Participarea Cetatenilor la Furnizarea Serviciilor Publice. Srudiu de Caz

Introducere…………………………………………………………………………………………………2
Importanța și actualitatea temei…………………………………………………………………..3
Capitolul I Serviciul public – noțiune, tipologie, principii……………………………..4

Noțiunea de serviciu public………………………………………………………….4

Tipologia serviciilor publice……………………………………………………….12

Principii de organizare si functionare a serviciilor publice………………………………………………………………..14

Capitolul II Modalități de furnizare a serviciilor publice. Categorii de prestatori…………………………………………………………………………………………………..18

2.1. Modalități de furnizare a serviciilor publice…………………………………….18

2.2 Categorii de instituții prestatoare de servicii publice centrale……………..26

2.3. Categorii de instituții prestatoare de servicii publice locale……………….28

2.4. Agenții economici prestatori de servicii publice……………………………….36

Capitolul III Participarea cetățenilor la furnizarea serviciilor publice. Studiu de caz………………………………………………………………………………………………………..37

3.1. Elaborarea instrumentelor specifice chestionarului……………………………

3.2. Interpretarea rezultatelor obținute și formularea teoriei………………………

Concluzii……………………………………………………………………………………………………

Bibliografie………………………………………………………………………………………………..

Anexe…………………………………………………………………………………………………………

Introducere

Printr-o trecere scurtă în revistă a literaturii de specialitate, am remarcat un număr considerabil de specialiști, atât teoreticieni, cât și practicieni, care au realizat studii cu privire la practica serviciilor publice. Menționez, că în acest demers științific, fără intenția de a limita abordarea, ca proces, a dezvoltării locale, voi urmări serviciile publice, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.

Ca urmare, mi-am propus o cercetare a dimensiunilor economice și administrative ce se manifestă în procesele de dezvoltare ale oricărei comunități locale, cu precădere mi-am nuanțat cercetarea prin realizarea unui studiu de caz .

Am ales această temă, fiind atras mai mult de observarea modului cum sunt implicați cetățenii de către autoritățile publice în furnizarea serviciilor publice.

Pentru realizarea prezentei cercetări mi-am stabilit trei obiective, fiecare obiectiv fiind o parte din cercetare.

Primul obiectiv pe care mi l-am propus a fost să nuanțez conceptul de „serviciu public”. În literatura de specialitate există o serie de studii cu privire la acest concept, astfel am urmărit să prezint și o tipologie a serviciilor publice, cât și principiile care stau la baza serviciilor publice. În momentul actual la toate nivelurile, național, regional și nu în ultimul rând local se dorește dezvoltarea, însă printr-o utilizare eficientă a resurselor pentru a asigura servicii publice de calitate cetățenilor.

Cel de-al doilea obiectiv este marcat de modalitățile de furnizare a serviciilor publice. În acest scop am evidențiat categoriile de prestatori de servicii publice.

Al treilea obiectiv marchează modul de participare a cetățenilor la furnizarea serviciilor publice.

Scopul principal al acestei cercetări este de a analiza serviciu public atât din prisma celor care le administrează, cât și a cetățenilor ca beneficiari direcți ai acestor servicii

Întrebarea care a motivat cercetarea de față este În ce măsură participă cetățenii la furnizarea serviciilor publice? Există cel puțin două motive pentru care această întrebare este relevantă (aspecte teoretice și practice). Literatura de specialitate existentă în domeniu vine în sprijinul enunțării acestora.

Metodele de cercetare constau în analiza sistemică, comparativă și în abordarea complexă a temei cercetate, în funcție de scopurile și obiectivele propuse. Această cercetare folosește diverse metode în încercarea de a furniza o explicație a problematicii care să fie, din punct de vedere teoretic, convingătoare. În lucrare au fost utilizate metode precum: clasificarea, sinteza, analiza comparativă statică și dinamică, analiza de corelație, metodele inducției și deducției, reprezentarea grafică a evenimentelor și fenomenelor investigate.

Sursele de informare utilizate sunt atât secundare, cât și primare. Pe parcursul cercetării am folosit tehnici combinate de documentare, de la studierea literaturii de specialitate în domeniu, la analiza cadrului legislativ și a rapoartelor diferitelor instituții publice implicate, rapoarte ale Comisiei Europene și ale diferitelor grupuri de studii și consultanță implicate în construcția instituțională a dezvoltării regionale în România, planurile de dezvoltare și strategiile de dezvoltare locale.

Structura lucrării : Fiind spuse cele de mai sus, de fapt ținând cont de motivația și obiectivele cercetării, lucrarea este structurată pe trei capitole, fiecare capitol este format din subcapitole, urmate de rezumat la finalul lucrării, concluzii, anexe și bibliografie cu privire la cercetarea în cauză.

Importanța și actualitatea temei

Implicarea cetățenilor la furnizarea serviciilor publice este o problemă a dezvoltarii în România comparativ cu alte state, unde cetățeanul are un rol foarte important în scopul participării la furnizarea de servicii publice.

În România, mutațiile importante care au loc în sectorul public implică schimbări majore și în sfera serviciilor, determinând o redefinire a obiectivelor urmărite și, implicit, a conținutului proceselor desfășurate. Rezultatul acestor schimbări se așteaptă a fi îmbunătățirea calității serviciilor pentru a contribui într-o măsură mai mare la satisfacerea nevoilor sociale ale cetățenilor. Succesul schimbărilor în sfera serviciilor publice depinde, fără îndoială, de profesionalismul celor care definesc conținutul procesului, dar și de capabilitatea celor care îl implementează. Lucrarea de față reunește concepte și abordări fundamentale, particularități ale managementului diferitelor instituții implicate în furnizarea de servicii publice. Astfel, sunt prezentate în ansamblu: noțiunea de serviciu public, tipologia acestora prin prezentarea serviciilor publice din administrația centrală și locală, din sectorul neguvernamental și agenții economici prestatori de servicii, precum și alte aspecte relevante despre principiile de organizare și funcționare a serviciilor publice. De asemenea, lucrarea prezintă o serie de modalități de furnizare a serviciilor publice, cât și categorii de prestatori. Prin problematica abordată, cercetarea de față oferă celor interesați fundamentele teoretice necesare dezvoltării unui management performant în instituțiile prestatoare de servicii publice.

Capitolul I Serviciul public – noțiune, tipologie, principii

În ultima perioadă, serviciile s-au transformat in principalul element dinamizator al competiției economice. Remarcam faptul, că de altfel și produsele sunt cumpărate pentru serviciile oferite. Importanța ascendenta a serviciilor în economie și cresterea lor din ultimul timp au accentuat preocupările pentru cunoașterea acestui sector de activitate.

Serviciile au constituit obiect de studiu de „sine stătător” până relativ recent, dar din a doua jumătate a acestui secol, o dată cu dezvoltarea explozivă a sectorului terțiar, ele constituie un fenomen major al zilelor noastre. Cererea de servicii corelată cu evoluția societății, în general și cu ridicarea nivelului de trai, este foarte puternica. Serviciul reprezintă un procent important în activitatea economică: 70% în SUA, 65% în Franța, 56% în Germania, 57% în Japonia. În SUA, aproximativ 75% din populația activă lucrează în servicii. În SUA serviciile reprezintă 40% din economia de piață și 20% din economia de monopol, ilustreaza Institutul McKinsey. Ele au o pondere de aproximativ 26% în export.

Noțiunea de serviciu public

Ultima perioadă a fost marcată de preocupările specialiștilor de a depăși relativa rămânere în urmă a teoriei față de practică și astfel s-au concentrat asupra definirii noțiunii de serviciu, având în vedere eterogenitatea activităților de acest gen, ca și numeroasele accepțiuni ale expresiei în viața cotidiană. Există o multitudine de accepțiuni ale noțiunii de serviciu, din care reținem pe cele cu privire la slujbă, post, muncă prestată în folosul cuiva, subdiviziune fără personalitate juridică al unui ansamblu economic sau administrativ, ajutor dat cuiva într-o anumită împrejurare etc. În sens strict economic, noțiunea de serviciu acoperă un domeniu mult mai restrâns, delimitat de noțiunea de utilitate (valoare de întrebuințare). În acest sens, serviciile pot fi definite ca „activități utile destinate satisfacerii unei nevoi sociale” . Chiar și în acest fel, aria de cuprindere este destul de largă. Văzute ca „utilități”, serviciile sunt rezultatul muncii vii, al muncii materializate (automobil, televizor etc.) sau al acțiunii unor factori naturali (izvoarele termale, razele soarelui). Serviciile, privite ca efecte ale unor bunuri materiale sau ale unor factori materiali, sunt indispensabile omului, dar, de cele mai multe ori, pentru a putea devenii „efective” este nevoie de intervenția omului. Abordarea serviciilor asemeni unei categorii economice presupune restrângerea la acele activități care presupun anumite relații sociale de producție. În acest cadru, mai limitat, există o gama largă de interpretări ale noțiunii, în funcție de cercetările și scopul în care au fost elaborate. Etimologic vorbind, noțiunea de serviciu își are originea în cuvântul latin sevitum, care are semnificația de sclav, de aici interpretarea de “a fi în serviciul cuiva”, de “a pune în serviciu” evocând ideea de “utilitate publică” sau “serviciu public”.

Indiferent de criteriile cu care se lucreaza, definirea serviciilor trebuie căutată în sfera activităților care le-au generat, ceea ce include găsirea acelor elemente de identificare a lor și respectiv de delimitare fata de celelalte activități economice. Definirea categoriei economice de serviciu îl constituie delimitarea acestuia de bunurile materiale. Majoritatea definițiilor întâlnite în literatura de specialitate accentueaza faptul că serviciile sunt „activități al căror rezultat este nematerial și nestocabil”, nu se concretizează în produse cu existență de sine stătătoare.

În ultima perioadă, ideea de separare între producția de bunuri și cea de servicii este depășită, deoarece serviciile pot aduce un plus de valoare și pot utiliza o tehnică la un nivel înalt. Altfel spus, în practică este foarte dificil să se facă distincția între bunuri și servicii, întrucât achiziționarea unui bun include și un element de serviciu, după cum achiziționarea unui serviciu, presupune, nu de puține ori, prezența unor bunuri tangibile. De exemplu, autoturismul este un bun, in ciuda faptului ca este cumpărat pentru serviciul pe care-l oferă (transport); totodată acesta este însoțit la cumpărare de servicii cum ar fi garanția sau facilitățile financiare.

În ultimul timp un număr tot mai mare de servicii au o formă concreta (serviciile informatice, înmagazinate pe benzi magnetice, editorialele, discuri etc.), punând sub semnul întrebării exteriorizarea rezultatului activității în calitate de criteriu de delimitare între bunuri și servicii. Începand cu aceste elemente distincte dintre servicii și bunuri, majoritatea specialiștilor privesc serviciile ca un sistem de utilități, în care beneficiarul cumpără nu un produs, ci o anumită utilitate, care-i oferă avantaje (neconcretizate în majoritatea cazurilor într-un bun material) destinate satisfacerii unor nevoi personale sau sociale.

În literatura de specialitate apar o serie de definiții cu privire la serviciile publice. Astfel, „serviciile reprezintă activități, beneficii sau utilități care sunt oferite pe piață sau prestate în asociere cu vânzarea unui bun material.”

Serviciul este definit ca o activitate care oferă avantaje, fără să presupună în mod obligatoriu un schimb de bunuri tangibile. Este importantă nominalizarea în conținutul misiunii instituției publice a beneficiarilor de produse și servicii.

O altă definiție a serviciilor le vede pe acestea ca fiind „activități din sfera producției materiale sau nemateriale care, fie că preced procesul de creare a produsului finit, contribuind la pregătirea lui, fie că sunt legate de produsele care au ieșit din sfera producției sociale, fie că se concretizează în anumite efecte utile care se răsfrâng direct asupra omului, societății sau naturii, trăsătura generală a majorității lor constituind-o faptul că prestarea lor coincide în timp și spațiu cu întrebuințarea, consumarea lor.”

Definițiile prezentate delimitează serviciile în ansamblul lor de celelalte activități prin luarea în considerare a elementelor care le deosebesc de bunurile economice. În strânsă relație cu aceste definiții, în literatura de specialitate a câștigat tot mai mult teren ideea constituirii serviciilor într-un sector distinct al economiei cunoscut sub denumirea de sector terțiar.

Având în vedere cele de mai sus, putem spune că serviciile reprezintă o activitate umană, cu un conținut specializat, având ca rezultat efecte utile imateriale și intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Ele sunt activități de sine stătătoare, autonome și sunt organizate distinct într-un sector economic cunoscut sub numele de sector terțiar.

Exprimarea unitară a tuturor serviciilor, caracterizate, printr-o mare eterogenitate și complexitate, și-a găsit reflectarea în acceptarea teoriei clasificării sectoriale a ramurilor, având drept punct de pornire stabilirea sferei de cuprindere a serviciilor. Cel care a inițiat clasificarea sectorială a economiei este considerat a fi Jean Fourastie.

Conform acestei teorii, economia se împarte în trei sectoare cu comportament economic diferit.

Primul sector este cel primar, care grupează, în principal, activitățile legate direct de transformarea mediului natural (agricultura, pescuitul, activitățile forestiere și, după unele accepțiuni, industria extractivă). Acest sector este definit ca un sector cu progres mediu.

Un alt sector este sectorul secundar care cuprinde activitățile industriale prelucrătoare, unii autori includ în cadrul acestuia industriile extractive și construcțiile.Pentru Jean Fourastie, acesta este un sector cu progres tehnic rapid.

Sectorul terțiar include tot ceea ce nu apare în sectoarele primar și secundar: transporturile și telecomunicațiile, comerțul, turismul, finanțele, învățământul, administrația de stat, cultura, ocrotirea sănătății, gospodăria comunală, băncile, asigurările etc.

