Padurile In Permacultura Si Influenta Lor Asupra Mediului

Extinderea agriculturii a exercitat o influenta negativa asupra majoritatii ecosistemelor terestre. Covorul vegetal primitiv a fost eliminat definitiv de pe suprafete intinse, fiind inlocuit cu un numar mic de plante cultivate. Despaduririle masive si punerea in cultura a unor soluri fragile in regiunile temperate si tropicale au dus la distrugerea iremediabila a unor suprafete intinse de teren.

O cauza importanta in reducerea suprafetelor impadurite o constituie utilizarea lemnului ca materie prima si sursa de energie, desi randamentul energetic al lemnului nu depaseste 25%. In Europa in secolele al XVI-lea si al XIX-lea, s-au facut defrisari masive de padure pentru producerea de carbune de lemn, utilizat la prelucrarea metalelor. De altfel si astazi, in tarile subdezvoltate, peste 50% din productia de lemn este folosita ca sursa energetica.

Consumul mondial de lemn s-a marit fara incetare. In ultimii 50 de ani consumul de lemn a crescut de 4 ori, de la 700 milioane metri cubi/an in 1952 la pester 3 miliarde metri cubi/an in anul 2000. Pe langa reducerea suprafetelor impadurite, datorita faptului ca ritmul taierilor depaseste ritmul de crestere al arborilor, deoarece in unele zone, plantatiile naturale de specii autohtone valoroase au fost inlocuite cu specii repede crescatoare,

Dezvoltarea agriculturii a constituit, de asemenea, o cauza insemnata a reducerii suprafetelor de padure. Odata cu aparatia si dezvoltarea comunitatilor umane sedentare, padurile incep sa fie taiate sistematic pentru marirea suprafetelor agricole si pentru extinderea zonelor de pasunat. Regiunile cu cele mai vechi civilizatii precum China, India, bazinul mediteranean, Mexicul au cele mai reduse suprafete de padure. De exemplu, in China suprafetele de padure nu reprezinta acum decat 10% din suprafata tarii.

Incendierea repetata a padurilor mediteraneene pentru marirea suprafetelor agricole sau pentru transformarea acestora in zone de pasune a dus la aparitia unor ecoisteme degradate, populate cu arbusti din specii xerofile, care nu formeaza un covor compact, ci lasa locuri goale ce vor fi supuse unei intense eroziuni eoliene si hidrice.

Reducerea suprafetelor de padure mediteraneana a fost favorizata si de pasunatul intens al animalelor de padure, prin consumul puietilor tineri si impiedicarea regenerarii padurii. Actiunea conjugata a acestor factori a facut ca in aceste zone padurea actual sa nu reprezinte decat 5% din padurile primitive. In acest fel desertul s-a extins pe suprafete altadata impadurite in Magreb, in Orientul Apropiat, in Pandjab (India).

Padurile tropicale sunt cele mai afectate ecosisteme de actiunea directa a omului . La inceputul anilor “80 FAO estima suprafata acestor paduri la 11,6 milioane Km patrati dar viteza lor de disparitie era evaluata la 157.000 Km patrati/an. In acest ritm, pana in anul 2057 intreaga padure tropicala ar disparea de pe Terra.

In Africa, numai 17% din suprafata continentului este acoperita cu paduri desi acum 1000 de ani padurea ocupa peste 60%. In Africa de Est, extinderea plantatiilor de ceai, cafea, ananas si alte plante care pot fi exportate, s-a facut in exclusivitate prin taierea padurilor tropicale vechi, care nu mai reprezinta astazi decat cel mult 2% din teritoriul Kenyei si Tanzaniei. Se apreciaza ca in padurea tropical Africana initiala nu mai exista astazi decat cel mult 40%.

