Paradisurile Fiscale

PARADISURILE FISCALE

CUPRINS

ABREVIERI

C.F.O. – Centru financiar offshore

O.C.D.E. – Organizație pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

U.E. – Uniunea Europeană

F.M.I.- Fondul Monetar Internațional

T.J.N. – Tax Justice Network

C.E. – Comunitățile Europene

P.I.B. – Produs Intern Brut

P.N.B. – Produs Național Brut

I.B.C. – Internațional Business Company

N.R.C. – Non Resident Company

L.L.C. – Compania cu Răspundere Limitată

G20 – Forum internațional creat în 1999, pentru a reuni economiile dezvoltate și marile economii emergente

B.C.C.I. – Banca de Credit și Comerț Internațional

O.L.A.F. – Oficiul European Anti-Fraudă

I.M.M. – Intreprinteri Mici și Mijloci

U.N.O.D.O.C. – Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate

F.S.F. – Forumului pentru Stabilitatea Financiară

F.A.T.F. – Financial Action Task Force on Money Laundering

G.A.F.I. – Grupul de Acțiune Financiară Internațională

O.N.U. – Organizația Națiunilor Unite

C.J.U.E. – Curtea de Justiție a Uniunii Europene

ARGUMENTUUM

REPERE CONCEPTUALE ALE CERCETĂRII

1. Actualitatea temei

Globalizarea economico-financiara si liberalizarea tranzactiilor intra-bancare, coroborate cu lacunele sistemului fiscal internațional si neaplicarea unitara a strategiilor financiare, au condus la dezvoltarea accentuata a paradisurilor fiscale si inmultirea companiilor offshore, care, datorită legislației fiscale liberale și regimului de impunere fiscală indulgent practicat in interiorul jurisdictiilor offshore, aduc o serie de avantaje țărilor de amplasare a acestora.

Paradisurile fiscale si derivatele acestora reprezintă, o problemă continuă, prin fluxurile de capital pe care le genereaza, prin accentuarea mijloacelor de eludare a legislatiei fiscale care afectează negativ încasările bugetare ale țărilor cu fiscalitate mai ridicată, conducand astfel la o instabilitate economico-financiară.

Actualitatea cercetarii este confirmata de faptul ca amploarea fenomenului offshore si dezvoltarea acestuia în economia mondiala actuala, necesită o cercetare juridico-economica la diferite niveluri, mondial, național (macro și microeconomic), iar motivația principală a cercetarii consta în faptul că, jurisdictiile offshore, in contextul economiei contemporane, reprezinta o componenta a sistemului economic mondial și a economiilor naționale, acceptata tacit de institutiile abilitate in domeniu.

În cuprinsul lucarii, sunt analizate rezultatele cercetărilor, privind esența paradisurilor fiscale, efectelor acestora asupra economiilor mondiale și naționale. Astfel, indicăm cercetările efectuate sub egida UE, OCDE, FATF, Băncii Mondiale, Tax Justice Network, Transparency Internațonal, ONU, INTERPOL, etc.

La nivelul academic, problematica paradisurilor fiscale a fost abordată:

în lucrările cercetătorilor străini: Andre Beauchamp („Le giude mondiale de paradis fiscaux”, French Edition, 1983), Calude Dauphin („Le guide vraiment pratique des paradis fiscaux”, Paris: Editions First, 1998), Hoyt Barber („Tax Havens Today: The Benefits and Pitfalls of Banking and Investing Offshore”, 2007), Mark P. Hampton si Jason P. Abbott („Offshore Finance and Tax Havens; The Rise of Global Capital”, 1999) si altii;

în lucrările cercetătorilor români: Cristian George Buzan („Paradisurile fiscale si centrele financiare offshore”, 2011), Cristian Bisa („Utilizarea paradisurilor fiscale intre evaziunea fiscala legala si frauda fiscala”, 2005), Dan Drosu Saguna (,, Tratat de drept financiar fiscal”, 1999) și alții; Adrian Manaila („Companiile offshore sau evaxiunea fiscala legala”, 2004), Codruta Trandafir („Societatile offsore intre reglementare legala si ilicit”, 2012)

În majoritatea lucrărilor reliefate mai sus, se realizeaza o prezentare generala a fenomenului offhore, problematica functionarii juridico-economice a paradisurilor fiscale fiind analizata succint, fara a fi evidentiate aspectele practice cauzate de acestea, ceea ce conferă o imagine originală cercetării în cauză.

2. Scopul și obiectivele lucrării

Scopul prezentei lucrării constă realizarea unei cercetari ample a fenomenului offshore, atat din punct de vedere al evolutiei acestuia in economia contemporana, cat si din punctul de vedere al functionarii, dezvoltarii si impactului acestuia asupra statelor in curs de dezvoltare.

In acest sens, scopul formulat a determinat următoarele obiective ale cercetării:

analiza abordărilor teoretice privind fenomenul offshore, în vederea identificarii factorilor care stau la baza functionarii paradisului fiscal perfect;

delimitarea clara, în urma interpretarii abordărilor teoretice și conceptuale, a noțiunilor de „paradis fiscal”, „zonă offshore”, „centru financiar offshore”, „jurisdicție offshore”, „companie offshore”;

stabilirea pe baza recomandărilor OCDE, a trăsăturilor caracteristice paradisurilor fiscale;

cercetarea avantajelor și dezavantajelor utilizarii paradisurile fiscale de catre persoanele fizice si/sau juridice, la diferite niveluri (mondial, macro și microeconomic național);

analiza tehnicilor de minimizare a sarcinilor fiscale, prin utilizarea fenomenului offshore, în vederea elaborării propunerilor privind combaterea fenomenului evazionist;

elaborarea concluziilor și recomandărilor privind diminuarea fluxurilor ilicite de capital generate de paradisurile fiscale;

3. Metodologia cercetării științifice

Lucrarea a fost elaborata prin utilizarea unor metode calitative fundamentale in cercetarea aprofundata din domeniul stiintelor juridice. Astfel, prima parte a tezei de doctorat este redactata prin utilizarea metodei cercetarii dreptului natural si prin metoda istorica.

In partea a doua a lucrarii este evidentiata metoda de cercetare a teoriilor jurisprudentiale pozitiviste si metoda teoriilor critice-comparative. Completarea metodologiei de cercetare a tezei de doctorat a fost facuta prin utilizarea unor metode de cercetare cantitativa si reprezentare grafica a acestora.

Aplicarea acestor metode a permis efectuarea unei analize aprofundate a problemelor cercetate.

4. Noutatea și originalitatea științifică a tezei constă în următoarele elemente:

– sistematizarea și dezvoltarea abordărilor teoretice privind paradisul fiscal și noțiunile afiliate acestuia – zonă offshore, centru offshore, companie offshore, jurisdicție fiscală, precum și extinderea acesteia prin elaborarea definiției proprii a paradisului fiscal;

– relevarea impactului paradisurilor fiscale, în complexitatea lor, la diferite niveluri ale economiilor prin identificarea avantajelor și dezavantajelor acestui fenomen, pentru țările onshore;

– identificarea, în baza practicilor internaționale, a unor elemente specifice paradisurilor fiscale (cum ar fi comerțul on-line, utilizarea reprezentanțelor, posibilitatea înființării de societăți care nu desfășoară activitate la sediul firmei, ci doar prin filialele din alte țări etc.), în vederea reflectării acestora în politicile fiscale (comerciale și investiționale etc.), ale unor state onshore;

– fundamentarea unei noi viziuni privind zonele economice libere, ca alternative ale paradisurilor fiscale.

5. Semnificația teoretică a lucrării

Raționamentele științifice ale tezei ar putea contribui la dezvoltarea conceptelor de paradis fiscal și de evaziune fiscală în condițiile internaționalizării economiilor naționale; la perfecționarea metodelor de combatere a evaziunii fiscale și diminuare sau stopare a evadării ilicite și licite a capitalurilor; precum și la aplicarea în practicile fiscale naționale a unor avantaje, generate de paradisurile fiscale.

Cercetările realizate au contribuit la crearea unor elemente metodologice noi pentru continuarea investigațiilor științifice ulterioare din domeniu.

6. Valoarea aplicativă a tezei se manifestă multidirecțional și constă în:

– fundamentarea necesității privind introducerea în tratatele, convențiile de evitare a dublei impuneri, dintre România și țările – paradisuri fiscale, a anumitor clauze referitoare la evitarea evaziunii fiscale;

– precizarea noțiunii de evaziune fiscală, în baza sistematizării abordărilor teoretice și prevederilor legislative ale României, prin elaborarea definiției proprii a acesteia;

– implementarea rezultatelor cercetării, cu referință la modalitățile prin care se săvârșește evaziunea fiscală, în legislația privind activitatea de control a organelor fiscale cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale la nivel national si comunitar;

CONȚINUTUL TEZEI

Conform scopului și sarcinilor preconizate, teza este structurată în două părți. Prima parte a tezei surprinde istoricul și trăsăturile generale ale paradisurilor fiscale și ale centrelor financiare offshore, fiind la rândul ei structurată în trei capitole.

Capitolul I – „Considerații introductive”, este consacrat evoluției paradisurilor fiscale și a centrelor financiare offshore din antichitate și până în prezent. În cele 4 secțiuni ale capitolului introductiv sunt analizate caracteristicile generale ale paradisurilor fiscale, tipologia acestora precum și distribuția geografică a jurisdicțiilor offshore.

Capitolul II – „Modul de funcționare al paradisurilor fiscale”, este dedicat cercetării avantajelor utilizării paradisurilor fiscale de către persoanele fizice și de către agenții economici prin utilizarea companiilor offshore.

Fiind sintetizat în 4 secțiuni, în cadrul acestui capitol un accent deosebit este pus pe utilizarea paradisurilor fiscale de către agenții economici prin utilizarea elementelor de analiză fiscală internațională.

Un loc aparte în capitolul dat este dedicat planificării fiscale internaționale și instrumentelor de gestiune fiscală pentru agenții economici.

În capitolul III – „Dezvoltarea economică a paradisurilor fiscale”, se cercetează creșterea economică din paradisurile fiscale și situația economică a acestora.

Partea a II-a a tezei „Aspecte practice și legislative privind paradisurile fiscale” este structurată în 5 capitole și oferă o imagine de ansamblu asupra operațiunilor specifice jurisdicțiilor offshore și asupra mecanismului de funcționare a criminalității financiare prin fluxurile ilicite de capital generate de paradisurile fiscale.

Astfel, primul capitol al acestei părți, „Specificul jurisdicțiilor offshore” este format din 4 secțiuni și analizează motivațiile de ordin fiscal determinante în folosirea paradisurilor fiscale.

Capitolul II al acestei părți, intitulat „Activități infracționale în paradisurile fiscale și centrele financiare offshore: criminalitatea financiară”, este format din 3 secțiuni și dezvoltă conceptul de criminalitate financiară internațională prin prisma jurisdicțiilor offhore și analizează cazuri practice de utilizare a paradisurilor fiscale în criminalitatea financiară internațională. Totodată, în cadrul acestui capitol sunt analizate principalele forme de criminalitate internațională incidente în cadrul paradisurilor fiscale, precum și măsurile la nivel internațional pentru prevenirea și combaterea activităților infracționale în cadrul paradisurilor fiscale.

Capitolul III al celei de a două părți a tezei este intitulat „Impactul paradisurilor fiscale asupra economiei mondiale”, și analizează fenomenul de globalizare a economiei mondiale prin prisma evoluției paradisurilor fiscale, precum și rolul jurisdicțiilor offshore în crizele financiare internaționale.

Capitolul IV, „Modele de paradisuri fiscale”, analizează trei categorii de paradisuri fiscale: paradisurile fiscale majore, semnificative și minore, oferind o imagine concretă asupra fiscalității principalelor state offhore din lume.

În ultimul capitol al tezei, „Tendințe și perspective ale paradisurilor fiscale – concluzii, analize, orientări posibile”, s-au formulat recomandări și concluzii, astfel:

1. Analizând literatura de specialitate și cercetând tratatele științifice privind megatendințele din economia contemporană, am constatat că globalizarea economiei mondiale, precum și breșele create în sistemul fiscal internațional, rafinarea strategiilor financiare au creat un climat propice dezvoltării accentuate a paradisurilor fiscale.

2. Investigând abordările teoretice și conceptuale ale noțiunii „paradis fiscal”, precum și ale noțiunilor: „zonă offshore”, „centru financiar offshore”, „jurisdicție fiscală offshore”, în vederea depășirii problemelor de interpretare diferită a acestora, am concluzionat că, la nivel academic, lipsește interpretarea unică a noțiunii de paradis fiscal. De altfel, și la nivel legislativ, lipsește definiția paradisului fiscal. Acest fapt pune în vizorul discuțiilor științifice problema privind precizarea conținutului paradisului fiscal în raport cu mediul economic contemporan.

3. Analizând criteriile OCDE cu privire la trăsăturile caracteristice ale paradisurilor fiscale, în scopul identificării țărilor care aparțin acestei categorii, am constatat că această apartenență se interpretează în funcție de îndeplinirea cumulativă a mai multor caracteristici, caracteristica cea mai importantă fiind nivelul redus al fiscalității.

4. Cercetând efectele paradisurilor fiscale, am concluzionat că acestea prezintă un caracter dual, manifestat la diferite niveluri (mondial, precum și în cadrul unei economii naționale la nivel macro și microeconomic), prin avantaje și dezavantaje, care urmează a fi luate în considerație în procesul elaborării politicilor fiscale, comerciale și investiționale ale țărilor onshore, în vederea diminuării migrării licite și ilicite a capitalurilor.

5. Analizând numeroase practici internaționale privind combaterea evaziunii fiscale prin intermediul politicilor anti-offshore, am constatat că:

􀂃 succesul politicilor naționale privind combaterea evaziunii fiscale, inclusiv a celei generate de paradisurile fiscale, în mare măsură, depinde de respectarea recomandărilor organismelor internaționale (OCDE, FMI, Băncii Mondiale, FATF, ONU etc.);

􀂃 practicile de diminuare a evaziunii fiscale, aplicate în unele state supuse cercetării (SUA, Venezuela, Peru, Argentina, Italia, Republica Belarus), conțin elemente pronunțate, orientate spre combaterea evaziunii fiscale, generate de paradisurile fiscale;

􀂃 una din practicile internaționale utilizate și orientate spre combaterea evaziunii fiscale constă în aplicarea taxei offshore.

6. Cercetând rolul zonelor economice libere din statele analizate (Elvetia, Cipru, Maldive, Singapore, Luxembourg, Monaco, etc), am concluzionat că, în afară de rolul clasic caracteristic, acestea pot îndeplini un rol important ca alternativă a paradisurilor fiscale prin combinația facilităților fiscale oferite și controlul strict din partea statului privind utilizarea acestora în cadrul unor politici manageriale eficiente ale acestor zone. Acestea vor duce la atragerea, și nu la expatrierea capitalurilor din țările respective, sporirea prelevărilor fiscale la stat.

7. Investigând impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra companiilor offshore dintr-o zonă liberă, am constatat că acestea dispun de mai puține facilități fiscale, comparativ cu perioada de preaderare, fapt ce a dus la o scădere a activității de producție în zonele libere și implicit la scăderea eficienței zonelor libere.

În urma formulării concluziilor susmenționate, a fost posibilă elaborarea unor anumite recomandări, printre care menționăm următoarele:

1. Urmare a concluziei cu privire la lipsa, în mediul academic, a unei interpretări unice a noțiunii de „paradis fiscal”, recomandăm utilizarea definiției următoare a paradisului fiscal: „paradis fiscal poate fi numită țara sau orice teritoriu din interiorul unui stat, în care se aplică: o altă legislație fiscală, mult mai permisivă, decât în restul teritoriului statului respectiv sau din afara acestuia, secretul asupra tranzacțiilor comerciale și bancare, secretul în ceea ce privește acționari companiilor, protecția patrimoniului etc.”

2. Pornind de la necesitatea unei noi abordări a zonelor libere, in vederea eficientizării activități acestora în corelare cu optimizarea fiscală, recomandăm dezvoltarea unei politici manageriale eficiente a zonelor economice libere; acordarea diferitelor facilități fiscale întreprinderilor locale, menite să atragă investițiile în zonă, iar statul să controleze strict utilizarea facilităților pentru scopurile stabilite, ținând cont de faptul că, pe lângă facilitățile acordate de zonele libere, trebuie să existe condiții avantajoase pentru combinarea capitalului cu ceilalți factori de producție (forța de muncă, materii prime etc.), precum și o infrastructură corespunzătoare.

3. Având în vedere necesitatea dezvoltării economice, precum și necesitatea susținerii unor anumite ramuri ale economiei, recomandăm realizarea unor programe economico-financiare și fiscale la nivel statal, care, după experimentarea lor în cadrul zonelor libere, să fie extinse la nivel național.

4. Recomandăm centrelor de cercetări economice, în colaborare cu autoritățile fiscale, să elaboreze programe fiscale prin care să contribuie la sporirea atractivității economiei românești pentru investitorii străini și autohtoni și să transforme sistemul fiscal românesc într-un „paradis fiscal de tip nou”, fără ca existența acestuia să lezeze interesele Uniunii Europene.

5. Pornind de la necesitatea pregătirii profesionale a specialiștilor în economie și finanțe, propunem ca doctrinele juridice complementare, destinate contracarării strategiilor de evaziune fiscală, menționate în teză, să fie examinate minuțios de organele de resort, în vederea implementării acestora în practică.

Cercetările realizate au contribuit la crearea unor elemente metodologice noi pentru continuarea investigațiilor științifice ulterioare din domeniu.

Constatările teoretice și practice din teză pot servi ca punct de reper pentru specialiștii din domeniul economico-financiar, precum și al instituțiilor abilitate în lupta împotriva evaziunii fiscale generate de paradisurile fiscale; de asemenea și la elaborarea unor concepte privind dezvoltarea economică a țărilor onshore.

PARTEA I –

ISTORICUL, DEFINIȚIA ȘI TRĂSĂTURILE GENERALE ALE PARADISURILOR FISCALE

Motto:

“Taxele sunt prețul civilizației, iar paradisurile fiscale sunt prețul globalizării”

“Dreptul legal al unui contribuabil de a încerca să evite

Plata contribuției sale fiscale prin mijloace

Permise de lege nu poate fi pus la îndoială”.

George Sutherland (judecător la Curtea Supremă a SUA)

CAPITOLUL I – CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

SECȚIUNEA 1. EVOLUȚIA PARADISURILOR
FISCALE LA NIVEL MONDIAL

1.1 Apariția și dezvoltarea paradisurilor fiscale din antichitate și până la începutul celui de al-II-lea război mondial

Încă din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să se folosească de diverse mecanisme pentru a găsi refugii din calea autorității fiscale.

Numite de literatura de specialitate a secolului XX, paradisuri fiscale sau centre financiare offshore, entitățile juridice cu un statut special în materie fiscală, nu reprezintă un fenomen caracteristic epocii contemporane.

Astfel, încă din antichitate, facilitățile fiscale au fost în vizorul celor care încercau să aibă calitatea de comercianți, iar modalitățile de eludare a taxelor fiscale abuzive s-au aflat în atenția negustorilor acelor vremuri.

Creșterea comerțului internațional accentuat de fluxurile internaționale de capital a generat restricții și limitări fiscale impuse de conducătorii acelei perioade ducând, astfel, la apariția și concretizarea teritoriilor offshore.

În Grecia veche, filosofii antichității se foloseau de companii non-profit specifice acelei perioade, pentru a-și finanța universitățile și pentru a ocoli taxele impuse pentru desfășurarea acestor activități.

În comerțul cu mărfuri, negustorii aflați în insulele din vecinătatea Atenei evitau un impozit de 2% perceput de cetatea Greciei pentru importuri și exporturi. În acest mod, primul teritoriu paradis fiscal a fost Flandra care la începutul sec. XVI-XVII, percepea pentru comerțul efectuat prin porturile sale un impozit foarte redus.

În această perioadă, termenul de paradis fiscal era utilizat pentru a defini un loc destinat pentru retragerea corăbiilor în caz de furtună sau vânturi puternice.

În dezvoltarea paradisurilor fiscale, secolul al XVII-lea și-a pus amprenta din punct de vedere economic, deoarece în această perioadă infrastructura maritimă era cea mai utilizată cale de transport pentru comercianți.

Printre persoanele care uzitau în antichitate de astfel de oaze fiscale, se numărau și pirații acelor vremuri, care acționau în zona oceanelor identificând insule sau localități unde își depozitau comorile rezultate din jefuirea navelor comerciale.

Metodele de evitare a impunerii fiscale din acea perioadă, folosite de negustorii acelor vremuri, cuprind într-un context mai restrâns chiar sensul denotativ al termenului, offshore”, care într-o traducere liberă înseamnă realizarea tranzacțiilor comerciale în largul mărilor sau a oceanelor, departe de taxele fiscale de pe țărm.

În perioada de glorie a Imperiului Roman, insula Delos era preferată de negustorii romani pentru a evita în mod legal și transparent plata de taxe și impozite impusă de conducătorii Imperiului.

Tot în această perioadă, Anglia oferea privilegii fiscale pentru anumite categorii de negustori flămanzi, iar mai târziu și Flandra a început să ofere aceleași privilegii comercianților britanici.

Urmare a acestor privilegii, domeniul bancar s-a dezvoltat din ce in ce mai mult in cadrul teritoriilor offshore din acea perioada, iar societati bancare importante ale acelor vremuri si-au deschis filiale in jurisdictii offshore. Astfel, la inceputul anilor 1889, una dintre cele mai importante institutii bancare canadiene, The Bank of New Scotland, si-a deschis una dintre filiale într-unul din paradisurile fiscale din acea perioada, Jamaica. In acest mod, clientii respectivei societati bancare beneficiau de diverse avantaje financiar-fiscale pentru operațiunile de comerț internațional.

Analizand elementele care stau la baza functionarii perfecte a unui paradis fiscal, mai multe filiale ale unor societati bancare si-au dezvoltat reteaua financiara în state cu monedă stabilă, care, prin institutiile abilitate, exercitau un control scazut asupra schimburilor sau nu-l practicau deloc.

Un alt element care prima in dezvoltarea tranzactiilor interbancare in sistem offshore, consta in fiabilitatea sistemului bancar, prin promovarea unui secret bancar consolidat si incurajarea investitiilor straine pe teritoriile lor de catre autoritatile statului offshore.

Avand in vedere aceste elemente cheie ale unui teritoriu offshore, infiintarea unor filiale ale societatilor bancare in astfel de teritorii au condus la extinderea societăților mamă în jurisdicții offshore, manifestandu-se ca un refugiu pentru fluxurile de capital. Cu trecerea timpului si odata cu evolutia sistemelor offshore acest mecanism al utilizarii filialelor in scopul migratiei capitalurilor a inceput sa fie folosit si ca mijloc de fraudă fiscală.

Implementarea sistemului offshore in diverse colturi ale lumii, in special incepand cu anii 1920, a condus la inmatricularea masiva a vaselor comerciale de catre diferite companii industriale, in teritorii precum Panama si Liberia. In acest mod, societățile comerciale evitau impozitul pe profit, dar și reținerea la sursă a dividendelor plătite către acționarii nerezidenți.

Din acest moment, cetățenii înstăriți își protejau activele prin înființarea de trusturi off-shore în paradisuri fiscale precum, Bahamas și Channel Islands, iar companiile internaționale prin înmatricularea de companii de asigurări captive în țări ca Bermuda și Cayman Island.

Finalul celui de al doilea război mondial a generat un procedeu de reconstrucție economică și financiară a teritoriilor afectate în timpul războiului, acest fapt generând la nivel mondial fluxuri majore de capital și schimbări importante la nivel economic.

Astfel, principalul mijloc de realizare al acestor schimbări economico-financiare, a fost o impunere fiscală într-o continuă creștere, asupra tuturor veniturilor. Urmare acestui fapt, presiunea fiscală tot mai accentuată a determinat cetățenii cu averi importante și agenții economici cu profituri ridicate să găsească subterfugii legale cu ajutorul cărora să atenueze efectele unei fiscalități masive.

Aparitia si evolutia paradisurilor fiscale este strans legata de dezvoltarea sistemelor fiscale care generează o impunere fiscală excesivă pentru activitatile economice si tranzactiile financiare derulate in interiorul statului in cauza.

La nivelul companiilor internaționale care generează fluxuri de capital în întreaga lume, se consideră că, importanța paradisurilor fiscale se datorează creșterii numărului filialelor unei societăți-mamă. Filialele au servit extinderii societăților-mamă în străinătate, fiind astfel pe picior de egalitate cu alte societăți din țările care permiteau anumite facilități fiscale.

In cadrul societatilor comerciale internationale care

1.2. Evoluția paradisurilor fiscale după cel de al-II-lea Război Mondial și până în prezent

Nașterea sistemelor fiscale mai mult sau mai puțin favorizante s-a realizat odată cu valul de reacțiuni împotriva taxelor, izbucnit la nivel global după cel de al Doilea Război Mondial, când economiile statelor afectate de trauma războiului au intrat în refacere generală. În Europa, creșterea taxelor a fost determinată de costurile crescânde ale războiului, care a scos la iveală conflictele dintre clasele sociale.

Fenomenul cunoscut ca offshore financiar a început să apară ca o caracteristică semnificativă a capitalismului contemporan în 1950, târziu după crearea pietei interbancare London Based.

În anii 70 dezvoltarea paradisurilor fiscale s-a datorat, în mare parte, reglementărilor protecționiste și impozitelor înalte de pe piețele de bază.

În cadrul unui comerț internațional neuniform, paradisurile fiscale compensau lacunele cauzate de unele măsuri naționalist-perfecționiste.

Politica fiscală a unui stat generează, într-un context economic-financiar mai mult sau mai puțin favorizant pentru cetățeni, un ansamblu de replici ale acestora în față presiunii fiscale și implicit a taxării veniturilor obținute din diverse activități. Acest fapt, conduce la atractivitatea paradisurilor fiscale de tot mai multe persoane fizice sau juridice în scopul plasării investițiilor și a profiturilor câștigate pentru evitarea fiscalității din statul de rezidență și aplicarea unui regim fiscal mult mai avantajos.

Fiind un instrument important al suveranității naționale, impozitarea permite autorităților publice centrale să pună în aplicare politicile fiscale sau economico-financiare, în scopul formării bugetelor aferente.

Politica în domeniul impozitării este esențială pentru toate statele care urmează anumite standarde internaționale în domeniu. Astfel, acțiunile contrare ale unui stat la nivel de fiscalitate, afectează, inevitabil și relațiile comerciale cu celelalte state. Din acest motiv nevoia unei strategii fiscale aplicate la nivelul ai multor state a generat lupta împotriva teritoriilor offshore, care contravin regulilor comune și conforme de impozitare.

Strategia fiscală a unui stat rămâne în zona de autonomie națională în elaborarea politicii macroeconomice.

Chiar dacă paradisurile fiscale oferă o multitudine de facilități celor care le aleg pentru a-și plasa veniturile, există totuși o serie de deosebiri între aceste teritorii care le fac mai atractive pentru anumite categorii de investitori. Alegerea unui paradis fiscal depinde de obiectul de bază al persoanei în ceea ce privește utilizarea unei jurisdicții a secretului bancar situată în afara țării de rezidență fiscală.

Din acest punct de vedere, considerăm că nu există paradis fiscal perfect, pentru că într-o astfel de situație toți investitorii vor alege acel teritoriu, iar toate celelalte paradisuri fiscale ar dispărea, iar acest lucru nu este de dorit.

Într-o eră a globalizării, afacerile legale și cele ilegale sunt din ce în ce mai mult într-o strânsă conexiune; astfel, crima organizată investește în afaceri legale apoi analizează resursele financiare obținute și redirecționate către economia neagră (ilegală) prin controlarea băncilor și a societăților comerciale implicate în spălarea banilor murdari. Instituțiile bancare au fost dintotdeauna un pilon al lanțului furnizării de capital către paradisurile fiscale, pretinzând faptul că tranzacțiile desfășurate au caracter legal și sunt efectuate cu bună credință. Mai mult decât atât, băncile sunt cele care finanțează prin acordarea de credit cu dobânzi ridicate, activitățile criminale în scopul unor comisioane uriașe, în detrimentul unor investiții productive legale în industrie sau agricultură.

Activitatea de a crea o aparență de legalitate pentru sumele rezultate ca urmare a comiterii faptelor de evaziune fiscală este de natură a preocupa pe autorii lor în vederea asigurării folosirii liniștite a produsului infracțiunii.

În privința evoluției sectoarelor offsfore, comunitatea internațională își manifestă constant îngrijorarea față de amploarea fără precedent a acestor teritorii și mai ales a criminalității susținute prin fluxurile de capital generate înspre și dinspre aceste ținuturi.

Existența paradisurilor fiscale și financiare este strâns legată de istoria capitalismului, revoluția franceză și cea industrială reprezentând un moment marcant, al accelerării apariției și dezvoltării paradisurilor fiscale.

Însă, după cel de-al Doilea Război Mondial, fenomenul a căpătat proporții uriașe, răspândindu-se în toate colțurile lumii: în Pacific, în zona Caraibelor și în insulele din Oceanul Atlantic, dar și în țări europene mici și foarte mici.

SECȚIUNEA 2. NOȚIUNEA ȘI CARACTERISTICILE GENERALE
ALE UNUI PARADIS FISCAL

2.1 Definiția paradisului fiscal

2.1.1 Definiții propuse de literatura de specialitate

În limbajul uzual, termenul de paradis fiscal definește un teritoriu în care sistemul de impozitate este foarte scăzut sau chiar inexistent.

În literatura de specialitate internațională, paradisul fiscal este definit ca fiind un teritoriu în care persoanele fizice și/sau persoanele juridice sunt mai puțin supuse impozitării.

Potrivit sensului denotativ, termenul de paradis fiscal a fost preluat din limba engleză, tax-haven, și în traducere liberă înseamnă refugiu sau port fiscal.

Astfel, trebuie avută în vedere stabilitatea politică a statului în cauză, infrastructura de transport și telecomunicații, plasarea geografică a statului și nu în ultimul rând fluxurile de capital pe care le poate genera un astfel de teritoriu sau pe care le poate atrage.

Pornind de la caracteristicile unui paradis fiscal, putem afirma că orice jurisdicție care își dorește a fi paradis fiscal trebuie sa îndeplineasca aceste condiții.

Drept urmare, pot exista atâtea definiții pentru termenul de paradis fiscal pentru fiecare paradis fiscal în parte, deoarece facilitățile fiscale sunt cele mai importante care se au în vedere atunci când se discută despre astfel de teritorii, dar acestea nu reprezintă singurele criterii.

La nivel național, în literatura de specialitate, paradisul fiscal este definit de unii autori ca fiind un instrument de realizare a fraudei fiscale la nivel internațional.

Dintr-o altă perspectivă, este considerat a fi paradis fiscal un teritoriu în care persoanele fizice și societățile comerciale consideră că sunt mai puțin puncționate fiscal decât în altă parte.

Tot un fel de paradisuri fiscale, într-un anumit sens, pot fi definite și zonele libere, respectiv zonele defavorizate care, potrivit legislației ce reglementează funcționarea lor, profită de diverse înlesniri fiscale sau de altă natură.

Dicționarul de Administrație și Finanțe al lui J. M. Roosemberg definește un paradis fiscal astfel: o țară în care sunt în vigoare legi fiscale foarte favorabile pentru constituirea sediului social al persoanelor fizice și juridice care doresc să plătească un impozit mai scăzut. În limbaj curent, paradisuri fiscale sunt acele teritorii care oferă o gamă largă de avantaje fiscale companiilor offshore înregistrate pe acest teritoriu.

Termenul de „paradis fiscal” este vag definit și include orice țară care percepe zero impozite sau impozite reduse pe toate sau doar pe unele categorii de venituri, un anumit nivel de secret bancar sau comercial, cerințe minime din partea băncii centrale și nici un fel de restricții asupra schimburilor valutare. Scopul utilizatorilor paradisurilor fiscale este simplu: să plătești mai puțin, să câștigi mai mult. Statele americane explică utilizarea paradisurilor fiscale de către agenții lor economici, prin scopul lor: expansiunea în străinătate prin mijloace legale care sunt lăsate la dispoziția lor de către legiuitorii țării lor. Oricum, asimilăm paradisurile fiscale fraudei fiscale.

2.1.2 Definiții operaționale

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în cadrul dezbaterilor privind analiza paradisurilor fiscale, a lansat o definiție a acestor teritorii.

Astfel, potrivit cercetătorilor organizației, paradisul fiscal se caracterizează printr-o reglementare fiscală ușoară, prin lipsa schimbului efectiv de informații și prin opacitatea activităților bancare (secretul bancar). Această definiție a OCDE, exclude jurisdicțiile cu o impozitare scăzută, unele dintre aceste jurisdicții făcând parte din OCDE, precum Irlanda sau Elveția.

În mod oficial, termenul de paradis fiscal a fost definit pentru prima dată în anul 1981, odată cu lansarea unui raport privind paradisurile fiscale, întitulat The Gordon Report – Tax Havens and Their Uses by United States Tax Payers – An Overview. Potrivit acestui studiu, paradisul fiscal reprezintă orice stat care are rate de impozitare zero asupra anumitor categorii de venituri și care oferă un nivel ridicat al secretului bancar și comercial.

La nivel internațional, paradisul fiscal este definit în funcție de permisivitatea legislației fiscale a statelor.

În Franța, Direcția Generală a Impozitelor, a definit paradisul fiscal ca fiind o țară care aplică un regim fiscal derogatoriu, având ca rezultat un nivel de impozitare excesiv de scăzut. Legislația fiscală în vigoare a Franței, respectiv, Codul General de Impozitare, a revizuit definiția dată paradisului fiscal, preferând noțiunea de țară cu regim de fiscalitate privilegiată”.

Legislația fiscală elvețiană cunoscută a fi una dintre cele mai favorabile în domeniu, este calificată drept legislație offshore datorită ratei foarte mici de impozitare, a stabilității politice a statului elvețian, precum și datorită excepțiilor sau reducerilor fiscale aplicate atât rezidenților cât și nerezidenților care injectează capital în economia statului.

Reprezentanții Organizației Națiunilor Unite afirmă că în perioada contemporană, la începutul secolului XXI, volumul operațiilor de capital derulate în paradisurile fiscale sunt evaluate la 1600 de miliarde de dolari. În prezent analiștii americani, în urma unui studiu economic, concluzionează că cifra de afaceri a paradisurilor fiscale reprezintă 50% din economia mondială, față de 5% cât reprezenta în urmă cu 20 de ani.

În limbajul uzual, paradisul fiscal este definit ca fiind un centru financiar care oferă foarte multe facilități fiscale persoanelor care aleg să îl folosească decât statul lor de rezidență fiscală.

Paradisurile fiscale, numite și centre financiare offshore, asigură o bază pentru fonduri precum plasamentele offshore sau alte forme de portofolii de investiții administrate.

Alte caracteristici atractive ale paradisurilor fiscale pot include secretul bancar și aspecte favorabile mediului de afaceri.

Caracteristica esențială a sistemului bancar offshore constă în faptul că tranzacțiile sunt efectuate în monede străine și în favoarea nerezidenților.

Un număr de țări mici și-au construit o rețea substanțială de afaceri financiare offshore, precum Bermuda, Insulele Cayman, Singapore, Liechtenstein, Monaco și Luxemburg.

De altfel, mai multe insule din largul oceanelor sunt folosite ca teritorii offshore de către investitorii care doresc să-și protejeze profiturile de taxele fiscale gigant din țara lor de rezidență.

2.2. Aspecte de ordin terminologic privind conceptul de “centru financiar offshore” și “paradis fiscal”

Termenul de paradis fiscal este deseori folosit, nu tocmai pentru a defini o jurisdicție care practică pe teritoriul său o anumită rată de impozitare, ci se confundă de multe ori cu centrele finaciar-fiscale offshore care se folosesc de legislația fiscală favorabilă a unui stat paradis fiscal pentru a-și plasa profiturile.

Astfel, paradisurile fiscale și centrele offshore, se diferențiază semnificativ mai ales în practică. Dacă un paradis fiscal presupune o fiscalitate foarte redusă sau chiar zero, fiind preferat de societățile transnaționale, dar nu numai, pentru a se evita povara fiscală, un centru financiar offshore se caracterizează prin existența unor tehnici financiare ridicate care se dezvoltă progresiv pe anumite tipuri de structuri și produse oferind un anumit avantaj comparativ la nivelul pieței mondiale.

Centrele financiare internaționale, reunesc competențele financiare pe piața de schimb sau în domeniul proiectelor de investiții internaționale.

Companiile offshore reprezintă instrumente financiare de planificare internațională și totodată de evitare a taxelor, de ridicare a profitabilității unei afaceri, de coordonare a unei activități productive lăsând posibilitatea anonimatului și creând în același timp o libertate valutară deplină.

Este de menționat faptul că principala funcție a centrelor offshore nu este de a minimaliza obligațiile fiscale curente și/sau viitoare, ci de a crea structuri independente care, atunci când compania-mamă are probleme în statul de rezidență, să preia din valorile acesteia.

Chiar dacă termenul de paradis fiscal nu este sinonim cu cel de centru financiar offshore, aceste entități juridice formează o rețea complexă și completă prin intermediul căreia se generează fluxuri de capital bănesc, care provine, fie din activități licite sub formă de profit, fie din activități ilicite în scopul pierderii urmei sursei de proveniență.

Termenul de centru financiar offshore (OFC) este folosit pentru a descrie o țară sau un teritoriu care oferă stimulente speciale pentru a atrage și reține investiții fifinanciare efectuate în special de nerezidenți.

Multe tehnologii pentru evitarea impunerii fiscale în contextul dezvoltării globale, sunt facilitate de paradisurile fiscale și centrele financiare offshore (OFC), care au fost denumite generic în literatura de specialitate internațională, "termite financiare", distorsionând bazele sistemelor fiscale globale și reprezentând în același timp adevărate cadre de remodelare a economiei politice globale.

Centrele financiare offshore sunt o legătură slabă în sistemul financiar global. Slab reglementate, centrele financiare cu nivel ridicat al secretului bancar reprezintă un tărâm propice pentru plasarea veniturilor obținute din fraude și nu numai.

Centrele financiare offshore au o istorie comună cu Euro-piața și reprezintă o extindere geografică a pieței în afara Europei de Vest.

În anii 1960 și 1970, guvernele din mai multe state cu o economie avansată au încercat să controleze fluxurile de capital prin reglementări interne restrictive. Pe de altă parte, Europa de Vest a eliminat controlul valutar la conversia de câștiguri actuale de către nerezidenți. Băncile și corporațiile multinaționale, au căutat să își extindă activitățile în larg și să-și mute depozitele în centre financiare offshore.

Centrele financiare offshore și paradisurile fiscale se angajează de multe ori în furnizarea unor afaceri care adăpostesc, de cele mai multe ori, lacune fiscale și sunt considerate ca fiind responsabile pentru extinderea inegalităților și pentru dificultatea de a menține cheltuielile sociale în țările în curs de dezvoltare.

2.3. Cauzele și factorii care au determinat apariția paradisurilor fiscale

Paradisul fiscal apare ca o supapă în cadrul sistemelor economico-financiare naționale, fiind favorizat de existența mijloacelor tehnice moderne, care fac posibilă circulația capitalului bănesc din și către orice colț al lumii.

Doctrina de specialitate a identificat de-a lungul timpului, o serie de factori care au generat apariția și ulterior evoluția rapidă a statelor paradisuri fiscale, între care enumerăm:

1. Nivelul ridicat de fiscalitate aplicat de anumite state pentru venituri obținute din diverse activități comerciale sau direct aplicabile persoanelor fizice;

2. Tehnologiile de evaziune utilizate în scopul evitării taxelor;

3. Coordonarea și armonizarea strategiilor fiscale;

4. Creșterea presiunii fiscale la nivel mondial susținută de regimuri cu fiscalitate ridicată.

O analiză de specialitate realizată în scopul identificării statelor care ar permite dezvoltarea lor ca și paradisuri fiscale, arată că sistemul legislativ cel mai favorabil evoluției unui paradis fiscal este cel american, iar cel mai puțin favorabil este cel european, avându-se în vedere stabilitatea politică și economică a statelor.

Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OCDE) a identificat trei factori-cheie în considerare dacă o jurisdicție este un paradis fiscal:

taxele fiscale de impozitare zero sau numai nominală (în general sau în circumstanțe speciale) sunt utilizate de către nerezidenți pentru a scăpa de impozitele mari în țara lor de reședință.

protecția informațiilor financiare personale. Paradisurile fiscale au de obicei legi sau practici administrative în care întreprinderile și persoanele fizice pot beneficia de reguli stricte și paravane împotriva controlului exercitat de către autoritățile fiscale din străinătate. Acest lucru împiedică transmisia de informații despre contribuabilii care beneficiază de impozite scăzute.

Lipsa de transparentă. O lipsă de transparentă în modul de funcționare a dispozițiilor legislative, juridice sau administrative, este un alt factor utilizat pentru a identifica paradisurile fiscale. OCDE este îngrijorat de faptul că legile trebuie să fie aplicate în mod deschis și consecvent, și ca informațiile necesare de către autoritățile fiscale străine pentru a determina situația unui contribuabil sunt disponibile. Lipsa de transparentă într-o țara poate face dificil, dacă nu imposibil, pentru autoritățile fiscale să aplice alte legi în mod eficient.

Pentru a decide dacă o jurisdicție este sau nu un paradis fiscal, primul factor care trebuie analizat este dacă există taxe fiscale de impozitare zero sau nominale. Dacă acesta este cazul, ceilalți doi factori – dacă există sau nu există un schimb de informații și transparentă – trebuie să fie analizați. Faptul că nu există asemenea taxe nu este suficient pentru a caracteriza o jurisdicție ca un paradis fiscal. OCDE recunoaște că fiecare jurisdicție are dreptul să stabilească dacă să impună impozite directe și, dacă este așa, să stabilească rata de impozitare corespunzătoare.

2.4. Trăsăturile generale ale paradisurilor fiscale

Caracteristica generală a unui paradis fiscal o reprezintă facilitățile fiscale pe care le oferă persoanelor care folosesc astfel de jurisdicții.

Chiar dacă această caracteristică este emblematică pentru toate paradisurile fiscale, există totuși elemente care pot face diferența în alegerea unui teritoriu offshore. Astfel, componente ale strategiei fiscale, de exemplu, pot pentru anumite investiții să fie cheia succesului, iar pentru altele să reprezinte pierderi devastatoare.

Totuși, principalul element care trebuie avut în vedere în momentul alegerii unui paradis fiscal îl reprezintă scopul urmărit.

Prin semnarea tratatelor de evitare a dublei impuneri se urmărește evitarea cazurilor în care profitul unei companii este supus unei duble impozitări: o dată la sursă și încă o dată de statul în care este repartizat.

Simplul fapt că centrele financiare offshore sau paradisurile fiscale nu au încheiat acorduri de asistență judiciară cu statele din care provin fondurile ce urmează a fi repartizate în entitățile offshore, conduc la imposibilitatea organelor abilitate de a urmări și sancționa activitățile ilegale. Având în vedere acest aspect, banii, odată intrați în instituții bancare offshore, prin diverse metode, pot circula fără restricții în orice colț al lumii, fără un control asupra numerarului sau asupra tranzacțiilor efectuate. În virtutea suveranității statale, paradisurile fiscale acoperă o mare parte din produsul activităților ilegale, lăsând fără putere de control și sancțiune organele abilitate.

Prin ansamblul de beneficii pe care le oferă, paradisurile fiscale garantează utilizatorilor confidențialitatea investițiilor realizate, fie prin sancționarea scurgerilor de informații, fie prin întărirea legislației în domeniu.

În principiu, o companie offshore se poate înființa oriunde în lume, dar avantajele înființării pot fi diferite în funcție de scopul urmărit prin minimalizarea fiscalității.

Concentrând definiția termenului off-shore, apreciem că o zonă offshore constă într-un spațiu restrâns pe teritoriul unui stat (port, aeroport) unde taxele vamale asupra mărfurilor și serviciilor sunt suspendate.

Mutandis mutandis, orice stat are pe teritoriul său o jurisdicție offshore care funcționează după regulile unui paradis fiscal în materia impozitării.

Pentru a putea analiza trăsăturile esențiale ale paradisurilor fiscale este necesar să disecăm definiția dată acestor teritorii atât de literatura de specialitate cât și de instituțiile abilitate în domeniul financiar fiscal. Astfel, Trezoreria SUA a lansat oficial caracteristicile jurisdicțiilor offshore:

nivelul de impozitare foarte scăzut comparativ cu statul de rezidență al investitorului;

secretul operațiunilor bancare și comerciale foarte ridicat;

infrastructură de transport și comunicare bine dezvoltată;

minimalizarea sarcinei fiscale prin implementare unor strategii fiscale fiabile;

viziune către infuzia de capital străin;

stabilitate politică și economică la nivel de autorități centrale;

Tradiția amplasării paradisurilor fiscale în imediata apropiere a mărilor și oceanelor, reprezenta una dintre cele mai importante caracteristici ale unui stat paradis fiscal, această caracteristică fiind respectată și astăzi, câteva excepții făcând unele paradisuri fiscale din centrul Europei.

Lejeritatea fiscală, secretul bancar și comercial și o infrastructură de transport și telecomunicații solidă coroborate cu stabilitatea economică și politică a statului în cauză sunt elementele cheie ale succesului unui stat care se dorește a fi un paradis fiscal preferențial în alegerea investitorilor.

SECȚIUNEA 3. TIPOLOGIA PARADISURILOR FISCALE

Paradisurile fiscale se dezvoltă și se consolidează datorită masei de capital care tranzitează teritoriul lor, iar tipologia lor diferă fie în funcție de investitorii cărora se adresează, fie în funcție de facilitățile pe care le oferă. Astfel, la nivel mondial paradisurile fiscale au fost împărțite în timp în mai multe categorii:

În funcție de baza de impunere care poate fi generală sau teritorială, paradisurile fiscale pot fi;

paradisuri fiscale principale – în care dispozițiile legale referitoare la impozitare au aplicabilitate generale pentru toate categoriile de investitori (ex: Bahamas, Bermude, Insula Cayman, Nauru, Principatul Monaco, etc.)

paradisuri fiscale secundare – sunt reprezentate de state în care nivelul de impozitare este ridicat, dar există excepții legislative care se pot aplica fie anumitor investitori, fie anumitor activități comerciale desfășurate (ex: Vatican, Insulele Tonga, Insulele Maurice, Polinezia Franceză, etc.)

În funcție de natura lor juridică, paradisurile fiscale pot fi;

uniuni supranaționale;

state suverane;

teritorii dependente;

unități autonome cu suveranitate limitată;

localități cu regim de zone libere.

În funcție de tipul de investitor căruia se adresează (persoană fizică sau companie), paradisurile fiscale pot fi:

paradisuri fiscale care se adresează persoanelor fizice, oferind o rată de impozitare redusă pentru veniturile personale (ex. Principatul Monaco);

paradisuri fiscale pentru companii, care oferă facilități fiscale reduse sau chiar inexistente profiturilor obținute în urma derulării unor activități comerciale, cum sunt majoritatea statelor paradis fiscal.

După funcția principală pe care o îndeplinesc, paradisurile fiscale se împart în:

paradisuri de producție (production havens) – aceste jurisdicții atrag în general activități de producție concretizate în investiții străine;

paradisuri adresate multinaționalelor (headquarters havens) – aceste state crează facilități fiscale adresate companiilor încorporate;

paradisuri fictive (sham havens) – aceste state adăpostesc activități fictive ale unor companii aflate în state cu impozitare excesivă (infern fiscal);

paradisuri fiscale specializate în confidențialitate (secrecy havens) – sunt state paradisuri fiscale în care elementul esențial constă în secretul operațiunilor bancare și comerciale.

În contextul globalizării economico-financiare, dezvoltarea tehnologică, mai ales în domeniul bancar, a permis accentuarea tranzacțiilor efectuate de investitori în afara teritoriului de rezidență fiscală, în beneficiul statelor paradis fiscal aflate, în special, în apropierea marilor centre financiare, tocmai în scopul de a genera capital bănesc care să eficientizeze economia statului în cauză.

SECȚIUNEA 4. DISTRIBUȚIA GEOGRAFICĂ
A PARADISURILOR FISCALE

Riscul și incertitudinea în funcționarea paradisurilor fiscale își au originea în lipsa posibilităților de control a deciziilor companiilor străine, precum și în interdependența dintre teritoriul offshore și mediul extern.

Mecanismul paradisurilor fiscale este accentuat de concurența dintre companiile transnaționale, de ritmul accelerat al progresului economic, precum și de fluctuațiile monetare coroborate cu schimbările de tendință ale comerțului internațional de mărfuri și servicii.

La nivel global, paradisurile fiscale nu au o distribuție geografică uniformă. Astfel, fiecare stat paradis fiscal a căutat să funcționeze în concordanță cu elementele esențiale ale unui astfel de stat.

Paradisurile fiscale sunt o realitate astăzi, iar în contextul unei crize economico-financiare care a lăsat mari lacune în economiile multor state, asistăm la propagarea în cadrul Uniunii Europene acestor teritorii care oferă o varietate de opțiuni fiscale pentru investitorii dornici de a realiza profit fără a-l împărți cu statul de rezidență fiscală. La nivel european, legile fiscale liberale, considerate individuale pentru un anumit stat membru, pot aduce unele avantaje economice și fiscale, dar la nivel comunitar, în condițiile actuale, ele sunt un pericol potențial pentru UE.

Pentru a elimina acest pericol, guvernele statelor membre au decis în unanimitate să aplice măsuri severe: normele care determină rezidența fiscală vor consolida și vor reglementa o serie de măsuri convenționale, cum ar fi, verificarea existentei unei duble rezidente a contribuabilului, revizuirea schimbului de informații, termenii privind asistența reciprocă în recuperarea datoriilor, etc.

Principalele paradisuri fiscale funcționează de regulă pe lângă centre comerciale metropolitane, în scopul precis de a plasa capital și de a atrage un astfel de capital.

Tot din punctul de vedere al tranzacțiilor efectuate, paradisurile fiscale se așează în spații care să permită funcționarea lor optimă. Rețelele de comunicații si cele de transport trebuie să primeze în dezvoltarea statelor paradis fiscal.

Mai mult decât atât, autoritățile centrale de conducere ale statului paradis fiscal trebuie să asigure o stabilitate politică și economică în dezvoltarea relațiilor economico-financiare.

De regulă, majoritatea paradisurilor fiscale, au ieșire la mare sau ocean, au un spațiu aerian bine delimitat, iar în interiorul său se practică o confidențialitate, atât în ceea ce privește relațiile bancare cât și in cele comerciale.

Avantul paradisurilor fiscale si-a pus amprenta, pe de o parte asupra stetelor cu economii dezvoltate, iar pe de alta parte influenteaza, din ce in ce mai mult, economia statelor in curs de dezvoltare. Astfel, actiunea asupra acestor state se contureaza, in special, prin faptul ca nu se poate indeplini functia de colectare la bugetul de stat a taxelor si impozitelor, dar in acelasi timp si prin restrictionarea accesului la investitii in mediul social.

Ttotodata, prin folosirea jurisdictiilor offshore, companiile multinaționale dobândesc un avantaj concurențial neloial față de competitorii naționali sau firmele care nu-și permit astfel de opțiuni.

În economia paradisurilor fiscale, activitatea bancară reprezintă o particularitate atractivă și eficientă pentru investitori, fiind susținută de existența unor sisteme de comunicații care leagă paradisurile fiscale de alte state.

Secretul bancar practicat în statele paradisuri fiscale reprezinta o garanție împotriva eventualelor controale ale autorităților din alte state.

Potrivit studiilor de specialitate, Londra și New York reprezintă cele mai mari centre offshore ale lumii contemporane, serviciile financiare fiind utilizate de mai mult de 1 milion de persoane reprezentând aproximativ 13% din PIB-ul anual.

Fiecare paradis fiscal oferă investitorilor, pe lângă facilitățile standard în materie fiscală, alte oportunități unele mai viabile, altele liniare din punct de vedere economico-financiar. In acesr context, unele paradisuri fiscale sunt atractive pentru investitori ca urmare a distributiei lor geografice care permite o migrare rapida a capitalurilor in diferite colturi ale lumii.

In acelasi timp alte jurisdictii offshore, chiar dacă distributia lor geografica nu reprezinta un atuu, acestea echilibrează balanță cu servicii bancare caracterizate printr-un secret ridicat al operațiunilor bancare și comerciale sau prin stabilitate monetară care să faciliteze tranzacțiile financiare.

Totodată, trebuie să primeze în alegerea unui paradis fiscal și impactul legislației statului de rezidență a investitorului asupra condițiilor legale de investire în străinătate și de repatriere a profiturilor obținute.

CAPITOLUL II
MODUL DE FUNCȚIONARE AL PARADISURILOR FISCALE

SECȚIUNEA 1. ASPECTE GENERALE

Unul dintre principiile fundamentale ale jurisprudenței, prevede faptul că autoritățile puterii centrale ale unui stat au jurisdicție asupra persoanelor și proprietăților din interiorul frontierelor sale. Tocmai de aceea considerăm că aplicarea corectă a principiilor de drept ale statului de rezidență a investitorilor nu aduce atingere fenomenului offshore.

De altfel, sunt state precum, Andorra, Insulele Bermude, Principatul Monaco și Cayman care nu au perceput niciodată impozit pe profit, iar alte state sau teritorii precum Algeria, Casablanca, Danzig (Germania), care percep doar temporar un astfel de impozit.

La baza instituirii masei impozabile stă necesitatea statului de a atrage resurse în scopul acoperirii cheltuielilor efectuate în virtutea îndeplinirii politicii financiar-fiscale.

În majoritatea paradisurilor fiscale regimul fiscal foarte scăzut de impozitare este prevăzut de lege. În unele state, legea generală a impozitului prevede faptul că societățile comerciale nou înființate sunt scutite de la plata impozitului, indiferentă de valoarea profitului, a cifrei de afaceri sau a capitalului social.

Interesant de observat este faptul că deși majoritatea statelor luptă împotriva funcționării paradosurilor fiscale, tot aceste state sunt cele care întrețin economia jurisdicțiilor offshore în zona lor monetară prin ridicare cotelor de impozitare.

Dezvoltarea economica a teritoriilor offshore a avut loc diferit, in functie de intinderea teritoriilor in cauza, de trasaturile acestora, dar si evolutia economico-financiara a statelor vecine. Astfel, un studiu realizat in aproximativ 200 de state, care are in vedere ascensiunea economica a acestora, a concluzionat faptul ca sistemul economico-financiar al unor state mari si dezvoltate din punct de vedere economic, a avut o crestere mai rapita in perioada 1990-2000.

Creșterea economico – financiară a acestor state poate fi pusă pe seama unor combinații de factori la nivel micro sau macroeconomic, motiv pentru care putem conchide că funcționarea paradisurilor fiscale se bazează pe explozia investițiilor străine directe și pe accentuarea fiscalității mondiale în deceniile trecute.

La nivelul Fondului Monetar Internațional se apreciază faptul că liberalizarea conturilor de capital și creșterea încrederii în bursa de valori, crește receptivitatea la oportunitățile și riscurile unui grup mai mare de regiuni și țări considerate paradisuri fiscale, iar investițiile de portofoliu devenind tot mai receptive strategiilor fiscale.

Efectele competiției fiscale asupra fluxurilor de investiții se observă cel mai bine în țările Uniunii Europene. Țările cu taxe ridicate, cum ar fi Germania și Suedia, au pierdut depozite bancare ale rezidenților lor în favoarea altor țări din UE, cu taxe mai scăzute asupra dobânzilor generate de asemenea depozite.

Având în vedere faptul că OCDE estimează în prezent că prin capital privat sunt acumulate în paradisuri fiscale în jurul un trilion de dolari, de cinci ori mai mult decât cu două decenii în urmă, ca mai mult de un milion de societăți, în special în statele membre din SUA și Uniunea Europeană, au sediul social în țările în care paradisurile fiscale sunt în acest fel, Parlamentul European constată în raportul privind promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale, din 2010, că este nevoie de coerență și o politică reală privind bună guvernanță fiscală al UE; taxa să fie stabilită prin transparență, bună guvernare, schimbul de informații la toate nivelurile, cooperare transfrontalieră eficientă și concurență fiscală loială; credibilitatea Uniunii Europene depinde, printre altele, de disponibilitatea sa de a suprima în primul rând paradisurile fiscale de pe teritoriul Uniunii, ca un exemplu de bună guvernare.

Comparativ cu obiectivele comunitare pentru combaterea evaziunii fiscale, constatăm că prin măsurile legislative adoptate de România până în prezent, țara noastră este doar la un nivel declarativ de măsuri anti-off-shore.

Recent, din ce în ce mai multe insule mici, din largul mărilor și oceanelor devin teritorii care implementează politici pentru a dezvolta un sector comercial offshore, unul format din companii și instituții bancare cu structură offshore, în care se desfășoară activități economice, în principal, cu nerezidenții, ca o strategie pentru a stimula creșterea economică. Obiectivul politicii de această strategie este de a atrage companiile străine pentru crearea de ocuparea forței de muncă, venituri și avere națională.

Facilitarea activitățiilor comerciale offshore a condus la acordarea de peste 100.000 de licențe internaționale de afaceri pentru companiile din acest sector. Această politică adoptată de jurisdicțiile offshore nu a trecut neobservată de companiile internaționale, iar cercetarea economică a fost efectuată pentru a evalua impactul offshore asupra creșterii economice în teritoriile gazdă.

SECȚIUNEA 2. AVANTAJELE UTILIZĂRII PARADISURILE
FISCALE DE CĂTRE PERSOANELE FIZICE ȘI JURIDICE

2.1. Avantajele paradisurilor fiscale pentru persoanele fizice

Între granițele sale, un paradis fiscal acordă utilizatorilor o serie de facilități pentru sporirea atractivității în alegerea lui ca centru de derulare a activităților economice. Astfel, în timp ce unele paradisuri fiscale nu percep taxe sau impozite pe veniturile din activitățile desfășurate pe teritoriul lor, altele au o impozitare redusă în funcție de tipul de activitate desfășurată sau de persoana fizică sau juridică ce o desfășoară (rezidenți sau nerezidenți, holdinguri, trusturi, societăți captive, etc.)

Persoanele fizice se folosesc de sistemul unui paradis fiscal, pe de o parte pentru a profita de politicile guvernamentale în dezvoltarea unor activități comerciale, iar pe de altă parte pentru a beneficia de impozitare scăzută sau nulă pentru câștigurile obținute.

Paradisurile fiscale, fiind de regulă, regiuni mici ca suprafață geografică, oferă cele mai bune condiții pentru înființarea societăților offshore, aceste regiuni fiind dependente politic și independente economic de un stat cu ambele politici foarte dezvoltate.

Investitorii care aleg ca țintă precisă un teritoriu offshore au întotdeauna un scop bine delimitat: scutirea de o gamă largă de reglementări fiscale impuse în mod normal de statul onshore.

Sistemul financiar-fiscal mondial oferă terenul necesar dezvoltării comerțului și investițiilor pe plan internațional, globalizarea serviciilor financiare devenind una dintre cele mai importante dimensiuni ale procesului general de globalizare și internaționalizare.

2.2. Avantajele paradisurilor fiscale pentru persoanele juridice

Marile corporații beneficiază de pe urma instituirii de centre offshore, prin intermediul băncilor offshore, bănci aflate de obicei în jurisdicții cu fiscalitate redusă, în afara țării de rezidență a deponentului.

Avantajele de care beneficiază acești deponenți sunt: menținerea secretului bancar, impozitare redusă sau nulă, acces facil la depozite și protecție împotriva instabilității politice și financiare. De regulă, paradisurile fiscale sunt asociate cu stabilitatea politică și financiară.

În general, paradisurile fiscale au un sistem de control monetar dublu care distinge atât între rezidenți și non-rezidenti, cât și între monedele locale și monedele străine. Rezidenții sunt, de obicei, subiectul controalelor monetare, iar non-rezidentii nu.

Formarea și consolidarea rețelelor globale de producție și în general activitatea economică a companiilor multinaționale pot fi explicate cu ajutorul unor teorii ale comerțului internațional, conform cărora în condițiile actuale, comerțul internațional este organic legat de organizarea industrială, tratarea lor separată fiind practic imposibilă.

Rolul companiilor multinaționale în sistemul offshore este strâns legat de rolul acestora în dezvoltarea comerțului internațional. Astfel, globalizarea financiar-economică oferă acestor structuri posibilități sporite de a utiliza piața internațională a capitalului în scopul minimizării costurilor finanțării și asigurării accesului la capital.

SECȚIUNEA 3. CRITERII GENERALE DE ALEGERE
A UNUI PARADIS FISCAL

3.1. Existența unui consens politic

Prin realizarea acestui criteriu se urmărește stabilitatea legislației în ceea ce privește capitalul străin. În acest sens, sunt evitate pentru a dezvolta o companie offshore statele care limitează participarea capitalului străin și în care se dețin în întregime controlul asupra unor domenii prin stimularea investițiilor naționale.

Ținând cont de îndeplinirea acestui criteriu, trebuie evitate statele în care legislația față de capitalul străin nu este constantă, putându-se schimba brusc în orice moment având ca o consecință limitarea societății la un moment dat.

3.2. O situație convenabilă geografică

Acest criteriu prezintă interes în alegerea unui paradis fiscal pentru dezvoltarea unei eventuale afaceri, deoarece existența unui sistem de comunicații prin telefon sau fax, este esențial în desfășurarea optimă și productivă a unei afaceri.

Desfășurarea propriu-zisă a obiectului de activitate a societății respective este strâns legată și de existența unui transport comod și rapid, aerian, terestru și maritim, ceea ce implică o infrastructură bine dezvoltată deoarece mărimea distanțelor influențează costul operațiunilor și eficiența afacerilor.

Dimensiunea geografică este recunoscută ca fiind un factor important în atribuirea statutului de paradis fiscal. Aceasta operează prin intermediul metodelor fiscale pentru a contribui la potențialul de creștere economică din țările mici. Cota de impozitare se dovedește a fi avantajoasă pentru țările mici și deschiderea economică este relevantă pentru statutul de paradis fiscal.