Terțiarul este considerat sectorul cu progres tehnic lent, în care trebuie să se acționeze cu multă precauție, fiind foarte eterogen. Este format, în principal, din servicii, administrație, bănci, comerț, asigurări etc. Clasificarea sectorială a ramurilor are deosebite semnificații teoretice și practice, mai ales în privința cuprinderii și analizării ca un tot unitar a activităților sociale utile, a modului în care se grupează activitățile din sfera producției materiale și din afara acestora. Această clasificare prezintă, însă, și unele limite care nu pot fi trecute cu vederea. Sectorul terțiar se dovedește a fi prea restrâns pentru a cuprinde toate serviciile.

Deși, în plan teoretic, se acceptă identificarea dintre sfera serviciilor și sectorul terțiar, totuși, în practică, există activități de natura serviciilor care servesc producției materiale și sunt integrate acesteia, au loc în cadrul întreprinderilor producătoare de bunuri.

În cele mai multe cazuri, ele nu pot fi disociate și evidențiate separat de producția propriu-zisă sau de produsul obținut, fiind incluse în sectoarele respective, primar sau secundar.

Așadar, este evident faptul că sfera serviciilor este mai largă decât sfera sectorului terțiar, cuprinzând și acele activități generatoare de efecte utile care au loc în celelalte sectoare de activitate (cercetare, consulting etc.) O altă limită a clasificării sectoriale se referă la receptivitatea și ritmul de penetrare a progresului tehnic în sectorul terțiar.

Pe de o parte, dezvoltarea și diversificarea accentuată a serviciilor sunt consecința directă a progresului tehnic din acest sector, iar, pe de altă parte, este de neconceput progresul tehnic în sectoarele primar și secundar, fără dezvoltări corespunzătoare în cercetare, telecomunicații, învățământ, informatică, sistem bancar etc., tocmai ca efect al receptivității față de progresul tehnic.

Expansiunea, diversificarea și ritmurile diferențiate de evoluție a serviciilor au făcut ca, în ultima vreme, să se utilizeze tot mai frecvent noțiunea de cuaternar pentru a desemna zona modernă a activităților economice din sectorul terțiar: cercetare, învățământ, informatică, sănătate, cultură, educație, ocuparea timpului liber etc.

Cuaternarul este denumit în literatura de specialitate ca fiind sectorul grijii față de om, fiind un simbol al erei post-industriale.

Thomas Peter consideră că, după ce atenția managerilor a fost atrasă de productivitatea muncii, costuri, calitate, deceniul acesta va fi al serviciilor.

Făcând o analiză a serviciilor, el a elaborat o serie de trăsături cu privire la servicii:

1. Serviciul este în așteptarea clientului (cetățeanului). Prestarea lui cere deseori soluții complexe, dar important este să nu se uite că mai presus de orice este simplitatea.

2. Neplăcerile produse de un serviciu trebuie remediate cu promptitudine.

3. Tehnologiile utilizate în unele servicii sunt, în general, de un nivel și o complexitate scăzute, bazându-se pe simțuri (auz, percepere, pipăit etc).

4. Clientul trebuie făcut fericit, delectat, nu doar satisfăcut.

5. Serviciul trebuie să răspundă așteptărilor clientului. 6. Caracteristicile intangibile sunt, de regulă, mai importante decât cele tangibile.

7. Serviciul depinde de persoana care îl prestează.

8. Efectuarea serviciului și calitatea acestuia depind mai mult de respectul pe care furnizorul și-l acordă, decât de gradul lui de instruire.

9. Serviciul depinde de o multitudine de aspecte minore (aparente) care trebuie abordate într-o manieră de îmbunătățire continuă.

10. Serviciul este un fapt concret, măsurat prin suma plătită.

11. Serviciul are nevoie uneori de tehnologie înaltă, precum cea informatică.

12. Serviciul se prestează într-o competiție cu timpul.

13. Astăzi, serviciile au nevoie de o reorganizare globală care să pună accentul pe rapiditate, sensibilitate, flexibilitate, responsabilitate, inovare și descentralizare.

14. Din adversari, clienții trebuie să devină aliați.

15. Serviciul conduce la transformarea totală a produselor, în sensul că ele trebuie să satisfacă clienții.

16. Serviciul implică un risc și multe firme (instituții) plătesc despăgubiri importante în cazul eșecului serviciului.

17. Serviciul este o bază de susținere a competitivității, chiar pentru întreprinderile industriale.

18. Serviciul se învață.

19. Serviciul este uneori scump (bani pentru energie, instruire).

20. Serviciul se răsplătește. Agenții economici care oferă servicii mai bune practică tarife cu 10-15% mai mari, și totuși ele sunt căutate

În limbaj curent, noțiunea de serviciu public este utilizată pentru a desemna o activitate de interes general, prestată de un organism, adică de o persoană juridică, autorizată de o autoritate a administrației publice. Există două accepțiuni în legătură cu definirea noțiunii de serviciu public:

1. există o definire a serviciilor în sens material sau, altfel spus, ca tip de activitate de interes general pe care administrația înțelege să și-o asume.

2. dea de-a doua definire vizează sensul organic sau, altfel spus, organismul prin intermediul căruia se realizează o activitate de interes general. Noțiune complexă și esențială a dreptului administrativ, acest concept a suportat modificări importante de-a lungul timpului, care l-au făcut să își piardă claritatea inițială.

În doctrina occidentală s-au conturat până în prezent trei definiții care coexistă și care au fost preluate în legislația comunitară.

Definiția clasică, conturată la începutul secolului al-XX-lea, consideră că serviciul public este acea activitate de interes general prestată numai de o persoană publică.

În această accepțiune subzistă definiția lui Duguit, potrivit căruia serviciul public este „activitatea pe care guvernanții sunt obligați să o presteze în interesul celor guvernați”.

Definirea serviciului public se face după natura juridică a organului care îl prestează și care trebuie neapărat să fie persoană publică, adică statul, colectivitate locală sau altă instituție publică. M. Haurion adaugă sintagma serviciu public prin „natură” și nu după persoana care-l prestează pentru a se opune lărgirii semnificației serviciului public la orice tip de activitate pe care-l desfășoară autoritățile statului.

Definiția interbelică apare ca o necesitate impusă de dezvoltarea economică spectaculoasă a societății care solicita servicii publice diverse, flexibile și operative. Până în anul 1939, aceste servicii erau apanajul statului și instituțiilor sale care nu mai puteau face față cerințelor sociale, astfel încât s-a văzut nevoit să încredințeze unele servicii publice către alte persoane private. Astfel, a apărut ideea prestării unui serviciu public prin intermediul unei firme private. Această definiție rămânea deficitară pentru că nu preciza în ce condiții activitatea unei persoane private poate fi considerată serviciu public.

Această dilemă este lămurită în 1964 când Laubodere arată că: „Serviciul public este activitatea de interes general, prestată de o persoană privată având prerogativele puterii publice sub controlul administrației”.

Așadar, prima condiție este „interesul general”. Atunci când analizăm, însă, activitatea unei persoane private este foarte greu să delimităm până unde merge interesul general și de unde începe interesul particular. Cea mai bună distincție este aceea dintre activitățile necesare și activitățile profitabile: serviciile publice au ca prim obiectiv interesul public și nu obținerea de profit.

Cea de-a doua condiție vizează „mijloacele puterii publice”. Acestea sunt privilegii acordate persoanei private care servește interesul general și ca atare se bucură de autoritate în raport cu terții, dar nu în raport de egalitate. Acest raport de autoritate permite fie monopolul asupra unei activități, fie emiterea de acte cu caracter unilateral sau chiar stabilirea de taxe.

Despre a treia condiție putem spune că se referă la „controlul administrației” asupra activității de prestări servicii publice. Această condiție derivă din faptul că o persoană privată poate presta un serviciu public numai printr-o delegare dată de o persoană publică. Această delegare se poate face fie printr-un contract, fie printr-un act administrativ unilateral explicit sau implicit.

Definiția actuală s-a conturat la sfârșitul anilor ’80, ca urmare a evoluției democrației, recunoscându-se faptul că unele servicii publice desfășurate de persoane private nu trebuie să se bucure neapărat de prerogativele puterii publice. Precizarea este necesară întrucât o serie de servicii publice de interes social cum ar fi cele de sănătate, cultură, învățământ etc. se realizează de către persoane private, dar fără prerogativele puterii publice. Ideea democratismului și descentralizării a impus în practică sistemul preluării gestiunii serviciilor publice din mâna statului și predării lor către persoane private, în condițiile mai sus amintite. În jurisprudență s-a răspândit astfel sintagma „servicii private de interes general” care nu corespunde însă pe deplin celor trei condiții stabilite în practica administrației publice, nici chiar în țările dezvoltate. Cel puțin sub aspectul controlului, serviciile publice sunt subordonate administrației mai mult ca oricând.

În zilele noastre, identificarea unui serviciu public vizează luarea în considerare a trei elemente:

a) un prim element este material. Bunăoară, serviciul public este, în primul rând, o activitate de interes general. Această întâietate a elementului material a apărut o dată cu punerea sub semnul întrebării a criteriului organic. Serviciul public nu mai este privit ca un organism public, ci, în special, ca o activitate care răspunde unui obiectiv de interes general. Această activitate poate fi asigurată eventual de către o persoană privată. Trebuie, de asemenea, menționat că orice activitate de interes general reprezintă și un serviciu public.

b) cel de-al doilea element este cel voluntarist, adică intenția puterilor publice. Nu va exista un serviciu public decât dacă puterile publice (autorități naționale sau locale) și-au manifestat intenția de a-și asuma în mod direct sau indirect o activitate de interes general. Nu există, deci, servicii publice „prin natura lor”. Noțiunea de serviciu public apare, de aceea, ca o noțiune subiectivă și evolutivă. Evoluția are loc în sensul lărgirii sferei de cuprindere. Astfel, o dată cu dezvoltarea nevoilor în domeniul petrecerii timpului liber, activități cum ar fi exploatarea unui teatru, a unui teleski într-o stațiune montană sau organizarea de competiții de către federațiile sportive au căpătat eticheta de servicii publice. Există anumite dificultăți în identificarea intenției exacte a guvernanților, mai ales atunci când ei încredințează anumite activități de interes general unor persoane private, în mod expres ca fiind servicii publice. Este necesară, atunci, prezența a trei indicii pentru a putea identifica serviciul public: o activitate trebuie să răspundă unei misiuni de interes general; organizația privată respectivă trebuie să dispună de veritabile prerogative de putere publică; organizația privată respectivă trebuie să fie supusă unui control din partea puterilor publice. În majoritatea cazurilor, voința puterilor publice este ușor de identificat, astfel persoana publică respectivă își asumă în mod direct activitatea de interes general în cauză. Dacă activitatea de interes general este asigurată de către o persoană privată, trebuie să se țină seama în mod special de controlul administrației (de către puterea publică). Orice serviciu public depinde, deci, în mod direct sau indirect, de voința unei persoane publice care decide crearea sa, modul de gestiune, regulile fundamentale de organizare.

c) cel de-al treilea element este cel formal. Regulile aplicabile în mod normal activităților de servicii publice provin din acel regim juridic căruia îi este supusă activitatea de interes general în cauză. Existența unui regim juridic specific, regimul de drept administrativ, apare în mod clar atunci când serviciul public este asigurat în mod direct de către o persoană publică. Realizarea acestei misiuni este însoțită întotdeauna de prerogative sau de constrângeri caracteristice proprii dreptului public. Dacă serviciul este asigurat de către o persoană privată, referirea la regimul de drept administrativ are doar o valoare de criteriu de identificare a serviciului public. Așa cum s-a arătat mai sus, pentru existența serviciului public, trebuie să existe un control din partea puterilor publice și o concesionare a prerogativelor puterii publice către persoana privată.

Dacă serviciile publice pot fin transformate în întreprinderi aducătoare de profit, ar trebui să se accepte dezvoltarea parteneriatului între sectorul public și cel privat.

Tipologia serviciilor publice

În literatura de specialitate regăsim o serie de criterii de clasificare a serviciilor publice. Astlfe, voi prezenta în continuare o clasificare a acestora.

Primul criteriu de clasificare are în vedere natura serviciilor publice, după care distingem: servicii publice administrative (SPA) și servicii publice industriale și comerciale (SPIC).

Până în primii ani ai secolului al-XX-lea erau recunoscute de către stat așa-numitele servicii publice administrative, dat fiind faptul că obiectul de activitate al acestora este de natură administrativă și nu comercială. Bunăoară, activitățile umane erau de două feluri: activități administrative, pe care le putea desfășura numai statul sau instituțiile sale, și activitățile industriale sau comerciale, pe care le îndeplineau persoanele private.

În realitate, încă din secolul trecut autoritățile administrației publice au preluat activități industriale și comerciale (transportul feroviar, exploatarea liniilor de tramvai, distribuția de gaze și electricitate etc.). Între nivelul de dezvoltare economico-socială și controlul administrativ al unor sectoare de activitate s-a creat o contradicție care, în cele din urmă, a dus la soluția concesionării serviciilor comerciale și industriale de stat către persoane private. Pe de altă parte, dispariția totală a statului „jandarm” și instaurarea statului „providenței” a permis din ce în ce mai mult intervenția colectivităților locale în activitățile comerciale și industriale și preluarea în gestiune proprie a acestor activități.

Este foarte neceseră distincția dintre SPA și SPIC pentru a putea ști cărui regim juridic corespund. Ca atare, serviciilor administrative trebuie să li se aplice regimul juridic administrativ, iar serviciilor cu caracter industrial și comercial regimul juridic civil.

Un alt criteriu de clasificare a serviciilor publice este din punctul de vedere al administrației publice locale, iar aici trebuie să precizăm că există servicii cu caracter exclusiv administrativ pe care autoritățile publice nu le pot încredința altor persoane (protecția civilă, autoritatea tutelară, starea civilă, autorizarea construcțiilor sau licențierea transportului), precum și servicii care pot fi delegate altor persoane (salubritatea, iluminatul stradal, deratizarea, ecarisajul etc.).

