Patos Si Armonie, Rigurozitate Si Profunzime In Patitele Pentru Vioara Solo de J.s. Bach

Patos si armonie, rigurozitate si

profunzime in

Patitele pentru vioara solo de J.S. Bach

Cuprins:

Introducere…………………………………………….pag.4

Capitolul 1- Barocul muzical…………………..pag.5

„Muzica este un sunet organizat”- Edgard Varèse

Pornind de la intrebarea „ ce este muzica?”, putem afirma ca pentru multi dintre noi definitia muzicii este diferita. Pentru mulți ,”muzica” nu poate insemna decat marii maestri , precum Beethoven, Bach , Mozart. Pentru altii , „muzica” este reprezentata de artisti precum Led Zeppelin , Free sau Ten Years After . Mergand dincolo de folosirea melodiei si armoniei, si chiar dincolo de folosirea instrumentelor, toti acesti artisti au ceva in comun , dar ce anume ? Mai intai trebuie sa vedem din ce este alcatuita muzica , care sunt componentele fundamentale ale ei , si in ce fel, atunci cand sunt organizate, dau nastere muzicii .

Elementele de baza ale oricarui sunet sunt : intensitatea, inaltimea , durata, tempoul, timbrul, (localizarea spatiala si reverberatia ?). Atunci cand ascultam muzica, percepem de fapt mai multe atribute. Diferenta dintre muzica si o serie intamplatoare de sunete se leaga de felul in care se combina aceste atribute fundamentale si de relatiile care se stabilesc intre ele. Cand aceste elemente de baza se combina si formeaza relatii incarcate de sens , din ele apar concepte de nivel mai inalt , cum sunt masura, cheia, melodia si armonia.

La fel ca in artele vizuale, muzica mizeaza nu numai pe notele care sunt cantate, ci si pe cele care nu sunt . Aspectul cel mai delicat al muncii unui compozitor nu este creatia in sine , ci spatiul gol dintre note.

[ creierul nostru muzical ]

Capitolul 1

Barocul muzical

Barocul muzical ( termenul de baroc deriva din cuvantul portughez barroco ) a fost un curent din muzica clasica europeana ce s-a manifestat intre anii 1600-1750. Acest curent a format o punte de legatura intre renastere si clasicism. Principalii compozitorii ai stilului muzical baroc au fost : Johann Sebastian Bach, Antonio Vivaldi și Georg Friedrich Handel ,  Alessandro Scarlatti, Domenico Scarlatti,  Claudio Monteverdi, Jean-Philippe Rameau, Johann Pachelbel și Henry Purcell. Termenul de baroc este folosit de istoricii de muzica pentru a descrie o gama larga de stiluri , care alcatuiesc o muzica ce a fost compusa pe o perioada de aproximativ 150 de ani. Acest termen a fost propus si folosit pentru prima oara de Curt Sachs in anul 1919 in limba germana. In aceasta perioada a fost creata tonalitatea. Compozitorii si interpretii din aceasta perioada au folosit ornamente muzicale mult mai elaborate, au realizat modificari in notatia muzicala si au dezvoltat noi tehnici de dezvoltare instrumentala . Aceasta perioada se remarca prin faptul ca a reusit sa dezvolte dimensiunea, diversitatea si complexitatea ansamblurilor instrumentale. Tot în această perioadă s-au dezvoltat genuri muzicale precum opera, cantata, concertul si sonata.

Conform specialistilor exista trei momente in desfasurarea acestei perioade baroce :

Faza initiala, caracterizata printr-o muzica ce se desfasoara pe noi coordinate tehnice, destinate sa slujeasca expresivitatea. Astfel , vocea superioara devine solista, basul-acompaniator- nu se mai scrie decat cifrat, armonia capata o importanta mai mare, apare o ritmica si o metrica variata, sustinuta de un tempo corespunzator. Cei mai important reprezentanti ai acestei perioade au fost : Claudio Monteverdi, Pietro Antonio Cesti, Francesco Pietro Cavalli etc.

