O Abordare Psihosociala a Satisfactiei In Relatia de Cuplu

LUCRARE DE LICENȚĂ

O abordare psihosocială a satisfacției

în relația de cuplu

Argument

Capitulul 1. Cuplul. Familia. Căsătoria

1. Cuplul, familia și căsătoria.

Definiții, delimitări conceptuale și clasificări

1.1. Cuplul

1.2. Căsătoria

1.2.1. Perspectiva judiciară .

1.2.2. Perspectiva sociologică

1.2.3. Perspectiva psihosocială

1.3. Familia

1.3.1. Perpectiva judiciară .

1.3.2. Perspectiva sociologică

1.3.3. Perspectiva psihosocială

2. Teorii explicative cu privire la cuplu și familie .

2.1. Teoria structurală. Dinamica rolurilor și a puterii

2.2. Teria sistematică (holistă)

3. Satisfacția în cuplu

3.1. Statutul marital și starea de bine

3.2. Trăsăturile de personaliate

în relație cu satisfacția în cuplu

4. Satisfacția sexuală, elemente de psihosexologie

4.1. Definirea psihosexologiei

4.2. Perspectiva etno – culturală asupra sexualității4.3. Teorii cu privire la sexualitatea umană

4.3.1. Perspectiva evoloționistă

4.3.2. Perspectiva psihologică

4.3.3. Perspectiva sociologică

4.4. Disfuncții sexuale și insatisfacția sexuală

4.5. Comunicarea între parteneri și satisfacția sexuală

Capitolul 2. Personalitate – trăsături de personalitate

1. Conceptul de personalitate. Definiție

2. Modele de analiză a personalității

2.1. Modelul psihanalitic

2.2. Modelul trăsăturilor

2.2.1. Abordarea lexicală în descrierea personalității

2.3. Paradigma „Big-Five” și

paradigma „Five Factor Models”

2.4. Descrierea celor 5 factori ai Modelului Big-Five

2.5. Factorul de personalitate: DESCHIDERE

3. Satisfacția în cuplu și trăsăturile de personalitate

Capitolul 3. Planul cercetării și desfașurarea ei

1. Designul cercetării

1.1. Scopul și obiectivele cercetării

1.2. Ipoteze de cercetare

1.3. Variabilele cercetării

1.4. Planul de cercetare2. Metodologia cercetării

2.1. Lotul de participanți

2.2. Operaționalizarea variabilelor cercetării

și instrumentele utilizate 2.3. Proceduri statistice utilizate

3. Analiza și interpretarea rezultatelor

4. Concluzii

5. Limitele studiului și direcții viitoare de cercetare

Bibliografie

Anexe

Argument

Cuplul este unitatea de bază a perpetuării vieții. În afată de funcția reproductivă cuplul mai presupune și coexistența a două personae. Buna funcționare a relației dintre cei doi parteneri este datorată unui număr de factori: aspecte ce țin de individ, de relația celor doi, dar și de normele sociale, acești factori exercită o influență asupra reprezentării pe care fiecare individ și-o face asupra cuplului. Unul dintre indicatorii reprezentării asupra cuplului este satisfacția în cuplu.

Astăzi, societatea în care trăim este într-o permanentă schimbare și, mai mult decât atât, schimbările se produc rapid conducând la ceea ce se numește „uzura morală a cunoștințelor”. Toate aceste schimbări au o influență și asupra relației de cuplu și familie, se remarcă o tranziție de la cuplul tradițional la cuplul modern, aceste influențe produc „valuri” în satisfacția partenerilor. Sunt aspecte pozitive dar și multe aspecte negative. Evoluția societății și a tehnologiei produc monificări inter- și intraindividuale, aceste aspecte lăsându-și la rândul lor o amprentă în satisfacția cuplurilor.

In societatea actuală rata divorțurilor este în continuă creștere, auzim din ce în ce mai des de persoane care nu au încă vârsta de 40 de ani și sunt deja la a două căsnicie, aceste aspecte le putem pune pe baza libertății percepute de indivizi, dar și de satisfacția sexuală și globală la care aceștia se raportează în momentul încheierii unei relații de cuplu.

Din ce în ce mai des auzim de motive al divorțului legate de insatisfacție pe diverse planuri ale diadei romantice. Este necesară cercetarea factorilor declanșatori de insatisfacție dar și a celora care o ameliorează pentu a preveni cazuri extreme provocate de o îndelungată stare de insatisfacție în cuplu, ca de exemplu: sinucideri, crime, abandonuri, abuzuri.

În cercetarea mea am dorit să identifice acești factori ca diminuează dar și cresc satisfacția sexuală și globală resimțită de partenerii cuplului.

În baza literaturii de specialitate și a cercetărilor precedente pe această variabile am identificat o serie de factori care pot influența semnificativ satisfacția. M-am limitat la analizarea relației dintre aceasta și doi dintre factori care i-am considerat decisivi în bunăstarea resimțită de parteneri.

Primul provine chiar din definițiile cuplului și ale familiei, punând accent pe latura juridică a acestor formațiuni, starea civilă. În diverse cercetări de actualitate această variabilă corelează puternic cu satisfacția partenerilor.

Cel de-al doilea factor provine din binecunoscutul model al personalității Big Five, este vorba de factorul „O” de personalitate (openness to experience), în literatura de specialitate tradus nivel de deschidere. În studiul lui Genevieve Bouchard et. al (1999) acest factor corelează puternic cu satisfacția maritală. Acesta fiind motivul principal al selecției lui în cercetarea de față.

Capitolul 1. Cuplul. Familia. Căsătoria

1. Cuplul, familia și căsătoria. Definiții, delimitări conceptuale și clasificări

1.1. Cuplul

Noțiunea de cuplu a apărut în limba franceză, pentru a desemna uniunea dintre bărbat și femeie, în secolul XII. Evenimentul coincide cu debutul actului religios al căsătoriei, în care este solicitat și consimțământul partenerilor. Termenul provine din latinescul copula (legătură), din aceasta provine și noțiunea de copulație; nu este întâmplător că sexualitatea ocupă un loc central în relațiile de cuplu.

De-a lungul timpului, s-au dat numeroase definiții cuplului în literatura românească de specialitate, dar de cele mai multe ori am dat peste definiția oferită de Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă (1998), de aceea o consider cea mai reprezentativă pentru literatura românească de specialitate: „cuplul poate fi definit ca o structură bipolară, de tip bio-psihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se susțin, se dezvoltă și se realizează ca individualități biologice, afective și sociale, unul prin intermediul celuilalt)”.

În trecut cuplul desemna exclusiv soțul și soția, în zilele noastre, accepțiunea s-a schimbat. Termenul astăzi include: cuplurile premaritale, homosexuale sau consensuale. În sensul restrâns, cuplul constă în „complementaritatea bărbat-femeie, exprimată în toate aspectele vieții lor cotidiene, în care afectivitatea și sexualitatea apar ca fiind centrale” (Nicoleta Maria Turliuc, 2004 Psihologia cuplului și a familiei). În sensul larg, cuplul reprezintă „matricea concomitent biologică, emoțională, culturală și socială care – în condițiile rupturii definitive a legăturii sexualitate – procreare – rezultă din reunirea unor diferiți parteneri (bărbat – femeie, bărbat – bărbat sau femeie – femeie) între care există relații afective și/sau sexuale si un puternic interdeterminism mutual” (Turliuc M., 2004). În sensul larg al cuplului este inclus traversal: cuplul conjugal dar și cel consensual sau coabitarea homo – sau heterosexuală.

În sensul restrâns al cupului, analiza longitudinală, ne ajută să distingem cuplul premarital de cel conjugal și cel preconsensual de coabitara homo –, heterosexuală sau propriu-zisă (Turliuc M., 2004).

În cele două accepțiuni sunt identificate 5 tipuri de cupluri, (Irene Thery, 1995; apud Turliuc M., 2004):

Cuplul asociativ: în acest tip de cuplu partenerii obțin rezultate execelente împreună, ce individual le-ar fi imposibil partenerilor. Este cuplul cel mai sinergetic și satisfăcător. Cuplul fuzional: pentru a nu se termina relația dintre parteneri, aceștia trebuie să înceapă sa-și vorbească, să se deschidă unul către celălalt și să reducă din pasiunea cu care se privesc între ei.

Cuplul aflat în decalaj: dispoziția partenerilor acestui tip de cuplu este întotdeauna diferită. Acest declaj creează frecvente dispute.

Cuplul „Pygmalion”: unul dintre parteneri investește mai mult decât celălalt. Unul își dezvăluie resursele iar celălalt se hrănește din ele fără a oferi prea mult în schimb.

Cuplul conflictual: partenerii acestui tip de cuplu sunt mereu în conflict dar cu scopul reanimării pasiunii lor.

1.2. Căsătoria

„Căsătoria implică numeroase consecințe afective, sexuale, morale, juridice, sociale, economice, etc., care o difențiază de viața în cuplul premarital, preconsensual sau de cea din cadrul uniunii libere. Ea se referă atât la aranjamentul aprobat de societate prin care se întemeiază o familie, cât și la parcurgerea unui drum propriu, irepetabil. În ambele înțelesuri, căsătoria se situează la intersecția unui vast domeniu public cu unul privat” (Turliuc M., 2004).

1.2.1. Perspectiva judiciară

În terminologia judiciară, termenul de căsătorie este folosit cu mai multe sensuri:

Act juridic: consimțământul viitorilor soți de a se căsători în condițiile prevăzute de lege.

Situație judiciară: statutul dobândit prin actul juridic al căsătoriei.

Instituție judiciară: totalitatea normelor ce regelementeză actul, cât și situația judiciară a căsătoriei.

Ceremonia: încheierea actului căsătoriei ce are loc în prezența ofițerului stării civile.

În accepțiunea judiciară a termenului „căsătoria reprezintă uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, în scopul întemeierii unei familii” (Filipescu I., 2000).

În problematica naturii juridice a căsătorie se remarcă două perspective:

Teoria contractuală, această teorie susține natura contractuală a actului căsătoriei, libertatea partenerilor să fie limitată doar la obligațiile autoasumate. Este negată taina religioasă.

Teoria comunitară, pune accent pe normele tradiționale, indisolubilitatea căsătorie sunținută de Biserică. Statul este cel ce trebuie să intervină pentru asigurarea binelui comun (Turliuc M., 2004).

1.2.2. Perspectiva sociologică

Această perspectivă este interesată de aspectele publice ale căsătoriei, cele sociale ale comunității: nescrise – tradiționale și scrise – moderne. Aici se reliefează două reguli fundamentale de alegere a partenerului.

Exogamia: stabilește clasa de indivizi incompatibili, neacceptați ca parteneri sexuali sau conjugali. Aici se încadrează interzicerea prin lege, dar și morală a căsătoriei, relațiilor amoroase sau sexuale între rudele apropiate.

Endogamia: stabilește clasa ideală, încurajată și permisă de parteneri sexuali, amoroși, conjugali. În majoritate societăților este încurajată, apreciată, originea similară a partenerilor: aceeași rasă, religie, clasă socială. Endogamia încurajează solidaritatea de grup.