Marea padure amazoniana este si ea amenintata grav. Coloniile de agricultori instalate aici au inceput defrisarea unor suprafete intinse si transformarea lor in ferme agricole sau de crestere a animalelor. Numai in 10 ani au fost astfel defrisate 12 milioane de ha de padure. Pierderea habitatelor forestiere prin defrisare afecteaza numeroase specii din Africa, Asia, India, Thailanda, Filipine. In aceste tari, mai mult de 50% din habitatele forestiere au fost distruse.

Distrugerea padurilor tropicale umede a devenit sinonima cu pierderea speciilor. Desi padurea tropical umeda ocupa 7% din suptafata Terrei, ea adaposteste peste 50% din speciile lumii. Daca suprafata padurii tropicale umede primitive era estimate la cca 16 milioane Km2 , in 1982 scazuse la 9,2 milioane Km2 iar 10 ani mai tarziu, in 1992 ajunsese la 6,4 milioane de Km2 . In prezent se pierde annual o suprafata de padure tropicala de 140000 Km2 echivalentul a 60% din suprafata Romaniei. Jumatate din acest areal este pierdut complet iar cealalta jumatate este distrusa pana la punctul in care compozitia in specii si procesele naturale din ecosistem sunt puternic alterate. La rata actuala de pierdere a padurii, dupa anul 2040, va ramane intacta o foarte mica regiune cu padure tropical umeda, exceptand micile arii protejate.

Există două aspecte ale pădurilor: compoziția pădurii și motivele intrinseci ale existenței acestora. Doar după ce am conștientizat ambele aspecte, putem începe să învățăm cum putem gestiona un anumit sistem forestier. Aceste păduri fac un serviciu enorm întregii țări. Când ajungeți în coama dealului și începeți să coborâți spre iazul castorilor, de acolo din deal și până la iaz este pădurea sfântă. Apoi mai sunt pădurile pentru hrană – pentru hrana omului. Putem să le numim livezi, dar mai sunt și alte tipuri. Există pădurea pentru producția de combustibil. Combustibilul nu înseamnă neapărat lemn. Apoi există pădurile furajere. Elementele furajere se transformă în alte provizii utilizabile. Aceste păduri sunt pentru folosul altor specii, în afară de cea umana,mai apoi, unele, ca de exemplu cele pentru hrana albinelor, trebuie grupate, adaptate pentru polenizarea încrucișată etc..Pădurea este tot timpul în mișcare. Nu este niciodată încremenită. Se mișcă în sus, și în jos, și împrejur. Este într-o continuă schimbare. Astfel, noi recunoaștem niște stadii, niște straturi și poziționări ale pădurii. Când construim o pădure, trebuie să ținem seama de aceste reguli, de elementele care se poziționează cel mai bine în diverse locuri. Când te uiți la o pădure, totul se întâmplă în acel moment în ea. În pădure, tot timpul se petrece câte ceva.