Momentul de mijloc corespunde infloririi muzicii de opera, a baletului de curte si a operei balet. Reprezentativi pentru acest gen au fost : Cambert, Couperin, Lully, Purcell. În privința genurilor muzicale, stilul baroc va influența în special genul operei, care va cunoaște o mai mare dezvoltare în secolul al XVII-lea. Opera cere muzicii exprimarea unui conținut mai amplu și mai complex. Stilul baroc va fi prezent în operă, atât prin spectaculosul scenic, abundența ornamentației vocale cât și prin păstrarea operei ca spectacol de placere curteana. Genul operei s-a dezvoltat continuu, avand nevoie de timp pentru a evolua si a ajunge la genul structurat pe care il stim azi. În muzica de operă domina monodia acompaniată, în care acompaniamentul se realiza cu un basso continuo, executat la lăută, mai ales la clavecin sau orgă. Dezvoltarea și evoluția operei s-a făcut în timpul perioadei artistice și stilului numit rococo.???. Prin crearea operei, muzica dramatică ilustrează renașterea culturii antice și a idealului umanist. Directia stilistica a rococo-ului se confunda cu stilul clavecinistilor francezi , care aduc o tendita de simplificare si claritate. Rococo-ul are caracterul de anticipare a stilului clasic, in ceea ce priveste procesul de simplificare a limbajului muzical. Legătura rococo-ului cu viitorul stil clasic se va realiza și prin supraviețuirea unor trăsături în arta clasică.Stilul a fost continuat prin Philipp Emanuel Bach. O inflorire deosebita o cunoaste si muzica instrumentala, reprezentata de compozitori precum Pachelbel, Schutz, Vivaldi, Vitali, Corelli etc. In aceasta perioada incep sa se contureze formele muzicale ciclice, precum sonata, suita, concertul instrumental.

Ultima faza desemneaza marea sinteza creatoare realizata de G. Friedrich Haendel si J.S. Bach. In aceasta perioada a fost teoretizata gandirea muzicala bazata pe tonalitate . Lucrarile teoretice cele mai inseminate apartin lui J.S. Bach ( Clavecinul bine temperat ) si Jean Philippe Rameau ( Tratatul de armonie ).Aici este relevat noul tip de polifonie bazat pe functionalitatea armonica. In aceasta perioada a barocului, orchestra se dezvolta ca un ansamblu instrumental omogen, ce capata independenta.

Stilul baroc se caracterizeaza printr-o polifonie densa si contraste dinamice, prin abundenta relatiilor armonice si a structurilor polifonice. Bach si Haendel au fost doi compozitori care au ridicat polifonia muzicii baroce la un nivel de complexitate, armonie si muzicalitate nemaiintalnite pana atunci.  Combinația dintre contrapunctul modal și logica tonală a cadențelor creau impresia că există două stiluri de compoziție : compoziția omofonă dominată de considerații verticale și polifonia dominată de imitație și considerații contrapunctuale. În Baroc, polifonia devine funcțională, fundamentată pe armonie. Barocul muzical permitea improvizatii, notatia fiind redusa doar la prezenta basului cifrat . Muzica avea un tempo relativ constant, iar tonalitatea era majora , o tonalitatea care sugereaza veselia , sau minora , care sugera tristetea.

Perfecționarea instrumentelor a favorizat dezvoltarea muzicii de camera. Genurile muzicii de cameră, în special sonata, vor fi prezente și în biserică.  Perfecționarea instrumentelor a usurat crearea unor lucrări instrumentale, deci realizarea unor forme specifice, lipsite de ajutorul cuvintelor și al gestului.  Eliberată de cuvânt și de gest, muzica instrumentală cunoaște o mare dezvoltare, iar bogăția de imagini și de conținut au necesitat crearea unor variate forme muzicale, ca fuga, tema cu variațiuni, suita, sonata monotematică, uvertura și concertul grosso, unele mergând spre forme mai complexe.