Din punct de vedere al importanței sociale avem servicii publice vitale și servicii publice facultative. În categoria celor vitale includem alimentarea cu apă, canalizarea, distribuția de energie electrică și termoficarea. În categoria serviciilor publice facultative includem amenajarea de parcuri de distracții, centre de informare etc.

Serviciile publice se clasifică și după modul în care se realizează interesul general. În această categorie regăsim:

a) servicii publice al căror scop este satisfacerea directă și individuală a cetățenilor;

b) servicii publice care oferă avantaje particularilor în mod indirect;

c) servicii publice destinate colectivității în ansamblu.

Un alt criteriu de clasificare al serviciilor publice este după raporturile cu serviciile private, unde putem remarca:

a) servicii monopolizate;

b) servicii pe care administrația publică le exercită în paralel cu persoane autorizate;

c) servicii publice exercitate de persoane private, autorizate sub controlul unei autorități a administrației publice.

Din punct de vedere al delegării lor, serviciile se împart în:

a) servicii publice cu caracter exclusiv administrativ pe care autoritățile publice nu le pot încredința altor persoane (protecția civilă, autoritatea tutelară, starea civilă);

b) servicii publice care pot fi delegate altor persoane (salubritate, ecarisaj, iluminatul stradal, deratizare).

O altă clasificare a serviciilor publice se face după importanța lor socială și astfel se impart în:

a) servicii publice vitale (alimentare cu apă, canalizare, termoficare);

b) servicii publice facultative (amenajare parcuri și locuri de distracții, centre de informare) etc.

În raport cu colectivitățile publice de care depind, distingem:

a) Servicii publice interne și extrateritoriale. Într-o manieră generală, toate serviciile sunt în cadrul geografic al statului, dar sunt unele care se prelungesc în exterior (de exemplu: afacerile externe au o administrație centrală și organe și agenți în exterior, serviciul marină-aviație, care se execută în afara granițelor). Cu toate acestea, distincția prezintă puțin interes din punct de vedere al structurii generale și al regulilor de funcționare a serviciilor;

b) Serviciile civile și cele militare. Cele din urmă sunt supuse unei discipline foarte stricte, organizate și conduse după reguli care, parțial, le sunt proprii. În multe țări ele dispun, chiar în timp de pace, de puterea de rechiziție a oamenilor obligați să petreacă un anumit timp sub drapel și de anumite puteri de rechiziție a bunurilor.

După gradul de cuprindere, distingem:

a) servicii de importanță națională, organizate la scara întregului teritoriu;

b) servicii locale, organizate la scara colectivităților teritoriale județene, municipale, orășenești sau comunale. În Europa, sub influența Franței, coordonarea generală a serviciilor locale și de stat aparține executivului într-o unitate administrativă mai vastă și anume: prefectul este ajutat de agenți, birouri, servicii. În Spania, acesta se numește guvernator civil, în Belgia, guvernator de provincie, în Germania, președinte de district.

Lucrarea continuă cu prezentarea principiilor în cadrul subcapitolului 1.3 intitulat Principiile de organizare și funcționare a serviciilor publice, fiind reliefate următoarele: principiul eficienței și eficacității, descentralizării, adaptabilității, egalității, continuității, cuantificării, neutralității precum și legătura dintre acestea.

Principiile de organizare și funcționare a serviciilor publice

Înființarea serviciilor publice, indiferent de natura și modul lor de gestiune, se face cu condiția respectări unor principii de organizare și funcționare fundamentale: principiul eficienței, principiul echității și principiul descentralizării.

Primul principiu pe care îl au serviciile publice este reprezentat de principiul eficienței serviciului public. Acest principiu este impus de faptul că toate cheltuielile necesare se suportă de la buget, adică din taxele și impozitele plătite de contribuabili. În aceste condiții, administrația este obligată să găsească cel mai bun raport între eforturile sau costurile făcute și efectele obținute, respectiv cantitatea și calitatea serviciilor prestate cetățenilor. Bunăoară, principiul eficienței trebuie avut în vedere în toate fazele și etapele de elaborare a capitolelor de cheltuieli bugetare necesare funcționării serviciilor publice. În altă ordine de idei, eficiența înseamnă satisfacerea tot mai completă a nevoilor cetățeanului, ceea ce face ca, de cele mai multe ori, cheltuielile prevăzute în buget să fie depășite. Este însă preferabil să fie satisfăcut interesul public, chiar dacă administrația va face datorii, întrucât scopul de a fi al acesteia este tocmai satisfacerea tuturor condițiilor pentru desfășurarea normală a vieții publice.

Cu cât serviciul public este mai bine structurat, organizat și condus, cu atât banul public este mai bine folosit, cu alte cuvinte, funcționează mai eficient.

Cel de-al doilea principiu al serviciilor publice este principiul echității sau egalității prestărilor de servicii, este un corolar al principiului egalității tuturor cetățenilor în fața legii și, ca atare, toți cetățenii trebuie să beneficieze în aceeași măsură de serviciile publice.

Acest principiu se aplică deopotrivă agenților serviciilor publice și utilizatorilor serviciilor publice. Agenții serviciilor publice sunt supuși acelorași reguli în ceea ce privește derularea carierei lor sau accesul la posturi. Acest principiu explică, astfel, regula fundamentală a funcției publice, aceea a accesului legal la posturile publice. Ea interzice orice discriminare bazată pe motive de ordin religios, rasial, filozofic sau politic. Utilizatorii serviciilor sunt, de asemenea, supuși, în general, acelorași reguli. Este de neconceput o administrație publică prin care unele categorii de cetățeni să primească mai multă apă, mai multă căldură sau apă, în detrimentul altora. Este clar că în practică apar asemenea discrepanțe, dar acestea provin din rețelele tehnice și organizatorice, nu din principiile administrației.

Jurisprudența admite, cu toate acestea, unele inegalități de tratament în anumite situații, atunci când utilizatorii se găsesc în situații de fapt sau de drept care permit ca ei să fie grupați pe categorii, pentru motive care țin de interesul general, în temeiul legii. De exemplu, este logic și se practică tarife diferențiate pentru transportul fluvial al localnicilor din Delta Dunării și respectiv turiști din această zonă. Pentru aplicarea deplină a principiului echității, administrația trebuie să recurgă sistematic la concurență și să asigure transparența pentru furnizorii de servicii publice.

Principiul descentralizării serviciilor publice este cel de-al treilea principiu și este prevăzut atât de Constituția României, cât și de Legea Administrației Publice Locale și se concretizează prin deplasarea centrului de greutate al serviciilor publice de la „centru” către comunitățile teritoriale. După cum se știe, scopul organizării serviciilor publice îl constituie satisfacerea unor interese generale ale comunității. De aici rezultă că descentralizarea va trebui să țină cont, în primul rând, de acest scop și, în ultimul rând, de împărțirea administrativ-teritorială. Ideea contrară este falimentară, pentru că sacrifică interesele cetățenilor de dragul autonomiei locale.

Descentralizarea serviciilor publice este o acțiune extrem de delicată. Ea trebuie să țină cont de gradul de specializare al acestora și de necesitatea continuității lor. Astfel, oricât de mult s-ar dori descentralizarea unui serviciu public, administrația locală nu va putea realiza acest deziderat în lipsa specialiștilor necesari acestui serviciu. Este de neconceput ca o comună să-și înființeze un post de radio fără electroniști sau redactori, o școală fără profesori sau un spital fără medici.

În scopul realizării unor servicii publice în condiții de eficiență, este nevoie ca administrația publică să aplice anumite reguli, între care amintim: regula continuității, regula adaptării sau flexibilității și regula cuantificării.

Regula continuității este impusă de faptul că, prin natura interesului public asigurat, multe servicii publice nu pot fi întrerupte fără riscul dereglării sau periclitării vieții publice. Aceste servicii vitale pentru orice comunitate trebuie să fie asigurate în mod continuu și uneori în mod permanent. De exemplu, spitalele și serviciile de pază contra incendiilor trebuie să funcționeze non stop, în timp ce serviciul stării civile este continuu, fără a fi însă permanent. Continuitatea este esența serviciului public, ea determinând responsabilitatea administrației față de modul în care este respectată. De aceea, administrația are obligația de a prevedea mijloacele și modalitățile de intervenție, de a face stocuri de materii prime și combustibili, de a pregăti forme alternative de satisfacere a nevoilor cetățenilor în cazuri excepționale etc. Continuitatea serviciului generează și alte consecințe pentru administrația publică, mai ales cu privire la regimul contractelor administrative și al concesionării. Cei care preiau astfel de situații pe bază de contracte sau concesionare trebuie să asigure funcționarea regulată a serviciului încredințat, sub amenințarea unor sancțiuni, în caz contrar sau, nu de puține ori, pot primi un ajutor financiar din partea persoanei publice care face concesiunea, pentru a putea asigura continuitatea serviciului respectiv. De asemenea, acest principiu a stat mult timp la baza interzicerii absolute a grevei pentru agenții din cadrul serviciilor publice. Ulterior, dreptul la grevă a fost recunoscut, dar în situații cu totul speciale și numai după ce au fost epuizate toate soluțiile de reconciliere

Regula adaptării (flexibilității) la nevoia socială este determinată de faptul că nevoile sociale sunt în continuă diversificare și modificare cantitativă și calitativă, iar serviciul trebuie să răspundă prompt și eficient la evoluția nevoilor colective și exigențele interesului general.

Adaptarea serviciului public la nevoia socială se realizează prin „Statutul de organizare și funcționare” a prestatorului de servicii: regie autonomă, societate comercială, instituție publică etc. Este de reținut faptul că statutul oricărui serviciu public este definit de o autoritate a administrației publice și că dezvoltarea, restrângerea, transferul sau încetarea acestuia se hotărăște de către administrație. Ca atare, serviciile publice create de administrație rămân sub autoritatea acesteia, indiferent de modul de organizare și funcționare a lor. În cazul persoanelor juridice care au în obiectul lor de activitate prestări de servicii, dar nu se află sub autoritatea administrației publice, indiferent de forma în care se prestează serviciul public (locație, închiriere, concesiune), administrația trebuie să prevadă condiții contractuale obligatorii pentru prestator și posibilitatea adaptabilității serviciului la cererea socială. În cazul acestor contracte administrative, ne găsim în situația specială regulilor de drept public întrucât administrația răspunde la comanda socială, indiferent cui a delegat gestiunea serviciului public. Clauzele obligatorii în sarcina prestatorilor de servicii nu încalcă principiul libertății de voință a părților contractante, ci exprimă, în termenii dreptului public, atributul administrației ca reprezentantă a cetățenilor, calitatea de autoritate publică.

Regula cuantificării rezultatelor serviciului public este determinată de cel puțin două motivații concrete: a) necesitatea aprecierii corecte a modului în care serviciul public satisface cerințele sociale ale cetățenilor și, implicit, evaluarea rapidă a activității serviciului; b) necesitatea asigurării transparenței față de cetățeni, aceștia putând, grație cuantificării, să controleze modul în care se desfășoară activitatea serviciilor publice, asigurându-se în acest fel principiul echității acestora.

Capitolul II. Abordarea manageriala a serviciului public

Nevoia de a conduce serviciile publice astfel încât să satisfacă în mod corespunzător interesul public a determinat conturarea acestei abordări distincte, abordarea managerială a serviciilor publice, apărută pe fondul diversificării activităților în care sunt implicate autoritățile publice, în special în domeniul economic și implicit al dezvoltării intervențiilor publice, precum și al incapacității metodelor tradiționale de conducere în vederea satisfacerii așteptărilor cetățenilor.

Managementul public abordează serviciul public pe de o parte, ca activitate și pe de altă parte, ca organizație ce urmărește creșterea performanțelor generale. Apariția managementului în sectorul public reprezintă un răspuns la criza de legitimitate a administrației publice cu privire la modul său tradițional de funcționare precum și la lipsa capacității acesteia de a satisface noile cerințe ale cetățenilor și ale mediului de afaceri. Principiul „servicii mai bune pentru public” este insuficient pentru a garanta că instituțiile publice îl vor utiliza ca suport pentru dezvoltarea unei culturi organizaționale puternice.

În secolul XXI, așteptările tot mai mari ale cetățenilor de la sectorul public, apariția unor tehnologii noi, individualizarea, delegarea și descentralizarea, presiunile financiare și tendințele de internaționalizare, evoluția demografică au devenit factori determinanți ai schimbării. Preocuparea guvernelor, a puterilor executive pentru actul de guvernare, din perspectiva satisfacerii interesului public, a dimensionării realiste a nevoii publice, scăderea cheltuielilor publice și creșterea calității serviciilor publice au reprezentat premise ale reformei sectorului public.

2.1. Modalități de furnizare a serviciilor publice

Există diverse modalități de gestionare a unui serviciu public, fie de către o persoană publică (stat, comunităși locale, instituții), fie de către o persoană privată (fizică sau juridică).

Orice persoană publică poate gestiona un serviciu fie în regie proprie, fie printr-o instituție specializată.

Gestionarea serviciilor publice de către persoanele private se poate realiza în mai multe moduri:

în baza unui contract administrativ;

în temeiul unui contract de locație;

prin împuternicirea dată de autoritatea administrației publice locale sau, altfel spus, prin delegare;

concesionare; (trebuie făcută distincția față de arendarea recunoscută în legislația altor state, dar interzisă în România).

În afara unor dispozitii contrare, autoritățile administrației publice locale acționează atât în beneficiul statului, cât și al colectivităților locale și au posibilitatea de a alege una din aceste forme de gestiune.

Autoritățile administrației publice locale au dreptul de a încredința gestiunea unui serviciu public "intuitu personae" indiferent dacă agentul este public sau privat. Desigur că această nominalizare a prestatorului de servicii trebuie făcută potrivit unei proceduri (de exemplu, licitația).

