Natura Sursa de Viata, Sursa de Inspiratie

Natura, marele și inepuizabilul rezervor de materii prime, energie, sănătate și viață, mama din care ne naștem, ne dezvoltăm și trăim într-un dialectic ciclu de perpetuare, ne pune la dispoziție tot ceea ce are mai bun – o imensă și variată masă de factori naturali de mediu, din a căror sevă ne înfruptăm și evoluăm.

Apa, aerul, soarele, plantele – cu pomii, pădurile – și însuși pământul – sunt elementele de bază ale cadrului natural, sursele cele mai bogate pe care omul le folosește și pentru viață și pentru prevenirea și tratarea unor boli.

Să ne amintim și vorbele strămoșilor latini: ,,Mens sana in corpore sano” și / sau așa cum ni se spune astăzi: ,,Sănătatea mai presus decât orice !” Ori, pentru realizarea acestor deziderate, e necesar întâi de toate să știi, să cunoști; și să începi această cunoaștere din aproape în aproape.

Pornind de la influența reconfortantă pe care o are asupra psihicului, de la efectul miraculos al unor plante medicinale și ape minerale, puterea de călire a organismului conferită de către razele solare – ultraviolete – și până la roadele pe care le oferă drept hrană și surse de vitalitate, natura este socotită pe drept cuvânt izvorul vieții, viața vieții.

Ea a înconjurat întotdeauna viața omului cu munți și ape, cu păduri foșnitoare și câmpii smălțuite cu flori, cu multe plante, păsări și alte viețuitoare. Copiii și-au împletit ghirlande și coronițe din florile grădinilor și pajiștilor, s-au împrietenit cu micile viețuitoare, le-au luat în jocurile lor. Și ce mult au reprezentat-o oamenii maturi în creațiile lor, încă din cele mai vechi timpuri!

Omul este sinteza întregii creații materiale. Natura a fost creată pentru bucuria omului și pentru folosul său material și spiritual. Fiind o ființă în permanentă creștere spirituală, tendințele sale umane sunt orientate spre perfecționarea științei și tehnicii, în vederea îmbunătățirii traiului, a ridicării nivelului de civilizație.

Creșterea spirituală a omului înseamnă educație și cultură iar acestea se pot dobândi și prin intermediul naturii, care este ca o carte: “Natura poate să-ți slujească de carte, de profesor, de povățuitor…Ea te îndeamnă, ea te cheamă, ea îți procură – cu mici mijloace – tot ceea ce vei avea nevoie mai târziu. Nu închide această mare carte plină de învățături !” (I. Simionescu, 1983).

Românul, de mic – din școală/grădiniță, trebuie să cunoască aceste probleme, în speranța că, poate mai apoi, le va prețui. Altfel, așa cum vedem, greu îi dezvățăm. E …calea deprinderilor: mai ușor formăm la om o deprindere nouă, decât să-l dezobișnuim de una veche.

Așa că, educatoare ori învățător, acolo unde-om fi, trebuie să plecăm în educarea copiilor noștri de la mușcata din fereastră, de la “drumul până-n prag și înapoi”, de la pomul din fața casei…

,,A înțelege natura înseamnă a înțelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii atât de amenințată astăzi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii.”

(Eugen Popa, 2005).

Educația ecologică trebuie să înceapă încă din grădiniță. Să-i învățăm pe copii să fie cercetători, să privească, să asculte, să-și mobilizeze vibrațiile inimii descoperind si prețuind comorile ascunse ale lumii, iar cunoștințele și deprinderile formate să constituie piatra de temelie a educației ecologice, care să devină componentă importantă a educației permanente. Deși este “ o picatură într-un ocean ”, programul de educație ecologică inițiat la nivel unităților școlare, vine în sprijinul efortului poporului nostru în protejarea și ocrotirea mediului înconjurător.

Obiectivele programului de educație ecologică a vizat sensibilizarea copiilor pentru a deveni participanți activi la ocrotirea mediului, aplicând normele si regulile de protecție, valorificarea cunoștințelor, priceperilor si deprinderilor ecologice prin participarea la concursuri, expoziții, drumeții si excursii ecologice, precum si conștientizarea părinților privind rolul lor in raportul om – natură, pentru menținerea echilibrului ecologic, esența vieții pe pământ. 

Procesul de famializare a copilului preșcolar cu tot ceea ce îl înconjoară, implică însușirea unei serii de cunoștințe valoroase pentru dezvoltarea lui ulterioară.