Pădurile și atmosfera. Vreau să discut, pe scurt, despre influența pădurii asupra atmosferei. Voi începe cu o afirmație: orice ar face, este foarte-foarte complicat. Nu este simplu. De exemplu, vântul – cum influențează pădurea vântul. Vântul dispare complet într-o pădure eficientă, pe parcursul a o mie de metri. Pădurea îl înghite. Ea absoarbe întreaga forță a vânturilor, chiar și a celor de forța unei furtuni, pe o întindere de o mie de metri, cu excepția nivelului coroanei, unde vântul continuă să aibă unele efecte. Nu sunt sigur că avem o explicație adecvată pentru ceea ce devine energia. Cred că ar putea fi lemnul. Dacă ancorăm copacii, diametrul trunchiului rămâne neschimbat, pe când dacă îi mișcăm, diametrul trunchiului crește rapid. Deci, poate că vântul ajută în procesul de transpirație, sau de pompare, sau ajută celulele să producă ceva. Cu siguranță, energia vântului este transformată în ceva în interiorul pădurii. Pădurea folosește negreșit vântul, iar eu, cel puțin, nu am auzit niciodată o explicație adecvată a ceea ce se întâmplă, nici nu am văzut ceva scris despre acest subiect. Pădurea abate în sus 60% din vânt. Astfel se inițiază un proces. Acum că vântul este direcționat ascendent, veți avea o presiune ridicată pe partea expusă vântului și o evaporare scăzută, iar în același timp, latura pădurii dinspre vânt captează mai multă ploaie decât cealaltă parte. Acesta este un fenomen ușor observabil. În același fel este influențată și vremea în acea zonă. Când vântul se îndreaptă în sus, atrage după sine o creștere a precipitațiilor. Precipitațiile cresc cu 15 – 20%. Această creștere a fost măsurată în Olanda și Suedia. Atunci când tăiem pădurea, precipitațiile din acea regiune scad cu un procentaj cuprins între 10% și 30%. Apoi, există un efect secundar. Când pădurea abate vântul în sus, acesta se îndreaptă spre laterale în spirale, ceea ce dă naștere la centuri de ploaie transversale pe direcția vântului. Mici petice de ploaie înaintează în pădure cu câteva lungimi de copaci, astfel încât, la intervale de cinci lungimi de copaci, ploaia se intensifică în fâșii transversale pe direcția vântului. Așadar, vor fi benzi alternative ud, uscat, ud, uscat peste pădure. Vânturile descendente care trec peste pădure sunt mai calde, cu mai puțină umiditate și turbulențe adeseori provocând uscăciunea. Unii oameni cred că aceste modificări de presiune în aer au cel mai mare efect asupra umidității solului. Este un fapt dovedit că centura de joasă presiune produce o evaporare mai intensă și, ocazional, câte o ploaie scurtă pe latura adăpostită a pădurii. Pădurea are și alte efecte asupra vântului, despre care nu voi intra în detalii, cum ar fi reducerea intensității vântului, sau încălzirea vântului și așa mai departe. Mă îndoiesc că, dacă înaintați 300 de metri în pădure, veți mai simți vreo adiere. Cât despre centura de copaci, pentru ca aceasta să fie eficientă, avem nevoie de o lățime de cinci copaci, cu toate că o singură centură cu o penetrabilitate de 40% are efect de paravânt. Atunci când numai 40% din vânt răzbate printr-o centură de copaci, vântul se diminuează rapid pe parcursul a 100 până la 200 de metri. Devine neglijabil. Într-o plantație cu rol de paravânt, eu nu aș face tăieri de curățare. Dacă faceți tăieri, s-ar putea forma pe sub copaci un tunel de vânt, care este destul de deranjant pentru animale. Ideea unui gard viu este că acesta este aproape de pământ, sau începe deasupra zidului de piatră, sau a altui obiect. Vântul aduce praf și aduce umezeală. Fără niciun strop de ploaie, într-o noapte cețoasă în care aerul se mișcă prin pădure, pe parcursul a o sută de metri, umiditatea din aer se va reduce cu aproximativ 50%. Fenomenul se numește interceptare pozitivă. Cred că acesta este un factor esențial în toate pădurile