Particularitatile Interrelationarii Preadolescentilor
”PARTICULARITĂȚILE INTERRELAȚIONĂRII PREADOLESCENȚILOR”
TEZĂ DE LICENȚĂ
CUPRINS
Lista abrevierilor
Rezumatul tezei
Introducere
Capitolul I: Relațiile interpersonale în vîrsta preadolescentă
Relațiile interpersonale
Tipuri de relații interpersonale și impactul lor asupra formării și dezvoltării personalității
Particularitățile relațiilor interpersonale în vîrsta preadolescentă
Concluzii la Capitolul I
Capitolul II: Cercetarea experimental-psihologică a relațiilor interpersonale a preadolescenților
2.1 Organizarea și desfășurarea cercetării relațiilor interpersonale la preadolescenți
2.2 Analiza și interpretarea rezultatelor
2.3 Analiza compartivă a rezultatelor celor trei teste aplicate
2.4 Concluzii la capitolul II
Concluzii generale
Bibliografie
Anexe
LISTA ABREVIERILOR
Ie – orientarea internă a relațiilor interpersonale spre includere;
Iw – orientarea externă a relațiilor interpersonale spre includere;
Ce – orientarea internă a relațiilor interpersonale spre control;
Cw – orientarea externă a relațiilor interpersonale spre control;
Ae – orientarea internă a relațiilor interpersonale spre afecțiune;
Aw – orientarea externă a relațiilor interpersonale spre afecțiune;
REZUMATUL TEZEI
Structura tezei: teza conține Introducere, 2 capitole, concluzii generale, Bibliografia, Anexe. Volumul tezei este de XX de pagini text de baza, inclusiv……
Scopul lucrării constă în determinarea particularităților interrelaționării preadolescenților cu semenii, cu adulții, problemele interrelaționării preadolescenților în Republica Moldova. Aceasta a fost realizat prin următoarele obiective:
Analiza aspectelor teoretice ale problemei relațiilor interpersonale la vîrsta preadolescentă;
Stabilirea particularităților relațiilor interpersonale a preadolescenților ;
Propunerea unor recomandări cu privire la dezvoltarea favorabilă a relațiilor interpersonale în vîrsta preadolescentă.
Noutatea și originalitatea științifică. Pentru prima dată în Republica Moldova a fost cercetată problema relațiilor interpersonale la vîrsta preadolescentă, în rezultatul căreia au fost stabiliți factorii care determină dificultăți de relaționare interpersonală la preadolescenți; au fost elaborate și implimentate anumite tehnici de depășire a dificultăților de relaționare interpersonală la preadolescenți; a fost demonstrat unul dintre mecanismele de intervenție psihologică în depășirea dificultăților de relaționare interpersonală la preadolescenți. Aceste rezultate vin să completeze cunoștințele în domeniul psihologiei vîrstelor, pedagogice și personalității.
Problema științifică importantă soluționată a fost depășirea dificultăților de relaționare interpersonală la preadolescenți luînd în considerare factorii stabiliți în cercetare ce determină dificultăți de relaționare interpersonală în această vîrstă, tehnicile și mecanismul adecvat de intervenție psihologică în vederea depășirii acestor dificultăți.
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Semnificația teoretică a lucrării rezidă în faptul că a fost elaborat și validat modelul conceptual al intervenției psihologice în depășirea dificultăților de relaționare interpersonală la vîrsta preadolescentă.
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța problemei abordate. Relațiile interpersonale, cum ar fi cu adulții sau semenii, este fundamentul pentru o dezvoltare adecvată a personalității preadolescentului. Vîrsta preadolescentă, fiind percepută și tratată de unii ca o perioadă a dificultății și contradicțiilor [27, 51], iar de alții ca vîrstă a marilor transformări fizice, fiziologice, psihice, sociale etc. [24, 61]. Această vîrstă este foarte sensibilă la diverse tulburări ale relațiilor interpersonale. În această perioadă,trecerea de la copilărie la viața matură are loc destul de anevoios, cu mari transformări și metamorfoze. La preadolescenți se manifestă frecvent accentuări de caracter, tulburări nervoase, psihometrice ș.a. [35, 28]. În această perioadă interrelaționarea cu colegii, părinții, profesorii trece la o etapă nouă etapă. Tipurile de relații devin mai dificile, preadolescentul tinde să se integreze tot mai mult în grupul de semeni pentru a-ți exprima propria identitate și a celei față de adulți. După cum susține E.Erikson, în această perioadă are loc însușirea rolurilor sociale, iar în caz contrar difuzia rolurilor [62, p. 17-33].
Preadolescenții se maturizează dificil, maturizarea fiind centrată pe identificarea resurselor personale și realizarea identității proprii, a independenței, încerpînd cu dezlipirea de tutelarea părinților. A.A. Peaн și Я.Л. Кoлoминcкий afirmă că e o trecere însoțită de nehotărîre, de sentimentul vinovăției, de tendințe puternice spre libertate, donoare și demnitate [52].
Grație faptului că societatea este într-un progres permanent, urmată de schimbări în familie și școală, deci, interesul pentru această vîrstă și nevoia de a găsi soluții noi pentru conflictele dintre generații, pentru obstacolele de relaționare interpersonală preadolescent – adult a fost, este și va fi, mereu. Orice familie, la o anumită eperioadă, simte necesitatea unor cunoștințe, abilități de îmbunătățire a relațiilor sale cu preadolescentul său (copilul în creștere), care nu se mai crede copil, dar care încă nu conștientizează și nu-și asumă responsabilitățile unui adult. Mulți dintre adulți, își amintesc cu neliniște de acestă vîrstă tumultoasă, alții, la rîndul lor, se ciocnesc în prezent de rebeliunea copiilor săi preadolescenți, cu reacțiile lor de emancipare, exprimare prin opoziție, negativism, agresivitate etc. Totodată, mulți preadolescenți, fiind la etapa maturizării și căutării eu-lui personal, suferă din cauza necunoașterii interacțiunii constructive, a particularităților relațiilor interpersonale, a comunicării asertive, dorind să fie acceptați și iubiți, resppectați și recunoscuți etc.
La etapa actuală, cînd societatea este pătrunsă de o criză profundă, cînd are loc ruinarea anumitor structuri, tradiții, valori etc., cînd se mărește rata șomajului, migrației, divorțului etc., s-a acutizat vădit și problema dificultăților de relaționare interpersonală a cetăților, în special în vîrstă preadolescentă. Actualmente, necesitatea asistenței psihologicea dezvoltării relațiilor interpersonale eficiente la preadolescenți, bazate pe colaborare, susținere, înțelegere etc. a crescut considerabil, ceea ce denotă actualitatea temei abordate.
Care sunt, în condițiile actuale din Republica Moldova, particularitățile relațiilor interpersonale între preadolescenți și semenii lor, între preadolescenți și adulți, care sunt orientările actuale ale preadolescenților în relațiile lor interpersonale din societatea contemporană și cum ar trebui să intervenim pentru a le ameliora? Aceasta ar fi unele din întrebările la care intenționăm să raspundem în actuala lucrare.
Astfel, tema investigației științiifice o constituie particularitățile de relaționare interpersonală în vîrsta preadolescentă.
Scopul cercetării constă determinarea particularităților de interrelaționare la preadolescenți.
Ipoteza de cercetare: nivelul de interrelaționare la preadolescenți este influiențat de tipul de temperament;
Baza metodologică: studiul relațiilor interpersonale poate fi abordat din două perspective: teoria armoniei cognitive și teoriile întăririi. Prima teorie susține că oamenii încearcă să-și mențină o oarecare armonie cu ceilalți datorită fricii ca, în lipsa acesteia, s-ar instaura o stare de indispoziție, inconfort, rău. De aceea indivizii incearcă să stabilească relații de comunicare pozitive (echilibru, simetrie, armonie) și să evite pe cele negative. Aceasta teorie a fost influențată de studiile lui Heider (1958) asupra echilibrului, de teoria simetriei a lui Newcomb (1961) și de teoria disonanței cognitive (Festinger, 1957). Conform acestor teorii, pentru a ne menține armonia interioară avem nevoie de cei cu care ne asemănăm și-i prețuim pe cei ce ne impărtăeșc acest sentiment (principiul reciprocității). Teoriile întăririi își extrag substanța din studiul percepției reciproce a partenerilor. Întărirea poate veni din exterior, din partea mediului social sau a acelorlalți cu care venim în contact; (teoriile cognitive pun accentul pe rolul individului și a rolului sau în "armonizare".
Postulatele teoriilor întăririi sunt urmatoarele:
existența umană este hedonistă, ceea ce înseamnă că scopul vieții este de a cauta și obține placerea, binele propriu, respingînd greutățile și durerile și reducînd cît mai mult costurile;
existența umană este rațională, adică capabilă să selecteze informațiile, să evalueze probabilitățile și să ajungă la decizii bune. Efortul individului este acela de a maximiza această competență, reducînd costurile.
Potrivit acestei ultime teorii relația interpersonală este un schimb social (Homans, 1961). Interacțiunile umane ar semăna deci cu niște tranzacții economice. Pentru a ajunge la resursele pe care le consideră valoroase, individul încearcă să obțină aprobarea celorlalți, afecțiunea lor. Dacă resursele sunt rare sau dificil de atins, el va intreprinde numeroase schimburi sociale pentru a ajunge la sentimentul de de satisfacție a împlinirii personale. După Homans oamenii sunt recompensați, în efortul lor, în funcție de "investițiile" sociale. Există deci o justiție distributivă în funcție de costuri și profit.
Teoria interdependenței sociale (Thibaut si Kelley, 1959) postulează interdependența între indivizi: fiecare depinde de ceilalți; individul se compară continuu cu alții pentru a obține noi informații privind standardele de comportament ale grupului. În funcție de aceste informații obținute prin comparare își augmentează oferta și își poate dezvolta un sentiment pozitiv.
Metode și procedee de pregătire și realizare a cercetării:
Metode teoretice: analiza și sinteza surselor științifice privind problema de cercetare;
Metode empirice: experimentul de constatare, Testul sociometric, chestionarul de personalitate Eysenck și chestionarul de orientare fundamentală a relațiilor interpersonale FIRO-B;
Metode statistice: analiza cantitativă și calitativă a cercetărilor statistice;
Eșantionul de cercetare: Cercetarea experimental-psihologică s-a desfășurat pe un eșantion constituit din 25 de elevi ai Liceului Teoretic Bobeica, 12 fete și 13 băieți, ai claselor a VI-a cu vîrsta între 12-13 ani.
Obiectivele cercetării:
a analiza aspectele teoretice ale particularităților de interrelaționare a preadolescenților;
a stabili particularitățile relațiilor interpersonale a preadolescenților;
a determina tipul de temperament;
a elabora și a propune cadrelor didactice și părinților recomandări cu privire la dezvoltarea favorabilă a relațiilor interpersonale în vîrstă preadolescentă;
Sumarul compartimentelor tezei. Teza se onstituie din: introducere, două capitole,
concluzii generale, recomadări, bibliografie. Volumul de bază al tezei aste de ?? pagini.
În INTRODUCERE este fundamentată baza conceptuală a cercetării: actualitatea temei, importanța problemei abordate, sunt formulate scopul și obiectivele investigației, sunt indicate bazele conceptuale și metodologia cercetării.
În capitolul I “RELAȚIILE INTERPERSONALE ÎN VÎRSTA PREADOLESCENTĂ” sunt examinate concepțiile și teoriile explicative ale relațiilor interpersonale, dinamica relațiilor interpersonale, tipurile de relații interpersonale; sunt analizate particularitățile relațiilor interpersonale în vîrsta preadolescentă, este formulată problema spre cercetare, scopul și obiectivele investigației.
Capitolul II “CERCETAREA EXPERIMENTARAL – PSIHOLOGICĂ A RELAȚIILOR INTERPERSONALE ÎN VÎRSTA PREADOLESCENTĂ” reflectă rezultatele experimentului de constatare: determinarea tipului de temperament la preadolescenți, studierea celor trei factori de bază a relațiilor interpersonale la preadolescenți: includerea, controlul și afecțiunea, determinarea statutului sociometric al preadolescentului în grup și studierea relațiilor interpersonalee ale relațiilor interpersonale, dinamica relațiilor interpersonale, tipurile de relații interpersonale; sunt analizate particularitățile relațiilor interpersonale în vîrsta preadolescentă, este formulată problema spre cercetare, scopul și obiectivele investigației.
Capitolul II “CERCETAREA EXPERIMENTARAL – PSIHOLOGICĂ A RELAȚIILOR INTERPERSONALE ÎN VÎRSTA PREADOLESCENTĂ” reflectă rezultatele experimentului de constatare: determinarea tipului de temperament la preadolescenți, studierea celor trei factori de bază a relațiilor interpersonale la preadolescenți: includerea, controlul și afecțiunea, determinarea statutului sociometric al preadolescentului în grup și studierea relațiilor interpersonale; sunt facute concluzii cuprivire la dificultățile de relaționare interpersonală la vîrsta preadolescentă.
CONCLUZIILE GENERALE ȘI RECOMANDĂRILE constituie o analiză și sinteză a rezultatelor obținute în experimentele de constatare, formare și de control. În baza lor sunt propuse recomandări și sugestii pentru psihologi, cadre didactice, părinți și preadolescenți, cu privire la dezvoltarea favorabilă a relațiilor interpersonale.
CAPITOLUL I: RELAȚIILE INTERPERSONALE ÎN VÎRSTA PREADOLESCENTĂ
1.1 RELAȚIILE INTERPERSONALE
Problema relațiilor interpersonale ocupă un loc aparte în cadrul societății contemporane. Ea este abordată în multiple studii de filozofie, sociologie, pedagogie, economie, management,
precum și de psihologie. Chiar din definiția acestor discipline rezultă ca principala lor preocupare este interacțiunea între indivizi, relațiile între personalități într-un cîmp social (grup, organizație). Relația sau legătura este însăși modalitatea de a se exprima a individului uman, plasat într-un context. Prin interacțiune se dezvoltă, cum am vazut, inteligența umană, se valorizează competențele, se exercită influențe sau se realizează socializarea umană. Relația cu altul (alții), fie aceștia părinți, frați, grupuri de prieteni, instituții și organizații, angajează pe fiecare individ într-o rețea de legături, îl înserează, îl solicită și-l stimulează să-și dezvolte competențele. Avem nevoie de altul pentru a ne confirma identitatea sau pentru a evalua critic atitudinile și comportamentele noastre. Prin altul ajungem să ne cunoaștem mai bine; altul este imaginea noastră în oglindă, un “Alter-Ego”. În același timp altul reprezintă un suport pentru fiecare dintre noi: ne influențează nivelul de aspirații și ne îmbogațește prin cunoștintele sale și cultura sa, prin comportamentele și atitudinile sale intelectuale; ne ajută să depășim situațiile critice, ne impune idei prin autoritatea sa sau prin opoziția față de unele dintre atitudinile și gesturile noastre inadecvate.
