indiferent de tipul și natura acesteia.

Din punctul meu de vedere, în cadrul articolului de față am reușit să demonstrez realația evidentă dintre cultură și societate, mai exact interdependența dintre cele două aspecte, reușind astfel să-mi ating și obiectivul propus. Este clar că nu putem discuta despre cultură în absența unei societăți cum este la fel de clar și că nu putem discuta despre o societate normală în absența unei culturi.

Omul ca ființă socială nu se poate dezvolta corespunzător într-o societtae lipsită de cultură și cu atât mai puțin în afara unei societăți. Roluri celor două aspecte discutate în cadrul acestei lucrări este absolut esențial în viața omului. Despre cum alege acesta din urmă urmă se folosească atât de cultură cât și de societate răspunzătoare sunt, cel mai probabil, personalitatea și educația, care, de fapt, tot de cultură și de societate depind.

BIBLIOGRAFIE:

Andreescu, G. (2004). Națiuni și minorități. Iași: Editura Polirom.

Balica, M., Birzea, C., Fartunsic C., et al. (2006). Compendiu pentru valorificarea dimensiunii de egn în educație. București: MarLink.

Berger, P.L., Luckmann, T. (1999). Construirea socială a realității. București: Editura Univers, București.

Dragormir, O., Miroiu, M. (2002). Lexicon feminist. Iași: Editura Polirom.

Georgiu, G. (2004). Filosofia culturii: cultură și comunicare. București: Editura Comunicare.ro.

Henry, M. (2008). Barbaria. București: Editura Insitutului European, București.

Nedelcu, A. (2008). Fundamentele educației interculturale. Diversitate, minorități, echitate. Iași: Editura Polirom.

Neumann, V. (2003). Despre identitățile politice europene. București: Editura Curtea Veche.

Ploumis-Devick, E. (1992). „Appreciating Differences: Teaching and Learning în a Culturally Diverse Classroom. Hot Topics: Usab;e Research Series. Greensboro: SouthEastern Regional Vision for Education.