De la o societate la alta variază practicile de alegere a partenerului marital. N. Goodman (1998; apud Turliuc M., 2004) vorbește de existența a patru modalități de dobândire a partenerului.

Căsătoria prin rapt: se practică în comunitățile în care numărul femeilor este semnificativ mai mic decât numărul bărbaților;

Căsătoria prin cumpărare: „prețul miresei” reprezentând zestrea miresei, sau îndatoririle bărbatului către familia miresei;

Căsătoria prin aranjament: familia bărbatului și familia femeii aranjează căsătoria celor doi;

Căsătoria prin consensul părților: alegere este lăsată la latitudinea celor două persoane.

Istoric, există două tipuri de aranjamente maritale:

Monogamia: căsătoria dintre un bărbat și o femeie;

Poligamia: căsătoria multiplă, ce la rândul ei are trei forme: poliginandria (doi sau mai mulți bărbați sunt căsătoriți cu două sau mai multe femei), poliginia (căsătoria unui bărbat cu două sau mai multe femei), poliandria (căsătoria unei femei cu doi sau mai mulți bărbați).

1.2.3. Perspectiva psihosocială

În accepțiunea psihosocială, căsătoria este „construcția complicată a relației psihologice dintre cei doi soți, alcătuită din numeroase elemente subiective și obiective”(Mitrofan I. și Ciupercă C., Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei 1998).

Căsnicia rspectivă este interesată de aspectele publice ale căsătoriei, cele sociale ale comunității: nescrise – tradiționale și scrise – moderne. Aici se reliefează două reguli fundamentale de alegere a partenerului.

Exogamia: stabilește clasa de indivizi incompatibili, neacceptați ca parteneri sexuali sau conjugali. Aici se încadrează interzicerea prin lege, dar și morală a căsătoriei, relațiilor amoroase sau sexuale între rudele apropiate.

Endogamia: stabilește clasa ideală, încurajată și permisă de parteneri sexuali, amoroși, conjugali. În majoritate societăților este încurajată, apreciată, originea similară a partenerilor: aceeași rasă, religie, clasă socială. Endogamia încurajează solidaritatea de grup.

De la o societate la alta variază practicile de alegere a partenerului marital. N. Goodman (1998; apud Turliuc M., 2004) vorbește de existența a patru modalități de dobândire a partenerului.

Căsătoria prin rapt: se practică în comunitățile în care numărul femeilor este semnificativ mai mic decât numărul bărbaților;

Căsătoria prin cumpărare: „prețul miresei” reprezentând zestrea miresei, sau îndatoririle bărbatului către familia miresei;

Căsătoria prin aranjament: familia bărbatului și familia femeii aranjează căsătoria celor doi;

Căsătoria prin consensul părților: alegere este lăsată la latitudinea celor două persoane.

Istoric, există două tipuri de aranjamente maritale:

Monogamia: căsătoria dintre un bărbat și o femeie;

Poligamia: căsătoria multiplă, ce la rândul ei are trei forme: poliginandria (doi sau mai mulți bărbați sunt căsătoriți cu două sau mai multe femei), poliginia (căsătoria unui bărbat cu două sau mai multe femei), poliandria (căsătoria unei femei cu doi sau mai mulți bărbați).

1.2.3. Perspectiva psihosocială

În accepțiunea psihosocială, căsătoria este „construcția complicată a relației psihologice dintre cei doi soți, alcătuită din numeroase elemente subiective și obiective”(Mitrofan I. și Ciupercă C., Incursiune în psihosociologia și psihosexologia familiei 1998).

Căsnicia este un proces de construcție, ce necesită timp și invetiție. „Soții negociază și re-negociază permanent cine sunt, din respectul unuia pentru celălalt și pentru lumea înconjurătoare își restructurează viața unul în jurul celuilalt, își creează noi prieteni, locuri comune, amintiri și un viitor comun. Ei se redefinesc ca o unitate diadică în proprii lor ochi și în cei ai altora” (Turliuc M., 2004).

În cadrul acestei perspective, viața publică și viața privată suferă modificări, căsătoria se situează la intersecția vieții publice și „vieții secrete”.

1.3. Familia

Noțiunea modernă de familie provine din latinescul familia care a fost folosit inițial pentru a desmna proprietatea cuiva, casa, banii, după care a fost utilizată pentru a desemna relațiile de rudenie sau afiliere.

I. Mitrofan și C. Ciupercă (1998), definesc familia ca: „o formă de comunitate umană alcătuită din doi sau mai mulți indivizi uniți prin legături de căsătorie și/sau paterne, realizând mai mult sau mai puțin latura biologică și/sau cea psihosocială.”

Unii antropologi, G. Murdock, definesc familia ca fiind: „un grup social caracterizat prin rezistență comună, cooperare economică și reproducere.”

1.3.1. Perspectiva judiciară

De la mijlocul secolului XIX până în zilele noastre, căsătoria a fost înțeleasă ca un contract, realizat cu consimțământul partenerilor, uniunea putând fi desfăcută oricând de oricare dintre parteneri, adopțiile legale au fost acceptate, fiind puse sub semnul întrebării subordonarea femeii în fața bărbatului, copiii au încetat să fie tratați ca proprietate parentală.

Din cauza tuturor acestor schimbări familia din punct de vedere juridic este: „un grup de persoane între care există relații de sânge, căsătorie și adopție,drepturi și obligații cu originea în actele juridice (certificat de căsătorie, certificat de înfiere). Ea reprezintă o entitate formată din soțul, soția și copiii lor sau ai oricăruia dintre ei, care au aceeași locuință” (Turliuc M., 2004).

1.3.2. Perspectiva sociologică

Familia s-a modificat în funcție de schimbările înregistrate la nivel social.

În majoriatatea definițiilor sociologice oferite familiei se evidențiează o serie de dimensiuni intercorelate ale sistemului familial, (Voinea M., 1993; apud Turliuc M., 2004), precum:

Dimensiunea biologică, sexuală: familia este o instituție bazată pe sexualitate, în cadrul ei se realizează procreația, uniunea biologică ditre bărbat și femeie;

Dimensiunea psihologică, afectivă: utilitate emoțională, loviturile grele ale vieții sunt mai ușor de suportat;

Dimensiunea psihosocială, interacțională: familia este o unitate de interacțiuni și intercomunicații;

Dimensiunea socială: latura socială a familiei este mereu schimbătoare, sunt aspecte ce țin de educație, morală, aspecte economice etc.

Dimensiunea moral-educativă: familia este un mediu educativ, moral oferit copiilor.

În funcție de dimensiunile familiei, deosebim două tipuri de familii:

Familia nucleară (restrânsă sau conjugală) este formată din soți, soții, copii biologici și/sau adoptați.

Familia extinsă: este formată din două sau mai multe familii nucleare, sau conjugale, ce locuiesc în același cămin, legătura dintre aceste familii este legătura părinte-copil, frați-surori.

1.3.3. Perspectiva psihosocială

Din perspectivă psihosocială, familia este grupul social pimar sau restrâns. Turliuc M. (2004) definește caracteristicile grupului primar din perspectivă psihosocială ca fiind următoarele:

1. Influența asupra majorității domeniilor din viața noastră: obiective educaționale, filosofii religioase, etc.

2. Apartenența involuntară: nu ne putem alege categoria socială, sexul sau etnia.

3. Legăturile familiale au o durată în timp mai mare decât alte grupuri: aici sunt incluse obligațiile interpersonale autoasumate, sancțiunile sociale, angajamentele legale soț-soție, părinte-copil.

4. Raportul dintre public și privat, în cadrul familiei sunt ascunse mai multe aspecte, ochiului public nu îi este permis un acces prea mare.

5. Mentalitatea specifică, concepția asupra lumii: aici se încadrează regulile specifice unei familii privind relațiile interpersonale, moduri de acțiune. Secretele dar și superstițiile se încadrează ca fiind „mentalități specifice”.

6. Intensitatea sentimentelor și a emoțiilor: în familie sunt trăite, emoții pozitive, expresii puternice de iubire, sensibilitate față de sentimentele celuilat, etc.

2. Teorii explicative cu privire la cuplu și familie

2.1. Teoria structurală. Dinamica rolurilor și a puterii

Această teorie aduce în discuție problemele ce au apărut odată cu tranziția cuplului de la structura de tip instituțional sau tradițional la o structură modernă – democrată. Îndeosebi se dezbate problema legată de rolul fiecărui partener în diada amoroasă.

Factorul afectiv al cuplului amoros suferă și el schimbări odată cu această tranziție. Familia tradițională era o unitate de producție și reproducție, un mecanism de transmitere a rangului social de la o generație la alta, latura afectivă nu era una importantă, prioritară.

Astăzi ordinea priorităților s-a schimbat, bărbații și femeile acordă o mai mare importanță intimității, iubirii, fericirii. Cuplul devine un refugiu față de frustrările și încercările vieții.

Încă din secolul XX psihologia americană încearcă să explice dizarmonia și armonia cuplului prin magnitudinea diferențelor dintre „la ce s-au așteptat” și „ceea ce au găsit”, rolurile expectate și rolurile efectiv performate. Aceste diferențe sunt prezente și în cuplul conjugal.

În ceea ce priește divizarea rolurilor în cuplu, cercetătorii au evidențiat slaba diviziune a rolurilor în familia modernă, un factor favorizant al acestei situații este integrarea femeii în viața profesională (Mitrofan I., Ciupercă C., 1998).

R. Touzard în 1965 enumera nouă tipuri de interacțiuni ce definesc condițiile de rol din cadrul cuplului. Această clasificare este realizată pornind de la variabilele: autoritate, putere în cuplu, acțiunea și decizia:

Autonomia bărbatului: bărbatul acționează și decide;

Autonomia femeii: femeia acționează și decide;

Autocrația bărbatului: bărbatul decide, femeia acționează;

Autocrația femeii: femeia decide, bărbatul acționează;

Conducerea bărbatului: bărbatul decide, acționează împreună;

Conducerea femeii: femeia decide, acționează împreună;

Diviziunea sincretică a rolurilor: el acționează, decid împreună;

Diviziunea sincretică a rolurilor: ea acționează, decid împreună;

Cooperarea sincretică: acționează împreună, decid împreună.

(apud Mitrofan I., Ciupercă C., 1998).

Cuplul conjugal modern se caracterizează prin: flexibilitatea structurii autoritate-putere, reciprocitate.

Partea negativă a ideologiei este crearea unei împresii greșite că toate sarcinile și toate rolurile pot fi realizate de bărbați cât și de femei. Există elemente diferențiatoare a celor două sexe, precum și diferențe de la un cuplu la altul, în funcție de particularitățile partenerilor implicați în relație.