3.3. Stabilitate economică și politică

Factorii socio-politici sunt de asemenea importanți în dezvoltarea unui paradis fiscal. Jurisdicțiile offshore au un mediu politic stabil, acorduri cu țările mari pentru a evita dubla impozitare, un sector de comunicare dezvoltat și o infrastructură corespunzătoare.

În literatura de specialitate se apreciază faptul că în statele mici offshore, există o independentă economico-financiară care oferă servicii fiscale favorabile statelor mari.

O jurisdicție offshore trebuie să fie neutră din punct de vedere politic, iar prin activitățile desfășurate să încurajeze comerțul liber, fără a interveni în activitățile comerciale ale celorlalte societăți comerciale stabilite pe acel teritoriu.

Nici un investitor nu dorește să-și plaseze banii într-un stat în care nu există stabilitate economică și politică, într-un mediu riscant în care îi poate pierde, sau odată investiți să nu producă profit. Nimeni nu dorește ca investiția făcută să se piardă din cauza schimbării guvernelor sau din cauza instabilității economice în statul de rezidență al societății respective.

Putem concluziona că o bună guvernare este un factor instituțional important care afectează oportunitatea de a deveni sau nu un paradis fiscal.

3.4. O monedă stabilă și realizarea unui schimb flexibil

Existența unor structuri bancare conectate la toate centrele financiare ale lumii și existența unei monede stabile reprezintă factori determinanți în alegerea unui paradis fiscal pentru dezvoltarea unei activități economice profitabile.

Desfășurarea operațiunilor economice este influențată de transferul liber al profiturilor în devize convertibile.

SECȚIUNEA 4. UTILIZAREA PARADISURILOR FISCALE
DE CĂTRE AGENȚII ECONOMICI

4.1 Elemente de analiză fiscală internațională

4.1.1. Impozitarea teritorială versus impozitarea universală

La nivel mondial, statele folosesc, în general, două metode de a reduce sau elimina dubla impunere internațională a veniturilor obținute în străinătate de către companiile multinaționale, astfel:

metoda impozitării universale;

metoda impozitării teritoriale.

Conform metodei impozitării universale, veniturile obținute de către filialele unei companii din străinătate este supus impozitului în țara de origine.

Conform metodei teritoriale, veniturile obținute în străinătate de către filiale străine sunt în întregime sau parțial scutite de impozit în țara de origine, fiind supus impozitării în statul în care s-a realizat.

În conformitate cu abordarea teritorială, o țară colectează impozit numai pe veniturile realizate în cadrul granițelor sale. Acest lucru este de obicei realizat prin scutirea de la baza de impozitare internă a dividendelor primite de la filialele străine.

Metoda impozitării teritoriale egalizează astfel costurile fiscale între concurenții internațional care operează în aceeași jurisdicție, astfel încât toate companiile ar putea concura pe un teren de egalitate, și de capital poate curge de unde se poate obține cel mai bun profit după impozitare pe investiții.

Prin urmare, nu este o coincidență faptul că sistemul teritorial a câștigat atât de mulți aderenți; oferă avantaje economice foarte reale față de omologul său la nivel mondial. În cazul Statelor Unite, care folosește o metodă universală de impozitare, o tranziție către impozitarea teritorială, ar elibera 1,7 miliarde dolari blocate în prezent în economia americană SUA.

În Panama, stat offshore, la 30 decembrie 2013, a intrat în vigoare legea nr. 120 din 2013 care a inclus un amendament la articolul 694 din Codul fiscal, înlocuind sistemul de impozitare a veniturilor teritorial cu un sistem de impozitare la nivel mondial. Modificarea legislativă a generat îngrijorare și critici din diverse ramuri economice. Imediat, mai mulți reprezentanți ai Guvernului, inclusiv Ministerul Economiei și Finanțelor și administratorul Autorității Naționale de Venituri Publice (ANIP) (Administrația fiscală a Republicii Panama), au asigurat mediul economic că un nou proiect de lege de abrogare a Legii nr. 120 din 2013 va fi prezentat puterii legislative, în scopul de a readopta sistemul teritorial de impozitare a veniturilor.

4.1.2. Rezidența și nerezidența fiscală

Legislația fiscală a fiecărui stat, diferențiază rezidența și/sau nerezidența fiscală în funcție de anumite criterii. Spre exemplu, în Elveția au calitatea de rezidenți, cei care petrec cel puțin 30 de zile în această țară, exercitând o activitate lucrativă, precum și cei care rămân pe teritoriul statului elvețian cel puțin 90 de zile fără însă a desfășura vreo activitate lucrativă. Totodată, sunt considerați nerezidenți, în vederea stabilirii în Elveția a obligațiilor financiar-bugetare, toți cei care își fac sejurul sau au domiciliul în străinătate, iar în această categorie intră: persoanele care sunt proprietare, uzufructuare sau creditoare ale unor bunuri mobile sau imobile situate în interiorul Confederației, persoanele fizice străine care primesc de la instituțiile publice elvețiene pensii sau rente, sub orice formă.

Rezidența fictivă își are rolul ei bine determinat în funcționarea unui paradis fiscal, astfel, în biroul unui jurist, contabil, bănci sau unei instituții specializate dintr-un paradis fiscal, se pot înființa societăți fictive. Utilizate ca societăți releu de tip „cutie de scrisori”, acestea servesc la fixarea beneficiilor realizate în țări unde impunerea nu există, e slabă sau nu prevăd obligativitatea repatrierii veniturilor încasate în străinătate. O societate releu nu este eficientă în cazul în care există restricții sau obstacole legate de primirea și transferarea fondurilor. Sub aspect fiscal utilizarea societăților de tip releu determină diminuarea veniturilor sau profiturilor, deoarece impozitul este reținut la sursă.

La nivelul fiecărui stat, persoana fizică rezidentă este persoana care îndeplinește cel puțin una din condițiile prevăzute de legea fiscală națională, dar în mod obligatoriu îndeplinesc criteriile generale potrivit cărora persoana fizică își are domiciliul pe teritoriul statului în cauză și își desfășoară interesele vitale pe teritoriul acelui stat. Per a contrario, nerezident este orice persoană fizică ce nu îndeplinește criteriile rezidenței fiscale.

4.1.3. Dubla impunere și metodele de evitare a acesteia

În doctrina fiscală, dubla impunere este definita ca fiind fenomenul prin care aceeasi entitate impozabila aparținând aceluiași subiect, este supusa in acelasi timp la două sau mai multe impozite.

Fenomenul de dubla impunere apare ca urmare a unor criterii de impozitare diferite in interiorul unui stat.

La baza dublei impuneri se află acțiunea a două sau mai multe entitati fiscale sau chiar concurența dintre mai multe competențe fiscale.

Înlăturarea fenomenului dublei impuneri trebuie să reprezinte o latură esențială a politici fiscale și economice a statelor, deoarece tinde să constituie un obstacol în optimizarea investițiilor de capital și a cooperării economice și tehnico-științifice.

Deoarece dubla impunere nu are decât efecte negative asupra societății în general, acest fenomen afectează atât eficiența exportului cât și competitivitatea externă a mărfurilor, sarcina fiscală fiind în acest mod mult mai mare decât dacă venitul sau averea ar fi supuse impozitării dintr-un singur stat.

La nivelul Uniunii Europene, trebuie mentionat faptul ca politica fiscala este aplicata diferit de catre statele membre, aspect care afecteaza repartizarea competentelor Comunitatilor Europene. In acest sens, obiectivul general al Uniunii de a uniformiza politica economică și monetară, dar si piața internă comună a statelor membre se afla in stransa legatura cu initiativa statelor membre de a promova investitiile in infrastructura si mediul social.

În același timp, creșterea integrării în economia mondială și globalizarea afectează concurența impozitării. Aceasta împiedică factorul de decizie politică să mărească obligațiile fiscale ale contribuabililor și are un impact pozitiv deoarece un sistem de impozitare eficace permite statului să pună la dispoziție bunuri publice, să protejeze resurse și să redistribuie venitul.

În practica fiscală internațională, pentru evitarea fenomenului dublei impuneri, se folosesc două metode:

1. Metoda exonerării – potrivit căreia statul de rezidență al unui subiect nu impozitează veniturile care sunt supuse impozitării într-un alt stat (statul în care se află averea impozabilă sau în care se află un sediu sau un punct fix).

Această metodă se aplică la rândul ei în două forme:

– exonerarea totală – metoda prin care, veniturile realizate de rezidentul unei țări într-o țară străină și supus impunerii în respectiva țară se deduc din venitul impozabil global care în țara de reședință are în vedere totalitatea veniturilor obținute de contribuabili.

– exonerarea progresivă – presupune o impunere separată a veniturilor, în fiecare din țările semnatare ale convenției.

2. Metoda imputării – aceasta presupune deducerea de către statul de rezidență a impozitului calculat pe baza tuturor veniturilor realizate de către subiectul impozabil (venituri interne și venituri externe) a impozitului plătit în străinătate.

Și această metodă cunoaște două forme de aplicare: imputarea totală, conform căreia impozitul plătit în străinătate se deduce integral din impozitul total calculat în țara de reședință, indiferent de mărimea acestuia și imputarea ordinară care constă în aceea că impozitul plătit țării străine pentru venitul realizat pe teritoriul acesteia de către rezidentul altei țări se deduce direct din impozitul total calculat în țara de reședință. Acest impozit se calculează luând în considerare venitul impozabil global, obținut prin însumarea veniturilor impozabile realizate în ambele țări (potrivit metodei precedente).

Astfel, actele juridice bilaterale internationale care au drept scop evitarea dublei impuneri, in scopul eliminarii fradudei fiscale, sunt benefice statelor semnatare, in sensul in care se aplica sarcini fiscale mai atractive, decat in cazul in care impozitarea s-ar fi realizat doar intr-una din țările implicate.

Tabelul de mai jos indică lista paradisurilor fiscale care au încheiate acorduri privind schimbul de informații în domeniul fiscal și convenții pentru evitarea dublei impuneri. Statele enumerate au fost considerate de către OCDE ca fiind state necooperante în domeniul fiscal.

DATE PRELUCRATE DE AUTOR

Sistemele financiare trebuie să respecte confidențialitatea comercială, dar acest lucru nu ar trebui să permită stimularea activității ilicite. Lipsa accesului la informație în domeniul fiscal are efecte negative semnificative. Acesta permite anumitor persoane fizice/juridice să scape de impozitare, lucru nedrept față de cetățenii care respectă legile fiscale.

Sarcina impozabila intervine de regula, asupra veniturilor din dobânzi, dividende și redevențe; in acest context legislatia mai multor state permite ca in cazul in care impozitul este platit în străinătate acest lucru sa se realizeze inante ca venitul supus impozitarii să fie transferat în afara țării.

Dacă, totuși, există un acord pentru evitarea dublei impozitări și acordul prevede o rată mai scăzută de impozitare pentru venitul respectiv, atunci această rată mai scăzută va prevala, întrucât acordul internațional este o formă superioară de reglementare juridică față de legea fiscală dintr-o anumită țară.

In aplicarea conditiilor prevazute in acordurile privind evitarea dublei impuneri trebuie luate in considerare mai multe aspecte de ordin financiar si fiscal care stau la baza aplicarii politicii fiscale pe teritoriului unui stat.

4.2. Planificarea fiscală internațională: Instrumente și tehnici de gestiune fiscală pentru agenții economici

4.2.1. Societățile de tip holding

Holdingul stabilit într-o jurisdicție offshore finanțează operațiunile companiilor subsidiare situate în state cu impozitare ridicată, acestea din urmă dirijându-și profiturile către societatea mamă din paradisul fiscal, la baza acestor tranzacții existând un tratat de evitare a dublei impuneri între statul de rezidență al holdingului mamă și statul în care companiile subsidiare își desfășoară activitatea. Astfel, impozitul pe profit va fi plătit în jurisdicția offshore.

Acest tip de societăți sunt de regulă înregistrate în state paradisuri fiscale sau în alte state dezvoltate care le asigură regimuri fiscale preferențiale, funcționarea lor permițând constituirea de sanctuare financiare la adăpostul oricărei impozitări.

Holdingul dispune de posibilități financiare foarte mari în lărgirea sau restrângerea activității filialelor, în funcție de modificările intervenite foarte rapid în condițiile cererii și ofertei din diferitele industrii și de pe piețele respective. Dacă, însă, legislația fiscală de pe teritoriul statului în care se dezvoltă acest tip de societate nu mai este optimă profitului, atunci holdingul se poate dizolva cu ușurință, transferându-se în totalitate într-un alt stat cu o beneficii impozitare mai atrăgătoare.

În sens generic, companiile de tip holding reprezintă companii multinaționale care au ca funcții principale deținerea de participații în alte companii ale aceluiași grup, iar scopul prioritar al acestor multinaționale îl reprezintă optimizarea circulației masive a capitalului în interiorul grupului în concordanță cu optimizarea fiscală a companiei.

Legislația paradisurilor fiscale permite funcționarea în cadrul acestor jurisdicții a societăților de tip holding care prin modul lor de operare aduc statului o creștere economică sustenabilă și investiții externe. Printre statele paradisuri fiscale care permit atragerea de societăți holding se numără Olanda, Austria, Luxemburg, Cipru, etc. Odată cu eliminarea restricțiilor fiscale în acest domeniu, creșterea economică generată de funcționarea acestor companii în spații offshore și nu numai, este evidentă dacă analizăm creșterea cererii pe piața serviciilor, favorizarea păstrării capitalului între granițele statului care găzduiește o astfel de societate, precum și atragerea de capital străin ca infuzie în economia locală.

Pentru ca o locație offshore să permită funcționarea unei societăți de tip holding trebuie îndeplinite câteva cerințe de ordin fiscal, și anume:

câștigul de capital și venitul din dividende să nu fie supuse impozitului pe profit, iar dacă sunt supuse impunerea să fie minimă;

statul offshore să aibă o cotă de impozit pe profit rezonabilă pentru profiturile operaționale;

să existe convenții pentru evitarea dublei impuneri cu un număr cât mai mare de state;

să fie permisă consolidarea fiscală la nivelul holdingului între diverse companii din grup;

cota redusă sau chiar zero pentru dividendele distribuite de compania holding către acționari;

legislația privind funcționarea societăților comerciale să fie foarte permisivă, lipsită de birocrație în ceea ce privește înființarea și ulterior dezvoltarea acestora.

4.2.2. Utilizarea prețurilor de transfer

Caracteristica dominantă a globalizării o reprezinta mișcările globale de capital și informații, aduse de tehnologia informației. Mobilitatea de capital, impozite scăzute și secretul bancar cuplat cu restricțiile privind libera circulație a informației este motivul pentru care paradisurile fiscale au căpătat contur de-a lungul timpului. Valorificarea resurselor pentru binele comun este sarcina guvernelor, și este posibil doar în cazul în care sunt colectate taxele. Astfel, baza de impozitare reprezintă o provocare pentru majoritatea țărilor, indiferent de stadiile lor de dezvoltare.

Prețurile de transfer se referă la termenii și condițiile care caracterizează tranzacțiile în interiorul unei companii multinaționale. Acesta se referă la prețurile practicate între întreprinderi asociate stabilite în diferite țări pentru tranzacțiile lor între companii, și anume transferul de bunuri și servicii. Având în vedere că prețurile sunt stabilite de către asociații non independenți din multinaționale, se poate spune că acestea nu reflectă un preț de piață independent.

Această este o preocupare majoră pentru autoritățile fiscale, care se tem că entitățile multinaționale pot stabili prețurile de transfer referitoare la tranzacțiile transfrontaliere pentru a reduce profiturile impozabile în jurisdicția lor.

Acest lucru a dus la creșterea reglementărilor prețurilor de transfer și de aplicare, ceea ce face de prețuri de transfer o problemă majoră respectare a obligațiilor fiscale.

Conform standardelor internaționale, membrii unei întreprinderi multinaționale trebuie să fie impozitați pe baza faptului că aceasta acționează foarte strâns în relațiile dintre ei.

La baza reglementărilor naționale și internaționale în materia prețurilor de transfer se află principiul lungimii de braț – „arm’s lenght”, un principiu care impune ca toate tranzacțiile dintre societăți afiliate să fie făcute la un preț real de piață, preț la care aceeași tranzacție s-ar fi realizat între entități independente.

Un alt instrument de care statele dispun pentru a contracara abuzurile societăților multinaționale este dat de metodologia prețurilor de transfer, conform căreia, companiile trebuie să se asigure nu numai că prețurile de transfer pot fi justificate față de autoritățile fiscale, dar să și demonstreze că acestea reflectă prețurile de piață.

Ghidul OCDE privind „Prețurile de transfer”, care are o mare influență în practica internațională, este de acord și cu folosirea unor reguli similare celor „tradiționale” atunci când este posibil.

Dacă este posibilă aplicarea acestei metode, ea este cea mai directă și de încredere modalitate de aplicare a principiului prețului just (arm’s length). Astfel, potrivit acestui principiu se încearcă ajustarea profiturilor prin referire la condițiile care s-ar fi realizat între firme independente în tranzacții comparabile și într-un context similar, membrii unui grup fiind astfel priviți ca operând mai degrabă ca entități separate decât ca o afacere unică. Acest principiu pune astfel companiile asociate și pe cele independente pe un palier egalitar în ceea ce priveste taxarea, evitând astfel crearea unor avantaje și dezavantaje care altfel ar distorsiona poziția competitivă a fiecărui tip de entitate.

În a analiza dacă tranzacțiile între entități controlate și necontrolate sunt comparabile, trebuie acordată atenție efectului pe care prețul îl are asupra tranzacțiilor mai degrabă decât comparabilității în sine.

Este important să se aibă în vedere faptul că, în timp ce activitatea economică este foarte receptivă la impozite, există multe aspecte ale comportamentului economic, care sunt dificil de conciliat cu astfel de stimulente microeconomice simple cum sunt taxele.

Deciziile de stabilire a prețurilor de transfer au un impact asupra contabilității, eficienței manageriale, rentabilității, investițiilor și fiscalității, precum și asupra prețurilor produselor și factorilor de producție. Motivele pentru manipularea prețurilor de transfer pot fi clasificate în linii mari în patru categorii: politica managerială a companiei, piața economico-financiară, politica guvernului de conducere și metodele de impozitare.

Politica managerială este influențată de prețurile de transfer în momentul în care acestea pot fi utilizate ca un instrument pentru a atinge obiectivele de management, cu consecințe strategice asupra evoluției companiei.

Există o tensiune între obiectivele manageriale și fiscale ale prețurilor de transfer, atunci când fiecare unitate dintr-o multinațională este privită ca un centru de profit și dacă remunerațiile manageriale reflectă profitabilitatea acestor centre.

Chiar dacă "centrele de profit" (filialele sau sucursalele) pot avea o structură administrativă descentralizată, întreprinderile de grup ca un întreg, pot necesita o strategie financiară centralizat pentru a asigura o coordonare eficientă a afacerilor grupului.

4.2.3. Instituția trustului

Pe plan internațional, există mai multe entități economice specifice sistemului fiscal, care își desfășoară activitatea fie în lumea onshore, fie în cea offshore. O singură tranzacție de capital poate antrena o serie de companii multinaționale pe piața financiară. O astfel de entitate financiară flexibilă, dar care joacă un rol important în generarea fluxurilor de capital, este trustul.

În literatura de specialitate, trustul este definit ca fiind o obligație stabilită în scris, prin care o persoană fizică sau juridică își încredințează spre administrare bunurile mobile sau imobile unei entități juridice numită trust, dându-i persoanei de încredere ordine precise cu privire la întrebuințarea fondurilor administrate precum și a veniturilor rezultate din aceste fonduri.

Trustul reprezintă o entitate juridică, care acționează în calitate de fiduciar, agent sau mandatar în numele unei persoane sau entități de afaceri în scopul de administrare, management și eventualul transfer de active către un terț beneficiar. O companie de tip „trust” nu deține activele clienților săi, dar se poate presupune că există o anumită obligație legală de a avea grijă de active în numele acestora.

Există de multe ori avantaje fiscale asociate cu utilizarea trusturilor de a transfera dreptul de proprietate asupra activelor.

Compania trust offshore este însărcinată cu gestionarea încrederii mandatarului sau este legată de drepturi cu caracter fiduciar.

Offshore Trusturile pot fi create pentru o varietate de motive și mulți dintre investitori le folosesc pentru a asigura securitatea financiară a tranzacțiilor de capital.

Trusturile offshore asigură confidențialitatea completă și absolută.

Deoarece acest tip de companii sunt aproape întotdeauna găsite în paradisuri fiscale sau în jurisdicții offshore, au o reputație crescută în ceea ce privește protecția activelor și confidențialitatea informațiilor financiare.

Formarea unui Trust Offshore asigură o protecție substanțială a activelor de controlul fiscal.

Companiile de tip trust au fost, de-a lungul timpului, un instrument popular de planificare fiscală peste tot în lume pentru mai mulți ani.

Popularitatea lor se bazează pe faptul că activele de un anumit tip pot fi transferate fără o obligație de impozitare, realizându-se astfel economii fiscale și protecție maximă a activelor. În anumite cazuri, atunci când activele sunt împovărate de o obligație fiscală, transferul acestora prin intermediul unui trust pot fi supuse la o rată de impozitare mai mică decât vânzarea directă.

Importanța centrelor financiare internaționale este dovedită de faptul că 2/3 din capitalul lichid existent în lume se găsește în jurisdicții offshore și 1/3 din acest capitalul este depozitat sau administrat prin intermediul trusturilor. Centrele financiare internaționale sunt și mai mult folosite de companii multinaționale, furnizori profesioniști de servicii financiare, investitori individuali, precum și de către antreprenori din întreaga lume, care sunt în căutare de un loc sigur pentru profiturile lor.

Legislația din multe paradisuri fiscale face relativ ușor și ieftin să înființeze entități să-și ascundă fluxurile de bani de la autoritățile publice. Cele mai utilizate în acest scop sunt companii de coajă, fundații și alte structuri juridice, precum trusturile.

Considerăm că ar trebui să se acorde o atenție deosebită așa-numitelor trusturi offshore, care sunt adesea folosite de către marile corporații, cu multe filiale pentru a menține capitalul, deghizarea adevărata proprietate a fondurilor și reducerea considerabilă a impozitului pe venitul din active.

Trusturile, au fost folosite de mai multe decenii pentru moșteniri și in scopuri caritabile. Cu toate acestea, în zilele noastre mii de miliarde din valoarea activelor americane, in special, sunt, canalizate prin acest tip de vehicul legal la nivel mondial.

Spre deosebire de societățile cu răspundere limitată, trusturile nu au personalitate juridică. Ele sunt o colecție de active în cazul în care proprietarul legal este de acord pentru a gestiona activele pentru a beneficia de o altă persoană. Ele sunt create printr-un simplu contract semnat de cele trei partide: de fondator, care transferă controlul asupra activelor către o altă persoană, mandatarul care gestionează activele în beneficiul unui terț, și această parte a treia, numit beneficiarul efectiv. Instrucțiuni privind modul în care mandatarul ar trebui să gestioneze activele sunt prezentate în faptă de încredere (trust).

Astfel, de exemplu, în cazul unei moșteniri, fondatorul creează un trust pentru a trece activele în proprietatea beneficiarilor efectivi și ordonă unui curator să gestioneze aceste active în numele lor. Structura de încredere, asigură că beneficiarii primesc acces la fondurile de încredere prin administrarea de un manager independent (mandatarul).

Mandatarul, prin urmare, este proprietarul legal, dar nu și beneficiarul efectiv. Forma de proprietate deținută de către un mandatar este similară cu cea a unui proprietar, dar este limitată de conținutul acordului de încredere. În funcție de puterea acordată prin contractul de încredere, mandatarul poate cumpăra și vinde proprietăți, să ia credite, etc.

Din punct de vedere fiscal, în cazul în care încrederea este configurata corect, fondatorul pierde controlul asupra activelor transferate, cu crearea de încredere și astfel nu pot fi impozitate pe veniturile sale. Cu toate acestea, chiar dacă administratorii dețin în mod formal fondurile de încredere, ei nu sunt responsabili pentru impozitele datorate pe fond, prin urmare, în principiu, nimeni nu este răspunzător pentru scopurile fiscale.

Cadrul legislativ, în cele mai multe paradisuri fiscale, acordă puteri extraordinare fondatorilor, oferindu-le, de exemplu, dreptul de a lua decizii pentru investiții, dreptul de a numi și revoca administratorii, dreptul de a modifica, revoca și recupera dreptul de proprietate asupra activelor.

Beneficiarul efectiv este de multe ori nimeni altul decât fondatorul iar mandatarul nu este nimic mai puțin decât un ecran, care ascunde identitatea reală beneficiarului efectiv financiar și care acționează în conformitate cu instrucțiunile acestuia.

4.2.4. Companiile de asigurări captive

Companiile captive de asigurări și reasigurări constituie o categorie aparte a asiguratorilor și, în același timp, a reasiguratorilor, cunoscând o dezvoltare deosebită în perioada postbelică, strâns legată de formarea marilor companii industriale și comerciale.

Dicționarul Webster le definește astfel:” companie deținută sau controlată de o altă întreprindere al cărei obiect de activitate, este, în primul rând acoperirea necesarului de asigurări și, în al doilea rând, efectuare de operațiuni pe piață”.

Literatura de specialitate definește acest tip de societate ca fiind o formă de „autoasigurare oficializată” sau „companii de asigurări sau reasigurări deținute sau controlate de o societate, cu altă activitate decât de asigurări, create în principal pentru a asigura sau reasigura riscurile societății mamă sau ale filialelor acesteia.

Legea cu privire la Compania Națională de Asigurări Captive (CIC) este o soluție de asigurare și de planificare fiscală, care oferă pentru întreprinderile mici și mijlocii beneficii semnificative. Cel mai important dintre acestea este o deducere fiscală de până la 1.2 milioane dolari pe an.

Anumite jurisdicții din regiunea Caraibelor sunt jurisdicțiile cele mai flexibile de asigurare captive din lume. În plus, în anumite țări, guvernul este foarte receptiv, cu timpi de răspuns respectabili pentru cererile de licențe.

Multe companii de asigurări offshore, oferă clienților lor servicii de asigurare, care pot include diferite tipuri de acoperire a unui risc ridicat – de exemplu, împotriva evenimentelor de neglijență și abuzuri din partea autorităților publice, răspunderea corporativă, față de o posibilă grevă, precum și de asigurare a altor riscuri.

Într-adevăr, activitățile de asigurări desfășurate prin intermediul jurisdicțiilor offshore au devenit extrem de profitabile pentru multe companii internaționale de asigurări.

O societate de asigurări offshore poate ajuta comunitatea internațională de asigurări nu numai în domeniul planificării fiscale, de protecție a activelor, dar, de asemenea, în scopul de a crește imaginea și bunăvoință al grupului în sensul aplicării unei polițe corecte de asigurare.

O companie de asigurări offshore aduce mai multe avantaje de bază. Primul avantaj este simplul fapt că această companie oferă un anumit tip de asigurare, pentru foarte multe riscuri.

În al doilea rând, există, de asemenea, avantaje fiscale rezultate din asigurarea la o instituție de asigurare internațională, deoarece costurile percepute de către o societate de asigurare pot fi incluse în baza de impozitare a societății. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că toate contractele și polițele de asigurare încheiate, pentru care o societate de asigurare presupune în mod logic de remunerare, poate reduce baza de impozitare a societății-mamă a investitorului într-un volum considerabil.

4.3. Limitele planificării fiscale internaționale

4.3.1. Concurența fiscală neloială

În situația concurenței fiscale, impozitele se vor deplasa de la veniturile corporatiste la cele personale, de la veniturile din capital la cele din forța de muncă, de la venitul ridicat la cel scăzut generat de forța de muncă și de la impozitarea veniturilor și bunăstării la impozitarea consumului.

Pentru realizarea unei egalități fiscale reale, este necesar ca la stabilirea impozitului să se țină seama nu doar de mărimea absolută a veniturilor realizate de o anumită persoană, ci și de elementele care caracterizează situația individuală, precum și sarcinile sociale ale acesteia care pot influența capacitatea de plată.

În ultimul deceniu, globalizarea economică a dus la o creștere semnificativă în mobilitatea capitalului și o creștere corespunzătoare a cererii pentru operațiunile financiare din paradisurile fiscale.

Implicarea concurenței fiscale în paradisurilor fiscale este importantă pentru un dialog economico-financiar pe plan internațional. Din acest punct de vedere teritoriile offshore se caracterizează printr-o dualitate economică. Astfel, în măsura în care concurența fiscală generată de paradisurile fiscale ar produce un efect negativ, statele paradisuri fiscale ar avea motiv să sprijine lupta pentru coordonarea politicii fiscale internaționale.

În cazul în care concurența fiscală produce un efect pozitiv asupra economiilor altor state, paradisurilor fiscale ar avea puține motive să caute armonizarea fiscală internațională. Deși în literatura de specialitate au fost formulate teorii legate de eficacitatea politicilor paradisurilor fiscale acestea au ignorat în mare măsură dinamica concurenței fiscale.

4.3.2. Planificarea fiscală și abuzul de drept

În ultimii ani, procesul de globalizare a adus statele offshore mai aproape de o uniformizare economico-financiară și, aparent, a crescut mobilitatea internațională a tranzacțiilor financiare. Două aspecte ale globalizării au avut implicații importante în evoluția economică a statelor offshore, pe de o parte, reducerea costurilor de transport și comunicații care pot duce la investiții reale dincolo de limitele jurisdicționale și fifinanciare, iar pe de altă parte, inovarea și liberalizarea fluxurilor financiare care pot facilita politica fiscală internațională.

În principiu, planificarea fiscală internațională poate permite țărilor să mențină sau chiar să crească ratele de impozitare pentru tranzacțiile și investițiile mari.

Mobilitatea financiară, în schimb, se manifestă în deciziile întreprinderilor multinaționale de a se angaja în planificarea fiscală, pentru a realiza venituri din diverse activități în jurisdicții diferite de statul de rezidență. Implicațiile mobilității financiare pentru impozitare sunt mai subtile: atunci când pot fi deplasate venituri în paradisurile fiscale prin tranzacții financiare, opțiunile de investiții reale și mediul politicii fiscale sunt schimbate de autoritățile guvernamentale. Planificarea fiscală poate reduce veniturile jurisdicțiilor offshore prin taxe foarte ridicate, ceea ce, poate avea efecte negative pentru investițiile reale care sunt atractive pentru guvernele statelor offshore.

Există, de asemenea, o creștere a cantității de interes în paradisuri fiscale și a concurenței fiscale din partea organizațiilor non-guvernamentale precum, Oxfam, Association Pour La Taxation Des Transactions Financieres Pour L’Aide Aux Citoyens (ATTAC), Tax Justice Network (TJN) și the Association for Accountancy & Business Affairs (AABA).

Organizațiile internaționale și guvernele statelor interesate militează pentru stoparea finanțării sistemului offshore, dar intervențiile lor pot avea rezultate neașteptate mai ales că multe din microstate sau națiunile mai mici din apropierea acestor teritorii offshore își bazează întreaga industrie pe serviciile financiare provenite din economia paradisurilor fiscale.

Pentru a implementa comportamentul de evitare fiscală internațională într-un mod simplu, fiecare companie multinațională, are o filială situată într-o jurisdicție offshore.

În timp ce veniturile paradisurilor fiscale pot reduce veniturile jurisdicțiilor cu taxe foarte ridicate (on-shore) și pot crește elasticitatea bazei fiscale, acestea tind să facă locația de investiții reale, mai puțin receptivă la rata diferențiată de impozitare.

Orice companie care pornește pe un drum offshore, trebuie să-și aleagă cu rigiditate pârghiile după care funcționează. Astfel, pentru orice investitor trebuie să primeze alegerea locului în care își plasează capitalul.

Ținând cont de această politică, există câteva elemente de analiză fiscală definitorii pentru funcționarea unei companii într-un sistem offshore, astfel:

Alegerea locului de amplasare a companiei – Cea mai importantă etapă o reprezintă alegerea țării unde va fi amplasată compania de bază. Fiecare țară are câteva activități de bază care sunt atractive pentru investitori.

Sunt cunoscute o serie de țări (de obicei mici) care se specializează în acordarea facilităților fiscale investitorilor străini pentru soluționarea unor probleme la nivel național (majorarea nivelului de ocupare a forței de muncă autohtone, dezvoltarea turismului, atragerea specialiștilor calificați etc.)

De exemplu, cele mai favorabile condiții pentru companiile de transport maritim le oferă Panama, Liberia și Grecia; cele mai favorabile condiții pentru depozitele și tranzacțiile bancare oferă Luxembourg și insulele Bahamas; ele mai profitabile companii de holding sunt în Olanda; cele mai favorabile condiții pentru companiile ce intermediază relațiile comerciale sunt în Elveția și Lichtenstein.

În alegerea locului de amplasare a companiei de bază trebuie ținut cont de aspectele legislative fiscale, în ceea ce privește posibilitatea transferului venitului în alte state și de convențiile încheiate, cu privire la evitarea dublei impuneri. De exemplu, dacă un agent economic înființează o companie conform legislației UK (unde rezidenți sunt considerați companiile care au compania-mamă în țară) și conduce această companie din SUA (unde rezidenți sunt considerate companiile create pe teritoriul SUA) atunci această companie nu va fi considerată resident nici într-un stat (nici în UK, nici în SUA). Respectiv nici într-o țară nu vor fi impozitate veniturile din toate sursele acestei companii. Astfel, compania nerezidentă va fi impozitată numai pentru veniturile obținute pe teritoriul unei din aceste țări.

În unele state legislația fiscală prevede impozitarea veniturilor numai pentru rezidenții săi și numai obținute pe teritoriul țării. Iar veniturile obținute de aceștia peste hotare sunt neimpozabile (Franța, Elveția). Aceasta permite de a institui compania de bază în aceste țări, iar activitatea propriu-zisă poate fi desfășurată în statele cu un regim fiscal mai lejer.

2. A doua etapă a planificării fiscale internaționale constă în alegerea formei juridice de organizare a companiei, de exemplu holdingurile cu o rețea de companii-fiice financiare, fonduri de investiții, companii fiduciare, trust-uri.

3. A treia etapă vizează necesitatea studierii aprofundate a legislației fiscale a țării unde va fi instituită compania de bază. În unele cazuri există tradiții și reguli nescrise care este necesar să fie respectate.

4. A patra etapă vizează utilizarea corectă a profitului obținut, plasarea capitalului, alegerea politicii investiționale care ar putea să asigure facilitati fiscale suplimentare.

Aceste acțiuni constituie elemente de planificare fiscală, deoarece efectele planificării fiscale uneori nu pot fi resimțite dintr-o singură afacere. În aplicarea schemelor de planificare fiscală la nivel internațional o influență importantă o au convențiile internaționale privind evitarea dublei impuneri, deoarece deseori ele au prioritate față de legislația națională.

4.4. Protecția patrimoniului și asigurarea secretul financiar

4.4.1. Anonimitatea și secretul financiar – bancar

Pe termen lung, companii și industrii din diverse domenii de activitate sunt supuse unei supravegheri sporite și îmbunătățite de autoritățile financiare și fiscale privind divulgarea secretului financiar-bancar.

Totalul de fonduri care trec anual prin paradisurile fiscale sunt estimate la aproximativ 7 miliarde dolari. Valoarea activelor deținute în paradisuri fiscale sunt estimate la 11 miliarde dolari, care reprezintă peste o treime din PIB-ul mondial. Aproape jumătate din comerțul mondial trece prin paradisurile fiscale, chiar dacă acesta reprezintă doar 3% din PIB, deoarece corporațiile multinaționale rezervă multe operațiuni prin paradisuri fiscale, cu unicul scop de a evita taxele.

Preocupate atât de fluxurile de capital care circulă în cadrul paradisurilor fiscale cât și de secretul și confidențialitatea oferite de jurisdicțiile offshore, multe guverne au devenit preocupate de rolurile paradisurilor fiscale și industria acestora de evitare a impozitului.

Tabelul 2. Jurisdicții offshore ierarhizate pe scară și scor de opacitate privind secretul bancar

Aproximativ jumătate din toate jurisdicțiile enumerate sunt direct legate de Marea Britanie, fie prin starea de dependență a coroanei, fie prin calitatea de membru al Commonwealth-ului.

Londra, având rolul de hub pentru celelalte jurisdicții împrăștiate în întreaga lume, a fost recunoscută drept teritoriu offshore într-un raport de corupție emis de Marea Britanie, în care s-a comentat că existența numeroaselor lacune în sistemul financiar internațional, împreună cu niveluri scăzute de legiferare în domeniul spălării banilor, au condus la estimarea că fluxurile financiare ilicite generate către jurisdicțiile offshore au depășit 1 miliard de dolari.

O trăsătură definitorie a secretului financiar-bancar din jurisdicțiile offshore constă în îndeplinirea condițiilor financiare și juridice ale tranzacțiilor efectuate, precum și absența cerințelor de înregistrare a proprietarului companiei care absoarbe fondurile.

Acest "spațiu secret" creează o barieră eficientă la ancheta efectuată de autoritățile interesate în privința activităților economico-financiare derulate prin sisteme offshore.

Astfel se facilitează tranzacționarea unor sume de bani provenind de cele mai multe ori dintr-o gamă largă de activități criminale, inclusiv fraudă, deturnare de fonduri și furt, mită, traficului ilegal de arme, droguri contrafacerii, facturare, mispricing transfer, și a evaziunii fiscale.

Spațiul bancar secret oferit de interfața offshore, care cuprinde peste 70 dintre jurisdicțiile răspândite în întreaga lume, reprezintă un defect evident în arhitectura financiară globală. Acest defect este exploatat în mod obișnuit de intermediarii financiari pentru simplul motiv că acest lucru este profitabil pe termen lung.

Țările membre OCDE și teritoriile dependente sunt jucători dominanți în economia politică a jurisdicțiilor offshore.

Secretul bancar încurajează și facilitează fluxurile financiare ilegale, exacerbate de crizele financiare și impun costuri economice mai mari, în raport cu creștere economică.

4.4.2. Protecția patrimoniului

Sume mari de capital financiar sunt acumulate în afara țării de rezidență fiscală de proprietarii individuali și corporativi, oferind o bază pentru apariția transnaționalismului.

Acestea sunt, de obicei jurisdicții autonome sau semi-autonome, oferind o combinație între, pe de o parte, impozitarea, scăzuta sau zero, privind impozitul pe venit și capital pentru nerezidenți, iar pe de altă parte, secretul bancar și confidențialitatea în schimbul de informații cu autoritățile din terțe țări.

Această percepție privind importanța de a păstra secretul tranzacțiilor ca un element-cheie în atragerea de capital mobil către centrele financiare offshore este împărtășită de profesioniștii din domeniul financiar. Astfel, specialiștii elvețieni în domeniul bancar privat susțin că dacă se elimină secretul bancar, o mare parte din sectorul bancar ar dispărea

Un număr de inițiative internaționale au încercat să controleze activitățile jurisdicțiilor offshore în ceea ce privește confidențialitatea tranzacțiilor interbancare, deși în mare parte fără succes. Cele mai importante dintre acestea au avut la bază proiectul OECD privind modalitățile de abordare a unei concurențe fiscale dăunătoare, lansat în 1998, prin care s-a stabilit că pentru a transforma radical secretul jurisdicțiilor offshore este necesară creșterea transparenței și îmbunătățirea schimbului de informații între autoritățile naționale. Această inițiativă a căzut în desuetudine în anul 2001, când autoritățile guvernamentale americane și-au retras sprijinul.

Alte tentative de a aborda fluxurile financiare ilicite prin secretul jurisdicțiilor offshore, precum cea a grupului financiar Action Task Force (FATF), au fost timidă și ineficace, în mare parte pentru că organizațiile internaționale însărcinate cu combaterea fluxurilor financiare ilicite și-au concentrat cea mai mare parte din efortul lor pe combaterea spălării banilor obținuți din traficul de narcotice și, mai recent, manipularea fondurilor teroriste. Evaziunea fiscală și alte forme de criminalitate economică nu au o prioritate similară la nivel internațional.

Perspectiva crizei financiare a oferit oportunități pentru evaziune fiscală și a creat un puternic stimulent pentru corporațiile multinaționale să-și păstreze activele lor în teritorii offshore.

Multe teritorii care au adoptat o legislație offshore implică practici fiscale care au la bază confidențialitatea tranzacțiilor efectuate.

Un raport privind secretul din jurisdicțiile offshore publicat de Senatul Statelor Unite în August 2010, a constatat că într-un paradis fiscal secretul bancar și al practicilor financiare permite profesioniștilor să trateze aceste jurisdicții ca o "cutie neagră" de ascuns activele impozabile.

Bahamas, Insulele Cayman și Antilele Olandeze dețin creanțe de aproximativ două milioane de dolari în băncile internaționale. Teritoriile cu o istorie îndelungată a cotei scăzute de impozitare, împreună cu o confidențialitate ridicată pentru investitori și o stabilitate politică dobândită prin dependența acestor teritorii, au facilitat acest nivel semnificativ al activităților bancare prin sisteme offshore.

Autoritățile din Caraibe au adoptat unele politici pentru a dezvolta sectorul offshore pentru investiții financiare. Primul teritoriu offshore care a dezvoltat un astfel de sector sunt Antilele Olandeze, facilitând, neîndoielnic, activitatea economico-financiară internațională. Teritoriile Bahamas, Bermuda, Insulele Cayman, au o istorie îndelungată de taxe scăzute sau zero, în timp ce un număr de alte insule din Caraibe au adoptat politici offshore în ultimii ani. Mai mult, cele mai multe centre financiare offshore din Caraibe sunt state suverane, dar au legături politice în țările industrializate precum Franța, Olanda și Marea Britanie.

Tabelul 3. Statutul financiar și data la care anumite teritorii au adoptat sistemul offshore.

Datele sunt prelucrate de autor.

Statele on-shore pot reduce ratele fiscale pentru atragerea de capital, ceea ce ar putea duce la o scădere a cheltuielilor guvernamentale și sub-furnizarea de bunuri publice. Astfel competiția financiară duce la o presiune asupra guvernelor de a menține impozite scăzute.

Paradisurile fiscale atrag niveluri disproporționate de capital, deținând 15,7% brut din activele externe ale companiilor americane. Având în vedere creșterea economică din paradisuri fiscale în comparație cu alte țări, politica fiscală a paradisurilor fiscale tinde să prindă ramificații și pentru statele onshore apropiate de teritorii offshore.

Dintr-o perspectivă politică internațională, este important să înțelegem consecințele unei politicilor fiscale adoptate de paradisurile fiscale.

Putem concluziona aceste politici de impozitare mică și climat de afaceri favorabil, sunt asociate cu o creștere economică mai mare. Această constatare nu ar trebui ignorată. Paradisurilor fiscale au fost criticate pe motiv că ele cresc în detrimentul statelor onshore.

În consecință, încercările de a restricționa utilizarea politicilor offshore pot avea efecte semnificativ negative pentru acele țări care urmăresc o creștere economică prin ridicarea cotelor de impozitare.

CAPITOLUL III. DEZVOLTAREA ECONOMICĂ
A PARADISURILOR FISCALE

SECȚIUNEA 1. CREȘTEREA ECONOMICĂ ÎN CADRUL PARADISURILOR FISCALE

Dezvoltarea continuă a activităților economice la nivel mondial, mai ales începând cu anii ’90, și-a pus amprentă și asupra evoluției sectorului offshore, accelerând în mod simțitor dezvoltarea acestor teritorii, nu doar din punct de vedere economic. Totodată, elanul global al investițiilor străine a condus la o cerere din ce în ce mai ridicată pentru operațiunilor care includ transferuri de capital în state de tip offshore, în scopul evitării sau diminuării taxelor.

Având în vedere acest aspect economico-financiar, paradisurile fiscale au avut o creștere economică explozivă atrăgând valori disproporționate din volumul investițiilor străine la nivel mondial.

La nivel comunitar, adoptarea monedei euro, în principal de statele dezvoltate, a contribuit la creșterea competiției fiscale eliminându-se în acest mod riscul de schimb valutar și limitându-se diferențierea dobânzilor pe teritoriul european.

Sfârșitul anilor ’90 a însemnat pentru unele state din Europa introducerea unor impozite de 10% pe veniturile din dobânzi generând astfel o migrare masivă de capital bănesc către teritorii offshore apropiate acestor state.

O caracteristică generală a paradisurilor fiscale este aceea că facilitează optimizarea fiscală în sensul că permit contribuabililor să realoce veniturile din jurisdicții cu impunere mare în jurisdicții cu impunere redusă.

Problema paradisurilor fiscale, a fost readusă în discuție în perioada cea mai gravă a crizei financiare la începutul anului 2008, odată cu reuniunea de la Paris a unor state membre ale Uniunii Europene, la inițiativa Germaniei și Franței. Astfel, statele implicate au solicitat Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică să reactualizeze, listele privind evoluția sectorului offshore la nivel mondial, în mod special, lista neagră. Cu acest scop statele europene au solicitat includerea Elveției în topul paradisurilor fiscale.

Deși nu există date precise în acest scop sau nu pot fi făcute publice, s-a evaluat de diverse organizații de specialitate că există la nivel mondial 73 de paradisuri fiscale. De altfel, nu se cunoaște cu precizie nici sumele exacte care tranzitează aceste state.

Fiind considerate, atât de persoanele fizice cât și de agenții economici, „raiuri ale finanțelor”, paradisurile fiscale adăpostesc tranzacții financiare oferind satisfacții fiscale investitorilor, asigurându-se că instituțiile financiare care își au sediul acolo nu sunt folosite în scopuri ilicite. În acest mod, societățile bancare aflate în paradisurile fiscale au proceduri stricte de identificare a clienților, chiar și în cazul conturilor anonime.

Totodata, la nivelul comunitar, se considera ca scopul urimarit prin finantarea sectorului offshore consta, pe de o parte, in promovarea si externalizarea fluxurilor de capital, iar pe de alta parte in atragerea fondurilor de pe piata externa prin participarea la actiuni de finantare in cadrul aceleiasi piete si stimularea relatiilor financiar-bancare internationale. Echilibrul financiar-fiscal este influentat, astfel, prin absortia de fonduri externe, marindu-se astfel volumul resurselor interne. Astfel, in activitatea financiar-fiscala internationala, fluxurile de valuta, de fonduri, de mijloace de plata internationale, circula de la un stat la altul, fiind atrase de piata financiara mondiala.

SECȚIUNEA 2. SITUAȚIA ECONOMICĂ
A PARADISURILOR FISCALE

2.1. Jurisdicții offshore

Termenul „jurisdicție” este utilizat pentru a descrie orice teritoriu, indiferent dacă este vorba despre un stat independent sau suveran, dacă este o componentă a unui stat federal sau confederal (Dubai), un teritoriu dependent asociat sau situat de-a lungul mării (Insulele Cayman, Insula Man) sau o zonă internă în care se aplică un regim legal special.

Paradisurile fiscale nu sunt văzute cu ochi buni de statele lumii care practică o fiscalitate ridicată. Această bunăvoință este deseori rezultatul ideii că disponibilitatea paradisurilor fiscale ar avea ca efect devierea activității economice din țările cu rate de impozitare mari și erodarea bazelor impozabile – ca sursă de venit pentru guvernele acestor țări.

Activitățile economico-financiare desfășurate în/sau prin intermediul paradisurilor fiscale sunt complementare cu fenomenul de investiții de capital în țările cu taxe ridicate și situate în apropierea acestora. Astfel, posibilitatea de a înființa o filială a unei societăți într-o jurisdicție offshore determină investiții mai mari în țările vecine, dar care nu garantează aceeași lejeritate fiscală, deși beneficiază de o piață consistentă.

Statele Unite ale Americii sunt considerate cel mai mare paradis fiscal din lume întrucât guvernul american nu percepe, în general, taxe și dobânzi pentru câștigurile realizate de către investitorii străini. Asemenea politici atractive au făcut ca, astăzi, cetățenii străini să investească în S.U.A. peste 28.000 miliarde de dolari.

Comitetul Economic si Social European, apreciaza intr-un raport emis in anul 2012, faptul ca la nivel mondial, situația paradisurilor fiscale trebuie analizată în funcție de trei dimensiuni principale: reglementarea fiscală și eventualitatea evaziunii fiscale care derivă din deficiențele acesteia; apariția de breșe în structura legislației financiare și deci pericolele la adresa stabilității financiare; lipsa de transparență informațională, așadar posibilitatea ca activitățile infracționale să se sprijine pe paradisurile fiscale.

In acest sens, principala caracteristică a jurisdicțiilor offshore constă în caracterul secret al datelor și al tranzacțiilor financiare sau de dificultatea de a dobândi acces la informații. Astfel se consideră la nivel mondial că eliminarea sau scăderea opacității informaționale ar permite reducerea considerabilă a problemelor și pericolelor reprezentate de paradisurile fiscale.

Avand in vedere studiile recente, se estimeaza la nivelul Uniunii Europene, faptul ca teritoriile offshore au luat amploare datorita înființarii a peste un milion de societăți comerciale. Astfel, doar în Insulele Virgine Britanice sunt înregistrate peste sase sute de mii de societăți, aproximativ 20de societati comerciale pentru fiecare locuitor.

Prin natura lor, jurisdicțiile offshore nu funcționează întotdeauna transparent.

Cadrul economic actual este caracterizat de globalizarea schimburilor de bunuri și servicii, de liberă circulație a capitalurilor și de folosirea extinsă a noilor aplicații tehnologice din domeniul tranzacțiilor financiare internaționale și comerciale. În ciuda faptului că în majoritatea instituțiilor financiare există un departament de verificare a conformității, normele care reglementează numărul enorm de tranzacții desfășurate zilnic sunt insuficiente.

Figura 1. Schema principalelor centre financiare offshore

2.2. Finanțarea guvernamentală a jurisdicțiilor offshore

Efectul pe care fluxurile de capital îl exercită asupra economiilor emergente este unul benefic, astfel că mișcarea liberă a capitalurilor determină îmbunătățirea funcționării sistemelor financiar-fiscale, sporind astfel volumul fondurilor disponibile dar și divizarea riscurilor, având loc totodată o creștere a eficacității alocării resurselor.

Așa zisa economie subterană dezvoltată în cadrul paradisurilor fiscale are rolul scoaterii de către stat, în afara legii, a unor activități economice sau al situării de către înșiși protagoniștii acestei economii la limita sau în afara legii prin glisarea unui perimetru aflat la suprafață în altul situat la subteran (evaziunea fiscală, corupția).

Pe piețele de derulare a acestor activități au loc înțelegeri secrete sau confidențiale, neînregistrate pe nici un suport material, atât între ofertanții de produse cât și între aceștia și cumpărătorii de astfel de produse realizate într-o astfel de economie.

In practica fiscala internationala se afirma faptul ca fenomenul de globalizarea cunoaste cateva hibe în ceea ce privește combaterea fraudei fiscale la nivel internațional, avand in vedere elanul paradissurilor fiscale. Domeniul offshore a inceput sa fie experimentat din ce in ce mai mult de diferite categorii de persoane, avand in vedere faptul ca aceste jurisdictii isi modifica subsantial serviciile oferite in functie de cerintele clientilor. Astfel, abilitatea de a comunica in conditii de siguranta, informatii complexe de natura financiara este extrem de importanta in acest domeniu, finantele offshore constituind in acest mod un candidat de seama pentru serviciile electronice se comunicare si expeditie la scara mondiala.

Scopul unei strategii la nivelul UE de combatere a fraudei fiscale trebuie să fie reducerea pierderilor fiscale generate de fraude fiscale, prin identificarea domeniilor în care se pot aduce îmbunătățiri atât legislației CE, cât și cooperării administrative dintre statele membre.

Ideal ar fi ca aceste îmbunătățiri să promoveze în mod eficient reducerea fraudei fiscale, fără a crea sarcini inutile pentru administrațiile fiscale și pentru contribuabili. În mare măsură, amploarea fraudei fiscale în Uniunea Europeană se datorează sistemului TVA care este prea complex, făcând tranzacțiile intracomunitare greu de urmărit, opace și, implicit, vulnerabile abuzului.

Însă realitatea economico-financiară de astăzi nu oferă prea mult sprijin teoriilor privind jurisdicțiile offshore, tocmai din cauza fluxurilor masive de capital pe care le atrag aceste teritorii. Toate speculațiile referitoare la paradisurile fiscale conduc la ideea ca acțiunile financiare moderne impun o abordare care se apropie cel mai mult de teoria keynesiană asupra cererii si ofertei, potrivit căreia creșterea cererii agregate, fie prin politica fiscală, fie prin politica monetară, influențează direct și pozitiv marile variabile economice.

Politica de control asupra schimbului valutar, menținută în majoritatea țărilor dezvoltate, a determinat o separare a activităților bancare interne de cele internaționale desfășurate, în cea mai mare parte, în cadrul piețelor de eurodevize. Liberalizarea mișcărilor de capitaluri pe parcursul timpului a condus la interpretarea accentuată a acestor două tipuri de activități. Separația dintre piețele de eurodevize și sistemele bancare naționale și-a pierdut de-a lungul timpului sensul și pertinența politică.

Sistemul bancar internațional este compus din foarte multe bănci care se remarcă în principal printr-o activitate susținută în cadrul sistemelor financiare ale fiecărui stat.

Procesul de globalizare financiară susținut prin aceste evoluții necesită o nouă viziune asupra procesului de supraveghere bancară internațională.

Pe piețele economico-financiare mondiale, diferite centre financiare se lansează într-un proces competitiv exploziv. Astfel, centre precum Londra, Frankfurt și Paris se modernizează rapid pentru a face față ofensivelor centrelor financiare asiatice , accentul punându-se tot mai mult pe inserția de capital în și din străinătate.

Deși majoritatea fluxurilor din economia reală și publică apar ca urmare a relațiilor economico-financiare din interiorul unei țări, totuși anumite fluxuri pot să apară ca urmare a relațiilor economico-financiare internaționale.

Figura nr. 2 Subvențiile statului german către paradisul fiscal din Pacificul de Sud până în anul 2010

Armonizarea structurală a sistemului fiscal atât la nivel european cât și la nivel mondial, trebuie să aibă la bază, principiul neutralității și principiul moderării presiunii fiscal. Primul impune, eliminarea facilităților fiscale care distorsionează relațiile concurențiale pe piață și stimulează totodată evaziunea fiscală legală. Cel de al doilea principiu implică diminuarea presiunii exercitate de fiscalitate asupra deciziilor individuale în diverse domenii. Relaxarea politicii fiscale necesită în prealabil comprimarea economiei publice concomitent cu un bun randament fiscal.

Se estimează că peste 53% din comerțul mondial se tranzitează prin paradisurile fiscale, care în ultimii ani și-au triplat „volumul” ajungând astăzi să reunească, mai mult sau mai puțin legal, 72 de state ale lumii. Aceste state contribuie, în termeni de PIB (PNB), doar cu 3,2% la producția mondială. Tot prin paradisurile fiscale sunt înregistrate 55% din împrumuturile bancare la nivel mondial și 35% din investițiile directe în străinătate. Cifrele sunt amețitoare, vorbindu-se de peste 21.000 miliarde de dolari „ascunși”, în ultimii ani.

Concurența interbancară orientează activitatea instituțiilor din domeniu către dezvoltarea unor produse bancare diversificate și cât mai simplu de accesat. Astfel, sistemul bancar offshore a luat naștere și s-a dezvoltat datorită migrațiilor de capital dintr-un teritoriu în altul, accentuând nevoia investitorilor nerezidenți de a fi protejați de eventuale imixtiuni ale statului de rezidență fiscală și de a beneficia de o serie de facilități de ordin fiscal.

2.3. Prognoza evoluției sectorului offshore

O abordare corectă a gradului și structurii fiscalității sectorului offshore având în vedere rolul acestuia la nivel macroeconomic se poate realiza evidențiind funcția obiectivă de repartiție a finanțelor. Astfel, politica fiscală offshore influențează dezvoltarea fluxurilor de capital bănesc, iar orice creștere a prelevărilor obligatoriu suportate de către companii în statul de rezidență fiscală riscă să atingă competitivitatea economică a acestora influențând gradul de autofinanțare precum și capacitatea lor de investiții.

În condițiile actuale ale internaționalizării activităților economice, tehnicile și metodele de gestionare și optimizare fiscală sunt corelate, în mod inevitabil de regimul fiscal al prețurilor de transfer. Din acest motiv, tratamentul fiscal aplicabil în raport cu regimul prețurilor de transfer constituie fără îndoială un subiect susceptibil unor opinii contradictorii, deoarece manipularea reglementărilor fiscale din acest domeniu poate asigura firmelor gazdă ale mecanismului de transfer transfrontalier al bazei impozabile a profitului, un câștig suplimentar, chiar pe căi nu tocmai legale.

Marile scandaluri financiare apărute în ultimii ani sunt marcate de aceeași trăsătură: formațiunile criminale profită din plin de toate facilitățile oferite de paradisurile fiscale și centrele financiare offshore în scopul spălării profiturilor ilicite, aspect care impietează asupra investigațiilor penale în acest domeniu.

Fiscalitatea trebuie privită atât ca un atribut al statului, cât și ca o pârghie care este necesar să ia în considerare voința și consimțirea contribuabilului la impozit.

Tocmai de aceea eficiența unui sistem fiscal se cuantifică nu doar prin nivelul veniturilor fiscale ci și prin gradul de acceptare al impozitelor din partea contribuabilului. Doar prin amortizarea acestor două laturi atât în perioada premergătoare instituirii sau modificării unui impozit chiar și în faza de percepere a sa, se pot crea garanții pentru un randament ridicat și de durată al fiscalității și pentru limitarea evaziunii fiscale.

Nu întotdeauna investițiile în paradisurile fiscale au rațiuni fiscale ci se bazează deseori fie pe secretul și confidențialitatea operațiunilor desfășurare, fie pe cerințele minimale impuse de băncile centrale asupra fondurilor de rezervă, sau pe prestigiul economic de centru financiar bancar al regiunii respective. Motivațiile de ordin fiscal variază de la cele perfect legale la cele frauduloase, adevărate inginerii financiare concepute special pentru spălarea banilor proveniți din diverse activități criminale.

Graba de lichidare a activelor unei economii naționale în locul creșterii și dezvoltării acesteia pentru a putea crea bunăstare și avuție, nu înseamnă economie de piață, nici capitalism. Mai mult decât atât existența unei inflații cu două sau trei cifre și a unor dobânzi mari la creditele pentru investiții și pentru cheltuielile de producție curentă, creează un climat nefavorabil funcționării oricărei economii naționale care a depășit stadiul agrar de dezvoltare, cum este cazul României.

Globalizarea, ca termen generic, cunoaște foarte multe definiții, dar din punct de vedere economic se poate spune că reprezintă procesul prin care în cadrul activităților de proiectare, producție, distribuție și consum, naționalitatea materiilor prime devine din ce în ce mai importantă. Dacă vorbim despre un proces economic sub forma unui sistem bipolar, producție-consum, putem în mod similar să vorbim despre o globalizare a consumului și de o globalizare a producției.

Chiar și în lipsa funcționării legale a firmelor offshore, teritoriul național a fost folosit de foarte mulți comercianți precum un veritabil paradis fiscal, mai ales în condițiile in care economia ilicită a atins un nivel alarmant.

Cum funcționarea firmelor offshore nu este interzisă de lege, astfel de firme sunt prezente și în economia românească, dar sub forma reprezentanțelor comerciale sau birourilor comerciale ale acestora care în fapt sunt înregistrate perfect legal. În felul acesta importante profituri care au ca sursă România se transferă în conturile firmelor offshore, care, în mod bizar, de cele mai multe ori sunt deschise chiar în bănci românești.

Într-o anumită perioadă de timp și România a încurajat o astfel de politică, scutind de la plata impozitelor pe profit, a taxelor vamale, și a altor impozite, societățile comerciale înființate cu aport străin. Este foarte bine cunoscut fenomenul înființării de firme scutite de la plata impozitului pe profit pe o perioadă foarte scurtă de timp.

Companiile create în cadrul unor paradisuri fiscale sunt perfect legale, iar avantajele creării unui astfel de vehicul investițional țin în mare parte de fiscalitate. Dacă investiția este făcută într-o țară emergentă, precum România, mai există și avantajul protejării investitorilor de instabilitatea legislativă.

Majoritatea participanților la companii românești ale fondurilor de investiții străine se fac prin intermediul unor așa zise “Special Purpose Vehicles” al căror acționariat este perfect transparent.

Crearea acestor vehicule investiționale în cadrul paradisurilor fiscale este un mijloc perfect legal și util investitorilor instituționali.

PARTEA A II –A

ASPECTE PRACTICE ȘI LEGISLATIVE PRIVIND PARADISURILE FISCALE

CAPITOLUL IV. SPECIFICUL JURISDICȚIILOR OFFSHORE

SECȚIUNEA 1. CREAREA UNEI COMPANII OFFSHORE

Companiile offshore reprezintă instrumente financiare de planificare internațională și totodată de evitare a taxelor, de ridicare a profitabilității unei afaceri, de coordonare a unei activități productive lăsând posibilitatea anonimatului și creând în același timp o libertate valutară deplină.

Companiile offshore pot fi utilizate atât în schemele legate de optimizarea fiscală, cât și pentru efectuarea unor afaceri ilegale. Legalitatea tranzacțiilor cu o companie offshore este determinată de legislația țărilor în care au fost efectuate tranzacțiile și de prevederile acordurilor internaționale.

Multe state dezvoltate impun restricții pentru tranzacții cu companiile offshore, dar nici un stat nu poate interzice efectuarea acestor tranzacții. Pot fi aplicate unele măsuri discriminative pentru agenții economici care au tranzacții cu companiile offshore. De exemplu: majorarea cotelor de impozitare pentru operații cu companiile offshore, control valutar suplimentar pentru aceste operații etc.

Agenții economici care doresc să efectueze tranzacții în zonele offshore sau cu companiile offshore, trebuie să țină cont de principiile de bază ale planificării fiscale internaționale:

Diversitatea politicilor fiscale – fiecare stat are aspecte specifice ale politicii fiscale, astfel diferă baza impozabilă, veniturile impozabile și neimpozabile, principiile de impozitare. De exemplu: același tip de venit poate fi considerat neimpozabil în țara unde a fost obținut, dar impozabil în țara unde agentul economic este resident.