Încredințarea unui serviciu public către o persoană publică sau privată trebuie să respecte transparența sau, altfel spus, publicitatea necesară pentru a pune candidații interesați în concurență și a permite celui mai bun să obțină gestiunea.

În practică s-a pus problema de a excepta instituțiile publice de la concurență pe ideea că ele aparțin statului și ca atare obligațiile acestora sunt să presteze servicii de calitate pentru cetățeni. Nu putem împărtăși această idee deoarece scopul unui serviciu public este satisfacerea unui interes general la nivel cât mai ridicat calitativ. În plus, încheierea unui contract direct între administrație și altă instituție publică lasă deschisă posibilitatea favoritismului.

O metodă de prestare a serviciilor publice se realizează prin concesionarea serviciilor publice.

Practica transmiterii "sarcinilor" cu caracter administrativ către persoane fizice/juridice private este lungă și foarte diversă, tocmai de aceea vom întâlni în doctrină mai multe definiții ale concesiunii.

În opinia lui Pierre Delvolve, prin concesiune se înțelege "o convenție prin care o persoană publică însărcinează cu prestarea unui serviciu public o întreprindere privată care să asigure finanțarea lucrărilor, exploatarea lor și care să fie remunerată din redevențele percepute de la usageri".

După alt autor francez, Gilles Lebreton, concesiunea serviciului public este "Actul administrativ prin care o persoană publică, numită concedent, încredințează unei persoane private, numită concesionar, gestiunea serviciului public pe riscul său, recunoscându-i dreptul de a percepe redevența de la beneficiarul serviciului.

În doctrina românească actuală, Antonie Iorgovan arată că "Prin contractul de concesiune o parte – cedentul – transmite celeilalte părți – concesionarul – spre administrare rentabilă, pe un termen determinat, în schimbul unei redevențe o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat.

După cum se poate observa, obiectul concesiunii poate fi diferit. În lege găsim următoarele cu privire la concesiune:

o activitate economică;

serviciile publice;

unități de producție aparținând regiilor autonome;

terenurile proprietate de stat.

O primă observație trebuie facută cu privire la faptul că serviciile publice, la rândul lor, pot avea caracter economic (industrial sau comercial) tot așa cum și regiile au caracter economic, ceea ce nu justifică tratarea lor separată.

Ca atare, trebuie să restrângem sfera noțiunii de "activitate economică" numai la acele activități care satisfac un interes general pentru care este responsabilă administrația publică. Jurisprudența interbelică și mai puțin cea actuală a considerat că prin noțiunea de "activitate economică" trebuie avute în vedere două situații:

lucrările publice în cazurile în care exploatarea lor nu era o prerogativă a serviciului public;

monopolul de exploatare, adică dreptul exclusiv al statului/colectivității locale de a administra și/sau emite licențe de exploatare.

La rândul său, noțiunea de "lucrări publice" comportă două sensuri:

în sens strict, lucrările publice sunt numai cele care au caracter imobiliar, scopul de utilitate generală și se supun regimului juridic administrativ;

în sens larg, pe lângă elementele enumerate mai sus, se înțeleg și obiectele ce sunt înglobate în cazul lucrărilor publice.

Practic, prin contractul de concesiune se realizează o fuziune între serviciul public și lucrarea publică executată din moment ce concesionarul preia serviciul public ce beneficiază de lucrarea respectivă, sau, invers, persoana privată care gestionează un serviciu public va face lucrările necesare și le va exploata în continuare.

În ceea ce privește regimul juridic aplicabil concesiunilor de servicii publice trebuie precizat că acesta este diferit în funcție de natura lor:

pentru regiile autonome care gestionează servicii publice de interes național sau local sunt aplicabile normele dreptului public (administrativ);

pentru societățile comerciale care desfășoară activități industriale/comerciale pentru satisfacerea unui interes general, dar obțin profituri prin vânzarea de furnituri sau servicii către usageri, se aplică un regim mixt de drept public/privat;

pentru serviciile publice concesionate de regiile autonome unor persoane private și care, deci, nu realizează un interes general, este aplicabil regimul juridic civil.

În practică s-au făcut adesea confuzii cu privire la cauza contractului de concesiune în special pentru transmiterea unor terenuri spre folosința unor persoane private. De aceea, autoritățile administrației publice trebuie să stabilească de la început care este destinația terenului sau a construcției ce trebuie realizată:

dacă terenul este numai un accesoriu pentru lucrările publice el va putea fi concesionat;

dacă terenul este obiectul exploatării atunci trebuie încheiate contracte de închiriere.

O altă modalitate prin care societățile se pot uni pentru a presta servicii publice este asocierea în participație.

Potrivit art. 251 din Codul Comercial: "Asociațiunea în participațiune are loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane ori societăți o participațiune în beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni sau chiar asupra întregului lor comerț".

Din păcate, în practica autorităților administrației publice locale s-a generalizat tipul de asociere în participațiune cu diferite persoane private pentru a se eluda în acest mod obligația organizării licitațiilor publice. O dată ce administrația devine "asociată" ea nu-și poate scoate la licitație propria prestație întrucât nu se află în concurență cu un alt prestator de servicii.

În fapt nu suntem nici măcar în prezența unui contract de asociere în participațiune pentru că, de cele mai multe ori, administrația publică pune la dispoziția comercianților un spațiu comercial contra unei sume de bani, adică o chirie "mascată".

Este știut că atunci când una din părți procură munca, iar cealaltă parte se folosește de această prestație remunerând-o, este vorba de un contract de locație a lucrărilor (locatio operarum).

Din însăși definiția codului comercial rezultă mai multe condiții obligatorii pentru legalitatea încheierii unor asemenea contracte de asociere în participațiune.

În primul rând, persoana care se asociază trebuie să aibă calitatea de comerciant sau societate comercială, iar din acest punct de vedere autoritățile administrației publice nu convin definiției:

este adevărat că art. 252 din codul comercial permite și necomercianților să încheie astfel de contracte, dar precizează pentru "operațiuni comerciale";

sarcinile administrației publice sunt însă expres stipulate în legea organică fără a exista nici o competență pentru desfășurarea de "operațiuni comerciale".

În al doilea rând, pentru a fi în prezența unei participațiuni trebuie ca asociații să participe atât la beneficii, cât și la pierderi. Din acest punct de vedere, administrația publică nu poate accepta încheierea unui contract în condiții de risc pentru că nu are dreptul să accepte pierderi din patrimoniul colectivităților locale (întrucât prin asocierea în participațiune nu se naște o persoană juridică nouă urmează ca în cazul pagubelor să intervină răspunderea nemarginită și solidară a asociaților).

În al treilea rând, asocierea în participațiune are caracter ocult (fiind cunoscută numai de asociați) și ca atare nu are nici firmă, nici sediu, nici semnătură sau capital social.

Activitatea desfășurata în asociere are caracter ilicit pentru că lipsa de publicitate și a înregistrării la administrația financiară pentru plata impozitului pe profit constituie evaziune fiscală.

În sfârșit, implicarea autorităților administrației publice în asocieri cu persoanele fizice/juridice private are ca efect scăderea imaginii acestora în fața cetățenilor:

prestarea de servicii în asociere cu agenții economici privați duce atât la scăderea cantității și calității bunurilor furnizate, cât și la inechitatea în distribuirea lor (asociatul luând partea leului);

administrația publică nu are compartimente specializate pentru a urmări contabilitatea asociaților și nici servicii de control financiar proprii pentru a putea urmări în ce măsură asociații își respectă obligațiile;

administrația publică nu poate verifica modul în care asociații își realizează investițiile; ori, este de notorietate că orice comerciant are intenția de a-și crește valoarea investițiilor proprii cu scopul de a-și micșora cota de participare pe care o plătește primăriei;

mijloacele materiale, echipamentele, instalațiile, etc. sunt utilizate de așa-numiți asociați în alte scopuri decât cele stabilite prin contractul de participațiune.

Consiliile locale sunt cele care pot să hotărască: "În condițiile legii, asocierea cu alte autorități ale administrației publice locale sau județene pentru realizarea unor lucrări și servicii de interes public, precum și colaborarea cu agenții conomici din țară sau din străinătate, în scopul realizării unor acțiuni sau lucrări de interes comun".

Chiar și atunci când legea permite asocierea administrației cu agenți economici privați scopul acesteia nu poate fi decât realizarea de lucrări și servicii de interes public:

Este evident că asocierea cu un comerciant de băuturi nu se realizează în interes public atâta timp cât profitul se împarte între comerciant și primărie;

În practică s-a ridicat însă problema ca profitul încasat de primărie de la comercianți să fie destinat unor lucrări publice; or acest lucru nu este încă posibil (nu există o lege a bugetelor locale);

Nici asocierea cu agenți economici furnizori de produse alimentare (pâine, lapte, carne) nu corespunde interesului public prevăzut de lege (comerciantul desfășoară într-adevăr o activitate de interes social, dar în scopul obtinerii de profit).

În ceea ce privește "colaborarea" sunt permise acele contracte economice prin care se realizează investiții întrucât legea se referă la execuția unor "lucrări" de interes comun (evident, pentru colectivitatea locală). Contractele comerciale nu intră în discuție atunci când avem în vedere "colaborări".

Indiferent de asociere sau colaborare ele trebuie să fie încheiate "în condițiile legii".

În practica țărilor occidentale este posibilă arendarea serviciilor publice printr-un contract de "affermage" adică printr-un contract administrativ prin care o persoană publică deleaga unei persoane private, numită fermier, gestiunea unui serviciu public. Forma de remunerare a fermierului este identică celei pentru concesionarea însă contractul diferă sub trei aspecte:

În primul rând, fermierul are obligația de a restituii autorității administrației publice o parte din încasările primite de la usageri;

Al doilea aspect constă în faptul că fermierul primește utilajele necesare de la administrație și le utilizează pe toată perioada contractului (administrația păstrându-și dreptul de proprietate);

Al treilea aspect diferit de contractul de concesiune rezidă în cacacterul exclusiv comercial al contractului (administrația neavând dreptul de a-l rezilia unilateral ca în cazul concesiunii).

Potrivit legislației române pot fi date în arendă numai bunurile agricole (terenuri cu destinație agricolă) cu interdicția expresă pentru regii, instituții publice sau stațiuni de cercetare care administrează terenuri proprietate de stat și de a arenda aceste terenuri. Per a contrario, rezultă că administrația publică locală, instituțiile publice pot da în arendă terenuri aparținând domeniului privat.

Legiuitorul român a definit arendarea ca un "Contract ce se încheie între proprietar, uzufructuar sau alt deținător legal de bunuri agricole și arendaș, cu privire la exploatarea bunurilor agricole pe o perioadă determinată și la un preț stabilit prin acordul părților".

Pentru a fi opozabile tertilor contractele de arendare se înregistrează la consiliul local în raza căruia se află situat bunul arendat; dacă bunul agricol se află pe raza administrativă a mai multor localități, contractul va trebui înregistrat la fiecare consiliu local din acele localități.

Specificul contractului de arendă rezidă în posibilitatea arendașului de a dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor exploatate.

Arendașul persoană fizică are un drept de preemțiune înaintea statului, în cazul vânzării-cumpărării terenurilor arendate dacă sunt situate în extravilan.

Un serviciu public se prestează în regie proprie atunci când este gestionat direct de către persoana publică, autoritatea care l-a înființat. Ca urmare, serviciul public nu va avea personalitate juridică distinctă față de persoana publică prin care s-a înființat. În principiu, toate serviciile publice administrative sunt gestionate în regie proprie.

Gestiunea serviciului public în regie proprie poate fi directă, adică pe baza finanțării de către administrație, sau indirectă pe baza unei autonomii financiare. Când este vorba despre servicii cu caracter industrial sau comercial, acestea trebuie să-și acopere cheltuielile din venituri proprii (nu de la bugetul local).

Pentru satisfacerea unor necesități ale populației, administrația publică locală poate crea servicii publice, fără personalitate juridică, sub forma unor departamente, direcții, birouri etc. a căror organizare și funcționare se caracterizează prin:

Serviciile publice fără personalitate juridică nu au buget propriu de venituri și cheltuieli și ca atare nici autonomie financiară;

Conducerea serviciului public se face de către un funcționar subordonat direct primarului ori președintelui consiliului județean, care nu se află într-un raport juridic de management, ci de muncă, față de administrație;

Atât capacitatea de folosință, cât și capacitatea de exercițiu a acestor servicii nu se pot manifesta decât ca o ficțiune a legii, în sensul că recunoașterea lor ca subiecte de drept civil se face prin intermediul persoanei juridice a consiliului local. Ca atare, aceste instituții publice pot încheia acte juridice în nume propriu, urmând însă ca răspunderea să revină consiliului local în numele căruia acționează.

Se mai realizează servicii publice și în sistem franchising. Acest concept tip de comerț se regăsește încă din perioada Evului Mediu, iar după anii 1980 a cunoscut o largă răspândire în țările capitaliste, în special SUA.

Contractele de franchising au ca obiect transmiterea sau concesiunea mărcii, a mijloacelor de comercializare a mărfii sau a serviciului. Franchisingul a fost conceput ca un tip de extindere a unei afaceri prin producerea și comercializarea unor bunuri/servicii (deja cunoscute anterior în alte regiuni) în zone noi. Avantajul franchisingului constă în faptul că cel care concesioneaza marca unui produs pune la dispoziția comerciantului toate informațiile necesare (experiența anterioară) metodele sale comerciale, copyright, îi asigură acces la sistemul de publicitate și reclamă, îi asigură asistența tehnică și pune la dispoziție rețeaua de distribuție.