2.2. Teoria sistematică (holistă)

Paradigma sistematică își are originile în organicismul lui H. Spencer ce caută principii generale și procese ce guvernează toate ființele vii. Sistemul este format din părți interconectate, prin înțelegerea fiecărei părți se poate ajunge la o înțelegere a sistemului. Din această perspectivă a sitemului, cuplul este un sistem format din două personalități ce se află în interacțiune și are la bază o structură, o serie de proprietăți și caracteristici, o funcționalitate. Paradigma este interesată de caracteristicile comportamentale ale fiecărui partener.

Din punct de vedere al funcționalității se au in vedere efectele calitative și de stabilitate relației maritale, eficiența comunicării, schimbul afectiv și empatia.

Din perspectiva proprietăților și a caracteristicilor, această teorie se canalizează pe: efectele mediului extern, factori economici, sociali, politici, culturali, separarea pe o durată îndelungată a soților și efectele produse de acest lucru (Baran-Pescaru A., 2004).

3. Satisfacția în cuplu

„Satisfacția în cuplu reprezintă o stare emoțională individuală de a fi mulțumit de interacțiunile experiențele, așteptările din cadrul vieții de cuplu” (Ward, Lundberg, Zabriskie și Berrett, Measuring Marital Satisfaction, 2009).

Aparent simplă această definiție ascunde un număr foarte mare de variabile care influențează starea de bine a partenerilor diadei amoroase, ce influențează starea de mulțumire a individului față de viața în cuplu.

3.1. Statutul marital și starea de bine

Statutul marital este un parametru demografic ce oferă informații despre poziția conjugală a unei persoane, precum: singur, divorțat, căsătorit, văduv, într-o relație. În literatura de specialitate, statutul marital este frecvent asociat cu sănătatea mentală și fizică.

Într-un studiu longitudinal realizat pe o perioadă de 17 ani condus de Stutzer și Frey (2006), aceștia au evidențiat că indivizii căsătoriți au o sănătate fizică și mentală mai bună în comparație cu indivizii necăsătoriți, divorțați sau indivizii ai căror parteneri au decedat.

3.2. Trăsături de personalitate în relație cu satisfacția în cuplu

Un factor implicat în satisfacția de cuplu este reprezentat de trăsăturile de personalitate. Donnellan, Conger și Bryant (2004), au dorit să vadă în cercetarea lor dacă trăsăturile de personalitate influențează interacțiunile maritale și evaluările globale ale căsătoriei. Eșantionul pe care s-a aplicat cercetarea a fost de 400 de cupluri, iar ca metodologie s-a folosit Inventarul Big Five. Obiectivul cercetătorilor a fost de a integra perspectiva interpersonală (interacțiunile dintre parteneri) și perspectiva intrapersonală (trăsăturile de personalitate ale partenerilor). Rezultatele cercetării evidențiază următoarele aspecte: interacțiunile negative mediază parțial relația dintre agreabilitatea/neuroticismul soțului/soției și evaluarea globală de către parteneri a căsătoriei. Neuroticismul a corelat negativ cu evaluările globale ale căsătoriei și a corelat pozitiv cu interacțiunile negative. Agreabilitatea a corelat pozitiv cu evaluările globale ale căsătoriei și a corelat negativ cu interacțiunile negative.

4. Satisfacția sexuală, elemente de psihosexologie

În China, Yin și Yang sunt principii antice, dar complementare ce exprimă și produc misterul vieții. În gândirea taoistă dialogul sexual apare ca o cale perfectă de dezvoltare spirituală și fizică mutuală, prin interacțiunea yin-ului feminin și yang-ului masculin. Iubirea este o modalitate optimă de prelungire a vieții și tinereții. Acest fapt se întâmplă paradoxal prin „economisirea principiului vital” – cultivarea autocontrolului ejaculării, producerea orgasmelor feminine în mod repetat și controlat, retenția seminală. Se poate afirma că arta iubirii taoiste este o străveche știință psihosexologică (Mitrofan I., Mitrofan N., Elemente de psihologie a cuplului, 1994).

„Gândirea străveche hindusă (Tantrismul yogic) oferă iubirii semnificația unei căi inițiatice, de perfecționare spirituală, prin transcederea condiției corporale și armonizarea cosmică a ființei umane. Uniunea erotică se transformă într-un ceremonial, depășind astfel actul biologic instinctual și conferind cuplului uman sublima valență de cuplu divin. Senzualitatea apare în mistica erotică indiană ca un mijloc de accendere la Nirvana” (Eliade M., Yoga, Gallimard, 1945; apud Mitrofan I. 1994).

4.1. Definirea psihosexologiei

„Sexualitatea este un demeniu ce include aspecte multiple, complexe și variate de ordin medical, fizic, somatic, neouronal, hormonal, psihic, (de la senzații, percepții și până la emoții, convingeri și valori), de ordin socio-culturaal (norme, cutume, valori), educațional și chiar economic. Sexualitatea reprezintă deci o rezultantă a tuturor acestor aspecte, depășind sfera strict circumscrisă a medicinei. Comportamentul sexual este o formă de comportament uman natural, determinat de o dorință pulsionară, care se impune a fi satisfăcută, dar care e modelată în manifestarea sa de normele sociale în vigoare într-o comunitate și timp istoric determinat. Sexualitatea umană, considerată inițial un dat biologic este construită social, fiecare generație aducând transformări în perceperea comportamentului sexual, plasând sexul într-un anume context cultural și istoric” (Neamțu Cristina, Elemente de psihosexologie, Iași 2004).

Analiza multi- și transdiciplinară a psihosexualității reliefează disciplinele ce aduc informații pertinente și relevante ale comportamentului sexual, criterii de clasificare a disciplinelor:

a. Dimensiunea biologică a sexualității, această dimensiune este studiată de anatomie, fiziologie, genetică, biochimie, neurologie și endocrinologie. Cunoașterea acestei dimensiuni este importantă deoarece corpul uman are un set de limite, exemplu: bărbatul nu poate avea o erecție – aceasta este o limită a activității sexuale.

b. Dimensiunea psihologică a sexualității, această dimensiune este studiată de: psihologia cuplului, psihopatologie, psihologia dezvoltării, științele educației. Fiecare individ are un stil personal de percepere – interpretare a comportamentului sexual, de asemenea experiența de învățare influențează sexualitatea.

c. Dimensiunea socio – culturală a sexualității, această dimensiune este studiată de etică, antropologie, psihologie socială, istorie, științele juridice. Comportamentul sexual este influențat de cultura comunității din care provine individul, dimensiunea socio – culturală se ocupă de descifrarea acestui mecanism (Neamțu C., 2004).

4.2. Perspectiva etno – culturală asupra sexualității

Nevoile sexuale sunt puternic înrădăcinate și determinate biologic, însă exprimarea acestor nevoi se face în concordanță cu prescripțiile culturii din care fac parte. Orice individ are trăirea sexuală limitată de cultura din care face parte, deci este firesc că vom găsi diferențe contrastante de la o cultură la alta privind standardele sxuale.

În insulele Pacificului de Sud, comunitatea de pe insula Mangaia își exprimă și celebrează plăcerile sexuale în văzul tuturor, în timp ce o populație din Noua Guinee consideră exprimarea sexuală ca fiind o rușine, în unele triburi din Zambia o perversiune sexuală este considerată mângâierea sânilor parteneri. În America de Nord masturbarea este considerată o practică normală, iar în alte țări nu, în Franța practicile sexuale extramaritale sunt tolerate, dar în SUA nu (Neamțu C., 2004).

A. Giddens (apud Neamțu C., 2004), argumentază faptul că la oameni nu există comportamente sexuale naturale, ci doar comportamente sexuale culturale, lucru explicat prin următoarele afirmații:

Preludiul sexual variază în funcție de normele diferitelor culturi. În unele culturi este foarte important preludiul, în timp ce în altele este considerat un act dezgustător.

Tehnicile sexuale sunt de semenea foarte diverse și variază de la o cultură la alta. În unele culturi se practică și se apreciază diveristatea tehnicilor, în timp ce altele acceptă cu precădere o singură tehnică.

Standardele de atractivitate sexuală la parteneri: în culturile occidentale o femeie atractivă este una cu o siluetă filiformă, iar în culturile orientale cu cât femeia este mai grasă cu atât este mai atrăgătoare.

Standardele în ceea ce privește ralația: sexualitate – vârstă. În unele culturi sexualitatea este caracteristică adulților tineri, în schimb sunt culturi în care sexualitatea este caracteristică vârstnicilor.

4.3. Teorii cu privire la sexualitatea umană

Există trei perspective toretice principale ce își propun să exploreze și să explice sexualitatea umană.

4.3.1. Perspectiva evoloționistă

În cadrul acestei perspective sociobiologia are ca scop înțelegera comportamentului sexual uman. Se remarcă doi termeni ca fiind reprezentativi teoriei: selecție naturală, ce reprezintă procesul natural de supraviețuire a acelor organisme adaptate la mediu. Pentru sexualitatea umană constă în transmiterea genetică a caracteristicilor sexuale, ce au permis reproducerea și evoluția speciei umane; evoluția: toate ființele vii au evoluat până în stadiul, forma curentă (Vasile D. L., Introducere în psihologia familiei și psihosexologie, 2005).

4.3.2. Perspectiva psihologică

În cadrul perspectivei se disting: teoria psihanalitică, teoria cognitivă și teoria invățătii.

Teoria psihanalitică a fost elaborată de Sigmund Freud. În centrul acestei teorii este conceptul de libidou ce este definit ca fiind energia vieții, energia sexuală Eros.

Stadiile de maturizare sexuală sau de maturizare a libidoului sunt:

stadiul oral – perioada cuprinsă intre nașterea și ințărcarea copilului (0-1/2 ani). In această etapă, libidoul este concentrat in jurul cavității bucale. Copilul are nevoie să sugă, dar prin supt obține și senzația de plăcere; astfel, gura este o zonă erogenă – adică sensibilă la stimularea sexuală, la obținerea plăcerii – foarte timpurie și ea rămane așa intreaga viață.

stadiul anal – perioada cuprinsă intre 1,5 ani și 3 ani, cand libidoul este organizat in jurul zonei anale. Deci această zonă devine predominant erogenă acum. Copilul obține plăcere prin procesul de defecare (expulzie vs. retenție). Acum se formează tendințele active și pasive, legate mult de tendințele sado-masochiste.

stadiul falic – cuprins intre 3 și 5 ani. In această perioadă pulsiunile orale și anale se unifică, iar libidoul se concentrează in zona genitală. Copilul incepe să iși exploreze intens organele genitale.

stadiul de latență – perioada cuprinsă intre 5/6 ani și 11/12 ani care face trecerea de la sexualitatea infantilă la cea adolescentină. Se manifestă complexele (Oedip și Electra) ceea ce are puternice efecte asupra formării identității psihosexuale a persoanei.

stadiul genital – cuprins intre 11/12 ani și 18/20 de ani, cand se definitivează organizarea funcțiilor sexuale. Astfel, persoana devine capabilă de funcționare sexuală normală.

Parcurgera acestor etape este normală și așteptată. Etapele temporale sunt orientative, ele pot varia de la individ la individ.