de coastă și pe culmile de pe raza a 80 kilometri distanță de coastă. Dacă dinspre mare vine un aer încărcat de umiditate, în special vântul din timpul nopții care suflă prin aceste păduri, veți vedea în pădure o umezeală cu picurare constantă, chiar dacă pe cer nu este niciun nor. Acest fenomen apare într-o grădină particulară. O doamnă pe nume Marjorie Spear are o grădină în care plouă constant întreaga noapte, în fiecare noapte, în timp ce în întregul district nu plouă nicăieri, acolo unde nu sunt copaci care să intercepteze acest aer umed. Cred că se întâmplă următorul lucru: aerul este relativ cald și frunzele relativ reci. În momentul în care vântul de noapte lovește copacul, frunzele sunt destul de reci și umezeala condensează rapid pe miliardele de suprafețe ale frunzelor. Un singur copac are multe hectare de frunze. Umezeala nu condensează pe pajiști decât sub formă de rouă. Însă, în pădure, condensează milioane de litri. În Tasmania, până la 60% din totalul precipitațiilor se datorează acestui efect. Numai 14% din acea apă cade sub formă de ploaie – copacii captează 86. Când tăiați copacii, nu veți observa indicații ale pluviometrelor peste 15%, dar veți rămâne cu doar 14% din umiditate. Eu cred că acesta este un factor critic pentru toate zonele muntoase de coastă, pentru cei mai apropiați munți din interior față de coastă. Așadar, acestea sunt modalitățile prin care pădurea influențează vântul și umiditatea din vânt. Cât despre particulele purtate de vânt – și din nou, vorbesc despre o sută de metri de pădure – acestea sunt reduse, uneori, până la aproximativ un sfert din concentrația anterioară în masa de aer. Vorbim despre praf și alte particule. Pentru că aceasta poate reprezenta tone de particule, mai ales dacă vânturile au suflat peste pământuri și peste zone poluate industrial, înseamnă că pădurea reține mult material. Ceea ce mă face să bănuiesc, și îi face pe mulți alții să afirme că nu există nicăieri nicio criză de vreun mineral sau element, pentru că totul este în mișcare, în special pe coastele oceanice. Toate au fost prinse în plasa pădurilor. S-ar putea să fie un proces lent. Mineralele s-ar putea să fie folosite și fixate la fel de rapid, pe cât sunt reținute. Însă acest fenomen chiar are loc. În celălalt sens, când ajungem la particulele organice – mă refer la polen, bacterii și unele picături de ulei eliberate de pădure – avem un efect invers. Pădurea absoarbe tone de materiale anorganice și eliberează tone de materiale organice. Citeam despre primii exploratori care s-au apropiat de acest continent primăvara. Aici creșteau păduri de pini albi, gigantici. Până la o depărtare de 150 kilometri în largul Atlanticului, polenul acoperea punțile vaselor. Exploratorii au crezut că este sulf. Vorbeau despre ploi sulfuroase gigantice. Întreaga mare era galbenă de polen. Au crezut că se aflau în fața unor erupții vulcanice; au înaintat tulburați spre aceste țărmuri, spre aceste zări galbene. Imaginați-vă biomasa care era în mișcare acolo! Particulele organice sunt nuclee de condensare mult mai eficiente decât particulele anorganice. Bănuim că ele constituie factorii importanți pentru precipitațiile atmosferice. Iată, deci, alt efect al pădurilor – oferă nuclee în jurul cărora condensează picăturile de ploaie. Prin urmare, pe lângă faptul că extrag din sistem particulele anorganice, pădurile eliberează particule organice care, antrenate de curenții de aer, fac posibilă condensarea sub formă de ploaie, mai departe, în interiorul continentului. În jur de 60% dintre ploile din interiorul continentului cad din norii formați din păduri, nu din norii formați din ocean. Să nu ne lăsăm înșelați. Aerul curat conține o mulțime de chestii. Ajunge să stați întinși pe spate cu un binoclu bun ca să vă convingeți că acolo sus există