Pentru domeniul serviciilor publice contractul de franchising poate fi benefic din următoarele considerente:

Agentul economic privat are tot interesul să-și mărească permanent piața de desfacere pentru a-și crește profiturile;

Administrația este degrevată de riscuri atâta timp cât producerea/desfacerea se realizează cu banii agentului economic privat;

Agentul economic privat este obligat să respecte normele impuse, să asigure funcționarea comercială, să efectueze investiții, să plătească o redevență (calculată în procente sau cotă fixă) funcție de defacerile realizate.

O variantă foarte modernă constă în preluarea unui contract la cheie pe baza căruia agentul privat alocă fonduri, proiectează și construiește obiective de interes public pe care apoi le administrează pe termen lung.

Locația de gestiune este un contract administrativ prin care o persoană publică încredințează unei persoane private (pe care o plătește cu sume forfetare) exploatarea unui bun din domeniul public sau a unei afaceri (închirierea fondului de comerț).

Cele mai cunoscute în practică sunt contractele de locație a lucrărilor de construcții, încredințate unor antreprenori specializați, care, după terminarea lucrărilor, beneficiază în continuare de exploatarea lor conform clauzelor stabilite prin contractul administrativ.

Spre deosebire de contractul de concesiune sau de arendă, titularul contractului de locație este remunerat direct de către administrația publică, iar spre deosebire de regie, remunerația este forfetară (pe bază de comision calculat asupra facturii).

În practică s-a generalizat tipul de locație de gestiune care constă în ceea ce privește administrația în economia de fonduri (comerciantul suportând toate cheltuielile), iar pentru comerciant în dreptul de a folosi domeniul public o perioadă relativ mare de timp.

În jurisprudență locația de gestiune a fost tratată ca regim juridic asemănător concesiunii din două considerente: întâi, că se bazează pe un contract guvernat de dreptul comercial și apoi pentru că rezilierea lui unilaterală nu este posibilă (în afara clauzelor contractuale) ca în cazul oricărui contract comercial.

Prestarea serviciilor publice se mai realizează în gestiune delegată unilateral. Posibilitatea de a transmite gestiunea unui serviciu public nu se reduce numai la tipul actelor juridice bilaterale (contracte), ci se poate face prin act juridic unilateral (lege, hotărâre a autorității administrației centrale sau locale).

Un mod de prestare a serviciilor publice prin delegare unilaterală se realizează ca urmare a dispozițiilor legale:

Formarea unei asociații de comune în scopul realizării unor lucrări de interes local prin dispozițiile legii;

Constituirea asociațiilor, federațiilor, cooperativelor ca urmare a unor hotărâri de guvern;

Constituirea societăților mixte prin hotărârea consiliului local.

Administrația publică locală are posibilitatea de a delega gestiunea unui serviciu public către o persoană juridică, de regulă un agent economic specializat, prin intermediul unui contract. Se poate afirma că elementul esențial pentru definirea gestiunii delegate îl constituie contractul, deoarece, prin clauzele sale, acesta trebuie să precizeze atât drepturile, cât și obligațiile administrației și prestatorului. Fiind sub aspect juridic un contract administrativ rezultă că autoritatea publică are dreptul oricând de a rezilia contractul cu prestatorul inițial și să-l continue cu alt prestator.

Indiferent de contractul juridic utilizat, între cel care deleagă (administrația) și cel delegat (prestatorul de servicii) trebuie fixată regula delegării, adică măsurile asiguratorii pentru fiecare din părțile contractante în cazurile în care nu se respectă clauzele contractuale.

Forma juridică a raporturilor dintre administrație și prestatorii de servicii este prima condiție pentru realizarea cantității serviciilor publice; ea este obligatorie pentru că administrația răspunde direct față de cetățeni de asigurarea acestor servicii.

2.2 Categorii de instituții prestatoare de servicii publice centrale

Serviciile publice cu caracter de stat sunt realizate și furnizate de administrația centrală și ele au existat în țările române încă înainte de organizarea guvernului ca organ de stat.

În categoria instituțiilor publice centrale prestatoare de servicii publice centrale sunt integrate:

Președenția României prin administrația prezidențială;

Guvernul prin aparatul de lucru al Guvernului;

Administrația centrală de specialitate prin intermediul ministerelor, autorităților

subordonate ministerelor și autorităților autonome.

Aceste servicii publice au rolul de a stabili relații de colaborare cu autoritățile publice și de a primi sprijinul acestora în vederea înfăptuirii prerogativelor și exercitării competențelor care îi revin Președintelui României. Aceste competențe se referă, în conformitate cu actele urgente și/sau de importanță deosebită, la participarea la ședințele guvernului, încheierea de tratate internaționale ce au fost în prealabil negociate de către Guvern.

Administrația publică centrală de specialitate, execută sarcini administrative generale care servesc îndeplinirii funcțiilor acestuia, și anume:

participarea la elaborarea politicilor publice și actelor normative, precum și monitorizarea și evaluarea acestora;

coordonarea, controlul și supravegherea domeniului încredințat;

aplicarea actelor normative;

controlul de stat;

prestarea serviciilor publice;

administrarea patrimoniului de stat.

Administrația publică centrală de specialitate exercită și alte sarcini administrative delegate de Guvern, în condițiile legii.

2.3. Categorii de instituții prestatoare de servicii publice locale

Autoritățile administrației publice locale conform Legii nr. 215/2001 pot înființa servicii publice în condițiile în orice domeniu de activitate. În scopul asigurării celor mai bune condiții de funcționare a oricărei comunități locale este nevoie de o serie de activități specifice de interes general, cum ar fi alimentarea cu apă, transportul de energie termică, distribuirea gazelor, canalizare, salubritate etc. După cum știm autoritățile publice locale sunt desemnate de către cetățeni pentru a le reprezenta interesele, adică de a le satisface nevoile prin punerea la dispoziție a celor mai bune servicii publice.

Ca atare, serviciul public este mijlocul administrației prin care se prestează cetățenilor servicii de interes general, în regim de putere politică.

Înființarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autorităților deliberative, respectiv al consiliilor locale, iar organizarea și funcționarea lor constituie atributul autorităților executive, adică al prefecților și primarilor.

Din categoria serviciilor publice locale fac parte următoarele:

servicii publice cu caracter statal;

serviciile comunitare (înființate la nivel local, dar și județean);

servicii publice de gospodărie comunală;

alte servicii publice locale (care nu fac parte din categoria serviciilor de gospodărie

comunală);

servicii publice comerciale;

serviciul public pentru activități culturale.

În continuare voi prezenta fiecare serviciu public local și nevoile pe care trebuie să

Le satisfacă cetățenilor.

În categoria serviciilor publice cu caracter statal includem:

serviciul de pază, asigurat de politia locala;

serviciul de autorizare a construcțiilor.

Serviciul de pază asigurat de politia locala publici funcționează în baza Legii nr. 155/2010 și are ca sarcină creșterea eficienței pazei bunurilor și a activităților de apărare a ordinii și liniștii publice, a vieții și integrității persoanelor.

Înființarea, organizarea și controlul politiei locale revine autorității administrației publice locale.

Politia locala își desfășoară activitatea ca un serviciu public , pe bază de contracte încheiate cu administrația locală, cu agenții economici publici sau privați, cu instituțiile publice, precum și cu alte persoane fizice sau juridice.

Printre atribuțiile serviciului public de pază se numără:

încheierea contractelor cu beneficiarii serviciilor de pază oferite de gardienii publici;

încadrarea cu personalul necesar, instruirea lui și echiparea

corespunzătoare;

participarea la apărarea ordinii și liniștii publice;

prevenirea și combaterea infracțiunilor și a altor fapte ilicite etc.

.

Formațiunile de protecție civilă sunt forțe specializate de intervenție care participă la limitarea și înlăturarea urmărilor atacurilor teroriste, inamice sau a dezastrelor. Aceste formațiuni de protecție civilă se organizează la nivelul tuturor autorităților administrativ-teritoriale, care aprobă structura organizatorică a acestui serviciu, repartizează fondurile bănești necesare prin bugetul local, aprobă metodologia de înștiințare și alarmare în localitate, precum și măsurile propuse de șeful protecției civile pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor sau ale atacurilor din aer.

Cel de-al treilea serviciu cu caracter statal este Serviciul de autorizare a construcțiilor. Realizarea oricărui tip de construcție, indiferent care este destinația ei nu se poate realiza decât în baza actului administrativ de autoritate emis în concordanță cu normele legale referitoare la proiectarea, amplasarea, executarea și funcționarea construcțiilor. Actul de autoritate al administrației publice locale poartă numele de autorizație de construire și este realizată în conformitate cu respectarea normelor legale în domeniul construcțiilor. Această autorizație se eliberează de către administrația publică pe baza certificatului de urbanism, a titlului de proprietate și a proiectului prezentat și dă dreptul persoanelor fizice sau juridice să execute construcții în termenul stipulat.

În continuare voi prezenta serviciile comunitare înființate la nivel local și județean. Potrivit reglementărilor înscrise în O.G. nr.84/3 august 2001, serviciile comunitare care pot fi constituite la nivel local și județean sunt: serviciile privind evidența populației, serviciile privind evidența pașapoartelor, serviciile pentru situații de urgență și serviciile comunitare pentru cadastru și agricultură.

Serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor sunt organizate la nivelul consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, precum și la nivelul consiliilor județene, respectiv al municipiului București.

Serviciile publice comunitare asigură întocmirea, păstrarea, evidența și eliberarea, în sistem de ghișeu unic, a actelor de stare civilă, cărților de identitate, cărților de alegător, listelor electorale permanente, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, precum și eliberarea pașapoartelor simple.

Coordonarea și controlul metodologic al serviciilor publice comunitare se asigură în mod unitar de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor.

Inspectoratul asigură punerea în aplicare, într-o concepție unitară, a legislației în vigoare în domeniul evidenței persoanei și a programelor de reformă privind modernizarea

Serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor se înființează, în subordinea consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor, prin reorganizarea compartimentelor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor locale și a formațiunilor locale de evidență a populației din structura

Serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor au următoarele atribuții principale:

a) eliberează, în sistem de ghișeu unic, certificatele de stare civilă, cărțile de identitate, cărțile de alegător, pașapoartele simple, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare a autovehiculelor;

b) înregistrează actele și faptele de stare civilă, precum și mențiunile și modificările intervenite în statutul civil, în domiciliul și reședința persoanei, în condițiile legii;

c) întocmesc și păstrează registrele de stare civilă, în condițiile legii;

d) întocmesc, completează, rectifică, anulează sau reconstituie actele de stare civilă, precum și orice mențiuni făcute pe actele de stare civilă și pe actele de identitate, în condițiile legii;

e) constituie, actualizează și administrează Registrul local de evidență a persoanei, care conține datele de identificare și de adresă ale cetățenilor având domiciliul în raza de competență teritorială a serviciului public comunitar local respectiv;

f) furnizează, în condițiile legii, datele de identificare și de adresă ale persoanei către autoritățile și instituțiile publice centrale, județene și locale, agenții economici și către cetățeni;

g) întocmesc listele electorale permanente;

h) constată contravențiile și aplică sancțiuni, în condițiile legii; relațiilor dintre administrația publică centrală și locală și cetățean, precum și integrarea informațională a sistemelor de stocare și prelucrare a datelor referitoare la persoane.

i) primesc cererile și documentele necesare în vederea eliberării pașapoartelor simple, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor și le înaintează, după caz, serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor, respectiv serviciilor abilitate cu evidența și producerea permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare;

j) primesc pașapoartele simple, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare a autovehiculelor, întocmite de serviciile publice comunitare județene, respectiv al municipiului București, pe care le eliberează solicitanților;

k) țin registrele de evidență pentru fiecare categorie de documente eliberate.

Serviciile publice comunitare județene de evidență a persoanelor se înființează în subordinea consiliilor județene, prin reorganizarea serviciilor de stare civilă din aparatul propriu al consiliilor județene, precum și a birourilor de evidență a populației și regim permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul serviciilor județene de evidență informatizată a persoanei din structura Ministerului de Interne.

Serviciile publice comunitare județene, respectiv al municipiului București, îndeplinesc următoarele atribuții principale:

a) constituie, actualizează și valorifică Registrul județean de evidență a persoanei și Registrul județean de evidență a permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor;

b) coordonează și controlează metodologic activitatea serviciilor publice comunitare locale;

c) controlează modul de gestionare și de întocmire a registrelor de stare civilă și a listelor electorale permanente de alegător;

d) asigură producerea și emiterea certificatelor de stare civilă, a cărților de identitate, a permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, precum și a cărților de alegător;

e) monitorizează și controlează modul de respectare a prevederilor legale în domeniul asigurării protecției datelor referitoare la persoană;

f) gestionează resursele materiale și de dotare necesare activității proprii;

g) țin evidența și păstrează registrele de stare civilă și efectuează mențiuni pe acestea, conform comunicărilor primite.

Serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor din cadrul prefecturilor județene, respectiv a municipiului București asigură întocmirea, păstrarea, evidența și eliberarea pașapoartelor simple.

Serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor au următoarele atribuții principale:

a) soluționează cererile pentru eliberarea pașapoartelor simple ori de prelungire a valabilității acestora, în conformitate cu prevederile legii, ale tratatelor și convențiilor internaționale la care România este parte;

b) asigură eliberarea, în sistem de ghișeu unic, a pașapoartelor simple, în colaborare cu serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor din subordinea consiliilor municipale, orășenești și comunale, precum și ale sectoarelor municipiului București;

c) administrează, gestionează și valorifică registrele județene, respectiv al municipiului București, de evidență a pașapoartelor;

d) asigură înscrierea de mențiuni în pașapoarte, în condițiile legii;

e) organizează, la nivelul județului și al municipiului București,gestionarea și controlul eliberării pașapoartelor.

Serviciile publice comunitare pentru situații de urgență se organizează în subordinea consiliilor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și ale sectoarelor municipiului București.