Freud mai vorbește de două principii opuse cu care operează psihicul uman: Principiul plăcerii: presupune căutarea plăcerii pentru descărcarea pulsiunilor asociate compulsiei la repetiția unor experiențe; principiul realității încearcă să limiteze aceste pulsiuni, astfel încât să nu aibă consecințe distructive asupra individului (Vasile D.L. 2005).

Teoria cognitivă se referă la totalitatea gândurilor care influențează comportamentul sexual dar și modul în care gândirea influențează emoțiile ce sunt implicate în sexualitate. Modul în care noi ne vom forma concepția asupra propriei sexualități și asupra sexualității celorlalți ne va influența modul în care ne vom exprima sexualitatea (Vasile D.L. 2005).

Teoriile invățării au in vedere faptul că oamenii învață să iși manifeste instinctul sexual și deci, comportamentele sexuale sunt preluate de la semeni. Trei tipuri de invățare sunt importante:

prin condiționare clasică – reprezentativ fiind cercetătorul rus Ivan Pavlov. Teoria pavloviană a condiționării este utilă in explicarea unor fenomene sexuale cum ar fi fetișismul sau atracția sexuală ce apare in anumite locuri, de exemplu, doar pentru că s-a asociat cu trăirea unei excitații in locul respectiv.

prin condiționare operantă – reprezentativ fiind psihologul american B.F. Skinner. Această condiționare se realizează prin reintărire, fie pozitivă (recompense), fie negativă (pedepse). Multe comportamente sexuale se modelează in funcție de modul cum au fost reintărite. De exemplu, masturbarea produce plăcere, ceea ce intărește comportamentul, dar dacă aceasta este pedepsită de cineva important pentru copil, atunci ea va apare in condiții modificate, în sensul că se va produce probabil în baie sau dormitor cu ușa incuiată sau doar atunci cand este singur acasă. Anxietatea produsă insă de interdicție sau culpabilizare va duce la intensificarea comportamentului masturbator datorită tensiunii care se cere a fi eliberată prin orgasm. Sau, o femeie ale cărei prime experiențe sexuale au generat durere, va tinde să evite actul sexual sau să experimenteze în continuare disconfort sau durere.

prin învățare socială – reprezentativ fiind psihologul american Albert Bandura. Aici un rol determinant îl joacă învățarea prin imitație și prin identificarea cu celălalt. Un concept al lui Bandura eficient și în înțelegerea comportamentului sexual este acela de auto-eficiență, adică un simț al competenței în folosirea unei abilități. Această autoeficiență determină încrederea pe care un individ o are in capacitatea sa de a atrage sexual, de a realiza un act sexual satisfăcător și de a fi capabil de intimitate sexuală cu un partener (Vasile D.L. 2005).

4.3.3. Perspectiva sociologică

Această perspectivă se centrează pe modul în care societate influențează manifestările sexuale. Elementele de bază ale perspectivei sunt: orice tip de societate va regla, influnța sexualitatea umană; instituțiile sociale fundamentale, familia, biserica, școala, vor influența și determina reguli ce vor modela comportamentul sexual.

Comportamentele sexuale aberante dintr-o cultură vor fi considerate normale într-o altă cultură (Vasile D.L. 2005).

4.4. Disfuncții sexuale și insatisfacția sexuală

În relațiile de cuplu există multiple surse cauzatoare de insatisfacție sexuală, printre ele se număr și disfuncțiile sexuale.

„Disfuncțiile sexuale se referă la situațiile în care o persoană are dificultăți de a răspunde complet stimulilor ciclului sexual” (Anghel Elena, suport de curs – Psihologia cuplului și psihosexologie). Cauzele disfuncțiilor sexuale pot fi: de natură psihică sau de natură fizică.

Printre cauzele de natură organică a disfuncțiilor sexuale se numără: factorii endocrini, diferite boli, utilizarea anumitor medicamente sau droguri. Printre cauzele de natură psihologică a disfuncțiilor sexuale se pot include: educația religioasă rigidă, experiențe traumatice din copilărie, lipsa abilităților sexuale, disconfort în ceea ce privește propria corporalitate. Acestor factori li se mai adaugă o serie de factori predispoziționali declanșării disfuncțiilor sexuale în relația de cuplu: nașterea, infidelitatea, așteptări deplasate, experiențe sexuale traumatice, depresia, anxietatea. Factori ce întrețin perpetuarea disfuncțiilor sexuale în relația de cuplu: depresia, slaba comunicare între parteneri, frica de intimitate, lipsa atracției sexuale în cuplu.

4.5. Comunicarea între parteneri și satisfacția sexuală

Comunicarea între parteneri joacă un rol foarte important în determinarea nivelului de satisfacție a partenerilor. Cel mai frecvent studiile de specialitate au analizat dinamica dintre variabilele: comunicare în cuplu, satisfacția maritală și alți factori.

Litzinger et. al (2005) a dorit să invetigheze satisfacția sexuală, satisfacția maritală și comunicarea în cuplu. Ipoteza acestuia este că în cuplurile care întâmpină dificultăți în comunicare, satisfacția sexuală ar putea fi un element compensator asupra impactului dificultăților de comunicare asupra satisfacției maritale. Eșantionul a fost comus din 387 de cupluri. Rezultatele cercetării au evidențiat că satisfacția sexuală compensează efectul negativ al comunicării deficitare asupra satisfacției în cuplu. Astfel, indivizii ce întâmpină dificultăți în comunicare, dar sunt satisfăcuți sexual, vor rapota o satisfacție generală crescută.

Încheiere

În acest capitol am încercat să surprind elementele definitorii, esențiale ale cuplului, familiei, căsătoriei, am vorbit despre teorii ale cuplurilor, după care am evidențiat o serie de variabile ce influențează satisfacția globală a partenerilor unui cuplu. În partea de final a capitolului am surprins elemente de psihosexologie a cuplului, oferind modele, exemple și am încheiat prin oferirea unei explicații a satisfacției sexuale evidențiate printr-un articol de specialitate.

Capitolul 2. Personalitate – trăsături de personalitate

1. Conceptul de personalitate. Definiție

Etimologia termenului de personalitate își are originea în cuvântul latin persona, în antichitate cuvântul denumea masca purtată de actor pe scenă, cu trecerea timpului acest termen ajuns să se refere la însuși individul, cu referie directă la însușirile caracteristice și stabile ale acestuia. Literatura de specialitate și nu numai oferă numeroasre definiții ale personalității, fiecare surprinzând o serie de aspecte ale acestui concept: „personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului, a acelor sistme psihofizice care determină gândirea și comportamentul său caracteristic”. Gordon W. Allport.

Organizarea dinamică: una din multiplele probleme ale psihologiei este organizarea mentală (cum se formează structurile, ierarhiile de idei cât și deprinderile care ne ghidează în mod dinamic activiatea). Dezvoltarea cât și structura personalității sunt explicate de procesele organizaționale.

Psihofizic: termenul evidențiază că personalitatea nu este în totalitate mentală, dar nici total nervoasă, cele două sunt într-o funcționare inexplicabilă.

Sisteme: sistemul este un complex de elemente într-o interacțiune reciprocă, aici sunt incluse sentimente, trăsături etc. Și există în mod latent chiar și atunci când nu acționează.

Determină: sistemele psihofizice latente direcționează o gândire, o activitate specifică în momentul în care intră în acțiune. Aceste sisteme ale personalității sunt tendințe determinante.

Caracteristic: orice gândire ca și orice comportament sunt caracteristice persoanei și sunt unice pentru aceasta.

Comportament și gândire: acești termeni desemnează tot ce poate să facă un individ, cu ajutorul lor putem supraviețui dar și crește (Dîrțu Cătălin, Psihologia personalității 2007).

Norbert Sillamy în: Dicționar de psihologie, definește personalitate astfel: „element stabil al conduitei unei persoane;ceea ce o caracterizează și o diferențiază de o altă persoană.”

2. Modele de analiză a personalității

2.1. Modelul psihanalitic

Medicul vienez Sigmund Freud este fondatorul teoriei psihanlitice. Behaviorismul și gestaltismul încă nu apăruseră, această teorie a beneficiat de o aură a noutății. Concepția lui Freud despre personalitate are câteva idei cheie precum: determinism psihic, energie mentală, structură internă, fixație și regresie, vis, rezistență, simptom, conflict psihic, sublimare (Dîrțu C., 2007).

Determinismul psihic: tot ceea ce se întâmplă în psihicul uman are o cauză, care în principiu ar putea fi descoperită.

Organizarea psihicului uman este descrisă de Sigmund Freud ca având trei niveluri:

Inconștient – nivelul cel mai profund al psihicului uman, aici se ascund actele refulate, dorințele, instinctele sexuale, nevoile primare și agresivitatea.

Preconștientul – este format din informațiile, gândurile, deprinderile care nu sunt în prezent conștiente, dar acestea se pot actualiza ușor în conștiință.

Conștientul – este format din sentimente și informații, funcția sa este de a răspunde cerințelor realității și de a menține un comportament acceptabil social (Dîrțu C., 2007).

Freud crează un model al personalității alcătuit din trei instanțe:

Sinele: domeniul inconștientului, este cea mai primitivă și profundă parte a personalității, este sediul dorințelor nesatisfăcute și al instinctelor. Se remarcă instinctul vieții – Eros și instictul morții – Thanatos.

Eul: este un intermediar între realitatea externă și Sine. Eul se bazează pe principul realității, trebuințele Sinelui trebuiesc îndeplinite în corespondență cu realitatea.

Supraeul: reprezintă valorile ce sunt transmise individului de către cei din jur, cerințe cărora acesta trebuie să se conformeze.

Între aceste trei instanțe ale personalității, Freud consideră că există un permanent conflict. Sinele vrea sa își satisfacă impulsurile, iar Supraeul stabilește standardele morale la un nivel foarte ridicat, datoria Eului este să găsească echilibrul dintre cele două instanțe și realitate. Pentru a rezista luptei Eul elaborează o serie de mecanisme de apărare: refularea, negarea, proiecția, raționalizarea, sublimarea (Dîrțu C., 2007).

2.2. Modelul trăsăturilor

Psihologul american Gordon Allport a definit peronalitate ca o structură formată din trăsături organizate ierarhic.

„Trăsăturile sunt caracteristici generale, relativ stabile și de durată, care permit evaluarea și explicarea comportamentului” (Allport Gordon; apud Dîrțu C., 2007).

2.2.1. Abordarea lexicală în descrierea personalității

În prima etapă Odbert și Allport au selecționat în 1936 un număr de 17.952 de termeni din dicționarul limbii engleze, acei termeni selectați se referă la trăsături de personalitate. Pe baza numărului impresionant de termeni selectați, se poate afirma că o componentă importantă a limbajului cotidian utilizat de indivii este reprezentată de trăsăturile de personalitate. Astfel a fost subliniată importanța socială a trăsăturilor de personalitate.