Monodia acompaniata ?

Capitolul 2

Istoria viorii

Vioara este cel mai raspandit instrument muzical care face parte din familia instrumentelor cu coarde , aparand in prima parte a secolului al XVI-lea . Acest instrument muzical a fost inspirat de urmatoarele tipuri de instrumente : rebec , viola da gamba si viola da braccio.

Cea mai veche vioara cu patru coarde a fost construita in anul 1555 de catre Andrea Amati , un cunoscut lutier italian. El a standardizat forma de baza , materialele si metoda de constructie, reusind sa se remarce prin faptul ca a fost persoana care a conferit profilul familiei viorii moderne. Viorile create de Amati  au fost utilizate pana la  din 1789 și doar 14 din aceste instrumente mai există și astăzi. Instrumentele produse de Andrea Amati se remarcă prin materialele de înaltă calitate, eleganța în construcție, lac transparent și fin obținut din chihlimbar și utilizarea ingenioasă a principiilor geometrice și acustice.

Influentat de maestrul sau , Amati, Antonio Stradivarius s-a remarcat ca un bun creator de instrumente de coarde . Antonio Stradivari a creat aproximativ 1100 instrumente ( viori, viole, violoncele , chitari , o harpă ) din care 600 ramase si in ziua de astăzi.  Viorile și mai toate celelalte instrumente stradivariene au fost botezate de-a lungul timpului, (Soil, Doamna Tennant, Elder, Tuscan, Medici, Amarillys Fleming, etc) fiecare având o istorie pe masură.

In ultima perioada a carierei lui Antonio Stradivarius se observa o schimbare semnificativa care a inceput sa diferentieze noile viori Stradivarius de cele din primii ani : instrumentele au căpătat o culoare mai închisă, un fapt care, conform celor mai noi cercetări, ar putea fi responsabil pentru calitatea excepțională a sunetului produs. Nici in zilele noastre nu este cunoscut motivul exact pentru care viorile lui Stradivarius sunt atât de bune. 

Totuși, există mai multe teorii care încearcă să explice sunetul unic al acestor instrumentele .  Prima teorie, elaborată de omului de știință american Henri Grissino-Mayer,  spune că lemnul folosit de Antonio Stradivari ar avea o serie de caracteristici unice, datorate perioadei numite “Mica Glaciațiune”.  Între 1645 și 1715, temperaturile globale au scăzut, într-o perioadă de activitate solară mai redusă decât normalul. În această perioadă, ritmul de creștere al arborilor a încetinit, rezultând într-un set de inele de creștere mult mai dense decât cele întâlnite astăzi. Lemnul folosit de către lutierul italian provine, în cea mai mare parte, de la arbori care au crescut în această perioadă, iar natura extrem de compactă a materialului ar fi responsabilă pentru sunetul viorilor Stradivarius. Deși plauzibilă, teoria nu a putut fi confirmată nici până in momentul de fata.

Capitolul 3

Suita instrumentala

Suita este un gen muzical construit sub forma unui ciclu de piese instrumentale de sine-statatoare, reunite in baza principiilor de contrast expresiv si unitate tonala . Originea suitei este atribuita asocierii, in secolul al XVI lea, a doua dansuri , si anume pavana si gagliarda. Suita se cristalizeaza, in secolele XVII-XVIII , dobandind o forma stabile, in care intrau, in mod obligatoriu, dansurile : Allemanda, Couranta, Sarabanda, Giga. Intre acestea, puteau fi introduce, in mod liber, si Menuetul, Gavota, Loure sau Bourrée.

Un rol important in dezvoltarea si cristalizarea genului suitei instrumentale a fost practicarea dansurilor de curte. Din acest punct de vedere trebuie mentionat faptul ca termenul de suita a aparut in secolul al XVI lea , cand s-au tiparit in Franta o serie de caiete pentru dans, continand succesiuni variate ca tipologie ale acestuia. Punctul de pornire al suitei preclasice il constituie aparitia unor dansuri populare imperecheate doua cate doua, dupa criteriul tempoului si al masurii .