Serviciile publice comunitare pentru situații de urgență au ca scopuri principale: apărarea vieții, bunurilor și mediului împotriva incendiilor și dezastrelor, precum și realizarea măsurilor de protecție civilă.

Serviciile publice comunitare pentru situații de urgență sunt profesioniste și voluntare.

Activitatea serviciului public comunitar pentru situații de urgență este coordonată de către președintele consiliului județean și de către primarul general al municipiului București, respectiv de către primarii comunelor, orașelor, municipiilor și ai sectoarelor capitalei.

Pentru buna funcționare a acestor servicii a fost înființat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență care este un organ de specialitate al administrației publice centrale, demilitarizat, cu personalitate juridică în subordinea

La nivelul unităților administrativ-teritoriale – comune, orașe și municipii –

s-au înființat servicii comunitare pentru cadastru și agricultură.

Serviciile comunitare pentru cadastru și agricultură se constituie, după caz, în compartimente distincte, organizate în cadrul aparatului propriu al consiliilor locale sau ca servicii publice cu personalitate juridică, în subordinea consiliilor locale, finanțate din venituri extrabugetare și din subvenții acordate de la bugetul local.

Îndrumarea tehnico-metodologică a serviciilor comunitare pentru cadastru și agricultură se asigură de către oficiile județene de cadastru, geodezie și cartografie și de către direcțiile generale județene pentru agricultură și industrie alimentară.

Serviciile comunitare pentru cadastru și agricultură au următoarele atribuții principale:

a) participă la acțiunea de delimitare a teritoriului administrativ al comunei, orașului sau mmunicipiului și asigură conservarea punctelor de hotar materializate prin borne;

b) efectuează măsurători topografice pentru punerea în posesie pe amplasamentele stabilite de comisiile locale de aplicare a legii fondului funciar;

c) întocmesc fișele de punere în posesie;

d) constituie și actualizează evidența proprietăților imobiliare și a modificărilor acestora;

e) constituie și actualizează evidența terenurilor care fac parte din domeniul public sau privat;

f) delimitează exploatațiile agricole din teritoriul administrativ al localităților;

g) fac propuneri și avizează proiectele de organizare și funcționare a exploatațiilor agricole și aplică în teren elementele necesare pentru funcționarea acestora – proiectarea și amenajarea rețelei de drumuri și de alimentare cu apă, de irigații;

h) urmăresc modul în care deținătorii de terenuri asigură cultivarea acestora;

i) furnizează date pentru completarea și ținerea la zi a registrului agricol;

j) acordă consultanță agricolă, urmăresc aplicarea tehnologiilor adecvate și iau măsuri de protecție fitosanitară;

k) acordă consultanță în domeniul zootehniei și asigură operațiunile de însămânțare artificială;

l) iau măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii animalelor și asigură efectuarea tratamentelor în cazul îmbolnăvirilor;

m) întocmesc documentațiile necesare pentru acordarea de sprijin producătorilor agricoli, în condițiile prevăzute de lege și urmăresc realizarea acestor acțiuni.

Sectorul serviciilor publice de gospodărie comunală a suferit transformări majore în ultimii 10 ani din punct de vedere organizatoric, tehnic și administrativ, dar nu se poate afirma că aceste transformări s-au produs în urma unor acțiuni planificate sau pe baza unei strategii sectoriale adoptate la un anumit moment de către Guvern sau de către o altă autoritate, aceste transformări având cu precădere un caracter aleator și conjunctural.

Încă de la început, trebuie evidențiată importanța ramurii serviciilor pentru populație cu componenta sa serviciile publice de gospodărie comunală și subliniat rolul lor în procesul de ridicare a calității vieții.

Serviciile publice de gospodărie comunală reprezintă ansamblul activităților și acțiunilor de utilitate și de interes local, desfășurate sub autoritatea administrației publice locale, având drept scop furnizarea de servicii de utilitate publică, prin care se asigură, așa cum s-a precizat mai sus: alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate și pluviale, salubrizarea localităților, alimentarea cu energie termică produsă centralizat, alimentarea cu gaze naturale, alimentarea cu energie electrică, transportul public local, întreținerea drumurilor și a spațiilor verzi.

Serviciile publice de gospodărie comunală se realizează prin intermediul unui ansamblu de construcții, instalații tehnologice, echipamente funcționale și dotări specifice, denumite sisteme publice de gospodărie comunală. Aceste sisteme fac parte integrantă din infrastructura edilitară a localităților.

Serviciile publice de gospodărie comunală se organizează și se administrează cu respectarea următoarelor principii:

a) principiul dezvoltării durabile;

b) principiul autonomiei locale;

c) principiul descentralizării serviciilor publice;

d) principiul responsabilității și legalității;

e) principiul participării și consultării cetățenilor;

f) principiul asocierii intercomunale și al parteneriatului;

g) principiul corelării cerințelor cu resursele;

h) principiul protecției și conservării mediului natural și construit;

i) principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică a

unităților administrativ-teritoriale;

j) principiul asigurării mediului concurențial;

k) principiul liberului acces la informații privind aceste servicii publice.

Serviciile publice de gospodărie comunală trebuie să îndeplinească următoarele condiții esențiale:

a) continuitate din punct de vedere cantitativ și calitativ, în condiții

contractuale;

b) adaptabilitate la cerințele consumatorilor;

c) accesibilitate egală la serviciul public;

2.4. Agenții economici prestatori de servicii publice

Denumim agenți economici totalitatea persoanelor fizice sau juridice care dispun, controlează sau utilizează factori de producție și participă la viața economică a unei țări.

Ansamblul (grupul) de agenți economici care sunt omogeni din punct de vedere al funcției principale pe care o au în cadrul vieții economice și al naturii resurselor utilizate formează o categorie de agenți economici sau un sector instituțional, cum mai este cunoscut în literatura de specialitate.

Contabilitatea națională distinge șase categorii de agenți economici. La acestea se adaugă sectorul exterior care este în realitate o unitate contabilă fictivă, pentru că ea integrează funcții și resurse eterogene.

În categoria celor șase categorii de agenți economici (sectoare instituționale) se regăsesc: menajele, (gospodăriile), societățile nonfinanciare, administrațiile publice, administrațiile private, societățile financiare și întreprinderile de asigurări.

Menajele sunt defnite ca fiind acele entități care cuprind una sau mai multe persoane care ocupă aceeași reședință principală.

Menajele sunt considerate în general consumatoare de bunuri și servicii, dar ele pot fi și cele care produc bunuri și servicii atunci când îmbracă calitatea de întreprinzători individuali.

Societățile nonfinanciare sunt la rândul lor prestatoare de servicii publice. În cadrul acestor societăți includem societățile private, al căror capital aparține persoanelor private. Aici includem: societăți cu răspundere limitată, societăți pe acțiuni, societăți în comandită simplă, societăți în comandă pe acțiuni, societăți în nume colectiv, societăți cooperatiste.

Societățile și regiile autonome din sectorul public sunt de asemenea prestatoare de servicii publice.

Regiile autonome sunt organizații publice de dimensiune mare, care produc bunuri și servicii comerciale (de piață) și pentru care administrația nu este singurul lor client. Regiile autonome își obțin resursele principale din vânzarea producției lor pe piață: aceasta este de fapt și principala deosebire dintre regiile autonome și administrațiile publice.

Capitolul III CETĂȚEANUL ȘI SERVICIUL PUBLIC

Problematica abordată în cadrul capitolului 3 intitulat Cetățeanul și serviciului public este următoarea:

a) schimbarea raportului dintre administrația publică și cetățean;

b) rolul utilizatorului în prestarea serviciului de utilitate publică și măsurarea satisfacției acestuia prin instrumente specifice;

c) calitatea serviciilor comunitare de utilitate publică și standardele aplicate;

d) analiza indicatorilor calitativi ai serviciilor comunitare de utilitate publică.

În subcapitolul 3.1 intitulat Rolul utilizatorului în prestarea serviciului de utilitate publică și măsurarea satisfacției acestuia prin instrumente specifice este prezentată existența unui decalaj între administrație și societate, în ciuda unui cadru legislativ bine determinat în domeniu și mă refer aici la legea privind liberul acces la informațiile de interes public (Legea nr 544/200150) și la Legea privind asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice (Legea nr 52/2003) și a măsurilor prevăzute în cadrul programelor de guvernare existente până în prezent care constau în: simplificarea accesului cetățenilor la serviciile publice și furnizarea acestora, acolo unde este posibil, pe cale electronică și prin generalizarea „birourilor/ghișeelor unice”; creșterea rigurozității în motivarea și formularea răspunsurilor, precum și scurtarea termenelor în care autoritățile și serviciile publice au obligația să răspundă solicitărilor cetățenilor; eliminarea blocajelor birocratice din administrația centrală și locală cu care sunt confruntați cetățenii și agenții economici; consolidarea și lărgirea cadrului de participare a societății civile la procesul decizional; perfecționarea cadrului de funcționare a democrației participative și asigurarea transparenței actelor administrative, comunicarea operativă cu cetățenii.

Cu toate că cetățenii își doresc să participe la luarea deciziilor publice de la nivel local observăm în prezent, o incapacitate a administrației publice de a fi la dispoziția acestora, așa cum rezultă din numeroasele sondaje și semnalări atât în presa scrisă cât și în cea audio-vizuală. Cei mai mulți dintre cei întrebați în cadrul sondajelor consideră că nu pot influența în mod direct elaborarea unui proiect sau a unei hotărâri a primăriei și a consiliului local iar unii cetățeni au declarat că nu au participat vreodată la dezbaterea vreunui proiect sau hotărâre a primăriei și a consiliului local din localitatea unde trăiesc. Unii nici nu știu că au dreptul de a participa la astfel de ședințe.

Modalitățile de informare ale cetățenilor cu privire la problemele locale se realizează prin intermediul presei de la nivel local, a materialelor informative afișate la primărie sau în alte spații publice dar și prin materialele informative distribuite în localitate prin cutiile poștale, Internet, întâlniri publice. Decalajul existent între administrație și cei administrați este foarte mare confirmându-se astfel criza de autoritate a administrației românești. Au fost luate ca exemplu o serie de sondaje realizate în anii 2009 -2011 cum ar fi, cercetarea „Barometrul relațiilor publice din mediul urban” , din sondajele realizate de către Compania de Cercetare Sociologică și Branding (CCSB) în ianuarie și în martie – aprilie 2011. Din acestea a reieșit că cetățenii nu sunt consultați atunci când sunt luate decizii de către autoritățile publice locale care îi pot afecta.

Un serviciu de utilitate publică, putem spune că, este de calitate numai atunci când caracteristicile și prestarea acestuia sunt în măsură să satisfacă așteptările, cerințele beneficiarului. Dar, furnizorul și beneficiarul nu văd la fel calitatea serviciului. În timp ce furnizorul/operatorul serviciului de utilitate publică are în vedere specificațiile din documentația serviciului precum standardele, prevederile din caietul de sarcini, utilizatorul apreciază calitatea serviciului în funcție de cerințele sale.

Informațiile oferite cetățenilor despre serviciile de utilitate publică reprezintă o modalitate de creștere a transparenței guvernării și a drepturilor cetățenilor la serviciile publice (informații despre conținutul și cantitatea serviciului, accesul la servicii, locația prestatorului, programul de lucru, documentația pentru eligibilitate). Pe de altă parte trebuie oferite informații privind standardele serviciilor, punctualitatea, volumul, accesibilitatea, disponibilitatea, acuratețea, siguranța și oportunitatea. În majoritatea statelor europene există declarații privind standardele serviciilor publice care sunt cunoscute sub denumirea de Carta cetățeanului sau Carta serviciului public. Standardele serviciilor publice au legătură cu aspectele tehnice privind măsurarea și managementul performanței în cadrul organizațiilor din sectorul public dar și cu relația dintre cetățeni și stat. Informațiile despre servicii pot fi definite ca orice tip de informații despre caracteristicile unui anumit serviciu adresat cetățenilor.

Cunoașterea oamenilor și a problemelor acestora conduce la crearea unei legături puternice între comunitate și autoritatea publică locală deoarce funcționarii încep să se identifice cu oamenii pe care îi servesc. Astfel se creează liantul între cetățeni și autorități pe baza unui dialog extins și a unui grad ridicat de încredere.

Apropierea serviciilor publice locale față de cerințele populației reprezintă o necesitate fundamentală, iar autoritățile administrației publice locale joacă un rol esențial în prestarea lor. Aceasta presupune în general, un grad important de descentralizare și autonomie locală, dar și participarea activă a colectivităților locale la luarea deciziilor cu privire la prestarea acestor servicii. Oferta serviciilor comunitare de utilități publice trebuie să fie fondată pe nevoile și așteptările colectivității și, în consecință, autoritățile administrației publice locale trebuie să ia mai întâi în considerare pe cei care urmează să utilizeze serviciul când stabilesc cea mai bună cale de a le furniza. Acest fapt este reliefat și de către un principiu care stă la baza organizării și funcționării serviciilor publice și a celor de utilitate publică și anume principiul cuantificării care este complementar principiului eficienței. Principiul cuantificării susține dezvoltarea unei culturi a serviciului public orientate spre utilizator/beneficiar.

Acest aspect este prevăzut și la art 3 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice cu modificările și completările ulterioare, care menționează faptul că „în organizarea, funcționarea și dezvoltarea serviciilor de utilități publice interesul general al comunităților locale este prioritar și vizează satisfacerea cât mai completă a cerințelor utilizatorilor, protejarea intereselor acestora, întărirea coeziunii economico-sociale la nivelul comunităților locale, precum și dezvoltarea durabilă a unităților administrativ-teritoriale.” De asemenea, la art 7 alin.(2) lit a și h din aceeași lege se stipulează că „organizarea, exploatarea și gestionarea serviciilor de utilități publice trebuie să asigure satisfacerea cerințelor cantitative și calitative ale utilizatorilor” precum și„informarea și consultarea comunităților locale beneficiare ale acestor servicii”.