Relațiile interpersonale se pot infățișa ca simplă afiliere, exprimată prin cooperare sau sociabilitate, prin atracția față de altul (iubire, atașament afectiv), prin ură, datorită unor sentimente de inferioritate și de culpabilitate, dar și prin solidaritate umană și angajament.
Studiul relațiilor interpersonale poate fi abordat din două perspective: teoria armoniei cognitive și teoriile întăririi. Prima teorie susține că oamenii încearcă să-și mențină o oarecare armonie cu ceilalți datorită fricii că, în lipsa acesteia, s-ar instaura o stare de indispoziție, inconfort, rău. De aceea indivizii încearcă să stabilească relații de comunicare pozitive (echilibru, simetrie, armonie) și să evite pe cele negative. Această teorie a fost influențată de studiile lui Heider (1958) asupra echilibrului, de teoria simetriei a lui Newcomb (1961) și de teoria disonanței cognitive (Festinger, 1957). Conform acestor teorii, pentru a ne menține armonia interioară avem nevoie de cei cu care ne asemănăm și-i prețuim pe cei ce ne împărtășesc acest sentiment (principiul reciprocității). Teoriile întăririi își extrag substanța din studiul percepției reciproce a partenerilor. Întărirea poate veni din exterior, din partea mediului social sau a acelorlalți cu care venim în contact; (teoriile cognitive pun accentul pe rolul individului și a rolului sau în "armonizare".
Postulatele teoriilor intăririi sunt urmatoarele:
existența umană este hedonistă, ceea ce înseamnă că scopul vieții este de a căuta și obține placerea, binele propriu, respingand greutatile si durerile si reducînd cît mai mult costurile;
existența umană este rațională, adică capabilă să selecteze informațiile, să evalueze probabilitățile și să ajungă la decizii bune. Efortul individului este acela de a maximiza această competență, reducînd costurile.
Potrivit acestei ultime teorii relația interpersonală este un schimb social (Homans, 1961). Interacțiunile umane ar semăna deci cu niște tranzacții economice. Pentru a ajunge la resursele pe care le consideră valoroase, individul încearca să obțină aprobarea celorlalți, afecțiunea lor.
Daca resursele sunt rare sau dificil de atins, el va întreprinde numeroase schimburi sociale pentru a ajunge la sentimentul de satisfacție a împlinirii personale. Dupa Homans oamenii sunt recompensați, în efortul lor, în funcție de "investițiile" sociale. Exista deci o justiție distributivă în funcie de costuri și profit.
Teoria interdependenței sociale (Thibaut si Kelley, 1959) postulează interdependența între indivizi: fiecare depinde de ceilalți; individul se compară continuu cu alții pentru a obține noi informații privind standardele de comportament ale grupului. În funcție de aceste informații obținute prin comparare își augmentează oferta și își poate dezvolta un sentiment pozitiv.
Existența umană nu poate fi concepută în afara relațiilor interpersonale.
Relațiile interpersonale în viziune psihanalitică. După A. Adler, omul este „obligat să concentreze și să ordoneze în organul său psihic toate relațiile cu lumea exterioară, iar acesta, ca organ al adaptării, e constrâns să dezvolte și toate acele capacități necesare securității individului și care țin de propria sa existență”. „Dezvoltarea psihică a copilului va fi întotdeauna impregnată de raporturile societății cu el, începînd cu primele semne ale sentimentului nativ de comuniune socială, pînă la înflorirea pornirilor afective, care merg mai departe, încît copilul caută să se apropie de adulți”. Toate relațiile au importanța lor, influențînd structurarea concepției despre lume, și prin aceasta dezvoltarea ulterioară a copilului. Individualitatea copilului nu se reduce la individualitatea fizică, ea include în sine întreg contextul relațiilor sociale. De aceiași părere este și R. May, care susține că este imposibil de a înțelege personalitatea în afara anturajului ei social.
Conform teoriei existențialiste, „esența relațiilor constă în faptul că la întîlnire se schimbă ambele persoane”. Importanța relațiilor interpersonale cu altă persoană depinde de atitudinea față de ea (cît de valoros, important, atractiv este pentru partener). La fel de gradul de implicare a persoanei în viața grupului, de gradul de importanță pentru ea a acestor grupuri. Rollo May afirmă că „deoarece trăim în lumea altor indivizi, o mare însemnătate pentru personalitate are capacitatea de a se adapta la societate”.
Teoria gestaltistă. În opinia lui Fritz Perls, relația organism – mediu înconjurător e concepută ca o relație de interdependență ecologică, care stă la baza sănătății persoanei. Relațiile cu sine și cu lumea sunt înțelese din perspectiva experimentării lor, „aici și acum”, prin focalizare și descoperire a înțelesului lor autentic. Ulterior aceste relații pot fi restructurate în baza descoperirii noilor înțelesuri și sensuri (noul gestalt) și transformate în noi moduri de comportament, noi atitudini, noi resurse de adaptare creativă. Pentru ca să se producă integrarea cu sine și cu lumea este necesar, pe de o parte, ca omul să-și construiască și să-și cunoască propria identitate, pe de altă parte, este vital ca el să intre în contact cu mediul, să fie conectat optim, adică să intre în relații de coevoluție cu mediul său social și natural. Intrînd în contact, omul învață să diferențieze ceea ce este necesar, „hrănitor” pentru el de ceea ce nu îi este necesar, „toxic”. Omul preia din mediul său informații (sub formă de emoții, sentimente, atitudini, scheme de acțiune, relații, moduri de comportament).
Teoria umanistă. După Carl Rogers, la baza dezvoltării umane stau trei condiții: congruența în relații, atitudinea pozitivă și empatia. El a evidențiat șase caracteristici ale persoanei autoactualizate: caracterul deschis, raționalismul, responsabilitatea, sentimentul propriei demnități, capacitatea de a stabili și susține relații interpersonale profunde și modul de viață etic. Relațiile interpersonale profunde, după părerea lui Rogers, presupun acceptarea altor persoane ca persoane unice, o înaltă apreciere a altora și o adresare liberă față de ele în baza trăirii nemijlocite, cît și prezența capacității de a comunica altora despre nivelul înalt al conștiinței de sine. Ele se caracterizează prin grija reciprocă a ambelor persoane în privința autoactualizării fiecăruia. De asemenea, prin capacitatea de a-l asculta atent pe celălalt cu autenticitate, se presupune o deschidere corespunzătoare. Rogers consideră, că congruența, autenticitatea sau „realitatea” sunt cele mai importante elemente ale interacțiunii zilnice, iar empatia e necesară în deosebi în cazurile cînd celălalt este anxios și sensibil.
1.2 TIPURI DE RELAȚII INTERPERSONALE ȘI IMPACTUL LOR ASUPRA FORMĂRII ȘI DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII
Teoriile prezentate mai sus ne sugerează și formele în care relațiile interpersonale se manifestă: afilierea, atașamentul, prietenia și relațiile apropiate.
Afilierea exprimă natura socială a existenței umane, aceea de a fi cu ceilalți, nevoia de a
conta pe suportul colectiv, „dorința de a stabili contacte sociale cu ceilalți”. În opinia lui David G. Myers, trebuința în afiliere reprezintă „nevoia de a stabili relații, ce garantează interacțiuni pozitive permanente”. El susține că relațiile interpersonale, caracterizate prin susținere și aprobare, sinceritate și încredere, asigură starea de sănătate și fericire a persoanei, iar întreruperea lor conduce la suferință. Indivizii diferă în ceea ce privește intensitatea nevoii lor de afiliere. Fiecare dintre noi este motivat să stabilească și să păstreze un nivel optim de interacțiuni sociale, alternînd clipele și situațiile în care dorim cu ardoare prezența celorlalți și momentele în care dorim să fim singuri. Omul este dependent de alții, iar această interdependență se manifestă prin nevoia de afiliere la grupuri, structuri sociale sau indivizi care ne pot susține. Contactele sociale ne ajută să depășim incertitudinea sau stresul, să controlăm o situație care provoacă anxietate, să înlăturăm frica.
Atașamentul poate fi definit ca o relație afectivă între două persoane. Atașamentul comportă un răspuns activ la solicitudinea celuilalt și creează legături afective: grija fizică față de copil și asigurarea securității sale afective. Studiile lui John Bowlby au stabilit trei tipuri de atașament mamă-copil:
a) relația de securizare, cînd mama este atentă, disponibilă, capabilă să răspundă nevoilor copilului. Prin mamă copilul explorează și descoperă mediul înconjurător;
b) relația de evitare, cînd mama respinge copilul în căutarea de contacte fizice și afective.În acest caz copilul se detașează de mamă, o evită;
c) relația anxios-ambivalentă, care apare atunci, cînd mama este lentă în răspunsurile sale la nevoile copilului sau cînd răspunsul său e imprevizibil. O mamă nedispusă sau chiar inaccesibilă trezește protestele copilului, anxietatea sa, în final. Studiile mai recente, realizate de M. Main și J. Solomon, au introdus o a patra categorie: atașamentul dezorganizat (dezorientat), cînd mama manifestă un comportament punitiv inconsecvent și nemotivat, maltratare și abuz fizic. Lipsa unei relații cu adultul, chiar în condiții de stres, conduce la indiferență.
Prietenia reprezintă o relație de durată dintre două ființe umane, caracterizată prin asocierea voluntară dintre două persoane, asociere care facilitează atingerea unor scopuri socioemoționale. Se bazează pe ajutor reciproc, sprijin afectiv, încredere, susținere și apărare mutuală în procesul de integrare socială]. Relația de prietenie se sprijină pe trăirea sentimentului similarității în idei, credințe, apartenența socială. În opinia lui R. Blieszner, R.G. Adams relația de prietenie presupune: împărtășirea reciproca a unor opinii, valori sau trăsături de personalitate; prezența respectului reciproc, care în condițiile existenței unor tensiuni, conflicte, ajută la depășirea lor; satisfacerea unor nevoi sociale sau personale (de a fi încurajat, susținut, prețuit, iubit); o atracție fizică; se manifestă prin nevoia de apropiere fizică de celălalt (prin acordarea încrederii și sentimentul de siguranță ce-l încearcă în apropierea sa); semnalizează atracția reciprocă, prețuirea la celălalt a unor calități intelectuale, fizice, morale etc.; dezvoltă un sentiment de plăcere, fericire, o stare de bine.
Relațiile apropiate presupun interiorizarea unor legături, cunoașterea profundă a celuilalt. Ele pot fi stabilite în cadrul cuplurilor de prieteni, îndragostiți, amanți și soți. Aceste relații apropiate implică trei componente:
1) sentimente de atașament, afecțiune și iubire;
2) satisfacerea unor nevoi psihologice;
3) interdependența partenerilor, fiecare exercitînd o influență semnificativă asupra celuilalt.
În literatura anglo-americană se utilizează în egală măsură termenul “close relationships și intimate relationships”. Astfel după Brehm Sharon S., relațiile intime reprezintă o comunicare continuă între cei doi parteneri, găsirea unor forme specifice de a comunica, de asemenea existența unor norme sau reguli, în funcție de cultura comunității și de epocă sau context social-ideologic. Levinger G., Raush H.L., consideră intimitatea „un proces în care două persoane își împart sentimentele, gîndurile și acțiunile". E.M. Waring, în studiul intimității din 1980 a obținut următoarele definiții ale subiectului: împărtășirea în comun a visurilor și gîndurilor private; sexualitate; afecțiunea pentru o altă persoană și angajamentul vis-à-vis de aceasta; absența resentimentelor; posesiunea unei identități personale stabile (stima de sine, cunoașterea exactă a nevoilor). Mai tîrziu R.J. Vallerand în 1994 regrupează „temele” principale ale intimității:
a) este o nevoie pe care o manifestă un individ față de altul, întărită prin căldură, schimburi reciproce, efort comun pentru integrare socială;
b) este o capacitate personală, relație stabilă care presupune angajament, sacrificiu, ompromisuri;
c) este un proces de apropiere între două persoane, în încercarea lor de a se cunoaște profund și a-și satisface nevoile și aspirațiile personale;
d) este factorul favorizant, adesea hotărîtor al relațiilor intime.
Relațiile interpersonale sunt extrem de numeroase și variate. Clasificarea lor poate fi făcută după mai multe criterii:
I. După natura raporturilor interpersonale (J.Moreno):
1. relații de simpatie (atracție),
2. relații de antipatie (repulsie),
3. relații de indiferență
4. relații de ignoranță.
II. După nevoile și trebuințele psihologice resimțite de oameni (Mielu Zlate):
1. relații de intercunoaștere;
2. relații de intercomunicare;
3. relații socioafective;
4. relații de influențare.
III. După latura procesuală, dinamică (Mielu Zlate) sau modul de influență dintre actori sociali (Marius Milcu):
a) Relații ce determină schimbarea personală:
1. relații de acomodare, presupun obișnuirea, ajustarea după ceilalți.
2. relații de asimilare, adică un transfer reciproc de mentalități, opinii, atitudini, comportamente până la nivelul la care subiecții pot gândi sau acționa identic;
3. relații de stratificare, presupun niște structurări după anumite ierarhii (roluri, funcții, statute sociale);
4. relații de alienare: ex. părăsirea mediul școlar.
b) Relații ce nu produc modificări particularităților personale (sau după obiectivul urmărit și efortul depus de a obține un beneficiu):
1. relații de cooperare (coordonarea eforturilor în vederea realizării unui obiectiv comun);
2. relații de competiție (bazate pe rivalitatea partenerilor în atingerea unei ținte indivizibile);
3. relații de conflict (au ca suport opoziția mutuală raportată la un scop indivizibil).
IV. După caracterul apropiat – îndepărtat (P.C. Heмoв):
1. relații în grupuri și colective: relații oficiale și neoficiale; relații de conducere și de supunere; relații de afaceri și personale; relații raționale și emoționale.
2. relații intime: relații de prietenie; de ostilitate; dragostea; singurătatea.
V. După factorii esențiali ai dinamicii și evoluției personalității (M. Golu):
1. relații de filiațiune/de rudenie (3 nivele: nivelul primar, secundar și terțiar);
2. relații școlare;
3. relații profesionale (după criteriul spațial și temporar: relații directe și indirecte, imediate și așteptate; după sensul derulării: de tip orizontal și de tip vertical);
4. relații extrașcolare și extraprofesionale;
5. relația erotico-sexuală;
6. relații interumane generale (relații de prietenie, de dragoste, relații între generații);
7. relații transpersonale (relația cu structurile obiectivate ale culturii și relația de transcendență).
VI. După dinamica dezvoltării relațiilor (H.H. Oбoзoв; E.П. Ильин):
1. relații de cunoaștere;
2. relații amicale;
3. relații de tovărășie;
4. relații de prietenie;
5. relații de dragoste;
6. relații conjugale;
7. relații de rudenie.