Exista astfel dansuri binare (pavana) si dansuri ternare (gagliarda) , desfasurate in tempouri diferite. Pavană (din franceza “pavane”) este un dans de curte vechi, de origine italiană sau spaniolă, cu ritm și cu mișcări lente și cu caracter ceremonios. Pavana este cunoscută încă din sec. al XVI-lea atât în Italia, cât și în Spania. Caracterul dansului era solemn, majestuos, într-o mișcare lentă, iar măsura în care se scria era de 2\4.  Gagliarda reprezinta un dans vechi de origine populara italiana, in metro terner si miscare moderata. Acest dans asociat cu pavana constituie germenele suitei in secolul al XVI lea .

Asadar, numarul si ordinea acestor dansuri in suita putea varia intre 4 si 27 . Odata cu J.S.Bach se ajunge la o fundamentare “clasica” ce cuprinde 4 dansuri de stil diferit : allemanda , couranta , sarabanda si giga.

O anumita ordine a dansurilor urmareste totodata realizarea contrastului intre ele , fie prin caracter, fie prin tempo, ( allemanda-moderato , couranta-vivace , sarabanda-andante, giga-presto ) fie prin masura ( alternarea masurilor binare cu cele ternare , simple si compuse ).

Din punct de vedere al formei muzicale , in suita predomina structura bipartita , corespunzatoare cu doua idei muzicale asamblate in sectiuni (A-B). Din punct de vedere tematic , ideea muzicala din B este de regula prelucrarea prelucrarea ideii din A. Sectiunea din B este considerata o noua idée muzicala prin faptul ca tonalitatea prin care e expusa este diferita fata de cea din sectiunea A .

Bach aduce ca o introducere , ce urmărește fixarea de la bun început a tonalității unice a suitei , termenul de „preludiu” pentru suite instrumentale , iar pentru cele orchestrale denumirea de „uvertura”. Mai putem întâlni o mișcare ce nu intră în categoria dansurilor populare, si anume “aria”. Ea este introdusă pentru obținerea unui contrast mai puternic între piesele componente.

Suita este, de fapt, primul gen muzical , în sens de ciclu, pe care îl cunoaște istoria muzicii culte. Prin conținutul expresiv, prin semnificația dramaturgiei și structurii sale, suita a influențat apariția altor forme și genuri muzicale.

Capitolul 4

Viata si operele lui J.S.Bach

http://www.bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/O%20calatorie%20in%20istoria%20muzicii%20-%20Grigore%20Constantinescu,%20Irina%20Boga.pdf

http://www.spiruharet.ro/facultati/muzica/biblioteca/edaae9f964c9faa236f02153ad21d924.pdf

Familia Bach , urmasa a lui Veit Bach, fondatorul ramurii muzicale a acestei familii, se remarcasera ca excelenti organist si cantareti bisericesti, dominand viata muzicala a acestei regiuni central a Germaniei. Cei mai multi dintre membrii familiei (istoria consemneaza circa 80 de muzicieni din aceasta familie) nu trecusera insa dincolo de imprejurimile oraselului Eisenbach, multumindu-se sa slujeasca modest capelei din localitate.

Dupa casatoria cu Maria Elisabetha Lammerhirt, fiica unor muzicieni din Eisenbach , Johann Ambrosius Bach , care fusese initial violinist in Erfurt, se muta in orasul sotiei sale. Intors acasa , acesta isi inchina timpul slujbelor sale: trompetist al Curtii, instrumentist al bisericii Sankt Georg si dirijor al orchestrei municipale. Din cei opt copii adusi pe lume de Maria Elisabetha Lammerhirt, doar jumatate reusesc sa prinda radacini. Ultimul dintre copii sotilor Johann Ambrosius si Maria Elisabetha se naste pe 21 martie 1685. Doua zile mai tarziu este botezat cu numele de Johann Sebastian Bach.