multă materie în mișcare. Întindeți plase în aer și veți fi și mai convinși, iar dacă veți amenaja mici capcane, veți fi mai mult decât convinși. Se întâmplă foarte multe lucruri acolo sus. Pădurile sunt un factor important. Ce altceva mai face pădurea? Vom trece la ploi. Ploaia cade peste mare, peste uscat și peste pădure. Pe mare, intră din nou în circuit. Pe uscat, acolo unde cade peste păduri, coronamentul îi absoarbe aproape toată energia. Are loc un transfer de energie chiar în coronament. Energia mecanică este absorbită aproape în întregime. În orice pădure cu un volum rezonabil de frunze, chiar și o furtună violentă cu trăsnete nu pătrunde în pădure decât sub formă de ceață fină. Vorbesc despre tone de apă și mii de tone de energie cinetică. Acestea se disipează în coroanele copacilor. Fenomenul are câteva efecte evidente. Această apă nu lovește niciodată pământul, deci eroziunea cauzată de ploile torențiale, care reprezintă o forță enormă, pur și simplu nu are loc în păduri. Coronamentul absoarbe această energie. În cazul unei ploi ușoare, apa nu ajunge până la sol. Este foarte posibil ca, atunci când plouă ușor, partea de sus a pădurii să absoarbă toate precipitațiile. Acest fenomen este ușor de observat pe drumuri. Atunci când plouă moderat, sub copaci drumul este uscat. Apa nu ajunge până la sol și se evaporă din coroană. Aceasta determină un efect de răcire pronunțată. În coroanele copacilor au loc transferuri de energie de toate felurile. Există încetinirea prin frecare; există absorbția impactului; vânturile sunt încâlcite și oprite; iar această ploaie se evaporă. Foarte multe transformări ale energiei au loc acolo sus. Aceste transferuri nu mai au loc sub coronament; așadar, cantitatea de energie absorbită și disipată pe suprafața pământului este mult mai mică sub acoperământul pădurilor. Veți întâlni foarte puțină eroziune în pădure. Fie că plouă modest sau torențial, coronamentul devine saturat și apa coboară într-o mare diversitate de moduri. De pe unii copaci apa se scurge pe canalele din scoarță, ca dintr-o pâlnie. Cantitatea de apă care se scurge în jurul trunchiului va fi de zece, sau douăzeci de ori, mai mare decât nivelul efectiv al precipitațiilor. De pe alți copaci se scurge în jurul coroanei, sub forma unei ploi circulare. Într-o pădure mixtă, ploaia cade în fiecare dintre modalitățile posibile – picurând spre exterior, scurgându-se pe sub crengi, șiroind prin crestăturile scoarței copacilor.Când ninge, fiecare copac reține zăpada într-un fel complet diferit. Structura cristalină a zăpezii și forma pe care ea o întâlnește interacționează. Haideți să ne gândim un minut la altceva. 86% din masa acelei păduri este apă. 96% din frunzele și rămurele ei sunt apă. Aceasta este o greutate enormă pe pământ. Aceasta este foarte multă apă. Este o încărcare a pământului cu o masă enormă. Realmente, pădurea este constituită dintr-o mulțime de rezervoare verticale. Unele dintre ele sunt rezervoare foarte mari. Sunt convins că putem încărca și descărca scoarța pământului în așa fel încât să provocăm mișcări ale pământului. Știm că baraje destul de modeste vor cauza cutremure locale. Nu am reușit să privim pădurea prin prisma masei enorme de apă pe care o conține. Cred că, dacă dorim să facem continentele să se ridice și să se scufunde, să se fractureze și să se miște, putem realiza aceste lucruri prin descărcarea pământului de greutatea pădurilor lui. Cred că am ridicat o greutate imensă de pe continente când ne-am tăiat pădurile. Cred că avem de-a face aici cu o greutate mai mare decât a încercat vreodată cineva să conștientizeze, sau să măsoare. Crengile copacilor se vor rupe, fie în timpul furtunilor violente, fie alteori în nopțile foarte liniștite și umede. Când copacii nu pot transpira, greutatea enormă a apei din frunze