VII. De pe poziția subiectivității (A.H. Лeoнтьeв, Л.C. Bыгoтcкий, И. Bачкoв):
1. Interacțiune presubiectuală: O ↔ O („Voia întîmplării”)
2. Interacțiune subiect – obiect: S → O („În scopurile proprii”)
3. Interacțiune subiect – subiect: a) S ← A→ S („Legătură simetrică”); b) S ↔ S
(„Actul întâlnirii”).
VIII. După strategia comportamentală (K. Thomas, R. Kilmann):
1. cooperare;
2. evitare;
3. adaptare;
4. concurență;
5. Compromis.
IX. După tipul de motiv social dominant (H. Murray):
1. relații de afiliere;
2. relații de ambiție, dominanță – supunere;
3. relații de apărare;
4. relații de respingere;
5. relații de comunicare;
6. relații de stimă; relații de spirit ludic;
7. relații de ajutorare și susținere;
8. relații de autonomie;
9. relații de realizare.
X. După tipul de relație interpersonală (T. Leary):
1. Autoritară;
2. Egoistă;
3. Agresivă;
4. Suspicioasă;
5. Supusă;
6. Dependentă;
7. Prietenoasă;
8. Altruistă.
XI. După necesitățile afective implicate în relația interpersonală (J. Gray):
1. Grijă;
2. Înțelegere;
3. Respect;
4. Fidelitate;
5. Recunoaștere;
6. Asigurare;
7. Încredere;
8. Acceptare;
9. Apreciere;
10. Admirație;
11. Aprobare;
12. Încurajare
Observăm că spectrul relațiilor interpersonale este imens și alcătuiește o întreagă rețea de relații care, regăsită în toate sferele vieții umane, contribuie la recunoașterea importanței relațiilor interpersonale în formarea personalității.
Complexitatea conceptului de relații interpersonale și posibilitatea examinării lui din mai multe puncte de vedere și după criteriul de alegere permite de a adera la următoarele tipuri de relații interpersonale:
1) relații în grupuri și colective (relații școlare) și relații intime,
2) relații de intercunoaștere, intercomunicare, socioafective și de influențare;
3) relații de cooperare, de evitare, adaptare, confruntare, de compromis;
4) relații tip autoritar, egoist, agresiv, suspicios, supus, dependent, prietenos și altruist.
Această pluralitate de relații interpersonale ne permite de a susține rolul major al relațiilor în viața personalității.
1.3 PARTICULARITĂȚILE RELAȚIILOR INTERPERSONALE ÎN VÎRSTA PREADOLESCENTĂ
Omul se naște, crește și se dezvoltă la intersecția multiplelor forme de legături și relații. Preadolescența este vîrsta cuprinsă între 10/11 și 14/15, și se caracterizează prin neliniște, anxietate, fluctuație de dispoziție, negativism, conflictualitate și contradicția sentimentelor, agresivitate. Pentru această vîrstă se disting următoarele particularități:
1. Particularitățile psihologice ale vîrstei:
instabilitate emoțională, impulsivitate, excitabilitate sporită, schimbări rapide și neașteptate ale dispoziției, emotivitate înaltă, care creează mari dificultăți în relații și comunicare.
categoric în afirmații și judecăți;
repulsie față de interdicțiile neîntemeiate;
exigență față de cuvîntul dat;
dorința de a fi recunoscut și apreciat de alții asociată cu independența și bravada fățișă;
lupta cu autoritățile și divinizarea/idealizarea idolilor;
egoism amestecat cu fidelitate și jertfire de sine/sacrificiu;
brutalitatea și lipsa de politețe asociate cu sensibilitatea la obide (ușor de rănit), fluctuația de așteptări – de la optimismul radios la pesimismul sumbru;
se acutizează sensibilitatea față de aprecierea înfățișării sale, capacităților, forței, abilităților sale asociate cu încrederea exagerată în sine.
2. Particularitățile dezvoltării sferei cognitive (intelectuale):
dezvoltarea gîndirii abstracte, logice, active, independente, creatoare. Preadolescentul
ușor trece de la materialul concret la cel abstract, devine capabil de a face reflecții
verbale și analiza abstractă a ideilor.
este caracteristic un nivel înalt al percepției analitico-sintetice a obiectelor și fenomenelor;
dezvoltarea memoriei verbal-logice, creșterea volumului memoriei și atenției, atenția devine mai selectivă și depinde în mai mare măsură de interesele preadolescentului;
are loc dezvoltarea aptitudinilor creative și formarea stilului individual de activitate, inclusiv și intelectual;
stilul de gîndire este determinat de tipul de sistem nervos, neajunsurile căruia sunt
compensate de alte însușiri.
Particularitățile sferei motivaționale:
are loc formarea structurii ierarhice a motivelor. Motivele devin mai stabile, multe interese capătă un caracter stabil de pasiune. Motivele apar în baza stabilirii conștiente a scopului.
interesele pot fi grupate în 4 grupuri mari: dominanta egocentrică (interesul față de propria persoană), dominanta viitorului (montajul pe etaloane mari, îndepărtate), dominanta efortului (tendința către opoziție, depășire, care se poate manifesta și prin încăpățînare, proteste etc.) și dominanta romantică (tendința către necunoscut, risc, aventură, acte de eroism);
motivul dominant al comportamentului este trebuința în poziție demnă în colectivul semenilor, în familie, adică de autoafirmare. Formele negative de manifestare a acestei trebuințe sunt: negativismul, încăierarea, samavolnicia, bravarea cu propriile defecte, „bariera de sens”, încăpățînarea, sarcasmul, batjocura. Forme pozitive: succesul la învățătură, umorul.
spre sfîrșitul vîrstei motivul dominant al comportamentului este trebuința în autodeterminare (cine sunt eu?) cu bravarea independenței, tendința „de a răsturna autoritățile”, originalitatea, orgoliul și vanitatea, nonconformismul, confruntarea; trebuința în popularitate, înclinația spre dreptate.
cel mai viu se manifestă trebuința în afiliere, apartenență la un grup, care se transformă la mulți într-un sentiment gregar (ei nu pot să fie în afara grupului nici măcar o zi, o oră) și trebuința în prietenie, acea tendință de a căuta relații apropiate, bazate pe atașament emoțional profund și interese comune.
sarcina de bază a vîrstei – obținerea maturității, atît fiziologice, cît și sociale.
formarea sentimentului identității personale – care include identitatea corporală, sexuală, profesională, ideologică și morală. În căutarea identității sale preadolescentul tinde de a se îndepărta de părinți, de a se emancipa.
căpătarea autonomiei care presupune: eliberarea de relațiile emoționale formate în copilărie, formarea independenței intelectuale, adică a capacității de a gîndi de sine stătător, critic, de a lua singur decizii; autonomie comportamentală, care se manifestă prin alegerea stilului de îmbrăcăminte, cercului de prieteni, petrecerea timpului liber etc.
5. Particularitățile sferei sociale:
Tendința de a avea un prieten;
Tendința de a evita izolarea, atît în clasă, cît și în grupuri mici;
Interes sporit față de problema raportului puterii în clasă;
Supraaprecierea posibilităților sale, realizarea cărora se presupune în viitorul îndepărtat.
6. Activitatea dominantă:
Comunicarea cu semenii capătă un caracter de primă necesitate.
Comunicînd cu semenii preadolescenții primesc acea informație necesară, pe care nu o pot primi de la adulți.
Comunicînd cu cei de-o vîrstă, ei capătă deprinderile necesare de interacțiune socială.
Trebuința în contacte emoționale cel mai bine este satisfăcută în grupul de semeni.
7. Particularitățile dezvoltării anatomo-fiziologice.
modificări în exteriorul fizic al preadolescentului – dismorfism de gen;
dezvoltarea caracteristicilor de gen secundare;
creșterea staturală neproporțională;
acneea, excesul funcțional al glandelor sudoripare etc.
maturizare sexuală, care se pune în evidență prin creșterea și începutul funcționării
glandelor sexuale.
În grupurile de preadolescenți se stabilesc relații interpersonale care reflectă interconexiunile participanților acestor grupuri în situația concret-istorică de dezvoltare a societății. În pofida faptului că manifestarea relațiilor interpersonale în fiecare grup concret are istoria sa inedită, la diferite etape de vîrstă acționează legități generale a formării și dezvoltăriilor. Prima dintre ele reflectă condiționarea naturii relațiilor interpersonale de către locul pe care grupul social de vîrstă îl ocupă în societate. A doua caracteristică a relațiilor interpersonale este dependența lor de activitatea comună, care în orice epocă istorică mijlocește dezvoltarea relațiilor interpersonale în grup, determină structura lor. A treia particularitate a relațiilor interpersonale constă în nivelul dezvoltării lor: orice grup format are un anumit nivel de dezvoltare, de care depinde prezența sau lipsa unor sau altor particularități socio-psihologice și caracterul influenței lor asupra indivizilor. Preadolescența este considerată o vîrstă între copilărie și maturitate. În dependență de particularitățile vîrstei de trecere se schimbă relațiile puberului cu părinții, cu semenii, cu profesorii, cu reprezentanții sexului opus. Această schimbare a importanței persoanelor în viața preadolescentului, ca și oricare proces de conceptualizare inedită a lumii, este destul de dureroasă.
Relațiile preadolescent – semeni
Pubertatea este perioada cînd preadolescentul începe să aprecieze mult relațiile sale cu semenii. Atît relațiile cu adulții, cît și relațiile cu semenii îndeplinesc rolul de socializare, dar se deosebesc prin conținutul său și normele avute. Relațiile cu semenii se construiesc pe bază de parteneriat și sunt conduse de normele de egalitate, iar relațiile cu părinții și profesorii rămîn cu drepturi inegale. Deoarece comunicarea cu semenii începe să fie mai utilă în satisfacerea intereselor și necesităților lui actuale, el se îndepărtează de școală, de familie și începe să petreacă mai mult timp cu semenii. Aproximativ 80% din preadolescenți intră în grupul semenilor și doar 20% sunt în singurătate.
Comunicarea cu semenii devine primordială și este necesară personalității în devenire pentru dezvoltarea abilităților de comunicare, precum și pentru dezvoltarea conștiinței de sine prin intermediul comparării sociale. Comunicarea cu cei care dețin, ca și el, aceiași experiență de viață, îi oferă preadolescentului posibilitatea de a se analiza pe sine pe nou. După părerea lui И.C. Кoн, în afară de această funcție de bază, comunicarea la această vîrstă îndeplinește și alte funcții specifice:
este un canal de informație necomunicată de adulți;
contribuie la elaborarea deprinderilor de interacțiune socială;
oferă posibilitatea de a trăi contactul emoțional cu grupul, sentimentul solidarității, de apartenență la grup, de susținere reciprocă, ceea ce contribuie nu numai la sentimentul de autonomie, dar și la sentimentul de stabilitate și confort emoțional.
Caracteristic acestei vîrste este reacția de grupare, tendința preadolescenților de a se uni în grupuri, orientarea spre elaborarea normelor și valorilor de grup. Grupurile de semeni în această vîrstă devin mai stabile, relațiile dintre copii supunîndu-se unor reguli mai severe. Grupul de preadolescenți este mediul unde se stabilesc relații mai mature cu semenii, se formează comportamentul social responsabil. De asemenea, în grup preadolescentul își formează și abilitatea de a rezolva situațiile de conflict (deseori sau permanent cu semenii conflictează doar 7,5% preadolescenți, uneori – 31%).
Conflictele cu semenii, în general, reprezintă manifestarea luptei: la băieți – pentru a fi lider, pentru succesul în domeniul fizic sau intelectual, sau pentru prietenia cuiva; la fete – pentru reprezentantul de sex opus [ibidem].
Pentru a depăși modificările fizice, emoționale și sociale provocate de vîrstă, preadolescenții vor căuta susținere la semeni, deoarece ei trec prin aceiași experiență. Asemănarea intereselor, posibilitatea de a le comunica deschis fără a fi luat în derîdere, relațiile de egalitate cu amicii – iată ce face atmosfera acestor grupuri mai atractivă, decît societatea adulților. Semenii oferă auditoriu, critică și susținere emoțională ideilor, planurilor și comportamentului prietenilor săi. Societatea semenilor asigură dezvoltarea deprinderilor sociale. Anume egalitatea în drepturi, care caracterizează relațiile preadolescenților, ajută de a dezvolta reacții pozitive în diverse situații de criză, de care ei se ciocnesc. Astfel ei învață de la prietenii și semenii săi formele de comportament necesare în viitor, și rolurile, care li se potrivesc cel mai bine. Competența socială este elementul principal în capacitatea preadolescenților de a forma noi prietenii și de a le susține pe cele vechi [ibidem, p.534].
De rînd cu interesul nemijlocit față de celălalt, care este caracteristic școlarului mic, la preadolescenți apar alte două forme de relații: de tovărășie (începutul vîrstei preadolescente) și de prietenie (sfîrșitul vîrstei). În preadolescența tardivă se manifestă deja trei forme de relații, care se deosebesc după gradul de intensitate și după funcțiile pe care le îndeplinesc. Relațiile amicale servesc pentru satisfacerea intereselor și necesităților imediate ce nu implică personalitatea. Comunicarea la nivelul relațiilor de tovărășie favorizează schimbul reciproc de cunoștințe, capacități și deprinderi, iar stabilirea relațiilor de prietenie permit de a rezolva problemele cu caracter emoțional-personal.
Conform cercetărilor efectuate de Д.Б. Элькoнин și T.B. Дpагyнoвa, P.C. Heмoв, B.C. Myxина, pe primul loc în relațiile preadolescenților sunt relațiile de tovărășie. Atmosfera acestor relații se bazează pe un „cod de tovărășie”, care include în sine: respectul demnității celuilalt, egalitate, fidelitate, sinceritate, corectitudine, gătința de a sări în ajutor celuilalt. În opinia Д.Б. Элькoнин și T.B. Дpагyнoвa, după conținutul său „codul de tovărășie” reprezintă normele cele mai importante ale comportamentului social, acceptat de adult, normele relațiilor interpersonale ale adulților [ibidem, p.348-349]. În deosebi, în grupurile de preadolescenți sunt dezaprobate egoismul, zgîrcenia, încălcarea cuvîntului, trădarea tovarășului, mîndria, tendința de a comanda, nedorința de a se socoti cu părerea tovarășului. Un astfel de comportament nu numai că este respins, dar, deseori, provoacă reacții de răspuns față de cel care a încălcat codul de tovarăș: lui fie i se declară boicot, fie i se refuză în admiterea în grup, în participarea comună la careva activități etc. Influența tovarășilor poate duce uneori la schimbări cu totul neașteptate: unii preadolescenți devin neascultători, brutali, obraznici, alții, dimpotrivă, se schimbă spre bine.