Mentorul lui Johann Sebastian Bach din primii ani de viata este chiar tatal sau, un excelent violinist si un bun pedagog. Pe langa studiul instrumentelor cu coarde , este initiat si in studiul orgii , avandu-l ca professor pe Johann Christoph Bach, o vreme organistul bisericii din Eisenbach. Acesta era recunoscut drept un mare virtuoz si un mare compositor, fiind considerat cel mai important din familia Bach pana la Johann Sebastian.

La varsta de sapte ani, Johann Sebastian isi incepe studiile generale la Lateinschule. Cursurile ultimilor doi ani (1694-1695) atesta insa numeroase absente cauzate probabil de decesele in lant in familie. Primul care deschide lista a fost unul dintre fratii mai mari, Johann Balthasar, apoi unchiul Heinrich, organist al bisericii Liebfrauen din Arnstadt, recunoscut in epoca drept un “experimentat compositor de corale, motete, concerte, preludii si fugi. Familia Bach avea sa sufere o alta lovitura: la inceputul anului 1694, la varsta de cincizeci de ani, moare Maria Elisabetha, mama lui Johann Sebastian. La scurt timp, Ambrosius se va recasatori cu Barbara Margaretha Keul, vaduva unui var, organistul Johann Gunther. La inceputul anului 1695, Ambrosius se stinge si el din viata, la doar trei luni dupa casatorie si cu o luna inainte de cea de-a zecea aniversare a fiului sau cel mic, Johann Sebastian.

Johann Sebastian Bach si-a absolvit cu stralucire studiile gimnaziale la Eisenach, unde a avut ocazia sa-l asculte pe varul sau, Johann Christoph, cantand la clavecin si la orga. O lucrare a acestuia din urma-motetul la opt voci Ich lass dich nicht – avea sa-I fie atribuita, mai tarziu. Adapostit, la moartea tatalui sau, de fratele lui mai mare, Johann Christoph (1671-1721), elev al lui Pachelbel si organist la Ohrdruf, Bach si-a continuat studiile de cultura generala la liceul din Ohrdruf, iar muzica a studiat-o cu fratele sau. Johann Sebastian se dovedeste un elev stralucit si in doi ani ajunge in fruntea clasei. Fratele Johann Jacob paraseste scoala dupa numai un an pentru a reveni in Eisenbach ca ucenic al lui Heinrich Halle, un maestro al instrumentelor de suflat. Va deveni un bun flautist si oboist, iar soarta il va purta ca instrumentist in diferite orchestra din Suedia si , mai tarziu, din Turcia. Johann Sebastian i-a compus, la plecarea sa din Ohrdruf, “Capriciu la plecarea fratelui mult iubit”.

La varsta de 15 ani, datorita vocii sale frumoase, a fost admis in scoala de cant de la Michaeliskirche. Conform statutului, coristii trebuiau sa fie “nascuti din familii sarace, fara niciun fel de resurse, dar sa aiba voce buna”. Aici , a facut cunostiinta cu organistii G. Bohm si J.J.Lowe, fost elev al lui Schutz. De la fabricantul de orgi J.B. Held a invatat sa construiasca, sa faca expertise si sa repare orgi, domeniu in care reputatia lui o va depasi, in curand, pe cea a contemporanilor sai.

Cat priveste studiile muzicale, Johnn Christoph se dovedeste un professor destul de sever. Obiectivul sau era ca, in cel mai scurt timp, fratele sau mai mica sa-si insuseasca meseria de instrumentist sis a-si castige astfel singur painea. Johann Sebastian nu i-a dat niciun motiv de ingrijorare, dovedind o mare ambitie si o surprinzatoare putere de munca. Apetitul sau pentru cunoastere nu s-a limitat doar la muzica, astfel ca rezultatele excelente obtinute la absolvirea liceului din Ohrdruf il determina pe Johann Christoph sa-l trimita mai departe la studii.