În educarea deprinderilor de atitudine ecologică față de mediul înconjurător și natură, am utilizat cu deosebită eficiență observațiile asupra mediului, jocuri distractive, povestiri, diafilme, diapozitive, plimbări, discuții libere și convorbiri organizate.

Mediul natural este doar o parte din mediul înconjurător, dar cu influențe directe asupra formării și dezvoltării copilului, intervenind atât în procesul dezvoltării fizice armonioase, cât și în formarea unui nivel cognitiv corespunzător.

În toate activitățile de observare a unor plante și animale, pe lângă sistematizarea cunoștințelor despre părțile componente, am orientat activitatea spre înțelegerea necesității unei atitudini pozitive față de natură.

La început, investigațiile copiilor sunt călăuzite de dragostea față de natură, iar mai târziu, când vor ajunge la înțelegerea superioară a rosturilor pe pământ, dețin un mijloc, observarea, care-i va călăuzi cu responsabilitatea față de mediul în care viețuiesc.

Convorbirile libere pe diferite teme, întrebările pe care copiii le pun, răspunsurile date arată dorința acestora de a cunoaște obiectele și fenomenele ce se produc în natură, iar explicarea lor corectă este pârghie în perceperea legăturii între fenomene și interdependența lor.

În plimbările noastre prin natură am urmărit să ofer copiilor experimente simple, contribuind la dezvoltarea interesului copiilor pentru lumea vegetală, care este și ea plină de alcătuiri senzaționale, pe care marele arhitect, natura, le-a creat.

Cele mai frumoase, cele mai reușite activități – după însușirea unor anumite cunoștințe ecologice – sunt povestirile create de copii. Aceste povestiri constituie un real suport de verificare a cunoștințelor, a modului în care copiii percep și interpretează realitatea înconjurătoare.

Alături de noi s-au aflat permanent părinții, care au înțeles importanța acestor activități , implicându-se în procurarea materialelor necesare și dezvoltarea propiu-zisă a activităților.

Forma de bază din activitatea preșcolară este jocul – activitate formativă foarte importantă. De aceea, trebuie promovat jocul ca exercițiu pentru conduita ecologică, iar proiectanții de material didactic ar trebui să aibă in vedere jucării, seturi de jocuri didactice și cărți cu tematică ecologică.

Jocul de dramatizare permite punerea în scenă a unor scenete de teatru, care sunt din ce în ce mai puține și nu toți cei ce scriu au simțit până la identificare sufletul copilului așa cum noi, cei care lucrăm direct cu el, am reușit să o face. Timpul liber al copiilor poate fi petrecut în acest mod creativ, frumos, amuzant, simțind emoția actorului în fața spectatorului, simțind bucuria succesului și frumusețea artei actoricești. Activitatea artistică interpretativă contribuie la sprijinirea integrării sociale a copiilor, prin formarea și dezvoltarea sentimentelor, convingerilor și atitudinilor necesare îndatoririlor ce revin tinerei generații, precum și ale normelor de comportare și conviețuire socială.

Tinerei generații de astăzi, cetățeni ai mileniului trei, au nevoie de convingeri, capacități aplicative și comportamente ecologice adecvate și de aceea, orice efort și orice investigație în spațiul educației ecologice nu este prea mare.

Consider că activitatea desfășurată la catedră trebuie să plece de la afirmația marelui pedagog Comenius: ,,Omul ca să devină om, trebuie format“. De asemeni nu trebuie uitată prevederea art.29 din Convenția cu privire la Drepturile Copilului : ,,Educația copilului trebuie să urmărească dezvoltarea respectului față de mediul natural”.

În concluzie putem spune ca nu există activități anume pentru o educație ecologică ci prin toate activitățile si acțiunile ce le desfășurăm în grădinițe copiii își pot însuși numeroase noțiuni și cunoștințe despre problematica ecologiei. Să luăm ca motto al activității noastre, afirmația lui Piaget: ,,Copilul trebuie lăsat să descopere el însuși adevărul, acționând în mod practic, deoarece scopul școlii este de a forma creatori, inventatori si nu de a forma indivizi care să repete ceea ce au învățat generațiile precedente.”

Bibliografie:

1. “Revista învățământului preșcolar”, București, nr.3-4/ 1994, pp. 21- 77

2. “Revista învățământului preșcolar”, București, nr.3-4/ 1996, pp. 81- 112

“Educația in anul 2002”, București, nr. 1-2/ 2002, pp. 36

4. “Educație ecologică”, vol. I, Centrul de consultanță Galați, 2003, pp. 14.