Pe de altă parte, nu putem nega rolul activității social utile în dezvoltarea personalității și comportamentului preadolescentului. Activitatea social utilă organizată din exterior, „impusă” pedagogic preadolescentului, contribuie la formarea unei sfere motivaționale adecvate, deoarece pe de o parte răspunde așteptărilor persoanei în creștere, posibilităților lui, pe de altă parte –oferă practica de dezvoltare a conștiinței de sine, formînd normele de activitate. Astfel, dacă la vîrsta de 10-11 ani cel mai important pentru preadolescent este de a primi din partea altor persoane recunoașterea posibilităților sale noi, de a obține încrederea adulților, la vîrsta de 12-13 ani – de a-și găsi locul său în colectiv, de a se evidenția, de a fi original, de a juca un rol în societate, cu dezvoltarea responsabilității, apoi la vîrsta de 14-15 ani are loc căutarea activă a căilor și formelor reale de dezvoltare a activității, însoțite de conștientizarea aderării sale sociale
la sfera adulților.
În grupurile de preadolescenți, de obicei, se stabilesc relații de lideritate. Atenția personală din partea liderului este foarte valoroasă pentru puberul, care nu se află în centrul atenției semenilor. Nu mai puțin interesanți pentru puberi sunt prietenii apropiați, pentru care ei singuri apar în calitate de parteneri egali sau lideri.
La sfîrșitul vîrstei preadolescente apare trebuința în afiliere. Relațiile personale nefavorabile cu tovarășii sunt percepute și trăite acut de preadolescenți. Pentru mulți puberi destrămarea relațiilor cu tovarășii este ca o dramă personală. Pentru a cuceri prieteni, a atrage atenția semenilor, preadolescentul se va strădui să facă imposibilul, uneori chiar va încălca normele sociale stabilite, va merge la conflict deschis cu părinții.
Sfîrșitul vîrstei preadolescente se caracterizează prin apariția trebuinței într-un prieten apropiat, apar cerințe morale specifice față de relațiile de prietenie: sinceritate reciprocă, înțelegere reciprocă, compătimire și sensibilitate, abilitatea de a păstra o taină. И.C. Кoн o denumește trebuința în „alter ego”, al doilea Eu. Factorul „suflete apropiate” devine tot mai important și mai semnificativ în relațiile interpersonale a puberilor. Iar stăpînirea normelor morale devine o achiziție importantă de personalitate a vîrstei de pubertate. Asemănarea în interese și activități este factorul cel mai important pentru împrietenirea preadolescenților.
Anume prin prietenie puberul însușește trăsăturile interacțiunii înalte cu oamenii: colaborarea, ajutorul reciproc, asumarea riscului pentru celălalt etc. Vîrsta preadolescenței timpurii este etapa de experimentare, de însușire a rolurilor sociale și a comportamentului sexual fără implicare de durată. Petrecerea timpului în grupul semenilor „pentru a discuta” este primul pas către învățarea modalităților de construire a relațiilor cu reprezentanții sexului opus. În legătură cu maturizarea sexuală la preadolescenți apare, atît trebuința în comunicare cu reprezentanții ambelor sexe, cît și atracția față de sexul opus, care se manifestă calitativ diferit la fete și băieți. Comunicarea capătă un caracter heterosocial, reducîndu-se treptat caracterul homosocial, cînd preadolescenții preferă societatea semenilor de același sex. Astfel, fetele tind mai mult spre dragoste, gingășie, respect și securitate. Ele optează pentru relații de durată, iar sexualitatea este o componentă a relației de încredere cu partenerul. Băieții tind mai mult spre obținerea experienței sexuale nemijlocite și către relații sexuale frecvente. Una din reacțiile caracteristice ale comportării fetelor, determinată de atracția sexuală, este cochetarea. La baza cochetării se află tendința de a atrage atenția reprezentanților de sex opus.
La început interesul față de persoana de alt sex se manifestă într-un fel caracteristic pubertății: băieții necăjesc fetele, ele, la rîndul lor, se plâng pe băieți, singure provocîndu-le neplăceri. O astfel de atenție sporită reciprocă le provoacă o satisfacție considerabilă. Mai tîrziu caracterul relațiilor dintre sexe se schimbă, apare timiditatea, sfiala, însoțită uneori de: indiferență prefăcută, atitudine disprețuitoare față de semenul de sex opus etc. Frecvent, din cauza cunoașterii reciproce insuficiente, fetele spun despre băieți că „sunt neîndemânatici, nedisciplinați, nu respectă fetele și că se agață de ele, mizează pe forța fizică, sunt lași, lipsiți de tandrețe”. În schimb, băieții spun despre fete că sunt „pîrîcioase, încăpățînate, nerecunoscătoare, mofturoase, preocupate de nimicuri, prea cochete, exagerat de emotive, foc de curioase”. Acestea sunt simptome caracteristice elevilor din clasa a VI-a. Abia în clasele a VII – VIII-a între băieți și fete se stabilesc relații mai romantice. Ei încep să-și scrie bilețele unul altuia, să stabilească întîlniri, împreună să se plimbe pe străzi, merg la film. În baza acestor relații interpersonale la preadolescenți apare dorința de a deveni mai bun, apare trebuința în autoperfecționare. La această vîrstă majoritatea preadolescenților se ocupă de autoinstruire.
La finele acestei vîrste preadolescentul este în căutarea obiectelor de imitare și imită activ idealul, apare curiozitatea față de sexul opus, relațiile dintre preadolescenți sunt influențate
de hipertrofia sentimentului propriei demnități, bariera psihologică față de minciună (însemnătatea dreptății), trebuința în autonomie, repulsie față de tutelă, interesul față de calitățile de personalitate, egalitate cu adulții, trebuința „de a fi”, trebuința în popularitate, trebuința de a construi relațiile cu anturajul pe baza simpatiilor și antipatiilor, neacceptarea interdicțiilor neîntemeiate.
Așadar, relațiile interpersonale în vîrsta preadolescentă timpurie sunt influențate de trebuința de a avea un statut în colectiv și în familie, tendința de a avea un prieten, de a evita izolarea în clasă, tendința de a se separa de tot ce este copilăresc, iar în vîrsta preadolescentă tardivă de tendința în autodeterminare. La preadolescenți apare dezgustul față de interdicții, receptivitatea față de greșelile adulților, supraaprecierea posibilităților sale, tendința de a visa, exigența în corespunderea dintre cuvînt și faptă.
Relațiile preadolescent – adult
În relațiile cu părinții preadolescentul se află în condiții complicate: pe de o parte, el „se ocupă de formarea propriei individualități”, pe de altă parte, în legătură cu noua sa poziție, „reglează noi legături cu părinții”. Această contradicție în relațiile puberului și adultului este caracteristică numai pentru vîrsta dată. Tendința de a fi adult se manifestă foarte viu în relațiile cu părinții.
Preadolescentul cere lărgirea drepturilor sale corespunzător obligațiilor înaintate de adulți, pretinde la respectarea personalității lui și demnității umane, la încredere și oferirea independenței, adică la egalitate în drepturi cu adulții. De asemenea, el își înaintează cerințe majorate sie, precum și adulților, se opune și protestează cînd e verificat și pedepsit, cînd i se cere supunere, nu se ține cont de dorințele și interesele lui sau cînd se adresează ca față de un copil mic. El, puberul, nu-și mai încredințează tainele sale părinților, ci prietenului de vîrsta sa, apărînd cu vehemență dreptul la prietenia cu semenul său, netolerînd nici un fel de analiză sau comentariu despre neajunsurile sau calitățile prietenului. Preadolescenții doresc să aibă dreptul de a face propria alegere, de a manifesta propria independență, să discute cu adulții la egal și să-și asume responsabilitate de cuvintele și acțiunile sale, dar ei n-au nevoie de libertate totală. Cei care primesc libertate totală simt neliniște, deoarece nu știu cum s-o utilizeze, se simt ca o anexă a familiei.
Caracteristic acestei vîrste este reacția de emancipare, care reprezintă „tendința preadolescentului de a se elibera de tutela, controlul, protecția celor mari – rude, profesori, educatori, mentori, generația mai mare în general”. Deseori, ca reacție la neînțelegerea din partea adultului, la el apar diferite forme de protest, nesupunere, neascultare, care, în forma extremală, se pot manifesta prin nesupunere deschisă, negativism. Totuși, încăpățînarea, negativismul, obida și agresivitatea preadolescentului mai des sunt reacții emoționale la neîncrederea în sine. O. Coлoдилoва susține că negativismul reprezintă începutul căutării active de către preadolescent a propriei esențe, a propriului „Eu”. Diferitele forme de nesupunere și protest din partea preadolescentului sunt un mijloc de a înlocui tipul precedent de relații cu părinții cu unul nou specific pentru relațiile adulților. Forma reușită de trecere la noul tip de relații este posibilă doar atunci, cînd părintele singur dă dovadă de inițiativă sau își modifică atitudinea față de el, dacă relațiile dintre ei se bazează pe prietenie, colaborare constructivă, stimă reciprocă, încredere și ajutor (un nou tip de relații ale adultului). Ca urmare, greutățile specifice relațiilor părintelui cu preadolescentul vor dispărea. Totuși, un șir de momente favorizează menținerea atitudinii precedente, și anume:
statornicia situației sociale a preadolescentului: el a fost și rămîne elev;
dependența lui materială deplină de părinți; deprinderea părintelui de a orienta și controla copilul;
menținerea la preadolescent a unor trăsături de copil la înfățișare și în conduită, lipsa deprinderii de a acționa independent.
O greșeală frecventă comisă de adult este formularea negativă a cererii. După cum a demonstrat experimental P. Jelescu, negația are proprietatea de a intensifica incertitudinea, iar afirmația – de a o depăși. De aceea, în asemenea situații adulții, în dependență de conjunctură, nu vor recurge la negație, ci la afirmație, la formularea pozitivă, afirmativă a cerințelor.
Au fost evidențiați un șir de factori de care depind relațiile preadolescentului cu părinții: condițiile legate de starea materială a familiei, atmosfera psihologică, stilul de educație, nivelul
de instruire, poziția socială și ocupația părinților; și particularitățile individuale ale fetelor și băieților. Totuși, conflictele dintre preadolescent și adulți apar mai ales din cauza divergenților în opinii în privința drepturilor și obligațiilor preadolescenților și părinților, adulților și copiilor , a asimetriei intereselor copiilor și părinților.
Relațiile preadolescent – profesor.
Intrarea într-un ciclu de școlarizare cu noi cerințe și solicitări favorizează contactul cu „modele umane” de profesori, mai diferențiate, precum și cu modele de lecții de o mare diversitate. Aceasta contribuie la o schimbare generală a cadrului de învățare și de relaționare cu adulții. Interesant este faptul că, pentru preadolescent este mai importantă poziția pe care o ocupă în colectiv, decît nota profesorului. De aceea el va reacționa la ofensele aduse în prezența colegilor. Apare „atitudinea diferențiată” față de diferiți profesori: pe unii îi plac, pe alții îi resping, față de al treilea sunt indiferenți. Diferiți profesori înaintează diferite cerințe față de preadolescenți, ceea ce conduce la adaptarea individuală către fiecare profesor nou.
Comportamentul anumitor profesori poate influența negativ comportamentul preadolescenților. O prea mare severitate paralizează preadolescentul timid, îi reprimă orice reacție individuală și orice întrebare spontană, sfîrșind prin excluderea definitivă din clasă. Dimpotrivă, un învățător prea atrăgător, prea interesant face ca materia predată să fie percepută de o importanță disproporțională în raport cu celelalte, fapt ce conduce la o lipsă de interes pentru alte discipline din programul de învățământ. Se formează noi criterii de apreciere a personalității și activității adulților, însoțite de anumite dificultăți (incapacitatea de a percepe corect adultul, de a oferi o apreciere veridică).
Preadolescenții mai mult apreciază profesorii competenți, severi, dar corecți, care sunt binevoitori cu elevii, pot să explice materia de studiu interesant, captivant și pe înțeles, care pun note corect, care nu împart clasa în preferați și nepreferați. Îndeosebi preadolescenții apreciază înalt erudiția profesorului, precum și capacitatea de a relaționa cu elevii. Interesul față de calitățile morale ale oamenilor, față de normele comportării lor, de interacțiunea reciprocă, faptele lor morale conduc la formarea idealurilor morale. Astfel apare profesorul ideal, adultul semnificativ, trăsăturile și comportamentul căruia preadolescentul tinde să le imite, ceea ce constituie o condiție importantă a formării stabilității morale a personalității puberului.
Preadolescentul înaintează o serie de cerințe față de profesori cu referire la stilul lui de relaționare cu elevii. În primul rînd aici intră atitudinea morală față de elevi: respectul personalității, demnității umane, dreptatea, credința în capacități, bunătatea și tendința de a ajuta, tactul și politețea. Dar din toate calitățile profesorului cele mai importante pentru preadolescenți sunt capacitatea de a respecta părerea clasei, colaborarea și desigur activismul în organizarea vieții clasei, susține O.B. Лишин. În relațiile cu profesorii, care li se adresează ca unui copil, ei manifestă nesupunere, protest pentru a le schimba atitudinea dată. Reacționează dureros la lezarea reală sau iluzorie a drepturilor lor, încearcă să limiteze pretențiile adulților față de sine. Dar pe de altă parte, în ciuda opoziției externe la acțiunile, cuvintele adultului, preadolescentul simte necesitatea în susținere, încurajare și laudă. Cercetările au demonstrat că înaintarea cerințelor foarte înalte față de preadolescent din partea profesorilor, cu indicarea permanentă asupra neajunsurilor și greșelilor lui, conduce la dezvoltarea neîncrederii în sine, la un nivel scăzut al autoaprecierii. Astfel, elevul preadolescent este foarte sensibil la lauda și critica din partea profesorului.
П.B. Cтeпанoв susține că cel mai binevenit în comunicarea cu preadolescentul este stilul democratic. Este necesar ca profesorul, înțelegînd particularitățile de vîrstă și poziția interioară a preadolescentului, să creeze condiții favorabile pentru afirmarea preadolescentului ca personalitate în sistemul relațiilor interpersonale, caracteristice lumii adulților. Anume poziția interioară, adică atitudinea lui față de situația obiectivă ocupată în viață și situația, spre care el tinde, determină atitudinea preadolescentului față de alți oameni și față de propria persoană. Frecvent relațiile preadolescent – profesor se caracterizează prin dependență și supunere sau independență și nesupunere. П.B. Cтeпанoв a evidențiat un șir de forme de manifestare a dependenței preadolescentului de profesor și anume:
1. Supunerea nemijlocită directă, necondiționată a preadolescentului voinței adultului.
Este vorba despre profesorii care fac abuz de metode de educație autoritare. Reacția de răspuns a preadolescentului poate fi diferită:
a) agresivitate deschisă. Sentimentul lezat al propriei demnități îl forțează pe preadolescent să se opună acestei presiuni prin neascultare, minciună, isterie sau ură fățișă. Ca urmare adultul reacționează încă mai sever;
b) agresivitate acumulată este orientată spre alții, preadolescentul recunoscînd dreptul puterii adultului și demonstrînd comportamentul așteptat (ascultare);
c) agresivitatea este orientată spre sine, cînd preadolescentul demonstrează ascultare, dar, aceasta conduce la respingerea de către preadolescent a Eului său, pierderea stimei de sine, trăirea sentimentului de singurătate.