Planurile tanarului Bach vizau obtinerea unui post de organist undeva la o biserica din Turingia, fara a prefer una anume. Prin urmare, se dedica studiului orgii si al stilulilor de compozitie , beneficiind aici de un context mai mult decat favorabil. Tot in aceasta perioada dateaza si contactul tanarului Bach cu stilurile de compozitie de inspiratie franceza, gratie orchestra franceze angajate de ducele de Celle si de sotia acestuia, frantuzoaica de origine.

La inceputul toamnei anului 1702 este numit organist la biserica Sf. Iacob din oraselul Sangerhausen, ca urmare a votului unanim primit din partea consiliului bisericesc din localitate. Era o slujba la care Bach, in varsta de saptesprezece ani, visase mult in ultima vreme. Un timp violinist in orchestra particulara a ducelui Johann Ernst de Weimar, Bach a fost numit, in august 1703, organist la Neue Kirche din Arnstadt, unde avea sa compuna primele lucrari religioase : cantata- Pentru ca tu nu mi-ai lasat sufletul in infern . Incepe sa compuna toccata, preludii si fugi, preludii de coral.

Perioada de patru ani petrecuta la Arnstadt a insemnat pentru Bach dezvoltarea sa in primul rand ca instrumentist fara tutela unui maestru. Isi incheiase studiile oficiale si asta ar fi fost sufficient. Insa Bach nu era multumit, nu invatase tot ce era de invatat nici in ceea ce privea instrumental si cu atat mai putin arta componisticii. De fapt, compozitia nu o invatase de la nimeni, cid oar prin intermediul partiturilor ilustrilor compozitori ai vremii pe care Bach ii considera demni de a fi studiati. Dupa doi ani, la capatul unei lungi perioade de studio solitar, Bach ia hotararea de a-l cauta pe Dietrich Buxtehude, un faimos autor de cantata si muzica de camera, care era considerat cel mai mare organist in viata. Asa cum era de asteptat, batranul maestro Buxtehude ramane impresionat de cunostintele si virtuozitatea acestui tanar. Buxtehude ii propune lui Bach postul de organist official al bisericii, convins ca acesta va fi onorat de o asemenea invitatie.

La 17 octombrie 1707 s-a casatorit cu verisoara sa Maria Barbara (1648-1694), fiica lui Johann Michael Bach , organist la Gehren. Aceasta avea sa-i daruiasca sapte copii, dintre care doi vor deveni mari muzicieni, Wilhelm Friedemann (1710-1784) si Carl Philip Emanuel (1714-1788).

In anul 1708, Bach devine musician de camera si organist la curtea de la Weimar, in Turingia. În această funcție avea obligația de a compune nu numai muzică pentru orgă, dar și compoziții pentru ansambluri orchestrale, bucurându-se de protecția și prietenia ducelui Johann Ernst, el însuși compozitor. La Weimar, Bach a compus primele sale mari lucrari pentru orga ( Toccata si fuga in re minor sau Passacaglia si fuga in do minor) si pentru clavecin ( toccata, concerte dupa Vivaldi , Telemann, A.Marcello si ducele Johann Ernst de Weimar).

In anul 1717, Bach se muta la curtea Leopold , la Koethen. Aici, Bach nu trebuia nici sa cante la orga, nici sa compona muzica religioasa. In schimb, printul Leopold, pasionat de muzica instrumental, astepta multe lucrari in acest gen din partea noului sau capelmaistru. Aici compune Concertele brandenburgice, dedicate , in primavera lui 1721, lui Christian Ludwig, margraf de Brandenburg; suite, partite si sonate pentru orchestra, vioara solo, violoncel solo, viola da gamba ; concerte pentru vioara, iar pentru clavecin , caietul I din Clavecinul bine temperat (1722).

In toamna anului 1720, Bach face o calatorie la Hamburg, unde improvizeaza in fata batranului Reinken pe coralul An Wasserflussen Babylon . La sfarsit, desi de de obicei era zgarcit cu laudele , Reinken a exclamat:

“ Credeam ca aceasta arta murise, dar vad ca traieste inca, prin dumneavoastra !”