Regimul fiscal al agenților economici depinde de forma organizatorico-juridică de înregistrare a întreprinderii

Același tip de venit poate fi perceput în mod diferit. În unele state se utilizează impuneri separate a veniturilor (rețineri la sursă) în altele impunerea globală a veniturilor, iar în unele state se utilizează impunerea combinată.

Utilizarea corectă a prevederilor acordurilor internaționale încheiate între țara rezidentă și țara unde va fi înregistrată această companie offshore.

Companiile offshore pot fi grupate astfel:

offshore classic – caracteristicile de bază:

în majoritatea cazurilor companiile se înregistrează în statele situate pe insule;

sunt scutite de impozite cu condiția că nu vor desfășura activitatea pe teritoriul țării unde sau înregistrat;

nu se ține evidența contabilă și financiară și nu se prezintă dări de seamă;

o condiție pentru prelungirea termenului de înregistrare a companiei este achitarea unei taxe anuale care nu depășește 1000 euro/1000 usd;

aceste zone offshore se caracterizează printr-un grad înalt de confidențialitate a proprietarilor companiilor offshore;

țările unde sunt amplasate aceste zone, nu sunt înalt dezvoltate dar prezintă o stabilitate politică (Ins. Bahamas, Ins. Virgine, Panama, Republica Dominicană etc.);

companiile înregistrate în zone cu baza legislative cu un regim fiscal mai lejer – caracteristicile de bază:

de obicei în aceste state se percepe un impozit minimal de la companiile offshore;

prin intermediul companiilor înregistrate în aceste zone sunt efectuate tranzacții de către firmele mari;

companiile offshore din aceste zone sunt obligate să țină o evidență contabilă și financiară (de obicei prin intermediul firmelor specializate).

SECȚIUNEA 2. OPERAȚIUNILE SPECIFICE |
JURISDICȚIILOR OFFSHORE

2.1. Compania anonimă

O companie anonimă este o entitate corporativă care a deghizat dreptul de proprietate, în scopul de a opera fără control de aplicare a legii sau a publicului. Aceste "firme fantomă", pot deschide conturi bancare ca orice altă societate, ceea ce le face un instrument preferat pentru spălătorii de bani, pentru a ascunde activele lor de autorități.

La prima vedere, ar putea părea destul de ușor de a găsi informații despre persoanele care dețin controlul companiei. Chiar și în acest caz, aceste informații pot fi înșelătoare. Companiile pot enumera "nominali" acționari sau membrii consiliului de administrație, cu nicio legătură vizibilă cu proprietarul real.

Odată create, societățile fictive anonime realizează foarte puține tranzacții la vedere, în timp real. Totuși, ele există și funcționează în întregime pe hârtie, detinând conturi bancare și active, fără să dezvăluie numele adevărat al persoanei care beneficiază de platforma de servicii licite sau ilicite, pe care o oferă compania.

2.2. Compania nerezidentă

Compania nerezidenta (engl. Non Resident Company – NRC), reprezinta o entitate juridica, nu foarte pretentioasa din punct de vedere birocratic, fiind utilizata in special in zona de influenta a legislatiei britanice. Acest tip de companie se caracterizeaza prin faptul ca poate si incorporata intr-un anumit centru offshore, iar rezidenta fiscala o pate avea intr-un alt stat, in functie de interesele partilor. In acest sens obligatiile fiscale fata de statul in care s-a realizat inmatricularea sunt reduse considerabil, astfel:

se evita obligatia de a mentine un sediu social si personal angajat in statutul de incorporare;

nu este necesara depunerea bilantului contabil

singura obligatie catre autoritatile statului consta in plata unei singure taxe anuale.

Pe langa toate aceste facilitati din punct de vedere fiscal, acest tip de companie prezinta si un inconvenient care consta in lipsa de protectie a companiei care desi inregistrata intr-o zona offshore se va supune obligatiei fiscale din statul de rezidenta. Insa, pentru a evita neplacerile impuse de sarcinile fiscael, companiile nerezidente isi au rezidenta tot in state offshore.

2.3. Compania de Afaceri Internaționale

IBC sau Internațional Business Company este un tip de corporație offshore existentă în general în paradisuri fiscale, reglementată de legislația specifică offshore. Principalele sale avantaje includ scutiri de taxe, dispensă de la a fi nevoie să depună declarațiile anuale sau a conturilor și simplitatea de creare și administrare a acesteia.

Compania Internațional Business este un tip de societate orientată către nerezidenți și, prin urmare, este interzis să se angajeze în activități economice pe teritoriul propriu a paradisul fiscal în care acesta este înregistrat. Acest lucru înseamnă că nu poate desfășura afaceri cu companii locale sau cetățeni. Posibilitățile de a învesti în jurisdicția de încorporare sunt, de asemenea, limitate. Cu toate acestea, există excepții de la această regulă. De exemplu, o companie de Internațional Business este permis să deschidă și să mențină conturi bancare sau de închiriere a unor servicii necesare pentru administrarea acestuia la nivel local, cum ar fi asistență juridică, birouri virtuale, consultanță sau servicii de contabilitate.

Compania Internațional Business este prezentă în aproape toate jurisdicții offshore. Deși în unele țări este cunoscut sub alte nume (Non Resident Company, Global Business Company, Company Internațional, etc), caracteristicile lor sunt similare. Este de remarcat că, în cele mai multe paradisuri fiscale IBC deja stabilite pot fi achiziționate de investitori.

IBC-uri sunt companii offshore, care sunt cele mai frecvent utilizate pentru operațiuni bancare offshore, pentru a efectua comerțul internațional, activități de investiții, de profesioniști și de protecție a activelor. Companiile offshore pot fi implicate în cumpărarea și vânzarea de bunuri și servicii, pot deține conturi bancare.

IBC-urile sunt, de asemenea, utilizate în mod obișnuit pentru dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile; pentru dreptul de proprietate intelectuală, de acordare a licențelor și de franciză. Un IBC poate deține active într-un centru financiar în condiții de siguranță. În același timp, un IBC, de asemenea, permite proprietarului să-și păstreze controlul 100% din active în condiții de confidențialitate maximă.

2.4. Compania cu Răspundere Limitată (L.L.C.)

Fiind o companie specifică economiei americane, potrivit Internal Revenue Services (IRS) LLC-urile din SUA sunt deținute de o singură persoană străină (nerezidentă) și sunt luate în considerare că "disregarded entities" termen tradus în limba română ca și "societate unipersonală".

Acest tip de companie reprezinta, in fapt, un parteneriat (o asociere de persoane fizice), in care partenerii sunt considerati actionari si au raspundere limitata la cota de participare la capitaul social. Astfel, avand in vedere specificul legislatiei anglo-saxone in domeniu, acest tip de companie reprezinta imbinarea fericita dintre doua tipuri de organizatii comerciale, parteneriatul si compania, fiind considerata de lege o companie cu raspundere limitata in care profitul este considerat de organele ficale, venit personal si impozitat ca atare.

Dacă L.L.C.-ul are un singur membru, este considerat în scopuri fiscale ca și o "societate unipersonală" cu răspundere limitată și va fi clasificat ca o entitate unipersonală în scopul depunerii unei declarații fiscale federale.

Membrii internaționali ai unui L.L.C. (nerezidenți U.S.A.) sunt lăsați să creadă în mod eronat că o entitate unipersonală înseamnă că nu trebuie să plătească taxe și impozite sau nu trebuie depună o declarație fiscală. De fapt, clientul internațional (nerezidentul U.S.A.), trebuie să depună o declarație fiscală personală.

Scutirea totală de sarcini fiscale, nu există, ci este vorba de o sumă fixă între 100 și 1.000 de dolari (circa 70-700 euro) suma care reprezinta impozitu pe un an întreg. În Statele Unite există un astfel de loc pe Coasta de Est, în Delaware, unde companiile înregistrate nu pot desfășura activități pe teritoriul SUA, dar pot desfășura activități oriunde în altă parte.

În prezent, în statul Delaware sunt înregistrate mai mult de 50% din cele 500 de companii ale S.U.A..

2.5. Fundațiile Anglo-Saxone

Prin fundație offshore se înțelege un instrument juridic menit să protejeze active/capitaluri de incidență fiscală a unui stat.

Aceste fundații off-shore sunt în principal instrumente care au la bază încrederea anglo-saxonă.

Cel mai interesant aspect legat la fundațiile anglo-saxone îl reprezintă faptul că fiind o creație specifică sistemului offshore acestea sunt private de interese, de aceea facturile sunt perfect deductibile de impozite și interese.

Totuși există și o limitare a activităților desfășurate de aceste entități care constă in imposibilitatea de dezvoltare a activităților comerciale stabile, permanente.

SECȚIUNEA 3. MOTIVAȚIILE DE ORDIN FISCAL
DETERMINANTE ÎN FOLOSIREA PARADISURILOR FISCALE

Mișcările internaționale de capital au explodat în cursul ultimilor ani în aceeași măsură cu deficitele financiare proporțional cu PIB-ul mondial.

Începând cu anii 2000 comerțul internațional a crescut cu 12% față de PIB-ul mondial de 25%.

În același timp, mișcările de capital au fost stimulate de dezvoltarea instrumentelor de gestiune a riscului financiar.

Orice investitor are dreptul de a-și alege drumul pe care să-l parcurgă profitul sau investiția sa. Astfel, sistemele offshore, de cele mai multe ori, au prioritate în alegerea investitorilor ca teritorii de migrație a investițiilor.

Printre factorii care generează migrația capitalului către paradisurile fiscale se numără și:

scăderea încrederii populației în instituțiile financiare locale. Un exemplu concludent care sprijină această afirmație îl reprezintă faptul că sistemul bancar american care a intrat în colaps economico-financiar în anii ’80 a condus la o explozie de bănci pe teritorii offshore oferind în schimb investitorilor o gamă mai largă de servicii care nu puteau fi accesibile în sistemul bancar american.

Neîncrederea în autoritățile statului. De regulă investitorii sunt preocupați de teama că autoritățile guvernamentale ale statului de rezidență nu oferă protecție capitalului investit împotriva abuzurilor din domeniu.

Confidențialitatea tranzacțiilor – sistemele bancare autentice nu au implementat un secret bancar care să ofere agenților economici intimitatea financiară dorită, astfel că mediul offshore asigură o securitate financiară proprie, de care orice om de afaceri are nevoie în tranzacțiile sale.

Principala diferență dintre centrele financiare offshore și onshore este că centrul financiare onshore este obligat prin lege să respecte monitorizarea investitorilor pe când centrul offshore nu are această obligație. În schimb, acestea din urmă ar trebui încurajate să monitorizeze investitorii onshore prin intermediul guvernelor sau a instituțiilor internaționale.

Un aspect foarte important pentru care OCDE dorește să lupte împotriva spălării banilor prin intermediul jurisdicțiilor offshore îl reprezintă promovarea unei campanii de stopare, în primul rând, a unei concurențe fiscale nedrepte la nivel internațional.

În acest sens liderii G20 au convenit recent să fie pregătiți să implementeze sancțiuni pentru a proteja interesele lor financiare.

Dezvoltarea corporatiilor multinationale reprezinta o forma calitativ noua a expansiunii externe a monopolurilor, prin natura organizarii lor, prin investitii directe sau de postofoliu, prin zonele de comert liber, care sunt totodata, zone investitionale, acest tip de societi comerciale desfasurandu-si activitatea in spatii extinse, intensifica procesul de internationalizare a capitalurilor si creste gradul de concentrare si centralizare a acestora.

Corporatiile transnationale constituie unul dintre factorii importanti ai dezvoltarii actuale a economiei mondiale, devenind o putere capabila sa provoace, conform propriilor interese, schimbari deosebite in cadrul relatiilor internationale.

O altă formă de societăți care ajută la optimizarea fiscală sunt acele jurisdicții onshore cu un regim fiscal favorabil, de exemplu societățile din Malta, Cipru sau alte societăți europene, intracomunitare; ele funcționează ca și societăți comerciale, au număr de rezidență fiscală (pentru a se putea aplica prevederile tratatelor de evitare a dublei impuneri), au număr de TVA, se ține contabilitate, se depun declarații și bilanțuri anuale.

În cazul acestor companii europene contabilitatea este ținută în partidă simplă, nu există conceptul de cheltuieli deductibile sau nedeductibile, orice încasare reprezintă profit, iar orice cheltuială este înregistrată ca și pierdere. În această situație se acceptă în contabilitatea societăților orice contracte, facturi sau orice alte operațiuni economice care să ajute la scăderea profitului acestor societăți până la 0, în funcție de necesitatea și dorința fiecărui operator economic în parte.

SECȚIUNEA 4. PARADISUL FISCAL PERFECT

În comunitatea internațională existența unor centre financiare offshore (OFC) ridică preocupări cu privire la riscurile potențiale financiare, stabilitate și integritate fiscală. Capacitatea acestor centre de a atrage capitaluri străine depinde de reglementarea fiscală diferită de cea a unei jurisdicții onshore. Decalajul de reglementare poate face dificilă monitorizarea și evaluarea riscurilor cu care centrele financiare conglomerate se confruntă în creșterea piețelor mondiale integrate, precum și riscul că produsul unor infracțiuni poate avea acces la aceste piețe.

În primul rând atractivitatea unei jurisdicții offshore depinde de specificul politico-economic al statului respectiv. Prin urmare, pentru ca un stat să ofere servicii offshore înseamnă să se confrunte cu menținerea costurilor investițiilor financiare și să mențină sau să construiască un capital social necesar.

În al doilea rând, serviciile offshore sunt cheia către desfășurarea de activități ilicite, precum spălarea banilor, finanțările teroriste și criminalitatea financiară în general.

Existența unor stimulente fiscale, foarte adânc înrădăcinate, ca o condiție pentru funcționarea unui centru financiar offshore, sugerează că eforturile internaționale pentru a crea un nivel economico-financiar operativ, este mult mai probabil, pentru a realiza o cooperare între jurisdicții offshore și onshore.

În cazul în care centrele financiare offshore datorită, pe de o parte, evoluției lor politice și istorice, iar pe de altă parte, datorită creșterii fluxurilor financiare străine, sunt relativ imune la costul criminalității financiare și insensibile la organizațiile internaționale din domeniu, atunci acestea percep programele globale de supraveghere financiar-bancară prin prisma unor practici discriminatorii.

În acest context, centrele financiare offshore, vor fi, mai puțin probabil, cooperante, având în vedere atitudinea lor vulnerabilă, neconformă cu realitățile economico-financiare internaționale.

Figura nr. 3. Cele mai importante paradisuri fiscale

Băncile offshore sunt, de asemenea, frecventate de investitorii criminali.

Practic, nedetectabile sunt fondurile care curg prin sistemul de remitențe alternative prin băncile offsshore, deoarece înregistrările tradiționale nu sunt deținute. Astfel, paradisurile fiscale, fiind comune în tranzacții cu unele state foarte dezvoltate din punct de vedere economic, coordoneaza circulatia capitalurilor dintr-o țară în altă țară prin date de comunicare codificate.

Fraudele financiare, de obicei, urmează un model comun. Cele mai de succes au întotdeauna un element de inovare și creativitate, dar se bazează, de asemenea, pe copierea unor tehnici și teme din alte fraude care au trecut testul timpului.

CAPITOLUL V- ACTIVITĂȚI INFRACȚIONALE ÎN PARADISURILE FISCALE ȘI CENTRELE FINANCIARE OFFSHORE: CRIMINALITATEA FINANCIARĂ

SECȚIUNEA 1. UTILIZAREA PARADISURILOR FISCALE ÎN CRIMINALITATEA FINANCIARĂ INTERNAȚIONALĂ

1.1. Conceptul de criminalitate economico-financiară (“financial/white –collar crime»)

Având în vedere existența și gravitatea fenomenelor infracționale prezentate, legăturile și tendințele lor, instituțiile abilitate în contracararea crimei organizate vor trebui sã coopereze cu cele specializate în antiterorism, întrucât orice rețea criminalã care a fost identificatã va trebui sã fie evaluatã și din punct de vedere al posibilității ca aceasta sã fie o structurã internã a unei grupãri teroriste.

Evoluțiile dintre rețelele crimei organizate transnaționale și grupãrile teroriste, în contextul accelerãrii procesului de globalizare, demonstreazã faptul cã amenințările identificate la adresa securității statelor democratice nu trebuie privite drept fenomene de sine stãtãtoare, deoarece acestea se află într-o continuã schimbare și cã trãsãturile entităților din afara legii, motivațiile lor și tacticile aplicate se schimbã în timp, acomodându-se rapid la evoluțiile vieții internaționale în toate sferele de activitate.

Chiar dacă paradisurile fiscale oferă o multitudine de facilități celor care le aleg pentru a-și plasa veniturile, există totuși o serie de deosebiri între aceste teritorii care le fac mai atractive pentru anumite categorii de investitori. Alegerea unui paradis fiscal depinde de obiectul de bază al persoanei în ceea ce privește utilizarea unei jurisdicții a secretului bancar situată în afara țării de rezidență fiscală.

Din acest punct de vedere, considerăm că nu există paradis fiscal perfect, pentru că într-o astfel de situație toți investitorii vor alege acel teritoriu, iar toate celelalte paradisuri fiscale ar dispărea, iar acest lucru nu este de dorit.

Într-o eră a globalizării, afacerile legale și cele ilegale sunt din ce în ce mai mult într-o strânsă conexiune; astfel, crima organizată investește în afaceri legale apoi analizează resursele financiare obținute și redirecționate către economia neagră (ilegală) prin controlarea băncilor și a societăților comerciale implicate în spălarea banilor murdari.

Instituțiile bancare au fost din totdeauna un pilon al lanțului furnizării de capital către paradisurile fiscale, pretinzând faptul că tranzacțiile desfășurate au caracter legal și sunt efectuate cu bună credință. Mai mult decât atât, băncile sunt cele care finanțează prin acordarea de credit cu dobânzi ridicate, activitățile criminale în scopul unor comisioane uriașe, în detrimentul unor investiții productive legale în industrie sau agricultură.

Activitatea de a crea o aparență de legalitate pentru sumele rezultate ca urmare a comiterii faptelor de evaziune fiscală este de natură a preocupa pe autorii lor în vederea asigurării folosirii liniștite a produsului infracțiunii.

În privința evoluției sectoarelor offsfore, comunitatea internațională își manifestă constant îngrijorarea față de amploarea fără precedent a acestor teritorii și mai ales a criminalității susținute prin fluxurile de capital generate înspre și dinspre aceste ținuturi.

Paradisurile fiscale au fost deja asociate cu partea întunecată a globalizării în timpul summit-ului G7 de la Lyon: "globalizarea este crearea de noi provocări în domeniul politicii fiscale. Schemele fiscale care vizează atragerea de activități mobile financiare pot crea o concurență fiscală dăunătoare între state, care transportă riscuri de denaturare a comerțului și a investițiilor. "

O modalitate importantă prin care companiile pot deplasa profiturile în jurisdicții offshore o reprezintă stabilirea prețurilor de transfer a bunurilor și serviciilor vândute între filiale. Pentru a reflecta în mod adecvat veniturile companiei, prețurile bunurilor și serviciilor vândute de societăți afiliate ar trebui să fie la fel că prețurile care vor fi plătite de părțile neafiliate.

1.2 Cazuri de utilizare a jurisdicțiilor offshore în montajele financiare internaționale

1.2.1. Cazul Enron

Frauda fiscală, evaziunea fiscală legală și scurgerile de capital au devenit o problemă globală cu repercusiuni care se extind în întreaga economie a lumii.

Modalitățile de evitare a taxelor fiscale, multe dintre ele reglementate chiar de legea fiscală, implică deseori, exploatarea abuzivă a lacunelor din legile naționale și internaționale, care permit corporațiilor multinaționale să deplaseze profiturile de la țară la țară, de multe ori către sau prin intermediul paradisurilor fiscale, cu intenția de a reduce cantitatea de impozite plătite. Prăbușirea Enron a arătat, corporațiilor multinaționale că pot avea mii de filiale ascunse în întreaga lume. Persoanele juridice folosesc adesea structuri, cum ar fi trusturile sau societăți-paravan pentru a transfera profiturile în străinătate, în scopul de a reduce obligația fiscală. Este extrem de dificil de a calcula suma de bani care trece prin sau este ascuns în paradisurile fiscale.

Jurisdicțiile ce fac parte din sistemul offshore sunt caracterizate printr-o tipologie variată a entităților posibil de înmatriculat în aceste locații.

Secretul bancar este o tradiție pentru dezvoltarea și funcționarea unui teritoriu offshore.

În absența unei cooperări în ceea ce privește schimbul de informații fiscale cu țările străine, în general, și cu cele ai căror cetățeni sunt susceptibili să aibă conturi bancare în țara de rezidența fiscală, în scopul evaziunii fiscale, în special, jurisdicțiilor offshore le este reproșat faptul că legislația fiscală permisivă, și nu numai, nu este la același nivel cu sistemul normativ internațional, sistem prin care se poate evita tehnica evaziunii fiscale sau cea a spălării banilor.

Concurența fiscală dintre companiile transnaționale, ritmul accelerat al progresului tehnic precum și fluctuațiile monetare sporesc riscul și incertitudinea funcționării unui stat paradis fiscal.

Fie că este vorba de țările suverane (Liechtenstein, Elveția, Irlanda, Luxemburg, Monaco, Andorra, San Marino, etc.), fie de teritorii mai mult sau mai puțin autonome (Jersey, Insulele Cayman, Insulele Virgine Britanice, Bahamas, Bermude, Barbados, Panama, Belize, etc.), opacitatea sectorului financiar-bancar permite inducerea în eroare simultană, a fiscului și a justiției naționale în cazul celor nerezidenți, care consideră evaziunea fiscală o crimă, pedepsită sever de către legislația țărilor lor (de la amenzi mari până la închisoare).

Slaba fiscalitate sau inexistentă, stabilitatea politică și economică, incită societățile comerciale și financiar-bancare, respectiv, întreprinderile competitive să se instaleze în teritoriile offshore. Liberalizarea schimbului de devize în cash, ca de altfel secretul comercial și bancar, sunt alte avantaje considerabile care atrag marile averi în teritorii.

Un sector financiar deosebit de dezvoltat în comparație cu dimensiunile unei țări, respectiv, cu ponderea sa economică, cu o infrastructură de comunicații și transport, reprezintă o garanție pentru investițiile efectuate.

Banii rătăciți de către diferiți agenți economici prin mecanismele evaziunii fiscale (a spălării banilor), lovesc direct în proiectele sociale pe care țările fraudate nu le mai pot dezvolta la nivelul la care ar impune nevoile societății, având în vedere că majoritatea lor sunt finanțate din taxe și impozite.

Statele, cooperează în general în domeniul spălării banilor, și multe dintre ele au adoptat norme stricte în acest domeniu, însă neridicarea secretului bancar sub masca “confidențialității”, face extrem de dificilă comunicarea între diverse jurisdicții străine și cele din teritorii, având în vedere că legislația fiscală este foarte diferită în țările fraudate față de cele din statele paradis fiscal.

Frecvența și diversitatea tranzacțiilor utilizate în scopul spălării banilor a devenit din ce în ce mai complexă, implicând anumite instituții financiar-bancare, dar și non financiare.

Un caz clasic de utilizare a unor jurisdicții offshore care nu poate trece necitat este faimosul caz al societății Enron care a făcut o mare vâlvă în anii 2001-2002.

Compania Enron a fost înființată în anul 1986 în Houston, Texas, SUA, prin fuziunea a două companii producătoare de gaze naturale.

Societatea a profitat de scoaterea de sub controlul guvernului a sectorului de gaze naturale, care a avut loc abia în anii ’80 și a început jocurile de culise. Transformarea dintr-un producător de gaze naturale, într-un intermediar în afacerile cu energie a făcut ca într-o perioadă de doar 15 ani, compania să se situeze pe locul 7 în topul celor mai mari 500 de companii din lume deținând o cotă de 25% din piața mondială a energiei electrice și a gazelor naturale.

Pe 3 decembrie 2001 valoarea bursieră a Enron se prăbușește de la cca. 80 de miliarde de dolari la 220 de milioane și compania și-a declarat brusc falimentul, deși cu un an înainte anunța profituri de 100 miliarde de dolari. Specialiștii companiei făceau publice niște situații financiare eronate, bazate pe niște cifre ireale, toate aceste tactici în scopul de a aplica taxe ridicate consumatorilor prin supraevaluarea costurilor operațiunilor de obținere a energiei electrice.

Totodată, pentru a menține un curs ridicat al acțiunilor compania anunța profituri trimestriale uriașe, iar auditul intern nu a reușit să scoată la iveală frauda pusă la cale de conducerea companiei,auditul extern fiind realizat de compania Arthur Anderson care prin metodele folosite încerca să protejeze imaginea companiei Enron.

În anul 1985, prin fuziunea Houston Natural Gas cu InterNorth, o companie de gaze naturale din Omaha, Nebraska, ia naștere compania Enron, un furnizor de gaze naturale deținător a aproape 60000 km de gazoducte. În 1989 Enron a început să tranzacționeze gaze naturale, devenind în următorii ani cel mai mare comerciant cu gaze naturale din America de Nord. În doar 15 ani, Enron devenise una dintre cele mai mari companii energetice din SUA, având aproape 21.000 de angajați în peste 40 de tari. Pe data de 3 decembrie 2001, corporația a declarat brusc faliment, deși cu un an înainte anunțase un profit de peste 100miliarde de dolari.

Scandalul Enron a început din momentul în care compania Enron și-a supraestimat beneficiul, și-a subestimat datoriile și a anunțat o pierdere trimestrială de 618 milioane de dolari. Autoritățile americane s-au sesizat imediat, demarând o anchetă asupra parteneriatelor și investițiilor instrumentate de directorul financiar al grupului energetic. În decembrie 2001 Enron a fost plasat sub protecția legii falimentului, devenind cel mai mare faliment din istoria SUA. Kenneth Lay, fondatorul și fostul președinte director general al grupului Enron, și Jeffrey Skilling, și el fost director al companiei, au fost acuzați în principal pentru fraudă bursieră și complot.

Enron nu a plătit nici o taxă pe venit în patru din ultimii cinci ani în care a funcționat pe piață, folosind aproape 900 de filiale în țările paradis fiscal și alte tehnici. Compania a folosit strategii comune în rândul întreprinderilor, pentru a evita taxele. Compania aflată în colaps financiar a creat peste 800 de filiale în străinătate, inclusiv în Insulele Cayman, în Insulele Turks și Caicos, în Mauritius și în Bermude.

Falimentul Enron este unul din cele mai mari și mai dramatice colapsuri financiare din istorie. Enron a fost printre cele mai de succes companii din lume. Figura în topul Fortune 500 între primii 10, având vânzări anuale de circa 100 miliarde dolari. O acțiune Enron era cotată la circa 90 dolari, ceea ce dădea companiei o valoare de piață de aproximativ 80 miliarde de dolari.

Profiturile fiind obținute ca urmare a parteneriatelor încheiate cu alte firme, Comisia de valori mobiliare și burse a declanșat o investigație amănunțită, iar sfârșitul anului 2001 Enron și-a reevaluat profiturile obținute în ultimii 4 ani anunțând o diminuare a acestora cu peste 500 mil. $ față de cele anterioare.

Rezultatele anchetelor desfășurate au scos la iveală escrocheriile realizate de conducerea societății Enron, 140 de manageri erau implicați în fraudă având salarii exorbitante atingând cumulativ 680 mil $, iar doi dintre ei primind sentințe de câte 160 de ani de închisoare.

Ca urmare a acestui scandal au fost promulgate noi legi în SUA prin care s-a încercat o corectare a deficiențelor legislative, fiind sporit controlul exercitat de Comisia de valori mobiliare și Guvern asupra raportărilor financiare.

Concluzia principală a acestei situații extreme la care a ajuns compania este aceea că întocmirea completă și corectă a situațiilor financiare este crucială.

1.2.2 Cazul Franklin Jurado

Una dintre cele mai interesante condamnări din SUA care are la bază utilizarea avantajelor paradisurilor fiscale, a fost cea a lui Franklin Jurado, un economist columbian, absolvent al Harvardului, care nu numai că a spălat sume importante de bani pentru Jose Santacruz Londono, exponent de marcă al Cartelului Cali, dar a dezvoltat o foarte bine gândită schemă de spălare a banilor. Jurado a fost arestat în 1990 la Luxemburg, unde organele de control au confiscat câteva dischete cu date despre 115 conturi bancare din 16 locații (de la Luxemburg la Budapesta) și detalii despre o vastă schemă de spălare a banilor.

În cadrul operațiunii efectuate de celebrul economist se diferențiau cinci faze ale schemei care au fost create pentru a legaliza sumele obținute din traficul de droguri și a le feri de confiscare. În strategia lui Jurado, fazele spălării banilor erau atent create, pentru că bunurile să treacă de la un nivel înalt de risc la unul mai mic.

Prima fază o reprezenta depozitul inițial pentru că banii erau încă foarte aproape de originea lor și deci foarte „fierbinți”, acesta se realiza în Panama.

Cea de-a doua etapă consta în transferul banilor din Panama în Europa. Jurado coordona transferul dolarilor americani din băncile panameze în mai mult de 100 de conturi din 69 de bănci din nouă țări: Austria, Danemarca, Marea Britanie, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg și Monaco, cu depozite între 50.000 și un milion de dolari. Această etapă era urmată de transferul sumelor de bani în conturi deschise în numele unor cetățeni europeni – pentru ascunderea naționalității deținătorului contului, deschise sub nume europene cum ar fi: Peter Hoffman și Hannika Schimdt, pentru a îndepărta supravegherea sporită alocată conturilor deschise în numele unor hispanici sau columbieni.

Ultima etapă o reprezenta întoarcerea fondurilor în Columbia – prin investiții realizate de companiile de fațadă în afacerile legale ale lui Santacruz, cum ar fi: restaurante, companii de construcții, companii farmaceutice și imobiliare.

Potrivit unui raport ulterior, Jurado a spălat aproximativ 30 de milioane de franci francezi prin intermediul conturilor deschise la marile bănci din Franța. El a precizat că Franța a meritat atenția sa și a identificat instituții financiare franceze care erau accesibile spălării de bani. Cel mai mare punctaj l-a obținut Austria, apoi Ungaria (pentru că dorea capital vestic) și Insulele Cayman (care erau un paradis fiscal).

Un rol extrem de important în economia unui paradis fiscal îl constituie activitatea bancară. În general, statele paradisuri fiscale, dezvolta o politică de încurajare a activităților bancare externe, făcând distincție de regim juridic pentru rezidenți și nerezidenți.

1.2.3 Banca de Credit și Comerț Internațional (BCCI)

Spre deosebire de orice bancă obișnuită, BCCI a fost de la începuturile sale formată din straturi de multiplicare de entități, legate una de alta printr-o serie de nepătruns al holdingurilor, afiliații, filialele, băncile în cadrul băncilor, relațiile privilegiate și relațiile nominalizate.

În crearea BCCI ca un vehicul fundamental liber de control guvernamental, Abedi a dezvoltat în BCCI un mecanism ideal pentru a facilita activitatea ilicită de către alte persoane, inclusiv o astfel de activitate de către oficiali ai multor guverne ale căror legi BCCI a fost de rupere.

În iulie 1991, peste 12 miliarde USD – reprezentând active ale BCCI – au fost confiscate după ce investigatorii au descoperit probe despre răspândirea fraudei. Colapsul băncii nu a constituit însă o surpriză, el fiind deja prevăzut. Verificări asupra conducerii fuseseră făcute de câțiva ani în SUA și Marea Britanie, însă acțiunile întreprinse de inspectorii bancari și colapsul băncii au generat unde mari de șoc în întreg sistemul financiar.

Pe măsură ce rezultatele investigațiilor erau făcute publice, faptul cel mai șocant nu a fost falimentul în sine, ci faptul că acestei bănci i-a fost permisă atâta vreme funcționarea fără nici o intervenție din partea guvernelor și a inspectorilor bancari. Banca nu a făcut discriminări în ceea ce privește clienții săi, furnizând servicii pentru traficanți de droguri, dictatori, teroriști, comercianți frauduloși, traficanți de arme și mulți alții. Mai mult, BCCI nu numai că a funcționat pe un sistem bazat pe confidențialitate și înșelăciune, dar îl și vindea în mod deliberat clienților, ca parte esențială a serviciilor bancare.

Înființată de Agha Hasan Abedi ca bancă destinată țărilor în curs de dezvoltare, BCCI la momentul colapsului era cunoscută în anumite cercuri ca bancă a escrocilor și a criminalilor internaționali – „Bank of Crooks and Criminals Internațional”.

Prin fracționarea structurii corporației, a evidenței contabile, a controalelor regulatoare, a reviziilor contabile, prin complexitatea structurilor interne a grupului BCCI, acesta a fost capabil să ocolească în mod frecvent restricțiile legale cu privire la mișcarea capitalului și bunurilor.

BCCI a fost capabilă să comită sau să faciliteze o serie de infracțiuni prin intermediul a numeroase mijloace, inclusiv utilizarea companiilor de acoperire „shell companies” (scopul acestor companii este de a acționa ca modalitate de a spăla bani sau de a-i ascunde de inspectorii fiscali), exploatarea centrelor financiare offshore și a paradisurilor bancare și diversitatea structurii corporației sale.

Deși avea sediul general la Luxemburg, scopul pentru care a fost înființată BCCI (stimularea economiilor în curs de dezvoltare) a făcut ca aceasta să nu fie responsabilă față de o anumită jurisdicție sau supusă unui anumit set de reglementări naționale.

Sistemul de supraveghere era slab la momentul respectiv și această slăbiciune a fost pe deplin exploatată de bancă, ce și-a împărțit operațiunile între doi auditori, nici unul dintre aceștia neavând acces la imaginea totală a activităților sale, poziție din care ar fi fost capabilă să dea un sens adevărat implicării băncii în spălările de bani și în alte forme de fraudă și corupție. Suplimentar, BCCI a folosit Insulele Cayman și Antilele Olandeze pentru a crea un labirint de companii de fațadă care să formeze o cortină de acoperire a deponenților și activităților acestora. Deși autorități precum Banca Angliei au aflat despre activitatea infracțională a BCCI, timp de doi ani nu s-au făcut demersuri pentru închiderea ei.

Majoritatea transferurilor de bani s-a realizat prin BCCI Overseas, autorizată în Grand Cayman. Atunci când autoritățile new-yorkeze au somat BCCI să prezinte datele bancare din Cayman, acestea s-au lovit de un adevărat zid de piatră, pe motivul respectării secretului bancar.

În cele din urmă, autoritățile americane au făcut progrese importante în urma întăririi relațiilor de cooperare cu British Serious Frauds Office. Judecătorul general al Grand Cayman, un avocat din Midlands – Anglia, numit în funcție de către guvernul britanic, a făcut o vizită „colegială” oficialilor new-yorkezi, aceștia primind însă doar o parte din informațiile cerute.

Compania American Express (AMEX, Amexco) a fost fondată în anul 1850 în New York ca o companie de livrări și curierat. Imediat de la lansare, compania a devenit cea mai de succes companie de livrări expres din Statele Unite.

American Express s-a lansat în sectorul financiar în anul 1882, iar în 1958, datorită avansurilor tehnologice, compania a reușit să scoată primul lor „charge card” (predecesorul cărților de credit). Afacerea a funcționat foarte bine în acest sens, iar acum American Express funcționează în peste 130 de țări. Chiar dacă în principal AMEX se axează pe tranzacții financiare, compania este cunoscută și pentru celelalte servicii, fiind una dintre cele mai mari agenții de voiaj din lume. De altfel, compania este listată și la bursa de valori din New York.

În 1974 este lansat logo-ul cutiei albastre care a reușit să se impună de-a lungul timpului ajungând astăzi una dintre cele mai cunoscute și puternice 10 mărci la nivel mondial. În 2000, AMEX, Western Union și o filială a First Data Corp semnau un acord prin care trimiterea banilor de la un agent Western Union devenea posibilă și prin intermediul ATM-urilor.

Pentru a primi bani, clienții nu au nevoie de un card. Ei trebuie doar să introducă numărul lor de identificare și sistemul va confirma tranzacția. Datorită combinației unice a codurilor de identificare pentru fiecare tranzacție, procesul este extrem de sigur.

Pentru început serviciul este disponibil numai pe piața americană printr-o rețea de 6.000 de ATM-uri ale AMEX. După 150 de ani de existență, AMEX este astăzi o companie cu peste 72.000 de angajați care a obținut un profit net de 2,8 miliarde USD la 31/12/2004. La finele anului trecut existau aproape 52 de milioane de carduri în circulație care realizau un volum al tranzacțiilor de 300 miliarde USD în întreaga lume.

În prezent, cărțile de plată AMEX sunt facturate în 45 de monede naționale și acceptate în aproximativ cinci milioane de locații din peste 200 de țări și teritorii.

Rezultatul a fost că BCCI a avut relații care au variat de la discutabile, la necorespunzătoare, la complet corupte cu oficiali din țări din întreaga lume, inclusiv Argentina, Bangladesh, Botswana, Brazilia, Camerun, China, Columbia, Congo, Ghana, Guatemala, Coasta de Fildeș, India, Jamaica, Kuweit, Liban, Mauritius, Măroc, Nigeria, Pakistan, Panama, Peru, Arabia Saudită, Senegal, Sri Lanka, Sudan, Surinam, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite ale Americii, Zambia, și Zimbabwe.

Pe plan internațional se susține faptul că jurisdicțiile offshore nu reprezintă o cale de realizare a fraudelor fiscale, dar există totuși specialiști care susțin că paradisurile fiscale sunt ideale pentru scopurile celor ce obțin venituri ilicite.

Prin intermediul acestor montaje financiare și practicarea prețurilor de transfer, companiile își pot permite opțiunea aplicării taxării într-o anumită țară.

În acest fel rezidenții fiscali (persoane fizice sau persoane juridice) ai unui stat cu fiscalitate ridicată pot înființa companii în zone cu fiscalitate avantajoasă și pot acumula profitul activității lor în aceste zone. Deținătorul acestor companii poate fi subiectul legislațiilor de restricție a acestor tipuri de operațiuni (fapt ce poate afecta eficiența acestor strategii), însă o structurare inteligentă poate dejuca eforturile coercitive ale acestor prevederi legale.

Dacă societatea face distribuția profiturilor, acestea vor fi taxate la destinație și păstrând profiturile în cadrul societății, impozitele sunt amânate sau uneori chiar evitate.

Volumul activității de spălare de bani, precum și tehnicile de evaziune fiscală realizate prin intermediul jurisdicțiilor offshore sunt foarte greu de cuantificat, tocmai de aceea este necesar ca statele să acționeze pentru o reformă a instituțiilor și organismelor financiare internaționale care să permită ameliorarea transparenței fluxurilor financiare și evitarea dezechilibrelor financiare internaționale.

Ca o consecință, statele cu fiscalitate ridicată/normală au intrat în conflict cu centrele financiare offshore, fiecare parte încercând să-și protejeze interesele, respectând cât de cât normele internaționale de drept. Jurisdicțiile onshore acuză centrele financiare offshore de concurență fiscală neloială și de practicarea de reglementări legale ce favorizează operațiunile de spălare a banilor murdari.

Pentru ca economia mondială să nu fie influențată de fluxurile abundente de capital care circulă prin intermediul jurisdicțiilor offshore și mai ales pentru ca acestea să nu ofere un refugiu fiscal celor care doresc să se folosească în diverse montaje financiare internaționale de facilitățile fiscale oferite de sistemele offshore, paradisurile fiscale ar trebui să promoveze o concurentă fiscală sănătoasă, bazată pe o legislație transparentă care să elimine posibilitatea criminalității financiare, precum și crearea unor dezechilibre financiare mondiale.

1.2.4. Cazul HSBC Holdings PLC

Hong Kong și Shanghai Banking Corporation (HSBC) a fost fondata de scoțianul Sir Thomas la 3 martie 1865 in Insulele Britanice și în Shanghai (China) o lună mai târziu. În 1980, HSBC a achiziționat o participație de 51% din Marine Midland Bank, SUA, care se extinde in proprietatea deplină în 1987.

HSBC Holdings plc a fost înființată în Regatul Unit în 1991 în calitate de societate-mamă a Hongkong și Shanghai Banking Corporation.

În 2005, revista Bloomberg a acuzat HSBC de spălare de bani pentru dealerii de droguri, iar doi ani mai tarziu, HSBC a anunțat că va închide rețeaua de sucursale HSBC Finance din Statele Unite, ceea ce a condus la pierderea a 6.000 de locuri.

Deși a fost în centrul furtunii economico-financiare, grupul HSBC Holdings a rezistat crizei financiare din 2007-2010 mai bine decât alte bănci la nivel mondial. Astfel, când Trezoreria Majestății Sale a solicitat tuturor băncilor din Marea Britanie o creștere a capitalul în luna octombrie a anului 2007, grupul HSBC a transferat 750 milioane de lire sterline la Londra în câteva ore.

La 11 mai 2011, nou a conducere a holdingului, a anunțat că HSBC isi reorienteaza strategia de afaceri și că o reducere la scară largă a operațiunilor, în special în ceea ce privește sectorul comerțului cu amănuntul, a fost deja planificat.

În 2012, HSBC a fost subiectul audierilor subcomitetului permanent al Senatului SUA pentru investigații grave în practicile sale de spălăre de bani. Astfel, se concluzionează că HSBC a facut transferul a 7 miliarde dolari în bancnote mexicane catre filiala sa din SUA, dovedindu-se faptul ca o mare parte din aceasta suma are llegătură cu traficul de droguri, reprezentand un liant de finanțare a terorismului și de a eluda în mod activ legea si organele competente.

În iunie 2014, o filială a HSBC (UK) a fost de acord să transfere 4,2 miliarde de lire sterline catre compania bancara Swiss Re (Elvetia). Urmarind drumul banilor, International Consortium of Investigative Journalists, a lansat informații despre desfășurarea de HSBC a unor afaceri mai putin licite care pun la adapostul legii penale, afaceri care se realizau prin intermediul tranzactiilor bancare derulate prin conturile bancii elvetiene.

Potrivit unui raport publicat de International Consortium of Investigative Journalist (ICIJ), banca elvetiana a ajutat peste 100.000 de icetateni si companii din 200 de tari sa eludeze autoritatile fiscale, ascunzand identitatea deponentilor. Raportul ICIJ are la baza o lista de clienti ai HSBC furnizata de un fost angajat al bancii.

HSBC Holdings este investigata in SUA, Marea Britanie, Franta si alte tari dupa ce a recunoscut ca la divizia de private banking din Elvetia au avut loc nereguli care au permis ca unii dintre clienti sa eludeze fiscul. HSBC colaboreaza cu autoritatile care investigheaza problemele fiscale.

SECȚIUNEA 2. PRINCIPALELE FORME
DE CRIMINALITATE INTERNAȚIONALĂ INCIDENTE
ÎN CADRUL PARADISURILOR FISCALE

2.1 Evaziunea fiscală

2.1.1 Formele evaziunii fiscale

Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a unor neprevederi și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot așa de vinovată ca și cei pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

Multitudinea impozitelor si complexitatea dispozitiilor fiscale din lumea contemporana constitutie, in sine, un indemn la ocolire sau prevalari de elemente faptice care sa duca, in final, la diminuarea obligatiilor de plata. Un asemenea efect are in multe state regimul special de care se bucura la impozitare veniturile realizate din plasamente avand caracter de economii personale, mai ales atunci cand sunt reinvestite. Faptul ca anumite state aplica nerezidentilor cote reduse de impozite sau chiar exonerari asupra participatiilor la capital, a investitiilor si diferitelor operatiuni financiare creaza conditii pentru evaziunea fiscala a cetatenilor din alte state.

Posibilitati deosebite pentru desfasurarea fenomenului evaziunii fiscale ofera jurisdictiile offshore, unde, de regula, isi fixeaza sediul numeroase societati transnationale sau isi au domiciliul persoane fizice atrase de scutirile de impozite.

Dar, atunci când legea prezintă inadvertențe, regula dominantă este în materia dreptului fiscal aceea că taxele nu se pot înțelege prin extensiunea lor. Deci, nu se poate aplica prin analogie un impozit la o situație nereglementată.

Evazionistul folosește procedurile legale sesizând portițele lăsate deschise de legiuitor, uneori cu anumite intenții. Atât timp cât poziția favorabilă contribuabilului este perfect legală, nu există nici un motiv de condamnare, după cum a arătat chiar Curtea Supremă a SUA: „fiecare cetățean are dreptul să își aranjeze în așa fel lucrurile încât să își minimalizeze obligațiile fiscale. Nimeni nu trebuie să își planifice veniturile și cheltuielile în funcție de exigențele maxime ale Ministerului de Finanțe. Nici un cetățean nu are datoria patriotică de a plăti maximum de taxe”.

În România, măsurile pentru combaterea evaziunii fiscale se concretizează în prezent în Legea nr. 241 din anul 2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Aceasta este determinată de atitudinea agenților economici și persoanelor fizice care activează pe teritoriul României, față de îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate statului, ca urmare a activităților economice care generează venituri supuse impozitării.

2.1.1.1 Evaziunea fiscală legală

Evaziunea fiscală prin exploatarea lacunelor legii nu este rezultatul voinței legiuitorului, ci comportă o încălcare, o violare a legii. Ea „exprimă acțiunea contribuabililor de a ocoli legile fiscale, recurgând la combinații neprevăzute de legiuitor”, precum și la valorificarea la maximum a modului în care este formulată legea, a lacunelor sale, care ajută unele persoane fizice sau juridice să scape de plata impozitului, sau „să practice evaziunea fără să poată fi demonstrați ca evazioniști”.

Evaziunea fiscală legală se poate realiza în două moduri:

evaziunea fiscală facilitată de lege – realizată printr-o reglementare a organizării impozitului, astfel încât anumite categorii de contribuabili scapă de impozit, total sau parțial;

evaziunea prin lacunele legii – realizată prin exploatarea lacunelor pe care le prezintă legea.

Evaziunea prin exploatarea lacunelor legii este o cale de eludare a plății obligațiilor către stat și reprezintă într-adevăr „o utilizare abilă a posibilităților oferite de lege pentru a plăti un impozit mic sau o rearanjare legală a unei afaceri, astfel încât să se minimizeze obligația fiscală sau excesul de impozitare prin utilizarea alternativelor acceptabile reale”.

In practica statelor cu economie de piata, faptele care au in vedere interpretarea favorabila a legislatiei fiscale sunt urmatoarele:

constituirea fondurilor de amortizare sau de rezerva, intr-un cuantum mai mare decat cel ce se justifica din punct de vedere economic, micsorand astfel venitul impozabil;

obiceiul societatilor comerciale de a investi o parte din profitul realizat in achizitii de masini si echipamente tehnice pentru care statul acorda reduceri la impozitarea pe venit;

asocierile de familie precum si societatile oculte familiale. Rezultatul unei asemenea manevre este impunerea separata a acestora, repartizarea veniturilor pe fiecare asociat ducand la micsorarea sarcinilor fiscale. Prin asemenea solutii sunt speculate prevederile legale care stabilesc sote de impozitare mai mici sau chiar reduceri sau scutiri de impozit pentru veniturile pana la un anumit plafon;

venitul total al membrilor unei familii poate fi impartit, in mod egal intre acestia, indiferent de contributia fiecaruia la realizarea lui, pe aceasta cale obtinandu-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit care este datorat statului;

scaderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclama si publicitate, indiferent daca au fost facute sau nu;

interpretarea favorabila a dispozitiilor legale care prevad importante facilitati (scutiri, reduceri), pentru contributiile la sprijinirea activitatilor sociale, culturale, stiintifice si sportive .

În literatura de specialitate anglo-saxonă, pentru desemnarea celor două forme de sustragere de la plata impozitelor se utilizează expresiile „tax avoidance” (evitarea plății impozitelor), care este legală și se bazează pe reducerea poverii fiscale prin intermediul scutirilor de impozite, deducerilor sau stimulentelor aprobate în baza legislației fiscale și „tax evasion” (evaziunea fiscală clasică), care reprezintă mijlocul ilegal de a evita plata impozitelor pe veniturile impozabile, fie prin omisiunea intenționată a raportării lor, fie prin diminuarea voită a venitului impozabil.

Motivarea economică a scopului evaziunii fiscale are la bază analiza comportamentului contribuabilului individual. Modul în care individul percepe posibilitățile de a fi afectat de sistemul de legi fiscale și de instrumentele de constrângere fiscală are o relevanță particulară. Aceasta determină individul să ascundă sau să denatureze activitățile sale.

Evitarea obligațiilor fiscale, în limitele legii, necesită, de obicei, asistență din partea unor specialiști în domeniul fiscal, iar în unele cazuri intenționalitatea acțiunii, coroborată cu faptul că prin aceasta se urmărește evitarea obligațiilor fiscale, conduce la concluzia că și această formă licită a evaziunii fiscale atrage culpa subiectului economic implicat. Cu toate acestea nu i se aplică sistemul de penalități care însoțește frauda fiscală, având în vedere faptul că acesta nu a încălcat nici o lege, ci practic, a profitat de legislația existentă (sau de lacunele legislative), recurgând la o combinație neprevăzută de legiuitor și, în consecință, tolerată prin nelegiferea ei.

Prin urmare, evaziunea fiscală licită va acționa ori de câte ori prin legile fiscale sunt lăsate posibilități de opțiune, de excepție de la regulă, de omisiune, de interpretare a legii în mai multe modalități, acolo unde există facilități fiscale, în anumite cazuri definite de lege, evaziunea fiscală licită fiind favorizată de existența unei legislații paralele pentru un agent economic, care își poate, astfel, reorganiza activitatea în așa fel încât să profite de pe urma acesteia.

La nivel internațional, evaziunea fiscală este susținută de practicile economico-financiare ale paradisurilor fiscale. Astfel, dacă la nivelul anilor 80 corporațiile americane transferau către paradisurile fiscale, sub forma de investiții directe, capitaluri cifrate la 23 miliarde de dolari, iar corporațiile europene avansau resurse financiare estimate la 160 miliarde de dolari, la începutul secolului XXI volumul operațiunilor de capital derulate în state paradis fiscal sunt evaluate la peste 1600 miliarde de dolari.

În scopul favorizării și susținerii evaziunii fiscale, în cadrul paradisurilor fiscale se pot identifica state offshore care practică o serie de facilități fiscale, astfel:

state în care impozitul pe venit și pe dobânzi este zero pentru persoanele fizice, numite „zero-havens”, precum: Principatul Monaco, Insulele Cayman, Bermude, Bahamas, etc;

State utilizate drept bază de amplasament a filialelor, sucursalelor sau a diviziilor corporative, ale căror venituri și profituri sunt scutite de la plata impozitelor, în condițiile desfășurării unor operațiuni investiționale în afara granițelor statului de rezidență fiscală, precum: Filipine, Malaysia și chiar Marea Britanie pentru corporațiile multinaționale nerezidente;

State în care cotele de impunere au un nivel scăzut, fie că sunt stabilite astfel, fie că sunt reduse drept urmare a acordurilor fiscale privind dubla impunere, precum: Elveția, Insula Man, Irlanda, etc.;

State în care corporațiile holding sau cele offshore dispun de un statut privilegiat, precum: Olanda, Luxemburg, Singapore;

State în care se regăsesc alte avantaje specifice corporațiilor multinaționale, precum: Jamaica, Grenada, Barbados, etc.

Zonele de înregistrare a companiilor offshore aplică o serie de principii de impozitare, printre care:

în țările în care compania poate obține venituri din străinătate, acest venit va fi scutit complet de plata impozitului. Astfel, compania este obligată să plătească o taxă anuală fixă, independentă de cifră de afaceri și de profitul companiei;

Impozitul nu depinde de cifră de afaceri, ci de capitalul înregistrat al societății. Spre exemplu, în Liechtenstein fundațiile sunt obligate să plătească anual statului 0,1% din capitalul social;

Sunt scutite de impozit veniturile obținute din străinătate. În țări precum, Panama, companiile pot desfășura activități comerciale interne, veniturile obținute din acestea impozitându-se pe baza unei rate liniare, în timp ce veniturile obținute din străinătate sunt scutite în totalitate de impozit;

Impozitarea pe baza unei rate liniare. Una dintre locațiile bine cunoscute care aplică acest sistem este Cipru, unde înainte de colapsul economic, companiile offshore plăteau un impozit de 4,25% din profiturile acestora.

2.1.1.2 Evaziunea fiscală frauduloasă

Evaziunea fiscală este frauduloasă când contribuabilul, obligat să furnizeze date în sprijinul declarației în baza căreia urmează a i se stabili cota impozitului, recurge la disimularea obiectului impozabil, la subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau la folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului. Deci, evaziunea fiscală frauduloasă sau frauda fiscală constă în disimularea obiectului impozabil, în subevaluarea cuantumului materiei impozabile sau folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitului datorat.

Sub aspect legislativ, articolul 9 din Legea nr. 241/2005, califică drept infracțiuni de evaziune fiscală următoarele fapte de sustragere de la plata obligațiilor fiscale: ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile; omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate; evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor; executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate; substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.

Practica fiscală a demonstrat că în mod concret, frauda fiscală se regăsește în zonele de activitate economică, în perioadele când presiunea fiscală este ridicată, respectiv atunci când rata fiscalității este mai mare.

2.1.2 Combaterea evaziunii fiscale

2.1.2.1 Legislația națională și internațională privind evaziunea fiscală

Combaterea fraudei și a evaziunii fiscale necesită acțiuni la nivel național și la nivel mondial.Procesul de globalizare economica a dus la o integrare mai strânsă a economiilor tuturor statelor, înregistrându-se volume ridicate ale tranzacțiilor transfrontaliere, precum și diminuarea costurilor și a riscurilor aferente acestor tranzacții. Procesul a generat avantaje enorme atat pentru cetățeni cat și pentru companiile implicate, însă, în schimb, a creat provocări suplimentare pentru administrațiile fiscale naționale în ceea ce privește cooperarea și schimbul de informații. Experiența a arătat că statele pot face față în mod eficace acestor provocări numai dacă acționează împreună, pe baza unui cadru convenit la nivel mondial. În cadrul unei piețe unice, într-o economie globalizată, neconcordanțele și lacunele din legislațiile naționale sunt prea ușor valorificate de cei care cautăsăse sustragăde la plata obligațiilor fiscale.

Astfel, spre exemplu, în Marea Britanie, legislația prevede faptul că investigațiile desfășurate în cazurile de evaziune fiscală sunt de competența unităților specializate, respectiv a Biroului special de conformare (BSC).

Cazul de evaziune fiscală apare și este identificat de regulă, în urma unui control fiscal sau în urma unui denunț anonim, investigațiile fiind de regulă asistate de un expert contabil.

Figura de mai jos prezinta evoluția depozitelor nebancare străine la bănci din principalele centre financiare situate în afara UE (milioane USD). Centrele financiare offshore cu o legislație puternică privind secretul bancar continuă să domine piața internațională de depozite transfrontaliere.

Insulele Cayman Elvetia Singapore Hong Kong Jersey

Sursa: Date publice agregate ale Băncii Reglementelor Internaționale.

În legislația franceză, procedura de combatere a infracțiunii de evaziune fiscală se declanșează pe baza unei plângeri adresate autorităților după obținerea avizului Comisiei Infracțiunilor Fiscale, dar nu mai târziu de trei ani de la comiterea infracțiunii.

În Belgia, investigarea penală a infracțiunilor de evaziune fiscală este realizată sub supravegherea Procurorului public fiind parte a sistemului judiciar, dar neavând atribuții în expertize fiscale.

Legislația comunitară în materia evaziunii fiscale este formată din următoarele Reglementări și Directive ale Uniunii Europene:

– Directiva Consiliului 77/799/CEE din 19 decembrie 1977 privind asistența bilaterală de către autorități competente ale Statelor Membre, în domeniul impozitării directe;

– Directiva Consiliului 77/1070/CEE;

– Directiva Consiliului 89/130/CEE privind armonizarea alcătuirii PIB conform prețurilor de piața;

– Directiva Consiliului 89/1553/CEE privind normele integrate pentru colectarea fondurilor proprii rezultate din TVA;

– Directiva Consiliului 93/454/CEE privind definirea impozitelor la producție și import;

– Directiva Consiliului 94/168/CEE asupra măsurilor de implementare;

– Regulamentul Consiliului 218/92/CEE privind cooperarea administrativă în domeniul impozitării indirecte (TVA);

– Decizia Comisiei Nr. 98/527/CE privind tratamentul fraudei TVA în scopurile naționale de inregistrări contabile (discrepanțele dintre facturile teoretice și cele reale pe TVA);

– Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului Nr. 2516/2000/CE din 7 noiembrie 2000;

– Rezoluția Consiliului din 10 februarie 1975 asupra măsurilor ce trebuie luate de Comunitate pentru lupta împotriva evaziunii și sustragerii fiscale (OJC 035 14.02.1975 p.1);

– Rezoluția Consiliului și a reprezentanților Guvernelor Statelor Membre, întâlnirea în cadrul Consiliului din 13 noiembrie 1991 pe tema protectiei intereselor financiare comunitare .

Legislația UE consideră prevenirea evaziunii și sustragerii fiscale drept o secțiune distinctă a capitolului pe impozitare, separat de principiile generale, impozitarea directă, impozitarea indirectă (fiind incluse aici și scutirile individuale de impozite), și alte impozite.

Începând din 2003, valoarea impozitelor recuperate la nivel transfrontalier în temeiul Directivei privind recuperarea a crescut de peste zece ori.Figura de mai jos indica evoluția valorii impozitelor recuperate pe baza asistenței UE în materie de recuperare (Indice: 2003= 100)

Sursa: Comisia Europena

Prevenirea este unul dintre obiectivele principale ale politicii fiscale a UE, pentru care s-a înființat o structură specializată a Comisiei Europene, Oficiul European Anti-Fraudă (OLAF). Statele membre nu colectează decât aproximativ jumătate din veniturile din TVA pe care le au la dispoziție.

Figura de mai jos reliefeaza veniturile reale din TVA în 2010 la nivelul Uniunii Europene (% din veniturile teoretice la rate standard)

Sursa: Comisia Europena

Cele mai mari eforturi în domeniul prevenirii s-au concentrat pe integrarea sistemului TVA, pentru a lupta mai eficient împotriva evaziunii și sustragerii fiscale. În scopul de a întări cooperarea administrativă în sfera TVA, comisia a propus restrângerea prevederilor celor două documente mai vechi dar de bază (Regulamentul 218/92 și Directiva 799/77).

Astfel, Comisia a stabilit un singur cadru legal care prevede reguli clare și obligatorii care să guverneze cooperarea între Statele Membre.

2.1.2.2 Măsuri generale pentru combaterea evaziunii și fraudei fisncale internaționale

În cadrul raportului “Combaterea evaziunii și a fraudei fiscale”, Comisia Europeană prezintă următoarele direcții de acțiune:

Aproximativ o mie de miliarde de euro se pierd anual în UE prin evaziune și fraudă fiscală. Această sumă nu este doar o pierdere scandaloasă de venituri foarte necesare, ci și o amenințare la adresa impozitării corecte. În timp ce statele membre trebuie să înăsprească măsurile naționale de combatere a evaziunii fiscale, doar aplicarea de soluții unilaterale nu va da rezultate.

În cadrul unei piețe unice, într-o economie globalizată, neconcordanțele și lacunele din legislațiile naționale devin instrumentele celor care caută să se sustragă de la plata impozitelor. Prin urmare, este esențială o poziție puternică și coerentă a UE împotriva evazioniștilor și a celor care îi favorizează.

Pentru ca lupta împotriva evaziunii fiscale să fie cu adevărat eficace, partenerii internaționali trebuie să aplice standarde de guvernanță echivalente celor de la nivelul UE.

În acest sens, sunt cruciale mandatele pe care Comisia le-a solicitat pentru a negocia acorduri mai solide privind impozitarea veniturilor din economii cu principalele țări vecine.

La sfârșitul anului 2012, Comisia a prezentat, de asemenea, o strategie implicând stimulente și sancțiuni pentru abordarea problemei paradisurilor fiscale și măsuri vizând planificarea fiscală agresivă.

Graficul indica evoluția evaziunii fiscale pe principalele impozite si taxe (% din PIB)

Sursa: Calculele Consiliului fiscal pe baza datelor Institutului Național de Statistică

În general, evaziunea fiscală trebuie abordată din perspectiva Directivelor care definesc metodele definitive integrate în colectarea fondurilor proprii ce rezultă din TVA, respectiv impozitele legate de producție și import.

Sustragerea de la plata impozitelor și primelor de asigurare socială include prezentarea către autoritățile fiscale de cifre care conțin omisiuni sau sunt falsificate.

Scutirea obligativității de a prezenta informații autorităților fiscale este legată de un plafon minim pentru înregistrarea obligatorie a anumitor activități sau tranzacții.

2.1.2.3 Măsuri specifice pentru combaterea evaziunii și fraudei fiscale internaționale

Este foarte comună utilizarea trusturilor offshore, a holdingurilor și a altor structuri juridice folosite ca vehicule intermediare pentru a ascunde beneficiarul real al fondurilor și al activelor. Administratorii au practic rolul unui scut în scopul mascării identității proprietarului real al banilor.

Astfel, crearea unui registru public de trusturi și companii va permite administrațiilor fiscale să aibă acces la toate datele necesare pentru un schimb eficient de informații fiscale.

Cea mai recentă criză financiară internațională din 2008 a servit pentru a evidenția prejudiciul pe care teritoriile offshore îl pot provoca și rolul lor de a contribui la instabilitatea financiară a economiei mondiale, așa cum a fost amintit la summit-ul G20 de la Seul, în noiembrie 2010.