2. Protecționismul, care se manifestă prin atitudinea protectoare față de elev, dorința de a-l ajuta, neîncrederea în forțele și capacitățile lui. Reacția de răspuns a preadolescentului la fel poate fi diferită:
a) conflict deschis cu adulții, cînd preadolescentul reacționează dureros la încercările repetate ale profesorului de a le regla comportamentul, de a-i învăța, da sfaturi. Se dezamăgesc în profesori, cuvintele lor sunt considerate declarații pustii, iar acțiunile educative – fățarnice;
b) conflict ascuns, cînd preadolescentul acceptă această dependență, dar în interior nu
este de acord cu această situație, cu statutul de dependent. În prezența adultului imită un
comportament social aprobat, numai fiindcă acesta se cere. Preadolescentul găsește condiții favorabile pentru demonstrarea independenței și recunoașterea ei în stradă. Forma extremă al acestui conflict ascuns poate fi chiulul/abandonul școlar;
c) acceptarea totală a rolului de supus, care conduce la dezvoltarea infantilismului, egocentrismului, nehotărîrii, unui nivel scăzut al aptitudinilor comunicative (se teme de a-și exprima părerea, se teme de sarcasmul adulților etc.).
3. O altă formă specifică de dependență a preadolescentului de adulți este dependența de montajele interiorizate ale adulților. De regulă, montajele însușite în copilărie sunt inconștiente și neanalizate, ele influențînd modul de gîndire și comportamentul omului în viitor.
Dar la vîrsta preadolescentă la preadolescent apare posibilitatea de a se elibera de astfel de montaje. Rolul pedagogului este de a oferi posibilitatea conștientizării propriilor stereotipuri de percepere a realității, de a se îndoi de reprezentările anterioare considerate corecte despre lumea externă, de a determina propria poziție în sfera relațiilor interpersonale.
Deoarece formele vechi de relaționare doar complică ajustarea contactului, provocînd înstrăinarea de profesor și negativismul, relația profesorului cu elevii se va construi numai pe înțelegere și respect reciproc. Ceea ce spune profesorul preferat, este perceput complet diferit, decît ceea ce spune profesorul disprețuit de preadolescenți. Se știe, că arta de a relaționa nu poate fi învățată după cărți sau să fie redusă la o serie de reguli – ea se bazează pe afecțiunea și caracterul deschis al educatorului, pe capacitatea lui de înțelegere și acceptare a noului și neobișnuitului, de a fi empatic.
Totuși, în procesul educațional pentru îmbunătățirea relațiilor interpersonale cu discipolii cadrelor didactice se recomandă să utilizeze următoarele strategii de depășire a dificultăților de relaționare adult-preadolescent: exemplul, influența verbală, influența nonverbală, colaborarea, stimularea, umorul, iertarea, aprobarea, dezaprobarea, interdicția, pedeapsa.
Se cunoaște că preadolescentul tinde spre egalitate în drepturi cu profesorii, dar relațiile dintre profesor și preadolescent niciodată nu vor fi absolut egale, deoarece există diferența de vîrstă, diferența experienței de viață, asimetria rolurilor sociale. Profesorul care încalcă aceste hotare invizibile, nu numai se pune într-o situație dificilă, dar și minte așteptările elevului, care tinde de a găsi în el un prieten. Egalitatea este posibilă doar în sinceritate! Deschizîndu-se în întîmpinarea elevului și primind acces la lumea lui interioară, profesorul îndepărtează hotarele și îmbogățește conținutul propriului „Eu”.
Așadar, pedagogii trebuie să susțină curiozitatea și dorința de a încerca singur, energia nesecată și pasiunea pentru aventură, fantezia și romantismul preadolescentului, tendința spre independență și responsabilitate independentă, trebuința de a se afirma printre semeni.
1.4 CONCLUZII LA CAPITOLUL I:
În conformitate cu cele expuse mai sus putem trage următoarele concluzii:
Relațiile interpersonale reprezintă orice legătură directă sau indirectă dintre subiecții sociali, care decurge sub forma perceperii, înțelegerii, evaluării și preferării sau respingerii unei persoane de către o alta, contribuind prin reciprocitatea sa la influența și schimbarea mutuală a ambelor părți care implică în raport așteptări și conduite personale;
Trei factori ai relațiilor interpersonale sunt suficienți pentru a explica majoritatea situațiilor de interacțiune umană: includerea (Inclusion), controlul (Control) și afecțiunea (Affection). (Teoria relațiilor interpersonale: William Schutz);
Relațiile interpersonale sunt extrem de numeroase și variate. După T. Leary distingem opt tipuri de relații interpersonale: autoritară, egoistă, agresivă, suspicioasă, supusă, dependentă, de prietenie, altruistă. După K. Thomas, R. Kilmann identificăm cinci strategii comportamentale: cooperare, evitare, adaptare, concurență și compromis.
Relațiile interpersonale în vîrsta preadolescentă sunt influențate de trebuința de a avea un statut în colectiv și în familie, tendința de a avea un prieten, de a evita izolarea în clasă, tendința de a se separa de tot ce este copilăresc. În vîrsta preadolescentă se stabilesc două tipuri de relații: relații cu semenii și relații cu adulții. Relațiile cu semenii se bazează pe egalitate în drepturi și parteneriat. Ele se caracterizează prin selectivitate și stabilitate. E vîrsta, cînd contează mult părerea semenilor. În relațiile cu părinții preadolescentul manifestă reacția de emancipare: cere lărgirea drepturilor sale, se opune și protestează cînd e verificat, pedepsit, cînd i se cere supunere sau nu se ține cont de dorințele și interesele lui etc. În relațiile cu profesorii înaintează o serie de cerințe cu referire la stilul lui de relaționare cu elevii, manifestă nesupunere, protest la adresarea ca unui copil, de asemenea tinde de a imita profesorul ideal etc.
Dificultățile relaționale sunt cauzate de un șir de factori interni și externi (biologici, familiali, școlari, sociali, personali etc.). Menționăm, fără a nega rolul altor factori, influența factorilor socio-psihologici familiali, școlari și personali: criza sentimentelor părintești, controlul excesiv părintesc, autoritatea părintească, orientarea valorică diversă, asimetria intereselor copiilor și părinților, autoritatea profesorilor, statutul în clasă, recunoașterea din partea colegilor, particularitățile de vîrstă, necesitatea în independență, ambivalența trebuințelor de bază.
În final, putem afirma că existența umană este greu de conceput în afara relațiilor interpersonale. Omul nu poate trăi singur, izolat de ceilalți. Dimpotrivă, el se raportează permanent la ceilalți, acționează împreună cu ei, stabilește acțiuni cu cei din jur. Dar niște relații bune necesită eforturi și timp pentru a le menține și a le proteja. Sunt necesare anumite competențe și deprinderi.
Reieșind din acestea, este important să stabilim, cum are loc transformarea relațiilor interpersonale, pentru a evita posibilele dereglări, a facilita trecerea acestei perioade și, desigur, pentru a facilita adaptarea reciprocă dintre copil și părinte.
CAPITOLUL II: CERCETAREA EXPERIMENTAL-PSIHOLOGICĂ A RELAȚIILOR INTERPERSONALE A PREADOLESCENȚILOR
2.1 ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII RELAȚIILOR INTERPERSONALE LA PREADOLESCENȚI
Pregătirea pentru experimentul de constatare, cît și desfășurarea lui propriu-zisă, colectarea și prelucrarea datelor obținute au fost realizate în perioada octombrie – martie 2013-2014. Cercetarea s-a derulat în două etape: prima (de colectare a datelor) a decurs în lunile octombrie-decembrie 2013-2014, a doua (de prelucrare cantitativă) în decembrie-martie 2013-2014.
Pe parcursul primei etape au fost realizate, de asemenea, activități de formulare a scopului, a ipotezelor experimentale, a obiectivelor, activități de selectare a metodelor de cercetare și a eșantionului investigat, activități de pregătire a materialului destinat sondajului ș.a.
Pentru a identifica dificultățile de relaționare interpersonală, în toamna anului 2013 am efectuat cercetarea pe teren, la care au participat preadolescenți dintr-o instituție de învățământ preuniversitar: Liceul Teoretic Bobeica din raionul Hîncești. Cercetarea experimental-psihologică s-a desfășurat pe un eșantion constituit din 25 de elevi, 12 fete și 13 băieți, ai claselor a VI-a cu vîrsta între 12-13 ani. Conform periodizării lui D.B. Elconin, aceasta este vîrsta la care se manifestă criza maturității, ce se reflectă în relațiile profesor – elev, părinți – copii, preadolescent – semeni etc. De aceea, am decis să studiem posibilitățile intervenției psihologice în depășirea dificultăților de relaționare interpersonală la ei. Selectarea subiecților experimentali a fost aleatorie.
Scopul experimentului de constatare a fost de a stabili particularitățile relațiilor interpersonale la preadolescenții de 12-13 ani în condițiile sociale actuale din Republica Moldova.
Obiectivul acestui experiment a constatat în elucidarea și descrierea acestor particularități.
Întru realizarea acestui obiectiv, au fost utilizate următoarele tehnici: testul sociometric, chestionarul orientării fundamentale a relațiilor interpersonale (FIRO-B), chestionarul de personalitate Eysenck.
2.1.1 TESTULSOCIOMETRIC
Scopul: determinarea statutului sociometric al preadolescentului în grup și studierea relațiilor interpersonale;
Sociometria este o teorie fundamentată de J.L. Moreno, care interpretează relațiile preferențiale ca raporturi interumane, cu funcții sociogenetice și sociodinamice. Aplicarea sociometriei permite evidențierea configurației spontane a relațiilor preferențiale de atracție, respingere, indiferență; a poziției ocupate de fiecare membru al grupului în raport cu ceilalți (identificarea celor populari, a celor izolați) [122]. Testul conține întrebări prin care fiecărui membru al grupului i se solicită să-și exprime simpatiile și antipatiile față de ceilalți colegi de clasă, să arate cu cine dorește și cu cine nu dorește să se asocieze într-o activitate concretă: zi de naștere, turism și/sau muncă. Astfel, respondenții au fost rugați să indice 3 nume ale colegilor de clasă pentru fiecare întrebare în ordinea importanței (de exemplu: „Pe cine din clasă ai dori să inviți la ziua ta de naștere?”, „Pe cine din clasă nu ai dori să-l inviți la ziua ta de naștere?”).
Prelucrarea și interpretarea rezultatelor include: alcătuirea matriței sociometrice, determinarea statutului fiecărui elev în câmpul relațiilor interpersonale (lider, acceptat, respins), calcularea indicelui reciprocității (IR) și indicelui coeziunii de grup (K) [151, p.284-290]. Pe baza datelor brute rezultate din testul sociometric și trecute în matrice se pot calcula indicii sociometrici.
Statutul sociometric al persoanei în sistemul de relații interpersonale este determinat de numărul de alegeri acumulat. Pot fi diferențiate cinci categorii de statut: (1) „Stele” – 5 și mai multe alegeri; (2) „Preferați” – 3-4 alegeri; (3) „Acceptați” – 1-2 alegeri; (4) „Izolați” – 0 alegeri, (5) „Respinși” – alegeri negative [151, p.290; 121, p.27-28]. Categoria „1” și „2” sunt considerate favorabile și, drept urmare, putem determina cât de favorabil este statutul fiecărui elev, cu alte cuvinte, cât de dorită este persoana dată în sistemul dat de relații interpersonale.
Indicele reciprocității (IR) este cel care indică fie coeziunea în grup, atașamentul, prietenia participanților, fie descoperă dezbinarea clasei în grupuri mici etc. [147, p.485]. El se calculează după formula:
IR = Nr. total de alegeri reciproce pozitive x 100% /Nr. total de alegeri pozitive. (2.1)
Se disting patru niveluri de reciprocitate: 1) IR=15-20% (scăzut), 2) IR=21-30% (mediu), 3) IR=31-40% (înalt), 4) IR=40% și mai mult (foarte înalt).
Indicele coeziunii grupului (K), exprimă caracterul relațiilor existente în grup și se calculează după formula [151; 121, p.31]:
K =Σ (A+)/ ½ ∑(A), unde:
Σ (A+) – numărul total de alegeri pozitive reciproce; (2.2)
∑(A) – numărul total de alegeri pozitive.
Astfel, obținerea unui scor de 0,6 – 0,7 indică prezența coeziunii de grup.
2.1.2. CHESTIONARUL ORIENTĂRII FUNDAMENTALE A RELAȚIILOR INTERPERSONALE (FIRO-B: „The Fundamental Interpersonal Relations Orientation Behavior”) a fost elaborat de William Schutz [203, 204].
Scopul: studierea celor trei factori de bază a relațiilor interpersonale la preadolescenți: includerea, controlul și afecțiunea;
Chestionarul este utilizat pe scară largă pentru a descoperi modul în care nevoile individuale pot afecta comportamentul persoanei respective față de alții, și ce se dorește de la ei în schimb. Chestionarul indică compatibilitatea cu alte persoane, precum și caracteristicile individuale.
Acest chestionar a fost administrat în scopul studierii celor trei factori de bază a relațiilor interpersonale: includerea, controlul și afecțiunea.
Includerea reprezintă nevoia de a crea și susține relații satisfăcătoare cu alte persoane, în baza cărora se dezvoltă interacțiunea și colaborarea. Cu alte cuvinte, este dorința de a plăcea celuilalt, de a atrage atenția și de a trezi interesul celor din jur, de a fi aprobat, recunoscut.
Controlul reprezintă nevoia de a crea și păstra relații satisfăcătoare cu cei din jur, bazându-se pe control și putere. Aici se pune accent pe respect, competență și responsabilitate.
Afecțiunea reprezintă nevoia de a crea și susține relații satisfăcătoare cu alte persoane, bazându-se pe dragoste și relații emoționale. Este vorba despre necesitatea individului de a simți căldura, înțelegerea, intimitatea, prietenia celorlalți, lipsa distanței între persoane, deschiderea sau capacitatea de a putea primi feedback de la oamenii dintr-un grup [202, 204, 205].
Chestionarul conține 54 itemi, împărțiți în 4 blocuri de întrebări. La două blocuri de întrebări de la respondent se solicită să indice frecvența alegerii, în celelalte două – să indice numărul persoanelor implicate.
Instrucțiune: „Aici nu sunt răspunsuri corecte sau incorecte, este corect orice răspuns sincer. Uneori oamenii tind de a răspunde la întrebări în așa fel cum, după părerea lor, ei ar trebui să se comporte. Dar în cazul nostru suntem interesați cum vă comportați în realitate. Unele întrebări seamănă între ele. Dar ele semnifică lucruri diferite. Răspundeți, vă rugăm, la fiecare întrebare aparte, fără a privi la alte întrebări. Răspundeți repede, fără a analiza mult întrebarea”.