Lucrarile instrumentale au fost concepute in mare parte in perioada de la Weimar si Koethen. A exploatat perfectionarile tehnice care s-au adus constructiei viorii, violoncelului sau flautului. Concertul in stil Italian l-a interest in mod deosebit. Bach a fost primul compositor care a conceput veritabile concerte pentru clavecin si orchestra. In Concertul brandenburgic nr. 5 el a incredintat clavecinului , pe langa rolul solist, o indrazneata cadenta de 65 de masuri, fiind considerat primul concert pentru un instrument cu claviatura. In afara instrumentelor cu coarde si arcus, Bach a fost interest de clavecin , ca instrument solist , cele doua caiete ale Clavecinului bine temperat , fiind publicate in 1722 si 1744 , cuprinzand fiecare cate 24 de preludii si fugi , in toate tonalitatile majore si minore, urmarite in succesiunea sunetelor scarii cromatice, demonstrand in acest fel interesul compozitorului pentru principiul temperantei si a impunerii sistemului tonal.

Pentru vioara , Bach a scris, printer altele, doua concerte solistice, un concert pentru doua vioei, sase sonate cu clavecin, care adopta structura cvadripartita a “sonatei da chiesa” si, mai ales, trei soante si trei partite pentru vioara solo, in care reuseste sa faca din acest instrument in principiu pur monadic, un instrument polifonic. Ciacona in re minor din Partita a II a, cu cele 32 de variatiuni ale sale, este o pagina unica in repertoriul violonistic.

Elementele fundamentale ale gândirii lui Bach reflectă specificul esențial, polifonic, al discursului, profunda înțelegere a coralului protestant, desăvârșirea formelor și genurilor existente în practica muzicală, expresia cuprinzătoare a utilizării instrumentelor.

Din toate genurile musicale, opera este singurul pe care Bach nu l-a abordat. Asa cum se obisnuia in epoca, creatia lui cuprinde aproape in intregime lucrari de circumstanta, strans legate de existentele postului pe care il ocupa. Bach a reluat formele si genurile lasate mostenire de predecesori , largindu-le considerabil atat pe plan structural cat si expresiv, ducandu-le la un grad de perfectiune inalt. El si-a innoit conceptiile fara incetare: inventiunile, fugile, cantatele sale sunt, fiecare, construite diferit. Creatia lui Bach se distinge printr-un character polifonic evident care merge, totusi, in parallel cu claritatea si bogatia melodica. Bach si-a asumat in parallel si marea revolutie a secolului al XVII lea ( reducerea structurii sonore la o melodie acompaniata de un bas ). Originalitatea lui esentiala este insa aceea de a se fi plasat la rascrucea celor doua cai: acesta este poate motivul pentru care el nu a avut un urmas direct. Sinteza sa nu putea aparea decat intre anii 1700 si 1750. Evolutia esteticii musicale ar fi facut-o imposibila ulterior. Deja, catre finalul vietii, Bach era neinteles si era considerat “depasit” de catre contemporanii sai.

Multi ani mai tarziu , Beethoven, avea sa amuteasca in momentul in care descoperea partiturile lui bach .

“ Ocean, si nu parau, ar fi trebuit el sa se numeasca”

referindu-se la sensul din limba germane al cuvantului “bach”, adica “parau”.

Capitolul 5

Analiza partitelor pentru vioara solo de J.S.Bach

Rezultat al unei ordonări a gândirii componistice, formele muzicale au parcurs un sens evolutiv în secolele precedente, transformând treptat regulile de alcătuire a discursului sonor în modalități și proporții ale arhitectonicii, reflectând spiritul clasic al simetriei în complexitatea expunerii ideilor. Sunt bipartite ?