Paradisurile fiscale au fost deja asociate cu partea întunecată a globalizării în timpul summit-ului G7 de la Lyon: "globalizarea este crearea de noi provocări în domeniul politicii fiscale. Schemele fiscale care vizează atragerea de activități financiare pot crea o concurență fiscală dăunătoare între state, care transportă riscuri de denaturare a comerțului și a investițiilor. "

Pierderile de venituri din cauza evaziunii fiscale duce în general la o povară fiscală mai mare pe veniturile salariale, care sunt mai ușor de controlat decât veniturile de capital. Mai mult decât atât, evaziunea fiscală practicată de către companiile multinaționale reprezintă o concurență neloială pentru întreprinderile mici și mijlocii locale (IMM-uri), care nu au aceeași capacitate de profituri bancare offshore. Astfel de practici, prin urmare, accentuează inegalitățile sociale și slăbește coeziunea socială într-o țară.

Pierderea de capital are repercusiuni imense asupra capacității statelor de a furniza servicii de bază pentru cei mai săraci și a sectorului privat de a obține acces la resurse financiare pentru investiții productive.

Concurența fiscală între statele care vizează atragerea de activități mobile financiare pune în pericol sistemele de securitate socială ale economiilor dezvoltate, precum și realizarea obiectivelor de dezvoltare în țările în curs de dezvoltare. Evaziunea fiscală, scurgerile de capital și tendința într-un număr de țări a reduce taxele fiscale pentru anumite tipuri de venituri (de obicei, venituri din capital) au contribuit la reducerea capacității fiscale și a gradului de îndatorare în creșterea economică.

Graficul prezinta evoluția gradului de conformare la plata principalelor impozite și taxe

Sursa: Calculele Consiliului Fiscal

Lupta împotriva evaziunii fiscale și a paradisurilor fiscale și-a găsit drumul spre partea de sus pe ordinea de zi a principalelor forumuri internaționale din cauza crizei economice actuale. Astfel, summit-ul de la Londra din aprilie 2009, dat naștere la liste de paradisuri fiscale și amenințarea acestora cu sancțiuni împotriva "jurisdicțiilor necooperante".

Lupta împotriva evaziunii fiscale și a expansiunii jurisdicțiilor offshore a fost tot mai discutată în contextul pro-dezvoltare, ca un mijloc de mobilizare a resurselor din cele mai sărace țări. Acesta este modul în care problema evaziunii fiscale a devenit una din temele centrale a Națiunilor Unite dar și în Uniunea Europeană. În acest sens, se urmărește consolidarea competențelor de colectare a taxelor în țările în curs de dezvoltare și de stabilire a unui plan de acțiune cu măsuri de recuperare a activelor și detectarea de spălare de bani.

Unul dintre cele mai controversate aspecte ale luptei împotriva evaziunii fiscale este definiția a ceea ce constituie un paradis fiscal. În 2008, OCDE a publicat un raport în care a stabilit un set de criterii pentru identificarea paradisurile fiscale, precum:

nu există impozitare sau există doar impozite nominale;

lipsa unui schimb eficient de informații;

lipsa de transparență;

inexistența activităților substanțiale.

În timp ce identificarea reală a paradisurilor fiscale a rămas o chestiune de dispută, un reper important în lupta împotriva lor a avut loc în timpul summit-ului G20 de la Londra, în aprilie 2009. Cu această ocazie, liderii G20 au convenit "să ia măsuri împotriva jurisdicțiilor necooperante, inclusiv a paradisurilor fiscale, adoptând sancțiuni pentru a proteja finanțele publice și sistemele financiare. Astfel, se afirmă că epoca secretului bancar este, de mult, depășită și că transparența și obiectivitatea trebuie să constituie puncte forțe în eradicarea teritoriilor offshore.

În tratatele semnate între paradisurile fiscale și țările în curs de dezvoltare, acestea din urmă au tendința de a limita și chiar renunța la dreptul lor la capitalul fiscale, având în vedere poziția lor de negociere slaba; o mare parte a investițiilor străine directe în țările în curs de dezvoltare este canalizată prin intermediul paradisurilor fiscale, deoarece investitorii doresc să exploateze avantajele fiscale și a secretului ce astfel de jurisdicții oferă.

Țările în curs de dezvoltare depind de tratate fiscale pentru a asigura accesul la investiții de la paradisurile fiscale.

Pentru că schimbul de informații fiscale să fie real și eficient, nu este suficientă punerea în aplicare a unui sistem automat de urmărire a tranzacțiilor financiare, devenind astfel, principala preocupare în combaterea fluxurilor de capital de natură ilegală.

De obicei, investitorii care se sustrag din calea fiscalității ridicate folosesc o serie de instrumente financiare sofisticate de care dispun în centre offshore pentru a ascunde fondurile lor.

2.2. Spălarea de bani – metode și tehnici

Natura procesului de spălare a banilor ridică probleme importante în materie de regim fiscal. Distincția dintre natura procesului de spălare a banilor și cea a unora dintre elementele sale constitutive o reprezintă punerea accentului pe diferența dintre ascunderea existenței banilor murdari și deghizarea naturii lor.

Spălarea banilor și finanțarea terorismului se produc de regulă în context internațional, iar orice măsură adoptată doar la nivel național sau chiar comunitar, fără a ține seama de reglementările internaționale în domeniu și de cooperarea dintre state în scopul eradicării infracționalității, are de cele mai multe ori efecte limitate în timp.

Utilizarea ilegală a sistemului financiar, cu atât mai mult a celui situat în paradisuri fiscale pentru ascunderea fondurilor de origine ilegală reprezintă un risc major atât pentru integritatea sistemului financiar cât și pentru funcționarea statului în cauză.

Spălarea banilor este prezentă atât la nivel macroeconomic cât și la nivel microeconomic. Macroeconomic tehnicile includ abordarea cererii de monedă, care surprinde diferența dintre cererea efectivă și cea estimată de monedă, comparând valorile PIB-ului total. Nivelul microeconomic estimează venituri din diferite tipuri de infracțiuni. Abordarea microeconomica este dificil de investigat deoarece încasările sunt invizibile.

Integritatea sistemului bancar și a pieței serviciilor financiar bancare poate depinde în mare măsură de percepția care funcționează într-un cadru de perfectă legalitate, la înalte standarde profesionale și etice.

O reputație de integritate înseamnă una dintre cele mai valoroase puncte forte ale unei instituții financiare. În cazul în care fondurile pentru activități criminale pot fi ușor prelucrate prin intermediul unei anumite instituții, această instituție ar putea fi atrasă într-o complicitate activă cu infractorii și să devină parte a rețelei infracționale înșine. Dovada de complicitate astfel va avea un efect dăunător asupra atitudinilor altor intermediari financiari și asupra autorităților, precum și asupra clienților obișnuiți.

În ceea ce privește posibilele consecințe negative macroeconomice ale fenomenului necontrolat de spălare a banilor, Fondul Monetar Internațional consideră ca posibile consecințe, efectele de contaminare asupra fluxurilor de capital legale și ratele de schimb din cauza transferurilor imprevizibile a activelor.

2.2.1 Folosirea sectorului de asigurări și financiar – bancar

Jurisdicțiile offshore care aplică secretul bancar cât și centrele financiare offshore atrag depozite de la persoane care doresc să evite taxe prin metode legale. Astfel, aceste entități juridice de tip offsore care aplică secretul bancar în cazul tranzacțiilor financiare se susțin reciproc, devenind atractive nu doar pentru persoanele fizice și/sau juridice care doresc pur și simplu să evite impozitarea excesivă din statul de rezidență fiscală, ci mai ales pentru participanții la săvârșirea criminalității financiar-bancare în scopul ascunderii banilor murdari ca produs al infracțiunii.

Oportunitatea spălării banilor murdari relevă dintr-o disfuncționalitate a sistemului financiar. Din punct de vedere microeconomic, riscul provine în mod esențial din destabilizarea potențială a anumitor sectoare private legale ale unei economii, prin penetrarea lor cu fonduri de origine ilicită.

Din punct de vedere macroeconomic, se estimează că impactul poate să afecteze numeroase variabile esențiale pentru economie, precum, prețul, creșterea economică, balanță de plăți, etc., ajutând astfel la dezvoltarea unei economii subterane alternative.

Amploarea circulației transnaționale a capitalurilor ilicite și a ascunderii lor în sisteme economice legale poate să fie aproximată prin suma balanțelor de plăți a tuturor țărilor, plecând de la ipoteza în care se presupune că ansamblul balanțelor de plăți adunat trebuie să fie egal cu zero.

Dezechilibrul mondial creat de criminalitatea financiară este accentuat și de spălarea capitalurilor care poate să intervină practic peste tot, deoarece de cele mai multe ori obiectivul principal al celor care spală bani constă în a face să revină fondurile de origine ilegală spre individul care le-a generat determinând astfel tranzitarea acestora prin zone dotate cu sisteme financiare stabile.

Sub un alt aspect, o concentrare geografică a capitalurilor se produce și în momentul plasamentului, fondurile fiind de regulă transformate în zone relativ apropiate de cea în care se derulează activitatea criminală.

2.2.2 Folosirea de entități multiple

Lupta împotriva practicilor fiscale dăunătoare solicită acțiuni nu numai în sfera publică (cooperarea dintre administrațiile fiscale), ci și în sectorul privat.

Promovarea unei mai mari transparențe în modul în care corporațiile multinaționale raportează conturile lor, pare a fi o măsură inevitabilă pentru a garanta că sumele rezultate din impozitare sunt plătite de către companiile multinaționale și pentru a asigura o mai mare responsabilitate.

Standardele internaționale actuale de fiscalitate pot stabili ce fel de informații financiar-fiscale trebuie să fie raportate de către companiile multinaționale. De foarte multe ori, informațiile furnizate de către companiile multinaționale reprezintă tranzacțiile tuturor societăților din cadrul grupului. Sistemul cont consolidat se bazează pe premisa că entitatea este o singură companie, deși, fiecare filială plătește impozit individual în țară special, operează inch.

Faptul că tranzacțiile intra-grup nu sunt raportate face extrem de dificil pentru autoritățile fiscale să pătrundă în conturile companiilor multinaționale. OCDE indică faptul că 60% din comerțul global este de tip intra-grup și, prin urmare, aceste tranzactii sunt susceptibile de a transfera evaluarea incorectă a valorii sau de a fi canalizate în paradisurile fiscale. Astfel, evaluarea incorectă a valorii schimburilor comerciale indică o medie de 54,7% din fluxurile cumulative ilicite din țările în curs de dezvoltare în perioada 2000-2008.

Într-un raport intitulat “Concurența fiscală dăunătoare: o problemă mondială”, OCDE a arătat aspectele negative ale paradisurilor fiscale, preconizând o nouă definiție a locului de rezidență, un mai bun control al firmelor străine, o reducere a scutirilor în cadrul dublei impozitări a veniturilor din sursă străină și un mai bun acces la informațiile bancare; una dintre recomandările OCDE stipulează, de fapt, că țările membre ar trebui să-și examineze legislațiile, regulile și practicile care guvernează accesul la aceste informații fiscale.

Asociația Transparency Internațional, care se consacră luptei anticorupție, lansează un apel împotriva paradisurilor fiscale, amenințând că băncile care nu aderă la standardele comune internaționale în materie de control, transparentă și cooperare în anchete fiscale, trebuie să fie puse pe lista neagră a sistemului bancar internațional, fiind citate în acest sens, Bermude, Insulele Cayman, Insula Man, Antigua, Luxemburg, Monaco și Elveția denumite în sens larg “destinatarii prioritari ai fondurilor ilegale”.

Centrele financiare offshore permit în mod frecvent diversificarea obiectului de activitate al unei companii, operație care nu este posibilă în țara de origine a investitorului; companii cu impuneri și restricții dureroase în țara lor de origine pot găsi nenumărate soluții comerciale în centrele offshore, scăpând astfel de mai multe probleme de ordin fiscal.

Fiscalitatea foarte mare din statele onshore împinge companiile autohtone la diferite manevre prin care să-și ferească profiturile de impozitare din țară; cea mai la îndemână soluție este înființarea unei firme offshore într-unul dintre paradisurile fiscale din lume, prin direcționarea profiturilor obținute în conturile unor companii offshore, fiind impozitate cu o sumă modică, doar pentru a se adăposti de controalele fiscale sau chiar deloc.

Expansiunea activității economice globale a avut menirea de a contribui la dezvoltarea economiilor paradisurilor fiscale întrucât avântul mondial al investițiilor străine directe a mărit simțitor cererea de operațiuni în țările de acest tip, cu scopul evitării/diminuării taxelor; majoritatea țărilor, percep impozite prin reținere la sursă, iar impunerea se face asupra veniturilor acumulate pe/sau din teritoriul țării respective de către străini și sunt taxate la sursă înaintea repatrierii.

Industria offshore nu înseamnă în exclusivitate folosirea pentru derularea operațiunilor comerciale, a unor insule mici și îndepărtate, ci interpretarea corectă și abilă a principiilor conflictului de legi; atât timp cât nu va exista un set de legi uniform aplicabile la nivel mondial, va exista un potențial conflict de legi și o industrie offshore; în plus, jurisdicțiile offshore nu sunt folosite numai pentru avantajele fiscale, ci și pentru cele non-fiscale, cum ar fi de exemplu protecția bunurilor împotriva acțiunilor în justiție.

Efectuarea unei afaceri offshore (pe plan internațional) necesită adesea prezența unui agent local pentru a gestiona afacerile companiei într-o jurisdicție offshore sau de a reprezenta societatea în fața autorităților locale.

Jurisdicțiile offshore au, de asemenea, sisteme juridice foarte diferite, care pot fi folosite în avantajul financiar al fiecărui investitor. Banii economisiți prin menținerea finanțelor in mod discret și privat, la rândul său împiedică o acțiune în justiție, prin urmare, protejarea bunurilor din litigiu sunt doar câteva din mai multe motive pentru înregistrarea offshore a unei companii care dorește să-și pună la adăpostul legii tranzacțiile și fluxurile de capital licite sau mai puțin licite.

Obiectivul principal al unei planificări fiscale sănătoase este de a "alinia obiectivele financiare cu planificarea eficientă a impozitului", ceea ce înseamnă că aceasta cuprinde toate strategiile care vizează minimizarea obligației fiscale pentru corporații și persoane fizice. Soluții permanente și fiabile sunt realizate prin încorporarea unei companii în jurisdicții care oferă condiții fiscale favorabile.

Transparența va ajuta, de asemenea, la reducerea formelor mai agresive de evaziune fiscală pe profit.

Principalii factori de utilizare a companiilor offshore sunt tranzacțiile aferente și fluxurile financiare în cadrul economiei.

2.2.3 Estimări valorice ale impactului spălării de bani prin intermediul paradisurilor fiscale

Evoluția recentă a pieței financiare internaționale se caracterizează prin globalizare și inovare. Crearea unei piețe unice a capitalurilor la scară mondială permite fluxurilor bănești să se deplaseze, cu costuri și riscuri reduse, de la un stat la altul, dintr-o formă de plasament în alta, permițând în acest mod o mai bună alocare a resurselor în economia mondială.

Fiind o formă organizată de management financiar, spălarea banilor nu este un fenomen nou în economia mondială.

Globalizarea economico-financiară și tehnicile moderne de migrație a capitalurilor reprezintă mănușa perfectă pentru infractorii economici actuali. Din estimările Grupului de Acțiune Financiară împotriva spălării banilor, “banii negrii” obținuți din activități ilicite, au ajuns la începutul acestui secol să egaleze PIB-ul Franței, aproximativ 1500 de miliarde de dolari, bani care au circulat de regulă prin breșele create prin intermediul jurisdicțiilor offshore. La nivel național, drumul economiei subterane ca factor generator al sumelor de bani iliciți, a fost bine întreținut, ajungând de la 16,6% din PIB în 2011 la 21% în 2013, iar în prezent se estimează la 35-40 % din PIB.

Utilizarea paradisurilor fiscale în scopul migrării fluxurilor ilicite de capital de către companiile mondiale, privează țările în curs de dezvoltare de o parte importantă din impozitul pe venit în fiecare an, în favoarea marilor contribuabili care se sustrag în acest mod de la plata impozitelor.

Lumea offshore oferă un paradis fiscal sigur pentru corupția politică contribuind astfel la răspândirea infracționalității globale și facilitând jefuirea fondurilor publice de către elita coruptă. Paradisurile fiscale constituie acum un element central în funcționarea piețelor financiare globale. Instabilitatea valutei și creșterile rapide sau revărsarea fluxurilor de capital de către țările dezvoltate au devenit caracteristici ale piețelor financiare globale în ultimii ani și au contribuit la declanșarea crizelor financiare.

Conform estimărilor Biroului Națiunilor Unite pentru Droguri și Criminalitate (UNODOC), bazat pe o meta-analiză, 2,1 trilioane USD au fost “spălate” în 2009, egal cu 3,6% din PIB-ul global. Potrivit Comisiei Europene, statele membre au pierdut între 2% și 2,5% din PIB-ul lor combinat anual prin intermediul infracțiunilor fiscale. În plus, Tax Justice Network estimează că la nivel global sunt deținute între 21-32 trilioane de dolari neimpozitate în offshore.

Utilizarea paradisurilor fiscale de către persoanele fizice poate fi limitată ca instrument pentru politica de combatere a spălării banilor în scopul de a controla transferul de capital prin intermediul paradisurilor fiscale.

Paradisurile fiscale par a fi relevante pentru o serie de politici fiscale. Ele se suprapun cu alte tehnici, cum ar fi domeniile de politică comercială sau de dezvoltare financiară, care pot fi reexaminate în lumina atingerii obiectivelor specifice politicii fiscale mondiale. Obiectivele acestei politici, cum ar fi prevenirea criminalității și combaterea spălării banilor, se poate realiza prin includerea acestora într-un singur cadru, atunci când vizează problema paradisurilor fiscale.

Politica fiscală ar putea avea un rol de lider, deoarece este puternic axată pe transparență și cooperare, cu scopul de a simplifica și armoniza normele existente, pentru a permite politici echitabile și eficiente și mai presus de toate pentru a extinde dimensiunea democratică a statului.

„Amploarea fenomenului de spălare a banilor în UE nu poate fi cuantificat cu precizie, dar toți indicatorii sugerează că aceasta este larg răspândit și în creștere. Problema este dublată dacă fenomenul de spălare de bani este văzut prin lumina evaziunii fiscale, care a crescut de la criza financiară și economică care a cuprins UE. Problema trebuie abordată în mod eficient și sistematic, indiferent de condițiile generale din plan economic, financiar și fiscal, în scopul atenuării unei amenințări criminale puternice, împreună cu toate comportamentele ilicite sau răuvoitoare pe care le generează”.

SECȚIUNEA 3. MĂSURI LA NIVEL INTERNAȚIONAL PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA ACTIVITĂȚILOR INFRACȚIONALE ÎN CADRUL PARADISURILOR FISCALE

3.1 Considerații generale

In legislatia comunitara se afirma ca „teritoriile cunoscute drept „paradisuri fiscale” sunt locuri în care înalți funcționari ai celor mai mari corporații financiare și industriale din lume, membrii protipendadei artistice sau sociale, precum și multimilionari care combină afacerile cu plăcerea, se amestecă cu personaje mai mult sau mai puțin dubioase, care utilizează aceleași resurse financiare prin care pot spăla și utiliza bani obținuți nu numai prin simpla încălcare a legislației în vigoare, ci și prin delicte economice și alte infracțiuni, care merg de la cele mai grave, precum omuciderea, până la extorcarea de fonduri, traficul de droguri și de arme, contrafacerea, fraudă, escrocheria, traficul cu ființe umane și jocurile de noroc”.

In cuprinsul Avizului Comitetului Economic si Social denumit „Paradisurile fiscale si financiare” se considera ca teritoriile offshore „se caracterizează printr-o serie de trăsături comune, printre care lipsa totală de transparență în funcționare, un nivel scăzut de impozitare pentru nerezidenți, care, de altfel, nu exercită nici o activitate pe teritoriul respectiv. Apare astfel o concurență dăunătoare, cu o structură secretă, care dă naștere unui statut juridic lipsit de orice transparență”.

Piața internă europeană, funcționarea corectă a piețelor financiare și comerciale, precum și dezvoltarea sănătoasă a economiei, în acord cu regulile comune adoptate în vederea salvgardării interesului general, sunt nevoite să se confrunte cu situația unor sume imense de bani puse la păstrare în zone offshore. Aceste sume sunt protejate de interese enorme și de capacitatea de a corupe și de a aservi propriilor interese guverne întregi.

Paradisurile fiscale introduc distorsiuni atât la nivel macro, cât și microeconomic. Așa cum s-a afirmat deja, la nivel macro pot constitui o amenințare la adresa stabilității sistemelor financiare. De asemenea, posibilitatea de a ocoli sau de a se sustrage impozitării investițiilor reale și/sau financiare reduce veniturile statului, ceea ce duce la recuperarea inevitabilă a acestora prin impozitarea veniturilor din muncă: paradisurile fiscale constituie așadar o sursă de denaturare a echilibrului just dintre impozitarea capitalului și cea a muncii.

La nivel microeconomic, există un dezechilibru între întreprinderile mari, cele mici și microîntreprinderi: într-adevăr, cu cât una dintre cele trei categorii de operatori este mai mică, cu atât posibilitatea de beneficia de pe urma evaziunii, sau măcar a unei planificări agresive a declarațiilor fiscale, posibilitate oferită de paradisurile fiscale, este mai redusă.

Spălarea banilor, evaziunea fiscală și fondurile destinate corupției sau deturnării de fonduri din societățile proprii sunt cele mai importante și mai generalizate practici întâlnite în aceste paradisuri. De aici sunt lansate atacurile asupra datoriilor suverane, cum ar fi campaniile ample de apărare a libertății necondiționate de circulație a capitalurilor, care implică mijloace de comunicare, partide politice și reprezentanți ai instituțiilor.

Proasta guvernanță fiscală încurajează fraudă și evaziunea fiscală, cu consecințe grave pentru bugetele naționale și pentru sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene.

Multe dintre societățile multinaționale sunt organizate astfel încât să poată profita de posibilitatea de a evita plata taxelor în diferitele jurisdicții sub care operează.

Faptul că tratamentul fiscal diferă de la o jurisdicție la alta favorizează mai înainte de toate societățile mari, internaționale sau foarte solide, și nu pe cele mici, naționale sau noi (aflate în faza de demarare). Aceste strategii de evaziune fiscală intră în contradicție cu principiul concurenței loiale și de responsabilitate a întreprinderilor. De asemenea, teritoriile respective devin baze de operații pentru organizații și întreprinderi care introduc bunuri pe piața internă fără certificate de origine adecvate și fără garanțiile solicitate de UE, ceea ce afectează grav interesele consumatorilor și, uneori, sănătatea publică. Un sistem utilizat în acest mod este cel care abuzează de stabilirea prețurilor de transfer, fixând prețurile tranzacțiilor în interiorul grupului pe baza parametrilor de evaluare legați de obligațiile fiscale ale grupului, în loc să se raporteze la condițiile normale ale pieței.

3.2 Acțiuni la nivelul Uniunii Europene

La nivel comunitar „planul de acțiune pentru combaterea fraudei și evaziunii fiscale prevede măsuri pe termen scurt, mediu și lung menite să soluționeze problema și să conducă la recuperarea banilor datorați”.

UE recomandă ca această campanie să înceapă cu acțiuni împotriva paradisurilor fiscale și a lacunelor juridice pe care unele companii le folosesc pentru a evita plata taxelor.

Țările din UE au în prezent standarde variate cu privire la definirea paradisurilor fiscale și, prin urmare, au metode diferite de acțiune. Aceasta înseamnă că tranzacțiile care implică paradisuri fiscale se pot derula cel mai ușor prin intermediul țărilor care au legislația cea mai tolerantă.

O abordare comună cu privire la detectarea și apoi combaterea paradisurilor fiscale i-ar împiedica pe evazioniști să profite de diferențele existente la nivelul sistemelor naționale.

Febra paradisurilor fiscale care, de-a lungul timpului a cuprins din ce în ce mai multe teritorii cu infrastructuri financiar-fiscale propice, face ca la nivelul comunităților europene, funcționarea corectă a piețelor financiare și comerciale, precum și dezvoltarea sănătoasă a economiei întregii uniuni în acord cu regulile comune adoptate în vederea salvgardării interesului general, să se confrunte cu mișcări masive a unor sume imense de bani puse la păstrare în zone și țări cu o politică fiscală atrăgătoare.

Dezvoltarea paradisurile fiscale și a jurisdicțiilor offshore produce distorsiuni atât la nivel macro, cât și microeconomic. Astfel, la nivel macroeconomic, teritoriile offshore pot constitui o amenințare la adresa stabilității sistemelor financiare și în același timp posibilitatea de a ocoli sau de a se sustrage impozitării investițiilor reale și/sau financiare reduce veniturile statului, ceea ce duce la recuperarea inevitabilă a acestora prin impozitarea veniturilor din muncă.

În acest sens, „paradisurile fiscale constituie o sursă de denaturare a echilibrului just dintre impozitarea capitalului și cea a muncii. Însă, la nivel microeconomic, există un dezechilibru între întreprinderile mari, cele mici și microintreprinderi. Astfel, cu cât una dintre cele trei categorii de operatori este mai mică, cu atât posibilitatea de beneficia de pe urma evaziunii, sau măcar a unei planificări agresive a declarațiilor fiscale, posibilitate oferită de paradisurile fiscale, este mai redusă”.

În acest context, în lupta împotriva paradisurilor fiscale, la nivelul Uniunii Europene, este evident că modelul bilateral de acțiune se dovedește ineficient, motiv pentru care ar trebui să se pună accentul pe îmbunătățirea intervenției internaționale (multilaterale) și a nivelurilor supranaționale.

Acest lucru este dovedit de raportul publicat la 4 octombrie 2011 de organizația Tax Justice Network, în care aproape toate acordurile bilaterale semnate începând din 2009 sunt considerate inutile. Ca urmare, organizația a elaborat un indice al opacității fiscale, pe baza a două criterii: obstacolele în calea solicitărilor de informații din partea autorităților competente dintr-o altă țară și ponderea pe piața financiară mondială a jurisdicțiilor suspectate că dau dovadă de opacitate.

De asemenea, după cum semnalează diferite rapoarte specializate (precum cel elaborat de organizația Global Financial Integrity), fluxurile de capital ilicit nu încetează să crească, cu peste 10 % anual, ceea ce are consecințe dezastruoase care agravează, printre altele, crizele datoriei suverane de care sunt afectate numeroase țări din comunitatea internațională și în special anumite state membre ale UE.

În acest context, UE este singura care a pus la punct un cadru credibil de acțiune în domeniu, dar care este însă aplicat insuficient din lipsă de cooperare.

Astfel, un exemplu relevant îl reprezintă aplicarea Directivei 2003/48/CE în materie de impozitare a veniturilor din economii ale nerezidenților (persoane fizice) sub forma plăților de dobânzi. La nivel teoretic, la intrarea în vigoare a a acestei directive, au fost instituite mecanisme de schimb automat de informații fiscale între toate statele membre și a fost încurajată semnarea de acorduri cu patru state europene considerate înainte paradisuri financiare și fiscale: Andorra, Liechtenstein, Principatul Monaco și San Marino.

Însă, la fel ca Elveția, aceste țări europene au stabilit legături eterogene cu Uniunea, ceea ce face ca aplicarea convențiilor să fie foarte complicată. De exemplu, Liechtenstein a aderat la Spațiul Economic European, dar nu are obligația să coopereze la nivel de omologi cu autoritățile administrative în materie civilă și comercială, deoarece nu este parte la Convenția Lugano II, din 30 octombrie 2007, privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Având în vedere aceste aspecte, considerăm că este evident că soluția ideală pentru rezolvarea problemei evoluției sectorului offshore ar consta în încheierea unui acord multilateral care să integreze toate aceste jurisdicții necooperante într-un model unic, într-un spațiu geopolitic, juridic și economic natural.

În acest context, Comisia Europeană a înaintat la Curtea de Justiție, împotriva a patru state membre, o acțiune privind neîndeplinirea obligațiilor de transpunere a Directivei 2005/60/CE referitoare la înghețarea fondurilor.
În vederea susținerii unei acțiuni care să aibă un impact supranațional autentic, Comitetul Economic și Social European trebuie să se ralieze poziției ferme a Parlamentului European, exprimată în decizia din aprilie 2011, in care, printre altele, se sprijină consolidarea luptei împotriva lipsei de transparentă a informațiilor privind tranzacțiile financiare transnaționale.

Ar putea fi instituit chiar și un instrument de denunțare, similar actului de clemență în materie de concurență liberă, pentru încurajarea semnalării unor astfel de comportamente, recompensând denunțătorii prin modalități economice care constau într-o reducere a sancțiunii ce va fi aplicată.

În plus, în completarea măsurii anterioare, se impune adoptarea imediată de mecanisme convenite în comun în cadrul G20, pentru a completa lacunele legislative în materie de activități offshore, prin care pot fi eludate legislațiile fiscale aflate în vigoare în principalele centre financiare ale lumii.

Este urgenta adoptarea, în contextul strict al competențelor Uniunii Europene, a unor reguli ad-hoc obligatorii, sub forma de legislație secundară, reguli care să cuprindă, printre altele, prevederi care interzic oricărei persoane fizice sau juridice care controlează fonduri sau entități având reședința într-un paradis fiscal sau financiar să beneficieze de fonduri publice.

Există rațiuni suficiente pentru a putea afirma că, într-o anumită măsură, criza financiară a fost cauzată de operațiuni cu produse financiare complexe și prea puțin transparente, desfășurate de operatori financiari domiciliați în jurisdicții care aplică secretul fiscal, ceea ce a cauzat prejudicii grave investitorilor și cumpărătorilor acestor produse.

Paradisurile fiscale găzduiesc operațiuni ale instituțiilor financiare care nu apar în buget, cum ar fi produse financiare complexe care nu contribuie la înnoirea sectorului financiar și care provoacă instabilitate financiară. Există numeroase dovezi că, mai ales în țările în curs de dezvoltare, numeroase investiții străine directe au ca proveniență paradisurile fiscale.

Astfel, Uniunea Europeană a condamnat în anumite ocazii existența unor asemenea regimuri, prin vocea diverselor sale autorități instituționale. Cu toate acestea, comunitatea europeană nu a fost capabilă să promoveze un cadru normativ și administrativ supranațional, care să contribuie la reducerea limitelor impunității.

Activitatea UE s-a concentrat pe eliminarea a circa 100 de regimuri fiscale dăunătoare aflate sub jurisdicția statelor membre în care controlul financiar este redus sau pe teritoriul țărilor terțe. În acest sens, în 2009 și 2010 Comisia Europeană a adoptat două comunicări privind buna guvernanță fiscală și un cod de conduită.

În prezent sunt de asemenea în vigoare trei directive privind profiturile recuperate de pe urma evaziunii fiscale, cooperarea administrativă și impozitarea economiilor (în curs de revizuire). De asemenea, clauzele de conformitate cu bunele practici sau cu buna guvernantă fiscală sunt foarte răspândite în acordurile comerciale, de asociere și de cooperare încheiate de UE cu țări terțe.

Cu toate acestea, progresele sunt foarte limitate, deoarece competențele în materie de investigație și sancțiuni aparțin statelor membre.

Conform societăților bancare, legea americană la care s-a făcut referire a demonstrat că adoptarea unilaterală a unor astfel de măsuri poate da naștere unor probleme pentru entitățile financiare, din cauza incompatibilității dintre obligațiile impuse de FATCA in ceea ce privește comunicarea, poprirea asiguratorie și închiderea conturilor, pe de o parte, și legislația UE și/sau cea națională a țării de reședință a entității financiare, pe de altă parte.

3.3 Acțiunile Forumului pentru Stabilitatea Financiară (FSF)

Odată cu apariția paradisurilor fiscale majoritatea statelor au privit cu reticență modul de funcționare al acestora.

Până nu demult, fiecare stat “neparadis fiscal” a criticat individual activitățile desfășurate în cadrul statelor paradisuri fiscale. Dar, odată cu evoluția rapidă a acestor teritorii și cu migrația masivă a investitorilor, foarte multe state care practică o legislație fiscală nu tocmai blândă pentru societăți, au luat forma unor Grupuri de presiune care luptă împotriva paradisurilor fiscale și a societăților offshore.

Astfel, o lovitură puternică la adresa paradisurilor fiscale a avut loc în anul 1998 odată cu crearea Forumului de Stabilitate Financiară. Doi ani mai târziu Forumul a dat publicității o listă cu 42 de state paradisuri fiscale, grupate în trei categorii – paradisuri fiscale bine reglementate (Hong Kong, Luxemburg, Elveția, Dublin), paradisuri fiscale mai puțin bine reglementate (Andora, Malta, Monaco etc.), paradisuri fiscale nereglementate (Cipru, Bahamas, Antigua etc.).

Forumul a precizat însă prin intermediul președintelui Andrew Crockett faptul că “nu existența paradisurilor fiscale reprezintă o amenințare la adresa stabilității financiare mondiale ci nereglementarea acestora”.

3.4 Acțiunile Grupului de acțiune în domeniul financiar și al spălării banilor (Financial Action Task Force on Money Laundering- FATF)

Un element cheie în lupta împotriva spălării banilor și finanțării terorismului îl constituie necesitatea monitorizării și evaluării sistemelor de țări cu privire la aceste standarde internaționale. „Evaluările mutuale efectuate de FATF și organismele regionale tip FATF, precum și evaluările efectuate de FMI și Banca Mondială sunt un mecanism vital pentru asigurarea că Recomandările FATF sunt implementate efectiv de către toate țările”.

Asemenea măsuri ar trebui să includă competența de:

(a) a identifica, a urmări și a evalua bunurile care este supuse confiscării;

(b) a lua măsuri asiguratorii, cum sunt blocarea și sechestrarea pentru prevenirea oricărei operațiuni, transfer sau înstrăinare a unor asemenea bunuri;

(c) acționa pentru prevenirea sau anularea acțiunilor care aduc prejudicii capacității statului de a recupera bunul care este supus confiscării;

(d) de a lua orice măsuri adecvate de investigare.

Țările pot avea în vedere adoptarea de măsuri, care să permită confiscarea unor astfel de câștiguri sau instrumente de realizare a acestora, fără să necesite o condamnare penală sau pot să ceară unui infractor să demonstreze originea legală a proprietății pretinse a fi pasibilă de confiscare, în măsura în care o astfel de cerința este în conformitate cu principiile legilor interne.

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului a modernizat cadrul legislativ comunitar privitor la prevenirea spălării banilor, în urma adoptării, în 2010, de către Grupul de Acțiune Financiară Internațională – GAFI, entitatea care elaborează standardele internaționale în domeniu – a așa numitelor Patruzeci de Recomandări revizuite privind lupta împotriva spălării banilor.

Potrivit Directivei, fluxurile masive de bani murdari pot prejudicia stabilitatea și reputația sectorului financiar și amenință piața unică. Pe lângă abordarea bazată pe dreptul penal, un efort în materie de prevenire la nivelul sistemului financiar poate produce rezultate.

Spălarea banilor și finanțarea terorismului se produc deseori în context internațional. Orice măsuri adoptate numai la nivel național sau chiar la nivel comunitar, fără a ține seama de coordonarea și cooperarea internațională, ar avea efecte foarte limitate. Prin urmare, măsurile adoptate de Comunitate în acest domeniu ar trebui să fie compatibile cu acțiuni întreprinse în alte foruri internaționale.

Sub principiul conform căruia spălarea capitalurilor provenite din orice infracțiune gravă trebuie să fie considerată drept faptă penală și în statele-membre ale Uniunii Europene, sub egida Consiliului Economic European al Uniunii Europene a fost elaborată Directiva 2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor. Raționamentul adoptării acestei Directive constă în faptul că utilizarea instituțiilor de credit și a instituțiilor financiare pentru a spăla capitalurile riscă să compromită grav solidaritatea și stabilitatea acestor instituții, precum și stabilitatea sistemului în general, care ar pierde la fel și încrederea publicului.

3.5. Acțiunile Organizației Internaționale de Poliție Criminală (INTERPOL)

Un paradis fiscal are de obicei o structură fiscală concepută pentru a atrage companii și persoane fizice din jurisdicții onshore, pentru a evita plata impozitelor în țările lor de origine.

INTERPOL este cea mai mare organizație internațională de poliție din lume, cu 190 de țări membre. Creat în 1923, facilitează cooperarea polițienească transfrontalieră, sprijină și asistă toate organizațiile, autoritățile și serviciile a căror misiune este de a preveni sau de a combate criminalitatea internaționala.

INTERPOL își propune să faciliteze cooperarea internațională polițienească, chiar în cazul în care nu există relații diplomatice între anumite țări. Acțiunea este luată în limitele legilor existente în diferite țări și în spiritul Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Trecerea la ceea ce este uneori caracterizată ca o economie globală a fost facilitată de noile tehnologii care permit viteză fără precedent în mișcarea capitalurilor. Sistemul financiar global oferă o bază esențială pentru comerțul internațional și pentru piața investițiilor, într-o lume caracterizată de comerțul global, prevalența corporațiilor transnaționale și multinaționale, și mișcarea rapidă a capitalului de investiții. Globalizarea serviciilor financiare, a devenit una dintre cele mai importante dimensiuni ale procesului de globalizare în ansamblu.

Sistemul financiar global a adunat tot mai mult caracteristici care sunt la fel de favorabile pentru spălarea banilor cât și pentru orice altă formă de mișcare ilegală a banilor. Capacitatea rapidă de a muta bani în jurul sistemului fiscal coroborată cu un minim de formalitate și de reglementare legală, sunt perfecte pentru spălarea de bani. Există multiple refugii temporare care pot fi folosite drept canale prin care banii murdari pot trece rapid către destinațiile finale. Astfel de jurisdicții reprezintă un complement necesar pentru "spălarea de bani electronici", care "necesită de multe ori complicitatea unei bănci străine pentru a servi ca destinație imediată sau finală pentru fonduri ilegale".

Într-adevăr, centrele financiare offshore, paradisurile fiscale și jurisdicțiile offshore permit atragerea de fonduri în parte, deoarece acestea promit atât anonimatul cat și posibilitatea de evaziune fiscală. Un nivel ridicat al secretului bancar este aproape invariabil folosit ca un punct de vânzare de către centrele financiare offshore. Multe bănci subliniază, în promovarea ofertelor, strictețea secretului jurisdicțiar și asigură potențialii clienți că nici banca, nici guvernul va da vreodată date bancare către un alt guvern.

De fapt, tranzacțiile financiare offshore au o semnificație precisă. Băncile sau alte instituții financiare care operează "offshore" sunt scutite de o gamă largă de reglementări impuse în mod normal pentru alte instituții – tranzacțiile lor sunt scutite de impozit, scutite de control de reglementare cu privire la lichiditate sau de adecvare a capitalului.

Deși globalizarea economico-financiară a făcut centrele financiare offshore mai puțin distinctive, acestea au reușit totuși să își păstreze o nișă importantă, care nu ar trebui să fie acoperită prin exploatarea lor în scopuri dubioase.

În unele cazuri, națiunile mici sau sărace, s-au stabilit ca centre financiare offshore, în scopul de a atrage fonduri, de a oferi locuri de muncă și de a facilita dezvoltarea economică.

Pentru a înțelege lumea secretului bancar offshore, este important să fie văzut, nu doar ca o parte legitimă a sistemului financiar global, dar, de asemenea, ca un sistem propriu cu componente distincte, dar complementare, care oferă infractorilor posibilitatea de a-l utiliza în scopuri frauduloase.

Nu toate jurisdicțiile, desigur, oferă același nivel de servicii care pot fi ușor exploatate de criminali. Cu toate acestea, criminali și consilierii lor de specialitate care doresc să repatrieze banii lor de la bazele lor de origine, pentru a se muta la îndemâna de aplicare a legii, sau pentru a ascunde originile sale și dreptul de proprietate găsi în paradisurile financiare offshore un set de caracteristici, care în multe privințe par a fi adaptate pentru scopurile lor.

Aceste caracteristici ale centrelor financiare offshore și ale jurisdicțiilor cu secret bancar, nu doar se consolidează reciproc, dar, de asemenea, fac atractive paradisurile fiscale pentru banii obținuți din activități criminale.

3.6. Acțiuni ale OCDE

Comitetul pentru afaceri fiscale al OCDE a înaintat la jumătatea anului 2000 Consiliului de Miniștri din cadrul aceleiași structuri, un raport denumit “către cooperarea fiscală globală – Towards Global Tax Cooperation”, prin care 47 de jurisdicții erau desemnate ca practicând regimuri fiscale preferențiale, iar alte 35 de jurisdicții ca fiind direct considerate paradisuri fiscale.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a prezentat un plan de combatere a subterfugiilor fiscale practicate de marile concerne pe care ar urma să-l pună în practică statele din grupul G20 (cele mai puternic industrializate țări și țările emergente).

O primă variantă a proiectului prevede obligativitatea că marile companii să plătească taxele în țara în care se realizează "valoarea adăugată". Conform planului gândit de OCDE, "plimbarea" profitului ar trebui îngreunată.

Dacă ideea organizației devine realitate, concernele vor fi obligate să facă publice, în țările OCDE, toate informațiile privind natura cheltuielilor, respectiv informații despre licențe, dobânzi, taxe de administrare, salarii, etc.

Experții contabili consideră că o astfel de reglementare este extrem de strictă, mai dură chiar decât toate cele care au existat vreodată, făcând extrem de dificilă mutarea profitului din țări cu fiscalitate ridicată, în țări cu un nivel al taxelor mai scăzut.

Rețeaua pentru Corectitudine Fiscală din Germania, consideră că un asemenea plan ar putea avea efect doar dacă datele respective vor putea fi accesate de toată lumea, nu doar de către autoritățile fiscale.

În practică, companiile care oferă servicii IT, trebuie să plătească taxele în țara în care clientul lor cumpără un produs oferit de acestea.

În acest fel, țările cu fiscalitate scăzută nu vor mai avea posibilitatea de a face concurență țărilor cu fiscalitate ridicată. Din acest motiv, prevederile planului OCDE ar urma să includă și statele care nu fac parte din organizație.

Faptul că G20 a pus problema paradisurilor fiscale și a centrelor financiare offshore ca o prioritate a agendei politice internaționale este, rezultatul unor evoluții diferite a fluxurilor de capital cu repercusiuni în creșterea economică internațională. În primul rând, inițiativa G20 reflectă faptul că, criza financiară și recesiunea la nivel mondial care a început în 2008, a plasat o povară foarte mare asupra finanțelor publice, astfel încât eforturile de a combate evaziunea fiscală și de a colecta veniturile în economiile naționale sunt necesare.

În același timp, paradisurile fiscale și centrele financiare offshore sunt considerate a fi contribuit la criza financiară prin modul lor de a permite instituțiilor financiare să scape de reglementarea și supravegherea financiară. Transparența în impozitare și reglementarea corectă a pragului fiscal sunt, în general, considerate că se consolidează reciproc.

În al doilea rând, la nivel mondial, au existat de-a lungul timpului o serie de dezbateri cu privire la implicațiile concurenței fiscale internaționale pentru finanțele publice. Începând cu un raport lansat în 1998, OCDE a susținut că anumite forme de concurență fiscală sunt dăunătoare pentru economia mondială în ansamblu, deoarece acestea subminează finanțele publice. Cazurile în care țările par să atragă investitori prin oferirea secretului bancar și protecție împotriva schimbul de informații în domeniul fiscal, sunt văzute ca o formă importantă de concurență fiscală dăunătoare. Motivul este că această practică permite investitorilor care locuiesc în țările cu taxe fiscale ridicate, să se sustragă de la plata impozitelor.

În scopul de a încuraja schimbul de informații fiscale între țări, OCDE a creat "Forumul mondial privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale".

Forumul include țări membre OECD și țări din afara OCDE. Rolul său este de a oferi un cadru de cooperare internațională în domeniul schimbului de informații fiscale.

Multe paradisuri fiscale au reacționat la această presiune politică, prin modificarea politicilor lor cu privire la secretul bancar și schimbul de informații. La începutul anului 2000, cele mai multe dintre ele au asumat angajamente formale pentru a se conforma cu standardele elaborate de către OCDE.

În 2002, OCDE a publicat o "listă neagră" de șapte jurisdicții care au refuzat să facă aceste angajamente. Ca parte a acestor standarde se așteaptă ca țările să semneze acorduri fiscale de schimb de informații cu alte țări.

Acordurile fiscale sunt deosebit de importante în cazul în care nu există convenții de evitare a dublei impuneri, deoarece acestea includ adesea aranjamente pentru schimbul de informații.

În teorie, scopul principal al tratatelor fiscale este de a elimina barierele fiscale în activitatea economică internațională.

Tratatele fiscale evită dubla impunere, prin alocarea drepturilor de impozitare între țara gazdă, în cazul în care de aici provin veniturile, și țara de origine, în cazul în care aici își are reședința beneficiarul de venit. Acest lucru oferă certitudine juridică pentru investitorii străini. Reducerea impozitelor cu reținere la sursă, ar limita drepturile de impozitare ale țării gazdă și reprezintă un element de bază în tratatele fiscale.

În practică, multe țări au adoptat, de asemenea, măsuri unilaterale pentru a preveni dubla impozitare, cum ar fi scutirea de venituri care au fost impozitate în străinătate. În cazul în care există astfel de măsuri unilaterale, tratatele fiscale doar confirmă aceste acte. Unii susțin că tratatele pot semnala totuși că țara gazdă se angajează la normele internaționale de investiții.

3.7. Acțiunile Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI)

În momentul în care banii sunt transformați într-o formă care poate fi transferată sau cu care se poate face contrabandă, cel mai adesea aceștia iau calea unui centru offshore.

Există anumite avantaje practice. În primul rând, deseori, în termeni practici, fondurile sunt plasate astfel încât să nu poată fi atinse de autoritățile din jurisdicția unde activitatea prin care s-a obținut profitul a avut loc. Chiar dacă legislația este aplicabilă și pe raza extra-teritorială, sunt puține legi în acest sens. Prin implicarea unei alte jurisdicții, barierele reale și financiare apar în calea organelor de investigație în obținerea și protejarea probei, care să poată fi admisă în fața justiției. Anumite jurisdicții așteaptă să-și ofere facilitățile bancare sau de alt mod, pe baza secretului pe care îl pot asigura.

Din păcate, există țări care sunt pregătite ca să faciliteze primirea banilor, indiferent de sursa acestora. O dată ce banii au ajuns în centrul offshore, aceștia pot intra fie direct, sau mai probabil, indirect în sistemul bancar convențional. Evident, cu cât acest proces este mai discret, cu atât este mai bine pentru spălătorul de bani.

Din punctul de vedere al luptei împotriva spălării banilor, GAFI a identificat, datorită caracteristicilor de reglementare (existența unor tipuri de societăți care oferă anonimatul partenerilor și directorilor), sistemului bancar și financiar (anonimatul conturilor și depozitelor), secretului bancar inaccesibil, sistemului de control deficient sau chiar absent, o listă a țărilor considerate drept necooperante, precum:

Cook Islands

Indonezia

Myanmar

Nauru

Nigeria

Niue

Filipine

Din punctul de vedere al spălării banilor, tranzacțiile bancare sau financiare care implică aceste țări pot fi considerate de risc înalt.

Fenomenul paradisurilor fiscale în întregul său este, prin urmare, o problemă care trebuie abordată ținându-se cont de aspectele geopolitice care influențează orice soluție.

În ce privește posibilitățile practice, combaterea evaziunii fiscale și a spălării de bani (dar mai ales a terorismului) trebuie să fie pe cât posibil globală, ținându-se cont că o victorie globală reprezintă un obiectiv încă îndepărtat. Înainte de orice, trebuie acționat prudent pentru a preveni deturnarea activității de la centrele cunoscute la altele mai puțin cunoscute, care pot fi ostile sau mai puțin dispuse la negociere. Criza actuală accelerează mutația graduală a raporturilor de forță dintre centrele financiare mondiale: Asia și lumea islamică reprezintă noile puteri emergente, ale căror logică și comportamente nu coincid în mod necesar cu cele din lumea occidentală.

Atribuirea clară a competențelor sau suprapunerea acestora reflectă repartizarea puterilor la nivelul Consiliului, chestiunile privind evaziunea fiscală și paradisurile fiscale fiind tratate de Consiliul ECOFIN, în timp ce combaterea criminalității și a terorismului – de Consiliul Justiție și Afaceri Interne. Pe de altă parte, aceeași distribuție a competențelor se regăsește la nivel mondial: G-20 și GAFI/FATF par să aparțină unor lumi diferite. În cadrul OCDE există o legătură, însă doar la nivel central, contactele de la nivel național variind în funcție de competențele ministeriale.

O altă problemă, legată într-un fel de paradisurile fiscale, este cea a pavilioanelor de complezență (F.O.C. – flags of convenience), arborate pe 63 % din vasele comerciale de pe plan mondial și pe o mare parte a ambarcațiunilor mari de agrement: cele mai multe din ele își au sediul în paradisurile fiscale, către care îndreaptă un important flux de fonduri cu origini perfect legale, deși sunt scutite de orice impunere fiscală sau aproape.

Între țările care înregistrează astfel de cazuri, figurează și unele state membre ale UE. Navele aflate sub pavilion de complezență operează în condiții privilegiate de concurență în raport cu cele care arborează pavilioane naționale, iar câștigurile obținute astfel din navlosire reprezintă o eludare, însă desigur nu o evaziune a "fiscalității oficiale". În plus, acestea nu sunt supuse obligațiilor ce decurg din convențiile sindicale ale navigatorilor.

Nu este prevăzută nici o intervenție de natură fiscală în ce privește pavilioanele de complezență, nu doar din cauza absenței temeiului legal al acestor măsuri, ci și pentru că măsurile bazate pe considerații pur fiscale ar risca, printre alte, să dăuneze unei activități economice vitale pentru întreaga lume și să anuleze un flux important de investiții în economia mondială. Dincolo de considerațiile de natură morală, trebuie semnalat că pavilioanele de complezență denaturează concurența și eludează reglementările fiscale: aceasta, cu consensul tacit, sau cu acordul tacit al guvernelor din toată lumea. În context comunitar, singurele norme în acest sens sunt cele referitoare la siguranța navigației și la reglementarea traficului maritim.

Aceste aspecte au fost menționate pentru a scoate în evidență faptul că nu toate fondurile financiare care intră în paradisurile fiscale sau care provin din acestea pentru a fi investite în centrele financiare mondiale sunt rezultatul evaziunii fiscale, al spălării de bani și al finanțării terorismului. Din acest punct de vedere, sunt împărtășite măsurile preconizate de G-20 și întreprinse de Comisie în domeniul fiscal, acestea referindu-se și la aspectele spălării de bani și ale terorismului, dar trebuind să rămână atente la a evita repercusiunile nedorite asupra activităților și fluxurilor financiare legitime sau care, în orice caz, nu încalcă legea.

Obținerea acordului pentru transparență și colaborare din partea paradisurilor fiscale ar reprezenta un succes istoric. Zonele de opacitate care rămân – și, probabil, vor rămâne – demonstrează că, dincolo de marile principii, trebuie urmărite obiective rezonabile, chiar dacă nu optime.

În ultimă instanță, trebuie menționată necesitatea ca inițiativele din domeniile financiar și fiscal să fie dirijate și controlate de factorii politici de decizie, în cadrul strategiilor lor în domeniul relațiilor internaționale.

În acest domeniu, Uniunea Europeană are nevoie de o politică comună: un obiectiv pe care guvernele ar trebui să-l considere prioritar, dar care, în momentul actual, pare încă îndepărtat.

GAFI a susținut o sesiune specială la Washington pe 29 octombrie 2001 și a decis să-și extindă mandatul în lupta împotriva terorismului. Grupul a adoptat 8 recomandări în vederea stopării organizațiilor teroriste în obținerea și transferul fondurilor pentru activitățile lor criminale, și anume:

– Ratificarea și implementarea instrumentelor ONU în domeniu;

– Incriminarea finanțării terorismului, a actelor și organizațiilor teroriste;

– Blocarea și confiscarea activelor teroriste;

– Raportarea tranzacțiilor suspecte ca având legătură cu terorismul;

– Furnizarea de asistentă autorităților abilitatea cu aplicarea actelor normative referitoare la investigarea finanțării terorismului;

– Stabilirea obligațiilor de respectare a cerințelor de combatere a spălării banilor sistemelor de transmitere rapidă a banilor;

– Întărirea măsurilor de identificare a clientului la transferurile prin swift interne și internaționale;

– Asigurarea că entitățile, în special organizațiile non-profit să nu poată fi utilizate în scopul finanțării terorismului.

Totodată, GAFI a indicat un set de practici referitoare la blocarea activelor teroriste și combaterea abuzului sistemelor de transmitere rapidă a banilor, subliniind că fiind strict necesare luarea urgentă a următoarele măsuri:

înființarea unor autorități centrale competente în acest domeniu și precizarea clară a competențelor organelor judiciare;

facilitarea cooperării și comunicării cu guvernele străine și instituțiile internaționale;

facilitarea comunicării cu sectorul privat;

asigurarea conformității adecvate a sectorului privat, a controlului acestuia;

investigarea cu prioritate a acestor fenomene, colaborarea cu serviciile de informații și asigurarea unui feedback adecvat cu sectorul privat;

publicarea listelor cu persoanele suspecte de terorism.

Având în vedere existența și gravitatea fenomenelor infracționale prezentate, legăturile și tendințele lor, instituțiile abilitate în contracararea crimei organizate vor trebui sã coopereze cu cele specializate în antiterorism, întrucât orice rețea criminalã care a fost identificatã va trebui sã fie evaluatã și din punct de vedere al posibilității ca aceasta sã fie o structurã internã a unei grupãri teroriste. Evoluțiile dintre rețelele crimei organizate transnaționale și grupãrile teroriste, în contextul accelerãrii procesului de globalizare, demonstreazã faptul cã amenințările identificate la adresa securității statelor democratice nu trebuie privite drept fenomene de sine stãtãtoare, deoarece acestea se află într-o continuã schimbare și cã trãsãturile entităților din afara legii, motivațiile lor și tacticile aplicate se schimbã în timp, acomodându-se rapid la evoluțiile vieții internaționale în toate sferele de activitate.

CAPITOLUL VI – IMPACTUL PARADISURILOR
FISCALE ASUPRA ECONOMIEI MONDIALE

SECȚIUNEA 1. PARADISURILE FISCALE ȘI FENOMENUL
DE GLOBALIZARE FINANCIARĂ A ECONOMIEI MONDIALE

Globalizarea pieței financiare constituie un alt indiciu clar că economiile diferitelor țări avansează spre un sistem global mai puternic integrat. Creșterea competiției pe piețele financiar-fiscale internaționale forțează anumite instituții financiare să se lanseze în operațiuni de mare anvergură în jurul întregii lumi, sfidând, astfel, suveranitatea națională.

Legăturile de natură financiară, de credit și monetară care apar pe plan internațional nu sunt atât de simple, cum s-ar părea la prima vedere, dimpotrivă, ele dau naștere unui fenomen complex, cu evoluții contradictorii care se alătură activității economico-financiare la nivel mondial.

Investigarea fenomenului offshore cu instrumente specifice activităților economico-financiare reprezintă primul pas spre cunoașterea dezvoltării activităților din aceste teritorii.

Începând cu anul 2009, summit-urile G20 au tot avut pe listele de discuții problematica paradisurilor fiscale.

Fie că este vorba de țările suverane (Liechtenstein, Elveția, Irlanda, Luxemburg, Monaco, Andorra, San Marino etc.), fie de teritorii mai mult sau mai puțin autonome (Jersey, Insulele Cayman, Insulele Virgine Britanice, Bahamas, Bermude, Barbados, Panama, Belize etc.), opacitatea sectorului financiar-bancar permite inducerea în eroare atât a fiscului, cât și a justiției naționale în cazul celor nerezidenți, care consideră evaziunea fiscală o crimă, pedepsită sever de către legislația țărilor lor (de la amenzi mari până la închisoare).

În ciuda războiului declarat împotriva lipsei de transparență din paradisurile fiscale, care, pe lângă imensele prejudicii economice contribuie și la proliferarea criminalității, prin oferirea mijloacelor prin care se spală banii proveniți din traficul de arme și droguri, rezultatele întârzie să apară.

Factorii implicați în această luptă nu reușesc, de ani buni, să întocmească o listă comună cu țările declarate paradisuri fiscale.

Astfel, pe lista ONU erau 48 de țări, pe cea a OCDE 35 de țări și pe cea a FMI 62 de țări.

Globalizarea definește acea tendința naturală care are ca scop desfacerea legăturilor economice, politice și sociale bazate pe statutul autoritar, ierarhic și să le înlocuiască cu o structură orizontală, flexibilă și neîngrădită de tip rețea, coordonată la vârf de o putere supranațională.

Succesul globalizării financiare a fost asigurat de dezvoltarea accelerată a noilor tehnologii ale informației și ale telecomunicațiilor care au permis interconectarea piețelor financiare prin intermediul infrastructurii cibernetice.

Globalizarea financiară a catalizat activitățile fondurilor speculative (hedge funds) care atrag capitaluri internaționale provenind de la investitori individuali sau instituționali precum fonduri de pensii sau firme de asigurări.

Globalizarea se referă la fenomenul de deschidere a economiilor și a frontierelor. Este un rezultat al intensificării schimburilor comerciale și circulației capitalurilor, al difuzării informațiilor, cunoștințelor și tehnicilor, precum și al procesului de dereglementare. Acest proces, care a avut o evoluție accelerată în ultimii ani, se derulează atât pe criterii geografice, cât și sectoriale.

Globalizarea aduce cu sine mai multe oportunități. Ea rămâne însă una dintre cele mai mari provocări pentru Uniunea Europeană, în prezent. Pentru a putea beneficia la maximum de potențialul de creștere al acestui fenomen și pentru a garanta o distribuire echitabilă a beneficiilor sale, Uniunea Europeană urmărește să pună în aplicare, prin guvernanță multiplă, un model de dezvoltare durabilă, care să fie în același timp în beneficiul creșterii economice, al coeziunii sociale și al protecției mediului.

Nici o definiție a fenomenului de globalizare nu este mai completă decât cea indusă de sintagma “statului planetar” și că deși prezentată ca un fenomen specific sfârșitului de secol și de mileniu, globalizarea sau cel puțin unele dintre dimensiunile sale nu este lipsită de o lungă istorie; sub acest aspect globalizarea reprezintă consecința aproape naturală a cursului tot mai accelerat a economiei statelor.

Fenomenul de globalizare oferă oportunități extinse pentru o dezvoltare reală la nivel global, dar care se manifestă printr-un progres inegal pe regiuni.

Noile realități conturate în sfera relațiilor economico-financiare internaționale au determinat analiștii în domeniu să emită teorii conform cărora economia mondială se îndreaptă către un model de globalizare, indus de noile forțe care acționează în mod impecabil în această direcție. Putem afirma faptul că suntem martorii cristalizării unei economii globale bazată pe rețele, pe măsură ce are loc tranziția de la un sistem de interdependențe axat cu precădere pe comerț, către un sistem de interconectări axat cu precădere pe rețele.

Globalizarea pieței financiare constituie un alt indiciu clar că economiile statelor avansează spre un sistem global mai puternic integrat; creșterea competiției pe piețele financiare internaționale forțează marile instituții financiare să se lanseze în operațiuni de mare anvergură în jurul lumii, sfidând granițele naționale și fusurile orare și înglobând în ofertele lor o varietate tot mai mare de servicii financiare.

Liberalismul, ca motor al globalizării, își implementează mecanismele la scară planetară. Globalizarea nu implică o convergență spre un model liberal al statului minimal. Dimpotrivă, globalizarea, prin nevoia de eficiență, ar putea să inducă o consolidare a funcțiilor publice ale statului. În condițiile globalizării, statul nu mai poate interveni manipulând și influențând întreprinderile publice. În schimb, statul fixează regulile jocului, iar forțele politice au sarcina de a rezolva problemele care apar (criză economică, sărăcia). Pentru integrarea cu succes în sistemul global, politicienilor le revine sarcină dificilă de a alege prioritățile în economie. În noul mileniu accentul este pus nu pe tradiție și conservarea entității naționale, ci pe progres și globalizare. Din acest motiv, procesul de integrare regională impune constrângeri semnificative ale politicilor în domeniul economic, financiar-bancar, comercial și social la nivel național.

Recuperarea autonomiei politicului are ca scop îndeplinirea menirii politicului, acela de a reprezenta interesul general și nu interese înguste.

http://www.despreinvestitii.ro/613/fondurile-de-investitii-dezvaluite/

Economia mondială reprezintă un sistem alcătuit din componente fundamentale, precum economiile naționale și organizațiile economice integraționiste, și din elemente derivate, de conexiune, cum ar fi relațiile economice internaționale și piața mondială.

Principalele caracteristici ale paradisurilor fiscale sunt:

impozitarea redusă sau inexistentă – majoritatea statelor considerate paradisuri fiscale fie nu impun nici o formă de impozitare, fie, dacă impun, aceasta se realizează într-o formă redusă și doar asupra anumitor categorii de venituri.

Secretul financiar-bancar – chiar dacă, în general secretul, bancar este greu de penetrat, în practică, majoritatea statelor nu protejează aceste date în cazul unei anchete solicitate de un guvern străin; în schimb statele paradis fiscal refuză categoric să divulge astfel de informații în orice situație.

importanța relativă a activității bancare – activitatea paradisurilor fiscale evoluează datorită prezenței băncilor străine, această activitate generând venituri sub forma onorariilor și a unor impozite simbolice asupra instituțiilor financiare. Astfel depunerile bancare din străinătate în jurisdicțiile paradisurilor fiscale sunt considerabil mai mari decât conturile bancare străine în țările care nu sunt paradisuri fiscale.

mijloace de comunicație moderne – unul dintre elementele fundamentale pentru existența unui stat paradis fiscal constă în excelente instalații de comunicare care leagă aceste teritorii de cele mai importante state din care provin fluxurile de capital sau spre care se îndreaptă aceste fluxuri financiare.

lipsa unui control asupra monedei – ca regulă generală, paradisurile fiscale exercită un control de dublă monedă care face deosebirea între rezidenți și nerezidenți și între moneda locală și monedă străină, în sensul că fac obiectul controlului monetar și valutar numai locuitorii din statul paradis fiscal nu și cetățenii nerezidenți.

publicitate promoțională – toate țările paradis fiscal văd în activitatea financiară o sursă de venituri relativ stabilită și caută să o promoveze în mod activ, iar în acest mod paradisurile fiscale favorizează interesele acelor investitori interesați să-și recicleze banii și care nu vor să plătească impozite pentru profiturile sau veniturile realizate.