Prelucrarea și interpretarea rezultatelor. Calcularea scorului se face prin sumarea punctajului obținut la fiecare scală, folosind cheia chestionarului. Cotarea rezultatelor se va efectua în dependență de punctajul acumulat: 0-1 puncte = nivel foarte scăzut; 2-3 puncte = nivel scăzut; 4-5 puncte = nivel intermediar (comportament uneori ca în cazul punctajului scăzut, alteori – ca punctaj înalt); 6-7 puncte = nivel înalt; 8-9 puncte = nivel foarte înalt [133].
Descrierea factorilor după Schutz:
1. Includerea/afilierea
Ie – scăzut – presupune că individul nu se simte bine printre oameni și va avea tendința de a-i evita;
Ie – înalt – presupune că individul se simte bine printre oameni și va avea tendința să caute compania lor;
Iw – scăzut – presupune că individul are tendința de a comunica cu un număr mic de oameni;
Iw – înalt – presupune că individul are o înaltă trebuință de a fi acceptat de alții și de a aparține grupului.
2. Controlul
Ce – scăzut – semnifică că individul evită de a lua decizii și de a-și asuma responsabilitate;
Ce – înalt – semnifică că individul încearcă să-și asume responsabilitatea legată de rolul dominant;
Cw – scăzut – presupune că individul nu acceptă să fie controlat;
Cw – înalt – reflectă trebuința în dependența de alții și ezitare la luarea deciziilor.
3. Afecțiunea
Ae – scăzut – semnifică că individul este foarte atent în stabilirea relațiilor afective;
Ae – înalt – presupune că individul are tendința de a stabili relații apropiate afectuoase;
Aw – scăzut– semnifică că individul este foarte atent în alegerea persoanelor cu care să creeze relații emoționale profunde;
Aw – înalt – este caracteristic persoanelor care solicită ca toți ceilalți să stabilească relații emoționale apropiate cu ei.
2.1.3 CHESTIONARUL DE PERSONALITATE EYSENCK
Scopul: determinarea tipului de temperament la preadolescenți;
Chestionarul de personalitate Eysenck determină doi factori de bază: extraversiunea/ introversiunea și nevrotismul.
Chestionarul de personalitate Eysenkc are la bază 3 scale: scala minciunii, introversiune-extraversiune și stabilitate-instabilitate emoționala.
Scala de minciună conține 9 itemi care afirmă comportamente sociale dezirabile, dar pe care marea majoritatea populației le incalcă frecvent în comportamentul informal.
Primul factor bipolar și reprezintă caracteristica individual- psihologică a omului, extremele căreia corespund orientării personalității la lumea exterioară (extraversiune) sau la lumea interioară (introversiune). Se consideră că extravertițoo caută emoții puternice, iși asumă riscuri, este nepăsător și îi plac schimbările. Ei sunt impulsivi, agresivi, au prezență de spirit și tind să-și piardă ușor sîngele rece. Nu au un control puternic asupra sentimentelor lor și nu sunt persoane pe care se poate conta necondiționat.
Introvertitul tipic, în schimb, este o persoană liniștită, introspectivă, amatoare mai curînd de lecturi decît de societate. El este rezervat și distant cu excepția prietenilor intimi. Are tendința de a prevedea acțiunile pe care le va întreprinde, se ferește de impulsurile de moment și de senzațiile tari, ia în serios evenimentele zilnice și-i place sa ducă o viață regulată. El exercită un control strict asupra sentimentelor sale, este arareori agresiv și nu se infurie ușor.
Factorul al doilea- nevrotismul sau stabilitate-instabilitate emoțională, reprezintă însușirea, starea ce caracterizează omul din punctul de vedere al stabilității emoționale, anxietății etc. Acest factor este, de asemenea, bipolar.
Conceptul de nevrotism constituie acea dimensiune a personalității care definește labilitatea emoțională. Un scor înalt pe scară indică hipersensibilitate emoțională și o stare de hiperreactivitate, dificultăți în restabilirea echilibrului psihic după șocuri emoționale. Persoanele cu un grad crescut de nevrotism se plîng frecvent de dereglări somatice difuze cum ar fi: dureri de cap, tulburări digestive, insomnii, amețeli. Pe plan psihic acuză o stare de anxietate, sunt preocupați de tot felul de griji si sentimente neplăcute. Aceste persoane sunt predispuse tulburarilor nevrotice în cazul unei suprasolicitări (stres), dar Eysenck previne asupra pericolului de a confunda aceste predispoziții cu adevarata depresiune nervoasa. Astfel, este posibil ca o persoană cu o notă de nevrotism ridicată să se adapteze adecvat la locul de muncă, în familie și în societate.
Majoritatea oamenilor se află între acești doi poli, mai aproape de centru. Intersecția acestor două caracteristici bipolare permite raportarea destul de clară a omului la unul din cele patru tipuri temperamentale.
Chestionarul cuprinde 57 de întrebări la care subiectul trebuie să răspundă prin cuvintele „Da" sau „Nu", în conformitate cu felul său de a fi. Testul poate fi aplicat atît individual, cît și colectiv.
Instrucțiuni: Citiți cu atenție fiecare întrebare și răspundeți prin „da" sau „ nu ", în funcție de faptul dacă conținutul ei corespunde sau nu cu felul dvs. de a fi. Este în interesul dvs. să nu pierdeți prea mult timp la nici o întrebare. Fiți atent pentru a nu omite nici una din întrebări. Nu există întrebări juste sau nejuste, prezentul chestionar reprezintă doar o măsură a modelului în care dvs. vă comportați.
2.2 ANALIZA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR
2.2.1 DETERMINAREA STATULTULUI SOCIOMETIC AL PREADOLESCENTULUI ÎN GRUP ȘI STUDIEREA RELAȚIILOR INTERPERSONALE
Pentru a identifica persoanele care întîmpină dificultăți de relaționare și a organiza, ulterior, experimentul formativ, am realizat mai întîi experimentul de constatare la care au luat parte 25 de preadolescenți din comuna Bobeica raionul Hîncești, elevi ai Liceului Teoretic Bobeica, cu vîrsta de 12-13 ani.
Administrarea testului sociometric ne-a permis să evidențiem patru grupuri de elevi: stele, preferați, acceptați și izolați.
Rezultatele obținute în urma aplicării testului sociometric sunt expuse mai jos conform criteriului:
Statutul elevului în clasă:
I.,,Stelele”, liderii (de la 5 alegeri în sus) –6 copii,
II. Preferații (între 3-4 alegeri) –7 copii;
III. Acceptații (între 1-2 alegeri) –9 copii;
IV. Omișii (0) –3 copii.
Valorile obținute sunt indicate în Tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Studiind tabelul observăm că elevi – „Stele” sunt 24%, Preferați – 28%, Acceptați – 36% și Izolați – 12%. Prin urmare 52% din numărul total de preadolescenti sunt în categoria de statut favorabil, 36%- în categoria de statut satisfăcător și 12%- în categoria de statut nesatisfăcător.
Primele două grupuri formează grupuri favorabile după statut, al III-lea și al IV-lea – nefavorabile după statut. Astfel s-a determinat pe cît de favorabil este statutul pentru fiecare copil în grup, adică pe cît doresc copiii să poarte relații între ei. De aici putem concluziona care este climatul emoțional al grupei pentru fiecare copil: el poate fi cald, favorabil sau rece, neacceptabil.
b) Nivelul relațiilor favorabile în grupa dată s-a constatat în felul următor: pe cît suma indicilor 1 și 2 este mai mare ca suma indiciilor 3 și 4 cu atît nivelul este mai mare; dacă aceste sume sunt egale, nivelul se consideră mediu și dacă suma grupului II este mai mare ca prima, nivelul este scăzut. Deci I (6) +II (7) va fi 13 față de III (9) +IV(3) 12. Astfel rezultatele au dovedit un nivel mediu. Deoarece în grupul dat suma datelor obținute pentru lideri și preferați este egală cu 13, iar al acceptaților și omișilor cu 12 rezultă că climatul în grupul dat de elevi este favorabil, fapt ce desemnează că majoritatea elevilor se simt favorabil în relaționare cu ceilalți, satisfăcuți în comunicare, în acceptarea de către colegi.
c)Coeficientul coerenței grupei din 4 niveluri s-a dovedit a fi mediu, fiind dedus din raportul sumei alegerilor reciproce și a celor totale:
Nivelul I: 15-20% – nivel scăzut, nivelul II -21-30% – mediu, nivelul III – 31-40% și nivelul IV – de la 40% în sus – cel mai înalt. Astfel, rezultatele testului sunt: 14/65 = 21,538%, ceea ce se indică nivel mediu. Acest coeficient determină caracterul relațiilor existente în grupă. El poate dovedi coerența reală în grupul de elevi, prietenia, atașamentul, dar tot odată și dezmembrarea de fapt a grupei în mai multe subgrupe. În cazul dat se confirmă prima idee.
d)Coeficientul satisfacției interrelațiilor dovedește cîtă plăcere capătă elevii de la relațiile construite. El a fost calculat din raportul procentual dintre numărul copiilor cu alegeri reciproce (9) și numărul total de elevi (24) – 37%. Indicii normativi: I- de la 33% în jos; II-34 -49 %; III – 50 -65%; IV – de la 66% în sus. În cazul dat 14/24 =58,33% nivelul III, adică în această grupă de elevi construirea relațiilor de prietenie se află încă la o etapă avansată, ce dovedește că relațiile sunt stabile, de lungă durată.
e)Indiciul izolării depistează direct pe cît de reușite s-au dovedit a fi eforturile dirigintelui. Dacă în grup elevi nu sunt izolați sau numărul lor atinge 5-6%, atunci ea se consideră favorabilă, dacă indiciul este 15-25% – mai puțin favorabilă. În cazul nostru 3/24 = 12,5% ceea ce vorbește despre o grupă mai puțin favorabilă. Deci, este necesar de a gîndi, proiecta activități de îmbunătățire a comunicării în grupă.
Concluzie:
Nivelul relațiilor favorabile în grupa este mediu ceia ce ne dovedește că climatul în grupul dat de copii este favorabil, fapt ce desemnează că majoritatea elevilor se simt favorabil în relaționare cu ceilalți, satisfăcuți în comunicare, în acceptarea de către colegi
Coeficientul coerenței grupei este mediu ceia ce ne dovedește că grupul dat este unit, preadolescenții prietenesc între ei.
În această grupă de preadolescenți construirea relațiilor de prietenie se află la o etapă avansată, ce dovedește că relațiile sunt stabile, de lungă durată.
Indiciul izolării vorbește despre o grupă mai puțin favorabilă. Deci, este necesar de a gîndi, proiecta activități de îmbunătățire a comunicării în grupă.
2.2.2 STUDIEREA CELOR TREI FACTORI DE BAZĂ A RELAȚIILOR INTERPERSONALE LA PREADOLESCENȚI: INCLUDEREA, CONTROLUL ȘI AFECȚIUNEA
În urma administrării Chestionarului orientării relațiilor interpersonale (FIRO-B), scopul căruia este de a studia orientarea relațiilor interpersonale spre includere, control și afecțiune, am obținut următoarele rezultate (Figura 2.1). Prima categorie sunt 25,3% din preadolescenții cercetați, care au obținut un scor scăzut privind Ie și 50,7% din preadolescenți privind Iw, ceea ce presupune că 1/4 elevi nu se simt bine în mediul oamenilor și vor avea tendința de a evita societatea lor, iar 1/2 elevi au tendința de a comunica cu un număr redus de persoane.
Orientarea relațiilor interpersonale la preadolescenți
Figura 2.1
A doua categorie, 45,3% din elevi manifestă un nivel mediu al Ie și 33,3% din elevi privind Iw. Definitoriu pentru acești preadolescenți este trebuința medie de apartenență la grup. Ei frecvent se simt bine printre oameni, comunică cu un număr mediu de persoane.
A treia categorie de elevi (29,4% și 16%) prezintă un nivel înalt de Ie și Iw. Ei se simt mereu bine printre oameni și caută societatea lor. Se caracterizează prin trebuință înaltă de apartenență la grup, dorind să fie acceptați de ceilalți.
Cu referire la Control, datele relevă următorul tablou: 56% din preadolescenți manifestă un nivel scăzut privind Ce și 34,7% din preadolescenți manifestă un nivel scăzut privind Cw. Esențial pentru acești elevi este evitarea de a lua decizii, de asumare a responsabilității, precum și de a refuza controlul din exterior, fiind siguri de sine.
15,3% elevi au un rezultat ce corespunde unui nivel înalt privind Ce și 32% privind Cw, ceea ce semnifică 1/6 dintre preadolescenți își asumă responsabilitatea pentru faptele sale, iar 1/3 manifestă trebuința în dependență și control din exterior, fiind nesiguri în luarea deciziilor.
A treia categorie de elevi (28,7% și 33,3%) au obținut un nivel mediu privind Ce și Cw. Acești elevi uneori își asumă responsabilitate privind acțiunile sale, alteori nu. Uneori acceptă control din exterior, fiind dependenți, alteori nu acceptă controlul din exterior, fiind independenți și siguri de sine.
La analiza datelor privind Afecțiunea, am depistat că 39,4% din elevi la Ae și 20,7% din elevi la Aw au obținut scor scăzut. Caracteristic acestor preadolescenți este manifestarea vigilenței și suspiciunii în stabilirea relațiilor afective cu ceilalți. Ei evită relațiile de încredere. Pe de altă parte, ei sunt vigilenți în alegerea persoanelor cu care stabilesc relații afective profunde, rar își manifestă puternic emoțiile față de alții și se feresc de cei ce-și exprimă sau vor să-și exprime sentimentele.
A doua categorie de elevi (26,7% și 32,6%) demonstrează un nivel înalt privind Ae și Aw. Ei se caracterizează prin tendința de a stabili relații afective cu cei din jur, precum și cerința ca ceilalți să stabilească relații afective cu ei. Acești preadolescenți au tendința de a stabili relații
apropiate cu toți, considerînd că toți sunt prietenii lor. Ei au încredere în persoanele pe care le întîlnesc și doresc ca toți la fel să-i considere prieteni.
34% elevi prezintă un rezultat ce corespunde nivelului mediu privind Ae și 46,7% privind Aw. Acești preadolescenți uneori sunt vigilenți în stabilirea relațiilor afective cu cei din jur, alteori sunt încrezători, lipsiți de îndoială. Aproape jumătate din elevi își pot exprima afecțiunea și ușor o primesc, sunt cei care primesc satisfacție de la diferite relații cu ceilalți.
Astfel, putem considera că în relațiile interpersonale dintre preadolescenți este prezentă
orientarea relațiilor interpersonală spre includere în grup, de a stabili relații cu alții, de a fi acceptat de alții. Se manifestă, de asemenea, vigilența în stabilirea relațiilor afective cu alții, dar cu trebuința latentă ca aceștia să fie prietenoși, afectivi în relațiile cu ei. Trebuința de a fi responsabil încă e slab dezvoltată, dar există dependența de alții (jumătate la jumătate este trebuința de a fi controlat de alții).