Corectitudinea, egalitatea, neutralitate și confidențialitatea sunt principii de bază care asigură calitatea serviciilor publice.

În subcapitolul 3.2 Calitatea serviciilor publice și indicatorii de calitate au fost stabiliți pentru fiecare serviciu de utilitate publică o serie de indicatori de măsurare a calității. De asemenea a fost aplicat un chestionar pentru serviciul de iluminat public fiind avute în vedere următoarele aspecte legate de: furnizarea serviciului; de elaborarea de către autoritățile publice locale a Regulamentului de organizare și funcționare a serviciului precum și a strategiei de dezvoltare a serviciului; accesul la rețea; numărul de solicitări de branșare; timpul de furnizare (continuitatea serviciului); numărul de avarii înregistrate; timpul de remediere al avariilor; numărul de reclamații înregistrate; dacă este utilizat un instrument de evaluare a satisfacției utilizatorilor serviciului (sondaje, sugestii, numărul de reclamații, întâlniri regulate cu utilizatorii), deficiențele constatate și elementele care afectează calitatea prestării serviciului public respectiv.

Pentru a analiza în ce măsură se realizează gradul de anticipare a nevoilor cetățenilor, gradul de satisfacere a cererii de servicii, gradul de flexibilitate (promptitudine) cu care se răspunde la situații de urgență și gradul de eficiență în rezolvarea problemelor utilizatorilor au fost identificați o serie de indicatori pentru serviciile comunitare de utilitate publică.

Aceștia sunt: a) numărul de sesizări, reclamații, petiții pe an; b) ponderea de soluționare a reclamațiilor; c) ponderea sancțiunilor date operatorilor pentru nerespectarea obligațiilor; d) nivelul tarifului; e) modalități de plată, g) aria de acoperire a serviciului; h) canale de transmitere a informațiilor către cetățeni; i) comportamentul personalului față de utilizatori; j) durata medie a întreruperilor neprogramate constatate; k) durata medie a întreruperilor programate.

Pentru serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare avem în vedere analiza următoarelor aspecte: accesibilitatea serviciului; calitatea apei potabile, parteneriate realizate în vederea educării consumatorilor în privința protejării apei și a mediului; ponderea pierderilor de apă în rețea, numărul de reclamații privind parametrii de calitate ai apei furnizate raportat la numărul total de utilizatori, pe tipuri de utilizatori și tipuri de apă furnizată; procentul de reclamații care s-au dovedit a fi din vina operatorului; numărul de reclamații privind gradul de asigurare în funcționare raportat la numărul total de utilizatori; numărul de sesizări scrise; procentul din totalul de sesizări la care s-a răspuns într-un termen mai mic de 30 zile calendaristice; numărul sugestiilor primite din partea beneficiarilor prin scrisori, email-uri, apeluri telefonice gratuite.

Pentru serviciul de salubrizare lucrarea se centrează pe analiza următorilor indicatori: frecvența cu care sunt colectate deșeurile; în ce măsură acestea sunt colectate selectiv, mai ales că avem de respectat și o legislație în domeniu; frecvența colectării selective; gradul de dotare al operatorilor; gradul de uzură a utilajelor și numărul de noi utilaje achiziționate pe an, cuantumul taxei de salubrizare atât pentru persoanele fizice cât și pentru cele juridice; gradul de încasare a facturilor, numărul de sesizări, reclamații, petiții pe an, ponderea de soluționare a reclamațiilor.

Pentru serviciul de transport public aprofundăm indicatorii: ușurința accesului către stații; accesul în vehicule; densitatea punctelor de vânzare a biletelor și abonamentelor; nivelul tarifului, durata călătoriei; confortul în timpul călătoriei; prevenirea accidentelor, modul de soluționare a sugestiilor și reclamațiilor, modalitatea de informare a călătorilor, asigurarea intermobilității.

Capitolul IV Studiu de caz: Participarea cetățenilor la dezvoltarea locală la nivelul județului Vâlcea

După cum știm reprezentanții locali au propria viziune privind dezvoltarea economică locală a ficărui județ, inclusiv a județului Vâlcea. Drept pentru care am considerat că cel de-al treilea obiectiv al prezentei cercetări nu poate fi îndeplinit fără un feedback al cetățeanului din județul Vâlcea. Drept urmare am construit acest chestionar.

4.1. Elaborarea instrumentelor specifice chestionarului

În capitolele anterioare mi-am conturat o imagine a rolului administrației și a relației dintre aceasta și cetățean din punctul de vedere al reprezentanților autorităților. În cele ce urmează am urmărit să văd în ce măsură cetățenii sunt interesați să fie factori de decizie în privința serviciilor pe care le doresc. În aceste condiții, am considerat că este nevoie și de feedback-ul cetățenilor, ca urmare am realizat un chestionar format din 12 întrebări, dintre care prima are rol de identificare, iar restul de 11 întrebări reflectă opinia cetățenilor.

O etapă din această cercetare constă în elaborarea chestionarului, unde am ținut cont de principiile generale ale întocmirii unui astfel de instrument de culegere a datelor. O primă problemă cu care m-am confruntat a fost legată de numărul întrebărilor din chestionar, inițial am realizat un chestionar mai cuprinzător, format din 20 întrebări, dar în urma pretestării prealabile am constatat că cei intervievați și-au pierdut răbdarea.

După cum am spus mai sus, în debutul chestionarul am plasat o întrebare de identificare, prin care am dorit să obțin informații cu privire la vârstă, sex, ocupație și domiciliu, adică dacă persoanele respective locuiesc în județul Vâlcea, și de-asemenea dacă fac parte din mediul urban sau rural.

Am aplicat chestionarul unui număr de 250 de persoane, dintre care 130 din mediul urban și 120 din cel rural. Am optat pentru persoane care să aibă cel puțin studii medii, după cum am spus mai sus, subiecții sunt studenți de la forma de învățământ frecvență redusă, dar și de la zi, după amiaza, cadre didactice, angajați din sectorul public, dar și din cel privat. Am optat ca respondenții să aibă vârsta peste 19 ani, adică să fie persoane care să aibă cunoștiințe necesare cu privire la rolul administrației în prestarea de servicii publice, cât și cum trebuie să participe pentru a primi servicii publice de calitate .

Nu pot spune că acest chestionar este reprezentativ din punct de vedere statistic, consider că este mai degrabă o anchetă de opinie a cetățenilor cu privire la relația dintre administrație, ca prestatoare de servicii și cetățeni în calitate de beneficiari ai serviciilor publice. Reamintind că întrebările au fost supuse atenției a două categorii de respondenți, o parte din mediul urban și alta din cel rural, este foarte greu de stabilit percepția celor două categorii de persoane la un loc, astfel, voi analiza pentru fiecare întrebare în parte percepția cetățenilor din mediul urban, dar și a celor din mediul rural.

4.2. Interpretarea rezultatelor obținute și formularea teoriei

În continuare voi prezenta întrebările cu răspunsurile aferente, de fapt cu interpretarea rezultatelor chestionarului.

Întrebarea nr. 1 .Cum apreciați relația dintre cetățeni și administrația locală? Răspunsurile la această întrebare au fost ordonate pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă „foarte bună”, iar 5 înseamnă „foarte rea”.

Figura nr.A1 Relația dintre cetățenii din mediul urban și administrația locală

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr.A2 Relația dintre cetățenii din mediul rural și administrația locală

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 1 evidențiază aprecierea acordată de către cetățeni relației dintre ei și administrația locală. Mai mult de jumătate dintre cetățeni afirmă că relația cu administrația locală nu este nici bună, dar nici rea. Dintre respondenți, 27% au spus că se află în relație bună și foarte bună cu administrația locală, iar 21% apreciază ca fiind rea sau foarte rea relația dintre ei și administrația locală.

Întrebarea nr. 2 În ce măsură considerați că sunteți consultat privind deciziile legate de localitatea dumneavoastră ? Răspunsurile au fost ordonate pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă „deloc”, iar 5 înseamnă „în destul de mare măsură”.

Figura nr. A3 Măsura în care sunt consultați cetățenii cu privire la deciziile legate de localitatea unde trăiesc

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr.A4 Măsura în care sunt consultați cetățenii cu privire la deciziile legate de localitatea unde trăiesc

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 2 evidențiază măsura în care sunt consultați cetățenii cu privire la deciziile care se iau în localitatea în care locuiesc.

Majoritatea respondenților, de fapt 85% dintre aceștia, din mediul urban spun că nu au fost consultați deloc sau au fost consultați în mică măsură sau în foarte mică măsură. Diferența de 15% spun că au fost consultați în mare măsură sau în foarte mare măsură de către autorități în proiectele care vizează dezvoltarea economică și socială a localității în care aceștia trăiesc. În mediul rural procentul celor care nu au fost consultați de către autorități este undeva la 79% din totalul celor chestionați. Însă, per ansamblu constat o lipsă de comunicare între reprezentanții locali și cetățeni, situație care este tocmai opusă spuselor reprezentanților primăriilor cărora le-am aplicat interviul.

Întrebarea nr. 3 În ce măsură ați fi interesat să participați la o asociație de dezvoltare locală, unde să se discute diverse teme privind interesele cetățenilor și dezvoltarea localității în care locuiți? Din nou am ordonat răspunsurile pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă „deloc interesat”, iar 5 înseamnă „foarte interesat”.

Figura nr. A5 Măsura în care cetățenii sunt interesați să participe la o asociație de dezvoltare locală

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr. A6 Măsura în care cetățenii sunt interesați să participe la o asociație de dezvoltare locală

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 3 evidențiază măsura în care cetățenii ar fi interesați să facă parte dintr-o asociație de dezvoltare locală, unde să se discute diverse teme privind interesele cetățenilor în ceea ce privește dezvoltarea localității în care locuiesc. Astfel, rezultatele chestionarelor arată că în mediul urban, 3% dintre respondenți spun că nu sunt deloc interesați să facă parte dintr-o astfel de asociație, 9% spun că sunt interesați în foarte mică măsură, iar majoritatea spun că își doresc în mare măsură și chiar în foarte mare măsură să facă parte din aceste asociații.

În mediul rural, reiese că doar 30% dintre cetățeni spun că sunt interesați în mare măsură, iar restul cetățenilor spun că nu sunt interesați deloc sau sunt interesați în mică măsură sau în foarte mică măsură.

Cu toate că per ansamblu cetățenii își doresc să participe la luarea deciziilor locale, observăm o incapacitate a administrației publice vâlcene de a fi la dispoziția cetățenilor, așa cum rezultă din chestionarul realizat. Se observă, de asemenea că decalajul existent între administrație și cei administrați este foarte mare confirmându-se astfel criza de autoritate a administrației vâlcene. Democrația implică „susținerea și crearea unor instituții civice și a unor procese participative, care facilitează construirea, păstrarea și dezvoltarea identităților democratice”.

Întrebarea nr. 4 Care este sursa din care obțineți cele mai multe informații despre ceea ce se întâmplă în administrația publică locală? Variantele de răspuns la această întrebare sunt: Internet-ul, Tv-ul, presa scrisă, birourile de informare și relații publice ale administrației publice și alte surse.

Figura nr. aA7 Sursa de unde obțin informații cu privire la dezvoltarea locală

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Аdministrаțiа рubliсă urmărеștе sаtisfасеrеа intеrеsului рubliс, а utilității рubliсе,(hrаnă, lосuință, trаnsроrt, сultură, sănătаtе), în mоd dеzintеrеsаt, рrin rеаlizаrеа dе sеrviсiiрubliсе

Figura nr. A8 Sursa de unde obțin informații cu privire la dezvoltarea locală

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 4 evidențiază sursa de informare a cetățenilor cu privire la administrația publică locală. Informația este considerată a fi puntea de legătură dintre administrația publică și cetățeni. În ultimul timp, administrațiile publice, în special cele din mediul urban pun pe primul loc în obiectivele lor dezvoltarea serviciilor pentru cetățeni, oferirea de informații de calitate, consistente și actuale, în forme foarte prietenoase pentru fiecare cetățean, indiferent de nivelul lui de pregătire și crearea, deopotrivă a instrumentelor necesare participării active a cetățenilor la deciziile politice și administrative care-l privesc. La nivelul județului Vâlcea, în ceea ce privește cetățenii din mediul urban, folosesc ca sursă principală de informare cu privire la administrația publică locală internet-ul, astfel se observă un procent de 40% dintre respondenții din mediul urban urmăresc realizările autorităților pe internet. Pot spune că internetul oferă posibilitatea de a obține informația mai facil și la timpul dorit, în această manieră se furnizează informații de interes pentru utilizatori. Ca urmare, în această societate bazată pe tehnologia informațională, serviciul de informare pentru cetățeni este absolut necesar pentru crearea unui mediu de informare consolidat.

Pe al doilea loc, ca sursă de informare se află Tv-ul cu un procent al cetățenilor de 25%, urmate de presa scrisă, birourile de informare din cadrul administrațiilor publice locale și un procent de 8% din cetățeni se informează de la prieteni, vecini, cunoștiințe, rude, etc.. Consider că atât televiziunea, cât și presa scrisă pot dezinforma uneori cetățenii, punându-le la dispoziție de multe ori informații eronate.

În mediul rural, situația este un pic diferită, astfel cei mai mulți cetățeni obțin informațiile direct de la birourile de informații din cadrul primăriei, cei cu vârsta cuprinsă între 19 și 45 de ani au afirmat că folosesc ca sursă de informare internet-ul. Ca surse de informare în mediul rural mai sunt folosite Tv-ul și presa scrisă, dar și alte surse cum ar fi vecinii, rudele, etc.