Globalizarea financiară se bazează pe evoluțiile foarte importante ale sistemelor financiare naționale: deschiderea, dereglementarea și sporirea sensibilității intermediarilor financiari la riscurile de piață, acestea constituind condiții permisive în procesul de unificare a piețelor financiare.

Piața financiară internațională reprezintă ansamblul finanțărilor pe termen scurt, mediu și lung, puse la dispoziția debitorilor din afara țării lor de origine.

Existența paradisurilor fiscale nu alterează decisiv funcționarea principiului rezidenței fiscale, dar folosirea acestui principiu de paradisurile fiscale afectează redistribuirea profiturilor în urma investițiilor. Astfel, paradisurile fiscale intervin direct în repartizarea și alocarea profiturilor tocmai pentru ca acestea să sufere o cât mai mică impozitare. Teritoriile offshore se folosesc tot mai des de principiul rezidenței fiscale pentru a atrage implantarea de entități comerciale care să desfășoare relații economice, de regulă, cu nerezidenții.

Accesul liber al mărfurilor, combinat cu regimul liberal al impozitelor asupra profiturilor realizate, reprezintă premise favorabile atragerii de capital străin în zonele considerate paradisuri fiscale. Acestea sunt condițiile necesare stimulării investițiilor străine în era globalizării economice.

Apariția paradisurilor fiscale a fost determinată, în unele cazuri, de lipsa resurselor interne, compensată de autorități prin asigurarea de facilități fiscale societăților comerciale și instituțiilor financiare interesate, în scopul atragerii lor în teritoriu. Astfel, în contextul globalizării economico-financiare, statele dezvoltate își fundamentează bugetul pe anticiparea veniturilor încasate sub forma de impozite și taxe aplicate fluxurilor de mărfuri și capitaluri.

Tendința firească de a diminua fiscalitatea pentru sporirea competitivității presupune și consolidarea măsurilor de combatere a fraudei fiscale, de control și colectare minuțioasă a impozitelor și taxelor. Este evident că, prin sistemul de impozitare, statele membre ale Uniunii Europene urmăresc evitarea concurenței neloiale dintre ele, într-o perioadă în care globalizarea financiar-fiscală se impune tot mai mult.

Paradisurile fiscale oferă investitorilor străini un nivel de impozitare foarte avantajos. Pe lângă acest fapt, există o multitudine de caracteristici non-fiscale destinate să atragă investiții și să stimuleze activitatea economică. Astfel, paradisurile fiscale mari, găzduiesc aproximativ 1 % din populația lumii (excluzând populația SUA), generează 2,3% din PIB la nivel mondial, atrag 5,7% din angajații străini și 8,4% din imobilizările corporale ale companiilor americane.

Paradisurile fiscale se caracterizează printr-o rată anuală medie de creștere a PIB-ului pe locuitor de 3,3% între anii 1982-2000, activitatea economică din statele paradis fiscal, stimulând printre altele și activitățile economico-financiare din țările învecinate.

Decalajul fiscal actual din Europa reprezintă nu doar o pierdere alarmantă a veniturilor publice, dar și un pericol pentru menținerea modelului social european, care se bazează pe oferirea de servicii publice de calitate, disponibile pentru toți. Acest decalaj amenință bună funcționare a pieței unice și afectează eficiența și echitatea regimurilor fiscale din cadrul UE. Pierderea veniturilor determină în continuare creșterea deficitului și a nivelului datoriei în toate statele membre, chiar în momentul cel mai important de combatere a crizei. Din cauza fraudei fiscale și a evitării plății impozitelor, fondurile disponibile pentru stimularea investițiilor publice, a creșterii economice și a ocupării forței de muncă scad.

Această situație survine în momentul producerii celei mai grave crize economice, financiare și sociale din ultimele decenii, când mecanismele de stabilizare automată ale statului social sunt mai importante ca niciodată pentru a garanta creșterea economică și coeziunea socială.

Statele membre a căror bază fiscală a fost afectată negativ de măsurile fiscale netransparente sau prejudiciabile luate de paradisurile fiscale au în vedere, de obicei, o serie de măsuri menite să combată aceste efecte negative. Contribuabilii reacționează la acest tip de situație transferând operațiunile sau tranzacțiile lor într-un stat membru cu un nivel mai scăzut de protecție.

Prin urmare, în UE protecția globală a veniturilor fiscale ale statelor membre nu poate fi, în general, mai eficace decât mecanismul de protecție al statului membru celui mai puțin strict.

Este important că eforturile să fie canalizate și către acțiunile de prevenire, în cazul în care cooperarea mai strânsă cu țările terțe în curs de dezvoltare și acordarea de asistență acestor țări, care nu sunt paradisuri fiscale, le-ar ajuta să combată în mod eficace frauda fiscală, evitarea plății impozitelor și planificarea fiscală agresivă.

Lucrările summit-ului Summit-ul G20 din Australia (2014) aduc în prim plan problema paradisurilor fiscale și a regularizărilor financiar – fiscale.

OCDE a estimat diferența de infrastructură la nivel mondial pentru a fi US 70000 miliarde dolari până în 2030, iar acest decalaj va continua să crească. Există fonduri globale adecvate disponibile pentru investiții în infrastructură în bănci și portofolii de investiții instituționale (cum ar fi fondurile de pensii).

`

Provocare G20 este de a reduce barierele care împiedică investițiile productive, cu atât mai mult din acest capital poate fi conectat cu nevoile de investiții și de infrastructură. Nici guvernele, nici bănci multilaterale de dezvoltare, nu pot finanța nevoile mari de infrastructură la nivel mondial pe cont propriu.

Abordarea G20 include, de asemenea, măsuri pentru a facilita fluxul de economii pentru investiții productive, inclusiv facilitarea barierelor de reglementare în materie de finanțare și dezvoltarea piețelor locale de capital.

Luxemburg, Olanda sau Irlanda nu sunt singurele state din UE care adoptă politici fiscale favorabil pentru atragerea investițiilor străine.

Practicile care favorizează eludarea de la plata taxelor de către corporațiile internaționale sunt răspândite în multe state europene, unde guvernele se declară “competitive din punctul de vedere al impozitării”, se arată într-un studiu al unei coaliții de organizații nonguvernamentale, despre practicile de impozitare în 15 țări, printre care și Luxemburg.

Ducatul luxemburghez este în această perioadă în atenția opiniei publice și a autorităților europene, în urma publicării dovezilor prin care s-a demonstrat că, prin politica sa fiscală și înțelegerile cu multinaționalele, Luxemburgul ajută aceste corporații să plătească taxe considerabil reduse față de profitul pe care îl fac.

Practicile care facilitează evitarea plății taxelor de către multinaționale sunt aplicate în multe state europene, iar în unele cazuri guvernele se implică în competiții dincolo de limitele admise pentru a atrage corporațiile pe teritoriul lor.

Unele țări au reușit mai bine – precum Luxemburg, Irlanda, și Olanda – arată studiul, dar ele sunt acum cele anchetate de Comisia Europeană pentru a fi făcut, în spatele ușilor închise, aranjamente anticoncurențiale cu multinaționalele.

Aceste acorduri prevăd adesea niveluri mici de taxare pe transferurile financiare din țările în curs de dezvoltare și creează astfel căi prin care corporațiile transnaționale pot evita plata taxelor. Spania, Marea Britanie și Suedia au negociat cele mai mari reduceri la taxe prin acordurile cu țările în cauză.

Majoritatea statelor UE analizate în acest studiu nu au reușit să indice adevărații proprietari ai companiilor, trusturilor sau structurilor legale similare care operează pe teritoriul lor. Cehia și Luxemburg-ul au decis recent să elimine acțiunile la purtător anonime, dar ambele fac schimbări în legislație pentru a oferi noi opțiuni pentru deținerea anonimă de acțiuni.

Franța este cea mai transparentă țară din UE, în timp ce Germania, Luxemburg, Spania, Olanda și Suedia se opun la nivel european oricăror inițiative de transparentizare în acest domeniu.

Figura de mai jos indica lista paradisurilor fiscale preferate de bancile franceze

Sursa: http://ccfd-terresolidaire.org/infos/partage-desrichesses/paradisfiscaux/banques-et-paradis/

Studiul remarcă o rezistență a guvernelor naționale de a transparentiza domeniul companiilor transnaționale, chiar dacă au acceptat o transparentizare în domeniul bancar.

Societățile comerciale constituite în paradisurile fiscale au ca scop principal maximizarea profitului prin orice mijloace legale, în speță prin diminuarea obligațiilor fiscale în favoarea profitului sau a creșterilor de capital; o asemenea practică se observă în activitatea companiilor multinaționale unde tehnica planificării financiare constă în dirijarea profiturilor de la locul real de realizare a lor către societatea mamă care are sediul într-un paradis fiscal. Astfel, fuga profiturilor din țările de origine către paradisul fiscal se poate realiza în diferite modalități, precum:

prestarea unor servicii de către societatea înregistrată în paradisul fiscal către filialele sale înregistrate în diferite state, în special cele care au un nivel ridicat de fiscalitate;

utilizarea unor prețuri de import-export al produselor distorsionate în relațiile dintre societatea mamă din paradisul fiscal și celelalte societăți controlate de aceasta;

înregistrarea navelor dintr-un stat, sub pavilion de complezență, într-o țară paradis fiscal.

SECȚIUNEA 2. IMPACTUL PARADISURILOR FISCALE ASUPRA ECONOMIEI ROMÂNEȘTI

În lupta împotriva monopolului jurisdicțiilor offshore asupra investițiilor financiare, specialiștii confirmă faptul că oamenii de succes nu trebuie penalizați pentru abilitatea lor de a face bani.

Până nu de mult, în România tipologia acestor companii nu era foarte bine dezvoltată, însă companiile offshore încep să prindă contur și pentru investitorii români dar și pentru cei străini care investesc în companiile române, jucând astfel un rol foarte important în dezvoltarea economiei de piață.

Într-o eră în care birocrația și taxele abuzive par să-și pună amprentă și să guverneze toate activitățile comerciale și nu numai, companiile offshore tind să devină o cale de acces către creșterea profitabilității, a competitivități, precum și un instrument valoros pentru protejarea dezvoltarea afacerilor într-un mediu optim.

Figura nr. 5. Schema evoluției fluxurilor financiare ilicite în România, perioada 2000-2008

Paradisurile fiscale sunt o figura proeminenta în dezbaterile economico-fianciare internationale actuale avand in vedere domeniului de aplicare și consecințele concurenței fiscale.

Filialele societatilor comerciale dintr-un paradis fiscal apar atât pentru a facilita mutarea veniturilor impozabile din locații fiscale ridicate dar și pentru a permite companiilor să amâne impozitarea veniturilor din activități de repatriere în locații fiscale scăzute.

În cele din urmă, discuția politică contemporană a paradisurilor fiscale a fost concentrata în mare măsură cu privire la modul de a reduce implicațiile negative ale acestora, și a fost reflectată în recenta proliferare a acordurilor internationale de schimb de informații fiscale și, în cadrul UE, introducerea directivelor in domeniul fiscal. Cu toate acestea, eficacitatea acestor măsuri au fost puternic analizate, mai ales avand in vedere eșecul inițiativelor anterioare OCDE în scopul prevenirii practicilor fiscale dăunătoare prin intermadiul paradisurilor fiscale.

Ca o practica unitara si România, impoziteaza profitul obtinut pe teritoriul ei de catre companiile straine. Chiar daca sunt semnatare a unor acorduri privind evitarea dublei impuneri internationale, unele state din estul Europei permit ca pentru un investitor care dorește să investească pe teritoriu strain, să-și direcționeze investițiile printr-o țară care a semnat un astfel de acord cu țara în care urmează să fie făcute investițiile.

În România, orice investitie straina trebuie efectuata numai cu acordul Bancii Nationale. Astfel, dispozitiile Regulamentului bancar nr. 3 din 23.dec.1997 reglementeaza că „operațiunile valutare de capital pot fi efectuate numai cu autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a României, orice investiție în străinătate trebuie să aibă avizul Băncii Centrale. Numai că în foarte multe zone, companiile offshore se înregistrează fără nici un fel de capital social, deci nu este vorba de investiție directă și, deci, nu e nevoie de acordul BNR”.

Țări că Olanda, Cipru, Luxemburg ocupă locuri importante în topul investițiilor străine în România. O mare parte dintre investitorii ciprioți, olandezi sau luxemburghezi sunt, de fapt, după cum afirmă importante publicații financiare, acționari români cu puternice capitaluri în spate și care își scutesc profiturile de impozite, prin societățile înregistrate offshore.

Este general cunoscut faptul că, în scopul monitorizării financiare din fiecare țară trevuie prevenit fluxul de fonduri ilegale. Dar în zilele noastre, în scopul de a realiza acest scop într-o lume extrem de globalizată, mecanismele de monitorizare financiară a tuturor statelor ar trebui să fie integrate și să lucreze în calitate de părți componente ale sistemului unic fiscal. Paradisurile fiscale care nu au introdus legislația lor modalitati de combatere a infractiunii de spalare a banilor conduc la o perturbare a acestui sistem si pun în pericol securitatea economico-financiara internationala.

Figura nr. 6. Schema privind pierderea la bugetul de stat ca urmare a externalizării profitului în România.

Planificare fiscală, ca o activitate care vizează reducerea sarcinii fiscale prin realizarea activității financiare în modul cel mai eficient de impozitare, poate avea efecte benefice. Prin urmare, în cazul în care există o portiță în legislație, in sensul minimizarii sarcinii fiscale, aceasta nu înseamnă că jurisdicția devine automat un paradis fiscal, dar poate însemna că legislatia fiscala nu este perfecta și ar trebui luate măsuri corespunzătoare pentru a elimina abuzurile.

Considerăm oportun, de lege ferenda, ca statul român să creeze un cadru normativ sistemului offshore, tocmai pentru a se evita migrația investițiilor către astfel de teritorii.

Implicarea unui aspect offshore în contextul României este puțin probabil având în vedere faptul că impozitul pe profit și cel pe venitul persoanelor fizice este de 16%. Ori, în acest context, identificarea unei astfel de jurisdicții mai favorabile pe teritoriul României devine din ce în ce mai dificilă.

Mai mult, există o serie de limitări privind impozitarea dividendelor și aplicarea unor tratate de dublă impunere care fac jurisdicții ca cele de mai sus ineficiente din punct de vedere fiscal pentru un român.

Se pot construi structuri mai complexe (cu mai multe jurisdicții) dar este necesară justificarea din punct de vedere economic și juridic pentru a nu încălca principiile fiscale din legea română.

Totuși, conform unor statistici Eurostat privind trendul de impozitare în UE, România nu este una dintre țările cu o impozitare ridicată.

State precum Olanda, Danemarca, Belgia, Suedia și Franța sunt cu multe procente înaintea României în ceea ce privește taxele fiscale. Statisticile respective plasează chiar și Portugalia mai sus pe listă decât România. Totuși, Eurostat nu analizează contribuțiile sociale. Fiscalitatea din România nu poate fi considerată ridicată în contextul UE, iar investitorii străini prin intermediul asociațiilor din care fac parte își manifestă mai degrabă dorința de a avea un mediu mai stabil din punct de vedere al legislației fiscale, cu mai puține modificări și aceea de a avea costuri mai mici legate de administrarea fiscală. Măsurile pot fi în domeniul declarațiilor fiscale (în sensul reducerii numărului acestora și a simplificării procesului) iar ceea ce și Guvernul își dorește este eficientizarea sistemului de control și colectare.

Pentru a determina impozitarea sau nu în România există o serie de criterii în Codul Fiscal și în legislația internațională (OECD și tratate) care trebuie analizate în funcție de cazul practic. Astfel, doar existența unui domeniu electronic este posibil să nu genereze impozitarea în România. Conducerea afacerii și tranzacțiile efectuate pot însă să genereze un sediu fix în România care trebuie declarat și impozitat aici.

În ceea ce privește utilizarea fondurilor dintr-un offshore, retragerea lor pentru scopuri personale/private este un element generator de impozit în România. Deci, doar utilizarea lor pentru alte investiții (în capitalul unor firme) nu este taxată imediat în România.

Un exemplu vădit în care statul nu pierde îl reprezintă facilitățile fiscale legate de parcurile industriale. Sunt acordate anumite reduceri de impozit dar ele au ca obiectiv (din punct de vedere al Statului) dezvoltarea unor anumite zone (ocuparea forței de muncă, venituri la bugetul statului din impozitele pe salarii, dezvoltarea infrastructurii etc.). Este o optimizare fiscală în sensul că firma plătește mai puține impozite – temporar sau permanent – dar aceasta îi permite să își dezvolte afacerea, ceea ce este în beneficiul autorităților locale.

Legislația românească este aceeași în ceea ce privește fiscalitatea pentru toți nerezidenții (cei care nu sunt rezidenți din punct de vedere fiscal): Codul Fiscal, Normele de aplicare și legislația conexă. În plus, ca țara membră UE, statul român trebuie să aplicăm o serie de acte care sunt implementate la acest nivel.

Structurarea unui business din punct de vedere economic și fiscal trebuie să țină cont de funcționalitatea acelui business. Ca atare, este posibil să se creeze o structură eficiență din punct de vedere fiscal, pentru distribuirea produselor, dar aceasta trebuie să țină cont de legislația privind prețurile de transfer.

E vorba de o serie de reglementări care există atât în legislația României cât și la nivel internațional – OECD, care reglementează vânzările de produse și servicii între firme afiliate. Modul în care profitul este recunoscut în țara în care se produc mărfurile sau în altă țară depinde astfel de exemplu de activitățile economice efectuate în țările respective.

Ca atare doar înființarea unui offshore pentru distribuire nu este suficientă, dar este posibil să se dezvolte o afacere la nivel internațional cu un centru de achiziții și vânzări situat într-o țară în care impozitele să fie la un nivel avantajos.

În general, orice structură de business are și o latură fiscală. Atunci când fiscalitatea devine mai importantă decât businessul în sine, există legislație care permite autorităților fiscale să corecteze structurile respective. Utilizarea prevederilor legale pentru a atinge un nivel de impozitare cât mai redus este permisă atâta vreme cât în substanță, prevalează businessul.

Nicio legislație internațională nu interzice offshore-urile, dar există o listă neagră.

Ca atare nici legiuitorul român nu poate interzice offshore-urile dar există mecanisme de limitare a efectului utilizării lor: legislația privind prețurile de transfer, tratatele de dublă impunere, prevederile anti-abuz.

Figura nr. 7. Topul ieșirilor ilegale de bani din paradisurile fiscale

Profitul unei companii poate crește cu aproximativ 10-14% dacă își înregistrează un offshore. Astfel, dacă se efectuează un import la un preț cu 30-40% mai mic, se trece factura prin firma offshore, după care se reface și se adăugă venitul de 30-40% și în final se facturează către firma-mamă din România.

Astfel, se va impozita profitul de 30-40% prin firma offshore, iar impozitul poate varia de la o taxă fixă până la 10%.

În România, una dintre cele mai mari companii petroliere și totodată, unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, a plătit, potrivit raportului anual pe 2009, taxe și impozite, contribuții, redevențe și accize în valoare de 6,7 miliarde de lei (mai mult de jumătate din cifra sa de afaceri de 12,8 miliarde de lei), cu 4% mai mult față de 2008. Impozitul pe profit a fost de 286 de milioane de lei. Redevențele s-au ridicat la 553 de milioane de lei, iar contribuțiile sociale au atins valoarea de 563 de milioane de lei. Astfel, contribuția acestei companii la bugetul statului prin intermediul impozitelor indirecte a fost reprezentată, în principal, de accize (3,76 miliarde de lei), taxe aferente salariaților (602 milioane de lei) și TVA (779 de milioane de lei).

SECȚIUNEA 3 PARADISURILE FISCALE ȘI ROLUL LOR ÎN CRIZELE FINANCIARE INTERNAȚIONALE

3.1 Măsuri internaționale de reglementare a sistemului financiar global și criza Sistemului Monetar European

Politica fiscală are în vedere veniturile și cheltuielile guvernamentale care influențează semnificativ fluxurile circulare ale veniturilor, în vreme ce impozitele și taxele scot banii din circuit, cheltuielile prezintă o injecție în fluxurile veniturilor.

Criză economică începută la nivelul anului 2007 și ale cărei efecte încă mai sunt resimțite și astăzi, este în primul rând o criză bancară și financiară, cauzată fiind de inovații financiare riscante și nereglementate, în contextul liberalizării financiare si al globalizării. Totodată, creșterea fluxurilor de capital provenite în mare parte din economiile neo-mercantiliste, de către economiile exportatoare de materii prime, de economiile emergente, fondurile de pensii sau de economiile în curs de dezvoltare care au urmărit posibilitățile financiare mai profitabile, indiferent de riscurile asumate.

Politicile monetare au permis creșterea datoriilor private, apariția bulelor financiare și de locuințe, care au susținut creșterea economică. Totodată, economia mondială a devenit mai fragilă din cauza strategiilor întreprinse de unele țări mercantiliste care urmăresc câștiguri de competitivitate și acumularea de excedente externe.

3.2 Paradisurile fiscale și rolul lor în criză asiatică

Efectele crizei financiare au lovit lumea occidentală și nu numai într-un moment în care se producea de mai bine de un deceniu, o mișcare tectonică a economiei mondiale. Ascensiunea unor state precum, China, India, Brazilia determină o lume cu profunde reverberații economice și geopolitice.

Figura nr. 8. Topul țărilor cu cele mai mari fluxuri financiare ilicite

Criza asiatică a avut loc, în mod evident, pe fundalul lejerității cu care guvernele din zonă au deschis accesul capitalurilor de valori foarte mari, care și-au făcut simțită prezența pe termen scurt, iar la retragerea acestora, statele lumii nu au avut instrumente suficiente de a reechilibra piețele de capital naționale.

Diferențele mari și foarte mari de fiscalitate de la o țară la alta se explică, pe de o parte, prin gradele diferite de dezvoltare economică a acestora, iar pe de altă parte, prin politicile promovate de autoritățile publice în relațiile cu populația. Statele industrializate au o capacitate mai mare de finanțare a obiectivelor considerate de interes public decât cele aflate pe trepte inferioare de dezvoltare.

3.3 Criza financiară 2008 -2011 din perspectiva paradisurilor fiscale și a centrelor financiare offshore

În situația actuală a concurenței fiscale și a convergenței fiscale care reclamă o apropiere de opțiuni sociale și economice ale statelor membre, există o deschidere pentru coordonare, cu încadrarea progresivă a ratelor, dificultatea rămânând întrunirea unanimității, orice coordonare fiind imposibilă dacă nu se ajunge la un acord unanim al statelor implicate.

Criza financiar-economică a avut ca efect reluarea dezbaterilor referitoare la guvernanța economică, adică în sfera politicii monetare, a coordonării consolidate a politicilor economice și bugetare ale statelor.

Ca și exemplu „în cazul unei companii din Marea Britanie, unde impozitul pe profit este calculat progresiv, în funcție de valoarea profitului obținut (între 21% și 29.75%), se acceptă introducerea în contabilitate a contractelor și a facturilor de cheltuieli cu orice tip de societate (chiar și dintr-un paradis fiscal recunoscut) și astfel se scade simțitor impozitul pe profit ce trebuie plătit în Marea Britanie”.

Avantajul acestor societăți îl reprezintă faptul că ele sunt societăți europene, dau prestigiu afacerii, nu sunt recunoscute ca și paradis fiscal, pot fi folosite în diverse operațiuni economice precum licitații, contracte cu clienți care sunt reticenți fenomenului offshore, precum și orice alte operațiuni economice.

În ceea ce privește societățile încorporate în jurisdicții clasice offshore, marele avantaj al acestora este acela că nu trebuie ținută contabilitate în cazul lor. În cazul în care operațiunile economice nu se desfășoară pe teritoriul statului unde ele au fost înființate (în cazul IBC-urilor este cerință obligatorie) impozitul pe profit și dividende este 0, iar cerința legată de contabilitate se anulează.

Nu există o definiție doctrinară pentru companiile offshore, dar acestea sunt societăți comerciale înregistrate în state sau în anumite jurisdicții unde legislația fiscală, fie nu prevede perceperea de impozite, fie impozitele sunt foarte scăzute atâta timp cât societățile nu desfășoară activități pe teritoriul țării unde sunt înregistrate (paradis fiscal).

Din punct de vedere al actelor comerciale săvârșite firmele offshore pot fi considerate societăți străine, ele nu realizează venituri în țara în care au fost înmatriculate.

Teoretic, companiile offshore se pot înființa în orice țară din lume, dar nu peste tot pot obține și avantaje fiscale.

Unele țări, deși nu sunt jurisdicții offshore reale, sunt căutate pentru prestigiul pe care îl oferă, legislația benefică mediului de afaceri, rețeaua de tratate privind dubla impozitare sau facilitățile fiscale oferite unor anumite tipuri de investiții.

Având în vedere acest aspect, una dintre cele mai mari corporații americane, în anul 2010, nu a plătit către guvernul federal impozitul pe profit datorat, solicitând deduceri de taxe în valoare de 3,2 miliarde de dolari. Majoritatea companiilor americane, confruntate cu pierderi ca urmare a crizei financiare, și-au redus factura fiscală, folosind o varietate de vehicule de optimizare și solicitând deductibilități din ce în ce mai ridicate. În 2008, de exemplu, Goldman Sachs Group Inc. a avut o taxă de impozitare efectivă a profitului în valoare de 1%. Tot în acest context, Bank of America Corp., nu a mai plătit impozit pe profit din 2009, compania raportând pierderi în ambii ani.

J.P. Morgan Chase & Co. a avut, la rândul său, o taxă de impozitare efectivă a profitului negativă, de -33,4% în 2008. În același an, Citigroup nu a plătit impozite, fiindu-i returnate 7,8 miliarde de dolari la regularizările din următorii ani.

Datele ar putea sugera că, dincolo de bail-out-ul de care au beneficiat în timpul crizei, băncile americane au mai beneficiat și de un adevărat bail-out fiscal. Dacă însă primul a fost cel puțin discutabil, în ceea ce privește taxele și impozitele pe care (nu) le-au plătit guvernului federal situația este cu totul alta.

„Succesul” acestor companii nu poate fi pus totuși numai pe seama optimizării, lobby-ul având și el un rol important. Astfel, în 2009 Fiscul american (Internal Revenue Service – IRS) a scutit Citigroup, General Motors Co. și AIG de la plata impozitului pe venitul obținut din transferul de active către guvernul federal.

În plus, majoritatea companiilor americane au atacat în instanță deciziile autorităților federale, pentru aplicarea unor scutiri considerabile, în pofida opoziției IRS. După modelul GE, multe bănci americane plătesc impozite mai mici pe profituri expatriate. Wells Fargo & Co. a câștigat un proces cu IRS pe tema tranzacțiilor cunoscute sub numele „sale-in, lease-out” (vinde și apoi închiriază). Aceste tranzacții constau în vinderea de către un contribuabil american a unor active către un contribuabil cu sediu într-un paradis fiscal, urmând să închirieze aceleași active de la acesta, în scopul plății unor taxe cât mai reduse în SUA.

La o primă privire, toate aceste companii se comportă oportunist, întărind percepția publică, susținută de majoritatea presei americane, conform căreia acestea sunt niște căpușe care sug sângele economiei SUA. Dacă însă orizontul temporar e extins, tabloul se schimbă considerabil: Bank of America a plătit, de exemplu, peste 60 de miliarde de dolari impozit pe profit în ultimii 10 ani, iar taxa efectivă de impozitare a profitului Goldman Sachs a fost de 30,8% în aceeași perioadă, în pofida pierderilor raportate în ultimii trei ani. De altfel, Goldman Sachs se află pe locul 21 în topul marilor contribuabili americani, deși în topul 500 Fortune se situează abia pe poziția 41.

Faptul că aceste companii au avut succes în instanțele americane are la bază un lung istoric de precedente. Judecătorii americani recunosc companiilor, ca și contribuabililor persoane fizice, dreptul de a se folosi de portițele legislative pentru a plăti impozite cât mai reduse. Unul dintre procese e edificator pentru modul în care GE a reușit să nu plătească niciun ban statului american. În 1993, GE Capital, care face parte din General Electric, a creat o subsidiară, TIFD III-E Inc., pentru a transfera flota aeronautică, invocând necesitatea de a-și reduce riscurile din activitățile de închiriere a flotei. A vândut apoi cote din subsidiară către două bănci olandeze, fiind capabilă astfel să evite plata de impozite în SUA prin relocarea profitului subsidiarei către noii coproprietari, cele două bănci olandeze, iar Curtea Supremă a dat câștig de cauză GE, dispunând totodată returnarea de către IRS a impozitelor colectate cu forța, în valoare de 62 de milioane de dolari, la care să fie aplicată și o dobândă penalizatoare. Chiar dacă una dintre motivațiile principale ale GE a fost evitarea plății taxelor, tranzacția a avut substanță economică și a fost conformă codului fiscal.

Decizia instanței supreme în procesul intentat IRD de General Electric are la bază un precedent similar din prima parte a secolului trecut, care a ajuns la Curtea Supremă a SUA.

Potrivit motivării majorității, oricine își poate aranja afacerile astfel încât taxele pe care le plătește să fie cât mai reduse: nu este obligat să aleagă soluția care-i convine cel mai mult Trezoreriei. Nu există nici o datorie patriotică de a maximiza taxele plătite către stat. Nu este nimic sinistru în structurarea propriilor afaceri în așa fel încât taxele plătite să fie cât mai reduse. Oricine poate face acest lucru, sărac sau bogat, și bine face, pentru că nimeni nu are nici o obligație publică de a plăti mai mult decât îi cere legea.

Tot în sprijinul teritoriilor offshore a stabilit și o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Astfel, „în august 2002, Regatul Unit a notificat Comisiei Europene reforma pe care o intenționa guvernul Gibraltarului privind impozitul pe profit”.

Această reformă cuprindea în special abrogarea vechiului sistem fiscal și introducerea a trei impozite aplicabile tuturor societăților din Gibraltar, și anume: o taxă de înregistrare a societăților, un impozit pe numărul de salariați și un impozit pe ocuparea localurilor profesionale – business property occupation tax (BPOT), prevăzându-se că, în cazul ultimelor două, contribuția era plafonată la 15 % din profit.

În 2004, Comisia Europeană a decis ca propunerile notificate în vederea reformei sistemului de fiscalitate aplicat întreprinderilor din Gibraltar constituie o schemă de ajutoare de stat incompatibilă cu piața internă și, prin urmare, aceste propuneri nu pot fi puse în aplicare. Astfel, Comisia a considerat că trei aspecte ale reformei fiscale erau selective în plan material:

1) condiția ca societățile să realizeze profit înainte de a fi supuse impozitului pe numărul de salariați și BPOT, deoarece favorizează întreprinderile care nu obțin profit;

2) plafonul de 15 % din profit aplicat în cazul supunerii la plata impozitului pe numărul de salariați și a BPOT, deoarece acest plafon favorizează întreprinderile care, pentru exercițiul fiscal în cauză, au un profit scăzut în raport cu numărul de salariați și cu ocuparea localurilor profesionale;

3) impozitul pe numărul de salariați și BPOT, deoarece aceste două impozite favorizează, prin natura lor, societățile offshore care nu au o prezență fizică reală în Gibraltar și care, în consecință, nu trebuie să plătească impozitul pe profit.

În plus, Comisia a considerat că reforma avută în vedere era selectivă în plan regional în măsura în care prevedea un sistem în baza căruia societăților din Gibraltar li se aplică, în general, o cotă mai mică decât societăților din Regatul Unit.

În urma acțiunilor formulate de guvernul Gibraltarului și Regatul Unit, Tribunalul de Primă Instanță a anulat, la 18 decembrie 2008, decizia Comisiei.

În hotărârea sa, Tribunalul a considerat, în special, că, Comisia nu a urmat o metodă de analiză corectă în ceea ce privește selectivitatea materială a proiectului de reformă.

Astfel, potrivit Tribunalului, pentru a dovedi caracterul selectiv al regimului fiscal în cauză, Comisia ar fi trebuit să demonstreze că anumite elemente ale acestuia au un caracter derogatoriu în raport cu regimul fiscal comun sau normal din Gibraltar.

În consecință, Comisia nu putea, așa cum a făcut-o în propria decizie, să considere măsuri fiscale generale drept selective în raport cu efectele lor.

În plus, Tribunalul a apreciat că acest cadru de referință pentru aprecierea selectivității regionale a reformei corespundea exclusiv limitelor teritoriului Gibraltarului și nu celor ale Regatului Unit.

În acest context, Comisia Europeană și Spania au formulat prezentele recursuri la Curtea de Justiție în vederea anulării hotărârii Tribunalului.

În cadrul hotărârii pronunțate Curtea apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că proiectul de reformă fiscală nu conferă avantaje selective societăților offshore.

Astfel, Curtea de Justiție consideră ca o sarcină fiscală diferită care rezultă din aplicarea unui regim fiscal general nu poate fi suficientă, în sine, pentru stabilirea selectivității unei impozitări. Cu toate acestea, Curtea consideră că această selectivitate există atunci când, ca în speță, criteriile care constituie baza de impozitare reținute de un sistem sunt de natură să caracterizeze întreprinderile beneficiare pe baza caracteristicilor care le sunt specifice în calitate de categorie de întreprinderi privilegiate.

Așadar, Curtea constată că regimul fiscal din Gibraltar se caracterizează, în special, prin combinarea impozitului pe numărul de salariați și a BPOT ca unice baze de impozitare care are drept consecință o impozitare care depinde de numărul de salariați și de dimensiunea localurilor profesionale ocupate.

Cu toate acestea, pentru motivul lipsei unor alte baze de impozitare, combinarea acestor baze de impozitare (care se bazează pe aceleași criterii prin ele însele de natură generală) exclude de la bun început de la orice impozitare societățile offshore în considerarea faptului că nu au salariați și nici nu ocupă localuri profesionale.

Aceste criterii operează, așadar, o discriminare între societăți care se află într-o situație comparabilă în raport cu obiectivul urmărit de proiectul de reformă fiscală, și anume acela de introducere a unui sistem general de impozitare pentru toate societățile stabilite în Gibraltar.

Prin urmare, Curtea conchide că împrejurarea ca societățile offshore nu sunt impozitate în Gibraltar nu este o consecință aleatorie a regimului în cauză, ci consecința faptului că cele două impozite care se aplică societăților (în special, bazele lor de impozitare) sunt concepute astfel încât societățile offshore, care, prin natura lor, nu angajează salariați și nu ocupă localuri profesionale, nu sunt supuse impozitării.

În consecință, împrejurarea că societățile offshore nu sunt supuse impozitării tocmai în considerarea caracteristicilor proprii și specifice acestei categorii de societăți, permite să se considere că aceste societăți beneficiază de avantaje selective.

În special, Curtea amintește că, contrar raționamentului Tribunalului, calificarea unui sistem fiscal drept selectiv nu este condiționată de faptul că acesta este conceput astfel încât toate întreprinderile sunt supuse acelorași sarcini fiscale, ci de faptul că unele dintre acestea profită de norme derogatorii care le conferă un avantaj selectiv. O asemenea interpretare a criteriului selectivității ar presupune că – pentru a putea fi considerat selectiv – un regim fiscal trebuie să fie conceput potrivit unei anumite tehnici de reglementare.

Această abordare ar avea drept consecință că normele fiscale naționale nu intră, de la bun început, în sfera controlului în materie de ajutoare de stat din simplul motiv că acestea țin de o altă tehnică de reglementare, deși produc aceleași efecte.

Întrucât proiectul de reformă fiscală este selectiv în plan material în sensul că conferă avantaje selective societăților offshore, Curtea apreciază că nu este relevant să se examineze dacă proiectul de reformă este selectiv în plan teritorial.

În aceste condiții, Curtea decide să anuleze hotărârea Tribunalului și să confirme decizia Comisiei potrivit căreia proiectul de reformă fiscală constituie o schemă de ajutoare de stat pe care Regatul Unit nu este autorizat să o pună în aplicare.

Criza financiară din 2008 a relevat probleme majore în reglementarea și gestionarea instituțiilor financiare din întreaga lume. Unele instituții financiare au fost considerate "prea mari pentru a eșua".

Colapsul sau aproape prăbușirea mai multor organizații în timpul crizei financiare provocate de contagiune pe scară largă, a înghețat piețele financiare cheie și le-a scos din fluxurile de investiții la nivel mondial.

Acesta a fost un șoc semnificativ în economia globală și a declanșat o recesiune globală cu costuri masive către guverne, creșterea economică, ocuparea forței de muncă, a dus la dificultăți financiare și sociale în mai multe comunități din întreaga lume.

În ultimii ani, legile fiscale internaționale nu au reușit să țină pasul cu schimbările din mediul de afaceri la nivel global, în special cu creșterea rapidă a economiei globale, iar multe dintre societatile multinaționale nu sunt impozitate la modul în care acestea ar trebui să fie, astfel încât majoritatea dintre acestea au ales tarâmurile offshore.

G20 este puternic angajată în cooperarea internațională pentru a proteja integritatea sistemelor fiscale naționale. Cooperare fiscală internațională va continua să se concentreze pe trei domenii conexe evaziunii fiscale, în special, eroziune de bază și profit deplasare (BEPS) pentru a asigura profiturile sunt impozitate în locul unde are loc activitatea economică, promovarea transparenței fiscale internaționale și schimbul global de informații, astfel încât contribuabilii cu investiții offshore, respectă obligațiile fiscale interne.

CAPITOLUL VII – MODELE DE PARADISURI FISCALE

SECȚIUNEA 1. PARADISURI FISCALE MAJORE

1.1. Olanda

Toate societățile comerciale situate în Țările de Jos (cu excepția societăților de investiții calificate, care sunt supuse la o rată de impozit pe profit de 0%), inclusiv holdinguri, sunt, în principiu, scutite de la plata impozitului pe profit olandez cu privire la toate beneficiile legate de anumite participații de calificare (participări). Prestațiile în dividende includ numerar, dividende în natură, acțiuni gratuite, de repartizare a profitului "ascunse" și câștiguri de capital realizate la cedarea acționariatului.

Companiile rezidente sunt cele constituite în temeiul dreptului civil olandez, inclusiv filiale ale companiilor străine, companiile europene (Societas Europaea, sau ȘES) și societăților cooperative europene (Societas Europaea Cooperativa, sau SCE), cu sediul în Olanda, chiar dacă managementul lor se află în străinătate.

În plus, companiile sunt rezidente în cazul în care intră sub incidența dreptului civil străin, dar în mod eficient gestionate și controlate în Țările de Jos. Companiile rezidente sunt supuse impozitului pe venitul lor în întreaga lume. Companii nerezidente, în primul rând birourilor de sucursale ale societăților străine care fac afaceri în Țările de Jos, sunt impozabile numai pe elemente specifice de venit, cum ar fi imobiliare și profituri de afaceri în Țările de Jos.

Profitul fiscal nu este neapărat calculat pe baza situațiilor financiare anuale. În Olanda, toate metodele de contabilitate comerciale trebuie să fie revizuite pentru a confirma că acestea sunt acceptabile în conformitate cu legislația fiscală. Caracteristica principală a evidenței fiscale este conceptul juridic de "practici de afaceri de sunet." Cheltuielile suportate în legătură cu desfășurarea unei afaceri sunt, în principiu, deductibile. Cu toate acestea, anumite cheltuieli nu sunt deductibile, cum ar fi amenzi și penalități, și cheltuielile suportate în legătură cu o crimă. Pentru companiile care nu au acționari cu interese majore, nu există alte restricții, cu excepția cazului cu privire la deductibilitatea legate de partid cheltuieli cu dobânzile. Pentru alte companii, anumite cheltuieli sunt deductibile parțial.

Sub regimul fiscal olandez, un grup de companii poate fi tratat ca un contribuabil în scopuri fiscale olandeze. Regimul fiscal are următoarele caracteristici:

• Pentru a alege o unitate fiscală, printre alte cerințe, o campanie mamă trebuie să dețină cel puțin 95% din acțiunile unei filiale.

• Ambele companii olandeze și străine pot fi incluse într-o unitate fiscală în cazul în care locul conducerii efective este situat în Țările de Jos,

• O filială poate fi inclusă în unitatea fiscal de la data achiziției.

Avantajele unui astfel de tratament de grup includ următoarele:

• Pierderile realizate de o filială pot fi compensate cu profiturile altor membri ai grupului.

• Reorganizările, inclusiv mișcările de active cu rezerve ascunse de la o companie la alta, nu au consecințe fiscale directe.

Legislația fiscală olandeză include principiul deplinei concurențe (codificată în Legea privind Impozitul pe profit) și conține cerințe specifice de documentare privind prețurile de transfer. Tranzacții între întreprinderi asociate (tranzacții controlate) trebuie să fie documentate. Această documentație trebuie să includă o descriere a termenilor tranzacțiilor controlate, entitățile (și sediile permanente) implicate și o analiză aprofundată a așa-numiților cinci factori de comparabilitate (atât din punct de vedere al tranzacțiilor controlate cât și tranzacțiile necontrolate), din care analiza funcțională este cea mai importantă. Documentația trebuie să stabilească modul în care prețurile de transfer au fost determinate. În cazul în care astfel de informații nu sunt disponibile, la cerere, în cazul unui audit sau litigiu, sarcina probei cu privire la natura deplinei concurențe a prețurilor de transfer trece la contribuabil.

Ca urmare, contribuabilul este expus la posibile taxe de penalizare pentru nerespectare.

1.2. Cipru

Economia cipriotă se caracterizează printr-o dimensiune redusă a pieței interne și operatorilor economici, prin deschiderea către comerțul internațional și dependența semnificativă față de acesta. Economia se bazează pe inițiativa privată, cele mai multe activități economice desfășurându-se în sectorul privat. Aceasta este orientată către servicii care reprezintă 80% din PIB. Creșterea importanței sectorului de servicii reflectă gradul de evoluție al economiei de la un principal exportator de produse minerale (în special cupru și azbest) și produse agricole (citrice, cartofi) din perioada 1960-1973, la un exportator de produse prelucrate (mai ales confecții și încălțăminte) la sfârșitul anilor ’70, respectiv la un centru internațional de afaceri și servicii în anii ’80 și ’90.

Deși criza financiară globală a început în 2008, Republica Cipru a intrat în recesiune doar în 2009 cu o reducere a creșterii economice de 1,7% și cu trecerea de la surplus, în 2008, la deficit bugetar, în 2009.

De asemenea, politica fiscală expansionistă adoptată în scopul stimulării investițiilor, cererii și coeziunii sociale a împovărat și mai mult bugetul.

După o recuperare modestă în 2010 (PIB +1,1%), înăsprirea condițiilor financiare din zona euro a afectat și economia Republicii Cipru.

Pe lângă turbulențele financiare din zona euro, expunerea sistemului bancar cipriot la evoluțiile din Grecia și previziunile negative ale economiei globale, sunt alți factori care au influențat economia cipriotă, astfel că în 2011 creșterea PIB a fost doar de 0,5%, iar în 2012 s-a înregistrat o scădere de 2,4%, astfel:

PIB: estimat, în 2012, la 17.886,8 milioane euro în prețuri curente și la 14.817,6 milioane euro în prețuri constante.

Rata de creștere în termeni reali este de -2,4%.

VNB/loc.: estimat, în 2012, la 19.675 euro/loc în prețuri curente (o scădere de 7,3% față de 2011) și la 16.299 euro/loc. în prețuri constante (o scădere de 9,1%).

Rata medie a inflației: 2,4% în 2012.

Rata șomajului: fost la sfârșitul lunii decembrie 2012 de 14,7%, respectiv 15,6% în rândul bărbaților și de 13,9% în rândul femeilor.

Numărul șomerilor la sfârșitul anului a fost de 41.625 persoane, cu 26,5% mai mult decât în decembrie 2011. Cea mai mare rată a șomajului de 28,5% s-a înregistrat în rândul tinerilor (cu vârste între 15-24 ani). În februarie 2013, numărul șomerilor a continuat să crească ajungând la 46.109 persoane. Rata de creștere a șomajului din Republica Cipru este printre cele mai mari din UE, după Spania și Grecia.

Salariul mediu brut lunar: 2.292 euro (trimestrul IV 2012), la nivelul întregii economii. Bărbații au câștigat în medie 2.470 euro, iar femeile 2.082 euro. Acesta nu include primele și bonusurile acordate salariaților.

Valoarea comerțului exterior de mărfuri al Republicii Cipru, în anul 2012, a fost de de 7.161,0 milioane euro, din care importul (CIF) 5.740,5 milioane euro, iar exportul (FOB) 1.420,5 milioane euro, cu un șold negativ al balanței comerciale de 4.320,0 mil. euro, mai mic cu 11,9% față de cel din 2011. Comparativ cu 2011, comerțul total s-a redus cu 7,2%, respectiv importul a scăzut cu 9,0%, iar exportul a crescut cu 1,2%. Creșterea exportului s-a datorat majorării cu 15,4% a exportului pe piețele extra-UE.

Comerțul cu mărfuri cu țările membre UE a fost de 4.521,7 mil. euro, continuând să dețină o cotă importanta (de 63,1%) din total, desi se afla în scădere cu 9,1% fata de 2011. Intrările din UE au fost de 3.902,7 mil. euro (o scădere de 8,5%), reprezentând 68,0% din total import, iar livrările către UE au fost 619,0 mil. euro (scădere de 12,8%), reprezentând 43,6% din total export.

Principalele activități economice din Cipru sunt: serviciile financiar-bancare, serviciile de afaceri, turismul, transportul maritim, managementul și administrarea fondurilor, asigurările, comerțul. Importanța serviciilor în economia națională este demonstrată și de ponderea acestora în export.

Sectorul bancar, cu active de peste 8 ori valoarea PIB, a reprezentat un pilon al economiei cipriote, generând, direct, o cotă importantă din locurile de muncă și venituri și, indirect, sprijinind serviciile de afaceri.

În prezent, în Republica Cipru funcționează 41 de bănci, dintre care 5 sunt bănci cipriote, 8 filiale și 27 sucursale ale unor bănci străine din UE și țări non-UE și un birou de reprezentare, toate aflându-se sub supravegherea Băncii Centrale a Republicii Cipru. Pe lângă aceste bănci, operează și circa 100 cooperative de credit care oferă produse și servicii similare băncilor, fiind supravegheate de Autoritatea de Supraveghere și Dezvoltare a Societăților Cooperatiste de Credit (ASDCCS). Sistemul băncilor cooperatiste se află în restructurare.

În prezent, sectorul bancar din Cipru, în special Bank of Cyprus, se află în proces restructurare și reorganizare ca urmare a acordului încheiat cu Eurogroup la sfârșitul lunii martie 2013. Sucursalele Bank of Cyprus din străinătate vor fi vândute.

Principalele trei bănci din Republica Cipru au suferit pierderi importante datorită obligațiunilor deținute la companiile-mamă elene, având nevoie de 10 miliarde euro pentru recapitalizare.

Un alt sector cu o contribuție importantă în economia Cipru este sectorul imobiliar care a fost puternic lovit de criza datoriilor din regiune.

Astfel, în 2012, numărul autorizațiilor de construcție a scăzut cu 4,4% față de anul anterior, cele mai mari scăderi înregistrându-le autorizațiile acordate pentru clădirile rezidențiale (-16,2%). Atât suprafața construită, cât și valoarea construcțiilor s-au redus, față de 2011, cu 33,7%, respectiv cu 21,0%. Prețul materialelor de construcții s-a majorat cu 0,2% față de 2011, iar vânzările locale de ciment s-au redus cu 32,2%.

Sectorul asigurărilor s-a extins rapid în ultimii ani, insula jucând un rol important pe piețele din estul Mediteranei, Orientul Mijlociu, Rusia și zona CSI. Există 34 de companii de asigurare autorizate ce operează pe piața cipriotă, incluzând 5 firme din UE și 3 din țări terțe. Piața este dominată de 5 mari jucători care controlează 84% din piața asigurărilor de viață și 49% din piața celorlalte tipuri de asigurări.

Printre aceștia se numără General Insurance of Cyprus și Eurolife, filiale ale Bank of Cyprus. Majoritatea fac parte din grupuri bancare, urmând aceste bănci în zonele unde acestea și-au extins activitatea, în principal Rusia și țările balcanice. Alte companii sunt Universal Life în sectorul asigurărilor de viață, Pancyprian Cosmos, Antalantin în segmentul celorlalte tipuri de asigurări.

În sector sunt angajate 2.000 persoane, la care se adaugă alți 2.000 intermediari. Sectorul reprezintă circa 4,7% din PIB, însă valoarea se află sub media globală de 9%, ceea ce indică posibilitatea unei dezvoltări semnificative în viitor.

În același timp, industria asigurărilor este unul dintre cei mai mari investitori instituționali din insulă cu investiții ce depășesc 2,6 miliarde euro.

Cipru reprezintă un important centru internațional de afaceri. Introducerea la mijlocul anilor ’70 a unei legislații cu multe avantaje în domeniul impozitării afacerilor internaționale, cuplată cu o rețea extinsă de acorduri pentru evitarea dublei impuneri au făcut din Cipru un loc foarte atractiv pentru investitorii internaționali.

La sfârșitului anului 2012, erau înregistrate în Cipru 269.345 de companii, din care 17.999 înregistrate în 2012.

Noua legislație în domeniul fiscal a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2003, introducând numeroase modificări, în concordanță cu directivele UE, astfel încât să satisfacă solicitarea OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) de eliminare a “paradisului fiscal”.

Noua lege fiscală impune același nivel de impozitare pentru companiile înregistrate în Republica Cipru.

Cu alte cuvinte, din ianuarie 2003 nu se mai face distincție între nivelul de impozitare a companiilor internaționale și a celor locale.

Sistemul fiscal este în deplină conformitate cu reglementările UE, ale Grupului de Acțiune Financiară Internațională privind Spălarea Banilor (FATF), OCDE și Forumul Stabilității Financiare.

Rezidenții din Cipru sunt impozitați după venitul lor general. Nerezidenții sunt impozitați numai după venitul provenit din Cipru. O persoană este considerată rezidentă, dacă stă în Cipru mai mult de 183 de zile într-un an calendaristic.

Ratele de impozitare ale venitului anual sunt:

Până în 19.500 euro neimpozabil

19.501 – 28.000 euro 20%, impozit cumulat 1.700 euro

28.001 – 36.300 euro 25%, impozit cumulat 3.775 euro

36.301 – 60.000 euro 30%, impozit cumulat 10.885 euro

Peste 60.000 euro 35%

Pensiile străine sunt impozitate cu 5%, dar se acordă o excepție anuală de 3.420 euro.

Excepții de plata impozitului pe venit:

venitul din dobânzi, excepție făcând cele încasate din activitatea de bază a persoanei sau strâns legată de aceasta;

venitul obținut din dividende;

50% din venitul obținut în Cipru de o persoană nerezidentă în Cipru înainte de angajare.

Această scutire se aplică pentru o perioadă de 5 ani de la angajare, pentru angajările făcute după 1 ianuarie 2012, dacă remunerația anuală depășește 100.000 euro, 20% din venitul obținut în Cipru de o persoană nerezidentă, dar max. 8.550 euro/anual, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu 1 ianuarie a anului următor angajării, întreaga sumă obținută din serviciile prestate în afara insulei, pe o perioadă mai mare de 90 zile într-un an fiscal, de către un salariat nerezident în Cipru sau de către o persoană străină, profitul înregistrat de un sediu permanent din străinătate, dar în anumite condiții, suma forfetară primită gratuit la pensionare, la comutarea pensiei sau compensarea primită pentru deces sau vătămare, veniturile de capital obținute de persoanele fizice ca urmare a contribuției la fondurile aprobate (precum „Provision Fund”), profiturile din vânzarea titlurilor de valoare (acțiuni, obligațiuni, titluri de creanță, etc.), pensiile pentru văduvi/e, pensiile sau alte facilități acordate în mod special, bursele de studii, etc

Următoarele sume sunt deductibile din venit:

contribuția la uniunile comerciale sau asociațiile profesionale;

20% din venitul obținut din chirii, dobânzile plătite pentru clădirile închiriate, donațiile în scopuri caritabile făcute pe bază de chitanță;

cheltuielile cu întreținerea unei clădiri pentru care este în vigoare un ordin de conservare (până la 1.200 euro, 1.100 euro sau 700 euro pe m2 în funcție de mărimea clădirii);

contribuția la asigurările sociale, fondul „provident”, fondul de sănătate (maxim 1% din remunerație), fondul de pensii, asigurările de viață (maxim 7% din suma asigurată), care împreună nu trebuie să depășească 1/6 din venitul impozabil, contribuția specială.

O companie este considerate rezidență în Cipru dacă afacerile pe care le derulează sunt conduse și controlate din Cipru.

De la 1 ianuarie 2003, data la care noua reforma fiscală a intrat în vigoare, nu mai există o distincție între nivelul taxei aplicate companiilor internaționale și cele locale, iar profitul companiilor este impozitat cu 10%, iar în 2013 acesta se va majora la 12,5%.

Sunt exceptate de la impozitare următoarele venituri:

profiturile din vânzarea activelor,

dividendele,

dobânda care nu este obținută din activitatea principală a companiei sau strâns legată de aceasta,

profiturile unui sediu permanent în străinătate, în anumite condiții,

veniturile autorităților locale,

veniturile companiei înființată în scopul exclusiv de promovare a artei, științei sau sportului,

veniturile instituțiilor religioase, de caritate sau educaționale având un caracter public,

veniturile din fondul de pensii aprobat sau fondul de pensii provident sau orice fond de asigurări.

Transferul activelor și pasivelor între companii, urmare reorganizării companiei, se poate face fără plată vreunei taxe, iar pierderile sunt preluate de către noua entitate. Reorganizarea include: fuziune, divizare, divizare parțială, transferul activelor, modificarea cotei părți deținute în companie, transferul sediului.

In ceea ce priveste unele tipuri speciale de companii scutite de la plata impozitului pe profit, legislația privind transportul maritim de mărfuri aprobată de UE, prevede exceptarea de la plata taxelor directe a acestor companii și impozitarea în baza unei taxe pe tonaj, pentru operațiunile desfășurate de navele din spațiul UE și SEE (Spațiul Economic European).

Legislația permite vaselor ce nu provin din UE sau SEE să intre sub influența regimului impozitării după tonaj cu condiția ca flota să fie constituită în proporție de cel puțin 60% din vase aparținând UE/SEE. Dacă această condiție nu este îndeplinită, navele neînregistrate în spațiul UE/SEE se pot califica totuși, în anumite condiții.

De asemenea, sunt exceptate salariile ofițerilor și ale echipajului de la bordul navelor cipriote.

Scutirea de la plata impozitului pe venit se aplică:

– Profiturilor obținute din folosirea navelor.

– Veniturile din dobânzi derivate din fondul de rulment al companiei.

– Profiturile din vânzare navelor.

– Dividendele primite din profiturile menționate mai sus.

– Profitul din vânzarea companiilor navale.

De asemenea, scutirea se aplică pentru navlositorul de nava nudă („bareboat”) a unui vas având steagul Cipru aflat sub înregistrare paralelă.

Excepțiile se acordă pentru:

– Profiturile din operațiunile de navlosire a navelor.

– Veniturile din dobânzi derivate din fondul de rulment al companiei.

– Dividendele primite din profiturile menționate mai sus.

Legea acordă această scutire cu condiția ca toate navele să fie înregistrate în sistemul de impozitare în funcție de tonaj și cu condiția ca cel puțin 25% (în anumite condiții 10%), din tonajul net al navelor deținute sau cu contract „bareboat” este navlosit.

Scutirea acoperă:

– Profiturile obținute din managementul echipajului.

– Dividendele plătite din aceste profituri.

– Veniturile din dobânzi.

Aceste scutiri se acordă în următoarele condiții:

– Menținerea unui birou permanent în Cipru cu personal suficient ca număr și calificare.

– Cel puțin 51% din personalul de la țărm să fie cetățeni ai UE sau SEE (Spațiul Economic European).

– Cel puțin 2/3 din tonajul total aflat în administrare trebuie să fie gestionat în UE/SEE (orice depășește 1/3 este impozitat conform legii impozitului pe profit).

Aplicarea sistemului de impozitare în funcție de tonaj este obligatorie pentru proprietarii de nave sub steag cipriot și opțional pentru armatorii de nave care nu se află sub steag cipriot, navlositorii și managerii de nave. Cei care au ales să se înregistreze în sistemul de impozitare în funcție de tonaj, trebuie să rămână în acest sistem cel puțin 10 ani.

Profiturile companiilor de asigurări sunt supuse impozitului pe profit la fel ca și celelalte companii, cu excepția cazului în care impozitul de plată rezultat din impozitarea activității de asigurare este mai mic decât 1,5% din valoarea brută a primelor acordate. În acest caz, diferența se plătește ca impozit suplimentar pe profit.

Taxa pe veniturile de capital este de 20% din profitul net și se aplicată câștigurilor din vânzarea proprietății imobiliare situată în Republica Cipru, inclusiv asupra câștigurilor din vânzarea cotelor părți deținute în companii care dețin astfel de proprietăți imobiliare, dar excluzând cotele părți deținute în companii listate la orice bursă de valori recunoscută.

Sunt exceptate:

transferurile datorate decesului,

donațiile făcute de părinți către copii sau între soț și soție sau între rude de până la gradul trei,

donațiile către o companie unde acționarii sunt membri ai familiei donatorului și acționarii continuă să fie membri ai familiei pentru o perioadă 5 ani de la data transferului,

donațiile unui companii familiale către acționarii săi, cu condiția că proprietatea să fi fost inițial cumpărată de către companie cu titlu de donație. Proprietatea trebuie să rămână în posesia donatarului (cel ce a primit donația) pentru cel puțin 3 ani,

donațiile către guvern, instituții de caritate sau autorități locale educaționale,

transferurile urmare reorganizării,

schimbul său vânzarea proprietății imobiliare în baza Legii (consolidate) a Terenului Agricol,

exproprierile,

schimbul de proprietăți cu condiția ca întregul câștig realizat urmare schimbului să fie folosit pentru achiziționarea altei proprietăți. Câștigul neimpozabil este deductibil din costul noii proprietăți (ex.: plata impozitului este amânată până la vânzarea noii proprietăți).

Persoanele fizice pot deduce din veniturile de capital următoarele:

până la 85.430 euro din vânzarea reședinței private (în anumite condiții),

până la 25.629 euro din vânzarea terenului agricol de către agricultor,

până la 17.086 euro din alte vânzări.

Aceste excepții sunt acordate pe viață până la maximum 85.430 euro pe toată durata vieții.

Impozitul pe avere a fost eliminat începând cu 1 ianuarie 2000. Executorul/administratorul averii decedatului este obligat prin Legea Averii Persoanelor Decedate să transmită autorităților fiscale o declarație a activelor și pasivelor decedatului, într-o perioadă de 6 luni de la data decesului.

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) se aplică vânzării de bunuri, prestărilor de servicii, achizițiilor din UE și importurilor din afara UE. Legislația din Cipru cuprinde patru rate de TVA:

0%;

5% de la 1 iulie 2000;

8% de la 1 august 2005 (de la 13.01.2014 va fi 9%);

18% de la 14 ianuarie 2013 (de la 13.01.2014 va fi 19%)

Sunt exceptate de la plata TVA:

majoritatea serviciilor de îngrijire medicală, spitalizare și stomatologice

majoritatea serviciilor bancare și financiare

servicii de asigurări

anumite servicii cultural-educaționale și activități sportive

servicii de administrare oferite de fondurile mutuale

servicii poștale oferite de autoritatea poștală națională

serviciile prestate de autoritățile locale (salubrizare, colectare apă menajeră)

biletele de loterie și cupoanele de pariuri pentru fotbal și cursele de cai

închirierea sau leasingul bunurilor imobiliare

furnizarea bunurilor imobiliare (excepție făcând furnizarea de clădiri noi înainte de prima utilizare), inclusiv furnizarea de terenuri și clădiri la mâna a doua.

Deosebirea dintre rată 0% a TVA și scutirea de TVA constă în faptul că o companie care furnizează bunuri/servicii scutite de TVA nu are dreptul de a recupera TVA-ul perceput pe achizițiile, cheltuielile sau importurile pe care le-a făcut.

Înregistrarea pentru plata TVA este obligatorie pentru firmele ce depășesc o cifră de afaceri de 15.600 euro în ultimele 12 luni sau se așteaptă ca cifra de afaceri să depășească 15.600 euro în următoarele 30 de zile. Firmele cu o cifră de afaceri sub 15.600 euro sau cu vânzări ce nu sunt supuse plații TVA, dar care au dreptul de a solicita TVA aferentă, au opțiunea de a se înregistra sau nu.

Înregistrarea este obligatorie pentru companiile care fac achiziții de mărfuri, din țări membre ale UE, ce depășesc 12.251,61 euro într-un an calendaristic. În plus, de la 1 ianuarie 2010, sunt obligate să se înregistreze și firmele care furnizează servicii intra-comunitare pentru care primitorul trebuie să-și înregistreze TVA-ul în conformitate cu condițiile de taxare inversă.

Plata TVA se face cel târziu în cea de-a 10 zi, a celei de-a 2-a luni după perioada de calcul a taxei.

Începând cu 19.02.2013, dacă restituirea TVA se face cu o întârziere mai mare de 4 luni de la data depunerii cererii, solicitanții pot primi, pe lângă sumele datorate, și o dobândă calculată în funcție de numărul de zile de întârziere. Perioada de restituirea a TVA poate ajunge până la 8 luni, în cazul în care comisarul deschide o investigație privind cererea de restituire.

Impozitul pe proprietățile imobiliare se calculează începând cu 1 ianuarie din fiecare an. Acesta se aplică la valoarea de piață a proprietății la 1 ianuarie 1980, iar data limită de plată este 30 septembrie a fiecărui an.

Sunt supuse plății acestui impozit atât persoanele fizice, cât și cele juridice.