După selectarea termenilor Odbert și Allport (1936), au găsit necesară reducerea numărului de termeni, mulți dintre termeni erau sinonimi sau aveau sensuri foarte apropiate. În același an cei doi cercetători au grupat termenii în 4 categorii: trăsături de personalitate, judecați de valoarea asupra conduitei și reputației, caracteristici fizice, stări temporare și dispoziție și talente o categorie în care au fost incluși termenii ce nu se încadrau în celelalte categorii.

Cattel în 1934 a analizat lista lui Allport și Odbert și a redus-o la 171 de cuvinte, după eliminarea sinonimelor. Lista astfel obținută a fost dată unor subiecți pentru a face scorarea. S-au analizat rezultatele și s-a ajuns la 35 de grupuri de trăsături de personalitate. Acestui număr i s-au mai adăugat, în urama unei analize a literaturii de specialitate psihiatrică încă un număr de 10 trăsături. Cattel a realizat teste pentru cei 45 de termeni și s-a folosit de metoda analizei factoriale pentru obținerea rezultatelor. În final au rezultat 16 factori majori de personalitate. Cercetarea a fost concretizată prin construirea chestionarului 16PF „factori primari” (Allport Gordon, Structura și dezvoltarea pesonalității, 1991).

În etapa a doua se disting cercetările lui Tupes și Christal ce obțin în cercetări distince replicarea a 5 factori ai personalității. Aceștia au pornit de la lista de 35 de factori extrași de Cattel. Denumirile celor 5 factori: extraversiune, agreabilitate, dependență, emoționalitate, cultură.

Cercetări ulterioare conduse de Norman, Borgatto și Digman conduc la definirea unui set de factori ce ar reflecta structura de bază a personalității: conștiinciozitate, agreabilitate, extraversiune, nevrotism, cultură.

În etapa a treia Costa și McCral în 1990 formulează o teorie în care oferă semnificație celor 5 dimensiuni ale personalității. Se mai disting și cercetările lui Goldberg din 1990, el ajunge la cea mai elaborată și sistematică structură factorială (Minulescu, 1996; apud Constantin T., Chestionarul BIG ©Plus –Rezultate preliminarii, 2008).

2.3. Paradigma „Big-Five” și paradigma „Five Factor Models”

În urma parcurgerii celor trei etape de mai sus detaliate se remarcă două paradigme de descriere a personalității cu ajutorul a 5 factori/atribute ale personalității, acestea sunt: ipoteza lexicală și modelul Five Factor.

Paradigma lexicală, dorește să descopere structurile de personalitate prin intermediul limbajului, aceată paradigmă este numită Big Five. Autorii paradigmei susțin că toate trăsăturile sunt reprezentate în limbaj, prin analiza acestuia putem realiza o taxonomie comprehensibilă a atributelor personalității.

Cea de-a doua paradigmă Five Factor Models se preocupă de descoperirea structurilor de personalitate cu ajutorul chestionarelor și reducerea datelor cu ajutorul analizei factoriale (Contantin T., 2008).

C. Dîrțu în 2007 subliniază că deosebirile între cele două modele sunt mici, una dintre ele este cea de metodă, iar cea de a doua se referă la faptul ca adepții Big-Five au renunțat la pretenția de a mai încerca să răspundă la întrebarea dacă numele celor 5 factori acoperă structuri reale sau dacă sunt doar simple structuri lingvistice. Aceștia afirmă că există o legătură între realitate și limbaj, dar resping complet ideea că personalitatea există numai în limbaj, preferă să vorbească despre niște atribute ale personalității și nu despre trăsături de personalitate.

2.4. Descrierea celor 5 factori ai Modelului Big-Five

Într-o prezentare extrem de succintă acești factori pot fi descriși astfel:

Nevrotism (neuroticism) – N- descrie persoane cu un nivel nevrotic ridicat, emoționalitate crescută. Aceste persoane au nevoie de sprijin pentru a trece peste perioadele dificile.

Extroversiune (extroversion) – E – descrie persoane sociabile, vorbărețe, caută interacțiunea cu alte persoane.

Deschiderea către experiență (openness to experience) – O – descrie persoane deschise către experințe senzoriale, caracterizați de curiozitate științifică, apropiați de natură, cu simț artistic.

Agreabilitate (agreableness) – A- descrie persoane agreabile, cu rezistență la frustrare, neagresive.

Conștiinciozitate (conscientiousness) – C- descrie persoane care își realizează obiectivele propuse, nu se lasă distrași de tentații, factor legat de reușita profesională.

(Constantin T., Modelul Big Five al personalității; abordări teoretice și modelarea empirică a unui chestionar standardizat, 2008).

2.5. Factorul de personalitate: DESCHIDERE

„DESCHIDEREA („openness to experience”) descrie o dimensiune a stilului cognitiv care distinge între indivizii imaginativi, creativi și indivizii realiști, convenționali. Scoruri mari obțin indivizii curioși, care apreciază arta și care sunt sensibili la frumos. Aceștia tind să fie mai conștienți de emoțiile lor. Tind să gândească și să acționeze în moduri individualiste și nonconformiste. Le este ușor să opereze cu simboluri și noțiuni abstracte, îndepărtându-se de experiența concretă. Indivizii cu scoruri mici au interese înguste, comune. Preferă simplitatea și directivitatea decât complexul, ambiguitatea și subtilul. Ar putea privi arta și știința cu suspiciune atunci când nu îi văd utilitatea. Preferă familiaritatea în locul noutății și sunt conservatori și rezistenți la schimbare” (Constantin T., CHESTIONAR BF©plus 240-prezentare sintetică, 2008).

Principalele fațete ale deschiderii sunt:

Imaginație: indivizii ce obțin scoruri mari preferă soluții creative, îmbogățesc lumea prin imaginație, deoarece o cred prea simplă; indivizii ce obțin scoruri mici sunt orientați spre fapte decât înspre fantezie, caută soluții realiste.

Interes artistic: indivii ce obțin scoruri mari iubesc frumosul, arta și natura, sunt atrași lucruri rafinate și sofisticate; indivizilor ce obțin scoruri mici le lipsește sensibilitate artistică, preferă lucrurile practice și utile.

Emoționalitate: indivizii ce obțin scoruri mari își analizează frecvent emoțiile și ajung să le cunoască foarte bine. Cunoscându-și emoțiile, le pot controla, explică și exprimă cu ușurință; indivizii ce obțin scoruri mici întâmpină dificultăți în conștientizarea și exprimarea propriilor emoții. Aceștia nu își analizează prea mult emoțiile, deseori le ignoră.

Spirit aventurier: indivizii ce obțin scoruri mari încearcă activități noi, călătoresc în locuri străine, experimentează lucruri diferite. Pentru acești indivizi rutina și familiarul sunt plictisitoare; indivizii ce obțin scoruri mici preferă rutina, activitățile familiare, își schimbă greu preferințele și obișnuințele.

Intelect: indivizii ce obțin scoruri mari sunt deschiși la idei noi și neobișnuite. Acestor indivizi le plac problemele intelectuale, jocurile cu conceptele abstracte, găsesc interesante întrebările legate de viața umană și univers; indivizii ce obțin scoruri mici consideră că preocupările intelectuale și jocurile de idei sunt o pierdere de timp, preferă lucrurile concrete.

Liberalism: indivizii ce obțin scoruri mari au tendința de a provoca convenționalul, autoritatea și valorile tradiționale; indivizii ce obțin scoruri mici sunt conservatori, pun accent pe păstrarea tradițiilor și a valorilor raționale (Constantin T., CHESTIONAR BF©plus 240-prezentare sintetică, 2008).

3. Satisfacția în cuplu și trăsăturile de personalitate

În literatura de specialitate s-a demonstrat în repetate rânduri că trăsăturile de personalitate influențează satisfacția în cuplu.

În studiul realizat de Genevieve Boudard, Yvan Lussir și Stephan Sabourin (1999) s-a dorit să se vadă măsura în care factorii de personalitate din Five-Factor Model influențeaă viața de cuplu.

Rezultatele cercetării au arătat că: persoanele cu nivelul nevrotismului ridicat au un nivel scăzut de adaptare maritală. Agreabilitatea, conștiinciozitatea și deschiderea au corelat pozitiv cu adaptarea maritală.

Capitolul 3. Planul cercetării și desfașurarea ei

1. Designul cercetării

1.1. Scopul și obiectivele cercetării

Lucrarea de față își propune să aducă informații despre satisfacția globală în cuplu, cât și despre satisfacția sexuală a partenerilor, în funcție de nivelul de deschidere al partenerilor, dar și în funcție de starea civilă.

Pornind de la articolul „Personlity and Marital Adjustment: Utility of the Five-Factor Model of Personality” în care a fost investigată de către Bouchard, Genevieve, Lussier (1999) contribuția factorilor de personalitate (extroversiunea, agreabilitatea, nevrotismul și deschiderea) asupra adaptării partenerilor într-o căsnicie. Rezultatele lor au arătat că factorul deschidere corelează pozitiv cu adaptarea maritală și bunăstarea conjugală. Indivizii cu un nivel ridicat de deschidere sunt mai dispuși să accepte punctele de vedere ale partenerilor, sunt mai imaginativi, mai curioși și liberali.

Consider că factorul de personalitate deschidere ca având un impact puternic asupra diadei romantice, de accea în această cercetare mi-am propus să investighez această infuență. Un prim obiectiv al acestei cercetări este analiza influenței stării civile cât și a nivelului de deschidere asupra satisfacției globale în cuplu, iar cel de-al doilea obiectiv al cercetării este analiza influenței stării civile cât și a nivelului de deschidere asupra satisfacției sexuale resimțite de partenerii unui cuplu, acest subiect l-am abordat deoarece în societatea românească sexualitate este încă un subiect tabu, în special în relațiile premaritale.

1.2. Ipoteze de cercetare

1.a. Subiecții căsătoriți au un nivel global de satisfacție diferit comparativ cu subiecții necăsătoriți.

1.b. Subiecții cu un nivel scăzut de deschidere au un nivel global de satisfacție mai scăzut comparativ cu subiecții cu un nivel ridicat de deschidere.

2.a. Subiecții căsătoriți au un nivel al satisfacției sexuale diferit comparativ cu subiecții necăsătoriți.

2.b. Subiecții cu un nivel scăzut de deschidere au un nivel al satisfacției sexuale mai scăzut comparativ cu subiecții cu un nivel ridicat de deschidere.

1.3. Variabilele cercetării

Cercetarea de față face referire la următoarele variabile:

Variabile independente:

Stare civilă, cu două niveluri:

– căsătorit

– necăsătorit

Deschidere, cu două niveluri:

– scăzut

– ridicat

Variabile dependente:

Nivel satisfacție globală

Nivel satisfacție sexuală

1.4. Planul de cercetare

Planul de cercetare este cvasi-experimental, de tip 2×2, cu patru grupe independente (Between subjects).

2. Metodologia cercetării

2.1. Lotul de participanți:

Aplicarea instrumentelor a avut loc în perioada februarie-aprilie 2014, instrumentele au fost aplicate unui număr de 133 de subiecți, studenți ai Universității „Al. I. Cuza” Iași din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, studii de licență și masterat.