Cetățenii trebuie să fie permanent informați asupra activităților pe care le întreprind autoritățile publice, chiar dacă acestea se află în stadiul de evaluare a planurilor de activitate, cât și în momentul adoptării și implementării deciziilor, pentru a putea beneficia în orice moment de informații complete, obiective și consistente de natură financiară ori în legătură cu misiunea și planificarea strategică a entităților publice.

Democretizarea accesului la informație, de fapt posibilitatea ca orice cetățean să aibă acces la informațiile de care are nevoie, utilizând tehnologii moderne, a generat noi forme de realizare a serviciilor și produselor, de informare și diseminare a informației.

Întrebarea nr. 5 Cât de des accesați aceste surse pentru a obține informațiile dorite? Variantele de răspuns sunt zilnic, la 2-3 zile, săptămânal, lunar sau mai rar decât o dată pe lună.

Figura nr. A9 Frecvența accesării acestor surse

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr. A10 Frecvența accesării acestor surse

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 5 evidențiază frecvența cu care sunt accesate aceste surse de către cetățeni.

Rezultatele la această întrebare evidențiază faptul că 48% dintre respondenții din mediul urban accesează informații cu privire la administrația publică locală mai rar de o lună, 27% au spus că în fiecare lună se informează cu privire la activitatea administrației publice locale și doar 5 din cei 130 de respondenți au declarat că se informează zilnic cu privire la activitatea administrației publice locale.

Cei din mediul rural sunt mai interesați de activitatea administrației publice locale, cel puțin așa reiese din chestionarele realizate, dat fiind faptul că 37% dintre respondenți susțin că solicită informații cu privire la activitatea administrației publice locale lunar, iar 24% dintre aceștia se informează săptămânal, iar din cele 120 de persoane intervievate 10 au afirmat că se informează zilnic.

Întrebarea nr. 6 Ați auzit de parteneriatul public-privat ?

Figura nr. A11 Cunoașterea parteneriatului public-privat

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr. A12 Cunoașterea parteneriatului public-privat

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 6 evidențiază faptul dacă cetățenii au auzit de parteneriatul public-privat. În mediul urban a reieșit din centralizarea chestionarelor că 52% din populația intervievată a auzit de acest tip de parteneriat, restul de 48% au dat un răspuns negativ la această întrebare, în condițiile în care după cum am spus mai sus chestionarul a fost aplicat persoanelor care aveau cel puțin studii medii. De aici rezultă că oamenii nu sunt informați, nu există o strânsă legătură în ceea ce privește comunicarea dintre administrația publică și cetățeni, majoritatea informațiilor care ajung la aceștia din urmă provin din mass-media. Și în mediul rural, situația este asemănătoare cu cea din mediul urban.

Întrebarea nr. 7 Dacă da, aveți încredere în aceste parteneriate?

Figura nr. A13 Încrederea cetățenilor în parteneriatul public-privat

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr. A14 Încrederea cetățenilor în parteneriatul public-privat

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 7 evidențiază încrederea pe care o manifestă cetățenii în aceste parteneriate. Dintre cei intervievați din mediul urban, care au auzit de parteneriatul public-privat, 65% au afirmat că au foarte puțină sau chiar puțină încredere în parteneriatul public-privat, lucru pe care l-au semnalat chiar și reprezentanții autorităților publice locale. În mediul rural, încrederea cetățenilor este mult mai scăzută față de cea a celor din mediul urban, procentual, 81% din cei intervievați au spus că au puțină încredere sau foarte puțină, iar numărul celor care au încredere fiind foarte mic. Nivelul de încredere a cetățenilor în administrația publică este scăzut deoarece se consideră că administrația publică utilizează forțele și dotările spre a servi intereselor politice, a forțelor politice aflate la guvernare, fapt ce ar trebui să se schimbe prin luarea unor măsuri de înlăturare a formalităților inutile, o mai bună înțelegere a procedurilor și a adaptării limbajului administrativ pe înțelesul cetățenilor.

Întrebarea nr. 8 Care considerați că sunt cele mai notabile investiții ale administrației publice locale în ultimii ani ? Variantele de răspuns sunt spațiile verzi, locurile de joacă pentru copii, infrastructura, spațiile comerciale, renovarea și conservarea principalelor instituții (de învățământ, sanitare, etc.) și altele.

Figura nr. A15 Cele mai notabile investiții ale administrației publice locale

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr. A16 Cele mai notabile investiții ale administrației publice locale

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 8 evidențiază care sunt cele mai notabile investiții ale administrației publice locale în ultimii ani. Ca și variante de răspuns cetățenii au avut de ales dintre spațiile verzi, locurile de joacă pentru copii, infrastructura, spațiile comerciale, renovarea și conservarea principalelor instituții (de învățământ, sanitare, etc.), dar au avut posibilitatea de a alege și alte activități.

Cei din mediul urban au spus că administrația publică locală a făcut cele mai multe investiții în locurile de joacă pentru copii, 31% dintre cetățeni afirmând acest lucru, iar alții 26% au spus că spațiile verzi au fost investițiile prioritare în orașele din județul Vâlcea. Doar 12% dintre cetățeni au spus că administrația publică a realizat investiții notabile în infrastructură.

În mediul rural, cei mai mulți dintre cetățeni au spus că altele au fost investițiile realizate de către administrația publică locală, decât cele menționate de mine. Printre acestea se încadrează alimentarea cu apă, realizarea canalizării, iluminatul public, etc.. Ce-l de-al doilea loc în mediul rural este ocupat de către infrastructură, adică s-au modernizat o serie de drumuri județene.

Întrebarea nr. 9 Care considerați că sunt domeniile în care nu s-a investit suficient în localitatea dumneavoastră în ultimii 3 ani? Variantele de răspuns sunt spațiile verzi, locurile de joacă pentru copii, infrastructura, spațiile comerciale, renovarea și conservarea principalelor instituții (de învățământ, sanitare, etc.) și altele.

Figura nr. A17 Domeniile în care nu s-a investit suficient

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr. A18 Domeniile în care nu s-a investit suficient

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 9 evidențiază domeniile în care nu s-a investit suficient în localitatea în care trăiesc. Cetățenii din mediul urban consideră că autoritățile ar fi putut să investească mai mult în infrastructură, astfel 40% dintre cei cărora le-am aplicat chestionarul au afirmat acest lucru. De asemenea, cei din mediul urban spun că nu s-au realizat investiții nici în spațiile comerciale și nici în renovarea instituțiilor. Cei din mediul urban și-ar fi dorit ca administrația locală să realizeze investiții în spații de joacă pentru copii, dar de asemenea ar fi dorit și spații comerciale, cât și renovarea și conservarea principalelor instituții (de învățământ, sanitare, etc.).

Întrebarea nr. 10 Care credeți că este principala oportunitate de dezvoltare a județului Vâlcea? Variantele de răspuns sunt turismul, industria, agricultura și altele.

Figura nr. A19 Principala oportunitate de dezvoltare a județului Vâlcea

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr. A20 Principala oportunitate de dezvoltare a județului Vâlcea

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 10 evidențiază principala oportunitate de dezvoltare pentru județul Vâlcea. Urmărind spusele reprezentanților locali, am constatat că principalele oportunități pentru județ sunt turismul, agricultura, industria, dar și altele, precum serviciile, construcțiile, etc..

În cazul respondenților din mediul urban, majoritatea cetățenilor (48% dintre cei intervievați) consideră că turismul este principala oportunitate de dezvoltare pentru județul Vâlcea. Iar restul activităților, cum ar fi turismul, industria, agricultura și altele se află undeva la un procent de 19% fiecare.

În situația celor din mediul rural, 35% dintre cei intervievați consideră agricultura ca domeniu de activitate oportun în dezvoltarea județului Vâlcea, 26% înclină către turism ca activitate primordială în dezvoltarea județului și un procent de 19% dintre cetățenii cărora li s-a aplicat chestionarul consideră că industria este principala oportunitate, iar alții 19% înclină către alte domenii de activitate cum ar fi serviciile, construcțiile, etc…

Întrebarea nr. 11 Care credeți că este principala problemă cu care se confruntă județul? Variantele de răspuns sunt infrastructura rutieră, lipsa locurilor de muncă, slaba promovare a resurselor turistice și slaba utilizare a terenurilor agricole.

Figura nr.A21 Principala problemă în dezvoltarea județului Vâlcea

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Figura nr. A22 Principala problemă în dezvoltarea județului Vâlcea

Sursa: Date colectate și prelucrate de autoare în format Excel pe baza răspunsurilor celor 250 de respondenți la chestionarul din Anexă

Întrebarea nr. 11 evidențiază principala problemă cu care se confruntă cetățenii județului.

Astfel, în mediul rural se observă o strânsă legătură între cetățenii care consideră că lipsa locurilor de muncă reprezintă principala problemă, iar o parte însemnată dintre aceștia consideră că principala problemă o reprezintă infrastructura rutieră.

Cei din mediul rural, consideră că lipsa locurilor de muncă este principala problemă, după care ar urma slaba utilizare a resurselor agricole.

CONCLUZII

Din acest demers științific se desprinde faptul că administrația publică are un rol important în prestarea de servicii publice la nivel de comunitate. Aceasta reprezintă pionul principal în intermedierea relațiilor dintre factorul uman și mediul economic, social, ecologic, etc. Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor unei comunități locale, unei regiuni sau țări în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om/mediu, fie că e vorba de mediul înconjurător, economic sau social. Însă, după cum se poate observa fără o participare a cetățeanului nu putem spune că deciziile administrative sunt benefice societății.

Prestatorii de servicii publice trebuie să pună la dispoziția cetățenilor servicii publice de calitate, care să le satisfacă nevoile în cele mai bune condiții.

În concluzie, pot spune că obiectivele strategice propuse pentru fiecare domeniu de dezvoltare nu sunt în contradicție unele cu altele, și mai mult, se sprijină reciproc și contribuie la realizarea viziunii comune privind viitorul localităților de pe teritoriul județului: realizarea de schimbări pozitive, economice și sociale, integrate în efortul de protejare a mediului înconjurător, de dezvoltare a comunității și de satisfacere a clienților, adică a cetățenilor. Regenerarea urbană, respectiv regenerarea capitalului natural, în special a terenurilor și a resurselor de apă contaminate, precum și reabilitarea urbană prin modernizarea clădirilor mai vechi din fiecare oraș, prin renovarea fațadelor și dezvoltarea funcțiunilor de bază sau redefinirea acestor funcțiuni, precum și protejarea persoanelor defavorizate și crearea unui climat de conviețuire a diferitelor etnii sunt obiective majore ale autorităților locale pentru o dezvoltare durabilă pe măsură.

Am constatat că autoritățile publice locale și locuitorii județului au conștientizat importanța implicării cetățenilor în prestarea serviciilor publice.

Viziunea generală a județului reprezintă o descriere succintă a situației dorite, incluzând aspectele strategice pentru dezvoltarea economico-socială, când problemele majore sunt rezolvate și oportunitățile sunt fructificate. În urma analizei fiecărui obiectiv stabilit de către autoritățile locale am sintetizat o serie de elemente generale, care, în diferite proporții, pot fi comune tuturor programelor și proiectelor de dezvoltare ale comunității.

Primul element comun este cel legat de infrastructură și de dotări, în majoritatea cazurilor acesta fiind componenta cea mai importantă de realizat și care este cea mai costisitoare.

În al doilea rând, atât ca importanță pentru succesul comunității, cât și ca valoare, resursele umane sunt un factor determinant. În cele mai multe cazuri realizarea unei infrastructuri fără instruirea personalului și îndrumarea acesteia către sectoarele de activitate care au nevoie de forță de muncă specializată, care o va opera nu duce la atingerea rezultatelor propuse.

Bibliografie

Anexa nr. 1

Chestionar

1.Cum apreciați relația dintre cetățeni și administrația locală? Răspunsurile la această întrebare au fost ordonate pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă „foarte bună”, iar 5 înseamnă „foarte rea”.

În ce măsură considerați că sunteți consultat privind deciziile legate de localitatea dumneavoastră ? Răspunsurile au fost ordonate pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă „deloc”, iar 5 înseamnă „în destul de mare măsură”.

În ce măsură ați fi interesat să participați la o asociație de dezvoltare locală, unde să se discute diverse teme privind interesele cetățenilor și dezvoltarea localității în care locuiți? Din nou am ordonat răspunsurile pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă „deloc interesat”, iar 5 înseamnă „foarte interesat”.

Care este sursa din care obțineți cele mai multe informații despre ceea ce se întâmplă în administrația publică locală? Variantele de răspuns la această întrebare sunt: Internet-ul, Tv-ul, presa scrisă, birourile de informare și relații publice ale administrației publice și alte surse.

Cât de des accesați aceste surse pentru a obține informațiile dorite? Variantele de răspuns sunt zilnic, la 2-3 zile, săptămânal, lunar sau mai rar decât o dată pe lună.

Ați auzit de parteneriatul public-privat ?

Dacă da, aveți încredere în aceste parteneriate?

Care considerați că sunt cele mai notabile investiții ale administrației publice locale în ultimii ani? Variantele de răspuns sunt spațiile verzi, locurile de joacă pentru copii, infrastructura, spațiile comerciale, renovarea și conservarea principalelor instituții (de învățământ, sanitare, etc.) și altele.

9. Care considerați că sunt domeniile în care nu s-a investit suficient în localitatea dumneavoastră în ultimii 3 ani? Variantele de răspuns sunt spațiile verzi, locurile de joacă pentru copii, infrastructura, spațiile comerciale, renovarea și conservarea principalelor instituții (de învățământ, sanitare, etc.) și altele.

10. Care credeți că este principala oportunitate de dezvoltare a județului Vâlcea? Variantele de răspuns sunt turismul, industria, agricultura și altele.

11. Care credeți că este principala problemă cu care se confruntă județul? Variantele de răspuns sunt infrastructura rutieră, lipsa locurilor de muncă, slaba promovare a resurselor turistice și slaba utilizare a terenurilor agricole.