Ratele de impozitare sunt:

Sunt scutite de la plata acestui impozit:

cimitirele publice

bisericile și alte clădiri religioase

spitalele publice

școlile

proprietățile imobiliare deținute de stat

ambasadele și consulatele străine

locurile publice și de folosință comună

clădirile pentru care există ordin de conservare

clădirile organizațiilor de caritate

terenurile agricole folosite în agricultură sau pentru creșterea animalelor de către agricultorii sau crescătorii de animale ce locuiesc în zonă

În ceea ce privește taxa pe transferul de proprietate în cadrul Departamentului pentru Teren și Supraveghere se plătește o taxă pe transferul proprietății imobiliare în valoare de:

În efortul de a revigora piața imobiliară, în perioada 2.12.2011–31.12.2014, orice transfer care este supus TVA va fi scutit de la plata taxei de transfer menționată mai sus, iar orice transfer care nu este supus plății TVA este eligibil pentru o reducere de 50% din taxa de transfer.

În cazul transferului proprietății către o companie familială, taxa de transfer este returnată după 5 ani, dacă proprietatea rămâne companiei și acționarii sunt aceiași.

În cazul transferului proprietății de la o companie ai cărei acționari sunt soți și/sau copiii acestora, către unul dintre cei doi soți, către copiii acestora sau către o rudă de până la gradul trei, taxa de transfer se calculează pe valoarea proprietății, astfel:

8% dacă transferul se face către unul din soți

4% dacă transferul se face către un copil

8% dacă transferul se face către o rudă

Următoarele rate se aplică în cazul transferului gratuit:

4% de la părinți la copil

8% între soți

8% între rudele de gradul 3

8,54 euro către tutori

În aceste cazuri, valoarea este cea trecută pe titlul de proprietate care se referă la valorile din anul 1920.

Taxa de înregistrare ipotecară este de 1% din valoarea curentă de piață.

În cazul reorganizării companiei, transferul proprietății imobiliare nu se supune taxei de transfer sau taxei de înregistrare ipotecară.

În ceea ce privește contribuția la asigurările sociale, atât angajatorul cât și salariatul plătesc contribuția la fondul asigurărilor sociale de 6,8% din valoarea retribuției. Pentru perioada 2014-218, această contribuție va fi de 7,8%. Contribuțiile la asigurările sociale sunt limitate la o sumă maximă majorată anual. Suma maximă de plată pentru anul 2013 este de 54.396 euro (1.046 euro săptămânal, 4.533 euro lunar).

De asemenea, angajatorul plătește și următoarele contribuții calculate de valoarea retribuției angajatului:

2% fond de coeziune socială

1,2% fond de concediere

0,5% fond dezvoltării resurselor umane (pregătire profesională)

8% fond de concediu (dacă nu este exceptat)

Ultimele 3 contribuții sunt limitate la un nivel maxim.

Contribuția persoanelor liber-profesioniste este de 12,6% din venit, dar pentru perioada 2014-2018, aceasta se va majora la 14,6%. Suma contribuției este supusă unei limite minime și maxime în funcție de profesia sau tipul de comerț practicat.

În cazul impozitului pe capitalul social al companiei, la constituirea companiei sunt plătite următoarele sume:

Și pe creșterile ulterioare ale capitalului:

În ceea ce privește regimul investițiilor străine, atragerea de capital străin reprezintă unul din principalele obiectivele ale politicii de dezvoltare a țării.

Procedurile administrative sunt simple și este permisă participarea străină până la 100%. Începând cu data de 1 mai 2004, data aderării Cipru la UE, Legea Controlului Valutar a fost desființată. Astfel, atât rezidenții cât și nerezidenții au posibilitatea să dețină depozite în valută străină, inclusiv posibilitatea transferării acestora.

Avantajele oferite investitorilor de Cipru se referă în special la:

impozitul scăzut aplicat companiilor (în prezent 10%, dar în 2013 va crește la 12,5%),

scutirea de la impozit a veniturilor din dividende, a profiturile companiilor cu sediul permanent în străinătate și a profiturilor din vânzarea activelor,

servicii bancare și de contabilitate eficiente,

infrastructura avansată de telecomunicații,

personal înalt calificat,

important centru naval internațional,

poziția strategică a țării la intersecția a trei continente.

În cazul investițiilor directe, investitorii străini au posibilitatea de a participa în aproape toate sectoarele economice, în proporție de 100%, în orice companie cipriotă, fără a fi necesar un nivel minim al capitalului investit.

Începând cu 1 octombrie 2004, investitorii străini ce înregistrează o companie în Cipru nu mai au nevoie de aprobarea Băncii Centrale. Aceștia se înregistrează direct la Registrul Companiilor, obținând orice licență, dacă este nevoie, de la autoritatea corespunzătoare, conform cu natura investiției.

Agenția cipriotă de Promovarea a Investițiilor (CIPA) a fost înființată în 2007 ca o companie non-profit, garantată și finanțată în întregime de guvern și funcționează începând cu 2008. Consiliul de conducere este format din 15 persoane. Agenția furnizează informații privind oportunitățile de investiții și asigură asistența necesară potențialilor investitori, având în principal rolul de a sprijini marile proiecte care necesită contacte cu mai multe instituții publice.

În 2010, Cipru a atras investiții străine directe (ISD) în valoare de 578 mil. euro, în principal în activitățile financiare și de asigurări (34,1%), activități imobiliare (23,9%), activități profesionale, științifice și tehnice (19%) și comerț (2,6%).

În 2011, valoarea ISD a fost de 987 milioane euro.

În cazul investițiilor de portofoliu vânzarea – cumpărarea de acțiuni de către străini în cadrul Bursei de Valori (Cyprus Stock Exchange – CSE) se efectuează la fel ca pe orice piață bursieră modernă.

Investitorii străini sunt supuși acelorași regulamente ale CSE privind distribuția capitalului, ca și cetățenii ciprioți sau alți membri ai UE. Dacă investiția este conformă cu legea și procedurile CSE, investitorii pot achiziționa până la 100% din acțiunile tuturor companiilor cipriote, listate de către CSE. Fac excepție companiile ce operează în sectoare speciale, precum sectorul bancar.

Cu privire la sectorul bancar, nimeni (rezident sau nerezident) nu poate deține direct sau indirect 10% sau mai mult din capitalul unei bănci, fără aprobarea Băncii Centrale. Pentru nerezidenți este nevoie să se remită fonduri străine într-un cont pe numele lor sau pe numele stockbroker-ului din Cipru. Acesta trebuie să posede documentele necesare achiziționării acțiunilor. De asemenea, companiile bancare sunt obligate să obțină aprobarea Băncii Centrale înainte de a înregistra mai mult de 50% din capitalul lor, pe numele unor persoane nerezidente.

Cadrul legal care reglementează înființarea unei companii în Cipru este Legea Companiilor Cap.113, inspirată din Legea britanică a companiilor din 1948, care se poate găsi, în limba engleză, pe site-ul Agenției de Promovare a Investițiilor (CIPA).

Tipurile de societăți comerciale ce pot fi înființate în Republica Cipru sunt:

Societate cu răspundere limitată (Private Limited Company) sau societate pe acțiuni (Public Limited Company)

Parteneriate generale sau limitate (General/Limited Partnership)

Societate de afaceri (Business/Trade Name)

Societate europeană (Societas Europea),

Filiala/sucursala a unei societăți străine.

Etapele constituirii unei companii cipriote sunt următoarele:

– Depunerea unei cereri de aprobare a numelui companiei care se poate face la Registrul Firmelor sau la biroul “One Stop Shop”. Aprobarea numelui se face în termen de o lună de la depunerea cererii sau, în cazul procedurii accelerate, în 1-2 zile lucrătoare;

– După aprobarea numelui, se depun toate documentele necesare pentru deschiderea firmei, în funcție de forma juridică a acesteia (statutul firmei, adresa sediului social, numele directorilor și a persoanei/firmei care asigură secretariatul, etc.). De menționat că nu există obligativitatea unui capital social minim în cazul unei companii private, însă în cazul unei companii publice acesta este de 25.630 euro. Înregistrarea companiei se face în aproximativ o lună sau 3 zile lucrătoare în cazul procedurii accelerate;

– Obținerea permisului de ședere și de muncă care se acordă în anumite condiții;

– Înregistrarea fiscală.

– Înregistrarea în scopuri de TVA, inclusiv VIES (sistemul de TVA intra-comunitar)

– Înregistrarea în sistemul de asigurare socială.

Costurile estimative pentru constituirea unei societăți comerciale sunt:

– Înregistrarea companiei 1.500 – 2.500 euro

– Costuri anuale: cu sediul legal 200 – 400 euro

– Secretariat 200 – 400 euro

– Deschiderea unui cont bancar 500 euro

– Înregistrarea fiscală 250 euro

– Înregistrarea în scopuri de TVA 250 euro

– Înregistrarea în sistemul VIES 250 euro

– Ținerea evidenței contabile – în funcție de volumul de afaceri și operațiunile efectuate.

1.3. Irlanda

O societate rezidentă în Irlanda este supusă impozitului pe profit la nivel mondial (venituri plus câștigurile de capital). O companie își are rezidență în locul în care activitatea reală se desfășoară sau în care se exercită conducerea centrală și controlul companiei.

În plus, o companie înregistrată în Irlanda are domiciliul fiscal în Irlanda, cu excepția cazului din următoarele situații:

• Compania sau o societate afiliată (50% proprietatea comună din capitalul social obișnuit) desfășoară o activitate comercială în Irlanda și niciuna dintre următoarele condiții nu este îndeplinită:

– Compania este controlată de către persoane (companii sau persoane fizice) rezidente într-o țară membră a Uniunii Europene sau într-o țară cu care Irlanda are încheiat tratat de impozitare.

– Clasa principală de acțiuni în cadrul companiei sau o societate afiliată este substanțial și în mod regulat tranzacționate pe una sau mai multe piețe bursiere recunoscute într-o țară UE

• Compania este privită ca fiind rezidentă într-o țară cu care Irlanda are încheiat un tratat de impozitare nu rezident în Irlanda.

Fondurile offshore sunt, de asemenea, supuse la plata impozitului pe o bază de auto-evaluare similară cu normele aplicabile politicilor de viață externe.

1.4. Luxemburg

Fondat în 963, Luxemburg devine Mare Ducat în 1815. Pierde o parte din teritoriu în favoarea Belgiei, în 1839, dar câștigă la capitolul autonomie. Independența deplină este atinsă în 1867. Invadat de Germania în ambele Războaie Mondiale, renunță la statutul de neutralitate în 1948, intrând în Uniunea Vamală Benelux. În 1949 intră în NATO. Este unul din cele 6 State fondatoare ale Comunității Economice Europene. În 1999 se alătură zonei Euro.

Fiind o monarhie constituțională, principala prioritate a Guvernului o reprezintă echilibrarea bugetară. Guvernul vizează menținerea sub control a datoriei publice, menținerea locurilor de muncă, îmbunătățirea nivelului de competitivitate, diversificarea economiei, creșterea productivității în special în economie și comerț.

Economia este stabilă, în contextul în care efectele crizei economice asupra Luxemburgului au fost minore, înregistrându-se doar o ușoară creștere a șomajului (cotat la 7,1%). Agențiile de rating acordă Luxemburgului cotația AAA. Produsul intern brut este bazat pe servicii, un loc important fiind ocupat de sectorul financiar. PIB-ul a înregistrat în 2013 o creștere cu 2,5% față de anul precedent. Rata inflației se ridică la 1,5%. Deficitul finanțelor publice reprezintă 0,6% din PIB, iar ponderea datoriei publice este de 27,7% din PIB.

Bugetul pe 2013 a prevăzut reducerea deficitului la 0,8% din PIB. Este construit pe o perspectivă pe termen lung, având ca obiective: creșterea economică, consolidarea investițiilor și o politică socială responsabilă.

Luxemburgul este unul dintre cele șase state fondatoare ale Uniunii Europene, care a participat activ la procesul integrării europene, încă de la lansarea acestuia. Luxemburgul a instituit un parteneriat cu Olanda și Belgia (BENELUX), împreună constituind unul dintre nucleele de susținere a aprofundării metodei comunitare, în cât mai multe domenii ale integrării europene. Marele Ducat are un rol politic important în contextul evoluției proiectului european. Marele Ducat și-a însușit cu succes rolul de arbitru activ în relația dintre marile puteri europene, ca promotor al consolidării UE.

Marele Ducat consideră că nu își poate promova eficient interesele pe plan extern decât în cadrul UE, de aceea este interesat atât de influențarea viitorului Uniunii, cât și de consolidarea politicilor comune UE. La fel ca și celelalte două state din cadrul BENELUX, Marele Ducat s-a pronunțat în mod constant în favoarea solidarității europene, a egalității între statele membre și a respectării metodei europene. În anul 2013, Marele Ducat a deținut președinția BENELUX.

Coordonatele generale ale politicii externe a Marelui Ducat sunt date de componenta eminamente europeană, de fidelitatea manifestată principiilor dreptului internațional, promovării și respectării drepturilor omului, statului de drept, valorilor democratice și a multilateralismului.

În calitatea sa de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU în perioada 2013-2014, Marele Ducat pune accent pe o abordare integrată, care conjugă diplomația, dezvoltarea economică, apărarea, promovarea drepturilor omului și a statului de drept.

1.5. Singapore

Singapore este o republică cu un sistem parlamentar de guvernare. Fosta colonie a adoptat modelul Westminster după ce și-a câștigat independența la 9 august 1965.

În prezent în Singapore există trei ramuri ale guvernului: executivă, legislativă și a sistemului judiciar.

Pe ramura juridică, Singapore practică sistemul comun de drept, în cazul în care deciziile instanțelor superioare constituie un precedent cu caracter obligatoriu pe terenuri cu statut egal sau mai mic în jurisdicția lor, spre deosebire de sistemul juridic de drept civil în Europa continentală. Codul penal actual a fost precedat de Codul Penal indian, care a fost adoptat atunci când Singapore a fost o colonie a Coroanei Britanice.

În domeniul fiscalității, impozitul pe venit este impus pentru toate veniturile obținute pe teritoriul statului, dar și pe veniturile obținute din activități desfășurate în afara teritoriului singaporez.

Cu toate acestea, o companie nerezidentă care nu funcționează în Singapore nu este, în general, impozitată pentru sursele străine de venituri primite în Singapore.

O societate este rezidentă în Singapore dacă controlul și gestionarea activității sale se exercită în Singapore; locul de înființare al companiei nu este relevant. Remitențele de venituri externe sub formă de dividende, profituri de ramură și veniturile pe servicii (venituri din străinătate) de la societăți din Singapore, sunt scutite de impozit. Pentru transferurile de venituri companiile pot beneficia de scutirea de impozit.

Singapore este un centru internațional pentru sectorul bancar și financiar și un lider în serviciile financiare din regiunea Asia-Pacific. Un cadru de reglementare puternic, un mediu pro-business, și diversitatea culturală sunt în spatele capacității statului Singapore de a atrage capital internațional și de a atrage multe instituții financiare din lume.

Figura nr. 9. Offshore banking în Singapore– serviciile băncilor

În ceea ce privește competitivitatea, Singapore este centrul financiar nr.4 din lume (din 79 centre financiare studiate pe plan internațional de Global Financial Centres Index Survey 2013).

Băncile din Singapore se poziționează ca fiind bănci cu servicii la standarde înalte, foarte stabile, lucrând de mai bine de 18 ani pe piață, familiarizate cu termenul "offshore", oferind servicii de înaltă calitate ce se pot compara cu serviciile băncilor vestice Europene, cu tarifele mult mai mici.

Politica bancară, cea a schimbului valutar, și instrumentele derivate, de gestionare a activelor și de asigurări reprezintă o gamă largă de produse și servicii oferite în Singapore. Managementul riscului, gestionarea averii și sistemul de private banking au fost identificate ca reprezentând zone de creștere majore, fiind coroborate cu reputația statului Singapore pentru încredere, integritate, confidențialitatea și secretul operațiunilor bancare, precum și boom-ul economic din regiune, în special în China și India.

1.6. Bahamas

Corporațiile care fac afaceri în Bahamas se încadrează în categoriile de companii rezidente sau nerezidente. O societate rezidentă este una care se ocupă sau deține active în Bahamas. Toate tranzacțiile în valută au nevoie de aprobarea prealabilă a Băncii Centrale a Bahamas pentru a converti moneda națională într-o altă monedă. O companie nerezidentă este una a cărei acționari nu sunt locuitorii din Bahamas și a cărei activitate principală se desfășoară în afara Bahamas. Conturile bancare, în alte valute decât dolarul Bahamas pot fi operate liber de orice control de schimb.

Companiile de asigurări offshore, trebuie să plătească o taxă de înregistrare inițială de 2.500 dolari și o taxă anuală de 2.500 dolari în anii următori. Companiile de asigurări offshore sunt scutite de toate celelalte taxe pentru o perioadă de 15 ani de la data înregistrării.

Companii de afaceri internaționale (IBC), trebuie să plătească o taxă de licență anuală pe baza capitalului autorizat. Taxele guvernamentale legate de crearea unui IBC sunt de 330 dolari. IBC-urile sunt scutite de toate celelalte impozite și taxe de timbru pentru o perioadă de 20 ani de la data constituirii, cu excepția tranzacțiilor care implică proprietăți imobiliare în Bahamas. IBC-uri sunt în mod normal create prin intermediul furnizorilor de servicii care percep taxe diferite pentru serviciile lor.

Figura nr. 8 Principalele avantaje ale offshore banking în Bahamas

1.7. Elveția

Elveția este, de asemenea, cunoscută sub numele de "Confoederatio Helvetica", prin urmare, abrevierea "CH". "Confoederatio" vine de la "confederație", "Helvetica" provine de la cuvântul latin "Helvetier", numele persoanelor care au trăit în zonă care a devenit mai târziu Elveția.

Elveția este una dintre țările cu cea mai mare contribuție a comerțului exterior în produsul intern brut. Cei mai importanți parteneri comerciali sunt așa-numitele "țări industrializate".

În 2003, 77,2% din mărfurile exportate au fost expediate la și 89,0% din mărfurile importate au venit din aceste țări. În special, 60,3% din mărfurile au fost transportate la și 81,7% din mărfurile importate au venit din țările care fac parte din Uniunea Europeană (UE).

Deoarece sistemul federal din Elveția împarte națiunea în trei niveluri de guvernare, confederație, cantoane și municipalități, bugetul federal se referă exclusiv la veniturile și cheltuielile la nivel național. Bugetele regionale, precum și bugetele la mai mult de 2500 de municipalități nu sunt de competența guvernului federal sau parlament.

Cu toate acestea, diferitele niveluri bugetare sunt legate împreună fiscal. Există instrumente politice că, de exemplu, "noua armonizarea fiscală" – Legea (Neuer Finanzausgleich), care reglementează plățile financiare de la guvernul federal pentru a cantoanelor și comunelor, precum și din punct de vedere fiscal cu atât mai mult la cantoanele fiscal mai puțin puternice.

În cadrul acestor cadre importante multe principii de distribuire a banilor sunt reglementate, ca de exemplu modul în care diferite proiecte poate fi realizat, cu ajutorul unor fonduri comune de la municipii, cantoane și confederația deopotrivă. În acest sens, diferitele niveluri bugetare sunt interconectate fiscal, dar separat politic de la fiecare alte. Deși dreptul de a decide asupra cheltuielilor bugetare în cele din urmă locuiește cu Parlamentul, aceste mecanisme de redistribuire a constrânge capacitatea sa de a-și exercita acest drept.

Deoarece aceste cheltuieli de transfer sunt scop legat fie prin cadre legale sau constituționale, nu pot fi ușor modificate și, prin urmare, sunt fixate pe termen scurt. Valoarea acestor cheltuieli fixe s-a ridicat la aproximativ 55% în 2010.

Figura nr. 9 Principalele avantaje ale offshore banking-ului în Elveția

În 1990, statul elvețian a scos pentru prima dată infracțiunea de spălare a banilor în afara legii, iar în 1994 a autorizat bancherii să încalce secretul bancar. Mediul regulamentar devine din ce în ce mai dificil pentru a spăla enormele sume de bani colectate din activitățile ilicite desfășurate la adăpostul tărâmurilor offshore. În 1996 parlamentul elvețian a adoptat o serie de măsuri destinate spre a obliga atât băncile cât și pe toți intermediarii care mijlocesc tranzacțiile financiare, să aducă la cunoștința autorităților toate mișcările de fonduri care par suspecte.

Deși cuvintele “cont bancar” în Elveția au devenit sinonime cu “cont bancar secret” și, deși Elveția este neîndoielnic cel mai stabil, sigur și pitoresc loc pentru a ține banii fără totuși a constitui un paradis fiscal emblematic.

Impozitele pentru rezidenți sunt destul de ridicate, iar cele pentru străini se ridică uneori și până la 35 %.

1.8. Hong Kong

Situat pe coasta de sud-est a Chinei, locație strategică pe Pearl River Delta și Marea Chinei de Sud a făcut din Hong Kong unul dintre orașele cele mai prospere și cosmopolite din lume.

O poziție fiscală puternică, ceea ce permite o politică fiscală credibilă, un sistem financiar bine supravegheat, și piețe interne flexibile sunt elemente care au stat la baza sistemului Ratei de Schimb (LERS), care, la rândul său, oferă o ancoră politică solidă. În ultimii ani, politicile prudențiale anticiclice au construit tampoane din sistemul financiar, care ar putea ajuta absorbi o corecție a prețurilor de proprietate pe piața internă.

Companiile care desfășoară o activitate comercială, în Hong Kong sunt supuse impozitului pe profit.

Baza de impozitare în Hong Kong este teritorială. Determinarea sursei de profituri sau venituri poate fi extrem de complicată și implică de multe ori incertitudine. Pentru a obține certitudine în ceea ce privește acest lucru și alte probleme fiscale, contribuabilii pot aplica la Inland Revenue de hotărâri prealabile cu privire la implicațiile fiscale ale unei tranzacții, cu plata unor taxe și conformitatea cu alte proceduri.

Venituri din dobânzi sunt impozitate la o rată de 8,25%, iar companiile de reasigurare profesionale autorizate în Hong Kong pot alege să fie impozitate cu 50% din rață de impozitare a profiturilor normale (care este, la o rată de 8,25%), pe veniturile obținute din activitatea de reasigurare a riscurilor offshore.

Persoane nerezidente, sunt scutite de impozit în Hong Kong, dacă activitățile lor din Hong Kong sunt limitate la anumite tranzacții specifice și a operațiunilor legate de aceste tranzacții.

O entitate este privită ca un nerezident în cazul în care locul de conducerea centrală și de control se află în afara Hong Kong. Tranzacțiile specificate sunt definite în sens larg pentru a acoperi cele mai multe tipuri de tranzacții de obicei, efectuate de către fondurile de investiții, cum ar fi tranzacțiile cu valori mobiliare, viitor și contracte valutare, mărfuri și realizarea de altele decât de către întreprinderile de bani-creditare depozite.

Pentru evitarea dublei impuneri, Hong Kong a încheiat acorduri cu Danemarca, Germania, Norvegia, Singapore, Sri Lanka și Statele Unite ale Americii.

Aceste acorduri prevăd, în general, pentru scutire de impozit într-un teritoriu de profit și câștiguri de capital derivații de către o întreprindere a celuilalt teritoriu în prima menționat teritoriul cu privire la exploatarea navelor în trafic internațional. Cu toate acestea, în conformitate cu acordul dintre Hong Kong și Sri Lanka, 50% din profiturile obținute din exploatarea navelor în trafic internațional pot fi impuse în jurisdicția sursă.

În afară de aceste acorduri, prevederi de exceptare reciproce cu autoritățile fiscale din Coreea de Sud și Noua Zeelandă au fost, de asemenea, confirmat.

1.9. Londra

Companiile care înmatriculate în Londra sunt supuse impozitului pe profit asupra profiturilor lor din întreaga lume. Taxă se aplică pe valoarea totală a veniturilor obținute din orice sursă, în perioade contabile ale companiei, inclusiv orice câștiguri de capital impozabile. Cu toate acestea, în conformitate cu o prevedere conținută în 2011 în Finance Act, o companie poate alege să scutească de impozitul pe profit compania mama din Marea Britanie, pentru venituri de ramură, sub rezerva anumitor norme tranzitorii. Această alegere este irevocabilă și intră în vigoare de la perioada contabilă după cea în care se face alegerea.

Companiile nerezidente sunt supuse în Marea Britanie impozitului pe profit numai în cazul în care desfășoară o activitate comercială în Regatul Unit prin intermediul unui sediu permanent.

O societate este rezidentă în Regatul Unit în cazul în care este încorporată (inregistrata) în Regatul Unit sau în cazul în care conducerea centrală și controlul societății este exercitată acolo.

Reglementările de schimb valutar, au fost suspendate în 1979 și desființate ulterior.

Nu se impun restricții cu privire la investițiile din interior sau exterior.

Nerezidenți pot repatria capitalul, împreună cu orice câștiguri de capital acumulate sau rezultatul reportat, în orice moment, sub incidența legislației comerciale sau din considerente fiscale.

Legislația fiscală din Marea Britanie conține mai multe prevederi referitoare la dubla impunere. Acestea și alte prevederi anti-fraudă se aplică, în general, în cazul în care tranzacția nu este efectuată din motive comerciale, bona fide. Dispozițiile speciale anti-arbitraj sunt aplicabile atât pentru deduceri cat și pentru încasări si pot fi relevante pentru tranzacțiile transfrontaliere.

1.10. Insulele Cayman

Insulele Cayman nu impun impozite pe venit, profit, avere sau pe câștigurile de capital. O companie exceptată este cea mai comună formă de societate folosită de investitori în largul oceanelor.

O companie are anumite avantaje față de un rezident obișnuit sau societate nerezidentă, inclusiv disponibilitatea unui certificat de scutire de impozit, ceea ce face compania exceptată atractivă pentru un investitor offshore.

Un certificat de scutire de impozit prevede că nici o lege adoptată în Insulele Cayman care impune impozit pe venit, profit, câștiguri sau aprecieri de capital nu se va aplica acestui tip de companie și că nici un astfel de impozit, taxe imobiliare nu va fi plătit pe sau cu privire la acțiuni, obligațiuni sau alte în cadrul companiei.

Scutirile prevăzute în certificatul sunt pentru o perioadă de 20 de ani, reînnoibile.

Din octombrie 2011, Insulele Cayman a încheiat acorduri bilaterale de informații fiscale cu Aruba, Australia, Canada, China, Curaçao, Danemarca, Insulele Feroe, Finlanda, Franța, Germania, Groenlanda, Guernsey, Islanda, India, Irlanda, Japonia, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Maarten, Africa de Sud, Suedia, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Acesta a fost de acord, de asemenea, să facă schimb de informații în cadrul mecanismului unilateral cu Austria, Belgia, Republica Cehă, Germania, Japonia, Luxemburg, Republica Slovacă, Africa de Sud și Elveția. Insulele Cayman a intrat, de asemenea, într-un tratat de evitare a dublei impuneri cu Marea Britanie.

Figura nr. 7 Principalele avantaje ale offshore banking în Insulele Cayman

SECȚIUNEA 2. PARADISURI FISCALE SEMNIFICATIVE

2.1 Bahrain

Începutul de secol 21 s-a dovedit o perioadă de dezvoltare economică rapidă în Bahrain. Creșterea reală a producției în medie cu 5,0% anual între 2000 și 2012, datorită prețurilor ridicate la petrol, a generat o creștere a cheltuielilor guvernamentale, precum și o cerere mare pentru servicii sociale și personale private (în mare parte private de sănătate și educație).

Bahrain are o lungă istorie de a urma o politică de curs de schimb fixă.

Dinar (moneda oficială) a fost raportat oficial la Fondul Monetar Internațional (FMI) prin drepturi speciale de tragere (DST) în 1980.

În 2001, paritatea cursului de schimb fix cu dolarul SUA a fost făcut oficial și o politică fiscală anticiclică a fost utilizat pentru a stabiliza creșterea economică.

Bahrain se angajează să o paritate la BHD 0.376 per dolar, ceea ce corespunde la aproximativ BHD 1 = 2.65957 USD. Rata de schimb este o ancoră nominală a cadrului de politică monetară a Regatului, care are ca scop protejarea valorii externe a monedei asigurând în același timp stabilitatea prețurilor interne.

În acest cadru, Banca Centrală are o anumită flexibilitate pentru a modifica condițiilor monetare interne de modificarea ratelor dobânzilor de politică monetară (ratele repo), introducerea unor linii directoare prudențiale privind creditarea bancară, și ajustarea rezervelor minime obligatorii pentru a atinge echilibrul necesar între stabilitatea prețurilor și creșterea economică.

Poziția fiscală a Bahrain în ultimii ani a reflectat ciclul economic ascuțit legat de criză economică globală și boom-ul prețului petrolului, care l-au precedat.

După un deficit mic în 2002, Bahrain a acumulat surplusuri considerabile în valoare totală de 1.7 milioane de dolari între anii 2003 și 2008 În această perioadă, ponderea datoriei publice în PIB a scăzut de la 32,5% în 2003 la 12,6% în 2008, prăbușirea în global prețului petrolului în a doua jumătate a anului 2008 a declanșat o deteriorare a situației fiscale care să manifestat în 2009. Ca urmare, deficitul Bahrain a ajuns la 446 milioane de euro, în timp ce ponderea datoriei în PIB a crescut de la 21,4% în 2009 și în continuare la 29,7% în 2010.

Bahrain este un centru stabili de activitate pe piața de capital. Dezvoltarea instituțională a piețelor a dus la progrese semnificative în formă de directive stricte de guvernanță corporativă și deschiderea de al doilea schimb a Regatului, Bahrain Financial Exchange (BFX), în 2009.

Emiterea de capitaluri proprii și volumele de tranzacționare au crescut la începutul anului 2000 și au atins nivelul maxim la mijlocul anului 2008, înainte de criza globală. Deși piața Bahrain a fost relativ robustă, piața de capital nu a reușit să dezvolte un impuls pozitiv semnificativ din cauza corecțiilor ascuțite în timpul crizei globale. Cu toate acestea, capitalizarea totală a pieței conduce la revenirea lentă la nivelurile de dinainte de criză.

2.2 Costa Rica

Costa Rica are un regim corporativ flexibil și secretul bancar este consacrat în legislația națională. Un grad ridicat de anonimat corporativ este posibil; nu există nici o obligație legală de a dezvălui beneficiarul de companii.

Companiile din Costa Rica nu trebuie să plătească impozit pe veniturile generate în afara țării.

Rata maximă de impozitare din Costa Rica este în jur de 30 la sută, fără taxe de oraș sau de stat și impozitele pe proprietate reduse. Nu există nici un impozit pe venit personal pe un salariu mai mic de 750 dolari lunar.

Persoanele care desfășoară activități independente pot câștiga până la 3000 de dolari pe an, fără să plătească taxe.

O companie trebuie să plătească impozite de 30 la sută la un venit de mai mult de 100.000 dolari (procent de impozit se aplică la venitul net după toate cheltuielile). Cu toate acestea, este ușor pentru a forma o corporație offshore în Costa Rica, cum sunt societățile anonime, pentru a adăposti câștigurile financiare și pentru a plăti semnificativ mai puține taxe.

Aceste societăți offshore sunt folosite în cele mai multe tranzacții de afaceri în Costa Rica și în străinătate. Pentru că acest tip de societate este considerată o corporație străina care nu este supusă la taxe din SUA. Mai mult decât atât, corporațiile din Costa Rica achită doar taxele minime în Costa Rica, sau deloc.

Țara a menținut un deficit primar cronic, care a fost practic acoperit prin datorie publică nouă care crește costurile de servicii. Acest lucru pune presiune asupra ratelor dobânzilor și a generat distorsiuni care acționează ca stimulente pentru investiții speculative. Deficitul primar din Costa Rica a fost rezultatul unui sistem slab de colectare de impozitare, precum și a unui sistem de impozitare denaturat.

Câștigurile de capital sunt impozabile, iar pierderile de capital sunt deductibile în cazul în care rezultă din transferul de active amortizabile sau din transferul de active nondepreciable în cursul operațiunilor de o meserie sau de afaceri. Câștigurile de capital impozabile sunt tratate ca venituri ordinare și sunt supuse impozitului la cota normală de impozit pe profit.

Dividendele plătite între societăți rezidente, societăți cu răspundere limitată și de parteneriate cu stoc nu sunt impozabile. Un impozit cu reținere la sursă de 15% este impus pe dividendele plătite persoanelor fizice cu domiciliul și nonrezidenților sau a agenților economici nonrezidenți. În cazul în care acțiunile pentru care sunt plătite dividende au fost achiziționate printr-o bursă de valori locală, rata impozitului reținut la sursă se reduce la 5%. Distribuțiile de către societăți din propriile acțiuni nu sunt impozabile.

În conformitate cu Legea privind impozitul pe venit, companiile cu sediul în Costa Rica includ societăți constituite și companii care au un sediu permanent în Costa Rica.

În ceea ce privește semnarea unor acte juridice internaționale în domeniul fiscal, Costa Rica este parte într-un tratat privind impozitul pe venit doar cu Spania.

2.3 Republica Dominicană

Republica Dominicană este împărțita în 31 de provincii și "Distrito Nacional", unde se află capitala, Santo Domingo de Guzman. Provinciile sunt unități politice și administrative care să faciliteze delegarea autorității guvernului central la nivel intermediar.

Fiecare provincie are un guvernator civil, care este numit de către și reprezintă puterea executivă centrală. Fiecare provincie este compusa din două sau mai multe municipii, care, în funcție rândul său, ca unități politice și administrative.

Angajamentele internaționale care obligă guvernul să demonteze regimuri fiscale preferențiale ar putea ajuta pentru a accelera acest proces.

Armonizarea poate începe prin impozitul pe venit.

Prin extinderea treptată a impozitului pe profit pentru a include firmele cu sediul în zonele libere din Republica Dominicană în politica fiscală pentru dezvoltare, guvernul ar putea chiar reduce permanent rata marginală a impozitului pe profit. O serie de modificări ale sistemului fiscal din ultimii zece ani au generat o marjă mică de creștere în colectarea impozitelor. Diverse modificări și corecții legislative au fost făcute pentru crearea de incertitudine și inechitate orizontală a impozitului pe profit.

Republica Dominicană are una dintre cele mai dinamice economii din America Latină și Caraibe (ALC), dar creșterea economică a țării este prea volatilă pentru a avea un efect puternic asupra indicatorilor sociali din țară. Republica Dominicană, cu toate acestea, a realizat o creștere mai mare decât în ​​alte țări din ALC.

De exemplu, între mijlocul anilor 1990 și 2010, PIB-ul pe cap de locuitor al țării (ajustat pentru modificările puterii de cumpărare) a crescut la o medie de 4,2%, comparativ cu o medie ALC de 1,7% și o medie OCDE de 1,5%. Cu toate acestea, creșterea a fost foarte volatilă, din cauza poziției țării pe o insulă lovită de dezastre naturale, dar și din cauza crizelor macroeconomice și financiare repetate. Una dintre consecințele acestei instabilități a fost limitarea efectul trickle-down a creșterii economice. De exemplu, între 2000 și 2010, rata sărăciei a crescut de la 28,2% la 34,4%, în mare parte ca urmare a crizei bancare din 2003. Deci, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu 45% între 2000 și 2010, rata sărăciei a crescut, de asemenea, în aceeași perioadă.

Corporațiile rezidente în Republica Dominicană sunt supuse impozitului pe venit – sursă și pe veniturile din investiții străine, cum ar fi dividendele, dobânzile și câștigurile de capital. Corporațiile nerezidente sunt supuse numai impozitului pe venit-sursă.

Societățile stabilite în zonele desemnate de liber schimb sunt scutite total de impozitele și taxele fiscale pentru perioade de până la 15 ani sau 20 de ani, în funcție de locație.

Reforma fiscală 2011 a introdus o modificare a regimului FTZ (free trade zones, zone de liber schimb). În conformitate cu modificarea, transferul de bunuri și/sau prestarea de servicii de către societățile FTZ la persoane fizice sau societăți comerciale din Republica Dominicană (exporturile de bunuri și servicii în teritoriul Dominicană) sunt supuse impozitului pe venit la o rată de 2,5% la valoarea brută a vânzărilor pe piața locală.

Conform Codului Fiscal dominican, câștigurile de capital pot apărea de la transferul de acțiuni, active necorporale și terenuri. Câștigurile obținute din transferurile directe și indirecte ale activelor dominicane sunt impozabile și supuse cotei de impozitare pe câștigurile de capital de 29%.

Banco Central de la Republica Dominicană (banca centrală) a liberalizat de control schimbul valutar.

2.4 Panama

Impozitul pe venitul personal în Panama este bazat pe o scară de alunecare, de la un minimum de 7%, după prima 9.000 dolari, la o rată maximă de 27%. Indiferent de statutul de rezidență, impozitul se aplică numai la veniturile din Panama. Venitul impozabil include salarii, alte profituri de afaceri, pensii/bonusuri, și veniturile din drepturi de autor, drepturi de autor, mărci comerciale, de stocuri, obligațiuni, și titluri de valoare. Deduceri se pot face pentru toate cheltuielile medicale suportate în Panama, toate donațiile făcute în scopuri caritabile, dobânzile plătite la credite ipotecare acasă, cheltuielile de educație, și împrumuturi pentru îmbunătățiri acasă. Țara este renumită pentru relaxarea fiscală pe care o oferă investitorilor.

Cu o investiție minimă de 50.000 de dolari oriunde în interiorul statului Panama, guvernul oferă o scutire de 20 de ani a oricăror taxe de import datorate pe materiale, mobilier, echipamente și vehicule, pe impozitul pe bunurile imobiliare pentru toate activele întreprinderii, scutire de orice impozit perceput pentru utilizarea aeroporturilor și amortizarea accelerată pentru activele imobiliare de 10% pe an.

2.5 Uruguay

Corporațiile sunt impozitate la Uruguay pe venituri sursă, definit ca venitul realizat din activități desfășurate, transferul de proprietate sau drepturile economice folosite în Uruguay. Orice profituri, inclusiv câștigurile de capital, sunt impozabile.

Câștigurile de capital sunt incluse în venituri ordinare și impozitate la rata corporativ regulat.

Corporațiile sunt sun obligate să facă plăți lunare în avans. Aceste plăți sunt calculate prin aplicarea la venitul brut lunar de o fracțiune cu un numărător egală cu impozitul pe venit pentru anul fiscal anterior și un numitor egal cu venitul brut a societății pentru anul respectiv. Pentru lunile anului curent, înainte de depunerea declarației de impunere pe venit, cu toate acestea, impozitul pe venit și venitul brut utilizat sunt de lunile corespunzătoare din anul precedent. Depunerea declarațiilor fiscale și plata soldului trebuie să fie făcută de-a patra lună de la sfârșitul perioadei contabile, care este taxa de sfârșit de an a companiei.

Dividendele plătite de societățile rezidente sunt scutite de impozit. Dividendele plătite de persoanele fizice rezidente sunt supuse impozitului pe venit personal la o rată de 7%, în cazul în care dividendele sunt plătite din venituri supuse impozitului pe profit. Dividendele plătite de companii și persoane fizice nerezidente și remitențele de ramură sunt supuse reținerii la sursă, la o rată de 7%, în cazul în care sunt plătite din venituri supuse impozitului pe profit. Dividende și remitențele de ramură plătite din venituri care nu sunt supuse impozitului pe profit sunt scutite de impozit.

Dividendele supuse impozitului reținut la sursă nu poate depăși profitul impozabil al companiei.

Uruguay nu impune controale de schimb valutar.

Transferul profiturilor și a dividendelor, împrumut principal și dobânzi, redevențe și taxe este nelimitată.

Nerezidenții pot repatria capitalul, împreună cu câștigurile de capital acumulate și rezultatul reportat, sub rezerva impozitelor cu reținere la sursă aplicabile și considerații privind dreptul societăților comerciale (de exemplu, cerința ca societățile transferă o parte din venitul lor anual la o rezervă). Operațiunilor de import și de export se tranzacționează la o rată a dobânzii fără determinată de piață.

2.6 Mauritius

Companiile rezidente în Mauritius sunt supuse impozitului pe venit pentru veniturile lor din întreaga lume. Societățile rezidente sunt societăți constituite în Mauritius și companii cu managementul lor central și control în Mauritius. În cazul în care o companie nerezidentă deține o sucursală care își desfășoară activitatea în Mauritius, compania nerezidentă este supusă impozitului pe venitul din ramură.

Rata impozitului pe profit este de 15% din profitul net anual impozabil. O cerință de a stabili un fond de responsabilitate socială corporativă (CSR) se aplică societăților, în vigoare de la 1 iulie 2009.

Astfel, companiile trebuie să înființeze un fond de CSR egal cu 2% din venitul taxabil pentru anul precedent în cazul în care intenționează să ia oricare dintre următoarele acțiuni:

• Implementarea unui program aprobat

• Implementarea unui program aprobat prin abilitarea Fondului Național

• Finanțarea unei o organizații non-guvernamentale

În conformitate cu legislația internă din Mauritius, dividendele plătite de rezidenți și nerezidenți și redevențele plătite de către companiile nerezidente sunt scutite de impozit.

Plățile de dobânzi sunt scutite de impozit, dacă acestea sunt plătite de către băncile din Mauritius băncilor nerezidente sau în cazul în care sunt plătite de către companiile nerezidente care nu desfășoară activitate în Mauritius.

2.7. Insulele Bermude

Societățile constituite în Bermude sunt fie companii locale, din care 60% din proprietate și directori trebuie să aparțină statului, sau companii exceptate care pot fi deținute în totalitate de către nerezidenți și care sunt, de asemenea, scutite de orice control de schimb. Companiile din Bermude nu plătesc nici un impozit pe venit sau câștiguri de capital.

Toate companiile sunt supuse la taxe anuale, bazate pe nivelurile de capitalul social, după cum urmează:

In ceea ce priveste impozitul pe câștigurile de capital din Bermude, acesta este 0 si nici impozit pe profitul filialelor nu se datoreaza. Companiile nerezidente care doresc să-și stabilească un loc de afaceri în Bermude au nevoie de un permis să facă acest lucru, iar compania va fi apoi supusă la o taxă anuală de companie, care este în prezent 1.995 dolari SUA pentru companii generale. În cazul în care obiectul principal de activitate al companiei este strângerea de fonduri de la public prin emiterea de obligațiuni sau alte titluri de valoare sau de asigurare sau de fond mutual deschis, taxa este de 4125 dolari SUA. În cazul în care activitatea companiei include managementul de orice sistem de fond, taxa este de 2905 dolari SUA pentru fiecare sistem de unitate administrat de societatea.

Nu există taxe de vânzări sau taxă pe valoarea adăugată în Bermude. Anumite bunuri sunt supuse unei taxe vamale, care se plătește la intrarea în Bermude.

Companiile exceptate care pot fi în totalitate deținute efectiv de nerezidenți și care tranzacționează sau operează cu Bermude, dar nu în Bermude, sunt complet scutite de orice control de schimb.

Nu există taxe pe venit sau câștigurile de capital pentru cetățenii rezidenți din Bermude.

2.8 Isle of Man

Rata standard a impozitului pe profit în Isle of Man este de 0%. Această rată se aplică la toate profiturile realizate de societăți comerciale și de investiții, cu excepția profiturilor generate de terenuri și proprietăți deținute în acest teritoriu anumite tranzacții bancare, care sunt supuse la o cotă standard de impozitare de 10%.

Societățile comerciale pot, de asemenea, alege să fie impozitate la rata de 10%.

În cadrul acestei jurisdicții își desfășoară activitatea mai multe tipuri de companii offshore, astfel:

Companiile de fonduri – Isle of Man are o suită completă de opțiuni de fonduri, cu Fondul Specialist fiind un vehicul popular pentru investiții alternative. Comisioanele de administrare, inclusiv taxele de servicii de administrare și Fondurile de investiții speciale sunt exceptate de taxa pe valoarea adăugată. Fondurile de investiții speciale pot include companiile fiduciare de investiții.

Societățile cu răspundere limitată (LLC) – Legea Societăților cu Răspundere Limitată (1996) permite constituirea societăților cu răspundere limitându-se doar la contribuțiile membrilor la capitalul social. Profitul unui LLC este repartizat între membrii săi, fără a fi perceput impozit pe câștigurile de capital.

În general, niciun impozit prin reținere la sursă nu este impus pe dividende, dobânzi și redevențe plătite de Isle of Man societăți rezidente.

Isle of Man a intrat în tratate de evitare a dublei impuneri cu Estonia, Malta și Regatul Unit. Aceasta a semnat, de asemenea, tratate de evitare a dublei impuneri cu Bahrain și Belgia, dar aceste tratate nu sunt încă în vigoare. Isle of Man a semnat, de asemenea, acorduri cu Australia, Noua Zeelandă și Slovenia, care alocă drepturile de impozitare a anumitor venituri ale persoanelor fizice.

SECȚIUNEA 3. PARADISURI FISCALE MINORE

3.1 Principatul Monaco

Una dintre caracteristicile Principatului este de impozitare favorabil pentru persoanele fizice. Lipsa de impozit pe venit datează de la o Ordonanță de Prințul Charles III în 1869. Numai de impozitare directă în Principatul este un impozit pe profiturile din activități industriale și comerciale. Nu există nici un impozit pe avere, impozitul pe proprietate sau consiliu fiscal anual.

Cetățenii și rezidenții din Principatul Monaco, cu excepția cetățenilor francezi, conform reglementărilor din Convenția bilaterală din anul 1963, între Franța și Monaco, nu sunt supuși impozitului pe venit. Cu toate acestea, lipsa impozitului pe venit pentru persoanele fizice se referă numai la activitățile care sunt desfășurate de persoanele care sunt cu adevărat stabilite în Principatul Monaco. Aceasta nu aduce atingere normelor aplicate de alte state.

Figura nr.9. Principalele avantaje ale offshore banking în Monaco

Întreprinderile care desfășoară o activitate industrială sau comercială și generatoare de profit, în afara Principatului Monaco, pentru mai mult de 25% din cifra lor de afaceri, sunt supuse impozitul pe profit.

3.2 Maldive

Republica Maldive este o țară care cuprinde numeroase insule. După ce a fost sub protectorat britanic, Maldive a devenit independentă în 1965. Maldive acoperă o suprafață totală de 115 km pătrați și este cea mai mică țară din Asia, în ceea ce privește teritoriul și populația ei. Malé este capitala Maldive, divehi este limba oficială. Maldive a adoptat un model politic de republică prezidențială, în care președintele țării este șeful guvernului. Puterea legislativă aparține unui parlament unicameral.

Turismul astăzi este cel mai mare sector economic din Maldive, care conține aproape 30% din PIB; industria pescuitului este al doilea cel mai mare sector economic. Dezvoltare agricolă nu are un potențial mare de dezvoltare ca urmare a teritoriilor limitate cu suflet cultivabil, care, împreună cu construirea de bărci și obiecte de artizanat reprezintă aproximativ 8% din PIB, cele mai multe produse alimentare și alte bunuri sunt importate.

Nu există nici un impozit pe venit sau pe profit în Maldive, dar PIB-ul în creștere și nivelul de viață global face din Maldive un mediu de afaceri offshore din ce în ce mai căutat de către investitori.

Veniturile guvernamentale sunt generate de taxele de import, taxele de turism, închirieri de leasing pe stațiuni, și câștigurile pe întreprinderile de stat. Taxele de licență se plătesc pentru bărci și autovehicule. Insulele nelocuite sunt închiriate pentru agricultură persoanelor fizice, care plătesc cotizații anuale la guvern; peste 90% din proprietarii acestor insule au în Malé.

Investitorilor străini le este oferit un mediu economic și politic transparent. Legea privind investițiile străine (Legea 25/79) garantează în Maldive siguranța investițiilor. În plus, mediul comercial liberal, sectorul privat dinamic și structurile juridice orientate spre dezvoltare, toate contribuie la un climat propice pentru comerț și investiții. Maldive are un record puternic de stabilitate politică rezultat din natura omogenă a societății cu o cultură, o religie și o limbă stabilă. Astfel, tulburările etnice și politice care pot perturba activitățile economice sunt inexistente în Maldive.

Țara este un offshore propice pentru impozitul pe venit și a impozitului pe profit.

Numărul de companii străine care investesc în Maldive este în creștere în fiecare an. Serviciile lor variază de la management și servicii de contabilitate, transport aerian, management stațiune de fabricație. Maldive va continua să atragă și să promoveze investițiile străine în țară.

Cu toate acestea, securitatea investițiilor, scutirea de taxe și alte facilități sunt oferite și garantate investitorilor după cum se stipulează în actul de guvernare cu privire la "investițiile străine în Maldive."

3.3 Belize

La începutul anilor 1990, guvernul statului Belize a consultat profesioniști din domeniul economico financiar înainte de elaborarea legislației ohffshore care să permită statului să adopte un statut similar.

Legislația a inclus Actul Internațional privind Companiile de afaceri și Trusturile și Legea bancară offshore. Toate aceste acte au mutat Belize în prim-plan privind jurisdicțiile offshore de servicii financiare internaționale.

Aceste avantaje, fac Belize unul dintre paradisurile fiscale de top din lume.

Impozitul pe venit se plătește la o rată de 25%, iar pentru locuitorii din Belize, primul venit de 10.000 dolari anual este scutit de impozit.

Impozitele pe proprietate depind în întregime de tipul de proprietate și încep de la 1% din valoarea evaluată.

Belize nu percepe nici impozitul pe câștigurile de capital.

Figura nr. 5 Principalele avantaje ale offshore banking în Belize

Legislația din Belize permite nerezidenților, pentru a evita impozitele pe venituri din statul de rezidență, transferul acestor venituri într-o societate de forma IBC (Belizean Internațional Business Corporation). Dividendele obținute în acest mod nu sunt impozabile.

Din 1990-1997 aproximativ 3.000 de companii offshore au fost înregistrate în Belize. Creștere accelerată: de martie 2000, numărul total de companii offshore a ajuns la 14.000, iar în 2003 au crescut din nou semnificativ. Ratingurile de jurisdicție offshore emise de compania elvețiană Guaranty Trust Ltd Belize pune în fruntea listei sale, judecat în funcție de o varietate de criterii, inclusiv secretul bancar, sistemul juridic, de comunicații și regim fiscal. În plus față de o lege IBC, Belize are o legislație privind trusturile, Offshore Banking, Online Gaming, durată limitată de viață a companiilor, parteneriate cu răspundere limitată, fonduri mutuale, de asigurări internaționale, companii celulare protejate.

Sectorul bancar Belize (inclusiv bancare offshore) este reglementat de către Banca Centrală a Belize, în timp ce sectorul non-bancar este de competența Comisiei de Servicii Financiare Internaționale (IFSC), înființată în 1999.

Comisia se bazează pe auto-reglementare, ceea ce înseamnă că în timp ce guvernul stabilește standarde globale, se așteaptă ca mare parte din munca efectiv în ceea ce privește monitorizarea și respectarea standardelor financiare să fie făcută de Comisie.

În mod tradițional, investitorii care vin în Maldive au fost foarte atrași de ideea că Maldive a fost practic o țară liberă din punct de vedere fiscal. Faptul că țara este o jurisdicție offshore crește profitabilitatea și fezabilitatea investițiilor directe. Acest lucru a fost un avantaj imens în țară.

Pentru o țară, ca Maldive, mecanismele de generare de venituri de stat sunt foarte importante. Există anumite servicii care sunt furnizate în mod necesar pentru oameni. Aceste servicii, care sunt în mod necesar furnizate trebuie să fie de un anumit standard și trebuie să adere la timpurile moderne și serviciile trebuie să fie în linie de produse de cele mai bune practici internaționale.

CAPITOLUL VIII – TENDINȚE ȘI PERSPECTIVE ALE PARADISURILOR FISCALE – CONCLUZII,
ANALIZE, ORIENTĂRI POSIBILE

Paradisurile fiscale cuprind acum în întreaga lume, servind toate centrele financiare și comerciale majore.

Paradisurile fiscale moderne sunt încă în mare parte organizate în trei grupuri.

Primul și încă de departe cel mai mare, este format din paradisurile fiscale din Marea Britanie sau Imperiului Britanic bazate pe City of London și alimentat de europiață, este alcătuit din teritoriile dependente de Coroana Britanică, teritoriile de peste mări, Singapore și Hong Kong.

Cel de al doilea este format din paradisurile europene, mai specializate, precum centre de avere, filialele financiare și bancare private.

Cel de al treilea constă într-un grup disipat, cum ar fi Panama, Uruguay, sau Dubai, sau state cu economii în tranziție, precum Africa.

Economia paradisurilor fiscale face ca presiunea asupra finanțelor publice la nivel mondial să fie din ce în ce mai intensă, și în timp ce guvernele își pot permite să ridice rata de impozitare, temându-se de scăderea consumului intern, recuperarea oricăror taxe pierdute prin intermediul paradisurilor fiscale va fi o propunere atractivă.

Presiunea asupra paradisurilor fiscale, prin urmare, este probabil să continue.

Statisticile uimitoare asociate cu paradisurile fiscale indică faptul că acestea au jucat un rol central în denaturarea evoluțiilor din economia mondială. State precum SUA, Marea Britanie, Franța și Germania au încercat din când în când pentru a închide anumite lacune, presurizarea acestora pentru a schimba o parte din regulile și politicile sale. „Au existat, de asemenea, unele încercări slabe, datând din perioada interbelică, de a încerca să dezvolte un răspuns internațional coordonat la paradisurile fiscale.

Decalajul fiscal actual din Europa reprezintă, nu doar o pierdere alarmantă a veniturilor publice, dar și un pericol pentru menținerea modelului social european, care se bazează pe oferirea de servicii publice de calitate, disponibile pentru toți.

Acest decalaj amenință bună funcționare a pieței unice și afectează eficiența și echitatea regimurilor fiscale din cadrul UE. Pierderea veniturilor determină în continuare creșterea deficitului și a nivelului datoriei în toate statele membre, chiar în momentul cel mai important de combatere a crizei. Din cauza fraudei fiscale și a evitării plății impozitelor, fondurile disponibile pentru stimularea investițiilor publice, a creșterii economice și a ocupării forței de muncă scad.

Uniunea Europeana afirma faptul ca, „această situație survine în momentul producerii celei mai grave crize economice, financiare și sociale din ultimele decenii, când mecanismele de stabilizare automată ale statului social sunt mai importante ca niciodată pentru a garanta creșterea economică și coeziunea socială. Să ne reamintim, de asemenea, că impozitarea efectivă și progresivă rămâne deosebit de importantă deoarece ea le permite autorităților publice să își îndeplinească obligațiile și să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățenilor”.

O mare parte din lichiditățile neimpozitate sunt investite în activități de tranzacționare financiară, mai degrabă decât în consumul și investițiile publice.

În plus, lipsa de coordonare în materie de politici fiscale de la nivelul UE generează costuri și sarcini administrative semnificative pentru cetățenii și întreprinderile care desfășoară activități transfrontaliere în cadrul UE și poate duce la neimpozitare sau la fraudă fiscală și evitarea plății impozitelor. Un număr tot mai mare de întreprinderi și persoane fizice din Europa se află în prezent într-o situație de dezavantaj concurențial față de cele care reușesc să evite plata contribuției care le revine.

Prin urmare, amploarea fraudei fiscale și a fenomenului de evitare a plății impozitelor ajunge să afecteze încrederea cetățenilor în echitatea și legitimitatea impozitării și a sistemului fiscal în general.

În plus, țările care beneficiază de programe de asistență și care și-au consolidat mecanismele de colectare a impozitelor și au eliminat privilegiile fiscale, în conformitate cu propunerile organizațiilor mondiale, s-au confruntat în ultimii ani cu exodul a numeroase întreprinderi mari care doreau să beneficieze de privilegiile fiscale oferite de alte țări. În cazul Greciei, Comisia a calculat că aproximativ 60 de miliarde EUR au fost transferate din Grecia în băncile elvețiene de la începutul lui 2012.

Paradisurile fiscale pot oferi servicii financiare utile către companii, dar secretul bancar și reglementarea fiscală săraca este, de asemenea, un magnet și pentru traficanții de droguri, care spală bani, prin intermediul corporațiilor offshore.

Paradisurile fiscale sunt un scut pentru marile corporații și elita bogată care le permite să se sustragă de la plata taxelor. Acestea permit marilor corporații să dețină societăți de răscumpărare și să încurajeze corupția și degradarea calității vieții în alte jurisdicții. Paradoxal sau nu, în numele "pieței libere", Organizația Mondială a Comerțului (OMC) sprijină paradisurile fiscale; astfel, oamenii obișnuiți din statele onshore trebuie să plătească un preț greu pentru politicile paradisurilor fiscale.

Paradisurile fiscale pot oferi companiilor și persoanelor fizice bogate o modalitate de a scăpa de obligațiile lor fiscale. Acest lucru limitează capacitatea țării de a crește veniturile prin impozitare, atât pe propriile venituri ale rezidenților cât și pe capitalul străin. Acest lucru subminează capacitatea guvernelor din țările sărace să facă investiții vitale în serviciile sociale și a infrastructurii economice de care depinde bunăstarea umană și dezvoltarea economică durabilă.

Lumea offshore oferă un refugiu sigur pentru veniturile din corupția politică, contribuind astfel la răspândirea crimei globalizate și facilitarea jefuirii fondurilor publice de către elita coruptă. Acest lucru contribuie la creșterea criminalității și împiedică dezvoltarea proceselor bugetare transparente în țările sărace.

Sistemul offshore a contribuit la creșterea crizelor financiare care distrug mijloacele de subzistență în țările sărace.

Paradisurile fiscale și centrele financiare offshore sunt acum esențiale pentru funcționarea piețelor financiare globale. Instabilitatea valutară și propagarea fluxurilor de capital către țările în curs de dezvoltare au devenit caracteristici definitorii ale piețelor financiare globale în ultimii ani și au contribuit la crizele financiare. Ca urmare a recentei crize în Asia de Est, economia indoneziană a suferit o contracție severă și numărul de persoane care trăiesc în sărăcie s-a dublat la 40 de milioane.

Paradisurile fiscale împiedica anchetele guvernelor în criminalitatea financiar-bancară chiar și atunci când legile lor le permite să facă dezvăluiri. Spațiul secret al paradisurile fiscale este de primă importanță pentru clienții lor și este apărat cu orice preț.

Corporațiile transnaționale folosesc paradisurile fiscale pentru a evita evaziunea fiscală și reglementările fiscale din țările gazdă.

Paradisurile fiscale sunt parte a dezordinii lumii care facilitează criminalitatea economică și impietează cooperarea cu autoritățile internaționale în urmărirea penală a infracțiunilor financiare.

Corporațiile transnaționale folosesc paradisurile fiscale ca o pârghie pentru a evita presiunea fiscală din statul de rezidență.

Facilitățile paradisurilor fiscale și regimurile fiscale care oferă tratamente preferențiale pentru persoane fizice și juridice nerezidente conduc cota efectivă de impozitare aplicată pe venit/profit din activități mobile sub nivelurile de taxare din alte țări.

S-a susținut că regimurile fiscale reduse, pot acționa ca un factor de descurajare pentru guvernele mari din alte jurisdicții. Un astfel de argument atinge chestiuni profunde referitoare la dreptul unui stat suveran (sau non-suveran) de a organiza afacerile într-un mod care interferează cu procesul democratic din alte state – dreptul de a impozita poate fi o parte esențială a procesului democratic. Cele mai multe paradisuri fiscale prezintă aspecte cheie ale regimului fiscal din economia locală.

Globalizarea economiei mondiale, precum și breșele create în sistemul fiscal internațional, rafinarea strategiilor financiare au creat un climat propice dezvoltării accentuate a paradisurilor fiscale.

Analizând criteriile OCDE cu privire la trăsăturile caracteristice ale paradisurilor fiscale, în scopul identificării țărilor care aparțin acestei categorii, am constatat că această apartenență se interpretează în funcție de îndeplinirea cumulativă a mai multor caracteristici, caracteristica cea mai importantă fiind nivelul redus al fiscalității.

Succesul politicilor naționale privind combaterea evaziunii fiscale, inclusiv a celei generate de paradisurile fiscale, în mare măsură, depinde de respectarea recomandărilor organismelor internaționale (OCDE, FMI, Băncii Mondiale, FATF, ONU etc.).

Practicile de diminuare a evaziunii fiscale, aplicate în unele state sau teritorii supuse cercetării (Luxembourg, Londra, Cipru, Elvetia, Maldive, etc), conțin elemente pronunțate, orientate spre combaterea evaziunii fiscale, generate de paradisurile fiscale.

Analizând rolul zonelor economice libere din anumite state offshore statele, putem observa că, în afară de rolul clasic caracteristic, acestea pot îndeplini un rol important ca alternativă a paradisurilor fiscale prin combinația facilităților fiscale oferite și controlul strict din partea statului privind utilizarea acestora în cadrul unor politici manageriale eficiente ale acestor zone. Acestea vor duce la atragerea, și nu la expatrierea capitalurilor din țările respective, sporirea prelevărilor fiscale la stat.

Impactul aderării României la Uniunea Europeană asupra companiilor prezente într-o zonă liberă, presupune mai puține facilități fiscale, comparativ cu perioada de preaderare, fapt ce a dus la o scădere a activității de producție în zonele libere și implicit la scăderea eficienței zonelor libere.

Cercetările realizate au contribuit la crearea unor elemente metodologice noi pentru continuarea investigațiilor științifice ulterioare din domeniu.

Constatările teoretice și practice din teză pot servi ca punct de reper pentru specialiștii din domeniul economico-financiar, precum și al instituțiilor abilitate în lupta împotriva evaziunii fiscale generate de paradisurile fiscale precum și la elaborarea unor concepte privind dezvoltarea economică a țărilor onshore.

Anexa 1

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Paradisurile fiscale și financiare, o amenințare pentru piața internă a UE”
(aviz din proprie inițiativă)

2012/C 229/02

Raportor: dl Edgardo Maria IOZIA

Coraportor: dl Bernardo HERNÁNDEZ BATALLER

La 14 iulie 2011, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

„Paradisurile fiscale și financiare, o amenințare pentru piața internă a UE”.

Secțiunea pentru piața unică, producție și consum, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, ș-a adoptat avizul la 8 mai 2012.