Subiecții au fost anunțați că li se va asigura confidențialitatea răspunsurilor și, de asemenea, că nu există răspunsuri bune sau greșite. Un număr de 5 chestionare au fost eliminate din cauza răspunsurilor incomplete sau alegerii a mai mult de o variantă de răspuns.

2.2. Operaționalizarea variabilelor cercetării și instrumentele utilizate

Operaționalizarea variabilei independente nivel de deschidere și instrumentul utilizat:

Deschiderea („openness to experience”) descrie o dimensiune a stilului cognitiv, ce distinge între indivizii creativi, imaginativi și indivizii convenționali, realiști.

Scorurile mari sunt obținute de indivizii curioși, ce sunt sensibili la frumos, care apreciază arta și sunt mai conștienți de emoțiile lor. Acesști indivizi au o tendință de a acționa și gândi în moduri nonconformiste și individualiste. Operează cu ușurință cu simboluri și noțiuni abstracte, distanțându-se de experiența concretă.

Scorurile mici sunt obținute de indivizii cu interese înguste, comune. Preferă directivitatea și simplitatea mai mult decăt ambiguitatea, complexul și subtilul. Ar putea privi arta și știința cu suspiciune atunci când nu îi văd utilitatea. Sunt conservatori, rezistenți la schimbare, preferă familiaritatea în locul noutăților.

Principalele fațete ale deschiderii sunt: iamginație, interes artistic, emoționalitate, spirit aventurier, intelect, liberalism. (Anexa 1)

În articolul Chestionrul BIG five©PLUS – Rezultatele preliminarii (2010), Ticu Constantin (Anexa 2), a fost realizată o analiză preliminară a proprietăților Inventarului BF© plus 240 care conține 240 de itemi, 48 itemi pentru fiecare din cei 5 factori principali (extraversiune, agreabilitate, conștiinciozitate, nevrotism și deschidere) și câte 8 itemi pentru fiecare din cei 30 de sub-factori ai personalității. Itemii sunt formulați sub formă de aserțiuni cu două variante de răspuns (alegere forțată) fapt ce diminuează tendința de fațadă.

Proba de evaluare a personalității a fost construită după modelul Big Five (Goldberg, 1999) și este capabilă să ofere un profil de personalitate exhaustiv.

În articolul menționat mai sus, a fost realizată o analiză preliminară a proprietăților chestionarului pe un lot de 258 de subiecți provenind din populația generală, fiind vorba de o primă estimare a calităților psihometrice ale chestionarului. În cadrul lotului analizat au fost urmărite cu strictețe criteriile de reprezentativitate (gen, vârstă, tip de instituție). În același studiu se face și analiza de consistență internă, pe fiecare din cei cinci factori ai chestionarului Chestionrul BIG five©PLUS, coeficienții de fidelitate Alpha Cronbach fiind prezentați în tabelul următor.

În acest tabel, în coloana a doua sunt reprezentate valorile brute ale coeficientului Alpha Cronbach calculat pe fiecare set de 60 de itemi/factori, fără a elimina itemi în scopul îmbunătățirii coeficientului de consistență internă. De asemenea, după cum spune și autorul, „faptul că valorile deosebit de mari ale coeficienților Alpha Cronbach se datorează, nu atât calității execepționale a factorilor chestionarului, ci mai degrabă numărului foarte mare de itemi din cadrul fiecărui factor și dimensiunilor destul de modeste ale lotului investigat.Dincolo de aceste rezerve, un prim punct a fot câștigat, obținând o consistență bună pentru fiecare din cei 5 factori analizați.” (Constantin Ticu, Chestionarul BIG five©PLUS – rezultate preliminare, 2010).

Din inventar s-au extras itemii ce vizează doar factorul deschidere, adică 48 de itemi.

Exemplu item:

Prefer:

 concretul tehnic;

 frumosul artistic.

Cel mai mult îmi place :

 să pun în practică idei realiste;

 să analizez idei noi, inedite.

Operaționalizarea variabilei dependente nivel satisfacție globală în cuplu și instrumentul utilizat:

„Statisfacția în cuplu, reprezintă o stare emoțională individuală de a fi mulțumit de interacțiunile, experiențele, așteptările din cadrul vieții de cuplu” (Peleg, 2008; apud Ward, Lumberg, Zabriskie, Berret, 2009).

Pentru măsurarea satisfacției globale în cuplu am folosit scala lui Walter W. Hudson: Index of Marital Satisfacțion (IMS) (Anexa3). Este un instrument format din 25 de itemi ce măsoară gradul, magnitudinea sau severitatea unei probleme ce o are un partener într-o relație de cuplu. Acest instrument nu caracterizează cuplul ca o entitate unitară, ci măsoară limitele în care unul dintre parteneri percepe problemele din relație.

IMS are două „cutting” scoruri. Primul este 30 (±5) scorurile de sub acesta indică lipsa problemelor clinic semnificative din această arie. Cel de-al doilea scor este 70, scorurile de peste acesta indică prezența unui stres sever cu posibilitatea de utilizare a unui tip de violență pentru a putea face față situației.

IMS este una dintre multiplele scale WALMYR Assessment Scales, toate aceste scale sunt scorate și administrate în același fel. În etapa de dezvoltare a acestei scale, cei ce au răspuns erau: populații clinice și neclinice, indivizi căsătoriți și necăsătoriți, studenți, liceeni, non-studenți. În marea majoritate erau caucazieni, urmați ca și număr de japonezi, chinezi, alte grupuri etnice.

Pentru fiecare item subiecții răspund prin completarea cu o cifră, în dreptul itemului, corespunzătore unei trepte din cele 7 ale scalei Likert: 1- nciodată, 2- foarte rar, 3- rar, 4- câteodată, 5- o bună parte a timpului, 6- de cele mai multe roi, 7- întotdeauna.

Exemplu de itemi:

Partenerul meu mă tratează rău. – item direct

Partenerul meu este destul de afectuos. – item inversat

Asemeni celor mai multe instrumente din WALMYR Assessement Scale, IMS se scoreză prin inversarea scorurilor la itemii: 1, 3, 5, 8, 9, 11, 12, 16, 17, 19, 20, 21, 23, adunarea acestora cu restul itemilor, apoi se scade numărul itemilor completați, se înmulțește rezultatul cu 100, după care se divide la numărul de itemi completați și apoi se împarte la 6. Aceasta va produce o scală de la 0 la 100. Scorurile ridicate indică o severitate mai mare a problemelor.

În cercetarea mea am utilizat o formă de scorare simplificată, derivată din cea prezentată mai sus. Cu alte cuvinte nu am mai trecut scorurile prin raționamentul propus de autor ci am utilizat scorurile brute obținute din adunarea scorurilor la itemii inversați cu cei direcți. Cele două „cutting” scoruri propuse de autor 30 și 70 trecute prin raționamentul de transformare inversat devin 70 și respectiv 130.

În Psihologia relației de cuplu de Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă (2003), IMS este prezentat ca având un coeficient de consistență internă Alpha Cronbach de 0.96, fapt ce indică o consistență internă excelentă. În urma aplicării mele a chestionarului pe un eșantion de 30 de subiecți am obținut un coeficient de consistență Alpha Cronbach de 0.989. (Anexa 4)

Operaționalizarea variabilei dependente nivel satisfacție sexuală în relația de cuplu și instrumentul utilizat:

Biologic, sexualitatea este determinată de exigențe reproductive. La om sexualitatea capătă o dimensiune supraadăugită, prin faptul ca i se mai adaugă o valoare autonomă ce este legată de elemente precum: comunicarea senzorială, emoțional-afectivă și de către intimitatea ce se stabilește între parteneri.

Cuplul contemporan acordă o mai mare importanță performanțelor sexuale. Niciodată nu s-a mai discutat, precum în zilele noatre, de „satisfacție sexuală”, „apetit sexual”, „potențial orgasmic”. Dorința împlinirii sexuale a devenit una obsedantă, incapacitatea individului de a-și duce partenerul la orgasm poate produce stări de nemulțumire, latente în primă fază, dar cu manifestari acute în cazul menținerii pe perioade îndelungate a acestei insatisfacții.

Pentru măsurarea satisfacției sexuale în cuplu am folosit scala Index of Sexual Satisfacțion (ISS) de Walter W. Hudson (Anexa 5). Acest instrument măsoară gradul, severitatea sau magnitudinea problemelor componentei sexuale a relației de cuplu. Scala are un număr de 25 de itemi, ce sunt formulați astfel încât să nu ofenseze sau să încalce drepturile la intimitate ale respondentului.

ISS are două „cutting” scoruri, primul este 30 (±5), scorurile sub acest scor indică absența problemelor clinice semnificative. Scorurile peste 30 sugerează prezența unor probleme semnificative clinic. Al doilea cuttin scor este 70. Scorurile peste acest punct indică prezența la respondent a unui stres sever cu posibilitatea de a utiliza un tip de violență pentru a putea face față situației.

Pentru fiecare item subiecții răspund prin completarea cu o cifră, în dreptul itemului, corespunzătoare unei trepte din cele 7 ale scalei Likert: 1- nciodată, 2- foarte rar, 3- rar, 4- câteodată, 5- o bună parte a timpului, 6- de cele mai multe roi, 7- întotdeauna.

Exemplu de itemi:

Sexul cu partenerul meu a devenit ca o îndatorire. – item direct

Simt că partenerul meu este mulțumit de viața noastră sexuală. – item inversat

ISS se scorează prin inversarea scorurilor corespunzătoare următorilor itemi: 1, 2, 3, 9, 10, 12, 16, 19, 21, 22, 23, se adună aceștia cu itemii rămași, apoi se scade numărul itemilor completați, se inmulțește cu 100 și se divide la numărul de itemi completați și apoi se împarte la 6. Aceasta va produce o scală de la 0 la 100 în care scorurile înalte indică o mare severitate a problemelor.

Asemeni chestionarului anterior am utilizat forma de scorare simplificată. Cu scorurile brute obținute din adunarea scorurilor la itemii inversați cu cei direcți. Cele două „cutting” scoruri propuse de autor 30 și 70 trecute prin raționamentul de transformare inversat sunt aceleași 70 și respectiv 130.

În pretestare am aplicat chestionarul pe un eșantion de 30 de subiecți obținând astfel un Alpha Cronbach de 0.987 (Anexa 6)

2.3. Proceduri statistice utilizate

Pentru a analiza efectele, variabilelor independente nivel de deschidere și stare civilă asupra variabilei dependente satisfacție globală în cuplu și satisfacție sexuală a partenerilor am aplicat metoda ANOVA Univariate.

Prin utilizarea aceste metode s-a urmărit verificarea existenței efectului principal al fiecărei variabile independente și efectul combinat al acestora.

În cazul variabilelor care prezentau un efect de interacțiune am analizat acest efect prin împărțirea bazei de date cu opțiunea SPLIT FILE și apoi prin aplicarea testelor de comparare a mediilor între grupe.