trântește jos crengile. Nu este momentul să te afli în pădure în nopțile liniștite, cețoase. Crengile mari cad în astfel de nopți. Copacii nu își mai pot susține propria greutate, la fel cum nu își pot susține încărcătura de fructe. Fructele sunt 96% apă. Deci, pădurea absoarbe această apă ca un burete. Însă cred că nu întotdeauna prin rădăcinile ei. Multă apă pătrunde în copac prin frunzele acestuia. Are loc o absorbție extraordinară a umidității și a substanțelor în soluție, direct prin frunze. Deci, nu numai rădăcinile lucrează pentru a primi nutrimente; și frunzele fac acest lucru. Frunzele, la rândul lor, prelucrează aceste substanțe nutritive în timp ce trec spre interiorul copacului. Așadar, pădurea încorporează multă apă în masa proprie. Restul apei, care nu este absorbită de copaci, ajunge jos, pe pământ. Aici o așteaptă litiera și humusul de pe solul pădurii. Niciun strop de apă nu se mai prelinge până când solul nu se încarcă complet. Acesta reprezintă o altă masă de apă impresionantă. Pot exista de la 15 cm până la 30 cm apă reținuți în teren, însă nimic nu mișcă solul îmbibat. Apoi apa se infiltrează în solurile minerale de sub solul compus din humus. Chiar și aici, jos, fiecare 60 cm de sol vor reține 2,5 cm de ploaie. Așadar, dacă aveți 76 cm de pământ, atunci apa dintr-o precipitație de 7,6 cm nu va ieși din acea pădure. Prinsă în aceste fenomene de interceptare, absorbție, absorbirea în humus și 90 de cm de sol, apa nu se mai mișcă. Nimic nu curge. 76 cm reprezintă minimul. Uneori vor fi reținuți până la 1,52 metri de ploaie, pentru că avem un sol bun în adâncime. Apa pătrunde cu ușurință pentru că se strecoară pe urmele vechilor rădăcini. Solurile pădurii sunt complet sfredelite de vechile rădăcini care au putrezit. Acestea formează tot felul de tuburi înspre straturile mai adânci ale solului. În păduri nu avem nicio evaporare semnificativă a acestei ape care a pătruns în sol. Nu vom pierde prea mult din această apă prin evaporare. Să aruncăm o privire asupra solului de sub pădure. Mai întâi, particulele absorb tot ce pot. Apoi, apa aderă strâns la fiecare mică particulă. Argila, în special, ține apa foarte strâns. Lucrează efectul de tensiune de suprafață. După ce s-a întâmplat acest lucru, spațiile dintre particule, în care acest efect nu are loc, se umplu la rândul lor cu apă, iar acea apă va începe să se infiltreze în jos. Și continuă să înainteze. O așteaptă două sorți. Poate transpira și copacii o pot elibera din rezervor înapoi în aer, reîncărcând astfel aerul cu umiditate. Acel aer se mișcă mai departe. Acesta este un efect foarte rapid. Chiar și un șir modest de copaci dintr-un deșert poate determina apariția unei ploi în direcția vântului. Copacii elimină apa din pământ, prin transpirație, cel mai mult în zilele toride. Această evaporare masivă crește umiditatea din regiune. La căderea nopții, umezeala purtată de vânt poate condensa. Apa este împrăștiată în toate direcțiile. Este oprită și stocată. Apoi, când acest sistem este plin și când există o pantă, și întotdeauna există o pantă, o parte din apă ar putea începe să curgă. Pe solul pădurii nu există un sistem de scurgere directă. Rămurelele, frunzele și resturile se acumulează în cantități imense. Ca urmare, apa persistă mai mult pe acest teren. Curgerea este foarte, foarte înceată în păduri. Dacă urmăriți un pârâu, traseul acestuia face niște convulsii ciudate, trecând prin pădure. Întâlnește bușteni căzuți, trunchiuri, frunze, frunze care se acumulează și îi abat cursul. Aceste impedimente opresc apa în mod repetat. Timpul petrecut pe terenul din pădure este grozav prin comparație cu un loc deschis, pe unde trece rapid! În pădure, apa este împiedicată, oprită, reținută. În loc deschis, apa se scurge direct și nivelul râurilor crește. Dacă vreți să creșteți debitele într-o captare, tăiați pădurea și, pe termen foarte scurt, lacul de acumulare se va umple mai rapid, cu fiecare ploaie. Ca urmare, inginerii au raționat „Să tăiem pădurea ca să creștem debitele.