În cea de-a 481-a sesiune plenară, care a avut loc la 23 și 24 mai 2012 (ședința din 24 mai), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 144 de voturi pentru, 30 de voturi împotrivă și 13 abțineri.

1.   Concluzii ș recomandări

1.1   Uniunea Europeană trebuie să-și intensifice prin toate mijloacele posibile intervențiile în cadrul G20, al OCDE și al Grupului de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), pentru a elimina cât mai repede jurisdicțiile fiscale opace și a obliga statele sale membre să lupte împotriva criminalității care în multe cazuri își are originea în acestea.

1.2   Progresele realizate în materie de guvernanță fiscală în forurile internaționale, cum ar fi OCDE și G20, nu trebuie să împiedice UE să aplice reguli mai stricte, care să faciliteze recuperarea capitalului transferat în străinătate în mod ilegal, în detrimentul pieței interne.

1.3   CESE solicită instituțiilor UE să adopte măsuri care să limiteze posibilitatea utilizării abuzive a principiului „reședinței” prin intermediul unor regimuri de proprietate și reședință fictive, prin care holdinguri fără activitate sau întreprinderi-fantomă permit proprietarilor să nu plătească impozite în țările în care își au domiciliul. Comitetul salută decizia Comisiei de a prezenta până la sfârșitul anului o nouă propunere privind paradisurile fiscale și financiare, sperând în depășirea reticențelor anumitor state membre în privința unei reacții eficiente și incisive la activitățile de evaziune sau fraudă a sistemelor fiscale naționale.

1.4   Comisia a publicat o propunere de directivă, COM(2012) 85 final, în care este prezentată pentru prima dată o reglementare referitoare la înghețarea ș confiscarea produselor provenite din infracțiuni în Uniunea Europeană. CESE recomandă călduros includerea în domeniul de aplicare a prevederilor directivei a infracțiunilor de natură fiscală, aflate în relație cu paradisurile fiscale. Propunerea face parte dintr-o inițiativă politică mai amplă, care vizează protejarea economiei licite de contaminarea cu infracționalitate și se bazează pe articolul 82 alineatul (2) și pe articolul 83 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

1.5   După cum se știe, este vorba despre un număr mare de regiuni – 44 în total –, care sunt legate sub aspect jurisdicțional de un alt stat suveran sau sunt țări suverane. Chiar atunci când nu sunt țări suverane, ele dețin o largă autonomie administrativă, aplicând regimuri de scutiri sau reduceri fiscale, de ocultare a informațiilor legate de proprietatea asupra capitalului, de sursa acestuia și de funcționarea entităților financiare și a societăților comerciale stabilite pe teritoriul lor.

1.6   Comitetul consideră că sunt deosebit de grave și reprobabile practicile unor consultanți fiscali și juridici și ale anumitor societăți de consultanță care, inclusiv prin acțiuni publicitare, invită la înființarea de entități juridice care ar urma să facă apel la paradisuri fiscale și financiare ca mijloc de a evita obligațiile ce le revin întreprinderilor care operează în Uniune, mai ales sub aspectul obligațiilor privind impozitul pe profit, transparența tranzacțiilor firmei și finanțarea.

1.7   Paradisurile fiscale provoacă distorsiuni pe piața internă, motiv pentru care se impune o intervenție fermă a UE, care să poată garanta corectitudinea fiscală și să împiedice opacitatea destabilizatoare, evaziunea fiscală și corupția prin intermediul paradisurilor fiscale. Nu trebuie exclusă nici posibilitatea definirii unor infracțiuni în acest domeniu.

1.8   Trebuie îndepărtate toate obstacolele din calea schimbului automat de informații bancare în vederea identificării cu ușurință a adevăraților autori ai tranzacțiilor și a deținătorilor de conturi bancare. Trebuie să se solicite întreprinderilor multinaționale să elaboreze situații contabile defalcate pe țări, în care să se precizeze volumul activității, numărul de angajați și profitul obținut în fiecare țară.

1.9   Fără a aduce atingere eventualelor progrese ulterioare înregistrate în urma unor inițiative cu caracter global în organizațiile internaționale multilaterale, în special ONU și OCDE, toate aceste acțiuni trebuie desfășurate într-o atmosferă de încredere, urmărindu-se echivalarea legilor și standarde noi și mai ridicate de cooperare internațională în materie de paradisuri fiscale.

1.10   CESE ar dori să existe o strategie coordonată cu principalele țări implicate, în primul rând cu Statele Unite, în vederea adoptării unei abordări cât mai globale cu putință în privința reglementării acestor chestiuni. În același timp, CESE reafirmă însă că dificultatea de a pune la punct un plan comun de acțiune la nivel internațional nu poate constitui nicidecum o piedică în calea intervenției Uniunii Europene și nici nu o poate amâna. Standardele europene, ca de exemplu cele prevăzute în Directiva privind impozitarea veniturilor din economii, sunt printre cele mai bune din lume. Legea americană a conformității fiscale a conturilor deschise în străinătate (US Foreign Account Tax Compliance Act – FATCA), reprezintă o etapă importantă în eforturile Statelor Unite de a crește gradul de respectare a legislației fiscale de către cetățenii americani care dețin instrumente financiare străine și conturi în afara țării. Fiscul american cere instituțiilor financiare străine să transmită „automat” numele cetățenilor care desfășoară activități în exterior.

1.11   Printre țările europene, Belgia deține o legislație foarte avansată, bazată pe principiul confidențialitate contra politică anti-criminalitate. Confidențialitatea datelor este pretextul folosit pentru a ignora agenda fiscală și punerea la punct a unei politici de combatere a evaziunii.

1.12   Trebuie elaborate politici integrate și trebuie interconectate diferitele domenii de acțiune. Standardele internaționale de contabilitate au fost concepute într-o optică de protejare a intereselor investitorilor și ale pieței: în prezent eforturile trebuie să se concentreze și pe interesele cetățenilor. Trebuie regândite sarcinile Comitetului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (International Accounting Standards Board – IASB), organism privat, precum și rolul său de impunere a unor reguli contabile, care trebuie să fie mult mai simple și mai accesibile, mai ușor de înțeles și mai transparente.

1.13   CESE deplânge faptul că, de multă vreme, organismele juridice și economice și autoritățile polițienești sunt conștiente de faptul că majoritatea cazurilor de corupție care implică bani publici, de fraudă în dauna finanțelor publice prin intermediul paradisurilor fiscale, de disimulare de bunuri în spatele unor societăți-paravan, de spălare de bani și de corupere a autorităților publice nu ar fi posibile dacă rețelele care se ocupă cu acestea nu ar face parte dintr-o încrengătură tehnico-legală care le maschează activitățile, în schimbul unor profituri serioase, și care uneori poate sfârși prin a domina aceste rețele. Prin urmare, este nevoie de o intervenție a Uniunii în acest domeniu.

1.14   CESE este adeptul susținerii unei strategii coordonate de eficientizare a luptei împotriva fraudei fiscale și în special a „practicilor abuzive”, precum și al adoptării unei legislații care să restrângă dreptul la liberă ședere în cazul întreprinderilor absolut artificiale, create exclusiv în scopuri fiscale.

2.   Introducere

2.1   Zonele cunoscute drept „paradisuri fiscale” sunt locuri în care înalți funcționari ai celor mai mari corporații financiare și industriale din lume, membrii protipendadei artistice sau sociale, precum și multimilionari care combină afacerile cu plăcerea, se amestecă cu personaje mai mult sau mai puțin dubioase, care utilizează aceleași resurse financiare prin care pot spăla și utiliza bani obținuți nu numai prin simpla încălcare a legislației în vigoare, ci și prin delicte economice și alte infracțiuni, care merg de la cele mai grave, precum omuciderea, până la extorcarea de fonduri, traficul de droguri și de arme, contrafacerea, frauda, escrocheria, traficul cu ființe umane și jocurile de noroc. Aceste zone se caracterizează printr-o serie de trăsături comune, printre care lipsa totală de transparență în funcționare, un nivel scăzut de impozitare pentru nerezidenți, care, de altfel, nu exercită nicio activitate pe teritoriul respectiv. Apare astfel o concurență dăunătoare, cu o structură secretă, care dă naștere unui statut juridic lipsit de orice transparență.

2.2   Chestiunea paradisurilor fiscale trebuie analizată în funcție de trei dimensiuni principale: reglementarea fiscală și eventualitatea evaziunii fiscale care derivă din deficiențele acesteia; apariția de breșe în structura legislației financiare și deci pericolele la adresa stabilității financiare; lipsa de transparență informațională, așadar posibilitatea ca activitățile infracționale să se sprijine pe paradisurile fiscale. Numitorul comun al acestor dimensiuni, de care se ocupă OCDE, Consiliul pentru stabilitate financiară (Financial Stability Board – FSB) și respectiv Grupul de Acțiune Financiară Internațională (Financial Action Task Force – FATF), este reprezentat de caracterul secret al datelor sau de dificultatea de a dobândi acces la informații. Eliminarea sau scăderea opacității informaționale ar permite reducerea considerabilă a problemelor și pericolelor reprezentate de paradisurile fiscale. Dezbaterea care are loc în cadrul OCDE pe tema standardelor ar trebui să rămână deschisă, în scopul reducerii sarcinilor autorităților fiscale și jurisdicționale. Riscul real este acela de a se cădea de acord asupra unor standarde prea puțin stricte și prea complicate, doar pentru a se răspunde așteptărilor opiniei publice (window dressing). Cea mai simplă soluție pentru depășirea acestor probleme ar fi schimbul automat de informații.

2.3   Existența paradisurilor fiscale și financiare este strâns legată de istoria capitalismului, fenomene de acest gen întâlnindu-se încă de la sfârșitul Evului Mediu. Revoluția franceză și cea industrială reprezintă un moment marcant, al accelerării apariției și dezvoltării paradisurilor fiscale.

2.4   După cel de-al doilea război mondial, fenomenul a căpătat proporții uriașe, răspândindu-se în toate colțurile lumii: în Pacific, în zona Caraibilor și în insulele din Oceanul Atlantic, dar și în țări europene mici și foarte mici. S-a calculat că numai în paradisurile fiscale, financiare și de afaceri din Europa au fost înființate un milion de societăți comerciale și de două ori mai multe trusturi. În opinia lui Raymond Baker, director al organizației Global Finance Integrity, doar în Insulele Virgine Britanice sunt înregistrate 619 916 societăți, adică 20 pentru fiecare locuitor.

2.5   Cadrul economic actual este caracterizat de globalizarea schimburilor de bunuri și servicii, de libera circulație a capitalurilor și de folosirea extinsă a noilor aplicații tehnologice din domeniul tranzacțiilor financiare internaționale și comerciale. În ciuda faptului că în majoritatea instituțiilor financiare există un departament de verificare a conformității, normele care reglementează numărul enorm de tranzacții desfășurate zilnic sunt insuficiente.

2.6   Piața internă europeană, funcționarea corectă a piețelor financiare și comerciale, precum și dezvoltarea sănătoasă a economiei, în acord cu regulile comune adoptate în vederea salvgardării interesului general, sunt nevoite să se confrunte cu situația unor sume imense de bani puse la păstrare în zone și țări complezente. Aceste sume sunt protejate de interese enorme și de capacitatea de a corupe și de a aservi propriilor interese guverne întregi.

2.7   Paradisurile fiscale introduc distorsiuni atât la nivel macro, cât și microeconomic. Așa cum s-a afirmat deja, la nivel macro pot constitui o amenințare la adresa stabilității sistemelor financiare. De asemenea, posibilitatea de a ocoli sau de a se sustrage impozitării investițiilor reale și/sau financiare reduce veniturile statului, ceea ce duce la recuperarea inevitabilă a acestora prin impozitarea veniturilor din muncă: paradisurile fiscale constituie așadar o sursă de denaturare a echilibrului just dintre impozitarea capitalului și cea a muncii. la nivel micro, există un dezechilibru între întreprinderile mari, cele mici și microîntreprinderi: într-adevăr, cu cât una dintre cele trei categorii de operatori este mai mică, cu atât posibilitatea de beneficia de pe urma evaziunii, sau măcar a unei planificări agresive a declarațiilor fiscale, posibilitate oferită de paradisurile fiscale, este mai redusă.

2.8   În primul deceniu al secolului XXI, ca urmare a celor două catastrofe cu epicentrul în Statele Unite – atentatele din 11 septembrie 2001 de la New York și criza financiară declanșată de falimentul Lehman Brothers din septembrie 2008 –, comunitatea internațională a inițiat măsuri concertate de reglementare a funcționării așa-numitelor „paradisuri financiare și fiscale”.

3.   Paradisurile fiscale și financiare

3.1   Efectele negative pe care le au aceste regimuri au condus de multe ori la urmăriri penale în cazuri de finanțare a terorismului mondial și a crimei organizate, de evaziune fiscală și de spălare de bani, determinând apariția de riscuri sistemice pe piețele financiare și afectând, printre altele, principiile fundamentale ale liberei concurențe.

3.2   Prin urmare, așa cum s-a menționat anterior, în ultimii ani au fost introduse măsuri la nivel mondial și s-a decis crearea de structuri și mecanisme comune de răspuns în fața amenințărilor la adresa securității statelor și a bunăstării cetățenilor lor.

Printre diversele decizii adoptate la nivel internațional, acordul încheiat la summitul G20 de la Londra, din 2 aprilie 2009, ar putea reprezenta o mutație esențială față de abordările precedente.

3.3   CESE susține adoptarea de măsuri care să favorizeze lupta împotriva fraudei fiscale și a altor activități ilegale care dăunează intereselor financiare ale UE și ale statelor membre, măsuri destinate să asigure cooperarea administrativă prin schimbul de informații privind chestiuni fiscale. Comitetul ar dori de asemenea ca UE să aibă posibilitatea să inițieze negocieri în vederea încheierii unui acord între Uniune și Confederația Elvețiană pe tema combaterii fraudei și evaziunii fiscale directe, acord care să asigure cooperarea administrativă prin schimbul de informații privind chestiuni fiscale.

3.4   În urma acordului G20 menționat, a fost abandonată metoda analizei și recomandării, caracteristică procedurilor anterioare ale organismelor și forumurilor care se ocupă de aceste probleme, solicitându-se condamnarea așa-numitelor „jurisdicții necooperante”, printre care se numără toate paradisurile fiscale și financiare. Aceasta presupune prezentarea de propuneri de sancțiuni unilaterale, bilaterale și multilaterale, precum și abolirea treptată a secretului bancar și publicarea periodică a listei teritoriilor contraveniente.

3.5   Cu toate acestea, punerea în practică a acestor angajamente formulate de G20 a lăsat foarte mult de dorit, din mai multe motive.

3.6   Numeroase zone vizate au ieșit de pe lista jurisdicțiilor necooperante, semnând pur și simplu între ele cel puțin douăsprezece acorduri fiscale bilaterale (ca de exemplu cel dintre Liechtenstein și Monaco).

3.7   Pe scurt, este suficient să se asigure schimbul de informații la solicitarea autorităților responsabile cu aplicarea măsurilor relevante (fiscale, penale etc.), fără ca autoritățile regiunii căreia i se adresează solicitarea să o poată respinge, invocând interesul național, secretul bancar sau alte motive similare.

3.8   În acest cazuri este evident că modelul bilateral de acțiune se dovedește ineficient, motiv pentru care ar trebui să se pună accentul pe îmbunătățirea intervenției internaționale (multilaterale) și a nivelurilor supranaționale.

Acest lucru este dovedit de raportul publicat la 4 octombrie 2011 de organizația Tax Justice Network, în care se aproape toate acordurile bilaterale semnate începând din 2009 sunt considerate inutile. Ca urmare, organizația a elaborat un indice al opacității fiscale, pe baza a două criterii: obstacolele în calea solicitărilor de informații din partea autorităților competente dintr-o altă țară și ponderea pe piața financiară mondială a jurisdicțiilor suspectate că dau dovadă de opacitate.

3.9   De asemenea, după cum semnalează diferite rapoarte specializate (precum cel elaborat de organizația Global Financial Integrity), fluxurile de capital ilicit nu încetează să crească, cu peste 10 % anual, ceea ce are consecințe dezastruoase care agravează, printre altele, crizele datoriei suverane de care sunt afectate numeroase țări din comunitatea internațională și în special anumite state membre ale UE.

3.10   Cu toate acestea, UE este singura care a pus la punct un cadru credibil de acțiune în domeniu, dar care este însă aplicat insuficient.

3.11   Un exemplu relevant îl reprezintă aplicarea Directivei 2003/48/CE în materie de impozitare a veniturilor din economii ale nerezidenților (persoane fizice) sub forma plăților de dobânzi.

3.12   Totuși, este adevărat că, de la intrarea ei în vigoare, au fost instituite mecanisme de schimb automat de informații fiscale între toate statele membre și a fost încurajată semnarea de acorduri cu patru state europene considerate înainte paradisuri financiare și fiscale: Andorra, Liechtenstein, Principatul Monaco și San Marino.

3.13   Însă, la fel ca Elveția, aceste țări europene au stabilit legături eterogene cu Uniunea, ceea ce face ca aplicarea convențiilor să fie foarte complicată. De exemplu, Liechtenstein a aderat la Spațiul Economic European, dar nu are obligația să coopereze la nivel de omologi cu autoritățile administrative în materie civilă și comercială, deoarece nu este parte la Convenția Lugano II, din 30 octombrie 2007, privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

3.14   Se speră că această modificare a statutului juridic va conduce rapid la schimbările așteptate, ținând seama de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, la articolul 8 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană și în declarația nr. 3 aferentă oferă posibilitatea stabilirii unor legături structurale cu țările vecine de mici dimensiuni.

3.15   Este evident că soluția ideală pentru rezolvarea problemei ar consta în încheierea unui acord multilateral care să integreze toate aceste jurisdicții necooperante într-un model unic, într-un spațiu geopolitic, juridic și economic natural.

3.16   Astfel, Comisia Europeană a înaintat la Curtea de Justiție, împotriva a patru state membre, o acțiune privind neîndeplinirea obligațiilor de transpunere a Directivei 2005/60/CE referitoare la înghețarea fondurilor.

3.17   În vederea susținerii unei acțiuni care să aibă un impact supranațional autentic, Comitetul Economic și Social European trebuie să se ralieze poziției ferme a Parlamentului European, exprimată în decizia din aprilie 2011, în care, printre altele, se sprijină consolidarea luptei împotriva lipsei de transparență a informațiilor privind tranzacțiile financiare transnaționale. Ar putea fi instituit chiar și un instrument de denunțare, similar actului de clemență în materie de concurență liberă, pentru încurajarea semnalării unor astfel de comportamente, recompensând denunțătorii prin modalități economice care constau într-o reducere a sancțiunii ce va fi aplicată.

3.18   În plus, în completarea măsurii anterioare, se impune adoptarea imediată de mecanisme convenite în comun în cadrul G20, pentru a completa lacunele legislative în materie de activități offshore, prin care pot fi eludate legislațiile fiscale aflate în vigoare în principalele centre financiare ale lumii.

3.19   Este urgentă adoptarea, în contextul strict al competențelor Uniunii Europene, a unor reguli ad-hoc obligatorii, sub formă de legislație secundară, reguli care să cuprindă, printre altele, prevederi care interzic oricărei persoane fizice sau juridice care controlează fonduri sau entități având reședința într-un paradis fiscal sau financiar să beneficieze de fonduri publice.

3.20   În 2009, OCDE a estimat că valoarea capitalului depus în paradisurile fiscale s-a situat între 1,7 și 11 miliarde de dolari și a întocmit o listă pe baza căreia G20 a inițiat o confruntare dură cu țările care nu aplicau sau aplicau doar unele dintre convențiile internaționale privind transparența bancară și fiscală.

3.21   Raportul OCDE a generat un val de proteste, în special din partea Elveției, Luxemburgului și bineînțeles, a Uruguayului. Cazul statului Delaware din SUA a suscitat dezbateri aprinse.

3.22   Cetățenii americani știu foarte bine că statul Delaware este un fel de paradis fiscal, aproape jumătate din societățile cotate pe Wall Street și Nasdaq având sediul în statul vicepreședintelui SUA, Joe Biden, unde se plătesc mai puține impozite locale, iar profitul nu este impozitat. În schimb, deși cei care activează în sector știu de mult acest lucru, mult mai puțini sunt la curent cu faptul că micul stat de la sud de Pennsylvania oferă enorme avantaje societăților offshore, prezentându-se ca o alternativă la Insulele Cayman sau Bermude. Asigurarea transparenței în ceea ce privește profiturile societăților stabilite în Delaware cade în sarcina proprietarilor. Dacă aceștia nu sunt cetățeni americani și dacă activitatea societății se desfășoară în afara SUA, ei nu sunt supuși impozitului în această țară.

3.23   Spălarea banilor, evaziunea fiscală și fondurile destinate corupției sau deturnării de fonduri din societățile proprii sunt cele mai importante și mai generalizate practici întâlnite în aceste paradisuri. De aici sunt lansate atacurile asupra datoriilor suverane, cum ar fi campaniile ample de apărare a libertății necondiționate de circulație a capitalurilor, care implică mijloace de comunicare, partide politice și reprezentanți ai instituțiilor.

3.24   Proasta guvernanță fiscală încurajează frauda și evaziunea fiscală, cu consecințe grave pentru bugetele naționale și pentru sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene.

3.25   Multe dintre societățile multinaționale sunt organizate astfel încât să poată profita de posibilitatea de a evita plata taxelor în diferitele jurisdicții sub care operează. Faptul că tratamentul fiscal diferă de la o jurisdicție la alta favorizează mai înainte de toate societățile mari, internaționale sau foarte solide, și nu pe cele mici, naționale sau noi (aflate în faza de demarare). Aceste strategii de evaziune fiscală intră în contradicție cu principiul concurenței loiale și de responsabilitate a întreprinderilor. De asemenea, teritoriile respective devin baze de operații pentru organizații și întreprinderi care introduc bunuri pe piața internă fără certificate de origine adecvate și fără garanțiile solicitate de UE, ceea ce afectează grav interesele consumatorilor și, uneori, sănătatea publică. Un sistem utilizat în acest mod este cel care abuzează de stabilirea prețurilor de transfer, fixând prețurile tranzacțiilor în interiorul grupului pe baza parametrilor de evaluare legați de obligațiile fiscale ale grupului, în loc să se raporteze la condițiile normale ale pieței.

3.26   Întreprinderile multinaționale dispun fără îndoială de resursele necesare pentru a prezenta, fără mari complicații administrative, rapoarte publice defalcate pe țări, în ceea ce privește vânzările, profiturile de pe urma activității, operațiunile în interiorul grupului, beneficiile înainte de impozitare, impozitele. Dacă aceste informații ar fi aduse la cunoștința publică, ar reieși mai clar cine abuzează de stabilirea prețurilor de transfer sau cine adoptă o planificare fiscală agresivă.

3.27   Lipsa controalelor fiscale sau existența unor reguli slabe de supraveghere prudențială, opacitatea informațiilor destinate identificării persoanelor fizice și juridice și oricare altă caracteristică juridică ori administrativă permit societăților care operează de pe teritoriul unui paradis fiscal să se bucure practic de impunitate totală și să beneficieze de avantaje concurențiale inacceptabile, precum și de imunitate în fața acțiunilor întreprinse de autoritățile judiciare și administrative din țări terțe.

3.28   CESE condamnă expres rolul jucat de paradisurile fiscale în încurajarea și în obținerea de profituri de pe urma evaziunii fiscale, a fraudei fiscale și a fugii de capital. UE trebuie să își intensifice lupta împotriva acestor practici și să adopte măsuri concrete de sancționare.

3.29   Comunitatea internațională, conștientă de daunele serioase pe care existența acestor teritorii le provoacă comerțului internațional, intereselor trezoreriilor publice naționale, siguranței și ordinii publice și, după cum o demonstrează criza declanșată în 2008, stabilității înseși a sistemelor financiare, a inițiat câteva demersuri timide de identificare a acestor paradisuri fiscale, încercând să le elimine treptat.

3.30   Eforturile combinate ale G20 și ale Națiunilor Unite, împreună cu cele depuse în contextul inițiativelor OCDE, au condus la rezultate încă insuficiente în raport cu provocările puse de existența paradisurilor fiscale și a centrelor financiare offshore. Aceste eforturi trebuie urmate de măsuri decisive, eficace și coerente.

3.31   Însă demersurile efectuate, printre alte organizații, de G20, de Grupul de Acțiune Financiară Internațională (Financial Action Task Force – FATF) și de OCDE nu au reușit până acum decât să atenueze consecințele grave ale daunelor provocate de paradisurile fiscale și financiare.

3.32   Se impun identificarea jurisdicțiilor necooperante, înregistrarea de progrese în evaluarea îndeplinirii obligațiilor și aplicarea de măsuri disuasive pentru a încuraja respectarea regulilor. De asemenea, CESE consideră că OCDE nu constituie un cadru adecvat pentru combaterea paradisurilor fiscale, fiind nevoie de îmbunătățirea indicatorului care permite acordarea statutului de jurisdicție cooperantă, prin acordarea unei valori calitative acestuia. OCDE nu trebuie să permită guvernelor să iasă de pe lista neagră doar în urma unor simple promisiuni de respectare a principiilor privind schimbul de informații, în lipsa garantării unei puneri în practică efective a acestora.

3.33   Există rațiuni suficiente pentru a putea afirma că, într-o anumită măsură, criza financiară a fost cauzată de operațiuni cu produse financiare complexe și prea puțin transparente, desfășurate de operatori financiari domiciliați în jurisdicții care aplică secretul fiscal, ceea ce a cauzat prejudicii grave investitorilor și cumpărătorilor acestor produse. Paradisurile fiscale găzduiesc operațiuni ale instituțiilor financiare care nu apar în buget, cum ar fi produse financiare complexe care nu contribuie la înnoirea sectorului financiar și care provoacă instabilitate financiară. Există numeroase dovezi că, mai ales în țările în curs de dezvoltare, numeroase investiții străine directe au ca proveniență paradisurile fiscale.

3.34   Conștientă de această situație, Uniunea Europeană a condamnat în anumite ocazii existența unor asemenea regimuri, prin vocea diverselor sale autorități instituționale. Cu toate acestea, ea nu a fost capabilă să promoveze un cadru normativ și administrativ supranațional, care să contribuie la reducerea limitelor impunității.

3.35   Activitatea UE s-a concentrat pe eliminarea a circa 100 de regimuri fiscale dăunătoare aflate sub jurisdicția statelor membre în care controlul financiar este redus sau pe teritoriul țărilor terțe. În acest sens, în 2009 și 2010 Comisia Europeană a adoptat două comunicări privind buna guvernanță fiscală și un cod de conduită. În prezent sunt de asemenea în vigoare trei directive privind profiturile recuperate de pe urma evaziunii fiscale, cooperarea administrativă și impozitarea economiilor (în curs de revizuire). De asemenea, clauzele de conformitate cu bunele practici sau cu buna guvernanță fiscală sunt foarte răspândite în acordurile comerciale, de asociere și de cooperare încheiate de UE cu țări terțe.

3.36   Cu toate acestea, progresele sunt foarte limitate, deoarece competențele în materie de investigație și sancțiuni aparțin statelor membre.

3.37   Conform societăților bancare, legea americană la care s-a făcut referire a demonstrat că adoptarea unilaterală a unor astfel de măsuri poate da naștere unor probleme pentru entitățile financiare, din cauza incompatibilității dintre obligațiile impuse de FATCA în ceea ce privește comunicarea, poprirea asiguratorie și închiderea conturilor, pe de o parte, și legislația UE și/sau cea națională a țării de reședință a entității financiare, pe de altă parte.

3.38   La 4 martie 2009, premierul de atunci al Marii Britanii a ținut un discurs important în fața Congresului SUA, în care a îndemnat țara aliată să se asocieze angajamentului comun în favoarea unui sistem economic reglementat la nivel mondial și să lupte împotriva utilizării sistemelor financiare exclusiv în scopul îmbogățirii personale.

Bruxelles, 24 mai 2012

Președintele Comitetului Economic și Social European

Staffan NILSSON

Anexa 2

COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 6.12.2012

COM(2012) 722 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN
ȘI CONSILIU

Un plan de acțiune în vederea consolidării luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale

1. INTRODUCERE

La 2 martie 2012, Consiliul European a invitat Consiliul și Comisia să elaboreze rapid modalități concrete de îmbunătățire a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, inclusiv în relație cu țările terțe, și să prezinte un raport până în luna iunie 2012. În aprilie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care reiterează necesitatea urgentă de a se lua măsuri în acest domeniu.

Ca prim răspuns, la 27 iunie 2012, Comisia a adoptat o comunicare („comunicarea din iunie”) care a prezentat modul în care poate fi îmbunătățită respectarea obligațiilor fiscale și în care poate fi redusă frauda și evaziunea fiscală, printr-o mai bună utilizare a instrumentelor existente și adoptarea propunerilor în așteptare ale Comisiei. De asemenea, Comisia a identificat domeniile în care măsuri legislative suplimentare sau o coordonare suplimentară ar fi în beneficiul UE și al statelor membre și a demonstrat valoarea adăugată pe care o are colaborarea împotriva provocării crescânde reprezentate de frauda și evaziunea fiscală. Comunicarea din iunie a anunțat pregătirea, înainte de sfârșitul anului 2012, a unui plan de acțiune care stabilește măsuri concrete pentru a îmbunătăți cooperarea administrativă și a sprijini dezvoltarea bunei politici de guvernanță existente, aspectelor mai ample legate de interacțiunea cu paradisurile fiscale și combaterea planificării fiscale agresive și alte aspecte, inclusiv infracțiunile fiscale.

Comisia prezintă în acest plan de acțiune inițiativele pe care le-a avut deja, inițiativele noi care pot avansa în acest an, inițiativele planificate pentru anul următor și cele care necesită o perioadă de timp mai îndelungată. În stabilirea etapelor acestor inițiative, Comisia era conștientă de necesitatea de a nu supraîncărca statele membre și de a ține cont de capacitatea acestora de a lua măsurile care se impun. În esență, acest plan de acțiune conține acțiuni concrete care pot produce rezultate tangibile pentru toate statele membre și care pot oferi sprijin în special acelor state membre cărora le-au fost adresate recomandări specifice privind necesitatea de a consolida colectarea impozitelor, în cadrul Semestrului european 2012.

Statele membre și părțile interesate au fost consultate cu privire la conținutul planului de acțiune și cu privire la prioritățile care urmează să fie asociate fiecărui punct. Planul ia în considerare punctele de vedere ale acestora. Mesajul ferm transmis de statele membre a fost că ar trebui să se acorde prioritate maximă acțiunilor deja în curs de dezvoltare și implementării și aplicării în integralitate a legislației recent adoptate privind cooperarea administrativă și combaterea fraudei fiscale. Statele membre au evidențiat, de asemenea, necesitatea de a adopta rapid propunerile în așteptare în cadrul Consiliului și de a acorda o atenție deosebită luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale în materie de TVA.

Activitatea viitoare în legătură cu aceste acțiuni se va ghida după necesitatea de a reduce costurile și complexitatea sistemelor fiscale, atât pentru contribuabili, cât și pentru administrațiile fiscale. Pentru contribuabili, scăderea costurilor și a complexității ar încuraja o mai bună respectare a obligațiilor fiscale. Pentru administrațiile fiscale, dezvoltarea și utilizarea pe deplin a instrumentelor automatizate și a tehnicilor de gestionare a riscurilor ar elibera resurse umane și bugetare permițându-le să se concentreze asupra realizării obiectivelor urmărite.

De asemenea, Comisia va continua să promoveze utilizarea cea mai eficace de către toate statele membre a unor instrumente informatice practice pentru toate taxele și impozitele. De asemenea, aceasta va încuraja o abordare mai coordonată între impozitarea directă și indirectă, precum și între impozitare și vamă prin folosirea în mod adecvat a programelor FISCALIS și CUSTOMS în vederea îmbunătățirii comunicării și a promovării unui cadru mai sistematic de schimb de bune practici și instrumente, în funcție de caz. Acest lucru poate contribui la îmbunătățirea eficienței auditurilor și controalelor și la reducerea sarcinii care le revine contribuabililor.

Toate acțiunile propuse în prezentul document în vederea realizării de către Comisie sunt consecvente și compatibile cu actualul cadru financiar multianual 2007-2013 și cu noul cadru financiar multianual 2014-2020.

2. O MAI BUNĂ UTILIZARE A INSTRUMENTELOR EXISTENTE șI AVANSAREA INITIATIVELOR COMISIEI

Frauda și evaziunea fiscală au o dimensiune transfrontalieră importantă. Statele membre nu pot soluționa în mod eficient această problemă, decât dacă colaborează. Îmbunătățirea cooperării administrative între administrațiile fiscale ale statelor membre este, prin urmare, un obiectiv-cheie al strategiei Comisiei în acest domeniu.

1. Un nou cadru de cooperare administrativă

La propunerile Comisiei din ultimii doi ani, Consiliul a adoptat un nou cadru de cooperare administrativă. Acest set de instrumente legislative noi pregătește terenul pentru dezvoltarea de instrumente noi de către Comisie și statele membre. Comunicarea din iunie subliniază faptul că mai trebuie încă să se ajungă la o utilizare eficace și cuprinzătoare a acestora de către statele membre. Statele membre trebuie să asigure o implementare și o aplicare deplină și eficace a acestor instrumente, angajându-se în special să intensifice schimburile de informații.

2. Eliminarea lacunelor privind impozitarea veniturilor din economii

Adoptarea modificărilor propuse de Comisie în ceea ce privește Directiva privind impozitarea veniturilor din economii va permite eliminarea lacunelor din directivă și, prin urmare, va îmbunătăți eficacitatea acestui instrument. Aceasta va ajuta statele membre să asigure mai bine o impozitare eficace a veniturilor din economii transfrontaliere. Este acum în sarcina Consiliului de a adopta această propunere și de a acorda Comisiei un mandat de negociere în vederea adoptării modificărilor corespondente acordurilor existente cu țările terțe în materie de impozitare a veniturilor din economii. Marea majoritate a statelor membre au identificat acest aspect ca având o prioritate ridicată. Comisia îndeamnă, prin urmare, Consiliul să adopte aceste propuneri fără întârziere.

3. Proiect de acord de cooperare fiscală și antifraudă

În mod similar, Comisia invită Consiliul să semneze și să încheie proiectul de acord de cooperare fiscală și antifraudă între UE și statele sale membre și Liechtenstein, pe care l-a prezentat Consiliului în 2009 și să adopte proiectul de mandat pentru deschiderea unor negocieri similare cu alte patru țări terțe învecinate. Acest lucru va permite Comisiei să negocieze acorduri care garantează că aceleași instrumente de luptă împotriva fraudei și aceleași înalte standarde de transparență și schimb de informații sunt puse la dispoziția tuturor statelor membre.

4. Mecanismul de reacție rapidă împotriva fraudei în materie de TVA

La 31 iulie 2012, Comisia a prezentat o propunere pentru un mecanism de reacție rapidă împotriva fraudei în materie de TVA. Dacă se adoptă, această propunere ar permite Comisiei să autorizeze foarte rapid un stat membru să adopte măsuri de derogare cu caracter temporar, pentru a găsi soluții la cazuri de fraudă bruscă și masivă cu impact financiar major. Consiliul este îndemnat să adopte rapid prezenta propunere pe care a identificat-o ca având o prioritate ridicată.

5. Aplicarea opțională a mecanismului de taxare inversă a TVA-ului

Comisia a prezentat în 2009 o propunere privind o aplicare opțională a unui mecanism de taxare inversă a TVA-ului pentru furnizarea anumitor bunuri și servicii care prezintă risc de fraudă. Numai o parte din această propunere, cea cu privire la certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, a fost adoptată în martie 2010. Adoptarea celeilalte părți din propunerea respectivă ar permite tuturor statelor membre să aplice mecanismul de taxare inversă în aceleași condiții în acele sectoare în care acesta reprezintă instrumentul cel mai eficient împotriva fraudei de tip „carusel”, în loc să adopte derogări individuale la Directiva TVA, care ar putea avea un efect negativ asupra luptei împotriva fraudei în alte state membre.

6. Forumul UE privind TVA

Atât întreprinderile, cât și autoritățile fiscale confirmă că sistemul actual de TVA este dificil de gestionat și vulnerabil la fraudă. În vederea îmbunătățirii guvernanței TVAului la nivelul UE, Comisia a decis să creeze un forum al UE privind TVA. În cadrul acestei platforme de dialog, reprezentanți ai întreprinderilor mari, mici și mijlocii și autorități fiscale pot face schimb de opinii pe tema aspectelor concrete transfrontaliere ale administrării TVA-ului și, de asemenea, pot identifica și discuta despre cele mai bune practici care ar putea contribui la raționalizarea gestionării sistemului de TVA, vizând reducerea costurilor de conformare și garantând în același timp veniturile din TVA. Comisia invită statele membre să participe în cât mai mare număr cu putință, pentru ca forumul UE privind TVA să își atingă obiectivele.

3. NOILE INITIATIVE ALE COMISIEI

Împreună cu acest plan de acțiune, Comisia va prezenta o serie de inițiative noi care răspund unora dintre nevoile identificate în comunicarea din iunie. Aceste inițiative constituie un răspuns imediat la nevoile identificate pentru a asigura o politică coerentă față de țările terțe, pentru a consolida schimbul de informații și pentru a combate anumite tendințe de fraudă.

7. Recomandare privind unele măsuri menite să încurajeze țările terțe să aplice standarde minime de bună guvernanță în chestiuni fiscale

Analiza efectuată de Comisie privind situația actuală arată că statele membre recunosc potențialul și pagubele efective cauzate de jurisdicțiile care nu respectă standardele minime de bună guvernanță în chestiuni fiscale, printre care și jurisdicțiile considerate de regulă drept paradisuri fiscale.

Toate statele membre au răspuns diferit la această situație. Ținând seama de libertățile care le sunt oferite atunci când își desfășoară activitatea în cadrul pieței interne, întreprinderile pot structura acorduri cu astfel de jurisdicții prin intermediul statului membru cu cea mai slabă reacție. În consecință, protecția generală a veniturilor fiscale ale statului membru tinde să fie tot atât de eficientă ca cea mai slabă reacție a oricărui alt stat membru. Acest lucru nu numai că slăbește bazele de impozitare ale statelor membre, dar și afectează condițiile de concurență loială care trebuie oferite întreprinderilor și, în cele din urmă, denaturează funcționarea pieței interne.

Pentru a soluționa această problemă, Comisia recomandă adoptarea de către statele membre a unui set de criterii pentru a identifica țările terțe care nu respectă standardele minime de bună guvernanță în chestiuni fiscale și a unui set de măsuri privind țările terțe, în funcție de respectarea sau nerespectarea acestor standarde de către aceste țări sau în funcție de angajamentul lor de a le respecta. Măsurile respective cuprind posibila introducere pe lista neagră a jurisdicțiilor care nu respectă standardele și renegocierea, suspendarea sau încheierea convențiilor privind evitarea dublei impuneri.

Pentru a evita promovarea afacerilor cu țări terțe aflate pe lista neagră, Comisia invită statele membre să ia și alte măsuri complementare, dar cu respectarea deplină a legislației UE.

În plus, statele membre ar trebui să ia în considerare detașările ad hoc de experți pentru a oferi asistență administrațiilor fiscale din terțe țări care se angajează să respecte standardele minime, dar au nevoie de asistență tehnică.

Această recomandare reprezintă un prim pas concret important de aliniere a atitudinilor adoptate de statele membre în privința jurisdicțiilor care nu aplică standardele minime în zona în cauză. Pentru a evalua necesitatea unor eventuale inițiative suplimentare, Comisia va reevalua abordarea statelor membre și acțiunile întreprinse în acest domeniu la trei ani de la adoptarea recomandării.

8. Recomandare privind planificarea fiscală agresivă

Comisia consideră că este necesar să se asigure că sarcina impozitării este împărțită just în conformitate cu opțiunile fiecărui guvern în parte. În prezent, unii contribuabili pot face uz de unele aranjamente complexe, uneori artificiale, care au ca efect relocalizarea bazei lor de impozitare în alte jurisdicții din interiorul sau din afara Uniunii Europene. Făcând acest lucru, contribuabilii profită de neconcordanțele existente în legislațiile naționale pentru a se asigura că anumite elemente de venituri rămân peste tot neimpozitate sau pentru a exploata diferențele dintre cotele de impozitare. Prin plata impozitelor, întreprinderile pot avea un impact pozitiv important asupra restului societății. Planificarea fiscală agresivă ar putea fi, așadar, considerată contrară principiilor de responsabilitate socială a întreprinderilor. Prin urmare, sunt necesare măsuri concrete pentru a rezolva această problemă.

Adoptarea unor măsuri concrete de către toate statele membre în vederea remedierii acestor probleme ar îmbunătăți, de asemenea, funcționarea pieței interne. În lumina celor de mai sus, Comisia recomandă ca statele membre să ia măsuri eficiente comune în acest domeniu. În special, statele membre sunt încurajate să includă o clauză în convențiile privind evitarea dublei impuneri încheiate cu alte state membre ale UE și cu țările terțe pentru a rezolva problema unui tip specific identificat de dublă neimpozitare. De asemenea, Comisia recomandă folosirea unei reguli comune generale anti-abuz. Aceasta ar contribui la asigurarea coerenței și eficacității într-o zonă în care practicile statelor membre variază considerabil.

Directivele fiscale ale UE (Directivele privind dobânzile și redevențele, privind fuziunile și societățile-mamă și filialele) permit deja statelor membre să aplice garanții împotriva abuzurilor. Respectând legislația UE, statele membre pot folosi aceste posibilități pentru a evita planificarea fiscală abuzivă. În plus, Comisia este dispusă să contribuie la lucrările desfășurate în cadrul forurilor internaționale, cum ar fi OCDE, pentru a găsi soluții la aspectele complexe legate de impozitarea comerțului electronic prin elaborarea unor standarde internaționale adecvate.

9. Crearea unei platforme pentru buna guvernanță fiscală

Comisia intenționează să creeze o platformă pentru buna guvernanță fiscală alcătuită din experți din statele membre și din reprezentanți ai părților interesate, care să-i acorde asistență la elaborarea raportului privind aplicarea celor două recomandări și la lucrările în curs legate de planificarea fiscală agresivă și buna guvernanță în chestiuni fiscale.

10. Îmbunătățiri în domeniul practicilor dăunătoare de impozitare a întreprinderilor și domenii conexe

În conformitate cu cele stabilite mai sus și așa cum s-a arătat deja în cadrul Analizei anuale a creșterii 2012, Comisia subliniază și necesitatea urgentă de a impulsiona mai mult lucrările dezbătute în prezent în contextul Codului de conduită pentru impozitarea întreprinderilor (codul).

În ultimii ani, realizarea de progrese și obținerea unor rezultate tangibile în cadrul grupului de lucru pentru codul de conduită însărcinat cu evaluarea măsurilor fiscale care pot intra în sfera de aplicare a codului au devenit din ce în ce mai dificile.

Acest lucru se referă în parte la faptul că din ce în ce mai multe probleme complexe sunt abordate, dar și la necesitatea de a preciza și a selecta rezultatele așteptate, calendarul acestor rezultate și mijloacele de monitorizare a punerii lor în aplicare.

Prin urmare, Comisia invită statele membre să ia în calcul acțiuni pentru a îmbunătăți eficacitatea în îndeplinirea obiectivelor inițiale ale codului, de exemplu prin aducerea mai rapidă a subiectelor la nivel de Consiliu atunci când deciziile politice sunt urgent necesare. Grupul pentru codul de conduită discută în prezent problema neconcordanțelor, problemă la care trebuie să se găsească rapid soluții. În cazul în care nu sunt găsite și implementate astfel de soluții pentru eliminarea neconcordanțelor în termene clare de timp, Comisia este pregătită, în funcție de caz, să facă în schimb propuneri de acțiune legislativă. În plus, în cazurile în care se constată că directivele existente oferă oportunități de planificare fiscală agresivă sau împiedică adoptarea unor soluții adecvate, permițând dubla neimpozitare, Comisia va acționa. Ar trebui, de asemenea, intensificată activitatea privind regimurile fiscale speciale pentru expatriați și pentru cetățenii înstăriți, care sunt dăunătoare pentru funcționarea pieței interne și reduc veniturile fiscale globale.

În ceea ce o privește, Comisia va continua să sprijine statele membre în efortul de a asigura promovarea efectivă a Codului de conduită pentru impozitarea întreprinderilor în anumite țări terțe și să promoveze concurența fiscală loială la nivel mondial prin negocierea unor dispoziții privind buna guvernanță în acordurile relevante cu țările terțe, precum și prin sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare în conformitate cu politica în vigoare a Comisiei în materie de fiscalitate și dezvoltare.

11. Portalul „NIF pe EUROPA”

De asemenea, Comisia prezintă astăzi un nou instrument practic destinat îmbunătățirii cooperării administrative în domeniul impozitării directe. Identificarea corectă a contribuabililor este esențială pentru un schimb eficient de informații între administrațiile fiscale ale statelor membre. Astăzi, Comisia lansează oficial noua aplicație „NIF pe EUROPA”. Această aplicație furnizează eșantioane de documente de identitate oficiale care conțin NIF-uri naționale (numere de identificare fiscală). Aceasta permite astfel oricărui terț, și mai ales instituțiilor financiare particulare să identifice și să înregistreze rapid, ușor și corect NIF-urile în relațiile transfrontaliere. În plus, un sistem de control on-line asemănător cu VIES (sistemul de schimb de informații privind TVA) face posibilă verificarea corectitudinii structurii sau a algoritmului unui anumit NIF.

Această nouă aplicație ar putea fi un prim pas în direcția unei abordări mai coerente față de NIF-uri la nivelul UE (a se vedea capitolul 4.2.1 de mai jos) și va contribui la îmbunătățirea eficacității schimbului automat de informații.

12. Formulare standard pentru schimbul de informații în domeniul fiscal

Directiva 2011/16/UE adoptată la 15 februarie 2011 prevede adoptarea unor formulare standard pentru schimbul de informații la cerere, schimbul spontan de informații, notificare și feedback. Astăzi, Comisia a adoptat un regulament de punere în aplicare care prevede astfel de formulare standard menite să sporească eficacitatea și eficiența schimbului de informații. Comisia a dezvoltat, de asemenea, o aplicație informatică pentru aceste formulare standard, în toate limbile UE, aplicație care a fost deja pusă la dispoziția statelor membre și care va fi lansată de la 1 ianuarie 2013.

13. Un agent de denaturare european pentru alcool denaturat complet și parțial

Modificările care vor fi adoptate în decembrie în domeniul agenților de denaturare cuprind o formulă comună a UE pentru denaturarea completă a alcoolului. Principalul obiectiv este acela de a reduce posibilitățile de fraudă. Acesta este destinat, de asemenea, simplificării și armonizării sarcinilor administrative pentru circulația legală, reducerii costurilor de producție și îmbunătățirii accesului la piață pentru producătorii de alcool denaturat (la nivel de UE și la nivel mondial). Se va analiza dacă aceeași abordare, cu rezultate similare, ar putea fi avută în vedere în ceea ce privește alcoolul denaturat parțial.

4. INIȚIATIVELE ȘI ACȚIUNILE VIITOARE DE REALIZAT

4.1. Acțiunile care urmează a fi întreprinse pe termen scurt (în 2013)

4.1.1. Corectarea neconcordanțelor și consolidarea dispozițiilor anti-abuz

14. O revizuire a Directivei privind societățile-mamă și filialele (2011/96/UE)

Partea de neconcordanțe, care abordează aspecte precum împrumuturile hibride și entitățile hibride, și diferențele legate de calificarea unor astfel de structuri între jurisdicții reprezintă un domeniu de o importanță deosebită. Discuții detaliate cu statele membre au arătat că, în anumite cazuri, nu se poate ajunge la o soluție de comun acord fără o modificare legislativă a Directivei privind societățile-mamă și filialele. Obiectivul este acela de a garanta că aplicarea directivei nu împiedică involuntar acțiunile eficace împotriva dublei neimpozitări în domeniul structurilor de împrumut hibrid.

15. O revizuire a dispozițiilor anti-abuz din legislația UE

Comisia va revizui, de asemenea, dispozițiile anti-abuz din directivele privind dobânzile și redevențele, privind fuziunile și privind societățile-mamă și filialele, cu scopul de a pune în aplicare principiile care stau la baza recomandării sale privind planificarea fiscală agresivă.

4.1.2. Promovarea standardelor și a instrumentelor UE

16. Promovarea standardului privind schimbul automat de informații în cadrul forurilor internaționale și a instrumentelor IT ale UE

Comisia va continua să promoveze intens schimbul automat de informații ca viitor standard european și internațional în materie de transparență și schimb de informații în chestiuni fiscale. De asemenea, este esențial ca instrumentele IT ale UE, dezvoltate de Comisie împreună cu statele membre, să fie promovate în cadrul forurilor internaționale și în special în cadrul OCDE, pentru a garanta aplicarea generală a acestor instrumente și pentru a evita suprapunerile. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a folosi un singur set de instrumente, atât în cadrul UE, cât și în relațiile cu țările terțe. În acest scop, Comisia lucrează îndeaproape cu OCDE în cadrul procesului de dezvoltare a formatului IT care urmează a fi utilizat pentru schimbul automat de informații prevăzut de Directiva 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal. Obiectivul este de a lua în considerare, încă de la început, sugestiile țărilor din afara UE pentru a putea avea formate IT integral aprobate și aplicate în exteriorul UE.

În plus, Comisia îi va solicita OCDE să aprobe formularele electronice recent elaborate pentru schimbul de informații la cerere și schimbul spontan de informații și feedback în domeniul impozitării directe și își va continua cooperarea cu OCDE în ceea ce privește formularele electronice dezvoltate în contextul recuperării creanțelor.

4.1.3. Îmbunătățirea respectării normelor fiscale

17. Un cod al contribuabilului european

În vederea îmbunătățirii respectării normelor fiscale, Comisia va face o compilație cu bunele practici administrative din statele membre pentru a elabora un cod al contribuabililor care să prevadă cele mai bune practici pentru intensificarea cooperării, întărirea încrederii între administrațiile fiscale și contribuabili, pentru asigurarea unei transparențe mai mari cu privire la drepturile și obligațiile contribuabililor și încurajarea unei abordări orientate spre servicii.

Comisia va lansa o consultare publică pe această temă la începutul anului 2013.

Îmbunătățirea relațiilor dintre contribuabili și administrațiile fiscale, creșterea transparenței normelor fiscale, reducerea riscului de erori care ar putea avea consecințe grave pentru contribuabili și încurajarea respectării normelor fiscale, precum și încurajarea administrațiilor statelor membre de a aplica un cod al contribuabililor vor contribui la o colectare mai eficientă a taxelor.

4.1.4. Consolidarea guvernanței fiscale

18. Cooperare consolidată cu alte organisme de aplicare a legii

De asemenea, ar trebui promovată o cooperare mai strânsă cu alte organisme de aplicare a legii, cooperare care utilizează pe deplin sprijinul oferit de agențiile UE, în special cu autoritățile responsabile de combaterea spălării banilor, instanțele judiciare și organismele de securitate socială. Cooperarea între agenții este esențială pentru a asigura o luptă eficientă împotriva fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a infracțiunilor legate de impozitare. Europol poate juca un rol important în intensificarea schimbului de informații aducându-și contribuția la identificarea și dezmembrarea rețelelor/grupurilor criminale. În contextul pregătirii propunerii sale legislative pentru o reexaminare a celei de-a treia directive privind combaterea spălării banilor (DCSB), care va fi prezentată în curând, Comisia analizează posibilitatea de a menționa în mod explicit infracțiunile fiscale drept infracțiuni principale legate de spălarea banilor, în conformitate cu recomandările din 2012 ale Grupului de Acțiune Financiară – Financial Action Task Force (FATF). Acest lucru va facilita cooperarea dintre autoritățile fiscale și judiciare și autoritățile de supraveghere financiară în vederea combaterii încălcărilor grave ale legislației fiscale. Consolidarea procedurilor de combatere a spălării banilor în ceea ce privește obligația de diligență necesară față de clientelă, precum și o mai mare transparență a informațiilor privind beneficiarii efectivi colectate în scopul combaterii spălării banilor în cadrul revizuirii DCSB ar putea, de asemenea, facilita utilizarea datelor relevante în scopuri de impozitare, de exemplu, pentru a ameliora eficacitatea tratamentului structurilor offshore de investiții în conformitate cu Directiva UE privind impozitarea veniturilor din economii. În plus, cooperarea ar putea fi și mai mult înlesnită de o armonizare la nivelul UE a infracțiunii de spălare a banilor, de stabilire a unei definiții pentru aceasta și de fixare a unor sancțiuni corespunzătoare. În acest sens, Comisia intenționează să propună în 2013, în afară de revizuirea celei de-a treia DCSB, o directivă specifică privind combaterea spălării banilor.

4.1.5. Consolidarea cooperării administrative

19. Promovarea efectuării unor controale simultane și prezența funcționarilor străini pentru audituri

Pe termen scurt, pentru a facilita auditurile fiscale și pentru a deschide calea pentru eventuale audituri comune viitoare, este esențial ca statele membre să utilizeze la o scară cât mai largă dispozițiile legale existente pentru a organiza controale simultane și pentru a facilita prezența funcționarilor străini în birourile administrațiilor fiscale și în timpul anchetelor administrative. Analiza efectuată în cadrul EUROFISC ar trebui să contribuie la consolidarea utilizării acestor instrumente.

Statele membre ar trebui să se asigure că legislațiile lor naționale nu împiedică aplicarea integrală a acestor instrumente, în special atunci când se referă la prezența funcționarilor străini în cadrul birourilor lor fiscale sau la sediul contribuabilului.

4.1.6. Acțiuni referitoare la țările terțe

20. Obținerea unei autorizații din partea Consiliului pentru începerea negocierilor cu țările terțe pentru încheierea de acorduri bilaterale privind cooperarea administrativă în domeniul TVA-ului

Întrucât autorii fraudelor exploatează adesea absența unei cooperări eficace între administrațiile fiscale, făcând tranzacții fictive care implică țări terțe, mai multe state membre au subliniat necesitatea de a dispune de instrumente de cooperare administrativă asemănătoare celor deja în vigoare în cadrul UE care să poată fi utilizate și în relațiile cu țările terțe. Prin urmare, Comisia consideră că o astfel de autorizare de a negocia acorduri bilaterale cu țările terțe, având drept scop un cadru eficace și obligatoriu de cooperare administrativă în domeniul TVA, este imperios necesară. Comisia ar putea prezenta o propunere pentru o astfel de autorizare până în 2013.

4.2. Acțiunile care urmează a fi întreprinse pe termen mediu (până în 2014)

4.2.1. Intensificarea schimbului de informații

21. Dezvoltarea formatului informatic pentru schimbul automat de informații

Comisia dezvoltă în prezent formate noi pentru schimbul automat de informații privind veniturile angajaților, onorariile directorilor, produsele de asigurare de viață, pensiile și veniturile rezultate din deținerea unei proprietăți imobiliare, în temeiul Directivei 2011/16/UE.

În plus, Comisia va propune soluții practice pentru tipurile de venit de altă natură decât cel menționat în directivă, care să fie utilizate de statele membre în mod voluntar pentru a obține avantaje și mai mari din mecanismele prevăzute de directivă.

22. Utilizarea la nivelul UE a unui număr de identificare fiscală (NIF)

Se estimează că NIF-urile reprezintă cel mai bun mijloc de identificare a contribuabililor în cadrul schimbului automat de informații. NIF-urile naționale sunt, totuși, construite în conformitate cu normele naționale care diferă considerabil și le îngreunează terților (instituțiilor financiare, angajatorilor etc.) munca de identificare și înregistrare corectă a NIF-urilor străine, iar autorităților fiscale activitatea de a transmite înapoi aceste informații celorlalte jurisdicții fiscale.

Crearea unui NIF la nivel de UE ar putea constitui cea mai bună soluție pentru a depăși dificultățile actuale cu care se confruntă statele membre la identificarea adecvată a tuturor contribuabililor lor (persoane fizice și juridice) implicați în operațiuni transfrontaliere. Ar trebui să se exploreze mai mult dacă acesta ar putea fi un număr unic la nivel de UE sau adăugirea unui identificator UE la NIF-urile naționale și la fel ar trebui explorate legăturile cu alte sisteme existente ale UE de înregistrare și de identificare.

Deși conceptul unui NIF al UE este simplu, punerea lui în aplicare este o problemă complexă, care necesită o abordare pas cu pas. Până în martie 2013 va fi lansată o consultare publică. Prezentarea unei propuneri legislative ulterioare are nevoie de mai multe studii aprofundate și de un sprijin puternic din partea statelor membre. Ca prim pas, o posibilitate ar fi dezvoltarea în continuare a portalului „NIF pe EUROPA”, făcând posibilă verificarea valabilității NIF-urilor naționale corelând această aplicație cu bazele de date ale statelor membre.

23. Raționalizarea instrumentelor IT

Comisia lansează un proces de raționalizare a instrumentelor informatice în Europa în vederea asigurării unor sisteme mai eficiente și mai rentabile. Aceasta va analiza în special posibilitatea de a elabora o soluție informatică centrală pentru instrumentele electronice care să vină în sprijinul cooperării administrative, în scopul de a reduce costurile pentru statele membre și de a permite un schimb de informații mai rapid și mai eficace.

4.2.2. Combaterea tendințelor și a schemelor de evaziune și fraudă fiscală

24. Orientări pentru trasabilitatea fluxurilor financiare

Luând în considerare experiența unor state membre în acest domeniu și unitățile de informații financiare (FIU) deja existente, Comisia va elabora o metodologie comună și orientări pentru a îmbunătăți accesul administrațiilor fiscale la informații privind fluxurile financiare, de exemplu prin intermediul cardurilor de credit și al conturilor bancare stabilite în UE/offshore, facilitând trasabilitatea tranzacțiilor semnificative. Un prim pas a fost deja realizat cu un schimb de experiență aprofundat în cadrul atelierului FISCALIS care a avut loc pe această temă în octombrie 2012.

25. Îmbunătățirea tehnicilor de gestionare a riscurilor și, în special, gestionarea riscurilor legate de respectarea obligațiilor

Platforma de gestionare a riscurilor înființată în 2007 în contextul programului FISCALIS elaborează în prezent un plan strategic pentru gestionarea riscurilor legate de respectarea obligațiilor. Principalul obiectiv al planului strategic este de a garanta că toate statele membre ating un nivel mai înalt de respectare a obligațiilor de către contribuabili, de a facilita remedierea riscurilor transfrontaliere și combaterea fraudei și de a stimula și a consolida cooperarea între statele membre. Pentru o aplicare reușită a planului strategic, va fi necesar ca toate statele membre să își declare angajamentul. Schimburile structurate de informații între administrațiile fiscale și vamale privind strategiile pentru identificarea nerespectării obligațiilor ar putea să îmbunătățească cunoștințele tuturor acestor autorități, să asigure evaluări coordonate ale riscurilor și ar fi integrate în planul strategic.

26. Extinderea EUROFISC la impozitarea directă

EUROFISC prevede un schimb rapid de informații cu privire la cazurile de fraudă în domeniul TVA. Acest sistem relativ nou ar putea fi extins pentru a îndeplini o funcție similară în domeniul impozitării directe, în special în vederea detectării și difuzării rapide a informațiilor privind schemele de fraudă recurente, tendințele și planificarea fiscală agresivă. În acest scop, Comisia va colecta și va evalua primele rezultate ale EUROFISC în scopuri de TVA și își va continua activitatea legată de extinderea EUROFISC și a sistemului de avertizare rapidă și la chestiunile de fiscalitate directă.

4.2.3. Îmbunătățirea respectării normelor fiscale

27. Crearea unei abordări de tip „ghișeu unic” în toate statele membre

Ar trebui înființate ghișee unice în fiecare stat membru pentru a oferi toate tipurile de informații fiscale contribuabililor, inclusiv nerezidenților, facilitând astfel operațiunile transfrontaliere prin eliminarea obstacolelor fiscale și, prin urmare, asigurând o mai bună respectare a legislației fiscale. Un prim pas a fost deja făcut cu organizarea, în decembrie 2012, a unui atelier FISCALIS pe această temă, în urma consultării publice privind obstacole legate de impozitarea directă în situațiile transfrontaliere care a avut deja loc în 2012. Comisia va publica o metodologie comună și orientări în acest domeniu.

28. Dezvoltarea de stimulente motivaționale, inclusiv programe voluntare de divulgare a informațiilor

Comisia va examina posibilitatea elaborării unor metodologii comune și a unor orientări pentru consolidarea măsurilor pedagogice, inclusiv generalizarea declarațiilor fiscale precompletate, crearea de pagini de internet personalizate și posibilitatea ca statele membre să își facă cunoscute pe larg mecanismele de cooperare administrativă, în vederea informării contribuabililor cu privire la competențele administrațiilor fiscale de a obține informații din alte țări.

De asemenea, Comisia va examina posibilitatea dezvoltării unor stimulente motivaționale, încurajând prin intermediul unor metodologii și a unor orientări comune programe voluntare de divulgare a informațiilor, corectarea online a erorilor de către contribuabili (în special în cazul în care sunt create pagini de internet personalizate) și îmbunătățirea relațiilor dintre contribuabili și administrațiile fiscale.

29. Dezvoltarea unui portal web fiscal

Comisia va îmbunătăți și, dacă este posibil, va extinde actualul portal de internet „Impozitele în EUROPA”, în scopul de a îmbunătăți accesul la informații fiscale fiabile pentru situațiile transfrontaliere. Portalul web fiscal ar putea fi construit după modelul portalului e-justiție, accesibil pe site-ul EUROPA.

Acest proiect este ambițios și ar trebui să fie realizat printr-o abordare pas cu pas, acordându-se prioritate TVA-ului. Primul pas va consta, prin urmare, în dezvoltarea părții legate de TVA din portalul web, parte care să conțină normele de facturare aplicabile în statele membre. Se prevede lansarea portalului web pentru statele membre care doresc să publice alte informații (cum ar fi ratele de impozitare).

Următoarea etapă va consta în integrarea altor aspecte fiscale, legate în special de impozitarea directă.

