Muzee Etnografice Si Muzee ale Satului din Romania
Muzee etnografice și muzee ale satului din România
Muzeele din România au început să apară în secolul al XIX-lea, fiind de fapt un loc de depozitare a obiectelor tradiționle din acele vremuri, acestea relatând faptele și evenimentele din vremea respectivă cât și personalități ce au marcat istoria poporului nostru.
În România există o multitudine de muzee care prezintă aspecte culturale și istorice ale localităților țării.
Imagine 1 Harta muzeelor din România
Așezămintele culturale sunt dovada bogatei istorii a poporului român, uneltele sunt dovada realizărilor tehnice românești iar obiceiurile și tradițiile sunt mărturie a modului de viață a populației.
România are 141 muzee etnografice și tradiționle dintre care cele mai multe le întâlnim în județul Harghita, în secuimea atentă cu tradițiile și istoria ei. Alte județe cu numeroase muzee sunt Dolj, Teleorman, Bihor, Arges, Dâmbovița, Vâlcea, Iași, București.
În lista muzeelor de importantă națională, România se înscrie cu 28 de muzee cele mai importante fiind Muzeul Național al satului ”Dimitrie Guști”, Muzeul Țăranului Român, Muzeul Național ”Brukental”, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național al Unirii, Muzeul Marinei Române.
La nivel de regiune sunt inscrise 14 muzee dintre care cele care au un interes mai mare pentru public sunt Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta-Turnu Severin, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Civilizației Dacice și Romane în Deva.
Muzeele de importanță județeană sunt in număr de 41, cele mai semnificative fiind Muzeul de Etnografie din Brașov, Muzeul Satului Bănățean Pădurea Verde din Timișoara, Muzeul de Artă Populară din Constanța.
Muzeul Național al Satului
”Dimitrie Guști”
În capitala țării noastre, București, pe malul frumosului lac Herăstrău se afla Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Guști”.Muzeul în aer liber este un sat cu monumenete din secolul al XVII-lea până la începutul secolului al XX-lea provenite din importante zone etnografice.
În urma cercetării unor experimente muzeografice realizate de sociologul, geograful, folcloristul, etnograful Dimitrie Guști rezulta Muzeul Național al Satului. Cercetările sale au fost făcute într-un număr mare de sate precum Fundu Moldovei-Județul Suceva, Nereju-Județul Vrancea, Drăguș-Județul Brașov, multe sate din Maramureș și altele.
Dimitrie Guști primește sprijin material din partea Fundației Regale ”Principele Carol” și în doar 2 luni se clădește muzeul. Dimitrie Guști împreună cu studenții săi au achiziționat din satele cercetate case, anexe, biserici, mobilier, țesături, unelte și le-au adus la București pentru a le expune.
În interiorul muzeului sunt expuse 33 complexe autentice. Muzeul a fost conceput ca un muzeu sociolog, misiunea acestuia fiind aceea de a înfățișa realitatea din viața satului, exact asa cum era trăită de țărani.O parte din muzeu a fost locuit până în 1948 de către familiile de refugiați bucovineni și basarabeni.
După plecarea acestora s-au înregistrat multe pierderi și distrugeri. Odată cu plecarea locuitorilor, muzeul se redeschide avându-l la conducere pe Gheorghe Focșa, unul dintre studenții care a participat la cercetări împreuna cu Dimitrie Guști. Acesta dorește să dezvolte muzeul și să îi mărească aria de întindere. Muzeul are acum 62 complexe autentice cu 223 de constricții. A acordat sprijin pentru organizarea unor noi muzee și secții de etnografie din țară și a avut un rol fundamental în dezvoltatea muzeelor în aer liber din România. Două evenimente dramtice au avut loc la Muzeul Național al Satului, incendiilșe din 5 septembrie 1997 si 20 februarie 2002 care au afectat o serie de monumente.
În cadrul muzeului se desfășoară diverse acțiuni culturale precum Târgul de Armindeni- prilej de negoț și comunicare, Lumea idiș în România-un tezaur negăsit, Ziua Păsărilor, Anuala de artă religioasă, Povești cu și despre păpuși, Timeless city Istanbul & faces- expoziție de fotografie fotografului turc Mustafa Dedeoglu.
În muzeu se desfășoară programe de pedagogie muzicală dar și alte activități cu publicul acestea dovedind implinirea Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Guști ” de ”museum vivum”.
Festivalele organizate care pun în valoare tot ceea ce este autentic în cultura nostră populară atrag un număr impresionant de turiști.
Muzeul dispune si de o librărie proprie de unde se pot achiziționa pliante, albume , CD-uri, cărți poștale, ghiduri și alt fel de suveniruri.
Imagine 7 Suveniruri
Din punct der vedere științific , muzeul are legături externe cu alte muzee internaționale, cu vocație similară cu a sa, din Europa și alte părți ale lumii.
Vizitând Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Guști” realizam parcă o călătorie înapoi în timp trăind la fel cum au trăit și strămoșii noștri.
Programul de vizită pentru expoziția în aer liber este:
Luni-Marți 9:00-17:00
Miercuri-Duminică 9:00-19:00
Bibliografie
1.Irina Oberlander – Târnoveanu, Aurelia Duțu – Muzee și colecții din România , editura Institutul de Memorie Culturala, 2009
2.Biblioteca Central Universitară ”Carol I ” din București – Dimitrie Guști-cronologia vieții si operei 2014
3.http://www.muzeul-satului.ro/ro/
4. http://www.herastrauparc.ro/muzeul_satului.php
6.http://www.seebucharest.ro/obiectiv/muzeul-satului-dimitrie-gusti
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Muzee Etnografice Si Muzee ale Satului din Romania (ID: 122496)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