Primele contururi tripartite intenționale se bazează pe alternările de tonalități învecinate ale aceluiași material motivic (tonalitate inițială, tonalitate dominantică, revenire la tonalitatea inițială). Mai târziu, secțiunea mediană se va îmbogăți și cu un material muzical distinct, definind mai clar structura A-B-A. Forma – în relație cu celelalte componente de limbaj – condiționează creația barocă-clasică, definind cu suficientă claritate fiecare etapă de comportament stilistic, pe un același fundament de principii ale limbajelor. ?

Prin suita se intelege un gen muzical alcatuit din mai multe miscari contrastante ca expresie si tempo. Suita preclasica isi are originea in vechile dansuri ce se cautau la lauta in secolele XIV-XVI. Caracteristic la suita preclasica este unitatea tonal ape tot parcursul ei , toate dansurile fiind scrise in aceeasi tonalitate.

A treia secțiune a lui Bach din Partita in re minor , Sarabanda, este una din cele mai cunoscute forme de dans instrumentale din perioada barocă . Sarabanda din Partita a doua de J.S. Bach este scrisa în masura ternara 3/4, având o structura bipartita, miscare lenta si un caracter grav.  Aici Bach concentreaza elementele armonice prin contrast cu celelalte dansuri scrise polifonic. Vocea superioara desfasoara o tema lirica, iar celelalte voci acompaniaza. În prima jumătate a secolului al 17-lea Sarabande a fost dezvoltata inițial pe baza schemelor de armonie și mai târziu pe baza caracteristicilor de ritm și tempo.

Giga este “cea mai rapida” sectiune din Partita in re minor de J.S.Bach.Giga este cel mai polifonic dans, primul motiv din sectiunea A , aparand inversat in sectiunea B. Giga scrisa de Bach prezinta doua parti inrudite ca forma, structurate fiecare pe cate o pagina. IN lucrarile baroce, tempo-ul ramane constant. Impresia pe care o are ascultatotul atunci cand simte ca tempo-ul este mai rapid este data de existenta mai multor note in fiecare masura. Inca din anul 1690, giga a aparut ca o piesa solo extrem de complexa, care a folosit o mare varietate de tehnici de compoziție, avand un efect jucaus.Toate dansurile au o bogata melodicitate si necesita o intense interpretare pentru a le da culoare.

In executarea creatiilor lui Bach exista mai multe probleme de mare importanta , cum ar fi trilurile, care trebuie sa inceapa cu nota superioara si care trebuie cantata pe timp. De asemenea, in polifonie, vocea importanta care exprima melodia, trebuie scoasa in evidenta pentru ca ascultatorul sa poata intelege mesajul discursului muzical. O trasatura esentiala in creatia lui Bach in ceea ce priveste frazarea muzicala, este ca acesta nu a tinut cont de bara de masura, iar inflexiunile rareori coincide cu timpii accentuate. O alta problematica este acea a digitatiei, care are un rol important in mentinerea textului polifonic. Totodata nuantele sunt determinate de structura piesei. Vibrato-ul trebuie folosit cu economie, lasand instrumental sa raspunda cu propria vibratie. Rezultatul unei expresii desavarsite a interpretarii musicale la Bach este un vibrato discret combinat cu o presiunea vertical a degetelor mainii stangi si un apropiat contact al arcusului cu coarda.

Concluzii personale

Consider ca interpretarea muzicii lui Bach cu un stil authentic a reprezentat dintotdeauna o mare dificultate. Pentru mine, Bach este unul dintre putinii compozitori care a creat elemente de culoare si contrast care au redat cel mai bine trairile affective umane.Daca ar fi sa rezum intr-un singur cuvant dansurile compuse de Bach in Partitele pentru vioara solo , acela ar fi echilibru, deoarece opera acestui artist are puterea de a ordona firul muzical. In urma celor scrise mai sus, pot afirma ca epoca baroca, si in special J.S.Bach, pune in muzica bazele evolutiei sale ulterioare, depasindu-se cadrul bisericesc, elemental laic devenind fundamental.