30. Propunerea unei alinieri a sancțiunilor penale și administrative

Comisia va studia posibilitatea și fezabilitatea alinierii definiției anumitor tipuri de infracțiuni fiscale, inclusiv a sancțiunilor penale și administrative pentru toate tipurile de taxe și impozite. Comisia a propus recent norme de drept penal pentru a consolida lupta împotriva fraudei care afectează interesele financiare ale UE și consideră că această chestiune merită o atenție deosebită în contextul mai larg al reflecțiilor privind crearea unei politici a UE în materie penală. Va fi important să se garanteze că orice acțiune în acest domeniu este complet integrată cu acțiuni similare în alte domenii ale dreptului UE, în conformitate cu principiile stabilite în Comunicarea Comisiei intitulată „Către o politică a UE în materie penală – asigurarea punerii în aplicare eficace a politicilor UE prin intermediul dreptului penal” din 20 septembrie 2011.

31. Dezvoltarea unui fișier standard de audit al UE pentru taxe și impozite (Standard Audit File for Tax – SAF-T)

Utilizarea unui fișier standard de audit al UE pentru taxe și impozite (SAF-T) după modelul celor care sunt deja în vigoare sau în curs de elaborare în anumite state membre, ar facilita atât respectarea de bună voie a obligațiilor de către persoanele impozabile, cât și efectuarea auditurilor fiscale. Un proiect-pilot este în prezent în curs de dezvoltare în contextul specific al minighișeului unic pentru serviciile de telecomunicații, de radiodifuziune și electronice. Ar trebui să se aibă în vedere continuarea dezvoltării acestuia.

4.3. Acțiunile care urmează să fie întreprinse pe termen mai lung (după 2014)

Există, de asemenea, o serie de acțiuni posibile enumerate în comunicarea din iunie care, în opinia Consiliului, nu ar trebui să se întreprindă cu prioritate în acest stadiu. Cu toate acestea, Comisia consideră că ar fi utilă reexaminarea acestora într-o etapă ulterioară, după ce avansează mai mult aplicarea celorlalte elemente, mai urgente ale acestui plan de acțiune. Aceste acțiuni includ:

32. Elaborarea unei metodologii pentru auditurile comune realizate de echipe specializate de auditori calificați

Acest aspect ar trebui să fie revizuit după ce se acumulează mai multă experiență cu utilizarea instrumentelor juridice existente, cum ar fi auditurile simultane. Pe această bază, ar putea fi dezvoltate o metodologie și orientări pentru auditurile comune. Dacă este cazul și pe baza unui studiu de impact, Comisia ar putea propune, de asemenea, o bază juridică unică pentru audituri comune, care implică diferite tipuri de taxe și impozite.

33. Dezvoltarea accesului reciproc direct la bazele de date naționale

Având în vedere dispozițiile în vigoare în domeniul TVA în ceea ce privește VIES, Comisia va analiza posibilitatea facilitării accesului direct la bazele de date naționale în domeniul impozitării directe. Cu toate acestea, este necesar mai întâi să se acumuleze o oarecare experiență în urma acordării unui acces direct reciproc în domeniul TVA.

34. Elaborarea unui instrument juridic unic de cooperare administrativă pentru toate taxele și impozitele

Deoarece există unele aspecte comune în cadrul cooperării administrative dintre diferitele domenii de impozitare, Comisia va studia fezabilitatea, din punct de vedere juridic și practic, a unui instrument juridic unic de cooperare administrativă pentru toate taxele și impozitele, în loc de patru instrumente diferite, așa cum există în prezent. Acest exercițiu se va efectua după o anumită perioadă de timp, având în vedere că toate temeiurile juridice existente pentru cooperarea administrativă în domeniul impozitării directe și indirecte, precum și pentru recuperarea creanțelor fiscale au fost abrogate recent și înlocuite de noi inițiative legislative.

5. CONCLUZIE

Frauda și evaziunea fiscală sunt probleme complexe care necesită un răspuns coordonat și pluridimensional. Planificarea fiscală agresivă este și ea o problemă care necesită atenție urgentă. Acestea sunt provocări la nivel mondial pe care nici un stat membru nu le poate înfrunta singur. Acest plan de acțiune identifică o serie de măsuri specifice care pot fi dezvoltate acum și în anii următori. Acesta reprezintă, de asemenea, o contribuție generală la dezbaterea internațională mai extinsă cu privire la impozitare și este menit să ajute G20 și G8 în activitatea lor curentă în acest domeniu. Comisia consideră că toate aceste acțiuni pot oferi un răspuns cuprinzător și eficace la diversele provocări reprezentate de frauda și evaziunea fiscală și pot contribui astfel la creșterea echității sistemelor fiscale ale statelor membre, la garantarea veniturilor fiscale atât de necesare și, în cele din urmă, la îmbunătățirea funcționării corespunzătoare a pieței interne. Pentru a garanta că acțiunile descrise în acest plan de acțiune vor fi implementate corespunzător, Comisia va pune în practică o monitorizare adecvată și tablouri de bord corespunzătoare care includ în special schimburi periodice de opinii în cadrul comitetelor și grupurilor de lucru relevante pe baza unor chestionare detaliate.

Anexa 3

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN
ȘI CONSILIU

privind modalitățile concrete de intensificare a luptei împotriva fraudei
și evaziunii fiscale, inclusiv în ceea ce privește țările terțe

1.Introducere

Frauda și evaziunea fiscală limitează capacitatea statelor membre de a percepe venituri și de a-și desfășura politica economică. În timpul perioadelor de consolidare fiscală, când numeroase state membre trebuie să procedeze la reducerea cheltuielilor și la creșterea veniturilor, punerea în practică a politicii fiscale este și mai dificilă din cauza fraudei și evaziunii fiscale. Estimările în ceea ce privește amploarea economiei subterane în UE, de aproximativ o cincime din PIB, oferă un prim indiciu cu privire la dimensiunea problemei.

De asemenea, zeci de miliarde de euro, adesea nedeclarate și neimpozate, se află în continuare în jurisdicții offshore, reducând veniturile fiscale naționale. Dată fiind amploarea acestui fenomen, intensificarea luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale nu este numai o problemă de venituri, ci și de echitate. Este important de reținut că, în general, marea majoritate a contribuabililor din UE iau măsuri pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale. Mai ales în aceste vremuri grele din punct de vedere economic, acești contribuabili corecți nu ar trebui să suporte majorări fiscale suplimentare pentru a compensa pierderile de venit cauzate de cei care comit fraude și evaziuni fiscale. Prin urmare, accentul ar trebui să se pună pe combaterea fraudei și evaziunii fiscale. Prezenta comunicare nu abordează munca nedeclarată în sine, deși ea poate avea legături cu cazurile de evaziune fiscală în ceea ce privește impozitele indirecte; măsurile de combatere a muncii nedeclarate au fost prezentate în COM(2007) 628.

Avantajele abordării acestor probleme pot fi semnificative. Conform estimărilor, numai inițiativele recente de conformare voluntară luate ca urmare a inițiativei G20 au permis mobilizarea a 10 miliarde EUR pe o perioadă de 2 ani pentru statele membre ale UE în cauză. Prin reducerea fraudei și evaziunii fiscale, statele membre își pot mări veniturile fiscale, ceea ce le va oferi, de asemenea, o mai mare marjă de manevră pentru a-și restructura sistemele fiscale într-un mod care să promoveze mai bine creșterea, conform celor subliniate în analiza anuală a creșterii pe 2012.

În ultimii ani, provocarea pe care o reprezintă frauda și evaziunea fiscală a crescut considerabil. Globalizarea economiei, progresele tehnologice, internaționalizarea fraudei și interdependența rezultată a autorităților fiscale din statele membre demonstrează limitele abordărilor strict naționale și accentuează nevoia de acțiuni comune.

Prin urmare, la 2 martie 2012, Consiliul European a invitat Consiliul și Comisia să elaboreze rapid modalități concrete de îmbunătățire a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, inclusiv în ceea ce privește țările terțe, și să prezinte un raport până în luna iunie 2012. În aprilie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care se reiterează necesitatea urgentă de a se lua măsuri în acest domeniu.

Figura 1: Estimarea amplorii economiei subterane în 2011 (% din PIB)

O creștere a eficienței și eficacității colectării impozitelor este, așadar, crucială. Problemele ridicate de frauda și evaziunea fiscală trebuie abordate la trei niveluri: în primul rând, trebuie îmbunătățită colectarea impozitelor în fiecare stat membru. În al doilea rând, se preconizează necesitatea de a intensifica cooperarea transfrontalieră dintre administrațiile fiscale ale statelor membre. În al treilea rând, UE trebuie să adopte o politică clară și coerentă față de țările terțe, pentru a putea să promoveze standardele sale la nivel internațional și să asigure condiții de concurență echitabilă. Cooperarea la nivelul UE are o valoare adăugată în fiecare dintre aceste trei domenii.

Prezenta comunicare subliniază modul în care respectarea obligațiilor fiscale poate fi îmbunătățită, iar frauda și evaziunea fiscală pot fi reduse, printr-o mai bună utilizare a instrumentelor existente și prin adoptarea propunerilor în curs de elaborare ale Comisiei. Aceasta identifică, de asemenea, domeniile în care coordonarea sau luarea de măsuri legislative suplimentare ar fi în beneficiul UE și al statelor membre. Aceste măsuri nu trebuie să vizeze doar activități frauduloase și evaziunea fiscală, ci și planificarea fiscală agresivă. Planificarea fiscală agresivă include recursul la operațiuni sau structuri artificiale și exploatarea neconcordanțelor dintre sistemele fiscale, soldându-se cu subminarea normelor fiscale ale statelor membre și exacerbarea pierderii de venituri fiscale.

2.O colectare a impozitelor mai eficace în statele membre

Statele membre dețin suveranitatea deplină asupra perceperii impozitelor lor, asupra funcționării și coerenței legislației și administrațiilor lor fiscale, asupra colectării impozitelor și a luptei împotriva fraudei fiscale.

Cu toate acestea, măsurile luate la nivel național (sau lipsa lor) au un impact direct asupra funcționării pieței interne în general, deoarece pot să denatureze concurența dintre întreprinderile din UE, precum și asupra capacității statelor membre de a-și îndeplini angajamentele luate în cadrul Pactului de stabilitate și de creștere.

Importanța politicii fiscale pentru consolidarea și creșterea fiscală au fost recunoscute în mod clar în cadrul procesului intitulat „semestrul european” și al Pactului euro plus. Acest lucru a fost evidențiat și de G20. Colectarea ineficientă și ineficace a impozitelor împiedică consolidarea fiscală corectă și ambițioasă.

Analiza amplă realizată de Comisie în contextul „semestrului european” și concretizată în recomandări adresate atât statelor membre, cât și zonei euro a evidențiat faptul că numeroase state membre se confruntă cu probleme reale și substanțiale de evaziune fiscală legate uneori de slaba capacitate administrativă. Unui număr de zece state membre le-au fost adresate recomandări specifice.

Consolidarea luptei împotriva fraudei și evaziunii conform celor precizate în unele recomandări specifice fiecărei țări va contribui la creșterea veniturilor fiscale și, prin urmare, va sprijini reformele structurale necesare. De asemenea, ea poate să le ofere sprijin statelor membre în ceea ce privește punerea în aplicare a altor recomandări privind impozitarea favorabile creșterii, inclusiv reducerea costurilor legate de respectarea normelor fiscale pentru întreprinderi.

Din datele privind ponderea veniturilor din TVA în statele membre reiese amploarea veniturilor insuficient colectate. În timp ce cotele reduse și scutirile de TVA oferă o explicație parțială pentru acest ecart, faptul că statele membre colectează doar o parte din veniturile teoretice din TVA se datorează tot evaziunii fiscale.

Figura 2: Veniturile reale din TVA în 2010 (% din veniturile teoretice la rate standard)

Problemele cu care se confruntă administrațiile fiscale sunt, de asemenea, evidențiate de costurile administrative substanțiale legate de colectarea impozitelor.

Figura 3: Costuri administrative/colectări nete de venituri în 2009 (costuri în EUR per 100 EUR de venit)

În acest context, sunt deja disponibile o serie de programe de asistență tehnică specifice, iar Comisia invită statele membre să recurgă la acestea atunci când procedează la elaborarea programelor de ameliorare a funcționării administrațiilor lor fiscale, sporind capacitatea administrativă și gradul de respectare a obligațiilor fiscale. Pentru viitor, este nevoie de un succesor eficient al programului FISCALIS, pentru a îmbunătăți funcționarea corespunzătoare a sistemelor de impozitare de pe piața internă.

Comisia consideră totodată că este important să sprijine în continuare statele membre în ceea ce privește identificarea deficiențelor inerente din cadrul administrațiilor lor fiscale și să le asiste în soluționarea problemelor specifice, să asigure un schimb eficace de bune practici și, de asemenea, să elaboreze metodologii de analiză comparativă pentru a evalua funcțiile esențiale ale colectării impozitelor și ale controalelor.

3. O mai bună cooperare transfrontalieră între administrațiile fiscale ale UE

Procesul de integrare europeană a dus la o mai bună integrare a economiilor din toate statele membre, cu volume ridicate de tranzacții transfrontaliere și cu diminuarea costurilor și a riscurilor legate de aceste tranzacții. La rândul său, acest lucru a lansat provocări suplimentare pentru administrațiile fiscale naționale în materie de cooperare și de schimb de informații.

3.1. Utilizarea optimă a instrumentelor juridice existente

Cooperarea transfrontalieră dintre administrațiile fiscale ale statelor membre poate fi cu adevărat eficace numai pe baza unei încrederi reciproce și a solidarității între statele membre. Numai dacă vor fi pregătite să se ajute reciproc, statele membre vor putea beneficia din plin de avantajele oferite de cooperare. Experiența Directivei privind impozitarea veniturilor din economii demonstrează beneficiile unei astfel de cooperări. În medie, țările de origine trimit în fiecare an către țările de rezidență peste 4 milioane de înregistrări, ceea ce reprezintă, în medie, 20 de miliarde EUR de venituri din economii.

În ultimii ani, s-au adoptat o serie de instrumente juridice importante pentru cooperarea administrativă, atât pentru impozitele directe, cât și indirecte. Cu toate acestea, nu s-a ajuns încă la o utilizare eficace și cuprinzătoare a acestora de către statele membre.

Comisia sprijină statele membre în eforturile lor, prin punerea la dispoziția acestora a unor instrumente practice și a instrumentelor de care au nevoie pentru a se angaja într-o cooperare administrativă eficace. Comisia a elaborat deja formatele electronice pentru schimbul de informații, fiind de asemenea necesară actualizarea în permanență și extinderea la alte tipuri de venit a unor canale de comunicare securizate. Comisia va monitoriza îndeaproape aplicarea corectă de către toate statele membre a normelor și procedurilor stabilite de comun acord.

3.2.Alte modalități concrete de a spori cooperarea

3.2.1. Consolidarea instrumentelor existente

La 13 noiembrie 2008, Comisia a adoptat o propunere de modificare a Directivei privind impozitarea veniturilor din economii, în vederea eliminării lacunelor existente și a unei mai bune combateri a evaziunii fiscale. Cele două lacune principale identificate au fost utilizarea structurilor intermediare neimpozitate pentru a disimula beneficiarul efectiv real și recursul la instrumente și la alte produse financiare inovatoare (de exemplu produsele cu amănuntul structurate și pachetele de investiții sub formă de poliță de asigurare) care nu sunt reglementate de directivă.

Cea de a doua revizuire a Directivei privind impozitarea veniturilor din economii a confirmat utilizarea generalizată a structurilor offshore ca intermediar între plătitor și beneficiarul final, pentru a disimula beneficiarul efectiv real: 35% dintre depozitele nebancare din statele membre (65% dintre depozitele din țările care au încheiat un acord în domeniul economiilor) sunt deținute de astfel de structuri situate în jurisdicții offshore. Reexaminarea a demonstrat, de asemenea, că piața produselor financiare structurate (valoarea actuală a vânzărilor fiind de 767,3 miliarde EUR) a înregistrat în ultimii ani o creștere medie anuală de peste 30%. Statele membre au aprobat în esență conținutul propunerii de modificare și este vital ca aceste modificări să fie adoptate fără întârziere. UE trebuie să facă dovada capacității sale de a face față acestor probleme, ceea ce o pune totodată într-o poziție mai bună pentru a solicita îmbunătățiri de aceeași natură din partea altor țări.

3.2.2. Intensificarea schimbului de informații

Schimbul de informații le oferă administrațiilor fiscale informații valoroase privind veniturile obținute și bunurile deținute de contribuabilii lor, lucru care poate fi deosebit de util și în ceea ce privește analiza de risc și care poate servi drept stimulent pentru o respectare voluntară a normelor. Trebuie să se încurajeze utilizarea schimbului automat de informații atunci când acesta se dovedește a fi cel mai util. Comisia a elaborat formate electronice pentru veniturile din economii și, în prezent, elaborează noi formate pentru veniturile reglementate de Directiva 2011/16/UE, în scopul punerii în aplicare, în cadrul UE, a unui schimb automat de informații securizat și consolidat. UE deține un rol esențial în ceea ce privește promovarea standardului său de schimb automat de informații, astfel încât să ofere sprijin pentru elaborarea standardelor internaționale privind transparența și schimbul de informații în materie de fiscalitate.

Pentru a se asigura că informațiile care au făcut obiectul schimbului pot fi utilizate imediat, este esențial să se îmbunătățească identificarea contribuabililor. Din experiența statelor membre reiese că informațiile pot fi mult mai bine corelate atunci când se comunică un număr de identificare fiscală (NIF), care este utilizat ca identificator unic. Prin urmare, Comisia va desfășura o evaluare a impactului, pentru a putea propune, dacă este cazul, un număr de identificare fiscală european pentru fiecare contribuabil angajat în activități transfrontaliere. Totodată, ar trebui să se analizeze posibilitatea acordării pentru administrațiile fiscale din statele membre a accesului reciproc direct la toate domeniile relevante din bazele de date naționale, precum și extinderea domeniului de aplicare a accesului automat în domeniul TVA.

3.2.3. Combaterea tendințelor și a schemelor de evaziune și fraudă fiscală

Este esențial să se elaboreze și să se facă schimb de instrumente, sisteme și metode de lucru care identifică tendințele și schemele care implică fraude și evaziuni fiscale, precum și fraudatori individuali în context transfrontalier. Pentru a realiza acest obiectiv, Comisia își va continua activitatea privind extinderea rapidă a Eurofisc și a sistemului său de avertizare rapidă la domeniul impozitării directe, precum și privind intensificarea tehnicilor de gestionare a riscurilor. Comisia va propune, de asemenea, un mecanism de reacție rapidă cu privire la cazurile de fraudă privind TVA-ul.

Comisia își propune, de asemenea, să elaboreze o strategie pentru combaterea planificării fiscale agresive. Aceasta va examina modalitățile de îmbunătățire a accesului la informațiile privind fluxurile monetare, facilitând astfel urmărirea plăților semnificative efectuate prin intermediul conturilor bancare off-shore. În cadrul Uniunii Europene, ar trebui să se acorde o atenție deosebită înființării unei echipe de auditori menită să verifice frauda fiscală transfrontalieră. Ar trebui să se încurajeze creșterea numărului de audituri comune periodice, prin utilizarea pe scară largă a dispozițiilor legale existente privind controalele simultane și prin prezența funcționarilor unui stat membru într-un alt stat membru.

3.2.4. Asigurarea unor niveluri ridicate de respectare a normelor de către contribuabili

Îmbunătățirea respectării normelor de către contribuabili este un element important al unei strategii efective de combatere a fraudei și evaziunii fiscale. Pentru a spori nivelul de respectare a normelor la nivel național și transfrontalier, contribuabilii trebuie să fie mai bine informați în legătură cu normele de impozitare valabile în UE și în statele membre. Instrumente precum un PORTAL INTERNET unic privind FISCALITATEA pentru toate tipurile de taxe și destinat tuturor contribuabililor, precum și un ghișeu unic pentru contribuabilii nerezidenți în statele membre le-ar permite contribuabililor în cauză să își îndeplinească obligațiile fiscale. În domeniul TVA, Comisia este pe punctul de a institui o platformă de dialog, așa-numitul „Forum UE privind TVA-ul”, care să implice participarea autorităților fiscale și a reprezentanților întreprinderilor. Acest forum va crea condițiile pentru o funcționare mai armonioasă a actualului sistem TVA, vizând o mai bună respectare voluntară a normelor.

Respectarea normelor de către contribuabili ar putea fi încurajată în diverse moduri. Una dintre modalitățile de a spori respectarea normelor de impozitare constă în reducerea costurilor și a complexității sale în ceea ce îi privește pe contribuabili. Costurile administrative pe care trebuie să le suporte întreprinderile pentru a respecta codul fiscal variază considerabil de la un stat membru la altul. Dat fiind că aceste costuri și timpul necesar sunt în mod proporțional mult mai ridicate pentru întreprinderile mici, reducerea complexității administrative și sporirea utilizării instrumentelor online ar contribui la colectarea impozitelor și la creșterea competitivității multor întreprinderi europene.

Administrațiile fiscale ar trebui totodată să ia în considerare posibilitatea de a completa abordarea lor bazată pe controale cu o abordare bazată pe servicii. Acestea ar putea, de asemenea, să creeze o serie de stimulente sub forma unor programe de divulgare voluntară și să încurajeze contribuabilii să își corecteze erorile spontan. În spiritul responsabilității sociale a întreprinderilor, Comisia va elabora o cartă a contribuabililor.

Într-o economie globalizată, în care contribuabilii care nu respectă normele de impozitare au posibilitatea de a cântări riscul de a fi capturați și pedepsiți în diferite jurisdicții, este util să se ia în considerare introducerea unor norme minime comune de sancționare a celor vinovați de fraudă și evaziune fiscală, în ceea ce privește anumite tipuri de infracțiuni fiscale, inclusiv sancțiuni administrative sau penale. Combaterea fraudei constituie unul din sectoarele prioritare identificate în Comunicarea Comisiei intitulată „Către o politică a UE în materie penală”. Comisia va propune reguli pentru îmbunătățirea, prin intermediul dreptului penal, a luptei împotriva fraudei care afectează interesele financiare ale UE.

3.2.5. Consolidarea guvernanței fiscale

Un contribuabil care comite o fraudă în materie de TVA va eluda adesea și impozitul pe profit sau impozitul pe venit și viceversa. Este esențial, prin urmare, să se aibă în vedere o abordare mai coordonată între impozitele directe și indirecte. Fără a ignora particularitățile diferitelor impozite, diversele mecanisme și metode de lucru existente în domeniile respective ar trebui să reprezinte o sursă de inspirație, în vederea sporirii eficienței în ceea ce privește lupta împotriva fraudei fiscale în toate domeniile.

Ar trebui să se încurajeze o mai mare convergență a instrumentelor și sistemelor în domeniile impozitării directe și indirecte, de exemplu prin furnizarea unei structuri identice pentru părțile comune ale formularelor. Pe termen mediu, Comisia va avea în vedere un singur instrument juridic de cooperare administrativă pentru toate tipurile de taxe, pentru a asigura integrarea deplină și coerența mecanismelor de cooperare.

Dat fiind că frauda fiscală este adesea legată de alte forme de activitate infracțională, este important să se consolideze cooperarea dintre administrațiile fiscale și celelalte autorități, în special autoritățile responsabile cu combaterea spălării banilor și cu securitatea socială, precum și autoritățile judiciare, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. La nivel național, este necesar să se asigure un nivel satisfăcător de cooperare între toate serviciile de aplicare a legii nu numai cu privire la frauda și evaziunea fiscală, cât și cu privire la criminalitatea fiscală. Cooperarea referitoare la infracțiunile de natură fiscală poate fi asigurată, de asemenea, prin intermediul Europol.

Comisia poate facilita coordonarea în domeniile vizate prin intermediul utilizării în comun a programelor sale existente și a celor care vor urma.

4.O politică coerentă în raport cu țările terțe

UE dispune de o politică clară și coerentă privind principiile bunei guvernanțe în domeniul fiscal (transparență, schimb de informații și concurență fiscală loială), însă trebuie să se asigure că acest schimb este promovat într-o manieră mai coerentă, nu numai în UE, ci și cu țările terțe.

4.1. Garantarea aplicării de către țările terțe a unor standarde echivalente

Aplicarea eficientă și armonioasă a măsurilor de consolidare privind impozitarea veniturilor din economii la nivelul UE ar avea mult de câștigat de pe urma consolidării măsurilor echivalente existente cu parteneri importanți din UE.

Figura 4: Evoluția depozitelor nebancare străine în băncile principalelor centre financiare situate în afara UE (milioane USD)

Centre financiare binecunoscute și beneficiind de o largă publicitate, care dispun de legi foarte severe în materie de secret bancar, continuă să domine piața internațională de depozite transfrontaliere. Insulele Cayman și Elveția, cu depozite nebancare totalizând 1 352 miliarde USD, reprezintă, numai ele însele, aproape 20% din totalul depozitelor mondiale de acest tip.

În consecință, Consiliul ar trebui să mandateze de îndată Comisia și să îi ofere sprijin în ceea ce privește negocierea modificărilor aduse acordurilor existente în domeniul economiilor, pe care UE le-a încheiat cu Elveția, Andorra, Monaco, Liechtenstein și San Marino. Alinierea acordurilor respective la noile standarde aplicate în UE, și care rezultă din modificările ce urmează să fie aduse Directivei privind impozitarea veniturilor din economii, ar trebui să permită continuarea progreselor în elaborarea de măsuri echivalente cu aceste jurisdicții.

Ar trebui să se procedeze la un demers similar pentru actualizarea acordurilor în domeniul economiilor încheiate cu teritoriile dependente sau asociate în cauză. Este necesar să se acorde o atenție deosebită evoluțiilor de pe plan internațional privind centrele financiare din întreaga lume.

Împreună, toate aceste măsuri ar consolida considerabil capacitatea statelor membre de a colecta impozite pe veniturile din investiții ale rezidenților lor. Recentele acorduri bilaterale încheiate de Regatul Unit și Germania cu Elveția reprezintă un indiciu cu privire la activele neimpozitate deținute în Elveția. Ca urmare a acestor acorduri, se preconizează plăți în avans în valoare de 500 milioane CHF în cazul Regatului Unit și de 2 miliarde CHF în cazul Germaniei. Se așteaptă ca valoarea plăților de regularizare efective să depășească 1,3 miliarde CHF în cazul Regatului Unit și 4 miliarde CHF în cazul Germaniei. Regatul Unit estimează că plățile de regularizare ar putea să îi aducă între 4 și 7 miliarde GBP. Această estimare oferă un indiciu cu privire la amploarea problemei pentru întreaga Uniune Europeană.

Din concluziile celei de-a doua revizuiri a Directivei privind impozitarea veniturilor din economii reiese că ameliorarea acordurilor existente în conformitate cu propunerile de modificare a directivei ar face posibilă includerea fondurilor deținute în conturi fiduciare. Este vorba de conturile care dețin fonduri redepuse de banca investitorului în nume propriu într-o altă jurisdicție. În cazul Elveției, fondurile depozitate în aceste conturi fiduciare reprezintă de 4,5 ori fondurile deținute direct de investitorii în cauză.

4.2. Promovarea standardelor UE la nivel internațional

Este important să se asigure o mai bună coerență între politicile UE în general, astfel încât partenerii UE în cadrul acordurilor internaționale în materie de cooperare și comerț să se angajeze să respecte principiile bunei guvernanțe în domeniul fiscal, în conformitate cu concluziile Consiliului din 2008. Aceste principii ar trebui să fie în continuare incluse în toate acordurile relevante încheiate între UE și țările terțe și să fie promovate prin stimularea cooperării pentru dezvoltare, astfel cum s-a subliniat în comunicarea din 2009 intitulată „Promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale” și în comunicarea din 2010 intitulată „Taxe și dezvoltare – Cooperarea cu țările în curs de dezvoltare în ceea ce privește promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale”.

Consiliul trebuie, de asemenea, să aprobe rapid proiectul de acord dintre UE și Liechtenstein privind lupta antifraudă și cooperarea în domeniul fiscal. Totodată, Consiliul ar trebui să acorde Comisiei un mandat pentru a deschide negocieri similare cu Andorra, Monaco, San Marino și Elveția. Mai mult, ar trebui să se examineze posibilitățile de a încheia acorduri multilaterale de cooperare administrativă cu țări terțe în domeniul fiscalității indirecte, precum și participarea țărilor terțe la controalele simultane.

Evoluțiile recente la nivel internațional în ceea ce privește „Legea SUA privind conformitatea fiscală aplicabilă conturilor din străinătate” (US Foreign Account Tax Compliance Act – FATCA) deschid noi perspective de consolidare a schimbului automat de informații între statele membre și țările terțe, îmbunătățind astfel transparența la nivel mondial.

În fine, ar trebui să se procedeze la îmbunătățirea cooperării cu alte organizații internaționale, cu scopul de a promova interesele comune și de a evita suprapunerile, precum și de a crea sinergii în beneficiul instituțiilor financiare și al administrațiilor fiscale. Statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a folosi un singur set de instrumente, atât în cadrul UE, cât și în relațiilor lor cu țările terțe. În acest scop, Comisia promovează instrumente practice avansate ale UE (inclusiv în formate electronice), cu scopul de a asigura utilizarea lor de către țările din afara UE în special în relațiile cu statele membre ale UE.

4.3.Calea de urmat pentru a aborda chestiunea paradisurilor fiscale și a planificării fiscale agresive

Paradisurile fiscale, cunoscute uneori și sub denumirea de „jurisdicții necooperante”, înseamnă în general jurisdicții care sunt în măsură să își finanțeze serviciile lor publice fără impozitare, sau impunând o impozitare minimă, și care se autodeclară locuri unde cetățenii nerezidenți au posibilitatea de a eluda impozitarea aplicabilă în țara lor de reședință. OCDE a identificat trei caracteristici tipice ale unui paradis fiscal: (i) lipsa unui schimb de informații efectiv, (ii) lipsa transparenței și (iii) absența obligației de a desfășura activități semnificative. În afară de aceasta, ele oferă adesea un tratament fiscal preferențial cetățenilor nerezidenți, pentru a atrage investiții din alte țări. Prin urmare, paradisurile fiscale practică o concurență neloială și îngreunează sarcina celorlalte țări de a recurge la o impozitare echitabilă a rezidenților lor.

În prezent, se depun eforturi intense pentru eliminarea multora dintre caracteristicile dăunătoare ale paradisurilor fiscale. Au fost făcute progrese importante prin adoptarea la nivel aproape global a unor norme stricte privind schimbul de informații la cerere și transparența, ca urmare a relansării cu succes a Forumului mondial OCDE privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale. Cu toate acestea, deși numeroase foste „paradisuri fiscale” s-au angajat să respecte aceste principii, punerea sau nepunerea lor în practică face abia acum obiectul unor examinări. Mai mult, acest forum nu se ocupă de chestiunea „concurenței fiscale echitabile”, un principiu susținut de UE pe plan intern prin intermediul codului de conduită pentru impozitarea întreprinderilor. Promovarea un astfel de concept pe lângă țările terțe este relevantă atât pentru OCDE, cât și pentru UE.

Paradisurile fiscale sunt susceptibile să pericliteze în continuare interesele statelor membre. Povara costurilor de conformitate suplimentare cauzate de acțiuni necoordonate ale statelor membre pentru protejarea bazelor de impozitare este suportată de toți contribuabilii. În mod similar, în cazul în care veniturile fiscale sunt pierdute pe motiv că baza de impozitare a fost deturnată către paradisuri fiscale și că ratele de impozitare au fost mărite pentru a compensa erodarea bazelor de impozitare, toți contribuabilii vor avea de suferit.

Dincolo de problemele specifice legate de paradisurile fiscale, obiectivul Comisiei este de a contribui la instituirea în UE a unui mediu fiscal echitabil și solid (pentru statele membre, contribuabili și investitori), în care erodarea bazelor de impozitare să fie abordată într-un mod eficient (în interiorul UE și în relațiile cu țările terțe). Este important ca avantajele rezultate să nu fie subminate prin măsuri luate de țări terțe. În prezent, se află în curs de evaluare posibilele reacții politice legate de realizarea acestui lucru, cu scopul de a prezenta un plan de acțiune către sfârșitul acestui an. Obiectivul este de a stabili un set de măsuri, proceduri și instrumente pentru acțiuni coordonate. Printre acestea s-ar putea număra un amestec de măsuri defensive sau de sancțiuni aplicate țărilor care practică concurența fiscală neloială și o serie de stimulente menite să încurajeze țările respective să pună capăt acestor practici. Se va pune accentul pe măsuri coordonate. Comunicarea va aborda, de asemenea, probleme legate de planificarea fiscală agresivă.

5.Concluzii

Conform celor declarate de șefii de stat și de guvern la 2 martie 2012, există o voință politică fermă de a acorda prioritate acțiunilor concrete de combatere a fraudei și evaziunii fiscale. Această inițiativă trebuie să fie tradusă în măsuri concrete. Prezenta comunicare oferă un prim răspuns la solicitarea Consiliului European, prin prezentarea diferitelor niveluri la care este nevoie de acțiune și prin oferirea unor orientări generale privind aspecte care necesită o examinare ulterioară. Comisia speră să promoveze aceste dezbateri atât la nivelul Consiliului, cât și prin intermediul Grupului pentru politica fiscală. O adoptare rapidă a revizuirii Directivei privind impozitarea veniturilor din economii și un acord imediat privind mandatarea Comisiei în vederea negocierii ar reprezenta un prim pas în această direcție.

Procesul intitulat „semestrul european” reprezintă o posibilitatea ideală de a examina chestiuni fiscale în contextul general al dezvoltării economice a UE, precum și de a integra politica fiscală în eforturile vizând creșterea economică. Comisia va depune în continuare eforturi de sprijinire a strategiilor de consolidare și creștere ale statelor membre .

Înainte de sfârșitul anului 2012, Comisia intenționează a propus un plan de acțiune bazat pe o evaluare proporțională a impactului, menit să identifice măsurile specifice care ar putea fi elaborate rapid dacă li se va acorda prioritatea politică necesară. Acest plan de acțiune stabileste măsuri concrete în vederea îmbunătățirii cooperării administrative și susține dezvoltarea politicii existente în materie de bună guvernanță, chestiunile mai extinse ale interacțiunii cu paradisurile fiscale și ale combaterii planificării fiscale agresive, precum și alte aspecte ale problemei, inclusiv criminalitatea fiscală.

REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:

Cărți, tratate și monografii:

1. Alexandru Avram, Mixul de politici fiscale și monetare. Impactul asupra creșterii economice, Ed. Sitech;

2. Cristian Bișa, „Utilizarea paradisurilor fiscale între evaziune fiscală legală și fraudă fiscală”, Editura BMT Publishing House, București, 2005;

3. Petre Brezeanu, Ilie Simon, Sorin Celea, Fiscalitate Europeană, Ed. Economică, București 2005;

4. Camelia Bogdan- Spălarea banilor. Aspecte teoretice și de practică judiciară, Ed. Universul Juridic, București, 2010;

5. Roger Brunet – Atlas Mondial. Zones Franches et Paradis Fiscaux, Ed. Fayard, Paris, 1986;

6. Vasile Bîrle, „Frauda fiscală”, Editura Teora, București, 2005;

7. Radu Buziernescu – Fiscalitate, Ed. Universitară Craiova, Craiova, 2009 ;

8. Graham Bannock, William Manser, Dictionary of Finance, New Edition, London, U.K, 1994;

9. Sorin Burnete, Elemente de economie mondială, Ed, Universității Lucian Blaga din Sibiu, 2010 ;

10. Bucovetsky, S., Haufler, A., 2008. Tax competition when firms choose their organizațional form: Should tax loopholes for multinationals be closed? Journal of Internațional Economics 74 ;

11. Baker, R., Christensen, J., & Shaxson, N. (2008). Catching up with corruption. The American Interest, IV (1), 65–72 September/October, Washington;

12. Gheorghe Burlacu, Dragoș Patroi, Criminalitatea economico-financiară între național și transfrontalier, Ed. Paralela 45, Pitești, 2005;

13. Florin Bonciu – Economie Mondială, Ed. Universitară, București 2009;

14. Camelia Bogdan- Spălarea banilor. Aspecte teoretice și de practică judiciară, Ed. Universul Juridic, București, 2010 ;

15. Radu Buziernescu, Fiscalitate, Editura Universitaria Craiova, 2009;

16. Cristian George Buzan, Paradisurile fiscale și centrele financiare offshore în conterxtul economiei mondiale, Ed. C.H.Beck, București 2011 ;

17. Vasile Bîrle, „Frauda fiscală”, Editura Teora, București, 2005;

18. Vasile Bîrle, „Evaziunea fiscală și corupția în sistemul fiscal”, Ed. Casei Corpului Didactic, Baia Mare, 2003 ;

19. Andre Beauchamp, Le guide monadial des paradis fiscaux, Bernard Grasset, Ed. Grasset&Fascquelle, Paris, 1989;

20. Danusia Boicean, Instituțiile Uniunii Europene. Combaterea fenomenelor ilicite de economie subterană, Ed. Alma Mater, Sibiu, 2005;

21. Cristian George Buzan – Societăți Offshore – Perspective, VI, în Revistă de Drept Comercial, An XI, nr. 4/2001;

22. Barthel, F., Busse, M., Krever, R., & Neumayer, E. (2010a). The relationship between double taxation;

23. Ioan Bari, Economie Mondială, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1997;

24. Minica Boaja, Sorin Claudiu Radu, Relații financiar monetare internaționale, Ed. Universitară, București, 2007;

25. Iona Bari, Globalizarea și probleme globale, Ed. Economică, Bucursti 2001;

26. Albert Bressand, Europe 1992, GATT, ITU and OECD: Initiatives for Interconnection, în Internațional Organizations în the Age of Networks, Project Premethee Perspectives, nr. 12 martie 1992;

27. Cristian George Buzan – Paradisurile fiscale și centrele financiare offshore în contextual economiei mondiale, Ed. C.H.Beck, București, 2011;

28. Radu Buziernescu – Fiscalitate, Ed. Universitaria, Craiova, 2009 ;

29. C. Corduneanu – Sistemul fiscal în știința finanțelor, Ed. Codecs, București, 1998;

30. J.F.Couvrat, N. Pless, La face cachee de l’economie mondiale, Ed. Hatier, Paris, 1988;

31. Carmen Corduneanu – Sistemul fiscal în știință finanțelor, Ed. Codecs, București, 1998 ;

32. Hampton, Mark and John Christensen. (2002). Offshore pariahs? Small island economies, tax havens, and the re-configuration of global finance. World Development 30(9), 1657-1673;

33. Mircea Boulescu, Regimul fiscal intracomunitar și internațional, Ed. Tribuna Economică;

34.Brittain-Catlin, W. (2005). Offshore: The dark side of the global economy. New York: Farrar, Strauss and Giroux;

35. Violeta, Ciurel – Asigurări și reasigurări: abordări teoretice și practici internaționale, Editura All Beck, București, 2000;

36. Jhon Christensen, The hidden trillions: Secrecy, corruption, and the offshore interface, în Crime Law Șoc Change (2012) 57:325–343, Tax Justice Network Internațional Secretariat, Chesham, UK;

37. Christensen, J. & Spencer, D. (2008). Stop this timidity în ending tax haven abuse, Financial Times, Comment;

38. Silviu Cerna- Politica monetară și criza financiară (II), în Revista Română de Fiscalitate, nr. 13/2009;

39. Cosmin Flavius Costat, Legislație comunitară fiscală, Ed. Hamangiu, București, 2008 ;

40. Christiansen, J., and Murphy, R., (2010), Consultation document on the modernization of the Directive;

41. Silviu Cerna, Liliana Donath, Victoria Seulean, Diana Bărglăzan, Bogdan Boldea, Economie monetară și financiară internațională, Ed. Universității de Vest, Cluj;

42. Lesage, D., McNair, D., & Vermeiren, M. (2010). From Monterrey to Doha: Taxation and financing for development. Development Policy Review, 28(2);

43. Mihail David, Economia subterană și spălarea banilor, Ed. Europolis, Constantă, 2008;

44. Elena Drăgoescu, „Finanțe. Finanțe publice”, Editura Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș, 2000;

45. Ioan Dascălu, Centrele financiare offshore, paradisurile fiscale și sectretul bancar, Ed. Argument, București 2001;

46. Daniel Daianu – Capitalismul încotro? Criză economică, mersul ideilor, instituii, Ed. Polirom, București 2009;

47. Mihail David – Economia subterană și spălarea banilor, Ed. Europolis, Constanța 2008;

48. Dumitru A.P.Florescu, Dan Bucur, Theodor Mrejeru, Marius Pantea, Andreea Martinescu, Vasile Manea – Evaziunea fiscală, Ed. Universul Juridic, București, 2013 ;

49. Dionysiua Fota, Marius Băcescu, Criză Economică din România anului 2009, Ed. Universitară, București, 2009;

50. Cowell F., The economic analysis of tax evasion, Bulletin of Economic Research, 1985, New York ;

51. Dumitru A.D. Florescu, Dan Bucur, Theodor Mrejeru, Marius Pantea, Andreea Martinescu, Vasile Manea – Evaziunea Fiscală, Ed. Universul Juridic, București,2013 ;

52. Simona Gaftoniuc – Finanțe internaționale, Ed. Economică, ed. A – III – a, București, 2000;

53. Goodspeed T. J., Tax Competition, Benefit Taxes and Fiscal Federalism, Național Tax Journal, Vol. 51, nr. 3, Sept. 1998;

54. T. Godefroy, La part d’ombre de la mondialism. Paradis fiscaux, blanchiment et crime organise: L’urgence de l’espace judiciare europeen, Universite Paul Cezanne, Ed. Presses Universitaires d’Aix Marseille;

55. Kiss L. Gyorgy, Varadi Laszlo, David Jonathan Cooper, Planificare fiscală 2000, Ed. Napoca Star, Cluj, 2000;

56. Caraiani Gheorghe, Pricina Lucian, Ardelean Claudia, Buzan George Cristian, Gearap Adrian, Dinu Remus, Minoiu Bogdan – Managementul companiilor Offshore din zonele libere, Ed. Lumina Lex, București, 2002;

57. Kiss Gyorgy, Varadi Laszlo, David Jonathan Cooper, Planificare fiscală 2000, Ed. Napoca Star, Cluj, 2000;

58. Goshay, R. C. – Captive Inssurance Companies, În Risk Management, Editura H.W. Snider, Homewood III, R.D.Irwin Inc., 1964;

59. Sorin Gafei – Sustragerea de la plata taxelor prin utilizarea complaniilor offshore și a paradisurilor fiscale, în Dreptul nr. 9/2008;

60. Simona Gaftoniuc, Practici bancare internaționale, Ed. Economică, București, 1995;

61. Nicolae Ghinea, Ioan Brandas, Danut Diaconescu, Mircea Pascu, Liviu Popă, Criminalitatea financiar – fiscală, Ed. Duran’s, Oradea, 2009;

62. Sorin Gifei, Sustragerea de la plata impozitelor prin utilizarea companiilor offshore și a paradisurilor fiscale, în Dreptul nr. 9/2008 ;

63. Global Financial Integrity “Illicit financial flows from developing countries 2000-2009”, January 2011;

64. Nicolae Ghinea, Ioan Brandas, Danbut Diaconescu, Mircea Pascu, Liviu Popa, Criminalitatea financiar fiscală, Ed. Duran’s, 2000;

65. J.R.Hines, E.M.Rice, Fiscal Paradise: Foreign Tax Havens and American Business, Quarterly Journal Economics, vol.109, 1994 ;

66. N.A. Hansen, A.S. Kessler, Financial Management Analysis of Tax Havens and Tax Hells: Focus and Residence. Principle of Taxation, în Journal of Financial Management and Analysis, 1999;

67. G. Haslerud, The Growth of Tax Havens – A theoretical Perspecive and an Empirical Analysis, 2004;

68. Konrad Hummler, în “În the country where tax evasion îs no crime, Swiss private banks are unrepentant about siphoning off other governments’ income” The Guardian, 5th February 2009;

69. James, Hines, (2005). Do tax havens flourish? În James Poterba (ed.) Tax Policy and the Economy 19. Cambridge, Massachusetts: NBER and MIT Press;

70. Hines James Jr., “Prosperă paradisurile fiscale?”, Editura University of Michigan&NBER, Michigan, 2004;

71. Nicolae Hoanta – Economie și fianate publice, Ed. Polirom, Iași, 2000;

72. E. Hedeșiu – Contracararea crimei organizate transfrontaliere, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005;

73. Havens by Development Finance Institutions, September 2010;

74. James Henry, Tax Justice Network (2012) The Price of Offshore Revisited New Estimates for Missing Global Private Wealth, Income, Inequality, and Lost Taxes;

75. Johannesen, N. (2010). Tax evasion and Swiss Bank deposits. EPRU Working;

76. E. Hedeșiu – Contracararea crimei organizate transfrontaliere, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2005;

77. J.R. Hines, Prosperă paradisurile fiscale?, Univeristy of Michigan & NBER, 2004;

77. C. Istrate – Fiscalitate și contabilitate în cadrul firmei, Ed. Polirom, Iași, 2000;

78. Daniel Iovescu – Prețurile de transfer – o nouă provocare pentru companiile multinaționale, în Revista Română de Fiscalitate, nr. 6/2009;

79. Lucian Ionescu, Mariana Negruș, Băncile și operațiunile bancare, Institutul Bancar Român, Ed. Economică, București, 1996;

80. Janeba, E., Peters, W., 1999. Tax evasion, tax competition and the gains from non-discrimination: the case of interest taxation în Europe. Economic Journal, 109;

81. Johns, R.A. and Le Marchant, C.M., (1993). The British Isles Finance Centre Since the Abolition of UK Exchange Controls. Național Westminster Bank Quarterly Review, May edition;

82. Mojca Kleva Kekuš, RAPORT, 3 mai 2013 referitor la luptă împotriva fraudei, a evaziunii și a paradisurilor fiscale (2013/2060(INI);

83. Alina Letia, Unele puncte de vedere referitoare la paradisurile fiscale, în Dreptul nr. 9/2012;

84. Cornelia Lefter, Simona Chirica – Evitarea dublei impuneri internaționale Reglementări legale interne și convenții fiscale încheiate de România, Economie teoretică și aplicată, Volumul XVII (2010), No. 9(550);

85. Kiss Laszlo, Coști Necșu, „Impozitul pe venitul global”, Editura Z2000, București, 2000;

86. Geoff Mulgan, Robin Murray, Reconnecting Taxation, Ed. Demos, Londra 1993;

87. Orlov M., The concept of tax havens. A legal analysis, Intertax, Kluwer Law Internațional, 2004, vol.32, issue 2;

88. James R. Markusen, The Bounderies of Multinațional Enterprises and Theory of Internațional Trade, Journal of Economic Perspectives, vol.9, nr. 2, 1995;

89. Robert Morar, Companiile offshore între afacere și coșmar, Ed. Sitech, Craiova 2006 ;

90 .Mircea Ștefan Minea. – Drept Financiar Internațional, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2001;

91. Jean Claude Martinez – La fraude fiscale, Presses Universitaires de France, 1984;

92.Narcis Eduard Mitu – Competiția Fiscală Europeană, în Revista Română de Fiscalitate, nr. 6/2009;

93. Ambrosanio, M., and Caroppo, M. 2005. Eliminating Harmful Tax Practices în Tax Havens: Defensive Measures by Major EU Countries în Tax Haven Reforms. Canadian Tax Journal 53(3): 685–719;

94. Ștefan Mihu, Politica Fiscală, Ed. Europolis, 2006;

95. Robert Morar – Companiile Offshore între afacere și coșmar, Ed. Sitech, Craiova 2006 ;

96. Arnone, M., & Padoan, P. C. (2008). Anti-money laundering by internațional institutions: a preliminary assessment. European Journal of Law and Economics, 26(3);

97. Robert Morar – Companiile offshore între afacere și coșmar, Ed. Sitech, Craiova, 2006;

98. Adrian Manaila – Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, ed. A-II-a, Ed. All Beck, București, 2004 ;

99. Mathieu C., Sterdyniak H., Finances Publique, sorties de crise… Revue de l’OFCE, nr. 116, 2011;

100. Gheorghe Manolescu, Alina Picu, Alina Rotaru, Politica bugetară și fiscală a Uniunii Europene, Ed. Fundației România de Maine ;

101. Eugenia Ramona Nandra – Competiția fiscală. Infernul și paradisul fiscal, Ed. Sfera Juridică, Cluj, 2008;

102. Costi Neacșu – Reducerea impozitelor în România prin companiile offshore, Ed. Tehnică, București, 2001;

103. Tabără Neculai, Horomnea Emil, Mircea Mirela-Cristina, Contabilitate Internațională, Ed. Tipo Moldova, Iași 2010;

104. Eugenia Ramona Nandra – Competiția fiscală. Infernul și paradisul fiscal, Ed. Sfera Juridică, Cluj, 2008;

105. Coști Neacșu – Reducerea impozitelor în România prin companiile offshore, Ed. Tehnică, București, 2001;

106. OCDE, Harmful Tax Compatition. An Emerging Global Issue, 1998;

107. OECD (2000). Towards global tax co-operation: report to the 2000 Ministerial Council Meeting and recommendations by the Committee on Fiscal Affairs. Progress în identifying and eliminating harmful tax practices. Paris;

108. OECD (1998). Harmful Tax Competition: An emerging global issue. Paris;

109. Palan, R., Murphy, R., & Chavagneux, C. (2010). Tax havens: How globalization really works. Ithaca: Cornell University Press;

110.Ștefan Popa, Adrian Cucu – Economia subterană și spălarea banilor, Ed. Expert, București, 2000;

111. Ștefan Popa, Adrian Cucu, „Economia subterană și spălarea banilor”, Editura Expert, București, 2000 ;

112. Dragoș Patroi, Florin Cuciureanu – Prețurile de transfer – Între optimizare fiscală și evaziune transfrontalieră, Ed. C.H.Beck, 2010;

113. Dragoș Patroi, Gabriel Biriș, Controverse actuale în fiscalitate, Ed. C.H.Beck, București, 2011;

114. Dragoș Patroi, Evaziunea fiscală între latura permisivă, aspectul contravențional și caracterul infracțional, Ed. Economică, ediția a ÎI – a, București 2007;

115. Philippe d’Arvisenet, Finance Internaționale, Ed. Dunod, Paris, 2000;

116. M.Pantea, O.Sonta, C.N. Orza – Evaziunea fiscală în domeniul, economico-financiar în România țară membră a Uniunii Europene. Studiu de drept comparat, în Revistă de investigare a criminalității, vol. IV, nr. 2/2011, Ed. Universul Juridic;

117. Reuter, P., & Truman, E. M. (2004). Chasing dirty money: The fight against money laundering. Washington: Institute for Internațional Economics;

118. Paper Series 2010-05, Economic Policy Research Unit (EPRU), University of Copenhagen. Department of Economics;

119. Ștefan Popa, Adrian Cucu – Economia sbterana și spălarea banilor – Ed. Expert, București 2000;

120. George Dorel Popa – Globalizarea Piețelor și spălarea banilor, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice, Seria ProblemeEconomice, vol. 202, București 2006;

121. Palan, R., Chavagneux, C., and Murphy, R., Tax havens. How globalization really works, Cornell University Press, 2010;

122. Murphy, R., Investment for Development: Derailed to Tax Havens. A Report on the Use of Tax;

123. Peter Robinson, Globalization, Telecomunications and Trade, în “Futures”, octombrie 1991;

124. Sikka, P. (2003). The role of offshore financial centers în globalization. Accounting Forum, 27(4);

125. Popa S, Cucu A., Economia subterană și spălarea banilor, Ed. Expert, București, 2000;

126. Ledoran Serge, Roșe Philippe, Cyber-Mafia Hackerilor, Securitatea site-urilor comerciale, Ed. Antet, București, 1998;

127. Ionel Sandu, Spălare Banilor – factor destabilizator în economie, Ed. Universitaria Craiova;

128. Stiglitz J.E., Ocampo J. A., Spiegel S. (2006), Stability with growth: Macroeconomics, liberalization, and development, Editura Oxford University Press, Oxford;

129. Sterian Dumitrescu, Ana Bal, Economie Mondială, Ed. Economică, București, 1999;

130. Dan Drosu Șaguna – Tratat de drept financiar și fiscal, Ed. Eminescu, București, 2000 ;

131. Dan Drosu Șaguna, „Tratat de drept financiar și fiscal”, Editura All Beck, București, 2001;

132. Dan Drosu Șaguna, M.E. Tutungiu, „Evaziunea fiscală”, Editura Oscar Print, București, 1995 ;

134. Tanzi, V. (2000). Globalization, technological developments, and the work of fiscal termites. Working Paper 00/181. Washington, DC: Internațional Monetary Fund;

135. Codruta Trandafir, Societățile offshore între reglementare legală și ilicit, Ed. Universul Juridic, București 2012;

136. The Offshore Professionals – Internațional Company Services LTD (Gibraltar), 12/1999, pag. 8, în Codruta Trandafir – Societățile Offshore între reglementare legală și illicit, Ed. Universul Juridic, București, 2012;

137. The Economist,. Money Laundering: Fighting the Dirt. June 23, 2001;

138. 2004/109/EC, Tax Research LLP and Tax Justice Network, 20 August 2010 ;

139. Thuronyi, V. (2010). Tax treaties with developing countries. În M. Lang et al. (Eds.), Tax treaties: building bridges between law and economics, Amsterdam: IBFD;

140. Treaties and foreign direct investment. În M. Lang et al. (Eds.), Tax treaties: building bridges between law and economics, Amsterdam: IBFD;

141. U.S. Senate Permanent Sub-Committee on Investigations (2006). Tax Haven Abuses: The enablers, the tools, the secrecy. 1st August;

142. Mihai Aristitel Unigureanu, Stela Aurelia Toader, Iuliana Predescu, Controlul Fiscal și evaziunea fiscală, Ed. Conphys, Ramnicu-Valcea, 2010;

143. Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Ed. Syllvi, București 1999;

144. I.Văcărel – Relații Financtiare internaționale, Ed. Academiei Române, București, 1995 ;

145. Radu Vasile, Între echilibru și recesiune. Teorie și practici de macrostabilizare, Ed. Economică, București 1998 ;

146. Gh. Vizitiu, „Evaziunea fiscală”, Editura Lumina Lex, București, 2001;

147. Iulian Văcărel – Tendințe în evoluția sistemelor fiscale al țărilor membre ale OCDE, Uniunii Europene și României, Academia Română, Institutul Național de Cercetări Economice, Seria Probleme Economice, vol. 202, București 2006;

Jurisprudența internă și internațională

Rezoluția Parlamentului European din 6 aprilie 2011, privind protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene – Combaterea fraudei – Raportul anual 2009 [2010/2247(INI)];

Council of the European Union (1999). Code of Conduct (Business Taxation), SN4901/99, Brussels, 23;

November 1999; Keen, M. (2001). Preferențial regimes can make tax competition less harmful. Național Tax Journal, 54(4), 757–762;

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului, JO L 309/15 din 25.11.2005, cunoscută drept cea de-a treia Directivă privind spălarea banilor (3rd Money Laundering Directive – MLD);

Decizia 2005/261/CE a Comisiei din 30 martie 2004 privind schema de ajutoare pe care Regatul Unit intenționează să o pună în aplicare cu privire la reforma impozitului pe profit întreprinsă de guvernul Gibraltarului (JO 2005, L 85) ;

Hotărârea pronunțată în cauzele conexate T-211/04 și T-215/04, Government of Gibraltar și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord/Comisia (cf. comunicatului de presa 99/08);

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 15 noiembrie 2011. Comisia Europeană (C-106/09 P) și Regatul Spaniei (C-107/09 P) împotriva Government of Gibraltar și Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord,

http://curia.europa.eu/juris/liste.jsf?language=ro&num=C-106/09;

Rezoluția P.E. din 2 sept. 2008 asupra Strategiei coordonate anti-fraudă fiscală;

Surse web:

1. Jeremy Hodges, Offshore Tax Havens în Spotlight After 200-Year History

http://www.bloomberg.com/news/2013-05-03/offshore-tax-havens-in-spotlight-after-200-year-history.html

2. Gordon Richard, The Gordon Report – Tax Havens and Their Use by United States Tax Payers – An Overview, 1981, disponibil la

http://www.charitablesystems.com/C/C1-a1- GR02.html

3. Gordon Richard, The Gordon Report – Tax Havens and Their Use by United States Tax Payers – An Overview, 1981, disponibil la

http://www.charitablesystems.com/C/C1-a1- GR02.html

4. British Virgin Islands Tax Guide 2013, disponibil pe

http://www.pkf.com/media/1954323/british%20virgin%20islands%20pkf%20tax%20guide%202013.pdf

5. Philip Dittmer, U.S. Corporations Suffer High Effective Tax Rateș by Internațional Standards, Tax Foundation Special Report No. 195 (Sept. 2011), http://taxfoundation.org/sites/taxfoundation.org/files/docs/sr195.pdf.

6. Harry Grubert & Rosanne Altshuler, Fixing the System: An Analysis of Alternative Proposals for the Reform of Internațional Tax, paper presented at Tax Policy Colloquium and Seminar, New York University School of Law, May 1, 2012,

http://www.sbs.ox.ac.uk/centres/tax/symposia/Documents/2012/Grubert%20Altshuler%20Fixing%20the%20System%20Oxford%20Version.pdf; Kimberly A. Clausing, A Challenging Time for Internațional Tax Policy, 136 Tax Notes 281 (July 16, 2012);

7. INCSR, (2008). Internațional Narcotics Control Strategy Report: Volume 2—Money-Laundering and Financial Crimes. U.S. Department of States. http://www.state.gov/p/inl/rls/nrcrpt/2008/. Accessed 15 January 2009;

8. James L. Butkiewicz, Leo-Rey C. Gordon, The Economic Growth Effect of Offshore Banking în Host

Territories: Evidence from the Caribbean, World Development Vol. 44, pp. 165–179, 2013, www.elsevier.com/locate/worlddev

9.www.wall-street.ro, „Listele cu paradisuri fiscale publicate după Summitul G20”, 06.04.2009

10.www.financiarul.com, „Criza anunță vremuri grele pentru paradisurile fiscale și firmele offshore”, 14.05.2009

11.www.irs.gov.com,

12.http://www.irs.gov/Businesses/Small-Businesses-&-Self-Employed/Limited-Liability-Corporation–Possible-Repercussions

13.Kiss Laszlo – Statele Unite – paradis fiscal,

http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/statele-unite-paradis-fiscal-16735/

14. Z. Ahmed, Identificarea paradisurilor fiscale și a centrelor financiare offshore,

http://www.taxjustice.net/upload/pdf/identifying_tax_havens_jul_07.pdf

15.Center for Responsive Politics, „Enron: Other Money în Politics Stats”,

www.opensecrets.org/news/enron/enron_other.asp

16. Fortune’s 50, 2001,

http://money.cnn.com/2006/01/13/news/companies/enronoriginal_fortune/index.htm

17.http://manager.euroconta.net/2010/12/inginerii-financiare-frauduloase-cazul.html

18. Healy, Paul M.; Krishna G. Palepu (Spring 2003). "The Fall of Enron" (PDF). Journal of Economic Perspectives 17 (2): 3. Doi:10.1257/089533003765888403. Archived from the original on 2010-10-17. Retrieved 2010-10-17.

19. Financial Action Task Force, “The Misuse of corporate vehicles, including trusts and service providers”, 2006,

http://www.fatf-gafi.org/dataOCDE/30/46/37627377.pdf

20.http://offshorestyl.wordpress.com/2011/05/02/criminalitate-financiara-internationala

21.Raportul Senatului SUA “Raportul Kerry Brown”,

http://issuu.com/internationaltibetnetwork/docs/g8_newglobalapproach_final_hi-res

22. Studiu OXFAM, “Tax havens – Releasing the Hidden Billions for Poverty Eradication”, 2000, Oxfam GB Policy Paper, www.oxfam.org.uk

23. Special Compliance Office Investigations – Cases of suspected serious fraud – Superseded by Code Practice 9/2005 for investigations commencing sfter 1.09.2005, http://www.hmrc.gov.uk/leaflets/cop9/htm,

24. Consiliului din 13 noiembrie 1991 pe tema protecției intereselor financiare comunitare (OJC 328 17.12.1991 p.1

http://ec.europa.eu/taxation_customs/common/publications/com_reports/taxation/index_en.htm

25. Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu – Un plan de acțiune în vederea consolidării luptei împotriva fraudei și a evaziunii fiscale,

http://ec.europa.eu/taxation_customs/resources/documents/taxation/tax_fraud_evasion/com_2012_722_ro.pdf

26. Global Financial Integrity Report, Illicit Financial Flows from Developing Countries: 2002-2011,

Illicit Financial Flows from Developing Countries: 2002-2011

27. www.süddeutschezeitung.de

28. Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European și Comitetul Economic și Social European „Promovarea bunei guvernanțe în chestiuni fiscale” COM (2009) 201 final,

http://eur-law.eu/RO/Avizul-Comitetului-Economic-si-Social-European-privind-Comunicarea,462771

29. www.nber.org/papers/w12802., D. Dharmapala, J.R.Hines – Which countries become tax havens? Național Bureau of Economic Research, Working Paper Series, Working Paper nr. 12802/2006,

30. http://petrom.webstyler.ro/files/library/RĂ_2009-RO.pdf

31. http://www.irs.gov/uac/How-Does-the-Taxpayer-Access-the-Funds-in-Offshore-Accounts%3F-Abusive-Tax-Schemes

32. http://www.supremecourt.gov/orders/journal/jnl93.pdf

33. www.europa.eu

34. http://nicosia.mae.ro/node/749

35. www.cipa.org.cy

36.http://www.gouvernement.lu/

37. Carlos Murillo, Costa Rica: fiscal policy and payment for environmental services

http://cmsdata.iucn.org/downloads/5_costa_rica_ceesp_policy_matters_18_macroeconomics.pdf

38.http://www.claytonmckervey.com/attach/worldwide-tax-guide-panama.pdf

39.http://www.pkf.com/media/1954302/bermuda%20pkf%20tax%20guide%202013.pdf