Aplicînd testul de corelare Bravais-Pearson pe scalele chestionarului FIRO-B (vezi Tabelul.2.3) am constatat pentru cei 25 de respondenți testați:
tendința de a fi acceptat de alții (Iw) este direct proporțională cu asumarea deciziilor (Ce, r=0,442; p=0,0001), cu trebuința în control exterior (Cw, r=0,347; p=0,0001), cu trebuința în stabilirea relațiilor afective cu alții (Ae, r=0,209; p=0,014);
tendința de a stabili relații cu alții (Ie) corelează pozitiv cu trebuințele Iw (r=0,307; p=0,0001), Ce (r=0,312; p=0,0001) și Ae (r=0,360; p=0,0001);
Ce este direct proporțională cu Cw (r=0,342; p=0,0001), cu Ae (r=0,233; p=0,006);
Aw este invers proporțională cu Ce (r=-0,234; p=0,006) și Cw (r=-0,223; p=0,008).
Tabelul 2.3
Concluzie: datele obținute ne vorbesc despre faptul că, dacă la preadolescent seconstată un nivel ridicat al Includerii, apoi există tendința ca și nivelul Controlului să fie ridicat. Cu cît este mai înaltă la preadolescenți Includerea și nevoia de a stabili relații afective cu alții, cu atît mai înaltă este tendința de a fi acceptat, precum și cea de a controla pe alții.
De asemenea, cu cît crește Controlul asupra altora, cu atît descrește tendința de a solicita ca toți ceilalți să stabilească relații emoționale cu ei. Astfel, preadolescenții încetează de a solicita afecțiune atunci când este satisfăcută nevoia în control sau cea în dependență de alții. Necesitatea de a prieteni, de a fi acceptat și de a fi afectuos sunt puternic manifestate la această vîrstă.
2.2.3 DETERMINARE TIPULUI DE TEMPERAMENT LA PREADOLESCENȚI
Temperamentul reprezintă un complex de proprietăți de maximă generalitate ce exprimă intensitatea, viteza și ritmul cu care individul răspunde stimulilor din jur.
Primul factor bipolar și reprezintă caracteristica individual- psihologică a omului, extremele căreia corespund orientării personalității la lumea exterioară (extraversiune) sau la lumea interioară (introversiune). Se consideră că extravertiții sînt sociabili, impulsivi, flexibili și foarte adaptabili. Introvertiții, din contra, sînt rezervați, pasivi, nesociabili și, deseori, întîmpină dificultăți de adaptare socială. Factorul al doilea- nevrotismul, reprezintă însușirea, starea ce caracterizează omul din punctul de vedere al stabilității emoționale, anxietății etc. Acest factor este, de asemenea, bipolar și formează o scală la unul din polii căreia se află persoanele foarte stabile, adaptative, iar la celălalt pol- persoanele extrem de nestabile, nevrotice și nonadaptative.
În conformitate cu aceste două extreme se deduce tipul de temperament al individului:
-extraversiune+ stabilitate emoțională= temperament sangvinic;
Sangvincii personifică termenul de „extrovertit”. Ei sunt prietenoși, vorbăreți și sensibili la nevoile celor din jur. Oamenii se simt bine în preajma lor. De aceea, o serbare sau o întrunire socială tinde să devină plictisitoare fără prezența lor.
Sangvincii își uită repede prietenii pentru că nu sunt atenți, nu se concentrează. Ei sunt seduși și încîntați ușor de orice noutate – obiect, eveniment sau persoană, care apare în fața lor. Copiii sangvinci renunță adesea la ceva ce tocmai au început, pentru altceva care le-a atras atenția. Și aceasta, bineînțeles, atrage asupra lor mînia părinților. Părinții cred că ei sunt nesupuși și sfidători, cînd în realitate sunt neatenți. Sangvinicilor este necesar să le repeți de multe ori să facă un anumit lucru sau să respecte o anumită regulă.
Fetele sangvinice par a fi foarte neglijente din cauza incapacității lor de a se organiza. Un conducător sangvinic face de obicei multe greșeli din neatenție.
Sangvinii sunt de obicei optimiști, bine dispuși și expresivi, în special atunci cînd sunt în mijlocul altor oameni. Sangvinicii pot lucra cu succes în spital, demonstrînd o abilitate uimitoare de a-i bine dispune pe bolnavi.
-introversiune+ stabilitate emoțională= temperament flegmatic;
Temperamentul flegmatic este cel mai calm și împăciuitor dintre cele patru temperamente. Flegmaticii nu le cauzează altora dureri sufletești și nu rostesc cuvinte pripite, pe care să le regrete mai tîrziu. Este atît de ușor să trăiești cu ei, încît de multe ori nici nu vei observa că sunt în preajma ta. Datorită naturii lor calme, ei pot lucra chiar și în condiții de presiune psihică. Flegmaticii nu vor dori să dețină funcții de conducere. Ei sunt buni împăciuitori, lor nu le place să vadă alți oameni certîndu-se sau bătîndu-se. Ei sunt buni diplomați. Flegmaticii sunt oameni care te pot concedia dintro slujbă fără să te simți jignit sau să fii mînios.
De obicei, persoanele cu temperament flegmatic vorbesc foarte rar și acționează încet, parcă lenevesc tot timpul. Chiar dacă sunt foarte ocupați, chiar dacă își îndeplinesc toate sarcinile, flegmaticii întotdeauna lasă impresia că nu se ocupă cu nimic.
Flegmaticii se obișnuiesc repede cu oamenii și situațiile noi. Ei colaborează cu oricine și se acomodează rapid la schimbările de orice fel. În general, flegmaticii nu se plîng de condițiile de lucru sau cele din familie, așa cum fac de exemplu melancolicii și colericii.
-extraversiune+ instabilitate emoțională= temperament coleric;
Colericii sunt în general persoane puternice și dure. Încă din vremea copilăriei, nu se vor speria de pedepse.
Temperamentul coleric este cel mai agresiv dintre toate temperamentele. Colericii au tendința de a se impune altora. Deseori le place să discute în contradictoriu, de aceea se ceartă mereu și găsesc întotdeauna o mulțime de argumente.
Colericii sunt adesea insensibili la nevoile și simțămintele celorlalți. Ei vor face declarații aspre, fără să le pese că aduc lacrimi sau tristețe celor din jur.
Colericii au multă energie. Cînd această energie este canalizată corect, pot fi foarte eficienți și productivi.
-introversiune+ instabilitate emoțională= temprament melancolic;
Melancolicii au o puternică energie emoțională. Ei tind să fie tensionați, încordați, îngrijorați. Dacă nu învață să-și disciplineze emoțiile, ei nu vor reuși să lucreze în condiții de presiune psihică.
Melancolicii sunt potriviți pentru cercetare, arte, scrieri, filosofie. Ei se pricep la orice lucrare care necesită rezolvarea problemelor și/sau crearea unor lucruri. Chiar și în alte domenii, cum ar fi tehnologia dentară, cei mai creativi tehnicieni sunt melancolicii.
Melancolicii au în general o conștiință strictă și autoritară. Dacă nu-și urmează cu exactitate conștiința, ei vor avea puternice simțăminte de vinovăție. Aceste standarde înalte îi ajută să facă o lucrare excelentă, uneori chiar perfectă. Însă standardele lor sunt atît de înalte, încît cu greu ar putea cineva să trăiască conform lor.
Melancolicii sunt de obicei oameni foarte sensibili. Ei nu pot să tolereze critica și suferă cînd sunt insultați, disprețuiți sau desconsiderați. Melancolicii nu pot să uite ușor o mustrare, o umilință sau o dojană, ci tind să se gîndească la ea.
În urma aplicării chestionarului de personalitate am obținut următoarele rezultate (Tabelul 2.4): 4% au temperament melancolic, 12% temperament flegmatic, 28% sunt colerici și 56% sangvinici.
Tabelul 2.4
Concluzie: După cum observam, majoritatea preadolescenților sunt sangvinici (14 persoane), ceea ce ne spune că sunt vioi, veseli, optimiști, se adapatează cu ușurință la situațiile noi, au mereu nevoie de ceva nou, trec cu ușurință peste eșecuri, stabilesc cu ușurință contacte noi.
Pe locul 2 sunt colericii (7 persoane), ceea ce ne spune că au tendința de a domina în grup, sunt energici, inegali în manifestări, etc.
Pe 3 sunt flegmaticii (3 persoane), persoane calculate, liniștite, cugetate, răbdătoare etc., și pe ultimul loc melancolicii (1 persoană), putin comunicativi, închiși în sine, au probleme de adaptare în societate.
2.3 ANALIZA COMPARATIVĂ A REZULTATELOR CELOR TREI TESTE APLICATE
În contextul ipotezei propuse, în cele ce urmează, prezentăm analiza comparativă a rezultatelor testelor aplicate în cercetare.
Analizînd rezulatele obținute în urma interpretării testelor aplicate putem deduce că tipul de temperament influințează atît asupra nivelului de includere, cît și asupra statutului pe care îl ocupă preadolescentul în grup. Datele sunt prezentate în tabelul 2.5.
Tabelul 2.5
Conform datelor prezentate în tabelul 2.5 observăm că după statutul sociometric 24% , subiecți – sunt „Stele” 28% subiecți sunt „Preferații”, 36% subiecți sunt „Acceptați” și numai 12% subiecți sunt „Izolați”.
După tipul de temperament 28% subiecți au temperament coleric, 56% subiecți au temperament sangvinic, 12%subiecți au temperament flegmatic, 4% subiecți au temperament melancolic
Datele obținute ne demonstrează că, subiecții cu tip de temperament coleric fac parte din grupul „Stelelor”, adică sunt lideri; subiecții cu tip de temperament sangvinic fac parte din grupul , „Preferații”. Tot odată unii subiecții cu tip de temperament sangvinici și flegmatic se includ în grupul „Acceptații”. În grupul ”Izolați” se regăsesc subiecții cu tip de temperament flegmatic și melancolic.
Pentru a face legătura dintre rezultatele chestionarului de personalitate Eysenck și Chestionarului de orientare a relațiilor, a fost calculată corelația dintre rezultatele brute a două scale ale acestor două chestionare, astfel au fost selectate scalele introversiune/extravesriune (A-Eysenck) și scala includerii în grup (B-FIRO-B).
Ipoteza de lucru: persoana extravertită are un nivel înalt de includere în grup.
Corelația se calculează după formula: r=1-6*[∑d2/N*(N2-1)], unde r este corelația, ∑ -suma, N-numărul preadolescenților testați.
Astfel am obținut următoarele rezultate: r=0,497. Valorile critice pentru un eșantion de 25 persoane sunt: 0,39-0,51, ceea ce ne demonstrează că ipoteza de cercetare se acceptă, adică persoanele extravertite au un nivel înalt de includere în grup.
Persoanele extravertite au un temperament sangvinic sau coleric, deci, conform ipotezei de cercetare, aceste persoane au un nivel înalt de includere în grup.
Concluzii:
Subiecții cu tipul de temperament coleric și sangvinic, se regăsesc printre stelele și preferații grupului, iar subiecții cu tipul de temperament melancolic se regăsesc printre izolații grupului, flegmaticii se regăsesc printre subiecții acceptați.
Persoana extravertită are un nivel înalt de includere în grup.
Veridicitatea ipotezei de cercetare s-a demonstrat.
CONCLUZII LA CAPITOLUL II:
Rezultatele ce au fost obținute în urma experimentului de constatare ne demonstrează că preadolescenții întîmpină dificultăți de relaționare interpersonală din mai multe cauze, cum ar fi: tendința de evitare de a lua decizii și de a asuma responsabilitățile pentru acțiunile sale, labilitate emoțională înaltă, tendința de dominare, neîncrederea în sine, complexul deinferioritate, lipsa încrederii și sincerității etc.
Nivelul relațiilor favorabile în grupa este mediu ceia ce ne dovedește că climatul în grupul dat de preadolescenți este favorabil, fapt ce desemnează că majoritatea preadolescenților se simt favorabil în relaționare cu ceilalți, satisfăcuți în comunicare, în acceptarea de către colegi
Coeficientul coerenței grupei este mediu ceia ce ne dovedește că grupul dat este unit, preadolescenții prietenesc între ei.
În această grupă de preadolescenți construirea relațiilor de prietenie se află la o etapă avansată, ce dovedește că relațiile sunt stabile, de lungă durată.
Indiciul izolării vorbește despre o grupă mai puțin favorabilă. Deci, este necesar de a gîndi, proiecta activități de îmbunătățire a comunicării în grupă.
Datele obținute în urma aplicării chestionarului FIRO-B ne vorbesc despre faptul că, dacă la preadolescent se constată un nivel ridicat al Includerii, apoi există tendința ca și nivelul Controlului să fie ridicat. Cu cît este mai înaltă la preadolescenți Includerea și nevoia de a stabili relații afective cu alții, cu atît mai înaltă este tendința de a fi acceptat, precum și cea de a controla pe alții.
În urma aplicării chestionarului de personalitate Eysenck observam că majoritatea preadolescenților sunt sangvinici (14 persoane), ceea ce ne spune că sunt vioi, veseli, optimiști, se adapatează cu ușurință la situațiile noi, au mereu nevoie de ceva nou, trec cu ușurință peste eșecuri, stabilesc cu ușurință contacte noi.
Pe locul 2 sunt colericii (7 persoane), ceea ce ne spune că au tendința de a domina în grup, sunt energici, inegali în manifestări, etc.
Pe 3 sunt flegmaticii (3 persoane), persoane calculate, liniștite, cugetate, răbdătoare etc., și pe ultimul loc melancolicii (1 persoană), putin comunicativi, închiși în sine, au probleme de adaptare în societate.
De asemenea s-a constatat că preadolescenții cu tipul de temperament coleric și sangvinic, se regăsesc printre “Stelele” și “Preferații” grupului, preadolescenții cu tipul de temperament melancolic se regăsesc printre “Omișii” grupului, “Flegmaticii” se regăsesc printre preadolescenții “Acceptați”.
CONCLUZII GENEREALE
În prezent, relațiile între preadolescenți și părinți, preadolescenți și profesori, între preadolescenți și semeni întîlnesc diverse dificultăți. Astfel, problema abordată este suficient de actuală, iar lucrarea înfăptuită-potrivită.
Pentru a diminua, a reduce dificultățile de interrelaționare și a forma abilități de comunicare la preadolescenți, este necesar de a depista și înlătura cauzele care le provoacă.