“ De fapt, au redus precipitațiile, cantitatea totală de apă care a căzut în întreaga regiune a scăzut până la cam 70% din ceea ce era înainte. Evaporarea de pe suprafața solului de sub pădure nu are loc, pentru că rădăcinile din adânc trag apa și o aduc din nou sus. Direcția călătoriei apei care intră în pădure este întotdeauna descendentă, iar în sus numai ca apă pură, care este eliberată în atmosferă. Așadar, nu vom avea salinizare, nu va exista o migrare ascendentă a sărurilor spre solul pădurii. Apa care a pătruns mai adânc intră în rocile sfărâmate și filoanele de adâncime, poate albiile unor vechi râuri îngropate acum și își găsește calea spre ieșire sub forma izvoarelor. Pentru că sărurile urcă în copaci ca nutrimente esențiale, acestea sunt fixate în pădure. După ce tăiați pădurea, chiar dacă izvoarele continuă să curgă cristaline, ele conțin cantități enorme de săruri dizolvate. S-ar putea să avem o cantitate mai mare care se scurge din terenurile despădurite sub forma sărurilor dizolvate decât avem în aluviuni In Tasmania tone de materiale esențiale, în special calciu, sunt spălate de ploaie din păduri, când acestea sunt tăiate. Pădurile rețineau toate aceste minerale. Le colectau, le rețineau, le reciclau, folosindu-le iarăși și iarăși. Când tăiați pădurea și nu mai este nimic care să le rețină, aceste minerale trec în apele care se scurg de pe terenuri. Multă muncă este astfel destrămată, pentru că pădurea a acumulat lent acel calciu. Un alt mod în care pădurea influențează precipitațiile este faptul că prinde zăpada și o așterne în pădure. Diferența între perioada de topire a zăpezii în afara pădurii și în pădure este destul de mare. O pădure probabil că întârzie topirea cu cel puțin o lună. Deci, ceea ce face pădurea de fapt este să ia toate precipitațiile din timpul iernii, acumulate sub formă de zăpadă și gheață, să le rețină și să le elibereze mult mai lent și pe o perioadă mai lungă decât în cazul unui teren fără pădure. Dacă avem doar pajiști și teren deschis, zăpada se va topi extrem de rapid și va produce inundații subite. Ce efect are pădurea asupra luminii soarelui? Pădurea se angajează într-un transfer de energie cu lumina. Nu putem trata niciun copac, sau nicio pădure, ca o masă. Pădurea este o formată dintr-o multitudine de indivizi care interacționează individual cu lumina. O interacțiune evidentă, având ca rezultat schimburi de energie, are loc în cazul oțetarului. Să privim oțetarul. Suflă un vânt ușor, într-o zi însorită. Oțetarul se transformă dintr-un absorbant într-un reflector. Deodată, i se modifică întregul echilibru lumină – energie. Oțetarul folosește o formă de energie pentru a-și schimba efectul asupra altei forme de energie. Se află într-un proces constant de echilibrare a energiilor. Arborii au două sau trei metode prin care își controlează admisia de energie. Una dintre acestea este folosită de plopul tremurător. Plopul tremurător interacționează cu vântul pe bază de energie, iar când nu interacționează cu vântul, se orientează după soare. Iedera cu siguranță face ceva, orientându-și tot timpul suprafața spre lumina soarelui. Aceste plante își stabilesc direcția după o constantă. Alți copaci au frunzele din partea de jos, dinspre trunchi, strălucitoare, iar frunzele din vârf mate optimizând un echilibru energetic cu vântul. În unele păduri din Tasmania, în adâncul pădurii, lumina este atât de slabă încât nu poate fi măsurată. Are loc o interceptare totală a luminii. Puteți coborî în cel mai întunecat miez de noapte în păduri. Chiar și în zilele cu soare strălucitor trebuie să iei cu tine