S-a utilizat programul computerizat S.P.S.S. varianta 17.00

3. Analiza și interpretarea rezultatelor

3.1. Influența variabilei independente – stare civilă – asupra variabilei dependente – nivel satisfacție globală în cuplu.

Pentru a vedea dacă există un efect principal al variabilei independente stare civilă asupra variabilei dependente nivel satisfacție globală în cuplu am aplicat metoda analizei ANOVA Univariate.

În urma acestei analize s-a obținut: F(1,127)=82.230 cu un prag de semnificație p < 0.001 (Anexa 7)

Grafic 1: Prezentarea comparativă a mediior la variabila satisfacție globală

pentru fiecare statut marital.

Din perspectivă statistică există un efect principal semnificativ statistic al variabilei independente stare civilă asupra variabilei dependente nivel satisfacție globală în cuplu. Ipoteza se confirmă, deci putem afirma că există diferențe semnificative între subiecții căsătoriți și cei necăsătoriți în ceea ce privește nivelul global de satisfacție, subiecții căsătoriți având un nivel global de satisfacție în cuplu mai ridicat decât subiecții necăsătoriți. (Anexa 7)

Din perspectiva psihologică o explicație a rezultatelor de mai sus o putem indentifica pornind încă de la definirea termenilor căsătorie și cuplu.

Căsătoria implică un număr mare de avantaje pe diverse planuri: sexuale, morale, juridice, sociale, economice, afective, ce o diferențiază de viața în cuplu premarital. Persoanele căsătorite pot resimți o satisfacție crescută în relația lor cu soțul/soția, datorită unui număr foarte mare de aspecte precum: încrederea ce apare odată cu timpul, stabilitatea sau suportul moral. Aspectele economice joacă de asemenea un rol important în satifacția globală a partenerilor deoarece stabilitate economică și suportul financiar din parte celuilalt influențează pozitiv satisfacția în cuplu. Aspectele ce țin de latura afectiv-motivațională pot influența de asemenea satisfacția globală resimțită de soți, implicare și increderea în relație care se dezvoltă odată cu oficializarea acesteia aduc benficii și satisfacție globală în cuplu.

În cuplurile necăsătorite pot apărea distorsiuni în ceea ce privește percepția partenerului, în special la cupluri proaspăt formate, unii indivizi pot manifesta niște aparențe ce nu sunt în concordanță cu realitatea, pentru a impresiona partenerul. În plus nesiguranța în legătură cu planurile de viitor ale partenerului pot duce la o scădere a implicării în relație care la rândul ei va afecta negativ satisfacția resimțită în cuplu.

Aspectele menționate mai sus oferă o explicație a rezultatelor obținute în cadrul cercetării asupra satisfacției globale la persoanele căsătorite și necăsătorite.

3.2. Influența variabilei independente – nivel de deschidere – asupra variabilei dependente – nivel satisfacție globală în cuplu.

În urma acestei analize s-a obținut: F(1,127)= 0.797 cu un prag de semnificație p = 0.374 > 0.05. (Anexa 7)

Grafic 2: Prezentarea comparativă a mediilor la variabiala satisfacție globală

în funcție de variabila nivel de deschidere.

Din perspectivă statistică ipoteza se infirmă, nu există un efect principal semnificativ statistic la un prag de semnificație p > 0.05. Cu alte cuvinte nu există un efect principal al variabilei independente nivel de deschidere asupra variabilei dependente nivel satisfacție globală în cuplu.

Din perspectiva psihologică în literatura de specialitate sunt prezentați o serie de factori favorizanți ai satisfacției globale în relațiile amoroase.

Satisfacția globală în cuplu poate crește sau descrește în funcție de diferite variabile sociodemografice (vârstă, situație economică, educație) diverse variabile intrapersonale (extroversie, stimă de sine) sau variabile interpersonale (suport social).

În cadrul acestei cercetări am constatat ca nivelul de deschidere exercită o influență redusă asupra satisfacției globale în cuplu.

3.3. Efectul combinat al variabilelor independente – stare civilă și nivel de deschidere – asupra variabilei dependente – nivel satisfacție globală în cuplu.

Există un efect combinat semnificativ statistic al variabilelor independente nivel de deschidere și stare civilă asupra variabilei dependente nivel satisfacție globală în cuplu.

F(1,127)= 7,82 cu un p = 0.006 < 0.05 (Anexa 7)

Pentru a verifica modul în care se manifestă efectul de interacțiune dintre variabilele independente nivel de deschidere și stare civilă am folosit opțiunea SPLIT FILE pentru a împărți baza de date în funcție de variabila independentă nivel de deschidere și apoi am aplicat testele de comparare a mediilor în fucție de nivelul variabilei independente stare civilă.

În cazul subiecților cu un nivel de deschidere ridicat:

Constatăm că există diferențe semnificative în funcție de variabila independentă stare civilă în ceea ce privește nivelul satisfacției globale în cuplu: t(58.32) = -8.835 cu un prag de semnificație p = 0.000 < 0,05. (Anexa 8)

Din perspectivă statistică subiecții cu un nivel al deschiderii ridicat au un nivel al satisfacției globale în cuplu mai mare în condițiile în care sunt căsătoriți comparativ cu subiecții cu un nivel al deschiderii ridicat dar necăsătoriți.

Grafic 3: Prezentarea comparativă a mediilor la variabila satisfacție globală în

funcție de variabila stare civilă, la subiecții cu un nivel de deschidere ridicat.

Din perspectiva psihologică o explicație a rezultatelor este dată de faptul că subiecților cu un nivel al deschiderii ridicat le place să experimentze, să călătorească și să exploreze, iar faptul că sunt într-o realație stabilă, maritală le oferă susținerea și posibiliatea să-și îndeplinească orice dorință, aspect care duce la un nivelul al satisfacției globale crescut.

Subiecții necăsătoriți și cu un nivel al deschiderii ridicat resimt nesiguranță în exprimarea ideilor lor mai îndrăznețe partenerului fiindu-le frică de respingere din partea acestuia, ducând la acumularea de îndoieli în privința partenerului fapt care crește insatisfacția globală resimțită în cuplu.

În cazul subiecților cu un nivel de deschidere scăzut:

Constatăm că există diferențe semnificative în funcție de variabila independentă stare civilă în ceea ce privește nivelul satisfacției globale în cuplu: t(44) = -4.059 cu un prag de semnificație p = 0.000 < 0,05. (Anexa 8)

Din perspectivă statistică subiecții cu un nivel al deschiderii scăzut au un nivel al satisfacției globale în cuplu mai ridicat în condițiile în care sunt căsătoriți comparativ cu subiecții cu un nivel al deschiderii scăzut dar necăsătoriți.

Grafic 4: Prezentarea comparativă a mediilor la variabila satisfacție globală în

funcție de starea civilă, în cazul subiecților cu un nivel deschidere scăzut.

Din perspectiva psihologică, subiecții căsătoriți cu un nivel al deschiderii scăzut se bucură de simplitatea și siguranța relației, de aceea satisfacția globală a acestora este mai mare decât cea a subiecților cu același nivel de deschidere dar necăsătoriți, din motivul că relația lor este mai complexă și mai ambiguă iar satisfacția globală este diminuată de rezistența acestora la schimbare.

În continuare, am împărțit baza de date folosind SPLIT FILE în funcție de variabila independentă stare civilă și apoi am aplicat testele de comparare a mediilor în funcție de variabila independentă nivel de deschidere.

În cazul subiecților căsătoriți:

Constatăm că există diferențe semnificative în funcție de variabila independentă nivel de deschidere în ceea ce privește nivelul satisfacției globale în cuplu: t(62) = 4.238 cu un prag de semnificație p < 0,05. (Anexa 8)

Din perspectivă statistică subiecții căsătoriți care au un nivel al deschiderii ridicat au o satisfacție globală în cuplu mai mare comparativ cu subiecții cu un nivel al deschiderii scăzut și căsătoriți.

Grafic 5: Prezentarea comparativă a mediilor la variabila satisfacție globală în funcție

de nivelul de deschidere, în cazul subiecților căsătoriți.

Din perspectiva psihologică nivelul ridicat al satisfacției globale resimțit de subiecții căsătoriți cu un nivel al deschiderii ridicat poate fi interpretat ca fiind cauzat de aspectele ce țin de încrederea care o aduce actul care oficializează relația, acest fapt duce la o deschidere mai ușoară a partenerilor unul către altul ținând cont de faptul că au aceleași direcții în viață.

Nivelul scăzut al satisfacției globale la indivizilor căsătoriți cu un nivel al deschiderii scăzut poate fi explicat de apariția monotoniei, a banalul în căsnicia lor, lucruri susținute și de faptul că aceștia nu depun nici un fel de efort pentru a schimba aceste aspecte.

În cazul subiecților necăsătoriți:

Constatăm că există diferențe semnificative în funcție de variabila independentă nivel de deschidere în ceea ce privește nivelul satisfacției globale în cuplu: t(62) = -1.639 cu un prag de semnificație p =0.106 > 0,05. (Anexa 8)

Din perspectivă statistică subiecții necăsătoriți indiferent de nivelul de deschidere nu prezintă diferențe semnificative în ceea ce privește nivelul satisfacției globale în cuplu.

Grafic 6: Prezentarea comparativă a mediilor la variabila satisfacție globală în funcție

de nivelul de deschidere, în cazul subiecților necăsătoriți.

Din perspectiva psihologică subiecții necăsătoriți cu un nivel ridicat al deschiderii către experiențe noi au același nivel al satisfacției globale ca și subiecții necăsătoriți cu nivelul deschiderii scăzut. Rezultatele pot fi explicate de faptul, menționat și mai sus, că nivelul de deschidere nu este un factor cu o influență semnificativă asupra satisfacției globale în cuplu.

3.4. Influența variabilei independente – stare civilă – asupra variabilei dependente – nivel satisfacție sexuală.

Pentru a vedea dacă există un efect principal al variabilei independente stare civilă asupra variabilei dependente nivel satisfacție sexuală am aplicat metoda analizei ANOVA Univariate.

În urma acestei analize s-a obținut: F(1,127)= 0.321 cu un prag de semnificație p = 0,572 > 0.05 (Anexa 9)

Grafic 7: Prezentarea comparativă a mediior la variabila satisfacție sexuală

pentru fiecare statut marital

Din perspectivă statistică nu există un efect principal semnificativ statistic al variabilei independente stare civilă asupra variabilei dependente satisfacție sexuală. Prin urmare ipoteza se infirmă.

Din perspectiva psihologică conform rezultatelor anterioare putem afirma că satisfacția globală este influențată de starea civilă, pe de altă parte satisfacția sexuală este resimțită în egală măsură de persoanele căsătorite cât și de cele necăsătorite.