În urma analizei rezultatelor empirice și teoretice obținute, se poate de elaborat următoarele concluzii generale:
Reducerea dificultăților de interrelaționare este un proces complex, care durează în timp și care necesită o structurare logică, care sa aibă la bază cunoașterea cauzelor ce le provoacă, cît și cunoașterea cadrului relațional al preadolescenților;
Dificultățile de interrelaționare părinte-preadolescent sunt provocate nu numai de particularitățile vîrstei preadolescente, a crizei de vîrstă, ci și de stilul de educație greșit abordat de părinți, neacceptarea faptului că copilul se maturizează, prezența contradicțiilor dintre manifestarea interesului pozitiv față de copil, pe de o parte, și ostilității, pe de altă parte. De asemenea, controlul sever, exigența excesivă, critica, directivitatea în comunicare, toate acestea duc la tensionarea relațiilor între părinte și preadolescent, și totodată la dezvoltarea neîncrederii, nesiguranței la preadolescent.
În dependență de tipul de educație pe care îl abordează părintele, se dezvoltă personalitatea preadolescentului, cum ar fi: părintele care manifestă interes în relațiile cu preadolescenții, contribuie la dezvoltarea prieteniei, iar ostilitatea din partea părinților, influiențează dezvoltarea dependenței și suspiciunii la preadolescent. Abordarea unui stil inconsecvent de către părinți nu este benefic pentru preadolescenți pentru că el îl induce în eroare și dezvoltă trăsături negative,cum ar fi: autoritarismul, suspiciunea, agresivitatea, conformism, egoism. Se consideră, de asemenea că manifestarea în relațiile cu preadolescenții a ostilității- provoacă formarea statutului de elevi izolați, iar o atitudine părintească pozitivă, dimpotrivă, contribuie la dezvoltarea prieteniei și altruismului.
Preadolescenții cu statut “Izolați”, întîlnesc impedimente în interrelaționarea cu profesorii, fiind apreciați de către ei ca elevi pasivi, neîncrezuți în sine, neatenți, conflictogeni, fără interes, necooperanți;
Ca criterii de depistare a preadolescenților ce au dificultăți de interrelaționare sunt: statul de “Izolați”, comunicabilitate redusă, temperament flegmatic sau melancolic, subapreciere, timiditate excesivă etc.;
Activitățile de remediere trebuie să fie orientate spre dezvoltarea capacității de cunoașterea de sine și reciprocă, a capacității de înțelegere și respectare a celor din jur, spre dezvoltarea și accentuarea sentimentului de apartenență la grup, spre dezvoltarea capacității de comunicare și de cooperare.
S-a demonstrat că tipul de temperament influiențează nivelul de interrelaționare la preadolescenți, adică veridicitatea ipotezei de cercetare.
Anexe
Anexa nr.1
Test sociometric pentru clasa a VI
Care sunt colegii față de care te simți cel mai apropiat din clasă? Numește-i în ordinea preferinței:
I…………………………………………………………
II………………………………………………………..
III……………………………………………………….
2. Care sunt colegii față de care te simți mai îndepărtat în clasă? Numește-i în ordinea preferinței:
I…………………………………………………………
II………………………………………………………..
III……………………………………………………….
3. Ce colegi te consideră cel mai apropiat?
I……………………………………………………….
II………………………………………………………
III……………………………………………………..
4. Ce colegi te consideră mai îndepărtat?
I……………………………………………………….
II………………………………………………………
III……………………………………………………..
Anexa nr.2
Chestionar de personalitate Eysenck
Instrucțiuni:Citiți cu atenție fiecare întrebare și răspundeți prin „da" sau „ nu ", în funcție de faptul dacă conținutul ei corespunde sau nu cu felul dvs. de a fi. Este în interesul dvs. să nu pierdeți prea mult timp la nici o întrebare. Fiți atent pentru a nu omite nici una din întrebări. Nu există întrebări juste sau nejusle, prezentul chestionar reprezintă doar o măsură a modelului în care dvs. vă comportați.
Anexa nr.3
CHESTIONAR FIRO -B
Acest chestionar a fost întocmit pentru a permite subiecților de a reflecta asupra modului în care se comportă și pentru ca, în mod consecvent, să se cunoască mai bine. Nu există, în mod evident, răspunsuri adevărate sau false. Fiecare persoană are propriul său mod de a fi. Nu trebuie ca subiectul chestionat să răspundã gîndindu-se la modul în care ar trebui sã fie, ci la modul în care își percepe propia personalitate, în mod real. Unele întrebări por părea a fi asemănătoare, dar ele sunt în realitate diferite.
La afirmațiile care urmează răspundeți conform răspunsului care vă caracterizează, alegîndu-l din lista ace urmează:
1.marea parte a timpului;
2.des;
3.cîteodată;
4.ocazional;
5.rar;
6.niciodată;
1.Mă străduiesc să mă aflu în compania altor oameni;
2.Las celorlalți responsabilitatea deciziilor asupra a ceea ce vom face;
3.Mă alătur unor grupuri, societăți;
4.Mă străduiesc să am relații limitate cu oamenii;
5.Tind să fac parte la organizațiile sociale atunci cînd am ocazia;
6.Îi las pe alții să-mi influențeze puternic acțiunile;
7.Încerc să mă integrez în reuniunile sociale informaționale;
8.Încerc să am raporturi limitate cu oamenii;
9.Mă străduiesc să-i integrez pe ceilalți în proiectele mele;
10.Îi las pe alții să-mi dirijeze acțiunile;
11.Mă străduiesc sã fiu înconjurat de lume;
12.Încerc să devin deschis cu oamenii;
13.Cînd oamenii fac ceva împreună, am tendința de a mă alătura lor;
14.Mă las,într-o manieră ușoară, condus de ceilalți;
15.Încec să evit sã fiu singur;
16.Încerc să particip la activitățile grupului;
La afirmațiile care urmează răspundeți conform răspunsului care vă caracterizează, alegîndu-l din lista ace urmează:
1.marea parte a oamenilor;
2.mulți oameni;
3.cîteva personae;
4.puțini oameni;
5.1sau2 persoane;
6.nimeni;
17.Încerc să port relații amicale cu oamenii;
18.Îi las pe ceilalți să decidă ce trebuie fãcut;
19.Relațiile mele personale cu oamenii sunt reci și distante;
20.Îi las pe ceilalþi să ținã situația în mîini;
21.Mă forțez să am relații limitate cu oamenii;
22.Îi las pe ceilalți să-mi influențeze puternic actiunile;
23.Încerc să devin deschis cu oamenii;
24.Îl las pe celălalt să-mi influențeze actele;
25.Mă comport rece și rezervat față de ceilalți;
26.Mă las într-o manieră ușoară condus de ceilalți;
27.Încerc să am raporturi limitate, personale, cu oamenii;
28.Îmi place ca oamenii să mă invite să fiu de-al lor;
29.Îmi place ca persoanele să se plaseze pe un plan de intimitate cu mine;
30.Încerc să influențez puternic acțiunile celuilalt;
31.Îmi place ca oamenii să mă invite să mă alătur activităților lor;
32.Îmi place ca oamenii să nu mă ținã la distanță;
33.Încerc să iau situația în mîini atunci cînd sunt în compania oamenilor;
34.Îmi place ca oamenii să mă includă în activitățile lor;
35.Îmi place ca oamenii să se comporte rezervat și rece față de mine;
36.Mă forțez (îmi dau toată silința) să fac ca oamenii să procedeze așa cum vreau eu;
37.Îmi place ca oamenii să-mi ceară să particip la discuțiile lor;
38.Îmi place ca oamenii să adopte un comportament amical față de mine;
39.Îmi place ca oamenii să mă invite să particip la activitățile lor;
40.Îmi place ca oamenii să adopte un comportament rezervat față de mine;
La afirmațiile care urmează răspundeți conform răspunsului care vă caracterizează, alegîndu-l din lista ace urmează:
1.marea parte a timpului;
2.des;
3.cîteodată;
4.ocazional;
5.rar;
6.niciodată;
41.Încerc să fiu cel ce domină, atunci cînd sunt cu oamenii;
42.Îmi place ca oamenii să mă invite să fiu de-al lor;
43.Îmi place ca oamenii să nu mă țină la distanță;
44.Încerc să fac oamenii să facă ceea ce vreau eu să realizez;
45.Îmi place ca oamenii să mă invite să mă alătur activităților lor;
46.Îmi plce comportamentul rece și rezervat adoptat față de mine;
47.Încerc să influențez puternic acțiunile celuilalt;
48.Îmi place ca oamenii să mă integreze în activitățile lor;
49.Îmi place o poziționare pe plan de intimitate față de mine;
50.Încerc să iau situația în mîini, atunci cînd sunt cu oamenii;
51.Îmi place ca oamenii să mă invite să particip la activitățile lor;
52.Îmi place adoptarea unei atitudini rezervate față de mine;
53.Mă străduiesc să fac oamenii să procedeze în felul meu;
54.Iau situația în mîini atunci cînd sunt cu oamenii.
Anexa nr. 4
Anexe
Anexa nr.1
Test sociometric pentru clasa a VI
Care sunt colegii față de care te simți cel mai apropiat din clasă? Numește-i în ordinea preferinței:
I…………………………………………………………
II………………………………………………………..
III……………………………………………………….
2. Care sunt colegii față de care te simți mai îndepărtat în clasă? Numește-i în ordinea preferinței:
I…………………………………………………………
II………………………………………………………..
III……………………………………………………….
3. Ce colegi te consideră cel mai apropiat?
I……………………………………………………….
II………………………………………………………
III……………………………………………………..
4. Ce colegi te consideră mai îndepărtat?
I……………………………………………………….
II………………………………………………………
III……………………………………………………..
Anexa nr.2
Chestionar de personalitate Eysenck
Instrucțiuni:Citiți cu atenție fiecare întrebare și răspundeți prin „da" sau „ nu ", în funcție de faptul dacă conținutul ei corespunde sau nu cu felul dvs. de a fi. Este în interesul dvs. să nu pierdeți prea mult timp la nici o întrebare. Fiți atent pentru a nu omite nici una din întrebări. Nu există întrebări juste sau nejusle, prezentul chestionar reprezintă doar o măsură a modelului în care dvs. vă comportați.
Anexa nr.3
CHESTIONAR FIRO -B
Acest chestionar a fost întocmit pentru a permite subiecților de a reflecta asupra modului în care se comportă și pentru ca, în mod consecvent, să se cunoască mai bine. Nu există, în mod evident, răspunsuri adevărate sau false. Fiecare persoană are propriul său mod de a fi. Nu trebuie ca subiectul chestionat să răspundã gîndindu-se la modul în care ar trebui sã fie, ci la modul în care își percepe propia personalitate, în mod real. Unele întrebări por părea a fi asemănătoare, dar ele sunt în realitate diferite.
La afirmațiile care urmează răspundeți conform răspunsului care vă caracterizează, alegîndu-l din lista ace urmează:
1.marea parte a timpului;
2.des;
3.cîteodată;
4.ocazional;
5.rar;
6.niciodată;
1.Mă străduiesc să mă aflu în compania altor oameni;
2.Las celorlalți responsabilitatea deciziilor asupra a ceea ce vom face;
3.Mă alătur unor grupuri, societăți;
4.Mă străduiesc să am relații limitate cu oamenii;
5.Tind să fac parte la organizațiile sociale atunci cînd am ocazia;
6.Îi las pe alții să-mi influențeze puternic acțiunile;
7.Încerc să mă integrez în reuniunile sociale informaționale;
8.Încerc să am raporturi limitate cu oamenii;
9.Mă străduiesc să-i integrez pe ceilalți în proiectele mele;
10.Îi las pe alții să-mi dirijeze acțiunile;
11.Mă străduiesc sã fiu înconjurat de lume;
12.Încerc să devin deschis cu oamenii;
13.Cînd oamenii fac ceva împreună, am tendința de a mă alătura lor;
14.Mă las,într-o manieră ușoară, condus de ceilalți;
15.Încec să evit sã fiu singur;
16.Încerc să particip la activitățile grupului;
La afirmațiile care urmează răspundeți conform răspunsului care vă caracterizează, alegîndu-l din lista ace urmează:
1.marea parte a oamenilor;
2.mulți oameni;
3.cîteva personae;
4.puțini oameni;
5.1sau2 persoane;
6.nimeni;
17.Încerc să port relații amicale cu oamenii;
18.Îi las pe ceilalți să decidă ce trebuie fãcut;
19.Relațiile mele personale cu oamenii sunt reci și distante;
20.Îi las pe ceilalþi să ținã situația în mîini;
21.Mă forțez să am relații limitate cu oamenii;
22.Îi las pe ceilalți să-mi influențeze puternic actiunile;
23.Încerc să devin deschis cu oamenii;
24.Îl las pe celălalt să-mi influențeze actele;
25.Mă comport rece și rezervat față de ceilalți;
26.Mă las într-o manieră ușoară condus de ceilalți;
27.Încerc să am raporturi limitate, personale, cu oamenii;
28.Îmi place ca oamenii să mă invite să fiu de-al lor;
29.Îmi place ca persoanele să se plaseze pe un plan de intimitate cu mine;
30.Încerc să influențez puternic acțiunile celuilalt;
31.Îmi place ca oamenii să mă invite să mă alătur activităților lor;
32.Îmi place ca oamenii să nu mă ținã la distanță;
33.Încerc să iau situația în mîini atunci cînd sunt în compania oamenilor;
34.Îmi place ca oamenii să mă includă în activitățile lor;
35.Îmi place ca oamenii să se comporte rezervat și rece față de mine;
36.Mă forțez (îmi dau toată silința) să fac ca oamenii să procedeze așa cum vreau eu;
37.Îmi place ca oamenii să-mi ceară să particip la discuțiile lor;
38.Îmi place ca oamenii să adopte un comportament amical față de mine;
39.Îmi place ca oamenii să mă invite să particip la activitățile lor;
40.Îmi place ca oamenii să adopte un comportament rezervat față de mine;
La afirmațiile care urmează răspundeți conform răspunsului care vă caracterizează, alegîndu-l din lista ace urmează:
1.marea parte a timpului;
2.des;
3.cîteodată;
4.ocazional;
5.rar;
6.niciodată;
41.Încerc să fiu cel ce domină, atunci cînd sunt cu oamenii;
42.Îmi place ca oamenii să mă invite să fiu de-al lor;
43.Îmi place ca oamenii să nu mă țină la distanță;
44.Încerc să fac oamenii să facă ceea ce vreau eu să realizez;
45.Îmi place ca oamenii să mă invite să mă alătur activităților lor;
46.Îmi plce comportamentul rece și rezervat adoptat față de mine;
47.Încerc să influențez puternic acțiunile celuilalt;
48.Îmi place ca oamenii să mă integreze în activitățile lor;
49.Îmi place o poziționare pe plan de intimitate față de mine;
50.Încerc să iau situația în mîini, atunci cînd sunt cu oamenii;
51.Îmi place ca oamenii să mă invite să particip la activitățile lor;
52.Îmi place adoptarea unei atitudini rezervate față de mine;
53.Mă străduiesc să fac oamenii să procedeze în felul meu;
54.Iau situația în mîini atunci cînd sunt cu oamenii.
Anexa nr. 4
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Particularitatile Interrelationarii Preadolescentilor (ID: 122795)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.