torțe. În Tasmania, puteți coborî 60 de metri în unele dintre aceste văi și acolo jos să nu existe lumină măsurabilă. Pădurea captează în întregime ultravioletele și lasă să treacă mai mult din componenta roșie a luminii, astfel încât, în interiorul pădurii, se întâlnesc calități diferite ale luminii. Copacii închiși la culoare devin radiatoare. Mestecenii sunt reflectoare. La speciile care reflectă lumina, copacul nu primește prea multă căldură. În cazul altor specii, copacul devine un acumulator de căldură, un sistem de acumulare a căldurii. Este vorba de 86% acumulare a căldurii în apă. Chiar și în nopțile foarte aspre din Tasmania, acolo unde avem păduri dese deasupra, primim un curent descendent cald. Explicația este că aerul rece pătrunde prin partea superioară a pădurii și apare un curent descendent lent, care trece printre miile de rezervoare de apă care au absorbit căldura întreaga zi. Calitatea aerului care se mișcă prin păduri se modifică. Cantitatea de ioni negativi în curentul de aer crește brusc și majoritatea gazelor vătămătoare pentru noi sunt absorbite foarte eficient. Ionii negativi sunt totodată precipitatori excelenți, ceea ce vine în ajutorul faptului că marea parte a prafului dispare în pădure. Nimic nu se compară cu un mediu cu ionizare negativă pentru a provoca aglutinarea și precipitarea . Este o greșeală să presupunem că pădurea se oprește la suprafața solului. Nu încetează aici. Cel puțin 40% din masa pădurii se află sub suprafață. Deci, probabil că multe dintre cifrele pe care le-am specificat aici sunt oricum greșite, pentru că niciuna dintre ele nu se aplică rădăcinilor. Atunci când un silvicultor vorbește despre greutatea unei păduri de pe pământ, probabil nu ne dă greutatea unui copac cu rădăcini cu tot. Ei estimează 140 metri cubi de lemn în acest copac, deci 130 metri cubi de apă. Eu cred că uită de rădăcini. Acele rădăcini sunt organe de înmagazinare enorme. Ele sunt ocupate să facă alte lucruri în sol. Trebuie să știm ce fac acele rădăcini. Știm că sunt în mișcare. Împing mase întregi în sus, spre suprafață și le trag înapoi, în timp ce altele le răspândesc în jos. Fac toate aceste lucruri sezonier. Ele trăiesc și mor în sol, lăsând tot felul de canale și căi deschise, care vor afecta foarte mult apa. Ce se întâmplă în interiorul acelor rădăcini? Odată ce coborâm sub suprafața pământului, ne aflăm într-o zonă misterioasă, complet nouă. Cu siguranță, rădăcinile copacilor sfarmă materialul primar al stâncilor. Pentru toate aceste motive, și pentru multe altele, pe care nu le-am menționat, merită să lăsăm pădurile la locul lor și să le privim cu atenție, pentru că omenirea nu le-a studiat niciodată cu atenție. Până în 1950, nu știu să fi existat cineva care să fi verificat înregistrările precipitațiilor, să fi văzut scăderea cifrelor și să înceapă să facă unele calcule. Voi face o declarație de care sunt foarte sigura: prin simpla îndepărtare a pădurilor de pe culmi, putem produce deșerturi în orice climat. Prin simpla despădurire, putem îndepărta soluri. Acum sunt sigura că despădurirea a fost principala cauză a colapsului popoarelor. Pentru că, atunci când dispar pădurile, în regiunea respectivă nu mai există apa, solul sau calitatea climatului care să susțină în continuare viața umană. Deci, poate că ar fi fost mai bine să prețuim puțin pădurile și să descoperim nu cum să trăim fără ele, ci cum să trăim cu ele .

Bibliografie

Acatrinei Gh. 1994-Poluarea si protectia mediului ambiant, Universitatea “Al. I. Cuza” Iasi

Barnett S. A. 1995- Biologie si libertate, Ed. Stiintifica Bucuresti

Berca M. 2000- Ecologie generala si protectia mediului, Ed. Cere, Bucuresti

Bill Mollison- Introducere in permacultura

Ferdinand Pricope, Laura Pricope 2007- Poluarea mediului si conservarea naturii, Ed. Rovimed Publishers