Aceste rezultate le putem atribui conformismului, tabu-ului sexual din România, unde nu se țin cursuri de informare, nu este atribuită o importanță prea mare sexualității. Biserica joacă și ea un rol important în socitatea românească, dar și în alegerile personale. Înainte de căsătorie viața sexuală este privită ca un păcat, este condamnată de societate, iar după căsătorie este un proces de procreare, un secret al soților. De aceea indivizii nu au un etalon la care să se raporteze în momentul evaluării satisfacției lor sexuale.

3.5. Influența variabilei independente – nivel de deschidere – asupra variabilei dependente – nivel satisfacție sexuală.

În urma acestei analize s-a obținut: F(1,127)= 46,551 cu un prag de semnificație p < 0.001. (Anexa 9)

Grafic 8: Prezentarea comparativă a mediilor la variabiala satisfacție sexuală

în funcție de variabila nivel de deschidere

Din perspectivă statistică există un efect principal semnificativ statistic al variabilei independente nivel de deschidere asupra variabilei dependente nivel satisfacție sexuală. Prin urmare ipoteza se confirmă, putem afirma că subiecții cu un nivel al deschiderii scăzut au un nivel al satisfacție sexuale mai scăzut decât subiecții cu un nivel al deschiderii mai ridicat.

Din perspectiva psihologică rezultatele arată că subiecții cu un nivel al deschiderii scăzut resimt o satisfacție sexuală mai mică decât cei cu un nivel al deschiderii spre experiențe noi mai ridicat. O explicație este dată de faptul că în cazul indivizilor cu un nivel scăzut al deschiderii este foarte probabilă instalarea monotoniei, a rutinei care v-a duce la o satisfacție sexuală scăzută. Pentru aceștia experiențele sexuale devin ritualice și au o ușoară tentă de obligație. Pe de altă parte persoanele cu un nivel ridicat de deschidere caută să-și diversifice realațiile, adăugând fiecăreia o doză de originalitate astfel experimentând senzații inedite care duc la o creștere a satisfacției sexuale resimțită de aceștia.

3.6. Efectul combinat al variabilelor independente – stare civilă și nivel de deschidere – asupra variabilei dependente – nivel satisfacție sexuală.

În urma analizei s-a obținut: F(1,127)= 1,925 cu un p = 0.168 > 0.05 (Anexa 9)

Din perspectivă statistică nu există un efect combinat semnificativ statistic la prag p > 0.05 al variabilelor independente nivel de deschidere și stare civilă asupra variabilei dependente nivel satisfacție sexuală.

4. Concluzii

Relațiile dintre un bărbat și o femeie, în cadrul dar și în afara căsătoriei au un grad mare de complexitate, definițiile disponibile în literatura de specialitate nu acoperă totalitatea aspectelor relevante, este important să se facă cercetări pentru a descoperi aspecte inter și intraindividuale determinante pentru satisfacția globală și satisfacția sexuală a partenerilor.

Lucrarea de față și-a propus să evidențieze influența stării civile cât și a nivelului de deschidere asupra satisfacției globale în cuplu dar și influența stării civile și a nivelului de deschidere asupra satisfacției sexuale resimțite de partenerii uni cuplu.

În ceea ce privește prima ipoteză rezultatele sunt cele așteptate, ipoteza se confirmă, arătând faptul că starea civilă este un factor influent în atingerea satisfacției globale. După o analiză mai amănunțită putem afirma că persoanele căsătorite resimt o satisfacție mai ridicată în legătură cu relația lor de cuplu decât personele necăsătorite. Aspecte precum stabilitatea relației,stabilitatea economică, suportul moral, împărtășirea acelorași credințe și direcții în viață produc o creștere a nivelului de satisfacție globală în cuplu. Aspecte care în cadrul cuplurilor necăsătorite lipsesc, astfel producând insatisfacție.

Cea de-a doua ipoteză se infirmă, nivelul de satisfacție al indivizilor din eșantionul meu nu diferă semnificativ în funcție de nivelul acestora de deschidere. Dar la o analiză mai amănunțită se pare că în cadrul grupului de subiecți căsătoriți cei cu un nivel al deschiderii mai ridicat sunt mai satisfăcuți de căsnicia lor.

În ceea ce privește satisfacția sexuală nu s-au înregistrat diferențe semnificative în legătură cu aceasta între subiecții căsătoriți și cei necăsătoriți. Motivul identificat de mine ar fi că subiecții pe care i-am analizat sunt studenți și cuplurile din care aceștia fac parte sunt încă tinere, încă nu s-a instalat nici un factor care ar putea afecta satisfacția cum ar fi monotonia rutina sau dezinteresul pentru partener.

Ultima ipoteză de asemenea se confirmă, subiecții cu un nivel ridicat de deschidere au o satisfacție sexuală mai mare decât subiecții cu un nivel scăzut de deschidere. Explicația care ne-o oferă și literatura de specialitate este că în societatea românească sexualitatea este un subiect tabu pentru mulți, de aceea personele cu un nivel scăzut al deschiderii au foarte puține cunoștințe despre sexualitate ba chiar mai puține despre conceptul de „satisfacție sexuală”, ei văzând totul ca pe o obligație pur biologică de perpetuare a speciei. Subiecții cu un nivel de deschidere ridicat sunt deschiși la experiențe noi inedite astfel acumulând experiență și cunoștințe vaste în legătură cu satisfacția sexuală.

Cu toate că cercetarea prezintă limite, putem spune că și-a atins scopul propus.

Rezultatele studiului au oferit informații despre dinamica influențelor dintre satisfacția sexuală, satisfacția globală, nivelul de deschidere și starea civilă.

5. Limitele studiului și direcții viitoare de cercetare

Una dintre limitele cercetării de față este faptul că metodologia folosită utilizează date raportate de individul însuși, bazându-se pe introspecție, care este de fapte o retrospecție, intervine uitarea, ceea ce face ca multe aspecte esențiale să fie neglijate, în locul măsurătorilor, indicatorilor de comportamente.

În cercetări viitoare, ar fi interesant să se utilizeze și alte surse de date precum indicatori comportamentali sau interviuri individuale cu partenerii unui cuplu romantic.

O altă limită a cercetării este aceea că respondenții la chestionar au avut vârste cuprinse între 19-30 de ani, adulți tineri, a căror durate în timp a relațiilor lor sunt relativ scurte, deci nu putem vorbi de efecte pe durate lungi de timp, consecințe ale efectelor variabilelor asupra indivizilor și asupra relațiilor.

Cercetările viitore pot analiza print-o cercetare longitudinală efectele, evoluțiile și dinamica dintre variabilele dependente și cele independente utilizate în cercetarea de față.

Având în vedere populația care a răspuns la chestionare, adulți tineri, studenți, cercetările viitoare ar putea utiliza persoane din diferite categorii de vârstă pentru a putea generaliza datele obținute la o populație normală.

Bibliografie

Allport, Gordon W.(1991, Structura si dezvoltarea personalitãții, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Anghel E.

Braithwaite, S. R., Delevi, R., Finchman, F. D. 2010. Romantic relationships and the physical and mental health of college students.Personal Relationships, 17, 1-12.

Dîrțu, Cătălin (2007), Psihologia personalității, suport de curs, anul II ID, Editura Universitații „Al. Ioan Cuza”, Iași.

Donnellan, M. B., Conger, R. D., Bryant, C. M. 2004. The Big Five and enduring marriages. Journal of Research in Personality, 38, 481-504.

Litzinger S., Coop Gordon, K. 2005. Exploring Relationships Among Communication, Sexual Satisfaction and Marital Satisfaction. Journal of Sex and Marital Therapy, 31: 409-424.

Macarie A. Constantin T., Orzan A., Constantin L. Fodorea A. (2008) – Modelul Big Five al personalității; abordări teoretice și modelarea empirică a unui chestionar standardizat., în Revista „Psihologia Resurselor Umane”, vol 6, nr. 2/ 2008,(pp. 62 – 74).

Mitrofan I. , Ciuperca C. 2009, Psihologia relatiei de cuplu- abordare teoretica si aplicativa, Editura SPER, Bucuresti.

Mitrofan, I., 1989, Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie, Editura Științifică și Enciclopedică București.

Mitrofan, N. Mitrofan ,1994, Elemente de psihologia cuplului , Casa de editura si presa ' Sansa' – S.R.L., Bucuresti.

Neamtu, C ,2004, Elemente de psihosexologie, Editura Universitatii “Al. I. Cuza”, Iasi.

Stutzer, A., Frey, B. S, 2006, Does marriage make people happy, or do happy people get married? The Journal of Socio-Economics, 35, 326-347.

Turliuc M. N., 2004,Psihologia cuplului si a familiei, Editura Performantica, Iasi

Ward, P. J., Lundberg, N. R., Zabriski, R. B., Berrett, K. 2009. Measuring Marital Satisfaction. A Comparison of the Revised Dyadic Adjustement Scale and the Satisfaction with Married Life Scale. Marriage and Family Review, 45, 412-429.

Bibliografie

Allport, Gordon W.(1991, Structura si dezvoltarea personalitãții, Editura Didactică și Pedagogică, București.

Anghel E.

Braithwaite, S. R., Delevi, R., Finchman, F. D. 2010. Romantic relationships and the physical and mental health of college students.Personal Relationships, 17, 1-12.

Dîrțu, Cătălin (2007), Psihologia personalității, suport de curs, anul II ID, Editura Universitații „Al. Ioan Cuza”, Iași.

Donnellan, M. B., Conger, R. D., Bryant, C. M. 2004. The Big Five and enduring marriages. Journal of Research in Personality, 38, 481-504.

Litzinger S., Coop Gordon, K. 2005. Exploring Relationships Among Communication, Sexual Satisfaction and Marital Satisfaction. Journal of Sex and Marital Therapy, 31: 409-424.

Macarie A. Constantin T., Orzan A., Constantin L. Fodorea A. (2008) – Modelul Big Five al personalității; abordări teoretice și modelarea empirică a unui chestionar standardizat., în Revista „Psihologia Resurselor Umane”, vol 6, nr. 2/ 2008,(pp. 62 – 74).

Mitrofan I. , Ciuperca C. 2009, Psihologia relatiei de cuplu- abordare teoretica si aplicativa, Editura SPER, Bucuresti.

Mitrofan, I., 1989, Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie, Editura Științifică și Enciclopedică București.

Mitrofan, N. Mitrofan ,1994, Elemente de psihologia cuplului , Casa de editura si presa ' Sansa' – S.R.L., Bucuresti.

Neamtu, C ,2004, Elemente de psihosexologie, Editura Universitatii “Al. I. Cuza”, Iasi.

Stutzer, A., Frey, B. S, 2006, Does marriage make people happy, or do happy people get married? The Journal of Socio-Economics, 35, 326-347.

Turliuc M. N., 2004,Psihologia cuplului si a familiei, Editura Performantica, Iasi

Ward, P. J., Lundberg, N. R., Zabriski, R. B., Berrett, K. 2009. Measuring Marital Satisfaction. A Comparison of the Revised Dyadic Adjustement Scale and the Satisfaction with Married Life Scale. Marriage and Family Review, 45, 412-429.